project

00. ERA DIGITALĂ

FREE ACADEMY ARTA ŞI BANII CULTURA VIRTUALĂ VIITORUL GENERAŢIA DIY REMIX

sumar FREE ACADEMY 12

ARTA SI BANII 20

CULTURA VIRTUALA 28

GENERATIA DIY 34

REMIX

SQUATTING

42

50

CARTE 58

TACTICI GUERILLA

VIITOR

66

74

VALI CHINCISAN 83

MATEI BRANEA

NOPER

87

91

PAUL DERSIDAN 95

SORINA VASILESCU 99

NUCLEAR FAIRY 103

SILVESTRU MUNTEANU 107

GILI MOCANU 111

SUZANA DAN 115

intro Vă rugăm să vă indepărtaţi de orice

obiecte tradiţionale aveţi asupra voastră.

Aceasta este era digitală.

Schimbarea se întâmplă în toată lumea şi accentul se pune pe comunitatea creativă să ghideze calea în inovaţie şi inspiraţie.Scena creativă din România este una dintre cele mai vibrante şi entuziaste din Europa.

Rsvp este o invitaţie în exprimarea preocupărilor, opiniilor, previziunilor pe acest subiect.

Andy Warhol e subliminal peste tot. Explozie de culori de neon şi holograme. Nu este o propunere la activism. Este doar o invitaţie la creativitate. Să fii contemporan înseamnă să fii “cu timpul” mai degrabă decât “în timp”. Să colaborezi cu timpul, ajutându-l atunci când are probleme, când are dificultăţi, cum ar spune Boris Grays. Artistul astăzi nu mai este preocupat de dezvelirea si prezentarea lucrurilor ce au existat altădată, ci mai degrabă e preocupat de codarea sau reactivarea lui. El expune contextul actual la care se raportează. E interesat de dorinţa complexă de a suprinde trecutul şi realizează transformări folosind metode precum repetiţia sau remake-ul. Repetiţia reprezintă actualizarea condiţiilor producţiei industriale în timp ce remake-ul vorbeşte despre viitor, tehnologie şi noi valori culturale. Nu contează cine a inventat microprocesorul, mouse-ul, TCP/IP-ul sau World Wide Web-ul. Inovaţiile tehnologice conturează doar o mica parte din cultura computerului si a reţelelor sociale. Ce contează acum este cine şi cum le foloseşte. Doar atunci când utilizatorii încep să se exprime cu aceste inovaţii tehnologice oferă o manifestare pentru cultura în ansamblu. Background-uri cu steluţe sclipitoare, fotografii cu pisicuţe drăguţe şi gradienţi în formă de curcubeu sunt văzute ca fiind kitsch-uri sau în cazuri extreme imagini ironice la cultura în sine. Interesantă este transformarea valorilor care ne vor ghida viitorul. Cultura online amatoricească, proiecte DIY (Do It Yourself), typo-nihilism, globalizare, tactici guerrila, dreptul la remixare, squat-uri, noul val al artiştilor, artă şi bani, mijloacele producţiei în mâinile publicului, toate acestea sunt lucruri care vorbesc despre schimbare socialâ şi o nouă raportare la artă. Exprimarea vernacularâ, creatâ de utilizatori pentru utilizatori, este cel mai important, fascinant şi neînţeles limbaj al noii media. Investigarea faţetelor acestei noi realităţi exprimată în artă şi cultură este o revelţie necesară.

6

7

_ -REVOLUŢIA VA FI DIGITALĂREVOLUŢIA DIGITALĂ ESTE SCHIMBAREA DE LA TEHNOLOGIA ELECTRONICĂ LA CEA DIGITALĂ, CARE ARE LOC DIN PERIOADA ANILOR 1980 ŞI SE CONTINUĂ ÎN PREZENT.

_

IMPLICIT TERMENUL SE REFERĂ LA SCHIMBĂRILE ADUSE DE COMUNICAŢIILE TEHNOLOGICE DIN PERIOADA JUMATĂŢII SEC XX.

_

SPRE DEOSEBIRE DE REVOLUŢIA AGRARĂ, REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ, REVOLUŢIA DIGITALĂ MARCHEAZĂ ÎNCEPUTUL EREI INFORMAŢIONALE.

_

10

Ideea unei şcoli libere este un concept alternativ pentru sistemului clasic de învăţământ.

11

Free academy Ideea unei şcoli libere este un concept alternativ

pentru sistemul clasic de invăţământ. Este născut din

dorinţa beneficiului personal uman, un loc în care ideile în sine sunt monede de schimb. Un mod antrenant şi atrăgător care poate oferi mijloace noi de a gândi şi trăi.

Conceptul se pare că se dezvoltă în mai multe colţuri ale lumii iar exemplele sunt de la proiectul “Trade School”-din cartierul Lower East Side, New York- al organizaţiei Our Goods, pâna la proiectul celor de la Pavilion Unicredit, Bucureşti, numit convingător, “Free Academy”. Sistemul nu are intenţia de a fi pus într-un context oficial, plusează pe o manieră neoliberală de predare şi işi doreşte ca prin acest proiect să atingă beneficiile individuale ale indivizilor şi mai puţin cele de grup. Este născut din încrederea că fiecare individ are şansa la cultură şi idei, şi, în extenso, şansa la o alternativă ce-i poate determina creşterea valorică.

12

TRADE SCHOOL, NYC Comunitatea Trade School regândeşte valorile. Atunci când oferi profesorului tău obiecte de schimb specifice (mere, materiale, ajutor în probleme de design, etc) pentru a putea lua parte la cursul său, automat nu mai sunteţi străini. Trade School respinge tranzacţiile de bani. Cursanţii şi profesorii învaţă şi se conectează într-un spaţiu real în care toată lumea are ceva de valoare pentru a fi dat la schimb. Oamenii care iau parte la acest proiect consideră că există atât de multe aptitudini şi suflet în oameni în general, şi cu toate acestea toată pasiunea este cheltuită în bani, strategie şi competiţie. Astfel consideră justificată dorinţa de a transforma avuţia nebunească a acestei lumi într-o viziune a unor oameni care oferă şi împart aptitudini şi idei. Persoanele implicate au contribuit cu timp şi materiale pentru dezvoltarea comunităţii care valorizează cooperarea în defavoarea competiţiei.

Designerul Rich Watts şi-a oferit munca pentru conceptualizarea şi prezentarea proiectului iar împreună cu Louise Ma a fost posibilă crearea designului de web. De asemeni, Caroline Woolard a coordonat împreună cu profesorii programarea cursurilor specifice. S-au mai realizat: un steag rezistent la apă, mobilă costumizată inteligent şi adaptată la spaţiu, un număr de rafturi necesare agaţate de perete precum şi o tablă imensă. Tot acest demers a beneficiat de riguarea şi dedicarea reală a participanţilor. Cursurile variază de la business predat pentru artişti, lecţii de construire şi amenajare a unui studio, lecţii de swing, tabăra Baudrillard şi teoriile lui, lecţii despre cum să maximizezi funcţiunea manuală a SLR-ului tău, portretul în fotografie, introducere în principiile web designului şi multe altele. Trade school şi-a desfăşurat activitatea pentru 35 de zile, timp în care a strans un feedback extrem de pozitiv din partea unui numar variat de oameni, având prezenţa chiar şi în media prin ziarul New York Times. În prezent proiectul se află într-o noua etapă primind fonduri pentru finanţarea activitaţii sale de la o diversitate de indivizi ce îl susţin. Işi va redeschide porţile în ziua însorită de 27 iulie. Activitatea şcolii îşi va continua acelaşi scop nobil pentru care a fost apreciată.

sională a unui individ. Ceea ce face diferenţa între sistemul formal propus de pârghiile oficiale ale statului şi educaţia informală, propusă de proiectul Free Academy, este făurirea a ceea ce apare în discursul despre educaţie ca fiind “cetăţeanul activ” - acel tip de cetăţean care participă la discursul social, care este agent al schimbării, care propune termenii dezvoltării, şi are resursele atitudinale şi competenţele de a se implica. Dacă este adevărat că omul devine ceea ce este prin educaţie atunci cursurile propuse în Free Academy trebuie să insoţească, să modeleze şi să spiritualizeze fiinţa făcând-o aptă să participe şi să acţioneze.

Free Academy îşi propune ca acţiune informarea în detrimentul acumulării de informaţii care, de cele mai multe ori, nu presupune cunoastere.

Cunoaşterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. Free Academy crede intr-o realitate în care poate acţiona, experimenta, evalua idei, valori, cunoştinţe şi aptitudini. În această perspectivă interactivă, cunoaşterea poate fi o relaţie perceptuală, gestuală, lingvistică sau mixtă a sistemului cu realitatea. În cuvintele organizatorilor: “Realitatea poate fi definită ca spaţiu obiectual-interactiv, caracterizat prin alcătuire, corelare cauzală, proprietate şi eveniment.

Cunoaşterea de tip uman presupune intenţionalitate, raţionalitate şi evaluare. Intenţionalitatea defineşte predeterminarea acţiunii în real prin construcţia unui model de acţiune în mintea subiectului. Raţionalitatea defineşte căutarea, identificarea, explicitarea cauzală şi utilizarea tuturor formelor, proprietăţilor şi relaţiilor între proprietăţi, care permit subiectului să realizeze o anume transformare de stare în realitate, sau să explice cauzal o anume stare observată ori construită experimental. Valorizarea este o consecinţă a evaluării rezultatelor dobandite prin cunoaştere. Calitatea cunoaşterii depinde de instrumentele conceptuale şi experenţiale utilizate în dobandirea ei. Fiecare domeniu al cunoaşterii are obiecte proprii, reguli generative proprii şi strategii de evaluare şi utilizare proprii, unele accesibile majorităţii altele extrem de tehnice formal. Cunoaşterea culturală,opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, emoţii, contacte, cooperări şi conflicte umane.

Ultima etapă a raţiunii şi raţionalizării fiind abstractizarea, Free Academy doreşte sortarea informaţiilor pe principii subiective, elaborate de către cei care au rolul de profesori. Ne delimităm de învăţământul oficial prin modalitatea de predare precum şi prin principiile ce ar trebui să guverneze un bun exemplu de educaţie. Exludem îndoctrinarea, imbecilizarea şi proiectarea personalităţii ma-

FREE ACADEMY, BUCURESTI Cei de la Pavilion Unicredit care au demarat proiectul sunt de părere că o diplomă nu oferă neapărat un exemplu de competenţă şi, mai ales, de calitate a individului care o posedă şi de aceea cursurile structurate în Free Academy nu oferă diplome şi alte tipuri de hârtii. Fiind adversarii “societăţii acreditărilor” ei cred că nu există tangenţe remarcabile între o diplomă şi competenţa profe-

13

gistrului către discipolii săi, studenţii, care preiau involuntar din incapacitatea profesorului de a se exprima şi gândi liber. Nu suntem împotriva sistemului însa nici nu-l susţinem.” Până acum din lectorii Free Academy au făcut parte: Felix Vogel, Adrian Majuru, Eugen Radescu, Razvan Ion, Anca Mihuleţ, Andreea Grecu, Corneliu Porumboiu. Poţi însă ţine cont de faptul că numărul de locuri este limitat. Educaţia nu încurajează doar dezvoltarea personală cât şi oferă un spaţiu pentru ca indivizii să relaţioneze, să socializeze, şi să se conecteze cu alte societăţi. Există mai multe aspecte în care individul secolului XX poate deveni literat. A sprijini dezvoltarea aptitudinilor unui individ presupune un progres global. Numeroase studii corelează educaţia cu rate ale natalităţii reduse, dar şi a mortalităţii şi mai puţine decese maternale. O populaţie educată mai intenspoate rezulta în rezultate personale înalte precum şi accesul lărgit la oportunităţi financiare. Atunci când ne gândim la educaţie, deseori ne imaginăm sensul ei tradiţional, formal.

Multe persoane consideră că învăţarea reală poate să aibă loc doar într-o clasă formală. Alţii sunt de părere că educaţia poate fi primită în forme şi medii diferite. Poate că un răspuns concludent despre “Ce este educaţia, de fapt?” nu poate fi găsit imediat. Însă putem să ne gândim la scopul ei. Este el acela de a dezvolta indivizii ca cetăţeni responsabili? Este despre dezvoltarea individuală în ideea atingerii succesului economic social? Sau scopul este de dezvoltare a identităţii şi talentelor individuale? Nu este exclus ca răspunsul să fie o balanţă între cele trei. Putem însă să fim de CURSANŢII ŞI PROFESORII ÎNVAacord că dreptul la educaţie este ŢĂ ŞI SE CONECTEAZĂ ÎNTR-UN un drept de bază uman. Că atunci SPAŢIU REAL ÎN CARE TOATĂ LUcând acest drept este acordat MEA ARE CEVA DE VALOARE DE dezvoltarea socială este mai DAT LA SCHIMB. AVUŢIA NEBUprobabil să se îmbunătăţească NEASCĂ A ACESTEI LUMI POAîn zone precum cele de sănătate, TE FI TRANSFORMATĂ ÎNTR-O nutriţie, venituri şi standarde de VIZIUNE A UNOR OAMENI CARE trăi. Rezolvarea poate sta în acorOFERĂ ŞI ÎMPART APTITUDINI ŞI darea accesului facil la tehnologie IDEI. care poate să se dovedească a fi o ustensilă educaţională valoroasă.

_

_

14

_ FREE ACADEMY ÎŞI PROPUNE CA ACŢIUNE INFORMAREA ÎN DETRIMENTUL ACUMULĂRII DE INFORMAŢII CARE, DE CELE MAI MULTE ORI NU PRESUPUNE CUNOAŞTERE. IAR CUNOAŞTEREA ESTE UNUL DIN PROCESELE DEFINITORII ALE SPIRITULUI UMAN.

_

15

_ CARACTERISTICA EREI CURENTE ESTE CAPABILITATEA INDIVIZILOR DE A TRANSFERA ÎN MOD LIBER INFORMAŢII, DE A AVEA ACCES INSTANT LA INFORMAŢII CARE ÎNAINTE ERAU DIFICIL SAU IMPOSIBIL DE CUNOSCUT.

_

EXISTĂ O TENDINŢĂ DE RESPINGERE A OBIECTIVIZĂRII ADEVĂRULUI IAR ACCENTUL SE PUNE PE ROLUL LIMBAJULUI ŞI MOTIVAŢIILOR. SE ATACĂ ETICHETĂRILE FERME PRECUM “FEMEIE” VS “BĂRBAT”, “HOMOSEXUALITATE” VS “HETEROSEXUALITATE”, “ALB” VS “NEGRU”, “IMPERIAL” VS “COLONIAL”

_

18

Vânzarea operelor este o mare problemă pentru artiştii din lumea întreagă, doar o mică parte din ei reuşesc să vândă constant prin intermediul unei galerii.

arta si banii BERLIN

LONDRA

NEW YORK

BUCUREŞTI

Scena artei din Berlin este una din acele lucruri despre care a vorbit toată lumea dar nimeni nu o poate cu adevărat explica. Este dificil să numeşti cei mai hot artişti din Berlin ai momentului, şi nici nu îi poţi organiza pe subiecte, media, vârstă sau naţionalitate. În timp ce se pot numara 450 de galerii în Berlin.

SCENA ARTEI DIN BERLIN Scena artei din Berlin este una din acele lucruri despre care a vorbit toată lumea dar nimeni nu o poate cu adevărat explica. Este dificil să numeşti cei mai hot artişti din Berlin ai momentului, şi nici nu îi poţi organiza pe subiecte, media, vârstă sau naţionalitate. În timp ce se pot numara 450 de galerii în Berlin (autorităţile estimează că o nouă galerie se deschide în fiecare săptamână), nu e nimic asemănător totuşi cu White Cube, Serpentine sau galeria Lisson. Cu noua clădire a arhitectului britanic David Chipperfield, acest lucru s-ar putea însă schimba. Clădirea cu 3 etaje, cerută de colecţionarul de artă german Heiner Bastian, este situată în centrul Berlinului şi menţine o balanţă fină între împrejurimile istorice şi designul modern şi sobru existent. Clădirea va găzdui colecţia personală a lui Bastian, lansându-se cu lucrări ale lui Damien Hirst, si găzduind artă nouă contemporană în încăperi noi şi primitoare. Acesta ar putea

20

fi primul pas în a aduce la acelasi nivel galeriile Berlinului cu cele din capitalalele artei precum Londra sau New York. Situaţia de până acum este oarecum tipică: există artişti minunaţi, dar până acum expuşi în încăperi modeste. Fondată în 1992, galeria a fost găzduită iniţial de o curte mică din zona Hackescher Markt, o zonă din fostul Berlin de Est, care a cunoscut o gentrificare majoră în ultimii zece ani. Zeci de galerii s-au mutat în această zona pe parcurs, dar la fel s-a intamplat şi cu coffee shopurile şi adevărul este că poţi observa mai mulţi oameni îndreptându-se spre un coffee latte decât către o expoziţie de artă. Însă schimbarea galeriei CFA către noua locaţie este mai mult decat fuga de gentrificare. În timp ce primele încăperi din galerie aveau doar 60 mp, spaţiul se va mări de mai mult de 10 ori faţă de această dimensiune (700 mp) în casa Chipperfield. Şi în locul spaţiilor tip gradina-din-spatele-casei, încăperi noi cu ferestre de dimensiunea pereţilor şi o inălţime de aproape 6 metri oferă

condiţii perfecte pentru expozitii concepute la nivel de muzeu. De fapt, chiar prima expoziţie realizată aici, a artistului Walter Pichler se va muta ulterior în muzeul din Innsbruck.

