1 minute read
Majoritatea companiilor sunt prea
by Club IT&C
Majoritatea companiilor sunt prea încrezătoare în nivelul lor de maturitate a datelor
Mazars împreună cu DataGalaxy, a lansat primul său studiu global despre date – The race to data maturity: Is your business as far ahead as you think? Peste 1.100 de lideri de afaceri din 21 de țări, care lucrează în organizații de diferite dimensiuni din diverse industrii și sectoare, au participat la un sondaj online. Scopul a fost acela de a determina maturitatea datelor auto-evaluate – sau „aptitudinea” organizațiilor de a analiza modul în care această auto-evaluare s-a integrat cu programele, procesele și politicile actuale pe care le au în vigoare.
Advertisement
Rezultatele studiului arată că organizațiile investesc efort, bani și timp în date: este prioritatea principală sau printre prioritățile de top în dezvoltarea tehnologică a 93% dintre companiile chestionate; iar directorii de top și membrii consiliului de administrație abordează trimestrial problemele legate de managementul datelor și guvernanța sau chiar mai frecvent, în 80% dintre companiile participante la studiu. A te baza pe date necesită muncă susținută și decizii clare care pot face diferența între a fi un jucător care doar ține pasul sau care devine lider. O mare majoritate a companiilor (82%) susțin că dețin un nivel de maturitate al datelor mai ridicat față de competitori. Deși au început să folosească multe aplicații pentru gestiunea datelor, majoritatea nu au adoptat și cele mai bune practici necesare pentru a susține maturitatea și guvernanța datelor. Liderii de afaceri ar trebui să țină cont de faptul că datele companiilor lor ar trebui să fie exacte, complete, consecvente, de încredere și actualizate. Calitatea datelor este esențială pentru a profita la maximum de investițiile în date