MSC Cruises and UNICEF together for CHILDREN’S Education Learn more: www.msc-unicef.org ŞTAMPILA AGENŢIEI DE TURISM
Marile croaziere, Abu Dhabi şi Emiratele Arabe, Mediterană, Caraibe, America de Sud, Africa de Sud, Europa de Nord
for
Broşura anuală 2011/2012
RO
09.2011
w w w . m s c c r u i s e s . c o m
Broşura anuală
DESTINAŢIILE NOASTRE
•
NOIEMBRIE 2011 - NOIEMBRIE 2012
Marile croaziere, Abu Dhabi şi Emiratele Arabe, Mediterană, Caraibe, America de Sud, Africa de Sud, Europa de Nord
BINE AŢI VENIT LA BORD! nările necesare înainte de plecarea în croazieră şi să aibă în posesia lor toate biletele, paşapoarte valabile, vize, carduri medicale şi orice alte documente necesare pentru porturile de escală şi de debarcare programate. 14.4 Fiecare pasager garantează că este capabil din punct de vedere fizic şi mental să efectueze croaziera. 14.5 Compania şi/sau căpitanul au/are dreptul de a refuza îmbarcarea sau de a ordona debarcarea oricărui pasager în cazul în care consideră că acest lucru este necesar, pentru siguranţa, securitatea, pasagerului, a celorlalţi pasageri sau a navei sau în cazul în care comportamentul pasagerului, după părerea rezonabilă a căpitanului, pare să pună în pericol sau să afecteze confortul şi buna dispoziţie a celorlalţi pasageri de la bordul navei. 14.6 N u este permis niciunui pasager să aducă la bord bunuri sau articole periculoase, sau orice fel de animale. 14.7 C ompania nu îşi va asuma nicio răspundere sub nicio formă pentru niciun pasager pentru încălcarea sau nerespectarea de către un pasager a dispoziţiilor acestei clauze şi orice pasager despăgubeşte compania pentru orice pierderi sau daune cauzate acesteia sau oricărui furnizor al companiei ca urmare a unei asemenea încălcări sau nerespectări. 14.8 C omportamentul pasagerului nu trebuie să afecteze şi să diminueze siguranţa, liniştea şi buna dispoziţie a altor pasageri aflaţi în croazieră. 14.9 Pasagerii nu trebuie să aducă animale vii, arme de foc, muniţie, explozibili sau substanţe inflamabile, toxice sau periculoase la bordul navei, fără consimţământul scris al companiei. 14.10 Pasagerii îşi asumă răspunderea pentru orice daune suferite de companie şi/sau de transportator şi/sau de orice furnizor de servicii incluse în pachet, ca urmare a nerespectării de către pasageri a obligaţiilor contractuale care le revin. În special, pasagerul răspunde de toate daunele cauzate navei, dotărilor şi echipamentelor acesteia, de vătămarea altor pasageri şi părţi terţe sau de pierderile provocate acestora, precum şi de toate penalităţile, amenzile şi cheltuielile care pot fi atribuite pasagerului pe care compania, transportatorul sau furnizorul ar putea fi obligaţi să le plătească. 15. ZBORURILE 15.1 Compania nu poate să stabilească identitatea liniei aeriene transportatoare sau tipul de avion. Toate zborurile vor fi operate precum curse regula te s au î nchir ia te a l e u no r linii ae r i e n e recunoscute. În aceste condiţii, compania va achita în avans biletului de avion şi este nerambursabil, indiferent de condiţii. Orice anulare de către pasager în orice moment va avea ca rezultat plata costului biletului de avion de către respectivul pasager indiferent de prevederile de anulare referitoare la croazieră. 15.2 Pasagerii vor primi confirmarea orarelor de zbor şi a rutelor împreună cu documentele de călătorie, care le vor fi trimise cu circa ... zile înainte de plecare. 15.3 Pentru călătoriile programate în alte date decât cele publicate în broşură sau cu un anumit transpor tator sau rută, se pot aplica tarife mai mari, iar în acest caz pasagerul va fi notificat înainte de efectuarea rezervării. 15.4 Compania nu este şi transportator aerian şi nu operează transporturi aeriene în conformitate cu Reglementările pentru aviaţia civilă (interzicerea îmbarcării, compensări şi asistenţă) din 2005 („Reglementările din 2005”). Obligaţiile de com-
pensare în conformitate cu aceste reglementări se referă exclusiv la cele ale transportatorilor aerieni şi/sau transpor tatorilor aerieni efectivi şi toate cererile referitoare la anularea, întârzierea şi interzicerea îmbarcării referitoare la transportul aerian trebuie prin urmare adresate respectivului transportator aerian. 15.5 Compania nu va avea nicio responsabilitate în conformitate cu reglementările din 2005, deoarece aces te r ăspunder i apar ţin în tot alit ate transportatorului aerian căruia pasagerul trebuie să îi adreseze toate cererile. În exercitarea drepturilor în conformitate cu reglementările 2005 pasagerul trebuie să folosească cât mai multe informaţii din contract posibil şi nu trebuie să prejudicieze drepturile companiei în conformitate cu prezentele condiţii de rezervare sau cu legile în vigoare. 15.6 În cazul în care transportul aerian este inclus în contract, compania va informa pasagerul cu privire la programarea zborurilor de la data furnizată de transportatorul aerian ca parte integrantă din documentaţia vacanţei. Programul de zbor este numai cu scop informativ. Contractul de transport al pasagerului şi drepturile şi obligaţiile care decurg în conformitate cu acest contract se încheie cu transportatorul aerian. Este responsabilitatea pasagerului de a se asigura că soseşte la aeroport cu suficient timp înainte pentru a avea suficient timp pentru efectuarea formalităţilor de înscriere şi de îmbarcare la bordul aeronavei. 15.7 Dacă contractul nu include zboruri, pasagerul are responsabilitatea de a obţine un bilet valabil direct de la un transportator aerian adecvat pentru a ajunge la timp pentru a călători cu nava (inclusiv transferurile locale pe care pasagerul trebuie să le organizeze). Compania nu va f i responsabilă în cazul apariţiei unor probleme datorită zborurilor sau transferurilor organizate de pasager. 16. PLÂNGERILE 16.1 Orice pasager care are o plângere pe durata unei croaziere trebuie să o aducă în atenţia personalului de la bord cât mai repede cu putinţă. În cazul în care personalul croazierei nu poate rezolva problema, orice plângere trebuie comunicată în scris companiei în termen de ... de zile de la încheierea croazierei. Nerapor tarea plângerii în acest termen poate influenţa în mod negativ capacitatea companiei de a rezolva problema în cauză. Plângerile referitoare la orice altă parte a pachetului trebuie înaintată prompt companiei sau furnizorului. 17. PROTECŢIA CONSUMATORULUI 17.1 18. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 18.1 19. MODIFICĂRI 19.1 Nicio modificare a acestor condiţii nu intră în vigoare decât dacă este efectuată în scris şi este semnată de către companie. 20. POLITICA FUMATULUI 20.1 M SC Cruises respectă nevoile şi dorinţele tuturor oaspeţilor şi am tratat cu atenţie subiectul celor care fumează şi a celor care nu fumează. În conformitate cu standardele internaţionale, fumatul este permis în zonele special amenajate de pe întreaga navă şi echipate cu sisteme speciale de extragere a aerului. 20.2 În general, fumatul nu este permis în zonele de servire a mesei (bufete sau restaurante, în centrele medicale, în zonele de îngrijire a copiilor, pe coridoare sau în foaierele ascensoarelor, în zonele în care oaspeţii sunt adunaţi în grupuri pentru a efectua exerciţii de siguranţă, în timpul debarcări-
lor sau a plecărilor în excursii, în toaletele publice sau în barurile aflate în apropierea zonelor de servire a mesei. 20.3 Compania recomandă insistent ca pasagerii să evite fumatul în cabine din cauza riscului de producere a incendiilor. Fumatul în balcoanele cabinelor nu este permis. 20.4 Fumatul este permis în mai multe baruri de pe fiecare navă şi pe o parte (semnalizată prin indicatoare) a zonelor de pe puntea cu piscina exterioară, unde sunt amplasate şi scrumiere. 20.5 A runcarea mucurilor de ţigară peste bordul navei este strict interzisă. 21. RĂSPUNDEREA ANGAJAŢILOR, A AGENŢILOR ŞI A SUBCONTRACTORILOR 21.1 P rin prezentul se convine în mod expres că niciun agent sau reprezentant al companiei şi al transpor tatorului, inclusiv căpitanul şi echipajul navei de croazieră respective inclusiv subcontractorii independenţi cât şi angajaţii acestora cât şi angajaţii acestor părţi nu vor avea nicio responsabilitate care să depăşească responsabilităţile definite în aceste condiţii de rezervare şi că aceste păr ţi pot invoca prezentele condiţii generale de rezervare şi condiţii de transport în aceeaşi măsură ca şi compania şi/sau transportatorul. 21.2. E xcursiile la ţărm sunt operate de contractori independenţi chiar dacă acestea sunt vândute de agentul de vânzări sau de personalul de la bordul navei de croazieră. Compania nu va fi responsabilă în niciun fel pentru serviciile oferite de aceşti contractori independenţi. Compania operează ca simplu agent pentru furnizorul de excursii pe ţărm. Compania nu are un control direct asupra furnizorilor de excursii pe ţărm şi a serviciilor oferite de aceştia şi în niciun caz compania nu poate fi făcută responsabilă pentru pierderile, daunele sau vătămările suferite de pasager datorită neglijenţei sau a altor cauze care se datorează furnizorilor de excursii pe ţărm. Compania va selecta cu atenţie şi grijă un furnizor cu reputaţie pentru efectuarea excursiilor pe ţărm. În evaluarea performanţei şi/ sau a responsabilităţii furnizorilor de excursii pe ţărm, se pot aplica legile şi reglementările locale în vigoare. 22. LEGEA ŞI JURISDICŢIA APLICABILE DIFERĂ DE LA ŢARĂ LA ŢARĂ 22.1 Prezentul contract este guvernat de legile din ……………... În cazul unei dispute în interpretarea sau aplicarea prezentului contract, aceasta va fi înaintată Tribunalului/Curţii din …………….. care este considerată ca având jurisdicţie exclusivă în orice dispută. 23. PROTECŢIA CONSUMATORULUI DIFERĂ DE LA ŢARĂ LA ŢARĂ ERORI, OMISIUNI ŞI MODIFICĂRI S-a făcut tot ce a fost posibil pentru a asigura corectitudinea informaţiilor conţinute în această broşură însă chiar şi după tipărirea acestei broşuri pot apărea unele modificări sau revizuiri. Vă recomandăm să verificaţi aceste informaţii cu agentul de călătorie sau vizitând site-ul web al companiei pentru a consulta cea mai nouă versiune a termenilor şi condiţiilor de rezervare.
Stimaţi oaspeţi, Lumea internaţională a croazierelor este o lume magică, plină de surprize, distracţii şi aventură. La MSC Cruises, pasiunea noastră este să vă prezentăm această lume, oferindu-vă vacanţe de neuitat, uimitoare şi pline de vrajă. Dorim ca fiecare oaspete să trăiască experienţa magică a unei croaziere, la cel mai înalt nivel. Iată de ce suntem hotărâţi să vă oferim acelaşi cald salut de bun venit în fiecare croazieră, în orice sezon şi în orice parte a lumii. Concentrându-ne pe calitate, am crescut rapid, dezvoltând o flotă modernă cu un stil şi o eleganţă de neegalat. Ospitalitatea este elementul central al moştenirii noastre italiene şi continuăm să impunem noi standarde de servicii şi confort, fiind mereu un exemplu demn de urmat. Vom face din nou valuri în 2012, la lansarea noii noastre zeiţe a mărilor, MSC Divina. Fiind cel de-al treilea vas din clasa MSC Fantasia, această navă va avea acelaşi profil uimitor ca şi celelalte două surori ale sale, aducând un plus de farmec prin noile sale trăsături seducătoare. Odată cu extinderea flotei noastre, se extind şi orizonturile, oferindu-vă noi destinaţii captivante. Acum ne puteţi însoţi într-o călătorie exotică în care veţi descoperi vechile perle şi minunile moderne ale Abu Dhabi-ului şi ale Emiratelor. Orice doriţi să realizaţi în această croazieră, să vă relaxaţi sau să vă încărcaţi bateriile, să vă bucuraţi de frumuseţile naturii, de experienţa uimitoare a noilor culturi, MSC Cruises este aici pentru a vă transforma vacanţa, într-o vacanţă cu adevărat magică.
Pierfrancesco Vago | CEO MSC Cruises
3
CUPRINS CUPRINS
INTRODUCERE
PLANURILE NAVEI ŞI INFORMAŢII UTILE
Destinaţiile noastre
06
Cea de A 40-A aniversare a Msc
08
Facilităţile de la bord
Scurtă prezentare a serviciilor noastre
10
Clasa de nave MSC Fantasia
De ce să alegeţi msc cruises?
12
MSC Divina
92
MSC Yacht Club
14
MSC Splendida
94
Cazare
16
MSC Fantasia
96
Ghidul nostru de tarife
18
Promoţiile noastre
20
Personalizaţi-vă croaziera
24
MSC Club
26
90
Clasa de nave MSC Musica MSC Magnifica
98
MSC Poesia
100
MSC Orchestra
102
MSC Musica
104
Clasa de nave MSC Lirica
Destinaţiile
4
MSC Opera
106
MSC Lirica
108
MSC Sinfonia
110
MSC Armonia
112
MSC Melody
114
Croaziere de Iarnă
28
Informaţii Utile
116
Marile croaziere
30
Condiţii de rezervare
120
Abu Dhabi şi Emiratele Arabe
35
Iarna mediterană
36
Caraibe
41
America de Sud
43
Africa de Sud
53
Croazierele de Vară
56
Vara mediterană
58
Toamna mediterană
65
Europa de Nord
68
Minicroaziere
84
5
DESTINAŢIILE NOASTRE DESCOPERIŢI LUMEA CONFORTABIL Dacă sunteţi în căutarea unei selecţii imbatabile de itinerarii, atunci nu trebuie să mai căutaţi. Dacă doriţi cele mai bune servicii, indiferent de locul în care vă aflaţi, atunci aţi ajuns unde trebuie. Cu MSC Cruises, veţi trăi experienţa unei croaziere perfecte, oriunde şi oricând. Oferta de destinaţii creşte în permanenţă. Ce-ar fi să ne lăsaţi să vă oferim o călătorie de neuitat în Abu Dhabi şi în Emirate? Oriunde doriţi să mergeţi, cu MSC Cruises veţi petrece cea mai frumoasă vacanţă din viaţa dumneavoastră.
Caraibe
Mediterană
Africa de Sud
Pentru detalii despre destinaţiile noastre vă rugăm să răsfoiţi paginile acestui catalog (de mai jos), sau să vizitaţi www.msccruises.com
Europa de Nord De la pagina 68
Mediterană De la pagina 36
Abu Dhabi şi Emiratele Arabe
NOI DESTIN
AŢII!
De la pagina 35
Marile croaziere Caraibe
De la pagina 30
De la pagina 41
Africa de Sud De la pagina 53
America de Sud De la pagina 43
6
7
CEA DE A 40-A ANIVERSARE A MSC 40 DE ANI DE ACTIVITATE DE PIONIERAT MSC Group sărbătoreşte 40 de ani de succes. Creat la cumpărarea unei singure nave, MSC şi-a dezvoltat cunoştinţele despre mările lumii, fiind în prezent cel de-al doilea transportator de containere din lume, cu o flotă de 435 de nave de cargo (în continuă extindere), care deservesc 306 porturi de pe şase continente. În anii ‘80, spiritul de pionierat aflat în spatele acestei realizări fenomenale, a propulsat grupul în sectorul croazierelor. MSC Cruises a avut aceeaşi creştere spectaculoasă devenind cel de-al patrulea grup care organizează croaziere din lume, transportând peste 1,2 milioane de pasageri în fiecare an.
8
9
SCURTĂ PREZENTARE A SERVICIILOR NOASTRE REZERVAŢI ŞI DUPĂ ACEEA VĂ PUTEŢI RELAXA Dacă vă rezervaţi o croazieră, vă puteţi relaxa ştiind că cineva are grijă de fiecare detaliu al vacanţei dumneavoastră, de la sosirea dumneavoastră până în ziua în care vă întoarceţi. Taxa include atât cazarea, masa şi activităţile de la bord cât şi utilizarea diferitelor facilităţi sportive, de întreţinere fizică şi de relaxare. Oaspeţii MSC Yacht Club beneficiază de asemenea, de o serie de avantaje suplimentare, de la piscină şi restaurant privat până la servicii de majordom 24 de ore din 24. Nu contează cum, când sau unde doriţi să călătoriţi cu MSC Cruises, veţi şti întotdeauna de ce servicii beneficiaţi gratuit şi ce servicii suplimentare sunt disponibile. Nu există confuzii, sau neclarităţi, doar o relaxare totală.
SERVICII INCLUSE CABINĂ Bucuraţi-vă de toate serviciile pe care le puteţi primi în cabină atunci când sunteţi la bord: relaxaţi-vă în confortul oferit de instalaţia de aer condiţionat, priviţi sistemul de televiziune interactivă. Sau oferiţi-vă un mic dejun în pat în mod gratuit! Toate cabinele sunt prevăzute cu sală de baie, uscător de păr şi seif*.
DIVERTISMENT Bucuraţi-vă de spectacolele în stil Broadway, încercaţi-vă norocul la cazinou sau dansaţi până în zori. la bord, aveţi la dispoziţie atât o gamă largă de locuri în care vă puteţi distra, cât şi un program complet de activităţi zilnice de la shuffleboard la campionate, concursuri de dans şi nopţi tematice. Activităţile pentru copii sunt de asemenea gratuite, fiind organizate cluburi speciale pentru copiii de peste 3 ani.
MÂNCAREA Oferta gastronomică este elementul central al experienţei MSC Cruises. Gustaţi calitatea în fiecare zi la micul dejun, la prânz sau la cină, fără să mai amintim de ceaiul de după-amiază sau de bufetele şi gustările de la miezul nopţii: toate acestea sunt incluse în preţul croazierei dumneavoastră. Şi nu uitaţi de bufetul de primire, cocteilul oferit de căpitanul navei şi serile de gală. Aveţi nevoie de o dietă specială? Veţi găsi destule opţiuni adaptate nevoilor dumneavoastră în fiecare meniu.
FITNESS & RELAXARE Menţineţi-vă în formă cu echipamentele noastre de vârf într-o sală de gimnastică complet echipată, care vă oferă o vedere panoramică a mării, sub supravegherea instructorilor noştri care vă stau la dispoziţie. Bucuraţi-vă de facilităţile sportive oferite precum terenul de volei, pista pentru alergare în aer liber şi terenul de mini-golf. De asemenea, puteţi alege piscinele pentru familii sau cele folosite numai de adulţi şi spa-urile, sau pur şi simplu bucuraţi-vă de soare în solar.
TRANSFERUL De ce nu v-aţi rezerva şi călătoria cu avionul cu MSC Cruises? Transferurile de la şi la aeroport/port sunt incluse în preţ.
* Seiful şi minibarul sunt disponibile pe toate navele noastre cu excepţia câtorva cabine de pe nava MSC Melody.
CE VĂ OFERĂ ÎN PLUS LA BORD MSC YACHT CLUB Printre multele privilegii pe care vi le oferă MSC Yacht Club (disponibile pe vasele din clasa MSC Fantasia) sunt incluse servirea unui mic dejun, a prânzului sau a cinei într-un separeu din restaurantele L’Étoile şi L’Olivo, iar rezervarea este gratuită. Atât băuturile alcoolice şi nealcoolice din toate locaţiile MSC Yacht Club cât şi cele din minibarul camerei dumneavoastră sunt gratuite. De asemenea, oaspeţii MSC Yacht Club se pot bucura de serviciile unui majordom şi ale unui recepţioner 24 de ore din 24, şi nu trebuie să uităm de serviciile dedicate şi prioritare de check-in şi check-out. Complexul One Pool oferă oaspeţilor MSC Yacht Club propria piscină privată, băi cu bule de aer, solar şi bar. Fiecare suită superbă MSC Yacht Club este mobilată cu mobilă fină, consolă Nintendo, meniu cu perne şi ziare internaţionale, la alegerea dumneavoastră oferite zilnic.
ALTE SERVICII DISPONIBILE (contra cost) Parcare | Excursii | Băuturi | Minibar | Restaurante tematice şi à la carte | MSC Aurea Spa | Cazino | Simulator de golf | Cinema 4D | Simulator F1 | Bowling | Jocuri video | Fotograf | Coafor/Frizerie | Salon de frumuseţe | Magazine | Centru medical | Telefon | Internet | Ziare | Servicii de spălare şi călcare Toate aceste servicii diferă de la navă la navă. pentru detalii, vă rugăm să consultaţi tabelul de la pagina 90. 10
11
DE CE SĂ ALEGEŢI MSC CRUISES? DE CE SĂ VĂ MULŢUMIŢI CU MAI PUŢIN? Din ce în ce mai multe persoane aleg să îşi petreacă vacanţa alături de MSC Cruises. Dacă şi dumneavoastră luaţi această decizie, veţi vedea imediat că aţi făcut alegerea corectă! Veţi fi uimit de confortul flotei noastre moderne şi de serviciile excepţionale oferite la bord. Vă veţi îndrăgosti de bucătăria excepţională, de spa-urile fără rivali, de facilităţile sportive şi de relaxare, cât şi de programele spectaculoase. Veţi aprecia cu siguranţă modul în care ne ocupăm de vacanţa oaspeţilor noştri de toate vârstele, la un preţ care nu vă face să uitaţi să mai zâmbiţi. Pentru toate acestea există o simplă explicaţie: suntem o companie italiană şi o companie de familie, deci totul se face plecând de la pasiunea italienilor pentru ospitalitate. Şi după ce aţi trăit experienţa ospitalităţii MSC Cruises, nu vă veţi mai mulţumi cu mai puţin.
DESIGN & STIL
DISTRACŢIE ŞI PROGRAME
Descoperiţi o lume definită de o perpetuă eleganţă şi de binecunoscutul stil italian. Prin amestecul special dintre designul modern şi măiestria tradiţională, fiecare dintre navele noastre este ea însăşi o destinaţie excepţională.
Indiferent dacă preferaţi jocurile de la piscină, cele din realitatea virtuală sau spectacolele impresionante, în oferta de activităţi la bord şi spectacole veţi găsi cu siguranţă ceea ce căutaţi.
MÂNCAREA & GUSTUL
welLness & sport
Savuraţi cele mai fine, mai proaspete mâncăruri în elegantele noastre restaurante, bufete şi baruri, unde veţi găsi o gamă largă de specialităţi din bucătăria autentică italiană şi internaţională care vă vor lăsa gura apă.
Este momentul să vă răsfăţaţi şi să vă antrenaţi, să vă relaxaţi mintea şi să vă reîntineriţi corpul, cu şedinţe interminabile la spa sau folosind facilităţile moderne pentru sport sau fitness oferite la bordul oricărei nave a MSC Cruises.
SERVICIILE ŞI CONFORTUL LA BORD De la cabinele interioare simple la suitele de lux oferite membrilor MSC Yacht Club, cu MSC Cruises veţi găsi soluţia ideală pentru nevoile dumneavoastră, însoţită de serviciile eficiente ale echipei noastre.
12
MSC PENTRU FAMILIE ŞI COPII Bucuraţi-vă de vacanţa perfectă alături de familia dumneavoastră cu MSC Cruises. Ne concentrăm pe nevoile familiilor, cu piscine, spaţii de joacă şi activităţi dedicate copiilor de toate vârstele.
13
MSC YACHT CLUB EXCLUSIVITATEA ŞI CONFIDENŢIALITATEA ÎN LUMEA TUTUROR POSIBILITĂŢILOR Imaginaţi-vă o vacanţă pe un iaht de lux: relaxare într-o suită somptuoasă realizată de un designer renumit, cocteiluri servite pe marginea piscinei private, cine cu meniuri pentru gurmanzi, pe lângă permanenta şi discreta supraveghere a personalului nostru. Acum vă puteţi imagina că aveţi toate acestea, ca oaspete cu acces privilegiat la nenumăratele facilităţi de recreere şi de distracţie de pe moderna noastră navă de croazieră. Prea frumos ca să fie adevărat? De fapt, aceasta este singura propunere pe care v-o face MSC Yacht Club. Creat pentru cei care doresc să primească întotdeauna ce este mai bun şi apreciază confidenţialitatea, MSC Yacht Club este un serviciu exclusiv de tip “navă pe navă” oferit pe navele noastre amiral care ridică întreg conceptul unei croaziere de lux la un nou nivel. Pentru a trăi experienţa unei croaziere perfecte, vă invităm să intraţi în cel mai sofisticat club de pe mări.
PLĂCEREA SERVICIILOR PRIVILEGIATE Asigurarea confortului şi satisfacţiei absolute, aceasta este menirea MSC Yacht Club şi o gamă largă de resurse sunt dedicate în mod exclusiv îndeplinirii acestui scop.
Cina la un restaurat dedicat MSC Yacht Club include orice şi veţi avea întotdeauna locuri rezervate, pentru a putea cina oricând doriţi.
Băuturile nealcoolice, cocteilurile, berea, vinul şi băuturile spirtoase în toate locaţiile MSC Yacht Club şi de la minibarul din suita dumneavoastră sunt oferite în mod gratuit.
S erviciu permanent al unui majordom este oferit pentru a răspunde tuturor nevoilor dumneavoastră. Majordomul vă poate asista să vă faceţi sau să vă desfaceţi bagajele, să servească băuturile răcoritoare în suita dumneavoastră şi să vă aducă ziarul internaţional dorit, chiar şi atunci când vă aflaţi pe mare.
S uita dumneavoastră luxoasă, decorată de un designer renumit, este prevăzută cu saltele din spumă, aşternuturi din bumbac egiptean de cea mai bună calitate, baie în marmură, televizor cu ecran lat, consolă Nintendo Wii, minibar şi multe alte facilităţi.
Complexul One oferă oaspeţilor MSC Yacht Club propria piscină, băi cu hidromasaj, solar şi un bar cu o gamă largă de băuturi.
Top Sail Lounge, elegant şi intim, stă la dispoziţia dumneavoastră toată ziua. Un lift privat vă va conduce către generoasa MSC Aurea SPA unde, pentru oaspeţii MSC Yacht Club, sunt rezervate în mod exclusiv săli de masaj şi de tratament.
În orice moment al zilei, sau al nopţii, personalul de la recepţie vă stă la dispoziţie pentru a vă ajuta să rezolvaţi orice cerere, de la serviciile de check-in şi check-out prioritare, până la rezervarea excursiilor la ţărm şi tururi cu ghid şi şofer.
14
15
CAZARE ALEGEŢI SOLUŢIA IDEALĂ PENTRU NEVOILE DUMNEAVOASTRĂ Indiferent de tipul de vacanţă pe care îl doriţi, cu MSC Cruises veţi găsi o ofertă largă de posibilităţi de cazare de înaltă calitate care să vă satisfacă toate nevoile. Dacă doriţi să beneficiaţi de cele mai înalte standarde de confort şi confidenţialitate, atunci somptuosul mediu al MSC Yacht Club vă oferă tot ceea ce aşteptaţi şi chiar mai mult, în timp ce suitele Aurea au un unic scop acela de a vă relaxa şi răsfăţa fiind ingredientul perfect pentru o călătorie relaxantă. Doriţi să vă bucuraţi pe deplin de facilităţile de recreere şi de distracţiile oferite la bord în timpul zilei? Atunci veţi aprecia confortul oferit de vederea mai directă la ocean sau de cabinele interne. MSC Cruises are o ofertă potrivită cu stilul şi nevoile dumneavoastră de confort, indiferent care sunt acestea. Pentru detalii vă rugăm să consultaţi secţiunea Planurile punţilor, la pagina 92.
SUITELE MSC YACHT CLUB
Sunt disponibile trei tipuri de suite cu geam panoramic sigilat sau balcon: Suita Deluxe, Suita directorială şi familială şi Suita regală. Dimensiunea camerelor este cuprinsă între 26 mp şi 53 de mp. Rezer varea suitelor MSC Yacht Club vă oferă acces exclusiv într-o lume a privilegiilor speciale, precum serviciul permanent al unui majordom, restaurante dedicate cu locuri rezervate în mod gratuit, băuturi incluse în preţ în toate locaţiile MSC Yacht Club şi de la minibar. Aflate pe prestigioasele punţi de la prora navelor noastre amiral, fiecare din aceste fantastice suite oferă: • Baie în marmură cu cadă • Ecran LCD cu televiziune interactivă • Consolă Nintendo Wii • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Minibar şi seif personal • A şternuturi din bumbac egiptean şi halate de baie Mascioni Italia • Meniu cu perne Dorelan • Saltea ergonomică Myform Memory
SUITELE AUREA
NOU
Sunt disponibile două tipuri de suite cu fereastră panoramică sigilată sau balcon. Dimensiunea camerelor este cuprinsă între 21 mp şi 47 de mp. Alegeţi una dintre aces te ex trem de confortabile suite şi veţi primi un pachet de revitalizare, sănătate şi frumuseţe la MSC Aurea Spa. Toate suitele Aurea sunt echipate cu: • Baie privată cu cadă • Şifoniere spaţioase • Televiziune interactivă • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Telefon • Minibar şi seif personal
SUITELE CU BALCON
CABINELE CU BALCON
Sunt disponibile două tipuri de suite cu balcon: Suite cu balcon şi Suite familiale. Dimensiunea acestora este cuprinsă între 27 şi 43 de mp.
Cabinele cu balcon privat. Dimensiunea camerelor este cuprinsă între 15 mp şi 42 de mp.
Trăiţi croaziera la maxim în una dintre suitele noastre spaţioase. Mobilate confor tabil şi elegant, această categorie de cazare vă oferă libertatea de a face din fiecare moment al vacanţei dumneavoastră unul special. Toate suitele sunt mobilate elegant cu: • Pat dublu convertibil în două paturi simple • Baie privată cu cadă (la cerere) • Şifoniere spaţioase • Televiziune interactivă • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Telefon • Minibar şi seif personal Pentru familii sau pentru grupurile de prieteni care călătoresc împreună bucurându-se de confortul unei suite, suitele noastre familiale cu balcon sunt soluţia ideală. Incluzând un spaţiu pentru dormitor şi un spaţiu de zi cu 3 paturi suplimentare, în aceste suite spaţioase pot dormi până la 5 persoane (disponibil numai pe MSC Magnifica).
Aceste cabine oferă condiţii confortabile de cazare şi avantajul unui balcon privat, iar dumneavoastră vă veţi putea bucura zilnic de o gură de aer curat la fiecare destinaţie. Toate cabinele sunt prevăzute cu: • Pat dublu convertibil în două paturi simple (la cerere) • Baie privată cu cadă sau duş • Televiziune interactivă • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Telefon • Minibar şi seif personal
CABINELE CU VEDERE LA OCEAN ŞI FAMILIALE
Două tipuri de cabine cu hublou: cabine cu vedere la ocean şi cabine familiale. Dimensiunea camerelor este cuprinsă între 11 mp şi 29 de mp. Dacă doriţi să aveţi un stil de viaţă activ la bord, aceste cabine sunt alegerea perfectă f ără a face vreun compromis în ceea ce priveşte confortul. Toate cabinele sunt prevăzute cu: • Pat dublu convertibil în două paturi simple (la cerere) • Baie privată cu duş • Televiziune interactivă • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Telefon • Minibar şi seif personal
LA INTERIOR
Cabinele interioare. Dimensiunea camerelor este cuprinsă între 11 mp şi 24 de mp. Doriţi să profitaţi pe deplin de facilităţile de recreere şi distracţii oferite zilnic la bord? Atunci aceasta este soluţia perfectă pentru dumneavoastră. Toate cabinele sunt prevăzute cu: • Pat dublu convertibil în două paturi simple (la cerere) • Baie privată cu duş • Televiziune interactivă • Conexiune prin cablu la internet (contra cost) • Telefon • Minibar şi seif personal
Cabinele familiale sunt compuse dintr-un spaţiu pentru dormitor şi un spaţiu de zi cu până la 4 paturi suplimentare, o soluţie perfectă pentru părinţii care doresc să se bucure de propriul spaţiu, având însă un control permanent al copiilor.
Pe unele nave nu sunt disponibile toate tipurile de cabine prezentate. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să consultaţi site-ul web www.msccruises.com 16
17
GHIDUL NOSTRU DE TARIFE ÎNCEPEŢI-VĂ VACANŢA CU O TRANZACŢIE UIMITOARE Cu MSC Cruises, vacanţa dumneavoastră de vis poate fi mai ieftină decât credeţi. Cu noi pleacă în vacanţă toate categoriile de oameni, deci am lansat o gamă largă de promoţii uimitoare pentru a putea oferi doritorilor cea mai bună soluţie. Dacă sunteţi singur, călătoriţi cu prietenii sau sărbătoriţi o aniversare, veţi găsi o ofertă potrivită pentru nevoile dumneavoastră. Şi bineînţeles, avem oferte speciale pentru toate tipurile de familii. Nu uitaţi: rezervaţi din timp şi veţi avea la dispoziţie oferte fantastice din care puteţi alege oferta perfectă pentru dumneavoastră! Verificaţi ce oferte sunt disponibile la momentul rezervării, deoarece la tipărirea broşurii toate ofertele sunt disponibile. Pentru detalii despre termenii şi condiţiile disponibile la momentul rezervării, vă rugăm să contactaţi agentul de călătorie sau să vizitaţi site-ul nostru web la adresa www.msccruises.com
CALENDARUL DE NAVIGAŢIE Portul de plecare este indicat printr-o steluţă
ZIUA
PORTUL
1
Genova (Italia)
2
Barcelona (Spania)
........................................................................
3
Pe mare
4
Casablanca (Maroc)
PLECARE
-
17.00
13.00
18.00
-
-
08.00
22.00
. . ..................................................................................................
....................................................................
5
Pe mare
6
Tenerife (Insulele Canare/Spania)
7
Funchal (Madeira/Portugalia)
8
Pe mare
9
Malaga (Spania)
-
-
........................................
08.00
17.00
..................................................
09.00
17.00
-
-
07.00
14.00
. . ..................................................................................................
. . ..................................................................................................
.................................................................................
10
Pe mare
11
Civitavecchia (Roma/Italia)
12
Genova (Italia)
Noiembrie
SOSIRE ...........................................................................
-
-
...................................................
09.00
19.00
...........................................................................
09.00
-
. . ..................................................................................................
Decembrie
5
27
8
FA44
FA01
fa02
Ianuarie
8
Februarie
Martie
19 3 0
10
21
3
14
fa05 fa06 fa07
fa08
fa09
fa10
fa11
Sezonul special
REZERVĂRI ANTICIPATE
Extrasezon Sezon intermediar În plin sezon
Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că MSC Cruises utilizează un sistem flexibil de preţuri. Preţurile sunt finalizate la momentul primirii avansului şi nu mai pot fi modificate după această dată. Această ofertă nu poate fi combinată cu alte promoţii.
Sezon exclusiv Dacă rezervaţi o croazieră între două sezoane diferite, preţul aplicat va fi preţul sezonului cu numărul maxim de nopţi petrecute la bord.
CEA MAI BUNĂ OFERTĂ DE PREŢ A ZILEI
Datele din casete indică prima zi pentru fiecare croazieră. Aceasta trebuie să fie utilizată ca punct de plecare pentru calcularea celorlalte date ale itinerariului.
GRILA DE PREŢURI
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită familială cu balcon Suitele Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
CEA MAI BUNĂ OFERTĂ PENTRU FIECARE CROAZIERĂ, GARANTAT! Rezervaţi-vă din timp locurile şi bucuraţi-vă de avantajele oferite de sistemul de rezervări anticipate al MSC Cruises - cea mai bună ofertă anticipată pentru o croazieră. Rezervările anticipate vă garantează cea mai bună ofertă şi au valabilitate limitată. Rezervările anticipate sunt disponibile şi pentru ofertele MSC Yacht Club. Vă rugăm să verificaţi ofertele cu agentul dumneavoastră de călătorie sau cu echipa departamentului de rezervări a MSC Cruises, pentru orice croazieră în care doriţi să plecaţi. Costul real al croazierei va fi confirmat numai la momentul rezervării.
TARIFELE DIN BROŞURĂ
ÎN FIECARE ZI, VĂ PUTEŢI SUNA AGENTUL DE CĂLĂTORIE PENTRU A AFLA CEA MAI BUNĂ OFERTĂ DE PREŢ A ZILEI Dacă nu aţi fost suficient de rapid pentru a prinde tarifele oferite pentru rezervările anticipate, puteţi obţine o ofertă excelentă, datorită acestui nou sistem dinamic de tarife, numit “Cea mai bună ofertă de preţ a zilei”. Acest tarif vă garantează cea mai bună ofertă de preţ disponibilă la momentul rezervării croazierei. Aceste oferte nu sunt publicate în broşură şi se pot modifica în timp, deci trebuie să discutaţi cu agentul dumneavoastră de călătorie pentru a afla tariful actual. Dar nu amânaţi - cu cât vă apropiaţi de data plecării, tarifele pentru “Cea mai bună ofertă de preţ a zilei” vor fi din ce în ce mai apropiate de tariful din broşură. Cea mai bună ofertă de preţ a zilei este disponibilă şi pentru rezervările MSC Yacht Club.
Acesta este tariful complet aplicabil pentru orice turist. Este tariful pe care l-aţi plăti dacă doriţi să vă păstraţi toate opţiunile deschise sau dacă aşteptaţi până în ultimul minut pentru a rezerva croaziera. Dar aveţi la dispoziţie o gamă largă de posibilităţi convenabile...
Categoriile de preţ prezentate mai jos sunt numite în general Tarife uzuale. În plus, pe lângă Tarifele uzuale, MSC Cruises oferă o gamă largă de promoţii de-a lungul anului, deci verificaţi mereu cu agentul dumneavoastră ofertele disponibile pentru perioada în care doriţi să vă rezervaţi croaziera. 18
19
PROMOŢIILE NOASTRE TARIFE DE FAMILIE Consultaţi oferta noastră fantastică pentru familii şi veţi descoperi relaţia specială pe care o avem cu familiile. De exemplu vacanţe gratuite pentru copii dumneavoastră, dacă aceştia împart cabina cu dumneavoastră! Bineînţeles, fiecare familie este diferită. Dacă preferaţi o cabină învecinată pentru copiii dumneavoastră sau dacă doriţi să le oferiţi o cabină separată, veţi găsi oferte atractive şi în aceste cazuri. Iar dacă sunteţi un părinte singur, care călătoreşte cu copiii, sau dacă copiii dumneavoastră sunt deja mari, avem oferte speciale şi pentru dumneavoastră. Indiferent de tipul dumneavoastră de familie, mai mare sau mai mică, cu copii mici sau mari, veţi găsi cu siguranţă cea mai bună ofertă care să corespundă nevoilor dumneavoastră.
COPIII DUMNEAVOASTRĂ TREBUIE SĂ FIE CAZAŢI ÎN CABINA ALĂTURATĂ? Călătoriţi cu copiii şi doriţi ca aceştia să aibă propria lor cabină? Pe anumite nave CABINE CARE COMUNICĂ ÎNTRE ELE, PENTRU şi în anumite plecări* oferim cazări pentru familiile cu copii în cabine adiacente, cu FAMILII CU COPII SUB 18 ANI uşă de trecere dintr-o cabină în cealaltă. Bucuraţi-vă de linişte sau lăsaţi uşa deschisă - copiii sunt în cabina alăturată! Tarifele pentru familii: pentru o familie care călătoreşte în două cabine interconectate, vom aplica “numai tariful de croazieră” pentru 3 persoane adulte, la preţul respectivei croaziere (Tarif uzual), în funcţie de categoria disponibilă. Fiecare copil (cel mult 2) va achita numai taxele portuare pentru copii. Dacă trebuie să achitaţi şi tarifele pentru călătoria cu avionul, toţi membrii familiei vor plăti taxa pentru zborul respectiv.
HAPPY FAMILY
* Cabinele interconectate sunt disponibile pe următoarele nave şi clase de nave: MSC Armonia, MSC Opera, clasa de nave MSC Musica, clasa de nave MSC Fantasia. Pentru detalii vă rugăm să consultaţi planurile navelor (la pagina 92). Aceste tarife promoţionale sunt disponibile în limita numărului de locuri şi sunt calculate în funcţie de Tariful uzual
VREŢI O CABINĂ SEPARATĂ NUMAI PENTRU COPII? Oferiţi-le copiilor luxul propriei lor cabine* la un preţ special. Părinţii plătesc Tariful CABINĂ SUPLIMENTARĂ PENTRU COPII uzual, iar copiii beneficiază de o ofertă redusă. Preţuri per cabină începând de la: SUB 18 ANI €580 cabină interioară (€290 pentru fiecare copil), €680 cabină exterioară (€340 pentru fiecare copil), €780 cabină cu balcon (€390 pentru fiecare copil), €880 cabină MSC Yacht Club (€440 pentru fiecare copil). Pentru plecările în plin sezon (de anul nou, de paşte, iulie, august) pentru preţul cabinei se achită un tarif suplimentar de €100.
TANDEM
*C ategoria şi aşezarea celei de a doua cabine va fi confirmată de companie. Nu putem garanta că aceasta va fi adiacentă cu prima cabină şi poate fi o categorie diferită. Această ofertă nu poate fi combinată cu alte promoţii sau reduceri oferite prin programele de loialitate Aceste tarife promoţionale sunt disponibile în limita numărului de locuri şi sunt calculate în funcţie de Tariful uzual
VREŢI SĂ AVEŢI COPIII APROAPE? Călătoriile de familie sunt cele mai frumoase: părintele plăteşte Tariful uzual, pentru 1 ADULT + CEL MULT 3 COPII SUB 18 ANI primul copil peste 18 ani se plăteşte 60% din tariful pentru adulţi, iar pentru ceilalţi copii se plătesc numai taxele portuare.
ALL IN ONE
Aceste tarife promoţionale sunt disponibile în limita numărului de locuri şi sunt calculate în funcţie de Tariful uzual
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani care călătoresc în aceeaşi cabină cu părinţii călătoresc gratuit* * Costurile de înregistrare, taxele portuare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
These promotional fares are subject to availability, and are applied to the Regular Quoted Fares. 20
21
PROMOŢIILE NOASTRE TARIFUL MEU ŞI TARIFELE ANIVERSARE Croazierele sunt pentru toată lumea. Deci, indiferent cine sunteţi, vă puteţi trăi vacanţa de vis cu MSC Cruises. Şi ceea ce este cel mai important, bineînţeles, este să găsiţi acel tarif special care să vă convină. De la tineri la seniori, de la persoane singure la cupluri în luna de miere sau care aniversează un eveniment din viaţa de familie, oricine poate beneficia de o reducere excepţională faţă de tarifele din broşură. Cereţi detalii agentului dumneavoastră şi nu uitaţi să verificaţi disponibilitatea tuturor ofertelor la rezervare. Este cea mai bună metodă prin care vă puteţi începe vacanţa de vis zâmbind!
TARIFUL MEU
PACHETUL YOUNG & YOUNG
TARIFE ANIVERSARE Dacă sunteţi prieteni sau parteneri (împărţiţi aceeaşi cabină) şi aveţi vârsta între 18 şi 29 de ani, vă calificaţi pentru o reducere specială din Tariful uzual pe cabină: €100 (cabină interioară), €150 (cabină exterioară), €200 (cabină cu balcon sau suită) sau €400 (suită MSC Yacht Club). Dacă rezervaţi o cabină exterioară sau cu balcon, vă oferim şi mai multe bonusuri: • 8 ore de acces gratuit la internet plus • Pachetul de relaxare Bali care include un masaj, un tratament facial şi o sesiune la suita termală cu aromoterapie! Iată doar câteva motive pentru care mulţi tineri aleg ofertele MSC Cruises!
ÎN LUNA DE MIERE
Această ofertă nu poate fi combinată cu alte oferte speciale.
ANIVERSĂRI PACHETUL SENIOR CLUB
Dacă viaţa de cuplu este o adevărată călătorie, atunci o croazieră este începutul perfect! La MSC Cruises, cuplurile în luna de miere sunt tratate într-un mod special, căci le oferim cea mai bună alegere. Pentru detalii, consultaţi agentul de călătorie. Toate cuplurile în luna de miere beneficiază de o reducere de 10% din Tariful uzual şi de tratament special la bordul navei. Tot ce trebuie să faceţi este să prezentaţi anunţul oficial de căsătorie la rezervare pentru a primi acest cadou remarcabil. Pentru detalii, consultaţi agentul de călătorie.
Împărţiţi cabina cu un partener sau cu un prieten, şi amândoi aţi împlinit 65 de ani? Datorită acestei fantastice oferte, vă calificaţi pentru următoarea reducere specială pe cabină, faţă de Tariful uzual: €100 (cabină interioară), €150 (cabină exterioară), €200 (cabină cu balcon sau suită) sau €400 (suită MSC Yacht Club). Şi mai mult, rezervările pentru o cabină exterioară sau cu balcon beneficiază de un pachet fantastic de primire care include: • o sticlă de şampanie Moët & Chandon • ciocolată cu căpşuni • două fluiere cadou • o scrisoare de felicitare de la căpitan care include o invitaţie la un cocteil exclusiv. Deoarece la MSC Cruises, vârsta face diferenţa!
Petreceţi aniversarea căsătoriei dumneavoastră alături de MSC Cruises! Ca şi povestea romanţată a unei croaziere de lux, oferim o varietate de pachete cu cadouri aniversare ispititoare ca să adăugăm puţină magie în plus aniversării dumneavoastră. Dacă doriţi o aniversare de neuitat, alegeţi unul dintre aceste pachete aniversare speciale înainte de plecare. Prezentaţi certificatul de căsătorie agentului dumneavoastră pentru a face rezervarea. • • • • • •
Pachetul Pachetul Pachetul Pachetul Pachetul Pachetul
Relax Together Relax & Delight Relax & Taste Delight & Taste Explore & Taste Explore & Delight
Pachetele aniversare sunt oferite în limita locurilor disponibile şi pot fi rezervate cu cel mult 6 luni înainte de data aniversării; oferta este valabilă pentru toate destinaţiile cu excepţia destinaţiilor America de Sud şi Africa de Sud. Această ofertă nu poate fi combinată cu ofertele pentru cea de a 25-a sau 50-a aniversare.
TARIFELE PENTRU PERSOANE SINGURE
Dacă aţi hotărât să plecaţi singur în vacanţă, bucuraţi-vă de luxul unei cabine pentru dumneavoastră. O suprataxă de 50% va fi aplicată tarifului dumneavoastră, dar această ofertă este limitată, deci vă invităm să verificaţi disponibilitatea ofertei la rezervare.
CEA DE A 25-A ANIVERSARE
După douăzeci şi cinci de ani de căsătorie, meritaţi un bonus! Iată de ce pentru aniversarea nunţii de argint vă oferim o reducere specială de 250 € per cabină din Tariful uzual. Această ofertă este valabilă pentru toate plecările efectuate cu până la 6 luni înainte de data aniversării.
CEA DE A CINCIZECEA ANIVERSARE
Aniversarea nunţii de aur este un eveniment cu adevărat special, iar noi vă ajutăm să sărbătoriţi acest moment oferindu-vă o reducere uimitoare de 500 € per cabină faţă de Tariful uzual. Această ofertă este valabilă pentru toate plecările efectuate cu până la 6 luni înainte de data aniversării.
Aceste tarife promoţionale sunt disponibile în limita numărului de locuri şi sunt calculate în funcţie de Tariful uzual. 22
Aceste tarife promoţionale sunt disponibile în limita numărului de locuri şi sunt calculate în funcţie de Tariful uzual. 23
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA ADĂUGAŢI UN PIC DE MAGIE PERSONALĂ CROAZIEREI DUMNEAVOASTRĂ Fiecare vacanţă cu MSC Cruises este o experienţă unică, oferind o multitudine de moduri diferite de relaxare, distracţie şi răsfăţ. Pentru a avea o croaziera şi mai specială, o puteţi personaliza oferindu-vă o selecţie de pachete opţionale suplimentare precum spa-ul senzual şi tratamentele de înfrumuseţare, pachetele cu mâncăruri variate şi listele de vinuri, chiar şi organizarea unei ceremonii romantice de căsătorie la bord. Pentru a vă bucura la maxim de croaziera dumneavoastră fără griji, pachetul Sunny combină băuturile oferite la bord cu o serie de excursii captivante pe uscat. Aşadar oferiţi-vă un cadou plăcerea unei relaxări totale! Puteţi rezerva oricare dintre aceste pachete speciale prin agentul dumneavoastră la momentul rezervării croazierei. Rezervând anticipat, vă puteţi bucura de mai multe oferte la un preţ mai mic!
Pachetul Allegro vă va aduce zâmbetul pe buze; este cea mai rapidă şi simplă metodă de a avea grijă de băuturile pe care le serviţi la masă, chiar şi atunci când sunteţi în larg. Pentru vin, bere, apă minerală şi băuturi nealcoolice, Allegro are o ofertă de vă lasă gura apă!
ALLEGRO ITE ÎN BĂUTURI SERVESEI TIMPUL M
ALLEGRO adult la €69
ALLEGRO PENTRU COPII la €34
4 sticle de vin + 7 sticle de apă minerală, SAU 14 doze de bere (40cl) + 7 sticle de apă minerală
Savuraţi şi mai mult această croazieră cu pachetele noastre speciale de băuturi.
PACHETELE DE BĂUTURI
PACHETELE CU VINURI PACHETUL ALLEGRO PACHETUL CHEERS!
14 băuturi nealcoolice sau sucuri de fructe
Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.msccruises.com
Una dintre atracţiile croazierei este posibilitatea de a descoperii locuri noi şi fascinante, în mod confortabil şi cu stil. Pentru a vă bucura pe deplin de vacanţa dumneavoastră, alegeţi pachetul Explorer Formula? O selecţie de excursii, la un preţ extrem de atractiv. Această ofertă este valabilă pentru anumite plecări; vă rugăm să verificaţi secţiunea de itinerarii pentru detalii.