Deşi spaţiie improvizate sau micuţe au şarmul lor, şi este clar că galeriile mici pur şi simplu nu îşi pot permite chirii mari, este clar şi că spaţii mai încăpătoare nu garantează o arta mai bună. Insă casa Chipperfield este prima galerie din Berlin care poate să concureze cu galeriile majore din Londra şi New York, pe plan financiar. Ar putea fi prima cărămidă pentru scena artei contemporane din Berlin în susţinerea acestei concurenţe, şi asta poate cu preţul atmosferei sale placute efervescente, libere şi prietenoase prin care şi-a creat reputaţia. Ne gândim că ceea ce este cu adevărat preţios în scena artei din Berlin este faptul că nu există hegemonia sau ierarhia pe care o întâlneşti DEŞI SPAŢIILE IMPROVIZATE SAU în Londra. Este o plăcere MICI AU ŞARMUL LOR, ŞI ESTE să mergi în noile galerii CLAR CĂ GALERIILE MICI PUR apărute în BrunnenstrasŞI SIMPLU NU ÎŞI POT PERMITE se sau în altă parte, este CHIRII MARI , ESTE CLAR ŞI CĂ o placere să nu ştii exact SPAŢIILE MAI MARI SI MAI ÎNdacă sunt spaţii organizate CĂPĂTOARE NU GARANTEAZĂ O de artişti sau galerii coARTĂ MAI BUNĂ. merciale susţinute de persoane private, sau chiar o mixtură a acestor două situaţii (această variantă hibrid unică în Berlin se pare că apare din ce în ce mai des cu rezultate uimitoare). Poţi decoperi nenumăraţi artişti uimitori în Berlin, unii nemţi, alţii britanici sau americani, refugiaţi din Londra sau New York, şi galerii primitoare care te surprind. Există o vitalitate foarte specifică oraşului, care oferă săptămânal un număr copleşitor de evenimente, proiecte, expoziţii sau deschideri, în jurul cărora există stări de spirit complexe, de la admiraţie nemăsurată la amuzament sau disperare pură. Este genul de reacţie pe care relaţia cu arta contemporană îl cere. Există sentimentul unei dezlănţuiri permanente, a unei implicări tăcute şi angajate care rezultă în lucrări interesante, într-o varietate de mijloace media, şi sentimentul unei comunităţi care respiră şi se manifestă doar de dragul artei în sine. Ne putem intreba despre relaţia bani-arta. Atunci când galeriile, artiştii şi arta funcţionează în contextul producţiei capitaliste, ideea de funcţionalitate este integrată în definirea artei mai mult ca oricând. Se pare că arta din Berlin incearcă să scape de acest pericol. Însă, pe de altă parte, observând nenumaraţi artişti berlinezi încercând să se descurce zilnic şi să obţină recunoaştere din partea publicului şi a criticilor, putem realiza că arta autentică ar putea fi o utopie. Cel mai probabil Berlinul va continua să fie special în a oferi libertatea alegerii unui stil de viaţa propriu artistului, parte a identităţii sale, indiferent că sunt studenţi, clubberi, part time jobberi, etc. Deocamdată schimbările de până acum exprimă efervescenţa şi atmosfera libertină care alimenteaza oraşul. Acest oraş warholian nu va lăsa atât de uşor scena artei sale să fie transformată într-o maşinărie capitalistă.

_

_

_ CEL MAI PROBABIL BERLINUL VA CONTINUA XŞ FIE SPECIAL ÎN A OFERI LIBERTATEA ALEGERII UNUI STIL DE VIAŢĂ PROPRIU ARTISTULUI, PARTE A IDENTITĂŢII SALE, INDIFERENT CĂ SUNT STUDENŢI, CLUBBERI, PART TIME JOBBERI, ETC.

_

21

Putem vorbi de un sistem al artei in contextul capitalist?

22

SCENA ARTEI DIN ROMÂNIA, VINDE? Uitându-ne un pic la ce se întâmplă cu arta din România, se pare că artiştii români sunt cotaţi din ce în ce mai bine pe piaţa de artă contemporană internaţională iar preţul lucrărilor unor artişti precum Dan Perjovschi, Mircea Cantor şi Victor Man ajunge până la aproximativ câteva zeci de mii de euro, consideră dealer-ul de artă, Mihai Pop. La târgul de artă nouă, The Armory Show de la New York, desfăşurat între 27 şi 30 martie 2008, Dan Perjovschi, a fost reprezentat de galeria LombardFried Art Projects. Lucrarea “Postcards from America”, o instalaţie de aproximativ 500 de desene de mărimea carţilor poştale, expuse pe un perete şi executate de Perjovschi în anii ‘90, a fost evaluată cu suma de 125.000 de dolari americani. Instalaţia a mai fost găzduită în atriumul Muzeului de Artă Modernă din New York în 2007. The Armory Show 2008 a fost vizitat de vedete precum Lance Armstrong, Calvin Klein, Angela Missoni, Matt Dillon, James Franco, Mary Kate Olsen, Chuck Close, Tracey Emin şi Takashi Murakami si a gazduit lucrările a peste 2.000 de artişti în viaţă, din 160 de ţări. Despre târg, Roberta Smith de la “New York Times” a spus că “The Armory Show, de pe Pier 94, este în cea mai bună formă”. Artistul vizual Silvestru Munteanu consideră că “lucrarea ‘Postcards from America’ a lui Dan Perjovschi nu costă mult având în vedere că artistul italian Maurizio Cattelan nu vinde sub 1 milion de dolari”. În 2005, Mircea Cantor a realizat seria de 20 de sculpturi cu titlul “Porumbul de cristal”, în mărime naturală, care se vinde cu 4.000 de dolari americani de către galeria Yvon Lambert. Tot în 2005, “Still from Deeparture” video-ul color, mut, de 2 minute şi 43 de secunde, filmat pe pelicula de 16mm şi transferat pe DigiBeta, a fost pus în vanzare de aceeaşi galerie cu preţul de 25.000 de dolari americani. “Preţul lucrărilor lui Mircea Cantor şi Victor Man este, să spunem, de zeci de mii, respectiv mii de euro”, afirmă Mihai Pop, care deţine Galeria Plan B din Cluj şi Berlin. De altfel, în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2008, la Art Forum Berlin din 2008, Galeria Plan B îi va reprezenta pe artiştii: Adrian GheESTE ŞI MAI GREU SĂ AI O GAnie, Ciprian Mureşan, LERIE CARE SĂ TE REPREZINTE Navid Nuur, Miklos PERMANENT, SĂ-ŢI ASIGURE Onucsan, Şerban PRODUCŢIA LUCRĂRILOR, SĂ-ŢI Savu şi Gabriela PLASEZE LUCRĂRILE ÎN COLECVanga. Dealer-ul de ŢII IMPORTANTE, SĂ TE XPUNĂ artă Mihai Pop mai LA TÂRGURI ŞI SĂ ARATE CE LUadaugă că “nu toţi CREZI CURATORILOR ŞI DIRECartiştii români vând.

TORILOR DE MUZEE. În general, vânzarea operelor este o mare

problemă pentru artiştii din lumea întreagă, doar o mică parte din ei reuşesc să vândă constant prin intermediul unei galerii. Este şi mai greu să ai o galerie care să te reprezinte permanent, să-ţi asigure producţia lucrărilor, să-ţi plaseze lucrările în colecţii importante, să te expună la târguri de artă şi să arate ce lucrezi curatorilor şi directorilor de muzee”.Operele artistului contemporan Victor Man sunt şi ele bine cotate pe piaţa de artă internaţională. La The Armory Show din New York, mai mulţi colecţionari s-au entuziasmat de cele două picturi, de dimensiuni mici, pe care le-a cumparat rapid cunoscutul dealer de artă londonez, Timothy Taylor, in galeria căruia se regăsesc lucrări aparţinând unor mari artişti ca: Damien Hirst, Andy Worhol, sau Roy Lichtenstein. Lucrările valoroase sunt “măsurate de calitate în primul rând, certificată de participarea în expoziţii importante în locuri bune, instituţii publice, muzee. Dar contează şi prestigiul galeriei care-l reprezintă pe artist. În general, relevanţa culturală a lucrărilor, recunoscută ca atare, aduce capital financiar, iar capitalul de imagine îl determină pe cel financiar”, a mai adaugat Mihai Pop, cu fermitate.

_

_

23

_ ARTIŞTII SUNT CREATORI DE CULTURĂ IAR CULTURA ESTE CRUCIALĂ PENTRU SCHIMBAREA PERSPECTIVELOR ŞI IDEILOR. PUTEREA ARTIŞTILOR ESTE ACEEA DE A SCHIMBA MODUL ÎN CARE PRIVIM ÎNSĂŞI ECONOMIA.

_

ÎN ESENŢĂ O RELAŢIE CONTROVERSATĂ, CRITICII SPUN CĂ ASPECTUL POZITIV SPERAT POATE FI O UTOPIE.

_

DAMIEN HIRST DECLARĂ SEC:”PUR ŞI SIMPLU FACI LUCRURI ŞI LE VINZI”. ÎN ULTIMĂ INSTANŢĂ, LUCRURILE AU VALOAREA PE CARE LE ESTE DATĂ. AR PUTEA FI SINGURA CONSTANTĂ DE APRECIERE _ A ARTEI.

26

Cartezianul “gândesc deci exist” se dizolvă în favoarea existenţei individului în contextul reţelei sociale iar diviziunea dintre sine şi virtual este cel puţin intrigantă.

cultura virtuala În interpretarea sa despre ce putem numi

cultura virtuală, Manuel Castells caută să ilustreze prin interpretare istorică dezvoltarea culturii informaţionale.

Conceptul clasic de comunitate e revizuit astăzi pentru a putea fi adaptat la contextul prezent. Comunitatea clasica a fost adeseori exclusivă, inflexibilă, izolată, monolitică şi omogenă. Se poate identific o nouă comunitate dedicată rezolvării problemelor democratice şi bazată, în special, pe îmbunătăţirea comunicării eliberată de constrângerile spaţiale şi temporale cunoscute până în prezent.

28

Caracterul comunicaţiilor, mai degrabă decât prin mijloace prin care sunt transmise, devin subiectul principal al temei noastre. După cum subliniază, preţul plătit pentru fundamentul comunicării/comunicaţiilor umane este acela de a transfera lumea sunetelor şi imaginilor în discursul scris.

Comunicarea dintr-o lume interactivă, însă reprezintă o schimbare reală în acest şablon existent de 2000 ani. Pentru prima dată scrisul, vorbitul şi modurile vizuale de comunicare au fost integrate într-o singură structură de comunicare. După cum spune Castells, potenţialul integrării textului, imaginii şi sunetului în acelaşi sistem interactiv din cadrul unei reţele sociale globale şi a condiţiilor de acces facil, schimbă fundamental natura comunicării aşa cum o ştiam. Castells invocă lucrările lui Neil Postman pentru a ilustra cum nu percem realitatea ca atare, ci prin mijloace asemănătoare

unor lentile ale limbajului. Alterând modul în care acest limbaj este transmis, schimbăm concepţiile noastre despre societate. Castells abordează metodele de comunicare dominante de transmitere a informaţiilor din societate de până acum. Această abordare se face prin raportarea la noile tehnologii şi influenţării lor. Exemplul mass-mediei susţine transforamarea limbajului scris şi asocierea lui cu vizualul rezultând într-o comunicare predominant vizuală. În timp ce mass-media, aşa cum o cunoaştem până în prezent, a reprezentat un mijloc de comunicare orientat pe o singură direcţie- cea de transmitere de informaţii. În prezent însă interacţiunea dintre receptor şi transmiţător primează, iar schimbul de roluri este deja sesizabil. Dependenţa dintre receptor şi transmiţător în interpretarea mesajului devine esenţială, şi reprezintă totodată şansa unei comunicări eficiente şi empatice.

Castells observă “noua media şi diversificarea audienţei de masă” Acest proces a început în 1980 prin personalizarea tehnologiei în încercarea ei de a compensa natura unidirecţională a mass mediei tradiţionale de până atunci. Ziarele au inceput prin a publica ediţii regionale print-un efort de a parea mai relevante pentru audienţă. Dispozitive audio personalizate, au creat o provocare pentru staţiile de transmitere radio şi au creat diversificarea conţinutului lor pentru a satisface masa de ascultători, prin dezvoltarea radio-urilor nişate şi a talk-show-urilor. Adaptarea populară a VCR-ului a schimbat, de asemeni, obişnuinţa de vizionare a populaţiei, prin posibilitatea de a-şi selecta singuri opţiunea. Televiziunea prin cablu, privatizată, eliberată de conDEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ strângerile statului dezvoltă DE AMPLOARE ŞI ERA DIGITALĂ o diversificare nemaintalnită.

FACE POSIBILĂ ACEST TIP DE Mesajul primit încetează să MANIFESTARE AL INDIVIZILOR mai fie uniform şi legat de o ŞI REORGANIZEAZĂ TREPTAT singură regiune sau stat. SegPLANURILE SOCIALE AŞA CUM mentarea publicului în funcţie LE ŞTIAM de interese specifice schimbă, de asemeni, modul de comunicare de până atunci. Designul asociat informaţiei devine din ce în ce mai relevant pentru apelul la nevoi variate, ideologii, gusturi şi valori. Castells face o paralelă interesantă pentru noţiunea de “comunitate globală” şi spune că: “nu trăim într-o comunitate globală, ci în zone locale costumizate, din care se distribuie global informaţii, idei, servicii produse”.

Reţelele de comunicare ar putea avea abilitatea să ajungă la intreaga populaţie de pe glob, dar asta nu determină neapărat conţinutul informaţiei livrate. Accentul pus pe importanţa dezvoltării media are relevanţă pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi aplicarea practică a acestor informaţii. Întrucât efectul este acela de diversificare al mesajelor transmise. Dezvoltarea tehnologică şi apariţia internetului pune problema reţelelor închise şi deschise ce apar în societate. Alain Touraine spune: “Într-o societate post-industrială, în care serviciile culturale au inlocuit bunurile materiale până în nucleul producţiei, se observă o defensivă faţă de logica pieţelor industriale. Această noua atitudine tinde să înlocuiască până şi ideea de clase sociale strict determinate.” Astfel Gilles Deleuze în “Postscriptum asupra Societăţii de Control” e de părere că sinele contemporan este constituit nu atât din noţiuni de identitate aşa cum le ştiam până acum, ci prin exprimarea mijloacelor de afirmare a identităţii altora, într-o manifestare continuă. În cultura reţelelor sociale, relaţionarea cu noduri de alte reţele sociale este chiar afirmarea identităţii în sine. Astfel sinele se manifestă ca fiind produsul unor reţele multiple compuse atât din oameni cât şi din lucruri. Dezvoltarea tehnologică de amploare şi era digitală face posibilă acest tip de manifestare al indivizilor şi reorganizează treptat planurile sociale aşa cum le ştiam. Indivizii ca parte a reţelelor sociale ce sunt facilitate de cultura virtuală joacă rolul unui adevărat agregator de flux de informaţii, al unui colector de linkuri către alţii. Cartezianul “gândesc deci exist” se dizolvă în favoarea existenţei individului în contextul

_

_

reţelei sociale iar diviziunea dintre sine şi virtual este cel puţin intrigantă. Se pare că pe masură ce tehnologia devine din ce in ce mai inteligenta, e şi mai posibilă asimilarea ei ca parte din sinele nostru. Diversitatea şi libertatea de alegere dă naştere posibilităţii de adaptare şi reducere a lumii înconjuratoare la propria noastra proiectie. Dezvoltarea tehnologică de amploare şi era digitală face posibilă acest tip de manifestare al indivizilor şi reorganizează treptat planurile sociale aşa cum le ştiam. Indivizii ca parte a reţelelor sociale ce sunt facilitate de cultura virtuală joacă rolul unui adevărat agregator de flux de informaţii, al unui colector de linkuri către alţii. Cartezianul “gândesc deci exist” se dizolvă în favoarea existenţei individului în contextul reţelei sociale iar diviziunea dintre sine şi virtual este cel puţin intrigantă. Se pare că pe masură ce tehnologia devine din ce in ce mai inteligenta, e şi mai posibilă asimilarea ei ca parte din sinele nostru. Diversitatea şi libertatea de alegere dă naştere posibilităţii de adaptare şi reducere a lumii înconjuratoare la propria noastra proiectie. Deşi istoria comunicării mediate de computer şi a internetului este încă scrisă se discută mult în jurul problemei de dezvoltare şi implementare a aspectelor comerciale şi de business precum şi potenţialul acestor tehnologii în entertainment şi planul social. Pe zi ce trece devenim mai legaţi de tehnologie şi încercarea ei de a îmbunătăţi viaţa.

Experienţa cu diversitatea tehnologică şi capacitatea ei de a disemina şi preserva informaţia ne face să credem că consecinţele negative anticipate anterior pot fi schimbate printr-o gestionare mai bună. Individul obişnuit nu este impresiont însă de miracole şi odată ce descoperă că ceva funcţionează aşa cum s-a promis, rămâne nemulţumit şi consideră că ar trebui să funcţioneze chiar mai bine iar aşteptările sale s-ar putea să îi distragă atenţia spre obiect, în detrimentul sinelui. Multe din activităţile zilnice depind de funcţionarea eficientă a tehnologiilor de comunicare. Putem însă observa un entuziasm general pentru implicaţiile politice a schimbului de informaţii prin internet.

Disperarea spaţială a socialului, politicului şi proceselor materiale caracterizează contextul postmodernist. Această provocare a modlului clasic a societăţii civile constă în dezarticularea sa arhitectonică. În definirea limitelor libertăţii sociale individuale putem să înţelegem nevoia vitalităţii şi spontaneităţii sferei publice.

29

_ “CE VĂD ÎN OGLINDĂ NU MAI ARE NICI UN SENS. SUNT UN ACVARIU UMPLUT CU PEŞTI DIFERIŢI, ALE CĂROR NUME NICI MĂCAR NU LE MAI ŞTIU” PAT CARDIGAN, “FOOLS”

_

CETĂŢENI AI UNEI SOCIETĂŢI VIRTUALE, ÎN MOD INCONŞTIENT FORMEAZĂ NOI ŞABLOANE DE SOCIALIZARE, NOI COMUNITĂŢI VIRTUALE INSTALÂND BAZELE UNEI NOI PUTERI. PENTRU NOUA CETĂŢENIE GLOBALĂ IDEEA DE SINE DEVINE UN SUBIECT CONTROVERSAT.

_

32

Ideologia, dacă putem face referire la una, este că oricine este încurajat să işi exprime viziunea şi să participe.

33

generatia d i Y Do

It

Yourself

este despre idei publicate prin metode proprii care nu sunt corupte de presiuni sociale sau comerciale.

Mişcarea este despre opinia necenzurată a unui individ, punctul său de vedere în crearea unui produs folosind orice mijloc are la indemână, de dragul de a-l face, şi nu doar din ideea de a obţine profit. DIY este pentru toată lumea. Este despre opinia necenzurată a unui individ, punctul său de vedere în crearea unui produs folosind orice mijloc are la indemână, de dragul de a-l face, şi nu doar din ideea de a obţine profit. DIY este pentru toată lumea.

34

Despre ce este vorba în tânăra generaţie din prezent? Faptul că problema aceasta este un clişeu extenuat reprezintă dovada că tinerii de astăzi se distanţează de generaţiile precedente.

