Revista Certind #2 - 2014

RevistaCertind Management agora Revista pentru management EFICACE Anul 1, nr. 2

Organ de presă al

CERTIND S.A. Organism de certificare acreditat

Pagina 1

R e v i s t a C e r t i n d

AN INAUGURAL

Revista trimestrială

Revista apare cu un layout elegant prin simplitate, într-o formulă grafică originală, un concept editorial modern și structurat, în format print și online care aduce informație utilă, opinie avizată din partea specialiștilor de marcă din domeniile abordate în condiții de obiectivitate și profesionalism.

ISSN 2359 – 7496 EDITOR CERTIND S.A. Palatul UGIR 1903, str. George Enescu, nr. 27­29, sector 1, București

2014

Tel./Fax: +4(021).313.3651; e-mail: office@certind.ro; www.certind.ro

UN TARGET CARE CONTEAZĂ COLEGIUL DE REDACȚIE Ing. DUMITRU Raduț Prof. Dr. ION Hohan Prof. Dr. NICOLAE Drăgulanescu Prof. Dr. GHEORGHE Mencinicopschi Prof. Dr. MARIETA Olaru RADU Titus Marinescu RADU Odiatiu

Redactor șef IVLEV Iustin COLECTIVUL DE REDACȚIE

Revista managerilor activi, a celor care țintesc spre excelentă ­ metodic și sistematic.

Numărul inaugural al revistei este distribuit GRATUIT celor peste 6000 de clienți ai CERTIND din toate ramurile economiei, fiind accesibilă și online ­ www.rcertind.ro.

Mesajele și comunicarea brand­urilor devin conținut edi­ torial prin intermediul secțiunilor dedicate: - sisteme de management - articole de specialitate - studii de caz - reportaje - interviuri

NIMARA Alexandru, COMAN

FORMAT

Alina, MUNTIANU Tamara, POPESCU Adina, GRAD Mihai,

Număr pagini min. 50 + 4 full color

CARA Daniela

Format 210 x 297 mm Frecvența trimestrială Preț de copertă 9 lei Distribuție națională Tiraj 6500 exemplare

QR stanga: adresa www a revistei.

QR dreapta: locatia sediului revistei (Lat-44.443687, Long. 26.097469)

Reproducerea unor fragmente, extrase sau articole din conținutul Revistei CERTIND este permis pentru scopuri necomerciale, cu respectarea condiției de a cita Revista CERTIND în calitate de sursă.

Pagina 2

Cuprins CALITATEA ALIMENTULUI

4

ISO 21500:2012 - GUIDANCE ON PROJECT MANAGEMENT

9

INSTRUMENTELE CALITĂŢII (I)

20

ETICA ­ PENTRU AFACERI SUSTENABILE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ

25

DESPRE ROLUL REGULATOR AL DREPTULUI ÎN RAPORTUL DINTRE INTERESUL INDIVIDUAL ŞI INTERESUL GENERAL ÎN AFACERI 39 COST–CONTROLLING SAU TĂIEREA COSTURILOR?

44

MANAGEMENTUL INIȚIATIVELOR ÎN ÎMBUNĂTĂȚIREA BUSINESS­ ULUI 49 INFORMATION SOCIETY - KNOWLEDGE SOCIETY

52

LANSARE DE CARTE

61

Pagina 3

CALITATEA ALIMENTULUI O ABORDARE HOLISTICA Prof. Dr. Gheorghe MENCINICOPSCHI Continuare din numărul anterior NUTRIŢIE VS. NUTRIŢIONISM sau ŞTIINŢĂ VS. IDEOLOGIE Pentru a putea vorbi în mod ştiinţific despre calitatea alimentului, trebuie luate în considerare toate atributele calităţii acestuia, exprimate în piramida calităţii, SIMULTAN şi NU FRAGMENTAR. Din păcate, în prezent lucrurile stau cum nu trebuie, „calitatea alimentului” devenind principalul instrument de marketing alimentar, din moment ce abordarea aceasta se face fragmentar, iar unele din atributele esenţiale ale calităţii nici nu sunt diferite ştiinţific şi nici nu sunt legiferate.

Astfel, calitatea senzorială (gust, aromă, savoare) este principalul criteriu prin care reclama se bazează în promovarea unui aliment corelat cu preţul. Preţ mic, gust minunat, dar neglijând valoarea biologică a alimentului, a devenit modalitatea sigură de promovare a alimentelor. Consumatorul este convins să cumpere un aliment pe baza gustului şi preţului scăzut. Dar consumatorul neavizat nu va conştientiza faptul că un astfel de aliment nu poate avea calitate nutriţională ridicată, iar pe termen scurt va avea impresia că a facut o afacere bună. Dar pe termen mediu şi lung va constata că de fapt afacerea lui a fost extrem de păguboasă deoarece constată că sănătatea lui s­a ruinat.

Costurile medicale devin aproape insuportabile şi nici nu garantează vindecarea. De aceea prevenţia este conduita cea mai inteligentă.

Prevenţia bolii se face cu alimetne sănătoase şi stil de viaţă adecvat şi vei constata că „1 gram de prevenţie valorează mai mult decât 1 Kg de terapie, dar şi 1 gram de educaţie nutriţională valorează mai mult decât 1 Kg de legislaţie”. Şi iată cum astăzi, practic nu putem vorbi de NUTRIŢIE ŞTIINŢIFICĂ în condiţiile în care CALITATEA ADEVĂRATĂ A ALIMENTULUI NU ESTE TRATATĂ HOLISTIC, conform PIRAMIDEI CALITĂŢII prezentate. Astăzi mai degrabă putem vorbi de o abordare sectară, reducţionist – mecanicistă a calităţii alimentului, de fapt de o IDEOLOGIE pusă în slujba marketingului alimentar şi în defavoarea sănătăţii consumatorului şi mediului înconjurător, cu alte cuvinte de NUTRITION - ISM. Şi iată cum „ – ISM­ele” ideologice şi­au făcut astăzi loc în interpretaea calităţii alimentelor, desigur cu efectele devastatoare asupra sănătăţii pe care le constatăm, privind starea sănătăţii publice şi erodarea fundamentelor genetico­biologice ale speciei umane.

Pagina 4

Cum altfel ne putem explica reclamele în care se clamează că un aliment cultural, industrial, devitalizat este mai bun decât unul natural, deoarece industria a pus acolo de 10 ori mai multă vitamina C de sinteză, de 30 de ori mai mult fier şi acelor anorganic (puternic radical liber pro­oxidant periculos) etc. Toate acestea nu sunt decât dezinformări ale marketingului astăzi perfecţionat sub forma neuro-marketingului alimentar.

Oare pune cineva în balanţă speciile rezultate din profitul cu alimente versus efortul bugetar necesar pentru combaterea efectelor negative şi stoparea înrăutăţirii sănătăţii publice ?!

Mai mult, azi se vorbeşte despre o posibilă criză alimentară, globală, când securitatea alimentară a planetei este pusă sub semnul întrebării. Oare ne­am gândit că resursele agro­alimentare naturale limitate, reprezentând alimente integrale sănătoase sunt practic, în parte, irosite, distruse din punct de vedere NUTRIŢIONAL prin industrializarea şi procesarea lor spoliatoare de nutrienţi şi energie vitală ? Evident din nou cu acele consecinţe funeste asupra sănătăţii mediului şi sănătăţii consumatorului.

Iată de ce, în prezent, se impune o schimbare în abordarea calităţii adevărate a alimentului, legiferarea ei, pentru a salva atât producţia autentică alimentară, mâncarea adevărată a omenirii, sănătatea omenirii dar şi mediul înconjurător grav afectat de activitatea umană globalizată.

CÂTEVA SOLUŢII CARE NE POT SALVA SĂNĂTATEA NOASTRĂ ŞI A COPIILOR NOŞTRII SĂNĂTATEA ESTE ÎN CEA MAI MARE MĂSURĂ ŞI DE CELE MAI MULTE ORI O PROBLEMĂ DE RESPONSABILITATE INDIVIDUALĂ.

DEVENIŢI RESPONSABILI ATUNCI CÂND VĂ ALEGEŢI ALIMENTELE, CÂND LE PREPARAŢI ŞI CÂND LE MÂNCAŢI, căci de ele şi de stiului dumneavoastră de viaţă depinde, în cea mai mare măsură sănătatea pe care, din păcate o preţuim abia când am pierdut­o.

Adoptaţi deci o conduită preventivă în virtutea căreia să activaţi astfel: 1.

ALIMENTELE NATURALE INTEGRALE – VII:

Acum ştiţi că alimentele cele mai sănătoase, indiferent de sistemul agroalimentar în care sunt obţinute sunt ALIMENTELE NATURALE INTEGRALE adică FRUCTELE, LEGUMELE, GERMENII DE LEGUME şi LEGUMINOASE (fasole, mazăre, linte, năut, soia), SEMINŢELE şi NUCILE CRUDE, consumate ca atare şi în sezon; ACESTEA SUNT ALIMENTELE VII, care pe lângă nutrienţii şi fitonutrienţii de cea mai înaltă calitate nutriţională ne oferă ceva unic şi preţios pentru sănătatea noastră şi anume, „energia şi informaţia viului”. De aceea cel puţin jumătate din dieta zilnică trebuie să fie reprezentată de legume, germeni, nuci, seminţe şi fructe crude, vii. Acestea NU se vor asocia decât astfel: v

Fructele se consumă dimineaţa, seara înainte de culcare şi între mese şi nu se asociază cu alte

alimente;

Pagina 5

v

Legumele (zarzavaturile) se asociază cu carnea, peştele, ouăle, brânza sub forma garniturilor

sau salatelor de regulă în stare crudă, uşor sotate sau preparate în abur; v

Leguminoasele (proteinele vegetale) se asociază cu amidonoasele (spre exemplu orezul cu

fasolea, mazărea, năutul ş.a.); v

Ciupercile nu trebuie să lipsească din alimentaţie şi pot fi consumate ca atare sub formă de

carpacio sau uşor sotate, la grătar ca fel de mâncare principal sau garnitură la amidonoase sau proteine de origine animală; v

NU asociaţi proteinele animale (carne, peşte, ouă, lapte şi derivate brânzeturi) cu amidonoasele

cereale şi derivate (produse de panificaţie, patiserie, biscuiterie, snack, chips, cofetărie, dulciuri), deoarece nu se pot digera împreună, producând fenomene de putrefacţie în intestinul gros ca balonare, disconfort gastrointestinal, crescând riscul de apariţie a obezităţii şi unor forme de cancer, în special cel colorectal, de vezică, stomac; v

Fructele şi legumele conservate (pasteurizate, sterilizate, sub forma de compoturi, dulceţuri,

pireuri, sucuri) îşi pierd valoarea nutritivă, devenind alimente culturale, moarte; excepţie fac: murăturile fermentate, NU cele în oţet fierte şi sterilizate, magiunul tradiţional de prune, fructele uscate menajant la temperaturi de până la (40 – 45) oC şi fără sulfiţi, legumele şi fructele congelate (se vor folosi ca atare în mâncăruri fără a se decongela în prealabil); v

Cele mai valoroase vegetale (fructe, legume, nucifere, ciuperci ş.a.) sunt cele culese din flora

sălbatică (fructele de pădure, ciuperci sălbatice şi ca excepţie şi cele de cultură ş.a.); v

Optaţi ori de câte ori puteţi pentru fructele şi legumele proaspete ECOLOGICE, ORGANICE,

BIOLOGICE (termenii sunt sinonimi), certificate; nu acelaşi lucru este valabil şi pentru alimentele BIO procesate dacă acestea nu respectă cerinţele nutriţionale corecte şi dacă contrapartida lor convenţională nu este sănătoasă spre exemplu: zahărul rafinat, în exces, nu este indicat nici în varianta convenţională, din sfecla modificată genetic şi nici cel BIO;

2. v

ALIMENTELE PROCESATE, CULTURALE (de regulă devitalizate): Evitaţi alimentele rafinate, aditivate, tratate termic excesiv, alimentele fast­food, junk­food,

bogate în sare, zaharuri, grăsimi, aditivi alimentari (E­uri), arome artificiale, sunt gustoase, ieftine, dar nesănătoase, au foarte multe calorii goale care nu vă hrănesc deoarece nu conţin nutrienţi esenţiali, în schimb vă va îngrăşa devenind obezi; Obezitatea este cea mai răspândită boală nutriţională din zilele noastre, creşte riscul de apariţii a bolilor cronice, alterează calitatea vieţii, statusul social, şi este foarte greu de tratat; prevenţia este şi în acest caz cea mai bună alegere şi se face prin alimentaţie şi stil de viaţă activ; o mare problemă actuală este OBEZITATEA INFANTILĂ, care expune copiii la riscuri enorme pentru spnătate favorizând scăderea drastică a speranţei de viaţă; părinţii, mediul

Pagina 6

familial şi instituţional au cele mai mari responsabilităţi în prevenirea obezităţii infantile prin educaţie nutriţională a copiilor şi formarea de comportamente alimentare sănătoase; Atenţie la excesul de sodiu (sare), zaharuri (zaharoză, glucoză, maltoză, frructoză, sirop de porumb cu conţinut ridicat de fructoză) şi grăsimi (în special cele hidrogenate cu conţinut ridicat de acizi graşi trans­), ASCUNŞI ÎN ALIMENTE şi care reprezintă motivul pentru care consumaţi fără să CONŞTIENTIZAŢI, sare – zahăr ­ grăsimi ÎN EXCES; Soluţia este să citiţi eticheta alimetnelor, legea obligând în prezent să se specifice cantitatea de sare (sodiu) din alimente, iar eticheta nutriţională vă indică conţinutul de grăsimi şi glucide (zaharuri). v

Nu excludeţi din alimentaţie carnea, peştele, carnea de pasăre, ouăle, produsele fermentate din

lapte; în prezent puteţi opta pentru ouăle ecologice (cifra „O”), iaurturi albe bio, peşte sălbatic şi de cultură; v

Nu ardeţi carnea pe grătarul cu foc direct, nu prăjiţi mai ales cu grăsimi nerezistente la

temperaturi mai mari de 180oC şi nu preparaţi carnea sub formă de pané şi nici brânzeturile; v

Limitaţi consumul de cărnuri tocate (chiftele, pârjoale) sau procesate (mezeluri, cârnaţi, şunci,

mici ş.a.); v

Nu asociaţi proteinele animale cu grăsimi şi mai ales cu amidonoase (cartofi, orez, cereale

ş.a.). spre exemplu NU – friptură cu cartofi, mai ales prăjiţi, nu prăjiţi cartofii, seminţele, nucile; NU combinaţiilor carne tocată – făină (amidon), grăsime (margarină hidrogenată) în produse de patiserie (merdenea sau pateu cu carne, sau pateu cu brânză, sau pateu cu dulceaţă, chips, snack, sandvis ş.a.); v

Nu excludeţi toate grăsimile din alimentaţie, consumaţi grăsimi sănătoase în stare cât mai

naturală bogate în acizi graşi esenţiali omega 3 şi omega 6, în raporturile ideale 1÷4 aşa cum se află în peşte (nu­l prăjiţi), seminţe (in, cânepă, dovleac), nuciffere (nuci, alune, arahide, nuci de Brazilia ş.a.), sâmburi (migdale dulci ş.a.); nu încălziţi grăsimile la temperaturi mari; v

Nu consumaţi, decât accidental, alimente afumate mai ales cu fum direct;

v

Luaţi pe cât posibil trei mese pe zi, cea mai importantă fiind masa de mic­dejun când puteţi

consuma alimente consistente(nu preferaţi reţeta cereale rafinate de mic­dejun cu lapte), ci carne slabă, ouă, brânzeturi naturale, car nu toate la aceeaşi masă ci în zile diferite); Nu consumaţi la o masă mai mult de un aliment concentrat, tot ce nu este legumă sau fruct este aliment concentrat; v

Când mâncaţi concentraţi­vă exclusiv pe acest lucru, nu priviţi la televizor, nu citiţi ziarul, nu

mâncaţi mergând pe jos sau în mijloacele de transport; înainte de masă relaxaţi­vă (dacă agreaţi faceţi o rugăciune), nu mâncaţi când sunteţi agitaţi, nervoşi, obosiţi, înfriguraţi, nu vorbiţi la masă, respectaţi orele de masă; ideal să nu treacă mai mult de 4 – 5 ore între mese; nu mâncaţi cu 3 – 4 ore înainte de culcare; dormiţi 7 – 8 ore, hnesomnul ÎNGRAŞĂ;

Pagina 7

v

Mâncarea solidă se BEA, iar APA se mănâncă ! deci mestecaţi alimentele solide până devin

fluide, iar apa se bea cu înghiţituri mici şi amestecă bine cu salibă pentru a­i mări puterea de hidratare prin scăderea tensiunii superficiale până la valoarea celei a mediului intern al corpului nostru; Hidrataţi­vă cu apă minerală – oligominerală naturală, personalizând consumul, pentru adulţi înmulţind greutatea corporală cu 30 (ex: greutate 70 Kg x 30 ml = 2,1 l apă/zi); În condiţii de caniculă şi efort fizic mărit, creşteţi corespunzător consumul de apă. Nu consumaţi băuturi îndulcite, nici lapte în loc de apă. Apa este singurul lichid fără calorii care hidratează fiziologic organismul; v

Nu vă îmbuibaţi, consumaţi alimente până când încă vă mai este puţin foame după care

ridicaţi­vă de la masă; v

Nu daţi copiilor dulciuri, cel mai bun dulce sunt fructele şi unele legume, seminţele, nucile

crude ­ gusturile se educă; v

Nu interziceţi copiilor să mănânce anumite alimente, explicaţi­le cu răbdare de ce nu este bine

acest lucru şi în primul rând fiţi dumneavoastră exemplul personal viu! v

Renunţaţi la sedentarism, faceţi mişcare naturală, mers pe jos, utilizarea scărilor statice; Nu

faceţi jogging pe bulevard, în medii poluate. Nu faceţi efort fizic excesiv sală, sport de performanţă fără asistenţă calificată în nutriţie, în caz contrar riscaţi să vă îmbolnăviţi; v

Nu urmaţi diete restrictive, fără nici o bază ştiinţifică, nu încercaţi să slăbiţi mai mult de 4

Kg/lună, în caz contrar riscaţi să vă afectaţi grav sănătatea, în plus vă veţi îngrăşa şi mai mult (efect YO-YO); v

Încercaţi să gestionaţi cât mai bine STRESUL, în special stresul PSIHO­EMOŢIONAL, indus

de grijile cotidiene; STRESUL ÎMPREUNĂ CU MÂNCAREA NESĂNĂTOASĂ şi SEDENTARISMUL, reprezintă TRIADA UCIGAŞĂ a omului modern.

Stresul poate fi combătut prin activitate fizică moderată, gândire pozitivă, meditaţie, rugăciune, conştientizarea cauzelor lui şi adoptarea unei conduite de detaşare, relaxare.

Iată câteva din soluţiile pe care le puteţi adopta ca stil de viaţă devenind în timp o a doua natură a dumneavoastră, de data aceasta salvatoare.

Iată că nu este uşor, dar nici greu, să alegem soluţiile cele mai potrivite fiecăruia dintre noi.

PERSONALIZAŢI­VĂ DIETA (care trebuie să fie diversificată şi echilibrată) şi STILUL DE VIAŢĂ, ascultându­vă mai mult semnalele propriului dumneavoastră organism!

“Puternic şi sănătos este acela care reuşeşte să se stăpânească pe sine!” spune un vechi proverb înţelept. Acesta este astăzi mai actual ca oricând. Şi NU UITAŢI: în alimentaţie NU pot exista „mode”, singur corpul nostru şi fiziologia lui dictează normele în acest domeniu, iar cele scrise în acest material ţin cont doar de această realitate! Restul este reclamă !

Pagina 8

ISO 21500:2012 - GUIDANCE ON PROJECT MANAGEMENT

GHID DE BUZUNAR Autori

Anton Zandhuis, PMP Rommert Stellingwerf, MSc, PMP

Traducere şi adaptare: Mihai MĂDĂLINA Iustin IVLEV

Continuare din numărul anterior

Standardul ISO 21500:2012 - Guidance on project management se află în proces de traducere și adoptare ca standard român la ASRO.

Pagina 9

3. ISO 21500 – Roluri şi responsabilităţi Acest capitol oferă o definiţie a rolurilor şi responsabilităţilor şi categorizează grupurile de interes care pot fi indentificate în cadrul unui proiect. Apoi, descrie rolurile tipice îndeplinite de cei care lucrează în organizaţia de proiect, în biroul de management de proiect (PMO) şi în organizaţia care oferă consultanţă MP. În final, descrie câteva roluri specifice care apar în proiectele cu anvergură foarte mare (complexe) şi situaţii în care proiectele se confruntă cu constrângeri guvernamentale.

3.1 Roluri, responsabilităţi, sarcini şi activităţi Rolurile şi responsabilităţile fiecărui grup de interes ar trebui clar definite şi comunicate în decursul unui proiect. De aici ar trebui să fie evident pentru fiecare ce sarcini va avea de întreprins.

Un rol este o funcţie asumată sau îndeplinită de o persoană într­o situaţie particulară. Rolul în proiect este delimitat prin funcţia sau titlul pe care o persoană îl poartă în cadrul proiectului, de exemplu: manager de proiect, sponsor de proiect, client.

O responsabilitate este un lucru ce i se cere unei persoane să îndeplinească drept parte a unui job, rol sau obligaţie legală. Responsabilităţile în proiect sunt o descriere clară a ceea ce fiecare persoană are de făcut în rolul său, inclusiv sfera ei de autoritate şi de răspundere.

O sarcină este o diviziune a unei activităţi de îndeplinit. Sarcinile de proiect cuprind activităţi menite să realizeze obiectivul proiectului sau o parte din acesta (şi de regulă sunt numite componente ale produselor sau livrabile ale produselor), şi/sau să producă un document de proiect necesar managementului acestuia, cum ar fi carta proiectului, planul proiectului, orarul, lista de acţiuni (care sunt de regulă numite produse sau livrabile).

O activitate este un lucru făcut de o persoană sau de un grup de persoane. Activităţile de proiect sunt folosite pentru a descrie munca de făcut în cadrul unui anumit proces de management de proiect şi poate include una sau mai multe sarcini.

3.2. Grupuri de interes în proiecte în ISO 21500 Grupurile de interes ale unui proiect, indiferent de modul în care sunt afectate de proiect, sunt descrise în ISO 21500 şi arătate în figura 3.1.

Pagina 10

Grupurile de interes se împart în două grupuri: cele din sfera organizaţiei de proiect şi cele din sfera guvernanţei proiectului, numite grupuri interne de interes (pe alb), şi celelalte, numite grupuri de interes externe (pe gri).

1. Organizaţia de proiect Organizaţia de proiect este grupul de părţi interesate care realizează toată munca necesară îndeplinirii obiectivelor proiectului: · Managerul de proiect – responsabil pentru ducerea cu bine la bun sfârşit a proiectului; ·

Echipa de management de proiect – persoanele care asistă managerul de proiect;

·

Echipa de proiect – cei care realizează munca pe proiect.

2. Guvernanţa proiectului Guvernanţa proiectului este acea parte din guvernanţa corporatistă care priveşte direcţionarea şi controlul proiectului dintr­o perspectivă organizaţională şi stabileşte mediul propice pentru derularea proiectelor. Se compune din cadrul de referinţă şi din principiile în baza cărora proiectele, programele şi portofoliile sunt autorizate sau nu.

De regulă, managementul superior, sponsorul, comitetul de conducere al proiectului şi biroul PMO (project management office) aparţin grupului de guvernanţă a proiectului. · Sponsorul – reprezentantul organizaţiei care deţine şi finanţează proiectul; ·

Comitetul de conducere a proiectului – managerii seniori şi managerul de proiect care direcţioneză împreună proiectul din perspectiva strategiei organizaţionale şi a business case­ ului (spre realizarea de beneficii);

·

PMO – grupul care sprijină practica şi execuţia managementului de proiect.

Notă: În ISO 21500 biroul PMO este inclus la categoria „alte grupuri de interes”, dar în funcţie de rolul său, el se poate încadra şi la grupul guvernanţei proiectului, precum în figura 3.1.

3. Alte grupuri de interes Categoria „alte grupuri de interes” cuprinde toţi acei indivizi sau grupuri de indivizi care nu fac parte din organizaţia de proiect sau din guvernanţa proiectului, dar care sunt afectaţi direct sau indirect de execuţia livrabilelor proiectului, precum în următoarele cazuri: · Clienţi sau reprezentanţi ai acestora – persoanele care definesc cerinţele şi care primesc livrabilele proiectului; ·

Furnizori (vânzători, contractori, terţe părţi) – cei care furnizează resursele umane, facilităţile sau materialele pentru proiect;

·

Angajaţii, acţionarii, partenerii de business, grupurile speciale de interes, furnizorii financiari, corpurile de reglementare, etc.

3.3 Beneficiile ISO 21500 pentru anumite roluri specifice În paragrafele următoare vom prezenta exemple ale unor roluri specifice pentru care cunoştinţele ISO 21500 pot fi folositoare în sprijinul aplicaţiilor de management de proiect.

Pagina 11

Roluri în cadrul unui PMO În ISO 21500 biroul PMO este unul dintre grupurile de interes (precum am arătat mai sus). Acesta, deseori numit şi PSO (biroul de suport pentru proiecte), poate lua multe forme în organizaţii şi poate realiza o diversitate de activităţi, precum: · Guvernanţa, asigurarea modului în care proiectele sunt conduse şi controlate; ·

Decizii asupra metodelor de management de proiect, instrumentelor şi tehnicilor;

·

Training pentru membrii echipelor de proiecte;

·

Planificarea şi controlul unuia sau al mai multor proiecte, sau a unei colecţii de proiecte dintr-un program sau portofoliu;

·

Audit­uri de proiect şi revizuiri.

Biroul de management de proiect poate acţiona la nivel de corporaţie, drept un departament de sine stătător, raportând echipei executive de conducere; la nivel departamental, ca o subechipă care execută proiectele; sau ar putea fi o parte a organizației de proiect, precum vedem deseori că se întâmplă în proiectele mari. Într-un PMO pot fi recunoscute următoarele roluri: · Managerul echipei PMO; · Consilierul PMO ­ persoana care sprijină direct sau indirect proiectele în curs, în diverse moduri; · Controlorul de proiect – este consilierul de proiect cu rolul principal de a sprijini proiectul, planificarea și controlul financiar al proiectului sau al colecțiilor de proiecte.

Pentru a putea îndeplini în mod corespunzăor aceste roluri, este nevoie de o anumită formă de standardizare a muncii de proiect; consilierul poate folosi definițiile, procesele și conceptele din ISO 21500 pentru a forma practica managementului de proiect în propria organizație. Adoptând ISO 21500, PMO se asigură că organizația aderă la o practică de management de proiect adoptată la nivel global, ceea ce ușurează munca în sau pentru proiecte, acolo unde multe organizații trebuie să muncească împreună.

Roluri într­o organizație de consultanță în management de proiect În zilele noastre există multe organizații care oferă consultanță în management de proiect, de la training pe metode, tehnici și instrumente de management de proiect, până la consilierea asupra implementării proiectelor sau recrutării de personal. Personalul poate lucra ca parte contractoare internă sau externă a proiectului. Într­o organizaţie care oferă servicii de management de proiect, pot apărea următoarele roluri: · CEO – directorul executiv al organizației de consultață; · Managerul de cont ­ interfața dintre (noii) clienți și personalul proiectului; · Consultantul de proiect ­ persoana care oferă consultanța și consilierea asupra unui proiect specific; · Managerul de proiect - managerul unui singur proiect; · Membrul echipei de proiect ­ persoană care lucrează la un proiect; · Trainerul (instructorul) ­ persoană care oferă instruire în management de proiect și coaching privitor rolurile în proiect.

ISO 2150 nu se concentrează pe acest tip de organizații în mod specific, dar este deopotrivă important pentru ele, deoarece reprezintă o practică de management de proiect independentă şi acceptată la nivel global. Organizaţia de consultanță în management de proiect poate genera noi afaceri prin dezvoltarea de formare ISO 21500, cu scopul de a ajuta alte întreprinderi să aplice noile linii directoare și să îşi alinieze modul de executare a proiectelor la ISO 21500.

Pagina 12

Roluri într-un proiect complex În general, un proiect complex este mare atât ca durată, cât și ca mărime, necesită fonduri uriașe, comportă riscuri mari și implică multe grupuri de interes externe, pentru că afectează deseori publicul general. Exemple: construcția unei rafinării, construcția unei căi ferate sau organizarea Jocurilor Olimpice.

Pentru un asemenea proiect complex, organizaţia de proiect și aspectele care ţin de personal necesită o atenție deosebită, deoarece acestea sunt fundația esențială a viitorului său succes. Este esențial să existe atât suficiente resurse umane, cât şi altfel de resurse critice, pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârşit. Este important ca diferitele roluri și responsabilitățile aferente acestora în echipa de proiect să fie definite corect, pentru ca mai apoi acestora să le fie alocate resursele cu seturile potrivite de abilități. Pentru proiecte complexe, este de asemenea esențială identificarea grupurilor cheie de interes și gestionarea corectă a așteptărilor acestora, deoarece ele pot ”face sau desface” proiectul uneori.

Nu în ultimul rând, pentru proiectele complexe este importantă stabilirea guvernanţei de proiect.

Guvernanţa inadecvată este motivul pentru care adesea proiectele mari nu rulează în mod satisfăcător.

Organizaţia temporară de proiect funcționează aproape în mod autonom. Ar trebui să existe o puternică aliniere la guvernanţa corporatistă, pentru a se asigura și menține sprijinul necesar din partea mediului de proiect. Acest aspect este unul critic, de aceea este nevoie de o atenție sporită.

Pentru o funcționare corectă, definirea și atribuirea rolurilor de guvernare au nevoie de o atenție sporită, iar ISO 21500 dă un indiciu bun asupra rolurilor cerute în acest caz. Un proiect complex ar trebui să aibă: · Un sponsor activ - care să aibă o legătură directă cu managerul de proiect, să­și exprime angajamentul pentru resursele de proiect de ambele părți, și care să intervină prompt în probleme de orice natură; · Un comitet director de proiect - compus din manageri seniori care să monitorizeze și să controleze proiectul, și care să aparțină ambelor părți contractuale; · Propriul său PMO (birou de management al proiectului) ­ care să sprijine proiectul în mod direct.

Datorită faptului că proiectele complexe sunt deseori proiecte publice (de infrastructură), întreaga organizație a proiectului ar trebui să demonstreze o conduită etică și responsabilă, pentru beneficiul societății și al mediului.

Așadar, provocarea principală este că, în practică, diverse terţe părți vor avea nevoie să comunice eficient pentru a putea munci împreună cu succes, şi să ţină totodată cont de faptul că fiecare grup de interes are rolurile și interesele sale specifice, propriile proceduri și practici de management al proiectului, precum și propria sa cultură (națională și organizațională). Pentru a îmbunătăți comunicarea dintre grupurile de interes, ISO 21500 poate acționa ca o eficientă referință comună pentru gestionarea unui proiect complex.

Roluri în proiectele cu constrângeri guvernamentale Proiectele cu constrângeri guvernamentale (mai multe despre constrâgeri în capitolul 4) necesită o atenție specială. Aceste constrângeri ar putea fi legate de procesele de achiziții (de exemplu, licitațiile internaționale), de bugetele anuale fixe (de exemplu, pentru proiecte de infrastructură mari, care necesită fonduri publice), de obligațiile legale (de exemplu, punerea în aplicare a Sarbanes / Oxley din 2002 - standarde noi sau îmbunătățite pentru conducerea tuturor întreprinderilor americane publice, managementul și firmele de contabilitate publice ­ sau punerea în aplicare a Basel III ­ un standard voluntar de reglementare la nivel mondial, privind adecvarea capitalului bancar, teste de stress și riscul de lichiditate pe piață ca răspuns la deficiențele în reglementările financiare apărute la sfârșitul anilor 2000 în timpul crizei financiare), proiectele publice/private (de exemplu, o nouă autostradă), și așa mai departe.

ISO 21500 poate fi aplicat cu succes în cadrul acestor proiecte cu setări guvernamentale, care trebuie să se confrunte cu aceste constrângeri speciale. Accentul se va pune aici pe gestionarea intereselor grupurilor specifice de interes, cu privire la:

Pagina 13

· Responsabilitatea publică; · Sensibilitatea la fraudă; · Sprijin amplu pe plan intern și extern; · Managementul riscului, cu accent pe siguranță și încredere; · Utilizarea corectă a resurselor publice.

Pentru a face față în mod corespunzător constrângerilor guvernamentale într-un proiect, sunt necesare o serie de roluri specifice, în afara celor menționate în ISO 21500: · Sponsorul ­ reprezentantul guvernului care lansează proiectul, furnizează fondurile și care devine ”proprietarul” livrabilelor la final, ca să se asigure că sunt obținute beneficiile, ceea ce face la final justificabile cheltuielile guvernului; · Contractorii ­ firme care efectuează lucrările, și care realizează obiectivele proiectului; · Comitetul de conducere a proiectului – cuprinde manageri seniori atât din partea guvernului, cât şi a contractorului; asigură livrarea cu succes a proiectului ţinând cont de constrângeri; · Managerul de proiect ­ are nevoie de experiență în relaţiile de lucru cu guvernul, date fiind constrângerile speciale de care trebuie să se țină cont; · Experții guvernamentali ­ indivizi cu cunoştințe ale regulamentelor locale, naționale, confederale sau federale ale guvernelor (ale Uniunii Europene, Statelor Unite); · Auditori externi sau interni ­ care să asigure conformitatea cu constrângerile organizaţionale și legale; · Publicul general ­ deseori utilizatorul final al produsului unui proiect de infrastructură (de exemplu al unei noi căi ferate).

O atenție sporită a gestionării grupurilor de interese specifice, atrăgând roluri specifice precum cele de mai sus, va mări în mod vădit șansa de succes în cazul proiectelor care au de­a face cu constrângeri guvernamentale. Pentru specialiști, dată fiind experiența și profilul lor diferit, ISO 21500 poate reprezenta un punct de referință comun pentru gestionarea unor asemenea proiecte.

4. ISO 21500 și echilibrarea constrângerilor de proiect 4.1 Constrângerile și importanța lor Ce este o constrângere?

Dicționarul Oxford English definește constrângerea ca pe o ”limitare sau restricție”. În Teoria Constrângerilor, dezvoltată de către Eliyahu Goldratt, o constrângere este definită ca orice lucru care limitează un sistem (sau un proiect) în atingerea scopului său. Aceasta este o definiție foarte largă, deoarece încorporează o mare varietate de posibile elemente constrângătoare.

Costrângerile pot fi fizice (echipamente, facilități, materiale, oameni), sau politice (legi, regulamente, sau modul în care alegem să facem sau nu afaceri). Constrângerile fizice sunt cauzate deseori de către cele politice.

De ce este importantă înțelegerea constrângerilor proiectului? În timp ce managerul proiectului și echipa sa vor încerca să realizeze obiectivul proiectului, bazându­se pe cerințele acestuia, proiectul se va confrunta cu diferite constrângeri. Constrângerile pot fi privite, așadar, ca un subgrup specific de cerințe, cu un caracter restrictiv sau limitant. Este important pentru un manager de proiect să echilibreze aceste constrângeri, deoarece acestea sunt deseori corelate, asfel încât schimbarea într-una dintre ele ar putea afecta unul sau mai multe aspecte ale proiectului. Așadar, constrângerile ar putea avea impact asupra deciziilor luate în interiorul proceselor de management.

Dacă aceste constrângeri sunt prea limitative și imposibil de echilibrat, finalizarea obiectivelor proiectului în condițiile prevăzute ar putea deveni imposibilă.

Pagina 14

4.2 Constrângeri tipice Există multe tipuri de constrângeri care pot fi impuse unui proiect. Constrângerile tipice deseori menționate în conceptele managementului de proiect sunt: Aria de cuprindere, Timpul și Costurile ( cunoscute de asemenea, și sub numele de Tripla Constrângere, Triunghiul Managementului de Proiect sau Triunghiul de Fier), în care fiecare reprezintă o constrângere.

RI TU

TIM P

S CO

ARIA DE CUPRINDERE (CERINŢE) Figura 4.1 Tripla Constrângere Constrângerea Timp se referă la cantitatea de timp disponibilă pentru finalizarea proiectului (”termenul limită”); · Constrângerea Cost se referă la limitările financiare bazate pe fondurile disponibile pentru proiect; · Constrângerea Arie de cuprindere se referă la ”toată munca” necesară pentru a produce rezultatul final al proiectului și al cerințelor sale.

O definire mai detaliată a constrângerilor integrează Calitatea și Aria de cuprindere în ”Performanță” (=arie de cuprindere la o anumită calitate), sau transformă Calitatea într­o a patra constrângere. Alte metode, practici și modele de management ale proiectului merg chiar mai departe, adăugând, spre exemplu Riscul sau Resursele ca și constrângeri adiționale. În cele din urmă, însă, baza modelului rămâne mereu Tripla Constrângere.

Dacă o dilemă (alegerea între două opțiuni) este în sine destul de greu de rezolvat, o ”trilemă” este și mai dificil de înfruntat, date fiind cele 3 opțiuni, fiecare dintre ele apărând nefavorabilă. Exstă două moduri logice echivalente de a exprima o trilemă: poate fi exprimată ca o alegere între trei opțiuni nefavorabile, dintre care trebuie neapărat aleasă una, sau ca o alegere între 3 opțiuni favorabile, dintre care numai 2 pot exista în același timp. O a treia abordare, iar în proiecte acesta este modul realist de a face față unei trileme de acest gen, este aceea de a echilibra cu atenție toate constrângerile într-un asemenea mod în care rezultatul să fie acceptabil pentru toate grupurile de interes.

Această echilibrare a constrângerilor începe cu definirea proiectului, pentru a crea un plan realist și realizabil, acceptabil pentru toate grupurile cheie de interes: · Extinderea ariei de cuprindere conduce aproape întotdeauna la creşterea costurilor. Deși utilizatorii finali ar dori mai mult ca sigur soluția ”perfectă”, sponsorul rămâne, totuși, cel care trebuie să finanțeze toate acestea; · Un termen limită foarte scurt, care ar putea fi cerut de către sponsor, ar putea duce la costuri mărite și la arie de cuprindere redusă, ceea ce nu ar putea fi acceptabil pentru utilizatorii finali, și ar putea crea condiții de muncă nefavorabile, din moment ce soluția finală este departe de a fi perfectă; ·

Pagina 15

·

Un buget foarte restrâns ar putea deduce la o arie de cuprindere restrânsă, și acest lucru ar putea să nu fie aceptat de către utilizatorii finali sau de către alte grupuri de interes.

Așadar, o parte a trunghiului nu poate fi schimbată fără a le modifica pe celelelate două. Și apropo de schimbare: în timpul executării proiectului, vor avea loc cu siguranță schimbări. Managerul proiectului trebuie să gestioneze și să echilibreze în mod constant constrângerile, pentru a respecta toate cerințele grupurilor de interes în manieră suficientă. Comunicarea frecventă cu grupurile cheie de interes asupra costrângerilor lor este esențială. Este disciplina managementului de proiect cea care permite echipei de proiect (nu numai managerului proiectului) să își organizeze munca astfel încât să facă față tuturor constrângerilor, și să satisfacă cerințele grupurilor de interes, inclusiv orice altă cerință limitativă. În afara Triplei Constrângeri, mai sus amintită, ISO 21500 menționează și alte constrângeri, cum ar fi: · Disponibilitate limitată a resurselor proiectului, cum ar fi personalul, facilitățile, echipamentul, materialele, uneltele și altele; · Costrângeri legate de siguranță; · Factori de risc limitativi; · Impact ecologic; · Legi, reguli, și alte cerințe legislative.

Mai sunt, însă,și alte constrângeri de care ar trebui să se țină cont, cum ar fi: · Terţe părți specifice cu care se lucrează (parteneri); · Dependențe externe; · Durablitatea soluției; · etc.

Sarcina definirii, documentării şi gestionării constrângerilor pe durata ciclului de viață al proiectului revine echipei de management de proiect. Dată fiind „sursa” majorității constrângerilor, există o corelaţie puternică între: · Constrângerile de impact și importanța lor relativă (ce constrângere are prioritate când se înfruntă o dilemă?); · Mediul proiectului și grupurile cheie de interes (care este nivelul lor de „putere”). Șansele de succes ale echipei de management de proiect cresc în mod semnificativ dacă această relație este gestionată în mod corespunzător.

Identificarea și gestionarea constrângerilor devin mult mai ușoare dacă există un mod ordonat de a le clasifica. Un mod sugerat de clasificare a constrângerilor este utilizarea acestor 7 tipuri de bază: · Piață: cerere limitată pentru un produs sau serviciu. În majoritatea mediior de proiect aceasta este corelată cu planul de afaceri, și devine, deci, responsabilitatea sponsorului proiectului. O colaborare sporită între sponsorul și managerul de proiect poate îmbunătăți în mod semnificativ planul de afaceri, reducând, așadar, efectele limitative ale constrângerilor, cum ar fi finanțările reduse. · Resurse: insuficiente persoane, echipament, sau facilități pentru a satisface cererea de produse sau servicii la timp. În majoritatea mediilor de proiect resursele sunt obținute de la organizația de bază. Un plan de afaceri mai puternic și mai convingător, precum și o comunicare legată de efectele deciziilor organizației de bază pentru a asigura suficiente resurse, poate convinge organizația să furnizeze resursele potrivite la timp. · Material: incapacitatea de a obține materialele solicitate, în cantitatea și de calitatea necesare pentru a satisface cererea de produse sau servicii. În majoritatea mediilor de proiect, materialele sunt achiziționate de la organiația de bază, sau via furnizori/vânzători (vezi mai jos). Pentru materialele achiziționate intern, la fel ca și în cazul resurselor, un plan de afaceri puternic și convingător, precum și o comunicare clară despre efectele așteptate ale deciziilor privitoare la disponibilitatea materialelor poate convinge organizația să furnizeze materialele potrivite (suficiente și de calitatea corespnzătoare) la timp.

Pagina 16

·

Furnizor/vânzător: lipsa de fiabilitate și inconsecvența unui furnizor/vânzător, sau timpul excesiv de lung în trimiterea unui ordin. În majoritatea mediilor de proiect materialele sunt fie achiziționate de la organizația de bază (vezi mai sus), fie prin furnizori/vânzători. Pentru materiale achiziționate extern, o selecționare mai strictă a partidelor de achiziții poate preveni constrângerile legate de furnizori, la fel cum un contract mai avantajos (stimulente) poate duce la un mod diferit de cooperare dintre cumpărător și furnizor (parteneriat), limitând deci efectele, sau char eliminând aceste constrângeri complet. · Financiar: flux de numerar insuficient pentru finanțarea proiectului. Pentru proiecte finanțate din exterior, plata ar putea fi aliniată la planul de cost (buget), sau la elementele de lucru finalizate. Pentru proiectele finanțate din interior, aria de cuprindere a primului proiect ar putea fi redusă la cel mai mic nivel de obiective, unde există mai multă încredere că vor fi obţinute beneficiile inițiale (economii, venituri, alte beneficii financiare). Optimizarea realizării beneficiilor (management de program) permite programului să devină autosustenabil din punct de vedere financiar. · Cunoștinţe/competențe: informațiile și cunoștințele necesare nu sunt disponibile în cadrul echipei de proiect, sau oamenii nu au abilitățile (sau nivelul de abilități) necesare pentru livrarea obiectivului proiectului cerut. Este în mod normal o problemă de compoziție a echipei care poate fi rezolvată fie prin aprovizionarea cunoștințelor sau a competențelor esențiale (de obicei aceasta comportă consecințe de cost), fie prin instruirea membrilor disponibili ai echipei (de obicei cu o consecință de timp). · Politică: legi, regulamente, politici interne și proceduri sau practici de afaceri care inhibă progresul către obiectivul proiectului. Legile și reglementările cer interpretare. Prin studiul detaliat al legilor și reglementărilor se poate ajunge deseori la descoperirea unor oportunități altfel rămase necunoscute.

Pe lângă a fi foarte utile și a preveni ca proiectul să nu trebuiască să ”inventeze totul”, politicile și procedurile interne pot deveni și constrângeri majore. Aceste politici și proceduri sunt de obicei create în vederea optimizării funcționării unei organizații. La un moment dat, aceste procese pot deveni destul de mari și de complexe, cum ar fi procesul de producție, un proces de achiziționare, un proces de marketing sau de vânzări. Un mod de a face față complexității este de a o compartimenta, creând departamente funcționale. Fiecare departament este responsabil de o funcție care constituie o parte a întregului sistem. Procedurile și politicile sunt mai apoi create într­un mod ordonat, pentru a face față complexități într­o manieră previzibilă, eficientă din punct de vedere financiar. Eficiența și eficacitatea sunt cheia ­ concentrate, însă, pe obiecivul ”propriului” departament.

