3 minute read

„Shazam! Furia zeilor”

Next Article
„Spre Nord”

„Spre Nord”

Zachary Levi revine pe marile ecrane în rolul lui Shazam, după o pauză de aproximativ patru ani de la lansarea personajului în cinema.

A doua parte a seriei continuă aventurile adolescentului Billy Batson, care se transformă în supererou imediat ce rostește cuvintele magice. Scriitorul Bill Parker și artistul C.C Beck au imaginat personajul pentru DC Comics în anul 1939. Din primul film aflasem că sursa puterilor lui Billy provine de la zeii greci, iar înțelepciunea sa poate fi atribuită unei conexiuni speciale pe care o are cu regele Solomon, dar în Shazam! Furia zeilor, acțiunea capătă noi valențe, acum, eroul nostru luptându-se cu fiicele zeului Atlas: Hespera, Anthea și Kalypso (jucate de Helen Mirren, Rachel Zegler și Lucy Liu), în încercarea disperată de a le opri să folosească o armă distrugătoare, care ar putea aduce sfarșitul lumii.

Advertisement

Din distribuție mai fac parte Adam Brody, Djimon Hounsou, Meagan Good și Grace Caroline Currey. De remarcat este și OST-ul lui Christophe Beck, compozitor ce vine cu o viziune invatoare și diferită, el ocupându-se în trecut de coloana sonoră a două filme Marvel din seria Ant-Man, precum și de cele două animații Disney de mare succes, Frozen.

Festivalului de Film de la Veneția, în 2022, unde a reușit să obțină premiul Bisato D’Oro pentru „cel mai bun film”, acordat de critica de film independentă, Spre nord este un film de neratat.

Titlu original: SHAZAM! FURY OF THE GODS

Regia: David F. Sandberg

Cu: Meagan Good, Zachary Levi, Helen Mirren, Jack Dylan Grazer, Adam Brody, Lucy Liu, Marta Milans

Gen: Acţiune, Fantastic

Durata: 130 de minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 17 Martie 2023

The Eight Mountains” („Le Otto Montagne”) este o capodoperă cinematografică, filmată de regizorii Felix van Groeningen („The Broken Circle Breakdown”, „Beautiful Boy”) și Charlotte Vandermeersch. Adaptat după cel mai bine vândut roman al lui Paolo Cognetti, filmul prezintă prietenia de decenii dintre Pietro și Bruno. Cei doi s-au întâlnit când erau doar niște băieți de 11 ani, într-o vară în Grana, un mic sat de munte din nord-vestul Italiei.

Legătura de prietenie masculină pe termen lung care modelează filmul este liniștită și consistentă, cu conflicte care se ridică doar ocazional deasu- pra suprafeței. „The Eight Mountains” se bazează pe metafore vizuale (munți, văi, vreme schimbătoare și case solide, construite și reconstruite de la temelii), perfecte pentru a marca apropierea dintre doi bărbați dornici să vorbească despre ceea ce îi leagă. Regizorii belgieni au fost extrem de precauți să spună o poveste atât delicată, cât și curajoasă, filmând-o cu o eleganță clasică stoică.

Asemene aunei povești despre doi băieți din familii, clase și lumi foarte diferite, „The Eight Mountains” înțelege cât de legați suntem de spațiile fizice și psihologice ale copilăriei, cum familiile noastre și tradițiile în care am crescut pot fi atât hrănitoare, cât și limitative.

Filmul e o meditație inteligentă asupra capacității noastre de iubire și asupra modului în care aceasta este modelată de experiențele arbitrare și ireversibile ale copilăriei.

Honor Among Thieves” are la bază un board game extrem de popular în Statele Unite și care a marcat profund cultura pop („Stranger Things”, de exemplu, este o odă adusă acestui joc, care în anii ‘80 era jucat de zeci de milioane de americani). Așadar, succesul este aproape garantat pentru această producție, cel puțin în America. Însă, pentru a se asigura că încasările vor fi spectaculoase, producătorii au reușit să aducă pe tabla de joc și pe marele ecran unele dintre cele mai mari nume de la Hollywood. Chris Pine îl va interpreta pe bardul Elgin, iar actorul și-a descris personajul drept „planificatorul suprem al grupului”. Michelle Rodriguez este barbarul pe nume Holga, iar numele ei este în mare trending pe 2023 și pentru că-și va relua rolul din următorul Fast and Furious, „Fast X”. Antagonistul este un aristocrat corupt pe nume

Forge Fletcher și este interpretat de Hugh Grant, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Grant a mai povestit în interviuri recente că a fost încântat de scenariu, deoarece acesta i-a adus aminte pe alocuri de Monty Python. Judge Smith, pe care spectatorii îl vor recunoaște din „Jurassic World: Fallen Kingdom” sau „Detective Pikachu”, va juca aici rolul vrăjitorului, pe nume Simon. Regé-Jean Page, da, Simon Basset din „Bridgerton”, va juca rolul paladinului, pe nume Xenk. Sophia Lillis va intra în pielea druidului Doric, iar Jason Wong joacă rolul lui Dralas.

Povestea din film este cea a unei echipe de hoți (așa cum spune și titlul) care a ajutat persoana greșită să fure un artefact extrem de puternic, ce ar putea distruge lumea. Odată ce-și dau seama de eroarea pe care au făcut-o, hoții decid că nu pot lăsa răul suprem să preia lumea lor.

Echipa hoților transformați în salvatori va fi compusă din bardul Elgin, barbarul Holga, paladinul Xenk, vrăjitorul Simon și druidul Doric - enumerați și mai sus. În mod evident pentru oricine a jucat board games sau RPG-uri fantasy, acestea sunt categoriile de personaje pe care le poți alege pentru a intra în joc. Pentru fanii jocului D&D, regizorul și scriitorul John Daley a dat asigurări că au fost incluse vrăji, artefacte și multe detalii din jocul original, plus o tonă de easter eggs, ce abia așteaptă să fie descoperite pe marele ecran începând cu 31 martie.

Titlu original: DUNGEONS & DRAGONS: HONOR AMONG THIEVES

Regia: Jonathan M. Goldstein, John Francis Daley

Cu: Chris Pine, Michelle Rodriguez, Regé-Jean

Page, Justice Smith, Sophia Lillis, Hugh Grant

Gen: Aventură, Acţiune

Durata: 134 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 31 Martie 2023

This article is from: