Ati infrant! by Alexandru Mihail Cernat

ALEXANDRU MIHAIL CERNAT

AȚI ÎNFRÂNT!

2014

Amazon Digital Service, Inc. ASIN: B00IVPK6QY Copyright ÂŠ 2014 Alexandru Mihail Cernat Toate drepturile rezervate.

Ați înfrânt!

CUPRINS

Cuvânt înainte

Partea întâi Cu molitfe sau fără molitfe de Sfântul Vasile, părinte Vasile Gavrilă ? Cine se miră? Bădilismul, o nouă formă de desfiinţare Adevărul despre slujitorii Mamonei, sau ce anume nu ştie Turcescu Lecția lui Pavel Coruț Contra conceptului de "marketing religios" Scrisoare deschisă pr. prof. dr. Nicolae D. Necula

14 19 24 30 42 72 78

Partea a doua Politicianul antisocial ASR Principelui Radu Omenirea la psihiatrie, sau: de ce nu se mai poate face nimic Între rating, manipulare și anomalia ontologică

108 112 116 123

Alexandru Mihail Cernat

Notă: Cartea cuprinde articolele publicate de autor începând cu anul 2006 în http://wordpress.com, respectiv AlterMedia. Sunt tratate aspecte dezamăgitoare referitoare la unii slujitori ai altarelor, în general la slujbașii unei stăpâniri compromise și alte aspecte lamentabile din viața publică. În măsura în care pe viitor și alte asemenea aspecte vor fi semnalate, acelea vor fi adăugate celor existente într-o ediție, revăzută.

Ați înfrânt!

Cuvânt înainte Pătrunși de o conștiință adânc-triumfătoare, atinsă oarecum de vanitate și senilitate în același timp, mai-marii bisericii românești de astăzi parcurg împreună cu turma cea cuvântătoare drumul ireversibil al unei disoluții tehnicfuncționale. Prin aspectul vetust, paranoid al sorcovitelor apariții îndelung filmate și mediatizate în mediul televiziunii oficioase a Patriarhiei Române, precum și din felul de a afișa o anume prestanță de entitate supremă – în spatele căreia clopoțește disimulat tonul infailibilității – chiriarhiile bisericești dovedesc pentru posteritate faptul că s-au înfășurat exact în veșmintele călăilor lui Iisus, justificându-și necontenit prerogativele treptei cu o teologie ultimativă. Avem de-a face cu o specie umană bizară, un soi de dihănii aflate în captivitatea propriei condiții, care obișnuiesc a jongla cu lingvistica sofisticată a unei demagogii paternale împletită perfect cu dulcele glas al falsei evlavii. Nimic din ceea ce reprezintă ierarhia bisericească de astăzi nu ne poate duce cu gândul altundeva decât la imaginea fariseilor și a puilor de năpârci pe care îi osândește Hristos și care în vreme ce se arată oamenilor drepți și sfinți, ascund pe sub sutane patimi grele și pe sub culioane încornorări imposibile. În aparență duhovnicești, culți, onești, credibili – în realitate cu mult mai puțin valoroși decât babele pe care le păstoresc – arhiereii timpului încearcă imposibilitatea de a reprezenta poporul credincios în relație cu un Hristos de la care se străduiesc asiduu să substituie pentru ei înșiși scaunul slavei puterii celei din Ceruri. Prin atitudini, prin gestică, prin pretenția atotstăpânitoare, imaginea liderului religios nu face altceva decât să-L confiște pe Dumnezeu, astfel că relația de conștiință cu Cel în numele căruia propovăduiesc nu poate merge mai departe de

Alexandru Mihail Cernat

ascunzișurile propriilor mitre princiare. În prezența lor Dumnezeu nu există, nu mai are loc și nici sens. Vom putea înțelege asta întocmai din modul în care cultul este închinat de fapt ierarhiei într-un mod straniu și aberant. Nu rar mi-a fost dat să aud cum se suprimă laudele și cântările utreniei îndată ce intră în biserică arhiereul. Dumnezeu e lăsat de-o parte, pentru ca în locul său să apară figura imperială a unui Atihrist împopoțonat în slava mundană a unei năzuințe meschine care așteaptă în zadar mântuirea. Imnurile bisericești închinate lui Dumnezeu amuțesc. Răsar de-acum pe buzele mulțimii de țuțeri bisericești odioasele osanale închinate fiarei care abia își duce armurăria prin mijlocul mulțimii, vreme în care, de-o parte și de alta a poalelor mantiei sale prelungi, mâini diaconale târăsc trena cântând cu ignoranță servilă: “Pre Stăpânul și Arhiereul nostru, Doamne îl păzește”! Ce poate fi mai dezgustător și mai monstruos? Să te substitui Stăpânului a toate, să crezi că ești icoana lui Hristos, să ai conștiința că-L reprezinți pe Hristos, dar să nu poți înțelege că niciodată Hristos nu S-a purtat astfel. Unde este asinul smerit cu care Hristos a dorit să nesocotească triumful? Unde este haina cea sărăcăcioasă? Unde, cumințenia și austeritatea și cucernicia și frica de Dumnezeu cu care acești fanfaroni, aceste cocote de paradă își împănează predicile sforăitoare și povețele atotcunoscătoare? Stau și mă întreb dacă nu cumva despre aceștia grăia Hristos cu atâta amărăciune în glas, dacă nu cumva acestora le mustra fățăria și trufia – înțelegând peste timp cu ce fel de mărire sfruntată vor nesocoti ei chipul cel blajin și smerit al Învățătorului lor, de la care n-au putut pricepe nimic niciodată. Dincolo de a nutri cât de puțină prudență privind destinul Bisericii lui Hristos, aceste suflete bolnave sălășluiesc tainic în pântecele chitului unei conveniențe din care nu vor dori să învieze nicidecum. Încremeniți în scena ireversibilă a unui Iisus mort, zugrăvit în antimise, păzindu-și mahramele neștiinței lipite pe ochi, clericii acestui perpetuu rit de înhumare încearcă a-și răstălmăci propria condiție mângâindu-se cu nostalgia că Hristos

Ați înfrânt!

va învia cândva, vreodată. În fapt ei nu sunt altceva decât paznici ai propriei necredințe, sfetnici ai morții, ostași adormiți la căpătâiul unei peșteri inaccesibile înțelegerii lor, din care Hristos a plecat demult. Au rămas ei în schimb! E vremea lor, vremea unor cohorte flămânde de mărire și de ghiftuire - o pleiadă de morți acefali plecați în pribegia către mormintele lor văruite pline de putrejune. ”Teologia” lor nevrotică va da oricând verdictul necruțător de începere a “urmăririi canonice” a oricăruia dintre cei ce vor dori să le înfrunte trufia, sau să le clatine crezul lor amorțit și îmbâcsit. Recursul la statornicia credinței, altminteri o nesfârșită rotire în jurul cozii, este sistemul lor confortabil de valori, unul care să le justifice îngustimea și lipsa de orizont. Astfel că, în numele unor formulări eterne, promulgate sub clauze sinodale, ”teologia” lor schilodită, încremenită, seamănă cu un sicriu în care rând pe rând s-au îngropat generații și generații de acefali, până când trocul de lemn s-a destrămat invariabil în colbul și pulberea timpului. Nici cât de puțină dinamică, puțin fior, puțină gândire contemporană… Nimic din toate astea! ”Teologia” lor ar fi deci o chestiune ce s-a gândit cândva demult, s-a pecetluit, s-a ferecat în obezi. N-ai nicio șansă s-o atingi! E moartă, la fel de moartă ca și Hristos cel așezat “veșnic” de către ei în mormântul sfântului antimis. Afară de toate acestea, și desigur exceptând cazurile de popi troglodiți, aud cam peste tot în Biserica lui Dumnezeu discursuri patetice de un intelectualism demagogic, prins în capcana prostituării lingvistice, a unei miercoșenii ecleziale împănate cu superlative și cu metafore inutile. Propovăduirea evangheliei atinge în aceste inflexiuni accentele unei teologii regurgitate, refolosite la nesfârșit de către niște oameni timorați de sistem, totdeauna gata pentru servitute și pentru falsă plecăciune. Defectele acestei aglomerări de slujbași sunt perfidia, ipocrizia de a-și compensa temperamentul meschin, obedient față de superiori, prin atitudini răscolite de agresivitatea cu care pot fi

Alexandru Mihail Cernat

gata oricând să-și execute inferiorii de dragul menținerii poziției în sistem. Vorbim aici despre administrația bisericească și despre schizofrenia cultului, înțelese ca forme ale supremei îndrăciri, forme de un posibil autism clerical manifestat în opțiuni reductibile, reflexe. Pe de altă parte, însă, vorbim despre o inviolabilitate creată sistemic pe osatura condiționării unor posturi și roluri cărora li se conferă sorginte apostolică și autoritate canonică și sinodală, deși în resursa lor intimă sunt niște mânării și niște aranjamente de toată bagatela. Acest gir de autoritate care dă îndreptățiri și puteri și măriri și stăpâniri, nu poate fi nimic altceva decât o formă pur omenească, pur instinctuală și mai degrabă politică de a executa mortal Ființa Eclezială. Ivită din mâhnirea de a vedea pustiul credinței din biserica timpului nostru, din dezgustul pentru tot ceea ce nu seamănă cu învățătura și viața lui Hristos, din neputința veacului acestuia, cartea psiho-sociologului teolog Alexandru Mihail Cernat provoacă conștiința bisericească la o profundă reflecție asupra destinului credinței. Această carte este un manifest de principii pe temeiul cărora ne vom simți datori să ne autoevaluăm, o confruntare de idei onestă, principială, fără de care conștiința Bisericii nu se va putea curăța și nici nu se va putea izbăvi de sine. Generațiile cele de mâine vor înțelege, cu mult mai bine decât cele de acum, necesitatea și rolul sanitar al deconspirării minciunii și ipocriziei ecleziale. Cred, sunt convins de altfel, că această luptă împotriva ipocriziei a început-o însuși Hristos. De aceea a și fost omorât de cei fărădelege. Cernat încearcă aici un rechizitoriu. Cred că reușește deplin. Nu e o luptă împotriva Bisericii, ci una împotriva relelor din ea. Să fim onești cu noi înșine atunci când îl vom citi. De fapt, dincolo de orice apreciere, dincolo de dispute sau de neînțelegeri, în aceste rânduri este gândul sublim al unei reconfigurări credibile. Invit cititorul la o lectură atentă, cu inimă trează și cuget curat. Rândurile ce vor urma nu intenționează să închidă lumea bisericii în universul încorsetat al dezbaterilor și al

Ați înfrânt!

ciorovăielii, ci doar lansează premizele unei noi frământături. Împărăția cerurilor asemănatu-s-a cu aluatul pus în mai multe măsuri… Să dospim, așadar, fiecare dintre noi, în inima nostră aceste cuvinte, potrivit așteptărilor credinței, în dreptatea și bunăcuviința Adevărului. Șerban Enăchescu, teolog

Alexandru Mihail Cernat

Ați înfrânt!

Partea întâi

Alexandru Mihail Cernat

Ați înfrânt!

Cu molitfe sau fără molitfe de Sfântul Vasile, părinte Vasile Gavrilă ? Iată întrebarea! Și răspunsul B.O.R. nu va întârzia să apară ferm: de data asta, fără! O recentă emisiune difuzată de tv. Trinitas, avându-l invitat pe Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrilă, punea în scenă exact această dilemă, iscată în rândul creștinilor ortodocși români după ce, prin Hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit că la sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare. Nu vreau să reiau tema, deja epuizată prin diverse locuri de scriitori înflăcărați. Doresc numai să remarc motivația de-a dreptul siderantă cu care distinsul preot lector doctor, etc. vine în emisiune, vorbind despre speța în cauză. După părerea domniei sale, molitfele Sf. Vasile nu ar mai trebui citite nici în biserici și nici în casele credincioșilor, pentru că momentul este total nepotrivit. Și argumentează năvalnic (încerc să citez): ”domnule, în această zi oamenii petrec, se bea, se mănâncă, se petrece!… nu este potrivit să citească preotul aceste molitfe în aceste condiții!…” Am ascultat argumentul acesta și m-am crucit! Adică ce să înțelegem părinte profesor doctor în teologie? Că misiunea Bisericii, a dumneavoastră a preoților, încetează când începe distracția, când Vanghelie dă drumul la paranghelie?! Când dracii încep să colcăie prin casele și prin sufletele oamenilor? Păi, până mai ieri, Biserica tocmai cu lupta prin Cruce împotriva diavolului se legitima în lume. (Amintiți-vă: “Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii.”) Pentru că luptând cu acela, ea - Biserica își salvează turma cea cuvântătoare! Ce să înțelegem? Că brusc, după ce pf. Daniel fu înscăunat în Deal, s-a schimbat ”planul de

Alexandru Mihail Cernat

luptă”. Adică, diavolului i s-au cedat deja teritoriile Bisericii fără ca aceasta să ”tragă nici măcar un glonț”? Ei, asta-i culmea culmilor! Deci Biserica cu ce anume se ocupă din acest moment? Ați sugerat un posibil răspuns la această posibilă întrebare afirmând de asemenea în emisiunea respectivă, anume că rostul creștinilor este întâlnirea cu Hristos, cea euharistică! Excelentă zicere! Ca la carte! Ați continuat însă, cu o altă afirmație, de data aceasta de-a dreptul aberantă în contextul discuției asupra oportunității citirii molitfelor Sf. Vasile: ”Rostul nostru nu este să ne luptăm cu Satan, numai Hristos se luptă cu Satan!” O simplă deducție logică de clasa 0, ar trebui să vă răstoarne în cap toată teologia pe care pretindeți (prin titlul de doctor) că o cunoașteți, anume, că prin ceea ce afirmați, desființați ontologic chiar molitfele Sfântului Vasile cel Mare, care, se pare, după părerea dv. deloc teologică, formulată mai sus, le-a scris degeaba! Altfel, pentru cine le-ar fi scris, dacă nu pentru folosul duhovnicesc al Bisericii, al preoților, al credincioșilor?! Părinte Vasile, numai faptul că, întâmplător sau nu, purtați numele Marelui Vasile mă determină să mă opresc aici în ceea ce vă privește. Vă asigur însă că felul ăsta de ”teologie”, dictată de o domnie vremelnică în scaunul patriarhal, nu este deloc întâmplătoare. Ea concordă (poate nu vă dați seama) cu îngrozitoarea decadență morală a poporului dreptcredincios (am început să mă îndoiesc tare de tot de veridicitatea acestei mult prea generoase sintagme – dreptcredincios), cu cele peste 22 de milioane de avorturi înregistrate de acest ”dreptcredincios” popor în acești nemaipomeniți ani de libertate (chiar dv. remarcați că atunci când ăștia petrec, trebuie lăsați să petreacă!…ce molitfe? Ce rugăciuni? Ce alte alea?…), Părinte profesor, nu vi se pare oare ciudat că pe măsură ce se înmulțesc bisericile și se reduc din lipsă de copii, numărul de școli, rezultatele d.p.d.v. moral sunt exact pe dos?! Nu vă îmbătați cu ”apă rece” văzând bisericile dv. de la oraș pline de evlavioși la moaște. Circulați puțin prin țară, prin adevărata Românie, și vizitați bisericile de la sate. Când voiți dv. Să vedeți câte doi moși și o babă moțăind în vreun cotlon de biserică și să înțelegeți că

Ați înfrânt!

ceva a dispărut din ecuație… Depopularea satelor, atentatul sever la adresa familiei creștine pe care de vreun sfert de veac, statul iresponsabil îl instrumentează cu consimțîmântul vinovat al B.O.R. (vă sugerez să recitiți numai ”rugăciunea când leapădă femeia” din molitfelnic, să revedeți cum, pe aceeași balanță ”duhovnicească” femeia care avortează cu bună știință, deci criminala, este tratată exact ca și cea care din motive independente de voința, ei pierde sarcina, Biserica tratând sec aceste două spețe, împreună, cu sintagma ”cu voie sau fără voie”…fără pic de mesaj educativ, vindecător! – vă dau doar acest exemplu ca să înțelegeți că știu exact despre ce vorbesc!) și multe alte fenomene străine de tot de duhul ortodoxiei, face ca politica sinodală actuală să rămână în istorie ca o mare rușine pe obrazul Bisericii și poporului român! Și dumneavoastră, cu titluri teologice importante veniți în emisiune tv și născociți argumente dintre cele mai stranii ca să ”acoperiți oala”. De ce anume nu aveți coloană vertebrală, și în numele Sfântului Vasile cel Mare al cărui nume îl purtați, nu puneți lucrurile la punct, arătând dogmatic și patristic importanța excepțională pe care aceste sfinte rugăciuni le au în îndreptarea vieții noastre creștine?! Să arătați fără teamă că Hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011 este una insuficient argumentată teologic, inadecvată, eronată și să propuneți în clar retragerea ei urgentă?! De ce nu faceți asta? Pentru că vă este frică de postul cald pe care îl ocupați ca slujitor și cadru didactic universitar. Când ne vom întâlni poate peste ani, si veți fi deja scos din demnitățile actuale de către exact acest sistem strâmb pe care îl slujiți cu lingușire ”teologică”, sper să aveți măcar atunci tăria să recunoașteți că l-ați trădat pe Hristos! Pe Acela despre a Cărui împărtășire ne vorbiți acum cu ipocrizie. Dar, tâlharul s-a mântuit pe cruce, nu-i așa? Mai aveți încă vreme de pocăință!… Nu aș fi abordat vreodată acest subiect, ca să mă aflu în treabă, fapt pe care, atunci în 2011 nu l-am făcut dealtfel, dacă specia teologică pe care o remarc la preotul Vasile Gavrilă nu mi-a sărit în auz la o emisiune radio Trinitas, de data aceasta venită din partea unui alt ”mare teolog” contemporan, despre care toată ”oastea cea vestită” de trecători prin facultățile de teologie de pe

Alexandru Mihail Cernat

la noi, nu se poate să nu fi auzit: preotul profesor dr. Constantin Coman. Omul nu ratează niciodată să se vesetască pe sine drept licențiat în teologie la Atena și fiu duhovnicesc al părintelui Sofian Boghiu, etc., însă de data aceasta fusese invitatul A.S.C.O.R. de la Iași unde vorbise nici mai mult nici mai puțin decât despre rolul femeii și bărbatului în familie. Despre câte inepții a putut să înșire tinerilor acelora de-a lungul întâlnirii cu ei, pot fi spuse multe. Mi-au atras atenția însă câteva ziceri absolut inadecvate pe care ”eruditul” preot profesor încerca să le vâre în conștiința nevinovatului auditoriu: faptul că femeia trebuie să trudească în gospodărie, acesta fiind datul ei ontologic, iar bărbatul, fire contemplativă, trebuie să gândească! La început m-a umflat râsul, crezând că acolo la Atena părintele cu pricina șia exersat din plin spiritul ludic și e pus pe poante. Mi-a înghețat râsul pe buze când vine vorba la una din întrebările din public, despre Biserică și dreptate. Eruditul nostru trâmbițează cât să-ți spagă difuzoarele că (încerc de asemenea să citez): ”la biserică nu căutăm dreptatea, dreptatea o căutăm la tribunal!” Extraordinar de adânc! Încă mai reflectez la o asemea năstrușnicie, care împreună cu zicerea precedentă în care bărbatul, contemplativ de felul lui, gândește în timp ce femeia muncește, poate duce direct pe scările primului tribunal, situat între casa căsătoriilor și biserica de cartier. Este obositor, nu-i așa? Păi din acest motiv o să închei repede. Nu mă pot abține însă de remarca finală, cum că indivizi ca ăștia, plătiți gras de B.O.R., sunt profesorii de teologie ai unei generații profund neinstruite. (Spunea deunăzi cineva că pe unul, prin clasa zecea l-au descoperit la seminar că nu știa să citească. Nu știa nici tabla înmulțirii! (fapt grav pentru un viitor manager de biserică srl.) Acum omul este primul hirotonit din seria lui de absolvenți, hirotonit după criterii atât de tainice, că ele nici nu pot fi lesne grăite!… Remarca mea banală voia să spună că la așa profesori de teologie, exact așa slujitori, mult prea mulți pentru un popor de-a dreptul credul și din ce în ce mai puțin credincios.

Ați înfrânt!

În final, vă îndemn părinte Vasile, reluați Omilia a III-a a Sf. Vasile cel Mare și întăriți-vă în curaj, în duhul celui ce scris-o. Părinte Constantin, căutați la Matei VI.33 și încercați să înțelegeți corect noțiunea de dreptate. Tinerii de la Iași, despre dreptatea lui Dumnezeu v-au întrebat. Neștiind că aceasta poate fi căutată îndeosebi în Biserică, le-ați deturnat așteptările trimițându-i la tribunal!… Încă un sfat sincer: nu vă mai dați în spectacol, în emisiuni televizate și înregistrate, dacă teologia pe care o știți este săracă și amputată de autocenzură în perspectiva păstrării privilegiilor de care beneficiați în prezent! Nu cred că vă este necunoscut faptul că printre cucerniciile voastre sunt și oameni înalți la suflet, citiți, cu credință dreaptă, ortodoxă, care însă ”nu și-au plecat genunchiul lui Baal”. Pe aceștia îi așteptăm să capete și curajul mărturisirii! De fanfaronadă ne-am săturat! Pocăiți-vă! 5 ianuarie 2014

Alexandru Mihail Cernat

Cine se miră? Ideea unui sindicat preoţesc poate să sune deplasat, însă în încărcătura de semnificaţii a acestei sintagme oricine poate intui dezastrul moral instituit de-o vreme încoace în B.O.R., astfel încât, mult contestata iniţiativă a preoţilor olteni vine acum ca un necesar şi mult aşteptat spirit de normalitate, nicidecum ca o năstruşnică incompatibilitate cu sutana preoţească. Într-un timp năuc în care, în Biserica noastră asistăm consternaţi la un fel de competiţie medievală pe tema: care are şi care strânge mai mult, (avere lumească bineînţeles), compeţiţie angajată însă de către mai marii turmei cuvântătoare cu toate mijloacele oferite de tehnica modernă, (limuzine de lux, vile, hoteluri, domenii în ţară şi în străinătate, conturi pe aici şi pe aiurea, posturi de radio şi televiziune, etc.) pe cine mai poate să mire că nişte oameni, reuniţi de aceleaşi păsuri, îşi permit să facă uz de lege şi de prevederile constituţionale pentru a-şi apăra drepturile? De-a dreptul ridicolă mi s-a părut intervenţia unui personaj care dealtfel nu semnează, din 29.05.2008 (11:55), dar care afirmă tâmp: “Dacă preotul este slujitorul Domnului, împotriva cui va face grevă, împotriva lui Dumnezeu?” Se înţelege că omul habar nu are despre ce vorbeşte. De pildă nu are habar că un preot ortodox este numit pe funcţie cu o patalama care-l instituie gestionar de bunuri, şi care rasfrânge asupră-i responsabilităţi administrative faţă de episcopia care l-a pricopsit cu aşa ceva, dar şi faţă de legile fiscale ale ţării! Cu alte cuvinte, răspunde ca orice funcţionar public de o gestiune şi dă socoteală pentru ea atât forului ecleziastic, dar mai ales Statului roman. Desigur, dacă omitem acest mic aspect, preotul rămâne slujitor al Domnului. Ei, se-nţelege că grevă nu poţi face decât împotriva ticăloşiei oamenilor, şi asta când cei care îţi cer socoteală te iau de prost!

Ați înfrânt!

Ce poate să mă mire însă la articolul cu pricina este vigilenţa exagerată a unor personalităţi de notorietate ale Bisericii, anume: “Înaltul Bartolomeu Anania și părintele Arsenie Papacioc și părintele Justin Parvu, supranumit în lumea ortodoxă Duhovnicul Neamului” care “atrage atenția asupra unor influențe externe, negative, anti-ortodoxe, și indeamnă la păstrarea unității în Biserică.” Mă întreb, oare aceşti oameni îngrijoraţi chiar n-au habar despre viaţa unui simplu preot de la ţară? N-au habar despre umilinţa şi precaritatea în care vieţuiesc majoritatea preoţilor de mir din ţara asta, sau văd numai popi pricopsiţi, aşa cum sugera înciudat octogenarul (şi semicentenarul prin Patriarhia Romană), C. Pârvu, zicând seara trecută pe un post tv despre asta: “Hai că n-am văzut până acum preot muritor de foame”! Da, încă n-a văzut pentru că ştie cu precizie în ce mecanism diabolic de autocompromitere intră preotul atunci când este instalat între parohienii săi de la care va trebui să-şi cerşească salariul! Ştie foarte bine că mulţi preoţi neavând din ce să trăiască decent fac taximetrie, dacă nu muncesc la câmp pe brânci ca acum o sută de ani! Ştie bine că din slăbiciune omenească alţii au devenit mici japcii în propriile parohii, de fapt încasatori pentru sfânta episcopie… Interesantă găselniţa asta cu “influențele externe, negative, anti-ortodoxe”! Deci cum ridică cineva glăsciorul, gata! Forţele antiortodoxe colcăie! Absolut penibil, domnilor! Sau prea cuvioşilor, sau cum doriţi… Aţi rămas într-un reflex dezolant care califică deja ontologic neimplicarea domniilor voastre în identificarea şi înlăturarea acestor anormalităţi administrative din B.O.R. Priviţi cu atenție! Aceşti oameni cer doar drepturi administrative şi de reprezentare! Ei cer să se revină la comuniune în Biserica în care, cel puţin de 18 ani, se consolidează un spirit absolut dictatorial! Ei vor să iasă din umilinţa privării de dialog cu mai marii lor, vor să se promoveze pe criterii juste, nu pe pile! Vor să înlăture corupţia care devorează ca un cancer viaţa Bisericii! Vor lucruri normale în vremuri anormale! Nu cer nimic antiortodox! Dimpotrivă, cheamă la responsabilitate ierarhii contaminaţi cu duhuri straine de ortodoxie!

Alexandru Mihail Cernat

Luaţi deci seama la asta! Ascultaţi-i ca să-i puteţi înţelege. Nu puneţi anatema pe ei fără discernământ! Forţele, adevăratele forţe antiortodoxe si-au făcut deja de cap în Biserică, unde unii ierarhi s-au îmbogăţit peste măsură, unde din raţiuni străine, s-au înmulţit facultăţile de teologie în detrimentul total al calităţii pregătirii teologice, cu acces liber (contra-cost) al unor neaveniţi în cler, neaveniţi care desigur au putut să-şi cumpere pe bani buni şi parohii pe măsura aranjamentului! Acestea toate sunt manifestări antiortodoxe, domnilor, nu un sindicat constituit la vreme ca să se mai poată stăvili câte ceva din apucăturile de logofeţi întârziaţi în istorie pe care le identificăm la unii din ierarhii noştri! Părinte mitropolit Bartolomeu1, “lupta de clasă” despre care amintiţi trebuia intuită atunci când, aflat în sedinţă de Sinod şi ştiind ce diferenţe flagrante toleraţi între preoţii de la oraş şi majoritatea preoţilor de la ţară, n-aţi luat nicio măsură! Atunci când aţi fost de accord să desfiinţaţi (prin diluare) adevăratul învăţământ teologic ortodox de la noi prin înfiinţarea unor facultăţi (de teologie) penibile pe teritoriul ortodoxiei noastre. Atunci când aţi votat excepţiile din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., excepţii care dau puteri exagerate episcopului în raport cu preotul de mir, atunci când aţi girat prin vot ca episcopul şi nu preoţii, să-şi aleagă protoiereul (de fapt întreaga camarilă), împotriva celor mai elementare norme de comuniune pe care, iată, le invocaţi. ş.a.m.d. Să nu uitaţi părinte mitropolit: dacă “Sindicatele sunt forme de organizare propuse de forțe străine de duhul Bisericii”, majoritatea sindicaliştilor din ale căror contribuţii legale vă însuşiţi onorabilul salariu de mitropolit prin grija Statului român, sunt şi fii ai Bisericii! Deci nu mai deturnaţi sensuri şi nu mai rătăciţi minţile bieţilor oameni! Ştim, ierarhia are nevoie de supuşi. Ea a pierdut însă sensul supunerii în Duh şi Adevar. A rămas doar cu rihtusul unei stapâniri cu orice preţ, unde jertfelnicia şi exemplul personal (măcar în votul monahal al sărăciei de bună voie) nici nu pot intra 1

Intrucât între timp mitropolitul Bartolomeu a trecut la cele veșnice, nu putem decât să ne rugăm pentru sufletul său.

Ați înfrânt!

în discuţie. Pledoaria pentru imaginea unui preot de acum 100 de ani este absolut penibilă! Vă deplasaţi în limuzine, locuiţi în palate, aveţi slugi cu sau fără simbrie şi doriţi cu orice preţ ca preotul de ţară, (citez viziunea unui călugăr din articolul amintit): “să facă la miezul nopții un sfânt maslu, când credinciosul este liber și poate să vina acolo.” Este clar! Oamenii ăştia habar n-au în ce ţară trăiesc!… În sfârşit, la fel de jalnică şi penibilă mi se pare şi luarea de poziţie în comunicatul ASCOR Craiova privind înfiinţarea sindicatului preoţilor „Păstorul cel Bun”. Total pe dinafara problemei, tinerii ASCOR craioveni îi trag sus şi tare cu „ecleziologia”, cu „inflorirea duhovnicească”, cu „arhipăstorii noștrii și cei carora le suntem fii duhovnicești”, cu „duhul filocalic”, cu recursul la mădularul care nu poate face grevă, etc în aşa fel încât te cruceşti cât de departe de realitate sunt bieţii copii, sau până unde poate să ajungă manipularea din bună credinţă! Este clar că s-a umplut undeva paharul! Este vremea ca glasul preoţilor să fie ascultat de către ierarhia ortodoxă de la noi, nu cu superioritate arogantă ci cu preocupare pentru aşezarea în matcă a lucrurilor. Este vremea ca ierarhia ortodoxă română să înveţe să acţioneze pe cauze nicidecum pe efecte, dacă şi-a înţeles bine menirea, fără să instige împotriva iniţiatorilor acestui for sindical, pe unii creduli care pot admite că vor rămâne cu morţii neîngropaţi sau copiii nebotezaţi dacă preoţii fac grevă… Toţi ştim că aceasta nu se va întâmpla nicăieri pe teritoriul ortodox, iar acest mijloc de intoxicare rămâne cel mai de jos instrument de manipulare asupra unui popor şi aşa obosit de hârjoana politică. Şi asta nu face deloc cinste ierarhilor ortodocşi2. 17 mai 2011

Despre ce anume s-a ales până la sfârșit de inițiativa preoților craioveni a scris suficient presa. Lucrurile prezentate aici de noi însă nu s-au schimbat nicidecum!

Alexandru Mihail Cernat

crisuadi | iunie 16, 2011 la 8:53 pm | Excelent articol ! Nu pentru ca este critic, ci, mai ales, pentru modul civilizat in care este critic. In sfarsit, am si eu un blog despre ortodoxie sau probleme teologice, decent, bine scris, pe care â&#x20AC;&#x201C; l voi citi cu placere ! Am mai semnalat, la mine pe blog, o luare de pozitie exemplara a unui doctorand in teologie, afara, despre moralitatea interventiei pe fetusiâ&#x20AC;Śetica avortului etc. Este adevarat ca mai marii Bisericii, parca prea si-au dat mana cu cele lumesti, parca prea mult calchiaza apucaturile lumii politice, dar cine suntem noi sa stim mai bineâ&#x20AC;Ś? Inca o data felicitari si mult succes !

Ați înfrânt!