Proiectele sunt de obicei inter­departamentale, și asta din motive întemeiate! Un proiect este definit, și este desemnat un manager de proiect deoarece organizația nu este capabilă (nu deține structura adecvată pentru asta) să creeze acel obiectiv unic si specific, conform cerințelor sponsorului proiectului. Proiectele au așadar deseori nevoie să aibă propriile politici și proceduri, care sunt definite pentru a facilita în manieră optimizată crearea obiectivului proiectului. În cazurile în care proiectul trebuie să se conformeze cu toate politicile și procedurile definite de fiecare departament implicat în proiect în parte, ar fi recomandat să nu se creeze un proiect cu un manager de proiect, cu un anume nivel de autoritate. Pentru o asemenea inițiativă, ar putea fi mai bine să se desemneze un ”expeditor” în schimb, fără autoritate, dar care să ”urmărească” și să faciliteze, acolo unde este posibil, fiecare pas inter-departamental al compomenteleor obiectivului , în lanțul complet al producției și a implementării. În realitate, constrângerile­cheie rămân pur și simplu eficacitatea și eficiența departamentelor la nivel individual. Crearea obiectivului specific vine tratată în mod automat ca fiind de importanță secundară, ceea ce bineînțeles are nevoie să fie recunoscut și acceptat de către sponsorul inițiativei (gestionarea așteptărilor), de vreme ce constrângerile „organizaționale” au întotdeauna prioritate asupra celor ale proiectului.

Pagina 17

5. ISO 21500 și competențele personalului de proiect 5.1 Competențe Competența este abilitatea de a face ceva cu succes sau în mod eficient.

5.2 Competențele personalului de proiect ISO 21500 este destul de limitat în ceea ce privește competențele. Cu toate acestea, în cadrul secțiunii 3.9 din ISO 21500 competențele membrilor echipei de proiect sunt menționate ca premisă a livrării cu succes a proiectului. ISO 21500 organizează competențele în 3 zone, după cum urmează: · Competențe tehnice; · Competențe comportamentale; · Competențe contextuale.

Este clar că menționând aceste competențe, se face referință la Schema de Bază a Competenţelor IPMA (IPMA Competence Baseline) versiunea 3.0, unde aceste arii de competență sunt descrise mult mai detaliat. În versiunea 3.0 ICB competenţa „management de proiect” este descompusă în 46 de sub­elemente de competență, acoperind 3 arii principale (cele din figura 5.1), arii care reprezintă integrarea tuturor elementelor de management de proiect, așa cum sunt văzute ele de către managerul de proiect în timp ce gestionează proiectul.

Figura 5.1 Ochiul competenței al managerului de proiect · 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

Competențe tehnice (20)­ abilităţile de natură „hard” (hard­skills)ale managementului de proiect, incluzând terminologia managementului de proiect, conceptele și procesele, așa cum sunt descrise și în ISO 21500: Succesul managementului de proiect Părțile interesate Cerințele și obiectivele proiectului Riscul și oportunitatea Calitatea Organizaţia de proiect Munca de echipă Rezolvarea problemelor

Pagina 18

9. Structura proiectelor 10. Aria de cuprindere și livrabilele 11. Timpul și fazele proiectului 12. Resursele 13. Costul și finanțele 14. Achizițiile și contractul 15. Schimbările 16. Controlul și rapoartele 17. Informația și documentația 18. Comunicarea 19. Iniţierea 20. Închiderea Competențe comportamentale (15) ­ abilităţile „soft” (soft­skills) ale personalului de proiect, comportamentul lor profesional în cadrul granițelor proiectului; este esențial pentru a duce proiectul la capăt cu succes 1. Abilităţile de conducere (leadership) 2. Angajamentul și motivația 3. Autocontrolul 4. Asertivitatea 5. Relaxarea 6. Deschiderea 7. Creativitatea 8. Orientarea către rezultate 9. Eficiența 10. Consultarea 11. Negocierea 12. Conflictul și criza 13. Siguranța 14. Aprecierea valorilor 15. Etica

·

Competențele contextuale (11) ­ aptitudinile legate de înțelegerea adecvată a mediului de proiect, incluzând guvernanţa proiectului, și modul în care programele și portofoliile sunt gestionate. Înțelegerea și aplicarea corectă a acestor aptitudini este un aspect important pentru toți cei implicați în proiect.

1. Orientarea proiectului 2. Orientarea programului 3. Orientarea portofoliului 4. Implementarea proiectului, programului și portofoliului 5. Organizaţia permanentă 6. Afacerea (business) 7. Sistemele, produsele și tehnologia 8. Managementul personalului 9. Sănătatea, securitatea, siguranța și mediul 10. Finanțele 11. Aspectele legale Competențele de management de proiect ar trebui să fie cunoscute pentru întregul personal, și acolo unde este necesar, îmbunătățite prin instruire, coaching și mentoring pentru dezvoltarea personală a acestuia, sau pentru nevoile particulare ale unui anumit proiect.

Vedeți de asemenea secțiunea 7.3 pentru o comparație între ISO 21500 și ICB 3.0. ·

Continuarea în numărul viitor.

Pagina 19

INSTRUMENTELE CALITĂŢII (I) 1.BRAINSTORMING, 2.VOTUL SIMPLU, 3.VOTUL PONDERAT Prof.univ.dr.ing.Nicolae­George DRĂGULĂNESCU Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Auditor DGQ­EOQ/TUV al calităţii, Asesor EFQM ; Evaluator Fundaţia “PRC <J.M.JURAN>”

Secretar general – Fundaţia Română pentru Promovarea Calităţii, Bucureşti Director executiv – Fundaţia “Premiul Român pentru Calitate <J.M.JURAN>”, Bucureşti,

Fig. 1 ­ Cele mai uzuale „instrumente ale calităţii” şi „instrumentele ale managementului calităţii” ­ recomandabile în diferitele etape ale ciclului Shewart (Notă: culorile şi codurile alfanumerice menţionate în sectoarele cercurilor au semnificaţiile din Tabelul 1) ____________________ 1 Cronologic, “ciclul Shewart” (Shewart a fost un statistician american) a precedat bine-cunoscutul “ciclu Deming” (sau “ciclu PDCA”, tot cu 4 etape) care a cumulat etapele 2 şi 3 din ciclul Shewart în etapa DO, a mutat etapa 4 în etapa pre­finală CHECK şi a introdus noua etapă finală ACT (evidenţiind astfel separat rolul esenţial al acesteia=. Tot din ciclul

Pagina 20

II. INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI CALITĂŢII („moderne”)

I. INSTRUMENTE ALE CALITĂŢII (“clasice”)

1.

Brainstorming

1.Diagrama de afinităţi (CE ?)

2. Diagrama de corelaţie/ dispersie

2.Diagrama de relaţii (DE CE?)

3. Fişele de frecvenţă (“de colectare date”)

3.Diagrama arborescentă (CUM?)

4. Fişele/ graficele de control

4.Diagrama matriceală (CU CE?; CARE?)

5.

Histograma

5.Diagrama sagitală (“metoda drumului critic”) (CÂND?)

6.

Diagrama Pareto

6.Diagrama deciziilor de acţiune (ŞI DACĂ?)

7.

Diagrama “cauze-efect”(Ishikawa)

7. Analiza factorială

Shewart provine şi ciclul („cercul virtuos”) de soluţionare a problemelor calităţii (având 4 etape şi prezentat în numărul precedent)

Tabelul 1 – Cele mai uzuale „instrumente ale calităţii” şi „instrumente ale managementului calităţii”.

2. Cele mai uzuale instrumente ale calităţii Aproape toate instrumentele prezentate în continuare se utilizează în grup/ echipă de lucru. În multe state asiatice (mai ales în cele din Orientul Îndepărtat, Japonia, Coreea, China, Vietnam, etc.), “grupul” (în care trăieşte şi/sau lucrează un individ) – grup reprezentat iniţial de familia sa şi apoi şi de „colectivele” de la şcoală, universitate, întreprindere/ firmă, etc. – are un rol deosebit de important întrucât grupul este cel care stabileşte normele de atitudine, conduită şi performanţă (altfel spus ceea ce este bine şi ceea ce este rău), validează atitudinile/ comportamentele manifestate şi activităţile realizate (individual şi în grup), ;i recompensează pe cei mai buni, etc.

Prin educaţie adecvată, cetăţenii acestor state învaţă, încă din copilărie. să­şi subordoneze propriile interese personale intereselor grupului/ echipei din care acesta face parte precum şi intereselor naţionale (ce au, la ei, întotdeauna prioritate absolută). Motivarea pentru o anumită activitate/ atitudine/ comportament înseamnă, la ei, alinierea intereselor personale cu cele ale grupului/ echipei din care individul în cauză face parte.

KAIZEN este o strategie şi o tehnică japoneză de “îmbunătăţire continuă cu paşi mici”, utilizată în grup/ echipă şi individual, zilnic – de exemplu în scopul reducerii MUDA (risipei) şi al îmbunătăţirii calităţii (sinonimă cu CASTIG), prevenind şi evitând apariţia non­calităţii (sinonimă cu PIERDERE) ..

Pagina 21

2.1. Instrumentul BRAINSTORMING (“Remue meninges”) a. Utilitate: generarea rapidă a unui mare număr de idei referitoare la o anumită temă / problemă/ subiect. b. Condiţii: - toate ideile sunt binevenite (inclusiv cele “neconforme”, “neconvenţionale”) ­ nu se critică/corectează ideile altora (în prima fază) ­ toţi participanţii au datoria/ obligaţia de a emite idei ­ toate ideile emise se notează (pe tablă, panou, etc.) c. Scop: identificarea unor probleme/ soluţii/ cauze/ acţiuni. d. Etape: 1. Formularea temei/ problemei/ subiectului 2. Enunţarea ideilor (succesiv, câte o idee de persoană) 3. Discutarea ideilor exprimate şi eliminarea celor inacceptabile 4. Gruparea ideilor pe criterii/ domenii 5. Reformularea anumitor idei 6. Gruparea ideilor similare 7. Fragmentarea ideilor complexe 8. Completarea eventualelor lacune de exprimare 9. Analiza comparativă a conţinutului ideilor 10. Exprimare de idei noi În final, ideile enunţate pot fi, eventual, evaluate/ ierarhizate (Þ cu instrumentele Vot simplu şi Vot ponderat) precum şi interpretate (Þ cu ajutorul instrumentelor Diagrama Pareto, Diagrama Ishikawa).

2.2. Instrumentul VOT SIMPLU; Instrumentul VOT PONDERAT a. Utilitate şi scop: evaluarea şi selecţionarea unor idei/ subiecte/ fapte/ răspunsuri, în funcţie de anumite criterii prestabilite După enunţarea unor idei/ subiecte (de regulă colectate cu ajutorul instrumentului Brainstorming), se procedează la discutarea lor succesivă şi în detaliu, astfel încât fiecare participant să înţeleagă bine importanţa/ pertinenţa ideii/ subiectului în raport cu tema dată iniţial.

Selecţionarea şi ierarhizarea acestor idei/ subiecte (în funcţie, de exemplu, de importanţa sau pertinenţa lor) se pot face cu ajutorul instrumentelor : ·

Vot simplu Þ prin DA sau NU (respectiv prin 1/ 0) – de exemplu acord/ dezacord

·

Vot ponderat Þ prin atribuirea unor note/ calificative fiecărei idei/ subiect (de către fiecare

participant, în funcţie de criteriile adoptate) şi totalizarea valorilor acordate (Þ se poate obţine astfel, prin rearanjare în ordine descrescătoare a numărului de puncte acordat, o ierarhizare a ideilor/ subiectelor). b. Etape: În ambele situaţii se completează matricea din Tabelul 2 cu valorile numerice indicate de fiecare participant 1, 2, …., n şi se totalizează în ultima coloană numărul punctelor atribuite fiecărei idei (fiecărui subiect).

Pagina 22

Tabelul 2 – Colectarea voturilor simple sau ponderate (Exemple de note/ calificative acordabile prin vot: 3 = FOARTE IMPORTANT; 2 = IMPORTANT; IDEE/SUBIECT

REZULTATELE VOTULUI PARTICIPANŢILOR 1 2 … n

TOTAL PUNCTE

I1 I2 …

…

…

…

…

…

Im

1 = NEIMPORTANT). Se pot utiliza şi scări cu 5 sau mai multe valori.

Ideile astfel evaluate pot fi în continuare „exploatate” – în diverse scopuri - plasându-le în ordine descrescătoare a punctajelor obţinute.

Note: - La rezultate egale/ apropiate, pentru departajarea rezultatelor, se va proceda la un al doilea tur de vot. („balotaj”) ­ Pentru clarificarea prealabilă individuală a fiecărui participant în legătură cu relaţiile dintre cele “m” subiecte, se poate aplica instrumentul Matricea de ponderare ­ Se recomandă ca după aplicarea instrumentului Brainstorming să se aplice pe rând instrumentul Votul simplu (pentru eliminarea unor idei inadecvate) şi instrumentul Votul ponderat (pentru ierarhizarea celor rămase).

Pagina 23

Exemplu de aplicare succesivă a celor trei instrumente de mai sus pentru răspunde la întrebarea “ Care este provocarea cea mai importanta cu care ne confruntam în UPB- Facultatea …din Universitatea….?” şi a evalua în grup importanţa/ impactul răspunsurilor primite Idei

Eval 1 Eval 2

Eval 3 Eval 4 Eval 5

Suma

Pozitie

Dotare laboratoare inadecvată

5

4

4

4

4

21

IV

Încălzire insuficientă iarna in spatiile de învăţare Nivelul scăzut al burselor

2

3

3

3

3

14

VI

5

4

4

5

5

23

II

Orar defectuos întocmit

5

5

5

3

4

22

III

Comunicare defectuoasa cu secretariatul Spatii neiluminate/ neîngrijite

5

3

5

4

4

21

IV

2

4

2

2

4

14

VI

Raport calificare ­ pretenţii scazut la personalul de laborator Comunicare ineficace cu profesorii Materii inutile, inadecvate, neinteresante Dotarea informatica slaba in sălile de lectura

5

3

5

4

4

21

IV

1

4

4

4

4

17

V

5

5

4

5

5

24

I

1

2

1

2

3

9

VII

CONCLUZII : ­ Cele mai importante 5 provocări sunt ­ în ordinea impactului/ importanţei lor, conform opticii celor 5 studenţi evaluatori ­ următoarele: I. Materii inutile, inadecvate, neinteresante II. Nivelul scăzut al burselor II Orar defectuos întocmit IV Comunicare defectuoasă cu secretariatul V. Comunicare ineficace cu profesorii ­ În coloana din matrice „Poziţie”, numărul de ordine (in cifre romane) indică ordinea de prioritate (in funcţie de importanta impactului) - Rezultatele din tabelul de mai sus constituie un excelent, relevant şi credibil instrument de comunicare - Calificative acordabile la fiecare vot ponderat (privind importanta/ impactul): sunt : 5 :- Foarte mult 4: - Mult 3 - Mediu ­ 2: ­ Puţin ­ 1: ­ Foarte puţin Continuare în numărul viitor.

Pagina 24

ETICA - PENTRU AFACERI SUSTENABILE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ Continuare din numărul anterior

Lector univ. Dr. Valentin Bădescu

I. CONTEXTUL ECONOMIC ACTUAL 1. De la economia industrială la economia bazată pe cunoaştere şi informaţie Pentru a putea cunoaşte actualul proces de înnoire a eticii afacerilor a scurtă privire asupra actualei societăţi este nu numai util, dar şi necesar. Mai ales că, acum, la începutul celui de al treilea mileniu, lumea este supusă unor transformări sociale, economice şi tehnologice majore, generate în mare parte de revoluţia informaţională şi revoluţia cunoaşterii, care marchează deplasarea atenţiei de la resursele tradiţionale ale economiei şi societăţii: pământ, capital, muncă, spre noi resurse: informaţie, capital uman, cunoaştere.

Treptat, ca urmare a revoluţiei informaţionale, era informaţională (age of information sau information age) ia locul celei industriale. Pe timp de tranziţie, noile paradigme le înlătură pe cele vechi şi influenţează pe termen lung legile activităţii economice şi ale managementului şi implicit ale eticii în afaceri. Acum 200 de ani, revoluţia industrială a înlocuit paradigmele societăţii agrare, care dăinuiau de veacuri. Azi, revoluţia informaţională înlocuieşte societatea industrială. Astăzi, ca şi atunci, schimbarea are loc cu sau fără voia noastră. Revoluţia informaţională (informational revolution) şi revoluţia cunoştinţelor (knowledge revolution) generează o schimbare radicală, o trecere de la economia bazată pe resurse fizice, tangibile, spre noua economie, în care bogăţia şi puterea se vor obţine, cu prioritate, pe baza resurselor intangibile: informaţie şi cunoaştere. În era informaţională eficienţa proceselor, activităţilor şi a organizaţiilor este condiţionată, în mod decisiv, de informaţie, respectiv de calitatea acesteia şi de modul în care este exploatată pentru a obţine avantaje competitive. Dacă în era industrială produsele erau fizice, în era informaţională multe produse devin virtuale şi informaţional­intensive. Spre deosebire de era industrială, în care eforturile se concentrau pe mecanizarea şi automatizarea muncii, în era informaţională eforturile se orientează spre crearea şi exploatarea informaţiei şi cunoaşterii. În noua societate informaţională, utilizarea şi exploatarea informaţiei, sub toate formele sale, reprezintă baza generării bunăstării. Această transformare se petrece chiar sub ochii noştri, dar procesul în sine pare a fi invizibil.

Ca şi în cazul revoluţiei industriale, efectele acestor noi revoluţii se ramifică în toate activităţile economice şi sociale, au implicaţii profunde şi foarte complexe asupra managementului şi vizează schimbări radicale. Indiferent de tipul lor, revoluţiile sunt îngrijorătoare chiar şi pentru cei mai aprigi dintre susţinători. Pe lângă avantajele pe care le generează, ele aduc dezagregări şi transformări şi impun renunţări la anumite valori. Vieţile oamenilor şi ale organizaţiilor sunt schimbate radical, sunt răsturnate şi, ca urmare, apare adesea teama, suspiciunea şi suferinţa.

Pagina 25

Era în care trăim este o eră a informaţiei şi a tehnologiilor avansate, dar, în acelaşi timp, şi o lume a specialiştilor, a lucrătorilor cunoaşterii (knowledge workers). Aceştia deţin, diseminează, partajează şi utilizează informaţia şi cunoaşterea necesare noii societăţi. Societatea actuală nu poate funcţiona în absenţa informaţiei şi cunoaşterii. În prezent trăim într­o societate în care există milioane de specialişti angrenaţi în rezolvarea unor probleme dintre cele mai complexe şi legaţi între ei prin intermediul noii tehnologii informaţionale. Trăim şi muncim, de fapt, într­o lume în reţea, iar această reţea creează posibilitatea de­a comunica, colabora şi învăţa, atât din experienţe şi succese, cât şi din eşecuri. La ora actuală, în contextul proliferării noii tehnologii informaţionale, prin intermediul comunicaţiilor fiecare individ poate contribui la formarea şi lărgirea bazei comune a cunoaşterii şi poate accesa cunoaşterea diseminată de alţii. În noua societate, bazată pe calculatoare, reţele şi comunicaţii se acumulează tot mai multă cunoaştere, iar cunoaşterea însemnă, de fapt, putere. În prezent, indivizii şi organizaţiile trebuie să supravieţuiască unei noi revoluţii, care va genera schimbări fundamentale foarte profunde, complexe şi rapide. Foarte mulţi oameni sunt profund îngrijoraţi de impactul pe care această „ruptură tehnologică” îl va avea asupra vieţii lor, asupra vieţii organizaţiilor, a managementului şi asupra societăţii în general. De regulă, oamenii se tem de orice schimbare radicală; ei nu sunt siguri că vor găsi puterea necesară pentru a face faţă provocărilor induse de noua revoluţie, că vor rezista transformărilor economico sociale ce se prefigurează la orizont.

Noua revoluţie, cu toate că nu ameninţă cu distrugeri, generează suspiciune, îndoială, teamă.

Oamenii nu sunt siguri cum va arăta noua societate ce ia, treptat, locul celei industriale. Ce oportunităţi şi ameninţări va genera? Cum se vor acomoda oamenii şi organizaţiile în noua societate? Ca urmare, mulţi se frământată cu zeci de întrebări: Va creşte şomajul sau vor fi create mai multe locuri de muncă?

Se va lucra în continuare în birouri clasice sau se va alege, pentru muţi indivizi, soluţia să lucreze de acasă şi să transmită la sediul central doar rezultatele muncii? În acest caz, dacă oamenii îşi vor petrece o mare parte din viaţă singuri cu calculatorul, vor mai fi capabili să comunice atunci când se vom întâlni faţă în faţă? Ce se va întâmpla cu indivizii care nu vor fi capabili să facă faţă provocărilor induse de noua tehnologie informaţională? Dacă oamenii trebuie să înveţe în permanenţă, pentru a face faţă schimbărilor continue, ce se va întâmpla cu cei mai puţin dotaţii intelectual? Îşi vor mai găsi ei locul în această societate a învăţării permanente? Dacă nu, ce se va întâmpla cu ei? Oare noile tehnologii informaţionale nu vor adânci foarte mult problemele legate de etică? Nu vor încălca intimitatea personală? Aceste întrebări şi multe altele, pe care ni le punem cu toţii – atât în calitate de specialişti cât şi de simpli cetăţeni – aşteptă încă răspunsuri.

Noua revoluţie generează transformări profunde, care se derulează cu o viteză uneori ameţitoare.

După cum subliniază şi A. Toffler „am rupt ireversibil cu trecutul. Ne­am rupt de vechile moduri de gândire, de simţire, de adaptare. Am aranjat scena pentru o societate complet nouă şi acum alergăm în grabă spre ea.

Capacitatea de adaptare a omului este pusă sub semnul întrebării: Cum îi va merge lui în această societate? Va putea el să se adapteze noilor comandamente? sau, în caz negativ, va putea el să modifice aceste comandamente.” Din păcate, foarte mulţi indivizi şi organizaţii nu interpretează în totalitatea lor semnalele zilnice ale trecerii de la era industrială la noua eră şi nici nu se pregătesc pentru a face

Pagina 26

faţă acestei transformări. Din păcate, sau poate din fericire, schimbarea nu este o opţiune; ea se va realiza cu sau fără voia lor. Ca urmare, cei nepregătiţi fie vor fi luaţi de valurile înalte ale tranziţiei şi înghiţiţi în adâncuri, fie, dacă vor avea noroc, vor reuşi, eventual, să eşueze pe un ţărm. Din păcate, pentru cei nepregătiţi acest nou ţărm va fi total necunoscut. Ca urmare, chiar dacă vor supravieţui vor trebui să rămână pe un teren necunoscut, unde vor fi nevoiţi să înveţe noile reguli instaurate. Şi chiar dacă s­ar putea întoarce înapoi, pe malul de unde au plecat iniţial, la ce i­ar ajuta de vreme ce furtuna a schimbat lucrurile, în totalitate, şi acolo? Revoluţia care instaurează noua transformare impune schimbări profunde, cărora nu ne putem opune. Ca urmare, indivizii, organizaţiile şi managerii care le conduc trebuie să accepte noua revoluţie – cu bune şi rele – şi să înveţe temeinic şi continuu, pentru putea face faţă provocărilor induse de noua tehnologie informaţională.