Bucuraţi-vă de un moment magic cu aceste gustări speciale.
+ EXPLORER FORMULA
= SUNNY PACKAGE
FACEŢI REZERVĂRI ANTICIPATE PENTRU A OBŢINE CEA MAI BUNĂ OFERTĂ Adăugaţi strălucire croazierei dumneavoastră cu pachetul Sunny. Combinând Explorer Formula cu pachetul de băuturi Allegro, veţi face şi mai multe economii, pentru o croazieră fără griji la un preţ uluitor.
sunny adult
Explorer Formula + Allegro Adult
sunny child
Explorer Formula + Allegro Child
PACHETUL MOMENTE SPECIALE
Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.msccruises.com
Porniţi în croazieră cu stil cu unul dintre cadourile noastre de bun venit.
CADOURI DE BUN VENIT
Declaraţi-vă dragostea într-un decor cu adevărat romantic.
CEREMONII LA BORD
SE RVITE ÎN TI
Satisfaceţi-vă setea şi bucuraţi-vă de o croazieră relaxantă cu pachetul Cheers! Acest pachet all-inclusive include băuturile servite la prânz şi la cină, fiind valabil în restaurantele de pe puntea principală şi la bufetul cu autoservire. Nu este valabil în restaurantele à la carte. În cazul în care călătoriţi împreună cu familia sau cu un grup, vă rugăm să nu uitaţi că toţi membrii grupului dumneavoastră trebuie să rezerve acest pachet.
MP
CHEERS! ADULT la €16,50
Vin nelimitat (la alegere 2 vinuri albe, 2 roşii şi 1 rozé), bere la doză, băuturi neal(per day) coolice şi apă minerală la prânz şi la cină.
CHEERS! PENTRU COPII la €9 (per day)
Băuturi nealcoolice şi apă minerală nelimitat în timpul prânzului şi cinei
PACHETUL DELUXE BON VOYAGE PACHETUL ROMANTIC Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.msccruises.com
Această ofertă este valabilă numai pentru plecările selectate (Mediterană, Europa de Nord, Abu Dhabi şi Emirate şi Marile croaziere) şi este disponibilă numai pentru itinerariile în care se oferă Explorer Formula. Pentru detalii, verificaţi secţiunea Itinerarii.
BĂUTURI ATE NELIMITUL ME SEI
CIOCOLATĂ CU CĂPŞUNI PACHETUL ANIVERSAR
PACHETUL DE ARGINT PACHETUL DE AUR PACHETUL DE PLATINĂ Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.msccruises.com
Răsfăţaţi-vă cu unul dintre pachetele noastre de relaxare spa.
PACHETELE DE RELAXARE
IASOMIA AURIE PACHETUL REGAL ORHIDEEA DE DIAMANT DELUXE Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.msccruises.com
Această ofertă este valabilă numai pentru plecările selectate (Mediterană, Europa de Nord şi Emirate). Pachetul trebuie să fie rezervat înainte de plecare. Este valabil pentru fiecare zi de croazieră şi nu poate fi cumpărat pentru anumite zile. Pachetul trebuie să fie rezervat de toate persoanele care ocupă aceeaşi cabină sau călătoresc împreună şi doresc să mănânce la aceeaşi masă. Ofertele de mai sus sunt valabile în limita locurilor disponibile la momentul rezervării şi actualizate la data tipăririi broşurii. Pentru detalii despre termenii şi condiţiile disponibile la momentul rezervării, vă rugăm să contactaţi agentul de călătorie sau să vizitaţi site-ul nostru web la adresa www.msccruises.com
24
Ofertele de mai sus sunt valabile în limita locurilor disponibile la momentul rezervării şi actualizate la data tipăririi broşurii. Pentru detalii despre termenii şi condiţiile disponibile la momentul rezervării, vă rugăm să contactaţi agentul de călătorie sau să vizitaţi site-ul nostru web la adresa www.msccruises.com
25
msc club CĂLĂTORIŢI MAI MULT, AVEŢI MAI MULTE BENEFICII Dacă vă place experienţa unică oferită de MSC Cruises şi doriţi mai mult, atunci vă puteţi înscrie în clubul nostru exclusivist. MSC Club este modul în care ne răsplătim clienţii fideli, acordându-le oferte şi alte privilegii. Cu cât petreceţi mai mult timp alături de noi, cu atât veţi avea mai multe beneficii. Nu întârziaţi, deveniţi membrii chiar de azi!
Pentru detalii despre beneficiile MSC Club şi despre modul de înscriere, vizitaţi site-ul web www.mscclub.org
CARDUL MSC CLUB Cu un card MSC Club, puteţi obţine şi mai multe oferte pentru următoarea croazieră la un preţ mai mic. Acumulaţi puncte pentru fiecare noapte petrecută la bord şi extra-puncte pentru fiecare €200 / $200 cheltuiţi pe navă. În timp ce acumulaţi puncte şi avansaţi de la cardul albastru Clasic la cel de Argint, Aur şi la noua versiune exclusivistă cardul Negru, avantajele de care beneficiaţi sunt din ce în ce mai bogate.
BUCURAŢI-VĂ DE PRIVILEGII SPECIALE ÎNAINTE DE PLECAREA ÎN CROAZIERĂ
CARD CLASIC
CARD DE ARGINT
CARD DE AUR
de la 1 la 21 de puncte de la 22 la 42 de puncte de la 43 la 99 de puncte
26
CARD NEGRU
peste 100 de puncte
LA BORD DUPĂ REVENIREA DIN CROAZIERĂ
27
Croaziere de iarnă O DESTINAŢIE CALDĂ PENTRU FIECARE Croazierele noastre de iarnă sunt o metodă fantastică de a începe anul la cald şi cu stil. Imaginaţi-vă făcând un tur pe marea Mediterană, traversând oceanul sau parcurgând insulele din Caraibe, bucurându-vă de tot confortul oferit de navele noastre moderne de croazieră. Somptuosul MSC Aurea Spa de la bordul navelor noastre este locul perfect în care vă puteţi răsfăţa la saună, făcând un masaj tradiţional balinez sau un tratament de înfrumuseţare la cele mai înalte standarde, în timp ce piscinele, solarul şi zonele de recreere vă oferă nenumărate posibilităţi de a vă bucura de căldura iernii. Iar când soarele apune, o mulţime de baruri, restaurante şi locuri de distracţie pline de stil vă oferă diferite moduri magice pentru cea de a doua parte a zilei. Mediterană
Emirate
America de Sud
MARILE CROAZIERE
CARAIBE
Trăiţi magia mărilor deschise în timp ce navigaţi spre sau dinspre uimitoarele frumuseţi naturale ale Americii de Sud, ale Africii de Sud sau ale Caraibelor. O călătorie romantică pe ocean vă oferă suficient timp să vă relaxaţi şi să vă reîncărcaţi bateriile, pentru a ajunge la destinaţie relaxaţi şi plini de energie.
Imaginaţi-vă paradisul de pe o insulă tropicală, unde bătrânele plaje cu nisip alb îmbrăţişează apele calde, ca de cristal şi unde peisajul colorat este completat de vibranta cultură locală. Dacă Insulele Caraibe sunt destinaţia dumneavoastră de vis, atunci MSC Cruises vă poate transforma acest vis în realitate.
ABU DHABI ŞI EMIRATE
AMERICA DE SUD
Îmbinând tradiţionalul cu ultra-modernul, Peninsula Arabă este cea mai nouă destinaţie a noastră. Acum puteţi trăi experienţa diferitelor atracţii, în timp ce navigăm pe cristalinele ape ale Golfului. Vizitaţi monumente care inspiră veneraţie, bucuraţi-vă de safariurile în deşert şi descoperiţi oraşe uimitoare precum Abu Dhabi şi Dubai, unde pieţele tradiţionale (souk) se dezvoltă alături de cele mai extravagante centre comerciale din lume şi de cele mai luxoase şi exclusiviste hoteluri.
Cu peisajele sale fantastice, stilul de viaţă spumos şi oamenii plini de pasiune, America de Sud este destinaţia perfectă pentru stilul şi personalitatea MSC Cruises; iar dragostea dumneavoastră pentru această regiune este contagioasă! Dacă sunteţi fermecat de frumoasele plaje şi de oraşele pline de viaţă ale Braziliei sau dacă navigaţi spre sud către Uruguay şi Argentina, nu veţi uita niciodată caleidoscopul de senzaţii evocat de acest continent uimitor.
MEDITERANĂ
AFRICA DE SUD
Soarele iernii are o calitate specială, mai ales dacă sunteţi sătul de căldura piscinei acoperite de pe una din navele noastre luxoase. Vedeţi ce are Mediterana mai frumos într-o nouă lumină, de la minunile civilizaţiilor antice până la spaţiile de recreere din staţiunile de lux, însă fără mulţimea de turişti din sezonul de vară.
Locul de naştere al omenirii şi loc de inspiraţie pentru artişti, scriitori şi muzicieni încă de la începuturile lumii, Africa este o destinaţie de vacanţă unică şi plină de romantism. De la minunile naturale ale exoticei savane şi uimitoarea sălbăticie a Madagascarului la plajele de nisip din insulele Mauritius sau atmosfera multiculturală din Cape Town, acesta este locul care îi vrăjeşte în mod inexorabil pe toţi cei care poposesc pe aceste meleaguri.
Caraibe 28
29
Marile croaziere
Recife Maceió Salvador de Bahia Búzios Rio de Janeiro Santos
2011 18 zile | 17 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L
Franţa, Spania, Portugalia, Madeira, Brazilia
18 OR01
SOSIRE
PLECARE
13.00 09.00 13.00 08.00 08.00 09.00 09.00 08.00 08.00
23.59 18.00 18.00 22.00 17.00 17.00 16.00 18.00 16.00 -
Marile croaziere 2
ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S
2011 18 zile | 17 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 18
J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D D
Italia, Malta, Spania, Madeira, Brazilia
Brazilia, Insulele Canare, Madeira, Portugalia, Spania, Franţa, Italia
20
1 mu01
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Veneţia (Italia) .......................................................... Bari (Italia) .. ......................................................................... Pe mare ................................................................................... Valletta (Malta) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Malaga (Spania) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Funchal (Madeira /Portugalia) .......................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Pe mare ................................................................................... Búzios (Brazilia) ............................................................. Búzios (Brazilia) ............................................................. Rio de Janeiro (Brazilia) ..............................
13.00 07.00 13.00 09.00 08.00 10.00 09.00
17.00 19.00 13.00 19.00 18.00 20.00 02.00 -
OR21
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Santos (Brazilia) .. ................................................... Rio de Janeiro (Brazilia) . . ....................................... Pe mare ................................................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Recife (Brazilia) .............................................................. Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania).... Funchal (Madeira /Portugalia) .......................... Pe mare ................................................................................... Lisabona (Portugalia) ................................................ Cadiz (Spania) .................................................................. Pe mare ................................................................................... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Marsilia (Franţa) ............................................................ Livorno (Pisa/Florenţa/Italia) ...............
08.00 09.00 14.00 09.00 09.00 07.30 10.00 09.00 08.00 09.30
18.00 17.00 17.00 19.00 17.00 18.00 16.30 19.00 18.00 17.00 -
2012 19 zile | 18 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi
Capul Verde Africa
America de Sud
Recife Salvador de Bahia Rio de Janeiro
Buenos Aires
Decembrie
2011 21 zile | 20 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
Martie
Brazilia, Insulele Canare, Spania, Malta, Italia
17 mu15
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Rio de Janeiro (Brazilia) .............................. Santos (Brazilia) ............................................................. Ilha Grande (Brazilia) ............................................... Pe mare ................................................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania).... Pe mare ................................................................................... Malaga (Spania) ............................................................... Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania).... Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania).... Valletta (Malta) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Veneţia (Italia) ........................................................
08.00 08.00 10.00 09.00 09.00 17.00 10.00 09.00
18.00 17.00 16.00 02.00 14.00 17.00 01.00 16.00 -
Malta, Spania, Maroc, Insulele Canare, Brazilia, Argentina
PORTUL
20 zile | 19 nopţi ZIUA
S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi J
Recife Salvador de Bahia Búzios Rio de Janeiro Santos
10 op01
SOSIRE
PLECARE
13.00 09.00 09.00 08.00 07.00 12.30 10.00 10.00
17.00 19.00 17.00 22.00 18.00 13.00 17.30 17.00 -
2011 19 zile | 18 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
PORTUL
Octombrie
29 ar01
SOSIRE
PLECARE
13.00 10.00 14.00 10.00 13.00 08.00 13.00 10.00 09.00
17.00 18.00 17.00 00.30 16.00 18.00 14.00 19.00 16.00 -
Marile croaziere 8 14
Portugalia, Spania, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii
op22
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Buenos Aires (Argentina) .. ........................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Rio de Janeiro (Brazilia) . . ....................................... Pe mare ................................................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Recife (Brazilia) .............................................................. Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Mindelo (Capul Verde) ............................................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Las Palmas (Insulele Canare/Spania) ......... Pe mare ................................................................................... Lisabona (Portugalia) ................................................ Vigo (Spania) ..................................................................... Pe mare ................................................................................... Cherbourg (Franţa) ................................................... Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii). . .
10.00 10.00 14.30 14.30 08.00 08.00 10.00 09.00 08.00
18.00 17.00 16.00 19.30 20.30 16.00 17.00 18.00 19.00 -
2012 20 zile | 19 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V
Brazilia, Insulele Canare, Madeira, Spania, Malta, ITALIA
Aprilie
22 ar34
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Santos (Brazilia) .. ................................................... Rio de Janeiro (Brazilia) . . ....................................... Pe mare ................................................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Recife (Brazilia) .............................................................. Pe mare....................................................................................... Pe mare....................................................................................... Pe mare....................................................................................... Pe mare....................................................................................... Pe mare....................................................................................... Pe mare....................................................................................... Las Palmas (Insulele Canare/Spania) ......... Funchal (Madeira /Portugalia) .......................... Pe mare ................................................................................... Malaga (Spania) ............................................................... Alicante (Spania) ........................................................... Pe mare ................................................................................... Valletta (Malta) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Veneţia (Italia) ..........................................................
08.00 10.30 14.30 08.00 09.00 08.00 08.00 08.30 09.00
18.00 17.00 16.00 19.30 16.00 17.00 16.00 14.00 14.30 -
ÎNCEPÂND DE LA OR01 OR21
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA OP01 OP22
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA mu01 mu15
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
899 1.079 1.209 1.849
959 1.149 1.299 1.849
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
959 1.149 1.299 1.849
1.029 1.239 1.389 1.959
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
989 1.339 1.809 2.139
929 1.249 1.809 2.139
În interior
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
689 gratis
739 gratis
739 gratis
779 gratis
709 gratis
150
150
150
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
759 gratis
150
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
150
150
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Croaţia, Italia, Insulele Baleare, Spania, Insulele Canare, Brazilia
Veneţia (Italia) .......................................................... Dubrovnik (Croaţia) ................................................. Pe mare ................................................................................... Cagliari (Italia) ................................................................. Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania).... Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania).... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Las Palmas (Insulele Canare/Spania) ......... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Recife (Brazilia) .............................................................. Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Pe mare ................................................................................... Búzios (Brazilia) ............................................................. Santos (Brazilia) .. ...................................................
S D L M Mi J J V S D L M Mi J V S D L M Mi
Brazilia, Capul Verde, Insulele Canare, Aprilie
2012
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
America de Sud
Marile croaziere 7
Veneţia (Italia) .......................................................... Pe mare ................................................................................... Valletta (Malta) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Pe mare ................................................................................... Casablanca (Maroc) ................................................... Pe mare ................................................................................... S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania).... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Recife (Brazilia) .............................................................. Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Pe mare ................................................................................... Rio de Janeiro (Brazilia) . . ....................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Buenos Aires (Argentina) .. ........................
J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi
BarcelonaEuropa Veneţia Alicante Dubrovnik Malaga Funchal Cagliari Madeira Is. Palma de Valletta Las Palmas Mallorca Malta
Noiembrie
Marile croaziere 6
Marile croaziere 4 Martie
Casablanca Valletta Malta Las Palmas
Marile croaziere 5
Marile croaziere 3
PORTUL
19 zile | 18 nopţi
Salvador de Bahia Búzios Rio de Janeiro Santos Ilha Grande
Noiembrie
Genova (Italia) .......................................................... Marsilia (Franţa) ............................................................ Barcelona (Spania) .. ..................................................... Pe mare ................................................................................... Lisabona (Portugalia) ................................................ Pe mare ................................................................................... Funchal (Madeira/Portugalia) .. .......................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Recife (Brazilia) .............................................................. Maceió (Brazilia) ........................................................... Salvador de Bahia (Brazilia) .. .............................. Pe mare ................................................................................... Búzios (Brazilia) ............................................................. Santos (Brazilia) .. ...................................................
2012
America de Sud
Mindelo
Insulele Canare
MSC opera
America de Sud
Malta
Tenerife
Southampton Europa Cherbourg Barcelona Vigo Veneţia Lisbon
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA AR01 AR34 899
1.029
Cu vedere la ocean
1.229
1.389
Suită cu balcon
1.649
1.849
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
689 gratis
789 gratis
150
150
Marile croaziere
MSC musica
MSC orchestra
Insulele Canare
Marile croaziere 1
30
Palma de Europa Mallorca Veneţia Funchal Malaga Bari Madeira Alberobello Tenerife Insulele Canare Valletta
Provence Europa
MSC armonia
Marsilia
Barcelona Genova Lisabona Livorno Funchal Cadiz Florenţa Madeira Tenerife
31
Marile croaziere Europa
Insulele Canare
Dakar Africa
Walvis Bay Cape Town
Marile croaziere 9 18 zile | 17 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M
Franţa, Spania, Maroc, Senegal, Namibia, Africa de Sud
V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M
SOSIRE
PLECARE
07.00 14.00 07.00 13.00 08.00 09.00 12.00
18.00 13.00 20.00 20.00 18.00 13.00 18.00 -
ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
18 me01
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
14.30 09.00 10.00 08.00 08.00 12.00
16.00 19.30 17.00 18.00 14.00 16.00 -
19 zile | 18 nopţi
si42
SOSIRE
PLECARE
08.00 13.00 08.00 09.00 08.00 10.30 09.00
16.00 17.00 18.00 17.00 17.00 13.00 19.30 -
ZIUA
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
EXPLORER FORMULA
32
Noiembrie
Genova (Italia) .......................................................... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Pe mare ................................................................................... Cadiz (Spania) .................................................................. Pe mare ................................................................................... S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania).... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Dakar (Senegal) .. ............................................................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Walvis Bay (Namibia) ............................................... Pe mare ................................................................................... Cape Town (Africa de Sud) ......................
2011
30
PORTUL
În interior
Spania, Insulele Canare, Senegal, Namibia, Africa de Sud
Namibia
Marile croaziere 12
Cape Town (Africa de Sud) ...................... Pe mare ................................................................................... Walvis Bay (Namibia) ............................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Dakar (Senegal) .. ............................................................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania).... Funchal (Madeira /Portugalia) .......................... Pe mare ................................................................................... Malaga (Spania) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Civitavecchia (Roma/Italia) ................................. Genova (Italia) ..........................................................
Cazare
V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M
Martie
Namibia, Senegal, Insulele Canare, Madeira, Spania, Italia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Walvis Bay Cape Town
19 zile | 18 nopţi
si01
Marile croaziere 10
ZIUA
Jamestown
2011
22
Cape Town
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
Africa
Marile croaziere 11
PORTUL
19 zile | 18 nopţi
Genova Barcelona Arrecife
Dakar
Octombrie
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia) ............... Villefranche (Franţa) ................................................. Valencia (Spania) ........................................................... Pe mare ................................................................................... Casablanca (Maroc) ................................................... Agadir (Maroc) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Dakar (Senegal) .. ............................................................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Walvis Bay (Namibia) ............................................... Pe mare ................................................................................... Cape Town (Africa de Sud) ......................
2012
Europa
Insulele Canare
MSC melody
MSC sinfonia
Valencia Genova Livorno Florenţa Funchal Malaga Civitavecchia Madeira Casablanca Roma Tenerife Agadir Insulele Canare
2011
Palamós Cadiz
Tenerife
ÎNCEPÂND DE LA si01 si42 849
949
Cu vedere la ocean
1.169
1.279
Suită cu balcon
1.899
1.929
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
649 gratis
729 gratis
150
150
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA CAPE TOWN (pentru croaziera SI42) Excursii în: Dakar, Funchal, Malaga
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V
Namibia, Saint Helena, Senegal, Insulele Canare, Spania, Italia
PORTUL
Cape Town (Africa de Sud) ...................... Pe mare ................................................................................... Walvis Bay (Namibia) ............................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Jamestown (Saint Helena) ................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Dakar (Senegal) .. ............................................................ Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Arrecife (Insulele Canare/Spania).. . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe mare ................................................................................... Cadiz (Spania) .................................................................. Pe mare ................................................................................... Palamós (Spania) ........................................................... Genova (Italia) ........................................................
Februarie
20 me21
SOSIRE
PLECARE
08.00 13.00 13.00 08.00 08.00 08.00 10.00
15.00 16.00 19.00 18.00 18.00 18.00 15.00 -
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
139 €
139 €
EXPLORER FORMULA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € 34 €
34 €
208 € 198 €
173 € 168 €
133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA CAPE TOWN (pentru croaziera ME21)
99 €
69 €
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA me01 me21
În interior Cu vedere la ocean Suită cu vedere la ocean
1.049 1.249 1.759
1.149 1.379 1.849
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
619 gratis
699 gratis
150
150
Excursii în: Dakar, Arrecife, Cadiz
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
144 €
144 €
114 €
69 €
34 €
34 €
213 € 203 €
178 € 173 €
148 € 143 €
Marile croaziere
Villefranche
Coasta de azur
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
33
Marile croaziere
Abu Dhabi şi Emir ate SUA
Europa
Hamburg Europa
Muscat
Abu Dhabi
Emiratele Arabe Unite
NOI
Salalah
Marile croaziere 13
2011 17 zile | 16 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 16 17
V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S S D
Madeira Is.
Genova
Malaga
Fort Lauderdale Miami
Philipsburg
St. Maarten
San Juan
Puerto Rico
St. John’s
Antigua şi Barbuda
Marile croaziere 15
Italia, Grecia, Egipt, Iordan, Oman, Emiratele Arabe Unite
Octombrie
14
2012 17 zile | 16 nopţi
li01
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
Genova (Italia) .......................................................... Napoli (Italia) ................................................................... Pe mare ................................................................................... Iraklion (Creta/Grecia) .. ......................................... Port Said* (Egipt) ......................................................... Canalul de Suez** ........................................................ Aqaba (Iordan) .. .............................................................. Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Salalah (Oman) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Muscat (Oman) .............................................................. Dubai (Emiratele Arabe Unite) ...................... Dubai (Emiratele Arabe Unite) ...................... Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) ......... Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) ...
13.00 09.00 10.30 09.00 08.00 15.00 21.00 -
17.00 18.00 15.00 19.30 18.00 16.00 14.00 -
ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L
23 zile | 22 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L M Mi J V S D L
NOI 2011/12
17
SOSIRE
PLECARE
Fort Lauderdale (Florida) ......................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... San Juan (Puerto Rico) ........................................... Philipsburg (St. Maarten) .. ..................................... St. John’s (Antigua şi Barbuda) .. ....................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Funchal (Madeira /Portugalia) .......................... Pe mare ................................................................................... Malaga (Spania) ............................................................... Alicante (Spania) ........................................................... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Genova (Italia) ..........................................................
07.00 08.00 09.00 09.00 08.00 09.00 08.00 09.00
19.00 17.00 17.00 17.00 18.00 17.00 16.00 13.00 -
ZIUA
PLECARE
08.00 08.00 08.00 09.00 13.00 09.00 09.00
03.00 18.00 18.00 18.00 14.00 02.00 18.00 -
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
1 D
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)
2 L
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)
3 M
Muscat (Oman)
4 Mi
Al Fujairah (Emiratele Arabe Unite)
5 J
Khasab (Oman)
6 V
Dubai (Emiratele Arabe Unite)
...............................
08.00
-
7 S
Dubai (Emiratele Arabe Unite)
...............................
-
14.00
7 S
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)
21.00
-
8 D
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)
-
-
.. .
-
-
.. . . . . . . . . . . . . .
-
03.00
08.00
18.00
.. . . . . . . . . . . . . .
07.00
18.00
..............................................................
08.00
18.00
.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.................
.. .
Toate activitatile si manevrele se vor face in Abu Dhabi. MSC Croaziere va organiza transferurile la portul Abu Dhabi pentru pasagerii care au zboruri catre Dubai. Acest serviciu este disponibil la cerere si costa 20 € de persoana pe sens.
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Octombrie
li22
SOSIRE
Oman, Emiratele Arabe Unite
8 zile | 7 nopţi
po22
PORTUL
11
PORTUL
OmAn
Visuri arabe
Puerto Rico, St. Maarten, Antigua şi Barbuda, Madeira, Spania, Italia
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Martie
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) .. ... Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) ......... Muscat (Oman) .............................................................. Pe mare ................................................................................... Salalah (Oman) ............................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Aqaba (Iordan) .. .............................................................. Canalul de Suez* .. ......................................................... Port Said** (Egipt) .. .......................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Pe mare ................................................................................... Barcelona (Spania) .. ..................................................... Pe mare ................................................................................... Lisabona (Portugalia) ................................................ Lisabona (Portugalia) ................................................ Pe mare ................................................................................... Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii).. . Pe mare ................................................................................... Hamburg (Germania) ....................................
Muscat
Abu Dhabi
Marile croaziere 14 Emiratele Arabe Unite, Oman, Iordan, Egipt, Spania, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania
Abu Dhabi Emiratele Arabe Unite
Martie
* Cruising the Suez canal - enter canal - ** Cruising the Suez canal - exit canal Toate activitatile si manevrele se vor face in Abu Dhabi. MSC Croaziere va organiza transferurile la portul Abu Dhabi pentru pasagerii care au zboruri catre Dubai. Acest serviciu este disponibil la cerere si costa 20 € de persoana pe sens.
2012
Khasab Dubai Al Fujairah
Noiembrie
30
6
li02
li03
13 2 0 2 7 li04 li05
Ianuarie
1
8
li11
li12
li14
4
11 1 8 2 5
li07
li08 li09
Februarie
15 2 2 29 li13
li06
Decembrie
li15
5 li16
12 19 2 6 li18
li19
li20
li10
LI09
LI10
Martie
4 li21
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
* Cruising the Suez canal - enter canal - ** Cruising the Suez canal - exit canal Toate activitatile si manevrele se vor face in Abu Dhabi. MSC Croaziere va organiza transferurile la portul Abu Dhabi pentru pasagerii care au zboruri catre Dubai. Acest serviciu este disponibil la cerere si costa 20 € de persoana pe sens.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior
34
EXPLORER FORMULA
ÎNCEPÂND DE LA li01 li22
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
919 1.049 1.189 1.749
În interior
389
Cu vedere la ocean
599
Suită cu balcon
1.209
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
649 gratis
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
189 gratis
839
1.279
Cu vedere la ocean
1.139
1.689
Suită cu balcon
1.959
2.749
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
639 gratis
989 gratis
150
150
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA po22
150
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
120
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA ABU DHABI Excursii în: Dubai, Abu Dhabi , Al Fujairah
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
125 €
125 €
94 €
69 €
34 €
34 €
194 € 184 €
159 € 154 €
128 € 123 €
Abu Dhabi şi Emirate
MSC lirica
Egipt
Dubai
Iordan
MSC poesia
Funchal
Barcelona Lisabona Genova Napoli Iraklion Creta Port Said Suez Aqaba
Barcelona Alicante
MSC lirica
Southampton
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
35
Iarna mediter ană Italia
Malaga
Funchal
Madeira
Civitavecchia Roma
Maroc
Casablanca Spania
Tenerife
Insulele Canare
Mediterana de Vest 1
2011
Spania, Maroc, Insulele Canare, Madeira, Italia
12 zile | 11 nopţi
Genova (Italia)
2 V
Barcelona (Spania)
3 S
Pe mare
...........................................................
........................................................
. . .................................................................................
4 D
Casablanca (Maroc)
5 L
Pe mare
6 M
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
18.00
-
-
08.00
22.00
-
-
S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania)
.. ..
08.00
16.00
7 Mi
Funchal (Madeira /Portugalia)
.................................
09.00
17.00
8 J
Pe mare
-
-
9 V
Malaga (Spania)
07.00
14.00
-
-
....................................
09.00
19.00
...........................................................
09.00
-
....................................................
. . .................................................................................
. . .................................................................................
..................................................................
10 S
Pe mare
11 D
Civitavecchia (Roma/Italia)
12 L
Genova (Italia)
. . .................................................................................
ZIUA
Genova
Marsilia
Provence
Italia
Barcelona
Civitavecchia
Spania
Roma
Tunis TUNISIA
Valletta
2011/12 8 zile | 7 nopţi
24
24
7
21
4
18
3
sp02
sp04
sp06
sp08
sp10
sp12
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
379 1.799 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
MSC SPLENDIDA
ZIUA FRANCE
Genova
Barcelona
Italia
Spania
Gibraltar
Valencia
Maroc
Casablanca
PORTUL
1 S
Genova (Italia)
2 D
Barcelona (Spania)
3 L
Pe mare
...........................................................
........................................................
. . .................................................................................
4 M
Casablanca (Maroc)
5 Mi
Gibraltar (Regatul Unit)
6 J
Valencia (Spania)
7 V
Marsilia (Franţa)
8 S
Genova (Italia)
....................................................
21.00
09.00
-
...........................................................
-
Mediterana de Vest 2
2011/12 8 zile | 7 nopţi Decembrie
Ianuarie
17
31
14
28
11
25
sp01
sp03
sp05
sp07
sp09
sp11
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
209 1.079 gratis
Barcelona Portugalia
Malaga
Funchal
Excursii în: Barcelona, Malta, Marsilia
309 449 679 1.179 1.279 1.349
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
209 1.079 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
120
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Italia
Roma Maroc
Casablanca
Tenerife
Insulele Canare
Decembrie
5
27
8
FA44
FA01
fa02
Spania, Maroc, Insulele Canare, Madeira, Italia Ianuarie
8
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
114 €
114 €
84 €
69 €
34 €
34 €
183 € 173 €
148 € 143 €
118 € 113 €
PORTUL ...........................................................................
2
Barcelona (Spania)
3
Pe mare
4
Casablanca (Maroc)
5
Pe mare
6
S.Cruz de Tenerife* (Insulele Canare/Spania)
7
Funchal (Madeira /Portugalia)
8
Pe mare
........................................................................
. . .................................................................................................
....................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
18.00
-
-
08.00
22.00
-
-
......
08.00
17.00
.................................................
09.00
17.00
-
-
07.00
14.00
-
-
...................................................
09.00
19.00
...........................................................................
09.00
-
. . .................................................................................................
. . .................................................................................................
9
Malaga (Spania)
10
Pe mare
11
Civitavecchia (Roma/Italia)
12
Genova (Italia)
.................................................................................
. . .................................................................................................
* FA44: Departure 16.00 instead of 17.00.
Februarie
Martie
19 3 0
10
21
3
14
fa05 fa06 fa07
fa08
fa09
fa10
fa11
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Civitavecchia
Madeira
Spania
PACHETUL DE EXCURSII
EXPLORER FORMULA
120
Spania
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA (except for SP02)
Genova
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
-
sp02
309 449 679 1.179 1.279 1.349
Noiembrie
ÎNCEPÂND DE LA
21.00
09.00
...........................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
12 zile | 11 nopţi
sp03
13.00
Genova (Italia)
ÎNCEPÂND DE LA
2011/12
Februarie
...............................................................
Marsilia (Franţa)
Martie
Mediterana de Vest 4
Spania, Maroc, Gibraltar, Franţa, Italia
19.00
8 S
-
13.00
09.00
7 V
18.00
...............................................................
....................................
Civitavecchia (Roma/Italia)
-
18.00
13.00
6 J
12.00
14.00
16.00
08.00
Tunis (Tunisia)
Genova (Italia)
13.00
08.00
Valletta (Malta)
1
09.00
.. .................................................................
......................................................................
4 M 5 Mi
ZIUA
...............................................
-
........................................................
. . .................................................................................
16.00
.............................................................
18.00
-
Pe mare
PLECARE
21.00
12.00
Barcelona (Spania)
3 L
-
08.00
16.00
2 D
SOSIRE
MSC fantasia
130
Provence
Februarie
Cazare
499 669 769 1.369 1.439 2.289
Marsilia
Ianuarie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
PLECARE
-
...........................................................
Spania, Malta, Tunisia, Italia, Franţa
Decembrie
Cazare
SOSIRE
Genova (Italia)
-
MALTA
Noiembrie
SP45
PORTUL
1 S
Mediterana de Vest 3
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
36
FRANCE
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
399 519 719 1.269 1.369 2.239
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
289 1.769 gratis
130
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
EXPLORER FORMULA
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA, BARCELONA, CIVITAVECCHIA (except for FA44) 175 €
175 €
139 €
69 €
34 €
34 €
244 € 234 €
209 € 204 €
173 € 168 €
Excursii în: Casablanca, Funchal, Malaga
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Iarna mediterană
Barcelona
Spania
Portugalia
PORTUL
1 J
MSC SPLENDIDA
MSC SPLENDIDA
ZIUA
Genova
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
37
Iarna mediter ană Italia
Portugalia
Gibraltar Malaga
Funchal
Madeira
Spania
Tenerife
Civitavecchia Roma
Arrecife
Insulele Canare
Insulele Canare
Mediterana de Vest 5
2011
Spania, Gibraltar, Madeira, Insulele Canare, Italia
12 zile | 11 nopţi
2 J
Barcelona (Spania)
3 V
Gibraltar (Regatul Unit)
........................................................
...............................................
4 S
Pe mare
5 D
Funchal (Madeira Is./Portugalia)
6 L
S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania)
. . .................................................................................
............................
.. ....
7 M
Arrecife (Insulele Canare/Spania)
8 Mi
Pe mare
9 J
Malaga (Spania)
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
18.00
22.00
24.00
-
-
08.00
18.00
09.00
18.00
08.00
17.00
-
-
07.00
14.00
-
-
....................................
09.00
19.00
...........................................................
09.00
-
. . ...................................
. . .................................................................................
..................................................................
10 V
Pe mare
11 S
Civitavecchia (Roma/Italia)
12 D
Genova (Italia)
. . .................................................................................
Barcelona Funchal
Madeira
Spania
2011/12 12 zile | 11 nopţi
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
449 1.859 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ZIUA
MSC fantasia
Genova Barcelona
Malaga
Italia
Civitavecchia
Roma
Maroc
Casablanca
2011 10 zile | 9 nopţi
Genova (Italia)
2 M
Barcelona (Spania)
3 Mi
Pe mare
4 J
Lisabona (Portugalia)
...........................................................
........................................................
. . .................................................................................
...................................................
5 V
Pe mare
6 S
Casablanca (Maroc)
7 D
Malaga (Spania)
8 L
Pe mare
9 M
Civitavecchia (Roma/Italia)
10 Mi
Mediterana de Vest 6
PORTUL
1 L
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
18.00
-
-
13.00
23.00
-
-
....................................................
07.00
19.00
..................................................................
10.00
16.00
-
-
....................................
10.30
19.30

919 1.119 1.269 2.009 2.369 3.519
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
659 2.619 gratis
Decembrie
Genova
Pireu
23.00
-
-
18.00
6 L
S. Cruz de Tenerife (Insulele Canare/Spania)
09.00
18.00
7 M
Pe mare
8 Mi
Casablanca (Maroc)
9 J
Malaga (Spania)
.. .
-
-
....................................................
07.00
21.00
..................................................................
12.30
17.30
-
-
....................................
10.30
19.30
...........................................................
09.00
-
. . .................................................................................
. . .................................................................................
5
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
474 1.674 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Excursii în: Casablanca, Funchal, Malaga
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
175 €
175 €
139 €
69 €
34 €
34 €
244 € 234 €
209 € 204 €
173 € 168 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Turcia
PORTUL
1
Genova (Italia)
2
Pe mare
3
Katakolon (Olympia/Grecia)
4
Iraklion (Creta/Grecia)
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
-
-
................................
10.00
17.00
..............................................
09.00
17.00
. . .......................................................
07.00
16.00
.......................................................................
08.00
18.00
. . ................................................................................
5
Marmaris (Turcia)
6
Izmir (Turcia)
7
Pe mare
8
Pireu (Atena/Grecia)
9
Pe mare
10
Palermo (Sicilia/Italia)
. . ................................................................................
.....................................................
-
-
07.30
16.30
-
-
09.00
17.00
..................................
09.00
19.00
..........................................................
09.00
-
. . ................................................................................
.................................................
11
Civitavecchia (Roma/Italia)
12
Genova (Italia)
-
Decembrie
sp46
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA
Izmir Marmaris
Grecia, Creta, Turcia, Italia
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
EXPLORER FORMULA
Mediterana de Est 1
13
754 874 1.024 1.674 2.074 2.124
-
.................................
Genova (Italia)
Creta
sp44
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
17.00
-
.................................
Civitavecchia (Roma/Italia)
Iraklion
19 PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
12.00
Funchal (Madeira /Portugalia)
11 S
Grecia
Olympia
16.00
Funchal (Madeira /Portugalia)
130
Katakolon Atena
PLECARE
-
4 S
12 D
Roma
Palermo
SOSIRE
5 D
Pe mare
Civitavecchia
Noiembrie
125
........................................................
. . .................................................................................
10 V
Italia
fa03
Cazare
Pe mare
ZIUA
12 zile | 11 nopţi
ÎNCEPÂND DE LA
Barcelona (Spania)
3 V
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
2011
Spania, Portugalia, Maroc, Italia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
2 J
...........................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Cazare
130
Genova (Italia)
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
599 769 919 1.509 1.669 2.359
Spania
Spania, Madeira, Insulele Canare, Maroc, Italia
PORTUL
1 Mi
fa04
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
Lisabona
Casablanca
Insulele Canare
28
Portugalia
Roma
Tenerife
16 ÎNCEPÂND DE LA
Civitavecchia
Maroc
Decembrie
Cazare
Malaga
Mediterana de Vest 7
Gibraltar: oprire tehnică
FA45
Italia
Spania
Portugalia
Noiembrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
38
ZIUA
Genova
ÎNCEPÂND DE LA
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
399 519 669 1.269 1.339 2.169
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
379 1.709 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
130
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Iarna mediterană
Barcelona
Spania
...........................................................
MSC SPLENDIDA
MSC fantasia
Genova
PORTUL
Genova (Italia)
MSC fantasia
ZIUA
1 Mi
39
Car aibe ZIUA
Croaţia
Dubrovnik
Ravenna
Italia
Bari
Grecia
Katakolon Olympia
Limassol
Rodos
Cipru
Haifa
israel
Mediterana de Est 2
2011
Italia, Grecia, Cipru, Israel, Croaţia
12 zile | 11 nopţi Noiembrie
Veneţia (Italia)
2
Bari (Italia)
3
Pe mare
4
Rodos (Grecia)
5
Limassol (Cipru)
6
Haifa (Israel)
. . ..........................................................................
.............................................................................................
. . .................................................................................................
7
Haifa (Israel)
8
Pe mare
PLECARE
-
16.00
13.00
18.00
-
-
08.00
16.00
.............................................................................
08.00
17.00
........................................................................................
07.00
-
.................................................................................
........................................................................................
-
17.00
. . .................................................................................................
-
-
9
Katakolon (Olympia/Grecia)
10
Dubrovnik (Croaţia)
.................................................
10.30
16.00
..................................................................
10.00
16.00
11
Ravenna (Italia)
................................................................................
09.00
18.00
12
Veneţia (Italia)
09.00
-
. . ..........................................................................
ZIUA
usa
Fort Lauderdale Miami
Key West Montego Bay
Cozumel
Jamaica
Mexic
Insula Roatan
Honduras
2011/12 8 zile | 7 nopţi
Decembrie
Ianuarie
Februarie
7
19
16
30
14
28
11
10
po03
po06
po08
po11
po13
po15
po21
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
269 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Grecia
Pireu
Atena
Rodos ISRAEL
Haifa
Mediterana de Est 3
2011/12 10 zile | 9 nopţi Decembrie
27
Insula Roatan (Honduras)
5
Pe mare
6
Montego Bay (Jamaica)
7
Pe mare
8
Fort Lauderdale (Florida)
19.00
.............................................................
07.00
14.00
............................................................................
10.00
18.00
10.00
18.00
-
-
08.00
15.00
-
-
07.00
-
. . ...................................................
. . .................................................................................................
. . ............................................................
. . .................................................................................................
...........................................
PO08
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior
319
Cu vedere la ocean
399
Cabină cu balcon
519
Suită cu balcon
879
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
169 gratis
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
120
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
10.00 -
.................................................................................
07.00
13.00
1
Veneţia (Italia)
2
Bari (Italia)
3
Pe mare
4
Rodos (Grecia)
5
Haifa (Israel)
........................................................................................
13.00
-
6
Haifa (Israel)
........................................................................................
-
20.00
7
Pe mare
................................................................................................
-
-
8
Pireu (Atena/Grecia)
07.30
14.00
9
Pe mare
-
-
10
Veneţia (Italia)
09.00
-
.............................................................................
. . ............................................................................................
................................................................................................
........................................................................
................................................................................................
.............................................................................
14 2 3
ma03 ma04 ma05
Februarie
17
26
6
15
ma06
ma07
ma08
ma09
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL MA01
MA02
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
424 574 724 1174 1.374
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
324 gratis
125
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA (except for MA01) Excursii în: Bari, Rodos, Pireu
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
119 €
PLECARE
-
19.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
09.00
18.00
16.00
2
D
-
3
L
4
M
Willemstad (Curaçao)
5
Mi
Oranjestad (Aruba)
6
J
Cartagena (Columbia)
7
V
Cristobal (Panama)
8
S
Pe mare
Montego Bay Jamaica
Aruba
Willemstad
Curaçao
Cartagena Cristobal
Columbia
Panama
Caraibele de Vest 2 Curaçao, Aruba, Columbia, Panama, Jamaica, Florida
94 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
128 € 123 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
. . ..............................................
07.00
14.00
................................................
10.30
18.30
........................................................
10.30
18.30
-
-
08.00
15.00
-
-
07.00
-
......................................................
. . .................................................................................
9
D
Montego Bay (Jamaica)
10
L
Pe mare
11
M
Fort Lauderdale (Florida)
. . ............................................
. . .................................................................................
...........................
-
Noiembrie
26 po04
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
SOSIRE ...........................
Fort Lauderdale (Florida)
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
PORTUL
S
11 zile | 10 nopţi
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Miami
2011
Martie
ZIUA
Fort Lauderdale
1
Italia, Grecia, Israel
Ianuarie
5
PORTUL
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
489
Cu vedere la ocean
599
Cabină cu balcon
699
Suită cu balcon
1.269
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
189 gratis
140
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Caraibe
Bari
ma02
4
PLECARE
-
usa ZIUA
Italia
18
Cozumel (Mexic)
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Veneţia
MA01
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
130
Key West (Florida/SUA)
3
SOSIRE
Martie
ma50
469 669 769 1299 1.449
2
...........................................
Florida, Mexic, Honduras, Jamaica
26
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
Fort Lauderdale (Florida)
Caraibele de Vest 1
ma49
ÎNCEPÂND DE LA
PORTUL
1
-
Noiembrie
Cazare
40
SOSIRE
Decembrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC MAGNIFICA
PORTUL
1
MSC poesia
MSC magnifica
Veneţia
MSC poesia
Iarna mediter ană
41
America de Sud ZIUA
Fort Lauderdale Miami
Nassau
MSC poesia
Bahamas
Philipsburg
San Juan
Puerto Rico
St. Maarten
St. John’s
Fort de France Martinica
Antigua şi Barbuda
Saint George Grenada
Caraibele de Est 1
2011 11 zile | 10 nopţi
Puerto Rico, Antigua şi Barbuda, Grenada, Martinica, St. Maarten, Bahamas, Florida
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
...........................
-
19.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
1
M
Fort Lauderdale (Florida)
2
Mi
3
J
4
V
San Juan (Puerto Rico)
5
S
St. John’s (Antigua şi Barbuda)
6
D
Saint George (Grenada)
7
L
Fort de France (Martinica)
8
M
Philipsburg (St. Maarten)
9
Mi
Pe mare
08.00
17.00
................................
09.00
16.00
. . .........................................
10.00
18.00
....................................
08.00
16.00
...........................................
07.30
14.30
-
-
13.00
18.00
08.00
-
. . ...............................................
. . .................................................................................
10 J
Nassau (Bahamas)
11 V
Fort Lauderdale (Florida)
. . ..........................................................
...........................
Santos
2011/12
-
8 zile | 7 nopţi
6
9
23
PO05
or03
or06
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA 449 559 669 1.159
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
189 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
140
ZIUA
Fort Lauderdale
MSC poesia
Miami
Nassau Bahamas
Charlotte Amalie San Juan
St.Thomas
Puerto Rico
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
...........................................
-
19.00
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
.......
07.00
19.00
. . ...............................................................
07.00
17.00
-
-
10.00
18.00
07.00
-
1
Fort Lauderdale (Florida)
2 3 4
Charlotte Amalie (St.Thomas/Insulele Virgine)
5
San Juan (Puerto Rico)
6
Pe mare
7
Nassau (Bahamas)
8
Fort Lauderdale (Florida)
. . .................................................................................................
. . ..........................................................................
...........................................
-
Caraibele de Est 2
2011/12 8 zile | 7 nopţi Decembrie
Ianuarie
Februarie
23
21
4
18
3
po12
po14
po16
po20
Cazare
7
Februarie
14 21 2 8
or08 or09 or10 or11
17.00
............................................................................
09.00
17.00
. . .................................................................................................
-
-
2
Búzios (Brazilia)
3
Pe mare
4
Maceió (Brazilia)
5
Salvador de Bahia (Brazilia)
13.00
20.00
. . .....................................
12.00
22.00
6
Ilheus (Brazilia)
.. .............................................................................
07.00
15.00
7
Pe mare
8
Santos (Brazilia)
..........................................................................
. . .................................................................................................
.........................................................
-
-
08.00
-
4
11 2 5
or12 or13 or15
Martie
10 OR06
or19
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
449 569 669 1.139
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
369 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
150
ZIUA
Salvador de Bahia
1 V
Ilheus Brazilia
Búzios Copacabana Ilha Grande Ubatuba Santos
2011/12 9 zile | 8 nopţi
Martie
po07
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Ianuarie
Nord-estul Braziliei 2
St. Thomas, Puerto Rico, Bahamas, Florida
PLECARE
-
.........................................................
Brazilia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC Orchestra
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
SOSIRE
Santos (Brazilia)
-
Cazare
usa
42
Búzios
Decembrie
Cazare
Ilheus
Brazilia
PORTUL
1
Nord-estul Braziliei 1
Decembrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ZIUA
Maceió Salvador de Bahia
PORTUL
Santos (Brazilia)
.........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
2 S
Ubatuba (Brazilia)
08.00
14.00
2 S
Copacabana (Brazilia)
.........................................................
21.00
-
3 D
Copacabana (Brazilia)
.........................................................
-
01.00
3 D
Ilha Grande (Brazilia)
.. .........................................................
08.00
16.00
4 L
Pe mare
-
-
. . .....................................
09.00
19.00
.. .............................................................................
08.00
18.00
. . ....................................................................
. . .................................................................................
5 M
Salvador de Bahia (Brazilia)
6 Mi
Ilheus (Brazilia)
7 J
Pe mare
8 V
Búzios (Brazilia)
9 S
Santos (Brazilia)
. . .................................................................................
............................................................................
.........................................................
-
-
08.00
16.00
08.00
-
-
Brazilia
Decembrie
30 PO07
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
349 449 579 889
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
169 gratis
120
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
or07
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
979 1.369 1.549 2.509
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
719 gratis
160

Car aibe
43
ZIUA
Maceió Salvador de Bahia Ilheus
Santos
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
-
-
16.00
-
Santos (Brazilia)
2 D
Pe mare
3 L
Salvador de Bahia (Brazilia)
. . .....................................
4 M
Salvador de Bahia (Brazilia)
. . .....................................
-
15.00
5 Mi
Maceió (Brazilia)
..........................................................................
08.00
14.00
6 J
Ilheus (Brazilia)
.. .............................................................................
09.00
15.00
7 V
Pe mare
-
-
8 S
Santos (Brazilia)
09.00
-
.........................................................
. . .................................................................................
. . .................................................................................
.........................................................
-
Salvador de Bahia
Nord-estul Braziliei 3
2012
7 zile | 6 nopţi
18
15
29
12
mu06
mu08
mu10
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA 689 889 1.039 1.739
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
549 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
150
ZIUA
MSC musica
Brazilia
Búzios Rio de Janeiro Copacabana
Nord-estul Braziliei 4
PORTUL
1 V
Rio de Janeiro (Brazilia)
2 S
Búzios (Brazilia)
2 S
Copacabana (Brazilia)
3 D
Copacabana (Brazilia)
4 L
Pe mare
5 M
Recife (Brazilia)
6 Mi
Maceió (Brazilia)
7 J
Salvador de Bahia (Brazilia)
8 V
Pe mare
9 S
Rio de Janeiro (Brazilia)
. . ...............................
............................................................................
.......................................................
.......................................................
. . .................................................................................
.. ............................................................................
..........................................................................
. . .....................................
. . .................................................................................
. . ...............................
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
08.00
14.00
21.00
-
-
01.00
-
-
08.00
18.00
08.00
16.00
09.00
17.00
-
-
08.00
-
-
4 Mi
Maceió (Brazilia)
5 J
Salvador de Bahia (Brazilia)
6 V
Pe mare
7 S
Rio de Janeiro (Brazilia)
. . .................................................................................
.. .............................................................................
..........................................................................
. . .....................................