Bădilismul, o nouă formă de desfiinţare Am citit recent cu destulă tristeţe o incredibilă demonstraţie de desfiinţare. În articolul său intitulat “Prietenul meu Calinic” apărut în “Ziua” din 17 octombrie, Cristian Bădiliţă reuşeşte să desfiinţeze ontologic prietenia, chiar înainte ca aceasta să fi fost instalată. Spun reuşeşte, gândindu-mă la binecunoscuta maximă: “sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” (N. Iorga), pentru că pe C. Bădiliţă succesul demonstraţiei sale riscă să-l poarte la “înălţimea” gropii lui Oatu. După ce mai întâi îşi revendică prietenia probabil neîmpărtăşită deloc a ierarhului de la Argeş, face uz cu nonşalanţă de un drept subînţeles care l-ar îndreptăţi “la prima descindere in România” să consulte personal dosarul cu pricina, să se convingă el, “autoritatea supremă”, dacă împricinatul episcop a făcut într-adevăr sau nu, poliţie politică. Şi dacă a făcut, să poată decide, nu-i aşa? dacă mai rămâne sau nu prieten cu unul ca acesta. Aflând ce anume l-a apropiat pe C. Bădiliţă “la cataramă” de episcopul Calinic: “pasiunea lui pentru literatură şi scris, pentru taifasuri culturale… nu văzusem încă episcop cântând, superb, romanţe”, nu m-ar fi mirat să-şi fi dezvăluit şi fascinaţia de a-l fi văzut pe episcop urinând în dosul unui copac după plimbarea cu ATV-ul. Sau, de ce nu? făcând ceva la fel de fiziologic… Extraordinar! Bădiliţă a descoperit că episcopii sunt oameni! Păi acesta este un lucru grozav pentru “întâmplarea (sau destinul)” său parizian! Dar nu mă grăbesc să-i împărtăşesc deloc o atare mare satisfacţie pentru că în spatele inocentului entuziasm de a fi aflat în ierarul ortodox un om de o naturaleţe debordantă, C.B. avansează pe piaţă o făcătură josnică de ordin atitudinal. Fiind sigur pe teza prieteniei episcopale, el trece la comparaţii de natură psiho-comportamentală vârând în construcţia sa un “alt bun prieten din Sinod, mitropolitul Corneanu” pentru a sugera prin

Alexandru Mihail Cernat

contrast cât de păguboasă a fost “volatilizarea” prietenului său argeşean “în urma apelurilor CNSAS”. Adică, mental el contrapune doi reprezentanţi importanţi ai clerului ortodox român, unei structuri deloc ortodoxe, vădindu-i de la o poştă aceleia importanţa şi infaibilitatea în raport cu ceştilalţi doi care ar putea fi nişte indivizi certaţi cu legea… Nimic mai ordinar! Desfiinţând ontologic prietenia, C. Bădiliţă încearcă astfel împotriva firii, să înfiinţeze la nivelul conştiinţei un reflex necondiţionat: temeneaua, plecăciunea tembelă. Prin asta el va promova umilinţa ca demonstraţie de stradă, batjocura cu orice preţ, degradarea umană instituţionalizată, demontarea valorilor creştine, umilirea ierarhilor ortodocşi şi toate acestea, la picioarele unui Dinescu devenit peste noapte de timp judecătorul suprem al tuturor celor văzute şi nevăzute… Pentru a înţelege mai bine pe cine şi ce anume slujeşte autorul manualului de anticristologie, (sugestiv, nu?, ideea de ”manual” te va duce oricând cu mintea la ceva care te învață cum să devii, exact ce dorește și autorul acestui manual, în definitiv, altfel i-ar fi spus ”mic tratat de anticristologie”, sau ceva de genul acesta...) distingem dincolo de împăcarea lui Platonopolis cu filosofia, că un doctorat la Sorbona poate face dintr-un premiat cu Salomon Reinach, suţinătorul intelectualizant al dosariadei bardului de Slobozia. După cum însuşi susţine, făcând referire la acelaşi episcop cu a cărei prietenie se legitimează în mod exagerat, „pe la sfârşitul lui august l-am rugat, prieteneşte, dar ultimativ, să ia taurul de coarne, după exemplul Vladicăi Nicolae, şi să înfrunte bărbăteşte dosariada”… Adică, vedeţi, el şi-a făcut datoria, a dat chiar ultimatum, pentru că “dosariada” este ceva demn de înfruntat “bărbăteşte”!… Cu alte cuvinte, să înţelegem noi că treaba asta cu dosarele lui Dinescu este o chestiune ce transcende demnitatea unui ierarh ortodox, că structura cu nume din ce în ce mai sinistru pe care neo vâră grijuliu sub nas este mai presus de orice instituţie lumească, chiar mai presus de Biserică, instituţie divino-umană. Acolo trebuie negreşit să mergi pentru a-ţi valida existenţa,

Ați înfrânt!

demnitatea, somnul, liniştea, viaţa. Îmaginaţi-vă inchizitorii de carton pufăind tacticos din ţigară în timp ce bietul Andrei de la Alba încearcă cu disperare o disculpare nedemnă de înalţimea demnităţii sale de slujitor al lui Hristos…Jalnică umilire adusă întregii Biserici Ortodoxe, întru satisfacţia demonică a unor satrapi care nu se sfiesc să arunce apoi pe piaţă confecţii gen: “spovedania lui Andreicuţ la CNSAS”, sau “mai am de belit nişte berbecuţi din sinod” (a se asocia asta cu Dinescu), etc. Halal să ne fie!… domnule doctor de Sorbona, coautor al ”Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui” !… “În fond, curajul mărturisirii il poate egala uneori, ba chiar depăşi, pe cel al rezistenţei…acum însă văd că CNSAS a dat verdictul, iar verdictul trebuie respectat”. Siguranţa cu care omul vorbeşte despre curajul mărturisirii şi despre un verdict care trebuie respectat, sugerează temeinicia cu care însuşi consideră că numita structură îşi desfăşoară autoritar şi suprasistemic întreaga activitate, amestecând voit două planuri distincte, atât structural cât şi funcţional. Pe de o parte, CNSAS este o alcătuire care reflectă de la o poştă un anumit spectru politic (şi chiar confesional – în niciun caz ortodoxie !), ea operând cu metode şi argumente pur laice, iar, pe de cealaltă parte ierarhia B.O.R., reprezentanţii instituţiei divino-umană de însemnătate indiscutabilă în viaţa societăţii romaneşti trecute, prezente şi sperăm, viitoare. Nu sunt expert în drept canonic şi nu-mi trebuie texte bine precizate ca să pot înţelege că instalare unui raport de subordonare între Biserică şi o putere laică ce se legitimează politic este o declaraţie de război în gura mare. La acest fel de nesocotită atitudine laică, Biserica nu poate răspunde printro “mea culpa sinceră si sănătoasă” a vreunui ierarh, prin “spovedanii” umilitoare, hrănitoare de vanităţi. Mea culpa în faţa cui? Şi pentru ce? Cine nu intuieşte ce mecanisme sufleteşti au loc în sufletul unui om pus să călăuzească din responsabilitatea ierarhică poporul dreptcredincios, nu poate înţelege exerciţiul chenotic pe care orice călugăr ortodox îl dobândeşte în toată fiinţa sa. Mea culpa în faţa lui Hristos! Asta da! Asta face orice ierarh, zilnic. Este un exerciţiu tainic, care nu se trâmbiţează la ştiri la o

Alexandru Mihail Cernat

oră de vârf, nu poate fi televizat, nu poate fi mediatizat. Dar, explicaţi-i asta lui Dinescu după ce a cântat cu taraful “Mambo Siria” – din Dărvari… La asemenea decadenţă umană, Biserica nu poate răspunde decât unitar, în spiritul Tradiţiei şi al Sfintei Scripturi. Altfel riscă să se autodesfiinţeze în faţa unei provocări demonice de conjunctură ieftină. Asocierea “academică” a acestei situaţii cu “mâţa jupuită” ascunsă sub preş sugerată de Bădiliţă nu arată deloc că vreodată i-ar păsa cumva de “tulburările” vreunui ierarh ortodox. Dimpotrivă! Dând dovadă de crasă lipsă de respect, sugerează cinic pe cât s-ar fi vândut prietenul său:“nu s-a vandut pe nimic, a ajuns episcop”… Aferim prietenie!… Mă tem că prin aceasta Cristian Bădiliţă, tentat să devină mizantrop, tocmai a coborât de pe ATV-ul episcopului de Argeş, dar ducând lipsă de companie a urcat repede în şareta lui Dinescu. A dat, cum s-ar zice, o prietenie cu miros de vanilie, pe care oricum n-o merita, pe verdictul cu miros de usturoi al CNSAS. Regret că nu am avut şansa lui C.B. de a-l fi cunoscut pe ierarhul Calinic Argeşeanul. M-aş fi bucurat să mă fi numărat printre “falşii amici” şi “găinarii” care l-ar fi sfătuit să nu-i calce-n urme lui Andreicuţ. Să ţină demnitatea Bisericii sus, să nu gireze cu prezenţa sa, cu depoziţia sa, acţiunea unui for laic fără drept de jurisdicţie bisericească. Dar l-aş mai fi îndemnat, deşi nu cred că ar fi fost nevoie, să-i ierte pe toţi. Pentru că numai tratarea acestei ordinare provocări cu distincţie, înţelegere şi iertare “ar fi extraordinara dovadă că oamenii Bisericii nu stau sub vremile de cârpă, ci numai sub eternitatea infricoşător-mângâietoare a lui Hristos”, ca să citez omul până la capăt. Păcat! După câte ştiu, cidrul normand băut la Paris nu este verde la culoare. Se pare că cineva vrea să-ncurce paharele. Domnule Cristian Bădiliţă, nu mai beţi cidru normand! Un ceai de busuioc împreună cu ierarhul de la Argeş, la ceas de taină, v-ar fi mult mai potrivit! Cereţi-vă iertare! Sunt sigur că poate să vă ierte. Este ierarh ortodox. Român. 20 octombrie, 2007

Ați înfrânt!

Zob Gheorghe on 22/10/2007 at 10:42 pm Nu mai este o anticipare ci o constatare a spune că: SUA prin intermediul aşa-zisei UE implantează instituţii de executare a planului imperial în diferite ţări slugarnice. Aşa-zisele emanaţii democratice nu sunt decât infiripari ascunse ale structurilor imperiale. Ele au rol social şi politic precis determinat în ierarhia internaţională stabilită de ei. În această conjunctură creştinii romani nu au un adversar oarecare, un individ prăpădit sau lingău al Occidentului ci structuri relativ difuze în care chiar dacă loveşte într-un loc suportă riposta din altul. În momentul de faţă starea societăţii poate fi surprinsă numai printr-o reculare reflexivă pentru a evita ţintele fantomă. În particular noi nu avem de a face cu persoane responsabile ci cu fantome sociale şi cu marionete. Nu este exagerat să afirmăm că există şi grupuri fantomă şi grupuri marionete. Aşa se explică şi faptul că nici nu se leagă o acţiune concertată împotriva cuiva.Orice tragere la răspundere ricoşează către instituţiile UE respectiv ale SUA statul, roman fiind deposedat de atribuţiile lui definitorii. Dan on 22/10/2007 at 11:07 pm Cred ca e o confuzie la mijloc, ori din partea d-lui Badilita, ori dintr-a d-lui Cernat: nu i se reproseaza episcopului ca nu s-a “injosit” mergind la CNSAS (e o institutie nelegitima condusa de indivizi dubiosi precum Dinescu) ci ca nu a recunoscut faptul ca a colaborat cu Securitatea. Ce l-a impiedicat pe sfintia sa sa-si marturiseasca public trecutul? Mi-e greu sa cred ca turnind la Securitate si ascunzind acest fapt timp de 17 ani, a “aparat demnitatea Bisericii”. cristicristian on 23/10/2007 at 12:09 pm Se vorbeste de foarte mult timp despre aceste colaborari cu securitatea. Pentru cine a avut vreo legatura cu securitatea pe vremuri lucrurile sunt certe. Cei care au facut politie politica au

Alexandru Mihail Cernat

avut grija sa-si spele dosarele sau cel putin sa le faca ascunse momentan pentru ca de distrus nu cred ca se distrug. Cei care au “colaborat” adica au dat extemporale nu sunt cu nimic vinovati. De ce de atatia ani nu s-au dat publicitatii aceste dosare ale oamenilor publici? Pentru ca trebuie mentinut acest circ permanent. Sunt convins ca PS Calinic nu a vatamat niciodata pe cineva prin acele extemporale care de altfel le-au dat cu totii. Se stie foarte bine ca nu se putea iesi din tara fara aceste metode. Se stie foarte bine ca si sportivii care treceau granitele tarii dadeau aceste extemporale si aveau nume de cod. Badilita in contextul articolului din ziarul Ziua este chiar mitocan (iertata sa-mi fie expresia). Nu cred ca a verificat vreodata comentariile cititorilor articolelor sale din presa ca sa vada si “sfintia” sa ce pareri au oamenii cu referire la tembelismele pe care le produce.

Ați înfrânt!

Adevărul despre slujitorii Mamonei, sau ce anume nu ştie Turcescu „Nu puteţi să slujiți lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6:24) Nu mi-aş fi propus poate, curând, să-mi expun punctul de vedere în chestiunea acestui fel de slujitori dacă, pur şi simplu întâmplător, joi 27 august a.c. nu aş fi urmărit emisiunea lui Robert Turcescu de pe Realitatea FM. Pe scurt, tema emisiunii era un fel de top al taxelor percepute de slujitorii ortodocşi pe la nunţi, botezuri şi înmormântări, prin diverse timpuri şi locuri. Am ascultat întristat intervenţii telefonice în direct, poveşti şi povestiri, mărturisiri şi atitudini, dar şi comentariile lui Robert, pline de aplomb jurnalistic atunci când venise vorba, de exemplu, despre faptul că la o biserică de pe lângă pasajul Unirii din Bucureşti, un botez se duce pe la 15 milioane lei vechi. O primă impresie m-a făcut să cred că realizatorul acestei emisiuni, în totală cunoştinţă de cauză, vrea cu tot dinadinsul să demonstreze ceva cu topul său, însă curând, ascultând mai bine mersul emisiunii, mi-am dat seama că omul habar nu are la ce anume s-a înjugat. O intervenţie oportunistă, vădit ticăloasă, a unui pastor adventist, care profitând de val declama tâmp că la ei totul e gratis, că pastorii lor nu percep taxe deloc pentru astfel de oficieri, (fără să sufle o vorbuliţă despre faptul că la ei tot omul cotizează congregaţiei cu 10% din venitul personal), il determină pe Turcescu să-l identifice ca făcând parte din zona “concurenţei”, astfel separând într-un fel lucrurile şi înţelesurile, sugerând mai cu mănuşi, mai direct, că de fapt ne aflăm în faţa unei afaceri ordinare.

Alexandru Mihail Cernat

Una peste alta, tot timpul acelei emisiuni m-a incercat un sentiment profund de jenă pentru că, de fapt acolo se vehiculau expresii, denumiri şi categorisiri care, direct sau indirect implicau la modul cel mai compromiţător Biserica Ortodoxă înlăuntrul căreia mi-am primit cândva botezul. Această umilitoare jenă mă determină acum să fac, în măsura în care înţeleg eu lucrurile, o serie de precizări în legătură cu slujitorii de top ai lui Robert Turcescu. Pentru început vă propun să admitem distincţia categorică între adevăraţii preoţi ortodocşi, slujitori ai altarelor şi speţa compromiţătoare care face obiectul topului alcătuit ad-hoc în emisiunea sus amintită. Cu intenţia aceasta bună, prin eliminare, veţi înţelege până la urmă diferenţa dintre un preot ortodox autentic şi un slujitor năimit, pripăşit la altar, veţi înţelege cam câţi preoţi de pe la noi mai slujesc lui Dumnezeu şi câţi indivizi de prin altare slujesc de fapt lui Mamona. Dar pentru coerenţă, să vedem cam ce fel de om ar trebui să fie preotul ortodox. Vi s-ar părea exagerat dacă am spera ca adevăratul preot ortodox să fie un tip decent? Să aibă drept comandamente fundamentale ale vieţii, pe lângă o credinţă tare şi câteva virtuţi care să-l ridice în mod evident de la condiţia omului lumesc? Să fie printre altele un tip smerit, cumpătat şi milos? Ar fi exact ceea ce se aşteaptă îndeobşte de la un preot. Dintotdeauna însă, am asociat preoţia ortodoxă cu jertfa hristică şi în mod natural, în ceea ce mă priveşte, eu caut mai cu seamă la un preot calitatea aceasta specială: disponibilitatea de a fi jertfelnic. De-a lungul timpului, acest criteriu nu m-a înşelat niciodată pentru că în jertfelnicie, oricine, preot sau mirean îşi vădeşte profund structura interioară, se legitimează ca om autentic. Altfel spus, eu cred că treapta preoţiei este cu adevărat una iniţiatică, nu atât pentru modul în care ea este conferită, întrun anumit cadru eclezastic solemn, ci mai ales pentru modul în care cel ridicat în această treaptă o şi poate asuma cum se cuvine în învăţătură şi comportament până la jertfa de sine. Desigur cuvintele acestea pot părea mult prea grave şi aş putea fi bănuit că am pretenţii prea mari de la nişte bieţi slujitori

Ați înfrânt!

ai altarelor. Nicidecum. Mă gândesc doar că până la jertfa de sine, un preot autentic, asumându-şi misiunea sa în orice timp şi loc, ar trebui să poată, să ştie să jertfească puţin din mândrie şi avariţie, să-şi tempereze mânia şi invidia, să spună întotdeauna adevărul, să nu fie ipocrit. Dar să ne întoarcem în realitate, la protagoniştii topului de pe Realitatea FM. Cauzele care au condus la situaţia „de top” sunt complexe dar nu imposibil de stabilit. Pe de o parte avem un sistem care absoarbe suspect de lesne o anumită categorie umană sub pretextul slujirii la altar, utilizând anumite criterii de care în sine, numai entitatea conducătoare a acestui sistem se face responsabilă – este vorba de administraţia bisericească ortodoxă pe care dintru început o identific separat de ceea ce numim cu toţii în deplinătatea respectului cuvenit, Biserica Ortodoxă, iar pe de cealaltă parte avem un spectru foarte încărcat de actanţi la treapta de slujitor. Am făcut şi această necesară distincţie întrucât, de-a lungul timpului am observat că tocmai utilizarea necorespunzătoare a unor denumiri încurcă rău minţile şi înţelesurile bieţilor creştini de pe la noi. Cu alte cuvinte, ca să fiu şi mai clar, aparatul administrativ al B.O.R. nu poate fi confundat cu B.O.R. în sine. Orice astfel de confuzie întreţinută voit este manipulatoare şi păguboasă. E ca şi cum în mod ostentativ, guvernul Boc ar fi confundat cu România, ca să forţăm întrucâtva nota. De ce insist? Pentru că tocmai datorită acestui mic tertip neobizantin, Biserica noastră Ortodoxă a avut şi are mult de suferit. Vom vedea cum şi de ce. Ca să putem da un răspuns la întrebarea: de ce o slujbă de botez, pe o criză ca asta, poate să coste până la 15 milioane de lei vechi? trebuie să înţelegem mecanismele cu care administraţia bisericească operează în asimilarea, trierea şi repartizarea la altare a cohortelor de slujitori. Interesant de văzut că tocmai în acest proces, care până la urmă se vrea unul chiar în regulă, atât sistemul asimilator, dar mai ales actanţii îşi dau, cum se spune pe româneşte, „arama pe faţă”, iar în faza de aşezare într-un altar pe post de preot slujitor, omul ajuns acolo ştie exact în ce raport se

Alexandru Mihail Cernat

află cu întreaga structură administrativă bisericească, ştie exact în ce direcţie poate să o apuce dacă este cazul, cât de vulnerabil sau cât de bine aşezat se găsește. Intuiţi probabil că ceea ce încerc eu să sugerez aici este un fel de târguială bizantină care începe însă doct, cu examene sau cu dosare la admitere, cu examene de an date şi luate „pe bune”, cu masterate și eventual doctorate, cu tot ce poate să sugereze că acolo se învaţă carte nu glumă, (cum oare ar putea să fie altfel?!), că „smeriţii”, „cumpătaţii” şi „miloşii” slujitori de la Sf. Spiridon Vechi, de exemplu, au ajuns acolo cu acte în regulă, cu tot meritul şi cu toată căderea cuvenită. Să nu vă aşteptaţi acum să încep să dezvălui cazuri şi cazuri în care indivizi străini de elementarele condiţii necesare accederii la statutul de preot, au pătruns în mod spectaculos prin diverse altare de pe cuprinsul ţării şi nu numai. Despre cum ar fi posibil aşa ceva şi cam cât costă „trierea” am sugerat cu ceva vreme în urmă într-o scrisoare deschisă către decanul de atunci al Facultății de Teologie de la Bucureşti. Acum voi dezbate însă numai o singură problemă ridicată şi în emisiunea lui Robert Turcescu şi anume salarizarea de la stat a clerului ortodox. În această problemă stă ascuns un înţeles tainic al relaţiei Bisericăstat pe care atât ierarhia ortodoxă dar şi clasa politică românească mizează din plin. Dar să urmărim faptele… Trebuie să precizăm că salariul clerului şi personalului mirean din B.O.R. este alcătuit din două părţi: una de la bugetul de stat şi cealaltă din „fonduri proprii”. Este necesar pentru edificare, să lămurim sintagma „fonduri proprii”, pentru că sub acoperirea acesteia, sistemul administrativ amintit „rezolvă” ca prin minune problemele de salarizare ale clerului şi personalului mirean de pe întreg cuprinsul patriei. La o parohie, „fondurile proprii” ar fi astfel constituite prin prestaţii de servicii religioase (nunţi, botezuri, înmormântări, etc.) prin valorificarea de lumânări şi alte obiecte aflate sub monopol bisericesc şi prin valorificarea de alte resurse aflate la dispoziţia parohiei respective. Toate par în regulă până în momentul în care o privire atentă poate remarca repede că există o diferenţă extrem de accentuată între modul de constituire a „fondurilor proprii” în

Ați înfrânt!

mediul rural în raport cu cel urban. Implicit, aceste „fonduri proprii” vor determina şi starea financiară reală a celui care reuşeşte sau nu să le colecteze. De pildă, la oraş putem vorbi de o dinamică mare a tranzacţiilor cu pretext religios (mai multe cununii, botezuri, etc), datorate, recunoaştem şi spectaculozităţii slujbelor susţinute în timbrul eficient al „teatrului naţional de operetă bisericească”, situaţie în care colectarea fondului propriu necesar acoperirii cheltuielilor cu salariile şi a tuturor celorlalte este lesne de realizat. În mediul rural lucrurile stau cu totul în altfel dacă ar fi să facem referire numai la scăderea dramatică a natalităţii, la scăderea numerică accentuată a populaţiei. Însă nu asta mi-am propus să relev. Ceea ce este de interes în problema noastră se vădeşte uşor, exact în aplicarea criteriilor administraţiei bisericeşti pentru completarea salariilor preoţilor din mediul rural, criterii ce apar evidenţiate chiar în statele de plată ale acestora. Concret, aici un preot paroh putea găsi în statul său de plată, până la finele anului trecut, un salariu brut alcătuit, cum am spus, din două părţi pe care le voi exprima deocamdată în procente, anume: alocare de la buget 55% şi fonduri proprii 45%. Din acest brut total, Statul va lua înapoi pentru taxe, impozite şi contribuţii 37,6%, lăsând preotului, deci, numai 17,4% din ceea ce a alocat, salariul net fiind alcătuit în final din acest cuantum de 17,4% la care adaugăm 45% fonduri proprii (total net 62,4% din brut). Acum, pe la sfârşitul lunii februarie a.c. se va petrece un fapt incredibil. Este binecunoscut scandalul multimediatizat al solicitării dublării salariilor de către cadrele din învaţământ, de asemenea al celor din sănătate. În timp ce oamenii aceia făceau grevă şi îşi cereau un asemenea drept, administraţia bisericească ortodoxă, pe tăcute, comite un act cel puţin suspect de mărire a salariilor clerului slujitor! Oameni despre care media nu notează pe undeva că au cerut una ca asta. Statul de plata al lunii martie marchează „minunea” şi concret, putem afla că la aceeaşi persoană, brutul a crescut intr-adevăr de 1,75 ori faţă de luna precedentă. Noua cifră este alcătuită de data aceasta din următoarele proporţii: alocare de la buget 45,76 % şi fonduri proprii 54,23%. Din acest nou brut, Statul ia inapoi, cum explic

Alexandru Mihail Cernat

mai sus, 44,13%, lăsând preotului numai 1,63% din ceea ce a alocat, restul rămânând ca sarcină a fondurilor proprii, ducând la un cuantum net de 55,86% din brutul acela mărit de 1,75 ori. Acestea sunt cifrele. Să vedem acum semnificaţia lor… politică! Mai întâi să vedem cam ce înseamnă, aproximativ, alocarea de la buget pentru salariile clerului de mir ca să putem înţelege în final „gestul” administraţiei bisericeşti din februarie 2009. Dacă vom considera o medie de salariu brut de circa 1300 lei, înainte de mărirea avută în discuţie, calculăm o alocare unitară de circa 170 euro de la bugetul de stat. Inmulţind această sumă cu un presupus număr de 35.000 angajaţi pe statele administraţiei bisericeşti, obţinem un total de 5,95 milioane euro! pe care statul român îi alocă lunar administraţiei bisericeşti pentru salarizarea personalului bisericesc (nu ţinem cont aici de salarizarea ierarhiei ortodoxe, care face obiectul unei alte abordări). Din socoteala anterioară înţelegem că Statul lua înapoi sub formă de taxe, impozite şi contribuţii suma de 4,06 milioane euro, lăsând în mod real suma de 1,89 milioane euro lunar. După gestul „strategic” al mai marilor Bisericii, mergând pe același raţionamentul vom găsi că la o creştere de 1,75 ori a brutului considerat, Statul va aloca unitar 247 euro, deci un total de 8,64 milioane euro din care va lua înapoi 8,33 milioane euro, lăsând în mod real administraţiei bisericeşti suma de 0,31 milioane euro. Şi iată cum, după un hocus-pocus veritabil, Statul îşi diminuează lunar cu aproape 1,6 miloane euro subvenţia către Biserică, iar administraţia bisericească bravează cu această creştere de salariu pe care probabil numai preoţii din mediul urban şi-au dorit-o cu adevărat. Dacă ar fi să mergem până la capăt cu raţionamentul acesta, putem găsi chiar o funcţie care ne poate indica rata de diminuare a subvenţiei de la stat pe măsură ce salariul personalului bisericesc poate fi mărit în continuare. Este de la sine înţeles că va exista un prag de la care statul doar se va face că subvenţionează, în realitate putând să ia înapoi tot ceea ce dă, iar de la acel prag în sus, angajatul din cler va strânge fondurile proprii parohiale pentru a plăti taxe şi impozite.

Ați înfrânt!

Acum, să nu credeţi că simularea mea este cea mai inspirată. De fapt miza nu putea să fie doar 1,6 milioane euro pe lună… Ei ştiu că sunt departe de adevărul lor… Ce înseamnă însă acestă cacealma şi pe umerii cui se lasă? Simplu: la oraş se va resimţi asta în taxele mari pe la nunţi şi botezuri, iar pe la sate, în preocuparea deloc morală a slujitorilor care se vor vedea nevoiţi să pună bir pe un segment de populaţie aflat la limita săraciei, îmbătrânit şi bolnav! Nenumărate cazuri cu care personal am luat contact vădesc mereu aceeaşi situaţie: preotul de la ţară nu îşi poate alcătui salariul din fonduri proprii nici măcar la un sfert din grila avută de noi în discuţie. Nici vorbă de noua grilă dublă, triplă, cât va fi ea cândva. Acest adevăr este desigur cunoscut de către mai marii Bisericii care, după cum am văzut, restituie complicitar statului sume alocate pentru sprijinirea clerului ortodox, fără să urmărească cu altruistă aplecare efectele unui astfel de aranjament. Cum răspund slujitorii altarelor de la sate la o asemenea găselniţă patriarhală, poate fi lesne de intuit. O parte dintre ei vor da curs noilor ordine de la „centru” și vor creşte corespunzător sarcinile privind contribuţia anuală de cult şi taxele la diverse servicii religioase. Ei vor fi întotdeauna într-un conflict deschis cu enoriaşii, reproşându-li-se oricând că sunt avari, că nu au frică de Dumnezeu. Vom vedea că aceste potenţiale acuze pică mănuşă în mâna orânduirii bisericeşti locale, găsindu-se în asta un instrument ideal de şantaj, şi prin el, de control al slujitorului din teritoriu. Pentru această tagmă, orice mesaj, chiar politic fie el, va fi executat întocmai şi la timp, în fapt un fel de complicitate ticăloasă în uşa bisericii… O altă categorie de slujitori vor îmbina primul comportament cu libera iniţiativă încercând să echilibreze prin timpul afectat propriilor afaceri, venitul din fondurile proprii cu venitul din afacerile proprii. Categoria asta se vrea intr-un fel selectă, pentru că, nu-i aşa?, nu oricine îşi poate permite un mic magazin în sat, o mică bază de maşini agricole, o minifermă de vaci, porci, găini, etc. De regulă, pe aceştia, sistemul îi vrea vivaci. Că nu se ştie niciodată la ce mai pot fi folosiţi…

Alexandru Mihail Cernat

O categorie deloc numeroasă este cea a preoţilor slujitori. Cei adevărați! Ei primesc totul cu mirarea omenească şi cu înţelegerea duhovnicească, fără să pună biruri pe bieţii ţărani. Îşi vor implini misiunea independent de ordinele „de sus”, vădind în viaţa lor vocaţia continuităţii şi normalităţii în slujire. Oameni din aceştia vom găsi foarte greu, însă exemplul lor ne dă nădejdea că Biserica Ortodoxă e încă vie! Dar să ne mutăm puţin atenţia pe situaţia de la oraş, mai precis din capitală (pe ceilalți îi vom analiza cu altă ocazie), să vedem ce imperative ale timpului bântuie pe la uşile bisericilor de cartier. O simplă discuţie din toamna trecută cu parohul unei biserici din sectorul 4 m-a făcut să cred că un fel de apocalipsă a început deja… Am aflat că omul, disperat, vrea să iasă din cler şi să-şi deschidă butic. Are, zicea, familie de întreţinut şi nu mai poate face faţă. „Cum, aşa?” zic puţin contrariat, ştiind bine că un preot de cartier are şi el acolo un venit, peste salariul lunar. Răspunsul a fost unul prompt şi năucitor: încă de la înscăunarea noului patriarh, dările parohiei, dar şi ale fiecărui slujitor în parte au crescut la sume impresionante. Pe lângă subvenţia către postul de radio „Trinitas”, au apărut alte dări pentru televiziunea „Trinitas” (într-un singur cuvânt: trinitaxa!...) şi pentru un ziar pe care il puteţi întâlni fără efort pe întreg cuprinsul ţării într-un tiraj încă neegalat de vreo altă publicaţie ortodoxă până în prezent (am răsfoit foaia cu pricina și nu mi-a părut deloc grozavă – cum altfel ar putea să-ți pară o nouă formă de cult al personalității la 20 de ani după ce tocmai scăpaserăm?!…). Pentru ca sumele să poată fi pretinse şi colectate, la altare au apărut deja câte, unul, câte doi, câte…şapte slujitori, suprapuşi în schemă peste cei arondaţi ceva vreme în urmă, iar treaba asta a ambalat şi mai mult situaţia. Că slujitorul acela şi-a deschis butic sau nu, e neinteresant. Interesant devine noul sistem de colectare a unui fel de dări către „stăpânire” cu precedent doar prin timpuri fanariote mavroghene. Acum, să nu credeţi că îi ţine cineva cu forţa, „legaţi de glie” pe vreunii din slujitorii altarelor. Nici vorbă! Cei care sunt în simbria administraţiei bisericeşti, cel puţin „la centru” nu fac

Ați înfrânt!

nimic cu sila. Altfel nu se explică „obsesia imobiliară“ a Patriarhiei (sintagma nu ne aparține) – o adevărată avalanșă de construcții cu destinație: locaș de cult, cu orice preț!… Este de la sine înţeles că s-a negociat totul ca la bâlci şi fiecare, stăpân şi serv îşi primesc proporţional tributul. Plătitori? Noi, toţi, cei mulţi şi… neinformaţi, ca să folosesc un eufemism. Așa s-ar explica de ce un botez ajunge la 15 milioane lei vechi şi o cununie la 25… Până la urmă această realitate nu mă interesează decât sub două aspecte urâte ale ei: 1. banii nu sunt fiscalizati! 2. slujbele sunt nişte rezumate comerciale ale adevăratelor slujbe cărora li se substituie. Pe de o parte fiscalizarea acestor bani ar goli efectiv bisericile de asemenea slujitori, pentru că aceştia, în mod oficial nici n-ar mai putea da un astfel de tribut, nici nu şi-ar mai putea face fiecare partea din „prada” neștiinței noastre. Din acest motiv Patriarhia lasă o asemenea ticăloşie să se petreacă fără pic de remuşcare, iar Statul tace mâlc, știind bine ce instrument grozav de manipulare electorală adăpostește administrația bisericească… Pe de cealaltă parte, durata reală a unei slujbe ar deturna neproductiv, nu-i așa? seria de 10-15 cununii de la uşă care n-ar mai putea fi… solvabile. O slujbă de cununie, care în realitate poate dura 50 de minute sau chiar o oră, se perpeleşte în zece minute şi treaba merge înainte la greu. Frică de Dumnezeu? Poftim? Hai dom’le să fim serioşi!.. Cam asta e domnule Robert Turcescu… 7 septembrie 2009

CYRUS THE A TIVIRUS on 10/09/2009 at 9:10 pm Frate dragă, mi se pare că se poate explica mai simplu decât dumneata expui aici. E spus în Biblie că preotul (şi ajutoarele lui) va trăi din darul ce se duce la altar de către credincioşi. Pe de altă parte, e ca la orice meseriaş: talentul (darul sau harul ) aduce clientela, însă trebuie cultivat (cu metode specifice). Acum, că unii pun supratarife, e la fel şi în lume cu meşterii. Câştigă cu adevărat însă până la urmă,

Alexandru Mihail Cernat

cei care se bazează pe calitatea serviciului, nu pe marketing. Cu o singură condiţie : credinţa. Pace ! eugenia on 11/09/2009 at 2:21 am Cea mai de rusine mi se pare taxa pentru Acatist. Mie mi se pune un nod in gat cand vad fetele aspre ale calugarilor de la pangar care nu accepta rugaciunile credinciosilor decat contra unei sume fixe, pe zi, saptamana, 40 de zile si chiar, an! Daca omul amarat nu poate plati”taxa”, Parintele nu sta de vorba cu Bunul Dumnezeu in chestiunea necazului? Ce poate justifica acest crescendo al abuzului la care sunt supusi crestinii in zona contributiilor banesti? Insisi preotii vorbesc pe caile media ce si le-au creat despre excesele comerciale ce nu trebuie sa fie proprii credinciosilor dar pangarele incep sa arate ca niste raioane de super marcheturi. Nu grija pentru imbogatirea vietii spirituale este la baza abundentei de candele cat mai sofisticate, de cruci si cruciulite, ingerasi si fel de fel de soiuri de tamaie, lumanari si matanii ci marja de profit. Templul s-a umplut de negustori. In multe cazuri nici nu se mai pune problema nevoilor financiare legate de ridicarea unei biserici sau ajutorarea unei comunitati in dificultate ci pur si simplu de AFACERI ce aduc beneficii substantiale celor ce le fac sa functioneze in mod esential, pentru propriul profit. Pelerinaje cu tinta comerciala, contracte de exclusivitate la vanzarile de obiecte bisericesti din Grecia, pentru diaspora, numiri fara concurs pentru posturile din occident a unor persoane ce nu se disting prin eruditia teologica, experienta si moralitate ci prin influienta dosarului sustinut la Patriarhie. Pe langa toate acestea, institutia Patriarhiei am impresia ca traieste un paradox. A inventat postul de televiziune Trinitas, in mod insidios retinand credinciosii comozi in fata ecranelor, dar a sporit ritmul constructiei de salasuri bisericesti ce nu ajung sa se umple nici macar duminica.