Studiile legate de era informaţională susţin că, în prezent, informaţia şi comunicaţiile constituie forţele dominante, care vor defini şi modela acţiunile, interacţiunile, activităţile umane şi organizaţiile noii ere. P.F. Drucker evidenţiază că, în viitor, tot mai frecvent, „va fi vorba de o organizaţie bazată pe informaţie. Marile organizaţii nu vor mai avea de ales şi vor fi nevoite să se axeze pe informaţie. Ştiinţa economică dictează schimbarea, subliniind mai ales necesitatea ca marile companii să realizeze inovaţii şi să manifeste liberă iniţiativă. Dar, mai presus de toate, schimbarea este cerută de tehnologia informatică.” M. Bangemann, conducătorul Directoratului General III al Comisiei Europene, oferă o definiţie „oficială” pentru societatea informaţională (information society).

Denumirea de societate informaţională este dată ca „răspuns la evoluţia societăţii declanşată de dezvoltările rapide din tehnologia informaţională. Societatea informaţională este generată de o revoluţie bazată pe informaţie, ea însăşi expresie a cunoştinţelor umane. Progresele tehnologice înregistrate ne permit să procesăm, să stocăm, să restaurăm şi să comunicăm informaţia în orice formă ar putea lua ea – orală, scrisă, vizuală – fără constrângeri de distanţă, timp şi volum. Această revoluţie adaugă capabilităţi noi, uriaşe inteligenţei umane şi constituie o resursă ce schimbă modul în care lucrăm împreună şi modul în care trăim împreună.”

Performanţele actualei societăţi aflate în plin proces de transformare către o societate informaţională – globalizarea, progresul ştiinţific, viteza ameţitoare de pătrundere a noului în toate sferele de activitate ­ sunt aspecte concrete, specifice noii ere, care fac ca fiecare dintre noi să se confrunte cu o cantitate imensă de informaţii. În prezent, evitarea intoxicării informaţionale constituie o problemă vitală, dar totodată dificilă. Fiecare individ, pe baza nevoilor sale trebuie să selecteze informaţiile cu adevărat utile, din volumul enorm de date care îi stau la dispoziţie, şi dintre care o mare parte reprezintă deşeuri informaţionale. Cu mai mult de un sfert de secol în urmă, A. Toffler, în cartea Şocul viitorului, a cercetat baza acestei explozii informaţionale. Înţelegerea apariţiei şi manifestării exploziei informaţionale a ajutat, ulterior, la înţelegerea importanţei managementului informaţiei/managementului informaţional.

Revoluţia industrială a modificat radical – la vremea respectivă – stilul de viaţă şi de muncă şi ritmul activităţilor, iar inovaţiile tehnologice au un aport semnificativ în dezvoltarea oportunităţilor pe care le cunoaştem azi. În prezent ne aflăm în mijlocul unei noi revoluţii care ajunge adânc în rădăcinile civilizaţiei. Efectele acesteia le depăşesc pe cele ale revoluţiei anilor 1800 şi simţim zilnic, tot mai mult, impactul. Combustibilul pentru această revoluţie este informaţia. Producerea unor volume

Pagina 27

tot mai mari de informaţii a crescut rapid, cu fiecare generaţie. În anii ’50, după introducerea calculatoarelor digitale, producerea informaţiei s­a înălţat ca o rachetă, declanşând incredibila, uluitoarea, proliferare a informaţiilor, la care asistăm azi. Aceasta s­a datorat, în mare parte, vitezei mari, flexibilităţii şi performanţelor ridicate ale calculatoarelor. Rezultatul a fost colectarea unei cantităţi mari de informaţie care, combinată corespunzător cu instrumentele tehnologiei informaţionale, a avut ca efect propulsarea marii majorităţi a lumii într­o nouă eră – era informaţiei sau era informaţională. În această eră, informaţia şi cunoaşterea au devenit combustibilul, puterea şi iniţiatorii schimbării şi revoluţiei.

Societatea informaţională, instaurată prin revoluţia informaţională, îşi propune să asigure accesibilitatea universală la informaţie. Pentru a realiza acest deziderat este necesară conectarea la reţeaua informatică şi abilitatea de­a obţine orice serviciu informaţional dorit. Toate acestea presupun, desigur, nu numai efort investiţional, ci şi un efort educaţional semnificativ.

Mult mai recent, J. Naisbitt– în cartea sa Megatrends: Ten New Directions Transforming Our Lives – a extins înţelesul revoluţiei informaţionale. Una dintre cele mai de efect orientări şi practic idei a lui J. Naisbitt este recunoaşterea faptului că am fost propulsaţi dintr­o societate industrială într­o societate informaţională. Noua economie va fi bazată pe management şi utilizarea informaţiei.

Important este faptul că organizaţiile care obţin şi utilizează informaţia în modul cel mai eficace şi eficient posibil vor avea, în mod cert, un succes mai mare decât cele care nu pot sau nu doresc acest lucru. M. Bengemann susţine şi el că „ţările care vor intra primele în societatea informaţională vor obţine cele mai mari avantaje. Ele vor stabili agenda pentru toţi cei care vor urma. Pe de altă parte, ţările care vor temporiza sau vor adopta soluţii parţiale vor cunoaşte, în mai puţin de un deceniu, un declin dezastruos în privinţa investiţiilor şi a numărului locurilor de muncă.”

Societatea informaţională are ca trăsături definitorii: ponderea dominantă şi importanţa critică a resurselor informaţionale; rolul prioritar al activităţilor de cercetare ştiinţifică şi inovare tehnologică; extinderea sistemului de învăţarea pe tot parcursul vieţii; accentuarea dimensiunii informaţionale şi de concepţie în domeniul organizării muncii; dinamica înaltă a sectorului economic al producerii şi difuzării de bunuri informaţionale.

Majoritatea lucrătorilor din organizaţiile secolului XXI sunt lucrători cu cunoştinţele sau lucrători inteligenţi – ceea ce înseamnă că ei îşi petrec timpul creând, distribuind, prelucrând şi utilizând informaţia. Lucrătorii inteligenţi participă la transformarea societăţii, care a început ca societate agricolă, a devenit apoi societate industrială şi acum îşi dobândeşte statutul de societate informaţională. În trecut, bogăţia şi puterea erau asociate cu deţinerea resurselor financiare, materiale şi eventual umane. În viitor, se pare că bogăţia şi puterea vor fi obţinute din exploatarea resurselor intelectuale intangibile, din informaţii şi din capitalul de cunoaştere deţinut. A.B. Jones susţine că, revoluţia cunoaşterii sau revoluţia cunoştinţelor generează schimbarea fundamentală de la economia bazată predominant pe resurse fizice la economia bazată predominant pe cunoaştere.

Procesul este foarte complex, foarte profund şi generează efecte directe şi indirecte asupra tuturor componentelor activităţilor economice. Rezultatul revoluţiei cunoaşterii îl constituie economia bazată pe cunoaştere, în care cunoaşterea constituie adevăratul capital şi cea dintâi resursă ce participă la crearea bogăţiei. În era cunoaşterii sau era cunoştinţelor (knowledge era) produsele şi/sau serviciile

Pagina 28

se vor baza, în mod preponderent, nu pe factorii de producţie clasici: pământ, capital, muncă, ci pe cunoaştere. Economia cunoaşterii se bazează ­ pentru producerea bunurilor şi serviciilor cu valoare adăugată înaltă ­ mai mult pe conversia bunurilor intangibile decât pe a celor materiale. Principala resursă a noului tip de organizaţie este cunoaşterea, iar activităţile principale se bazează pe colectarea, prelucrarea, diseminarea şi integrarea armonioasă a cunoaşterii în produsele şi serviciile oferite, cu scopul de a obţine avantaje competitive şi de a creşte performanţele organizaţionale.

Autori ca N. Stehr preferă să utilizeze termenul de societate a cunoaşterii în locul celui de societate informaţională, tocmai pentru a sublinia efortul crucial al cunoaşterii în noua economie. P.F. Drucker a fost unul dintre primii teoreticieni care a înţeles adevărata importanţă a cunoaşterii şi posibilitatea ca activităţile legate de prelucrarea cunoaşterii să devină cele mai importante activităţi ale organizaţiei moderne şi a dezbătut această afirmaţie în cartea The Age of Discontinuity. Autorul vorbeşte despre trecerea de la societatea industrială la societatea post­capitalistă, în ale cărei organizaţii apare un nou tip de lucrător – „lucrător inteligent”, „lucrător al cunoaşterii” sau „lucrător cu cunoştinţele”. În noua societatea, referită de către P.F. Drucker sub denumirea de societate post ­ capitalistă, pentru a obţine succesul naţional şi cultural şi competitivitatea economică este necesar să se îmbrăţişeze noua tehnologie a învăţării şi predării. El susţine că, „cunoaşterea a devenit resursa mai degrabă decât o resursă în viaţa economică. Pământul, munca, capitalul sunt resurse importante, dar cunoaşterea este cea mai importantă”. A. Toffler susţine şi el că, în zilele noastre, informaţia şi cunoaşterea constituie cheia puterii, nu banii sau puterea militară. D. Bell evidenţiază că informaţia şi cunoaşterea sunt elementele fundamentale ale societăţii postindustriale, iar A. Jones vorbeşte despre revoluţia cunoaşterii şi consideră că aceasta facilitează trecerea de la economia bazată predominant pe resurse fizice la cea bazată predominant pe cunoaştere. În ultimii ani s­au realizat multe analize şi s­a scris mult despre societatea cunoaşterii. Autori ca F. Machlup, N. Stehr şi G. Sabău au scris şi ei despre o societate în care cunoştinţele experţilor au o influenţă crescândă asupra economiei, organizaţiilor şi indivizilor. În era cunoaşterii, accesul la cunoaştere şi capacitatea indivizilor şi a organizaţiilor de a o îngloba în mod eficace şi eficient în produsele şi serviciile oferite redefinesc, pe noi baze, competitivitatea organizaţiilor şi inegalităţile dintre naţiuni.

Cunoaşterea presupune investiţii masive şi continue pe tot parcursul vieţii, în educaţie şi pregătire profesională. În noua eră nu este suficient ca angajaţii ce îşi desfăşoară activitatea în organizaţia cunoaşterii sau organizaţia cunoştinţelor (knowledge organization) să acumuleze şi să deţină un stoc semnificativ de cunoştinţe. Pentru a fi cu adevărat utili, pentru a contribui la creşterea performanţelor organizaţionale, este important ca angajaţii să poată partaja şi disemina cunoaşterea la nivelul întregii organizaţii şi să o poată valorifica corespunzător, integrând­o armonios în produsele şi/sau serviciile oferite. În noua eră, calculatorul – cu capacitatea lui de analiză şi cu viteza uriaşă de prelucrare şi transmitere a unor volume imense de date şi informaţii – a devenit un instrument vital în colectarea, stocarea şi diseminarea cunoaşterii. Achiziţia accelerată de cunoaştere, alimentată de motorul tehnologiei informaţionale, accelerează schimbarea. Societatea cunoaşterii se sprijină pe infrastructura de comunicaţii, pe tehnologia informaţională şi pe resurse umane bine pregătite profesional, capabile

Pagina 29

să exploateze informaţia şi cunoaşterea astfel încât să atingă atât obiectivele individuale cât şi cele organizaţionale.

Tranziţia la societatea cunoaşterii este un proces complicat şi nebulos (unii consideră chiar că societatea cunoaşterii este un concept abstract, o himeră) Acest proces implică omul, cu întregul său potenţial cognitiv şi cu întreaga lui capacitate de a învăţa, de a se adapta schimbărilor complexe care au loc şi de a face faţă noului, neprevăzutului. În contextul concurenţei acerbe, inteligenţa organizaţională nu mai constituie un moft ci o necesitate. Principiul „acţiunii inteligente” enunţat de H.A. Simon şi A. Newell susţine capacitatea sistemelor de­a transforma intenţionat şi interactiv informaţia în organizare şi organizarea în informaţie.

Conceptul de întreprindere inteligentă este strâns legat de conceptul de inteligenţă organizaţională.

Organizaţia inteligentă utilizează potenţialul intern şi valorifică, bazându­se pe tehnologia informaţională, cunoştinţele puse în comun, diseminate şi partajate de angajaţi. Pentru a face faţă provocărilor, pentru a face faţă unui mediu endogen extrem de complex şi de dinamic, organizaţiile trebuie să aibă un comportament inteligent. Ele trebuie să fie capabile să­şi stabilească şi să aplice cele mai bune alternative de utilizare a resurselor, astfel încât să fie posibilă atingerea obiectivelor organizaţionale, care trebuie ajustate în permanenţă astfel încât să reflecte, cât mai fidel, toate schimbările apărute în mediul endogen şi exogen. Comportamentul inteligent presupune valorificarea, la maximum, a sinergiilor dintre informaţie­tehnologie oameni, respectiv a sinergiilor dintre uman şi artificial.

Dacă este adevărat ceea ce afirmă tot mai multe voci, şi anume că noua societate oferă omenirii visul prosperităţii mereu crescânde, al bunăstării şi solidarităţii, este tot atât de adevărat şi faptul că responsabilitatea pentru transpunerea acestui vis în realitate, într­un cadru organizat şi multicultural, revine tuturor factorilor activi ai societăţii – cetăţeni, manageri, proprietari, asociaţi, organizaţii publice şi private. Desigur că eforturile sunt imense, dar intercorelarea şi coordonarea tuturor factorilor constituie o necesitate, dacă dorim ca visul să devină realitate. Experienţa ţărilor dezvoltate economic sugerează că, din păcate, cei care nu vor acţiona astfel vor rămâne în urmă, în afara frontului dezvoltării.

2. Noua economie – economia digitală 2.1. Chestiuni introductive Noţiunea de „noua economie” (economia digitală) se referă în special la transformările actuale ale activităţilor economice ca rezultat al utilizării tehnologiilor digitale, care asigură accesul, prelucrarea şi stocarea informaţiei într­o manieră mai ieftină şi mai facilă. Noua economie este caracterizată de intensificarea înglobării cunoaşterii în noile produse şi servicii, creşterea importanţei învăţării şi a inovării, a globalizării şi a dezvoltării durabile.

Volumul enorm al informaţiilor schimbă modul de funcţionare a pieţelor, făcând posibile restructurarea întreprinderilor şi apariţia de noi oportunităţi pentru crearea de valoare prin exploatarea informaţiilor disponibile. În noua economie, inovaţia prin cunoaştere este cea mai importantă; aceasta stă la baza multor aspecte ale economiei. În economia globală bazată pe cunoaştere, avantajul va rezulta nu din resursele naturale deţinute de o naţiune ori din mâna de lucru ieftină, ci din capacitatea ei de a­şi valorifica capitalul intelectual. „Mintea” şi nu „muşchii” contează pentru o creştere economică susţinută.

Pagina 30

Creşterea explozivă a sectorului de servicii informaţionale a schimbat radical peisajul economic mondial. Introducerea calculatorului personal, a tehnologiilor software, precum şi dezvoltarea rapidă a reţelelor de transmisii de date şi a serviciilor bazate pe Internet au produs schimbări majore la scară mondială. În prezent, lumea face o trecere rapidă de la economia bazată pe industrie la una bazată pe cunoaştere. În unele ţări această tranziţie a fost deja realizată. În permanentă dezvoltare, Tehnologiile Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC), ca parte integrantă a noii economii, au schimbat fundamental natura relaţiilor globale, sursele de avantaje competiţionale precum şi oportunităţile pentru dezvoltarea economică şi socială. Noile tehnologii au determinat crearea unei reţele globale în care oamenii, firmele, şcolile şi guvernele comunică şi interacţionează printr­o varietate de canale. TIC pot crea noi economii, dar au un potenţial uriaş asupra creării unei noi societăţi globale oferind oportunităţi fără precedent pentru dezvoltarea mondială.

Construirea noului model de economie ridică însă şi probleme socio­politice majore – atât la scară naţională cât şi internaţională – de atenuare a fenomenului de „digital divide” (excludere de la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale şi a unor regiuni/zone geografice) şi de coeziune socială, de conservare şi promovare a culturii specifice fiecărei naţiuni şi comunităţi locale, de protecţie a cetăţeanului şi consumatorului. Soluţionarea acestor probleme nu se poate realiza decât printr­un dialog larg între autorităţile guvernamentale, reprezentanţii mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai societăţii civile.

2.2. Economia digitală. Caracteristici Caracteristica principală a acestei noi economii este faptul că bunurile intangibile devin mai importante decât cele tangibile, noua economie fiind numită şi economie digitală deoarece este rezultatul influenţei comunicaţiilor şi tehnologiilor moderne asupra economiei existente. Ea prezintă trăsături specifice care o diferenţiază de economia tradiţională. În economia digitală, domeniile economiei tradiţionale s­au transformat, datorită comunicaţiilor mobile şi în special datorită Internet­ ului în domenii electronice de activitate. De exemplu, vorbim din ce în ce mai mult de e-commerce, e-banking, e-business, e-gouvernance.

Comerţul electronic este în prezent cel mai dezvoltat dintre domeniile noii economii. O altă trăsătură a noii economii este posibilitatea implicării consumatorilor în realizarea produselor şi serviciilor, uşurinţa comunicării şi accesul la informaţii făcând posibilă exprimarea mai clară şi mai directă a nevoilor consumatorilor. Accesul la informaţii şi comunicarea cu consumatorii se face cu costuri minime datorită Internet­ului, e­mail­ului şi comunicaţiilor mobile. În acest context se apreciază că atât consumatorii cât şi producătorii pot contribui în mod activ la dezvoltarea produselor şi serviciilor care are ca rezultat final dezvoltarea economică. Interacţiunea între producători şi consumatori pe de o parte, cât şi interacţiunile interne în cadrul grupurilor de producători şi grupurilor de consumatori pe de altă parte, facilitate de accesul uşor la informaţii determină o altă trăsătură a noii economii: obligativitatea întăririi cooperării între producătorii din aceeaşi industrie.

Cei care deţin informaţia, cunoştinţele, în noua economie vor deţine şi puterea, iar producătorii de bunuri şi furnizorii de servicii se vor transforma în entităţi care vor satisface toate cerinţele clienţilor.

Acest lucru începe să prindă contur prin fuziunile care au loc în diferite domenii – industria

Pagina 31

autovehiculelor, financiară, telecomunicaţii – fuziuni care creează adevăraţi giganţi care operează la scară globală.

O altă trăsătură a economiei digitale o reprezintă flexibilitatea şi creşterea posibilităţilor de inovare, acest lucru având nevoie de forţă de muncă de înaltă calificare, capabilă să producă o valoare adăugată mai mare pentru diferitele activităţi economice. Politica companiilor în domeniul resurselor umane trebuie să fie orientată în direcţia descoperirii şi menţinerii angajaţilor care sunt capabili să aducă un plus de valoare organizaţiei pe baza cunoştinţelor dobândite. Angajaţii noii economii se vor deosebi de cei care activează în economia tradiţională prin faptul că se supun unui proces continuu de învăţare, de evoluţie profesională permanentă.

2.3. Internetul şi rolul lui în „noua economie” În prezent, cea mai mare sursă de informaţie este Internet­ul. Prin accesul la informaţie, Internet­ul oferă şanse fără precedent. Noua economie este o economie a afacerilor, incluzând toate tipurile de afaceri construite în jurul Internet­ului în conexiune cu alte procese de mare amploare şi impact cum sunt inovarea, globalizarea şi dezvoltarea durabilă. “e” – este viitorul prefix al vieţii cotidiene. Într­o lume dominată de micul e, într-o lume care nu conteneşte a vorbi despre e-business (afaceri electronice), e­commerce (comerţ electronic), o lume care devine practic e­everything (e­orice), există un concept interesant care pune în evidenţă una dintre cele mai importante facilităţi oferite de reţeaua Internet omenirii: capacitatea de comunicare dincolo de graniţe, de timp şi spaţiu. Această facilitate constă în crearea aşa numitelor comunităţi electronice sau comunităţi virtuale (e-communities). În acest context cum va fi etica afacerilor, tot un e- etics!?

Impactul extraordinar al tehnologiilor noi, revoluţionare, deci tot ceea ce este sau devine e îşi pune amprenta asupra întregii vieţi economice, sociale, culturale a omenirii şi guvernează practic toată lumea modernă. Internetul, definit ca cea mai mare şi importantă reţea de computere din lume a apărut la sfârşitul anului 1968 în forma ARPAnet – o reţea între mai multe calculatoare din unele instituţii americane care lucrau pentru un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. Folosit la începuturi de un număr mic de cercetători, principalele aplicaţii fiind în anii 80 şi începutul anilor 90, e­mail şi newsgroups (grupuri de discuţii), internetul a avut o evoluţie spectaculoasă în timp astfel încât, vorbim astăzi de “autostrada informaţiei” – infrastructura cea mai importantă pentru transportul unor bunuri vitale – informaţiile.

Ultimii ani au relevat o explozie a utilizării Internetului, devenind un canal pentru comerţul global, care facilitează vânzarea de mărfuri virtuale şi tangibile, de către întreprinderi sau persoane individuale, din ţări în dezvoltare sau din economii în tranziţie care participă într­un anumit grad la comerţul electronic.

Creşterea susţinută a productivităţii în SUA a început în anul 1995, odată cu apariţia World Wide Web (“pânza de păianjen mondială” – sistem de distribuţie locală sau globală a informaţiilor hipermedia), care a marcat începutul efectiv al Internetului ca suport de masă al pieţei. Internetul a făcut ca deceniile de acumulare tehnologică să producă în cele din urmă creşterea productivităţii.

Internetul joacă un rol cheie în scăderea cheltuielilor companiilor, în creşterea productivităţii. Motivul pentru care Internetul este considerat motorul prosperităţii viitoare şi una dintre cele mai importante facilităţi constă în faptul că impactul său ajunge dincolo de industriile high­tech, fiind resimţit de toate

Pagina 32

industriile şi serviciile. Întreprinderi din toate sectoarele au devenit e-întreprinderi. De fapt, acele întreprinderi care au reuşit să încorporeze Internetul în producţie şi în lanţul de distribuţie sunt cele care înregistrează cel mai mare succes şi cea mai mare creştere.

