Croazieră Dubai-Oman
Dubai – Abu Dhabi – Fujairah – Muscat – Khasab – Dubai
699
€
+145€ taxe de aeroport +120€ taxa portuară
Croazieră Emiratele Arabe Unite - Oman
MSC Orchestra
Dubai – Abu Dhabi – Fujairah – Muscat – Khasab – Dubai
Senior Voyage îţi aduce ceva unic ca destinaţie de vacanţă: Croazieră MSC Emiratele Arabe Unite – Oman Pregatiţi-vă să porniţi într-o experienţă unică pentru a descoperi luxul modern al unor oraşe în continuă dezvoltare tehnologică şi urbanistică, minunile naturii specifice Orientului Mijlociu, dar şi moştenirea culturală a unor meleaguri, până nu de mult mici sătuce pescăreşti. Croaziera „Emiratele Arabe Unite – Oman” organizată de MSC Cruises ne poartă într-o incursiune în apele cristaline ale Mării Arabiei. Veţi putea face plajă în cele mai exclusiviste locuri, veţi vizita locaţii pline de istorie şi tradiţie, dar veţi putea descoperi şi minuni ale lumii noi! Iată ce vă propune croaziera Emiratele Arabe Unite şi Oman: Primul pe listă este impresionantul Abu Dhabi - capitală a Emiratelor Arabe Unite cu o serie de insule, 400 de kilometri de coastă, oaze liniştite, sit-uri înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, peisaje urbane moderne, zone stâncoase şi deşerturi uimitoare, ce oferă vizitatorului o diversitate de experienţe. Insula Yas, Ferrari World, Emirates Palace, moscheea Sheikh Zayed sunt doar câteva din punctele de interes în această debarcare. 2
Vom părăsi Emiratele Arabe Unite, nu înainte de a vizita şi emiratul Sharjah, mai exact regiunea Khor al Fakkan. Sharjah este al treilea emirat ca mărime, fiind cunoscut pentru zona de plajă şi ca cea mai fertilă regiune. Croaziera continuă cu Oman, o ţară arabă ce are în partea de nord a Emirateleor Arabe Unite, iar în partea de vest Arabia Saudită. Vom vizita vestigiile oraşului fortificat Muscat, dar şi Khasab, oraş enclavă, capitală a Peninsulei Musandam, supranumit „Norvegia Arabiei”. Contrastul vă va surprinde cu siguranţă: în trecerea de la dunele de nisip fin din Abu Dhabi, la peisajul citadin futuristic al Dubai-ului, mall-uri, şi celebra insulă Palmier; la istoricul Muscat, aflat parcă la secole distanţă de evoluţia copleşitoare a Emiratelor Arabe Unite. Cei mai mulţi dintre pasagerii ce vor debarca în Dubai vor fi dornici să experimenteze facilităţile mall-urilor unui oraş considerat adesea Mecca cumpărăturilor! De asemenea un alt loc în care cei pasionaţi de achizitionarea de noi suveniruri vor dori
să-lţ viziteze este piaţa de aur, condimente şi parfumuri. Cumpărături, vizita la Burj Khalifa, desert safari, vizita in oraşul vechi, iată ce puteţi bifa în debarcarea din Dubai. Indiferent pentru ce veţi opta, va fi greu să vă luaţi „la revedere” de la surprinzătorul Dubai. Preţul include • Bilet de avion Bucureşti-DubaiBucuresti, Compania Tarom • Transfer aeroport– port– aeroport • 7 nopţi la bordul vasului de croazieră MSC Orchestra • 3 mese principale şi două gustări • între mese • Apă şi băuturi răcoritoare la micul dejun • Asistenţă turistică în limba romana pe parcursul programului • Apă, ceai, suc la dozator pe tot parcursul zilei • Participarea la activităţile zilnice de la bordul vasului Date de plecare: 13.12.2014; 10.01; 17.01; 31.01; 07.02; 14.02.2015
Program detaliat Croazieră Emiratele Arabe Unite - Oman
ZIUA 3 Distracţie pe mare
ZIUA 6 Kasab „Norvegia Arabiei”
ZIUA 1 Bun venit in Dubai!