Ați înfrânt!

Se simte un soi de febrilitate si nechibzuiala in lucrarea Patriarhiei care parca si-ar astupa urechile si ar inchide ochii pentru a nu percepe adevarata criza prin care trece Institutia Bisericii. Poporul credincios asteapta sa fie insotit spiritual in nelinistile acestor timpuri de descompunere si primejdie, dar vede cum se aseaza contabili si negustori la altar . Grijile sfintiilor lor sunt legate de serele ce si-le vor ridica pentru uz propriu in afara Bucurestiului, de chivernisirea propriilor odrasle in posturi cat mai manoase si de preferinta cat mai spre vest, de incuscrirea profitabila cu cei ce ce au puterea indusa de ban. Mahnirea nu este fata de toti slujitorii Bisericii, caci multi au har si traiesc in rugaciune si in lacrimi pentru fratii lor tulburati de diavol, muncesc fara preget si au modestia ce le-a cerut-o Insusi Iisus Hristos. Daca unii dintre noi indraznim sa aratam ca sunt si atitudini ce ar trebui sa fie straine ortodoxiei, o facem tocmai pentru ca avem datoria de a mustra fratele ce din ignoranta sau cu buna stiinta sa ratacit pe un drum ce il indeparteaza de Sfanta Treime. clement on 11/09/2009 at 2:05 pm Cyrus, expui cu cinism chestiunea. In “mestesugul” acesta nu ai ce cauta daca ai doar talent manual si negustoresc! In discutie este pus faptul ca este discreditata legatura dintre enorias si preot din pricina zornaitului argintilor. Vara ce abia a trecut a lasat cu gura cascata o mana de credinciosi ce solicitand citirea unor acatiste Parintelui-Cavaler Seleujean, au primit raspunsul: ” Ei, daca contribuiti la fondul asociatiei mele….!!!!!” Cat despre “traitul din dar”, este absolut legitim sa se intrebe enoriasul de rand asupra consistentei darului primit de un preot ce tocmai a primit aprobarea de constructie pentru TREI vile pe strada George Bacovia in Cluj? Ceea ce irita credinciosul de rand este incapacitatea de a intelege de ce daca esti un bun jurist, un abil finantist, un doctor priceput, un mester, ce mai, tii mortis sa ai si onorul acordat hainei

Alexandru Mihail Cernat

preotesti? Te poti adanci in spiritul lecturilor religios-crestine, poti alege linistea meditatiei fara sa semnezi pe statul de plata al mitropoliilor, cand esti lamurit ca vei putea descumpani, cel putin, multi enoriasi? Nu mostenim pamantul, cum spune inteleptul, atunci de ce sa se umple de tina preotul ce ar trebui sa se imbrace doar in lumina?

Ați înfrânt!

Lecția lui Pavel Coruț Deşi în ultima vreme chiar nu mă mai miră nimic din ceea ce văd, aud sau citesc în media românească, un fapt neobişnuit comis la o televiziune fără nicio viziune dealtfel, mă determină acum să inserez aici punctul meu de vedere la o asemenea nemaiîntâlnită şi riscantă atitudine. Pe scurt, sub pretextul deja consumat al idioţeniei scornite cu denumirea de „flacăra violetă” şi al „războiului psihologic”, actualmente scriitorul Pavel Coruţ, invitat ca expert în cele două chestiuni, virează surprinzător de repede şi cu mult aplomb într-o a treia problematică pe care de fapt şi-o propusese ab initio, anume denigrarea televizată cu audienţă maximă a Sfintei Scripturi şi a Fiului lui Dumnezeu. Era suficient să citeşti banda care însoţea cadrul filmat ca să înţelegi exact ce vrea omul să spună românilor: anume că Biblia este o carte plină de blasfemii la adresa lui Dumnezeu, iar Iisus Hristos, un impostor extremist, fiul unui soldat roman şi al unei evreice, nicidecum Fiul lui Dumnezeu. Că aşa ceva crede dl. Pavel Coruţ este grav pentru sufletul său şi în acest sens nutresc speranţa că va mai avea timp să afle adevărul şi să se salveze, chiar de-ar fi asta în ultima clipă a vieţii sale, asemenea tâlharului de pe cruce, dar să debitezi asemenea orori vătămatoare de suflete către un popor întreg, punându-ţi ca gaj erudiţia în ale scrisului, o oarecare notorietate dobândită pentru că ai spus uneori adevăruri incontestabile pe fondul mediatic pestriţ postdecembrist, este cu mult prea mult. Dincolo de gestul său rău intenţionat faţă de poporul român, în mod surprinzător, Pavel Coruţ, prin intervenţia sa televizată de la OTV, injectează în trupul Bisericii un antibiotic puternic menit să localizeze şi să estompeze focarele de infecţie. Dacă această intervenţie invazivă este şi dureroasă, ar trebui să înţelegem că durerea de acum este cu mult mai mică şi mai

Alexandru Mihail Cernat

suportabilă decât cea datorată colapsului, în absenţa unui asemenea tratament şoc. Au existat desigur şi luări de poziţie mai mult sau mai puţin inspirate, unele chiar de o violenţă verbală nedemnă de statutul de creştin, însă o asemenea problemă cred, nu aşa trebuie abordată. Faptul că un preot ortodox intrat în polemică în direct cu P.C., l-a ameninţat pe acesta în mod public cu moartea, imi confirmă incă o dată în plus, deşi nu ar mai fi fost nevoie, că Biserica noastră Ortodoxă suferă de o gravă boală şi că din lipsă de doctor şcolit în propriile instituţii de învăţământ teologic, riscă să primească, fapt inacceptabil, un tratament administrat cu forţa de către indivizi căzuţi în apostazie. Şi acest lucru nu mai trebuie să se întample! Ce anume reproşează Coruţ, Bisericii noastre? Lăsând la o parte aspectele doctrinare pe care îşi construieşte întreaga ofensivă, Coruţ scurmă în grămada de gunoi din spatele Patriarhiei şi cu meticulozitatea unui flămând căutător de resturi comestibile, înşiră cazuri flagrante de corupţie, de scandaluri sexuale, de comportamente în afara legilor bisericeşti, atentând datorită acestora, la întregul edificiu canonic instituit în Biserică încă din perioada Sinoadelor ecumenice. Astfel, cu multă abilitate, pentru faptul că unii preoţi din Biserică sunt avari şi/sau curvari, (urmând logica miliţianului al cărui şef nu şi-a luat acvariu, fiind deci homosexual), declară că tot clerul ortodox este de fapt o gaşcă de impostori, iar poporul român care suportă aşa ceva, o adunătură de fraieri manipulaţi de aceşti şmecheri care pe alocuri pot cere fără chitanţă chiar 15 milioane de lei pentru o cununie. Mai găseşte problema salarizării de la stat a clerului ortodox pe care o infierează cu articole din Constituţie, predarea religiei în şcoală pe care o consideră anacronică şi păguboasă, în sfârşit, ridicarea de nenumărate lăcaşuri de cult pe care în mod răuvoitor le numeşte şandramale, staţionând cu dezbaterea pe inutilitatea ridicării unei catedrale a neamului de peste 500 milioane euro, sugerând că aceşti bani ar fi putut fi utilizaţi pentru finanţarea unui mare număr de microferme pe teritoriul naţional, spre

Ați înfrânt!

propăşirea agriculturii româneşti şi ridicarea din beznă a neamului său de sorginte ariană. Pentru că unele dintre aceste probleme nu-mi sunt deloc străine, pentru că am mai scris despre asta, imi permit să admit că pe fondul acestei din urmă problematici, „sanitarul B.O.R.” Pavel Coruţ, poate avea dreptate. Şi asta datorită faptului că administraţia bisericească (deci nu Biserica) gestionează îngrozitor de prost toate aceste speţe. Fără a mai relua cazuistica pavelcoruţiană, notez că o asemenea blasfemie televizată nu ar fi fost posibilă dacă administraţia Bisericii neamului nu ar fi comis de-a lungul ultimilor 20 de ani următoarele erori: • degradarea învăţământului teologic universitar prin infiinţarea nejustificată canonic de facultăţi de teologie fără ţinută intelectuală adecvată, promovând prin acestea un număr impresionant de „absolvenţi de teologie” fără chemare către viaţa religioasă, fără demnitate, fără ţinută moral-creştină, pe foarte mulţi dintre ei ridicându-i prea repede şi fără merit în treapta preoţiei, generând prin aceasta, pe de o parte, o sarcină prea grea pe umerii poporului dreptcredincios, în ceea ce priveşte remunerarea lor, dar şi o sumedenie de cazuri de încălcare a legislaţiei bisericeşti, a normelor canonice de vieţuire creştină, fapt ce a condus la degradarea continuă a statutului preotului de mir, la diminuarea respectului faţă de preotul slujitor, la ridiculizarea actului de cult, a valorilor creştine, a moralei creştine; • instituirea unei dictaturi ecleziastice (fapt dezvăluit chiar din înteriorul clerului ortodox), ca o consecinţă a degradării statutului preotului de mir, a degradării ţinutei intelectuale a instituţiilor de învăţămânr teologic ortodox, prin abdicarea de la spiritul sobornicesc bimilenar, şi reformularea Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. care va conferi episcopului, respectiv patriarhului puteri discreţionare, aceştia primind atribuţiuni nemaiîntâlnite până acum în practica Bisericii –

Alexandru Mihail Cernat

•

situaţie ce provoacă în rândul clerului de mir o adevărată teroare, comparabilă doar cu cea proprie epocii comuniste recent apuse, în care frica de partid şi de securitate este inlocuită cu frica de colegul hrăpăreţ, gata să te vândă, sau cu frica de protopop, gata să te pârască la episcop, frica de tot ce poate însemna prezenţa „organului ierarhic superior” în viaţa de parohie. Rezultatul unei asemenea „viziuni” de dictat ecleziastic va fi un cler obedient şi imoral, speriat şi pervertit- mediul ideal pentru a organiza cursuri de „reciclare”, (ele se numesc în realitate cursuri de perfecţionare), prilej cu care, se updatează chemarea la ordine şi se reamintesc caznele şi privaţiunile la care vei fi supus dacă pierzi cadenţa; intreţinerea permanentă a unei relaţii compromiţătoare cu puterea politică vremelnică, simulând un aşa zis necesar dialog cu aceasta, în fond afişând obedienţă, acceptând ca în spaţiul sacru să se consume episoade electorale, sugerând indirect prin asemenea acţiuni cam cine anume trebuie votat şi cine, nu; punerea în derizoriu a slujbelor religioase prin participarea clerului ortodox la oficierea unor slujbe de sfinţire în situaţii cel puţin bizare: sfinţiri de buticuri, baruri şi restaurante, vestiare şi porţi de fotbal (pare incredibil să poţi vedea un distins ierarh din Sinod făcând asta fără pic de regret), fapt ce perverteşte în mintea creştinului rostul şi menirea slujbei de sfinţire, producând rătăcire şi nu în ultimul rând multe dezamăgiri; supralicitarea cu bună ştiinţă a necesităţii creşterii zestrei mobile şi imobile a Bisericii, ca miză proprie mai degrabă epocii feudale, decât timpului modern pe care-l parcurgem, pe măsura scăderii dramatice a zestrei morale (mă refer la oameni de valoare moral-creştină) pe care în mod obligatoriu Biserica trebuie să o deţină, fenomen ce transformă ridicarea de locaşuri de cult într-o preocupare care ar releva doar spiritul gospodăresc al unui slujitor, nu neapărat omul moral, de calitate creştină de care Biserica

Ați înfrânt!

•

are atâta nevoie. Notez că promovarea în cler după asemenea criterii tinde să adune în structurile ce s-ar dori solide ale Bisericii, nu neapărat oameni de calitate moralcreştină ci doar nişte buni antreprenori, tehnicieni constructori, merceologi, contabili, etc., dar nu preoţi autentici, nicidecum duhovnici încercaţi în vieţuire creştină; întreţinerea unor focare de corupţie până la nivel înalt, transformând instituţiile de învăţământ teologic în baze de tranzitare a banilor nefiscalizaţi, dacă vom face referire numai la „cheta” universitară, transformând administraţiile eparhiale într-un fel de „burse comerciale” pentru licitarea de parohii după reguli rivalizate poate numai de goana după caftan din Fanarul de odinioară, şi asta sub acoperirea domestică a „daniei” pentru sfintele lăcaşuri; nu în ultimul rând, menţinerea cu bună ştiinţă a unor dezechilibre stridente în ceea ce priveşte statutul şi calitatea de preot slujitor, prin diferenţierea tot mai acută a modului de retribuire pentru preoţii din mediul rural în comparaţie cu cei din mediul urban. Aceasta diferenţere voit croită de la centru face ca la oraşe să se consolideze un fel de aristocraţie ecleziastică, slujitori cu pretenţii, arondaţi după logici absconse la altare îmbelşugate, de unde bineînţeles li se va şi pretinde uzufructul pe potrivă. Dincolo, în satele îmbătrânite şi pustiite ale patriei, pătura săracă din cler îşi va împlini menirea slujitoare prin obsedanta alergătură pentru pâinea cea de toate zilele, de prea multe ori umiliţi, sau ei înşişi capabili să umilească, părându-li-se că vor fi făcând asta în numele lui Hristos.

Judecând „la rece”, de la toate acestea până la blasfemia lui Coruţ nu mai este decât un pas! Mă întreb acum după o logică implicită: oare ce poate fi mai grav? Să afirmi ce afirmă Coruţ care pleacă apoi liniştit la Clinceni şi ne lasă în pace, sau să

Alexandru Mihail Cernat

propovăduieşti cu ipocrizie şi să-ţi burduşeşti buzunarele cu banii văduvelor şi orfanilor în numele lui Hristos?! Şi totuşi ce ar trebui făcut? Poate că cineva din Biserică ar trebui să cheme “gunoierii” să ridice totuşi “gunoiul” din “spatele” Patriarhiei. Poate şi pe cei de la “ecarisaj”… Logica lucrurilor pare simplă, însă şi urmând exact ordinea erorilor relevate, s-ar putea purcede către o posibilă îndreptare după cum urmează: • ridicarea nivelului învăţământului teologic universitar prin desfiinţarea urgentă a cel puţin 11 facultăţi de teologie din ţară. Selecţia cadrelor universitare după criterii academice internaţionale, cu participarea unor reprezentanţi ai universităţilor teologice de renume din Biserica Răsăriteană dar şi cea Apuseană; • revizuirea urgentă a Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea B.O.R. prin scoaterea tuturor articolelor neconforme cu spiritul sobornicesc al Bisericii. Promovarea in rândul clerului de mir a unui spirit frăţesc autentic în care teama şi delaţiunea să nu mai aibă raţiuni de proliferare; • renunţarea definitivă la orice manifestare obedientă şi compromiţătoare în raport cu puterea politică, păstrarea unei relaţii strict oficiale cu statul şi cu reprezentanţii acestuia; • refuzul oficierii de slujbe religioase, din raţiuni canonice şi statutare, în locuri şi cu prilejuri necuviincioase, sau la comanda electorală a vreunei puteri laice; • separarea activităţii de slujire, de cea de construcţii de lăcaşuri de cult şi descurajarea promovării în cler prin „merite” ce ar decurge din posibilitatea financiară a preotului de a ridica o biserică. Prin acestă practică, criteriile autentice de selecţie sunt profund eludate, iar vocaţia preoţească este flagrant confundată cu abilitatea aspirantului de a strânge o grămadă de bani, uneori prin orice mijloace;

Ați înfrânt!

•

în mod firesc, prima măsură, referitoare la creşterea prestigiului învăţământului teologic universitar va pondera serios avalanşa de aspiranţi la statutul de preot. Implicit calitatea intelectuală va diminua orice tentativă de evaziune. Anticipăm că „cheta” va fi eliminată din practica universitară şi implicit negoţul cu parohii, din practica administraţiilor ecleziastice; din moment se se pretinde acelaşi comportament canonic oricărui preot de pe cuprinsul patriei, mi se pare normal ca sursa de salarizare să fie unică. Altfel fiecare îşi face local regulile lui şi rezultatele le poate vâna un Pavel Coruţ… De aceea se impune eliminarea urgentă a tuturor diferenţelor privitoare la retribuirea clerului, indiferent de locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Constituirea urgentă a unui fond de salarizare comun, în care resursele sa fie cumulate la nivel de Patriarhie, scoaterea de urgenţă a preotului de mir de sub stigmatul dependenţei pecuniare de credincioşii avuţi în păstorire. Aplicarea unor metode transparente de colectare a impozitului religios (chiar dacă acum acesta este numit contribuţie benevolă de cult…) Patriarhia poate miza, nu-i aşa? pe faptul că peste 86% dintre români au încredere în Biserică. Dacă au încredere, probabil vor plăti şi impozitul religios. Numai sondajul de opinie cu pricina să nu fie decât o făcătură şi realitatea să fie alta…

Nu în ultimul rând, poate că ar trebui ca administraţia patriarhală să ia în calcul şi posibilitatea ca preoţia să devină o indeletnicire misionară benevolă. Să încerce să promoveze acest „brand”, încurajând preoţii de vocaţie să slujească acolo unde timpul şi locul le permite, fără să fie timoraţi de gândul că fratele de potir le poartă sâmbetele pentru că şi-ar putea pierde locul din acel altar dacă a mai apărut acolo încă un preot slujitor. Cunosc preoţi medici, avocaţi, ingineri, şi aspiranţi la preoţie din multe medii intelectuale care şi-ar dori posibilitatea unei slujiri benevole. Ar trebui ca Biserica să le ofere această posibilitate. Sau

Alexandru Mihail Cernat

îi este teamă cuiva din staff-ul administrativ, de preoţia de excelenţă, adică împlinită doar din dragoste de Hristos?! Despre ce anume ar trebui plinit şi împlinit în Biserică pot fi spuse multe. Multe pentru ca un personaj asemenea lui Pavel Coruţ să nu mai aibă motive să atace Biserica şi pe ierarhii ei atât de virulent. Cu tot ceea ce s-a spus şi s-a comentat, însă, lecţia pe care invitatul lui Dan Diaconescuîndirect ne-a dat-o tuturor ar trebui să ne pună serios la treabă pe toţi, de la vlădică până la opincă. În final, nu-mi pot reprima o întrebare aproape firească: de ce şi-ar permite un om ca Pavel Coruţ să fie atât de caustic la adresa inalţilor noştri ierarhi? Pe ce se bazează? Probabil pe lucruri tainice, ştiute de dânsul despre colaborarea unora dintre ierarhii ortodocşi cu fostul regim totalitar de la Bucureşti pe care şi domnia sa l-a slujit ca ofiţer de marină, spion, contraspion, etc, servindu-şi, după cum zice, patria… 3 februarie 2010

atol on 04/02/2010 at 1:08 am In sfarsit o opinie echlibrata Sper sa auda cine trebuie.

analiza

rece.

cristian on 04/02/2010 at 10:29 am Din nefericire, cam aşa stă treaba fraţilor; aşa că, decât să-l combatem numaidecât virulent pe Pavel Coruţ (nu zic să n-o facem într-o modalitate potrivită), mai degrabă ne uităm prin ograda proprie şi avem grijă, ca să nu-i dăm acestuia nici cel mai mic motiv pt elucubraţile sale. Zob on 04/02/2010 at 8:31 pm Cetăţene Cernat, aţi dovedit seriozitate reluând problema creată de acţiunea lui Pavel Coruţ.

Ați înfrânt!

1. Pavel Coruţ nu atacă numai instituţia bisericii ci şi religia deci şi conţinutul său, credinţa , spiritul ei. 2. Pavel Coruţ nu atacă numai pe religioşi ci şi pe laici. Consecinţele atacului său depăşesc chiar prezentul. 3. Anvergura deschiderii sale îi depăşeşte pe bieţii căţei ai prezentului şi rămâne imun la atacurile sterile şi insignifiante. Cei care aveţi ceva împotriva lui nu mai aveţi decât să-l omorâţi. Soluţia este veche. Nici unul dintre voi nu aţi adus contraargumente la obiecţiile făcute pe doctrină. Acum încercaţi jalnic să apăraţi aparenţe. Sunteţi pierduţi în faţa istoriei. Coruţ nu a vorbit pentru cei prezenţi ci pentru ce ce fi-vor să fie. Ia ziceţi voi ce faceţi la angajarea în războiul antirus a poporului român. Unde vă este creştinismul în acest caz al poziţionării antiruseşti a armelor americane pe teritoriul român. enzo on 05/02/2010 at 9:41 am Zob, Solidaritatea crestina in cazul unui razboi antirus este aceeasi ca si cea din razboiul si embargoul Romaniei fata de Iugoslavia de pe vremea lui Constantinescu. O alta lectie din atitudinea lui Corut este aceea ca exista o gasca bine organizata care se ocupa serios de agresarea crestinismului si a credinciosilor si care va lovi si in continuare. Liviu Nănău on 05/02/2010 at 2:21 pm Biserica Ortodoxă suferă de o boală gravă și aceasta se numește ecumenismul, nicidecum problemele administrative care sunt evidente dar decurg tocmai din răcirea dragostei de aproapele și ignorarea învățăturii Sfinților Părinți. Să mă ierte domnul Alexandru Mihail Cernat, însă articolul mi se pare foarte periculos și înșelător în limpezirea problemelor cu care suntem confruntați cu toții ca mădulare ale Lui Hristos. Și

Alexandru Mihail Cernat

aici aș vrea să amintesc că toți reprezentăm Biserica și nu ne putem disocia nici de cei care o administrează. Critica dumnealui este evazivă și seamănă mai degrabă cu o chemare la luptă de tip sindicalist sau comunist. Parcă dumnealui era cu propunerea înființării unui sindicat al preoților înfierând și atunci scăderile Bisericii… Acestea există, sunt scăderile noastre, ale acestui popor, ale fiecăruia dintre noi iar soluția nu poate fi nicidecum administrativă ci o reală întoarcere la Hristos, depărtarea noastră ca popor de un mod de viață materialist, bazat pe consum, distracții și trăirea vieții în nepăsare față de mântuirea sufletească. Soluția este veche de 2000 de ani și o avem primită de la Hristos cu preț de sânge. Comuniștii au venit la putere în numele lor, justificând păcatele societății și promițând dreptate socială. Rezultatul a fost cumplit, au adus iadul pe pământ, au distrus, au mutilat, au schimbat din rădăcini omenirea. La fel de periculos îmi pare și acum propunerile ce vizează o anume reorganizare administrativă ce va afecta preoțimea, vagi în detalii dar care pot da lovitura fatală vieții duhovnicești în România. Mi se pare mai degrabă un scenariu clasic: problemă, reacție, soluție. Pavel Coruț nu poate fi decât un simplu pion, un nimeni, de vreme ce s-a angajat deschis în această luptă. Nu poate fi nici ”sanitarul BOR” evident, și nici măcar nu merita vâlva aceasta. Totul pare regizat… De-a lungul a 2000 de ani Biserica s-a luptat cu ereziile, căci acestea au zguduit și clătinat credința în Hristos. La acestea s-a răspuns demonstrând adevărul dogmelor în cele 7 Sinoade Ecumenice. Ce a fost de arătat s-a arătat cu prisosință, rămâne de acum să împlinim. Viața curată și sfințenia nu au nevoie de ”un fond de salarizare comun” sau alte propuneri binevoitoare.

Ați înfrânt!

Degradarea învâțământului teologic o știm însă nu ”ținuta intelectuală” este problema ci introducerea unor manuale noi ce desfigurează și desființează învățătura de credință ortodoxă. Preoții nu mai sunt preoți tocmai datorită duhului antihristic în care este educată noua generație. De aici evident se ajunge și la ”dictatura ecleziastică” ecumenistă, pornită din vârful ”piramidei” care se îngrijește de multe, de ”unitatea creștină” dar nu vede sodomiștii în mijlocul Bucureștiului. Evident că există și o relație cu puterea politică căci una pe alta se sprijină în marș vesel și vioi către zori de ”nouă eră”. Slujbele de sfințire a barurilor sunt neînsemnate pe lângă ”concelebrările” cu fast și rugăciunile în comun cu ereticii. Era să uit ”rugăciunile pentru mediu” (miercuri, 1 septembrie). Și iată, pe lângă altele, propunerea șoc: ”Selecţia cadrelor universitare [în învățământul teologic] după criterii academice internaţionale, cu participarea unor reprezentanţi ai universităţilor teologice de renume din Biserica Răsăriteană dar şi cea Apuseană;” – universități de renume din ”Biserica Apuseană”, cadre??? după criterii academice internaționale??? Aș putea îndrăzni să propun o mică modificare? Aceasta: preoți profesori dovediți ortodocși prin faptă și cuvânt. Iar Crezul să fie scris mare deasupra intrării facultății. Amintesc încă o dată: nu de străini eretici, catolici, protestanți, masoni, etc. are nevoie învățământul teologic românesc, ci de preoți ortodocși curați care deși există nu vor ajunge în acele posturi sensibile tocmai pentru că acolo este coloana vertebrală a românismului și ortodoxiei. Peștele de la cap se înpute iar căderea Bisericii prin ierarhi se realizează: simplu! Zob a punctat corect: ce facem cu bazele americane în România? Doar n-au venit la cules de mușețel! Ce curios că iar ne batem cu rușii cât de curând… popor ortodox greu încercat de comunismul iudeo-masonic, poate chiar mai greu decât noi.

Alexandru Mihail Cernat

Acest comunism s-a mutat cu bagajele peste Atlantic și după ce a tocat Serbia se pregătește să toace și România. Știu… președintele ca și patriarhul lucrează pentru noi, putem dormi liniștiți. Diogene on 05/02/2010 at 2:47 pm Foarte frumos acest articol, felicitări autorului ! Găsesc că este absolut genial, cum preluând o „bârfa” (în definitiv este părerea unui singur om – fie el Pavel Coruț) , ați cizelat-o dându-i o formă atât de atrăgătoare, mai mult, urcând-o la un nivel aproape metafizic. Bravo ! din toată inima… Acestea spuse, sunt nevoit să admit totuși (urmând aceeași onestitate intelectuală ca și predecesorii mei ) că respectivul Coruț nu se înșeală pe toată linia tot asa cum nu va înșelați în propunerile făcute… Această problemă este de o delicatețe și de o complexitate infinită însă putem simplifica mult dacă analizam doar una din frazele din articol : „Patriarhia poate miza, nu-i aşa? pe faptul că peste 86% dintre români au încredere în Biserică.” Indiferent dacă sondajul reflectă realitatea sau nu (deși e mai degrabă nu decât da) problema rămâne neschimbată; și anume că oamenii au încă încredere în biserică și în loc sa se îndrepte spre Creator pentru a-i cere sfaturi, se îndreaptă spre o instituție ai cârei „servitori”(sic) sunt departe de a fi modele de comportament și gândire pentru ei ! Harkonnen on 05/02/2010 at 9:55 pm @Zob Vis-a-vis de amplasarea in Romania a unor elemente ale sistemului american de aparare antiracheta, da-mi voie sa te contrazic: Sistemul este indreptat contra Iranului si are menirea sa-i ajute pe stapanii americanilor de la Tel Aviv sa doarma linistiti: 1. “axa” finala a scutului trece prin Romania – Bulgaria – Turcia (vezi amplasarea). Negocierile privind instalarea au inceput prin

Ați înfrânt!