. . .................................................................................
. . ...............................
18.00
-
-
08.00
15.00
12.00
18.00
10.00
18.00
-
-
08.00
-
419 529 619 1.039
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
339 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
130
ZIUA
Recife Salvador de Bahia Ilheus
Brazilia
Rio de Janeiro
PORTUL
1 S
Rio de Janeiro (Brazilia)
2 D
Pe mare
3 L
Ilheus (Brazilia)
4 M
Salvador de Bahia (Brazilia)
. . .....................................
5 Mi
Salvador de Bahia (Brazilia)
. . .....................................
6 J
Recife (Brazilia)
7 V
Pe mare
8 S
Pe mare
9 D
Rio de Janeiro (Brazilia)
. . ...............................
. . .................................................................................
.. .............................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
-
-
09.00
19.00
08.00
-
-
16.00
13.00
20.00
. . .................................................................................
-
-
. . .................................................................................
-
-
08.00
-
.. ............................................................................
. . ...............................
-
Nord-estul Braziliei 6 9 zile | 8 nopţi
Decembrie
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
2012
Brazilia
Brazilia
Februarie
30
18
MU04
mu11
Cazare
Ilheus (Brazilia)
PLECARE
-
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Cazare
Recife Maceió Salvador de Bahia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Pe mare
3 M
SOSIRE
Brazilia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC musica
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
9 zile | 8 nopţi
2 L
. . ...............................
Februarie
or14
2011/12
Rio de Janeiro (Brazilia)
-
Rio de Janeiro
Ianuarie
Cazare
44
Brazilia
2012
Februarie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Ilheus
PORTUL
1 D
Nord-estul Braziliei 5
Brazilia
8 zile | 7 nopţi
ZIUA
Maceió
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
979 1.359 1.549 2.509
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
719 gratis
160
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
799 1.019 1.189 1.999
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
629 gratis
160
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
America de Sud
Brazilia
PORTUL
1 S
MSC musica
MSC Orchestra
America de Sud
45
America de Sud
Rio de Janeiro
SOSIRE
PLECARE
ZIUA
. . ...............................
-
18.00
1
Santos (Brazilia)
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Rio de Janeiro (Brazilia)
2 S 3 D 4 L
Recife (Brazilia)
5 M
Maceió (Brazilia)
6 Mi
Salvador de Bahia (Brazilia)
7 J
Pe mare
8 V
Rio de Janeiro (Brazilia)
.. ............................................................................
..........................................................................
. . .....................................
. . .................................................................................
. . ...............................
08.00
18.00
08.00
16.00
09.00
17.00
-
-
08.00
-
-
Salvador de Bahia
Nord-estul Braziliei 7
2012 8 zile | 7 nopţi
Brazilia
Búzios Ilha Grande Santos
2012
Brazilia
2
17
02
AR25
ar29
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA 449 569 669 1.139
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
369 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
150
MSC armonia
Salvador de Bahia Ilheus Brazilia
Búzios
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
13.00
21.00
-
-
. . .....................................
11.00
22.00
.. .............................................................................
07.00
13.00
-
-
09.00
-
1 L
Santos (Brazilia)
2 M
Búzios (Brazilia)
3 Mi
Pe mare
4 J
Salvador de Bahia (Brazilia)
5 V
Ilheus (Brazilia)
6 S
Pe mare
7 D
Santos (Brazilia)
.........................................................
............................................................................
. . .................................................................................
. . .................................................................................
.........................................................
-
Santos
Nord-estul Braziliei 8
449
Cu vedere la ocean
569
Suită cu balcon
789
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Salvador de Bahia (Brazilia)
6
Pe mare
7
Búzios (Brazilia)
8
Santos (Brazilia)
. . ...................................................................................
...................................................
. . .................................................................................................
................................................................................
.........................................................................
18.00
-
-
09.00
18.00
08.00
18.00
-
-
08.00
16.00
09.00
-
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
359 gratis
150
ZIUA
Rio de Janeiro Brazilia
Ilhabela
Uruguay
Buenos Aires
Punta del Este
Argentina
9 zile | 8 nopţi
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
07.00
14.00
-
-
...............................................
10.30
19.30
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
10.00
-
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
-
17.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
08.00
-
1 J
Rio de Janeiro (Brazilia)
2 V
Ilhabela (Brazilia)
3 S
Pe mare
4 D
Punta del Este (Uruguay)
5 L 6 M 7 Mi 8 J 9 V
Rio de Janeiro (Brazilia)
. . ...............................
.........................................................................
. . .................................................................................
. . ...............................
-
Brazilia, Uruguay, Argentina
Decembrie
28
22
AR06
MU03
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
389
Cu vedere la ocean
489
Suită cu balcon
709
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Ilheus (Brazilia)
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
2011
Noiembrie
Cazare
4 5
08.00
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Sud-estul Americii de Sud 1
Brazilia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
................................................................
. . .................................................................................................
AR29
Cazare
ZIUA
7 zile | 6 nopţi
Pe mare
18.00
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC musica
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
2011
Ilha Grande (Brazilia)
PLECARE
-
Aprilie
Mu13
Cazare
2 3
SOSIRE
Brazilia
8 zile | 7 nopţi Martie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
.........................................................................
Nord-estul Braziliei 9
Martie
46
Ilheus
PORTUL
309 gratis
130
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
619 789 909 1.549
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
519 gratis
170
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
America de Sud
MSC musica
Brazilia
PORTUL
1 V
MSC armonia
ZIUA
Recife Maceió Salvador de Bahia
47
America de Sud
Brazilia
Uruguay
Punta del Este Buenos Aires Argentina
18.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
2 3 4
Buenos Aires (Argentina)
10.00
-
5
Buenos Aires (Argentina)
.........................................
-
18.00
6
Punta del Este (Uruguay)
...............................................
09.00
17.00
.........................................
7
Pe mare
8
Ilhabela (Brazilia)
9
Rio de Janeiro (Brazilia)
. . .................................................................................
...............................................................
................................
-
-
14.00
22.00
08.00
-
Buenos Aires
4
9
27
mu14
op07
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
519 659 759 1.299
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
429 gratis
Rio de Janeiro
Brazilia
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
ZIUA
MSC opera
Ilhabela
Uruguay
Punta del Este
Argentina
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.............................................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
10.00
20.00
Rio de Janeiro (Brazilia)
..............................................................
08.00
20.00
Ilhabela (Brazilia)
. . ..............................................................................
08.00
14.00
1
Buenos Aires (Argentina)
2 3 4
Ilha Grande (Brazilia)
5 6 7
Pe mare
8
Punta del Este (Uruguay)
9
Buenos Aires (Argentina)
....................................................................
. . .................................................................................................
.........................................................
. . ...........................................
-
-
12.00
19.00
09.00
-
-
Sud-estul Americii de Sud 3
28
15
op14
op16
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
21.00
08.00
16.30
5 S
Copacabana (Brazilia)
.........................................................
21.30
-
Uruguay
6 D
Copacabana (Brazilia)
.........................................................
Punta del Este
6 D
Búzios (Brazilia)
7 L
Ilhabela (Brazilia)
8 M
Pe mare
9 Mi
Punta del Este (Uruguay)
Brazilia, Uruguay, Argentina
10 J
............................................................................
. . .......................................................................
. . .................................................................................
...............................................
Buenos Aires (Argentina)
.............................
-
01.00
10.00
18.00
08.00
14.00
-
-
12.00
19.00
09.00
-
-
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
829 1.129 1.609 1.859
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
649 gratis
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
509 689 909 1.049
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
409 gratis
170
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Búzios Rio de Janeiro Ilha Grande
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
ZIUA
Uruguay
Punta del Este
Buenos Aires Argentina
5
14
op08
op09
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.............................................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
10.00
20.00
1
Buenos Aires (Argentina)
2 3 4
Ilha Grande (Brazilia)
5
Búzios (Brazilia)
6
Rio de Janeiro (Brazilia)
7
Ilhabela (Brazilia)
8
Pe mare
9
Punta del Este (Uruguay)
10
Buenos Aires (Argentina)
................................................................
08.00
20.00
. . ..........................................................
08.00
20.00
...............................................................................
08.00
14.00
-
-
12.00
19.00
09.00
-
..................................................................................
. . .................................................................................................
.........................................................
.............................................
-
Brazilia, Uruguay, Argentina
Februarie
1
1 0 19
op11 op12 op13
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Ilhabela
Ianuarie
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
190
Brazilia
10 zile | 9 nopţi
OP06
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
2012
Martie
19
-
10.00
Sud-estul Americii de Sud 5
Brazilia, Uruguay, Argentina
op06
-
. . .................................................................................
..................................................
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Ilha Grande
4
. . .................................................................................
Pe mare
3 J
. . .......................................................
Cazare
170
op03
Pe mare
2 Mi
Decembrie
mu09
Februarie
18.00
Rio de Janeiro (Brazilia)
10 zile | 9 nopţi
21
Decembrie
PLECARE
-
Ilha Grande (Brazilia)
2011/12
mu07
9 zile | 8 nopţi
SOSIRE .............................
Buenos Aires (Argentina)
4 V
Sud-estul Americii de Sud 4
Martie
PORTUL
1 M
5 S
Argentina
7
2011/12
ZIUA
Ilhabela
mu05
Buenos Aires
Búzios Rio de Janeiro Copacabana Ilha Grande
Brazilia
OP13
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
649 889 1.189 1.399
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
529 gratis
190
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
America de Sud
Februarie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
48
PLECARE
-
Argentina, Uruguay, Brazilia
9 zile | 8 nopţi Ianuarie
SOSIRE . . ...............................
Rio de Janeiro (Brazilia)
-
Sud-estul Americii de Sud 2
2012
PORTUL
1
MSC opera
ZIUA
MSC opera
MSC musica
Rio de Janeiro Ilhabela
49
America de Sud
Uruguay Argentina
Punta del Este
Buenos Aires
2012 10 zile | 9 nopţi
SOSIRE
PLECARE
.............................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Ilha Grande (Brazilia)
. . .......................................................
10.00
20.00
Búzios (Brazilia)
............................................................................
08.00
20.00
08.00
20.00
Buenos Aires (Argentina)
2 M 3 Mi 4 J 5 V 6 S
Rio de Janeiro (Brazilia)
..................................................
7 D
Ubatuba (Brazilia)
8 L
Pe mare
9 M
Punta del Este (Uruguay)
10 Mi
Sud-estul Americii de Sud 6
PORTUL
1 L
. . ....................................................................
. . .................................................................................
...............................................
Buenos Aires (Argentina)
.............................
08.00
13.00
-
-
13.00
19.00
09.00
-
Brazilia
MSC armonia
23
4
18
AR07
ar10
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
18.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
2 L 3 M
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
09.00
-
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
-
18.00
Uruguay
6 V
Punta del Este (Uruguay)
09.00
17.00
Punta del Este
7 S
Pe mare
8 D
São Francisco do Sul (Brazilia)
9 L
Santos (Brazilia)
Buenos Aires
............................................
-
-
. . ...........................
09.00
17.00
.........................................................
08.00
-
. . .................................................................................
-
Argentina, Uruguay, Brazilia
679 949 1.269 1.489
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
539 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Búzios
ZIUA
Rio de Janeiro Ilhabela
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.............................................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
............................................................
10.00
21.00
...................................................................................
08.00
18.00
08.00
14.00
1
Buenos Aires (Argentina)
2 3 4
Rio de Janeiro (Brazilia)
5
Búzios (Brazilia)
6
Ilhabela (Brazilia)
................................................................................
Uruguay
7
Pe mare
Punta del Este
8
Punta del Este (Uruguay)
9
Buenos Aires (Argentina)
Argentina
9 zile | 8 nopţi
.........................................................
. . ...........................................
-
-
12.00
19.00
09.00
-
-
Sud-estul Americii de Sud 7
2012
. . .................................................................................................
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior
489
Cu vedere la ocean
629
Suită cu balcon
869
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Brazilia
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
170
ZIUA
Santos
São Francisco do Sul
Uruguay
Montevideo Punta del Este Argentina
Buenos Aires
2011/12 10 zile | 9 nopţi
Martie
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
389 gratis
Sud-estul Americii de Sud 9
Brazilia, Uruguay, Argentina
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
190
AR10
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC armonia
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
Brazilia
MSC opera
PLECARE
-
4 Mi
9 zile | 8 nopţi
op10
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.........................................................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
10.00
-
-
18.00
08.00
16.00
1 L
Santos (Brazilia)
2 M 3 Mi 4 J
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
5 V
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
6 S
Montevideo (Uruguay)
6 S
Punta del Este (Uruguay)
...........................................
22.00
-
7 D
Punta del Este (Uruguay)
...........................................
-
18.00
8 L
Pe mare
9 M
São Francisco do Sul (Brazilia)
10 Mi
.....................................................
-
-
. . ...........................
09.00
18.00
.........................................................
09.00
-
. . .................................................................................
Santos (Brazilia)
-
Argentina, Uruguay, Brazilia
Decembrie
2 3 31
op15 op18 op19
SOSIRE .........................................................
Santos (Brazilia)
Decembrie
Cazare
26 OP19
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
50
Argentina
PORTUL
1 D
5 J
2011
Brazilia, Uruguay, Argentina
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
7
São Francisco do Sul
Sud-estul Americii de Sud 8
-
Ianuarie
Buenos Aires
ZIUA
Santos
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA 509 689 909 1.049 409 gratis
170
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
ar11
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
1.009
Cu vedere la ocean
1.249
Suită cu balcon
1.769
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
739 gratis
190
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
America de Sud
MSC opera
ZIUA
Búzios Rio de Janeiro Ilha Grande Ubatuba
Brazilia
51
ZIUA
Santos
São Francisco do Sul
Uruguay
Montevideo Punta del Este Buenos Aires Argentina
Sud-estul Americii de Sud 10 10 zile | 9 nopţi Ianuarie
4
18.00
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
09.00
19.00
Buenos Aires (Argentina)
09.00
-
Buenos Aires (Argentina)
-
18.00
2 3 4
Montevideo (Uruguay)
5 6
..............................................................
.........................................................
.........................................................
7
Punta del Este (Uruguay)
8
Pe mare
08.00
18.00
-
-
9
São Francisco do Sul (Brazilia)
10
Santos (Brazilia)
........................................
09.00
18.00
.......................................................................
09.00
-
......................................................
. . .................................................................................................
13 2 2 31
489 gratis
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
4 D
Insula portugheză (Mozambic)
...............................
09.00
-
5 L
Insula portugheză (Mozambic)
...............................
-
06.00
6 M
Durban (Africa de Sud)
07.30
-
. . .................................................................................
.................................................
.. .....................................
-
-
08.00
17.00
190
ZIUA
Santos
Buenos Aires
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
09.00
17.00
-
-
...........................................
09.00
19.00
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
09.00
-
Buenos Aires (Argentina)
..............................................
-
18.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
08.00
-
1 V
Santos (Brazilia)
2 S
São Francisco do Sul (Brazilia)
3 D
Pe mare
4 L
Punta del Este (Uruguay)
5 M 6 Mi 7 J 8 V 9 S
Santos (Brazilia)
.........................................................
. . ...........................
. . .................................................................................
.........................................................
-
Sud-estul Americii de Sud 11
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
399 489 639
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
80
ZIUA
Pointe des Galets Port Louis Réunion
MAURITIUS
Africa de Sud
Durban
2011/12 12 zile | 11 nopţi
Martie
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
259 gratis
Estul Africii de Sud 2
Brazilia, Uruguay, Argentina
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Punta del Este
Réunion, Mauritius, Africa de Sud
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.. .....................................
-
14.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
4 V
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
1 M
Durban (Africa de Sud)
2 Mi 3 J 5 S
Pointe des Galets (Réunion)
....................................
09.00
18.00
6 D
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
09.00
-
7 L
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
-
-
8 M
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
-
13.00
9 Mi
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
10 J
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
11 V
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
12 S
Durban (Africa de Sud)
07.30
-
.. .....................................
-
Decembrie
2
27
ar22
si16
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Barra Lodge (Mozambic)
Mozambic, Africa de Sud
Cazare
Uruguay
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
Pe mare
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
São Francisco do Sul
Cazare
14.00
3 S
si15
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
PLECARE
-
2 V
.. .....................................
22 ar20
619 799 1.109
9 zile | 8 nopţi
Durban
6 zile | 5 nopţi
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
2012
Africa de Sud
2011
ÎNCEPÂND DE LA
Brazilia
Insula portugheză
SOSIRE
Durban (Africa de Sud)
Estul Africii de Sud 1
-
18 ar20
Barra Lodge MOZAMBIQUE
PORTUL
1 J
Decembrie
Cazare
52
ZIUA
Uruguay, Argentina, Brazilia
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC armonia
PLECARE
-
Februarie
ar12 ar13 ar14 ar15
Argentina
SOSIRE .........................................................................
Santos (Brazilia)
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA 489 629 869 389 gratis
170
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
999 1.229 1.619
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
489 gratis
150
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Africa de Sud
2012
PORTUL
1
MSC sinfonia
MSC armonia
Brazilia
Africa de Sud
MSC sinfonia
America de Sud
53
Africa de Sud
MSC MELODY
Port Louis MAURITIUS Africa de Sud
Durban
Estul Africii de Sud 3
2011 11 zile | 10 nopţi
Mauritius, Africa de Sud
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.. .....................................
-
14.00
1 D
Durban (Africa de Sud)
2 L
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
3 M
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
4 Mi
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
5 J
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
09.00
-
6 V
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
-
-
7 S
Port Louis (Mauritius)
.........................................................
-
16.00
8 D
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
9 L
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
10 M
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
11 Mi
Durban (Africa de Sud)
.. .....................................
MADAGASCAR
Insula Sfânta Maria Port Louis
MSC MELODY
ZIUA
Réunion
Africa de Sud
Durban
Estul Africii de Sud 5
07.30
2012
-
12 zile | 11 nopţi
Decembrie
ZIUA
18 me06
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Suită cu vedere la ocean
749 879 1.159
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
179 gratis
130
MSC MELODY
ZIUA
Africa de Sud
Fort Dauphin MADAGASCAR
Durban
PORTUL
SOSIRE
1 Mi
Durban (Africa de Sud)
2 J
PLECARE
.. .....................................
-
14.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
3 V
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
4 S
Fort Dauphin (Madagascar)
09.00
21.00
. . ........................................
5 D
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
6 L
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
7 M
Durban (Africa de Sud)
07.30
-
.. .....................................
MAURITIUS
Pointe des Galets
Madagascar, Réunion, Mauritius, Africa de Sud
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.. .....................................
-
14.00
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
4 Mi
Pe mare
. . .................................................................................
5 J
Insula Sfânta Maria (Madagascar)
6 V
Pe mare
7 S
Pointe des Galets (Réunion)
8 D
Port Louis (Mauritius)
1 D
Durban (Africa de Sud)
2 L 3 M
-
-
09.00
18.00
-
-
....................................
08.00
17.00
.........................................................
08.00
16.00
.. .......................
. . .................................................................................
9 L
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
10 M
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
11 Mi
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
12 J
Durban (Africa de Sud)
07.30
-
.. .....................................
mauritius
-
Ianuarie
22 me14
-
Estul Africii de Sud 4 7 zile | 6 nopţi
Madagascar, Africa de Sud
MISSING PRICE
Decembrie
28 ME07
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
54
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu vedere la ocean
549 639 849
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
99 gratis
100
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
În interior Cu vedere la ocean Suită cu vedere la ocean 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
ÎNCEPÂND DE LA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Africa de Sud
2011/12
55
CROAZIERELE DE VARĂ UN ALT RĂSĂRIT DE SOARE ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ Cum soarele verii îşi pune amprenta magică asupra celor mai frumoase locuri din Mediterană şi din Europa de Nord, de ce să ne limităm vacanţa la o singură destinaţie? Bucuraţi-vă de ce e mai bun alături de MSC Cruises, treziţi-vă într-un decor mirific şi trăiţi noi experienţe în fiecare zi. Vizitaţi oraşe pline de viaţă, relaxaţi-vă în paradisuri idilice şi lăsaţi-vă pătruns de peisajul mirific, în timp ce vă bucuraţi de serviciile fabuloase şi de gama largă de facilităţi de agrement oferite pe navele noastre de lux, în timp ce navigaţi pe mare. Este vacanţa la care aţi visat o iarnă-ntreagă!
EUROPA DE NORD
MEDITERANĂ
EUROPA DE NORD
MAREA MEDITERANĂ - VARA Descoperiţi esenţ a unei croa ziere clasice pe Mediterană, cu diversitatea de netăgăduit a destinaţiilor: combinaţia perfectă dintre frumuseţea peisajelor şi punctele de interes istoric. Aici suntem ca acasă şi putem spune cu siguranţă că nimeni nu ştie mai multe despre această parte a lumii decât noi.
MAREA MEDITERANĂ - TOAMNA
Aţi visat vreodată o vară fără de sfârşit? De ce să nu o prelungim puţin cu o croazieră de toamnă sub razele calde ale soarelui Mediteranei? Relaxaţi-vă şi bucuraţivă de faimoasa ospitalitate a navelor noastre de croazieră, apoi reveniţi plin de energie în port la fiecare oprire.
EUROPA DE NORD
Admiraţi fantastica splendoare a fiordurilor Norvegiei, scufundaţi-vă în opulenţa din Saint Petersburg şi vizitaţi tărâmul soarelui de la miezul nopţii, cu fantasticele noastre itinerarii din Europa de Nord.
MEDITERANĂ 56
57
Var a mediter ană Spania
ZIUA
Italia
Barcelona
Civitavecchia
Roma
Messina
Taormina
Tunis
TUNISIA
Valletta
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
ZIUA
-
17.00
1
Genova (Italia)
13.00
19.30
2
Pe mare
-
-
3
Malaga (Spania)
07.00
17.00
4
Lisabona (Portugalia)
09.00
18.00
5
Pe mare
07.00
14.00
6
Casablanca (Maroc)
....................................
08.00
19.00
7
Pe mare
-
-
...........................................................
09.00
-
8
Barcelona (Spania)
.........................................................................
09.00
14.00
9
Genova (Italia)
.............................................................................
09.00
-
1 S
Genova (Italia)
2 D
Barcelona (Spania)
3 L
Pe mare
4 M
Tunis (Tunisia)
5 Mi
Valletta (Malta)
6 J
Messina (Taormina/Italia)
7 V
Civitavecchia (Roma/Italia)
8 S
Genova (Italia)
...........................................................
........................................................
. . .................................................................................
......................................................................
.. .................................................................
.. .........................................
malta
Genova
Mediterana de Vest 1
2012
Lisabona
Barcelona
Spania
Portugalia
Malaga
Maroc
Casablanca
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
2012
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
9 zile | 8 nopţi
PORTUL .............................................................................
. . .................................................................................................
..................................................................................
....................................................................
. . .................................................................................................
. . ....................................................................
. . .................................................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
-
-
09.30
17.30
13.00
19.00
-
-
07.00
19.00
-
Mediterana de Vest 3
Spania, Tunisia, Malta, Italia
8 zile | 7 nopţi
Italia
MSC POESIA
MSC splendida
Genova
Spania, Portugalia, Maroc, Italia
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
SP15
31
7
sp13
MAI
14 21 2 8
5
sp14 SP15 SP16 sp18
IUNIE
12 19 2 6
sp19 sp20 sp21 sp22
2
9
IULIE
16 23 30
sp23 sp24 sp25 sp26 sp27
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
7
AUGUST
14 21 2 8
4
sp28 sp29 sp30 sp31
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
379 539 679 1.179 1.329 1.629
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
359 779 gratis
8
15 2 2 2 9
EXPLORER FORMULA
PACHETUL DE EXCURSII
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Italia
Spania
Napoli
Palermo
Tunis
3
1 0 17
119 €
119 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
133 € 128 €
Genova (Italia)
2 L
Napoli (Italia)
3 M
Palermo (Italia)
4 Mi
Tunis (Tunisia)
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
...........................................................
....................................................................
...............................................................
......................................................................
5 J
Pe mare
6 V
Barcelona (Spania)
7 S
Marsilia (Franţa)
8 D
Genova (Italia)
11.30
19.30
09.00
17.00
07.00
17.00
-
-
........................................................
09.00
18.00
...............................................................
08.00
17.00
08.00
-
. . .................................................................................
...........................................................
-
PO23
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
99 €
69 €
10 18
po23 po24 po25
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
PORTUL
1 D
În interior
379
Cu vedere la ocean
679
Cabină cu balcon
829
Suită cu balcon
1.579
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
279 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
EXPLORER FORMULA
Excursii în: Malaga, Casablanca, Barcelona
Franţa
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Livorno Italia
Civitavecchia
Valencia
Roma
Napoli
Tunis
2012 9 zile | 8 nopţi
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
119 €
89 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
123 € 118 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Florenţa
Coasta de azur
Spania
TUNISIA
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
ZIUA
Villefranche
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA
120
Catania
Taormina
PORTUL
1 S
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia)
2 D
Civitavecchia (Roma/Italia)
3 L
Villefranche (Franţa)
4 M
Valencia (Spania)
5 Mi
Pe mare
6 J
Tunis (Tunisia)
7 V
Catania (Taormina/Italia)
8 S
Napoli (Italia)
9 D
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia)
........................
SOSIRE
PLECARE
-
19.00
....................................
07.30
18.30
...................................................
08.00
15.00
.............................................................
14.00
19.30
. . .................................................................................
......................................................................
. . ..........................................
....................................................................
........................
-
-
08.00
17.00
11.00
18.00
08.00
17.00
09.30
-
-
Mediterana de Vest 4
Italia, Tunisia, Spania, Franţa
8 zile | 7 nopţi
2
sp45 sp46 sp47
Mediterana de Vest 2
2012
Aprilie
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ZIUA
Barcelona
13 2 0 2 7
Excursii în: Tunisia, Malta, Messina
Genova
Provence
6
NOIEMBRIE
sp41 sp42 sp43 sp44
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA BARCELONA, CIVITAVECCHIA, GENOVA
Franţa
TUNISIA
1
OCTOMBRIE
sp36 sp37 sp38 sp39 sp40
120
Marsilia
MSC fantasia
11 1 8 2 5
sp32 sp33 sp34 sp35
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
SEPTEMBRIE
Italia, Franţa, Spania, Tunisia
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
FA13-FA14
MARTIE
25 FA12
APRILIE
1
8
15 2 2 2 9
FA13 FA14 FA15 FA16 fa18
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
58
MAI
6
13 2 0 2 7
fa19 fa20 fa21 fa22
IUNIE
3
1 0 17 24
fa23 fa24 fa25 fa26
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
379 539 679 1.179 1.329 1.629
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
359 779 gratis
120
IULIE
1
8
AUGUST
15 2 2 2 9
fa27 fa28 fa29 fa30 fa31
5
SEPTEMBRIE
12 19 2 6
2
fa32 fa33 fa34 fa35
EXPLORER FORMULA
9
16 23 30
fa36 fa37 fa38 fa39 fa40
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA, NEAPOLE, PALERMO Excursii în: Tunisia, Barcelona, Marsilia
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
OCTOMBRIE
7
14 21
fa41 fa42 fa43
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
69 € 188 € 178 €
119 €
34 € 153 € 148 €
99 €
34 € 133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Aprilie
7 or22
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
559
Cu vedere la ocean
769
Cabină cu balcon
849
Suită cu balcon
1.859
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
479 gratis
120
EXPLORER FORMULA
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA LIVORNO Excursii în: Villefranche, Valencia, Tunisia
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
119 €
95 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
129 € 124 €
Vara mediterană
APRILIE
MSC orchestra
MARTIE
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
59
Var a mediter ană Florenţa
Coasta de azur
Italia
Spania
Valencia
Napoli Catania
Tunis
Taormina
TUNISIA
PLECARE
ZIUA
-
19.00
1 Mi
Genova (Italia)
...................................................
07.00
15.00
2 J
Pe mare
.............................................................
14.00
19.30
3 V
Malaga (Spania)
-
-
4 S
Cadiz (Spania)
08.00
17.00
5 D
Lisabona (Portugalia)
11.00
18.00
6 L
Pe mare
08.00
17.00
09.30
-
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia)
2 L
Villefranche (Franţa)
3 M
Valencia (Spania)
4 Mi
Pe mare
5 J
Tunis (Tunisia)
6 V
Catania (Taormina/Italia)
7 S
Napoli (Italia)
8 D
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia)
........................
. . .................................................................................
......................................................................
. . ..........................................
....................................................................
........................
-
Mediterana de Vest 5
APRILIE
MAI
15 2 2 29 OR23 OR24 or25
6
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Franţa, Spania, Tunisia, Italia
8 zile | 7 nopţi
IUNIE
13 2 0 2 7
3
or26 or27 or28 or29
IULIE
1 0 17 24
or30 or31 or32 or33
1
8
AUGUST
15 2 2 2 9
or34 or35 or36 or37 or38
5
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
12 19 2 6
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
2
9
SUNNY PACKAGE
MSC sinfonia
Genova*
Palma de Mallorca Salerno
Coasta Amalfi
Tunis TUNISIA
4 si46
si48
si49
1
8
si50
si51
si53
si54
Casablanca
6 si55
AUGUST
13 2 0 2 7 si56
si57
si58
3 si59
119 €
119 €
69 € 188 € 178 €
34 € 153 € 148 €
SOSIRE
95 €
si61
si62
si63
-
22.00
.. ....................................................................
09.00
17.00
09.30
23.00
-
-
07.00
21.00
-
-
....................................................
. . .................................................................................
7 M
Casablanca (Maroc)
8 Mi
Pe mare
9 J
. . ....................................................
. . .................................................................................
Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania)
...
13.00
23.55
10 V
Menorca (Insulele Baleare/Spania)
.....................
10.30
18.30
11 S
Villefranche (Franţa)
...................................................
13.00
21.00
12 D
Genova (Italia)
............................................................
10.00
-
-
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
129 € 124 €
Civitavecchia (Roma/Italia) Salerno (Italia)
4 L
Tunis (Tunisia)
5 M
Ibiza (Insulele Baleare/Spania)
..................................
17.00
-
6 Mi
Ibiza (Insulele Baleare/Spania)
..................................
-
02.00
6 Mi
Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania)
....
10.00
18.00
7 J
Marsilia (Franţa)
...............................................................
13.00
19.00
8 V
Genova (Italia)
09.00
-
....................................
......................................................................
...........................................................
-
16.00
09.30
19.30
08.00
14.00
09.00
14.00
799
Cu vedere la ocean
1.139
Suită cu vedere la ocean
1.819
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
809 gratis
Provence
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
130
Veneţia
Marsilia
PLECARE
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
34 €
3 D
. . ................................................................
16.00
12
2 S
...........................................................
PLECARE
14.00
ME39
Genova (Italia)
ZIUA
Franţa Croaţia Italia
Dubrovnik
Civitavecchia Roma
NOI
Messina
Taormina
PORTUL
1 D
Marsilia (Franţa)
2 L
Civitavecchia (Roma/Italia)
3 M
Messina (Taormina/Italia)
4 Mi
Valletta (Malta)
5 J
Pe mare
6 V
Dubrovnik (Croaţia)
7 S
Veneţia (Italia)
. . ......................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
....................................
09.30
19.30
.. .........................................
13.30
19.30
.. .................................................................
08.00
17.00
-
-
..................................................
08.00
14.00
.. ...........................................................
08.00
-
. . .................................................................................
-
Valletta malta
Inaugural cruise 1
SEPTEMBRIE
1 0 17 24 31 si60
Spania, Portugalia, Maroc, Insulele Baleare, Franţa, Italia
SOSIRE
..................................................................
. . .................................................................................
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
PORTUL
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
IULIE
15 2 2 2 9 si52
11 1 8
1 V
Italia, Tunisia, Insulele Baleare, Franţa IUNIE
11 1 8 2 5 si47
4
or52 or53 or54
-
Mediterana de Vest 6
MAI
NOI
Maroc
............................................................
Septembrie
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Roma
8 zile | 7 nopţi
Malaga
Palma de Mallorca
Menorca
Cazare
PACHETUL DE BĂUTURI
120
Spania
14 21 2 8
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
????? gratis
Civitavecchia
2012
7
PACHETUL DE EXCURSII
ALLEGRO
Italia
Ibiza
Portugalia
Cadiz
Italia
Spania
12 zile | 11 nopţi
NOIEMBRIE
or48 or49 or50 or51
Excursii în: Villefranche, Valencia, Tunisia
ZIUA Franţa
16 23 30
or43 or44 or45 or46 or47
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA LIVORNO, Catania, NEAPOLE
329 479 579 799
Provence
Lisabona
2012
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
OCTOMBRIE
EXPLORER FORMULA
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
SEPTEMBRIE
or39 or40 or41 or42
MISSING PRICE
Marsilia
Genova
Mediterana de Vest 7
MSC divina
2012
Villefranche
Coasta de azur
PORTUL
7 si64
14 21 2 8 si65
si66
si67
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
OCTOMBRIE
2012 7 zile | 6 nopţi
Italia, Malta, Croaţia
Mai
5
12
27
si68
si69
di02
* After the departure from Genoa, the ship will stop at anchor in Portofino. Passengers in transit or embarked in Genoa can buy tender service on board.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior
329
Cu vedere la ocean
559
Suită cu balcon
729
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
60
ÎNCEPÂND DE LA
259 gratis
120
EXPLORER FORMULA
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA, CIVITAVECCHIA, SALERNO Excursii în: Ibiza, Palma de Mallorca, Marsilia
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
109 €
109 €
89 €
69 €
34 €
34 €
178 € 168 €
143 € 138 €
123 € 118 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe 3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
ÎNCEPÂND DE LA 589 779
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
909 1.789 1.949 489 689 gratis
110
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Vara mediterană
Livorno
Villefranche
SOSIRE
PORTUL
1 D
MSC MELODY
MSC orchestra
ZIUA Franţa
61
Var a mediter ană Veneţia
Veneţia (Italia)
1 S Croaţia
Dubrovnik Bari
Istanbul
Grecia
Katakolon
Turcia
Olympia
Izmir
.. ...........................................................
2 D
Bari (Italia)
3 L
Katakolon (Olympia/Grecia)
4 M
Izmir (Turcia)
5 Mi
Istanbul (Turcia)
6 J
Pe mare
7 V
Dubrovnik (Croaţia)
8 S
Veneţia (Italia)
..............................................................................
.................................
.......................................................................
...............................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.30
10.00
15.00
08.00
13.00
09.00
15.00
07.30
16.30
-
-
..................................................
12.30
17.30
.. ...........................................................
09.30
-
. . .................................................................................
-
Veneţia
2
9
IULIE
16 23 30
di03 di04 di05 di06 di07
7
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
AUGUST
14 21 2 8
di08 di09 di10
di11
4
SEPTEMBRIE
11 1 8 2 5
di12 di13 di14 di15
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
1
8
15 2 2 2 9
di16 di18 di19 di20 di21
529 629 779
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
6
459 879 gratis
MSC magnifica
8
Dubrovnik
PACHETUL DE EXCURSII
Excursii în: Bari, Istanbul, Dubrovnik
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Istanbul
Grecia Turcia
Olympia
Izmir
129 €
129 €
69 €
34 €
34 €
198 € 188 €
163 € 158 €
133 € 128 €
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
10.00
15.00
08.00
13.00
09.00
15.00
07.30
17.00
-
-
..................................................
12.30
17.30
.. ...........................................................
09.30
-
1 S
Veneţia (Italia)
2 D
Bari (Italia)
3 L
Katakolon (Olympia/Grecia)
4 M
Izmir (Turcia)
5 Mi
Istanbul (Turcia)
6 J
Pe mare
7 V
Dubrovnik (Croaţia)
8 S
Veneţia (Italia)
.. ...........................................................
..............................................................................
.................................
.......................................................................
...............................................................
. . .................................................................................
Mediterana de Est 2
31
7
14 21 2 8
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Cazare
62
15 2 2 29
PLECARE
-
17.30
13.00
18.00
.................................
12.30
17.30
..............................................................................
4 Mi
Santorini (Grecia)
...........................................................
08.00
14.30
4 Mi
Mykonos (Grecia)
...........................................................
19.30
-
5 J
Mykonos (Grecia)
...........................................................
-
01.00
5 J
Atena/Pireu (Grecia)
...................................................
07.30
16.30
6 V
Corfu (Grecia)
....................................................................
13.00
19.00
7 S
Dubrovnik (Croaţia)
..................................................
08.00
14.00
8 D
Veneţia (Italia)
. . ..........................................................
09.00
-
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
6
IUNIE
13 2 0 2 7
mu22 mu23 mu24 mu25
3
IULIE
1 0 17 24
mu26 mu27 mu28 mu29
1
8
15 2 2 29
mu30 mu31 mu32 mu33 mu34
AUGUST
5
379
Cu vedere la ocean
589
Cabină cu balcon
679
Suită cu balcon
12 19 2 6
2
7
PACHETUL DE EXCURSII
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
279 gratis
NOIEMBRIE
14 21 2 8
mu44 mu45 mu46 mu47
Excursii în: Katakolon, Pireus, Corfu
4
11
mu48
mu49
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
129 €
129 €
99 €
69 €
34 €
34 €
198 € 188 €
163 € 158 €
133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
120
ZIUA
Italia
Urbino
16 23 30
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA, BARI, DUBROVNIK
Veneţia
Ancona
9
OCTOMBRIE
mu39 mu40 mu41 mu42 mu43
EXPLORER FORMULA
1.179
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
SEPTEMBRIE
mu35 mu36 mu37 mu38
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
Muntenegru
Kotor
Corfu Grecia Argostoli Cefalonia Pireu
Atena
Santorini
2012 8 zile | 7 nopţi MAI
5
11 1 8 2 5 ar35 ar36 ar37
MA12
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
MAI
ma16
Katakolon (Olympia/Grecia)
SOSIRE
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
19.00
.. ..................................................................
07.00
13.00
....................................................................
12.30
17.30
15.30
22.00
07.30
14.30
09.00
14.00
.......................................................
07.00
13.00
. . ..........................................................
10.00
-
1 V
Veneţia (Italia)
2 S
Ancona (Italia)
3 D
Corfu (Grecia)
4 L
Santorini (Grecia)
5 M
Atena/Pireu (Grecia)
6 Mi
Argostoli (Cefalonia/Grecia)
7 J
Kotor (Muntenegru)
8 V
Veneţia (Italia)
. . ..........................................................
...........................................................
...................................................
...................................
-
Mediterana de Est 4
Italia, Grecia, Turcia, Croaţia
MA12 MA13 MA14 ma15
MAI
Cazare
99 €
-
24
Bari (Italia)
3 M
. . ..........................................................
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
120
Katakolon
MA10 MA11
Santorini
2 L
Italia, Grecia, Croaţia
8 zile | 7 nopţi
MU18 MU19 MU20 mu21
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA
Croaţia
APRILIE
Grecia
2012
13 2 0 2 7
ZIUA
MARTIE
Mykonos
PORTUL
Veneţia (Italia)
MU18
EXPLORER FORMULA
Veneţia
8 zile | 7 nopţi
Olympia
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
di22 di23 di24 di25
1.429
2012
Pireu Katakolon Atena
APRILIE
1.739
Bari
Corfu
OCTOMBRIE
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
Italia
Bari
MSC armonia
IUNIE
Dubrovnik
Mediterana de Est 3
Italia, Grecia, Turcia, Croaţia
8 zile | 7 nopţi
Croaţia
Italia
Mediterana de Est 1
2012
ZIUA
1 D
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
379 589 679 1.179 1.329
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
359 gratis
120
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA Excursii în: Bari, Istanbul, Dubrovnik
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
IUNIE
1
8
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Italia, Grecia, Muntenegru
15 2 2 29
ar38 ar39 ar40 ar41 ar42
IULIE
6
13 2 0 2 7
ar43 ar44 ar45 ar46
AUGUST
3
1 0 17 24 31
ar47 ar48 ar49 ar50 ar51
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
129 €
69 € 198 € 188 €
129 €
34 € 163 € 158 €
99 €
34 € 133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
SEPTEMBRIE
7
14 21 2 8
ar52 ar53 ar54 ar55
OCTOMBRIE
5
12 19 2 6
ar56 ar57 ar58 ar59
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
379
Cu vedere la ocean
559
Suită cu balcon
879
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
349 gratis
120
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA, ANCONA Excursii în: Corfù, Pireu, Kotor
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
119 €
89 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
123 € 118 €
Vara mediterană
Italia
MSC divina
PORTUL
MSC musica
ZIUA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
63
Toamna mediter ană
Italia
Grecia
Katakolon Olympia
Limassol
Cipru Israel
Haifa Alexandria
Egipt
Mediterana de Est 5
2012 12 zile | 11 nopţi Aprilie
Italia, Egipt, Cipru, Israel, Grecia
Mai
Iunie
11
22
0 3 14 2 5
ME25
ME26
ME27 ME28 ME29
5
16 27
ME30 ME31 ME32
August
19 3 0
ME33 ME34 ME35
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
10
21
1
ME37
ME38
În interior
599
Cu vedere la ocean
939
Suită cu vedere la ocean
1.619
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
609 gratis
Ucraina
MSC MELODY
Roma
Pireu
7 8
..............................................................................
14.30
19.30
Haifa (Israel)
..........................................................................................
08.00
-
Haifa (Israel)
..........................................................................................
-
12.30
. . .................................................................................................
.................................................
. . .................................................................................................
.............................................................................
-
-
09.30
14.30
-
-
10.00
-
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
EXPLORER FORMULA
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA Excursii în: Civitavecchia, Limassol, Katakolon
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Italia
Genova (Italia)
2
Civitavecchia (Roma/Italia)
3
Pe mare
4
Pireu (Grecia)
119 €
95 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
.. ...................................................
. . .................................................................................................
......................................................................................
Pe mare
6
Yalta (Ucraina)
7
Odessa (Ucraina)
8
Istanbul (Turcia)
9
Pe mare
10
Messina (Sicilia/Italia)
11
Sorrento (Italia)
12
Genova (Italia)
153 € 148 €
ÎNCEPÂND DE LA
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
07.00
16.00
-
-
14.30
19.30
-
17.00
..............................................................................
07.00
12.30
.................................................................................
09.00
16.00
-
-
.....................................................................
14.30
19.30
................................................................................
08.00
13.00
10.00
-
.....................................................................................
. . .................................................................................................
.............................................................................
În interior
599
Cu vedere la ocean
939 1.619 609 gratis
130
EXPLORER FORMULA
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA, CIVITAVECCHIA Excursii în: Odessa, Messina, Sorrento
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Grecia
Taormina
Gythion Sparta
Liban
Beirut
Alexandria
2012 12 zile | 11 nopţi Septembrie
Egipt
Italia, Egipt, Liban, Grecia
23
0 4 15 26
ME40
ME41 ME42 ME43
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
95 €
699
Cu vedere la ocean
1.039
Suită cu vedere la ocean
1.719
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
709 gratis
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
129 € 124 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
. . .................................................................................................
4
Pe mare
. . .................................................................................................
5
Alexandria (Egipt)
6
Pe mare
7
Beirut (Liban) Pe mare
18.00
-
-
............................................................
08.30
15.30
.....................................................................
13.30
19.30
-
-
08.00
-
9
Gythion (Sparta/Grecia)
10
Messina (Sicilia/Italia)
11
Pe mare
12
Genova (Italia)
. . .................................................................................................
.............................................................................
Spania, Portugalia, Maroc, Italia
11 19 2 7
PACHETUL DE BĂUTURI
În interior Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
119 €
95 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
129 € 124 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PORTUL
1
Genova (Italia)
2
Pe mare
3
Malaga (Spania)
4
Lisabona (Portugalia)
5
Pe mare
6
Casablanca (Maroc)
7
Pe mare
8
Barcelona (Spania)
9
Genova (Italia)
...........................................................................
. . .................................................................................................
..................................................................................
...................................................................
. . .................................................................................................
....................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
-
-
09.30
17.30
13.00
19.00
-
-
07.00
19.00
-
-
........................................................................
09.00
14.00
...........................................................................
09.00
-
. . .................................................................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
12 2 0
ma35 ma36 ma37 ma38 ma39 ma40 ma41
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
PACHETUL DE EXCURSII
MISSING PRICE
NOIEMBRIE
4
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
-
Mediterana de Vest 1
3
09.00
......................................................................................
130
Maroc
25
-
SUNNY PACKAGE
Casablanca
MA34
-
-
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
Barcelona
OCTOMBRIE
16.00
-
-
. . .................................................................................................
ALLEGRO
Malaga
SEPTEMBRIE
07.00
23.00
Excursii în: Civitavecchia, Ghytion, Messina
Portugalia
9 zile | 8 nopţi
18.00
-
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA
Italia
2012
PLECARE
-
09.00
.........................................................................
EXPLORER FORMULA
Genova Spania
.. ...................................................
. . .................................................................................................
8
ZIUA
Cu vedere la ocean 69 €
Civitavecchia (Roma/Italia) Pe mare
SOSIRE
-
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare 119 €
2
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
În interior
Lisabona
.............................................................................
3
Octombrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
129 € 124 €
12.30
. . .................................................................................................
ME24
Messina
Cazare 119 €
.............................................................................
5
Roma
Mediterana de Est 7
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
PORTUL
1
Civitavecchia
PORTUL
Genova (Italia)
1
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ZIUA
ZIUA
Genova
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
-
2 0 31
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
-
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Suită cu vedere la ocean
16.00
-
21.00
Genova (Italia)
Turcia
Italia, Grecia, Ucraina, Turcia
Cazare
07.00 -
Pe mare
Atena
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
64
Limassol (Cipru)
18.00
09.00
11
Yalta
Martie
9
6
PLECARE
-
.........................................................................
12
Mediterana de Est 6
ME22 ME23 ME24
. . .................................................................................................
Alexandria (Egipt)
Katakolon (Olympia/Grecia)
Grecia
12 zile | 11 nopţi
Pe mare
5
Pe mare
Istanbul
Sorrento
2012
4
.. ...................................................
9
Civitavecchia
Taormina
. . .................................................................................................
10
Genova
Messina
Pe mare
130
Odessa
Italia
Civitavecchia (Roma/Italia)
3
Septembrie
ME36
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
2
SOSIRE
-
Iulie
8
.............................................................................
MSC magnifica
MSC MELODY
Civitavecchia
Roma
PORTUL
Genova (Italia)
1
ÎNCEPÂND DE LA
EXPLORER FORMULA
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA (except for MA36)
Excursii în: Malaga, Casablanca, Barcelona
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
119 €
119 €
89 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
123 € 118 €
Toamna mediterană
ZIUA
Genova
MSC MELODY
Var a mediter ană
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
65
Toamna mediter ană Livorno
2 L
Pe mare
Italia
3 M
Corfu (Grecia)
Florenţa
Istanbul Corfu
Turcia
Grecia
Santorini
Palermo
Mediterana de Est 1
2012 11 zile | 10 nopţi
.............................................................
. . .................................................................................
....................................................................
4 Mi
Pe mare
5 J
Istanbul (Turcia)
. . .................................................................................
................................................................
6 V
Istanbul (Turcia)
7 S
Santorini (Grecia)
8 D
Pe mare
9 L
Palermo (Italia)
................................................................
...........................................................
. . .................................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
-
-
08.00
18.00
-
-
08.00
-
-
13.00
13.00
20.00
-
-
08.00
14.00
....................................
10.00
20.00
.............................................................
09.00
-
...............................................................
10 M
Livorno (Pisa/Florenţa/Italia)
11 Mi
Genova (Italia)
Veneţia
Istanbul
Bari Grecia
Pireu
Turcia
Atena
Katakolon Olympia
Italia, Grecia, Ucraina, Turcia, Croaţia
12 zile | 11 nopţi
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
19.00
-
-
07.30
16.30
-
-
.............................................................
10.30
17.30
.....................................................................
07.00
14.00
09.00
19.00
Veneţia (Italia)
2 L
Bari (Italia)
3 M
Pe mare
. . ..........................................................
..............................................................................
. . .................................................................................
4 Mi
Atena/Pireu (Grecia)
5 J
Pe mare
6 V
Odessa (Ucraina)
7 S
Yalta (Ucraina)
8 D
Istanbul (Turcia)
9 L
Pe mare
...................................................
. . .................................................................................
................................................................
-
-
.................................
07.00
13.00
..................................................
08.30
14.30
. . ..........................................................
09.00
-
. . .................................................................................
10 M
Katakolon (Olympia/Grecia)
11 Mi
Dubrovnik (Croaţia)
12 J
Veneţia (Italia)
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
28
16
FA44
op39
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
619 919 1.119 1.669 1.719 2.369
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
569 1.869 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
ZIUA
Italia
Civitavecchia Grecia
Katakolon Olympia
Limassol
Cipru ISRAEL
Haifa Alexandria
Egipt
Mediterana de Est 2
2012 12 zile | 11 nopţi
Italia, Egipt, Cipru, Israel, Grecia
PORTUL
1
Genova (Italia)
2
Civitavecchia (Roma/Italia)
3
Pe mare
.............................................................................
.. ...................................................
. . .................................................................................................
4
Pe mare
5
Alexandria (Egipt)
6
Limassol (Cipru)
7
17
28
0 9 2 0 31
po47
po48 po49 po50
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
669 969 1.169 2.089
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
609 gratis
130
18.00
07.00
18.00
-
-
-
22.00
..............................................................................
13.00
19.00
Haifa (Israel)
.........................................................................................
07.00
-
8
Haifa (Israel)
.........................................................................................
-
13.00
9
Pe mare
. . .................................................................................................
-
-
10
Katakolon (Olympia/Grecia)
09.00
16.00
11
Pe mare
-
-
12
Genova (Italia)
09.00
-
.................................................
. . .................................................................................................
.............................................................................