Se poate specula că avem de-a face cu una dintre cele mai revoluţionare şi captivante manifestări a unei tinere generaţii, însă în acelaşi timp, paradoxal, de o oarecare irelevanţă. Această generaţie a creat bunuri culturale care o definesc şi care se extind înafara sa, atributele sale şi viziunea DIY fiind, de fapt, cu-adevărat importante. Cultura DIY nu se mulţumeşte cu crearea de muzică specifică generaţiei sale şi a unor noi mode, trăind acest context creat petru moment, ca apoi să fie asimilată înapoi societăţii mainstream. Ea PENTRU O IMAGINE CLARIFICAcreează bunuri culturale auTĂ ŞI SIMPLĂ, CULTURA DIY A tonome de propagare media şi FOST CREATĂ DE COMBINAŢIA faţă de generaţiile precedente UNUI DEZASTRU ECONOMIC, este în mod explicit inclusivă.

DEMOGRAFIC, ŞI A FACILITĂPentru o imagine clarificată şi RII ŞI ACCESIBILITĂŢII NOILOR simplă, cultura DIY a fost creaTEHNOLOGII. CREEAZĂ BUNURI tă de combinaţia unui dezastru CULTURALE AUTONOME DE PROeconomic, demografic, şi a PAGARE MEDIA. facilitării şi accesibilităţii noilor tehnologii. Generaţia baby-boomer a simplificat problema joburilor iar noi am fost ulterior lăsaţi cu mai mult timp la dispozitie decât în trecut, cu acces facil la mijloace tehnologice de producţie. Iar astăzi manifestarea DIY sparge însă şi graniţele categoriilor de vârstă.

Cum se desfaşoară o zi normală din cultura DIY? Artwork-ul unui flyer pentru un club sau petrecere iţi atrage privirea şi te laşi purtat la eveniment admirând pereţii pictati de mâini vizionare, te îmbeţi în muzica experimentală, te învârţi în dansul celor din jur, îţi iei o băutură de la Smart Bar, cumperi o copie a unei reviste underground, intri pe internet, te îndeletniceşti cu un film sau bucată dintr-un performance act, stabileşti întâlniri cu oameni care organizează campanii atrăgătoare, scapi apoi la prietenii tăi pentru câteva ore şi în final ajungi acasă. O armată de oameni creativi, incluzând artişti, muzicieni, DJ, scriitori, artişti de performance, activişti politici, îţi oferă opţiuni antrenante pentru o întreagă după-amiază de distracţii constructive. Toate acestea sunt facilitate de obicei de o altă armată de organizatori de petreceri, reviste independente publicate, case de discuri independente şi studiouri de înregistrare, precum şi alte microbusiness-uri personale.

Majoritatea acestor talente energice vin din partea unor grupuri de oameni care nu sunt dispuse să îşi frâneze impulsurile pentru a îşi găsi un job pe care nu îl vor cu adevărat, şi care preferă să investească timp în propriile lor proiecte, decât în cele ale altora. Cu toate astea, nu este nimic de lăudat în a avea sau a nu avea un job pentru că cultura DIY este interesată doar de ceea ce faci, de proiectele tale. Deşi multe produse sunt temporare în cultura DIY, infrastructura care o mobilizează rămâne în picioare. Ideologia, dacă putem face referire la una, este că oricine este încurajat să îşi exprime viziunea şi să participe. Scopul este acela de a te bucura de viaţă, de a petrece timpul cu ceva plăcut şi motivant, şi de a duce un mod de

_

_

viaţă care să te împlinească. Proiectele dezvoltate relevă interesele unui individ, o expresie permanentă a sa, fără scopul obligatoriu de a obţine profit. Cultura DIY a fost polemizată în UK, la fel cum a fost criticată şi de către recentul Criminal Justice Act, care a fost conceput special pentru a opri petreceri, care reprezintă în continuare un pilon pentru fenomen. Comparând expresia acestei generaţii faţă de cele precedente ne dăm seama că infrastructurile dezvoltate tipice reprezintă o diferenţă majoră şi este de aşteptat să ofere schimbări durabile. Este însă destul de greu de spus ceva despre o viziune politică adoptată întrucât cultura DIY este descentralizată şi tipic non-ierarhică. Nu exista un panteon al unor guru ideologici, şi deşi anarhişti din toată lumea au realizat că această schimbare poate fi ceea ce au visat de secole, nu au etichetat încă transformarile ca având un impact politic pozitiv. A da o petrecere este o opţiune mult mai atractivă decât a avea o dispută cu autorităţile. Ce se întâmplă atunci când autorităţile opresc petrecerile rămâne încă de văzut, însă pare din ce în ce mai evident că petreceri de tipul recentului event Tribal Gathering devin din ce în ce mai comune. Cultura DIY este mult mai interesată în a ţine o petrecere decât de a o transforma într-o afirmare politică. De ce să mergi la razboi pentru că petrecerile nu există îndeajuns, când poţi pur şi simplu să menţii pacea şi să organizezi petrecerile? Faptul că acest fenomen nu a avut o expunere de natură politică nu reprezintă decât expresia unei insatisfacţii reale în rândul tinerilor cu privire la viaţa politică în general.

Problema descrierii reale a fenomenului DIY şi a viziunii sale o reprezintă exprimarea informaţiilor manifestărilor lui prin alte mijloace tehnologice care sunt diferite de cele cu care au fost obişnuite vechile generaţii. Activităţile politice menţin hegemonia clasei elitiste de mijloc iar încrederea a dispărut. Interesul lipseşte iar ştirile zilnice nu sunt direcţionate spre noua generaţie, care cel mai probabil îşi extrage doza de informaţii în mod selectiv prin canale diferite de comunicare. Cultura DIY consideră ca prioritate arta şi petrecerile mai degrabă decât şocarea indivizilor. Cultura DIY nu se limitează la a spune: “oricine poate să facă parte dintr-o formaţie”, aşa cum punk-ul o spunea.

Cultura DIY spune că oricine poate să dezvolte proiecte care îl fac fericit, fie că îşi doresc să fie într-o formaţie, să facă un film, să organizeze o

35

_ O ARMATĂ DE OAMENI CREATIVI, INCLUZÂND ARTIŞTI, MUZICIENI, DJ, SCRIITORI, ARTIŞTI DE PERFORMANCE, ACTIVIŞTI POLITICI , ÎŢI OFERĂ OPŢIUNI ANTRENANTE PENTRU O ÎNTREAGĂ DUPĂ-AMIAZĂ DE DISTRACŢII CONSTRUCTIVE.

_

36

seară într-un club, sau să dezvolte un studio de înregistrări independent sau revistă underground sau orice altceva vor să încerce. În acest mod include pe toată lumea şi invită la revoluţie.Este adevărat că nu absolut oricine are acces imediat la orice tip de tehnologie îşi doreşte pentru a se manifesta creativ, însă din ce în ce mai mulţi oameni au această posibilitate. Rock and roll-ul poate muri în timpul vieţii noastre însă cultura DIY va trăi.

Ea este aici să construiască nu să dărâme.

Ar putea să ne roage să nu îi stăm în cale, însă nu îi putem sta in cale. Putem doar să participăm, dacă dorim. Nevoia de conectare cu lumea fizică din jurul nostru, fără interacţionarea cu tehnologia modernă, poată să rămână neîmplinită zile la rând, ceea ce motivează cultura DIY să se dezvolte şi mai mult. Carla Sinclair, editorul şef al revistei “Craft” spune: îmbrăţişarea artizanatului de astăzi îl împinge deasupra limitelor tradiţionale, ori prin tehnologie, ironie, creativitate reciclată sau folosirea de materiale reciclate sau procese inovatoare. Mişcarea încurajează oamenii să CULTURA DIY ESTE MULT MAI producă obiecte pentru ei INTERESATĂ ÎN A ŢINE O PETREînşişi, fără a mai cumpăra CERE DECĂT DE A O TRANSFORceea ce există în comerţul MA ÎNTR-O AFIRMARE POLIICĂ. clasic. Deschide noi căi DE CE SĂ MERGI LA RĂZBOI PENpentru originalitate, obiecTRU CĂ PTRECERILE NU EXISTĂ te neobişnuite, alternative ÎNDEAJUNS, CÂND POŢI PUR ŞI pentru consumatorii care SIMPLU SĂ MENŢII PACEA ŞI SĂ nu îşi doresc să îşi procure ORGANIZEZI PETRECERILE? lucrurile din mainstream. În întreaga lume oamenii produc obiecte pentru ei înşişi şn ideea de a economisi bani şi de a costumiza obiecte în acord cu propriile lor interese şi dorinţe şi pentru a se simţi mai puţin dependenţi de corporaţiile care manufacturează şi distribuie majoritatea produselor şi a mass mediei consumate.

Una dintre aceste motivaţii practice şi politice este plăcerea care vine prin dezvoltarea unei idei şi a transpunerii ei în real şi faptul de a o împărţi cu alţi oameni. Mişcarea are unicitatea ei, într-un context consumerist prin simpla lipsă a controlului corporatist asupra gândurilor de profit sau marketing care sunt adeseori asociate actului de creaţie dinafara lumii artei. Aceste opinii nu sunt însa universale sau lipsite de variaţie În timp ce unii descriu dintr-un context politic sau social activităţile lor DIY, alţii găsesc dimensiuni mai personale sau spirituale. Mişcarea este despre a folosi ceea ce e în jurul tău pentru clădirea unei versiuni personale a unui obiect sau serviciu. Poţi să îţi produci propria revistă, sa îţi înregistrezi propriul album să îţi publici propria carte şi aparent oricine poate fi un artist sau creator.

_

_

37

_ PRODUSELE NON PIAŢĂ SUNT PRIVITE DIN CE ÎN CE MAI MULT CA COMPETITORI VIABILI PENTRU PRODUCĂTORII CAPITALIŞTI ALE MARILOR CORPORAŢII. PRODUSE CULTURALE SUNT REALIZATE MAI FRECVENT DE AMATORI PENTRU PUBLICUL REŢELELOR SOCIALE.

_

TEHNOLOGIA PARE SĂ FIE FACTORUL DE EMANCIPARE PENTRU CA MIJLOACELE PRODUCŢIEI SĂ TREACĂ ÎN MÂINILE PUBLICULUI.

_

O PARTICIPARE MAI MARE ŞI DELIBERATĂ PARE SĂ MOBILIZEZE INDIVIZI CU INTERESE SIMILARE

_

40

Acum experimentăm o cultură a remixului, o cultură dominată de creatori amatori, creatori care nu mai sunt dispuşi să fie doar recipienţi pasivi de conţinut.

remix “Cultura remixului”

este un termen folosit de Lawrence Lessing si alti

activisti ai copyrighting-ului pentru a descrie o societate care permite si incurajeaza lucrarile derivate.

Există o zicală veche care spune că “Talentul imită, pe când geniul fură.” Istoria ne dovedeşte că cultura poate fi recombinată pentru producerea de nou. Atunci de ce cultura remixului pare a fi atât de evident disputată astăzi? Legătura poate fi făcută cu o descentralizare economică a producţiei culturale pe care o întâmpinăm în prezent.

42

Promisiunea culturii remixului este aceea de a fi permisivă în privinţa eforturilor de îmbunătăţire, schimbare, integrare, şi altfel spus, remixare a lucrărilor celor care deţin copyright. Lessing prezintă aceasta situaţie ca o metodă desirabilă şi ideală şi argumentează că sănătatea, progresul şi creativitatea unei culturi este în mod fundamental dependentă de procesul de remixare participatoriu. Sub aceste idei ia fiinţă şi Creative Commons (CC), o organizaţie non profit, cu sediul în San Francisco, California care este devotată expansiunii lucrărilor creative şi luptă pentru a fi disponibile pentru ca alţii să construiască lucrări noi legal şi pentru a le impărţi ulterior cu alte persoane.

Organizaţia a emis până acum cateva licenţe de copyright cunoscute ca fiind licenţe Creative Commons. Acestea permit creatorilor să comunice drepturile pe care şi le pastrează asupra lucrărilor realizate de ei şi care cedează din drepturi spre beneficiul altor persoane ce doresc să transforme şi să folosească lucrarea. Licenţele Creative Commons au formulări uşor de înţeles, transparente şi concise. Această simplitate şi claritate caracteristică distinge atitudinea Creative Commons faţă de alte practici clasice ale copyright-ului. Organizaţia a fost inventată pentru a crea un model de copyright mai flexibil înlocuind stipulatul “toate drepturile rezervate” cu “anumite drepturi rezervate”.

Organizaţia a fost fondată în 2001 de către Larry

Lessing, Hal Abelson şi Eric Eldred având suportul Centrului Domeniului Public. Primul set al licenţelor creative au fost emise în decembrie 2002. Organizaţia a fost imbrăţişată de mulţi ca o metodă pentru creatorii de conţinut de a prelua controlul modului în care aceştia doresc să îşi împartă proprietatea intelectuală. Lawrence Lessig consideră că cultura modernă este dominată de conţinutul său tradţional cu scopul de a păstra un monopol al acestor produse culturale precum muzica pop sau cinema-ul pop, iar ceea ce organizaţia CC face este să ofere alternative la aceste restricţii si să permită o comunicare mai liberă culturală.

Tehnologia digitală face ca graniţele proprietăţilor creative, intelectuale să se piardă. Atunci când o serie de prieteni DJ s-au distrat remixând un album al celor de la Green Day, au creat imediat un foc puternic într-o dezbatere oricum aprinsă.

Cei doi DJ, unul din Perth, altul din San Francisco au remixat albumul Green Day, “American Idiot” utilizând chiar şi piesele celor de la Aerosmith sau Eminem. Atunci când au lansat gratuit în spaţiul virtual albumul produs intitulat “American Edit” a devenit un hit instant însă şi un coşmar al copyright-ului. Au fost necesare doar 12 zile pentru ca echipa de DJ să primească un ordin de încetare a activităţii de la casa de discuri a celor de la Green Day. Acest ordin a declanşat intrigi puternice. Mai mult de 400,000 de oameni au semnat o petiţie

online pentru a protesta împotriva acestei manevre a casei de discuri pentru a opri distribuirea albumului, prezent oricum gratuit doar pe internet. Cei de la Green Day chiar au ţinut un discurs menţionând ca sunt flatati de albumul “American Edit” si ca le place. Aceasta situatie este exemplul perfect pentru cum legile de copyright lucrează şi cum ele nu cooperează cu era digitală şi pot bloca creativitatea.

“Acum experimentăm o cultură a remixului, o cultură dominată de creatori amatori, creatori care nu mai sunt dispuşi să fie doar recipienţi pasivi de conţinut. “ spune un raport al Universităţii de Tehnologie din Queensland, în lucrarea lor despre “Mashups, remixări şi legi de copyright”. Acesti noi consumatori cer o lărgire de drepturi, ACEASTĂ MIŞCARE PERMITE de remixare a materialului, CREATORILOR SĂ DECIDĂ CÂT cer preluarea rolului producăDE MULT DIN PRODUSUL LOR torilor. Işi doresc să taie şi să POATE FI FĂCUT PUBLIC ŞI DĂ lipească, să facă sampling de POSIBILITATEA DE A ÎL FACE MAI conţinut, pentru a putea proDISPONIBIL DECÂT LEGISLAŢIA duce ceva diferit şi distinctiv CURENTĂ O PERMITE. raportat la propria lor capacitate creatoare. O intrebare arzătoare pe care o ridică albumul “American Edit” este însă dacă oamenii au întradevăr dreptul de a avea acces la lucrările altora pentru a crea ceva diferit. Si dacă da, atunci ce drepturi au creatorii originali în această poveste?

Dezbaterea, bineînţeles nu este restricţionată doar la muzică, ci se extinde la mashup-uri de website-uri, de exemplu, în care două sau trei website-uri diferite sunt luate pentru a forma un altul. Între timp cercetătorii continuă să dezbată probleme de patentare a descoperirii genelor sau clonării umane şi a ramificărilor derivate pentru alte cercetări ştiinţifice.

“Nu este o dezbatere stupidă, şi o înţeleg”, spune Heath, director IP, Australia. “Sistemul este organizat pentru a promova inovaţia, însă consecinţa de a ceda pe termen limitat monopolul este că sunt puse restricţionări pe ce anume drepturi de intervenţii pot avea alţi indivizi”.

Unii consideră că restricţionările sunt nedrepte şi se manifestă îngrijorare pentru că datorită influenţei Statelor Unite în Acordului Liber de Comerţ adoptat aceste restricţii devin şi mai puternice.

“Dacă vei vorbi cu majoritatea politicienilor iţi vor răspunde că IP există pentru a se asigura că interesele generale şi economice ale autorilor de bunuri sunt apărate”, spune Adelphi Charter. “Însă se consideră că acest lucru trebuie verificat în realitate”. Opinia cum că ţine de interesul public ca informaţia şi bunurile să fie lăsate să circule liber, reprezintă catalizatorul pentru această mişcare organizată din ce în ce mai bine în informaţii şi materiale pentru a putea fi mai accesibilă. Grupuri precum “Adelphi Charter”, “Creative Commons”, “Open Source Software” sau “Open Journal” se desfaşoară puternic, căutând să redreseze lipsa de echilibru din sistem şi să îmbunătăţească desfăşurarea creativităţii şi inovaţiei. Un alt membru Adelphi Charter, profesorul Peter Drahs din Universitatea Naţionala Australiană, spune că o schimbare dramatică începe să se simtă. “IBM sprijină mişcarea Open Source, spre deosebire de Microsoft.

_

_

Telcos se intreabă de ce este cazul ca poliţia să supravegheze internetul in numele proprietarilor de copyright. Bibliotecile participă şi ele acum la aceste intrigi”, spune Drahos. “Reacţia aceasta este globală.” O reacţie pozitivă a putut fi observată în activitatea organizaţiei Creative Commons.

Fiind centrată în mod exclusiv pe copyright, oferă metode legale care permit creatorilor să stipuleze cum munca lor ar trebui folosită, pentru scopuri, de exemplu, non comerciale. Deşi nu este posibil să se ţină un calcul precis asupra modului în care creatorii downlodează şi folosesc materialul, multe website-uri au link către o licenţă Creative Commons. Mişcarea CC susţine că dă mai multă putere creatorilor asupra lucrărilor sale. “Contraargumentul pe care îl primim frecvent este acela că subminăm ideea de copyright sau că suntem anti-copyright,” spune Jessica Coates, membră a organizaţiei “Creative Innovation”. “Însă de fapt, această mişcare permite creatorilor să decidă cât de mul din produsul lor poate fi făcut public şi dă posibilitatea de a îl face mai disponibil decât legislaţia curentă o permite.”

