Prelegeri Săptămâna de Rugăciune 2021

Page 10

Duminică

EVANGHELIE, DRAGOSTE, CONFLICT

Apelul dragostei

Accentul pus pe Evanghelie, pe care îl găsim în mesajul celor trei îngeri, ne arată că, „dintre toți cei care se declară creștini, adventiștii de ziua a șaptea ar trebui să fie primii care Îl înalță pe Hristos înaintea lumii”1 – o provocare cu adevărat importantă. Vom sublinia în continuare trei caracteristici ale Evangheliei din prima solie îngerească.

Evanghelia veșnică din solia primului înger

Î

ngerii au coborât pe dealurile Betleemului aducând vestea bună a nașterii Mântuitorului (Luca 2:8-11), iar acum, cu puțin timp înainte de venirea lui Hristos, îngerii vin din nou pentru a predica puterea mântuitoare a Evangheliei veșnice. De fapt, în cadrul mesajului celor trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12), Evanghelia este ca o copertă: este menționată la început (versetul 6), iar la sfârșit găsim credința în lucrarea mântuitoare a lui Isus – îndreptățirea prin credință (versetul 12). Primul înger predică Evanghelia în contextul judecății finale a lui Dumnezeu, cel de-al doilea anunță triumful Evangheliei veșnice în contextul colapsului evangheliei false a Babilonului (versetul 8), iar cel de-al treilea anunță judecata finală, când forțele răului vor recunoaște dragostea și dreptatea lui Dumnezeu, care sunt descoperite prin Miel (versetul 10).

10

CA_10_prelegeri_2021.indd 10

EVANGHELIA VEȘNICĂ A DRAGOSTEI DIVINE Evanghelia este veșnică pentru că a fost concepută de mintea divină din veșnicie și a fost descoperită în cursul istoriei prin Isus Hristos (Romani 16:25,26; Coloseni 1:26,27). Este veșnică pentru că nu poate fi schimbată și are mereu aceeași putere mântuitoare. În Apocalipsa, Evanghelia cuprinde tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Isus Hristos, inclusiv moartea Sa înlocuitoare, învierea (Apocalipsa 1:18), înălțarea (Apocalipsa 12:5), domnia (Apocalipsa 4 și 5), lucrarea Sa de mijlocire din ceruri (Apocalipsa 8:3,4), precum și revenirea Lui în slavă pentru a încheia lucrarea de salvare a poporului Său și pentru a-i judeca pe cei nelegiuiți (Apocalipsa 1:7; 14:10; 19:11; 22:20). Ioan ne conduce chiar în inima Evangheliei care este descoperită pe cruce prin Hristos. Evanghelia apare prima oară la începutul cărții Apocalipsa, când Ioan oferă o doxologie pentru Hristos: „Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său...” (Apocalipsa 1:5).2 Ceva ce depășește înțelegerea oricărei ființe s-a întâmplat, iar acest lucru este o veste bună! Este vorba despre dragoste și despre sânge, despre Dumnezeul care a mers prin valea umbrei morții pentru a face ispășire pentru noi, spălându-ne de păcatele noastre. Aceasta este dragostea divină care se desco-

» octombrie 2021

9/28/2021 3:32:34 PM


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.