Cei mai importanţi factori care determină scăderea costurilor şi creşterea productivităţii sunt: ­ materii prime mai ieftine şi activitate de inventariere mai redusă; ­ reducerea timpului de promovare a produselor pe piaţă cu scăderea costurilor tranzacţiilor; ­ penetrare globală mai bună şi cost de intrare pe piaţă mai redus.

Pe lângă transformarea afacerilor existente, Internetul creează noi servicii şi locuri de muncă în economie. Comerţul electronic, în special cel între companii, se află în creştere explozivă în lumea întreagă. Internetul şi afacerile electronice (e-bussines) duc, de asemenea, la o explozie în crearea de noi companii. Dovada o constituie capitalizarea bursieră a companiilor Internet. Bursele de valori din SUA (în special NASDAQ, unde sunt cotate multe companii de înaltă tehnologie) au cunoscut o creştere spectaculoasă. Internetul oferă promisiunea scăderii şomajului, printr­o restructurare a economiei existente şi dezvoltarea Societăţii Informaţionale pentru toţi, atât pentru cei din vechile sectoare de activitate, cât şi pentru cei din cele noi. În Europa, ca şi în Statele Unite, Internetul cunoaşte o creştere exponenţială. Pentru a putea susţine această încărcare crescândă a traficului, trebuie permanent crescute debitele şi consolidată infrastructura.

Factorul limitativ în dezvoltarea Internetului va fi legat din ce în ce mai mult de cunoaştere, de capacitatea umană de asimilare şi dezvoltare a tehnologiilor, de utilizare a lor în noi domenii de activitate, pentru noi produse şi servicii. Revoluţia din lumea calculatoarelor şi comunicaţiilor datorată apariţiei Internetului, mecanismul de difuzare a informaţiei şi un mediu de colaborare şi interactivitate între indivizi şi calculatoare, fără limite de ordin geografic, sunt factorii principali de sprijinire a ideii de globalizare. Apariţia internetului şi a tehnologiei de bandă largă a transformat economia globală, a integrat regiunile şi ţările, a creat o paradigmă dinamică în care cetăţenii, indiferent de locul în care trăiesc, au posibilităţi fără precedent în ce priveşte informaţia, comunicaţia, influenţa, participarea, consumul, viaţa profesională şi spiritul antreprenorial.

Servicii on­line (guvernare, sănătate, educaţie sau achiziţii) pot deveni complete şi pot consolida procesul de coeziune doar dacă stau în totalitate la dispoziţia cetăţenilor Uniunii Europene şi a comunităţii de afaceri. Aceasta se poate realiza prin conexiuni de bandă largă.

Oportunităţile utilizării internetului cu bandă largă sunt: ­ s­ar forma o piaţă internă cu aproape 500 de milioane de persoane conectate la banda largă; ­ extinderea reţelelor în bandă largă, cu transmisie fiabilă pe o lărgime de bandă competitivă, este esenţială pentru dezvoltarea întreprinderilor, dezvoltarea societăţii şi promovarea serviciilor publice; ­ Europa ar deveni o economie de prim rang la nivel mondial, bazată pe cunoaştere.

Dezvoltarea serviciilor de bandă largă în zonele rurale constituie un factor­cheie pentru participarea tuturor la societatea bazată pe cunoaştere. În plus, serviciile de bandă largă constituie un factor decisiv pentru dezvoltarea economică a regiunilor în cauză şi, prin urmare, ar trebui extinse pe o arie cât mai amplă.

Asistăm astăzi la o răsturnare a valorilor întrucât a devenit un adevăr general valabil faptul că informaţia şi cunoaşterea înseamnă putere. În acest context, fenomenul de globalizare apare ca

Pagina 33

modalitatea de receptare şi abordare pe termen lung a marilor probleme contemporane, determinate de interacţiunea multiplelor procese şi fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale şi preconizarea soluţionării lor într­o largă perspectivă de către societate, în ansamblul său.

Interacţiunea între mijloacele de comunicare a fost denumită de Alvin Toffler “mediafuziune”, termen care defineşte dependenţa societăţii de faxuri, calculatoare, procesoare de texte, biblioteci electronice, imagini digitale, reţele electronice, sateliţi şi alte tehnologii interconexe. Interactivitatea datelor este cea care transformă mijloacele individuale într­un sistem. Combinat cu globalizarea, sistemul reduce influenţa unui singur mediu, canal, publicaţie sau tehnologie în comparaţie cu toate celelalte, dar înzestrează în schimb sistemul, ca întreg al mass­mediei, cu o putere dezvoltată, care afectează întreaga planetă. În actualul context, în care zilnic suntem bombardaţi cu informaţii, fiecare individ percepe altfel realitatea. Realitatea nu este însă decât un depozit de imagini vizuale, auditive şi tactile, percepţii şi legăturile dintre acestea, pe care fiecare individ şi­l creează, constituindu­şi propria viziune asupra lumii, situându­l în timp, spaţiu şi societate.

2.4. Modele de afaceri pe Internet Afacerile electronice sunt tranzacţiile care se efectuează prin reţelele electronice, de la vânzarea şi cumpărarea de bunuri şi servicii prin intermediul Web­ului, al televiziunii interactive şi al telefoniei mobile, la comerţul electronic, schimbul de informaţii, bunuri şi servicii între o companie şi clienţii sau furnizorii ei. În concepţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), comerţul electronic reprezintă desfăşurarea unei afaceri prin intermediul reţelei Internet, vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau online.

Pentru unele firme, comerţul electronic înseamnă orice tranzacţie financiară care utilizează tehnologia informatică. Pentru altele, noţiunea de comerţ electronic acoperă circuitul complet de vânzări – inclusiv marketingul şi vânzarea propriu­zisă. Mulţi oameni consideră comerţul electronic ca fiind orice tranzacţie comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor produse cum ar fi cărţi, CD­uri, bilete de călătorie şi altele. Dar, comerţul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evoluţiei afacerilor şi cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziţii comerciale ci şi totalitatea activităţilor care susţin obiectivele de marketing ale unei firme şi care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăţi, activităţi post­vânzare, servicii către clienţi etc.

Odată cu creşterea accesibilităţii la Internet, afacerile electronice au captat interesul consumatorilor individuali şi al societăţilor comerciale de orice mărime şi preocupări. Comerţul electronic, ca aplicaţie a Internetului s­a extins în ultimii ani şi continuă să se dezvolte rapid. Această evoluţie a determinat un impact pozitiv asupra unor sectoare ale economiei – a performanţelor economice, la nivel macroeconomic şi asupra politicilor economice. Beneficiile afacerilor electronice sunt numeroase: ­ costuri reduse de administrare şi pentru personal; ­ tranzacţii rapide şi abilitatea de a lansa noi afaceri păstrând vechii clienţi; ­ uşurarea operaţiei de inventariere şi reducerea ciclului activităţii comerciale; ­ posibilitatea de a răspunde rapid competenţei; ­ noi oportunităţi de desfacere a produselor şi încasări mari; ­ activitate non­stop şi înlăturarea constrângerilor geografice.

Pagina 34

Afacerile electronice sunt răspândite astăzi în diferite forme, una dintre cele mai semnificative modalităţi de grupare fiind în funcţie de natura tranzacţiei. Corespunzător acestui criteriu se disting următoarele modele de comerţ electronic: ­ business­to­business (B2B) este cea mai răspândită formă a afacerilor electronice şi include tranzacţiile dintre organizaţii (furnizori, parteneri); ­ business­to­consumer (B2C) include interacţiunile dintre comercianţi şi cumpărătorii de produse şi servicii; - consumer-to-consumer (C2C) este modelul în care consumatorii vând direct consumatorilor; - consumer-to-business (C2B) este modelul în care persoanele vând produse sau servicii unor organizaţii; ­ business­to­government (B2G) – o firmă oferă servicii aşteptând solicitări concrete din partea instituţiilor publice şi private; ­ government­to­business (G2B) – guvernul interacţionează cu firmele (sau cetăţenii) prin intermediul portalurilor guvernamentale; ­ employee­to­employee (E2E) – afacerile ce se desfăşoară între salariaţii firmelor între care există parteneriate strategice; ­ eConsortium – diferite firme oferă servicii altor firme sau consumatori.

Piaţa europeană a comerţului electronic a ajuns deja la o valoare de 133 de miliarde dolari. Dintre ţările Uniunii Europene, Marea Britanie este cea mai activă în domeniu. Tranzacţiile online au în Marea Britanie o creştere de peste 50% anual, conform statisticilor din raportul despre comerţul electronic realizat de Emarketer. Locurile 2 şi 3 sunt ocupate de Germania şi Franţa.

Cotat la 16 milioane de euro, comerţul online în România este o piaţă cu un potenţial imens de creştere pentru că oamenii au început să aibă încredere în tranzacţiile online. Mai mult, au descoperit confortul pe care îl presupune o astfel de plată, iar pentru viitorul apropiat specialiştii estimează că această piaţa va înregistra o creştere de peste 30% şi va ajunge la o valoare de 30 de milioane de euro. ÎN românia, primele plăţi online s­au efectuat în 2004. Astăzi există peste 8,5 milioane de carduri dar multe au fost folosite până acum doar pentru retragerea salariilor, însă analiştii estimează că totul se reduce la educaţia unei persoane de a folosi cardul. Românii cumpără pachete turistice, bilete de avion sau la concerte, haine. Cele mai cumpărate produse rămân articolele din domeniul IT. 2.5. Integrarea digitală a SUA şi a statelor membre ale Uniunii Europene În continuă dezvoltare, tehnologiile informaţiei şi comunicării au schimbat fundamental natura relaţiilor globale şi oportunităţile pentru dezvoltare economică şi socială. Tehnologii ca Internetul, computerele personale sau telefonia mobilă au schimbat întreaga lume într­o reţea globală de persoane, firme, şcoli şi guverne ce comunică şi interacţionează între ele printr­o varietate de canale. Explozia acestei reţele globale a produs o lume în care oricine poate să beneficieze de avantajele integrării digitale.

Răspândirea cât mai amplă a TIC va asigura succesul în Era Informaţională. Integrarea digitală creează noi oportunităţi de piaţă pentru companii şi indivizi, elimină barierele care suprimă în mod tradiţional circuitul informaţiei şi lasă să circule bunurile către şi dinspre ţările în curs de dezvoltare, promovând eficienţa ca scop final.

Pagina 35

În lucrarea "The New Economy Remarks - Why are we talking about a new economy in the US?" Martin N. Baily, preşedintele Consiliului de Consultanţi Economici din cadrul Organisation for Economic Co­operation and Development (OECD) face o analiză comparativă a evoluţiei economiei digitale în SUA şi Europa. În SUA, costurile mici ale comunicării au permis companiilor mici să penetreze pieţe, concurând alături de cele mai mari firme din branşă. Acest fapt a forţat marile companii să se concentreze pe competitivitate. În noua economie din SUA, conform datelor macroeconomice, motorul accelerării productivităţii îl constituie investiţiile în domeniul TIC. Studenţii din toate domeniile pot beneficia de toate avantajele sistemului economiei digitale iar pentru salariaţi, vechile specializări sunt înlocuite cu altele noi prin programe de reconversie. Sectorul privat constituie inima economiei utilizând noile tehnologii, în timp ce guvernul joacă un rol central în sprijinirea cercetării. În acest sens a fost favorizată evoluţia liberă, dezvoltarea unei culturi de piaţă liberă, în paralel cu adoptarea unor seturi de legi comerciale (proprietatea intelectuală, confidenţialitate, reguli comerciale, politica anti-trust). În Uniunea Europeană, potrivit unui nou studiu efectuat pentru Comisia Europeană, veniturile provenite din conţinuturi disponibile online vor atinge în Europa 10 miliarde de euro până în anul 2015, reprezentând o creştere de peste 400% într­un interval de cinci ani. Pentru sectoarele cel mai dezvoltate, conţinutul online va reprezenta un procent semnificativ din cifra totală de afaceri: aproximativ 20% pentru muzică şi 33% pentru jocurile video. Studiul arată că, datorită răspândirii reţelelor de bandă largă, extinderii reţelelor mobile avansate şi adoptării generalizate a dispozitivelor digitale, comercializarea pe scară largă a conţinuturilor online este pe cale să devină o realitate, creând astfel ocazii unice pentru Europa.

Deşi se înregistrează o creştere constantă a pieţei, este necesară găsirea unor răspunsuri la provocările tehnologice, economice şi juridice – mai ales la cele privind drepturile de proprietate intelectuală şi interoperabilitatea – astfel încât Europa să se poziţioneze mai rapid pe piaţă. Din studiu reiese că Europa se află în urma SUA în ceea ce priveşte dezvoltarea de servicii interactive în bandă largă pentru liniile fixe şi în urma Japoniei şi Coreei de Sud în ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă.

Un obstacol în dezvoltarea de conţinuturi online şi care va avea impact asupra pieţei până în 2015 îl reprezintă conectivitatea. Deşi reţelele de bandă largă se răspândesc cu rapiditate, iar consumatorii par să le adopte cu entuziasm, diferenţele dintre statele membre ale Uniunii Europene riscă să rămână foarte mari.

Un alt obstacol îl reprezintă pirateria care subminează sursele potenţiale de venit şi descurajează societăţile mass­media să propună conţinuturi online. Pentru o desfăşurare sigură şi durabilă a distribuţiei de tip digital sunt necesare sisteme eficiente de gestionare digitală a drepturilor de autor care să gestioneze şi să protejeze conţinuturile digitale.

Acceptarea de către consumatori a noilor servicii privind conţinuturile online, lipsa de personal specializat în societăţile mass­media sau costurile digitalizării conţinuturilor au o influenţă semnificativă asupra pieţei. În timp ce unele dintre obstacole sunt de natură globală, altele se datorează pieţei europene şi cadrului juridic al UE. Acestea pot încetini semnificativ creşterea şi competitivitatea.

Pagina 36

Pe măsură ce piaţa se dezvoltă, practicile de afaceri aflate la rândul lor în evoluţie vor elimina unele obstacole, în timp ce altele ar putea necesita măsuri din partea societăţilor industriale şi din partea legislaţiei UE pentru a furniza un grad de certitudine juridică pentru consumatori, pentru furnizorii de conţinut şi pentru industria hardware.

2.6. Tendinţe în economia digitală din România Analiza stadiului de dezvoltare a economiei digitale din România implică luarea în consideraţie a principalilor factori determinanţi: 2.6.1. Factori sociali şi resurse umane Studiile arată că în România sărăcia are încă o pondere mare datorită unor factori ca inegalitatea distribuirii veniturilor sau nivelul de educaţie diferit. Această situaţie se încearcă a fi remediată prin măsuri şi strategii de dezvoltare economică în învăţământ, sănătate, asistenţă socială, legislaţie şi pe piaţa muncii.

Situaţia rezultată din învăţământul superior destinat TIC este una pozitivă. Imaginea pe care absolvenţii o au în străinătate este pozitivă, dată fiind pregătirea lor. Problema este că o mare parte din aceşti specialişti părăsesc ţara, emigrând în ţările dezvoltate unde au perspectiva unui salariu mult mai mare decât cel primit acasă. Se observă faptul că, generaţia tânără este mai flexibilă şi mai interesată de folosirea tehnologiei TIC decât generaţia adultă care are încă o percepţie limitată asupra avantajelor şi riscurilor domeniului.

O altă problemă majoră este costul mare al tehnologiei de ultimă oră ceea ce determină limitarea accesibilităţii la aceste tehnologii numai a persoanelor cu o situaţie materială relativ bună. Se observă că dotarea tehnică şi accesul la Internet variază sensibil în funcţie de dimensiunea localităţilor urbane (urban mare – localităţi cu peste 200000 de locuitori). Există un decalaj colosal între Urbanul mare şi Rural privind atât dotarea cu PC cât şi utilizarea Internet­ului. Dacă în oraşele mari, aproape jumătate din gospodării au în patrimoniu PC iar 35,6% dispun de legătură la Internet, la sate doar 10 gospodării din 100 au calculatoare din care numai 2 au acces la Internet.

Coroborate cu lipsa majoră a cunoştinţelor de utilizare a computerului în cazul persoanelor de la sate, decalajele medii apar şi mai puternice. În oraşele mari, 32% dintre respondenţii care ştiu să folosească un calculator desfăşoară cel puţin o activitate on­line pe lună, în timp ce în oraşele mici ponderea este de 23,4% iar în mediul rural de numai 4%. Acest nivel foarte scăzut subliniază încă o dată decalajele mari existente între lumea satului şi a oraşului, în privinţa accesului la informaţiile din mediul virtual. Accesul limitat la Internet al unor segmente de populaţie provoacă pe termen mediu şi lung agravarea inegalităţilor existente. Pentru a le diminua sau chiar elimina, sunt necesare măsuri specifice, dedicate categoriilor de populaţie defavorizate din acest punct de vedere.

2.6.2. Factori tehnologici În ciuda faptului că au costuri mari, TIC au un grad de penetrare a pieţei româneşti din ce în ce mai mare. PC­ul, Internet­ul, telefonia mobilă şi fixă, dar şi televiziunea prin cablu încep să devină lucruri foarte cunoscute în România. Totuşi, puterea de absorbţie a acestor tehnologii este încă redusă comparativ cu celelalte ţări din Europa dezvoltată, datorită costurilor ridicate.

2.6.3. Factori economici

Pagina 37

Un plus în favoarea României îl constituie dinamizarea sectorului privat producător de software şi servicii, din ultimii 10 ani. Acest lucru poate fi un avantaj real în îmbunătăţirea economiei locale prin vânzarea acestor bunuri mai ales pe pieţele externe. Un alt avantaj este politica financiară ce are ca obiectiv alinierea la condiţiile din UE şi NATO. Perfecţionarea acesteia pentru o mai mare stabilitate ar putea atrage noi investiţii externe.

2.6.4. Factori politici Prin politicile practicate, guvernarea actuală încearcă susţinerea acestui domeniu al TIC printr­o serie de măsuri menite să încurajeze dezvoltarea Societăţii Informaţionale. Prioritatea o constituie asigurarea calităţii educaţiei şi calificării profesionale, incluzând acţiuni speciale pentru dotarea instituţiilor de învăţământ cu mijloace TIC şi creşterea gradului de conectivitate la Internet. În cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei (MCTI) funcţionează Consiliul pentru Economia Digitală din România (CEDR) care reprezintă un organ consultativ pe lângă MCTI, o interfaţă pentru mediul public şi privat şi care elaborează strategia pentru Societatea Informaţională, creează programe pentru creşterea competitivităţii exportului în domeniul IT&C şi promovarea brandului „România IT” pe plan internaţional.

Gradul de pregătire reprezintă un indicator privind starea infrastructurii naţionale din domeniul IT&C pentru 69 de state, dar se referă, de asemenea, la capacitatea consumatorilor, companiilor şi guvernelor de a beneficia de oportunităţile oferite de acest sector. EIU acordă României cel mai mare punctaj pentru mediul de afaceri, de 6,73 puncte, urmat de mediul legislativ, cu 6,45 puncte, politici guvernamentale, cu 5,6 puncte, mediul social şi cultural, cu cinci puncte. Cele mai scăzute note au fost obţinute pentru adoptarea tehnologiilor de către consumatorii individuali şi companii ­ 4,95 puncte, respectiv conectivitate şi infrastructura tehnologică ­ 4,2 puncte.

Riscul ca numeroşi locuitori să fie excluşi de la beneficiile tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor este real, inevitabil şi îngrijorător atât la noi cât şi la nivel mondial. Pentru a elimina cauzele şi a limita numărul celor excluşi, pentru a permite fiecărei persoane să acceadă şi să contribuie la informaţie şi să poată acumula competenţele necesare pentru a participa la societatea informaţiei, fiecare ţară trebuie să elaboreze propria strategie ţinând cont de particularităţile extinderii şi receptării TIC la nivel colectiv sau individual.

Putem concluziona că, direcţia este una singură – societatea informaţională. România, ca ţară membră a Uniunii Europene a înţeles acest lucru şi face eforturi semnificative în toate direcţiile având o serie de programe în derulare, unele în stadiu de cercetare, altele în stadiu aplicativ. Instituţiile implicate în acest proces de tranziţie către o societate informaţională precum şi factorul politic sunt cei care îşi asumă misiunea de a contribui la stabilirea obiectivelor şi căilor pentru accelerarea evoluţiei în această direcţie.

Continuarea în numărul viitor.

Pagina 38

DESPRE ROLUL REGULATOR AL DREPTULUI ÎN RAPORTUL DINTRE INTERESUL INDIVIDUAL ŞI INTERESUL GENERAL ÎN AFACERI Continuare din numarul anterior Lector univ. Dr. Valentin Bădescu 3. Despre raportul dintre interesul general şi cel particular în afaceri În viaţa oamenilor, ca membrii ai societăţii un rol deosebit de important îl are interesul general.

Interesul general nu există în afara indivizilor separaţi de interesele personale, el se regăseşte în interesele personale. Interesul general nu constituie totalitatea intereselor personale. Interesele generale şi cele personale nu sunt identice, au elemente comune şi deosebite, au un anumit conţinut comun dar şi deosebiri. Ele nu se suprapun ci în anumite cazuri coincid, dar numai prin conţinutul lor fundamental şi nu în mod absolut.

Raportul dintre interesele personale şi cele generale nu poate fi redus la o simplă legătură sau dependenţă minoră, ci constituie legături reciproce, de interacţiune, independenţă şi întrepătrundere.

Pe de altă parte, raportul dintre interesele personale şi interesele generale pot să despartă sau să apropie, să unească diferite interese, ele pot fi raporturi între interese deosebite, contradictorii sau concordante.

Raportul dintre interese nu este fix, imuabil, el se modifică în funcţie de schimbările din conţinutul intereselor, de condiţiile care le determină, de posibilităţile de satisfacere a lor. Un aspect extrem de important îl reprezintă corelaţia dintre interese şi relaţiile sociale. Trebuie să acceptăm că oamenii se află în relaţii unii cu alţii, se încadrează într­un sistem de relaţii sociale. Între interese şi relaţiile sociale există interdependenţe, legături directe şi indirecte. Odată apărute şi cunoscute, interesele exercită o influenţă asupra relaţiilor sociale prin acţiunea şi activitatea oamenilor. Totodată, acţiunile şi activitatea oamenilor determinate de interesele lor contribuie la reproducerea, consolidarea sau apărarea relaţiilor sociale existente. Interesele personale sunt diverse, ele se încrucişează, se apropie sau se ciocnesc, determină acţiuni variate.