Coates spune că licenţele Creative Commons nu sunt făcute pentru a face bani, şi din acest motiv nu sunt pentru toată lumea, însă spune că unii privesc aderarea la Creative Commons ca fiind un catalizator în cariera lor. Există destui oameni care şi-au creat reputaţia prin a face accesibil conţinutul prin materiale cu licenţe flexibile.” Alţii consideră că această gratuitate a bunurilor nu este corectă. Una dintre problemele cele mai arzătoare este dezbaterea evanghelică dintre artişti şi creatori sau inventatori şi ce primesc din transformarea lucrărilor acestora în bunuri publice.

Simon Lake, CEO al organizaţiei “Screenrights”, o companie non-profit care strange bani în ideea plătirii drepturilor de autor al creatorilor de filme, nu consideră că legile de copyright sunt opresive sau că suprimă creativitatea. “Există o oarecare ingnoranţă în a considera că poţi face tot ce doreşti cu produsul muncii altcuiva.” “Faptul de a spune că copyright-ul suprimează creativitatea este ridicol. Copyright-ul protejează creativitatea. Şi faptul de a sugera că copierea este creativitate, este ridicol.” Lake mai spune că limbajul folosit de grupuri precum “Adelphi Carter” este “evanghelic” şi deşi admite că a creat un model viabil de propagare a ideilor sale nu a reuşit să creeze un nou mod de a plăti creatorii. Regizorul Peter Carstair, care este, de asemeni, şi un avocat de copyright spune că dezbaterea pare să fie, de fapt, mai mult politică decat ideologică sau pragmatică.

43

Una dintre problemele cele mai arzatoare este dezbaterea evanghelica dintre artisti si creatori sau inventatori primesc in transformarea lucrarilor acestora in bunuri publice.

44

De asemeni, consideră că copyright-ul nu îngradeşte creativitatea ci doar dreptul de a folosi munca altor oameni. “Sunt la rândul meu un creator şi nu am nici o problemă în a fi creativ. Folosirea cântecelor altcuiva nu este despre libertatea ideilor. Este mai degrabă doar folosirea cântecelor altcuiva fără a plăti drepturile necesare.”

Atunci când e vorba de dezbateri creative, unii, precum muzicianul Jim Moynihan, spun că copyright-ul împinge oamenii să fie mai creativi. În era digitală, muzica electronica şi chiar Dj-ii sunt cei care, cel mai probabil, vor întâmpina probleme de copyright pe masură ce fac sampling în muzica lor folosind muzica altor artişti. Moynihan, al carui ultim album e creat în acest stil spune că întâmpinarea acestor probleme face parte din peisaj şi că nu există siguranţă în situaţia dată. “Soluţia este ca ceea ce creezi din munca altora să fie diferit şi de nerecunoscut, pentru ca lucrările pe baza cărora ai creat să nu fie perceptile.”

VIITORUL În arena erei digitale, în care libertatea este un etos, protejarea drepturilor de copyright este o problemă controversată.

Posibilitatea tehnologică de a transfera date cu usurinţă de pe un dispozitiv pe altul vizează şi ea direct problema copyrightului. Dar crearea de muzică, video sau de conţinut online din mashupuri neautorizate sau samplinguri este încă ilegală.Există încă probleme reale puse de progresul tehnologic care ameninţă schimbarea balansului în situaţia deţinătorilor de copyright şi de subminare a creativităţii. Posibilitatea reproduceriii fără costuri şi distribuţiei rapide a materialelor cu copyright este influenţată şi de presiunea publică pusă. Odată cu pirateria societatea de astăzi vede conţinul materialelor gratuite ca pe un drept în sine, mai ales pe internet. Mai mulţi oameni ca niciodata se privesc pe ei insisi ca fiind creatori şi artisti valizi cu dreptul de a iîi produce propriile materiale. Demersurile acestui trend al copyright-ului rămâne să fie văzute. “Nu e atat vorba despre lege, ci mai mult despre cum legea este aplicată în societate,” spune Howkins. Astăzi suntem capabili să downdloadăm şi să stocăm idei, text, imagini şi sunet, şi simţim că prin asta facem ceva moral, etic şi social ok, nu ceva ilegitim. Rămâne încă de vazut cum se va manifesta această societate. Cultura remixului este însă peste tot. Deşi popularizarea muzicii şi web 2.0-ului a scenii detworkingului online este recentă găsim în istoriepractici precum colajul,

sau ready made-urile lui Duchamp acelaşi principiu de realizare. Ceea ce poate fi mai interesant este pentru ca cultura să conteze, e nevoie să transceadă graniţele lucrării de artă către oamenii care o experimentează şi faptul de a o împărţii cu alţii, conectându-se între ei prin lucrarea în sine. Şi deşi se invocă adesea că remixarea este furt sau pură lene şi nu artă în sine, nu aceasta este, de fapt ideea. Arta nu implică doar creatorul, şi nu el este punctul central, căci fără experienţa de împărţire şi liberă circulare a ei, îşi pierde din valuare şi intenţie. Cultura descrie în atât de multe moduri cum indivizii se exprimă pentru scopul unităţii cu ceilalţi, pentru formarea unui grup, definirea identităţii, sau pentru a se distinge pe ei înşişi ca fiind unici. Expresia culturală arată că se creează deseori activităţi, practici, simboluri, care pot fi experimentate prin mai multe simţuri. În cultură putem distinge forme de dans sau mişcări fizice care ne atrag simţurile prin văz şi atingere, în timp ce mâncăruri specific culturale pot fi receptate prin gust sau miros. Deşi “cultura” nu nseamnă în mod necesar supravieţuirea speciei umane, noţiuni de cultură şi de idntităţi umane sunt prezente în orice societate umană de pe pământ. Pe măsură ce lumea se desfăşoară în globalizarea ei intensificată, migaţia şi avansarea tehnologică a fiinţelor umane începe să pună întrebarea rolului culturii în toate aspectele existen’ei umane. Cultura reflectă cum istoric a fost folosită pentru a legitimiza anumite practici sau tipuri de comportamente, tradiţii sau moduri de viaţă. De exemplu, în abrogarea “Declaraţiei Eliminării Violenţei Împotriva Femeii” o serie de ţări din Statele Unite au manifestat un anumit conflict cu practicile lor culturale şi credinţele lor. În acest exemplu cazurile de violenţă asupra femeii au pus la încercare noţiuni universale ale drepturilor umane. Noţiunea culturii la nivel global înglobează multe aspecte interesante care includ noţiuni de libertate religioasă, diversitate culturală, cetăţenie globală, etc. Unii oameni au o preocupare profundă pentru preservarea culturii, şi se tem că valorile lor culturale pot risca să se piardă între idei noi şi diferite care pot apărea. Cu toate acestea, pe măsură ce culturile globale devin mai interconectate, teama ca o anumită cultură să se piardă poate fi uşor evitată prin practicarea dialogurilor interculturale. Accentul este pus pe disponibilitatea de a descoperi noi culturi fără adoptarea stereotipurilor sale, pe principiul unui căi libere de interconexiune. Prin avansarea tehnologică a informaţiei şi tehnologiilor de comunicare suntem puşi în faţa responsabilităţii de unui respect mutual pentru diferenţe şi similarităţi culturale, suntem datori să înţelegem aceste aspecte din mai multe puncte de vedere şi perspective, nu doar din ale noastre exclusiv.

45

_ “CA SCRIITOR, AM MOŞTENIT O SERIE DE SUPOZIŢII DESPRE COPIAT ŞI ÎMPRUMUTAT IDEI, SAU DESPRE CEEA CE NUMIM PLAGIARISM. ÎNSĂ CA FAN AL MUZICII, SAU CA CINEVA CARE ADORĂ SAMPLINGUL, SAU CA FAN AL COLAJULUI SAU IDEILOR CU REFERINŢE EVIDENTE DIN ARTELE VIZUALE, POT SPUNE CĂ MULŢI DINTRE ARTIŞTII DIN ACESTE SFERE SUNT INSTINCTIV PLAGIATORI DUPĂ STANDARDELE APLICATE ÎN ARTA LITERARĂ.”

JONATHAN LETHEM, SCRIITOR _

48

Arta realizează o adevarată revoluţie prin squatting.

Uită de locuri mizere şi triste, squatting-ul este acum un fenomen mainstream.

49

squatting Termenul “înafara tiparului” a fost folosit cu

mândrie pentru mulţi ani de către cei care au ales să işi producă singuri electricitate sau chiar să trăiască fără, deşi mai există şi perspectiva celor care fac asta din necesitate.

Majoritatea acestora pot fi definiţi ca fiind squatteri- şi asta ar reprezenta 1 individ din 7 de pe întreaga planetă. Squattingul a fost asociat în mass media ca fiind o practică a săracilor, dependenţilor de droguri care ocupă case dezafectate, însă există straturi peste straturi ale acestui fenomen, şi multe din ele sunt pline de surprize. Arta realizează o adevarată revoluţie prin squatting. Uită de locuri mizere şi triste, squattingul este acum un fenomen mainstream. Te invităm să cunoşti o parte din poveştile care stau în spatele galeriilor sau shopurilor de pe străzile din Rio de Janeiro, Londra sau Berlin.

50

RIO DE JANEIRO, BRAZILIA Fraţii Tiago şi Gabrial Primo s-au urcat la o înălţime de 33 picioare pe laterala unei clădiri din Rio de Janeiro, nu din necesitate ci pentru a face un statement. Şi-au plasat bine de tot corzi de siguranţă şi au investit 12 ore pe zi pentru mai multe luni pentru a sta agăţaţi în hamacele lor, întinşi pe scaune sau dormind duşi în paturi. Şi pentru a răspunde la prima întrebare care poate să vină în minte: toaleta era plasată înăuntrul clădirii.

LONDRA, UK Vei trece poate, sau vei fi trecut deja, pe lângă o clădire goală de pe o stradă oarecare. Vei observa prezenţa ei antică şi neglijentă, o casă ce pare a fi vacantă. Însă nu e nicicum vacantă. Cineva a preluat-o şi i-a aplicat utilitatea unei galerii de artă, al unui teatru sau studio, spaţiul unei comunităţi sau o locuinţă nouă. Şansele sunt ca acest lucru să nu fi fost făcut legal.

David Ireland, şeful executiv al agenţiei Empty Homes, un grup care pune presiune prin campanii de schimbare al politicilor pentru construcţiile goale, spune: “Cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei proprietăţi este acela de a fi lăsată să se erodeze fără nici o utilitate. Proprietăţile sunt un bun care ar fi normal să fie folosit. Situaţia economică a pieţelor imobiliare face ca exploatarea proprietăţilor goale sau abandonate să fie un lucru natural. Cei din grupul Oubliette al unor tineri artişti fac squatting în două foste ambasade estimate la 30 de milioane de lire, în Londra şi acest lucru a garnisit titluri imense în media. Însă organizaţii din toată ţara precum “Empty Shops Network” şi asociaţia “Art in Empty Spaces” ajută indivizii locali şi grupurile interesate să lucreze mai bine cu consilii pentru a transforma spaţiile de acest tip în unele mai utile şi productive. Există chiar şi companii, precum e “Camelot”, care au scopul de funcţiona ca un agent imobiliar pentru persoane interesate de a ocupa clădiri goale. În acest aranjament proprietarii se asigură că bunul lor este menţinut într-o stare normală, în timp ce noii chiriaşi plătesc în jur de o “AVEM O VIZIUNE DESPRE MOzecime din preţul normal al DUL ÎN CARE VREM SĂ TRĂIM ŞI pieţei imobiliare pentru a foloSĂ LUCRĂM ŞI CEEA CE FACEM si un spaţiu până în momentul ACUM ESTE SĂ O PUNEM ÎN în care va fi restaurat sau dePRACTICĂ. ACEST SENTIMENT molat.

DE REALIZARE A UNEI VIZIUNI Clara Vuletich, un designer MĂ INSPIRĂ FOARTE MULT ŞI TE de textile care face parte dinFACE SĂ TE SIMŢI CĂ TE IMPLICI tr-un colectiv creativ de acest ÎNTR-O MIŞCARE CREATIVĂ tip spune: “Avem o viziune REALĂ.” despre modul în care vrem să trăim şi să lucrăm şi ceea ce facem acum este să o punem în practică. Acest sentiment de realizare al unei viziuni mă inspiră foarte mult şi te face să te simţi că te implici într-o mişcare creativă reală.” În acest aranjament proprietarii se asigură că bunul lor este menţinut într-o stare normală, în timp ce noii chiriaşi plătesc în jur de o zecime din

_

_

preţul normal al pieţei imobiliare pentru a folosi un spaţiu până în momentul în care va fi restaurat sau demolat. Clara Vuletich, un designer de textile care face parte dintr-un colectiv creativ de acest tip spune: “Avem o viziune despre modul în care vrem să trăim şi să lucrăm şi ceea ce facem acum este să o punem în practică. Acest sentiment de realizare al unei viziuni mă inspiră foarte mult şi te face să te simţi că te implici într-o mişcare creativă reală.”

BERLIN, GERMANIA Bine aţi venit în scena de squatting a Berlinului.

Clădiri antice se redeschid ca “proiecte vii” oferind totul de la mâncare organică accesibilă până la petreceri sau concerte de muzică clasică.

Unul dintre lucrurile pe care le poţi observa cu uşurintă în Berlin este apariţia din ce în ce mai frecventă a squat-urilor impraştiate prin oraş.

Dacă în Londra nu le simţi atât de pregnant, poţi citi ştiri despre asta în ziare. În Berlin însă, aceste clădiri sunt vizibile chiar din stradă. Sunt, de obicei, clădirile de apartamente cu exterioare decorate colorat şi postere care garnisesc cu dichis parterul. Pot exista steaguri atârnate de la balcon şi poţi auzi muzică dinăuntru. Se deosebesc faţă de apartamentele din vecinatate întrucât nu arată neaparat îmbietor sau modern.

Poţi rămâne astfel intrigat când vei afla însă că multe din aceste squat-uri oferă mâncare, nopţi de proiecţie pentru filme sau reprezentări diverse pentru clienţi regulaţi şi pe bilete plătite. Sarah, graphic designer într-un birou din Kreuzberg spune: “Obişnuiam să frecventez un squat din zona în care lucrez. Acum s-a închis, din nefericire, însă acolo erau organizate cele mai drăguţe brunchuri. Toată lumea era prietenoasă iar mâncarea era delicioasă şi accesibilă ca preţ.”

Această practică prin care uşile acestor tipuri de clădiri se deschid spre public în anumite zile, organizate pentru servirea mesei, se numeşte VoKü. Este scurtătura de la Volksküche şi înseamnă “bucătăria oamenilor”. Acest concept este atât de bine stabilit încât se practică afişarea online a zilelor în care se organizează şi chiar a meniurilor.

Acest tip de mese se organizează în Berlin cu o frecvenţă de aproximativ 8 mese în fiecare zi, în diferite locaţii. Experienţa VoKü te poate aştepta într-o duminică oarecare în jurul orei 7 dimineaţa într-un cartier din fostul Berlin de Est. Deşi ai putea

51

_ “PĂREA CA O LEGENDĂ URBANĂ”, POATE SPUNE EL. “AŞA CĂ AM FOST SURPRINS CĂCHIAR EXITĂ. CÂND AM AJUNS ÎN BERLIN AM ÎNCERCAT CÂTEVA DIN ACESTE LOCURI, IAR ACESTA ESTE PREFERATUL MEU.”

_

52

întâlni în faţa clădirii un grup de punkeri îmbrăcaţi în piele şi ţinte care iau parte la o masă improvizată în stradă, în timp ce vorbesc şi glumesc, poţi să îţi continui liniştit(ă) drumul în interiorul clădirii.

Chiar dacă va trebui să treci peste câinii lor prietenoşi întinşi în faţa uşii. În interior totul poate arăta aşa cum nu te aştepţi. Mai puţin a squat, mai mult a cafenea prietenoasă şi cochetă. Camera imensă pătrată are distribuite mese pe margini şi un spaţiu pentru servire amenajat în centru. Pereţii sunt decoraţi cu fotocopii de articole de ziare iar o muzica funky în franceză se aude melodios.

Mirosul de mâncare este chiar îmbietor. Atmosfera este activă şi grupul de oameni destul de eclectic: de la studenţi intelectuali la călători australieni cu ruccsace în spate, indivizi cu alură hippi, persoane care joacă fotbal de masă mai încolo. În timp ce treci de coada formată la care te-ai încadrat în drumul tău spre mâncare poţi observa că articolele de pe perete au subiecte precum târguri anti-capitaliste sau festivaluri de gen. Exista şanse ca prejudecăţile tale despre cum poate arăta un squat, să dispară. Odată ce ajungi la zona barului vei putea să te uiţi pe îndelete la cum o puştoaică distribuie tacticos un Thai curry îmbietor, orez, şi o porţie imensă de supă de legume. S-ar putea să te surprindă că porţii de acest gen, incluzând şi băutura, pentru două persoane ajung până în 5 euro. S-ar putea ca mancarea să ţi se pară chiar delicioasă şi îndestulătoare. Iar adevărul este că poţi plăti cu mult mai mult pentru un festin mult mai puţin cuceritor servit în restaurante. Din motivul ăsta se poate justifica prezenţa numeroasă a oamenilor din jur într-un loc destul de interesant şi prietenos. Spre ieşire te-ai putea întâlni cu un tip cu piercing în buză, zâmbitor, care să iţi spună cum face el backpacking prin POŢI RĂMÂNE ASTFEL INTRIEuropa şi că a auzit vorbindu-se GAT CÂND VEI AFLA CĂ MULTE despre VoKü de la un amic. “PăDIN ACESTE SQUAT-URI OFERĂ rea ca o legendă urbană”, poate MÂNCARE, NOPŢI DE PROIECŢIE spune el. “Aşa că am fost surPENTRU FILME SAU REPREZENprins că chiar există. Cand am TĂRI DIVERSE PENTRU CLIENŢI ajuns în Berlin am încercat câteREGULAŢI ŞI PE BILETE PLĂTITE. va din aceste locuri, iar acesta e preferatul meu.”

