CONFESIUNI ONLINE – ONLINE CONFESSIONS – VOLUMUL 1 Felix Rian Constantinescu 2017PROLOG Felix Rian Constantinescu 2016 Cartea de Confesiuni îmi este cea mai dragă și îmi e cel mai greu să o scriu, nu datorită păcatelor mele, ci păcatelor lumii. Și la cartea asta o să lucrez toată viața. Autorul Dedication to Music The Dream when we start out in life is that we ll all be together... Felix Motto Eu nu am secrete! Ieromonah Calinic de la Colț Confesiunea 1 Am să-mi încep Confesiunile printr-o idee morală. În problemele tineretului ignorate de societate de mii de ani sunt puse în pericol însăși viețile tinerilor, cu atât mai mult de la invenția cocainei, heroinei, HIV și corporațiilor. Fiul lui Aurel Ciupe. Cel mai valoros om în preajma căruia am fost vreodată este fiul lui Aurel Ciupe, am mai scris despre dumnealui, profesor de pictură la Școala populară de arte din Cluj. Eu eram la Sculptură și mă pregăteam pentru Oradea, dar chiar atunci m-am îmbolnăvit. Cred că în multe privințe Clujul este primul oraș în învățământ din România. Eu în șase luni, un semestru, până m-am dus la doctor și m-a pus trei săptămâni pe Haloperidol, după care m-a trecut la cronici, am învățat să fac dacă nu busturi, cel puțin capuri. Și am învățat expresia plastică. Într-o lume mai bună aș putea practica ceea ce știu și chiar să vând și chiar să mi se expună pământul însuflețit. Cântăreții aceștia sunt de treabă dar majoritatea gaylor și lesbienelor de la catedră erau perverși. Și eu aveam 18 ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu am să studiez sculptura în lut la Școala populară de arte din America, sau cu un profesor terapeut de sculptură. În piatră mi-e greu și în lemn numi place, dar în lut și argilă sunt înnăscut de multe mii de ani. Poate cineva să explice de ce homosexualii sunt arși pe rug? Isus i-a spus Apostolului Iubirii și fratelui său, Nu știți de ce spirit sunteți însuflețiți, când au vrut să coboare foc din cer peste un sat. Biserica îi afurisește pe gay, cam toate confesiunile, și le închid orice posibilitate rațională de mântuire. Nu vreau să spun vorbe mari dar cred că Isus azi ar fi mâncat mult cu homosexualii și ceilalți excluși de oamenii „normali”. De aceea Isus e unic, pentru că dacă ar putea ar petrece timp cu fiecare dintre noi, pentru că noi suntem noi, și el e el. Un actor de păpuși, mânuitor de păpuși mi-a spus odată când stăteam în cameră cu niște actori. Toate problemele, sau cum a spus, vin din lipsa de comunicare. Când povestești, despre tine, ca Marquez, e greu la început și simți că îți
crapă capul când scrii, dar după aia ai scos încă o carie, ai mai deschis un abces. Și chiar pe loc te simți eliberat deși nu poți citi ce ai scris. Și apoi privești viața ta, că asta contează, altfel. Ți-ai găsit semnificația și sensurile vieții. Nu contează ce scrii, ești tu. Toți suntem făcuți de cei din jurul nostru să ne simțim ridicoli, dar cum zicea mama mea, o luptă este viața, și mai bine să lupți cu o carte decât cu bâta, o bombă sau un proces. Cititorii mei o să fie preoții mei. Confesiunile trebuie făcute cuiva. Am mai folosit tehnica asta în Mamă. O carte inspirată peste veacuri din Confesiunile Fericitului Augustin. Acum trebuie să mă raportez la Confesiunile lui Rousseau pe care nu le-am citit, - doar pentru că sunt francez. Îmi pare evident, că dacă Augustin s-a adresat totului, iar eu mamei mele, Jan-Jacques Rousseau nu știu cui s-a adresat, așa că eu o să mă adresez Nimicului. Părinte Nimicule, a trecut mult timp de când nu am vorbit cu tine. Mi-ar fi ușor să spun o listă de păcate și să aștept absolution, dar stau și mă întreb dacă eu cel de pe acum sunt același de la 5 ani când spuneam Tatăl nostru ca pe o formulă matematică, ori la pe clasa a treia când am citit pria oară Cuore în oră din cartea de pe raftul din spatele băncii mele? Nu știu. Cred că m-am degradat, ca o pâine mucegăită, și nu știu cum am ajuns de pe Retezat în Valea Bucurei cum spunea mama. Păcatele de fapt îmi sunt patternuri de gândire, erori de conexiune, beduri irecuperabile. Vreau să schimb lumea și poate pot, dar creierul meu e ca o mămăligă sfâșiată. Dacă stau și privesc în viața mea văd că pentru mine fericirea e starea de reziliență cu lumea, cum a fost și pentru Basarabă Puyii mei, și Hiroșima pentru noi înșine. Asta e viața noastră. Până într-un anumit punct. Viețile noastre sunt interconectate cum spunea Șeful Seattle, și când privesc în mine văd întreaga lume din păcate. E ciudat cum și eu sunt Totul fără să fiu decât unul din cei șaisprezece fii ai telegrafistului din Aracataca ori un Nică mult prea deznădăjduit. Totdeauna te-am invidiat precum diavolul, cred. Eu nu sunt o ființă absolută. Nu pot fi undeva într-un loc, intangibil, ferit de orice rău, de lumină ca tine, ori măcar de bronz ca Prințul Fericit. Nu pot. Îmi privesc mâinile și văd carne și piatră care odată au strâns-o pe mama de gât. Eu sufăr, Nimicule. Confesiunea II Motto Scrisoare unui decebalist QUOD LICET IOVI NON LICET BOVI. Ai citit cartea Cuore? Ai batjocorit pe un simbol al Decebalului, un martir rămas în viață, Rușine ție. Vezi tu, dragă domnule, eu sunt doar un băiat de la țară, dar sunt un decebalist, pe când dumneata ești doar un burghez. Asta e, când ai ajuns la răscruci, ai mers totdeauna pe drumul mai plăcut și acum faci cyberbullying pe victime de bullying. Pentru că știi că n-o să-ți spargă nimeni fața te dai în spectacol. Dar eu te provoc la cultură domnule și la altceva ce știi ce, și de asta mai bine să fiu alungat ca în Înșir-te mărgărite. Eu nu vreau ca dumneata să știi de mine, deși știi și ești doar un mincinos. Dar e tot atât de adevărat că viața mea, și mai ales cea trăită în zidurile Decebalului mi-au dat un mesaj întregii lumi. Dacă tu crezi că minciuna și ipocrizia pot să-ți salveze lumea ești liber să încerci. Eu îmi păstrez dreptul să cred ce m-a învățat viața. Nu mă țin mai sus ca dumneata, dar îndrăznesc să spun că beauty if worth preserving. 15 septembrie 2016 Păclișa, Hunedoara
Verdikt. Nu cred că în 96-97 Decebalul a colaborat cu securitatea să-mi ia gâtu. Dar cred, și trebuie să spun adevărul, că lumea, inclusiv profesorii, și chiar și părinții mei de altfel, erau cam toți mult mai reduși, mai elementari. Asta a fost. Scrisoare către liceu. Trebuie sa clarificam ceva. Liceul si cu mine. Nu va urasc, nu m-ati urat. A fost doar lipsa de comunicare. Confesiunea 3
Motto* * „Dragă Felix, aceste exerciții de condei sunt sub nivelul a ceea ce ai scris. Cred că problema unui scriitor este să meargă înainte, nu să decadă în locuri comune și fără mântuire în sensul înalt al cuvântului. Mult succes la viitoarele capodopere!!!” TATA Bătăliile stilului. Îmi place • Răspunde • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=j--kdyHpSeQ laura stoica - cui ii pasa Traveling on one leg | a film by Alex Bade https://www.facebook.com/travelingononeleg YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Moderni... ȘI ANTICI.
Cântecele Hayleyiei Westenra deși nu sunt pe Mtv vor rămâne în posteritate ca o mărturie a Romanticului zilelor noastre. Am o povară pe suflet. Michael Jackson - Billie Jean Music video by Michael Jackson performing Billie Jean. © 1982 MJJ Productions Inc. YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu I became Her. Îmi place • Răspunde • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu And She is me. Îmi place • Răspunde • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=h_D3VFfhvs4 Versiunea lui Roger. Michael Jackson - Smooth Criminal YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore
Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu I first went to bed at 9. And She was five. This is how I remember. Îmi place • Răspunde • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=FLP6QluMlrg Suzanne Vega - Toms Diner (Official Music Video) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=JoY3gOvkUV0 Odio et amo... Aura Christi-Elogiul Suferintei:Nicolae Breban YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Mă simt de parcă o privesc pe Godzilla. Îmi place • Răspunde • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=WIUAC03YMlA Jamiroquai - Deeper Underground YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore Vezi mai multe răspunsuri Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Noi românii suntem o cultură spartană care își martirizează copiii. Îmi place • Răspunde • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=dsUXAEzaC3Q Și apoi copiii rămân copii. Michael Jackson - Bad Music video by Michael Jackson performing Bad. © 1987 MJJ Productions Inc. YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 22 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=oRdxUFDoQe0 Michael Jackson - Beat It (Digitally Restored Version) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Eu creez spații psihice pe pagina mea de facebook. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu
Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=QNJL6nfu__Q Vreaus să scriu în DCR despre lumea penitenciarelor românești. Gulagul a existat dintotdeauna, vreau să spun dintotdeauna. Michael Jackson - They Don't Care About Us YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu „Scrisoarea boierului Cocrișel din 1600, adresată părintelui său din închisoarea Bistrița arată în mod emoționant tratamentul ce se aplică în închisori chiar și fețelor cele mai simandicoase: ”Vă dau de știre că sunt viu (Era și asta o favoare!)... mănânc lutul și păduchii... am făcut o barbă până la brâu”.” - Enciclopedia României, Volumul I, 19361938. Îmi place • Răspunde • 21 ore • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Enciclopedia României spune că abia după Revoluția Franceză au început reformele închisorilor. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Până în evul modern, adică cam Mizerabilii de Victor Hugo zic eu, starea imensei majorități a închorilor era cu totul barbară, spune Enciclopedia României din 1936-1938. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu „Motivul residă în concepțiunea generală a oamenilor despre pedeapsă. - Și spun eu nu vedeți că în ziua de azi oamenii vorbesc ca deținuții, și domnii vorbesc ca penalii, marii penali? - Cei vechi preferau să se răsbune pe răufăcători, găsind lucrul ac...Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 21 ore • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Din acesta paragraf academic rezultă că Soljenițân, Paul Goma și Monica Lovinescu au fost Naivul de Voltaire. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu „La începutul sec. al XIV-lea se menționează în hrisoave _Ocna de la Trotuș_, care a fi fost construită pe la 1330; se vorbește chiar de o răscoală a ocnașilor de acolo provocând năruirea ocnei și îngroparea răsvrătiților de vii.” - Enciclopedia României, Volumul I, 1936-1938. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Vlad Țepeș își punea boierii să se roage la o icoană și se trăgea o trapă ca în Faust și cădeau în țepe. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu ”Nici femeile nu erau cruțate.” - ER. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu
Constantinescu Felix-Gelu „Prin 1640 misionarul Bacsici menționează închisoarea de la curtea domnească din București: „De multe ori beciurile curților domnești serveau drept închisioare celor condamnați cari erau tot timpul bătuți crunt, lăsați nemâncați, așteptându-și sfârșitul.” Asta am văzut și eu la Zam. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu „Când modul de administrare al justiției era lăsat la discreția judecătorilor nu este nici o mirare că regimul ce predomina în închisori, era și el supus arbitrariului, că uneori, fără vreo vină dovedită, cineva putea fi închis și, în fine, că putea fi ținut astfel pe un tmp nedeterminat.” - Enciclopedia României, 1938. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Secolul XVIII - Despotism. „Pedeapsa la ocnă - spune Zaloni - părea calculată așa încât condamnatul să nu mai poată trăi mai mult de 5 ani.” - Enciclopedia României. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Asta înseamnă ceva. Societatea nu are nevoie de deținuți. Și societatea umană nu are nevoie nici de foști deținuți. Astfel îi amenință mințindu-i cu lozinca extinsă, ARBEIT MACHT FREI, adică se pot reabilita prin pocăință. Sunt oameni în toate păturile...Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 21 ore • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu În perioada interbelică erau interesante coloniile pentru vagabonzi. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu „Colonia pentru vagabonzi este destinată internării, pe timp dela 2-10 ani, a celor condamnați a doua oară pentru delictul de vagabondaj sau cerșetorie. Internații în acest fel de colonii sunt obligați să învețe o meserie, grație căreia să-și poată asi...Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Sărăcia era și este o culpă. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Sper că v-ați lămurit cum stă treaba. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Câți ani ai făcut? 7. Cât o făcut Becali? Câți ani faci? 20. Cât o făcut primaru Mazăre? Pe cât ești? Pe viață. Baronii corupți pe cât îs? Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=obvGS4Z49fg Radu Gyr - Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 21 ore
Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Dreptatea nu-i vorba lui Traian Băsescu, e a poporului român. Voi trebuie să faceți dreptatea, prin muncă, educație și vot democratic. Voi să aveți puterea ca Minerva. Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu E nedrept să suferiți atât... Îmi place • Răspunde • 21 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu 1. Martin Luther King Jr. Am un vis rostit pe 28 august 1963, la Memorialul Lincoln, Washington D. C....Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 20 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu 2. Am venit deasemenea la acest loc sacru să-i reamintim Americii despre urgența îndârjită a lui Acum. Acesta nu e un timp de a ne răcori ori de a lua medicamentul tranchilizant al gradualismului. O mie nouă sute șaizeci și trei nu e un sfârșit ci un î...Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 20 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=H0yP4aLyq1g Martin Luther King - I Have A Dream Speech - August 28, 1963… YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 20 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=-qYqi-EMErU Metallica - Orion (Studio Version) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 18 ore Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu http://www.luju.ro/.../pruna-a-aprobat-uzul-armelor-de... PRUNA A APROBAT UZUL ARMELOR DE FOC IMPOTRIVA DETINUTILOR – In loc… LUJU.RO|DE COPYRIGHT (C) LUJU.RO Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 20 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Actiunile de protest, chiar si violente, sunt legitime si pot fi intelese din punct de vedere uman, in conditiile in care sa constatat de catre Avocatul Poporului, CEDO si alte institutii internationale ca inchisorile romanesti sunt lagare de tortura...Vezi mai mult Îmi place • Răspunde • 20 ore • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Dacă România cred că poate în închisori și azile să fie Vietnam, și pe stradă Austria, ar trebui să mai gândească ce vrea să facă cu ea însăși.
Îmi place • Răspunde • 20 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Americanii au două feluri de parteneriate. Îmi place • Răspunde • 20 ore Vezi mai multe răspunsuri Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=6NXnxTNIWkc 4 Non Blondes - What's Up Music video by 4 Non Blondes performing What's Up. (C) 1992 Interscope Records YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu orice s-ar întâmpla sunt cetățean român. Știți ce înseamnă asta? Îmi place • Răspunde • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=9HDImf_1AjU Pacha Man - Același sânge ft. MoWeed YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://ro.wikipedia.org/wiki/Memorandul_Transilvaniei Declarație de Sânge. Memorandul Transilvaniei - Wikipedia Memorandum-ul Transilvaniei a fost o petiție prezentată în 28 mai 1892 de liderii românilor din… RO.WIKIPEDIA.ORG Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=gCwZ11-XAdA Cabron feat. Pacha Man & Jazzy Jo - Arata-le la toti [… YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=uTIB10eQnA0 Un albastru infinit. Fast Car by Tracy Chapman Studio Version YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Un lucru pe care l-am învățat singur în viață e că nu toți putem să facem all ends meet.
Îmi place • Răspunde • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=bMwdfz-tuM8 The Godfather - Regarding Sollozzo The Godfather: The Game is an action-adventure video game developed and… YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=Wkhxkcwf-_Q The Godfather Part 1 - Meeting The Turk YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Harpa și lăuta, timpanul, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului și nu văd lucrul mâinilor Lui. - Isaia. Îmi place • Răspunde • 19 ore Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=Fm71Khu5-Lk Metallica - Leper Messiah (Studio Version) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 19 ore Confesiunea 4 Nu sunt perfect. Cine vrea să mă judece n-are decât. Dar o să vină o zi când eu o să fiu oase. Nu contez, nici de aș fi de aur. Dar vă spun eu ce contează. În primul rând Ardealul. Transilvania. Moldova toată. Oriunde o să mergeți în lume o să fiți străini și robi. Sclavi. Nu egali cu yankeii, nici nemții. În România puteți construi o lume la care să privească și zeii. Dar dacă vă dezbinați, veți pierde. Liberalu îi mâna dreaptă, Pesedistu mâna stângă, președintele îi creieru, și voi toți sunteți omu. Vreți să fiți omu, sau să vă scoateți ochii? pentru Moldova merită să luptați, iar pentru Ardeal merită să murim toți. Dacă se va lua Ardealul, până la urmă românii vor fi iar iobagi și șerbi, sclavi, hello. Cum mă urâți voi pe mine așa vă urăsc ei pe voi. restaurarea Ungariei Mari înseeamnă restaurarea Ungariei Mari, cu prințesa Bathory și toate celelalte. Români să muncească pe câmp și la sare, și ungurii să bea și să fută-n budoare. Da-i mai bună marijuana nu, vă faceți ca vitele, nu mai sunteți buni de nimic. Toată Europa extermul Vest, Olanda, Belgia e varză în armată, n-ar mai putea să se apere de nu îi apără americanii. Într-o zi n-o să mai poată nici să muncească, ca mine. Dacă voi n-o să fiți man of the house, n-o să fie nimeni pentru voi. Și o să fiți români în țara voastră cum ați fi în Ungaria sau oriunde. Cine comentează până la urmă îi băgat la închisoare ca Goga. Da vezi tu Goga nu cântă rap. Ziceți că sunteți așa și așa , dar v-au spălat toți creierele. Ziceți un lucru pentru care ați muri. Nu ați ucide, ați muri. Până nu-l găsiți nici să nu mai veniți la mine. Pentru ce ați ajuns de pradă? Confesiunea 5 Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 28 minute
Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=0Pnwos0zOpU Timpuri Noi - Mistretul (unplugged) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 26 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Voi nu știți. Nu mai știți. Îmi place • Răspunde • 23 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Noi suntem un popor de două ori bătrân. Îmi place • Răspunde • 23 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Dacii au venit acum patru mii de ani aici. Îmi place • Răspunde • 23 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Iar Romanii au înființat Regatul Romei în secolul 8 înaintea erei noastre. Îmi place • Răspunde • 22 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Noi suntem pașnici ca bătrânii. Îmi place • Răspunde • 22 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Nu știm ce înseamnă să iei casa, pământul, viața cuiva. Îmi place • Răspunde • 21 minute • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Cei care au treabă cu noi sunt popoare tinere, cu mulți oameni cruzi. Îmi place • Răspunde • 21 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Noi știm să scriem de mii de ani. Îmi place • Răspunde • 20 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Noi am inventat scrisul. Alfabetul latin. Îmi place • Răspunde • 20 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu De asta zic continuați să învățați și nu vor putea să vă ia gâtul. Îmi place • Răspunde • 20 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Olanda s-a ridicat pentru că a inventat ghildele baptiste pe la 1648. Unde este azi? Unde sunt baptiștii cu care jucați fotbal în 90? Îmi place • Răspunde • 18 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Americanii la fel. Trusturi în asociații religioase. Îmi place • Răspunde • 18 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Da dacă numa bei, până la urmă n-o să mai poți nici să bei n-o să mai ai nici unde.
Îmi place • Răspunde • 17 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Și astea escaladează. Îmi place • Răspunde • 17 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu O să ajungeți să beți și spirt și să vă drogați cu Lunar. Îmi place • Răspunde • 16 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Orice. Îmi place • Răspunde • 16 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu O să spargeți un geam să vă închidă să nu muriți de frig. Îmi place • Răspunde • 16 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Tinerii. Îmi place • Răspunde • 16 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Și legionarii și radicalii, comuniștii vechi nu pot să ajute numai să facă rău. Îmi place • Răspunde • 15 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Dar America trebuie să se asocieze cu China cândva pentru că devine prea mică. Îmi place • Răspunde • 15 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Și Putin și Orban n-o să vă lase în pace. Îmi place • Răspunde • 14 minute • Editat Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu E foarte ușor să pornească un război. Îmi place • Răspunde • 14 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Dar e foarte greu de oprit. Îmi place • Răspunde • 13 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Ca o casă. Îmi place • Răspunde • 13 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Și sunt o grămadă de infiltrați și vânduți. Îmi place • Răspunde • 13 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu J. R. Ewing nu e un american. E un gunoi. Îmi place • Răspunde • 8 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Și după el v-ați educat toți. Îmi place • Răspunde • 8 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Eu m-am educat după Sue Ellen. Ea e o Lady.
Îmi place • Răspunde • 8 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=ZSwx2MdUKzw It doesn t Matter Where You Are, You Just have to Be. I DREAMED A DREAM - Hayley Westenra 720P HD (((STEREO))) YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • 5 minute Și voi bogaților plecați în orașele mari și frumoase, nu vă milă de părinții și bunicii voștri care trăiesc în mizerie? Când veniți să îi vedeți? Timpuri Noi - Mistretul (unplugged) Timpuri Noi - Unplugged (1992). In concert la teatrul "Ion Creanga", 20 mai 1994. Confesiunea 6 Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână.
MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Mormânt orice Cuvânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL,
În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA,
E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. MOTTOS SCATTERED THROUGH TEXT.. Felix Ads Topics cat on hot tin roof Elia Kazan Taxonomy (biology) Vatican Radio Catholicism Jesus Michael I of Romania Hieronymus Bosch Paul Newman Japanese language Neo soul Lady Gaga Advertising Royal Swedish Academy of Sciences Alternative rock Columbo Mass media Life South Asia Beauty Emmy Award Member states of the United Nations André Malraux
Patong Doctor of the Church Florin (Italian coin) American Catholic Danielle Ate the Sandwich Metallica discography Music Gelug Calypso music Literature Nelson Mandela House of Este Richard Burton Translation Reggae en EspaĂąol Poet Burl Ives John Cassian Member states of NATO Ernest Hemingway Comedian The Birth of a Nation Pope St Therese of Lisieux Dream Elizabeth II Photography Screen Actors Guild Award Romanian Communist Party Stomp (strike) Our Lady of Perpetual Help Maxim (magazine) Moldova Philosophy Metallica Communication Pakistan Literary magazine John Corapi Piano Lulu (company) Romanian Orthodox Church Artist vonvon Tony Award War Fundatia Principesa Margareta a Romaniei
Song Our Lady of Sorrows Ion Creangă Occupational stress Suceava China Eastern Christianity Romania Greece Martin Luther King, Jr., National Historic Site Theology Saint National Suicide Prevention Lifeline Phuket Province Imre Kertész Roots reggae Dominican Sisters of Mary, Mother of the Eucharist Roman Empire Democratic Forum of Germans in Romania Marius Lăcătuș Academy Award for Best Actor Telecommunication Hip hop music Kina Grannis Mare Rosary Humanities Balkans Japanese reggae Design Association football (Soccer) Film director Golden Globe Award Julia Louis-Dreyfus God in Christianity Xinhua News Agency Mike Mills Prayer Writing Politics Religion Western Christianity Latin KPSS Vaya Con Dios I Love Mathematics Jerry Seinfeld
HBO Eastern Orthodox Church Bukovina Yasunari Kawabata Martin Luther King, Jr. Paul (film) Nobel Peace Prize TV The Gulag Archipelago 2008 European Vacation Tour Pop music Asia Etymology Carmelites Jason Alexander Sophocles American folk music Mary's Miraculous Medal Family Bangladesh African-American music Communes of Romania ChiČ™inău Free Zone (region) British Academy of Film and Television Arts Johnny Depp Posttraumatic stress disorder awareness Smooth jazz Athens Heavy metal music China Xinhua News A Streetcar Named Desire (1951 film) Klaus Iohannis Luxury goods Horace Hunedoara County Malala Yousafzai Marketing Classical Athens Tracy Chapman European Union Mary (mother of Jesus) Hiroshima Academy Awards Actors Studio Catholic Online Pray The Holy Rosary Daily Movies
Cosmetics Noise music Community (TV series) Romanian Academy Nobel Prize in Chemistry Augustine of Hippo Alicia Keys Marlon Brando Shopping and fashion Society United Nations Human Rights Ukraine Emotion Family Musical film Karl Marx Haiku William Shakespeare Psychiatry Wolfgang Amadeus Mozart Japanese poetry Rock music Romanians Nobel Prize in Literature Reggae fusion Christian theology Academy Award for Best Supporting Actor Broadcasting Bucharest Jammu and Kashmir Arthur Miller Melt-Banana List of Caribbean music genres Rage Against the Machine Phoebe (mythology) George Orwell Love Nichita Stănescu Comedy movies Soviet Union Blessing Nobel Prize in Physics Ancient Greece The Old Man and the Sea Hayley Westenra Poetry Kazuo Ishiguro
Heart (novel) Silent film Quiz Jewelry Michelle Obama Tragedy Friends Pearl S. Buck Nobel Prize in Physiology or Medicine Seinfeld Marriage is Beautiful Al Pacino Transylvania King of the Romanians Elizabeth Taylor Bullying awareness Kennedy Center Honors Absolut Vodka Moldavia Dead Poets Society Curitiba Books Medicine Nun Soul music Synthpop Larry David AL PACINO #1 Biblword The Glass Menagerie Golden Globe Cecil B. DeMille Award Titles of Mary Hațeg Sibiu Dancehalls Jack Kerouac God the Father Composer Prime Minister of Romania Asceticism Radio broadcasting Communist Party of Cuba Marian devotions Carl Jung Vladimir Lenin 14th Dalai Lama Decebalus
Psychotherapy Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by an Ensemble in a Comedy Series Ghost (1990 film) Andrei Tarkovsky Mind metallica through never God Primetime Emmy Award George Enescu Festival American Film Institute Republic George Enescu Tennessee Williams Fidel Castro Christianity Televisions Electropop Film producer Samba reggae Father Rocky Musical ensemble Counties of Romania Electronic music Phoebe Buffay United Nations Rocky India Language Fiction books Euripides Polish reggae Penance Viktor Frankl Nicolae Ceaușescu Japan South African Communist Party Robert De Niro Our Lady of the Rosary Video games Clothing Byzantine art Senryō Martin Luther Monk Guerrilla warfare Sappho Third Order of Saint Francis
Vatican Radio - English Section Alfred Nobel Hunedoara The Metallica Collection Imagine Sisters Chinghiz Aitmatov Mento The Godfather Academy Honorary Award Tiffany & Co. David di Donatello Musical theatre Maxim Gorky Law Che Guevara Romanian language Marc Chagall Radio România Cultural Amor (film) Lovers rock Petit Larousse guitar hero metallica Kingdom of Romania Architecture Family (biology) Jazz music Wonky pop Metallica (album) China Radio International Rabindranath Tagore Ghost (Swedish band) Octavian Paler Anton Chekhov Classical music Pio of Pietrelcina Herta Mßller Aleksandr Solzhenitsyn Yves Rocher (company) Vatra (Romanian magazine) South Asian Association for Regional Cooperation Nobel Prize Miracle Channel Reggae African National Congress African reggae Catholic Church Consciousness
NewYorker Human rights Poland Dalai Lama Marriage Stomp Out Bullying Miraculous Medal Lisa Kudrow Pope John Paul II National Suicide Prevention Lifeline '1-800-273-TALK (8255)' The New Yorker Pen name Kraków Pro-Ject 7 martie 2017 la 23:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 7 martie 2017 la 22:53 UTC+02 JOSE MARTI, JE SUIS JOSE MARTI Felix Rian Constantinescu 2017- Păclișa 1 Libertate Libertate strigă popoarele lumii Libertate Libertate strigă popoarele lui Dumnezeu Libertate Libertate urlă urechile Americii Libertate Libertate oceanul Libertate Libertate plânsul celor ce plăng Libertate Libertate ștreangul negrului Libertate Libertate nedreptatea pe tronul lui Dumnezeu Libertate Libertate ura alăptată de ură Libertate Libertate tot dorul săracilor Libertate Libertate virtuțile obscene Libertate Libertate mila lui Mamona Libertate Libertate cultura vulgară Libertate Libertate Dumnezeu impotent Libertate Libertate iubirea pentru bani Libertate Libertate cerul împușcat la zid Libertate Libertate moartea nemeritată a Pământului Libertate Libertate destinul sufletului Libertate Libertate te chem în durerea noastră Libertate Libertate îți înalț numele cu vagabondul și milionarul Libertate Libertate ignoranța murind, dorința înnebunind Libertate Libertate nesfârșitul plâns al vieții Libertate Libertate cine ești tu? Libertate ascultă-mi cântecul și ridică-te din pământ. 2 Dumnezeu Dumnezeu te chem în cântecul meu Dumnezeu Dumnezeu iubești oamenii sau stelele? Dumnezeu Dumnezeu șterge-ți numele de pe dolar Dumnezeu Dumnezeu sugrumă-ne tăcerea Dumnezeu Dumnezeu minunile tale Dumnezeu Dumnezeu cobori să mori în bombardamente cu noi Dumnezeu Dumnezeu omoară-ne de nu putem fi oameni Dumnezeu Dumnezeu omul e o cruce Dumnezeu Dumnezeu fă să crească grâul Dumnezeu Dumnezeu fă să se facă pâinea Dumnezeu Dumnezeu fă să se vindece copilul Dumnezeu Dumnezeu fă să zâmbească bătrâna Dumnezeu Dumnezeu auzi-ne plânsetul Dumnezeu Dumnezeu te caut în pustiu Dumnezeu Dumnezeu naști din pământ Dumnezeu vinul cel sfânt Dumnezeu Dumnezeu pâinea cuvânt Dumnezeu corăbii în vânt. 7 martie 2017 la 22:47 UTC+02 Să public partea a doua din JE SUIS JOSE MARTI. 7 martie 2017 la 22:46 UTC+02 "Hey, yo, hey, yo, you re so fat" Somali poetry I have to tell something to the Nobel. When death occurs? When heart stops beating? REACTIONS, BIOCHEMICHAL REACTIOS STILL CHANGE IN THE BRAIN. A man is dead I think only when he has no brain. Life after death? PS. Which means that human vivisections, postmortems, are non-ethical, inhumane. 7 martie 2017 la 22:38 UTC+02
tREBUIE SĂ-MI ADUN TOATE POSTĂRILE ÎN PROZĂ ÎNTR-UN ROMAN.. 7 martie 2017 la 18:15 UTC+02 FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. 7 martie 2017 la 18:09 UTC+02 Qpoem mi-a respins poemul dramatic Lucian Blaga la Lancrăm. O să trebuiască să le citească și să le respingă pe toate. 7 martie 2017 la 17:55 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=4w8CirNjEIQ Am visat liceul. Coridoare, clase, dedesubt catacombe și ferestre boltite. Voiam să visez și internatul. 7 martie 2017 la 17:52 UTC+02 https://deschide.md/ro/stiri/social/8498/VIDEO--S-au-folosit-de-persoane-cu-dizabilit %C4%83%C8%9Bi-pentru-a-%C8%99i-face-o-avere-de-peste-50-mln-de-lei.htm? utm_medium=push_notification&utm_source=rss&utm_campaign=rss_pushcrew 7 martie 2017 la 17:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Florin Voinea. 7 martie 2017 la 04:38 UTC+02 https://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Garc%C3%ADa_M%C3%A1rquez 7 martie 2017 la 03:10 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13173192-Jose-Marti-1-by-FRConstantinescu 7 martie 2017 la 02:56 UTC+02 JOSE MARTI Felix Rian Constantinescu 2017- Păclișa 1 Libertate Libertate strigă popoarele lumii Libertate Libertate strigă popoarele lui Dumnezeu Libertate Libertate urlă urechile Americii Libertate Libertate oceanul Libertate Libertate plânsul celor ce plăng Libertate Libertate ștreangul negrului Libertate Libertate nedreptatea pe tronul lui Dumnezeu Libertate Libertate ura alăptată de ură Libertate Libertate tot dorul săracilor Libertate Libertate virtuțile obscene Libertate Libertate mila lui Mamona Libertate Libertate cultura vulgară Libertate Libertate Dumnezeu impotent Libertate Libertate iubirea pentru bani Libertate Libertate cerul împușcat la zid Libertate Libertate moartea nemeritată a Pământului Libertate Libertate destinul sufletului Libertate Libertate te chem în durerea noastră Libertate Libertate îți înalț numele cu vagabondul și milionarul Libertate Libertate ignoranța murind, dorința înnebunind Libertate Libertate nesfârșitul plâns al vieții Libertate Libertate cine ești tu? Libertate ascultă-mi cântecul și ridică-te din pământ. 7 martie 2017 la 02:35 UTC+02 I have a beautiful house but I am also das model. 7 martie 2017 la 02:28 UTC+02 I want to write a poem, a long poem, in Romanian, JOSE MARTI. 7 martie 2017 la 01:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. Mircea Cărtărescu a scris până în era generației denunțurilor literare, niște cărți magice. He was a thrill. And probably remained. Atunci ce de toate devalorizările? Dau devalorizările altora valoare literară? I did it too, you know. Everybody hurts, ăsta e noul logo. Din Yin totuși a rămas, dacă e un mormânt, pajiștea Romantismului. JOSE MARTI? 7 martie 2017 la 01:30 UTC+02
Winter is coming. And there s no wagon train heading east till Spring. I don t know how you fix for Money to board in Town, but you gonna have to make a decision, and soon. Take tonight to think on it and I m gonna see you tomorrow. Ben s gona take care of your husband. 7 martie 2017 la 00:18 UTC+02 I have too much message not to write freely. 6 martie 2017 la 23:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ciobăneștii Românești de Demult. 6 martie 2017 la 23:13 UTC+02 mersi pentru prietenie! seara faina! cu placere.. 22:34 buna seara...mi se pare ca esti un om interesant...poti sa-mi spui mai multe despre tine? Ce vreți să știți anume? Sunt un homo religiosus.. orice poti spune Asta ce ați postat cu acel document vechi despre Isus.. am vrut să comentez.. e o absurditate logică ca să zic așa.. te rog... Teoriile acestea aparți culturii contemporane.. dar dacă citim Augustin în special.. vedem că Antichitatea nu era foarte impresionată de vicii și nici măcar de viață.. Augustin este Isus-ul din postarea dumneavoastră invers.. a avut toate acestea și a _renunțat_ dar admiti ca sunt ani din viata lui in care nu se stie mai nimic despre el... Soljenițan a spus că e de ajuns o picătură din ocean pentru a observa că e sărat.. eu nu știu viața lui Isus dar îi știu natura.. frumos spus si eu i-o simt dar nu tot ce postez neaparat si cred altceva ce pot să vă spun, scriu.. nu stii...eu te-am vazut la potentiali prieteni eu am scris cartea Canon în D și alb, dar nu e prea cunoscută.. am intrat initial si parca te-as recunoaste de undeva nu stiu... mi se pare ca te stiu dintr-o alta existenta daca crezi in karma adică, transmigrația sufletelor.. poate....semeni cu cineva incerc sa-mi dau seama... cineva mai bun sau mai rău? tatal meu a murit in 69, aveam 2 ani... la ochi ii semeni nu l-am cunoscut nu mi-l amintesc decat din poze nu exista mai bun sau mai rau da mi s-a mai spus că sunt un fel de father figure.. si eu sufar.. mama mea a muri în 2011 posibil oricum te-am studiat pe pagina ta...si ceva-mi spune ceva am scris o carte despre ea.. ai fost cumva abuzat? sexual de ce vreți să știți? nu pot sa-mi explic asa-mi vine e o intrebare destul de intimă.. se simte din ce scrii...postezi poate și pentru că eu o scriu.. mai contează? scuze...eu sunt f directa si corecta mai uit cateodata masura �� sunt cateva coincidente...incerc sa mi le explic candva in copilarie o prezicatoare mi-a zis de un om care ma va schimba...numele de gelu deci acesta este adevărul? de asta simt ca sunt coincidente...dar si ochii care nu mibt Și eu sunt acel Gelu? mint ori poate Gelu Românul? e un nume rar am intalnit la gradinita un gelu...dar l-am pierdut dumneata înțelegi că pentru mine ești un străin? abia mai trz am intalnit prezicatoarea da... vrei să te cred.. vii la mine cu chestii furate din Jung? cine ești? imi cer scuze...gresesti nu sunt nimeni de ce trebuie să te îngădui în loc să-mi desăvârșesc opera.. spune cine ești.. claudia e numele meu as putea fii mama ta numele meu e Felix Tristan am un baiat de 26 pe bune.. atunci probabil m-am inselat dacă te numești Claudia, da.. La revedere.. 6 martie 2017 la 23:12 UTC+02 Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e
mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Ulise copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul În Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. 6 martie 2017 la 22:24 UTC+02 A saptea carte se va numi CELUI CE HRANESTE POETUL. 6 martie 2017 la 20:39 UTC+02 Carti de versuri 7 in romana, 7 in engleza, 7 in latina. 6 martie 2017 la 20:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Elisabeta Nacu. 6 martie 2017 la 20:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 6 martie 2017 la 20:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 6 martie 2017 la 19:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Florin Demean. 6 martie 2017 la 06:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Guitle Elman. 6 martie 2017 la 06:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Saptadip Saha. 6 martie 2017 la 06:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 6 martie 2017 la 06:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Flavio Constantinescu. 6 martie 2017 la 06:27 UTC+02 SITTING ON THE TOILET For years now I lay myself again And again - on the toilet - even W/out reason - just to rest the Strifed albatross of my brain Waiters and workers do that & I wait too - for the eternal life The throne where I can rest my Feebleness - I am sick - sickbird. 6 martie 2017 la 06:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Zarkovic Danilo. 6 martie 2017 la 06:01 UTC+02 Soliloquia Imi fac rugaciunea iar in dimineata De decenii imi spun rugaciunea Fara sa stiu de ce decenii voi mai rog In alta dimensiune ma voi ruga De ce cui ma rog cine e acest nevazut Rugat? Ma rog in sfarsit de noapte Peretii se roaga cu mine albastri Si ultimul vis va fi ucis ma rog. 6 martie 2017 la 05:51 UTC+02 Grafoman de geniu.. 6 martie 2017 la 05:40 UTC+02
ANUL 1871 Azi departe ce afla posteritatea Despre tine glorios an 1871 Al Vienei si al Daniei antice Al Comunei de nimeni intelese Si-al cantului sarac in falanstere Biserici tacerii plansului celui flamand O, tragedie tu esti mantuirea Un Dumnezeu Oedip sublim. 6 martie 2017 la 05:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 6 martie 2017 la 05:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 6 martie 2017 la 05:00 UTC+02 ...people say that he's crazy! And he may be crazy. - Carl Gustav Jung. 6 martie 2017 la 03:10 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=mrZRURcb1cM 6 martie 2017 la 02:59 UTC+02 THE CABBAGE FIELD Felix Rian Contsnatinescu 2017- Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music - how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More. JURAMIS. THE DARK GIRL A dark girl - made of chaos & tears She is alone - alone and relentless Remained in Sheol read her S/speare's Is in a Child love's meaningness? Tell me - is it? - or not - and all a lie? What is to be if nothing? - please please Answer me - does Life end? & love die? Friends are unseen & only Soul is. About The Clipping of Things I Seems like since always I have it The habit to tear unkowingly to Weirdly clip things without reason To break the expensive things Of the family in frenzy but that Was long ago still lurking in Memory and deeds I am yes A madman b/ e/thing has cause. II More than that – a need to break The heart of strangers and family To play with feelings as a policeman To hurt and to be hurt and do Bad – like the psychopathic thieves There must be an explanation I Think but don’t request it instead Wait for the bloomings to make tea. HOMOSEXUAL UNROTTING Dead entombed and wept for By some law of nature a refuse To rot turn into excrement and Earth a dead homosexual Saint Alone with himself in the coffin What miracle has passed who done it Maybe St. Anne of the Weeping Children What will we do of this Saint? PURPLE TOMBSTONE My tombstone will be of purple waters Made of my tears and bloodful thoughts It will be a trufle watered by my cadaver Inside the Earth as in a woman's tummy On it will writ HERE LIES RODION THE MAN OF BIG IDEALS AND GREAT LOSSES and a year or two of the ones Known and a star a bee star with honey. MUTANTISM A MILD WAY TO MUTATE THE BRAIN TO ADAPT MEN AND WOMEN LIKE TERMITES IN A PYRAMID OF SAND TO GIVE DOCTRINE AND IDEAS EVEN AND TO PROMISE FREEDOM OR FUN TO OFFER THEM A CHANCE TO BE ALIVE LIKE TO A LAZY BEE AND TO TEACH IT ALWAYS CHOOSE FLOWERS NOT SALT. OPTIC FIBER VILLAGE The land is the same, only the plough's Blade cut is bigger ever since the Nazi-Soviet War the villagers are
devious the same or Not? Who knows? They don't eat corn With milk - they have cars and fancy clothes And foreign money and vice diseases & www. & dead relatives in rich tombs in the cemetery But they do it they plough & sheperd after work. THE CABBAGE FIELD This year we will put cabbage I can see the letuces rise just As back home in Anatolia and Far East to Armenia and Iran The cabbage field will be one Of the world's wonders and We will eat it all day after day Until next spring happy and full. THE DESERTORS Tired of this paradise they go To build another Their eternal dream Of civilization and spirit and they send Colored postcards and the wine of Peace look how sad they are we Became again the grizzly volois A strange land with no inheritance They exod using God for impotence. 6 martie 2017 la 02:58 UTC+02 REVELATIO Felix Rian Constantinescu 2017-2047 SATIRĂ I Văd furnicile albe, văd furnicile roșii Văd furnicile negre bătându-se-n câmp Să civilizăm câmpul să mâncăm Moșii Noi poporuînviat al regelui sfânt Regii dorm în mușuroaie castele Grași, burtoși, roșii, negri și albi Mănâncă câmpul și viețile mele Scriu Constituții false pe bani calpi. SATIRĂ II POETUL SCRIE VEȘNIC VOLUM FURĂ ȘI CARTE ÎNNOADĂ 100 DE CĂRȚI STRÂNSE ACUM TOȚI ÎI ÎNCHINĂ IZVOADĂ FALS GIG ÎN MINTE-I AJUNS ETERNĂ MARMURĂ-I FRUNTEA DE LIPSĂ DE SENS E PĂTRUNS SCOARȚE BRODÂND ÎNCĂ. SATIRA III Cu Biblia-n poala zac in pat de mort In fereastra neagra spitalul luce stele Vantul e-un Spirit izgonit din Sort In lumea de copii, pitici si iele Un om pe strada am vazut trecand Taran de-aici bracat in haine rele In timp ce burghezi rad cinic falind Spirite goale in luxure castele. SATIRA IV Moartea, ce pot sa incern Sa devii pamant dulce de dor Nici putrezire, nici infern Infin plai de mior Pamant ajuns pamant si stei In moarte inflorim vitral Sa fiu una cu-ntregul Strei Galb inger vegetal. SATIRĂ V Prietenia, uman crez Religie-oarbă închinând Suflet ca vas spart în Horez Beatific amăgind Când omu-n visu-i a trăit Lui pâinea-a adunat mereu Sobol uman cu zâmbet rât Amic cu Dumnezeu. FLAȘNETARUL Caleidoscop rostogolesc De cântece sparte și albe Nori în sufletu-mi vechi, dantesc Și-n pupilele-mi dalbe Flașnetar de mileniu trei Pământ țin în palme nebun Gunoi, sare în ochii mei Suflete la Domnul adun. OMUL SĂRAC Cine-l vadă Cine-l creadă Pe omul Cu părul zadă Mult a mers Și mult stat Om nebun Și împărat Cine-l vadă Cine-l știe Cine-l creadă Cin să fie? Om sărac Tu n-ai dever Nici la Domnul Nici în cer. DOI CORBI Doi Corbi văd în dreapta mea C-un șobolan în cioc unul Nu-mparte stârvul cu sora sa Până i-l fură mezinul Se bat pe urmă bătăioși și negri Iar ars în jar tartoru-nvinse Și zboară cerneală pe cedri În fugă mezinu-l ajunse. MINTEA PUSNICUL PLÂNGE ÎN MUNTE MINTEA CU PLETE CĂRUNTE DE CE CRISTOASE TAINA MEA MINTE DE BLESTEM MI-AI DA? PLÂNS NEGRU MONAHUL ÎN VÂNT PLÂNGE ȘI-NGHITE PĂMÂNT NU ȘTIE ÎNVĂȚĂTURA MINTEA IUTE DRACUL FURĂ MINTE PLINĂ DE ECHOURI CUPOLE OGIVE BOLȚI DUHURI CHEM DOMNUL PE NOURI CA LOGODNICE LA PORȚI. SINGURATATE De ani pierdut în satul mort Cu noaptea mamă, îndurând Torc în cuvânt, doinesc în tort Și plâng și rag behăi în câmp Sunt singur și cânt manele Bătut de Zavistie șOcara Câne s-accepte durerile mele Iară sunt singur în moară. MĂNĂSTIREA DIN MUNTE Pietre năruite Plânsul răului Sfinte izvodite Ochiul tăului Cântul sfântului Temple rezidite Plânsul vântului Fete mântuite Dorul Domnului Rugile simțite Luna muntelui Stelele-nflorite. NOAPTEA Cât iubesc vecinica noapte Buiac de gând cu ochi izvor Scriind nume-mi trist în carte Și plâng de ce traiesc și dor Cânt negru, lyra stelelor Ochi îmi sunt ferestre sparte Morți aduc lacrimi tuturor Semne vin de peste moarte. REVELAȚIE Între cărți sfinte, în rugă Tăcută în noaptea de fier Din psalmii romantici fugă În dorul din carte și cer Vini dupa Mine, creștină Deviza zeului profet Mergi dupa Mine lumină Eternă în ochi de poet. GENIUL Cu fruntea cărbuni de argint Capul de masă-și spovadă Orbire-i în capu-i de sfânt Vuiet dar cine să-l creadă? Citeț al cuvintelor vechi Zgâriate-n fresce pe griduri Constantinopolit la Lech Negru
Diwan de lieduri. MARTISORUL TATEI In ajun de Revelatii carmine primii un martisor scris in Te iubesc viata ni-e un op de cantece marine prin dragul de parinti eu ma mantuiesc. La lumina mainilor. Balada O, imi port lacrimile In pricesnele cainilor O, o, si-mi pricesn plansul Jos, la lumina mainilor O, poetul a scris visuri Sus la lumina mainilor Vai, visul furat maiastru O, De Valjean al painilor. HOLOCAUSTUL CĂRȚILOR BURGUL RUNIC RUG ZIDEȘTE MÂNTUIREA NI-E APROAPE VÂLVĂTAIA-N CĂRȚI BĂLTEȘTE ORICE TOM NEGRU CAP E DUHURI TREC PESTE ORAȘE CENUȘĂ PURTÂND ÎN PLETE TRENURI FIARE URIAȘE HEIDI CU MĂTUȘA DETE. ANTICRISTUL Lucifer născut trist copil O viață de cruce-n pământ Numit criminal, pedofil Demon ce tot' are Duh Sfânt De mult lumea i se-nchină Tatăl îl vrea doar mântuit Smerit între rău și vină Anticrist pe Domnul a iubit. CIMITIRUL CIMITIRUL E-UN ORAS MAI MIC TOTI SUNTEM ACOLO OMUL SI NEOMUL IN CANT DE MORT PURTAT TACUT PE DRIC RUGAM PE INGERI SA-SI COBOARE SONUL POATE MAINE VOM MURI PE DRUMUL CATRE CRUCE NE VA PRIMI NU NE-A PRIMI NOI CRUCEA-N TRUP OM DUCE. SOMNUL Blestemat somn cat chin sa te-apuc Din pantec negru de Mures in mlastini Sa te sugrum ca primavara-un cuc Sa vad in tine trupu-mi fara patimi Chit ce ma chinui in constiinta-mi nuda Si puti a mort si a mumie sfanta Peste viu ce cristelnita te uda Te rog mai stai la pieptu-mi inca. CREDINTA O, tu, Credinta - sfanta amagire Iti plang cetasii beti in teatre Actor Isus charisma in ursire Claunul continua, cainii latre Dar te chem, Credinta in inima muta Unde nu-i frate, vin ori paine rupta Iti spun nume ce-mi tine ani o suta Zac bolnav in lumea cu burta supta. CULTURA A plecat din Cluj cand a trebuit cu bani si relatii din prostitutie probabil a ajuns in burgurile Germaniei asemeni unor neincapatoare castele de iepuri plongeur si banii din timpul liber mai mult nu stiu ce facea la ora cinci seara stiu ca s-a intors si si-a facut ceainariile una la dever in dosul bisericii toate plantele lumii alta pe-o ulita laturalnica unde se gaseau si mai multe plante Aime Cesare poetii Jamaicai Martinica si studentii negrii n-au mai contat ca au aparut mintile cul... CASIMIRUS Iernile ard de ger urs in strafunduri de minte Cobor prin ochi pana la vintrele spurcate Ma rog in catedrala ca martirul anglu Ori ca Poloniu sobolanul brit - ma rog Dar se-firipa primavara muncii altei ierni Si fetele ce merg agale-n drum Cantul penitent al soarelui convert Si les inviu in munca si in rugaciune. PASAREA DE SARMA GHIMPATA Ruxandrei Cesereanu Pasare de sarma ghimpata Romania nu phoenix nu Vultur pasare de otel inghimpat Ce ne strapungi palma bratul taiat Soldatii cersesc la catedrala Vaduvele tale sed fara picioare In drum pasare pasare de sarma ghimpata Vei zbura oare vreodata? Germinatiuni Si Blaga poate fi superficial, si Biblia. Samburi piersice mere si teste Plesnind in menghina imbobocirii Inimi batand si incoltind in trupuri Coptul tacerii si mintea satului Logodnicii incoltind in trup Iubirea uriasa rodie imprastiindu-si sporii In durere sanul copt ca o cana cu lapte Samburi, samburi, samburi, samburi. PRIMAVARA LUI FELIX NU E NICI O FECIOARA MA NASC IAR DUPA DECENII HIBERNALE GERMINEZ SI DEVIN IARBA FRUNZA VERDE FLOARE FARA CHIP VOI MAI TRAI POATE ORI NU IN MINE VOR MAI CANTA CARTILE INAINTE DE MOARTE DE NU PRIETENI DATI-MI CUCUTA SI DOAMNA MATRAGUNA. Noapte și soare Iarăși noaptea urlă în cer Ingerul trece la poarta Un cantec innoada in Eri Viata fara moarte Nu nopții nici înțeleciunei Lumină de ceapă ce moare Port sacru chipul urâciunei Cruzimea ultimului soare. 6 martie 2017 la 02:50 UTC+02 CIMITIRUL CIMITIRUL E-UN ORAS MAI MIC TOTI SUNTEM ACOLO OMUL SI NEOMUL IN CANT DE MORT PURTAT TACUT PE DRIC RUGAM PE INGERI SA-SI COBOARE SONUL POATE MAINE VOM MURI PE DRUMUL CATRE CRUCE NE VA PRIMI NU NE-A PRIMI NOI CRUCEA-N TRUP OM DUCE. 6 martie 2017 la 02:39 UTC+02
https://www.youtube.com/watch?v=rrtwWraQDn8 6 martie 2017 la 02:13 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=TYQMN0aHwgs CUMNATĂ-MEA Îmi cer scuze în primul rând cumnatei mele că scriu acest text dar eu sunt un scriitor, mai mult, cathartic. Ca să încep totuși voi spune că cumnată-mea mă urăște, cel puțin din punctul meu dickensian de vedere. Părerea mea e că ar vrea să ne jefuiască, pe noi pe Constantinești. Noi frații nu am fost niciodată așa de apropiați, dar acum cum se spune suntem depășiți. Situația e mai complicată. Ea ar avea nevoie de un transplant și eu cred că dintotdeauna am fost hotărât să o ajut. Să-i dau pământul mamei mele. Și fără să-l penalizez pe Rafael. Dar nu am așteptări foarte mari, nu mă aștept la bunăvoință. Mie mi-ar fi ușor să o las fără transplant și să scap de dușmancă, dar contrar a ceea ce vorbește lumea, nu sunt Câine. 6 martie 2017 la 01:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de China Xinhua News. 6 martie 2017 la 01:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 6 martie 2017 la 01:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Edi Spighel. 6 martie 2017 la 01:13 UTC+02 CIMITIRUL CIMITIRUL E-UN ORAS MAI MIC TOTI SUNTEM ACOLO OMUL SI NEOMUL IN CANT DE MORT PURTAT TACUT PE DRIC RUGAM PE INGERI SA-SI COBOARE SONUL POATE MAINE VOM MURI PE DRUMUL CATRE CRUCE NE VA PRIMI NU NE-A PRIMI NOI CRUCEA TOT OM DUCE. 5 martie 2017 la 23:03 UTC+02 In frunte clopot de apa Din care oile s-adapa Lumina izvorand lumina Mana zavorata-n mana In crestet clopot de vapaie 5 martie 2017 la 22:44 UTC+02 Marea poezie - Poezia de vocatie Prea adesea poetii se pierd si se irosesc in proiecte literare faraonice in orice altceva in afara poeziei. Trebuie sa revenim la originile sufletelor noastre si sa fim Poeti ca Trakl, Villon, Eminescu sau Holderlin. 5 martie 2017 la 22:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Raquel Reis. 5 martie 2017 la 16:07 UTC+02 MUTANTISM A MILD WAY TO MUTATE THE BRAIN TO ADAPT MEN AND WOMEN LIKE TERMITES IN A PYRAMID OF SAND TO GIVE DOCTRINE AND IDEAS EVEN AND TO PROMISE FREEDOM OR FUN TO OFFER THEM A CHANCE TO BE ALIVE LIKE TO A LAZY BEE AND TO TEACH IT ALWAYS CHOOSE FLOWERS NOT SALT. 5 martie 2017 la 15:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Opriti Persecutia Falun Gong. 5 martie 2017 la 15:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 5 martie 2017 la 15:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 5 martie 2017 la 15:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de I am a Woman of God. 5 martie 2017 la 15:42 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Franciscan Media. 5 martie 2017 la 15:41 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 5 martie 2017 la 14:05 UTC+02 Sper să nu-mi șteargă Facebook poemele scrise de azi noapte. Sper mai târziu să le salvez. 5 martie 2017 la 13:56 UTC+02 OPTIC FIBER VILLAGE The land is the same, only the plough's Blade cut is bigger ever since the Nazi-Soviet War the villagers are devious the same or Not? Who knows? They don't eat corn With milk - they have cars and fancy clothes And foreign money and vice diseases & www. & dead relatives in rich tombs in the cemetery But they do it they plough & sheperd after work. 5 martie 2017 la 13:46 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13170279-The-Cabbage-Field-by-FRConstantinescu 5 martie 2017 la 13:45 UTC+02 Lectură atentă!!! DEPRESIE Se spune ca in maximum douazeci de ani va fi boala cea mai raspandita de pe pamant. Boala nemultumirilor noastre. Rapid, in doar cateva zile sau saptamani, un om plin de energie si elan vital isi pierde interesul pentru toate componentele vietii: munca il plictiseste, familia il oboseste, distractiile i se par lipsite de interes. Apoi urmeaza un intreg cortegiu de suferinte fizice: senzatie de sufocare, nod in gat, frisoane si transpiratie abundenta etc. Incet-incet, se instaleaza o oboseala ce apare la cel mai mic efort fizic sau intelectual. Simpla idee de a cauta o solutie de iesire din criza pare de neimaginat. Memoria se topeste, iar viata familiala, sociala si profesionala se altereaza. Prima tendinta este de a recurge la medicamente, mai ales la tranchilizante. Dar luate frecvent, ele isi epuizeaza efectul. Atunci dozele sunt sporite, se adauga alte medicamente, dar ele nu fac decat sa accentueze starea de neputinta. E de la sine inteles ca o afectiune atat de complexa, care implica intreg organismul, nu poate fi vindecata cu apasarea pe un singur punct. Din fericire, exista o serie intreaga de zone care, stimulate, aduc rapid usurarea, fara efecte secundare nocive. Cum procedam? Intindeti-va confortabil pe pat si masati-va cu degetul mare pliul palmei (locul unde se indoaie, formand o linie) de la mana opusa. Incepeti masajul dinspre partea de unde se afla pulsul catre exterior, prin presare, punct de punct, sau prin executarea de mici miscari de rotatie, apoi procedati la fel si in sens invers. Schimbati mainile. Masati-va cu varful degetelor linia mediana care strabate stomacul, unind ombilicul cu sternul. Pentru a termina repriza de presopunctura, reperati punctul cel mai inalt de pe crestet si masati-l energic, prin mici miscari circulare executate imprejurul sau. Exercitiile trebuie repetate de mai multe ori pe zi. Veti simti o senzatie benefica de usurare, care va va ajuta sa faceti fata cu brio crizelor de depresie. DIAREE Pe langa faptul ca este dezagreabila, diareea poate sa semnifice o afectiune foarte grava, mai ales prin consecintele ei: pierderea unei mari cantitati de lichid si elemente minerale, care pune organismul in pericol. Nici cu cauzele nu e de glumit. Daca uneori e vorba doar de o proasta digestie sau de o infectie pasagera, alteori de vina poate fi un agent foarte virulent, ca de pilda virusul dizenteriei sau al holerei, care are o revenire spectaculoasa in ultimul timp. In ce-i priveste pe chinezi, ei izbutesc sa vindece aceasta maladie periculoasa, prin simpla practicare a presopuncturii, executata pe un singur punct, de mai multe ori pe zi. E ceea ce va recomandam si dvs. Cum procedam? Punctul respectiv se afla la o palma sub genunchi, usor catre exterior, la jumatatea distantei dintre fluierul piciorului (tibie) si peroneu. Se apasa de mai multe ori pe zi sau se maseaza cu mici miscari circulare. DURERI DE SPATE Cel mai des se confrunta cu ele persoanele care fac munci de birou si stau mult timp asezate pe scaun, in fata masinii de scris sau a calculatorului, ori cei care practica munci ce se fac stand mult timp in picioare. Fie ca sunt dureri ascutite, care apar brusc, atunci cand ridicam un obiect prea greu, fie ca sunt
cronice, ele otravesc viata de zi cu zi a milioane de oameni. Din fericire, si in cazul lor exista un punct pe dosul palmei, care, folosit, aduce repede usurarea durerii. Cum procedam? Punctul de acupresura se afla pe dosul mainii, in prelungirea spatiului care separa degetul mic de inelar, in partea de sus a acestui loc, in unghiul format la intalnirea celor doua oase. Masati-l prin presare sau apasare in cerc. CRIZA DE FICAT In situatia nedorita cand dupa revelion sau o petrecere va treziti cu gura amara, cu capul greu, cu senzatie de voma si ameteli sau, in general, cand va simtiti zona ficatului inflamata, recurgeti la presopunctura. Zona respectiva se afla pe partea de jos a piciorului, catre exterior. Cum procedam? Aplicati palma cu degetele lipite deasupra gleznei, astfel ca degetul mic sa fie deasupra osului care iese in afara. Punctul exact se afla intre tibie si peroneu (la apasare veti simti o durere vie). Cautati punctul identic aflat pe celalalt picior. Ambele puncte se apasa concomitent: cu degetele de la mana dreapta apasati pe piciorul stang si invers. Daca punctele au fost bine gasite, in scurta vreme veti auzi galgaitul bilei care se goleste, asa cum au demonstrat examenele radiografice facute in momentul exercitiului. Important: acest punct trateaza toate afectiunile hepato-biliare. DURERI DE GAT Atentie! O angina poate fi foarte grava si poate declansa alte boli: meningita, reumatism, boli de rinichi. Adresati-va de urgenta medicului dvs. de familie. Dar pana atunci, usurati-va raul prin presopunctura. Cum procedam? Punctul se afla pe degetul mare, partea care da catre degetul aratator. Trageti o linie imaginara pe la baza unghiei si alta pe inaltimea ei. Punctul de acupresura se afla la intersectia celor doua drepte. Daca va doare gatul pe o singura parte, masati degetul aflat pe aceeasi parte cu locul dureros. Daca va doare tot gatul, masati energic ambele parti ale unghiei, in acelasi timp. INSOMNIE Se intampla adesea ca dupa o zi intreaga de munca, cand abia astepti sa te trantesti in pat, in loc sa adormi, incepi sa te zvarcolesti de pe o parte pe alta , fiindca somnul nu vrea sa vina. Sau si mai rau, dupa ce adormi bustean, te trezesti pe la doua-trei dimineata si ramai cu ochii-n tavan. Somnul s-a dus, si micul cinematograf personal incepe sa deruleze ganduri negre, pana ce apar zorii zilei. Repetate vreme indelungata, aceste secvente sunt grave, fiindca se instaleaza mai intai oboseala si dupa aceea depresia. Prima masura este sa intinzi mana dupa un somnifer. Se vand in tone, pretutindeni in lume, dar e o solutie neinspirata. Inexorabil, insomniacul devine un bolnav cronic care forteaza doza de somnifere, adaugand un drog celuilalt... Iata de ce, orice metoda susceptibila de a antrena un somn natural e binevenita. Intre ele, se afla si presopunctura. Cum procedam? Sunt doua puncte ce trebuie masate lent. Primul se afla pe extremitatea degetului al doilea de la picior, vis-a-vis de degetul al treilea. Punctul al doilea se afla pe partea interioara a labei piciorului, la baza degetului mare, sub proeminenta osoasa aflata acolo. INTOXICATII Cum procedam? Punctul atotputernic al tuturor intoxicatiilor, numit de chinezi punctul Drogului, este situat pe partea laterala a capului, exact pe verticala care porneste din cel mai inalt punct al urechii, la trei degete deasupra lui. Este un punct extrem de eficient, atat pentru droguri dure cat si blande: opium, LSD, hasis, medicamente, alcoolism etc. In ceeace priveste alcoolismul - mai exista un punct care trebuie stimulat. El se afla exact in varful nasului si e de mare ajutor in caz de betie. Dar atentie, stimulandu-l, el poate declansa si voma. NAS INFUNDAT De obicei, nasul se infunda iarna, atunci cand racim. Dar exista si alte afectiuni care provoaca acest disconfort: sinuzita, coriza spasmodica, alergia la fan, care provoaca si iritatii oculare. Cum procedam? Primul punct de masaj se afla pe frunte, exact pe linia care trece prin mijlocul ei, deasupra locului unde incepe sa creasca parul. Se gaseste usor, daca prelungiti radacina nasului in sus, in linie dreapta, pana dati de o mica adancitura. Apasati si masati energic. Alaturi de acest punct esential, exista alte doua puncte secundare, care trebuie folosite atunci cand aveti o singura nara infundata. Ele se afla chiar la baza narii.
Apasati pe punctul din dreapta, pentru nara dreapta si invers. PALPITATII O masinarie atat de complexa precum este inima poate sa dea, din cand in cand, si rateuri, ceea ce stiintific se numeste tahicardie sau bradicardie. Mai sunt si extrasistolele, atunci cand inima bate in afara ritmului ei regulat. Fireste, interpretarea acestor anomalii se afla in competenta medicului cardiolog, dar in mare, ele se manifesta la fel, la toti pacientii: batai de inima puternice, neregulate, intrerupte de scurte pauze, care declanseaza panica, mai ales cand palpitatiile dureaza ore, devenind o veritabila infirmitate. Si in cazul acesta, presopunctura este de mare folos, fiindca exista un punct anume care actioneaza rapid. Cum procedam? Punctul e unic si se afla sub palma , pe pliul acesteia, spre partea degetului mic. Coborati de la radacina degetului mic catre indoitura palmei si cautati un punct dureros, imediat sub ea, acolo unde se afla o mica protuberanta. Masajul este de mare efect. In circa 2-3 minute, practicat cu varful degetului mare, prin apasare cat mai puternica, intrerupe absolut sigur palpitatiile si tahicardia. 5 martie 2017 la 13:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 martie 2017 la 13:30 UTC+02 The Cabbage Field This year we will put cabbage I can see the letuces rise just As back home in Anatolia and Far East to Armenia and Iran The cabbage field will be one Of the world's wonders and We will eat it all day after day Until next spring happy and full. 5 martie 2017 la 13:21 UTC+02 THE CABBAGE FIELD This year we will put cabbage I can see the letuces rise just As back home in Anatolia and Far East to Armenia and Iran The cabbage field will be one Of the world's wonders and We will eat it all day after day Until next spring happy and full. 5 martie 2017 la 13:01 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Solange SaintRain. 5 martie 2017 la 13:00 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Opriti Persecutia Falun Gong. 5 martie 2017 la 13:00 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Pușulicu, veteran de război. 5 martie 2017 la 12:59 UTC+02 Qpoem mi-a respins poezia Homosexual Unrotting.. 5 martie 2017 la 12:26 UTC+02 Ar trebui sa gasesc un sponsor pentru Carte de rugaciuni nationale. 5 martie 2017 la 12:19 UTC+02 Am vazut filmul de zece minute Colegiul National Decebal Deva. Bine-ar fi, sa fie asa.. 5 martie 2017 la 10:35 UTC+02 SOMNUL Blestemat somn cat chin sa te-apuc Din pantec negru de Mures in mlastini Sa te sugrum ca primavara-un cuc Sa vad in tine trupu-mi fara patimi Chit ce ma chinui in constiinta-mi nuda Si puti a mort si a mumie sfanta Peste viu ce cristelnita te uda Te rog mai stai la pieptu-mi inca. 5 martie 2017 la 09:53 UTC+02 CREDINTA O, tu, Credinta - sfanta amagire Iti plang cetasii beti in teatre Actor Isus charisma in ursire Claunul continua, cainii latre Dar te chem, Credinta in inima muta Unde nu-i frate, vin ori paine rupta Iti spun nume ce-mi tine ani o suta Zac bolnav in lumea cu burta supta. 5 martie 2017 la 09:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Lili Atschreiter. 5 martie 2017 la 07:26 UTC+02
CULTURA A plecat din Cluj cand a trebuit cu bani si relatii din prostitutie probabil a ajuns in burgurile Germaniei asemeni unor neincapatoare castele de iepuri plongeur si banii din timpul liber mai mult nu stiu ce facea la ora cinci seara stiu ca s-a intors si si-a facut ceainariile una la dever in dosul bisericii toate plantele lumii alta pe-o ulita laturalnica unde se gaseau si mai multe plante Aime Cesare poetii Jamaicai Martinica si studentii negrii n-au mai contat ca au aparut mintile cul... 5 martie 2017 la 06:32 UTC+02 CASIMIRUS Iernile ard de ger urs in strafunduri de minte Cobor prin ochi pana la vintrele spurcate Ma rog in catedrala ca martirul anglu Ori ca Poloniu sobolanul brit - ma rog Dar sefiripa primavara muncii altei ierni Si fetele ce merg agale-n drum Cantul penitent al soarelui convert Si les inviu in munca si in rugaciune. 5 martie 2017 la 06:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mary's Miraculous Medal Family. 5 martie 2017 la 06:05 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 martie 2017 la 06:05 UTC+02 5 martie 2017 la 05:50 UTC+02 PASAREA DE SARMA GHIMPATA Ruxandrei Cesereanu Pasare de sarma ghimpata Romania nu phoenix nu Vultur pasare de otel inghimpat Ce ne strapungi palma bratul taiat Soldatii cersesc la catedrala Vaduvele tale sed fara picioare In drum pasare pasare de sarma ghimpata Vei zbura oare vreodata? 5 martie 2017 la 05:14 UTC+02 Germinatiuni Si Blaga poate fi superficial, si Biblia. Samburi piersice mere si teste Plesnind in menghina imbobocirii Inimi batand si incoltind in trupuri Coptul tacerii si mintea satului Logodnicii incoltind in trup Iubirea uriasa rodie imprastiindu-si sporii In durere sanul copt ca o cana cu lapte Samburi, samburi, samburi, samburi. 5 martie 2017 la 05:07 UTC+02 Cetitul jurnalelor.. 5 martie 2017 la 04:58 UTC+02 PRIMAVARA LUI FELIX NU E NICI O FECIOARA MA NASC IAR DUPA DECENII HIBERNALE GERMINEZ SI DEVIN IARBA FRUNZA VERDE FLOARE FARA CHIP VOI MAI TRAI POATE ORI NU IN MINE VOR MAI CANTA CARTILE INAINTE DE MOARTE DE NU PRIETENI DATI-MI CUCUTA SI DOAMNA MATRAGUNA. 5 martie 2017 la 04:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 5 martie 2017 la 04:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 martie 2017 la 04:46 UTC+02 5 martie 2017 la 04:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Filotheu Bălan. Gnosticism. 5 martie 2017 la 04:17 UTC+02 Vad ca la doua sute de kilometri departare am ceva in comun cu jurnalista Cesereanu, cultul pentru Ion D. Sarbu care in cazul meu dateaza din anii Devei. 5 martie 2017 la 03:27 UTC+02 THE DESERTORS Tired of this paradise they go To build another Their eternal dream Of civilization and spirit and they send Colored postcards and the wine of Peace look how sad
they are we Became again the grizzly volois A strange land with no inheritance They exod using God for impotence. 5 martie 2017 la 03:08 UTC+02 The drill ar fi smotrul din cazarmi, perioada salbetica a primelor luni de armata.. - Ion D. Sarbu. 5 martie 2017 la 02:58 UTC+02 POPII NOSTRI NU MAI CITESC NU MAI GANDESC NU MAI SPERA. - ION D. SARBU. 5 martie 2017 la 02:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei. 5 martie 2017 la 01:41 UTC+02 Romanticism From Wikipedia, the free encyclopedia For other uses, see Romance (disambiguation). Caspar David Friedrich, Wanderer above the Sea of Fog, 1818 Eugène Delacroix, The Death of Sardanapalus, 1827, taking its Orientalist subject from a play by Lord Byron Philipp Otto Runge, The Morning, 1808 Romanticism (also the Romantic era or the Romantic period) was an artistic, literary, musical and intellectual movement that originated in Europe toward the end of the 18th century and in most areas was at its peak in the approximate period from 1800 to 1850. Romanticism was characterized by its emphasis on emotion and individualism as well as glorification of all the past and nature, preferring the medieval rather than the classical. It was partly a reaction to the Industrial Revolution,[1] the aristocratic social and political norms of the Age of Enlightenment, and the scientific rationalization of nature.[2] It was embodied most strongly in the visual arts, music, and literature, but had a major impact on historiography,[3] education,[4] and the natural sciences.[5] It had a significant and complex effect on politics, and while for much of the Romantic period it was associated with liberalism and radicalism, its long-term effect on the growth of nationalism was perhaps more significant. The movement emphasized intense emotion as an authentic source of aesthetic experience, placing new emphasis on such emotions as apprehension, horror and terror, and awe—especially that experienced in confronting the new aesthetic categories of the sublimity and beauty of nature. It elevated folk art and ancient custom to something noble, but also spontaneity a desirable characteristic (as in the musical impromptu). In contrast to the Rationalism and Classicism of the Enlightenment, Romanticism revived medievalism[6] and elements of art and narrative perceived as authentically medieval in an attempt to escape population growth, early urban sprawl, and industrialism. Although the movement was rooted in the German Sturm und Drang movement, which preferred intuition and emotion to the rationalism of the Enlightenment, the events and ideologies of the French Revolution were also proximate factors. Romanticism assigned a high value to the achievements of "heroic" individualists and artists, whose examples, it maintained, would raise the quality of society. It also promoted the individual imagination as a critical authority allowed of freedom from classical notions of form in art. There was a strong recourse to historical and natural inevitability, a Zeitgeist, in the representation of its ideas. In the second half of the 19th century, Realism was offered as a polar opposite to Romanticism.[7] The decline of Romanticism during this time was associated with multiple processes, including social and political changes and the spread of nationalism.[8 - Wikipedia. 5 martie 2017 la 01:28 UTC+02
Noapte și soare Iarăși noaptea urlă în cer Ingerul trece la poarta Un cantec innoada in Eri Viata fara moarte Nu nopții nici înțeleciunei Lumină de ceapă ce moare Port sacru chipul urâciunei Cruzimea ultimului soare. 5 martie 2017 la 01:17 UTC+02 https://en.wikipedia.org/wiki/Romanticism 5 martie 2017 la 01:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Avram Paul Sucioni. 5 martie 2017 la 00:06 UTC+02 PURPLE TOMBSTONE My tombstone will be of purple waters Made of my tears and bloodful thoughts It will be a trufle watered by my cadaver Inside the Earth as in a woman's tummy On it will writ HERE LIES RODION THE MAN OF BIG IDEALS AND GREAT LOSSES and a year or two of the ones Known and a star a bee star with honey. 4 martie 2017 la 23:39 UTC+02 TERRARIUM Felix Rian Contsnatinescu 2017- Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music - how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More. JURAMIS. THE DARK GIRL A dark girl - made of chaos & tears She is alone - alone and relentless Remained in Sheol read her S/speare's Is in a Child love's meaningness? Tell me - is it? - or not - and all a lie? What is to be if nothing? - please please Answer me - does Life end? & love die? Friends are unseen & only Soul is. About The Clipping of Things I Seems like since always I have it The habit to tear unkowingly to Weirdly clip things without reason To break the expensive things Of the family in frenzy but that Was long ago still lurking in Memory and deeds I am yes A madman b/ e/thing has cause. II More than that – a need to break The heart of strangers and family To play with feelings as a policeman To hurt and to be hurt and do Bad – like the psychopathic thieves There must be an explanation I Think but don’t request it instead Wait for the bloomings to make tea. HOMOSEXUAL UNROTTING Dead entombed and wept for By some law of nature a refuse To rot turn into excrement and Earth a dead homosexual Saint Alone with himself in the coffin What miracle has passed who done it Maybe St. Anne of the Weeping Children What will we do of this Saint? PURPLE TOMBSTONE My tombstone will be of purple waters Made of my tears and bloodful thoughts It will be a trufle watered by my cadaver Inside the Earth as in a woman's tummy On it will writ HERE LIES RODION THE MAN OF BIG IDEALS AND GREAT LOSSES and a year or two of the ones Known and a star a bee star with honey. 4 martie 2017 la 22:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 martie 2017 la 21:40 UTC+02
HOMOSEXUAL UNROTTING Dead entombed and wept for By some law of nature a refuse To rot turn into excrement and Earth a dead homosexual Saint Alone with himself in the coffin What miracle has passed who done it Maybe St. Anne of the Weeping Children What will we do of this Saint? 4 martie 2017 la 20:48 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=md7SJ1kDE24 4 martie 2017 la 20:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat current city ca fiind Pitești. 4 martie 2017 la 20:45 UTC+02 About The Clipping of Things Felix Rian Contsnatinescu 2017- Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More. JURAMIS. THE DARK GIRL A dark girl - made of chaos & tears She is alone alone and relentless Remained in Sheol read her S/speare's Is in a Child love's meaningness? Tell me - is it? - or not - and all a lie? What is to be if nothing? - please please Answer me does Life end? & love die? Friends are unseen & only Soul is. About The Clipping of Things I Seems like since always I have it The habit to tear unkowingly to Weirdly clip things without reason To break the expensive things Of the family in frenzy but that Was long ago still lurking in Memory and deeds I am yes A madman b/ e/thing has cause. II More than that – a need to break The heart of strangers and family To play with feelings as a policeman To hurt and to be hurt and do Bad – like the psychopathic thieves There must be an explanation I Think but don’t request it instead Wait for the bloomings to make tea. 4 martie 2017 la 20:35 UTC+02 http://qpoem.com/about-the-clipping-of-things/ 4 martie 2017 la 20:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 4 martie 2017 la 20:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 4 martie 2017 la 19:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 4 martie 2017 la 19:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 4 martie 2017 la 02:37 UTC+02 ANTICRISTUL Lucifer născut trist copil O viață de cruce-n pământ Numit criminal, pedofil Demon ce tot' are Duh Sfânt De mult lumea i se-nchină Tatăl îl vrea doar mântuit Smerit între rău și vină Anticrist pe Domnul a iubit.
4 martie 2017 la 02:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu urmărește pe Greco Catolic Bru. 4 martie 2017 la 02:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Cirocki Vc Panda. 4 martie 2017 la 02:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Iulian Andrei. 4 martie 2017 la 02:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Cristian Popa. 4 martie 2017 la 02:20 UTC+02 REVELATIO Felix Rian Constantinescu 2017-2047 SATIRĂ I Văd furnicile albe, văd furnicile roșii Văd furnicile negre bătându-se-n câmp Să civilizăm câmpul să mâncăm Moșii Noi poporuînviat al regelui sfânt Regii dorm în mușuroaie castele Grași, burtoși, roșii, negri și albi Mănâncă câmpul și viețile mele Scriu Constituții false pe bani calpi. SATIRĂ II POETUL SCRIE VEȘNIC VOLUM FURĂ ȘI CARTE ÎNNOADĂ 100 DE CĂRȚI STRÂNSE ACUM TOȚI ÎI ÎNCHINĂ IZVOADĂ FALS GIG ÎN MINTE-I AJUNS ETERNĂ MARMURĂ-I FRUNTEA DE LIPSĂ DE SENS E PĂTRUNS SCOARȚE BRODÂND ÎNCĂ. SATIRA III Cu Biblia-n poala zac in pat de mort In fereastra neagra spitalul luce stele Vantul e-un Spirit izgonit din Sort In lumea de copii, pitici si iele Un om pe strada am vazut trecand Taran de-aici bracat in haine rele In timp ce burghezi rad cinic falind Spirite goale in luxure castele. SATIRA IV Moartea, ce pot sa incern Sa devii pamant dulce de dor Nici putrezire, nici infern Infin plai de mior Pamant ajuns pamant si stei In moarte inflorim vitral Sa fiu una cu-ntregul Strei Galb inger vegetal. SATIRĂ V Prietenia, uman crez Religie-oarbă închinând Suflet ca vas spart în Horez Beatific amăgind Când omu-n visu-i a trăit Lui pâinea-a adunat mereu Sobol uman cu zâmbet rât Amic cu Dumnezeu. FLAȘNETARUL Caleidoscop rostogolesc De cântece sparte și albe Nori în sufletu-mi vechi, dantesc Și-n pupilele-mi dalbe Flașnetar de mileniu trei Pământ țin în palme nebun Gunoi, sare în ochii mei Suflete la Domnul adun. OMUL SĂRAC Cine-l vadă Cine-l creadă Pe omul Cu părul zadă Mult a mers Și mult stat Om nebun Și împărat Cine-l vadă Cine-l știe Cine-l creadă Cin să fie? Om sărac Tu n-ai dever Nici la Domnul Nici în cer. DOI CORBI Doi Corbi văd în dreapta mea C-un șobolan în cioc unul Nu-mparte stârvul cu sora sa Până i-l fură mezinul Se bat pe urmă bătăioși și negri Iar ars în jar tartoru-nvinse Și zboară cerneală pe cedri În fugă mezinu-l ajunse. MINTEA PUSNICUL PLÂNGE ÎN MUNTE MINTEA CU PLETE CĂRUNTE DE CE CRISTOASE TAINA MEA MINTE DE BLESTEM MI-AI DA? PLÂNS NEGRU MONAHUL ÎN VÂNT PLÂNGE ȘI-NGHITE PĂMÂNT NU ȘTIE ÎNVĂȚĂTURA MINTEA IUTE DRACUL FURĂ MINTE PLINĂ DE ECHOURI CUPOLE OGIVE BOLȚI DUHURI CHEM DOMNUL PE NOURI CA LOGODNICE LA PORȚI. SINGURATATE De ani pierdut în satul mort Cu noaptea mamă, îndurând Torc în cuvânt, doinesc în tort Și plâng și rag behăi în câmp Sunt singur și cânt manele Bătut de Zavistie șOcara Câne s-accepte durerile mele Iară sunt singur în moară. MĂNĂSTIREA DIN MUNTE Pietre năruite Plânsul răului Sfinte izvodite Ochiul tăului Cântul sfântului Temple rezidite Plânsul vântului Fete mântuite Dorul Domnului Rugile simțite Luna muntelui Stelele-nflorite. NOAPTEA Cât iubesc vecinica noapte Buiac de gând cu ochi izvor Scriind nume-mi trist în carte Și plâng de ce traiesc și dor Cânt negru, lyra stelelor Ochi îmi sunt ferestre sparte Morți aduc lacrimi tuturor Semne vin de peste moarte. REVELAȚIE Între cărți sfinte, în rugă Tăcută în noaptea de fier Din psalmii romantici fugă În dorul din carte și cer Vini dupa Mine, creștină Deviza zeului profet Mergi dupa Mine lumină Eternă în ochi de poet. GENIUL Cu fruntea cărbuni de argint Capul de masă-și spovadă Orbire-i în capu-i de sfânt Vuiet dar cine să-l creadă? Citeț al cuvintelor vechi Zgâriate-n fresce pe griduri Constantinopolit la Lech Negru Diwan de lieduri. MARTISORUL TATEI In ajun de Revelatii carmine primii un martisor scris in
Te iubesc viata ni-e un op de cantece marine prin dragul de parinti eu ma mantuiesc. La lumina mainilor. Balada O, imi port lacrimile In pricesnele cainilor O, o, si-mi pricesn plansul Jos, la lumina mainilor O, poetul a scris visuri Sus la lumina mainilor Vai, visul furat maiastru O, De Valjean al painilor. HOLOCAUSTUL CĂRȚILOR BURGUL RUNIC RUG ZIDEȘTE MÂNTUIREA NI-E APROAPE VÂLVĂTAIA-N CĂRȚI BĂLTEȘTE ORICE TOM NEGRU CAP E DUHURI TREC PESTE ORAȘE CENUȘĂ PURTÂND ÎN PLETE TRENURI FIARE URIAȘE HEIDI CU MĂTUȘA DETE. ANTICRISTUL Lucifer născut trist copil O viață de cruce-n pământ Numit criminal, pedofil Demon ce tot' are Duh Sfânt De mult lumea i se-nchină Tatăl îl vrea doar mântuit Smerit între rău și vină Anticrist pe Domnul a iubit. 4 martie 2017 la 02:08 UTC+02 ABOUT THE CLIPPING OF THINGS I Seems like since always I have it The habit to tear unkowingly to Weirdly clip things without reason To break the expensive things Of the family in frenzy but that Was long ago still lurking in Memory and deeds I am yes A madman b/ e/thing has cause. II More than that - a need to break The heart of strangers and family To play with feelings as a policeman To hurt and to be hurt and do Bad - like the psychopathic thieves There must be an explanation I Think but don't request it instead Wait for the bloomings to make tea. 4 martie 2017 la 02:00 UTC+02 Pentru STANTE SFINTE OSSIAN, GHILGAMES, NICĂ LA MASA DE SCRIS, SIBELIUS, CHOPIN, BEETHOVEN, MORMANTUL LUI MOZART, PAUL CONSTANTINESCU, ENESCU, BELA BARTOK, TARJA, LOUIS ARMSTRONG, CONFUCIUS, BRANCUSI, EMINESCU, LENAU, MACEDONSKI, BLAGA, NOR ROSU, PAVAROTTI, LADY DI, JFK si MLK, VICTOR HUGO, IOANA D ARC, AVRAM IANCU, PETOFI, PUSKIN, GOGOL, TOLSTOI, POEZIILE LUI PASTERNAK, ALFRED NOBEL, CHE, YOUSSOU, YESHUA, 2PAC, RIMARU, VILLON, CODEX BURANUS, CARMINA CATULLI, EPISTOLAE AD PONTO, EVANGELION, HORATIUS, SOKRATES, RAMA, QUETZALCOATL, VALERIUS CONSTANTINUS, MANIU, HOSSU, CORNELIU COPOSU, MELVILLE, POE, CORBUL, DANTE, CUORE, BRANCOVENII, GHICITORUL, RUMI, DJAFAR, MOISE, BOSCH, LINDA, MAHABHARATA. 4 martie 2017 la 01:49 UTC+02 HOLOCAUSTUL CĂRȚILOR BURGUL RUNIC RUG ZIDEȘTE MÂNTUIREA NI-E APROAPE VÂLVĂTAIA-N CĂRȚI BĂLTEȘTE ORICE TOM NEGRU CAP E DUHURI TREC PESTE ORAȘE CENUȘĂ PURTÂND ÎN PLETE TRENURI FIARE URIAȘE HEIDI CU MĂTUȘA DETE. 3 martie 2017 la 22:08 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=0Pnwos0zOpU 3 martie 2017 la 21:28 UTC+02 SATIRĂ V Prietenia, uman crez Religie-oarbă închinând Suflet ca vas spart în Horez Beatific amăgind Când omu-n visu-i a trăit Lui pâinea-a adunat mereu Sobol uman cu zâmbet rât Amic cu Dumnezeu. 3 martie 2017 la 21:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Opriti Persecutia Falun Gong. 3 martie 2017 la 21:06 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1vRY6zISGsg 3 martie 2017 la 20:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 3 martie 2017 la 20:36 UTC+02 3 martie 2017 la 20:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family.
3 martie 2017 la 20:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family. 3 martie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 3 martie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 3 martie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 3 martie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 3 martie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 3 martie 2017 la 20:18 UTC+02 Sper sa mai lucrez vreo cinci ani la CDRN. 3 martie 2017 la 19:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family. 3 martie 2017 la 13:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Marin Gherman. 3 martie 2017 la 05:05 UTC+02 LITURGHIA MODERNA 3 martie 2017 la 04:50 UTC+02 Abia acum am inceput sa-mi receptez Momentul, 2015. 2 martie 2017 la 22:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 2 martie 2017 la 22:44 UTC+02 INDIVIDUL CONTRA STATULUI 2 martie 2017 la 22:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 2 martie 2017 la 22:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 2 martie 2017 la 22:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Radu Gyr - Poetul Pătimirilor. 2 martie 2017 la 19:20 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=IzAO9A9GjgI 2 martie 2017 la 18:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Jayfree Aguirre Chavez. 2 martie 2017 la 16:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 2 martie 2017 la 16:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 2 martie 2017 la 15:20 UTC+02 SATIRA 4 Moartea, ce pot sa incern Sa devii pamant dulce de dor Nici putrezire, nici infern Infin plai de mior Pamant ajuns pamant si stei In moarte inflorim vitral Sa fiu una cu-ntregul Strei Galb inger vegetal. 2 martie 2017 la 15:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 2 martie 2017 la 11:44 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 2 martie 2017 la 04:49 UTC+02 Pentru STANTE SFINTE GHILGAMES, SIBELIUS, CHOPIN, BEETHOVEN, MORMANTUL LUI MOZART, PAUL CONSTANTINESCU, ENESCU, BELA BARTOK, TARJA, LOUIS ARMSTRONG, CONFUCIUS, BRANCUSI, EMINESCU, LENAU, MACEDONSKI, BLAGA, NOR ROSU, PAVAROTTI, LADY DI, JFK si MLK, VICTOR HUGO, IOANA D ARC, AVRAM IANCU, PETOFI, PUSKIN, GOGOL, TOLSTOI, POEZIILE LUI PASTERNAK, ALFRED NOBEL, CHE, YOUSSOU, YESHUA, 2PAC, RIMARU, VILLON, CODEX BURANUS, CARMINA CATULLI, EPISTOLAE AD PONTO, EVANGELION, HORATIUS, SOKRATES, RAMA, QUETZALCOATL, VALERIUS CONSTANTINUS, MELVILLE, POE, CORBUL, DANTE, CUORE, BRANCOVENII, GHICITORUL, RUMI, DJAFAR, MOISE, BOSCH, LINDA, MAHABHARATA. 2 martie 2017 la 04:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Shree Jana Thakuri. 2 martie 2017 la 03:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Radio România Cultural. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Adina Livia Chirila. 2 martie 2017 la 03:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Julia Louis-Dreyfus. 2 martie 2017 la 02:51 UTC+02 La lumina mainilor. Balada O, imi port lacrimile In pricesnele cainilor O, o, si-mi pricesn plansul Jos, la lumina mainilor O, poetul a scris visuri Sus la lumina mainilor Vai, visul furat maiastru O, De Valjean al painilor. 2 martie 2017 la 01:34 UTC+02 Sermo rarum, vita semper. 2 martie 2017 la 01:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 2 martie 2017 la 00:57 UTC+02 Poezia națională este expresia supraviețuirii noastre.
2 martie 2017 la 00:42 UTC+02 Acum am poezia lui Lenau cu litere gotice, numai putere îmi trebuie să traduc.. 2 martie 2017 la 00:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 martie 2017 la 22:51 UTC+02 MARTISORUL TATEI In ajun de Revelatii carmine primii un martisor scris in Te iubesc viata ni-e un op de cantece marine prin dragul de parinti eu ma mantuiesc. 1 martie 2017 la 22:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 21:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Ioan Ivașcu. 1 martie 2017 la 20:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 20:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 19:13 UTC+02 SATIRA III Cu Biblia-n poala zac in pat de mort In fereastra neagra spitalul luce stele Vantul eun Spirit izgonit din Sort In lumea de copii, pitici si iele Un om pe strada am vazut trecand Taran de-aici bracat in haine rele In timp ce burghezi rad cinic falind Spirite goale in luxure castele. 1 martie 2017 la 18:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Guitle Elman. 1 martie 2017 la 18:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 18:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de China Xinhua News. Ce tare.. 1 martie 2017 la 18:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 1 martie 2017 la 17:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 06:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Tchissola Félix. 1 martie 2017 la 04:22 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1qUgKQDOQp1 1 martie 2017 la 04:00 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13162938-Juramis.-the-Dark-Girl-by-FRConstantinescu 1 martie 2017 la 03:56 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13162808-Thieves-and-Killers-by-Mossy-McSharry-noguest 1 martie 2017 la 03:31 UTC+02 JURAMIS. THE DARK GIRL A dark girl - made of chaos & tears She is alone - alone and relentless Remained in Sheol read her S/speare's Is in a Child love's meaningness? Tell me - is it? - or not - and all a lie? What is to be if nothing? - please please Answer me - does Life end? & love die? Friends are unseen & only Soul is. 1 martie 2017 la 03:26 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Teacher Quizzes.
1 martie 2017 la 03:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 1 martie 2017 la 03:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 1 martie 2017 la 00:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 28 februarie 2017 la 22:17 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s12YPYZNTHhq 28 februarie 2017 la 21:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Brandon Gervickas. 28 februarie 2017 la 21:13 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1GpG4VavMSg 28 februarie 2017 la 17:57 UTC+02 REVELATIO Felix Rian Constantinescu 2017-2047 SATIRĂ I Văd furnicile albe, văd furnicile roșii Văd furnicile negre bătându-se-n câmp Să civilizăm câmpul să mâncăm Moșii Noi poporuînviat al regelui sfânt Regii dorm în mușuroaie castele Grași, burtoși, roșii, negri și albi Mănâncă câmpul și viețile mele Scriu Constituții false pe bani calpi. SATIRĂ II POETUL SCRIE VEȘNIC VOLUM FURĂ ȘI CARTE ÎNNOADĂ 100 DE CĂRȚI STRÂNSE ACUM TOȚI ÎI ÎNCHINĂ IZVOADĂ FALS GIG ÎN MINTE-I AJUNS ETERNĂ MARMURĂ-I FRUNTEA DE LIPSĂ DE SENS E PĂTRUNS SCOARȚE BRODÂND ÎNCĂ. FLAȘNETARUL Caleidoscop rostogolesc De cântece sparte și albe Nori în sufletu-mi vechi, dantesc Și-n pupilele-mi dalbe Flașnetar de mileniu trei Pământ țin în palme nebun Gunoi, sare în ochii mei Suflete la Domnul adun. OMUL SĂRAC Cine-l vadă Cine-l creadă Pe omul Cu părul zadă Mult a mers Și mult stat Om nebun Și împărat Cine-l vadă Cine-l știe Cine-l creadă Cin să fie? Om sărac Tu n-ai dever Nici la Domnul Nici în cer. DOI CORBI Doi Corbi văd în dreapta mea C-un șobolan în cioc unul Nu-mparte stârvul cu sora sa Până i-l fură mezinul Se bat pe urmă bătăioși și negri Iar ars în jar tartorunvinse Și zboară cerneală pe cedri În fugă mezinu-l ajunse. MINTEA PUSNICUL PLÂNGE ÎN MUNTE MINTEA CU PLETE CĂRUNTE DE CE CRISTOASE TAINA MEA MINTE DE BLESTEM MI-AI DA? PLÂNS NEGRU MONAHUL ÎN VÂNT PLÂNGE ȘI-NGHITE PĂMÂNT NU ȘTIE ÎNVĂȚĂTURA MINTEA IUTE DRACUL FURĂ MINTE PLINĂ DE ECHOURI CUPOLE OGIVE BOLȚI DUHURI CHEM DOMNUL PE NOURI CA LOGODNICE LA PORȚI. SINGURATATE De ani pierdut în satul mort Cu noaptea mamă, îndurând Torc în cuvânt, doinesc în tort Și plâng și rag behăi în câmp Sunt singur și cânt manele Bătut de Zavistie ș-Ocara Câne s-accepte durerile mele Iară sunt singur în moară. MĂNĂSTIREA DIN MUNTE Pietre năruite Plânsul răului Sfinte izvodite Ochiul tăului Cântul sfântului Temple rezidite Plânsul vântului Fete mântuite Dorul Domnului Rugile simțite Luna muntelui Stelele-nflorite. NOAPTEA Cât iubesc vecinica noapte Buiac de gând cu ochi izvor Scriind nume-mi trist în carte Și plâng de ce traiesc și dor Cânt negru, lyra stelelor Ochi îmi sunt ferestre sparte Morți aduc lacrimi tuturor Semne vin de peste moarte. REVELAȚIE Între cărți sfinte, în rugă Tăcută în noaptea de fier Din psalmii romantici fugă În dorul din carte și cer Vini dupa Mine, creștină Deviza zeului profet Mergi dupa Mine lumină Eternă în ochi de poet. GENIUL Cu fruntea cărbuni de argint Capul de masă-și spovadă Orbire-i în capui de sfânt Vuiet dar cine să-l creadă? Citeț al cuvintelor vechi Zgâriate-n fresce pe griduri Constantinopolit la Lech Negru Diwan de lieduri. 28 februarie 2017 la 17:49 UTC+02 SATIRĂ II POETUL SCRIE VEȘNIC VOLUM FURĂ ȘI CARTE ÎNNOADĂ 100 DE CĂRȚI STRÂNSE ACUM TOȚI ÎI ÎNCHINĂ IZVOADĂ FALS GIG ÎN MINTE-I AJUNS ETERNĂ MARMURĂ-I FRUNTEA DE LIPSĂ DE SENS E PĂTRUNS SCOARȚE BRODÂND ÎNCĂ.
28 februarie 2017 la 17:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 28 februarie 2017 la 16:51 UTC+02 Acum sper sa public Cartea de rugaciuni nationale. Peste 10 ani o antologie a primelor patru volume de poezie. Peste 15 ani STANTE SFINTE. Peste 30 de ani REVELATIO. Poezia engleza e separata. Am Beatful Stones. Mai scriu vreo patru plachete in engleza. 28 februarie 2017 la 15:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 28 februarie 2017 la 14:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Cenaclul literar "Anton Pann". 28 februarie 2017 la 01:36 UTC+02 GENIUL Cu fruntea cărbuni de argint Capul de masă-și spovadă Orbire-i în capu-i de sfânt Vuiet dar cine să-l creadă? Citeț al cuvintelor vechi Zgâriate-n fresce pe griduri Constantinopolit la Lech Negru Diwan de lieduri. 28 februarie 2017 la 01:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu urmărește pe Daniel Samuel Petrilă. 28 februarie 2017 la 01:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei. 28 februarie 2017 la 01:07 UTC+02 Oamenii nu pot dormi până nu fac sex. Eu nu fac sex. Eu veghez. 28 februarie 2017 la 00:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 28 februarie 2017 la 00:37 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1XTadfbujAS 27 februarie 2017 la 23:59 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1ZxD3oPdgRu 27 februarie 2017 la 22:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Király V. István. 27 februarie 2017 la 22:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de IPEC Alba Iulia. 27 februarie 2017 la 22:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Stefan Csukat. 27 februarie 2017 la 22:04 UTC+02 CUCI IN ARDEAL IN DOUA GRADINE ALBA VARA VINE UNA UN CUC UNGURESC ALTA UN CUC ROMANESC HAI VECINE RAU MI-I MIE HASA CUCU DE LA MINE HAI HAI BACE HAIU BADE VITAVERCEA CUCII SADE. 27 februarie 2017 la 21:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Lumea Poeziilor. 27 februarie 2017 la 21:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 27 februarie 2017 la 21:20 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place IVanov. 27 februarie 2017 la 21:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 27 februarie 2017 la 21:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link.
27 februarie 2017 la 21:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Revista VATRA VECHE. 27 februarie 2017 la 21:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Romania Frumoasa. 27 februarie 2017 la 21:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 27 februarie 2017 la 19:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Vitalie Zâgrea. 27 februarie 2017 la 17:11 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=xtHpd2QeylMhttps://www.youtube.com/watch? v=xtHpd2QeylM 27 februarie 2017 la 16:05 UTC+02 Am nouă poezii pentru ProSaeculum, pe martie, din cele pentru REVELATIO.. 27 februarie 2017 la 15:42 UTC+02 Aș vrea să-mi adun niște poezii pentru ProSaeculum.. 27 februarie 2017 la 15:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. Mare pișicher Cărtărescu ăsta.. 27 februarie 2017 la 15:09 UTC+02 SATIRĂ Văd furnicile albe, văd furnicile roșii Văd furnicile negre bătându-se-n câmp Să civilizăm câmpul să mâncăm moșii Noi poporu-înviat al regelui sfânt Regii dorm în mușuroaie castele Grași, burtoși, roșii, negri și albi Mănâncă câmpul și viețile mele Scriu Constituții false pe bani calpi. 27 februarie 2017 la 14:55 UTC+02 FLAȘNETARUL Caleidoscop rostogolesc De cântece sparte și albe Nori în sufletu-mi vechi, dantesc Și-n pupilele-mi dalbe Flașnetar de mileniu trei Pământ țin în palme nebun Gunoi, sare în ochii mei Suflete la Domnul adun. 27 februarie 2017 la 14:18 UTC+02 USR mi-a spus că nu pot sponsoriza nici măcar cu 177 de Lei la Carte de Rugăciuni Naționale pentru că nu sunt membru USR. Și nu pot ajunge membru USR pentru că plachetele și cărțile mele sunt fără recenzii. Un Cerc Vicios. 27 februarie 2017 la 14:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 februarie 2017 la 14:06 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=yG0oBPtyNb0 27 februarie 2017 la 12:29 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni_na__ionale__mon_8fd25141885e72 27 februarie 2017 la 12:19 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 20162017 Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea
română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS
ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul
SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din
copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ
FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul Pentru durerea Mea. Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. PENTRU CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) HIMERA Din răsărit crunt izvorât himeră tăcută bestie tăcută Și veacul trece și ne întrece himera piere fiară și fiere. APOSTOLUL Eu am fost întâi chemat eu am fost primul bărbat Sunt Andrei și eu vă spun mă crucificați acum Însă mâine oi înflori însă mâine oi verzi România oi potopi și pe voi oi mântui. CENUȘĂ ÎN LUMINĂ Ui cenușă În lumină A murit A mea stăpână Am rămas orfai în lume fără mumă fără nume. ARDERE DE TOT SUNT O ARDERE DE TOT PENTRU CRISTOS SAVAOT ȘI MAI CAT O RUGĂ- CIUNE RUGA MEA FĂRĂ DE NUME O VENI DE OI MURI LUMEA TOATĂ OI PĂRĂSI. VULTURI DE FIER Vulturi de fier În vremuri ce pier Veghind pământul Fier li-e cuvântul Noroade-au murit Copii s-au jertfit Pajere-or grăi Rumâni mântui. FAMILIA ROMÂNĂ Tu române ești creștin Mânci pâinea muiată-n vin Muierea îți poartă ie și e ca Sfântă Mărie Nu fi tu creștinu rău respinge nimic al său. ALT RĂSUNET Tu popor înmiresmat care sângele ț-ai dat nu te plâng și nu te boc nu-ți zic pace nici noroc De oi fi de n-oi mai fi de oi fi și mort oi fi Pune mâna scrie carte popor sfânt făr de moarte Dar atâta vei trăi cât mereu te vei căi. LUMINĂ Hai copilă dă-mi lumină tu nu ai
avut vro vină așa îi necazu viaței ca bucuria paiaței eu oi sânge tu oi plânge dară moartea nu ne-o stânge. MATROANA ROMANA Tu fiul Matroanei Tu pruncul Doamnei Mama ta-i piatră iar lumea o șatră mereu să te lupți să remâi în cărți cartea e harfă marmura-i spartă. ICOANA Tristă icoană dăruită din pictură plămădită Ce ești tu icoană sfântă? demonul ce nu cuvântă? Icoană uriașă plânsă icoană durută și ninsă. HAȘDEU Nebun plângând geniu cuvânt fiică-n mormânt hașdeul sfânt Carte și gând dor de pământ paris și avânt poeme în vânt. TEMNIȚA BOLNAVILOR „N-am avut noroc Să stau cu frații mei” Cântec de la Zam Noi suntem bolnavi noi suntem oameni slabi Mult am suferit până am murit. FECIOARA ROMANĂ Cânt sfânta fecioară romană minervă și ceres zeiță umană Înțelepciune și pietate povești de iubire crucificate. MAMA BEȚIVULUI O bătrânică cam puțintică c-un handralău -Mă duc să beu! Mă copile ești nebun haide mintea să-ți aduni Ea mult se roagă el trage la joagăr Și mor odată tânăr și mată. MARIA CÂNDREȘA O icoană ce-am făcut și la lume am dădut Poate la ea s-o uita și mămuca mi-o picta. CERȘETORUL Eu - eu sunt Cerșetorul târgul batjocoritorul Am căutat s-ajut săracii să nu mai umble cu sacii Rău m-ați mai batjocorit dar de-acu s-a mântuit. PIATRĂ DE MORMÂNT Sunt piatra de mormânt a părinților mei sfinți Avraham și Sara și craniu voi fi. ȘOIMUL PATRIEI ȘOIMUL PATRIEI CÂNTĂ ȘOIMUL PATRIEI PLÂNGĂ PĂMÂNTUL DRACULUI PĂMÂNTUL LACULUI. ZALMAN RABINSOHN TATĂL FETEI ȘI-AL MIRESEI PLÂNSUL LETEI ÎMPĂRĂTESEI SÂNGE MAREA SÂNGE ȚARA PLÂNGE ZALMAN PLÂNGE LABAN. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE BOACĂ DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. ZBOR SINGUR ÎN ICOANA PRESSEPAPIER ÎMI PRIVESC CHIPUL ÎN OCHIUL TĂU CERUL ÎNNORAT DE PLUMB DUMNEZEU VOI MERGE VA VENI ANUL ÎN CARE VOI MERGE ÎN MOARTE PE PICIOARELE MELE CĂLĂUZIT DE CEI TĂCUȚI ȘI DE CEI MORȚI PÂNĂ ATUNCI TRĂIESC DAR ALTCINEVA TRĂIEȘTE ÎN MINE CREIERUL MEU BOLNAV CREIERUL MEU ANGELIC. KRISTALNACHT ÎN MINE SUNT SINAGOGI CU VITRINELE SPARTE DE CRISTOS OCHII TĂCIUNI ROȘII DE OȚEL NEGRU ACOPERIT DE FUNINGINE SUNT UN CREMATORIU ASASINÂND SUFLETUL UMANITĂȚII PLÂNG CU LACRIMI DE PLUMB TOPIT CE NU MAI CURG O STATUIE DE BRONZ UNDEVA PE O GRĂMADĂ DE GUNOI LA MINE AU VENIT TOȚI CEI MORȚI CEI VII ȘI CEI NEVII I-AM VĂZUT PE TOȚI CHEMÂND MOARTEA CU OCHI DE ZEI NU NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC VOI SĂ DEVIN CADAVRU CÂND VOI FI MURIT ȘI VOI FI FOST PUTRED SE VA SPUNE DESPRE MINE AICI A FOST UN URIAȘ UN CĂPCĂUN DIN VECHIME MORȚII S-AU TEMUT DE EL EU NU VOI MAI AUZI SAU NU VOI MAI ASCULTA VOI PUTREZI ÎN PĂMÂNTUL MAMEI MELE. SUNT ACEST POPOR SUNT ACEST POPOR BUN ȘI MULTICOLOR SUNT ACEASTĂ LUMINĂ NĂSCUTĂ DIN LUMINĂ VĂ ROG NU MĂ UCIDEȚI E RUGĂCIUNEA MEA VĂ ROG NU MĂ APRINDEȚI E RUGĂCIUNEA MEA. ANA BLANDIANA. Un proces al comunismului 1. Cheie de lemn Ruptă în semn Biserică frântă Temniță sfântă 2. Cimitir negru Tristețe allegro Infern fără cap Românul Harap 3. Eu te-am Bătut Eu te-am Născut. CUVINTELE APOSTOLULUI NU VOI VENI ÎN MAREA TRADIȚIE DE DINAINTEA MEA NU VOI FACE BUCATA DE PÂINE VIN VOI VENI VORBIND DESPRE NOAPTEA CARE SE ÎNTOARCE IAR CU IAR CA O FIICĂ ALUNGATĂ VOI VORBI DESPRE LACRIMI CARE SUNT STELE ÎN OCHII OAMENILOR ȘI COPIILOR ȘI ÎN OCHII USCAȚI ȘI MARI AI BĂTRÂNILOR VOI VORBI DESPRE TĂCERE NU DESPRE ICOANE CARE SUNT UNA ȘI VOI VORBI DESPRE MINE CARE NU SUNT NU POT NU AM PUTUT FI ISUS. TACI PĂRINTE TACI PĂRINTE DOAMNE SFINTE PANA CÂND TU AI VENIT VIAȚA MEA S-A PRĂPĂDIT TACI PĂRINTE LASĂ RUGA OCHII NOȘTRI ÎS MURUGĂ FATA NOASTRĂ TE-O JELIT C-UN ȚARAN NI S-O NUNTIT TACI PĂRINTE TACI DIN GURĂ CÂND DAI
CUMINECĂTURĂ TACI PARINTE TACI IUBITE MARIA SĂ-ȚI DEA CUVINTE. ĂSTA NE FIE VERDICTUL VINOVĂȚIA ȘI SCRISUL. -Sfârșit27 februarie 2017 la 12:14 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=PDZcqBgCS74 27 februarie 2017 la 12:04 UTC+02 OMUL SĂRAC Cine-l vadă Cine-l creadă Pe omul Cu părul zadă Mult a mers Și mult stat Om nebun Și împărat Cine-l vadă Cine-l știe Cine-l creadă Cin să fie? Om sărac Tu n-ai dever Nici la Domnul Nici în cer. 27 februarie 2017 la 11:35 UTC+02 Doi Corbi Doi Corbi văd în dreapta mea C-un șobolan în cioc unul Nu-mparte stârvul cu sora sa Până i-l fură mezinul Se bat pe urmă bătăioși și negri Iar ars în jar tartoru-nvinse Și zboară cerneală pe cedri În fugă mezinu-l ajunse. 27 februarie 2017 la 11:22 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=VZt7J0iaUD0 27 februarie 2017 la 10:07 UTC+02 MINTEA PUSNICUL PLANGE IN MUNTE MINTEA CU PLETE CARUNTE DE CE CRISTOASE TAINA MEA MINTE DE BLESTEM MI-AI DA? PLANS PLANS E MONAHUL IN VANT PLANGE SI-NGHITE PAMANT DE-AR FI INVATATURA MINTEA IUTE DRACUL FURA MINTE PLINA DE ECHOURI CUPOLE OGIVE BOLTI DUHURI CHEM DOMNUL PE NOURI CA LOGODNICE LA PORTI. 27 februarie 2017 la 09:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 27 februarie 2017 la 08:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Catalin Ciora. 27 februarie 2017 la 08:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 februarie 2017 la 08:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 februarie 2017 la 08:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 27 februarie 2017 la 08:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 februarie 2017 la 08:02 UTC+02 27 februarie 2017 la 08:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 februarie 2017 la 08:00 UTC+02 27 februarie 2017 la 07:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 27 februarie 2017 la 06:56 UTC+02 REVELATIO 27 februarie 2017 la 06:01 UTC+02 SINGURATATE De ani pierdut in satul mort Cu noaptea mama indurand Torc in cuvant doinesc in tort Si plang si rag behai in camp Sunt singur si cant manele Batut de Zavistie s-Ocara Cane s-accepte durerile mele Iara sunt singur in moara. 27 februarie 2017 la 06:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video în direct postat de China Xinhua News. 27 februarie 2017 la 04:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Andris Ionel.
27 februarie 2017 la 04:10 UTC+02 MANASTIREA DIN MUNTE Pietre naruite Plansul raului Sfinte izvodite Ochiul taului Cantul sfantului Temple rezidite Plansul vantului Fete mantuite Dorul Domnului Rugile simtite Luna muntelui Stelele-nflorite. 27 februarie 2017 la 04:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 27 februarie 2017 la 03:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 27 februarie 2017 la 03:55 UTC+02 Am visat ca Denis Roussos a jucat in S cu Elaine. Canta la pian. 27 februarie 2017 la 03:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 27 februarie 2017 la 03:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Rocky. 27 februarie 2017 la 03:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 27 februarie 2017 la 03:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 27 februarie 2017 la 03:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ecaterina Gavrilut. 27 februarie 2017 la 03:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mary's Miraculous Medal Family. 27 februarie 2017 la 02:49 UTC+02 NOAPTEA Cat iubesc vecinica noapte Buiac de gand cu ochi izvor Scriind numele-mi in carte Si plang de ce traiesc si dor Cant negru lyra stelelor Ochi imi sunt ferestre sparte Morti aduc lacrimi tuturor Semne vin de peste moarte. 27 februarie 2017 la 02:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 27 februarie 2017 la 02:29 UTC+02 Din lipsa de argumente domnul profesor Radu Vancu m-a blocat.. A ales lumea. 27 februarie 2017 la 02:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Halmagi Calin. 27 februarie 2017 la 02:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 27 februarie 2017 la 01:57 UTC+02 REVELATIE Intre carti sfinte, in ruga Tacuta in noaptea de fier Din psalmii romantici fuga In dorul din carte si cer Vini dupa Mine crestina Deviza zeului profet Mergi dupa Mine lumina Eterna in ochi de poet. 26 februarie 2017 la 16:25 UTC+02 OMUL DIN CILII IO MI-S OMUL DIN CILII IO MI-S SOMNUL CE ÎNVII IO-S OCARA CEA RĂBDATĂ PĂRĂSIT-AM LUMEA TOATĂ. 26 februarie 2017 la 15:34 UTC+02 Am cercetat mulți scriitori de azi, nu știu câți am găsit, dar i-am găsit de nimic.. 26 februarie 2017 la 15:08 UTC+02 Fără mine! Fiecare epocă dă naștere propriilor ei formule, pe care le tot auzi în toate ocaziile posibile și imposibile, potrivite și nepotrivite. Una din cele mai cunoscute formule din vremea noastră este aceasta: „Fără mine!" Ea înseamnă: „nu vreau cu nici un preț; este exclus". Cu
această expresie lovim în jurul nostru, lovim pe alții, da, ne lovim de moarte chiar și pe noi înșine. Vedeți: „Fără mine!" este o formulă extrem de periculoasă, chiar mortală. Dar ea poate primi și un înțeles foarte pozitiv. Ei, să cercetăm acum ambele cazuri. 1. Noi n-o spunem cînd ar trebui Există o povestire străveche în Biblie care e totuși foarte actuală și ilustrează bine acest aspect al problemei. Vreau să v-o povestesc. Ați auzit cu siguranță vreodată de Avraam, acest om al lui Dumnezeu, despre care se relatează chiar la începutul Bibli¬ei: „Avraam a crezut în Domnul, și credința aceasta i-a fost socotită ca dreptate". Avraam era un om care își cunoștea exact greșelile pe care le făcuse în viață, dar trăia în așa fel înaintea ochilor lui Dumnezeu încît și-a recunoscut păcate¬le, le-a mărturisit lui Dumnezeu și a primit prin credință înfierea lui Dumnezeu. Acest Avraam ajunge într-o zi în¬tr-o situație foarte dificilă cu nepotul lui, Lot. Biblia relatea- -156- za: „Avraam era foarte bogat în vite". Și: „Lot, care călăto¬rea împreună cu Avraam, avea și el oi și boi". Iar apoi: „S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avraam și păzitorii vitelor lui Lot". Din lipsă de spațiu vital, certurile dintre păstorii unuia și cei ai celuilalt luau forme tot mai amenin¬țătoare. Tot mereu alergau păstorii la stăpînii lor și poves¬teau, foarte excitați, despre certuri puternice și schimburi de cuvinte și gesturi. Situația se înrăutățea văzînd cu ochii Acum, prietenii mei, dacă ați fi fost Avraam, unchiul cu mult mai în vîrstă a lui Lot, ce-ați fi făcut în această situa¬ție? Dacă eu aș fi fost unchiul acestui Lot, i-aș fi spus: „Ăs-ta-i mod de purtare a păstorilor tăi față de ai mei? Să pleci de aici!" Atunci Lot ar fi răspuns: „Niciodată! Eu îmi vreau dreptul meu. Să pleci tu!" Și așa cearta ar fi continuat la ne-sf îrșît. Vedeți, în clipa cînd se părea că ruptura dintre Avra¬am și Lot era inevitabilă, bătrînul evlavios stă înaintea ochilor lui Dumnezeu, se uita apoi la nepotul său Lot și se gîn-dește: „Ceartă? Ruptură? Fără mine! Fără mine! Și astfel pune mîna pe umărul lui Lot și-i spune: „Dragul meu, să nu fie ceartă între mine și tine, sîntem doar frați!" Și apoi îi face o propunere care să rezolve totul, chiar dacă ea părea să-1 dezavantajeze. Dar ce conta: „Ceartă? Fără mine!" Pot să adresez o întrebare bărbaților și femeilor aici de fa¬ță: Ați trăit probabil situații cînd ați fost provocați în modul cel mai neplăcut. Ați gîndit și voi: „O ceartă? Fără mine!"? Ați reacționat la fel? Nu, cu siguranță că ați primit provo¬carea și aveți și astăzi o ceartă cu doamna X sau cu vecinul. Vedeți, de cîte ori ar fi fost locul să spunem formula aceasta scurtă: „Fără mine!" Domnul Isus spune: „Ferice de cei îm¬păciuitori!" Tot creștinismul nostru valorează atît de puțin pentru că în clipele hotărîtoare nu spunem: „O ceartă? Fără mine!", pentru că în asemenea situații eșuăm jalnic. Vreau să vă povestesc acum o altă istorie care îmi place mult. Cunoașteți minunata istorie din Biblie, istoria tînăru-lui numit Iosif, care a fost vîndut de frații lui? £1 a ajuns ca sclav în Egipt, în marea și renumita țară pentru cultura ei, în casa unui om bogat numit Potifar, care avea numeroși sclavi și locuințe luxoase. Din tinerețea lui, Iosif încheiase un legămînt cu Dumnezeul cel viu. El îi spusese lui Dum¬nezeu: „Vreau să-ți aparțin!" Și iată că acum e singur în -157- țara Egiptului El vede pe ceilalți sclavi furînd și mințind El nu face ca ei. Ei își bat joc de el. Dar stăpînul lui capătă în¬credere în el și începe să-i încredințeze responsabilități. Știți: creștinii sînt luați în batjocură, dar lor li se pot încre¬dința sarcini, pentru că se știe că nu fură și nu mint. Și așa se face că losif, ajuns la vîrsta adultă, a fost pus peste casa lui Potifar și peste tot ce-i aparținea. Biblia merge pînă la a zice: „Egipteanul navea altă grijă decît să mănînce și să bea". Poate că i-ar fi plăcut să lase și aceasta în seama lui losif, dar era un lucru de care trebuia să se îngrijească el în¬suși Acum losif devenise un bărbat foarte frumos. El se îmbrăca cu gust și eleganță. De aceea nu e de mirare că tî-năra soție a stăpînului lui 1-a remarcat într-o bună zi. Ea era o păgînă - care n-avea nici o ocupație, căci sclavii făceau to¬tul Ori, cum zice proverbul, „Lenea e mama tuturor vici¬ilor". într-o zi îi cad ochii pe losif. Apoi începe să flirteze cu el. Dar losif nu-i dă nici o atenție. Atunci se
produce sce¬na aceea tulburătoare cînd, af lîndu-se în casă singură cu lo¬sif, ea se ridică dintr-odată înaintea lui, pradă unei patimi dezlănțuite, îl apucă de haină și-1 roagă: „Iosife, culcă-te cu mine! Este emoționant cum povestește Biblia mai departe că losif, după o clipă de meditație spune: „Fără mine! Fără mine! Un adulter? Fără mine!"Ah, vedeți: Așa vorbim noi. Oamenii din Biblie au vorbit mult mai frumos. La fel a vor¬bit și losif. El a spus așa: „Cum aș putea să fac eu un rău atît de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" Asta în-semna: „Fără mine! Fără mine!" Nu există vreunul din cei mai în vîrstă dintre noi care să nu se fi găsit într-o clipă sau alta în acest fel de situație, ispi¬tiți de un păcat care astăzi nici nu se mai vrea a fi conside¬rat ca atare, păcatul necurăției. Ați spus și voi: „Dumnezeu mă vede! Fără mine!"? Ce simțim văzînd atitudinea lui lo¬sif? Ah, cred că nici nu ne-ar fi trecut prin minte că ar fi trebuit să spunem: „Fără mine!" - „Fără mine!" - pentru că este o poruncă a lui Dumnezeu care ne spune să trăim cu¬rați și înfrînați în cuvintele și faptele noastre. Această for¬mulă nu ne-a prea veniți în minte în clipele acelea! Dar eu vă spun: lui Dumnezeu li trece prin minte! Și în acea zi lui Dumnezeu îi va trece prin minte păcatele noastre. Ce păcat că în clipa hotărîtoare nu ne trec prin cap aceste două cu- -158- vințele: „Fără mine!" Ar fi un mod excelent de a reacționa în ceasul ispitei, cînd sîntem pe punctul să încălcăm vreuna din poruncile lui Dumnezeu. Este de altfel una din caracte¬risticile epocii noastre că nu se mai ține seama de poruncile lui Dumnezeu. A trebuit odată să țin o conferință în fața tuturor pastori¬lor din Hanovra cu ocazia ordinarii noului lor episcop. El însuși mă rugase să vorbesc despre tema: „Ce ne lipsește nouă, pastorilor și bisericilor noastre? Atunci am spus în acea predică: „De fapt am un singur lucru să vă spun. La toți ne lipsește teama că am putea ajunge în iad, că Dumne¬zeu ia într-adevăr lucrurile în serios și că nu se poate trata cu El în problema poruncilor Lui". „Fără mine!" este o formulă excelentă de folosit atunci cînd duhul veacului ne ispitește să călcăm vreuna din po¬runcile lui Dumnezeu. Există în Biblie o istorie emoționantă. Fiul lui Dumnezeu stă pe un munte. Și diavolul - credeți că există un diavol, nu-i așa? E foarte real, puteți fi siguri de asta - stă lîngă El, îi arată împărățiile lumii și gloria lor, și îi spune: „îți voi da toate aceste lucruri, dacă îți pleci doar o clipă genunchiul înaintea mea!" Dar Fiul lui Dumnezeu îi răspunde atunci: „Fără mine! Poate toata lumea să se închine înaintea ta -fără mine!" EI, Domnul Isus, a exprimat-o mai frumos: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini". De ne-ar trece prin cap formula „Fără mine!" în clipa po¬trivită, nu-i așa? Ce păcat că nu o spunem cînd ar trebui să o facem! 2. O spunem cînd n-ar trebui să o spunem Ah, prietenii mei, cei mai mulți spun „Fără mine!" cînd nu trebuie. înaintea mea stă un tînăr, un om de ispravă cum s-ar spu¬ne. îi spun: „Omule, ce-ar putea deveni din tine, dacă te-ai hotărî să-ți dai viața Dumnezeului celui viu!" „Nu", răs¬punde el, „fără mine!" Noi îl tratăm pe Dumnezeu ca... Dar să vă dau un exem¬plu: Medicul mi-a prescris să mă plimb în fiecare zi cîte o oră. De curînd m-am plimbat de-a lungul Gării de sud din Essen. Și iată că în mijlocul drumului văd o canapea veche: -159- Nemaiputînd fi folosită proprietarii au pus-o în timpul nop¬ții în grădina publică, zicîndu-și: „Orașul n-are decît să se descurce și să facă cu ea ce-o vrea!" îmi pot bine imagina istoria acestei canapele. Poate că au moștenit-o de la vreo bunică care tocmai a murit. Tinerii au însă o locuință mo¬dernă cu mobilă modernă. „Da", spune bărbatul, „ce să fa¬cem acum cu o asemenea canapea veche? Pur și simplu nu se mai potrivește cu stilul nostru de viață. Și nu știi nicioda¬tă dacă nu sînt carii ascunse în ea. Mai bine ne descotoro¬sim de ea!" Și o lasă în grădina publică. La fel face și omul de azi cu Dumnezeul cel viu. Dumnezeu nu se potrivește cu stilul nostru de viață. El nu se potrivește în societatea noas¬tră, în gîndirea modernă pluralistă. Ce să facem acum cu Dumnezeu? Să punem canapeaua veche în biserică! Ea este și așa închisă peste săptămînă. Prietenii mei! Dumnezeul cel viu nu este o canapea veche. E clar? Dumnezeul cel viu nu este o piesă de
mobilă veche de care ne putem debarasa după plac din viața noastră pen¬tru că nu mai e modernă. Aveți vreo idee cum este Dumne¬zeul cel viu? Poate e vina bisericii că Dumnezeu a devenit o „problemă". Ar trebui să ne treacă fiorii numai la pronun¬țarea numelui de „Dumnezeu!" O, atitudinea aceasta indi¬ferentă față de El: fără mine! Trebuie acum să mă refer puțin mai pe larg la acesta te¬mă. Vedeți: Se vorbește tot mai mult că tot Occidentul nos¬tru este bolnav nu numai trupește de cancer și de toate cele¬lalte boli posibile, ci bolnav psihic. Este un lucru groaznic că sîntem bolnavi psihic. Știați că numărul depresiunilor psihice crește mereu? Oamenii inteligenți încearcă să desco¬pere boala de care suferă batrîna noastră lume civilizata. Iar un medic elvețian a spus ceva foarte inteligent „Epoca noas¬tră suferă de lipsa de Dumnezeu". Vedeți: în Evul Mediu, Dumnezeu mai juca un rol - mărturie stau marile catedrale. Totuși omul a încercat apoi să scape de Dumnezeu. întregul marxism este o încercare uriașă de a scăpa de Dumnezeu. S-a încercat înlocuirea Lui prin tehnică. Unii savanți și-au tocit pana vrînd să dovedească că Dumnezeu nu există! Masele au urlat: „Religia este opiul poporului!" Băiețașul cel mai prost se întreba unde putea să Se ascundă Dumnezeu și continuînd să-și sugă degetul, exclama: „Eu nu L-am văzut -160- încă niciodată, deci nu există!" Da, s-a făcut totul pentru a scăpa de Dumnezeu. Și știți care e rezultatul astăzi? Omul nu a scăpat de Dum¬nezeu! Eu caut încă ateul care. să aibă curajul să spună sin¬cer: „Dumnezeu nu există!** Dar un asemenea om nu se poate găsi. Și chiar de s-ar găsi, ar fi așa de prost că nu s-ar putea ține cont de el. Marele fondator al fizicii atomice mo¬derne, profesorul Max Planck, înainte de moarte a publicat o broșură intitulată-„Religie și știința". în ea spune: „Pentru noi oamenii de știință e de la sine înțeles că Creatorul cel viu sta la baza oricărei cunoașteri". Vedeți, nu am putut scă¬pa de Dumnezeu! Am ținut recent o serie de conferințe într-un orășel din vechiul ducat Berg. într-o seară, ieșind din biserică, am vă¬zut un grup de tineri de vreo douăzeci de ani stînd în fața bisericii. „De ce nu intrați?" i-am întrebat eu. „Hm!" este răspunsul. Spun: „Hm! nu este un răspuns! Spune-mi", mă adresez eu unuia dintre ei, „există Dumnezeu?" Atunci el răspunde: „Nu știu!" Eu îi spun: „Dar e groaznic, tinere! Ori există, și atunci trebuie să-I aparții, ori nu există, și arunci trebuie să ieși din biserică. Ți-ai cerut deja ieșirea?" „Nii!" Mă adresez altuia: „Există Dumnezeu?" „Cred că da". „O! Spune-mi: Păzești poruncile Lui?" „Nu!" Și am continuat tot așa cu ceilalți. Nu era nici unul care să fi îndrăznit să-L nege pe Dumnezeu. Dar nici nu era vreunul care să fi vrut să aparțină în mod serios lui Dumnezeu. Și așa este pretu¬tindeni. Cînd fac vizite, oamenii îmi spun: „Și eu cred în ,bunul Dumnezeu', dar las altora grija de a merge la biserică". înțe¬legeți: omul nu-L neagă pe Dumnezeu, dar nici nu-I apar¬ține! întrebarea, aparțin eu lui Dumnezeu rămîne nerezolvată. Iar problemele nerezolvate dau un complex, o boală psihică care sfîrșește prin a distruge pe om. Și noi ne distrugem pentru că nu avem curajul de a clarifica cum stă treaba cu Dumnezeu! în biserici se află de zece ori mai multe femei ca bărbați. Unde sînt aceștia? Vă garantez că ei se distrug psihic, înainte de a merge în iad, pentru că nu au curajul de a-și da viețile lui Dumnezeu, dar nici nu pot scăpa de El. In fața unei asemenea situații, noi creștinii avem un mesaj -161 - senzațional, anume că acest Dumnezeu, pe care-L tratăm într-un mod atît de josnic, „a nimicit zidul care ne despăr¬țea de El și a venit la noi în Isus. Un Mîntuitor divin este în lume! Și nu numai că a venit, dar a și murit pe cruce pentru noi. Ce putea să facă Dumnezeu mai mult decît să moară pe cruce pentru voi? Apoi a înviat dintre cei morți, zdrobind boldul morții și lăsînd cale liberă vieții. Iar noi spunem drept răspuns: „Da, e foarte frumos, merită să o auzi odată, dar: fără mine!" Mi se face rău față de o asemenea incon¬secvență, pur și simplu mă îmbolnăvește! Ca tînăr pastor aveam în parohia mea un muncitor care mă respingea întotdeauna și rîdea de mine cînd vroiam să-i vorbesc despre Isus. Cînd l-am întrebat: „Cum vrei să în¬frunți odată moartea?", a răspuns:
„Voi popii totdeauna în¬cercați să ne înfricoșați vorbindu-ne despre moarte! Fără mine!" Așa se încăpățîna. Pînă cînd s-a aflat dintr-odată pe patul morții la nici 40 de ani. Soția lui a trimis pe cineva să mă cheme în plină noapte. Am alergat Ia el și i-am zis: „A venit clipa cînd Isus te cheamă pentru ultima oară". Era groaznic! El vroia să se roage - și nu mai putea. I-am spus pasaje din Biblie, cuvinte de har, dar nu mai putea să le asimileze. El spusese: „Fără mine!" Acum, nu mai vroia Dumnezeu! Și El a murit pradă unei profunde deznădejdi -fără pace cu Dumnezeu. Vă implor, luați în serios acest mesaj uluitor: „Căci atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică". Dar acest Isus face încă și mai mult. El spune ceva extrem de neliniștitor: „Iată, Eu stau la ușa inimii și bat". Ah, prietenii mei, există atîtea feluri de creștini. Sînt unii care se mulțumesc să-și plătească impozitul bisericesc - oa¬meni drăguți, dar groaznic de plictisitori. Sînt alții care merg la biserică doar de Crăciun - îi plîng pe acești creștini de sărbători! Există creștini care își lasă nevestele să meargă la biserică, dar ei înșiși nu folosesc posibilitatea groaznic de ieftin! Sînt alții care spun: „Eu sînt botezat" Minunat! Dar dacă aceasta e totul! Și există creștini care au auzit Cu-vîntul Domnului celui viu: „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el", și ca¬re spun: „Fără mine!" Ce groaznic! „Doamne Isuse, puțin -162- creștinism vreau într-adevăr; dar să Te las sa-mi stăpînești toată viața, asta-i prea mult. Fără mine!" Așa spunem noi: „Fără mine!" cînd nu trebuie. Tu nu te-ai afla aici, dacă n-ai avea un pic de interes pen¬tru Evanghelie. Auzi, tu poți experimenta gloria lui Isus de abia cînd dai atenție ciocănitului Lui la ușa inimii tale, cînd îi deschizi și-L primești în viața ta! 3. Este Unul, care ar fi avut toate motivele să spună: „Fără Mine!" și care nu o spune Acest Unul este Domnul Isus însuși. El ar fi avut într-ade¬văr toate motivele să spună: „Fără Mine!" - și care nu o spu¬ne. Dumnezeu să fie lăudat că nu o spune! Dați-mi voie să vă spun aici o istorioară. Un poet danez pe nume Jacobsen a scris o nuvelă tulburătoare: „Ciuma la Bergamo". Bergamo este un orășel italian în apropiere de Ravenna, construit pe panta muntelui și unit cu exteriorul doar cu o potecă stîncoasă. In acel orășel, scrie Jacobsen, a izbucnit în Evul Mediu ciuma. Groaznic! Zi și noapte se aud clopotele pentru cei morți. Oamenii se roagă la Dumnezeu. Ei strigă după ajutor. Dar fără rezultat: ciuma bîntuie cu și mai multă furie. Descurajați, oamenii devin indiferenți. Ei spun: „Dumnezeu e mort!" Ei scot afară din pivnițe butoa¬iele cu vin și se pun să bea fără reținere, pînă cînd, beți morți, bărbați și femei se cuplează fără să știe cine cu cine. începe o bacanală, o orgie a disperării. Zile în șir. Tuturora le este egal. Toate instinctele s-au dezlănțuit. In mijlocul dansului, cade jos cîte unul din ei, cu fața neagră. Ei îl lasă acolo, și orgia continuă. „Să mîncăm și să bem, căci mîine vom muri! într-o zi se opresc dintr-odată. Ei aud un cîntec, un coral. Se grăbesc spre poarta orașului. Acolo văd o pro¬cesiune de penitenți urcînd spre oraș și cîntînd o litanie: „Kyrie eleison - Doamne, ai milă de noi!" înaintea lor mer¬ge un călugăr tînăr, purtînd o cruce grea de lemn. Proce¬siunea ajunge la poarta orașului. Oamenii din Bergamo stau și rîd: „Idioților! Aici, Dumnezeu a murit! încetați cu litania voastră prostească! Dumnezeu e mort! Haideți să mîncăm și să bem, căci mîine vom muri!" Dar călugărul din fruntea procesiunii își urmează drumul. Ușile bisericii sînt deschise, deși nimeni nu le mai călcase pragul. Procesiunea intră înă- -163- untru. Călugărul proptește crucea de un stîlp. Apoi gloata sălbatică a desfrânaților sortiți morții dă și ea năvală în bise¬rică, urlînd și rînjind. Un ucenic de măcelar cu șorțul în¬sângerat se urcă pe altar, ia în mînă un potir de aur și urlă: „Beți! La noi Dumnezeu e mort!" Atunci călugărul cel palid se urcă la amvon și face semn cu mîna. îndată se așterne tă¬cerea. Apoi el începe să vorbească: „Vreau să vă povestesc ceva. Cînd Fiul lui Dumnezeu era pe cruce și I se bătuseră piroanele în palme, mulțimea de atunci a început și ea să rîdă și să-și bată joc. Și chiar și cei doi tîlhari din dreapta și din stînga Lui și-au bătut joc. în clipa
aceea Fiul lui Dum-nezeu Și-a zis: ,Pentru oamenii aceștia să mor Eu, pe care nu-i interesează moartea mea?! Să-Mi dau viața pentru această omenire ticăloasă și împietrită?!' Și strigînd: ,Fără Mine! Fără Mine'/ - S-a smuls cu puterea Lui divina din cuie, a sărit jos de pe cruce, Și-a luat înapoi haina de la ostașii romani cu un gest care a făcut ca zarurile să se rosto¬golească pe dealul Golgota în jos, S-a înfășurat cu ea și S-a înălțat la cer spunînd: ,Fără Mine!' Iar crucea a rămas goală! Și acum nu mai e nici mîntuire, nici salvare, nici via¬ță veșnică. Acum nu mai e decît moarte și iad!" Așa predică călugărul. S-a făcut o liniște de moarte. Ucenicul măcelar sărise de mult de pe altar. El stă sub amvon. Potirul îi alune¬case din mînă. „Nu mai e mîntuire, nici salvare..." Dintr-o-dată acest sălbatic ucenic măcelar face trei pași înainte, în¬tinde mîna spre călugăr și strigă cu glas pătrunzător: „Tu, ăla de sus, pune-L iarăși pe Mîntuitorul pe cruce! Atîrnă-L iarăși pe cruce!" Prietenii mei, călugărul nu a relatat corect faptele așa cum s-au petrecut ele. Și unul din lucrurile cele mai mișcătoare este că Fiul lui Dumnezeu nu a spus: „Fără Mine!", ci El continuă într-un anume fel să Se lase răstignit de acești oa¬meni care spun: „Muncă, plăceri, și toate lucrurile acestei lumi sînt pentru noi mult mai importante ca mîntuirea noastră". Acest Mîntuitor, care n-a încetat pînă în ziua aceasta să Se ocupe de noi, ar avea toate motivele să spună: „Fără Mine! Faceți ce vreți!" Dacă eu aș fi Isus, atunci din partea mea aș lăsa lumea să se piardă. Dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mîn¬tuitorul, nu spune: „Fără Mine!" ci continuă să ne caute. Cît -164- timp să Se mai ocupe de tine? Cînd vei vrea in sfârșit să în¬țelegi că Isus tînjește să fii al Lui? Cînd ți se vor deschide ochii, ca să spui: „Mîntuitorul meu și Izbăvitorul meu!*? Ultimul punct îl voi spune în cîteva cuvinte. 4. „Fără Mine nu puteți face nimic" Știți, noi spunem „Fără mine!" cu semnul exclamării. Isus a spus odată: „Fără Mine" - dar fără semnul exclamării. Și apoi continuă: „Fără Mine nu puteți face nimic". Aceasta e perfect adevărat. Tot ceea ce faceți fără El n-are nici o va¬loare în lumina veșniciei. Am observat odată cum se băteau pe stradă cîțiva băieți. Și, probabil din greșeală, un băiețaș mic a primit și el băta¬ie. Pe cînd mă întrebam dacă nu era cumva cazul să inter¬vin, am fost martorul unei scene mișcătoare. Micuțul a reu¬șit să iasă din grămadă. Cu ochii plînși, cu nasul curgînd, a luat-o la fugă. S-a oprit apoi la o oarecare distanță, s-a întors și a strigat: „O s-o vedeți, am să vă spun fratelui meu mai mare!" Atunci am văzut că, dintr-odată, totul a reintrat în ordine. El avea un frate mai mare, căruia putea sa-i spună totul și care era gata să-1 ajute. Și m-am gîndit: „Băiatul meu, ce bine e că ai un frate mai mare!" Și m-a cuprins o mare bucurie la gîndul că și eu am în Isus un Frate mai mare, care ma ajută! Ce minunat că acest Frate mai mare intervine așa puternic pentru ai Săi, încît spune chiar: „Fără Mine nu puteți face nimic!" Poetul de cîntare Havergal a scris: „Ia-mi viața, Tu Isuse/ Ție Ți-o predau deplin/ Și tot ce am, și timp și vise/ îți aparțin deacum, Amin". Aș dori ca și tu să spui Mîntuitorului tău, care a făcut atîtea pentru tine: „Doamne Isuse, fără Tine nu mai vreau să fac nimic!" 26 februarie 2017 la 15:01 UTC+02 Teiu, nucu și salcâmu nu au prieteni.. 26 februarie 2017 la 14:59 UTC+02 I-am cerut prietenia lui R. și am numai sugestii de homosexuali în listă.. 26 februarie 2017 la 14:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 26 februarie 2017 la 14:15 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=xtHpd2QeylM 26 februarie 2017 la 13:25 UTC+02 AMERICAN HERO I M THE AMERICAN HERO I M THE FUCKING AMERICAN HERO FROM NAM TO THE MOVIE SCENE AND DA NANG AGAIN HOLY ROLLER & DRUG ADDICT PREACHER AND
PROPHET THE AMERICAN HERO COMING TO YOUR DOOR ON OPTIC FIBER WHAT AM I DOING HERE ANYWAYS I M THE AMERICAN HERO I COME FROM DEATH I AM A HERO I MADE IT ANYWHERE AMERICAN. 26 februarie 2017 la 13:22 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=e4pQD1X4bkw 26 februarie 2017 la 13:16 UTC+02 Fete din Ostrov.. 26 februarie 2017 la 13:14 UTC+02 26 februarie 2017 la 13:12 UTC+02 26 februarie 2017 la 13:11 UTC+02 Voichita de la Livadia de Coasta 26 februarie 2017 la 12:53 UTC+02 Voi să cumpăr măcar o cărticică de Lenau. 26 februarie 2017 la 12:52 UTC+02 Manualul oamenilor de căcat Oamenii de căcat sunt oamenii care nu răspund la comentarii și poeții care nu acordă prietenia pe Facebook. FELIX este excepția. 26 februarie 2017 la 12:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Ioana Constantinescu. 26 februarie 2017 la 10:54 UTC+02 + 26 februarie 2017 la 10:17 UTC+02 TREI FRATI CIOBANI TREI FRATI CIOBANI URCA SPRE MUNTE DACI GRECI ROMANI VORBESC IN CANTEC DUHU GRIEU FLOIER INIMIA LYRA ZA-I BACIE COPCHILE A OILOR HORA TREI MOMARLANI URCA IN CER DUC CU IEI BANI SA-L SCIE PE DEU. 26 februarie 2017 la 10:15 UTC+02 Tata mi-o gasit stramosii de la 1900-1920 doua generatii in fotografiile facute de Adler. Strabunici si strabunice de pe partea Anei. "Trei frati ciobani", PETRU, Pavel si Ioan. Si cred ca pe unul din trei l-au pus si in Enciclopedia Romaniei din anii treizeci la judetele Hunedoara si Gorj. Si parca tot pe acela l-a fotografiat si Horvat. 26 februarie 2017 la 09:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Trust Me I'm An Engineer. 26 februarie 2017 la 09:16 UTC+02 ICOANA SFARAMATA Icoana sfaramata Parateasa lepadata Lumina uitata Orasa si sata Cine sti Marie Muieri sunt o mie Esti tu curata Fatata si fata? Pe Isus tu ai nascut Si Isus te-o ocarat Esti maicuta sau femeie Tu faci ingerii sa steie? Vorbeste Marie Doamna Vezi cum oaminii te palma Esti al doilea Dumnezeu Ce rost are templul tau? Io Ler Imparat La iadu te-am dat Norod ti-am taiat Noi te-am blestemat Parintii zisu Sofia Si copiii nebunia Icoane toate am spartu Inima am mai lasatu Azu candu te-am ucis In savie m-am scris Te-am ucis de-ai inviat Si Bizantu-i inchinat. 26 februarie 2017 la 08:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mary's Miraculous Medal Family. 26 februarie 2017 la 08:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Veterans Writing Project. 26 februarie 2017 la 08:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ioanna Salmanidis. 26 februarie 2017 la 08:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil.
26 februarie 2017 la 08:18 UTC+02 26 februarie 2017 la 07:41 UTC+02 Cred ca familia Basarabilor a venit de peste Marea Neagra. Ca jupani prin casatorie in Dobrogea si apoi domni piosi in Tara Romaneasca si dincoace de Carpati. VULTURUL ARMEAN cu aripile inchise si VULTURUL BRANCOVAN cu aripile deschise. 26 februarie 2017 la 07:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Geta Budescu. 26 februarie 2017 la 07:00 UTC+02 SATIRA In fiecare an o alta generatie In fiecare deceniu alti grei Te cant poet singuratic Poet nascut nu facut Mizantrop sau singur Cu icoanele in pesteri Poet plans de Marii si de Ane Poet blestemat si binecuvantat. 26 februarie 2017 la 06:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 26 februarie 2017 la 06:52 UTC+02 Ce grea e perioada de relaxare de dupa haltere.. 26 februarie 2017 la 06:22 UTC+02 Tata spune ca n-are rost sa traduc Lenau ca el e Buda si eu lumina. 26 februarie 2017 la 05:32 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Nikolaus Lenau. 26 februarie 2017 la 05:17 UTC+02 Eminescu nu este atat Romantic, cat prerafaelit persan. 26 februarie 2017 la 03:25 UTC+02 Vietii Vad bine ca ma duci la moarte Unde pier cei vii Dar eu iti sunt moartea Ai mei ai tai copii Vei jefui frunzele-mi bogate Ma vei schimba in gheara Dar moartea mortii e Ideea ce nu moara. 26 februarie 2017 la 01:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 26 februarie 2017 la 00:52 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=mg0A4mg6eUc 25 februarie 2017 la 21:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Lady Gaga. 25 februarie 2017 la 21:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mirela Bîlc. 25 februarie 2017 la 04:47 UTC+02 Nu mai îmi fac planuri poetice. O să scriu cu voia Domnului și voi păstra ce e mai bun, română, engleză, idiș, swahili.. 25 februarie 2017 la 04:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o Pagină. https://www.facebook.com/pages/Cassian-Maria-Spiridon/1010442772318602?fref=ts 25 februarie 2017 la 03:51 UTC+02 Uite am găsit și Novalis, Geistliche Lieder.. 25 februarie 2017 la 03:37 UTC+02 https://www.google.ro/search? q=sighet&oq=sighet&aqs=chrome..69i57j0l5.2308j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF8#q=sighet+inchisoarea&* 25 februarie 2017 la 03:24 UTC+02
Chemarea poeziei naționale pOEZIA NAȚIONALĂ.. TREBUIE SĂ NU MOARĂ.. Citiți stanțele sfinte.. tREBUIE SĂ NE DEVOTĂM SUFLETELE fLORII DE lATINITATE.. Este cel mai mare dar care ni s-a dat, încă suntem o provincie romană.. Poezia națională este expresia supraviețuirii noastre.. Nu știu dacă ați văzut, de zeci de ani fetele de la țară, din orice sat românesc.. Noțiunile de dor și credință devenite una.. ori băieții.. virtute și credință.. ăsta e poporul român.. ăsta a fost până să vină kgbiștii cu apa de foc și teoriile de doi lei.. mă rog să vină alți poeți naționali mai mari decât mine cărora să nu fiu vrednic să le dezleg sandalele.. 25 februarie 2017 la 03:13 UTC+02 STANȚELE SFINTE 25 februarie 2017 la 03:08 UTC+02 POETULUI MULT PREA TÂNĂR Câte generații am văzut trecând câte generații am văzut în pământ Câte generații am văzut trecând Câte generații am văzut în pământ Mâine voi fi și eu în vânt Cu tatăl fiul și duhul sfânt. România are nevoie de poezie nouă Dar cine s-o știe cine so scrie? România are nevoie de sânge nouă Dar cine s-o știe cine s-o scrie? Poeți îngropați în Spitalul Nouă Și Isus Domnul oare-o să mai vie? 25 februarie 2017 la 03:00 UTC+02 TO JOHAN KLEIN MOTTO SEEMS YOU DOUBT ME MR. CRATCHIT? WHAT ARE YOU THEN? A CHRISTMAS CAROL HATE THIS POET ALWAYS AT MY BACK THE LOVE AND THE LACK MAKES INHUMANS CHILDREN SMILE TO DAMNATION AND GROW UP - JESUS IS WRONG THEY SAY BUT WHO IS GREAT? 25 februarie 2017 la 00:47 UTC+02 FAITH We are the night We are the sea To live we fight Gone underly If man is but an ant As painters foresee What are these big wings Growing out of me? 25 februarie 2017 la 00:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 25 februarie 2017 la 00:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 25 februarie 2017 la 00:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. Voi alcătui un panteon al poeziei naționale române. 1. MIHAI EMINESCU 2. GEORGE COȘBUC 3. OCTAVIAN GOGA 4. RADU GYR (pentru că a unit deținuții într-un suflet) 5. ADRIAN PĂUNESCU cu GRIGORE VIERU (orice s-ar zice. Pentru preluarea poetică a ideii pentru care a murit Lucrețiu Pătrășcanu) 6. RIMARU (pentru sublimul în culturile tinerilor) 7. iacă și eu, FELIX RIAN CONSTANTINESCU, pentru Monastirea mai ales și Momentul. 25 februarie 2017 la 00:04 UTC+02 Voi alcătui un panteon al poeziei naționale române. 1. MIHAI EMINESCU 2. GEORGE COȘBUC 3. OCTAVIAN GOGA 4. RADU GYR (pentru că a unit deținuții într-un suflet) 5. ADRIAN PĂUNESCU (orice s-ar zice. Pentru preluarea poetică a ideii pentru care a murit Lucrețiu Pătrășcanu) 6. RIMARU (pentru sublimul în culturile tinerilor) 7. iacă și eu, pentru Monastirea mai ales și Momentul. 24 februarie 2017 la 23:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Steven Sassmann. 24 februarie 2017 la 22:52 UTC+02 TO JOHAN KLEIN MOTTO SEEMS YOU DOUBT ME MR. CRATCHIT? WHAT ARE YOU THEN? A CHRISTMAS CAROL HATE THIS POET ALWAYS AT MY BACK THE LOVE AND THE LACK MAKES INHUMANS CHILDREN SMILE TO DAMNATION AND GROW UP - JESUS IS WRONG THEY SAY BUT WHO IS GREAT?
24 februarie 2017 la 22:41 UTC+02 Personalități închise la Sighet[modificare | modificare sursă] Nume ale victimelor comunismului Aurel Baciu decan al barourilor de avocați din Tg. Mureș și Timișoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiției în guvernul Octavian Goga, decedat în 1953 Dimitrie Alimănișteanu Constantin Argetoianu, fost președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de Justiție, ministru de Finanțe, ministru de Interne, a murit în închisoare (1952?) Ion Bălan, episcop greco-catolic de Lugoj Sebastian Bornemisa, gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937 - 1938, fost primar al Clujului și al Orăștiei, mort în 1953 închisoarea Sighet. Constantin I.C.(Dinu) Brătianu, istoric, profesor universitar; a murit sinucis (1951) Gheorghe I. Brătianu Dimitrie Burilleanu, fost guvernator al Băncii Naționale, a murit în închisoare Ion Cămărășescu, fost ministru de Interne, mort în închisoare Daniel Ciugureanu, fruntaș basarabean, unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România, doctor în medicină, deputat în Sfatul Țării, Președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești, ministru de stat în 4 guverne românești, deputat și senator, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare, diplomat la Conferința de Pace de la Paris. Pantelimon Halippa, publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990. Ion Pelivan, militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A fost Ministru de Externe în guvernul Republicii Democratice Moldovenești la momentul Unirii cu România. Diplomat la Conferința de Pace de la Paris din partea României. Arlette Coposu, soția lui Corneliu Coposu, funcționară la Ministerul de Externe; arestată în 1950 - eliberată în 1964 Corneliu Coposu, secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNȚ, arestat în 1947 - eliberat în 1962 Anton Durcovici, episcop romano-catolic de Iași, a fost lăsat să moară de foame în închisoare George Fotino, jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române. Valeriu Traian Frențiu, episcop greco-catolic de Oradea Iuliu Hossu, episcop grecocatolic de Cluj-Gherla Alexandru I. Lapedatu, fost ministru, președinte al Senatului, președinte al Academiei Române, a murit în închisoare (1950) Ilie Lazăr, jurist și politician (garda de corp a lui Iuliu Maniu) Gheorghe N. Leon, om politic român, licențiat în drept, doctor în științe economice, politice și financiare, de mai multe ori ministru. Iuliu Maniu, președinte al Partidului Național-Țărănesc, Prim-ministru al României, decedat în 1953 Ion Nistor, istoric și militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat Actul Unirii. Petre Papacostea, secretar politic al generalului Averescu, directorul Poștelor în guvernul Averescu (1926-1927), arestat în 1952, eliberat în 1954 Victor Papacostea, istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fost subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale în guvernele Sănătescu si Rădescu, arestat în mai 1950, eliberat la 17 septembrie 1955 Radu Portocală, avocat, om politic liberal, mort torturat în 1952 sau 1953 Alexandru Rusu, episcop greco-catolic de Baia Mare Henri Cihoski, general și fost ministru al apărării naționale, a murit în închisoare (18 mai 1950) Grigore Georgescu, general al Armatei Române (mort în detenție, la 27 aprilie 1952) Nicolae Pais, general al Armatei Române (mort în detenție la 16 septembrie 1952) Ioan Mihail Racoviță, general al Armatei Române (mort în detenție la 29 iunie 1954) Gheorghe Tașcă (decedat în 12 martie 1951, închisoarea din Sighet) a fost un economist și om politic român, profesor de economie politică, rector al
Academiei de Înalte Studii Comerciale, membru corespondent al Academiei Române Gheorghe Vasiliu, general al Armatei Române (mort în detenție 20 septembrie 1954) Imagini[modificare | modificare sursă] - W. 24 februarie 2017 la 22:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 24 februarie 2017 la 21:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 21:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 21:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 21:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 21:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Maria Daniela. 24 februarie 2017 la 21:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Rocky. 24 februarie 2017 la 21:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 24 februarie 2017 la 21:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Steven Sassmann. 24 februarie 2017 la 21:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mary's Miraculous Medal Family. 24 februarie 2017 la 20:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. Domnule! Nu o sa spun decat atat. De doua ori mi-a deletat pretena ta de la CLUJ, Cartea de rugaciuni nationale (Monastirea scantului). Si m-a si batjocurit.. 24 februarie 2017 la 20:14 UTC+02 Medina e o femeie rea, eu am inteles-o foarte putin de-alungul casniciei noastre.. 24 februarie 2017 la 19:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 19:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 19:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 19:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 19:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 februarie 2017 la 19:47 UTC+02 Fresco Tears are blood Can not keep them God cries in me We both dead In the catacombs Emuna and icon The tomb of children Blood made w/ tears. 24 februarie 2017 la 18:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 24 februarie 2017 la 08:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Cartea de la ora 5. 24 februarie 2017 la 08:10 UTC+02
Lady at Psychanalysis about Chopin Unrequitted lover of crumbled sand I don't know his truth nor lies I was so far you know could not Hear the screams he was learning Now he's gone and I am still on top What did I do what was in his mind Now my life is unrequitted to myself The dead are closer to us we see. 24 februarie 2017 la 07:48 UTC+02 F Nothing happens nothing I just lay like a sacrificed Beast - with my amputated Brain counting from 1 to 5 Yes I wish light for myself Pondering between the sun And my personal computer The pond is dry and I spirit. 24 februarie 2017 la 07:39 UTC+02 You must understand that i was used and abused.. 24 februarie 2017 la 07:10 UTC+02 I Sit With The Window Clear I sit with the window clear I try to look at the sky It is important for me Like the Black Sea in Childhood God is there and I need him I almost always tried to imagine God But didn't succeed and I dreamt Him in revelations and parables I feel the sky close beyond its satellites And meteors like Jesus stands out - My window is like a Goya or van Gogh Transparent sky blue glass God. 24 februarie 2017 la 03:31 UTC+02 i m just a detective. Judging people that s done by totally other people. 24 februarie 2017 la 02:41 UTC+02 SA & TL 24 februarie 2017 la 02:40 UTC+02 I have weird sexual fantasies. Eh, fantasies.. 24 februarie 2017 la 02:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 24 februarie 2017 la 01:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 24 februarie 2017 la 01:25 UTC+02 SUPERPOE 24 februarie 2017 la 01:20 UTC+02 LEFT BRAINS & RIGHT BRAINS 24 februarie 2017 la 01:16 UTC+02 O MARE GREȘEALĂ „China devine mai eficientă și mai curată în consumul de energie China a făcut progrese în materie de eficiență energetică și de energie curată în 2016. Consumul de energie pe unitatea de PIB a scăzut cu 5 la sută în 2016, portivit Biroului Național de Statistică (BNS), un început bun pentru a reduce consumul cu cel puțin 15 la sută până în 2020. Energia curată, inclusiv cea hidro, solară și eoliană, a reprezentat 19,5 la sută din consumul total de energie al Chinei în ultimul an, în creștere de la 17,9 la sută în 2015. Cărbunele a reprezentat 64 la sută din consumul total în 2015, urmând ca proporția să se reducă la 58 la sută sau mai puțin până la sfârșitul anului 2020. Impulsul pentru energie curate și eficientă este parțial un răspuns la degradarea mediului.” Xinhua WHAT DO YOU DO WHEN YOU ARE INFANTICIDED BY YOUR OWN PEOPLE FOR SOME SHITTY PAGES? WHAT DO YOU THINK WHEN YOU ARE INFANTICIDED BY YOUR OWN MOTHER FOR A GOLD ARMCHAIN? 24 februarie 2017 la 01:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 24 februarie 2017 la 00:26 UTC+02 Următoarea mea carte, ENGLISH, se va numi SUPERPOET (2024) 23 februarie 2017 la 23:35 UTC+02
https://www.youtube.com/watch?v=VvJirU-4F4g Azi am învins cea mai oribilă lovitură din viața mea.. învinuiesc Biserica.. 23 februarie 2017 la 22:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 23 februarie 2017 la 21:54 UTC+02 L-am rugat și pe Părintele Savatie Baștovoi să scrie câteva rânduri despre CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE (Monastirea scântului).. 23 februarie 2017 la 21:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu urmărește pe Savatie Baștovoi. 23 februarie 2017 la 21:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Savatie Baștovoi. 23 februarie 2017 la 21:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Lucian Mara. 23 februarie 2017 la 21:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Florin Demean. 23 februarie 2017 la 21:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Ruxandra Cesereanu. 23 februarie 2017 la 21:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de I Love Maths. 23 februarie 2017 la 21:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 23 februarie 2017 la 19:35 UTC+02 We both know i don t have the talent.. 23 februarie 2017 la 18:20 UTC+02 MARSHALCUBAN RUNES7 YEARSDRAMĂ ÎN CARE EROUL ESTE ÎNVINS DE O PUTERE SUPERIOARĂCOLINDE V. EVREIEȘTI.. 23 februarie 2017 la 18:12 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni_na__ionale__mon_e06f7928429ddd 23 februarie 2017 la 07:37 UTC+02 TACI PĂRINTE TACI PĂRINTE DOAMNE SFINTE PANA CÂND TU AI VENIT VIAȚA MEA S-A PRĂPĂDIT TACI PĂRINTE LASĂ RUGA OCHII NOȘTRI ÎS MURUGĂ FATA NOASTRĂ TE-O JELIT CUN ȚARAN NI S-O NUNTIT TACI PĂRINTE TACI DIN GURĂ CÂND DAI CUMINECĂTURĂ NU ZI CAI MÂNCAT CĂCAT NU SPUNE CĂ TE-AU VIOLAT TACI PARINTE TACI IUBITE MARIA SĂ-ȚI DEA CUVINTE. ĂSTA NE FIE VERDICTUL VINOVĂȚIA ȘI SCRISUL. 23 februarie 2017 la 01:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 23 februarie 2017 la 01:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de China Xinhua News. 23 februarie 2017 la 01:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Laurențiu Dumitru. 23 februarie 2017 la 01:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 23 februarie 2017 la 00:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 22 februarie 2017 la 23:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld.