2007, aproximativ in perioada cand Iranul a inceput sa fie tot mai des pomenit ca stat ostil SUA si aliatilor sai (care, oficial, nu mai considera Rusia un inamic !!!). Aminteste-ti ca mass media (inclusiv cea romana) incerca acum un an sa ne convinga cum ca Iranul poate lovi Europa cu rachete balistice nucleare. 2. Rachetele rusesti sunt greu de interceptat (exista sisteme de contramasuri pentru apararea antiracheta, rachetele au capete multiple cu traiectorii independente, etc.), mai mult, probabilitatea de distrugere a tintei de catre “antirachete” este redusa (vezi scandalul Patriot vs. Scud) in ciuda faptului a ce trambiteaza yankeii… 3. Submarinele rusesti pot lovi fara probleme din pozitii care fac dificila detectia initiala a lansarii rachetelor balistice (chiar si din satelit). Nu mai pomenesc de rachetele de croaziera mai greu de detectat. Pe scurt, acest “scut anti-racheta” este un sistem fara prea mare valoare militara, eficient doar in cazul in care adversarul este o tara cu capacitate de atac redusa (rachete putine si nu extraordinar de sofisticate) de ex. Iranul. Implicatiile politice sunt imense, “scutul” va permite justificarea continuarii “razboiului contra terorismului”. Ca tot a luat Obama premiul nobel pentru pace (sic!). Numai bine ! Ana Pauker on 06/02/2010 at 12:08 pm Simplu ca buna ziua. Bill Gates nu este cel mai bogat om din lume…..cel mai bogat e in mod sigur un fabricant de armament dintre cei care acum confectioneaza si “scutul antiracheta”. Da nu da bine la “prostime” sa-l pui in fruntea clasamentului. Cum sa mai faci un ban daca razboiul rece s-a cam incheiat? Pai introduci o noua frica….terorismul……axa raului….bla bla….Numai asa poti motiva solid cheltuirea resurselor si banilor publici pentru inarmare. Religia, nu credinta in divin, e cel mai eficient mijloc de manipulare a maselor. De fapt pe manipulare se bazeaza cam

Alexandru Mihail Cernat

toate actiunile celor care ne conduc. Corut e unul din putinii care “tulbura” apele pe fata, in direct si asta deranjeaza……Din pacate cu o floare nu se face primavara…. M.Ghe. on 06/02/2010 at 3:25 pm Domnilor toata acesta dezbatere este foarte tragica, pentru ca este vorba despre viata la general. Deci este o dilema: ori traiesti ca un animal in stepa, ori te incadrezi in canoanele (legile nescrise a existentei vietii) care presupune sa fii la zi ce evenimentele internarionale. Deci in consecinta sa accepti suveranitatea unui stat puternic care coordoneaza toate (guvern mondial), ori esti obiedient si asculti de necajitii unei biserici oarecare. -In consecinta exista doar doua variante de existenta pe acest taram: 1. Daca ai copii si vrei să-i cresti in spirit moral este bine sa-i cresteti pe acestia in spiritul religios neagresiv, iar daca nu ai urmasi sa crezi intr-o viata cinstita, fara nici o credinta. -Ganditi-va cat timp a trecut de cand omul are constiinta (mii de ani) cati oameni au decedat, unde sunt unde au avt norocul sa incapa ca suflete (ca restul este in pamant). szeppty on 06/02/2010 at 5:26 pm foarte la obiect comentariul. cam acelasi grad de coruptie bantuia si prin biserica catolica cand Luther un simplu calugar ce nu inghitea coruptia a sfasiat-o…cine nu cunoaste istoria risca sa-i repete greselile… pe mine ma sperie atitudinea multora dintre voi fata de rusi… rusii cica sunt fratii nostri ortodocsi…serios? dar invers de ce nu e valabil? cand presedintele tarii noastre era la Chisinau cine se intalnea la Moscova? Kiril cu tovarasu voronin…probabil ca sa se roage la sfantu tar nicolae ala impuscatu ca sa-i izbaveasca pe saracii moldoveni de fascistii si tiganii romani… voi care cu mandrie in glas va numiti ortodocsi practicanti imi veti da in cap…

Ați înfrânt!

aduceti-va aminte ca lupul rus in blana ortodoxiei s-a imbracat de pe vremea lui Ivan al 3-lea si in numele ortodoxiei ne-au eliberat de atatea ori… ma intreb daca maine ar fi razboi cu rusii cum a-ti reactiona? v-ati ruga probabil ca pravoslavnicii sa ne nimiceasca pe noi ecumenistii papistasii, vandutii la occidentali? eu va invit sa fugiti pana la Chisinau sa vedeti pe pielea voastra cu cata dragoste ortodoxa se uita rusnacii astia la noi, scapale-ar americanii toate armele lor nucleare in capul lor dan on 07/02/2010 at 12:55 am pavel corut este un sarlatan obisnuit cu palavrageala comunista si cu manipularea ieftina si credibila pe care a invata-to la scoala, lumea subtire intelectual si manelistii, care se inmultesc ca si vedetele la tv., casca gura la prostiile debitate de corut, si popularizeaza niste bazaconii, ca pe timpul lui ceausescu, dezinformarea va ucide increderea poporului, iar asazisa clasa politica va face ce-i cere jidovimea asazis ucisa in progromuri : insclavagirea populatiei, pauperizarea cetatenilor, fuga celor care au noroc peste hotare, indobitocirea populatiei, care va aplauda in final orice golan de manelist sau asazis vedeta care va candida la senat sau deputati- avem deputati si senatori cantareti, manelisti, analfabeti, gen becali, vanghelie, mazare, cine erau ei inainte de 89, niste excroci urmariti de militie, ei, acum, sunt democrati cu ifose, cine erau esca, andreea marin, raduleasca, inainte de 89, niste c... de hotel in slujba securitatii, acum, sunt ” vedete” de tv. si de carti de istorie……… A.M. Cernat on 07/02/2010 at 1:54 am Frate Liviu Nanau, ne intalnim din nou in pagina aceasta, semn ca nici eu nici fratia ta nu ne-am pierdut speranta ca se mai poate face ceva. Iti dau dreptate, preotia autentica este solutia ideala pentru revenirea la normalitate, insa daca ai putina rabdare cu ceea ce propun eu, ai putea intelege ca este un inceput, o solutie concreta pentru situatia concreta in care ne aflam. De acord ca

Alexandru Mihail Cernat

viata curata si sfintenia nu pot fi conditionate de fondul de salarizare, asta atunci, cand se va ajunge acolo, la sfintenie si viata curata. Acum, si acest mic amanunt este important pentru intrarea in normalitate. Jertfelnicia, viata curata, sfintenia, frate Liviu nu au nimic a face cu institutionalizarea lui Hristos. Pentru ca raul cel mare in asta consta, in transformarea trairii interioare, intimitatii cu Dumnezeu intr-o institutie mult prea laicizata prin comportament, care are pretentia ca la ea sunt cheile Imparatiei, cu slujbasi la usa, cu retele informative, cu aristocratie ecleziastica si plebe ignoranta, masa de manevra. De aici, stiu, ar mai fi un pas catre erezia protestanta de care ai putea eventual sa ma acuzi in acest moment. Dar, crede-ma, sunt bine ancorat in preceptele Bisericii unde am primit botezul din pruncie, insa nu pot sa stau nepasator cand vad ca punandu-L miza pe Hristos, niste indivizi cu tupeu isi impropriaza Biserica din care fac si eu parte, impunand reguli si starnind comportamente straine de tot de Duhul lui Hristos. Problema punctata de fratia ta este una generoasa dar cred ca se refera la o alta Biserica nu la una ca aceasta despre care vorbesc eu. Supralicitarea in exces a laturii administrative in Biserica diminueaza in exact aceeasi masura vietuirea curata, sfintenia. Lui Dumnezeu nu poti sa te rogi contra cost! Asta incerc eu sa spun in formularea degrevarii slujirii de comertul infloritor de la usile diaconesti. Daca un preot cu vietuire curata este adus in altarul bisericii unde se incaseaza 2500 RON pe o cununie, omul acela pleaca invartindu-se, pentru ca va intelege repede raul pe care acesti bani il aduc in Biserica. Daca insa va fi degrevat de aceasta grija nebinecuvantata, omul acela isi va spori viata curata. Asta incerc eu sa sugerez. Hai sa ne intoarcem in timp pe la primele Biserici crestine. Sa vedem ca acolo nu administrarea bunurilor era preocuparea de capatai ci sporul duhovnicesc. Acum lucrurile stau exact pe dos si pentru ca s-a pierdut discernamantul adevaratului scop pentru care exista Biserica, trebuie luate urgent masuri de revenire la principiile canonice initiale, care vor promova in primul rand ceea ce spui si fratia ta: omul cu viata curata. Chiar daca masurile acestea iti vor parea acum un fel de lupta sindicala. Cred ca este incorect evaluat

Ați înfrânt!

demersul meu. Am spus in articolul precedent ca initiativa sindicala era o reactie normala in contextul unei anormalitati, dar m-am delimitat clar de o asemenea lucrare in care eu personal chiar nu am cum sa intru, din motive pe care nu ti le pot impartasi acum. Ca sa sfrsesc totusi in duhul pacii, te asigur ca nu la “străini eretici, catolici, protestanți, masoni, etc” m-am gandit atunci cand vorbeam despre criterii de selectie academica. Cred ca aceasta selectie trebuie neaparat facuta, dar nu ei intre ei, pentru ca ar fi zero barat rezultatul. Da, sunt unii care n-au ce cauta la catedra facultatii de teologie! Unii ca aceia trebuie trimisi sa invete carte mai intai, sau sa faca altceva, ce s-or pricepe mai bine, nu invatamant teologic universitar. Daca mai adaugam aici si ceea ce spui fratia ta despre manuale care desfigureaza invatatura de credinta ortodoxa, atunci cu atat mai mult exigentele academice de selectie pot identifica oameni capabili sa indrepte lucrurile nu sa le inghita pe nemestecate, pentru ca sunt impuse de vreo oculta eretica. Cu voia fratiei tale, despre scutul antiracheta vorbim in alta parte, nu aici. Cu prietenie, A.M.Cernat ionut a on 07/02/2010 at 8:01 pm Corut a spus numai tampenii… bine l-a pus la punct Gigi… dar cu facultatile de teologie ce avem? Lasati-le acolo ca sunt bune… Thalex on 08/02/2010 at 1:05 am @Liviu Nănău & Co. Îmi permit o simplä remarcä: frecventez si alte pagini natzionale ALTERMEDIA (mai ales pe cele germane) si am remarcat (cu pläcutä surprindere) cä printre comentatori nu a apärut încä nici un cretin (de-al lor) care sä înjure Biserica Orthodoxä închipuindu-si cä serveste astfel cauza natziunii sale. Din conträ. Asta doar asa, în treacät, dela “mädular” la “mädular” …

Alexandru Mihail Cernat

PS: niste “manuale noi ce desfigurează și desființează învățătura de credință ortodoxă” au mai fost introduse si acum vreo 60 de ani, dar nu-mi amintesc de nicio ortho-reactzie similarä a vreunui supra-înduhovnicit al epocii la ele. Pânä si Stäniloaie a täcut mâlc (îndurând martiriul catedrelor succesive ca un adevärat mucenic). Pr.Alexandru on 08/02/2010 at 1:06 am Am auzit si eu vorbindu-se despre aparitia acestui pavel curut la televizor, dar de vazut nu l-am vazut, ca nu ma mai uit de ani de zile la scarboseniile oteveului. Am inteles despre ce a vorbit. Da, din pacate, iata cata dreptate are Dl.Cernat in acest articol. Nici nu ma intereseaza amanuntele si nici nu ar trebui sa bagam in seama astfel de indivizi ca acesata care vine sa ne “lumineze” acum, dupa 2000 de ani, cu aburelile lui. Insa observ cu stupoare ca Dl.Cernat una a dorit sa spuna si alta au inteles unii. Da, poate parea oarecum utopica varianta de indreptare a starii de fapt din Biserica Ortodoxa, insa haideti sa incercam sa vedem intentia si buna credinta la care face apel Domnia Sa. Este rusinos si jenant ce se petrece in viata bisericeasca din Romania, nu are rost sa venim cu exemple. Dl.Cernat poate ca isi mai aminteste ca acesta a fost principalul motiv pentru care am plecat din tara. Este promovat in continuare acest sistem nenorocit de care vorbeste in acest articol, foarte frumos sistematizat. Este intru-totul adevarat, incepand cu invatamantul teologic, apoi cu accederea intr-o parohie, orice promovare, etc. Daca nu se va schimba din temelii (dar ce zic, macar putin de s-ar schimba !), atunci nu numai ca nu se va simti nici o imbunatatire a situatiei, dar aceasta va degenera tot mai mult, cine stie ce vom mai auzi ca se va mai practica in cadrul acestui sistem. Intr-adevar, si mijloacele materiale sunt necesare pentru buna desfasurare a vietii religioase, insa acestea sunt transformate din mijloace, in…scopuri ! Cand iti vine orice superior in control, ca sa iesi bine, trebuie sa fii foarte “darnic”, altfel oricat de bine ti-ai

Ați înfrânt!

facut datoria pe toate planurile, degeaba, ca tot marginalizat vei fi si considerat rebel daca nu “sari” asa cum ti se spune. Insa marea majoritate a preotilor o duc foarte, foarte greu, in mii si mii de parohii marunte de prin sate. Asta in ciuda impresiei generale pe care o afiseaza cei din orase, care au mii de credinciosi arondati. Acestia, pentru a ajunge sau pentru a fi mentinuti in aceste pozitii, trebuie sa faca asa cu am mentionat, altfel vor fi trimisi in sate uitate de lume, unde nu isi vor putea asigura un trai decent. Da, aceasta remunerare egala sau macar rezonabila a tuturor ar fi o solutie, oricine orice ar spune. Cea mai buna pastoratie nu poate fi facuta tot cu gandul la ziua de maine, ce vei pune pe masa familiei, copiilor, dar nici cu prea multe daruri, care iti ocupa mintea in continuu. Stiu, vor zice unii, “hai lasa ca n-am vazut nici un preot muritor de foame”. Ei, n-ai vazut dumneata, poate esti de la oras. Dar crede-ma, omule, ca sunt multi care abia au bani de paine ! Si nu vorbesc din auzite ! Asta in timp ce ierarhul pretinte o dare “eparhiala” de zeci de milioane de la fiecare parohie ! Din putinul pe care il au credinciosii si din si mai putinul cu care sprijina biserica din sat, trebuie negresit sa fie trimisa aceasta dare. Nu mai vorbim de ultima achizitie auto a ierarhului, ca e strigator la cer ! Pacat ! Unii s-au gandit ca nu mai pot continua si vor fi nevoiti sa renunte. Unii chiar au facut-o ! Dar nu au mai rezistat. Si sunt multi preoti foarte buni la tara. N-or avea ei doctorate de prin occident, insa au o traire autentica, crestineasca, asa ca in Biserica Primara. In simplitate, nu in opulenta, ca si foarte multi de la oras. Acuma nu inseamna ca toti cei de la oras sunt asa, dupa cum nici cei de la tara. Dar foarte multi sunt in aceasta situatie. Cred ca am adus destule argumente in sprijinul a ceea ce a vrut sa scoata in evidenta Dl.Cernat. Precis, cei care l-au inteles gresit pe Dumnealui, nu vor fi priceput exact nici ceea ce am vrut sa spun eu. Totusi am nadejdea ca daca vor fi tot mai multe voci intr-o

Alexandru Mihail Cernat

directie, se va schimba ceva. Sigur, poate fi doar un vis, in conditiile de astazi. Si e la fel in toate eparhiile, credeti-ma. Dar orice utopie, orice vis s-au implinit intr-o buna zi. Paradoxal, ar trebui sa-i multumim acelui nemernic ca a venit cu elucubratiile lui pe ecrane, chiar daca scopul lui era denigrarea Bisericii. Oricum nu cred ca multi au fost cuprinsi de cele debitate de el acolo, poate ateii, insa majoritatea iata, sunt interesati de josniciile din sistemul administrativ al vietii bisericesti, in dauna vietii duhovnicesti, care, din pacate se pierde din vedere, datorita celor care inca sunt in acest sistem de pe vremea impuscatului. Si vor mai fi in continuare acolo, mai ales daca nu vom face nimic si vom fi partasi cu ei. Vai de cei care nu vor sa accepte Adevarul. Nu uitati, suntem in Duminica Infricosatoarei Judecati! De Judecata lui Hristos-Dumnezeu nu vom scapa nici unul dintre noi! Felicitari Domnule Cernat ! TIBIMASTER on 08/02/2010 at 12:25 pm Totu-i praf. Lumea-i cum este. Si ca dansa suntem noi… Sa privim la modelul chinezesc ! Octavian Branzei on 08/02/2010 at 4:10 pm Trecînd de la un canal tv la altul, căutînd printre atîtea lături ceva de văzut, am dat şi peste Coruţ. Am citit “burtierele”, lămuritoare despre ce putea fi vorba în emisiune şi am trecut mai departe. Am avut prieteni cărora le plăcea ce scria individul acesta. Au încercat luni de zile să mă convingă să citesc şi eu. Cînd, în sfîrşit, au reuşit şi am luat de la ei un text pe care ei îl numeau “carte”, nam ajuns să citesc mai mult de 10 pagini pentru că, el fiind editorul şi nimeni din editură neavînd curajul să corecteze scrisul “maestrului”, textul era plin de greşeli de exprimare iar biata limbă română era de-a dreptul schingiuită. Aşa că nu mi-am irosit unica şi irepetabila viaţă ascultînd un asemenea individ şi am trecut mai departe. Că se găsesc oameni care să-l ia în serios, ba şi să-i răspundă, îmi aduce aminte de ce spunea mama, Dumnezeu

Ați înfrânt!

să o odihnească: “un prost găseşte întotdeauna un prost mai mare care să-l admire” şi “un prost aruncă o piatră într-un lac şi zece înţelepţi se reped să o scoată şi nu reuşesc”… Îmi vine în minte eroul lui Negruzzi şi zisa lui “Proşti da’ mulţi”, îmi vine în minte Glossa (“Ce mai vrei cu-a tale sfaturi/Dacă ştii a lor măsură”), îmi vin în minte statisticile care arată că indiferent cît de mare sau de mică este o populaţie, procentul celor supradotaţi e mereu acelaşi, undeva în jur de 2% din respectiva populaţie, îmi vine în minte faptul că elita, în orice domeniu, este, prin definiţie, o minoritate… Patapie on 08/02/2010 at 11:00 pm @Octavian Branzei Sa-i fie tarana usoara bietei tale mame, Octavian, insa nu-i rastalmaci vorbele intelepte adaptandu-le conjunctural pe dos. Adica, unde ai vazut matale aici prostul mai mare care admira prostul mai mic? Aici nu e vorba de admiratie monsher, si daca stai bine cu limba romana precum zici, poti pricepe… Daca ai si ceva inteligent de zis, zii, daca nu, inapoi, la ce-a de-a unsprezecea pagina… si lectura placuta! TIBIMASTER on 09/02/2010 at 3:22 pm Recunosc ca nu am pus ghilimele atunci cand m-am folosit de versurile lui Eminescu (nu e important de ce), si prefer doar sa asist la alte opinii refuzand polemica. Indraznesc sa ma alatur domnului Branzei in ceea ce priveste elitele si sa adaug ca ma simt in pericol printre oamenii satului-care tin posturile si merg regulat la biserica- care se uita cu admiratie la cel mai pacatos dintre ei (care fura, minte si inseala, dar care isi ascunde ticalosiile in spatele vorbelor blajine), ei fiind, desigur, la o scara mai mica, tot niste hoti, dar mai ales neevoluati (ca sa nu spun prosti si salbatici).

Alexandru Mihail Cernat

Pr.Gabriel on 09/02/2010 at 5:08 pm Problema scolilor teologice cred ca este pusa putin gresit aici, ma refer la unghiul de vedere. Trebuie sa tinem seama si de faptul ca Fac. de teologie ortodoxa nu mai furnizeaza doar candidati la preotie (cum era la inceputul sec.XX) ci se acopera un spectru mai larg al societatii. De ex., misiunea social-filantropica si didactica sau arta sacra au luat un avant mare in ultima perioada. Biserica nu trebuie decat sa se bucure ca formeaza caractere crestine pt. toate mediile sociale. (si, intr-adevar, chiar avem nevoie). Cred, de asemenea, ca problemele ar fi la ceea ce in Ortodoxie se numeste “practica”, adica trairea celor invatate. O eficientizare a Fac. de teologie ar fi intr-o implicare mai profunda a realitatilor duhovnicesti (rugaciunile, participarile la Sf.Slujbe, catehizarea celor botezati doar cu “numele”-nepracticanti, vizitarea si incurajarea pelerinajelor spirituale la manastiri). Aici e bogatia Ortodoxiei, stiinta teologica se acordeaza cu trairea duhovniceasca, cu punerea in practica acelor asimilate. Ar trebui sa se acorde o grija deosebita a formarii caracterelor morale. (disciplinarea simturilor). Aici cred ca trebuie luptat, nicidecum in partea desfiintarii. Sa nu amestecam duhurile politice cu Duhul Bisericii. Doamne ajuta! uly on 09/02/2010 at 6:56 pm este tragic ce se intampla in tara aceasta! lumea se uita si traieste numai cu si prin intermediul televizorului! Mai nou toti imbecilii fie ei comunisti sau anti comunisti ne dau noua lectii de viata si de moralitate. ,,Vedete” divortate ne invata pe noi cum sa ne facem o familie si cum sa ne comportam in intermediul ei iar ierarhi care vorbesc foarte frumos in predici si la televizor si care iti rad in fata cand sunt prinsi in flagrant cu anumite delicte. ,,Sfintele Moaste” din Sinodul Bor ar trebui sa-si de-a seama ca, scaunele lor matasoase nu se compara cu durerea inimilor preotilor lor de la tara care sufera impreuna cu famililile lor de

Ați înfrânt!

foame si de dispretia oamenilor! dar asta nu conteaza atata timp cat Hristos ne iubeste! iertati-mi parerea si intreruperea!

Niget on 11/02/2010 at 8:08 pm Oameni buni, pentru ca toti suntem oameni buni, doar ca ne amintim din ce in ce mai rar de acest lucru. 1 Poate ca, asa cum este, Pavel Corut, ar trebui invitat sa ofere replica acestor comentarii. 2 Isus Christosul (cuvantul intrupat) este imposibil sa fie altceva decat Fiul lui Dumnezeu. Psalmul 81 versetul 6 (Biblia din 1688 – prima traducere in limba romana, atunci nu se cenzura atat de mult deoarece erau putini care stiau carte) confirma acest lucru la sacara larga, dar asta ar insemna in acelasi timp si o responsabilitate mult prea mare pentru fiecare dintre noi, neputand accepta si proceda in consecinta, se implineste versetul 7 al aceluias Psalm. 3 Biserica ar trebui sa fie in primul rand un edificiu interior, in care credinta noastra sa-si gaseasca loc in orice clipa. Ar trebui, daca tot exista biserici, ca edificiu exterior, sa se permita oamenilor cu HAR (care dincolo de ceea ce s-a primit este si crescut in mod constient de catre individ prin actiunile si gandurile sale de zi cu zi) sa vorbeasca in aceste biserici, deoarece ele sunt ale oamenilor si pentru oameni, nu ale unui ONG. 4. Fiecare pasare pe limba ei piere! Lasati sa latre cainii, caravana trece. De ce? Pentru ca fiecare raspunde individual de gandurile si faptele sale, pentru ca oricare ai fi TU (fratele meu), eu voi purta cu mine pentru o eternitate ceea ce am facut si doar eu voi putea sa depasesc propriile obstacole si probleme, pe care evident ca eu le-am creat. 5 Mereu este tragic ceva, mereu se emite cate o blasfemie, mereu societatea in care traiti va incerca sa va tina pe loc aruncandu-va in fata conflicte! Amintiti-va ca cel ce da vreodata socoteala sunteti voi, amintiti-va ca aceasta lume in care traim este o iluzie

Alexandru Mihail Cernat

daca ne este greu sa ne vedem a fi cu totii frati! Iar daca ne vedem cu totii frati, atunci inseamna ca suntem in aceeasi barca, iar numai armonia atitudinilor noastre ne va duce cu bine la liman.

Mihail on 17/02/2010 at 7:52 am Sunt multe de spus despre acest articol. Destule bune, dar și unele nu chiar așa de bune. Însă ideea de salarizare unică a preoților și mai ales de a da pe mâna Patriarhiei fondurile de salarizare este, să mă ierte autorul, o prostie fără margini. Păi Daniel nu știe cum să mai ia 7 piei de pe fiecare preot, și tu te gândești să-i dai banii de salarizare pe mână? Sunt sancționați preoții care nu pun taxe, că ”nu aduc venituri”, sunt taxe puse pe fiecare preot din parohie, dar și pe parohie pentru numărul de preoți (!), iar apoi se cer alte taxe pentru ceea ce se cer și cele dinainte ș.a.m.d. Tot așa, sunt forțați preoții, sub sancțiuni severe, să facă nenumărate abonamente la Ziarul Lumina, să dea nenumărate donații la TV Trinitas și Radio Trinitas, să silească pe enoriași să meargă în excursiile (aka pelerinajele) Patriarhiei etc. Preoții care trăiesc smerit, fără să impună taxe, sunt neîncetat șicanați, certați, sancționați discret sau pe față, chiar până la mutare în parohii de rang inferior. Și asta chiar dacă au lucrat zi și noapte pentru credincioșii lor – nu contează, nu aduc venituri! Și voi vreți să dați Patriarhiei pe mână toți banii Bisericii?!? Ioan Teodor on 18/02/2010 at 3:36 pm @Mihail Stimabile, mirosi de la o posta a popa de cartier si iti permiti sa o dai pe goarna chiar in jumatea targului! “Prostia fara margini” de care il acuzi pe autor vadeste exact modul mic si inchistat in care vedeti voi problema, cei care va burdusiti buzunarele cu banul vaduvei! Cernat, dupa cum vad, propune unificarea fondului de salarizare tocmai pentru a va trezi voi cei de la orase, suburbii, comune limitrofe oraselor mari, cu acelasi fel de salariu ca si cel

Ați înfrânt!

de la Noroioasa din Vale, pricepi!? Daca nu, hai ca-ti mai explic o data: a da Patriarhiei cum zici, tema asta, inseamna sa faci exact ce trebuie facut in contextul inflatiei de popi pe mp. Adica, sa degrevezi preotul de la altar de banii credinciosilor, pentru a-l feri de stigmatul la care face referire autorul si sa determini, in situatia asta Patriarhia sa salarizeze in mod real clerul pe care l-a dublat, triplat fara discernamant in ultimii 20 de ani. Pusa intr-o asemnea situatie, Patriarhia are de ales: 1. te da pe tine afara ca vrei prea mult de la prosti, si partea ta o va da fortat de imprejurari, altora care nu au acum nici a zecea parte din cat ai tu; 2. realizeaza in sfarsit ca sistemul nostru administrativreligios, asa cum se prezinta el azi, este o nenorocita facatura si in consecinta va trece la o reforma administrativa fundamentala in B.O.R. Omule, TOTI banii Bisericii sunt in acest moment pe mana Patriarhiei! Mai putin ceea ce dosesti tu prin buzunare (sperand ca n-o sa afle nimeni), dar asta e problema ta… Spun, toti, pentru ca aici este capcana in care va aflati voi popii: sunteti manipulati ca sa manipulati! Adica sa strangeti Patriarhiei fondurile pe care vi le cere Daniel (inclusiv ziare, reviste, Trinitas, etc). Omul asta care semneaza aici, tocmai asta sugereaza: sa isi stranga Patriarhia SINGURA tributul religios! Nu voi, cei care sunteti in mijlocul oamenilor si puteti fi oricand banuiti de necinste! Cernat, tocmai asta vad ca vrea sa pricepi, sa fie pusa Patriarhia in situatia de a strange singura acesti bani, adica printr-un sistem oficializat (fiscal) si de a-i administra corect! Daca nu o va face, in zece ani, isi va administra “muzeele” cu unii ca tine… Dar numai atat. Pentru ca, poate nu te-ai lamurit, prostii astia pe care ii jecmaniti voi “in numele Domnului” se vor imputina, pentru ca lumea se desteapta, incet-incet, dar sigur… Daca tot nu pricepi nici acum, ramai acolo unde esti, nu cracni (pt. ca ala de langa tine te va turna desigur la vreun informator din reteaua patriarhala) si veti avea de dat in continuare lui Daniel dari mari cat casa, de vi se va acri de popie! A! o sa

Alexandru Mihail Cernat

jecmaniti si voi mai departe pe romanul prost?! Asta, da! Te cred in stare sa o faci, pentru ca la asta va pricepeti voi cel mai bine! Dar treaba asta nu va mai dura mult, dupa cum spuneam. Mi-ar fi rusine sa pun taxele pe care le pui tu acolo unde esti si apoi sa ma plang de darile lui Daniel… Mai baieti, cand o sa va vina voua mintea la cap?!… Pirtea Maria on 24/02/2010 at 10:02 pm Scrisoare deschisa catre toti crestinii: Domnul Pavel Corut a fost candva un om al luminii, dar a cazut si in prezent slujeste intunericului si anticristului. El a venit ca sa fie un aparator al neamului nostru, fiind sub protectia marilor strabuni. Dar la un moment dat, o data cu aparitia cartii Sfarsitul imperiului ascuns, a deviat de la dreapta credinta in care l-au botezat parintii sai si in care au trait bunicii sai si in care a primit invataturile strabune. Din acel moment el a devenit alt om, al raului, al întunericului. De unde trebuia să fie un apărător al dreptatii, a devenit un propagandist al intunericului si este un alt Arie si un alt iconoclast si un alt fals proroc, care se ridica cu hule imposibil de ascultat la adresa Bunului Dumnezeu in Sfanta Sa Treime. El era sub protectia Sfantului Arhanghel Varahiil care il calauzea, ca de aceea personajul sau central din carti este Varain cel din neamul varainilor, adica din neamul Varahiililor, al Cetelor sale de Arhangheli. Pavel Corut este acum in ceata ingerilor cazuti, care a atras pe multi nestiutori dupa el si care rataceşte pe muti dintre cei mai mici si inca nedeprinsi in credinta, cu ideile sale gresite si de hula. El a infiintat un partid – Partidul Vietii Sanatoase, cu care a cheltuit mult si-a atras adepti, dar acest partid s-a prabusit in mod lamentabil dintr-un singur motiv: a interzis tuturor celor de acolo sa vorbeasca de Dumnezeu si de credinta. In consecinta, Dumnezeu si-a luat mana de pe el si nu a mai reusit sa faca nimic, deoarece pana la urma cei pacaliti in prima faza s-au dezmeticit si s-au retras.

Ați înfrânt!

Vazand ca nu mai are succes s-a infiltrat pe langa domnul Vadim Tudor cerand sa-i sustina ideile in campania electorala prin Partidul Romania Mare, iar urmarea a fost ca s-a prabuşit si Vadim cu partidul lui in campania respectiva. In ideile lui gresite a cautat sa o acapareze pe Lavinia Tatomir, persoana crescuta de mama sa in credintă si respect fata de Dumnezeu, după cum se poate vedea clar din carţile ei. Pavel Corut orb si patimas, la toate incercarile de atentionare pe care i le-a trimis Dumnezeu, a raspuns cu indiferenta sau cu aroganta, interesat numai de bani cat mai multi obtinuti din cartile lui defaimatoare, indiferent la cat de mult rau provoaca in jurul sau. Nu i-a pasat niciodata de aceasta numai de bani, cazut in lacomie. Trufia lui a ajuns fără margini, moment in care si-a permis sa injure prin cartile sale si să batjocorească pe Domnul Iisus Christos şi pe Maica Domnului si pe Sfinti, lucru care l-a continuat apoi pe unele posturi de televiziune conduse de oameni imorali. Folosindu-se de un oarecare dar al vorbirii si al persuasiunii, a început sa loveasca sistematic în Religia creştina şi in Ortodoxie in special, neavând nici un fel de cunostinte reale la bază, ci numai scrierile dezaxate ale unora. Acest om nu intelege Religia, nu o traieşte şi nu o practica, dar se erijează în mare reformator al ei. Ce pune el în loc de credinta noastra străbuna? Un dumnezeu al lui, gol de continut si de logica, gol de intelepciune si traditie, ceva nedefinit si nebulos, care nu duce nicaieri. In prezent el comite cea mai mare blasfemie posibila la adresa Cartii Sfinte care este Biblia, pe care o renega cu vehementa, ceea ce este foarte grav, ca tocmai din neamul nostru s-a ridicat aşa un anticrist. Vechiul Testament si apoi Noul Testament sunt cărti de invatatura profunda, dupa care de-a lungul timpului societatile umane s-au ghidat, evoluand spiritual din treapta in treapta spre ceea ce se vede astăzi. Această evolutie insa trebuie sa continue si

Alexandru Mihail Cernat

cu generatiile care vor urma, astfel incat poruncile lui Dumnezeu sa triumfe si viata morala să se generalizeze pe toata planeta. Cel Care a creat aceasta lume, este si Cel care a dat si Legile dupa care ea sa se conduca si care sunt obligatorii. Oamenii au intradevar liberul arbitru, dar numai dupa ce se incadreaza în respectarea unui barem minim de reguli şi care sunt Cele 10 Porunci. Nu exista nicaieri numai drepturi, fara a avea si un minim de obligatii! Aceste invataturi biblice transmise din generatie in generatie prin crestinism, au fost cele care nu au lasat omenirea pe aceasta planeta sa alunece in haos. Acum Pavel Corut ne indeamna sa ne dezicem de toata aceasta intelepciune si sa ne indreptam vertiginos spre acest haos. Nici un om cu mintea intreaga nu-l poate urma, iar cei care considera ca sunt creştini au datoria de a-i lua apararea Domnului Iisus Christos şi invataturilor Sale, precum si Maicii Domnului. Pavel Corut, a mai amagit pe multi cu aşa numitul curent al zamolxienilor, o grupare care i-a urmat ideile greşite si care l-au dat la o parte pe Dumnezeu Tatal şi pe acel Tron l-au asezat pe Zamolxe, ca si cum el ar fi Dumnezeu. Aceste idei sunt foarte gresite si periculoase si merg pana intr-acolo incat vor sa inregistreze oficial aceasta religie si au chiar si ritualuri in care casatoresc femei cu mai multi bărbati deodata, ceea ce incalca grav Legile Statului Roman. In felul acesta ei lovesc de două ori, o data in crestinism şi apoi in memoria marelui strabun Zamolxe, care a fost de fapt un trimis ceresc, un precursor, cel care a pregatit calea crestinismului in Dacia si respectiv in lume. Zamolxe a fost legatura dintre Dumnezeu si oameni, asa cum sunt Sfintii din ziua de azi. Necunoscand si neintelegand nimic din Tainele Bisericii, acest om orbit de intuneric, cere sa fie cat mai putine Biserici, ceea ce este foarte gresit, deoarece si un copil de gradinita stie ca omul este trup fizic şi suflet care nu se vede. De trupul fizic se ocupa lumea vazuta şi medicina actuala, dar de sufletul nevazut se ocupa Biserica prin toate randuielile si invataturile ei.

Ați înfrânt!

Un singur personaj de trista amintire nu vrea sa auda de Lumina din Biserica si care curge prin Biserica, care nu vrea sa auda de curatirea sufletelor de toate petele pacatelor omenesti rezultate din incalcarea de Lege, si acela este lucifer şi cetele sale de intunecati. Ce interes are el sa vada Lumina cand lui ii place numai bezna? Ce interes are el sa vada oameni curati, care se sfintesc si se lumineaza la minte, cand lui ii place numai mocirla? Ce interes are el ca oamenii sa-i cinsteasca pe Sf. Arhangheli si toate Ostirile lor de aparare, cand in fata lor el este neputincios? Lucifer are nevoie de oameni slabi si rataciti in iluzii desarte ca si Pavel Corut, care sa huleasca cat mai tare si sa se balaceasca in noroi cat mai mare şi daca opoate sa murdareasca pe cat mai multi. Şi stiti de ce? Aceste spirite malefice nu pot trai in LUMINA, nu se pot hrani cu energii inalte şi nu pot suporta LUMINA! Şi aceasta LUMINA curge prin creştinism de peste 2000 de ani! Si pe aceasta LUMINA CEREASCA A LUI DUMNEZEU IN SFANTA TREIME nici el, nici cetele lui intunecate si nici acest om ratacit Pavel Corut nu o vor putea invinge niciodata, caci este scris pentru cine vrea sa auda in Cartea Sfanta: ,,Si am vazut Cetatea Sfanta, Noul Ierusalim, pogorandu-se din Cer, de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa, impodobita pentru mirele ei. Si am auzit din Tron un glas puternic care zicea: Iata cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va salaslui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Insusi Dumnezeu va fi cu ei.” Si Dumnezeu este cu noi, revenit din nou printre noi si va da fiecaruia dupa cum merita, iar Noua Cetate care se gateste acuma este Romania! Nimeni nu se va putea opune acestui Plan Sfant! Pavel Corut acesta este aratat in Biblie în Apocalipsa si de aceea o huleste asa de tare, ca oamenii sa nu o citeasca, ca sa nu bage oamenii de seama si sa se trezeasca la adevar: ,,Si am vazut fiara si pe imparatii pamantului si ostirile lor adunate, ca sa faca razboi cu Cel ce sede pe cal si cu Ostirea lui. Si fiara a fost rapusa si cu ea prorocul cel mincinos, cel ce facea inaintea ei semne cu care amagea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s-au inchinat chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in iezerul de foc unde

Alexandru Mihail Cernat

arde pucioasa.” Prorocul cel mincinos este Pavel Corut care mai are un ,,pui” in australia pe Octavian Sarbatoare, slugarnic ucenic in rau. Soarta lor este clara si de la Dumnezeu data: ,,Si am vazut un Inger pogorandu-se din Cer, avand cheia adancului si un lant mare in mana lui. Si a prins pe balaur, sarpele cel vechi, care este diavolul si satana si l-a legat pe mii de ani!” Pavel Corut si ai lui sunt o rusine pentru neamului nostru crestin! Bunul Dumnezeu si Domnul Iisus Christos Mantuitorul nostru al crestinilor sa fie cu noi si sa mature tot raul din lume si din neamul nostru! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Matei Monica ( Jitaru ) on 24/04/2010 at 3:40 pm Buna ziua, De stiti vreun popa care e dispus sa-si ofere averea si sa traiasca ….pustnic…cu ierburi si rugaciuni….sa ma anuntati. De e vreun popa ce face minuni…… am o lista prea lunga pentru cite ar trebui sa existe. De e vreun popa ce face totul (chiar si pentru un singur om) si nu cere nimic (banii pentru care nu se taie chitanta, nu se platesc impozite, etc ) sa ma anunte. De e vreun popa ce imi ofera mita de la pomelnice sa ma anunte. Eu personal, nu cunosc nici un popa ce ar face lucrurile de mai sus. Matei Monica. ziarist, fotograf, pictorita. cupidon on 03/05/2010 at 6:04 pm @Matei Monica (Jitaru) Cucoana, aici nu esti la matrimoniale!…

Ați înfrânt!