_

_

53

_ O SERIE DE DIFERITE SITUAŢII POT FI CONSIDERATE A FI SQUATTING. COMUNITĂŢI IMPROVIZATE PE PROPRIETĂŢI CARE NU APARŢIN DE DREPT. OAMENI AI STRĂZII REFUGIAŢI ÎN CASE ABANDONATE PENTRU CÂTEVA NOPŢI - SAU ANI.

_

UNII FOLOSESC SQUATTINGUL PENTRU A FACE DEMONSTRAŢII POLITICE DESPRE DIFERENŢA ECONOMICĂ DINTRE SĂRACI ŞI BOGAŢI. PENTRU ALŢII SQUATTINGUL REPREZINTĂ PUR ŞI SIMPLU O METODA DE PROVOCARE A AUTORITĂŢII. CHIAR ŞI UN MUSAFIR SAU UN CHIRIAŞ CARE REFUZĂ SĂ PLECE DUPĂ DATA EXPIRĂRII TERMENULUI SE CALIFICĂ CA FIIND SQUATTING.

_

56

Ideea unei şcoli libere este un concept alternativ al sistemului clasic de invăţământ.

carti inspirate Fraktur Mon Amour Judith Schalansky

Fraktur Mon Amour este lucrarea lui Judith Schalansky, scrisă atunci când era încă studentă la programul de Comunicaţii Vizuale din Postdam. A dezvoltat o pasiune serioasă pentru acest tip de literă şi a fost dezamăgită să afle cum cărţile de referinţă pe acest subiect sunt depăşite sau nu foarte uşor accesibile. Judith a început să caute scripturi gotice care sunt accesibile în prezent în formă digitală a descoperit sute peste sute, multe dintre ele fiind adevărate creaţii ale erei digitale care nu fuseseră expuse în nici un tip de carte înainte.

Astfel, Judith şi-a selectat propria colecţie. Rezultatul a fost publicat de Hermann Schmidt Mainz în 2006.

58

The Incredible Journey that is Consciousness Alex Fuller şi Gabe usadel

Popular Culture and The Walkman Michael Willis

Alex Fuller si Gabe Usadel au stiluri frumoase de ilustraţii realizate în moduri diferit şi personal însă amândoi au un simţ comun ce se intersectează. Recent, cei doi au abandonat direcţiile diferite pe care le luaseră pentru a începe să realizeze explorări, doar în culoare, formă şi compoziţie în modul cel mai minimal cu putinţă. O paletă de culori primară, triunghiuri, pătrate şi cercuri, şi orice merge compus între. Rezultatul acestor studii au fost compilate într-o carte minunată printată în trei culori offset intitultă “Călătoria incredibilă a conştientului”. Anumite accidente fericite includ transparenţe de culori de la o pagină la alta, şi o naraţiune a apariţiei constante a unui punct roşu.

Portrete a iconurilor muzicale din anii 1980 precum George Michael, Madona, Run DMC, Boy George, Tina Turner şi Annie Lennox. Prezentate în varianta de printuri digitale dar şi într-o publicaţie stil fanzină intitulată “Cultura Populară şi Walkman-ul”, proiectul explorează feţele şi stilurile vizuale ale vremii. Lucrarea este realizată în tehnică tradiţională-desen, şi trecută în digital. Ca dimensiune are 148 × 210 mm.

59

Dimensions beyond the Known

Surreal People

Michael Willis

Alexander Klar

În cartea “Dimensiuni necunoscute” se explorează transfigurarea realităŢii cunoscute într-un spaţiu neunoscut. Proiectul este bazat pe lucrarea lui Aldous Huxleys, “Uşile percepţiei” şi se angajează să arate lucruri care nu pot fi văzute. A fost realizată folosind printuri inkjet de dimensiuni mari, iar aspectul acesta al reprintării repetate al foii poate fi observat cu uşurinţă. Se creează compoziţii neobişnuite care sugerează anumite teme şi o naraţiune cu referinţă laideea de călătorie, timp şi transfigurare.

60

Cartea “Oameni Suprarealişti tratează interescţiile cercului restrâns de prieteni ai curentului suprarealist deartişti şi scriitori, a căror importante opere sunt generate din procese colaborative creative. Cartea este o incursiune în, nu mai puţin de, cinsprezece relaţii dintre principalii participanţi ai curentului, printre ei aflându-se Man Ray, Lee Miller, Jean Arpand, Alberto Giacometti, Max Ernst, joan Miro. Lucrarea, fără precedent, priveşte aceste relaţii personale dintr-un unghi inedit, care scapă cunoscătorului obişnuit.

Type_A Visual History of Typefaces and Graphic Styles Cees de Jong, Alston W. Purvis, Jan Tholenaar

“Type- A visual History of Typefaces and Graphic Styles” este genul de carte pe care, dacă o cumperi pentru un prieten vei decide că ai vrei să păstrezi o copie penru tine. Conţine exemple minunate ale tipurilor de literă decorative.

Este un volum masiv şi are atăt de multă inspiraţie pe subiectul abordat, încât ai putea să salivezi în timp ce întorci paginile. Cartea vine la pachet cu o cartelă cu cod pe care o poţi utiliza pentru a avea acces la peste 1000 de scanări a tipurilor de literă conţinute în carte la rezoluţie înaltă.

Bike Snob Bike Snob NYC, (Eben Weiss)

Pentru aproximativ trei ani Eben Weiss, scriitor al blogul controversat “Snobul biciclist” şi-a păstrat numele anonim. Dar, În sfârşit şi-a dezvăluit identitatea cu ocazia publicării cărţii sale, care este o extensie utilă a cunoştinţelor sale solide despre ciclism.

De la istoria ciclismului până la examinarea “culturii ciclismului” prezentă această carte le acoperă pe toate. Cartea este însă înainte de toate realizată cu un design minunat şi ilustrată frumos. Designerul Christopher Koelle a creat portrete amuzante a stereotipurilor de ciclişti (Mesagerul, Godzilla Atrăgătoare, Lupul Singuratic) fiecare deschidere de capitol este realizată cu patternuri uimitoare aurite regăsite în ciclism. Acesta este manualul ideal pentru oricine interesat de de subiect su de răsfoirea unei cărţi frumoase.

61

_ “NU ARE NICI UN SENS SĂ ÎNCERC.”, SPUNE ALICE. “NU POŢI SĂ CREZI ÎN LUCRURI IMPOSIBILE” “ÎNDRĂZNESC SĂ SPUN CĂ NU PREA AI EXERSAT ACEASTĂ PRACTICĂ”, SPUSE REGINA. “CÂND ERAM DE VÂRSTA TA FĂCEAM MEREU ASTA CEL PUŢIN JUMĂTATE DE ORĂ PE ZI. UNEORI CHIAR GÂNDEAM ŞASE LUCRURI IMPOSIBILE CHIAR ÎNAINTE DE MICUL-DEJUN.” - LEWIS CARROLL, “ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR” _

64

Tacticile guerrila contemporane descriu un tip de activitate creativă, foarte actuală.

tactici guerilla Aşa cum 5 minute petrecute pe Google va demonstra,

termenul se referă la sfera artelor, şi e doar o chestiune de timp până vei descoperi multitudini de opere ca exemple.

66

Scrie cuvântul în orice browser şi vei găsi că sensul tradiţional al termenului este mai puţin preferat astăzi. Oboseala din lupte, veste antiglonţ şi teoria marxistă nu sunt nicăieri de găsit; în locul acestora guerrila contemporană descrie un tip de activitate creativă, foarte actuală. Aşa cum 5 minute petrecute pe Google va demonstra, termenul se împrăştie în sfera artelor, şi e doar o chestiune de timp până vei descoperi multitudini de opere ca exemple. În UK, practicanţii de graffiti ale căror lucrări un pic mai sus decât un simplu tagging (cum demonstrează Banksy de ceva vreme), au fost cunoscuţi de mult timp ca artişti guerrila, şi aşa cum o spune un blogger entuziast, guerrila este “o metoda distractivă dar şireată de a-ţi împărţi viziunea spre lumea din jurul tău. Este o formă de artă care pre-

supune să îţi laşi opere de artă anonime în spaţiul public”. Anul trecut micul Teatru Nord londonez a găzduit un sezon de piese de teatru guerrila dezvăluind producţii care păreau făcute dintr-un simplu moft. De asemeni am putut observa desfăşurându-se şi grădinăritul guerrila, cu o înclinaţie horticulturală de a transforma proprietatea privată neglijată precum gropi din asfalt ignorate în adevarate oaze de verdeaţă. Tot în cursul anului trecut după evidenţa celor de la Booker, s-a putut observa o creştere a numărului de publicaţii create în maniera guerrila. Însă doua forme particulare par a fi cu adevărat reprezentative pentru idealul şi spiritul guerrila. În activitatea admirabilă şi plină de resurse a regizorilor şi muzicienilor, amândouă beneficiind de aceeaşi abordare: utilizarea cu ingeniozitate

a tehnologiei (internetului, telefoanelor mobile, video-ului), alături de dorinţa de a evada de sub programele studiourilor de până acum. Industria muzicala şi filmele tind să se mişte cu viteza şi fluiditatea unor supertankuri, şi a devenit din ce in ce mai clar că dacă vrei să îţi produci ideile, cât mai sunt proaspete în mintea ta, metoda guerrila se impune singură. Chris Jones, co-autorul cărţii “Cartea utilă pentru regizorii de film guerrila”, un manual minunat şi exhaustiv util şi pentru realizatorii de proiecte cu micro-bugete aspiranţi în general spune simplu: “Fă rost de o cameră de filmat apoi merg şi filmează”. El şi Genevieve Jolliffe conclud: “în ultimii 15 ani au fundamentat o nouă ortodoxie a business-ului de film prin realizarea filmelor “The Runner”, “White Angel”, “The Blair Angel” desfăşurându-se într-o sumă de bani pe care, în mod obişnuit o producţie hollywoodiană ar fi alocat-o doar pentru firma de catering angajată. “Oamenii din industria filmului ne întreabă adesea dacă realizăm filmele noastre cu un buget redus la un milion GUERILLA ESTE O METODĂ DISde lire. Noi răspundem că TRACTIVĂ DAR ŞIREATĂ DE A-ŢI nu, noi le facem în suma de ÎMPĂRŢI VIZIUNEA SPRE LUMEA zece mii de lire şi le aducem DIN JURUL TĂU. ESTE O FORMĂ şi în cinema. Invariabil spun DE ARTĂ CARE PRESUPUNE SĂ că asta e imposibil. Însă mi ÎŢI LAŞI OPERE DE ARTĂ ANONIs-a întâmplat de căteva ori ME ÎN SPAŢIUL PUBLIC. bune să pun un DVD în mâinile cuiva şi să adaug: Iată!

L-am făcut!”. Pentru rolul principal din “The Runner” filmate în zona rurală Cheshire şi Wales-ul de Nord au reuşit să îl distribuie pe fratele lui Harrison Ford, Terence. Au pasat 40 de casete VHS la Cannes cu filmul “Îngerul alb”, realizând că partea cea mai grea pentru a realiza această mişcare este să se prezinte cu o carte de vizită şi două poze de paşaport, denumindu-se producători. Au descoperit astfel că talentul lor pentru auto-promovare poate avea şi efecte neaşteptate când poliţia le-a luat urmele suspectându-i de evaziune fiscală. Cartea lor este bazată pe principiul de bază guerilla că ideile potrivite, disciplina şi “obrazul curat”- succesul poate fi asigurat, cel puţin la o scară de bază. Amploarea, în cadrul lumii filmului, a capodoperei “Clerks”, de altfel o realizare improvizată dintr-un buget foarte mic, sau filme care aparţin de genul horror, stau mărturie pentru succesul acestei reţete şi împing acest tip de film şi mai departe. “Horror-ul este, cu siguranţă, cel mai bun loc unde poţi căuta suc-

_

_

cesul unei astfel de producţii”. “O dată la zece ani apare un film horror guerilla nou. În anii şaptezeci a fost “The Texas Chainsaw Massacre”, în anii 80 a fost vorba despre “The Evil Dead”, în anii 90 despre “Blair Witch” şi tot aşa”. Într-o vară recentă, ceva neobişnuit s-a întâmplat în metroul londonez.

După ce s-au grupat într-un pub din zona de vest, 250 de oameni s-au urcat simultan într-un tren spre direcţia Hammersnith & City Line, înlăturând indiferenţi un grup alarmat de personal însărcinat cu menţinerea ordinei publice. Printre cei 250 de oameni se aflau 4 muzicieni echipaţi, printre altele, cu amplificatoare, tobe şi microfoane.

Curând a devenit însă clar despre ce era vorba.

Această acţiune nu era nimic altceva decât o reprezentare pusă la cale de o formaţie londoneză în plină ascensiune numită The Others.

“La început vroiam să ne desfăşurăm pe ruta Circle Lane, însă nu circula în ziua respectivă, aşa că a trebuit să adaptăm planul. A fost destul de uşor. Cu o lună înainte s-a dat zvonul pe internet iar cu o zi înainte am anunţat pe toată lumea în legătură cu detaliile locaţiei.”, spune Dominic Masters, solistul fomaţiei în vârstă de 26 ani. Ulterior, în momentul stabilit toată lumea s-a întalnit în pub, iar el s-a urcat pe un zid ca să poată anunţa: “Ne îndreptăm spre Hammersmith & City Lane, urmaţi-mă!”. Odată ajunşi în staţia stabilită s-au urcat în 3 sau 4 vagoane arhipline, iar în momentul în care trenul a pornit mulţimea a încput să ţipe de entuziasm. Rezultatul a fost cel scontat: aşa cum Masters a şi planificat a existat foarte multă expunere în presă după acest eveniment care se pare că a propulsat formaţia spre încheierea contractului cu o casă de discuri majoră. Se pare că acestea pot fi beneficiile exploatării oricărei mici şanse oferite în industria muzicală. Alte tactici de ale lui presupun a răspândi zvonul prin intermediul web site-ului altor trupe, faptul de a-şi face public numărul de telefon cu orice ocazie sau faptul de a păstra datele de contact a nu-mai-puţin de 500 de fani devotaţi. Masters exemplifică entuziast în continuare: “am tinut un concert într-un autobuz, am ţinut un concert în spatele unei camionete, la mine acasă sau chiar şi pe treptele unui pub pentru că şapte puşti aveau sub 18 ani şi nu au putut să intre. De asemeni, am invadat un bar în Wolverhampton. Încercăm să fim cât de versatili se poate în funcţie de contexte.” În segmentul muzicii, cel puţin în UK atitudinea guerilla devine treptat o normalitate.

Tot în segmentul muzicii Tom Vek nu are de ce

67

_ ARTA GUERILLA CONSTĂ ÎN A RECLAMA UN SPAŢIU ŞI A-I SCHIMBA DINAMICA CU REALIZAREA UNOR IMAGINI, REPREZENTĂRI. ESTE ARTĂ CREATĂ ANONIM ŞI LĂSATĂ PE ZIDURI SAU SPAŢII PUBLICE. ARTA GUERILLA NU SE LIMITEAZĂ DOAR LA SPRAY, TEXT, SAU IMAGINI

_

68

să îşi facă griji în privinţa ego-urilor combatante, diferenţe muzicale sau certuri de studio, care apar de obicei în trupe de muzică tipice. Londonezul de 23 ani a cântat fiecare notă muzicală a fiecărui instument de pe albumul său numit “We have sound” într-un studio improvizat în propria sa casă, în garajul familiei sale. Ocupând zona fertilă a-nimănui dintre folk şi funk, lo-fi rock şi high-tech electronica, Vek trasează noi graniţe ale formaţiei de muzică compuse dintr-un singur membru. “Înregistrez totul într-un mod foarte old-school”, se amuză Vek. “Am avut doar aparaturi prăfuite pe care le-am exploatat la maxim. Fac asta de când aveam 14 sau 15 ani, mereu mi organizam cântecele în albume pentru care făceam singur grafica.

Tehnic vorbind, sunt deja la al şaptelea album sau aşa ceva. Studioul lui Vek nu mai există în prezent întrucât părinţii lui au schimbat locuinţa, însă acest etos tipic al său îi influenţează, cu siguranţă performanţele live. Desigur Vek nu este primul tip care a inventat ideea de ESTE ÎNSĂ FOARTE AMUZANT trupă compusă dintr-un singur CUM OBIECTUL CU CARE S-A individ: Beck, Babybird sau Badly INTERVENIT A ATRAS ATENţIA Drawn Boy sunt cu toţii pionieri UNUI NUMĂR MIC DE PERSOANE ale unor metode similare. Însă DEŞI UN CAPAC URIAŞ DE COaccesibilitatea echipamentelor CA-COLA NU ESTE CEVA CE VEZI pentru muzicăs-a mărit şi a ZILNIC. creat o nouă generaţie de artişti care sunt legaţi ca şi viziune de Jamie Lidell şi Mylo sau Feist, Kid Carpet sau Robochrist, Bob log III, Son of Dave şi mulţi, mulţi alţii. În timp ce nici unul din aceşti artişti nu aparţine unei scene de muzică unificate, majoritatea împart un background în muzica electronică sau înregistrări realizate prin mijloace personale. Majoritatea din ei folosesc samplinguri si looping în asociere cu instrumente tradiţionale.

“După părerea mea orice persoană cu o afinitate reală pentru chitară trece automat printr-o fază de folosire a unei clape electrice”, spune Vek. “Foloseam ustensile electronice, şi totul era foarte electro. Nivelul advertisingului outdoor din Bucureşti a înregistrat înălţimi nebănuite de absurditate. Fiecare spaţiu din centrul oraşului a fost ocupat de către corporaţii şi advertiseri, legal sau ilegal cu scopul unui profit. Spaţiul public a încetat să mai aparţină publicului şi acum este doar un amalgam de traiectorii de la un “comerţ” la altul, unde toate simţurile îţi sunt bombardate constant cu intenţia de a vinde bunuri şi lyfestyle-uri “necesare”. Piaţa Romană a fost încoronată timp de mai bine de 2 ani cu o sticlă megalomaniacală de cola, care îşi varsă conţinutul din vârful unei clădiri întrun pahar gigantic alăturat. Mica intervenţie arată

_

_

efectele dezastruase ale acestui tip de advertising, care a scapat de sub control asupra populaţiei şi străzilor Bucureştiului. Este însă foarte amuzant cum obiectul cu care s-a intervenit a atras atenţia unui număr mic de persoane, deşi un capac uriaş de sticlă de coca cola, înfipt în asfalt, nu este ceva ce vezi zilnic. Însă poate aici în Estul Salbatic, este.

