Prelegeri Săptămâna de Rugăciune 2021

Page 12

UN APEL GLOBAL

Luni

Pocăință și judecată Evanghelia veșnică din prima solie îngerească

P

redicarea Evangheliei veșnice ne conduce la un apel făcut către oameni de a trece de partea lui Dumnezeu în conflictul cosmic (Apocalipsa 14:7). Dumnezeu respectă libertatea tuturor și invită pe fiecare în parte să răspundă în mod liber planului Său. Această decizie deosebit de importantă va determina destinul veșnic al oricărei persoane. Chemarea aceasta se aseamănă cu chemarea unui părinte care, simțind cum copilul este pe punctul de a lua o decizie greșită, ar face orice-i stă în putință pentru a-l convinge să nu ia această decizie. Apelul vine din inima unui Dumnezeu iubitor.

12

CA_10_prelegeri_2021.indd 12

Măreția acestei decizii este exprimată prin folosirea a trei verbe la modul imperativ: „Temeți-vă de Dumnezeu”, „dați-I slavă” și „închinați-vă Lui”. În continuare le vom discuta pe fiecare în parte în detaliu. „TEMEȚI-VĂ DE DUMNEZEU” Frica ne poate da imboldul de a face ceva pentru a evita pericolul care a generat-o. În Scriptură vedem că prezența lui Dumnezeu poate genera frică. Cine nu ar tremura în prezența unui Dumnezeu care Se descoperă printr-o slavă de nepătruns, un Dumnezeu care face ca natura să tremure și să se retragă dinaintea Lui?! Oamenii se tem pentru viața lor, dar nu pentru că Dumnezeu îi amenință cu moartea, ci pentru că își dau seama că acea experiență este atât de intensă încât se tem că nu vor supraviețui (Exodul 20:19). Dumnezeul de neasemuit Se apropie de făpturile Sale, dorind să le fie Dumnezeu. Prin urmare, acea frică manifestată prin tremurat și groază îi atrage către Sine în uimire, o uimire exprimată printr-o supunere plină de recunoștință față de El, prin închinare și prin părtășie cu Cel care este Viața întruchipată (Deuteronomul 5:26,27). Aceasta este adevărata teamă plină de reverență pentru Dumnezeul Creator și Mântuitor (Exodul 20:1; Apocalipsa 4:10,11; 5:8,9). Cea mai bună paralelă pentru apelul de a ne teme de Dumnezeu (Apocalipsa 14:7) este Eclesiastul 12:13,14. 1. Imperativul este folosit în ambele pasaje („temeți-vă de Dumnezeu”), arătând că este o problemă urgentă. 2. Apelul este universal, adresându-se oricui („aceasta este datoria oricărui om” [Eclesiastul 12:13]; „s-o vestească locuitorilor pământului” (Apocalipsa 14:6). 3. Teama de Dumnezeu este legată de judecată („Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată” [Eclesiastul 12:14]; „a sosit ceasul judecății Lui” [Apocalipsa 14:7]). 4. Teama de Dumnezeu este asociată cu păzirea

» octombrie 2021

9/28/2021 3:32:35 PM


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.