Contra conceptului de "marketing religios" Apărut ce-i drept, în urmă cu un an în publicația “Rost”, un titlu bizar pare să ofere societății românești aflată în cădere liberă și sigură, argumentele că orice pe lumea asta este de vânzare și că, pare sa nu mai avem nici o limită, dacă nu, chiar și pe Însuși Dumnezeu nu cumva îL putem vinde și cumpăra după bunul nostru plac. Autorul acestuia, tânărul Bogdan Aurel Teleanu (doctor în teologie şi publicist – cum ne asigură publicația respectivă – ca sa fim siguri ca semnatarul este o persoană citită și în consecință… neapărat și autoritate în domeniu), ne oferă nici mai mult nici mai puțin decât cea mai năstrușnică “producție mentală”, aparută vreodată sub semnatura unui pretins teolog (și doctor), anume: conceptul de marketing religios! Am parcurs cu deosebit interes raționamentul pe care dr. B.A.T. il construiește plecând de la întrebarea“dacă introducerea instrumentelor de marketing în Biserică înseamnă o desacralizarea a modului ei de a acţiona în lume, sau, mai degrabă, o formă de adaptare a acesteia la condiţiile sociale contemporane ?”, idee ce i-ar fi survenit după ce a aflat opinia lui Rossman Marlen. In calitate de creștin ortodox însa, mă simt obligat moral să-l atenționez că, operând cu terminologia specifică „limbajului economiei moderne”, în încercarea de a interconexa conceptul de marketing cu acela de religie, (folosind ca “liant” – “amploarea fenomenului comunicării”), distinsul domn comite cel putin două erori: 1. Prima eroare: devalorizarea mesajului evanghelic. Coboară mesajul propovăduit de Domnul Hristos la nivelul unui bun ce poate fi considerat obiect de schimb, și argumentează aceasta în mod injust făcând similitudine dintre marketingul religios şi marketingul valoric, încercând să-i atribuie primului “virtuțile” celui de-al doilea fără să precizeze în același context

Alexandru Mihail Cernat

despre ce valori de schimb discutăm, sugerând totodată “autoritatea” pe care acest concept l-ar fi primit pentru că referitor la el ar fi fost preocupări în timp, “începând cu Aristotel şi terminând cu economiştii clasici, Smith şi Ricardo”. In niciun caz, nu așa poate Biserica “câştiga credinţa în persoana Mântuitorului Iisus Hristos şi în învăţătura Sa”! întrucât Însuși Mântuitorul Hristos, prin atitudinea pe care o are în templu, răsturnând mesele celor care negustoreau acolo sub același pretext de marketing religios a la secolul I, infirmă pentru vecie orice asociere între activitatea comercială și rugaciunea către Dumnezeu. Prin felul de a amesteca semantic lucrurile, autorul sugereaza creștinului aspirant la mântuire ca aceasta, putand fi asimilată unei valori de schimb, aici pe pamant, poate fi cumpărată – ca orice valoare (la care se gândeau mai ales Smith şi Ricardo), îndemnând indirect la comiterea păcatului de care s-a facut vinovat Simon Magul, dacă nu chiar, redeșteptând pretextul meschinelor indulgențe. Nu știu exact unde a primit botezul Shawchuck Norman, dar autorul conceptului de “marketing religios”, bazându-se pe constatările acestuia și sugerând că predica și cateheza, pe de o parte, dimpreună cu “serviciile religioase în general sunt câteva dintre produsele, tangible products, care pot face obiectul unor tranzacţii bisericeşti”, asociindu-le pe acestea cu adevăratele tangible products, anume: literatura religioasă și obiectele de cult, amestecă în mod flagrant planurile, confundând voit actul de propovăduire (catehizare) și rugăciunea (numită pervers în Biserică – serviciu religios), cu obiectele ce pot fi vândute și la tarabă. O astfel de “logică” a produs în Biserica noastra degenerarea relației preotcredincios, tocmai pe considerentul pe care autorul B.A.T. il promoveaza aici, ajungându-se la anomalii greu de evaluat și de normat din punct de vedere (măcar) etic. Totodată, imi permit sa-l previn pe publicistul Teleanu că remarca lui Fiorentini Giorgio, cum « că aplicarea acestui marketing în cazul instituţiilor religioase se face „nu atât pentru a intra în logica comercializării propriului crez religios, ci pentru a manifesta propriile capacităţi de exprimare a credinţei prin transpunerea în activităţi de serviciu a propriilor principii religioase…” » nu este deloc prețioasă,

Ați înfrânt!

intrucât, dacă va cerceta, o va gasi travestita într-un concept de bază al mecanismelor oricărei acțiuni de prozelitism sectar. Să nu încerce deci, sa își salveze opțiunea bibliografică sub textul Sf. Apostol Iacob, întrucât relația dintre fapte și credință pe care ne-o propune textul utilizat îndeparteaza dezbaterea de arealul lucrării banului. Cel puțin nu în accepțiunea mercantilă a problemei așa cum foarte ușor o poate deduce cititorul din expozeul semnat de domnia sa. Deși forțează o concluzie care contrazice tocmai ceea ce am remarcat și eu mai sus, intercalând prezenţa lui Dumnezeu, Dreptatea şi Binele absolut unui algoritm care tocmai le exclude prin legea malefica după care se dezvaluie lumii, știut fiind că economia de piață în sine este imorală atâta timp cât în cadrul ei îsi desfașoară mecanismele reguli care fac posibile tranzacții ce pot ruina în câteva minute economiile unor regiuni de pe glob, ce pot provoca lovituri de stat, războaie nedrepte sau pot susține și finanța experiențe științifice distrugatoare, etc., publicistul B.A.T. eșuează în final cu o ”descoperire” de-a dreptul inacceptabilă, anume: ”Prin urmare, reţinem aspectul integrativ al marketingului religios, în sensul că toate celelalte forme de marketing, fără să suporte modificări, pot fi integrate acestuia”. Prin această remarcă la care nu știu cine și de ce îl îndeamnă (obligă), autorul riscă sa dea girul cel puțin interpretării că traficul ilegal (poate fi chiar ideologic – de ce nu?), de exemplu, ca formă de marketing ”fără să suporte modificări”, s-ar integra în ceva care ține de prezența lui Dumnezeu… Înainte de a trece la cea de-a doua eroare pe care Bogdan Aurel Teleanu o comite, îl indemn pe acesta sa nu ia de bun tot ce afirmă Marco Borsa, întrucât nu este o regulă ca Biserica să-și adapteze limbajul la limbajul economiei moderne. Și-l invit aici să admită că Biserica poate comunica foarte bine (a dovedit-o în cei aproape 2000 de ani) cu orice formă de organizare economica a societăților asupra cărora și-a răsfrânt lucrarea sa, tocmai pentru că nu a cazut în păcatul la care domnia sa o invita azi. Biserica, într-adevar trebuie sa-și formeze un mecanism (cu care în nici un caz nu trebuie sa se confunde) cu ajutorul căruia să poată tranzita

Alexandru Mihail Cernat

sistemele economice (insist pe aceasta categorie întrucât conceptul de marketing aici se simte la el acasă) asigurandu-și exteriorioritatea materiala, în vederea promovarii valorilor profunde pe care le deține și pe care le răsfrânge, așa cum am mai spus, asupra lumii (în niciun caz vânzându-le ca la piața!). 2. Cea de-a doua eroare: deturnarea mesajului evanghelic. Aceasta ține tocmai de comunicare. Este impardonabil ca un teolog să confunde atât de ușor creștinul aspirant la mântuire cu ceea ce s-ar zice că au reușit să facă dezvoltarea tehnicilor de comunicare din oameni transformandu-i în „consumatori de informaţie”. Totodată să interpreteze atât de simplist mesajul Evangheliei Mantuitorului asociindu-l conceptului de informaţie religioasă, (probabil îi aparține), gafând în afirmația de neacceptat că „Interesul faţă de informaţia religioasă, stimulat de circulaţia ideilor pe piaţa informaţiilor, apropie marketingul religios de marketingul informativ şi de marketingul ideologic, aplicat cu precădere în politică, cultură, armată, economie etc.” Distinsul doctor in teologie ar fi trebuit sa știe că mesajul Evanghelic, (dealtfel o știe orice elev de seminar), transmite Taine! Tainele nu se adreseaza rațiunii, deci nu sunt comunicate ca să fie înțelese în sens rațional, ci primite și asumate cu multă credință. Ele se adreseaza inimii și efectul lucrarii energiilor necreate este tocmai transfigurarea ființei umane în Duhul Sfant. Domnia sa vorbește despre Cuvânt ca despre marfa din raftul unui suprmarket italian. Mintea omenească nu poate să înțeleagă rațional lucrarea Duhului Sfant și nici o posibilitate de a o surprinde în concepte (ca pe o informație de piață) nu-și va putea cineva aroga. Pe ce ”piață a informațiilor” plasează Bogdan Teleanu Cuvantul lui Dumnezeu? Pe piața ideologiilor ? Adică, Cuvantul revelat este o ideologie? Sunt nevoit sa-l atenționez că asemenea afirmații pot avea implicații de nebănuit sub girul unui doctor în teologie ortodoxă aflat prin preajma Patriarhiei Române! Atunci când religia devine ideologie, avem de-a face cu un jihad! cu obscurantism, cu crimă, cu terorism, cu lucrarea satanei la

Ați înfrânt!

modul absolut! Un astfel de mesaj transmite domnia sa Europei, acum în prag de integrare ? Patriarhul Romaniei știe ? Mai adaugă printre altele domnia sa: ”Esenţa unui asemenea marketing, pe care îl definim ca fiind religios, o reprezintă indubitabil raportarea la Valoarea Supremă, adică la Dumnezeu, care cere în mod expres amplificarea calităţilor noastre, în special a virtuţii credinţei, cu scopul de a ne câştiga mântuirea.” Ce anume să ințelegem din asta? Că ceea ce se intamplă acum în bisericile noastre prin relația financiară dintre preot și credincioși amplifică în vreun fel calitățile cuiva, virtutea credinței, mântuind pe cineva prin acele operații de schimb de tipul: ”eu mă rog pentru tine și asta te costa atât”?… Asa nu-L vom găsi niciodată pe Hristos! Cred ca raționamentul e fals. Acum la final admit totuși că ambianța prea multor autori citați cu atâta exuberanță poate fi cauza acestor erori de interpretare și aștept cu optimism ca autorul să se dezică de conceptul de ”marketing religios”. Nu e curat și nu ne trebuie. 9 decembrie 2006 gattaca on 10/12/2006 at 12:29 am sa fim pregatiti de tot ce poate fi mai perfid. Felicitari Altermedia si D-zeu sa va aiba in paza lui. cristian on 11/12/2006 at 11:15 pm ...din câte ştiu eu, Iisus Christos nu a dat girul Său mercantilismului, deci nu văd ce legătură ar avea marketingul religios (în speţă creştin) cu Evanghelia! Eu îmi amintesc, că Domnul Iisus a propovăduit dragostea, milostenia, altruismul; Biserica ne învaţă că bunurile vremelnice (fie ele şi bani, aur) pe care le deţinem, nu sunt ale noastre, ci noi suntem doar administratorii lor, pt Dumnezeu, Care ni le-a dat. În ceea ce priveşte mesajul evanghelic, Tainele săvârşite în Biserică, acestea toate nu sunt ale noastre, ci tot date ne sunt; în concluzie nu pot

Alexandru Mihail Cernat

face obiectul marketingului. Cum vi s-ar părea, să m-apuc eu să vând bunurile voastre?

Ați înfrânt!

Scrisoare deschisă pr. prof. dr. Nicolae D. Necula Nota red. (AlterMedia): Dl. Alexandru Cernat, sociolog si “observator religios” ne-a transmis cu rugamintea a de publica aceasta “Scrisoare deschisa adresata parintelui profesor dr. Nicolae D. Necula” (decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti), cu subtitlul “un drept la replica pe care revista ‘Vestitorul Ortodoxiei’ nu l-ar acorda niciodata”. Intrucat este vorba de aspecte teologice si pastorale, asteptam comentarii de la persoanele avizate.

Distinse părinte profesor dr. Nicolae D. Necula, Deşi cu întârziere, după apariţia articolului dumneavoastră în “Vestitorul Ortodoxiei” numerele 385-386 si 387 a.c., în care v-aţi propus să daţi un răspuns argumentat la întrebarea „De ce este navetismul preoţilor incompatibil cu pastoraţia?”, vă scriu în speranţa că veţi avea în vedere şi alte opinii privitoare la acest fenomen (navetismul preoţesc), dar mai ales că veţi da dovadă de onestitate creştină până la capăt, transmiţând pe acelaşi canal media şi soluţiile concrete şi realiste ce s-ar impune pentru ca fenomenul în sine să fie „limitat sau eradicat”. De la început vreau să vă asigur ca sunt întru totul de acord cu intenţia expozeului dumneavoastră. Bine argumentat şi sever în acelaşi timp, articolul este bine scris şi aşa cum spuneam, bine intenţionat. Numai că, din păcate tot conţinutul său nu scoate în evidenţă decât efectele unui fenomen trist din viaţa Bisericii noastre, dar nu spune absolut nimic despre cauzele care l-au generat. Excluzând ab initio din rechizitoriul dumneavoastră preoţimea de la oraş, pentru ca întreaga artilerie s-o îndreptaţi numai asupra preoţilor de la ţară, prin punctul dumneavoastră de vedere lăsaţi să se întrevadă un aspect îngrijorător atunci când sugeraţi ca rezolvare un fel de familie preoţească ideală, aşezată

Alexandru Mihail Cernat

într-un univers parohial ideal, în care, citez: „preotul se poate simţi şi poate fi considerat ”părintele duhovnicesc”,”taica părintele”, parohiei, iar soţia sa ”maica preoteasă”…”. Aspectul îngrijorător derivă dintr-o anumită duplicitate pe care oricine, măcar puţin instruit, lecturând articolul, o poate sesiza, anume: ori sunteţi total desprins de adevărata realitate din teritoriu – lucru grav pentru un distins preot şi profesor de teologie (variantă pe care eu o exclud categoric), ori în totală cunoştinţă de cauză, aplicaţi unei boli profesionale, în postura de doctor, o reţetă cu o doctorie care ar fi dat rezultate mulţumitoare mai degrabă în urmă cu un secol, nicidecum azi… şi faceţi asta din raţiuni care deocamdată îmi scapă. Pentru că, în calitate de sociolog, dar nu în ultimul rând, de creştin ortodox, am interacţionat într-un fel sau altul cu aspecte din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, acumulând în cei peste douăzeci de ani de activitate profesională o minimă experienţă în domeniul social, vă asigur că în ceea ce priveşte subiectul pus în discuţie, sunt bine documentat. Totodată, dovadă chiar aceste rânduri pe care vi le adresez, îmi doresc la fel de mult soluţionarea problemelor generate de navetismul preoţesc, spre marele beneficiu moral al Bisericii unde am primit Sfântul Botez. Înainte de a-mi formula punctul de vedere asupra acestei speţe, aş dori să mai remarc în articolul dumneavoastră un aspect la fel de îngrijorător. Chiar la începutul primei părţi din numerele 385-386, faceţi trimitere la extrasul din hotărârile Sfântului Sinod în problema navetismului preoţilor, prezentat de pr. Constantin Pârvu şi pr. dr. Augustin Rusu în Vestitorul Ortodoxiei, an VII (2006), nr. 379, p2. Dacă cititorul interesat merge la trimiterea dumneavoastră şi o va lectura, va avea o surpriză foarte neplăcută: sub semnătura celor doi preoţi indicaţi vor găsi o înşiruire de extrase din hotărâri sinodale care azi, la şaptesprezece ani de la despărţirea de regimul totalitar comunist, pun mai degrabă Sfântul Sinod într-o postură jenantă de criză profundă, decât într-o lumină înnoitoare a lucrării Sfântului Duh. Şi aceasta datorită faptului că funcţionarii săi, depăşiţi probabil total de situaţie, unii chiar prea bătrâni în funcţie şi mentalitate (ex. pr. C.

Ați înfrânt!

Pârvu), scot la iveală cu titlu de actualitate, decizii luate de ierarhia ortodoxă română în situaţii de criză, lucru deplin recunoscut din 1990 încoace, când alte posibilităţi nu avea la dispoziţie într-un regim totalitar şi singurele măsuri nu puteau fi luate decât ţinându-se cont de realitatea existentă atunci, realitate care azi este cu totul alta. Dacă dumneavoastră consideraţi că un vicar administrativ şi un consilier patriarhal pot susţine cu tărie ca actuala administraţie bisericească să facă uz de hotărâri sinodale luate între anii 1970-1987, fără să se aibă în vedere contextul total diferit în care trăim acum, context ce ar permite Bisericii noastre să poată acţiona după cu totul alte criterii în rezolvarea problemelor ei – fie chiar şi navetismul preoţesc, atunci eu ar trebui să mă opresc aici. M-aş opri aici, dar aş mai zăbovi măcar asupra hotărârii nr. 20.084, 17.767, 18.558, 7.465/1973, la care indirect faceţi referire, remarcând cu tristeţe că atât formularea: „…Prezenţa în parohie va fi certificată săptămânal, sub semnătură, de către consiliile parohiale într-o condică specială”, cât şi eventuala ei aplicare în timp (dacă s-a aplicat vreodată, undeva) pun preotul într-un raport nefiresc cu comunitatea căreia ar trebui să-i fie după cum spuneţi: ”părintele duhovnicesc”,”taica părintele”, din moment ce la nivel local, prin hotărâre sinodală, ierarhia îi stabileşte un fel de organ de securitate alcătuit din proprii enoriaşi, care să-l urmărească întocmai ca pe un dizident politic, cu domiciliul forţat… Nădăjduiesc însă că sunteţi cu mult deasupra unei asemenea atitudini anacronice şi profund jignitoare la adresa preotului ortodox şi, în consecinţă putem continua ceea ce v-aţi propus. Concret, soluţiile despre care aş dori să vă vorbesc au în vedere, aşa cum spuneam, cauzele fenomenului şi implicit acţionarea asupra acestora, ştiut fiind din practica medicală, de pildă, că tratarea deplină a unei boli nu se produce decât atunci când, odată cu tratarea bolii ca efect al unei disfuncţii a organismului, se stabilesc şi cauzele care au produs disfuncţia, iar tratamentul şi recomandările medicale vor fi astfel prescrise încât să înlăture total aceste cauze.

Alexandru Mihail Cernat

Dacă vom aborda însă, fenomenul navetismului preoţesc asemenea unei „boli”, atunci va trebui să admitem încă de la început că această „boală” se dezvoltă pe tulpina unui „virus” pe care îl producem de vreo şaisprezece ani şi-l răspândim prin chiar sistemul nostru de învăţământ teologic, fapt ce ar impune măsuri simple, directe şi imediate aici, în acest areal. Ce anume face ca un asemenea „virus” (îl numim deocamdată aşa) să prolifereze în învăţământul teologic? Oportunismul şi corupţia! Lipsa de vocaţie pentru preoţie, care întâlneşte în mod diabolic lăcomia şi imoralitatea omului de la catedră. (Repet şi reformulez, vă exclud cu insistenţă din această categorie). Sociologic vorbind, deşi speţa ar ţine de economia de piaţă, unde cererea întâlneşte oferta, prin riscurile înalte pe care le comportă acest gen de trafic, este pus în pericol sociotipul identitar creştin în spaţiul românesc. Cel care găseşte oportunitate pentru porţile unei instituţii de învăţământ teologic, dar în viaţa lui nu vădeşte umbră de vocaţie pentru slujirea celor sfinte, este „contaminat”. Acest gen de „boală” face ca aspirantul la preoţie să piardă din punct de vedere moral discernământul valorii. Astfel, el nu mai poate să înţeleagă că personalitatea unui lucrător de fabrică sau cea a unui profesor sau inginer sau medic, reprezintă toate, din punct de vedere moral, integrităţi la fel de valoroase, care în mecanismul general al vieţii sociale, cum ar spune Dimitrie Gusti, atât una cât şi cealaltă se află în forma şi cu mijloacele lor corespunzătoare la posturi de răspundere la fel de necesare şi de interesante. Prin oportunismul şi lejeritatea „negocierii”, în perspectiva unei viitoare activităţi profitabile din care tânărul în cauză exclude orice constrângere de sistem, (el are mărturii clare din experienţa avară a predecesorilor săi ajunşi preoţi după acelaşi algoritm), instituţia de învăţământ teologic îşi va dilua efectivele cu încă un neavenit pe băncile sălilor de curs, dar îşi va mai adăuga o vină nescrisă nicăieri, (in nici un caz!), un alt şi alt caz de corupţie între cadrele sale didactice3!… Ce se va întâmpla cu sumedenia de Din păcate, exact pentru asemenea ”ocupații”, distinsul preot profesor doctor Nicolae D. Necula și-a dat demisia din funcția de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă "Patriarhul

Ați înfrânt!

absolvenţi care vor cere preoţie? Deschidem un alt registru… Cu alte personaje. Şi alte „negocieri”, alte oportunităţi, alte cazuri de corupţie, care de această dată pun în ecuaţie complicitatea. Distinse părinte profesor, dacă până în acest punct retrospectiva mea succintă (chiar simbolică) ce ar viza cel puţin ultimii şaisprezece ani de învăţământ teologic universitar în România vă pare nerealistă şi rău intenţionată, mă pot opri aici. Insă ceva îmi spune că-mi veţi da dreptate şi veţi admite că prima cauză a anomaliilor din Biserica Ortodoxă Română este corupţia universitară şi traficul de învăţăcei, şi pe această primă componentă se impun măsuri drastice privitoare la selecţia tinerilor cu vocaţie pentru preoţie şi nu în ultimul rând pentru stăvilirea urgentă a corupţiei cadrelor didactice universitare! Fără să insist prea mult asupra fenomenologiei acestui gen de alienare, vă prezint pe scurt o prezumtivă situaţie în care la una din multele facultăţi de teologie din ţară, să presupunem că am avea pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu circa 1000 de studenţi pe an. Dacă pentru întreaga sesiune din iarnă fiecare student va scoate din buzunar pentru obişnuita chetă, suma de 500 -550 RON, iar pentru sesiunea de vară vor mai adăuga circa 400 – 450 RON (repet, de la fiecare student), făcând o banală socoteală de aritmetică, vom găsi că de la studenţii respectivei facultăţi vor pleca spre corpul profesoral (prin reprezentanţi) Justinian" din București în iulie 2007, (deci la mai puțin de un an de la momentul în care îi semnalam aceste nereguli), în urma acuzațiilor că ”ar fi abuzat de funcție pentru a schimba lucrarea de licență a fiului său. Acesta fusese convocat în săptămâna anterioară de către Colegiul de etică al Universității din București pentru a da explicații în legătura cu mai multe sesizări venite din partea unor cadre didactice de la Facultatea de Teologie, care îl acuzau pe decan că a contribuit la fraudarea licenței în favoarea fiului său. El a fost acuzat că a participat la redactarea subiectelor de examen, deși legea interzice acest lucru pe motiv de incompatibilitate. În cadrul examenului de licență din data de 29 iunie 2007, fiul decanului a obținut nota 9,10. Unele cadere didactice din facultate au susținut că decanul, împreună cu doi profesori au schimbat lucrarea scrisă inițial cu o alta. Universitatea București a anulat lucrarea de licență.” http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Necula

Alexandru Mihail Cernat

aproximativ 3.600.000 – 4.000.000 RON, adică între 1.000.000 şi 1.100.000 EURO pe an! Nu-i aşa că sumele vi se par cam mari? Chiar şi la jumătate din acestea, (intr-o aproximaţie mai mult decât binevoitoare), o jumătate de milion de euro încasaţi ca bani negri, nefiscalizaţi, pe orice neiniţiat într-ale legislaţiei fiscale l-ar pune pe gânduri… Mai ales atunci când fenomenul acesta nu este ceva izolat, ci dimpotrivă are proporţii naţionale, timp în care, nicăieri în lucrările vreunui for administrativ al B.O.R., în vreo revistă ortodoxă de la noi – cum ar fi chiar „Vestitorul Ortodoxiei”, nu se suflă o vorbă despre această „minune”. Dimpotrivă, o preocupare mult mai importantă pentru toţi ar fi „navetismul preoţesc”, fapt ce m-ar determina să cred, ca simplu observator de pe margine al acestui mod de a abate atenţia de la esenţial, că avem de-a face aici, de la un capăt până la celălalt cu o sfruntată tentativă de manipulare a creştinilor din Biserica Ortodoxă Română! Cea de-a doua cauză a anomaliilor din B.O.R. care implicit generează şi navetismul (ca o consecinţă) este discriminarea privitoare la statutul preotului de mir. Vă reamintesc, la acest fel de discriminare aţi recurs şi dumneavoastră încă de la începutul articolului în discuţie referindu-vă doar la preoţii de la ţară, excluzând posibilitatea ca un preot bucureştean, spre exemplu, locuind în sectorul 1 şi având parohia în sectorul 4, să fie numit tot navetist. În fond şi acesta din urmă ar fi evaluat ca nelocuind în parohia încredinţată… Stimate părinte profesor, nu vi s-ar părea corect ca pentru o arondare onestă la parohiile din teritoriu, ar fi nevoie să se facă precizări clare privind statutul preotului de la oraş care se poate adapta oricând referitor la stabilirea sa în parohie, (cel puţin o locuinţă cu chirie în cartier se poate găsi relativ uşor) şi statutul preotului din mediul rural care având şi el familie, copii, o soţie care probabil nu arată chiar ca o ”maică preoteasă”, (sintagma mă face să mă gândesc la o persoană în vârstă căreia orice bătrân/bătrână din parohie să-i poată spune maică fără să o ironizeze prin asta) dar care are nevoie de confortul minim al unei locuinţe cu apă

Ați înfrânt!

curentă, canalizare şi încălzire? (Despre faptul că în mediul rural şcolile lasă de dorit în această perioadă de necontenită tranziţie şi orice om raţional şi-ar duce copilul la o şcoală din cel mai apropiat oraş, nici nu mai vorbim). Dacă acest statut diferit nu va fi clarificat prin dispoziţii precise ale Sfântului Sinod, prin dispense, acolo unde este cazul, referitoare chiar la libera circulaţie a preotului către şi dinspre familia sa în raport cu parohia, amestecându-se în mod voit problemele unora cu ale celorlalţi, se va menţine în continuare o stare de discriminare flagrantă între preoţii de mir, discriminare cu care nu prea vom putea ajunge în Europa…Cel puţin nu aşa cum declară oficialităţile B.O.R. că am fi deschişi si bucuroşi să ne integrăm acolo. Cu alte cuvinte, devenind realişti, am ridica stigmatul de „navetist” de pe fruntea respectivului preot din mediul rural, admiţând că şi el ar trebui să beneficieze de un tratament cel puţin asemănător cu cel al unui preot de la oraş. Aici problema gravă nu mi se pare „navetismul”, ci degradarea intelectuală a preotului stabilit în mediul rural, fenomen care va răsfrânge asupra întregii Biserici o vină greu de contracarat. Acest fenomen pe care îl studiez în mod special de câţiva ani buni are strânsă legătură cu prima cauză, anume corupţia universitară care a făcut ca un individ diletant să parcurgă (să cumpere) toate etapele „formării” sale intelectuale, eşuând lamentabil într-un mediu în care astfel „format” nu poate schimba absolut nimic în bine, nicidecum să propovăduiască Evanghelia Domnului Hristos. Să o luăm sistematic şi să urmărim concret, ce face un preot ajuns undeva într-un sat: nici nu-şi începe bine activitatea şi constată că singura lui sursă de supravieţuire, pe lângă o tarla gospodărită prost de vreo asociaţie agricolă care merge în pagubă, au rămas enoriaşii, de cele mai multe ori, oameni bătrâni şi nevoiaşi. De la aceştia va trebui să perceapă sume de bani pentru serviciile religioase, lucru care va duce urgent la un conflict: „..că sumele sunt prea mari, că e lacom, etc…”. Să vedem cum va sta acel preot cu salarizarea de la stat. După cum ştiţi, parohiile trebuie să plătească lunar şi anual anumite dări către

Alexandru Mihail Cernat

centrul eparhial. Mai trebuie să-şi facă obligatoriu abonamente la nişte reviste şi ziare. Toate aceste sume, împreună cu datoriile către stat pentru salariul preotului, se opresc automat din suma alocată de la stat pentru salarizarea clerului. Deşi ar părea absurd, majoritatea preoţilor de la ţară merg să-şi „primească” salariile aducând de fapt bani de acasă pentru a se putea încheia statul de plată, cu rest de plată în… minus. De ce se întâmplă aşa? Pentru că în tot acest aranjament se petrece un paradox: statul alocă o sumă şi din aceea îşi ia înapoi corespunzător, ce i se cuvine ca datorii aferente salariilor, Biserica îşi ia contribuţia către organul superior precum şi contravaloarea ziarelor şi revistelor despre care v-am amintit, iar preoţii sunt trimişi la uşa enoriaşilor să-şi cerşească salariile! Fac aici o predicţie deloc îmbucurătoare, anume că indiferent cu cât va fi crescut în viitor salariul de la stat pentru clerul slujitor, administraţia bisericească va avea grijă să crească corespunzător sarcinile parohiilor, astfel încât să fie siguri că banii alocaţi de stat vor ajunge în vistieria de la centru, în nici un caz, în buzunarul vreunui preot, drept salariu! De aceea cerşitul pe la uşa enoriaşilor va rămâne o preocupare de căpătâi a preoţimii de pe la noi. Cuvântul nu e deloc deplasat, numai că cerşitului cu pricina i s-a dat o formă „misionară” spectaculoasă: preotul trebuie să parcurgă un sat plin de noroaie de la un capăt la altul pentru că astfel îşi îndeplineşte „misiunea sacră”. Şi chiar dacă e viscol, dacă este în Ajunul Crăciunului, Ajunul Bobotezei, trebuie să ia troienele în piept ca acum o sută, două sute de ani… iar pentru treaba asta, pentru „că aşa s-a pomenit”, va primi de la fiecare casă, printre cei doi covrigi şi o nucă, nişte bănuţi acolo, cu care sigur nu reuşeşte să-şi facă nici măcar salariul pe o lună. Va „reuşi” în schimb să lase în urma sa suspiciunea generală că s-a pricopsit cu „banul văduvei”! Părinte profesor, ştiţi ce anume scotoceşte de regulă un revizor contabil prin actele unei parohii? Dovada că preotul a luat banul acela din mâna văduvei, că şi l-a însuşit! Că există proba umilinţei în care se găseşte,…nu-i aşa ? Nu vi se pare cinic, grotesc ?!

Ați înfrânt!