Arta guerilla este crearea clandestină, şi adeseori bruscă de instalaţii sau manifestări de artă publică neautrizată , adeseori cu scopul de a face o declaraţie publică. Termenul este asociat şi cu arta urbană. Arta guerilla constă în a reclama un spaţiu şi a-i schimba dinamica cu realizarea unor imagini, reprezentări, artă creată anonim şi lăsată pe ziduri sau spaţii publice. Arta guerilla nu se limitează doar la spay, text sau imagini. Poate să includă reprezentări tetrale sau proiecţii de film, şi s-a dezvoltat începând cu anii 1980 ca o mişcare de mică anvergură underground, parţial ca un răspuns la dominarea spaţiului public de interese comerciale şi a lipsei de oportunităţi de expoziţie autorizate din mainstream. Una dintre cele mai populare forme de artă guerilla este alterarea billboard-urilor, deseori cu intenţia de a crea un mesaj absurd sauironic deviat de la mesajul iniţial al conţinutului reclamei. Asemenea instalaţii intenţionează să fie deseori subtile. Printre artiştii guerilla influenţi se află Adbusters, Bansky sau Guerilla Girls. Deşi arta guerilla este etichetată frecvent cu folosirea de media dispozabilă, una dintre faimoasele lucrări guerilla a fost instalaţia sculpturii de bronz Charging Bull a lui Arturo di Modica din faţa Bursei de Mărfuri din decembie 1989. Deşi neautorizată statuia a devenit un hit instant între mulţi new yorkezi şi a influenţat generaţii. Tacticile guerilla s-au născut din nevoia de a transmite idei şi a face afirmaţii publice folosind mijloacele aflate la îndemâna publicului larg şi prin folosirea creativităţii. Din acest motiv tacticile guerilla influenţează campanii de amploare de marketing a unui sistem neconvenţional de promovări care se bazează pe timp, energie, şi imaginaţie, mai degrabă decât pe un buget de marketing alocat. Obiectivul unei campanii de marketing este crearea unui concept unici, care să genereze angajament, provocator care să devină automat viral, să genereze reacţii în lanţ. Termenul a fost folosit iniţial de către Jay Conrad Levinson în cartea sa intitulată “Marketingul guerilla” and consequently turn viral.

69

_ TACTICILE GUERILLA POT ABORDA IDEEA DE MARKETING ÎNTR-O FORMULĂ NECONVENŢIONALĂ, CONSISTENTĂ ŞI EFICACE. ESENŢIALE SUNT TIMPUL, INFORMAŢIA, ENERGIA ŞI IMAGINAŢIA CELOR IMPLICAŢI.

_

CONCEPTUL DE CREATIVITATE ARE PESTE 50.000 DE ANI VECHIME şI ESTE UN TALENT INERENT AL FIINŢEI UMANE. CREATIVITATEA EXISTĂ ÎN ORICE PERSOANĂ.

_

CREATIVITATEA ARE CÂTEVA CALITĂŢI PARTICULARE: INTUIŢIE, MOTIVAŢIE , PUTERE ŞI COMPASIUNE. CREATIVITATEA NU ESTE UN SINGUR MOMENT DE INSPIRAŢIE GENIALĂ.

ESTE UN STIL _ DE VIAŢĂ

72

Cetăţeanul vitorului este un nativ al practicii reţelelor sociale.

Iar acest lucru poate schimba totul.

viitor Realitatea este entropică şi relativă. Are acel dar de a doborî,

uneori chiar şi cele mai nobile credinţe sau valori. Se estimează că cei care ne vor contura viitorul vor avea nevoie de structuri noi indrăzneţe de organizare a speciei umane şi de guvernare a planetei.

Se poate anticipa, prin analiza contextului prezent că dezvoltarea tehnologică, şi în special accesul la internet va mobiliza stabilitatea şi dezvoltarea utilizării reţelelor sociale care vor deveni atât de necesare şi obişnuite precum respirarea aerului. Această prezenţa constantă generează legături fluente între consumatori, generând posibilitatea dezvoltării de noi atitudini în planul marketingului economic şi al posibilităţii dezvoltatorilor de produse, în general. De la servicii sociale, de sănătate, până la mediu de business societatea pare să îşi schimbe înfăţişarea.

74

Cetăţeanul vitorului este un nativ al practicii reţelelor sociale. Iar acest lucru schimbă totul.

Creează identităţi diferite, reorientează activităţile politice pe subiecte de importanţă globală şi locală concomitent. Libertatea dată de tehnologie transformă consumatorii inteligenţi de astăzi în noii cetăţeni activişti ai erei internetului a umătoarelor decenii.

TRANSCEDEREA GRANIŢELOR FAMILIARE Din 2004 Institutul pentru Viitor a studiat o serie de comportamente numite “smart networking” (socializare de reţea inteligentă) care implică studierea abilităţii de a utiliza noile tehnologii sociale şi reţele personale pentru a lua decizii mai bune in legătură cu orice de la gospodărirea casei pâna la îngrijirea sănătăţii personale. In 2006, rezultatele studiilor arată că aceste aptitudini inteligente din cadrul reţelelor sociale au dus la formarea unui tip specific de cultură generală de masă. În prezent cele mai noi rezultate ale acestui studiu arată că socializarea de reţea inteligentă formează un grup armonios cu activităţile şi identităţile indivizilor pentru a schimba structurile SOCIETATEA POATE FI REORşi organizarea socială. Acest GANIZATĂ DE O PREDOMINARE fenomen începe să cuprindă ANTICIPATĂ A REŢELELOR SOun segment din ce în ce mai CIALE MIJLOCITE DE FACILITĂŢI mare de populaţie globală. La TEHNOLOGICE. ESTE VORBA bază este reprezentată un nou DESPRE O GENERAŢIE NOUĂ DE tip de identitate care transCREATORI DE CONŢINUT CARE cede graniţele geografice, ÎNLOCUIEŞTE APARENT, TREPnaţionale, politice şi economiTAT GENERAŢIA TIPICĂ DE CONce create pe parcursul a mai SUMATORI DE PÂNĂ ACUM. multor secole. Noii indivizi par a reuşi să treacă cu o mai mare uşurinţă peste sisteme sociale rigide sau inflexibile. Reuşesc să aibă o mai mare mobilitate de mişcare în a călători fizic pe glob, lucrează organizaţi în echipe distribuite în locuri diferite ale planetei şi militează pentru ”a face lumea un loc mai bun”. Mai mult de atât, ei nu reprezintă doar un segment mic al unei elite globale. Pentru americani, care au fost uneori acuzaţi de avea un caracter mărginit si insular, studiul indică o modificare de la perspective în interior la o perspectivă mai holistică a cetăţenilor pe măsură ce aceştia privesc inafara graniţelor statului şi acordă atenţie la lucrurile care se întâmplă global. Şi abilitatea lor de a îşi întinde reţelele sociale înafara graniţelor ar putea să se dovedească a fi utilă chiar şi pentru a interveni în depăşirea crizei economice care a început in SUA, şi care a creat reacţii in lanţ în întreaga lume.

_

_

EXPRIMAREA PERSONALĂ CREATIVĂ Se vorbeşte în prezent cam din 2004 despre o generaţie nouă de creatori de conţinut care înlocuieşte aparent, treptat, generaţia tipică de consumatori de până acum. Au deprins aptitudini de comuncare de conţinut video şi foto, blogging, twitte-

ring, şi de construire al unui univers destul de personalizat care cooperează cu realitatea ca atare si nu există doar în plan virtual. Această calatorie a unei generaţii continuă cu noi tehnici de antrenare a publicului, iar în vârful piramidei acestor indivizi se află cei care sunt implicaţi activ în organizarea şi antrenarea celorlalţi în participare. Pe cât de importantă este crearea de conţinut de către utilizatorii/consumatorii de până acum, crearea de contexte noi este lucrul care începe să avanseze treptat. Pe măsură ce aceşti indivizi încep să işi exprime punctul de vedere prin noua media, creeză contexte persistente care indică cum se pot implica şi alţii. Atfel ei folosesc noua media pentru a crea legături noi cu persoane străine, 47% din aceştia simţind o legătură reală cu persoane care le împărtăşesc gustul în muzică, comparat cu cei 46% care au aceeaşi viziune religioasă sau 41% care impart aceeaşi viziune politică. Pe măsură ce creează si împart muzică, dezvoltă şi un sistem de potenţială cooperare colectivă.

CĂI ALE SCHIMBĂRII Într-un sens ultim, această nouă categorie de indivizi este despre schimbare. Este despre organizarea noastră, ca societate în grupuri, organizaţii, şi instituţii care pot să încurajeze schimbarea.

Dacă privim îndeaproape la acest nou context al reţelelor sociale, putem recunoaşte două tipuri de activism social. Putem observa, în primul rând, o participare reală în cadrul a multiple grupuri organizate pe subiecte bine cunoscute precum consumerismul, mediul înconjurător, militarea pentru uniuni de schimburi globale. De asemeni se identifică o dorinţă la nivel individual de a schimba lucrurile sub plan politic, prin participare online politică. În următoarea decadă ne putem aştepta la noi mijloace de promovare a schimbării.

Aşa cum indivizii care activează in reţele sociale au reuşit să pună semne de întrebare pentru industria de consum şi au adus noi raporturi între consumatori şi producători, ne putem aştepta la noi căi neaşteptate de antrenare socială, care să schimbe atât organizaţiile sociale de până acum, cât şi instituţiile pe care aceste organizaţii le influenţează. Societatea poate fi astfel reorganizată de o predominare anticipată a reţelelor sociale mijlocite de facilităţi tehnologice. În studiul derulat de către Institutul pentru Viitor din 2008, aplicat pe 1000 de respondenţi din Statele Unite cu vârsta peste 18 ani, cu parametrii stabiliţi de sex, regiune, venit şi etnicitate, se identifică un nou set de comportamente pentru indivizii din reţele sociale.

Este analizat astfel, cât de răspândite sunt, de fapt, aceste noi seturi de comportamente în cadrul populaţiei Statelor Unite. Cel mai interesant segment a fost cel cel al evoluţiei reţelelor sociale în plan comportamental. De fapt, s-a dorit sa se afle, daca utilizatorii inteligenţi de reţele sociale evoluează in reţele sociale globale. Un set de întrebări au fost puse despre utilizarea reţelelor sociale online şi contribuirea la conţinutul online. Aceste întrebări sugerează un comportament specific al expresiei personale individuale. Un singur factor s-a dovedit a fi semnificativ important, si acesta a fost etichetat “cetaţenie a reţelelor sociale”, indi-

75

76

cat in indexul alăturat.

Utilizând indexul “cetaţeniei reţelelor sociale”, se poate spune că, distribuirea cetăţenilor reţelelor sociale este restrânsă intr-un mod pozitiv şi că e de aşteptat ca ea să crească semnificativ în următoriul deceniu. Pentru a afla cine sunt aceşti indivizi ai sistemului nou creat, s-a corelat apoi scorul din indexul întrebărilor puse cu vârsta lor, statutul lor social, starea de sănătate, venitul, educaţia şi rasa.

S-a aflat astfel că tinerii sunt cei care au un scor mai mare pentru index, scor care scade semnificativ pe măsură ce INTREBAREA POATE FI CUM se înaintează chiar şi cu POT NOI PROGRAME ŞI TEHNOun an în vârstă. Bărbaţii LOGII DE VIZUALIZARE SĂ NE au totuşi un scor mai mare DETERMINE COMPORTAMENTAL decât femeile. Cei care se ORIENTAREA SPRE PACE, SĂNĂsimt mai sănătoşi au un TATE ŞI SUSŢINERE RECIPROCĂ? scor mai mare şi sunt mai ÎNTRUCÂT INDIVIZII VOR TRĂI activi ca “cetăţeni ai reţeÎNTR-O SOCIETATE MAI UŞOR lelor sociale” iar pe măsuPROGRAMABILĂ LA NIVEL ră ce se simt mai sănatoşi, TEHNOLOGIC. cu atât sunt mai activi.Pe măsură ce creşte venitul obţinut, scorul indexului creşte, de asemeni. De exemplu, pentru o persoană care câştigă între 25,000 $ şi 35,000 $ anual are un punctaj mai mare decât o persoană cu venit între 15,000 $ şi 25,000 $ pe an.

Pe măsură ce educaţia creşte, scorul indexului creşte de asemeni. Un absolvent de colegiu, are un scor mai mare decât unul de liceu.

De asemeni, asiaticii au un scor mai mare decât afro-americanii si caucazienii. Totodată şi hispanicii au un scor mai mare decât caucazienii si afroamericanii.

_

_

SERVICIUL DE SĂNĂTATE ŞI TEHNOLOGII PENTRU PERSUASIUNE Institutul Pentru Viitor sau IFTF (Institute for the Future) este o organizaţie de cercetare independentă, non-profit care lucrează în colaborare cu organizaţii diferite pentru a crea o înţelegere mai profundă asupra schimbărilor sociale ce pot apărea, prin studierea contextului prezent. Ideologia acestuia este aceea de a genera ulterior acţiuni, decizii informate de adaptare la situaţiile date.

Institutul pentru Viitor practică o serie de metode şi utilizează tehnici de investigare sociologică pentru înţelegerea schimbărilor şi discontinuităţilor întâlnite în cadrul procesului de lucru din companii, fudaţii şi agenţii de guvernămant.

Abordarea lor este în mod explicit gobală în cadrul planningului strategic care corelează situaţii existente la un nivel global asaptate în contexte locale.

Domeniile investigate se referă la procesul de lucru din viaţa zilnică a indiviilor şi companiilor, tehnologie şi societate, sănătate şi servicii medicale, strategii de business şi societatea consumeristă.

Institutul are sediul în California şi este compus dntr-o comunitate aflată la intersecţia inovaţiilor tehnologice şi conecsiunilor globale. A fost fondat

în 1968 de către un grup de cercetători axaţi pe investigarea metodologiilor de cercetare aplicate în sectorul public şi de business. Angajamentul institutului este de a construi o înţelege profundă a situa’iei sociale prezente aflate în plină schimbare.

Rapoartele lor se referă la această schimbare de paradigmă socială. În domeniul sănătăţii şi serviciilor medicale e nevoie de o înţelegere holistică a serviciilor medicale la un nivel global, interconectat cu aspectele politice, sociale, biologice si de mediu. Responsabilitatea schimbării acestor instituţii şi orientărilor lor spre planul tehnologic şi cel individual duce la o personalizare a medicinei nemaîntâlnite până în prezent. Pe măsură ce înţelegerea acestor factori se aprofundează, consumatorii se reorientează faţă de industria serviciului medical. Ca în toate schimbările de paradigmă, schimbarea din planul economiei serviciilor medicale deschide căi spre oportunităţi de natură ştiinţifică, economică, de business, etică şi socială.

Multe din aceste oportunităţi de inovaţie vor avea loc pe marginea noilor industrii şi sectoare care combinate cu cele tradiţionale pot crea o nouă economie globală a serviciilor de sănătate. Astfel institutul dezvoltă noi modele de business pentru inivaţia aestui sector. De-a lungul deceniului următor se anticipează că indivizii vor trăi într-o societate mai uşor programabilă la un nivel tehnologic, un mediu în care vaste cantităţi de date, analize, algoritmi, coduri pot costumiza mediul după criterii specifice dorite. Tehnologia poate fi mai uşor programată ca o extensie a propriilor noastre minţi, procesele de lucru din spaţiile office pot fi proiectate pentru eficientizare, nanotehnologia şi simulările în avans vor deveni mai frecvente. Implicaţiile la scara mediului înconjurător şi la nivel uman devin din ce în ce mai complexe. “Nicicând până în prezent nu a fost posibilă persuasiunea în mâinile atâtor de mulţi oameni.”, spune B.J. Fogg, director al Universităţii de Tehnologia Persuasiunii dela Universitatea din Standford.

B.J. Fogg, pionier în domeniul tehnologiilor de persuasiune descrie aspectul utilizării computerelor şi a software-ului în general pentru a produce schimbări comportamentale generale. Scopul este de a prevedea evoluţia persuasiunii pe măsură ce se adaptează la tehnologiile de super computerizare mobilă a maselor, conectarea grupurilor colective şi ustensile de eficienţă a livrării datelor ale următoarei decade. Întrebările confruntate sunt care vor fi ustensilele pentru proiectarea experienţlor persuasive în mediul de office, de acasă, şi a mediului de retail, cum pot intervenţiile de design să fie folosite pentru a dezvolta un context social global mai bun, cum pot noi programe şi tehnologii de vizualizare să ne determine comportamental orientarea spre pace, sănătate şi susţinere reciprocă? Raportul de cercetare şi conferinţele de pe acest subiect lansează noi previziuni care determină angajamentul şi acţiunea în cinci domenii cheie: mediul de lucru, de învăţământ, de acţiune politică, serviciul de sănătate, şi advertising.

77

_ LUMEA ESTE TRANSFORMATĂ DE TEHNOLOGIILE PLATFORMELOR SOCIALE IAR PENTRU URMĂTOAREA DECADĂ SE ANTICIPEAZĂ O CREŞTERE A BUNURILOR PROIECTATE, MANUFACTURATE ŞI DISTRIBUITE DE CĂTRE CONSUMATORII OBIŞNUIŢI. _ FLEXIBILITATEA TEHNOLOGIEI LĂRGEŞTE ORIZONTUL FABRICAŢIEI DE LA CEL MASIV CENTRALIZAT LA UNUL AD HOC. ACESTE TENDINŢE CREEAZĂ NOI PIEŢE CARE MARCHEAZĂ SCHIMBAREA DE LA CLASICUL MAGAZIN CU VÂNZARE LA COMUNITĂŢI ŞI REŢELE _SOCIALE.

83

vali chincisan

Ori lucrând după un brief sau animând propriile sale idei, Vali Chincisan creează visuals-uri de ceva vreme pentru unele din cele mai reuşite evenimente şi festivaluri din Bucuresti, incluzând Rokolectiv şi AVmotional. Unul dintre VJ-ii de top din ţară, a participat la o serie de festivaluri de muzică internaţionale, precum Send&Receive, Dresden, Germania, Today Art Festival, Haga, Olanda sau Numusic, Stavanger, Norvegia. Născut în 198, lucrează momentan în Bucureşti.