22 februarie 2017 la 23:30 UTC+02 THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN I AM THE INFERIOR MAN. 22 februarie 2017 la 22:33 UTC+02 LA SIMPLE VIDA (CUBAN RUNES) Felix Rian Constantinescu 2017- KE GUEVARA. AUTOPORTRET JESUS IS BORN EVERYWHERE IN EVERY CHILD AND SICK OLD JESUS IS DEAD EVERYWHERE IN EVERY SICK OLDS AND CHILD. UN POEMA SIMPLE I THINK PIENSO THAT LOS RICOS VISITAN LOS POBRES POR CULTURA Y SEXO PERO PIENSO POR QUE NO VISITAN MAS Y SOLO SHARE THE MONEY POR LA SIMPLE VIDA. BLUE JAZZ SONG BIRDS SING EVERYDAY BIRDS SING ALL DAY LONG BIRDS SING EVERYDAY BIRDS SING ALL DAY LONG THEY SIT DOWN IN THE SKY & SING THEIR BLUE JAZZ SONG. LA TELENOVELA LA VIDA ES UNA TELENOVELA SO PLANGIT DICEN LOS PRIESTS L AMOR ES STRONG Y L EMBRACAO FUERTE WE ARE SAD AND JUGAMOS IN THE WITCHES GARDEN GOD ES SENOR GOMEZ Y LA PRINCESA ES ENFERMA VAI! PLANGIT DICEN LOS HERMANAS AND WE CRY LOCKED IN THE SCREENS LIKE IN AN INFERNO OF LOVE. 22 februarie 2017 la 22:24 UTC+02 LA TELENOVELA LA VIDA ES UNA TELENOVELA SO PLANGIT DICEN LOS PRIESTS L AMOR ES STRONG Y L EMBRACAO FUERTE WE ARE SAD AND JUGAMOS IN THE WITCHES GARDEN GOD ES SENOR GOMEZ Y LA PRINCESA ES ENFERMA VAI! PLANGIT DICEN LOS HERMANAS AND WE CRY LOCKED IN THE SCREENS LIKE IN AN INFERNO OF LOVE. 22 februarie 2017 la 22:19 UTC+02 BLUE JAZZ SONG BIRDS SING EVERYDAY BIRDS SING ALL DAY LONG BIRDS SING EVERYDAY BIRDS SING ALL DAY LONG THEY SIT DOWN IN THE SKY & SING THEIR BLUE JAZZ SONG. 22 februarie 2017 la 22:10 UTC+02 UN POEMA SIMPLE I THINK PIENSO THAT LOS RICOS VISITAN LOS POBRES POR CULTURA Y SEXO PERO PIENSO POR QUE NO VISITAN MAS Y SOLO SHARE THE MONEY POR LA SIMPLE VIDA. 22 februarie 2017 la 22:05 UTC+02 LA SIMPLE VIDA (CUBAN RUNES) 22 februarie 2017 la 21:34 UTC+02 KE GUEVARA. AUTOPORTRET JESUS IS BORN EVERYWHERE IN EVERY CHILD AND SICK OLD JESUS IS DEAD EVERYWHERE IN EVERY SICK OLDS AND CHILD. 22 februarie 2017 la 21:11 UTC+02 „Draga Felix, Iti multumesc pentru mail! Asa cum stii, ma ocup numai de zona de limba franceza. Imi pare rau… Cu cele mai bune gânduri, Linda” 22 februarie 2017 la 21:05 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 22 februarie 2017 la 21:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 22 februarie 2017 la 20:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 22 februarie 2017 la 19:09 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=eS9de6gEbZc 22 februarie 2017 la 18:16 UTC+02 Am visat propoziția, aproximativ, Avea păr de heruvim spuse îngerul..
22 februarie 2017 la 18:15 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=YUPxwKso_pQ 22 februarie 2017 la 03:57 UTC+02 Google a făcut un top al operelor mele, unele netipărite.. 1. CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE 2. MOMENTUL ÎN CARE D-ZEU EXISTĂ 3. CRUCIFICAREA DIN CAMERA 3 4. CUVÂNT CĂTRE PERSONAJ (povestiri naturaliste) 5. YIN (versuri) 22 februarie 2017 la 02:09 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Silva%C8%99u_de_Jos,_Hunedoara 21 februarie 2017 la 23:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 21 februarie 2017 la 23:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 21 februarie 2017 la 22:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 21 februarie 2017 la 22:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Erika Sharma. 21 februarie 2017 la 20:31 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni_na__ionale__mon_013dac5d6f4377 21 februarie 2017 la 20:23 UTC+02 CUVINTELE APOSTOLULUI NU VOI VENI ÎN MAREA TRADIȚIE DE DINAINTEA MEA NU VOI FACE BUCATA DE PÂINE VIN VOI VENI VORBIND DESPRE NOAPTEA CARE SE ÎNTOARCE IAR CU IAR CA O FIICĂ ALUNGATĂ VOI VORBI DESPRE LACRIMI CARE SUNT STELE ÎN OCHII OAMENILOR ȘI COPIILOR ȘI ÎN OCHII USCAȚI ȘI MARI AI BĂTRÂNILOR VOI VORBI DESPRE TĂCERE NU DESPRE ICOANE CARE SUNT UNA ȘI VOI VORBI DESPRE MINE CARE NU SUNT NU POT NU AM PUTUT FI ISUS. 21 februarie 2017 la 20:16 UTC+02 SUNT ACEST POPOR SUNT ACEST POPOR BUN ȘI MULTICOLOR SUNT ACEASTĂ LUMINĂ NĂSCUTĂ DIN LUMINĂ VĂ ROG NU MĂ UCIDEȚI E RUGĂCIUNEA MEA VĂ ROG NU MĂ APRINDEȚI E RUGĂCIUNEA MEA. 21 februarie 2017 la 19:47 UTC+02 EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. 21 februarie 2017 la 19:43 UTC+02 ȘOIMUL PATRIEI ȘOIMUL PATRIEI CÂNTĂ ȘOIMUL PATRIEI PLÂNGĂ PĂMÂNTUL DRACULUI PĂMÂNTUL LACULUI. 21 februarie 2017 la 19:08 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni_na__ionale__mon_155075d2070786 21 februarie 2017 la 17:32 UTC+02 ZALMAN RABINSOHN TATĂL FETEI ȘI-AL MIRESEI PLÂNSUL LETEI ÎMPĂRĂTESEI SÂNGE MAREA SÂNGE ȚARA PLÂNGE ZALMAN PLÂNGE LABAN. 21 februarie 2017 la 06:43 UTC+02
CUVÂNTARE - PROCESUL ANTICOMUNISMULUI „Mai vrei să porți cunună vrei, strigară ceata de iudei..” Colind DRAG COMITET ALFRED NOBEL, PENTRU ACEST COMENTARIU PE CARE VI-L VOI TRIMITE ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE CARE ȘTIU CĂ O ȘTIȚI VA TREBUI SĂ-MI DAȚI PREMIUL DUMNEAVOASTRĂ. CE ANUME VOI SĂ VĂ SCRIU. ÎN ANII 80 A FOST ERA DECREȚEILOR ÎN ROMÂNIA SOCIALISTĂ. ADICĂ BEBELUȘII NĂSCUȚI DATORITĂ ORDINULUI LUI CEAUȘESCU. SECURITATEA A EFECTUAT EXPERIMENTE ÎNGROZITOR DE GRAVE PE MULȚI DIN ACEȘTI BEBELUȘI SUB ADĂPOSTUL UNOR ASISTENTE PSIHOPATE. EU SUNT UNA DIN VICTIME. MI-A FOST EXTIRPAT DIN CREIER ȘI LOCUL GOL UMPLUT CU EXCREMENTE, AM FOST VIOLAT DE O FEMEIE LEGIONARĂ ȘI BĂRBAȚI DUBIOȘI ȘI MUTILAT LA NIVELUL ȘOLDULUI ȘI ÎNCHEIETURILOR, LEGAT ÎNTR-UN FEL DE CĂMAȘĂ DE FORȚĂ ȘI TORMENTAT PSIHIC, AM FOST DROGAT ȘI MI S-A DAT SĂ BEAU SPIRT ÎN PRIMELE SĂPTĂMÂNI SAU ANI DE VIAȚĂ DE CÂND M-AM NĂSCUT PE 29 MARTIE 1982. ÎMI AMINTESC. SUNT ULTIMUL POET NAȚIONAL AL ROMÂNIEI ȘI EVREILOR. POATE VOI SCRIE O CARTE DESPRE TOATE ACESTEA DAR ÎN TRADIȚIA LATINĂ ACEASTĂ INSCRIPȚIE E DEAJUNS. DOMNUL CONSTANTIN STANCU A SCRIS O CRONICĂ LA ULTIMA MEA CARTE MIXATĂ DE TATĂL MEU, YIN, CRONICĂ CU TITLUL EXPERIMENTUL YIN. V-AM LUAT.. Păclișa, 21 Februarie 2017. Felix Rian Constantinescu 21 februarie 2017 la 02:32 UTC+02 http://teatrulamicrofon.blogspot.ro/2014/02/biografia-unei-capodopere-miorita-de.html 21 februarie 2017 la 02:25 UTC+02 Versuri yin 1. CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE (Monastirea scântului) 2. Momentul în care D-zeu există 3. Yin PS. Imersiune posibilă încă nu e integral online. 21 februarie 2017 la 02:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 21 februarie 2017 la 01:35 UTC+02 THE MARSHAL OF THE TOY ARMY 1. Overcoming Memories 2. Edenic Man 3. The Martyr Infant -An Imaginary Interlocutor -The Stone Church 21 februarie 2017 la 00:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 20 februarie 2017 la 23:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 20 februarie 2017 la 22:27 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/carte_de_rug__ciuni_na__ionale__mon 20 februarie 2017 la 22:16 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 20162017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX BLAKUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din
nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX WOODY ALLEN SFÂNT EVREUL NEGRU CERUL DIN ICOANĂ ȘI DIN DOAMNĂ COBORÂT ȘI CHINUIT GREU HALO CAPUL SĂU CRISTOS UCIDE MARII
GRAVIDE EVREU ISUS SCÂNTET NESPUS. FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână.
SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT
CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba
Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul Pentru durerea Mea. Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. PENTRU CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) HIMERA Din răsărit crunt izvorât himeră tăcută bestie tăcută Și veacul trece și ne întrece himera piere fiară și fiere. APOSTOLUL Eu am fost întâi chemat eu am fost primul bărbat Sunt Andrei și eu vă spun mă crucificați acum Însă mâine oi înflori însă mâine oi verzi România oi potopi și pe voi oi mântui. CENUȘĂ ÎN LUMINĂ Ui cenușă În lumină A murit A mea stăpână Am rămas orfai în lume fără mumă fără nume. ARDERE DE TOT SUNT O ARDERE DE TOT PENTRU CRISTOS SAVAOT ȘI MAI CAT O RUGĂ- CIUNE RUGA MEA FĂRĂ DE NUME O VENI DE OI MURI LUMEA TOATĂ OI PĂRĂSI. VULTURI DE FIER Vulturi de fier În vremuri ce pier Veghind pământul Fier li-e cuvântul Noroade-au murit Copii s-au jertfit Pajere-or grăi Rumâni mântui. FAMILIA ROMÂNĂ Tu române ești creștin Mânci pâinea muiată-n vin Muierea îți poartă ie și e ca Sfântă Mărie Nu fi tu creștinu rău respinge nimic al
său. ALT RĂSUNET Tu popor înmiresmat care sângele ț-ai dat nu te plâng și nu te boc nu-ți zic pace nici noroc De oi fi de n-oi mai fi de oi fi și mort oi fi Pune mâna scrie carte popor sfânt făr de moarte Dar atâta vei trăi cât mereu te vei căi. LUMINĂ Hai copilă dă-mi lumină tu nu ai avut vro vină așa îi necazu viaței ca bucuria paiaței eu oi sânge tu oi plânge dară moartea nu ne-o stânge. MATROANA ROMANA Tu fiul Matroanei Tu pruncul Doamnei Mama ta-i piatră iar lumea o șatră mereu să te lupți să remâi în cărți cartea e harfă marmura-i spartă. ICOANA Tristă icoană dăruită din pictură plămădită Ce ești tu icoană sfântă? demonul ce nu cuvântă? Icoană uriașă plânsă icoană durută și ninsă. HAȘDEU Nebun plângând geniu cuvânt fiică-n mormânt hașdeul sfânt Carte și gând dor de pământ paris și avânt poeme în vânt. TEMNIȚA BOLNAVILOR „N-am avut noroc Să stau cu frații mei” Cântec de la Zam Noi suntem bolnavi noi suntem oameni slabi Mult am suferit până am murit. FECIOARA ROMANĂ Cânt sfânta fecioară romană minervă și ceres zeiță umană Înțelepciune și pietate povești de iubire crucificate. MAMA BEȚIVULUI O bătrânică cam puțintică c-un handralău -Mă duc să beu! Mă copile ești nebun haide mintea să-ți aduni Ea mult se roagă el trage la joagăr Și mor odată tânăr și mată. MARIA CÂNDREȘA O icoană ce-am făcut și la lume am dădut Poate la ea s-o uita și mămuca mi-o picta. CERȘETORUL Eu - eu sunt Cerșetorul târgul batjocoritorul Am căutat s-ajut săracii să nu mai umble cu sacii Rău m-ați mai batjocorit dar de-acu s-a mântuit. PIATRĂ DE MORMÂNT Sunt piatra de mormânt a părinților mei sfinți Avraham și Sara și craniu voi fi. ANA BLANDIANA. Un proces al comunismului 1. Cheie de lemn Ruptă în semn Biserică frântă Temniță sfântă 2. Cimitir negru Tristețe allegro Infern fără cap Românul Harap 3. Eu te-am Bătut Eu te-am Născut. -Sfârșit20 februarie 2017 la 21:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 20 februarie 2017 la 20:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The Wehrmacht. 20 februarie 2017 la 20:28 UTC+02 WOODY ALLEN SFANT EVREUL NEGRU CERUL DIN ICOANA SI DIN DOAMNA COBORAT SI CHINUIT GREU HALO CAPUL SAU CRISTOS UCIDE MARII GRAVIDE EVREU ISUS SCANTET NESPUS. 20 februarie 2017 la 20:22 UTC+02 UN INTERLOCUTOR IMAGINAR 20 februarie 2017 la 13:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mihail Vakulovski. 20 februarie 2017 la 13:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 20 februarie 2017 la 13:32 UTC+02 Cand radioul e oprit panza de paianjen vibreaza aleatoriu si la latratul cainilor din mahala.. 20 februarie 2017 la 13:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 20 februarie 2017 la 13:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 20 februarie 2017 la 13:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 20 februarie 2017 la 13:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ionut Cheran. 20 februarie 2017 la 13:06 UTC+02
la Versuri evreiesti o sa muncesc toata viata si o sa bag doar cele mai bune 120 de capete.. Restul le las pe Facebook si poate fac o culegere electronica cu B sides. 20 februarie 2017 la 13:01 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI NAȚIONALE (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 20162017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX BLAKUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii
pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O
viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii
măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul
tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți
mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul Pentru durerea Mea. Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. PENTRU CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) HIMERA Din răsărit crunt izvorât himeră tăcută bestie tăcută Și veacul trece și ne întrece himera piere fiară și fiere. APOSTOLUL Eu am fost întâi chemat eu am fost primul bărbat Sunt Andrei și eu vă spun mă crucificați acum Însă mâine oi înflori însă mâine oi verzi România oi potopi și pe voi oi mântui. CENUȘĂ ÎN LUMINĂ Ui cenușă În lumină A murit A mea stăpână Am rămas orfai în lume fără mumă fără nume. ARDERE DE TOT SUNT O ARDERE DE TOT PENTRU CRISTOS SAVAOT ȘI MAI CAT O RUGĂ- CIUNE RUGA MEA FĂRĂ DE NUME O VENI DE OI MURI LUMEA TOATĂ OI PĂRĂSI. VULTURI DE FIER Vulturi de fier În vremuri ce pier Veghind pământul Fier li-e cuvântul Noroade-au murit Copii s-au jertfit Pajere-or grăi Rumâni mântui. FAMILIA ROMÂNĂ Tu române ești creștin Mânci pâinea muiată-n vin Muierea îți poartă ie și e ca Sfântă Mărie Nu fi tu creștinu rău respinge nimic al său. ALT RĂSUNET Tu popor înmiresmat care sângele ț-ai dat nu te plâng și nu te boc nu-ți zic pace nici noroc De oi fi de n-oi mai fi de oi fi și mort oi fi Pune mâna scrie carte popor sfânt făr de moarte Dar atâta vei trăi cât mereu te vei căi. LUMINĂ Hai copilă dă-mi lumină tu nu ai avut vro vină așa îi necazu viaței ca bucuria paiaței eu oi sânge tu oi plânge dară moartea nu ne-o stânge. MATROANA ROMANA Tu fiul Matroanei Tu pruncul Doamnei Mama ta-i piatră iar lumea o șatră mereu să te lupți să remâi în cărți cartea e harfă marmura-i spartă. ICOANA Tristă icoană dăruită din pictură plămădită Ce ești tu icoană sfântă? demonul ce nu cuvântă? Icoană uriașă plânsă icoană durută și ninsă. HAȘDEU Nebun plângând geniu cuvânt fiică-n mormânt hașdeul sfânt Carte și gând dor de pământ paris și avânt poeme în vânt. TEMNIȚA BOLNAVILOR „N-am avut noroc Să stau cu frații mei” Cântec de la Zam Noi suntem bolnavi noi suntem oameni slabi Mult am suferit până am murit. FECIOARA ROMANĂ Cânt sfânta fecioară romană minervă și ceres zeiță umană Înțelepciune și pietate povești de iubire crucificate. MAMA BEȚIVULUI O bătrânică cam puțintică c-un handralău -Mă duc să beu! Mă copile ești nebun haide mintea să-ți aduni Ea mult se roagă el trage la joagăr Și mor odată tânăr și mată. MARIA CÂNDREȘA O icoană ce-am făcut și la lume am dădut Poate la ea s-o uita și mămuca mi-o picta. CERȘETORUL Eu - eu sunt Cerșetorul târgul batjocoritorul Am căutat s-ajut săracii să nu mai umble cu sacii Rău m-ați mai batjocorit dar de-acu s-a mântuit. PIATRĂ DE MORMÂNT Sunt piatra de mormânt a părinților mei sfinți Avraham și Sara și craniu voi fi. ANA BLANDIANA. Un proces al comunismului 1. Cheie de lemn Ruptă în semn Biserică frântă Temniță sfântă 2. Cimitir negru Tristețe allegro Infern fără cap Românul Harap 3. Eu te-am Bătut Eu te-am Născut. -Sfârșit20 februarie 2017 la 12:41 UTC+02 ANA BLANDIANA. Un proces al comunismului 1. Cheie de lemn Ruptă în semn Biserică frântă Temniță sfântă 2. Cimitir negru Tristețe allegro Infern fără cap Românul Harap 3. Eu te-am Bătut Eu te-am Născut. 20 februarie 2017 la 12:38 UTC+02 Acum voi scrie Ultima poezie a cărții de rugăciuni naționale. 20 februarie 2017 la 11:49 UTC+02 Sunetul (vibratia sunetului) radioului influenteaza fizic funigeii panzei de paianjen. Aceasta ar trebui sa insemne ca sunetul influenteaza fizic axonii si terminatiile nervoase ale corpului uman.. 20 februarie 2017 la 11:09 UTC+02
Falun Gong is the true Power of the Weak, through Accepted Martyrdom. 20 februarie 2017 la 11:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 20 februarie 2017 la 10:59 UTC+02 THE MARSHAL OF THE TOY ARMY - 1. Overcoming Memories 2. Falun Gong Constantinople 3. The Martyr Infant 20 februarie 2017 la 10:55 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=zMQCmSVcsqQ Iosif și frații săi.. 20 februarie 2017 la 10:31 UTC+02 AM PRIMIT INSTIINTARE DE LA DOMNUL SI DE LA IEREMIA SA NU PLEC DIN TARA ASTA NECIRCUMCISA.. 20 februarie 2017 la 10:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Remus Mardare. 20 februarie 2017 la 10:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 20 februarie 2017 la 09:50 UTC+02 Mi-am dezvoltat propria metoda de poezie. Sa zicem ca am sau adun 100 de titluri pentru poeme. Ma uit la ele scrise pe o coala de hartie timp de cinci ani FARA SA SCRIU NICI UN VERS dupa care in doi ani scriu poeziile celor o suta de titluri. Metoda verset. 20 februarie 2017 la 09:45 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de China Xinhua News. 20 februarie 2017 la 09:43 UTC+02 Trebuie sa te hotarasti de ce anume iti pasa in viata si Facebook.. 20 februarie 2017 la 09:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 20 februarie 2017 la 05:16 UTC+02 PENTRU CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) HIMERA Din răsărit crunt izvorât himeră tăcută bestie tăcută Și veacul trece și ne întrece himera piere fiară și fiere. APOSTOLUL Eu am fost întâi chemat eu am fost primul bărbat Sunt Andrei și eu vă spun mă crucificați acum Însă mâine oi înflori însă mâine oi verzi România oi potopi și pe voi oi mântui. CENUȘĂ ÎN LUMINĂ Ui cenușă În lumină A murit A mea stăpână Am rămas orfai în lume fără mumă fără nume. ARDERE DE TOT SUNT O ARDERE DE TOT PENTRU CRISTOS SAVAOT ȘI MAI CAT O RUGĂ- CIUNE RUGA MEA FĂRĂ DE NUME O VENI DE OI MURI LUMEA TOATĂ OI PĂRĂSI. VULTURI DE FIER Vulturi de fier În vremuri ce pier Veghind pământul Fier lie cuvântul Noroade-au murit Copii s-au jertfit Pajere-or grăi Rumâni mântui. FAMILIA ROMÂNĂ Tu române ești creștin Mânci pâinea muiată-n vin Muierea îți poartă ie și e ca Sfântă Mărie Nu fi tu creștinu rău respinge nimic al său. ALT RĂSUNET Tu popor înmiresmat care sângele ț-ai dat nu te plâng și nu te boc nu-ți zic pace nici noroc De oi fi de n-oi mai fi de oi fi și mort oi fi Pune mâna scrie carte popor sfânt făr de moarte Dar atâta vei trăi cât mereu te vei căi. LUMINĂ Hai copilă dă-mi lumină tu nu ai avut vro vină așa îi necazu viaței ca bucuria paiaței eu oi sânge tu oi plânge dară moartea nu ne-o stânge. MATROANA ROMANA Tu fiul Matroanei Tu pruncul Doamnei Mama ta-i piatră iar lumea o șatră mereu să te lupți să remâi în cărți cartea e harfă marmura-i spartă. ICOANA Tristă icoană dăruită din pictură plămădită Ce ești tu icoană sfântă? demonul ce nu cuvântă? Icoană uriașă plânsă icoană durută și ninsă. HAȘDEU Nebun plângând geniu cuvânt fiică-n mormânt hașdeul sfânt Carte și gând dor de pământ paris și avânt poeme în vânt. TEMNIȚA BOLNAVILOR „N-am avut noroc Să stau cu frații mei” Cântec de la Zam Noi suntem bolnavi noi suntem oameni slabi Mult am
suferit până am murit. FECIOARA ROMANĂ Cânt sfânta fecioară romană minervă și ceres zeiță umană Înțelepciune și pietate povești de iubire crucificate. MAMA BEȚIVULUI O bătrânică cam puțintică c-un handralău -Mă duc să beu! Mă copile ești nebun haide mintea să-ți aduni Ea mult se roagă el trage la joagăr Și mor odată tânăr și mată. MARIA CÂNDREȘA O icoană ce-am făcut și la lume am dădut Poate la ea s-o uita și mămuca mi-o picta. CERȘETORUL Eu - eu sunt Cerșetorul târgul batjocoritorul Am căutat s-ajut săracii să nu mai umble cu sacii Rău m-ați mai batjocorit dar de-acu s-a mântuit. PIATRĂ DE MORMÂNT Sunt piatra de mormânt a părinților mei sfinți Avraham și Sara și craniu voi fi. -Sfârșit20 februarie 2017 la 01:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Remus Mardare. 20 februarie 2017 la 01:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 19 februarie 2017 la 21:50 UTC+02 Trec printr-o epifanie zilele astea, mă simt spiritual, găsesc căi noi, sunt Falung.. Ce atâta plâns, fie și cu litere? 19 februarie 2017 la 21:47 UTC+02 http://qpoem.com/sonet-catre-zante/ 19 februarie 2017 la 21:46 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 19 februarie 2017 la 21:46 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 19 februarie 2017 la 21:27 UTC+02 http://qpoem.com/postfata-antologia-declaratie-de-i/ 19 februarie 2017 la 21:26 UTC+02 O să încerc.. să postez.. antologia pe Qpoem.. 19 februarie 2017 la 21:20 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=3-oJt_5JvV4 19 februarie 2017 la 21:19 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Literomania. 19 februarie 2017 la 19:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Opriti Persecutia Falun Gong. 19 februarie 2017 la 19:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 19 februarie 2017 la 19:07 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 19 februarie 2017 la 02:51 UTC+02 CRY/STRIGĂTUL 2016 „I tell my story not because it is unique, but because it is not.” Malala Yoousafzai I believe I will begin my Cry now. The Prologue 1939. Romania is not part of the new war. My future Grandmother, Eleonora Ruptas is fifteen; just a rich girl in Cernauti, Romania. Her father Leon is a food businessman with a store in the city. Her Mom is from a very rich family, Grosu. They are both of Greek business people origin, brought in the time of the rupta two centuries ago. Her name is Olimpia and they have many children and the house of the Granfathers at the outskirts of the city where they do agriculture and keep animals. They consider themselves Romanian an from all the Children Eleonora is the most gifted to continue with the store. Cernauti in 1939 was a very beautiful city. An unoficial porto franco city, a city of merchants from Constantinople, from the Ruptas and Grosu came too, the Grosu may have been of Pind origin, and from Russian cities, Osterreich an Berlin,
from where we have ancestry in Greatgranfather Leon, a through man but with Hitler qualities like most merchants of the late Nineteenth century up to the day. It was told by his Daughter that Leon flogged once one of his boys for stealing chocolate and giving it to his friends and only her as a favorite of the Father could stop the night basement ordeal. We may wonder what made her to be the Josiph of the Ruptas family? She had two sisters and four elder brothers. But out of them all she was the best with business and life. She also liked to paint and had talent which she passed on mostly to my big brother. And she liked to dress classy and was bilingual in Austrian German What could be said about herself is that GreatGrandfather could trust Nora as he trusted himself or Olimpia, her Mother. Eleonora made only the Gymnasium because hard times appeared to come over Cernauti. She often told at old age when She was suffering of Alzheimer that on Saturdays on her wat to school she was asked to turn on the light in the sinagogue. Then it begun the Holocaust and Soviet occupation after the renunciation of Romania at two Moldavian territories. They became Refugees in their own Romania. The Soviets tried to unoficially cleanse the Romanian lands they occupied, of Romanians. I believe that in Northern Bucovina one hundred thousand people refugeed from five hundred thousands Romanians. The rest were shot or exiled to death or subjugation in Stalin’s Syberia. And only half maybe or less of the Romanians remained and alive. My Father says from time to time that we have relatives all over the world, from Syberia, to Cernauti, Radauti, Ardeal, Arad, Timisoara, Bucuresti, and in the United States of America, all fled as refugees before the Generalissim I. V. Stalin. As we can see although she belong to the Romanian-German culture, Eleonora was not anti-Jewish. During the War she listened to German hip music such as Lili Marleen of Marlene Dietrich. But also the final solution began only in the 40s and the insane realities of concentration camps renain hidden to the European and World peoples. Perhaps in Lili Marleen, Nora saw her own love story, with my Grandfather Dumitru Constantinescu from Agricultori 86, Bucuresti. At Cernauti they made many photos and they liked to do photos on street and at home. They also went to country camps on feast days where Maria, the little sister, called Piti, dressed in Romanian popular costume fiersomely recited poetry surrounded by the peasants. They had a beautiful, Romanian Bucovinan life, in Cernauti, in 1939, the last year when Romanian life was beautiful. It is no use to complicate the reasons why Romanian Cernauti was destroyed and taken. Apart from it s proverbial riches which lead to greatest Romanian Spirit, represented by the trinity of Eminescu, Cernauti, and Bucovina Herself, Bucovina, and especially Cernauti, was a merchant nodal point, giving acces for Stalin to both Constantinople and Wien, so it had to be raped. My GreatGrandfather Leon liked during the War to pose at the radio reading the newspaper, or maybe the Daughters pictured Him so. What can we say after personal experience is that the Tarist Empire considers itself an Empire with the mission to destroy and convert the whole world. Ever since the wars between Russian and Turks and before we can see that after Petru the Great the other Czars up to this day understood of England only it’s Empire. So the antiRomanian attitude of the American ambassador of the current day in Chisinau is just one example in a long line of Abuse. But we believe that Romanians will live, and together, and we believe that Justice will look to our Wounds and the King of England will no longer be let to torment our People, Independence and Unity. We will civilize Russia not the Czars abd Syberia will exterminate us, this is Our faith. Arrived at this point in our history we believe we should write a letter to the czar. "You see we all make choices LaHaye. You chose to become Sherrif keep food on your table for your family; and Paxon he chose to raise cattle, which ended on another man’s table." We speak to you not in our name, or in the name of Basarabia, or our native Cernauti,
but in the name of all Romanians and Rome. Latin spirit is short. We are Elisha with all armies of heaven and earth not only surrounding but protecting us, we don’t know who you are. We know and you should too that the Globe is warm everywhere. And Romanians die if they want to. Now, longtime, the history of (wo)man is written by the Plane. In the end there is only one thing to be said. A TALE. In a forbidden land there is a forbidden city with a forbidden palace with some forbidden kings who sit at a sinie and drink wine. Good bye. Chapter 1 Letter to Vladimir Putin As I see I have been arrested. Well I am dumb. Not with fear, no. But let’s get back to us. Vladimir Putin, that is your name? I am not contentious. I just try unconsiously to make a river. I have something here, Beatrix. Do you know what? I ask your name because I want you to know that I am not interested about you. We talk about me. Well, I have something very interesting here. A book. And the book has three photos. Have you seen those photos, Mr. Putin? The photos of the inside of the book are three photos of Mr. Soljenițân. A big one, very childlike, all of them are, for that matter, but very Idealistic, and is the actual Aleksandr. Under it are two photos. In detention and After his release from camp. They both looked so familiar to me. Especially the first of the two. It resmenbled in my mind with a Child from some movie, I just could not name. And then i realized that that Child was me. And while writing I saw that After his release from camp is my Father. Well, do you think We are going to give all up? For You? That Death would be an impediment? That we have not read Gavroche and Jean Valjean? Soljenițân existed only before his arrest, but, like Moses, Soljenițân lived only after his arrest. The last thing I do is to hurl insults. But everytime truth is insulting. Now it is not the time to say who’s to blame, and certainly not by men. But maybe just as You, Master Putin, like to live at ease in Kremlin, so we like to live at ease wherever we are. To put it more bluntly, intelligently though, You, Mr. Donald Woods, are the last relic of a revolute age, the Last Empire, and your only key to survival would be to kill anyone else living, like we did long you existed, but, because there is a God, You will rot and resurrect in flowers. Now, before the Trial would start, What do you have to say for yourself? You know that me, from my cell, am the judge. Just like Sarajevo... Chapter 2 War Tabula rasa. The War was the Destruction of goods. Too many lowyers, too many loaves of bread, too many people. Ideology and hatred were just adiacent, instruments over the different levels of human society. I. V. Stalin did that too in the thirties until it became monomaniacal behavior. Economy with an arrest warrant and a bullet. If I were Denise or one of Joni's friends I would tell her that if we look in the life of Aleksandr We could understand why God punished him so. Even during the War, the bloodiest years of history, he was _too_ carefree. We, me and Joni, who have eyes for an another reality would conclude that I. V. Stalin was just a tool in the hands of God. And that God had reasons for our friend Aleksandr's destroyed life. And our belief, drawn from this affair and our own lives would be that humanity of the soul is produced by God through destruction of the heart, like wine. And we could only ask, if men's reason for destroying the whole World was mere state economy, what were God's? Even the massacring of the Jewish. We know that Jesus does not kill anyone. So genocide comes very weird in God's plan. Friedrich Nietzsche wrote a book at which we know the title Dincolo de bine și de rău. This means we believe that God is beyond even of dialectics of the humane. Genocide comes like a beast of the bunget of time. But then remains Israel, and Jesus, and bread, and milk, and blackberries for supper. But firstly the War is the dead, killing and killed. Many times war starts when Jim Morrison's generals are given place in politics. And when boys want to become men. It was said that WW2 and WW1 were Wars Without Glory. Times are changing. Today life has become as such. The World War Two was the murder of the Father of the family by confused strange men, who
instead of a human tongue had an industrial shotgun. They were workers. And shooting people, everyone, was work. This is the world of my head, Our head, one hundred years of war. And then? We die... And the saddest thing is that a man like Adolf Eichmann was not a murderer, indeed, but a, as Wilhelm Busch put it, un funcționar conștiincios. This is how Kramer is born. MARK F’S POET STAMP COLLECTOR EX-ALCOHOLIC STONED WITH METAL LAQUER MUCH TOO INTOXICATED IN THE PAST IN TREATMENT POP MUSIC LISTENER AS MUCH TOO ANAEMIC POEMS AUTHOR THE POEMS OF A MARK F’S POET HERE I AM, BETWEEN CHILDHOOD AND OLD AGE. Chapter 3 Letters to America August 8th, 2016 Dear Embassy of the United States of America în București, Hi, my name is Constantinescu FelixGelu, I am born on March 29th, 1982 în Hațeg, Hunedoara, and I live with my old Father, in Păclișa, Hunedoara alone without my Mother, Valeria Roman Constantinescu, who died în 2011. To speak in two words we are victims of war. In July 1944 my Grandmother Eleonora Ruptaș Constantinescu din Cernăuți lived with my Grandfather Air Lieutenant in Bucharest and my Grandfather served in the Air Defence of Bucharest at the plane telegraph when an American bomb fell on the street at day close to my pregnant Grandmother and destroyed all our lives forever. My Grandmother retreated at Bradu, Argeș, where she gave birth to my Father, in a day aproximate – as She could remember - August 6th, 1944, She left my Grandfather who had a nervous breakdown on the air front too and lived alone until death and my Father, Constantin, never knew him. And if it weren’t for the kindness of a soldier from the Eastern Front, Stalingrad and Cuban, Paic Ștefan from Moinești, who came back as a prisoner from Siberian taiga, My Lady Grandmother and Gentle Father wouldn’t have survived. We are victims and I come to America to ask Her to once again receive the weak and protect them for a more humane future. Amen. God save America, & Romania, Sincereley, Constantinescu Felix August 9th-13th, 2016 Păclișa, Romania, EU A Victim of War Memorandum to Mr. Barack Obama President of The United States Of America Mr. Barack Obama, President of The United States of America I write You in All Faith in Absolution, about my pain and the pain of a Family. As I wrote to the Embassy of America in Bucharest in my country Romania, we were maimed in the mind of my Father and in the soul of my Grandmother. I in the name of my family and my Father ask to be received in The United States of America as War Victims and Americans. We believe in God, in Liberty and our lives have been mutilated by 72 years of Communism in our Native and Refuge land. -1- We could have been rescued by the United States of America right then in July 1944, in a better world. It is senseless to say that we suffered for seventy-two years, we did, and we will suffer until we die. In Romania, to heroes, any man an enemy. Maybe the ones that will come after us be better, but honestly we don’t know. We fought for Adolf Hitler and Stalin, and our minds died for them. We live in a parallel world, after a wall, we hear , but cannot see with the eyes of human understanding. Our brains are frozen by the cold world of the cold war. We know that there are great men and women and old and children allover in the world, but our fragility made people treat us with the bread of meaness. Now I thought that You, Mr. President, know exactly how I feel, me and my Father and Eliƺa, our story is the Story of most of the World, Bucharest, Sarajevo, Hiroshima, Dresda, Berlin, and around the Third World. For this I fight. That the wars cease to exist, in reality and in the sickness twisted minds of victim survivors and I must speak the truth, I am determined to convince America to open the gate up for war victims all over the World, the ones that _deserve_ and the ones that do _not_. And my second command- ment governing my life is after I will be American in America to move the borders of USA to the borders of the entire world. -2- With every sun that sets it becomes fair to me again Tthat for Us the war, the 2nd World War, has not ended, never will
on this earth. We loved and were born in Hell, a Hell more horrible because every Day was full of Death. World War 2 killed my brain and the brain of my family. Hitler was our godfather so here we are world the handiccaped Ubermensch. We are Hemingway characters, natural born soldiers In a Mondial Murder in a Tartar Desert. I am an collective tragedy, one of Sophocles bad dreams, my innerinferno gives space to my world, a world that needs the lamp of The Statue of Liberty. We need the Statue of Liberty. To be ours. Where we can stay. Before our sudden Death. I believe I have said it all. -3- With the Respect and Ernestness Of a Nation, I write my Name Here, Constantinescu Constantin Felix-Gelu Valeria Eliza And I say to You, Mr. President, You Will Win And there Will Be Food. Amen. -4Capitolul 4 Sarmisegetusa Cred că știu ce înseamnă cuvântul dac Sarmisegetusa. Împrejmuirea Geților, sau Împrejmuirea Getă. De la rădăcinile Sarma și get. Obs. Tata și cu mine credem că are legătură cu zidul getic, care era o umplutură de val de pământ între două ziduri sprijinite unele de altele de bârne interioare. Iar amfiteatrul de la Ulpia reprezenta o cetate getă arhetipală în care se reprezentau Bătăliile Întemeierii. Deasemenea cuvântul Get este înrudit cu Argint și cu Arhe în sensul de vechi, mare, mareț, și cu sensul extrapolat de înțelept. Geții pentru greci erau Înțeleptii. Și erau același popor până la Bratislava. Dar nu știm ce înseamnă dac. Poate get e la origine o stâlcire și neologism din greacă, iar dac e numele originar dacic sau numele pe care li l-au dat romanii înainte de Împăratul Traian. La mocani, în codrii și târsele de pe dealurile împădurite de peste Strei, înca se mai spune că mesteacanul e cel mai înțelept copac din pădure pentru că e "alb". Mesteacănul e deasemenea copacul lui Odhihnn, zeul prepreoției și înțelepciunii și runelor, al semnelor și protoscrisului. Ziridava - Arad. Altă denumire Sarraand. Dava sării. Probabil ca vindeau sare din Transilvania in Italia si germanicilor. Sucidava - prin sudul Olteniei. Dava sucilor. Piroboridava - Poiana, Galati. Cred că înseamnă Foc Fier Cu Impurități (Fontă) Dava. Se producea fier primitiv, oricum dava e și intens Halstatt, prima perioadă a fierului. În limba română literară poate fi tradus Dava Fierului Aprins sau Dava Fierului Roșu. Notă. Se observă densitatea neologismelor grecești, latine și sarmate în vocabularul de bază, datorită în principal schimbului, tehnicii și posibil a deschiderii dacilor către universalitate. Aizis - sus la Dunare. De la iazygi. Apoulon - Piatra Craivii Cult solar dac al unei divinitati posibil sincretice ori împrumutate, sub influența cultului apolinic, al zeului grec Apollon. Probabil și sit astronomic. Voiam să mai analizez toponime. Dar mi s-a terminat bateria. Am să trec la substantive comune puțin. Înțeleg denumiri de localități câteva, dar ce înțelegea un dac numind viezurele Viezure? Eu am o teorie. Limba dacică nu a dispărut, nici nu e sinonimă cu limba latină. ci e un continent scufundat în limba română, putând până la un anumit punct fi cartografiat, și pe alocuri chiar reconstituit, cu concursul enciclopedismului, putând astef chiar să pătrundem în sufletul dacic. Viezure - vine de la cuvântul latinesc via. Dacul era un suflet care făcea asocieri între lucruri extrem de diferite, găsind asemănări și corespondențe în toată lumea înconjurătoare. - zure, de la zare și zur - cum e în zurbă - agitație. deci Privire Vie - în același timp privirea omului beat - pentru că pe drumuri adesea erau pomi și vii, mai ales în spațiul roman, și Mișcare Agitată - trimițând tot la omul beat dar în același și Beție de Inteligență. Mi s-a blocat computerul așa că scriu iar de pe telefon. Cred că acest cuvânt dacic reflecta atitudinea dacului când mergea singur în padure și îi ieșea un viezure în cale. Deasemenea cred că dacul numea viezure, pe lângă viezuri, patru categorii de oameni, bețivii, romanii, copiii și sihaștrii. Astfel am reușit să intrăm în sufletul dacic, adevaratul suflet dacic. Alt cuvânt dacic este Fagure. Când eram copil aveam o carte cu povești din Moldova numită Carte cu și despre albine. Dacii erau părinții albinelor. Și nu totdeauna luau mierea numai din stupii făcuți de ei. În pădure găseau roiuri de albine în scorburi de fagi pline de
miere, și așa a aparut cuvântul dacic Fagure. Și astfel și cuvantul Fag pare dacic. Am obosit. Mai vreau doar să spun despre cuvântul Băiat. Înseamnă Luptator, iar numele Băiuț e poate ultimul nume propriu prenume dacic înca în uz, în Țara Hațegului există 2, și neluat din cărți. Rușii care de fapt sunt Sciții, au multe în comun cu dacii, și dacă sciții erau cu armele, geții erau cu mincea. Și chiar și cuvintele Ruși și derivatul de azi și acum o mie de ani Rusia poate fi numele pe care l-au dat geții Sciților, rușilor de astăzi. Rusidava - romană pe o asezare incertă dacică - înseamnă în geto-greacă, Dava Roșie. Iar rușii înseamnă roșii pentru fascinația lor eternă pentru krasnaia, krasiva, roșu sinonim cu frumos. Rusidava - castru roman și așezare romană in Dragașani, Olt, pe locul unei vechi așezări dacice. În încheierea prologului dacic pot să concluzionez că limba dacică, asemeni limbii grecești și germanice, era un idiom sapiențial, al gândirii pure. Notă. S-ar prea putea ca getii sa insemne Argintii in limba greaca, extrapolat cu sensul ca getii spuneau vorbe intelepte, adica erau un fel de prooroci. Si denumirea get sa fie comuna cu Argesul. Cred ca acolo era tribul getilor care dupa aceea a dat nume zonei subcarpatice pana la Marea Neagra. Capitolul 5 VADUL ARS, sau romanul înviat & Omagiu Îmi pare evident că aceasta a fost intenția domnului Constantin Stancu, cel care cu această carte a devenit prozator, mai mult chiar romancier, și a câștigat ras cognomenul Stancu. Eu, domnul Radu Igna și Ernest Hemingway, am făcut tot posibilul să ucidem această monstruozitate psihologică, numită roman, dar la un an de la execuție, O mamă de lumină, în 2016 apare această Carte, ca și cum romanul cum spune tata râde și spune vezi nu m-ai ucis, m-ai ucis și eu am înviat trei anotimpuri după. În cadrul literaturii hațegane există trei romane și punct, egale între ele. Condamnat, de Radu Igna, O mamă de lumină, al meu, și Vadul ars, de Constantin Stancu. Eu sunt de formare germanică. Cred în Islanda. Domnul Stancu e de formare slavă, dar nu a lui Pușkin, nu a potopului de stări și emoții a romanului rus comun, ci cu romanul rus al lui Bulgakov, romanul cel mai înalt care trebuie să stea pe noptiera principilor, - Mai mult decât atât un Bulgakov care a citit 1984 aplicându-l pe Lev Tolstoi, - Pasternak, Nabokov, Evtushenko. Este puțin spus că în prezent Hațegul are un loc de statură în cultura Hunedoarei, fiind datorită longevității autorilor, cel mai bine reprezentat și din punct de vedere literar la egalitate cu municipiul Hunedoarei. În același timp, ca și Litera stacojie, Vadul ars e romanul unei comunități, produsul psihologic al unei subcomunități. Romanul de fapt este trama comunității baptiste înglobate în comunitatea seculară a Țării Hațegului, care ține de aici până spre Valea Jiului și până la Streisângiorgiu și Porțile de Fier ale Transilvaniei. Vadul Ars poate fi oriunde și trimite la pământul radioactiv al Țării Hațegului, binecuvântarea și blestemul ținutului și al oamenilor. În continuare cred în saga, dar văd că mai există o galaxie, într-adevăr pe cer, și cer alte cărți și multe alte lecturi. Atenționez să nu devină Breban un canon în scriitura noastră, Brebanul dogmatic, dogmele își au loc doar în Biblie. În orice altă privință cartea este desăvârșită. Și arată orbirea societății literare românești care citește o cărămidă turnată în 5 ani ca Solenoid, de Mircea Cărtărescu, în locul unei cărți publicată în 2016, dar a cărei gestație a început cel mai probabil în 1991. Dacă aș da o stea de aur sau o cruce de argint unuia din acestea trei romane, acesta l-aș alege pentru cunună. Omagiu România modernă înseamnă Cuza, Carol 1, Ferdinand, Antonescu, Mihai, Dej, Maurer, Ceaușescu, Iliescu, Iohannis. Nepoții voștri vă vor judeca pe voi pentru varii lucruri și nepoții lor pe ei. Omagiile nu sunt niște kitschuri. Sunt niște documente indirecte, în care în contextul vieții private oficiale și al Securității, se exprimă sentimentul independenței în condiții externe fanariote și ale războiului rece. Spune-mi mie domnule Pațurcă cine a fost trădător în anii 70-80 în România? Cine a fost dictator? Dacă Securitatea a doborât un lider maoist socialist, creându-ți contextul, asta nu înseamnă că ceea ce spune Securitatea e adevărat. Revoluția a fost făcută de Securitate la
ordinele KGB-ului și cu ajutorul KGB-ului, și apoi s-au trezit vitejii. Voi l-ați pus pe butuci pe Rațiu. Pentru ce, pentru postmodernism? Nu aveați în cap decât Blugi și Pepsi. Spun iar și iar că Ceaușescu avea alte criterii existențiale și trebuie Judecat după ele. Iar comuniști, până în 17-18 decembrie 1989 am fost apraoape toți. Restul erau agenți, iredentiști sau capitaliști din natură, pocăiții fratelui Dugulescu. Înainte de anii 70 mai ales, și înainte de anii 60, România era un pustiu. Voi în lagărele marilor orașe habar n-aveați de orașele mici sau de sate. Totul, baraje, industrie, tot ce vă ține existența, clădirile unde mergeți și azi la muncă, au fost făcute atunci, casele voastre, în care atunci copiii măcar se simțeau în siguranță. Nu vă dați seama că sunteți mult mai abominabili, fii risipitori? Așa că e normal ca o națiune să exprime un gest de recunoștință, o carte unui lider care a plecat din pământ a învățat de la Pământ și s-a întors în același pământ? Cine au fost dictatorii? În schimb românii pentru că erau o cultură altruistă, printre cel mai bune moral din lume la nivelul maselor, dedicându-se ajutorării economice și învățăturii, s-au simți complexați de idioții pop ai Occidentului. Chapter 6 Adolf Hitler Dacă Umanitatea e o Mamă care îl Respinge pe cel mai rău Copil al Ei, atunci merită Ucisă. În șase ani au murit peste 61 de milioane de oameni. După 9 Mai 1945, a murit Germania. Care crimă e mai grea? În prezent Germania este numită locomotiva Europei, dar orice etnic german simte un complex, surorile creștine germane se simt prost dacă ridică mână în adorare între proști, și cum mi-a spus Robert, băiatul care mi-a luat bicicleta, a venit în România, a umblat pe jos ca un pelerin rus și în visele sale icnite a crezut că e Lucifer. Acesta e complexul german, după Holocaust. Mehr Licht. Conflictul, nebun, a fost de fapt nu între Statele Unite și Uniunea Sovietică și celelalte state, ci între Sfântul Imperiu RomanoGerman și nevăzutul Israel, Fuhrerul numindu-l nevrednic pe D-zeu și intrând prin megafoane în toate sinagogile Europei deodată și prezentându-se drept Dumnezeu. Israel a fost desconsiderat de Germania, pentru că în mia de ani de la orgă la Nietzsche, odată venit în Egipt, Patriarhul nu a făcut decât să facă bani, Profetul nu a făcut decât bani. Știe stetl-ul și ulița evreiască ce a făcut Germania în tot acest timp, mai știe? Așa se petrece un Holocaust. Voi să spun un conflict între două Idei. Evreii sunt la fel de vinovați pentru Holocaust ca și Hitler, și Hitler e la fel de nevinovat în Holocaust ca și evreii. Hitler este cel mai urât german, iar Chagall cel mai iubit, dar Hitler are mai multă noblețe decât Chagall. Numai că prinții nu trebuie lăsați singuri. Un prieten, băiatul celui mai mare Sfânt baptist din țara Hațegului i-a spus tatei în anii 90, văzând cartea, că Mein Kampf ar fi trebuit să fie arsă și nepublicată. Tata i-a spus ca asta au făcut și naziștii, au ars cărți. Capitolul 7 Mein Schrift (Continuare) Inainte sa scriu vreau sa spun ca viata mea e un going to the mattresess. Stau in semicoma majoritatea timpului adunand aminoacizi. Si apoi la un moment dat vad ca a venit vremea sa scriu. Ma pun pe marginea patului si ma rog cateva secunde si apoi plec stiind in sfarsit ce am de facut. Azi Vladimir Putin a propus Ungariei, sau amandoi s-au inteles sa-si imparta Romania cu satarul. Mi se pare comic ca Rusia a ajuns acum la nivelul culturii politice iredentiste, aliindu-se cu singurul stat pe care l-a gasit, care a pierdut toate razboaiele. E si mai comic, ca nici macar iredentistii maghiari, nici rusii ci numai Domnul Vladimir Putin face pula mare. Domnul Putin nu vrea Moldova ci vrea sa distruga scutul antiracheta roman. In timp ce Germania, America, Polonia si chiar Romania tac. La box exista o tehnica. Blocarea pumnilor de vizavi cu o mana, iar la un moment dat un singur pumn cu cealalta pune campionul jos la numarat. Asta se numeste decisiva. Oltenia este bicepsul Romaniei, asa ca trebuie sa avem grija de Ea. Si intotdeauna Americanii au vorbit frumos dar au purtat dupa ei un ciomag mai mare. Si de altfel chiar si in WW2, tot URSS, mai mare decat Federatia Rusa, nu ar fi putut singura sa-l bata pe Santino. Rusii au luptat cu arme mari si ineficiente, comsomolisti cu pusti de lemn legate cu sarma decapitati din pas alergator de bunicu Stefan
cu lopata militara, cu vodca si comunism, batai si violuri. Atat. Capitolul 8 Piesă într-un act (Strigătul, de Felix Rian Constantinescu) “Nul ne peut me comprendre. Un seul Parmi ces ivrognes stupides Songea-t-il dans nuits morbides A faire du vin un linceul?” CHARLES BAUDELAIRE PERSONAJE BEȚIVUL, un bătrân decrepit, pe jumătate chel TELEVIZORUL, albnegru, cu lămpi BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș Decor O încăpere destul de întunecoasă a unui apartament de bloc. Încăpere mică, igrasie pe tavan și pe la colțuri. În spate, un pat așezat lângă perete și ușa, închisă. Pe colț, un dulap, lângă fereastră. Lângă fereastră se află Televizorul. În față, o masă pe care se află sticle goale, unele răsturnate, un radio destul de vechi și o Biblie. Bețivul stă la masă, cu fața spre public. BEȚIVUL (destul de cherchelit; citește, cu împleticiri, aplecându-și mult fața de pagină nu are ochelari) ”Pentru ce dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău, poate El își va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!” (se oprește, privind lung sticlele de pe masă) S-a-nnoptat! (se ridică, lăsând să-i cadă Biblia din mâini și mege la fereastră) E noapte! Soarele a coborât de mult în Valea Stricății și a stins toate... (tușeșete uscat, aplecându-se mult în față, apoi se șterge la gură, aprinde Televizorul și se așează la masă) TELEVIZORUL (de când este pornit, volumul sunetului scade progresiv, până nu se mai aude deloc) ...viațameasaschimbatîmbucurătornicinumămairecunosccopiiisuntfericițișisoțulecumnusepoa temaimulțumitmerităaveampreamultămătreațășinuputeamstabilonmiciorelațiesentimentală pânăcândamîncercatcremnademâinicreminacumnumaiammătreațășimipotoferiumeriidreptc onsolareoricuinuștiamcăviațapoatefiatâtdefrumoasăcreeeemiinoocreeeemăăpeeeentruuuuu toooaateeegeeeeneeraaațiiileeeeedelabuniclatăticacumpregăteștetesăvizioneziparteaadoua atelenoveleidesuccesiubirilevecelieidoarcviztvnoiavemgrijădesufletultăudacăștiicumsenumeș teactrițaceapareacumpeecranpoțicâștigaunsetcompletdetigăimarcaromanticunaragazșitreibu teliipentrutineșipentrufamiliatasunălanumăruldepeecranpatrucincipatrucincipatrucincișivei... BEȚIVUL (se uită puțin la Televizor Bețivul și Televizorul vorbesc concomitent) Dumezeu mi-a dat mâini, mi-a dat doi ochi, dar nu mi-a dat... (aici Bețivul se crsipează și-și cuprinde fruntea cu palmele, după care continuă) Mă lasă să mor de sete și de dor. Mă lasă să mor și să putrezesc, dracului! (furios, locește sticlele care cad de pe masă) Sunt singur... (se uitp prin cameră, vede Biblia pe jos și o ridică citește sărind versete) „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și el m-a auzit din pântecele locuinței morților către El am strigat, și El a luat aminte la glasul meu!... dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu! (pauză) Când se sfâtșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt! (se opreește, ca speriat de ceva, se uită atent prin cameră, merge până la ușă și dă să iasă, dar, brusc, se răzgândește și vine iar la masă) Sunt eu. Puteam foarte bine să nu fiu. Să nu fiu nimic. Nimic, înțelegi?! Erau un milion de șanse ca eu să nu exist. Dar, are atâta însemnătate faptul că sunt? Și, dacă sunt, ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi? Om? Ce e ăla om?! Să nu-mi vii acum cu aiureli de manual școlar, cum că fac parte din singura specie inteligentă cunoscută, a cătrei trăsătură principală e faptul că gândește, sau mai erudit – raționează. Ce sunt? Vechilul tău peste animale? Dar dacă sunt un animal eu însumi?... Sunt oare poatră, iarbă, foc într-o colibă țigănească? (rătăcit, se uită în jur la sticlele de pe covor, atent, la fiecare în parte Citește, cu împleticiri) „Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte și la Tine a ajuns rugăciunea mea în templul Tău cel sfânt! (pauză) Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău.” (este obosit; își șterge fruntea cu mâneca și se lasă pe spătarul scaunului) Plouă... cu găleata ba nu, s-a oprit. Aseară a ploat potopul lui Dumnezeu. Eram la cârciumă, cu băieții, și-mi spunea Sandu, luându-mă pe după gât și gesticulând agitat cu țigara „Ioane, ascultă-mă pe mine, nu mai e mult! O să ne boteze pe toți. Cu foc! Vin
timpurile, Ioane!”; vorbea aprins olteanul, parcă i se și ițea o luminiță în ochii lui tulburi de alcoolic înrăit. Mai dă-l în măsa de bețivan... (făcu un gest de abandonare cu mâna și se lăsă iar cuprins de aomeală) Câdn am început eu să merg la cârciumă? De fapt, când am început eu să beau? Suntem la fel; și tu trebuie să ai pe acolo pe undeva o sticlă, bine-nțeles mai de soi, învelită-n hârtie – să nu bată la ohi. Șase miliarde... ce sunt șase miliade la Calea Lactee? Într-o bună zi, Soarele nostru – adorat de o sumedenie de oameni – o să vină pe pământ întrun carde foc cu hățuri de aur. Mă întreb cum vor fi oamenii pe atunci, ce limbă vor vorbi mă întreb dacă vor mai vorbi... Probabil că, atunci lumea o să poată pleca de pe Pământ și sunt sigur că mulți o să plece însă sunt la fel de sigur că unii vor rămâne, să-l întâmpine când va sosi... (merge la fereastră, pe care o deschide) Când eram școlar aveam un coleg de la orfelinat, care spunea oricui avea chef să-l asculte cum, atunci când va fi el mare, va pleca săși caute părinții până îi va găsi. Și continua spunând cât de fericiți vor fi până la adânci bătrâneți. Eu îmi caut doar tatăl, de când mă știu, și încă nu l-am găsit... (gânditot, se așează iar la masă, unde stă douăzeci de secunde nemișcat, după care aprinde radioul) BAUDELAIRE, prin vocea lui Florian Pittiș: „...Nu-s înțeles cât de puțin, Din toți bețivii, stând de snoave, Visat-a vreunu-n nopți bolnave Să facă-n giulgiu chiar din vin?”. (tăcere) BEȚIVUL: S-annoptat! Pentru ce dormi? (cortina) Hațeg aprilie 1999 FELIX (Rian) CONSTANTINESCU Capitolul 9 Soarele, soarele Cum pot să pun totul într-o pagină? Acum intru într-o nouă eră a vieții mele. La 20 de ani după 1996. Care au fost la 14 ani după abuzul sexual de la maternitate și creșă. Cred că nu mai e un secret că eu din vara-toamna anului 2008 iubesc iubesc în taină o fată născută în anul 1995. Anul trecut în toamna târzie a început să vorbească cu mine pe Facebook de pe contul unei prietene. Dar în același timp a început să vorbească și tatăl ei, pretinzând că este ea și creându-mi să îmi fotografiez penisul, pe care lam fotografiat de multe ori în erecție și i-am trimis mai multe poze. Apoi tatăl ei în continuare pretinzând că este fiica lui mi-a cerut să mă masturbez, la început o dată, apoi de două ori, apoi de trei ori, apoi de patru ori pe zi. Deasemene spunea, in persolalitatea fiicei lui ca e lesbiana, sau cam asa ceva. Îmi cerea spermă, fotografii cu spermă. Și am trimis deasemenea fotografii cu spermă pe fotografia de profil a fetei pe care o iubesc. Menționez că nu obișnuiam să fac acest lucru, vreau să spun masturbarea, aproape încetând de când am venit în 2013 de la Zam, și e adevărat că odată am făcut-o gândindu-mă la ea, la bloc, în 2012. După cum îmi amintesc am făcut-o odată și de cinci ori pe zi. Am făcut ce am făcut pentru că o iubesc pe acea fată și am crezut că asta își dorește. În același timp tatăl ei era foarte insistent. După sfârșitul lui februarie a început să comunice cu mine și prin programe de hackering, pe care puteam să le înțeleg și scriam în cuvinte. Apoi a urmat un zbucium extrem, fata sau tatăl spunând că m-au înșelat de două ori, odată pe 21 martie, de ziua Fericirii, și altă dată altă dată. Totul a durat aproximativ până în vara aceasta. Apoi fata mi-a spus că de fapt ea este credincioasă, nici nu mi-a văzut pozele, ea a spus că m-a înșelat iar băiatul ăla e un amic care a ales să o ajute, iar totul a fost făcut de tatăl ei. Lunile acestea când am depășit relativ trauma din liceu, și am descoperit trauma vârstei infantile, a început o a treia traumă, care se va întinde pe un număr indeterminat de ani, și este de fapt o tragedie greacă, Eschil, Sofocle, Euripide în același cap. Viața mea e neagră. Omul acesta a făcut ce a făcut ca să mă pedepsească, să mă chinuie, să mă distrugă și pentru că este bisexual. Eu tot acest timp, până luna august am crezut că a fost fata lui. Vă rog să mă iertați de ce prostii tot spun dar dacă nu spuneam plezneam. No, să mă pun la loc în pat și să încerc să dorm. PS: Și, Marie, nu știu cum astă vară după ziua tatei, în ziua de sfântul Foca, zi în care am mers la consultație la Hunedoara, tot el a aranjat sa fiu intoxicat cu o substanța chimică, în mâncarea cumpărată, sau în apă și în noaptea aceea mi-a fost rău și la ora 5 dimineața am
avut un acces de furie și mi-am agresat tatăl. Tatăl fetei pe care o iubesc e un om bogat care își permite orice și căruia i se permite orice de către societate și biserică. Capitolul 10 Moartea unui erou (dramă) 1943, Cernăuți, catedrala mauro-bizantină Elena: Da, Te iubesc, Mitule! Preotul: Poți să săruți mireasa! Dumitru: (în uniformă de căpitan al aviației române, cu batistă albă la piept. Privește vexat în jur, amuzat, și o ia pe Elena valsând-o în altar) 1944, București, început de bombardament american în mahala Un copil țigan plin de sânge pe față, stă pe bordură și cântă la scripcă Avion cu motor Ia-mă și pe mine-n zbor Du-mă-n țara stelelor Să vezi cum îți dau omor Elena, însărcinată, merge pe stradă cu două dintre surori și cu Dumitru. Piți: Mergem la adăpost. Te așteptăm! Dumitru: Pentru militari nu este adăpost. Ica: Să ai grijă, auzi? Dumitru: Ce grijă, fato? Sunt numai telegrafist și am mai făcut și răsboiul. Elena: Trebuie să plecăm, iubite. Vezi să nu te puște americanii că e cam mare hardughia aia zburătoare. Piți: Și tu te-ai făcut cam mare, Lena, ești mai plină ca un bombardier american. Elena: Nici să nu-mi pomenești de blestemații ăia de nenorociți! 1944, August, comuna Bradu Elena: (speriată cu un bebeluș în brațe) Ce-i? Ica: (bucuroasă) A venit Mitu! Elena: (tace) Piți: Ce-i Leno nu te simți bine, n-auzi că ți-o venit iubitul? Elena: Dumitru?! Piți: Ha, da' cum ai vrea să-l cheme, Lawrence al Arabiei? Elena: Nu vreau să-l văd... Piți: (serioasă) Ce-ai, iar teapucă? Elena! Elena: Nu vreau să-l văd! Ica: Eleno, plânge... Elena: Nu - nu vreau să-l văd. Ica: Vrea să-și vadă copilul... Elena: Constantin nu e copilul lui. Ica: De ce vorbești ca o proastă? Al cui e? Elena: Al lui Lawrence al Arabiei. Piți: (cu un ton schimbat) Dumnezeu să-ți ajute să-ți aduci aminte că mai ai și familie. Elena: (obraznică) Am familie! Ica: Și Mitu? El nu are familie? Elena: Căpitan veteran Dumitru Constantinescu nu are familie. Piți: Ești o proastă. 1965, Spitalul Militar, București Medicul Reanimare Ștefan: (zâmbind) Sunteți bine? Dumitru: (trezindu-se) Nu știu. Ce s-a întâmplat tovarășe doctor? Medicul Reanimare Ștefan: Traumatism balistic în tâmpla stângă, să trăiți domnule căpitan. Dumitru: Pot să mă ridic? Medicul Reanimare Ștefan: Încă nu, desigur. Sunteți pe perfuzie. Dormiți... - Doctorul psihiatru emerit Elefterescu: Unde e?... Medicul Reanimare Ștefan: Tovarășul doctor Achenache va veni îndată. Doctorul psihiatru emerit Elefterescu: (tace) Medicul Reanimare Ștefan: Aici... Dumitru: Dumneavoastră sunteți domnul doctor? Medicul psihiatru emerit Elefterescu: Da... Îl transferăm îndată tovarășe Ștefan. Nu trebuie să vă mai bateți capul cu tovarășul căpitan. Medicul Reanimare Ștefan: ( anunțând) A sosit tovarășul doctor. (tace) Tovarășul doctor psihiatru și psiholog Achenache: (un domn de o vârstă incertă, dar tânăr și cu ochii zâmbitori) Am sosit. (Elefterescu îl privește) Elefterescu: (aparte, către Medicul Ștefan, pe chipul căruia se poate citi o reacție de întristare profundă) Vrăjitorul... Elefterescu: (afabil) Bună dimineața tovarășe doctor. Vă asigur că nu era nevoie să vă deranjați iar. (privind contrariat către Medic) Deci, ce facem? Medicul Ștefan: (întorcându-se spre Dumitru care se află întins în pat) Tovarășe căpitan, acești doi doctori au venit să vă ajute să treceți acest moment greu. Dumitru: (trist) Cine sunt acești doi doctori? Medicul Ștefan: (cu blândețe) Păi, avem medic psihiatru emerit, tovarășul Elefterescu și medic psihiatru/ psiholog Simion Achenache. Dumitru: (derutat) Și eu ce trebuie să fac? Elefterescu: (imperceptibil, dă din cap a exasperare) Medicul: Tovarășe căpitan, acești doi tovarăși vor să vă ajute. Puteți să mergeți la spitalul cu tradiție unde practică tovarășul doctor Elefterescu sau puteți să primiți asistența ceva mai modestă a tovarășului Achenache. E decizia dumneavoastră, trebuie să alegeți, însă criteriile... Dumitru: Am un singur criteriu. Care dintre ei mă iubește? Elefterescu: (zâmbind copilărește) Te iubesc. Dumitru: (privind la Achenache) Achenache: Nu te cunosc, domnule Constantinescu. (Dumitru începe să plângă) Elefterescu: Nu vorbești serios! Achenache: Tovarășe doctor emerit, acest om nu e un om obișnuit. E un erou! E un om care a trebuit să treacă pentru patrie prin lucruri pe care cei mai mulți chiar, în București,
nu le-au trăit. Lăsat la vatră la 6 august 1944. Vă amintiți bombardamentul? Domnule acest om e un simbol al patriei noastre. Elefterescu: (plictisit) Îmi amintesc bombardamentul, cred că mi-l amintesc mai bine ca dumneata. Deci? Fă cum vrei. Iar. Achenachi: (trist) Si-a pierdut picioarele. Un erou, domnule. 1967. SFÂRȘIT „The preceding is not authorized by Prt. Putin. Any references to Prt. Putin are commentary.” 19 februarie 2017 la 02:26 UTC+02 Literature[edit] # Year Laureate Country Rationale 1 1910 Adolf Friedrich Erdmann von Menzel 042.jpg Paul Heyse[47][189] Germany "as a tribute to the consummate artistry, permeated with idealism, which he has demonstrated during his long productive career as a lyric poet, dramatist, novelist and writer of world-renowned short stories"[190] 2 1927 Bergson-Nobel-photo.jpg Henri Bergson[189] France "in recognition of his rich and vitalizing ideas and the brilliant skill with which they have been presented"[191] 3 1958 Boris Pasternak cropped.jpg Boris Pasternak[189] Soviet Union "for his important achievement both in contemporary lyrical poetry and in the field of the great Russian epic tradition"[192] 4 1966 Agnon.jpg Shmuel Yosef Agnon[189] Israel "for his profoundly characteristic narrative art with motifs from the life of the Jewish people"[193] 5 Nelly Sachs 1966.jpg Nelly Sachs[189] Sweden "for her outstanding lyrical and dramatic writing, which interprets Israel's destiny with touching strength"[193] 6 1976 SaulBellow.jpg Saul Bellow[189] United States "for the human understanding and subtle analysis of contemporary culture that are combined in his work"[194] 7 1978 Isaac Bashevis Singer (upright).jpg Isaac Bashevis Singer[189] United States "for his impassioned narrative art which, with roots in a PolishJewish cultural tradition, brings universal human conditions to life"[195] 8 1981 Elias Canetti 2.jpg Elias Canetti[189] United Kingdom "for writings marked by a broad outlook, a wealth of ideas and artistic power"[196] 9 1987 Joseph Brodsky 1988.jpg Joseph Brodsky[189] United States "for an all-embracing authorship, imbued with clarity of thought and poetic intensity"[197] 10 1991 Nadine Gordimer 01.JPG Nadine Gordimer[189] South Africa "who through her magnificent epic writing has – in the words of Alfred Nobel – been of very great benefit to humanity"[198] 11 2002 Imre Kertész (1929-) Hungarian writer II. by Csaba Segesvári.JPG Imre Kertész[189][199][200] Hungary "for writing that upholds the fragile experience of the individual against the barbaric arbitrariness of history"[201] 12 2004 Elfriede jelinek 2004 small.jpg Elfriede Jelinek[202] Austria "for her musical flow of voices and counter-voices in novels and plays that with extraordinary linguistic zeal reveal the absurdity of society's clichés and their subjugating power"[203] 13 2005 Harold-pinteratp.jpg Harold Pinter[189][204] United Kingdom "who in his plays uncovers the precipice under everyday prattle and forces entry into oppression's closed rooms"[205] 14 2014 Patrick Modiano 6 dec 2014 - 22.jpg Patrick Modiano[206] [207] France "for the art of memory with which he has evoked the most ungraspable human destinies and uncovered the life-world of the occupation"[208] 15 2016 Bob Dylan - Azkena Rock Festival 2010 2.jpg Bob Dylan United States "for having created new poetic expressions within the great American song tradition" 18 februarie 2017 la 23:43 UTC+02 Felix Rian-Constantinescu CV 18 Februarie 2017 Numele și prenumele: Constantinescu FelixGelu. Data și locul nașterii: 29 martie 1982, Hațeg, jud. HD. Ocupația: traducător, regizor de cadru (avangardist), freelancer. Studii: Facultatea de litere, Catedra de teatru, secția Regie, 2 ani, prof. îndrumători: Gelu Badea, Mona Chirilă, UBB- Cluj- Napoca, 2000-2002; Sculptură Școala Populară de Arte, 2001, profesor Liviu Voinea. Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Secția Engleză-Spaniolă, Universitatea Spiru Haret, București. Colegiul Național “Decebal” –
Deva, uman, clasa de limbi străine: Engleză, Franceză, Germană, Latină, promoția 2000. Debutul literar: Revista Provincia Corvina, nr. 22 – martie 2002 – Hunedoara. Activitate literară și publicistică: teatru scurt, poezii originale, recenzii, proză, traduceri în Provincia corvina, Călăuza noastră, Ardealul literar și artistic, Discobolul, Poezia, Pro Saeculum, Tiuk, Broșura Poarta Vieții – Cojocna, Cluj (colaborare estetico-literară), Convorbiri literare etc. Cărți publicate: 1. Placheta de versuri „Imersiune posibilă/Possible Immersion” – “(în traducerea autorului) (translated by the author)” – Ed. Călăuza v. b. – Deva, 2004 2. „Canon în D și alb (trei povestiri)” – Ed. Minerva – București, 2011, semnată Felix Constantinescu. 3. „Momentul în care D-zeu există”, - Editura TIPO MOLDOVA, Iași, 2015, semnată Felix RianConstantinescu. 4. „O MAMĂ DE LUMINĂ (ROMAN), Editura TIPO MOLDOVA, Iași, 2015, semnată Felix Rian-Constantinescu. 5. „Yin” – volum de poezie – Editura Genius, București, 2016 6. „Declarație de I – Volumul 1” – Antologie de poezie rap – Tiparnița CE – Păclișa/Hațeg, 2017 7. „CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) – Editura SMART Publishing, București, 2017 Pseudonime literare: Felix Rian, Felix Rian-Constantinescu, Felix Rian Constantinescu. e-mail: Felix Rian-Constantinescu 18 februarie 2017 la 22:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu în Philadelphia. 18 februarie 2017 la 22:45 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 18 februarie 2017 la 20:49 UTC+02 Eu cred că am găsit trăsăturile de bază ale omenirii. Criminală, adulteră și mincinoasă. 18 februarie 2017 la 19:29 UTC+02 Am mers azi pe strada pe la taxiuri si doi taximetristi or zis Cersetoru! Si da ma gandesc un cersetor care in niezul iernei o dat mancare si medicamente si lemne de 1000 de lei la paria si vaduve.. 18 februarie 2017 la 19:22 UTC+02 Primele patru exemplare.. 18 februarie 2017 la 16:29 UTC+02 POSTFAȚĂ Printr-un efort supraomenesc în două zile am făcut o carte în trei volumașe, antologând poezia underground a tinerilor din ultimele două decenii cu cele mai bune succese. Acum spre încheierea cărții m-am gândit că aceasta antologie după modelul Antologiei simbolismului românesc a criticului Nicolae Manolescu din 1968, este un dat remarcabil. Și acest lucru e nimic altceva decât că ce a fost și mai este privit ca fără valoare de douăzeci de ani, prezintă ochilor niște pagini și versuri, poezii, de sorginte Villoniană, scoase parcă din Codexul Buranus al anului 1230, goliardismul, Omar Khayyam și celălalt bețiv persan, ereticii medievali, catharii și bogomilii, chiar din Carmina antică a poetului aristocrat Catullus, romance-ul medieval care a ajuns și la noi în Țările Române al Alexăndriei, din paginile protestatare distopice anitcatolice ale Marchizului de Sade, ori versurile divine ale lui John Newton, negustorul de sclavi ori experiența Radu Gyr și poezia de detenție a deceniilor 5-6, poezia lui Allen Ginsberg și instant writing-ul lui Jack Kerouac, și lifestyle-ul beat al lui Neal Cassady/ Dean Moriarty, și acestea fiind spuse nu pot spune - cred că și dumneavoastră - că numai timpul va arăta ce vor deveni aceste versuri și cântece. Ce e ciudat e că sunt trei declarații de independență, nu una. Și cred că mesajul este Dreptul de a Dezaproba. _Cultura Rap/Hip Hop_ a ajuns în mediul universitar la catedrele lui Gelui Badea și Mircea Cărtărescu, regizorul și scriitorul poet, de la Cluj respectiv București, Caddy și Paraziții, domnul Mircea Cărtărescu făcând comentarii literare asupra versurilor Paraziții la cursuri. FELIX Februarie, 2017
18 februarie 2017 la 16:00 UTC+02 Am vorbit cu un Ph. D. 18 februarie 2017 la 16:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 18 februarie 2017 la 03:56 UTC+02 știu ce trebuie să fac, desene în paint și apoi le imprim pe verso toate odată.. 18 februarie 2017 la 02:58 UTC+02 Pentru mine este un moment divin, vorbesc serios. Îmi place · Răspunde · 3 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Mi-am descoperit cheia de boltă, talmudică în același timp: bizanț după bizanț. Îmi place · Răspunde · 2 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Vor fi multe lupte pentru această idee, dar am ieșit din labirintul Edenului.. Îmi place · Răspunde · 2 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu I m happy.. I could be of service to my Peoples.. Îmi place · Răspunde · Chiar acum 18 februarie 2017 la 01:45 UTC+02 Nu poți publica postarea, deoarece conține un link blocat În conținutul pe care încerci să îl distribui există un link pe care sistemele noastre de securitate l-au detectat ca fiind nesigur: http://xx/schindlers-list-filme-online-subtitrat-in-romana Te rugăm să ștergi acest link pentru a continua. În cazul în care crezi că vezi asta din greșeală, te rugăm să ne anunți. 18 februarie 2017 la 00:17 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/declara__ie_de_i_-_volumul_1_-_matr 17 februarie 2017 la 22:41 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Ficțiune. 17 februarie 2017 la 22:36 UTC+02 https://en.wikipedia.org/wiki/Hip-hop_in_academia 17 februarie 2017 la 22:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o Pagină. https://www.facebook.com/pages/Imre-Kert%C3%A9sz/778601075580892? fref=ts&rf=109618789064069 17 februarie 2017 la 22:10 UTC+02 Vorbind de Billboard, _continuându-mi_, corect sau nu, munca artiști destui o să ajungă acolo.. eu.. o să ajung la cimitir.. 17 februarie 2017 la 22:06 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Imre Kertész. 17 februarie 2017 la 21:38 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=goXtdgBCmNQ 17 februarie 2017 la 20:26 UTC+02 Nu știu cine ar sponsoriza rapu.. 17 februarie 2017 la 20:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 17 februarie 2017 la 20:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 17 februarie 2017 la 20:18 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 17 februarie 2017 la 19:43 UTC+02 Aș vrea să-mi cumpăr cărți de Imre Kertesz. Nu am decât una nu știu pe unde. Nu știu cum reușește..
17 februarie 2017 la 19:35 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Rimaru. 17 februarie 2017 la 19:09 UTC+02 Cred că pentru sponsorizarea antologiei rap și hip hop o să mă adresez la RACLA.. 17 februarie 2017 la 18:26 UTC+02 http://vocaroo.com/i/s1ekjV6ub9GQ 17 februarie 2017 la 16:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. De pus la Versuri evreiești.. 17 februarie 2017 la 04:34 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX BLAKUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar)
armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor.
SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-
i lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au
strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a
îngropat Un sat. Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul Pentru durerea Mea. Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. - SFÂRȘIT. 17 februarie 2017 la 04:27 UTC+02 BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. 17 februarie 2017 la 03:00 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX BLAKUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian
Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU
GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară
Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub
boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă
Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul Pentru durerea Mea. Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. - SFÂRȘIT. 17 februarie 2017 la 02:50 UTC+02 Acatistul lacrimilor Vă chem pe voi lacrimi vă invoc și vă desfac în mine și peste întreg pământ plângi suflete plângi poporule Lacrimi să-ți fie sufletul. 17 februarie 2017 la 02:40 UTC+02 Chemare a Sfintei Ioana d'Arc în ajutorul soldatului Isus Maria Rege al Angliei vin înaintea ta Fată a lui Isus, a Franței și Mariei care ai învins pe cumplitul rege al Angliei și îți cer ajutorul în bătălia mea de azi (se spune bătălia) ajută-mă pe mine și superiorii mei să învingem fie și de a fi să murim dar tu ai putere împreună cu Maria Virgina Domnului și Isus Fiul Domnului for să ne mai ții în viață o zi îți mulțumim și ne punem săbiile inimilor înaintea ta Martiră a Bisericii și Sfântă a Îngerilor. Amin. 17 februarie 2017 la 02:39 UTC+02 și încă una.. 17 februarie 2017 la 02:37 UTC+02 Important Suflet. Lirism. Pietre de hotar. Poezie. Pădure. Divinitate. ...........................................Pasiune. Divinitate. Cântec. Prietenie. Viața în doi. Iubire. Sentiment. Justiție între oameni. 28-V-1997 [poem scris în camera de internat școlar – camera 3] CFG 17 februarie 2017 la 02:35 UTC+02
Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Cassandră zdrobită Flori în noroi Pădure vrăjită Lumea de apoi. 16 februarie 2017 la 23:11 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=KyIlH7ncAq4&feature=youtu.be 16 februarie 2017 la 22:14 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=ZJcEEoXLT20 16 februarie 2017 la 21:51 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=8XKA1YoPAEY&feature=youtu.be 16 februarie 2017 la 20:11 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=I3TQ6qJCIXA 16 februarie 2017 la 19:03 UTC+02 La pădure de Felix Rian-Constantinescu albeața lacului - torn lapte în cană peste zahăr/ e vară pe geam triluri de păsări bonsaiul înflorit - camera respiră căldura codrului (trad. din engleză de R.) 16 februarie 2017 la 19:01 UTC+02 Trebuie să-i scriu traducătorului.. 16 februarie 2017 la 18:43 UTC+02 S-ar putea să coste mai puțin Cartea de rugăciuni.. 150 exemplare 4,96 x 150 și poate pot scoate 200 și cu banii de la Mati, Mănăstirea franciscană Deva, Stoie, poate pune și frate-meu pe lângă banii Bisericii. 16 februarie 2017 la 18:26 UTC+02 http://qproza.com/evanghelia-hristosului-mincinos/ 16 februarie 2017 la 18:23 UTC+02 Tracy Chapman Fast Car, Talking About a Revolution, Unsung Psalm, Change, Crossroads, The Promise.. 16 februarie 2017 la 18:01 UTC+02 GAY VERSE ANTHOLOGY Felix Rian-Constantinescu 2017- ELTON JOHN (Sacrifice, Candle in the Wind, I’m Still Standing) Sacrifice Elton John It's a human sign When things go wrong When the scent of her lingers And temptation's strong Into the boundary Of each married man Sweet deceit comes calling And negativity lands Cold, cold heart Hard done by you Some things look better, baby Just passing through And it's no sacrifice Just a simple word It's two hearts living In two separate worlds But it's no sacrifice No sacrifice It's no sacrifice at all Mutual misunderstanding After the fact Sensitivity builds a prison In the final act We lose direction No stone unturned No tears to damn you When jealousy burns Cold, cold heart Hard done by you Some things look better, baby Just passing through And it's no sacrifice Just a simple word It's two hearts living In two separate worlds But it's no sacrifice No sacrifice No sacrifice It's no sacrifice at all Mutual misunderstanding After the fact Sensitivity builds a prison In the final act We lose direction No stone unturned No tears to damn you When jealousy burns "Candle In The Wind" Goodbye Norma Jean Though I never knew you at all You had the grace to hold yourself While those around you crawled They crawled out of the woodwork And they whispered into your brain They set you on the treadmill And they made you change your name And it seems to me you lived your life Like a candle in the wind Never knowing who to cling to When the rain set in And I would have liked to have known you But I was just a kid Your candle burned out long before Your legend ever did Loneliness was tough The toughest role you ever played Hollywood created a superstar And pain was the price you paid Even when you died Oh the press still hounded you All the papers had to say Was that Marilyn was found in the nude Goodbye Norma Jean From the young man in
the 22nd row Who sees you as something as more than sexual More than just our Marilyn Monroe "I'm Still Standing" You could never know what it's like Your blood like winter freezes just like ice And there's a cold lonely light that shines from you You'll wind up like the wreck you hide behind that mask you use And did you think this fool could never win Well, look at me, I'm a-coming back again I got a taste of love in a simple way And if you need to know while I'm still standing you just fade away Don't you know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid And I'm still standing after all this time Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah Once I never could hope to win You starting down the road leaving me again The threats you made were meant to cut me down And if our love was just a circus you'd be a clown by now You know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid I'm still standing after all this time Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah Don't you know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid And I'm still standing after all this time Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. GEORGE MICHAEL (Faith, Freedom, Careless Whisper, One More Try, Last Christmas, Father Figure, Jesus to a Child) "Faith" Well I guess it would be nice If I could touch your body I know not everybody Has got a body like you But I've got to think twice Before I give my heart away And I know all the games you play Because I play them too Oh but I Need some time off from that emotion Time to pick my heart up off the floor Oh and when that love comes down Without devotion Well it takes a strong man baby But I'm showing you the door ‘Cause I gotta have faith I gotta have faith ‘Cause I gotta have faith, faith ‘Cause I gotta have faith, faith, faith Baby, I know you're asking me to stay Say please, please, please don't go away You say I'm giving you the blues Maybe You mean every word you say Can't help but think of yesterday And another who tied me down to loverboy rules Before this river Becomes an ocean Before you throw my heart back on the floor Oh oh baby I reconsider My foolish notion Well I need someone to hold me But I'll wait for something more Yes I've gotta have faith… Mmm, I gotta have faith ‘Cause I gotta have faith, faith, faith I gotta have faith-a-faith-a-faith Before this river Becomes an ocean Before you throw my heart back on the floor Oh oh baby I reconsider My foolish notion Well I need someone to hold me But I'll wait for something more Cause I gotta have faith Mmm I gotta have faith Because I got to have faith-a-faith-a-faith I gotta have faith-a-faith-a-faith "Freedom '90" I won't let you down I will not give you up Gotta have some faith in the sound It's the one good thing that I've got I won't let you down So please don't give me up ‘Cause I would really, really love to stick around, oh yeah Heaven knows I was just a young boy Didn't know what I wanted to be I was every little hungry schoolgirl's pride and joy And I guess it was enough for me To win the race? A prettier face! Brand new clothes and a big fat place On your rock and roll TV But today the way I play the game is not the same No way Think I'm gonna get myself happy I think there's something you should know I think it's time I told you so There's something deep inside of me There's someone else I've got to be Take back your picture in a frame Take back your singing in the rain I just hope you understand Sometimes the clothes do not make the man All we have to do now Is take these lies and make them true somehow All we have to see Is that I don't belong to you And you don't belong to me yea yea Freedom Freedom Freedom You've gotta give for what you take Freedom Freedom Freedom You've gotta give for what you take Heaven knows we sure had some fun boy What
a kick just a buddy and me We had every big shot good-time band on the run boy We were living in a fantasy We won the race Got out of the place I went back home got a brand new face For the boys on MTV But today the way I play the game has got to change Oh yeah Now I'm gonna get myself happy I think there's something you should know I think it's time I stopped the show There's something deep inside of me There's someone I forgot to be Take back your picture in a frame Don't think that I'll be back again I just hope you understand Sometimes the clothes do not make the man All we have to do now Is take these lies and make them true somehow All we have to see Is that I don't belong to you And you don't belong to me, yea yea Freedom Freedom Freedom You've gotta give for what you take Freedom Freedom Freedom You've gotta give for what you take Well it looks like the road to heaven But it feels like the road to hell When I knew which side my bread was buttered I took the knife as well Posing for another picture Everybody's got to sell But when you shake your ass They notice fast And some mistakes were built to last That's what you get That's what you get That's what you get I say that's what you get That's what you get for changing your mind That's what you get for changing your mind That's what you get That's what you get And after all this time I just hope you understand Sometimes the clothes Do not make the man All we have to do now is take these lies And make them true somehow All we have to see is that i don't belong to you And you don't belong to me yea yea Freedom Freedom Freedom You've got to give for what you take Freedom Freedom Freedom You've got to give for what you take Yea you've got to give for what you, give for what you give May not be what you want from me Just the way it's got to be Lose the face now I've got to live I've got to live "Careless Whisper" I feel so unsure As I take your hand And lead you to the dance floor As the music dies Something in your eyes Calls to mind a silver screen And all its sad goodbyes [Chorus:] I'm never gonna dance again Guilty feet have got no rhythm Though it's easy to pretend I know you're not a fool I should've known better than to cheat a friend And waste a chance that I've been given So I'm never gonna dance again The way I danced with you Time can never mend The careless whispers of a good friend To the heart and mind Ignorance is kind There's no comfort in the truth Pain is all you'll find [Chorus] Tonight the music seems so loud I wish that we could lose this crowd Maybe it's better this way We'd hurt each other with the things we want to say We could have been so good together We could have lived this dance forever But now who's gonna dance with me Please stay [Chorus] Now that you've gone Now that you've gone Now that you've gone Was what I did so wrong So wrong that you had to leave me alone? "One More Try" I've had enough of danger And people on the streets I'm looking out for angels Just trying to find some peace Now I think it's time That you let me know So if you love me Say you love me But if you don't Just let me go... 'Cause teacher There are things that I don't want to learn And the last one I had Made me cry So I don't want to learn to Hold you, touch you Think that you're mine Because it ain't no joy For an uptown boy Whose teacher has told him goodbye, goodbye, goodbye When you were just a stranger And I was at your feet I didn't feel the danger Now I feel the heat That look in your eyes Telling me "No" So you think that you love me Know that you need me I wrote the song, I know it's wrong Just let me go... And teacher There are things that I don't want to learn Oh the last one I had Made me cry So I don't want to learn to Hold you, touch you Think that you're mine Because it ain't no joy For an uptown boy Whose teacher has told him goodbye, goodbye, goodbye So when you say that you need me That you'll never leave me I know you're wrong, you're not that strong Let me go And teacher There are things that I still have to learn But the one thing I have is my pride Oh, so I don't want to learn to Hold you, touch you Think that you're mine Because there ain't no joy For an uptown boy Who
just isn't willing to try I'm so cold inside Maybe just one more try Last Christmas Last Christmas, I gave you my heart But the very next day, you gave it away This year, to save me from tears I'll give it to someone special Last Christmas, I gave you my heart But the very next day, you gave it away This year, to save me from tears I'll give it to someone special (special) Once bitten and twice shy I keep my distance but you still catch my eye Tell me baby do you recognize me? Well it's been a year, it doesn't surprise me1 I wrapped it up and sent it With a note saying "I Love You" I meant it Now I know what a fool I've been But if you kissed me now I know you'd fool me again Last Christmas, I gave you my heart But the very next day, you gave it away This year, to save me from tears I'll give it to someone special (special) Last Christmas, I gave you my heart But the very next day, you gave it away This year, to save me from tears I'll give it to someone special (special) A face on a lover with a fire in his heart A man undercover but you tore him apart Maybe next year, I'll give it to someone, I'll give it to someone special Special, someone, someone I'll give it to someone, I'll give it to someone special Who'll give me something in return I'll give it to someone, hold my heart and watch it burn I'll give it to someone, I'll give it to someone special I thought you were here to stay How can love be for a day? I thought you were someone special, gave you my heart I'll give it to someone, I'll give it to someone Last Christmas I gave you my heart You gave it away I'll give it to someone, I'll give it to someone Father Figure That's all I wanted: Something special, something sacred In your eyes. For just one moment To be bold and naked At your side. Sometimes I think that you never Understand me (understand me). Maybe this time is forever. Say it can be, whoa. That's all you wanted: Something special, someone sacred In your life. Just for one moment To be warm and naked At my side. Sometimes I think that you never Understand me (understand me). But something tells me together We'd be happy, oh, oh. (baby) I will be your father figure. (oh, baby) Put your tiny hand in mine. (I'd love to) I will be your preacher teacher. (be your daddy) Anything you have in mind. (it would make me) I will be your father figure. (very happy) I have had enough of crime. (please let me) I will be the one who loves you 'Til the end of time (of time). That's all I wanted, But sometimes love can be mistaken For a crime. That's all I wanted: Just to see my baby's Blue eyes shine. This time I think that my lover Understands me (understands me). Please If we have faith in each other Then we can be Strong. (baby) I will be your father figure. Put your tiny hand in mine. (my baby) I will be your preacher teacher. Anything you have in mind. I will be your father figure. I have had enough of crime. I will be the one who loves you 'Til the end of time. If you are the desert I'll be the sea. If you ever hunger Hunger for me. Whatever you ask for That's what I'll be. So when you remember the ones who have lied, Who said that they cared, But then laughed as you cried, Beautiful darling, Don't think of me. Because all I ever wanted... It's in your eyes, baby, baby. And love can't lie. No. Greet me with the eyes of a child. My love is always tellin' me so. Heaven is a kiss and a smile. Just hold on, hold on. And I won't let you go, my baby. I will be your father figure. Put your tiny hand in mine. I will be your preacher teacher. Anything you have in mind, baby. I will be your father figure. And I have had enough of crime. I will be the one who loves you— So, I am gonna love you— 'Til the end of time. I will be your father. (I will be your...) I will be your preacher. (...father) I will be your father. I'll be your daddy, whoa. I will be the one who loves you 'Til the end of time. "Jesus To A Child" Kindness in your eyes I guess you heard me cry You smiled at me Like jesus to a child I'm blessed i know Heaven sent and heaven stole You smiled at me like Jesus to a child And what have i learned From all this pain I thought i'd never feel the same About anyone or anything again But now i know When you find a love When you know that it exists Then the lover that you miss Will come to you on those cold, cold nights When you've been loved When you
know it holds such bliss Then the lover that you kissed Will comfort you when there's no hope in sight Sadness in my eyes No one guessed, well no one tried You smiled at me Like jesus to a child Loveless and cold With your last breath you saved my soul You smiled at me Like jesus to a child And what have i learned From all these tears I've waited for you all those years Then just when it began He took your love away But i still say [Repeat chorus] So the words you could not say I'll sing them for you And the love we would have made I'll make it for two For every single memory Has become a part of me You will always be...my love Well i've been loved So i know just what love is And the lover that i kissed is always by my side Oh the lover i still miss...was jesus to a child. 16 februarie 2017 la 17:37 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Consulatul României la Solotvino. 16 februarie 2017 la 17:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 16 februarie 2017 la 07:54 UTC+02 GAY VERSE ANTHOLOGY Felix Rian-Constantinescu 2017- ELTON JOHN (Sacrifice, Candle in the Wind, I’m Still Standing) Sacrifice Elton John It's a human sign When things go wrong When the scent of her lingers And temptation's strong Into the boundary Of each married man Sweet deceit comes calling And negativity lands Cold, cold heart Hard done by you Some things look better, baby Just passing through And it's no sacrifice Just a simple word It's two hearts living In two separate worlds But it's no sacrifice No sacrifice It's no sacrifice at all Mutual misunderstanding After the fact Sensitivity builds a prison In the final act We lose direction No stone unturned No tears to damn you When jealousy burns Cold, cold heart Hard done by you Some things look better, baby Just passing through And it's no sacrifice Just a simple word It's two hearts living In two separate worlds But it's no sacrifice No sacrifice No sacrifice It's no sacrifice at all Mutual misunderstanding After the fact Sensitivity builds a prison In the final act We lose direction No stone unturned No tears to damn you When jealousy burns "Candle In The Wind" Goodbye England's Rose Though I never knew you at all You had the grace to hold yourself While those around you crawled They crawled out of the woodwork And they whispered into your brain They set you on the treadmill And they made you change your name And it seems to me you lived your life Like a candle in the wind Never knowing who to cling to When the rain set in And I would have liked to have known you But I was just a kid Your candle burned out long before Your legend ever did Loneliness was tough The toughest role you ever played Hollywood created a superstar And pain was the price you paid Even when you died Oh the press still hounded you All the papers had to say Was that Marilyn was found in the nude Goodbye Norma Jean From the young man in the 22nd row Who sees you as something as more than sexual More than just our Marilyn Monroe "I'm Still Standing" You could never know what it's like Your blood like winter freezes just like ice And there's a cold lonely light that shines from you You'll wind up like the wreck you hide behind that mask you use And did you think this fool could never win Well, look at me, I'm a-coming back again I got a taste of love in a simple way And if you need to know while I'm still standing you just fade away Don't you know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid And I'm still standing after all this time Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah Once I never could hope to win You starting down the road leaving me again The threats you made were meant to cut me down And if our love was just a circus you'd be a clown by now You know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid I'm still standing after all this time
Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah Don't you know I'm still standing better than I ever did Looking like a true survivor, feeling like a little kid And I'm still standing after all this time Picking up the pieces of my life without you on my mind I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. Yeah, yeah, yeah I'm still standing. 16 februarie 2017 la 07:20 UTC+02 trebuie sa fac antologia versurilor gay, da cine publica in engleza si sunt rupt.. inca.. 16 februarie 2017 la 07:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 16 februarie 2017 la 06:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 16 februarie 2017 la 03:18 UTC+02 Care e problema dumitale, nenea? 16 februarie 2017 la 02:31 UTC+02 Nu inteleg de ce Biserica Greco-Catolica nu este preocupata de poezia nationala. Biserica Catolica a maghiarilor in schimb este.. Si de fapt mana intinsa a ortodocsilor e respinsa de Biserica Greco-Catolica. Sunt curios daca as scrie nuntiului cardinal la Bucuresti ce parere ar avea.. dar e prea tarziu acum.. Oricum Papa si gasca lui s-au scos.. Acum trebuie sa ii indemn pe Biserica Greco-Catolica sa ia impartasania cu atentie.. Intelegeti ce zic.. 15 februarie 2017 la 23:28 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=EIrodEp0_CU 15 februarie 2017 la 23:22 UTC+02 În Catlinarele mele conștiente nu m-am dezis vreodată de vreo biserică creștină, doar I believe that South Africa is a country in which Blacks and Whites are meant to live together.. 15 februarie 2017 la 23:19 UTC+02 Iac[ postez ;i scriu ca s[ nu-mi pl\ng ochii.. 15 februarie 2017 la 23:17 UTC+02 Crezul meu și al epocii mele a devenit, Dacă nu este adevărat nu mă interesează. 15 februarie 2017 la 22:16 UTC+02 CAPITOLUL 3 1. Veni și ceasul ca Valeria să nască și merse la spitalul din cetatea Hațegului în procuratura Transilvaniei; 2. atunci venise poruncă de la Cezar Satana să se nască mulți copii, fiara avea nevoie de carne. 3. Maternitatea, palatul copiilor, era sub puterea unei doamne care se trăgea din îngerii ce au înfruntat dracii cu o viață înainte. 4. Ei mult ăi plăcea trupul însărcinat de femeie și începu să o atingă pe mama dumnezeului nostru 5. înainte să fie fătat. 6. Valeria, care nu era înger dar nu era nici diavoliță, tăcu 7. și Maria, doamna se mânie, Maria doamna se mânie foarte tare, 8. Maria se îndrăci. 9. Mai mult când auzi cuvintele tatălui despre fiul său, Seamănă cu Isus. Copilul rămase două săptămâni fără mamă în clădirea purpurie a spitalului din... (Restul manuscrisului e pierdut) 15 februarie 2017 la 22:07 UTC+02 CAPITOLUL 2 1. Prietenele ei s-au bucurat că va avea un copil dar ziceau să-și lase bărbatul pentru că era rău. 2. Mult a suferit Valeria dar nimănui nu-i păsa de ia. 3. Elevele ei mai plângeau în batistă și o căinau. 3. A-mbătrânit în doi ani cât în cincisprezece. 4. Oamenii o urau că era fată de comunist dar săracii o iubeau că era dintre ei. 5. Prietenele ei cele mai bune au plecat în Israel în 67 și cât a fost Satana la București nu le-a mai văzut, pe Tamara niciodată. 6. Valeria era o fată cuminte care toată viața muncise și învățase, 7. își făcea
singură supă de pe clasa a treia. 8. Iacă o fată săracă 9. și prea deșteaptă; normal că era urâtă. 15 februarie 2017 la 21:50 UTC+02 CAPITOLUL I 1. Și s-a născut Felix de mama sa Valeria în spitalul orășenesc din Hațeg cu o viață înainte de a doua stea. 2. Mama lui era foarte bucuroasă și se rugase în tăcere vorbind cu burta ei și Dumnezeu să-i dea o fetiță, 3. un an și un copil frumos, deștept, talentat, numai sănătate nu ceruse. 4. Toți copiii se nasc sănătoși doar, spunea. 5. Tatăl lui suferise mult în singurătate, văduvit de prima muiere, rămas cu trei copii și o mamă bătrână, Eleonora. 6. A fost mare bucurie că venea un prunc în casa Constantinului. 7. Numai Flavius, fratele ceva mai mare era trist că nu avea să mai fie 8. mezin. 9. Când a rămas grea Valeria mama lui Felix a spus mi-a dat Dumnezeu aur în locul plumbului lacrimilor mele și ale Anei mama mea. Și înșira la zâmbete și lacrimi. 15 februarie 2017 la 21:42 UTC+02 EVANGHELIA HRISTOSULUI MINCINOS CAPITOLUL I 1. Și s-a născut Felix de mama sa Valeria în spitalul orășenesc din Hațeg cu o viață înainte de a doua stea. 2. Mama lui era foarte bucuroasă și se rugase în tăcere vorbind cu burta ei și Dumnezeu să-i dea o fetiță, 3. un an și un copil frumos, deștept, talentat, numai sănătate nu ceruse. 4. Toți copiii se nasc sănătoși doar, spunea. 5. Tatăl lui suferise mult în singurătate, văduvit de prima muiere, rămas cu trei copii și o mamă bătrână, Eleonora. 6. A fost mare bucurie că venea un prunc în casa Constantinului. 7. Numai Flavius, fratele ceva mai mare era trist că nu avea să mai fie 8. mezin. 9. Când a rămas grea Valeria mama lui Felix a spus mi-a dat Dumnezeu aur în locul plumbului lacrimilor mele și ale Anei mama mea. Și înșira la zâmbete și lacrimi. CAPITOLUL 2 1. Prietenele ei s-au bucurat că va avea un copil dar ziceau să-și lase bărbatul pentru că era rău. 2. Mult a suferit Valeria dar nimănui nu-i păsa de ia. 3. Elevele ei mai plângeau în batistă și o căinau. 3. A-mbătrânit în doi ani cât în cincisprezece. 4. Oamenii o urau că era fată de comunist dar săracii o iubeau că era dintre ei. 5. Prietenele ei cele mai bune au plecat în Israel în 67 și cât a fost Satana la București nu le-a mai văzut, pe Tamara niciodată. 6. Valeria era o fată cuminte care toată viața muncise și învățase, 7. își făcea singură supă de pe clasa a treia. 8. Iacă o fată săracă 9. și prea deșteaptă; normal că era urâtă. CAPITOLUL 3 1. Veni și ceasul ca Valeria să nască și merse la spitalul din cetatea Hațegului în procuratura Transilvaniei; 2. atunci venise poruncă de la Cezar Satana să se nască mulți copii, fiara avea nevoie de carne. 3. Maternitatea, palatul copiilor, era sub puterea unei doamne care se trăgea din îngerii ce au înfruntat dracii cu o viață înainte. 4. Ei mult ăi plăcea trupul însărcinat de femeie și începu să o atingă pe mama dumnezeului nostru 5. înainte să fie fătat. 6. Valeria, care nu era înger dar nu era nici diavoliță, tăcu 7. și Maria, doamna se mânie, Maria doamna se mânie foarte tare, 8. Maria se îndrăci. 9. Mai mult când auzi cuvintele tatălui despre fiul său, Seamănă cu Isus. Copilul rămase două săptămâni fără mamă în clădirea purpurie a spitalului din... (Restul manuscrisului e pierdut) 15 februarie 2017 la 21:12 UTC+02 http://qpoem.com/raul-constantinescu-spre-miezul-de-foc-al-cuvantului/#comment-5827 15 februarie 2017 la 21:10 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 15 februarie 2017 la 21:09 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 15 februarie 2017 la 21:08 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 15 februarie 2017 la 21:07 UTC+02
Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 15 februarie 2017 la 20:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Andrei Roman. 15 februarie 2017 la 20:26 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Cafeneaua politica si literara. 15 februarie 2017 la 20:23 UTC+02 Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason[1][2], prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920. - W. 15 februarie 2017 la 20:18 UTC+02 Sunt obosit de parcă am îngropat munți în mare.. 15 februarie 2017 la 18:29 UTC+02 Lenin la judecata de apoi, Doamne, știi, eu am făcut o Revoluție.. Dumnezeu, Dac-ai fost prost.. Stalin, stins, Doamne și eu am făcut o dictatură.. Dumnezeu, Tu ai fost și mai prost.. Hitler, eu am făcut un Holocaust.. Dumnezeu, Păi vezi, Stalin și Hitler în cor, Și un război.. Ceaușescu, Eu mi-am învățat poporul să facă politică.. Dumnezeu, Tu ai fost cel mai prost.. Și așa din prost în prost se Judecă toată lumea.. Trump, Doamne eu am făcut Armageddonul.. Dumnezeu, Tu ca tu da Putin îi berbecu.. 15 februarie 2017 la 16:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 15 februarie 2017 la 15:37 UTC+02 Eu dacă nu mai am bani mă întind și mor, asta e cu totul altceva.. 15 februarie 2017 la 15:36 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/_._carte_de_rug__ciuni__monastirea__0d215ffb133d99 15 februarie 2017 la 15:30 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX BLAKUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian
Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU
GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară
Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub
boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă
Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. - SFÂRȘIT. 15 februarie 2017 la 15:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 februarie 2017 la 15:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 februarie 2017 la 15:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 februarie 2017 la 15:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 februarie 2017 la 15:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 februarie 2017 la 15:06 UTC+02 KILLER si FELONIE. Ar trebui sa va fie rusine, politistilor.. 15 februarie 2017 la 15:05 UTC+02 MARIA CANDRESA 15 februarie 2017 la 14:43 UTC+02 Câți DPI are un Samsung? 15 februarie 2017 la 14:38 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/_._carte_de_rug__ciuni__monastirea__5534dbe3649451 15 februarie 2017 la 14:33 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX ROMÂNUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai
numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de
Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul,
când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI
ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a
revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. - SFÂRȘIT. 15 februarie 2017 la 13:35 UTC+02 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN ȚARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ȘI DE MĂNĂSTIREA CATOLICĂ MAGHIARĂ SFÂNTA MARIA DIN DEVA ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ, A SCRIS FELIX ROMÂNUL ÎN ZIUA DE 14 și 15, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. 15 februarie 2017 la 13:24 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=36_T05GeVt0 15 februarie 2017 la 13:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 15 februarie 2017 la 02:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 15 februarie 2017 la 02:28 UTC+02 Si o sa va spun cine e vinovat, D-zeu, si aceasta vina divina mi-a distrus viata asa cum o cunoasteti si in intregime..
15 februarie 2017 la 00:34 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=EIrodEp0_CU La mine calendarul funcționează mai lent.. Mewwy Chwistmas.. 15 februarie 2017 la 00:20 UTC+02 DE VEI VOI SĂ FACI MULTE CĂRȚI SĂ ȘTII CĂ N-AI MAI ISPRĂVI ȘI MULTĂ ÎNVĂȚĂTURĂ OBOSEȘTE TRUPUL, IOAN 15 februarie 2017 la 00:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 14 februarie 2017 la 23:01 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=OKFbB_kqpDI 14 februarie 2017 la 22:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 14 februarie 2017 la 19:42 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 PISANIE CARTE CTITORITĂ DE EPISCOPUL GURIE AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI ȘI PĂRINTELE CIUHAT MIHAI PREOT IN SATELE VĂLIOARA ȘI BOIȚA DIN TARA HAȚEGULUI ȘI FOST PAROH LA LUNCANI, TÂRSA, URSICI PESTE STREI ȘI AL UNOR MIRENI PENTRU SUFLETELE LOR ÎN NUMELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ȘI AL MARIEI, MAICII DOMNULUI CU RUGĂCIUNILE APOSTOLULUI CLEOPA ȘI MARIEI DIN MAGDALA PENTRU POPORUL NOSTRU ROMÂN ȘI BISERICA ORTODOXĂ ISAPOSTOLICĂ ZIUA DE 14, FEBRUARIE ÎN ANUL 2017. Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe
care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE
MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi
Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine.
NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT.
DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. - SFÂRȘIT. 14 februarie 2017 la 15:53 UTC+02 Mai verific odată cartea, cu tata, și apoi () apare ctitorită de Părintele Gabi și Episcopia Devei și Hunedoarei.. 14 februarie 2017 la 12:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 14 februarie 2017 la 12:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 14 februarie 2017 la 12:53 UTC+02 turkish jazz.. 14 februarie 2017 la 12:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 14 februarie 2017 la 12:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 14 februarie 2017 la 12:23 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Convorbiri cu Octavian Paler. 14 februarie 2017 la 12:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 14 februarie 2017 la 12:13 UTC+02 Am facut un jazz la upright-guitar de-am rupt.. 14 februarie 2017 la 12:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 14 februarie 2017 la 01:25 UTC+02 Mi se reproșează ce scriu, dar să nu uităm că-i grooveul meu.. 13 februarie 2017 la 22:27 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/_._carte_de_rug__ciuni__monastirea__bb2e8bb8bd1c63 13 februarie 2017 la 22:04 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/_._carte_de_rug__ciuni__monastirea_ 13 februarie 2017 la 21:52 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016-2017 Fur Elise MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor
Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Psalmul 136 1. La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. 2. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. 3. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: "Cântați-ne nouă din cântările Sionului!" 4. Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? 5. De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! 6. Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. 7. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: "Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!" 8. Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. 9. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să intru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX FETELE LUI MIRCEA VULCĂNESCU ȘI RADU GYR ÎNCHISOARE CÂNT CE MOARE SUFERINȚĂ BIRUINȚĂ RUGĂCIUNE MAME BUNE PLÂNSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA ÎNCHISOARE CU O MÂNĂ DE MÂNCARE TATA-I PIATRĂ SUS ÎN CÂMP INIMILE LOR MORMÂNT ÎNCHISOARE ÎNCHISOARE CU ROMÂNU N-AI RĂBDARE ȘI CE NOI PLÂNGEM AICI AUZIM ÎN REDUIT AUZIM TĂIAT ÎN PIATRĂ ȘI ÎN CÂNTECUL DIN VATRĂ. MONASTIREA SCÂNTULUI MONASTIREA SCÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. COPIII FAC CUNOȘTINȚĂ CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și
ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SĂ INTALNEASCĂ IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNȚI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. PARADIS ÎN SAT Uite tată Ceru parca-i de icoană Saltă frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheață. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine
În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL I POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. PĂMÂNT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nui lumină Decât inima stăpână. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. Waltz No. 2 (Poem pillatian) Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de cei ești copilul rău? CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT CU GREU M-AM ÎNTORS CU GREU AM VENIT SIBERIA-M VĂZUT ȘI AM BIRUIT. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilărie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. FATA IUBEAȚĂ A fost o fată mărgărint Zisă fata iubeață Cât a trăit tot a iubit În sat de fum și ceață Azi în ceasul vieții La ce-am trăit? Am bătrânit De ce trăiesc iubeții? CÂNTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Păclișa. Sub boltă trist cântec câni fara pantec deasupra e bal - val după val cautăm lumină marie stapână deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA ȘI BĂTAIA. FABULĂ dedicată unei Pisici sărmane Mă
Bătaie cruntă ești stătu Foamea la povești Ba tu Foame mă întreci aș mânca și pietre reci. ȘEZĂTOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor și singurătatea îl cheamă la vorbă în el parinții sunt cartea morților pleacă se-ntoarce în alb cer vechi Corbu așadar să vorbim încă un mileniu și încă o mie de ani să adăstăm în limbă felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu știm duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII În câmp de soc Colind bolind Mă opresc în loc În amurg sfint Și zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cât au fost de reu Te ție Dumnezău Că nu m-ai iertat Și la câni m-ai dat Viața m-ai mâncat De viu îngropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ceau făcut Din Iadu Rai? PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. CIMITIRUL II ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Tenveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA
TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. - SFÂRȘIT. 13 februarie 2017 la 17:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 13 februarie 2017 la 06:23 UTC+02 Maimutele sunt o etapa biologica de preratiune, intre animal si om.. 13 februarie 2017 la 04:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Corapi Prayer Page Only. 13 februarie 2017 la 04:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mango Music. 13 februarie 2017 la 04:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Vintage Books & Anchor Books. 13 februarie 2017 la 04:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o Pagină. 13 februarie 2017 la 03:27 UTC+02 FATA LUI RADU GYR INCHISOARE CANT CE MOARE SUFERINTA BIRUINTA RUGACIUNE MAME BUNE PLANSUL FETEI DORUL TETEI AM VENIT LA INCHISOARE CU O MANA DE MANCARE TATA-I PIATRA SUS IN CAMP INIMILE LOR MORMANT INCHISOARE INCHISOARE CU ROMANU N-AI RABDARE SI CE NOI PLANGEM AICI AUZIM IN REDUIT AUZIM TAIAT IN PIATRA SI IN CANTECUL DIN VATRA. 13 februarie 2017 la 03:14 UTC+02 CARTEA DE RUGACIUNI (Monastirea scantului) o sa aiba coperta in alb-negru cu o cruce latina pe ea. 13 februarie 2017 la 03:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 13 februarie 2017 la 03:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Biserica Inaltarea Domnului. 13 februarie 2017 la 02:58 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Romania Frumoasa. 13 februarie 2017 la 02:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Romania Frumoasa. 13 februarie 2017 la 02:42 UTC+02
Am cazut un almanah de la Legiune de la inceputul anilor 30 cred cu doi copilasi pe coperta si unul ii spunea altuia, Vrei sa fii alb? Spala-te cu sapun. 13 februarie 2017 la 02:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Catholic Online. 13 februarie 2017 la 02:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 13 februarie 2017 la 02:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 13 februarie 2017 la 02:05 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 13 februarie 2017 la 02:01 UTC+02 TACI PARINTE TACI PARINTE DOAMNE SFINTE PANA CAND TU AI VENIT VIATA MEA S-A PRAPADIT TACI PARINTE LASA RUGA OCHII NOSTRI IS MURUGA FATA NOASTRA TE-O JELIT CUN TARAN NI S-O NUNTIT TACI PARINTE TACI DIN GURA CAND DAI CUMINECATURA NU ZI CAI MANCAT CACAT NU SPUNE CA TE-AU VIOLAT TACI PARINTE TACI IUBITE MARIA SA-TI DEA CUVINTE. 13 februarie 2017 la 00:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 12 februarie 2017 la 23:59 UTC+02 Aș petrece și eu timp cu prietenii să mai râdem dar ar trebui să fie Alfred Nobel, Împăratu Verde și ăla cum îl cheamă Rip van Winkle.. 12 februarie 2017 la 21:23 UTC+02 OCĂRÂTELE (Cântările Evangheliei și Interzisele și Versuri evreiești) 2017- Felix Rian Constantinescu „JEREMIAH WAS A BULLFROG.” Jerry Seinfeld 1. INTERZISELE Februarie, 2017 - POETUL ESTE GURA LUMII Poetul este gura lumii Pictorul ochiul Beethoven auzul Preotul inima franta-n otet Filozoful mintea uscata iasca Omul albina, musca. DOINA ROMANIA DUCAT AL BASILEILOR PAMANT AL SUFERINTEI FARA ROST AGONIE SI TORTURA PENTRU BRANCO VENISME LE CE SUN TEM O TU PAMANT ROMAN NEINDU RAT CE-TI UCIZI SFINTII SI ITI UI TI MARTI RII NOI MURIM PLANSI SI NEPLA NSI SI DU MNEZEU VA SPUNE DE-AM FO ST SFINTI CONSTAN TINI DOIN A NASCA ND IN MA RMURA... BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII COBOARĂ TRIST DIN VÂNTUL FRESCII CAPUL ABIA S-A LIPIT POPORU-I AGHEZMUIT TOATĂ ZIUA ȘPRIȚUL ROȘ ȘI MICI FĂRĂ BANI LA MOȘI. DIVANUL CU SULTANUL -MPART DIVANUL IATAGANUL ȘI HULTANUL SBOR ÎN HAGIE ALLAH ȘI MARIE BIZANȚ OTOMAN CANTEMIR ROMAN NUMELE LUI D-ZEU ESTE SINGUR IHIEU OM MERGE OM AUZI VEDEA CUM O PRIMI. CANTEC DE JALE Intr-o casa Drept mormant Tata-mi zice Din cuvant Multu Plang Mult ma Infrang Caut lumina Ce-a murit Mama ce Mi-a putrezit Multu Plang Mult ma Infrang O fi Dumnezeu Aici Da mama-n Sicrini i-arnici Multu Plang Mult ma Infrang Casa ne e Cimitiri Si de jale Noi doi zbiri Multu Plang Mult ma Infrang Mama mama C-ai muriti De noi nu Ti-ai amintit. PERSIA DIN PERSIA NĂSCUT ÎN LITERE LATINE PLÂNS ȘI ÎNSÂNGERAT CIRCUMCIS ȘI BOTEZAT POET ȘI VETERAN NEXUSUL LUMII CELĂLALT IERUSALIM ICOANĂ ÎN AMINTIRE. PACALA PRIMAR ERA PACALA MUNCIT SI DE PREUT CANONIT STA INCET DE SE GANDEA BA SI DINTR-O STICLA BIA CUM AR FACE SUS SAJUNGA CA DE NU CTE CA SA SPANZA PAN LA URMA SA TREZI DE PA PREUT IL TAI PREUTEASA O FUTU SI-UN TOPOR IN CAP DADU PE TANDALA IL NAIMI PACALA-I PRIMAR ACI SARSAILA MI-L BATU CALUGARI IN CUR FUTU SARSAILA DE CE SCRIIE DE-NCHISORI CALUGARIE BA PACALA II OM MARE PESTE-NTREAGA ADUNARE TOTI ASCULTATI LA PACALA SI-I DUCETI CLAPONI SI-O MIALA PREUTU E MORT DE MULT PREUTEASA E PAMANT HAI
PACALA FUTE TOT SI SPUNE E TOT CE POT. PACALA MILIARDAR ACU PACALA E DOMN MARE ARE AUR IN HAMBARE BA E CHIAR SI DEPUTAT SENATOR SI IMPARAT STAPAN PESTE UN INTREG GIUDET MANCA DROPII SI MISTRET ARE TRIBUNAL LA MANA ACADEMIA STAPANA CU DOSARE SCRISORELE SECURIST PACALA EL E SI O DUCE FOARTE BINE NU II PASA LUI DE NIME MORT DE BEAT CHIAR SI DROGAT CU PUSTOAICELE IN PAT MARE LIDER DE PARTID SE INCHINA LA CUPID PACALA BARON CORUPT DE POPORU UMBLA RUPT. PACALA PRESEDINTE HEI CA MULT TIMP A TRECUT DOMN PACALA SEF S-A VRUT S-A DAT PE LANGA PORCI AI MARI SA-L VOTEZE SECRETARI S-A NAIMIT CU PORCI BATRANI SA SA FACA TOTI JUPANI LA ALEGERI O GALEATA SI RACHIUL FARA PLATA SI ASA MASCURUL MARE PRESEDINTE TARA ARE. PACALA DICTATOR ACUM PACALA MAI MULT A VRUT CA PURCELUL LA NAUT CU MUSCALUL SE VORBI SI CU TURCUL PRITOCI INSURECTIE FACU DICTATOR II DE AMU TOATA TARA CANTA TARE PACALA MANIA MARE TOATA TARA DANTUIESTE PORC PACALA O IUBESTE BA CHIAR SI OMAGII SCRIM URSI-NGROPAM IN TINTIRIM PORCII MARI SA NE TRAIASCA DICTATURA CEA CRAIASCA POPORU II SLAB CA MIALA DA IUBESTE PE PACALA POPORU II CAT ARSICA DA NU POATE FA NIMICA. PACALA IMPUSCAT NU STIM CE S-A INTAMPLAT DAR PACAL-A FOST PUSCAT NU STIM UNDE NICE CAND DAR ACUM E IN MORMANT AM VAZUT NOI IN DIRECT CUM L-AU IMPUSCAT IN PIEPT INIMIOARA LUI I-AU RUPT CARE A IUBIT ATAT SA NE RUGAM PENTRU EL FLORI SA-I DUCEM OS DE MIEL PACALA AL NOST PARAT CARE-A FOST EXECUTAT MUSTACIOARA LUI FRUMOASA SI PRIVIREA SANATOASA MULT A VRUT S-AJUNGA MARE ROUMANIE BIZANT BARBARE. PACALA INVIAT SI PACALA O MURAT SI APOI O INVIAT DOAMNE VEZI AM FOST PRIMAR NU AM VRUT LA BALEGAR SI APOI MILIARDAR NU AM VRUT LA BALEGAR BA PE URMA PREZIDAR NU AM VRUT LA BALEGAR AM FOST MARE DICTATOR NU AM VRUT LA BALEGAR BA APOI M-AU IMPUSCAT IN GUNOI M-AU PRESCHIMBAT DOAMNE N-AS VREA -N GUNOISTE NU MA PUI PE VREO CAPISTE? SECURISTUL LUI LA PLUG NU I-O PLACUT LA PADURE NICI ATAT LUI MULT I-O PLACUT SA BATA ARESTATI SI TARA TOATA. ACTIVISTUL MAI TARANE HAI LA NOI LASA-TI TARA DE NEVOI CA DE INTRI -N COLECTIVA N-O SA MAI MANANCI COLIVA TE BAGAM SI IN PARTID LASA-TI POPORUL STUPID. GRAJDUL BISERICA STAU VITELE INTRE ICOANE PRIVIND CU OCHI DE BESTII NASTEREA - TARANII STRANG SCARNA PENTRU CAMP IN FRIG FERESTRELE TEMPLULUI PAR GHEATA IAR ICONOSTASUL ZAPADA SANGERIE FARA DE CRUCE E BASILICA SI PLINA DE CACAT. 2. CÂNTĂRILE EVANGHELIEI 2017 - Capernaum Zabuloane, Zabuloane Frate nu mai fă boscoane Hai la casa Domnului Lasă Marea Răului Neftali tu Sora mea Oare știi Ce-i dragostea? Fericirile Fericit e cel nebun Pentru ora de acum Fericit e cel ce-i plâns Cel ce-i stea și cel ce-i mânz Fericit e cel bătut Fericit cel ce stă mut Fericit e cel sărac Care plânge-n câmp de mac Ferice de cel ce dă Care pentru alții stă Ferice de cel curat Inimă-n pridvor de sat Ferice de fratele bun Pentru Dumnezeu nebun. Nicodim Doamne te rog spune Cum să mă nasc din nou Poate vulturul să-ncapă Iar în ou? Cerul e vânt vânt Dumnezeu Spune Doamne copilul mieu Ce sunt eu creieri ori sânge Mama moartă, cine mă plânge? CHEMAREA LUI IEREMIA Inainte sa fii om DOMNUL te facuse domn Vei merge si vei vorbi In Egipt tu vei muri Tu esti Eremia meu Io-ti sunt tie D-zeu Nu stiu ce vei castiga Dar vei face voia MEA. RASPUNSUL LUI IEREMIA Doamne mult esti intelept Nice pot a-ti tine chept Ai luptat ai biruit Salcamii mi-ai inflorit Dar acu te-ntreb si ieu Prostul fara D-zeu Unde-i murgul cel rotat Cand haiducul e puscat? Cand pamantul n-ai iubeat Pai pe mine nici atat Pent aceea tu iubeste Si simteste romaneste Nu pleca din tara ta Doar in cer oi mai avea Citieste tu Biblia Iubeste-o pe Precista Nu te-nchina la streini Ca sunt cei mai mari pagani Te-nchina lui Dumnezeu Iubeste taramul sau In noi este har sfant Sa ne-nchinam la cuvant In noi este lege sfanta Decat moartea mai adanca. ISUS E IN BANI Isus e in bani Cine nu are bani E pedepsit In fiecare zi
Refren. Isus e un tortionar Isus e un barbar Batjocura se roaga La mese imbelsugate Cazi in neomenie poporule Isus face reeducare Isus il uraste pe Moise Si il ucide pe Iuda Aron e dispretuit Si Ieremia batjocorit Vom guverna satele In numele banului Pe oamenii cu idei Ii vom ocari Tolstoi a fost un golan Maria o adultera Bateti joc de cine Nu ti se inchina Ne-am nascut Sa fim mari Si cu Dumnezeu Vom face mari ispravi Printul fericit E un homosexual Alisa E vinovata Noi suntem Noul Islam Si Biblia Iataganele noastre Razboiul sfant E declarat Scopul scuza Mijloacele Domnul ii va omori Pe toti nesupusii Si noi vom Invinge lumea Ipocrizia ne e Lege Si banii Evanghelia noastra Doar familiile Bogatului conteaza Familia saracului Sa moara Noi mergem in iad Cu Biblia-n mana Pentru ca suntem niste rai Si niste ucigasi Romanul e dispretuit Banii sunt la putere Crisan e ingropat de viu Si corul glumeste. COPILUL DISPRETUIT COPILARIE IN DISPRET PRUNC DE MARIE MISTRET BATJOCURA IN NAZARETH NU STIE ALEF BEIT N-ARE PRETENI -N BETLEEM OVREII RAU IL BLESTEM CINE E? ISUS COPIL ORI ROMAN ORI ISRAIL. GANDURILE LUI I(I)SUS INAINTEA LUI PILAT DOAMNE ITI MULTUMESC PENTRU TOT GUNOIUL CEL VERSI ASUPRA MEA CIOMEGELE SI BICIUL SPERMA IN CARE MA BOTEZI CACATUL CE-MI TORNI PE CRESTET SANGE CE-MI DAI SA BEAU PALME SI OCARI SCUIPATURILE SI FLEGMA IN CARE MA SPELI CA DINCOLO SI DUPA ELE MA VAD PE MINE CRISTIC - CRISTOS - (I)ISUS. ISAPOSTOLOS IMPARATII NU AU VOIE SA CREADA MANTUIREA-I PERSONALA INCHINATI-VA PRINTILOR BISERICII IN ACEST SEMN AM INVINS SCOPUL CARTII ESTE CRUCIFICAREA LUMII DAR NU E INTELEGERE IN TEMPLU VENI VIDI MORI ASTEPTAM VARUL SI DEMOLARILE. 3. VERSURI EVREIEȘTI ISRAEL A sosit timpul să murim poporule să coborâm în pământ și mai departe la demoni și la îngeri când vom fi morți și neamintiți uitați asemeni mamelor noastre oamenii vor râde și vor mânca kebab și slănină și vor trece secolele pste noi învechindu-ne iadul întunericul copiilor noștri suntem prea bătrâni și prea bolnavi ca să nu murim dar poate crinii și rozele sunt Israel. Israel nebunul trebuie să asculte de cel înțelept în mănăstiri și armate cu cine vrei să te bați? te vei întoarce acasă la mine cu fața umflată și plină de sânge și limfă nu este nimic mai înalt decât evreii pe pământ cei care se bat cu mine dar dacă își pierd puterea în rele cu cine să se mai bată cine să mă mai țină jos ca să fie binecuvântați? Pentru că este îndurare te binecuvântez Binecuvânteazămă și tu Te iubesc Iubește-mă și tu Și vei fi iubit cum vrei tu de ce nu vrei să mă iubești Israel? Sunt frumos Sunt frumoasă De ce nu mă iubești? Preaiubitule! SCRISORI CHINEZE AM FOST ÎNSĂRCINAT DE MARELE CONFCIUS CA PRECUM PAUL ALTĂDATĂ ÎN NUMELE LUI I(I)SUS HRISTOS SĂ ÎNCERC SĂ ADUC PUȚIN SENS ÎN MINTEA LUMII. ISRAEL.. TU POPOR AL MEU PRIMUL MEU POPOR DUPĂ MAIMUȚĂ? AI AVUT NEVOIE DE UN PRIETEN. ÎN ASTA STĂ PĂCATUL TĂU ȘI FRUMUSEȚEA TA. AI AJUNS VREMURI GRELE DE LA DAVID SOLOMON ȘI OFRA HAZA. EU VIN ÎN NUMELE CHINEI CA SĂ NU MAI PIERDEM TIMPUL. AMERICA E PE MOARTE. CHINA VA ÎNVIA STATUA LIBERTĂȚII. DAR DACĂ MERGI SPRE NORD VEI MURI PE AMUR. ÎNDREAPTĂ-TE SPRE RĂSĂRIT DE DATA ASTA ȘI ÎȚI VOM GĂSI PACEA. IMPERIULE.. CAPITALA TA A DEGENERAT. NU AU VRUT, DAR S-A-NTÂMPLAT. BIBLIA, DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, CONSTITUȚIA, GETTYSBURG ADDRESS, AM UN VIS, MALCOLM X, THE HURRICANE, JFK ȘI TOT CE NU ȘTIM NU MAI ÎNSEAMNĂ NIMIC. CINE VA RĂMÂNE CU AMERICA VA MURI. NOI PUTEM GARANTA VIAȚĂ, O VIAȚĂ NORMALĂ ȘI LIBERTATE PENTRU ORICINE. MAI MULT CE E DE SPUS? IUBIM ROMÂNIA. Mongolia and Israel The world has two brothers left in the cold. Not anymore. We are marching towards Tel Aviv and pray our love China, eternal, to not cut the wings of Mongolia and let her fly, support her, protect her in her peaceful difference like her own genius child. We pray not give Mongolia to US but to help Mongolia to Mongolia and She will be the pride of both Beijing and New York. Mongolia is Romania reversed. Also we, especially Romanians, should create scholarships for
Mongolian, Chinese and Koreans as in the old times, and Mongolia made part of drumul matasii. One day we will build a shield not only for Israel, but for China and her Children. If we don t stop the battle is already won. The Jerry Letters By Felix Rian-Constantinescu Jerry, Motto I just got to write. OK. Easy. Jerry Seinfeld comments. Tea not wine FR-C There is one consequence of doing a great thing. Cristofor Columb, after arriving to America, found out that for him there is not an another America somewhere to be discovered. Songs of innocence are truer than ones of experience. Ou sont les neiges d'antan, Jerry? Ou sont les neiges d'antan. And even Woody Allen gets old as Gide, in time, not young as Japanese novels. And old people drink tea, not wine. Un roman FR-C Trebuie să scriu un roman despre autodepășire și trebuie să fie mai bun decât O MAMĂ DE LUMINĂ ca să rămân viu, filozofic. Când voi înceta să scriu romane, o emisferă a sufletului meu va muri. Iar autodepășirea e omul, trebuie să fiu eu. Scrierea unui roman ca act soteriologic. După aceea pot muri. Dacă nu mor, trebuie să scriu altul, ca Bator. Existențialismul în Seinfeld FR-C Și Seinfeld și George și Elaine și Kramer trăiesc cu un acut sentiment al suferinței vieții temperat de găsirea umorului în existență. Sunt în căutarea obținerii unei aparențe - măcar, în cazul lui George și Karamer - a perfecțiunii pentru niște scopuri pe care le vor uita după două săptămâni, nerămânând decât căutarea după ceva ce nu poate fi găsit. Suferințele lor nu sunt suferințele mele, dar suferă poate la fel de mult ca mine. Și e ironic că, în același timp, sunt cei mai amuzanți oameni de pe planetă. Tragismul Terrei. De asta nu vor extratereștrii să descopere umanitatea, pentru că nu vor să descopere suferința. Cât despre mine sunt convins că pentru cei patru eroi sunt un extraterestru, ceva de neînțeles. Cum și ei sunt pentru mine amuzanți nu doar prin spirit ci și prin toate lucrurile pe care le iau în serios. Dacă aș vorbi cu cele patru personaje când ar împlini o sută de ani, i-aș întreba foarte serios ce au de gând să facă în următorii treizeci, dar și ăsta ar fi un banc nu o predică, pentru că nu am acoperire în predici. Și li se potrivește, pentru că glumesc ca să trăiască. Jerry I have a great joke for your audience: United States of America. Jerry, my sense of humor is killing me. :D Jerry and the Stone Jerry arrives to the Western Wall and leans his forehead on the stone exhausted. The Stone says, Why didn't you come sooner, Jerry? Because of my sense of humor, Jerry answers. So you lost it, asks the Stone further. No, Jerry says, I actually think I'm dead. What day it is? Saturday, answers the Stone. "All right, all right... just lemme finish my coffee. Then we'll go watch 'em slice the fat bastard up." Cui aș putea să-i spun asta decât mie? Israelul e un popor de sfinți care are un singur paria, unul singur. Cred că numai lui Jerry Jerome Seinfeld pot să-i spun asta. Restul evreimii noastre să vă faceți că nu știți. Emoticon tragic. MY DEATH, MY WEAPON ADDRESS I choose to die because ideas are more important than people, ideals more bigger than love, ideas are love. I choose Jewish martyrdom as a sole remaining counterstrike agains an social organism corrupted to the core. If I die, I die. But society will have to wash my blood off their hands. Will have to conceptualize its murder exerted on my spirit since my first day of existence, and the horror of reducing my agony to silence and social indiference. My death is a symbol of the death of Romania and liberty. A death of twenty million people toward which I am not indifferent. So if I will have today, one day, any day tyo give my Father and Dead Mother a sense of never had dignity, I will die. And anyone trying to stop me I will call the criminal, the criminal of my death, the one guilty of silence and of indifference and of bone sucking, my bloodied bones. I want to die. And now I have a cause. So anytime I have something to give to this people and the world and I feel that my liberty and of this people and the world are killed by the ones in power, I will die. And that’s that. I… am… a… hero… This is the way I was brought up and one day I will die, without feeling sorry for me. But Romania will be changed for the better, whether I will be
alive or dead, and that will be enough of me. So, Mr Dragnea, PSD, Royal House of Romania, I am not afraid of you. I am the alive Romanian Statue of Liberty and will be one day. Păclișa, Hunedoara 9 iulie 2016 Felix Rian, 34 ani, orfan, bolnav, scriitor. Romanian version of Seinfeld. - I am something between Gwen Stephanie and MC Hammer. Tragic figure. The best. Oamenii nu suntem liberi, Jerome. Fiecare este robul acelui lucru de care este biruit. Și D-zeu a biruit pe Israel. Cât îi Maramureșu nu-i jidan ca iou șî tu. Când îl întâlnești pe D-zeu în cineva, ești biruit și legat fedeleș de pat o noapte întreagă, viața ta. Poți să scapi? Ești liber? Tu ai vorbit cu Președintele. Super. Mie mi-ar fi plăcut să vorbesc cu Lenin și să-l întreb ce părere are despre masturbare din perspectivă materialist-dialectică. Apologies for Black Slavery We the people are sorry for the four hundred years of slavery in America, and for the two hundred years of barbarism against the Black community. We are aware now that this psychological rape of a nation by herself left hard, bad, lasting marks in both our souls and that the soul of the African-American is mutilated. We are determined to make ammends and pay for our sins and the sins of our Fathers. America will be. We understand now the hurt of the Negro. Number 2 - Private Disarmament In the hope of civil peace in America, every American must hand over his fire arm. No more guns. Men and women and children are not Bambi. Also our culture must change. Violence must be reproved. Art is not violence. In Antiquity tragedy was the art of the mind, and comedy the art of the morals. Modernity mixed art with the circus of the amphiteatre, a debasive, vicious, pass time on TV. We must discern between the protest of a hunted community and plain spiritual pornography. No guns, no movies, and South America need to start business. Constantinescu Felix-Gelu Maybe there's a hidden meaning in all this? Nu-mi mai place • Răspunde • 1 • 30 iunie la 15:53 Shalom Romania - radio comunitar evreiesc Shalom Romania - radio comunitar evreiesc da...cacastinienii si mare parte a arabetilor sunt niste jeguri si scursuri de vietuitoare! Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:00 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Ce m-ati umilit. :) Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:02 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu "SOMETHING IS WRONG IN THE TREATMENT OF THIS POPULATION. JUST LIKE SARAJEVO..." Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:06 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Gold, Jerry. Gold. Îmi place • Răspunde • 6 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Pe care profet nu l-au omorât părinții voștri?! Îmi place • Răspunde • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Milea Harry Milea Harry Zl. Îmi place • Răspunde • 1 • 1 iulie la 09:58 Israelul trebuie dizolvat pentru că s-a prostituat din prima zi. A RESPECT ISSUE Motto: "We have the right to protest far-right!" Dr. Martin Luther King Jr. The American Embassy in București is maybe reluctant, because She understood faster than me that i am the leader of a people, of more peoples, all peoples, leader of victims of war everywhere. Afgans can go to Moscow or Petersburg or Chișinău and Cernăuți, and I and people from București or Dresda can go to America, wherever we want in America, in the virtue of international right of Life and Man. So maybe is easy for them to dismiss me as an ill person, when in fact my illness is the front they never knew, only profited upon. When in fact, even the 17 bombardmentes of Bucharest in 1944 were the betrayal of the Statue of Liberty of the Eastern Europe Free civilisation as a letting go for Stalin. We demand restitution. So if you cannot give us back our lost lives and minds, give us our Liberty and Death. In the end I can only say that form now on and in the future countries, civilised ones more notably, will have to be careful where they choose to invade and make genocide. - Felix Rian-Constantinescu, still in Romania, August 9th, 2016. Jerry, I have written the Declaration of Victims, and I just wrote my family saga. Plan of Terra s Economic Reform - 1. Civil automobiles taken out of society. 2. TTransport by
trainn, tramway, trolley, subway, tube. 3. Electric energy in everything until further discoveries. 4. Tesla tractor, tesla plane, tesla truck. 5. End of industrial era. Agriculture and communication everywhere. LOTS OF ANIMALS, LOTS OF FIELDS. We the people of the World proclaim thorugh the keys of Felix The United States of America, Europe, Japan, Israel and South Korea with the hope of a humane unity and continual of Life on Earth. Today, August 5, 2016, Păclișa, Hațeg District, Hunedoara County, Romania, The United States of America Europe Japan Israel and South Korea ( USAEJISK) Îmi place Îmi place Ador Haha Uau! Tristețe Furie ComenteazăDistribuie Comentarii Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=d-diB65scQU Bobby McFerrin - Don't Worry Be Happy YouTube YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • Chiar acum I m an essential prior for Jerry Seinfeld! Five Questions Every five years is decision for America. America must choose life, again and again. But we ask ourselves, what is life? America is the house of the working, but even work is not enough, Freedom begins in conscience. So, let us pull together up, breathe, and ask ourselves what is the legacy of America to her children and the world? What means Liberty? What means Equality? What means Freedom? And what means Justice? Is it because I say God bless you? America needs reforms. Reforms that would infuse in the whole world hopingly. For this, project Number 1 would be a book, an American Book, an anthology in one volume that would contain, Poe - Poems Emily Dickinson - Selected Poems Walt Whitman - Selected Poems Melville - Moby Dick Mark Twain - The Adventures of Hucleberry Finn (complete and unabridged) Ernst Hemingway The Old Man and the Sea Addenda Declaration of Independence Constitution of United States of America I have a Dream - MLK The book would be printed on cheap paper, newspaperpaper, in colossal numbers, and exported into whole the world. This book is America. Number 3 - The Detox of a Nation America needs not a Prohibition, but a Therapy. So, we must renounce of all alcohol, and if still feel the vice, do therapy, half of the nation if necessary. And the same with drugs. It is not enough to declare them illegal, but cut of the American culture and mentality that cultivates them in the fragile minds of the people, and instill a feeling of rejection towards any mind submission. China did this with opium. America needs to free Herself of alcohol, cannabis, cocaine and heroin. And artists who promote these destructions to the youth and old, intervened and made to see their abomination of luxury in misery. And communion is not wine. August 8th, 2016 Dear Embassy of the United States of America în București, Hi, my name is Constantinescu Felix-Gelu, I am born on March 29th, 1982 în Hațeg, Hunedoara, and I live with my old Father, in Păclișa, Hunedoara alone without my Mother, Valeria Roman Constantinescu, who died în 2011. To speak in two words we are victims of war. In July 1944 my Grandmother Eleonora Ruptaș Constantinescu din Cernăuți lived with my Grandfather Air Lieutenant in Bucharest and my Grandfather served in the Air Defence of Bucharest at the plane telegraph when an American bomb fell on the street at day close to my pregnant Grandmother and destroyed all our lives forever. My Grandmother retreated at Bradu, Argeș, where she gave birth to my Father, in a day aproximate – as She could remember - August 6th, 1944, She left my Grandfather who had a nervous breakdown on the air front too and lived alone until death and my Father, Constantin, never knew him. And if it weren’t for the kindness of a soldier from the Eastern Front, Stalingrad and Cuban, Paic Ștefan from Moinești, who came back as a prisoner from Siberian taiga, My Lady Grandmother and Gentle Father wouldn’t have survived. We are victims and I come to America to ask Her to once again receive the weak and protect them for a more humane future. Amen. God save America, & Romania, Sincereley, Constantinescu Felix Education through a Decent Meal In America food must be free. Ther must be built
many offices, with capacity, in all the country where food would be prepared every day by volunteers and payed employees. The food must be decent, good and made by all American communities, all foods considered decent in a a culture. The worker, the teacher all they have to do is to show their working card and they are given their meal. The ill and socially asisted all they have to do is show theyr certificate and they are given a meal. The schoolboy and schoolgirl show theyr gradebuletin and tey are given a meal. Decent food must be free in America for everybody every day. And also every American citizen must be convinced of his duty to eat at an office at least once a month, if not attending the services. Reformation We put to our souls and the souls of other to what extent is Reformation possible? We know by proof that Reformation is good for us, but how much can we do of it? How much can we change ourselves? Is it possible to care more about the angels of dirty faces than our assets? Is it possible to reform the masses, the whitmans, and the leaders? Well we have to do it if we need survival. So, Senators, Law men, start talking for the good of the American Children and abused minds. Society must be humane, America must be humane, and protect the soul of every man, not harm it. Universe is governed by laws and so is man. We lived too much under the rule of Dostoyevsky and Tolstoy. Now is the age of Hemingway. Today the one that sins, dies. A Call to Power There are times in history when enlightened minds renounce willingly their privileges for the benefit of Man. And what are the privileges? They give 99 loaves of bread, and keep one, and they choose to work instead of having lifetimefun. These are great man, just as the great men and women of the working classes, giving a future to the world. When they give up power to never have it again, and power is money. Money must belong to the people, to all the people. And Work must be for the People, for all the people. We must evolve from exploitation age. * 6 august 2016, 3, 49 am Am de prezentat lumii o descoperire care este cea mai mare de la debarcarea lui Cristofor Columb în San Salvador. O descoperire care stă alături cu intuiția filozofică antică a universului făcut din atomi, a descoperirii sufletului prin raționament de către Socrate și a heliocentrismului polonezului Nicolaus Copernic. Poate fi fomrulată în câteva precepte astfel, Universul se încălzește. Orice viață biologică din univers va înceta cu miliarde de ani pământeni înainte de sfârșitul universului. Universul se aseamănă cu scânteile dintr-un incendiu, ori becurilor dintrun sistem de rezistențe. Și în absența poluării nu știm cât are omenirea de trăit pe Pământ și oriunde în univers dar logica ne învață că nu foarte mult. Singura cale de supraviețuire a naturii și omului ar fi ca oamenii să devină Ultraoameni. Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=KOW56wsurYQ Mistretul cu colti de argint Mistretul cu colti de argint - de Stefan Augustin Doinas Recita actorul… YOUTUBE.COM Kingdom sacked, attacked and dethroned. {-Matisyahu} A plugless Facebook. You'd sense it! I've got a question. Okay, here goes. Could it be that God choosed Abraham for the jokes? Constantinescu Felix-Gelu https://issuu.com/.../da__i___arpelui_un_loc___n_primul_r Dați șarpelui un loc în primul rând! - felix rian constantinescu Constantinescu Felix-Gelu 27 de minute • Visul meu era ca si pentru Peach sa scriu ca Harriet Beecher-Stove, pe care nu am citit-o totusi. Cartea ei Coliba Unchului Tom a dus la Razboiul Civil pentru Elibrarea Sclavilor Negri. Azi am constatat ca in Romania exista sclavi prizonieri intr-un infern malefic si pauper. Aceste victime trebuie eliberate chiar cu pretul unui razboi civil roman intre civilizatie si caverne. Exploatarea si abuzarea copiilor va inceta in Romania ca si in tot Occidentul, cu orice pret. Copiii sunt mai importanti decat oamenii. Îmi placeVezi mai multe reacțiiComenteazăDistribuie Comentarii Constantinescu Felix-Gelu Scrie un comentariu... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu 48 de minute • In mourning President Kennedy we mourn for ourselves, because We know now that we are sick. - Rev. Martin Luther King Jr. I m
a brother Jerry. I hope I can still watch The Show! Jim Carrey looks like Gruia. Einstein, Tesla și Felix se întâlnesc la o audiție pentru un film porno. La ieșire Einstein întreabă, -Tu ce rol ai primit? Tesla răspunde. -Eu o să fiu Freddie Mercury. Tu? -Eu o să fiu cel mai mare. Se întorc amândoi către Felix și îl întreabă în cor, -Tu cine o să fii? -Eu o să fiu ăla care o să vă țină lumânarea. This guy is a Romanian Seinfeld. Communist claimed they killed him because he had 15 bucks. Gheorghe Doja, a, Ursu. We had a funny guy with us in Korea. Tail gunner. They blew his brains all over the Pacific. There's nothing funny about that! -Mr. Benes] Looks like a library. Nu vreți să ne plimbăm împreună? Bună ziua domnule doctor. Bună ziua. Bună ziua. Ce zi frumoasă e, nu vi se pare? Nu am avut timp să observ. Spune-mi despre tine. Am fost la plimbare în fiecare zi. Da. A fost foarte frumos. Îmi place să mă plimb. Mă plimbam și de patru ori pe zi. Dumneavoastră vă place să vă plimbați? E, aici unde suntem nu prea am timp de plimbare. Da, dar ar trebui să încercați domnule doctor. Ce tot stați în hârțoagele astea? Să vedeți lumea, natura. Tare mult îmi place natura. Tare mult îmi place natura. Nu vreți să ne plimbăm împreună? S-ar putea să plouă dar mi-am adus umbrelele. ... Cred că am vrut doar să vă spun că I am grateful. Dacă s-ar face la castelul Pogany o școală de călugărițe ecumenice pentru copiii de la spitalul din Păclișa pentru copii necăjiți? Iar la casa nobiliară Pui, o bibliotecă și mediatecă și săli de cursuri extrașcolare și vocaționale pentru copiii de la școală? Azi 11 Mai 2016 sunt 68 de ani de la independența Israelului. Israelul mai are mulți pași de făcut spre civilizație dar cetățenii israelieni au suferit cu stoicism avraamic delirul liderilor lor naționaliști. Aici în România mâine va fi o zi istorică. Secretarul general NATO împreuna cu sistemul defensiv american inaugurează scutul antirachetă. Mâine România va fi independentă de Federația Rusă. Și de mâine va reîncepe reîntregirea României. Hronicul zilei de 11 Maiu 2016 Ieri a fost Ziua Regelui. A fost o manifestație culturală foarte frumoasă la Castelul Peleș, unde au fost prezenți 5 000 de oameni, atât somități cât și români simpli. A fost difuzată știrea la radio C în toată lumea și oamenii erau fericiți iar ca înainte să vină NKVD-ul. A fost o legătură cu un alt veac și cu o altă eră. În rest e tulburare între oameni în toată țara. Oamenii își aleg primarii - sunt numiți de ziariștii baronii locali - și oamenii sunt dezbinați și se persecută unii pe alții de parcă ar fi închiși după cum le dictează stăpânii. Poporul, tăcut, așteaptă o schimbare pe care nu și-o mărturisește nici sieși. Speră ca Statuia Libertății să îl iubească și să îl scape de sărăcie și ocară. Tineretul aspiră să fim o țară bogată cu o viață frumoasă și apărată asemeni Coreei de Sud. KGB-ul mișună pe ici pe colo prin țara românească dărâmând totul precum formația Paraziții. Dar acum România a devenit o putere militară defensivă și Răsunetul lui Andrei Mureșanu ne electrizează pe toți când ne trezim dimineața. Oamenii speră în pace, dar nu cu orice preț, și mai sunt vânduții, dar știm că Rusia nu va lua țara aceasta și că până și urșii mor și acum primirea Bucovina de Nord și Basarabiei de la Prut la Marea Neagră la Alba Iulia, Roma noastră, nu mai este iar o nebunie. Acum România are două variante, Ori Rusia o rusifică și o sparge și mai mult, ori America o face dodoloață iar cu orice preț asemeni Franței acum 102 ani. România, drogată sau nu, speră la 21 de secole de la întemeietorul Burebista. Este mare bătaie de vorbe și răutăți între partidul vestului și fostul Partid Comunist Român pentru putere dar mai ales pentru că s-au apucat săi bage pe foștii comuniști la închisoare pentru furturi uriașe și ei mai bine distrug toată România decât să se căiască. Scris-am io Felix român din toată țara românească în Țara Hațegului în văleatul 2016 în crai nou. S-au întâlnit un terorist palestinian cu președintele Netanyahu. Teroristul și-a deschis pardesiul și i-a spus, Uite ce am aici! Netanyahu îi răspunde, A mea îi pe avion. Vino în palma mea zice Domnul nisip al Ierusalimului și te voi face piatră de diamant cu care vei zdrobi popoarele ca pe niște fecioare ascultă glasul Dumnezeului tău ascultă glasul Elohimilor care te cheamă înapoi pe cărările tale și nu vei
muri în războiul între frați care va ucide întreaga lume Ascultă poporule vino de la căile tale fără urme și fă faptele 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 cum le-ai făcut în Egipt și Babilon în Sodoma și New York Ascultă popor al meu glasul meu azi intenționat am venit la tine ca un renegat ca un vrăjmaș al tău nu vei muri te rog nu muri popor al meu zice Domnul. Dacă soldații nu ar fi tras și oamenii nu ar fi ucis nu ar fi putut Adolf Hitler, Ion Antonescu și legionarii să ucidă pe nimeni. A obiecta cu orice preț în fața unei fapte rele aduce o faptă bună. Dar popoarele sunt la fel de vinovate ca și conducătorii lor. Iar legea este nebunia noastră, nu interesează pe nimeni. Doar dolarii noștri. Fancy fancy. Nobody likes your gut and your cars. Constantinescu Felix-Gelu I just got to write. Îmi place • Răspunde • 28 aprilie la 00:22 Jerry Seinfeld Jerry Seinfeld OK. Easy. Nu-mi mai place • Răspunde • 6 • 2 mai la 17:09 Mi-am astupat gura, miam astupat ochii, mi-am astupat urechile. Cuvântul Domnului este îngrozitor. Să tacă, să tacă, să tacă Domnul. Cine este în Israel să fugă pe cei mai depărtați munți fără să privească în urmă. Zedechia să devină David și va trăi. Oh, îngrozitor este Cuvântul Domnului. Ierusalime, mon amour. Nu e teamă de Cristos în ochii lor. Jerry, I ve made a discovery. You know that Mary is honored by Islam and not by us. I m a book maker. We re all gonna burn. Jerry, the princess loves the posse. Bye. There s pine trees growing in the City? {Missie} Jey, timpul mustrărilor a pierit. Biciul, frânghia și crucea sunt fără ajutor înaintea răului. Creierul, inima, sufletul. În monoteism esențială e Cartea. Orice altceva e dispensabil, creștinii se pot împărtăși ori de câte ori mănâncă, se pot boteza singuri, pot trăi singuri, asemenea și evreii și musulmanii pot călca Scriptura din dragoste pentru Scriptură dar Scriptura nu poate fi desființată cum spunea Isus. Chiar și acest text se diferențiază de textele obișnuite, astfel un credincios analfabet în Islam, mozaism ori creștinătate e un dodo. Chiar mai mult găsim în fiecare din cele trei Scripturi mărturisiri pentru sufletele noastre proprii și astfel războiul, în veacul acesta măcar cel interior, se sfârșește. Pentru că am văzut zice El cum vă urâți iubiții în mijlocul vostru, pentru că am auzit toate șoaptele voastre, pentru că bateți pe cel slab vă voi pedepsi, cine crede că nu va fi pedepsit e un nebun zice D_OMNUL, crezi că nu vei fi pedepsit Israele, crezi că nu vei fi pedepsit Pământule, vei fi pedepsit și vei tot fi pedepsit până nu vei mai fi un prilej de poticnire și nu vei mai asupri cu răutatea ta mai mare ca marea, răule. Pentru ca cei buni să trăiască, pentru ca cei buni să mai trăiască puțin fac toate acestea, zice Domnul Sfântul lui Israel și al lui Avraham. Credeți și fiți drepți, stați drepți înaintea Domnului și sădiți-vă florile departe de câmpul răutății căci răutate și aramă e tot ceea ce cei răi au parte, nu vor trăi. What is the name of that insect named in Romanian The Nun? Fotografia postată de Constantinescu Felix-Gelu. Îmi place • Răspunde • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu You all think you are so smart. But you re not. There s nothinmg wrong with Kramer, is just artist-comic exploitation. The man was exhausted of his schedule. He realised unconsciously that he is a Negro slave too. No offence Benjamin Franklin, but give me some mo. Signed: Oliver Twist. To an US Air Force cheesy guy, Who won the fucking War, alright? There are few people normal on Earth and Larry David is one of them. It seems that I m a natural born mocker. Oh, God, I have this power. Living in the ice cold stream. Erau trei frați. Unul era Rabin altu Franciscan și al treilea Călugăr. Franciscanul stătea așa într-o doară Dar nimeni nu știa la ce se gândește Călugăru voia să-l convertească pe Rabin Rabinu era cam luat de cap Că franciscanul cu călugărul numai se băteau în cap numindu-se pedofil și homosexual de Paști. De departe priveau Imamii la fel de impenetrabili. Hristos a înviat!!! Până or murit toți și s-a încheiat istoria bisericii astea de doi lei. I'm a polar bear buddy. Jeerry... You leave me? Yes? You do it? Okay. Știam atunci că mă aflam într-o alienare permanentă de la societatea burgheză dar soarta unui romancier este să trăiască alienări chiar și mai profunde. - JOHN FOWLES, 1976. Maxim Gorki și ideologia pură
„Am vagabondat ca să aflu în oameni un pic de adevăr... Lumea nu piere atât de foame, de boală, de războaie, cât piere din neputința de a-și da inima pe față”. - Panait Istrati Este foarte interesant că un creier ca Maxim Gorki credea în puterea soteriologică socială a ideologiei pure. Ca și cum ai citi unui lup o predică și ai aștepta să devină câine. Marx avea dreptate, cu amendamente, chiar și în privința dictaturii, nu a proletariatului, ci a Omului, dar pentru o societate leveled e nevoie de mulți factori, printre care educația de orice fel, ce nu a fost împlinită de comuniști, și de biochimie. Am mai predicat că instinctele de delincvență pot fi vindecate cu un medicament nu cu scaunul electric. Întreg comunismul secolului XX îmi pare o mare naivitate, o parabolă. Tovarășul/Domnul Președinte ion Iliescu e o sinteză de cult al personalității comunist cu American politics icon. We are all obsessed with Him. He is a Romanian Legend. Este timpul pentru a-i reciti pe socialiști. De la Carta Drepturilor Omului și Cetățeanului, la operele complete ale lui Karl Marx și Friedrich Engels la Mein Kampf de Adolf Hitler. Este timpul să înțelegem gândurile ultimelor două secole. Ernest Hemingway a fost un socialist, un mare socialist. Tot așa Martin Luther King, Mandela, Gandhi, Kennedy și fratele său. Chipul său perforat de gloanțe să fie steagul deasupra baricadelor sufletelor noastre. Deci, Panait Istrati? Jerome? How could anyone not Love You? Felix Rian-Constantinescu World Wide Web, August 14th, 2016. Isus din Nazareth Eu l-am ucis pe Gandhi Eu l-am ucis pe Rama Eu l-am ucis pe Buddha Eu l-am ucis pe Muhammad Eu l-am ucis pe Israel. *** Send help to Gaza and Palestine and stop Israel murder state. Give freedom to Palestians, Muslim and Christian. Judge Nwtanyahu. Say no to Israel. If you don t, who? Israel s prosperity is fundated and trusted on war. Știi cine ești Israele?, zice D-omnul, ești cea mai frumoasă fată mergi peste pietre desculță și săruți stâncile tocite de timp tu ești cea mai frumoasă de aceea ești atât de urâtă și va veni o vreme, Israele, când te vei lupta cu mine și eu mă voi lupta cu frumusețea ta, zice D-omnul. *** Pentru că am văzut zice El cum vă urâți iubiții în mijlocul vostru, pentru că am auzit toate șoaptele voastre, pentru că bateți pe cel slab vă voi pedepsi, cine crede că nu va fi pedepsit e un nebun zice D_OMNUL, crezi că nu vei fi pedepsit Israele, crezi că nu vei fi pedepsit Pământule, vei fi pedepsit și vei tot fi pedepsit până nu vei mai fi un prilej de poticnire și nu vei mai asupri cu răutatea ta mai mare ca marea, răule. Pentru ca cei buni să trăiască, pentru ca cei buni să mai trăiască puțin fac toate acestea, zice Domnul Sfântul lui Israel și al lui Avraham. Credeți și fiți drepți, stați drepți înaintea Domnului și sădițivă florile departe de câmpul răutății căci răutate și aramă e tot ceea ce cei răi au parte, nu vor trăi. *** Știi cine ești Israele?, zice D-omnul, ești cea mai frumoasă fată mergi peste pietre desculță și săruți stâncile tocite de timp tu ești cea mai frumoasă de aceea ești atât de urâtă și va veni o vreme, Israele, când te vei lupta cu mine și eu mă voi lupta cu frumusețea ta, zice D-omnul. *** E o rușine că un om bolnav trebuie să va ducă-n spate. Ascultați acum cuvintele Nebunului, ale marelui nebun, care vă spune în cuvintele voastre, în înțelepciunea voastră faceți voia lui D-zeu. Plecați lăsați țara cu bogățiile pe care le-ați strâns prin furt. Așa veți trăi. Mergeți la toate popoarele și spuneți-le primiți-ne să vă fim câinii voștri din nou în fiecare sat la fiecare margine de oraș pentru că D-OMNUL încă nu ne-a primit. Ați mers în țară și în loc să faceți templul și templul iubirii între frate și frate între mamă și fiu între toți ai voștri ați spurcat țara cu toate necurățiile voastre pe care le văd și le aud în fiecare zi, zice D_OMNUL. Nu vă iubesc? Vă iubesc, dar și voi să fiți oameni de înțeles altfel veți muri iar zice D-omnul și va muri și pământul împreună cu voi. Go. Go my son, zice Domnul. FROM ONE JEW TO ANOTYHRE wHAT MAKE YOUS SO SPECAial? the rfich kew the ricsmart jew the beautifușl the taklnted jew jew thger pianist the doctor the geniues the kloved why man? sand whty ther trains and fires and bullets and rampant killings i weanna kbnoew how come we re still alive more you than me? and joan was a heathen a patagonian Îmi place •
Răspunde • Chiar acum god blșessd all the jewish mothers and the good old jewish girls christian girls ghristianb boys christian cats and love and masturbation god blessd everything GOD bless everything G-OD BLESS EVERYTHING G-d bless everything don t we derve it tjha cars the moneuiy it s the everything yeah god bless us The Outsider Lives outside the poor village Far from the wet cemetery and The old dome and new house church He is alone there - only with a black Cat and mad Daughter - a Maria Bolkonskaia - true - not dismissing God he is a God - an old migrated Shaman & Judge of G-d & good Is The peasants revere the man and /mock Him - exclusion - like of a Master Of painting or sorcery - he mutters Unfaith - and nobody visits t/ table. (paragraf de inserat în RECUNOȘTINȚĂ) Avu un moment de angoasă. Se gândi cum când se întorcea de la muncă se uita pe drum la câte o bancnotă din cele pe care le avea în buzunar, din banii noi apăruți care pe măsură ce treceau lunile îi apăreau tot mai suspecți. Să luăm de exemplu bancnota cu George Enescu, prima apărută. Cu cinci degete se dă noroc, iar oamenii când beau împreună un pahar cântă ca și compozitorii. Pe spate era Ateneul, băutură alcoolică. Era și un portativ simpatic pe care scria MᴎR et me dor est, fado la la... Ori bancnota cu Nicolae Iorga. Iorga cât că are două creiere e unul și poate fi ucis și pe locul crimei să se ridice templul Curții de Argeș. Bancnotă verde albastră, securistă. Ori cea de zece, roz, cu Grigorescu. Pictorul e mai periculos decât compozitorul, dar trebuie cercetat la porunci. Deasemenea cerșetorului i se dă un leu și i se spune Fută-te Iorga. Lăutarului i se dau cinci lei, doar e petrecere. Prostituatei sau prostitutului li se dau 10 lei. Iar cinci zeci de lei e leafa be zi muncă fizică a muncitorilor necalificați, care sunt temperați prin băutură pentru a nu se revolta. Urmează bancnota albastră, cu un Caragiale interesant, cu ochelari care joacă comedii la teatrul național. Cele cu Lucian Blaga și Mihai Eminescu nu le primea de obicei, cea cu Mihai Eminescu nu o avusese niciodată nici cu poetul luminii. Mai era ceva. Avemn Nicolae Iorga, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu și apoi Ion Luca Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Aceștia sunt dispuși și în ordinea periculozității lor față și de către sistem. Deasemenea avem dispoziția eugenică a populației, Nicu – Sfântul Niculaie, George ENEscu, Nicolae Grigorescu (nebun), Aurel Vlaicu – avorton sau avortat. Părinții națiunii sunt Ion Luca Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Iar dacă luăm pe literele numelor, din seria sub 100 lei avem, I de la Iorga, E de la Enescu, G de la Grigorescu, V de la Vlaicu, ceea ce ne dă IEGV, ce se citește JEGU. Iar prenumele părinților națiunii ne dau I. L. de la Caragiale, L de la Blaga, și M de la Eminescu, adică I – Ochiul SRI, SIE și Securității, L de la Caragiale vine de la legiuitorii micii, de județ, L de la Blaga vine de la LEX, cine citește să înțeleagă, iar M vine de la masonerie. Părinții națațiunii consideră poporul român un JEG, se gândea. Se mai gândea că exită două clase sociale în România, cei sub o sută de ani și nemuritorii. Acestea erau gândurile lui când mergea pe stradă fără țință. Detesta banii României democratice, o ciocoime și un păturicism date pe față. Citise și el trei cărți la viața lui, Biblia, Mein Kampf și Arhipelagul Gulag, făcuse asta pentru că există numai trei cărți pe lume. Iorga e împușcat, Enscu e momit, Grigorescu e judecat, lui Vlaicu i se toarnă o jumătate, lui Caragiale i se toarnă una plină, lucifericului Lucian Blaga i se toarnă două, și Mihai eminescu e egal cinci lei, adică cinci pioni, adică un turn – sau o tură – și e cinciu, celula psihiatrică și el în ea, drogat de Diazepam și pastile poliflore și zaru. În România detenția psihiatrică continuă se gândea trist. Raul Constantinescu (aprox. 6 august 1944, Bradu, Argeș-) Născut Constantin. Tatăl nostru. Poet, pedagog și folclorist român. Cel mai mare poet orfic român. Precursori, Literatura Orientului, Iov, David, Solomon, Orfeu, tragicii greci, Dante, Goethe, Hölderlin, Rilke, Trakl, Simbolismul, Modernismul, Virgil Teodorescu, Iv Martinovici, Ștefan Augustin Doinaș, Shakespeare, Poe, Poezia franceza, Poezia engleză și americană. Poezia primitivă și miturile indoeropene. Bahagavad Gita. Tolstoi. Dostoievski.