Cunosc un caz al unui preot care refuza orice plată în asemenea ocazii. Rezultatul nu a întârziat prea mult. In afară de faptul că nu l-a crezut nimeni dintre colegi că n-a luat bani de la enoriaşi, a fost acuzat la revizia financiar-contabilă că nu şi-a constituit venituri la parohie din diversele servicii religioase, fapt care l-a privat de salariu pe mai multe luni la rând. Şi totuşi, veţi spune: majoritatea preoţilor de la ţară o duc binişor…Dacă credeţi asta mă provocaţi să abordez o altă sintagmă „generoasă”, anume: „preotul gospodar”. Distinse părinte profesor, aţi văzut vreodată cum arată o cocină cu douăzeci de porci într-o curte de preot? Vă spun eu, e o adevărată porcărie! Ştiţi cum arată un preot care vinde în piaţă un camion cu varză? Vă spun eu, ca un adevărat vărzar! Ştiţi ce mirosuri emană un „prea cucernic” după ce a împrăştiat la câmp câteva căruţe cu bălegar ?… Cineva parcă a gândit bine, mai dinainte tot acest scenariu. Neavând alte resurse decât un venit agricol incert şi nişte bătrâni amărâţi de la care pur şi simplu n-ai ce să pretinzi, ai de ales: pleci sau rămâi. Pleci undeva unde poţi să-ţi păstrezi reperele spirituale spre care aspiri, sau rămâi şi te transformi în porcar, văcar, vărzar…etc, nutrind speranţa că poate, doar copiii tăi vor reuşi să scape de această damnare. Distanţa între dorinţa de a-ţi crea un suport material omenesc şi complacerea în derizoriu este foarte mică. Mulţi nici nu-şi dau seama când au parcurs-o pentru că îşi pervertesc percepţiile între vaca cu lapte şi scroafa cu purcei. Lectură? Studiu teologic? Elevaţie spirituală? „Legăturile permanente cu credincioşii, -vă citez- întâlnirea zilnică cu ei, interesul pentru problemele şi preocupările lor…”? Ar fi culmea să-i mai rămână timp pentru aşa ceva celui cu porcii, sau cu varza, sau cu bălegarul. De fapt, ierarhul locului ştie bine unde a trimis, pe cine a trimis şi de ce a trimis. Părinte profesor, în mintea celor care v-au îndemnat să scrieţi articolul în discuţie, preotul de la ţară trebuie să devină un ţăran agricultor! Să fie un exemplu de lucrător cu sapa, cu coasa, să fie văzut cum pleacă la câmp cu uneltele la spinare să-şi strângă fânul. Asta se vrea de la el! Să stea acolo în parohie, în sat, între porci şi vaci şi să capete mirosul lor. Cum şi-ar mai ridica astfel glasul, când grijile lui sunt

Alexandru Mihail Cernat

acelea ale unui porcar, văcar, etc.?! De problemele Bisericii are cine să se ocupe, nu-i aşa? el să-şi vadă de păcatele sale…Îmi povestea cineva că odată, în protoieria de care aparţinea, a ascultat un dialog şocant: protopopul, el însuşi un porcar-văcar de frunte, făcea un clasament împreună cu câţiva confraţi mai apropiaţi, tocmai pe această temă. Criteriile ierarhizării vredniciei preoţeşti erau tocmai numărul de porci, de vaci, cantitatea de grâu, de porumb, de poame şi de fân agonisită, etc. Preotului care mi-a povestit acestea, nu i-a venit sa-şi creadă urechilor. Abia atunci şi-a dat seama cât de “nevrednic” putea să fie. S-a retras ruşinat, ştiind bine că prin curtea lui bătea vântul, că singurul său avut de fapt erau cărţile din bibliotecă – în acest caz, lucru neinteresant… Intr-adevăr, stabilirea în parohie este o condiţie la hirotonire. V-am reamintit (sunt sigur că sunteţi la curent cu toate acestea) cine se stabileşte de fapt în parohii şi cu ce anume se îndeletnicesc. Totuşi, de ce anume doreşte ierarhia ca preotul de la ţară să devină ţăran agricultor? Dacă ducem raţionamentul până la capăt, am înţelege că acesta este un deziderat complex. Pentru că un om împovărat de atâtea griji, împovărat poate de propria sa poftă de pricopseală, nu mai gândeşte. El munceşte. Ştiţi, sloganul: „noi muncim, nu gândim!” Un om care are astfel de îndeletniciri, e întotdeauna supus, nu prezintă nici un fel de pericol. Dacă mai are şi nişte vicii acolo, nişte păcate omeneşti, cu atât mai bine. „E din popor”. Îl va iubi „poporul”. Şi aparenta credinţă despre care ar trebui de fapt să discutăm, este garantată de „pastoraţia” inedită pe care un preot cu douăzeci de porci în cocină, o poate face. Cu riscul de a vă întrista şi mai mult, vă reamintesc faptul că sunt deja notorii o sumedenie de cazuri în care preoţi de-ai noştri au fost implicaţi în tot felul de scandaluri sexuale, care mai de care mai spectaculoase. N-aş dori să le enumăr acum, însă vă întreb, cum e posibil ca un individ cu asemenea patimi să „zburde” vesel prin Biserica Ortodoxă Română ? Chiar nu se găseşte cineva să facă ordine în această privinţă, tocmai în instituţia care propovăduieşte morala creştină?!

Ați înfrânt!

Am analizat îndelung şi noi acest aspect nevralgic al actului pastoral, găsind împlacabil că avem de-a face cu un fenomen de-a dreptul stupid: din lipsă de duhovnici autentici, din motive pur şi simplu administrative, pentru ca în fiecare parohie să aibă cine „să lege şi să dezlege”, de regulă, atunci când un preot este numit pe post, i se dă şi atributul de duhovnic. Acum, îmi imaginez un băieţandru care iese din seminarul teologic şi intră la facultate sperând că numai după vreo doi ani de teologie, dacă îşi găseşte o consoartă, poate să acceadă la altar, să ceară hirotonirea şi să ia în primire o parohie. Acesta, dacă se mişcă repede, poate ajunge preot pe undeva şi pe deasupra, după cum am arătat şi duhovnic. Vă imaginaţi un tânăr de 22 de ani care încă nu prea ştie cum e cu viaţa de familie, spovedind o femeie de 30-40 de ani? Vreuna care, cine ştie ce patimi duce cu ea şi care vine la „spovedit” tocmai pentru că „părinţelul e tânăr şi frumuşel foc”?… Nişte medici de specialitate ar spune că tânărul acela încă nu e lămurit din punct de vedere hormonal, încă nu ştie pe ce lume se află şi nu e nevoie de Freud ca să înţelegem că navem ce să căutăm cu el în preoţie! Ştiţi câţi preoţi din aceştia însuraţi în pripă sunt la ora asta în divorţ sau chiar divorţaţi demult? Nu vă spun pentru că puteţi cere părintelui C. Pârvu centralizatorul de la cabinetul domniei sale. Spun doar atât: preoţia trebuie dată la maturitate! Maturitatea deplină care presupune vârsta maturităţii unei căsnicii trainice, încercate dea lungul câtorva ani buni. Eu consider că un viitor preot trebuie să aibă în spate vreo zece ani de căsnicie împreună cu aceea, alături de care doreşte să înceapă noua sa existenţă de slujitor al lui Dumnezeu. Dacă tânărul aspirant se căsătoreşte la 22 de ani, să nu cuteze să intre în cler până la 32 de ani. Dacă până atunci şia dovedit sieşi şi celorlalţi că este un om adevărat, dacă şi-a înfrânt din patimi, dacă este pregătit, să ceară abia atunci preoţia. Până acolo sunt multe alte lucruri trebuincioase pe care poate să le împlinească. Despre asta ar merita să scrieţi în „Vestitorul Ortodoxiei” ! Distinse părinte profesor, făcând bilanţul ultimelor pagini, observ că am atins încă un subiect pe care eu îl consider cea de-a

Alexandru Mihail Cernat

treia cauză a dezastrului moral din Biserică, situaţie ce implică şi navetismul preoţesc, anume dependenţa financiară a preotului de credincioşi, banul în locaşurile de cult. Cu ceva vreme în urmă am efectuat un studiu la nivelul parohiilor dintr-o comună din Olt. Scopul studiului, printre altele a fost şi acela de a stabili dacă preotul, pe lângă activitatea obişnuită legată de misiunea pastorală, mai prestează şi alte activităţi extraprofesionale (extramisionare). Deşi studiul se află sub un regim de confidenţialitate, vă pot dezvălui totuşi ceea ce am constatat la acest capitol: şase parohii în comună; opt preoţicinci absolvenţi de facultate de teologie, trei încă studenţi; patru navetişti (în accepţiunea pe care şi dumneavoastră o formulaţi), patru stabiliţi în parohii, dintre care numai doi erau fii ai satului. Dintre cei patru navetişti, pe care i-am abordat încă de la început, doi profesau pe lângă preoţie şi alte activităţi în cadrul unor instituţii. Unul având şi licenţă de inginer în construcţii, lucra pentru o societate comercială de profil, câştigând, după cum afirma, suficient pentru a-şi putea întreţine familia şi a putea merge şi în parohie la sfârşit de săptămână. Al doilea preda şi religie la o şcoală generală din oraşul apropiat. Câştiga insuficient pentru a-şi putea întreţine soţia şi cei doi copii minori cu care locuia acolo în oraş. Venitul din parohie, am dedus, îi acoperea nevoile financiare, dar ca şi în alte două cazuri din aceeaşi comună, se afla în conflict cu enoriaşii pentru că impusese taxe prea mari la diversele servicii religioase. Ceilalţi doi preoţi navetişti erau privatizaţi. Unul deţinea o spălătorie auto în oraş, celălalt ţinea un mic magazin împreună cu soţia. Şi unul şi celălalt s-au declarat nemulţumiţi de ceea ce câştigau, dar au ţinut să precizeze că refuză să impună taxe cu sila enoriaşilor din parohiile unde slujesc, preferând să muncească în acel fel pentru întreţinerea familiilor lor. Preoţii stabiliţi în mijlocul enoriaşilor prezentau starea următoare: cei proveniţi chiar din parohiile pe care le păstoreau se ocupau cu agricultura. La ei am găsit situaţia pe care v-am descris-o mai sus. Doar cel care deţinea porci poseda tractor şi, în parohie lumea îl cunoştea mai mult drept tractorist decât preot

Ați înfrânt!

pentru că toată săptămâna presta lucrări agricole la câmp cu utilajele din dotare. Celălalt, tot fiu al satului unde păstorea, creştea vite şi cultiva zarzavat. Ajutat de părinţi, îşi construise şi o casă deosebită între celelalte din sat. Problema celor doi însă erau taxele mari pe care le puseseră la biserică şi din acest motiv, cu unii enoriaşi se găseau în conflict deschis, unul fiind chiar reclamat în mai multe rânduri pentru avariţie. Cele mai interesante cazuri însă, sunt ceilalţi doi preoţi stabiliţi, aşa cum au promis la hirotonire, în parohii. (Ei sunt colegi cu ceilalţi doi privatizaţi, ajunşi acolo în postul II). Primul a debutat locuind cu chirie la o bătrână din sat, iar după ce bătrâna a decedat, a reuşit să cumpere de la familia acesteia, la un preţ bun casa cu gospodăria. Banii pentru această tranzacţie i-a obţinut lucrând ca zidar şi fierar betonist în comună unde are un renume bun în această privinţă, fiind recunoscut ca băiat priceput la toate. Celălalt a fost mai norocos. Biserica avea casă parohială. Totuşi, fiind o fire docilă şi cu multă jenă pentru activitatea pastorală ce implică plăţi de la credincioşi, preferă să taie lemne cu drujba, unor taxe mari impuse credincioşilor. Lumea îl iubeşte, nu pentru că ar avea copii deştepţi sau pentru că soţia lui, ”maica preoteasă” ar fi o credincioasă de excepţie (nu frecventează biserica decât la sărbători mari- profesează ca educatoare în comună, făcând naveta 7 km), ci pentru că „e băiat sărac” după cum îl compătimesc enoriaşii. Ceea ce este frapant în cazul ultimilor doi este că în parohiile lor nu erau percepuţi ca fiind preoţi, ci ca nişte „băieţi de treabă”, „buni meseriaşi”!… Finalizez aici dezvăluirile din studiul meu în speranţa că v-am făcut o oarecare imagine asupra stării de fapt. Concluziile pot fi trase uşor, dar în esenţă problema rămâne. Anume cauza unui asemenea fel anormal de a face pastoraţie, este pe lângă lipsa de chemare pe care cel puţin şase dintre protagoniştii mei o vădesc neîndoielnic, dependenţa financiară de credincioşi, situaţie ce trimite preotul în precaritate, iar Bisericii îi procură o faimă îngrijorătoare. Deşi nominalizată ca fiind a treia dintre cauzele puse în discuţie, aceasta de pe urmă, trebuie să recunoaşteţi, le generează

Alexandru Mihail Cernat

în mod diabolic pe celelalte două! Dacă un om de proastă calitate bate la uşa unei facultăţi de teologie, el ştie că odată ajuns preot trebuie să pună jugul financiar pe viitorii enoriaşi ca să-şi recupereze banii cu care a corupt întregul personal didactic al acelei facultăţi de-a lungul anilor „de studiu”, şi nu în ultimul rând „donaţia” pretinsă de staff-ul administrativ la obţinerea parohiei. In plus, el ştie că preoţimea de la oraş este favorizată financiar (mai multe cununii şi botezuri, etc) şi în tot ceea ce va face pe viitor nu va avea în vedere decât să poată cândva să pună mâna pe o parohie „grasă” la oraş… Ce trebuie făcut la acest capitol? Soluţii? Poate ni le spun pr. Constantin Pârvu şi pr. dr. Augustin Rusu, dacă le vine ceva în minte. Dacă nu au nici o soluţie, poate că ar fi timpul să se ocupe cu altceva, iar B.O.R. ar trebui să-şi schimbe total viziunea asupra modului în care îşi selecţionează staff-ul administrativ. Este interesant de analizat la nivelul Sfântului Sinod nu „navetismul preoţesc” ci, cum ar trebui procedat ca preotul să primească o remuneraţie decentă în parohia pentru care a fost hirotonit, degrevând bieţii enoriaşi de dările de tip feudal la care sunt acum supuşi. Un preot adevărat (adică un om cu bun simţ, un om responsabil) nu va practica navetismul dacă ştie că pentru reala sa activitate pastorală este remunerat corespunzător. Şi dimensiunea acestei plăţi o ştie fiecare după măsura jertfelniciei sale. La ceea ce sunt acum supuşi preoţii, îndeosebi cei din mediul rural, nu se mai cheamă jertfelnicie ci prostituţie intelectuală! Ar fi de asemenea interesant de analizat în Sinodul de la Bucureşti cum poate o instituţie de dimensiunea B.O.R. să se autofinanţeze, fără să utilizeze pentru asta personalul clerical, ci unul special pregătit pentru aşa ceva. Poate că ar fi cazul să se umble puţin şi la programa de învăţământ, să se re-evalueze oportunitatea fiinţării pe teritoriul naţional a atâtor facultăţi de teologie, unele de-a dreptul ridicole. Regretatul părinte Petrică David, cu care am avut onoarea şi plăcerea să mă întreţin îndelung în discuţii, în multe ocazii, îmi spunea odată (probabil a mai spus-o şi altora), că ierarhii noştri actuali, prin tolerarea proliferării acestei mase de neaveniţi în preoţie „au aranjat

Ați înfrânt!

Biserica pentru o sută de ani”!… Ce ziceţi părinte profesor, avea dreptate fostul dumneavoastră coleg? Închei aici obositoarea mea scrisoare în nădejdea că Bunul Dumnezeu va deschide minţile celor care diriguiesc treburile Bisericii Sale şi o va izbăvi pe ea de impostura, ridicolul şi precaritatea în care au ajuns unii slujitori, prea mulţi nechemaţi. Vă doresc multă sănătate. Cu stimă, Alexandru Mihail Cernat 28 noiembrie 2006 Petre on 02/12/2006 at 11:08 am Feliitari Altermedia pentru publicarea acestui articol. Nu mi-as fi imaginat ca preotii pot trai astfel. Ca un preot trebuie sa-i ceara obolul unui taran care abia isi duce zilele, ca lucreaza cu tractorul sau porcii…si apoi sa mai fie si elevati spiritual. herodotnero on 02/12/2006 at 3:55 pm Exceptional articolul domnului Alexandru Cernat. Este prezentata o situatie reala si adevarata din viata preotilor din parohii, situatie care ierarhia nu vrea sa o cunoasca. Scrisoarea deschisa si adresata pr. prof.Necula, este foarte bine documentata si privita sub aspectul realitati, nicidecum sub aspectul minciunilor care se aduc la cunostinta in sedintele lunare de catre protopopi si apoi prezentate mitropolitilor. Intrebati orice preot de parohie daca a luat vreodata salariul de la stat si veti afla ca nu. Toti bani se duc asa cum spunea domnul Al.Cernat, pe abonamente, fonduri ,si alte cheltuieli din cadrul episcopiilor. Felicitari pt aceasta scrisoare. Poate va auzi cineva si se va sensibiliza, dar nu cred. toni on 02/12/2006 at 8:47 pm E un mesaj mediocru scris de un necunoscut .

Alexandru Mihail Cernat

Altermedia, chiar va asteptati sa raspunda cineva la un astfel de mesaj jignitor, calomnios, care trateaza false probleme, scris de un anonim impotriva unui preot, reputat profesor universitar si autor a numeroase carti, respectat si iubit ? Autorul mesajului nu cunoaste suficient nici macar notiunile pe care le foloseste in scrisoarea sa . Dreptul la replica, de care se plange ca nu-l obtine in “Vestitorul Ortodoxiei”, se acorda numai daca in articolul respectiv se aduce atingere prestigiului sau demnitatii unei persoane, institutii, organizatii, etc. Simplul fapt ca un cititor nu e de acord cu un articol dintr-o publicatie, nu acorda drept la replica. Imaginati-va ca 100 de cititori n-ar fi de acord cu un articol publicat in “Vestitorul Ortodoxiei”, pai daca publicatia le-ar include asa zisul “drept la replica”, pana la urma ar ajunge revista de scandal. Domnul Alexandru Cernat poate avea pretentia de a i se acorda dreptul la replica doar daca numele sau a fost amintit in articol intr-un mod care-i lezeaza demnitatea . Autorul nu cunoaste nici intelesul conceptului de “prostitutie intelectuala”, care nu se potriveste in nici un fel cu situatia unui preot care este nevoit sa-si gaseasca o ocupatie, fie in constructii, fie in agricultura, fie in alt domeniu in care munceste cinstit pentru a-si suplimenta veniturile insuficiente. Conceptul “prostitutie intelectuala” se refera la vanzarea constiintei, la o atitudine luata in schimbul unei sume de bani, etc. Altermedia, prin publicare acestui mesaj ati reusit doar sa faceti publicitate unui anonim ce are pretentia ca poate identifica si chiar gasi solutii la probleme ale Bisericii , desi se vede ca nu are cunostinte elementare despre ortodoxie, drept canonic, patristica , etc. Adamescu on 02/12/2006 at 9:55 pm D-l «toni» ar trebui sa realizeze decenta cu care autorul articolului abordeaza ca un cunoscator problema. Cine l-a jignit pe preotul profesor Necula? A citit macar articolul? Despre false probleme, mai usor…, stie si domnia sa ca omul are dreptate. E un balamuc

Ați înfrânt!

pe la noi prin facultati de te doare capul! Sau face cumva parte din staff-ul profesoral al vreunei facultati de teologie? Daca, da, atunci are motive sa se framante… Nu mai dureaza mult… Eu am inteles ca dreptul la replica este unul luat in numele celor vizati de intentia ascunsa si manipulatoare a articolului semnat de prof. Necula in “Vestitorul Ortodoxiei”, care lezeaza demnitatea statutului de preot ortodox. Aici nu este vorba despre 100 de cititori ai “Vestitorului Ortodoxiei” (pe care in mod onest, pun pariu ca dansii nici nu-i au – vara pe gat foaia aia tuturor parohiilor din tara), ci despre cateva mii de oameni aflati in situatia de a nu sufla o vorba din teama de repercursiuni. Vor ca «anonimul» A. Cernat sa iasa in fata si sa-l casapeasca ei? Sa nici nu o faca ! Ma bucur ca azi am auzit de dansul. Ne trebuie cativa oameni cu simtul sau de observatie prin Biserica si sunt convins ca in revistele ortodoxe se va minti din ce in ce mai putin. Dimpotriva, eu cred ca d-l Cernat tocmai a folosit corect sintagma prostitutie intelectuala. D-l «toni» admite ca «Conceptul “prostitutie intelectuala” se refera la vanzarea constiintei , la o atitudine luata in schimbul unei sume de bani , etc. », pai exact la asta se refera si autorul scrisorii, la vanzarea constiintei (majoritatea preotimii de la sate isi vand constiinta necuratului varand banul “vaduvei si orfanului“ in buzunar. Si asta, cum explica «anonimul» Cernat, o fac cu bunastiinta ierarhiei care lasa lucrurile asa ! AlterMedia, felicitari sincere pentru articolul acesta! E de mare actualitate! Felicitari si d-lui Alexandru Cernat pentru discernamantul profesional. Unde ati fost domnule pana acum ? kraken on 02/12/2006 at 10:06 pm poate fi criticat un presedinte de tara, un politician, ma rog, oricine, dar sfintiile lor sint sacre. asa au scapat nepedepsiti episcopii aia pedofili. Altermedia , prin publicare acestui mesaj ati reusit doar sa faceti publicitate unui anonim ce are pretentia ca poate identifica si chiar gasi

Alexandru Mihail Cernat

solutii la probleme ale Bisericii , desi se vede ca nu are cunostinte elementare despre ortodoxie , drept canonic , patristica , etc. Cu asta ai spus tot, toni. fereasca sfantu sa aiba putere de decizie asupra tarii si poporului, Biserica si slujitorii ei. cenzura, dictatura. altermedia_ro on 02/12/2006 at 10:53 pm Pentru toni: Altermedia exista tocmai in virtutea principiului ca si “anonimii” au dreptul la opinie. Nu pun in discutie continutul sau oportunitatea acestei “scrisori deschise”, dar a-l acuza pe autor ca este “necunoscut” mi se pare cel putin deplasat. (Dan Ghita) donjoe on 03/12/2006 at 1:09 am Am rămas surprins. Chiar ca ateu aveam impresia vagă că învăţământul religios e fundamental diferit şi separat de cel laic, că n-are cum să aibă aceeaşi fenomenologie. Dacă lucrurile stau cum scrie mai sus, însă, văd că şcoala teologică românească suferă de exact aceleaşi hibe ca şcoala seculară: prea multe instituţii, prea mulţi studenţi, prea mulţi absolvenţi, mită, corupţie şi în final incompetenţă generalizată. Bolnavă ţară. Spun “ţară” pentru că de la învăţământ porneşte totul. Şi mă întreb dacă nu cumva toată România, nu doar biserica, o fi “aranjată pe 100 de ani”… altermedia_ro on 04/12/2006 at 5:18 pm Un mesaj primit direct prin email: ********** Mesaj de la: alexandru cotoraci Catre: contact@altermedia.ro Mesaj: Extraordinar de adevarat ! Nu am cuvinte pt. a-mi exprima bucuria, citind Scrisoarea deschisa a distinsului sociolog Alexandru Cernat. Contrar comentariilor rautacioase tip “toni”, pot sa afirm cu tarie ca situatia este EXACT asa cum pertinent o

AČ&#x203A;i ĂŽnfrĂ˘nt!

exprima Domnia Sa. Confirm cele expuse ca unul care am fost in situatia descrisa si care am luptat impotriva acestui sistem, prin neparticiparea la acesta, insa tocmai de aceea fiind marginalizat, poate greseala mea este faptul ca AM RENUNTAT sa mai lupt si am plecat, am iesit din acest penibil sistem neschimbat odata cu Revoluitia. Nu vreu sa fac pe martirul, dar am avut mult de suferit tocmai datorita acestei opozitii fatise, cunoscuta de superiori. Poate vina mea este ca nu am continuat sa lupt, insa vazand ca lupt impotriva morilor de vant, fiind si putin sustinut, am preferat sa plec in tinutul celui care lupta la fel, Don Quijote de la Mancha ! Mi-as permite o singura corectura intregii Scrisori, anume ca de fapt, totul pleaca, nu de la nivelul universitar, ci de la nivelul Eparhiilor, mai precis de la nivelul Consilierilor eparhiali (bisericesc, cultural, economic!). Vorbesc aici in deplina cunostinta de cauza. Imi pare rau ca nu am facut mai mult pt. a afirma asta pe cand eram preot in Romania, oricum am avut mult de suferit si TOCMAI DIN ACESTA CAUZA AM ALES SA PLEC! Consider ca 10 ani a fost prea mult pe acest front, in care am fost umilit, insa demersul D-lui Cernat mi-a dat curaj si speranta ca in sfarsit cineva are mult curaj si nefiind in sistem poate ridica glasul pt. ca adevarul sa iasa la lumina. Ceea ce m-a facut sa plec din acest sistem a fost faptul ca prea putini sunt cei care lupta si majoritatea se complac in acesta. Apoi, al factor este faptul ca acesti nemernici consilieri, care nu stiu cum isi impun vointa in fata ierarhilor (santaj ?!) sunt aproximativ la varsta de 50 de ani (sunt acesiasi inca dinainte de Revolutie !) si nu se intrevede nici o urma de schimbare inca multi ani ! Cel putin in Eparhia unde am slujit, dar sunt convins ca in toate Eparhiile e la fel. La acest nivel cred ca este problema care genereaza aceasta stare din Biserica si de aceea as dori sa imi prezint dorinta de a-mi pune la dispozitia Dvs., a minunatului sociolog care este Dl.

Alexandru Mihail Cernat

Alexandru Cernat. Macar acum si de aici cred ca trebuie sa lupt impreuna cu Domnia sa si cu cei care vor si pot s-o faca, spre insanatosirea morala a Bisericii. Am multe de marturisit in ajutorul studiilor pe care Domnia Sa le intreprinde in aceasta directie si m-as bucura sa dau aceste marturii in aceasta lupta care ma bucur nespus ca a pornit. Bineinteles ca cei in cauza zic ca au â&#x20AC;&#x153;contra-argumenteâ&#x20AC;? si, in aroganta lor, vin cu tot felul de justificari. Dar sunt convins ca multi preoti se vor alatura acestui necesar demers si vor inlatura frica repercusiunilor, marturisind ADEVARUL. Va asigur ca nici in diaspora nu am venit in alt fel decat prin incredintarea I.P.S.Mitropolit Iosif, care este un ierarh ce nu tolereaza un asemenea sistem. De aceea am convingerea ca nu mai este cazul sa ma tem de vreo repercusiune, acum pot sa-mi exprim fara frica opinia in legatura cu aceasta plaga jenanta din Biserica noastra. Este dureros ca necredinciosii sau superficialii vor afla astfel amanunte din aceasta trista stare de fapt, insa daca se va continua in acest mod, cu siguranta directia in care se indreapta Biserica Ortodoxa Romana (si nu numai Romana!) este din pacate alta decat ar trebui sa fie. Nadajduim ca numai prin aceasta lupta se va eradica sistemul acesta. Bineinteles este nevoie si de sprijinul tuturor ierarhilor (unii il arata concret) de a nu mai permite acestor consilieri (doar sa vrea sa-i inlature, ca doar n-or fi pe viata !) sa pepetueze la nesfarsit acest sistem. Nu vreau sa fac nici o aluzie si nici nu am vre-un interes. Marturisesc ca nu doresc sa ma intorc degraba, am satisfactia deplina in a-mi desfasura misiunea incredintata aici, la romanii ortodocsi din Spania, unde, chiar daca e greu din anumite puncte de vedere, ma simt ca in Biserica Primara, cu diferenta ca aici nu suntem vanati si ucisi. Mult mai dureros este sa fii persecutat de ai tai decat de straini, va rog sa ma credeti ! Asadar, felicitand pe D-l Alexandru Cernat pt. curajul de a pune degetul pe rana, astept cu bucurie solicitarea de a pune la dispozitia Domniei Sale a tuturor datelor pe care le-ar solicita pt. intocmirea studiilor incepute in acest sens.

Ați înfrânt!

Cu deosebit respect, pr.Alexandru Cotoraci, Parohia “Sf.M.Mc.Mina”, Ciudad Real, Spania. ********** herodotnero on 04/12/2006 at 10:31 pm Felicitari, parinte Cotoraci. Numai cel care a trait ,sau traieste intr-un asemenea sistem poate spune adevarul. Este un mare adevar spus de domnul Cernat, iar eu fiind in sistem as putea spune si mai multe, dar, consecintele, ar fi prea mari. De aceea va sustin, cel putin moral, spuneti totul pe fata. Preotii de la tara, traiesc timpuri foarte grele, si nimeni nu-i apara. Nu stiu in ce eparhie ati slujit , dar stiu ce mafie este in eparhia noastra.NENOROCIRE. Nu cred ca Biserica noastra a trecut prin asemenea momente, cred ca nici in timpul comunistilor. Astazi este mai rau ca atunci. Pe preoti nimeni nu-i mai apara. Doar Bunul Dumnezeu. Vorbeati de consilieri care au varsta de 50 de ani, ar fi bine sa fie asa , dar la noi nici 30 de ani,nu au , dar sunt timorati de catre ierarh, si nu au curajul decat sa puna in practica dispozitiile lui.

De fapt aproape peste tot este la fel, cred ca va aparea o dictatura a IERARHILOR. .-ul P.I on 05/12/2006 at 4:30 am Dl. Toni conchide ca autorul acestei scrisori deschise “nu are cunostinte elementare despre ortodoxie, drept canonic, patristica , etc.” Este de presupus ca dumnealui poseda cel putin cunostinte elementare in domeniile amintite. Din moment ce anul acesta este dedicat Sfantului Ioan Hrisostom, va rog, domnule Toni, sa lecturati o data in plus viata acestui mare OM! Subscriu opiniei d-lui Cernat. Am obosit citind despre pseudoproblemele preotiei in manualele de Teologie Pastorala. Este trist

Alexandru Mihail Cernat

ca, poate si alti colegi ai mei (studenti la teologie) au observat, acestea nu reflecta nici pe departe realitatea. Colac peste pupaza, cursul dupa care am invatat de curand, pentru examenul la Teologie Pastorala, era conceput si dactilografiat inainte de ’89 . (Aceasta reiese din faptul ca denumirile organelor administratiei de stat mentionate in curs erau cele de dinainte de ’89. Totusi, cineva isi daduse osteneala sa le CORECTEZE cu PIXULl!!!!) Cuvinte in plus sunt de prisos. Va multumesc! Daria on 05/12/2006 at 12:16 pm Nu pot să nu remarc unele aspecte tendenţioase din articolul dlui Cernat. Deşi dumnealui observă lucruri grave şi reale în Biserică-corupţia universitară, hirotonirea unor persoane care “nu prea calcă a preot”, dacă nu chiar împotriva canoanelor care opresc preoţia în cazul săvârşirii unor păcate grave-nu înţeleg, totuşi de ce-i aşa mare nenorocire dacă preotul munceşte? Nu spune Sfântul Apostol Pavel că cine nu munceşte nici să nu mănânce? Monahii şi monahiile din mănăstiri nu impacă pe Marta cu Maria? Nu muncesc şi nu-şi fac şi canonul personal de rugăciune, nu citesc din Sfinţii Părinţi şi din Filocalie ca să nu mai vorbim de slujbele Bisericii care sunt mult, mult mai dese şi mai lungi decât slujbele dintr-o parohie?? Domnule Cernat, problema Biserici Ortodoxe în general este slăbirea credinţei atât la enoriaşi cât şi la preoţi. Preotul de astăzi nu mai are dragoste, nu mai vrea să se jertfească aşa cum o făcea preotul de altădată, nu-l mai interesează atât de mult starea duhovnicească a oamenilor pe care-i păstoreşte şi pentru sufletele cărora va da socoteală la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Exemplul cu preoţii din Olt este total neconcludent, zona de sud a ţării este vai şi amar la capitolul duhovnicie, pe acolo sătenii sunt obişnuiţi mai degarbă ca “popa” să bea cu ei la birt, să înjure etc. Studentul la Teologie visează încă de pe băncile facultăţii la o maşină “beton”, la o parohie “bună” dar mai puţin la sufletul bolnav omului. De ce ar fi o problemă faptul că preoteasa trebuie

Ați înfrânt!

să aibă serviciu, statutul de preoteasă este un titlu nobiliar? Preoţia este o jertfă înainte de toate. Problema remunerării preotului este una reală şi va trebui reglementată într-un fel dar, domnule Cernat, dumneavostară ştiţi câţi “preacuvioşi” studenţi teologi trăiesc în concubinaj cu viitoarele “maici” preotese în studenţie,înainte de nuntă, pentru ca,mai apoi, să se prezinte la hirotonie fără nici o mustrare de conşiinţă că, deh, merge şi aşa? Şi apoi se miră că nu-i iubesc enoriaşii, că-i reclamă, că nu le ajung banii etc. Să fie preotul cum trebuie, să aibă viaţă curată, dragoste de oameni şi de Dumnezeu şi va avea şi bani, chiar mai mulţi decât îi trebuie! radumag on 06/12/2006 at 1:37 am Foarte realist articolul scris de domnul Cernat. Din pacate profesorii de la facultatea de teologie din Bucuresti sunt preocupati (nu toti) de a ”indopa” pe studenti cu unele date care nu sunt adaptate cerintei pastoratiei actuale. Dovada si articolul scris de Pr. prof. Necula care abordeaza aceasta problema intruun mod si duh specific Facultatii de teologie din Bucuresti ,nerealist si fara vlaga. Sunt foarte multi tineri teologi care nu stiu sa se adapteze ,,cerintelor vremii ”(altfel fiind credinciosi), dar acest lucru,din pacate, nu se invata la facultate. Se pare ca profesorii sunt mai degraba preocupati de a indopa informatii tinerilor cu ,,lopata” decat sa prezinte o Biserica vie, dinamica. Prin aceasta abordare pedagogica riscam ca, Biserica stramoseasca” sa para invechita. Cunosc tineri care ,dupa ce au absolvit seminarul teologic liceal si apoi facultatea, si sau angajat in difeite locuri de munca care nu aveau de-a face cu un mediu bisericesc, nu sau adaptat sau aceasta adaptare se face cu destula greutate.In plus profesorii care sunt populari printre tineri si au priza la acestia sunt inlaturati unul cate unul. In plus am gasit mai multa intelegere (ptr. diferitele probleme din viata unui student) la profesorii de alte facultati (ASE, DREPTetc.) decat de la profesorii din teologie .