Istoria societăţii este făurită de oameni care au conştiinţă şi îşi propun anumite scopuri personale, individuale şi colective, generale. Intrând în relaţii reciproce, oamenii acţionează în conformitate cu mobilurile şi convingerile lor, urmează anumite scopuri, luptă pentru realizarea lor, alegându­şi anumite căi şi mijloace pentru obţinerea rezultatelor dorite. În societate, fiecare individ acţionează pentru satisfacerea intereselor sale personale, dar societatea omenească evoluează nu datorită acţiunilor unor indivizi călăuziţi de interesele personale oglindite în dorinţe şi scopuri individuale, ci pentru că grupuri mari de oameni desfăşoară o activitate care prin interesele lor impun scopuri sociale şi anumite moduri de acţiune.

Scopurile acţiunilor diferiţilor indivizi sunt voite, dar rezultatele care decurg din aceste acţiuni în foarte multe cazuri nu sunt voite. Pentru a cerceta cauzele care stau în spatele mobilurilor ideale care îi fac pe oameni să acţioneze într­un anumit fel, presupune a examina interesele generale ale oamenilor.

Pagina 39

Interesele personale determină scopurile personale şi activitatea individuală. Actele individuale însă trebuie analizate în strânsă legătură cu relaţiile obiective stabilite în cadrul interacţiunii masei de indivizi.

Individul se integrează în grupurile mari de oameni, interesele sale personale conţin interesele grupului căruia îi aparţine, fiecare individ contribuie la rezultanta comună a activităţii tuturor indivizilor aflaţi în relaţii reciproce. Individul nu poate acţiona izolat pentru că astfel acţiunile sale corespund intenţiilor şi scopurilor individuale fără să influenţeze viaţa socială în general. Pentru ca rezultatele sociale ale acţiunilor să fie în ultimă instanţă conforme cu scopurile propuse, scopurile trebuie să corespundă intereselor generale.

Una dintre problemele importante abordate în ceea ce priveşte necesităţile şi interesele comune ale interacţiunii membrilor societăţii o reprezintă îmbinarea intereselor generale cu cele particulare.

Problema a constituit o preocupare permanentă a sociologilor, filozofilor, economiştilor şi juriştilor şi, ca atare, poate fi abordată din două perspective: pe de o parte, efectuarea unei analize din punct de vedere etic fără a se indica mijloacele concrete, practice de rezolvare a problemei îmbinării intereselor şi pe de altă parte depăşirea planului etic şi indicarea căilor şi mijloacelor practice cu sfere diferite de acţiune, pentru îmbinarea intereselor. Facem o scurtă trecere în revistă a unora dintre aceste concepţii.

Materialiştii francezi recurg la lupta împotriva ignoranţei, la educaţie, ca mijloc de înfăptuire a armonizării intereselor.

Holbach, consideră că adevărata morală trebuie să urmărească să­i apropie pe oameni unii de alţii, că orice morală care separă interesele noastre de cele ale asociaţilor noştri este falsă, absurdă contrară acţiunii. El susţine că omul trebuie să manifeste preocupare pentru alţii, în propriul său interes, ceea ce înseamnă a contopi interesele noaste în acelea ale asociaţilor noştri, spre a lucra pentru folosul comun. Virtutea nu este decât folosul oamenilor reuniţi în societate.

Helvetius, afirma că legarea interesului personal de interesul general este capodopera pe care trebuie să şi­o propună morala şi preconiza realizarea îmbinării intereselor personale cu cele obşteşti pe baza satisfacerii în primul rând a intereselor personale. Punctul de plecare al eticii sale era „interesul personal just”, care trebuie să coincidă cu interesul obştesc. El arată că „interesul personal este preţuitorul unic şi universal al meritului faptelor omeneşti şi că cinstea în raport cu un individ nu este decât obiceiul de a săvârşi şi fapte personale folositoare acelui individ.

Helvetius propagă necesitatea creării unor condiţii sociale în care omul tinzând spre binele personal, să contribuie în acelaşi timp la realizarea celui general, binele obştesc nefiind un scop în sine, ci cea mai importantă condiţie pentru asigurarea binelui personal. Pentru realizarea fericirii generale el presupunea crearea unei societăţi în care să se înfăptuiască o armonie absolută a intereselor personale şi generale şi în care datoria, jertfirea de sine n­ar mai fi necesare. Helvetius apela la conducători cerându­le să aibă mereu în atenţia lor interesele personale ale cetăţenilor, să asigure o legislaţie care să îmbine în mod armonios interesele particulare cu cele obşteşti. El afirma că interesul fiecărui cetăţean este totdeauna legat într­un fel oarecare de interesul public, după cum aştrii ce plutesc în golul spaţiului sunt antrenaţi de două mişcări principale, dintre care una mai înceată, e comună universului întreg, iar a doua mai repede e proprie fiecărui astru, tot astfel fiecare societate este şi ea

Pagina 40

antrenată în două feluri de interese. Primul mai slab, îi este comun cu societatea generală, adică cu naţiunea; al doilea mai puternic, îi este absolut propriu. În fine, Diderot era de părere că serviciile aduse patriei sunt inspirate din dorinţa de a­şi menţine bunăstarea personală. În acelaşi timp, materialiştii francezi condamnau ca imorale acţiunile care având ca punct de plecare interesul individual, se înfăptuiau în dauna intereselor generale şi considerau pe deplin întemeiată şi necesară lupta împotriva acelor interese personale care se opuneau intereselor generale.

Mijlocul de a păstra o unitate de nezdruncinat în faţa a mii de interese particulare, constă după Helvetius „în a se orienta în toate împrejurările după interesul public”. Salus populi-suprema lex, declara Helvetius şi în acelaşi spirit, Diderot afirma că binele general trebuie să fie principiul suprem al purtării omului.

Reprezentantul socialiştilor utopici, Charles Fourier preciza că există totuşi o contradicţie între interesele individuale şi cele generale, dar ea va dispărea în regimul unde fiecare individ nu­şi poate afla folosul decât în cadrul folosului întregii mase. Starea de lucruri pe care Charles Fourier o preconiza, trebuia să ducă la identificarea interesului individual cu cel colectiv, în aşa fel încât individul să nu poată găsi beneficiul său decât în operaţiunile profitabile ale întregii mase şi rânduirea interesului colectiv ca o busolă a celui individual.

Saint Simon a pus problema îmbinării intereselor particulare cu cele generale menţionând două căi principale de rezolvare a ei: conducerea societăţii de către oamenii cei mai capabili (industriaşi, savanţi etc.) care să asigure această îmbinare şi educarea oamenilor. Astfel, el arăta că în politică interesele generale ale societăţii sub raportul fizic şi sub raportul moral, trebuie să fie dirijate de către oamenii ale căror cunoştinţe sunt de cel mai mare folos general şi pozitiv… căci acest mijloc ne pare cel mai bun pentru a obţine rezultate avantajoase binelui public, admiţând că interesele particulare ale oamenilor celor mai capabili sunt acelea care pot servi mai bine interesele generale. Pe de altă parte, Saint Simon reclama folosirea unor mijloace educative pentru a arăta oamenilor, „conduita politică pe care trebuie să o aibă pentru binele lor personal şi pentru a învăţa cum fiecare individ, în orice poziţie socială s­ar afla, poate combina interesul său particular cu interesul general.”

Revoluţionarii români de la 1848 au avut idei valoroase privind necesitatea îmbinării intereselor personale cu cele generale. În acest sens, Nicolae Bălcescu, promova ideea că la baza acţiunilor morale ale unui om trebuie să stea interesul general. A face să spânzure interesul tuturor de interesul unora, va să zică a stărui în barbarie, va să zică a condamna o societate întreagă la nemişcare, la suferinţe, a se folosi de o minoritate egoistă.

Utilitariştii secolelor XIX şi XX, în special Jeremy Bentham şi J.St. Mill, reduc interesul la ceea ce este util, ceea ce aduce folos. Astfel J. Bentham scria că este conform utilităţii sau interesului comunităţii ceea ce tinde să mărească suma totală a bunăstării indivizilor care o compun. Plecând de la unitatea de interese existentă Bentham proclama principiul satisfacerii intereselor generale, prin realizarea intereselor personale. Acţionând pentru fericirea proprie, individul contribuie la fericirea tuturor, ghidându­se după interesul său personal, servind interesele proprii, fiecare individ serveşte în acelaşi timp interesele generale. Este cert că toţi oamenii lucrează în vederea propriului interes şi dacă fiecare om, care lucrează în cunoştinţă de cauză în interesul său individual, obţine cea mai mare sumă

Pagina 41

de fericire posibilă, atunci umanitatea va ajunge la fericirea supremă şi sarcina tuturor moraliştilor, fericirea universală, va fi atinsă”.

J. St. Mill, proclamă necesitatea asigurării fericirii generale ca o condiţie a fericirii fiecărui individ care compune societatea. Utilitarismul, spune autorul, cere ca legile şi organizarea socială, să pună atât pe cât este posibil, fericirea sau pentru a vorbi mai generic interesul fiecăruia, în armonie cu interesul tuturor. Totodată J. St. Mill, atrage atenţia că societatea trebuie să caute fericirea sa în fericirea personală a fiecărui individ. Pentru a dobândi fericirea cea mai mare, singurul mijloc al societăţii este de a obţine fericirea fiecărui individ, în timp ce, pentru obţinerea celei mai mari fericiri a individului, fericirea socială nu este şi nu va fi niciodată în toate cazurile singurul mijloc.

Reprezentanţii curentului pragmatic, abordând problema raportului dintre interesele individuale şi cele generale promovează ideea că principalul în viaţa omului este succesul, obţinerea a ceea ce individul consideră că îi este folositor. Astfel, W. James proclama dreptul individului de a se călăuzi în comportarea şi activitatea sa după ideile care i se vor părea corespunzătoare cu interesele sale.

J. Dewey, susţinea că întotdeauna şi pretutindeni omul trebuie să tindă spre ceea ce îi aduce un folos personal imediat, că omul nu trebuie să­şi subordoneze acţiunile vreunui scop comun şi îndepărtat. Tot ceea ce priveşte un individ şi interesele sale personale, reprezintă în concepţia lui Dewey sfera scopurilor morale. Putem spune, afirma el, că trăsăturile omeneşti cele mai valoroase sunt înţelegerea clară a avantajelor personale şi tendinţa hotărâtă spre realizarea lor cu orice preţ.

Filozofii existenţialişti, proclamă individualismul, neputinţa şi nulitatea existenţei omului într­o lume a absurdului, duşmănoasă lui, ei neagă îndatoririle omului faţă de societate şi afirmă absurditatea luptei pentru interese generale. Unii filozofi existenţialişti, spre exemplu J.P. Sartre, manifestă tendinţa de a depăşi cadrul strâmt al subiectivismului şi individualismului şi formulează ideea progresistă a solidarităţii umane, a responsabilităţii morale a individului faţă de actele sale şi ale colectivităţii.

O altă categorie de sociologi, care depăşesc limitele înguste ale unor consideraţii predominant etice în problema îmbinării intereselor, încearcă să fundamenteze necesitatea folosirii statului ca instrument de rezolvare a contradicţiilor de interese şi de armonizare a intereselor personale cu cele generale.

T.Hobbes, J.Locke, J.J. Rousseau considerau Statul ca rezultat al unei înţelegeri între oameni, ca un instrument care are menirea de a împăca interesele contradictorii, de a menţine pacea socială.

J.J. Rousseau, înţelegând că interesul comun este reprezentat de voinţa comună, iar interesul particular de voinţa individului, afirmă că voinţa generală este întotdeauna dreaptă, ea tinde mereu spre folosul public, reprezintă expresia intereselor tuturor oamenilor.

Voinţa generală este suma voinţelor individuale, iar interesele generale sunt suma celor individuale.

Cea dintâi şi cea mai importantă consecinţă a principiilor pe care le­am stabilit este că singură voinţă generală poate să îndrume forţele statului potrivit scopului instruirii ei, care este binele comun. Căci dacă opoziţia intereselor particulare a făcut necesară stabilirea societăţilor, numai acordul acestor interese a făcut­o posibilă. Legătura socială o formează ceea ce este comun în aceste diferite interese; dacă n­ar există vreun punct oarecare în care toate interesele să se acorde, nicio societate n­ar putea să existe. Or, numai pe baza acestui interes comun trebuie să fie guvernată societatea.

Pagina 42

G.W.F. Hegel manifesta armonizarea intereselor individului cu cele ale societăţii prin subordonarea intereselor particulare ale cetăţenilor celor generale, reprezentantă chipurile de stat. Hegel preconizează contopirea intereselor individuale cu cele generale şi plecând de la aceste premise ajunge la concluzia că un stat este bine rânduit şi puternic în sine când interesul privat al cetăţenilor se uneşte cu scopul general, găsind unul în altul satisfacerea şi realizarea lor. Statul este viaţa existentă cu adevărat morală, întrucât el este unitatea voinţei generale, esenţiale, precum şi a voinţei subiective; acesta este moralitatea.

Pe linia încercărilor de a depăşi cadrul unor consideraţii teoretice în problema îmbinării intereselor se înscriu şi străduinţele reprezentanţilor teoriei „relaţiilor umane” şi anume Elton Mayo, J. Moreno şi K. Lewis. Aceştia analizând relaţiile sociale din cadrul întreprinderilor capitaliste, avansează propuneri de îmbunătăţire a climatului social din aceste întreprinderi şi mijloace menite să sporească ataşamentul muncitorilor faţă de întreprindere în scopul creşterii randamentului muncii şi a rezolvării unor dificultăţi economice.

Continuare în numărul viitor.

Pagina 43

COST–CONTROLLING SAU TĂIEREA COSTURILOR? Dr. Ec Reveica Davidescu Întrebări precum: „Creşterea veniturilor sau reducerea costurilor?”, Tăierea costurilor sau cost controlling? „Unde este limita economică a afacerii sau a riscului operaţional”?, solicită frecvent atenţia echipelor de management pentru adaptarea în timp util a proceselor interne la modificări generate de factori externi sistemului, precum creşteri generale de preţuri în economie, inflaţie, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, creşterea pretenţiilor clienţilor sau chiar recesiune economică.

De cele mai multe ori este necesar că măsurile lor în plan decizional să conţină soluţii de autoreglare „din mers” a proceselor entităţii. În condiţiile extinderii concepţiei de „consum selectiv” strategiile operaţionale dar şi planurile pe termen scurt necesită actualizări şi adaptări succesive. Multe companii au admis politici operaţionale de menţinere a limitei economice în locul creşterii indicatorilor de rentabilitate şi profit.

Este realmente posibilă performanţă sau supravieţuirea operatorilor în condiţiile unui mediu de afaceri afectat de scăderea consumului pe fondul creşterii şomajului şi a scăderii puterii reale de cumpărare? Teoretic, pârghiile de reglare a cosumului şi producţiei ar fi similare la nivel naţional prevalându­ne de un mediu legislativ comun şi fiscalitate similară. Practic, însă, există diferenţe majore de abordare şi de implementare a mecanismelor interne, între marile companii şi micii producători sau comercianţi. Astfel, dacă micii producători fac eforturi să rămână în piaţă şi apelează la „tăierea costurilor”, marile companii multinaţionale producătoare de bunuri, în paralel cu controlul consumului de resurse, gândesc la relocarea teritorială a locurilor de producţie în zone de operare favorabile. Costul manoperei şi factorul fiscal sunt componente importante în determinarea deciziei de stabilire a „locurilor de consum”. Asistăm şi în zona serviciilor la relocari de sedii, de activităţi suport şi birouri administrative (de tipul „call center”, preluare comenzi, contractare etc) susţinute de utilizarea tehnologiilor şi tehnicilor specifice societăţii informaţionale. În contradictoriu, micii producători apelează la reduceri de costuri uneori, până la limita economică operaţională şi implementează preponderent controlul costurilor la nivel de proiect sau contract. În efortul atingerii de performanţe sunt angajaţi de regulă, actionarii, administratorii şi managerii. Marile companii însă, au înţeles importantă implicării active a angajaţilor în derularea proceselor operaţionale şi efectul acesteia asupra indicatorilor de creştere; acestea au stabilit prin proceduri interne, matricea fluxurilor operaţionale şi informaţionale („process matrix”), funcţiile şi rolurile aferente acestora şi în paralel, au responsabilizat salariaţii prin introducerea de indicatori individuali de performanţă (KPI) şi pachete salariale cu stimulente pentru depăşirea acestora. Astfel, fiecare salariat, la locul sau de muncă, a devenit mai interesat de monitorizarea consumurilor, sesizând în timp real erori de normare a acestora, puncte de risipă şi factori de influenţă a variaţiilor de cost uşurând astfel sarcina funcţiei de control intern a entităţii; contribuţiile lor în planul revizuirii proceselor interne, deşi par uneori nesemnificative, aduc îmbunătăţiri valoroase la nivelul organizaţiei.

Pagina 44

În acest context, implementarea procesului de Cost Controlling în locul „tăierii costurilor” este soluţia de optimizare a consumurilor de resurse în interiorul organizaţiei dar nu oricum, ci cu protecţia calităţii produselor/serviciilor.

Ce este Cost Controlling ?

Cost Controlling este un proces complex de monitorizare a costurilor folosind instrumente specifice activităţilor de control, de identificare a deviaţiilor faţă de nivelele bugetate şi de raportare a anomaliilor din interiorul proceselor operaţionale. Operează cu costurile efective pe care le ţine sub observaţie prin comparaţii cu cele planificate­bugetate stabilind la perioade scurte de timp ((săptămânal (week­to­date)/lunar (monthly­to­date)) bugetul rămas de consumat. Într­o accepţiune mai largă, şi în special în companiile mari este indicat să se organize şi implementeze ca funcţie de management. Calitatea rezultatelor presupune funcţionarea acestuia într­un cadru organizaţional adecvat şi un sistem informaţional informatizat cu arhitectură pe amprenta activităţilor şi proceselor operaţionale. Indicat este, că organizarea activităţii operaţionale să se facă pe fluxuri de activitate, subactivităţi, şi procese cu separarea activităţilor suport şi evident a celor de natură administrativă.

O altă abordare a funcţiei de cost controlling este cea axată pe proiecte şi respectiv contracte individuale mari.

Există şi entităţi a căror organizare are la baza principiul teritorialităţii (sucursale dispersate teritorial) de regulă, cele cu activitate omogenă (bănci, societăţi de asigurare etc). În astfel de situaţii, procesul de cost controlling se poate organiza în interiorul fiecărei entităţi şi raportare prin „Tablori de Bord”.

De ce conexat cu Bugetul de Venituri şi Cheltuieli?

Cost controlling­ul este direct conexat cu bugetul de venituri şi cheltuieli în zona de „în­puţ” utilizând date de sinteză dar mai ales informaţiile detaliate din anexele de fundamentare cantitativ şi valoric a indicatorilor planificaţi, în caz contrar, procesul nu are puncte de reper şi nu se poate realiza.

Putem aprecia că bugetul reprezintă unul din instrumentele de lucru al funcţiei de cost controlling.

La nivelul organizaţiei, bugetul de venituri şi cheltuieli este programul anual exprimat valoric desprins din strategia organizaţiei şi are rolul de instrument de baza pentru un management performant rezultat din consolidarea bugetelor analitice. El „priveşte spre înainte” în timp ce contabilitatea „priveşte spre înapoi”. Bugetul este rezultatul unei activităţi minuţioase de determinare a valorilor analiticie prin fundamentări analitice a consumurilor pe baza de calcule utilizând norme de consum resurse, consumuri specifice, preţuri, etc, dar şi estimări ale specialiştilor pe domenii operaţionale şi financiare.

Companiile multinaţionale şi organizaţiile de tip Grup, organizează procesul de bugetare pe entităţi componente şi mai multe paliere obţinând în final „Buget Consolidat pe companie/grup” La nivel de proiect, bugetul stabileşte limita maximă a costurilor şi în funcţie de sursa de finanţare a acestuia se pot face sau nu, revizuiri şi ajustări.

Pagina 45

Există distincţie între Bugetare şi Finanţarea Bugetului?

Da, există. Dacă la prima vedere, că şi noţiuni, par relativ similare, fiind componente ale aceleiaşi funcţii, acestea sunt procese distincte cu instrumente şi metode de punere în practică, diferite.

Bugetul că rezultat al procesului de bugetare se poziţionează relaţional între operaţional, planificare şi financiar îmbinând, în aceeaşi măsură elemente de natură tehnică şi financiară în fundamentarea costurilor şi veniturilor.

Finanţarea bugetului însă, are numai conotaţii financiare şi vizează asigurarea resurselor de finanţare a activităţii operaţionale şi a celei de investiţii aşa cum sunt dimensionate cantitativ şi valoric prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. În concluzie: bugetarea răspunde la întrebarea: „care este nivelul optim al indicatorilor de cheltuieli şi venituri aferente unui volum de produse/servicii planificat?” încercând să optimizeze profitul în timp ce finanţarea bugetului răspunde la întrebarea: „care sunt sursele de finanţare a costurilor operaţionale şi de investiţii aşa cum au rezultat din procesul de bugetare?” încercând să optimizeze Fluxul de Numerar.

Cum implementăm Cost Controlling?

Pentru o implementare de succes sunt estentiale două componente: personal talentat dedicat şi logistică adecvată.

Personalul dedicat necesită cunoştinţe din domeniul operatioal al organizaţiei, planificare dar şi contabilitate, o mare abilitate în îmbinarea celor trei domenii dar şi capacitatea de identificare a zonelor neeconomicoase sau frauduloase. „Logistică adecvată” se referă la condiţiile de organizare internă a activităţilor operaţionale şi dotare ale organizaţiei în care se intenţionează implementarea cost controlling­ului că proces sau că funcţie.

Structura organizatorică ­ În cazul în care, structura organizatorică nu permite colectarea şi alocarea cheltuielilor direct pe centre de cost/centre de profit, este necesară reorganizarea cel puţin a activităţilor operaţionale şi a serviciilor suport. O soluţie care a confirmat rezultate este aceea a organizării activităţii operaţionale pe Fluxuri de Activităţi compuse din procese şi subprocese ierarhizate „Top-Down”.