Gogol. Blaga, Noul roman francez, Nitezsche și existențialismul modern. Expresionismul. C. G. Jung. Idealismul german. Literatura latină. Școala Ardeleană. Cercul literar de la Sibiu. Cenaclul Flacăra. Mișcarea culturală democratică a perioadei de tranziție, alături de scriitorii hațegani Radu Igna și Constantin Stancu. Ernest Hemingway. Volume de poezie, Aventurare în marele refuz, Rostirea lui Zalmoxis, Heralzii tăcerii, Vivisecții, Spre Aleph. Folclor, Are o Antologie de 600 de pagini de folclor cules împreună cu elevii pe durata a peste 40 de ani de profesorat din Țara Hațegului în manuscris. Conducător al cenaclului Sarmis - Hațeg, până la înghețul cultural, și redactor șef al ziarului postcomunist Arena - Hațeg. Va rămâne în istoria literaturii române ca un doctor Jivago român. *** O să scoată medicamentele din farmacii dar o să moară vreo trei milioane de oameni, români, unguri, țigani și alte naționalități.. Mai contează? Lacrimile Evul Mediu nu s-a terminat Evul Mediu nu s-a terminat Privesc și văd, respir și tac Evul Mediu nu s-a terminat. De mă vei pune pe rug Voi sti ce să-ți spun Dar am să plâng și am să tac Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Eu trebuie să mor și trebuie să sper De va fi să plâng tu nu ai să vezi Pentru că tu-mi vezi doar steaua din piept Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Se face tot mai întuneric Lumină noi nu am avut niciodată Mereu au fost stele mereu au fost flăcari Veacul întunecat nu s-a terminat. Nu e a noastră lumina – a ta e doar flacăra Al tau e rugul ce lacrimile-mi nu-l sting Nu mai plâng, privește, eu nu mai plâng Căci doar lacrimile nu le poți arde. LOVING SOLOMON "Tu ma faci sa zbor" DJ Project “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă gasiți pe preaiubitul meu, ce-i veți spune? Că sunt bolnavă de dragoste.” Song of Solomon Teach me to Love Teach me to love teach me what I never learnt I just couldn’t or just wasn’t paying attention or Just hadn’t met you like Joseph before he met Mary You can pass by and fill my soul with your smile Your love calls for mine like devotion calls tears Love I never had or love I ever knew I could have Make me learn what God wants me to learn My beautiful and wise love my Solomon you are 1 beautiful as a temple a pilgrim can never forget you are the dream the beloved and empress of me you are my mecca and medina, my jerusalem I’m your djafar humbly bowing and adoring you a soul of esmerald smiling a brook of myrrh we are 2 rivers walking together and becoming 1 2 stars rushing into each other giving birth to a 3rd and you are the regret of the holy to my loneliness before you i am cinderella loving solomon you’re the stained-glass madonna in my heart the first and the last and the only one my prayer to god is to say you i love you 2 love is the force beyond the incomprehensibility of beauty attracting lovers to each other like lovesick stars silent and question filled gauguin meditation the forest washes her hair in the stream of the sky and words are images in which we see our souls the hart and deer are pensive drinking from their own reflections when i think of you i remember all this meaning and i’m an in love albatross in his warm world of ice i am in love with you and my heart is a lit menora god gave me this love to me to give you my heart is a lily in my eyes fed by my tears weeping unites pain and happines in me into love 3 reflected in your eyes even the sky is a lighter heart with his kind angels and pilgrim clouds in your melodic gaze the morning sparkles beautiful as a madonna sculpted in light and in my silent moments love makes me pray love is a song i’m learning as i think of you my heart is an unknown wet flower opening in the wind and in the field I confess my love to the flowers to the lilies who tell me that you are their queen beloved caliph dressed in the gold of consecrated garments i love your fragrances and your smile makes me drunk graceful you are and holy and sacred is your love 4 while waiting for meeting you somewhere in the world a life has passed like a story forever collected in a book and now I just wait to tell you i love you just a cricket in love with a pensive amethist flower a pilgrim for you and beauty walking toward a Mecca of the heart toward one thing no one understands but even unwillingly worships but you sweetheart me
ten fold like a woman of marble and grace like the dewed rose's endeared by the Romantic bug of the sun the sky sings to me the same shy song of the stars I am alone but the truth of a poet is no less true and our hands are held together in the hand of God my life is but a dream beatifically enslaved by your love 5 god calls you to see inside your love like in an ancient book to look at your soul as you would the southern cross you were not made for loneliness pleasing friend your soul is a lover's mirror but would you believe? love needs you my friend and someone else needs you too there is someone who wishes you tenderness you are alone but know that you are alone no more all because love is the algebra of life a silent singer you are putting the sun to sleep the light is your teacher walking with you in the dust you are in love now and you're her soul's friend loving the soul that imperially loves you 6 before you i’m speechless like abu nuwas before a desert lily i give you this map of my heart you have concquered i’m in love i’m in love desperately in love with you my love is a river sounding in me the herds and sheperd drink from and an entire talmud could be written concerning your beauty a consecrated sufi i am lost in the contemplation of you you are more beautiful than a white swan or a statue of marble my lady of grace loving with the heart of mary please come in my heart and let me come in yours i am your Huck Finn loving you with the unlearnt love of a boy at night when i look up i see your face in the stars but love is saudade and sensucht dor and heartbreak 7 we’re god’s world but of love we know not world is a song with author unknown if grief lies in everything then happiness lies in nothing verily it is true that love makes the heart the soul we all seek for is an anointed stone if man is a temple it’s only because of love i seek to love all but it’s true that you are my love no other woman can i love and it’s so true i wish to say my prayers with your hands in mine say to god i love you and to you’re his love grace is for the humble and love for devout god wrote you in my heart so i can’t resist you 8 i invite you to my heart where my love waits this hanwritten book I found in me inked with unknown letters the thing that for millennia man wonders what is love deeper than the jazz forgiving as the forgiving ones the power to love is the secret of world’s beauty love is the soul of man everything that man has my love is my treasure and my treasure you are you are my love descended from beyond more beautiful than the loving moon and brighter than her i invite you to the flowers and the ornamental writing of the jordan the mountain wants to be your friend waiting for your smile god made forever and man called it love 9 we cannot love but once and only one this how man was made in likeness of one god and you love me as no one ever did and what i pray for is your one true love god gave life to me just to learn to love truth is love more important than man's oneself i'm baptized in your love as in an endless sea you are my true love and your love gives me life a walk in the world makes me see love is a prophet i lose myself in love but love finds me again you were made to love and i was made to love you so this is what i say my love i love you more than life 10 love is the true power of man and god justly living makes love immanent and heartbreak brings god down humbleness is the porter of every good thing god made woman last most beautiful than everything there is you are a book written by god in ink and stained-glass and your gaze a woman's tenderness embracing my face god is in love with you you're his masterpiece he made you to break my heart with endless love towards the splashing brook of the sunrays every skylark sings i too sing as a lovebird in the light of your glowing face you bring the day wherever you go like Jesus your brother the one who made me love you without telling me why Mărturisire despre univers universul este delimitat de cei 2 salcâmi triști scufundați în acuarela indigo a cerului de sinagoga mică și de această lumină umedă ce îmi spală ochii ori de cate ori îmi amintesc bunatatea heruvimilor 12 februarie 2017 la 21:04 UTC+02
VERSURI EVREIEȘTI Felix Rian Constantinescu -2017- ISRAEL A sosit timpul să murim poporule să coborâm în pământ și mai departe la demoni și la îngeri când vom fi morți și neamintiți uitați asemeni mamelor noastre oamenii vor râde și vor mânca kebab și slănină și vor trece secolele pste noi învechindu-ne iadul întunericul copiilor noștri suntem prea bătrâni și prea bolnavi ca să nu murim dar poate crinii și rozele sunt Israel. Israel nebunul trebuie să asculte de cel înțelept în mănăstiri și armate cu cine vrei să te bați? te vei întoarce acasă la mine cu fața umflată și plină de sânge și limfă nu este nimic mai înalt decât evreii pe pământ cei care se bat cu mine dar dacă își pierd puterea în rele cu cine să se mai bată cine să mă mai țină jos ca să fie binecuvântați? Pentru că este îndurare te binecuvântez Binecuvântează-mă și tu Te iubesc Iubește-mă și tu Și vei fi iubit cum vrei tu de ce nu vrei să mă iubești Israel? Sunt frumos Sunt frumoasă De ce nu mă iubești? Preaiubitule! SCRISORI CHINEZE AM FOST ÎNSĂRCINAT DE MARELE CONFCIUS CA PRECUM PAUL ALTĂDATĂ ÎN NUMELE LUI I(I)SUS HRISTOS SĂ ÎNCERC SĂ ADUC PUȚIN SENS ÎN MINTEA LUMII. ISRAEL.. TU POPOR AL MEU PRIMUL MEU POPOR DUPĂ MAIMUȚĂ? AI AVUT NEVOIE DE UN PRIETEN. ÎN ASTA STĂ PĂCATUL TĂU ȘI FRUMUSEȚEA TA. AI AJUNS VREMURI GRELE DE LA DAVID SOLOMON ȘI OFRA HAZA. EU VIN ÎN NUMELE CHINEI CA SĂ NU MAI PIERDEM TIMPUL. AMERICA E PE MOARTE. CHINA VA ÎNVIA STATUA LIBERTĂȚII. DAR DACĂ MERGI SPRE NORD VEI MURI PE AMUR. ÎNDREAPTĂ-TE SPRE RĂSĂRIT DE DATA ASTA ȘI ÎȚI VOM GĂSI PACEA. IMPERIULE.. CAPITALA TA A DEGENERAT. NU AU VRUT, DAR S-A-NTÂMPLAT. BIBLIA, DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, CONSTITUȚIA, GETTYSBURG ADDRESS, AM UN VIS, MALCOLM X, THE HURRICANE, JFK ȘI TOT CE NU ȘTIM NU MAI ÎNSEAMNĂ NIMIC. CINE VA RĂMÂNE CU AMERICA VA MURI. NOI PUTEM GARANTA VIAȚĂ, O VIAȚĂ NORMALĂ ȘI LIBERTATE PENTRU ORICINE. MAI MULT CE E DE SPUS? IUBIM ROMÂNIA. Mongolia and Israel The world has two brothers left in the cold. Not anymore. We are marching towards Tel Aviv and pray our love China, eternal, to not cut the wings of Mongolia and let her fly, support her, protect her in her peaceful difference like her own genius child. We pray not give Mongolia to US but to help Mongolia to Mongolia and She will be the pride of both Beijing and New York. Mongolia is Romania reversed. Also we, especially Romanians, should create scholarships for Mongolian, Chinese and Koreans as in the old times, and Mongolia made part of drumul matasii. One day we will build a shield not only for Israel, but for China and her Children. If we don t stop the battle is already won. The Jerry Letters By Felix Rian-Constantinescu Jerry, Motto I just got to write. OK. Easy. Jerry Seinfeld comments. Tea not wine FR-C There is one consequence of doing a great thing. Cristofor Columb, after arriving to America, found out that for him there is not an another America somewhere to be discovered. Songs of innocence are truer than ones of experience. Ou sont les neiges d'antan, Jerry? Ou sont les neiges d'antan. And even Woody Allen gets old as Gide, in time, not young as Japanese novels. And old people drink tea, not wine. Un roman FR-C Trebuie să scriu un roman despre autodepășire și trebuie să fie mai bun decât O MAMĂ DE LUMINĂ ca să rămân viu, filozofic. Când voi înceta să scriu romane, o emisferă a sufletului meu va muri. Iar autodepășirea e omul, trebuie să fiu eu. Scrierea unui roman ca act soteriologic. După aceea pot muri. Dacă nu mor, trebuie să scriu altul, ca Bator. Existențialismul în Seinfeld FR-C Și Seinfeld și George și Elaine și Kramer trăiesc cu un acut sentiment al suferinței vieții temperat de găsirea umorului în existență. Sunt în căutarea obținerii unei aparențe - măcar, în cazul lui George și Karamer - a perfecțiunii pentru niște scopuri pe care le vor uita după două săptămâni, nerămânând decât căutarea după ceva ce nu poate fi găsit. Suferințele lor nu sunt suferințele mele, dar suferă poate la fel de mult ca mine. Și e ironic că, în același timp, sunt cei mai amuzanți oameni de pe planetă. Tragismul Terrei. De asta nu vor extratereștrii să descopere
umanitatea, pentru că nu vor să descopere suferința. Cât despre mine sunt convins că pentru cei patru eroi sunt un extraterestru, ceva de neînțeles. Cum și ei sunt pentru mine amuzanți nu doar prin spirit ci și prin toate lucrurile pe care le iau în serios. Dacă aș vorbi cu cele patru personaje când ar împlini o sută de ani, i-aș întreba foarte serios ce au de gând să facă în următorii treizeci, dar și ăsta ar fi un banc nu o predică, pentru că nu am acoperire în predici. Și li se potrivește, pentru că glumesc ca să trăiască. Jerry I have a great joke for your audience: United States of America. Jerry, my sense of humor is killing me. :D Jerry and the Stone Jerry arrives to the Western Wall and leans his forehead on the stone exhausted. The Stone says, Why didn't you come sooner, Jerry? Because of my sense of humor, Jerry answers. So you lost it, asks the Stone further. No, Jerry says, I actually think I'm dead. What day it is? Saturday, answers the Stone. "All right, all right... just lemme finish my coffee. Then we'll go watch 'em slice the fat bastard up." Cui aș putea să-i spun asta decât mie? Israelul e un popor de sfinți care are un singur paria, unul singur. Cred că numai lui Jerry Jerome Seinfeld pot să-i spun asta. Restul evreimii noastre să vă faceți că nu știți. Emoticon tragic. MY DEATH, MY WEAPON ADDRESS I choose to die because ideas are more important than people, ideals more bigger than love, ideas are love. I choose Jewish martyrdom as a sole remaining counterstrike agains an social organism corrupted to the core. If I die, I die. But society will have to wash my blood off their hands. Will have to conceptualize its murder exerted on my spirit since my first day of existence, and the horror of reducing my agony to silence and social indiference. My death is a symbol of the death of Romania and liberty. A death of twenty million people toward which I am not indifferent. So if I will have today, one day, any day tyo give my Father and Dead Mother a sense of never had dignity, I will die. And anyone trying to stop me I will call the criminal, the criminal of my death, the one guilty of silence and of indifference and of bone sucking, my bloodied bones. I want to die. And now I have a cause. So anytime I have something to give to this people and the world and I feel that my liberty and of this people and the world are killed by the ones in power, I will die. And that’s that. I… am… a… hero… This is the way I was brought up and one day I will die, without feeling sorry for me. But Romania will be changed for the better, whether I will be alive or dead, and that will be enough of me. So, Mr Dragnea, PSD, Royal House of Romania, I am not afraid of you. I am the alive Romanian Statue of Liberty and will be one day. Păclișa, Hunedoara 9 iulie 2016 Felix Rian, 34 ani, orfan, bolnav, scriitor. Romanian version of Seinfeld. - I am something between Gwen Stephanie and MC Hammer. Tragic figure. The best. Oamenii nu suntem liberi, Jerome. Fiecare este robul acelui lucru de care este biruit. Și D-zeu a biruit pe Israel. Cât îi Maramureșu nu-i jidan ca iou șî tu. Când îl întâlnești pe D-zeu în cineva, ești biruit și legat fedeleș de pat o noapte întreagă, viața ta. Poți să scapi? Ești liber? Tu ai vorbit cu Președintele. Super. Mie mi-ar fi plăcut să vorbesc cu Lenin și să-l întreb ce părere are despre masturbare din perspectivă materialist-dialectică. Apologies for Black Slavery We the people are sorry for the four hundred years of slavery in America, and for the two hundred years of barbarism against the Black community. We are aware now that this psychological rape of a nation by herself left hard, bad, lasting marks in both our souls and that the soul of the African-American is mutilated. We are determined to make ammends and pay for our sins and the sins of our Fathers. America will be. We understand now the hurt of the Negro. Number 2 - Private Disarmament In the hope of civil peace in America, every American must hand over his fire arm. No more guns. Men and women and children are not Bambi. Also our culture must change. Violence must be reproved. Art is not violence. In Antiquity tragedy was the art of the mind, and comedy the art of the morals. Modernity mixed art with the circus of the amphiteatre, a debasive, vicious, pass time on TV. We must
discern between the protest of a hunted community and plain spiritual pornography. No guns, no movies, and South America need to start business. Constantinescu Felix-Gelu Maybe there's a hidden meaning in all this? Nu-mi mai place • Răspunde • 1 • 30 iunie la 15:53 Shalom Romania - radio comunitar evreiesc Shalom Romania - radio comunitar evreiesc da...cacastinienii si mare parte a arabetilor sunt niste jeguri si scursuri de vietuitoare! Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:00 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Ce m-ati umilit. :) Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:02 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu "SOMETHING IS WRONG IN THE TREATMENT OF THIS POPULATION. JUST LIKE SARAJEVO..." Îmi place • Răspunde • 1 iulie la 10:06 Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Gold, Jerry. Gold. Îmi place • Răspunde • 6 minute Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Pe care profet nu l-au omorât părinții voștri?! Îmi place • Răspunde • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Scrie un răspuns... Alege fișierul Milea Harry Milea Harry Zl. Îmi place • Răspunde • 1 • 1 iulie la 09:58 Israelul trebuie dizolvat pentru că s-a prostituat din prima zi. A RESPECT ISSUE Motto: "We have the right to protest far-right!" Dr. Martin Luther King Jr. The American Embassy in București is maybe reluctant, because She understood faster than me that i am the leader of a people, of more peoples, all peoples, leader of victims of war everywhere. Afgans can go to Moscow or Petersburg or Chișinău and Cernăuți, and I and people from București or Dresda can go to America, wherever we want in America, in the virtue of international right of Life and Man. So maybe is easy for them to dismiss me as an ill person, when in fact my illness is the front they never knew, only profited upon. When in fact, even the 17 bombardmentes of Bucharest in 1944 were the betrayal of the Statue of Liberty of the Eastern Europe Free civilisation as a letting go for Stalin. We demand restitution. So if you cannot give us back our lost lives and minds, give us our Liberty and Death. In the end I can only say that form now on and in the future countries, civilised ones more notably, will have to be careful where they choose to invade and make genocide. - Felix Rian-Constantinescu, still in Romania, August 9th, 2016. Jerry, I have written the Declaration of Victims, and I just wrote my family saga. Plan of Terra s Economic Reform - 1. Civil automobiles taken out of society. 2. TTransport by trainn, tramway, trolley, subway, tube. 3. Electric energy in everything until further discoveries. 4. Tesla tractor, tesla plane, tesla truck. 5. End of industrial era. Agriculture and communication everywhere. LOTS OF ANIMALS, LOTS OF FIELDS. We the people of the World proclaim thorugh the keys of Felix The United States of America, Europe, Japan, Israel and South Korea with the hope of a humane unity and continual of Life on Earth. Today, August 5, 2016, Păclișa, Hațeg District, Hunedoara County, Romania, The United States of America Europe Japan Israel and South Korea ( USAEJISK) Îmi place Îmi place Ador Haha Uau! Tristețe Furie ComenteazăDistribuie Comentarii Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=d-diB65scQU Bobby McFerrin - Don't Worry Be Happy YouTube YOUTUBE.COM Îmi place • Răspunde • Șterge previzualizarea • Chiar acum I m an essential prior for Jerry Seinfeld! Five Questions Every five years is decision for America. America must choose life, again and again. But we ask ourselves, what is life? America is the house of the working, but even work is not enough, Freedom begins in conscience. So, let us pull together up, breathe, and ask ourselves what is the legacy of America to her children and the world? What means Liberty? What means Equality? What means Freedom? And what means Justice? Is it because I say God bless you? America needs reforms. Reforms that would infuse in the whole world hopingly. For this, project Number 1 would be a book, an American Book, an anthology in one volume that would contain, Poe - Poems Emily Dickinson - Selected Poems Walt Whitman - Selected Poems Melville - Moby Dick Mark
Twain - The Adventures of Hucleberry Finn (complete and unabridged) Ernst Hemingway The Old Man and the Sea Addenda Declaration of Independence Constitution of United States of America I have a Dream - MLK The book would be printed on cheap paper, newspaperpaper, in colossal numbers, and exported into whole the world. This book is America. Number 3 - The Detox of a Nation America needs not a Prohibition, but a Therapy. So, we must renounce of all alcohol, and if still feel the vice, do therapy, half of the nation if necessary. And the same with drugs. It is not enough to declare them illegal, but cut of the American culture and mentality that cultivates them in the fragile minds of the people, and instill a feeling of rejection towards any mind submission. China did this with opium. America needs to free Herself of alcohol, cannabis, cocaine and heroin. And artists who promote these destructions to the youth and old, intervened and made to see their abomination of luxury in misery. And communion is not wine. August 8th, 2016 Dear Embassy of the United States of America în București, Hi, my name is Constantinescu Felix-Gelu, I am born on March 29th, 1982 în Hațeg, Hunedoara, and I live with my old Father, in Păclișa, Hunedoara alone without my Mother, Valeria Roman Constantinescu, who died în 2011. To speak in two words we are victims of war. In July 1944 my Grandmother Eleonora Ruptaș Constantinescu din Cernăuți lived with my Grandfather Air Lieutenant in Bucharest and my Grandfather served in the Air Defence of Bucharest at the plane telegraph when an American bomb fell on the street at day close to my pregnant Grandmother and destroyed all our lives forever. My Grandmother retreated at Bradu, Argeș, where she gave birth to my Father, in a day aproximate – as She could remember - August 6th, 1944, She left my Grandfather who had a nervous breakdown on the air front too and lived alone until death and my Father, Constantin, never knew him. And if it weren’t for the kindness of a soldier from the Eastern Front, Stalingrad and Cuban, Paic Ștefan from Moinești, who came back as a prisoner from Siberian taiga, My Lady Grandmother and Gentle Father wouldn’t have survived. We are victims and I come to America to ask Her to once again receive the weak and protect them for a more humane future. Amen. God save America, & Romania, Sincereley, Constantinescu Felix Education through a Decent Meal In America food must be free. Ther must be built many offices, with capacity, in all the country where food would be prepared every day by volunteers and payed employees. The food must be decent, good and made by all American communities, all foods considered decent in a a culture. The worker, the teacher all they have to do is to show their working card and they are given their meal. The ill and socially asisted all they have to do is show theyr certificate and they are given a meal. The schoolboy and schoolgirl show theyr gradebuletin and tey are given a meal. Decent food must be free in America for everybody every day. And also every American citizen must be convinced of his duty to eat at an office at least once a month, if not attending the services. Reformation We put to our souls and the souls of other to what extent is Reformation possible? We know by proof that Reformation is good for us, but how much can we do of it? How much can we change ourselves? Is it possible to care more about the angels of dirty faces than our assets? Is it possible to reform the masses, the whitmans, and the leaders? Well we have to do it if we need survival. So, Senators, Law men, start talking for the good of the American Children and abused minds. Society must be humane, America must be humane, and protect the soul of every man, not harm it. Universe is governed by laws and so is man. We lived too much under the rule of Dostoyevsky and Tolstoy. Now is the age of Hemingway. Today the one that sins, dies. A Call to Power There are times in history when enlightened minds renounce willingly their privileges for the benefit of Man. And what are the privileges? They give 99 loaves of bread, and keep one, and they choose to work instead of having lifetimefun. These
are great man, just as the great men and women of the working classes, giving a future to the world. When they give up power to never have it again, and power is money. Money must belong to the people, to all the people. And Work must be for the People, for all the people. We must evolve from exploitation age. * 6 august 2016, 3, 49 am Am de prezentat lumii o descoperire care este cea mai mare de la debarcarea lui Cristofor Columb în San Salvador. O descoperire care stă alături cu intuiția filozofică antică a universului făcut din atomi, a descoperirii sufletului prin raționament de către Socrate și a heliocentrismului polonezului Nicolaus Copernic. Poate fi fomrulată în câteva precepte astfel, Universul se încălzește. Orice viață biologică din univers va înceta cu miliarde de ani pământeni înainte de sfârșitul universului. Universul se aseamănă cu scânteile dintr-un incendiu, ori becurilor dintrun sistem de rezistențe. Și în absența poluării nu știm cât are omenirea de trăit pe Pământ și oriunde în univers dar logica ne învață că nu foarte mult. Singura cale de supraviețuire a naturii și omului ar fi ca oamenii să devină Ultraoameni. Constantinescu Felix-Gelu https://www.youtube.com/watch?v=KOW56wsurYQ Mistretul cu colti de argint Mistretul cu colti de argint - de Stefan Augustin Doinas Recita actorul… YOUTUBE.COM Kingdom sacked, attacked and dethroned. {-Matisyahu} A plugless Facebook. You'd sense it! I've got a question. Okay, here goes. Could it be that God choosed Abraham for the jokes? Constantinescu Felix-Gelu https://issuu.com/.../da__i___arpelui_un_loc___n_primul_r Dați șarpelui un loc în primul rând! - felix rian constantinescu Constantinescu Felix-Gelu 27 de minute • Visul meu era ca si pentru Peach sa scriu ca Harriet Beecher-Stove, pe care nu am citit-o totusi. Cartea ei Coliba Unchului Tom a dus la Razboiul Civil pentru Elibrarea Sclavilor Negri. Azi am constatat ca in Romania exista sclavi prizonieri intr-un infern malefic si pauper. Aceste victime trebuie eliberate chiar cu pretul unui razboi civil roman intre civilizatie si caverne. Exploatarea si abuzarea copiilor va inceta in Romania ca si in tot Occidentul, cu orice pret. Copiii sunt mai importanti decat oamenii. Îmi placeVezi mai multe reacțiiComenteazăDistribuie Comentarii Constantinescu Felix-Gelu Scrie un comentariu... Alege fișierul Constantinescu Felix-Gelu 48 de minute • In mourning President Kennedy we mourn for ourselves, because We know now that we are sick. - Rev. Martin Luther King Jr. I m a brother Jerry. I hope I can still watch The Show! Jim Carrey looks like Gruia. Einstein, Tesla și Felix se întâlnesc la o audiție pentru un film porno. La ieșire Einstein întreabă, -Tu ce rol ai primit? Tesla răspunde. -Eu o să fiu Freddie Mercury. Tu? -Eu o să fiu cel mai mare. Se întorc amândoi către Felix și îl întreabă în cor, -Tu cine o să fii? -Eu o să fiu ăla care o să vă țină lumânarea. This guy is a Romanian Seinfeld. Communist claimed they killed him because he had 15 bucks. Gheorghe Doja, a, Ursu. We had a funny guy with us in Korea. Tail gunner. They blew his brains all over the Pacific. There's nothing funny about that! -Mr. Benes] Looks like a library. Nu vreți să ne plimbăm împreună? Bună ziua domnule doctor. Bună ziua. Bună ziua. Ce zi frumoasă e, nu vi se pare? Nu am avut timp să observ. Spune-mi despre tine. Am fost la plimbare în fiecare zi. Da. A fost foarte frumos. Îmi place să mă plimb. Mă plimbam și de patru ori pe zi. Dumneavoastră vă place să vă plimbați? E, aici unde suntem nu prea am timp de plimbare. Da, dar ar trebui să încercați domnule doctor. Ce tot stați în hârțoagele astea? Să vedeți lumea, natura. Tare mult îmi place natura. Tare mult îmi place natura. Nu vreți să ne plimbăm împreună? S-ar putea să plouă dar mi-am adus umbrelele. ... Cred că am vrut doar să vă spun că I am grateful. Dacă s-ar face la castelul Pogany o școală de călugărițe ecumenice pentru copiii de la spitalul din Păclișa pentru copii necăjiți? Iar la casa nobiliară Pui, o bibliotecă și mediatecă și săli de cursuri extrașcolare și vocaționale pentru copiii de la școală? Azi 11 Mai 2016 sunt 68 de ani de la independența Israelului. Israelul mai are mulți pași de făcut spre civilizație dar cetățenii israelieni au suferit cu stoicism avraamic delirul liderilor lor
naționaliști. Aici în România mâine va fi o zi istorică. Secretarul general NATO împreuna cu sistemul defensiv american inaugurează scutul antirachetă. Mâine România va fi independentă de Federația Rusă. Și de mâine va reîncepe reîntregirea României. Hronicul zilei de 11 Maiu 2016 Ieri a fost Ziua Regelui. A fost o manifestație culturală foarte frumoasă la Castelul Peleș, unde au fost prezenți 5 000 de oameni, atât somități cât și români simpli. A fost difuzată știrea la radio C în toată lumea și oamenii erau fericiți iar ca înainte să vină NKVD-ul. A fost o legătură cu un alt veac și cu o altă eră. În rest e tulburare între oameni în toată țara. Oamenii își aleg primarii - sunt numiți de ziariștii baronii locali - și oamenii sunt dezbinați și se persecută unii pe alții de parcă ar fi închiși după cum le dictează stăpânii. Poporul, tăcut, așteaptă o schimbare pe care nu și-o mărturisește nici sieși. Speră ca Statuia Libertății să îl iubească și să îl scape de sărăcie și ocară. Tineretul aspiră să fim o țară bogată cu o viață frumoasă și apărată asemeni Coreei de Sud. KGB-ul mișună pe ici pe colo prin țara românească dărâmând totul precum formația Paraziții. Dar acum România a devenit o putere militară defensivă și Răsunetul lui Andrei Mureșanu ne electrizează pe toți când ne trezim dimineața. Oamenii speră în pace, dar nu cu orice preț, și mai sunt vânduții, dar știm că Rusia nu va lua țara aceasta și că până și urșii mor și acum primirea Bucovina de Nord și Basarabiei de la Prut la Marea Neagră la Alba Iulia, Roma noastră, nu mai este iar o nebunie. Acum România are două variante, Ori Rusia o rusifică și o sparge și mai mult, ori America o face dodoloață iar cu orice preț asemeni Franței acum 102 ani. România, drogată sau nu, speră la 21 de secole de la întemeietorul Burebista. Este mare bătaie de vorbe și răutăți între partidul vestului și fostul Partid Comunist Român pentru putere dar mai ales pentru că s-au apucat săi bage pe foștii comuniști la închisoare pentru furturi uriașe și ei mai bine distrug toată România decât să se căiască. Scris-am io Felix român din toată țara românească în Țara Hațegului în văleatul 2016 în crai nou. S-au întâlnit un terorist palestinian cu președintele Netanyahu. Teroristul și-a deschis pardesiul și i-a spus, Uite ce am aici! Netanyahu îi răspunde, A mea îi pe avion. Vino în palma mea zice Domnul nisip al Ierusalimului și te voi face piatră de diamant cu care vei zdrobi popoarele ca pe niște fecioare ascultă glasul Dumnezeului tău ascultă glasul Elohimilor care te cheamă înapoi pe cărările tale și nu vei muri în războiul între frați care va ucide întreaga lume Ascultă poporule vino de la căile tale fără urme și fă faptele 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 cum le-ai făcut în Egipt și Babilon în Sodoma și New York Ascultă popor al meu glasul meu azi intenționat am venit la tine ca un renegat ca un vrăjmaș al tău nu vei muri te rog nu muri popor al meu zice Domnul. Dacă soldații nu ar fi tras și oamenii nu ar fi ucis nu ar fi putut Adolf Hitler, Ion Antonescu și legionarii să ucidă pe nimeni. A obiecta cu orice preț în fața unei fapte rele aduce o faptă bună. Dar popoarele sunt la fel de vinovate ca și conducătorii lor. Iar legea este nebunia noastră, nu interesează pe nimeni. Doar dolarii noștri. Fancy fancy. Nobody likes your gut and your cars. Constantinescu Felix-Gelu I just got to write. Îmi place • Răspunde • 28 aprilie la 00:22 Jerry Seinfeld Jerry Seinfeld OK. Easy. Nu-mi mai place • Răspunde • 6 • 2 mai la 17:09 Mi-am astupat gura, miam astupat ochii, mi-am astupat urechile. Cuvântul Domnului este îngrozitor. Să tacă, să tacă, să tacă Domnul. Cine este în Israel să fugă pe cei mai depărtați munți fără să privească în urmă. Zedechia să devină David și va trăi. Oh, îngrozitor este Cuvântul Domnului. Ierusalime, mon amour. Nu e teamă de Cristos în ochii lor. Jerry, I ve made a discovery. You know that Mary is honored by Islam and not by us. I m a book maker. We re all gonna burn. Jerry, the princess loves the posse. Bye. There s pine trees growing in the City? {Missie} Jey, timpul mustrărilor a pierit. Biciul, frânghia și crucea sunt fără ajutor înaintea răului. Creierul, inima, sufletul. În monoteism esențială e Cartea. Orice altceva e dispensabil, creștinii se pot împărtăși ori de câte ori mănâncă, se pot boteza singuri, pot trăi singuri, asemenea și evreii și
musulmanii pot călca Scriptura din dragoste pentru Scriptură dar Scriptura nu poate fi desființată cum spunea Isus. Chiar și acest text se diferențiază de textele obișnuite, astfel un credincios analfabet în Islam, mozaism ori creștinătate e un dodo. Chiar mai mult găsim în fiecare din cele trei Scripturi mărturisiri pentru sufletele noastre proprii și astfel războiul, în veacul acesta măcar cel interior, se sfârșește. Pentru că am văzut zice El cum vă urâți iubiții în mijlocul vostru, pentru că am auzit toate șoaptele voastre, pentru că bateți pe cel slab vă voi pedepsi, cine crede că nu va fi pedepsit e un nebun zice D_OMNUL, crezi că nu vei fi pedepsit Israele, crezi că nu vei fi pedepsit Pământule, vei fi pedepsit și vei tot fi pedepsit până nu vei mai fi un prilej de poticnire și nu vei mai asupri cu răutatea ta mai mare ca marea, răule. Pentru ca cei buni să trăiască, pentru ca cei buni să mai trăiască puțin fac toate acestea, zice Domnul Sfântul lui Israel și al lui Avraham. Credeți și fiți drepți, stați drepți înaintea Domnului și sădiți-vă florile departe de câmpul răutății căci răutate și aramă e tot ceea ce cei răi au parte, nu vor trăi. What is the name of that insect named in Romanian The Nun? Fotografia postată de Constantinescu Felix-Gelu. Îmi place • Răspunde • Chiar acum Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu You all think you are so smart. But you re not. There s nothinmg wrong with Kramer, is just artist-comic exploitation. The man was exhausted of his schedule. He realised unconsciously that he is a Negro slave too. No offence Benjamin Franklin, but give me some mo. Signed: Oliver Twist. To an US Air Force cheesy guy, Who won the fucking War, alright? There are few people normal on Earth and Larry David is one of them. It seems that I m a natural born mocker. Oh, God, I have this power. Living in the ice cold stream. Erau trei frați. Unul era Rabin altu Franciscan și al treilea Călugăr. Franciscanul stătea așa într-o doară Dar nimeni nu știa la ce se gândește Călugăru voia să-l convertească pe Rabin Rabinu era cam luat de cap Că franciscanul cu călugărul numai se băteau în cap numindu-se pedofil și homosexual de Paști. De departe priveau Imamii la fel de impenetrabili. Hristos a înviat!!! Până or murit toți și s-a încheiat istoria bisericii astea de doi lei. I'm a polar bear buddy. Jeerry... You leave me? Yes? You do it? Okay. Știam atunci că mă aflam într-o alienare permanentă de la societatea burgheză dar soarta unui romancier este să trăiască alienări chiar și mai profunde. - JOHN FOWLES, 1976. Maxim Gorki și ideologia pură „Am vagabondat ca să aflu în oameni un pic de adevăr... Lumea nu piere atât de foame, de boală, de războaie, cât piere din neputința de a-și da inima pe față”. - Panait Istrati Este foarte interesant că un creier ca Maxim Gorki credea în puterea soteriologică socială a ideologiei pure. Ca și cum ai citi unui lup o predică și ai aștepta să devină câine. Marx avea dreptate, cu amendamente, chiar și în privința dictaturii, nu a proletariatului, ci a Omului, dar pentru o societate leveled e nevoie de mulți factori, printre care educația de orice fel, ce nu a fost împlinită de comuniști, și de biochimie. Am mai predicat că instinctele de delincvență pot fi vindecate cu un medicament nu cu scaunul electric. Întreg comunismul secolului XX îmi pare o mare naivitate, o parabolă. Tovarășul/Domnul Președinte ion Iliescu e o sinteză de cult al personalității comunist cu American politics icon. We are all obsessed with Him. He is a Romanian Legend. Este timpul pentru a-i reciti pe socialiști. De la Carta Drepturilor Omului și Cetățeanului, la operele complete ale lui Karl Marx și Friedrich Engels la Mein Kampf de Adolf Hitler. Este timpul să înțelegem gândurile ultimelor două secole. Ernest Hemingway a fost un socialist, un mare socialist. Tot așa Martin Luther King, Mandela, Gandhi, Kennedy și fratele său. Chipul său perforat de gloanțe să fie steagul deasupra baricadelor sufletelor noastre. Deci, Panait Istrati? Jerome? How could anyone not Love You? Felix Rian-Constantinescu World Wide Web, August 14th, 2016. Isus din Nazareth Eu l-am ucis pe Gandhi Eu l-am ucis pe Rama Eu l-am ucis pe Buddha Eu l-am ucis pe Muhammad Eu l-am ucis pe Israel. *** Send help to Gaza and Palestine and stop Israel murder state. Give freedom to Palestians, Muslim
and Christian. Judge Nwtanyahu. Say no to Israel. If you don t, who? Israel s prosperity is fundated and trusted on war. Știi cine ești Israele?, zice D-omnul, ești cea mai frumoasă fată mergi peste pietre desculță și săruți stâncile tocite de timp tu ești cea mai frumoasă de aceea ești atât de urâtă și va veni o vreme, Israele, când te vei lupta cu mine și eu mă voi lupta cu frumusețea ta, zice D-omnul. *** Pentru că am văzut zice El cum vă urâți iubiții în mijlocul vostru, pentru că am auzit toate șoaptele voastre, pentru că bateți pe cel slab vă voi pedepsi, cine crede că nu va fi pedepsit e un nebun zice D_OMNUL, crezi că nu vei fi pedepsit Israele, crezi că nu vei fi pedepsit Pământule, vei fi pedepsit și vei tot fi pedepsit până nu vei mai fi un prilej de poticnire și nu vei mai asupri cu răutatea ta mai mare ca marea, răule. Pentru ca cei buni să trăiască, pentru ca cei buni să mai trăiască puțin fac toate acestea, zice Domnul Sfântul lui Israel și al lui Avraham. Credeți și fiți drepți, stați drepți înaintea Domnului și sădițivă florile departe de câmpul răutății căci răutate și aramă e tot ceea ce cei răi au parte, nu vor trăi. *** Știi cine ești Israele?, zice D-omnul, ești cea mai frumoasă fată mergi peste pietre desculță și săruți stâncile tocite de timp tu ești cea mai frumoasă de aceea ești atât de urâtă și va veni o vreme, Israele, când te vei lupta cu mine și eu mă voi lupta cu frumusețea ta, zice D-omnul. *** E o rușine că un om bolnav trebuie să va ducă-n spate. Ascultați acum cuvintele Nebunului, ale marelui nebun, care vă spune în cuvintele voastre, în înțelepciunea voastră faceți voia lui D-zeu. Plecați lăsați țara cu bogățiile pe care le-ați strâns prin furt. Așa veți trăi. Mergeți la toate popoarele și spuneți-le primiți-ne să vă fim câinii voștri din nou în fiecare sat la fiecare margine de oraș pentru că D-OMNUL încă nu ne-a primit. Ați mers în țară și în loc să faceți templul și templul iubirii între frate și frate între mamă și fiu între toți ai voștri ați spurcat țara cu toate necurățiile voastre pe care le văd și le aud în fiecare zi, zice D_OMNUL. Nu vă iubesc? Vă iubesc, dar și voi să fiți oameni de înțeles altfel veți muri iar zice D-omnul și va muri și pământul împreună cu voi. Go. Go my son, zice Domnul. FROM ONE JEW TO ANOTYHRE wHAT MAKE YOUS SO SPECAial? the rfich kew the ricsmart jew the beautifușl the taklnted jew jew thger pianist the doctor the geniues the kloved why man? sand whty ther trains and fires and bullets and rampant killings i weanna kbnoew how come we re still alive more you than me? and joan was a heathen a patagonian Îmi place • Răspunde • Chiar acum god blșessd all the jewish mothers and the good old jewish girls christian girls ghristianb boys christian cats and love and masturbation god blessd everything GOD bless everything G-OD BLESS EVERYTHING G-d bless everything don t we derve it tjha cars the moneuiy it s the everything yeah god bless us The Outsider Lives outside the poor village Far from the wet cemetery and The old dome and new house church He is alone there - only with a black Cat and mad Daughter - a Maria Bolkonskaia - true - not dismissing God he is a God - an old migrated Shaman & Judge of G-d & good Is The peasants revere the man and /mock Him - exclusion - like of a Master Of painting or sorcery - he mutters Unfaith - and nobody visits t/ table. (paragraf de inserat în RECUNOȘTINȚĂ) Avu un moment de angoasă. Se gândi cum când se întorcea de la muncă se uita pe drum la câte o bancnotă din cele pe care le avea în buzunar, din banii noi apăruți care pe măsură ce treceau lunile îi apăreau tot mai suspecți. Să luăm de exemplu bancnota cu George Enescu, prima apărută. Cu cinci degete se dă noroc, iar oamenii când beau împreună un pahar cântă ca și compozitorii. Pe spate era Ateneul, băutură alcoolică. Era și un portativ simpatic pe care scria MᴎR et me dor est, fado la la... Ori bancnota cu Nicolae Iorga. Iorga cât că are două creiere e unul și poate fi ucis și pe locul crimei să se ridice templul Curții de Argeș. Bancnotă verde albastră, securistă. Ori cea de zece, roz, cu Grigorescu. Pictorul e mai periculos decât compozitorul, dar trebuie cercetat la porunci. Deasemenea cerșetorului i se dă un leu și i se spune Fută-te Iorga. Lăutarului i se dau cinci lei, doar e petrecere. Prostituatei sau prostitutului li se dau 10 lei. Iar
cinci zeci de lei e leafa be zi muncă fizică a muncitorilor necalificați, care sunt temperați prin băutură pentru a nu se revolta. Urmează bancnota albastră, cu un Caragiale interesant, cu ochelari care joacă comedii la teatrul național. Cele cu Lucian Blaga și Mihai Eminescu nu le primea de obicei, cea cu Mihai Eminescu nu o avusese niciodată nici cu poetul luminii. Mai era ceva. Avemn Nicolae Iorga, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu și apoi Ion Luca Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Aceștia sunt dispuși și în ordinea periculozității lor față și de către sistem. Deasemenea avem dispoziția eugenică a populației, Nicu – Sfântul Niculaie, George ENEscu, Nicolae Grigorescu (nebun), Aurel Vlaicu – avorton sau avortat. Părinții națiunii sunt Ion Luca Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu. Iar dacă luăm pe literele numelor, din seria sub 100 lei avem, I de la Iorga, E de la Enescu, G de la Grigorescu, V de la Vlaicu, ceea ce ne dă IEGV, ce se citește JEGU. Iar prenumele părinților națiunii ne dau I. L. de la Caragiale, L de la Blaga, și M de la Eminescu, adică I – Ochiul SRI, SIE și Securității, L de la Caragiale vine de la legiuitorii micii, de județ, L de la Blaga vine de la LEX, cine citește să înțeleagă, iar M vine de la masonerie. Părinții națațiunii consideră poporul român un JEG, se gândea. Se mai gândea că exită două clase sociale în România, cei sub o sută de ani și nemuritorii. Acestea erau gândurile lui când mergea pe stradă fără țință. Detesta banii României democratice, o ciocoime și un păturicism date pe față. Citise și el trei cărți la viața lui, Biblia, Mein Kampf și Arhipelagul Gulag, făcuse asta pentru că există numai trei cărți pe lume. Iorga e împușcat, Enscu e momit, Grigorescu e judecat, lui Vlaicu i se toarnă o jumătate, lui Caragiale i se toarnă una plină, lucifericului Lucian Blaga i se toarnă două, și Mihai eminescu e egal cinci lei, adică cinci pioni, adică un turn – sau o tură – și e cinciu, celula psihiatrică și el în ea, drogat de Diazepam și pastile poliflore și zaru. În România detenția psihiatrică continuă se gândea trist. Raul Constantinescu (aprox. 6 august 1944, Bradu, Argeș-) Născut Constantin. Tatăl nostru. Poet, pedagog și folclorist român. Cel mai mare poet orfic român. Precursori, Literatura Orientului, Iov, David, Solomon, Orfeu, tragicii greci, Dante, Goethe, Hölderlin, Rilke, Trakl, Simbolismul, Modernismul, Virgil Teodorescu, Iv Martinovici, Ștefan Augustin Doinaș, Shakespeare, Poe, Poezia franceza, Poezia engleză și americană. Poezia primitivă și miturile indoeropene. Bahagavad Gita. Tolstoi. Dostoievski. Gogol. Blaga, Noul roman francez, Nitezsche și existențialismul modern. Expresionismul. C. G. Jung. Idealismul german. Literatura latină. Școala Ardeleană. Cercul literar de la Sibiu. Cenaclul Flacăra. Mișcarea culturală democratică a perioadei de tranziție, alături de scriitorii hațegani Radu Igna și Constantin Stancu. Ernest Hemingway. Volume de poezie, Aventurare în marele refuz, Rostirea lui Zalmoxis, Heralzii tăcerii, Vivisecții, Spre Aleph. Folclor, Are o Antologie de 600 de pagini de folclor cules împreună cu elevii pe durata a peste 40 de ani de profesorat din Țara Hațegului în manuscris. Conducător al cenaclului Sarmis - Hațeg, până la înghețul cultural, și redactor șef al ziarului postcomunist Arena - Hațeg. Va rămâne în istoria literaturii române ca un doctor Jivago român. *** O să scoată medicamentele din farmacii dar o să moară vreo trei milioane de oameni, români, unguri, țigani și alte naționalități.. Mai contează? Lacrimile Evul Mediu nu s-a terminat Evul Mediu nu s-a terminat Privesc și văd, respir și tac Evul Mediu nu s-a terminat. De mă vei pune pe rug Voi sti ce să-ți spun Dar am să plâng și am să tac Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Eu trebuie să mor și trebuie să sper De va fi să plâng tu nu ai să vezi Pentru că tu-mi vezi doar steaua din piept Căci Evul Mediu nu s-a terminat. Se face tot mai întuneric Lumină noi nu am avut niciodată Mereu au fost stele mereu au fost flăcari Veacul întunecat nu s-a terminat. Nu e a noastră lumina – a ta e doar flacăra Al tau e rugul ce lacrimile-mi nu-l sting Nu mai plâng, privește, eu nu mai plâng Căci doar lacrimile nu le poți arde. LOVING SOLOMON "Tu ma faci sa zbor" DJ Project “Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă gasiți pe preaiubitul meu, ce-i veți spune? Că sunt
bolnavă de dragoste.” Song of Solomon Teach me to Love Teach me to love teach me what I never learnt I just couldn’t or just wasn’t paying attention or Just hadn’t met you like Joseph before he met Mary You can pass by and fill my soul with your smile Your love calls for mine like devotion calls tears Love I never had or love I ever knew I could have Make me learn what God wants me to learn My beautiful and wise love my Solomon you are 1 beautiful as a temple a pilgrim can never forget you are the dream the beloved and empress of me you are my mecca and medina, my jerusalem I’m your djafar humbly bowing and adoring you a soul of esmerald smiling a brook of myrrh we are 2 rivers walking together and becoming 1 2 stars rushing into each other giving birth to a 3rd and you are the regret of the holy to my loneliness before you i am cinderella loving solomon you’re the stained-glass madonna in my heart the first and the last and the only one my prayer to god is to say you i love you 2 love is the force beyond the incomprehensibility of beauty attracting lovers to each other like lovesick stars silent and question filled gauguin meditation the forest washes her hair in the stream of the sky and words are images in which we see our souls the hart and deer are pensive drinking from their own reflections when i think of you i remember all this meaning and i’m an in love albatross in his warm world of ice i am in love with you and my heart is a lit menora god gave me this love to me to give you my heart is a lily in my eyes fed by my tears weeping unites pain and happines in me into love 3 reflected in your eyes even the sky is a lighter heart with his kind angels and pilgrim clouds in your melodic gaze the morning sparkles beautiful as a madonna sculpted in light and in my silent moments love makes me pray love is a song i’m learning as i think of you my heart is an unknown wet flower opening in the wind and in the field I confess my love to the flowers to the lilies who tell me that you are their queen beloved caliph dressed in the gold of consecrated garments i love your fragrances and your smile makes me drunk graceful you are and holy and sacred is your love 4 while waiting for meeting you somewhere in the world a life has passed like a story forever collected in a book and now I just wait to tell you i love you just a cricket in love with a pensive amethist flower a pilgrim for you and beauty walking toward a Mecca of the heart toward one thing no one understands but even unwillingly worships but you sweetheart me ten fold like a woman of marble and grace like the dewed rose's endeared by the Romantic bug of the sun the sky sings to me the same shy song of the stars I am alone but the truth of a poet is no less true and our hands are held together in the hand of God my life is but a dream beatifically enslaved by your love 5 god calls you to see inside your love like in an ancient book to look at your soul as you would the southern cross you were not made for loneliness pleasing friend your soul is a lover's mirror but would you believe? love needs you my friend and someone else needs you too there is someone who wishes you tenderness you are alone but know that you are alone no more all because love is the algebra of life a silent singer you are putting the sun to sleep the light is your teacher walking with you in the dust you are in love now and you're her soul's friend loving the soul that imperially loves you 6 before you i’m speechless like abu nuwas before a desert lily i give you this map of my heart you have concquered i’m in love i’m in love desperately in love with you my love is a river sounding in me the herds and sheperd drink from and an entire talmud could be written concerning your beauty a consecrated sufi i am lost in the contemplation of you you are more beautiful than a white swan or a statue of marble my lady of grace loving with the heart of mary please come in my heart and let me come in yours i am your Huck Finn loving you with the unlearnt love of a boy at night when i look up i see your face in the stars but love is saudade and sensucht dor and heartbreak 7 we’re god’s world but of love we know not world is a song with author unknown if grief lies in everything then happiness lies in
nothing verily it is true that love makes the heart the soul we all seek for is an anointed stone if man is a temple it’s only because of love i seek to love all but it’s true that you are my love no other woman can i love and it’s so true i wish to say my prayers with your hands in mine say to god i love you and to you’re his love grace is for the humble and love for devout god wrote you in my heart so i can’t resist you 8 i invite you to my heart where my love waits this hanwritten book I found in me inked with unknown letters the thing that for millennia man wonders what is love deeper than the jazz forgiving as the forgiving ones the power to love is the secret of world’s beauty love is the soul of man everything that man has my love is my treasure and my treasure you are you are my love descended from beyond more beautiful than the loving moon and brighter than her i invite you to the flowers and the ornamental writing of the jordan the mountain wants to be your friend waiting for your smile god made forever and man called it love 9 we cannot love but once and only one this how man was made in likeness of one god and you love me as no one ever did and what i pray for is your one true love god gave life to me just to learn to love truth is love more important than man's oneself i'm baptized in your love as in an endless sea you are my true love and your love gives me life a walk in the world makes me see love is a prophet i lose myself in love but love finds me again you were made to love and i was made to love you so this is what i say my love i love you more than life 10 love is the true power of man and god justly living makes love immanent and heartbreak brings god down humbleness is the porter of every good thing god made woman last most beautiful than everything there is you are a book written by god in ink and stained-glass and your gaze a woman's tenderness embracing my face god is in love with you you're his masterpiece he made you to break my heart with endless love towards the splashing brook of the sunrays every skylark sings i too sing as a lovebird in the light of your glowing face you bring the day wherever you go like Jesus your brother the one who made me love you without telling me why Mărturisire despre univers universul este delimitat de cei 2 salcâmi triști scufundați în acuarela indigo a cerului de sinagoga mică și de această lumină umedă ce îmi spală ochii ori de cate ori îmi amintesc bunatatea heruvimilor 12 februarie 2017 la 20:19 UTC+02 VERSURI EVREIEȘTI 12 februarie 2017 la 20:14 UTC+02 ISRAEL A sosit timpul să murim poporule să coborâm în pământ și mai departe la demoni și la îngeri când vom fi morți și neamintiți uitați asemeni mamelor noastre oamenii vor râde și vor mânca kebab și slănină și vor trece secolele pste noi învechindu-ne iadul întunericul copiilor noștri suntem prea bătrâni și prea bolnavi ca să nu murim dar poate crinii și rozele sunt Israel. 12 februarie 2017 la 20:04 UTC+02 O să scoată medicamentele din farmacii dar o să moară vreo trei milioane de oameni, români, unguri, țigani și alte naționalități.. Mai contează? 12 februarie 2017 la 19:58 UTC+02 BISERICA DEMOLATĂ 12 februarie 2017 la 19:58 UTC+02 UNFIT 12 februarie 2017 la 19:46 UTC+02 După ce a mărturisit că se temea că vor “ieși mari scandaluri la dezbatere”, ministrul ne-a lămurit: programul electoral se va pune în aplicare, nu contează ce spun pacienții! E declarația de final a ministrului! Pe scurt o decizie electorală malignă arată așa: prețurile la medicamente vor scadea cu 35 la sută -> producatorii nu mai vând o parte din ele fiindcă nu
e rentabil -> cei care rămân fără medicamente sunt pacienții cu boli grave… Bolnavii nu ies în stradă să protesteze, bolnavii mor! 12 februarie 2017 la 19:42 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nicoleta Stanciu Heia. 12 februarie 2017 la 19:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Negru Opac. 12 februarie 2017 la 19:18 UTC+02 Îmi iau liber.. 12 februarie 2017 la 18:53 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=NrLkTZrPZA4 12 februarie 2017 la 02:45 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Cenaclul literar "Anton Pann". 12 februarie 2017 la 02:42 UTC+02 DOINA ROMANIA DUCAT AL BASILEILOR PAMANT AL SUFERINTEI FARA ROST AGONIE SI TORTURA PENTRU BRANCO VENISME LE CE SUN TEM O TU PAMANT ROMAN NEINDU RAT CE-TI UCIZI SFINTII SI ITI UI TI MARTI RII NOI MURIM PLANSI SI NEPLA NSI SI DU MNEZEU VA SPUNE DE-AM FO ST SFINTI CONSTAN TINI DOIN A NASCA ND IN MA RMURA... 12 februarie 2017 la 01:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Corapi Prayer Page Only. 12 februarie 2017 la 01:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Franciscan Media. 12 februarie 2017 la 01:14 UTC+02 La CARTE DE RUGACIUNI (Monastirea scantului) o sa am o prezentare bilingva rromaniromana scrisa de studentul la Litere Bucuresti si poetul Daniel Samuel Petrila. 12 februarie 2017 la 00:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family. 12 februarie 2017 la 00:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marge Hansen. 12 februarie 2017 la 00:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Metallica. 12 februarie 2017 la 00:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ask A Catholic Nun. 12 februarie 2017 la 00:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 februarie 2017 la 00:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Urdu Sad Poetry. 12 februarie 2017 la 00:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Urdu Sad Poetry. 12 februarie 2017 la 00:00 UTC+02 Am gasit editura, daca ajuta Dumnezeu. Sper 200 de exemplare. Editura SMART PUBLISHING.. 11 februarie 2017 la 23:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Danielle Ate the Sandwich. 11 februarie 2017 la 23:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Danielle Ate the Sandwich. 11 februarie 2017 la 23:29 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Danielle Ate the Sandwich. 11 februarie 2017 la 23:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 11 februarie 2017 la 22:30 UTC+02 POETUL ESTE GURA LUMII Poetul este gura lumii Pictorul ochiul Beethoven auzul Preotul inima franta-n otet Filozoful mintea uscata iasca Omul albina, musca. 11 februarie 2017 la 21:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 11 februarie 2017 la 19:44 UTC+02 PERSIA DIN PERSIA NĂSCUT ÎN LITERE LATINE PLÂNS ȘI ÎNSÂNGERAT CIRCUMCIS ȘI BOTEZAT POET ȘI VETERAN NEXUSUL LUMII CELĂLALT IERUSALIM ICOANĂ ÎN AMINTIRE. 11 februarie 2017 la 19:33 UTC+02 DIVANUL CU SULTANUL -MPART DIVANUL IATAGANUL ȘI HULTANUL SBOR ÎN HAGIE ALLAH ȘI MARIE BIZANȚ OTOMAN CANTEMIR ROMAN NUMELE LUI D-ZEU ESTE SINGUR IHIEU OM MERGE OM AUZI VEDEA CUM O PRIMI. 11 februarie 2017 la 19:00 UTC+02 OCĂRÂTELE (Cântările Evangheliei și Interzisele) 2017- Felix Rian Constantinescu 1. INTERZISELE Februarie, 2017 - BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII COBOARĂ TRIST DIN VÂNTUL FRESCII CAPUL ABIA S-A LIPIT POPORU-I AGHEZMUIT TOATĂ ZIUA ȘPRIȚUL ROȘ ȘI MICI FĂRĂ BANI LA MOȘI. CANTEC DE JALE Intr-o casa Drept mormant Tata-mi zice Din cuvant Multu Plang Mult ma Infrang Caut lumina Ce-a murit Mama ce Mi-a putrezit Multu Plang Mult ma Infrang O fi Dumnezeu Aici Da mama-n Sicrini i-arnici Multu Plang Mult ma Infrang Casa ne e Cimitiri Si de jale Noi doi zbiri Multu Plang Mult ma Infrang Mama mama C-ai muriti De noi nu Ti-ai amintit. PACALA PRIMAR ERA PACALA MUNCIT SI DE PREUT CANONIT STA INCET DE SE GANDEA BA SI DINTR-O STICLA BIA CUM AR FACE SUS S-AJUNGA CA DE NU CTE CA SA SPANZA PAN LA URMA SA TREZI DE PA PREUT IL TAI PREUTEASA O FUTU SI-UN TOPOR IN CAP DADU PE TANDALA IL NAIMI PACALA-I PRIMAR ACI SARSAILA MI-L BATU CALUGARI IN CUR FUTU SARSAILA DE CE SCRIIE DENCHISORI CALUGARIE BA PACALA II OM MARE PESTE-NTREAGA ADUNARE TOTI ASCULTATI LA PACALA SI-I DUCETI CLAPONI SI-O MIALA PREUTU E MORT DE MULT PREUTEASA E PAMANT HAI PACALA FUTE TOT SI SPUNE E TOT CE POT. PACALA MILIARDAR ACU PACALA E DOMN MARE ARE AUR IN HAMBARE BA E CHIAR SI DEPUTAT SENATOR SI IMPARAT STAPAN PESTE UN INTREG GIUDET MANCA DROPII SI MISTRET ARE TRIBUNAL LA MANA ACADEMIA STAPANA CU DOSARE SCRISORELE SECURIST PACALA EL E SI O DUCE FOARTE BINE NU II PASA LUI DE NIME MORT DE BEAT CHIAR SI DROGAT CU PUSTOAICELE IN PAT MARE LIDER DE PARTID SE INCHINA LA CUPID PACALA BARON CORUPT DE POPORU UMBLA RUPT. PACALA PRESEDINTE HEI CA MULT TIMP A TRECUT DOMN PACALA SEF S-A VRUT S-A DAT PE LANGA PORCI AI MARI SA-L VOTEZE SECRETARI S-A NAIMIT CU PORCI BATRANI SA SA FACA TOTI JUPANI LA ALEGERI O GALEATA SI RACHIUL FARA PLATA SI ASA MASCURUL MARE PRESEDINTE TARA ARE. PACALA DICTATOR ACUM PACALA MAI MULT A VRUT CA PURCELUL LA NAUT CU MUSCALUL SE VORBI SI CU TURCUL PRITOCI INSURECTIE FACU DICTATOR II DE AMU TOATA TARA CANTA TARE PACALA MANIA MARE TOATA TARA DANTUIESTE PORC PACALA O IUBESTE BA CHIAR SI OMAGII SCRIM URSI-NGROPAM IN TINTIRIM PORCII MARI SA NE TRAIASCA DICTATURA CEA CRAIASCA POPORU II SLAB CA MIALA DA IUBESTE PE PACALA POPORU II CAT ARSICA DA NU POATE FA NIMICA. PACALA IMPUSCAT NU STIM CE S-A INTAMPLAT DAR PACAL-A FOST PUSCAT NU STIM UNDE NICE CAND DAR ACUM E IN MORMANT AM VAZUT NOI IN DIRECT CUM L-AU IMPUSCAT IN PIEPT INIMIOARA LUI I-AU RUPT CARE A IUBIT ATAT SA NE RUGAM
PENTRU EL FLORI SA-I DUCEM OS DE MIEL PACALA AL NOST PARAT CARE-A FOST EXECUTAT MUSTACIOARA LUI FRUMOASA SI PRIVIREA SANATOASA MULT A VRUT S-AJUNGA MARE ROUMANIE BIZANT BARBARE. PACALA INVIAT SI PACALA O MURAT SI APOI O INVIAT DOAMNE VEZI AM FOST PRIMAR NU AM VRUT LA BALEGAR SI APOI MILIARDAR NU AM VRUT LA BALEGAR BA PE URMA PREZIDAR NU AM VRUT LA BALEGAR AM FOST MARE DICTATOR NU AM VRUT LA BALEGAR BA APOI M-AU IMPUSCAT IN GUNOI M-AU PRESCHIMBAT DOAMNE N-AS VREA -N GUNOISTE NU MA PUI PE VREO CAPISTE? SECURISTUL LUI LA PLUG NU I-O PLACUT LA PADURE NICI ATAT LUI MULT I-O PLACUT SA BATA ARESTATI SI TARA TOATA. ACTIVISTUL MAI TARANE HAI LA NOI LASA-TI TARA DE NEVOI CA DE INTRI -N COLECTIVA N-O SA MAI MANANCI COLIVA TE BAGAM SI IN PARTID LASA-TI POPORUL STUPID. GRAJDUL BISERICA STAU VITELE INTRE ICOANE PRIVIND CU OCHI DE BESTII NASTEREA - TARANII STRANG SCARNA PENTRU CAMP IN FRIG FERESTRELE TEMPLULUI PAR GHEATA IAR ICONOSTASUL ZAPADA SANGERIE FARA DE CRUCE E BASILICA SI PLINA DE CACAT. 2. CÂNTĂRILE EVANGHELIEI 2017 - Capernaum Zabuloane, Zabuloane Frate nu mai fă boscoane Hai la casa Domnului Lasă Marea Răului Neftali tu Sora mea Oare știi Ce-i dragostea? Fericirile Fericit e cel nebun Pentru ora de acum Fericit e cel ce-i plâns Cel ce-i stea și cel ce-i mânz Fericit e cel bătut Fericit cel ce stă mut Fericit e cel sărac Care plânge-n câmp de mac Ferice de cel ce dă Care pentru alții stă Ferice de cel curat Inimă-n pridvor de sat Ferice de fratele bun Pentru Dumnezeu nebun. Nicodim Doamne te rog spune Cum să mă nasc din nou Poate vulturul să-ncapă Iar în ou? Cerul e vânt vânt Dumnezeu Spune Doamne copilul mieu Ce sunt eu creieri ori sânge Mama moartă, cine mă plânge? CHEMAREA LUI IEREMIA Inainte sa fii om DOMNUL te facuse domn Vei merge si vei vorbi In Egipt tu vei muri Tu esti Eremia meu Io-ti sunt tie D-zeu Nu stiu ce vei castiga Dar vei face voia MEA. RASPUNSUL LUI IEREMIA Doamne mult esti intelept Nice pot a-ti tine chept Ai luptat ai biruit Salcamii mi-ai inflorit Dar acu te-ntreb si ieu Prostul fara D-zeu Unde-i murgul cel rotat Cand haiducul e puscat? Cand pamantul n-ai iubeat Pai pe mine nici atat Pent aceea tu iubeste Si simteste romaneste Nu pleca din tara ta Doar in cer oi mai avea Citieste tu Biblia Iubeste-o pe Precista Nu te-nchina la streini Ca sunt cei mai mari pagani Te-nchina lui Dumnezeu Iubeste taramul sau In noi este har sfant Sa ne-nchinam la cuvant In noi este lege sfanta Decat moartea mai adanca. ISUS E IN BANI Isus e in bani Cine nu are bani E pedepsit In fiecare zi Refren. Isus e un tortionar Isus e un barbar Batjocura se roaga La mese imbelsugate Cazi in neomenie poporule Isus face reeducare Isus il uraste pe Moise Si il ucide pe Iuda Aron e dispretuit Si Ieremia batjocorit Vom guverna satele In numele banului Pe oamenii cu idei Ii vom ocari Tolstoi a fost un golan Maria o adultera Bateti joc de cine Nu ti se inchina Ne-am nascut Sa fim mari Si cu Dumnezeu Vom face mari ispravi Printul fericit E un homosexual Alisa E vinovata Noi suntem Noul Islam Si Biblia Iataganele noastre Razboiul sfant E declarat Scopul scuza Mijloacele Domnul ii va omori Pe toti nesupusii Si noi vom Invinge lumea Ipocrizia ne e Lege Si banii Evanghelia noastra Doar familiile Bogatului conteaza Familia saracului Sa moara Noi mergem in iad Cu Biblia-n mana Pentru ca suntem niste rai Si niste ucigasi Romanul e dispretuit Banii sunt la putere Crisan e ingropat de viu Si corul glumeste. COPILUL DISPRETUIT COPILARIE IN DISPRET PRUNC DE MARIE MISTRET BATJOCURA IN NAZARETH NU STIE ALEF BEIT N-ARE PRETENI -N BETLEEM OVREII RAU IL BLESTEM CINE E? ISUS COPIL ORI ROMAN ORI ISRAIL. GANDURILE LUI I(I)SUS INAINTEA LUI PILAT DOAMNE ITI MULTUMESC PENTRU TOT GUNOIUL CEL VERSI ASUPRA MEA CIOMEGELE SI BICIUL SPERMA IN CARE MA BOTEZI CACATUL CE-MI TORNI PE CRESTET SANGE CE-MI DAI SA BEAU PALME SI OCARI SCUIPATURILE SI FLEGMA IN CARE MA SPELI CA DINCOLO SI DUPA ELE MA VAD PE MINE CRISTIC - CRISTOS - (I)ISUS. ISAPOSTOLOS IMPARATII NU AU VOIE SA CREADA
MANTUIREA-I PERSONALA INCHINATI-VA PRINTILOR BISERICII IN ACEST SEMN AM INVINS SCOPUL CARTII ESTE CRUCIFICAREA LUMII DAR NU E INTELEGERE IN TEMPLU VENI VIDI MORI ASTEPTAM VARUL SI DEMOLARILE. 11 februarie 2017 la 18:48 UTC+02 O să-mi organizez cărțile Cântările Evangheliei și Interzisele în două cicluri cu supratitlul Ocărâtele. 11 februarie 2017 la 18:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 11 februarie 2017 la 18:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Faith Department. 11 februarie 2017 la 18:30 UTC+02 ISAPOSTOLOS IMPARATII NU AU VOIE SA CREADA MANTUIREA-I PERSONALA INCHINATI-VA PRINTILOR BISERICII IN ACEST SEMN AM INVINS SCOPUL CARTII ESTE CRUCIFICAREA LUMII DAR NU E INTELEGERE IN TEMPLU VENI VIDI MORI ASTEPTAM VARUL SI DEMOLARILE. 11 februarie 2017 la 17:46 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Literatura de azi. 11 februarie 2017 la 17:28 UTC+02 PACALA INVIAT SI PACALA O MURAT SI APOI O INVIAT DOAMNE VEZI AM FOST PRIMAR NU AM VRUT LA BALEGAR SI APOI MILIARDAR NU AM VRUT LA BALEGAR BA PE URMA PREZIDAR NU AM VRUT LA BALEGAR AM FOST MARE DICTATOR NU AM VRUT LA BALEGAR BA APOI MAU IMPUSCAT IN GUNOI M-AU PRESCHIMBAT DOAMNE N-AS VREA -N GUNOISTE NU MA PUI PE VREO CAPISTE? 11 februarie 2017 la 17:09 UTC+02 PACALA IMPUSCAT NU STIM CE S-A INTAMPLAT DAR PACAL-A FOST PUSCAT NU STIM UNDE NICE CAND DAR ACUM E IN MORMANT AM VAZUT NOI IN DIRECT CUM L-AU IMPUSCAT IN PIEPT INIMIOARA LUI I-AU RUPT CARE A IUBIT ATAT SA NE RUGAM PENTRU EL FLORI SA-I DUCEM OS DE MIEL PACALA AL NOST PARAT CARE-A FOST EXECUTAT MUSTACIOARA LUI FRUMOASA SI PRIVIREA SANATOASA MULT A VRUT S-AJUNGA MARE ROUMANIE BIZANT BARBARE. 11 februarie 2017 la 17:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu s-a împrietenit cu Florin Voinea. 11 februarie 2017 la 16:57 UTC+02 PACALA DICTATOR ACUM PACALA MAI MULT A VRUT CA PURCELUL LA NAUT CU MUSCALUL SE VORBI SI CU TURCUL PRITOCI INSURECTIE FACU DICTATOR II DE AMU TOATA TARA CANTA TARE PACALA MANIA MARE TOATA TARA DANTUIESTE PORC PACALA O IUBESTE BA CHIAR SI OMAGII SCRIM URSI-NGROPAM IN TINTIRIM PORCII MARI SA NE TRAIASCA DICTATURA CEA CRAIASCA POPORU II SLAB CA MIALA DA IUBESTE PE PACALA POPORU II CAT ARSICA DA NU POATE FA NIMICA. 11 februarie 2017 la 16:47 UTC+02 PACALA PRESEDINTE HEI CA MULT TIMP A TRECUT DOMN PACALA SEF S-A VRUT S-A DAT PE LANGA PORCI AI MARI SA-L VOTEZE SECRETARI S-A NAIMIT CU PORCI BATRANI SA SA FACA TOTI JUPANI LA ALEGERI O GALEATA SI RACHIUL FARA PLATA SI ASA MASCURUL MARE PRESEDINTE TARA ARE. 11 februarie 2017 la 16:38 UTC+02 GANDURILE LUI I(I)SUS INAINTEA LUI PILAT DOAMNE ITI MULTUMESC PENTRU TOT GUNOIUL CEL VERSI ASUPRA MEA CIOMEGELE SI BICIUL SPERMA IN CARE MA BOTEZI CACATUL CE-MI
TORNI PE CRESTET SANGE CE-MI DAI SA BEAU PALME SI OCARI SCUIPATURILE SI FLEGMA IN CARE MA SPELI CA DINCOLO SI DUPA ELE MA VAD PE MINE CRISTIC - CRISTOS - (I)ISUS. 11 februarie 2017 la 16:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 11 februarie 2017 la 16:17 UTC+02 PACALA MILIARDAR ACU PACALA E DOMN MARE ARE AUR IN HAMBARE BA E CHIAR SI DEPUTAT SENATOR SI IMPARAT STAPAN PESTE UN INTREG GIUDET MANCA DROPII SI MISTRET ARE TRIBUNAL LA MANA ACADEMIA STAPANA CU DOSARE SCRISORELE SECURIST PACALA EL E SI O DUCE FOARTE BINE NU II PASA LUI DE NIME MORT DE BEAT CHIAR SI DROGAT CU PUSTOAICELE IN PAT MARE LIDER DE PARTID SE INCHINA LA CUPID PACALA BARON CORUPT DE POPORU UMBLA RUPT. 11 februarie 2017 la 16:02 UTC+02 OCARATELE 11 februarie 2017 la 15:48 UTC+02 MOARTEA CONSTANTINILOR (tragedie in trei acte) 11 februarie 2017 la 01:33 UTC+02 COPILUL DISPRETUIT COPILARIE IN DISPRET PRUNC DE MARIE MISTRET BATJOCURA IN NAZARETH NU STIE ALEF BEIT N-ARE PRETENI -N BETLEEM OVREII RAU IL BLESTEM CINE E? ISUS COPIL ORI ROMAN ORI ISRAIL. 11 februarie 2017 la 01:17 UTC+02 ISAIA VORBIND ASUPRITOR VENIN MANIE DIN IAD SOLIE NU TE TEMI DE DUMNEZEU DE UCIZI POPORUL SAU? 11 februarie 2017 la 00:57 UTC+02 BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII BRÂNCOVEANU BÂNTUIE BUCURESCII COBOARĂ TRIST DIN VÂNTUL FRESCII CAPUL ABIA S-A LIPIT POPORU-I AGHEZMUIT TOATĂ ZIUA ȘPRIȚUL ROȘ ȘI MICI FĂRĂ BANI LA MOȘI. 11 februarie 2017 la 00:31 UTC+02 CÂNTĂRILE EVANGHELIEI Felix Rian Constantinescu 2017 - Capernaum Zabuloane, Zabuloane Frate nu mai fă - boscoane Hai la casa Domnului Lasă Marea Răului Neftali tu Sora mea Oare știi Ce-i dragostea? Fericirile Fericit e cel nebun Pentru ora de acum Fericit e cel ce-i plâns Cel ce-i stea și cel ce-i mânz Fericit e cel bătut Fericit cel ce stă mut Fericit e cel sărac Care plânge-n câmp de mac Ferice de cel ce dă Care pentru alții stă Ferice de cel curat Inimă-n pridvor de sat Ferice de fratele bun Pentru Dumnezeu nebun. Nicodim Doamne te rog spune Cum să mă nasc din nou Poate vulturul să-ncapă Iar în ou? Cerul e vânt vânt Dumnezeu Spune Doamne copilul mieu Ce sunt eu creieri ori sânge Mama moartă, cine mă plânge? CHEMAREA LUI IEREMIA Inainte sa fii om DOMNUL te facuse domn Vei merge si vei vorbi In Egipt tu vei muri Tu esti Eremia meu Io-ti sunt tie D-zeu Nu stiu ce vei castiga Dar vei face voia MEA. RASPUNSUL LUI IEREMIA Doamne mult esti intelept Nice pot a-ti tine chept Ai luptat ai biruit Salcamii mi-ai inflorit Dar acu te-ntreb si ieu Prostul fara D-zeu Unde-i murgul cel rotat Cand haiducul e puscat? Cand pamantul n-ai iubeat Pai pe mine nici atat Pent aceea tu iubeste Si simteste romaneste Nu pleca din tara ta Doar in cer oi mai avea Citieste tu Biblia Iubeste-o pe Precista Nu te-nchina la streini Ca sunt cei mai mari pagani Te-nchina lui Dumnezeu Iubeste taramul sau In noi este har sfant Sa ne-nchinam la cuvant In noi este lege sfanta Decat moartea mai adanca. 11 februarie 2017 la 00:26 UTC+02 INTERZISELE Felix Rian Constantinescu Februarie, 2017 - CANTEC DE JALE Intr-o casa Drept mormant Tata-mi zice Din cuvant Multu Plang Mult ma Infrang Caut lumina Ce-a murit Mama
ce Mi-a putrezit Multu Plang Mult ma Infrang O fi Dumnezeu Aici Da mama-n Sicrini i-arnici Multu Plang Mult ma Infrang Casa ne e Cimitiri Si de jale Noi doi zbiri Multu Plang Mult ma Infrang Mama mama C-ai muriti De noi nu Ti-ai amintit. PACALA PRIMAR ERA PACALA MUNCIT SI DE PREUT CANONIT STA INCET DE SE GANDEA BA SI DINTR-O STICLA BIA CUM AR FACE SUS S-AJUNGA CA DE NU CTE CA SA SPANZA PAN LA URMA SA TREZI DE PA PREUT IL TAI PREUTEASA O FUTU SI-UN TOPOR IN CAP DADU PE TANDALA IL NAIMI PACALA-I PRIMAR ACI SARSAILA MI-L BATU CALUGARI IN CUR FUTU SARSAILA DE CE SCRIIE DE-NCHISORI CALUGARIE BA PACALA II OM MARE PESTE-NTREAGA ADUNARE TOTI ASCULTATI LA PACALA SI-I DUCETI CLAPONI SI-O MIALA PREUTU E MORT DE MULT PREUTEASA E PAMANT HAI PACALA FUTE TOT SI SPUNE E TOT CE POT. SECURISTUL LUI LA PLUG NU I-O PLACUT LA PADURE NICI ATAT LUI MULT I-O PLACUT SA BATA ARESTATI SI TARA TOATA. ACTIVISTUL MAI TARANE HAI LA NOI LASA-TI TARA DE NEVOI CA DE INTRI -N COLECTIVA N-O SA MAI MANANCI COLIVA TE BAGAM SI IN PARTID LASA-TI POPORUL STUPID. GRAJDUL BISERICA STAU VITELE INTRE ICOANE PRIVIND CU OCHI DE BESTII NASTEREA - TARANII STRANG SCARNA PENTRU CAMP IN FRIG FERESTRELE TEMPLULUI PAR GHEATA IAR ICONOSTASUL ZAPADA SANGERIE FARA DE CRUCE E BASILICA SI PLINA DE CACAT. 11 februarie 2017 la 00:03 UTC+02 PACALA PRIMAR ERA PACALA MUNCIT SI DE PREUT CANONIT STA INCET DE SE GANDEA BA SI DINTR-O STICLA BIA CUM AR FACE SUS S-AJUNGA CA DE NU CTE CA SA SPANZA PAN LA URMA SA TREZI DE PA PREUT IL TAI PREUTEASA O FUTU SI-UN TOPOR IN CAP DADU PE TANDALA IL NAIMI PACALA-I PRIMAR ACI SARSAILA MI-L BATU CALUGARI IN CUR FUTU SARSAILA DE CE SCRIIE DE-NCHISORI CALUGARIE BA PACALA II OM MARE PESTE-NTREAGA ADUNARE TOTI ASCULTATI LA PACALA SI-I DUCETI CLAPONI SI-O MIALA PREUTU E MORT DE MULT PREUTEASA E PAMANT HAI PACALA FUTE TOT SI SPUNE E TOT CE POT. 10 februarie 2017 la 23:36 UTC+02 SECURISTUL LUI LA PLUG NU I-O PLACUT LA PADURE NICI ATAT LUI MULT I-O PLACUT SA BATA ARESTATI SI TARA TOATA. 10 februarie 2017 la 23:31 UTC+02 ACTIVISTUL MAI TARANE HAI LA NOI LASA-TI TARA DE NEVOI CA DE INTRI -N COLECTIVA N-O SA MAI MANANCI COLIVA TE BAGAM SI IN PARTID LASA-TI POPORUL STUPID. 10 februarie 2017 la 23:15 UTC+02 GRAJDUL BISERICA STAU VITELE INTRE ICOANE PRIVIND CU OCHI DE BESTII NASTEREA TARANII STRANG SCARNA PENTRU CAMP IN FRIG FERESTRELE TEMPLULUI PAR GHEATA IAR ICONOSTASUL ZAPADA SANGERIE FARA DE CRUCE E BASILICA SI PLINA DE CACAT. 10 februarie 2017 la 23:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Cenaclul literar "Anton Pann". 10 februarie 2017 la 22:55 UTC+02 CANTEC DE JALE Intr-o casa Drept mormant Tata-mi zice Din cuvant Multu Plang Mult ma Infrang Caut lumina Ce-a murit Mama ce Mi-a putrezit Multu Plang Mult ma Infrang O fi Dumnezeu Aici Da mama-n Sicrini i-arnici Multu Plang Mult ma Infrang Casa ne e Cimitiri Si de jale Noi doi zbiri Multu Plang Mult ma Infrang Mama mama C-ai muriti De noi nu Ti-ai amintit. 10 februarie 2017 la 22:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Dan Tudor Truica. 10 februarie 2017 la 22:34 UTC+02 INTERZISELE 10 februarie 2017 la 22:30 UTC+02
Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Cenaclul literar "Anton Pann". 10 februarie 2017 la 20:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de United Nations Human Rights. 10 februarie 2017 la 19:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Julia Louis-Dreyfus. 10 februarie 2017 la 19:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 10 februarie 2017 la 19:29 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Mircea Lacatus, Sculptor. 10 februarie 2017 la 19:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mircea Lacatus, Sculptor. 10 februarie 2017 la 18:32 UTC+02 UN POET ȚĂRAN ÎN CĂUTAREA UNUI VERDICT Dragi scriitori români Mircea Cărtărescu și Alex. Ștefănescu, Satul își încalță obielele și vine la Oraș învârtindu-și căciula în mâini pentru că în România e prea multă obidă pentru literele latine în poezii ori povestiri, prea mult dispreț și pedepse pentru un copil român care nu a vrut decât să-și slujească pământul. Astfel, vă rog, citiți această cărticică, pentru care, ca și pentru altele, publicate ori nu, sunt ocărât și bătut de familia mea românească ca un câine. Nu treceți pe lângă această piatră de mormânt fără să o citiți, și îmi pare rău că domnul Manolescu e bătrân, că i-aș fi trimis-o și lui. Ca orice om de la țară, nu voi să fiu mare, dar cred în România, în felul meu. Vă mulțumesc, Doamne ajută, FELIX 10 februarie 2017 la 18:21 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_sc__21bb69f8f479da 10 februarie 2017 la 17:30 UTC+02 Cat sunt de tracasat pentru ce scriu.. 10 februarie 2017 la 16:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 10 februarie 2017 la 01:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 10 februarie 2017 la 01:12 UTC+02 10 februarie 2017 la 01:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Daniel Samuel Petrilă. 9 februarie 2017 la 23:48 UTC+02 ANI MAAMIN - CREZUL MEU (Discurs) Am crezut orice. Acum dupa o viata am dorit catolicismul baptistilor, evanghelismul israelitilor, dumnezeirea marxistilor, umilinta masonilor, monoteismul islamului, angelismul Legiunii, normalitatea psihiatriei, iubirea Celuilalt, am dorit binele oricui, mi-am slujit pamantul cu pana, bagheta si vioara pantecoasa a creierului meu, dar vad ca traiesc intr-o lume a infanticidului pentru pacatosenia parintilor si chiar si parintii sunt calai cum Iisus Hristos a spus. Sunt, azi si de ani de zile o nonpersoana chiar si pentru tatal meu. Pentru ca il caut pe D-zeu oameni ca Dragnea, Iliescu si tatal meu ma MARTIRIZEAZA. De ce, de ce imparatilor ucideti Biserica lui Cristos? De fapt chelia e a lui Lenin si mustata a lui Stalin, dar tatal meu al cui e? I-am spus tatalui meu acum, Sa stii ca noi suntem Brancoveni, trebuie sa fim demni de ei, ca ne vom intalni cu ei.. 9 februarie 2017 la 23:27 UTC+02 Pentru prima dată în viață m-am gândit că e ceva rău cu FELIX, mai mult decât atât că e un caz DreyfuB
9 februarie 2017 la 23:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 9 februarie 2017 la 22:39 UTC+02 Eu am fost bun sa stau pana sa vina pensia.. Apoi ziua urmatoare sa fiu harait si impachetat si gonit de acasa.. asta este tati meu.. Pentru ca am scris cu razboiul si poezie nationala crestina, asta mi-e rasplata de la tatal si poporul meu.. Astea.. sunt vremile Anticristului.. 9 februarie 2017 la 22:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mihai Bobosea. VOI.. AVETI CONSTIINTA?.. 9 februarie 2017 la 22:33 UTC+02 Eu nu trebuie sa fiu publicat ci trimis in detentie psihiatrica. Asta gandesc toti de la tata la seful lui, Dragnea.. Creatie, de Emile Zola. NON IUSTITIA EST IDIOTARUM IMPERAT. 9 februarie 2017 la 20:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 9 februarie 2017 la 20:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Cartea de la ora 5. 9 februarie 2017 la 19:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Taiem frunze la caini. 9 februarie 2017 la 19:44 UTC+02 Am biruit Biblioteca Nationala si Penguin Books. Cartile imi sunt pline de must.. 9 februarie 2017 la 17:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de I am a Woman of God. 9 februarie 2017 la 17:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 9 februarie 2017 la 17:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Corapi Prayer Page Only. 9 februarie 2017 la 17:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 9 februarie 2017 la 17:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mihai Vele. 9 februarie 2017 la 17:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 9 februarie 2017 la 17:22 UTC+02 Cea mai buna carte a mea e si cea care a fost in tot acest timp considerata cea mai proasta, Momentul in care D-zeu exista.. 9 februarie 2017 la 17:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Usman Ali. 9 februarie 2017 la 16:31 UTC+02 SUPRADOZAJ DE OAMENI 9 februarie 2017 la 15:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 9 februarie 2017 la 14:47 UTC+02 TIPAT GALBEN 9 februarie 2017 la 14:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 9 februarie 2017 la 01:26 UTC+02
ISUS E IN BANI Isus e in bani Cine nu are bani E pedepsit In fiecare zi Refren. Isus e un tortionar Isus e un barbar Batjocura se roaga La mese imbelsugate Cazi in neomenie poporule Isus face reeducare Isus il uraste pe Moise Si il ucide pe Iuda Aron e dispretuit Si Ieremia batjocorit Vom guverna satele In numele banului Pe oamenii cu idei Ii vom ocari Tolstoi a fost un golan Maria o adultera Bateti joc de cine Nu ti se inchina Ne-am nascut Sa fim mari Si cu Dumnezeu Vom face mari ispravi Printul fericit E un homosexual Alisa E vinovata Noi suntem Noul Islam Si Biblia Iataganele noastre Razboiul sfant E declarat Scopul scuza Mijloacele Domnul ii va omori Pe toti nesupusii Si noi vom Invinge lumea Ipocrizia ne e Lege Si banii Evanghelia noastra Doar familiile Bogatului conteaza Familia saracului Sa moara Noi mergem in iad Cu Biblia-n mana Pentru ca suntem niste rai Si niste ucigasi Romanul e dispretuit Banii sunt la putere Crisan e ingropat de viu Si corul glumeste. 9 februarie 2017 la 01:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Jeanne Hall. 9 februarie 2017 la 01:18 UTC+02 Pocaitii sunt niste comunisti care nu admit ori accepta critici. 9 februarie 2017 la 01:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 9 februarie 2017 la 01:01 UTC+02 FOI DE CEAPA E doar un pitic Peltic Ii place sa joace Tic In buzunar tine Foi de ceapa Pe care scrie Cu apa. 9 februarie 2017 la 00:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 8 februarie 2017 la 07:10 UTC+02 RASPUNSUL LUI IEREMIA Doamne mult esti intelept Nice pot a-ti tine chept Ai luptat ai biruit Salcamii mi-ai inflorit Dar acu te-ntreb si ieu Prostul fara D-zeu Unde-i murgul cel rotat Cand haiducul e puscat? Cand pamantul n-ai iubeat Pai pe mine nici atat Pent aceea tu iubeste Si simteste romaneste Nu pleca din tara ta Doar in cer oi mai avea Citieste tu Biblia Iubeste-o pe Precista Nu te-nchina la streini Ca sunt cei mai mari pagani Te-nchina lui Dumnezeu Iubeste taramul sau In noi este har sfant Sa ne-nchinam la cuvant In noi este lege sfanta Decat moartea mai adanca. 8 februarie 2017 la 06:42 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 8 februarie 2017 la 06:38 UTC+02 Taticule dumneata stii ca eu sunt marxist? (Marxismul la mintea copiilor) 8 februarie 2017 la 06:34 UTC+02 Am sa-i spun comisiei psihiatrice cum a fost cu Revolutia de la Paclisa, pentru ca asta cred si pentru ca vreau sa arat publicului si lui Dumnezeu ca eu sunt mielul si sistemul psihiatric bestia. Nevinovat , sunt dar nu tin la viata si nevinovat am fost de fiecare data in fata psihologilor obsedati de sex si psihiatrilor fara suflet. 8 februarie 2017 la 01:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Sylwia Urban. 8 februarie 2017 la 01:01 UTC+02 CHEMAREA LUI IEREMIA Inainte sa fii om DOMNUL te facuse domn Vei merge si vei vorbi In Egipt tu vei muri Tu esti Eremia meu Io-ti sunt tie D-zeu Nu stiu ce vei castiga Dar vei face voia MEA. 8 februarie 2017 la 00:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Corapi Prayer Page Only.
8 februarie 2017 la 00:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Father Corapi Prayer Page Only. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Joni Eareckson Tada. 8 februarie 2017 la 00:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de vonvon. 8 februarie 2017 la 00:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The Plus Code. 8 februarie 2017 la 00:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de PTSD Support And Recovery. 8 februarie 2017 la 00:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de PTSD Support And Recovery. 8 februarie 2017 la 00:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 8 februarie 2017 la 00:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 8 februarie 2017 la 00:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 8 februarie 2017 la 00:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 8 februarie 2017 la 00:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 8 februarie 2017 la 00:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Tracy Chapman Online. 8 februarie 2017 la 00:10 UTC+02 Am deblocat-o pe doamna Cesereanu.. 7 februarie 2017 la 22:49 UTC+02 Holocaust and Gulag may very well come back every century.. The Aprespostmodern Crusades.. 7 februarie 2017 la 22:44 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Blessed Virgin Mary - Queen of the Most Holy Rosary and Mother of Jesus. 7 februarie 2017 la 22:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 7 februarie 2017 la 21:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 7 februarie 2017 la 21:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Danielle Ate the Sandwich. 7 februarie 2017 la 21:12 UTC+02 Scriitoarea Ruxandra Cesereanu ii o proasta care ne face pe greco-catolici de rusine. Eu i-am facut o mare concesie ca am bagat-o-n seama. Dar m-am lamurit. Sa stergi tu poezie nationala.. Face caz de Maniu, de Coposu si de ta-su, da de fapt ea ii o ciocoita.. 7 februarie 2017 la 20:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 7 februarie 2017 la 20:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 7 februarie 2017 la 20:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Islamic quotes N sayings. 7 februarie 2017 la 20:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 7 februarie 2017 la 18:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 7 februarie 2017 la 12:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Silvi Jack. 7 februarie 2017 la 12:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 7 februarie 2017 la 12:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 7 februarie 2017 la 12:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 7 februarie 2017 la 01:31 UTC+02 Am o antologie și două cărți de poezie. Ce o să fac cu ele? 7 februarie 2017 la 01:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Ruxandra Cesereanu. 7 februarie 2017 la 01:11 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_sc__d59021a9457fc1 7 februarie 2017 la 00:53 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_sc__cfa2dd96de06ad 7 februarie 2017 la 00:47 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului
său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să întru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX MONASTIREA CÂNTULUI MONASTIREA CÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. ORDONANȚA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATĂLUI MEU GENERALUL ROMÂN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANȚĂ NEAGRĂ VIAȚĂ PONEAGRĂ CÂT AI SUFERIT PENT COPILĂRIT ORDONANȚĂ TATĂ TU AI FOST ODATĂ CÂȚI TE-OR PĂRĂSIT CÂȚI TE-OR OCĂRIT OCHIUL ȚI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NAȚIONAL PROFET. MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT ÎN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOAȘA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NĂSCUT ÎN PAT 3 MOAȘA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SĂ MÂNCE CĂCAT 4 ÎN NĂDAȘTIE
EXILAT SĂ FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANĂ MARIE CU ȚIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTĂ FOARTE REA CE-I CU COPILUȚA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I ÎN CAPUL TĂU COPILE HAOSUL ȘI A EI RÂIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 ȘI COPII AU RÂS IN BAȘTE FELIX ȘTIE EL CUNOAȘTE 11 ȘI COPIII CU MINȚI PROAȘTE EL NU ȘTIE DAR CUNOAȘTE 12 MAȘTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FĂCUT CĂCAT. 13 FETIȚĂ DE LEGIONARĂ COPILU CESTA SĂ PIARĂ. Epilog. ȘI ÎNTREB CA ȘI ZOLA VINOVATĂ _MAICA_ MEA? ORI RĂZBOIUL VINOVAT SE VA TERMINA ODAT? ȚARA CNEJILOR TARA CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPĂ SCHIT INFIREPĂ TARA DOMNILOR ȘI A CNEJILOR PLÂNSUL TURCULUI ȘI-AL PĂGÂNULUI. Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Eu în lume Am lucrat Nimeni nu M-a angajat. Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să se-nvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în
râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frângeaceastă vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrise-ntr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah,
cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în
gol - visez. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin
trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i să plec d-acasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulgei limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara
imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De
om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. PRICEASNĂ Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamne-n Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult Annebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA
CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL?
SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne team rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER IAM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. HAI MĂI ȚIGANE Hai măi Tigane Muncește Mâncarea Se isprăveste Hai mă Române Cânta Să ai inimă De sfântă. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 7 februarie 2017 la 00:30 UTC+02 ȘI MERII AU DEVENIT CREIERE Felix Rian Constantinescu 2017 ZBOR SINGUR ÎN ICOANA PRESSE-PAPIER ÎMI PRIVESC CHIPUL ÎN OCHIUL TĂU CERUL ÎNNORAT DE PLUMB DUMNEZEU VOI MERGE VA VENI ANUL ÎN CARE VOI MERGE ÎN MOARTE PE PICIOARELE MELE CĂLĂUZIT DE CEI TĂCUȚI ȘI DE CEI MORȚI PÂNĂ ATUNCI TRĂIESC DAR ALTCINEVA TRĂIEȘTE ÎN MINE CREIERUL MEU BOLNAV CREIERUL MEU ANGELIC. ASPERGER NUMELE MEU E SCRIS CU STELE SUNT O GALAXIE ÎNGHESUITĂ ÎN CAP TE ROG LUPTĂ PENTRU MINE TU VEI MURI ȘI EU VOI MURI MÂINILE MELE SUNT ARIPI DE HIACINT DAR NU SUNT UN ÎNGER SUNT MAI MULT DECÂT ATÂT SUNT UN NEBUN DAR NU SUNT UN NEBUN SUNT CE TU NU VISEZI. KRISTALNACHT ÎN MINE SUNT SINAGOGI CU VITRINELE SPARTE DE CRISTOS OCHII TĂCIUNI ROȘII DE OȚEL NEGRU ACOPERIT DE FUNINGINE SUNT UN CREMATORIU ASASINÂND SUFLETUL UMANITĂȚII PLÂNG CU LACRIMI DE PLUMB TOPIT CE NU MAI CURG O STATUIE DE BRONZ UNDEVA PE O GRĂMADĂ DE GUNOI LA MINE AU VENIT TOȚI CEI MORȚI CEI VII ȘI CEI NEVII I-AM VĂZUT PE TOȚI CHEMÂND MOARTEA CU OCHI DE ZEI NU NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC VOI SĂ DEVIN CADAVRU CÂND VOI FI MURIT ȘI VOI FI FOST PUTRED SE VA SPUNE DESPRE MINE AICI A FOST UN URIAȘ UN CĂPCĂUN DIN VECHIME MORȚII S-AU TEMUT DE EL EU NU VOI MAI AUZI SAU NU VOI MAI ASCULTA VOI PUTREZI ÎN PĂMÂNT LÂNGĂ MAMA. 7 februarie 2017 la 00:20 UTC+02 KRISTALNACHT ÎN MINE SUNT SINAGOGI CU VITRINELE SPARTE DE CRISTOS OCHII TĂCIUNI ROȘII DE OȚEL NEGRU ACOPERIT DE FUNINGINE SUNT UN CREMATORIU ASASINÂND SUFLETUL UMANITĂȚII PLÂNG CU LACRIMI DE PLUMB TOPIT CE NU MAI CURG O STATUIE DE BRONZ UNDEVA PE O GRĂMADĂ DE GUNOI LA MINE AU VENIT TOȚI CEI MORȚI CEI VII ȘI CEI NEVII I-AM VĂZUT PE TOȚI CHEMÂND MOARTEA CU OCHI DE ZEI NU NU MAI VREAU SĂ
TRĂIESC VOI SĂ DEVIN CADAVRU CÂND VOI FI MURIT ȘI VOI FI FOST PUTRED SE VA SPUNE DESPRE MINE AICI A FOST UN URIAȘ UN CĂPCĂUN DIN VECHIME MORȚII S-AU TEMUT DE EL EU NU VOI MAI AUZI SAU NU VOI MAI ASCULTA VOI PUTREZI ÎN PĂMÂNT LÂNGĂ MAMA. 6 februarie 2017 la 23:40 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=xF7UVW6PLig 6 februarie 2017 la 19:25 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/antologia_declara__ie_de_independen_8023cb7c1cf29c 6 februarie 2017 la 18:34 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/antologia_declara__ie_de_independen_b3b62ebaf71e86 6 februarie 2017 la 18:26 UTC+02 "Per me si va ne la città dolente, per me si va ne l’etterno dolore, per me si va tra la perduta gente. Giustizia mosse il mio alto fattore: fecemi la divina podestate, la somma sapienza e ’l primo amore. Dinanzi a me non fuor cose create se non etterne, e io etterno duro. Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate". DIVINA COMMEDIA, INFERNO 6 februarie 2017 la 18:23 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=619mZoK6pF0 6 februarie 2017 la 18:00 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/antologia_declara__ie_de_independen_619df3ad79ff1a 6 februarie 2017 la 17:44 UTC+02 POSTFAȚĂ Printr-un efort supraomenesc în două zile am făcut o carte în trei volumașe, antologând poezia underground a tinerilor din ultimele două decenii cu cele mai bune succese. Acum spre încheierea cărții m-am gândit că aceasta antologie după modelul Antologiei simbolismului românesc a criticului Nicolae Manolescu din 1968, este un dat remarcabil. Și acest lucru e nimic altceva decât că ce a fost și mai este privit ca fără valoare de douăzeci de ani, prezintă ochilor niște pagini și versuri, poezii, de sorginte Villoniană, scoase parcă din Codexul Buranus al anului 1230, goliardismul, Omar Khayyam și celălalt bețiv persan, ereticii medievali, catharii și bogomilii, chiar din Carmina antică a poetului aristocrat Catullus, din paginile protestatare distopice anitcatolice ale Marchizului de Sade, ori versurile divine ale lui John Newton, negustorul de sclavi ori experiența Radu Gyr și poezia de detenție a deceniilor 5-6, poezia lui Allen Ginsberg și instant writing-ul lui Jack Kerouac, și lyfestyle-ul beat al lui Neal Cassady/ Dean Moriarty, și acestea fiind spuse nu pot spune - cred că și dumneavoastră - că numai timpul va arăta ce vor deveni aceste versuri și cântece. Ce e ciudat e că sunt trei declarații de independență, nu una. Și cred că mesajul este Dreptul de a Dezaproba. _Cultura Rap/Hip Hop_ a ajuns în mediul universitar la catedrele lui Gelui Badea și Mircea Cărtărescu, regizorul și scriitorul poet, de la Cluj respectiv București, Caddy și Paraziții, domnul Mircea Cărtărescu făcând comentarii literare asupra versurilor Paraziții la cursuri. FELIX Februarie, 2017 6 februarie 2017 la 17:17 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=0Pnwos0zOpU Ștefane ștefane tu m-ai băgat între oameni răi și șmecheri.. 6 februarie 2017 la 17:14 UTC+02 POSTFAȚĂ Printr-un efort supraomenesc în două zile am făcut o carte în trei volumașe, antologând poezia underground a tinerilor din ultimele două decenii cu cele mai bune succese. Acum spre încheierea cărții m-am gândit că aceasta antologie după modelul
Antologiei simbolismului românesc a criticului Nicolae Manolescu din 1968, este un dat remarcabil. Și acest lucru e nimic altceva decât că ce a fost și mai este privit ca fără valoare de douăzeci de ani, prezintă ochilor niște pagini și versuri, poezii, de sorginte Villoniană, scoase parcă din Codexul Buranus al anului 1230, goliardismul, Omar Khayyam și celălalt bețiv persan, ereticii medievali, catharii și bogomilii, chiar din Carmina antică a poetului aristocrat Catullus, din paginile protestatare distopice anitcatolice ale Marchizului de Sade, ori versurile divine ale lui John Newton, negustorul de sclavi ori experiența Radu Gyr și poezia de detenție a deceniilor 5-6, poezia lui Allen Ginsberg și instant writing-ul lui Jack Kerouac, și lyfestyle-ul beat al lui Neal Cassady/ Dean Moriarty, și acestea fiind spuse nu pot spune - cred că și dumneavoastră - că numai timpul va arăta ce vor deveni aceste versuri și cântece. Ce e ciudat e că sunt trei declarații de independență, nu una. Și cred că mesajul este Dreptul de a Dezaproba. _Cultura Rap/Hip Hop_ a ajuns în mediul universitar la catedrele lui Gelui Badea și Mircea Cărtărescu, regizorul și scriitorul poet, de la Cluj respectiv București, Caddy și Paraziții, domnul Mircea Cărtărescu făcând comentarii literare asupra versurilor Paraziții la cursuri. FELIX Februarie, 2017 6 februarie 2017 la 01:17 UTC+02 So long among the Spirits I forgot all about the beat and harmony.. 6 februarie 2017 la 01:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 6 februarie 2017 la 00:59 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/antologia_declara__ie_de_independen_dadadd547cef58 6 februarie 2017 la 00:19 UTC+02 POSTFAȚĂ Printr-un efort supraomenesc în două zile am făcut o carte în trei volumașe, antologând poezia underground a tinerilor din ultimele două decenii cu cele mai bune succese. Acum spre încheierea cărții m-am gândit că aceasta antologie după modelul Antologiei simbolismului românesc a criticului Nicolae Manolescu din 1968, este un dat remarcabil. Și acest lucru e nimic altceva decât că ce a fost și mai este privit ca fără valoare de douăzeci de ani, prezintă ochilor niște pagini și versuri, poezii, de sorginte Villoniană, scoase parcă din Codexul Buranus al anului 1230, goliardismul, Omar Khayyam și celălalt bețiv persan, chiar din Carmina antică a poetului aristocrat Catullus, din paginile protestatare distopice anitcatolice ale Marchizului de Sade, ori versurile divine ale lui John Newton, negustorul de sclavi și acestea fiind spuse nu pot spune - cred că și dumneavoastră - că numai timpul va arăta ce vor deveni aceste versuri și cântece. Ce e ciudat e că sunt trei declarații de independență, nu una. FELIX Februarie, 2017 6 februarie 2017 la 00:13 UTC+02 VOLUMUL III NEAFILIAȚII ȘI GENERAȚIA A DOUA PARAZIȚII, MOROMETZII, CODU’ PENAL, GUESS WHO, GRASU XXL, NICO, ROXANA, AS XX, GENIUS, S3RAIA ORAȘUL TRIST + noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea stanga dreapta totul e la fel e orasul in care unii nu au nici un tel pleaca vin spera în mai bine sunt oameni simpli ca mine si ca tine aha aha da da da orasul este trist si viata este grea imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare
rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea MESAJ PENTRU EUROPA Narator: Mesaj pentru Europa: Cheloo: Nu suntem ciori, nu stăm în corturi, Facem eforturi să ne elevăm Și nu cântăm pe străzi în Viena la acordeon. Noi nu cerșim cu handicapul la vedere să facem avere și nu ghicim viitorul în palmă în dughene mizere. Ombladon: Noi nu purtăm fuste-nflorate și nu furăm din buzunare, Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne dați ajutoare. Dați vina pe noi din Berlin în Pamplona de-mi sare voma - Mâncami-ați p*la n-o ăa găsiți un român în rulote la Roma. Cheloo: Noi înghețăm în săli de clasă de la 6-7 ani (în p*la mea), 6-7 ore pe zi, fără căldură, mâncare și bani. Ombladon: Avem părinți săraci acasă și un lucru e sigur - Ni se cultivă dorința de-a reuși în viață de unul singur. Cheloo: Ne confruntăm cu legi noi date de boi, Dansează cu noi valsul p*lii mele: un pas înainte, doi înapoi. Ombladon: Mă piș pe gay și nu-i normal ca copiii mei să vadă Homosexuali care se ling în gură ostentativ pe stradă. E la modă sa fim toleranți, dar nu reînviem sodoma - Vă putem trimite bulangii în pachet la Barcelona. Cheloo: Suntem ruda săracă, deci nu putem fi frați. Mesaj pentru Europa: CRED CĂ NE CONFUNDAȚI! Ombladon: N-avem 7 frati acasa Mama chiar nu e bolnava Tata si-a beut rapid cafeaua Si-a plecat la munca-n graba Cheloo: Facem facultăți și dăm pe cărți ultimul ban, N-o să fim vreodată gunoieri la Amsterdam. Vorbim 3 limbi și vă putem conduce avioanele, Dar nu putem în p*la mea socializa cu tomberoanele! Ombladon: Forțăm uși închise, trăim cu vise nepermise Și muncim legal un an pentru un pumn de fise. Cheloo: Bagă la cap repede, crede-ne, noi nu mâncăm lebede, Ne respectăm, ne rezolvăm singuri problemele. Ombladon: Javrele și curvele în Madrid vă îngroașă șatrele, Noi, românii, stăm la rând sa vă umplem teatrele. Cheloo: Votăm în scârbă, e adevărat, și țara e praf, pulbere fină, Căci e mai ieftin să dai banul jos când cumperi o ruină. Banii pe 10 ani de la U. E. dispar în vile, În străzi inexistante și tehnologii inutile. Ombladon: Dacă avem pile: băi, cârnaților! Pardon - băi, fraților, Putem cere detalii picante în Pădurea Spânzuraților. Cheloo, Ombladon: (Sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal!) Narator: Timpul s-a scurs pentru această prezentare. La final trebuie să precizăm că România e o țară în Africa, noi trăim în găuri insalubre sub pământ, suntem canibali, vânăm șobolani cu arcu', n-avem mașini că ne deplasăm prin copaci vopsiți în galben și toate construcțiile care le puteți admira, daca alegeți să faceți o excursie pe aceste meleaguri, au fost construite de o civIlizație superioară cu care noi nu avem nicio legatură..... Vă mulțumim! OMUL DIN LIFT Sunt genul de om care m****s in liftul tau Bagabontu' natural fac rau Dai vina pe copii ca fac tot ce e rau Teapa Eu m****s si a inceput sa imi placa Spui ca un sunt nenorocit Sunt omul din lift Mereu fericit Beat mort cad stanca Fac planing familial cu mana stanga Ce stii mai bine de la tatal tau Baga doua degete pe gat cand ti'e rau Nici o activitate in general Vin acasa in ultimul a Munca de birou face rau Inca angajez secretara cu gura punga REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea
poti sa'ti bati nevasta Beby cand te vad imi ramane flasca Ma pun in cap la masa Tati tati Mancati capu' la peste Capu la peste? Sunt tata de familie cel ce va iubeste Copiilor le beau alocatia Parintilor mei le beau pensia Vreti sa va ia tata ceva Sugeti din tata cu portia Viata'i frumoasa munca'i periculoasa Beau si conduc vreau sa ajung acasa Vine 2000 il astept de mult Poate ca femeia va munci mai mult REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta SHOOT YOURSELF Intr-un concert de zile mari pe litoral vin 10 trupe pe 200 de dolari. La cel mai mare festival piese furate se prezinta dar mamaia e prea batrana, prea proast sa se prinda. vezi pe scena limita decentei aici se toarna filmul "Ziua incompetentei". Spuneti ca iubiti publicul si fanii dar de fapt iubiti doar playback-ul si banii si cand faceti playback e mare riscul: va faceti de c***t prin concert cand va sare discul. Banii zboara in orice directie tu tenchini la suta de mii cu doup maini. Producatorul tau spune: "Nu canta! Dezbraca-te! " Pentru box-office faci bot in office. Interzis minorilor sa vada Cum apare pe TV un nou pretext de l***. Ai ochii ca cafeaua da' te freci in c*r ca nesul, vezi tu: live nu poate 3SE-ul. Nici restul. Se trage de la prefix Cei mai tari in playback: ZOOFIL X. Refren: Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta. Ai furat bara de streaptease! Du-o-napoi urgent la martorii lui Ebola. (no comment) Organizpm oficial, eficient, un alt eveniment: MICROFONUL DE LEMN, un mic amuzament. Voltaj ies pe interval: cinci lorzi fara chitari in priza, va prindeti degetele-n corzi. La categoria mima piesa e reprodusa. Ai cantat, dar nu pe gura ci pe partea opusa. Bagaboantelor de loc de lux, dau un dolar, clar macar cantati la microfon, nu la celular. Noapte de vis compromis muzical sariti din p**a-n p****. Luati premiu din tezaur: Dinti in gura din p**a de cerb de aur. Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ceai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Sincroane de c***t, texte ca-n telenovele: "fara tine/mi-e dor de tine/intoarce-te la mine/ vreau sa fiu cu tine/intr-un scaun cu rotine" DESPOT: (ba, cu rotile!!!!) OMBLADON: aha, cu rotile. Te uiti in buzunare si-n oglinda dimineata: pentru femeia ta ai bani da' nu te-ajuta fata. Sunteti persoane publice Voi si WC-urile ecologice, amice. La interviuri ne vorbiti de ambitii, aparitii Ne dati definitii CHELOO: pana cand o sancepeti sa va pierdeti dintii. DESPOT: superproductii nu atrag macar un fan i n numele vostru se arunca un ban pe geam. Te ia ma-ta-n brate si eti spune: "bravo mama! " Da' nu stie cp esti c***-n prostitutia muzicala. Te-am pierdut, stii ce-ai de facut una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ceai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta NOI VREM RESPECT Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, vrem respect Ai dracu rusi au fost romanii, dar trece A venit apa calda? A venit, da-i rece Rupem tacerea Asa sta treaba Au trecut 20 de ani si-or sa mai treaca degeaba Din nou pentru putere se bat Cand scolile cad peste copii E un iad Acum, ca esti batran, totul se transforma in scrum Spitalele sunt ultima halta pe ultimul drum Ne taram pe drumuri, prin gropi ca prin nisipuri Ei nu simt nimic ca-si pun la caldura (...) in jeepuri Banii sunt scopul Ei vor totul cu justitia Iti fura libertatea cand nu au ce sa-ti mai ia Mergem la munca, platim taxe, taxe Ei ne zambesc Indiferenta lor o simtim pana-n oase Nu vrem functii, nici putere Sistemul e defect Noi ducem tara-n spate Vrem respect! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un
corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Rupem tacerea, poate vam rupe gatul Calculam in prostia noastra ca ni s-a urat cu uratul Copiii se dau pe gheata, in sali de clasa Saracia apasa Batranii isi cauta demnitatea ramasa Platim autostrazi care nu se mai fac Si ne oprim sa ne tragem sufletul in primul copac Legati in pat, in salvare, cu borsul pe-afara Ne tremura mana ca trebuie sa dam spaga la drum de seara Ies lipsa 30 de miliarde, de argint Sa traiti bine, fraierilor! Iuda, ne ameninti? O ducem bine, nu-ti face griji, e totul perfect Ne mai ajunge sa cerem acum. Cerem respect! 23 de milioane de nesimtiti, de coate goale Isi permit sa incurce coloanele oficiale Uite tuica, uite femei si sarmale, pentru cei alesi Cauti dreptatea frate? Cauta usa si iesi! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numaratimi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Cu toate ca va fi greu sa nu minti in campania electorala Promitem sa ne vedem din 3 in 3 luni in Piata Universitatii Promit ca voi face autostrada suspendata peste Bucuresti Promit ca vom da 20.000 de euro tinerilor care se intorc acasa Ca sa ne vada autostrada, bineinteles Totodata, am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu Probabil un mecanic beat, de locomotiva, care mai trage pe nas Daca nici el nu ne rezolva problemele Promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din Parlament! Noi vrem respect, respect! Noi vrem respect, respect ! Noi vrem respect, respect! POLIČšIA TRECE Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Domnule judecator permiteti-mi sa fiu barbat Vreau sa ma apar singur fara avocat Eram fumat nu eram beat eram un suflet printre stele Sufeream din dragoste in acele clipe grele Aveam suta la volan dadeam la m**e si plangeam C*rva era in pi**da goala jumate iesita pe geam Aveam regulamentar doua maini pe volan Veneam de la divort eram pe drumuri de un an Treceam pe rosu dar culmea aveam prioritate Eram singur pe sosea venea un tir nebun din spate A pus sirena m-a speriat m-a tras pe dreapta Si-a covorat un politist urat inteligent ca noaptea In lipsa centurii i-am dat un alt buletin Va rig frumos in p**a mea lasa-ma sa termin I-am vorbit cu respect ca politistii sunt fani Am incercat sa -i dau mita doar 50 de bani M-am incurcat in declaratii fie ce o fi ca e belita Mergem toti la puscarie sa fie lumea fericita Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Las geamul jos se apropie stupoare Are... si c**ie catuse pistoale E tare in gura dar vorbeste ca p**a romana Are ditai burta cand scrie il doare mana Bulan c-are p***n te bate cand ai mainile legate Sare-n spagat ce ca**t karate s-arate Coardele-s coarde el e sef in dezacoarde Campion plin de el ca cica arata beton cu baston Pare serios dar e doar prost pistolul nu-i face poc Nene mata esti un fel de roboco Bai militica nu ne amenda uite ce bomboana de fata Daca-i dai un sut in p*da boraste ciocolata Nu-i ceea ce pare cum pare e tehnologie bre Nu-i dadeam la m**e ne conectasem usb Numerele spune pe bune nene nu cunosti tara In fata Bucuresti in spate Timisoara Zambeste respectuos da drumul la girofar Si pleaca cu hartia mea de 130 de dolari Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] ROMĂ‚NIA TREZEČ˜TE-TE In Romania 9 romani din 10 sunt in starea in care ma aflu si eu acum. De ce? Uita-te-n jur. Nu, nu m-ai inteles. Nu te injur. Uita-te-n jur! Refren: Romania, trezestete! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezeste-te! Nimeni nu face nimic si am saracit. Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezeste-te! Nimeni nu face nimic si am saracit. Cateodata stau si ma uit prin geam La lumea care trece si
habar n-am Cum reusesc sa treaca peste probleme Care de mai mult timp le-au inegrit mintile Cred ca e o stare de uitare pentru toti Prefera sa inchida ochii decat sa dea-n hoti Nu mai stie nimeni ce inseamna revolutie Mai nou daca taci, cica e evolutie Daca nu zici nimic nimeni nu zice nimic Si te lasa sa mori fara sa lasi nimic La copii, la cei care or sa vina Ce le lasa taticu', durerea de splina? O suta de parai castig pe luna, e bine? (Nici caiete la copii napuci sa iei..??) Da' e bine, cartieru' e plin de banci Ca sa nu cumva sa cazi pe jos daca n-ai ce sa mananci. Refren... (Schimbarea tre' sa vina, o sa vina, de-un' sa vina?) Dupa ce se umble banca de bani si dai faliment Sau dupa ce deschizi un mare club de agrement? De vina e cine vrea sa devina bastan Dupa urma noastra ne ia si ultimul ban http://Versuri.ro/w/egdm Si mama a muncit douaj' de ani la plan Dar s-a saturat, si-a pus mainile si-a plecat Si nu cred ca vrei sa plece atat de repede Mama ta, tatal tau, din viata ta, din casa ta Fa ceva, nu mai sta, nu mai dormita Da' mai bine te duci la o pizza in oras, nu? Cu banii de salariu sa-i spargi pe toti acu' Trezeste-te, ma, si fa ceva in plus Daca nu rupi de e sus o sa fie greu jos Daca dorm pe tine n-o sa ai bine Deci e timpul sa faci ce faci si pentru tine Refren... Am un prieten care e mecanic, frate Si munceste ca un rob de la 7 la 7 Cand vine acasa nu mai face nimic De ce? Ca dupa asemenea program ii se duc puterile Si vrea familie, vrea si el sa fie bine Nu-i asa ca seamana cu tine, romane, spune! Cati dintre voi simt la fel viata Si la cati dintre voi a murit speranta Fratii vostri care au murit in '89 Au murit ca sa va fie bine tot voua (Da' spune-ne acum unde-i binele promis?) Zici ca toti romanii fac parte din Matrix Se vede ca dormim cu totii si visam sperante In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi? Refren... Revin... 9 romani din 10 sunt relexati... Pardon.. Resemnati. A mai ramas un roman din 10 sa se relaxeze... Pardon, resemneze... SINGUR PE STRADĂ + IA SĂ VEDEM DACĂ M-AM SCHIMBAT SAU DACĂ AM UITAT CINE M-A LĂSAT PROBLEMA E CĂ MAMA S-A RIDICAT LA CER ȘI AM RĂMAS SINGUR PE STRĂZILE DIN CARTIER DOARE TARE ȘTII? NICI NU ÎȚI POȚI IMAGINA DACĂ AȘ PUTEA TE-AȘ ÎNLOCUI CU-ALTCINEVA LUMEA ÎNCĂ VREA SĂ-MI FACĂ RĂU MAMĂ CE SĂ FAC? O SĂ MERG MAI DEPARTE PENTRU TINE NU TAC STAI AȘA PENTRU CĂ NU AM OBOSIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ȚI-AI DORIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ÎȚI DOREAI CÂNDVA LÂNGĂ FRATELE MEU SĂ NU SIMTĂ LIPSA TA TRE SĂ FIU ATENT SĂ NU FAC VREUN PAS GREȘIT NU AȘ VREA SĂ MĂ VEZI DEZAMĂGIT SĂ-MI VĂD FAMILIA ȘI BĂIEȚII LA UN NIVEL ȘI-O SĂ VIN DUPĂ TINE MAMĂ PÂNĂ SUS ÎN CER NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NUNȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT ÎNTR-O ZI O SĂ MĂ IEI ȘI O SĂ FIU LA MASĂ CU TINE DOAR EU ȘI CU TINE SĂ MĂ LĂMURESC MAI BINE DE CE DUMNEZEU MEU MI IEI LA TINE PE EI CÂND AM MAI MARE NEVOIE DE EI CA DE OBICEI ȘTIU CĂ O SĂ-MI RĂSPUNZI TATAEE: CĂ ERA TIMPU LOR ȘTIU CĂ CE E SCRIS RĂMÂNE SCRIS ÎN CARTEA CĂRȚILOR ȘTII ȘI TU MOMENTUL ĂLA CÂND SIMT CĂ ÎNNEBUNESC MOARTEA ÎNSEAMNĂ DURERE DAR TOTODATĂ-I FIRESC AI LUAT-O PE MAMA LUI SHOBY AI LUAT ȘI PE VICKY SUS ÎN PLUS AI LUAT LA TINE PE CINE M-A CRESCUT CĂ MAMĂ NU-I CINE TE NAȘTE E CINE TE CREȘTE CINE-ȚI PUNE O CÂRPĂ UDĂ PE FRUNTE ATUNCI CÂND FEBRA-ȚI CREȘTE SPUNE-MI MIE CARE-I URMĂTORUL PE CARE ÎL IEI LA TINE ȘI DACĂ O SĂ VIN LA TINE O SĂ-I GĂSESC PE CEI MORȚI? NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NUNȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT ORA PATRU DIMINEAȚA MĂ APUC SĂ SCRIU RIMĂ DUPĂ RIMĂ PÂNĂ MAI TÂRZIU BĂIEȚII MĂ PRESEAZĂ
FRATE NU CEDA AI CU NOI PENTRU TINE AM RĂMAS FAMILIA NU CEDEZ FRATE VEZI BINE CE S-A ÎNTÂMPLAT FĂRĂ MAMĂ TATĂ BANI UNII M-AU DESCONSIDERAT CINE ȘTIE POATE MÂINE PICI ÎN LOCUL MEU NU DE FIECARE DATĂ TE BUCURI SĂ FACI RĂU LA ÎNCEPUT MI SE PĂREA O GLUMĂ NU ÎMI PASĂ CÂND MAMA MĂ AȘTEPTA SĂ VIN ACASĂ STĂTEA PE STRADĂ ȘI-MI SPUNEA NU E BINE CĂ DACĂ MÂINE MOR CE SE VA-NTÂMPLA CU TINE NU ÎNȚELEGEAM NU VOIAM SĂ O ASCULT ACUM DECÂT O SIMT NU O MAI AUD AȘ SĂ POT DACĂ POT SĂ TE-ADUC ÎNAPOI SĂ VEZI CÂT DE MARI S-AU FĂCUT BĂIEȚII TĂI SĂ MĂ APERI DE LUMEA CARE VREA SĂMI FACĂ RĂU SĂ FII APROAPE DE MINE ȘI DE FRATELE MEU SĂ-MI ZICI CINE VREA SĂ MĂ TRAGĂ-N JOS SĂ ȘTIU DACĂ TU NU CREZI CĂ NU E PREA TÂRZIU NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CEAM REALIZAT NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NUNȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT Lyrics for Fuck You Romania by Paraziții Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Din 10 vibratii, 9 sunt negative, Descarc pareri subiective cand n-am alternative Nu sunt o papusica mica pe baza de ac Vreti sa faceti ceva pt mine faceti infarct Ironizez presedentia, satirizez politia Constant incerc sa-mi depasesc conditia Stresant financiar va ruinez armonia Azi platforma program devine Fuck you Romania La parlament iei masa cu 60.000 portii duble Aveti reduceri si cand mergeti la curve Vezi pe tv judecatori la curul gol dansand nasol Fara control dupa o supradoza de prostamol Mori in spital pe hol Daca te accidenteaza serios un politist matol Votati coruptia, publicitatea decide Cine inca 4 ani de acu ucide minti lucide Ceri de la mine ce nu-mi poate de nimeni si Stiu ca tre' sa menti dorinta de a trai Putem discuta elevat sau sa ne dam in cap In **** sa ramanem corecti nu pare elevat Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania In aceste vremuri tulburi Ridic mainile in cluburi Si in colturi de blocuri Unde o ardem toti in focuri Inebuneste primaria, politia, presedentia Cand tot mai multi striga "fuck you romania" O sa o luam la m. u. i. e. in u. e. repede Deci cum sa ne pese de p. s. d. ah? Vad popi hoti, beti morti, nu poa' sa se abtina Trag de **** pustoaice in timp ce se inchina Privesc cu lupa cum imi sare in brate supa Cand se aud manele de la taranul de deasupra N-am dat jos de pe steag stema Sa fim condusi de minti luminate cu lanterna Guvernul a omis nepermis ce a promis din nou Nici azi nu stie cat costa o cartela de metrou Copii consumatori in scoli de corn + lapte In scupt timp egal seringi + vene sparte Statul frate, te rupen **** te dezbraca Ma doare-n **** atata timp cat pielea mea alba inca ma imbraca si... Si toti se poarta de parca sunt adormiti, Poftiti un scaun electric sa va odihniti Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania PRIVESC DE SUS ÎN SUS Privesc de sus totusi la frati aproape Cand plang zi si noapte-ti amintesti de toate De familie, de surori, de frati Cand or sa vina zile, frate, pt noi ce blestemati? N-am facut eu lumea, dar as fi
vrut, n-am putut Am rezistat oricum cu ochii in trecut Mi-am vazut familia-n sicrie M-am intrebat de-atatea ori de ce mie? Sunt unul din cei multi M-am saturat sa vad copii pe strazi desculti Asculti... suna grav stii bine Suna oarecum comun nu-i bine M-am invatat, speranta moare ultima Pacat, ar trebui sa moara prima -i mai usor de uitat Am uitat sa sper Am uitat cum arata-acel ceva de sus pe cer Sunt inca motivat de multi, m-asculti Catalogati inculti prea multi adulti Pierduti in nunate de roz Stii prea bine Aici e Romania nu Oz Putini eroi, putine eroine DIN COLČšUL BLOCULUI Hey ooo direct din coltu' blocului... direct din coltu' blocului... Parazitii... 2007 2008.. frakadadisk.. cheloo.. Ombladon.. Transmit cu placere mirosind a bere Cu putere din acelasi colt al blocului De ceva vreme.. unde Nu conteaza daca'i ban sau nu Unde zgomotul capacelor de bere.. Se'aude stii si tu.. Trec anii nu'mi pasa. Umplu golesc paharu' Oricum ma iubeste femeile Ca pe Margineanu' Orice pahar mie'mi vine ca si turnat Eu si cand sunt beat sunt treaz Tu cand esti beat esti beat Adun ganduri curate stand in jeg pe lazi La noi si in spital e mai murdar Decat la altii pe strazi. Intr'un sistem rudimentar ca inchizitia Tratam fara respect politia, militia... Ne plac noptile pierdute, bagaboantele.. Ne plac zilele'nsorite bancomatele.. Imtins pe spate ma las prada drogului Si va dedic aceasta balada din coltu' blocului refren: 20 de tone de bere 20 de kile de has 20 de mii de motive sa nu le lasi 20 de prieteni De 20 de ori mai multi bani 20 de femei de 20 de ani.... X2 20 de sticle sparte 20 de palme date 20 de p*zde f*tute si abandonate La noapte sarbatorim 20 de case [chiuretate?] frate Noi nu plangem fals cu lacrimi necurate. [..?] fumando marijuanna con santana Noi fumam cu popa si luam in p*la sutana [?!] Nu credem in satana Cand o s'atingem Nirvana Daca ne luam un pumn in bot Nu tipam dupa mama... La bloc nu e deloc ca la TV N'avem timp de seriale O dam parte'n parte cu vinu' cu mainile goale. Esti incercuit de nasoale penale care te vor. Ai p*la prea mica sa f*ti Freaca'te de covor. Iarba creste indoor.. Avem mult verde'n dormitor Nu suntem nationalisti Nu dam 2 lei pe tricolor Dam banii de paine pe bere.. Ai intrat la idei? Copiii cresc singuri Caci noi nu traim pentru ei Cand paharul se umple il dam pan' la fund Si'l spargem Mai tragem un fum ca sa ne facem si vrem Doar o singura vorba din toate sa ajunga in FM Nu avem o plasa de siguranta in care sa cadem.... Refren x2 CATEGORIA GREA I: Un zambet intr-un ritm cumplit de plictisit spunea As vrea sa impachetez dorinte-n vis si nu mintea As vrea sa pot sa gasesc la suflet antidot Dar nimeni nu intelege, impotriva vietii nu exista lege Asa am invatat ca viata e grea da' trece Deschid portofelul cu pacate numarate Inchid ochii si-l arunc departe. Refren (x2) : Viata e un meci la categoria grea Cea mai buna lovitura ramane eschiva Ai o singura repriza N-are cine sa te-ascunda Tragi cu dintii pana-n ultima secunda. II: Nu vreau sa tin cont de regulile scrise Si n-am prieteni printre oamenii cu idei fixe De ce trebuie sa vreau sa am o vila-n Primaverii Atata timp cat stau la bloc Stau cu ai mei si beau in fata scarii Nu traiesc pentru limuzine, Viitorul pentru mine inseamna simplu maine Ce-o sa faci cand tactu' n-o sa-ti mai dea bani O sa mori? Inseamna ca-altii ar trebui sa moara de mai multe ori Nu vreau sa ma-ntelegi gresit E diferit felul de-a gandi, da' tu, tu nu stii Nu vreau sa ma-ngrop in bani ca loveaua prosteste E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste Nu sufar de nici un complex Si n-am sa gand sa mangrop la mana cu vreun Rolex Ultimul vers pe care-l stiu pe dinafara Vreau sa cred ca reusim sa scoatem un album afara. Refren (x2) :.. III: As vrea sa beau mai multe sticle de vin rece Decat poate sa numere un politist pe degete Vreau un copil care sa creasca fara sa ma urasca Pentru lectii de viata din terasa in terasa Fara acte, fara bani, fara echilibru Vreau sa nu simt cum trece timpu' As vrea sa mor inainte sa devin inutil Un bunic pervers in baston si senil As vrea sa pot sa va-mbat pe toti care-ascultati albumu' (Dac-am bea cu fiecare in parte ar fi si ultimu') Vreau sa simt ca traiesc, nu colectez maculatura Pentru o alta viata la fel de nesigura Vreau prea mult pentru unul singur Dar fie, ultimul vers toti ar trebui sa-l stie Imi doresc ce-
mi doresti tu mine si sa ti se-ntample tie. Refren (x4:.. ĂŽN FOCURI Oh, s***... Vin binedispus de la o inmormantare de lesbiene, Unde mai devreme m-am intins la bere Va abordez diplomatic, esti antipatic P**a mea, n-am ajuns un clasic Sunt nascut in zodia in care-a murit de ras jigodia Sunt un meloman care-ti prezinta melodia Caut senzatii in fumuri mult prea tari, sa moara fapta Unde ma toarna ziua, ma prinde noaptea Te provoc, trage daca te tenteaza Vei fi unul dintre noi care palmat fumeaza Sistematic sparg petreceri comuniste De cand traseistele au devenit artiste Tuturor celor cu un mare creier in minus Le doresc un elegant p****s captivus. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Un gram de creier sau un gram de marfa pura Viata iese din p***a, dar se duce pe p**a, ai Subsemnatul Ombladon declar, Jur sa spun adevarul si numai adevarul in declaratia asta macar Cand mantalnesc cu garda in fiecare zi Imi ascund in ghete pastilele de Extasy Femeia sa-mi ia banii face apel la s*-appeal N-am bani la mine pentru ca n-am multi de fel Ridic cuvantul pentru pigmei prea sus Plus pentru toti rapperi care de mult in jos s-au dus Vad ca multi alerga dupa bani cu tupeu Ce *** mea, proastelor, *** are alt gust intr-un BMW-u? E greu, a fost mereu, dar nu ca azi 50% canta, 50%-s bodyguarzi. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) E super iarba, M-am dedublat, vorbesc cu mine Liber pe strada, tre' sa trag, ruleaza-o bine Nimeni nu te prinde, aprinde-o, arde-o Dracu o ia... Nu ma numar printre cei ce dau in paranoia Stau retras in transa, atras de vinul ars ramas In sticla de Jack Daniels fals Stau peun nor si cant la harpa fredonand un hit Zic Cheloo, Ombladon, Freakka Da Disk, Rebel Music Fetele ard, joint-ul arde, totul arde Bag termometru-n cana, hmm, prea multe grade. Umbla vorba ca-mi terorizez femeia Am dubla personalitate si-o dezvolt pe-a treia Sunt anti-vedeta perfect promovata Sistemul de valori n-am sa mi-l schimb niciodata. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. I: Speram sa fii numai a mea din clipa in care te-am vazut Privirea ta de toate ma facea sa uit De cate ori ne intalneam, ne priveam Eram ca doi copii, cu vorbe dulci ne alintam N-a trecut o zi fara sa ma gandesc la tine Oare de ce ai plecat (departe de tine)? Daca-ai stii cat plang dupa tot ce-a fost candva Ai privi macar o clipa ce-a ramas in urma ta. II: Te vreau in viata mea, te cheama inima Doar pentru tine eu traiesc, vei fi numai a mea. http://Versuri.ro/w/mfgik In fiecare zi, la fel in fiecare noapte Mi se pare firesc, te vreau aproape. Inca nu pot uita nimic din ce s-a intamplet Inca nu pot, inca nu pot sa cred ca ai plecat De fiecare data gandul ma indeamna:' Lasa in urma totul caci inima te cheama'. Refren: Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani . III: Iti amintesti bine de noptile de vara Cand totul era nou, parca pentru prima oara Te sarutam pana cand uitam de mine Iar cand ma trezeam era la fel de bine Nu poti uita ploaia care peste noi cadea usor Privirea mea te mangaia Te caut seara de seara, numai pe tine te vreau Da, cu tine sa stau . II:.. Refren: IARTÄ‚-MÄ‚ I: Sunt clipe ce cad peste noapte Sunt clipe ce vor reveni Si-astept cu nerabdare ziua in care tu vei veni. Sunt lacrimi ce cad pe obrajii ce tu candva i-ai atins O dragoste franta, un suflet, m-am adancit in vis. II: Suferinta si durerea par acum fara sfarsit Inima plange si te cheama, oare unde am gresit ? Acum sufletul mi-e gol, parca totul s-a schimbat Unde-ai disparut, oare chiar m-ai uitat ? Sunt nopti in care plang visand la chipul tau Toti anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc mereu La primul tau sarut,
prima iubire din viata mea Chiar daca-mi pare rau, iubito nu te pot ierta ! Refren: Iarta-ma, imi pare rau pentru tot ce s-a-ntamplat Iarta-ma, intoarce-te, stiu ca tu nu m-ai uitat. Stiu ca am gresit, totul s-a sfarsit Tu ai fost iubirea mea adevarata Inima te vrea, vino-n viata mea Vreau sa am din nou tot ce-am iubit vreodata. III: As vrea sa te chem langa mine As fi aici langa inima ta As vrea sa visez doar la tine Incearca sa poti ierta... Sunt nopti intregi cand te visez si inima imi bate Privirea ta o regasesc in noapte Cat mi-as dori sa ai puterea de-a ierta Sa pot gasi (sa pot gasi) un loc inima mea. Refren:.. Noaptea neagra s-a lasat Peste orasul infierbantat Am ajuns la usa ta Bat si imi deschide mama. Bat si imi deschide mama Spune ca nu ti-ai terminat tema Eu spun ca plec, ea spune "ba!" Cand deodata apare papa Cand deodata apare papa Un pas de nevoie, el spune "Na" Unde te grabesti ginerica asa Baga-te-n 'coa sa-ti spun ceva Intru-n casa dar tremur tot Tin loc de iepure cu morcov cu frunze Cu tot cu ce am, cu ce n-am,cu ce-as vrea, sau ce nu Principala vinovata esti tu... Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata b__ b__ b__, get'em up, get them up, Am o mare belea pe cap Tie ti se pare probabil un Show'R Dar ma doare capul frate de simt ca mor Mama si papa sunt la televizor Eu sunt pe hol, iar tu-n dormitor Si atunci ma gandesc la ceva destept Deschid usor usa si-mi iau viata in piept Cobor ca un nebun, 4 trepte deodata Drumul mi se pare mai lung ca niciodata Nu privesc in urma -nu aud nimic, Strig ma ridic,zic ca ma ridic,si ma ridic Uit de petrecere si de tot si de toate Alerg spre casa -maraton cat se poate Nici nu ma gandesc la ce-as vrea sau ce nu Principala vinovata esti tu! Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata ACELAȘI DRUM I: A nu stiu cata oara eu te caut lacrimand Toate clipele ce-au trecut acum imi apar in gand Ratacesc pe strada in care noi doi ne-am cunoscut Insa tu nu esti cu mine, acum totul a trecut. Imi amintesc privirea ta, imi amintesc cum plangeai Atunci cand eu greseam iar tu ma iertai Anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc acum Ca oricat am alerga ne vom intalni pe-acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2): As vrea sa vii din nou in viata mea Atinge-ma, saruta-ma iubirea mea Lasa totul si vino acum Si nu uita c-avem acelasi drum. II: Nu pot uita vocea ta, nu pot uita chipul tau Primul sarut, visez la tine mereu La prima lacrima, la primul tau pas spre inima mea E tot ce-a ramas... Cand ploaia bate la geam o sa te chem langa mine Chiar daca plang (departe de tine) Lasa totul, te rog, vino la mine acum Si nu uita, avem acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2):.. As vrea sa vii.. Refren(x4):.. VREAU I: Stau cu baietii la o bere inc-o data Este o seara minunata, o sa o facem iarasi lata Totul e perfect, fetitzele danseaza Muzica e tare, toata lumea se distreaza. Beau pahar dupa pahar, simt ca ametesc Dac-o tin tot asa o sa innebunesc Daca fetele se dau la mine O sa le fac sa se simta bine Doar cu mine, sa le fiu pe plac. II: Ne-am intors inc-o data pentru toate fetele Care se misca bine cand le provoaca boxele Una cate una de la stanga la dreapta Un pas in fatza, langa mine vine fata. Hip-hip, hop-hop, baga non-stop, stop Doua, trei pahare, m-a cam luat de cap N-am decat acum oricum sa trag pe dreapta http://Versuri.ro/w/mfgjg Pentru ca As XX face bine-bine treaba. Refren: Vreau (vreau), vreau sa dansez In noaptea asta sa raman langa tine Simt (simt) ca ma topesc Innebunesc cand ma atingi doar pe mine, eee. III: Toate fetele din jur din priviri ma ametesc Ma privesc, ma doresc si ma fac sa ma topesc Beau inca o bere si distractia-i mai mare O sa agatz inca o tipa sa-i arat ca-s cel mai tare Muzica-i beton, fetitzele se misca bine Vreau sa dansez, ele se uita doar la mine Daca vrei sa te distrezi, nu mai sta Vino doar cu noi, muzica e viata ta. II:.. Refren (x3) :.. NU NE-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT Suntem copii, de
acum vom fi Plini de uimire, plini de iubire Cu ochii va urmarim Stim de pe acum ce ne asterneti la drum Nenumarate flori si palate Sa avem noi maine aur si paine Voi sunteti niste niste eroi Dar intr-o zi si noi Si noi stim c-a trecut mult timp Va trece inca pe-atat presimt In 10 ani mai prind Cativa ce mint, cativa ce tin sa plece Las'ca trece Romanu'i facut sa-nece Amaru' cu sange rece Cand da de necaz Petrece cu o bere la rece Se'ntrece... Zi-mi de ce furi! Da' cat mai vrei sa furi? Nu vezi ca suntem multe guri? Si stim cu totii ce-nseamna sa-nduri Dar cate cazaturi sa-nduri? Cam cat te bucuri si cat injuri? La cate lucruri poftesti din jur? Si esti sigur ca n-ai destul! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic, yo! Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic. Si-ai mei sunt sigur ca ai tai Nu m-au crescut cu vanatai M-au invatat cum sa n-o iau pe alte cai Mi-au explicat ca lumea-i rea Si viata-i grea, si tre sa fac cumva ceva Mi-au spus ca odata si-odata se duc Si tre sa ma agit ca tre sa ma lupt Ca timpu' trece dintr-un foc Ma plimba din loc in loc Ma schimba dupa noroc M-alearga doar pentru un singur vot Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte Un simplu om sa fie presedinte! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic eu Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic ACELAČ˜I SĂ‚NGE Poti sa fi din Europa, sau chiar din Africa Poti sa fi din Romania sau din America Acelasi sange.. doi ochii... avem cu toti Poti sa fi din Timisoara sau de la Buc Poti sa fi iun om cu scoala sau un analfabet Nu conteaza ca stai la sat sau ca stai la oras Poti sa fi un om sarac sau poti sa fi un om bogat Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan Lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange.... doi ochii... avem cu toti Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelasi sange avem pana cand vom muri Toti suntem la fel, asa scrie in testament Aparenta te schimba insa suflet toti avem Sistemul din care facem noi parte e corupt Iar omul de rand vad ca se plange tot mai mult Cum ca viata devine tot mai scumpa pentru el Iar politicienii sau bogatii il resping in orice fel Vrem s'avem si noi drepturi egale Fara sa conteze sexul sau cat esti de tare Fara sa conteze cine esti sau ce ai fost Acelasi sange avem cu toti Poti sa fi un avocat sau chiar si deputat Poti sa fii un puscarias sau poti sa fi soldat Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti Poti sa fii un cetatean croat sarb american Poti sa fii catolic ortodox sau musulman Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelai sange avem pana cand vom muri Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan, lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti DACÄ‚ NU FIZZ, ATUNCI CINE 'Hai sa vorbim despre bani, cum se fac ei, cat de greu se fac si cine-i face. Sa va spun eu, noi, baietii destepti:' I: Nu sunt baietas de cartier si nici nu vreau sa par Cand tu naveai nici fix in casa eu vorbeam la celular Ca sa ma ridic un pic faceam banii cu carca Dar mam prins mai repede ca tine cum ii fac cu mintea Am dat tun dupa tun, am hoteluri in Neptun Vara cand tu o arzi la mare din Miami eu te sun Sa-mi faci raport cu vaporul din port Tu dai ortu' popii... Adio, te las fara chestia ta mica de facut copii! Cand ma vezi in blugi si in tricou afara din birou Stiu mai bine decat tine ca nu dai doi bani pe mine Dar aseaza-te la masa mea, hai la tratative Si-ai sa vezi ca nici doi bani nu mai raman din tine. (x2) : Daca nu eu atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? 'OK, acum sa vorbim putin despre femei, despre cum vin ele, despre cum pleaca, cum miros ele banii si cat de usor ii cheltuie daca nu esti atent, despre una, despre alta..., dar toate acestea intr-o editie urmatoare. ' II: De ce toate fetele cuminti vor numai bagabonti Sa te tina strans in brate cand gonesti pe doua roti Exact asa cum pisica blanda zgarie cel mai rau Exact asa femeia buna te baga la bulau Nu sunt suparat pe viata, ea nu mi-a facut nimic Da' pe tine, draga mea, te apostrofez
un pic. Cand ei stau si baga tare in conacul de la tara Tu te dai pe langa toti, te bagi cu toti in seama Ma lipesc de multe blonde, zici ca sunt homoplatin Intru atent la radacina fiindca am un stil divin La orice pe lumea asta as putea sa ma abtin Mai putin la o femeie si la un pahar de vin. (x2) :.. Daca nu FIZZ atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? ÎNCĂ O POVESTE [Eeeh!] Unchiule, te rog, spune-mi o poveste Ce poveste? O poveste ca sa ma adoarma... A venit toamna, suntem in septembrie '99 S-a intunecat de mult afara si-anceput sa ploua E vineri seara, stii si tu, e plina scara De bagabonti ce vor s-alunge plictiseala Unul aprinde tigarea si toti se strang in cerc Se arde incet, din cand in cand cineva spune "tine-n piept" E printre ei un pusti, care n-a pus bani E clasa a noua la liceu, are vre-o 15 ani Venise de la scoala, dar a mai stat si el in scara Sa fie la fel ca ceilalti baieti de cartier Fumase h*****, da' nu-l interesa Parea un simplu drog atunci, mai mult de-atat nici ca stia S-a dus acasa si s-a comportat ciudat A doua zi la masa a vomitat tot ce-a mancat Parintii nu s-au prins, crezand ca s-a imbatat Cand el defapt venise pentru prima data acasa spart A continuat si a doua zi la fel Bucuros de noul anturaj din cartier A trecut o luna, au trecut doua, trei Dar intr-o zi nici unul dintre ei n-a mai produs lei Stia, venise randu' lui sa faca ceva Combinatii cumva, sau sa dea macar impresia Si cum avea, alocatia pe ultimele luni Pentru dava leajungea, cateva zile banii au fost destui Baietii lui atunci l-au imbratisat Iar cel mai jmecher dintre ei i-a zis: "Fratele meu, tu esti baiat! Sa moara mama, daca se ia cineva de tine Sa vii la mine, nu mi-e frica de nimeni stii bine! " Si de-atunci pustiu, nu stiu cum de s-a schimbat Asa tot timpul injura si-o luase grav pe dava Dar nu credea, zicea ca "hata stii tu cum e viata mea" "Frate nu te mai baga vezi-ti de treaba ta! " Acum umbla, prin farmacii sa-si ia seringa Fiindca placerea la tigare incepusa sa se stinga Ceilalti copii, il stiau de frica si deja Pustiu se mandrea cu cine statea si cu ce facea Incepuse si el sa-nvete cum sa faca bani Si-si luase arfe de cand o ardea printre golani http://Versuri.ro/w/middm Se jmecherise p-afara si chiulea de la scoala Avea tupeu s-o dea cu toti in smardoiala A fost zmeu, cam un an de zile Avea intrare la toti traficantii din cartier si era bine Dar acum avea rauri, nu mai era la fel Si pe cel mai jmecher la prins garda cu marfa la el Parintii lui stiau, da' n-aveau ce sa-i faca L-au bagat la Balaceanca poate asa o sa-i treaca Da' cand a iesit bineinteles c-a tras din prima Statea spart pe gard zicand "Doamne, ce-mi place h*****! " Isi ascundea in ghena, fiola, seara si-o siringa Da' fara sa stie, luase de mult hepatita Si cu ficatu' varza, continua sa traga Il vedeam mereu cu tigari, la bucata si o sticla de apa Statea singur pe gard, brigada s-a spart Cand si-a dat gherla si-a vrut sa-si faca mai mult ca nu l-a luat S-au certat, s-au batut, se injurau cand se intalneau Isi mai vorbeau frumos atunci cand se combinau Si pustiu, fura din casa acum, vanduse aproape tot Ta-su' era bolnav, ma-sa nu mai muncea deloc Era 2003, se lasase de scoala Si se gandea sa vanda marfa, sau sa plece din tara Statea p-afara, facandu-si planuri, care s-au destramat Intr-o zi banala cand totu' s-a terminat A plecat, sa-si ia dava de la altcineva Auzise c-a rupt norma marfa, da' nu prea credea Din doua bile, 15 unitati, da' crema Si-a stat cateva ore pana si-a gasit o vena Dupa, ce si-a facut A inchis ochii si-a cazut A facut spume si-atat Acum, e pa! pierdut! Caput! L-au gasit vecinii, l-au ingropat parintii Injurand si blestemand soarta lui si sfintii Iar in cartier, oricare-ar fi el, e la fel Inca unu' mort, curand o sa uite de el Aceasta este inca o poveste despre Un copil ce numai este, peste El s-a pus de mult pamant Iar la mormant nu vine nimeni Si tovarasii lui nu-l mai plang [x2] ÎNGER ȘI DEMON [Ia-sculta ma!] [..da][bis: x3] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] Numeste-ma demon, aseara am facut un inger sa planga. A nu stiu cata oara, nu stiu ce mi se-ntampla. Si inca mai visez cand fumez si beau si vreau sa ne fie bine, dar simt ca nu te mai pot tine langa mine si te-nteleg, sau macar
incerc sa ma prefac. Stiu ca te-ai saturat s-auzi mereu "imi pare rau, n-o sa mai fac". Dar asta sunt, probabil asa o sa fiu si peste ani. Stii bine ca intre mine si tine n-a fost niciodata vorba de bani. Era doar vorba ca intr-o zi o sa ma schimb si-o sa ma maturizez, ca o sa devin responsabil si-o sa incep sa ma gandesc la viitor, la sanatate, la munca, la casa, la noi, la tot ce ne-a legat odata si la tot ce ne-am dorit amandoi. Atat de mult, nu-mi vine sa cred cat timp a trecut, prin cate am trecut, si mai ales, prin cate-ai trecut. De cand ne-am cunoscut, ma-ntreb: "De ce destinul a decis sa ne-ntalnim si apoi ne-a ucis fiecare vis facandu-ne sa suferim? De ce inca ne mai iubim? De ce mai spun ce spun acum? Si la ce bun, cand las in urma numai scrum si fum si tu pleci pe alt drum? De ce n-am reusit sa fiu ce mi-am dorit de mic sa fiu? De ce n-avem un fiu si, mai ales, de ce mai sunt inca viu cand stiu ca inima mea ea a ta si ca tu n-ai sa mai fi a mea si, mai ales, cand stiu ca n-o sa pot iubi pe-altcineva?" [Mi-a ajuns sa te privesc, ca sa simt cat imi esti de draga][bis: x2] [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] [Mi-a ajuns sa te privesc, ca sa simt cat imi esti de draga] http://Versuri.ro/w/medke [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] As vrea ca cineva sa ma bage-n mormant! Doamne da-mi pamant dar promite-mi ca n-o s-o mai vad niciodata plangand! Promite-mi ca ma vei lasa s-o vad chiar daca ea n-o sa ma vada si fa-o, Doamne, te rog, sa mai zambeasca inc-odata! Mai da-i o sansa! Eu mi le-am risipt pe toate. Mai da-i o viata, speranta si mie sa'mi dai moarte! Ia-mi zilele blestemate si-ngroapa-mi trupul adanc! Nu ma lasa sa plang, ci da-mi macar 3 motive sa rad! Si te rog Doamne, foarte mult, sa ma mai lasi, din cand in cand, sa-i mai ascult fumand pe fratii Gonzales cantand ca sunt singura mea alianare, atunci cand inima ma doare si ma ustura limba de la atatatea cuvine amare si vorbe goale pe care le spun fara sa ma gandesc. Ca ma grabesc si caut sa las ceva cat mai traiesc. Fiecare vers pe care il spun acum il spun direct la fel ca fiecare pas pe care-l fac atunci cand merg. Singur, sunt sigur ca asa mi-a fost scris. Mi-as da toata familia la schimb pentru implinirea unui vis. E trist! Si tu esti trist, daca m-asculti pe mine. Copile, fa ceva sa iti fie macar tie mai bine Si nu-ti fa griji, daca vei pierde tot ce ai adunat o viata, iti las un loc de veci langa poeti morti dar inca-n viata. Invata sa nu-ti pastrezi sufletul in gheata Iesi in fata Caci la sfarsit e doar un cimitir si multa ceata. [Mi-a ajuns sa te privesc] [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] [Cat imi esti de draga][x3] INIMA TE CHEAMĂ Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. I: Speram sa fii numai a mea din clipa in care te-am vazut Privirea ta de toate ma facea sa uit De cate ori ne intalneam, ne priveam Eram ca doi copii, cu vorbe dulci ne alintam N-a trecut o zi fara sa ma gandesc la tine Oare de ce ai plecat (departe de tine)? Daca-ai stii cat plang dupa tot ce-a fost candva Ai privi macar o clipa ce-a ramas in urma ta. II: Te vreau in viata mea, te cheama inima Doar pentru tine eu traiesc, vei fi numai a mea. In fiecare zi, la fel in fiecare noapte Mi se pare firesc, te vreau aproape. Inca nu pot uita nimic din ce s-a intamplet Inca nu pot, inca nu pot sa cred ca ai plecat De fiecare data gandul ma indeamna:' Lasa in urma totul caci inima te cheama'. Refren: Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani . III: Iti amintesti bine de noptile de vara Cand totul era nou, parca pentru prima oara Te sarutam pana cand uitam de mine Iar cand ma trezeam era la fel de bine Nu poti uita ploaia care peste noi cadea usor Privirea mea te mangaia Te caut seara de seara, numai pe tine te vreau Da, cu tine sa stau . II:.. Refren: CUPRINS ORAȘUL TRIST + MESAJ PENTRU EUROPA OMUL DIN LIFT SHOOT YOURSELF NOI VREM RESPECT POLIȚIA TRECE ROMÂNIA TREZEȘTE-TE SINGUR PE STRADĂ + FUCK YOU ROMÂNIA PRIVESC
DE SUS ÎN SUS DIN COLȚUL BLOCULUI CATEGORIA GREA ÎN FOCURI IARTĂ-MĂ ACELAȘI DRUM VREAU NU NE-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT ACELAȘI SÂNGE DACĂ NU FIZZ, ATUNCI CINE ÎNCĂ O POVESTE ÎNGER ȘI DEMON INIMA TE CHEAMĂ 5 februarie 2017 la 23:43 UTC+02 VOLUMUL III NEAFILIAȚII ȘI GENERAȚIA A DOUA PARAZIȚII, MOROMETZII, CODU’ PENAL, GUESS WHO, GRASU XXL, NICO, ROXANA, Pacha Man, AS XX, GENIUS, FIZZ, NIMENI ALTU ORAȘUL TRIST + noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea stanga dreapta totul e la fel e orasul in care unii nu au nici un tel pleaca vin spera în mai bine sunt oameni simpli ca mine si ca tine aha aha da da da orasul este trist si viata este grea imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea MESAJ PENTRU EUROPA Narator: Mesaj pentru Europa: Cheloo: Nu suntem ciori, nu stăm în corturi, Facem eforturi să ne elevăm Și nu cântăm pe străzi în Viena la acordeon. Noi nu cerșim cu handicapul la vedere să facem avere și nu ghicim viitorul în palmă în dughene mizere. Ombladon: Noi nu purtăm fuste-nflorate și nu furăm din buzunare, Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne dați ajutoare. Dați vina pe noi din Berlin în Pamplona de-mi sare voma - Mânca-mi-ați p*la n-o ăa găsiți un român în rulote la Roma. Cheloo: Noi înghețăm în săli de clasă de la 6-7 ani (în p*la mea), 6-7 ore pe zi, fără căldură, mâncare și bani. Ombladon: Avem părinți săraci acasă și un lucru e sigur - Ni se cultivă dorința de-a reuși în viață de unul singur. Cheloo: Ne confruntăm cu legi noi date de boi, Dansează cu noi valsul p*lii mele: un pas înainte, doi înapoi. Ombladon: Mă piș pe gay și nu-i normal ca copiii mei să vadă Homosexuali care se ling în gură ostentativ pe stradă. E la modă sa fim toleranți, dar nu reînviem sodoma - Vă putem trimite bulangii în pachet la Barcelona. Cheloo: Suntem ruda săracă, deci nu putem fi frați. Mesaj pentru Europa: CRED CĂ NE CONFUNDAȚI! Ombladon: N-avem 7 frati acasa Mama chiar nu e bolnava Tata si-a beut rapid cafeaua Si-a plecat la munca-n graba Cheloo: Facem facultăți și dăm pe cărți ultimul ban, N-o să fim vreodată gunoieri la Amsterdam. Vorbim 3 limbi și vă putem conduce avioanele, Dar nu putem în p*la mea socializa cu tomberoanele! Ombladon: Forțăm uși închise, trăim cu vise nepermise Și muncim legal un an pentru un pumn de fise. Cheloo: Bagă la cap repede, crede-ne, noi nu mâncăm lebede, Ne respectăm, ne rezolvăm singuri problemele. Ombladon: Javrele și curvele în Madrid vă îngroașă șatrele, Noi, românii, stăm la rând sa vă umplem teatrele. Cheloo: Votăm în scârbă, e adevărat, și țara e praf, pulbere fină,
Căci e mai ieftin să dai banul jos când cumperi o ruină. Banii pe 10 ani de la U. E. dispar în vile, În străzi inexistante și tehnologii inutile. Ombladon: Dacă avem pile: băi, cârnaților! Pardon - băi, fraților, Putem cere detalii picante în Pădurea Spânzuraților. Cheloo, Ombladon: (Sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal!) Narator: Timpul s-a scurs pentru această prezentare. La final trebuie să precizăm că România e o țară în Africa, noi trăim în găuri insalubre sub pământ, suntem canibali, vânăm șobolani cu arcu', n-avem mașini că ne deplasăm prin copaci vopsiți în galben și toate construcțiile care le puteți admira, daca alegeți să faceți o excursie pe aceste meleaguri, au fost construite de o civIlizație superioară cu care noi nu avem nicio legatură..... Vă mulțumim! OMUL DIN LIFT Sunt genul de om care m****s in liftul tau Bagabontu' natural fac rau Dai vina pe copii ca fac tot ce e rau Teapa Eu m****s si a inceput sa imi placa Spui ca un sunt nenorocit Sunt omul din lift Mereu fericit Beat mort cad stanca Fac planing familial cu mana stanga Ce stii mai bine de la tatal tau Baga doua degete pe gat cand ti'e rau Nici o activitate in general Vin acasa in ultimul a Munca de birou face rau Inca angajez secretara cu gura punga REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Beby cand te vad imi ramane flasca Ma pun in cap la masa Tati tati Mancati capu' la peste Capu la peste? Sunt tata de familie cel ce va iubeste Copiilor le beau alocatia Parintilor mei le beau pensia Vreti sa va ia tata ceva Sugeti din tata cu portia Viata'i frumoasa munca'i periculoasa Beau si conduc vreau sa ajung acasa Vine 2000 il astept de mult Poate ca femeia va munci mai mult REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta SHOOT YOURSELF Intr-un concert de zile mari pe litoral vin 10 trupe pe 200 de dolari. La cel mai mare festival piese furate se prezinta dar mamaia e prea batrana, prea proast sa se prinda. vezi pe scena limita decentei aici se toarna filmul "Ziua incompetentei". Spuneti ca iubiti publicul si fanii dar de fapt iubiti doar playback-ul si banii si cand faceti playback e mare riscul: va faceti de c***t prin concert cand va sare discul. Banii zboara in orice directie tu te-nchini la suta de mii cu doup maini. Producatorul tau spune: "Nu canta! Dezbraca-te! " Pentru box-office faci bot in office. Interzis minorilor sa vada Cum apare pe TV un nou pretext de l***. Ai ochii ca cafeaua da' te freci in c*r ca nesul, vezi tu: live nu poate 3SE-ul. Nici restul. Se trage de la prefix Cei mai tari in playback: ZOOFIL X. Refren: Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta. Ai furat bara de streaptease! Du-o-napoi urgent la martorii lui Ebola. (no comment) Organizpm oficial, eficient, un alt eveniment: MICROFONUL DE LEMN, un mic amuzament. Voltaj ies pe interval: cinci lorzi fara chitari in priza, va prindeti degetele-n corzi. La categoria mima piesa e reprodusa. Ai cantat, dar nu pe gura ci pe partea opusa. Bagaboantelor de loc de lux, dau un dolar, clar macar cantati la microfon, nu la celular. Noapte de vis compromis muzical sariti din p**a-n p****. Luati premiu din tezaur: Dinti in gura din p**a de cerb de aur. Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Sincroane de c***t, texte ca-n telenovele: "fara tine/mi-e dor de tine/intoarce-te la mine/ vreau sa fiu cu tine/intr-un scaun cu rotine" DESPOT: (ba, cu rotile!!!!) OMBLADON: aha, cu rotile. Te uiti in buzunare si-n oglinda dimineata: pentru femeia ta ai bani da' nu te-ajuta fata. Sunteti persoane publice Voi si WC-urile ecologice, amice. La interviuri ne vorbiti de ambitii, aparitii Ne dati definitii CHELOO: pana cand o sa-ncepeti sa va pierdeti dintii. DESPOT: superproductii
nu atrag macar un fan i n numele vostru se arunca un ban pe geam. Te ia ma-ta-n brate si eti spune: "bravo mama! " Da' nu stie cp esti c***-n prostitutia muzicala. Te-am pierdut, stii ceai de facut una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta NOI VREM RESPECT Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, vrem respect Ai dracu rusi au fost romanii, dar trece A venit apa calda? A venit, da-i rece Rupem tacerea Asa sta treaba Au trecut 20 de ani si-or sa mai treaca degeaba Din nou pentru putere se bat Cand scolile cad peste copii E un iad Acum, ca esti batran, totul se transforma in scrum Spitalele sunt ultima halta pe ultimul drum Ne taram pe drumuri, prin gropi ca prin nisipuri Ei nu simt nimic ca-si pun la caldura (...) in jeepuri Banii sunt scopul Ei vor totul cu justitia Iti fura libertatea cand nu au ce sa-ti mai ia Mergem la munca, platim taxe, taxe Ei ne zambesc Indiferenta lor o simtim pana-n oase Nu vrem functii, nici putere Sistemul e defect Noi ducem tara-n spate Vrem respect! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Rupem tacerea, poate v-am rupe gatul Calculam in prostia noastra ca ni s-a urat cu uratul Copiii se dau pe gheata, in sali de clasa Saracia apasa Batranii isi cauta demnitatea ramasa Platim autostrazi care nu se mai fac Si ne oprim sa ne tragem sufletul in primul copac Legati in pat, in salvare, cu borsul pe-afara Ne tremura mana ca trebuie sa dam spaga la drum de seara Ies lipsa 30 de miliarde, de argint Sa traiti bine, fraierilor! Iuda, ne ameninti? O ducem bine, nu-ti face griji, e totul perfect Ne mai ajunge sa cerem acum. Cerem respect! 23 de milioane de nesimtiti, de coate goale Isi permit sa incurce coloanele oficiale Uite tuica, uite femei si sarmale, pentru cei alesi Cauti dreptatea frate? Cauta usa si iesi! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi naveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Cu toate ca va fi greu sa nu minti in campania electorala Promitem sa ne vedem din 3 in 3 luni in Piata Universitatii Promit ca voi face autostrada suspendata peste Bucuresti Promit ca vom da 20.000 de euro tinerilor care se intorc acasa Ca sa ne vada autostrada, bineinteles Totodata, am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu Probabil un mecanic beat, de locomotiva, care mai trage pe nas Daca nici el nu ne rezolva problemele Promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din Parlament! Noi vrem respect, respect! Noi vrem respect, respect ! Noi vrem respect, respect! POLIČšIA TRECE Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Domnule judecator permiteti-mi sa fiu barbat Vreau sa ma apar singur fara avocat Eram fumat nu eram beat eram un suflet printre stele Sufeream din dragoste in acele clipe grele Aveam suta la volan dadeam la m**e si plangeam C*rva era in pi**da goala jumate iesita pe geam Aveam regulamentar doua maini pe volan Veneam de la divort eram pe drumuri de un an Treceam pe rosu dar culmea aveam prioritate Eram singur pe sosea venea un tir nebun din spate A pus sirena m-a speriat m-a tras pe dreapta Si-a covorat un politist urat inteligent ca noaptea In lipsa centurii i-am dat un alt buletin Va rig frumos in p**a mea lasa-ma sa termin I-am vorbit cu respect ca politistii sunt fani Am incercat sa -i dau mita doar 50 de bani M-am incurcat in declaratii fie ce o fi ca e belita Mergem toti la puscarie sa fie lumea fericita Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum http://Versuri.ro/w/ghgdhk Bai in p*la
mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Las geamul jos se apropie stupoare Are... si c**ie catuse pistoale E tare in gura dar vorbeste ca p**a romana Are ditai burta cand scrie il doare mana Bulan c-are p***n te bate cand ai mainile legate Sare-n spagat ce ca**t karate s-arate Coardele-s coarde el e sef in dezacoarde Campion plin de el ca cica arata beton cu baston Pare serios dar e doar prost pistolul nu-i face poc Nene mata esti un fel de roboco Bai militica nu ne amenda uite ce bomboana de fata Daca-i dai un sut in p*da boraste ciocolata Nu-i ceea ce pare cum pare e tehnologie bre Nu-i dadeam la m**e ne conectasem usb Numerele spune pe bune nene nu cunosti tara In fata Bucuresti in spate Timisoara Zambeste respectuos da drumul la girofar Si pleaca cu hartia mea de 130 de dolari Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] ROMÂNIA TREZEȘTE-TE In Romania 9 romani din 10 sunt in starea in care ma aflu si eu acum. De ce? Uita-te-n jur. Nu, nu m-ai inteles. Nu te injur. Uita-te-n jur! Refren: Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezeste-te! Nimeni nu face nimic si am saracit. Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezeste-te! Nimeni nu face nimic si am saracit. Cateodata stau si ma uit prin geam La lumea care trece si habar n-am Cum reusesc sa treaca peste probleme Care de mai mult timp le-au inegrit mintile Cred ca e o stare de uitare pentru toti Prefera sa inchida ochii decat sa dea-n hoti Nu mai stie nimeni ce inseamna revolutie Mai nou daca taci, cica e evolutie Daca nu zici nimic nimeni nu zice nimic Si te lasa sa mori fara sa lasi nimic La copii, la cei care or sa vina Ce le lasa taticu', durerea de splina? O suta de parai castig pe luna, e bine? (Nici caiete la copii n-apuci sa iei..??) Da' e bine, cartieru' e plin de banci Ca sa nu cumva sa cazi pe jos daca n-ai ce sa mananci. Refren... (Schimbarea tre' sa vina, o sa vina, de-un' sa vina?) Dupa ce se umble banca de bani si dai faliment Sau dupa ce deschizi un mare club de agrement? De vina e cine vrea sa devina bastan Dupa urma noastra ne ia si ultimul ban http://Versuri.ro/w/egdm Si mama a muncit douaj' de ani la plan Dar s-a saturat, si-a pus mainile si-a plecat Si nu cred ca vrei sa plece atat de repede Mama ta, tatal tau, din viata ta, din casa ta Fa ceva, nu mai sta, nu mai dormita Da' mai bine te duci la o pizza in oras, nu? Cu banii de salariu sa-i spargi pe toti acu' Trezeste-te, ma, si fa ceva in plus Daca nu rupi de e sus o sa fie greu jos Daca dorm pe tine n-o sa ai bine Deci e timpul sa faci ce faci si pentru tine Refren... Am un prieten care e mecanic, frate Si munceste ca un rob de la 7 la 7 Cand vine acasa nu mai face nimic De ce? Ca dupa asemenea program ii se duc puterile Si vrea familie, vrea si el sa fie bine Nu-i asa ca seamana cu tine, romane, spune! Cati dintre voi simt la fel viata Si la cati dintre voi a murit speranta Fratii vostri care au murit in '89 Au murit ca sa va fie bine tot voua (Da' spune-ne acum unde-i binele promis?) Zici ca toti romanii fac parte din Matrix Se vede ca dormim cu totii si visam sperante In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi? Refren... Revin... 9 romani din 10 sunt relexati... Pardon.. Resemnati. A mai ramas un roman din 10 sa se relaxeze... Pardon, resemneze... SINGUR PE STRADĂ + IA SĂ VEDEM DACĂ M-AM SCHIMBAT SAU DACĂ AM UITAT CINE M-A LĂSAT PROBLEMA E CĂ MAMA S-A RIDICAT LA CER ȘI AM RĂMAS SINGUR PE STRĂZILE DIN CARTIER DOARE TARE ȘTII? NICI NU ÎȚI POȚI IMAGINA DACĂ AȘ PUTEA TE-AȘ ÎNLOCUI CU-ALTCINEVA LUMEA ÎNCĂ VREA SĂ-MI FACĂ RĂU MAMĂ CE SĂ FAC? O SĂ MERG MAI DEPARTE PENTRU TINE NU TAC STAI AȘA PENTRU CĂ NU AM OBOSIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ȚI-AI DORIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ÎȚI DOREAI CÂNDVA LÂNGĂ FRATELE MEU SĂ NU SIMTĂ LIPSA TA TRE SĂ FIU ATENT SĂ NU FAC VREUN PAS GREȘIT NU AȘ VREA SĂ MĂ VEZI DEZAMĂGIT SĂ-MI VĂD FAMILIA ȘI BĂIEȚII LA UN NIVEL ȘI-O SĂ VIN DUPĂ TINE MAMĂ PÂNĂ SUS ÎN CER NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA
OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT ÎNTR-O ZI O SĂ MĂ IEI ȘI O SĂ FIU LA MASĂ CU TINE DOAR EU ȘI CU TINE SĂ MĂ LĂMURESC MAI BINE DE CE DUMNEZEU MEU MI IEI LA TINE PE EI CÂND AM MAI MARE NEVOIE DE EI CA DE OBICEI ȘTIU CĂ O SĂ-MI RĂSPUNZI TATAEE: CĂ ERA TIMPU LOR ȘTIU CĂ CE E SCRIS RĂMÂNE SCRIS ÎN CARTEA CĂRȚILOR ȘTII ȘI TU MOMENTUL ĂLA CÂND SIMT CĂ ÎNNEBUNESC MOARTEA ÎNSEAMNĂ DURERE DAR TOTODATĂ-I FIRESC AI LUAT-O PE MAMA LUI SHOBY AI LUAT ȘI PE VICKY SUS ÎN PLUS AI LUAT LA TINE PE CINE M-A CRESCUT CĂ MAMĂ NU-I CINE TE NAȘTE E CINE TE CREȘTE CINE-ȚI PUNE O CÂRPĂ UDĂ PE FRUNTE ATUNCI CÂND FEBRA-ȚI CREȘTE SPUNE-MI MIE CARE-I URMĂTORUL PE CARE ÎL IEI LA TINE ȘI DACĂ O SĂ VIN LA TINE O SĂ-I GĂSESC PE CEI MORȚI? NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT ORA PATRU DIMINEAȚA MĂ APUC SĂ SCRIU RIMĂ DUPĂ RIMĂ PÂNĂ MAI TÂRZIU BĂIEȚII MĂ PRESEAZĂ FRATE NU CEDA AI CU NOI PENTRU TINE AM RĂMAS FAMILIA NU CEDEZ FRATE VEZI BINE CE S-A ÎNTÂMPLAT FĂRĂ MAMĂ TATĂ BANI UNII M-AU DESCONSIDERAT CINE ȘTIE POATE MÂINE PICI ÎN LOCUL MEU NU DE FIECARE DATĂ TE BUCURI SĂ FACI RĂU LA ÎNCEPUT MI SE PĂREA O GLUMĂ NU ÎMI PASĂ CÂND MAMA MĂ AȘTEPTA SĂ VIN ACASĂ STĂTEA PE STRADĂ ȘI-MI SPUNEA NU E BINE CĂ DACĂ MÂINE MOR CE SE VA-NTÂMPLA CU TINE NU ÎNȚELEGEAM NU VOIAM SĂ O ASCULT ACUM DECÂT O SIMT NU O MAI AUD AȘ SĂ POT DACĂ POT SĂ TE-ADUC ÎNAPOI SĂ VEZI CÂT DE MARI S-AU FĂCUT BĂIEȚII TĂI SĂ MĂ APERI DE LUMEA CARE VREA SĂ-MI FACĂ RĂU SĂ FII APROAPE DE MINE ȘI DE FRATELE MEU SĂ-MI ZICI CINE VREA SĂ MĂ TRAGĂ-N JOS SĂ ȘTIU DACĂ TU NU CREZI CĂ NU E PREA TÂRZIU NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CEAM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT Lyrics for Fuck You Romania by Paraziții Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Din 10 vibratii, 9 sunt negative, Descarc pareri subiective cand n-am alternative Nu sunt o papusica mica pe baza de ac Vreti sa faceti ceva pt mine faceti infarct Ironizez presedentia, satirizez politia Constant incerc sa-mi depasesc conditia Stresant financiar va ruinez armonia Azi platforma program devine Fuck you Romania La parlament iei masa cu 60.000 portii duble Aveti reduceri si cand mergeti la curve Vezi pe tv judecatori la curul gol dansand nasol Fara control dupa o supradoza de prostamol Mori in spital pe hol Daca te accidenteaza serios un politist matol Votati coruptia, publicitatea decide Cine inca 4 ani de acu ucide minti lucide Ceri de la mine ce nu-mi poate de nimeni si Stiu ca tre' sa menti dorinta de a trai Putem discuta elevat sau sa ne dam in cap In **** sa ramanem corecti nu pare elevat Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria
Sloganul meu electoral e: fuck you romania In aceste vremuri tulburi Ridic mainile in cluburi Si in colturi de blocuri Unde o ardem toti in focuri Inebuneste primaria, politia, presedentia Cand tot mai multi striga "fuck you romania" O sa o luam la m. u. i. e. in u. e. repede Deci cum sa ne pese de p. s. d. ah? Vad popi hoti, beti morti, nu poa' sa se abtina Trag de **** pustoaice in timp ce se inchina Privesc cu lupa cum imi sare in brate supa Cand se aud manele de la taranul de deasupra N-am dat jos de pe steag stema Sa fim condusi de minti luminate cu lanterna Guvernul a omis nepermis ce a promis din nou Nici azi nu stie cat costa o cartela de metrou Copii consumatori in scoli de corn + lapte In scupt timp egal seringi + vene sparte Statul frate, te rupen **** te dezbraca Ma doare-n **** atata timp cat pielea mea alba inca ma imbraca si... Si toti se poarta de parca sunt adormiti, Poftiti un scaun electric sa va odihniti Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania PRIVESC DE SUS ĂŽN SUS Privesc de sus totusi la frati aproape Cand plang zi si noapte-ti amintesti de toate De familie, de surori, de frati Cand or sa vina zile, frate, pt noi ce blestemati? N-am facut eu lumea, dar as fi vrut, nam putut Am rezistat oricum cu ochii in trecut Mi-am vazut familia-n sicrie M-am intrebat deatatea ori de ce mie? Sunt unul din cei multi M-am saturat sa vad copii pe strazi desculti Asculti... suna grav stii bine Suna oarecum comun nu-i bine M-am invatat, speranta moare ultima Pacat, ar trebui sa moara prima -i mai usor de uitat Am uitat sa sper Am uitat cum arata-acel ceva de sus pe cer Sunt inca motivat de multi, m-asculti Catalogati inculti prea multi adulti Pierduti in nunate de roz Stii prea bine Aici e Romania nu Oz Putini eroi, putine eroine CATEGORIA GREA I: Un zambet intr-un ritm cumplit de plictisit spunea As vrea sa impachetez dorinte-n vis si nu mintea As vrea sa pot sa gasesc la suflet antidot Dar nimeni nu intelege, impotriva vietii nu exista lege Asa am invatat ca viata e grea da' trece Deschid portofelul cu pacate numarate Inchid ochii si-l arunc departe. Refren (x2) : Viata e un meci la categoria grea Cea mai buna lovitura ramane eschiva Ai o singura repriza N-are cine sa teascunda Tragi cu dintii pana-n ultima secunda. II: Nu vreau sa tin cont de regulile scrise Si nam prieteni printre oamenii cu idei fixe De ce trebuie sa vreau sa am o vila-n Primaverii Atata timp cat stau la bloc Stau cu ai mei si beau in fata scarii Nu traiesc pentru limuzine, Viitorul pentru mine inseamna simplu maine Ce-o sa faci cand tactu' n-o sa-ti mai dea bani O sa mori? Inseamna ca-altii ar trebui sa moara de mai multe ori Nu vreau sa ma-ntelegi gresit E diferit felul de-a gandi, da' tu, tu nu stii Nu vreau sa ma-ngrop in bani ca loveaua prosteste E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste Nu sufar de nici un complex Si n-am sa gand sa mangrop la mana cu vreun Rolex Ultimul vers pe care-l stiu pe dinafara Vreau sa cred ca reusim sa scoatem un album afara. Refren (x2) :.. III: As vrea sa beau mai multe sticle de vin rece Decat poate sa numere un politist pe degete Vreau un copil care sa creasca fara sa ma urasca Pentru lectii de viata din terasa in terasa Fara acte, fara bani, fara echilibru Vreau sa nu simt cum trece timpu' As vrea sa mor inainte sa devin inutil Un bunic pervers in baston si senil As vrea sa pot sa va-mbat pe toti care-ascultati albumu' (Dac-am bea cu fiecare in parte ar fi si ultimu') Vreau sa simt ca traiesc, nu colectez maculatura Pentru o alta viata la fel de nesigura Vreau prea mult pentru unul singur Dar fie, ultimul vers toti ar trebui sa-l stie Imi doresc cemi doresti tu mine si sa ti se-ntample tie. Refren (x4:.. DIN COLČšUL BLOCULUI Hey ooo direct din coltu' blocului... direct din coltu' blocului... Parazitii... 2007 2008.. frakadadisk.. cheloo.. Ombladon.. Transmit cu placere mirosind a bere Cu putere din acelasi colt al blocului De ceva vreme.. unde Nu conteaza daca'i ban sau nu Unde zgomotul capacelor de bere.. Se'aude stii si tu.. Trec anii nu'mi pasa. Umplu golesc paharu' Oricum ma iubeste femeile Ca pe
Margineanu' Orice pahar mie'mi vine ca si turnat Eu si cand sunt beat sunt treaz Tu cand esti beat esti beat Adun ganduri curate stand in jeg pe lazi La noi si in spital e mai murdar Decat la altii pe strazi. Intr'un sistem rudimentar ca inchizitia Tratam fara respect politia, militia... Ne plac noptile pierdute, bagaboantele.. Ne plac zilele'nsorite bancomatele.. Imtins pe spate ma las prada drogului Si va dedic aceasta balada din coltu' blocului refren: 20 de tone de bere 20 de kile de has 20 de mii de motive sa nu le lasi 20 de prieteni De 20 de ori mai multi bani 20 de femei de 20 de ani.... X2 20 de sticle sparte 20 de palme date 20 de p*zde f*tute si abandonate La noapte sarbatorim 20 de case [chiuretate?] frate Noi nu plangem fals cu lacrimi necurate. [..?] fumando marijuanna con santana Noi fumam cu popa si luam in p*la sutana [?!] Nu credem in satana Cand o s'atingem Nirvana Daca ne luam un pumn in bot Nu tipam dupa mama... La bloc nu e deloc ca la TV N'avem timp de seriale O dam parte'n parte cu vinu' cu mainile goale. Esti incercuit de nasoale penale care te vor. Ai p*la prea mica sa f*ti Freaca'te de covor. Iarba creste indoor.. Avem mult verde'n dormitor Nu suntem nationalisti Nu dam 2 lei pe tricolor Dam banii de paine pe bere.. Ai intrat la idei? Copiii cresc singuri Caci noi nu traim pentru ei Cand paharul se umple il dam pan' la fund Si'l spargem Mai tragem un fum ca sa ne facem si vrem Doar o singura vorba din toate sa ajunga in FM Nu avem o plasa de siguranta in care sa cadem.... Refren x2 ĂŽN FOCURI Oh, s***... Vin binedispus de la o inmormantare de lesbiene, Unde mai devreme m-am intins la bere Va abordez diplomatic, esti antipatic P**a mea, n-am ajuns un clasic Sunt nascut in zodia in care-a murit de ras jigodia Sunt un meloman care-ti prezinta melodia Caut senzatii in fumuri mult prea tari, sa moara fapta Unde ma toarna ziua, ma prinde noaptea Te provoc, trage daca te tenteaza Vei fi unul dintre noi care palmat fumeaza Sistematic sparg petreceri comuniste De cand traseistele au devenit artiste Tuturor celor cu un mare creier in minus Le doresc un elegant p****s captivus. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Un gram de creier sau un gram de marfa pura Viata iese din p***a, dar se duce pe p**a, ai Subsemnatul Ombladon declar, Jur sa spun adevarul si numai adevarul in declaratia asta macar Cand ma-ntalnesc cu garda in fiecare zi Imi ascund in ghete pastilele de Extasy Femeia sa-mi ia banii face apel la s*-appeal N-am bani la mine pentru ca n-am multi de fel Ridic cuvantul pentru pigmei prea sus Plus pentru toti rapperi care de mult in jos s-au dus Vad ca multi alerga dupa bani cu tupeu Ce *** mea, proastelor, *** are alt gust intr-un BMW-u? E greu, a fost mereu, dar nu ca azi 50% canta, 50%-s bodyguarzi. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) E super iarba, M-am dedublat, vorbesc cu mine Liber pe strada, tre' sa trag, ruleaza-o bine Nimeni nu te prinde, aprinde-o, arde-o Dracu o ia... Nu ma numar printre cei ce dau in paranoia Stau retras in transa, atras de vinul ars ramas In sticla de Jack Daniels fals Stau peun nor si cant la harpa fredonand un hit Zic Cheloo, Ombladon, Freakka Da Disk, Rebel Music Fetele ard, joint-ul arde, totul arde Bag termometru-n cana, hmm, prea multe grade. Umbla vorba ca-mi terorizez femeia Am dubla personalitate si-o dezvolt pe-a treia Sunt anti-vedeta perfect promovata Sistemul de valori n-am sa mi-l schimb niciodata. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. I: Speram sa fii numai a mea din clipa in care te-am vazut Privirea ta de toate ma facea sa uit De cate ori ne intalneam, ne priveam Eram ca doi copii, cu vorbe dulci ne alintam N-a trecut o zi fara sa ma gandesc la tine
Oare de ce ai plecat (departe de tine)? Daca-ai stii cat plang dupa tot ce-a fost candva Ai privi macar o clipa ce-a ramas in urma ta. II: Te vreau in viata mea, te cheama inima Doar pentru tine eu traiesc, vei fi numai a mea. http://Versuri.ro/w/mfgik In fiecare zi, la fel in fiecare noapte Mi se pare firesc, te vreau aproape. Inca nu pot uita nimic din ce s-a intamplet Inca nu pot, inca nu pot sa cred ca ai plecat De fiecare data gandul ma indeamna:' Lasa in urma totul caci inima te cheama'. Refren: Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani . III: Iti amintesti bine de noptile de vara Cand totul era nou, parca pentru prima oara Te sarutam pana cand uitam de mine Iar cand ma trezeam era la fel de bine Nu poti uita ploaia care peste noi cadea usor Privirea mea te mangaia Te caut seara de seara, numai pe tine te vreau Da, cu tine sa stau . II:.. Refren: IARTÄ‚-MÄ‚ I: Sunt clipe ce cad peste noapte Sunt clipe ce vor reveni Si-astept cu nerabdare ziua in care tu vei veni. Sunt lacrimi ce cad pe obrajii ce tu candva i-ai atins O dragoste franta, un suflet, m-am adancit in vis. II: Suferinta si durerea par acum fara sfarsit Inima plange si te cheama, oare unde am gresit ? Acum sufletul mi-e gol, parca totul s-a schimbat Unde-ai disparut, oare chiar m-ai uitat ? Sunt nopti in care plang visand la chipul tau Toti anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc mereu La primul tau sarut, prima iubire din viata mea Chiar daca-mi pare rau, iubito nu te pot ierta ! Refren: Iarta-ma, imi pare rau pentru tot ce s-a-ntamplat Iarta-ma, intoarce-te, stiu ca tu nu m-ai uitat. Stiu ca am gresit, totul s-a sfarsit Tu ai fost iubirea mea adevarata Inima te vrea, vino-n viata mea Vreau sa am din nou tot ce-am iubit vreodata. III: As vrea sa te chem langa mine As fi aici langa inima ta As vrea sa visez doar la tine Incearca sa poti ierta... Sunt nopti intregi cand te visez si inima imi bate Privirea ta o regasesc in noapte Cat mi-as dori sa ai puterea de-a ierta Sa pot gasi (sa pot gasi) un loc inima mea. Refren:.. Noaptea neagra s-a lasat Peste orasul infierbantat Am ajuns la usa ta Bat si imi deschide mama. Bat si imi deschide mama Spune ca nu ti-ai terminat tema Eu spun ca plec, ea spune "ba!" Cand deodata apare papa Cand deodata apare papa Un pas de nevoie, el spune "Na" Unde te grabesti ginerica asa Baga-te-n 'coa sa-ti spun ceva Intru-n casa dar tremur tot Tin loc de iepure cu morcov cu frunze Cu tot cu ce am, cu ce n-am,cu ce-as vrea, sau ce nu Principala vinovata esti tu... Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata b__ b__ b__, get'em up, get them up, Am o mare belea pe cap Tie ti se pare probabil un Show'R Dar ma doare capul frate de simt ca mor Mama si papa sunt la televizor Eu sunt pe hol, iar tu-n dormitor Si atunci ma gandesc la ceva destept Deschid usor usa si-mi iau viata in piept Cobor ca un nebun, 4 trepte deodata Drumul mi se pare mai lung ca niciodata Nu privesc in urma -nu aud nimic, Strig ma ridic,zic ca ma ridic,si ma ridic Uit de petrecere si de tot si de toate Alerg spre casa -maraton cat se poate Nici nu ma gandesc la ce-as vrea sau ce nu Principala vinovata esti tu! Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata ACELAČ˜I DRUM I: A nu stiu cata oara eu te caut lacrimand Toate clipele ce-au trecut acum imi apar in gand Ratacesc pe strada in care noi doi ne-am cunoscut Insa tu nu esti cu mine, acum totul a trecut. Imi amintesc privirea ta, imi amintesc cum plangeai Atunci cand eu greseam iar tu ma iertai Anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc acum Ca oricat am alerga ne vom intalni pe-acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2): As vrea sa vii din nou in viata mea Atinge-ma, saruta-ma iubirea mea Lasa totul si vino acum Si nu uita c-avem acelasi drum. II: Nu pot uita vocea ta, nu pot uita chipul tau Primul sarut, visez la tine mereu La prima lacrima, la primul tau pas spre inima
mea E tot ce-a ramas... Cand ploaia bate la geam o sa te chem langa mine Chiar daca plang (departe de tine) Lasa totul, te rog, vino la mine acum Si nu uita, avem acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2):.. As vrea sa vii.. Refren(x4):.. VREAU I: Stau cu baietii la o bere inc-o data Este o seara minunata, o sa o facem iarasi lata Totul e perfect, fetitzele danseaza Muzica e tare, toata lumea se distreaza. Beau pahar dupa pahar, simt ca ametesc Dac-o tin tot asa o sa innebunesc Daca fetele se dau la mine O sa le fac sa se simta bine Doar cu mine, sa le fiu pe plac. II: Ne-am intors inc-o data pentru toate fetele Care se misca bine cand le provoaca boxele Una cate una de la stanga la dreapta Un pas in fatza, langa mine vine fata. Hip-hip, hop-hop, baga non-stop, stop Doua, trei pahare, m-a cam luat de cap N-am decat acum oricum sa trag pe dreapta http://Versuri.ro/w/mfgjg Pentru ca As XX face bine-bine treaba. Refren: Vreau (vreau), vreau sa dansez In noaptea asta sa raman langa tine Simt (simt) ca ma topesc Innebunesc cand ma atingi doar pe mine, eee. III: Toate fetele din jur din priviri ma ametesc Ma privesc, ma doresc si ma fac sa ma topesc Beau inca o bere si distractia-i mai mare O sa agatz inca o tipa sa-i arat ca-s cel mai tare Muzica-i beton, fetitzele se misca bine Vreau sa dansez, ele se uita doar la mine Daca vrei sa te distrezi, nu mai sta Vino doar cu noi, muzica e viata ta. II:.. Refren (x3) :.. NU NE-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT Suntem copii, de acum vom fi Plini de uimire, plini de iubire Cu ochii va urmarim Stim de pe acum ce ne asterneti la drum Nenumarate flori si palate Sa avem noi maine aur si paine Voi sunteti niste niste eroi Dar intr-o zi si noi Si noi stim c-a trecut mult timp Va trece inca pe-atat presimt In 10 ani mai prind Cativa ce mint, cativa ce tin sa plece Las'ca trece Romanu'i facut sa-nece Amaru' cu sange rece Cand da de necaz Petrece cu o bere la rece Se'ntrece... Zi-mi de ce furi! Da' cat mai vrei sa furi? Nu vezi ca suntem multe guri? Si stim cu totii ce-nseamna sa-nduri Dar cate cazaturi sa-nduri? Cam cat te bucuri si cat injuri? La cate lucruri poftesti din jur? Si esti sigur ca n-ai destul! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic, yo! Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic. Si-ai mei sunt sigur ca ai tai Nu m-au crescut cu vanatai M-au invatat cum sa n-o iau pe alte cai Mi-au explicat ca lumea-i rea Si viata-i grea, si tre sa fac cumva ceva Mi-au spus ca odata si-odata se duc Si tre sa ma agit ca tre sa ma lupt Ca timpu' trece dintr-un foc Ma plimba din loc in loc Ma schimba dupa noroc M-alearga doar pentru un singur vot Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte Un simplu om sa fie presedinte! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic eu Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic ACELAȘI SÂNGE Poti sa fi din Europa, sau chiar din Africa Poti sa fi din Romania sau din America Acelasi sange.. doi ochii... avem cu toti Poti sa fi din Timisoara sau de la Buc Poti sa fi iun om cu scoala sau un analfabet Nu conteaza ca stai la sat sau ca stai la oras Poti sa fi un om sarac sau poti sa fi un om bogat Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan Lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange.... doi ochii... avem cu toti Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelasi sange avem pana cand vom muri Toti suntem la fel, asa scrie in testament Aparenta te schimba insa suflet toti avem Sistemul din care facem noi parte e corupt Iar omul de rand vad ca se plange tot mai mult Cum ca viata devine tot mai scumpa pentru el Iar politicienii sau bogatii il resping in orice fel Vrem s'avem si noi drepturi egale Fara sa conteze sexul sau cat esti de tare Fara sa conteze cine esti sau ce ai fost Acelasi sange avem cu toti Poti sa fi un avocat sau chiar si deputat Poti sa fii un puscarias sau poti sa fi soldat Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti Poti sa fii un cetatean croat sarb american Poti sa fii catolic ortodox sau musulman Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelai sange avem pana cand vom muri Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan, lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti DACĂ NU FIZZ,
ATUNCI CINE 'Hai sa vorbim despre bani, cum se fac ei, cat de greu se fac si cine-i face. Sa va spun eu, noi, baietii destepti:' I: Nu sunt baietas de cartier si nici nu vreau sa par Cand tu naveai nici fix in casa eu vorbeam la celular Ca sa ma ridic un pic faceam banii cu carca Dar mam prins mai repede ca tine cum ii fac cu mintea Am dat tun dupa tun, am hoteluri in Neptun Vara cand tu o arzi la mare din Miami eu te sun Sa-mi faci raport cu vaporul din port Tu dai ortu' popii... Adio, te las fara chestia ta mica de facut copii! Cand ma vezi in blugi si in tricou afara din birou Stiu mai bine decat tine ca nu dai doi bani pe mine Dar aseaza-te la masa mea, hai la tratative Si-ai sa vezi ca nici doi bani nu mai raman din tine. (x2) : Daca nu eu atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? 'OK, acum sa vorbim putin despre femei, http://Versuri.ro/w/gjjj despre cum vin ele, despre cum pleaca, cum miros ele banii si cat de usor ii cheltuie daca nu esti atent, despre una, despre alta..., dar toate acestea intr-o editie urmatoare. ' II: De ce toate fetele cuminti vor numai bagabonti Sa te tina strans in brate cand gonesti pe doua roti Exact asa cum pisica blanda zgarie cel mai rau Exact asa femeia buna te baga la bulau Nu sunt suparat pe viata, ea nu mi-a facut nimic Da' pe tine, draga mea, te apostrofez un pic. Cand ei stau si baga tare in conacul de la tara Tu te dai pe langa toti, te bagi cu toti in seama Ma lipesc de multe blonde, zici ca sunt homoplatin Intru atent la radacina fiindca am un stil divin La orice pe lumea asta as putea sa ma abtin Mai putin la o femeie si la un pahar de vin. (x2) :.. Daca nu FIZZ atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? ĂŽNCÄ‚ O POVESTE [Eeeh!] Unchiule, te rog, spune-mi o poveste Ce poveste? O poveste ca sa ma adoarma... A venit toamna, suntem in septembrie '99 S-a intunecat de mult afara si-anceput sa ploua E vineri seara, stii si tu, e plina scara De bagabonti ce vor s-alunge plictiseala Unul aprinde tigarea si toti se strang in cerc Se arde incet, din cand in cand cineva spune "tine-n piept" E printre ei un pusti, care n-a pus bani E clasa a noua la liceu, are vre-o 15 ani Venise de la scoala, dar a mai stat si el in scara Sa fie la fel ca ceilalti baieti de cartier Fumase h*****, da' nu-l interesa Parea un simplu drog atunci, mai mult de-atat nici ca stia S-a dus acasa si s-a comportat ciudat A doua zi la masa a vomitat tot ce-a mancat Parintii nu s-au prins, crezand ca s-a imbatat Cand el defapt venise pentru prima data acasa spart A continuat si a doua zi la fel Bucuros de noul anturaj din cartier A trecut o luna, au trecut doua, trei Dar intr-o zi nici unul dintre ei n-a mai produs lei Stia, venise randu' lui sa faca ceva Combinatii cumva, sau sa dea macar impresia Si cum avea, alocatia pe ultimele luni Pentru dava le-ajungea, cateva zile banii au fost destui Baietii lui atunci l-au imbratisat Iar cel mai jmecher dintre ei i-a zis: "Fratele meu, tu esti baiat! Sa moara mama, daca se ia cineva de tine Sa vii la mine, nu mi-e frica de nimeni stii bine! " Si de-atunci pustiu, nu stiu cum de s-a schimbat Asa tot timpul injura si-o luase grav pe dava Dar nu credea, zicea ca "hata stii tu cum e viata mea" "Frate nu te mai baga vezi-ti de treaba ta! " Acum umbla, prin farmacii sa-si ia seringa Fiindca placerea la tigare incepusa sa se stinga Ceilalti copii, il stiau de frica si deja Pustiu se mandrea cu cine statea si cu ce facea Incepuse si el sa-nvete cum sa faca bani Si-si luase arfe de cand o ardea printre golani http://Versuri.ro/w/middm Se jmecherise p-afara si chiulea de la scoala Avea tupeu s-o dea cu toti in smardoiala A fost zmeu, cam un an de zile Avea intrare la toti traficantii din cartier si era bine Dar acum avea rauri, nu mai era la fel Si pe cel mai jmecher l-a prins garda cu marfa la el Parintii lui stiau, da' n-aveau ce sa-i faca L-au bagat la Balaceanca poate asa o sa-i treaca Da' cand a iesit bineinteles c-a tras din prima Statea spart pe gard zicand "Doamne, ce-mi
place h*****! " Isi ascundea in ghena, fiola, seara si-o siringa Da' fara sa stie, luase de mult hepatita Si cu ficatu' varza, continua sa traga Il vedeam mereu cu tigari, la bucata si o sticla de apa Statea singur pe gard, brigada s-a spart Cand si-a dat gherla si-a vrut sa-si faca mai mult ca nu l-a luat S-au certat, s-au batut, se injurau cand se intalneau Isi mai vorbeau frumos atunci cand se combinau Si pustiu, fura din casa acum, vanduse aproape tot Ta-su' era bolnav, ma-sa nu mai muncea deloc Era 2003, se lasase de scoala Si se gandea sa vanda marfa, sau sa plece din tara Statea p-afara, facandu-si planuri, care s-au destramat Intr-o zi banala cand totu' s-a terminat A plecat, sa-si ia dava de la altcineva Auzise c-a rupt norma marfa, da' nu prea credea Din doua bile, 15 unitati, da' crema Si-a stat cateva ore pana si-a gasit o vena Dupa, ce si-a facut A inchis ochii si-a cazut A facut spume si-atat Acum, e pa! pierdut! Caput! L-au gasit vecinii, l-au ingropat parintii Injurand si blestemand soarta lui si sfintii Iar in cartier, oricare-ar fi el, e la fel Inca unu' mort, curand o sa uite de el Aceasta este inca o poveste despre Un copil ce numai este, peste El s-a pus de mult pamant Iar la mormant nu vine nimeni Si tovarasii lui nu-l mai plang [x2] ĂŽNGER Č˜I DEMON [Ia-sculta ma!] [..da][bis: x3] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] Numeste-ma demon, aseara am facut un inger sa planga. A nu stiu cata oara, nu stiu ce mi se-ntampla. Si inca mai visez cand fumez si beau si vreau sa ne fie bine, dar simt ca nu te mai pot tine langa mine si te-nteleg, sau macar incerc sa ma prefac. Stiu ca te-ai saturat s-auzi mereu "imi pare rau, n-o sa mai fac". Dar asta sunt, probabil asa o sa fiu si peste ani. Stii bine ca intre mine si tine n-a fost niciodata vorba de bani. Era doar vorba ca intr-o zi o sa ma schimb si-o sa ma maturizez, ca o sa devin responsabil si-o sa incep sa ma gandesc la viitor, la sanatate, la munca, la casa, la noi, la tot ce ne-a legat odata si la tot ce ne-am dorit amandoi. Atat de mult, nu-mi vine sa cred cat timp a trecut, prin cate am trecut, si mai ales, prin cate-ai trecut. De cand ne-am cunoscut, ma-ntreb: "De ce destinul a decis sa ne-ntalnim si apoi ne-a ucis fiecare vis facandu-ne sa suferim? De ce inca ne mai iubim? De ce mai spun ce spun acum? Si la ce bun, cand las in urma numai scrum si fum si tu pleci pe alt drum? De ce n-am reusit sa fiu ce mi-am dorit de mic sa fiu? De ce n-avem un fiu si, mai ales, de ce mai sunt inca viu cand stiu ca inima mea ea a ta si ca tu n-ai sa mai fi a mea si, mai ales, cand stiu ca n-o sa pot iubi pe-altcineva?" [Mi-a ajuns sa te privesc, ca sa simt cat imi esti de draga][bis: x2] [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] [Mi-a ajuns sa te privesc, ca sa simt cat imi esti de draga] http://Versuri.ro/w/medke [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] As vrea ca cineva sa ma bage-n mormant! Doamne da-mi pamant dar promite-mi ca n-o s-o mai vad niciodata plangand! Promite-mi ca ma vei lasa s-o vad chiar daca ea n-o sa ma vada si fa-o, Doamne, te rog, sa mai zambeasca inc-odata! Mai da-i o sansa! Eu mi le-am risipt pe toate. Mai da-i o viata, speranta si mie sa'mi dai moarte! Ia-mi zilele blestemate si-ngroapa-mi trupul adanc! Nu ma lasa sa plang, ci da-mi macar 3 motive sa rad! Si te rog Doamne, foarte mult, sa ma mai lasi, din cand in cand, sa-i mai ascult fumand pe fratii Gonzales cantand ca sunt singura mea alianare, atunci cand inima ma doare si ma ustura limba de la atatatea cuvine amare si vorbe goale pe care le spun fara sa ma gandesc. Ca ma grabesc si caut sa las ceva cat mai traiesc. Fiecare vers pe care il spun acum il spun direct la fel ca fiecare pas pe care-l fac atunci cand merg. Singur, sunt sigur ca asa mi-a fost scris. Mi-as da toata familia la schimb pentru implinirea unui vis. E trist! Si tu esti trist, daca m-asculti pe mine. Copile, fa ceva sa iti fie macar tie mai bine Si nu-ti fa griji, daca vei pierde tot ce ai adunat o viata, iti las un loc de veci langa poeti morti dar inca-n viata. Invata sa nu-ti pastrezi sufletul in gheata Iesi in fata Caci la sfarsit e doar un cimitir si multa ceata. [Mi-a ajuns sa te privesc] [Ia asculta ma!] [..da] [Ce ti-o fi trebuind tie fata asta?] [Cat imi esti de draga][x3] CUPRINS 5 februarie 2017 la 23:28 UTC+02
VOLUMUL III NEAFILIAȚII ȘI GENERAȚIA A DOUA PARAZIȚII, MOROMETZII, CODU’ PENAL, GUESS WHO, GRASU XXL, NICO, ROXANA, AS XX, GENIUS, FIZZ, NIMENI ALTU ORAȘUL TRIST + noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea stanga dreapta totul e la fel e orasul in care unii nu au nici un tel pleaca vin spera în mai bine sunt oameni simpli ca mine si ca tine aha aha da da da orasul este trist si viata este grea imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea noapte frig in orasul asta frate nu e mai nimic cand treci pe strada ai ochii in patru parti ai inima inghetata masini lumini politie in strada nimeni nu te baga in seama cand vii in orasul in care lumea numai are stare e noapte e frig si nu poti sa dormi ai inima inghetata si sufletul tie gol nu poti sa crezi, nu poti sa crezi nimic lumea te inseala si parca totul sa sfarsit am inteles ca viata e un cosmar si in lumea de afara totul e amar imi pare rau ca nu e doar un vis si imi pare rau ca orasul este trist in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea in orasul trist luminile se aprind lumea e rea si viata este grea MESAJ PENTRU EUROPA Narator: Mesaj pentru Europa: Cheloo: Nu suntem ciori, nu stăm în corturi, Facem eforturi să ne elevăm Și nu cântăm pe străzi în Viena la acordeon. Noi nu cerșim cu handicapul la vedere să facem avere și nu ghicim viitorul în palmă în dughene mizere. Ombladon: Noi nu purtăm fuste-nflorate și nu furăm din buzunare, Nu emigrăm în Suedia cu 7 copii să ne dați ajutoare. Dați vina pe noi din Berlin în Pamplona de-mi sare voma - Mânca-mi-ați p*la n-o ăa găsiți un român în rulote la Roma. Cheloo: Noi înghețăm în săli de clasă de la 6-7 ani (în p*la mea), 6-7 ore pe zi, fără căldură, mâncare și bani. Ombladon: Avem părinți săraci acasă și un lucru e sigur - Ni se cultivă dorința de-a reuși în viață de unul singur. Cheloo: Ne confruntăm cu legi noi date de boi, Dansează cu noi valsul p*lii mele: un pas înainte, doi înapoi. Ombladon: Mă piș pe gay și nu-i normal ca copiii mei să vadă Homosexuali care se ling în gură ostentativ pe stradă. E la modă sa fim toleranți, dar nu reînviem sodoma - Vă putem trimite bulangii în pachet la Barcelona. Cheloo: Suntem ruda săracă, deci nu putem fi frați. Mesaj pentru Europa: CRED CĂ NE CONFUNDAȚI! Ombladon: N-avem 7 frati acasa Mama chiar nu e bolnava Tata si-a beut rapid cafeaua Si-a plecat la munca-n graba Cheloo: Facem facultăți și dăm pe cărți ultimul ban, N-o să fim vreodată gunoieri la Amsterdam. Vorbim 3 limbi și vă putem conduce avioanele, Dar nu putem în p*la mea socializa cu tomberoanele! Ombladon: Forțăm uși închise, trăim cu vise nepermise Și muncim legal un an pentru un pumn de fise. Cheloo: Bagă la cap repede, crede-ne, noi nu mâncăm lebede, Ne respectăm, ne rezolvăm singuri problemele. Ombladon: Javrele și curvele în Madrid vă îngroașă șatrele, Noi, românii, stăm la rând sa vă umplem teatrele. Cheloo: Votăm în scârbă, e adevărat, și țara e praf, pulbere fină, Căci e mai ieftin să dai banul jos când cumperi o ruină. Banii pe 10 ani de la U. E. dispar în vile, În străzi inexistante și tehnologii inutile. Ombladon: Dacă avem pile: băi, cârnaților! Pardon - băi, fraților, Putem cere detalii picante în Pădurea Spânzuraților. Cheloo, Ombladon: (Sunt inofensiv, dar gândul meu e criminal!) Narator: Timpul s-a scurs pentru această prezentare. La final trebuie să
precizăm că România e o țară în Africa, noi trăim în găuri insalubre sub pământ, suntem canibali, vânăm șobolani cu arcu', n-avem mașini că ne deplasăm prin copaci vopsiți în galben și toate construcțiile care le puteți admira, daca alegeți să faceți o excursie pe aceste meleaguri, au fost construite de o civIlizație superioară cu care noi nu avem nicio legatură..... Vă mulțumim! OMUL DIN LIFT Sunt genul de om care m****s in liftul tau Bagabontu' natural fac rau Dai vina pe copii ca fac tot ce e rau Teapa Eu m****s si a inceput sa imi placa Spui ca un sunt nenorocit Sunt omul din lift Mereu fericit Beat mort cad stanca Fac planing familial cu mana stanga Ce stii mai bine de la tatal tau Baga doua degete pe gat cand ti'e rau Nici o activitate in general Vin acasa in ultimul a Munca de birou face rau Inca angajez secretara cu gura punga REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Beby cand te vad imi ramane flasca Ma pun in cap la masa Tati tati Mancati capu' la peste Capu la peste? Sunt tata de familie cel ce va iubeste Copiilor le beau alocatia Parintilor mei le beau pensia Vreti sa va ia tata ceva Sugeti din tata cu portia Viata'i frumoasa munca'i periculoasa Beau si conduc vreau sa ajung acasa Vine 2000 il astept de mult Poate ca femeia va munci mai mult REFREN Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta Munca'i frumoasa ca femeia Evident la varsta a3a Daca intelegi asta Pe muzica mea poti sa'ti bati nevasta SHOOT YOURSELF Intr-un concert de zile mari pe litoral vin 10 trupe pe 200 de dolari. La cel mai mare festival piese furate se prezinta dar mamaia e prea batrana, prea proast sa se prinda. vezi pe scena limita decentei aici se toarna filmul "Ziua incompetentei". Spuneti ca iubiti publicul si fanii dar de fapt iubiti doar playback-ul si banii si cand faceti playback e mare riscul: va faceti de c***t prin concert cand va sare discul. Banii zboara in orice directie tu tenchini la suta de mii cu doup maini. Producatorul tau spune: "Nu canta! Dezbraca-te! " Pentru box-office faci bot in office. Interzis minorilor sa vada Cum apare pe TV un nou pretext de l***. Ai ochii ca cafeaua da' te freci in c*r ca nesul, vezi tu: live nu poate 3SE-ul. Nici restul. Se trage de la prefix Cei mai tari in playback: ZOOFIL X. Refren: Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta. Ai furat bara de streaptease! Du-o-napoi urgent la martorii lui Ebola. (no comment) Organizpm oficial, eficient, un alt eveniment: MICROFONUL DE LEMN, un mic amuzament. Voltaj ies pe interval: cinci lorzi fara chitari in priza, va prindeti degetele-n corzi. La categoria mima piesa e reprodusa. Ai cantat, dar nu pe gura ci pe partea opusa. Bagaboantelor de loc de lux, dau un dolar, clar macar cantati la microfon, nu la celular. Noapte de vis compromis muzical sariti din p**a-n p****. Luati premiu din tezaur: Dinti in gura din p**a de cerb de aur. Te-am pierdut, stii ce-ai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ceai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Sincroane de c***t, texte ca-n telenovele: "fara tine/mi-e dor de tine/intoarce-te la mine/ vreau sa fiu cu tine/intr-un scaun cu rotine" DESPOT: (ba, cu rotile!!!!) OMBLADON: aha, cu rotile. Te uiti in buzunare si-n oglinda dimineata: pentru femeia ta ai bani da' nu te-ajuta fata. Sunteti persoane publice Voi si WC-urile ecologice, amice. La interviuri ne vorbiti de ambitii, aparitii Ne dati definitii CHELOO: pana cand o sancepeti sa va pierdeti dintii. DESPOT: superproductii nu atrag macar un fan i n numele vostru se arunca un ban pe geam. Te ia ma-ta-n brate si eti spune: "bravo mama! " Da' nu stie cp esti c***-n prostitutia muzicala. Te-am pierdut, stii ce-ai de facut una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa faca si o surdomuta Te-am pierdut, stii ceai de fpcut: una mica fara lovele la scurt. M**e tie si celor care te asculta! Playback poa' sa
faca si o surdomuta NOI VREM RESPECT Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, respect Noi vrem respect, vrem respect Ai dracu rusi au fost romanii, dar trece A venit apa calda? A venit, da-i rece Rupem tacerea Asa sta treaba Au trecut 20 de ani si-or sa mai treaca degeaba Din nou pentru putere se bat Cand scolile cad peste copii E un iad Acum, ca esti batran, totul se transforma in scrum Spitalele sunt ultima halta pe ultimul drum Ne taram pe drumuri, prin gropi ca prin nisipuri Ei nu simt nimic ca-si pun la caldura (...) in jeepuri Banii sunt scopul Ei vor totul cu justitia Iti fura libertatea cand nu au ce sa-ti mai ia Mergem la munca, platim taxe, taxe Ei ne zambesc Indiferenta lor o simtim pana-n oase Nu vrem functii, nici putere Sistemul e defect Noi ducem tara-n spate Vrem respect! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Rupem tacerea, poate vam rupe gatul Calculam in prostia noastra ca ni s-a urat cu uratul Copiii se dau pe gheata, in sali de clasa Saracia apasa Batranii isi cauta demnitatea ramasa Platim autostrazi care nu se mai fac Si ne oprim sa ne tragem sufletul in primul copac Legati in pat, in salvare, cu borsul pe-afara Ne tremura mana ca trebuie sa dam spaga la drum de seara Ies lipsa 30 de miliarde, de argint Sa traiti bine, fraierilor! Iuda, ne ameninti? O ducem bine, nu-ti face griji, e totul perfect Ne mai ajunge sa cerem acum. Cerem respect! 23 de milioane de nesimtiti, de coate goale Isi permit sa incurce coloanele oficiale Uite tuica, uite femei si sarmale, pentru cei alesi Cauti dreptatea frate? Cauta usa si iesi! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti Si numaratimi ouale, ca mi-am iesit din minti Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri! Cu toate ca va fi greu sa nu minti in campania electorala Promitem sa ne vedem din 3 in 3 luni in Piata Universitatii Promit ca voi face autostrada suspendata peste Bucuresti Promit ca vom da 20.000 de euro tinerilor care se intorc acasa Ca sa ne vada autostrada, bineinteles Totodata, am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu Probabil un mecanic beat, de locomotiva, care mai trage pe nas Daca nici el nu ne rezolva problemele Promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din Parlament! Noi vrem respect, respect! Noi vrem respect, respect ! Noi vrem respect, respect! POLIČšIA TRECE Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Domnule judecator permiteti-mi sa fiu barbat Vreau sa ma apar singur fara avocat Eram fumat nu eram beat eram un suflet printre stele Sufeream din dragoste in acele clipe grele Aveam suta la volan dadeam la m**e si plangeam C*rva era in pi**da goala jumate iesita pe geam Aveam regulamentar doua maini pe volan Veneam de la divort eram pe drumuri de un an Treceam pe rosu dar culmea aveam prioritate Eram singur pe sosea venea un tir nebun din spate A pus sirena m-a speriat m-a tras pe dreapta Si-a covorat un politist urat inteligent ca noaptea In lipsa centurii i-am dat un alt buletin Va rig frumos in p**a mea lasa-ma sa termin I-am vorbit cu respect ca politistii sunt fani Am incercat sa -i dau mita doar 50 de bani M-am incurcat in declaratii fie ce o fi ca e belita Mergem toti la puscarie sa fie lumea fericita Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum http://Versuri.ro/w/ghgdhk Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] Las geamul jos se apropie stupoare Are... si c**ie catuse pistoale E tare in gura dar vorbeste ca p**a romana Are ditai burta cand scrie il doare mana Bulan c-are p***n te bate cand ai mainile legate Sare-n spagat ce ca**t karate sarate Coardele-s coarde el e sef in dezacoarde Campion plin de el ca cica arata beton cu
baston Pare serios dar e doar prost pistolul nu-i face poc Nene mata esti un fel de roboco Bai militica nu ne amenda uite ce bomboana de fata Daca-i dai un sut in p*da boraste ciocolata Nu-i ceea ce pare cum pare e tehnologie bre Nu-i dadeam la m**e ne conectasem usb Numerele spune pe bune nene nu cunosti tara In fata Bucuresti in spate Timisoara Zambeste respectuos da drumul la girofar Si pleaca cu hartia mea de 130 de dolari Politia trece c*rvele raman Plange trompeta pe ultimul drum Bai in p*la mea uite cum facem Pana scrii amenda aia ne ducem si ne intoarcem[x2] ROMÂNIA TREZEȘTE-TE In Romania 9 romani din 10 sunt in starea in care ma aflu si eu acum. De ce? Uita-te-n jur. Nu, nu m-ai inteles. Nu te injur. Uitate-n jur! Refren: Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezestete! Nimeni nu face nimic si am saracit. Romania, trezeste-te! Sunt atatea de facut si te-ai ratacit Romania, trezeste-te! Nimeni nu face nimic si am saracit. Cateodata stau si ma uit prin geam La lumea care trece si habar n-am Cum reusesc sa treaca peste probleme Care de mai mult timp le-au inegrit mintile Cred ca e o stare de uitare pentru toti Prefera sa inchida ochii decat sa dea-n hoti Nu mai stie nimeni ce inseamna revolutie Mai nou daca taci, cica e evolutie Daca nu zici nimic nimeni nu zice nimic Si te lasa sa mori fara sa lasi nimic La copii, la cei care or sa vina Ce le lasa taticu', durerea de splina? O suta de parai castig pe luna, e bine? (Nici caiete la copii n-apuci sa iei..??) Da' e bine, cartieru' e plin de banci Ca sa nu cumva sa cazi pe jos daca n-ai ce sa mananci. Refren... (Schimbarea tre' sa vina, o sa vina, de-un' sa vina?) Dupa ce se umble banca de bani si dai faliment Sau dupa ce deschizi un mare club de agrement? De vina e cine vrea sa devina bastan Dupa urma noastra ne ia si ultimul ban http://Versuri.ro/w/egdm Si mama a muncit douaj' de ani la plan Dar s-a saturat, si-a pus mainile si-a plecat Si nu cred ca vrei sa plece atat de repede Mama ta, tatal tau, din viata ta, din casa ta Fa ceva, nu mai sta, nu mai dormita Da' mai bine te duci la o pizza in oras, nu? Cu banii de salariu sa-i spargi pe toti acu' Trezeste-te, ma, si fa ceva in plus Daca nu rupi de e sus o sa fie greu jos Daca dorm pe tine n-o sa ai bine Deci e timpul sa faci ce faci si pentru tine Refren... Am un prieten care e mecanic, frate Si munceste ca un rob de la 7 la 7 Cand vine acasa nu mai face nimic De ce? Ca dupa asemenea program ii se duc puterile Si vrea familie, vrea si el sa fie bine Nu-i asa ca seamana cu tine, romane, spune! Cati dintre voi simt la fel viata Si la cati dintre voi a murit speranta Fratii vostri care au murit in '89 Au murit ca sa va fie bine tot voua (Da' spune-ne acum unde-i binele promis?) Zici ca toti romanii fac parte din Matrix Se vede ca dormim cu totii si visam sperante In vreme ce altii ne iau banii si ne dau chitante Daca toate astea le vad eu le vedeti si voi Deci ce mai asteptati acum, viata de apoi? Refren... Revin... 9 romani din 10 sunt relexati... Pardon.. Resemnati. A mai ramas un roman din 10 sa se relaxeze... Pardon, resemneze... SINGUR PE STRADĂ + IA SĂ VEDEM DACĂ M-AM SCHIMBAT SAU DACĂ AM UITAT CINE M-A LĂSAT PROBLEMA E CĂ MAMA S-A RIDICAT LA CER ȘI AM RĂMAS SINGUR PE STRĂZILE DIN CARTIER DOARE TARE ȘTII? NICI NU ÎȚI POȚI IMAGINA DACĂ AȘ PUTEA TE-AȘ ÎNLOCUI CU-ALTCINEVA LUMEA ÎNCĂ VREA SĂ-MI FACĂ RĂU MAMĂ CE SĂ FAC? O SĂ MERG MAI DEPARTE PENTRU TINE NU TAC STAI AȘA PENTRU CĂ NU AM OBOSIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ȚI-AI DORIT STAI AȘA SĂ FIU EXACT CUM ÎȚI DOREAI CÂNDVA LÂNGĂ FRATELE MEU SĂ NU SIMTĂ LIPSA TA TRE SĂ FIU ATENT SĂ NU FAC VREUN PAS GREȘIT NU AȘ VREA SĂ MĂ VEZI DEZAMĂGIT SĂ-MI VĂD FAMILIA ȘI BĂIEȚII LA UN NIVEL ȘI-O SĂ VIN DUPĂ TINE MAMĂ PÂNĂ SUS ÎN CER NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TAREACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CEAM REALIZAT ÎNTR-O ZI O SĂ MĂ IEI ȘI O SĂ FIU LA MASĂ CU TINE DOAR EU ȘI CU TINE SĂ MĂ LĂMURESC MAI BINE DE CE DUMNEZEU MEU MI IEI LA TINE PE EI CÂND AM MAI MARE
NEVOIE DE EI CA DE OBICEI ȘTIU CĂ O SĂ-MI RĂSPUNZI TATAEE: CĂ ERA TIMPU LOR ȘTIU CĂ CE E SCRIS RĂMÂNE SCRIS ÎN CARTEA CĂRȚILOR ȘTII ȘI TU MOMENTUL ĂLA CÂND SIMT CĂ ÎNNEBUNESC MOARTEA ÎNSEAMNĂ DURERE DAR TOTODATĂ-I FIRESC AI LUAT-O PE MAMA LUI SHOBY AI LUAT ȘI PE VICKY SUS ÎN PLUS AI LUAT LA TINE PE CINE M-A CRESCUT CĂ MAMĂ NU-I CINE TE NAȘTE E CINE TE CREȘTE CINE-ȚI PUNE O CÂRPĂ UDĂ PE FRUNTE ATUNCI CÂND FEBRA-ȚI CREȘTE SPUNE-MI MIE CARE-I URMĂTORUL PE CARE ÎL IEI LA TINE ȘI DACĂ O SĂ VIN LA TINE O SĂ-I GĂSESC PE CEI MORȚI? NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CEAM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT ORA PATRU DIMINEAȚA MĂ APUC SĂ SCRIU RIMĂ DUPĂ RIMĂ PÂNĂ MAI TÂRZIU BĂIEȚII MĂ PRESEAZĂ FRATE NU CEDA AI CU NOI PENTRU TINE AM RĂMAS FAMILIA NU CEDEZ FRATE VEZI BINE CE S-A ÎNTÂMPLAT FĂRĂ MAMĂ TATĂ BANI UNII M-AU DESCONSIDERAT CINE ȘTIE POATE MÂINE PICI ÎN LOCUL MEU NU DE FIECARE DATĂ TE BUCURI SĂ FACI RĂU LA ÎNCEPUT MI SE PĂREA O GLUMĂ NU ÎMI PASĂ CÂND MAMA MĂ AȘTEPTA SĂ VIN ACASĂ STĂTEA PE STRADĂ ȘI-MI SPUNEA NU E BINE CĂ DACĂ MÂINE MOR CE SE VA-NTÂMPLA CU TINE NU ÎNȚELEGEAM NU VOIAM SĂ O ASCULT ACUM DECÂT O SIMT NU O MAI AUD AȘ SĂ POT DACĂ POT SĂ TE-ADUC ÎNAPOI SĂ VEZI CÂT DE MARI S-AU FĂCUT BĂIEȚII TĂI SĂ MĂ APERI DE LUMEA CARE VREA SĂ-MI FACĂ RĂU SĂ FII APROAPE DE MINE ȘI DE FRATELE MEU SĂ-MI ZICI CINE VREA SĂ MĂ TRAGĂ-N JOS SĂ ȘTIU DACĂ TU NU CREZI CĂ NU E PREA TÂRZIU NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT NICO AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT COR DE COPII AM RĂMAS SINGUR PE STRADĂ MAMA ÎMI ZICEA DE FIECARE DATĂ NU-NȚELEGEAM ERAM PREA OCUPAT DOARE TARE-ACUM DUPĂ CE-AM REALIZAT Lyrics for Fuck You Romania by Paraziții Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Din 10 vibratii, 9 sunt negative, Descarc pareri subiective cand n-am alternative Nu sunt o papusica mica pe baza de ac Vreti sa faceti ceva pt mine faceti infarct Ironizez presedentia, satirizez politia Constant incerc sami depasesc conditia Stresant financiar va ruinez armonia Azi platforma program devine Fuck you Romania La parlament iei masa cu 60.000 portii duble Aveti reduceri si cand mergeti la curve Vezi pe tv judecatori la curul gol dansand nasol Fara control dupa o supradoza de prostamol Mori in spital pe hol Daca te accidenteaza serios un politist matol Votati coruptia, publicitatea decide Cine inca 4 ani de acu ucide minti lucide Ceri de la mine ce nu-mi poate de nimeni si Stiu ca tre' sa menti dorinta de a trai Putem discuta elevat sau sa ne dam in cap In **** sa ramanem corecti nu pare elevat Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania In aceste vremuri tulburi Ridic mainile in cluburi Si in colturi de blocuri Unde o ardem toti in focuri Inebuneste primaria, politia, presedentia Cand tot mai multi striga "fuck you romania" O sa o luam la m. u. i. e. in u. e. repede Deci cum sa ne pese de p. s. d. ah? Vad popi hoti, beti morti, nu poa' sa se abtina Trag de **** pustoaice in timp ce se inchina Privesc cu lupa cum imi sare in brate
supa Cand se aud manele de la taranul de deasupra N-am dat jos de pe steag stema Sa fim condusi de minti luminate cu lanterna Guvernul a omis nepermis ce a promis din nou Nici azi nu stie cat costa o cartela de metrou Copii consumatori in scoli de corn + lapte In scupt timp egal seringi + vene sparte Statul frate, te rupen **** te dezbraca Ma doare-n **** atata timp cat pielea mea alba inca ma imbraca si... Si toti se poarta de parca sunt adormiti, Poftiti un scaun electric sa va odihniti Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania Vreau sa dau bani falsi de pomana Sa fac trafic legal cand stati geana Vreau sa fac politica ma cheama datoria Sloganul meu electoral e: fuck you romania PRIVESC DE SUS ĂŽN SUS Privesc de sus totusi la frati aproape Cand plang zi si noapte-ti amintesti de toate De familie, de surori, de frati Cand or sa vina zile, frate, pt noi ce blestemati? N-am facut eu lumea, dar as fi vrut, n-am putut Am rezistat oricum cu ochii in trecut Mi-am vazut familia-n sicrie M-am intrebat de-atatea ori de ce mie? Sunt unul din cei multi M-am saturat sa vad copii pe strazi desculti Asculti... suna grav stii bine Suna oarecum comun nu-i bine M-am invatat, speranta moare ultima Pacat, ar trebui sa moara prima -i mai usor de uitat Am uitat sa sper Am uitat cum arata-acel ceva de sus pe cer Sunt inca motivat de multi, m-asculti Catalogati inculti prea multi adulti Pierduti in nunate de roz Stii prea bine Aici e Romania nu Oz Putini eroi, putine eroine CATEGORIA GREA I: Un zambet intr-un ritm cumplit de plictisit spunea As vrea sa impachetez dorinte-n vis si nu mintea As vrea sa pot sa gasesc la suflet antidot Dar nimeni nu intelege, impotriva vietii nu exista lege Asa am invatat ca viata e grea da' trece Deschid portofelul cu pacate numarate Inchid ochii si-l arunc departe. Refren (x2) : Viata e un meci la categoria grea Cea mai buna lovitura ramane eschiva Ai o singura repriza N-are cine sa teascunda Tragi cu dintii pana-n ultima secunda. II: Nu vreau sa tin cont de regulile scrise Si nam prieteni printre oamenii cu idei fixe De ce trebuie sa vreau sa am o vila-n Primaverii Atata timp cat stau la bloc Stau cu ai mei si beau in fata scarii Nu traiesc pentru limuzine, Viitorul pentru mine inseamna simplu maine Ce-o sa faci cand tactu' n-o sa-ti mai dea bani O sa mori? Inseamna ca-altii ar trebui sa moara de mai multe ori Nu vreau sa ma-ntelegi gresit E diferit felul de-a gandi, da' tu, tu nu stii Nu vreau sa ma-ngrop in bani ca loveaua prosteste E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste Nu sufar de nici un complex Si n-am sa gand sa mangrop la mana cu vreun Rolex Ultimul vers pe care-l stiu pe dinafara Vreau sa cred ca reusim sa scoatem un album afara. Refren (x2) :.. III: As vrea sa beau mai multe sticle de vin rece Decat poate sa numere un politist pe degete Vreau un copil care sa creasca fara sa ma urasca Pentru lectii de viata din terasa in terasa Fara acte, fara bani, fara echilibru Vreau sa nu simt cum trece timpu' As vrea sa mor inainte sa devin inutil Un bunic pervers in baston si senil As vrea sa pot sa va-mbat pe toti care-ascultati albumu' (Dac-am bea cu fiecare in parte ar fi si ultimu') Vreau sa simt ca traiesc, nu colectez maculatura Pentru o alta viata la fel de nesigura Vreau prea mult pentru unul singur Dar fie, ultimul vers toti ar trebui sa-l stie Imi doresc cemi doresti tu mine si sa ti se-ntample tie. Refren (x4:.. DIN COLČšUL BLOCULUI Hey ooo direct din coltu' blocului... direct din coltu' blocului... Parazitii... 2007 2008.. frakadadisk.. cheloo.. Ombladon.. Transmit cu placere mirosind a bere Cu putere din acelasi colt al blocului De ceva vreme.. unde Nu conteaza daca'i ban sau nu Unde zgomotul capacelor de bere.. Se'aude stii si tu.. Trec anii nu'mi pasa. Umplu golesc paharu' Oricum ma iubeste femeile Ca pe Margineanu' Orice pahar mie'mi vine ca si turnat Eu si cand sunt beat sunt treaz Tu cand esti beat esti beat Adun ganduri curate stand in jeg pe lazi La noi si in spital e mai murdar Decat la altii pe strazi. Intr'un sistem rudimentar ca inchizitia Tratam fara respect politia, militia... Ne plac noptile pierdute, bagaboantele.. Ne plac zilele'nsorite bancomatele.. Imtins pe spate ma las prada drogului Si va dedic aceasta balada din coltu' blocului refren: 20 de tone de bere 20
de kile de has 20 de mii de motive sa nu le lasi 20 de prieteni De 20 de ori mai multi bani 20 de femei de 20 de ani.... X2 20 de sticle sparte 20 de palme date 20 de p*zde f*tute si abandonate La noapte sarbatorim 20 de case [chiuretate?] frate Noi nu plangem fals cu lacrimi necurate. [..?] fumando marijuanna con santana Noi fumam cu popa si luam in p*la sutana [?!] Nu credem in satana Cand o s'atingem Nirvana Daca ne luam un pumn in bot Nu tipam dupa mama... La bloc nu e deloc ca la TV N'avem timp de seriale O dam parte'n parte cu vinu' cu mainile goale. Esti incercuit de nasoale penale care te vor. Ai p*la prea mica sa f*ti Freaca'te de covor. Iarba creste indoor.. Avem mult verde'n dormitor Nu suntem nationalisti Nu dam 2 lei pe tricolor Dam banii de paine pe bere.. Ai intrat la idei? Copiii cresc singuri Caci noi nu traim pentru ei Cand paharul se umple il dam pan' la fund Si'l spargem Mai tragem un fum ca sa ne facem si vrem Doar o singura vorba din toate sa ajunga in FM Nu avem o plasa de siguranta in care sa cadem.... Refren x2 ĂŽN FOCURI Oh, s***... Vin binedispus de la o inmormantare de lesbiene, Unde mai devreme m-am intins la bere Va abordez diplomatic, esti antipatic P**a mea, n-am ajuns un clasic Sunt nascut in zodia in care-a murit de ras jigodia Sunt un meloman care-ti prezinta melodia Caut senzatii in fumuri mult prea tari, sa moara fapta Unde ma toarna ziua, ma prinde noaptea Te provoc, trage daca te tenteaza Vei fi unul dintre noi care palmat fumeaza Sistematic sparg petreceri comuniste De cand traseistele au devenit artiste Tuturor celor cu un mare creier in minus Le doresc un elegant p****s captivus. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Un gram de creier sau un gram de marfa pura Viata iese din p***a, dar se duce pe p**a, ai Subsemnatul Ombladon declar, Jur sa spun adevarul si numai adevarul in declaratia asta macar Cand ma-ntalnesc cu garda in fiecare zi Imi ascund in ghete pastilele de Extasy Femeia sa-mi ia banii face apel la s*-appeal N-am bani la mine pentru ca n-am multi de fel Ridic cuvantul pentru pigmei prea sus Plus pentru toti rapperi care de mult in jos s-au dus Vad ca multi alerga dupa bani cu tupeu Ce *** mea, proastelor, *** are alt gust intr-un BMW-u? E greu, a fost mereu, dar nu ca azi 50% canta, 50%-s bodyguarzi. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) E super iarba, M-am dedublat, vorbesc cu mine Liber pe strada, tre' sa trag, ruleaza-o bine Nimeni nu te prinde, aprinde-o, arde-o Dracu o ia... Nu ma numar printre cei ce dau in paranoia Stau retras in transa, atras de vinul ars ramas In sticla de Jack Daniels fals Stau peun nor si cant la harpa fredonand un hit Zic Cheloo, Ombladon, Freakka Da Disk, Rebel Music Fetele ard, joint-ul arde, totul arde Bag termometru-n cana, hmm, prea multe grade. Umbla vorba ca-mi terorizez femeia Am dubla personalitate si-o dezvolt pe-a treia Sunt anti-vedeta perfect promovata Sistemul de valori n-am sa mi-l schimb niciodata. Vreau sa vad acum doar partea frumoasa Mainile in aer care inca fumeaza Daca cineva intreaba, o ard in focuri 002, doar alcool, s*, droguri. (x2) Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. I: Speram sa fii numai a mea din clipa in care te-am vazut Privirea ta de toate ma facea sa uit De cate ori ne intalneam, ne priveam Eram ca doi copii, cu vorbe dulci ne alintam N-a trecut o zi fara sa ma gandesc la tine Oare de ce ai plecat (departe de tine)? Daca-ai stii cat plang dupa tot ce-a fost candva Ai privi macar o clipa ce-a ramas in urma ta. II: Te vreau in viata mea, te cheama inima Doar pentru tine eu traiesc, vei fi numai a mea. http://Versuri.ro/w/mfgik In fiecare zi, la fel in fiecare noapte Mi se pare firesc, te vreau aproape. Inca nu pot uita nimic din ce s-a intamplet Inca nu pot, inca nu pot sa cred ca ai plecat De fiecare data gandul ma indeamna:' Lasa in urma
totul caci inima te cheama'. Refren: Inima te cheama acolo unde stii Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani. Inima te cheama, chiar daca nu o vei gasi Cand inima te cheama, ai grija, n-o rani . III: Iti amintesti bine de noptile de vara Cand totul era nou, parca pentru prima oara Te sarutam pana cand uitam de mine Iar cand ma trezeam era la fel de bine Nu poti uita ploaia care peste noi cadea usor Privirea mea te mangaia Te caut seara de seara, numai pe tine te vreau Da, cu tine sa stau . II:.. Refren: IARTÄ‚-MÄ‚ I: Sunt clipe ce cad peste noapte Sunt clipe ce vor reveni Si-astept cu nerabdare ziua in care tu vei veni. Sunt lacrimi ce cad pe obrajii ce tu candva i-ai atins O dragoste franta, un suflet, m-am adancit in vis. II: Suferinta si durerea par acum fara sfarsit Inima plange si te cheama, oare unde am gresit ? Acum sufletul mi-e gol, parca totul s-a schimbat Unde-ai disparut, oare chiar m-ai uitat ? Sunt nopti in care plang visand la chipul tau Toti anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc mereu La primul tau sarut, prima iubire din viata mea Chiar daca-mi pare rau, iubito nu te pot ierta ! Refren: Iarta-ma, imi pare rau pentru tot ce s-a-ntamplat Iarta-ma, intoarce-te, stiu ca tu nu m-ai uitat. Stiu ca am gresit, totul s-a sfarsit Tu ai fost iubirea mea adevarata Inima te vrea, vino-n viata mea Vreau sa am din nou tot ce-am iubit vreodata. III: As vrea sa te chem langa mine As fi aici langa inima ta As vrea sa visez doar la tine Incearca sa poti ierta... Sunt nopti intregi cand te visez si inima imi bate Privirea ta o regasesc in noapte Cat mi-as dori sa ai puterea de-a ierta Sa pot gasi (sa pot gasi) un loc inima mea. Refren:.. Noaptea neagra s-a lasat Peste orasul infierbantat Am ajuns la usa ta Bat si imi deschide mama. Bat si imi deschide mama Spune ca nu ti-ai terminat tema Eu spun ca plec, ea spune "ba!" Cand deodata apare papa Cand deodata apare papa Un pas de nevoie, el spune "Na" Unde te grabesti ginerica asa Baga-te-n 'coa sa-ti spun ceva Intru-n casa dar tremur tot Tin loc de iepure cu morcov cu frunze Cu tot cu ce am, cu ce n-am,cu ce-as vrea, sau ce nu Principala vinovata esti tu... Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata b__ b__ b__, get'em up, get them up, Am o mare belea pe cap Tie ti se pare probabil un Show'R Dar ma doare capul frate de simt ca mor Mama si papa sunt la televizor Eu sunt pe hol, iar tu-n dormitor Si atunci ma gandesc la ceva destept Deschid usor usa si-mi iau viata in piept Cobor ca un nebun, 4 trepte deodata Drumul mi se pare mai lung ca niciodata Nu privesc in urma -nu aud nimic, Strig ma ridic,zic ca ma ridic,si ma ridic Uit de petrecere si de tot si de toate Alerg spre casa -maraton cat se poate Nici nu ma gandesc la ce-as vrea sau ce nu Principala vinovata esti tu! Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata Nu pleca, nu pleca fara mine Haide insista si ia-ma cu tine Mai e putin si petrecerea-i gata Vezi c__ o dai la pace cu mama si tata ACELAČ˜I DRUM I: A nu stiu cata oara eu te caut lacrimand Toate clipele ce-au trecut acum imi apar in gand Ratacesc pe strada in care noi doi ne-am cunoscut Insa tu nu esti cu mine, acum totul a trecut. Imi amintesc privirea ta, imi amintesc cum plangeai Atunci cand eu greseam iar tu ma iertai Anii ce-au trecut ma fac sa ma gandesc acum Ca oricat am alerga ne vom intalni pe-acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2): As vrea sa vii din nou in viata mea Atinge-ma, saruta-ma iubirea mea Lasa totul si vino acum Si nu uita c-avem acelasi drum. II: Nu pot uita vocea ta, nu pot uita chipul tau Primul sarut, visez la tine mereu La prima lacrima, la primul tau pas spre inima mea E tot ce-a ramas... Cand ploaia bate la geam o sa te chem langa mine Chiar daca plang (departe de tine) Lasa totul, te rog, vino la mine acum Si nu uita, avem acelasi drum. As vrea sa vii.. Refren(x2):.. As vrea sa vii.. Refren(x4):.. VREAU I: Stau cu baietii la o bere inc-o data Este o seara minunata, o sa o facem iarasi lata Totul e perfect, fetitzele danseaza Muzica e tare, toata lumea se distreaza. Beau pahar dupa pahar, simt ca ametesc Dac-o tin tot asa o sa
innebunesc Daca fetele se dau la mine O sa le fac sa se simta bine Doar cu mine, sa le fiu pe plac. II: Ne-am intors inc-o data pentru toate fetele Care se misca bine cand le provoaca boxele Una cate una de la stanga la dreapta Un pas in fatza, langa mine vine fata. Hip-hip, hop-hop, baga non-stop, stop Doua, trei pahare, m-a cam luat de cap N-am decat acum oricum sa trag pe dreapta http://Versuri.ro/w/mfgjg Pentru ca As XX face bine-bine treaba. Refren: Vreau (vreau), vreau sa dansez In noaptea asta sa raman langa tine Simt (simt) ca ma topesc Innebunesc cand ma atingi doar pe mine, eee. III: Toate fetele din jur din priviri ma ametesc Ma privesc, ma doresc si ma fac sa ma topesc Beau inca o bere si distractia-i mai mare O sa agatz inca o tipa sa-i arat ca-s cel mai tare Muzica-i beton, fetitzele se misca bine Vreau sa dansez, ele se uita doar la mine Daca vrei sa te distrezi, nu mai sta Vino doar cu noi, muzica e viata ta. II:.. Refren (x3) :.. NU NE-AM NĂSCUT ÎN LOCUL POTRIVIT Suntem copii, de acum vom fi Plini de uimire, plini de iubire Cu ochii va urmarim Stim de pe acum ce ne asterneti la drum Nenumarate flori si palate Sa avem noi maine aur si paine Voi sunteti niste niste eroi Dar intr-o zi si noi Si noi stim c-a trecut mult timp Va trece inca pe-atat presimt In 10 ani mai prind Cativa ce mint, cativa ce tin sa plece Las'ca trece Romanu'i facut sa-nece Amaru' cu sange rece Cand da de necaz Petrece cu o bere la rece Se'ntrece... Zi-mi de ce furi! Da' cat mai vrei sa furi? Nu vezi ca suntem multe guri? Si stim cu totii ce-nseamna sa-nduri Dar cate cazaturi sa-nduri? Cam cat te bucuri si cat injuri? La cate lucruri poftesti din jur? Si esti sigur ca n-ai destul! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic, yo! Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic. Si-ai mei sunt sigur ca ai tai Nu m-au crescut cu vanatai M-au invatat cum sa n-o iau pe alte cai Mi-au explicat ca lumea-i rea Si viata-i grea, si tre sa fac cumva ceva Mi-au spus ca odata si-odata se duc Si tre sa ma agit ca tre sa ma lupt Ca timpu' trece dintr-un foc Ma plimba din loc in loc Ma schimba dupa noroc M-alearga doar pentru un singur vot Lumea simte, vrea fapte nu cuvinte Un simplu om sa fie presedinte! Refren x2 : Da nu'i nimic, sunt consolat de mic Tu esti constient ce zic eu Nu ne-am nascut in locul potrivit Nu, nu, nu ne-am nascut in locul potrivit N-am primit, am facut totul din nimic ACELAȘI SÂNGE Poti sa fi din Europa, sau chiar din Africa Poti sa fi din Romania sau din America Acelasi sange.. doi ochii... avem cu toti Poti sa fi din Timisoara sau de la Buc Poti sa fi iun om cu scoala sau un analfabet Nu conteaza ca stai la sat sau ca stai la oras Poti sa fi un om sarac sau poti sa fi un om bogat Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan Lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange.... doi ochii... avem cu toti Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelasi sange avem pana cand vom muri Toti suntem la fel, asa scrie in testament Aparenta te schimba insa suflet toti avem Sistemul din care facem noi parte e corupt Iar omul de rand vad ca se plange tot mai mult Cum ca viata devine tot mai scumpa pentru el Iar politicienii sau bogatii il resping in orice fel Vrem s'avem si noi drepturi egale Fara sa conteze sexul sau cat esti de tare Fara sa conteze cine esti sau ce ai fost Acelasi sange avem cu toti Poti sa fi un avocat sau chiar si deputat Poti sa fii un puscarias sau poti sa fi soldat Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti Poti sa fii un cetatean croat sarb american Poti sa fii catolic ortodox sau musulman Nu conteaza cine esti, ascultati'ma copii Acelai sange avem pana cand vom muri Poti sa fi de culoare alba sau de culoare neagra Poti sa fi roman sau tigan, lumea tre' sa'nteleaga Acelasi sange... doi ochii... avem cu toti DACĂ NU FIZZ, ATUNCI CINE 'Hai sa vorbim despre bani, cum se fac ei, cat de greu se fac si cine-i face. Sa va spun eu, noi, baietii destepti:' I: Nu sunt baietas de cartier si nici nu vreau sa par Cand tu naveai nici fix in casa eu vorbeam la celular Ca sa ma ridic un pic faceam banii cu carca Dar mam prins mai repede ca tine cum ii fac cu mintea Am dat tun dupa tun, am hoteluri in Neptun Vara cand tu o arzi la mare din Miami eu te sun Sa-mi faci raport cu vaporul din port Tu dai
ortu' popii... Adio, te las fara chestia ta mica de facut copii! Cand ma vezi in blugi si in tricou afara din birou Stiu mai bine decat tine ca nu dai doi bani pe mine Dar aseaza-te la masa mea, hai la tratative Si-ai sa vezi ca nici doi bani nu mai raman din tine. (x2) : Daca nu eu atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? 'OK, acum sa vorbim putin despre femei, http://Versuri.ro/w/gjjj despre cum vin ele, despre cum pleaca, cum miros ele banii si cat de usor ii cheltuie daca nu esti atent, despre una, despre alta..., dar toate acestea intr-o editie urmatoare. ' II: De ce toate fetele cuminti vor numai bagabonti Sa te tina strans in brate cand gonesti pe doua roti Exact asa cum pisica blanda zgarie cel mai rau Exact asa femeia buna te baga la bulau Nu sunt suparat pe viata, ea nu mi-a facut nimic Da' pe tine, draga mea, te apostrofez un pic. Cand ei stau si baga tare in conacul de la tara Tu te dai pe langa toti, te bagi cu toti in seama Ma lipesc de multe blonde, zici ca sunt homoplatin Intru atent la radacina fiindca am un stil divin La orice pe lumea asta as putea sa ma abtin Mai putin la o femeie si la un pahar de vin. (x2) :.. Daca nu FIZZ atunci cine? Nimeni nu stie mai bine Sa faca banu' ca mine Daca nu acum atunci cand? Inainte sa ma culc Numar banii din cont in gand Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? Daca nu eu atunci cine? Daca nu acum atunci cand? ĂŽNC-O POVESTE [Eeeh!] Unchiule, te rog, spune-mi o poveste Ce poveste? O poveste ca sa ma adoarma... A venit toamna, suntem in septembrie '99 S-a intunecat de mult afara si-anceput sa ploua E vineri seara, stii si tu, e plina scara De bagabonti ce vor s-alu nge plictiseala Unul aprinde tigarea si toti se strang in cerc Se arde incet, din cand in cand cineva spune "tine-n piept" E printre ei un pusti, care n-a pus bani E clasa a noua la liceu, are vre-o 15 ani Venise de la scoala, dar a mai stat si el in scara Sa fie la fel ca ceilalti baieti de cartier Fumase h*****, da' nu-l interesa Parea un simplu drog atunci, mai mult de-atat nici ca stia S-a dus acasa si s-a comportat ciudat A doua zi la masa a vomitat tot ce-a mancat Parintii nu s-au prins, crezand ca s-a imbatat Cand el defapt venise pentru prima data acasa spart A continuat si a doua zi la fel Bucuros de noul anturaj din cartier A trecut o luna, au trecut doua, trei Dar intr-o zi nici unul dintre ei n-a mai produs lei Stia, venise randu' lui sa faca ceva Combinatii cumva, sau sa dea macar impresia Si cum avea, alocatia pe ultimele luni Pentru dava le-ajungea, cateva zile banii au fost destui Baietii lui atunci l-au imbratisat Iar cel mai jmecher dintre ei i-a zis: "Fratele meu, tu esti baiat! Sa moara mama, daca se ia cineva de tine Sa vii la mine, nu mi-e frica de nimeni stii bine! " Si de-atunci pustiu, nu stiu cum de s-a schimbat Asa tot timpul injura si-o luase grav pe dava Dar nu credea, zicea ca "hata stii tu cum e viata mea" "Frate nu te mai baga vezi-ti de treaba ta! " Acum umbla, prin farmacii sa-si ia seringa Fiindca placerea la tigare incepusa sa se stinga Ceilalti copii, il stiau de frica si deja Pustiu se mandrea cu cine statea si cu ce facea Incepuse si el sa-nvete cum sa faca bani Si-si luase arfe de cand o ardea printre golani http://Versuri.ro/w/middm Se jmecherise p-afara si chiulea de la scoala Avea tupeu s-o dea cu toti in smardoiala A fost zmeu, cam un an de zile Avea intrare la toti traficantii din cartier si era bine Dar acum avea rauri, nu mai era la fel Si pe cel mai jmecher l-a prins garda cu marfa la el Parintii lui stiau, da' n-aveau ce sa-i faca L-au bagat la Balaceanca poate asa o sa-i treaca Da' cand a iesit bineinteles c-a tras din prima Statea spart pe gard zicand "Doamne, ce-mi place h*****! " Isi ascundea in ghena, fiola, seara si-o siringa Da' fara sa stie, luase de mult hepatita Si cu ficatu' varza, continua sa traga Il vedeam mereu cu tigari, la bucata si o sticla de apa Statea singur pe gard, brigada s-a spart Cand si-a dat gherla si-a vrut sa-si faca mai mult ca nu l-a luat S-au certat, s-au batut, se injurau cand se intalneau Isi mai vorbeau frumos atunci cand se combinau Si pustiu, fura din casa acum, vanduse aproape tot Ta-su' era
bolnav, ma-sa nu mai muncea deloc Era 2003, se lasase de scoala Si se gandea sa vanda marfa, sau sa plece din tara Statea p-afara, facandu-si planuri, care s-au destramat Intr-o zi banala cand totu' s-a terminat A plecat, sa-si ia dava de la altcineva Auzise c-a rupt norma marfa, da' nu prea credea Din doua bile, 15 unitati, da' crema Si-a stat cateva ore pana si-a gasit o vena Dupa, ce si-a facut A inchis ochii si-a cazut A facut spume si-atat Acum, e pa! pierdut! Caput! L-au gasit vecinii, l-au ingropat parintii Injurand si blestemand soarta lui si sfintii Iar in cartier, oricare-ar fi el, e la fel Inca unu' mort, curand o sa uite de el Aceasta este inca o poveste despre Un copil ce numai este, peste El s-a pus de mult pamant Iar la mormant nu vine nimeni Si tovarasii lui nu-l mai plang [x2] CUPRINS 5 februarie 2017 la 21:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 5 februarie 2017 la 20:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 5 februarie 2017 la 20:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Lucian Mara. 5 februarie 2017 la 19:48 UTC+02 INCONSTIENTUL INCONSTIENT CRUD CREIER INSANGERAT IZVOR DE GANDURI FARA CHIP HIMERE SFARSITE IN COZI DE SARPE DURERE PULS MAGIC SI TRIST INEXPLICABILA BALTIRE INIMA UCIGAND CREIERUL PSIHOPROCTOLOGIE SI LEGI PSIHIATRICE CREIERUL BLESTEMAT DE CE? DE CE? ZIDUL CARE ASCULTA OCHII CE TAC INCONSTIENT CRESCAND ODATA CU CREIERUL DREPTATEA DEVENITA INSTINCT ROBERT SCHUMANN TRIST IN OSPICIU PSIHANALISTUL LA FEL DE MELANCOLIC. 5 februarie 2017 la 18:55 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 februarie 2017 la 18:41 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=3A34Qtr3m0w 5 februarie 2017 la 18:20 UTC+02 Asperger este un slideshow : feminitate si angoasa, claustrare si hipersenzorialitate, reverie si disforie, hipomanie si insurgenta, acute si semitonuri; A sperger este un punct nodal intr-o retea de ulceratii – individuale si colective; un discurs autist, imploziv, dizolvant, mecanicist. „ Rita Chirian isi desfasoara in voie propria formula poetica – un aliaj de patetism si tranzitivitate, de scriitura anodina si comparatii eclatante, de autoironie si frison cerebral, care fringe gitul locului comun pentru a deschide calea unei sensibilitati autentice.” (Andrei Terian) „ Situindu-se intre documentarismul in cheie mizerabilista al scolii de la Fracturi si himerismul fantast al unui Dan Coman, poemele Ritei Chirian amesteca notatia frusta cu imaginea suprarealista, astfel incit cotidianul devine , ca in picturile «metafizicilor», teatrul de manifestare al unei realitati suprasensibile, iar peisajul citadin – configurat cu abundenta de imaginar apocaliptic – imbraca aspectul unei «cetati a mortilor» sau al locului infernal. Rita Chirian ni se impune ca aparitia poetica cea mai convingatoare din ultimii doi-trei ani, care a reusit sa treaca peste locurile comune ale promotiei si s-a dovedit mai mult decit un talent: o inteligenta.” (Octavian Soviany) 5 februarie 2017 la 17:29 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/volumul_ii_sindicatu.docx 5 februarie 2017 la 17:19 UTC+02 DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ (Antologie de poezie rap și hip hop din România deceniului 9 alcătuită de Felix Rian Constantinescu. În grafia lumii din care provin poeziile.) Păclișa, Februarie 2017 VOLUMUL II SINDICATU, [RACLA-ONLINE.COM] RACLA, VEXXATTU VEXX,
DECENEU, GETTO DACI, DA HOOD JUSTICE, DACIAN, ANDA ADAM, Anonimi PROIECTUL VERDE doar un beat simplu si doar un tambal tu vrei doar sa facem show, eu vreau sa facem bal stam central, stam pana tarziu ca sa te-nfierbant iti torn acum niste rachiu din meniu sprit cu apa de izvor si-am sa te scol de pe scaun cu putin folclor stau si beau niste BergenBrau invat toata lumea la dezmat pentru ca vreau fetele se-aduna cu voie buna iar daca vrei si tu sa canti atunci canta-mi in struna cantati-mi impreuna pana prindem zorii am un stoc belea in pivnita de trei podgorii straturi de alcool, shot-uri direct din cana daca nu poti sa te saturi iti torn din damigeana iti dau sa bei cat poti sa duci poti sa te faci si muci in timp ce toate fetele dau doar din buci refren (negru) : pai facem gratar, vinu curge-n pahar toate fetele dau din cur in timp ce sar de griji te scap cand vezi porcu-n protap toti oamenii mei de jur imprejur dau din cap. imi place stilu clasic, nu stilul impus cand amestec tuica, cu orice alt produs fetele pe masa se misca pentru show danseaza cu gaoaza si la tine in platou stai cu ochii-n gina, ca altfel te fac nu la buzunare, la porcu din protap cine vrea sa vada, sa vina sa guste trei zile si trei nopti, sunem niste lacuste pe sub fuste insa, umbl-un singur zvon pamantul se invarte, daca vinul e beton e panica! ca in orice duminica gratarul il aprind de la flacara olimpica refren X 2 imi place sa trag la pipa imi place sa stau pe beat iti place sa te misti acuma nu te da lovit trebuie sa realizezi pe ce parte mizezi dansezi pe mese sau intr-un fotoliu linistit iubeste-ma "shamdiridiram :) " misca gioalele asta-i pentru baietii care-si lustruiesc sandalele pentru copilele mele mi-as da zilele toarna un paharel sa ne excitam papilele am vrut sa fiu James Bond da-mi place berea blonda pai ce? tre sa fii frumos sau sa ai paru' blond? baga sarmalele ca vin, ba! am un vinulet numai bun de pus pe limba stii cum e? nu va stresati cu toate rapandulele sa vina la mine, tata, sa le-arat eu sculele! se vede cum v-am luat la toti mintile acu sa-mi ziceti mie ca nu va place "repu'", bre refren foaie verde de stejar... of, of curge vinu in pahar.. tamtiririri frunza verde de proiect... of, of de la urban cu respect... frunza verde de proiect...., s-am sa mor; de la urban cu respect... mai mai FII LINIČ˜TIT ai nevoie de un nou lider in viata ai nevoie de acela ce te-nvata a avea gandire de invingator ai impresia ca esti un calator clar vazator increzator in propriul mentor faci pe moru' cand ai in fata-un chestor ai ajuns la drept director chiar mai mult rector pana sa-ti revii mori ba intre noi demult era o vorba au trecut anii de cand tu printre oameni refuzi sa revii au crescut pe langa tine fraiere fara sa stii proprii copii au trecut pe langa tine chiar si anii in care te jucai pe strada au trecut ca dupa-o lunga vraja au ajuns la colt de strada cersind o ciocolata privirile din jur te cearta nu-i nik fii linisti ref. Fii linistiit.. atata timp cat tu nu vrei nik nimeni nu-ti va cere nimic.. i-ati un copil ca model incearca sa fii doar doua minute ca el raspunde pentru tot ce face sau ce spune el te pierzi ori te dai lovit vad un final nefericit esti stupid cand judeci vei fi primul judecat in sfarit cand pierzi ai puterea sa ramai cu capu' ridicat sunt scarbit te condamn de genocid privesc linistit catre un nou infinit tot mai?? te consideri conducatoru' ideal pt. mine esti un alt cap de afis imi permit sa-ti0 rup capu' legal in fiecare zi sunt cel ce te invita sa revii pe obita celor vii refuz sa fac abuz de putere. fumez in deajuns de mult in cat sa stiu cam cum sa fac avere bere tot ce stii sau ce ar trebui sa aflii despre mine e ca sunt mult mai linistit ca tine!! ref. O MĂ‚NÄ‚ Citez, ghilimele: In ziua de azi toate ale-ai greu Ca e cum spunea femeia de servici din blocul meu Nu pot sa fiu deacord cu ea, mai ales ca stiu Ca-si munceste c***l din zori pana tarziu Daca spuneti ca nu-i nimic ma vad silit sa va spun Ca asta face de cand era tanara Ca sa-si tina barbatul pensionar copii scolari Care acum sunt mari dar nici nu mai vin pe la ea macar, Cosmarul va fi trecut doar in momentul cand Va avea satisfactia vietii, bucata de pamant De 2 metrii patrati, la alti 2 metrii adancime Pe care, dupa viata, nu poate sa scape nimeni Va intreb: Oare e bine sa duci o existenta, aparent lipsita de esenta? Dar fara penitenta, cand o sa tragi linia, concluzia: Poate
rasplata nu va-n tarzia Dumnezeu, universul si eul superior Te vor primi in lumea dreptilor Cu un buchet de flori si cu felicitari Iar daca nu crezi in de-astea Macar o sa ai menajamente de la metempsihoza Ridicati o mana pentru femeia de servici! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Dar daca nici vieti viitoare nu exista Te poti lansa falsa pista, situatia este trista Nu era oare mai bine daca, n-aveai deloc principii? Si te durea la stoaca? Faceai absolut orice cun singur tel: Lovelele grup, si tarfele pe??? Te-am adus unde am vrut, pentru ca am de zis Cateva notiuni relative la compromis Totul e admis tu zici, dar te-n treb: Te poti baga si-n hiphop cu astfel de concepte? Pentru ca si o stoarfa care-i buna meseria ei Tre' sa-i placa si ei p*** nu doar strenganeii Ca decat sa se frece, cascand de plictiseala Mai bine sapa gradina, sau se ducea la scoala Asa si tu mancati-as cantaretule Daca n-ai placere din ceea ce faci Mai bine dadeai la saiba Ca daca te si compromiti, si nici nu-ti place deloc Esti ca o c***a beata care zace intr-o scara de bloc Dupa ce o noapte-n treaga s-a balacarit complet S-a si imbolnavit si nici nu i-a iesit profit Ridicati o mana, macar un deget pentru ea! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Acum vre-un an de zile, statea cu mine in bloc Un baiat de bani gata, lovit de mult noroc Atunci cand il vedeai, el nu era ca toti ceilalti Ca bea numai Santal si aprindea Mallboro Lights Vara la mare, iarna la schi, iar in rest La greci, italieni si prin Europa de vest Dar mai presus decat toate se credea destept Ca le are pe toate astea fara sa traga pe nimeni in piept Intr-o zi insa parintii lui au cazut prada Unui accident barbar pa autostrada Iar banii lor s-au dus p*** de suflet in sl***z Ca s-a descoperit ca erau obtinuti fraudolos Si cine credeti ca a cazut prada teribilei sorti? Defapt teribilei strazi, care-i inghite pe toti Inocentii fara vaccin, cu anticorpi antidestin Hai vreau sa vad ca: Ridicati o mana pentru baiatu de bani gata! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Al 4-lea subiect pa care acu' o sa-l tratez Sunt eu Vexxatu' Vexx un tip uman mult prea complex Caterincos pe vers, chiar daca problemele-s grave Iar daca n-ati fost atenti atunci va zic Ca n-aveti nici cea mai vaga idee decat de monoframant La viata de pe pamant si mai ales de Sub pamant In sensul de apoi... dar si-n sens de Undeground Text liric, eu va livrez pa banda Undo! In primu rand cititi si printre randuri Folositiva gandu'! ca uneori va vand??? alta cale, Defapt in general e: Dau 2 vorbe concrete, 3 subliminale Grijile materiale le iau pa p*** dese ori Dau pace la bagabonti, saraci si la copii de flori Pentru voi toti, aceea care i-ati Manevrat pe fraeri, in special bogati Pace tuturor curvelor care satisFac Si pe unii pe banda si pe altii gratis Pace pentru fratii mei care sunt pe felie Ei sunt cei care vor mosteni imparatia O vorba din batrani ajunsa la mine pe viu grai: Ori cu p*** in p*z**, ori cu sufletu-n rai! Ai de invatat ca, la furat in c***t Ii tratam pacat sau curat Tre' sa fi cu sufletul impacat Dar in hip-hop pana ce sa faci Cartel Sa te c***asalesti sau compromiti in niciun fel Si nici sa ciorel es macar un vers Al acestei feli sublime de spirit universal Ridicati o mana pentru Vexxatu' Vexx Mc lui tenie, creator de lexe Mai ridicati acum o mana pentru Sleek Si inca una sus, pentru formatia de gratia Careia puteti sa savurati creatia Si daca ati inteles si va Simtiti in stare sa o faceti Ridicati una pentru voi insiva. STRICT Nu spune "Hop" pana nu spui "Hip" O data in plus Rimaru pe felie pentru public Lucid si ludic comunic iar romanii stau toti pe receptie Grava deceptie nu toti dau dovada de perceptie Dar atentie din underground rimez strict underground Ratatii nu-nteleg nimica si se sperie de sound Lirica sobra la obiect si fara de "Let's get physical" Beat-ul meu suspect exclude fentele lui Michael Jackson Fanii in plin efect imi dau cu "On'n'on'n'on" Sufar enorm caci am exces de neuroni Combat ca Voltron discarii si apropo de stat pe tron "Ciocolata e a mea" trage apa dupa ea ca pute Sa remixezi preluari dupa reluari nu-i nici o virtute Dragi tute statute dar lansate pe spate pe orbita Si utate intr-o clipita de muza Meduzu' pe meduza a lasat-o batand din buza Ca n-a tolanit-o de-ajuns dupa ce a spart-o Taman acum desigur c-am ramas ca Talisman atat de singur. Ref. Una pentru bani doua pe
degeaba A treia-i pentru R.A.C.L.A. iar a patr-ar deranja Cinci e zarul tatuat pe orice cocalar Sase ca vin gaborii sa-l salte pe Rimaru. "B.K." si "Pelle Pelle" pe Lipscani n-au cum sa domine In bazar s-ar antura prea multi dar n-are cine Si e just cand textul frust e demn de Proust Eu nu gust decat "Rimedebine" nu harneli de prost gust Vinuri alese nu must si ma declar antitrust Strict c-un manifest poetic magic cazul e tragic Servesc un As si vin si la fileu exact ca Sampras Sunt ultras am tras "a la carte" ca Saddat pana-n Pampas Un joc de rime dedicat strict presei romane Va pricepeti la rap nu va pricepeti la glume Ramane cum am stabilit mergeti dupa lider Stilul meu e liber de aici pana la "Sfanta Vineri" Iar oagarii penali ce zic ca Hip-Hop e de vara Asculta stiri la robinet si afla ce e nou prin tara Yeah gonesc trei farisei ce nu mai cresc pana-n sud-est Le cant "Ai plecat" apoi afum ca ei candesc Sosesc la timp sa mantalnesc firesc cu fata verde K1 guster praz scos la islaz in lan se pierde. Ref. E ora inchiderii simt un impuls sa dau curs unui ultim excurs Parcurs in stilul liber nu smuls Iar subiectul inclus e tot guristul Alupigus Homo Mioriticus din tara lui Urmuz Shalom pornesc in slalom din varful "La Om" Va vom atinge punctul G din moace Mai sus decat Tarom inalt cuvinte/ Potrivite pentru orice fel de minte De la geniu pan' la Kunta Kinte Trag fix in tinte cu focoase nucleare Aduc foloase strict verbale pentru amatori de stiluri populare Ca-n arte martiale va descopar alte puncte vitale In care va acopar cu trei asi de cupa si-un septar Cade cortina la final dar nu inainte de a va face un dar La zece mii de fraieri mai ramane un exemplar cu mainile in aer Din cheia sol cobor cu un bemol negru ca Zorro Pe El Toro il trimit la Zoo din N'goro N'goro Gara de Nord semneaza acest flow stil Niagara 7 ZILE [Strofa 1:] Am inceput din prima zi in care am rostit cuvantu Am inceput din prima seara in care s-a-nvartit pamantu Mi-au zis ai mei: "Zi ce vrei dar sa produca lei" Mi-am luat doi MC cu mine 3, care-s si DJ Au urmat rimele din beci, nu mai tac, poti sa pleci Nu te plac, tu nu treci, ca nu-s drac, sunt deci Getto Dac Jocuri de cuvinte, rime din cazier Poate luam si Premiul Nobel pentru pace-n cartier In tot ce am facut si fac inca tin cont de 3 lucruri: 2 platane si un microfon Fara ele esti ca fotbalu' fara Pelle Ca Os fara Piele, lunatic intre stele Pana au zarit pe ele producatorii: "Baga de seama Nu vrei sa faci ca noi? Uita lumea cum te cheama." Sa fac la fel ca voi? Chiar tu vorbesti de seama? Care ai doar un coi? "Da, dar am si-un frate geaman" Cand erau amandoi n-aveai cum sa nu te sperii Ca maimutoi nu-l imita nici Jim Carrey I-am facut atunci si lui doua ochiuri caprui "Cu paine si mustar?" Nu, cu cearcane si pistrui I-am astupat ochiu' maro c-un gongalau si-n plus Degetul meu mijlociu a urcat cel mai sus Nu m-am supus, ci mam opus unei idei umile Si cand te-am spart te-am lasat 7 mile 7 zile caut 6 nopti inainte In timp ce fac 5 rime din 4 cuvinte Si in toate astea de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile ma gandesc la 6 dusmani Am 5 datori cu de 4 ori atatia bani Da' peste ei de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon [Strofa 2:] 1 pentru cascaval, 2 pentru serial Raspopitu Deceneu in campanie electorala Aceeasi vrajeala, alta tarfa in stereotip Draga esti de milioane, ia 50 de mii "Cand iesi din videoclip poti sa imi faci un autograf?" Poti sa-mi faci autobuze si-apoi plec Si mi-am luat de la meci si-un buchet de ciuperci Apoi mergi la doctor, situatia era tragica Nu erau ciuperci, aia era fasole magica Am jurat cu mana pe vrej si pe ampicilina Ca am sa-mi caut 2 locuri libere si-o virgina Au fost spectacole, cu obstacole pe scena Nu injuri, nu fumezi, nu faci gesturi obscene Ce-ar trebui sa can't in mileniul urmator? Sex nu, droguri nu, poate liceenii rock & roll Poate-s boboc in sol, joc cazacioc in namol Sa ai noroc in sol, nu faci iarmaroc in mall Satul de capete goale, cu obiecte seriale Satul de vorbe goale, de subiecte geniale Satul de sticle goale, cu efecte speciale Toate sunt defecte deciale 7 zile stau mut, 6 nopti fut 5 pizde dintre care doar a 4 mi-a placut Da si intre ele de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile scriu 6 piese realmente In 5 spectacole zic de 4 elemente Si pun accent pe 3 lucruri de care tin cont: 2 platane si un microfon [Strofa 3:] As
da zile de la mine si nopti de la polu nord Sa vad cat de masculin e muritoru in acord Cu stelele cand sunt in acea perioada a lunii Ce absorbant folosesc de s-arunca-n gura lumii Cu barfe reactivate de carpe dezordonate Pe tarfe dezacordate le-a-nghitit pe toate Frate ai dreptate, unii nu inteleg si basta Cine vrea sa fie nas, s-o controleze p-asta Yo! Individual, am un ritual spiritual, textual Scot anal, anual, actual pe markaj oral si hattrick Punctual doar la 11 metri Intelegi cumetre? Oricine sa va zica, nu-i nimeni sa ma dezica Decat sa se friga pentru ca ce striga, nu mai sta de frica Si cand s-o stearga, am s-o fac sa mearga, va jur In 3 pantofi: 2 in picioare si unu-n cur 7 zile fac acelasi lucru de 6 ani Din 5 tovarasi, 4-mi sunt dusmani Chiar si cu ei de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile stau, 6 nopti beau Ma culc de 5 ori, ma trezesc de 4 ori Si ultima oara, de 3 lucruri tin cont: 2 platane sï un mïcrofon VERIGA LIPSĂ I: La fiecare 10 hip-hop-eri 9 au formatie, La fiecare 10 formatii 9 sunt de c***, La fiecare 10 c***i pe care le aud, Am 9 feluri de a va spune Ce-am sa va spun acum : La fiecare 10 trupe cu potential, 9 isi schimba stilul si se strica la cur. Pentru ca din fiecare 10 piese, 9 sunt muzica usoara, iar a 10-a e un intro Care-i si ala vai de mortii lui. La fiecare 10 trupe care nu se strica la cur 9 fac compromisuri, sesizati evolutia, Pentru ca din fiecare 10 piese, Doar 8 sunt muzica usoara, A 9-a e intro ala, Ia pe a 10-a n-am ascultat-o inca. Din 10 trupe nestricate si necompromise 9 n-au mesaj, dar de cand conteaza asta-n hiphop. La fiecare 10 versuri ale lor, 9 nu spun nimic, iar al 10-lea isi cam repeta ideea. Din 10 trupe bune care au si mesaj 9 sunt previzibile la modul urmator : Pentru fiecare 10 oameni Care le asculta 10 mesaje 9 dintre ei nu gasesc nimic nou In 9 dintre ele iar la fiecare 10 cuvinte 9 sunt expirate Al 10-lea e original in toata propria putere Pentru ca din 10 astfel de cuvinte originale 9 sunt greseli gramaticale, Iar al 10-lea o balbaiala. E timpul sa faceti socoteala finala : Prea multi cu numarul 1 Nu mai puteti sa faceti fata, Eu ma proclam cifra 1, Este ca v-am bagat in ceata? De atata realitate si adevar Suntetiplini de raspunsuri, Dar ati ramas fara intrebari. Intelegeti-ma : O Mesia-n M. C. cel ales Dintre atatea verze Poate fi cel mult un Bruxelles Estetica uratului a revenit definitiv Redefinesc spatiu' negativ Din sub aduc supracultura Si-ti servesc arta pura Nu doar act de p***-n gura Ca toti ceilalti Eu iti intind o mana sa te-nalt Intelege ce vrei, plaseaza-ma unde vrei Pe scara evolutiei! Dar in lipsade altceva Si pentru ca n-ai timp sa... Interpretezi veriga lipsa Lasa-ma sa-ti fiu calauza! Spiritul suprem e singura muza, Il pot numi Hip-Hop! Nu tre' sa-mi cer nici o scuza Pt ceea ce fac... OPERAȚIUNEA MONSTRU [Strofa 1]: Eu m-am nascut inca de la-nceput, nu dupa Mi-am facut in SUB trupa, n-am crescut sub lupa N-am incaput in duba, era prea mare capu' de-acuzare Si cei 7 ani de-acasa, i-am luat cu suspendare Pentru rima cu premeditare si terorism liric, Maniac textual, bazat pe Hip-Hop cerebral si spirit Sunt urmarit general cu reflectoare si neoane mov, Acum ca mi s-a pus pata, seman si cu Gorbaciov... Eu am 2 gene, din cele 4 elemente, Plus rime halucinogene si texte contondente P*********i cu lexicu':iau predicate ca subiecte Daca nu stii, intreaba publicu' sau suna un prieten. Te sperii de cazierul plin de flow, si dupa show Vezi teg-uri in metrou, iti pui air-baguri in birou Eu raman tablou, soarta nalege, sa nu fii neghiob Dar realmente ne intelegem ca 2 chiori intre patru ochi. Ca Pamantu' cu profesoru' Hancu, sa se roteasca S-ajunga vice-campion la ruleta ruseasca Sa ti semplineasca visul, intreba galeria Tu te-ai nascut cu imprumut:plateste-ti datoria! [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, BBoy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! [Strofa 2]: Cine ma vrea ma place asa-si-asa, tin sa va previn: Ca eu pe orice vreme fac rime din senin. In numele legii, strazii, am atacat persoane Pentru posesie ilegala de platane si microfoane. Un b-boy s-a laudat ca-i cautat de gettodaci L-am contactat si l-am medaliat la
alergat in saci. "Stie maica-ta ce faci? Credeai c-o sa ne placi? In haine largi? Vai, ne spargi! stiai la ce te bagi?! " Baietii, numai spray-uri, mai grav ca 2[??] Prin faptu' ca voiau sa faca graf cu 2 grefe [kiar nu inteleg ce zice aici] Va pun la colt cu cei cu care nu ma complac, risc, S-atac DJ cu hernie de compact-disc. Ies din sub, intru-ntr-o pacoste de club fara DJ Defecte-n dragoste, fara-ndoiala:club de gay Nu ma ocup de ei, ma iau de 3 ce-mi copiau meseria Faceau Hip-Hop da-si scoteau mesageria. Crezi c-o trupa de dublaje, inerta la mesaje Ajunge fara viraje pe coperta la Avantaje? Eu nu vreau sa merg pe ape, insa merg pe mana mea Da tu nici mort nu fi sigur de pozitia ta. [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, B-Boy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! [Strofa 3]: Platanu-i farfurie zburatoare.. una adanca Pentru cei ce scriu Hip-Hop cu lingura cu care mananca, Se confunda la canal, canta despre cascaval, Face microfonu' bube:fuga la spital! In general, Daca tii scoru', cumparand arbitru, Devii subiect pentru Doru Octavian Dumitru. Esti ca banu:vorbesti, nu canti Hip-Hop, da' ai valoare Ai apus? Nu mai rasari, ca doar nu esti rupt din soare. Spui ca te agreseaza cand se adreseaza in prim-plan Muzica mea spala bine si improspateaza in timpan. La fel cum nu impresionezi frizeru cu frizura Nu intimidezi Cezarul cu cenzura. Asa c-omoara-te s-ajungi si tu la Kiki Riki Miki Sau omoara-ma s-ajung si eu Tupac sau Biggie Ma duc in Cer sa rad cu ei si cu Tatal Nostru In tot ce faceti voi, e Operatziunea Monstru. [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, B-Boy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! DECALOG I: Incep cu un freestyle O rima de cristal Exprim un scop sa pun pace-n hip-hop Punctul meu da vedere: sa dau pace-n cartiere Si sa reduc ura la tacere Pentru ca in mine nici o suparare nu tine Dusmanilor? numa' bine! Nu vreau sa-mi fie rusine Cand o sa trag o linie vreau sa spun ca am facut ceva Lumea sa zica: 'Bine asa! ' Cand toti se dau baieti de cartier in sus si-n jos Cand io cantam cu de-astea Voi intorceati baschetii pa dos, manca-mi-ati casca Bazat pa diferenta Dintre mine si ei consider ca e da competenta Mea sa-mi etalez experienta Si sa ma dedic de-a 'ntregu' Acuma vin cu 10 sfaturi: ia-le ca reguli! Alegerea iti apartine tie Dar io ti-o dau la prima mana cu tot cu garantie Si fie ce-o fi, e marfa proaspata De ce sa iei marfa proasta, ba? Ca asta e testata-ta. Oficiul de protectie antifrectie Mathadon, Vexxatu, Sleek... treceti la lectie! Regula da baza-n cartier Refren: Cu impresii in cap mancati-as N-o sa te placa nimeni nicaieri, Asa ca scoateti-le din caracter Ca no sa te ajute in momentul in care o sa fi luat in suturi. Privirile pe care le atragi, Cu felul in care mergi, Cu felul in care te-mbraci, Poa' sa-ti fie fatale cand pune unu' ochii pa tine si zice: 'Baga-mi-as **** in ma-sa da punk-ist!? II: Cand iti depasesti parcela ta autohtona Si tReci pa langa un grup da baieti care stau pa zona Sa nu te uiti speriat si vei avea o sansa-n minus Sa-ti iei pe dupa cap o mare sticla da Gambrinus. Si ce o sa se-ntample dupa aia? Nici n-are rost sa mai zic. Numarul 3: Dac-auzi din spate-un glas: 'Cumetre, ai un foc? ' sau 'Ai un ceas? ' E cazu' sa grabesti pasu' Asculta pa Vexxu', pentru ca asta-i textu' Clasic da abordaj si vagabondaj Cand vrei sa dai linsaj Nu cred ca vrei sa-ti iei' 4 la rand: Sa nu-ti treaca pan' gand Ca cei ce vor sa-ti faca rau o sa-ti vorbeasca si urat. Dupa parerea mea Cu cat un necunoscut vorbeste mai frumos Tre' sa-l consideri mai periculos; Si dac-auzi 'Prietene', 'Frate'... sau alte d-astea Sa fii prevazator, dupa cum am mai zis... Regula numaru' 5 inspecial adresata celor ce stau degeaba, Baietii da bani gata, Ca strada ii asteapta cu unicul scop clar Sa-I faca da bunuri si bani da buzunar. Deci daca ai un pager sau telefon mobil Si ai facut prostia sa-l iei cu tine macar inchide-ti-l. Sa n-ai alarma-n plus in afara da figura ta Pentru cei ce stau cu gina in
fapt... Si vine acu' sfatu' 6 sa le planga da mila Acelora dintre voi care-au conceptia umila Ca daca esti la necaz si scoti un fier orice om pune bot Si un-doi se scapa in chilot, Dar la fel de bine e posibil sa Dai de un nebun si zice: ''Ai omoara-ma!? ' Si pana ce tu stai in deriva, el face o eschiva Si ti-a dat un pumn, te lasa fara perspectiva, Si ti se intoarce arma impotriva Si esti mancat, fara discutie... Alta solutie, care te toarna-n fapt E sa te dai prea apt... Asculta sfatu' 7: Cand esti pa problema Si te-au inconjurat oamenii Oricare-ar fi conditiile nu pomeni Ca esti de nu stiu unde si intri peste ei in casa Ca nu le pasa, si-o sa-ti rada-n nas. Si daca vreunul are boala pa cartierul tau E garantat c-o sa ti-o iei da doua ori mai rau; Si ca sa nu-ntReci orice masura, nu fi si prost si tare-n gura Ca' cine stie?? 8: nimic nu poate starni mai tare ura Oamenilor din zona decat cand vad ca altu' fura Din cartierul lor sau face smenuri, Asa ca sfatul meu este sa-ti cercetezi terenul Pe care vrei sa operezi Sau daca nu, risti sa pierzi... sa fii un bun dispensabil Iar daca nu poti nici sa le respecti pa restu' Iti dau sfatul 9: vezi tu, faci cum crezi tu Daca nu stii sa te porti in strada Si nu faci fata singur, ia-ti brigada Dar cu un prost gramada ma-ntreb cine-o sa vina Poate daca platesti, ca daca nu... 10: ramai la tine-n cartier In casa sau pa scara da bloc, pa palier, Si uita c-ai ascultat piesa asta, ca te-ai nascut Si mai du-te si-n*** mea Asta e... ma ***! FRANTURI DE EGO Dedic aceasta piesa celor fara tata... Rimaru: In anul cand Dumnezeu ne-a semnalat cu eclipsa...Furia lui.... In numele Tatalui iti spun ca-ti duc lipsa..Fiul tau s-a-ntors Plin de regrete cerul te regreta,Fii barbat baiete, costa Fa-ti rost de-o viata anosta,Nu privi-napoi in mascarada de greseli comise Spuneti "masque nada" si incearca sa privesti faptele tale si din alte unghiuri Certuri, neintelegeri inutile,jocul nervilor dispare,suprapune-le The Father FIgure Fii suta-n suta sigur ca durerea-atinge mult mai crunt, Atunci cand fiul unic pleaca-n noapte,iti creste par carunt Ai vrea sa ai puterea sa comunici cu cei 23 de ani Ratezi mereu de aceea,prapastia dintre voi devine falia San Andrea Iar piesele de domino cazute-n timp sunt tot franturi de ego Astepti sa spuna el primul "Perdona me ti prego" Din mandrie,acum regreti,nimic nu-l mai invie... Kgula: Cumpana-n fantana vietii se inclina si coboara visele de nerealizat Fac insuccesul sa te doara,si-ti doboara versul,acum ori niciodata Ai nevoie de un sprijin,in okii injectati de bautura nu vezi zorii noii zile mijind Prinde si te uiti la altii,nu stii ce altu stie ce ai pierdut Credeai ca moartea-i ocoleste pe cei dragi,dar esti din lut facut Asta-i ca-n fabule de La Fountain,vocabule candva de nerostit se-aduna In mintea ta numele tatalui acum in vera suna,incet, Cu ani in urma strigai "PARTIE!" spre el la Clabucet, Acum nu mai e loc decat de bocet... Rimaru-ref : In urma ta raman mereu,franturi de ego As vrea sa pot da timpunnapoi..Perdona me ti prego Tata,in viata asta scurta si inceata,sa fim ca altadata amandoi... -x2- Rimaru: Iar biata mama tace de un timp si tine-n ea durerea, N-ai cum s-o ajuti si pleci nauc de-acasa,dar mai lasa berea,fii crestin Dar crede si in Karma, in alta viata tot cu el vei imparti un lapte Parma- Lat,bilete la "Razboiul stelelor" si-un foc la tir ratat amigo, Daca cedezi,dusmanii te-ncoltesc ca haitele de dingo Fii demn de numele ce-l porti,indiferent de e Popescu sau e FIgo Alege-ti drumul constient ca okii lui privesc din cer, Spre tine, o mana invizibila atunci cand te mai clatini te sustine, Invata din greselile trecutului lui si-al tau Discerne binele de rau scapa de hau asculta sunt ingerii cu lira,ridica-ti okii-n sus strigand:"Padre,mira-mira" Rimaru-ref : In urma ta raman mereu,franturi de ego As vrea sa pot da timpu-nnapoi..Perdona me ti prego Tata,in viata asta scurta si inceata,sa fim ca altadata amandoi... -x4- NU MA UITA Acum e totul dat uitarii Las in urma ce-a fost Un paragraf inchis tichetat fara rost Numele tau e s......... Dar n-am sa-l spun te acopar Odata cemi revin, te privesc, te descopar Ne-am intalnit bizar habar-naveam daca sti Din primul moment simtea ca lumea ma umple Si-n barul uitat cu-n trebarile tale Au gasit ca raspuns din partea mea doar mirare S-ai urmat intalniri tot mai dese Dar practic vedeam numai fum In
prezentul geratic Dar atunci n-avea rost sa privesc la plecare In urma ta nu puteam Simteam deja cum lumea ma doare R:Nu ma uita Astept sa te intorci in viata mea Nu ma uita Stai langa mine intr-o lume rea Nu ma uita E randul meu, e randul meu sa plang acum Nu ma uita Intr-o seara de mai Plina de praf si banala Asteptam cu-o tigara sa te iau de la scoala Dar atunci n-ai venit si intoscandu-ma acasa Am gasit o scrisoare de la tine pe masa S-am aflat cascundeai ce se intimpla du'n an Caci parintii tai nu te lasau cu-n golan S-am aflat ca esti data ca-n romane lu'altu Imi pare paradoxal dar a fost sahul si matul N-am vrut sa cred ca ce se intampla-i real N-am acceptat ca soarta sa aleaga un final Predestinam sa te iau in viata mea fara un "chao" Fara sa am ocazia sa iti spun vreodata asa ceva R: Pe strada pustie Pe care am gasit destinul asa tragic Mergam fara directi cautand ceva magic S-am ajuns iar in barul unde ne-am cunoscut Dintr-o prima privire tremurand te-am vazut Am vorbit un minut despre una de alta Ochi tai se-ncalzeu eu imi blestemam soarta Si stiu c-ai fi vrut sa te intorci langa mine Dar e mult prea tarziu poate asa e mai bine R:bis BELELE Ai vrea sa uiti ca ti-e sortit sa fi balcanic Stai la coada ore intregi pentru Titanic la Patria Ai vrea sa emigrezi da-n Occident ramai un paria Sau ajungi ratat extradat sah mat dupa zabrele Ai clacat ai dat in toate cele numa de belele Parintii tai batrani nu te mai apara de rele Vechi prieteni se transforma in dusmani si-ti sapa groapa Apa inlocuieste vinu-ntr-un pahar ce se revarsa de amar Ai vrea sauzi un lautar ce canta de departe De-atata carte nu mai ai putere sa-ti faci parte Caci averea de prea mult timp la prea putini se-mparte Ai vrea sa uiti c-aici toti traim cu ratia Destinatia ta e o garsoniera si o Dacia Da nu stii in ce directie te poarta pasii E ca si cum la margine de drum ai nimerit in sant Acest bilant final iti apartine de acum: Ref.: Si toti avem belele Ni le amintim acum Si nu mai scapam de ele Nicicum, nicicum Ai vrea ca banii sa-ti ofere croaziere si o vila mai de vara la Mamaia Iar daca-i iarna afara o cabana la Sinaia ascultand "O sole mio" Ai vrea sa vezi macar o data-n viata carnavalul de la Rio pe viu si in direct Ai vrea sa poti lua cina la Paris "Cafe Select" ramane doar un vis Hawai un miraj paraii la "Mega Image" atarna la gramaj cat mai nimica Iar ca-ntr-un scurt-metraj rememorezi privind paharul de Garrone ca ai tone de corvezi Lucrezi la vreun patrone ce se crede Burebista Buena Vista tear vrea ca subiect de saga sa-ti creasca lista de incasari Asa ca faci flotari si intr-o buna zi A.G.A. crezi ca vei fi in consiliu Daca accepti sa dai si sa iei spaga Ai vrea ca dintr-un minim de respect sa nu fi tras in piept nedrept Esti maxim de suspect Ref. Ai vrea ca-n viata sa ramai la adapost de orice pericol Cu un simplu telefon dat prin ALO sa-ti vina toti in ajutor Ai vrea sa fii un gigolo preocupat de vitamine creme si "Pantene" Vreme si sisteme de slabit vrei sa te cheme Baiazid c-ai sange-n vene nene Impresia vine din faptul ca n-ai invatat la scoala de Rovine Ai vrea ca lumea sa vorbeasca despre tine in soapta Dorinta ta de a fi vreun cine stie cine nu asteapta calea dreapta N-ai rabdare consideri ca prea mult ai fost pus la incercare Si te indrepti cu pasi singuri spre incarcerare Care va sa zica Gica ai tras un as de pica daca stii de frica Nu te risca alfel vei castiga doar o bataie mica Si pe pat de moarte retraind intregul story Ai vrea sa mergi la carciuma din nou cu machitorii. CANTARETII DE RAP .::R.A.C.L.A. Cantaretii de rap::. cu doar 2 platane si un mic canteretii de rap se dau peste cap sa nu va faca pe plac nu tac, nu tac cand este vorba de realitate sau atunci cand declar zone calamitate, peisaje, pasaje, vederi direct din capitala nici o zi nu-i banala, nici o noapte la fel la fel ca mel in arma mortala, intru in cartier, am ca reper baieti cu levier bazati pe rever, racla 4 ever, striga toti din colt in colt din '93 am pus hip-hop-u` romanesc pe roti poetii strazilor nu prea cunosc bemolii si diezii dar dau farmec la drame ca marele arghezi pentru intreaga miscare un manifest, manifest ridic cuvantul sus pana la tatal ceresc eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti, spune-ti cine
sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs putem fi acuzati de practici anticomerciale nu urmarim succesul, cuvintele ca: soare, vara, mare, leam decupat din dictionare, pe scena n-avem dansatoare miscarile noastre sunt naturale ca extractul de plante vorbim despre belele, folosim `belle arte` ne asculti pentru a fi liber, ganduri ce trebuie alese suntem in atentia presei, la bar sau la spital, cantam numai pe viu si in direct, ura si la sicriu cu toti cei care canta playback ne investim si ultimul banut pentru vestimentatie daca a-ti sti cat costa a-ti intra in stari de meditatie in scop de pura decoratie suntem dotati cu spray-uri si marcare dar oagare ce percepi tu sfintele scripturi si confuzi graffiti-ul cu masgaleli prin lifturi eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti, spune-ti cine sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs suntem blamati pentru injuraturi, violenta fizica sau verbala suntem atacati ca incitam la degradare morala prin consum de droguri si alcool dar in romania in anu` 2000 tre` sa fii sfant ca sa rezisti altfel ... parol` ca`s scrie numai texte cu parfum de primavara despre ce tara avem, beton, si as deveni un alt bizon bun de export la eurovision, ma doare-n **** de stratu` de ozon, de masive defrisari, razboi sau subnutritie atunci cand propia mea specie este-n curs de disparitie, radeti de noi cum rade chelu` de calvitie tranzitie catre maine, amintiti-va de ieri, de canteretu` de rap ca de-un strajer al dreptatii, cultura hip-hop este oglinda societatii, vreti s-o distrugeti dar aduce ghinion, iar alta muzica v-ar aduce cu picioarele pe plafon? plus infinit e la sfarsit va dau cu pace si-am iesit ramaru`, k-gula,dj dox, apasa exit eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti, spune-ti cine sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs MARELE CAFT I: Aici ragazzi de la Gara receptia perfecta Te primim manca-ti-as cu o oferta de Omerta Iti facem ouale omleta si din peleu amuleta Te calc pe cap te scap la radacini te sap Te-arunc pana-n Chitila ca pe bila de la ruleta Fara-ndoiala strada e o jungla de asfalt plina de fiare Onoare sau respect sunt doua vorbe goale Te doare doar un cap spart un nas spart Un felinar machiat putin cu albastru de cobalt strica fatada Iar strada-i intocmai ca un ring urcam in top Deviza-i Siempre Adelante n-avem timp deloc de talk Cu oamenii in spate cand apar bai frate stai pe loc Primul om pe Marte priveste-te Iar daca te oftici fereste-te Ca-n loc sa faci poc-poc-poc poti sa faci si plici II: Chiar ai crezut ca poti sa stai cu... in sus la soare Da' soarele-i la mine-n Est in text il tin acolo pana moare Te-ai bagat intr-un... cat tine de mare Rimaru este cel ce are Gigel masura XXL Si daca nu ma crezi pana nu vezi Te pun sa-mi iei masura cu gura Ca tot Rimaru a fost si semnatarul la Hip Hip Ura Cu bidineaua mea am tras linia-n Bwukhale Coate goale din cartier sa nu mai iesi ca dai de bariera Platesti amenzi Gara de Nord e ultima frontiera Si daca ma-ntalnesti ingheti ca sticlan frapiera Sau ca Madonna in Frozen A cata oara iti spun ca o greseala iti poate fi fatala In hartuiala lirica ti-aplic pedeapsa ideala ba De acuma fie iarna fie vara te atac Si o sa te bag si o sa te scot si o sa te bag in boala Mergi la bar si cere in contul meu un whisky si o punga de Crispy Ca'n Agatha Christie la final stii faptasii Desi te crezi un grizzly in Bwukhale D.C. Sapristi transnational si international ca Amnesty Sunt natural in supranatural ca Mulder si cu Scully Rimez anal fenomenal sa moara cocalarii Sosesc cu lautarii travestit in Mata Hari la mormant de derbedeu Ce n-a facut decat sa-mi salte mingea la fileu Iar eu dintr-un voleu i-am luat fata-n peleu Si l-am facut pireu mereu Mereu am spus ca javre sunt sute De-atatea cutre pute
de-mi face nara cute Slova ridic dedic Marele Caft celor pe care-i calc pe cap In rap Rimaru va facut Hip in fel si chip si Hop Produs original individual Rimedebine divine Obliga si ateii sa se-nchine. O LACRIMA PENTRU PAMANT Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant Strofa 1: Prea multe razboaie d-aia ma rog la Mesia Sa curete totul atunci cand cade ploaia Pamantul plange cu lacrimi de sange si strange din copii deveniti parinti Oare ma intreb tu simti ca injuri de sfinti ? Suflete, sufleteee Cad globuri se sparg, se transforma in mii de cioburi Care intra in contact cu jocuri periculoase, Ia capul sus,bombe si focuri cad peste case Rivalitati de sute de ani intre rase, Situatia e reala, UE devine UM adica Uniune Mondiala, Condusa de Saddam pregatit pentru lupta finala Iar tot raul e un fel de preludiu pentru starea critica Multumesc celui de sus caci mi-a dat un refugiu prin muzica [ascultaa, ascultaaa] Mii de tunete, sentimentele ating in priviri se sting Infing cutitul adanc in rana, Raman stana de piatra ca vad ca pamantul plange mereu in sufletul meu, Ma rog sa simti, sa simti, sa simti, sa simti nu ai cum sa minti. Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant Strofa 2: Atunci cand slava si puterea voastra-i sus La crime si razboaie sunteti premieri spre inaltul ce trec peste bolta terrieri Si plangi te rog, Iisus de sus priveste catre Terra, Am pus in era tot ce nu era O lacrima pentru pamant,prelinsa pe un obraz murdar E clar ca nu pot sa opresc de unu singur acest vas in deriva pe voi toti marii,mai marii va cultiva In coliba,colivra de coliva, reiese din acest trist story (...) Cu saga sfanta in zenith, online pentru decenii Si ani lumina in fata suntem Cand in genunchi stam, nici de sabie nu ne temem Neintelesi de semeni, caci pe semne nu ne semeni Din cer asteapta sa se intoarca pe pamant divinii gemeni, Yo e jale totul se duce la vale printre vorbe goale, Stiu, fara sa vrem, sa stim sa credem, Ajungem cu totii intr-un pustiu din care scapare, nu-i chip, Nu`i cale spre stele din castele de nisip Pamantul plange, plange, plange Vreau sa-mi spui, ce simti si.... Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant RIME DE BINE Un Haules Baules Gimmi your mic "Rime De Bine", album Rimaru solo, De la stereo la mono, pe felie Din subteran apar cu meserie, să se știe In parohia cum 'que pasa?', trag la microfon Din RACLA strig pentru larasa Români, eu n-am să stau deloc pe loc, cu joc de glezne Urați-mi un noroc, că plec la drum și nu e lezne Ca un fum de LSD, misiune imposibilă Total original, dotat cu-o rimă intangibilă De unul singur fac cât Corul Madrigal Ridic cuvintul sus până-n astral Par șiapar, cum par fără hotar Mă compar cu un as, Escobar, e clar Showbizul la români e un bazar, hilar De nesecat, adevărat, fără efort îți bat Înarmat cu zeci de rime, ne-ncetat cuvântul Modelez un hip hop, ca pe plastelină Nu poți-nceta, că fac pe dinți rugină Fără-ndoiala, Pele zis 'Săgeată', fii atent la mine În stilul liber, înot în oceanul de rime (de bine) Acum cred că știi în ce ape mă scald Dă-ncoa fierul, mânca', ca să-l bat cât e cald Mă bag sub stindard RANS, ca să ocup capitala Lovesc în toți cocalarii ce-s ala bala Te dai real, producatorule de șlagăre? Rime nu dau, dar știi care ești, motherfuckare? Care-i oagăru', ce zice că șlagărul tău e hip hop? Doar un gospodar dintre uluci, să i-l dau la buci Pe baricadă in Daciadă stau cu GetoDacii In subteran "Noroc bun" spun "Pace!" la toți ortacii Vexxatu Vexx e din nou pe zonă, Te regrupează, tu intri pe cedează, Fă loc, mânca-ți-aș, dacă știi că sindicatul făcea hip Hop când tu te jucai cu moșul în nisip Chiar dacă nu pui acum valoare pe vechime Pot să te fac de rime, să te iei cu mâna de cap Să nu mai ști de tine, să poți să zici doar: "Aoleu, mânca-ți-aș, de unde le scoți, trăi-ți-ar?" Lumea sare sus și sînt de un calm imperturbabil Știu că sint ghiduș și valabil Dar nu m-agit ca să ți-o demonstrez Că tu oricum o vezi și zici: "Bine așa, mânca-ți-aș"
Rima de bine vine de la mine, Os În război cu noi, oricine devine caraghios Ești păpădie, frație, n-ai bărbăție Căci doar plângând de când te-ai apucat de aperie??? Strigi "Ajutor!" când îți zbor moțul de pe fes Așa este stres și mă deosebesc de rest Ales bules, în acest fel vin la microfon Nu mă pun cu orice clapon??? că țin la blazon Ciocul mic, știu că te oftic, Birlic Vor s-atacă, dacă vrei să muști doar un pic Tot ce zic e rimă de bine, nu palavră În osul ăsta îți vei rupe dinții, javră Rime de bine, de la mine pentru tine Sînt Tox???, Da Hood Justice Scot rima de sub nas la fiecare pas Și mă remarc din prima, că celula mea e rima și funcționează Veșnic dânsa este trează ca lumina la amiază Eu nu vorbesc de clipe, fraierii sînt aici, Păpușă, dar nu pentru mine Rima mea-i de bine, ține minte că o să-ți dau cu cine??? Nu vorbesc să mă aflu-n treabă Dar o să-ți las o mică nadă acolo unde trebe Ia de-aicea, mușcă momeala, mușcă-mă de biip Dar o să te-njur că sînt prin prejur Eu și sindicatul, în pace ca băiatul Album solo, Rimaru e primaru' Conduce toată treaba, dar să lăsăm cu graba RANSA împachetează, dar s-agață să vă-ncurce In divizia B Bip și Tenie se vor duce Fiincă n-au valoare sau le place că îi duce Dar vine Moș Crăciun și o vodcă le aduce Cu mâna pe o bere și cu alta pe volan Puneți mișcarea rap exact ca Silviu Brucan parlamentul Ba suie cu pantentul în curent cocalar Murdar și ordinar, adus de arabii din Qatar Pică star, la orice rapper, frate, ce se crede mare mahăr Spală-te pe dinți sau ia un Orbit fără zahăr Sunt util ca un leu pe lanț În ceea ce mă privește, vei ramâne tot un oagar Ia, ia, Da Hood Justice, treaba este acum în efect și Dau pace tuturor ce se află pe felie Pentru cine nu știe, vine-acum Sindicatul RANS, de departe cel mai bun RACLA, Genic, Getto Daci, Da Hood Justice Împreună formăm o echipa de vis Mai aprind un joint și scriu Sindicatul RANS totdeauna va fi viu Dar, pace tuturor din aceasta viețuire Și dedic fără număr numai rime de bine Băiatul, Clonatu, declar că sunt ca people Săntorc rima pe Tina Turner table Disting ca Arhimede în baie cum pluteste rima Și-o epilez în tot pe Storta Gina??? din stele, lebedele mele Observ la lunetă că pe planetă a început să sune a trompetă Eu nu ma dau derbedeu, cum fac să pară alții Ridic cuvântul sus la constelații Destul am blamat, am rimat și-am ridicat ștacheta E timpul să predau ștafeta Mă voi clona din viitor în popor astăzi și mâine Clonatu lui Rimaru: "Rime de bine" Rime bine, rime bine E FOAMETE Prin praf se chinuie sa-si duca zilele atatia-nfometati Mi-e sila sa numar zecile de-atrofiati Ce se tarasc cu ochii bulbucati dupa bucati de paine Ramasite refuzate cu dispret de orice caine... Vitrinele soioase ii despart de mancare Degete murdare cauta in disperare Pe maidane (prin canale) prin gunoaie parasite Alimente expirate sau conserve putrezite (nu) NICIODATA... stapani pe propria persoana Aurolaci debusolati cer de pomana Un rest de mancare. Nimeni nu are. Flamanzii se aduna pe ascuns prin cotloane Ceva pluteste-n aer: revolta asteptata A celor ce au mancat o viata doar paine si apa Penuria crancena ii face sa roada copaci Din cand in cand cate un sobolan ornat cu 3 gandaci E FOAMETE... Ref. : Iar a fost gasit la colt un mort de inanitie Toata lumea da din cap: "A dracului tranzitie... " Gloata e sufocata de malnutritie Foametea apasa ratacitii in tranzitie. Strada sufera de foame! Pentru poame se incaiera domni-n pomi bonomi si se pun capra doamne Ascult de prea mult timp obida cand marele tata Satan Da la ban; la Ramadam. Comprendo? Dolari marfari cand tu apari pe afar' estos "Du-ma la bulivar', birjar" candva din buze le bodoganea burtos Vre-un logos ce bengos de la tone de provizii-n camara Sta la mansarda in camera de garda rozand branza de... Iara astazi vezi pe strazi cum toate se digera frate In van te loveste pretul te-ngroapa la nivel de trai var-tu Ivan Da-te! Da din coate! Nu poti? Mai degraba tu preda-te Nu uita sa le povestesti la nepoti cum decade treaba Catre capete cu pete de caini care pe indelete fac supe Tocana de sobolan pute! La cal oasele-s multe! Ba, unde oare vom fi tovarasi iarasi? In loc de "mai animalule" In perspectiva se aude "canibalule" E FOAMETE... Ref. In jur e specula, bisnita cu resturi de mancare (ce?) Batranii-n
zdrente se calca-n picioare 'Ntr-o sudoare FATIDA cu totii se-mbrancesc Si se omoara pe-o paine... absolut grotesc Pe la colturi orfanii cersesc in disperare Sunt singurii satui DE POLITICA DE-NFOMETARE Din canale razbate duhoarea din voma Prea des vad pe strada epave in coma Racla - E FOAMETE... Pe moarte. Ochii se sting plini de ura Ca n-au dus destula mancare la gura Maidanizati strabat terenuri virane Cauta mancare copii fara mame Atrofiati nu stiu ce sa mai faca Bizare umbre pe poduri se oglindesc in apa Ezita... se arunca... OMOR PREMEDITAT Blestemat sa fie cel ce i-a aruncat E FOAMETE... Ref. Pai da v-ati cutat sub limba cand ati auzit un strigat din strada: "Plimba ursul" cand a inceput harneala electorala Devine patetica sleahta da Uitasera ca nimeni nu crapa cu pompa de roba de popa Daca in tromba baga repede-n trompa potol beton la gaura din plomba Nu vad nimica in hale si alimentare Dam iama cu toata frica Mi-e teama ca n-o sa ne ajunga banii decat de ciolane Coane da-mi la pachet pielea de... de porc Spasiba! Fa-te ca nu te deranjeaza duhoarea Sa vina salvarea sa le depaneze narile Care de miros li s-au lipit ca la foca Cand un iz foarte fetid li s-a strivit de parbriz Extra! Calitate import! Din strainatate Mielu' de Pasti pana mai ieri latra pe maidanul din spate Valea la buda la buda la buda Da' mai bine va puneti singuri pumnul in gura Si odata o sa le dati agheazma: Boratura cu gust de mura! Ref Anonim? GARA DE NORD I: Gara de Nord in front Rimaru la mic Urc in amonte din rang de baron la conte Le pun la fraieri contre spun cum decurge treaba Nu-ti place treaba ta ca sa nu poti pleca intreg asculta asta Seara de seara Vexxatu Vexx sta la o bere In zona de confluenta dintre cartierele Titulescu 1 Mai Victoriei Basarab Gara de Nord In inima mea sunt toate de acord Cu fratele Vexx rimez mult prea complex despre subiectele de peron Nu va tin frate predici din amvon ca suntem aici de o viata Ideea de a iesii pe naspa in fata nu-mi place La oagari le dau capace Pace Cartierului am zis si-am sa zic totdeauna Ca inca de cand sunt mic am simtit voie buna Inconjurat de voi cei cu care atunci jucam pac-pac Astazi bem impreuna Refren: Direct de la Gara de Nord Reprezint planeta mea intunecata ca Lord Ridic cuvantul pentru Gara de Nord Bine-ati venit la bord in Gara de Nord II: De-acu' manca'as o dau in concrete Lume-aici se duce ca sa-si ia bilete de tren Si-si face cruce atuncea cand vede ce vede ce vede Ia zi-le tu Rimarule ce vede Vede bagaboante care ies la ceas de seara Aurolacii care trag pe nara vreun joint autohton Kebab-ul expirat produce cancer la colon Domeniul e prea ocolit de fisc oricine are ceva de zis I'm in da zone Pentru altu-i risc da' eu stau pe zona Seara aici verii mei din cartier se aduna Stam cu totii pe tigara Viceroy si berea Gambrinus Iar cand mergem pe strada mergem cu capul sus Am spus ca la Gara ajungi fara sa te cheme glasuri de sirene Doar sirene de ambulanta anunta cand au loc problemele mele majore Prefer sa nu-ti incarc acum memoria cu amanunte Mai sordide decat Marna si Astoria Refren:.. III: Eu apartin Garii de Nord exact ca Novac lui Gruia Cand o sa mor de atac de cord intreaga Gara o sa-mi cante Aleluia Frati si surori e mult pana departe Dar am un nume de cod Rimaru pentru eternitate Bate camarade palma-ici cu frati-tu Vexxatu Vreau sa ridic cuvantul pentru cei din Piata Garii Activa pana in Santa Fe Primaria Titulescu babe Din centru pentru unii numa pentru gabori e numa' ciuma Pentru R. A. C. L. A Delikt si intregul R. A. N. -S E locul unde se aduna o mie soldatii strazii Atunci cand pe felie reprezint Gara de Nord divina parohie Oricine ragalie aude gara ne ia de cocalari Iti zicTel arcotar jandi morocar Ca noi suntem finuti Na Sutu iti zic Vexxatu si Rimaru te ia direct in liric Refren:.. DIN SUB vexxatu vexx: imi trag din subteran puterea avand in vedere ca as putea la un semn sa-i storc ca pe viermi pe foarte multi cine sunt sunt pur si simplu ceea ce sunt omu care transforma fiecare gand universal ocult in cuvant vexxatu tu nu intelegi inca nici o idee chiar daca e mai pe fata ca o acnee dar atat timp cat esti atasat de materie forta mea te sperie ma vezi doar ca pe un criminal liric in serie corpul meu astral se intinde pana-n shambala si-am boala pe tine cand te vad sceptic si
narcoleptic 3000 methadon demonic care-ti adulmeca feromonii tipic uman cu??? man tu esti in deplinatatea facultatilor chipurile dar doar in deplinatatea gradinitelor cand ne vezi noua chipurile cu pupilele dilatate ochi injectati si cu cearcane daca ai puterea vino si incearca-ne dar te voi fixa cu privirea tu evident ma vei evita nu vei putea si vei levita esti invitatul meu sa ma compari cu Mesmer incepi deja sa stii ceva tu ai sa cresti cand vei avea adevaratul crez primesti aceste vesti si incepi incet sa vezi cand ma primesti in mintea ta eu primez cand te privesc sa stii k te privez de libertatea gandurilor ma dezvolt in tine ca un embrion in vitro dar in final tot tu vei avea liber arbitru si atunci ma intreb pt ce vei opta 340 sau 3 ori 10 la a 8-a adica 3000 ori 10 la a 5-a si imediat dupa ce te vei opri in soare am sa-ti iau fata-n lupa anagrama si atunci te vei uita la ceas si vei constata ca nu e 11 august 14:03:07 explicatia e ca vexxatu te-a eclipsat acum stai cu ochii in 4 dar la propiu nu la figurat vrei sa afli la cati centimetri esti de mine imparte cu 946 ori 10 la a 13-a si tranforma in ani lumina deceneu: ridic din subteran blestem nu ma tem sunt demn la un semn in capete de lemn cine sunt extra mega giga hiper ultra super omu care spune adevaru sa te superi raspopitu priveste-ma pe strase strangi in smochina doar iluzii gaunoase cand ma vezi nu mai poti sa razi pe gura si asta pe masura ce eu te umplu de ura la cotitura sunt cel ce-ti pune viza dar iti pica fisa mai lent ca turnu din pisa mi s-a spus ca sus inseamna afara un psihiatru doctor in filozofie veterinara ce-a studiat mustele verzi prin prisma lu henri coanda mi-a facut din ochi cu mana ca stevie wonder nu mai face fete fete ca un cub eu sunt din subteran te fac sa mananci prin tub asta te subjuga nu vreau sa te juganesc ca o iei la fuga bagi capu sub plapuma cu tot cu gluga si dupa ce ca te-am patruns de-ajuns cand spun mai esti si invidios pe hanoracu lu mos craciun eu cand zbier orice zbir da bir cu femeile mergi inchis de acum pustiule eu am cheile in prima faza prezenta mea te infecteaza mintea ta pustie n-are nici o oaza urmeaza sa cazi azi cand spun pun punctu pe ei ma complac plac ce fac daca vreau????? sunt gandac dac am antene din subpamant iti fac implant de microbi in vene te distrug din radacini maica-ta ti-a spus sa nu deschizi la straini acum in casa sunt bunul tau amic tu cu cat urci mai sus eu cu atat te vad mai mic ai spasme de spaima faci spume cu schije ca barbie are barba si tu n-ai barbiturice sunt criminal de m-ar vedea shogun ar face ochii mari cum omor 10 negri mititei cu paine si mustar VORBA FRIZERULUI Deceneu: Sunt frizeru' din Peru Ma stie cartieru' Fac sa te remarce si mineru' si elicopteru' I-am luat clientii ca lu' barbieru' din Sevilla Cand am spus ca eu l-am tuns pe Roger Milla Iti dezvelesc bila, te tund la piele Seara sa se uite toti paduchii la stele. Paru' stie adevaru', oricat ar vrea sa creasca Paduchele-i paduche, tot lindine-o sa nasca Poate-o sa-i creasca basca, masca Sa tanjeasca, n-o sa-l las sa traiasca Paduchele cu casca Stau in picioare, iar daca fac varice Lumea zice c-o sa se oftice si Vanilla Ice Nu l-am tuns eu, Nostradamus ii prezice: Pe viitor, numai t*rfe pitice Si grase paroase, lipicioase ca guma Frumoase ca muma, haioase ca gluma Asta-i duma acuma Peule mancami-ai puma Nu platesti suma, te tund juma-juma Pentru Dj Sleek paharu' jumate plin Si-o femeie jumate goala pentru Ronin. Dacian: Invart cutitu-n rana ca robinetu-n vana Tu tipi ca o soprana cand ii bagi mana la bana Ca o katana orice vadana-i mana Vrei sa satisfaci lupoaica din Piata Romana Dar e de stana, nu-i umana, nici de asta n-ai habar Nu te mai duce acolo cu paine si mustar Nu esti bazat dac-ai bazar, esti gospodar Cocalar, poponar, armasar mai rar Macar priveste lumea de jur imprejur, ce crezi? Daca m-ai privi atent in c*r, te vezi? Desenezi tu ce vezi tu, vii sa-ti dau restu' Iti iau din par, te bat mar, te frizez cu Conditia elicea de elicopter Sa vina politia sa ma ridice la cer. Piele: Iti bag paru-nauntru de vrei sa te tunzi la noi Se uita toti la tine ca la galeata cu zoi Te fac apoi Tu nu ma faci decat cu bot si buze Tu cand ai vazut trenu' ai zis: "Mama ce de autobuze" Voie de nevoie ca e voie Mai pun un colet fetitelor ce tin microfonul ca pe robinet Luati bilet, la cratita, la piata Cand faci hip-hop, nu-i
ca atunci cand faci matreata http://Versuri.ro/w/eejgdf Asa ca-nvata, m******-ti constiinta Tu numai la felatie tre' sa-ti dai silinta Stiinta se cumpara, p*zda-i de vanzare Tu o pui cu vasla de-aia faci gura mare Mai bine pentru tine-i sa nu te mai complici C-ai sa pici ca Vladimir Ilici Nu mai fii asa rea, sa te tii de bici Tine-ma de carici, e mai bine, b*tch. Vexxatu Vexx: Daca ati vedea un copil fara maini, fara picioare, cu capu' spart, ce-ati face oare? L-ati lua, l-ati lua La fel si fraierii cand vad p*la mea, nu se-ndura sa nu o ia in gura O-ho, bine-asa, adica shukar ca de'a cuvantu pret din lume rangu pralo Va bag in benga boala M-ati recunoscut deja, sunt Vexxatu Vexx de la Methadon 3000..... Tanar ce il aveti Sa moara copiii, daca v-o dau pe prostii Voi vorbi despre zarea nu sampania ci flocii da pa kill Ating si subiectu si in acelasi timp si punctul sensibil al sloboazelor comerciale Pentru mine-s ca niste latei Pentru ca ma mananca si ei Si e atat de greu sa scap de ei Dar eu sunt pe felie ii scarpin cu lirica Dau si cu alifie. Ba alifie, vino-ncoa' Si vine si fratele meu s*x se zgarie pe creier Deja ne cunoaste stilu ca nu suntem de azi sau de ieri Concomitent am atatea idei in cap cati floci am pe sac Pe atatia fraieri m****c Si atatia MC iau Prozac cand ma aud pe mine Si pe baietii de pe refren Miscarea de rezistenta noii floci Pantene. Refren: Vorba frizerului: tine capu' sus Iti dau paru jos ori iti dau par in plus? In plus nu, dar jos sa fiu frumos, sa fiu mandru Ori stai linistit ori it bag paru-nauntru. Refren: Vorba frizerului: tine capu' sus Iti dau paru jos ori iti dau par in plus? In plus nu, dar jos sa fiu frumos, sa fiu mandru Ori stai linistit ori it bag paru-nauntru. NU DE ALTCEVA Aveam notite luate despre fetite dotate Dar i-am vazut tzatzele din spate Si asta le-a intrecut p toate Aveam in fiecare dimineata Cearceaful la distanta Dar i-am vazut fesele din fata Si asta mi-a provocat greata. Am cunoscut o fata supla Cu buze dubla Cu sani tripli Si alte calitati ca submultipli Am trecut la sedinte Dar pana la sentinte Am simtit ca-mi suge p**a de parca spargea seminte. Alta m-a sunat ieri, Sa vezi tarie de caracter Sustinea cai frigida Cand eu stiam ca-i frigider. Desi rigida, vrea sa fie consumata Dar cine-i tampit sa desfaca o conserva bombata? O roscata, nu pot sa ma abtin, O floare, un crin, Dar creierul pe drept trebuia pus p drot. I-am zis"apuca-ma discret", ea m-a apucat d s***t. O data dotata, orice fata vrea deodata Pune botul pe el ca s-ajunga fotomodel Ajunge sotto'n bordel Si eu ma supar fleasca Nu de altceva, mai dadeam si eu o m**e de pleasca. Acuma iar platesc, nu-s genul de pietroi Dar imi amintesc, si Vali era ca noi Pana mi-a furat banii cu firma digital Acum e dependent de lucru manual, normal. refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) Asa-s baietii, toate sunt perverse Gata sa produca averse de controverse Patru baieti in ascensor, al cincilea e aspirator Face m**e in centrul lor, ca un aspersor. Il stiu pe altul despre care n-ai nikio idee Ziua-i barbat si noapte intr-un club, femeie Nonconformist fara lex, duralex, fara complex A ajuns ziua un dur si noapte un Durex Apropo de asta, speriat de adulter Dupa cinci casete p****o si-un roman de Julles Verne, http://Versuri.ro/w/mkhhd Un aventurier cu prenume relativ A stat cinci saptamani intr-un prezervativ. De parca n-ar fi de ajuns sa te darame Cand i-am spus de-un peste, a plecat la scos rame. Si stii dc dana plangea trista in batista? Aflase ca galeria lui e doar o revista. Nu vorbesc numai de cei doi Multi sunt de obicei moi Cand vin din schimbul 3-2 Nu mai disting ce soi Fara idei noi Isi iau femei la pret lei doi Si ei goi Se f*t apoi Cu gandul la Playboy. Hey voi, cum e impartirea la doi? Ca pana l-am turnat la furat, si Vali era ca noi Cum poate fi el gigolo daca, a devenit dependent de gongalou, asa ca : refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) N-am intalnit des, fiica, sa nu desfaca Picioarele cand banu se despica Sa-i displaca N-am intalnit baiat sa n-o convinga-n vanga Si daca e si manga, s-o stinga cu o stanga Fetele, sute de zalude pierdute Se machesc
batute Se machiaza baute Sa-ncerce-n primul rand Macar din cand in cand Decat sa poarte stramb Sa se poarte stramb. Cu mine doua fete stau Mi-o s*g si pe latime S-au bucurat ca hotu-i prins si Vali nu-si revine. Incet, incet devine dependent de moarte Ca l-am bagat in corzi Cand m-am bagat in coarde. refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) Baietii, vreau sa apara degetele mijlocii Semn de recunostinta pentru anul 2000. Fetele, vreau sa dispara degetele mijlocii Pentru mine, getto daci si Methaon 5000. SUPERSONIC Yeah...... hah..... uhhhh Sunt supersonic, mereu ironic Actionez mai rapid decat apelul telefonic, C-o mana tin luna si cu alta pamantu' Distrug orice kitsch cu arma mea:cuvantu' Respect viata, si tot ce-nseamna ea, aha Urasc prostia si ce face din om ea, Rolul neu pe lume e sa fiu acid, Sa distrug nesimtirea din stadiu de hibrid, Direct din unda'ground da-hood si methadon Aducem ghidusia la stadiu' de ciclon, Cu omu' meu toxxic si vexxatu' vexx Lovim supersonic pe fraieri drept in plex, Ma doare-n vrej de tot si de toate, Sunt nai'gh'ba, profesa' si te ard ca la carte, Mesajul meu, e anti comercial Supersonic, manca-ti-as, nimic mai normal..... Refren: Mai tare ca piatra, Mai iute ca gandu', C-o mana tin luna, Cu alta pamantu, Am lirica ghidusa, Cuvantu' ironic.... m-a facut mama supersonic Mai tare ca piatra, Mai iute ca gandu', C-o mana tin luna, Cu alta pamantu, LIrica ghidusa, Cuvantu' ironic.... si tata m-a facut supersonic..... ..... ha, ha, ha, ha.............. Se ia o functie definita pe underground cu valori in aceasta multime L. c. m. general, oare de ce e coada la i. m. l.? Vexxatu' vexx, acel nemernic Sfideaza legile lu' newton si a lui copernic Tu de pe ce coasta esti? sistem eliocentric contrar sau direct? Si-n codu' tau genetic, cate grame de respect intra? Te simti speriat, nu stiu exact ce repros Ne aduci, dar te feresti de noi ca de leprosi, Ma uit senin la tine, te intreb:de ce ne urasti? Si cand iti cantam, de ce nu vrei sa scoti coarne Bourasti? Deseneaza o sunca, un cat, o lampa, un pat Citeste, vei fi entuziasmat de rezultat, Te vei lumina deodata si ne vei deveni fan IAr noi vom fi number 1 in top la radio erevan/ca-n... .. totdeuna, nu ma poate opri nimic, sunt supersonic, De mic aveam forta de mic si loveam aprig, Super ve xxatu' vexx, super methadon 3000, Super da-hood justice, super abracadabra, super fara numar stoe Ce frumoasa este viata cand te prinde dimineata Cu doua femei in pat Si apare barba'su putin alcoolizat, N-ai zis fa ca v-ati certat? am glumit! Si m-alearga prin toata casa ca johnny mnemonic, Am sarit peste balcon in strada ca sunt supersonic, Superman, spiderman sunt fratii mei la shmen, Impreuna plecam la mare la eforie, stam cu chirie, Pe tren nasu' ne intreaba daca avem bilete de drumetie Nasule conasule manca-ti-as, bine te-am gasit Ia de colea cinci miare s-o vodca scandic, Cu grasa de cotnari, un salam si o paine de graham, Stau si meditez daca rahan era mai tare ca tarzan, Naveau bani, masini, femei, dar aveau etica Manca-ti-as ingineria ta genetica.. aaahhh Am vazut efectu' miraculos al vinului spumos, Unii au mai multe gaze decat vulcanul noroios, Dar am grande co jones si shtoaca supersonica, Pentru mine e fierbinte doar femeia bionica.. ugh S-acum, pentru ca stiu ca te-ai facut un fan adevarat Methadon 3000 si da-hood justice, primeste de la noi un bonus,!!!!! Acesta va fi refrenul melodiei, si m-am dus........... Refren... CUPRINS PROIECTUL VERDE FII LINIȘTIT O MÂNĂ STRICT 7 ZILE VERIGA LIPSĂ OPERAȚIUNEA MONSTRU DECALOG FRANTURI DE EGO NU MA UITA BELELE CANTARETII DE RAP MARELE CAFT O LACRIMA PENTRU PAMANT RIME DE BINE E FOAMETE GARA DE NORD DIN SUB VORBA FRIZERULUI NU DE ALTCEVA SUPERSONIC SFÂRȘITUL VOLUMULUI II 5 februarie 2017 la 16:56 UTC+02 DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ (Antologie de poezie rap și hip hop din România deceniului 9 alcătuită de Felix Rian Constantinescu. În grafia lumii din care provin poeziile.) Păclișa, Februarie 2017 VOLUMUL II SINDICATU, [RACLA-ONLINE.COM] RACLA, VEXXATTU VEXX,
DECENEU, GETTO DACI, DA HOOD JUSTICE, ANDA ADAM, Anonimi PROIECTUL VERDE doar un beat simplu si doar un tambal tu vrei doar sa facem show, eu vreau sa facem bal stam central, stam pana tarziu ca sa te-nfierbant iti torn acum niste rachiu din meniu sprit cu apa de izvor si-am sa te scol de pe scaun cu putin folclor stau si beau niste BergenBrau invat toata lumea la dezmat pentru ca vreau fetele se-aduna cu voie buna iar daca vrei si tu sa canti atunci canta-mi in struna cantati-mi impreuna pana prindem zorii am un stoc belea in pivnita de trei podgorii straturi de alcool, shot-uri direct din cana daca nu poti sa te saturi iti torn din damigeana iti dau sa bei cat poti sa duci poti sa te faci si muci in timp ce toate fetele dau doar din buci refren (negru) : pai facem gratar, vinu curge-n pahar toate fetele dau din cur in timp ce sar de griji te scap cand vezi porcu-n protap toti oamenii mei de jur imprejur dau din cap. imi place stilu clasic, nu stilul impus cand amestec tuica, cu orice alt produs fetele pe masa se misca pentru show danseaza cu gaoaza si la tine in platou stai cu ochii-n gina, ca altfel te fac nu la buzunare, la porcu din protap cine vrea sa vada, sa vina sa guste trei zile si trei nopti, sunem niste lacuste pe sub fuste insa, umbl-un singur zvon pamantul se invarte, daca vinul e beton e panica! ca in orice duminica gratarul il aprind de la flacara olimpica refren X 2 imi place sa trag la pipa imi place sa stau pe beat iti place sa te misti acuma nu te da lovit trebuie sa realizezi pe ce parte mizezi dansezi pe mese sau intr-un fotoliu linistit iubeste-ma "shamdiridiram :) " misca gioalele asta-i pentru baietii care-si lustruiesc sandalele pentru copilele mele mi-as da zilele toarna un paharel sa ne excitam papilele am vrut sa fiu James Bond da-mi place berea blonda pai ce? tre sa fii frumos sau sa ai paru' blond? baga sarmalele ca vin, ba! am un vinulet numai bun de pus pe limba stii cum e? nu va stresati cu toate rapandulele sa vina la mine, tata, sa le-arat eu sculele! se vede cum v-am luat la toti mintile acu sa-mi ziceti mie ca nu va place "repu'", bre refren foaie verde de stejar... of, of curge vinu in pahar.. tamtiririri frunza verde de proiect... of, of de la urban cu respect... frunza verde de proiect...., s-am sa mor; de la urban cu respect... mai mai FII LINIČ˜TIT ai nevoie de un nou lider in viata ai nevoie de acela ce te-nvata a avea gandire de invingator ai impresia ca esti un calator clar vazator increzator in propriul mentor faci pe moru' cand ai in fata-un chestor ai ajuns la drept director chiar mai mult rector pana sa-ti revii mori ba intre noi demult era o vorba au trecut anii de cand tu printre oameni refuzi sa revii au crescut pe langa tine fraiere fara sa stii proprii copii au trecut pe langa tine chiar si anii in care te jucai pe strada au trecut ca dupa-o lunga vraja au ajuns la colt de strada cersind o ciocolata privirile din jur te cearta nu-i nik fii linisti ref. Fii linistiit.. atata timp cat tu nu vrei nik nimeni nu-ti va cere nimic.. i-ati un copil ca model incearca sa fii doar doua minute ca el raspunde pentru tot ce face sau ce spune el te pierzi ori te dai lovit vad un final nefericit esti stupid cand judeci vei fi primul judecat in sfarit cand pierzi ai puterea sa ramai cu capu' ridicat sunt scarbit te condamn de genocid privesc linistit catre un nou infinit tot mai?? te consideri conducatoru' ideal pt. mine esti un alt cap de afis imi permit sa-ti0 rup capu' legal in fiecare zi sunt cel ce te invita sa revii pe obita celor vii refuz sa fac abuz de putere. fumez in deajuns de mult in cat sa stiu cam cum sa fac avere bere tot ce stii sau ce ar trebui sa aflii despre mine e ca sunt mult mai linistit ca tine!! ref. O MĂ‚NÄ‚ Citez, ghilimele: In ziua de azi toate ale-ai greu Ca e cum spunea femeia de servici din blocul meu Nu pot sa fiu deacord cu ea, mai ales ca stiu Ca-si munceste c***l din zori pana tarziu Daca spuneti ca nu-i nimic ma vad silit sa va spun Ca asta face de cand era tanara Ca sa-si tina barbatul pensionar copii scolari Care acum sunt mari dar nici nu mai vin pe la ea macar, Cosmarul va fi trecut doar in momentul cand Va avea satisfactia vietii, bucata de pamant De 2 metrii patrati, la alti 2 metrii adancime Pe care, dupa viata, nu poate sa scape nimeni Va intreb: Oare e bine sa duci o existenta, aparent lipsita de esenta? Dar fara penitenta, cand o sa tragi linia, concluzia: Poate rasplata nu va-n tarzia
Dumnezeu, universul si eul superior Te vor primi in lumea dreptilor Cu un buchet de flori si cu felicitari Iar daca nu crezi in de-astea Macar o sa ai menajamente de la metempsihoza Ridicati o mana pentru femeia de servici! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Dar daca nici vieti viitoare nu exista Te poti lansa falsa pista, situatia este trista Nu era oare mai bine daca, naveai deloc principii? Si te durea la stoaca? Faceai absolut orice cu-n singur tel: Lovelele grup, si tarfele pe??? Te-am adus unde am vrut, pentru ca am de zis Cateva notiuni relative la compromis Totul e admis tu zici, dar te-n treb: Te poti baga si-n hip-hop cu astfel de concepte? Pentru ca si o stoarfa care-i buna meseria ei Tre' sa-i placa si ei p*** nu doar strenganeii Ca decat sa se frece, cascand de plictiseala Mai bine sapa gradina, sau se ducea la scoala Asa si tu mancati-as cantaretule Daca n-ai placere din ceea ce faci Mai bine dadeai la saiba Ca daca te si compromiti, si nici nu-ti place deloc Esti ca o c***a beata care zace intr-o scara de bloc Dupa ce o noapte-n treaga s-a balacarit complet S-a si imbolnavit si nici nu i-a iesit profit Ridicati o mana, macar un deget pentru ea! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Acum vre-un an de zile, statea cu mine in bloc Un baiat de bani gata, lovit de mult noroc Atunci cand il vedeai, el nu era ca toti ceilalti Ca bea numai Santal si aprindea Mallboro Lights http://Versuri.ro/w/klieh Vara la mare, iarna la schi, iar in rest La greci, italieni si prin Europa de vest Dar mai presus decat toate se credea destept Ca le are pe toate astea fara sa traga pe nimeni in piept Intr-o zi insa parintii lui au cazut prada Unui accident barbar pa autostrada Iar banii lor s-au dus p*** de suflet in sl***z Ca s-a descoperit ca erau obtinuti fraudolos Si cine credeti ca a cazut prada teribilei sorti? Defapt teribilei strazi, care-i inghite pe toti Inocentii fara vaccin, cu anticorpi antidestin Hai vreau sa vad ca: Ridicati o mana pentru baiatu de bani gata! Acum lasati-o jos, ca oricum nu e de folos Al 4-lea subiect pa care acu' o sa-l tratez Sunt eu Vexxatu' Vexx un tip uman mult prea complex Caterincos pe vers, chiar daca problemele-s grave Iar daca n-ati fost atenti atunci va zic Ca n-aveti nici cea mai vaga idee decat de monoframant La viata de pe pamant si mai ales de Sub pamant In sensul de apoi... dar si-n sens de Undeground Text liric, eu va livrez pa banda Undo! In primu rand cititi si printre randuri Folositiva gandu'! ca uneori va vand??? alta cale, Defapt in general e: Dau 2 vorbe concrete, 3 subliminale Grijile materiale le iau pa p*** dese ori Dau pace la bagabonti, saraci si la copii de flori Pentru voi toti, aceea care i-ati Manevrat pe fraeri, in special bogati Pace tuturor curvelor care satisFac Si pe unii pe banda si pe altii gratis Pace pentru fratii mei care sunt pe felie Ei sunt cei care vor mosteni imparatia O vorba din batrani ajunsa la mine pe viu grai: Ori cu p*** in p*z**, ori cu sufletu-n rai! Ai de invatat ca, la furat in c***t Ii tratam pacat sau curat Tre' sa fi cu sufletul impacat Dar in hip-hop pana ce sa faci Cartel Sa te c***asalesti sau compromiti in niciun fel Si nici sa ciorel es macar un vers Al acestei feli sublime de spirit universal Ridicati o mana pentru Vexxatu' Vexx Mc lui tenie, creator de lexe Mai ridicati acum o mana pentru Sleek Si inca una sus, pentru formatia de gratia Careia puteti sa savurati creatia Si daca ati inteles si va Simtiti in stare sa o faceti Ridicati una pentru voi insiva. STRICT Nu spune "Hop" pana nu spui "Hip" O data in plus Rimaru pe felie pentru public Lucid si ludic comunic iar romanii stau toti pe receptie Grava deceptie nu toti dau dovada de perceptie Dar atentie din underground rimez strict underground Ratatii nu-nteleg nimica si se sperie de sound Lirica sobra la obiect si fara de "Let's get physical" Beat-ul meu suspect exclude fentele lui Michael Jackson Fanii in plin efect imi dau cu "On'n'on'n'on" Sufar enorm caci am exces de neuroni Combat ca Voltron discarii si apropo de stat pe tron "Ciocolata e a mea" trage apa dupa ea ca pute Sa remixezi preluari dupa reluari nu-i nici o virtute Dragi tute statute dar lansate pe spate pe orbita Si utate intr-o clipita de muza Meduzu' pe meduza a lasat-o batand din buza Ca n-a tolanit-o de-ajuns dupa ce a spart-o Taman acum desigur c-am ramas ca Talisman atat de singur. Ref. Una pentru bani doua pe
degeaba A treia-i pentru R.A.C.L.A. iar a patr-ar deranja Cinci e zarul tatuat pe orice cocalar Sase ca vin gaborii sa-l salte pe Rimaru. "B.K." si "Pelle Pelle" pe Lipscani n-au cum sa domine In bazar s-ar antura prea multi dar n-are cine Si e just cand textul frust e demn de Proust Eu nu gust decat "Rimedebine" nu harneli de prost gust Vinuri alese nu must si ma declar antitrust Strict c-un manifest poetic magic cazul e tragic Servesc un As si vin si la fileu exact ca Sampras Sunt ultras am tras "a la carte" ca Saddat pana-n Pampas Un joc de rime dedicat strict presei romane Va pricepeti la rap nu va pricepeti la glume Ramane cum am stabilit mergeti dupa lider Stilul meu e liber de aici pana la "Sfanta Vineri" Iar oagarii penali ce zic ca Hip-Hop e de vara Asculta stiri la robinet si afla ce e nou prin tara Yeah gonesc trei farisei ce nu mai cresc pana-n sud-est Le cant "Ai plecat" apoi afum ca ei candesc Sosesc la timp sa mantalnesc firesc cu fata verde K1 guster praz scos la islaz in lan se pierde. Ref. E ora inchiderii simt un impuls sa dau curs unui ultim excurs Parcurs in stilul liber nu smuls Iar subiectul inclus e tot guristul Alupigus Homo Mioriticus din tara lui Urmuz Shalom pornesc in slalom din varful "La Om" Va vom atinge punctul G din moace Mai sus decat Tarom inalt cuvinte/ Potrivite pentru orice fel de minte De la geniu pan' la Kunta Kinte Trag fix in tinte cu focoase nucleare Aduc foloase strict verbale pentru amatori de stiluri populare Ca-n arte martiale va descopar alte puncte vitale In care va acopar cu trei asi de cupa si-un septar Cade cortina la final dar nu inainte de a va face un dar La zece mii de fraieri mai ramane un exemplar cu mainile in aer Din cheia sol cobor cu un bemol negru ca Zorro Pe El Toro il trimit la Zoo din N'goro N'goro Gara de Nord semneaza acest flow stil Niagara 7 ZILE [Strofa 1:] Am inceput din prima zi in care am rostit cuvantu Am inceput din prima seara in care s-a-nvartit pamantu Mi-au zis ai mei: "Zi ce vrei dar sa produca lei" Mi-am luat doi MC cu mine 3, care-s si DJ Au urmat rimele din beci, nu mai tac, poti sa pleci Nu te plac, tu nu treci, ca nu-s drac, sunt deci Getto Dac Jocuri de cuvinte, rime din cazier Poate luam si Premiul Nobel pentru pace-n cartier In tot ce am facut si fac inca tin cont de 3 lucruri: 2 platane si un microfon Fara ele esti ca fotbalu' fara Pelle Ca Os fara Piele, lunatic intre stele Pana au zarit pe ele producatorii: "Baga de seama Nu vrei sa faci ca noi? Uita lumea cum te cheama." Sa fac la fel ca voi? Chiar tu vorbesti de seama? Care ai doar un coi? "Da, dar am si-un frate geaman" Cand erau amandoi n-aveai cum sa nu te sperii Ca maimutoi nu-l imita nici Jim Carrey I-am facut atunci si lui doua ochiuri caprui "Cu paine si mustar?" Nu, cu cearcane si pistrui I-am astupat ochiu' maro c-un gongalau si-n plus Degetul meu mijlociu a urcat cel mai sus Nu m-am supus, ci mam opus unei idei umile Si cand te-am spart te-am lasat 7 mile 7 zile caut 6 nopti inainte In timp ce fac 5 rime din 4 cuvinte Si in toate astea de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile ma gandesc la 6 dusmani Am 5 datori cu de 4 ori atatia bani Da' peste ei de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon [Strofa 2:] 1 pentru cascaval, 2 pentru serial Raspopitu Deceneu in campanie electorala Aceeasi vrajeala, alta tarfa in stereotip Draga esti de milioane, ia 50 de mii "Cand iesi din videoclip poti sa imi faci un autograf?" Poti sa-mi faci autobuze si-apoi plec Si mi-am luat de la meci si-un buchet de ciuperci Apoi mergi la doctor, situatia era tragica Nu erau ciuperci, aia era fasole magica Am jurat cu mana pe vrej si pe ampicilina Ca am sa-mi caut 2 locuri libere si-o virgina Au fost spectacole, cu obstacole pe scena Nu injuri, nu fumezi, nu faci gesturi obscene Ce-ar trebui sa can't in mileniul urmator? Sex nu, droguri nu, poate liceenii rock & roll Poate-s boboc in sol, joc cazacioc in namol Sa ai noroc in sol, nu faci iarmaroc in mall Satul de capete goale, cu obiecte seriale Satul de vorbe goale, de subiecte geniale Satul de sticle goale, cu efecte speciale Toate sunt defecte deciale 7 zile stau mut, 6 nopti fut 5 pizde dintre care doar a 4 mi-a placut Da si intre ele de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile scriu 6 piese realmente In 5 spectacole zic de 4 elemente Si pun accent pe 3 lucruri de care tin cont: 2 platane si un microfon [Strofa 3:] As
da zile de la mine si nopti de la polu nord Sa vad cat de masculin e muritoru in acord Cu stelele cand sunt in acea perioada a lunii Ce absorbant folosesc de s-arunca-n gura lumii Cu barfe reactivate de carpe dezordonate Pe tarfe dezacordate le-a-nghitit pe toate Frate ai dreptate, unii nu inteleg si basta Cine vrea sa fie nas, s-o controleze p-asta Yo! Individual, am un ritual spiritual, textual Scot anal, anual, actual pe markaj oral si hattrick Punctual doar la 11 metri Intelegi cumetre? Oricine sa va zica, nu-i nimeni sa ma dezica Decat sa se friga pentru ca ce striga, nu mai sta de frica Si cand s-o stearga, am s-o fac sa mearga, va jur In 3 pantofi: 2 in picioare si unu-n cur 7 zile fac acelasi lucru de 6 ani Din 5 tovarasi, 4-mi sunt dusmani Chiar si cu ei de 3 lucruri tin cont: 2 platane si un microfon 7 zile stau, 6 nopti beau Ma culc de 5 ori, ma trezesc de 4 ori Si ultima oara, de 3 lucruri tin cont: 2 platane sï un mïcrofon VERIGA LIPSĂ I: La fiecare 10 hip-hop-eri 9 au formatie, La fiecare 10 formatii 9 sunt de c***, La fiecare 10 c***i pe care le aud, Am 9 feluri de a va spune Ce-am sa va spun acum : La fiecare 10 trupe cu potential, 9 isi schimba stilul si se strica la cur. Pentru ca din fiecare 10 piese, 9 sunt muzica usoara, iar a 10-a e un intro Care-i si ala vai de mortii lui. La fiecare 10 trupe care nu se strica la cur 9 fac compromisuri, sesizati evolutia, Pentru ca din fiecare 10 piese, Doar 8 sunt muzica usoara, A 9-a e intro ala, Ia pe a 10-a n-am ascultat-o inca. Din 10 trupe nestricate si necompromise 9 n-au mesaj, dar de cand conteaza asta-n hiphop. La fiecare 10 versuri ale lor, 9 nu spun nimic, iar al 10-lea isi cam repeta ideea. Din 10 trupe bune care au si mesaj 9 sunt previzibile la modul urmator : Pentru fiecare 10 oameni Care le asculta 10 mesaje 9 dintre ei nu gasesc nimic nou In 9 dintre ele iar la fiecare 10 cuvinte 9 sunt expirate Al 10-lea e original in toata propria putere Pentru ca din 10 astfel de cuvinte originale 9 sunt greseli gramaticale, Iar al 10-lea o balbaiala. E timpul sa faceti socoteala finala : Prea multi cu numarul 1 Nu mai puteti sa faceti fata, Eu ma proclam cifra 1, Este ca v-am bagat in ceata? De atata realitate si adevar Suntetiplini de raspunsuri, Dar ati ramas fara intrebari. Intelegeti-ma : O Mesia-n M. C. cel ales Dintre atatea verze Poate fi cel mult un Bruxelles Estetica uratului a revenit definitiv Redefinesc spatiu' negativ Din sub aduc supracultura Si-ti servesc arta pura Nu doar act de p***-n gura Ca toti ceilalti Eu iti intind o mana sa te-nalt Intelege ce vrei, plaseaza-ma unde vrei Pe scara evolutiei! Dar in lipsade altceva Si pentru ca n-ai timp sa... Interpretezi veriga lipsa Lasa-ma sa-ti fiu calauza! Spiritul suprem e singura muza, Il pot numi Hip-Hop! Nu tre' sa-mi cer nici o scuza Pt ceea ce fac... OPERAȚIUNEA MONSTRU [Strofa 1]: Eu m-am nascut inca de la-nceput, nu dupa Mi-am facut in SUB trupa, n-am crescut sub lupa N-am incaput in duba, era prea mare capu' de-acuzare Si cei 7 ani de-acasa, i-am luat cu suspendare Pentru rima cu premeditare si terorism liric, Maniac textual, bazat pe Hip-Hop cerebral si spirit Sunt urmarit general cu reflectoare si neoane mov, Acum ca mi s-a pus pata, seman si cu Gorbaciov... Eu am 2 gene, din cele 4 elemente, Plus rime halucinogene si texte contondente P*********i cu lexicu':iau predicate ca subiecte Daca nu stii, intreaba publicu' sau suna un prieten. Te sperii de cazierul plin de flow, si dupa show Vezi teg-uri in metrou, iti pui air-baguri in birou Eu raman tablou, soarta nalege, sa nu fii neghiob Dar realmente ne intelegem ca 2 chiori intre patru ochi. Ca Pamantu' cu profesoru' Hancu, sa se roteasca S-ajunga vice-campion la ruleta ruseasca Sa ti semplineasca visul, intreba galeria Tu te-ai nascut cu imprumut:plateste-ti datoria! [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, BBoy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! [Strofa 2]: Cine ma vrea ma place asa-si-asa, tin sa va previn: Ca eu pe orice vreme fac rime din senin. In numele legii, strazii, am atacat persoane Pentru posesie ilegala de platane si microfoane. Un b-boy s-a laudat ca-i cautat de gettodaci L-am contactat si l-am medaliat la
alergat in saci. "Stie maica-ta ce faci? Credeai c-o sa ne placi? In haine largi? Vai, ne spargi! stiai la ce te bagi?! " Baietii, numai spray-uri, mai grav ca 2[??] Prin faptu' ca voiau sa faca graf cu 2 grefe [kiar nu inteleg ce zice aici] Va pun la colt cu cei cu care nu ma complac, risc, S-atac DJ cu hernie de compact-disc. Ies din sub, intru-ntr-o pacoste de club fara DJ Defecte-n dragoste, fara-ndoiala:club de gay Nu ma ocup de ei, ma iau de 3 ce-mi copiau meseria Faceau Hip-Hop da-si scoteau mesageria. Crezi c-o trupa de dublaje, inerta la mesaje Ajunge fara viraje pe coperta la Avantaje? Eu nu vreau sa merg pe ape, insa merg pe mana mea Da tu nici mort nu fi sigur de pozitia ta. [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, B-Boy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! [Strofa 3]: Platanu-i farfurie zburatoare.. una adanca Pentru cei ce scriu Hip-Hop cu lingura cu care mananca, Se confunda la canal, canta despre cascaval, Face microfonu' bube:fuga la spital! In general, Daca tii scoru', cumparand arbitru, Devii subiect pentru Doru Octavian Dumitru. Esti ca banu:vorbesti, nu canti Hip-Hop, da' ai valoare Ai apus? Nu mai rasari, ca doar nu esti rupt din soare. Spui ca te agreseaza cand se adreseaza in prim-plan Muzica mea spala bine si improspateaza in timpan. La fel cum nu impresionezi frizeru cu frizura Nu intimidezi Cezarul cu cenzura. Asa c-omoara-te s-ajungi si tu la Kiki Riki Miki Sau omoara-ma s-ajung si eu Tupac sau Biggie Ma duc in Cer sa rad cu ei si cu Tatal Nostru In tot ce faceti voi, e Operatziunea Monstru. [Refren]: Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC, Graf, B-Boy, DJ Curtea, a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat, am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ, B-Boy, Graf, MC De nu-s 4 elemente, sunt 3 la 10 mii! DECALOG I: Incep cu un freestyle O rima de cristal Exprim un scop sa pun pace-n hip-hop Punctul meu da vedere: sa dau pace-n cartiere Si sa reduc ura la tacere Pentru ca in mine nici o suparare nu tine Dusmanilor? numa' bine! Nu vreau sa-mi fie rusine Cand o sa trag o linie vreau sa spun ca am facut ceva Lumea sa zica: 'Bine asa! ' Cand toti se dau baieti de cartier in sus si-n jos Cand io cantam cu de-astea Voi intorceati baschetii pa dos, manca-mi-ati casca Bazat pa diferenta Dintre mine si ei consider ca e da competenta Mea sa-mi etalez experienta Si sa ma dedic de-a 'ntregu' Acuma vin cu 10 sfaturi: ia-le ca reguli! Alegerea iti apartine tie Dar io ti-o dau la prima mana cu tot cu garantie Si fie ce-o fi, e marfa proaspata De ce sa iei marfa proasta, ba? Ca asta e testata-ta. Oficiul de protectie antifrectie Mathadon, Vexxatu, Sleek... treceti la lectie! Regula da baza-n cartier Refren: Cu impresii in cap mancati-as N-o sa te placa nimeni nicaieri, Asa ca scoateti-le din caracter Ca no sa te ajute in momentul in care o sa fi luat in suturi. Privirile pe care le atragi, Cu felul in care mergi, Cu felul in care te-mbraci, Poa' sa-ti fie fatale cand pune unu' ochii pa tine si zice: 'Baga-mi-as **** in ma-sa da punk-ist!? II: Cand iti depasesti parcela ta autohtona Si tReci pa langa un grup da baieti care stau pa zona Sa nu te uiti speriat si vei avea o sansa-n minus Sa-ti iei pe dupa cap o mare sticla da Gambrinus. Si ce o sa se-ntample dupa aia? Nici n-are rost sa mai zic. Numarul 3: Dac-auzi din spate-un glas: 'Cumetre, ai un foc? ' sau 'Ai un ceas? ' E cazu' sa grabesti pasu' Asculta pa Vexxu', pentru ca asta-i textu' Clasic da abordaj si vagabondaj Cand vrei sa dai linsaj Nu cred ca vrei sa-ti iei' 4 la rand: Sa nu-ti treaca pan' gand Ca cei ce vor sa-ti faca rau o sa-ti vorbeasca si urat. Dupa parerea mea Cu cat un necunoscut vorbeste mai frumos Tre' sa-l consideri mai periculos; Si dac-auzi 'Prietene', 'Frate'... sau alte d-astea Sa fii prevazator, dupa cum am mai zis... Regula numaru' 5 inspecial adresata celor ce stau degeaba, Baietii da bani gata, Ca strada ii asteapta cu unicul scop clar Sa-I faca da bunuri si bani da buzunar. Deci daca ai un pager sau telefon mobil Si ai facut prostia sa-l iei cu tine macar inchide-ti-l. Sa n-ai alarma-n plus in afara da figura ta Pentru cei ce stau cu gina in
fapt... Si vine acu' sfatu' 6 sa le planga da mila Acelora dintre voi care-au conceptia umila Ca daca esti la necaz si scoti un fier orice om pune bot Si un-doi se scapa in chilot, Dar la fel de bine e posibil sa Dai de un nebun si zice: ''Ai omoara-ma!? ' Si pana ce tu stai in deriva, el face o eschiva Si ti-a dat un pumn, te lasa fara perspectiva, Si ti se intoarce arma impotriva Si esti mancat, fara discutie... Alta solutie, care te toarna-n fapt E sa te dai prea apt... Asculta sfatu' 7: Cand esti pa problema Si te-au inconjurat oamenii Oricare-ar fi conditiile nu pomeni Ca esti de nu stiu unde si intri peste ei in casa Ca nu le pasa, si-o sa-ti rada-n nas. Si daca vreunul are boala pa cartierul tau E garantat c-o sa ti-o iei da doua ori mai rau; Si ca sa nu-ntReci orice masura, nu fi si prost si tare-n gura Ca' cine stie?? 8: nimic nu poate starni mai tare ura Oamenilor din zona decat cand vad ca altu' fura Din cartierul lor sau face smenuri, Asa ca sfatul meu este sa-ti cercetezi terenul Pe care vrei sa operezi Sau daca nu, risti sa pierzi... sa fii un bun dispensabil Iar daca nu poti nici sa le respecti pa restu' Iti dau sfatul 9: vezi tu, faci cum crezi tu Daca nu stii sa te porti in strada Si nu faci fata singur, ia-ti brigada Dar cu un prost gramada ma-ntreb cine-o sa vina Poate daca platesti, ca daca nu... 10: ramai la tine-n cartier In casa sau pa scara da bloc, pa palier, Si uita c-ai ascultat piesa asta, ca te-ai nascut Si mai du-te si-n*** mea Asta e... ma ***! FRANTURI DE EGO Dedic aceasta piesa celor fara tata... Rimaru: In anul cand Dumnezeu ne-a semnalat cu eclipsa...Furia lui.... In numele Tatalui iti spun ca-ti duc lipsa..Fiul tau s-a-ntors Plin de regrete cerul te regreta,Fii barbat baiete, costa Fa-ti rost de-o viata anosta,Nu privi-napoi in mascarada de greseli comise Spuneti "masque nada" si incearca sa privesti faptele tale si din alte unghiuri Certuri, neintelegeri inutile,jocul nervilor dispare,suprapune-le The Father FIgure Fii suta-n suta sigur ca durerea-atinge mult mai crunt, Atunci cand fiul unic pleaca-n noapte,iti creste par carunt Ai vrea sa ai puterea sa comunici cu cei 23 de ani Ratezi mereu de aceea,prapastia dintre voi devine falia San Andrea Iar piesele de domino cazute-n timp sunt tot franturi de ego Astepti sa spuna el primul "Perdona me ti prego" Din mandrie,acum regreti,nimic nu-l mai invie... Kgula: Cumpana-n fantana vietii se inclina si coboara visele de nerealizat Fac insuccesul sa te doara,si-ti doboara versul,acum ori niciodata Ai nevoie de un sprijin,in okii injectati de bautura nu vezi zorii noii zile mijind Prinde si te uiti la altii,nu stii ce altu stie ce ai pierdut Credeai ca moartea-i ocoleste pe cei dragi,dar esti din lut facut Asta-i ca-n fabule de La Fountain,vocabule candva de nerostit se-aduna In mintea ta numele tatalui acum in vera suna,incet, Cu ani in urma strigai "PARTIE!" spre el la Clabucet, Acum nu mai e loc decat de bocet... Rimaru-ref : In urma ta raman mereu,franturi de ego As vrea sa pot da timpunnapoi..Perdona me ti prego Tata,in viata asta scurta si inceata,sa fim ca altadata amandoi... -x2- Rimaru: Iar biata mama tace de un timp si tine-n ea durerea, N-ai cum s-o ajuti si pleci nauc de-acasa,dar mai lasa berea,fii crestin Dar crede si in Karma, in alta viata tot cu el vei imparti un lapte Parma- Lat,bilete la "Razboiul stelelor" si-un foc la tir ratat amigo, Daca cedezi,dusmanii te-ncoltesc ca haitele de dingo Fii demn de numele ce-l porti,indiferent de e Popescu sau e FIgo Alege-ti drumul constient ca okii lui privesc din cer, Spre tine, o mana invizibila atunci cand te mai clatini te sustine, Invata din greselile trecutului lui si-al tau Discerne binele de rau scapa de hau asculta sunt ingerii cu lira,ridica-ti okii-n sus strigand:"Padre,mira-mira" Rimaru-ref : In urma ta raman mereu,franturi de ego As vrea sa pot da timpu-nnapoi..Perdona me ti prego Tata,in viata asta scurta si inceata,sa fim ca altadata amandoi... -x4- NU MA UITA Acum e totul dat uitari Las in urma ce-a fost Un paragraf inchis tichetat fara rost Numele tau e s......... Dar n-am sa-l spun te acopar Odata cemi revin, te privesc, te descopar Ne-am intalnit bizar habar-naveam daca sti Din primul moment simtea ca lumea ma umple Si-n barul uitat cu-n trebarile tale Au gasit ca raspuns din partea mea doar mirare S-ai urmat intalniri tot mai dese Dar practic vedeam numai fum In
prezentul geratic Dar atunci n-avea rost sa privesc la plecare In urma ta nu puteam Simteam deja cum lumea ma doare R:Nu ma uita Astept sa te intorci in viata mea Nu ma uita Stai langa mine intr-o lume rea Nu ma uita E randul meu, e randul meu sa plang acum Nu ma uita Intr-o seara de mai Plina de praf si banala Asteptam cu-o tigara sa te iau de la scoala Dar atunci n-ai venit si intoscandu-ma acasa http://Versuri.ro/w/kjde Am gasit o scrisoare de la tine pe masa S-am aflat c-ascundeai ce se intimpla du'n an Caci parintii tai nu te lasau cu-n golan S-am aflat ca esti data ca-n romane lu'altu Imi pare paradoxal dar a fost sahul si matul N-am vrut sa cred ca ce se intampla-i real N-am acceptat ca soarta sa aleaga un final Predestinam sa te iau in viata mea fara un "chao" Fara sa am ocazia sa iti spun vreodata asa ceva R: Pe strada pustie Pe care am gasit destinul asa tragic Mergam fara directi cautand ceva magic S-am ajuns iar in barul unde ne-am cunoscut Dintr-o prima privire tremurand te-am vazut Am vorbit un minut despre una de alta Ochi tai se-ncalzeu eu imi blestemam soarta Si stiu c-ai fi vrut sa te intorci langa mine Dar e mult prea tarziu poate asa e mai bine R:bis BELELE Ai vrea sa uiti ca ti-e sortit sa fi balcanic Stai la coada ore intregi pentru Titanic la Patria Ai vrea sa emigrezi da-n Occident ramai un paria Sau ajungi ratat extradat sah mat dupa zabrele Ai clacat ai dat in toate cele numa de belele Parintii tai batrani nu te mai apara de rele Vechi prieteni se transforma in dusmani si-ti sapa groapa Apa inlocuieste vinu-ntr-un pahar ce se revarsa de amar Ai vrea s-auzi un lautar ce canta de departe De-atata carte nu mai ai putere sa-ti faci parte Caci averea de prea mult timp la prea putini se-mparte Ai vrea sa uiti c-aici toti traim cu ratia Destinatia ta e o garsoniera si o Dacia Da nu stii in ce directie te poarta pasii E ca si cum la margine de drum ai nimerit in sant Acest bilant final iti apartine de acum: Ref.: Si toti avem belele Ni le amintim acum Si nu mai scapam de ele Nicicum, nicicum Ai vrea ca banii sa-ti ofere croaziere si o vila mai de vara la Mamaia Iar daca-i iarna afara o cabana la Sinaia ascultand "O sole mio" Ai vrea sa vezi macar o data-n viata carnavalul de la Rio pe viu si in direct Ai vrea sa poti lua cina la Paris "Cafe Select" ramane doar un vis Hawai un miraj paraii la "Mega Image" atarna la gramaj cat mai nimica Iar ca-ntr-un scurt-metraj rememorezi privind paharul de Garrone ca ai tone de corvezi Lucrezi la vreun patrone ce se crede Burebista Buena Vista te-ar vrea ca subiect de saga sa-ti creasca lista de incasari Asa ca faci flotari si intr-o buna zi A.G.A. crezi ca vei fi in consiliu Daca accepti sa dai si sa iei spaga Ai vrea ca dintr-un minim de respect sa nu fi tras in piept nedrept Esti maxim de suspect Ref. Ai vrea ca-n viata sa ramai la adapost de orice pericol Cu un simplu telefon dat prin ALO sa-ti vina toti in ajutor Ai vrea sa fii un gigolo preocupat de vitamine creme si "Pantene" Vreme si sisteme de slabit vrei sa te cheme Baiazid c-ai sange-n vene nene Impresia vine din faptul ca n-ai invatat la scoala de Rovine Ai vrea ca lumea sa vorbeasca despre tine in soapta Dorinta ta de a fi vreun cine stie cine nu asteapta calea dreapta N-ai rabdare consideri ca prea mult ai fost pus la incercare Si te indrepti cu pasi singuri spre incarcerare Care va sa zica Gica ai tras un as de pica daca stii de frica Nu te risca alfel vei castiga doar o bataie mica Si pe pat de moarte retraind intregul story Ai vrea sa mergi la carciuma din nou cu machitorii. CANTARETII DE RAP .::R.A.C.L.A. - Cantaretii de rap::. cu doar 2 platane si un mic canteretii de rap se dau peste cap sa nu va faca pe plac nu tac, nu tac cand este vorba de realitate sau atunci cand declar zone calamitate, peisaje, pasaje, vederi direct din capitala nici o zi nu-i banala, nici o noapte la fel la fel ca mel in arma mortala, intru in cartier, am ca reper baieti cu levier bazati pe rever, racla 4 ever, striga toti din colt in colt din '93 am pus hip-hop-u` romanesc pe roti poetii strazilor nu prea cunosc bemolii si diezii dar dau farmec la drame ca marele arghezi pentru intreaga miscare un manifest, manifest ridic cuvantul sus pana la tatal ceresc eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti,
spune-ti cine sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs putem fi acuzati de practici anticomerciale nu urmarim succesul, cuvintele ca: soare, vara, mare, le-am decupat din dictionare, pe scena n-avem dansatoare miscarile noastre sunt naturale ca extractul de plante vorbim despre belele, folosim `belle arte` ne asculti pentru a fi liber, ganduri ce trebuie alese suntem in atentia presei, la bar sau la spital, cantam numai pe viu si in direct, ura si la sicriu cu toti cei care canta playback ne investim si ultimul banut pentru vestimentatie daca a-ti sti cat costa a-ti intra in stari de meditatie in scop de pura decoratie suntem dotati cu spray-uri si marcare dar oagare ce percepi tu sfintele scripturi si confuzi graffiti-ul cu masgaleli prin lifturi eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti, spune-ti cine sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs suntem blamati pentru injuraturi, violenta fizica sau verbala suntem atacati ca incitam la degradare morala prin consum de droguri si alcool dar in romania in anu` 2000 tre` sa fii sfant ca sa rezisti altfel ... parol` ca`s scrie numai texte cu parfum de primavara despre ce tara avem, beton, si as deveni un alt bizon bun de export la eurovision, ma doare-n **** de stratu` de ozon, de masive defrisari, razboi sau subnutritie atunci cand propia mea specie este-n curs de disparitie, radeti de noi cum rade chelu` de calvitie tranzitie catre maine, amintiti-va de ieri, de canteretu` de rap ca de-un strajer al dreptatii, cultura hip-hop este oglinda societatii, vreti s-o distrugeti dar aduce ghinion, iar alta muzica v-ar aduce cu picioarele pe plafon? plus infinit e la sfarsit va dau cu pace si-am iesit ramaru`, k-gula,dj dox, apasa exit eu nu pricep ce vor cantaretii de rap; sa te perpelim un pic la foc mic ca pe kebab eu nici nu stiu macar ce e muzica rap; scafandrule fa scufundari, da-te cu stola in cap scuzati-ma baieti, spune-ti cine sunt cantaretii de rap; sunt cei care conjuga des verbul `tu f**k`, sunt toti cei care in dictionare adauga ceva in plus, nu-ti convine ce am spus? scoate-o pe mata la produs MARELE CAFT I: Aici ragazzi de la Gara receptia perfecta Te primim manca-ti-as cu o oferta de Omerta Iti facem ouale omleta si din peleu amuleta Te calc pe cap te scap la radacini te sap Te-arunc pana-n Chitila ca pe bila de la ruleta Fara-ndoiala strada e o jungla de asfalt plina de fiare Onoare sau respect sunt doua vorbe goale Te doare doar un cap spart un nas spart Un felinar machiat putin cu albastru de cobalt strica fatada Iar strada-i intocmai ca un ring urcam in top Deviza-i Siempre Adelante n-avem timp deloc de talk Cu oamenii in spate cand apar bai frate stai pe loc Primul om pe Marte priveste-te Iar daca te oftici fereste-te Ca-n loc sa faci poc-poc-poc poti sa faci si plici II: Chiar ai crezut ca poti sa stai cu... in sus la soare Da' soarele-i la mine-n Est in text il tin acolo pana moare Te-ai bagat intr-un... cat tine de mare Rimaru este cel ce are Gigel masura XXL Si daca nu ma crezi pana nu vezi Te pun sa-mi iei masura cu gura Ca tot Rimaru a fost si semnatarul la Hip Hip Ura Cu bidineaua mea am tras linia-n Bwukhale Coate goale din cartier sa nu mai iesi ca dai de bariera Platesti amenzi Gara de Nord e ultima frontiera Si daca ma-ntalnesti ingheti ca sticlan frapiera Sau ca Madonna in Frozen A cata oara iti spun ca o greseala iti poate fi fatala In hartuiala lirica ti-aplic pedeapsa ideala ba De acuma fie iarna fie vara te atac Si o sa te bag si o sa te scot si o sa te bag in boala Mergi la bar si cere in contul meu un whisky si o punga de Crispy Ca'n Agatha Christie la final stii faptasii Desi te crezi un grizzly in Bwukhale D.C. Sapristi transnational si international ca Amnesty Sunt natural in supranatural ca Mulder si cu Scully Rimez anal fenomenal sa moara cocalarii Sosesc cu lautarii travestit in Mata Hari la mormant de derbedeu Ce n-a facut decat sa-mi salte mingea la fileu Iar eu dintr-un voleu i-am luat fata-n peleu Si l-am facut pireu mereu Mereu am spus ca javre sunt sute De-atatea cutre pute
de-mi face nara cute Slova ridic dedic Marele Caft celor pe care-i calc pe cap In rap Rimaru va facut Hip in fel si chip si Hop Produs original individual Rimedebine divine Obliga si ateii sa se-nchine. O LACRIMA PENTRU PAMANT Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant Strofa 1: Prea multe razboaie d-aia ma rog la Mesia Sa curete totul atunci cand cade ploaia Pamantul plange cu lacrimi de sange si strange din copii deveniti parinti Oare ma intreb tu simti ca injuri de sfinti ? Suflete, sufleteee Cad globuri se sparg, se transforma in mii de cioburi Care intra in contact cu jocuri periculoase, Ia capul sus,bombe si focuri cad peste case Rivalitati de sute de ani intre rase, Situatia e reala, UE devine UM adica Uniune Mondiala, Condusa de Saddam pregatit pentru lupta finala Iar tot raul e un fel de preludiu pentru starea critica Multumesc celui de sus caci mi-a dat un refugiu prin muzica [ascultaa, ascultaaa] Mii de tunete, sentimentele ating in priviri se sting Infing cutitul adanc in rana, Raman stana de piatra ca vad ca pamantul plange mereu in sufletul meu, Ma rog sa simti, sa simti, sa simti, sa simti nu ai cum sa minti. Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant Strofa 2: Atunci cand slava si puterea voastra-i sus La crime si razboaie sunteti premieri spre inaltul ce trec peste bolta terrieri Si plangi te rog, Iisus de sus priveste catre Terra, Am pus in era tot ce nu era O lacrima pentru pamant,prelinsa pe un obraz murdar E clar ca nu pot sa opresc de unu singur acest vas in deriva pe voi toti marii,mai marii va cultiva In coliba,colivra de coliva, reiese din acest trist story (...) Cu saga sfanta in zenith, online pentru decenii Si ani lumina in fata suntem Cand in genunchi stam, nici de sabie nu ne temem Neintelesi de semeni, caci pe semne nu ne semeni Din cer asteapta sa se intoarca pe pamant divinii gemeni, Yo e jale totul se duce la vale printre vorbe goale, Stiu, fara sa vrem, sa stim sa credem, Ajungem cu totii intr-un pustiu din care scapare, nu-i chip, Nu`i cale spre stele din castele de nisip Pamantul plange, plange, plange Vreau sa-mi spui, ce simti si.... Refren 2x: Yo, e jale totul se duce la vale nu vad nici o cale Flori transformate mereu in mii de petale Inima din mine moare si o spun pe juramant in gand, Mai vars o lacrima pentru pamant RIME DE BINE Un Haules Baules Gimmi your mic "Rime De Bine", album Rimaru solo, De la stereo la mono, pe felie Din subteran apar cu meserie, să se știe In parohia cum 'que pasa?', trag la microfon Din RACLA strig pentru larasa Români, eu n-am să stau deloc pe loc, cu joc de glezne Urați-mi un noroc, că plec la drum și nu e lezne Ca un fum de LSD, misiune imposibilă Total original, dotat cu-o rimă intangibilă De unul singur fac cât Corul Madrigal Ridic cuvintul sus până-n astral Par șiapar, cum par fără hotar Mă compar cu un as, Escobar, e clar Showbizul la români e un bazar, hilar De nesecat, adevărat, fără efort îți bat Înarmat cu zeci de rime, ne-ncetat cuvântul Modelez un hip hop, ca pe plastelină Nu poți-nceta, că fac pe dinți rugină Fără-ndoiala, Pele zis 'Săgeată', fii atent la mine În stilul liber, înot în oceanul de rime (de bine) Acum cred că știi în ce ape mă scald Dă-ncoa fierul, mânca', ca să-l bat cât e cald Mă bag sub stindard RANS, ca să ocup capitala Lovesc în toți cocalarii ce-s ala bala Te dai real, producatorule de șlagăre? Rime nu dau, dar știi care ești, motherfuckare? Care-i oagăru', ce zice că șlagărul tău e hip hop? Doar un gospodar dintre uluci, să i-l dau la buci Pe baricadă in Daciadă stau cu GetoDacii In subteran "Noroc bun" spun "Pace!" la toți ortacii Vexxatu Vexx e din nou pe zonă, Te regrupează, tu intri pe cedează, Fă loc, mânca-ți-aș, dacă știi că sindicatul făcea hip Hop când tu te jucai cu moșul în nisip Chiar dacă nu pui acum valoare pe vechime Pot să te fac de rime, să te iei cu mâna de cap Să nu mai ști de tine, să poți să zici doar: "Aoleu, mânca-ți-aș, de unde le scoți, trăi-ți-ar?" Lumea sare sus și sînt de un calm imperturbabil Știu că sint ghiduș și valabil Dar nu m-agit ca să ți-o demonstrez Că tu oricum o vezi și zici: "Bine așa, mânca-ți-aș"
Rima de bine vine de la mine, Os În război cu noi, oricine devine caraghios Ești păpădie, frație, n-ai bărbăție Căci doar plângând de când te-ai apucat de aperie??? Strigi "Ajutor!" când îți zbor moțul de pe fes Așa este stres și mă deosebesc de rest Ales bules, în acest fel vin la microfon Nu mă pun cu orice clapon??? că țin la blazon Ciocul mic, știu că te oftic, Birlic Vor s-atacă, dacă vrei să muști doar un pic Tot ce zic e rimă de bine, nu palavră În osul ăsta îți vei rupe dinții, javră Rime de bine, de la mine pentru tine Sînt Tox???, Da Hood Justice Scot rima de sub nas la fiecare pas Și mă remarc din prima, că celula mea e rima și funcționează Veșnic dânsa este trează ca lumina la amiază Eu nu vorbesc de clipe, fraierii sînt aici, Păpușă, dar nu pentru mine Rima mea-i de bine, ține minte că o să-ți dau cu cine??? Nu vorbesc să mă aflu-n treabă Dar o să-ți las o mică nadă acolo unde trebe Ia de-aicea, mușcă momeala, mușcă-mă de biip Dar o să te-njur că sînt prin prejur Eu și sindicatul, în pace ca băiatul Album solo, Rimaru e primaru' Conduce toată treaba, dar să lăsăm cu graba RANSA împachetează, dar s-agață să vă-ncurce In divizia B Bip și Tenie se vor duce Fiincă n-au valoare sau le place că îi duce Dar vine Moș Crăciun și o vodcă le aduce Cu mâna pe o bere și cu alta pe volan Puneți mișcarea rap exact ca Silviu Brucan parlamentul Ba suie cu pantentul în curent cocalar Murdar și ordinar, adus de arabii din Qatar Pică star, la orice rapper, frate, ce se crede mare mahăr Spală-te pe dinți sau ia un Orbit fără zahăr Sunt util ca un leu pe lanț În ceea ce mă privește, vei ramâne tot un oagar Ia, ia, Da Hood Justice, treaba este acum în efect și Dau pace tuturor ce se află pe felie Pentru cine nu știe, vine-acum Sindicatul RANS, de departe cel mai bun RACLA, Genic, Getto Daci, Da Hood Justice Împreună formăm o echipa de vis Mai aprind un joint și scriu Sindicatul RANS totdeauna va fi viu Dar, pace tuturor din aceasta viețuire Și dedic fără număr numai rime de bine Băiatul, Clonatu, declar că sunt ca people Săntorc rima pe Tina Turner table Disting ca Arhimede în baie cum pluteste rima Și-o epilez în tot pe Storta Gina??? din stele, lebedele mele Observ la lunetă că pe planetă a început să sune a trompetă Eu nu ma dau derbedeu, cum fac să pară alții Ridic cuvântul sus la constelații Destul am blamat, am rimat și-am ridicat ștacheta E timpul să predau ștafeta Mă voi clona din viitor în popor astăzi și mâine Clonatu lui Rimaru: "Rime de bine" Rime bine, rime bine E FOAMETE Prin praf se chinuie sa-si duca zilele atatia-nfometati Mi-e sila sa numar zecile de-atrofiati Ce se tarasc cu ochii bulbucati dupa bucati de paine Ramasite refuzate cu dispret de orice caine... Vitrinele soioase ii despart de mancare Degete murdare cauta in disperare Pe maidane (prin canale) prin gunoaie parasite Alimente expirate sau conserve putrezite (nu) NICIODATA... stapani pe propria persoana Aurolaci debusolati cer de pomana Un rest de mancare. Nimeni nu are. Flamanzii se aduna pe ascuns prin cotloane Ceva pluteste-n aer: revolta asteptata A celor ce au mancat o viata doar paine si apa Penuria crancena ii face sa roada copaci Din cand in cand cate un sobolan ornat cu 3 gandaci E FOAMETE... Ref. : Iar a fost gasit la colt un mort de inanitie Toata lumea da din cap: "A dracului tranzitie... " Gloata e sufocata de malnutritie Foametea apasa ratacitii in tranzitie. Strada sufera de foame! Pentru poame se incaiera domni-n pomi bonomi si se pun capra doamne Ascult de prea mult timp obida cand marele tata Satan Da la ban; la Ramadam. Comprendo? Dolari marfari cand tu apari pe afar' estos "Du-ma la bulivar', birjar" candva din buze le bodoganea burtos Vre-un logos ce bengos de la tone de provizii-n camara Sta la mansarda in camera de garda rozand branza de... Iara astazi vezi pe strazi cum toate se digera frate In van te loveste pretul te-ngroapa la nivel de trai var-tu Ivan Da-te! Da din coate! Nu poti? Mai degraba tu preda-te Nu uita sa le povestesti la nepoti cum decade treaba Catre capete cu pete de caini care pe indelete fac supe Tocana de sobolan pute! La cal oasele-s multe! Ba, unde oare vom fi tovarasi iarasi? In loc de "mai animalule" In perspectiva se aude "canibalule" E FOAMETE... Ref. In jur e specula, bisnita cu resturi de mancare (ce?) Batranii-n
zdrente se calca-n picioare 'Ntr-o sudoare FATIDA cu totii se-mbrancesc Si se omoara pe-o paine... absolut grotesc Pe la colturi orfanii cersesc in disperare Sunt singurii satui DE POLITICA DE-NFOMETARE Din canale razbate duhoarea din voma Prea des vad pe strada epave in coma Racla - E FOAMETE... Pe moarte. Ochii se sting plini de ura Ca n-au dus destula mancare la gura Maidanizati strabat terenuri virane Cauta mancare copii fara mame Atrofiati nu stiu ce sa mai faca Bizare umbre pe poduri se oglindesc in apa Ezita... se arunca... OMOR PREMEDITAT Blestemat sa fie cel ce i-a aruncat E FOAMETE... Ref. Pai da v-ati cutat sub limba cand ati auzit un strigat din strada: "Plimba ursul" cand a inceput harneala electorala Devine patetica sleahta da Uitasera ca nimeni nu crapa cu pompa de roba de popa Daca in tromba baga repede-n trompa potol beton la gaura din plomba Nu vad nimica in hale si alimentare Dam iama cu toata frica Mi-e teama ca n-o sa ne ajunga banii decat de ciolane Coane da-mi la pachet pielea de... de porc Spasiba! Fa-te ca nu te deranjeaza duhoarea Sa vina salvarea sa le depaneze narile Care de miros li s-au lipit ca la foca Cand un iz foarte fetid li s-a strivit de parbriz Extra! Calitate import! Din strainatate Mielu' de Pasti pana mai ieri latra pe maidanul din spate Valea la buda la buda la buda Da' mai bine va puneti singuri pumnul in gura Si odata o sa le dati agheazma: Boratura cu gust de mura! Ref Anonim? GARA DE NORD I: Gara de Nord in front Rimaru la mic Urc in amonte din rang de baron la conte Le pun la fraieri contre spun cum decurge treaba Nu-ti place treaba ta ca sa nu poti pleca intreg asculta asta Seara de seara Vexxatu Vexx sta la o bere In zona de confluenta dintre cartierele Titulescu 1 Mai Victoriei Basarab Gara de Nord In inima mea sunt toate de acord Cu fratele Vexx rimez mult prea complex despre subiectele de peron Nu va tin frate predici din amvon ca suntem aici de o viata Ideea de a iesii pe naspa in fata nu-mi place La oagari le dau capace Pace Cartierului am zis si-am sa zic totdeauna Ca inca de cand sunt mic am simtit voie buna Inconjurat de voi cei cu care atunci jucam pac-pac Astazi bem impreuna Refren: Direct de la Gara de Nord Reprezint planeta mea intunecata ca Lord Ridic cuvantul pentru Gara de Nord Bine-ati venit la bord in Gara de Nord II: De-acu' manca'as o dau in concrete Lume-aici se duce ca sa-si ia bilete de tren Si-si face cruce atuncea cand vede ce vede ce vede Ia zi-le tu Rimarule ce vede Vede bagaboante care ies la ceas de seara Aurolacii care trag pe nara vreun joint autohton Kebab-ul expirat produce cancer la colon Domeniul e prea ocolit de fisc oricine are ceva de zis I'm in da zone Pentru altu-i risc da' eu stau pe zona Seara aici verii mei din cartier se aduna Stam cu totii pe tigara Viceroy si berea Gambrinus Iar cand mergem pe strada mergem cu capul sus Am spus ca la Gara ajungi fara sa te cheme glasuri de sirene Doar sirene de ambulanta anunta cand au loc problemele mele majore Prefer sa nu-ti incarc acum memoria cu amanunte Mai sordide decat Marna si Astoria Refren:.. III: Eu apartin Garii de Nord exact ca Novac lui Gruia Cand o sa mor de atac de cord intreaga Gara o sa-mi cante Aleluia Frati si surori e mult pana departe Dar am un nume de cod Rimaru pentru eternitate Bate camarade palma-ici cu frati-tu Vexxatu Vreau sa ridic cuvantul pentru cei din Piata Garii Activa pana in Santa Fe Primaria Titulescu babe Din centru pentru unii numa pentru gabori e numa' ciuma Pentru R. A. C. L. A Delikt si intregul R. A. N. -S E locul unde se aduna o mie soldatii strazii Atunci cand pe felie reprezint Gara de Nord divina parohie Oricine ragalie aude gara ne ia de cocalari Iti zicTel arcotar jandi morocar Ca noi suntem finuti Na Sutu iti zic Vexxatu si Rimaru te ia direct in liric Refren:.. DIN SUB vexxatu vexx: imi trag din subteran puterea avand in vedere ca as putea la un semn sa-i storc ca pe viermi pe foarte multi cine sunt sunt pur si simplu ceea ce sunt omu care transforma fiecare gand universal ocult in cuvant vexxatu tu nu intelegi inca nici o idee chiar daca e mai pe fata ca o acnee dar atat timp cat esti atasat de materie forta mea te sperie ma vezi doar ca pe un criminal liric in serie corpul meu astral se intinde pana-n shambala si-am boala pe tine cand te vad sceptic si
narcoleptic 3000 methadon demonic care-ti adulmeca feromonii tipic uman cu??? man tu esti in deplinatatea facultatilor chipurile dar doar in deplinatatea gradinitelor cand ne vezi noua chipurile cu pupilele dilatate ochi injectati si cu cearcane daca ai puterea vino si incearca-ne dar te voi fixa cu privirea tu evident ma vei evita nu vei putea si vei levita esti invitatul meu sa ma compari cu Mesmer incepi deja sa stii ceva tu ai sa cresti cand vei avea adevaratul crez primesti aceste vesti si incepi incet sa vezi cand ma primesti in mintea ta eu primez cand te privesc sa stii k te privez de libertatea gandurilor ma dezvolt in tine ca un embrion in vitro dar in final tot tu vei avea liber arbitru si atunci ma intreb pt ce vei opta 340 sau 3 ori 10 la a 8-a adica 3000 ori 10 la a 5-a si imediat dupa ce te vei opri in soare am sa-ti iau fata-n lupa anagrama si atunci te vei uita la ceas si vei constata ca nu e 11 august 14:03:07 explicatia e ca vexxatu te-a eclipsat acum stai cu ochii in 4 dar la propiu nu la figurat vrei sa afli la cati centimetri esti de mine imparte cu 946 ori 10 la a 13-a si tranforma in ani lumina deceneu: ridic din subteran blestem nu ma tem sunt demn la un semn in capete de lemn cine sunt extra mega giga hiper ultra super omu care spune adevaru sa te superi raspopitu priveste-ma pe strase strangi in smochina doar iluzii gaunoase cand ma vezi nu mai poti sa razi pe gura si asta pe masura ce eu te umplu de ura la cotitura sunt cel ce-ti pune viza dar iti pica fisa mai lent ca turnu din pisa mi s-a spus ca sus inseamna afara un psihiatru doctor in filozofie veterinara ce-a studiat mustele verzi prin prisma lu henri coanda mi-a facut din ochi cu mana ca stevie wonder nu mai face fete fete ca un cub eu sunt din subteran te fac sa mananci prin tub asta te subjuga nu vreau sa te juganesc ca o iei la fuga bagi capu sub plapuma cu tot cu gluga si dupa ce ca te-am patruns de-ajuns cand spun mai esti si invidios pe hanoracu lu mos craciun eu cand zbier orice zbir da bir cu femeile mergi inchis de acum pustiule eu am cheile in prima faza prezenta mea te infecteaza mintea ta pustie n-are nici o oaza urmeaza sa cazi azi cand spun pun punctu pe ei ma complac plac ce fac daca vreau????? sunt gandac dac am antene din subpamant iti fac implant de microbi in vene te distrug din radacini maica-ta ti-a spus sa nu deschizi la straini acum in casa sunt bunul tau amic tu cu cat urci mai sus eu cu atat te vad mai mic ai spasme de spaima faci spume cu schije ca barbie are barba si tu n-ai barbiturice sunt criminal de m-ar vedea shogun ar face ochii mari cum omor 10 negri mititei cu paine si mustar VORBA FRIZERULUI Deceneu: Sunt frizeru' din Peru Ma stie cartieru' Fac sa te remarce si mineru' si elicopteru' I-am luat clientii ca lu' barbieru' din Sevilla Cand am spus ca eu l-am tuns pe Roger Milla Iti dezvelesc bila, te tund la piele Seara sa se uite toti paduchii la stele. Paru' stie adevaru', oricat ar vrea sa creasca Paduchele-i paduche, tot lindine-o sa nasca Poate-o sa-i creasca basca, masca Sa tanjeasca, n-o sa-l las sa traiasca Paduchele cu casca Stau in picioare, iar daca fac varice Lumea zice c-o sa se oftice si Vanilla Ice Nu l-am tuns eu, Nostradamus ii prezice: Pe viitor, numai t*rfe pitice Si grase paroase, lipicioase ca guma Frumoase ca muma, haioase ca gluma Asta-i duma acuma Peule mancami-ai puma Nu platesti suma, te tund juma-juma Pentru Dj Sleek paharu' jumate plin Si-o femeie jumate goala pentru Ronin. Dacian: Invart cutitu-n rana ca robinetu-n vana Tu tipi ca o soprana cand ii bagi mana la bana Ca o katana orice vadana-i mana Vrei sa satisfaci lupoaica din Piata Romana Dar e de stana, nu-i umana, nici de asta n-ai habar Nu te mai duce acolo cu paine si mustar Nu esti bazat dac-ai bazar, esti gospodar Cocalar, poponar, armasar mai rar Macar priveste lumea de jur imprejur, ce crezi? Daca m-ai privi atent in c*r, te vezi? Desenezi tu ce vezi tu, vii sa-ti dau restu' Iti iau din par, te bat mar, te frizez cu Conditia elicea de elicopter Sa vina politia sa ma ridice la cer. Piele: Iti bag paru-nauntru de vrei sa te tunzi la noi Se uita toti la tine ca la galeata cu zoi Te fac apoi Tu nu ma faci decat cu bot si buze Tu cand ai vazut trenu' ai zis: "Mama ce de autobuze" Voie de nevoie ca e voie Mai pun un colet fetitelor ce tin microfonul ca pe robinet Luati bilet, la cratita, la piata Cand faci hip-hop, nu-i
ca atunci cand faci matreata http://Versuri.ro/w/eejgdf Asa ca-nvata, m******-ti constiinta Tu numai la felatie tre' sa-ti dai silinta Stiinta se cumpara, p*zda-i de vanzare Tu o pui cu vasla de-aia faci gura mare Mai bine pentru tine-i sa nu te mai complici C-ai sa pici ca Vladimir Ilici Nu mai fii asa rea, sa te tii de bici Tine-ma de carici, e mai bine, b*tch. Vexxatu Vexx: Daca ati vedea un copil fara maini, fara picioare, cu capu' spart, ce-ati face oare? L-ati lua, l-ati lua La fel si fraierii cand vad p*la mea, nu se-ndura sa nu o ia in gura O-ho, bine-asa, adica shukar ca de'a cuvantu pret din lume rangu pralo Va bag in benga boala M-ati recunoscut deja, sunt Vexxatu Vexx de la Methadon 3000..... Tanar ce il aveti Sa moara copiii, daca v-o dau pe prostii Voi vorbi despre zarea nu sampania ci flocii da pa kill Ating si subiectu si in acelasi timp si punctul sensibil al sloboazelor comerciale Pentru mine-s ca niste latei Pentru ca ma mananca si ei Si e atat de greu sa scap de ei Dar eu sunt pe felie ii scarpin cu lirica Dau si cu alifie. Ba alifie, vino-ncoa' Si vine si fratele meu s*x se zgarie pe creier Deja ne cunoaste stilu ca nu suntem de azi sau de ieri Concomitent am atatea idei in cap cati floci am pe sac Pe atatia fraieri m****c Si atatia MC iau Prozac cand ma aud pe mine Si pe baietii de pe refren Miscarea de rezistenta noii floci Pantene. Refren: Vorba frizerului: tine capu' sus Iti dau paru jos ori iti dau par in plus? In plus nu, dar jos sa fiu frumos, sa fiu mandru Ori stai linistit ori it bag paru-nauntru. Refren: Vorba frizerului: tine capu' sus Iti dau paru jos ori iti dau par in plus? In plus nu, dar jos sa fiu frumos, sa fiu mandru Ori stai linistit ori it bag paru-nauntru. NU DE ALTCEVA Aveam notite luate despre fetite dotate Dar i-am vazut tzatzele din spate Si asta le-a intrecut p toate Aveam in fiecare dimineata Cearceaful la distanta Dar i-am vazut fesele din fata Si asta mi-a provocat greata. Am cunoscut o fata supla Cu buze dubla Cu sani tripli Si alte calitati ca submultipli Am trecut la sedinte Dar pana la sentinte Am simtit ca-mi suge p**a de parca spargea seminte. Alta m-a sunat ieri, Sa vezi tarie de caracter Sustinea cai frigida Cand eu stiam ca-i frigider. Desi rigida, vrea sa fie consumata Dar cine-i tampit sa desfaca o conserva bombata? O roscata, nu pot sa ma abtin, O floare, un crin, Dar creierul pe drept trebuia pus p drot. I-am zis"apuca-ma discret", ea m-a apucat d s***t. O data dotata, orice fata vrea deodata Pune botul pe el ca s-ajunga fotomodel Ajunge sotto'n bordel Si eu ma supar fleasca Nu de altceva, mai dadeam si eu o m**e de pleasca. Acuma iar platesc, nu-s genul de pietroi Dar imi amintesc, si Vali era ca noi Pana mi-a furat banii cu firma digital Acum e dependent de lucru manual, normal. refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) Asa-s baietii, toate sunt perverse Gata sa produca averse de controverse Patru baieti in ascensor, al cincilea e aspirator Face m**e in centrul lor, ca un aspersor. Il stiu pe altul despre care n-ai nikio idee Ziua-i barbat si noapte intr-un club, femeie Nonconformist fara lex, duralex, fara complex A ajuns ziua un dur si noapte un Durex Apropo de asta, speriat de adulter Dupa cinci casete p****o si-un roman de Julles Verne, http://Versuri.ro/w/mkhhd Un aventurier cu prenume relativ A stat cinci saptamani intr-un prezervativ. De parca n-ar fi de ajuns sa te darame Cand i-am spus de-un peste, a plecat la scos rame. Si stii dc dana plangea trista in batista? Aflase ca galeria lui e doar o revista. Nu vorbesc numai de cei doi Multi sunt de obicei moi Cand vin din schimbul 3-2 Nu mai disting ce soi Fara idei noi Isi iau femei la pret lei doi Si ei goi Se f*t apoi Cu gandul la Playboy. Hey voi, cum e impartirea la doi? Ca pana l-am turnat la furat, si Vali era ca noi Cum poate fi el gigolo daca, a devenit dependent de gongalou, asa ca : refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) N-am intalnit des, fiica, sa nu desfaca Picioarele cand banu se despica Sa-i displaca N-am intalnit baiat sa n-o convinga-n vanga Si daca e si manga, s-o stinga cu o stanga Fetele, sute de zalude pierdute Se machesc
batute Se machiaza baute Sa-ncerce-n primul rand Macar din cand in cand Decat sa poarte stramb Sa se poarte stramb. Cu mine doua fete stau Mi-o s*g si pe latime S-au bucurat ca hotu-i prins si Vali nu-si revine. Incet, incet devine dependent de moarte Ca l-am bagat in corzi Cand m-am bagat in coarde. refren: Baietii, vreau sa va vad mainile, (yeeeah) Nu de altceva, sa nu furati ceva. (uaaa) Fetele, vreau sa va vad t****e (yeeeaah) Nu de altceva, sa vad care-s mai naspa (uaaa) Baietii, vreau sa apara degetele mijlocii Semn de recunostinta pentru anul 2000. Fetele, vreau sa dispara degetele mijlocii Pentru mine, getto daci si Methaon 5000. SUPERSONIC Yeah...... hah..... uhhhh Sunt supersonic, mereu ironic Actionez mai rapid decat apelul telefonic, C-o mana tin luna si cu alta pamantu' Distrug orice kitsch cu arma mea:cuvantu' Respect viata, si tot ce-nseamna ea, aha Urasc prostia si ce face din om ea, Rolul neu pe lume e sa fiu acid, Sa distrug nesimtirea din stadiu de hibrid, Direct din unda'ground da-hood si methadon Aducem ghidusia la stadiu' de ciclon, Cu omu' meu toxxic si vexxatu' vexx Lovim supersonic pe fraieri drept in plex, Ma doare-n vrej de tot si de toate, Sunt nai'gh'ba, profesa' si te ard ca la carte, Mesajul meu, e anti comercial Supersonic, manca-ti-as, nimic mai normal..... Refren: Mai tare ca piatra, Mai iute ca gandu', C-o mana tin luna, Cu alta pamantu, Am lirica ghidusa, Cuvantu' ironic.... m-a facut mama supersonic Mai tare ca piatra, Mai iute ca gandu', C-o mana tin luna, Cu alta pamantu, LIrica ghidusa, Cuvantu' ironic.... si tata m-a facut supersonic..... ..... ha, ha, ha, ha.............. Se ia o functie definita pe underground cu valori in aceasta multime L. c. m. general, oare de ce e coada la i. m. l.? Vexxatu' vexx, acel nemernic Sfideaza legile lu' newton si a lui copernic Tu de pe ce coasta esti? sistem eliocentric contrar sau direct? Si-n codu' tau genetic, cate grame de respect intra? Te simti speriat, nu stiu exact ce repros Ne aduci, dar te feresti de noi ca de leprosi, Ma uit senin la tine, te intreb:de ce ne urasti? Si cand iti cantam, de ce nu vrei sa scoti coarne Bourasti? Deseneaza o sunca, un cat, o lampa, un pat Citeste, vei fi entuziasmat de rezultat, Te vei lumina deodata si ne vei deveni fan IAr noi vom fi number 1 in top la radio erevan/ca-n... .. totdeuna, nu ma poate opri nimic, sunt supersonic, De mic aveam forta de mic si loveam aprig, Super ve xxatu' vexx, super methadon 3000, Super da-hood justice, super abracadabra, super fara numar stoe Ce frumoasa este viata cand te prinde dimineata Cu doua femei in pat Si apare barba'su putin alcoolizat, N-ai zis fa ca v-ati certat? am glumit! Si m-alearga prin toata casa ca johnny mnemonic, Am sarit peste balcon in strada ca sunt supersonic, Superman, spiderman sunt fratii mei la shmen, Impreuna plecam la mare la eforie, stam cu chirie, Pe tren nasu' ne intreaba daca avem bilete de drumetie Nasule conasule manca-ti-as, bine te-am gasit Ia de colea cinci miare s-o vodca scandic, Cu grasa de cotnari, un salam si o paine de graham, Stau si meditez daca rahan era mai tare ca tarzan, Naveau bani, masini, femei, dar aveau etica Manca-ti-as ingineria ta genetica.. aaahhh Am vazut efectu' miraculos al vinului spumos, Unii au mai multe gaze decat vulcanul noroios, Dar am grande co jones si shtoaca supersonica, Pentru mine e fierbinte doar femeia bionica.. ugh S-acum, pentru ca stiu ca te-ai facut un fan adevarat Methadon 3000 si da-hood justice, primeste de la noi un bonus,!!!!! Acesta va fi refrenul melodiei, si m-am dus........... Refren... 5 februarie 2017 la 16:35 UTC+02 AM UN VIS 5 februarie 2017 la 15:47 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=wHA-UIjauKU 5 februarie 2017 la 11:51 UTC+02 ASPERGER NUMELE MEU E SCRIS CU STELE SUNT O GALAXIE ÎNGHESUITĂ ÎN CAP TE ROG LUPTĂ PENTRU MINE TU VEI MURI ȘI EU VOI MURI MÂINILE MELE SUNT ARIPI DE HIACINT
DAR NU SUNT UN ÎNGER SUNT MAI MULT DECÂT ATÂT SUNT UN NEBUN DAR NU SUNT UN NEBUN SUNT CE TU NU VISEZI. 5 februarie 2017 la 11:28 UTC+02 ZBOR SINGUR ÎN ICOANA PRESSE-PAPIER ÎMI PRIVESC CHIPUL ÎN OCHIUL TĂU CERUL ÎNNORAT DE PLUMB DUMNEZEU VOI MERGE VA VENI ANUL ÎN CARE VOI MERGE ÎN MOARTE PE PICIOARELE MELE CĂLĂUZIT DE CEI TĂCUȚI ȘI DE CEI MORȚI PÂNĂ ATUNCI TRĂIESC DAR ALTCINEVA TRĂIEȘTE ÎN MINE CREIERUL MEU BOLNAV CREIERUL MEU ANGELIC. 5 februarie 2017 la 10:40 UTC+02 ȘI MERII AU DEVENIT CREIERE 5 februarie 2017 la 10:06 UTC+02 Ultimul intelectual.. 5 februarie 2017 la 09:55 UTC+02 Mie domnul Tetileanu mi-a spus că din satelit se vede bucata de marmură din gresia de pe stradă. 5 februarie 2017 la 09:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 februarie 2017 la 09:40 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/declara__ie_de_independen______anto 5 februarie 2017 la 09:32 UTC+02 DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ (Antologie de poezie rap și hip hop din România deceniului 9 alcătuită de Felix Rian Constantinescu. În grafia lumii din care provin poeziile.) Păclișa, Februarie 2017 VOLUMUL I CARTELU BUG MAFIA, LA FAMILIA; IL-EGAL, MARIJUANA, GUNJA, PACHA MAN, CĂTĂLINA TOMA, Anonim POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT Refren: De multe ori ma intreb oare cat o sa mai tina Oare cati or sa plece si or sa vina Poate e un drum gresit E o poveste fara sfarsit Sunt Uzzi de data asta tin express Am zis pe multe albume cred k nimeni n-a inteles Stiu k multi cunosc ce inseamna viata de cartier Nu stiu cati inteleg ca s-au bocat in el Pentru toti baietzii din cartier direct Care au plecat de jos si s-au imbogatit respect Au trecut prin tot palme, vorbe si durere Singuri au trait singuri au facut avere Stiu si eu prea bine cum e sa cresti in cartier, in saracie, smecherie intre curve si golani Mereu o sa iasa cate unu in fata Bafta tie am sa te respect pe viata Zi de zi alt smecher o sa faca loc la altu Plecand de jos e mai usor sa faci saltu Daca intelegi ce vreau sa spun Pe ciordeala, pe mangleala asta-i modul rau sau bun Multi or sa judece gresit multi or sa respecte Cei nascuti, crescuti aici cunosc multe aspecte Ocolesc s-o spun pe fata suna a jelit Pentru cei din cartier poveste fara sfarsit Refren:.... Zi si noapte in cartier, noapte si zi in cartier Totul s-a schimbat si totul e la fel Pentru baietzi de pe strada dedic La toti ceilalti despre cartier va explic Ma doare inima cand ma uit la borfasii mei vad k pe zi ce trece devin tot mai rai http://Versuri.ro/w/kgfhg imi amintesc cum radeam acum o vreme Acum ii mai vad razand doar cand au seringa in vene Shmenarii de la colt sunt tot la fel Masina insa din Audi80 acum 600 s Banii lor fac pamantul sa se invarta Si daca nu ma crezi vino in cartier sa vezi Poate intr-o zi o mama plange k baiatul ei s-a dus Tot atunci una ce naste rade ca are unu in plus In cartier viata nu s-a oprit as putea sa povestesc la nesfarsit Refren:.... In cartier e la fel k la inchisoare Daca nu poti sa iesi afara trebuie sa fii tare Caci ban la ban si paduche la paduche trage Cei de sus nu te asculta nici nuti dau pace Fi-rar mama lor, al dracu' sa fie Caci nu-ti aduc nici macar o bucurie Baietzi se tarasc prin cartier din ce in ce mai rau Unii ajung la fier iar alti la bulau Alti se ridica si fac banul gros Viata e nedreapata daca ramai jos Asa e in cartier nu trebuie sa te dai la fund Lupti cu pumni, tragi cu dinti ca sa ai mai mult Nici un senator n-a coborat vreodata In cartier Nici un deputat n-a stiut ce inseamna lefter Dar eu sunt de acolo de unde tu nici nu gandesti
Unde soarele rasare frate doar daca il platesti Refren:..... DUMNEZEU E BĂIAT DE CARTIER (Oare?) Mă... Eram Tanar si m-au inchis si m'au batut.. tu sti cum bat aia.. dupa aia ai venit tu elegant prietenos.. hai ma baiete spune ma, spune ma tot ca bestiile astea te omoara si e pacat.. 4 zile si 4 nopti m'ai lasat sa dorm.. dupa aia ai dat si tu.. sa'ti aduc aminte tot ce mi'ai facut..?? Puya:nu poti scapa esti in belea.. cand judecatorului astuia nu'i place de fata ta ai o gramada de fapte facute si nefacute dumnezeu mai sta acuma sa te asculte.. sa te ajute fiinca gabori nu dau de bani... cand pe dosar scrie 7 ani... doar e vina ta.. nu ai mituit pe cine trebuia.. rugaciuni se ridica in fiecare zi spre cer Dumnezeu m'a auzit ma scos din cartier.. o sa reprezint nu o sa ma schimb suferinta ma invatat cum sa inving. ziua judecatii e aproape nu s'a tirat ai supravietuit nu ai tinut capu' plecat.. in poarta alba sau jilava... baieti striga si acum spre cer R: Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier (urmeaza) Sisu:toata ziua strazile nu stiu ce urmeaza.. sunt constient ca vagabonteala nu dureaza de mic mi'a fost capu nu mai la prosti.. incercam sa fac milioane din cateva mi.. lucrurile nar fi fost grele de la inceput daca miai fi dat tot ceea ce n'am avut nu a fost langa mine nici macar (tata)... pentru tot ce am obtinut am luptat nu am luat deagata'.. nimeni nu stie cat de tare doare impreuna cu tovarashi cu care ai crescut in inchisoare.. ii multumesc celui http://Versuri.ro/w/eekmmh de sus ca mi'a pus microfonu in mana.. ca mi'a usurat viata asta dura si nu ma lasat singur sa ma zbat.. mi'a dat tovarashi care m'au ajutat.. pentru ei si pentru mine totu e la fel... pentru noi Dumnezeu e baiat de cartier... R:Dumnezeu e baiat de cartier R: Dumnezeu e baiat de cartier Baietasi sunt goana dupa bani.. dar dece dracu ar trebuie sa cad la sfat.. de ce crezi ca vb prosti.. nu ti'as dori macar o zi in locul meu sa fi.. vb de cartier crezi ca e interesant?... la dracu.. nu e nimic palpitant.. e socat.. si vad rahatu asta mereu.. pentru uni strada e biserica si banu Dumnezeu.. Atunci cand reusesc ii multumesc dar cand o dau in barba ma enervez si mai si grasesc.. cat stiu ca el e acolo sus sunt ca si iertat pentru ca sunt baiatul lui de cartier preferat.. am rezistat nu m'am vandut pe catziva arginti.. acum stiu bagabinti mei sunt multumiti.... suntem baieti de cartier.. uni n'au cum sa intzeleaga.. Dumnezeu ne iarta poate s'a nascut si el pe strada.. R: Dumnezeu e baiat de cartier R: Dumnezeu e baiat de cartier. Ma.. Eram Tanar si m-au inchis si m'au batut.. tu sti cum bat aia.. dupa aia ai venit tu elegant prietenos.. hai ma baiete spune ma, spune ma tot ca bestiile astea te omoara si e pacat.... Sati aduc aminte de tot ce mi'ai fakut UNEORI VIAȚA E O TÂRFĂ I Pentru unii viata e usara fara belele Banii vin usor pe tava fara nici un fel de probleme Dar pentru un bagabont ca mine si ca altii multi Viata nu e chiar usoara asa ca mai bine sa ma asculti Fiindca nu sti ce inseamna sa nu fi acceptat Ca nu esti bine imbracat, ca nu esti important Ca trebuie sa te lupti sa nu fi calcat in picioare Toti te privesc ca pe un sclav si asta doare tare Trebuie sa fac ceva sa traiesc mai bine Uneori am impresia ca doar ciordeala tine Dar frate nu te`arunca e mult prea greu Inchisoarea e prea rece, ai incredere in Dumnezeu Ma intreb oare voi ajunge sa am banu Cum sa pot sa fac ce vreau, de nimeni sa nu ascult Toti te judeca dupa cati bani ai in punga Si de`asta uneori viata este o tarfa Refren(x2): Uneori simti ca nu mai tine Uneori nimic nu`ti iese bine Uneori, uneori viata asta`i doar o tarfa II Cand inchid ochi ma imaginez bogat Baietash cu masini bengoase, respectat Dar cand ma trezesc realizez ca doar visez Sunt in acelasi iad, nu pot destinu sa`l fentez Asa ca fumez ce vreau, ma port cum vreau Si nu mai pot deloc cuminte sa stau Libertatea si mandria sant tot ce mi`a mai ramas Incerc sa fiu mereu inaintea ta cu`n pas Nu pot sa ma schimb, asta`s eu un bagabont Tre` sa imi pazesc bine pielea fiindca nimeni nu tine cont Imi aprind un joint si ma rog acum Sa uit de cat de bagboanta`i viata asta toata Toti vor sa te invete, sa`ti arate cum e bine Dar nu stiu care`i realitatea, mangleala lor nu tine Faieri sa inmultesc precum gabori langa bani Putini stiu ce`i
viata respect pentru golani Refren(x2): III La dracu cu toti gabori astia bulangi M`am saturat de atatia alcolisti si nu sti De ce`au impresia ca uni vor mai face mai baieti Ii face mai bazati, ii face mai importanti Am vazut tovarasi batuti aiurea`n circa Umiliti de gabori, ce rost are sa iti fie frica Oricine`i bazat cu legea`n spate Sa putreziti in ea daca mai loviti vre`un frate (N`am inteles ce`a zis Sisu in versu` asta) Insa orice`ar cauta ei nu sant printre noi Ei traiesc doar in carti si in filme Eu itzi vorbesc de baieti care n`au cunoscut mai bine Care toata viata lor se chinuie Pentru care azi e doar o cale catre maine Ei n`au nimic in timp ce altora pare sa nu le mai ajunga Doamne uneori viata asta`i chiar o tarfa BAGABONȚII FAC CARTIERU SĂ SENVÂRTĂ Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Eram doar un pustan nu stiam ce se intampla, vroiam s-am banii mei, Nimeni sa nu mantrebe ce vreau sa fac cu ei, de unde-i am e treaba mea, Fiindca e viata mea si fac ce vreau cu ea. Am crescut pe strada printre bagabonti, Am devenit un bagabont si-acum sa ma opresc nu pot Asta este drumul pe care l-am ales in viata, Si n-o sa las pe nimeni sa imi stea in fata. N-am nevoie de sfaturi sau de parerea ta, Traiesc cum vreau, fac ce-mi place, e viata mea. No sa dau inapoi chiar daca spuneti ca gresesc, Nu o sa ma opresc, sunt ilegal non-stop In afara legii cu banu-n buzunar, Reprezint bagabontii, reprezint Salajan, yeah! : Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Pentru ei ridic paharul sus, sampania sa curga. Bagabontii fac cartierul sa senvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Pentru ei ridic paharul sus, sampania sa curga. II: Cu siguranta sunt cel de care vorbeste toata lumea, C-Nyk, barbut jucator, pana cand o sa mor Cu fetitele in jurul meu o sa fiu mereu, Ma simt atat de bine, sunt din nou in cartier, In Salajan ma simt in siguranta, Sunt cu tovarasii mei pe care ii cunosc de-o viata In fiecare zi ma intorc acasa, am buzunarul plin, de nimeni nu imi pasa. Stau cu baietii in fiecare seara, o facem lata sa moara dusmanii de ciuda. Asa se intampla, bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Bagabontii fac banii, fraierii fac nani. Daca eu nu ma cu tine, spune-mi tu de ce vrei sa te cu mine. Doar pentru ca sunt mai bun ca tine, rusine, nu rezolvi nimic, ramai un nimeni :.. III: Nu stiu ce asteptati unii de la mine, sunt cum sunt, N-o sa ma schimb chiar daca nu va convine. O singura viata am si-o s-o traiesc asa cum vreau, Pentru toti dusmanii mei n-am decat Pentru cei care nu stiu de cod penal, pentru toti Jucatorii care fac bani ilegal, Pentru, pentru fetele care fac fraierii sa planga, Ridic paharul sus, sampania sa curga, Pentru cei care fac cartierul sa se-nvarta, Pantelimon, Salajan, baietii cu bani, La multi ani, la multi bani, ye, ye, mult mai multa.. ie, la dusmani :.. Ascult predici de la oameni vrednici Ma intaresc impotriva celor care-mi pun piedici Tentatii in seringi Nu scuipa si atunci nu vei nevoit niciodata sa lingi Esti tentat sa risti, ca te-ai saturat de tristi Comunisti, franc-masoni, neo-nazisti Ai nevoie de Iancu sa rezisti, de Iisus, sa existi De noi, sa zambesti atunci cand te misti Facem asta de cand suntem mici Si nu ne-a satisfacut niciodata nigger si bitch Asa ca am luat ritmul, versul si l-am facut bici Mintea mi-am facut-o brici, ce sa fac cu inima acuma sa-mi zici C-am facut-o franjuri cautand sa dovedesc ca existi Si m-am convins ca esti mai ult decat mi-am dorit Si esti mai mult decat mi-am inchipuit Asta-i cautarea mea, nu pot fi oprit Chiar daca toata viata raman doar un bagabont Zi-mi frate, nu te aud, zi PENTRU BAGABONȚII CARE MĂ SUSȚIN (APOCRIFĂ) Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Golani de cand ne stim, alergam ca niste bivibi Sa producem hartii, inca de bididi Si se simte ca cel mai tare lucru pe care ti l-ai putea dori Ca ai 15 si capul plin de prosti Nici nu-ti inchipui c-ai putea gresi Nici macar nu-ti inchipui ce altceva ai putea fi Cu baietii, zi de zi, usor de
pacalit, ca toti ceilalti copii Spui fie ce-o fi Si durerea o sa te invete fix tot ce trebuie sa stii Cand ai pe cap trei dosare, gabori, zi de zi Iti trebuie bani pentru baieti, bani pentru betii Si, mai tarziu, bani pentru copii Totul se va lamuri Cu pasiune, rabdare, stii, totul se va limpezi Oricum, oriunde ai pleca in lume Pentru tine, acasa inseamna blocurile de la bulevard Drogurile ascunse langa gard Banii adunati in buzunare, nu pe card Un BMW stricat in care dormi, pentru ca stai la combinat In casa nu ai voie, esti doar un drogat Cam asta-i situatia cand esti doar un baiat Daca ai obraz si zdrente, esti fiu de imparat Multumit ca un fiu de magnat Cand vad ca brigada mea ramane de necontestat Si disperseaza norii, d-aia se cheama Haarp Noi nu dispersam multimile, ca Swat Noi unim Romania, oras cu oras, sat cu sat Nu-s apostat, sunt bagabond, o spun raspicat Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Anonim. E TIMPUL SĂ FACEM CÂTEVA HÂRTII refren x2 prea mult timp nu a m putut sa fac ce am vrut sa fac sa-ti spun ce am in cap acum e timpul nostru sa stii e timpul sa facem cateva hartii prea mult timp nu a m putut sa fac ce am vrut sa fac sa-ti spun ce am in cap acum e timpul nostru sa stii e timpul sa facem cateva hartii 1. o seara obisnuita la mine in cartier baietii stau la celasi colt ca pana mai ieri e insa azi nu mai vreau sa-mi pierd timpul vreau sa reusec si sa o fac sigur spun rimele din suflet nu din carti stiu ca esti invidios te chinui sa nu arati imi pare rau de tine fratioare sincer pentru tine nu pot sa te sustin trebuie sa ai grija de mine atunci cand poti sa te ridici nu ezita totul e despre putere acum e mana ta totul e despre putere fara indoiala ai nevoie de capital sau de vrajeala mangleala dar nu uita un aspect tre sa ai ceva al tau ca sa impui respect bulangii se ridica sa comenteze gaborii in foame cauta fac tot sa te aresteze noptile zboara cand te esti cu gandul la hartii devii mai stresat... faci prostii prea mult timp nu am putut sa fac ceam vrut sa fac sa spun ce am in cap.. http://Versuri.ro/w/ldlee am multe lucruri in cap pe care vreau sa le fac prea multi fraieri pe urme care vor ca sa calc uneori viata e ca o t***a care te inseala azi e bine maine poate cazi in greseala refren 2 2. prea mult timp a trebuit sa-mi tin gura inchisa nu aveam destui bani ca sa-mi fac vocea auzita nu conta prea mult cine sunt sau ce fac daca vroiam sa vorbesc cineva imi spunea sa tac atunci ce altceva ar mai fi fost de facut decat sa incerc sa fumez sa beau si sa uit insa am preferat sa stau pe scena cu microfonul in mana nu cu acul in vena mama spune sa-mi fac un rost in viata bagabontii spun sa ies cat mai in fata trebuie sa ii reprezint cu adevarat daca fac ceva hartii din asta nu e un pacat saracia ma deprima trebuie sa fac un leu mi-aduc aminte cand l-am vazut pe fratele meu l-au turmat bagami-as p***a si acum vor sa imi faca si mie figura m-am convins ca trebuie sa fiu mai tare mai bazat... mai adevarat multi se gandesc cum sa ma faca altii se dau tovarasi si pe la spate m-ataca n-am voie sa fac greseli sa fac prostii e timpu sa fac si eu cateva hartii refren 3 NOPȚI ALBE Am inteles un lucru stand aici zi de zi Cartieru nu e un loc bun pentru un pusti cu multe ametii E plin de droguri si alcool La fiecare colt e cineva care iti pune viata in pericol Oricare dintre tovarasii mei ar fi vrut Sa fie bancheri sau avocati dar nu au putut S-au ratacit in valtoare As vrea sa simti si tu cat de tare ma doare Fratioare cu seringa las-o mai moale Ia o tigare, nu vreau sa-mi vad prietenu cum moare Zorile ma prind treaz, gandindu-ma la viitor Poate folia asta cu h*****a e de vina Ma fac sa ma gandesc la tot ce nu e bine La fratii mei care se lupta ca sa aibe un maine Nu s-au nascuti vinovati de nimic (de nimic) Insa nu esti niciodata pregatit sa fi sarac De mic vad cartieru care sta la acelasi nivel Politicienii vad doar din 600 sel Barosanii beau coniac, fumeaza havane Tu furi toata viata pentru cateva grame Ai fi vrut sa fi la soare cu fetite goale Banii sa curga non-stop in conturile tale Ai fi vrut sa devi cineva Insa pana la urma viata te trimite inapoi la ea Refren
(2X) Pungasi, borfasi, voi frati din cartier http://Versuri.ro/w/eggegk Nu vedeti ca e degeaba Cat dracu mai vreti sa zbier? Furi, esti in afara legii un borfas Dumnezeu stie daca poti sa te mai lasi E vineri seara, nu ma simt bine Astept sa vina un tovaras cu ceva marfa la mine A devenit ceva obisnuit, plictisitor Ma simt aiurea dimineata cand ma scol La prima intalnire cu tine, e finuta Insa ajungi usor la un gram de la o biluta Incepe sa-ti placa sa fi toata ziua varza Vezi doar folia ta si stai inchis in casa Tovarasii care nu trag acum sunt departe In jur sunt numai stricaciuni, care vor sa te sape Telefonu suna, marfa ta e cea mai buna Cat timp e pe banii tai, pe toti ii doare-n p**a Auzi in fiecare zi aceasi vorba Daca se poate fratioare fa-mi si mie parte Nu vezi inchisoarea cat e de aproape Nu cred ca esti pregatit, ia-o maĂŻ usor frate Refren (2X) Pungasi, borfasi, voi frati din cartier Nu vedeti ca e degeaba Cat dracu mai vreti sa zbier? Furi, esti in afara legii un borfas Dumnezeu stie daca poti sa te mai lasi DUPÄ‚ BLOCURI Dupa blocurile gri stam noi, majoritatea, Sunt mai inalte la sosea sa nu se vada foamea, Sa nu se vada baietii care-i prostesc pe prosti, si fetele care noaptea vand pizda la colt. O buna parte nu produce pentru comunitate; ma intreb: cum asa? nu se platesc taxe? Au venit de doua, trei ori ca sa ceara bani, si au luat-o la muie, pe bani. Spaga este cea care te scoate din cacat: un politist, un procuror, un senator si ai scapat. Gigi, de ce e rau si e si bine, uite-te cum zi de zi apar alte limuzine. Si se-ntampla deseori sa mai vezi un cersetor si sa-ti spuna cineva: frate' asta a fost doctor. Deci daca vrei tratament, hai dupa blocuri, si-o sa-ti faca toti ai mei, rand pa rand, electrosocuri. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie, Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Multi ar vrea sa iasa, sa scape de dupa blocuri, sa traiasca linistiti, undeva, in alte locuri. Aici e ca la noi si doar noi putem sa stim... Cum e?..... asa cum simtim, asa cum traim. Cum pula mea sa fie altfel cand te doare-asa? De cand sunt eu aici nimic nu s-a schimbat. Aceleasi blocuri gri si dupa ele faci de toate, Dintre noi toti, multi, scapa cine poate. Poate ca guvernul te vede curva frate; din banii care-i faci, la ei ajung jumate. Si atunci ce sa faci, sa supravietuiesti? Te gandesti sa tepuiesti, te gandesti sa jefuiesti. http://Versuri.ro/w/gfmlke Sa te combini si tu la ceva sa iasa in plus; sa faci bani, sa traiesti, sa fi un pic mai sus. Nu stiu ce crezi tu, poate nu este ca mine, dar cu banii-n buzunar te simti mult mai bine! REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Asa vrem noi sa fie, asa e, ca sa e bine. Totul intre noi si nici o treaba cu nimeni. Stam pregatiti pentru orice, oricum, oricand, Ia mai dai in pula mea pe toti care nu sunt. Care vor sa faca parte si ei din cacat, care vorbesc despre fapte fiindca-asa e adevarat. Dupa blocuri suntem noi sa ne intelegi mai bine, dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine. Ca facem tot ca sa ne fie noua bine, e normal. Peste lege, peste mila, peste patul de spital. Sunt zile bune sau rele, ramane totul aici, si-atata timp cat ai cazier nu prea conteaza ce zici. Asa ca tot ce-a ramas de facut, aia facem; traim cum stim, producem bani si tacem. Iti luam si femeia sa ne suga de pula dupa blocuri si te futem in gura. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 DE CARTIER De cartier...Yo! De cartier...Yo! De cartier,de cartier,de cartier...Yo! E clar se va vorbi din nou de viata de cartier Ai o viata de cartier,tre' s-o traiesti intr-un fel,sa-ti spun Regula de baza este sa respecti cartierul De la bunic la tata si la fiu,iti spun ptr. ca stiu! Traind in cartier,tre' sa fii mult prea pa' faza Ai grija cum te porti,altfel baietii de fac varza E din ce in ce mai greu sa zambesti,mult prea greu sa zambesti Nu auzi,nu vezi,nu vorbesti...G-Yeah! Vezi banii cum se-nvart non-stop in juru' tau Vezi zeci de baieti care intra la bulau Vezi o gasca de curve cu o gasca de pesti Asta e cartieru' tau si trebuie sa-l iubesti! Aici ori esti tatic,ori nu
gandi prea mult Esti sifon?Noroc!Te-ai dus la fund! Si nu fii suparat cand iti ciordesc portofelu' Chiar asa cum e tu trebuie sa-ti iubesti cartieru',bai... Refren(X2) Din est pana-n vest,iubeste-ti cartierul Din nord pana-n sud iubeste-ti cartierul S-aud toata Romania,cum striga "G-Yeah!" S-inc-odata-atat va cer Pentru cartier As mai spune inc-o data ptr. ca-l iubesc Stii,cartieru' meu ma face sa simt ca traiesc... Lasati-ma sa spun acu' cum e pe strada E din ce in ce mai rau Da' inca poti sa iesi afara Copiii se distreaza si rad pana seara Cand ies baietii si incepe smardoiala: La fiecare colt,vezi cate-o gasca La fiecare colt vezi cate-o curva proasta La fiecare colt vezi scandal intre golani Si la fiecare colt,vezi jocuri de bani La un semnal vezi cum dispar tarfel',banii,bautura Pentru tine totu-i normal cat trece patrula Desi eu l-as schimba cartieru' ramane la fel Dar oricum ar fi nu pot sa ma despart de el Refren(X2) Vrei sa stii?Vei stii! Da' lasa-ma sa spun cum vreau eu,nu ma grabi!(nu ma grabi!) Tot ce-am invatat aici in cartier E ca daca vrei sa fii de cartier,tre' sa fii de fier! Ca si la baiatul de la colt de strada De care tie ti-e teama Care face-bani gramada... Te uiti la el in cazier,nimic,banal... Daca-i pui coperta,o sa ai codu' penal! Niste gagici pe strada ti-am zambit Esti mandru de tine,gandestete mai bine: Ca-ti iau banii,hainele,tot ce mai ai O sa strigi in zadar dupa ma-ta:Vai! Nici macar un politai....Asta e Du-te-acasa,hai,du-te la liniste Iar daca cineva te intreaba ce s-a intamplat Nu e mister...Fii sincer Zi c-ai fost la mine-n carter Refren(X2) GHICI CINE S-ANTORS Caddy: Bha-bha-bha, ghici cine s-a-ntors. Caddy '98 toata, toata lumea jos. Ganu' pacpac-pac, bleau, e la tampla ta, Nu misca, ti-am spus, ca s-ar putea sa belesti p**a. Pentru 1998, mori. Sant un Charlie Manson, ucigas de bunavoie (stop). Nimeni nu stie ce se petrecen mintea mea bolnava Si nimeni nu scapa viu (viu) din aceasta treaba. Am situatia sub control, nu ma face sa te-omor. Pun degetu' pa tragaci, trag si repede te dobor. Caci numai cei mai tari (tari) vor supravietui. Daca m-ar vedea acum si Jacky Dama ar fugi Nu sant violator, sant ucigas cu sange rece, Nebunia m-a devorat, nimeni nu ma-ntelege. Daca mor io, mori si tu (tu), la fel ca-n 97 (7). Ti-am spus o sa repet, de-aici toti pleaca pe spate. Refren: x 2 Caddy: pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-pam! (ya). (Ghici cine s-a-ntors: B. U. G. Mafia.) pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-pam! (ya). (Bucuresti Underground Mafia.) Tataee: Ghici cine s-a intors. Poti sa fugi, sa te-ascunzi, dar nu are rost. Sant ca o boala, frate. Nu scapi, frate. N-ai ce face, frate, mori frate. Si eu merg mai departe, nu ma uit in spate, Nici pentru mine nu conteaza daca esti in pat la noapte. Asa ca nu-ti dau dreptul la cuvant, http://Versuri.ro/w/ldgdi Te anunt ca esti deja jumatate in mormant. Iti iau mortii la p**a, si tie si lua ma-ta Si stii bine ca nu vorbesc niciodata degeaba. Deci treaba, pentru tine se complica, Gura ti s-a umplut de-un magnum 44 si ti-e frica. Da-te-n sl*b*z, m-am plictisit de fata ta, Iti dau cu glontu-n m**e, mi-e mila de ma-ta. Hai sa te rezolv, fraiere, te dobor. Tataee s-a intors direct din Pantelimon. Refren: x 2 Uzzi: Imi place sentimentu' sa am un trancan in mana Si iubesc la nebunie sa-ti trag un glont in capatana. Ghici cine s-a-ntors in '98 chiar pe felie. Sant Uzzi. Zi saru'mana pe urma scrie testament. Intr-adevar, sant dement, Dac-as fi Al Capone te-as turna si io-n ciment. Dilesc capatani, poti sa fii sigur ca n-am suflet. Nu mai plange aiurea, am sa-ti zbor capatana. Am boala, pe gaborii-mi ingreuneaza treaba, Ei tot nu fac nimic, oricum sant degeaba, Deci garda e degeaba, ne strica treaba, Pentru ca treaba este treaba ce face treaba sa mearga treaba. M-am intors, sperai sa nu, insa, iarta-ma. Te-ai speriat atat de rau, te rog frumos, iarta-ma. Si te mai rog, in genunchi, te omor, amandoi stim, Santem nascuti ca sa murim. Refren: x 3 CĂ‚ND TE LOVEČ˜TI DE REALITATE I: Prezint realitatea exact asa cum este ea, Ma limitez la cartier, sunt numai pe felia mea, Vorbesc mereu despre bani, bani, bani si bani, Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine, O ard pe 77 tu spui ca sunt mancator, Am sa fumez M********a pan-atunci cand am sa mor, Dar oare ce faci tu atunci cand te lovesti de realitate, Ai sa ma-ntrebi cum e mai bine, sa
mergi in fata, mai bine-n spate, Ce m********i faci cand te lovesti de realitate, ai dreptate, O sugi. Nimeni nu-ti tine parte, Si, de parte toti stiu ca tu n-ai fost acolo, Cand apar baietii spun: 'Da-te mai incolo; Caci cine cunoaste stie, nu haleste, Caci cine cunoaste face, nu se prosteste, As vrea sa te vad pe tine la coltul strazii facand bani, As vrea sa te vad pe tine cum te ridici dintre golani Refren: Incerc mereu sa iti explic ca viata nu este chiar roz, M-am saturat sa-ti tot explic, mai da-te in s*****, Vino cu noi la o plimbare prin cartierul minunat, realitatea o sa doara, suntem toti intr-un c***, Ma zbat, ma zbat sa demonstrez lumii intregi ca si eu pot Peste, ciorditori, barbugii, curve peste tot, Esti orb, deschide ochii timpul trece, Nu mai visa frumos, realitatea este rece. II: Stau cu gandul numai la ban si noaptea cand dorm, Traiesc pentru bani, pentru bani am sa mor, Sunt acel G. O. Real de care tu vorbesti, Sunt acel baiat baiat de care tu te cam feresti, La microfon esti tare, ca femeia la telefon, Dar in fata cocosel te camuflez in sotron, Mai trageti voi concluzii si va mai facem noi contuzii, Hei UzzyG-yeahbaga-i in perfuzii. III: Tin minte ti-am dat exact doua direct in cap, Ai cazut sub o masina dupa care in zig-zag, Spune-ai ca nu poate fi chiar atat de rau acolo, Ti-am aratat cat e de rau, te rog, doi metri mai incolo O mica poveste peste, despre mine si Daddy Caddy, Suntem nascuti in cartier, o dau cu G-yeah, Sunt de tei ori mai adept al vietii de strada decat tine, Cunosc despre orice, mai bine-ntreaba-ma pe mine. Refren:.. IV: De fapt tu ce p*** mea vrei? Ce vrei? Vrei realitate? iti dau realitatea! Am ridicat Pantelimon si spun ca sincer il iubesc, voi de ce nu vorbiti de-al vostru, cam nefiresc, Vrei underground fii underground, sanse putine, Cum m********i cand tu vorbesti doar despre mine, Oricine din Romania care vrea sa se convinga 'Hai la o plimbare', iti este frica, Gaborii nu-mi plac, presupun prea mult, Sunt implicati prea mult dar nu gandesc prea mult, in gat sa ii *** caci de-atunci cand m-am nascut Am stiut ca ei sunt primii criminali, am vazut, Prin prea multe am trecut, si prea multe am facut Dar niciodata n-am putut sa sufar gaborul corupt, M-am saturat de ei si de toti fraierii ce nu cred, Ma *** in gura lor sa vina in Pantelimon, Ca de-aia bag 77 si ma las pe spate, Tot ce vreau acum e sa evadez din realitate. Refren:.. VIAČšA-I DOAR UN DRUM SPRE MOARTE Caddy:Pentru 19-98 inca unul mort Se intampla peste tot la fel ca in Pantelimon Viata e doar o piesa si cat iti bate inima, Asigura-ti drumul pana sa cada cortina. Cand publicul numai e, si luminile s-au oprit Atunci cand numai ai credit si jocul a luat sfarsit Acum e prea tarziu sa te mai gandesti la fapte Ai mers o viata pe picioare, dar pleci pe spate. Vei sti ce sa raspunzi la ultima judecata, Atunci cand te vor intreba ce-ai facut in viata. Ai baut peste masura, ai sedus multe femei. Ai bagat droguri in tine, ai ucis fara sa vrei. Eu unul nu stiu, deaia nu judec pe nimeni Ma gandesc ca e mai bine sa am grija de mine Tre' sa stiu ce o sa fac cand o sa cad, Unde vreau sa plec, in rai sau in iad. REFREN X2 Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla II:Azi noapte-n visul meu m-am intalnit Cu Mircea, era fericit ca ma vedea Dar plangea si spunea "sa nu faci si tu asa sa pariezi pe viata ta Si-acum spune-mi ce mai e prin cartier, Ce mai fac baietii, cine mai e smecher? " I-am raspuns ca baietii si cartierul nu s-au schimbat A zambit amar, dupa care a plecat Baietii vin la-nmormantare cu o floare, aprind o lumanare Si se-ntreaba: "oare, maine cine moare? " a cui mama va mai plange fara sa stie, Ca cel pe care il jeleste a murit dintr-o prostie Dar toti vom incerca sa facem bani cumva S-o duci bine tre' sa risti, asta-i regula Caci viata-i doar o c***a fara grai de zi, unde vrei sa stai, in iad sau in rai REFREN x2:Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla III:Diavolul ma-mpinge de la spate, Dumnezeu imi sta in fata, Iar eu nu stiu ce sa fac cu o singura viata De ce parte sa ma dau, ma tot gandesc Ce trebuie sa fac, de ce sa ma feresc Zilele trec intr-una si viata mea se scurge Pana
sa ma gandesc eu, totul se duce Un lucru stiu sigur, undeva tot o sa cad, caci toata lumea pleaca in rai sau in iad. Spune-mi ce vrei sa faci, ce vrei sa fii Jucator sau fumator, borfas sau ucigas Spune-mi unde vrei sa stai, unde vrei sa stai Spune-mi unde vrei sa pleci, in iad sau in rai? N-AI FOST ACOLO De ce oare, de ce oare vorbesti tu despre mine?! zi, de ce oare ma pui la un loc cu tine?! Poate nu-mi dau seama, cine stie? Poate ai mancat cu mine din aceeasi farfurie. O f*t pe ma-ta, in fata mea nu ai cuvant Nu ma cunosti deloc habar nu ai cine sint, oare Ai fi facut ca mine cand bateam la usi? oare Te-ai fi simtit ca mine cand eram respinsi? oare ai scris cumva in viata ta vreun vers Pe care sa il tipe o sala-ntreaga cand apari pe scena? oare ai fi continuat cand la Severin 30 de gabori au venit si ne-au incercuit (nu) Nu cred Asa ca taci din gura, nepoate Ti-o dau la m***e si tie si tuturor ca tine-n parte Am zis ce am avut de zis da-te'n m********-tii N-ai fost acolo, nu vorbi ca nu stii Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Am auzit ca fraierii ma vorbesc pe la spate E chiar asa Frate, spui ca ma cunosti din '97 Teapa ta, teapa ta ca acum e 05 Tovarasii is tovarasi si tu stii ca nu ai loc aici Nu ma cunosti, nu stii ce am facut yo Nu ma cunosti, nu stii prin ce-am trecut yo M-am zbatut, m-am batut, am furat si am vandut Sa fiu in rand cu baietii, asta-i tot ce-am vrut Te roade gelozia ca eu sint mai tare Pestele mic niciodata nu-l inghite pe cel mare Te doare unul ca tine moare (stii ca) Fraierii cad mereu baietii raman in picioare Regula de strada este sa nu fii gelos http://Versuri.ro/w/mmflm pe cel ce a facut bani dar a plecat de jos Ma doare-n p***a de barfa ta si oricum nu-ti sufar fata Tu-ti tocesti gura eu imi traiesc viata Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Multi bulangii se ridica cu pretentii Lasa ca stiu, lasa-ma sa fiu (sa fiu) sa fiu viu (viu) ce? (ce) Fraiere ti-am mai zis: Sugi p**a, sugi p**a si cu c**u si cu gura ca N-ai fost la g***a mea sa stii ce am vandut Nai fost la g***a mea sa stii ce am f***t N-ai fost la g***a mea sa stii cate-am vazut N-ai fost acolo deci nu stii ce-am facut Am stat cu tarsha-n c*r cand vindeam m********a dar tu pe vremea aia erai c****t cu sana Am vazut cu ochii mei tovarasi cum se duc de rapa Bagat in vena.. Dava era pe scena undeva Rand pe rand scandaluri Multi din ei s-au dus Mircea Nebunu' Dumnezeu sa-l ierte m-aude acum de sus Ai simtit in viata ta durere... zici.. ciolo? de unde'n mortii tai sa stii cand tu n-ai fost acolo??? yo! yo! you! Tot respectu'n 2005 pt socru lui baicului shi capat 14 yo Pt baietsii din cartierul Pantelimon inca o data cei care au fost acolo Pt Mircea Nebunu odihneasca-se-n pace! si Pt cei care n-au fost acolo: N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut HAI SÄ‚ FIM HIGH Refren (x2) : Hai cu noi sa fii high, (alright) Hai cu noi e sa fii high, (alright) I: O ard la joint, o ard la pipa, o ard pe iarba, Sunt direct derutat, panicat, stresat., g-yeah Caddy langa mine, la facut Blank, blank, joint, joint, e cazu' sa ma mut Ruta 77, bine frate sunt departe Doua bucati cartier intr-un apartament frate Suntem latini fan Jamaica, direct din Romania G-yeah, striga Pantelimonu', imi da curaj Gaborii pe filaj acuzatii de ultraj Sunt varza 77 zile-ale saptaminii Bag joint dupa joint, pana-o sa cada plamanii Incet, incet, incet se desteapta Lumea nu mai e la fel atat de idioata Cand fumez m********a vad exact cum e Cand fumez m********a inteleg de ce Refren (x2) :.. II: Fumam la-la, adica ganja zi de zi, Mainile in aer ca sa vad ca si tu stii http://Versuri.ro/w/gejhkh Daca stii pontu' cu jointu' trage fumu' Daca stii pontu' cu fumu' nu-i da drumu' Tine drumul pe ruta 77 La Familia S-o s-alergi mai repede decit Asprilla Ca Bob Marley, Caddy bag Mary grupa mare Si-acum il las pe Puya s-abereze-n continuare. III:Ard incet in piept, nu-i nimic asa... Nu e sport extrem, e ma.. ma.. Maria.. ma Vrei sa iei? , dute la gara dute cu 600 Matrasucaa.... Ne sta bine uite-asa frumos, Elegant Bieti alone din
Pantelimon, In flagrant Prin Barcelona, Sttugart, Roma, Bucuresti.. Sau poate pe la Amsterdam sa ne gasesti High.... Ma uit in gol da nu te speria, Nu mi-e nasol deloc Asa cum nu iese nici fum daca nu-i dai foc N-are seminte deci... N-o sa faca POC Si mergem inainte Chiar si-atunci cand stam pe loc, High... Refren (x2) :.. SĂ‚NGE LATIN Caddy: Sant latin ma combin la orice smen. / Esti baiat de cartier baga-te nu fii fraier. / Romanii sunt parsivi, dar am cativa frati, / In Salajan si Pantelimon toti latini adevarati. / Sunt latin te previn, nu te incurca. / Nu ma-njura de mama ca iti umflu gura. / Sangele latin e mai rosu ca un vin, / are gustul dulce, dar stii bine ca te duce. / Sant latin, o sustin, traiesc din ceea ce fur. / Sant latin, o sustin, imi place sa injur. / Sant mandru de ce fac pentru ca stiu ca ma ridic, /Ca orisice latin nu imi place sa ma impiedic. / Ca orisice latin pentru bani intru-n joc. / Ca orisice latin pun familia pe primul loc. / Imi place sa ma distrez cat mai mult in viata, / pentru bani, jointuri si femei ies in fata. / Refren: Uzzi x 2 Iubesc la nebunie culoarea pielii mele, / sant latin, latin, latin si am belele. / De cartier, cartier, cartier, respect rasa, / iti fur inelu', iti fur ceasu', iti fur banii, iti sparg casa. / Uzzi: G-yeah. Am spus, ma repet, inc-o data, n ori, / sant nascut in Capat 14 Pantelimon. / Am mandrie de latin fiindca sant latin, / am respect de cartier, fiindca sunt de cartier, / Vreau sa aud toti latinii cum o sa strige "Romania", / Vreau sa aud Romania cum o sa strige http://Versuri.ro/w/ieif "G-yeah". / Toti tovarasii mei au inimi de ciorditori, / femeile lor sant regine si de restu amatori. / Ii inteapa pe fraieri, si de fraieri e plin, / si stii de ce-s asa, pentru c-au sange latin. / Respect rasa, cum ma nasc asa mor, / sant latin, chiar si ca print sau cersetor. / Si-acum c-am terminat prepara jointu fiindca vin, / sant baiat de cartier si am sange latin. / Refren: x 2 Tataee: Sange latin, marca Pantelimon 77, / ridicati mainile in aer, ca-n 97. / Pentru toti, toti cei care, care sant cu mine, / respect, avem acelasi sange-n vine. / Inima-mi bate, frate, pentru toti romanii mei, / smenari, borfasi sau oameni cinstiti sant tot ai mei, / ca m-am nascut sa fiu latin, am crescut sa fiu latin, / pana la oase, ma simt latin. / Si am mandrie ca ocicare altu, din neamu meu, / asta ma pune acolo, unde voi fi mereu. / Banu sa curga, bautura sa fie, si femei sa fie, / c-asa sant eu, frate, sant latin asa imi place mie. / Iubesc tot/ ce e frumos. / O iubesc pe mama/ pentru ca m-a facut sa fiu ca tata. / Si daca cineva, zice ceva, nu ma abtin, / cu mana pe inima strig frate, ca sant latin. / Refren: x 5 LA VORBITOR O periuta de dinti si o pereche de bocanci, Este tot ce am sunt la bulau de-un an. Sunt o gramada de legi nescrise si o vorba de '98: Smecherii fac ce vor, fraierii fac ce pot. Din prima zi cum intri aici ai grija sa-ti pazesti g****, Nu te arunca prea mult la vorba, fii pe faza. Am scos om pe interval, la bataie pentru pat, Nu sunt nici prea bun, nici nu ma simt prea bazat. Acum omu' ma vaneaza, cunoaste mult prea multa lume, Incerc sa-mi tin capul pe umeri, tre' sa stii sa faci glume. Pe gardian l-am ginit e un mare bulangiu Pana plec il fac, deocamdata tre' sa tac. Nu tu fiare de tras, nu.. e Romania, Faci flotari grupa mare asta este puscaria Tiganii sunt cu ai lor, romanii sunt cu ai lor Toata ziua Dan Armeanca, bat tatuaje si omor. Vezi din celula in celula baietii cum se antreneaza, Pumni in zid, picioare, vene isi reteaza. Am o gramada de tovarasi inca totusi prea putini, Nu ma incred decat in mine, e mai bine. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Nu s-a schimbat nimic, n-o sa se schimbe nimic, E tot atat de rece ca atunci cand eram mic, Spune-mi cati tovarasi sunt inchisi la mangleala? Multi, Cati gabori sunt numai pe ciordeala? Toti. O gramada de manarii si de dosare tirate, Mai mult ca sigur, frate Mi-e dor de-o p***. Si de-un joint, frate. Pentru baietii din cartier: Le spun sa mearga mai departe. Am multe sa zic as putea chiar sa fac liste, Multi nu rezista si se comporta ca niste p***. Am boala pe toata lumea pot sa spun ca si pe mine, Ma iau in gura cu toti jegosii fiindca nu suport pe nimeni. Zici ca nu s-a schimbat nimic? Ba da: gaborii. Dar sunt aceleasi
fotolii cu alte gaoaze de bulangii. Tre' sa fi prea prea baiat, tre' sa ai cap, Aici e full de perversi cine-i pe pumn ala-i bazat. N-ai frecat, n-ai rupt un cap, te duci in jos jos jos Nu cuminte in banca ta, te omori cu ei, esti bengos. Cam atat despre bulau, frate-miu, raman pe faza, Am sa ies iarasi de aici, am sa vin iarasi acasa. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Un anunt: pentru baietii care au fost la parnaie... pentru aia care sunt la parnaie... pentru aia care o sa intre la parnaie... CAPU' SUS ! Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. TUPEU DE BORFAČ˜ Stii bine bagabontii din Salajan nu dau inapoi niciodata Marijuana: Inc-o data, cea mai fidela fata S-a intors sa arate la fraieri ce poa' sa faca Marijuana Joc cu baietasii de cartier, La Familia Si in 99' la fel de rea Vad tarfele si baietasii cum cad Li s-a urcat la cap Si nu mai pot sa tac Oricine crede ca poa' sa faca versuri, sa cante Toti fraierii cred ca cineva e acolo sa-i asculte Sunt ani de cand sunt in jocul bagabontilor Un lucru e sigur, JOC fraierilor Nu ma bag aiurea chiar stiu ce zic Nu vin sa fac scandal mai mare nu ma complic Dar in fiecare zi mai aare un nebun Napadit de ura vrea sa-ti arate ca e bun Vam trezit atentia sau inca nu? V-ati venit in fire? Continuati sa fiti fraieri ca o faceti bine Refren (X4) :Strigati la familia daca sunteti cu mine dusmani mor cand ne descurcam mai bine Sisu: Nu am venit sa vorbesc aiurea cum cred unii baietasi Nici sa fac pe impresaru am tupeu de borfas Aici e Bucuresti nu e nici est nu e nici vest Nu ma intereseaza lupta altora nu-i lupta mea Sunt prea multi impresarii nu stiu cu care sa incep Toti cred ca daca asculta muzica stiu sa faca rap Vorbiti doar despre voi nu aveti nici un mesaj In fata microfonului insa aveti cu toti curaj Nici bine nu ati aparut va credeti baietasi Fraierilor stati deoparte am tupeu de borfas Puya: Mi-aduc aminte cand eram si eu la inceput Toti ma priveau de sus Acuma i-am facut Am in stanga dreapta baietasi gata sa sara pentru mine Cant pentru bagabonti si caut sa o fac bine Dar fraierii cred ca sunt obsedati S-au culcat oameni normali si s-au trezit bazati Colega, sunt de mult in fata si tu stii Purtati-va macar ca barbati nu ca niste copii Totul s-a terminat va-ti dus de rapa Imperiul vostru se destrama Seful plange ca o t***a Refren (x4) Sisu: Nu suport sa ma calce fraierii in picoare Nu lasa capul jos pt ca doare si mai tare Bulangiilor le place sa se rupa in figuri Sa se dea bazati defapt e semn ca is fraierii sigur Dar gata s-a terminat, acum nu mai indur Faceti figuri ca trafele cand le pui mana pe cur Sunteti cristale false care le atigi se parg Gelozie si invidie e tot ce aveti in cap Puya: Muzica mi-a adus placeri Dar si dusmani Viata e mai complicata ca un poker pe multi bani Sper sa rezist pana la capat nu cedez Oricum mai bine mor decat sa ingenunchez Tarfele vor sa-mi traga teapa Baietasii, nu vor sa-si vada de treba Multii imi gasesc defecte Impresii cad zi de zi cand un fraier se crede baiat baiat Fac Salajanul cunoscut peste tot Si caut sa am in ochii tuturor un loc Fraierilor sunteti ca o suta de parai falsi Sunt baietas, AM TUPEU DE BORFAS!! PROBLEME DE FAMILIE Strofa 1 Nu ma judeca prea aspru mama... Nu sunt fiul model, insa nici o panarama... Droguri si bagabontzeli pana in zori... Nu sunt acasa dimineatza cand te scoli. Certurile nu inceteaza... Imi aduc aminte m-ai dat afara din casa... Nu credeam sa mai ma intorc vreodata... Nici o problema, casa mea este pe strada. Cu tovarasii..., cu bulangii... Cu baietzii care ma sustzin si barbugii... Tata unde p**a mea umbli acum... Unde dracu esti durerea sa tzi-o spun? Ar fi fost mai bine daca erai cu mine... Mama s-a chinuit si a reusit si fara tine... Sunt probleme de familie si imi pare rau... Ca nu ai stat sa l-e simtzi langa baiatul tau. Strofa 2 E greu ca pustan... singur sa reusesti... O gramada de probleme intalnesti... Buzunare... goale... doare... Cand taticu' si-a luat votka cu banii de mancare. Vine iar... beat... noaptea tarziu... Are impresii de mare barbugiu... Scandaluri in fiecare seara... Mama ta
munceste ca o sclava sa te duci la scoala. Macar tu sa o duci mai bine... In cartier saracia se mentzine... Vezi copii numai piele si os... Garsonierele jegoase itzi intorc stomacu pe dos. Si itzi vine sa itzi iei lumea in cap... Cand parintzii tai nu dau pe tine un scuipat... Strange din dintzi... sa fie ce o sa fie... Sunt doar probleme... probleme de familie. Strofa 3 Saturatzi sa schimbe slujbe unii cauta un Bong... Viatza nu e ieftina deloc... NU itzi vine sa crezi catzi bani iei pe o zi de munca... Si altzii teancurii ii arunca... Surioara ta si-a dat prea multa importantza... Asa de multa incat a ajuns o zdreantza... Mama ta plange plina de vanatai... Minte ca a alunecat... Da nu e adevarat. Viatza unora e ca o telenovela... Numai ca e live, e ca pe scena... Esti actoru principal in rolul principal... Chiar daca piesa tzi se pare un cosmar. Joci rolul de tata... agitate un pic... Nu fi doar spectator... daca intzelegi ce vreau sa zic... Poate tzie greu si tzie... Si tu si eu avem probleme de familie. POVESTE DE CARTIER Refren: Fiecare zi e o poveste, O noua speranta-n fiecare zi, Aceeasi poveste de cartier, Si mereu te intrebi ce castigi de la viata I: Multumesc lui Dumnezeu, ai fost mereu langa mine, M-ai ajutat si la rau si la bine Dar sunt si mame alcooliste, parinti cu palma grea, Tine capul sus, lumea este rea. Cum e pustiul asta, nimeni nu da doi bani pe el, E iubit de bagabont, crescut de cartier N-a avut un tata sa-i ia apararea lui, N-a avut viata celor de varsta lui Ce de tipete mereu batai, aceeasi treaba, Si nu poate sa-nteleaga, nu stie ce sa faca, Ce se v-a-ntampla cu el, va ramane oare, bagabont de cartier Refren:.. II: Acum o pustoaica va fi o tanara mamica, asteapta un copil si asta viata i-o complica, Nimeni n-are nici o vina, a fost doar o greseala, parintii nu vor s-auda de-asta, si-au dat-o afara. Bagabontii vor s-o combine cartelului, bagaboantele care fac din pat bancnotele. Banii ii lipsesc din ce in ce mai mult, de ce nimeni n-o ajuta nici macar bunul Dumnezeu. Parca toti au uitat-o, peste toate astea, intr-o zi pustiul s-a nascut in mizeria strazii, Maica-sa plange la adapostul unui zid, si tine strans in brate copilul nedorit, Ar vrea sa scape de el si totul sa se termine, a incercat de multe ori si a vazut ca nu tine, Poate va fi mai bine, oricum nimeni nu stie, si stiu sigur ca e doar o poveste pentru tine. Refren:.. III: Pentru unii sunt povesti spuse cu tupeu, nu stau s-asculte povestea din cartierul meu Unii sunt binecrescuti, vin din lumea buna, nu suporta sa asculte baietii care injura. Ii-scandalos, periculos sa vorbesti asa ceva, povesti cu bagaboante despre ce te-nvata strada Lumea vorbeste mult si face putin, nimeni nu se-ntreaba de ce viata unora-i un chin. IV: Pustanii de azi vor fi bagabonti, tipa dupa bani fiindca de mici au trait intre golani, A cui e vina, toti vor gasi o scuza, dar cand e de pedepsit toata lume-acuza. Am facut multe greseli, nu vreau sa le repet, daca azi n-am castigat, maine nu vreau sa pierd Viata e un joc de intamplari peste tot la fel, peste tot aceeasi poveste de cartier. Refren:.. VORBE Vorbe, vorbe Sunt vorbe de cacat Le-aud in fiecare zi Vorbe, sunt vorbe de cacat Le-aud in fiecare zi I: Unii sufera de smecherie, dar 's vai mortii lor Cauta sa se umfle in fata fraierilor, sclavilor, Cateva vorbe sunt un cacat, Nici o minciuna nu te face mai baiat Degeaba vorbesti prin cartier ca esti milionar Cand de fapt n-ai zece mii in buzunar! Altii spun nume de smecheri, de neamuri de tigani Dar vorbele lor nu valoreaza doi bani. Orice sclav tremura cand e sa-si ia omor Orice tigan mai inbracat se crede Fane spoitoru' Vorbele n-au valoare, faptele conteaza! Smecherii se cunosc, nu se inventeaza Bulangii ma streseaza, cand abereaza Sa vedem ce poti, vorbele nu ma impresioneaza Pentru cine cant? Am sa-ti raspund! Ma gasesti aici in Salajan, nu ma ascund! Refren: Nu vorbi fara sa stii Nu halii mereu ce auzi de la altii, Nu te da ce nu poti sa fii Sunt vorbe de cacat, le-aud in fiecare zi II: Pentru ca fraierii sa-nceapa sa cunoasca veteranii Eplic despre cum e zi de zi si cum trec anii: Sunt baietii care fac Si sunt tarfele cu muia Din cartier de la mine, pana-n salajan la Puya Poti sa faci un teanc de bani daca scoti bine o vorba Dar mai poti c-o simpla vorba sa ajungi la morga In fiecare zi Si in fiecare seara Apare gabor dupa gabor aproape-n fiecare scara Care ei in prostia lor.. Astepta doar o vorba sa te duca la
bauhaus Am ramas cu ai mei Si ei cu mine ca la-nceput Turnatorii de baieti s-au separat de mult Deci **** pentru gabori, **** pentru tarfe barfitoare de barfe Am respect pentru cei care-au trait ca mine, Restu: poc, poc, poc, poc, poc Pentru tine. Zi! Refren:.. III: De multe ori o vorba spusa aiurea-i mult mai grea Aduce mai multa violenta ca o fapta rea Face dintr-o domnisoara cuminte o tarfa Dintr-un baietas de cartier subiect de barfa Se aude ca nu stiu ce pustioaica-mi suge p***, Frate, fiecare face ce stie cu gura! Multi sclavi vorbesc aiurea doar ca sa se bage-n seama Si am impresia ca adevarul le provoaca teama Daca nu ma crezi inseamna ca n-ai vazut Scandaluri intre baietasi pentru o vorba-n vant Pentru o-njuratura spusa la betie Baietasii zac pe mese la urgenta in prostie Multi altii ar fi acum in libertate, Daca nu ar fi plecat capul la vorbe aruncate pe la spate Fraierii vorbesc cat se poate, dar nu stiu Ca o simpla vorba le poate aduce, moarte!!! Refren(x3):.. CINE A ZIS CĂ E UȘOR Cine-a zis ca e usor, jocul asta nu e jocul fraierilor, I: Stiu deja ca nimeni nu pune c***u pentru mine, nimeni nu ma sustine la rau, poate doar la bine Fiecare salveaza pielea, interesu, asa ca mai bine fac pe perversu. Precum viata, muzica e doar un joc serios, pentru unii periculos, dar valoros, Banii curg la fiecare melodie adevarata, si-atunci hartiile s-arata, Si fiecare vrea sa ia cea mai mare parte, trebuie sa te lupti ca cu propriul frate Cine crede ca nu-i greu in jocul asta pervers, cine crede ca-i usor sa mai scrie-un vers, Mai bine sa taca, pan-ajunge sa o faca, sa scrie o melodie care la lume sa placa Multi pupa funduri de bastani s-ajunga sus, oi fi eu bagabont, dar barem nu sunt un sclav dus. Refren: Cine-a zis ca e usor, jocul asta nu e jocul fraierilor, Cine-a zis ca e usor, cand te uiti in spate, nimeni nu-ti tine parte. II: Nu spun ca eu si tovarasii mei ne vindem sufletu, pentru bani si faima se pun cu cartelu, Spun ca nu stim nimic, vorbim doar vorbe goale, banii fac pamantul sa se-nvarta si-asta doare. Recunosc, cant pentru bagabonti dar si pentru bani, voi pentru ce cantati, pentru orfani, Daca ati putea sa vedeti hartiile in mana, n-ati mai face gura, n-ati mai lua pumni in figura. III: Ii inteleg pe cei care fura, smenuri fac, ei stiu ca lumea e perversa si nu tin capul plecat Si fara bani sunt luati de fraieri chiar de voi, dar sunt unii care nu accepta asta, ajung smardoi, Si cand au bani incepeti sa ii respectati, in slavi sa-i ridicati, vi se par mai importanti. Nu-i usor sa faci bani indiferent prin ce metoda, asa ca plecati capul, sa nu mai aud o vorba. Refren:.. IV: Mama ma avertizat c-odata se va intampla, cand nu va mai fi usor, totul se va complica Visurile mele de bagabont crescut din putin s-au terminat, s-au spulberat, viata e un chin. Cand ma uit inapoi dup-ajutor, locul e gol, daca pleci capul, fraierii fac cu tine tot ce vor Fraierii nu te respecta pentru ceea ce esti, ca dau cu pumnul bine, combinatii stii sa gandesti. La inceput am zis ca e usor dar nu stiam nimic, nu stiam ce zic, cat o sa ma implic. Acum sunt baiatul cartelului, sudului, scriu versuri pentru sufletul bagabontului. Nu sunt un las, sunt aproape un borfas, incerc sa traiesc, sa supravietuiesc, Sa va spun de viata, dar multe te ranesc de dor, frate minte ala care-a zis ca e usor. Refren (x2) :.. NU MĂ CUNOȘTI I : Am vazut tovarasi, cum se transforma in dusmani, Lumea parca a innebunit, toti vor bani, Asa ca am incredere in mine, doar atat, Nici un cuvant mai mult, altfel risc sa fiu dat in gat. Sunt destui baietasi ce ma vaneaza, Asteapta miscarea gresita, numele ma deranjeaza. Un borfas, da' nu mai e borfas deloc, asta nu'i un joc, Si vreau cel mai bun loc ! Daca iti place scandalu' o sa ai inca o problema, Ca un ultim dans pe scena, o heroina'n vena ! Nu ma dau bazat, nu ma dau important. Daca ma vorbesti de rau, o sa imi bag ... cenzurat ! Pot fi o belea pe capu' tau daca ma enervezi, Nu'mi place scandalu' da' nici tu sa nu faci pe golanu' ! Scafule nu ma cunosti, mai bine te lasi, Sunt baietas, am tupeu de borfas ! II : M'am saturat de barfa proasta, iti spun : " frate nu e loc " Toata lumea ne cunoaste, insa prea putini cunosc, M'am saturat de saraciile ce bat non'stop la usa, 2 metri mai incolo, pretinzi ca ma stii ca pe'o manusa, Insa frate, ti'o dau la muie ! Ai bani, esti shmeker, e vorba batuta'n cuie ! Nu sunt deloc modest, "
tzaca-tzz " ma pish pe tine ! Nu ma cunosti, nu vorbi de mine ! Poate am harfe'n cap, asta e doar treaba mea ! Nu poti sa ma suporti, asta e doar treaba ta ! Da' si asa ... mai da'te'n pula mea ! O dau cu tine parte'n parte cand vrea putza ta ! Shmekere, ai grija cu canalu', S'ar putea sa se deschida, negociem, dam cu banu' Pentru mine in lumea asta, totu' are un pretz, Nu ma cunosti, nu fi prea istetz ! Am spus ca ... Refren ( x2 ) ... : Multi ne cunosc, da' putini ne stiu cu adevarat, Suntem nascuti pe strazi, nu tine capu' plecat, [Yeah] Suntem in afara legii pe viata ! Cartelu'i mereu in fata, sclavilor, la distanta ! III : Frate, taci in pula mea din gura ca vorbesti prostii, Vorbesti de parca m'ai cunoaste, de asta te cred fraerii ! Ai harfe de baietas, impresii in cap, Fraerii pun botu' la cardeala ta, te iau drept baiat. Nu imi pasa cat de bine esti acum imbracat, Poti sa fii, sa faci ce vrei, pentru mine esti un cacat ! Cand eu ma luptam din greu sa fac ceva in viata, Tu spargeai cu fraerii seminte la colt de strada. Cand am ajuns unde am vrut ai venit la mine, Cand ai ajuns unde ai vrut ai avut grija de tine, Dar acum nu mai e timp de pierdut, facand greseli, Crezi ca ma cunosti, ca suntem frati da' te inseli ! Nu respect banii tai sau tzoalele ca fraerii, Respect oamenii, ar fi trebuit sa stii. Le multumesc celor care au fost cu mine in anii grei, Prin care am trecut, eu si baietzasii mei ! [Nu ma faci ! Nu ma cunosti ! ] [Nu ma faci ! Nu ma cunosti ! ] IV : Cale libera, trageti lantu' intra Caddy ! [Caddy] Chemati repede pompierii, se aprind fraerii, Chemati hingherii, sa ma ia de aici, sunt caine rau ! Degeaba te uiti urat la mine, stii ca ma pish pe tine ! E 19-98 ti'o trag la cioc,[cioc] Ura care mi'o purtati, nu va ajuta mai deloc, Baieti ... sunt pe primu' loc ! Vedeta de cartier ! Pentru cei ce ma respecta am ramas la fel ! Cu'un aleu, p-p-p, pumn, p-p-p, pa ! Uita'te bine la mine, stii ca te fac praf. Nu ma cunosti, nu mai comenta ! Ai grija de viata ta, nu de a mea ! M'am ridicat din cartier, sunt putin deasupra, Inima mea ramane pana mor, in Pantelimon ! Fac ce vreau, zic ce vreau. Cam asa sta treaba, Nu ma cunosti, nu comenta, nu te baga, e viata mea ! Refren ( x2 ) ... : Multi ne cunosc, da' putini ne stiu cu adevarat, Suntem nascuti pe strazi, nu tine capu' plecat, [Yeah] Suntem in afara legii pe viata ! Cartelu'i mereu in fata, sclavilor, la distanta ! UNII NU-NČšELEG Strofa 1 De cand eram pustani... nu ne-a despartzit nimic... Am fost si voi fi mereu fratele tau mai mic... Gaborii s-au prins ce faceai prin cartiere... Acuma ai plecat... nimic nu mai e la fel. Daca aveai si tu ceva... aveam si eu jumate... Faceam mereu parte... frate frate. Banul era stapanul... dar tu sclavul lui... Ai patzito... n-ai respectat regula jocului. Acuma esti departe si imi dai dreptate Cand itzi spuneam... las-o mai moale frate... Tu radeai si spuneai... ca esti mult mai bun. Cartierul s-a schimbat de cand esti plecat... Atrasi de bani... multzi la racoare au intrat. Oricum... felicitari fiindca am auzit ca esti bine... Ca te descurci in continuare... imi este dor de tine. Acum nu mai e vreme de baruri si femei... Gaborii te urmaresc... dar tu fugi mereu de ei. Si stiu ca vrei sa fim impreuna... Si crezi ca totul e simplu... dar viatza e mult mai dura. Cel mai bun tovaras... e doar fratele meu... Pentru el ii dau viatza inapoi lui Dumnezeu... Fiindca stiu ca si el ar face la fel pentru mine... Unii nu ne intzeleg... ne curge acelasi sange in vine. Strofa 2 Inchisoarea e doar un mijloc de a te face si mai rau... Unde belelele sunt si mai mari pe capul tau. Cand ai intrat pentru prima oara erai un pustan... Un mic golan ce vroia sa faca un ban. Mama plangea mereu nu-i venea sa creada... Dar tu iubeai prea mult viatza asta de strada. Camd ai iesit... erai prea mult schimbat... Ai fost acolo... ai vazut... acum stiai ce-i de facut. Baietzasii trag de femeia ta sa se combine... Dar nu poate sa te uite... tzine mult la tine... Si chiar daca iubeste un golan... Nu o sa te lase pentru altu cu bani in buzunar. Ma uit acum la pozele de cand eram copii... Si incep sa rad amintindu-mi cum faceam prostii... Cum mama ne certa gramada... Iar tata saracu... nu stia ce sa mai creada. Vorbele sunt degeaba... nu pot sa spun ce simt... E atata timp de cand ne-ai parasit. Chiar daca unii itzi spun borfash... n-o sa neg, Ca esti fratele meu... desi unii nu ma intzeleg. Strofa 3 Doamne... nu-i pedepsi prea rau acum...