100

Alexandru Mihail Cernat

Din pacate este o situatie reala si trebuie gasita o solutie fiindca riscam ca Biserica lui Hristos sa fie perceputa doar ca o institutie care nu ofera raspuns la problemele vremii! Va multumesc! gabriel on 06/12/2006 at 8:08 pm 1.Studiul este pertinent, demonstrand rigoare stiintifica. 2.Totusi, nici acumularea de informatie nu mantuieste prin ea insasi, nici lipsa informatiei nu duce neaparat in iad; smerenia, trairea in Hristos sunt cele care ne ajuta sa dobandim Raiul Parintele Cleopa a fost cioban la oi si a putut ajunge si unul dintre cei mai prolifici scriitori ortodocsi si un foarte bun predicator (a se vedea si viata Sf. Spiridon, Sf. Siluan…). Important este sa pastram echilibrul intre “Marta” si “Maria” (dreapta masura a Sfintilor Parinti). 3.Cand noi vom fi niste mireni traitori in Hristos, atunci vom avea si preoti mai buni; ei mostenesc, inevitabil, tarele societatii din care provin – ei sunt parintii. fratii, copiii nostri, nu sunt extraterestri. Datoria noastra este sa ne rugam pentru noi si pentru ei; diavolul da lupta mai intai cu ei, cu familia lor, pentru a pierde turma! Una dintre pedepsele lui Dumnezeu pentru pacatele poporului este sa-i trimita conducatori rai/ slabi (a se vedea evreii in Vechiul Testament). 4.Dpdv duhovnicesc, instrumentele psiho-sociologice sunt ineficace. Nu putem pretinde stiintelor socioumane ceea ce ele nu pot oferi ! Nu putem circumscrie cu masuri lumesti, realitati duhovnicesti ! 5.Respectul fata de Ierarhie, preoti trebuie sa fie in afara oricarei discutii, mai putin situatiile de erezie ! … Ar mai fi si altele, dar, deocamdata, ma opresc aici ! Doamne ajuta ! Un mirean care incearca sa fie ortodox, Psihosociolog Gabriel Prepelita

101

Ați înfrânt!

Petre on 07/12/2006 at 3:22 pm …smerenia, trairea in Hristos sunt cele care ne ajuta sa dobandim Raiul 5.Respectul fata de Ierarhie, preoti trebuie sa fie in afara oricarei discutii, mai putin situatiile de erezie ! Dl. Prepelita, respectul si iubirea se câstiga, nu se impun. Una dintre pedepsele lui Dumnezeu pentru pacatele poporului este sa-i trimita conducatori rai/ slabi ( a se vedea evreii in Vechiul Testament ) Total fals si nedrept cu un popor care a suferit inainte de 1944 si dupa. Oare cat timp veti incerca sa impuneti oamenilor (ca adevar suprem) ceea ce au zis niste evrei acum 2000 de ani? De ce trebuie sa se simta omul in permanenta vinovat de ceva, sa-i fie frica de ceva/cineva? Se vede ca da rezultat invatatura iudaica. Tot asa au procedat si cu nemtii, i-au facut sa se creada vinovati de holocaust, desi ei, mai ales cei nascuti dupa razboi, nu au nici o vina. Prefer sa fiu ateu decat sa cred asemenea baliverne iudaice. Cezar2006 on 08/12/2006 at 2:12 am 1.Toni sa taca!!! 2.Ma bucur sa citesc asa ceva! Felicitari D-lui Alexandru Cernat si Redactiei! 3.Il invit pe Pr. Necula si pe toti consilierii sa faca pastoratie intrun sat de 35 de familii unde autobuzul vine o data pe an, vara. Unde la scoala generala invata 3 elevi. Unde credinciosii fac troc cu produse agricole ca acum 200 de ani. Unde, daca ploua prea mult sau prea putin, mori de foame. 4.Pana nu se retrag “seniorii “sa-si vada de batranete, mantuire si sanatate, nu se schimba nimic!!! gabriel on 09/12/2006 at 1:52 pm Pentru “Petre ”: 1.Daca sunt de la Dumnezeu, nu este o problema ca unele lucruri se impun !

102

Alexandru Mihail Cernat

2.A considera ca nenorocirile care ne vin in viata noastra se datoreaza pacatelor noastre este si conceptia Sfintilor Parinti. Daca aveti ce aveti cu evreii, nu cred ca nu ii respectati pe Sfintii si de Dumnezeu purtatorii Parinti ! Pentru toti ceilalti : Asa cum a sugerat si “radumag”, noi trebuie sa cautam / sa recomandam solutii de indreptare a lucrurilor (repet, prima solutie este Rugaciunea smerita si sincera catre Dumnezeu, pentru ca el sa ne lumineze mintea si inima intru gasirea celei mai bune solutii !), nu sa incepem sa judecam preotii/ Ierarhia sau sa ne certam intre noi (este ceea ce isi doreste, de fapt, diavolul, tatal minciunii !). Doamne ajuta ! Diaconu on 11/12/2006 at 6:17 pm Domnul Necula ar fi trebuit sa scrie nu despre navetismul preotilor ci despre navetismul profesorilor universitari de pe la universitatile traditionale centrale (precum Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu) spre diverse facultati obscure nou infiintate prin locuri precum Alba Iulia, Arad,Targoviste, Pitesti, Craiova etc). Cunosc cazuri de profesori, asa zis “reputati” care semneaza din greu state de plata pe la astfel de facultati din tzara fara ca macar sa fi deschis usa vreunui amfiteatru odata pe an. Asta pentru ca au in locatiile de unde isi primesc nemeritat leafa, diversi asistenti si lectori care le fac treaba. Daca ar fi onest dl. “reputat” Necula ar vorbi despre cazul sau si despre cate semnaturi fictive si-a lasat pe aiurea. Cel putin preotii navetisti fac treaba nu figuratie. Paul Diaconu. georgegamma on 02/01/2007 at 3:14 pm eu am terminat la iasi facultatea e una deosebita, de calitate si chetele sunt practic inexistente si neglijabile ca valoare. sunt profesor acum si o apa minerala nu m-ar deranja la o teza, examen, ceva.

103

Ați înfrânt!

situatia e reala, cu nuante cam dramatice insa solutiile?! parintele cleopa avea o vorba cu preotul duhovnicesc intr-o parohie mica… coruptia nu e la facultate, ci prin alte parti, unde nu e coruptie cat incremenire… fiti desavarsiti este standardul crestin, ceea ce s-ar traduce cu fiti perfectionisti, ori prea multi facem treaba de mantuiala, indiferent de domeniu, si aici este cheia sunt unul din cei ce stau si lupta parintelui care a plecat: nu se paraseste eparhia din astfel de motive, daca nu esti alungat efectiv, direct sau prin alta masura ce asta indica in mod clar postul e tarziu, da ce sa fac, timp nu prea am Aleinada on 18/02/2011 at 11:54 am Problema corupţiei, a “goanei după bani” care o generează corupând astfl şi oameni “oneşti”, dornici iniţial să se formeze într-un anumit domeniu făcând performanţă există nu numai în Bisercă şi mai în toate ramurile şi activităţile societăţii. Din punctul meu de vedere această categorie de probleme caracterizează nu Birica Ortodoxă ci poporul român. Aş fi curioasă să întreb un socioloig cum explică acest fenomen, care crede că ar fi originea lui. Vladimir on 13/12/2012 at 11:30 pm

Dupa 6 ani scrisoarea Dl.-ului Al. Cernat este la fel de transparenta si de valabila… Oare am strabatut vreun pas în cursa celor “100 de ani”?

104

Alexandru Mihail Cernat

105

Ați înfrânt!

Partea a doua

106

Alexandru Mihail Cernat

107

Ați înfrânt!

Politicianul antisocial M-am intrebat de multe ori, ce fel de specie umană poate fi politicianul de carieră, astfel încât, uitându-te în urma lui să poți vedea consternat numai intrigi, procese, uneori pușcărie, abuzuri, certuri interminabile, dar ce spun…incăierări ca la ușa cortului, țepe și delapidări, tunuri cât cuprinde, aranjamente de culise, sforăraie, manipulări, minciuni de îngheață apele, prostire în față, lacrimi de crocodil, incultură cu moft intelectual, și încă o mie de metehne pentru care ne-ar trebui multă vreme întru a le pricepe și a le da în rost. Curiozitatea asta a mea m-a împins până acolo unde, pentru a înțelege fenomenul, am apelat direct la câteva manuale de psihiatrie. Văzusem eu cândva câte o apreciere tangențială pe ici, pe colo. De pildă tipologiile psihopolitice ale maestrului Florin Tudose, cu țintă clară, cu protagoniști de soi, în care, oprindu-vă doar la tulburarea borderline, nu aveți cum să nu recunoașteți specimenul: ”Dotat cu un activism ieșit din comun, noul “politician” este un exemplu de impulsivitate și de lipsă de moderaţie atunci când abordează orice domeniu. Nu se sinchiseşte de reguli, de adevăr sau de logică, iar lumea pe care o construieşte este cea a dorinţelor sale, de copil frustrat, care acum se răsfaţă şi este plin de capricii. Dacă ar fi nevoie de un singur cuvânt care să îl caracterizeze, acesta cu siguranţă ar fi – confuzie; confundă o grupare politică cu o echipă de fotbal, dezbaterea politică cu procesul etapei şi alegătorii cu galeria de club. Valorile morale sunt confundate cu valoarea banilor şi cu puterea pe care aceştia i-o oferă reputatului preşedinte şi impresar de fotbal în sezonul de transferuri…”(Florin Tudose – Psihopolitica recidivă. Ed. Psyche. București, 2004). De remarcat că maestrul scria așa ceva prin 2004! Intre timp personajul cu pricina a făcut ”furori” pe la Bruxelles, umplându-ne de toată rușinea și încă, se pare, mai avem de tras4… 4

Astăzi persoana respectivă se află în detenție pentru fapte penale. Nimic de adăugat.

108

Alexandru Mihail Cernat

N-o să parcurgem acum pentru asta, întreaga problematică psihiatrică. Interesant de văzut, însă, că tulburările de personalitate au o germinație în chiar tipologia personalității evaluată ca normalitate. Fiecare tipologie în parte (sunt vreo șaisprezece, dacă mergem pe mâna lui Jung) păstrează în sine cauzalități ascunse ale viitoarei posibile tulburări. Vestea nu e tocmai bună dacă adăugăm la toată treaba asta un indicator cu care psihologii, de regulă, sondează la o persoană, gradul de introversie/extraversie, sinceritate/deformarea realității, respectiv cât de normală/nevrotică poate fi (vezi testul de personalitate Eysenck). Dacă sunteți melancolic, veți ști sigur că sunteți introvert, respectiv, dacă sunteți coleric, obligatoriu, extravert. Ei, dar indiferent în care dintre aceste două temperamente vă regăsiti, trebuie să știți că testul Eysenk vă poate scora o vulnerabilitate la o scară de potențial nevrotic sau chiar o tendință de instabilitate. Ce legătură are aceasta cu ceea ce vreau să spun? Mergând până la capăt cu exercițiul curiozității mele, am căutat criteriile care fac corespondența între tipologiile lui Jung și tulburările de personalitate. Și pentru că Jung și-a făcut bine treaba, criteriile erau la vedere, anume: modul de înțelegere, de organizare, decizia și relaționarea. În acest fel, luând din manualul de psihiatrie fiecare tulburare în parte, le-am așezat după descriere într-un tabel cu patru coloane, după criteriile propuse de Jung. Un fel de joacă în care am adus dintr-un fișier mai vechi și denumirile propuse de Jim Barrett. Când toată descrierea a fost gata, am putut găsi vulnerabilitățile tuturor acestor tipologii de personalitate. Nu știu dacă e interesant că tipologia analistului poate fi schizoidă sau schizotipală, că exploratorul poate fi narcisiac, executantul - paranoic, colaboratorul – emoțional-instabil, specialistul – depresiv, cercetătorul – obsesiv-compulsiv sau anxios, etc., însă extrem de util este să știm că singura tipologie de personalitate cu tendințe clare spre un comportament antisocial este cea a politicianului!

109

Ați înfrânt!

Cu probe pe masă!… Păi acum îmi explic multe!… Și n-aș face din asta un pretext dacă, după cum știința iată că ne deslușește, treaba asta nu s-ar vedea cu ochiul liber prin parlamentul patriei și prin partidele lor de toată jalea! Haideți să vedem acum ”la liniuță” ce înseamnă tulburarea de personalitate antisocială: • sfidarea şi violarea normelor, regulilor şi obligaţiilor sociale; • conduită insensibilă, arogantă şi dispreţuitoare; • lipsă de regret, de remuşcare sau a sentimentelor de culpabilitate; • disponibilitatea de continuă reiterare a actelor sale indezirabile; • iritabilitate, impulsivitate, manifestări clastice şi agresivitate; • ignorarea expectaţiilor negative şi a consecinţelor conduitei sale; • incapacitatea de a învăţa din experienţe negative; • tendinţa de a blama şi injuria pe alţii; • incapacitatea de a menţine relaţii autentice şi durabile; La acestea mai adăugăm: • siguranţă de sine; • aroganţă, supraestimare şi dispreţ pentru muncă, • aspect şi ţinută corectă, agreabilă; • volubilitate în comunicare; • antecedente personale în care distingem minciuna, înşelăciunea, evaziunea şi • numeroase acte ilegale sau în orice caz imorale. (George Ionescu – Tulburările personalității. Ed. Asklepsios, București, 1997). Să fie oare întâmplătoare asemănarea cu fapte și persoane concrete, care de vreo douăzeci și ceva de ani se dau în stambă pe banii publici, în văzul târgului? E clar că avem o problema gravă în zona asta! Și problema nu e la ei, ci la noi. Pentru că răul, acolo, stă confortabil. Nu are a se poticni de nimeni și nimic. Răul e sistemic. Are buget. Are

110

Alexandru Mihail Cernat

puteri nelimitate. La noi însă, atrofierea discernământului electoral devine suferință în sine. O suferință care, privită patologic, răstoarnă orice tentativă de încadrare într-un pattern alienal. Un posibil diagnostic pentru ceea ce ni se întâmplă nouă românilor sună de-a dreptul jalnic, însă indiscutabil, adevărat: ”…Astăzi, mai mult ca oricând, constat irevocabil că boala cea mai grea a acestui popor din care fac și eu parte este credința în vorbe goale. Cu alte cuvinte este bolnav de credulitate. Se lasă prostit de aceleași circumstanțe în repetare istorică, care i-au dăunat existența. Se lasă copleșit de voluptatea minciunilor convenabile…”(Mircea Chelaru, România moluscă, Ed. Semne, 2012, pag. 20). Când am parcurs această carte pe care generalul Mircea Chelaru mi-a dăruit-o la Iași, cu o dedicație care mă onorează, am înțeles cu amărăciune că lucrurile sunt cu mult mai grave. Căutam încă de pe atunci cheia unei predicții comportamentale la politicianul român. Se pare că trebuie să schimb direcția. Să merg de la efect spre cauză și să înțeleg până la urmă de ce această specie proliferează în brațele unui popor care a fost cândva viteaz, iar acum e apatic, cândva credincios, acum credul, popor care a dat lumii o sumedenie de inteligențe strălucite și acum privește resemnat cum o adunătură de impostori se luptă prin academii și ministere să cocoloșească vreun plagiat ticălos, popor care are olimpici de aur, însă pe canalele mass-media nu aude niciodată despre ei, ci numai despre cine și de cine a mai divorțat, despre cine și cui i-a curmat viața la beție, despre violuri și paranghelii, furturi și potlogării. Se poate oare diagnostica această ”tulburare de personalitate” la poporul român? Nu știu. Voi căuta la caracterizarea dependenței, la axioși, la depresivi… Un lucru însă, l-am stabilit. Atenție deci, la politicieni! 15 februarie 2013

111

Ați înfrânt!

ASR Principelui Radu Alteță, am citit cu interes articolul5 Vostru și încerc un sentiment de jenă văzând critica din subsol. Nu am înțeles de fapt cui vă adresați, postând așa ceva acolo? Poporului român? Intelectualității de pe la noi? Clasei politice? Bisericii? Bugetarilor cărora puterea le-a aplicat reduceri salariale de 25%, ca pe o penalizare, că încă nu au părăsit țara asta ca să-și caute locuri de muncă pe aiurea? Tinerilor? Bătrânilor (care încă își mai pot aduce aminte câte ceva, prin ceață, despre Casa Regală a României?) Sau doar consumatorilor de știri postate pe net? Cui vă adresați Alteță pentru a denunța grava carență de moralitate? Mă tem că orice demers de conștientizare, chiar și din partea Voastră, (sau mai ales din partea Voastră) ar trebui început cu o recapitulare sinceră a realității din trecutul recent (la care faceți trimitere), și nu numai. Să înțelegem mai întâi cine suntem și cum stăm? Să știm dacă un discurs politicos ca al Vostru mai ține la acest public intoxicat politic, dacă buna intenție de care debordați mai poate mișca conștiințele, care vor mai fi fiind prin țara asta răvășită, furată, trădată și aproape desființată. După ce ne lămurim cu asta, putem formula orice mesaj ales, cult, inteligent, și măcar recuperăm reacții pe care să le admitem ca fiind juste. Până atunci, însă, riscați comentariile unor anonimi gen ”krudus”, sau cum se vor fi numind ei pe maidanul networking, comentarii care, chiar și în acest caz, în mod surprinzător, spun un adevăr dureros, anume acela că posibilii

Se face referire la articolul ASR postat la: https://www.causes.com/causes/487654-uni-isalvam-toata-romania/updates/495246-grava-carenta-de-moralitate-articol-scris-de-asrprincipele-radu-al-romaniei-pentru-dece-news 5

112

Alexandru Mihail Cernat

Voștri cititori vor fi rămas în mare măsură anonimii poporului acestuia, el însuși riscând să-și piardă încet, dar sigur identitatea. Nu voi încerca cu niciun chip sa-i explic acestui cetățean fără cultură ca nici el, nici părinții lui și nici altcineva nu Vă întrețin cu vreo sumă de bani, că revendicările Casei Regale sunt tot atât de normale ca și a sa, dacă ar fi avut vreo proprietate confiscată de stat, și ar fi dorit să și-o recapete. Aiureala cu abdicarea, nici atât nu aș încerca să i-o scot din cap, întrucât vedeți bine, este într-un anume trend politico-prezidențial, adică, se poartă, e la modă. Cât despre felul tâmp în care asociază ”principii” cu ”principe”, profitând de jocul de cuvinte, asta poate să-i confirme și mai mult anonimatul… în buna cuviință. Ceea ce voi încerca să vă comunic se referă la esența percepției asupra unui popor transformat peste noapte de veac într-o populație gri, o masă de manevră vulnerabilă, niște oameni dezbinați pe dinăuntru și pe dinafară, cu frici endemice, cu boli sufletești grave, cu repulsie patologică față de normalitate, dând dovadă de un masochism politic greu de înțeles chiar pentru cercetătorii abili într-ale sociologiei. Acestui ”popor” vă adresați Alteță! Nu știați asta? Ar fi grav, să nu fi știut! De aceea vă recomand să reevaluați targhetul, să acomodați mesajul pe frecvența de lucru a populației românești, altfel mesajul rămâne în ”eter”… Fac parte din generația Voastră, cea care a învățat la școală despre cum regalitatea asupritoare a fost alungată de la putere, cum poporul român astfel mântuit, și-a croit drum nou, etc, etc, știți tot atât de bine cum era. După 89 am avut ocazia să văd câteva țări cu veche tradiție monarhică. Într-una dintre acestea chiar am studiat o vreme. Am înțeles la propriu care este diferența. Am înțeles de asemenea ce au săvârșit comuniștii de la noi în decembrie 1947. Și mai ales, după. Am înțeles că au desființat monarhia din interior. Au desființat respectul față de calitatea umană, față de simbolurile sacre, față de normalitate! Au pus în schimb în sufletele oamenilor un egalitarism fără acoperire, care poate încă asocia în mintea acestui anonim născut in 68, un Principe cu orice mocofan. Au învățat că poți să ajungi la putere și

113

Ați înfrânt!

fără să știi carte, că poți parveni, că poți să-ți faci loc din coate până sus, că intelectualii sunt o specie care trebuie exterminată, că ”poporul” e ”suveran”, fără să definească corect nici noțiunea de popor, nici pe aceea de suveran. Toate acestea, după 89 nu au dispărut. Dimpotrivă ! Avem un învățământ jenant. Cine a dorit ca în România să existe semianalfabeți cu diplome universitare, a reușit cu desăvârșire! Efectul deja îl simțim. Chiar în clasa politică. Locul ideal de întâlnire al semi-analfabetismului universitar cu analfabetismul sadea! Mi-e pur și simplu jenă să spun că sunt român atâta timp cât va exista un Vanghelie primar, un Copilu’ Minune consiler, un Becali, europarlamentar, etc. Încă din 1995, de când am demisionat irevocabil din mai multe funcții politice și publice, trăiesc de la an la an o împovărătoare jenă de a fi contemporan acestui mod nemaiîntânit de trădare la nivel de neam! Privesc neputincios și consternat, cum în mediul rural se cumpără voturi cu doi mici și o bere, și cu multă paranghelie românească, să meargă ”la suflet” românului…. Prin natura profesiei, am contact direct cu oamenii satelor noastre, cu problemele lor, dar și cu cei de la oraș, cu generația aceasta abandonată de nimbul luptei de clasă pe marile platforme industriale ale ”epocii de aur”. Și unii și ceilalți își trăiesc propriile drame. ”Orfelinat” nu cred că este cuvântul cel mai potrivit. Poate lagăr… Pentru că așa îl percepe un om care a muncit o viață ca să ”înalțe fabrici și uzine”, ajuns acum la bătrânețe istovit și bolnav, cu o pensie de 300 lei, împins de disperare să lucreze câmpul ca exact acum un secol. Totul s-a transformat încet, dar sigur într-un teatru al absurdului. Se clădesc biserici, dar sunt asasinate suflete. Copiilor li se predă religia în școli, dar și ore de sexologie la vârste nepermise. Astfel, grava carență de moralitate se învață în școli, sub ochii noștri, Alteță! Și n-am spus încă nimic depre adevăratul dezastru. Nu doresc să Vă dau lecții. Vă respect și Vă admir curajul de a fi candidat acum trei ani în cursa pentru Cotroceni. Dacă Vaș fi consiliat eu înainte, sigur V-aș fi sfătuit să nu încercați așa ceva! Motivul? V-am spus mai sus câte ceva despre asta. Nu trebuie să fii politolog ca să înțelegi că românii au suferit o

114

Alexandru Mihail Cernat

”mutație genetică” la nivel sufletesc. Experimentul hotărât în februarie 1945 la Yalta, la care am fost supuși și noi ca popor, le-a reușit, spre marea noastră nenorocire! Și culmea, unul dintre cei care au consimțit la așa ceva, a fost să fie tocmai primul ministru al celei mai respectabile țări de tradiție monarhică. Ghinion?! Fatalitate?! Nu. Trădare, Alteță! Așa ceva se cheamă, trădare! Și Majestatea Sa Regele Mihai mă va aproba dureros!… Ce poate să facă pentru un asemenea popor ruinat moral ca al nostru, Casa Regală? În primul rând trebuie să convingă. Să convingă tinerii că valorile monarhiei autentice țin de noblețea interioară a ființei umane, că aristocrația este în primul rând un dat spiritual care se dobândește prin cultură și educație, prin purtare aleasă, prin năzuințe curate spre normalitate, prin exemplul personal, chiar prin jertfelnicie, la nevoie. Promovați spiritul acesta aristocratic printre tineri, convingeți-i că nu pot fi împliniți ca oameni dacă nu adaugă în devenirea lor Etalonul Regal al disciplinei sufletești, al moralei drepte, al simbolurilor care-i ancorează în istorie. Numai așa ar fi posibil să fie înlăturată definitiv de la putere minciuna, trădarea, hoția, proasta cuviință, etc. Reclădiți Alteță, fundația Casei Regale! Aceasta din oameni, din valori, din noua aristocrație a bunului simț. Fără ea, o sumedenie de ”krudus” Vă vor ataca, ridiculizând cele mai sacre simboluri ale acestui nefericit popor. Și conștiința, cred, nu Vă va da voie să tolerați așa ceva. Vă doresc să reușiți! Cu prețuire, Alexandru Mihail Cernat 9 august 2011

115

Ați înfrânt!

Omenirea la psihiatrie, sau: de ce nu se mai poate face nimic Am primit recent o depeşă tristă. Un amic îmi descrie scenariul posibil pentru o Românie care pare să nu existe: în această Românie eşti liber să vorbeşti doar pentru ca structuri oculte să ştie cu cine au de-a face şi pe cine anume să cumpere sau să suprime, să dârmonească şi să manipuleze. În această Românie, pentru a instaura mai uşor, mai repede şi fără revolte sistemul ce i se pregăteşte, structurile respective au confecţionat artificii siropoase, gen legionarism, comunism, aviară, discreditări politice (ex. conflictul artificial creat între cele două palate: Cotroceni si Victoria) preconizând prin toate astea că românii acestei Românii, înţelegând că sunt neguvernabili, că nu ştiu să-şi alcătuiască singuri legile, că sunt corupţi, că sunt idioţi, că nu sunt buni de nimic şi că nu pot să-şi chivernisească cum trebuie treburile o să-i roage frumos pe ei să-i guverneze. Şi pentru această Românie urmează globalizarea circuitului de mărfuri, globalizarea sistemelor de monitorizare a persoanei, cipurile şi toate magăriile la care omenirea va fi supusă pe viitor. Într-o astfel de Românie, joaca de-a referendumul şi de-a suspendarea e tot o manevră ocultă menită să distragă atenţia de la gravele efecte ale integrării şi de la presiunile legislative cu care se confruntă omul de rând. Se va face probabil un lobby puternic pentru un nou preşedinte (care neapărat să nu fie român) pentru că românii trebuie să se fi săturat de români într-o astfel de Românie. Următorul preşedinte (atunci când va fi) va fi un tip gen primarul de la Sibiu, care a şi început o astfel de campanie prin proiectul Sibiu – capitală europeană. Vor urma alte şi alte diversiuni în planul supravegherii persoanei. Răpiri de copii şi referendum pentru implantarea cipurilor, trecerea la un alt tip de relaţie financiar-bancară între clienţi şi actanţii economici. Într-o astfel de Românie, dacă nu ai un nume în baza de date, nu exişti,

116

Alexandru Mihail Cernat

nu intri, nu ieşi, nu mişti, eşti antisocial, deci poţi fi pus în aşteptare la mititica. Într-o astfel de Românie se va instaura homosexualitatea ca permis de muncă şi condiţie la promovare. Într-o astfel de Românie, familia va fi o chestiune desuetă, ba chiar una care contrazice drepturile omului şi libertăţile lui de exprimare sexuală. Copiii vor fi intoxicaţi cu programe tv, cu manifestări gen “haideţi copii să vedem cum se umflă prezervativele” – acţiuni derulate direct prin grădiniţe, pentru ca aceştia să devină nişte oameni dezinhibaţi, prezenţi, ştiutori ai tuturor tainelor omeneşti. Într-o astfel de Românie se va ajunge în anumite licee la ora de sex asistat, în care tinerii să fie coordonaţi în arta autocunoaşterii, sau a masajului intim, în timp ce bătrânii vor fi victime ale intoxicării cu diverse substanţe, prin vaccinare obligatorie împotriva Alzheimerului sau cine ştie împotriva a ce, astfel încât rata mortalitaţii să crească la persoanele vârstnice. În fine, într-o astfel de Romanie rebelii vor fi executaţi la comandă, adică vor muri ca din întâmplare de pricini diverse, în spatele cărora se vor afla cauze precise, constatate cu profesionalism judiciar… Recunosc, nici nu vreau să ştiu despre o asemenea Românie care ar aparţine mai degrabă unei omeniri bună de dus la psihiatru! Totuşi, o realitate evidentă transpare din sumbra viziune a amicului meu. Balamucul cotidian la care vrem, nu vrem, luăm parte zilnic, parcă mişcaţi în fire nevăzute de către păpuşarii de serviciu ai naţiunii, trebuie scrutat în mod etajat pentru un discernământ autentic. Este clar că praful pe care-l tot ridicăm în mijlocul târgului de ani buni, se răsuceşte pe mai multe planuri. Românul înţelege ce vrea din exact planul în care se află. Cîndva mi-am imaginat şi eu un scenariu ipotetic: dacă ‘89 n-ar fi fost… Intuind că de fapt acolo este problema, mi-am propus să intru imaginar într-un univers paralel al unuia şi altuia care ne agită fără odihnă felul ăsta de democraţie pe la nas. Vă invit pe fiecare să faceţi măcar o dată acest exerciţiu mental. Veţi vedea, putem găsi acolo sursa tuturor răspunsurilor la întrebările care ne bântuie. Veţi înţelege că, în cazul multor astfel de animatori,

117

Ați înfrânt!

gardurile de sârmă ghimpată ale comunismului au îngrădit în primul rând ceea ce instinctual le-ar fi “dat pe afară”. Nu vreau să fac vreo apologie perioadei comuniste (şi aceasta un experiment ocult, desigur), să mă bănuiţi de vreo nostalgie întârziată, însă vreau să spun câteva lucruri care mi se par de natura evidenţei: comunismul ăla turbat şi imbecil, nu promova desfrâul în şcoli, avea un învăţământ de performanţă europeană şi nu numai, nimeni dintre cei ce doreau performanţa nu era îngrădit (numai dacă nu ar fi dorit să-şi foloseasca potenţialul în slujba altora, situaţie în care şi SUA – campioana democraţiei, de exemplu, aplică corecţii pe faţă). În general, omul moral a stat bine, mersi, în pătrăţica lui şi dacă era bun, nu trebuia să dea proba homo pentru un loc de muncă, nicidecum pentru ca să fie promovat. Trăiască şi-nflorească era o treabă atât de caraghioasă, în care nu credea nimeni (am în vedere numai pe cei sănătoşi la cap), încât, ca şi în cazul bancurilor cu nea Nicu, toată lumea lua asta în başcălie. Dimpotrivă, lucrurile care ţineau de valoare (în general prin ele însele survolând îndărădnicia sistemului) nu ştiu să fi fost stânjenite cumva. Adică mai pe şleau, dacă erai o capacitate, însă nu aveai a face în viaţa ta acţiuni care ar fi lezat sistemul d.p.d.v. politic, puteai sa fii om de ştiinţă, scriitor, om de cultură, etc. şi după cum am vazut bine, om obişnuit fiind, puteai sa te închini liniştit în ce biserică voiai pentru că nu venea nimeni sa te salte din cauza asta6. De fapt, pentru omul religios, omul de rând, care în general nu interacţiona decât formal cu politica vremii, comunismul acela sălbatic a prezervat valorile creştine, paradoxal, negându-le. (Uitaţi-vă cum ni le prezervă acum noua legislaţie europeană…) Şi a propos de Biserică, încă o realitate perplexă: comunismul ăla nenorocit a mai reuşit performanţa de a ţine în frâu pe nişte unii din Biserica patriei, temperându-i, disciplinându-i! Imaginaţi-vă că îmbogăţiţi notorii din Biserică

Referire la perioada anilor 80 în care autorul a fost elev și student.

118

Alexandru Mihail Cernat

după ’89, nu ar fi putut strânge atunci, averile pe care le au acum, ca i-ar fi luat gaia… Precizez pentru cei revoltaţi de ceea ce am spus până acum vorbind despre regimul comunist, că în niciun caz nu admit vreo eventuală superioritate a acestuia în ceea ce priveşte morala creştină, ştiind bine că în fond a fost un regim criminal pe care este bine să-l lăsăm acolo unde îi este locul – la groapa de gunoi a istoriei… Problema pusă pe tapet aici are de fapt un singur argument: libertatea. Libertatea, la căderea regimului comunist, a fost înţeleasă diferit, în funcţie de percepţie. Percepţia, dincolo de mecanismele ei primare care trimit spre instinctualitate, la un anumit nivel de conştiinţă este puternic influentaţă de educaţie, de elevaţia interioară, dar şi de temperamentul uman. Astfel, uitându-ne puţin înlauntrul nostru, la cum arătam (unii dintre noi) atunci, putem să distingem clar în ce raport ne-am situat cu libertatea, după. În acest context, cred că sunt cel puţin patru tipologii umane puternic contrastante, definitorii în raport cu libertatea: O primă categorie, numeroasă, va fi găsită în “bazinul electoral” al puterii de după ’89, oricare s-ar fi perindat în toţi aceşti ani. Omul din această categorie nu se simte în siguranţă decât cu gloata. Face orice, numai să poată să-şi ducă zilele de azi pe mâine, să-şi plătească întreţinerea la bloc şi să poată asculta manele. Dacă poate să stea la vreo coadă pentru mititeii şi cârnaţii electorali, atunci e fericit. Se simte liber. Şi “libertatea” asta a lui devine încet-încet adevăratul lagăr în care orice putere şi-ar închide masa de manevră. O a doua categorie, este cea a parvenitului de linia a doua, a treia, a patra, etc. care a marşat imediat exact pe ceea ce sistemul de tristă amintire nu-l lăsa să facă, utilizând informaţii bine dosite pentru a-şi strânge imediat o avere de nejustificat nici la ora asta, tipologie îndeobşte asociată azi cu fosta securitate comunistă, dar,

119

Ați înfrânt!