În această zi nu se va debarca. Asta înseamnă că vă veţi bucura de toate facilităţile vasului MSC Orchestra o zi întreagă!
Fondat în secolul al XVII-lea de către portughezi, Kasab este un fost oraş pescăresc, cunoscut azi drept „Norvegia Arabiei”, datorită peisajului stâncos, dar şi datorită aşa ziselor fiorduri ce vor putea fi admirate din confortabila barcă cu covoare şi perne orientale.
Impresionant, sofisticat, opulent oraşul Dubai este unul dintre cele mai cunoscute centre de cumpărături din lume. Atrage anual milioane de vizitatori, datorită infrastucturii ultra moderne. Acesta este portul nostru de îmbarcare, de aceea este bine ca planurile de vizitare şi shopping să le programăm pentru ziua a 7-a când vom avea la dispozitie o zi intreagă în Dubai.
Dubai ZIUA 2 Vizită în capitala Emiratelor - Abu Dhabi Abu Dhabi este cunoscut drept « cel mai bogat oraş din lume » fiind de asemenea şi cel mai mare oraş din cele 7 emirate.
Abu Dhabi O listă “must-see” în Abu Dhabi include: Marea Moschee Sheikh Zayed, cea mai mare construcţie din lume realizată din marmură albă şi a patra ca mărime din lumea musulmană. Un alt important punct de interes este Emirates Palace, transformat într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe mapamond. În Abu Dhabi veţi putea vizita atât clădiri moderne, aşa cum este Fundaţia Culturală, locaţie ce adăposteşte o serie de evenimente culturale, fiind în acelaşi timp şi muzeu de artă contemporană; dar şi un muzeu în aer liber ce recrează moştenirea culturală: viaţa celor din deşert, a pescarilor, a constructorilor de barci. Inainte de a experimenta shopping-ul în impresionantele mall-uri din Dubai, veţi putea intra în contact cu produsele tradiţionale emirateze, realizate de artişti locali. Buticurile de suveniruri, aur, parfumuri tradiţionale, mătăsuri, covoare iraniene şi ceramică vă aşteaptă să le treceţi pragul.
ZIUA 4 Khor al Fakkan oraşul port din Sharjah
Sharjah Aţi vrea să vă petreceţi ziua relaxându-vă la soare şi ascultând valurile mării, în timp ce acasă iarna îşi intră în drepturi? Sau aţi vrea să vă îmbogăţiţi spiritual, vizitând locuri mai vechi “decât timpul însuşi”? Sau poate că aţi vrea să practicaţi snorkeling şi scuba diving în Marea Arabiei? Punctele de interes în acest periplu includ: o plimbare relaxantă în Parcul Doamnelor, piaţa centrală de condimente, la siturile arheologice, în portul Khor al Fakkam şi la casacada Al Wurrayah. ZIUA 5 Muscat – Oman Unul dintre pachetele de excursii propune un tur al oraşului Muscat, ce include oprirea la forturile impunatoare Mutrah şi Ruwi, care chiar dacă sunt închise publicului, sunt încă în uz. În acest itinerariu, sunt incluse şi Marea Moschee a Sultanului Qaboos, una dintre clădirile importante pentru trecutul Omanului. Marea Moschee este o clădire impresionantă, ce adăposteşte al doilea cel mai mare covor lucrat manual din lumea musulmană. În acest tur de oraş veţi face o vizită şi la Moscheea Zawawi, construită din marmură roz, cunoscută pentru forma inedită de floare de lotus intoarsă şi în special pentru domul acoperit cu aur de 22 de carate.
Kasab ZIUA 7 Dubai Am amintit deja facilităţile de care dispune un împătimit de shopping. Dar tot în Dubai, veţi putea evada într-un paradis de plaje cu nisip fin şi verdeaţă, în Al-Mamzar Park sau de ce nu, pot opta pentru o vizită la zoo. Cei mai activi dintre participanţii la croazieră vor putea opta pentru o incursiune în desert, într-un „desert safari”. O vizită la Muzeul Naţional din Dubai vă va pune la curent cu evoluţia deosebită a acestui oraş, de la un mic sat pescăresc, la metropola ce avea să devină 60 de ani mai tarziu. În completare nu trebuie ratat un tur al cartierului Bastakiya, o locaţie cu cladiri din secolul al XIX-lea, galerii de artă, cafenele şi buticuri.
Bastakyia
Bonusuri Senior Voyage Club Card • Reducere 10% la pachetul de excursii optionale pentru posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD, cu condiţia achiziţionării a maxim 3 excursii din din Romania, cu minim 10 zile înainte de data călătoriei. Marea Moschee - Muscat După această experienţă spirituală, veţi avea oportunitatea să mergeţi la cumpărături în piaţa cu produse tradiţionale, în special argint, şaluri din caşmir şi o tămâie ce se găseşte doar în aceste regiuni.
• Posesorii de SENIOR VOYAGE CLUB CARD nu achita suplimentul de 50 euro de nonsenior. Acest card se acordă gratuit oricărui client care a călătorit în sezonul trecut prin programele noastre pentru seniori sau contra cost (25 € / card) la achiziţionarea primului pachet Senior Voyage, pentru a putea beneficia de avantajele cardului.
3
10 1
lucruri care nu trebuie ratate
MSC ORCHESTRA
Moscheea Sheick Zayed din Abu Dhabi, una dintre cele mai frumoase monumente de cult din lumea islamică.
2
Vizitează Al Ain, al doilea cel mai mare oraş din Abu Dhabi supranumit si "Oraşul Gradină" datorită vegetaţiei luxuriante.
Turul coastei de est a emiratului Fujairah 3 aflat în Golful Oman. Dubai shopping visit: nu rataţi celebrele 4 Mall of Dubai şi Mall of the Emirates.
5
Bucuraţi-vă de atmosfera exclusivistă a unui prânz servit într-unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din lume: Burj al Arab.
Inaugurat pe 14 Mai 2007, MSC Orchestra este unul dintre cele mai noi vase MSC, ce se mândreste cu un design modern, confort şi siguranţă. La bordul vasului, turiştii pot beneficia de numeroase facilităţi, în petrecerea timpului liber : baie turcească, restaurant cu specific chinezesc, barul Savannah, barul Purple, barul Zaffiro, casino şi un teatru. MSC Orchestra are în total 16 punţi, şi deţine o saună, piscină, restaurante, pizzerie, loc de joacă pentru copii şi un
club pentru adolescenţi. Din 2011 MSC Orchestra organizează croaziere în Africa de Sud în fiecare primavară, Europa de Nord vara şi toamna pe Marea Mediterană, cu intinerarii ce ajung în Spania, Portugalia şi Gibraltar. Cabina inside bella: dispune de baie cu duş, TV, telefon, dressing, minibar, seif, aer condiţionat. Suprafaţă aproximativă a cabinei este de 13m2. Acces internet contra cost. Beneficii cabina bella: acces la bufet 20 de ore/zi, la pisicina, la sala de fitness.
Observaţii • Persoanele care nu au însoţitor cu vârsta peste 55 ani plătesc supliment 50 euro/ sejur. • BONUS! Pentru posesorii SENIOR VOYAGE CLUB CARD nu se percepe acest supliment. • Excursiile opţionale se pot rezerva cu minim 2 zile înainte de data acostării în port. • Grupul minim pentru a se organiza excursiile opţionale este de 20 persoane. • Agenţia nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile organelor de control de la punctele de trecere a frontierei române sau străine, în pofida respectării condiţiilor de ieşire din Romania, respectiv intrare în alte state; • Eventualele reclamaţii referitoare la excursiile opţionale se fac direct la locul destinaţiei, agenţia noastră nefiind implicată în organizarea acestora; • Turiştii au obligaţia de a achita taxele suplimentare anunţate înainte de începerea programului turistic, în cazul în care acestea vor apărea ca urmare a majorării taxelor de aeroport, a taxelor de combustibil anunţate de compania aeriană transportatoare, a ratei de schimb euro/dolar.