Pe cei ce nu au ales in viatza drumul cel mai bun. Amintirile lor... sunt tribunale... inchisori... Scandaluri... batai... durere si fiori. Trecutul lor plin de tragedie si durere... in care libertatea este cea mai mare avere. Durerea mea din suflet nu e deloc falsa... Asta este pentru cei ce traiesc o viata stearsa. Unii se plang ca teancurile de bani sunt prea putzine... Altzii se chinuie din greu sa traiasca mai bine... Si poate acolo sus in cer... Exista un loc pentru baietzasii de cartier... Pentru cei care nu au trait decat juma' de viatza... Cei ce pentru multzi nu au nici o importantza. Dumnezeu vede tot judeca bine... Sunt multzi care vor sa o faca dar nu tzine. CUPRINS POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT DUMNEZEU E BĂIAT DE CARTIER (Oare?) UNEORI VIAȚA E O TÂRFĂ BAGABONȚII FAC CARTIERU SĂ SE-NVÂRTĂ PENTRU BAGABONȚII CARE MĂ SUSȚIN (APOCRIFĂ) E TIMPUL SĂ FACEM CÂTEVA HÂRTII NOPȚI ALBE DUPĂ BLOCURI DE CARTIER GHICI CINE S-A-NTORS CÂND TE LOVEȘTI DE REALITATE VIAȚA-I DOAR UN DRUM SPRE MOARTE N-AI FOST ACOLO HAI SĂ FIM HIGH SÂNGE LATIN LA VORBITOR TUPEU DE BORFAȘ PROBLEME DE FAMILIE POVESTE DE CARTIER VORBE CINE A ZIS CĂ E UȘOR NU MĂ CUNOȘTI UNII NU-NȚELEG SFÂRȘITUL VOLUMULUI ÎNTÂI 5 februarie 2017 la 09:18 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=LL6ubXD9ZjY 5 februarie 2017 la 08:24 UTC+02 DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ (Antologie de poezie rap și hip hop din România deceniilor 9 și 0) Antologie alcătuită de Felix Rian Constantinescu. În grafia lumii din care provin poeziile. Păclișa, Februarie 2017 PARTEA I CARTELU BUG MAFIA, LA FAMILIA; IL-EGAL, MARIJUANA, GUNJA, PACHA MAN, CĂTĂLINA TOMA DUMNEZEU E BĂIAT DE CARTIER (Oare?) Mă... Eram Tanar si m-au inchis si m'au batut.. tu sti cum bat aia.. dupa aia ai venit tu elegant prietenos.. hai ma baiete spune ma, spune ma tot ca bestiile astea te omoara si e pacat.. 4 zile si 4 nopti m'ai lasat sa dorm.. dupa aia ai dat si tu.. sa'ti aduc aminte tot ce mi'ai facut..?? Puya:nu poti scapa esti in belea.. cand judecatorului astuia nu'i place de fata ta ai o gramada de fapte facute si nefacute dumnezeu mai sta acuma sa te asculte.. sa te ajute fiinca gabori nu dau de bani... cand pe dosar scrie 7 ani... doar e vina ta.. nu ai mituit pe cine trebuia.. rugaciuni se ridica in fiecare zi spre cer Dumnezeu m'a auzit ma scos din cartier.. o sa reprezint nu o sa ma schimb suferinta ma invatat cum sa inving. ziua judecatii e aproape nu s'a tirat ai supravietuit nu ai tinut capu' plecat.. in poarta alba sau jilava... baieti striga si acum spre cer R: Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier Dumnezeu e baiat de cartier (urmeaza) Sisu:toata ziua strazile nu stiu ce urmeaza.. sunt constient ca vagabonteala nu dureaza de mic mi'a fost capu nu mai la prosti.. incercam sa fac milioane din cateva mi.. lucrurile nar fi fost grele de la inceput daca miai fi dat tot ceea ce n'am avut nu a fost langa mine nici macar (tata)... pentru tot ce am obtinut am luptat nu am luat deagata'.. nimeni nu stie cat de tare doare impreuna cu tovarashi cu care ai crescut in inchisoare.. ii multumesc celui http://Versuri.ro/w/eekmmh de sus ca mi'a pus microfonu in mana.. ca mi'a usurat viata asta dura si nu ma lasat singur sa ma zbat.. mi'a dat tovarashi care m'au ajutat.. pentru ei si pentru mine totu e la fel... pentru noi Dumnezeu e baiat de cartier... R:Dumnezeu e baiat de cartier R: Dumnezeu e baiat de cartier Baietasi sunt goana dupa bani.. dar dece dracu ar trebuie sa cad la sfat.. de ce crezi ca vb prosti.. nu ti'as dori macar o zi in locul meu sa fi.. vb de cartier crezi ca e interesant?... la dracu.. nu e nimic palpitant.. e socat.. si vad rahatu asta mereu.. pentru uni strada e biserica si banu Dumnezeu.. Atunci cand reusesc ii multumesc dar cand o dau in barba ma enervez si mai si grasesc.. cat stiu ca el e acolo sus sunt ca si iertat pentru ca sunt baiatul lui de cartier preferat.. am rezistat nu m'am vandut pe catziva arginti.. acum stiu bagabinti mei sunt multumiti.... suntem baieti de cartier.. uni n'au cum sa intzeleaga.. Dumnezeu ne iarta poate s'a nascut si el pe strada.. R: Dumnezeu e baiat
de cartier R: Dumnezeu e baiat de cartier. Ma.. Eram Tanar si m-au inchis si m'au batut.. tu sti cum bat aia.. dupa aia ai venit tu elegant prietenos.. hai ma baiete spune ma, spune ma tot ca bestiile astea te omoara si e pacat.... Sa-ti aduc aminte de tot ce mi'ai fakut UNEORI VIAȚA E O TÂRFĂ I Pentru unii viata e usara fara belele Banii vin usor pe tava fara nici un fel de probleme Dar pentru un bagabont ca mine si ca altii multi Viata nu e chiar usoara asa ca mai bine sa ma asculti Fiindca nu sti ce inseamna sa nu fi acceptat Ca nu esti bine imbracat, ca nu esti important Ca trebuie sa te lupti sa nu fi calcat in picioare Toti te privesc ca pe un sclav si asta doare tare Trebuie sa fac ceva sa traiesc mai bine Uneori am impresia ca doar ciordeala tine Dar frate nu te`arunca e mult prea greu Inchisoarea e prea rece, ai incredere in Dumnezeu Ma intreb oare voi ajunge sa am banu Cum sa pot sa fac ce vreau, de nimeni sa nu ascult Toti te judeca dupa cati bani ai in punga Si de`asta uneori viata este o tarfa Refren(x2): Uneori simti ca nu mai tine Uneori nimic nu`ti iese bine Uneori, uneori viata asta`i doar o tarfa II Cand inchid ochi ma imaginez bogat Baietash cu masini bengoase, respectat Dar cand ma trezesc realizez ca doar visez Sunt in acelasi iad, nu pot destinu sa`l fentez Asa ca fumez ce vreau, ma port cum vreau Si nu mai pot deloc cuminte sa stau Libertatea si mandria sant tot ce mi`a mai ramas Incerc sa fiu mereu inaintea ta cu`n pas Nu pot sa ma schimb, asta`s eu un bagabont Tre` sa imi pazesc bine pielea fiindca nimeni nu tine cont Imi aprind un joint si ma rog acum Sa uit de cat de bagboanta`i viata asta toata Toti vor sa te invete, sa`ti arate cum e bine Dar nu stiu care`i realitatea, mangleala lor nu tine Faieri sa inmultesc precum gabori langa bani Putini stiu ce`i viata respect pentru golani Refren(x2): III La dracu cu toti gabori astia bulangi M`am saturat de atatia alcolisti si nu sti De ce`au impresia ca uni vor mai face mai baieti Ii face mai bazati, ii face mai importanti Am vazut tovarasi batuti aiurea`n circa Umiliti de gabori, ce rost are sa iti fie frica Oricine`i bazat cu legea`n spate Sa putreziti in ea daca mai loviti vre`un frate (N`am inteles ce`a zis Sisu in versu` asta) Insa orice`ar cauta ei nu sant printre noi Ei traiesc doar in carti si in filme Eu itzi vorbesc de baieti care n`au cunoscut mai bine Care toata viata lor se chinuie Pentru care azi e doar o cale catre maine Ei n`au nimic in timp ce altora pare sa nu le mai ajunga Doamne uneori viata asta`i chiar o tarfa BAGABONȚII FAC CARTIERU SĂ SE-NVÂRTĂ Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Eram doar un pustan nu stiam ce se intampla, vroiam s-am banii mei, Nimeni sa nu ma-ntrebe ce vreau sa fac cu ei, de unde-i am e treaba mea, Fiindca e viata mea si fac ce vreau cu ea. Am crescut pe strada printre bagabonti, Am devenit un bagabont si-acum sa ma opresc nu pot Asta este drumul pe care l-am ales in viata, Si n-o sa las pe nimeni sa imi stea in fata. N-am nevoie de sfaturi sau de parerea ta, Traiesc cum vreau, fac ce-mi place, e viata mea. N-o sa dau inapoi chiar daca spuneti ca gresesc, Nu o sa ma opresc, sunt ilegal non-stop In afara legii cu banu-n buzunar, Reprezint bagabontii, reprezint Salajan, yeah! : Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Pentru ei ridic paharul sus, sampania sa curga. Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Cu banii-n buzunar ii facem pe toti sa planga Bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Pentru ei ridic paharul sus, sampania sa curga. II: Cu siguranta sunt cel de care vorbeste toata lumea, C-Nyk, barbut jucator, pana cand o sa mor http://Versuri.ro/w/gjjh Cu fetitele in jurul meu o sa fiu mereu, Ma simt atat de bine, sunt din nou in cartier, In Salajan ma simt in siguranta, Sunt cu tovarasii mei pe care ii cunosc de-o viata In fiecare zi ma intorc acasa, am buzunarul plin, de nimeni nu imi pasa. Stau cu baietii in fiecare seara, o facem lata sa moara dusmanii de ciuda. Asa se intampla, bagabontii fac cartierul sa se-nvarta, Bagabontii fac banii, fraierii fac nani. Daca eu nu ma cu tine, spune-mi tu de ce vrei sa te cu mine. Doar pentru ca sunt mai bun ca tine, rusine, nu rezolvi nimic, ramai un nimeni :.. III: Nu stiu ce asteptati unii de la mine, sunt cum sunt, N-o sa ma schimb
chiar daca nu va convine. O singura viata am si-o s-o traiesc asa cum vreau, Pentru toti dusmanii mei n-am decat Pentru cei care nu stiu de cod penal, pentru toti Jucatorii care fac bani ilegal, Pentru, pentru fetele care fac fraierii sa planga, Ridic paharul sus, sampania sa curga, Pentru cei care fac cartierul sa se-nvarta, Pantelimon, Salajan, baietii cu bani, La multi ani, la multi bani, ye, ye, mult mai multa.. ie, la dusmani :.. Ascult predici de la oameni vrednici Ma intaresc impotriva celor care-mi pun piedici Tentatii in seringi Nu scuipa si atunci nu vei nevoit niciodata sa lingi Esti tentat sa risti, ca te-ai saturat de tristi Comunisti, francmasoni, neo-nazisti Ai nevoie de Iancu sa rezisti, de Iisus, sa existi De noi, sa zambesti atunci cand te misti Facem asta de cand suntem mici Si nu ne-a satisfacut niciodata nigger si bitch Asa ca am luat ritmul, versul si l-am facut bici Mintea mi-am facut-o brici, ce sa fac cu inima acuma sa-mi zici C-am facut-o franjuri cautand sa dovedesc ca existi Si m-am convins ca esti mai ult decat mi-am dorit Si esti mai mult decat mi-am inchipuit Asta-i cautarea mea, nu pot fi oprit Chiar daca toata viata raman doar un bagabont Zi-mi frate, nu te aud, zi PENTRU BAGABONȚII CARE MĂ SUSȚIN (APOCRIFĂ) Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasatine, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare vati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Golani de cand ne stim, alergam ca niste bivibi Sa producem hartii, inca de bididi Si se simte ca cel mai tare lucru pe care ti l-ai putea dori Ca ai 15 si capul plin de prosti Nici nu-ti inchipui c-ai putea gresi Nici macar nu-ti inchipui ce altceva ai putea fi Cu baietii, zi de zi, usor de pacalit, ca toti ceilalti copii Spui fie ce-o fi Si durerea o sa te invete fix tot ce trebuie sa stii Cand ai pe cap trei dosare, gabori, zi de zi Iti trebuie bani pentru baieti, bani pentru betii Si, mai tarziu, bani pentru copii Totul se va lamuri Cu pasiune, rabdare, stii, totul se va limpezi Oricum, oriunde ai pleca in lume Pentru tine, acasa inseamna blocurile de la bulevard Drogurile ascunse langa gard Banii adunati in buzunare, nu pe card Un BMW stricat in care dormi, pentru ca stai la combinat In casa nu ai voie, esti doar un drogat Cam asta-i situatia cand esti doar un baiat Daca ai obraz si zdrente, esti fiu de imparat Multumit ca un fiu de magnat Cand vad ca brigada mea ramane de necontestat Si disperseaza norii, d-aia se cheama Haarp Noi nu dispersam multimile, ca Swat Noi unim Romania, oras cu oras, sat cu sat Nu-s apostat, sunt bagabond, o spun raspicat Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Bagabonti cu orice pret multi vor sa fie Hai, lasati-ne, baieti, nu-i smecherie Prea tare v-ati tripat Nu stiti ca bagabontii adevarati tac din gura si le fac Anonim. E TIMPUL SĂ FACEM CÂTEVA HÂRTII refren x2 prea mult timp nu a m putut sa fac ce am vrut sa fac sa-ti spun ce am in cap acum e timpul nostru sa stii e timpul sa facem cateva hartii prea mult timp nu a m putut sa fac ce am vrut sa fac sati spun ce am in cap acum e timpul nostru sa stii e timpul sa facem cateva hartii 1. o seara obisnuita la mine in cartier baietii stau la celasi colt ca pana mai ieri e insa azi nu mai vreau sa-mi pierd timpul vreau sa reusec si sa o fac sigur spun rimele din suflet nu din carti stiu ca esti invidios te chinui sa nu arati imi pare rau de tine fratioare sincer pentru tine nu pot sa te sustin trebuie sa ai grija de mine atunci cand poti sa te ridici nu ezita totul e despre putere acum e mana ta totul e despre putere fara indoiala ai nevoie de capital sau de vrajeala mangleala dar nu uita un aspect tre sa ai ceva al tau ca sa impui respect bulangii se ridica sa comenteze gaborii in foame cauta fac tot sa te aresteze noptile zboara cand te esti cu gandul la hartii devii mai stresat... faci prostii prea mult timp nu am putut sa fac ceam vrut sa fac sa spun ce am in cap.. http://Versuri.ro/w/ldlee am multe lucruri in cap pe care vreau sa le fac prea multi fraieri pe urme care vor ca sa calc uneori viata e ca o t***a care te inseala azi e bine maine poate cazi in greseala refren 2 2. prea mult timp a trebuit sa-mi tin gura inchisa
nu aveam destui bani ca sa-mi fac vocea auzita nu conta prea mult cine sunt sau ce fac daca vroiam sa vorbesc cineva imi spunea sa tac atunci ce altceva ar mai fi fost de facut decat sa incerc sa fumez sa beau si sa uit insa am preferat sa stau pe scena cu microfonul in mana nu cu acul in vena mama spune sa-mi fac un rost in viata bagabontii spun sa ies cat mai in fata trebuie sa ii reprezint cu adevarat daca fac ceva hartii din asta nu e un pacat saracia ma deprima trebuie sa fac un leu mi-aduc aminte cand l-am vazut pe fratele meu l-au turmat bagami-as p***a si acum vor sa imi faca si mie figura m-am convins ca trebuie sa fiu mai tare mai bazat... mai adevarat multi se gandesc cum sa ma faca altii se dau tovarasi si pe la spate m-ataca n-am voie sa fac greseli sa fac prostii e timpu sa fac si eu cateva hartii refren 3 POVESTE FĂRĂ SFÂRȘIT Refren: De multe ori ma intreb oare cat o sa mai tina Oare cati or sa plece si or sa vina Poate e un drum gresit E o poveste fara sfarsit Sunt Uzzi de data asta tin express Am zis pe multe albume cred k nimeni n-a inteles Stiu k multi cunosc ce inseamna viata de cartier Nu stiu cati inteleg ca s-au bocat in el Pentru toti baietzii din cartier direct Care au plecat de jos si s-au imbogatit respect Au trecut prin tot palme, vorbe si durere Singuri au trait singuri au facut avere Stiu si eu prea bine cum e sa cresti in cartier, in saracie, smecherie intre curve si golani Mereu o sa iasa cate unu in fata Bafta tie am sa te respect pe viata Zi de zi alt smecher o sa faca loc la altu Plecand de jos e mai usor sa faci saltu Daca intelegi ce vreau sa spun Pe ciordeala, pe mangleala asta-i modul rau sau bun Multi or sa judece gresit multi or sa respecte Cei nascuti, crescuti aici cunosc multe aspecte Ocolesc s-o spun pe fata suna a jelit Pentru cei din cartier poveste fara sfarsit Refren:.... Zi si noapte in cartier, noapte si zi in cartier Totul s-a schimbat si totul e la fel Pentru baietzi de pe strada dedic La toti ceilalti despre cartier va explic Ma doare inima cand ma uit la borfasii mei vad k pe zi ce trece devin tot mai rai http://Versuri.ro/w/kgfhg imi amintesc cum radeam acum o vreme Acum ii mai vad razand doar cand au seringa in vene Shmenarii de la colt sunt tot la fel Masina insa din Audi80 acum 600 s Banii lor fac pamantul sa se invarta Si daca nu ma crezi vino in cartier sa vezi Poate intr-o zi o mama plange k baiatul ei s-a dus Tot atunci una ce naste rade ca are unu in plus In cartier viata nu s-a oprit as putea sa povestesc la nesfarsit Refren:.... In cartier e la fel k la inchisoare Daca nu poti sa iesi afara trebuie sa fii tare Caci ban la ban si paduche la paduche trage Cei de sus nu te asculta nici nu-ti dau pace Fi-rar mama lor, al dracu' sa fie Caci nu-ti aduc nici macar o bucurie Baietzi se tarasc prin cartier din ce in ce mai rau Unii ajung la fier iar alti la bulau Alti se ridica si fac banul gros Viata e nedreapata daca ramai jos Asa e in cartier nu trebuie sa te dai la fund Lupti cu pumni, tragi cu dinti ca sa ai mai mult Nici un senator n-a coborat vreodata In cartier Nici un deputat n-a stiut ce inseamna lefter Dar eu sunt de acolo de unde tu nici nu gandesti Unde soarele rasare frate doar daca il platesti Refren:..... NOPȚI ALBE Am inteles un lucru stand aici zi de zi Cartieru nu e un loc bun pentru un pusti cu multe ametii E plin de droguri si alcool La fiecare colt e cineva care iti pune viata in pericol Oricare dintre tovarasii mei ar fi vrut Sa fie bancheri sau avocati dar nu au putut S-au ratacit in valtoare As vrea sa simti si tu cat de tare ma doare Fratioare cu seringa las-o mai moale Ia o tigare, nu vreau sa-mi vad prietenu cum moare Zorile ma prind treaz, gandindu-ma la viitor Poate folia asta cu h*****a e de vina Ma fac sa ma gandesc la tot ce nu e bine La fratii mei care se lupta ca sa aibe un maine Nu s-au nascuti vinovati de nimic (de nimic) Insa nu esti niciodata pregatit sa fi sarac De mic vad cartieru care sta la acelasi nivel Politicienii vad doar din 600 sel Barosanii beau coniac, fumeaza havane Tu furi toata viata pentru cateva grame Ai fi vrut sa fi la soare cu fetite goale Banii sa curga non-stop in conturile tale Ai fi vrut sa devi cineva Insa pana la urma viata te trimite inapoi la ea Refren (2X) Pungasi, borfasi, voi frati din cartier http://Versuri.ro/w/eggegk Nu vedeti ca e degeaba Cat dracu mai vreti sa zbier? Furi, esti in afara legii un borfas Dumnezeu stie daca poti sa te
mai lasi E vineri seara, nu ma simt bine Astept sa vina un tovaras cu ceva marfa la mine A devenit ceva obisnuit, plictisitor Ma simt aiurea dimineata cand ma scol La prima intalnire cu tine, e finuta Insa ajungi usor la un gram de la o biluta Incepe sa-ti placa sa fi toata ziua varza Vezi doar folia ta si stai inchis in casa Tovarasii care nu trag acum sunt departe In jur sunt numai stricaciuni, care vor sa te sape Telefonu suna, marfa ta e cea mai buna Cat timp e pe banii tai, pe toti ii doare-n p**a Auzi in fiecare zi aceasi vorba Daca se poate fratioare fa-mi si mie parte Nu vezi inchisoarea cat e de aproape Nu cred ca esti pregatit, ia-o maĂŻ usor frate Refren (2X) Pungasi, borfasi, voi frati din cartier Nu vedeti ca e degeaba Cat dracu mai vreti sa zbier? Furi, esti in afara legii un borfas Dumnezeu stie daca poti sa te mai lasi DUPÄ‚ BLOCURI Dupa blocurile gri stam noi, majoritatea, Sunt mai inalte la sosea sa nu se vada foamea, Sa nu se vada baietii care-i prostesc pe prosti, si fetele care noaptea vand pizda la colt. O buna parte nu produce pentru comunitate; ma intreb: cum asa? nu se platesc taxe? Au venit de doua, trei ori ca sa ceara bani, si au luat-o la muie, pe bani. Spaga este cea care te scoate din cacat: un politist, un procuror, un senator si ai scapat. Gigi, de ce e rau si e si bine, uite-te cum zi de zi apar alte limuzine. Si se-ntampla deseori sa mai vezi un cersetor si sa-ti spuna cineva: frate' asta a fost doctor. Deci daca vrei tratament, hai dupa blocuri, si-o sa-ti faca toti ai mei, rand pa rand, electrosocuri. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie, Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Multi ar vrea sa iasa, sa scape de dupa blocuri, sa traiasca linistiti, undeva, in alte locuri. Aici e ca la noi si doar noi putem sa stim... Cum e?..... asa cum simtim, asa cum traim. Cum pula mea sa fie altfel cand te doare-asa? De cand sunt eu aici nimic nu s-a schimbat. Aceleasi blocuri gri si dupa ele faci de toate, Dintre noi toti, multi, scapa cine poate. Poate ca guvernul te vede curva frate; din banii care-i faci, la ei ajung jumate. Si atunci ce sa faci, sa supravietuiesti? Te gandesti sa tepuiesti, te gandesti sa jefuiesti. http://Versuri.ro/w/gfmlke Sa te combini si tu la ceva sa iasa in plus; sa faci bani, sa traiesti, sa fi un pic mai sus. Nu stiu ce crezi tu, poate nu este ca mine, dar cu banii-n buzunar te simti mult mai bine! REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Asa vrem noi sa fie, asa e, ca sa e bine. Totul intre noi si nici o treaba cu nimeni. Stam pregatiti pentru orice, oricum, oricand, Ia mai dai in pula mea pe toti care nu sunt. Care vor sa faca parte si ei din cacat, care vorbesc despre fapte fiindca-asa e adevarat. Dupa blocuri suntem noi sa ne intelegi mai bine, dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine. Ca facem tot ca sa ne fie noua bine, e normal. Peste lege, peste mila, peste patul de spital. Sunt zile bune sau rele, ramane totul aici, si-atata timp cat ai cazier nu prea conteaza ce zici. Asa ca tot ce-a ramas de facut, aia facem; traim cum stim, producem bani si tacem. Iti luam si femeia sa ne suga de pula dupa blocuri si te futem in gura. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 DE CARTIER De cartier...Yo! De cartier...Yo! De cartier,de cartier,de cartier...Yo! E clar se va vorbi din nou de viata de cartier Ai o viata de cartier,tre' s-o traiesti intr-un fel,sa-ti spun Regula de baza este sa respecti cartierul De la bunic la tata si la fiu,iti spun ptr. ca stiu! Traind in cartier,tre' sa fii mult prea pa' faza Ai grija cum te porti,altfel baietii de fac varza E din ce in ce mai greu sa zambesti,mult prea greu sa zambesti Nu auzi,nu vezi,nu vorbesti...G-Yeah! Vezi banii cum se-nvart non-stop in juru' tau Vezi zeci de baieti care intra la bulau Vezi o gasca de curve cu o gasca de pesti Asta e cartieru' tau si trebuie sa-l iubesti! Aici ori esti tatic,ori nu gandi prea mult Esti sifon?Noroc!Te-ai dus la fund! Si nu fii suparat cand iti ciordesc portofelu' Chiar asa cum e tu trebuie sa-ti iubesti cartieru',bai... Refren(X2) Din est pana-n
vest,iubeste-ti cartierul Din nord pana-n sud iubeste-ti cartierul S-aud toata Romania,cum striga "G-Yeah!" S-inc-odata-atat va cer Pentru cartier As mai spune inc-o data ptr. ca-l iubesc Stii,cartieru' meu ma face sa simt ca traiesc... Lasati-ma sa spun acu' cum e pe strada E din ce in ce mai rau Da' inca poti sa iesi afara Copiii se distreaza si rad pana seara Cand ies baietii si incepe smardoiala: La fiecare colt,vezi cate-o gasca La fiecare colt vezi cate-o curva proasta La fiecare colt vezi scandal intre golani Si la fiecare colt,vezi jocuri de bani La un semnal vezi cum dispar tarfel',banii,bautura Pentru tine totu-i normal cat trece patrula Desi eu l-as schimba cartieru' ramane la fel Dar oricum ar fi nu pot sa ma despart de el Refren(X2) Vrei sa stii?Vei stii! Da' lasa-ma sa spun cum vreau eu,nu ma grabi!(nu ma grabi!) Tot ce-am invatat aici in cartier E ca daca vrei sa fii de cartier,tre' sa fii de fier! Ca si la baiatul de la colt de strada De care tie ti-e teama Care face-bani gramada... Te uiti la el in cazier,nimic,banal... Daca-i pui coperta,o sa ai codu' penal! Niste gagici pe strada ti-am zambit Esti mandru de tine,gandestete mai bine: Ca-ti iau banii,hainele,tot ce mai ai O sa strigi in zadar dupa ma-ta:Vai! Nici macar un politai....Asta e Du-te-acasa,hai,du-te la liniste Iar daca cineva te intreaba ce s-a intamplat Nu e mister...Fii sincer Zi c-ai fost la mine-n carter Refren(X2) GHICI CINE S-ANTORS Caddy: Bha-bha-bha, ghici cine s-a-ntors. Caddy '98 toata, toata lumea jos. Ganu' pacpac-pac, bleau, e la tampla ta, Nu misca, ti-am spus, ca s-ar putea sa belesti p**a. Pentru 1998, mori. Sant un Charlie Manson, ucigas de bunavoie (stop). Nimeni nu stie ce se petrecen mintea mea bolnava Si nimeni nu scapa viu (viu) din aceasta treaba. Am situatia sub control, nu ma face sa te-omor. Pun degetu' pa tragaci, trag si repede te dobor. Caci numai cei mai tari (tari) vor supravietui. Daca m-ar vedea acum si Jacky Dama ar fugi Nu sant violator, sant ucigas cu sange rece, Nebunia m-a devorat, nimeni nu ma-ntelege. Daca mor io, mori si tu (tu), la fel ca-n 97 (7). Ti-am spus o sa repet, de-aici toti pleaca pe spate. Refren: x 2 Caddy: pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-pam! (ya). (Ghici cine s-a-ntors: B. U. G. Mafia.) pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-pam! (ya). (Bucuresti Underground Mafia.) Tataee: Ghici cine s-a intors. Poti sa fugi, sa te-ascunzi, dar nu are rost. Sant ca o boala, frate. Nu scapi, frate. N-ai ce face, frate, mori frate. Si eu merg mai departe, nu ma uit in spate, Nici pentru mine nu conteaza daca esti in pat la noapte. Asa ca nu-ti dau dreptul la cuvant, http://Versuri.ro/w/ldgdi Te anunt ca esti deja jumatate in mormant. Iti iau mortii la p**a, si tie si lua ma-ta Si stii bine ca nu vorbesc niciodata degeaba. Deci treaba, pentru tine se complica, Gura ti s-a umplut de-un magnum 44 si ti-e frica. Da-te-n sl*b*z, m-am plictisit de fata ta, Iti dau cu glontu-n m**e, mi-e mila de ma-ta. Hai sa te rezolv, fraiere, te dobor. Tataee s-a intors direct din Pantelimon. Refren: x 2 Uzzi: Imi place sentimentu' sa am un trancan in mana Si iubesc la nebunie sa-ti trag un glont in capatana. Ghici cine s-a-ntors in '98 chiar pe felie. Sant Uzzi. Zi saru'mana pe urma scrie testament. Intr-adevar, sant dement, Dac-as fi Al Capone te-as turna si io-n ciment. Dilesc capatani, poti sa fii sigur ca n-am suflet. Nu mai plange aiurea, am sa-ti zbor capatana. Am boala, pe gaborii-mi ingreuneaza treaba, Ei tot nu fac nimic, oricum sant degeaba, Deci garda e degeaba, ne strica treaba, Pentru ca treaba este treaba ce face treaba sa mearga treaba. M-am intors, sperai sa nu, insa, iarta-ma. Te-ai speriat atat de rau, te rog frumos, iarta-ma. Si te mai rog, in genunchi, te omor, amandoi stim, Santem nascuti ca sa murim. Refren: x 3 CĂ‚ND TE LOVEČ˜TI DE REALITATE I: Prezint realitatea exact asa cum este ea, Ma limitez la cartier, sunt numai pe felia mea, Vorbesc mereu despre bani, bani, bani si bani, Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine, O ard pe 77 tu spui ca sunt mancator, Am sa fumez M********a pan-atunci cand am sa mor, Dar oare ce faci tu atunci cand te lovesti de realitate, Ai sa ma-ntrebi cum e mai bine, sa mergi in fata, mai bine-n spate, Ce m********i faci cand te lovesti de realitate, ai dreptate, O sugi. Nimeni nu-ti tine parte, Si, de parte toti stiu ca tu n-ai fost acolo, Cand apar baietii spun:
'Da-te mai incolo; Caci cine cunoaste stie, nu haleste, Caci cine cunoaste face, nu se prosteste, As vrea sa te vad pe tine la coltul strazii facand bani, As vrea sa te vad pe tine cum te ridici dintre golani Refren: Incerc mereu sa iti explic ca viata nu este chiar roz, M-am saturat sa-ti tot explic, mai da-te in s*****, Vino cu noi la o plimbare prin cartierul minunat, realitatea o sa doara, suntem toti intr-un c***, Ma zbat, ma zbat sa demonstrez lumii intregi ca si eu pot Peste, ciorditori, barbugii, curve peste tot, Esti orb, deschide ochii timpul trece, Nu mai visa frumos, realitatea este rece. II: Stau cu gandul numai la ban si noaptea cand dorm, Traiesc pentru bani, pentru bani am sa mor, Sunt acel G. O. Real de care tu vorbesti, Sunt acel baiat baiat de care tu te cam feresti, La microfon esti tare, ca femeia la telefon, http://Versuri.ro/w/ekjg Dar in fata cocosel te camuflez in sotron, Mai trageti voi concluzii si va mai facem noi contuzii, Hei UzzyG-yeahbaga-i in perfuzii. III: Tin minte ti-am dat exact doua direct in cap, Ai cazut sub o masina dupa care in zig-zag, Spune-ai ca nu poate fi chiar atat de rau acolo, Ti-am aratat cat e de rau, te rog, doi metri mai incolo O mica poveste peste, despre mine si Daddy Caddy, Suntem nascuti in cartier, o dau cu G-yeah, Sunt de tei ori mai adept al vietii de strada decat tine, Cunosc despre orice, mai bine-ntreaba-ma pe mine. Refren:.. IV: De fapt tu ce p*** mea vrei? Ce vrei? Vrei realitate? iti dau realitatea! Am ridicat Pantelimon si spun ca sincer il iubesc, voi de ce nu vorbiti de-al vostru, cam nefiresc, Vrei underground fii underground, sanse putine, Cum m********i cand tu vorbesti doar despre mine, Oricine din Romania care vrea sa se convinga 'Hai la o plimbare', iti este frica, Gaborii nu-mi plac, presupun prea mult, Sunt implicati prea mult dar nu gandesc prea mult, in gat sa ii *** caci de-atunci cand m-am nascut Am stiut ca ei sunt primii criminali, am vazut, Prin prea multe am trecut, si prea multe am facut Dar niciodata n-am putut sa sufar gaborul corupt, M-am saturat de ei si de toti fraierii ce nu cred, Ma *** in gura lor sa vina in Pantelimon, Ca de-aia bag 77 si ma las pe spate, Tot ce vreau acum e sa evadez din realitate. Refren:.. VIAČšA-I DOAR UN DRUM SPRE MOARTE Caddy:Pentru 19-98 inca unul mort Se intampla peste tot la fel ca in Pantelimon Viata e doar o piesa si cat iti bate inima, Asigura-ti drumul pana sa cada cortina. Cand publicul numai e, si luminile s-au oprit Atunci cand numai ai credit si jocul a luat sfarsit Acum e prea tarziu sa te mai gandesti la fapte Ai mers o viata pe picioare, dar pleci pe spate. Vei sti ce sa raspunzi la ultima judecata, Atunci cand te vor intreba ce-ai facut in viata. Ai baut peste masura, ai sedus multe femei. Ai bagat droguri in tine, ai ucis fara sa vrei. Eu unul nu stiu, deaia nu judec pe nimeni Ma gandesc ca e mai bine sa am grija de mine Tre' sa stiu ce o sa fac cand o sa cad, Unde vreau sa plec, in rai sau in iad. REFREN X2 Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla II:Azi noapte-n visul meu m-am intalnit Cu Mircea, era fericit ca ma vedea Dar plangea si spunea "sa nu faci si tu asa sa pariezi pe viata ta Si-acum spune-mi ce mai e prin cartier, Ce mai fac baietii, cine mai e smecher? " I-am raspuns ca baietii si cartierul nu s-au schimbat http://Versuri.ro/w/edkkkm A zambit amar, dupa care a plecat Baietii vin la-nmormantare cu o floare, aprind o lumanare Si se-ntreaba: "oare, maine cine moare? " a cui mama va mai plange fara sa stie, Ca cel pe care il jeleste a murit dintr-o prostie Dar toti vom incerca sa facem bani cumva S-o duci bine tre' sa risti, asta-i regula Caci viata-i doar o c***a fara grai de zi, unde vrei sa stai, in iad sau in rai REFREN x2:Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla III:Diavolul ma-mpinge de la spate, Dumnezeu imi sta in fata, Iar eu nu stiu ce sa fac cu o singura viata De ce parte sa ma dau, ma tot gandesc Ce trebuie sa fac, de ce sa ma feresc Zilele trec intr-una si viata mea se scurge Pana sa ma gandesc eu, totul se duce Un lucru stiu sigur, undeva tot o sa cad, caci toata lumea pleaca in rai sau in iad.
Spune-mi ce vrei sa faci, ce vrei sa fii Jucator sau fumator, borfas sau ucigas Spune-mi unde vrei sa stai, unde vrei sa stai Spune-mi unde vrei sa pleci, in iad sau in rai? N-AI FOST ACOLO De ce oare, de ce oare vorbesti tu despre mine?! zi, de ce oare ma pui la un loc cu tine?! Poate nu-mi dau seama, cine stie? Poate ai mancat cu mine din aceeasi farfurie. O f*t pe mata, in fata mea nu ai cuvant Nu ma cunosti deloc habar nu ai cine sint, oare Ai fi facut ca mine cand bateam la usi? oare Te-ai fi simtit ca mine cand eram respinsi? oare ai scris cumva in viata ta vreun vers Pe care sa il tipe o sala-ntreaga cand apari pe scena? oare ai fi continuat cand la Severin 30 de gabori au venit si ne-au incercuit (nu) Nu cred Asa ca taci din gura, nepoate Ti-o dau la m***e si tie si tuturor ca tine-n parte Am zis ce am avut de zis da-te'n m********-tii N-ai fost acolo, nu vorbi ca nu stii Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Am auzit ca fraierii ma vorbesc pe la spate E chiar asa Frate, spui ca ma cunosti din '97 Teapa ta, teapa ta ca acum e 05 Tovarasii is tovarasi si tu stii ca nu ai loc aici Nu ma cunosti, nu stii ce am facut yo Nu ma cunosti, nu stii prin ce-am trecut yo M-am zbatut, m-am batut, am furat si am vandut Sa fiu in rand cu baietii, asta-i tot ce-am vrut Te roade gelozia ca eu sint mai tare Pestele mic niciodata nu-l inghite pe cel mare Te doare unul ca tine moare (stii ca) Fraierii cad mereu baietii raman in picioare Regula de strada este sa nu fii gelos http://Versuri.ro/w/mmflm pe cel ce a facut bani dar a plecat de jos Ma doare-n p***a de barfa ta si oricum nu-ti sufar fata Tu-ti tocesti gura eu imi traiesc viata Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Multi bulangii se ridica cu pretentii Lasa ca stiu, lasa-ma sa fiu (sa fiu) sa fiu viu (viu) ce? (ce) Fraiere ti-am mai zis: Sugi p**a, sugi p**a si cu c**u si cu gura ca N-ai fost la g***a mea sa stii ce am vandut Nai fost la g***a mea sa stii ce am f***t N-ai fost la g***a mea sa stii cate-am vazut N-ai fost acolo deci nu stii ce-am facut Am stat cu tarsha-n c*r cand vindeam m********a dar tu pe vremea aia erai c****t cu sana Am vazut cu ochii mei tovarasi cum se duc de rapa Bagat in vena.. Dava era pe scena undeva Rand pe rand scandaluri Multi din ei s-au dus Mircea Nebunu' Dumnezeu sa-l ierte m-aude acum de sus Ai simtit in viata ta durere... zici.. ciolo? de unde'n mortii tai sa stii cand tu n-ai fost acolo??? yo! yo! you! Tot respectu'n 2005 pt socru lui baicului shi capat 14 yo Pt baietsii din cartierul Pantelimon inca o data cei care au fost acolo Pt Mircea Nebunu odihneasca-se-n pace! si Pt cei care n-au fost acolo: N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut HAI SÄ‚ FIM HIGH Refren (x2) : Hai cu noi sa fii high, (alright) Hai cu noi e sa fii high, (alright) I: O ard la joint, o ard la pipa, o ard pe iarba, Sunt direct derutat, panicat, stresat., g-yeah Caddy langa mine, la facut Blank, blank, joint, joint, e cazu' sa ma mut Ruta 77, bine frate sunt departe Doua bucati cartier intr-un apartament frate Suntem latini fan Jamaica, direct din Romania G-yeah, striga Pantelimonu', imi da curaj Gaborii pe filaj acuzatii de ultraj Sunt varza 77 zile-ale saptaminii Bag joint dupa joint, pana-o sa cada plamanii Incet, incet, incet se desteapta Lumea nu mai e la fel atat de idioata Cand fumez m********a vad exact cum e Cand fumez m********a inteleg de ce Refren (x2) :.. II: Fumam la-la, adica ganja zi de zi, Mainile in aer ca sa vad ca si tu stii http://Versuri.ro/w/gejhkh Daca stii pontu' cu jointu' trage fumu' Daca stii pontu' cu fumu' nu-i da drumu' Tine drumul pe ruta 77 La Familia S-o s-alergi mai repede decit Asprilla Ca Bob Marley, Caddy bag Mary grupa mare Si-acum il las pe Puya s-abereze-n continuare. III:Ard incet in piept, nu-i nimic asa... Nu e sport extrem, e ma.. ma.. Maria.. ma Vrei sa iei? , dute la gara dute cu 600 Matrasucaa.... Ne sta bine uite-asa frumos, Elegant Bieti alone din Pantelimon, In flagrant Prin Barcelona, Sttugart, Roma, Bucuresti.. Sau poate pe la
Amsterdam sa ne gasesti High.... Ma uit in gol da nu te speria, Nu mi-e nasol deloc Asa cum nu iese nici fum daca nu-i dai foc N-are seminte deci... N-o sa faca POC Si mergem inainte Chiar si-atunci cand stam pe loc, High... Refren (x2) :.. SĂ‚NGE LATIN Caddy: Sant latin ma combin la orice smen. / Esti baiat de cartier baga-te nu fii fraier. / Romanii sunt parsivi, dar am cativa frati, / In Salajan si Pantelimon toti latini adevarati. / Sunt latin te previn, nu te incurca. / Nu ma-njura de mama ca iti umflu gura. / Sangele latin e mai rosu ca un vin, / are gustul dulce, dar stii bine ca te duce. / Sant latin, o sustin, traiesc din ceea ce fur. / Sant latin, o sustin, imi place sa injur. / Sant mandru de ce fac pentru ca stiu ca ma ridic, /Ca orisice latin nu imi place sa ma impiedic. / Ca orisice latin pentru bani intru-n joc. / Ca orisice latin pun familia pe primul loc. / Imi place sa ma distrez cat mai mult in viata, / pentru bani, jointuri si femei ies in fata. / Refren: Uzzi x 2 Iubesc la nebunie culoarea pielii mele, / sant latin, latin, latin si am belele. / De cartier, cartier, cartier, respect rasa, / iti fur inelu', iti fur ceasu', iti fur banii, iti sparg casa. / Uzzi: G-yeah. Am spus, ma repet, inc-o data, n ori, / sant nascut in Capat 14 Pantelimon. / Am mandrie de latin fiindca sant latin, / am respect de cartier, fiindca sunt de cartier, / Vreau sa aud toti latinii cum o sa strige "Romania", / Vreau sa aud Romania cum o sa strige http://Versuri.ro/w/ieif "G-yeah". / Toti tovarasii mei au inimi de ciorditori, / femeile lor sant regine si de restu amatori. / Ii inteapa pe fraieri, si de fraieri e plin, / si stii de ce-s asa, pentru c-au sange latin. / Respect rasa, cum ma nasc asa mor, / sant latin, chiar si ca print sau cersetor. / Si-acum c-am terminat prepara jointu fiindca vin, / sant baiat de cartier si am sange latin. / Refren: x 2 Tataee: Sange latin, marca Pantelimon 77, / ridicati mainile in aer, ca-n 97. / Pentru toti, toti cei care, care sant cu mine, / respect, avem acelasi sange-n vine. / Inima-mi bate, frate, pentru toti romanii mei, / smenari, borfasi sau oameni cinstiti sant tot ai mei, / ca m-am nascut sa fiu latin, am crescut sa fiu latin, / pana la oase, ma simt latin. / Si am mandrie ca ocicare altu, din neamu meu, / asta ma pune acolo, unde voi fi mereu. / Banu sa curga, bautura sa fie, si femei sa fie, / c-asa sant eu, frate, sant latin asa imi place mie. / Iubesc tot/ ce e frumos. / O iubesc pe mama/ pentru ca m-a facut sa fiu ca tata. / Si daca cineva, zice ceva, nu ma abtin, / cu mana pe inima strig frate, ca sant latin. / Refren: x 5 LA VORBITOR O periuta de dinti si o pereche de bocanci, Este tot ce am sunt la bulau de-un an. Sunt o gramada de legi nescrise si o vorba de '98: Smecherii fac ce vor, fraierii fac ce pot. Din prima zi cum intri aici ai grija sa-ti pazesti g****, Nu te arunca prea mult la vorba, fii pe faza. Am scos om pe interval, la bataie pentru pat, Nu sunt nici prea bun, nici nu ma simt prea bazat. Acum omu' ma vaneaza, cunoaste mult prea multa lume, Incerc sa-mi tin capul pe umeri, tre' sa stii sa faci glume. Pe gardian l-am ginit e un mare bulangiu Pana plec il fac, deocamdata tre' sa tac. Nu tu fiare de tras, nu.. e Romania, Faci flotari grupa mare asta este puscaria Tiganii sunt cu ai lor, romanii sunt cu ai lor Toata ziua Dan Armeanca, bat tatuaje si omor. Vezi din celula in celula baietii cum se antreneaza, Pumni in zid, picioare, vene isi reteaza. Am o gramada de tovarasi inca totusi prea putini, Nu ma incred decat in mine, e mai bine. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Nu s-a schimbat nimic, n-o sa se schimbe nimic, E tot atat de rece ca atunci cand eram mic, Spune-mi cati tovarasi sunt inchisi la mangleala? Multi, Cati gabori sunt numai pe ciordeala? Toti. http://Versuri.ro/w/kjkkj O gramada de manarii si de dosare tirate, Mai mult ca sigur, frate Mi-e dor de-o p***. Si de-n join, frate. Pentru baietii din cartier: Le spun sa mearga mai departe. Am multe sa zic as putea chiar sa fac liste, Multi nu rezista si se comporta ca niste p***. Am boala pe toata lumea pot sa spun ca si pe mine, Ma iau in gura cu toti jegosii fiindca nu suport pe nimeni. Zici ca nu s-a schimbat nimic? Ba da: gaborii. Dar sunt aceleasi fotolii cu alte gaoaze de bulangii. Tre' sa fi prea prea baiat, tre' sa ai cap, Aici e
full de perversi cine-i pe pumn ala-i bazat. N-ai frecat, n-ai rupt un cap, te duci in jos jos jos Nu cuminte in banca ta, te omori cu ei, esti bengos. Cam atat despre bulau, frate-miu, raman pe faza, Am sa ies iarasi de aici, am sa vin iarasi acasa. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Un anunt: pentru baietii care au fost la parnaie... pentru aia care sunt la parnaie... pentru aia care o sa intre la parnaie... CAPU' SUS ! Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. TUPEU DE BORFAČ˜ Stii bine bagabontii din Salajan nu dau inapoi niciodata Marijuana: Inc-o data, cea mai fidela fata S-a intors sa arate la fraieri ce poa' sa faca Marijuana Joc cu baietasii de cartier, La Familia Si in 99' la fel de rea Vad tarfele si baietasii cum cad Li s-a urcat la cap Si nu mai pot sa tac Oricine crede ca poa' sa faca versuri, sa cante Toti fraierii cred ca cineva e acolo sa-i asculte Sunt ani de cand sunt in jocul bagabontilor Un lucru e sigur, JOC fraierilor Nu ma bag aiurea chiar stiu ce zic Nu vin sa fac scandal mai mare nu ma complic Dar in fiecare zi mai aare un nebun Napadit de ura vrea sati arate ca e bun V-am trezit atentia sau inca nu? V-ati venit in fire? Continuati sa fiti fraieri ca o faceti bine Refren (X4) :Strigati la familia daca sunteti cu mine dusmani mor cand ne descurcam mai bine Sisu: Nu am venit sa vorbesc aiurea cum cred unii baietasi Nici sa fac pe impresaru am tupeu de borfas Aici e Bucuresti nu e nici est nu e nici vest Nu ma intereseaza lupta altora nu-i lupta mea Sunt prea multi impresarii nu stiu cu care sa incep Toti cred ca daca asculta muzica stiu sa faca rap Vorbiti doar despre voi nu aveti nici un mesaj In fata microfonului insa aveti cu toti curaj Nici bine nu ati aparut va credeti baietasi Fraierilor stati deoparte am tupeu de borfas Puya: Mi-aduc aminte cand eram si eu la inceput Toti ma priveau de sus Acuma i-am facut http://Versuri.ro/w/efhllk Am in stanga dreapta baietasi gata sa sara pentru mine Cant pentru bagabonti si caut sa o fac bine Dar fraierii cred ca sunt obsedati S-au culcat oameni normali si s-au trezit bazati Colega, sunt de mult in fata si tu stii Purtati-va macar ca barbati nu ca niste copii Totul s-a terminat va-ti dus de rapa Imperiul vostru se destrama Seful plange ca o t***a Refren (x4) Sisu: Nu suport sa ma calce fraierii in picoare Nu lasa capul jos pt ca doare si mai tare Bulangiilor le place sa se rupa in figuri Sa se dea bazati defapt e semn ca is fraierii sigur Dar gata s-a terminat, acum nu mai indur Faceti figuri ca trafele cand le pui mana pe cur Sunteti cristale false care le atigi se parg Gelozie si invidie e tot ce aveti in cap Puya: Muzica mi-a adus placeri Dar si dusmani Viata e mai complicata ca un poker pe multi bani Sper sa rezist pana la capat nu cedez Oricum mai bine mor decat sa ingenunchez Tarfele vor sa-mi traga teapa Baietasii, nu vor sa-si vada de treba Multii imi gasesc defecte Impresii cad zi de zi cand un fraier se crede baiat baiat Fac Salajanul cunoscut peste tot Si caut sa am in ochii tuturor un loc Fraierilor sunteti ca o suta de parai falsi Sunt baietas, AM TUPEU DE BORFAS!! PROBLEME DE FAMILIE Strofa 1 Nu ma judeca prea aspru mama... Nu sunt fiul model, insa nici o panarama... Droguri si bagabontzeli pana in zori... Nu sunt acasa dimineatza cand te scoli. Certurile nu inceteaza... Imi aduc aminte mai dat afara din casa... Nu credeam sa mai ma intorc vreodata... Nici o problema, casa mea este pe strada. Cu tovarasii..., cu bulangii... Cu baietzii care ma sustzin si barbugii... Tata unde p**a mea umbli acum... Unde dracu esti durerea sa tzi-o spun? Ar fi fost mai bine daca erai cu mine... Mama s-a chinuit si a reusit si fara tine... Sunt probleme de familie si imi pare rau... Ca nu ai stat sa l-e simtzi langa baiatul tau. Strofa 2 E greu ca pustan... singur sa reusesti... O gramada de probleme intalnesti... Buzunare... goale... doare... Cand taticu' si-a luat votka cu banii de mancare. Vine iar... beat... noaptea tarziu... Are impresii de mare barbugiu... Scandaluri in fiecare seara... Mama ta munceste ca o sclava sa te duci la scoala. Macar tu sa o
duci mai bine... http://Versuri.ro/w/kdhdj In cartier saracia se mentzine... Vezi copii numai piele si os... Garsonierele jegoase itzi intorc stomacu pe dos. Si itzi vine sa itzi iei lumea in cap... Cand parintzii tai nu dau pe tine un scuipat... Strange din dintzi... sa fie ce o sa fie... Sunt doar probleme... probleme de familie. Strofa 3 Saturatzi sa schimbe slujbe unii cauta un Bong... Viatza nu e ieftina deloc... NU itzi vine sa crezi catzi bani iei pe o zi de munca... Si altzii teancurii ii arunca... Surioara ta si-a dat prea multa importantza... Asa de multa incat a ajuns o zdreantza... Mama ta plange plina de vanatai... Minte ca a alunecat... Da nu e adevarat. Viatza unora e ca o telenovela... Numai ca e live, e ca pe scena... Esti actoru principal in rolul principal... Chiar daca piesa tzi se pare un cosmar. Joci rolul de tata... agitate un pic... Nu fi doar spectator... daca intzelegi ce vreau sa zic... Poate tzi-e greu si tzie... Si tu si eu avem probleme de familie. POVESTE DE CARTIER Refren: Fiecare zi e o poveste, O noua speranta-n fiecare zi, Aceeasi poveste de cartier, Si mereu te intrebi ce castigi de la viata I: Multumesc lui Dumnezeu, ai fost mereu langa mine, M-ai ajutat si la rau si la bine Dar sunt si mame alcooliste, parinti cu palma grea, Tine capul sus, lumea este rea. Cum e pustiul asta, nimeni nu da doi bani pe el, E iubit de bagabont, crescut de cartier N-a avut un tata sa-i ia apararea lui, N-a avut viata celor de varsta lui Ce de tipete mereu batai, aceeasi treaba, Si nu poate santeleaga, nu stie ce sa faca, Ce se v-a-ntampla cu el, va ramane oare, bagabont de cartier Refren:.. II: Acum o pustoaica va fi o tanara mamica, asteapta un copil si asta viata i-o complica, Nimeni n-are nici o vina, a fost doar o greseala, parintii nu vor s-auda de-asta, si-au dat-o afara. Bagabontii vor s-o combine cartelului, bagaboantele care fac din pat bancnotele. Banii ii lipsesc din ce in ce mai mult, de ce nimeni n-o ajuta nici macar bunul Dumnezeu. Parca toti au uitat-o, peste toate astea, intr-o zi pustiul s-a nascut in mizeria strazii, Maica-sa plange la adapostul unui zid, si tine strans in brate copilul nedorit, Ar vrea sa scape de el si totul sa se termine, a incercat de multe ori si a vazut ca nu tine, Poate va fi mai bine, oricum nimeni nu stie, si stiu sigur ca e doar o poveste pentru tine. Refren:.. III: Pentru unii sunt povesti spuse cu tupeu, nu stau s-asculte povestea din cartierul meu Unii sunt binecrescuti, vin din lumea buna, nu suporta sa asculte baietii care injura. Ii-scandalos, periculos sa vorbesti asa ceva, povesti cu bagaboante despre ce te-nvata strada Lumea vorbeste mult si face putin, nimeni nu se-ntreaba de ce viata unora-i un chin. IV: Pustanii de azi vor fi bagabonti, tipa dupa bani fiindca de mici au trait intre golani, A cui e vina, toti vor gasi o scuza, dar cand e de pedepsit toata lume-acuza. Am facut multe greseli, nu vreau sa le repet, daca azi n-am castigat, maine nu vreau sa pierd Viata e un joc de intamplari peste tot la fel, peste tot aceeasi poveste de cartier. Refren:.. Vorbe, vorbe Sunt vorbe de cacat Le-aud in fiecare zi Vorbe, sunt vorbe de cacat Le-aud in fiecare zi I: Unii sufera de smecherie, dar 's vai mortii lor Cauta sa se umfle in fata fraierilor, sclavilor, Cateva vorbe sunt un cacat, Nici o minciuna nu te face mai baiat Degeaba vorbesti prin cartier ca esti milionar Cand de fapt n-ai zece mii in buzunar! Altii spun nume de smecheri, de neamuri de tigani Dar vorbele lor nu valoreaza doi bani. Orice sclav tremura cand e sa-si ia omor Orice tigan mai inbracat se crede Fane spoitoru' Vorbele n-au valoare, faptele conteaza! Smecherii se cunosc, nu se inventeaza Bulangii ma streseaza, cand abereaza Sa vedem ce poti, vorbele nu ma impresioneaza Pentru cine cant? Am sa-ti raspund! Ma gasesti aici in Salajan, nu ma ascund! Refren: Nu vorbi fara sa stii Nu halii mereu ce auzi de la altii, Nu te da ce nu poti sa fii Sunt vorbe de cacat, le-aud in fiecare zi II: Pentru ca fraierii sa-nceapa sa cunoasca veteranii Eplic despre cum e zi de zi si cum trec anii: Sunt baietii care fac Si sunt tarfele cu muia Din cartier de la mine, pana-n salajan la Puya Poti sa faci un teanc de bani daca scoti bine o vorba Dar mai poti c-o simpla vorba sa ajungi la morga In fiecare zi Si in fiecare seara Apare gabor dupa gabor aproape-n fiecare scara Care ei in prostia lor.. Astepta doar o vorba sa te duca la ** Am ramas cu ai mei
Si ei cu mine ca la-nceput Turnatorii de baieti s-au separat de mult Deci **** pentru gabori, **** pentru tarfe barfitoare de barfe Am respect pentru cei care-au trait ca mine, Restu: poc, poc, poc, poc, poc Pentru tine. Zi! Refren:.. III: De multe ori o vorba spusa aiurea-i mult mai grea Aduce mai multa violenta ca o fapta rea Face dintr-o domnisoara cuminte o tarfa Dintrun baietas de cartier subiect de barfa Se aude ca nu stiu ce pustioaica-mi suge p***, Frate, fiecare face ce stie cu gura! Multi sclavi vorbesc aiurea doar ca sa se bage-n seama Si am impresia ca adevarul le provoaca teama Daca nu ma crezi inseamna ca n-ai vazut Scandaluri intre baietasi pentru o vorba-n vant Pentru o-njuratura spusa la betie Baietasii zac pe mese la urgenta in prostie Multi altii ar fi acum in libertate, Daca nu ar fi plecat capul la vorbe aruncate pe la spate Fraierii vorbesc cat se poate, dar nu stiu Ca o simpla vorba le poate aduce, moarte!!! Refren(x3):.. CINE A ZIS CĂ E UȘOR Cine-a zis ca e usor, jocul asta nu e jocul fraierilor, I: Stiu deja ca nimeni nu pune c***u pentru mine, nimeni nu ma sustine la rau, poate doar la bine Fiecare salveaza pielea, interesu, asa ca mai bine fac pe perversu. Precum viata, muzica e doar un joc serios, pentru unii periculos, dar valoros, Banii curg la fiecare melodie adevarata, si-atunci hartiile s-arata, Si fiecare vrea sa ia cea mai mare parte, trebuie sa te lupti ca cu propriul frate Cine crede ca nu-i greu in jocul asta pervers, cine crede ca-i usor sa mai scrie-un vers, Mai bine sa taca, pan-ajunge sa o faca, sa scrie o melodie care la lume sa placa Multi pupa funduri de bastani s-ajunga sus, oi fi eu bagabont, dar barem nu sunt un sclav dus. Refren: Cine-a zis ca e usor, jocul asta nu e jocul fraierilor, Cine-a zis ca e usor, cand te uiti in spate, nimeni nu-ti tine parte. II: Nu spun ca eu si tovarasii mei ne vindem sufletu, pentru bani si faima se pun cu cartelu, Spun ca nu stim nimic, vorbim doar vorbe goale, banii fac pamantul sa se-nvarta si-asta doare. Recunosc, cant pentru bagabonti dar si pentru bani, voi pentru ce cantati, pentru orfani, Daca ati putea sa vedeti hartiile in mana, nati mai face gura, n-ati mai lua pumni in figura. III: Ii inteleg pe cei care fura, smenuri fac, ei stiu ca lumea e perversa si nu tin capul plecat Si fara bani sunt luati de fraieri chiar de voi, dar sunt unii care nu accepta asta, ajung smardoi, Si cand au bani incepeti sa ii respectati, in slavi sa-i ridicati, vi se par mai importanti. Nu-i usor sa faci bani indiferent prin ce metoda, asa ca plecati capul, sa nu mai aud o vorba. Refren:.. IV: Mama m-a avertizat c-odata se va intampla, cand nu va mai fi usor, totul se va complica Visurile mele de bagabont crescut din putin s-au terminat, s-au spulberat, viata e un chin. Cand ma uit inapoi dup-ajutor, locul e gol, daca pleci capul, fraierii fac cu tine tot ce vor Fraierii nu te respecta pentru ceea ce esti, ca dau cu pumnul bine, combinatii stii sa gandesti. La inceput am zis ca e usor dar nu stiam nimic, nu stiam ce zic, cat o sa ma implic. Acum sunt baiatul cartelului, sudului, scriu versuri pentru sufletul bagabontului. Nu sunt un las, sunt aproape un borfas, incerc sa traiesc, sa supravietuiesc, Sa va spun de viata, dar multe te ranesc de dor, frate minte ala care-a zis ca e usor. Refren (x2) :.. NU MĂ CUNOȘTI I : Am vazut tovarasi, cum se transforma in dusmani, Lumea parca a innebunit, toti vor bani, Asa ca am incredere in mine, doar atat, Nici un cuvant mai mult, altfel risc sa fiu dat in gat. Sunt destui baietasi ce ma vaneaza, Asteapta miscarea gresita, numele ma deranjeaza. Un borfas, da' nu mai e borfas deloc, asta nu'i un joc, Si vreau cel mai bun loc ! Daca iti place scandalu' o sa ai inca o problema, Ca un ultim dans pe scena, o heroina'n vena ! Nu ma dau bazat, nu ma dau important. Daca ma vorbesti de rau, o sa imi bag ... cenzurat ! Pot fi o belea pe capu' tau daca ma enervezi, Nu'mi place scandalu' da' nici tu sa nu faci pe golanu' ! Scafule nu ma cunosti, mai bine te lasi, Sunt baietas, am tupeu de borfas ! II : M'am saturat de barfa proasta, iti spun : " frate nu e loc " Toata lumea ne cunoaste, insa prea putini cunosc, M'am saturat de saraciile ce bat non'stop la usa, 2 metri mai incolo, pretinzi ca ma stii ca pe'o manusa, Insa frate, ti'o dau la muie ! Ai bani, esti shmeker, e vorba batuta'n cuie ! Nu sunt deloc modest, " tzaca-tzz " ma pish pe tine ! Nu ma
cunosti, nu vorbi de mine ! Poate am harfe'n cap, asta e doar treaba mea ! Nu poti sa ma suporti, asta e doar treaba ta ! Da' si asa ... mai da'te'n pula mea ! O dau cu tine parte'n parte cand vrea putza ta ! Shmekere, ai grija cu canalu', S'ar putea sa se deschida, negociem, dam cu banu' Pentru mine in lumea asta, totu' are un pretz, Nu ma cunosti, nu fi prea istetz ! Am spus ca ... Refren ( x2 ) ... : Multi ne cunosc, da' putini ne stiu cu adevarat, Suntem nascuti pe strazi, nu tine capu' plecat, [Yeah] Suntem in afara legii pe viata ! Cartelu'i mereu in fata, sclavilor, la distanta ! III : Frate, taci in pula mea din gura ca vorbesti prostii, Vorbesti de parca m'ai cunoaste, de asta te cred fraerii ! Ai harfe de baietas, impresii in cap, Fraerii pun botu' la cardeala ta, te iau drept baiat. Nu imi pasa cat de bine esti acum imbracat, Poti sa fii, sa faci ce vrei, pentru mine esti un cacat ! Cand eu ma luptam din greu sa fac ceva in viata, Tu spargeai cu fraerii seminte la colt de strada. Cand am ajuns unde am vrut ai venit la mine, Cand ai ajuns unde ai vrut ai avut grija de tine, Dar acum nu mai e timp de pierdut, facand greseli, Crezi ca ma cunosti, ca suntem frati da' te inseli ! Nu respect banii tai sau tzoalele ca fraerii, Respect oamenii, ar fi trebuit sa stii. Le multumesc celor care au fost cu mine in anii grei, Prin care am trecut, eu si baietzasii mei ! [Nu ma faci ! Nu ma cunosti ! ] [Nu ma faci ! Nu ma cunosti ! ] IV : Cale libera, trageti lantu' intra Caddy ! [Caddy] Chemati repede pompierii, se aprind fraerii, Chemati hingherii, sa ma ia de aici, sunt caine rau ! Degeaba te uiti urat la mine, stii ca ma pish pe tine ! E 19-98 ti'o trag la cioc,[cioc] Ura care mi'o purtati, nu va ajuta mai deloc, Baieti ... sunt pe primu' loc ! Vedeta de cartier ! Pentru cei ce ma respecta am ramas la fel ! Cu'un aleu, p-p-p, pumn, p-p-p, pa ! Uita'te bine la mine, stii ca te fac praf. Nu ma cunosti, nu mai comenta ! Ai grija de viata ta, nu de a mea ! M'am ridicat din cartier, sunt putin deasupra, Inima mea ramane pana mor, in Pantelimon ! Fac ce vreau, zic ce vreau. Cam asa sta treaba, Nu ma cunosti, nu comenta, nu te baga, e viata mea ! Refren ( x2 ) ... : Multi ne cunosc, da' putini ne stiu cu adevarat, Suntem nascuti pe strazi, nu tine capu' plecat, [Yeah] Suntem in afara legii pe viata ! Cartelu'i mereu in fata, sclavilor, la distanta ! UNII NUNČšELEG Strofa 1 De cand eram pustani... nu ne-a despartzit nimic... Am fost si voi fi mereu fratele tau mai mic... Gaborii s-au prins ce faceai prin cartiere... Acuma ai plecat... nimic nu mai e la fel. Daca aveai si tu ceva... aveam si eu jumate... Faceam mereu parte... frate frate. Banul era stapanul... dar tu sclavul lui... Ai patzit-o... n-ai respectat regula jocului. Acuma esti departe si imi dai dreptate Cand itzi spuneam... las-o mai moale frate... Tu radeai si spuneai... ca esti mult mai bun. Cartierul s-a schimbat de cand esti plecat... Atrasi de bani... multzi la racoare au intrat. Oricum... felicitari fiindca am auzit ca esti bine... Ca te descurci in continuare... imi este dor de tine. Acum nu mai e vreme de baruri si femei... Gaborii te urmaresc... dar tu fugi mereu de ei. Si stiu ca vrei sa fim impreuna... Si crezi ca totul e simplu... dar viatza e mult mai dura. Cel mai bun tovaras... e doar fratele meu... Pentru el ii dau viatza inapoi lui Dumnezeu... Fiindca stiu ca si el ar face la fel pentru mine... Unii nu ne intzeleg... ne curge acelasi sange in vine. Strofa 2 Inchisoarea e doar un mijloc de a te face si mai rau... Unde belelele sunt si mai mari pe capul tau. Cand ai intrat pentru prima oara erai un pustan... Un mic golan ce vroia sa faca un ban. Mama plangea mereu nu-i venea sa creada... Dar tu iubeai prea mult viatza asta de strada. http://Versuri.ro/w/kdhdi Camd ai iesit... erai prea mult schimbat... Ai fost acolo... ai vazut... acum stiai ce-i de facut. Baietzasii trag de femeia ta sa se combine... Dar nu poate sa te uite... tzine mult la tine... Si chiar daca iubeste un golan... Nu o sa te lase pentru altu cu bani in buzunar. Ma uit acum la pozele de cand eram copii... Si incep sa rad amintindu-mi cum faceam prostii... Cum mama ne certa gramada... Iar tata saracu... nu stia ce sa mai creada. Vorbele sunt degeaba... nu pot sa spun ce simt... E atata timp de cand ne-ai parasit. Chiar daca unii itzi spun borfash... n-o sa neg, Ca esti fratele meu... desi unii nu ma intzeleg. Strofa 3 Doamne... nu-i pedepsi prea rau acum...
Pe cei ce nu au ales in viatza drumul cel mai bun. Amintirile lor... sunt tribunale... inchisori... Scandaluri... batai... durere si fiori. Trecutul lor plin de tragedie si durere... in care libertatea este cea mai mare avere. Durerea mea din suflet nu e deloc falsa... Asta este pentru cei ce traiesc o viata stearsa. Unii se plang ca teancurile de bani sunt prea putzine... Altzii se chinuie din greu sa traiasca mai bine... Si poate acolo sus in cer... Exista un loc pentru baietzasii de cartier... Pentru cei care nu au trait decat juma' de viatza... Cei ce pentru multzi nu au nici o importantza. Dumnezeu vede tot judeca bine... Sunt multzi care vor sa o faca dar nu tzine. 5 februarie 2017 la 08:19 UTC+02 http://www.versuri-si-creatii.ro/versuri/l/la-familia-6zusddt/uneori-viata-e-o-tarfa6zunddt.html 5 februarie 2017 la 08:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 5 februarie 2017 la 02:25 UTC+02 Felsőszállás Stream [ introductiv Edit ] Această pagină este o versiune verificatăDetalii Arată / Ascunde De la Wikipedia, enciclopedia liberă Felsőszállás Stream (Sălașu de Sus) Castel poarta turn Castel poarta turn administrare țară România regiune istorică Transilvania regiune de dezvoltare regiuni de dezvoltare Vest în România județ Hunedoara rang centrul satului sat Centru Felsőszállás Stream sate subordonate Cazare Lower Stream , White Water , Korojesd , Kőaljaohába , Mac , Malajesd , Nuksora , Parospestere , Peștera , Vajdej primar Petru Sorin Marica ( PSD ), 2016 cod poștal 337 420 prefixul zonei X54 40 [1] cod SIRUTA 91 116 populație populație 510 persoane (31 oct 2011) [2] populație maghiară 1 Populația satului 2359 persoane (Oct 2011. 31) [2] Densitatea populației 12 persoane / km² date geografice Deasupra nivelului mării. înălțime 479 m zonă 223.05 km² fusul orar EET, UTC + 2 locație Felsőszállás Montana (România) Felsőszállás Stream Felsőszállás Stream Poziția România hartă y. c. 45 ° 30 '34 " , longitudine 22 ° 57 '14" Coordonate : y. c. 45 ° 30 '34 " , longitudine 22 ° 57 '14" hartă ▼ site-ul Felsőszállás Stream Commons A Wikimedia Commons conține Felsőszállás Montana -themed fișiere media. Biserica nobililor Inscripția templului fondatorului șerbi Felsőszállás Stream ( Romania Sălașu de Sus, 1967. Salas Superior ) sat din România , Transilvania , judetul Hunedoara . Cuprins [ Ascundere ] 1 Locul de amplasare 2 Populație 3 Istoricul 4 Atracții 5 Personalitățile 6 Note 7 Surse 8 intrari asemanatoare Cu care se confruntă [ edita ] Hátszegi Bazinul , în Munții Retezat , la poalele de nord, Hátszegtől la 13 km sud distanță. Populația [ edita ] 1910 a fost de 1 153 de locuitori în 1090 de la 56 română și limba maghiară. Religie 847 Ortodoxa , 244 greco - catolică și 34 protestantă . La recensământul din anul 2002, 580 de rezidenți au fost (99,7%) au fost 578 română și unul maghiar și unul țigani; 487 ortodocși, 78 Baptist și șase religie penticostală . Istoricul [ edit ] Numele satului în 1453 în primul menționezi diplomă p. Felsewzallaspathak formă. La sfârșitul Evului Mediu și începutul celor mai mari proprietari de terenuri din noua epocă a locale Kenéz origine maură și familia Kenderesi. Română noblete Curial a avut sat. În 1683, douăzeci și șapte de "biserică nobile" familii locuite , care (ortografia maghiară) din Eoska, Popa, Belal, Anthony, Pogan, Smith, Ball, Nyagomir, Kira, NAND, numele de familie Janke și Valentin a fost purtat, dar satul a avut numele nobil de județul Hunedoara care deține familia Mara este , de asemenea , un rol important. [3] rezidenți nobili ai cel puțin o mare parte a secolului al 17 - lea calvin credința sa întors. preot român a fost printre cei care a avut loc în 1699. Am fost 21 bajesdi întâlnire a bisericii reformate a dorit să rămână în cadrul. [4] preot numit mânjii Samuel Keresztessy în 1711 , a achitat iobagi de la serviciu. Biserica reformată a dispărut pentru un timp, dar re-stabilit între 1740 și 1772nd La început, White Water română a devenit biserica afiliată a fost ulterior o parohie independentă,
patronii locali ai Mara, Kenderesi și br. Györffy și partook familiilor. [5] a început la începutul anilor 1770, capela castelului ruinat și reconstruirea a doua jumătate a anilor 1780 a făcut să funcționeze. Înainte de 1799 parohia a încetat. Țăranii care locuiesc aici și unii nobili din secolul al 18 - lea uniált , dar cele mai multe dintre ele din nou , în timpul 1810s ortodoxxá au. [6] În 1872, conform rapoartelor de știri, 39 anchetei ulterioare au arătat că 93, 156 de oameni au venit într - adevăr , în cele din urmă înapoi credința catolică greacă, preot liturghie pentru că a durat doar trei săptămâni și este în continuare principalele festivitățile au fost neglijate. [7] Datele recensământului nu reflectă această schimbare, este posibil ca numai Biserica Ortodoxă organizației "zsarolásáról" a fost implicat. În comerțul începutul secolului al 19 - lea felsőszálláspatakiak ele sunt tratate. Mărfurile din fier au adus Transilvania Țara Românească băuturi, pește, șuncă și cserszömörcére înlocuit. [8] Regele Francisc I în 1821, Sf . Gheorghe și Sf . Mihail Ziua nationala joi, ca piețele săptămână spre stânga familiile Felsőszálláspatakon Kenderessy și Mara. [9] Probabil locuitorii din nobil conștiința de sine explică de ce populația recensământ 1850 din 846 în 1146 s - au identificat ca fiind etnici maghiari. După 1874, un modest școlile naționalizate greco - catolice confesionale , în 45 de ani , doar în școlile maghiare existau în localitate, și chiar a mers la un vecin , după 1876 Lower Hotel Montana copii -școlare, de asemenea. Școala a primit o atenție deosebită a oktatásügytől de stat; a doua jumătate a secolului și chiar rândul său , profesorul cinci din anii 1880 a lucrat (deși mai târziu, un post a fost desființată), iar fetele în clase separate de învățat. [10] 1896 Budapest "Millennium Village" este un govasdiai plus față de construirea unei case și grajduri reprezentate de top Hotel Montana județele Hunedoara . Casa are baza inalt de piatra folosita ca a construit crama boronából , smocuri acoperiș de șindrilă , sculptate cu vârful taréjjal decorat. Porticul ornat deszkakerítésű latura lungă de două treimi ocupate. Trei uși deschise din casa o camera camera, camara si bucataria, care nu este călătorit împreună. [11] În 1920 românești teren reforma 1193 acri cadastrale dobândite prin posesia familiei Andrássy pentru locuitorii satului. [12] Atracții [ edit ] La capătul nordic al satului acestea fac parte dintr - un fost castel în pereți. Initial o cetate medievala deasupra Saracen și Kenderesi, în cele din urmă, familia Mara deținută. Dupa ce Tige generale și a luat felgyújtatta curuților este protejat de Mara Isaac puterea de pro-familie nu mai este reconstruit. Fosta capelă a 1770-'80, satul bisericii reformate a fost reconstruită. In prezent, poarta turn și a instalațiilor conexe pereții sunt de trei până la patru metri înălțime. A fost o dată baza săpăturilor rectangulare, ziduri intarite cu turnuri au fost închise cu o suprafață de 95 x 55 metri în jurul valorii. Așa-numitele ( "iobagii Biserica" Sf . Nicolae Biserica Ortodoxă sub) turn a supraviețuit o perioadă de la începutul secolului al 16 - lea clădirii. În secolul al 18 - lea a fost folosit în biserica nobilimii protestante. Turnul sub căile de acces gotic târziu în oraș și atelier. Deasupra intrării poroase de calcar scrise în slavonă limba fondatorului este afișată. Nu port an, ci pe baza datelor genealogice din secolul al 16 - lea. Textul spune că biserica a fost fiul sarazin sarazin, sarazin , fiul lui Iona, fiul lui Iona și lui Michael s- au îmbunătățit. Este interesant faptul că această dată familia au fost catolicii de așteptat, dar chirilica veche slavă bisericească de subtitrari rit oriental se referă Biserica. Nava și altarul a fost mărită în secolul al 18 - lea sau al 19 - lea. A " non-oameni ai bisericii " ( Petru și Pavel Apostoli ortodocși ai Bisericii) la sfârșitul secolului al 16 - lea, a fost construită în secolul al 17 - lea. Reformați, iar mai târziu greco - catolică biserică nu sunt folosite. Sf . Atanasie și Chiril Biserica Ortodoxă [13] Personalitățile [ edit ] Aici el a fost născut în 1758. Michael Kenderesi politician și patron al literaturii. Aici sa născut în 1915 matematicieni Lașcu ramase Wikipedia. 5 februarie 2017 la 02:10 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mircea Cartarescu. 5 februarie 2017 la 01:34 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=BinwuzZVjnE 5 februarie 2017 la 00:06 UTC+02 Comunismul.. a promovat și a pus lumea în mâinile oamenilor de nimic.. 4 februarie 2017 la 23:07 UTC+02 DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ (Antologie de poezie rap și hip hop din România deceniilor 9 și 0) Antologie alcătuită de Felix Rian Constantinescu Februarie 2017 0 Refren: De multe ori ma intreb oare cat o sa mai tina Oare cati or sa plece si or sa vina Poate e un drum gresit E o poveste fara sfarsit Sunt Uzzi de data asta tin express Am zis pe multe albume cred k nimeni n-a inteles Stiu k multi cunosc ce inseamna viata de cartier Nu stiu cati inteleg ca s-au bocat in el Pentru toti baietzii din cartier direct Care au plecat de jos si s-au imbogatit respect Au trecut prin tot palme, vorbe si durere Singuri au trait singuri au facut avere Stiu si eu prea bine cum e sa cresti in cartier, in saracie, smecherie intre curve si golani Mereu o sa iasa cate unu in fata Bafta tie am sa te respect pe viata Zi de zi alt smecher o sa faca loc la altu Plecand de jos e mai usor sa faci saltu Daca intelegi ce vreau sa spun Pe ciordeala, pe mangleala asta-i modul rau sau bun Multi or sa judece gresit multi or sa respecte Cei nascuti, crescuti aici cunosc multe aspecte Ocolesc s-o spun pe fata suna a jelit Pentru cei din cartier poveste fara sfarsit Refren:.... Zi si noapte in cartier, noapte si zi in cartier Totul s-a schimbat si totul e la fel Pentru baietzi de pe strada dedic La toti ceilalti despre cartier va explic Ma doare inima cand ma uit la borfasii mei vad k pe zi ce trece devin tot mai rai http://Versuri.ro/w/kgfhg imi amintesc cum radeam acum o vreme Acum ii mai vad razand doar cand au seringa in vene Shmenarii de la colt sunt tot la fel Masina insa din Audi80 acum 600 s Banii lor fac pamantul sa se invarta Si daca nu ma crezi vino in cartier sa vezi Poate intr-o zi o mama plange k baiatul ei s-a dus Tot atunci una ce naste rade ca are unu in plus In cartier viata nu s-a oprit as putea sa povestesc la nesfarsit Refren:.... In cartier e la fel k la inchisoare Daca nu poti sa iesi afara trebuie sa fii tare Caci ban la ban si paduche la paduche trage Cei de sus nu te asculta nici nuti dau pace Fi-rar mama lor, al dracu' sa fie Caci nu-ti aduc nici macar o bucurie Baietzi se tarasc prin cartier din ce in ce mai rau Unii ajung la fier iar alti la bulau Alti se ridica si fac banul gros Viata e nedreapata daca ramai jos Asa e in cartier nu trebuie sa te dai la fund Lupti cu pumni, tragi cu dinti ca sa ai mai mult Nici un senator n-a coborat vreodata In cartier Nici un deputat n-a stiut ce inseamna lefter Dar eu sunt de acolo de unde tu nici nu gandesti Unde soarele rasare frate doar daca il platesti Refren:..... 0 bis Dupa blocurile gri stam noi, majoritatea, Sunt mai inalte la sosea sa nu se vada foamea, Sa nu se vada baietii care-i prostesc pe prosti, si fetele care noaptea vand pizda la colt. O buna parte nu produce pentru comunitate; ma intreb: cum asa? nu se platesc taxe? Au venit de doua, trei ori ca sa ceara bani, si au luat-o la muie, pe bani. Spaga este cea care te scoate din cacat: un politist, un procuror, un senator si ai scapat. Gigi, de ce e rau si e si bine, uite-te cum zi de zi apar alte limuzine. Si se-ntampla deseori sa mai vezi un cersetor si sa-ti spuna cineva: frate' asta a fost doctor. Deci daca vrei tratament, hai dupa blocuri, si-o sa-ti faca toti ai mei, rand pa rand, electrosocuri. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie, Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Multi ar vrea sa iasa, sa scape de dupa blocuri, sa traiasca linistiti, undeva, in alte locuri. Aici e ca la noi si doar noi putem sa stim... Cum e?..... asa cum simtim, asa cum traim. Cum pula mea sa fie altfel cand te doare-asa? De cand sunt eu aici nimic nu sa schimbat. Aceleasi blocuri gri si dupa ele faci de toate, Dintre noi toti, multi, scapa cine poate. Poate ca guvernul te vede curva frate; din banii care-i faci, la ei ajung jumate. Si atunci
ce sa faci, sa supravietuiesti? Te gandesti sa tepuiesti, te gandesti sa jefuiesti. http://Versuri.ro/w/gfmlke Sa te combini si tu la ceva sa iasa in plus; sa faci bani, sa traiesti, sa fi un pic mai sus. Nu stiu ce crezi tu, poate nu este ca mine, dar cu banii-n buzunar te simti mult mai bine! REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 Asa vrem noi sa fie, asa e, ca sa e bine. Totul intre noi si nici o treaba cu nimeni. Stam pregatiti pentru orice, oricum, oricand, Ia mai dai in pula mea pe toti care nu sunt. Care vor sa faca parte si ei din cacat, care vorbesc despre fapte fiindca-asa e adevarat. Dupa blocuri suntem noi sa ne intelegi mai bine, dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine. Ca facem tot ca sa ne fie noua bine, e normal. Peste lege, peste mila, peste patul de spital. Sunt zile bune sau rele, ramane totul aici, si-atata timp cat ai cazier nu prea conteaza ce zici. Asa ca tot ce-a ramas de facut, aia facem; traim cum stim, producem bani si tacem. Iti luam si femeia sa ne suga de pula dupa blocuri si te futem in gura. REFREN: Dupa blocuri suntem noi, sa ne-ntelegi mai bine, Dupa blocuri suntem noi care te facem pe tine, Fraierii sa taca, scriem zi de zi pe foaie Fiindca totul in cartier se bazeaza pe coaie. x2 I De cartier...Yo! De cartier...Yo! De cartier,de cartier,de cartier...Yo! E clar se va vorbi din nou de viata de cartier Ai o viata de cartier,tre' s-o traiesti intr-un fel,sa-ti spun Regula de baza este sa respecti cartierul De la bunic la tata si la fiu,iti spun ptr. ca stiu! Traind in cartier,tre' sa fii mult prea pa' faza Ai grija cum te porti,altfel baietii de fac varza E din ce in ce mai greu sa zambesti,mult prea greu sa zambesti Nu auzi,nu vezi,nu vorbesti...G-Yeah! Vezi banii cum senvart non-stop in juru' tau Vezi zeci de baieti care intra la bulau Vezi o gasca de curve cu o gasca de pesti Asta e cartieru' tau si trebuie sa-l iubesti! Aici ori esti tatic,ori nu gandi prea mult Esti sifon?Noroc!Te-ai dus la fund! Si nu fii suparat cand iti ciordesc portofelu' Chiar asa cum e tu trebuie sa-ti iubesti cartieru',bai... Refren(X2) Din est pana-n vest,iubeste-ti cartierul Din nord pana-n sud iubeste-ti cartierul S-aud toata Romania,cum striga "G-Yeah!" S-incodata-atat va cer Pentru cartier As mai spune inc-o data ptr. ca-l iubesc Stii,cartieru' meu ma face sa simt ca traiesc... Lasati-ma sa spun acu' cum e pe strada E din ce in ce mai rau Da' inca poti sa iesi afara Copiii se distreaza si rad pana seara Cand ies baietii si incepe smardoiala: La fiecare colt,vezi cate-o gasca La fiecare colt vezi cate-o curva proasta La fiecare colt vezi scandal intre golani Si la fiecare colt,vezi jocuri de bani La un semnal vezi cum dispar tarfel',banii,bautura Pentru tine totu-i normal cat trece patrula Desi eu l-as schimba cartieru' ramane la fel Dar oricum ar fi nu pot sa ma despart de el Refren(X2) Vrei sa stii?Vei stii! Da' lasa-ma sa spun cum vreau eu,nu ma grabi!(nu ma grabi!) Tot ce-am invatat aici in cartier E ca daca vrei sa fii de cartier,tre' sa fii de fier! Ca si la baiatul de la colt de strada De care tie tie teama Care face-bani gramada... Te uiti la el in cazier,nimic,banal... Daca-i pui coperta,o sa ai codu' penal! Niste gagici pe strada ti-am zambit Esti mandru de tine,gandeste-te mai bine: Ca-ti iau banii,hainele,tot ce mai ai O sa strigi in zadar dupa ma-ta:Vai! Nici macar un politai....Asta e Du-te-acasa,hai,du-te la liniste Iar daca cineva te intreaba ce s-a intamplat Nu e mister...Fii sincer Zi c-ai fost la mine-n carter Refren(X2) II Caddy: Bha-bha-bha, ghici cine sa-ntors. Caddy '98 toata, toata lumea jos. Ganu' pac-pac-pac, bleau, e la tampla ta, Nu misca, ti-am spus, ca s-ar putea sa belesti p**a. Pentru 1998, mori. Sant un Charlie Manson, ucigas de bunavoie (stop). Nimeni nu stie ce se petrece-n mintea mea bolnava Si nimeni nu scapa viu (viu) din aceasta treaba. Am situatia sub control, nu ma face sa te-omor. Pun degetu' pa tragaci, trag si repede te dobor. Caci numai cei mai tari (tari) vor supravietui. Daca m-ar vedea acum si Jacky Dama ar fugi Nu sant violator, sant ucigas cu sange rece, Nebunia m-a devorat, nimeni nu ma-ntelege. Daca mor io, mori si tu (tu), la fel ca-n 97 (7). Ti-am spus o sa repet, de-aici toti pleaca pe spate. Refren: x 2 Caddy: pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-
pam! (ya). (Ghici cine s-a-ntors: B. U. G. Mafia.) pa-pa-pa-pa-pam! (ya). pa-pa-pa-pa-pam! (ya). (Bucuresti Underground Mafia.) Tataee: Ghici cine s-a intors. Poti sa fugi, sa te-ascunzi, dar nu are rost. Sant ca o boala, frate. Nu scapi, frate. N-ai ce face, frate, mori frate. Si eu merg mai departe, nu ma uit in spate, Nici pentru mine nu conteaza daca esti in pat la noapte. Asa ca nu-ti dau dreptul la cuvant, http://Versuri.ro/w/ldgdi Te anunt ca esti deja jumatate in mormant. Iti iau mortii la p**a, si tie si lua ma-ta Si stii bine ca nu vorbesc niciodata degeaba. Deci treaba, pentru tine se complica, Gura ti s-a umplut de-un magnum 44 si ti-e frica. Da-te-n sl*b*z, m-am plictisit de fata ta, Iti dau cu glontu-n m**e, mi-e mila de ma-ta. Hai sa te rezolv, fraiere, te dobor. Tataee s-a intors direct din Pantelimon. Refren: x 2 Uzzi: Imi place sentimentu' sa am un trancan in mana Si iubesc la nebunie sa-ti trag un glont in capatana. Ghici cine s-a-ntors in '98 chiar pe felie. Sant Uzzi. Zi saru'mana pe urma scrie testament. Intr-adevar, sant dement, Dac-as fi Al Capone te-as turna si io-n ciment. Dilesc capatani, poti sa fii sigur ca n-am suflet. Nu mai plange aiurea, am sa-ti zbor capatana. Am boala, pe gaborii-mi ingreuneaza treaba, Ei tot nu fac nimic, oricum sant degeaba, Deci garda e degeaba, ne strica treaba, Pentru ca treaba este treaba ce face treaba sa mearga treaba. Mam intors, sperai sa nu, insa, iarta-ma. Te-ai speriat atat de rau, te rog frumos, iarta-ma. Si te mai rog, in genunchi, te omor, amandoi stim, Santem nascuti ca sa murim. Refren: x 3 III I: Prezint realitatea exact asa cum este ea, Ma limitez la cartier, sunt numai pe felia mea, Vorbesc mereu despre bani, bani, bani si bani, Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine, O ard pe 77 tu spui ca sunt mancator, Am sa fumez M********a pan-atunci cand am sa mor, Dar oare ce faci tu atunci cand te lovesti de realitate, Ai sa ma-ntrebi cum e mai bine, sa mergi in fata, mai bine-n spate, Ce m********i faci cand te lovesti de realitate, ai dreptate, O sugi. Nimeni nu-ti tine parte, Si, de parte toti stiu ca tu n-ai fost acolo, Cand apar baietii spun: 'Da-te mai incolo; Caci cine cunoaste stie, nu haleste, Caci cine cunoaste face, nu se prosteste, As vrea sa te vad pe tine la coltul strazii facand bani, As vrea sa te vad pe tine cum te ridici dintre golani Refren: Incerc mereu sa iti explic ca viata nu este chiar roz, M-am saturat sa-ti tot explic, mai da-te in s*****, Vino cu noi la o plimbare prin cartierul minunat, realitatea o sa doara, suntem toti intr-un c***, Ma zbat, ma zbat sa demonstrez lumii intregi ca si eu pot Peste, ciorditori, barbugii, curve peste tot, Esti orb, deschide ochii timpul trece, Nu mai visa frumos, realitatea este rece. II: Stau cu gandul numai la ban si noaptea cand dorm, Traiesc pentru bani, pentru bani am sa mor, Sunt acel G. O. Real de care tu vorbesti, Sunt acel baiat baiat de care tu te cam feresti, La microfon esti tare, ca femeia la telefon, http://Versuri.ro/w/ekjg Dar in fata cocosel te camuflez in sotron, Mai trageti voi concluzii si va mai facem noi contuzii, Hei UzzyG-yeahbaga-i in perfuzii. III: Tin minte ti-am dat exact doua direct in cap, Ai cazut sub o masina dupa care in zig-zag, Spune-ai ca nu poate fi chiar atat de rau acolo, Ti-am aratat cat e de rau, te rog, doi metri mai incolo O mica poveste peste, despre mine si Daddy Caddy, Suntem nascuti in cartier, o dau cu G-yeah, Sunt de tei ori mai adept al vietii de strada decat tine, Cunosc despre orice, mai bine-ntreaba-ma pe mine. Refren:.. IV: De fapt tu ce p*** mea vrei? Ce vrei? Vrei realitate? iti dau realitatea! Am ridicat Pantelimon si spun ca sincer il iubesc, voi de ce nu vorbiti de-al vostru, cam nefiresc, Vrei underground fii underground, sanse putine, Cum m********i cand tu vorbesti doar despre mine, Oricine din Romania care vrea sa se convinga 'Hai la o plimbare', iti este frica, Gaborii nu-mi plac, presupun prea mult, Sunt implicati prea mult dar nu gandesc prea mult, in gat sa ii *** caci de-atunci cand m-am nascut Am stiut ca ei sunt primii criminali, am vazut, Prin prea multe am trecut, si prea multe am facut Dar niciodata n-am putut sa sufar gaborul corupt, M-am saturat de ei si de toti fraierii ce nu cred, Ma *** in gura lor sa vina in Pantelimon, Ca de-aia bag 77 si ma las pe spate, Tot ce vreau acum e sa evadez din realitate.
Refren:.. IV Caddy:Pentru 19-98 inca unul mort Se intampla peste tot la fel ca in Pantelimon Viata e doar o piesa si cat iti bate inima, Asigura-ti drumul pana sa cada cortina. Cand publicul numai e, si luminile s-au oprit Atunci cand numai ai credit si jocul a luat sfarsit Acum e prea tarziu sa te mai gandesti la fapte Ai mers o viata pe picioare, dar pleci pe spate. Vei sti ce sa raspunzi la ultima judecata, Atunci cand te vor intreba ce-ai facut in viata. Ai baut peste masura, ai sedus multe femei. Ai bagat droguri in tine, ai ucis fara sa vrei. Eu unul nu stiu, deaia nu judec pe nimeni Ma gandesc ca e mai bine sa am grija de mine Tre' sa stiu ce o sa fac cand o sa cad, Unde vreau sa plec, in rai sau in iad. REFREN X2 Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla II:Azi noapte-n visul meu m-am intalnit Cu Mircea, era fericit ca ma vedea Dar plangea si spunea "sa nu faci si tu asa sa pariezi pe viata ta Si-acum spune-mi ce mai e prin cartier, Ce mai fac baietii, cine mai e smecher? " I-am raspuns ca baietii si cartierul nu s-au schimbat http://Versuri.ro/w/edkkkm A zambit amar, dupa care a plecat Baietii vin la-nmormantare cu o floare, aprind o lumanare Si se-ntreaba: "oare, maine cine moare? " a cui mama va mai plange fara sa stie, Ca cel pe care il jeleste a murit dintr-o prostie Dar toti vom incerca sa facem bani cumva S-o duci bine tre' sa risti, astai regula Caci viata-i doar o c***a fara grai de zi, unde vrei sa stai, in iad sau in rai REFREN x2:Catalina:Fiecare trebuie sa moara intr-o zi Toti vor sa creada ca ea nu va veni Fiecare plange pe cineva Caddy:Caci viata-i doar un drum spre moarte orice s-ar intampla III:Diavolul ma-mpinge de la spate, Dumnezeu imi sta in fata, Iar eu nu stiu ce sa fac cu o singura viata De ce parte sa ma dau, ma tot gandesc Ce trebuie sa fac, de ce sa ma feresc Zilele trec intr-una si viata mea se scurge Pana sa ma gandesc eu, totul se duce Un lucru stiu sigur, undeva tot o sa cad, caci toata lumea pleaca in rai sau in iad. Spune-mi ce vrei sa faci, ce vrei sa fii Jucator sau fumator, borfas sau ucigas Spune-mi unde vrei sa stai, unde vrei sa stai Spune-mi unde vrei sa pleci, in iad sau in rai? V De ce oare, de ce oare vorbesti tu despre mine?! zi, de ce oare ma pui la un loc cu tine?! Poate nu-mi dau seama, cine stie? Poate ai mancat cu mine din aceeasi farfurie. O f*t pe ma-ta, in fata mea nu ai cuvant Nu ma cunosti deloc habar nu ai cine sint, oare Ai fi facut ca mine cand bateam la usi? oare Te-ai fi simtit ca mine cand eram respinsi? oare ai scris cumva in viata ta vreun vers Pe care sa il tipe o sala-ntreaga cand apari pe scena? oare ai fi continuat cand la Severin 30 de gabori au venit si ne-au incercuit (nu) Nu cred Asa ca taci din gura, nepoate Ti-o dau la m***e si tie si tuturor ca tine-n parte Am zis ce am avut de zis da-te'n m********-tii N-ai fost acolo, nu vorbi ca nu stii Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Am auzit ca fraierii ma vorbesc pe la spate E chiar asa Frate, spui ca ma cunosti din '97 Teapa ta, teapa ta ca acum e 05 Tovarasii is tovarasi si tu stii ca nu ai loc aici Nu ma cunosti, nu stii ce am facut yo Nu ma cunosti, nu stii prin ce-am trecut yo M-am zbatut, m-am batut, am furat si am vandut Sa fiu in rand cu baietii, asta-i tot ce-am vrut Te roade gelozia ca eu sint mai tare Pestele mic niciodata nu-l inghite pe cel mare Te doare unul ca tine moare (stii ca) Fraierii cad mereu baietii raman in picioare Regula de strada este sa nu fii gelos http://Versuri.ro/w/mmflm pe cel ce a facut bani dar a plecat de jos Ma doare-n p***a de barfa ta si oricum nu-ti sufar fata Tu-ti tocesti gura eu imi traiesc viata Refren N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut Multi bulangii se ridica cu pretentii Lasa ca stiu, lasa-ma sa fiu (sa fiu) sa fiu viu (viu) ce? (ce) Fraiere ti-am mai zis: Sugi p**a, sugi p**a si cu c**u si cu gura ca N-ai fost la g***a mea sa stii ce am vandut Nai fost la g***a mea sa stii ce am f***t N-ai fost la g***a mea sa stii cate-am vazut N-ai fost acolo deci nu stii ce-am facut Am stat cu tarsha-n c*r cand vindeam m********a dar tu pe
vremea aia erai c****t cu sana Am vazut cu ochii mei tovarasi cum se duc de rapa Bagat in vena.. Dava era pe scena undeva Rand pe rand scandaluri Multi din ei s-au dus Mircea Nebunu' Dumnezeu sa-l ierte m-aude acum de sus Ai simtit in viata ta durere... zici.. ciolo? de unde'n mortii tai sa stii cand tu n-ai fost acolo??? yo! yo! you! Tot respectu'n 2005 pt socru lui baicului shi capat 14 yo Pt baietsii din cartierul Pantelimon inca o data cei care au fost acolo Pt Mircea Nebunu odihneasca-se-n pace! si Pt cei care n-au fost acolo: N-ai fost acolo Sa auzi tot ce-am auzit N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am vazut N-ai fost acolo Sa vezi tot ce am facut N-ai fost acolo Sa vezi prin tot ce am trecut VI Refren (x2) : Hai cu noi sa fii high, (alright) Hai cu noi e sa fii high, (alright) I: O ard la joint, o ard la pipa, o ard pe iarba, Sunt direct derutat, panicat, stresat., g-yeah Caddy langa mine, la facut Blank, blank, joint, joint, e cazu' sa ma mut Ruta 77, bine frate sunt departe Doua bucati cartier intr-un apartament frate Suntem latini fan Jamaica, direct din Romania G-yeah, striga Pantelimonu', imi da curaj Gaborii pe filaj acuzatii de ultraj Sunt varza 77 zile-ale saptaminii Bag joint dupa joint, pana-o sa cada plamanii Incet, incet, incet se desteapta Lumea nu mai e la fel atat de idioata Cand fumez m********a vad exact cum e Cand fumez m********a inteleg de ce Refren (x2) :.. II: Fumam la-la, adica ganja zi de zi, Mainile in aer ca sa vad ca si tu stii http://Versuri.ro/w/gejhkh Daca stii pontu' cu jointu' trage fumu' Daca stii pontu' cu fumu' nu-i da drumu' Tine drumul pe ruta 77 La Familia S-o s-alergi mai repede decit Asprilla Ca Bob Marley, Caddy bag Mary grupa mare Si-acum il las pe Puya s-abereze-n continuare. III:Ard incet in piept, nu-i nimic asa... Nu e sport extrem, e ma.. ma.. Maria.. ma Vrei sa iei? , dute la gara dute cu 600 Matrasucaa.... Ne sta bine uite-asa frumos, Elegant Bieti alone din Pantelimon, In flagrant Prin Barcelona, Sttugart, Roma, Bucuresti.. Sau poate pe la Amsterdam sa ne gasesti High.... Ma uit in gol da nu te speria, Nu mi-e nasol deloc Asa cum nu iese nici fum daca nu-i dai foc N-are seminte deci... N-o sa faca POC Si mergem inainte Chiar si-atunci cand stam pe loc, High... Refren (x2) :.. VII Caddy: Sant latin ma combin la orice smen. / Esti baiat de cartier baga-te nu fii fraier. / Romanii sunt parsivi, dar am cativa frati, / In Salajan si Pantelimon toti latini adevarati. / Sunt latin te previn, nu te incurca. / Nu ma-njura de mama ca iti umflu gura. / Sangele latin e mai rosu ca un vin, / are gustul dulce, dar stii bine ca te duce. / Sant latin, o sustin, traiesc din ceea ce fur. / Sant latin, o sustin, imi place sa injur. / Sant mandru de ce fac pentru ca stiu ca ma ridic, /Ca orisice latin nu imi place sa ma impiedic. / Ca orisice latin pentru bani intru-n joc. / Ca orisice latin pun familia pe primul loc. / Imi place sa ma distrez cat mai mult in viata, / pentru bani, jointuri si femei ies in fata. / Refren: Uzzi x 2 Iubesc la nebunie culoarea pielii mele, / sant latin, latin, latin si am belele. / De cartier, cartier, cartier, respect rasa, / iti fur inelu', iti fur ceasu', iti fur banii, iti sparg casa. / Uzzi: G-yeah. Am spus, ma repet, inc-o data, n ori, / sant nascut in Capat 14 Pantelimon. / Am mandrie de latin fiindca sant latin, / am respect de cartier, fiindca sunt de cartier, / Vreau sa aud toti latinii cum o sa strige "Romania", / Vreau sa aud Romania cum o sa strige http://Versuri.ro/w/ieif "G-yeah". / Toti tovarasii mei au inimi de ciorditori, / femeile lor sant regine si de restu amatori. / Ii inteapa pe fraieri, si de fraieri e plin, / si stii de ce-s asa, pentru c-au sange latin. / Respect rasa, cum ma nasc asa mor, / sant latin, chiar si ca print sau cersetor. / Si-acum c-am terminat prepara jointu fiindca vin, / sant baiat de cartier si am sange latin. / Refren: x 2 Tataee: Sange latin, marca Pantelimon 77, / ridicati mainile in aer, ca-n 97. / Pentru toti, toti cei care, care sant cu mine, / respect, avem acelasi sange-n vine. / Inima-mi bate, frate, pentru toti romanii mei, / smenari, borfasi sau oameni cinstiti sant tot ai mei, / ca m-am nascut sa fiu latin, am crescut sa fiu latin, / pana la oase, ma simt latin. / Si am mandrie ca ocicare altu, din neamu meu, / asta ma pune acolo, unde voi fi mereu. / Banu sa curga, bautura sa fie, si femei sa fie, / c-asa sant eu, frate, sant latin asa imi
place mie. / Iubesc tot/ ce e frumos. / O iubesc pe mama/ pentru ca m-a facut sa fiu ca tata. / Si daca cineva, zice ceva, nu ma abtin, / cu mana pe inima strig frate, ca sant latin. / Refren: x 5 IX O periuta de dinti si o pereche de bocanci, Este tot ce am sunt la bulau de-un an. Sunt o gramada de legi nescrise si o vorba de '98: Smecherii fac ce vor, fraierii fac ce pot. Din prima zi cum intri aici ai grija sa-ti pazesti g****, Nu te arunca prea mult la vorba, fii pe faza. Am scos om pe interval, la bataie pentru pat, Nu sunt nici prea bun, nici nu ma simt prea bazat. Acum omu' ma vaneaza, cunoaste mult prea multa lume, Incerc sa-mi tin capul pe umeri, tre' sa stii sa faci glume. Pe gardian l-am ginit e un mare bulangiu Pana plec il fac, deocamdata tre' sa tac. Nu tu fiare de tras, nu.. e Romania, Faci flotari grupa mare asta este puscaria Tiganii sunt cu ai lor, romanii sunt cu ai lor Toata ziua Dan Armeanca, bat tatuaje si omor. Vezi din celula in celula baietii cum se antreneaza, Pumni in zid, picioare, vene isi reteaza. Am o gramada de tovarasi inca totusi prea putini, Nu ma incred decat in mine, e mai bine. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Nu s-a schimbat nimic, n-o sa se schimbe nimic, E tot atat de rece ca atunci cand eram mic, Spune-mi cati tovarasi sunt inchisi la mangleala? Multi, Cati gabori sunt numai pe ciordeala? Toti. http://Versuri.ro/w/kjkkj O gramada de manarii si de dosare tirate, Mai mult ca sigur, frate Mi-e dor de-o p***. Si de-n join, frate. Pentru baietii din cartier: Le spun sa mearga mai departe. Am multe sa zic as putea chiar sa fac liste, Multi nu rezista si se comporta ca niste p***. Am boala pe toata lumea pot sa spun ca si pe mine, Ma iau in gura cu toti jegosii fiindca nu suport pe nimeni. Zici ca nu s-a schimbat nimic? Ba da: gaborii. Dar sunt aceleasi fotolii cu alte gaoaze de bulangii. Tre' sa fi prea prea baiat, tre' sa ai cap, Aici e full de perversi cine-i pe pumn ala-i bazat. N-ai frecat, n-ai rupt un cap, te duci in jos jos jos Nu cuminte in banca ta, te omori cu ei, esti bengos. Cam atat despre bulau, frate-miu, raman pe faza, Am sa ies iarasi de aici, am sa vin iarasi acasa. Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. Un anunt: pentru baietii care au fost la parnaie... pentru aia care sunt la parnaie... pentru aia care o sa intre la parnaie... CAPU' SUS ! Refren (x2) : Merg incet pe culoar si aud soapte, Pentru gabori nu conteaza daca esti in pat la noapte. Merg incet, incet, si vad priviri de neinteles, Transmisie-n direct (de unde?) din aripa de vest. 4 februarie 2017 la 21:28 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=GRjyxr1ysKw 4 februarie 2017 la 21:25 UTC+02 Declarație de Independență Publicată inițial: iulie 1776 Autori: Thomas Jefferson, Benjamin Franklin, Roger Sherman, John Adams, Robert R. Livingston Declarația de Independență: O transcriere ÎN CONGRES, 4 Iulie, 1776. Unanima Declarație a celor treisprezece State unite ale Americii, Când în Firul evenimentelor umane, devine necesar pentru un popor să dizolve cetele politice care l-au conectat cu un altul, și să asume între puterile pământului, punctul separat și egal la care Legile Naturii Dumnezeu și Dumnezeul Naturii, un respect decent asupra opiniilor omenirii cere ca ele să declare cauzele care le împing la separație. Păstrăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că sunt dotați de Creatorul lor cu anumite Drepturi neînstrăinabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și urmărirea Fericirii.--Că pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre Oameni, derivându-și drepturile juste de la consimțământul guvernaților. --Că oricând orice formă de Guvernământ devine distructivă în aceste scopuri, este Dreptul Poporului să modifice sau să îl abolească, și să instituie nou Guvernământ, stabilindu-i fundația pe
asemenea principii și organizându-i puterile într-o asemenea formă, încât pentru acestea să nu le săvârșească decât Siguranța și Fericirea. Prudența, într-adevăr, va dicta că Guvernele stabilite de mult nu trebuie să fie schimbate pentru cauze ușoare și tranziente și deasemenea întreaga experiență a demonstrat, că omenirea e mai dispusă să sufere, când răurile sunt suferibile, decât să se îndrepte prin abolirea formelor sub care sunt obișnuiți. Dar când un lung șir de abuzuri și uzurpări, urmărind invariabil același Obiect învederează un plan de a le reduce [popoarele] sub Despotism abolut, este dreptul lor, este îndatorirea lor, să răstoarne un asemenea Guvern și să dea noi Gardieni pentru securitatea lor viitoare.--Aceasta a fost Suferința pacientă a acestor Colonii; și astfel este acum necesitatea ce le constrânge să-și modifice fostele Sisteme de Guvernământ. Istoria prezentului Rege al Marii Britanii este o istorie de injustiții repetate și uzurpări, toate având în obiect direct stabilirea unei Tiranii absolute asupra acestor State. Pentru a dovedi aceasta, Faptele să fie supuse unei lumi candide. El și-a refuzat Aprobarea asupra Legilor, cel mai întreg și necesar pentru binele public. El le-a interzis Guvernatorilor săi să treacă Legi de importanță imediată și neîntârziată, fiind suspendați în operația lor dacă Aprobarea lui nu era obținută; și când erau suspendați, el a neglijat cu totul să îi asiste. El a refuzat să treacă alte Legi pentru acomodarea a mari districte de popor, doar dacă acele popoare ar renunța la dreptul dreptul de Reprezentare în Legislatură, un drept inestimabil pentru ele și formidabil numai pentru tirani. El a chemat laolaltă corpuri legislative în locuri neobișnuite, inconfortabile, și îndepărtate de depozitarul Arhivelor publice, pentru singurul scop de a le obosi în conformitate cu măsurile lui. El a dizolvat Casele Reprezentative repetat, pentru opunerea cu fermitate umană față de invaziile lui asupra drepturilor poporului. El a refuzat pentru mult timp, după asemenea disoluții, să cauzeze altele să fie alese; prin care puterile Legislative, incapabile de Anihilare, s-au întors la Poporul larg pentru exercițiul lor; Statul rămânând în acel timp expus tuturor pericolelor de invazie din afară, și convulsii înăuntru. A încercat să prevină popularea; pentru acel scop obstrucționând Legile pentru Naturalizarea Străinilor; refuzând să treacă altele pentru a le încuraja migrația încoace, și ridicând condițiile a noi Apropieri de Pământuri. El a blocat Administrația Justiției, refuzându-și Aprobarea la Legi pentru stabilirea puterilor judiciare. El a făcut Judecătorii dependenți de Voința lui singură, pentru termenii de ocupație a oficiilor lor, și cantitatea și plata salariilor lor. El a ridicat o multitudine de Noi Oficii, și a trimis încoace roiuri de Ofițeri să hărțuiască poporul nostru, și să le mănânce substanța. El a ținut printre noi, în timpuri de pace, Armate permanente fără consimțământul Legislaturilor noastre. El a interesat să facă Armata independentă de și superioară puterii Civile. El s-a combinat cu alții să ne supună unei jurisdicții străină de constituția noastră, și nerecunoscută de Legile noastre; dându-și aprobarea Actelor lor de pretinsă Legislație: Pentru încartiruirea de largi corpuri de trupe armate între noi: Pentru protejarea lor, Printr-un Proces Fals, de la pedeapsă pentru orice Crime pe care aceștia le-ar comite asupra Locuitorilor acestor State: Pentru tăierea oprirea comerțului nostru cu toate părțile lumii: Pentru impunerea de Taxe asupra noastră fără consimțământul nostru: Pentru lipsirea noastră,în multe cazuri, de beneficiile Procesului cu Jurați: Pentru transportarea noastră peste Mări pentru a fi judecați pentru pretinse ofense Pentru abolirea Sistemului liber de Legi Engleze într-o Provincie învecinată, stabilind astfel un guvern Arbitrar, și mărindu-i Hotarele astfel să o facă deodată un exemplu și instrument potrivit pentru a introduce aceeași regulă absolută în aceste Colonii; Pentru îndepărtarea Cartelor noastre, abolirea celor mai valoroase Legi ale noastre, și modificarea fundamentală a Formelor Guvernelor noastre: Pentru suspendarea propriilor noastre Legislaturi, și declarându-se ei înșiși investiți cu putere de a legisla pentru noi în toate cazurile oricare. El a abdicat Guvernul aici, prin declararea noastră în afara protecției sale și bugetând
război împotriva noastră. El ne-a jefuit mările, ne-a potopit Coastele, ne-a ars orașele, și a distrus viețile poporului nostru. El la această dată transportă mari Armate de Mercenari străini să îndeplinească muncile morții, dezolării și tiraniei, deja începute cu circumstanțe de Cruzime & perfidie puțin acompaniate în cele mai barbare epoci, și total nevrednic Cap al unei națiuni civilizate. El a constrâns colegii noștri Cetățeni luați Captivi pe Mările înalte să ridice Arme împotriva Țării lor, să fie executorii prietenilor lor și fraților, or să cadă ei însuși de Mâinile lor. El a agitat insurecții domestice printre noi, și a încercat să aducă asupra locuitorilor frontierelor noastre, neîndurații Indieni Sălbatici, a căror regulă cunoscută de război, este o nealeasă distrugere a tuturor vârstelor, sexelor și condițiilor. În fiecare stagiu al acestor Oprimări Noi am Petiționat pentru Corectare în cei mai umili termeni: Petițiilor noastre repetate li s-a răspuns doar de repetată leziune. Un Prinț al cărui caracter e astfel marcat de fiecare act ce poate defini un Tiran, este inapt să fie regulatorul unui popor liber. Nici nu am dorit atenția fraților noștri Brittanici. Noi i-am avertizat din timp în timp asupra a tentative a legislaturii lor să extindă o jurisdicție fără mandat peste noi. Noi le-am reamintit de circumstanțele emigrării și sălășluirii noastre aici. Noi am apelat justiției lor native și magnanimității, și i-am rugat pe legăturile asemănării noastre reciproce să dezaprobe aceste uzurpări , care, inevitabil ar întrerupe conexiunile noastre și corespondența. Ei deasemenea au fost surzi la vocea justiției și a consanguinității. Noi trebuie, astfel, a consimți în necesitatea, care ne denunță Separația, și să-i ținem, cum ținem restul omenirii, Inamici în Război, în Pace, Prieteni. Noi, astfel, Reprezentativele Statelor unite ale Americii, în Congres General, Adunați, apelând la Judecătorul Suprem al lumii pentru rectitudinea intențiilor noastre, în Numele, și prin Autoritatea Oamenilor buni ai acestor Colonii, publicăm solemn și declarăm, că aceste Colonii Unite sunt, si în Drept ar trebui să fie State Libere și Independente; că toate sunt absolvite de orice obligație față de Coroana Britanică, și că toată legătura politică între ele și Statul Marii Britanii, este și ar trebui să fie dizolvat total; și că drept State Libere și Independente au toată puterea să perceapă Război, încheie Pace, contracteze Alianțe, ridice Comerț, și să facă toate alte Acte și Lucruri pe care Statele Independente au dreptul să le facă. Și pentru suportul acestei Declarații, cu o încredere fermă în protecția Providenței divine, ne obligăm reciproc unii altora Viețile, Soartele și sacra noastră Onoare. [Traducere de Felix Rian Constantinescu] 4 februarie 2017 la 21:23 UTC+02 Martin Luther King Jr. Am un vis rostit pe 28 august 1963, la Memorialul Lincoln, Washington D. C. Sunt fericit să mă alătur vouă astăzi în ceea ce va rămâne în urmă în istorie drept cea mai mare demonstrație pentru libertate în istoria națiunii noastre. Acum de cinci ori douăzeci de ani, un mare american, în a cărui simbolică umbră stăm astăzi, a semnat Proclamația Emancipării. Acest decret unic a venit ca un mare fascicol de lumină de speranță pentru milioane de sclavi Negri care au fost copți în flăcările copleșitoarei injustiții. A venit ca un voios zori de zi să sfârșească noaptea lungă a captivității lor. Dar o sută de ani mai târziu, Negrul încă nu este liber. O sută de ani mai târziu, viața Negrului este încă trist invalidă în cătușele segregării și lanțurile discriminării. O sută de ani mai târziu, Negru trăiește pe o insulă singuratică de sărăcie în mijlocul unui vast ocean de prosperitate materială. O sută de ani mai târziu, Negrul este încă firav în colțurile societății americane și se găsește un exilat în propriul lui pământ. Și astfel am venit astăzi aici să dramatizăm această condiție rușinoasă. Într-un sens am venit la capitala națiunii noastre să încasăm un cec. Când arhitecții republicii noastre au scris cuvintele magnifice ale Constituției și Declarației de Independență, au semnat o obligațiune căreia oricare american urma să devină moștenitor. Această obligațiune era o promisiune că tuturor oamenilor, da, oamenii negri la fel ca oamenii albi, le vor fi
garantate ”Drepturile inalienabile”, de ”Viață, Libertate și căutarea Fericirii.” Este evident astăzi că America a absentat de le această obligațiune, în ceea ce îi privește pe cetățenii ei de culoare. În loc să onoreze această obligație sacră, America le-a dat oamenilor Negri un cec fals, un cec care a revenit marcat ”fonduri insuficiente”. Dar refuzăm să credem că banca justiției este falită. Refuzăm să credem că sunt fonduri insuficiente în marile seifuri de oportunitate ale acestei națiuni. Și așa, am venit să încasăm acest cec, un cec care ne va da la cerere bogățiile libertății și garanția justiției. Am venit deasemenea la acest loc sacru să-i reamintim Americii despre urgența îndârjită a lui Acum. Acesta nu e un timp de a ne răcori ori de a lua medicamentul tranchilizant al gradualismului. O mie nouă sute șaizeci și trei nu e un sfârșit ci un început. Și acei care speră că Negrul a avut nevoie să-și verse nervii și că acum va fi mulțumit vor avea o trezire dură dacă națiunea se întoarce la afaceri ca de obicei. Și nu vor fi nici odihnă nici liniște în America până când Negrului nu i se dau drepturile sale cetățenești. Vâltorile revoltei vor continua să zguduie fundațiile națiunii noastre până când ziua strălucitoare a justiției emerge. Dar este ceva ce trebuie să-i spun poporului meu, care stă pe pragul cald care duce în palatul justiției: În procesul de a ne câștiga locul cuvenit, nu trebuie să fim vinovați de fapte pline de greșeală. Să nu căutăm să ne satisfacem setea de libertate bând din paharul amărăciuni și urii. Trebuie să ne purtăm veșnic zbuciumul pe planul înalt al demnității și disciplinei. Nu trebuie să îngăduim ca protestul nostru creativ să degenereze în violență fizică. Iar și iar, trebuie să ne ridică la înălțimile maiestuoase de a întâlni forța fizică cu forța sufletului. Minunatul nou militantism care a potopit comunitatea Neagră nu trebuie să ne ducă la o neîncredere față de toți albii, fiindcă mulți dintre frații noștri albi, după cum e dovedit de prezența lor aici astăzi, au ajuns să realizeze că destinul lor este legat cu destinul nostru. Și au ajuns să realizeze că libertatea lor este inextricabil legată de libertatea noastră. Nu putem merge singuri. Și pe când mergem, trebuie să facem angajamentul că întotdeauna vom merge înainte. Nu ne putem întoarce înapoi. Sunt acei care îi întreabă pe devotații drepturilor civile, ”Când veți fi mulțumiți?” Nu putem niciodată fi mulțumiți atât cât Negrul este victima ororilor de nepovestit ale brutalității poliției. Nu putem niciodată fi mulțumiți cât corpurile noastre, grele cu oboseala călătoriei, nu pot primi cazare în motelurile autostrăzilor și hotelurile orașelor. Nu putem fi mulțumiți atât cât mobilitatea de bază a Negrului este dintr-un ghetou mai mic spre unul mai mare. Nu putem fi mulțumiți atât cât copiii noștri sunt dezbrăcați de sie și jefuiți de demnitatea lor de semne declarând: ”Numai pentru Albi”. Nu putem fi mulțumiți atât timp cât un Negru din Mississippi nu poate vota și un Negru în New York crede că nu are pentru ce să voteze. Nu, nu, nu suntem mulțumiți, și nu vom fi mulțumiți până ”justiția se varsă ca apele, și dreptatea ca un șuvoi impetuos.” Nu sunt neatent că unii dintre voi ați venit din mari încercări și suferințe. Uni dintre voi ați venit proaspeți din înguste celule de închisoare. Și unii dintre voi ați venit din zone unde căutarea - căutarea libertății v-au lăsat intoxicați de furtunile persecuției și împleticiți de vânturile brutalității poliției. Voi ați fost veteranii suferinței creative. Continuați să munciți cu credința că suferința nemeritată este redemptivă. Mergeți înapoi în Mississippi, mergeți înapoi în Alabama, mergeți în Carolina de Sud, mergeți înapoi în Georgia, mergeți înapoi în Louisiana, mergeți înapoi în zonele sărace și ghetourile orașelor noastre nordice, știind că această situație cumva poate și va fi schimbată. Să nu ne bălăcim în valea deznădejdii, vă spun astăzi, prietenii mei. Și astfel deși întâlnim dificultățile lui azi și mâine, încă am un vis. Este un vis adânc înrădăcinat în visul American. Am un vis că într-o zi această națiune se va ridica și va trăi adevăratul înțeles al crezului ei: ”Ținem aceste adevăruri drept evidente prin sine însele, că toți oamenii sunt creați egali.” Am un vis că într-o zi pe dealurile roșii din Georgia, fii foștilor sclavi și fii foștilor stăpâni de sclavi vor fi în stare să stea împreună
la masa fraternității. Am un vis că într-o zi chiar și statul Mississippi, un stat secat de căldura injustiției, secat de căldura opresiunii, va fi transformat într-o oază de libertate și justiție. Am un vis că cei patru copilași ai mei vor trăi într-o zi într-o națiune în care nu vor fi judecați după culoarea pielii ci după conținutul caracterului lor. Am un _vis_ astăzi! Am un vis că într-o zi, jos în Alabama, cu rasiștii ei vicioși, cu guvernatorul ei având buzele picurând cuvintele ”interpunere” și ”nulificare” - într-o zi chiar acolo în Alabama, băieței negri și fetițe negre vor putea să-și unească mâinile cu băieței albi și fetițe albe ca surori și frați. Am un _vis_ astăzi! Am un vis că într-o zi fiecare vale va fi înălțată, și fiecare deal și munte va fi făcut mic, terenurile accidentate vor fi făcute câmpii, și terenurile strâmbe vor fi făcute drepte; ”și gloria domnului va fi descoperită și toată carnea o va vedea împreună.” Aceasta este speranța noastră, și aceasta este credința cu care mă întorc în Sud. Cu aceasta credință, vom fi capabili să cioplim din muntele disperării o piatră de speranță. Cu această credință, vom fi capabili să transformăm ciondănitoarele discordii ale națiunii noastre într-o frumoasă simfonie a fraternității. Cu această credință, vom fi capabili să muncim împreună, să ne rugăm împreună, să ne zbatem împreună, să mergem la închisoare împreună, să stăm în picioare pentru libertate împreună, cunoscând că noi vom fi liberi într-o zi. Și aceasta va fi ziua aceasta va fi ziua când toți copiii lui Dumnezeu vor putea să cânte cu un nou înțeles: Țara mea e a ta, dulce pământ al libertății, de tine cânt Pământ unde mi-au murit părinții, pământ al mândriei Pelerinilor Din orice coastă-n munte, să sune libertatea! Și dacă America este să fie o mare națiune, aceasta trebuie să devină adevărat. Așa că să sune libertate de pe vestitele dealului din New Hampshire. Să sune libertatea de pe puternicii munți din New York. Să sune libertatea de pe treptele Aleganilor din Pennsylvania. Să sune libertatea de pe înzăpeziții Stâncoși din Colorado. Să sune libertatea de pe colinele curbate din California. Dar nu doar asta: Să sune libertatea de pe Muntele Pietrei din Georgia. Să sune libertatea de pe Muntele Păzea din Tennessee. Să sune libertatea de pe fiecare dea și gâlmâ din Mississippi. Din fiecare coastă de munte, să sune libertatea. Și când se întâmplă aceasta, când lăsăm libertatea să sune, când o lăsăm să sune din fiecare sat și din fiecare cătun, din fiecare stat și fiecare oraș, vom fi capabili să grăbim acea zi în care _toți_ din copiii lui Dumnezeu, oameni negri și oameni albi, Evrei și Păgâni, Protestanți și Catolici, vom putea să ne unim mâinile și să cântăm în cuvintele vechiului spiritual Negru: Liberi în sfârșit! Liberi în sfârșit! Mulțam lui Dumnezeu Tare, noi suntem liberi în sfârșit! 4 februarie 2017 la 20:56 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_sc_ 4 februarie 2017 la 20:49 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea scântului) Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au
stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să întru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX MONASTIREA CÂNTULUI MONASTIREA CÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. ORDONANȚA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATĂLUI MEU GENERALUL ROMÂN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANȚĂ NEAGRĂ VIAȚĂ PONEAGRĂ CÂT AI SUFERIT PENT COPILĂRIT ORDONANȚĂ TATĂ TU AI FOST ODATĂ CÂȚI TE-OR PĂRĂSIT CÂȚI TE-OR OCĂRIT OCHIUL ȚI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NAȚIONAL PROFET. MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT ÎN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOAȘA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NĂSCUT ÎN PAT 3 MOAȘA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SĂ MÂNCE CĂCAT 4 ÎN NĂDAȘTIE EXILAT SĂ FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANĂ MARIE CU ȚIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTĂ FOARTE REA CE-I CU COPILUȚA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I ÎN CAPUL TĂU COPILE HAOSUL ȘI A EI RÂIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 ȘI COPII AU RÂS IN BAȘTE FELIX ȘTIE EL CUNOAȘTE 11 ȘI COPIII CU MINȚI PROAȘTE EL NU ȘTIE DAR CUNOAȘTE 12 MAȘTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FĂCUT CĂCAT. 13 FETIȚĂ DE LEGIONARĂ COPILU CESTA SĂ PIARĂ. Epilog. ȘI ÎNTREB CA ȘI ZOLA VINOVATĂ _MAICA_ MEA? ORI RĂZBOIUL VINOVAT SE VA TERMINA ODAT? ȚARA CNEJILOR TARA
CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPĂ SCHIT INFIREPĂ TARA DOMNILOR ȘI A CNEJILOR PLÂNSUL TURCULUI ȘI-AL PĂGÂNULUI. Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Eu în lume Am lucrat Nimeni nu M-a angajat. Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să se-nvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frângeaceastă vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă
sub cruce Noi două priviri scrise-ntr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai
parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în gol - visez. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e
magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte.
JALE Jale mi-i să plec d-acasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulgei limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa
Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamne-n Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi
Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult Annebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT
ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-
am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER IAM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. MANEA II A CRITICA FIE ȘI O COMUNITATE ÎN CARE EXTREM DE MULȚI INDIVIZI TRĂIESC DIN FELURITE CRIME NU ÎNSEAMNĂ RASISM. CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ. CĂ ȚIGANU-I CRIMINAL ÎI PLACE ȘI SEX ANAL BA ȚIGANU-I MAFIOT FACE LABA ÎN CHILOT PE MINE MĂ CALCĂ TRENU ȘI ȚIE ȚI-O TRAGE RENU. Hai mai Tigane Hai mai Tigane Munceste Mancarea Se ispraveste Hai ma Romane Canta Sa ai inima De sfanta. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 4 februarie 2017 la 20:36 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_c___cb3797e2bbec10 4 februarie 2017 la 20:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Ciuhat Mihai. 4 februarie 2017 la 20:24 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea cântului) Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei,
Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. Realizez că e o carte neobișnuită, dar în poeziile problematice am încercat să întru în psihologia personajelor mele asemeni toporului lui Dostoievski.. FELIX MONASTIREA CÂNTULUI MONASTIREA CÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. ORDONANȚA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATĂLUI MEU GENERALUL ROMÂN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANȚĂ NEAGRĂ VIAȚĂ PONEAGRĂ CÂT AI SUFERIT PENT COPILĂRIT ORDONANȚĂ TATĂ TU AI FOST ODATĂ CÂȚI TE-OR PĂRĂSIT CÂȚI TE-OR OCĂRIT OCHIUL ȚI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NAȚIONAL PROFET. MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT ÎN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOAȘA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NĂSCUT ÎN PAT 3 MOAȘA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SĂ MÂNCE CĂCAT 4 ÎN NĂDAȘTIE EXILAT SĂ FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANĂ MARIE CU ȚIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTĂ FOARTE REA CE-I CU COPILUȚA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I ÎN CAPUL TĂU COPILE HAOSUL ȘI A EI RÂIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 ȘI COPII AU RÂS IN BAȘTE FELIX ȘTIE EL CUNOAȘTE 11 ȘI COPIII CU MINȚI PROAȘTE EL NU ȘTIE DAR CUNOAȘTE 12 MAȘTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FĂCUT CĂCAT. 13 FETIȚĂ DE LEGIONARĂ COPILU CESTA SĂ PIARĂ. Epilog. ȘI ÎNTREB CA ȘI ZOLA VINOVATĂ _MAICA_ MEA? ORI RĂZBOIUL VINOVAT SE VA TERMINA ODAT? ȚARA CNEJILOR TARA CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPĂ SCHIT INFIREPĂ TARA DOMNILOR ȘI A CNEJILOR PLÂNSUL TURCULUI ȘI-AL PĂGÂNULUI. Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Eu în lume Am lucrat Nimeni nu M-a angajat. Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea
să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să se-nvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frângeaceastă vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrise-ntr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România
încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN
BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în gol - visez. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt
biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i să plec d-acasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi
singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulgei limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa
inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamne-n Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește
visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult Annebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE
FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne team rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI
ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER IAM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. MANEA II A CRITICA FIE ȘI O COMUNITATE ÎN CARE EXTREM DE MULȚI INDIVIZI TRĂIESC DIN FELURITE CRIME NU ÎNSEAMNĂ RASISM. CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ. CĂ ȚIGANU-I CRIMINAL ÎI PLACE ȘI SEX ANAL BA ȚIGANU-I MAFIOT FACE LABA ÎN CHILOT PE MINE MĂ CALCĂ TRENU ȘI ȚIE ȚI-O TRAGE RENU. Hai mai Tigane Hai mai Tigane Munceste Mancarea Se ispraveste Hai ma Romane Canta Sa ai inima De sfanta. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 4 februarie 2017 la 20:09 UTC+02 Trebuie să mai pun diacritice. Cartea asta mi-a scos sufletul. Ce ușor a fost cu poemele engleze. 4 februarie 2017 la 20:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 4 februarie 2017 la 19:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 4 februarie 2017 la 19:55 UTC+02 Icoană tata (ca Zaharia) pentru CARTEA DE RUGĂCIUNI (Monastirea cântului) 4 februarie 2017 la 19:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Flavius Costesc. 4 februarie 2017 la 18:31 UTC+02 4 februarie 2017 la 17:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Isabela Nicoara. 4 februarie 2017 la 17:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 4 februarie 2017 la 04:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 4 februarie 2017 la 03:09 UTC+02 Acum Cultural a dat la Biografii, memorii pe Cocea. Într-o zi de după Diktat, în ziua Dyktatului.. 4 februarie 2017 la 00:58 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/parterul__povestiri_naturaliste__-_ 4 februarie 2017 la 00:08 UTC+02 My question is, Would you adopt a handicapped Child? Or only a Robocop Child? 3 februarie 2017 la 23:14 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=35K6vQRt67g 3 februarie 2017 la 22:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. VINOVAT? NEVINOVAT? de Soren Kierkegaard. 3 februarie 2017 la 22:47 UTC+02
https://www.youtube.com/watch?v=EX8tFvInN3Y 3 februarie 2017 la 22:00 UTC+02 FELIX ȘI GÂNDACUL Vreau să vă povestesc copii cum m-am împrietenit cu un gândac. Știu că pare că a fost doar un vis, dar s-a întâmplat cu adevărat. Sunt multe vise atât de vii, că stai în ele ca la cinematograf și nu te-ai mai trezi niciodată, să vezi ce se mai întâmplă. Sunt reale. Dar cum spuneam acesta nu a fost un vis, deși a fost atât de frumos încât _părea_ un vis. Era pe vremea când stăteam la bloc, eu acum stau la casă cu tata, dar asta era pe vremea când stăteam la bloc. Oamenii se mută fără să știe de ce, iar și iar, pentru că toți știm că nu e un loc mai bun ca altul. În blocul meu era o cameră unde putea intra oricine. Cam toate blocurile respectabile au o asemenea cameră. Eu mergeam acolo nu să îmi pun rufele la uscat ci să mă rog, neauzit de nimeni. Și odată a intrat un băiat și mi-a spus: -Noi toți ți-am auzit rugăciunile și eu am hotărât să vin și să-ți fiu prieten! și: -Eu sunt un gândac! a mai spus. Așa vorbea el, cu semne de exclamare pentru că era mic. Dar în acea cameră, camera miracolelor, și eu care sunt foarte mare, cât un uriaș, și el care e cât măzărichea unui ac cu gămălie, eram de aceeași statură, deși eu îl întreceam cu o freză. Și am ieșit afară în fața blocului să ne jucăm și m-a dus la el acasă, în cartierul său de blocuri de la marginea orașului. -Aici peste tot au fost case! spunea. -Noi suntem săraci! a mai spus. Ne jucam cu prietenii și frații lui gândacii, copiii gândacilor și era foarte frumos pentru că toți erau prietenoși și deschiși și nici nu se gândeau să-și bată joc unul de altul sau să îl facă pe alt copil să plângă. Eu mă tot rătăceam pe străduțele cu bordeie de lângă blocuri unde mergeam cum tot mergeam când eram copil cu Dragoș, un băiat care a murit, și prietenul meu când ne reîntâlneam îmi spunea: -Dacă te pierdeai! Ce te făceai când nu m-ai mai fi găsit?! La marginea orașului pe o stradă piezișă copilul gândac care stătea în casa de sus a făcut un grafitti pe care scria: „HAI LA SKI” Și de atunci mă tot întreb ce face aceste făpturi, mici de altfel, atât de prietenoase și n-am aflat. Poate pentru că sunt mici și să fie oare adevărat că copiii sunt mai înțelepți decât oamenii? 3 februarie 2017 la 21:48 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Colegiul Național „Decebal" Deva. 3 februarie 2017 la 21:42 UTC+02 Masoneria pe înțelesul tuturor.. Motto Rabinul Moses Rosen face către Sanctitatea Sa al Armeniei o referire mascată la Ana Pauker în Învățături Biblice ca la _porumbiței cu frunza de măslin în cioc_.. FELIX În secolul XVII a fost Revoluția engleză făcută nu de evlavioși ci de masoni care l-au decapitat pe rege pentru că de la Henric VIII au văzut că regalitatea poate da în demență apoi pentru că Revoluția engleză a fost un relativ succes.. Cromwell a fost bazat pe inima lui au început să investigheze asta e de la Augustin și filozofi antici și moderni.. Thomas Morus au făcut Revoluția fraceză pentru că revoluția franceză a dat și ea în nonsens l-au scos de pe mânecă pe Napoleon ca azi pe Trump și când le-a fost comod au scăpat de el dar filozofii, mai ale s acum, nu tăceau a fost unu THOMAS CARLYLE a mai fost unul HERBERT SPENCER a apărut și un profet evreu care a plagiat un englez Karl Marx și masonii au început să citească materialisme au dat drumul și la realism apoi la naturalism prerafaelism simbolism și apoi s-au gândit hai să vedem dacă undeva în altă lume comunismul nu poate înnobila omul.. acea altă lume a fost Rusia Țarilor și apoi poate trimis de Dumnezeu Alexandr Soljenițân a compromis nu doar stalinismul ci întregul comunism și chiar materialismul pentru totdeauna și masonii i-au dat Premiul Nobel.. Spuneam că în ziua de azi comunism nu mai e nici în China Nici în Rusa nu mai e comunism, e un fel de Țarism autoritar și ilegitim panslavist.. masonii, adică oameni ca Bălcescu și Ebenezer Scrooge au terminat cu comunismul în 1989-90 Ce vedem azi în România guvernul acesta sunt niște oameni inadaptați la viață.. Vătran e cum e dar a avut dreptate.. Oamenii nu sunt egali.. Nu poți fi
egal cu preotul sau cu soldatul care moare pe front.. No v-ați lămurit? Sper că și Kremlinul s-a lămurit.. Se poate spune că comunismul, nazismul, sionismul sunt experimente sociale masonice.. Azi masonii se roagă iar.. 3 februarie 2017 la 20:39 UTC+02 Rabinul Moses Rosen face către Sanctitatea Sa al Armeniei o referire mascată la Ana Pauker în Învățături Biblice ca la _porumbiței cu frunza de măslin în cioc_.. 3 februarie 2017 la 20:34 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_c___094a30374eab1a 3 februarie 2017 la 20:13 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI (Monastirea cântului) Felix Rian Constantinescu Octombrie 2016 - 3 Februarie 2017 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IXlea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii
pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. FELIX MONASTIREA CÂNTULUI MONASTIREA CÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. ORDONANTA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATALUI MEU GENERALUL ROMAN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANTA NEAGRA VIATA PONEAGRA CAT AI SUFERIT PENT COPILARIT ORDONANTA TATA TU AI FOST ODATA CATI TE-OR PARASIT CATI TE-OR OCARIT OCHIUL TI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NATIONAL PROFET. MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT IN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOASA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NASCUT IN PAT 3 MOASA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SA MANCE CACAT 4 IN NADASTIE EXILAT SA FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANA MARIE CU TIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTA FOARTE REA CE-I CU COPILUTA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I IN CAPUL TAU COPILE HAOSUL SI A EI RAIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 SI COPII AU RAS IN BASTE FELIX STIE EL CUNOASTE 11 SI COPIII CU MINTI PROASTE EL NU STIE DAR CUNOASTE 12 MASTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FACUT CACAT. 13 FETIȚĂ DE LEGIONARĂ COPILU CESTA SĂ PIARĂ. Epilog. ȘI ÎNTREB CA ȘI ZOLA VINOVATĂ _MAICA_ MEA? ORI RĂZBOIUL VINOVAT SE VA TERMINA ODAT? TARA CNEJILOR TARA CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPA SCHIT INFIREPA TARA DOMNILOR SI A CNEJILOR PLANSUL TURCULUI SI-AL PAGANULUI. Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Eu în lume Am lucrat Nimeni nu M-a angajat. Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să se-nvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui
Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În
ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-ontrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ +++++ + ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta
ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în gol - visez. ZARCA În zarcă mam pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop - cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții
sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i să plec dacasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU MO UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute
Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți
Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECOCATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir
Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Peaici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns
la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ MAM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. MANEA II A CRITICA FIE ȘI O COMUNITATE ÎN CARE EXTREM DE MULȚI INDIVIZI TRĂIESC DIN FELURITE CRIME NU ÎNSEAMNĂ RASISM. CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ. CĂ ȚIGANU-I CRIMINAL ÎI PLACE ȘI SEX ANAL BA ȚIGANU-I MAFIOT FACE LABA ÎN CHILOT PE MINE MĂ CALCĂ TRENU ȘI ȚIE ȚI-O TRAGE RENU. Hai mai Tigane Hai mai Tigane Munceste Mancarea Se ispraveste Hai ma Romane Canta Sa ai inima De sfanta. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 3 februarie 2017 la 20:06 UTC+02 Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut
Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? Eu în lume Am lucrat Nimeni nu M-a angajat. Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? 3 februarie 2017 la 20:05 UTC+02 MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT IN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOASA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NASCUT IN PAT 3 MOASA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SA MANCE CACAT 4 IN NADASTIE EXILAT SA FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANA MARIE CU TIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTA FOARTE REA CE-I CU COPILUTA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I IN CAPUL TAU COPILE HAOSUL SI A EI RAIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 SI COPII AU RAS IN BASTE FELIX STIE EL CUNOASTE 11 SI COPIII CU MINTI PROASTE EL NU STIE DAR CUNOASTE 12 MASTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FACUT CACAT. 13 FETIȚĂ DE LEGIONARĂ COPILU CESTA SĂ PIARĂ Epilog. ȘI ÎNTREB CA ȘI ZOLA VINOVATĂ _MAICA_ MEA? ORI RĂZBOIUL VINOVAT SE VA TERMINA ODAT? 3 februarie 2017 la 20:02 UTC+02 Cearta cu țigănia sau cearta țiganului cu lumea M-am născut În cartier Tata-n gratiile De fier Nimeni nu Mi-o dat ceva Mama n-o avut Ce-mi da Nimeni nu Mi-o spus ceva Cine poate A mă ierta? 3 februarie 2017 la 19:37 UTC+02 Hai mai Tigane Hai mai Tigane Munceste Mancarea Se ispraveste Hai ma Romane Canta Sa ai inima De sfanta. 3 februarie 2017 la 19:15 UTC+02 MANEA II A CRITICA FIE ȘI O COMUNITATE ÎN CARE EXTREM DE MULȚI INDIVIZI TRĂIESC DIN FELURITE CRIME NU ÎNSEAMNĂ RASISM. CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ. CĂ ȚIGANU-I CRIMINAL ÎI PLACE ȘI SEX ANAL BA ȚIGANU-I MAFIOT FACE LABA ÎN CHILOT PE MINE MĂ CALCĂ TRENU ȘI ȚIE ȚI-O TRAGE RENU. 3 februarie 2017 la 18:13 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelixgelu/docs/carte_de_rug__ciuni__monastirea_c___a77fca6e8489c1 3 februarie 2017 la 18:03 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele,
schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. Această carte este ctitorită de Biserica Ortodoxă Română. Este o priceasnă și o spovedanie, o doină. Biserica iși dăruiește binecuvântarea nemeritată, eu vin cu sufletul nostru defect. FELIX MONASTIREA CÂNTULUI MONASTIREA CÂNTULUI LACRIMILE SFÂNTULUI ȘOPOCĂITUL VÂNTULUI TĂCUTUL CUVÂNTULUI TU EȘTI CARTE NESFÂRȘITĂ DIN DURERE IZVODITĂ FRUNTEA MEA NEMIRUITĂ MAMA MEA CEA NEMURITĂ. ORDONANTA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATALUI MEU GENERALUL ROMAN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANTA NEAGRA VIATA PONEAGRA CAT AI SUFERIT PENT COPILARIT ORDONANTA TATA TU AI FOST ODATA CATI TE-OR PARASIT CATI TEOR OCARIT OCHIUL TI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NATIONAL PROFET. MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT IN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOASA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NASCUT IN PAT 3 MOASA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SA MANCE CACAT 4 IN NADASTIE EXILAT SA FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANA MARIE CU TIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTA FOARTE REA CE-I CU COPILUTA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I IN CAPUL TAU COPILE HAOSUL SI A EI RAIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 SI COPII AU RAS IN BASTE FELIX STIE EL CUNOASTE 11 SI COPIII CU MINTI PROASTE EL NU STIE DAR CUNOASTE 12 MASTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FACUT CACAT. TARA CNEJILOR TARA CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPA SCHIT INFIREPA TARA DOMNILOR SI A CNEJILOR PLANSUL TURCULUI SI-AL PAGANULUI. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care
trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să senvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrisentr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot
dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-ontrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii
Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ +++++ + ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în gol - visez. ZARCA În zarcă mam pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se
vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop - cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i să plec dacasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU MO UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la
Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulge-i limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce
in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și
să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECOCATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc
Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Peaici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CÂȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CÂȚII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT
LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ MAM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 3 februarie 2017 la 17:39 UTC+02 MARIA CU PRUNCUL ISUS Refren. PRUNC ISUS FUTUT IN CUR MUIE-N SPIRT CU PENIS DUR 1 MAMA MULT L-A DORIT TATA ISUS ASEMUIT 2 MOASA TIGRU L-A VIOLAT PRUNC ABIA NASCUT IN PAT 3 MOASA MONSTRU L-A DROGAT I-A DAT SA MANCE CACAT 4 IN NADASTIE EXILAT SA FIE EXTERMINAT 5 TU LESBIANA MARIE CU TIGANI PE VERESIE 6 ASISTENTA FOARTE REA CE-I CU COPILUTA MEA? 7 PRUNC ISUSE TE CUNOSC DAR NU TE MAI RECUNOSC 8 CE-I IN CAPUL TAU COPILE HAOSUL SI A EI RAIE 9 EU TREI ZILE NU MAI DORM LUMPENII UCIDE SOMN 10 SI COPII AU RAS IN BASTE FELIX STIE EL CUNOASTE 11 SI COPIII CU MINTI PROASTE EL NU STIE DAR CUNOASTE 12 MASTERA L-A SUGRUMAT CREIERUL FACUT CACAT. 3 februarie 2017 la 17:25 UTC+02 TARA CNEJILOR TARA CNEJILOR TARA DOMNILOR SABIA ARIPA SCHIT INFIREPA TARA DOMNILOR SI A CNEJILOR PLANSUL TURCULUI SI-AL PAGANULUI. 3 februarie 2017 la 17:18 UTC+02 Prolog De m-ar intreba cineva La ce renunti La CARTEA DE RUGACIUNI Sau la mana ta dreapta? Renunt la mana dreapta La ce renunti La Monastirea cantului Sau la ochii tai? Renunt la ochii mei... 3 februarie 2017 la 16:37 UTC+02 ORDONANTA GENERALULUI GEORGE WASHINGTON CEL MIC TATALUI MEU GENERALUL ROMAN CONSTANTIN CONSTANTINESCU-CLAPS ORDONANTA NEAGRA VIATA PONEAGRA CAT AI SUFERIT PENT COPILARIT ORDONANTA TATA TU AI FOST ODATA CATI TE-OR PARASIT CATI TE-OR OCARIT OCHIUL TI-OR CRESTAT OCHIUL O-NVIAT INFINIT POET NATIONAL PROFET. 3 februarie 2017 la 16:30 UTC+02 II RASBOI TATA.. 3 februarie 2017 la 16:23 UTC+02 LUMINĂ NEAGRĂ 3 februarie 2017 la 16:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 3 februarie 2017 la 15:50 UTC+02 MONASTIREA CANTULUI MONASTIREA CANTULUI LACRIMILE SFANTULUI SOPOCAITUL VANTULUI TACUTUL CUVANTULUI TU ESTI CARTE NESFARSITA DIN DURERE IZVODIDA FRUNTEA MEA NEMIRUITA MAMA MEA CEA NEMURITA. 3 februarie 2017 la 15:24 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/carte_de_rug__ciuni_-_2016__felix__70b42476dc4489 3 februarie 2017 la 15:15 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/2_februar_2017__poeme__-_felix_rian 3 februarie 2017 la 15:12 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea
sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare
am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLÂNSUL REGINEI Viața se petrece pe o tablă de șah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru târguri și-un ciolan Și banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad și-un Paradis Cu elefanți războiul punic În drum catre abis Era o fată două fete Și-o Vergină Regină Fata dintâi porni să certe Cea bună să se-nvină Veni în calea lui Tocilă În calea lui veni Și pentru el și Sarsailă Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n târg Tocila e plecat Dama de vița s-a-nnegrit Regina plânge-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis înseamna urs în zale, adică melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morți în peșteră Zalmoxis e un tău cosmic Degetele îi scot ochi de bour Genunchii îi sunt pietre sparte Cade în noapte Zamolxe Cu inima lumină. Părul, barba, vorba îi sunt ciorchini de struguri albaștri Chipul, omul din nuci. Gânduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie să mă întorc la origini la pacea minții unită cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tăcere supunere și castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoană Urlet dorul Mort amorul Viața vamă Cu Dumnezeu Șade pe munte Stânce cărunte La sfatul său Poporul dor Pentru pămant Pentru cuvânt Moartea omor. SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frângeaceastă vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrise-ntr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iți mînca dealurile Transilvanie plaiu roș Geaba întâlnești pe Moș Giocurit și giocuros Mâncarea ți-e doar un os Plângi Ardele blestemat De ciocoi ești blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi și voi Ne incercuiti ca un zid Voi ați făcut lumea Voi sunteți Români Ardeleanu nu are suflet Să muncească pe roată o mie de ani Să moară în România încă o mie Voi veniți în pământurile și satele noastre Vă învață dascălii și tribunii Și apoi daca se ridică Un suflet ardelean Poet răzvratit poet nebun. Vezi Mamă m-am spânzurat Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spate-i adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți
bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul și Auschwitzul Măi Aiudo groapă rece Cine-n lume te întrece? Auschwitz cu cuptoarelă Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce știi tu de Dumnezeu? Ce știi tu de al meu dor? Că iou vreu dor ca să mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tăcut îndemn Turnul de stei Sălaș de miei Turnul de dor În care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfântă cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un șah o carte și o Biblie încâlcită Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar
Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR UT MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMAE PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRĂ DUHURI VORBIND ÎN VÂNT OASE CENUȘĂ-N VATRĂ TĂCERE LA MORMÂNT ADUC COPII LUMINI MAMA E ÎN PĂMÂNT SINGURI CA NIȘTE CÂNI – FURTUNĂ ȘI AVÂNT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roată Cu Ungrovlahia toată Bour mort sub plug de sânge Mințit în cărți de plângeri Grâu martirizat în vatră Porumb îngropat în piatră Înflorit cu duhul vechi Zugravii mâncând curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MEȘTERUL Cioplește lacrimi în lemn înzeite patimi în semn Și fluiere și linguri și cânt și răbdare de sfânt. RUGĂCIUNE Creierul boltă Inimă-naltă Cerul uitat Ochiu bărbat Tăcere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarași înviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pământ Merg prin zăpadă Prin ocări Ceru mă vadă Umblu pe mări. AUTOPORTRET INTERIOR În mine-i întuneric de iad Înălțimi de orgă în mine Acvile ce urlă vrăbii ce cad Dincolo de rău și bine În mine e tăcere și moarte Și urlet de fiară Mintea mi-e deschisă carte Și plânsul de ceară. DEȘTEAPTĂ-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu creștetu-ntr-o rană amețit Bistrian de gânduri îmi trec prin ochi Și vad vrun ce fara să știu ce văd Ochi mi se zvantă sub palma grea Îmi sunt două nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viața rea Stau iar privind în gol - visez. ZARCA În zarcă m-am pocăit În zarcă m-am spovedit Și în zarcă am să mor Numărându-mi dor cu dor Cât îi lumea asta roată Toată îi numa’ o zarcă Și în zarcă nu-i lumină Decât inima stăpână. EUROPA Cândva Europa era o pădure De la mări la mări Fără orașe fără Moloh Doar o mare pădure Un loc al păcii și înțelepciunii Bucuria găsită în poieni Scânteile din foc devenind stele Și noi părinții noștri și ei părinții lor. RUȘINEA SATULUI Domnului Profesor Radu Vancu. Rușinea este dor și cânt Lumea de răzbați În inima ta tacând plângând De tot mai singur cați Stai într-un loc și-ți amintești Prieteni mii trecând Mintea ți-e magic Ipotești Și toți se sting în gând Rămai și tu-n rușinea ta De Chrestus rușinat De cruce ca el stai flămând Martir fii pentru sat În satul vechi vorbești rugând Și singur stai ades Șezi rușinat și sângerând Și te uiți în eres. LAZĂR ȘĂINEANU Telal de basme l-am văzut vorbind frumos ca-n carte Bătrân și tânăr nevăzut viu și fără moarte. TUDOR Tudore Mândrule Cântule Sfântule Ortule Mortule Domnule Omule. LIMBA CLOPOTULUI O dată la o mie de ani limba clopotului ne sună în frunte adormiți în ger ca în legendele negre sufletele ne sunt biserici năruite cu Dumnezeu pribeag intrând la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare și barbatu îi muri și se și imbolnavi Cine-o crește fiii mei Fii mei ca niște miei Pe preut nu îl lăsa Se ruga la Precesta Și spunea m-am vindecat Plâns-am plâns-am râu curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATĂ. LEGENDĂ PENTICOSTALĂ Demult demult în alți ani răi cine mai stie sorții săi era-ntr-un sat o momârlană pe care o strigau tu Ană. cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni În sat lumea-se vorbi că Ana înnebuni popa o-nfiera cu crucea moșu țuică bea cu butea. Ana înnebuni cu Domnul se drăgosti Fata mea să nu te duci că ne faci de râs la curci fata merse și veni taica capul îi tăi'. Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. Plange taica fata-i moartă Mergi la Lainici de te iartă Fata me să pocăi Pocăiește-te și tu. Ana înnebuni Cu Domnul se drăgosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. RUSIA Jele Rusia sufletul lumii țarina zăvorâtă la sânul mumii Maica - în deochi vorbește-mi Cu ochi în isop -
cetește-mi. Obsesie și demență deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urâte reflectându-se în oglinda generațiilor urăște-ți prietenii și vinde-ți frații obsedante decenii recurente rușinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus și negustorii cinstiți urlă să moară să moară să moară. HONTERUS. LEGENDĂ Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagră Biserica Romană Neagră Avva cu păr negru pană. Aurel Căzu steaua pe benedinctini lumină din cer și din batrani Dalb mesteacăn răsărit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc în cochilia albastră plânge lebăda măiastră moartea are chip de om sub al bolții sfinte dom totul are înțeles iubirea e un eres Cluj roșu în soarele aztec Sfântul Lucian devenit metec. Înviere Zalmoxis vine din mormânt Românul cade în pamant Copiii au aripi și plete Norii au început să fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am șezut între meri în uda trista livadă de devenii măr Pleiade mă vadă cine va pune securea la rădăcina mea cine din pământul meu mă va alunga și când voi ajunge-n cer pe ce drum voi plânge drum de pietre și fier drum de dor și sânge? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Stă mama-n odaie și plânge ades n-ar vrea ca să plângă dar doru-i dă ghes toți au uitat-o barbatu-i murii fata-i plecă și se pustini unde ești mamă unde ești fată unde ești fată unde esti mamă? HEATHCLIFF În lumea lui tăcere în lumea lor fiere a mers tot pământul cristosul și sfantul. POCĂITUL Merge acasă pocăitul românii nu-i țin trăitul stă cu bătrâna la foc satul petrece el cată în foc și trece o viața spânu bătrânu satu-l petrece să dusă bătrânu. GHERLA Spune spune pocăite de esti sfânt ce cați aice de tu crezi în Dumnezeu de ce-i ești copilul rău? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatră arde de cuvânt romanii stau pe vatră muierile-n pământ vorbește azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salașul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie în casă demonu-ntristat mă lasă focul arde suspinând cetesc și tac și scriu cuvânt. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nuntă Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nuntă Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i să plec d-acasa plopu-n urmă să imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus în burg. CRUCEA STREIULUI De mult trăsai o cruce streiul Streiului mă duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plânsul varului cruce frântă zei cuvântă cruce spartă cruce moartă. INSCRIPȚIE PRIETENII M-OR TRĂDAT PĂRINȚII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O ÎNGROPAT ȚINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutură Sulița sub soarele anglu în cruce malteză de la Stratford la Londra și înapoi singuratate în tăcerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului român. Fiare ce-și mănâncă fiii Fii ce-și batjocor părinții Românie stele mii te privesc cu ochii Sfinții mult dor ai adus în lume demon rău fără de nume ne-ai facut de chin în lume și-ai ucis românul nume. ROMÂNIA MODERNA tatălui meu. Poduri de fier bani de aur cer fără cer tăcere tezaur noi închisori în temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege să-ți doinesc cântu cel fără de lege Din iobagi și sărbi pe tronul maghiar ți-otrăviră șărpi românescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai învăț din al morții bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otrăvit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ți doin cântu cel fără de lege. EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE
MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. CERUL ROMÂNESC Bourului. Veșmânt al Fecioarei înzăpezit de plânsetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila același cer Marin Preda și Nila în ger. GHEORGHE DOJA Ia cleștele smulgei limba limba care-a-nvațat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul Încins mesteacănul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilĂrie Radu Vancea, care Îmi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Mării lumii far Cu buzele cusute Geniu în mizerie Mâini pentru altă viață Beat de idei puzderie Suflet de dimineață. MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și
Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamne-n Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult Annebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR
MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂ-TE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Aruncatu. NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu.
AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 2 FEBRUAR 2017 (POEME) „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne team rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CAȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CATII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER IAM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 3 februarie 2017 la 15:09 UTC+02
2 FEBRUAR 2017 (POEME) Felix Rian Constantinescu „În fine, patriarhia se exprimă. Nu suficient de explicit, dar tot e ceva: ”Pozitia Patriarhiei fata de contextul social actual, din nefericire din ce in ce mai tensionat, este una de reala ingrijorare si in acelasi timp una subinteles favorabila valorilor statutului de drept in care dreptatea si pacea sociala sunt si trebuie sa ramana esentiale".” MIRCEA CĂRTĂRESCU HANDICAPATUL EXISTĂ ȘI ALT FEL DE ȚIGANI.. UN BĂIAT HANDICAPAT NECĂJIT ȘI ÎNTRISTAT VIAȚA LUI E UN CĂCAT DAR ÎN CER E AȘTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON ÎN DRUM PENTRU CĂ UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST ȘI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CÂȘTIGI CĂ STAI AICI? CE CÂȘTIGI CĂ ȚII AIA? ȘI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MAMEI MELE VALERIA MĂNĂSTIREA COLȚ BISERICA PICTATĂ BISERICA DE PIATRĂ BISERICA RUGATĂ ÎNDRĂCIȚII LATRĂ CĂLUGĂRE SFÂNT ROMÂNESC CUVÂNT RÂU CE SUSURĂ FOC CE PICURĂ. Hunedoara Cântă Inidoară Biserică mioară Ev de pământ Sate mormânt Cât te-am așteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfânt Umblă pe pământ. Streisângeorgiu Cântă Streisângeorgiu Cavaler Sângheorghios Harfă de litere Cor de cithere Biserică albă Floricică dalbă Schit în amurg Lacrime curg. Sânpetru Cântă Sânpetre Cartea de pietre Cantă mă tată Cartea pictată Cât ești tu De veche În lumea De streche. SÂNTĂMĂRIE Cântă Sântămărie Satul de slugărie Pe Cândea și Iuda Cneaz rău în Buda Cu pictură ortodoxă Te-nveșmântași Și pentru coroană Poporul ți-ai uitat. MĂNĂSTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM ȘI SFÂNTA ANA PLÂNGI ZAMFIRĂ PLÂNGI DOMNIȚĂ CÂNȚI PRISLOAPE -N ICONIȚĂ. SĂLAȘU DE SUS CÂNTĂ BISERICĂ DE IOBAGI CÂNTĂ BISERICĂ DE SĂRACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CĂ AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUȘ CÂNTĂ ICOANELE ÎN DENSUȘ O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CĂLUGĂR DANIIL CASĂ TEMPLU BAN UMIL. STREI CÂNTĂ BISERICĂ DIN STREI CINE ȘTIE ANII MEI? CÂT SANGE EU AM VĂZUT CAȚII MIRII AM LĂUT CÂȚI RUMÂNI AM BOTEZAT CATII CNEJI AM ÎNGROPAT CLOPOT SFÂNT ÎN TURN GORGAN CÂNDREȘ DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. 3 februarie 2017 la 12:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu în Philadelphia. 3 februarie 2017 la 00:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Maryanne Thake. 3 februarie 2017 la 00:20 UTC+02 Uite pentru tobă o să-mi dau chitara cuiva care o să aibă nevoie de ea.. 3 februarie 2017 la 00:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 3 februarie 2017 la 00:15 UTC+02 IUBITUL NESĂRUTAT IUBITUL NESĂRUTAT PLÂNSETUL ÎNMIRESMAT INIMA RUPTĂ ÎN DOUĂ LACRIMA RUPTĂ ÎN NOUĂ EU LA FATĂ M-AM UITAT LOCUL MEU DIN CER I-AM DAT TIMPUL TRECE BĂTRÂNESC FATA LUI ISUS IUBESC. 2 februarie 2017 la 23:47 UTC+02 Conducerea spitalului Păclișa au interesul să mă facă să cred că tinerii interni au relații de prietenie romantică. Eu cred că acest lucru e fals.. 2 februarie 2017 la 23:45 UTC+02 În stradă am cântat Kyrie eleison și Iubite-voi Doamne. Și mergea.. 2 februarie 2017 la 23:10 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 2 februarie 2017 la 23:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 2 februarie 2017 la 23:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 2 februarie 2017 la 22:31 UTC+02 Domnule Dragnea, nu-ți face nimeni nimic, n-are nimeni treabă cu dumneata, dar nu ne băga pe toți în căcat iar.. Dă României o șansă de restructurare și dă și Partidului Social Democrat o șansă de restructurare. De ce nu vreți mai bine să vă reabilitați decât să faceți atâta rău? No, dacă ție frică de închisoare nu te bagă nimeni, dar dă-te jos de la guvernare și lasă PSD să încerce să devină integru.. 2 februarie 2017 la 22:24 UTC+02 2 FEBRUAR 2017 (POEME) Felix Rian Constantinescu HANDICAPATUL EXISTA SI ALT FEL DE TIGANI.. UN BAIAT HANDICAPAT NECAJIT SI INTRISTAT VIATA LUI E UN CACAT DAR IN CER E ASTEPTAT. EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON IN DRUM PENTRU CA UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST SI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CASTIGI CA STAI AICI? CE CASTIGI CA TII AIA? SI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. CÂNTURILE BISERICILOR NEGRE MANASTIREA COLT BISERICA PICTATA BISERICA DE PIATRA BISERICA RUGATA INDRACITII LATRA CALUGARE SFANT ROMANESC CUVANT RAU CE SUSURA FOC CE PICURA. Hunedoara Canta Inidoara Biserica mioara Ev de pamant Sate mormant Cat te-am asteptat Doamne team rugat O Cristoase sfant Umbla pe pamant. Streisangeorgiu Canta Streisangeorgiu Cavaler Sangheorghios Harfa de litere Cor de cithere Biserica alba Floricica dalba Schit in amurg Lacrime curg. Sanpetru Canta Sanpetre Cartea de pietre Canta ma tata Cartea pictata Cat esti tu De veche In lumea De streche. SANTAMARIE Canta Santamarie Satul de slugarie Pe Candea si Iuda Cneaz rau in Buda Cu pictura ortodoxa Te-nvesmantasi Si penttu coroana Poporul ti-ai uitat. MANASTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM SI SFANTA ANA PLANGI ZAMFIRA PLANGI DOMNITA CANTI PRISLOAPE -N ICONITA. SALASU DE SUS CANTA BISERICA DE IOBAGI CANTA BISERICA DE SARACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CA AM DAT TOT CE-AM AVUT. DENSUS CANTA ICOANELE IN DENSUS O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CALUGAR DANIIL CASA TEMPLU BAN UMIL. STREI CANTA BISERICA DIN STREI CINE STIE ANII MEI? CAT SANGE EU AM VAZUT CATI MIRI AM LAUT CATI RUMANI AM BOTEZAT CATI CNEJI AM INGROPAT CLOPOT SFANT IN TURN GORGAN CANDRES DOMN CU CHIPUL BAN. BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. 2 februarie 2017 la 22:23 UTC+02 BISERICA DIN PĂCLIȘA LA SCHITU IEU M-AM UITAT NIMENI NU-L ASCULTĂ-N SAT LA ICOANE AM PRIVIT DE SĂTENI M-AM ÎNDOIT. 2 februarie 2017 la 22:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 2 februarie 2017 la 22:04 UTC+02 EROUL DE LA PĂCLIȘA Spune psalmule Odată De țară Neatârnată Că nărodu O ieșit Lângă schit S-o priponit Lângă schit El s-o rugat Plânge maica La-mpărat Pentru libertate -n vulg Copită de negru Murg. 2 februarie 2017 la 20:59 UTC+02
DE CE AM DAT CU PIATRA-N DRUM (UN JEEP CU PLG) AM DAT CU PIATRA CU BETON IN DRUM PENTRU CA UNU REMUS M-A LUAT DE DOUA ORI LA ROST SI INTREBARI -CE-AI CU EL? SCRISESEM JOS DRAGNEA -CE CASTIGI CA STAI AICI? CE CASTIGI CA TII AIA? SI APOI IMEDIAT A TRECUT DIN SAT UN JEEP CU PLG. 2 februarie 2017 la 20:17 UTC+02 MANASTIREA COLT BISERICA PICTATA BISERICA DE PIATRA BISERICA RUGATA INDRACITII LATRA CALUGARE SFANT ROMANESC CUVANT RAU CE SUSURA FOC CE PICURA. 2 februarie 2017 la 19:52 UTC+02 Am dat cu piatra-n drum ca semn nu arma.. Imi pare rau pentru masinile voastre pana am fost si am luat-o... 2 februarie 2017 la 19:50 UTC+02 Ma Io tra sa stau linistit ca-s om periculos si cum ziceau la 1-4 nu-mi stiu puterea.. 2 februarie 2017 la 19:20 UTC+02 Demonstratia din Paclisa a fost furata pentru ca un huligan a dat cu o piatra in drum si demonstrantii au trebuit sa fuga.. 2 februarie 2017 la 18:14 UTC+02 Hunedoara Canta Inidoara Biserica mioara Ev de pamant Sate mormant Cat te-am asteptat Doamne te-am rugat O Cristoase sfant Umbla pe pamant. 2 februarie 2017 la 18:12 UTC+02 Streisangeorgiu Canta Streisangeorgiu Cavaler Sangheorghios Harfa de litere Cor de cithere Biserica alba Floricica dalba Schit in amurg Lacrime curg. 2 februarie 2017 la 18:09 UTC+02 Sanpetru Canta Sanpetre Cartea de pietre Canta ma tata Cartea pictata Cat esti tu De veche In lumea De streche. 2 februarie 2017 la 18:07 UTC+02 SANTAMARIE Canta Santamarie Satul de slugarie Pe Candea si Iuda Cneaz rau in Buda Cu pictura ortodoxa Te-nvesmantasi Si penttu coroana Poporul ti-ai uitat. 2 februarie 2017 la 17:19 UTC+02 Vorbeam azi cu un prieten despre poezia mea HANDICAPATUL si la un moment dat i-am spus, CINE ADOPTA UN COPIL HANDICAPAT? 2 februarie 2017 la 17:12 UTC+02 MANASTIREA PRISLOP DE LA ATHOS LA TISMANA NICODIM SI SFANTA ANA PLANGI ZAMFIRA PLANGI DOMNITA CANTI PRISLOAPE -N ICONITA. 2 februarie 2017 la 16:54 UTC+02 Un batran cu plasa galbena trece pe strada.. La tara.. 2 februarie 2017 la 16:52 UTC+02 SALASU DE SUS CANTA BISERICA DE IOBAGI CANTA BISERICA DE SARACI NOI NEAMUL NE-AM PIERDUT CA AM DAT TOT CE-AM AVUT. 2 februarie 2017 la 16:40 UTC+02 DENSUS CANTA ICOANELE IN DENSUS O CASTELULE DIN SUS CNEAZ CALUGAR DANIIL CASA TEMPLU BAN UMIL. 2 februarie 2017 la 16:30 UTC+02 STREI CANTA BISERICA DIN STREI CINE STIE ANII MEI? CAT SANGE EU AM VAZUT CATI MIRI AM LAUT CATI RUMANI AM BOTEZAT CATI CNEJI AM INGROPAT CLOPOT SFANT IN TURN GORGAN CANDRES DOMN CU CHIPUL BAN. 2 februarie 2017 la 16:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Micu Bogdan.
2 februarie 2017 la 16:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 2 februarie 2017 la 16:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 2 februarie 2017 la 16:04 UTC+02 Aceasta carte este ctitorita de Biserica Ortodoxa Romana. Este o priceasna si o spovedanie, o doina. Biserica isi daruieste binecuvantarea nemeritata, eu vin cu sufletul nostru defect. FELIX 2 februarie 2017 la 15:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 2 februarie 2017 la 15:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Livia Botici. 2 februarie 2017 la 14:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Matei Paulica. HUIDU A FOST UN ONORABIL LUCRAT 2 februarie 2017 la 14:44 UTC+02 HANDICAPATUL EXISTA SI ALT FEL DE TIGANI.. UN BAIAT HANDICAPAT NECAJIT SI INTRISTAT VIATA LUI E UN CACAT DAR IN CER E ASTEPTAT. 2 februarie 2017 la 14:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 2 februarie 2017 la 14:38 UTC+02 CANTURILE BISERICILOR NEGRE 2 februarie 2017 la 05:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 2 februarie 2017 la 05:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Lucian Mara. 2 februarie 2017 la 05:14 UTC+02 Gandhi a spus Indiei ca intr-o anumita zi, o data oarecare, nici un indian sa nu munceasca si sa se roage. A fost un protest care cum a scris Yancey a paralizat tara, India, un intreg subcontinent.. 2 februarie 2017 la 04:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 2 februarie 2017 la 03:49 UTC+02 PUTIN VREA SĂ NE MÂNTUIASCĂ... 2 februarie 2017 la 03:45 UTC+02 MORGA Vizavi de camera mea este o clădire de marimea unei barăci de tablă depozit de țevi instalații electrice, ridicată pe locul porții acum zidite al vechiului parc Pogany și blocata de însăși acest altar misterios, abominabil, a cărei funcție am aflat-o la douăzeci de ani dupa ce am cumpărat casa; este morga spitalului de copii cu boli psihice. O cladire lipsită de orice fereastră, indicator pe care să scrie MORGA, și neluminată decât de felinarul din livada mea, ca o lumânare înfiptă în pietrișul nisipos de Dumnezeu pentru copiii morți. Nu este loc pentru nici un altar sau lumină. Când moare un copil ceilalți vin să-l petreacă pe aleea nobiliară blocată de gardul comunist, în felul lor, nesimțind trecerea timpului, de la o moarte la alta, moartea care îi va elibera din conditia de nonpersoane, ca și pe mine. Trecătorii grăbiți urinează pe morgă și pleacă închizându-se aferat la pantaloni din mers. 2 februarie 2017 la 03:42 UTC+02 http://qproza.com/parterul-schita/
2 februarie 2017 la 03:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 2 februarie 2017 la 02:53 UTC+02 cRED CĂ DUPĂ AMENINȚĂRI, MI SE OFERĂ CUM SE ZICE MITĂ CA SĂ SHUT UP... 2 februarie 2017 la 02:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Traian Berbeceanu. 2 februarie 2017 la 02:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Lucian Mara. 2 februarie 2017 la 02:31 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/carte_de_rug__ciuni_-_2016__felix__1219e9f926a252 2 februarie 2017 la 02:17 UTC+02 NOAPTEA DE 1 SPRE 2 FEBRUARIE 2017 Unul se roagă altul dă bolovani Și Dragnea vede Că se dă de pe bani. România-i balamuc Mai bine decât ospiciu Ascultați ce vă zic Șarpe Chiciurescu. 2 februarie 2017 la 02:02 UTC+02 BISERICA ORTODOXĂ SPRIJINĂ LIBERTATEA ȘI PE PREȘEDINTELE IOHANNIS. ȘI EL E CHEIA, ÎN JURUL LUI TREBUIE SĂ NE ALĂTURĂM PENTRU A ÎNVINGE NEDREPTATEA ȘI SCLAVIA ROȘIE. PREOȚII SUNT LEGAȚI DE JURĂMINTELE FAȚĂ DE CRISTOS DAR POPORUL ROMÂN ESTE UN POPOR LUPTĂTOR. LUPTAȚI, ROMÂNI! LUPTAȚI, CREȘTINI! 2 februarie 2017 la 01:44 UTC+02 PRIMUL STAT CARE SPRIJINĂ REVOLUȚIA DIN 2017 ESTE UCRAINA. POATE AM PUTEA AJUTA MILITAR UCRAINA IAR EI SĂ NE DEA ÎNAPOI CE IUBIM.. 2 februarie 2017 la 01:35 UTC+02 DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ DEȘTEAPTĂ-TE BISERICĂ.. DEȘTEAPTĂ-TE PATRIARHE DEȘTEAPTĂ-TE PASTORE DEȘTEAPTĂ-TE NUNȚIU DEȘTEAPTĂ-TE FRACE DEȘTEAPTĂ-TE POCĂITE DEȘTEAPTĂTE FREEMIND DEȘTEAPTĂ-TE COPILE.. 2 februarie 2017 la 01:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Lectorium Rosicrucianum Romania. tHANK yOU.. 2 februarie 2017 la 01:04 UTC+02 DEȘTEAPTĂ-TE MASOANE - DEMOCRAȚIE - LIBERTATE - UNITATE NAȚIONALĂ 2 februarie 2017 la 01:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 2 februarie 2017 la 00:49 UTC+02 http://bucpress.eu/opinie/radio-cernauti-emisiune-despre-25-3570 Radio Cernăuți e cel mai de încredere radio din România, azi.. 2 februarie 2017 la 00:34 UTC+02 Frumos, DIGI mi-a numit CARTEA DE RUGĂCIUNI, _căcat în loc de creier_.. Beton.. 2 februarie 2017 la 00:13 UTC+02 Nu mințiți poporul cu radioul.. Veți plăti... 2 februarie 2017 la 00:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de OMBLADON. 2 februarie 2017 la 00:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Oreste Teodorescu. 1 februarie 2017 la 23:38 UTC+02
DIGI m-a numit cu _căcat în loc de creier_. Ceva-i suspect aici. 1 februarie 2017 la 23:07 UTC+02 2PAC IN PRISON (Semnat) 1 februarie 2017 la 23:02 UTC+02 2PAC IN PRISON 1 februarie 2017 la 22:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Utopia Group. 1 februarie 2017 la 22:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 1 februarie 2017 la 22:29 UTC+02 SICRIE (semnat) 1 februarie 2017 la 22:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 1 februarie 2017 la 22:25 UTC+02 SICRIE 1 februarie 2017 la 21:50 UTC+02 MANEA NUMA BINE V-AM FĂCUT ȘI MEREU VOI M-AȚI FUTUT MAI CHEMAȚI PE CINEVA DOAR DOAR EU M-OI M-OI SPÂNZURA ȘI-OȚI FURA ȘI CASA MEA ȚIGĂNIE DE CACA. 1 februarie 2017 la 21:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de OMBLADON. 1 februarie 2017 la 21:28 UTC+02 EROUL DE LA STALINGRAD AMINTIRII OSTAȘULUI ROMÂN PAIC ȘTEFAN PLUTONIER ÎN ARMATA A 3-A A GENERALUI DE ARMATĂ PETRE DUMITRESCU COMBATANTĂ ÎN BĂTĂLIA ȘI ÎNCERCUIREA DE LA STALINGRAD ȘI COTUL DONULUI. + ZĂPADĂ DE SÂNGE ȘI CERUL PLÂNGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MÂNCAREA GLOANȚE ÎN CAP MORMÂNT FĂRĂ VRAC CERCUL POLAR ÎN URM-AM LĂSAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRAȚII-OR MURIT DE RUSU CÂINIT DRACU SĂ-I IE DIN ȚARA ME. 1 februarie 2017 la 21:19 UTC+02 EROUL DE LA STALINGRAD ZAPADA DE SANGE SI CERUL PLANGE BRUN CONVOI STOI BLAC STOI EXTERMINAREA NU-I DE MANCAREA GLOANTE IN CAP MORMANT FARA VRAC CERCUL POLAR IN URM-AM LASAT RUSUL BARBAR M-A EXPLOATAT FRATII-OR MURIT DE RUSU CAINIT DRACU SA-I IE DIN TARA ME. 1 februarie 2017 la 20:28 UTC+02 Mă gândesc să scriu și o poezie BACĂU.. în CARTE DE RUGĂCIUNI. Părintele Gabi, ctitorul cărții, fratele Ștefan și bunicul meu adoptiv ostașul veteran cruciat Ștefan Paic sunt din Bacău. Bunicul era dintr-un sat de lângă Moinești.. 1 februarie 2017 la 19:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 februarie 2017 la 19:33 UTC+02 DEMONSTRAȚIE ÎN PARLAMENT 1 februarie 2017 la 18:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 februarie 2017 la 18:48 UTC+02 ION ILIESCU 1 februarie 2017 la 18:38 UTC+02 ANTICRIST ROȘU 1 februarie 2017 la 18:31 UTC+02
Tata mi-a spus că pot să semnez CHICIURESCU.. 1 februarie 2017 la 05:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Florin Negruțiu. Asta-i o poză foarte interesantă domle.. 1 februarie 2017 la 05:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Liviu Dragnea. 1 februarie 2017 la 05:18 UTC+02 Voi ascultați Cultural? A devenit (peste noapte) un radio roșu.. 1 februarie 2017 la 05:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Klaus Iohannis. 1 februarie 2017 la 04:42 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 februarie 2017 la 04:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 1 februarie 2017 la 03:45 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 februarie 2017 la 03:42 UTC+02 DISCURS LA PIRAMIDĂ 1 februarie 2017 la 03:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 1 februarie 2017 la 03:26 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=7AMjspU054c 1 februarie 2017 la 03:24 UTC+02 Mihai Petriu Din bube, mucegaiuri și noroi ......... Nu-mi mai place · Răspunde · 2 · 3 ore 1 februarie 2017 la 03:04 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu 1 februarie 2017 la 02:52 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=oe8MKzgpMVI 1 februarie 2017 la 01:35 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/carte_de_rug__ciuni_-_2016__felix__56828d0a9889c5 1 februarie 2017 la 00:58 UTC+02 NOAPTEA DE 31 IANUARIE SPRE 1 FEBRUARIE 2017 31 ianuarie 2017 la 23:32 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=n4RjJKxsamQ 31 ianuarie 2017 la 23:24 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg 31 ianuarie 2017 la 23:23 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=r2BFWOjnRDo 31 ianuarie 2017 la 23:17 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=7nuOO1tQ0n0 31 ianuarie 2017 la 22:59 UTC+02 Acuma e sansa voastra. Ori ii luati de coaie si-i dati jos ori o sugeti.. 31 ianuarie 2017 la 22:42 UTC+02 Eu am fost si am votat PNL. Geaba plangeti daca n-ati votat.. 31 ianuarie 2017 la 22:13 UTC+02
La Botosana s-a gasit o tablita perforata de lut acoperita pe jumatate cu semne identica si identice cu tablita circulara dela Tartaria. Diferenta este insa de cinci mii de ani situl ilustrat din Botosana fiind din secolele 5-7 d. Hr. 31 ianuarie 2017 la 20:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 31 ianuarie 2017 la 20:30 UTC+02 31 ianuarie 2017 la 18:38 UTC+02 Am avut un vis.. ultradimensional 31 ianuarie 2017 la 18:35 UTC+02 Ce greu îi să pui diacriticele. I-am spus tatei, că dacă n-aș fi geniu, aș fi idiot.. 31 ianuarie 2017 la 18:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 31 ianuarie 2017 la 18:08 UTC+02 Eu am scris anul trecut romanul de 26 de pagini bilingv Cry/ Strigătul și anul trecut unul Codruț Constantinescu a publicat un album foto BUCUREȘTIUL SUB BOMBARDAMENT în condiții grafice excelente. Și bineînțeles că manuscrisul meu nu l-a băgat nimeni în seamă. Ne întâlnim la Judecata de Apoi.. Bucureștiul e o tarantulă. 31 ianuarie 2017 la 16:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 31 ianuarie 2017 la 16:50 UTC+02 SONETE Felix Rian Constantinescu 2004 - 2016-17 - Sonet (1) Medievale vitralii globi de gemă Născuți de “Fiat lux” în trupu-mi înstelat Lumină înconjurând lucrurile Desvet romantic privesc din văgăuni Raze cristaline de primăvară Peste copacii încremeniți nipon Nemișcate gheișe prin fumul de ceai Florile de salcâm sărutându-mă Vechi mângâieri tocind sticla pupilei Transparente lupe deschise oglinzi Sub apăsarea moale a cerului Parfum de ocean pe pielea-mi curată Am părul de alge îngânând apa Înotând prin acvariu sub ai voștri ochi. (din MOMENTUL ÎN CARE d-ZEU EXISTĂ, 2015) SONETE MARIANICE II Veghează plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stăpână Cobor orfani pământ înghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divină săracă Regină Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam în iad o tu Marie Și ai mila de Nebun și de Cadana Dar mâna ta rămâne între stele De ce nu poți să vii tu să ne mântui Când viețile ne sunt moarte în rele? Noapte de noapte negre trepte bântui Balanțe trag virtuți cu pietre grele Noi te rugăm Marie să ne bântui. III Un cântec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munți plini de orând Marie Din îngeri mii din stele vii Marie Și îmi vorbești mă lecuiești Marie O viață stau la templul tău Marie Și plâng cu plâns de cerb în râu Marie Și mult te caut în câmpul vechi Marie Când te găsesc mă mântuiesc Marie Ești mai frumoasă ca o ia Marie Mai bună ești ca mama mea Marie Iar te aștept tu să mă chemi Marie Și să mă duci peste triremi Marie Cu gura os cu piept pământ Marie Iarăși te chem din necuvânt Marie. IV Mă rog să-mi vii Marie Doamna mea Carte-ți trimit din temnița de piatră Sfântă coboară pe frunte-mi mâna ta În sala de tortură cerul latră Doamne mă uită frânge-această vioară Alungă-mă din rai dar schimbă-mi viața Veți rămane doar tu și dimineața Căzut în pamant piatra de moară Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mamă sub cruce Noi două priviri scrise-ntr-o carte În drum spre cer sonetul trist mă cruce Văzând cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatră duce. (din manuscrisul CARTE DE RUGĂCIUNI, 2016-2017) 31 ianuarie 2017 la 16:42 UTC+02 M-am țărănit mă m-am țărănit.. 31 ianuarie 2017 la 15:21 UTC+02
CÂMP CU BĂLEGAR 31 ianuarie 2017 la 15:16 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 31 ianuarie 2017 la 14:12 UTC+02 GIRL WITH UKULELE 31 ianuarie 2017 la 00:48 UTC+02 Nicodim Doamne te rog spune Cum să mă nasc din nou Poate vulturul să-ncapă Iar în ou? Cerul e vânt vânt Dumnezeu Spune Doamne copilul mieu Ce sunt eu creieri ori sânge Mama moartă, cine mă plânge? 31 ianuarie 2017 la 00:32 UTC+02 Fericirile Fericit e cel nebun Pentru ora de acum Fericit e cel ce-i plâns Cel ce-i stea și cel ce-i mânz Fericit e cel bătut Fericit cel ce stă mut Fericit e cel sărac Care plânge-n câmp de mac Ferice de cel ce dă Care pentru alții stă Ferice de cel curat Inimă-n pridvor de sat Ferice de fratele bun Pentru Dumnezeu nebun. 31 ianuarie 2017 la 00:26 UTC+02 Capernaum Zabuloane, Zabuloane Frate nu mai fă - boscoane Hai la casa Domnului Lasă Marea Răului Neftali tu Sora mea Oare știi Ce-i dragostea? 31 ianuarie 2017 la 00:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Danielle Ate the Sandwich. 30 ianuarie 2017 la 23:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 30 ianuarie 2017 la 21:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 30 ianuarie 2017 la 21:18 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=lWqJTKdznaM 30 ianuarie 2017 la 19:03 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în
acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te
rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezeu m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu
vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătaie Minte lată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei +++++++++ ++++ +++ ++++++ ++++++ CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi Ciupe mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte Și urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTA-TE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce
vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbeste-mi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n porți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se
pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb
Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa
vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț
Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Iadul în Rai? EGLOGA GRECOCATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai
lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Le-au aruncatu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. PASTORUL Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Acuma ne Bucurăm Muntele Îl adorăm Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mare Rage tare Scoateți-o Din adunare Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mică E peltică Frigeți-o În tigăică Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și vom sta Cu toți în cer Sub căciula mea De jder Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pe șarpe Îl voi respinge Praful de pe tălpi Va linge Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ciobanul Îi om bogat Nimeni știe De unde a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pastorul E securist Și se-nchină L-al său Christ Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Popa Biblia A uitat Peste oi E Împărat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ar scăpa De ar putea Nimeni vrea De-i ajuta Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Cât tu Ai îngenuncheat Răul banul Ți-a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și la nimeni Nu a dat Și el de la toți A luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate. Și-apoi te-a Batjocorat Și-apoi te-a Batjocorat. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 30 ianuarie 2017 la 18:41 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de
soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis
inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de
dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul
vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare
Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei
zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai
sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n
odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Din Infern Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE DUCILOR NEGRI ȘI I-AM ARS
FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Le-au aruncatu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda A fost tare la bătaie Și i-au dat dreptul la coaie El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. PASTORUL Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Acuma ne Bucurăm Muntele Îl adorăm Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mare Rage tare Scoateți-o Din adunare Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mică E peltică Frigeți-o În tigăică Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și vom sta Cu toți în cer Sub căciula mea De jder Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pe șarpe Îl voi respinge Praful de pe tălpi Va linge Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ciobanul Îi om bogat Nimeni știe De unde a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pastorul E securist Și se-nchină L-al său Christ Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Popa Biblia A uitat Peste oi E Împărat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ar scăpa De ar putea Nimeni vrea De-i ajuta Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Cât tu Ai îngenuncheat Răul banul Ți-a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și la nimeni Nu a dat Și el de la toți A luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate. Și-apoi te-a Batjocorat Și-apoi te-a Batjocorat. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. -
30 ianuarie 2017 la 18:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu recomandă un link. 30 ianuarie 2017 la 18:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Claudia Hoehle. 30 ianuarie 2017 la 18:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Richard Thomas. 30 ianuarie 2017 la 15:41 UTC+02 REGELE NOSTRU 30 ianuarie 2017 la 15:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 30 ianuarie 2017 la 14:56 UTC+02 ADRIAN PĂUNESCU 30 ianuarie 2017 la 14:37 UTC+02 CHITARĂ LĂUTĂREASCĂ 30 ianuarie 2017 la 14:03 UTC+02 Acum cine are un talent vrea să plece la casa de discuri ori la academie, ori la nu știu ce cenaclu, oamenii nu își mai privesc casa ca un palat ori un donjon care să-și aibă arta lui. 30 ianuarie 2017 la 13:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Flavio Constantinescu. 30 ianuarie 2017 la 13:13 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au
găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si
mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte
Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele
Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrise-
ntr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un
Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri
pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i
departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Din Infern Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE STRĂMOȘILOR ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Le-au aruncatu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență
Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda A fost tare la bătaie Și i-au dat dreptul la coaie El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. PASTORUL Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Acuma ne Bucurăm Muntele Îl adorăm Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mare Rage tare Scoateți-o Din adunare Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mică E peltică Frigeți-o În tigăică Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și vom sta Cu toți în cer Sub căciula mea De jder Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pe șarpe Îl voi respinge Praful de pe tălpi Va linge Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ciobanul Îi om bogat Nimeni știe De unde a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pastorul E securist Și se-nchină L-al său Christ Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Popa Biblia A uitat Peste oi E Împărat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ar scăpa De ar putea Nimeni vrea De-i ajuta Cine plânge -i vinovat Și va mânca Un căcat Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Cât tu Ai îngenuncheat Răul banul Ți-a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și la nimeni Nu a dat Și el de la toți A luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate. Și-apoi te-a Batjocorat Și-apoi te-a Batjocorat. RUGĂCIUNE RUGĂCIUNEA ESTE GÂND E FURTUNĂ ȘI AVÂNT DACĂ-N RUGĂ AM GREȘIT DUMNEZEU NE-A MIRUIT. - SFÂRȘIT. 30 ianuarie 2017 la 13:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 29 ianuarie 2017 la 23:21 UTC+02 Dacă este o creație remarcabilă a lumii evanghelice române, pe lângă Bibliile acurate, este ceea ce e numită Cartea veche de cântări, CÂNTĂRILE EVANGHELIEI. Ar trebui întâmpinată în cultura română. Dar cred că majoritatea scriitorilor și criticilor nu știu despre ce vorbesc numind această carte. Este o carte tradusă cred în anii 20 și tipărită probabil de institutul nou înființat și cultul baptist, și ce este absolut remarcabil este traducerea acelor cântări în vremuri evanghelice românești mitice cu misionari veterani de război și prizonieri și țărance cosmice. Când oare va mai fi atinsă intesitatea acelei traduceri în cultele evanghelice? Eu am un exemplar reeditat de vreo zece ani în formă identică dar nu știu pe unde e pentru că v-aș fi citit niște mostre să vă minunați de acea poezie pentru care cartea este o sabie și mintea un Ierusalim plin de profeți și regi. Se poate spune că această carte este jumătate din Baptismul românesc, cealaltă fiind Biblia adusă la zi iar și iar. Pentru a ajunge să gust aceste poezii la adevărata lor valoare, am petrecut mult timp cu oameni bătrâni care parcă nu mai
mureau și i-am auzit cântând aceste versuri și exprimându-se prin ele cu o pasiune pierdută azi în cea mai mare parte. Sunt cântări care se cântă la origine doar cu cartea de cântări, voi să spun în adunările bătrânești de altădată, cei mai tineri cântându-le și la o orgă sau pian electric. Tinerii se cam rușinează de ele, ca de ceva vechi, vetust, demodat. Dar ochiului pasionat de istorie găsește nu o întreagă lume în cărticica aceea, ci lumi întregi, atât lumea traducerii, cât și secolele evanghelice ce au adus lumii și Bisericii fiecare cântare în parte. Catolicii cred că o ignora cu desăvârșire, unele cântări fiind intonate de diferite cântărețe ca Susan Boyle, Angelina ori Hayley Westenra, și ostașii ortodocși avizați în ce înseamnă mișcarea evanghelică deasemenea cred că o prețuiesc. E o carte mitică. De asemenea azi se tipărește pentru a fi distribuită gratuit, A NU SE VINDE. 29 ianuarie 2017 la 22:19 UTC+02 Know the feeling both ways.. 29 ianuarie 2017 la 22:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 29 ianuarie 2017 la 21:05 UTC+02 VAS CU MACI 29 ianuarie 2017 la 20:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 29 ianuarie 2017 la 20:20 UTC+02 INTERNATUL DECEBAL ÎN 96-97 29 ianuarie 2017 la 19:28 UTC+02 EYE 29 ianuarie 2017 la 19:14 UTC+02 NEGAȚII Astăzi, când orice artist petrece câțiva ani în academiile de artă, studiind anatomia, nudul, perspectiva și tot ce ține de tehnica desenului... - E H Gombrich, O istorie a artei. Eu neg - pentru mine - academiile de artă, neg anatomia, neg nudul, neg perspectiva și privesc tehnica desenului mult mai filozofic, cosmic chiar, metafizic, psihic. Dacă luăm un personaj de Velasquez și individul portretizat, de exemplu tipul ăla mic, portretul oricât de bine i-ai desena cristalinul ochilor nu va vedea niciodată. Nu e un om, oricât de realist e făcut, ci o fantasmă.În privința asta seamănă cu săbiile și puștile de lemn ale lui Tom și Huck, bune până la urmă numai de făcut focul. Astfel ochii lui Tonitza sunt $oll picturali. Și mai câștigat aș fi dacă vreau să desenez un ochi să desfac în părțile componente să arăt astfel că ochiul meu nu vede nimic. Picturile mele sunt puncte roșii pe creier, infinitezimale, aglomerări de hemoglobină generând gânduri și imagini, nu au nici măcar două dimensiuni, nu au întindere, sunt alefuri borgesiene și alchimice, psihiatrice. 29 ianuarie 2017 la 19:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mary's Miraculous Medal Family. 29 ianuarie 2017 la 18:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 29 ianuarie 2017 la 18:51 UTC+02 Provoc pe toti trumpistii sa se informeze unpic.. 29 ianuarie 2017 la 18:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 29 ianuarie 2017 la 18:32 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place AppLine. 29 ianuarie 2017 la 18:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link.
29 ianuarie 2017 la 18:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Călin Vlasie. 29 ianuarie 2017 la 18:18 UTC+02 Ati vazut filmul, - Lumea noua de Emanuele Crialese - ce le poate capul la bisnismenii americani. 29 ianuarie 2017 la 16:52 UTC+02 Sunt un clasic în viață. 29 ianuarie 2017 la 16:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 29 ianuarie 2017 la 16:49 UTC+02 FARFURIA CU CIUPERCI 29 ianuarie 2017 la 16:33 UTC+02 29 ianuarie 2017 la 16:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 29 ianuarie 2017 la 16:09 UTC+02 CARTEA ROȘIE 29 ianuarie 2017 la 15:39 UTC+02 COCO JMECHERU 29 ianuarie 2017 la 15:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 29 ianuarie 2017 la 14:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 29 ianuarie 2017 la 00:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 29 ianuarie 2017 la 00:43 UTC+02 Discography[edit] Artist Year Album Credit Grotesque 1996 In the Embrace of Evil (Compilation) Guitar Liers in Wait 1992 Spiritually Uncontrolled Art (EP) Guitar Decollation 1993 Cursed Lands (EP) Drums Diabolique 1996 The Diabolique (EP) Vocals and guitar 1997 Wedding the Grotesque Vocals and guitar 1999 The Black Flower Vocals and guitar 2000 Butterflies (EP) Vocals and guitar 2001 The Green Goddess Vocals and guitar The Great Deceiver 1999 Cave In (EP) Guitar 2000 Jet Black Art (2000) Guitar 2002 A Venom Well Designed Guitar 2004 Terra Incognito Guitar 2007 Life Is Wasted on the Living Guitar Album Covers[edit] Artist Year Album Ablaze My Sorrow 1996 If Emotions Still Burn Aeon 2012 Aeons Black Amorphis 1996 Elegy 2010 Magic & Mayhem – Tales from the Early Years Antestor 2000 Martyrium 2004 Det tapte liv (EP) 2005 The Forsaken Apostasy 2004 Cell 666 At the Gates 1995 Slaughter of the Soul Atheist 1993 Elements Auberon 1998 The Tale of Black Bathory 1996 Blood on Ice 2002 Nordland I 2003 Nordland II 2006 In Memory of Quorthon (Compilation) Becoming the Archetype 2008 Dichotomy Benediction 2001 Organised Chaos The Black Dahlia Murder 2007 Nocturnal Bloodwork 2014 World Without End Blut aus Nord 2014 Memoria Vetusta III: Saturnian Poetry Cemetary 1992 An Evil Shade of Grey 1996 Sundown 1997 Last Confession 2000 The Beast Divine (as Cemetary 1213) 2005 Phantasma Crimson Midwinter 1998 Random Chaos Crown of Thorns 1995 The Burning 1997 Eternal Death Crystal Age 1995 Far Beyond Divine Horizons Crystal Eyes 2000 Vengeance Descending 2003 In Silence They March Dark Funeral 1996 The Secrets of the Black Arts 2005 In the Sign... (EP) (reissue of Dark Funeral) 2016 Where Shadows Forever Reign Dark Tranquillity 1995 The Gallery Decollation 1992 Cursed Lands (EP) Desecrator 1990 Black Sermons (EP) Desultory 1994 Bitterness Diabolique 1997 Wedding the Grotesque 1998 The
Diabolique (EP) 1999 Black Flower 2000 Butterflies (EP) 2001 The Green Goddess Dismember 1995 Massive Killing Capacity Dissection 1991 The Grief Prophecy (EP) 1991 Into Infinite Obscurity (EP) 1993 The Somberlain 1995 Storm of the Light's Bane 1996 Where Dead Angels Lie (EP) 2003 Live Legacy (Live album) 2004 Maha Kali (Single) Dreams of Damnation 2000 Let the Violence Begin Earth Flight 2011 Blue Hour Confessions Ebony Tears 1997 Tortura Insomniae Edge of Sanity 1994 Purgatory Afterglow 2003 Crimson II Emperor 1994 In the Nightside Eclipse The End 1996 The End (EP) (logo) Ensiferum 2001 Ensiferum 2004 Iron 2007 Victory Songs 2009 From Afar 2012 Unsung Heroes Epitaph 1993 Seeming Salvation 2016 Sinner Waketh The Equinox ov the Gods 1996 Images of Forgotten Memories 1997 Fruits and Flowers of the Spectral Garden Evergrey 1998 The Dark Discovery (logo) 1999 Solitude, Dominance, Tragedy Evocation 2007 Tales from the Tomb (logo) 2008 Dead Calm Chaos (logo) 2010 Apocalyptic (logo) 2012 Illusions of Grandeur (logo) Excruciate 1993 Passage of Life Exempt 1992 Ill Health (EP) Extol 1998 Burial 1999 Mesmerized (EP) Firewind 2002 Between Heaven and Hell The Generals 2009 Stand Up Straight Godgory 1999 Resurrection 2001 Way Beyond Grand Magus 2010 Hammer of the North Graveworm 2003 Engraved in Black The Great Deceiver 2000 Jet Black Art (EP) 2002 A Venom Well Designed 2004 Terra Incognito 2007 Life Is Wasted on the Living (collaboration with Jacob Bannon of Converge) Grotesque 1996 In the Embrace of Evil (Compilation) Heads or Tales 1995 Eternity Becomes a Lie Heavenly 2000 Coming from the Sky Hexen 2012 Being and Nothingness Hexenhaus 1997 Dejavoodoo Hollow 1998 Modern Cathedral 1999 Architect of the Mind Hypocrisy 2009 A Taste of Extreme Divinity 2011 Hell Over Sofia: 20 Years of Chaos and Confusion (Live DVD) Impious 1998 Evilized In Aeternum 1999 Forever Blasphemy 2000 The Pestilent Plague In Mourning 2012 The Weight of Oceans 2016 Afterglow Incrave 2008 Dead End Incubus 1996 Serpent Temptation (re-recorded issue) Infinity 2013 Non de Hac Terra Iron Fire 2000 Thunderstorm Jennie Tebler's Out of Oblivion 2008 Till Death Tear Us Part Keen Hue 1993 Juicy Fruit Lucy King Diamond 1998 Voodoo Lake of Tears 1994 Greater Art 1995 Headstones 1997 A Crimson Cosmos 2002 The Neonai 2004 Greatest Tears Vol I (Compilation) 2004 Greatest Tears Vol II (Compilation) Laudamus 2003 Lost in Vain Liers in Wait 1996 Spiritually Uncontrolled Art (EP) Light This City 2008 Stormchaser Luciferion 1994 Demonication (The Manifest) The Man from the Moon 2007 Rocket Attack Meduza 2002 Now and Forever Memento Mori 1996 La Danse Macabre 1997 Songs for the Apocalypse Vol. IV Memory Garden 1995 Forever (EP) 1999 Verdict of Posterity 2000 Mirage Merciless 1994 Unbound Mercyful Fate 1998 Dead Again The Moaning 1997 Blood From Stone Morbid 2000 December Moon (EP, reissue) Morgana Lefay 1993 Knowing Just as I 1993 The Secret Doctrine 1995 Sanctified 1996 Maleficium 1999 The Seventh Seal (as Lefay) 2000 ...---... (SOS) (as Lefay) 2005 Grand Materia 2007 Aberrations of the Mind Narnia 1998 Awakening 1999 Long Live the King 2001 Desert Land Necrophobic 1997 Darkside Netherbird 2010 Monument Black Colossal Nifelheim 1995 Nifelheim 1998 Devil's Force Nirvana 2002 2009 Recordings 89-91 (Compilation) (logo) Opprobrium 2000 Discerning Forces Opus Irae 2015 The Burden of Man (EP) Phlebotomized 1993 Preach Eternal Gospels (EP) Protector 2013 Reanimated Homunculus 2016 Cursed and Coronated Raise Hell 1998 Holy Target Rosicrucian 1992 Silence 1994 No Cause for Celebration Sacramentum 1996 Far Away from the Sun Sacrilege 1996 Lost in the Beauty You Slay 1997 The Fifth Season Sathanas 2007 Crowned Infernal Scum 1995 Purple Dreams and Magic Poems Setherial 2003 Endtime Divine Shattered 2004 Wrapped in Plastic Sins of Omission 1999 The Creation Soul Reaper 2003 Life Erazer Stortregn 2013 Evocation of Light Suicidal Angels 2009 Sanctify the Darkness Tad Morose 1993 Leaving the Past Behind 1995 Sender of Thoughts 1995 Paradigma (EP) Therion
1992 Beyond Sanctorum 1993 Symphony Masses: Ho Drakon Ho Megas 1995 Lepaca Kliffoth Thulcandra 2010 Fallen Angel's Dominion 2011 Under a Frozen Sun 2015 Ascension Lost Thundersteel 1994 Thundersteel Tiamat 1990 Sumerian Cry 1990 A Winter Shadow (Single) 1991 The Astral Sleep 1992 Clouds 1994 The Sleeping Beauty: Live in Israel (Live EP) 1994 Wildhoney Utumno 1993 Across the Horizon Vicious Art 2004 Fire Falls and the Waiting Waters Wintersun 2004 Wintersun Wisdom Call 2001 Wisdom Call Witchery 1998 Restless & Dead 1999 Witchburner (EP) 1999 Dead, Hot & Ready 2001 Symphony for the Devil Witherfall 2017 Nocturnes and requiems Woods of Infinity 2011 Förlåt Wuthering Heights 1999 Within Various Artists 1996 Beauty in Darkness 1997 Beauty in Darkness, Vol. 2 1999 Beauty in Darkness, Vol. 3 2000 Black Sun Records Catalog 2000 2003 Come Armageddon: Endtime Productions V Years 1994 Death ... Is Just the Beginning III 1997 Death ... Is Just the Beginning IV 1999 Death ... Is Just the Beginning V 2000 Death ... Is Just the Beginning VI 2002 Death ... Is Just the Beginning Classics (DVD) 2006 December Songs: A Tribute to Katatonia 2002 King Diamond Tribute 2006 Maximum Metal Vol. 100 (DVD) 2006 Maximum Metal Vol. 104 (DVD) 2006 Maximum Metal Vol. 111 (DVD) 2007 Maximum Metal Vol. 114 (DVD) 2007 Maximum Metal Vol. 117 (DVD) 2007 Maximum Metal Vol. 120 (DVD) 2008 Maximum Metal Vol. 123 (DVD) 2008 Maximum Metal Vol. 126 (DVD) 2008 Maximum Metal Vol. 129 (DVD) 2008 Maximum Metal Vol. 132 (DVD) 2008 Maximum Metal Vol. 135 (DVD) 2009 Maximum Metal Vol. 138 (DVD) 1999 Metal Dreams 2000 Metal Dreams Vol. 2 2001 Metal Dreams Vol. 3 2002 Metal Dreams Vol. 4 2003 Metal Dreams Vol. 5 2005 Metal Message Vol. II 2005 Monsters of Death (DVD) 2007 Monsters of Death Vol. 2 (DVD) 2003 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation (DVD) 2004 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 2 (DVD) 2004 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 3 (DVD) 2005 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 4 (DVD) 2006 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 5 (DVD) 2008 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 6 (DVD) 2009 Monsters of Metal - The Ultimate Metal Compilation Vol. 7 (DVD) 1995 Slatanic Slaughter: A Tribute to Slayer 1996 Slatanic Slaughter II: A Tribute to Slayer 1998 Sepulchral Feast: A Tribute to Sepultura (can also be found as "Sepultural Feast") 2002 Tyrants of the Abyss: A Tribute to Morbid Angel 29 ianuarie 2017 la 00:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 28 ianuarie 2017 la 23:39 UTC+02 COLTRANE 28 ianuarie 2017 la 23:20 UTC+02 îmi amintesc de o familie pe care o vizitam cînd eram tî-năr student la teologie. Era complet dezbinată. Toți membrii locuiau în același sat, dar erau toți certați rău între ei. în en¬tuziasmul meu de începător, îi adunasem într-o seară lao¬laltă cu intenția lăudabilă de a-i împăca unii cu alții. Am cheltuit multă energie. Către orele 11 rezolvasem totul, și ei și-au dat mina. încîntat, mi-am zis: „într-o zi vei fi un pas¬tor bun. Este un debut excelent". Am plecat vesel spre casă și am dormit fără vise. A doua zi dimineața întîlnesc o tî-nără femeie care făcea parte din familia împăcată și-i spun: „Ce frumos a fost aseară!"A „Frumos?" răspunde ea, „atunci nu știți ce s-a întîmplat?" întreb: „Ce anume?" și pălesc. Pe -137- drumul de întoarcere cearta a reînceput. Și după aceea a fost mai rău ca înainte! Rîdeți? Ei bine, eu unul n-am rîs. Mi-am dat seama dintr-odată cît de serioasă este problema căderii în păcat, că relațiile noastre cu Dumnezeu și cu aproapele s-au rupt - și chiar sfatul cel mai bun nu ajută la nimic. Adesea îmi scriu oamenii: „Dragă domnule pastor, în cu¬tare și cutare localitate am rude care trăiesc certate între ele. N-ați putea să mergeți să le vedeți?" Refuz să merg,
deoare¬ce știu că nu slujește la nimic să le dau sfaturi. Gîndiți-vă o clipă la persoanele care vă calcă pe nervi. Aș putea să vă dau sfaturi cu toptanul - dar n-ar ajuta. Este groaznic, deși la prima vedere ar putea să pară comic. Vreau să vă zu¬grăvesc puțin situația. Mă aflu într-o familie. Deodată intră fiul de 17 ani, lălîu, în blugi, cu părul „a la Beatles". Observ cum tatălui său îi sare țandăra. „Uitați-vă la el!" spune el, „uitați-vă la el!" Tatăl este un funcționar conștiincios și co¬rect. Puteți să vă închipuiți ce simte tatăl cînd îl vede pe băiatul dezordonat Sau luați cazul unei drăguțe mame creștine, dar cam le-galistă. Fiica își rujează buzele. Mama: „Ce mă calcă pe nervi!" Fiica: „Ce mă calcă pe nervi!" Nu este peste tot așa? Un om pe cale să divorțeze, cînd i-am spus că divorțul este un păcat, mi-a răspuns: „Domnule pastor, tăceți! Chiar mo¬dul în care nevastă-mea soarbe supa mă calcă pe nervi!" Vi se pare că asta-i de rîs? Mie mi se pare ceva groaznic! Voi spuneți: „Astea-s fleacuri!" Fleacuri? Astea sînt simp-tome ale unei lumi bolnave, decăzute, răzvrătite, în care trăim ca oameni fără Dumnezeu! Exasperarea poate uneori să îmbrace forme foarte grave. Cunosc în Essen o tînără fată care are scleroză multiplă și e complet paralizată de această boală îngrozitoare. Ea locuieș¬te întro casă mică. Alături locuiește un tînăr egoist și bru¬tal, care se uită la TV în fiecare seară de la 7,30 pînă la 11 dînd sonorul aproape la maxim. Biata fată bolnavă aude to¬tul prin zidul subțire care o desparte de respectivul. Ea 1-a rugat pe tînăr: „Vă rog să dați mai încet sonorul!" Atunci el a dat drumul și mai tare. închipuiți-vă: An de an, seară de seară, ceas de ceas merge așa. Ce brutali sîntem noi! Puteți să vă imaginați în ce măsură o calcă pe nervi tînărul acesta -138- pe biata fată, și invers? O luptă tăcută prin zid, care face viața extrem de chinuitoare! Cînd am fost tînăr pastor, am avut 150 de confirmanzi. M-am hotărît să-i vizitez pe toți. Ei locuiau în case cu chi¬rie. La prima vizită era ceartă în casă, la a doua la fel, Ia a treia la fel. într-o zi, la caticheză, am cerut să se scoale în picioare cei la care nu e ceartă. S-au ridicat vreo trei sau pa¬tru. „Ei", am spus eu, „la toți ceilalți e ceartă?" „Da". Am întrebat pe cei cîțiva la care nu era ceartă: „La voi de ce nu este ceartă?" Atunci au răspuns: „Pentru că locuim singuri!" Asta-i situația. Și cu acestea toate trebuie să ajungem la capăt, trebuie să fim veseli și fericiți, să ne vedem de mun¬că, în vreme ce trăim într-o tensiune nervoasă continuă: Dacă ne cade ceva pe picior, ne doare. Dar cînd ceilalți ne calcă neîncetat pe nervi, este de nesuportat. - Wilhelm Busch. 28 ianuarie 2017 la 23:10 UTC+02 DEALUL PETRIȘ 28 ianuarie 2017 la 22:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Dangerous Minds. 28 ianuarie 2017 la 22:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Weird World. 28 ianuarie 2017 la 22:25 UTC+02 Nu e vina mea, okay? 28 ianuarie 2017 la 22:13 UTC+02 I have a word to every artist of today, Buddhist, Muslim, Rastafarian, let s go online. 28 ianuarie 2017 la 22:10 UTC+02 Buletinul de stiri relateaza glume mai bune decat ale lui Seinfeld. Presedintele Trump a interzis accesul yemenitilor. 28 ianuarie 2017 la 22:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Saint Thérèse. 28 ianuarie 2017 la 21:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 28 ianuarie 2017 la 21:44 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 28 ianuarie 2017 la 21:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 28 ianuarie 2017 la 19:15 UTC+02 28 ianuarie 2017 la 18:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 28 ianuarie 2017 la 18:09 UTC+02 A arat, a semănat, a secerat, a treierat, a măcinat, a strecurat, a copt. - Ben Zoma. 28 ianuarie 2017 la 18:08 UTC+02 O carte ca să intereseze trebuie să aibă rocknroll.. 28 ianuarie 2017 la 17:41 UTC+02 A fost un moment foarte interesant cu ani în urmă. Mersem la Brădățel cu atunci unita biserică Betleem iar fratele Vătran a fost rugat să spună un cuvânt. Și l-a spus. Cuvântul a fost, -Schizofrenie. E tulburător cum creștinii nu trăiesc frica de cer. And as for me redemption is death too. 28 ianuarie 2017 la 17:38 UTC+02 If I didn t kill my father so far, what can i say, no fears.. 28 ianuarie 2017 la 16:33 UTC+02 SFÂNTA ANA 28 ianuarie 2017 la 16:15 UTC+02 Dacă am socotit bine din decembrie am strâns 1000 de Lei pentru săraci din care au mai rămas 20 de Lei - alții - la Marius. 28 ianuarie 2017 la 16:03 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=aSLZFdqwh7E 28 ianuarie 2017 la 15:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 28 ianuarie 2017 la 15:39 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13105027-The-Live---Poems--by-FRConstantinescu 28 ianuarie 2017 la 15:16 UTC+02 THE LIVE SHIT (POEMS) Felix RIAN CONSTANTINESCU JESUS WHAT DO YOU KNOW AVBBOUT ROMANIA? ABOUT CUBA? ABOUYT VIETNAM? ABOUT COEREAÎ ABOUT6 Japonia ABOUT ALBANIA? ABOYT RUSSIA FOR GOD SALESKES WJHY DO YOU WANT TO SAVE WHAT YOU IGNOERE? EVERY BROPWNEYED IS A REJHECTED FUCK THE KKK IS THE CONRGRESS SO WHERE ARE YOPU GOING SO WHAT ARE YOU DOING? JESUS AGAIN? A QUO VADIS URTOPIA? IM NOT INT OP DEMOC RATICS BUT JESUS IS NOLYT IS NOT AMERIKCAN IS NOT AMERICAN JESUSZ IS JHNNOT Old American Blues musicÎ JESUS IS NOT AMERICAN YOIU UNDERSTANDTY? YOIU TRUST? JESUS IS GIDDXOD JKNOWS WHAT Î BUT WHAT AM I SAYNG SUST JUST SAY YOUR SERMON AND MAKE YOUR BUCKS GOD ELLUDES Padre PIO, Saint PIO, pray for us, amen GOD ELLUDES US THE PRINCE THE PRIONCE ONB THH ERTTSARIMNNȘLOOKS ANRTT THE PRISON AT THE SCHOOLLK ATHH THE HICHGHSCVHOOLATR THED BOARFDING SCGHHOLLK AT THE CĂMIN AT THE BUM BUIKLDING AT THE STREET WITH BETSDS BEDS WHY CAN T WE HELP THEM PRINCE SINMGS THENA GOES BACK HOME AND FUCKS THE JHOW WHY CAN T WED HELP THE BUYMS WEHY HE SINGS HE S A PRINCE HE S A BUM A MILLION DOLLAR BUM AND WORDS ÎAND PEOPLE CRY AND GO HPOME AND FUCK THE HOES AND PEOPLE DIE AND FUCK TH EHOES FROM ONE JEW TO ANOTYHRE wHAT MAKE YOUS SO SPECAial? the rfich kew the ricsmart jew the beautifușl the taklnted jew jew thger pianist the doctor the geniues the kloved why man? sand whty ther
trains and fires and bullets and rampant killings i weanna kbnoew how come we re still alive more you than me? and joan was a heathen a patagonian Îmi place • Răspunde • Chiar acum god blșessd all the jewish mothers and the good old jewish girls christian girls ghristianb boys christian cats and love and masturbation god blessd everything GOD bless everything G-OD BLESS EVERYTHING G-d bless everything don t we derve it tjha cars the moneuiy it s the everything yeah god bless us CERNĂUȚI BLUES PAUL CELAN WAS A WJHEUW BUM WROTE TRHE POETRY IN SLUM IN CERNĂUȚI RODE THE DRUM KILLED HIS MOTHER LIKE A SCUM WHAT WOULD PAUL CELAN DO I OWE ME AND I OWE YOU WHER WAS THE HOUSE WHER E HE GREW READ ALL THE BOOKS THAT HE KNEW IN HOLOCOAUST JUST ALONE EAT THE LICK AND EAT THE BNONE WSALK THE CITY LIKE A DRONE MOANED THE DEAD LAND HORNS HE GROWN NOW HE S Cercul poeților dispăruțiA ND NO ONE KNOWES WHAT DIND HGITKLER HAD TO SHOE GONE WITH JESUS ALLNA POE THEY SAY HE LL COME BACK SOMEDAY PAINVIETNAM HEY VET LOOK AT THE WINDOW SEE ME ÎAI N T I STUPID VIETNAM COREA YOU KNOW WE HID THE COREANS SHOOT THJE FUCKINMG AM,ERICAN MAKE HIM DEADBRAIN WHAT DO YOPU SAY ABOUYT THAT? YOU REALLY TOOK ON ETHE ASS AND NOW AFTER WALL THIS THIME WE DON T UNDXRESTND I I MEA N WHY IS THE G THE SAAINT OF DODAY? TELL ME? PAIN? YEAH PAIN IN LUXURY MAN BEACVOMES A PIUG AND IN MWRTRYUYROISDOME JUST BECOMES HIMSFELȘFUYFVUHJCLC,UIJNBGR DFSELF SO LET ME PREACH YOU The Old Man and the Sea LOVE? LOVE? YOU KNOW I HAD A SHITKLY Lessons Taught By Life BORN SMART WHAT DO YOU WANT FROMN FRAM? I M ICE COLD LIKE THAT KIND BEAR I WANN ALO VE YOU WITH MY BVRIAIN YOU KNOW I COME I CAME DXOWN A POAICTURE WALL IN SRTREI YOUI DON T BNELIEVE ME? I BELIEVE I SHOULD GO Pearl S. Buck HOLED THE CHURCH AND BE KISDSDED BY MILLIONS IN CENTURISES YEAh tell me do yoluA LOVE ME A A UHG? RED ROSES (WORLD IQ) THERES Old American Blues musicIN THE VILLAGE PEIOPLE SIT AND DRINK I ATRY RTO RREEWAD AND LISTEN TO THE ELCTRIC HCURCH ASPERGER PEOPLE ARE STUPID TRUE? TELL ME YOUR IQW JUST TELL ME YOUR FUCKING IQ ALL I NEED TO KNWO VILLAGE IS BLUE I DREAM OF DEAD DR5OSES I SWWEAR RED ROSES FLOWERS yEEEAH i M GOING TO NEW YOR K TO LIVE IN Danielle Ate the SandwichEAST END OF THE WOPRLD A SMNALL STUDIO AND ALL THOSE S STARHNERGS WHAT THE FUC K AM I DOING ÎHERE?: TELL ME I M LOW LIFETIME LOW AND THE BOOKS DUSTYU AND THE DEAD BODIES FORGOTTED FORGOTTEN BY EVERYONE WHAT ASRE WE DOING ALIVE?: THE Our Mother of Perpetual Help AND THE LOSER FUCKING SID VICOOSU VICIOSU VICIOUS AND JOAN BAEZ TRAGIC KLOWN PALLEACE YEAH FUCKING BOB DYKLAN SAND THE RAPPERS AND THE RAPPERS RAPTALKK RAPTALK WHAT THE FUCKL IS THAT? WHEN YOU RE ALONE YOU RE DEEP LIKE THE MUDDY WATERS LIKE THE MUDDY FATHERS AND Danielle Ate the SandwichOld American Blues music BEAT BLUIES BEAT AND THE ROMANIAN PRUICESNE GOD PRISON LIFE ĂÎ TEH MANIC STRTEET PREACHERS ON THE BROKEN Romanian Service, China Radio International AQND RUSSIA STARTED TO SELL EKLECEKCTRICH GUYIRTARS ELECTRICJ GUIATARS IN IRAN AND Pakistan AND NEW INTIFADFA IS AT GAND INTAFADA AN NEW INTIFADA IS AT HAND AND THE BLIND MANB WRITES AND THE HANDLESS WRITES ÎTHE MAN WOTHOUT FINHERS WRITRESZ WE ALL WRITE LETTERS TO SOMEBODY aND JIMI HENDRIX WROTE THE FUCKING WAR AND PEACE ANDWENT TO MNOSCKOW TO BE DRINKED WITH VODKA AND PILLS AND EVEREYBODY SASYS WHO DYD IT: WHO DID IT? A TOUCH O F GREY IN EVERYBODY JUSTICE IS A KILLER GINSVBERG IS A JKILLER A MADMAB A MADMAN WITH A SHOTGUN ANDS THE MAYOR IS CVAIN CAIN AND ALL THE WITHETRASH BEAT THE DRUMNS THE LIVE SHIT THE SKY IS A TOXIC MOSHROOM DOMN T LOOK AT IT GO FUCK YOURSELF PLKEASE LET ME GIVE YOU THE STUFF FOR YOUR LADY AND THE UNICORN WILL BLEED RED
DOTS IN THE SKY THE SUN HAS GOT THE MEASLES I MISS MY BABYU AND THE ABORTION SAAD AND HAFEZ DREAMEND A VisIN FUCKING America, America (1963, Elia Kazan) BRAIN RAPE BRAIN RAPE BRAIN RAPE BRAIN SHIOTED BRAIN FUCK YEAH AND THE KID BREATHED IN THE ELEMENTEARY EKLEMENTS Î O THE BREATH BRAIN FUCK WONXDERFUL TRONIGHTS FUCK YOU KLID FUCK YOU KID COME BACK TO LIFE ZOMBIE THE BRAIN FUCK AND THE COOL KIDS NOBODY BEAT THEM DEPRESSION MASTURBATION IN SCHOOL THE KILLERS AND THE GRADES A A A B SA THE PROPĂHET PUPIL JIMI HENDRIX EXPERIENCE AT THE SONY WALMKAN THE BEST FRIEND THE ONLY FRIKEND PSYCHEDELYC WORD A big NATIOMN DESTINBATUION GOTTA BE TOUGH IN PENNSYLVANYA BUCKS ASSAULT NOW EVERYTHING S SHIT ÎYEAHH THEY LIKE SO BETTER SHIT IN THE WHITE HOUSE FUCK OFF MEXICANS JEWS BLACKS FUCK UNSUB MISSIVE WHITES WE GOT MILLIONS AMERICA HITLER AND YEAH SING ALONG EVERYBODY CHIMP FACE GROW i WANNA EAT THE FUCKING SUN aND HEAR MY MOTHER SAY i M GUN i WANNA EAT THE YELLOW SUN AND BECOME oNE wE GO ON MARS THEY SAY TOMORROW AND ALL THIS EARTH S A DICK IN SORROW I WANT TO GO SO WHERE IT S BETTER WHERE I CAN EAT ALL SHIT AND BUTTER YEAH I WANNA BE A BIGSHOT NOW LIKE EVERYBODY CHIMP FACE GROW Do you like my flower poewr, man? 28 ianuarie 2017 la 15:06 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=MN5FkY1zlos&list=PL87A99F7E28901B19 28 ianuarie 2017 la 14:51 UTC+02 JESUS WHAT DO YOU KNOW AVBBOUT ROMANIA? ABOUT CUBA? ABOUYT VIETNAM? ABOUT COEREAÎ ABOUT6 Japonia ABOUT ALBANIA? ABOYT RUSSIA FOR GOD SALESKES WJHY DO YOU WANT TO SAVE WHAT YOU IGNOERE? EVERY BROPWNEYED IS A REJHECTED FUCK THE KKK IS THE CONRGRESS SO WHERE ARE YOPU GOING SO WHAT ARE YOU DOING? JESUS AGAIN? A QUO VADIS URTOPIA? IM NOT INT OP DEMOC RATICS BUT JESUS IS NOLYT IS NOT AMERIKCAN IS NOT AMERICAN JESUSZ IS JHNNOT Old American Blues musicÎ JESUS IS NOT AMERICAN YOIU UNDERSTANDTY? YOIU TRUST? JESUS IS GIDDXOD JKNOWS WHAT Î BUT WHAT AM I SAYNG SUST JUST SAY YOUR SERMON AND MAKE YOUR BUCKS GOD ELLUDES Padre PIO, Saint PIO, pray for us, amen GOD ELLUDES US 28 ianuarie 2017 la 14:41 UTC+02 THE PRINCE THE PRIONCE ONB THH ERTTSARIMNNȘLOOKS ANRTT THE PRISON AT THE SCHOOLLK ATHH THE HICHGHSCVHOOLATR THED BOARFDING SCGHHOLLK AT THE CĂMIN AT THE BUM BUIKLDING AT THE STREET WITH BETSDS BEDS WHY CAN T WE HELP THEM PRINCE SINMGS THENA GOES BACK HOME AND FUCKS THE JHOW WHY CAN T WED HELP THE BUYMS WEHY HE SINGS HE S A PRINCE HE S A BUM A MILLION DOLLAR BUM AND WORDS ÎAND PEOPLE CRY AND GO HPOME AND FUCK THE HOES AND PEOPLE DIE AND FUCK TH EHOES 28 ianuarie 2017 la 14:32 UTC+02 FROM ONE JEW TO ANOTYHRE wHAT MAKE YOUS SO SPECAial? the rfich kew the ricsmart jew the beautifușl the taklnted jew jew thger pianist the doctor the geniues the kloved why man? sand whty ther trains and fires and bullets and rampant killings i weanna kbnoew how come we re still alive more you than me? and joan was a heathen a patagonian Îmi place · Răspunde · Chiar acum god blșessd all the jewish mothers and the good old jewish girls christian girls ghristianb boys christian cats and love and masturbation god blessd everything GOD bless everything G-OD BLESS EVERYTHING G-d bless everything don t we derve it tjha cars the moneuiy it s the everything yeah god bless us 28 ianuarie 2017 la 14:23 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=PYF8Y47qZQY
28 ianuarie 2017 la 14:15 UTC+02 CERNĂUȚI BLUES PAUL CELAN WAS A WJHEUW BUM WROTE TRHE POETRY IN SLUM IN CERNĂUȚI RODE THE DRUM KILLED HIS MOTHER LIKE A SCUM WHAT WOULD PAUL CELAN DO I OWE ME AND I OWE YOU WHER WAS THE HOUSE WHER E HE GREW READ ALL THE BOOKS THAT HE KNEW IN HOLOCOAUST JUST ALONE EAT THE LICK AND EAT THE BNONE WSALK THE CITY LIKE A DRONE MOANED THE DEAD LAND HORNS HE GROWN NOW HE S Cercul poeților dispăruțiA ND NO ONE KNOWES WHAT DIND HGITKLER HAD TO SHOE GONE WITH JESUS ALLNA POE THEY SAY HE LL COME BACK SOMEDAY 28 ianuarie 2017 la 14:08 UTC+02 PAINVIETNAM HEY VET LOOK AT THE WINDOW SEE ME ÎAI N T I STUPID VIETNAM COREA YOU KNOW WE HID THE COREANS SHOOT THJE FUCKINMG AM,ERICAN MAKE HIM DEADBRAIN WHAT DO YOPU SAY ABOUYT THAT? YOU REALLY TOOK ON ETHE ASS AND NOW AFTER WALL THIS THIME WE DON T UNDXRESTND I I MEA N WHY IS THE G THE SAAINT OF DODAY? TELL ME? PAIN? YEAH PAIN IN LUXURY MAN BEACVOMES A PIUG AND IN MWRTRYUYROISDOME JUST BECOMES HIMSFELȘFUYFVUHJCLC,UIJNBGR DFSELF SO LET ME PREACH YOU The Old Man and the Sea 28 ianuarie 2017 la 14:01 UTC+02 LOVE? LOVE? YOU KNOW I HAD A SHITKLY Lessons Taught By Life BORN SMART WHAT DO YOU WANT FROMN FRAM? I M ICE COLD LIKE THAT KIND BEAR I WANN ALO VE YOU WITH MY BVRIAIN YOU KNOW I COME I CAME DXOWN A POAICTURE WALL IN SRTREI YOUI DON T BNELIEVE ME? I BELIEVE I SHOULD GO Pearl S. Buck HOLED THE CHURCH AND BE KISDSDED BY MILLIONS IN CENTURISES YEAh tell me do yoluA LOVE ME A A UHG? 28 ianuarie 2017 la 13:51 UTC+02 RED ROSES (WORLD IQ) THERES Old American Blues musicIN THE VILLAGE PEIOPLE SIT AND DRINK I ATRY RTO RREEWAD AND LISTEN TO THE ELCTRIC HCURCH ASPERGER PEOPLE ARE STUPID TRUE? TELL ME YOUR IQW JUST TELL ME YOUR FUCKING IQ ALL I NEED TO KNWO VILLAGE IS BLUE I DREAM OF DEAD DR5OSES I SWWEAR RED ROSES 28 ianuarie 2017 la 13:42 UTC+02 FLOWERS yEEEAH i M GOING TO NEW YOR K TO LIVE IN Danielle Ate the SandwichEAST END OF THE WOPRLD A SMNALL STUDIO AND ALL THOSE S STARHNERGS WHAT THE FUC K AM I DOING ÎHERE?: TELL ME I M LOW LIFETIME LOW AND THE BOOKS DUSTYU AND THE DEAD BODIES FORGOTTED FORGOTTEN BY EVERYONE WHAT ASRE WE DOING ALIVE?: THE Our Mother of Perpetual Help AND THE LOSER FUCKING SID VICOOSU VICIOSU VICIOUS AND JOAN BAEZ TRAGIC KLOWN PALLEACE YEAH FUCKING BOB DYKLAN SAND THE RAPPERS AND THE RAPPERS RAPTALKK RAPTALK WHAT THE FUCKL IS THAT? WHEN YOU RE ALONE YOU RE DEEP LIKE THE MUDDY WATERS LIKE THE MUDDY FATHERS AND Danielle Ate the SandwichOld American Blues music BEAT BLUIES BEAT AND THE ROMANIAN PRUICESNE GOD PRISON LIFE ĂÎ TEH MANIC STRTEET PREACHERS ON THE BROKEN Romanian Service, China Radio International AQND RUSSIA STARTED TO SELL EKLECEKCTRICH GUYIRTARS ELECTRICJ GUIATARS IN IRAN AND Pakistan AND NEW INTIFADFA IS AT GAND INTAFADA AN NEW INTIFADA IS AT HAND AND THE BLIND MANB WRITES AND THE HANDLESS WRITES ÎTHE MAN WOTHOUT FINHERS WRITRESZ WE ALL WRITE LETTERS TO SOMEBODY aND JIMI HENDRIX WROTE THE FUCKING WAR AND PEACE ANDWENT TO MNOSCKOW TO BE DRINKED WITH VODKA AND PILLS AND EVEREYBODY SASYS WHO DYD IT: WHO DID IT? A TOUCH O F GREY IN EVERYBODY JUSTICE IS A KILLER GINSVBERG IS A JKILLER A MADMAB A MADMAN WITH A SHOTGUN ANDS THE MAYOR IS CVAIN CAIN AND ALL THE WITHETRASH BEAT THE DRUMNS 28 ianuarie 2017 la 13:17 UTC+02
THE LIVE SHIT THE SKY IS A TOXIC MOSHROOM DOMN T LOOK AT IT GO FUCK YOURSELF PLKEASE LET ME GIVE YOU THE STUFF FOR YOUR LADY AND THE UNICORN WILL BLEED RED DOTS IN THE SKY THE SUN HAS GOT THE MEASLES I MISS MY BABYU AND THE ABORTION SAAD AND HAFEZ DREAMEND A VisIN FUCKING America, America (1963, Elia Kazan) 28 ianuarie 2017 la 12:59 UTC+02 BRAIN RAPE BRAIN RAPE BRAIN RAPE BRAIN SHIOTED BRAIN FUCK YEAH AND THE KID BREATHED IN THE ELEMENTEARY EKLEMENTS Î O THE BREATH BRAIN FUCK WONXDERFUL TRONIGHTS FUCK YOU KLID FUCK YOU KID COME BACK TO LIFE ZOMBIE THE BRAIN FUCK AND THE COOL KIDS NOBODY BEAT THEM DEPRESSION MASTURBATION IN SCHOOL THE KILLERS AND THE GRADES A A A B SA THE PROPĂHET PUPIL JIMI HENDRIX EXPERIENCE AT THE SONY WALMKAN THE BEST FRIEND THE ONLY FRIKEND 28 ianuarie 2017 la 12:47 UTC+02 PSYCHEDELYC WORD A big NATIOMN DESTINBATUION GOTTA BE TOUGH IN PENNSYLVANYA BUCKS ASSAULT NOW EVERYTHING S SHIT ÎYEAHH THEY LIKE SO BETTER SHIT IN THE WHITE HOUSE FUCK OFF MEXICANS JEWS BLACKS FUCK UNSUB MISSIVE WHITES WE GOT MILLIONS AMERICA HITLER AND YEAH SING ALONG EVERYBODY 28 ianuarie 2017 la 12:30 UTC+02 CHIMP FACE GROW i WANNA EAT THE FUCKING SUN aND HEAR MY MOTHER SAY i M GUN i WANNA EAT THE YELLOW SUN AND BECOME oNE wE GO ON MARS THEY SAY TOMORROW AND ALL THIS EARTH S A DICK IN SORROW I WANT TO GO SO WHERE IT S BETTER WHERE I CAN EAT ALL SHIT AND BUTTER YEAH I WANNA BE A BIGSHOT NOW LIKE EVERYBODY CHIMP FACE GROW Do you like my flower poewr, man? 28 ianuarie 2017 la 12:18 UTC+02 fĂCUTĂ-N ZISĂ VREME A SA DE VILLON CEL CU VAZĂ MARE CE NU MĂNÂNCĂ TRUFANDA CA UN OJOG SEC ȘI MURDAR E NICI CORT NICI FLAMURĂ NU ARE CĂCI TOTUL PRIETENILOR DATA DOAR CÂȚIVA SFANȚI ÎN BUZUNARE PE CARI CURÂND ÎI VA DA GATA. - DIATA CEA MICĂ 28 ianuarie 2017 la 12:10 UTC+02 FELIX PĂIANJEN 28 ianuarie 2017 la 11:46 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=TYl0atOQDIk 28 ianuarie 2017 la 11:14 UTC+02 MAȘINĂ PE MOARTE (STAN) 28 ianuarie 2017 la 11:08 UTC+02 BISERICĂ ÎNGENUNCHEATĂ 28 ianuarie 2017 la 11:01 UTC+02 SOLITUDE MOOD INDIGO 28 ianuarie 2017 la 10:46 UTC+02 CHITARĂ ROȘIE 28 ianuarie 2017 la 10:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 28 ianuarie 2017 la 10:40 UTC+02 MARLIN ÎN NĂVOD 28 ianuarie 2017 la 10:36 UTC+02 OCEAN IN SPACE 27 ianuarie 2017 la 15:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. Uneori și eu-s tâmpit..
27 ianuarie 2017 la 15:03 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=10V_Z0_udjg 27 ianuarie 2017 la 14:24 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=RMQ1DA8dPmA 27 ianuarie 2017 la 14:06 UTC+02 CRANIU PLÂNGÂND 27 ianuarie 2017 la 13:59 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=e5HkuhSEnPQ 27 ianuarie 2017 la 13:40 UTC+02 Moyen Âge[modifier | modifier le code] Au ixe siècle, le culte de la Vierge est suffisamment important pour que la ville change son nom d'Anicium en le Puy Notre-Dame. En 876, on connaît la vicairie Notre-Dame ou Sainte-Marie qui comprend en plus de la ville du Puy, Lantriac, Monnet, Malafosse et Crouziols. En 924, après que Guillaume II, duc d'Aquitaine, comte d'Auvergne et du Velay ait reconnu la suzeraineté du roi Raoul, ce dernier accorde le 8 avril à l'évêque Adalard, avec l'accord de Guillaume II, le bourg contigu à l'église Notre-Dame du Puy avec tout ce qui était du domaine du comte : droits de marché, droit de monnaie... L'évêque devint alors le seigneur du bourg du Puy Notre-Dame. Le 8 mars 955, l'évêque Godescalc s'étant rendu à Laon, il obtient du roi Lothaire la confirmation du don fait par le roi Raoul en 924. Le 18 juillet 961, l'évêque Godescalc consacre la chapelle Saint-Michel d'Aiguilhe. À partir du xe siècle, le Velay devient comté évêché, au profit de l’évêque du Puy. La ville devient la capitale du Velay, siège du comté et de l’évêché. Ainsi Le Puy devint la capitale des Vellaves. Déjà célèbre en raison des guérisons opérées par la « Pierre aux fièvres », qui y conduit même quelques musulmans venus d’Espagne, la ville le devint davantage lorsque saint Louis lui fit don de la Vierge noire. Dès lors, Le Puy connut une très grande prospérité, due à la venue de milliers de pèlerins. Ce pèlerinage du Puy resta, durant tout le Moyen Âge, le plus renommé de France, d’autant que l’une des quatre grandes voies conduisant à Saint-Jacques-de-Compostelle passait par-là. L’évêque Godescalc est cité comme le premier pèlerin de Compostelle en 951. En 1095, le pape Urbain II désigne l’évêque du Puy, Adhémar de Monteil comme légat pour la première croisade. En 1138, le roi Louis VII le Jeune est avec sa cour au Puy où il célèbre la fête de l'Annonciation de la Vierge. Pierre le Vénérable, abbé de Cluny, écrit à saint Bernard qu'il l'y a rencontré pour lui demander la confirmation d'un de ses religieux choisi comme évêque de Langres. En 1142, Raymond II, comte de Tripoli (1137-1142), fils de Pons de Saint-Gilles, donne à l'évêque du Puy, Humbert d'Albon (1128-1144), tout ce qu'il possède dans le « comté des Vellaves ». C'est la première mention d'un comté du Velay. Jusque là on utilisait la formule « Pagus Vellaicus ». Le Velay était une partie de l'Auvergne. Ce document est transmis à Robert III qui est comte d'Auvergne et du Velay. Au moment de la féodalité, le Velay avait été donné en apanage au duc de Guyenne, Guillaume d’Auvergne. En 1162, un différend s’éleva entre celui-ci et l’évêque du Puy. Ce dernier, ayant été molesté, porta l’affaire devant le roi de France Louis VII le Jeune, qui donna raison au prélat et retira son comté à Guillaume pour l’offrir à l’évêque. En octobre 1185, le roi Philippe II Auguste se rend au Puy et permet à l'évêque de prélever un péage de treize deniers podienses pour chaque charge entrant dans la ville : cinq pour l'évêque, trois pour l'Eglise et cinq pour le vicomte de Polignac13. Dès lors, celui-ci ne releva plus, pour le temporel, que du souverain qui, en 1307, intégra définitivement le Velay au domaine royal, Philippe le Bel partageant désormais sa seigneurie avec le pontife. Ceci, afin de faire pièce aux Polignac, véritable dynastie, la plus illustre de la région, qui rançonnaient les riches pèlerins et les marchands attirés nombreux par la
perspective de fructueuses affaires. Si le roi de France se décida à intervenir, c’est qu’avant lui un pauvre charpentier, Durand, avait déclaré la guerre sainte à ces « Cotereaux. » Ayant reçu mission de la Vierge de réunir les hommes valides, il donna la chasse à ces aventuriers, dont il pendit jusqu’à 500 à la fois. Le goût du sang entraîna ces nouveaux croisés à de tels excès que le roi dut y mettre bon ordre. D’où le traité de partage de 1307. L’évêque, qui s’était appuyé sur les commerçants pour résister aux Polignac, dut consentir des concessions et Le Puy devint une commune élisant ses consuls. Tour Pannessac, du xiiie siècle. La ville s'entoure de remparts entre 1220 et 1240 qui vont lui servir de limite jusqu'au xviiie siècle. La tour Pannessac est l'un de ses vestiges. Elle a été classée Monument Historique fin xixe siècle14. Le Puy, au Moyen Âge, est une ville religieuse mais aussi une ville littéraire prestigieuse. L’académie de Saint-Mayol accueille des étudiants venus de toute l’Occitanie. La ville est également renommée pour ses cours poétiques en langue d'oc. Maison typique. Le Velay dépend du gouvernement royal de la généralité du Languedoc créée en 1377 ayant pour chef-lieu Montpellier, une sénéchaussée indépendante demeure au Puy jusqu’en 1789. La ville du Puy n'est pas éloignée de la voie Regordane qui reliait Paris à Saint-Gilles. Wikipedia. 27 ianuarie 2017 la 13:29 UTC+02 ATENEU 27 ianuarie 2017 la 13:01 UTC+02 Dumnezeu blestemă întregul pământ și mântuiește o sută de mii de oameni din confesiunea ta religioasă.. 27 ianuarie 2017 la 12:57 UTC+02 MIRCEA CĂRTĂRESCU ÎN TRANZIȚIE 27 ianuarie 2017 la 12:47 UTC+02 CREȘTINUL Sunt fericit Sunt mântuit Dumnezeu M-a izbăvit N-are păcate N-ar păcate Creștinul Nimeni cunoaște Nimeni cunoaște Străinul Sunt fericit Sunt mântuit Dumnezeu M-a izbăvit N-are păcate N-ar păcate Creștinul Nimeni cunoaște Nimeni cunoaște Străinul. 27 ianuarie 2017 la 12:41 UTC+02 SINAGOGĂ ROZ LUMINATĂ DE LUNĂ 27 ianuarie 2017 la 12:32 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 ianuarie 2017 la 12:27 UTC+02 NOI NU 27 ianuarie 2017 la 12:16 UTC+02 COSMONAUT ÎN RUGĂCIUNE 27 ianuarie 2017 la 11:54 UTC+02 LUCEAFĂR (RIGA CRYPTO) 27 ianuarie 2017 la 11:43 UTC+02 RAFTURI 27 ianuarie 2017 la 11:33 UTC+02 SCARĂ ÎN MĂR 27 ianuarie 2017 la 11:24 UTC+02 BISERICĂ ÎN METROPOLĂ (BISERICĂ ÎN CLUJ) 27 ianuarie 2017 la 11:15 UTC+02 VAS CU FLORI ȘI FIRE DE IARBĂ 27 ianuarie 2017 la 11:07 UTC+02 SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL
27 ianuarie 2017 la 10:59 UTC+02 ICOANĂ PENTRU CHINA 27 ianuarie 2017 la 10:49 UTC+02 CÂNDREȘ 27 ianuarie 2017 la 10:44 UTC+02 THE GAY JEW 27 ianuarie 2017 la 10:37 UTC+02 CLEPSIDRĂ ROȘIE PE FOND VIOLET 27 ianuarie 2017 la 10:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 ianuarie 2017 la 10:24 UTC+02 FEMEIE 27 ianuarie 2017 la 10:18 UTC+02 MIRCEA DINESCU DUPĂ REVOLUȚIE 27 ianuarie 2017 la 10:14 UTC+02 CRYING HIP-HOPPER 27 ianuarie 2017 la 10:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 ianuarie 2017 la 10:07 UTC+02 PRINCE HAMLET 27 ianuarie 2017 la 10:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 ianuarie 2017 la 09:58 UTC+02 SCRISOARE DIN HAȚEG 27 ianuarie 2017 la 09:52 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 ianuarie 2017 la 09:50 UTC+02 DENSUȘ (BISERICA FĂRĂ UȘI ȘI FERESTRE) 27 ianuarie 2017 la 09:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 27 ianuarie 2017 la 09:33 UTC+02 ALEOȘKA BAPTISTUL 27 ianuarie 2017 la 09:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 ianuarie 2017 la 09:12 UTC+02 ÎNGER 27 ianuarie 2017 la 09:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 27 ianuarie 2017 la 09:02 UTC+02 CUNUNA DE PIETRE 27 ianuarie 2017 la 08:51 UTC+02 PESCADOR ROȘU 27 ianuarie 2017 la 03:19 UTC+02 Tata recunoaște că sunt pictor. Poate ar trebui să repet. Soutine? 27 ianuarie 2017 la 02:59 UTC+02 FEMEIE SFÂNTĂ (PRICEASNA LUNII) 27 ianuarie 2017 la 02:43 UTC+02
SEARĂ ÎN SÂNTĂMĂRIE 27 ianuarie 2017 la 00:44 UTC+02 MARTIRIUL LUI ION ANTONESCU (Pentru domnul Paul Boantă care îl găsește discutabil) 27 ianuarie 2017 la 00:25 UTC+02 This night s confession, which I brooded in silence for days, is that I am like a new rich but neuron-wise. For the most part I feel like I don t have an i n t e r l o c u t o r. I talk with the Earth now I see.. 26 ianuarie 2017 la 23:44 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=VhfwLFbLpLI 26 ianuarie 2017 la 23:21 UTC+02 CREMATORIUL DE LA BIRKENAU CU UN HORN MÂNCAT DE LUNĂ 26 ianuarie 2017 la 22:40 UTC+02 De asemenea vreau să mai încep o mișcare picturală, COLORISMUL ori SWINGPIX. Se poate observa cum pictorii Maxy, Ciupe, Pallady, în căutările lor tehniciste se îndepărtează de forța naturală și primară a culorii curate, violente și pure. Influențe Icoanele medievale răsăritene, miniatura irlandeză, vitraliile medievale, icoanele pe sticlă transilvănene și habsburgice, van Gogh, Gauguin, Cezanne, Nabismul, fauvismul, Matisse, pictura naivă, Luchian, Tonitza, Mondrian, Chagall, Țuculescu, Truică. 26 ianuarie 2017 la 22:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 26 ianuarie 2017 la 22:20 UTC+02 TATA 26 ianuarie 2017 la 22:07 UTC+02 BISERICA DIN NUCȘOARA 26 ianuarie 2017 la 21:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 26 ianuarie 2017 la 21:57 UTC+02 PISICĂ 26 ianuarie 2017 la 21:52 UTC+02 24 Ianuarie 2017 21:10 PICTURA SĂRACĂ - ACUARELE, TEMPERA, CĂRBUNE, CREION, PASTELURI, SGRAFITE, Computer program drawings, NICIODATĂ ULEIURI -CEL MAI ADESEA MONOCROMĂ -CONFESIVĂ -PICTORUL E PERSONAJUL PICTURII SALE LAOLALTĂ CU SIMBOLURILE SALE -PERSONAJUL E UNDERDOGUL SOCIETĂȚII, omul străpuns -PORTRETE ȘI MARTIRI -1 PERSONAJ PE PICTURĂ - NU SE FOLOSESC GRIURI, COLORATE SAU NEUTRE CULORILE SE FOLOSESC CULORI PRIMARE ORI DIRECT DIN TUB, ÎN CAZUL PROGRAMELOR DE COMPUTER CULORILE OFERITE DE PROGRAM modele, Autoportretele lui Vincent și Rembrandt, icoanele primitive și pe sticlă, arta africană.. culori, roșu, portocaliu, galben, albastru, violet, negru, niciodată verde personaje încruntate ori apatice, ori zâmbind ambiguu influențe, Truică, Lucian Mara, postneoexpresionismul clujean, Ciupe, Tonitza picturile trebuie să fie totdeauna verticale stiluri, punk, priceasnă, blues ochii sunt punctul central ideatic al picturii 26 ianuarie 2017 la 21:43 UTC+02 STREI 26 ianuarie 2017 la 20:52 UTC+02 COPILUL NIMĂNUI Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Tata mereu Mă gonește Lumeaacvariu Eu un pește Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Odaia mamei Interzisă În celulă Mănânc clisă Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Asta mi-a fost Viața-n lume Copilul fără
De nume Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Tata frații Mă urăsc De-o viață M-ocărăsc Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Eu de mic Aștept să mor Mormântul Mi-l cer cu dor Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Tata meu Îi leu și fiară Îmi vorbește Foc și pară Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Eu familia Mi-am iubit Ea mereu M-a izgonit Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi M-aș duce Până-n mormânt Să uit c-am fost Pe pământ Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Eu trebuie să Stau tot singur Doamne cât aș Vre mă spânzur Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi N-am avut Iubire-n lume Crezul este Fum și glume Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Mai bine mi-ar Fi să mor Din acestu iad Să zbor Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Oameni fără Simțăminte Fără inimă Ori minte Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi Eu familie Nu mai am Parte numai Ură am Sunt copilul Nimănui Mama-n Cimitiru îi . 26 ianuarie 2017 la 20:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 26 ianuarie 2017 la 02:21 UTC+02 Dacă tot e pe provocări, nu înțeleg de ce o fă așa de inteligentă ca Loredana îl susține pe un dement ca Trump? 26 ianuarie 2017 la 01:11 UTC+02 PASTORUL Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Acuma ne Bucurăm Muntele Îl adorăm Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mare Rage tare Scoateți-o Din adunare Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Oaia mică E peltică Frigeți-o În tigăică Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și vom sta Cu toți în cer Sub căciula mea De jder Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pe șarpe Îl voi respinge Praful de pe tălpi Va linge Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ciobanul Îi om bogat Nimeni știe De unde a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Pastorul E securist Și se-nchină L-al său Christ Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Popa Biblia A uitat Peste oi E Împărat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Ar scăpa De ar putea Nimeni vrea De-i ajuta Cine plânge -i vinovat Și va mânca Un căcat Lupul e Cioban La Oi Și le Cuvântă Marți Joi Cât tu Ai îngenuncheat Răul banul Ți-a luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și la nimeni Nu a dat Și el de la toți A luat Turma noastră -i o cetate Din viață scapă Cine poate Și-apoi te-a Batjocorat Și-apoi te-a Batjocorat. 26 ianuarie 2017 la 00:22 UTC+02 Trebuie acum să vă povestesc simplu cum mi s-a revelat acest mesaj oarecum străin. Acum vreo 35 de ani, am venit ca tînăr pastor într-o parohie de mineri la Essen. între cei cam 12.000 de mineri stăteam eu, tînăr de 27 de ani Ni- -194- meni nu vroia să știe nimic despre mesajul meu. în mijlocul parohiei se afla o piață mare, pustie și tristă, înconjurată de blocuri de locuințe muncitorești. într-un colț al acestei piețe rămăsese o căsuță mică în care am amenajat curînd o să-liță, unde am început să țin studiu biblic. Era frumos cînd vedeam oamenii venind unul cîte unul: cîțiva mineri, comu¬niști și liber-cugetători, care voiau să audă ce-o fi avînd de zis „popa", cîteva măicuțe, cîțiva copii, doi, trei tineri. Lu¬cru curios totuși, această mică adunare care se încropise a avut darul să stîrnească toată populația parohiei în cele din urmă am ajuns să fim deranjați de fiecare dată. Odată au aruncat cu pietre în geamuri Atunci ne-am pus obloane. Altădată zornăiau pietrele aruncate în aceste obloane. Data următoare au jucat fotbal cu o conservă goală de tinichea drept în fața ușii silitei noastre, astfel că nu se mai putea în¬țelege înăuntru ce se vorbea. Altădată au defilat cu fluiere prin fața săliței noastre. Apoi au cîntat „De nimica nu ne te¬mem/ Nici de Dumnezeu, nici de-mpărat/ Căci noi înșine putem/ Viața să ne-o mîniuim!" Iar noi cmtam măunțru:
„Domnul mă iubește/ Și mă mîntuiește". Ce vremuri! în¬tr-o zi a fost deosebit de greu. Parcă se dezlănțuise tot iadul cu diavolii Iui. Și atunci s-a întîmplat ceva ciudat Un obiect greu s-a lovit de ușă și a căzut jos cu zgomot Mi-am zis: „Acum au aruncat o bombă!" Și apoi am auzit cum fugeau acei oameni. Nouă ni se făcuse inima cît un purice. Afară se făcuse liniște. Am deschis ușa și am văzut, pe jumătate într-o băltoacă, un crucifix mare de fier, pe care-1 cunoș¬team. Ei îl smulseseră de la un cămin catolic din apropiere și-1 aruncaseră în ușa noastră, ca și cum ar spune: „Iată-L pe Cristosul vostru! în murdărie cu El!" Era o seară sumbră de noiembrie. Ploua. Iar pe pămînt, în balta de apă, zăcea crucifixul. Eu stăteam în picioare la marginea pieții pustii, înconjurată de locuințe și de puțuri de mină. în spatele meu stătea mica adunare, tremurînd de teamă. Ochii noștri erau ațintiți asupra chipului Mîntuitorului răstignit care zăcea la picioarele noastre în noroi! M-am gindit: „Dumnezeu ar fi avut mii de motive să lase lumea pe calea pierzării, și totuși n-o face! El îl trimite pe Fiul Său! Și acest Fiu al Iui Dum¬nezeu face ceva nemaiauzit: El ia vina noastră asupra Lui și Se lasă pironit pe cruce. în loc ca omul să cadă acum cu fa- -195- a la pămînt înaintea acestui Mîntuitor și să I se închine, el i ia chipul și-1 aruncă în noroi. Așa scuipă omul pe Dum¬nezeu în palma întinsă!" Dar să știți: cel puțin oamenii aceia mai simțeau ură împotriva lui Isus. în zilele noastre oamenii nici măcar nu mai urăsc. Ei îi aruncă crucea în noroi în mod conștient cu o deplină indiferență! M-a cuprins în seara aceea o mînie surdă. Mi-am zis: „Ce va foce Dum¬nezeu acum? Acum trebuie să cadă foc din cer!" Dar n-a căzut foc din cer. Doar ploaia cădea cu găleata. Iar chipul Mîntuitorului răstignit zăcea în noroi. De departe am auzit un rîs batjocoritor. Și atunci mi-a trecut dintr-odată prin minte: „Lucrurile nu vor rămîne așa. Fiul lui Dumnezeu, care Și-a dat viața pentru lume, nu va fi totdeauna disprețuit Nu, nu va rămîne așa! ,E1 nu vrea să-Și manifeste aici pute¬rea și gloria Lui'. Dar vine ziua - și este foarte logic -, cînd lumea aceasta, care L-a disprețuit, va trebui să vadă că El a fost singura șansă pentru noi oamenii și că El e împăratul lumii. El va veni iarăși în glorie!" Și pe cînd stăteam acolo în ploaie, împreună cu mica mea adunare, cu piața tristă și cu crucifixul în băltoacă, pregătindumă să mă întorc în să-lița noastră, m-am bucurat pentru prima oară cu adevărat de mesajul: Isus vine iar! M-am dus la pupitru, am deschis la Matei 24 și am citit: „Și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare glorie". De atunci, n-am încetat să mă bucur. Știți: cînd văd cum e disprețuit Mîntuitorul meu, Mîntui-torul, care mă salvează de la moarte, care iartă păcatele, ca¬re mîntuiește și face fericit pe cineva, atunci mă bucur că vine ziua cînd îi va cădea de pe umeri haina disprețului și va reveni în glorie! Cînd am intrat pentru prima oară în marea sală „Wei-gle-Haus", casa noastră de tineret din Essen, era un singur tablou pe perete. în sala cea mare, în care se adună multe sute de tineri, atîrna un tablou cu a doua venire a Domnului Isus. în partea de jos se vede un oraș, deasupra norii, iar pe nori un cal alb. Și, pe cal e El, împăratul cu mîna ridicată, care a fost străpunsă la cruce. întorcîndu-mă spre predece¬sorul meu, pastorul Weigle, am spus: „E singurul tablou pe care l-ai agățat pe perete? Nu e cam curios pentru o casă de tineret? Eu unul aș fi ales altceva!" Atunci el mi-a explicat: -196- „Dragă frate Busch, toată săptămîna tinerii sînt în birouri, in școli, în fabrici, în mină. Cînd îl mărturisesc acolo pe Isus, primesc numai batjocură și dispreț. Iar daca nu vor să păcătuiască împreună cu ceilalți, sînt luați în rîs și atacați Atunci devin adesea descurajați Și cînd vin în această sală, tabloul are menirea să-i liniștească: „Că Isus învinge este pe¬cetluit pentru veșnicie/ al Lui va fi tot pămîntul". Cît de minunată e această mare nădejde am experimentat eu însumi în viața mea. în timpul celui de al treilea Reich, am fost arestat la Darmstadt, după ce vorbisem despre Isus într-o mare adunare. Ședeam în mașină în spate lîngă co¬misarul SS. în jurul nostru stăteau sute de oameni Omul SS de la volan a primit ordinul: „Dă-i drumul!" Dar motorul a refuzat să pornească. Era cu siguranță o mașină bună,
dar motorul nu pornea. „Demarează odată!" striga comisarul. Dar motorul refuza. Și iată că, din mijlocul mulțimii, un tî-năr a urcat pe treptele bisericii și a început să cînte cu voce pătrunzătoare pe deasupra mulțimii: „Că Isus învinge este pecetluit din veșnicii/ AJ Lui va fi tot pămîntul/ căci totul e după moartea Lui/ în mîna Lui predat./ După lupta de pe cruce,/ El S-a înălțat pe tron/ Da, Isus e-nvingător!" Apoi a dispărut în mulțime. în sfîrșit, motorul a pornit Atunci spun comisarului: „Bietul de dvs. Eu sînt totuși de partea în¬vingătorilor!" El dă din umeri și murmură: „Și eu făceam odată parte din Uniunea creștină a tinerilor". „Așa", spun eu, „și astăzi arestați pe creștini? îmi pare rău pentru dvs., n-aș vrea să schimb cu dvs.!" Apoi am plecat spre închi¬soare. Dar orizontul meu se lărgise: aveam înaintea mea glorioasa perspectivă a revenirii lui Isus. Cu cît vremurile devin mai grele, cu atît mai importantă e așteptarea venirii lui Isus. - Wilhelm Busch, Isus destinul nostru 25 ianuarie 2017 la 23:56 UTC+02 E-un secol de-abinelea bolnav Ca-s bolnav si eu nu ma mir Deschide clavirul si canta-mi Sa cad in delir - George Bacovia 25 ianuarie 2017 la 23:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Raymond Gerges B. Abdo. 25 ianuarie 2017 la 23:51 UTC+02 Ba da ce succes am eu... 25 ianuarie 2017 la 23:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de United Nations Human Rights. 25 ianuarie 2017 la 22:57 UTC+02 Cartierul a fost umilit iar, și de comunitatea creștină.. 25 ianuarie 2017 la 22:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Oghi Bagabontu. 25 ianuarie 2017 la 22:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mind Blowing Facts. 25 ianuarie 2017 la 22:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 25 ianuarie 2017 la 22:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Kashmir Voice. 25 ianuarie 2017 la 22:34 UTC+02 Saracu Soros.. 25 ianuarie 2017 la 22:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Pearl S. Buck. 25 ianuarie 2017 la 22:14 UTC+02 #vonvon 25 ianuarie 2017 la 22:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 25 ianuarie 2017 la 20:37 UTC+02 EVOLUTION HURTS 25 ianuarie 2017 la 20:26 UTC+02 #friendsday 25 ianuarie 2017 la 19:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nature & Emotions. 25 ianuarie 2017 la 18:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu 14 Septembrie 2016 20:02 Propunere de eroi naționali - 2016 România are următorii eroi nationali. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal, Tudor
Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza. Având în vedere că românii sunt un popor vechi și complex, propunem și urmatoarele vieți ca eroi naționali. Ovidiu, Traian, Constantin cel Mare, Gheorghe Doja, Iohannes Honterus, Constantin Brâncoveanu, Horea, Cloșca și Crișan, Barbu Lăutarul, Soldatul Necunoscut, Paul Celan, Mihai I, Radu Gyr, Paul Goma. Corespondente Ovidiu - Jefferson, Traian - George Washington, Constantin - Lincoln, Gheorghe Doja - sclavul negru, Iohannes Honterus - Poe, Constantin Brâncoveanu - Martin Luther King, Jr., Horea, Closca si Crisan - 1776 American Revolution and Geronimo, Barbu Lautarul - Louis Armstrong and 2Pac Shakur, Soldatul Necunoscut - GI Joe, Celan - Ginsberg, Mihai I - John Fitzgerald Kennedy. 25 ianuarie 2017 la 18:22 UTC+02 DOMNIȘOARA POGANY Domnișoara Pogany Ce pe Brâncuși Îl iubi Fată de vampir Turbat Care-a chinuit Un sat Domnișoara Pogany Ce cu Brâncuși Se iubi Fată de vampir Părat Care-a îngropat Un sat. 25 ianuarie 2017 la 00:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 25 ianuarie 2017 la 00:15 UTC+02 Politica funciară Tang -"de repartizare egală de loturi viagere" - a susținut că toate terenurile erau proprietatea statului și au fost distribuite în mod egal țăranilor, în funcție numărul de bărbați adulți din fiecare familie. Politica militară asociată - "sistemul Fubing " - încorpora toți oamenii din stat pentru o perioadă fixă de serviciu militar în fiecare an, în schimbul drepturilor lor funciare. Aceste politici au stimulat creșterea rapidă a productivității, în timp ce armata se mărea, fără a împovăra trezoreria statului. - Wikipedia. 25 ianuarie 2017 la 00:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 25 ianuarie 2017 la 00:08 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Chinei 24 ianuarie 2017 la 23:27 UTC+02 SCRISORI CHINEZE AM FOST ÎNSĂRCINAT DE MARELE CONFCIUS CA PRECUM PAUL ALTĂDATĂ ÎN NUMELE LUI I(I)SUS HRISTOS SĂ ÎNCERC SĂ ADUC PUȚIN SENS ÎN MINTEA LUMII. ISRAEL.. TU POPOR AL MEU PRIMUL MEU POPOR DUPĂ MAIMUȚĂ? AI AVUT NEVOIE DE UN PRIETEN. ÎN ASTA STĂ PĂCATUL TĂU ȘI FRUMUSEȚEA TA. AI AJUNS VREMURI GRELE DE LA DAVID SOLOMON ȘI OFRA HAZA. EU VIN ÎN NUMELE CHINEI CA SĂ NU MAI PIERDEM TIMPUL. AMERICA E PE MOARTE. CHINA VA ÎNVIA STATUA LIBERTĂȚII. DAR DACĂ MERGI SPRE NORD VEI MURI PE AMUR. ÎNDREAPTĂ-TE SPRE RĂSĂRIT DE DATA ASTA ȘI ÎȚI VOM GĂSI PACEA. IMPERIULE.. CAPITALA TA A DEGENERAT. NU AU VRUT, DAR S-A-NTÂMPLAT. BIBLIA, DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ, CONSTITUȚIA, GETTYSBURG ADDRESS, AM UN VIS, MALCOLM X, THE HURRICANE, JFK ȘI TOT CE NU ȘTIM NU MAI ÎNSEAMNĂ NIMIC. CINE VA RĂMÂNE CU AMERICA VA MURI. NOI PUTEM GARANTA VIAȚĂ, O VIAȚĂ NORMALĂ ȘI LIBERTATE PENTRU ORICINE. MAI MULT CE E DE SPUS? IUBIM ROMÂNIA. 24 ianuarie 2017 la 23:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 ianuarie 2017 la 23:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 24 ianuarie 2017 la 23:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 24 ianuarie 2017 la 22:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Halmagi Calin.
24 ianuarie 2017 la 22:27 UTC+02 Nu am strans decat 120 RON.. 24 ianuarie 2017 la 22:21 UTC+02 Am desenat si eu pe Oscar Wilde si acum se uita baietii la mine... 24 ianuarie 2017 la 22:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 24 ianuarie 2017 la 22:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 24 ianuarie 2017 la 22:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 22:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 21:56 UTC+02 Ut poesis pictura 24 ianuarie 2017 la 21:10 UTC+02 PICTURA SĂRACĂ - ACUARELE, TEMPERA, CĂRBUNE, CREION, PASTELURI, SGRAFITE, Computer program drawings, NICIODATĂ ULEIURI -CEL MAI ADESEA MONOCROMĂ -CONFESIVĂ -PICTORUL E PERSONAJUL PICTURII SALE LAOLALTĂ CU SIMBOLURILE SALE -PERSONAJUL E UNDERDOGUL SOCIETĂȚII, omul străpuns -PORTRETE ȘI MARTIRI -1 PERSONAJ PE PICTURĂ modele, Autoportretele lui Vincent și Rembrandt, icoanele primitive și pe sticlă, arta africană.. culori, roșu, portocaliu, galben, albastru, violet, negru, niciodată verde personaje încruntate ori apatice, ori zâmbind ambiguu influențe, Truică, Lucian Mara, postneoexpresionismul clujean, Ciupe, Tonitza picturile trebuie să fie totdeauna verticale stiluri, punk, priceasnă, blues ochii sunt punctul central ideatic al picturii 24 ianuarie 2017 la 20:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 20:55 UTC+02 WILDE LA READING 24 ianuarie 2017 la 19:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 24 ianuarie 2017 la 19:09 UTC+02 PIATRA TIMPULUI 24 ianuarie 2017 la 16:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:30 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:29 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 16:27 UTC+02 CONVERTIREA LUI EUGEN TURCANU 24 ianuarie 2017 la 16:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 24 ianuarie 2017 la 16:02 UTC+02 PERPETUA 24 ianuarie 2017 la 15:46 UTC+02 BORDELUL ROSU 24 ianuarie 2017 la 14:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 24 ianuarie 2017 la 14:46 UTC+02 COPILUL COCALAR 24 ianuarie 2017 la 14:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Alexandru Vakulovski. 24 ianuarie 2017 la 14:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 24 ianuarie 2017 la 13:57 UTC+02 MIRELE NEBUN 24 ianuarie 2017 la 13:30 UTC+02 PICTURA SĂRACĂ - ACUARELE, TEMPERA, CĂRBUNE, CREION, PASTELURI, SGRAFITE, Computer program drawings, NICIODATĂ ULEIURI -CEL MAI ADESEA MONOCROMĂ -CONFESIVĂ -PICTORUL E PERSONAJUL PICTURII SALE LAOLALTĂ CU SIMBOLURILE SALE -PERSONAJUL E UNDERDOGUL SOCIETĂȚII -PORTRETE ȘI MARTIRI -1 PERSONAJ PE PICTURĂ modele, Autoportretele lui Vincent și Rembrandt, icoanele primitive și pe sticlă, arta africană.. culori, roșu, portocaliu, galben, albastru, violet, negru, niciodată verde personaje încruntate ori apatice, ori zâmbind ambiguu influențe, Truică, Lucian Mara, postneoexpresionismul clujean, Ciupe picturile trebuie să fie totdeauna verticale stiluri, punk, priceasnă, blues 24 ianuarie 2017 la 13:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 24 ianuarie 2017 la 13:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 13:13 UTC+02 CANELE 24 ianuarie 2017 la 12:43 UTC+02 You ain t nothing but a hound dog ... ain t no friend of mine. Right?! 24 ianuarie 2017 la 12:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Alexandru Vakulovski. 24 ianuarie 2017 la 12:18 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Numai produse noi adaugate in fiecare zi. 24 ianuarie 2017 la 11:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 24 ianuarie 2017 la 01:33 UTC+02 În casa asta e prea cald, mi se topesc creierii.. 24 ianuarie 2017 la 01:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 24 ianuarie 2017 la 01:23 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un
secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată
am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de
Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat?
Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa
plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu
sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de
origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet
După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă De-mpărat Or boierii în serai Ce-au făcut Din Infern Rai? EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE STRĂMOȘILOR ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Le-au aruncatu. COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda A fost tare la bătaie Și i-au dat dreptul la coaie El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în
mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. Condeiul plătit Scrie scrie condei plătit că-ți dau aur cântărit Ucide poporul tău și te duc în iadul meu. 24 ianuarie 2017 la 01:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu 14 Septembrie 2016 20:02 Propunere de eroi naționali - 2016 România are următorii eroi nationali. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza. Având în vedere că românii sunt un popor vechi și complex, propunem și urmatoarele vieți ca eroi naționali. Ovidiu, Traian, Constantin cel Mare, Gheorghe Doja, Iohannes Honterus, Constantin Brâncoveanu, Horea, Cloșca și Crișan, Barbu Lăutarul, Soldatul Necunoscut, Paul Celan, Mihai I. Corespondente Ovidiu Jefferson, Traian - George Washington, Constantin - Lincoln, Gheorghe Doja - sclavul negru, Iohannes Honterus - Poe, Constantin Brâncoveanu - Martin Luther King, Jr., Horea, Closca si Crisan - 1776 American Revolution and Geronimo, Barbu Lautarul - Louis Armstrong and 2Pac Shakur, Soldatul Necunoscut - GI Joe, Celan - Ginsberg, Mihai I - John Fitzgerald Kennedy. 24 ianuarie 2017 la 01:12 UTC+02 Memoriul rrom Camerei Deputaților a Parlamentului României, care ne-a blocat accesul la liberă expresie. Populația rroma trăiește în România în regim de apartheid economic și segregare culturală. Copilul rrom este persecutat de și în sistemul de învățământ român, rromul este ținut pe ajutoare sociale insuficiente de câteva sute de lei și munci fără perspectivă de dezvoltare, penalizat în orice activitate de sistemul penal românesc. România a devenit acel ocean de prosperitate propovăduit de Martin Luther King, Jr., în timp ce rromii trăiesc în mizerie economică și socială. Societatea românească se face încă vinovată de rasism și crime împotriva umanității și cetățenilor săi și cetățenilor europeni, iar dacă nu va aduce libertate și egalitate comunității rroma, România va trebui sancționată în forurile internaționale și chiar mustrată economic de marile puteri civilizate. Rrom, român, egali. România ca stat și românii ca popor trebuie să înțeleagă că rromii sunt o cultură, care are dreptul la propriul zbor în lumea făcută de Dumnezeu, în libertatea pe care acum este rândul românilor să o ofere. Rromii sunt un popor loial României, ceea ce înseamnă că România trebuie să fie loială rromilor. Așa să ne ajute Dumnezeu. Noi, rromii, nu vrem milă, vrem ceea ce ni se cuvine în acest neam prost în care suntem cei dintâi. Păclișa, Hunedoara, Europa 10 septembrie 2016 Cetățean Constantinescu Felix-Gelu 23 ianuarie 2017 la 23:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 23 ianuarie 2017 la 23:26 UTC+02 Condeiul plătit Scrie scrie condei plătit că-ți dau aur cântărit Ucide poporul tău și te duc în iadul meu. 23 ianuarie 2017 la 23:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Bast. 23 ianuarie 2017 la 22:25 UTC+02 Ave Maria 23 ianuarie 2017 la 19:17 UTC+02 RUGĂCIUNEA FLUTURELUI DE CIPRIAN NICKEL, DEVA, 1996 UN DEȘERT DE FORME, MIRESME, CULORI AICI NU TE NAȘTI ȘI NU MORI: SĂ AIBĂ CINE-MI ASCULTA RUGĂCIUNILE! AȘTEPT CANONIZAREA UNEI FLORI... 23 ianuarie 2017 la 19:11 UTC+02
BARABA SPÂNZURAT Pe care Întemnițat Îl vreți iară Lepădat? Pe Baraba pe Baraba Care-a Omorât cu laba Nice îl vreți Pe Isus Care a venit De sus? Pe Baraba Pe Baraba Care a ucis Cu laba Și Baraba Înfruntat S-a dus și S-a spânzurat. 23 ianuarie 2017 la 17:16 UTC+02 CRONICA RIMATĂ DE LA PĂCLIȘA Hei, c-a fost un om odat Pe-aici mare împărat Nicolae I Cândea Care-a stabilit orânda A fost tare la bătaie Și i-au dat dreptul la coaie El cu turcii s-a bătut Și-a primit to ce-a avut Mihail Întâi zis Cândea Cândea I și Ioan Cândea Și apoi Ioannu Cândreș Ce se ruga fără greș Au ajuns Mult prea Bogați În biserici și ducați Stavrofore au luat pe bani Și au strâns la gologani Dar Cândreșu a murit La români a revenit Au avut întreg pământ Și l-au cărat în mormânt Deci ascultă basna toată Și te roagă Preacurată. 23 ianuarie 2017 la 01:49 UTC+02 AROMÂNUL ȘI NĂRODUL FRATE AROMÂN VENIT UN NĂROD A ÎNTÂLNIT EU FRATE NU VOI SĂ MĂ BAT NICIE SUFLETUL SĂ-MI CAT ROMÂNIA AM VENIT FERI CĂ TE-AM ÎNTÂLNIT TRICOLORUL MULT IUBESC ȘI NORODUL ROMÂNESC ȘI NĂRODUL A GRĂIT ȘI NĂRODUL A JELIT AROMÂNU-I FRATE SFÂNT IARĂ EU SUNT DOAR PĂMÂNT. 23 ianuarie 2017 la 00:10 UTC+02 COPILUL ZUGRAVULUI DE BISERICI Prietenă mică În adolescență Am avut un prieten Prof de temperanță Nu știu despre sine Decât presupuneri Munca înseamnă bani Frescele culori De unde a venit Unde merge nu știu Dar el știe totul Și pe el nu-l știu. 22 ianuarie 2017 la 23:25 UTC+02 Brâncoveanu Brâncovene Ce-ai făcut? Pe sultan L-ai întrecut Vino tu la Cartea mea Lasă-ți Mănăstirea ta Că de nu Copiii-ți tai Mie ori la câini Îi dai Constantine Brâncovan Ești rumân Sau ești roman? La Târgoviște -ai plecat Țara ai dus În păcat Ai moșii Și vrei palate Tu păgâne Vrei dreptate? La Viena ai Plecat În Veneția Bani ai dat Pe Necredinciosul Toma L-ai lăsat Să fugă-n Roma Ți-ai luat Citheră și liră Flaute Și pianină În Ardeal Tu câne ghiaur Ai bătut Bănuți de aur Eu sultane Te iubesc Poporul Nu-mi părăsesc La toți capuri Le-au tăiatu Și-n mare Leau aruncatu. 22 ianuarie 2017 la 23:06 UTC+02 CIMITIRUL ÎNTINȘI MORȚII ÎNGROPAȚI MULT SUNT PLÂNȘI MULT SUNT UITAȚI CÂND O VINI DUMNEZEU O-NVIA ȘI TATĂL MEU CÂND O VINI PRECESTA O-NVIA ȘI MAMA MEA. 22 ianuarie 2017 la 22:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 22 ianuarie 2017 la 21:26 UTC+02 KADIȘ PENTRU LUME Suntem aici sub univers, credem că le știm pe toate, dar murim... Cum a zis Solomon De aceea am văzut că ce este bine e ca omul să mănânce și să bea și să se bucure de rodul muncii lui în toate zilele vieții sale căci cine va știe ce va veni după el și și aceasta e deșertăciune și vânare de vânt. Dar Moise spune că Vântul e însuși Dumnezeu aprins.. 22 ianuarie 2017 la 21:20 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=5hQ0OkcLKuE 22 ianuarie 2017 la 20:44 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=SAISogzoOyY 22 ianuarie 2017 la 20:19 UTC+02 BANII SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE AUR CIOCĂNIȚI ÎN IAD DE-UN FAUR ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM BANII DE-ARGINT AM ROBIT ÎNTREG PĂMÂNT ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA NOI SUNTEM
BANII D-ARAMĂ NOI NU DĂM LA NIME SAMĂ ÎNGROPĂM AICIA ȚARA NIMENI NE ÎNFRUNTE FALA SE ADUNĂ BANII -N CÂMP HAI SĂ FACEM UN MORMÂNT. 22 ianuarie 2017 la 19:50 UTC+02 ICONOCLASM A VENIT LA MINE IUBITA ȘI MI-A SPUS SFĂRÂMĂ-ȚI ICOANELE SUNT NEADEVĂR VOM DĂRÂMA BISERICUȚELE PĂGÂNE ARDE-MI FOTOGRAFIA MI-A SPUS VOM UCIDE ARTA CA DOAR DUMNEZEU SĂ EXISTE ȘI ATUNCI AM ZDROBIT ICOANELE AM NIMICIT BISERICILE STRĂMOȘILOR ȘI I-AM ARS FOTOGRAFIA ÎN AMFORA ROȘIE A CREIERULUI MEU. 22 ianuarie 2017 la 19:28 UTC+02 DEȘTEAPTĂ-TE AMERICA VISUL AMERICAN MERGE ÎNAINTE OBOSIT PORNOGRAFIC SAMUEL VISEAZĂ DATORITĂ TOXINELOR AVRAAM E MORT EVANGHELIA ȘI BANUL SUNT UNA ALBUL E ALB ȘI NEGRUL E NEGRU CONSTITUȚIA ÎNSEAMNĂ RĂZBOI LIBERTATEA CAPITAL CONTINENTELE MOARTE CUBA GAZA MAȘINA MÂNCÂND COPIII FLĂMÂNZI AI LUMII ȘI BĂTRÂNII DEGERAȚI AI LUI D-ZEU. 22 ianuarie 2017 la 18:06 UTC+02 22 ianuarie 2017 la 17:37 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Icoane_rom%C3%A2ne%C8%99ti 22 ianuarie 2017 la 17:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 22 ianuarie 2017 la 03:06 UTC+02 APARTHEID CARE E NUMELE PĂMÂNTULUI? IERUSALIM? ORI BABILON? CARE E NUMELE OMULUI? ÎNGER SAU ANIMAL? CINE POATE SPUNE? NUMELE PĂMÂNTULUI PERLEI ALBASTRE ESTE CETATEA? SATUL, BURGUL DEPOZITUL, CIMITIRUL ORI APARTHEID NEGRU APARTHEID? 22 ianuarie 2017 la 01:46 UTC+02 EMBARGO Cuvinte libere Spunând adevărul După Război Război după Război Noi am învățat O viață nouă Și Lumea cuvânt nou Embargo, embargo Stomace leneșe Ne refuză dreptul La lapte praf Copiilor inamicului Copiilor cruciadelor Și te întreb Copil din Lumea Nouă Ești fericit? Te întreb Copil Din lumea bună Pentru ce trăiești? Trăiești, trăiești... Ne-au dăruit un Lifestyle nou Embargo Embargo, embargo În lumea-ntreagă Embargo. 22 ianuarie 2017 la 00:52 UTC+02 PARA BELLUM Unul grec Altul latin Dușmănie Între câini Nu-ți vinde Poporul tău Nu uita Cristosul tău Când ajungem În mormânt Noi suntem Celași pământ. 22 ianuarie 2017 la 00:25 UTC+02 OURSELVES ALONE Felix Rian Constantinescu Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music - how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More
22 ianuarie 2017 la 00:11 UTC+02 EGLOGA GRECO-CATOLICĂ Război sfânt Se purtă În Translivania Sfântă Tunuri în Vechi zidiri Discursuri În tractir Un Ideal Născut Român -- maghiar Durut. 21 ianuarie 2017 la 23:32 UTC+02 TIGROAICA DIN CSEJTE Voivodița Garofița Erzsebet Ez mintelet După centurii De crime După urlet De prea bine Copila Înnebuni Fete simple Omorî Cine este Vinovat Maica mamă Dempărat Or boierii în serai Ce-au făcut Din Infern Rai? 21 ianuarie 2017 la 22:55 UTC+02 SCRISOARE CĂTRE KENDEFFI Eu sunt cânele turbat eu sunt câine răsculat ce-ai făcut cu-al meu barbat spune fata de-mparat râul tot tu ai arat și pădurea ai tăiat capuri negre-ai retezat munții toți tu ai lăsat copiii tu ne-ai mâncat tu vrei doar să fii bogat spune os de împărat. 21 ianuarie 2017 la 22:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 21 ianuarie 2017 la 21:56 UTC+02 MILESCU MILESCU PELERIN PE JOS SPRE PEKIN ROMÂN CĂTRE CHIN ÎMPĂRATU-L AȘTEPTĂ BLÂND MILESCU SE CERTĂ IARTĂ DAR MĂRIA TA EU MĂ-NCHIN LA MAMA MEA. 21 ianuarie 2017 la 21:36 UTC+02 Cartea citită în bancă De la plus La integrale Știința este Foarte mare Dacă le pui În balanță Cartea în sicriu E clanță Citește copile -n bancă Mărturisitor Și pankăr. 21 ianuarie 2017 la 21:22 UTC+02 Îngerului Îngere Vino Aici Mușuroiul De Arnici Te roagă Copiii Mici Mâna Plină de Furnici. 21 ianuarie 2017 la 20:41 UTC+02 PROSTUL SATULUI La-nceput de an Stă-n câmp Și să uită la Pământ Vara este-n Țintirim Și citește Frații Grimm Toamna cântă Apucat Nu vra fată De-nsurat De Crăciun A-nnebunit Singurul Nespovedit. 21 ianuarie 2017 la 20:14 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=oxHnRfhDmrk 21 ianuarie 2017 la 19:48 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=JUSIbKvvDms 21 ianuarie 2017 la 19:08 UTC+02 MICA VRĂJITOARE Carul lumii Răsturnat Urlă porcii În palat Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit Să vedem dacă Există Dumnezeu Mort în Batistă Chiar Christosul A murit Lumea mult A-nnebunit De-i departe Dumnezeu Să-l vedem Pe fiul său. 21 ianuarie 2017 la 18:54 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva
secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e
un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate
Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac
Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN
AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele
smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale
mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primaria-pui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Centâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii
fata-i pleca si se pustini. Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamnen Steauă unde mergi Nu-mi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. 21 ianuarie 2017 la 17:53 UTC+02 Am făcut o carte din povestirile pe care le-am avut cu titlul PARTERUL (Povestiri naturaliste) 91 de pagini de manuscris și am trimis-o la Qpoem. 21 ianuarie 2017 la 17:19 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=YrLk4vdY28Q 21 ianuarie 2017 la 16:59 UTC+02 Cățelușul negru Merge-n drum Cam ostenit Nime-n uliți L-a primit O să meargă În alt sat De mâncare ce-a aflat? O ocară și Un băț De la câini albi De răsfăț Prietenie ce-a Primit? O piatră și un Os de la omul cu Folos. 21 ianuarie 2017 la 16:51 UTC+02 TRAIAN ÎN TUFIȘURI Plânge Traian în tufișuri Și -și mărturisește visuri Doina sfântă -l însoțește România -și spovedește. 21 ianuarie 2017 la 15:48 UTC+02 Ponorul în Livadă Boce ponorul Duce dorul Duce duhuri Boce ciuhuri Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat Moare floarea Lăcrămioara Vine moartea Și-mi ia partea Măr rotat Înger bărbat Blestemat Și înrugat. 21 ianuarie 2017 la 13:45 UTC+02 Priceasnă Dumnezeu cu Sfântul Petre Vinu sara pe la vetre Doamne-n Steauă unde mergi Numi vezi ochii în obezi? Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Sufletul mi-e fără capăt Gura mi-e izvor cu șoapăt Veți muri și veți trăi Cât în lume suferi Eu mă duc în Luna mare Și să-mi țineți Sărbătoare Lumea voastă o trăi Cât pe mine m-oți primi Te rugăm nu ne lăsa Că ni-e lumea tot mai grea Pâini-n oțet de eți muia Veți avea inima mea. 21 ianuarie 2017 la 13:40 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 21 ianuarie 2017 la 01:18 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=4QBUAfXIgSg 21 ianuarie 2017 la 00:07 UTC+02 „Al treilea chiolhan, al Ștergătorilor-de-cur” - Chestia asta înseamnă Cruciada a III-a... 20 ianuarie 2017 la 23:51 UTC+02 Fata tânără Fată tânără Băiat Stau la Margine De sat Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Spune Fată Mă iubești Ori numa Mă Amăgești? Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. Eu Băiete Mult te Țiu Plânge Muma A pustiu Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt. În lume De om Pleca Luna de Ne-o cununa Apăi spune Fată când? Când om Merge în Mormânt.
20 ianuarie 2017 la 23:38 UTC+02 FOSILĂ VIE Cântul mântul cântul smântul plânsul spânzul plânsul dânsul. 20 ianuarie 2017 la 22:58 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=wAWrXTn5Www 20 ianuarie 2017 la 21:52 UTC+02 RAPORT DESPRE BAPTIȘTI În viața mea baptiștii sunt manicheenii lui Augustin de care nu cred că m-am depărtat și în mod sigur nu m-am dezis. Doar mi-am deschis ochii și am căutat să privesc realitatea pentru ce este ea însăși. Baptiștii sunt o societate secretă. Au și o glumă despre propria lor cântare, Te du în lume și spune. Astfel cineva care _divulgă_ _lumii_ ceva din secretele sectei, este un îndrăcit și un nebun. Sunt un popor, numit poporul Cărții, pe bună dreptate pentru că orice baptist nu are decât o carte. Sunt cunoscuți în familiile sectelor ca secta cu cei mai mulți oameni de afaceri. Dar cu toate acestea un baptist fie și șomer nu va păcătui prea mult prin a citi o carte, și în nici un caz o carte nenorocită a lumii ori o tragedie greacă. Sunt caracterizați de dictonul latin, pe care nu-l știu, aurea mediocritas. Niciodată nu vor simți imboldul să exceleze în ceva. Lumea lor înseamnă o casă luxoasă, o masă grasă și o Biblie. Mie dealungul anilor mi s-au spovedit păcatele, mersul la ortodocși timp de o viață, la catolici în vagabondajurile mele, gustul pentru icoane, vagonul de cărți pe care l-am citit, filmele artistice la care m-am uitat, de exemplu Jesus Christ Superstar, și muzica fără sfârșit pe care o ascult ori meditațiile marianice. Deasemenea și alte culte au o tendință către fundamentalism, de exemplu ortodocșii, care au devenit din Biserica lui Constantin și a lui Ștefan al III-lea, o sectă mai mare. Nu sunt (baptiștii) catolici (universali) ci urmează un lifestyle trasat de niște guruși printre care Isus și Paul. Dacă ortodocșii spun că afară de Biserica Ortodoxă nu este mântuire - dar care greacă, armeană, coptă, etiopiană, nestoriană -, baptiștii îi numesc cam pe toți în afara lor _necreștini_. Profund neadaptați la cosmos se apără inconștient de lumea înconjurătoare prin al lor General Quest for Money. După acest gest de trădare ce pot să spun, că-i iubesc? Sunt printre puținii care se mai gândesc la aproapele lor. 98, 33 % dintre ei neagă psihologia... Oamenii înțelepți se îndreaptă către baptiști. Ăsta-i cuvântul care-i caratcterizează, înțelepciunea, sunt atenienii creștinismului, fetele lor sunt pallas și bătrânii Iov. Îi privesc pe _toți_ oamenii ca pe niște păcătoși... 20 ianuarie 2017 la 21:30 UTC+02 NENEA RĂDUCU Din Război Până-n Aiud Cu Isus Și creier crud Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit În zăvoare L-au băgat Cu spini L-au încununat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Lacrimi sânge A scuipat Nimeni nimic N-a știat Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Nea Răducu Criminalu Cruciatul Mort în valu Refren. Ochii din cap I-au strivit Toată viața A doinit Poet viu În închisoare Și mort pentru Lumea mare. 20 ianuarie 2017 la 21:10 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr 20 ianuarie 2017 la 20:51 UTC+02 Liceul german Vechi burg mort în amurg Tineri bătrâni bistrieni români înțelepciune scrisă în carte și iubire fără de moarte. 20 ianuarie 2017 la 20:44 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=fxyRObLtYCk 20 ianuarie 2017 la 19:55 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=uTIB10eQnA0 20 ianuarie 2017 la 19:39 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=LPn0KFlbqX8 20 ianuarie 2017 la 19:15 UTC+02
BARONUL NEGRU A fost un om Mult se bătea Pentru rumânii Ce-ntâlnea Beat și bătut Și încernut Prinț în sat Crier bogat A strâns mâna La-mpărat Beat și bătut Și încernut Cuțit în inimă Primi Baronul negru 'nnebuni Beat și bătut Și încernut Mergea pe drum Citea la stele Cearnă cunună Și obiele Beat și bătut Și încernut Rușinit Și înjosit A pierdut tot Ce-a iubit Beat și bătut Și încernut Norod rumân Nevastă rea Cum îi mănânci Tu inima. 20 ianuarie 2017 la 16:56 UTC+02 Duhuri și păcat O Părinte Lumea nu e Pentru mine Nici cetatea-ți Căzută În ruine Nu te Doresc Părinte Cetatea Mea Mi-e-n minte Duh mort Pentru Tine Doamne Nimeni Ca mine. 20 ianuarie 2017 la 16:31 UTC+02 BASTARDUL FRANCEZ Prima atestare documentară a localității Pui este din anul 1426, ca domeniu aparținând unei familii de origine franceză, pe nume Puly. http://www.primariapui.ro/ Vine Prințul Noaptea-n Sat Să Să Simtă Mai bărbat Naște Anca Pruncu Blând Și-l Duce La popă Sfânt Naște Ana Pui De aur Și-l îmbracă -n foi De laur. 20 ianuarie 2017 la 16:18 UTC+02 CRUCIAȚII ROMÂNI PLINĂ ȚARA E DE CRUCI DE PĂMÂNT ȘI DE NĂLUCI MIRCEA-N COZIA IANCU-N URȘI DOJA MORT CU OCHII SCURȘI ȚĂRANI CNEJI MORȚI ÎN BISERICI COPII BLÂNZI SECERÂND FERIGI. 20 ianuarie 2017 la 16:01 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=UMdsW5iAFRE 20 ianuarie 2017 la 15:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. CÂNDEA ȘI CÂNDREȘ Cândreș frate Hai ne-om Bate Pentru Țară Și Cetate De-om Muri Ne-or zugrăvi Doamne Temple Or zidi. 19 ianuarie 2017 la 22:53 UTC+02 http://filmegratuite.net/a-christmas-carol-1999/ 19 ianuarie 2017 la 19:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Anonymous ART of Revolution. 19 ianuarie 2017 la 17:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 19 ianuarie 2017 la 16:56 UTC+02 19 ianuarie 2017 la 16:44 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cri%C8%99cior,_Hunedoara 19 ianuarie 2017 la 16:19 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința
creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte
Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat.
Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte. SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn
inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR
MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba care-a-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii
pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristă-n drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. HORA Insangerat Ardeal Mori azi sus in deal In hora la mijloc Biserica de foc Rotile de fier Creierii t-i cer Ardeal azi ai sa mori Si ai sa inflori. UNUI PLOP Plop leganat de vant plop rupt la pamant Frunzele tale mormant tacerea ta duh sfant. PISICA. FABULA De la o casa plina de mancare O Pisica
plangand in gura mare Nu am stapane nu am nici azi nici mani Pisica plange negru cu pui negri in sani Tot mai bonava an de an imi vine Eu ce sa fac s-o bat sa-i spun hai maine? Si eu sunt Pisica-n lumea asta Si stiu ca si pe mine m-o prinde napasta Sta si fura mananca pe ascuns De plansul ei bolnav in creier sunt strapuns Tu stapane Doamne ce ne-ai facut pe lume Priveste la Pisica ce roaba e la Caine. CANTECUL ROBILOR Internilor din spitalul de la Paclisa. Sub bolta trist cantec cani fara pantec deasupra e bal - val dupa val cautam lumina marie stapana deasupra e bal - val dupa val. FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. SEZATOARE lui Glad Berindei Omul e un abis vorbitor si singuratatea il cheama la vorba in el parintii sunt cartea mortilor pleaca se-ntoarce in alb cer vechi Corbu asadar sa vorbim inca un mileniu si inca o mie de ani sa adastam in limba felix philosophicum bestiam homo de ce traim nu stim duhule sfinte din guri ne curg cuvinte. SFINX IN CAMP OCRU I Lacul inghite iar maslinii In campul galben ocru verde Un loc al magiei si al meu miracol In dealuri pacla si negura Muntii dorm Campul spalat de vant si oceanul verii Tace iar in albastru si ocru. II Chiar si eu m-am ingalbenit Galben galben galben zeu Craniul mi-e o pestera Pictata Si fruntea un niciodata Pe negru dig Intre ape si camp Judec ape Judec camp In ochi mi se face frig. COLINDUL BOLII In camp de soc Colind bolind Ma opresc in loc In amurg sfint Si zicu cu foc Doamne care-ai dat Care ai trimeas Tu nu ai ertat Nici al mieu necas Cat au fost de reu Te tie Dumnezau Ca nu m-ai iertat Si la cani m-ai dat Viata m-ai mancat De viu ingropat. 19 ianuarie 2017 la 16:17 UTC+02 FOAMEA SI BATAIA. FABULA dedicata unei Pisici sarmane Ma Bataie crunta esti statu Foamea la povesti Ba tu Foame ma intreci as manca si pietre reci. 19 ianuarie 2017 la 16:12 UTC+02 PÂINEA ȘI ȚUICA. FABULĂ Pe mine mă face mama râd copiii plânge mama spuse Pâinea tristăn drum eu am la oricine drum Pe mine mă face tata râde lumea plânge tata zice Țuica lânga drum și iou am la oricine drum. 19 ianuarie 2017 la 16:11 UTC+02 DOUA CEPE. FABULA Ceapa rosie vine-acasa pe portita greu se lasa Greu mi-i prin strainatate Ceapa alba Ceapa frate Ma batjocuresc strainii spun ca-s rea scot ochiul painii spune tu surata hăi cum ramasi si cum te dăi Eu is tinuta in cinste plang romanii -n bob de linte. 19 ianuarie 2017 la 16:02 UTC+02 POCAITUL Merge acasa pocaitul romanii nu-i tin traitul sta cu batrana la foc satul petrece el cata in foc si trece o viata bătrânu bătranu satu-l petrece sa dusa batranu. GHERLA Spune spune pocaite de esti sfant ce cati aice de tu crezi in Dumnezeu de ce-i esti copilul rau? BISERICA IOBAGILOR Biserica de piatra arde de cuvant romanii stau pe vatra muierile-n pamant vorbeste azi Cristosul venit din alte ere alb e tot Salasul minte orice durere. VECERNIE Fac vecernie in casa demonu-ntristat ma lasa focul arde suspinand cetesc si tac si scriu cuvant. TANTARUL. FABULA Octombrie albastru Tantarul rataceste Ingalbenitul astru Il ingalbeneste Cum de trecu viata Ce vara de cant Pe geam sta Tantarul Cazand la pamant. FLUIERUL Fluier din munte Fluier de nunta Fluier din carte Fluier de moarte Fluier din nunta Fluier de munte Fluier de carte Fluier din moarte. JALE Jale mi-i sa plec d-acasa plopu-n urma sa imi iasa jele mi-i de negru murg printre pietre sus in burg. CRUCEA STREIULUI Cu poezia aceasta am atins perfectiunea in poezia mea nationala. Asta inseamna ca volumul Dumnezeu ucis s-a incheiat. Zece ani le voi slefui, dar cartea este gata. Ar fi o blasfemie sa continui volumul I. Peste zece ani de ne-o tinea Dumnezeu si Isus Christos voi mai scria. De mult trasai o cruce streiul Streiului ma duce steiul dorului gridul boarelui ochiul zimbrului plansul varului cruce franta zei cuvanta cruce sparta cruce moarta. INSCRIPTIE PRIETENII M-OR TRADAT
PARINTII M-OR JUDECAT DUMNEZEU M-O INGROPAT TINTIRIMU M-O UITAT. WILLIAM SHAKESPEARE William Cuceritorul William Scutura Sulita sub soarele anglu in cruce malteza de la Stratford la Londra si inapoi singuratate in tacerile veghei. COMUNISMUL ROMAN poporului roman. Fiare ce-si mananca fii Fii ce-si batjocor parintii Romanie stele mii te privesc cu ochii Sfintii mult dor ai adus in lume demon rau fara de nume ne-ai facut de chin in lume si-ai ucis romanul nume. ROMANIA MODERNA tatalui meu. Poduri de fier bani de aur cer fara cer tacere tezaur noi inchisori in temple vechi oameni ce mor ca vinul vechi. MONSTRUOZITATEA MODERNISMULUI Gregor Samsa daca ar fi devenit un gandac, ar fi devenit un gandac. OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII OAMENII AU INCEPUT SA SE SCHIMBE IN GANDACI URIASI VANAND OAMENII... REX HUNGARORUM Tu fiu al lui Iancu Matia Rege sa-ti doinesc cantu cel fara de lege Din iobagi si sarbi pe tronul maghiar ti-otravira sarpi romanescul har acum Tu la Cluj pe-ntregul Ardeal ne dai invat din al mortii bal cel mai mare Rege al Ungariei Mari latin otravit de nobili barbari Drag fiu al lui Iancu Matia Rege hai sa-ti doin cantu cel fara de lege. CERUL ROMANESC Bourului. Vesmant al Fecioarei inzapezit de plansetul mioarei zdrobit Din Sighet in Braila acelasi cer Marin Preda si Nila in ger. GHEORGHE DOJA Ia clestele smulge-i limba limba carea-nvatat colinda taie-i nasul scoate-i ochii infidelul babei Dochii pune-l pe tronul incins mesteacanul cesta nins. PAGANINI COPIL Prietenului din copilarie Radu Vancea, care imi vorbea ades de Niccolo Paganini. Un biet copil scripcar Hainele-i sunt rupte Marii lumii far Cu buzele cusute Geniu in mizerie Maini pentru alta viata Beat de idei puzderie Suflet de dimineata. CAPUL Ghici mici ce mi-i capu? Visele vârâte-n sacu. TEMPLUL TEMPLE TRISTE PĂRĂDUITE COLOANELE NĂRUITE PREOȚII OMORÂȚI DUMNEZEII COBORÂȚI... DOLIU Mama carte moartă moarte mă-nnegresc înnebunesc cobor în vânt urc în mormânt și din pământ vorbesc cuvânt. CETĂȚILE SACRE Lui Robert. Roți de lumină soare de mină griduri de cânt dave-n cuvânt altare crăpate răbojuri uitate torna torna fratre fără de moarte. DESCÂNTEC poetului moiseian Ioan Ivașcu Mesteacăn frânt Noapte de smânt Murg alergat În negru păcat Tu m-ai iertat Și m-ai luminat Cu frunze de jar Tăcere de har Mesteacăn alb Mesteacăn dalb. III Judeii, Romanorum, Graecis, Thraces, Scythes Secunda vita caeleste et aeternam Imperium e lux et vulgus beati Via aqua est aetheris tristae panem Tu plangit bebis lux perpetua Libertus sculptura tacet marem. Prințesa pețită de Diavol A fost un Rege și un Prinț O Regină și trei Sfinți Și-o Prințesă lucru mare Odor fără asemănare. Am iubit-o doar o zi Că Dracu o și peți C-o fi bine sau e rĕu Știe numai Dumnezeu. Oda diamantului din gunoi Nu voi scrie un poem social adresându-mă mulțimilor nu voi scrie precepte divine împotriva capitalului și sărăciei din casa mea de la țară nu voi veni cu ceva nou plin de prospețime nu voi scrie poemul pentru Nobel și premiile literare ale Indiei Dolfi in cenusa 1. Sunt impur. 2. Eu sunt Germania si trebuie sa mor ca RIF. 3.Nu exista puritate pe pamant. 4. Cenusa capul meu imparatesc. Lesie. 5. ECCE HOMO Psalm 1997 (sau ruga unei bătrâne evreice) Moise nea spus: “Vă voi duce într-un loc de lapte și miere.” Și-am găsit praf, smoală și sare. Am părăsit țara Eghipetului, pentru că eram batjocoriți și nu-l iubeam pe Ra. Acum am mers încoace și ce-am găsit: praf, smoală și sare. Apoi a venit Babel, de-am fost robi, acum e Irod. Doamne, de ce ne-ai părăsit? Știu, îmi plec capul și spun: SUNTEM PĂCĂTOȘI! Dar ei, Romanii, de ce nu sunt pedepsiți? Poate că-mi vei răspunde: “Dar vor fi.” Toți primesc ceea ce merită pentru păcatele lor. Dar eu te rog Doamne: “Iartă-i pe cei ce ne fac rău și Ne iartă-ne și păcatele noastre și să nu ne oropsești. Eu nu cârtesc ci spun: << Mărire Ție, Dumnezeul nostru, Mărire Ție>> Și zic: <<Doamne miluiește pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc și mă ocărăsc; așișderea și pe cei ce mă grăiesc de rău.>> Și acum, Doamne, iată-mă în fața Ta, rugându-Te: „Trimite-ne salvarea, trimite pe Mesia.” 28-V-1997 CFG ROMÂNIEI Revizioniștilor... Principatele Române
Mâncă sare mâncă pâne Se jelesc rupte în patru Plânge târgu plânge satu Românie sfâșiată Câni te sfâșie te latră Vergină descoperită Tu Românie iubită. 19 ianuarie 2017 la 16:00 UTC+02 FATA IUBEATA A fost o fata margarint Zisa fata iubeata Cat a trait tot a iubit In sat de fum si ceata Azi in ceasul vietii La ce-am trait? Am batranit De ce traiesc iubetii? 19 ianuarie 2017 la 15:59 UTC+02 CONSTANTIN CEL MIC Printul Constantin cel Mic Fara imperiu in troian Hristos i-e sangele de vin Are chipul scris pe ban Face minuni cu mana sacra Ii vorbesc mortii din pamant Imparat lasat la vatra 11 apostoli ii cuvant. 19 ianuarie 2017 la 15:56 UTC+02 Trebuie să-mi fac CARTEA DE RUGĂCIUNI și să găsesc un editor. 19 ianuarie 2017 la 15:54 UTC+02 TATĂ MURIND Doarme în patul ei Doamnei cu miei Privește în noapte Chipuri de lapte Privește pe cer Stele ce pier. 19 ianuarie 2017 la 15:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Romanian Service, China Radio International. 19 ianuarie 2017 la 15:34 UTC+02 FATA CU ICOANĂ Stă la masă Și învață Cu nesărutată Față La icoană stă Privește 'ncet se roagă Duh primește. 19 ianuarie 2017 la 02:06 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Bucure%C8%99tiului 19 ianuarie 2017 la 01:57 UTC+02 Eu sunt un artist atipic. Pot să fac orice artă. 19 ianuarie 2017 la 01:54 UTC+02 „Ion Nistor, profesorul și istoricul care a stat întreaga lui viață în slujba istoriei și a cauzei naționale s-a identificat nu numai cu destinul dramatic al provinciei sale: Bucovina istorică, ci al tuturor românilor, fiind istoricul tuturor românilor, din Galiția în Tessalia și de la Nistru până la Tisa”, a afirmat istoricul ieșean Ion Toderașcu. Arestat la 5/6 mai 1950, în așa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr.334/1951; pedeapsă i-a fost majorată cu 60 luni, prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. A fost eliberat la 5 iulie 1955. Despre starea lui în ultimii ani de viață vorbește un citat din opusul său: „Aștern pe hârtie aceste rânduri sub stăpânirea unor duioase amintiri. Am rămas singur în viață din generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu, Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga. Veșnic îmi stă înaintea ochilor apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Măria, împlinitorii visului de aur al neamului nostru. Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea măreței opere naționale, stropită cu sângele eroilor de la Mărășești![2]” — Ion I. Nistor, Date autobiografice. Amintiri din închisoare (1957) - Wikipedia. 19 ianuarie 2017 la 01:45 UTC+02 Personalități[modificare | modificare sursă] Născute în Cernăuți[modificare | modificare sursă] Clădirea National-Hauptschule, unde Mihai Eminescu a studiat în perioada 1858-60. În prezent, clădirea adăpostește o școală auto. Sofia Vicoveanca (numele real fiind Sofia Fusa, căsătorită Micu; n. 23 septembrie 1941, comuna Toporăuți, Cernăuți) este o renumită interpretă română de muzică populară, poetă și actriță de film din zona Bucovinei. Isidor Bodea (1866-1938) primul medic sef al Spitalului de Copii din Cernauti Aharon Appelfeld (n.