-
919
Cu vedere la ocean
1.419
Cabină cu balcon
2.249
Suită cu balcon
2.689
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA GENOVA Excursii în: Alexandria, Limassol, Katakolon
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
769 gratis
Ucraina
Veneţia
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA VENEŢIA, BARI Excursii în: Yalta, Istanbul, Dubrovnik
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
Yalta
Istanbul
Bari Pireu
Turcia
Atena
Katakolon Olympia
Mediterana de Est 4
2012
Italia, Grecia, Ucraina, Turcia, Croaţia
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
129 €
129 €
99 €
69 €
34 €
34 €
198 € 188 €
163 € 158 €
133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Dubrovnik
Grecia
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
Croaţia Italia
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
EXPLORER FORMULA
130
Odessa
12 zile | 11 nopţi
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ÎNCEPÂND DE LA
PLECARE
-
07.00
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
SOSIRE
..........................................................................
. . .................................................................................................
Octombrie
po46
În interior
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
130
Genova
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
MSC opera
Cazare
MSC poesia
Dubrovnik
Italia
PORTUL
1 D
Septembrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
66
Croaţia
2012
Octombrie
Septembrie
Yalta
Mediterana de Est 3
-
Grecia, Turcia, Italia
ZIUA
Ucraina
Odessa
PORTUL
1
Veneţia (Italia)
. . ..........................................................................
2
Bari (Italia)
3
Pe mare
4
Atena/Pireu (Grecia)
5
Pe mare
6
Yalta (Ucraina)
7
Odessa (Ucraina)
8
Istanbul (Turcia)
..............................................................................................
. . .................................................................................................
...................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
17.00
13.00
19.00
-
-
07.30
16.30
-
-
08.00
16.00
.............................................................................
07.00
12.30
................................................................................
09.30
19.30
. . .................................................................................................
.....................................................................................
9
Pe mare
10
Katakolon (Olympia/Grecia)
11
Dubrovnik (Croaţia)
12
Veneţia (Italia)
-
-
.................................................
07.00
13.00
..................................................................
08.30
14.30
. . ..........................................................................
09.00
-
. . .................................................................................................
-
SEPTEMBRIE OCTOMBRIE
27
8
21
op40
op41
op43
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
189 €
189 €
155 €
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
69 €
34 €
34 €
258 € 248 €
223 € 218 €
189 € 184 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
869 1.369 2.199 2.639
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
669 gratis
130
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Toamna mediterană
MSC fantasia
Genova
PORTUL
Genova (Italia)
MSC opera
ZIUA
1 D
67
Europa de Nord
Belgia
Veneţia
Spania Italia
Lisabona
Bari
Portugalia
Gibraltar
TUNISIA
NOI
Tunis
Croaziere de poziţionare 1
2012 13 zile | 12 nopţi
Italia, Tunisia, Gibraltar, Portugalia, Spania, Belgia, Danemarca, Germania
PLECARE
-
17.00
12.00
18.00
-
-
07.00
13.00
-
-
. . ......
08.00
13.00
...................................................
07.30
16.30
........................................................................
08.30
14.30
2 Mi
Bari (Italia)
3 J
Pe mare
4 V
Tunis (Tunisia)
5 S
Pe mare
6 D
Gibraltar (Regatul Unit al Marii Britanii)
7 L
Lisabona (Portugalia)
8 M
Vigo (Spania)
9 Mi
Pe mare
. . ..........................................................
..............................................................................
. . .................................................................................
......................................................................
. . .................................................................................
-
-
13.00
19.00
-
-
........................................
10.00
18.00
...........................................................
09.00
-
. . .................................................................................
10 J
Zeebrugge (Belgia)
11 V
Pe mare
12 S
Copenhaga (Danemarca)
13 D
Kiel (Germania)
......................................................
. . .................................................................................
22
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
10 zile | 9 nopţi
PORTUL
1 D
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Le Havre (Franţa)
4 Mi
Pe mare
5 J
La Coruna (Spania)
6 V
Lisabona (Portugalia)
7 S
Gibraltar (Regatul Unit al Marii Britanii)
8 D
Pe mare
9 L
Barcelona (Spania)
10 M
Genova (Italia)
Kiel
Germania
Le Havre Franţa
Santiago de Compostela Genova
Spania
Italia
Portugalia
Gibraltar
10 zile | 9 nopţi
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
15.00
21.00
-
-
08.00
14.00
13.00
23.00
19.00
23.50
-
-
........................................................
07.30
13.30
...........................................................
09.00
-
. . .................................................................................
..........................................................
. . .................................................................................
.. ....................................................
...................................................
. . ......
. . .................................................................................
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
4 D
Cadiz (Spania)
5 L
Lisabona (Portugalia)
6 M
Vigo (Spania)
7 Mi
Pe mare
8 J
Dover (Regatul Unit al Marii Britanii)
9 V
Pe mare
PLECARE
-
18.00
-
-
..................................................................
13.00
21.00
.. ....................................................................
. . .................................................................................
08.00
17.00
....................................................
08.00
16.00
.........................................................................
08.00
14.00
. . .................................................................................
...................
. . .................................................................................
Kiel (Germania)
. . ...........................................................
-
-
08.00
16.00
-
-
10.00
-
-
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior
474
Cu vedere la ocean
624
Cabină cu balcon
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
874
Suită cu balcon
1.774
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
374 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
125
ZIUA
Copenhaga Danemarca Kiel Germania
Le Havre Franţa
Vigo
Genova
Spania
Italia
Lisabona Portugalia
Gibraltar
PORTUL
1 S
Kiel (Germania)
2 D
Copenhaga (Danemarca)
3 L
Pe mare
4 M
Le Havre (Franţa)
. . ...........................................................
.........................................
. . .................................................................................
...........................................................
5 Mi
Pe mare
6 J
Vigo (Spania)
7 V
Lisabona (Portugalia)
8 S
Gibraltar (Regatul Unit al Marii Britanii)
9 D
Pe mare
10 L
Croaziere de poziţionare 4 10 zile | 9 nopţi
Septembrie
16
Malaga (Spania)
SOSIRE
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
2012
Franţa, Spania, Portugalia, Gibraltar, Italia
ma33
Pe mare
3 S
10 S
Spania, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
ZIUA
2012
2 V
. . ............................................................
po26
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
Croaziere de poziţionare 2
Italia
Lisabona Cadiz Malaga
2012
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Lisabona Barcelona
Spania Portugalia
Genova
Croaziere de poziţionare 3
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
La Coruna
Vigo
Kiel
Germania
Genova (Italia)
26
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
MSC magnifica
Londra
PORTUL
1 J
Aprilie
???????
ma18
68
Dover
-
Mai
ZIUA
Regatul Unit al Marii Britanii
. . .................................................................................
.........................................................................
....................................................
...........
. . .................................................................................
Genova (Italia)
. . ............................................................
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
08.00
18.00
-
-
12.30
18.30
-
-
11.00
17.00
08.00
14.00
09.00
12.00
-
-
09.00
-
-
Danemarca, Franţa, Spania, Portugalia,Gibraltar, Italia
Septembrie
??????? ÎNCEPÂND DE LA
8 PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
po45
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
474
Cu vedere la ocean
624
Cabină cu balcon
874
Suită cu balcon
1.774
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
374 gratis
125
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Europa de Nord
Vigo
SOSIRE
Veneţia (Italia)
MSC poesia
Germania
Zeebrugge
PORTUL
1 M
MSC poesia
MSC magnifica
ZIUA
Copenhaga Danemarca Kiel
69
Europa de Nord ZIUA
Olanda
Southampton
Ijmuiden
Amsterdam
Cherbourg
MSC opera
Franţa
Veneţia
Vigo Spania
Palma de Mallorca
Lisabona
Portugalia
Italia
Valletta
Dubrovnik Croaţia
13 zile | 12 nopţi
Olanda, Franţa, Spania, Portugalia, Insulele Baleare, Malta, Croaţia, Italia
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
.....................
10.30
18.30
....................................................
13.00
18.00
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
2 Mi
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
3 J
Cherbourg (Franţa)
4 V
Pe mare
5 S
Vigo (Spania)
. . ..
. . .................................................................................
........................................................................
6 D
Lisabona (Portugalia)
7 L
Pe mare
8 M
Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania)
...................................................
. . .................................................................................
......
Palma de Mallorca (Insulele Baleare/Spania)
9 Mi
malta
Croaziere de poziţionare 5
2012
PORTUL
1 M
-
-
09.00
16.00
09.00
16.00
-
-
13.00
-
-
01.00
14.00
23.30
-
-
...................................................
07.00
14.00
. . ..........................................................
09.00
-
......
10 J
Valletta (Malta)
11 V
Pe mare
12 S
Dubrovnik (Croaţia)
13 D
Veneţia (Italia)
.................................................................
. . .................................................................................
ZIUA
Flåm
MSC magnifica
Regatul Unit al Marii Britanii
Norvegia
Bergen
Stavanger
Oslo
Danemarca
Copenhaga Kiel Germania
PORTUL
1 D
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Flåm (Norvegia)
4 Mi
Bergen (Norvegia)
5 J
Stavanger (Norvegia)
6 V
Oslo (Norvegia)
7 S
Copenhaga (Danemarca)
8 D
Kiel (Germania)
...........................................................
. . .................................................................................
.................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
09.00
18.00
08.00
18.00
..................................................
08.00
17.00
................................................................
10.00
17.00
........................................
09.00
18.00
...........................................................
08.00
-
...................................................................
-
Fiordurile Norvegiei 2
2012
Norvegia, Danemarca, Germania
8 zile | 7 nopţi
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
4 op38
EXPLORER FORMULA ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior
564
Cu vedere la ocean
1.034
Suită cu balcon
1.364
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
464 gratis
MSC magnifica
Svalbard
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
1 D
2012 15 zile | 14 nopţi
123 € 118 €
PORTUL
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Bergen (Norvegia)
4 Mi
Pe mare
5 J
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
529 589 779 1.279 1.479
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
459 gratis
Tromso
(Norvegia) . . .............................................................
09.00
17.00
6 V
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
7 S
Magdalenefjord (Svalbard & Jan Mayen)
......
07.00
09.00
7 S
Ny Ålesund (Svalbard & Jan Mayen)
..................
13.00
20.00
8 D
Longyearbyen (Svalbard & Jan Mayen)
. . .........
07.00
12.30
9 L
Honningsvag (Norvegia)
...............................................
19.00
-
10 M
Honningsvag (Norvegia)
...............................................
-
02.00
11 Mi
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
2012
12 J
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
09.00
18.00
8 zile | 7 nopţi
13 V
Pe mare
-
-
14 S
Copenhaga (Danemarca)
..............................................
09.00
18.00
15 D
Kiel (Germania)
...........................................................
09.00
-
...............
. . .................................................................................
Stavanger
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
Oslo
Danemarca
Copenhaga Kiel
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
70
ÎNCEPÂND DE LA 1.739 2.039 2.289 2.989 3.339 1.039 gratis
160
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
139 €
139 €
109 €
69 €
34 €
34 €
208 € 198 €
173 € 168 €
143 € 138 €
PORTUL
1 D
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
4 Mi
Bergen (Norvegia)
5 J
Stavanger (Norvegia)
6 V
Oslo (Norvegia)
7 S
Copenhaga (Danemarca)
8 D
Kiel (Germania)
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
...............
09.00
18.00
...................................................................
08.00
18.00
..................................................
08.00
17.00
................................................................
10.00
17.00
........................................
09.00
18.00
...........................................................
08.00
-
. . .................................................................................
-
Germania
Fiordurile Norvegiei 3 Norvegia, Danemarca, Germania
August
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ma29
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
120
19 PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PACHETUL DE EXCURSII
Excursii în: Flåm, Bergen, Stavanger
Norvegia
Bergen
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL, COPENHAGA
Hellesylt Geiranger
-
...................................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
-
. . .................................................................................
-
3 ma19
2 ma31
. . .................................................................................
Germania
Iunie
153 € 148 €
5 ma27
-
NOI
Norvegia, Danemarca, Germania
188 € 178 €
22 ma25
14.00
Norvegia
Fiordurile Norvegiei 1
34 €
8 ma23
-
North Cape
Kiel
34 €
24
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
89 €
69 €
SEPTEMBRIE
ma21
08.00
Tromso
Copenhaga
119 €
AUGUST
EXPLORER FORMULA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Honningsvag
Danemarca
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
Magdalenefjord Longyearbyen
Hellesylt Geiranger Bergen
119 €
Excursii în: Lisabona, Malta, Dubrovnik
135
Ny-Ålesund
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA SOUTHAMPTON, IJMUIDEN
864
Cabină cu balcon
PACHETUL DE EXCURSII
IULIE
MSC magnifica
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
IUNIE
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
779 979 1.129 1.779 1.929
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
729 gratis
120
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL, COPENHAGA Excursii în: Geiranger, Stavanger, Oslo
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
139 €
139 €
109 €
69 €
34 €
34 €
208 € 198 €
173 € 168 €
143 € 138 €
Europa de Nord
Septembrie
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
71
Europa de Nord Norvegia
MSC poesia
Bergen
Oslo
Stavanger
Danemarca
Copenhaga Kiel
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
.......................................
08.00
18.00
.. .............................................................
09.30
15.00
.................................................
09.00
18.00
........................................................
08.00
18.00
Kiel (Germania)
2 D
Copenhaga (Danemarca)
3 L
Oslo (Norvegia)
4 M
Stavanger (Norvegia)
5 Mi
Bergen (Norvegia)
...........................................................
6 J
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
7 V
Pe mare
8 S
Kiel (Germania)
............
..................................................................................
...........................................................
08.00
17.00
-
-
10.00
-
-
Germania
Flåm Bergen Stavanger Oslo
Fiordurile Norvegiei 4
2012
IUNIE
19
2
po29
IULIE
16 30
po31 po33 po35
14
28
11
25
po37
po39
po41
po43
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
679 879 1.029 1.679
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
629 gratis
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL Excursii în: Copenhaga, Oslo, Bergen
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
MSC opera
Regatul Unit al Marii Britanii
Ijmuiden
Amsterdam
119 €
89 €
69 €
34 €
34 €
188 € 178 €
153 € 148 €
123 € 118 €
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
10.30
18.00
-
-
08.00
16.00
................................................................
10.00
17.30
.................................................................................
09.00
19.00
07.00
14.00
-
-
1
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
2
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
3
Pe mare
4
Oslo (Norvegia)
5
Stavanger (Norvegia)
6
Flåm (Norvegia)
7
Bergen (Norvegia)
8
Pe mare
9
Olanda
.. .
.....................................
. . .................................................................................................
.. .............................................................................
........................................................................
. . .................................................................................................
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii) 09.00 .. .
-
-
Fiordurile Norvegiei 5
IUNIE
23
16
24
op25
op28
op29
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
609 919 1.169 1.419
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
559 gratis
120
31
8
op26
op27
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA SOUTHAMPTON, IJMUIDEN Excursii în: Oslo, Flåm, Bergen
ALLEGRO
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
129 €
129 €
99 €
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
609 919 1.169 1.419
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
559 gratis
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
69 €
34 €
34 €
198 € 188 €
163 € 158 €
133 € 128 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
18.00
-
-
09.00
19.00
07.00
17.00
................................................................
08.30
14.30
..................................................................................
09.00
15.00
-
-
Pe mare
4
Flåm (Norvegia)
5
Bergen (Norvegia)
6
Stavanger (Norvegia)
7
Oslo (Norvegia)
8
Pe mare
9
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii) 09.00
...................................................................................
.. ..........................................................................
....................................................................................................
-
.. .
North Cape
PACHETUL DE EXCURSII
Excursii în: Oslo, Flåm, Bergen
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
Hamburg Germania
Amsterdam
Norvegia, Olanda, Germania
13
24
5
li36
li37
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
129 €
129 €
99 €
69 €
34 €
34 €
198 € 188 €
163 € 158 €
133 € 128 €
PORTUL
1
Hamburg (Germania)
2
Pe mare
3
Ålesund (Norvegia)
4
Pe mare
.....................................................
. . ..............................................................................................
......................................................................
. . ..............................................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
-
-
13.00
19.00
-
-
5
Honningsvag (Norvegia)
........................................................
18.00
-
6
Honningsvag (Norvegia)
........................................................
-
02.00
14.00
19.00
-
-
07.00
11.00
14.00
19.00
08.00
17.00
-
-
.....................................
09.00
17.00
.....................................................
13.00
-
6
Tromso (Norvegia)
7
Pe mare
........................................................................
. . ..............................................................................................
8
Molde (Norvegia)
8
Andalsnes (Norvegia)
............................................................................
. . ...............................................................
9
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
10
Pe mare
11
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
12
Hamburg (Germania)
.............................
. . ..............................................................................................
-
Iulie
LI35
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Norvegia
Olanda
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
Molde Andalsnes Ålesund Hellesylt Geiranger
Ijmuiden
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA SOUTHAMPTON, IJMUIDEN
Tromso
Iunie
.....................................
....................................................................................................
120
Honningsvag
Cazare PACHETUL DE BĂUTURI
10.30
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
3
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
12 zile | 11 nopţi
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
16.00
2
IUNIE
2012
Olanda, Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii
PLECARE
-
.. .
Olanda, Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii
Fiordurile Norvegiei 7
EXPLORER FORMULA
72
119 €
SOSIRE
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
EXPLORER FORMULA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
Flåm Bergen Stavanger Oslo
MAI
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
PORTUL
1
-
Cazare
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
MAI
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
120
Norvegia
9 zile | 8 nopţi
Olanda
9 zile | 8 nopţi
AUGUST
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
2012
Amsterdam
2012
EXPLORER FORMULA
Southampton
Ijmuiden
Southampton
MSC lirica
MAI
Regatul Unit al Marii Britanii
Fiordurile Norvegiei 6
Danemarca, Norvegia, Germania
8 zile | 7 nopţi
ZIUA
Norvegia
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
1.269
Cu vedere la ocean
1.769
Suită cu balcon
2.369
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
869 gratis
130
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Europa de Nord
ZIUA
1 S
MSC OPERA
Hellesylt Geiranger
73
Europa de Nord ZIUA
Geiranger Flåm
1 S
Hamburg (Germania)
Bergen
2 D
Pe mare
Stavanger
3 L
Stavanger (Norvegia)
4 M
Bergen (Norvegia)
5 Mi
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
6 J
Flåm (Norvegia)
Norvegia
Germania
.....................................
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
Reykjavik
8 zile | 7 nopţi
-
2
Pe mare
3
Lerwick (Regatul Unit al Marii Britanii)
.. ........................................................
4
Pe mare
5
Akureyri (Islanda)
6
Ísafjörður (Islanda)
7
Reykjavik (Islanda)
8
Pe mare
08.00
17.00
.............
08.00
16.00
.................................................................
09.00
18.00
7 V
Pe mare
8 S
Hamburg (Germania)
..................................................................................
.....................................
-
-
13.00
-
Lerwick Kirkwall
NOI
Hamburg Germania
Amsterdam
2012
Insula Shetland, Islanda, Olanda, Germania
12 zile | 11 nopţi
. . ..............................................................................................
...........................
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
-
-
12.30
17.30
-
-
09.00
17.00
.......................................................................
09.00
18.00
.........................................................................
08.00
17.00
-
-
13.00
19.00
-
-
09.00
15.00
13.00
-
. . ..............................................................................................
..........................................................................
. . ..............................................................................................
9
Kirkwall (Regatul Unit al Marii Britanii)
10
Pe mare
11
Amsterdam (Olanda)
12
Hamburg (Germania)
. . .........................
. . ..............................................................................................
................................................................
.....................................................
-
Iulie
8
16
27
li38
li39
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
579 779 1.179
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
479 gratis
Hellesylt
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
120
ZIUA
Geiranger Flåm Bergen
PORTUL
1 J
Hamburg (Germania)
2 V
Pe mare
3 S
Bergen (Norvegia)
4 D
Hellesylt & Geiranger (Norvegia)
5 L
Flåm (Norvegia)
6 M
Pe mare
7 Mi
Hamburg (Germania)
.....................................
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
-
-
08.00
17.00
.............
07.30
16.00
.................................................................
09.00
19.00
-
-
13.00
-
. . ...............................................................................
.. ........................................................
..................................................................................
.....................................
Hamburg
Fiordurile Norvegiei 9
869 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
130
Rusia
ZIUA
St. Petersburg
Suedia
Stockholm
Tallinn Estonia
Copenhaga Kiel Germania
PORTUL
1 D
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Stockholm (Suedia)
4 Mi
Tallinn (Estonia)
5 J
St. Petersburg (Rusia)
6 V
Pe mare
7 S
Copenhaga (Danemarca)
8 D
Kiel (Germania)
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
.....................................................
08.30
16.30
................................................................
09.00
16.00
07.00
19.00
-
-
........................................
09.00
18.00
...........................................................
08.00
-
. . .................................................................................
..............................................
. . .................................................................................
-
IUNIE
17
20 PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
489
Cu vedere la ocean
689
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
8 zile | 7 nopţi
LI45
Suită cu balcon
1.219 1.719 2.319
2012
Septembrie
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
Capitalele baltice 1
Norvegia, Germania
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Norvegia
Germania
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC magnifica
Cazare
MSC lirica
Regatul Unit al Marii Britanii
Fiordurile Islandei 1
Norvegia, Germania
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
74
.....................................................
18.00
LI43
7 zile | 6 nopţi
Hamburg (Germania)
-
Septembrie
2012
PORTUL
1
08.00
Fiordurile Norvegiei 8
2012
ZIUA
Islanda
..................................................
. . ...............................................................................
-
Hamburg
Akureyri
Ísafjörður
1.089 389 gratis
110
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
MA20
Suedia, Estonia, Rusia, Danemarca, Germania
IULIE
1
AUGUST
15 29
ma22 ma24 ma26
SEPTEMBRIE
12
9
ma28
ma32
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
679 879 1.029 1.679 1.779
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
629 gratis
120
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL, COPENHAGA Excursii în: Stockholm, St. Petersburg, Tallinn
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
195 €
195 €
155 €
69 €
34 €
34 €
264 € 254 €
229 € 224 €
189 € 184 €
Europa de Nord
MSC lirica
PORTUL
MSC lirica
Hellesylt
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
75
Europa de Nord Nynashamn
Tallinn Estonia
Copenhaga Kiel Germania
1 D
Kiel (Germania)
2 L
Pe mare
3 M
Nynashamn (Suedia)
4 Mi
Tallinn (Estonia)
5 J
St. Petersburg (Rusia)
6 V
Pe mare
7 S
Copenhaga (Danemarca)
8 D
Kiel (Germania)
...........................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
. . ................................................
07.30
16.30
................................................................
09.00
16.00
07.00
19.00
-
-
........................................
09.00
18.00
...........................................................
08.00
-
. . .................................................................................
..............................................
. . .................................................................................
-
Rusia Suedia
Stockholm
Capitalele baltice 2
2012
26 MA30
EXPLORER FORMULA ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
729 929 1.079 1.729 1.879
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
679 gratis
Excursii în: Tallin, St. Petersburg, Copenhaga
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO SUNNY PACKAGE
ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ZIUA
Tallinn
Estonia
Copenhaga Danemarca
Kiel Germania
189 €
189 €
5
12 2 6
po27 po28 po30
AUGUST
SEPTEMBRIE
9
23
7
21
4
1
po34
po36
po38
po40
po44
69 €
34 €
34 €
258 € 248 €
223 € 218 €
183 € 178 €
PORTUL
1 S
Kiel (Germania)
2 D
Copenhaga (Danemarca)
3 L
Pe mare
...........................................................
........................................
. . .................................................................................
4 M
Stockholm (Suedia)
5 Mi
Tallinn (Estonia)
6 J
St. Petersburg (Rusia)
SOSIRE
PLECARE
-
18.00
08.00
18.00
-
-
.....................................................
08.30
16.30
................................................................
09.00
16.00
07.00
19.00
7 V
Pe mare
8 S
Kiel (Germania)
..............................................
. . .................................................................................
76
St. Petersburg (Rusia)
. . .............................................
17.00
-
5 Mi
St. Petersburg (Rusia)
. . .............................................
-
19.00
6 J
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
7 V
Copenhaga (Danemarca)
.........................................
09.00
18.00
8 S
Kiel (Germania)
. . ...........................................................
08.00
-
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
...........................................................
-
-
10.00
-
779
Cu vedere la ocean
......................................................
-
-
08.30
14.30
1.129
Suită cu balcon
1.779
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
729 gratis
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
679 879 1.029 1.679
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
629 gratis
120
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
St. Petersburg Tallinn
Estonia Regatul Unit al Danemarca Marii Britanii
Copenhaga Olanda
Ijmuiden
Amsterdam
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL Excursii în: Copenhaga, St. Petersburg, Stockholm
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
199 €
199 €
159 €
Mai
3
13
op23
op24
Cazare 69 €
34 €
34 €
268 € 258 €
233 € 228 €
193 € 188 €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
869 1.189 1.549 1.969
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
739 gratis
130
199 €
159 €
69 €
34 €
34 €
268 € 258 €
233 € 228 €
193 € 188 €
PORTUL
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
. . ..
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
2
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
10.30
18.00
3
Pe mare
................................................................................................
-
-
4
Pe mare
................................................................................................
-
-
.....................................
5
Tallinn (Estonia)
09.00
16.30
6
St. Petersburg (Rusia)
..............................................................
08.00
-
7
St. Petersburg (Rusia)
..............................................................
-
17.00
8
Pe mare
................................................................................................
-
-
09.00
13.30
-
-
09.30
-
................................................................................
9
Copenhaga (Danemarca)
10
Pe mare
11
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
........................................................
................................................................................................
. . ..
-
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ÎNCEPÂND DE LA
199 €
1
EXPLORER FORMULA PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ZIUA
11 zile | 10 nopţi
PACHETUL DE BĂUTURI
ALLEGRO
120
Olanda, Estonia, Rusia, Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii
PACHETUL DE EXCURSII
Excursii în: Stockholm, St. Petersburg, Copenhaga
Rusia
Southampton
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL
979
Cabină cu balcon
2012
EXPLORER FORMULA
Cazare
4 M
. . .................................................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Capitalele baltice 5
po32
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Stockholm (Suedia)
Suedia, Rusia, Danemarca, Germania
În interior
Danemarca, Suedia, Estonia, Rusia, Germania
IULIE
Pe mare
18
149 €
Capitalele baltice 3
IUNIE
16.00
3 L
. . ...........................................................
-
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
-
MAI
PLECARE
-
2 D
po42
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
120
St. Petersburg
MSC poesia
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA KIEL
Rusia
8 zile | 7 nopţi
SOSIRE
Kiel (Germania)
August
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
MSC opera
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
2012
Germania
8 zile | 7 nopţi
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Suedia
Kiel
2012
August
Stockholm
Copenhaga
PORTUL
1 S
Capitalele baltice 4
Suedia, Estonia, Rusia, Danemarca, Germania
8 zile | 7 nopţi
ZIUA
St. Petersburg
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PACHETUL DE EXCURSII
TARIFELE PENTRU OASPEŢII CARE SE ÎMBARCĂ LA SOUTHAMPTON, IJMUIDEN Excursii în: Tallinn, St. Petersburg, Copenhaga
ALLEGRO
PACHETUL DE BĂUTURI
SUNNY PACKAGE ECONOMISIŢI COMBINÂND EXPLORER ŞI ALLEGRO!
ADULŢI COPII COPII (Vârsta >18) (Vârsta 14-17) (Vârsta <14)
179 €
179 €
145 €
69 €
34 €
34 €
248 € 238 €
213 € 208 €
179 € 174 €
Europa de Nord
MSC magnifica
St. Petersburg Suedia
PORTUL
MSC poesia
ZIUA
Rusia
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
77
Europa de Nord
Letonia
Kiel Gdynia Świnoujście
Germania
Polonia
NOI
1 S
Kiel (Germania)
2 D
Pe mare
3 L
Riga (Letonia)
4 M
Gdynia (Polonia)
5 Mi
Świnoujście (Polonia)
6 J
Kiel (Germania)
...........................................................
................................................................................
....................................................................
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
-
-
08.00
16.00
13.00
18.00
. . ............................................
10.00
18.00
...........................................................
09.00
-
............................................................
-
Rusia Suedia
Stockholm
Capitalele baltice 6
2012 6 zile | 5 nopţi
Tallinn
Estonia
Danemarca
Copenhaga
Hamburg Germania
Capitalele baltice 8
2012
Letonia, Polonia, Germania
11 zile | 10 nopţi
Aprilie
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
.....................................
-
20.00
Pe mare
. . ...............................................................................
-
-
Pe mare
. . ...............................................................................
-
-
...................................................
10.00
16.00
..............................................................
10.00
16.00
............................................
07.30
-
............................................
-
19.00
. . ...............................................................................
-
-
10.30
16.30
-
-
08.00
-
1 M
Hamburg (Germania)
2 Mi 3 J 4 V
Stockholm (Suedia)
5 S
Tallinn (Estonia)
6 D
St. Petersburg (Rusia)
7 L
St. Petersburg (Rusia)
8 M
Pe mare
9 Mi
Copenhaga (Danemarca)
10 J
Pe mare
11 V
Hamburg (Germania)
......................................
. . ...............................................................................
.....................................
-
Suedia, Estonia, Rusia, Danemarca, Germania
Mai
28
22
li29
li33
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
409 559 809
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
309 gratis
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Rusia
ZIUA
Stockholm
Tallinn
Estonia
Danemarca
Copenhaga
Hamburg Germania
Amsterdam Olanda
Capitalele baltice 7
2012 12 zile | 11 nopţi
Suedia, Estonia, Rusia, Danemarca, Olanda, Germania
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
V
Hamburg (Germania)
2
S
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
3
D
Pe mare
. . .................................................................................
-
-
4
L
Stockholm (Suedia)
10.00
16.00
1
Suedia
PORTUL .......................................
.....................................................
5
M
Tallinn (Estonia)
6
Mi
St. Petersburg (Rusia)
................................................................
7
J
St. Petersburg (Rusia)
8
V
Pe mare
..............................................
10.00
16.00
07.30
-
..............................................
-
19.00
. . .................................................................................
-
-
10.30
18.30
-
-
08.00
15.00
13.00
-
9
S
Copenhaga (Danemarca)
10
D
Pe mare
11
L
Amsterdam (Olanda)
12
M
Hamburg (Germania)
........................................
. . .................................................................................
................................................
.......................................
-
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
80
St. Petersburg
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
969 1.469 2.019
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
669 gratis
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
130 Rusia
ZIUA
St. Petersburg Stockholm
MSC lirica
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
MSC lirica
ZIUA
St. Petersburg
Tallinn Estonia
Suedia Danemarca
Copenhaga
Hamburg Germania
Amsterdam Ijmuiden Olanda Amsterdam
Capitalele baltice 9
2012 13 zile | 12 nopţi
Olanda, Suedia, Estonia, Rusia, Danemarca, Germania
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
16.00
12.00
18.00
-
-
-
-
...................................................
08.30
16.30
..............................................................
09.00
16.00
1 V
Hamburg (Germania)
2 S
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
3 D
Pe mare
. . ...............................................................................
4 L
Pe mare
. . ...............................................................................
5 M
Stockholm (Suedia)
6 Mi
Tallinn (Estonia)
7 J
St. Petersburg (Rusia)
............................................
07.30
-
8 V
St. Petersburg (Rusia)
............................................
-
19.00
9 S
Pe mare
.....................................
..................
. . ...............................................................................
10 D
Copenhaga (Danemarca)
11 L
Pe mare
12 M
Amsterdam (Olanda)
13 Mi
Hamburg (Germania)
......................................
. . ...............................................................................
..............................................
.....................................
-
-
10.30
18.30
-
-
08.00
15.00
13.00
-
Mai
11
1
li32
li34
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
78
Iunie
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
1.019 1.519 2.069
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
669 gratis
130
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
1.064 1.564 2.164
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
764 gratis

Riga
PORTUL
MSC lirica
ZIUA
79
Europa de Nord 17.30 21.00
4
Pe mare
La Rochelle
5
La Coruna (Spania)
6
Bilbao (Spania)
Bilbao
Spania
1
Europa de Nord şi Atlanticul
. . ..
....................................
.
-
-
.......................................................................
09.00
17.00
. . ...................................................................................
09.00
18.00
....................................................................................................
7
La Rochelle (Franţa)
8
Pe mare
9
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
....................................................................
....................................................................................................
. . ..
09.00
18.00
-
-
07.00
-
-
3
Ijmuiden
Amsterdam
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
649 979 1.379 1.779
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
609 gratis
120
South Queensferry
Newcastle upon Tyne Helgoland Regatul Unit al Marii Britanii
Hamburg
Germania
Amsterdam Olanda
NOI
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
07.00
11.00
1
Hamburg (Germania)
2
Helgoland (Germania)
3
South Queensferry (Scoţia/Regatul Unit)
10.00
18.00
4
Newcastle upon Tyne (Regatul Unit al Marii Britanii) 08.00
16.00
5
Harwich (Regatul Unit al Marii Britanii)
6
Amsterdam (Olanda)
7
.......................................................
...............................................................
. . ............
..
.........................
09.00
18.00
................................................................
08.00
15.00
Hamburg (Germania)
.......................................................
13.00
-
-
Anglia şi Scoţia 1
15
26
li44
li46
21.00
07.00
11.00
10.00
18.00
2
Helgoland (Germania)
3
South Queensferry (Scoţia/Regatul Unit)
4
Newcastle upon Tyne (Regatul Unit al Marii Britanii)
...
08.00
15.00
5
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
....................................
10.00
17.00
6
Hamburg (Germania)
.......................................................
13.00
-
...............................................................
. . ............
-
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
În interior
409
Cu vedere la ocean
559
Suită cu balcon
809
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
309 gratis
ZIUA
Invergordon Oban South Queensferry
Edinburgh
Dublin Cork
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Kirkwall
Stornoway
Irlanda
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
90
Helgoland
Germania
Hamburg
Regatul Unit al Marii Britanii
Amsterdam Olanda
NOI
Irlanda 1
2012
Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Germania
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Edinburgh
12 zile | 11 nopţi
Scoţia, Irlanda, Olanda, Germania
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
1
M
Hamburg (Germania)
2
Mi
Helgoland (Germania)
07.00
11.00
3
J
South Queensferry (Scoţia/Regatul Unit) 10.00
18.00
4
V
Invergordon (Scoţia/Regatul Unit)
5
S
Stornoway (Scoţia/Regatul Unit)
6
D
Kirkwall (Scoţia/Regatul Unit)
7
L
Oban (Scoţia/Regatul Unit)
8
M
Dublin (Irlanda)
9
Mi
Cork (Irlanda)
10
J
Pe mare
11
V
Amsterdam (Olanda)
12
S
Hamburg (Germania)
.......................................
...............................................
..
...................
09.00
19.00
........................
08.00
17.00
...............................
08.00
16.00
.......................................
09.00
14.00
................................................................
09.00
18.00
.. ...................................................................
08.00
17.00
-
-
08.00
15.00
. . .................................................................................
................................................
.......................................
13.00
August
Octombrie
9
8
7
li25
li48
li40
Cazare
PLECARE
-
Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Germania
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
ZIUA
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
NOI
SOSIRE
Septembrie
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
7 zile | 6 nopţi
Germania
Olanda
6 zile | 5 nopţi
11 19 2 7
2012
Hamburg
Regatul Unit al Marii Britanii
2012
op34 op35 op36 op37
Harwich
Helgoland
.......................................................
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
489 689 1.089
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
389 gratis
110
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
1.169 1.669 2.269

10 18 26
Newcastle upon Tyne
PORTUL
Anglia şi Scoţia 2
August
op30 op31 op32 op33
80
Edinburgh
Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Franţa
9 zile | 8 nopţi
Aprilie
South Queensferry
MSC lirica
MSC opera
10.30
St. Peter Port (Guernsey/Regatul Unit al Marii Britanii) 14.00
Guernsey
La Coruna
MSC lirica
Hamburg (Germania)
Ijmuiden/Amsterdam (Olanda)
Franţa
2
1
3
Ijmuiden
St. Peter Port
Iulie
ZIUA
16.30
2
Olanda
Amsterdam
2012
PLECARE
-
Southampton (Regatul Unit al Marii Britanii)
Southampton
Santiago de Compostela
SOSIRE
PORTUL
1
MSC lirica
ZIUA
Regatul Unit al Marii Britanii
81
Europa de Nord Kirkwall
ZIUA
South Queensferry
Irlanda
Edinburgh
Dublin Cork
Helgoland
Germania
Hamburg
Regatul Unit al Marii Britanii
Amsterdam
Olanda
NOI
Irlanda 2
2012
Scoţia, Irlanda, Olanda, Germania
12 zile | 11 nopţi
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
07.00
11.00
South Queensferry (Scoţia/Regatul Unit) 10.00
18.00
S
Hamburg (Germania)
2
D
Helgoland (Germania)
3
L
.......................................
...............................................
..
4
M
Invergordon (Scoţia/Regatul Unit)
5
Mi
Kirkwall (Scoţia/Regatul Unit)
...................
09.00
19.00
...............................
08.00
16.00
6
J
Stornoway (Scoţia/Regatul Unit)
........................
08.00
17.00
7
V
Oban (Scoţia/Regatul Unit)
.......................................
09.00
14.00
8
S
Dublin (Irlanda)
................................................................
09.00
18.00
9
D
Cork (Irlanda)
.. ...................................................................
08.00
17.00
10
L
Pe mare
-
-
11
M
Amsterdam (Olanda)
08.00
15.00
12
Mi
Hamburg (Germania)
13.00
-
. . .................................................................................
................................................
.......................................
August
Regatul Unit al Marii Britanii
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
1.169 1.669 2.269
NOI German Bight 1
2012
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
769 gratis
130
Kirkwall Invergordon
Oban
MSC lirica
ZIUA
South Queensferry
Irlanda
Edinburgh
Dublin Cork
Helgoland
Germania
Hamburg
Regatul Unit al Marii Britanii
Amsterdam
Olanda
NOI
Irlanda 3
2012 11 zile | 10 nopţi
PORTUL
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
07.00
11.00
South Queensferry (Scoţia/Regatul Unit) 10.00
18.00
1 Mi
Hamburg (Germania)
2 J
Helgoland (Germania)
3 V 4 S
Invergordon (Scoţia/Regatul Unit)
5 D
Kirkwall (Scoţia/Regatul Unit)
6 L
Oban (Scoţia/Regatul Unit)
7 M
Dublin (Irlanda)
8 Mi
Cork (Irlanda)
9 J
Pe mare
.......................................
...............................................
..
...................
09.00
19.00
...............................
08.00
16.00
.......................................
09.00
14.00
................................................................
09.00
18.00
. . ...................................................................
08.00
17.00
. . .................................................................................
10 V
Amsterdam (Olanda)
11 S
Hamburg (Germania)
................................................
.......................................
-
-
08.00
15.00
13.00
-
Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Belgia, Olanda, Germania
8 zile | 7 nopţi
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Belgia
Le Havre Franţa
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
ÎNCEPÂND DE LA
Olanda
Anvers
Guernsey
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Cazare
Amsterdam
St. Peter Port
18
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Germania
Dover
Londra
ZIUA
li41
Hamburg
PORTUL
1
Hamburg (Germania)
2
Pe mare
3
St. Peter Port (Regatul Unit al Marii Britanii)
4
Le Havre
5
Dover (Regatul Unit al Marii Britanii)
6
Anvers
7
Amsterdam (Olanda)
8
Hamburg (Germania)
.......................................................
SOSIRE
PLECARE
-
21.00
-
-
..........
10.00
18.00
(Franţa) .........................................................................
. . .................................................................................................
09.00
18.00
. . ..............................
09.00
19.00
(Belgia) ................................................................................
08.00
15.00
08.00
15.00
13.00
-
................................................................
.......................................................
-
Hamburg
Aprilie
Octombrie
15
1
li26
li47
-
Scoţia, Irlanda, Olanda, Germania
August
29 li42
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
82
MISSING PRICES
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
1.019 1.519 2.119
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
669 gratis
130
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
Europa de Nord
MSC lirica
Oban
PORTUL
1
MSC lirica
Stornoway Invergordon
83
MINICRUISES in the Mediterr anean
MSC musica
Veneţia
Veneţia
Croaţia
Split Dubrovnik
Bari
Italia
MSC divina
Italia
NOI
Croaţia
Dubrovnik
NOI
Mediterana de Est - Minicroaziere 1
2012
Italia, Croaţia
5 zile | 4 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5
4
. . ..........................................................
.............................................................................. ...................................................................... ..................................................
. . ..........................................................
SOSIRE
PLECARE
12.00 07.00 08.00 08.00
17.00 19.30 19.00 15.00 -
-PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
3 zile | 2 nopţi ZIUA
În interior
269
Cu vedere la ocean
389
Cabină cu balcon
469
Suită cu balcon
739
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
249 gratis
Croaţia, Italia
PORTUL . . .......................................................... ..................................................
. . ..........................................................
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Veneţia
SOSIRE
PLECARE
10.00 09.00
16.00 16.00 -
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
80
3 di26
Veneţia (Italia) Dubrovnik (Croaţia) Veneţia (Italia)
1 S 2 D 3 L
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
Noiembrie
2012
mu16
PORTUL
Veneţia (Italia) Bari (Italia) Split (Croaţia) Dubrovnik (Croaţia) Veneţia (Italia)
Mi J V S D
Mediterana de Est - Minicroaziere 2
Aprilie
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe
129 199 259 659 859
3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
59 389 gratis
Dubrovnik
40
Genova
MSC fantasia
Veneţia Italia
MSC opera
Spania
Barcelona Ajaccio
Corsica
Palma de Mallorca
Italia Croaţia
Split
NOI
2012 5 zile | 4 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5
Mi J V S D
Spania, Franţa, Italia
PORTUL
Genova (Italia) Barcelona (Spania) Palma (Insulele Baleare/Spania) Ajaccio (Corsica/Franţa) Genova (Italia)
............................................................. ........................................................
.............................................................
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
În interior Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea MSC Yacht Club Suită Deluxe 3° / 4° cuşete pentru adulţi MSC Yacht Club 3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
84
..............................
.............................................
Mediterana de Est - Minicroaziere 3
Noiembrie
3 zile | 2 nopţi
FA45
SOSIRE
PLECARE
13.00 08.00 13.00 09.00
17.00 20.00 17.00 19.00 -
ÎNCEPÂND DE LA
Octombrie
2012
07
ZIUA
???????
1 V 2 S 3 D PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
Croaţia, Italia
PORTUL
Veneţia (Italia) Split (Croaţia) Veneţia (Italia)
. . ..........................................................
...................................................................... . . ..........................................................
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
SOSIRE
PLECARE
10.00 07.30
19.00 16.00 -
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
19 op42
Cazare
PERSONALIZAŢI-VĂ CROAZIERA
ÎNCEPÂND DE LA
În interior
99
Cu vedere la ocean
229
Cabină cu balcon
429
Suită cu balcon
629
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
59 gratis
70
Pentru detalii referitoare la pachetele speciale, consultaţi informaţiile de la pagina 24 sau vizitaţi site-ul nostru web.
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
MINICRUISES
Western Mediterranean minicruises 1
85
MINICRUISES in Northern Europe
Hamburg Germania
NOI
Amsterdam
Olanda
Amsterdam
Londra
NOI
4 zile | 3 nopţi ZIUA
1 2 3 4
2012
2
5 zile | 4 nopţi
li23
PORTUL
Hamburg (Germania) Helgoland (Germania) Amsterdam (Olanda) Hamburg (Germania)
L M Mi J
.......................................
.. .............................................. ............................................... .......................................
SOSIRE
PLECARE
08.00 08.00 13.00
21.00 17.00 15.00 -
-
ZIUA
1 2 3 4 5
Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Germania
PORTUL
Hamburg (Germania) Helgoland (Germania) Dover (Regatul Unit al Marii Britanii) Amsterdam (Olanda) Hamburg (Germania)
J V S D L
.......................................
Kiel Germania
.. .............................................. . . ..............
................................................ .......................................
PLECARE
07.00 08.00 08.00 13.00
21.00 12.00 17.00 15.00 -
NOI
Europa de Nord Minicroaziere 5
2012
5
5 zile | 4 nopţi ZIUA
1 2 3 4 5
PORTUL
Kiel (Germania) Visby (Suedia) Copenhaga (Danemarca) Goteborg (Suedia) Kiel (Germania)
J V S D L
Mai
Suedia, Danemarca, Germania
...........................................................
...................................................................... ........................................
.......................................................
...........................................................
3 li30
SOSIRE
PLECARE
14.30 13.00 09.00 09.00
16.00 19.30 19.00 16.00 -
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
Copenhaga
li24
SOSIRE
Visby
Danemarca
Aprilie
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Suedia
Europa de Nord Minicroaziere 2
Aprilie
Germania, Olanda
Olanda
Dover
Europa de Nord Minicroaziere 1
2012
Germania
MSC lirica
Helgoland
Goteborg
Hamburg
Regatul Unit al Marii Britanii
MSC lirica
MSC lirica
Helgoland
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
ÎNCEPÂND DE LA
Cazare
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
169 319 519
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
269 419 619
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
319 419 669
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
119 gratis
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
219 gratis
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
219 gratis
80
80
Copenhaga
80
Goteborg
Kiel
Hamburg Germania
Europa de Nord Minicroaziere 3
2012 3 zile | 2 nopţi ZIUA
1 D 2 L 3 M
Germania
Aprilie
Octombrie
22
14
li27
li49
PORTUL
Hamburg (Germania) Helgoland (Germania) Hamburg (Germania)
.......................................
................................................................ .......................................
SOSIRE
PLECARE
09.00 09.00
21.00 17.00 -
Copenhaga
NOI
86
ÎNCEPÂND DE LA
Hamburg Germania
Amsterdam
2012 5 zile | 4 nopţi ZIUA
1 2 3 3 4 5
M Mi J J V S
Suedia, Danemarca, Germania
PORTUL
Hamburg (Germania) Goteborg (Suedia) Goteborg (Suedia) Aarhus (Danemarca) Copenhaga (Danemarca) Kiel (Germania)
.......................................
....................................................... ....................................................... ..................................................... ........................................
...........................................................
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN € Cazare
Europa de Nord Minicroaziere 6
2012
24
5 zile | 4 nopţi
li28
SOSIRE
PLECARE
21.00 14.00 08.00 09.00
16.00 02.00 20.00 18.00 -
ÎNCEPÂND DE LA
NNOOII
Olanda
Aprilie
Cazare
Kiel
Europa de Nord Minicroaziere 4
-
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Danemarca
ZIUA
1 2 3 4 5
L M Mi J V
PORTUL ........................................................... ....................................................
. . ................................................................................. .. ............................................... .......................................
Cazare
2012 5 zile | 4 nopţi
PLECARE
16.00 17.00 15.00 -
ZIUA
1 2 3 4 5
ÎNCEPÂND DE LA
ÎNCEPÂND DE LA
99 169 279
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
269 419 619
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
269 419 619
319 419 669
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
59 gratis
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
219 gratis
3° / 4° cuşete pentru adulţi 3° / 4° cuşete pentru copii sub 18 ani Taxele portuare
219 gratis
219 gratis 80
80
NOI
M Mi J V S
Olanda, Belgia, Germania
PORTUL
Hamburg (Germania) Ijmuiden/Amsterdam (Olanda) Zeebrugge (Belgia) Rotterdam (Olanda) Hamburg (Germania)
....................................... .....................
...................................................... ................................................... .......................................
Octombrie
16 li50
SOSIRE
PLECARE
15.00 09.00 07.00 13.00
19.00 23.30 17.00 14.00 -
-
În interior Cu vedere la ocean Suită cu balcon
70
Belgia
li31
08.00 08.00 13.00
Germania
Olanda
Europa de Nord Minicroaziere 7
PREŢ PE PERSOANĂ ÎN €
Rotterdam Zeebrugge
7 SOSIRE
Hamburg
Amsterdam
Mai
Danemarca, Olanda, Germania
Kiel (Germania) Aarhus (Danemarca) Pe mare Amsterdam (Olanda) Hamburg (Germania)
Ijmuiden
80
COPIII MERG GRATUIT ÎN CROAZIERĂ TOT ANUL
Copiii sub 18 ani călătoresc gratuit în aceeaşi cabină cu părinţii. Costurile de înregistrare, asigurarea, zborurile şi transferurile (după caz) nu sunt incluse în ofertă.
MINICRUISES
NOI
Danemarca
MSC lirica
Hamburg Germania
Aarhus
MSC lirica
Helgoland
MSC lirica
MSC lirica
Suedia
Aarhus
87
PLANURILE NAVEI ŞI INFORMAŢII UTILE TOT CEEA CE DORIŢI SĂ AFLAŢI DESPRE CROAZIERE... Ghidul dumneavoastră de vacanţă cu MSC Cruises începe aici. indiferent dacă sunteţi la prima croazieră sau un veteran înrăit, probabil că aveţi câteva întrebări despre rezervări, ajungerea la portul de plecare şi despre cum vă puteţi bucura pe deplin de croaziera dumneavoastră. Aici veţi găsi răspunsul la toate întrebările dumneavoastră. Informaţii despre zbor şi despre transfer, detalii despre viaţa la bordul navei şi o listă completă cu ofertele opţionale disponibile, toate acestea pot fi găsite în următoarele pagini, alături de instrucţiunile de rezervare, călătorie şi reglementările referitoare la documentele, asigurările de călătorie şi planurile navelor. Dacă aveţi alte întrebări, care nu apar în această secţiune, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon de mai jos. Liniştea dumneavoastră contează. Până la urmă, o vacanţă cu MSC Cruises este sinonimă cu relaxarea!
88
89
FACILITĂŢILE DE LA BORD FACILITĂŢI DE RECREERE CARE RIVALIZEAZĂ CU CELE OFERITE ÎN MARILE STAŢIUNI Flota MSC Cruises combină eleganţa şi confortul cu o gamă largă de facilităţi moderne create special pentru dumneavoastră. Fiecare navă are atât propriile restaurante, teatre, discoteci, magazine duty free şi puncte internet, cât şi una sau mai multe piscine şi zone dedicate de joacă pentru copii. Dar acesta este numai începutul. Sporturile şi echipamentele de fitness moderne, spa-urile luxoase şi cinele tematice, sau opţiunile de la bar vă oferă toate posibilităţile de relaxare pe care le doriţi. Vasele noastre din clasa MSC Fantasia vă oferă chiar şi mai mult, de la zona pentru adolescenţi unde se găsesc discoteci, jocuri video şi topogane cu apă până la modernele atracţii din realitatea virtuală dedicate întregii familii. Cu atâtea atracţii la bord, nava pe care vă aflaţi este o destinaţie în sine.
BARURI - SALOANE
MSC Divina
Bar de îngheţată Barul cu muzică, pian şi spectacole Barul din foaierul principal Barul în care se servesc băuturi înainte de cină Baruri cu temă sportivă
Baruri cu vinuri
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
MSC Opera
MSC Lirica
MSC MSC Sinfonia Armonia
Baruri de jazz Barurile exterioare şi de la piscină Cafe-bar
Fumoar
Pub-uri englezeşti
Bufet/Expres/Autoservire Pentru membrii MSC Yacht Club Restaurante dedicate Pizzerie
MSC Divina
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
Restaurantul japonez
Restaurantul oriental
Restaurantul principal
Restaurantul Tex Mex
MSC Opera
MSC Lirica
DIVERTISMENT
MSC Divina
Centru sportiv
Minigolf
Bowling (50 mp.)
Cazinou
Cinema 4D
Cinema în aer liber
Discotecă
Discotecă pentru adolescenţi
Duty Free
Punct internet
Sală de jocuri
Sala de poker
Simulator F1
Zonă comercială
Zonă pentru copii
MSC Opera
MSC Lirica
MSC MSC Sinfonia Armonia
MSC Melody
MSC Opera
MSC Lirica
MSC MSC Sinfonia Armonia
MSC Melody
Shuffleboard
Simulator de golf
90
Teren de golf
Tenis
Magazin de dulciuri Magazine de fotografii şi galerii foto Magazinul de la piscină
Squash
MSC Melody
MSC MSC Sinfonia Armonia
Bibliotecă
Pistă de alergare
MSC Lirica
Art arcade
MSC Aurea SPA
Solar
MSC Opera
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
Baschet
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
PISCINE
SPA - RELAXARE ŞI SPORT
MSC Divina
Jocuri video
Pub-uri irlandeze
RESTAURANTE
MSC Melody
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
Complexul piscinei principale
Piscină acoperită
Topogan pentru adolescenţi
Zona zen
SĂLI DE CONFERINŢE
MSC Divina
MSC Divina
MSC MSC Sinfonia Armonia
MSC Melody
MSC MSC MSC MSC MSC MSC Splendida Fantasia Magnifica Poesia Orchestra Musica
MSC Opera
MSC Lirica
Centru de afaceri/ Săli de şedinţă Saloane/baruri echipate
Teatre
MSC MSC Sinfonia Armonia
MSC Melody
91
MSC DIVINA: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
Lift
Lift
Solarium
Solarium
whirlpool bath
Lift
Lift
Graffiti's
F1 Simulator
I Puffi
Lift
Calumet Cafeteria
Shuffleboard
4D Cinema
Virtual World
Teens Toboga
Sky & Stars
Solarium
Le Prue Spa
Solarium
MSC Sports Arena
Lift
Manitou Cafeteria
The Garden Bar
Le Muse MSC Yacht Club
Dedicated Restaurant
Pool The Garden Pool Zen Area
92
Lift
13201 13203 13205 13207 13209 13211 13213 13215 13219 13221
Lift
13202 13204 13206 13208 13210 13212 13214 13216 13218 13220
12139 12143
H
12151 H
12153 12155 12157 12159 12161 12163 12165 12167 Lift 12169 12171 12173 12175 12177 12179 12181 12183 12185 12187 12189 12191 12193 12195 12197 12199 12201 12203 12205 12207 12209 12211 12213 12215 12219 12221 12223 12225 12227 12229 12231 12233 12235 12237 12239 12241 12243 12245 12247 12249 12251 12253 Lift 12255 12257 12259 12261 12263 12268 12265 12267 12269 12271 12270 12273 12275 12272 12277 12279
H
12126 H
12128 12130 12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12158 12156 12162 12160 12166 12164 12170 12168 12174 12172 12178 12176 12182 12180 12186 12184 12190 12188 12194 12192 12198 12196 12202 12200 12204 12206 12208 12210 12212 12214 12216 12218 12220 12222 12224 12226 12228 12230 12232 12234 12238 12236 12240 H 12242 12244 12248 12246 12252 12250 12256 12254
11141 11145 11149 11153 11157
H
H
H
H
11167 11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11193 11195 11197 11199 11201 11203 11205 11207 11209 11211 11213 11215 11219 11221 11223 11225 11227 11229 11231 11233 11235 11237 11239 11241 11243 11245 11247 11249 11251 11253 11255 11257 11259 11261 11263 11265 11267 11269 11271 11273 11275 11277 11281 11285 11289 11293
10105 10107 10109 10111 10113 10115 10119 10121 10123 10127 10131 10135 10137 10139 10141 H
10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10213 10215 10219
H
H
11246 11252 11256 11260
11226 11228 11230
10235 10237 10239
11232 11234 11236 11238 11240 11244 11248 11250 11254 11258
10241 10243 10245 10247 10249 10251 10255 10259 10263 10267
H
10130 10132 10134 10136 10138 10140 10142 10144 Lift 10146 10148 10150 10152 10154 10156 10160 10158 10164 10162 10168 10166 H 10170 10172 10174 10178 10176 10182 10180 10186 10184 10190 10188 10194 10192 10198 10196 10202 10200 10204
H
H
H
H
9177 9181 9185 9189 9193 9197 9201 9205 9209
H
10238
Lift
9179 9183 9187 9191 9195 9199 9203 9207 H 9211 H 9213 9215 9219 9221 9223 9225
10208 10210 10212 10214 10216 10218
10244 10248 10252
Lift
10220 10222 10224
9227 9229 9231
10226 10228 10230 10232 10234 10236 10240 10242 10246 10250
9233 9235 9237 9239 9241 9243 9247 9251 9255 9259
9245 9249 9253 9257 9261
9263
9265
8002 H 8004
9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9166 9164 9170 9168 9174 9172 9178 9176 9182 9180 9186 9184 9190 9188 9194 9192 9198 9196 9202 9200 9206 9204 9210 9208 9212 H 9214 H 9216 9218 9220 9222 9224 9226 9228 9230 9232
8149 8151 8153 8155 8157 8159 8161
Lift
9250 9254 9258 9262
8249 8253 8257 8261 8265
9266
9264
8267
8269
8264
H 9244
8213 8215 8219 8221 8223 8225 8227 8229
Lift
Lift
Golden Jazz Bar
Piazza Del Doge
8262
5039 5043
5014 5018 5022 5026 5030 5034 5038 5042 5046 5050
5049
Lift
5058 5062 5066 5070
H
5073 H
5075
La Caramella
Lift
Lift
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5016 5020 5024 5028 5032 5036 5040 5044 5048 5052 5054 5056 5060 5064 5068 5072 5074 5076 5078 5080 5082 5084 5086 5088
Divina Reception
Divina Bar
Silver Lounge Bar
Lift
L’Angolo dell’Oggetto
Lift
Cybercafé
Lift
The Black Crab Restaurant La Cantina di Bacco
Lift
Lift 5015 5021 5025 5029 5033
Excursion Office
Lift
Lift
5047 5051 5053 5055 5057 5059 5061 5063 5065 5067 5069 5071
Silver Lounge Main foyer
Caffé Italia
9234 9236 9238 9240 9242 9246 9248 9252 9256 9260
Lift
8177 8181 8185 8189 8193 8197 8201 8205 8209
Galleria d'Arte
Lift
Duty Free Shop
8231 8233 8235 8237 8239 8241 8243 8245 8247 8251 8255 8259 8263
8167 8171
Casinò Veneziano
The Cigar Lounge
8132 8134 8136 8138 8140 8142
Lift
Lift
La Luna Piano Bar
Galleria d'Arte
8146 8148 8150 8152 8154 8156 8158 8160 8164 8162 8168 8166 8172 8170 H 8174 8176 8178 8182 8180 8186 8184 8190 8188 8194 8192 8198 8196 8202 8200 8206 8204 8208 8210 8212 8214 8216 8218 8220 8222 8224 8226 8228 8230 8232 8234 8236 8238 H 8240 8242 8244 8246 8248 8250 8252 8254 8256 8260 8258
8163 8165 8169 8173 8175 8179 8183 8187 8191 8195 8199 8203 8207 8211
Lift
8102 8104 8106 8108 8110 8112 8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130
Atrium
Promenade Deck
8103 8105 8107 8109 8111 8113 8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145
Promenade Deck
H 8003 8001
9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 9130 9132 9134 H 9136 H 9138 9140 9142 9144
Atrium
9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9175 9173
10206
Lift
10253 10257 10261 10265 10269
9007 9005 9003 9001 9002 9004 9006 9008
10128
10223 10225 10227 10229 10231 10233
11214 11216 11218 11220 11222 11224
9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133 H 9135 H 9137 9139 9141 9143
H
10221
11212 H
11279 11272 11283 11287 11274 11291 11276 11295
10129 10133
H
11134 11136 11138 11140 11142 11144 11146 11148 Lift 11150 11152 11154 11156 11158 11160 11164 11162 11168 11166 11172 11170 11176 11174 11180 11178 11184 11182 11188 11186 11192 11190 11196 11194 11200 11198 11204 11202 11208 11206 11210
11242
10125
10143
11132
Lift
Lift
Lift
La Boutique
11137
11102 11104 11106 11108 11110 11112 11114 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130
9088 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104
Il Gioiello
Lift
Lift
9085 9087 9089 9091 9093 9095 9097 9099 9101
10080 10082 10084 10086 10088 10090 10092 10094 10096 10098 10100 10102 10104 10106 10108 10110 10112 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126
5001 5003 5005 5007 5009 5011 5013 5019 5023 5027 5031 5035 5037 5041 5045
Ponte dei Sospiri
12135
11125 11127 11129 11131 11133 11135 11139 11143 11147 11151 11155 11159 11161 11163 11165
Lift
Ponte di Rialto
12131
12096 12098 12100 12102 12104 12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124
10087 10089 10091 10093 10095 10097 10099 10101 10103
MSC Logo Shop
13100 13102 13104 13106 13108 13110 13112 13114 13116 13118 13120 Lift 13122 13124 13126 13128 13130 13134 13132 13138 13136 13140 13144 13142 13148 13146 13152 13150 13156 13154 13160 13158 13164 13162 13168 13166 13172 13170 13176 13174 13178 13180 13182 13184 13186 13188 13190 13192 13194 13196 13198 13200
Lift
11107 11111
11084 11086 11088 11090 11092 11094 11096 11098 11100
Pantheon Theatre
Sports Bar
12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129 12133 12137 12141 12145 12147 12149
11101 11103 11105 11109 11113 11115 11119 11121 11123
Pantheon Theatre
Lift Villa Rossa Panoramic Restaurant
Lift
Lift
The Black Crab Restaurant
MSC divina
Galaxy
Poseidon Bar
13223 13225 13227 13229
Tritone Bar
13097 13099 13101 13103 13105 13107 13109 13111 13113 13115 13119 13121 13123 13125 13127 13129 13131 13133 13135 13137 13139 13141 13143 13145 13147 13149 13151 13153 13155 13157 13159 13161 13163 13165 13167 13169 13171 13173 13175 13177 13179 13181 13183 13185 13187 13189 13191 13193 13195 13197 13199
13070 13072 13074 13076 13078 13080 13082 13084 13086 13088 13090 13092 13094 13096 13098
Lift
12078 12080 12082 12084 12086 12088 12090 12092 12094
8073 8075 8077 8079 8081 8083 8085 8087 8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101
8016 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042 8046 8050 8054 8058 8062 8066 8070 8072 8074 8076 8078 8080 8082 8084 8086 8088 8090 8092 8094 8096 8098 8100
8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8048 8052 8056 8060 8064 H 8068
Photo Shop
Aqua Park
Power Walking Track
Power Walking Track
whirlpool bath
Lift
12093 12095 12097 12099 12101 12103 12105 12107 12109
9072 9076 9078 9080 9082 9084
8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8055 8059 8063 8067
Sacramento Tex Mex
13067 13069 13071 13073 13075 13077 13079 13081 13083 13085 13087 13089 13091 13093 13095
Lift
Lift
13052 13054 13056 13058 13060 13062 13064 13066 13068
9069 9073 9075 9077 9079 9081
8015 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049 8053 8057 8061 8065 8069 8071
Punte 5 SATURNO
8006 8008 8012 8014
8010
La Profumeria
Sliding Roof
whirlpool bath
Lift 13049 13051 13053 13055 13057 13059 13061 13063 13065
Bar
10064 10068 10070 10072 10074 10076
9028 9032 9036 9040 9044 9048 9052 9056 9060 9064 H 9068
9031 9035 9039 9043 9047 9051 9055 9059 9063
9020 9022 9024 9026 9030 9034 9038 9042 9046 9050 9054 9058 9062 9066 9070
Punte 6 ZEUS
Promenade Deck
Le Sirene Covered Pool
10071 10075 10077 10079 10081 10083
10054
9021 9023 9025 9027 9029 9033 9037 9041 9045 9049 9053 9057 9061 9065 9067
8009
8144
Lift The Pool Shop
11068 11072 11074 11076 11078 11080
H
10014 10016 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058 10060 10062
Punte 7 APOLLO
Black & White Lounge
H 8266 8268 8270
15030 15032
Lift
11085 11089 11091 11093 11095 11097
10018 10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046 10050
8005 8007 8011 8013
8147
15031 15033
12062 12066 12068 12070 12072 12074
10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10055 10059 10063 10067
9010 9012 9016 9018
9014
8275 8273 H 8271
12077 12081 12083 12085 12087 12089
10013 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049 10053 10057 10061 10065 10069
9013
9074
16034
13035 13039 13041 13043 13045 13047
15028
11069 11024 11028 11071 11032 11073 11036 11040 11075 11044 11077 11048 11052 11079 11056 11081 11060 11083 11064
11010 11012 11016 11020 11022 11026 11030 11034 11038 11042 11046 11050 11054 11058 11062 11066
9009 9011 9015 9019
9086
Lift
15029
11014 11018
Punte 8 ARTEMIDE
9146
16035
16032
11011 11013 11015 11019 11021 11023 11025 11027 11029 11031 11033 11035 11037 11039 11041 11043 11045 11047 11049 11051 11053 11055 11057 11059 11061 11063 11065 11067
10008 10010 10012
9071
16033
13006 13010 13014 13018 13022 13026 13030 13034
12061 12018 12022 12063 12026 12065 12030 12034 12067 12038 12069 12042 12046 12071 12050 12073 12054 12075 H12058
11009 12006 12010 12014 12016 12020 12024 12028 12032 12036 12040 12044 12048 12052 12056 12060
10007 10009 10011
Punte 9 MINERVA
9083
16028 16030
MSC Yacht Club
13001 13003 13005 13007 13009 13011 13013 13015 13019 13021 13023 13025 13027 13029 13031 13033
12091
16029 16031
15002 15004 15006 15008 15010 15012 15014 15016 15018 15020 15022 15024 15026
13040
MSC Yacht Club
15001 15003 15005 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 15025 15027
13230 13228 13226 13224 13222
The One Bar
16008 16010 16012 16014 16016 16018 16020 16022 16024 16026
13037
The One Pool
16002 16004 H 16006
H 16005 16003 16001
whirlpool bath
16007 16009 16011 16013 16015 16019 16021 16023 16025 16027
12064
13038 13042 13044 13046 13048 13050
MSC Aurea Spa
12008 12012
12281 12283 12285 12287 12289 12266 12264 12262 12260 12258
MSC Yacht Club Area
12004
12079
13002 13004 13008 13012 13016 13020 13024 13028 13032 13036
12003 12005 12007 12009 12011 12013 12015 12019 12021 12023 12025 12027 12029 12031 12033 12035 12037 12039 12041 12043 12045 12047 12049 12051 12053 12055 12057 12059
Top Sail Lounge
12002
Punte 10 GIUNONE
9145
12001
Punte 11 IRIDE
9267 9269 9271 9273 9275 9276 9274 9272 9270 9268
Punte 12 AURORA
10006
Punte 13 CUPIDO
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu geam panoramic sigilat Datele şi descrierile de mai jos sunt actualizate începând de la data imprimării Septembrie 2011, şi se pot modifica şi vor fi verificate la momentul rezervării.
*D in cabinele 8134, 8136, 8137, 8138, 8139, 8140, 8141, 8143 vederea este limitată.
10004
Punte 14 AFRODITE
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu balcon
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi transformat în două paturi simple.
10001 10002
Punte 15 MERCURIO
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
10005
Punte 16 URANO
11007 11005 11003 11001
Punte 18 ELIOS
Saturno Punte 5
12076
Zeus Punte 6
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
• 3 Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt disponibile pentru toate categoriile (cu excepţia categoriei 6)
10271 10273 10275 10277 10279 10262 10260 10258 10256 10254
Apollo Punte 7
11002 11004 11006 11008
Artemide Punte 8
11070
Minerva Punte 9
11082
Giunone Punte 10
Canapea
Cabine interconectate
10078 10066
Iride Punte 11
11087
Aurora Punte 12
Suită Deluxe Suita directorială şi familială Apartament regal
Canapea dublă
10003
Cupido Punte 13
11099
Afrodite Punte 14
LEGENDĂ YC1 YC2 YC3
10085 10073
Mercurio Punte 15
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suita Aurea
11297 11299 11301 11303 11305 11270 11268 11266 11264 11262
Elios Punte 18
Urano Punte 16
1 2 3 4 5 6 7* 8 9 10 11 12 13
Promenade Deck
1637 DE CABINE - 4363 DE OASPEŢI
93
MSC splendida: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
Squash Lift
Lift Pago Pago Cafeteria
Movida Bar
L’Olivo MSC Yacht Club Dedicated Restaurant
Pool Playa del Sol Zen Area
94
13179 13181 13183 13185 13187 13189 13191 13193 13195 13197
Lift
13180 13182 13184 13186 13188 13190 13192 13194 13196 13198
H
12128 12130 12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12160 12162 12164 12166 12168 12170 12172 12174 12176 12178 12180 12182 12184 12186 12188 12190 12192 12194 12196 12198 12200 12202
12231 12233 12235 12237 12239 12243 12247 12253
12204
Lift 12212 12241 12240 12245 12249 12242 12251 12244 12255
H
12216 12220 12224 12228
12206 12208 12210 12214 12218 12222 12226
11253 11255 11257 11259 11261 11263 11267 11271 11275 11279
H
11134 11136 11138 11140 11142 11144 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186
11205 11209 11213
H
11265 11248 11269 11273 11250 11277 11252 11281
H
11222 11228 11232 11236
H
H
H
H
10199
11188
11202 11204 11206
10213 10215 10219
10186 10188 10190 10192 10194 10196 10198 10200 10202
11208 11210 11212 11214 11216 11220 11224 11226 11230 11234
10221 10223 10225 10227 10229 10231 10235 10239 10243 10247
10204 10206 10208 10210 10212 10214 10218 10220 10224 10228
Lift
10233 10237 10241 10245 10249
H
10216 10222 10226 10230
H
H
9138 9140 9142 9144
Lift
H
H
9209 9211 9213 9215 9219 9221 9225 9229 9233 9237
9223 9227 9231 9235 9239
9241
9243
9192 9194 9196 9198 9200 9202 9204 9206 9208
8231 8235 8239 8243 8247
9242
9240
8249
8251
H
9220
H
Galleria d’Arte
8246
8244
La Piazzetta
La Boutique
The Purple Jazz Bar
Il Gioiello
Sports Bar Bowling
8230 8234 8238 8242
8208 8210 8212 8214 8216 8218 8220 8222 8226 8228 8232 8236 8240
8224
Poker Room
Lift
5047 5051 5053 5057 5061 5065 5069 5073 5077 5081 5085 5089 H
5095
Shore Excursion
Lift
L'Angolo dell'Oggetto
Lift 5015 5021 5025 5029 5033 5039 5043
5014 5018 5022 5026 5030 5034 5038 5042 5046 5050
5049 5055 5059 5063 5067 5071 5075 5079 5083 5087 5091 5093
Lift
5058 5062 5066 5070 5076 5080 5084
H
5097
L’Aperitivo Bar Lift
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5016 5020 5024 5028 5032 5036 5040 5044 5048 5052 5054 5056 5060 5064 5068 5072 5074 5078 5082 5086 5088 5090 5092 5094
Spendida Reception
L’Aperitivo Main foyer
L’Espresso Coffee Bar
Splendida Bar Business Center
Lift
Cyberlibrary
La Caramella
Lift
La Reggia Restaurant
La Reggia Restaurant
L’Enoteca
8192 8194 8196 8198 8200 8202 8204 8206
H
Galleria d’Arte
Duty Free Shop
8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168 8170 8172 8174 8176 8178 8180 8182 8184 8186 8188 8190
Lift
Royal Palm Casino
The Cigar Lounge
8136 8138 8140 8142 8144 8146
Lift
Lift
5001 5003 5005 5007 5009 5011 5013 5019 5023 5027 5031 5035 5037 5041 5045
Lift
La Prua Piano bar
8106 8108 8110 8112 8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134
Lift
Promenade Deck
8074 8086
Promenade Deck
8002
9226 9230 9234 9238
9210 9212 9214 9216 9218 9222 9224 9228 9232 9236
Lift
8088 8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104
Atrium
8211 8213 8215 8219 8221 8223 8225 8227 8229 8233 8237 8241 8245
Lift
Lift
8195 8197 8199 8201 8203 8205 8207 8209
9190
8004
8003 8001
8153 8155 8157 8159 8161 8163 8165 8167 8169 8171 8173 8175 8177 8179 8181 8183 8185 8187 8189 8191 8193
H
9203 9205 9207
8075
9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9164 9166 9168 9170 9172 9174 9176 9178 9180 9182 9184 9186 9188
H
9189
9191 9193 9195 9197 9199 9201
8087 8107 8109 8111 8113 8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145 8147 8149
Atrium
9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187
H
9007 9005 9003 9001 9002 9004 9006 9008 9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 9130 9132 9134 9136
9137 9139 9141 9143
10184
10201 10203 10205 10207 10209 10211
11190 11192 11194 11196 11198 11200
11218
H
8068
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105
H
9135
10130 10132 10134 10136 10138 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152 10154 10156 10158 10160 10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182
Lift
Lift
H
10128
H
10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197
H
Lift
H
10143
11132
Lift
10133
H
H
H
11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11193 11195 11197 11199 11201 11203 11207 11211 11215 11219 11221 11223 11225 11227 11229 11231 11233 11235 11237 11239 11241 11243 11245 11247 11249 11251
10129
9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133
H
9088 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104
The Strand Theatre
Riviera di Chiaia
11157
10125
10098 10100 10102 10104 10106 10108 10110 10112 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126
8016 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042 8046 8050 8054 8058 8062 8066 8070 8072 8076 8078 8080 8082 8084
Via Caracciolo
11153
11167
12126
Lift
11149
H
H
H
12153 12155 12157 12159 12161 12163 12165 12167 12169 12171 12173 12175 12177 12179 12181 12183 12185 12187 12189 12191 12193 12195 12197 12199 12201 12203 12205 12207 12209 12211 12213 12215 12219 12221 12223 12225 12227 12229
11145
Lift
8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8048 8052 8056 8060 8064
Logo Shop
H
12151
11141
10105 10107 10109 10111 10113 10115 10119 10121 10123 10127 10131 10135 10137 10139 10141
9085 9087 9089 9091 9093 9095 9097 9099 9101
8073 8077 8079 8081 8083 8085
8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8055 8059 8063 8067
Photo Gallery
12143
11137
11102 11104 11106 11108 11110 11112 11114 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130
Lift
10080 10082 10084 10086 10088 10090 10092 10094 10096
9072 9076 9078 9080 9082 9084
The Strand Theatre
Punte 5 canaletto
8006 8008 8012 8014
La Profumeria
12139
Lift
9068
8010
Santa Fe Tex Mex
12135
11125 11127 11129 11131 11133 11135 11139 11143 11147 11151 11155 11159 11161 11163 11165
Lift
H
8009
8148
12131
12096 12098 12100 12102 12104 12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124
10087 10089 10091 10093 10095 10097 10099 10101 10103
9069 9073 9075 9077 9079 9081
8015 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049 8053 8057 8061 8065 8069 8071
Punte 6 modigliani
Lift
Lift Villa Verde Panoramic restaurant
MSC splendida
MSC Arena Sport Center
13100 13102 13104 13106 13108 13110 13112 13114 13116 13118 13120 13122 13124 13126 13128 13130 13132 13134 13136 13138 13140 13142 13144 13146 13148 13150 13152 13154 13156 13158 13160 13162 13164 13166 13168 13170 13172 13174 13176 13178
Lift
11107 11111
11084 11086 11088 11090 11092 11094 11096 11098 11100
10064 10068 10070 10072 10074 10076
9028 9032 9036 9040 9044 9048 9052 9056 9060 9064
9031 9035 9039 9043 9047 9051 9055 9059 9063
9020 9022 9024 9026 9030 9034 9038 9042 9046 9050 9054 9058 9062 9066 9070
Punte 7 tiziano
Promenade Deck
Bora Bora Cafeteria
Shuffleboard
4D Cinema
I Graffiti
Teens Toboga
Virtual World
Children’s pool
Il Polo Nord
Le Club
Lift
12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129 12133 12137 12141 12145 12147 12149
11101 11103 11105 11109 11113 11115 11119 11121 11123
10054
9021 9023 9025 9027 9029 9033 9037 9041 9045 9049 9053 9057 9061 9065 9067
8005 8007 8011 8013
H
Lift
13199 13201 13203 13205
Club 33
F1 Simulator
whirlpool bath
Lift
Solarium
Solarium
Lift
13070 13072 13074 13076 13078 13080 13082 13084 13086 13088 13090 13092 13094 13096 13098
Lift
12078 12080 12082 12084 12086 12088 12090 12092 12094
H
10014 10016 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058 10060 10062
9010 9012 9016 9018
8250 8252
Power Walking Track
Power Walking Track
Aqua Park Tartaruga Bar
Bar del Riccio
13097 13099 13101 13103 13105 13107 13109 13111 13113 13115 13119 13121 13123 13125 13127 13129 13131 13133 13135 13137 13139 13141 13143 13145 13147 13149 13151 13153 13155 13157 13159 13161 13163 13165 13167 13169 13171 13173 13175 13177
Lift
12093 12095 12097 12099 12101 12103 12105 12107 12109
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu geam panoramic sigilat Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
8248
13067 13069 13071 13073 13075 13077 13079 13081 13083 13085 13087 13089 13091 13093 13095
Lift whirlpool bath
Lift
13052 13054 13056 13058 13060 13062 13064 13066 13068
10071 10075 10077 10079 10081 10083
10018 10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046 10050
9014
8151
Sliding Roof
whirlpool bath
Lift 13049 13051 13053 13055 13057 13059 13061 13063 13065
Bar
11068 11072 11074 11076 11078 11080
10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10055 10059 10063 10067
9013
H
L’Equatore Covered Pool
The Pool Shop
10013 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049 10053 10057 10061 10065 10069
9009 9011 9015 9019
8257 8255
15034
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu balcon
Punte 8 giotto
8253
Lift
15032
Lift
15035
11012 11016 11020 11022 11026 11030 11034 11038 11042 11046 11050 11054 11058 11062 11066
10008 10010 10012
9074
15033
11085 11089 11091 11093 11095 11097
11069 11024 11028 11071 11032 11073 11036 11040 11075 11044 11077 11048 11052 11079 11056 11081 11060 11083 11064
11010
10007 10009 10011
Punte 9 tintoretto
9086
16034
15030
12062 12066 12068 12070 12072 12074
11014 11018
Punte 10 botticelli
9146
15031
11011 11013 11015 11019 11021 11023 11025 11027 11029 11031 11033 11035 11037 11039 11041 11043 11045 11047 11049 11051 11053 11055 11057 11059 11061 11063 11065 11067
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
9071
12077 12081 12083 12085 12087 12089
12064
13038 13042 13044 13046 13048 13050
12061 12018 12022 12063 12026 12065 12030 12034 12067 12038 12069 12042 12046 12071 12050 12073 12054 12075 H12058
11009 12006 12010 12014 12016 12020 12024 12028 12032 12036 12040 12044 12048 12052 12056 12060
• Al 4-lea pat este disponibil pentru toate categoriile (cu excepţia categoriei 12 - YC1 YC2 şi YC3)
9083
Lift
16035
16032
13035 13039 13041 13043 13045 13047
13006 13010 13014 13018 13022 13026 13030 13034
12091
16033
13001 13003 13005 13007 13009 13011 13013 13015 13019 13021 13023 13025 13027 13029 13031 13033
12008 12012
12257 12259 12261 12263 12265 12238 12236 12234 12232 12230
16029 16031
MSC Yacht Club
MSC Aurea Spa
13040
H
MSC Yacht Club
Concierge Area
15002 15004 15006 15008 15010 15012 15014 15016 15018 15020 15022 15024 15026 15028
13206 13204 13202 13200
The One Bar
15001 15003 15005 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 15025 15027 15029
13037
The One Pool
16008 16010 16012 16014 16016 16018 16020 16022 16024 16026 16028 16030
Library
whirlpool bath
16007 16009 16011 16013 16015 16019 16021 16023 16025 16027
16006
H
16005 16003 16001 16002 16004
MSC Yacht Club Area
12004
12079
13002 13004 13008 13012 13016 13020 13024 13028 13032 13036
12003 12005 12007 12009 12011 12013 12015 12019 12021 12023 12025 12027 12029 12031 12033 12035 12037 12039 12041 12043 12045 12047 12049 12051 12053 12055 12057 12059
Top Sail Lounge
12002
Cabine interconectate
9145
12001
Punte 11 caravaggio
• Al 3-lea pat este disponibil pentru toate categoriile
9245 9247 9249 9251 9253 9252 9250 9248 9246 9244
Punte 12 de chirico
10006
Punte 13 pIERO della francesca
10004
Punte 14 raffaello
10001 10002
Punte 15 leonardo DA VINCI
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
*D in cabinele 8138, 8140, 8141, 8142, 8143, 8144, 8145, 8147 vederea este limitată.
10078 10066
Punte 16 MICHELANGELO
11007 11005 11003 11001
Punte 18 SUN DECK
Canaletto Punte 5
12076
Modigliani Punte 6
Canapea
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi transformat în două paturi simple.
10003
Tiziano Punte 7
11070
Giotto Punte 8
10005
Tintoretto Punte 9
11082
Botticelli Punte 10
Suită Deluxe Suita directorială şi familială Apartament regal
Canapea dublă
10085 10073
Caravaggio Punte 11
11087
De Chirico Punte 12
LEGENDĂ YC1 YC2 YC3
10251 10253 10255 10257 10259 10240 10238 10236 10234 10232
Piero della Francesca Punte 13
11099
Raffaello Punte 14
11002 11004 11006 11008
Leonardo Da Vinci Punte 15
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea
11283 11285 11287 11289 11291 11246 11244 11242 11240 11238
Sun Deck 18
Michelangelo Punte 16
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11 12 13
Promenade Deck
1637 DE CABINE - 3952 DE OASPEŢI
The Aft Lounge
95
MSC fantasia: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
Zanzibar Cafeteria
MSC Arena Sport Center
Squash Lift
Lift L’Africana Cafeteria
Gaudi Bar
L’Étoile MSC Yacht Club Dedicated Restaurant
Pool Lido Catalano
96
13179 13181 13183 13185 13187 13189 13191 13193 13195 13197
Lift
13180 13182 13184 13186 13188 13190 13192 13194 13196 13198
H
H
12151
H
12128 12130 12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12160 12162 12164 12166 12168 12170 12172 12174 12176 12178 12180 12182 12184 12186 12188 12190 12192 12194 12196 12198 12200 12202
Lift
12231 12233 12235 12237 12239 12243 12247 12253
12204
Lift 12212 12241 12240 12245 12249 12242 12251 12244 12255
H
12216 12220 12224 12228
11153 11157
H
H
H
H
12206 12208 12210 12214 12218 12222 12226
11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11193 11195 11197 11199 11201 11203 11207 11211 11215 11219 11221 11223 11225 11227 11229 11231 11233 11235 11237 11239 11241 11243 11245 11247 11249 11251 11253 11255 11257 11259 11261 11263 11267 11271 11275 11279
11209 11213
H
11265 11248 11269 11273 11250 11277 11252 11281
H
11222 11228 11232 11236
H
H
H
H
11202 11204 11206
10213 10215 10219
10186 10188 10190 10192 10194 10196 10198 10200 10202
11208 11210 11212 11214 11216 11220 11224 11226 11230 11234
10221 10223 10225 10227 10229 10231 10235 10239 10243 10247
10204 10206 10208 10210 10212 10214 10218 10220 10224 10228
Lift
10233 10237 10241 10245 10249
H
10216 10222 10226 10230
8153 8155 8157 8159 8161 8163 8165 8167 8169 8171 8173 8175 8177 8179 8181 8183 8185 8187 8189 8191 8193
H
H
H
9209 9211 9213 9215 9219 9221 9225 9229 9233 9237
9223 9227 9231 9235 9239
9241
9243
9192 9194 9196 9198 9200 9202 9204 9206 9208
9226 9230 9234 9238
9210 9212 9214 9216 9218 9222 9224 9228 9232 9236
8231 8235 8239 8243 8247
9242
9240
8249
8251
H
9220
H
Lift
8106 8108 8110 8112 8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134
Gallery Plaza
Poker Room
Lift
Manhattan Bar
Duty Free
8230 8234 8238 8242 8246
8244
Piazza San Giorgio
5047 5051 5053 5057 5061 5065 5069 5073 5077 5081 5085 5089 H
5095
Shore Excursion
L’Angolo dell’Oggetto
Lift
Lift 5015 5021 5025 5029 5033 5039 5043
5014 5018 5022 5026 5030 5034 5038 5042 5046 5050
5049 5055 5059 5063 5067 5071 5075 5079 5083 5087 5091 5093
Lift
5052 5054 5056 5060 5064 5068 5072 5074 5078 5082 5086 5088 5090 5092 5094
5058 5062 5066 5070 5076 5080 5084
H
Fantasia Reception
Le Vele Bar
Lift
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5016 5020 5024 5028 5032 5036 5040 5044 5048
5097
Le Vele Main foyer
Il Cappuccino Coffee Bar
8208 8210 8212 8214 8216 8218 8220 8222 8226 8228 8232 8236 8240
8224
Gallery Plaza
Sports Bar
Fantasia Bar
Business Center
Lift
Cyberlibrary
La Caramella
Red Velvet Restaurant
Red Velvet Restaurant
La Cantina Toscana
8192 8194 8196 8198 8200 8202 8204 8206
H
Casinò delle Palme
The Cigar Lounge
8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168 8170 8172 8174 8176 8178 8180 8182 8184 8186 8188 8190
Lift
Lift
5001 5003 5005 5007 5009 5011 5013 5019 5023 5027 5031 5035 5037 5041 5045
Lift
Il Transatlantico Piano bar
8136 8138 8140 8142 8144 8146
Lift
Promenade Deck
Promenade Deck
8074 8086
Lift
8088 8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104
Atrium
8211 8213 8215 8219 8221 8223 8225 8227 8229 8233 8237 8241 8245
Lift
Lift
8195 8197 8199 8201 8203 8205 8207 8209
9190
8004
8002
9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9164 9166 9168 9170 9172 9174 9176 9178 9180 9182 9184 9186 9188
H
9189
9191 9193 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207
H
H
9138 9140 9142 9144
Lift
8075 8107 8109 8111 8113 8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145 8147 8149
Atrium
9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187
8087
9074 H
8003 8001
9007 9005 9003 9001 9002 9004 9006 9008 9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 9130 9132 9134 9136
9137 9139 9141 9143
10184
10201 10203 10205 10207 10209 10211
11190 11192 11194 11196 11198 11200
11218
H
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105
H
9135
10130 10132 10134 10136 10138 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152 10154 10156 10158 10160 10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182
Lift
Lift
H
10128
10199
11188
9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133
H
H
10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197
H
Lift
10133
H
11134 11136 11138 11140 11142 11144 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186
11205
10129
10143
11132
Lift
10125
10098 10100 10102 10104 10106 10108 10110 10112 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126
8068
La Boutique
11149
Lift
H
9088 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104
Teatro L’Avanguardia
Il Gioiello
11145
11167
12126
H
12153 12155 12157 12159 12161 12163 12165 12167 12169 12171 12173 12175 12177 12179 12181 12183 12185 12187 12189 12191 12193 12195 12197 12199 12201 12203 12205 12207 12209 12211 12213 12215 12219 12221 12223 12225 12227 12229
11141
10105 10107 10109 10111 10113 10115 10119 10121 10123 10127 10131 10135 10137 10139 10141
8073 8077 8079 8081 8083 8085
Teatro L’Avanguardia
Via San Lorenzo
12143
11137
11102 11104 11106 11108 11110 11112 11114 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130
9085 9087 9089 9091 9093 9095 9097 9099 9101
9072 9076 9078 9080 9082 9084
8016 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042 8046 8050 8054 8058 8062 8066 8070 8072 8076 8078 8080 8082 8084
Via Roma
12139
Lift
Lift
10080 10082 10084 10086 10088 10090 10092 10094 10096
8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8048 8052 8056 8060 8064
Logo Shop
12135
11125 11127 11129 11131 11133 11135 11139 11143 11147 11151 11155 11159 11161 11163 11165
Lift
8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8055 8059 8063 8067
La Profumeria
12131
12096 12098 12100 12102 12104 12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124
10087 10089 10091 10093 10095 10097 10099 10101 10103
9068
8015 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049 8053 8057 8061 8065 8069 8071
Lift
Lift Il Cerchio d’Oro Panoramic restaurant
MSC fantasia
I Graffiti
Shuffleboard
4D Cinema
Il Polo Nord
Lift
13100 13102 13104 13106 13108 13110 13112 13114 13116 13118 13120 13122 13124 13126 13128 13130 13132 13134 13136 13138 13140 13142 13144 13146 13148 13150 13152 13154 13156 13158 13160 13162 13164 13166 13168 13170 13172 13174 13176 13178
Lift
11107 11111
11084 11086 11088 11090 11092 11094 11096 11098 11100
H
9020 9022 9024 9026 9030 9034 9038 9042 9046 9050 9054 9058 9062 9066 9070
Punte 5 FANTASIA
8006 8008 8012 8014
Photo Gallery
Virtual World
Children’s pool
Le Privé
Teens Toboga
Liquid Disco
Lift
12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129 12133 12137 12141 12145 12147 12149
11101 11103 11105 11109 11113 11115 11119 11121 11123
9069 9073 9075 9077 9079 9081
8010
Punte 6 MAGNIFICO
El Sombrero Tex Mex
Lift
F1 Simulator
whirlpool bath
Solarium
Solarium
Lift
13199 13201 13203 13205
The Glass Bar
13070 13072 13074 13076 13078 13080 13082 13084 13086 13088 13090 13092 13094 13096 13098
Lift
12078 12080 12082 12084 12086 12088 12090 12092 12094
10064 10068 10070 10072 10074 10076
9028 9032 9036 9040 9044 9048 9052 9056 9060 9064
9031 9035 9039 9043 9047 9051 9055 9059 9063
8009
Punte 7 SUBLIME
Promenade Deck
Aqua Park
Power Walking Track
Power Walking Track
Bar delle Fontane
13097 13099 13101 13103 13105 13107 13109 13111 13113 13115 13119 13121 13123 13125 13127 13129 13131 13133 13135 13137 13139 13141 13143 13145 13147 13149 13151 13153 13155 13157 13159 13161 13163 13165 13167 13169 13171 13173 13175 13177
Lift
12093 12095 12097 12099 12101 12103 12105 12107 12109
10054
9021 9023 9025 9027 9029 9033 9037 9041 9045 9049 9053 9057 9061 9065 9067
8005 8007 8011 8013
8148
13067 13069 13071 13073 13075 13077 13079 13081 13083 13085 13087 13089 13091 13093 13095
Lift whirlpool bath
Lift
13052 13054 13056 13058 13060 13062 13064 13066 13068
H
10014 10016 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058 10060 10062
9010 9012 9016 9018
H
Sliding Roof
whirlpool bath
Lift 13049 13051 13053 13055 13057 13059 13061 13063 13065
Bar
10071 10075 10077 10079 10081 10083
10018 10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046 10050
9014
8250 8252
I Tropici Covered Pool
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu geam panoramic sigilat Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
8248
The Pool Shop
11068 11072 11074 11076 11078 11080
10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10055 10059 10063 10067
9013
8151
15034
10013 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049 10053 10057 10061 10065 10069
9009 9011 9015 9019
H
Lift
15032
Lift
11010 11012 11016 11020 11022 11026 11030 11034 11038 11042 11046 11050 11054 11058 11062 11066
10008 10010 10012
8257 8255
15033 15035
11085 11089 11091 11093 11095 11097
11069 11024 11028 11071 11032 11073 11036 11040 11075 11044 11077 11048 11052 11079 11056 11081 11060 11083 11064
MSC Yacht Club/Cabină tip suită Aurea cu balcon
Punte 8 FAVOLA
8253
16034
15030
12062 12066 12068 12070 12072 12074
11014 11018
10007 10009 10011
Punte 9 RADIOSO
9086
Lift
16035
Lift
15031
11011 11013 11015 11019 11021 11023 11025 11027 11029 11031 11033 11035 11037 11039 11041 11043 11045 11047 11049 11051 11053 11055 11057 11059 11061 11063 11065 11067
Punte 10 SOGNO
9146
16032
11009 12006 12010 12014 12016 12020 12024 12028 12032 12036 12040 12044 12048 12052 12056 12060
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
9071
12077 12081 12083 12085 12087 12089
12061 12018 12022 12063 12026 12065 12030 12034 12067 12038 12069 12042 12046 12071 12050 12073 12054 12075 H12058 12064
13038 13042 13044 13046 13048 13050
12091
16033
13035 13039 13041 13043 13045 13047
13006 13010 13014 13018 13022 13026 13030 13034
12008 12012
12257 12259 12261 12263 12265 12238 12236 12234 12232 12230
16029 16031
MSC Yacht Club
13001 13003 13005 13007 13009 13011 13013 13015 13019 13021 13023 13025 13027 13029 13031 13033
13040
H
MSC Yacht Club
Concierge Area
MSC Aurea Spa
13206 13204 13202 13200
The One Bar
16008 16010 16012 16014 16016 16018 16020 16022 16024 16026 16028 16030
15002 15004 15006 15008 15010 15012 15014 15016 15018 15020 15022 15024 15026 15028
13037
The One Pool
16007 16009 16011 16013 16015 16019 16021 16023 16025 16027
15001 15003 15005 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 15025 15027 15029
Library
whirlpool bath
16006
H
16005 16003 16001 16002 16004
MSC Yacht Club Area
Punte 11 MERAVIGLIA
12004
12079
13002 13004 13008 13012 13016 13020 13024 13028 13032 13036
12003 12005 12007 12009 12011 12013 12015 12019 12021 12023 12025 12027 12029 12031 12033 12035 12037 12039 12041 12043 12045 12047 12049 12051 12053 12055 12057 12059
Top Sail Lounge
12002
• Al 4-lea pat este disponibil pentru toate categoriile (cu excepţia categoriei 12 - YC1 YC2 şi YC3)
9083
12001
Cabine interconectate
9145
Punte 12 INCANTO
• Al 3-lea pat este disponibil pentru toate categoriile
9245 9247 9249 9251 9253 9252 9250 9248 9246 9244
Punte 13 ARCOBALENO
10006
Punte 14 MIRAGGIO
10004
Punte 15 SPLENDIDO
10001 10002
Punte 16 AURORA
11007 11005 11003 11001
Punte 18 SUN DECK
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
*D in cabinele 8138, 8140, 8141, 8142, 8143, 8144, 8145, 8147 vederea este limitată.
10005
Fantasia Punte 5
Canapea
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi transformat în două paturi simple.
10251 10253 10255 10257 10259 10240 10238 10236 10234 10232
Magnifico Punte 6
11002 11004 11006 11008
Sublime Punte 7
11070
Favola Punte 8
11082
Radioso Punte 9
11087
Sogno Punte 10
10078 10066
Meraviglia Punte 11
12076
Incanto Punte 12
LEGENDĂ
Suită Deluxe Suita directorială şi familială Apartament regal
Canapea dublă
10003
Arcobaleno Punte 13
11099
Miraggio Punte 14
YC1 YC2 YC3
10085 10073
Splendido Punte 15
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suită cu balcon Suita Aurea
11283 11285 11287 11289 11291 11246 11244 11242 11240 11238
Sun Deck 18
Aurora Punte 16
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11 12 13
Promenade Deck
1637 DE CABINE - 4363 DE OASPEŢI
L’insolito Lounge
97
MSC magnifica: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
98
8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104 8106 8108 8110 8112
Lift
8170
8172 8174
Lift
8163 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191
8186 8190 8194 8198 8202 8206 8210 8214
8176 8178 8180 8182 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8208 8212 8216
Le Parfum
Topazio Bar
Lift
Duty Free Shop MSC Travel Agency
Bond Street Boutique
Cuba Lounge Cigar Room
Cyber Café
8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134 8136 8138 8140 8142 8144 8146 8148 8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168
Art Gallery
Art Gallery
Lift
Photo Gallery
8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145
Oriental Plaza
Magnifica Meeting Room L’Angolo dell’Oggetto
MSC Logo Shop
Il Rubino Jewelry Lift
5011 5013 5015 5019 5021 5023 5025 5027 5029 5031 5033 5035 5037 5039 5041 5043 5045 5047 5049 5051 5053 5055 5057 5059 5061 5065 5067 5069
5044 5046 5048 5050 5052 5054 5056 5058 5060 5062 5066 5068
Lift
5063
Lift
Lift
L’Ametista Lounge
5064
Le Gocce Reception
Le Gocce Bar Lift
Quattro Venti Restaurant
L’Edera Restaurant
Lift
Lift
Photo Shop
8147 8149 8151 8153 8155 8157 8159 8161 8165 8169 8173 8177 8181 8185 8189
Lift
Tiger Bar
Card Room Library
L’Olimpiade Sporting Bar
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105 8107 8109 8111 8113
Lift
Atlantic City Casino
Lift
Ruby Bar
8065 8067 8069 8071 8073 8075 8077 8079 8081 8083 8085 8087
Lift
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5014 5016 5018 5020 5022 5024 5026 5028 5030 5032 5034 5036 5038 5040 5042
MSC magnifica
Royal Theatre
Punte 5 SORRENTO
Medical Center
Royal Theatre
Poker Room
8037 8039 8041 8043 8045 8047 8049 8051 8053 8055 8057 8059 8061 8063
8058 8060 8062 8064 8066 8068 8070 8072 8074 8076 8078 8080 8082 8084 8086 8088
8218
9065 9057 9060 9052
9055 9050
Lift
9067 9062
10093 1009110081 10079 10094 1009210082 10080 10111 10109 10112 10110 10139 10138
11033 11031 11032 11030 11071 11074
1109311083 1108111073 1109611086 1108411076 11111 11109 11114 11112
8031
8226
11215 11221 11225 11229 11233 11237 11241 11245
10134 10136 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152 10154 Lift 10156 10158 10160 10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182 10184 10186 10188 10190 10192 10196 10194 Lift 10198 10200 10202 10204 10206 10208 10210 10214 10212 10218 10216 10222 10220 10226 10224 10230 10228 10234 10232
Punte 6 PORTOFINO
H 8002 8004 8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8046 H 8048 8050 8052 8054 8056
8222 8220
12182 12186 12190 12194 12198 12202 12206 12210
11203 11205 11207 11209 11211 11213 11219 11223 11227 11231 11235 11239 11243
10106 10108 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126 10128 10130 10132
9043 9045 9047 9049 9051 9053 9059 9061 9063 9069 9071 9073 9075 9077 9079 9081 9083 9085 9087 9089 9095 9097 9099 9101 9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133 9135 9137 9139 9141 9143 9145 9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187 9189 9191 9193 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207 9209 9211 9213 9215 9219
Punte 7 AMALFI
H 8006 8010 8014 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042
8199 8224
12179 12183 12187 12191 12195 12199 12203 12207
12170 12172 12174 12176 12178 12180 12184 12188 12192 12196 12200 12204 12208
10135 10137 10141 10143 10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10213 10215 10219 10221 10223 10225 10227 10229 10231 10233 10235 10237 10239
Lift
10062 10060 10066 10064 10070 10068 10072 10074 10076 10078 10084 10086 10088 10090 10096 10098 10100 10102 10104
H 8001 8003 8005 8007 8009 8011 8013 8015 8019 8021 8023 8025 8027 8029 8033 8035
8195 8197
L’Oasi A la carte restaurant
Lift
10105 10107 10113 10115 10119 10121 10123 10125 10127 10129 10131 10133
Lift
H 9002 9004 9006 9008 9010 9012 9014 9016 9018 9020 9022 9024 9026 9028 H 9030 9032 Lift 9034 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 9054 9056 9058 9064 9066 9068 9070 9072 9074 9076 9078 9080 9082 9084 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104 Lift 9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 Lift 9130 9132 9134 9136 9138 9140 9142 9144 9146 9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9164 9166 9170 9168 Lift 9172 9174 9176 9178 9180 9184 9182 9188 9186 9192 9190 9196 9194 9200 9198 9204 9202 9208 9206 9212 9210
8193
T32 Disco
12167 12169 12171 12173 12175 12177 12181 12185 12189 12193 12197 12201 12205
H 10050 10054
H 9001 9003 9005 9007 9009 9011 9013 9015 9019 9021 9023 9025 9027 9029 9031 9033 9035 H 9039 9037 9041
Punte 8 CAMOGLI
9214 9222
Bowling
Lift
H 10055
10002 10006 10010 10014 10018 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058
9229
Shuffleboard Lift
Shuffleboard
Sport Center
4D Cinema Video Arcade
Underwater World Children Playroom
Sahara Cafeteria
12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12162 12164 12168 12166
11135 11137 11139 11145 11147 11149 11151 11153 11155 11157 11159 11161 11163 11165 11167 11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11197 11199 11201
11108 11110 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130 Lift 11132 11134 11136 11138 11140 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 Lift 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186 11188 11190 11192 11198 11200 11204 11202 Lift 11206 11208 11210 11212 11214 11218 11216 11222 11220 11226 11224 11230 11228 11234 11232 11238 11236 11242 11240 11246 11244
10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046
10061 10063 10065 10067 10069 10071 10073 10075 10077 10083 10085 10087 10089 10095 10097 10099 10101 10103
10004 10008 10012 10016
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
* Unele cabine au vedere limitată.