• Tarifele pentru copii sunt valabile numai dacă aceştia sunt cazaţi în cabină cu 2 adulţi; conform reglementărilor în vigoare, minorii trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care îi însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră. • Distribuţia cabinelor se face de către recepţia vasului, la imbarcare. Orice problemă legată de amplasarea sau aspectul cabinei se rezolvă de către client direct la recepţia vasului. • Compania aviatică fără a cere acordul agenţiei de turism care derulează programul turistic, are dreptul de a modifica orele de zbor. În cazul deteriorării sau pierderii bagajelor în timpul dinaintea zborului, a zborului efectiv şi/sau după încheierea acestuia, compania aviatică este singura răspunzătoare în faţa pasagerilor conform reglementarilor UE 2027/97 şi amendamentului 889/02.
• Agenţia organizatoare poate anula excursia în cazul nerealizării numărului minim de turişti şi are obligaţia de a înştiinţa turistul cu cel puţin 10 zile înainte de data plecării.
Branch Office - Kogălniceanu 021 313 52 26 Branch Office - Moşilor 021 210 16 87 Branch Office - City Mall 021 317 04 35 Branch Office - Liberty Center 021 369 98 35 Branch Office - Mihai Bravu 021 252 19 40 Branch Office - Ştefan cel Mare 021 211 11 49 Branch Office - Magheru 021 312 01 66 Branch Office - Plaza Mall 0374 913 442
Branch Office - Iaşi 0232 267 261 Branch Office - Constanţa 0241 550 180 Branch Office - Rm. Vâlcea 0250 730 200 Branch Office - Galaţi 0236 318 018 Branch Office - Brăila 0339 710 310 Branch Office - Focșani 0337 711 140 Branch Office - Sibiu 0369 710 310 Branch Office - Deva 0354 710 310
Puteţi găsi pachetele Senior Voyage la acelaşi preţ în oricare dintre sediile Christian Tour sau în reţeaua partenerilor noştri.
Admiraţi panorama umitoare a oraşului 6 Dubai de la înălţime: Vizită la Burj Khalifa! Nu rataţi croaziera în peninsula 7 Musandam şi descoperiţi frumuseţea "fiordurilor" Orientului.
8
Vizită în oraşul medieval Nizwa, fosta capitală a Omanului. Relaxare la plajă în Khor al Fakkan 9 emiratul Fujairah.
1 0 Kashab city tour – emblema statului
Oman
Branch Office - Vitan Mall 0374 913 443 Branch Office - Titan 0314 282 238 Branch Office - Promenada 0314 253 843 Branch Office - Dorobanţi 021 211 11 49 Branch Office - Timişoara 0256 433 205 Branch Office - Banat 0256 240 321 Branch Office - Cluj-Napoca 0264 411 101 Branch Office - Bacău 0234 525 298
Branch Office - Arad 0357 711 128 Branch Office - Ploieşti 0344 710 305 Branch Office - P. Neamţ 0333 710 605 Branch Office - Suceava 0330 710 844 Branch Office - Buzău 0338 710 310
Tariful nu include • Taxa de aeroport: 145 euro/persoană obligatorie (se va achita la agentie) • Taxa portură: 120 euro/persoană - obligatorie (se va achita la agenţie) • Asigurarea medicală de călătorie şi storno (este necesară încheierea unei asigurări medicale de călătorie pentru Oman) • Taxa de serviciu (se va achita la bordul navei de croazieră - 8,5 euro/pers/zi ; copiii cu vârsta până la 14 ani nu achită service fee; copiii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani achită jumătate din valoarea acesteia) • Pachete de băuturi pentru prânz şi cină, excursii opţionale. Suplimente şi reduceri • Pentru plecarea din 14.02.2015 se achita un supliment de 50 euro/persoana • Supliment cabina single 249 euro/persoana.
Francize Christian Tour Sun Travel - Sf. Gheorghe 0267 310 047 Blue Travel - Giurgiu 0246 213 099
Polita valabilă de asigurare este afişată pe pagina web a agenţiei de turism: www.christiantour.ro seniorvoyage.eu