Sistemul informaţional responsabil cu colectarea informaţiei

Pagina 46

din documentele justificative care atestă producerea de fenomene economice, prelucrarea şi transmiterea datelor, trebuie să răspundă cerinţelor de „realitate”, „acurateţe”, capacitate de colectare a informaţiei în toate detaliile sale o singură dată, prelucrare automată şi elaborare de rapoarte pe nivele ierarhice de utilizatori inclusiv a conturilor contabile aferente contabilităţii fiscale şi manageriale. Toate acestea precum şi preluarea automată a datelor de intrare din bugetele de venituri şi cheltuieli analitice sau fişe de fundamentare se pot realiza numai de produse informatice integrate personalizate la specificul activităţii organizaţiei. Această soluţie presupune creşterea numărului de personal la baza sistemului în zona de colectare a informaţiei şi operarea datelor în calculator dar reduce semnificativ personalul pe nivelele intermediare („de mijloc”) care se înlocuieşte cu câteva persoane responsabile cu verificarea şi validarea datelor direct în sistem. Astfel, creşte calitatea informaţiei şi se elimina semnificativ activităţi manuale şi timpul de depistare a erorilor.

Arhitectură procesului – responabila cu eficientă funcţionarii procesului este o etapă de concepţie a procesului care antrenează inteligenţă şi experienţă în acelaşi timp. Este indicat că această etapă să fie realizată de experţi externi independenţi cu suportul echipelor interne de specialişti şi nu invers; factorul subiectiv precum încărcarea procesului cu sarcini doar pentru păstrarea unor posturi existente compromite calitatea procesului. Sub aspect tehnic, este important că fiecare subproces să fie gândit cu luarea în considerare a eventualelor limitări sau performanţe ale produsului informatic.

Etapele de implementare a procesului de cost controlling reprezintă logică punerii în aplicare a arhitecturii procesului. Acestea pot fi: ­ determinarea aşteptărilor, stabilirea şi standardizarea formatelor rapoartelor de ieşire din procesul de cost controlling; ­ determinarea necesarului de informaţii şi a surselor de date de intrare pentru realizarea rezultatelor aşteptate şi a rapoartelor de ieşire; ­ stabilirea centrelor de profit şi a centrelor de costuri; stabilirea centrelor colectoare de costuri; ­ determinarea criteriilor de repartizare a costurilor indirecte şi a serviciilor suport (chei de repartizare); ­ construirea reţelei de conexiuni şi prelucrări din interiorul procesului şi a surselor de intrare; ­ stabilirea formulelor de calcul şi de agregare a datelor; ­ ierarhizarea centrelor de profit şi a centrelor de costuri; ­ conceperea mecanismului de centralizare a informaţiilor utilizând codificarea şi integrarea codurilor aferente centrelor de cost/profit sau subdiviziunilor acestora în simbolul conturilor contabile; alegerea metodelor de calcul a costurilor unitare ­ securizarea procesului şi sistemului antifraudă; Privite la modul general, intrările şi ieşirile din procesul de controling reflectă conexiunea acestuia cu activităţile de: planificare­bugetare, operare, financiar­contabilitate şi management: Intrările conţin informaţiile necesare prelucrărilor din interiorul procesului, acestea fiind rezultate ale funcţiilor/activităţilor/proceselor de planificare, bugetare, operare şi contabilitate managerială:

Pagina 47

­ Valorile de costuri bugetate ­ sursă: Bugetul de Venituri şi Cheltuieli detaliat aprobat (file de buget detaliat aferente fiecărui centru de profit/centru de cost, Listele de fundamentare a elementelor primare de cheltuieli aferente fiecărei linii de buget (cantităţi, preţuri, valori)); ­ Costurile efectiv realizate colectate – sursă: contabilitatea de management.

Ieşirile vizează rezultatele procesului şi se concretizează în rapoarte pentru diverse etape de decizie sau revizuire/revenire la procesele furnizoare a datelor de intrare: Rapoarte de încadrare a costurilor în nivelele bugetate (calcul deviaţii) ­ Analize pe factori de influenţă a deviaţiilor Propuneri de revizuire a bugetului de venituri şi cheltuieli Raport de revizuire a procesului ­ Rapoarte de alertă (cazuri devieri nejustificate) Restul de consumat din buget

Concluzie: Implementarea funcţiei de cost controlling este o decizie nu numai inteligenţă dar foarte necesară pe termen lung. Ea implică pe moment costurile suplimentare cu implementarea însă rezultatele sunt semnificative pe termen lung în contradictoriu cu „tăierea costurilor” care, relaxează pe moment presiunea financiară a organizaţiei dar consecinţele pot fi dezastruase.

Termeni: ● Limita economică ­ punctul în care veniturile sunt egale cu costurile (fixe + variabile) iar profitul este zero. ● Contabilitatea Managerială (Management Accounts) – sistem de contabilitate care deserveşte managementul şi are că obiectiv colectarea costurilor pe locuri de consum. Înregistrarea documentelor se poate face concomitent cu contabilitatea fiscală cu condiţia atasarii la simbolurile conturilor contabile din Planul general de conturi a codurilor stabilite pentru centrele de cost. ● KPI – „Key Personal Indicators” – indicatori individuali de performanţă ● Loc de consum – locul în care se consumă resurse materiale şi umane: atelier, secţie, sediu administrativ şi unde consumurile se consemnează în documente justificative. În numărul viitor: Procesul de bugetare ­ studiu de caz

Pagina 48

MANAGEMENTUL INIȚIATIVELOR ÎN ÎMBUNĂTĂȚIREA BUSINESS­ULUI Ing Codrin Nicolau, MBA, PMP, CBAP Într­un context economico­social care poartă multe semne ale haoticului, managerii organizațiilor sunt obligați să faca organizațiile să supraviețuiască și să se dezvolte, ascultând tot timpul vocea consumatorului.

Așa cum este cunoscut, „Legile lui Murphy” nu sunt rodul doar unui singur personaj, ci există mai mulți “experți”care au enunțat legi, teoreme, axiome, corolare în aceeași colecție pe care, de fiecare dată când o citim, avem un sentiment al cunoscutului și comicului totodata: ni s­a întâmplat și nouă... În domeniul business­ului, am ales ca motiv al acetui articol, Legea I a lui Brier, care spune așa:La un moment dat, în viața oricărei organizații, stagnarea duce la dispariția abilitatății acesteia de a reuși.

Cu alte cuvinte, dacă ramâi pe loc, mediul va fi sursa eroziunii și previzibil, a anihilării. Această erodare a resurselor și capabilităților este urmarea unui mediu concurențial coroziv, haotic, influențat puternic de globalism, internet și al ”efectului fluturelui” (butterfly effect), simbol al impredictibilității (metafora din filosofia chineză afirmă: „dacă un fluture bate din aripi într­un colț al Universului, în altul se naște o furtună”). Această idee este reliefată de Philip Kotler şi John A. Caslione în cartea Chaotics (pe care o găsiți la Editura Publica), al cărei subtitlu este extrem de relevant ­ Management şi marketing în era turbulenţelor.

O organizație în aceste vremuri haotice trebuie să devină adaptivă, spun autorii, trezind acea capacitate de răspuns (engl. responsiveness) naturală, “built in”, alături de capacitatea de a se mișca ușor între ramurile unor scenarii de evoluție worst case/ best case și dorite.

Unde trebuie sădită aceasta flexibilitate pentru ca ea să fie eficace în aceste vremuri? Evident că ar trebui să vizeze toate cele 3 componente organizaționale: structura, procesele (operaționale și de control) și cultura. Inițiativele în îmbunătățirea activității (fie că vizează îndreptarea către noi obiective, fie că e vorba despre rezolvarea unor probleme existente) ar trebui să devină un proces cunoscut și stăpânit mai ales de middle management.

Trebuie înțeles faptul că midle management, în conformitate cu principiul obținerii rezultatelor “prin alții”, nu trebuie să realizeze neapărat ei înșiși procesul de la un capăt la altul, dar trebuie să îl cunoască pentru a­l putea conduce. Din rațiuni de comoditate însă ne vom referi la acțiuni ca și cum ar fi realizate efectiv de ei.

Ca urmare, aceștia ar trebui, pe lângă noțiunile de management general și calitatea lor de experți ai domeniului, să stăpânească noțiuni de analiză de business (cu un accent pe analiza proceselor de business) pentru a putea enunța nevoia/oportunitatea de business, a înțelege constrângerile organizaționale, a formula o abordare, o viziune asupra soluției și a enunța cerințe complete, coerente(de business) în vederea creării unui concept care să stea în picioare, și noțiuni de management de proiect pentru a putea ține sub control punerea în operă conceptul. Intre starea actuală a lucrurilor

Pagina 49

și cea dorită (când soluția ar fi implementată), ar trebui să poată formula cerințele de tranziție, indiferent daca acestea sunt de natură tehnică, procesuală sau HR. Tot middle management ar trebui să poată să evidențieze costurile și beneficiile în business dacă inițiativa ar putea fi materializată. Business case­ul este un document care urmărește să prezinte rațiunea pentru care s­ar demara eforturile care să suporte inițiativa. Conceptul legat de soluția de business este testat din punct de vedere: adecvare în arhitectura de business, acceptare (legat de stakeholders), fezabilitate (tehnică, managerială, economico­financiară, mediu, etc.) și valoare de business adăugată. Odată ce demararea inițiativei este aprobată, middle­managerul poate juca mai multe roluri: fie de sponsor, fie de manager de proiect, fie de business owner (beneficiar). Iar în îndeplinierea lor sunt fundamentale noțiunile de management de proiect. Acestea ajută managerul să țină sub control proiectul (din orice rol legat de proiect pe care l­ar avea) și să poată să materializeze acea soluție care se apropie cel mai bine de cerințele de business formulate inițial.

Nu în cele din urmă, înțelegerea stakeholder­ilor proiectelor înseamnă managementul așteptărilor și implicării acestora, adecvarea soluției în cadrul organizațional, evaluarea gradului de pregătire (readiness) pe care organizația îl are și acționarea în consecință. Multe proiecte au un impact mare social, ca urmare middle­managerul trebuie să stăpânească elemente de comunicare și marketing al proiectului în cadru intra sau extra organizațional. Nu în cele din urmă, în exploatarea soluției, managerul este cel care observă comportamentul soluției și este în stare să articuleze cerințe pentru îmbunătățirea acestora.

Dacă ar fi să detaliem, fără a fi 2 în 1 (analist de business și manager de proiect), middle managerii ar trebui să stăpânească cel puțin la nivel de înțelegere (noțiuni și idee de aplicare): ● Business Case ● Project Charter ● High-level scope statement ● Plande dezvoltare preliminar (high level) ● Evaluare de risc ● Stabilire priorităților proiectului ● Identificare stakeholder­ilor și managementul acestora ● Aducerea oamenilor potriviți în proiect ● Creare a viziunii soluției ● Conducere Ateliere de obținere cerințe ● Alegere ciclu de dezvoltare a soluției (abordarea change driven sau plan driven) ● Dezvoltare plan în stil rolling wave ● Analiza prematură a unor alternative ale soluției ● Analiză trade­off pentru cerințe și pentru soluție ● Echilibrare cerințe legate de aria de cuprindere, cost, timp, calitate și risc ● Validare cerințelor ● Acceptanțe (parțiale sau finale) și decizii de go/no go ● Planul de testare și abordarea de testare ● Activități de validare prematură a soluției

Pagina 50

● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●

Trecere în revistă a rezultatelor testelor Analiza cauzei rădăcină și acțiuni corective Managementul diverselor situații/ incidente Testare readiness organizațional Decizie de go/ no go pentru livrare Plan de deployment Abordare Ce unități de business sunt afectate?

Când vor fi implementate unitățile de business Când trainingul va trebui livrat Când se va încheia partea de support post-implementare Decizie de închidere a proiectului și trecerea în producție/operațiuni și mentenanță Identificare Lecții învățate Prioritizare îmbunătățiri Analiza cauză­efect în legătură cu atingerea valorii de business scontate și tratarea unor probleme care pot apărea pe parcursul operării soluției Deși organizațiile au în general specialiști pe fiecare segment, flexibilitatea organizațională se obține de la mijlocul ei. Inițiativele în îmbunătățirea business­ului trebuie înțelese, demarate și ținute sub control de manageri avizați, care să devină apoi motorul adaptării rapide a organizațiilor în care aceștia își desfășoară activitatea.Noi credem că școlirea și antrenarea managerilor de mijloc este cheia.

Procesul de îmbunătățire continuă a activității trebuie atât demarat, cât și făcut să funcționeze neîntrerupt, iar managerii au rolul principal. Deși există de multe ori persoane avizate, care sunt specializate (analiști de business, manageri de proiect), acestea nu întotdeauna sunt disponibile pentru inițiativele de îmbunătățire, sau nu au puterea necesară declanșării unor schimbări. Pot fi însă cooptate ulterior de către managerii avizați pentru o mai bună eficiență.

Pagina 51

INFORMATION SOCIETY KNOWLEDGE SOCIETY GLOBALIZATION, DEVELOPMENT, THE IMPACT OF THE ”DIGITAL INEQUITY PHENOMENA”, OBJECTIVES, STRATEGIES, SOCIAL STRUCTURE AND NEW LIFE PATTERNS,VIRTUAL ORGANIZATION, ACTIVITIES AND BUSINESSES, PROGRAMMES AND COURSES AND THE ECONOMIC EFFECTS. Prof.Niculae Davidescu,Ph.D. Department of Management Information Systems Academy of Economic Studies of Bucharest, Abstract Lucrarea reprezintă o abordare exhaustivă a problematici privind IS&KS , fiind rezultatul cercetării sub forma tezei de doctorat “Information Society and its Economic Effects”, susţiuntă la Academia Română. În lucrare sunt prezente următoarele elemente: -Globalization, Development and Information Society; -The Impact of the “Digital Divide” and “Digital Inequality” Phenomena; -Information Society –Knowledge Society, Definition, Objectives and Strategies; -Social Structures and New Life Patterns in Information Society; -Virtual Organizations, Activities and Businesses; -Strategies, Programmes and Courses of the Information Society Approach; -The Economic Effects Foreseeable through the Implementation of Information Society–Knowledge Society.

Key words.

Information Society, Knowledge Society, Society of Truth, Spirit, Conscience and Morality(STSCM), IT&C, Digital Divide, digital inequality phenomenon, SITM, LONG-LASTING SOCIETY, Tele Centre, Cybermarketing, TeleEducation, TeleShopping, TeleMedicine, e-goverment, e-commerce, e-banking, entertainment systems, teleshopping, telelearning, mobile telephony, virtual telecommunities, Telecottage, Electronic Village Hall, Community Telecommnications Center, Distance Education, Distance Learning, Open Learning, Open and Distance Learning, E-education, Virtual Organizations, virtual team, electronic business solutions (EBSP), leapfrogging.

Pagina 52

1.Introduction.

Utilitatea lucrării rezidă din cîteva argumente detaliate în continuare.

(1) What matter does the papercover?

Lucrarea acoperă integral zona IS&KS prin inserarea, descrierea şi explicitarea conceptelor cheie EBSrente IS&KS: Globalization, Development and Information Society, the Impact of the “Digital Divide” and “Digital Inequality” Phenomena, Information Society–Knowledge Society, Definition, Objectives and Strategies, Social Structures and New Life Patterns in Information Society, Virtual Organizations, Activities and Businesses, Strategies, Programmes and Courses of the Information Society Approach, plus The Economic Effects Foreseeable through the Implementation of Information Society–Knowledge Society.

(2) Why is the studied matter important?

Substanţa studiului este importantă prin definirea, fundamentarea şi analiza unor noi tipuri de societae care vor apare:Information Society, Knowledge Society, Society of Truth, Spirit, Conscience and Morality(STSCM) andLong­Lasting Society.În plus, sunt dezvoltate şi epxlicitate o serie de concepte şi capabilităţi noi cum sunt Tele Centre, Cybermarketing, TeleEducation, TeleShopping, TeleMedicine, e-goverment, e-commerce, e-banking, entertainment systems, teleshopping, telelearning, mobile telephony, virtual telecommunities, Telecottage, Electronic Village Hall, Community Telecommnications Center,Virtual Organizations, virtual team or electronic business solutions (EBSP).

(3) How does the author intend to answer to this matter?

Conţinutul lucrării actuale este inspirat din teza de doctorat, intitualtă ”Societatea Informaţională şi efectele economice”, autor Davidescu N., susţinută la Academia Romănă, în luna Iunie 2008.

(4) What is the relation between the paper and the already existent specialized literature?

Aceasta constă în abordarea sistemică şi filosofică a problematicii IS&KS, cu precădere din punct de vedere informatic, economic şi social. Practice există lucrări în Româniaelaborate la Academia Română, ASE Bucureşti, diferite firme şi organizaţii ştiinţifice. Soluţiile dezvoltate au în parte carácter teoretic şi practic, văzute din punctul de vedere al unor specialişti în domeniul problematicii IS&KS. 2.Literature Review. În domeniul IS&KS există o literatură specializată formată din diferite studii, tratate, articole, site­uri sau teze de doctorat elaborate de cercetători, specialişti, profesori sau diferite academii, universităţi sau organisme de cercetare fundamentală. Practic sunt de valoare lucrările elaborate de echipa condusă de academician Filip Gh., de la Academia Română, prof. Roşca I., Gh., de la ASE, la care se adaugă lucrări elaborate în Vestul Europei sau în USA. Contribuţia noastră constă în analiza unor fenomene globale, cum sunt globalization, development and join with Information Society. Putem adăuga analiza the Impact of the “Digital Divide” and “Digital Inequality” Phenomena, plus definition, objectives and strategies for Information Society–Knowledge Society.În plus sunt prezente contribuţii în fundamentarea, formalizarea şi cuantifcarea unor soluţii operaţioanle privitoare laVirtual

Pagina 53

Organizations, Activities and Businesses, Strategies, Programmes and Courses of the Information Society Approach, plus the Economic Effects Foreseeable through the Implementation of Information Society–Knowledge Society.

3.Theoretical Background. În lucrare sunt utilizate cu prioritate, concepte, factori, analize calitative, metodologii, standarde, metode şi tehnologii de identificare şi armonizare a intereselor individului şi societîţii în promovarea, acceptarea, proiectarea, implementarea şi dezvoltarea structurilor specifice IS&KS. 4.Globalization, Development and Information Society.

Globalization, Development and Information Society, represents the level of knowledge and contains the description of the amplitude of the globalization phenomenon, the interconnections globalization-global economy substructure, the analysis of the phenomenon concerning the development of the electronic industry and IT&C and also the situation of the world countries facing the accomplishment of the Digital Economy and Information Society.

The world countries vs. the development tendencies of the IT&C field are presented. The conclusions that are presented in this section, concerning the phenomenon of globalization, refer to the following aspects: (a) the dramatic increase of the information transfer flow at the global level, at the same time with the exponential development of the IT&C components and the global substructure of telecommunications, among which the main part is played by the Internet system; (b) the massive increase of the international cash flows and ISD; (c) the significant increase of the international trade volume; (d) the rapid development of the global financial markets, considered to be a “weightless economy”; (e) the creation of “Porteris clusters”, a new “digital geography”, generated by innovation and technological clusters, actually made up of interdependent assemblies of competences, capability and local capacity; (f) the decrease in action and importance of the economically developed countries, in the favour of STNs and international bodies (UNO, IMF, Global Bank, OMC, OECD etc.), at the same time with the increase of the STN importance for the global trade; (g) the externalization of the activities of marketing, production and services, the creation of a new international financial and industrial structure; (h) the increase in number, applicative and restrictive force of the universally applicable standards; (i) the increase of legal and especially illegal migration of people and labour force, at the same time with the accentuation of “brain migration” to the most economically developed countries; (j) the optimization of the cultural relations at the global level, the informatics facilitation of the access to the universal cultural values, by implementing the concepts of “multiculturalism”, “mobility” and “interchange ability”; (k) the universality of the English language and Anglo-Saxon concepts. In this section, are also presented the drives of globalization: scientific and technological innovations and the ampleness of

Pagina 54

the development of the electronic industry (drive I), the implementation and generalization of the usage of Digital Economy (drive II), the present politics of a neo-liberal type, considered to be the motive power of the globalization phenomenon (drive III), and the implementation and generalization of the usage of IT&C (drive IV).

5.The Impact of the “Digital Divide” and “Digital Inequality” Phenomena”.

The Impact of the “Digital Divide” and “Digital Inequality” Phenomena starts with the analysis of the “digital divide” phenomenon, regarded as the virtual distance between individuals, generally considered, or geographical areas, seen at various economic and social levels, from the viewpoint of the common perspective on their opportunities, depending on the access to the facilities provided by IT&C and the usage of the Internet system for the whole range of human activities.

These reasons have led us to the solution of treating this phenomenon from the viewpoint of the following essential aspects: (a) the “digital divide” phenomenon and its impact on the contemporary world; (b) the ampleness of the “digital inequality” phenomenon and (c) the effects of the “digital inequality” phenomenon.

The conclusions presented in this section, concerning the “digital divide” phenomenon, refer to analysing the level of access to the communications technology, basing the “digital divide” phenomenon on the dynamics of access to the Internet system – competition is the key to the Internet access –, studying the cost of the access to the residential and business phone systems and the reason of the decline of the Internet access costs. In this section, are presented the analysis indicators of the “digital divide” phenomenon: the ethnic factor and division are apparent in “digital divide”, the usage of the IT&C facilities and the Internet system by the industrial and business sectors, the access to the IT&C technologies and the Internet in the urban and rural regions, the access to the IT&C facilities and the Internet by the urban and rural regions, alternatives of access to the IT&C technologies (cable and satellite broadcasts and access).

From the viewpoint of rendering the “digital inequality” phenomenon, we have presented the ampleness of the “digital inequality” phenomenon, its features, the present inequities in using the Internet, the differences in the on line usage capacity and the influence of the education level.

The effects of the “digital inequality” phenomenon are rendered by the analysis of the population access to the Internet, the analysis of telephone usage, the analysis carried out in respect to age, the analysis of the access to electronic services and the usage of the Internet system in respect to the statistic indicators of population, at the same time with the usage of the Internet system at the level of governmental, corporatist and social structures (under the influence of some representative factors: the general usage of the Internet system, the usage of the Internet system in kindergartens, public libraries and communitarian centres, the typology of the equipment of access to the Internet, the type of the Internet provider, the analysis of the Internet usage at home/ outdoors, the accomplishment of the on line confidentiality and the promotion of competition and universal services.

Pagina 55

6. Information Society –Knowledge Society, Definition, Objectives and Strategies.

Information Society –Knowledge Society, Definition, Objectives and Strategies, contains the analysis of the human society evolution, seen as a systemic complex of interpersonalrelationships, a historically determined uniform assembly, resulted from mankind’s activity to produce material goods and spiritual values, necessary for the individual and collective living. The Informational Society is strongly marked by the revolution in the IT&C domain, the political actions and the innovative spirit.