9221
Children Indoor Playroom
12131 12133 12135 12137 12139 12141 12143 12145 12147 12149 12151 12153 12155 12157 12161 12163 12165
Lift
12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124 12126 12128 12130
11062 11060 11066 11064 11070 11068 11072 11078 11080 11082 11088 11090 11092 11094 11098 11100 11102 11104 11106
10003 10007 10011 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049
10244
Lift
Children Outdoor Pool & Games
12103 12105 12107 12109 12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129
Lift
12076 12080 12082 12084 12090 12092 12094 12096 12098 12100 12102 12104
Lift
10001 10005 10009 10013 10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10053 10057 10059
Cabine interconectate
(Nu este valabil în cazul cabinelor 15022 şi 15023)
Punte 9 PANAREA
10236
La Grotta Azzurra Pool Area
Sliding Roof
12073 12077 12079 12081 12087 12089 12091 12093 12095 12097 12099 12101
12052 12054 12058 12060 12062 12064 12066 12068 12070 12072 12074
11059 11061 11063 11065 11067 11069 11075 11077 11079 11085 11087 11089 11091 11095 11097 11099 11101 11103 11105 11107 11113 11115 11119 11121 11123 11125 11127 11129 11131 11133
H 11050 11054
11248
La Barchetta Bar
12049 12051 12055 12057 12059 12061 12063 12065 12067 12069 12071
H 11053
11038 11042 11046
11002 11006 11010 11014 11018 11022 11026 11034 11036 11040 11044 11048 11052 11056 11058
11143 11141 11144 11142
whirlpool bath
Le Grand Bleu Pool Area whirlpool bath
Power Walking Track
Power Walking Track
La Conchiglia Bar
12034 12032 12038 12036 12042 12040 12044 12050
11039 11043 11047
11004 11008 11012 11016 11020 11024 11028
Balconul Julietei (zonă necirculabilă)
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
Punte 10 RICCIONE
11195 11193 11196 11194
12031 12033 12035 12037 12039 12041 12047
11003 11007 11011 11015 11021 11025 11029
11252 11250
Lift
11001 11005 11009 11013 11019 11023 11027 11035 11037 11041 11045 11049 11051 11055 11057
11249 11251
Lift
14027 14029 14031 14033
Punte 11 ISCHIA
11247
H 15022
H 12025
12002 12004 12008 12012 12016 12020 H 12022 12024 12026 12028 Lift 12030 12006 12010 12014 12018
12212
Lift
14022 14024 14026 14028 14030 14032
12005 12009 12013 12019
12053 12045 12043 12056 12048 12046
15018 15020
12001 12003 12007 12011 12015 12021 12023 12027 12029
12085 12083 12075 12088 12086 12078
15016
MSC Aurea Spa
14002 14004 14006 14008 14010 14012 14014 14016 14018 14020
12159 12160
15014
14001 14003 14005 14007 14009 14011 14013 14015 14019 14021 14023 14025
Punte 12 PORTOVENERE
12216 12214
H 15023
15002 15004 15006 15010 15012
Punte 13 PORTO CERVO
12211 12213
15001 15003 15005 15009 15011 15013 15015 15019 15021
Punte 14 POSITANO
12209
Il Bar del Sole
Punte 15 CAPRI
15007 15008
Punte 16 SPORT
Sorrento Punte 5
11253 11254
Portofino Punte 6
Canapea dublă
• Al 5-lea pat este disponibil pentru categoria 12
9091 9086
Amalfi Punte 7
10240 10238
Camogli Punte 8
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-11-12-13
9093 9088
Panarea Punte 9
10247 10242
Riccione Punte 10
Al 3-lea pat este tip cuşetă • Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-10-11-12-13
9218 9216
Ischia Punte 11
10243 10245
Portovenere Punte 12
LEGENDĂ Canapea
9227 9220
Porto Cervo Punte 13
10241
Positano Punte 14
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suita familială Suită Deluxe
9223 9225
Capri Punte 15
10249
Sport Punte 16
1 2 3 4 5* 6 7 8 9 10 11 12 13
Purple Bar
1259 DE CABINE - 3223 DE OASPEŢI
99
MSC poesia: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
12182 12186 12190 12194 12198 12202 12206 12210 12212
11215 11221 11225 11229 11233 11237 11241 11245
11204
11200 11202
11218 11222 11226 11230 11234 11238 11242 11246
11206 11208 11210 11212 11214 11216 11220 11224 11228 11232 11236 11240 11244
8065 8067 8069 8071 8073 8075 8077 8079 8081 8083 8085 8087
8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104 8106 8108 8110 8112
8147 8149 8151 8153 8155 8157 8159 8161 8165 8169 8173 8177 8181 8185 8189
Lift
8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145
Lift
8140 8142 8144 8146 8148 8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168
8163 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191
8186 8190 8194 8198 8202 8206 8210 8214
L’Angolo dei Poeti
MSC Logo Shop
Bar dei Poeti Le Parfum
Lift
8170
8172 8174
Lift
Via delle Arti
Card Library Room
Lift
8176 8178 8180 8182 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8208 8212 8216
Lift
Lift
Poesia Meeting Center
Kaito Sushi Bar
Lift
Giada Bar
Pigalle Lounge
Duty Free Shop MSC Travel Agency
Place Vendôme Boutique
8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134 8136 8138
Lift
Medical Center
Punte 5 PETRARCA
The Zebra Bar
Casino Royal
The Hitchcock Lounge Cigar Room
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105 8107 8109 8111 8113
Lift
Poker Room
8037 8039 8041 8043 8045 8047 8049 8051 8053 8055 8057 8059 8061 8063
8058 8060 8062 8064 8066 8068 8070 8072 8074 8076 8078 8080 8082 8084 8086 8088
Via delle Arti
9091 9086
9067 9062
9065 9057 9060 9052
9055 9050
Lift
Cyber Café
8031
Photo Arcade
10154 Lift 10156 10158 10160 10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182 10184 10186 10188 10190 10192 10196 10194 Lift 10198 10200 10202 10204 10206 10208 10210 10214 10212 10218 10216 10222 10220 10226 10224 10230 10228 10234 10232
Teatro Carlo Felice
Il Grappolo d’Oro wine bar
10134 10136 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152
Teatro Carlo Felice
H 8002 8004 8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8046 H 8048 8050 8052 8054 8056
H 8006 8010 8014 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042
9093 9088
11033 11031 11032 11030
Lift
10106 10108 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126 10128 10130 10132
H 8001 8003 8005 8007 8009 8011 8013 8015 8019 8021 8023 8025 8027 8029 8033 8035
Punte 6 DANTE
Photo Shop
11203 11205 11207 11209 11211 11213 11219 11223 11227 11231 11235 11239 11243
10135 10137 10141 10143 10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10213 10215 10219 10221 10223 10225 10227 10229 10231 10233 10235 10237 10239
Lift
10074 10076 10078 10084 10086 10088 10090 10096 10098 10100 10102 10104
9043 9045 9047 9049 9051 9053 9059 9061 9063 9069 9071 9073 9075 9077 9079 9081 9083 9085 9087 9089 9095 9097 9099 9101 9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133 9135 9137 9139 9141 9143 9145 9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187 9189 9191 9193 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207 9209 9211 9213 9215 9219
H 9002 9004 9006 9008 9010 9012 9014 9016 9018 9020 9022 9024 9026 9028 H 9030 9032 Lift 9034 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 9054 9056 9058 9064 9066 9068 9070 9072 9074 9076 9078 9080 9082 9084 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104 Lift 9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 Lift 9130 9132 9134 9136 9138 9140 9142 9144 9146 9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9164 9166 9170 9168 Lift 9172 9174 9176 9178 9180 9182 9186 9184 9190 9188 9194 9192 9198 9196 9202 9200 9206 9204 9210 9208
Punte 7 MANZONI
5011 5013 5015 5019 5021 5023 5025 5027 5029 5031 5033 5035 5037 5039 5041 5043
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5014 5016 5018 5020 5022 5024 5026 5028 5030 5032 5034 5036 5038 5040 5042
5045 5047 5049 5051 5053 5055 5057 5059 5061 5065 5067 5069
5044 5046 5048 5050 5052 5054 5056 5058 5060 5062 5066 5068
Lift
5063
Lift
5064
Le Rendez-Vous Reception
Lo Smeraldo Jewelry
Le Rendez-Vous Bar
Bar Smeraldo
Lift
Il Palladio Ristorante
Le Fontane Ristorante
Lift
Lift
MSC poesia
12179 12183 12187 12191 12195 12199 12203 12207 12209
12170 12172 12174 12176 12178 12180 12184 12188 12192 12196 12200 12204 12208
11136 11138 11140 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186 11188 11190 11192 11198
10062 10060 10066 10064 10070 10068 10072
H 9001 9003 9005 9007 9009 9011 9013 9015 9019 9021 9023 9025 9027 9029 9031 9033 9035 H 9039 9037 9041
Punte 8 TASSO
8218
Lift
Lift
10105 10107 10113 10115 10119 10121 10123 10125 10127 10129 10131 10133
11108 11110 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130 11132 11134
Lift
Punte 9 UNGARETTI
8220
12167 12169 12171 12173 12175 12177 12181 12185 12189 12193 12197 12201 12205
12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12162 12164 12168 12166
11135 11137 11139 11145 11147 11149 11151 11153 11155 11157 11159 11161 11163 11165 11167 11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11197 11199 11201
H 10050 10054
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
* Unele cabine au vedere limitată.
8224 8222
L’Obelisco Ristorante à la carte
12131 12133 12135 12137 12139 12141 12143 12145 12147 12149 12151 12153 12155 12157 12161 12163 12165
Lift
12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124 12126 12128 12130
Lift
11078 11080 11082 11088 11090 11092 11094 11098 11100 11102 11104 11106
H 10055
10002 10006 10010 10014 10018 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
8197 8199
S32 Disco
12103 12105 12107 12109 12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129
Lift
12076 12080 12082 12084 12090 12092 12094 12096 12098 12100 12102 12104
11075 11077 11079 11085 11087 11089 11091 11095 11097 11099 11101 11103 11105 11107 11113 11115 11119 11121 11123 11125 11127 11129 11131 11133
10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046
10061 10063 10065 10067 10069 10071 10073 10075 10077 10083 10085 10087 10089 10095 10097 10099 10101 10103
10004 10008 10012 10016
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
8195
Lift
Shuffleboard
Minigolf
Virtual Games
I Dinosauri Children Playroom
Shuffleboard
Villa Pompeiana Cafeteria
12073 12077 12079 12081 12087 12089 12091 12093 12095 12097 12099 12101
12050 12052 12054 12058 12060 12062 12064 12066 12068 12070 12072 12074
11062 11060 11066 11064 11070 11068 11072
10003 10007 10011 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049
Cabine interconectate
8193
Children Indoor Playroom
12047 12049 12051 12055 12057 12059 12061 12063 12065 12067 12069 12071
Lift
10001 10005 10009 10013 10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10053 10057 10059
Canapea dublă
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-11
9212
Lift
Children Outdoor Pool & Games
100
whirlpool bath Mojito Bar whirlpool bath
whirlpool bath Mojito Bar whirlpool bath
Power Walking Track
Power Walking Track
Coral Bay Pool Area
Cayo Levantado Pool Area
Lift
11059 11061 11063 11065 11067 11069
H 11050 11054
Punte 10 CARDUCCI
• Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-10-11-12
(Nu este valabil în cazul cabinelor 15025)
9216 9214
14056 14054
Piraña Bar
Sport Center
12034 12032 12038 12036 12042 12040 12044
11038 11042 11046
11002 11006 11010 11014 11018 11022 11026 11034 11036 11040 11044 11048 11052 11056 11058
11248
14048 14046 14052 14050
Lift
11093 11083 11081 11073 11071 11096 11086 11084 11076 11074
14047
12031 12033 12035 12037 12039 12041
11111 11109 11114 11112
14044
14049 14051 14053 14055
Lift
14042
H 11053
11143 11141 11144 11142
Lift
14045
11039 11043 11047
11195 11193 11196 11194
15024 15026
H 12025
12006 12010 12014 12018
11004 11008 11012 11016 11020 11024 11028
11252 11250
14037
14030 14028 14032 H 14034 14036 14038 14040
12005 12009 12013 12019
11253 11254
14035 H 14041 14039 14043
12001 12003 12007 12011 12015 12021 12023 12027 12029
11003 11007 11011 11015 11021 11025 11029
11249 11251
14027 14029 14031 14033
12002 12004 12008 12012 12016 12020 H 12022 12024 12026 12028 12030
11001 11005 11009 11013 11019 11023 11027 11035 11037 11041 11045 11049 11051 11055 11057
MSC Aurea Spa
14022 14020 14026 14024
Punte 11 D’ANNUNZIO
11247
14014 14012 14018 14016
14019 14021 14023 14025
Punte 12 LEOPARDI
12053 12045 12043 12056 12048 12046
14006 14004 14010 14008
14009 14011 14013 14015
15020 15022
Lift
14002
14001 14003 14005 14007
15002 15008 15010 15012 15014 15016 15018
Punte 13 FOSCOLO
12085 12083 12075 12088 12086 12078
Punte 14 PASCOLI
whirlpool bath
15001 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 H 15025
15005 15003 15006 15004
Punte 15 ALFIERI
12159 12160
Solarium
Solarium
Punte 16 SPORT
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
9227 9218
Petrarca Punte 5
Al 3-lea pat este tip cuşetă
9223 9225
Manzoni Punte 7
Canapea
9221
Tasso Punte 8 Dante Punte 6
10236
Ungaretti Punte 9 MSC POESIA
10093 1009110081 10079 10094 1009210082 10080
Carducci Punte 10
10111 10109 10112 10110
D’Annunzio Punte 11 MSC POESIA
10139 10138
Leopardi Punte 12
10240 10238
Foscolo Punte 13
10247 10242
Pascoli Punte 14
10243 10245
Alfieri Punte 15
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suită cu balcon
10241
Sport Punte 16
1 2 3 4 5* 6 7 8 9 10 11 12
LEGENDĂ
Medical Center
1275 DE CABINE - 3223 DE OASPEŢI
101
MSC orchestr a: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
102
12182 12186 12190 12194 12198 12202 12206 12210 12212
11203 11205 11207 11209 11211 11213 11219 11223 11227 11231 11235 11239 11243
11215 11221 11225 11229 11233 11237 11241 11245
8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104 8106 8108 8110 8112
9154 9156 9158 9160 9162 9164
9166 9170 9168 9172 9174 9176 9178 9180 9182 9186 9184 9190 9188 9194 9192 9198 9196 9202 9200 9206 9204 9210 9208
8147 8149 8151 8153 8155 8157 8159 8161 8165 8169 8173 8177 8181 8185 8189
Lift
8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145
8163 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191
8186 8190 8194 8198 8202 8206 8210 8214
Cipria Cosmetic Shop
The Purple Bar
Lift
8170 8176 8178 8180 8182 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8208 8212 8216
Medical Center Orchestra Sala Riunioni L’Angolo dell’Oggetto
MSC Logo Shop
The Amber Bar
8172 8174
Lift
Art Arcade
Card Library Room
Lift
8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134 8136 8138 8140 8142 8144 8146 8148 8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168
The Savannah Bar
La Cubana Cigar Room
Lift
Palm Beach Casino
Photo Gallery
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105 8107 8109 8111 8113
9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 9130 9132 9134 9136 9138 9140 9142 9144 9146 9148 9150 9152
Lift
8065 8067 8069 8071 8073 8075 8077 8079 8081 8083 8085 8087
11033 11031 11032 11030
Punte 5 PIANOFORTE
Lift
Lift
Art Arcade
9058 9064 9066 9068 9070 9072 9074 9076
8037 8039 8041 8043 8045 8047 8049 8051 8053 8055 8057 8059 8061 8063
8058 8060 8062 8064 8066 8068 8070 8072 8074 8076 8078 8080 8082 8084 8086 8088
Covent Garden Theatre
Shanghai
Lift
Covent Garden Theatre
Internet Café
9055 9050 9065 9057 9060 9052
whirlpool bath
9067 9062 9091 9086
Lift
8031
9054 9056
9078 9080 9082 9084 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104 9106 9108 9110 9112
H 8002 8004 8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8046 H 8048 8050 8052 8054 8056
H 8006 8010 8014 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042
Punte 6 VIOLINO
Lift
Duty Free Shop MSC Travel Agency
Lo Zaffiro Jewelry Lift
Zaffiro Bar
5011 5013 5015 5019 5021 5023 5025 5027 5029 5031 5033 5035 5037 5039 5041 5043
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5014 5016 5018 5020 5022 5024 5026 5028 5030 5032 5034 5036 5038 5040 5042
5045 5047 5049 5051 5053 5055 5057 5059 5061 5065 5067 5069
5044 5046 5048 5050 5052 5054 5056 5058 5060 5062 5066 5068
Lift
5063
Lift
Lift
The Shaker Lounge
5064
L’Incontro Reception
L’Incontro Bar Lift
L’Ibiscus Ristorante
Villa Borghese Ristorante
Lift
Lift
Photo Shop
10154 Lift 10156 10158 10160 10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182 10184 10186 10188 10190 10192 10196 10194 10198 Lift 10200 10202 10204 10206 10208 10210 10214 10212 10218 10216 10222 10220 10226 10224 10230 10228 10234 10232
Lift
9038 9042 9046
H 8001 8003 8005 8007 8009 8011 8013 8015 8019 8021 8023 8025 8027 8029 8033 8035
Punte 7 SAXOFONO
La Cantinella wine bar
10134 10136 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152
Lift
9093 9088
10106 10108 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126 10128 10130 10132
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
MSC ORCHESTRA
12179 12183 12187 12191 12195 12199 12203 12207 12209
12170 12172 12174 12176 12178 12180 12184 12188 12192 12196 12200 12204 12208
Lift
10074 10076 10078 10084 10086 10088 10090 10096 10098 10100 10102 10104
9043 9045 9047 9049 9051 9053 9059 9061 9063 9069 9071 9073 9075 9077 9079 9081 9083 9085 9087 9089 9095 9097 9099 9101 9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133 9135 9137 9139 9141 9143 9145 9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187 9189 9191 9193 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207 9209 9211 9213 9215 9219
H 9030
H 9002 9004 9006 9008 9010 9012 9014 9016 9018 9020 9022 9024 9026 9028 9032 9034 9036 9040 9044 9048
8218
Lift
10135 10137 10141 10143 10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161 10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10213 10215 10219 10221 10223 10225 10227 10229 10231 10233 10235 10237 10239
10062 10060 10066 10064 10070 10068 10072
H 9001 9003 9005 9007 9009 9011 9013 9015 9019 9021 9023 9025 9027 9029 9031 9033 9035 H 9039 9037 9041
8220
12167 12169 12171 12173 12175 12177 12181 12185 12189 12193 12197 12201 12205
12132 12134 12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12162 12164 12168 12166
11135 11137 11139 11145 11147 11149 11151 11153 11155 11157 11159 11161 11163 11165 11167 11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11197 11199 11201
10105 10107 10113 10115 10119 10121 10123 10125 10127 10129 10131 10133
10002 10006 10010 10014 10018 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058
Punte 8 ARPA
8224 8222
4 Seasons Ristorante à la carte
12131 12133 12135 12137 12139 12141 12143 12145 12147 12149 12151 12153 12155 12157 12161 12163 12165
Lift
12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124 12126 12128 12130
11078 11080 11082 11088 11090 11092 11094 11098 11100 11102 11104 11106 11108 11110 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130 Lift 11132 11134 11136 11138 11140 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 Lift 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186 11188 11190 11192 11198 11200 11204 11202 Lift 11206 11208 11210 11212 11214 11218 11216 11222 11220 11226 11224 11230 11228 11234 11232 11238 11236 11242 11240 11246 11244
Punte 9 VIOLA
8197 8199
R32 Disco
12103 12105 12107 12109 12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129
Lift
12076 12080 12082 12084 12090 12092 12094 12096 12098 12100 12102 12104
11075 11077 11079 11085 11087 11089 11091 11095 11097 11099 11101 11103 11105 11107 11113 11115 11119 11121 11123 11125 11127 11129 11131 11133
Lift
H 10050 10054
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
8195
Shuffleboard
Lift
Shuffleboard
Minigolf
Sport Center
Lift
Virtual Games
The Jungle Adventure Children Playroom
La Piazzetta Cafeteria
12073 12077 12079 12081 12087 12089 12091 12093 12095 12097 12099 12101
12050 12052 12054 12058 12060 12062 12064 12066 12068 12070 12072 12074
10061 10063 10065 10067 10069 10071 10073 10075 10077 10083 10085 10087 10089 10095 10097 10099 10101 10103
10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
8193
Children Indoor Playroom
12047 12049 12051 12055 12057 12059 12061 12063 12065 12067 12069 12071
11062 11060 11066 11064 11070 11068 11072
H 10055
10004 10008 10012 10016
Cabine interconectate
9212
Lift
Children Outdoor Pool & Games
whirlpool bath El Sombrero Pool Bar
Cala Blanca Pool Area Acapulco Pool Area
whirlpool bath El Sombrero Pool Bar
Power Walking Track
Power Walking Track
whirlpool bath
Barracuda Bar
Lift
10003 10007 10011 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049
Canapea dublă
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-11
* Unele cabine au vedere limitată.
Punte 10 LIRA
10001 10005 10009 10013 10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10053 10057 10059
• Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-10-11-12
(Nu este valabil în cazul cabinelor 15025)
9216 9214
14056 14054
11059 11061 11063 11065 11067 11069
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
9227 9218
14049 14051 14053 14055
12034 12032 12038 12036 12042 12040 12044
11248
14048 14046 14052 14050
12031 12033 12035 12037 12039 12041
11093 11083 11081 11073 11071 11096 11086 11084 11076 11074
14047
Lift
11111 11109 11114 11112
14044
H 11050 11054
11143 11141 11144 11142
14038 14040 14042
H 11053
11038 11042 11046
11002 11006 11010 11014 11018 11022 11026 11034 11036 11040 11044 11048 11052 11056 11058
11195 11193 11196 11194
Lift
14045
11039 11043 11047
11004 11008 11012 11016 11020 11024 11028
11252 11250
15024
H 12025
12002 12004 12008 12012 12016 12020 H 12022 12024 12026 12028 Lift 12030 12006 12010 12014 12018
11003 11007 11011 11015 11021 11025 11029
11253 11254
14037
12005 12009 12013 12019
11001 11005 11009 11013 11019 11023 11027 11035 11037 11041 11045 11049 11051 11055 11057
11249 11251
14030 14028 14032 H 14034 14036
14035
15026
12001 12003 12007 12011 12015 12021 12023 12027 12029
14022 14020 14026 14024
14027 14029 14031 14033 H 14041 14039 14043
MSC Aurea Spa
Punte 11 FLAUTO
11247
14014 14012 14018 14016
14019 14021 14023 14025
Punte 12 CLARINETTO
12053 12045 12043 12056 12048 12046
14006 14004 14010 14008
14009 14011 14013 14015
15020 15022
Lift
14002
14001 14003 14005 14007
15002 15008 15010 15012 15014 15016 15018
Punte 13 MANDOLINO
12085 12083 12075 12088 12086 12078
Punte 14 CHITARRA
whirlpool bath
15001 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 H 15025
15005 15003 15006 15004
Punte 15 XILOFONO
12159 12160
Solarium
Solarium
Punte 16 SPORT
Pianoforte Punte 5
Al 3-lea pat este tip cuşetă
9223 9225
Saxofono Punte 7
Canapea
9221
Arpa Punte 8 Violino Punte 6
10236
Viola Punte 9 MSC ORCHESTRA
10093 1009110081 10079 10094 1009210082 10080
Lira Punte 10
10111 10109 10112 10110
Flauto Punte 11
10139 10138
Clarinetto Punte 12
10240 10238
Mandolino Punte 13
10247 10242
Chitarra Punte 14
10243 10245
Xilofono Punte 15
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suită cu balcon
10241
Sport Punte 16
1 2 3 4 5* 6 7 8 9 10 11 12
LEGENDĂ
Madison Avenue Boutique
1275 DE CABINE - 3223 DE OASPEŢI
103
MSC musica: PLANUL PUNŢII
104
12182 12186 12190 12194 12198 12202 12206 12210 12212
11203 11205 11207 11209 11211 11213 11219 11223 11227 11231 11235 11239 11243
11215 11221 11225 11229 11233 11237 11241 11245
Lift
10192 10196 10194 10198 10200 10202 10204 10206 10208 10210 10214 10212 10218 10216 10222 10220 10226 10224 10230 10228 10234 10232
8037 8039 8041 8043 8045 8047 8049 8051 8053 8055 8057 8059 8061 8063
8058 8060 8062 8064 8066 8068 8070 8072 8074 8076 8078 8080 8082 8084 8086 8088
8065 8067 8069 8071 8073 8075 8077 8079 8081 8083 8085 8087
8090 8092 8094 8096 8098 8100 8102 8104 8106 8108 8110 8112
8147 8149 8151 8153 8155 8157 8159 8161 8165 8169 8173 8177 8181 8185 8189
Lift
8115 8119 8121 8123 8125 8127 8129 8131 8133 8135 8137 8139 8141 8143 8145
Sanremo Casino
8163 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191
8186 8190 8194 8198 8202 8206 8210 8214
Lift
8170 8176 8178 8180 8182 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8208 8212 8216
Blue Velvet Bar
Lift
Crystal Lounge
The Golden Bar
Duty Free Shop
Lift
MSC Travel Agency The Diamond Jewelry Lift
The Diamond Bar
Medical Center
11033 11031 11032 11030
Medical Center Sala Viola
L’Angolo dell’Oggetto
MSC Planet Logo Shop
Le Parfum Cosmetic Shop Havana Club Cigar Room
Lift
8172 8174
Lift
Art Gallery
Card Room Library
Kaito Sushi Bar
8114 8116 8118 8120 8122 8124 8126 8128 8130 8132 8134 8136 8138 8140 8142 8144 8146 8148 8150 8152 8154 8156 8158 8160 8162 8164 8166 8168
Il Tucano Lounge
Photo Gallery
8089 8091 8093 8095 8097 8099 8101 8103 8105 8107 8109 8111 8113
Lift
Lift
Lift
Art Gallery
9055 9050
Lift
Cyber Café
8031
Photo Shop
10162 10164 10166 10168 10170 10172 10174 10176 10178 10180 10182 10184 10186 10188 10190
Teatro La Scala
L’enoteca Wine Bar
10154 10156 10158 10160
Teatro La Scala
H 8002 8004 8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8046 H 8048 8050 8052 8054 8056
Punte 5 GRAZIOSO
5011 5013 5015 5019 5021 5023 5025 5027 5029 5031 5033 5035 5037 5039 5041 5043
5002 5004 5006 5008 5010 5012 5014 5016 5018 5020 5022 5024 5026 5028 5030 5032 5034 5036 5038 5040 5042
5045 5047 5049 5051 5053 5055 5057 5059 5061 5065 5067 5069
5044 5046 5048 5050 5052 5054 5056 5058 5060 5062 5066 5068
Lift
5063
Lift
5064
La Cascata Reception
Bar della Cascata Lift
Le Maxim’s Restaurant
L’Oleandro Restaurant
Lift
Lift
MSC MUSICA
12179 12183 12187 12191 12195 12199 12203 12207 12209
12170 12172 12174 12176 12178 12180 12184 12188 12192 12196 12200 12204 12208
10163 10165 10167 10169 10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191 10193 10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10213 10215 10219 10221 10223 10225 10227 10229 10231 10233 10235 10237 10239
Lift
10134 10136 10140 10142 10144 10146 10148 10150 10152
Punte 6 BRILLANTE
8218
Il Giardino À la Carte Restaurant
Lift
10135 10137 10141 10143 10145 10147 10149 10151 10153 10155 10157 10159 10161
Punte 7 MAESTOSO
H 8006
8220
Q32 Disco
12167 12169 12171 12173 12175 12177 12181 12185 12189 12193 12197 12201 12205
12136 12138 12140 12142 12144 12146 12148 12150 12152 12154 12156 12158 12162 12164 12168 12166
11136 11138 11140 11146 11148 11150 11152 11154 11156 11158 Lift 11160 11162 11164 11166 11168 11170 11172 11174 11176 11178 11180 11182 11184 11186 11188 11190 11192 11198 11200 11204 11202 Lift 11206 11208 11210 11212 11214 11218 11216 11222 11220 11226 11224 11230 11228 11234 11232 11238 11236 11242 11240 11246 11244
Lift
10106 10108 10114 10116 10118 10120 10122 10124 10126 10128 10130 10132
H 8001 8003 8005 8007 8009 8011 8013 8015 8019 8021 8023 8025 8027 8029 8033 8035
8224 8222
Virtual Games
Lift
12135 12137 12139 12141 12143 12145 12147 12149 12151 12153 12155 12157 12161 12163 12165
11135 11137 11139 11145 11147 11149 11151 11153 11155 11157 11159 11161 11163 11165 11167 11169 11171 11173 11175 11177 11179 11181 11183 11185 11187 11189 11191 11197 11199 11201
10105 10107 10113 10115 10119 10121 10123 10125 10127 10129 10131 10133
10074 10076 10078 10084 10086 10088 10090 10096 10098 10100 10102 10104
9043 9045 9047 9049 9051 9053 9059 9061 9063 9069 9071 9073 9075 9077 9079 9081 9083 9085 9087 9089 9095 9097 9099 9101 9103 9105 9107 9109 9111 9113 9115 9119 9121 9123 9125 9127 9129 9131 9133 9135 9137 9139 9141 9143 9145 9147 9149 9151 9153 9155 9157 9159 9161 9163 9165 9167 9169 9171 9173 9175 9177 9179 9181 9183 9185 9187 9189 9191 9193 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207 9209 9211 9213 9215 9219
H 9002 9004 9006 9008 9010 9012 9014 9016 9018 9020 9022 9024 9026 9028 H 9030 9032 Lift 9034 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 9054 9056 9058 9064 9066 9068 9070 9072 9074 9076 9078 9080 9082 9084 9090 9092 9094 9096 9098 9100 9102 9104 Lift 9106 9108 9110 9112 9114 9116 9118 9120 9122 9124 9126 9128 Lift 9130 9132 9134 9136 9138 9140 9142 9144 9146 9148 9150 9152 9154 9156 9158 9160 9162 9164 9166 9170 9168 Lift 9172 9174 9176 9178 9180 9182 9186 9184 9190 9188 9194 9192 9198 9196 9202 9200 9206 9204 9210 9208
8197 8199
Shuffleboard
Golf Practice
Gli Archi Cafeteria
Shuffleboard
Minigolf
Space Trip Children Playroom
Sport Center
12132 12134
12131 12133
Children Indoor Playroom
Lift
Lift
12106 12108 12110 12112 12114 12116 12118 12120 12122 12124 12126 12128 12130
Lift
11106 11108 11110 11116 11118 11120 11122 11124 11126 11128 11130 11132 11134
10062 10060 10066 10064 10070 10068 10072
H 9001 9003 9005 9007 9009 9011 9013 9015 9019 9021 9023 9025 9027 9029 9031 9033 9035 H 9039 9037 9041
Punte 8 FORTE
8195
Lift
Children Outdoor Pool & Games
12103 12105 12107 12109 12111 12113 12115 12119 12121 12123 12125 12127 12129
Lift
12084 12090 12092 12094 12096 12098 12100 12102 12104
11103 11105 11107 11113 11115 11119 11121 11123 11125 11127 11129 11131 11133
Lift
H 10050 10054
Punte 9 INTERMEZZO
8193
Laguna Bar whirlpool bath La Spiaggia Pool Area
12081 12087 12089 12091 12093 12095 12097 12099 12101
12076 12080 12082
11078 11080 11082 11088 11090 11092 11094 11098 11100 11102 11104
10061 10063 10065 10067 10069 10071 10073 10075 10077 10083 10085 10087 10089 10095 10097 10099 10101 10103
10022 10026 10030 10034 10038 10042 10046
10002 10006 10010 10014 10018 10020 10024 10028 10032 10036 10040 10044 10048 10052 10056 10058
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
* Unele cabine au vedere limitată.
9212
Laguna Bar whirlpool bath
Power Walking Track
Power Walking Track
12073 12077 12079
12058 12060 12062 12064 12066 12068 12070 12072 12074
11075 11077 11079 11085 11087 11089 11091 11095 11097 11099 11101
H 10055
10004 10008 10012 10016
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
9065 9057 9060 9052
12055 12057 12059 12061 12063 12065 12067 12069 12071
12050 12052 12054
10003 10007 10011 10015 10021 10025 10029 10033 10037 10041 10045 10049
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
9067 9062
12047 12049 12051
11062 11060 11066 11064 11070 11068 11072
10001 10005 10009 10013 10019 10023 10027 10031 10035 10039 10043 10047 10051 10053 10057 10059
Cabine interconectate
9091 9086
Copacabana Pool Area
whirlpool bath
whirlpool bath
Blue Marlin Bar
Lift
Punte 10 MINUETTO
Canapea dublă
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9
9093 9088
14056 14054
11059 11061 11063 11065 11067 11069
H 11050 11054
11248
14048 14046 14052 14050
12034 12032 12038 12036 12042 12040 12044
11093 11083 11081 11073 11071 11096 11086 11084 11076 11074
14047
12031 12033 12035 12037 12039 12041
11111 11109 11114 11112
14044
14049 14051 14053 14055
Lift
14042
H 11053
11038 11042 11046
11143 11141 11144 11142
Lift
14045
11039 11043 11047
11002 11006 11010 11014 11018 11022 11026 11034 11036 11040 11044 11048 11052 11056 11058
11195 11193 11196 11194
15024 15026
H 12025
12002 12004 12008 12012 12016 12020 H 12022 12024 12026 12028 Lift 12030 12006 12010 12014 12018
11004 11008 11012 11016 11020 11024 11028
11252 11250
14037
14030 14028 14032 H 14034 14036 14038 14040
12005 12009 12013 12019
11003 11007 11011 11015 11021 11025 11029
11253 11254
14035 H 14041 14039 14043
12001 12003 12007 12011 12015 12021 12023 12027 12029
14022 14020 14026 14024
14027 14029 14031 14033
11001 11005 11009 11013 11019 11023 11027 11035 11037 11041 11045 11049 11051 11055 11057
11249 11251
14014 14012 14018 14016
14019 14021 14023 14025
Punte 11 ADAGIO
11247
14009 14011 14013 14015
MSC Aurea Spa
12053 12045 12043 12056 12048 12046
14006 14004 14010 14008
Punte 12 VIRTUOSO
12085 12083 12075 12088 12086 12078
15002 15008 15010 15012 15014 15016 15018 15020 15022
Lift
14002
14001 14003 14005 14007
Punte 13 VIVACE
whirlpool bath
15005 15003 15006 15004
15001 15007 15009 15011 15013 15015 15019 15021 15023 H 15025
Punte 14 CAPRICCIO
12159 12160
Solarium
Solarium
Punte 15 CANTATA
• Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-23-4-5-9-10-11-12
(Nu este valabil în cazul cabinelor 15025)
9216 9214
Grazioso Punte 5
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
9227 9218
Maestoso Punte 7
Al 3-lea pat este tip cuşetă
9223 9225
Forte Punte 8 Brillante Punte 6
10236
Intermezzo Punte 9 MSC MUSICA
10093 1009110081 10079 10094 1009210082 10080
Minuetto Punte 10
10111 10109 10112 10110
Adagio Punte 11 MSC MUSICA
10139 10138
Virtuoso Punte 12
10240 10238
Vivace Punte 13
10247 10242
Capriccio Punte 14
10243 10245
Cantata Punte 15
Canapea
În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Cabină cu balcon Suită cu balcon
9221
1 2 3 4 5* 6 7 8 9 10 11 12
10241
Sport Punte 16
Punte 16 SPORT
LEGENDĂ
CATEGORII DE CABINE
Via Montenapoleone Boutique
1275 DE CABINE - 3223 DE OASPEŢI
105
MSC oper a: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
Punte 11 TOSCA
Punte 10 TURANDOT
Punte 9 NORMA
MSC Aurea Spa
Beauty Parlour
10001 10003 10005 10007 10009 10011 10015 10019 10021 10023 10027 10029 10031 10033
10006 10010 10014 H 10018
10025
Buffalo Bill Children Playroom
Beer Bar
Lift
Ice Cream Bar
Lift
12002 12006 12008 12010 12012 12014 12016 12018 12020 12022 12024 12026 12028
Steam Room & Sauna
12003 12004
12001 12005 12007 12009 12011 12015 12019 12021 12023 12025 12027 12029 12031
Sun Deck
Sun Deck
F.C.
Relaxation Gymnasium Area
Lo Spinnaker Bar
10024 10028 Lift
10035 10037 10039 10041
10034 10038 10042 10046 10050 10054
10043 10045 10047 10049 10051 10053 10055 10057 10059
Le Piscine Pool Area
10065 10067 10069
10087
10088 10086
10089 10091
Lift
10095 10097
10096 10100 10104 10108 10112 10116 10120 10124 10128
10099 10101
Le Piscine Pool Area
Power Walking Track
Power Walking Track
10093
10103 10105 10107 10109 10111 10115 10119 10121 10123 10125 10127 10129 10135 10137 10139 10141 10143 10145 10147
Shuffleboard
Shuffleboard
10171 10173 10175 10177 10179 10181 10183 10185 10187 10189 10191
Minigolf
Minigolf
Le Vele Cafeteria Byblos Discoteca
106
10092 10094 10098 10102 10106 10110 10114 10118 10122 10126
10136
10140 10144 10148 10152 10156 10160 10164 10168 10172 10176 10180
10149 10151 10153 10155
10193
10078 10082
10130
10165 10167 10169
Lift
10070 10074
10134 10132 Lift
10157 10159 10161 10163
Lift
10062 10066
10090
10131 10133
Virtual Reality Games
10048 10052
10083 10085
10079 10081
Il Patio
10040 10044
10064 10068 10072 10076 10080 10084
10071 10073 10075 10077
Lift
10032 10036
10056 10060 10058
10061 10063
whirlpool bath
10002 10004 10008 10012 10016 10020 10022 10026 10030
10138 10142 10146 10150 10154 10158 10162 10166 10170 10174 10178 10182
10186 10184 Lift
10190 10188 10192 10194 10198 10202 10206 10210 10214 10212 10218 10216 10222 10220 10226 10224 10230 10228 10234 10232
10195 10197 10199 10201 10203 10205 10207 10209 10211 10215 10219 10221 10223 10225 10227 10229 10231 10233 10235 10237 10239
10196 10200 10204 10208
10241 10243
10238 10236
9003 9005 9009 9015 9021 9025 9029 9033 9037 9041 9045 9049
9001
9125 9127 9129 9133 9137 9141 9145 9149 9153 9157 9159 9163 9167 9169 9173 9177 9181 9185 9189 9193 9197 9201 9205 9209 9215 9221 9223 9227 9229 9233 9237 9241 9243 9247 9251 9255 9259 9263 9267
8001 8005 8011 8015 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049 8053 8055 8059 8063
8003
8065 8069 8073 8075 8079 8083 8087 8089 8091 8095 8099 8103 8107 8111 8119 8123
8067
9122 9124 9128 9132 9136 9140 9144 9148 9152 9156 9160 9164
8127 8129 8131 8135 8139 8143 8147 8151 8155 8159 8163 8167
9168 9170 9172 9174 9178 9182 9186 9190 9194 9198 9202 9206 9210 9214 9216
8171 8173 8177 8181 8185 8189 8193 8197 8201 8205 8209 8215 8221 8223 8227
Lift
9220 9222 9226 9230 9234 9238 9240 9244 9248 9252 9256 9260
8231 8233 8237 8241 8245 8247 8251 8255 8259 8263 8267 8271
Lift
9126 9130 9134 9138 9142 9146 9150
9131 9135 9139 9143 9147 9151
9154 9158 9162 9166
H 9155 9161 9165 Lift
9171 9175 9179 9183 9187 9191 9195 9199 9203 9207 9211
9176 9180 9184 9188 9192 9196 9200 9204 9208
9219
9212
9225
9218 Lift
9231 9235 9239 9245 9249 9253 9257 9261 9265 9269
9271 9273 9275 9277
F.C.
9010 9014 9018 9022 9026 9030 9034
9039 9043 9047
H 9051 9053 9055 9057 9059 9061 9063 9065 9067 9069 9071 9073 9075 9077 9079 9081 9083 9085 9087 9089 9091 9093 9095 9097 9099 9101 9103 9105 9107 9109 9111 9115 9119 9121 9123
Punte 8 LA TRAVIATA
9006 9008 9012 9016 9020 9024 9028 9032 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 H 9052 9050 9056 9054 9058 9062 9060 9066 9064 9070 9068 9074 9072 9078 9076 9080 9082 9088 9086 9092 9090 9096 9094 9100 9098 9104 9102 9108 9106 9112 9110 9116 9114 9120 9118
9002 9004
9007 9011 9019 9023 9027 9031 9035
* Unele cabine au vedere limitată.
9224 9228 9232 9236 9242 9246 9250 9254 9258 9262
9266 9264 9270 9268
8007 8009 8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8057 8061 Lift
8004 8002 8008 8006 8012 8010 8016 8014 8020 8018 8024 8022 8028 8026 8032 8030 8034 8036 8038 8040 8042 8046 8044 8050 8048 8052
8077 8081 8085
8093 8097 8101 8105 8109 8115 8121 8125 Lift
8133 8137 8141 8145 8149 8153 8157 8161 8165 8169 Lift
8175 8179 8183 8187 8191 8195 8199 8203 8207 8211 8219
8249 8253 8257 8261 8265 8269 8273
8275 8277 8279 8281
8262 8260 8266 8264
Sotto Vento Pub
Lift
Aroma Coffee Bar
Cotton Club
Shore Excursion Gallery
Lift
8238 8242 8246 8250 8254 8258
Teatro dell’Opera
Reception
8160 8164 8168 8172 8176 8180 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8206 8210 8208 8214 8212 8216 8218 8222 8226 8230 8234 8236 8240 8244 8248 8252 8256
Teatro dell’Opera
Lift
Medical Center
Lift
8220 8224 8228 8232
Punte 5 AIDA
Lift
8116 8120 8118 8124 8122 8128 8126 8132 8130 8136 8134 8138 H 8142 8140 8146 8144 8150 8148 8154 8152 8158 8156
Lift
Punte 6 OTELLO
The Card Room & The Library
8162 8166 8170 8174 8178 8182 8186 8190 8194 8198 8202
8225 8229
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
Caruso Lounge
8060 8058 8064 8062 8066 8070 8068 8074 8072 8078 8076 8080 8084 8082 8088 8086 8092 8090 8096 8094 8100 8098 8104 8102 8108 8106 8110 8114 8112
8071
8235 8239 8243
Punte 7 RIGOLETTO
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
F.C. Cabină de familie
Lift
Lift
Via Condotti Shopping Area
7135 7137 7141 7145 7149 7151 7155 7159 7163 7167 7171 7175
7112 7114
7121 7123
7116 7118
7125 7127
7120 7122
7129 7131 7133
7124 7126 7128 Lift
7139 7143 7147 7153 7157 7161 7165 7169 7173 7177
7179 7181 7183 7185
7140 7144 7150 7154 7158 7162 7166 7170
Gioielleria
Piazza di Spagna
Lei & Lui Boutique
Lift
Lift
7111 7115 7119
Beauty & Cosmetics
La Cabala Piano Bar
7130 7132 7136 7138 7142 7146 7148 7152 7156 7160 7164 7168
7174 7172 7178 7176
La Caravella Restaurant
Lift
L’Approdo Restaurant
Lift
MSC OPERA
Punte 12 LA BOHÈME
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
Duty Free Shop
Punte 13 MINIGOLF / SUN DECK
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-4-8-9
Cabine interconectate
Photo Shop
Otello Punte 6
Aida Punte 5
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete • Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-47-8-9-11
Photo Gallery
La Traviata Punte 8
Rigoletto Punte 7
Al 3-lea pat este tip cuşetă
Montecarlo Casino
Turandot Punte 10
Norma Punte 9
Canapea
Cyber Café
La Bohème Punte 12
Tosca Punte 11
În interior În interior În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cabină cu balcon Suită cu balcon
LEGENDĂ
7134
Minigolf, Sun Deck Punte 13
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11
9084
856 DE CABINE - 2199 DE OASPEŢI
107
MSC lirica: PLANUL PUNŢII
Punte 9 ALBINONI
MSC Aurea Spa Beauty Parlour
I Pirati Children Playroom
Lift
La Canzone del Mare Bar
Le Piscine Pool Area
Ice Cream Bar
Lift
12002 12006 12008 12010 12012 12014 12016 12018 12020 12022 12024 12026 12028
Beer Bar
12003 12004
12001 12005 12007 12009 12011 12015 12019 12021 12023 12025 12027 12029 12031
Sun Deck
Sun Deck
F.C.
Relaxation Gymnasium Area Steam Room & Sauna
Le Piscine Pool Area
Power Walking Track
Power Walking Track
whirlpool bath
Lift
Lift
Minigolf
Minigolf
Virtual Reality Games
Shuffleboard
Shuffleboard
La Pergola
Lift
Le Bistrot Cafeteria
The Blue Club Disco
10001 10003 10005 10007 10009 10011 10015 10019 10021 10023 10025 10027 10029 10031 10033 10035 10037 10039 10041 10043 10045 10047 10049 10051 10053 10055 10057 10059 10061 10063 10065 10067 10069 10071 10073 10075 10077 10079 10081 10083 10085 10087 10089 10091 10093 10095 10097 10099 10101 10103 10105 10107 10109 10111 10119 10123 10127 10129 10133 10137 10141 10145 10149 10153
Lift
Lift
10115 10121 10125 10131 10135 10139 10143 10147 10151 10155
10157 10159
108
Lift
9003 9005 9009 9015 9021 9025 9029 9033 9037 9041 9045 9049
10002 10004 10006 10008 10010 10012 10014 10016 10018 10020 10022 10024 10026 10028 10030 10032 10034 10036 10038 10040 10042 10044 10046 10048 10050
9061 9065 9069 9073 9077 9081 9085 9087 9091 9095 9099 9103 9107 9111 9115 9121
10052 10054 10056 10058 10060 10062 10064 10066 10068 10070 10072 10074
9125 9127 9129 9133 9137 9141 9145 9149 9153 9157 9159 9163
10076 10078 10080 10082 10084 10086 10088 10090 10092 10094 10096 10098 10100 10102 10104
9167 9169 9173 9177 9181 9185 9189 9193
10106 10108 10112 10116 10120 10124 10128 10126 10132 10130 10110 10114 10118 10122
10136 10140 10144 10148
10134 10138 10142 10146
10152 10150
Punte 8 PAGANINI
9001 9002 9004 F.C.
9039 9043 9047
H 9051 9053 9055 9057 9059
9006 9008 9012 9016 9020 9024 9028 9032 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 H 9052 9050 9056 9054 9058 9010 9014 9018 9022 9026 9030 9034
9007 9011 9019 9023 9027 9031 9035
Lift
9063 9067 9071 9075 9079 9083
9062 9066 9070 9074 9078
9089 9093 9097 9101 9105 9109
9088 9092 9096 9100 9104 9108 9112 9116 9120
9119 9123 Lift
9126 9130 9134 9138 9142 9146 9150
9131 9135 9139 9143 9147 9151 H 9155
9154 9158 9162 9166
9161 9165 Lift
9171 9175 9179 9183 9187 9191 9195 9197 9199 9201 9203 9205 9207 9209 9211 9215 9219 9221 9223 9225 9227 9229 9231 9233 9235 9237 9239 9241 9243 9245 9247 9249 9251 9253 9255 9257 9259 9261 9263 9265 9267 9269 9271 9273 9275 9277
9176 9180 9184 9188 9192 9196 9200 9204 9208 9212 9218 Lift
8001 8005 8011 8015 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049 8053 8055 8059 8063
9060 9064 9068 9072 9076 9080 9082 9086 9090 9094 9098 9102 9106 9110 9114 9118
8065 8069 8073 8075 8079 8083 8087 8089 8091 8095 8099 8103 8107 8111 8119 8123
9122 9124 9128 9132 9136 9140 9144 9148 9152 9156 9160 9164
8127 8129 8131 8135 8139 8143 8147 8151 8155 8159 8163 8167 8171 8173 8177 8181 8185 8189 8193 8197 8201 8205 8209
9168 9170 9172 9174 9178 9182 9186 9190 9194 9198 9202 9206 9210 9214 9216
8003 8007 8009 8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8057 8061 Lift
8067
8004 8002 8008 8006 8012 8010 8016 8014 8020 8018 8024 8022 8028 8026 8032 8030 8034 8036 8038 8040 8042 8046 8044 8050 8048 8052
8077 8081 8085
8093 8097 8101 8105 8109 8115 8121 8125 Lift
8120 8124 8128 8132 8136
8133 8137 8141 8145 8149 8153 8157 8161
H 8142 8146 8150 8154 8158
8165 8169 Lift
8175 8179 8183 8187 8191 8195 8199 8203 8207 8211 8215 8219 8221 8223 8225 8227 8229
9266 9264 9270 9268
8275 8277 8279 8281
8235 8239 8243 8249 8253 8257 8261 8265 8269 8273
The Broadway Theatre
8220 8224 8228 8232 8238 8242 8246 8250 8254 8258
8262 8260 8266 8264
The Broadway Theatre
Lift
Lift
Lift
Medical Center The Coffee Corner Reception
Shore TourExcursion Office Le Cabaret
Gallery Lift
Lift
Lift
8116 8118 8122 8126 8130 8134 8138 8140 8144 8148 8152 8156 8160 8164 8168 8172 8176 8180 8184 8188 8192 8196 8200
8216 8218 8222 8226 8230 8234 8236 8240 8244 8248 8252 8256
Punte 5 VERDI
Lord Nelson Pub
7112 7114
7121 7123 7125 7127 7129 7131
7116 7118 7120 7122 7124 7126 7128 Lift
7139 7143 7147 7153 7157 7161 7165 7169 7173 7177 7181
7183 7185
Vogue Boutique Men & Women
The Beverly Hills Bar
Lift
L’Atmosphère
7111 7115 7119
7133 7135 7137 7141 7145 7149 7151 7155 7159 7163 7167 7171 7175 7179
MSC Shop
Rodeo Drive Jewelry Shop Shopping Arcade
Lift
Lift
8162 8166 8170 8174 8178 8182 8186 8190 8194 8198 8202 8204 8206 8210 8208 8214 8212 Lift
8231 8233 8237 8241 8245 8247 8251 8255 8259 8263 8267 8271
Punte 6 PUCCINI
The Lirica Lounge
8060 8058 8064 8062 8066 8070 8068 8074 8072 8078 8076 8080 8084 8082 8088 8086 8092 8090 8096 8094 8100 8098 8104 8102 8108 8106 8110 8114 8112
8071
9220 9224 9222 9228 9226 9232 9230 9236 9234 9238 9242 9240 9246 9244 9250 9248 9254 9252 9258 9256 9262 9260
Punte 7 SCARLATTI
7140 7144 7150 7154 7158 7162 7166 7170 7174
7130 7132 7136 7138 7142 7146 7148 7152 7156 7160 7164 7168 7172
7178 7176
La Bussola Restaurant
Lift
L’Ippocampo Restaurant
Lift
MSC lirica
Punte 10 BELLINI
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
Duty Free Shop
Punte 11 VIVALDI
* Unele cabine au vedere limitată.