Interesul pentru crearea de visuals-uri vine din fascinaţia pentru arta vizuală în general, nu doar pentru digital media. Atunci când pregăteşte o animaţie pentru un concert live, de obicei lasă muzica să lucreze cu el. Necesită multă concentrare şi atenţie pentru mai multe detalii simultan, anticiparea a ceea ce va urma şi evitarea lucrării cu mai multe efecte sau video-uri simultan, datorită riscului de suprasolicitare a software-ului. Nu e vorba despre o atitudine cool. Dacă nu e implicată atenţie în ceea ce face, rezultatul poate fi dezamăgitor iar oamenii observă asta. De obicei procesul de lucru începe prin desenarea şi redesenarea personajelor pe hârtie, până când elementele capătă o formă clară. Apoi sunt lăsate în pace o vreme până se deliberează dacă sunt plăcute cu adevărat şi că pot fi folosite mai târziu fără probleme. De obicei variază în funcţie de scopul de a fi expuse într-un proiect de teatru sau de a fi trimise la festivaluri. Animaţia poate fi epuizantă, necesită mult timp, iar atunci când Vali Chincisan o face vrea să aibă INTERESUL PENTRU CREAREA o idee clară despre finalitateatea ideii. Uneori însa rezultatul final DE VISUALS-URI diferă de schiţele iniţiale. Imaginaţia lui Vali merge în general mai VINE DIN FASCINAŢIA PENTRU departe decât o poate face tehnologia, asa că este limitat de posibiARTA VIZUALĂ ÎN GENERAL, NU lităţile tehnice.Dacă vibe-ul este ok asta influenţează şi procesul de DOAR PENTRU DIGITAL MEDIA. editare pentru că poate astfel să se conecteze la atmosferă. Chiar ATUNCI CÂND PREGĂTEŞTE O dacă de obicei îşi pregăteşte animaţia înainte este foarte important ANIMAŢIE PENTRU UN CONCERT LIVE, DE OBICEI LASĂ MUZICA SĂ ce se întamplă în momentul editării efective. Proiectarea pe ecrane mari şi multiple e de preferat pentru că detaliile lucrărilor lui să LUCREZE CU EL. prindă viaţă şi să aibă vizibilitate.

_

_

85

Vali Chinicisan propune un spaţiu pentru interpretări, un teritoriu critic, o alternativă la proiecte zilnice. Despre el putem spune că nu ii place să se proiecteze într-un viitor prea distant, îi convine mai degrabă anticiparea următorilor săi 100 de metri.

În backgroundul său, putem însă observa fapte mai concrete, precum expoziţii de grup sau evenimente live.

2004, Formate/”Moving patterns”, Kunsthalle Viena 2004,Bienala Tinerilor Artişti, Bucureşti/ România 2004, “Against Space”, Dinamo Budapesta PROCESUL DE LUCRU ÎNCEPE 2004,”Shake Night”, Muzeul PRIN DESENAREA ŞI REDESENANaţional de Artă Contemporană, REA PERSONAJELOR PE HÂRTIE Bucureşti/ România , PÂNĂ CÂND ELEMENTELE CA2004, Moving patterns.04, BucuPĂTĂ O FORMĂ CLARĂ. ULTERIreşti / România OR SE DELIBEREAZĂ DACĂ SUNT 2004, “Vigil of planetary net art PLACUTE CU ADEVĂRAT ŞI POT 03”, global network. de către RiFI FOLOSITE MAI TÂRZIU FĂRĂ chard Barbeau PROBLEME. 2004, “[R][R][F] XP-->2004”, global network de către Agricola de Colgne 2003, Docufiction, un proiect cu Alina Şerban, Institutul de Arhitectură şi Urbanism“Ion Mincu” , Bucureşti / România 2003, AfterImage [4h sound ℑ interactive],sala Universităţii Naţionale de Artă , Bucureşti / România 2003, “Prototip Cainele Relativ”, galeria Atelier 35, Bucureşti / România 2002, “Possibly Maybe”, Tg. Mureş / România 2002, “Carroza de Letto”, galeria Galeria, Bucureşti / România 2002, “Fashion”, galeria Galeria, Bucureşti / România

_

_

86

88

matei branea

Matei Branea este un illustrator de comics-uri cu o înclinare spre animaţie, ale cărui lucrări au apărut în numeroase publicaţii din domeniu atât din România, Slovenia, Serbia şi Italia. Animaţiile sale anarhice i-au câştigat pe clienţii săi, printre care radio Pro FM, Vodafone, Coca-Cola.

Din 2007 este ilustrator principal pentru Esquire magazine iar în 2008 este participant la Lingua Comica 3 în Kyoto, Japonia. Primele sale influenţe au fost răsfoirea unor publicaţii precum: Asterix&Obelix, Pif et Hercule sau în cazul animaţiei, un film de scurt metraj animat în cadrul campionatului mondial de fotbal din Mexico, care implică nişte gândăcei. Printre subiectele care îl inspiră este şi sexul si asta nu pentru că ar fi ilustratorii în general obsedaţi de sex ci pentru că este un subiect din conştiinţa comună foarte popular. Branea găseşte că fascinaţia erotică este un tabu stupid pe care preferă să îl defileze, pentru a provoca. Umorul este una din particularităţile sale ca artist şi este un umor tipic naţional. A conştientizat că umorul este o diferenţiator cultural clar între diferite popoare, întruBRANEA GĂSEŞTE CĂ FASCIcât deşi există asemănări anumite lucruri sunt pur şi simplu NAŢIA EROTICĂ ESTE UN TABU diferite, aşa cum glumele la adresa lui Hitler sunt un subiect STUPID PE CARE PREFERĂ SĂ sensibil pentru Germania, de exemplu. Consideră că a avea o ÎL DEFILEZE, PENTRU A PROVOpoveste în avans este un aspect pozitiv cu care poate să lucreCA. UMORUL ESTE UNA DINTRE ze bine. Visează la ziua când va face asta. Adevărul este că îşi PARTICULARITĂŢILE SALE CA scrie poveştile pe masură ce desenează. Uneori are textul unei ARTIST ŞI ESTE UN UMOR TIPIC poveşti în avans în funcţie de care începe desenul, dar de obicei NAŢIONAL. povestea se dezvoltă după ce sunt schiţate frameurile principale şi personajele.

_

_

89

Face ilustraţie de...: Am început să desenez din liceu. Ilustraţie comercială fac din 2000.

Putem vorbi de stiluri în ilustraţie?

Desigur. Ca în orice zonă artistică există stiluri şi în ilustraţie. Ele depind de tehnica folosită şi de abordarea personală a autorului.

Stilul de care se simte mai apropiat Eu sunt pe zona alternativă/cartoon. Asta nu înseamnă neapărat funny. Înseamnă că nu fac desene realiste sau Disney.

Amprenta personală vs brief: De obicei, când sunt contractat pentru o lucrare se ţine cont de cum desenez şi asta se şi doreste. Eu nu emulez alte stiluri decât cele pe care le am şi le dezvolt în mod natural. Dacă tema sau stilul dorit nu se pupă cu stilul şi structura mea, nu accept jobul.

“Adaptarea la brief” - compromis sau provocare de metamorfozare a stilului personal: Ambele. Trebuie să fii megastar ca să zici: “ăsta e desenu’, ziceţi merci că vi l-am făcut, vine mâine cineva după lingouri.” Dacă reuşeşti să te adaptezi e bine că înseamnă că eşti versatil, dacă reuşeşti să iţi păstrezi integritatea artistică si morală eşti şi mai bine :) Satisfacţii pe care ţi le aduce această carieră: Faptul că pot să fac ce imi place si că uneori se intamplă să primesc bani pentru asta. Dar cea mai mare satisfactţe o am când reuşesc să îi fac pe alţii să râdă la desenele mele sau să vrea să le păstreze. Iz the best!

Ilustraţia în raport cu alte arte vizuale: Eu consider că puterea ilustraţiei stă în posibilitatea de a face freeze frame într-o poveste şi a arăta tot story-ul, cu ce a fost înainte şi după fotograma aleasă deodată. Seamănă cu fotografia, dar poate să facă mai multe trik-uri. E la fel ca diferenţa între animaţie şi film.

90

Rolul ilustraţiei în crearea unei reclame: Unele reclame se preteaza la ilustraţie prin subiect, altele prin abordare. În final depinde de agenţie dacă vor poză sau desen. Părerea mea e că o sa vedem din ce în ce mai multa ilustraţie în reclame. Lumea se obişnuieste cu pozele şi atunci agăţ i ochiul cu desenul. Urmeaza hibrizii...

91

92

noper

Noper este un illustrator român cu un gust aparte pentru animaţie. În prezent locuieşte în Bucureşti unde lucrează ca Art Director pentru o agenţie de publicitate. La începuturile cariei sale a jonglat cu o serie de stiluri de ilustraţie, însă lucrările sale mature dezvăluie o pasiune pentru personaje şi lumi bizare şi fabuloase. Lucrările sale finale sunt mereu elaborate, şi invită la analize minuţioase şi de descoperire.

Muzele le găseşte în viaţa de zi cu zi, fie prin întâmplări amuzante sau frustrări acumulate. Din acest motiv majoritatea lucrărilor sale sunt expresii ale unor experienţe satirice de zi cu zi. Nu planifică niciodată sau schiţează un desen, preferând să lase spontaneitatea să se desfăşoare creativ. Ideile care îi vorbesc sunt înregistrate pe loc, improvizate pe orice tip de “pânza” are în faţă: o tabletă, un perete, un şerveţel. Astfel se creează efectul organic, unic din lucrările sale. Se ghidează dupa ideea :”Daca o să văd, poate o să simt. Şi dacă o să simt, la naiba, o să desenez!”. Totul ţine de idee. Se descrie ca fiind un “angajat în publicitate pe timp de zi, şi artist rebel pe timp de noapte” A absolvit Facultatea de Grafică la UNARTE Bucureşti şi a avut până acum un număr de expoziţii. În cadrul proiectului Urban Art, lucrările lui au fost proiectate pe Casa Poporului. Lucrările i-au fost figurate în reviste româneşti şi internaţionale, incluzând şi “Luerzer best 200 illustrators LUCRĂRILE SALE FINALE SUNT worldwide”. De mic un fan sci-fi/horror, primul film pe care l-a MEREU ELABORATE, ŞI INVITĂ văzut în viaţa sa a fost despre creaturi extraterestre care invadau LA DESCOPERIRE. MUZELE LE Pământul. Acest episod i-a transformat desenele din indieni care GĂSEŞTE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI, călăreau ponei albaştrii şi cavaleri bizari în roboţi cu intestine metalice şi monştrii plini de pete. Influenţvele lui sunt stilul asi- FIE PRIN ÎNTÂMPLĂRI AMUZANTE SAU FRUSTRĂRI ACUMULAT. atic caracterizat prin bizar şi exces de detalii, precum şi imagini mistice ale zeilor indieni în reprezentări antice. Unul dintre visele DIN ACEST MOTIV MAJORITATEA LUCRĂRILOR SALE SUNT EXlui din copilărie îl reprezintă dorinţa de a îsi vedea propria lume PRESII ALE UNOR EXPERIENŢE creată dezlanţuită în imagini mişcate. Astfel se explică aventura SATIRICE. sa cu animaţia, deloc întâmplătoare.

_

_

93

_ ÎNTRUCÂT NIMIC NU E TIPIC ROMĂNESC ÎN ILUSTRAŢIILE SALE JUSTIFICAREA, SPUNE EL, STĂ ÎNTR-UN MIC HAOS DIN CAPUL SĂU. SE PARE CĂ ATUNCI CÂND DESENEAZĂ PUR ŞI SIMPLU ALEGE PĂRŢILE CARE ÎI PLAC MAI MULT, CARE ÎI EXPRIMĂ DEMONII MAI BINE

_

94

Noper îşi flexează muşchii creativi îmbrăţişând atât ilustraţia cât şi animaţia. Întrucât aparent, nu e nimic tipic românesc în ilustraţiile sale, justificarea, spune el, stă întrun mic haos de stiluri din capul său.

Se pare că atunci când desenează pur şi simplu alege părţile care îi plac mai mult, cele care îl ajută sa îşi exprime vizual proprii demoni mai bine. Artistul s-a angajat într-o bătălie vizuală cu ilustratorul Ghica, cei doi oferindu-şi replici creative în deja câteva ilustraţii reuşite. Pe de o parte se află monştrii pin de pete iar de cealaltă găsim roboţi lucioşi operaţi de iepuri roz. Unul dintre visele lui din copilărie îl reprezintă dorinţa de a îsi vedea propria lume creată dezlanţuită în imagini mişcate. Astfel se explică aventura sa cu animaţia, deloc întâmplătoare.

95

paul dersidan

Paul Dersidan nu este tocmai un graphic designer convenţional. Site-ul lui personal în care îi poţi răsfoi lucrările este o experienţă de răsfoire plăcută. Paul Dersidan, în prezent Art Director, şi-a început viaţa profesională în 2001, ca grafician de emisie la B1 TV. Anul urmator, devine fondator şi partener al companiei multimedia NEGATIV 3, păşind totodată pragul publicităţii ca Art Director la Saatchi&Saatchi.

Paul Dersidan are ca preocupări fotografia, arta video, arta urbană şi, mai nou, pictura. Proiectele lui sunt extrem de variate ca abordare, şi în acelaşi timp au o amprentă destul de personală de execuţie. Lucrează într-o multitudine de stiluri şi consideră esenţială descoperirea de noi tehnici. Spiritul său creativ şi gustul pentru experiment nu sunt lăsate să doarmă chiar dacă activează zilnic într-un mediu corporatist.

Paul Dersidan reuşeşte să rămână sincer faţă de propriile lui preocupări şi nu îşi compromite viziunea personală. De la crearea de timbre pentru fiecare culoare a curcubelui, până la abordarea unor tehnici mixed media, sau la cărţi stil bandă desenată având ca personaje doar bule de conversaţie, sau design tipografic, se observă în stilul lui o simplitate caracteristică. Se joacă, de asemeni, cu plastilină din care modelează extrem de simplu şi intenţionat copilăresc un univers instinctiv colorat şi simplificat. Experimentele lui în crearea de patternuri tipografice, stickere desfăşurate pe ziduri, sau lucrări de promovare a unui brndficâional de muzică electronică, toate aceste, îi definesc stilul şi gustul pentru simplitate, complexitate în tehnici şi experiment. Paul Dersidan s-a jucat inclusiv cu arta video, făcând sincronuri cu muzică electronică, dar nu a lăsat neatinsă nici experienţa cu fotografia. O abordare în LUCREAZĂ ÎNTR-O MULTITUacest domeniu s-a finalizat cu traducerea grafică a dinamismuDINE DE STILURI ŞI CONIDERĂ lui fotografiei în patru forme geometrice de bază.Lucrările lui ESENŢIALĂ DESCOPERIREA de pictură sunt copilăroase şi revin la un univers instinctiv axat DE NOI TEHNICI. SPIRITUL SĂU pe o interpretare simplificată şi jucăuşă a lumii înconjurătoare.

CREATIV ŞI GUSTUL PENTRU Abordează atât cărbunele, tuşul, acuarela, acrilicul, lăsânduEXPERIMENT NU SUNT LĂSATE le pe fiecare să evolueze mulate pe stilul lui specific. Viziunea SĂ DOARMĂ, ŞI ARE GRIJĂ SĂ LE artistică astfel capătă o consitenţă evidentă iar limbajul indiviACTIVEZE, PE CÂT POSIBIL. dual al său îşi adaugă literele alfabetului său stilistic specific.

Mai nou aduce la viaţă universuri din tuburi în care privitorul e

_

_

97

_ ARE UN GUST APARTE PENTRU SIMPLITATEA JOCURILOR CU TIPURILE DE LITERĂ, ÎNSĂ ÎN ACELAŞI TIMP, ÎŞI LASă MANIFESTATE TENDINŢELE SALE INSTINCTIVE PENTRU DESIGN EXPERIMENTAL.

_

98

provocat să descopere un model cosmic cu totul nou, Are un gust aparte pentru simplitatea jocurilor de literă, însă în acelaşi timp, îşi lasă manifestate tendinţele instinctive de design experimental. Portofoliul său înglobează lucrări şi aspecte diverse ale vizualului în general, filtrele sale conceptuale personale având o prezenţă evidentă. S-ar putea oberva poate şi un specific de design românesc, prezent în stilul său simplu, colorat şi jucăuş, integrat într-un context contemporan evident.

Influenţele sale sunt însă diverse şi extrem de actuale, iar rezolvările minimaliste.

Rămâne fidel nevoii pesonale de a căuta, de a cerceta şi descoperi unghiuri diferite de abordare care să îi stimuleze nevoia de nou, inedit, dar în acelaşi timp personal.

99

100

sorina vasilescu

Sorina Vasilescu este o tânără şi talentată ilustratoare şi graphic designer. Şcolită în Timişoara, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra. A început prin a desena de mică lucrurile din jurul ei, fiind inspirată de copii de aceeaşi vârstă în creearea de personaje. Însă bunicul ei a avut un rol decisiv prin obişnuinţa de a ilustra pe hârtie personajele din poveştile pe care i le citea de mică. De aici încolo, Sorina a devenit din ce în ce mai interesată de replicarea ideilor din minte pe hârtie. De asemeni, considera şi că a avut şansa de a întâlni persoanele potrivite la momentul potrivit, de la profesori încurajatori la oamenii cu care a colaborat şi lucrat până în prezent, precum studiourile independente Synopsis Media şi It’s Everyday.

De curând a inceput să deseneze în public în caietul de schiţe, înregistrând oamenii din jurul ei şi analizând relaţia omului contemporan cu mediul său şi modul în care mediul ne influenţează sau ne face să acţionăm. Intr-un mod natural, Sorina s-a mutat de la universul său personal la cel al oamenilor din jurul său. Tânăra a practicat nararea în imagini pentru prima dată în proiectul Hadcomics #7 şi apoi pe coperţile ziarului Aooleu.

Consideră că partea cea mai grea în a realiza grafic o povesDE CURÂND A ÎNCEPUT SĂ DEte este a-şi goli mintea îndeajuns de mult încât să se poată SENEZE ÎN PUBLIC ÎN CAIETUL concentra pe imaginea generala a poveştii. Deocamdată s-a DE SCHIŢE, ÎNREGISTRÂND gândit să realizeze o carte intitulată “În timp ce aşteptăm”, OAMENII DIN JURUL EI ŞI ANAdespre condiţia individului de a aştepta, în general, în socieLIZÂND RELAŢIA OMULUI CONtate. Ideea este încă în aşteptare, însă traficul din România ar TEMPORAN CU MEDIUL SĂU fi o exemplificare perfectă pentru această poveste. Dacă ar fi ŞI MODUL ÎN CARE MEDIUL NE pusă să aleagă o ustensilă de desenat pentru a supravieţui pe INFLUENŢEAZĂ SAU NE FACE SĂ o insulă pustie, pe lângă cantitaţi nelimitate de hârtie, Sorina ACŢIONĂM. s-ar decide pentru pixul clasic, opţiunea preferată a piloţilor rusi atunci când se lansează in spaţiu.