ştim bine, nu numai. Un astfel de om nu a fost liber nici atunci, nu va fi liber nici azi pentru că informaţia aducătoare de putere şi bani l-a pervertit la limită, reducându-l la o arătare hâdă, instinctuală; O a treia tipologie este specifică individului nebăgat în seamă. Omul care nu a făcut atunci performanţă pentru că nu l-a dus capul, dar bântuit de frustrarea că tocmai asta îi lipseşte, primeşte momentul ‘89 ca pe o eliberare de propria-i neputinţă. Primul lucru pe care-l va face un astfel de om este să se gudure pe lângă vreun descurcăreţ, să înveţe “regulile” noii orânduiri şi când e cazul, chiar să livreze din proprie iniţiativă spre noii stăpâni (de aici, de peste ocean, de aiurea) “aspecte preţioase şi utile” despre oameni şi lucruri, în legătură cu tirania comunista care, nu-i aşa? i-a pricinuit lui atâtea neajunsuri… Dacă pe un astfel de ins împrejurarea îl va strecura pe undeva prin vreo instituţie dependentă de banii publici, este de aşteptat ca omul să fie vârât până la gât în maşinăria de justificat fonduri care niciodată n-au ajuns unde ar fi trebuit. În acest sens, va face chiar “performanţă”. Unul ca acesta va fi la mare căutare în lumea lui. Şi, uite aşa, de la an la an, simulând performanţa travestită în minciună, improvizaţie şi delaţiune, devine un om prosper, pentru ca fiţi siguri, va fi fost îndeajuns plătit pentru toate serviciile aduse…. Libertatea pentru el este însă prilejul descătuşării fiarei sălbatice. Un astfel de om nu este în realitate liber nicăieri! El are întotdeauna un stăpân din umbră care dupa ce l-a ajutat “sa-şi plătească poliţa” sistemului comunist asupritor, nu va pregeta niciodată să-i arate pisica discret, aducându-i de fapt aminte că na fost niciodată de capul lui…Un astfel de om este personajul ideal pentru o lume globalizată, condusă în mod ocult. Un om şters, statistic, cu personalitate artificială, însă în general un om periculos pentru climatul de normalitate, în care, atunci când ar fi pus în proximitatea valorii autentice, ar provoca dezordine, s-ar manifesta cu violenţă colerică. De notat că această a treia categorie este mult mai periculoasă decât cea de-a doua.

120

Alexandru Mihail Cernat

În sfârşit, o ultimă categorie este cea a omului care până în ‘89 face în mod onest performanţă şi apoi, cu aceeaşi onestitate încearcă să se adapteze schimbărilor, (într-o competiţie inegală, în contextul hoţiei şi tertipurilor mai sus descrise), păstrându-şi permanent echilibrul realităţii imediate. Neacceptând compromisul înainte de ‘89, nu-l va accepta nici după. De aceea, încet-încet va constata că măsura cu care operează sistemul său de valori este violent răsturnată de o realitate care nu vine din libertate ci, din efectele pe care aşa zisa libertate le produce asupra celor din jur! Altfel spus, realizează că libertatea trâmbiţată afară este de fapt descătuşarea angoaselor, inhibiţiilor unei categorii de oameni pe care i-a avut tot timpul lângă el, îi ştia bine, îi compătimea sincer pentru nivelul lor redus, dar, acum trebuie categoric să se ferească din calea lor ca din faţa unei cirezi puse pe fugă… Omul acesta se prinde repede că libertatea de care se face atâta caz este una falsă. Din bun simţ se va refugia în lucruri mici dar uneori foarte speciale. Făcând aceasta, resimte puţina satisfacţie a verticalităţii, a independenţei, a ieşirii din orice fel de constrângere. Bineînţeles că nu va face performanţă în sensul sistemului său de valori, bineînţeles că va percepe lipsa performanţei ca neîmplinire, dar, un astfel de om rămâne la marginea statisticii globalizante. El devine reper. Piatră de hotar. De la el, înlauntrul lui începe LIBERTATEA! Desigur nu vom epuiza aşa toate variantele şi ideea nu se sfârseşte aici. Adevăratul motiv pentru care nu mai putem face nimic este acesta: suferim de o boală sufletească îngrozitoare! Una spunem celorlalţi că facem şi alta facem în realitate; una lăsăm la suprafaţă să se vadă şi alta bojbâcâim prin întunericul propriei noastre fiinţe, rostuindu-ne adânc suficienţe. Ne gudurăm repede pe langă unii pe care-i vedem pe val, fiind capabili să vindem, dacă se poate obţine un preţ bun, pe chiar casnicii noştri. Vrem să avem trecere înaintea celorlalţi chiar dacă valoarea noastră este zero barat; suntem capabili pentru asta să punem la bătaie bani grei – şi aceia caştigaţi urât. Nu mai ştim carte, nu vrem să o

121

Ați înfrânt!

învăţăm pentru că am văzut pe alţii ajunşi, dar de o prostie înspăimântătoare – ce garanţie a reuşitei mai bună decât asta?! Nu mai iubim pe nimeni! Dimpotrivă, ura ne hrăneşte şi ne ostoieşte neîmplinirile de până mai ieri. Ne desfiinţăm mai întâi unii pe alţii, apoi, încet-încet procesul acesta ne devorează pe fiecare în parte. Conchid spunându-vă ceva grav: apocalipsa este de fapt nebunia. Nebunia fiinţei umane atinsă de strechea Mamonei întrun secol al trădării! Rugaţi-vă la Bunul Dumnezeu să mă înşel! 20 mai 2007

122

Alexandru Mihail Cernat

Intre rating, manipulare și anomalia ontologică Lui Mircea Radu, din dragoste… Stimate domnule Mircea Radu, deşi sunt un om foarte ocupat, mi-am întrerupt activitatea obişnuită pentru a vă scrie aceste rânduri. Fac aceasta din considerente de bun simţ. Şi din responsabilitatea de părinte, tată al unui copil de vârstă şcolară. Precizez asta ca să aveţi perspectiva punctului meu de vedere în legătură cu motivul pentru care vă scriu. Ne-aţi obişnuit pe noi românii de câţiva ani buni cu un gen de emisiune de televiziune care, statistic vorbind, prin impactul emoţional pe care-l produce în rândul majorităţii, are mare succes. Încet-încet, din prezentator de ştiri cu mult farmec, aţi urcat în rating trecând la lucruri mult mai omeneşti când, la bordul deja celebrei caravane, aţi purces la drum prin vieţile multor oameni, împlinind de ce nu, un fel de “apostolat” al dragostei. În toată această misiune, buna dumneavoastră intenţie mi s-a parut un lucru foarte evident. Sincer, ca unul care lucrez cu sufletele oamenilor, v-am admirat delicateţea şi flerul în multe situaţii pe care ni le-aţi prezentat şi pe care am avut ocazia să le urmăresc. Că aţi vrut sau nu, pilotând o astfel de iniţiativă mediatică, aţi devenit un serios formator de opinie. Şi nu în zona politicului unde avem dovezi recente clare că lucrurile sunt instabile şi caragialeşti, ci într-un domeniu vital al unei societăţi umane, acela al comuniunii. Când spui dragoste, spui iubire necondiţionată, iubire altruistă, iertare, puritate, afinitate, compasiune, candoare, dăruire. Oamenii care vă privesc, dincolo de cancanul mediatic, plăcut ce-i drept unora, năzuiesc totuşi spre partea care aduce împlinire lăuntrică protagoniştilor

123

Ați înfrânt!

dumneavoastră. De aceea tot ce spuneţi şi susţineţi în faţa unei ţări întregi are rol formator, ajută indirect la stabilitate, la înţelegerea valorilor, la discernământ etic. De aceea spuneam că aţi devenit un formator de opinie, chiar un simbol, aş adăuga. Acum, revenind la motivul misivei mele, vreau sa vă atenţionez că azi aţi greşit rău de tot. Ca unul care vă admiră, după cum afirm mai sus, mă simt obligat moral să vă spun asta. Domnule Mircea Radu, concesiile proastelor moravuri, făcute în numele unei libertăţi exacerbate sunt menite să rănească suflete. Tocmai acele suflete care vă urmăresc cu fidelitate, năzuind spre echilibru şi împlinire, spre normalitate. Nu vă ţin o lecţie de morală însă, văzând ce emisiune aţi făcut azi 27 martie 2007, la numai câteva zile după Bunavestire, la numai două săptămâni până la Sfintele Paşti, ceva mă determină să vă explic unde este anormalitatea. Homosexualitatea este acceptată azi ca şi optiune, un drept fundamental pe care oricine şi-l poate exercita asupra corpului său. Cel puţin în acest fel ne otrăvesc de ceva vreme anumite entităţi ce strecoară cu subtilitate în casa unui popor creştin pe necuratul gol. Am văzut şi am auzit o sumedenie de argumente care vin sa justifice actul pederast, livrându-l tuturor ca pe o chestiune de bon ton, (chiar se poartă, nu-i aşa?). Dumneavoastră înşivă, azi ne-aţi comunicat tuturor că (încerc să vă citez), “oricine iubeşte sincer poate să vină în emisiunea Din dragoste“. Domnule Mircea Radu, refuz să cred că un om instruit aşa cum vă văd, nu poate să facă deosebirea între iubire şi perversiune! Şi, mai mult decât atât, amestecând flagrant două realităţi disjuncte, transmite unei ţări întregi un astfel de mesaj. Adică un fel de: “dacă doi oameni se iubesc, ce mai contează sexul?”… Sunt trei perspective în care aş putea să vă argumentez de ce homosexualitatea este o anormalitate periculoasă. Prima este perspectiva teologică. V-aş vorbi de Legea divină, de Sodoma şi Gomora, dar presimt că v-aş vorbi degeaba. Nu voi face asta. Cea de-a doua perspectivă ţine de psihopatologie și argumentele din acest domeniu pot confirma că “opţiunea” cu pricina este în fapt

124

Alexandru Mihail Cernat

un aspect deviant explicabil psihanalitic, vădind un conflict interior sever grefat pe frustrare şi instabilitate emoţională, specialiştii acestui domeniu încă disputând problema responsabilităţii, virând verdictul între boala psihică şi comportamentul antisocial. Nici în acest domeniu n-o să vă justific nimic. Va voi explica însă că fiinţa umană este sediul unor permanente schimburi de informaţie cu exteriorul, şi că îndeosebi, între bărbat şi femeie acest schimb produce efecte de o mare importanţă pentru ei înşişi, dar nu în ultimul rând pentru arealul în care aceştia vieţuiesc. Voluptatea împlinirii în intimitate repetă mereu actul de creaţie (procreaţie) şi dă sens devenirii lumii. Şi această împlinire redă ordinea lucrurilor. Ea nu se face la întâmplare, cu oricine şi oricând. Şi mai ales nu se face în afara dragostei. De ce? Pentru că împlinirea în afara dragostei nu există. Actul consumat este doar o scurtcircuitare de pulsiuni care nu poate închide bucla rostului pentru care acest dar i-a fost hărăzit omului. Altfel spus, un act strict sexual, nu unul de iubire, distruge ordinea lumii. Acea lume în care vieţuiesc eu, dumneavoastră, fiinţele noastre dragi, copiii lumii noastre. E de prisos să adaug că tocmai procreerea în iubire este confirmarea împlinirii, dăinuirii, ordinii, devenirii. Ce poate distruge o legătura homosexuală? În planul în care încerc să vă chem să pătrundeţi, distruge tot. Este o sursă de poluare, de exterminare, este moarte! Dacă vă este cunoscut conceptul de entropie, atunci imaginaţi-vă că o astfel de relaţie consumată răsfrânge asupra lumii, în planul cel mai profund, o condamnare entropică. Cum va fi ea resimţită? Integral. Trebuie să ştiţi că noi oamenii suntem interconexaţi în acest plan. Trebuie să ştiţi că orice fluctuaţie de ordine în acest plan ne afectează pe fiecare în parte. Recepţionăm atât evenimentele de ordine cât şi pe cele de distrugere în plan genetic, nu în plan senzorial. Pentru că planul acesta este foarte aproape de subtilitatea genei umane. De aceea, într-o lume decăzută moral se nasc monştri. Că ei pot apărea la o generaţie, la două sau la trei, este mai puţin relevant. V-aţi întrebat vreodată

125

Ați înfrânt!

de ce religia creştină în care v-aţi botezat propovăduieşte monogamia şi luptă împotriva relaţiilor peste fire? Dar nu numai gena este afectată de acest fel de poluare entropică. În planul despre care vă vorbesc, aceste “atentate entropice” pot distruge matricea informaţională a celulelor. Astfel pot apărea anomalii, degenerări ale ţesuturilor, cancerul. Veţi spune poate că încă nimeni n-a dovedit asta. Vă spun că este mai bine pentru dumneavoastră să nu aveţi aceste dovezi niciodată… în familie. Credeţi-mă pe cuvânt. Revenind acum la perspectiva din care am început să vă scriu, vă mai remarc faptul că astfel de emisiuni care propovăduiesc dragostea “fara frontiere” – (sintagma se preteaza bine de tot într-o lume ca a noastră, aflată în disoluţie socială şi morală), pot produce mutaţii severe de comportament, copiilor. Oferta dumneavoastră neîngrădită grefată pe curiozitatea lor nativă poate denatura oameni, poate să rateze destine umane, poate crea catastrofe în anumite familii nepregătite pentru acest tip de agresiune subliminală. Faceţi un bilanţ just în propria dumneavoastră fiinţa şi veţi vedea că riscaţi să lăsaţi în urmă mai multă jale şi pustiu lăuntric decât bucuria unei regăsiri…din dragoste. Este şocant că în studioul în care aţi prezentat azi emisiunea au putut fi văzuţi tineri, băieţi şi fete care după ce au “gustat” o astfel de anomalie ontologică au aplaudat zgomotos ca şi când ar fi fost martorii unei afaceri absolut în regulă. Dacă nu aş fi întrezărit în persoana dumneavoastră un om cu substrat moral, un om rafinat, sensibil, nu v-aş fi scris. Aş fi aşteptat desigur urmatoarea emisiune temându-mă ca nu cumva să ne prezentaţi în loc de sărutul păcătos al celor doi nefericiţi degeneraţi, un teribil act de zoofilie, la care să ne argumentaţi şocant că omul cu pricina chiar işi iubeşte capra… Domnule Mircea Radu, vine Paştele. Ce să mai aşteptăm noi “cei cu prejudecăţi creştine” de la emisiunea “din dragoste”? Precis, după sărutul a n t i a n a t o m i c pe care l-aţi filmat în caravană şi l-aţi apreciat ca fiind un gest de adevărată dragoste, ne veţi îndemna şi de Ziua Învierii, pe toţi: “iubiţi-vă mult!” De fapt, la ce fel de iubire îndemnaţi dumneavoastră? Ar fi acum

126

Alexandru Mihail Cernat

timpul să daţi românilor un răspuns la această întrebare. Ca să poată discerne între rating, manipulare si anomalia ontologică. Cred însă, stimate domn, că nu prea aveţi ce să răspundeţi fiindcă aţi trădat dragostea! Pe cea adevărată. Alexandru Mihail Cernat 27 martie 2007″ donjoe on 31/03/2007 at 6:21 pm “Cea de-a doua perspectivă ţine de psihopatologie si argumentele din acest domeniu pot confirma că “opţiunea” cu pricina este în fapt un aspect deviant” Nu există asemenea “argumente, sunt doar o perdea de fum. Psihopatologia homosexualilor se datorează (dincolo de cauzele normale, la care sunt vulnerabili absolut toţi oamenii) în special urii şi intoleranţei semenilor lor. Culmea, tocmai cei care acuză incidenţa crescută a dereglărilor psihice la homosexuali sunt _vinovaţi_pentru_acestea_. ”Alexandru Mihail Cernat este sociolog si “observator religios”” Deci nu psihiatru. De altfel se vede şi din ce scrie că nu e specialist. Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre homosexualitate şi bolile psihice. Jericho on 31/03/2007 at 8:01 pm @donjoe “Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre homosexualitate şi bolile psihice.” …sub presiunea organizatiilor gen Accept. Jericho on 31/03/2007 at 8:34 pm @donjoe Cum iti explici faptul ca Sigmund Freud, parintele psihanalizei, considera homosexualitatea si autoerotismul ca boli, comportamente daunatoare fiintei umane? Daca ale lui conceptii ti se par invechite, cum se face ca psihanalistii moderni se

127

Ați înfrânt!

debaraseaza doar de acestea, dar restul le iau de bune? Cu alte cuvinte, credem ce vrem, dar incercam sa transformam credinta noastra in “stiinta” unanim acceptata, asta-i ideea? Am o intrebare pt. tine, iarta-ma daca-i prea personala: esti gay? Si inca un lucru as mai vrea sa te-ntreb, daca nu te superi: de cand se numeste ura a nu accepta o opinie care este opusa convingerilor tale? Asta este, eu cred in Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacob, Cel care i-a omorat cu foc pe cei din Sodoma si Gomora pt. pacatul lor; cred in Dumnezeul propovaduit de Apostolul Pavel, Apostol care zice intr-o epistola de-a sa ca nici un spurcat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu, incluzandu-i in lunga lista si pe homosexuali. Daca tu crezi altceva, nu-i nimic, eu nu te urasc, treaba ta. Poti sa fi homosexual, betiv, ba daca vrei n-ai decat sa te sinucizi sau mai stiu eu ce vrei sa faci, dar nu incerca sa-ti implementezi crezul tau celorlalti, lasa-i pe ei in “ratacirea” lor. Asta e, ti-ai facut datoria, ne-ai spus ce crezi, daca noi preferam sa fim retardati, nu e vina ta, ce ai? Uite, noi vrem sa fim prosti, sa adoptam conceptiile retrograde ale Bisericii, ce-ti pasa tie, e viata ta? OK., iti multumim, ne-ai spus ce crezi, ne-ai spus “adevarul”, acum lasane in pace, nu ni-l baga pe gat. O viata avem si noi, cu ce te deranjeaza pe tine ca vrem sa fim nebuni? Sau poate te atrage nebunia noastra, incat vrei sa ne urmezi, de te tii atata de noi? Daca te afecteaza credinta noastra, e problema ta, nu a noastra, iar atata timp cat n-am vazut pe nimeni arzand pe rug homosexuali, ucigandu-i sau torturandu-i fizic in vreun fel din pricina ca sunt gay, nu prea vad ce relevanta are comentariul tau; doar traim in democratie, nu? Credem ce vrem. Mihai on 31/03/2007 at 9:59 pm donjoe, ar trebui sa reiei manualul de logica – clasa a IX-a in caz ca nu-ti amintesti. Nu TOTI specialistii au scris ce spui tu, ci doar UNII.

128

Alexandru Mihail Cernat

Iar ce spui tu sunt doar teorii vehiculate. Nimeni nu le-a probat. Iar teoriile cu cauzele – vai! – genetice s-au dovedit a fi doar povesti de adormit prepuberi. cristian on 31/03/2007 at 10:23 pm Pt donjoe: bla, bla, băiete. Păcat de sufletul tău! Pe cine încerci tu să păcăleşti: pe noi sau pe tine însuţi??? Mai bine ai lua aminte la cele ce-ţi transmite autorul articolului şi n-ai mai căuta justificarea unui comportament … nejustificabil din nici un pdv. Adamescu on 31/03/2007 at 11:46 pm lui donjoe… sa intelegem deci ca dumneata ai fi psihiatru si… gay, sau te-a apucat dintr-o data grija pentru pederasti si pedofili? Daca esti psihiatru ar trebui sa pricepi ca omul asta care scrie asa ceva transmite de fapt crezul, convingerea si atitudinea absolut normala pe care orice om normal din lumea asta o are in speta respectiva. Atentie, am spus: normal! La ce fel de “cauze normale, la care sunt vulnerabili absolut toţi oamenii” faci referire aici? Ai intemeiat o familie? Ai copii? Traiesti normal? Unde vezi ura si intoleranta la Cernat, care mi se pare un tip absolut rezonabil in tot ceea ce spune. Imi pare rau ca n-a fost si mai transant cu aceasta specie de humanoizi dezaxati ! Care specialisti au decis in 1975? Daca afirmi ceva de genul asta si te crezi erudit, vino cu argument concret. Daca te referi la “specialistii” carora nu le plac deloc femeile, inteleg ca deja ai o problema… Daca habar n-ai, nu mai incalzi calculatorul… Personal cred ca degenerarea cu pricina tine mai mult de comportamentul antisocial, de practicarea unor acte peste fire si (atentie!) mediatizarea lor vatamatoare pentru societatea umana! “Nespecialistul” Cernat aminteste ceva despre asta. Imi pare rau ca nu a precizat si el mai multe daca tot a adus vorba, sa ne lamurim si noi. Sa priceapa odata si odata lumea ca homosexualitatea poate fi asociata mai degraba cu consumul de

129

Ați înfrânt!

droguri si pentru asta practicantii unei astfel de perversiuni degenerante trebuie internati in stabilimente de specialitate si dez-homosexualizati! Oricum, problema ridicata ramane in picioare. Daca ai un copil si acesta vede doi barbati sarutandu-se pe gura in public si te intreaba despre ce poate fi vorba, ce ii spui? Ii spui ca e ceva normal? Daca ii spui asta inseamna ca ti-ai condamnat propriul copil la anormalitate. Si atunci e problema ta, a lui, dar si a societatii in care va miscati! Sau poate ti se pare absolut in regula sa ai un act sexual cu mama care te-a adus pe lume…Sau, de ce nu, cu sora, cu fiica si asa mai departe… Chiar nu poti sa faci diferenta dintre normalitate si comportamentul deviant? Hai, ca sugerezi a fi un om cu pretentii… Daca Doamne fereste esti gay, atunci stimabile, nu prea am ce sati spun decat ca v-ati inmultit in ultima vreme nepermis de mult si ca e timpul sa va puneti dop. Chiar credeti ca va vom lasa sa ne pangariti vietile si constiintele copiilor nostri? Va inselati daca credeti ca o “uniune” europeana poate sa ne impuna tuturor sa toleram exchibitionismul si pederastia in numele asa ziselor drepturi pe care le-ati avea de a ne violenta bunele moravuri in propria noastra batatura. Omule (inca te numesc asa pt. ca mai ai sanse sa te dregi) cauta o femeie normala, poarta-te normal cu ea, cucereste-o, dovedeste-i barbatia autentica si luati-va! Daca e posibil dati nastere unui copil, educati-l sa fie un om intreg, moral, cu frica de Dumnezeu si peste ani, cand copilul acela iti va bucura viata, il vei cauta pe Adamescu sa-i multumesti pentru ce sfat bun iti dadu… Sau poate toate astea ti se par prea greu de implinit…Si ca e mult mai simplu sa…cu… Ti-am spus eu mai devreme, treaba e ca drogul… De aceea va vom oferi stabilimente si asistenta de specialitate… Hai ca m-am plictisit. Sa fii normal! arbore on 01/04/2007 at 2:42 am Personal nu sunt un fan al lui Mircea Radu si nici nu cred ca e atit de grozav precum il apreciaza autorul articolului. Locul sau este

130

Alexandru Mihail Cernat

alaturi de Andreea Marin, Dan Negru, Mihaela Radulescu, Mihai Tatulici si alti activisti de partid culturnici, slujitori constiinciosi ai globalizarii, creatori de platitudini si circ. De vreme ce M. R. a facut asemenea emisiune abjecta cel mult pot exclama: SA-TI FIE RUSINE, MIRCEA RADU! Am spus-o, desi nu cred ca te intereseaza opinia unor oameni normali. Important pt. tine e ca “iese banu’ ” si nu ca agresezi bunul simt si moralitatea celor care te urmaresc. Pt. donjoe: lasa-ne cu “argumentele” tale. Mai bine asculta sfatul lui Adamescu si ramii mai cistigat. Mult mai cistigat. yaklantza on 01/04/2007 at 10:48 am Un comentariu nu departe de topic: Zilele trecute ma uitam intamplator la o emisiune “Miezul problemei” in care au fost invitatzi 3 mascarici pt audientza: Tzantzareanu, Dragomir si Prigoana. La un mnoment dat s-a pus in discutzie “legalizarea prostitutiei” iar 1 din invitatzi a spus ceva de genul ”Trebuie legalizata prostitutia deoarece tre sa creem un cadru mult mai igenic (legislativ.. etc). Asta ar fi si cauza care ii impiedica pe tinerii masculi sa-si invinga timiditatea de a apela la serviciile lor, fapt ce ii impinge la homosexualitate”. Consider ca in multe cazuri acest lucru este perfect valabil, cel putin din pct de vedere psihologic mi se pare plauzibil, rational. toni on 01/04/2007 at 5:29 pm Nu inteleg de ce se discuta atat daca homosexualitatea este sau nu normala. Lucruri , altadata evidente , acum trebuie discutate si rediscutate si rererediscutate , etc. Cine vrea sa vada daca homosexualitatea este sau nu normala trebuie sa cumpere un manual de anatomie si sa studieze functiunile organelor la barbat si la femeie precum si functionarea si folosirea lor. E suficient. Nu e nevoie de un congres ideologizat al unor psihiatri sau psihologi.

131

Ați înfrânt!

Cat despre Mircea Radu, nu inteleg de unde atat admiratie din partea autorului articolului. Mircea Radu este si el o rotita din complexul mecanism de spalat creiere al televiziunilor romanesti. Am vazut la “Din dragoste” o poveste in care mama si fiica isi impartisera un barbat, pana la urma fiica a cedat in favoarea mamei. Chestia asta e mai “morala” si mai “normala” decat situatia despre care vorbeste autorul articolului? Mie nu mi se pare. gogutza on 02/04/2007 at 6:28 pm @jericho donjoe: “Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre homosexualitate şi bolile psihice.” …sub presiunea organizatiilor gen Accept. De fapt, cam de cand a pornit ofensiva publica a globalistilor si sa hotarat folosirea organizatiilor homosexualilor pentru scindarea si pervertirea societatii. Jidanii (Rockefeller &co.) au mai folosit tactica si cu organizatiile feministe, dar acestea n-au reusit sa se ridice la nivelul de “militanta” agresiva dorit. In schimb, impertinenta activistilor homosexuali (ca si a altor “minoritati discriminate”), sub obladuirea globalistilor si organizatiilor (inclusiv guvernamentale) si mediilor aservite, a reusit performanta sa atace si afecteze fundamentele morale ale societatii, fiind folosita ca diversiune (ca multe altele, printre care si “problema” simbolurilor religioase) pentru abaterea atentiei de la adevaratele probleme. Divide et impera… gogutza on 02/04/2007 at 6:34 pm Si o legatura referitor la reactia “organului” de stat in PK (police kingdom): http://www.dailymail.co.uk/pages/live/articles/news/news.html?i n_article_id=445996&in_page_id=1770 Oare cat mai dureaza pana se “sesizeaza” si garcea mioritic?

132

Alexandru Mihail Cernat

donjoe on 06/04/2007 at 11:37 pm “Daca ale lui conceptii ti se par invechite, cum se face ca psihanalistii moderni se debaraseaza doar de acestea, dar restul le iau de bune?” Dacă etalonul tău pentru “psihanalişti moderni” e format din Cernaţi din ăştia, e clar de unde-ţi vine nedumerirea. (Trebuie să fie în stare să deosebească afirmaţiile proaste ale lui Freud de cele bune ca să se numească specialişti.) “ar trebui sa reiei manualul de logica” Ia matale mesajul meu la citit, că e mai aproape decât manualul, şi vezi că n-am scris că “toţi” (dar sugerezi ce vrei, ca să demontezi argumentul mai uşor, prin eroarea clasică “Straw Man”, despre care – apropo – probabil nu vei găsi nimic în manualul de a IX-a). “sa intelegem deci ca dumneata ai fi” etc. Adamescule, mamă, lasă tu discuţiile de oameni mari până când vei învăţa să te referi în special la afirmaţiile făcute şi nu la interlocutori înşişi (cine sunt, de unde vin etc.). Referiri la persoană ştie face orice analfabet căruia nu-i place ce spui. Cu afirmaţiile la obiect merge mai anevoie, din păcate… “Unde vezi ura si intoleranta la Cernat” Ce-i, mămică, e prea greu textul meu pentru tine? Nu reuşeşti a desprinde că vorbeam de manifestări _sociale_ generatoare de depresie, ţi se pare că-l făceam pe Cernat în special, ca individ, vinovat de problemele homosexualilor? Păi… limba română… ce să-ţi mai zic, nene, dacă tu nu deosebeşti pluralul de singular? “Sa fii normal!” Mersi de urare. Te asigur, dacă asta-l doare pe sufleţelul tău nemuritor, că la preferinţele instinctuale reproductive sunt “cu toate acasă”. Ţi-aş ura şi eu să fii mai normal pe la etaj, da’ cum nu ne prea înţelegem asupra _normelor_ de referinţă, tare mi-e că aş ura în pustiu. Apoi, cât priveşte demonstraţia, aş putea eu să tot aduc argumente, că în faţa biblicismului nu mai contează nicio organizaţie medicală, niciun expert. (Sfânta Paranoia cere ca

133

Ați înfrânt!

întotdeauna să fie la mijloc o conspiraţie anti-creştină.) Din răspunsurile primite n-am înţeles că ar impresiona pe cineva că declasificarea nu s-a făcut doar la americani, ci şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (’92), ministerul rus al sănătăţii (’99) şi Societatea Chineză de Psihiatrie (’01). Poate-mi spune şi mie cineva ce forţă au protestatarii pederaşti în Rusia şi China, ca să cred teoria conspiraţionistă anti-medicală sugerată ca explicaţie pentru aceste declasificări… boboc on 12/04/2007 at 11:14 pm ce buna capcana acest subiect… nu va mai ocupati de lucruri serioase, va ocupati de viata sexuala a omenirii, ceea ce biserica a facut si face de 2000 de ani… pentru a manipula masele…. si a le diviza… firul rosu al vietii, dragostea, a fost proscrisa si va fi daca nu va treziti la realitate… homosexualitatea NU ESTE SUBIECT POLITIC… echitatea , egalitate, justitia, fraternitatea, solidaritatea in fata ultra kapitalismului anarhic si solbatic, mersul planetei si reactiile ei la industriile moderne, mersul omenirii spre o viata mai buna fara razboaie si saracie… cu ce va incalzaste pe dv domnilor, ca cel de alaturi este homosexual sau nu? fie femeie fie barbat… ce voi traiti TOTI CU TOTI? viata personala si intima a fiecaruia trebuie respectata fara nici o discutie… in viata plantelor si animalelor exista aceasta manifestara fara nici o indoiala, avem probe in botanica, biologie, stiintele care se ocupa de viata pe planeta… iar dv veniti sa spuneti ca este boala…ca Freud… ca OMS, ca china, ca Rusia, ca America, ca Occidentul ca Orientul… asta exista de cind viata pa planeta noastra exista… natura nu are norme…

134

Alexandru Mihail Cernat

noi oamenii am facut normele…pentru o interactiune organizata intre indivizi … pentru a imbunatatii relatia: intre indivizi cu constiinta si toata natura, cit si indivizi cu constiinta si indivizi cu constiinta… ca omul este mai lup pentru om decit lupul pentru om… sintem animale cu constiinta si ne dam silinta sa fim care poate mai tare, la putere si sa dicteze, sa fie sef si sa supuna pe ceilalti… asta este …. si asta se numeste JUNGLA CU CONSTIINTA… Adamescu on 16/04/2007 at 12:04 am donjoe : “Adamescule, mamă, lasă tu discuţiile de oameni mari până când vei învăţa să te referi în special la afirmaţiile făcute şi nu la interlocutori înşişi (cine sunt, de unde vin etc.). Referiri la persoană ştie face orice analfabet căruia nu-i place ce spui. Cu afirmaţiile la obiect merge mai anevoie, din păcate…” Homojoe, am mai aflat un aspect despre tine, esti ardelean… Unul care face de ras Ardealul copilariei mele. N-ai invatat sa citesti si sa scrii corect deloc. N-ai invatat nimic din sfatul meu bun. Ma iei cu “Adamescule mama…”, probabil esti parte pasiva in treaba aia rusinoasa pe care o faci cu cine o faci… zici apoi “mamica”…, semn ca ai reverberari pedofile…, apoi virezi in “nene”, dovada ca pana la urma iti doresti socializarea… E clar. Diagnosticul tau poate fi: imaginatie exuberanta, halucinatii, dificultati de invatare, incordare pe fondul unor tulburari neurologice care pot provoca dezechilibrul mental. Mai pot adauga angoasele si fobiile care cred ca la tine survin datorita unor disfunctii sexuale severe. Acestea au generat boli ale vezicii urinare, prostatei, posibil hemoroizi…(asa ca atentie la…, mai ia o pauza!) “Ţi-aş ura şi eu să fii mai normal pe la etaj…”

135

Ați înfrânt!

Cred ca aici e problema ta cea mai grava, “la etaj”, pentru ca tie nu-ti vine niciodata liftul…de aici si incetinirea proceselor tale mentale, ruperea de realitate…depresia, insingurarea, misoginismul… Deci, homojoe, si ai tai, chiar daca nu suportati “biblicismul”, scutiti-ne de palavrageala voastra. Internati-va, tratati-va si apoi mergeti de va spovediti pentru mizeria pe care o duceti cu voi. Pana atunci, malc!

136

Alexandru Mihail Cernat

137