F.C. Cabină de familie
Photo Shop
Punte 12 ROSSINI
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
Photo Gallery
Puccini Punte 6
Verdi Punte 5
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-48-9-10
Las Vegas Casino
Paganini Punte 8
Scarlatti Punte 7
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete • Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-4-78-9-10-11
The Card Room & The Library
Bellini Punte 10
Albinoni Punte 9
Al 3-lea pat este tip cuşetă
Cyber Café
Rossini Punte 12
Vivaldi Punte 11
Canapea
În interior În interior În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Suită cu balcon
7134
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11
9084
Minigolf/Sun Deck Punte 13
Punte 13 MINIGOLF/SUN DECK
LEGENDĂ
CATEGORII DE CABINE
780 DE CABINE - 2199 DE OASPEŢI
109
MSC sinfonia: PLANUL PUNŢII
MSC Aurea Spa
Thermal Suite
Beauty Parlour
Pinocchio Children Playroom
Lift
Swimming Pool
Capri Bar
Swimming Pool
Power Walking Track
Power Walking Track
whirlpool bath
Lift
Sport Center
Lift
The Planet Teen’s Club
Minigolf
Minigolf
Galaxy Video Games
Lift
La Terrazza Buffet
Pasha Club Disco
110
Grill
Grill
Shuffleboard
Shuffleboard
Caffè del Mare
1001 1003 1005 1007 1009 1011 1015 1017 1019 1021 1023 1025 1027 1029 1031 1033 1035 1037 1039 1041 1043 1045 1047 1049 1051 1053 1055 1057 1059 1061 1063 1065 1067 1069 1071 1073 1075 1077 1079 1081 1083 1085 1087 1089 1091 1093 1095 1097 1099 1101 1103 1105 1107 1109 1115 1119 1123 1127 1131 1135 1139 1143 1147 1151
Lift
Lift
Lift
1002 1004 1006 1008 1010 1012 1014 1016 1018 1020 1022 1024 1026 1028 1030 1032 1034 1036 1038 1040 1042 1044 1046 1048 1050 1052 1054 1056 1058 1060 1062 1064 1066 1068 1070 1072 1074 1076 1078 1080 1082 1084 1086 1088 1090 1092 1094 1096 1098 1100 1102 1104
Lift
1111 1117 1121
1110 1114 1118 1122
1125 1129 1133 1137 1141 1145 1149
1128 1132 1136 1140 1144 1148
1153
1150
1106 1108 1112 1116 1120 1124 1126 1130 1134 1138 1142 1146
9001 9002 9004 9007 9011 9017 9021 9025 9029 9033
9010 9014 9018 9022 9026 9030 9034
9037 9041 9045
9038 9042 9046
H 9049 9051 9053 9055 9057 9059 9063 9067 9071 9075 9079 9083 9085 9089 9093 9097 9101 9105 9109 9111 9117 9121 9123 9127 9131 9135 9139 9143 9147 9151 9153 9155 9159 9163 9167 9171 9173 9177 9181 9185 9189 9193 9197 9201 9205 9209 9215 9219 9221 9225 9229 9233 9235 9239 9243 9247 9251 9255 9259 9263
Lift
9062 9066 9070 9074 9078
9087 9091 9095 9099 9103 9107
9088 9092 9096 9100 9104 9108 9112 9116
9115 9119
9120 Lift
9126 9130 9134 9138 9142 9146 9150
9125 9129 9133 9137 9141 9145
9157
9154 9158 9162
9161
9166
H 9149
Lift
9165 9169 9175 9179 9183 9187 9191 9195 9199 9203 9207
9176 9180 9184 9188 9192 9196 9200 9204 9208
9211
9212
9217
9218 Lift
9223 9227 9231 9237 9241 9245 9249 9253 9257 9261
9267 9265
8001 8003
8004 8002
8005 8011 8015 8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8053 8057 8061
8007 8009 8017 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049
8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8048
9060 9064 9068 9072 9076 9080 9082 9086 9090 9094 9098 9102 9106 9110 9114 9118
8063 8067 8071 8073 8077 8081 8085 8087 8089 8093 8097 8101 8105 8109 8115 8119
8065
9122 9124 9128 9132 9136 9140 9144 9148 9152 9156 9160 9164 9168 9170 9172 9174 9178 9182 9186 9190 9194 9198 9202 9206 9210 9214 9216
8123 8125 8129 8133 8137 8141 8145 8149 8153 8157 8161 8165 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191 8195 8199 8203 8207 8211 8215 8219 8223
9220 9222 9226 9230 9234 9238 9240 9244 9248 9252 9256 9260
8225 8229 8233 8237 8239 8243 8247 8251 8255 8259 8263 8267
F.C. 9006 9008 9012 9016 9020 9024 9028 9032 9036 9040 9044 9048
H 9052 9050 9056 9054 9058
9061 9065 9069 9073 9077 9081
9224 9228 9232 9236 9242 9246 9250 9254 9258 9262
Punte 7 BRAHMS
9266 9264
8055 8059 Lift
8075 8079 8083
8091 8095 8099 8103 8107 8111 8117 Lift
8120 8124 8128 8132 8136
8127 8131 8135 8139 8143 8147 8151 8155
8142H 8146 8150 8154
8159 8163
Lift
8158
8169
8162
8173 8177 8181 8185 8189 8193 8197 8201 8205 8209
8166 8170 8174 8178 8182 8186 8190 8194 8198 8202
8217 8221
8210 8214 Lift
8227 8231 8235 8241 8245 8249 8253 8257 8261 8265
8271 8269
Sinfonia Lounge
8220 8224 8228 8232 8238 8242 8246 8250 8254 8258
8262 8260
Teatro San Carlo
Teatro San Carlo
The Card Room & The Library
Lift
Lift
Medical Center
Sinfonia Business Center
Lift
Reception
Tour Office
Shop Lift
8116 8118 8122 8126 8130 8134 8138 8140 8144 8148 8152 8156 8160 8164 8168 8172 8176 8180 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8206 8208 8212 8216 8218 8222 8226 8230 8234 8236 8240 8244 8248 8252 8256
Punte 5 BEETHOVEN
Bar
8060 8058 8064 8062 8066 8070 8068 8074 8072 8078 8076 8080 8084 8082 8088 8086 8092 8090 8096 8094 8100 8098 8104 8102 8108 8106 8110 8114 8112
8069
8121
8006 8010 8014 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042 8046 8050 8052 8054 8056
Punte 6 MOZART
Lift
Lift
Sanremo Casino
Lift
7077 7079 7081 7083 7085 7087 7089 7091 7093 7095 7097 7099 7101 7103 7107 7111 7117 7119 7123 7127 7131 7135 7139 7143 7147
Buddha Bar 7082 7084 7086 7088 7090 7092 7094 7096 7098 Lift
7105 7109 7115 7121 7125 7129 7133 7137 7141 7145 7149
Lift
Lift
7102 7106 7104 7108 7112 7110 7116 7114 7118 7122 7120 7126 7124 7130 7128 7134 7132 7138 7136 7142 7140 7146 7144
Lift
Il Covo Restaurant
Il Galeone Restaurant
Lift
MSC SINFONIA
Gymnasium
Relaxation Area
Beer Bar
Lift
1202 1206 1208 1210 1212 1214 1216 1218 1220 1222 1224 1226 1228
Ice Cream Bar
Golf Simulator
1203 1204
1201 1205 1207 1209 1211 1215 1217 1219 1221 1223 1225 1227 1229
Sun Deck
Sun Deck
F.C. 9003 9005 9009 9015 9019 9023 9027 9031 9035 9039 9043 9047
Punte 8 BACH
Ambassador Cigar Room
Punte 9 TCHAIKOVSKI
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
Jewelry Shop
Punte 10 SIBELIUS
* Unele cabine au vedere limitată.
F.C. Cabină de familie
Gallery
Punte 11 DEBUSSY
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
5th Avenue Shopping Area
Punte 12 BIZET
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-48-9-10
Shelagh’s House Irish Pub
Mozart Punte 6
Beethoven Punte 5
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete • Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-4-78-9-10-11
Sinfonia@Caffé
Bach Punte 8
Brahms Punte 7
Al 3-lea pat este tip cuşetă
Manhattan Bar
Sibelius Punte 10
Tchaikovski Punte 9
Canapea
Café Le Baroque
Bizet Punte 12
Debussy Punte 11
În interior În interior În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Suită cu balcon
Photo Gallery
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11
9084
Schubert/Deck Games Punte 13
Punte 13 SCHUBERT/DECK GAMES
LEGENDĂ
CATEGORII DE CABINE
Galleria Mazzini Shopping Area
777 DE CABINE - 2199 DE OASPEŢI
111
MSC armonia: PLANUL PUNŢII CATEGORII DE CABINE
Gymnasium MSC Aurea Spa
Relaxation Area
Thermal Suite
Beauty Parlour
I 7 Nani Children Playroom
Lift
Il Lido Bar
Swimming Pool
Ice Cream Bar
Lift
1202 1206 1208 1210 1212 1214 1216 1218 1220 1222 1224 1226 1228
Beer Bar
1203 1204
1201 1205 1207 1209 1211 1215 1217 1219 1221 1223 1225 1227 1229
Sun Deck
Sun Deck
F.C.
Swimming Pool
Power Walking Track
Power Walking Track
whirlpool bath
Lift
Sport Center
Lift
Lift
Teen's Club
Minigolf
Minigolf
Star Galaxy Video Games
La Brasserie Cafeteria
Starlight Disco
112
Grill
Grill
Shuffleboard
Shuffleboard
Il Girasole
1001 1003 1005 1007 1009 1011 1015 1017 1019 1021 1023 1025 1027 1029 1031 1033 1035 1037 1039 1041 1043 1045 1047 1049 1051 1053 1055 1057 1059 1061 1063 1065 1067 1069 1071 1073 1075 1077 1079 1081 1083 1085 1087 1089 1091 1093 1095 1097 1099 1101 1103 1105 1107 1109 1115 1119 1123 1127 1131 1135 1139 1143 1147 1151
Lift
Lift
Lift
1002 1004 1006 1008 1010 1012 1014 1016 1018 1020 1022 1024 1026 1028 1030 1032 1034 1036 1038 1040 1042 1044 1046 1048 1050 1052 1054 1056 1058 1060 1062 1064 1066 1068 1070 1072 1074 1076 1078 1080 1082 1084 1086 1088 1090 1092 1094 1096 1098 1100 1102 1104
Lift
1111 1117 1121
1110 1114 1118 1122
1125 1129 1133 1137 1141 1145 1149
1128 1132 1136 1140 1144 1148
1153
1150
1106 1108 1112 1116 1120 1124 1126 1130 1134 1138 1142 1146
9003 9005 9009 9015 9019 9023 9027 9031 9035 9039 9043 9047
9121 9123 9127 9131 9135 9139 9143 9147 9151 9153 9155 9159 9163 9167 9171 9173 9177 9181 9185 9189 9193 9197 9201 9205 9209 9215 9219 9221 9225 9229 9233 9235 9239 9243 9247 9251 9255 9259 9263
Punte 7 TOPAZIO
8001 8003
8004 8002
9006 9008 9012 9016 9020 9024 9028 9032 9038 9036 9042 9040 9046 9044 9048 H 9052 9050 9056 9054 9058
8005 8009 8015 8019 8023 8027 8031 8035 8039 8043 8047 8051 8053 8057 8061
8007 8011 8017 8021 8025 8029 8033 8037 8041 8045 8049
8008 8012 8016 8020 8024 8028 8032 8036 8040 8044 8048
9061 9065 9069 9073 9077 9081
9062 9066 9070 9074 9078
9088 9092 9096 9100 9104 9108 9112 9116
8063 8067 8071 8073 8077 8081 8085 8087 8089 8093 8097 8101 8105 8109 8115 8119
8065
9087 9091 9095 9099 9103 9107
9060 9064 9068 9072 9076 9080 9082 9086 9090 9094 9098 9102 9106 9110 9114 9118 9122 9124 9128 9132 9136 9140 9144 9148 9152 9156 9160 9164 9168 9170 9172 9174 9178 9182 9186 9190 9194 9198 9202 9206 9210 9214 9216
8123 8125 8129 8133 8137 8141 8145 8149 8153 8157 8161 8165 8167 8171 8175 8179 8183 8187 8191 8195 8199 8203 8207 8211 8215 8219 8223
9220 9222 9226 9230 9234 9238 9240 9244 9248 9252 9256 9260
8225 8229 8233 8237 8239 8243 8247 8251 8255 8259 8263 8267
9001 9002 9004 9007 9011 9017 9021 9025 9029 9033
Lift
9115 9119
9120 Lift
9126 9130 9134 9138 9142 9146 9150
9125 9129 9133 9137 9141 9145
9154 9158 9162
H 9149 9157 9161
Lift
9166
9165 9169 9175 9179 9183 9187 9191 9195 9199 9203 9207
9176 9180 9184 9188 9192 9196 9200 9204 9208
9211
9212
9217
9218 Lift
9223 9227 9231 9237 9241 9245 9249 9253 9257 9261
9267 9265
F.C.
9010 9014 9018 9022 9026 9030 9034
9037 9041 9045
H 9049 9051 9053 9055 9057 9059 9063 9067 9071 9075 9079 9083 9085 9089 9093 9097 9101 9105 9109 9111 9117
Punte 8 SMERALDO
9224 9228 9232 9236 9242 9246 9250 9254 9258 9262
9266 9264
8055 8059 Lift
8069 8075 8079 8083
8091 8095 8099 8103 8107 8111 8117 8121
Lift
8142H 8146 8150 8154
8159 8163
Lift
8158
8169
8162
8173 8177 8181 8185 8189 8193 8197 8201 8205 8209
8166 8170 8174 8178 8182 8186 8190 8194 8198 8202
8217 8221
8210 8214 Lift
8227 8231 8235 8241 8245 8249 8253 8257 8261 8265
8271 8269
8220 8224 8228 8232 8238 8242 8246 8250 8254 8258
8262 8260
Teatro La Fenice Teatro La Fenice
Bar The Library & The Card Room Lift
Lift
Medical Center
MSC Business Center
Lift
Reception
Tour Office
Cigar Room
Shop Lift
8116 8118 8122 8126 8130 8134 8138 8140 8144 8148 8152 8156 8160 8164 8168 8172 8176 8180 8184 8188 8192 8196 8200 8204 8206 8208 8212 8216 8218 8222 8226 8230 8234 8236 8240 8244 8248 8252 8256
Punte 5 RUBINO
Armonia Lounge
8060 8058 8064 8062 8066 8070 8068 8074 8072 8078 8076 8080 8084 8082 8088 8086 8092 8090 8096 8094 8100 8098 8104 8102 8108 8106 8110 8114 8112 8120 8124 8128 8132 8136
8127 8131 8135 8139 8143 8147 8151 8155
8006 8010 8014 8018 8022 8026 8030 8034 8038 8042 8046 8050 8052 8054 8056
Punte 6 DIAMANTE
Lift
Lift
Palm Beach Casino
Lift
7077 7079 7081 7083 7085 7087 7089 7091 7093 7095 7097 7099 7101 7103 7107 7111 7117 7119 7123 7127 7131 7135 7139 7143 7147
The Red Bar 7082 7084 7086 7088 7090 7092 7094 7096 7098 Lift
7105 7109 7115 7121 7125 7129 7133 7137 7141 7145 7149
Lift
Lift
7102 7106 7104 7108 7112 7110 7116 7114 7118 7122 7120 7126 7124 7130 7128 7134 7132 7138 7136 7142 7140 7146 7144
Lift
La Pergola Restaurant
Marco Polo Restaurant
Lift
MSC ARMONIA
Punte 9 AMETISTA
Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
Jewelry Shop
Punte 10 TORMALINA
* Unele cabine au vedere limitată.
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi
F.C. Cabină de familie
Gallery
Punte 11 ACQUAMARINA
• Toate cabinele au un pat dublu care poate fi convertit în două paturi simple, cu excepţia cabinelor pentru persoane cu dizabilităţi (H).
Cabine interconectate
Via della Spiga Shopping Area
Punte 12 ZAFFIRO
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-47-8-9-10
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
The White Lion English Pub
Punte 13 SUN DECK/DECK GAMES
• Al 3-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-2-3-4-78-9-10-11
Internet Café
Diamante Punte 6
Rubino Punte 5
Al 3-lea pat este tip cuşetă
Bar del Duomo
Smeraldo Punte 8
Topazio Punte 7
Canapea
Caffè San Marco
Tormalina Punte 10
Ametista Punte 9
LEGENDĂ
Photo Gallery
Zaffiro Punte 12
Acquamarina Punte 11
În interior În interior În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Suită cu balcon
San Marco Shopping Area
Deck Games, Sun Deck Punte13
1 2 3 4 5 6* 7 8 9 10 11
9084
777 DE CABINE - 2199 DE OASPEŢI
113
MSC melody: PLANUL PUNŢII
D D D D
D D D D D D
D
C
D
D
D
D
D
D D
D D D D D D D
P1 P3 P9 P11 P19 P21 P27 P29 P35
D D D C D D D D D
P5 P7 P15 P17 P23 P25 P31 P33 P37 P39 P41 P43 P45
D D D D D D D C D D D D
Magrodome
Riviera Terrace
Sliding Transparent Roof over Riviera Terrace & Pool
PS2
Club Universe
D
T
Logo Shop
D D
D
Photo Gallery
Seasport Fitness & Health Center
Lift
Lift
Lift
D
Beauty Salon
Library/Card Room Massage Room
Lift
Riviera Pool
Photo Shop
D D D D
Seven Seas Casino
D D
Jewelry Shop
Duty Free Shop
Blue Riband Bar
Calypso Bar
D D D
Boutique Shop
D D D
whirlpool bath
Starlight Disco
D
Internet Point
D D
Junkanoo Bar Calypso Pool
D D D D
Junkanoo Club
Shuffleboard
D D D D D D D
PS4 PS6 P50 P52 P54 P56 P58 P60 P62 P64 P66 P68 P70 P74 P76 P78 P80 P82 P84 P86 P92 P94 P100 P102 P108 P110 P116 P118 P124 P126 P132 P134
T
T
Lift
D
D
Lift
C
P46 P48
Tour Office Purser’s Office Cruise Director Cashless Reception Office Office
Goombay Bar
Power Walking Track
P72 P73
P88 T P90 T P96 T P98 T P104 T P106 T P112 T P114 T P120 T P122 T P128 T P130 T P136
T
T
P89 T P91 T P97 T P99 T P105 T P107 T P113 T P115 T P121 T P123 T P129 T P131
P47 P49 PS1 PS3 PS5 P51 P53 P55
Children’s Pool
D C
D
D
D
C D D
P57 D P59 D P61 D P63 D P65 D P67 D P69 D P71 D P75 D P77 D P79 D P81 D P83 D P85 D P87 D P93 D P95 D P101 D P103 D P109 D P111 D P117 D P119 D P125 D P127 D P133 D P135 D P137 D
Pluto’s Play House
114
D
C4 C6 C12 D C14 D C20 D C22 D C28 D C30 D C36 C C38 C C40 D C42 D C44 D D C46 C48 C C50 D C52 D C54 D C56 C C58 C C60 C C62 C C64 C C66 C C68 C C70 C C72 C C74 C C76 C C78 C C80 C C82 D C84 D C86 D C88 D C90 D C92 D C94 D C96 D C98 D C100 D C102 D C104 D C110 D C112 D C118 D C120 D C126 D C128 D D C134 D C136 D C142 D C144 C150 D D C152
C2 C8 D C10 D C16 D C18 D C24 D C26 D C32 D C34
D
D
D
D
C1 D C7 D C9 D C17 D C19 D C25 D C27 D C33 D C35 D
Mercury Theatre
T
T
C106 C107 T T C108 C109 T T C114 C115 T T C116 C117 T T C122 C123 T T C124 C125 T T C130 C131 T T C132 C133 T T C138 C139 T T C140 C141 T T C146 C147 T T C148 C149 T C154
C3 D C5 D C11 D C15 D C21 D C23 D C29 D C31 D C37 C C39 C C41 D C43 D C45 D C47 D C49 D C51 D C53 C C55 D C57 C C59 C C61 C C63 C C65 C C67 C C69 C C71 C C73 C C75 C C77 C C79 C C81 C C83 D C85 D C87 D C89 D C91 D C93 D C95 D C97 D C99 D C101 D C103 D C105 D C111 D C113 D C119 D C121 D C127 D C129 D C135 D C137 D C143 D C145 D C151 D C153 D C155 T
O2 O8 D O10 D T O14 O16 T O20 D O18 D O22 O24 D D O26 D O28 D O30 D O32 O34 D D O36 O38 D O40 C O42 C D O44 D O46 D O48 O50 D O52 D D O54 O56 D O58 D C O60 O62 C D O64 D O66 O68 C C O70 C O72H C O74H O76 C C O78 C O80 C O82 O84 C C O86 O88 C C O90 C O92 O94 C D O96 T D O98 O100 T D O104 O102 T D O106 O108 T D O112 O110 T D O114 O116 T D O120 O118 T D O122 O124 T D O128 O126 T D O130 O132 T D O136 O134 D O138
O1 D O7 D O9 D O17 D O15 T O19 D O21 T O25 D O23 D O27 D O29 D O31 D O33 D O35 D O37 D O39 D O41 C O43 C O45 D O47 D O49 D O51 D O53 D O55 D O57 D O59 D O61 C O63 T O65 D O67 D O69 C O71 C O73H C O75H C O77 C O79 C O81 C O83 T O85 C O87 T O89 C O91 C O93 T O95 C O97 D T O101 O99 D T O103 O105 D T O109 O107 D T O111 O113 D T O117 O115 D T O119 O121 D T O125 O123 D T O127 O129 D T O133 O131 D T O135 O137 D O139 D T T O145 C O144 O142 D T O147 O146 D O149 D D
T T T T D D
R12 R14 R16 R18 R20 R22
Medical Center
R1 R3 R5 R7 R9 R11
T
B12 B14 D B16
B19 T B21 D B23 D B25 T B27 T B29 D
T
T
D
T C D D D
B22
D D D D
B24 B26 B28 B32
T
B30
C
B37
T
B34
Galaxy Restaurant
D D D D D
B40 B42 B48 B50 B56 B58
D D D D
C
B36 B38 T B44 T B46 T B52 T B54 T
D
B31 B33 B35 B39
T
B43 B45 B51 B53 B59 B61
B41 T T T T T T
B47 B49 B55 B57 B63 B65
D D D D D D
MSC MELODY
D
D
D
P2 P4 P10 P12 P18 P20 P26 P28 P34
Lift
D
T
D
D
Punte BAHAMAS
Lift
D
T
D
P6 P8 P14 P16 P22 P24 P30 P32 P36 P38 P40 P42 P44
Punte RESTAURANT
Lift
D
T
D D
Punte OCEANIC
Cabină pentru persoane cu dizabilităţi Datele şi descrierile de mai jos pot fi modificate şi vor fi verificate la momentul rezervării.
Lift
D
D
Lift
Lift
Satellite Café Port Side
Satellite Café Starboard Side
D
T
D
L5 L7 L15 L17 L23 L25 L31 L33 L37 L39 L41 L43
Paturi duble (nu pot fi convertite în pat dublu)
• Numai anumite cabine au paturi care pot fi convertite din paturi simple în paturi duble sau viceversa. Vă rugăm să verificaţi disponibilitatea la momentul rezervării.
Lift
D
T
L1 L3 L9 L11 L19 L21 L27 L29
Pat simplu
• Al 5-lea pat este disponibil pentru categoria 8-9-11
Lift
D
T
L2 D L4 T L10 T L12 T L18 T L20 T L26 T L28 T
Punte CONTINENTAL
Pat dublu
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-67-8-9-10-11-12
Lift
D
T
Lift
D
Sunrise Terrace
L6 L8 L14 L16 L22 L24 L30 L32 L34 L36 L38 L40
Lift
D D
Punte PREMIER
Lift
Punte LOUNGE
Lift
Punte POOL
Paturi convertibile
• Al 4-lea pat este disponibil pentru categoriile 1-67-8-9-10-11-12
Lift
Bahamas Punte
Al 3-lea şi al 4-lea pat sunt cuşete
Lift
Restaurant Punte
Al 3-lea pat este tip cuşetă
Lift
Oceanic Punte
Lift
Continental Punte
Lift
Premier Punte
Lift
Lounge Punte
Canapea
Lift
Pool Punte
În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean În interior În interior În interior Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Cu vedere la ocean Mini suită cu vedere la ocean Suită cu vedere la ocean
Lift
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Lift
Sun Punte
Punte SUN
LEGENDĂ
CATEGORII DE CABINE
532 de cabine - 1550 de oaspeţi
115
INFORMAŢII UTILE ÎMBARCAREA Îmbarcarea începe la ora indicată pe biletul de croazieră şi se încheie cu 1,30 ore înainte de ora stabilită pentru plecare, cu excepţia por turilor din America unde îmbarcarea se termină cu două ore înainte de ora programată pentru plecare. Pentru anumite destinaţii, puteţi face îmbarcarea online pe site-ul web www.mscwebcheckin.com Îmbarcarea online www.mscwebcheckin.com a fost creat pentru a ajuta să aveţi un demaraj rapid, trecând cu viteză prin procesul de îmbarcare, datorită unei proceduri de îmbarcare online pe care o puteţi efectua în orice moment înainte de a pleca de acasă. Toţi pasagerii din acelaşi lot de îmbarcare trebuie să se înregistreze în avans, completând datele personale şi tipărind formularul afişat la terminarea procesului de înregistrare. Îmbarcarea online trebuie să fie finalizată cu 48 de ore înainte de data plecării, în caz contrar sistemul nu va imprima formularul de îmbarcare online pentru finalizarea procedurii de îmbarcare. Vă rugăm să nu uitaţi că dacă nu aveţi acest formular cu dumneavoastră la îmbarcare, va trebui să urmaţi procedura normală de îmbarcare. Pentru a utiliza MSC Web Check in va trebui să prezentaţi formularul de îmbarcare pe care l-aţi tipărit, biletul pentru croazieră şi un document de călătorie valabil echipei noastre. Serviciul este disponibil în următoarele porturi de îmbarcare: Amsterdam, Barcelona, Bari, Civitavecchia, Copenhaga, Genova, Kiel, Mar silia, Neapole, Palermo, Valencia şi Veneţia. Toţi oaspeţii MSC Yacht Club (la bordul navelor MSC Divina, MSC Splendida şi MSC Fantasia) vor avea la dispoziţie un birou de îmbarcare exclusiv şi vor fi asistaţi cu bagajele de echipa de majordomi de la terminal, care îi va escorta către linia dedicată pentru îmbarcarea prioritară. La cerere, majordomul se va ocupa de despachetarea valizelor dumneavoastră. La îmbarcare, pasagerii trebuie să procedeze astfel (în ordinea de mai jos): a) Să înmâneze bagajele echipei indicate, care apoi le va trimite direct în cabina pasagerului respectiv. Toate bagajele trebuie să fie etichetate deja cu numele şi prenumele pasagerului, numele navei, numărul cabinei, data şi portul de plecare. b) Să se adreseze biroului de înregistrare cu biletul de croazieră şi paşaportul. c) D upă verificarea documentelor, pasagerii vor primi un Card de croazieră. Acesta este o cartelă magnetică ce poate fi folosită la bord pentru plata excursiilor, a facturilor emise de la bar, spălătorie, pentru serviciile din cabină, coafor/ frizerie, centru de înfrumuseţare, în magazinele duty-free, la fotograf şi pentru taxa de servicii. Pentru a activa opţiunile de cumpărare cu cardul de croazieră, pasagerii trebuie fie să îşi înregistreze cardul de credit, fie să depună o sumă în numerar. Cecurile personale nu sunt acceptate. La bord pot fi înregistrate următoarele carduri de credit: Visa, Visa Electron, Mastercard, Diners, JCB şi American Express. Acest SISTEM FĂRĂ NUMERAR este valabil pe toate navele. Cazinou În cazinourile de la bord, oaspeţii pot juca până la maximum 2.000 € pe zi, dacă şi-au activat cardul de croazieră prin înregistrarea unui card de credit. Oaspeţii care au preferat să îşi activeze cardul de croazieră prin depunerea unei sume în numerar, pot să joace numai în limita sumei disponibile pe cardul de croazieră. Ca măsură de siguranţă, personalul de securitate poate percheziţiona un pasager şi/sau bagajele acestuia şi poate confisca orice articol care ar putea pune în pericol siguranţa pasagerilor, a echipajului sau a navei, conform uzanţelor companiei. La bord, personalul îşi rezervă dreptul de a scoate orice băuturi din bagajele
116
pasagerului. Acestea vor fi returnate cu o seară înainte de debarcare. Este interzis pasagerilor să aducă la bord alimente neambalate. Îmbarcarea în avion şi pe nava de croazieră Pentru croazierele care includ conexiuni aeriene, pasagerii trebuie să se înregistreze la biroul de înregistrare al aeroportului cu cel puţin două ore înainte de ora programată a zborului. La sosirea în aeroportul internaţional de destinaţie, pasagerii vor beneficia de asistenţă şi transfer în port. DOCUMENTE DE CĂLĂTORIE ŞI VIZE (a se modifica în funcţie de reglementările locale) 1. Statele Unite: Călătorii străini care doresc să călătorească în Statele Unite sunt supuşi în prezent unor cerinţe sporite de securitate. Toţi pasagerii eligibili care doresc să călătorească în S.U.A. pe aer sau pe mare utilizând Visa Waiver Program (VWP) trebuie să obţină o autorizaţie electronică de călătorie înainte de îmbarcare. Pentru a verifica ce ţări participă la programul VWP şi pentru orice alte informaţii, vă rugăm să vizitaţi site-ul web https://esta.cbp.dhs.gov/ 2. E gipt, Maroc şi Gibraltar: Pentru minorii care călătoresc către aceste ţări, vă rugăm să luaţi în considerare faptul că “Certificatul de naştere cu autentificare pentru călătorii în străinătate” şi “Certificatul de identitate pentru copii” nu mai sunt considerate documente de călătorie valabile. Din această cauză copiii sub 15 ani trebuie să: - posede propriul lor paşaport, sau - s ă fie incluşi în paşaportul părintelui sau al tutorelui, sau - s ă posede un alt document valabil de identitate pentru călătorii în străinătate. Aceste informaţii au fost actualizate la momentul tipăririi; pentru a afla cele mai noi informaţii şi pentru orice alte întrebări referitoare la documentele şi vizele de călătorie, vă rugăm să consultaţi agentul dumneavoastră. CĂLĂTORIA CU NUMERAR Europa: Regulamentul CE 1889/2005 prevede următoarele: “Orice persoană fizică ce intră sau iese din Comunitate şi transportă numerar în valoare de 10.000 EUR sau mai mult declară această sumă autorităţilor competente din statul membru prin care intră sau iese din Comunitate, în conformitate cu prezentul regulament.” Dubai şi EAU: Sumele în numerar care depăşesc AED 40,000 sau echivalent în alte valute trebuie să fie declarate la controlul vamal din aeroport la sosire şi la plecare. BAGAJELE Este necesară încheierea unei poliţe de asigurare cu MSC Cruises, în conformitate cu condiţiile de la pagina XXX. Reglementările liniilor aeriene internaţionale prevăd restricţii privind dimensiunea şi greutatea bagajelor; greutatea normală la clasa economic este 20 kg. În special, pentru pasagerii din Statele Unite sunt permise numai două bagaje. Companiile aeriene îşi rezervă dreptul de a percepe un tarif suplimentar pentru bagajele care depăşesc aceste limite. MSC Cruises nu îşi asumă responsabilitatea pentru problemele care apar la plecarea sau la sosirea de la aeroport. Mai mult, bagajele de valoare călătoresc pe riscul pasagerului. Pasagerilor li se recomandă să transporte orice medicamentele, documentele etc. în bagajul de mână. CERINŢE MEDICALE ŞI DE SĂNĂTATE Pasagerii cu dizabilităţi fizice sau mentale sunt rugaţi să consulte Clauza XXX din Condiţiile de rezervare. Pasagerul declară pe
proprie răspundere că poate călători pe mare şi cu avionul şi că starea şi comportamentul său nu vor afecta siguranţa sau confortul navelor, aeronavei şi/ sau al celorlalţi pasageri. Orice pasager cu o afecţiune care îi poate inf luenţa capacitatea de a călători trebuie să prezinte un certificat medical înainte de rezervare. Fără acest certificat, este posibil să nu vă puteţi îmbarca. Orice condiţii speciale de transport şi/sau cazare şi/sau asistenţă trebuie să fie comunicate la momentul rezervării şi sunt disponibile în limita numărului de locuri. Navele nu sunt prevăzute cu camere/echipamente/ asistenţă medicală specializată. Femeile care vor intra în cea de a 23-a săptămână de sarcină înainte de sfârşitul croazierei trebuie să prezinte, la îmbarcare, un certificat medical de la doctor prin care se confirmă capacitatea acestora de a călători pe o navă de croazieră în perioada în care va avea loc cr oa z i e r a ş i p e n t r u i t i n e r a r i u l r e s p e c t i v. MSC Cruises nu este în niciun fel responsabil pentru consecinţele care rezultă din incapacitatea de călătorie a unui pasager, indiferent dacă această incapacitate este evidentă sau nu. Pasagerii care nu pot începe sau continua călătoria datorită propriei incapacităţi, nu vor primi nicio rambursare sau despăgubire. SERVICII MEDICALE Toate navele noastre au un centru medical bine echipat, supervizat de un doctor şi de personal medical. Centru medical este deschis conform orarului publicat în programul zilnic al navei. Serviciile de urgenţă sunt disponibile non-stop, prin apelarea numărului pentru urgenţe medicale. Gama de medicamente de la bord este foarte vastă, însă este posibil ca acestea să nu satisfacă nevoile dumneavoastră; din acest motiv, le recomandăm întotdeauna oaspeţilor noş tr i să îşi aducă propr ia rezer vă de medicamente prescrise de medic. Pentru serviciile medicale la bord se aplică diferite tarife. Aceste tarife sunt afişate în centrul medical şi vor fi debitate automat de pe cardul dumneavoastră de croazieră. VACCINURILE Pasagerilor li se recomandă să consulte serviciul naţional de sănătate înainte de a pleca în croazieră pentru a afla informaţii privind vaccinurile recomandate. MSC Cruises nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru pasagerii care nu respectă recomandările privind prevenirea bolilor infecţioase. MEMBRII CLUBULUI MSC Pentru a vă bucura de privilegiile rezervate membrilor MSC Club în timpul croazierei, aveţi nevoie de CARDUL MSC CLUB. Cardul trebuie prezentat de fiecare dată când faceţi o cumpărare sau utilizaţi un serviciu la care se aplică reduceri pentru membrii. Pentru informaţii şi asistenţă vă rugăm să consultaţi PUNCTUL DE INFORMAŢII MSC CLUB de la bordul navei. După ce croaziera s-a terminat, puteţi verifica numărul de puncte MSC CLUB disponibile folosind ZONA MEA MSC de pe site-ul web www.msccruises.com sau trimiţând o cerere prin fax (în termen de 30 de zile de la debarcare) la numărul +XX XXX XXXXXXX.
ÎN TIMPUL CROAZIEREI RESTAURANTE ŞI BUFETE La Cină Orele de cină sunt organizate în funcţie de locaţia geografică şi de itinerariul navei şi sunt indicat în programul zilnic. Micul dejun este servit în restaurantele navei şi la bufetul Lido. Micul dejun continental de la Room Service este adus în cabină la cerere în orice dimineaţă, cu excepţia zilei în care se face debarcarea. Acest serviciu
poate fi cerut folosind formularul de comandă de pe mânerul uşii aflat în mapa din cabină sau sunând la biroul de recepţie. Prânzul poate fi servit în restaurante sau la bufetul Lido. Cina se serveşte în restaurante în două locuri. Ca o alternativă la restaurantul unde puteţi mânca pe scaune, vă puteţi bucura de cină la bufetul restaurant; orarul în care acestea sunt deschise se găseşte în programul zilnic de la bord. Rezervările pentru cină în restaurantele cu specialităţi şi à la car te (dacă sunt disponibile) pot fi făcute cu Maitre d’Hotel sau cu chelnerul de la sala de mese. • B ucătăria şi atmosfera autentică “din vestul sălbatic” le găsiţi în restaurantele Tex-Mex El S o m b r e r o ( M S C F a n t a s i a) ş i S a n t a F e (MSC Splendida). • Pentru o seară orientală autentică, restaurantele Asian Fusion Shanghai (MSC Orchestra) şi Oriental Plaza (MSC Magnifica) oferă o gamă largă de specialităţi din China, Japonia, Indonezia, India şi Taiwan, în timp ce restaurantul Galaxy, à la carte, (MSC Divina) vă oferă o delicioasă bucătărie fusion, iar la Kaito Sushi Bar (MSC Poesia şi MSC Musica) se pot servi specialităţi din Japonia. • Atmosfera elegantă şi stilul italian sunt esenţa restaurantelor noastre à la car te: 4 Seasons (MSC Orchestra), Il Giardino (MSC Musica), L’ O b e l i s c o ( M S C P o e s i a ) ş i L’ O a s i (MSC Magnifica). Toţi oaspeţii MSC Yacht Club (de la bordul MSC Divina, MSC Splendida şi MSC Fantasia) se pot bucura de meniul room service în permanenţă. Pe parcursul întregii zile, aceştia vor avea la dispoziţie gustări gratuite servite de majordomii din Top Sail Lounge şi The One Pool. De asemenea, au la dispoziţie un restaurat dedicat, la care pot cina la orice oră. În plus şi în mod exclusiv pentru oaspeţii MSC Yacht Club, ceaiul englezesc tradiţional va fi servit în Top Sail Lounge începând de la 4:30 PM. Diete Speciale Majoritatea dietelor speciale pot fi oferite la bord, însă numai dacă aţi solicitat acest lucru la momentul rezervării. MSC Cruises colaborează strâns cu Associazione Italiana Celiachia (Asociaţia Italiană a Celiacilor) pentru a oferi meniuri fără gluten în restaurantele de pe MSC Splendida, MSC Fantasia, MSC Magnifica, MSC Musica, MSC Orchestra şi MSC Poesia, care efectuează croaziere pe Mediterană şi în Nordul Europei. Pe MSC Divina*, MSC Lir ica , MSC Oper a , MSC Sinfonia, MSC Armonia şi MSC Melody, oaspeţii pot găsi produse preambalate fără gluten de exemplu gustări, biscuiţi, croissante, checuri şi brioşe. * D upă ce MSC Divina va fi lansată, vom începe procesul de ratificare care ne va permite să oferim meniuri fără gluten şi pe această navă. Acest proces va dura probabil circa 3 luni. Baruri Şi Cafenele Nu numai cinele exclusiviste ci şi barurile noastre pot fi considerate “o călătorie în această călătorie”. Băuturile oferite la bordul navelor din f lota MSC Cruises sunt selectate cu atenţie şi cu dedicaţie de o echipă de experţi pasionaţi de ceea ce fac. Pentru a oferi clienţilor noştri o experienţă memorabilă a băuturilor, am dezvoltat 10 teme diferite. • C afe-baruri, în care oaspeţii noştri se pot bucura de atmosfera unei cafenele autentice din Italia. • S aloanele pentru fumători, care oferă o gamă largă de băuturi spirtoase fine, alături de ambianţa elegantă, ce vor satisface chiar şi pe cel mai sofisticat cunoscător. • B arurile de jazz, pentru care am creat o gamă specială de băuturi “pe măsură”. • De asemenea, au fost pregătite meniuri personalizate de băuturi pentru barurile cu temă sportivă, barurile de vitamine, barurile Spa, restaurantele Tex-Mex, restaurantele orientale şi , bineînţeles, pentru MSC Yacht Club. Pentru iubitorii vinurilor, am creat trei liste diferite:
prima conţine o selecţie de 100 de vinuri pentru restaurantele standard, create pentru a satisface cerinţele clientelei noastre internaţionale; cea de a doua pentru barurile în care se serveşte vin care conţine 90 din mărcile italiene caracteristice; şi cea de a treia conţine o selecţie exclusivă pentru MSC Yacht Club. Toată mâncarea, băuturile şi serviciile asociate care nu sunt incluse în preţul croazierei vor fi achitate la terminarea croazierei. Va fi adăugată o taxă de servicii de 15% care va fi prezentată detaliat în factura finală. De aceea nu este nevoie să oferiţi bacşişuri la bar şi la restaurant. POLITICA PENTRU FUMĂTORI MSC Cruises respectă nevoile şi dorinţele tuturor oaspeţilor şi acordăm o atenţie deosebită atât preferinţelor fumătorilor cât şi preferinţelor nefumătorilor. În conformitate cu standardele internaţionale, zonele în care este permis fumatul sunt în general mai puţine decât cele în care fumatul este interzis, însă fumatul este permis în zonele specificate (selectate în funcţie de sistemul de ventilare extins sau de sistemul modificat de extragere a aerului). Fumatul nu este în general permis în niciunul din spaţiile în care se serveşte masa (bufete şi restaurante), centre medicale, zonele amenajate pentru copii, pe coridoare sau în foaierul lifturilor, în spaţiile în care oaspeţii se adună în grupuri pentru exerciţiile de securitate, la debarcare sau la plecarea în excursii, în toaletele publice sau în barurile aflate în apropierea zonelor în care se serveşte masa. Fumatul în cabină este total nerecomandat, şi datorită riscului specific şi dovedit de producere a incendiilor, fumatul în balcoanele cabinelor este interzis. Fumatul este permis în câteva baruri de pe fiecare navă şi pe una din părţile (indicată prin marcaje de semnalizare) punţii pe care se af lă piscina ex terioar ă principală, în care se află şi scrumierele. Oaspeţii sunt rugaţi de către directorul de croazieră, iar acest lucru este specificat şi în programul zilnic al navei, să nu arunce mucurile de ţigarete pe lateralele navei, de unde pot fi suflate înapoi la bord, dând naştere unui incendiu. MAGAZINELE ŞI SERVICIILE DE LA BORD O vastă selecţie din produsele celor mai bune mărci este disponibilă în magazinele scutite de impozite şi taxe de la bord: în care găsiţi atât îmbrăcăminte, produse de înfrumuseţare şi parfumuri, bijuterii, filme şi echipamente fotografice, ochelari, loţiuni de bronzare, tutun şi băuturi spirtoase, cât şi o gamă largă de produse cu sigla MSC. Toate navele au saloane de coafură/frizerie şi de înfrumuseţare, săli de saună şi de masaj, săli de gimnastică, servicii de spălătorie şi fotografie. Preţur ile sunt publicate la bord. Toţi oa speţii MSC Yacht Club (de la bordul navelor MSC Divina, MSC Splendida şi MSC Fantasia) pot face cumpărături private, vizionări exclusive ale bijuteriilor selectate în suita în care sunt cazaţi şi livrări personalizate ale cumpărăturilor efectuate direct în suitele în care oaspeţii sunt cazaţi. VESTIMENTAŢIA Pentru timpul petrecut la bordul navei şi în excursii se recomandă o ţinută neoficială. Pentr u ser ile infor male , v ă recomandăm haine de vară pentru femei şi o jachetă subţire pentru bărbaţi. Dacă la serile festive şi petreceri doriţi să vă îmbrăcaţi mai formal, vă sugerăm un costum de culoare închisă pentru domni şi o rochie de seară pentru doamne. Pentru cele câteva seri formale, vă recomandăm ţinute de cocteil pentru doamne şi un costum subţire sau chiar un smoching pentru domni. Este recomandat să aveţi un pulover sau un şal la îndemână pentru schimbările de temperatură, de la aerul condiţionat din interiorul navei la spaţiul de pe punte. Pentru excursiile care includ vizite la siturile religioase vă
recomandăm să purtaţi o îmbrăcăminte adecvată (cu genunchii şi umerii acoperiţi, fără bluze decoltate). ŞEZLONGURILE Şezlongurile sunt disponibile gratuit. Acestea nu pot fi rezervate, iar oaspeţii sunt rugaţi să nu ocupe scaunele de pe punte şi şezlongurile cu obiecte personale dacă lipsesc (mai mult de 30 de minute). Prosoapele de baie sunt disponibile în jurul piscinelor. Acestea trebuie r e tu r nate d u pă u t iliz a r e . Pr osoa pe le nereturnate pot fi facturate în conturile deschise la bordul navei de către oaspeţi. PROGRAMUL ZILNIC În fiecare seară, veţi primi în cabină un program detaliat pentru ziua următoare. Acesta conţine informaţii complete privind activităţile de la bord, iar activităţile organizate vor fi prezentate de personalul care se ocupă de acestea. ACTIVITĂŢILE DE LA BORD Oaspeţii de la bordul navei se pot bucura de facilităţile oferite de sala de fitness ultramodernă. În timpul croazierei se pot organiza campionate de bridge, tenis de masă, tenis, volei şi shuffleboard*, jocuri la piscină, festivaluri muzicale, vânători de comori, jocuri cu întrebări şi răspunsuri pe diferite teme, parade de costume, concursuri de frumuseţe şi multe alte activităţi. Spectacolele internaţionale uimitoare vor avea loc la teatru, iar muzicienii profesionişti vor întreţine atmosfera în toate saloanele navei. (Cu rezervare în avans la Directorul croazierei, pentru concer tele private, pot fi angajaţi o par te dintre muzicieni de la bord.) Cazinoul de la bordul navei prezintă cele mai populare atracţii întâlnite în cazinourile din întreaga lume, cu jocuri pentru toate nivelurile. Încercaţi-vă norocul la maşinile cu monede sau la blackjack (21), la ruletă sau la mesele de poker. Simţiţi adrenalina în timp ce aşteptaţi să vedeţi dacă şansa este de partea dumneavoastră. * cu excepţia navei MSC Magnifica DIVERTISMENT PENTRU COPII Acordăm o grijă şi o atenţie specială copiilor. Organizăm programe şi activităţi dedicate pentru copiii peste 3 ani. Programele pentru copii sunt tipărite zilnic şi sunt disponibile în Centrul pentru copii. Programele pentru copii sunt gratuite şi sunt organizate în trei categorii de vârstă diferite. • Mini Club, pentru copii de la 3 la 6 ani; • Junior Club, pentru copii de la 7 la 12 ani; • Clubul adolescenţilor, pentru pasagerii cu vârste între 13 şi 17 ani. Deoarece navele noastre diferă ca dimensiuni şi facilităţi, activităţile pentru copii nu sunt limitate numai la Centrul pentru copii. Toate programele de activităţi, atât pentru tinerii noştri oaspeţi cât şi pentru adulţi, sunt efectuate în diferite limbi pentru a acoperi toate nevoile. Dacă părinţii sunt în excursie la ţărm, Clubul Mini va rămâne deschis, pentru liniştea părinţilor. Dacă părinţii sunt la ţărm sau ocupaţi cu alte activităţi, persoanele care se ocupă de supravegherea copiilor îi vor duce la bufet şi la restaurantul navei pentru mese (din meniul dedicat copiilor). Părinţii sunt rugaţi să nu îşi lase copii să hoinărească neînsoţiţi pe navă. Nu oferim servicii de babysitting. CARDUL PENTRU ADOLESCENŢI “Cardul pentru adolescenţi” este un card preplătit destinat exclusiv oaspeţilor noştri tineri. Copiii şi adolescenţii sub 18 ani pot utiliza cardul pentru cumpărături de orice fel; de asemenea pot folosi acest card pentru a intra în cabină. Disponibile în versiunile de 30,00 € şi 50,00 €, aces-
INFORMAŢII UTILE
before the cruise
117
INFORMAŢII UTILE
EXCURSII LA ŢĂRM La bordul navei aveţi la dispoziţie un program complet cu excursiile la ţărm pe care le puteţi cumpăra. Excursiile oferite în timpul croazierei sunt opţionale şi sunt oferite de contractori independenţi. Acestea sunt contra cost. Excursiile sunt debitate direct din contul dumneavoastră deschis la bordul navei, iar plata finală se poate face în numerar, prin card de credit sau cecuri de călătorie. Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că: - D upă rezervare, excursiile nu mai pot fi anulate. În cazul în care sunteţi bolnavi, pentru rambursarea contravalorii excursiei trebuie să prezentaţi un certificat emis de medicul de la bordul navei. Certificatul este valabil pentru o singură persoană. - Itinerariile şi preţurile excursiilor se pot modifica datorită diferenţelor de preţ şi a cheltuielilor neprevăzute, fără notificare prealabilă din par tea MSC Cruises. - E xcursiile se efectuează numai dacă se atinge numărul minim de participanţi. În cazul în care nu se atinge numărul minim de participanţi, excursia se anulează şi banii se returnează. Unele excursii au un număr limitat de participanţi. Dacă în unele cazuri, pentru o anumită excursie sunt rezervări care acoperă numărul minim de pasageri, grupurile de pasageri de diferite naţionalităţi şi/sau limbi vor trebui să călătorească împreună în acelaşi autocar. - Preţul include transportul, vizitele la situri şi/sau muzee, masa şi băuturile conform descrierii primite pentru fiecare excursie. - M SC Cruises nu îşi asumă responsabilitatea pentru nicio modif icare a programului datorată sărbătorilor locale, zilelor în care obiectele turistice sunt închise şi/sau oricăror altor evenimente locale care afectează integral sau parţial itinerarul iniţial. Programul excursiei şi orele de plecare şi întoarcere vor fi confirmate la bord, în timpul croazierei. - Cu excepţia cazului în care se specifică altfel, excursiile de la ţărm se vor efectua cu autocarul. - P asagerii sunt rugaţi să poar te îmbrăcăminte adecvată pentru vizitele efectuate la siturile religioase (cu genunchii şi umerii acoperiţi, fără bluze decoltate). - E xcursiile care includ vizite la situri arheologice, drumuri sau plimbări lungi pe jos nu sunt recomandate pasager ilor cu dizabilit ăţi sau cu dificultăţi de deplasare. Pasagerii pot solicita organizarea unor excursii private dacă acestea sunt disponibile. Înainte de a efectua rezervarea, este recomandat să verificaţi fezabilitatea excursiilor. - Pentru excursiile pe plajă, vă rugăm să aveţi la dumneavoastră prosoape şi costume de baie. - În unele situri arheologice, muzee şi puncte de interes se aplică taxe suplimentare pentru utilizarea camerelor video şi a aparatelor de fotografiat. Aceste tarife suplimentare nu sunt incluse în preţul excursiei; detalii suplimentare vor fi oferite la bord. Toţi oaspeţii MSC Yacht Club (de la bordul navelor MSC Divina, MSC Splendida şi MSC Fantasia) pot, contactând recepţionerul, să se bucure de excursii personalizate la ţărm în limuzină cu şofer, pot închiria maşini sau microbuz (rezervările, disponibilitatea şi preţurile sunt disponibile la cerere).