_

_

101

Sorina a luat în considerare posibilitatea de a realiza poveşti scurte în format de bandă desenată, pe care a şi pus-o în practică de căteva ori pâna acum. Îi vine însă foarte natural stilul de reprezentare prin adăugarea liberă de imagini şi text, într-o joc dezlănţuit, foarte comunicativ.

102

104

nuclear fairy Nuclear Fairy sau Linda Barkazs este o artistă extrem de versatilă, care lucrează într-o arie largă de medii, de la ilustraţie, bandă desenată şi animaţie, de la modă la artă digitală. Născută la Arad, in 1985, Nuclear Fairy a facut studii de artă la Arad şi Timişoara. Apartamentele în care a locuit au devenit galerii deschise şi comunităţi în reţea pentru uzul experimental al fiecaruia, în vederea producerii şi diseminării de conţinut. Este unul dintre fondatorii “Bisericii”, colectiv care remixează elemente din veşmintele bisericeşti cu fetişisimul care se infiltrează din ce in ce mai adânc in cultura străzii şi în cea a “acoperitorilor” pe care le folosim pentru a ne personaliza gadget-urile. Lucrările lui Nuclear Fairy au fost expuse deja la Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti (cu Kinema Ikon) şi la Muzeul de Artă din Arad (in cadrul Freestyle I şi II). Nuclear Fairy pretinde că posedează puteri magice încă din copilărie, întrucât părinţii artistei i-au dat spaţiu în a-şi desfăşura liber imaginaţia. Consideră că ar fi fost o “fairy” (zână) oricum, chiar dacă ar fi studiat agricultura, întrucât se pare că tot ce e în jurul ei pare să îi suresciteze sinapsele.

Ea se află în spatele „scandalul poneiului roz” care este una dintre cele mai aprinse discuţii purtate pe marginea unui obiect artistic „made in Romania” din ultimii ani. După ce a fost acuzat de antisemitisim sau, dimpotrivă, catalogat drept un mesaj ironic, poneiul, care face parte din foarte populara colecţie de jucării „My Little Pony”, începe să-şi facă loc în imaginarul colectiv. Tot în urma acestei „epopei” a apărut un blog intitulat „The Pony’s Life”, unde au fost făcute deja trei postări despre viaţa şi activităţile speciei din care face parte jucăria incriminată. Prima ilustraţie înfăţişează, probabil, o rudă a poneiului cu svastică, aplicată pe un fundal unde sunt colate decupaje din articolele apărute pe marginea acestui subiect. Arta e o materie vie APARTAMENTELE ÎN CARE A LOîntr-o mobilitate continuă, atrăgând precipitat resursele enerCUIT AU DEVENIT GALERII DESgetice care se manifestă cu adevărat liber. Nu sunt mulţi aceia CHISE ŞI COMUNITĂŢI ÎN REŢEA care pot efectiv să atragă şi să elibereze vitalităţile artistice. În PENTRU UZUL EXPERIMENTAL contemporan, arta e înrudită în gradul 1 cu lipsa de prejudecăţi, AL FIECĂRUIA, ÎN VEDEREA de reguli, de axiome. Percepţiile estetice pot diferi de la caz la PRODUCERII ŞI DISEMINĂRII DE caz, însă toate sunt încorporate într-o entitate pe care “adepţii” CONŢINUT. o consideră divină : arta. În artă nu se pot arde în piatră deca-

_

loguri. Libertatea atrage, libertatea seduce, înalţă, distruge ; şi

_

105

_ CONSIDERĂ CĂ AR FI FOST O “FAIRY”(ZÂNĂ) ORICUM, CHIAR DACĂ AR FI STUDIAT AGRICULTURA, ÎNTRUCÂT SE PARE CĂ TOT CE E ÎN JURUL EI PARE SĂ ÎI SURESCITEZE SINAPSELE.

_

colosale energii împotrivă-i — ceea ce e atractiv ! Nu sunt mulţi acei oameni care au forţa de a proclama libertatea absolută în artă, pentru ca apoi să suporte tsunamiurile de indignare din partea celor care se erijează (oficial) în purtători de gânduri şi de cuvinte ai societăţii. Am identificat un astfel de om în Linda Barkasz, protagonistă, alături de Laurenţiu Alexandrescu şi Marwan Anbaki, a celebrei expoziţii « Freedom for Lazy People », organizată în vară de Institutul Cultural Român, filiala New York. A fost o expoziţie controversată în mediile româneşti şi chiar în Diaspora, iar Linda Barkasz (în mediile artistice « Zâna Nucleară » - Nuclear Fairy) ne vorbeşte despre modul în care a perceput ea luările de poziţie: ”Este extrem de dureros să vezi cum poate mintea umană s-o ia razna, şi asta între pereţi atât de înguşti.”

106

107

108

silvestru munteanu _

Întrebat despre informaţii biografice, tânărul sculptor Silvestru Munteanu răspunde succint: “lego, Cartoon Network, urşii LUCRĂRILE SALE PREZINTĂ din cartierul Răcădău”. Probabil ca ar trebui să o lăsăm aşa.

MĂRTURII ALE UNOR PRINCIPII Este nascut in 1984, şi lucreaza “în pădure”. Printre proiectele DE STUDIU ASUMAT ŞI RIGUROS, sale Silvestru Munteanu pune în staţiile de tramvai autocolante CU UN LIMBAJ ACADEMIC BINE în format mare înfăţişând “invizibilii”, personaje stereotipice de STĂPÂNIT CA MAI APOI SĂ FIE diferite vârste care aparţin diferitelor categorii sociale pe care le REINTERPRETAT, ACTUALIZAT, întâlnim mereu în tramvai şi care adesea sunt invizibile ochilor PUS ÎN CONTEXT noştri. pentru că aşa decidem sau doar pentru că deja fac parte CONTEMPORAN. dintr-un decor obişnuit. Lucrările sale prezină mărturii ale unor principii de studiu asumat şi riguros, cu un limbaj academic bine stăpânit ca mai apoi să fie reinterpretat, actualizat, pus în context contemporan. Mereu provocatoarele sculpturile sale forţează la introspecţie şi căutări conceptuale. Deşi foarte tânăr, artistul vorbeşte prin munca sa de o maturitate reală pe care şi-o asumă cu versatilitate. De exprimarea metodelor contemporane la principii clasice stăpânite cu riguare, artistul se manifestă în spaţiul public actual cu siguranţa unei viziuni inteligente, în căutare de noi perspective şi unghiuri de reprezentare. Mediul din jurul lui devine o provocare contstantă, punându-i percepţia în starea de creare, de realizare a noi ipoteze conceptuale. Îl putem astfel observa dezăluind treptat o atitudine creativă constantă, coerentă şi mereu intrigană în acelaşi timp. Prezenţa lui în contextul artistic contemporan poate fi văzută în scena londoneză sau galerii în general cu expunere semnificativă şi colecţii importante de artă. Indiciile spun că vom avea ocazia să aflăm mai multe despre evoluţia, deja admirabilă a acestuia.

_

109

Silvestru Munteanu este o prezenţă, însă enigmatică, lucrările lui fiind singurele care stau să vorbească despre viziunea sa personală. Individul din spatele lor rămâne însă într-o oarecare umbră, greu de perceput. Prezenţa lui în media este animată doar de operele şi activităţile sale. Putem să speculăm că propunerea din partea lui e de a exista prin ceea ce face, ceea ce, în ultimă instanţă e şi foarte just.

110

111

112

gili mocanu

Nici o listă de artişti tineri români nu ar fi completă fără Gili Mocanu. A terminat UNARTE Bucureşti in 2009, şi apoi a urmat cursurile de master, însă a inceput să expună în galerii din 1997. A avut o serie de expoziţii personale in România, precum GM în Fabrica, 2oo8 şi LIH la Point Gallery 2oo9, însă şi în afară la Kunstraum Niederoesterreich, Viena, 27, impreuna cu Dumitru Gorzo, şi la Atelier Am Eck, Dsseldorf, 2oo9. De asemeni a participat în câteva expoziţii de grup, atât local cât şi internaţional.

Dinamic, efervescent şi mereu plin de suprize, rămâne remarcabil de devotat artei sale. Este născut în 1971 şi lucrează în Bucureşti. Constănţeanul Gili Mocanu, consideră lucrarea de artă un “lubrifiant cerebral”, aptă de a fi convertită, reutilizată, în sensul demersului minimalist, în spiritul căruia declară Sol Lewitt “doar ideile pot fi opere de artă”. Pictura e foarte aproape de plâns, spunea Dubuffet, iar “Dricul” lui Gili Mocanu este o “jale totala”, însă, deşi e esenţial ca lucrarea să producă o anumită stare în privitor, artistul nu crede că acesta este scopul final urmărit; căci, speculând traumele fostului regim, ipostazierea remorcii româneşti în “Dric” induce o anume melancolie, la fel şi patul cu studio în “Dormeza”. Lucrările lui Gili Mocanu, mai vechi sau mai noi, de la celebrele sale catedrale industriale până la jocurile abstracte de perspectivă care “complică şi obosesc realitatea”, aşa cum arăta Liviana Dan, curatoarea expoziţiei, au defilat în Fabrica timp de mai multe săptămâni, unele dintre ele ieşind în evidenţă, altele bine camuflate în încăperile dărăpănate LUCRĂRILE LUI GILI MOCAsau în nişele zidurilor. Consideră că: “În România se întâmplă să se NU< MAI VECHI SAU MAI NOI< întâlnească două situaţii de artist: cei veniţi din sud, de la mare să DE LA CELEBRELE SALE CAspunem, şi cei transilvăneni. În timp ce artiştii transilvăneni sunt TEDRALE INDUSTRIALE, PÂNĂ decepţionant de cuminţi în ceea ce priveşte primirea temei pe care LA JOCURILE ABSTRACTE DE o au de îndeplinit, noi, cei din Dobrogea, sudiştii, suntem orali şi PERSPECTIVĂ CARE “COMPLICĂ adevărurile pe care le perorăm sunt lucruri descoperite din filosoSI OBOSESC REALITATEA”, CUM fia orală, legată de tipul ăsta de spaţiu şi de înţelegerea geografiei SPUNE LAVINIA DAN. lui, care are o anumită uşurinţă de a te pune în poziţie metafizică.”

_

_

113

Gili Mocanu pictează, scrie şi compune muzică fără nicio intenţie de adecvare la cererile criticii sau ale publicului, primind în acelaşi timp aprobarea ambelor părţi.

Gili Mocanu s-a născut în 1971, la Constanţa.

A terminat Facultatea de Arte Plastice în 1999, la Bucureşti. În 2000 obţine Masteratul, prezentând expoziţiile „Gili a murit“ şi „Lumi&Gili“. În 2001 fondează, împreună cu alţi câţiva prieteni, artişti şi critici (Oana Tănase, Matei Câlţia, Iuliana Vâlsan, Dan Horja şi George Vasilache) grupul şi Galeria deInterese. Mai târziu, grupul va migra spre o structură mai evoluată – Galeria Posibilă.

_ GILI MOCANU PICTEAZĂ, SCRIE ŞI COMPUNE MUZICĂ FĂRĂ NICI O INTENŢIE DE ADECVARE LA CERERILE CRITICILOR SAU PUBLICULUI, PRIMIND ÎN ACELAŞI TIMP APROBAREA AMBELOR PĂRŢI.

_

114

A luat parte la proiecte culturale în Italia, Franţa, Liban, Olanda. A expus, individual sau în grup, în Austria, Italia, Franţa, iar în România – la Galeria Posibilă, H’Art, Club Prometheus, Galeria deInterese, Orizont, MNAR, Muzeul Literaturii Române, Galeria Simeza, Institutul Francez.

116

suzana dan

Între munca de birou de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, concursuri de sport extrem şi expediţii prin Dragonul Roşu, Suzana Dan lucrează la cele mai interesante proiecte de artă din generaţia ei.

Pe Suzana Dan o vezi cam pe la toate evenimentele de artă contemporană din Bucuresti, îi vezi lucrările în cele mai diverse proiecte colective, te trezeşti că peste noapte s-a angajat la munci de organizare, o poţi vedea pe stradă încercând să ţină sub control câinele ei beagle, Boss (în traducere românească Patrocle).

Sau te intilneşti cu ea pe la MNAC, unde lucrează în cercetare şi curatoriat, dispare săptămâni în şir si când o suni iţi spune că e cu bicicleta la o competiţie sportivă prin munţi. Organizează, împreună cu prietenii, expediţii la angroul Dragonul Rosu, la vânătoare de elemente pe care apoi le foloseste în lucrări. “Ma duc acolo ca o coţofană. Tot ce sclipeşte trebuie să fie al meu”, spune cu un rânjet complice.

N-o poţi rata datorită zâmbetului până la urechi de care nu se lipseşte niciodată, e zgomotoasă, povesteşte pe nerăsuflate peripeţii cu câini, parapante, zmei, case părăsite din Paris, oameni sau spaţii care o fascinează. Gesticulează mult, se entuziasmează şi bate din palme când o provoci să povestească despre noile ei proiecte, printre care se numară un festival de inălţat zmeie şi baloane şi o expozitie de pitici de gradină pictati şi expusi chiar la ea in curte, unde “o să vină lumea şi o să bea cacao cu lapte şi vor fi înconjuraţi de pitici”. Se emoţionează extrem de usor, fie că primeşte cadou un pui de câine de care se indragosteşte sau când povesteşte despre profesorul ei de pictură din facultate, regretatul Florin Mitroi: “Il chemă la fel ca pe manelist, ba chiar aveam un afiş cu manelistul în atelier. Proful avea N-O POŢI RATA DATORITĂ ZÂMsimţul umorului, chiar daca era rezervat şi avea sânge de oltean BETULUI PÂNĂ LA URECHI DE în el. Când te atingea cu o ironie, mamă cum se ducea direct CARE NU SE LIPSEŞTE NICIODAunde te durea mai tare! Foarte rafinat!”. Merge des în vizită la TĂ, E ZGOMOTOASĂ, POVESTEŞZărneşti, unde o asteaptă un “tată pensionar care şi-a descoperit TE PE NERĂSUFLATE PERIPEŢII grădina” şi o “mamă zen, care râde foarte mult şi care acum are CU CÂINI, PARAPANTE, ZMEI, grijă de o fetiţă ce o bucură foarte mult”. Face şi munci de angaCASE PĂRĂSITE DIN PARIS, OAjat “la stat”, în cadrul MNAC, fără să aibă o descriere prea clară a MENI SAU SPAŢII CARE O postului: “Dacă ţi-aş spune că nici nu ştiu cum îi zice postului FASCINEAZĂ. meu acum? Când m-am angajat, eram pe post de artist plastic.

_

_

117

_ SUZANA DAN STRÂNGE TOATE LUCRURILE STRĂLUCITOARE, SELECTÂND CU UN OCHI DE SPECIALISTĂ CELE MAI ORIGINALE ŞTRASURI, CELE MAI SCLIPITOARE PAIETE ŞI INIMI DE PLASTIC RUBINII.

_

118

M-or fi avansat? Habar n-am! Fac documentare, layout-uri la afişe, invitaţii, car aparatură, o montez, organizez expoziţii”, spune artista.

La scurt timp după ce a terminat facultatea, Suzana Dan s-a înconjurat pictând, de o haită protectoare de fiinţe roz, pierdute în nori rozalii, care nu te lasă să te apropii nemuşcat şi nepătat. Lucrările ei au în fundal grădini paradiziace, locuri carnavaleşti de joacă. Locuri de destrăbălare verzi, lipsite de griji şi traume. În prim-plan, o dată ce ai tras perdelele, ai păşit într-o scenografie cu stăpâni/stăpâne înconjurate de animalele lor preferate. Ca într-un film cu Tom şi Jerry, stăpânul nu are decât partea de jos a corpului.

Totul este pictat parcă din perspectiva animalului de casă. Corpurile cărnoase şi mari zac tolănite şi asaltate de animalele lor iubite, pieptănate şi scăpate din lesă.

Animalul nu mai este deloc docil, ci, de jos, de la înălţimea ierbii, pune la cale năzbâtii şi şotii. Fiinţele acestea domesticite vag, păstrate mai curând datorită abilităţilor extrasenzoriale cu care sint dotate sunt aşezate pe postamente memoriale, intră în albume de familie.

Suzana Dan strânge toate lucrurile strălucitoare, selectând cu un ochi de specialistă cele mai originale ştrasuri, cele mai sclipitoare paiete şi inimi de plastic rubinii. Canapelele şi plăcile de skate sint umplute cu un mozaic de inimi de plastic cumpărate la kilogram din oraşul chinezesc.

Portretul lui Stalin este acum un bust dintr-un horror bollywoodian, cu tirani decadenţi şi plini de trese aurite, cu cotletele însângerate la spate.

Violenţa izbucneşte şi atunci când Albă ca Zăpada ramâne singura dominatrix într-un peisaj de pitici şi eroi masacrati, cu membrele secţionate şi vizibile pe toate ramele tabloului.

Muzeul câinelui este o intervenţie făcută de Suzana Dan într-o casă abandonată din Sinaia, în cadrul programului de rezidenţe ArtistNe(s)t.

Fauna canină poartă aici atât urmele dragostei stăpânilor, cât şi urmele traumatice şi mutilante ale acestei relaţii duse la extrem. Dragostea faţă de aceste fiinţe creează uşi devenite portaluri către un pet cemetery. Tevile si instalatiile sanitare devin viscerele unor animale torturate. EAT, FUCK, SLEEP - condiţionarea brutală şi manipularea raselor de câini işi au aici propriile sloganuri “canine genetics are changing the way we think about dogs”. Suzana planifică chiar un docu-fiction pe tema câinilor salvati de la măcelul curaţării Capitalei. Se spune că, în zona Sinaia, oamenii veneau şi cărau cu ei câini vagabonzi pe care mai apoi ii eliberau la distanţă de hingheri şi alţi torţionari.