The revolution in the IT&C domain was foreseen by the predictions of the sociologist Alvin Toffler, concerning the society of The Third Wave, characterized by some defining elements: (a) the complex phenomenon of knowledge; (b) the process of demassifying the markets, investments and production; (c) the essential role of the dynamic and continuous innovation flows; (d) the rapid and complete integration of the technical and economic systems; (e) the training of the digital technologies of information storage, transformation, processing and communication, seen, in their turn, by the quintet of data-knowledge-messages-images-sounds; (f) the usage of the technologies that will decisively determine the evolutions within all the fields of human civilization; (g) the complex and complete usage of the Internet system in non-academic fields, by involving a large number of users.

The innovative policy and spirit imply the activity of innovation and usage of the essentially new ideas and concepts, seen as an integral part and coordinate of the present governmental and entrepreneurial policies; these policies lead to the general progress of society, by renewing, optimizing, transforming or converting the present techniques, technologies, products, components and services.

There have appeared and been implemented new concepts and technologies, related to the field of socio-economic informatics and dedicated to the access of state institutions, companies and ordinary people to the networks of computers and distributed DB of all kinds.

These transformations have generated new terms, in connection with that of information society, such as Information Technology-IT. Moreover, IT&C is present in many new fields: DB management, consumer services, office work, long-distance open learning, publicity, data and information transfer, commercial and bank transactions, insurance-reinsurance, telework, entertainment systems, teleshopping, telelearning, mobile telephony, medical services etc.

Information Society will ensure the democratization of the association, agreement and cooperation, by means of global data communications, public data and information transfer at a world level, on line co-operation by means of the Internet and/or other types of networks andISwith a global character, with a view to achieving complex data processing, addressed to all the categories of professional/non-professional users.

This society has as its main target the systematic improvement of people’s living and working conditions, irrespective of their nationality, by development and intellectual stimulation, by indiscriminative and co-operative on line access to the IT&C facilities, by the access to the national and/or global data networks, to the Internet. The third millennium will bring the creation and effective usage of the knowledge society (KS), which will include the Information Society as well, given the

Pagina 56

fact that we can consider knowledge as the result of the action of some convergent factors – the semantics and action of information – for which reason the knowledge society will be based on IS&KS, which is a broader concept than SC, as a result of the primordial role granted to the tandem of information-knowledge in human society.The concept of SC(knowledge-society) revolves around the society based on knowledge (knowledge-based society or knowledge-based economy).

Dependent on the phenomenon of knowledge, Knowledge Society has the following particularities: • the extension and thorough study of scientific knowledge and the truth about knowledge; • the usage of knowledge management by organizational and technological knowledge; • the approach and implementation of technological knowledge production by the phenomenon of innovation; • the maximum dissemination of knowledge for all people, mainly by the Internet, electronic books and e-learning; • IS&KSis represented by the parallel concept named “the new economy”, characterized by profound innovation processes, defined by the assimilation and transformation capacity of the innovative knowledge, for developing new products, services and symbols; innovation will be the powerful and profound determinant in SC, by aiming at increasing productivity in respect to the energetic, material and natural resources and the protection of the environment, for which reason, in this new society, the companies that bring technological innovation, on the basis of some proper and particular knowledge structures, will be favoured and determinant; the innovative companies will be created by the co-operation between the companies of different sizes and academies, private/governmental research institutes etc.; • “the new economy” is focused on maximizing the influence and usage of the Internet system, seen as the principal market for IS&KS, at the same time with increasing the importance of the value of assets, within which knowledge will play a special part; • IS&KSwill be of an ecologist type, because it will lead to developing goods, services and symbols by scientific and technological knowledge, plus their combined management, with a view to implementing some technological and biological organizations and transformations, meant to save the accomplishments of the human civilization; • IS&KSwill be a new stage in the human culture, given the fact that the culture of knowledge will become primordial, at the same time with the involvement of all the forms of knowledge (technical, economic, architectural, literary, artistic, philosophical etc.). In the future, mankind has to approach and think over the perspective of founding a society of the second generation, the society of truth, spirit, conscience and morality (STSCM).

Knowledge Society will be based on certain fundamental vectors, seen as instruments capable of allowing and ensuring the assimilation and transformation of the society into the Information Society, subsequently acknowledged by the acronym IS&KS. The technological and informational vectors of IS&KS are represented by the Internet, extended and developed in time and space, the e-book technology and the intelligent agents.

The main managerial, cultural and social vectors are: the knowledge management for organizations of any type, kind or size, the management of moral usage of knowledge at a global level, the

Pagina 57

educational system based on the IS&KS methods (e-learning), the healthcare system at the social/individual level, studies of biological knowledge of genomic interest, the increase in using some fundamental factors of human knowledge, the protection of the environment, meant to ensure a LONG-LASTING SOCIETY, by increasing the usage of the management specific for knowledge.

The organizational and functional vectors of IS&KS are new methods concerning the development of the activities at home. The implementation of the e-activities of a virtual community type, Tele Centre, Cybermarketing, TeleEducation, TeleShopping, TeleMedicine, the implementation of the adaptations made by using computers, telephony or digital television, at home or at work, the information state.

IS&KSwill be able to be achieved under the conditions of the existence of an “Information State” that will use the concept of “e-government”, by means of which will be developed and used new technologies in the fields of data communication and information technology at a national, regional or global level, addressed exclusively to the functions of the state and oriented towards the information requirements of the citizen; there will be used the concept of “e-commerce” by which the techniques of e-purchase will be monitored, at the same time with the usage of some specific technologies and an adequate pan-European legal frame. The information state will dispose of an intelligent transport system, connected to a global system of modern transport, which ensures the technical and economic optimum and the general security, by rapid and reliable access to the new communication systems and pan-European/global digital services.

The citizens of this state will be provided with on line healthcare, the usage of some medical technologies of an intelligent type, the health condition monitoring at a national level, including the total access to BDD with a medical specificity or for monitoring the critical situations concerning the health condition of the population. The information state will be characterized by the concept of “e-participation”, addressed to the people with disabilities, and by the access to the communication, media and information substructures for people with disabilities.

There will be implemented home activities addressed to the citizen: (a) new forms of working (telecommuting, virtual office, telework etc); (b) e-activities (virtual community, TeleCentre, Cybermarketing, TeleEducation, TeleShopping, TeleMedicine etc).

The Internet will be architecturally, operationally and functionally complemented by the satellite systems: Intranet and Extranet. The information state will act through the government, agencies, companies, social institutions, schools, universities, cultural institutions, churches, dwelling places etc.Information services, such as e-goverment, e-commerce, e-banking, entertainment systems, teleshopping, telelearning, mobile telephony etc. will be implemented.

The information state will be based on the idea of “Internet Society”, which, in our opinion, will be a virtual construct, made of electronic media of transmission and operating systems of the “self-aware” type. The approach scale is universal, for which reason the information state will be connected with the universal political, economic and spiritual media, by activating a theoretically infinite number of computers used for providing on line data and information worldwide. Briefly, the information state will be characterized by new basic concepts, out of which we mention: cheaper

Pagina 58

Internet, e-research, e-security, e-education, e-working, e-accessibility, e-commerce, e-government, e-health, e-content, e-transport etc. The information state will be non-exclusivist, because it will provide a society for all the citizens initiated in handling data and information stored in various BDD in time and space and operational on various heterogeneous RC, at a national, regional, European or global level.IS&KSwill be based on the market opened by the Internet system, for which reason we can talk about new connected concepts: Internet economy, new economy or digital economy.

The actual creation of the new economy takes into consideration the following elements: (a) knowledge becomes an economic factor, which leads to the increase of the importance and usage of the intangible assets within the production of economic value; (b) information in general and the Internet system in particular will significantly influence the companies in the market economy; (c) the development of a sustainable economy must be done only within IS&KS, by re-orienting the economic thinking.

The new economy is characterized by some fundamental aspects: (a) creating the premises for the implementation of IS&KS and reaching a stage of an ecologically sustainable society; (b) creating and using knowledge in the economic field, especially by involving the innovation phenomenon; (c) the development of innovative companies, mainly created by joint-venture between companiesuniversities-governmental/public/academic research institutes. “Knowledge economy” is dependent on the increase of the role and ampleness of using the information concept.

In our opinion, it comes out that the “knowledge-based economy” has the following features: (a) the focus on the electronic market of the Internet type ; (b) the legislative and economic encouragement to found companies that induce technological innovation on the basis of some proper and particular structures of knowledge; (c) the usage of knowledge management under the reign of the organizational and technological knowledge; (d) the prevailing completion of the production of technological knowledge by means of innovation; (e) the increase in importance of the value of intangible assets, especially of knowledge, at the same time with using these goods at full capacity, according to a new spirit; (f) the maximisation of the influence and usage of the Internet system, seen as the main market for IS&KS; (g) the development of some profound innovation processes, by means of the innovative knowledge capacity to assimilate and transform; (h) the development of new products, services and symbols; by the decisive contribution of innovation of all kinds, with the declared purpose to increase productivity in respect to the energetic, material and natural resources and the protection of the environment; (i) the creation of a society of the ecologist type, by implementing some technological and biological organizations and transformations, with a view to preserving the accomplishments of the human civilization;

Pagina 59

(j) the maximum usage of scientific knowledge and the truth about knowledge; (k) IS&KS will ensure the premises for a rapid approach of the society of truth, spirit, conscience and morality (STSCM) ; (l) the maximum dissemination of knowledge for all the citizens (the Internet system, electronic book, e-learning etc); (m) IS&KSwill be a new stage in the human culture, by the predominance of knowledge culture and the involvement of all forms of knowledge; (n) the intense and intensive usage of knowledge, applied in the field of economics, especially by encouraging the phenomenon of innovation; (o) the provision ofIS&KS sustainability in respect to the priorities of preserving a non-polluted environment; (p) the development of a new economic thinking and new economic rules, applied in accordance with the semantics and specific phenomenon of IS&KS accomplishment.

In the third millennium, mankind will have to sort out passing to the society of truth, spirit, conscience and morality (STSCM), followed by the harmonization with IS&KS by means of the extension and boom of the Internet usage in the field of knowledge, the introduction and dissemination of the complete usage of e-books.Concurrent with the application and implementation of the technological, informational, managerial, cultural, social, organizational and functional vectors, the actual passage to the IS&KS generalization will be accomplished, at the same time with the future harmonization with STSCM. The actual running of the programmes concerning IS&KS implies a European and global approach, successively accomplished by summits, which are presented at length in the paper.

The implementation of information technologies is carried out by means of some national macro-policies, such as those promoted by the United States(“The Theory of the Government and its Role in the Digital Age”), the United Kingdom (“Frame-strategy of the Government of Great Britain and Northern Ireland with a View to Implementing Information Technologies”), France (“Governmental Action Programme for Introducing France to Information Society (PAGSI)”) or Romania(“Global Strategy concerning IS&KS Development in Romania”).

The references concerning IS&KS do not include operational solutions for the actual development of all the systems that are specific for this new type of society, for which reason we propose an original solution concerning the approach, design, completion, implementation and development of some global information systems (SIG) . These types of systems will be developed at different structural links at the country level (national, territorial, branches/domains of activity and/or local etc.) or at the trans-national level (global, continental, zonal, regional etc.). SIM will have a concentric architecture and, in a consequently descendant approach of the top-down type, will contain various types of information systems :global IS, continental IS, regional/zonal IS, national IS, territorial IS, ISon activity fields, ISfor human habitations, ISfor economic agents or organizations of any type/size/importance/level of geographical distribution and ISfor natural persons/residences/households.

Continuare în numărul viitor.

Pagina 60

LANSARE DE CARTE

“ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI – o abordare proactivă” Autori: Prof.univ.dr.ing. Nicolae George DRĂGULĂNESCU (coordonator) Universitatea Politehnica din Bucureşti Auditor al calităţii (EOQ/ DGQ/ TÜV), Asesor EFQM, Secretar general ­ Fundaţia Română pentru Promovarea Calităţii Director Executiv ­ Fundaţia „Premiul Român pentru Calitate <Joseph M.Juran>” Prof.univ.dr.ing. Constantin MILITARU Universitatea Politehnica din Bucureşti Auditor al calităţii, Asesor/ Evaluator FPRC­JMJ Prof.dr.Florian COLCEAG Preşedinte ­ Fundaţia EDUGATE, Preşedinte ­ IRSCA Gifted Education Prof.dr.Remus CHINĂ Inspector de specialitate - MECTS Pentru a obţine succes pe pieţele locale/ regionale ale forţei de muncă şi a rezista concurenţei tot mai intense de pe piaţa educaţională mondializată, orice actual <furnizor de educaţie> (şcoală gimnazială, liceu, colegiu, facultate, universitate, etc.) ar trebui să­şi orienteze eforturile, în primul rând, spre colectarea, cunoaşterea, înţelegerea şi satisfacerea cerinţelor, necesităţilor şi aşteptărilor tuturor <partenerilor> săi – mai ales ale celor aparţinând principalilor săi <beneficiari> (cu prioritate angajatorii, <educabilii> ­ elevii, studenţii, cursanţii şi absolvenţii) dar şi ale părinţilor, societăţii/ comunităţii în ansamblul ei, în dinamica evoluţiei acestora, pe termen mediu­lung.

Un <furnizor de educaţie> (şcoală, universitate, etc.) de succes nu poate fi decât acela ai cărei absolvenţi au căutare şi succes fie pe piaţa forţei de muncă (prin angajare în domeniul pentru care s­au pregătit), fie prin continuarea studiilor prin admitere în şcoli/ universităţi prestigioase (de regulă la licenţă, masterat, doctorat, cercetare postdoctorală, etc.)

Ulterior, după furnizarea de către <furnizorul de educaţie> a <produselor educaţionale> ­ ce răspund, mai mult sau mai puţin (din multiple cauze posibile) acestor cerinţe, necesităţi şi aşteptări ­ rezultând din <procesele educaţionale> specifice, acest <furnizor de educaţie> ar trebui să stabilească şi să utilizeze cele mai adecvate tehnici, metode şi instrumente disponibile pentru a evalua gradul de satisfacţie a beneficiarilor săi şi a îmbunătăţi în mod continuu propriile sale <procese educaţionale>

Pagina 61

şi <produse educaţionale>, astfel încât eventualele insuccese să nu se repete, iar succesele obţinute să se poată menţine şi chiar să sporească. De fapt, conceptul <calitate> semnifică, foarte concis şi general, atât „adecvare la cerinţe” cât şi “diferenţa specifică dintre eşec şi reuşită”…

Mai mult, în scopul câştigării şi menţinerii unei poziţii competitive pe piaţă, de regulă, <furnizorii de educaţie> dornici de succes adoptă şi demonstrează în mod continuu o orientare clară, transparentă şi vizibilă către <beneficiari> şi <calitate>, în special prin evaluarea continuă atât a satisfacţiei beneficiarilor lor cât şi a performanţelor realizate de propriile <procese educaţionale> şi <produse educaţionale>.

Toate aspectele esenţiale mai sus menţionate ar putea fi realizate în mod firesc, eficace şi chiar eficient, în orice organizaţie (indiferent de domeniul, specificul, mărimea şi forma ei de proprietate) prin implementarea unui sistem de management al calităţii (SMC) conform principiilor şi cerinţelor stabilite de cea mai cunoscută şi frecvent utilizată serie de standarde internaţionale, celebra familie a standardelor ISO 9000. În prezent, este bine cunoscut şi unanim acceptat faptul că implementarea unui SMC şi a celor 8 principii fundamentale ale managementului calităţii, în orice organizaţie, constituie un mijloc eficient pentru a o orienta către ţelurile şi obiectivele sale prestabilite, facilitându­i considerabil atât realizarea acestora cât şi îmbunătăţirea continuă a performanţelor.

Implementarea unui SMC conform modelului promovat de standardele internaţionale ISO 9000 (aplicat iniţial exclusiv în mediul de afaceri), în organizaţiile <furnizoare de educaţie> ­ deci în mediul educaţional ­ este nu numai necesară, oportună şi posibilă ci şi recomandată în mod expres de numeroase reuniuni ale miniştrilor educaţiei din statele membre ale UE dar şi de către însăşi Comisia Europeană, prin documentele specifice acestui demers.

O „abordare proactivă a asigurării calităţii educaţiei” înseamnă de fapt implementarea unui SMC în cadrul unei organizaţii <furnizoare de educaţie>, în conformitate cu cerinţele privind SMC din standardul de cerinţe SR EN ISO 9001, pe baza terminologiei şi principiilor menţionate în standardul terminologic SR EN ISO 9000. Aceste standarde au marele avantaje că au fost deja consensualizate internaţional – pe parcursul proceselor lor de elaborare (fiind publicate, din 1987, în patru ediţii internaţionale, îmbunătăţite succesiv) şi că pot fi aplicate în orice organizaţie (indiferent de specificul, profilul, mărimea şi/ sau forma ei de proprietate).

Pentru a se ţine totuşi cont de specificul domeniului activităţilor educaţionale, un grup de lucru al Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) a elaborat şi publicat (începând din anul 2003) un important standard internaţional ­ şi el consensualizat la acest nivel ­ intitulat SR ISO IWA 2:2009 ­ Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru aplicarea ISO 9001:2008 în domeniul educaţiei. Acest document ­ editat deja în 2 ediţii (la noi, în 2006 şi 2009) ­ a fost adoptat ca standard român, în cadrul Asociaţiei de Standardizare din România (ASRO), de către comitetul său tehnic CT 56 ­ Managementul calităţii şi asigurarea calităţii. Acronimul IWA înseamnă „acord internaţional de lucru”.

Standardul SR ISO IWA 2:2006 (care precedat SR ISO IWA 2:2009) are o structură similară celei a standardului SR EN ISO 9001:2000. El are marele avantaj de a include, într-un singur document, cerinţele privind SMC din standardul de bază SR EN ISO 9001:2000, liniile directoare privind îmbunătăţirea continuă prezentate în standardul SR EN ISO 9004:2000 ­ toate fiind bazate pe

Pagina 62

terminologia şi principiile stabilite prin standardul SR EN ISO 9000:2000 ­ cărora le­a adăugat cerinţele şi liniile directoare specifice aplicării acestora în organizaţiile furnizoare de <produse educaţionale>. În prezent, experţii ISO lucrează la înlocuirea ghidului ISO IWA 2 cu un standard elaborat atât pe structura acestuia cât şi pe structura standardului ISO 29990:20101. Noul standard este promovat sub denumirea de ISO/WD 18420 ­ Sisteme de management al calităţii ­ Cerinţe de aplicare a standardului ISO 9001:2008 în organizaţiile educaţionale2.

Această lucrare ­ inspirată din practicile confirmate în timp ale celor mai competitive actuale organizaţii <furnizoare de educaţie> din Uniunea Europeană, SUA şi alte state dezvoltate ­ prezintă particularităţile, detaliile, implicaţiile, avantajele precum şi limitele abordării standardizate internaţional a asigurării calităţii educaţie ­ toate ca pledoarie pentru cunoaşterea şi utilizarea/ respectarea terminologiei, principiilor şi cerinţelor specifice standardelor ISO 9000 aplicate în educaţie.

Ea se va putea constitui ca o alternativă argumentată, deci credibilă şi convingătoare, la actuala abordare oficială a asigurării calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar şi superior din România (datând din anul 2005) ce s­a dovedit a fi, din multiple şi importante motive, simultan ineficace, ineficientă şi chiar contraproductivă.

Nu în ultimul rând, autorii acestei lucrări îşi propun ca ­ prin datele, faptele şi ideile ce sunt prezentate în mod argumentat şi critic în cadrul acestei lucrări ­ să sensibilizeze mediul educaţional din România şi factorii săi de decizie cu privire la nocivitatea tot mai numeroaselor abordări conceptuale confuze, eronate, lacunare ­ deci ineficiente şi chiar contraproductive ­ din aşa numita „asigurare a calităţii educaţiei” practicată în sistemul educaţional românesc începând din anul 2005, mai ales cu şi prin ignorarea conştientă (uneori, chiar respingerea neargumentată credibil) atât a standardelor internaţionale din managementul calităţii educaţiei (pe ansamblu!) cât şi a sistemului de management al calităţii (SMC) în educaţie.

Din păcate, efectele negative ale mimetismului şi simulacrelor generate de aceste abordări conceptuale ­ „originale” dar fundamental deficitare ­ s­au multiplicat exponenţial în timp (inclusiv prin propagarea lor rapidă pe ansamblul sistemului educaţional naţional) şi chiar au creat un status quo ce s­a dovedit a fi redundant, nociv şi, pe ansamblu, ineficient şi chiar contraproductiv, tocmai datorită ignorării, în fapt, a standardelor şi practicilor consacrate pe plan internaţional, prin standarde şi ghiduri elaborate de experţi internaţionali.. În prezent, această situaţie regretabilă este vizibilă la diferite niveluri ale sistemului nostru educaţional, deşi actuala abordare românească a asigurării calităţii educaţiei este considerată ­ oficial şi a priori ­ ca fiind “originală”, “de bază” şi „credibilă”. Au fost şi sunt elaborate tot mai numeroase programe de formare, conferinţe “ştiinţifice”, suporturi de curs, etc. dar şi dizertaţii de masterat sau chiar teze de doctorat, toate fiind menite, chipurile, să dezvolte şi să demonstreze. o nouă „cultură a calităţii” în şcoli/ universităţi. În realitate, prin ignorarea intenţionată a standardelor şi a ghidurilor internaţionale specifice managementului calităţii, inclusiv în educaţie, este vorba de fapt doar de o subcultură a calităţii în educaţie bazată pe concepte preluate arbitrar, lacunar şi confuz, ce au fost înţelese de regulă insuficient, eronat sau chiar deloc şi care au fost aplicate superficial sau chiar deloc (mai ales datorită absenţei expertizei certificate internaţional în domeniu)..

Pagina 63

Această situaţie regretabilă a generat în România atât numeroase paradoxuri nocive pentru sistemul educaţional cât şi incredibile bariere conceptuale şi practice care, de fapt, separă complet abordarea managementului calităţii în mediul educaţional de cea practicată (de peste două decenii !!!) în mediul de afaceri, ignorându­se complet atât necesitatea ca absolvenţii (foştii elevi şi studenţi) din mediul educaţional să satisfacă cerinţele angajatorilor din mediul de afaceri cât şi recomandările conferinţelor miniştrilor educaţiei din UE. Această lucrare poate fi deosebit de utilă oricărui <furnizor de educaţie> din ţara noastră care doreşte să aibă succes pe piaţă şi să devină tot mai competitiv ­ pe plan naţional, european şi/ sau mondial – prin cunoaşterea şi utilizarea standardelor internaţionale aplicabile.

Pagina 64