118
CAZAREA PRE ŞI POST CROAZIERĂ În cazul în care cererea depăşeşte numărul de camere disponibile la hotelul prezentat în materialele publicitare, MSC Cruises îşi rezervă dreptul de a le oferi oaspeţilor cazare într-un alt hotel din aceeaşi categorie.
Adulţi (18 ani şi peste): 6 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii
SERVICIUL DE INTERNET FĂRĂ FIR “HOTSPOT”
MSC Cruises nu recomandă oferirea unor bacşişuri anumitor membri din echipa noastră.
MU OP LI
TAXA DE SERVICII Taxa pentru servicii hoteliere În timpul croazierei, veţi întâlni membrii ai personalului pe navă care vă oferă servicii excelente. Aceste servicii sunt efectuate de către personalul şi echipajul de la bord care muncesc din greu în spatele scenei pentru a ne asigura că vă bucuraţi de fiecare moment petrecut la bordul navei. Pentru confortul dumneavoastră, MSC Cruises va adăuga automat o taxă pentru servicii hoteliere în contul dumneavoastră deschis la bordul navei, în funcţie de itinerariul ales şi de numărul de zile în care vă sunt oferite aceste servicii. Taxa pentru ser vicii hoteliere este folosită pentru a ne asigura că menţinem cele mai înalte standarde de calitate a serviciilor oferite clienţilor noştri. Sumele zilnice prezentate mai jos au fost calculate având în vedere acest lucru şi nu pot fi modificate. Totuși, în cazul în care doriţi să eliminaţi una din taxele zilnice pentru servicii hoteliere, în cazul în care nu sunteţi mulţumiţi de serviciile primite, puteţi face acest lucru contactând Directorul pentru relaţii cu clienţii de la bordul navei. - Croaziere pe Mediterană, în Europa de Nord, în Abu Dhabi şi în Emirate: • Croaziere de 9 zile / 8 nopţi sau mai puţin Adulţi (18 ani şi peste): 7 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3,5 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Croaziere de 10 zile / 9 nopţi sau mai mult Adulţi (18 ani şi peste): 6 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere către/din Abu Dhabi şi Emirate Adulţi (18 ani şi peste): 6 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii - Croaziere în Africa de Sud: • Croaziere în Africa de Sud Adulţi (18 ani şi peste): 6 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 3 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere din Africa de Sud (spre nord) Adulţi (18 ani şi peste): 6 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 3 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere către Africa de Sud (spre sud) Adulţi (18 ani şi peste): 6 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii - Croaziere în America de Sud: • Croaziere în America de Sud Adulţi (18 ani şi peste): 9 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 4,5 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere din America de Sud (spre est) Adulţi (18 ani şi peste): 9 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 4,5 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere către America de Sud (spre vest) Adulţi (18 ani şi peste): 6 Euro pe noapte Copii (14 ani şi peste): 3 Euro pe noapte Copii (sub 14 ani): Nu se aplică o taxă de servicii - Croaziere în Caraibe şi în America de Nord: • Croaziere în Caraibe şi în America de Nord: Adulţi (18 ani şi peste): 12 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 6 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • M arile croaziere din Caraibe şi/sau America de Nord (spre Est) Adulţi (18 ani şi peste): 12 $ SUA pe noapte Copii (3 ani şi peste): 6 $ SUA pe noapte Copii (sub 3 ani): Nu se aplică o taxă de servicii • Marile croaziere spre Caraibe şi/sau America de Nord (spre Vest)
Taxa pentru serviciile de bar O taxă pentru serviciile de bar de 15% din valoarea produsului este adăugată automat la fiecare cumpărare de la bar sau de la restaurant. Bacşişul La bord nu este nevoie să oferiţi bacşişuri. ALTE SERVICII Următoarele servicii sunt facturate ca servicii suplimentare: fotograf, cazinou, jocuri video, cinema 4D (MSC Divina, MSC Splendida, MSC Fantasia şi MSC Magnifica) şi simulatorul F1 (numai pe navele MSC Divina, MSC Splendida şi MSC Fantasia), simulatorul de golf (numai pe MSC Sinfonia), bowling (numai pe MSC Splendida şi MSC Magnifica), staţiile internet, serviciile de coafură/frizerie, bărbier, salonul de înfrumuseţare, baia turcească, serviciile de saună şi masaj, serviciile de spălare şi călcare. Pe MSC Musica este disponibil un teren pe care vă puteţi antrena pentru golf. Terenul de minigolf este disponibil în mod gratuit la bordul navelor MSC Poesia, MSC Orchestra, MSC Musica, MSC Sinfonia, MSC Opera, MSC Lirica şi MSC Armonia. Oficiu poştal: poşta poate fi depusă la biroul de informaţii de la bordul navei care vă va pune la dispoziţie timbrele necesare (acestea se eliberează contra cost), iar corespondenţa va fi înmânată autorităţilor locale pentru a fi expediată. Serviciile de telefonie, fax şi e-mail sunt disponibile la tarifele afişate la bord. Numerele de telefon la care puteţi contacta navele folosind liniile terestre se găsesc la pagina xxx. GALERIA ŞI MAGAZINUL FOTO Fotografii Pe întreaga durată a croazierei la bordul navei este disponibil un serviciu foto. Fotogr af i profesioniş ti vor captur a momentele petrecute în croazieră, atât la bordul navelor cât şi pe ţărm, vor înregistra momentele aniversare şi alte momente speciale. Le puteţi vedea realizările în Galeria foto de la bord. Şeful departamentului foto este întotdeauna la dispoziţia dumneavoastră pentru a discuta orice solicitări specifice. Portrete De asemenea, fotografii noştri pot realiza portrete pentru dumneavoastră şi pentru familia sau prietenii dumneavoastră utilizând o gamă largă de decoruri din studio sau folosind elemente de compoziţie din punctele impor tante ale navei, de exemplu scara mare. Nu trebuie să vă faceţi rezervare. Toate portretele vor fi afişate în Galeria foto şi le puteţi achiziţiona pe durata croazierei. Serviciul Video Dvd O echipă dedicată de cameramani talentaţi se află la bord pentru a filma evenimentele speciale care se petrec în timpul croazierei. De asemenea, aceştia însoţesc oaspeţii în excursii, capturând pe peliculă momente memorabile. La sfârşitul fiecărei croaziere, echipa produce o înregistrare video specială a croazierei dumneavoastră pe DVD, care poate fi cumpărat de la Galeria foto. Produse comercializate O gamă largă de produse care satisfac cererea dumneavoastră de produse fotografice şi video pot fi cumpărate din Galeria foto. Filme, baterii şi o gamă largă de camere digitale şi camere video la preţuri fără taxe. Echipa noastră foto vă stă la dispoziţie pentru a vă oferi sfaturi, pentru a răspunde la întrebările dumneavoastră şi pentru a vă ajuta să selectaţi echipamentele în funcţie de nevoile şi bugetul dumneavoastră.
DI
SP
FA MA PO OR AR
SI ME
Dacă sunteţi un utilizator avid de internet, puteţi continua să navigaţi pe net în timpul croazierei conectându-vă la internet de la laptop sau PDA. Conectaţi-vă la reţeaua navei, disponibilă printr-o conexiune fără fir în toate spaţiile comune ale navei sau în cabina dumneavoastră, folosind cablul dispon i b il d e la b i r o u l d e i nfo r m a ţ ii ş i u r m a ţ i instrucţiunile de pe pagina de start pentru a vă înregistra. Pentru a accesa ser viciul HOTSPOT, selectaţi suma dorită care va fi creditată direct în contul dumneavoastră de la bordul navei. De asemenea, puteţi închiria un laptop de la biroul de informaţii. (NUMAI PE MSC SPL ŞI MSC FA) Informaţiile detaliate şi ofer tele disponibile sunt afişate în programul zilnic. PUNCTUL DE INTERNET SP FA ME
Servicii internet la un clic distanţă. În biblioteca electronică, puteţi utiliza programul de navigare ca şi când aţi fi acasă. Urmaţi instrucţiunile de pe pagina de start pentru a vă înregistra şi selectaţi creditul dorit. Suma selectată va fi debitată direct din contul deschis la bord. INTERNET C@FÉ MA PO OR MU OP LI
AR
SI
Cu cardul de croazieră puteţi accesa internetul. La Internet Café puteţi fi conectat cu lumea întreagă folosind programul de navigare, ca şi acasă. Tarifele pentru acest serviciu sunt afişate la bord. TENSIUNE La bord alimentarea cu curent electric se face la o tensiune de 110/220 V. Pasagerii pot cere adaptoare pentru priză de la biroul de informaţii. Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că la bord nu este permisă utilizarea aparatelor de încălzire (fierbătoare, aparat pentru încălzirea biberoanelor, perne electrice, etc.). BUNURI DE VALOARE Toate cabinele sunt prevăzute cu seifuri (cu excepţia MSC Melody, unde pentru unele cabine seiful se găseşte la recepţia navei). Compania nu îşi asumă nicio răspundere pentru nicio pierdere sau furt de bani sau de bunuri de valoare, stocate în cabină, în bagaje sau care au fost lăsate nesupravegheate. NUNŢI şi CEREMONII Cu MSC Cruises puteţi trăi un adevărat vis romantic de neuitat. Contactaţi MSC Wedding Planner (Organizatorul de nunţi) prin agentul dumneavoastră de călătorii sau direct de la recepţia navei pentru a organiza o ceremonie simbolică la bord, pentru celebrarea căsătoriei dumneavoastră, reînnoirea jurămintelor sau pentru a vă declara dragostea. VALUTA LA BORD Atât pentru croazierele din marea Mediterană, Nordul Europei, Abu Dhabi şi Emirate, cât şi pentru croazierele transatlantice cu plecare din/spre Abu Dhabi şi Emirate, valuta folosită la bord este Euro (€). Atât pentru croazierele în Caraibe, America de Nord, America de Sud şi Africa de Sud, cât şi pentru croazierele transatlantice către Europa, valuta folosită la bordul navelor este Dolarul american ($).
MSC CRUISES ŞI UNICEF Din 13 iulie 2009, MSC Cruises susţine un program inovator al UNICEF de combatere a sărăciei şi a inegalităţii prin susţinerea copiilor dezavantajaţi din Rio de Janeiro şi São Paolo pentru a beneficia de o educaţie de calitate. Oaspeţii sunt invitaţi să “vină la bord pentru a ajuta copiii” şi să ofere mici donaţii, chiar şi de numai 1,00 € (sau 1,50 $), care vor fi adăugate în factură la sfârşitul croazierei. Această mică donaţie, disponibilă pe toate navele din flota MSC Cruises, este bineînţeles opţională. Pasagerii pot hotărî dacă doresc să doneze mai mult, sau mai puţin, sau să anuleze donaţia, comunicând decizia lor biroului de contabilitate înainte de ora 22:00 în ultima zi a croazierei. Acest birou este la dispoziţia oaspeţilor noştri pentru orice informaţii suplimentare. În cazul în care nu faceţi nicio cerere de modificare a sumei, suma de 1,00 € (sau 1,50 $) va fi debitată automat din contul dumneavoastră. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să citiţi broşura informativă din fiecare cabină sau să vizitaţi www.msc-unicef.org.
NUMERE DE TELEFON MSC DIVINA Cod de apelare:
TBD
prin telefon:
TBD/ TBD
prin fax:
TBD/ TBD
MSC MAGNIFICA Cod de apelare:
00870
prin telefon::
765046693 / 765046690
prin fax:
765046695 / 765046692
MSC SPLENDIDA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
764911645 / 764911646 / 764911642
prin fax:
764911647 / 764911644
MSC FANTASIA
ANIMALE La bordul navei nu sunt permise animalele, cu excepţia câinilor însoţitori ai persoanelor cu dizabilităţi. Aducerea unui câine însoţitor la bord trebuie, în orice caz, aprobată de companie şi pasagerul trebuie să ceară acest lucru la rezervarea croazierei.
Cod de apelare:
00870
prin telefon:
764878834 / 764878835 / 764878837
prin fax:
764878836 / 764878839
Cod de apelare:
00870
DEŞEURILE Le cerem oaspeţilor noştri să nu arunce nimic în mare şi să colaboreze cu noi pentru protejarea mării, vieţii marine şi a ecosistemului.
prin telefon:
764837232 / 764837235
prin fax::
764837234 / 764837237
VIZITATORI Pentru asigurarea securităţii, nu este permis accesul vizitatorilor la bordul navei. PARCAREA O parcare organizată de MSC Crociere este disponibilă în majoritatea porturilor de îmbarcare. Serviciu contra cost. Vă recomandăm să faceţi rezervare telefonic. Vă rugăm să ţineţi legătura cu agentul de călătorie sau să vizitaţi site-ul nostru web www.msccruises.com pentru informaţii detaliate şi preţuri. NUMĂR DE URGENŢĂ XXX
MSC POESIA
MSC ORCHESTRA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
761120770 / 761120775
prin fax:
761120774 / 761120778
MSC MUSICA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
764614351 / 764614354
prin fax:
764614356 / 764614352
MSC OPERA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
335762710 / 335762720
prin fax:
335762711 / 335762721
MSC LIRICA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
335604210 / 335604220
prin fax:
335604211 / 335604221
MSC SINFONIA
Textul complet al condiţiilor de transport este disponibil pe site-ul nostru web: www.msccruises.com. Orarul itinerariului inclus în broşura anuală este valabil de la data tipăririi broşurii XXXXXXX. Itinerariile şi alte informaţii se pot modifica pe parcursul anului: informaţiile actualizate sunt întotdeauna disponibile la adresa www.msccruises.com
Cod de apelare:
00870
prin telefon:
335671611 / 335671621
prin fax:
335671614 / 335671623
MSC ARMONIA Cod de apelare:
00870
prin telefon:
335728110 / 335728120
prin fax:
335728113
MSC MELODY Cod de apelare:
00870
prin telefon:
335315710 / 635315710
prin fax:
335315712 / 635315713
INFORMAŢII UTILE
te carduri uşor de utilizat sunt o metodă comodă de a oferi senzaţia de independenţă adolescenţilor. În funcţie de cardul selectat, veţi primi un bonus de 5,00 € (pentru cardul de 30 €) sau de 10,00 € (pentru cardul de 50,00 €). Pentru a cumpăra cardul pentru adolescenţi Teen Card, completaţi formularul primit la check-in şi înmânaţi-l recepţionerului din foaier. Puteţi cere formulare suplimentare de la Biroul de informaţii. Cardul va fi trimis direct în cabina dumneavoastră. Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că sumele din cardul Teen Card nu se rambursează, deci creditul rămas pe card la terminarea croazierei nu va fi rambursat.
119
CONDIŢII DE REZERVARE
Toate croazierele prezentate în această broşură sunt puse în vânzare de MSC Crociere S.A., denumită în continuare „compania”. În aceste condiţii (conform definiţiei de mai jos) următoarele expresii au semnificaţiile definite în prezentul document: „rezervare” se referă la etapele parcurse de pasager pentru a încheia un contract cu compania. „condiţii de rezervare” înseamnă termenele şi condiţiile, precum şi informaţiile incluse în respectiva broşură a companiei şi/sau alte informaţii care vor reprezenta condiţiile exprese din contractul dumneavoastră cu compania. „transportator” înseamnă entitatea care şi-a asumat obligaţia de a transporta şi efectua transportul pasagerilor dintr-un loc în altul conform celor indicate pe biletul de croazieră, pe biletul de avion sau pe biletul emis pentru transportul pe uscat şi pe care apare ca „transpor tator”. Denumirea de transportator include proprietarul şi/sau navlositorul şi/sau operatorul şi/sau angajaţii acestora şi/sau agenţii oricărui prestator de servicii de transport „condiţii de transport” înseamnă orice termene şi condiţii de transport ale transportatorului, care oferă transport de orice natură, inclusiv terestru, maritim şi aerian. Condiţiile de transport pot face referire la prevederile legale din ţara transportatorului şi/sau la convenţiile internaţionale care pot limita sau exclude responsabilitatea transportatorului. Copii după Condiţiile de transpor t ale oricărui transportator sunt disponibile la cererea pasagerilor. „contract” înseamnă contractul încheiat între companie şi pasager referitor la croaziera sau pachetul în cauză, dovada fiind emiterea facturii de confirmare pe care compania sau agentul său de vânzări o transmite pasagerului. „croazieră” înseamnă croazieră, aşa cum este descrisă în broşura corespunzătoare a companiei sau în alte documente produse pentru companie sau în numele acesteia. „compania” înseamnă MSC Crociere S.A., cu sediul social la adresa Avenue Eugène Pittard nr. 40, CH-1206 Geneva, Elveţia care organizează croazierele şi/sau pachetele şi le vinde sau le oferă spre vânzare, direct sau prin intermediul unui agent de vânzări „pasager” înseamnă fiecare persoană înscrisă în confirmarea rezervării, pe factură şi/sau pe un bilet emis de către companie „pachet” înseamnă croaziera, şi zborul(zborurile) şi/sau orice rezervări făcute pentru cazarea înainte de plecarea în croazieră sau după revenirea din croazieră. Acestea nu includ excursiile la ţărm sau serviciile de navetă care nu fac parte din preţul pachetului inclusiv. „agent de vânzări” înseamnă persoana care vinde sau oferă spre vânzare croaziera sau pachetul oferit de către companie, sau în numele companiei „excursie pe ţărm” înseamnă orice excursie sau activitate la ţărm care nu este inclusă în preţul all-inclusive al croazierei şi este oferit spre vânzare de către companie la bordul navelor sale. „forţă majoră” înseamnă orice eveniment neaşteptat şi neprevăzut care nu se află sub controlul companiei incluzând cazuri fortuite (precum, inundaţii, cutremure, fur tuni, uragane sau alte dezastre naturale), războaie, invazii, atacuri inamice, ostilităţi (indiferent dacă este declarată stare de război), război civil, rebeliune, revoluţie, insurecţie, putere militară sau putere uzurpată sau confiscarea puterii, activităţi teroriste, rebeliuni, acte publice de violenţă, dispute industriale, dezastre naturale şi nucleare, incendii, epidemii, riscuri pentru sănătate, naţionalizare, sancţiuni guvernamentale, blocaje, embargo, dispute de muncă, greve, blocarea sau întreruperea sau defectarea serviciilor de electricitate sau de telefonie şi/sau orice probleme tehnice neprevăzute de transport inclusiv modificările datorate reprogramării sau
120
anulării sau modificării zborurilor, aeroporturilor sau porturilor închise sau aglomerate. 1. PROCEDURA DE REZERVARE ŞI DEPUNERE A BANILOR 1.1 Pentru a efectua o rezervare, pasagerul trebuie să contacteze compania sau un agent sau reprezentant autorizat al companiei. 1.2 P rin rezervarea unei croaziere sau a unui pachet, per soana care efec tuea ză rezer varea confirmă, este de acord şi acceptă că toate persoanele înscrise în momentul rezer vării şi pe factură îşi exprimă acordul privind respectarea condiţiilor de rezervare şi că are autoritatea de a accepta aceste condiţii de rezervare în numele tuturor persoanelor înscrise în cererea de rezervare şi pe factură. 1.3 O depunere nerambursabilă în valoare de (…) de persoană (pentru croazierele europene) şi de (…) de persoană (în afara Europei) este scadentă şi trebuie plătită de pasager la momentul efectuării rezervării. 1.4 Rezervarea va fi finalizată şi contractul va intra în vigoare numai după ce compania acceptă rezervarea prin trimiterea unei facturi de confirmare pasagerului sau agentului de vânzări al pasagerului. 2. CONTRACTUL 2.1 Fiecare croazieră este oferită în limita locurilor disponibile la momentul rezervării. Nu se va încheia niciun contract înainte de efectuarea depunerii sau a plăţii integrale şi de primirea facturii de confirmare de către pasager. 2.2 P lata integrală se va face cu cel puţin … zile înainte de plecare. 2.3 Dacă cererea de rezervare a fost făcută cu … zile înainte de plecare, atunci la momentul rezervării se va face plata integrală. 2.4 Dacă un pasager nu reuşeşte să plătească diferenţa cu … zile înainte de plecare, compania are dreptul să anuleze rezervarea fără preaviz şi să perceapă taxe de anulare, în conformitate cu paragraful 9 de mai jos, indiferent dacă croaziera este revândută sau nu. 3. PREŢURILE ŞI GARANTAREA ACESTORA 3.1 Preţul contractual nu va fi modificat cu 20 de zile înainte de plecare sau după ce compania a primit integral suma datorată. 3.2 C ompania îşi rezervă dreptul de a modifica preţul contractual în orice moment anterior celor prevăzute la punctul 3.1 de mai sus pentru a permite variaţii pentru: a) Costurile cu transportul aerian; b) Costurile cu combustibilul folosit pentru propulsia navei; c) Impozite, taxe sau sume taxabile pentru diferite servicii precum taxele de îmbarcare sau de debarcare în porturi sau aeroporturi. Diferenţele pot fi pozitive sau negative. Pentru paragraful a) orice diferenţă în preţul pachetului va fi egală cu suma suplimentară facturată de compania aer iană. Pentr u par agr aful b) Or ice diferenţă în preţul pachetului va fi egală cu 0,33% din preţul croazierei, pentru fiecare dolar suplimentar din preţul combus tibilului pe bar il (indicele NYMEX). Pentru paragraful c) Orice diferenţă în preţul pachetului va fi egală cu suma totală a taxelor. 3.3 În cazul în care creşterea depăşeşte 10% din preţul total al contractului, pasagerul va avea dreptul să anuleze contractul rambursându-i-se integral preţul contractului. Această rambursare nu include primele de asigurare plătite care sunt în acest caz nerambursabile.
3..4 Pentru a-şi exercita dreptul la anulare, pasagerul trebuie să notifice compania în scris în termen de … zile de la primirea notificării de creştere a preţului. 4. ASIGURAREA 4.1 C ompania recomandă ca fiecare pasager să încheie o poliţă de asigurare care să îl protejeze suficient din momentul în care vacanţa a fost conf ir mată ca f iind rezer vată până la sfâr şitul croazierei confirm specificaţiilor de la paginile … sau o poliţă echivalentă. 5. PAŞAPORTUL ŞI VIZELE 5.1 Pasagerii trebuie să deţină un paşaport valabil pe întreaga durată a croazierei, iar data expirării trebuie să fie peste minimum 6 luni după data revenirii din călătorie. Anumite ţări insistă asupra deţinerii unor paşapoarte care pot fi citite automat şi cu fotografii digitale, în special Rusia şi SUA. 5.2 C ompania nu răspunde de obţinerea vizelor pentru niciun pasager; aceasta fiind responsabilitatea fiecărui pasager în parte. 6. ASPECTE LEGATE DE SĂNĂTATE ŞI CAPACITATEA DE A CĂLĂTORI 6.1 Toţi pasagerii declară pe proprie răspundere că pot călători pe mare şi cu avionul şi că starea sau comportamentul lor nu vor afecta siguranţa sau confortul navelor, aeronavei şi al celorlalţi pasageri. 6.2 C ompania are dreptul să ceară pasagerului obţinerea unor certificate medicale care să ateste capacitatea de călătorie a pasagerului. 6.3 O rice pasager cu o afecţiune care îi poate influenţa capacitatea de a călători, ţinând cont de itinerariul vasului, trebuie să prezinte un certificat medical înainte de a efectua o rezervare. 6.4 Femeilor însărcinate li se recomandă să solicite asistenţă medicală înainte de a călători, indiferent de momentul sarcinii. 6.5 Compania şi/sau transportatorul nu are la bordul niciunei nave de croazieră echipamente şi resurse medicale adecvate pentru naşteri. Compa nia nu poate acce pt a o r e ze r v a r e s au transportul oricărui pasagere a cărei sarcină depăşeş te 24 de săpt ămâni până la sfâr şitul croazierei. 6.6 Compania îşi rezervă în mod expres dreptul de a respinge drepturile de îmbarcare ale oricăror femei care par să fie într-un stadiu avansat al sarcinii şi nu are nicio r ăspundere faţ ă de un asemenea refuz. 6.7 Pasagerele care vor depăşi cea de a 23-a săptămână de sarcină la sfârşitul croazierei trebuie să obţină un certificat medical de la medic care să confirme capacitatea acestora de a călătorii la bordul navei având în vedere itinerariul specific. 6.8 În cazul unei rezervări efectuate de o femeie care nu a ştiut în momentul efectuării rezervării şi care nu ar fi putut şti în mod rezonabil în momentul rezervării că este însărcinată, compania va rambursa integral suma achitată de un astfel de pasager pentru anularea rezervării atâta timp cât o asemenea anulare a fost efectuată imediat ce respectiva pasageră a devenit conştientă de condiţia sa. 6.9 Pentru asigurarea siguranţei şi confortului tuturor pasagerilor cu dizabilităţi, cu probleme de sănătate, care au o mobilitate redusă sau sunt imobilizaţi, este important ca pasagerul sau orice altă persoană care face rezervarea sau în rezervarea din care fac par te, să ofere infor maţii complete la momentul rezervării sau la cumpărarea în avans a biletului, specif icând nevoile speciale pentru cazare, amplasare sau serviciile necesare sau necesitatea de a aduce echipamente
medicale, cu condiţia ca această nevoie să fie cunoscută la momentul respectiv pentru a ne asigura că pasagerul poate fi transportat în siguranţă şi/sau în mod convenabil şi/sau într-o manieră onorabilă. Pasagerii care cer o cabină pentru pasagerii cu dizabilităţi trebuie să rezerve în mod expres o astfel de cabină.
completa chestionarul poate conduce la refuzul îmbarcării.
6.10 Pasagerii cu o dizabilitate fizică sau mentală care necesită tratament sau asistenţă specială (inclusiv persoanele af late în scaune cu rotile) trebuie ca înainte de efectuarea rezervării să anunţe compania în scris, înainte de a face rezervarea, despre natura acestei dizabilităţi, despre orice aparat medical pe care intenţionează să îl ia la bord şi/sau despre orice asistenţă medicală specială sau de altă natură de care ar putea avea nevoie. De asemenea, este posibil ca pasagerii să necesite un însoţitor de călătorie capabil să le acorde asistenţă.
6.18 Pasagerilor li se reaminteşte că anumite alimente pot cauza reacţii alergice persoanelor cu intoleranţă la anumite ingrediente. Dacă pasagerul ştie că are o alergie sau nu suportă anumite alimente, trebuie să comunice acest fapt şefului de sală de îndată ce este posibil după sosirea la bordul navei.
6.11 Orice pasager aflat într-un scaun cu rotile trebuie să deţină propriul său scaun cu rotile pliabil, de dimensiuni standard şi trebuie să fie însoţit de o persoană capabilă şi în măsură să le ofere asistenţă. 6.12 Compania îşi rezervă dreptul de a refuza călătoria oricărui pasager care nu a înştiinţat în mod corespunzător compania cu privire la asemenea dizabilităţi sau la necesitatea acordării de asistenţă sau care în opinia companiei şi/sau a transportatorului nu este capabil să călătorească sau a cărui stare de sănătate poate constitui un pericol pentru el însuşi sau pentru alte persoane aflate în croazieră. 6.13 Este posibil ca pasagerii infirmi sau pasagerii în scaun cu rotile sau cu o mobilitate redusă să nu se poată deplasa pe uscat în porturile în care navele nu acostează bord la bord. O listă cu aceste porturi este disponibilă la cerere. 6.14 Dacă transportatorul, căpitanul navei sau medicul de pe navă consideră din orice motiv că un pasager nu este apt de călătorie, poate periclita siguranţa sau este susceptibil de a i se refuza permisiunea de a acosta în vreun por t sau poate determina transportatorul să îşi asume răspunderea pentru întreţinere, asistenţă sau repatriere, căpitanul navei are dreptul de a refuza îmbarcarea pasagerului în orice port, debarcarea acestuia în orice port sau transferul pasagerului într-o altă dană sau cabină. Medicul de la bordul navei va avea dreptul de a administra primul ajutor şi orice medicament, terapie sau alt tratament medical şi/ sau de a admite şi/sau de a interna pasagerul în spitalul navei sau într-o facilitate similară, dacă o astfel de măsură este considerată necesară de către medic şi este susţinută de autoritatea căpitanului navei. Refuzul pasagerului de a coopera cu privire la un asemenea tratament poate conduce la debarcarea pasagerului în orice port, dacă este nevoie prin intervenţia forţelor de poliţie locale sau a altor autorităţi competente, şi nici compania, nici transportatorul nu răspund de nicio pierdere, cheltuială sau compensare faţă de pasager. 6.15 În cazul în care unui pasager i s-a refuzat îmbarcarea ca urmare a capacităţii acestuia de a călători, compania sau transportatorul nu are nicio răspundere faţă de pasager. 6.16 Compania şi/sau transportatorul şi/sau autorităţile medicale din orice por t au dreptul de a folosi un chestionar medical public în nume propriu. Pasagerul trebuie să furnizeze informaţii precise cu privire la simptomele oricărei afecţiuni, inclusiv, dar fără a se limita la afecţiunile gastrointestinale şi H1N1. Transportatorul poate refuza îmbarcarea oricărui pasager despre care consideră, la latitudinea sa, că prezintă simptome ale unei afecţiuni, inclusiv de natură virală sau bacteriană, dar fără a se limita la norovirus şi H1N1. Refuzul unui pasager de a
6.17 În cazul în care pasagerii se îmbolnăvesc la bordul navei de croazieră de o afecţiune virală sau bacteriană, medicul navei le poate solicita să rămână în cabină din motive de siguranţă.
6.19 V ă recomandăm să cereţi sfatul medicului înainte de a face rezervări pentru copiii de până la 12 luni. 7. ASISTENŢA MEDICALĂ 7.1 Pasagerii trebuie să încheie o asigurare medicală de călătorie care să acopere cheltuielile şi costurile cu tratamentul medical şi de repatriere. 7.2 În conformitate cu cerinţele statului sub pavilionul căruia călătoresc, la bordul navei se găseşte un medic şi un centru medical echipat numai pentru acordarea primului ajutor şi asistenţă în cazul apariţiei unor probleme minore de sănătate. Prin prezentul, pasagerul înţelege şi acceptă la momentul rezervării că centrul medical nu este echipat ca un spital de pe uscat şi că medicul nu este un medic specialist. Nici compania, nici transportatorul, nici medicul nu îşi asumă răspunderea faţă de un pasager ca urmare a incapacităţii de a trata o afecţiune medicală a acestuia. 7.3 Pasagerul acceptă că atâta timp cât există un doctor calificat la bordul navei, este obligaţia şi responsabilitatea pasagerului de a solicita asistenţă medicală pe durata croazierei, dacă este necesar şi că pasagerul va fi responsabil pentru plata serviciilor medicale primite la bordul navei. 7.4 În cazul unei îmbolnăviri sau a unui accident, compania, transportatorul şi/sau căpitanul navei pot decide debarcarea la ţărm a pasagerilor pentru asigurarea unui tratament medical. Nici transportatorul, nici compania nu îşi asumă răspunderea şi nu acceptă nicio responsabilitate pentru calitatea resurselor medicale sau a tratamentelor disponibile, din niciun port de escală sau din locul în care pasagerul este debarcat. Resursele şi standardele medicale diferă de la un port la altul. Nici compania, nici transportatorul nu oferă nicio reprezentare sau garanţie cu privire la calitatea tratamentului medical de la ţărm. 7.5 O pinia profesională a medicului cu privire la capacitatea pasagerului de a urca la bordul navei sau de a continua croaziera este finală şi obligatorie pentru pasager. 8. M ODIFICAREA REZERVĂRII LA CEREREA PASAGERULUI 8.1 Cu excepţia celor prevăzute în clauza 8.2 referitor la cererile de schimbare a numelui, alte modificări ale rezervărilor pot fi cerute după ce factura de confirmare a fost emisă, însă numai cu până la … zile înainte de plecare, aplicându-se o taxă administrativă minimă de … de persoană şi de modificare. Orice costuri suplimentare inclusiv taxele de anulare şi/sau creşterea preţurilor datorită companiilor aeriene sau a altor transportatori se vor face în mod exclusiv pe cheltuiala pasagerului. 8.2 Modificarea numelui pe care este făcută rezervarea poate fi cerută cu până la …… înainte de plecare, şi se poate face cu plata unei taxe administrative de minimum … de persoană. Cererile de schimbare a numelui făcute cu … înainte de plecare vor fi considerate anulări ale rezervării. Cererile de schimbare a numelui nu sunt întot-
deauna permise de transportatorii aerieni şi de alţi transportatori, indiferent când acestea au fost făcute. Major itatea liniilor aer iene şi a altor transportatori tratează schimbările de nume ca anulări şi facturează în consecinţă. Orice costuri suplimentare inclusiv taxele de anulare şi/sau creşterea preţurilor datorită companiilor aeriene sau a altor transportatori se vor face în mod exclusiv pe cheltuiala pasagerului. 8.3 Compania va face tot ce este posibil pentru a îndeplini cererile pasagerilor pentru schimbarea regimului de zbor. În niciun caz compania nu va fi responsabilă pentru cererile de schimbare a curselor aeriene care nu pot fi satisfăcute. 8.4 Cererile de modificare a rezervării primite cu mai puţin de ... de zile înainte de plecare vor fi tratate drept anulări şi se vor aplica tarifele de anulare menţionate la paragraful 9 de mai jos. 8.5 În cazul în care cererile cerute de pasager presupun tipărirea unor noi bilete de croazieră, pe lângă taxa menţionată mai sus va fi aplicată o taxă suplimentară de 25 € pe cabină pentru a acoperi costurile suplimentare. 9. ANULĂRI EFECTUATE DE CĂTRE PASAGER 9.1 Anularea rezervării trebuie să fie făcută în scris (prin scrisoare înregistrată, email sau fax) către companie sau prin intermediul agentului de călătorie al pasagerului. Toate biletele emise şi factura de confirmare trebuie returnate împreună cu notificarea de anulare. 9.2 Pentru a acoperi pierderile estimate produse în urma unei anulări, compania va percepe taxe de anulare respectând următoarele proporţii: u mai mult de ... zile înainte de plecare – pierdeC rea avansului cu ... - .... zile înainte de plecare – …%* cu 45 - 16 zile înainte de plecare – …%* cu 15 - 11 zile înainte de plecare – …%* cu 10 - 2 zile înainte de plecare – …%* Cu 1 zi înainte de plecare – …%* * sau pierderea avansului, care dintre acestea este mai mare. 9.3 E ste posibil ca pasagerul să ceară despăgubiri pentru aceste cheltuieli de anulare de la asiguratorul său, în conformitate cu orice deduceri aplicabile. Este responsabilitatea pasagerului de a depune o astfel de cerere în conformitate cu termenii poliţei sale de asigurare. 10. M ODIFICAREA REZERVĂRII DE CĂTRE COMPANIE 10.1 Compania realizează planificarea croazierei cu multe luni în avans. Uneori poate fi necesar să le modificăm, iar Compania îşi rezervă în mod expres dreptul de a modifica planificarea croazierei sau a pachetului, în cazul în care aceste modificări sunt necesare sau recomandate din motive operaţionale, comerciale sau de securitate. 10.2 În cazul producerii unor modificări semnificative ale condiţiilor impor tante ale contractului, compania va informa în scris pasagerul sau agenţia de turism a acestuia de îndată ce acest lucru este posibil în mod rezonabil. Pasagerului i se va oferi posibilitatea de a opta pentru: a) acceptarea modificării; sau b) r ezervarea unei alte croaziere din broşură la o calitate echivalentă sau superioară, în măsura disponibilităţilor; sau c) r ezervarea unei alte croaziere din broşură la o calitate inferioară, în măsura disponibilităţilor, cu o rambursare a diferenţei de preţ; sau d) anularea şi rambursarea integrală a sumelor achitate.
CONDIŢII DE REZERVARE
ACEŞTIA SUNT TERMENII ŞI CONDIŢIILE CARE SE APLICĂ CROAZIEREI DUMNEAVOASTRĂ. VĂ RUGĂM SĂ ÎI CITIŢI CU ATENŢIE ÎNTRUCÂT VA TREBUI SĂ ÎI RESPECTAŢI.
121
CONDIŢII DE REZERVARE 10.3 Pasagerul trebuie să înştiinţeze compania cu privire la decizia sa în scris sau prin intermediul agenţiei de turism în termen de ... zile de la primirea notificării de modificare. 11. ANULĂRI EFECTUATE DE CĂTRE COMPANIE 11.1 Compania îşi rezervă dreptul de a anula orice croazieră în orice moment prin trimiterea unei notificări scrise pasagerului. 11.2 Dacă anularea se face în caz de forţă majoră şi/sau se datorează vreunei împrejurări neobişnuite sau imposibil de prevăzut, dincolo de controlul companiei, ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi evitate de către companie deşi aceasta a acordat toată atenţia cuvenită, compania va oferi pasagerului posibilitatea de a opta pentru: a) p rimirea unei rambursări integrale a sumelor achitate; sau b) r ezervarea unei alte croaziere din broşură la o calitate echivalentă sau superioară, fără costuri suplimentare, în măsura disponibilităţilor; sau c) r ezervarea unei alte croaziere din această broş u r ă l a o c a l i t a t e i nfe r i o a r ă , î n m ă s u r a disponibilităţilor, cu o rambursare a diferenţei de preţ. 11.3 Dacă anularea se face din alte motive decât cele indicate în clauza 11.2, compania va oferi pasagerului aceleaşi opţiuni ca şi cele prezentate în clauza 11.2 şi în plus o compensare, dacă este cazul, de … de pasager pe noapte pe toată durata croazierei. 11.4 Decizia pasagerului trebuie trimisă companiei în scris sau prin intermediul agenţiei de turism a acestuia în termen de ... zile de la primirea notificării de anulare. 12. RĂSPUNDEREA COMPANIEI 12.1 În conformitate cu clauzele 12.4 – 12.8 compania îşi asumă răspunderea pentru decesul, vătămarea sau îmbolnăvirea cauzate de acte de neglijenţă şi/sau omisiuni din partea acesteia şi a oricăror furnizori de servicii, care fac par te din pachetul de croazieră. Răspunderea companiei este limitată, după caz, de convenţiile menţionate în clauzele 12.4 - 12.8 inclusiv. Răspunderea companiei faţ ă de pa sager es te de a semenea guvernată de convenţiile internaţionale menţionate în prezentul contract (vezi clauzele. 12.3 - 12.8) care se referă la limitarea responsabilităţii transpor tatorului. Compania nu r ăspunde de o executare necorespunzătoare sau de o neexecutare care reprezintă: a) un caz care poate fi considerat integral din culpa pasagerului; b) a cţiunea sau omisiunea imposibil de prevăzut sau de evitat aparţinând unei terţe părţi care nu are legătură cu furnizarea serviciilor stipulate prin contract; c) o împrejurare neobişnuită sau imposibil de prevăzut, dincolo de controlul companiei şi/sau al oricărui furnizor de servicii incluse în pachet, ale cărei consecinţe nu au putut fi evitate chiar dacă s-a acordat toată atenţia cuvenită, inclusiv, (dar fără a se limita) la un eveniment de forţă majoră; sau d) un eveniment pe care compania şi/sau orice furnizor de servicii incluse în pachetul croazierei nu l-ar fi putut prevedea sau împiedica, deşi s-a acordat întreaga atenţie cuvenită. 12.2 Pentru revendicările care nu implică vătămări corporale, deces sau îmbolnăviri sau care nu intră sub incidenţa convenţiilor menţionate în clauzele 12.3 - 12.8 inclusiv, răspunderea companiei pentru executarea în mod necorespunzător a contractului se limitează la maximum de două ori preţul pe care pasagerul în cauză l-a achitat pentru croazieră (fără a include primele şi taxele de modificare). 12.3 Toate tipurile de transport (pe uscat, aerian şi maritim) intră sub incidenţa condiţiilor de trans-
port ale companiei care asigură efectiv transportul respectiv. Acestea pot limita sau exclude răspunderea asumată. Acestea sunt incluse în mod expres în contract şi se consideră a fi acceptate în mod expres de către pasager la momentul rezervării. Copii ale acestor termene şi condiţii sunt puse la dispoziţie la cerere de către companie. 12.4 Transportul aerian al pasagerilor şi al bagajelor acestora este reglementat de diverse convenţii internaţionale („convenţiile aeriene internaţionale”), printre care Convenţia de la Varşovia din 1929 (aşa cum a fost modificată prin Protocolul de la Haga din 1955 sau Protocolul de la Montreal din 1999 sau prin alte acte) sau Convenţia de la Montreal din 1999. În măsura în care compania poate fi considerată responsabilă ca transportator aerian care nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de pasageri cu privire la transportul aerian, în aceste condiţii au fost incluse în mod expres condiţiile convenţiilor aeriene internaţionale (inclusiv orice modificări ulterioare ale acestora şi orice alte noi convenţii care se pot aplica unui contract pentru o croazier ă, încheiat între companie şi un pasager). Convenţiile aeriene internaţionale au hotărât limitarea răspunderii transpor tatorului în caz de deces şi vătămări corporale, pierderi sau deteriorări ale bagajelor sau întârzieri. Orice răspundere a companiei faţă de pasager cauzată de transportul aer ian intr ă sub incidenţ a limi t ăr ii de responsabilitate în conformitate cu aceste convenţii. Copiile acestor convenţii sunt disponibile la cerere. 12.5 Transportul maritim al pasagerilor şi al bagajelor acestora este reglementat de Convenţia de la Atena din 1974 („Convenţia de la Atena”), după cum a fost modificată ulterior în 1976. Convenţia de la Atena este inclusă în mod expres în aceste condiţii şi orice răspundere a companiei şi/sau a transportatorului pentru deces sau vătămare corporală sau pentru pierderi ori deteriorări ale bagajelor cauzate de transportul maritim se stabileşte în consecinţă numai pe baza Convenţiei de la Atena. Convenţia de la Atena limitează răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală ori pierdere sau deteriorare a bagajelor şi conţine dispoziţii speciale pentru bunurile de valoare. Se presupune că bagajul a fost livrat intact pasagerului în cazul în care acesta din urmă nu trimite companiei sau transportatorului o notificare scrisă în următoarele condiţii: a) în cazul unei deteriorări vizibile, înainte sau la momentul debarcării sau relivrării; sau b) în cazul producerii unei deteriorări care nu este vizibilă sau a unei pierderi, în termen de 15 zile de la data debarcării sau relivrării sau de la momentul la care această relivrare ar fi trebuit să aibă loc. Orice daune pe care compania trebuie să le plătească în limitele stabilite prin Convenţia de la Atena sunt reduse proporţional cu orice neglijenţă din partea pasagerului care contribuie la acestea şi cu suma maximă deductibilă prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Convenţia de la Atena. Copii ale Convenţiei de la Atena sunt puse la dispoziţie de către companie, la cerere. 12.6 În măsura în care compania poate fi responsabilă faţă de un pasager cu privire la revendicări cauzate de transportul aerian, pe uscat sau maritim, compania îşi poate exercita toate drepturile, măsurile de apărare, imunităţile şi limitările disponibile faţă de companiile care asigură efectiv transportul respectiv (inclusiv propriile sale termene şi condiţii de transport), precum şi în baza Convenţiei de la Atena, şi nicio dispoziţie din aceste condiţii nu constituie un impediment în acest sens. Dacă orice termen, condiţie, secţiune sau prevedere devine invalidă sau este considerată invalidă, restul termenilor, condiţiilor, secţiunilor şi prevederilor vor fi considerate ca fiind independente şi vor rămâne în vigoare.
12.7 R ăspunderea companiei nu va depăşi în niciun moment răspunderea transportatorului în baza condiţiilor sale de transport şi/sau a convenţiilor aplicabile sau incluse în acestea. 12.8 Cu excepţia revendicărilor cauzate de transportul aerian (după cum se precizează în clauza 12.4), orice răspundere faţă de pasager cu privire la deces şi vătămare corporală, precum şi la pierderea şi deteriorarea bagajelor pe care compania le poate provoca, în temeiul contractului în conformitate cu aceste condiţii sau pe o altă bază, intră întotdeauna sub incidenţa limitelor de răspundere cuprinse în Convenţia de la Atena de 46.666 DST pentru fiecare pasager pentru deces/ vătămare corporală. 12.9 F ără a aduce atingere niciunei dispoziţii contrare celor prevăzute de aceste condiţii, compania nu răspunde în nicio împrejurare pentru nicio pierdere sau pierdere anticipată de profit, venit, utilizare, contract sau de alte oportunităţi şi nici pentru alte pierderi sau daune secundare sau indirecte ori de o natură similară. 12.10 R ăspunderea companiei este exclusă în cazul unor revendicări provocate de pierderi sau daune produse direct sau indirect de împrejurări în care aplicarea şi/sau aplicarea promptă a contractului este împiedicată din motive care ţin de război sau ameninţare cu războiul, dezordine, conflict civil, conflict de muncă declanşat de angajaţii companiei sau de alte persoane, de activităţi teroriste sau ameninţarea cu activităţi teroriste, nealimentarea cu energie electrică, riscuri legate de sănătate sau epidemii, dezastre naturale sau nucleare, incendii sau condiţii meteorologice sau maritime adverse, sinuciderea pasagerului sau expunerea deliberată a acestuia la pericole inutile (cu excepţia cazului în care a încercat salvarea de vieţi omeneşti) sau care ţin de consecinţele participării la o activitate neobişnuită sau periculoasă şi de toate împrejurările similare, dincolo de controlul companiei. 12.11 În cazul în care compania are vreo răspundere legală pentru pierderea sau producerea de prejudicii materiale altele decât cele prevăzute în convenţiile de la Atena şi/sau Montreal atunci răspunderea nu va depăşi în niciun caz 500 €. iar compania nu va răspunde în niciun caz pentru banii sau respectivele obiecte de valoare. Pasagerii nu trebuie să îşi pună banii sau alte obiecte de valoare în bagaje. 13. ITINERARUL/DREPTUL DE A EFECTUA MODIFICĂRI 13.1 Compania îşi rezervă dreptul, la latitudinea sa şi/sau a căpitanului fiecărei nave (care nu va fi exercitat în mod nerezonabil) de a decide devierea de la itinerarul obişnuit sau promovat al unei nave, de a întârzia sau devansa navigarea, de a omite sau schimba porturile de escală, de a planifica un transport echivalent în esenţă efectuat de o altă navă, de a remorca sau a fi remorcată ori de a asista alte nave sau de a efectua orice acţiune similară, care, la discreţia şi latitudinea sa şi/sau a căpitanului navei este justificată pentru siguranţa pasagerilor, a navei şi a echipajului. În aceste cazuri compania nu va avea nicio răspundere sau obligaţie faţă de pasageri. 14. RESPONSABILITATEA PASAGERULUI 14.1 C ât timp se află la bordul navei, pasagerii trebuie să respec te ins tr uc ţiunile şi ordinele căpitanului şi ale ofiţerilor. Prin prezentul pasagerii acceptă şi sunt de acord că ofiţerii şi căpitanul navei au dreptul şi autoritatea de a inspecta orice persoană de la bord, orice cabină, bagaj şi orice bun personal din motive de siguranţă, securitate sau din alte motive legale. 14.2 Prin aceasta, pasagerul îşi dă consimţământul expres de a îngădui o asemenea percheziţie. 14.3 Pasagerii trebuie să îşi fi efectuat toate vacci