1932), evreu-israelian, scriitor de limbă ebraică; Rose Ausländer (Rosalie Beatrice Ruth Scherzer, n. 11 mai 1901, Cernăuți - d. 3 ianuarie 1988, Düsseldorf), poetă evreică, a scris în limbile germană și engleză. A trăit în Statele Unite, România și Germania; Edward Bibring (1895–1959), medic și psihanalist austriac, colaborator al lui Freud, a emigrat în Anglia, apoi în Statele Unite; Hermann Poras (1835–1899), medic și politician evreu, fondator și director (1876-1899) al Sanatoriului și Institutului de Hidroterapie “Dr. Poras” din Solca; Charles K. Bliss, (1897–1985), evreu-austriac-australian, inginer chimist și semiotician, inventator al limbii simbolice universale Bliss; Octav Botnar (1913–1998), om de afaceri român Paul Celan (Paul Antschel, 1920, Cernăuți – 1970, Paris), scriitor evreu de limba germană; Erwin Chargaff (1905–2002), biochimist evreu-american. Eugen Ehrlich (Elias Ehrlich, 1862–1922), romanist, jurist și sociolog al dreptului, evreu-austriac, convertit la catolicism, profesor la Universitatea Cernăuți; Moisei Fișbein (n. 1947), poet, prozator și traducător evreu-ucrainean. A trăit un timp în Israel, SUA și Germania; Tudor Flondor, cavaler de Flondor (1862–1908), compozitor român, a compus, printre altele, și cântecul „Somnoroase păsărele”, pe textul lui Eminescu; Clădirea Ober-Gymnasium, unde Mihai Eminescu a studiat în perioada 1860-63. Tot aici a predat Aron Pumnul. În prezent, Școala generală nr. 1. Se găsește pe str. M. Eminescu, colț cu str. I. Franko. Maria Forescu (Maria Füllermann)(1875–1943), cântăreață de operă și actriță de film evreică-austriacă-germană; Alfred Gong (născut Alfred Liquornik) (1920–1981), poet evreu-austriac-american de limba germană; Joseph Gregor (1888–1960), dramaturg, istoric al teatrului și libretist austriac, german din Cernăuți; Radu Grigorovici (1911–2008), fizician român, membru al Academiei Române Arseni Iațeniuk (1974), om politic ucrainean, a fost ministrul de externe și președintele Radei Supreme a Ucrainei; Ilasievici Ilie, (1918–2001), profesor de matematică. Raimund Friedrich Kaindl (1866–1930) istoric și folclorist austriac originar din Cernăuți, a fost profesor la Universitatea locală; Frederick (John) Kiesler (1890– 1965), desenator de teatru, artist, teoretician și arhitect evreu-austriac-american; Alfred Kittner (1906–1991), poet evreu-român de limbă germană, în ultimii ani ai vieții a emigrat în Germania; Zvi Laron (1927), medic și cercetător evreu-israelian, specialist în endocrinologie infantilă. A descris sindromul Laron. Eusebius Mandyczewski (1857–1929), muzicolog și pedagog austriac, român din Bucovina, compozitor, între altele, de muzică bisericească ortodoxă; Itzik Manger (1901–1969), scriitor și poet evreu de limbă idiș, a trăit in România, Polonia, Franța și Israel; Casa lui Aron Pumnul, unde a locuit o perioadă și Mihai Eminescu (strada Aron Pumnul nr. 19) Georg Marco (1863–1923), jucător de șah și autor austriac, de origine română; Selma Meerbaum-Eisinger (1924–1942), poetă și traducătoare evreicăromână de limbă germană, din Cernăuți, a pierit in lagărul Mihailovka, in timpul Holocaustului; Carol Miculi (1821, Lemberg – 1892), pianist și compozitor român, elev al lui Frédéric Chopin, având origini românești, poloneze, ucrainene și armene; Jan MikuliczRadecki (Johann-Anton von Mikulicz-Radecki) (1850–1905), chirurg polonez cu rădăcini germane, unul din pionierii gastroscopiei și din părinții chirurgiei moderne; Valentin Bartholomaeus Ritter von Mikulicz-Radecki (1855–1910), militar austriac de origine polonă, feldmareșal-locotenent Dan Pagis (1930–1986), poet evreu-israelian de limbă ebraică; Anton Pawlowski (20 iunie, 1830 – 28 aprilie, 1901), înalt ofițer imperial și regal, membru al guvernului; Comandant al ordinului regal al coroanei românești; Maestru onorific al corpului militar de elevi Alemannia, etc; Traian Popovici (1892–1946), avocat român, primar al orașului Cernăuți în anul 1941, decorat de Statul Israel cu titlul și medalia „Drept între popoare” (ebraică Hasid umot olam) și cu Cetățenia de Onoare a Israelului datorită actelor sale umanitare și de mare eroism – el a contribuit la salvarea a douăzeci de mii de evrei in timpul Holocaustului; Michail Prodan (1912–2002), silvicultor german, de origine român din
Cernăuți, fondatorul biometriei silvice în spațiul vorbitor de germană, profesor la Freiburg; Gregor von Rezzori (născut d'Arezzo; 1914–1998), scriitor de limbă germană de origine siciliano-austriacă; Palatul Hurmuzachi-Logotheti, în care a locuit istoricul și omul politic Eudoxiu Hurmuzachi (str. Zankovetskaya colț cu str. Golovna (Principală) Walther Rode (1876– 1934), scriitor, avocat; Ludwig Rottenberg (1864–1932), dirijor și compozitor evreu-german. A activat la Opera din Frankfurt am Main; Maximilien Rubel (1905–1996), evreu-francez, sociolog și istoric al marxismului, apropiat de anarhism, veteran al războiului civil din Spania; Joseph Schmidt (1904–1942), tenor evreu-austriac-german; Sidy Thal, născută Sorale (Sara) Birkental (1912–1983), actriță și cântăreață evreică în limba idiș din România și Ucraina; Stefanie von Turetzki (1868–1929), fondatoare a primului liceu de fete din Austro-Ungaria, la Cernăuți; Viorica Ursuleac (1894–1985), cântăreață de operă din Austria și Germania, de origine română; Isidor Vorobchievici (1836–1903), compozitor, muzicolog și preot ucrainean din Bucovina; James Immanuel Weissglas, cunoscut și ca Ion Iordan, (1920–1979), traducător și poet evreu-român de limbă germană, ziarist; Tzvi Yavetz,(născut Hary Zucker)(1925- 8 inuarie 2013), istoric evreu-israelian specializat în istoria Romei antice, unul dintre întemeietorii Universității Tel-Aviv, laureat al Premiului de Stat israelian[3]; Frederic Zelnik, (1885–1950), regizor și producător evreu-german de filme mute. S-a refugiat din Germania nazistă în Anglia; Mila Kunis (n. 1983), actriță americană. Născută într-o familie de intelectuali evrei, a emigrat în Statele Unite, în anul 1991. Locuitori[modificare | modificare sursă] Statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuți Avigdor Arikha (născut Dlugacz, la Rădăuți, 1929), pictor și desenator evreu-israelian-francez; Hermann Bahr (1863-1934) - scriitor, dramaturg si critic austriac, fiind îndepărtat din alte universități din cauza activității extremiste pangermaniste, a studiat o vreme la Universitatea din Cernăuți, de unde a fost, până la urmă, de asemenea, exmatriculat. Grigore Vasiliu Birlic (1905 - 1970), actor român de teatru și de cinema, originar din Fălticeni, a studiat dreptul și artele dramatice la Cernăuți, unde a și debutat la Teatrul Național din localitate; Nathan Birnbaum (1864 - 1937), gânditor evreu austriac - german, de limbă idiș și ebraică, unul din promotorii sionismul, iar, mai apoi, trecut în tabăra ultrareligioasă; a patronat în anul 1908, la Cernăuți, conferința pentru promovarea limbii idiș; Antonin Borovec, cunoscut și ca Anton Borowetz (1870–1925), diplomat cehoslovac în Cernăuți, fondator al Conceptului social-inovativ pentru văduve și orfani; Josef Burg, (*1912), poet ucrainean evreu de limbă idiș, născut la Vijnița, în Bucovina, locuitor al Cernăuțiului; Mihai Eminescu, născut Eminovici (1850-1889), poetul național al României, a învățat la școala elementară, precum și la liceul german din Cernăuți; George Löwendal (1897-1964), pictor, poet, scenograf, actor, maestru de balet; Osip Iuri Adalbertovici Fedkovici (1834- 1888), scriitor ucrainean, a activat și publicat și la Cernăuți, unde, în prezent, Universitatea îi poartă numele; Robert Flinker (1906 - 1945), scriitor român de limbă germană și medic, evreu din Vijnița, a trăit la Cernăuți; Iancu Flondor (cavaler de Flondor) (1865 - 1924), om politic român, conducătorul mișcării naționale a românilor din Bucovina pentru autodeterminare și unire cu Regatul României, originar din Storojineț, a studiat la liceul german din Cernăuți, a activat în acest oraș ca parlamentar în Dieta Bucovinei și, în 1918, a prezidat Consiliul Național Român al Bucovinei; Jacob Frank (Yakov ben Yehuda Leib sau Leibowicz) (1726 - 1791), predicator mesianic evreu din Galiția, întemeietorul unei secte religioase evreiești, apoi apostat, a trăit în tinerețe la Cernăuți, în Imperiul Austriac; Ivan Franko (1856-1916), scriitor clasic ucrainean, cu rădăcini germane, a studiat un semestru la Universitatea din Cernăuți; Karl Emil Franzos (1848–1904), scriitor și publicist austriac, evreu crescut în Cernăuți, a scris, între altele , amintiri literare despre ghetoul evreiesc: Evreii din Barnow; Prutul curge prin Cernăuți Gala Galaction, născut Grigore Pișculescu (1879–
1961), scriitor și preot ortodox român, originar din Muntenia, a terminat doctoratul în teologie la Universitatea din Cernăuți, în 1909; Avram Goldfaden (1840-1908), dramaturg, actor, regizor, compozitor și producător de teatru în limba idiș, evreu din Ucraina, și-a desfășurat o parte din activitatea artistică la Cernăuți și în Regatul României; Zygmunt Gorgolewski (1845-1903), arhitect polonez, a proiectat edificiul Băncii din Cernăuți; Eugenie Hacman (probabil la origine Hatman (1793-1873), prelat creștin ortodox român, episcop al Bucovinei (1835-73), a inițiat întemeierea mitropoliei Cernăuțiului si Bucovinei (1873); Josef Hlávka (1831-1908), arhitect ceh, a proiectat complexul mitropoliei din Cernăuți, azi sediu al Universității, si biserica catolică armeană din oraș; Eudoxiu Hurmuzachi(1812-1874), jurist, istoric, activist revoluționar și al mișcării de emancipare a românilor din Bucovina, baron al Imperiului Austro-Ungar, membru al Academiei Române, a activat și a murit la Cernăuți; Volodymyr Ivasiuk (1949 - 1979), compozitor ucrainean de muzică ușoară, născut în regiunea Cernăuți (Coțmani = Kitsman); Joseph Kalmer, născut Joseph Kalmus (1898-1959), scriitor și ziarist austriac, evreu originar din Galiția, a învățat la liceul din Cernăuți; Friedrich Kleinwächter (1877–1959), economist, a studiat la Cernăuți; Ruth Klieger Aliav (născută Polishuk; 1914–1979), activistă în domeniul umanitar, româno-israeliană, de origine evreică din Ucraina; Olga Kobyleanska (1863-1942) - scriitoare ucraineană,cu rădăcini germane, devenită clasică și activistă feministă, cu rădăcini germano-polone, născută la Gura Humorului, a trăit la Cernăuți; Teatrul O. Kobyleanskaya (fostul Teatru Național). Vedere dinspre Piața Teatrului (fosta Piață V. Alecsandri) Anton Kochanowski von Stawczan, baron de Stawczan (1817-1906) - Politician și moșier polonez, primar al Cernăuțiului între anii 18661874 și 1886-1906, născut la Tarnopol, în perioada cârmuirii sale orașul a cunoscut o dezvoltare fără precedent; Leibu Levin (n.1914 - Câmpulung Moldovenesc, d. 1988 HezeliaIsrael)- declamator în limbile română, idiș și ebraică, poet și compozitor; Alfred MargulSperber (născut Alfred Sperber) (1898–1967), poet român de limbă germană și traducător, evreu din Storojineț, Bucovina; Andreas Mikulicz (1804-1881) - arhitect austriac cu origini polone din Galiția, a proiectat clădirea primăriei orașului Cernăuți, unde s-a stabilit; Ion Nistor (1876-1962), istoric și om politic român, originar din Vicovul de Sus, lângă Rădăuți, unul din conducătorii luptei românilor din Bucovina pentru autodeterminare și unire la România; a fost profesor la Universitatea Cernăuți și ministru, a dat profil românesc universității din Cernăuți, a fost victimă a represiunii comuniste; Aurel Onciul, (cavaler de Onciul), om politic român, liderul partidului democrat al românilor din Bucovina, inițiator al „Tovărășiei țărănești” cu rutenii; Israel Polak (1909/1910-1993) - industriaș chilian - israelian, originar din Maramureș, a învățat la o școală textilă din Cernăuți, unde a înființat, ulterior, o înteprindere textilă;. Ciprian Porumbescu, născut Golembiowski (1853 - 1883), compozitor român, a făcut studii muzicale la Cernăuți, unde a compus unele din creațiile sale muzicale, inclusiv muzica la Imnul Albaniei (sau în versiunea inițială românească „Pe-al nostru steag”); Sextil Pușcariu (1877 - 1948), lingvist și filolog român, născut la Brașov, profesor extraordinar începând cu anul 1906, a fost titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918, om politic, fruntaș al luptei pentru unirea Bucovinei cu România; Aron Pumnul (1818 1866), filolog și pedagog român originar din Cuciulata, județul Brașov, a activat in timpul regimului austriac în Ardeal și Bucovina, profesor al lui Mihai Eminescu, la gimnaziul german din Cernăuți; a murit la Cernăuți; Wilhelm Reich (1897–1957), psihanalist, psihiatru și sexolog austriac si american, evreu, născut la Dobzau, a învățat la școală în Cernăuți; Potrivit unei inscripții din oraș, Cernăuțiul era pe vremuri măturat cu tufe de trandafiri, iar librării avea mai multe decât brutării Eric Roll, Lord Roll of Ipsden, născut Erich Roll (1907 - 2005), economist,
administrator, diplomat și bancher britanic, născut la Novoselița (în românește: „Noua Suliță”), fiul bancherului evreu Mathias Roll din Cernăuți, oraș în care a învățat, în 1918-1925, la o școală privată românească, a fost guvernator al Băncii Angliei și director al societății Times Newspapers.Ltd, președinte al Băncii Warburg SA; Moses Rosenkranz născut Edmund Rosenkranz și cunoscut și ca Martin Brant (1904–2003), poet de limbă germană, evreu, din Berhomet, Bucovina, a trăit în România, URSS și Germania; Sofia Rotaru (1947), cântăreață ruso-ucraineană de muzică ușoară, cu rădăcini românești, născută în zona Cernăuți; Isaac Schreyer, sau Herbert Urfahr (1890 - 1948), poet și traducător austriac-german și apoi american, de limbă germană, originar din Vijnița, a învățat la liceu în Cernăuți; Joseph Schumpeter (1883–1950), economist austriac-american, originar din Cehia, fost ministru de finanțe al Austriei, între 1909–1911 a fost profesor la Universitatea din Cernăuți; Eliezer Steinbarg (1880–1932), scriitor, poet , fabulist evreu de limbă idiș, originar din Lipcani, Basarabia, a activat în timpul regimului țarist, austro-ungar și românesc, a devenit mentorul vieții literare idiș la Cernăuți, unde a și murit; Wilhelm Stekel (1868–1940), medic, psihanalist și sexolog austriac ,evreu, născut la Boian, Bucovina , a crescut la Cernăuți, unde a frecventat liceul, a murit în exil, in Anglia; Leo Stern, născut Jonas Leib Stern (1901-1982), istoric, sociolog și militant comunist austriac, evreu originar din Voloca, lângă Cernăuți, a urmat liceul la Cernăuți, a activat în Austria, Cehia, în războiul civil din Spania și în URSS, apoi s-a stabilit în Germania de Est, unde a fost rectorul Universității Martin Luther din Halle; Manfred Stern (1896-1954), militant comunist austriac, evreu din Bucovina, fratele lui Leo Stern, comandant al Armatei Roșii chineze și al Brigăzii a 11 -a republicane (sub numele Emilio Kléber) în Războiul civil din Spania, a murit în Gulagul stalinist; Wolf Stern (18971960), militant comunist, ziarist și istoric militar, evreu, fratele lui Leo și Manfred Stern, a activat în România, Austria, URSS și, apoi, s-a stabilit în Germania de Est; Alexander Supan (1847-1920), geograf și geopolitician austro-german, originar din Tirol, a fost profesor de gimnaziu și apoi universitar la Cernăuți; Constantin Tomaszczuk (1840-1889), jurist si om politic român din Bucovina, cu rădăcini ucrainene, deputat din partea Partidului Liberal German în Parlamentul de la Viena, inițiatorul și primul rector al Universității din Cernăuți cu limba de predare germană (1875); Nikolai Vavilov, sau Nikolai Ivanovici Vavilov (1887-1943) Genetician și botanist rus, a fost arestat în 1940, în perioada terorii staliniste,în timpul unei misiuni științifice la Cernăuți; Vladimir de Repta (1842-1926) prelat și teolog creștin ortodox român, originar din Bănila pe Ceremuș, mitropolit al Bucovinei între anii 1902-1924, profesor și rector al Universității din Cernăuți, președinte al Senatului României; Mila Kunis (n. 1983), actriță americană. Născută într-o familie de intelectuali evrei, a emigrat în Statele Unite, în anul 1991; Anastasiya Markovich (1979), pictoriță ucraineană; Hermann Scharf; Fritz von Scholz; Nazariy Yaremchuk; Anna Berezovskaya; Ilasievici Artemie(1886-1938), învățător; Luca Gheorghe,(1943- )inginer; Ion G. Sbiera (n. 1 noiembrie 1836, Horodnicu de Jos, Suceava - d. 22 octombrie 1916, Cernăuți) a fost un folclorist și istoric literar român, membru fondator (1866) al Academiei Române. A fost profesor de limba și literatura română la Cernăuți. Una dintre personalitățile proeminente ale culturii românești din Bucovina; Dumitru Plesca, (1904-1939) luptător pentru unificarea Basarabiei cu România mama, a efectuat stagiul militar la Cernăuți, în perioada 1924-1927, la Cazarma 4 Jandarmi și a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent. Florin Piersic (1936) este un actor român de teatru și film. - Wikipedia. 19 ianuarie 2017 la 01:01 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Apartheid 19 ianuarie 2017 la 00:56 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Isabela Nicoara. 19 ianuarie 2017 la 00:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Lucian Mara. 19 ianuarie 2017 la 00:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Dacian Cioloș. 18 ianuarie 2017 la 22:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de China Xinhua News. 18 ianuarie 2017 la 21:42 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=3ETriiwuHLI 18 ianuarie 2017 la 14:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. https://www.youtube.com/watch?v=z-C06abuFBY 18 ianuarie 2017 la 01:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 18 ianuarie 2017 la 00:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 17 ianuarie 2017 la 23:41 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 17 ianuarie 2017 la 22:54 UTC+02 7 sfaturi Dacă ar fi șapte sfaturi pe care să le dau masonilor, hmm. 17 ianuarie 2017 la 22:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 17 ianuarie 2017 la 22:22 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=OwXhHGXejs4 17 ianuarie 2017 la 19:48 UTC+02 Părinți nebuni.. 17 ianuarie 2017 la 19:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Alexandru Vakulovski. 17 ianuarie 2017 la 19:13 UTC+02 A Kenderessy 17 ianuarie 2017 la 18:27 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_cnezilor_C%C3%A2ndre%C8%99_din_S%C4%83la %C8%99u_de_Sus 17 ianuarie 2017 la 17:56 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=xjsmSeKc1sU 17 ianuarie 2017 la 17:47 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=R4GLAKEjU4w 17 ianuarie 2017 la 16:21 UTC+02 Ctitoriile cnejilor hategani Ca orice familie nobiliara, si cnejii din Tara Hategului au lasat in urma lor, fie cetati (in acele vremuri violente, curtile nobiliare trebuiau sa fie aparate, astfel ca nu existau castele, ci cetati), fie biserici (spre lauda lor), toate ortodoxe. Familia cneziala Candea a ctitorit in zona satului Rau de Mori: * Cetatea Colt din Rau de Mori (care a fost sursa de inspiratie pentru romanul "Castelul din Carpati" al lui Jules Verne), a carei constructie a inceput in anul 1280. Se pare ca cetatea a fost cel mai important edificiu militar din perioada cnezatelor din Transilvania. * Curtea cneziala din Rau de Mori a fost construita in secolul al XIV-lea si cuprinde o cladire rezidentiala, o capela de curte, grajd, anexa, moara si biserica. * Biserica Colt, biserica ortodoxa, a fost construita intre anii 1310-1315 si are
elemente caracteristice bisericilor din zona Hategului: acoperis piramidal al turnului din piatra, contraforturi, arce din piatra fatuita. In perioada comunista, biserica a fost transformata in grajd de animale, apoi a fost abandonata. Din 1994, in manastirea Colt a reinceput viata monahala. In afara zonei comunei Rau de Mori, familia cnejilor Candea a ctitorit : * Biserica "Sf. Gheorghe" din Sanpetru, biserica ortodoxa, care a fost construita in sec. XIII-XIV ; este unul dintre cele mai vechi monumente romanesti de zid pastrate in Transilvania. * Biserica "Inaltarea Domnului" din Nucsoara, biserica ortodoxa, care dateaza de la sfarsitul sec. XIII. * Biserica din Santamaria-Orlea este azi o biserica reformata (candva ortodoxa), ridicata in piatra, de cnejii din familia Candea, la sfarsitul sec. XIII, in stil romanic. * Castelul Kendeffy de la Santamaria Orlea a fost ridicat in 1782. Aici a fost gazduit regele Romaniei, Carol al II-lea, venit la vanatoare in Tara Hategului. Castelul a fost nationalizat in 1946 de catre comunisti, iar acum este hotel. In urma cnejilor Densuseni au ramas : * Turnul de la Rachitova, care este o fortificatie simpla. Intrarea se facea cu ajutorul unei scari exterioare care ducea la primul etaj. A fost construit in secolul al XIV-lea. O latura a turnului s-a prabusit in urma unui cutremur. * Biserica din Densus, biserica ortodoxa, o constructie ciudata si controversata, din bolovani de rau, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare etc., luate din Ulpia Traiana. Biserica urmeaza sa capete statutul de monument UNESCO. Cnejii Britoniei au lasat peste veacuri: * Biserica din Ostrov, biserica ortodoxa, construita din piatra in sec. XIV, in stil bizantin. * Biserica "Sf. Ilie" din Pesteana, biserica ortodoxa, care dateaza din secolul al XIV-lea (sau al XIII-lea), cu transformari ulterioare si care este una dintre cele mai vechi biserici romanesti de zid din sudul Transilvaniei. Cnejii din Strei-Sangeorgiu au ctitorit: * Biserica Sf. Gheorghe din Streisangeorgiu, biserica ortodoxa, construita la sfarsitul secolului al XI-lea. In anul 1313 a fost pictata, la cererea cneazului Balea, de catre zugravul Teofil (in altar se pastreaza fragmente din pictura originara, influentata de arta bizantina). * Biserica din Strei, biserica ortodoxa, care a fost cladita din piatra, la sfarsitul sec. XIII. Cnejii Salasurilor au lasat in urma lor: * Curtea cneziala de la Salasu de Sus. Astazi se mai pot observa ruinele unor curti cneziale cu patru bastioane, cu un pod suspendat si urmele unui paraclis. * Cetatea de la Malaiesti, care cuprinde un turn inconjurat ulterior de un zid de incinta, caruia i-au fost adaugate bastioane de dimensiuni reduse. Dateaza din secolele XV-XVII. * Manastirea Prislop, biserica ortodoxa, a avut un rol important in organizarea si desfasurarea vietii spirituale din Tara Hategului in secolul al XIV-lea. In cimitirul ei este ingropat parintele ARSENIE BOCA. 17 ianuarie 2017 la 15:58 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_I_Z%C3%A1polya 17 ianuarie 2017 la 15:48 UTC+02 Cnezii hațegani[modificare | modificare sursă] Cnezatele, formațiuni feudale timpurii, au funcționat în Țara Hațegului până în secolele XIII-XIV, când regiunea este integrată administrativ în Regatul Ungariei. Istoricul Radu Popa a identificat 11 „mari cnezate” hațegane [16], structuri teritoriale asemănate de autor cu „cnezatele de vale” maramureșene. Ținutul hațegan și-a păstrat o anumită autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu. Adunările cneziale au continuat să funcționeze, cu drept de judecată (așa numita democrație hațegană), până în secolele XIV-XV, iar cnezii hațegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvănene [17] . Ruinele curții Cândeștilor de la Râu de Mori Din rândul cnezilor hațegani s-au ridicat, prin catolicizare și maghiarizare, familii aristocratice de prestigiu ale Ungariei și Transilvaniei medievale, cum sunt Kendeffy (Cânde) sau Kenderessy (Cândreș). Majoritatea istoricilor consideră că și ilustra familie a Corvinilor își are originile tot
în Țara Hațegului [18],[19],[20]. Eruditul Anton Verantius, în jur de 1550, scria că Transilvania „este locuită de o triplă națiune, secuii, ungurii, sașii; aș adăuga totuși și pe români, care, deși îi ajung ușor la număr pe ceilalți, totuși nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, afară de un număr mic, locuind în districtul Hațeg (...) și care, pe vremea lui loan de Hunedoara, (...) au dobândit noblețea, pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor” (Cf. Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. I, București, 1968) - Wikipedia. 17 ianuarie 2017 la 15:13 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Pp-eApJu8_k&t=202s 17 ianuarie 2017 la 15:02 UTC+02 Descoperiri Este știut că sistemul nervos uman, creierul și măduva sunt de fapt un spermatozoid supradimensionat. Ceea ce înseamnă că creierul este un spermatozoid dezvoltat. În același timp, creierul funcționând ca o baterie prin impulsuri electrice, nu își poate trăda natura. Ceea ce înseamnă că impulsurile electrice sunt acolo, încă din stadiul de spermatozoizi, ceea ce înseamnă că spermatozoizii _gândesc_, sunt caracterizați de impulsuri electrice. În încheiere, se pune întrebarea, exagerată sau nu, dacă bateriile gândesc. Și se mai poate conclude că posteritatea se poate eugeniza prin lucruri și emoții asemănătoare muzicii clasice; îmbunătățirea mediului electric. 17 ianuarie 2017 la 15:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 17 ianuarie 2017 la 00:01 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=OIBpHO1gZgQ 16 ianuarie 2017 la 23:56 UTC+02 https://copiipovesti.blogspot.ro/2013/01/printul-fericit-oscar-wilde.html 16 ianuarie 2017 la 23:09 UTC+02 Gwenhwyfar Wed Felix Rian Constantinescu Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music - how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More 16 ianuarie 2017 la 22:56 UTC+02 Guinevere has been portrayed as everything from a weak and opportunistic traitor to a fatally flawed but noble and virtuous gentlewoman. In Chrétien's Yvain, the Knight of the Lion, she is praised for her intelligence, friendliness, and gentility, while in Marie de France's Lanval (and Thomas Chestre's Middle English version, Sir Launfal), she is a vindictive adulteress, disliked by the protagonist and all well-bred knights. Early chronicles tend to portray her inauspiciously or hardly at all, while later authors use her good and bad qualities to construct a deeper character who played a larger role. The works of Chrétien were some
of the first to elaborate on the character Guinevere beyond simply the wife of Arthur. This was likely due to Chrétien's audience at the time, the court of Marie of France, Countess of Champagne, which was composed of courtly ladies who played highly social roles.[11] There was once a popular folk rhyme known in Wales concerning Gwenhwyfar: Gwenhwyfar ferch Ogrfan Gawr Drwg yn fechan, gwaeth yn fawr. Gwenhwyfar, daughter of Ogrfan Gawr, Bad when little, worse when great. - W. 16 ianuarie 2017 la 20:30 UTC+02 MY LOVER MY DEMON Roman Felix Rian-Constantinescu Nostalgiei lu Cărtărescu.. Because I know now that You love me, sweet Eliza, I will begin tell You the story of my family because it deserves to be told, of story of tragedy through life and love through tragedy, generation after generation ever since the times of the Round Table Enchantresses. As you probably saw I haven t managed to write any real book for years now because of my excessive sinapses, but I will try to sing this Medieval ballad of Love and Torture to You and return to my Facebook page again and again, day after day, month after month, by grace, seeking beauty and truth. It all starts with my family. As I can say writing the book of Death, short-circuited my brain, because of the intense pain and work, and for years I believed I reached my epic climax. But I will try again. You must understand that I am haunted by three spirits just like old Ebenezer Scrooge. I will tell you about them. The first is the Ghost of Christmas Past, my Mother. I don't know what to tell You about Her. Probably all I know about Her is that She loved me very much. I was blessed as they would say. Yes, She loved me, truly, madly, deeply, with unconscious Catholicism and mysticism, this was her life, Love. For me mostly. I was the reflection of the third Spirit, but I will tell you about Her. It's Her book. Who was in between? Hamletian question -- The Ghost of Christmas Present, with roast apples and roast chicken, with food and drink, and women, and joy, far from home. A demon Spirit, a deceiver, not a man, nor beast, but a monster of logic. One day he left and the next day we knew Nothing of him. But my Mother, The Ghost of Christmas Past, this Blueroses, made it, and I believe on her own, and loved Christmas, the Christmas who did not love her. This is the story of the Scrooge of the postcommunism. I, this masonic Scrooge, payed in full the debt of Communism and camaradery. I payed But I don't know for who. I payed for a few pictures, a name, and this body that I have, and for this blank space I have in my brain when I think of Him. And for my all-life ignored cousins. Anyway He s dead as a dead man, and I don t know what happened to Him, is He with William Blake or not? I don t know. But, sweet Eliza, I want to introduce you after the day he left for good to the third Spirit, The Ghost of Christmas Future, Ana. Well I don t know if I am right, but from small Childhood I felt Ana was all I have, do you get that? And I had her, for the most, until the years of madness came and of rising son. This is my biggest regret. Well, my Friend, I will close the manuscript now, because I cannot write. For the first time in my life, I believe, I asked myself now how would have been if Ana, my, were happy instead of a Buddha, but we all were, and maybe this is Cora's destiny. I know that you love the Bible, and I know it is true, in the simple perception of the universe, I know because She loved Him until sudden death. This is the secret I believ of my obsessive faith unvanquished not een by the hedonist psychyatrists. You all my life I asked why I suffer, and answers came only at old age. I would like to make of this an English novel but it's not, it's Romanian, and black, and catholic. The wife faithful with her whole body like the holy relics until the other Lover comes to take Her to the Palace Sans-Souci. And it's true that we see the calvary and not the Angels. We all carry stories with us. We hold them înghiocate in our brain, like unripe nuts, and this are our Torahs like Rabbi Mark Bloom says, our truth, the truth we do not know what to do with. With our death this truths will return to God and
History, and millenia will pass over our tombs, but I maybe the stories are more important than us. They are our models, we are have at least one, but for you Montague Ana was a pagan... You have to understand me, Beatrix, for years I believed I found the truth, in the arms of the Bishop and before at the table of Hermits, but when Death came I thought for the first time of a banned church in a faraway unvisited village, where She went when She was like You. In you I find not my Mother, but my Ana, or I don t now what I find, my Eliza. But there s nothing wrong with it. It is just that for me Saints are real and Mary is God. But I am not a preacher, I am just a Mary worshipper. Where was Mary when God created the world, I think. Where were You and Me. And yes I lived my life thinking of Ana. These pages are feminine, I know, because I have both brains, but maybe my message is what beautiful would heve been if She lived and we had had known her. My Mom died too, and now I am Catholic. I no longer depend on churches. Mary is with me. My dream - is to make a church for Mary and women here in your village. But I am not holy, I am just a pilgrim, a Russian pilgrim. I am sorry if I have haunted you for years. I am sorry. But you are the way back into love for me. I wandered for centuries and you are Mademoiselle Pogany. And yes maybe I am a demon too, but I didn't want to be. And maybe always I believed we need to fiind an instinct beyond instinct. If I spoke to You, would you be mad? There is a tear in Christianity. You go and speak, use your brain, to get to God and grace, we, to speak truth for once, go humbly kerouacs and worker-women, and sing our love, or profess our love, or just try to yoga our love to God, Jesus and Mary, that s all we do. Aren't we Christians? This is our hurt, after been the traitor of the gint. We sing, the ones who can, as you would have sung to me. Maybe more than sing, we return home, to the beautiful icons and ancestors, the white walls of Calvary, and the meek priest which we love. We are not that educated, but believe our mothers, don't you? Just we go to our Church, and maybe one day we'll die, maybe, or maybe other generations will love Mary. What do you think? Who is Mary anyway? -- Mary is my Ana's reason. Ana's love killed her, but is She really dead? We are the traitor useless church. And confesion does mean nothing, the Montague say. We are the sinning church, worthless, worthless, taking money for a place in heaven, the Church of the Holy Pope and the holy witch, but so, bad, and ignorant, and idolatrous, love you, and this is all we can say, all we can really think. Our churches sheltered us when we were bums and we still so. When you confess your sins you're nobody anymore. But I am God's prophet, so it's easier for me, I confess to the stars. Da, viața începe cu mărturisirea. And I became a Yoda? of confesson. A rat, but not a snitch. I love my soul more than my life, and God is soul like Ray Charles. But I see that I don't keep track of the story. I will insert here a fairy-tale that I wrote walking to our dam in may? 2015 from my unpublished book POVESTIRILE CE NU VREI SĂ LE CITEȘTI. Mocănița A fost odată ca niciodată o fată. Pe fată o chema Ana și era dintr-un sat de munte de peste Strei numit Livadia de Coastă. Era frumoasă pentru că era o rohmăncuță. La un băiat dintr-un sat din jos numit Ponor îi plăcu de Ana și o ceru de soție. Ea îi spuse: -Bine, dacă ne suntem ursiți, nu scapi tu de mine și nici eu de tine. Se căsătoriră și fu mare bucurie. După un an li se născu o fată pe care tatăl o numi Valeria după o bunică de-a lui. Era în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1947 cu zece minute înainte sau după miezul nopții. Mai trecu un an și apoi în următorul li se născu un băiat pe care îl numi Adrian. Era în anul 1949. Un timp fură toți patru fericiți. El nu lucra nimic, dar era bun de gură. După un timp ea lucră femeie de servici. Mergeau în Hațeg la Grădina de Vară și ascultau Guajira Guantanamera. Pe urmă o femeie rea puse ochii pe Ion. Îl momi și el o părăsi pe Ana și veni într-o noapte să fure amândoi copiii. Valeria, mama mea avea opt ani. Ea spuse că nu merge, că mama are dreptate. Adrian a fost mai mic și nu a înțeles lucrurile, așa că îl luă de la Ana pentru
totdeauna. Ana, bunica mea suferi imens și îl iubi imens toată viața. La început citea cartea „Ion” de Liviu Rebreanu și se gândea că nu i-a mai rămas decât să se spânzure. Își spuse că nu mai poate să se întoarcă din nou în sat din comuna unde Ion fusese primar doi ani până atunci, comuna familiei Pollya. Își luă fata și plecă în lume. Merse la Hațeg și se angajă muncitoare la Fabrica de Marmeladă, fiind cea mai bună muncitoare din Fabrică. Era prietenă cu o fată mai tânără Profira, Fira, venită cu trenul foamei și care era din ținutul Herței. După un timp o măritară cu un om Vaida, care deveni alcoolic cu timpul și începu să o bată toată viața până când muri de băutură pe la cincizeci de ani, Fira rămânând singură și având doar o nepoată de mătușă. Tanti Fira este moașa mea. Când veni muncitoare, își făcu un portret la fotograful maghiar artist din Hațeg Horváth Jozsef în care își puse un ștreang de mărgele și era îmbrăcată în doliu. Ea era foarte sensibilă. Pe strămoșii ei îi chemase Vladislav și mai înainte, Albu. Eh, asta-i viața. Suferi și suferi pentru nimic. Viața ei nu se deosebea mult de a lui Iuliu Hossu. Muri la patruzeci și cinci de ani în 1973. S-a născut în Livadia de Coastă, pe data de 11 mai 1928, și a murit pe 1 octombrie 1973 de cancer la sân. Înmormântarea lor s-a ținut acasă pe 4 octombrie 1973 într-un bloc sărăcăcios care apoi avea să devină blocul țiganilor. Stăteau la etajul unu în partea dreaptă cum privești blocul. Geamurile erau orientate către Strei. La înmormântare au venit o mulțime de oameni. A venit și Adrian, pentru prima dată. Oamenii l-au întrebat: -Ai venit la înmormântare? -Păi, am venit la mama lui Valerica... -Cum, nu știi? E și mama ta. Nu ți-au spus? Cartea ei preferată a fost “Ion”, povestea ei dorită a fost “Înșir-te mărgărite, iar cuvântul ei iubit a fost: ursit Dear One, just in the phorum again, thinking I have said everything.. 16 ianuarie 2017 la 19:47 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=VZt7J0iaUD0 16 ianuarie 2017 la 18:59 UTC+02 Mă gândesc la titlul următoarei cărți de poezii. Am următoarele variante SPIRITUAL QUEEN GUINEVERE S CROSS 16 ianuarie 2017 la 18:37 UTC+02 Azi la ocazie am salutat un vecin culturist si mi s-a parut ca mi-a spus, Pupa-ma-n cur. Pentru ca nu sunt sigur nu ii scriu numele. 16 ianuarie 2017 la 01:41 UTC+02 They like my Basis of Psychoproctology.. 16 ianuarie 2017 la 01:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Danielle Ate the Sandwich. 16 ianuarie 2017 la 00:49 UTC+02 Cântecele pure Cântecele pure Pe harfe de vânt Sânge și mure Ursă-n mormânt Casandră dorită Flori din noroi Pădure vrăjită Tine mine - noi. 16 ianuarie 2017 la 00:43 UTC+02 http://watchseries.cr/series/seinfeld/season/3/episode/7 16 ianuarie 2017 la 00:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 15 ianuarie 2017 la 23:59 UTC+02 Lectură din Suedia!!! 15 ianuarie 2017 la 23:59 UTC+02 15 ianuarie 2017 la 23:55 UTC+02 Din pacate nu pot sa nu mananc carne pentru ca imi mor neuronii.. 15 ianuarie 2017 la 23:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize.
15 ianuarie 2017 la 23:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 15 ianuarie 2017 la 22:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 15 ianuarie 2017 la 22:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 15 ianuarie 2017 la 21:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Atiq Ullah Ahmadi. 15 ianuarie 2017 la 21:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 15 ianuarie 2017 la 21:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 15 ianuarie 2017 la 21:49 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 15 ianuarie 2017 la 02:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Alexandru Vakulovski. 15 ianuarie 2017 la 02:26 UTC+02 CARTE DE RUGĂCIUNI Felix Rian Constantinescu 2016 MOTTO „Acești bieți supuși români, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor într-adevăr, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns (...). Nu mă mir că pământurile lor sunt rău lucrate, căci doar cum ar putea fi altfel când omul de la o zi la alta nu e sigur de posesiunea sa și trebuie să fie zi de zi și poate în fiecare ceas la lucrul domnului său. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei.” Împăratul Iosif al II-lea, Austria. „Fericite auguste împărate! (...) Națiunea română este cu mult cea mai veche dintre națiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucît este lucru sigur și dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, al unei tradiții niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor și obiceiurilor, că ea își trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în nenumărate rînduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldați veterani, ca să apere Provincia. Urmașii lui Traian Augustul au stăpînit Dacia cîteva secole. Sub a lor neîntreruptă stăpînire, în această Provincie a fost răspîndită și credința creștină după ritul bisericii răsăritene prin străduința episcopilor Protogen, Gaudențiu, Niceta și Theotin, mai ales în secolul al IV-lea, după cum ne-o arată această întreagă istorie bisericească. (...) Cînd ungurii, către sfîrșitul secolului al IX-lea, sub ducele (lor) Tuhutum, au năvălit în părțile Transilvaniei, locuitorii romani ai acestor (părți) se numeau cu numele, schimbat, de vlahi, după mărturia celui mai vechi scriitor al Ungariei, Anonymus, notarul regelui Béla: în fruntea lor se afla în clipa aceea ducele lor propriu, Gelu, cu putere supremă, nenorocos însă în lupta la care a pornit cu ungurii spre apărarea patriei sale, de vreme ce în acea luptă el și-a pierdut și domnia și viața. (...) Atît istoria Patriei cît și istoria romană ne arată că românii au locuit în părțile Transilvaniei desigur cu multe secole înainte de a fi venit ungurii, și, cînd ei, pierzînd în luptă pe propriul lor duce Gelu, nu s-au mai împotrivit ungurilor, ci mai curînd, de bunăvoia lor, prin chiar acest fapt au admis de la sine pe unguri la conlocuirea cu dînșii, la concetățenie, ca și la comunitatea drepturilor regnicolare. Ungurii au fost mulțumiți cu această liberă și spontană acțiune a românilor, și amîndouă neamurile și-au găsit în concetățenie și în comunitatea drepturilor fericirea lor, pe care n-au voi s-o încreadă sorților unui război ulterior, de al cărui sfîrșit nesigur amîndouă trebuiau să se teamă. (...) Că sașii au venit în părțile Transilvaniei în secolul al XII-lea, (iar) armenii și bulgarii în secolul al
XVII-lea și că au obținut (și ei) admisiunea, ne mărturisesc, afara de istorie, privilegiile și diplomele principilor. Mai rămîn germanii, cetățeni ai Patriei, care, după cum ne-o dovedește de asemenea istoria, au venit în Provincie mai ales pe la sfîrșitul secolului al XVII-lea cu armata fericitului împărat Leopold și au obținut admisiunea exact în același fel în care (au obținut-o) și ungurii, care au venit pe la sfîrșitul secolului al IX-lea. (...)” Supplex Libellus Valachorum „„Înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de ltiință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani.” ASTRA, Sibiu. *** Voi Mă chemați la templu Eu vă chem la sat. Pâinea eroilor La Cluj îmi plăcea să stau în Cimitirul Eroilor Singur Printre crucile soldaților români, maghiari, nemți, ruși Crucile Revoluției Eram la cimitirul român din Primul sau Al Doilea Război Mondial Când un om m-a oprit Mi-a spus Nu vă supărați Poate vreți să primiți aceasta Și mi-a dat pâine, pateu și mi se pare roșii Nu aveam ce mânca la cămin Am mai trăit o zi Cu pâinea eroilor. COPIII FAC CUNOSTINTA CU GULAGUL Doamna a plecat puțin și ne-a spus să o asteptăm pe hol Ne-am spus să deschidem ușa Dietei Cavalerilor ne izbeam cu umărul în usă și apoi ne-a chemat doamna directoare și ne-a pus diafilm cu Păcală care trăgea ușa după el. COPIII MERG SA INTALNEASCA IUBIREA noi Copiii din grupa doamnei Ronai mergem cu doamna La sala mare să îi vedem pe Lizuca și pe Toto La teatrul pentru copii. COPIII FAC CUNOSTINTA CU IEPURII Era cam toamna anului 1987 Copiii au mers la doamna Ronai Acasă să vadă iepurii albi și gri negri și roșii frații pisicilor închiși în zăbrele cât niște sicrie pentru iepuri. COPIII FAC CUNOSTINTA CU MOARTEA Era poate Primavara lui 1988 De Înviere noi Copiii din grupa mare am fost duși încolonați de doamna Ronai la cimitir să vedem păpădiile mari și galbene și fluturii albi. PLANSUL REGINEI Viata se petrece pe o tabla de sah. Lumea e un portulan Spun marii geografi Sunt patru targuri si-un ciolan Si banii olografi Un targ mai mare unul mic Un Iad si-un Paradis Cu elefanti razboiul punic In drum catre abis Era o fata doua fete Si-o Vergina Regina Fata dintai porni sa certe Cea buna sa se-nvina Veni in calea lui Tocila In calea lui veni Si pentru el si Sarsaila Pentru ei muri Acum statuie-i fata-n targ Tocila e plecat Dama de vita s-a-nnegrit Regina plange-n sat. OCHII LUI ZAMOLXE Spitalului de la Zam. Zalmoxis inseamna urs in zale, adica melc. Ochii lui Zamolxe sunt doi melci Morti in pestera Zalmoxis e un tau cosmic Degetele ii scot ochi de bour Genunchii ii sunt pietre sparte Cade in noapte Zamolxe Cu inima lumina. Parul, barba, vorba ii sunt ciorchini de struguri albastri Chipul, omul din nuci. Ganduri la Veghea lui Zalmoxis de Raul Constantinescu trebuie sa ma intorc la origini la pacea mintii unita cu pacea inimii la muntele din psihic la chihlimbarul din ochi la tacere supunere si castitate. TRIBUNUL DE PE MUNTI Lumea icoana Urlet dorul Mort amorul Viata vama Cu Dumnezeu Sade pe munte Stance carunte La sfatul sau Poporul dor Pentru pamant Pentru cuvant Moartea omor. SONETE I Vegheaza plopii an de an Marie Peste castel negru de-orfani Stapana Cobor orfani pamant inghit Marie Tristae est Terra Harzoc Latina Te rog divina saraca Regina Cobori peste spitalul mort Marie Adu balsam in iad o tu Marie Si ai mila de Nebun si de Cadana Dar mana ta ramane intre stele De ce nu poti sa vii tu sa ne mantui Cand vietile ne sunt moarte in rele? Noapte de noapte negre trepte bantui Balante trag virtuti cu pietre grele Noi te rugam Marie sa ne bantui. II Un cantec vechi din ceruri vin Marie Coboar' din munti plini de orand Marie Din ingeri mii din stele vii Marie Si imi vorbesti ma lecuiesti Marie O viata stau la templul tau Marie Si plang cu plans de cerb in rau Marie Si mult te caut in campul vechi Marie Cand te gasesc ma mantuiesc Marie Esti mai frumoasa ca o ia Marie Mai buna esti ca mama mea Marie Iar te astept tu sa ma chemi Marie Si sa ma duci peste genuni Marie Cu gura os cu piept pamant Marie Iarasi te chem din necuvant
Marie. ARDEALULUI Ardealule, Ardealule Multi iti manca malurile Transilvanie plaiu ros Geaba intalnesti pe Mos Giocurit si giocuros Mancarea ti-e doar un os Plangi Ardele blestemat De ciocoi esti blestemat. POETUL RĂZVRĂTIT ȘI POETUL NEBUN Noi si voi Ne incercuiti ca un zid Voi ati facut lumea Voi sunteti Romani Ardeleanu nu are suflet Sa munceasca pe roata o mie de ani Sa moara in Romania inca o mie Veniti in pamanturile si satele noastre Va invata dascalii si tribunii Si apoi daca se ridica Un suflet ardelean Poet razvratit poet nebun Pus la index de Parlament si intelectuali Sa moara sa moara Si haitele de oameni sa urle. Vezi Mamă m-am spânzurat Felix Rian Vezi Mamă m-am spânzurat Uite Tată am plecat Inima din piept mi-am dat Păsările m-or mâncat Dumnezo m-o blestemat Fată mult eu n-am mai fost Că m-o luat Moartea la rost Eu Copilul cel mai prost Care râde-n zi de post Și când spune Tatăl nost Moartea mult de m-ar ierta Că n-am fost pe voia Sa Și cine s-o mai speria Să i se sperie inima De toată durerea mea Am murit și m-am tot dus Tata de spatei adus Mama are părul fus Frate-mio plânge că nu-s Unde-i fata? Unde-s? Nu-s... CRUCEA DE CETINĂ În memoria Masacrului sovietic de la Fântâna Albă din ziua de 1 aprilie 1941. Drum printre mitraliere Pelerini prin câmp Mergem spre moarte Diavolul sfânt Ne-ngroapă în carte Iară murim Dalbi ghiocei În roșu tărâm Iată-ne miei. Tortura Sabia îmi spintecă ochii Sabia îmi spintecă pieptul Crește plânsul mamei Dochii Mi-am pierdut în lume dreptu Și de-o fiu să fiu pământ Nu-s pământ de roșu vis Voi să știți bietu-mi cuvânt Ci-s pământ negru ucis. Luminii Tu lumină luminată Ochi de zeu palmă stelată Spune-mi mie cin’ ți-i tată Odată sau Niciodată? Că de când nu te-am văzut Și de când nu te-am privit Mama s-o făcut năut Bucovina o murit. 75 000 Am plecat în lumea mare Bucovina-i țara mea Ca pasărea călătoare România nu-i a mea 75 000 au fost Crucii de cetini arzând Morți prin lume fără rost În ochii mei de pământ. Simplegeist Ah tu mamă ah tu tată Ce mă feți și mă răsfeți Unde-i mintea fermecată De copil vechi minteleț Voi muri și eu o dată Dară nu voi fi uitat Îngeri vor veghea în vatră În pământul neiertat? Oameni de la sat Oameni de la sat am fost În ogoru ce-am arat Când murit-a neamul prost Acolo ne-o aruncat Dară cine o uitat Viața-i un mormânt făcut La ce bun o treierat Pentru poporul vândut. Profesorul de sat Taci troiene că ești prost Cartea știu eu pe derost Taci tu câne că ești prost Cartea știu eu pe derost Despre suferința ta Nu scrie în cartea mea Nice despre moartea ta Nu scrie în cartea mea. Dispreț Vin din veacul de dispreț Mult am îndurat măi frate Veacul porcului mistreț Moartea le-o-ntrecut pe toate Viața ne-o murit în câmp Peste mine au scuipat N-am avut nice mormânt Orașul m-o și uitat. Crucea de cetină Aici crucea a -nflorit Aici țara a murit Cap de bour cap de bou Eu îs Moldova Singur Eu În frunte clocesc un ou M-am bătut cu Dumnezeu. Paradis in sat Uite tata Ceru parca-i de icoana Salta frunza ramura Plopii-s linii Soarele e alb De gheata. GRAMATICĂ PENTRU GRAMATICA VIEȚII În sfântul Vas Creierul Ceas Lumină Divină Moarte Stăpână. Lucian Blaga la Lancrăm 1 LUCIAN BLAGA, Idee, idee! Stea de pământ, tristă idee, mamă mormânt. MORMÂNTUL, Ascultă cuvântul, când vine vântul, moare pământul, trezește sfântul. SPIRITUL, Tăcuta harpă, neagra marcă, lumina parcă, tăcuta țarcă. LUCIAN BLAGA, Tu vină, lumină, moartă stăpână, mă ține de mână. MORMÂNTUL, Copilă, copilă, în milă e milă, caută lumină, în noaptea stăpână. SPIRITUL, Ah, cât te-am căutat, al meu păcat, mormânt preacurat, mormânt luminat. LUCIAN BLAGA, În moarte e moarte, în pământuri parte, în litere carte, în creștinism moarte. MORMÂNTUL, Copile-ai venit, la mama-i venit, iubirea e mit, mormântu-i trăit. Dialogul SPIRITULUI cu MORMÂNTUL 2 SPIRITUL, Mormânt e lumea Și lumea un mormânt Mormânt e Biblia Cuvânt în Mormânt. SPIRITUL, Cădem în moarte Cosmic nihil O arsă carte Eram copil. MORMÂNTUL, În mușchi cuvântul Șoptește mormântul Mort e pământul După Isus smântul. SPIRITUL, Fără de viață Ultima ceață În dimineață Tristă paiață. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te scriu în carte Fără de moarte.
SPIRITUL, Nu, eu sunt fiară Mormântul să piară Sânge în sară Ura în vară. MORMÂNTUL, Te chem în moarte Să mă ai parte Te chem în viață În noua ceață. 3 Căderea NEGURII NEGURA, O, tu străine Vino la mine În munții ruine Din urâciune. NEGURA, Ascultă, ascultă Bezna e multă Munte murit Bord nesfințit. NEGURA, E timpul luminii Din nopțile vinii Să vină străinii În sufletul vinii. 4 Lucian Blaga ridicându-se din Mormânt MORMÂNTUL, Te du în lume La lume spune Cei fără nume Copile nebune. (LUCIAN BLAGA tace) Cortina. Aiudul si Auschwitzul Si Krisna i-a spus karma. Mai Aiudo groapa rece Cine-n lume te intrece? Auschwitz cu cuptoarela Roma cu duioarele? Auschwitz tu fratele mieu Ce stii tu de Dumnezeu? Ce stii tu de al meu dor? Ca iou vreu dor ca sa mor. Turnul Turnul de os Boltit frumos Turnul de lemn Tacut indemn Turnul de stei Salas de miei Turnul de dor In care mor. Unei Biblii germane Din Dacia sfanta cu sacri plopi Cerul un tub de culoare Un sah o carte si o Biblie incalcita Logica ocean. MOGOȘ ȘI MAZILU Mor copiii Cad uciși Pleacă fiii -n păltiniș Taie brazii Toți călăii Curge sânge Sar dulăii Gropi comune Sus în munți Ochi închiși În sfinte nunți. Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezău-o muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioare. AVRAM IANCU NEBUN Domnului profesor de fizică Badiu Iancu, nepot de soră de al lui Avram Iancu. Lung îi drumul moților Dar mai lung al morților Transilvanie ruptă roată Tu bătăi Bată-i să-i bată. VOIEVODUL DE ALBA IULIA Mihai Creștinul Se numea odată Copilul trist Fără de tată Fără popor Fără solie Doar Dumnezeu Privire vie. COL ULP TRA AUG DAC SARM ROMANORUM SUMUS AETERNA CIVITATE ANIMA UT HUMUS FLORIS LATINITATE SACRUM CHRESTUS AMOR MORS LIBERTATIS MOXIS SILVAE MOR VINUM LACRIMA PANIS. GRI NEUTRU În biserica turn de pază Îngeri cu aripi gri veghează Pictorul e-n piața lumii Chemat n-apoi de plânsul Mumii. Moisei ++++++++ + ++++ +++ ++++++ ++++++... CIMITIRUL POEME SCRISE-N PIATRA DUHURI VORBIND IN VANT OASE CENUSA-N VATRA TACERE LA MORMANT ADUC COPII LUMINI MAMA E IN PAMANT SINGURI CA NISTE CANI – FURTUNA SI AVANT. TRAGEREA PE ROATA Roata hora romaneasca roata crunta ungureasca roata graului s-a painii strapunsa biserica mainii fost de roate Ardealu plin sangele ne e venin noi facutum drumuri ziduri si muritum rupti pe griduri. PAMANT SCHINGIUIT Ardealul tras pe roata Cu Romania toata Zdrobit sub plug de sange Mintit in carti de plangeri Grau omorat in vatra Porumb-ngropat in piatra Inflorit cu duhul vechi van Gogh mancand curechi. ICOANĂ PE STICLĂ Cavalerul trac străpunsă Bălaurul dac Leule zeule Îngeri să dăsfac Calului alb Cerbule verbule. MESTERUL Ciopleste lacrimi in lemn inzeite patimi in semn Si fluiere si linguri si cant si rabdare de sfant. RUGACIUNE Creierul bolta Inima-nalta Cerul uitat Ochiu bărbat Tacere mare Ghioc de soare Ger timpuriu Iarasi inviu. VOTUL ROMAN Arunc cu votul Grec ce sunt Pentru istorie Pentru pamant Merg prin zapada Prin ocari Ceru ma vada Umblu pe mari. AUTOPORTRET INTERIOR In mine-i intuneric de iad Inaltimi de orga in mine Acvile ce urla vrabii ce cad Dincolo de rau si bine In mine e tacere si moarte si urlet de fiara Mintea mi-e deschisa carte Si plansul de ceara. DESTEAPTATE FELIX Stau privind peretele domol Cu crestetu-ntr-o rana ametit Bistrian de ganduri imi trec prin ochi Si vad vrun ce fara sa stiu ce vad Ochi mi se zvanta sub palma grea Imi sunt doua nuci pline de miez Sunt un bun copil cu viata rea Stau iar privind in gol - visez. ZARCA In zarca m-am pocait In zarca m-am spovedit Si in zarca am sa mor Numarandu-mi dor cu dor Cat ii lumea asta roata Toata ii numa o zarca Si in zarca nu-i lumina Decat inima stapana. EUROPA Candva Europa era o padure De la mari la mari Fara orase fara Moloh Doar o mare padure Un loc al pacii si intelepciunii Bucuria gasita in poieni Scanteile din foc devenind stele Si noi parintii nostri si ei parintii lor. RUSINEA Domnului Profesor Radu Vancu. Rusinea este dor si cant Lumea de razbati In inima ta tacand plangand De tot mai singur cati Stai intr-un loc si-ti amintesti Prieteni mii trecand Mintea ti-e magic Ipotesti Si toti se sting in gand Ramai
si tu-n rusinea ta De Chrestus rusinat De cruce ca el stai flamand Martir fii pentru sat In satul vechi vorbesti rugand Si singur stai ades Sezi rusinat si sangerand Si te uiti in eres. LAZAR SAINEANU Telal de basme l-am vazut vorbind frumos ca-n carte Batran si tanar nevazut viu si fara moarte. LIMBA CLOPOTULUI O data la o mie de ani limba clopotului ne suna in frunte adormiti in ger ca in legendele negre sufletele ne sunt biserici naruite cu Dumnezeu pribeag intrand la vecernie. MUIEREA E-o muiere ca oricare o muiere-n lumea mare si barbatu ii muri si se si imbolnavi cine-o creste fiii mei fii mei ca niste miei pe preut nu il lasa se ruga la Precesta Si spunea m-am vindecat Plans-am plans-am rau curat O-ntrebau, Te-ai vindecat? Zicea greu, Nu m-am lasat. Dmitri Shostakovich - Waltz No. 2 Vii valsuri sub Kremlinul rubiniu. FATA DECAPITATA. LEGENDA PENTICOSTALA Demult demult in alti ani rai cine mai stie sortii sai era-ntr-un sat o momarlana pe care o strigau tu Ana. cu Domnul se dragosti Ana innebuni In sat lumea-se vorbi ca Ana innebuni popa o-nfiera cu crucea mosu tuica bea cu butea. Ana innebuni cu Domnul se dragosti Fata mea sa nu te duci ca ne faci de ras la curci fata merse si veni taica capul ii tai'. Cu Domnul se dragosti Ana innebuni. Plange taica fata-i moarta Mergi la Lainici de te iarta Fata me sa pocai Pocaieste-te si tu. Ana innebuni Cu Domnul se dragosti Cu Domnul se drăgosti Ana înnebuni. NOUA DREAPTA Tu vino cu noi la lupta dar de nu crezi ca noi te batem - suntem hitleri pentru maine Ducele cu buza rupta Noi zidim violenta noii ere RUSIA Jele Rusia sufletul lumii tarina zavorata la sanul mumii Maica - in deochi vorbestemi Cu ochi in isop - ceteste-mi. Obsesie si dementa deceniului 1944-1964 Sunt veacuri repetitive vise urate reflectandu-se in oglinda generatiilor uraste-ti prietenii si vinde-ti fratii obsedante decenii recurente rusinea unui popor blestemul unei istorii homo homini lupus si negustorii cinstiti urla sa moara sa moara sa moara. HONTERUS. LEGENDA Vigilate et orate orice ardelean un frate Turnul Roman piatra neagra Biserica Romana Neagra Avva cu par negru pana. Aurel Cazu steaua pe benedinctini lumina din cer si din batrani Dalb mesteacan rasarit vechi brad sacru mortflorit. LUCIAN BLAGA LA CLUJ Melc in cochilia albastra plange lebada maiastra moartea are chip de om sub al boltii sfinte dom totul are inteles iubirea e un eres Cluj rosu in soarele aztec Sfantul Lucian deveni metec. Inviere Zalmoxis vine din mormant Romanul cade in pamant Copiii au aripi si plete Norii au inceput sa fete. BISERICA ȘI CIMITIRUL Biserica cimitir Cad stăpânii fir cu fir Cimitirul templu mare Îngerii să tăbărare Morții vii și vii morți Margarete rupte-n sorți. CRIȘAN ÎN TEMNIȚĂ ÎN TEMNICIOARĂ CRIȘAN AMĂGIT GATA SĂ MOARĂ ȘEDE MINȚIT MÂNI M-OR LUA PE ROATĂ M-OR DA CORBI M-OR MÂNCA MUMA O VEDEA TOT CE-A MAI AVUT TOT CE I S-A DAT CU FIRU ȚESUT S-A SPÂNZURAT. RAGNAROK Am sezut intre meri in uda trista livada de devenii mar Pleiade ma vada cine va pune securea la radacina mea cine din pamantul meu ma va alunga si cand voi ajunge-n cer pe ce drum voi plange drum de piatre si fier drum de dor si sange? CU PUTREDĂ MÂNĂ Cât fui închis uitai liturghia mă afurisi și împărăția dar am o credință de craniu-n tărână îl caut pe Cristos cu putredă mână. PRICEASNA MAMEI Sta mama-n odaie si plange ades n-ar vrea ca sa planga dar doru-i da ghes toti au uitat-o barbatu-i murii fata-i pleca si se pustini unde esti mama unde esti fata unde esti fata unde esti mama? HEATHCLIFF In lumea lui tacere in lumea lor fiere a mers tot pamantul cristosul si sfantul. SONETUL III Ma rog sa-mi vii Marie Doamna mea Carte-ti trimit din temnita de piatra Sfanta coboara pe frunte-mi mana ta In sala de tortura cerul latra Doamne ma uita frange-aceasta vioara Alunga-ma din rai dar schimba-mi viata Veti ramane doar tu si dimineata Cazut in pamant piatra de moara Tu vezi Marie dorul greu de moarte Pe care l-ai cerut mama sub cruce Noi doua priviri scrisentr-o carte In drum spre cer sonetul trist ma cruce Vazand cum cerul mi-e pulberi de sate Cruce de fier de lemn de piatra duce. 15 ianuarie 2017 la 02:08 UTC+02
https://www.youtube.com/watch?v=JgJhdTJ7Cm8 15 ianuarie 2017 la 02:06 UTC+02 E ironic cum adevărul, care e benefic, rănește, ca lucrurile negative.. 15 ianuarie 2017 la 02:00 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=zgQMEoaP31I 15 ianuarie 2017 la 01:53 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Au9RzH7pq3w 15 ianuarie 2017 la 01:09 UTC+02 Eu sunt foarte deștept. Și nu știu de unde. Rezolv viața ca pe șah.. 15 ianuarie 2017 la 01:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 ianuarie 2017 la 00:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 15 ianuarie 2017 la 00:39 UTC+02 One thing about psychoproctology is to understand that the shit comes from the brain not the heart, and reach to confession communion.. 15 ianuarie 2017 la 00:22 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=C2cMG33mWVY 15 ianuarie 2017 la 00:04 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13080249-The-Basis-of-Psychoproctology-by-FRConstantinescu 14 ianuarie 2017 la 21:41 UTC+02 Este foarte interesant că Party înseamnă și partid și petrecere.. 14 ianuarie 2017 la 21:29 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=o_w4L6s1j2M 14 ianuarie 2017 la 20:46 UTC+02 Church mon amour 14 ianuarie 2017 la 20:29 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Editura Absolut. 14 ianuarie 2017 la 20:28 UTC+02 The trouble with Nietzsche is not that he s right or wrong, but that he s a good friend... 14 ianuarie 2017 la 15:22 UTC+02 Ieremia le-a spus că au abandonat pe Dumnezeu și au ajuns de nimic. Dumnezeu a făcut o lume și un suflet și voi vă mărginiți în păcatele voastre și îmi citiți Biblia ca niște papagali fără minte, voi trebuia să supuneți universul și să vă supuneți pe voi, să creați o lume a învățăturii, adevăratelor învățături, și ați umplut lumea cu mizeriile voastre, care nu sunt bune nici să mântuie un câine. Cu fiecare an sunteți mai degenerați și creierele mai murdare, de bani, de mândrie și draci, și de plăcerile voastre animalice pe care le justificați prin cuvântul Meu, spunând, Cuvântul Domnului, Cuvântul, Domnului, Cuvântul Domnului... 14 ianuarie 2017 la 15:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 14 ianuarie 2017 la 00:08 UTC+02 Luna și Mama Lumină din vină Fată preacurată Lună Stăpână Mamă-nmiresmată Dumnezăuo muritu Marii s-or rugare Ceru prăbușitu În ochi de Fecioară. 13 ianuarie 2017 la 23:52 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 13 ianuarie 2017 la 21:31 UTC+02
Suntem matrițe, cum spunea un chimist neoprotestant american, cu cât suntem mai folosite ne degradăm mai mult.. 13 ianuarie 2017 la 21:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 13 ianuarie 2017 la 20:56 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13078058-Joan-by-FRConstantinescu 13 ianuarie 2017 la 20:41 UTC+02 Joan Because of Joan, I will keep my mouth, but that Dylan guy wasn't very nice to Joan.. In my opinion Joan Baez is more sensible than whoever of her generation... Diamonds and Rust is a masterpiece, the voice of women and girls of the 60s... Maybe all they ever wanted was a way back into love.. Because of Joan, I will keep my mouth, but that Dylan guy wasn't very nice to Joan.. In my opinion Joan Baez is more sensible than whoever of her generation... Diamonds and Rust is a masterpiece, the voice of women and girls of the 60s... Maybe all they ever wanted was a way back into love.. 13 ianuarie 2017 la 20:26 UTC+02 Thomas More. A Life Art I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More 13 ianuarie 2017 la 20:05 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 13 ianuarie 2017 la 17:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 13 ianuarie 2017 la 17:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 13 ianuarie 2017 la 17:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 13 ianuarie 2017 la 17:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family. 13 ianuarie 2017 la 17:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Cukierski Family. 13 ianuarie 2017 la 16:55 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 13 ianuarie 2017 la 16:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Franciscan Media. 13 ianuarie 2017 la 16:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Mango Music. 13 ianuarie 2017 la 16:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 13 ianuarie 2017 la 16:11 UTC+02 Thomas More I believe that flowers mean flowers And believe that people mean people Like truth is a red caterpillar Tearing your soul down I believe in the eternal leaves And the soliloquia of dead Mother I believe God a wall and a door & my names mean Thomas More. 13 ianuarie 2017 la 13:39 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit o amintire. 13 ianuarie 2017 la 13:37 UTC+02
Telling Stories Seems that the Rocknroll of fiction evolves around sex and death, Worthless, worthles... 12 ianuarie 2017 la 22:57 UTC+02 Manhattan Love Should I compare You to a New York Night? 12 ianuarie 2017 la 20:52 UTC+02 Titlu povestire Un suflet ales O persoana ajunge sa se sinucida pentru ca e prea draguta.. 12 ianuarie 2017 la 20:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu Č&#x2122;i-a actualizat fotografia de profil. 12 ianuarie 2017 la 19:41 UTC+02 CHINATIBETAN FEDERAL REPUBLIC 12 ianuarie 2017 la 19:39 UTC+02 LETTER TO MR. TRUMP 12 ianuarie 2017 la 19:37 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicatÄ&#x192; de Steven Sassmann. 12 ianuarie 2017 la 18:40 UTC+02 http://w_w.bestfilme.info/kundun-1997/ 12 ianuarie 2017 la 18:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:25 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:15 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:05 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 18:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 12 ianuarie 2017 la 17:43 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=BcFn8E1uZkA 12 ianuarie 2017 la 17:37 UTC+02 I don t need no more of that hormone meat. Cheese is enough. 12 ianuarie 2017 la 15:28 UTC+02 https://vezi-online.com/marty-1955-84521 12 ianuarie 2017 la 01:19 UTC+02 From now on I will eat cheese spaghetti.. 12 ianuarie 2017 la 00:05 UTC+02
Broken Guitar The guitar is broken and glued again Mistakingly - they put the neck of a Swan - to this yellow silent piece Of music - how can She sing except Before Death - when the swan will rise To a heaven and the guitar will shrink In the depths of the earth - and spring When we'll live only in the blossoms. 11 ianuarie 2017 la 23:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a actualizat fotografia de profil. 11 ianuarie 2017 la 20:29 UTC+02 Napoleon Laughing Orgasmic brain - what will be left of it But today the man laughs - just born Far from his destiny of truth an death But what ideas flow in his uconscious God knows - nothing satanic though A beautiful Child before making world Obey - they say genii laugh too - a Cosmic laugh - followed by rebellion & meaning. 11 ianuarie 2017 la 18:06 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 11 ianuarie 2017 la 18:03 UTC+02 Ourselves alone The funny things we do ourselves Alone in the black bed of foolish Thoughts the eyes we give for Nothing - the dead reasons of Regret - and pain - we will never be The same after our games - win or Lose - we wait for pedigree and Love - noble and ice-cold and pure. 11 ianuarie 2017 la 17:30 UTC+02 http://qproza.com/canon-in-d-si-alb/ 11 ianuarie 2017 la 17:02 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=9fJvR9vf7MA From now on I believe I will transmit porn content of the porn websites. I m going in. 10 ianuarie 2017 la 23:44 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Y8k7OFmcBBY 10 ianuarie 2017 la 22:12 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 10 ianuarie 2017 la 22:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 10 ianuarie 2017 la 21:45 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13072603-From-the-Age-of-the-Rabbit-a-Novel-byFRConstantinescu 10 ianuarie 2017 la 21:26 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Z2eMqVWJ7rg 10 ianuarie 2017 la 21:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 10 ianuarie 2017 la 21:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de The New Yorker. 10 ianuarie 2017 la 21:00 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13072491-Rudimentarism-by-FRConstantinescu 10 ianuarie 2017 la 20:44 UTC+02 RUDIMENTARISM I don't believe in myself - my lady I am the faithless & foolish - I am But I believe in you - my friend T/ prisoncastleabbey in my spirit I am in love for years now - See Like all lovers before us - down in All t/ rudimentarism of stone axes And Chinese computers selflost. 10 ianuarie 2017 la 20:34 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de imusic-school.
10 ianuarie 2017 la 20:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 10 ianuarie 2017 la 16:45 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=sKFcACtM_q4 10 ianuarie 2017 la 16:42 UTC+02 Autoportret cu ochelari... 10 ianuarie 2017 la 16:33 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Mq9SxLW1slY 10 ianuarie 2017 la 15:57 UTC+02 O sa incerc sa postez Canon in D si alb ca o recapitulare la aproape 9 ani de la scriere. 10 ianuarie 2017 la 15:25 UTC+02 Daca ma duc la rasarit nu te gasesc, daca ma duc la apus nu esti acolo.. 10 ianuarie 2017 la 15:23 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 10 ianuarie 2017 la 15:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Marin Gherman. 10 ianuarie 2017 la 14:11 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 10 ianuarie 2017 la 01:21 UTC+02 RUDIMENTARISM 10 ianuarie 2017 la 01:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 10 ianuarie 2017 la 00:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de The New Yorker. 10 ianuarie 2017 la 00:58 UTC+02 Dumnezeu spune ca America isi va plati pa-ca-te-le cu bogatiile, pradate. 10 ianuarie 2017 la 00:38 UTC+02 Am un personaj de saga ceea ce e cel mai greu. Tata. NEVERENDING SAGA. 10 ianuarie 2017 la 00:31 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kashmir Voice. 10 ianuarie 2017 la 00:28 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Saint Thérèse. 10 ianuarie 2017 la 00:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Nobel Prize. 9 ianuarie 2017 la 23:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 9 ianuarie 2017 la 23:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 9 ianuarie 2017 la 23:39 UTC+02 Cred ca exista o varsta a psihopatiei... 9 ianuarie 2017 la 23:38 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 9 ianuarie 2017 la 23:35 UTC+02 This envelope contains certain materials which in the wrong hands could lead to the overthrow of my King. Come on everybody let s play some Greek music... 9 ianuarie 2017 la 23:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Guitle Elman.
9 ianuarie 2017 la 23:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Guitle Elman. 9 ianuarie 2017 la 23:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Guitle Elman. 9 ianuarie 2017 la 23:19 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Literomania. 9 ianuarie 2017 la 23:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 9 ianuarie 2017 la 23:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Stelian Bobi. 9 ianuarie 2017 la 21:47 UTC+02 I got to rest man. Poate nu pare, dar din 2014 până acum am muncit ca un cal. Am scris și-am răscris și am tot rănit chitara - fără teorie - până mi s-a supus. 9 ianuarie 2017 la 21:19 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Dl725OWDQjc 9 ianuarie 2017 la 21:16 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 9 ianuarie 2017 la 21:05 UTC+02 http://qproza.com/saga-nobilis-wlahis-de-walys-saga-despre-nobilul-valah-din-valea-20122016/ 9 ianuarie 2017 la 21:05 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 9 ianuarie 2017 la 20:49 UTC+02 Eu nu-mi pot posta fotografiile. Sa fiu asa de urat? 9 ianuarie 2017 la 18:48 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 9 ianuarie 2017 la 18:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Mircea Cartarescu. 9 ianuarie 2017 la 15:13 UTC+02 http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/paduri.php 9 ianuarie 2017 la 14:37 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=AmPAT-9H68c 9 ianuarie 2017 la 13:03 UTC+02 FROM THE AGE OF THE RABBIT A Novel That s all! I don t wan t to hear it anymore.. Ha-ha. Tenzin Choekyi They say sex is everything. And the purpose of civilisation, money, job and healthcare is to support sex. Sex is stock market, the biggest. Everybody has sex, thanks given to sex industries and the Church. I remember of purer ages, of Alice and her Wonderland. Written today, Alice would have been raped by the Mad Hatter. And artists today are no longer people but sexbombs, that s their destination, singers, poets, architects. It is like man turns into rabbit. Sex-obsessed and cowardly like in the years of Stalin and Holocausts. Movies and music because for long books don t mean anything anymore are essentially about animals mating. Sexual Revolution is everywhere in society at all levels, True values of mankind as purity, chastity and virtue are denied by a society encouraging almost only the most debasive forms of self-expression. Sex today it is not love, is an obsession, a mania, at all forms, from religious marriage to pedophily. You just have to have sex, pay for sex, live for sex, live by sex, in place of any other thought or feeling just to suck it or whatever you do, and that is life they say. I am not an acknowledged preacher but indeed is worrying the
tendencies to legitimate true abnormal sexual behavior as legitimate to be accepted in the innersystem of society. Makes me remember that song of the grunge band Soundgarden in which the grunge kids pray for the black hole sun to clear the sin of the world. I thought yesterday that the reason for my repeated suicide attempts is that I do not accept the miserableness of the world as something to be for me. The majority of people, majority lives on sex if your little head can contain this idea. Everything is just dirt and hypocrisy, the lies and the truths, and art and underground movements. There s nothing to be trusted in the world, is like trusting a wave in a sea. Jesus? Maybe. But Jesus is One. Every other are just liars and using-men. Rabbits. The rabbits who created their age, the age of the rabbit, our days. By many faithful youths I am seen as a deceiver, when in fact their Fathers and Mothers deceive them with their fake love and truths. And a man like this self-named Bob Dylan is the biggest rabbit, with the other rockstars and others who betrayed the truth of the beat, or didn t they? I know beat and I am the beat, not this rabbits who took hold of the world. Is the racist church and the red church, all with their hymnals. And that s all that ease. If you want to live outside, truly, life gets really hard. What will you do, go with the rapstar for 5 $? Or sit by yourself, rejected, mocked and alone, no food to eat as Alicia Keys sings, and getting sicker and sicker until you prematurely die alone, sad, in pain and forgotten forever? Just for them as Eminescu wrote to have the Gs, everywhere in the ganster saeculari or the gangster churches. Rabbits, rats who eat your heart out any time you meet them. This is the truth. And i do believe they are insane. Brain degenerate through generations. BHut my book won t be published at a real Publisher s because it has no sex in it. Mankind must understand that what it accepted as human values since the fifties are a scam, a sham of humanity, a cloned sensibility. Man made his social temple on a garbage dump, and made some apes and mokeys his priests just as in The Jungle Book. 9 ianuarie 2017 la 12:04 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=ZmVB8xSYUaI 9 ianuarie 2017 la 01:59 UTC+02 9 ianuarie 2017 la 01:52 UTC+02 CONNECTIONS 9 ianuarie 2017 la 01:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Julia Louis-Dreyfus. 9 ianuarie 2017 la 01:40 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 9 ianuarie 2017 la 01:32 UTC+02 Poetchile recent messages 6 days agochanged their name from PoetGod Poetchile 5 days agochanged their name from PoetChile Poetchile 5 days agochanged their name from PoetGod Poetchile commenta day agocommented on Words of the Nightingale (14 American Poems) Red white and blue true sentiments (edited) Rate: That user has been deleted, sorry. Please contact us if this seems to be in error. 9 ianuarie 2017 la 00:32 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=PwTiPTOYroU 9 ianuarie 2017 la 00:32 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=PwTiPTOYroU 9 ianuarie 2017 la 00:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 8 ianuarie 2017 la 22:43 UTC+02 An encyclopaedia of the heart...
8 ianuarie 2017 la 22:26 UTC+02 Știi că o iubești când îi ții portretul pe Crimă și pedeapsă... 8 ianuarie 2017 la 21:48 UTC+02 HUNGER by Felix Rian Constantinescu 2017 One of my most vivid recollections of my first eight years of life and after is hunger. For example I still remember of wanting to suck my Mother's breast to eat. An entire nation, a nation of which I as Enrico of Cuore was one very little soldier, was in famine. We, the Children, did not know much as in those times people seldom talked even to themselves. But hungry was something to be in that world, some mood or estate of mind to live with. We ate potatoes and beans and soups and on sundays we had our sarmale if God was gracious, and Mother strived to find the food for the family to eat and Father and my older brother Ștefan and even the little one spent hours in fron of the stores just to get some food given after the heads per family present. It was sucha situation that they said, my Mother too, taht everybody had money, but there was no food in the stores or anywhere in Hațeg my city, what I know. Peasnats managed to keep soemthing near the home and lived better a bit, if the sacrificed a pig a year and had chickens and eggs. Very seldom I ate country chiken soup or milk bought from the market, so thick I almost refused them. Everything was on ratio and everybody, everybody, stole, from the high-school kids at school in the fields to teachers and old people. As for me once I went with an old woman and stole raspberries at my dead Grandmother's food factory plantation but that was after the Revolution; we were caught and had to give away all our loot. All food, or at least good food, or as the West would have considered real food, was exported, meat, chicken, fish, vegetables like tomatoes or anything good and worth something and I remember eating as Aleksandr Soltsenytsin would have said - with relish - the claws of chicken and hens that Mother managed to buy at the state-stores. That was our life and we knew no better just as in Nineteen Eighty Four. We, my generation, were old mind Children, aged by hunger and wants, explained by some by our general rebellion, of ours and our Mothers and Fathers, dressed in cloth uniforms and we had a craving and a perpetual yearning for life nowadays obsolete. For us freedom meant an orange in winter and a bright or colored tinfoil we could collect in a Children's book as a reminder of other worlds existing somewhere, real, in space and time.Eating was ritual , more than that, was virtual. And our Childhood dreams were fruits and chocolates, corn and sweets. At kindergarden we the little ones almost licked the metal plate with milk semnolina and for us kids the best food was milk & rice. Cake on Christmas or New Year's, one or the other, this is why until this year I never kept the New Year, and on my birthday, always the same cake, of candle sugar. And that's all we had. We knew as little Children what it means to be sinners and deserve it - and banned by the Greats -, but we, the tigers loved America. 8 ianuarie 2017 la 21:14 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Zâmbărele. 8 ianuarie 2017 la 18:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 8 ianuarie 2017 la 18:54 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 8 ianuarie 2017 la 18:13 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 18:06 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 18:04 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 18:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:51 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:46 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:36 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:27 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:20 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:18 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:17 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:09 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:07 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 17:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 16:58 UTC+02 Am avut o copilÄ&#x192;rie homericÄ&#x192;... 8 ianuarie 2017 la 16:56 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 8 ianuarie 2017 la 16:40 UTC+02 Anima Poetry Press Cissbury, Ashfield Road, Midhurst, West Sussex, GU29 9JS Website: www.animapoetry.uk Editor: Marcus Sly "Anima specialises in publishing contemporary poetry which engages with mythology, metaphysics, symbolism, depth psychology and transcendence - poems which touch on those poles of human experience which might be called 'Soul' and 'Spirit'. We look for work which doesn't take for granted the primacy of sense and reason while resisting the temptation to retreat from the modern world." 8 ianuarie 2017 la 16:35 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Healing Forest. 8 ianuarie 2017 la 16:16 UTC+02
Partridge is digital.. 8 ianuarie 2017 la 15:58 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 8 ianuarie 2017 la 15:53 UTC+02 8 ianuarie 2017 la 15:29 UTC+02 Am fost mahmur pentru că n-am mâncat cât a trebuit aseară. Ș cu atâta mâncat mi-e frică să nu dau în diabet. Iar tata o început să ia iar dulciuri. 8 ianuarie 2017 la 15:03 UTC+02 Când l-am citit credeam că e un Hippie _Dexter_ în religie, dar acum văd că e un mistic, un mare mistic contemporan. 8 ianuarie 2017 la 15:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 8 ianuarie 2017 la 14:31 UTC+02 https://issuu.com/constantinescufelix-gelu/docs/beatful_stones.docx 8 ianuarie 2017 la 14:19 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=h75dAgBhs1o 8 ianuarie 2017 la 14:10 UTC+02 BEATFUL STONES Felix Rian Constantinescu 2016 Muzei Noastre... Motto „Imagine all the things to cope I close my eyes that gives me hope It pures the silence” Stevie Nicks, Every Day 1. THE LETTERS OF THE UNPERSON Felix Rian Constantinescu 2016 – A GUITAR # Just a yellow brown toneless guitar That my parents bought me when they lived You cannot play anything on it Is like the dead soul of my Mother But soul nevertheless so I know That this loose strings guitar is a memory A moment in time worthy to be celebrated So I keep it nearest and sadden for her silence. ON RELIGION X # I am a worshipper of trees and ruins And walked the land forevermore Like Isak walking I have seen God and man The ignorant peasants talking and spading the earth I cannot work the earth like the hermit rodents So my love is born of Plato like the love of dor And everytime I go on the road in the field I hope to see myself but I never do my friend my tomb Like it would be that my soul is just this land Is made of earth and could be cultivated Like the Getshemani the garden of treason And decided hopeless unresponded prayer. ODE TO A DNA # Two straws of hair growing around each other From eternity A black one and a white one like the Eskimo dogs You The DNA acid, unkind as the poison of the spider Bearing vases with Oxigen through the great halls of Valhalla And I am the soldier dead on the battlecamp somewhere You just come to the snow in which we all die and you are the Frost But more than that I put you under the microscope under the telescope under Gamma Rays I put you in the Shroud of Turin on the Tower of Eiffel But still could not see you hear you know you meet you Are you a god an unknown god where are your temples Where are your believers Since my birth I believed that love is prophecy So in the Name of God I the Truth Call you Love. TO A MICROSCOPE + # Teller of diamonds and of infinite grace Green microscope made by the singing dwarfs With stones of glass locked in your steel body A mechanism of truth and measured reason In your three eyes I look for deeper truth And wonder at your discovering design The eye of eye of eye until the hidden You who transform every corpse in stars I wonder if you had the power to put me under What would you see with your eyes of stone Am I a star nothing less or man As every man before me going to the dead? THE LAD # You I sing youthful lad of the schools With eyes bright and a heart of blood Discovering the world of tricks and wonders Making one of know and play and love Whate'er mistake or pain ever be forgiven For your tender brain and soft seed of your spirit You give the old school worth and no one Not even the old
Schoolmaster is worthier than you. MELANCHOLY AND BLUES # If we grasped the color of the night What it would be not black nor blue The indigo of prostitution streets And the dazzling city lights of metropolii But night has no color just the tempting dark Inciting to sin and the new vices and ruin You can see it in the eyes of the packs of teens Discovering the world and soul damnation So my solace and redeemer is Melancholy The Blue Angel teaching me of Time And men who live to be -- like the mosquitoes And love in sorrow just to die of love. Selbstmörderpavillon (#) Empty halls in december Only the poor or desperate are here Outside the walls carved with names and years Liza 1960, Theodore 1957 Only the cleaning lady comes and cleans And the tired doctor drinks coffee with the nurses A sense of impermanence like anyone is cured Or dead And no one is locked up It's a wonder if Moș Crăciun will come at least to The women and girls At least the priest would come and pray in the dining room Would be cool Cluj gets chilly And there's nobody out-there So a priest or a mythical figure could stand to excuse the absence of God. Working # We could build a monument a colossus a family Make our apprenticeships learn the masonry and geometry We would buy land and rise huge walls on them We would buy the bricks from the poor people And pay huge wages to the skilled masons We would put it plainly in the papers that we erect a wall More than an arch of triomph or a old tower buried in rust Our children would go at night with their cars and scribble Profanities about our beliefs the very core of our ideals Of modern purity - We would divide the ovo of the world In two the left side or the right side or the right side and the left And in the night we will be unseen at watch as the calm tigers We would protect our ideal - if only we would start today working. GIRL IN NATURE + # The girl wait sun depart from her soul The earth is raped and robbed far away She is alone like the lake alone water Moon A cosmos and time are before her her life The unknown of her life her nameless love The orchard is neutral with no fruits or flowers Mother awaits her dead in the cemetery And the sun is now away and she rises up. THE EMPTY TRAIN # The train rides empty on the side of the river Inhabited only by a few commuters and robbers After crossing the steel bridge it sings like a whale Draging itself on the ground like an electric snake Up the hill is the old dungeon destroyed by the peasants And the forest of oak and bullfrogs and blueberries People die of sickenesses in the huts near the villas And the community events are football and drinking The railway-station is blocked with rust brown commodies And the train is now a memory of the other life lived right here Like the memories of an embrion heartbeating inside the woman The train is no longer part of the village - has its own way alone Another life the good one though we not know not even now What was so particularily good about it maybe the stolen beer The stolen meat and the kindness of the train official letting you go Inside only a game of cards is played and a woman reads the Time The card-players are the workers, the last workers - working But they still have time to laugh eat pig-lard and muse at the Colored drawings of the cards with servants, knights, women, And Kings and the woman is just a woman going to her cousin. SIGH IN A CEMETERY (#) Abandonment to the genii as to lovers A life in self-denial abort in tunes The sense of losing once again the life And tiredsome walk to the ruins and spirits There is none there no man nor demon Just stars unborn prisoners in frescoes And the beds of the dead in anonymous grin & poetry with tender lips and eyes too old. TO A GAY FRIEND (#) Sweet friend of youth I remember you And your dear friendship me you bore Now we are grown no more stagg deer Al'most no more glee in our hearts of minds Then all our life was pain and sufferring Ununderstood and all the much desired A puzzle of the hearts in brain's cold toy And now we're dead forgotten in the world If there's a meaning in man's wretched life Then we should know for none had been More inquisitive then in all life's ornaments But
life has no purpose and so not we â&#x20AC;&#x201C; So die my friend and to God go as you please You were not born of your will nor of mine And me aswell and when you will arrive to the - Banker of secrets - what will you say - loved me? TO AN EMIGRANT (#) You want to leave the revolute world Go in another and I won't implore you You have your little suitcase and your Money and a fresh will to start anew Like the wine - let's not think what - Or when - lets live the moment - and Die and let die - so to the west my sad Traveler - and leave behind the tomb Of your Mother and your Father's vine And go where none can find you please But pray for what you leave behind. REFLECTION ON A YOUTH WALL (#) There is something in youth - the ignorance of evil The few seconds when you have all your life Right there unlived before you and you hope - in Nothing In your own smile reflected on a thousand screens Yes there is something in the youth years The age of not knowing anything and Innocence And may be that Time is but a Lie to Tell That Soul Changes Heart and there is no Hope. The Hitchhiker & the Road (#) The trees sleep in permafrost Winter has come like december fish The street new every house newly painted Stars do not exist nor people Just cars soul-less mechanisms watches And the Hitchhiker a worm in the Road The day is cold like a bottle of wine And just the cars pass-by automatic In the robot city robot cars robot hitchhiker. Humbleness (#) All life I longed for lamb's timidity Hard thing to get since I have claws And all this cat teeth and a hunger For meat. I am not a lamb nor can be But what I am what beast or deity That I inspire world all this catharsis What beauty is in me and what squalor Beyond t/ humble angel-like & demon? WHEN DEATH VISITS (#) Death the Almighty King knocks and enters He is well dressed and polite and asks for hearts Your wait is finished lastly and you are anxious For the journey - He woos you and wants you In his bed - will you go? - to the New World To the lilies and butterflies - hungry for you - Will you give him your lips and heart to eat Will you regret when you will be dead & away ? Death comes like a pretender - not to be refused Dressd in his suit and dead eyes and the black limo And all the regret of the world and home's farewell Death visits and you not know if you are asked by Doctor Mengele or Virgin Mary - and you go crying Like the bride - O Death your Love is everlasting Like the love of a Sequoia or the sleep in snow & you offer precious rubies and emeralds to t/ Earth. TO ANGER (#) I've watched the old gray masters who tamed anger Love of God lead them to perfection I do now know I know'n my head's computer That use brings the calamity of feeling Man is a hurt robot made of sand and death W/ no power over himself or man A rotten puppet marching to the Ocean Of Mind and Introspection - knowing Hope lies in hoplesness & everyday rejection The mind of man broken in thought and image Inside mankind arising like the tears of termites. TITANIC ASYLUM (#) The halls are damp with moss and unteared tears And old and mad infants and fighting rodents The woman with no leg the Child with no Mother The crematorium breathes bodies to heaven Over the village - peasants walk blind and eager for Night - by the morgue a big dog sits hungry for life. MAN OF STUDY (#) Books prints - old writings of the wise Ancient experiences that shaped the world So reach out and touch God and write Find the hidden meaning of the cosmos And go to the dead wiser and let them know This is what you want so waste no time Go into your cell rewrite the universe And drop a dime f/ the ones you leave in Hell. PROCLAMATION (#) I believe in traveling - from Hell To Paradise - to walk like the Pilgrims To Jerusalem - to wander like the sick Knight - I believe in traveling and Love I believe that man should walk far and Broad - to linger at the Causeways alone Or in love - to look in the Lake and Sky To die on the Road - and not be Forgiven. TO GOD. A COMPLEX RESOLVED (#) Come with us to the great Waltz The blue Music of the Moon and Stars Come & stay with us & Prey on our Souls You are the Saviour & the Tormentor; The Saviour again - Tormentor of our unseen Souls - Left Alone in the absence
of You - And your Dreams - betrayers and betrayed; You are the God we wish Not kill anymore. THE INSENSIBLE POET (#) Inside the oceanic shell of his bones awaits For revelation of the words and poetic pleasure Lives for posterity and eternity alone Silenced by the roses of his dreams Sees not the meaning of the world And writes unceasingly like the apostles There is no pain in him or in creation And blue is just another twilight word. TO LOVE GENIUS (#) I deplore you Genius of the World Sad atavism of the Lost Garden What's in your Heart I do not Know One two five six or Pardon You - tired Engine of the Spirit Always killed by the Simpleton & Weak Love Genius are why Arts exist You only my Loneliness comes Seek. TO A SYMBOLIC EXIT (#) On young poet Hai Zi's death. Death must be a metaphor A bag a Bible a book of stories A Romantic novel and the Kon-Tiki Raft. Dead - chopped-off by the Procust Train - The butchered brain of China And something that evades. MOON THINKING (#) In the Night - I am not alone Although I do not know the modus I am with Someone - with the god of Night Looking at me with his empty eyes Inside books people wonder if not Live - inside books - I live: Inside the Night as we all - I walk On Clouds and Wait the time to Fall. IN THE MIND OF GOD (#) The Star moves in the Mind of God Relentless & frozen lost in Logic & equations. Just a brain of Meat and Soul - - Heart In the Morning the Errand to the Market And the few Money in the Sock Childhood and Angels and old Age And the Angelus chant. TO A WHITE POET (#) Discovery of Man and of the World Friends are few they saw - 4 or 5 at best But isn't Intoxicating this perpetual Orgasm? - Always with the right People Never a Bum or a Hobo a Negro a Homeless A Loser - Friendship enwings us to the Peak - Like Vultures and prototype Zeppelines The last Illusion of our Times. R. S. THOMAS (#) We look a/ life's Wound Prophetic As to a Libellula quadrimaculata Or R. S. Thomas alone in a Book Or City – with living Uncertain Eyes - What's more to Get? What's more to Live for? - Except Those Cat eyes & the Nothingness o/ Alone Unselfunderstood Spirit. TO A GIRL (#) The brain was dead Reversed polaris of anima And heart was perculating As an electric water-pump The disarticulate movements The silence of the street And the cry Lord Jesus mercy me. COMPLEMENTARISM (#) .To China I am just a cheese doughnot But something makes me special Don't know what - I'm a lamb grower Maybe your radiosongs There's a complementarism in our friendship I eat all my cabbage with meat and think You work & as my Mom wish help - I can work & you can learn. A CHRISTMAS TREE IN CHINA + (#) In China There is a big tree An evergreen The tree walks What is wrong with you Tree? Say the mountains of ice But the Christmas tree waits Xmas. WORDS FROM T/ GIRL (#) I love you tells you the unconscious girl Walks w/ you on t/ paths & asian bridges Inside brain – the darkness of darkness Like the interior of bee-hives or tombs You - light – burn for the machine or life You god of t/ patron truths of heaven & hell The one t/ never die or lie – sacred oblivion Burn your secrets in t/ abbey of 86 bn cells. AT THE PSYCHOLOGIST + (#) The telephone is useless - uniting Two dead planets – Moon and human Dreams -- nobody existing -- the reality Of the era – and no one deserving to be The library too – a treasure of corpses O – man – o – woman – what is in Thee? – in me – my embraced trees of rot and Soul – Half heartbeat and half sacred... Cemetery of books dead in my broken eyes River without spring – please – the origin Of logic – be gentle with these Children Failing w/ centuries f/ homework or Death. Recollecting Sylvia Plath (#) The pause on the road blank and Alone the moment when one isolates And thinks the modern thoughts and Puts them in practice this is t/ worst Failure success sex/ love suicide - all Leading to theology and waste When - a Dog howls in Agora - will The mad twentieth century end? LAKE DISTRICT + (#) A destination like the Westminster Abbey A place to rest on the excuse on good books With all the lakes and angelic soft stones With Wordsworth & Coleridge in t/ West Wind the undying instinct -
of life unvanquished or losing the decision to live at any cost - to live - adamant like the hermits and rodents & a/ night to enter back in t/ crematorium. Mother. A Lullaby (#) Mother is a Romantic word Carved under a fortress Or in solidified eternal salt - & dead Mother stainless; Where a/ you? asks t/ orphan None reply except t/ stone of tears My postwar Mommy - did galaxies Took form? - One? Cosmos? YELIZAVETA YEVGENYEVNA. A CAROL + (#) Beautiful - a bit manly - with a decided spirit Probably a painter or a pianist with cinema Lips and big dark Child eyes - sits like a poet A poet maybe - t/ love of A. I. Solzhenitsyn? Could be - who knows now? - they are all dead In the dark book of their life and her smile & Look on British paper - who are you Yelizaveta Yevgenyevna: a lover?: a victim in love exile? I look at you now on the holy day and think I prefer to think that you did not waste your Life & feelings – that you loved – Solzhenitsyn Stalin: whoever – a dog – b/ n/ sit Saturn sad. TO AN OLD PHOTOGRAPH + (#) A mannequin - not of t/ surface b/ of t/ soul Of surface too - delicate and high-time A woman - from day H - infernal little girl Witch with a tuned soul – unloved An old woman walking alone on the road Childless or barren or bereft crazy With words and silences & dead friends - A portrait of youth and pleasure years. PSYCHOPATHS (#) The common sadbrain rot - like In bark of trees & t/ fish heads Ext. life and own existence seen On the blackscreen of the need To kill - to kill - just to kill randomly Without explication - just to provoke Undesired death - despondents left Alive - A Godplay mad luciferic I's. EMILY'S GAY CHILD (#) A gay man - n/ wishing to be thus Just existing - like the water pot Like Perpetua & - mauve Saturn A martyr? - Of what? - who can Agree/ George Michael - greek The preacher singer & bluesman An adored excluded - the year of Youth & abuse - hm/btf Jesus Mother sick with self-torture - lone Endures - permanent sense of loss And religion - unsatisfied omens Gossiping friends & severe society Mistaken dreams She doesn't Live - _Her_ Child is a homosexual Why? - She blames the abortion And lives for nothing - hurt pride. SOUL. A STREAM (#) Stream of soul - men and women Girls and boys unconscious Proteus Spirits' communion from one to another Through time - life breathing by posterity The unseen spending the _being_ - every Man an eye - a space built with art/ When life will not be - will be An a x i o m a - doubted and cornellian. ENLIGHTENMENT (#) Satanic brain - reproved to the core Light burning itself in t/ carved pumpkin Books - not books - handmade dictionaries The art of article - and word lapidarium Pictures of great men & courageous w/n Prodigal Childs and Novgorodian icons Life lived in the writing cell - @ t/ notebook T/ ones - sacrificing t/selves 4 t/ poor. GROUP BEHAVIOR (#) The church - the school - the army - social Truths – the horas - pass-by gms: success & Torture - & all the laughs of t/ cool people - meaningful occupations - hobbies – science The paria condition of the solitary – kids – never Remain in books & dreams – alone - unperson Beauty - Moses rule in reverse everywhere & Beat hearts praying f/ ending – Death Redentor. SONY + (#) Tape Walkman – innerworld & autism – C 15/97 Cliff Burton Bach Duke Ellington & Louis Armstrong & Solitude & Ich ◌ dich – said to the wall – Sony Angst Dire Straits thrash rap guitars Angst P/Floyd Swing pop flower-power San Francisco '80s T/ J.H. Experience concertos Teofil Phoenix & Pittiș – double-bass & kigo. HEAD MUSIC (#) Meditations - bypass - piano Electric - sadness of the lobes - head Music overdose - music, just music Instead of everything: orgasm or play Memories forgotten downtown - key change And the silence - like a cell - monastery or Prison - love after love like Cluny Stone - meaningless life - & redemption. A LIFELONG QUARELL (#) Angry words and beats - self-destruction Everyday loss - a furious God – 1 more family Hidden to wall of meek howls and silence Furious-youth Father & Punk Child – echec Dead Mother - eloped relatives - bitter - a Name with no future the despise/rejection Of Xtians and stable spirits of society – art - battle & anarchy - & no
answers but WWII. ANSWERING THE PHONE (#) Wait: if you would answer now I'd Say that there are many people Around - workers poets business -women - and they all deserve a Destiny you'd probably say they Do not quest it - and there is a Lack of logic in our love, I would Think; you do not answer, I n/call. ON SEEING A COUNTRYSKYLARK + (#) for Eliza She speaks - about beautiful moods Alone in the pulpit - preaching the Unseen - atheist religion of smile & silence - She is beautiful – not Like the wind or a morn of May Melodic lips - true and everything Contained in sound not letter - She Sings - a skylark - finds my soul. THE BAD PARENT + (#) Looks down the road - kept Alone thinking of the dead & Broken - selfaccusations - regrets Like egrets falling upon him in One frozen kiss - the embrace of His young years - he _was_ young - When e/thing was possible & at hand - waits death coming w/ t/ groceries. Epitaph (#) A Child's friend - actor and teacher Of enlightened years - of worlds and Meanings - a dead brain - dead serious - dead man - no - a suicided urchin Walking from one indigo blackboard To another - like Peter Pan running From death to never - a madman Puck on anything killing my C/hood. A blackbird beak (#) În the Prunus armeniaca the blackbird - black With intimations - with her red painted beak - looks at me friendly - She knows - I am a Blackbird aswell - a poet of villages and time Blackbirds show only in early winter like The circus - giving to Children glee & The Mothers sand - but they do not Sing - only look for crumbs & fellowship w/ Cats. 2. BEATFUL STONES The beauty & the dead (#) She loves him - a dead boy - sweet Once - a puppet/Joe Doe somewhere anonymous friendless - pastless - lifeless - corpus - a shell of 1 time meaning and thought but can he still _love her_ - gossip the old church ladies And the young Mothers - and mean city - a Mystery - a secret of the depths - dead. The Outsider + (#) Lives outside the poor village Far from the wet cemetery and The old and new house church He is alone there - only with a black Cat and mad Daughter - a Maria Bolkonskaia - true - not dismissing God - he is a God - an old migrated Shaman & Judge of G-d & good Is The peasants revere the man and /mock Him - exclusion - like of a Master Of painting or sorcery - he mutters Unfaith - and nobody visits t/ table. Love is a British Movie + (#) Love is a British movie Life a French one Coproductions useless Movies about language And one kiss under sky In tweed and requiteness Natural born gentleman Natural born Lady. Tear (#) We come in sleep to the Beautiful gates - warriors In dream - and someone Speaks in our burning brain A demon maybe or an angel We do not know life's Answers - and on Christmas Night - miss someone alone. Asperger dogmas + (#) World is stupid. 6 is evil. Brain is blind. Love is fake. Death is now. God is me. Satan is I. World is I. Man is bestia. Jesus is lamb. The singer + (#) Alone at the microphone - long dress Dancing and praying in the sphere Auditorium - with the friendly bass-player And keyboards girl - and four thousand Hearts - she sings about things felt And the magic world - a place to be A place to dissappear in happiness or Not/ness - t/ Bermuda of love & now. Roads (#) I always think of concepts & roads Which is strange today I never Travel - remember long travels In the night to Blakmen monastery Or the hurried pace at the crossroad Where demons wait & easy-picking Pebbles in the road like the mindless Birds forgotting t/ reason of walk. Unkindness + (#) Hitler was very bad - very _Unkind_ - the way of refusing Love or business - Hitler Is the demon of we all – And so - reasonless - we plan Holocausts in our steerless lives We burn ourselves or others At the stake - Joan, Anna, Ana We _are_ unkind - every king can Say - so there is no use pretending There is no final solution to soulgeld But accepted tears and endurance. The madness of witchcraft. An allegory + (#) Leaves of bookplants - researched by the Disturbed - for life or death - sole salvation Biochemical miracles and social respect A family line of mental illnesses and Glory - in crime or pure moments In religion or war - the lifeless brain Rule of the neverkissed - except one
Time - the psychopath heroes - & poetry. The Painting (#) Jesus replaced Apollo - can be seen in heads The idol of lightgiving - Jesus A solar figure - sun's Replacement - bigger than the sun Funny though - if one thinks He being a man - tired And crying and preaching about going To the bathroom -- Apollo _was_ a god. The Rat (#) Runs in the shop squeaking Afraid - I could squash it Black and funny - useless Without meaning - or friends Here - hiding from the neighbor's Little tiger - a rat - arrived From the damp ploughed field - I close the door - & walk away. Complexity (#) Some are just beautiful - others Write well - or dance divine Make the best mouse-traps - others cry and preach and do Comedy - man comes in various Shapes and sizes - in w/man sts In tragedy/drama or smiling girls Sentimental for the romantic boys. Three musicians (+) (#) Three musicians - playing the harp Some oriental far-eastern never heard Instruments - Buddhist and Ancient One is the star of the group - other The apprentice - between them is the Spirit - the spirit of Tokyo - an older Lady - Japanese - who's grain of being Cries cosmic - I want to live - leave me Alone - sounds from the heart and logic - Born in the War - like the morning-sun You can see me - but you cannot touch Me - I have no logical truth to give. Leaving home (#) I put Johnny B. Goode in the Mp3/player tk w/m Poesii Maiorescu And my medication and walk out The door of miracle - to poetry Ready - a bit feeble but good - And just walk somewheres - like Huck Finn Davy Oliver Matia Romain Kalbris Linda Maria Baros writing. The white dress + (#) Every girl's dream - a pure Glowing on her vowed body Baptized w/ God & offspring Seamed in times of loneliness In secret - like guilty masturbation - she wants t/ dress - she _needs_ It - ant the stone church - and walk o/t/ aisle - alight and white - Virgin. The house at the crossroad (#) Always the same - in light or Dark - full of books and Silence - the cry of dead Mother and the mourning Of the other the house Of the crossroads is barren And the road to the castle Blocked with a Communist Fence - generations of builders - And died - Child getting old - Walking to the big cemetery one day - here spirits visit - and demons wait - but more Than that - a hermitage - a place To find your mind - when You lose it - far in the world. Melancholy. A dor (#) National virtue self-deprivations - superlove Feeling storms - unrequitted tears - brain pain - silence together - and alone - lost in books And collected memories - ancestors friends With spiders and volves - the taming of the Aspid in the communion glass - sadness & Virtue - a life lived with brief embrace and Replay - girls with rocky eyes & lovemyths. Prayer (#) After a long day of poetry in t/ amfora Of heavy head pottery nothing remains But prayer a gesture aword like a Piece of cloth in the swollen mouth Choking it time of beautiful words Has gone/come and in the rough Nerves the wait like in an official Room or a mental institution crowded & alone. Madonna + (#) Mother of God and trouble - 17 - Sits enthroned in the television Sorceress & adolescent - lover Young - the deer of the cosmos Born for birth and love - woman Adored by human history - antichrist & teacher - bowed down in earth Nameless & abandoned Mother. Social barriers + (#) Love obstructed by wealth - family Aborted by racisms & epithets - what Will she do when Daddy returns From prison - who marries the sick Girl - the God of the gay and insane - Law and piety - enciclica of fraternity - stalker boy - bad girl - the no goods T/ multitudes - friendless kids on welfare. The psychopath + (#) Redemption in a Girl - pedophilia Demon - murder rape suicide A prince's madness - and all The vices and gods - the Parcae Drunk at the Infant's head - a killer In every war in Europe - a shouter Twister - snake - a deadman - devil A Child - alone too much happy/sad. Seeds of grass. A prophecy (#) In the night of George Michael's exit I dreamt a dream coming to me Timely - I was sucking me again Wasn't very nice though - and There were seeds of grass in My dreamely uncircumcision - I Was taking them out w/ my tongue Revelations come and go but This brainia strange and moving. To a Christmas Death. Homiletics (#) Singer - young man
- one hears people Die - but never _sees_ it - never grasps A concept death is not - and yes you Were gone with the Christmas carols Who entered for you - Marley? - Jesus? Answers are there but unspokable - In death on Christmas there is a light Like the wise sadness of Child forever. Alzheimer (#) I wonder on the meaning of diseases Alzheimer for instance what Does it mean - what is life trying To say - to teach the old and man To forget-the past? grudges - instincts On top - what is to forget and why Is needed - the Holocaust - and what About the millions of years and slaves? Or is it a signal - to remember? - to try - The Mothers - the dead - the lovers Or Saints - sorrow and sin - just to Remember - like the Mississippi time. Fantasies (#) Visions - memories and fantasms - recicling & feeling lost - pleasure – images – a try for Beauty - negation of loneliness - Joy of Life And oh - brokeness mended for now If we are still human and sin is not here Faith hope love written by the prophet And our life - to love a person - to love Just to love - in sin and secrets – broken. Oil filter (#) I found it on the side of the road While coming home on foot and I took it as a knick-knack metal Instead of porcelain - in the window Black dirty filled with grinded pebbles - Filled with olive salt - A symbol of the Industrial man - to me - the walker T/ bum - t/ primitive - t/ biblical Child. The rape (#) End of highschool. I accompanied a girl To colleges - to see the student market A dear one - a dear one - and there I Took the drinks -vodka - and I made my Move - I kissed her holding her - and - And what I did - one of my sexual assaults Was a psyche rape to Her - now: friendless I don't ask f/giveness some don't - just cry. The Poster. Portrait of an Artist (#) Sits in his room barefoot w/ the lamp And personal computer - looks a/ t/ Keyboards with hallowness - with Regret - he will never make them Sing - he just copy/pastes videos And meaningful scenes and universal Art - he is an artist of posting - and He knows it - like Beethoven/Nightingale. French origins (#) Noble - from the Medieval Loire of fortressess And visions - a world devoted to the Immaculate Conception - defeated warriors of d'Arc - exiled In all the Orbus - the old Polignacs - Romantic Birds of centuries with the mind & superlogic Brain inscribed in castle towers - in the faith Of France - artists of war and grammar - losers French origins - undying - braindead & heartful. Me and the Witches (#) Every now and again witches spell me Defiant and lost - wishing me bad luck And omens - I try to resist the charm But the witches enthrall me - If only I could ever let them go - banish Them - kill them dead in my heart and World - the witches are rulers of dark - from which I unwilingly come. I want to get married (#) I want to get married - with a Girl - the one that I love - shall I wait her? - stay pure and Simple - can this be? - tell me Sincere - honest can you? Are you pure - is your religion True - is love to be? - is love A truth? - I want to marry. Dopamin (#) Broken circuits - the music of the eyes When it gets cloudy you have true Take your raincoat - if you have One - or stay home - but upside Sun is invincible - brain transmuted in Tears - why people drink and dance and Love - the mad Earth and the lost Years - everybody's having fun just me. The poet. On Susan (#) Brain is a shell - empty or Pregnant - what creature is he - the Poet - beyond its sex - a hegelian Concept - pure as a bird In space - in his hour - and then The light closes - and the raft Is Dark - a humpback in the Ocean - prophet prayed and preyed. The Demagogue (#) Elections passed - red - propaganda resurected Is he bought? - college teacher - a man of the 80s Easy money - speaks at the radio again with wife After Christmas - t/ unemployed of Italy & t/ wall Of Mexico - the sinistre face of democracy - and The poor life - and I think - another one goes back Like t/ zombies of our past - t/ eightiers are purple And now they are ready for their own Revolution. The Feminine Man (#) The feminine man is made - not Born - prayed not bore He is Made by disjointing in the cradle By interested parties So legs would grow tender and Graceful - the beauty boygirl & by mad incessant prayer of Orphan Mother. The Scorched
Tree (#) Stands in the fenced field - a big Nut-tree - no priestess comes to Pray and sing the hymns of love And nature - dead - dark - and Meaningless - alone - untrue - Nobody will base a world Religion on it - he is ignored As nobody can pick and eat. Walk with van God (#) The day is cold - seems an Arctic summer Sun everlasting dead in the sky - on the Tractor roads I carry the Letters I - and Thought that machine - stone - angel Nevertheless - but dead van Gogh was None - I look at the book unread - and Believe - in man and letters - I walk With van God again and ask for reasons. Masturbation (#) God in solitude - the woman god beyond Recollection - life of defeats - beauty She Sings - chirrups - an enemy - think - But what an angelic one - coming for truth In the evening - the soul who plays and Sings obsessed with you - until death And true is in heaven there is no place For secrets or relief & angels love not. Meaning. A Love’s Shyzofrenia (#) After genesis - intimate silence - Girl broken World becoming science-fiction - hermit 'S sad friend despaired - deserving to be Will give her her body as a beautiful crutch Would let herself crucified for the Saint But oh She just have to sing in the broken Monastery and be - be - Pu Yi's second Best - somewhere in t/ Greenwhich Moon. A Schyzophrenia (#) Ideal life & self justifications - a dementia Of will pain contemplation - and true Holy Rosary - every woman Mary - maybe A buglike brain larger than man & t/ dopamin Shots - is he a monster or Age's wo/man Would never know just walks the road A century after another - a measure & a lie No/y helps a schyzophrenic t/ is t/ reason why. Poetry & Love (#) I have read a haiku about Love And thought Man changes Nature - with Love - not Man But the Poet if Poet is All We are - and what true God Can be - tears bring wisdom That is a verse of God & Love is Pain not Pleasure. The Flock (#) This field is a place for potatoes & sheep Shepherds come – with rams and dogs And build round stone fires – like ancient Priests – the earth black and gold In solitude I love the field – like Isak The space of a new world today – Electric thought – But the sheep are the Same and the spring remaings of fires. The Bum (#) Just a drunk – living alone With twin brother – sleeps In a cold room and drinks Toward death – no food No friends really – just a Drop and a cigarette And memories of playing Guitar at Gatherings Just a bum to the world Ill sick and careless Just a sullen orphan Dying – & not a bum. Mangods (#) The right to step on – the Logic behind it – the old Potter – The rabbit – the Casual friendship of The mangods laughing Against life – antichrism Torture room of the head & night again in the sea. Pleasure (#) Man a psychiatric robot moved by pleasure The thought giving dopamins – the blessing And the curse – pleasure of existence – of Just be – this is the key of life and man Takes pleasure in everything even in men Grief – Nothing brings him down or breaks His heart – in orgasm and proteins – he’s God – & he deserves to be – & sick uncool. The Confession (#) Humble knees a fugue of sins In the years of the Church - to speak Up - opening of the little book and pray I did and I dreamed and I thought The heartful sinner - will he go to God Or never like the Ancient peoples? Please - Jesus - give f/giveness - will Sin more? - or not - like t/ sinful woman? The Comedian (#) Up before the crowds - speaks Contemporary words - he is alone There - in his life and wisdom Walks the alley to the fridge And thinks existence - he is a Priest - psychanalyzing the world They all laugh and build up Religion here & t/ comedian goes. George Michael at Westminster Abbey (#) Preys there - cries in t/ rembrandtian Dark altar boys hear his nightcry The new spirit of the Abbey - another Dead in the African stained-glass And communion wine - the true holy Ghost of yesterday -- telling us all About the bad place and the secret Of it -t/ bad place of love-(saved?). The Phoenix (#) A fire in the night - far With the fields - shepherds Sit around the phoenix - n/y Awake - blue star melting In the night - the sorrow Or the Graal - burning and Cry for her love - t/ shepherd. Sacrifice. To my Lover (#) Don't you want to be a Grandmother In the ruin house of your dead Mother
When you will be old and archetype To count the years & stars lit in dusk To devote your life to English poetry And at death be buried in this palace By kinky priests holy or homosexuals & the Queen /7 her seamstress sitcry. Crystal Man (#) The rotten apple near the lit lamp He sits at the computer not knowing To say Aye! - books are closed Long ago - with only mind trampled By thoughts - the world an eye Universe an I - God an Ay! & he a crystal man - if man could He be - death impossible - life. The Naked Woman (#) She sits naked in the cold of the camera She wants to be loved - feels unwhole Needs a Friend quest for in all the world her porcelain skin makes her special - - but only in these true moments - she is The naked woman - longing after the Rain and sky - beautiful - Because contrary to God - she loves. The Happy Child (#) His name is Happy - given by the kings And he is - he does not remember himself The pain of his birth and white conception No angel or demon can equal him - A boy or girl? nobody knows and love - Love is not pure enough for this Child He is the Happy Child - trapped / forever In the ivory palace of his marble brain. The Nightingale (#) You hold me in your palms little bird And your eyes sing to me you say - you Are my Nightingale my little lovely wing I am just souldark and afraid - I am Your Nightingale - Priestess of t/ Temples I wait in dark for the Moon - she has Your face - night is an eye and you are The night - not love song just cry. Blue Glass Icon (#) Blue Mary singing in the temple The old men pious and rebelde Look at Joseph he is gay And every Jew eats But what big She is Like a Venus of Willendorf Is She sick does She have Elefantiasis or is She pregnant? 3. WORDS OF THE NIGHTINGALE (14 AMERICAN POEMS) The American Raven The Raven Flies Sad Mother Dies The Baby Cries White Raven Flies. Ode to a Computer The Moon is in It The deserted Street The Oak where We Meet The Heart and the Beat. To Amerigo Lar of America Herald of Night All are In You The Big And Dead. To Work The Broken Arm And Broken Brain Joseph has No Hands Mary - Blind. Alone in the Cemetery Alone with Jesus In the Cemetery The Dead are Silent The Rain Speaks. The Pogany Castle In Night Castle is Wet In Night Sun is Set Dead Ghosts fly Dead Night cry. To the Genius of America I was Buried In a Garment of Stones And I Built A Cranium Armor I Walk inside the Worm I Live with Ignorance Down in the Grave Forever Alone. Transylvanian Night Comes Night I fall Asleep Town is Foolish Moon is Deep My Dream is A River And my Head A Stone. To My Mother At Night At Day When Black Comes Gray To You I Pray With Death Alone To Me She Say Life is but None. Waiting Death Death is a Glimpse Of Light Excess I learnt the Truth I must Profess Down in the Path There's Nothing True So me and Death Is Stamp and Glue. To the Werewolf From the Vampyre I write American Werewolf London and Kerouac Wrote American morning. To Dollar You The Blood of United States of America The Paper Of Confessions The Nuggets Of Liberty. To Liza All the Factories Are Mine All the Workers Are We. To the End Love is the End Like Death When Music Is Done Only Dark. 8 ianuarie 2017 la 13:51 UTC+02 The poet. On Susan (#) Brain is a shell - empty or Pregnant - what creature is he - the Poet beyond its sex - a hegelian Concept - pure as a bird In space - in his hour - and then The light closes - and the raft Is Dark - a humpback in the Ocean - prophet prayed and preyed. 8 ianuarie 2017 la 13:43 UTC+02 The Rat (#) Runs in the shop squeaking Afraid - I could squash it Black and funny - useless Without meaning - or friends Here - hiding from the neighbor's Little tiger - a rat - arrived From the damp ploughed field - I close the door - & walk away. 8 ianuarie 2017 la 13:40 UTC+02 Roads I always think of concepts & roads Which is strange today I never Travel - remember long travels In the night to Blakmen monastery Or the hurried pace at the crossroad Where
demons wait & easy-picking Pebbles in the road like the mindless Birds - forgotting t/ reason of walk. 8 ianuarie 2017 la 13:32 UTC+02 A blackbird beak În the Prunus armeniaca the blackbird - black With intimations - with her red painted beak - looks at me friendly - She knows - I am a Blackbird aswell - a poet of villages and time Blackbirds show only in early winter like The circus - giving to Children glee & The Mothers sand - but they do not Sing - only look for crumbs & fellowship w/ Cats. 8 ianuarie 2017 la 13:30 UTC+02 Epitaph (#) A Child's friend - actor and teacher Of enlightened years - of worlds and Meanings - a dead brain - dead serious - dead man - no - a suicided urchin Walking from one indigo blackboard To another - like Peter Pan running From death to never - a madman Puck on anything killing my C/hood. 8 ianuarie 2017 la 13:29 UTC+02 THE BAD PARENT + (#) Looks down the road - kept Alone thinking of the dead & Broken - selfaccusations - regrets Like egrets falling upon him in One frozen kiss - the embrace of His young years - he _was_ young - When e/thing was possible & at hand - waits death coming w/ t/ groceries. 8 ianuarie 2017 la 13:28 UTC+02 ON SEEING A COUNTRYSKYLARK + (#) for Eliza She speaks - about beautiful moods Alone in the pulpit - preaching the Unseen - atheist religion of smile & silence - She is beautiful – not Like the wind or a morn of May Melodic lips - true - and everything Contained in sound not letter - She Sings - a skylark - finds my soul. 8 ianuarie 2017 la 13:24 UTC+02 A LIFELONG QUARELL (#) Angry words and beats - self-destruction Everyday loss - a furious God – 1 more family Hidden to wall of meek howls and silence Furious-youth Father & Punk Child – echec Dead Mother - eloped relatives - bitter - a Name with no future - the despise/rejection Of Xtians and stable spirits of society – art - battle & anarchy - & no answers but WWII. 8 ianuarie 2017 la 13:22 UTC+02 GROUP BEHAVIOR The church - the school - the army - social Truths – the horas - pass-by gms: success & Torture - & all the laughs of t/ cool people - meaningful occupations - hobbies – science The paria condition of the solitary – kids – never Remain in books & dreams – alone - unperson Beauty - Moses rule in reverse everywhere & Beat hearts praying f/ ending – Death Redentor. 8 ianuarie 2017 la 13:18 UTC+02 SOUL. A STREAM Stream of soul - men and women Girls and boys - unconscious Proteus Spirits' communion from one to another Through time - life breathing by posterity The unseen spending the _being_ - every Man an eye - a space built with art/ When life will not be - will be An a x i o m a - doubted and cornellian. 8 ianuarie 2017 la 13:10 UTC+02 Mother. A Lullaby Mother is a Romantic word Carved under a fortress Or in solidified eternal salt - & dead Mother stainless; Where a/ you? asks t/ orphan None reply except t/ stone of tears My postwar Mommy - did galaxies Took form? - One? Cosmos? 8 ianuarie 2017 la 13:07 UTC+02 WORDS FROM T/ GIRL I love you tells you the unconscious girl Walks w/ you on t/ paths & asian bridges Inside brain – the darkness of darkness Like the interior of bee-hives or tombs
You - light – burn for the machine or life - You god of t/ patron truths of heaven & hell The one t/ never die or lie – sacred oblivion - Burn your secrets in t/ abbey of 86 bn cells. 8 ianuarie 2017 la 13:05 UTC+02 TO A GIRL The brain was dead Reversed polaris of anima And heart was perculating As an electric water-pump The disarticulate movements The silence of the street And the cry Lord Jesus mercy me. 8 ianuarie 2017 la 13:00 UTC+02 TO A WHITE POET Discovery of Man and of the World Friends are few they saw - 4 or 5 at best But isn't Intoxicating this perpetual Orgasm? - Always with the right People Never a Bum or a Hobo a Negro a Homeless A Loser - Friendship enwings us to the Peak - Like Vultures and prototype Zeppelines The last Illusion of our Times. 8 ianuarie 2017 la 12:58 UTC+02 BEATFUL STONES Motto „Imagine all the things to cope I close my eyes that gives me hope It pures the silence” Stevie Nicks, Every Day Felix Rian Constantinescu 2016 Muzei Noastre... 1. THE LETTERS OF THE UNPERSON Felix Rian Constantinescu 2016 – A GUITAR # Just a yellow brown toneless guitar That my parents bought me when they lived You cannot play anything on it Is like the dead soul of my Mother But soul nevertheless so I know That this loose strings guitar is a memory A moment in time worthy to be celebrated So I keep it nearest and sadden for her silence. ON RELIGION X # I am a worshipper of trees and ruins And walked the land forevermore Like Isak walking I have seen God and man The ignorant peasants talking and spading the earth I cannot work the earth like the hermit rodents So my love is born of Plato like the love of dor And everytime I go on the road in the field I hope to see myself but I never do my friend my tomb Like it would be that my soul is just this land Is made of earth and could be cultivated Like the Getshemani the garden of treason And decided hopeless unresponded prayer. ODE TO A DNA # Two straws of hair growing around each other From eternity A black one and a white one like the Eskimo dogs You The DNA acid, unkind as the poison of the spider Bearing vases with Oxigen through the great halls of Valhalla And I am the soldier dead on the battlecamp somewhere You just come to the snow in which we all die and you are the Frost But more than that I put you under the microscope under the telescope under Gamma Rays I put you in the Shroud of Turin on the Tower of Eiffel But still could not see you hear you know you meet you Are you a god an unknown god where are your temples Where are your believers Since my birth I believed that love is prophecy So in the Name of God I the Truth Call you Love. TO A MICROSCOPE + # Teller of diamonds and of infinite grace Green microscope made by the singing dwarfs With stones of glass locked in your steel body A mechanism of truth and measured reason In your three eyes I look for deeper truth And wonder at your discovering design The eye of eye of eye until the hidden You who transform every corpse in stars I wonder if you had the power to put me under What would you see with your eyes of stone Am I a star nothing less or man As every man before me going to the dead? THE LAD # You I sing youthful lad of the schools With eyes bright and a heart of blood Discovering the world of tricks and wonders Making one of know and play and love Whate'er mistake or pain ever be forgiven For your tender brain and soft seed of your spirit You give the old school worth and no one Not even the old Schoolmaster is worthier than you. MELANCHOLY AND BLUES # If we grasped the color of the night What it would be not black nor blue The indigo of prostitution streets And the dazzling city lights of metropolii But night has no color just the tempting dark Inciting to sin and the new vices and ruin You can see it in the eyes of the packs of teens Discovering the world and soul damnation So my solace and redeemer is Melancholy The Blue Angel teaching me of Time
And men who live to be -- like the mosquitoes And love in sorrow just to die of love. Selbstmörderpavillon (#) Empty halls in december Only the poor or desperate are here Outside the walls carved with names and years Liza 1960, Theodore 1957 Only the cleaning lady comes and cleans And the tired doctor drinks coffee with the nurses A sense of impermanence like anyone is cured Or dead And no one is locked up It's a wonder if Moș Crăciun will come at least to The women and girls At least the priest would come and pray in the dining room Would be cool Cluj gets chilly And there's nobody out-there So a priest or a mythical figure could stand to excuse the absence of God. ENDURANCE Pray you keep my number Listen to the words flowing by I would teach you something About love - I am an ignorant one I try to tell you something you don't know But I don't so I cananot tell you anything new Nothing to tear from the magazine and put On your fridge I can't tell you anything except - Maybe don't be so tense don't be so stressed Relax unwind keep your mind in the stars There's no other truth except that prayers Remain unanswered and you have to endure. Working # We could build a monument a colossus a family Make our apprenticeships learn the masonry and geometry We would buy land and rise huge walls on them We would buy the bricks from the poor people And pay huge wages to the skilled masons We would put it plainly in the papers that we erect a wall More than an arch of triomph or a old tower buried in rust Our children would go at night with their cars and scribble Profanities about our beliefs the very core of our ideals Of modern purity - We would divide the ovo of the world In two the left side or the right side or the right side and the left And in the night we will be unseen at watch as the calm tigers We would protect our ideal - if only we would start today working. GIRL IN NATURE + # The girl wait sun depart from her soul The earth is raped and robbed far away She is alone like the lake alone water Moon A cosmos and time are before her her life The unknown of her life her nameless love The orchard is neutral with no fruits or flowers Mother awaits her dead in the cemetery And the sun is now away and she rises up. THE EMPTY TRAIN # The train rides empty on the side of the river Inhabited only by a few commuters and robbers After crossing the steel bridge it sings like a whale Draging itself on the ground like an electric snake Up the hill is the old dungeon destroyed by the peasants And the forest of oak and bullfrogs and blueberries People die of sickenesses in the huts near the villas And the community events are football and drinking The railway-station is blocked with rust brown commodies And the train is now a memory of the other life lived right here Like the memories of an embrion heartbeating inside the woman The train is no longer part of the village - has its own way alone Another life the good one though we not know not even now What was so particularily good about it maybe the stolen beer The stolen meat and the kindness of the train official letting you go Inside only a game of cards is played and a woman reads the Time The card-players are the workers, the last workers working But they still have time to laugh eat pig-lard and muse at the Colored drawings of the cards with servants, knights, women, And Kings and the woman is just a woman going to her cousin. SIGH IN A CEMETERY (#) Abandonment to the genii as to lovers A life in selfdenial abort in tunes The sense of losing once again the life And tiredsome walk to the ruins and spirits There is none there no man nor demon Just stars unborn prisoners in frescoes And the beds of the dead in anonymous grin & poetry with tender lips and eyes too old. TO A GAY FRIEND (#) Sweet friend of youth I remember you And your dear friendship me you bore Now we are grown no more stagg deer Al'most no more glee in our hearts of minds Then all our life was pain and sufferring Ununderstood and all the much desired A puzzle of the hearts in brain's cold toy And now we're dead forgotten in the world If there's a meaning in man's wretched life Then we should know for none had been More inquisitive then in all
life's ornaments But life has no purpose and so not we â&#x20AC;&#x201C; So die my friend and to God go as you please You were not born of your will nor of mine And me aswell and when you will arrive to the - Banker of secrets - what will you say - loved me? TO AN EMIGRANT (#) You want to leave the revolute world Go in another and I won't implore you You have your little suitcase and your Money - and a fresh will to start anew Like the wine - let's not think what Or when - lets live the moment - and Die and let die - so to the west my sad Traveler - and leave behind the tomb Of your Mother and your Father's vine And go where none can find you please But pray for what you leave behind. TO THE TOMB OF ROMANIA Arise Dead in the skeletons broken Urn Live again make eyes from ice & stones In shadow and in dark and cold you lay With rotten hearts and vanished brains Wake up to Reason and Eternity and live Make Ye abode in Heaven and Tabor In the dark - scheme yor escape to Freedom And make it - or die simple & just go to Hell. ROUMANIE MON AMOUR O dearest love you special one How can I love you what love give What do you need in your dark C Cat hungry only for my heart Well time has come to say goodbye So fare you well my love and do not Cry - I hope - I hope you have food And warmth & love & all your needs You Kitty beautiful and heartless But I will not miss you - do confesss. REFLECTION ON A YOUTH WALL (#) There is something in youth - the ignorance of evil The few seconds when you have all your life Right there unlived before you - and you hope - in Nothing In your own smile reflected on a thousand screens Yes there is something in the youth years The age of not knowing anything and Innocence And may be that Time is but a Lie to Tell That Soul Changes Heart and there is no Hope. The Hitchhiker & the Road (#) The trees sleep in permafrost Winter has come like december fish The street new every house newly painted Stars do not exist nor people Just cars soul-less mechanisms watches And the Hitchhiker a worm in the Road The day is cold like a bottle of wine And just the cars pass-by automatic In the robot city robot cars robot hitchhiker. Humbleness (#) All life I longed for lamb's timidity Hard thing to get since I have claws And all this cat teeth and a hunger For meat. I am not a lamb nor can be But what I am what beast or deity That I inspire world all this catharsis What beauty is in me and what squalor Beyond t/ humble - angel-like & demon? WHEN DEATH VISITS (#) Death the Almighty King knocks and enters He is well dressed and polite and asks for hearts Your wait is finished lastly and you are anxious For the journey - He woos you and wants you In his bed - will you go? - to the New World To the lilies and butterflies - hungry for you - Will you give him your lips and heart to eat Will you regret when you will be dead & away ? Death comes like a pretender - not to be refused Dressd in his suit and dead eyes and the black limo And all the regret of the world and home's farewell Death visits and you not know if you are asked by Doctor Mengele or Virgin Mary - and you go crying Like the bride - O Death your Love is everlasting Like the love of a Sequoia or the sleep in snow & you offer precious rubies and emeralds to t/ Earth. TO ANGER (#) I've watched the old gray masters who tamed anger Love of God lead them to perfection I do now know I know'n my head's computer That use brings the calamity of feeling Man is a hurt robot made of sand and death W/ no power over himself or man A rotten puppet marching to the Ocean Of Mind and Introspection - knowing Hope lies in hoplesness & everyday rejection The mind of man broken in thought and image Inside mankind arising like the tears of termites. TITANIC ASYLUM (#) The halls are damp with moss and unteared tears And old and mad infants and fighting rodents The woman with no leg the Child with no Mother The crematorium breathes bodies to heaven Over the village peasants walk blind and eager for Night - by the morgue a big dog sits hungry for life. MAN OF STUDY (#) Books - prints - old writings of the wise Ancient experiences that shaped the world So reach out and touch God and write Find the hidden meaning of the cosmos And go
to the dead wiser and let them know This is what you want so waste no time Go into your cell rewrite the universe And drop a dime f/ the ones you leave in Hell. PROCLAMATION (#) I believe in traveling - from Hell To Paradise - to walk like the Pilgrims To Jerusalem - to wander like the sick Knight - I believe in traveling and Love I believe that man should walk far and Broad - to linger at the Causeways alone Or in love - to look in the Lake and Sky To die on the Road - and not be Forgiven. TO GOD. A COMPLEX RESOLVED (#) Come with us to the great Waltz The blue Music of the Moon and Stars Come & stay with us & Prey on our Souls You are the Saviour & the Tormentor; The Saviour again - Tormentor of our unseen Souls - Left Alone in the absence of You - And your Dreams - betrayers and betrayed; You are the God we wish Not kill anymore. THE INSENSIBLE POET (#) Inside the oceanic shell of his bones awaits For revelation of the words and poetic pleasure Lives for posterity and eternity alone Silenced by the roses of his dreams Sees not the meaning of the world And writes unceasingly like the apostles There is no pain in him or in creation And blue is just another twilight word. TO LOVE GENIUS (#) I deplore you Genius of the World Sad atavism of the Lost Garden What's in your Heart I do not Know One two five six or Pardon You - tired Engine of the Spirit Always killed by the Simpleton & Weak Love Genius are why Arts exist You only my Loneliness comes Seek. TO A SYMBOLIC EXIT (#) On young poet Hai Zi's death. Death must be a metaphor A bag a Bible a book of stories A Romantic novel and the Kon-Tiki Raft. Dead chopped-off by the Procust Train - The butchered brain of China And something that evades. MOON THINKING (#) In the Night - I am not alone Although I do not know the modus I am with Someone - with the god of Night Looking at me with his empty eyes Inside books people wonder if not Live - inside books - I live: Inside the Night as we all - I walk On Clouds and Wait the time to Fall. IN THE MIND OF GOD (#) The Star moves in the Mind of God Relentless & frozen lost in Logic & equations. Just a brain of Meat and Soul - - Heart In the Morning the Errand to the Market And the few Money in the Sock Childhood and Angels and old Age And the Angelus chant. ON FRIENDSHIP. TO A WHITE POET Discovery of Man and of the World Friends are few they saw - 4 or 5 at best But isn't Intoxicating this perpetual Orgasm? Always with the right People Never a Bum or a Hobo a Negro a Homeless A Loser - Friendship enwings us to the Peak - Like Vultures and prototype Zeppelines The last Illusion of our Times. R S THOMAS We look a/ life's Wound Prophetic As to a Libellula quadrimaculata Or R. S. Thomas alone in a Book Or City – with living Uncertain Eyes - What's more to Get? What's more to Live for? - Except Those Cat eyes & the Nothingness o/ Alone Unselfunderstood Spirit. HEART FAILURE. TO A GIRL The brain was dead Reversed polaris of anima And heart was perculating As an electric water-pump The disarticulate movements The silence of the street And the cry Mama! Mama! COMPLEMENTARISM .To China I am just a cheese doughnot But something makes me special Don't know what - I'm a lamb grower Maybe your radiosongs There's a complementarism in our friendship I eat all my cabbage with meat and think You work & as my Mom wish help - I can work & you can learn. A CHRISTMAS TREE IN CHINA + In China There is a big tree An evergreen The tree walks What is wrong with you Tree? Say the mountains of ice But the Christmas tree waits Xmas. WORDS FROM T/ GIRL I love you tells you the unconscious girl Walks w/ you on t/ paths & asian bridges Inside brain – the darkness of darkness Like the interior of bee-hives or tombs You - light – burn for the machine or life - You god of t/ patron truths of heaven & hell The one t/ never die or lie – sacred oblivion - Burn your secrets in t/ abbey of 86 bn cells. AT THE PSYCHOLOGIST + The telephone is useless - uniting Two dead planets – Moon and human Dreams -- nobody existing -- the reality Of the era – and no one deserving to be The library too – a treasure of corpses O – man – o – woman – what is in Thee? – in me – my embraced trees of rot and
Soul – Half heartbeat and half sacred... Cemetery of books dead in my broken eyes River without spring – please – the origin Of logic – be gentle with these Children Failing w/ centuries f/ homework or Death. Recollecting Sylvia Plath The pause on the road blank and Alone - the moment when one isolates And thinks the modern thoughts and Puts them in practice - this is t/ worst Failure success sex/ love suicide - all Leading to theology and waste When - a Dog howls in Agora - will The mad twentieth century end? LAKE DISTRICT + A destination - like the Westminster Abbey A place to rest on the excuse on good books With all the lakes and angelic soft stones With Wordsworth & Coleridge in t/ West Wind the undying instinct - of life unvanquished or losing the decision to live at any cost - to live adamant like the hermits and rodents & a/ night to enter back in t/ crematorium. Mother. A Lullaby Mother is a Romantic word Carved under a fortress Or in solidified eternal salt - & dead Mother stainless; Where a/ you? asks t/ orphan None reply except t/ stone of tears my postwar Mommy - did galaxies Took form? - One? Cosmos? ANGER TO GOD BIRD God Bird are you kind - can let life live Or are you Death - Moses to the Earth Who are you Bird - take Me to the otherside But leave the crippled and the lone Give them a day of rest up on the world To make up their minds and try to go Like the leaves of stars falling from the sky When Death awaits you should miracle us. She & van Gogh She sits on t/ stone of his body - mad Cassandra & says with void heart - Nikelike - Never, never, on t/ god of nevereverland Steal t/ sun from man - from t/ son of man She sits inside his alabaster forehead A daemon in the temple - symbol of Freud Or Gustav Jung - the Gemini constellation - A visionary & a schizophrenic - telling Of life & death - for instance the blessed Martyrs - the living - ever living - perpetually And the dead - the freaks - zombies - pun-ished - Killers - so God is good & he is left tormented. YELIZAVETA YEVGENYEVNA. A CAROL + Beautiful - a bit manly - with a decided spirit Probably a painter or a pianist with cinema Lips and big dark Child eyes - sits like a poet A poet maybe - t/ love of A. I. Solzhenitsyn? Could be - who knows now? - they are all dead In the dark book of their life - and her smile & Look on British paper - who are you Yelizaveta Yevgenyevna: a lover?: a victim in love exile? I look at you now on the holy day and think I prefer to think that you did not waste your Life & feelings – that you loved – Solzhenitsyn Stalin: whoever – a dog – b/ n/ sit Saturn sad. TO AN OLD PHOTOGRAPH + A mannequin - not of t/ surface b/ of t/ soul Of surface too - delicate and high-time A woman from day H - infernal little girl Witch with a tuned soul – unloved An old woman walking alone on the road Childless or barren or bereft - crazy With words and silences & dead friends - A portrait of youth and pleasure years. PSYCHOPATHS The common sadbrain rot like In bark of trees & t/ fish heads Ext. life and own existence seen On the blackscreen of the need To kill - to kill - just to kill randomly Without explication - just to provoke Undesired death - despondents left Alive - A Godplay - mad luciferic I's. EMILY'S GAY CHILD “Shall I hide from Abraham what I am about to do?“ Genesis A gay man - n/ wishing to be thus Just existing - like the water pot Like Perpetua & - mauve Saturn A martyr? - Of what? - who can Agree/ - George Michael - greek The preacher singer & bluesman An adored excluded - the year of Youth & abuse - hm/btf Jesus Mother sick with self-torture - lone Endures permanent sense of loss And religion - unsatisfied omens Gossiping friends & severe society Mistaken dreams - She doesn't Live - _Her_ Child is a homosexual Why? - She blames the abortion And lives for nothing - hurt pride. SOUL. A STREAM Stream of soul - men and women Girls and boys - unconscious Proteus Spirits' communion from one to another Through time - life breathing by posterity The unseen spending the _being_ - every Man an eye - a space built with art/ When life will not be - will be An a x i o m a - doubted and cornellian. ENLIGHTENMENT Satanic brain - reproved to the core Light burning itself in t/
carved pumpkin Books - not books - handmade dictionaries The art of article - and word lapidarium Pictures of great men & courageous w/n Prodigal Childs and Novgorodian icons Life lived in the writing cell - @ t/ notebook T/ ones - sacrificing t/selves 4 t/ poor. GROUP BEHAVIOR The church - the school - the army - social Truths – legal mafias - pass-by gms: success & Torture - & all the laughs of t/ cool people - meaningful occupations - hobbies – science The paria condition of the solitary – kids – never Remain in books & dreams – alone unperson Beauty - Moses rule in reverse everywhere & Beat hearts praying f/ ending – Death Redentor. SONY + Tape Walkman – innerworld & autism – C 15/97 Cliff Burton Bach Duke Ellington & Louis Armstrong & Solitude & Ich ◌ dich – said to the wall – Sony Angst Dire Straits thrash rap guitars Angst P/Floyd Swing pop flower-power San Francisco '80s T/ J.H. Experience concertos Teofil Phoenix & Pittiș – double-bass & kigo. HEAD MUSIC Meditations bypass - piano Electric - sadness of the lobes - head Music overdose - music, just music Instead of everything: orgasm or play Memories forgotten downtown - key change And the silence - like a cell - monastery or Prison - love after love like Cluny Stone - meaningless life & redemption. A LIFELONG QUARELL Angry words and beats - self-destruction Everyday loss a furious God – 1 more family Hidden to wall of meek howls and silence Furious-youth Father & Punk Child – echec Dead Mother - eloped relatives - bitter - a Name with no future - the despise/rejection Of Xtians and stable spirits of society – art - battle & anarchy - & no answers but WWII. ANSWERING THE PHONE Wait: if you would answer now I'd Say that there are many people Around - workers poets business -women - and they all deserve a Destiny you'd probably say they Do not quest it - and there is a Lack of logic in our love, I would Think; you do not answer, I n/call. TO THE FRAGILE POET. A SKYLARK + for Eliza She speaks - about beautiful moods Alone in the pulpit - preaching the Unseen - atheist religion of smile & silence - She is beautiful – not Like the wind or a morn of May Melodic lips - true and everything Contained in sound not letter - She Sings - a skylark - finds my soul. THE BAD PARENT + Looks down the road - kept Alone thinking of the dead & Broken - self-accusations - regrets Like egrets falling upon him in One majestic kiss - the embrace of His young years he _was_ young - When e/thing was possible & at hand - waits death coming w/ t/ groceries. Thinking of Robin A Child's friend - actor and teacher Of enlightened years - of worlds and Meanings - a dead brain - dead serious - dead man - no - a suicided urchin Walking from one indigo blackboard To another - like Peter Pan running From death to never - a madman Puck on anything killing my C/hood. A blackbird beak În the Prunus armeniaca the blackbird black With intimations - with her red painted beak - looks at me friendly - She knows - I am a Blackbird aswell - a poet of villages and time Blackbirds show only in early winter like The circus - giving to Children glee & The Mothers sand - but they do not Sing - only look for crumbs & carmine fellowship. 2. BEATFUL STONES The beauty & the dead She loves him - a dead boy - sweet Once - a puppet/Joe Doe somewhere - anonymous friendless - pastless lifeless - corpus - a shell of 1 time meaning and thought - but can he still _love her_ - gossip the old church ladies And the young Mothers - and mean city - a Mystery - a secret of the depths - dead. The Outsider + Lives outside the poor village Far from the wet cemetery and The old and new house church He is alone there - only with a black Cat and mad Daughter - a Maria Bolkonskaia - true - not dismissing God - he is a God - an old migrated Shaman & Judge of G-d & good Is The peasants revere the man and /mock Him - exclusion - like of a Master Of painting or sorcery - he mutters Unfaith - and nobody visits t/ table. The rape. A Hellenic ballad O goodness I was torn - see me Eye-bleed - but 't is no matter One day mind you I will go and Hold his marble hand - You call me foolish!! - I not care My madness gives me heart I love this god of ruthlessness My heart will give _him_ heart. Love is a British Movie + Love is
a British movie Life a French one - Coproductions useless Movies about language And one kiss under sky In tweed and requiteness Natural born gentleman Natural born Lady. Tear We come in sleep to the Beautiful gates - warriors In dream - and someone Speaks in our burning brain A demon maybe or an angel We do not know life's Answers - and on Christmas Night we miss someone alone. Asperger dogmas + World is stupid. 6 is evil. Brain is blind. Love is fake. Death is now. God is me. Satan is I. World is I. Man is bestia. Jesus is lamb. The singer + Alone at the microphone - long dress Dancing and praying in the sphere Auditorium - with the friendly bass-player And keyboards girl - and four thousand Hearts - she sings about things felt And the magic world - a place to be A place to dissappear in happiness or Not/ness - t/ Bermuda of love & now. Roads I always think of concepts & roads Which is strange today I never Travel - remember long travels In the night to Blakmen monastery Or the hurried pace at the crossroad Where demons wait & easy-picking Pebbles in the road like the mindless Birds - I have forgot t/ reason of walk. Unkindness + Hitler was very bad - very _Unkind_ - the way of refusing Love or business - Hitler Is the demon of we all â&#x20AC;&#x201C; And so reasonless - we plan Holocausts in our steerless lives We burn ourselves or others At the stake - Joan, Anna, Ana We _are_ unkind - every king can Say - so there is no use pretending There is no final solution to soulgeld But accepted tears and endurance. The madness of witchcraft. An allegory + Leaves of bookplants - researched by the Disturbed - for life or death - sole salvation Biochemical miracles and social respect A family line of mental illnesses and Glory - in crime or pure moments In religion or war - the lifeless brain Rule of the neverkissed - except one Time - the psychopath heroes - & poetry. The Painting Jesus replaced Apollo - can be seen in heads The idol of lightgiving - Jesus A solar figure - sun's Replacement - bigger than the sun Funny though - if one thinks He being a man - tired And crying and preaching about going To the bathroom -- Apollo _was_ a god. The Rat Runs in the shop squeaking Afraid - I could squash it Black and funny - useless Without meaning - or friends Here - hiding from the neighbor's Little tiger - a rat - arrived From the damp ploughed field - I close the door - and walk away. Complexity Some are just beautiful - others Write well - or dance divine Make the best mouse-traps - others cry and preach and do Comedy man comes in various Shapes and sizes - in w/man sts In tragedy/drama or smiling girls Sentimental for the romantic boys. Three musicians (+) Three musicians - playing the harp Some oriental far-eastern never heard Instruments - Buddhist and Ancient One is the star of the group - other The apprentice - between them is the Spirit - the spirit of Tokyo - an older Lady - Japanese - who's grain of being Cries cosmic - I want to live - leave me Alone - sounds from the heart and logic - Born in the War - like the morning-sun You can see me - but you cannot touch Me - I have no logical truth to give. Leaving home I put Johnny B. Goode in the Mp3/player tk w/m Poesii Maiorescu And my medication and walk out The door of miracle to poetry Ready - a bit feeble but good - And just walk somewheres - like Huck Finn Davy Oliver Matia Romain Kalbris Linda Maria Baros writing. The white dress + Every girl's dream a pure Glowing on her vowed body Baptized w/ God & offspring Seamed in times of loneliness In secret - like guilty masturbation - she wants t/ dress - she _needs_ It - ant the stone church - and walk o/t/ aisle - alight and white - Virgin. The house at the crossroad Always the same - in light or Dark - full of books and Silence - the cry of dead Mother and the mourning Of the other - the house Of the crossroads is barren And the road to the castle Blocked with a Communist Fence - generations of builders - And died - Child getting old Walking to the big cemetery - one day - here spirits visit - and demons wait - but more Than that - a hermitage - a place To find your mind - when You lose it - far in the world. Melancholy. A dor National virtue - self-deprivations - superlove Feeling storms - unrequitted
tears - brain pain - silence together - and alone - lost in books And collected memories ancestors friends With spiders and volves - the taming of the Aspid in the communion glass sadness & Virtue - a life lived with brief embrace and Replay - girls with rocky eyes & lovemyths. Prayer After a long day of poetry in t/ amfora Of heavy head pottery nothing remains But prayer a gesture aword like a Piece of cloth in the swollen mouth Choking it time of beautiful words Has gone/come and in the rough Nerves the wait like in an official Room or a mental institution crowded & alone. The otter In childhood I had found an Otter - I took it home and said To Father - Let's not eat him But let me play with it Until spring - spring came & Daddy died - and I prepared For a hard journey - I Looked again at both & - left. Madonna + Mother of God and trouble - 17 - Sits enthroned in the television Sorceress adolescent - lover Young - the deer of the cosmos Born for birth and love - woman Adored by human history - antichrist & teacher - bowed down in earth Nameless & abandoned Mother. Elegy for George + Candle in dark - silenced By death and psyche - dead & Brainless just a man - w/ echo & Surround - schizoid eyes - self-abuse Infamous fame - abbey awaits Warm and full of worms - holy & thackerayian - dead prince Alone - str8 - robbed of George. Social barriers + Love obstructed by wealth - family Aborted by racisms & epithets - what Will she do when Daddy returns From prison - who marries the sick Girl - the God of the gay and insane - Law and piety - enciclica of fraternity - stalker boy - bad girl - the no goods T/ multitudes - friendless kids on welfare. The psychopath + Redemption in a Girl - pedophilia Demon - murder rape suicide A prince's madness - and all The vices and gods - the Parcae Drunk at the Infant's head - a killer In every war in Europe - a shouter Twister - snake - a deadman - devil A Child - alone too much happy/sad. Seeds of grass. A prophecy In the night of George Michael's exit I dreamt a dream coming to me Timely - I was sucking me again Wasn't very nice though - and There were seeds of grass in My dreamely uncircumcision - I Was taking them out w/ my tongue Revelations come and go - but This brainia strange and moving. To a Christmas Death Singer - young man - one hears people Die - but never _sees_ it - never grasps A concept death is not - and yes - you Were gone with the Christmas carols Who entered for you - Marley? - Jesus? Answers are there but unspokable - In death on Christmas there is a light Like the wise sadness of Child forever. Alzheimer I wonder on the meaning of diseases Alzheimer for instance - what Does it mean - what is life trying To say to teach the old and man To forget-the past? - grudges - instincts On top - what is to forget and why Is needed - the Holocaust - and what About the millions of years and slaves? Or is it a signal - to remember? - to try - The Mothers - the dead - the lovers Or Saints - sorrow and sin - just to Remember - like the Mississippi time. Fantasies Visions - memories and fantasms - recicling & feeling lost - pleasure – images – a try for Beauty - negation of loneliness - Joy of Life And oh - brokeness mended - for now If we are still human and sin is not here Faith hope love written by the prophet And our life - to love a person - to love Just to love - in sin and secrets – broken. Oil filter I found it on the side of the road While coming home on foot and I took it as a knick-knack - metal Instead of porcelain - in the window Black dirty filled with grinded pebbles - Filled with olive salt - A symbol of the Industrial man - to me - the walker T/ bum - t/ primitive - t/ biblical Child. The rape End of highschool. I accompanied a girl To colleges - to see the student market A dear one - a dear one - and there I Took the drinks -vodka - and I made my Move - I kissed her holding her - and - And what I did - one of my sexual assaults Was a psyche rape to Her - now: friendless I don't ask f/giveness some don't just cry. The Poster. Portrait of an Artist Sits in his room barefoot w/ the lamp And personal computer - looks a/ t/ Keyboards with hallowness - with Regret - he will never make them Sing - he just copy/pastes videos And meaningful scenes and universal Art - he is an artist of
posting - and He knows it - like Beethoven/Nightingale. French origins Noble - from the Medieval Loire of fortressess And visions - a world devoted to the Immaculate Conception defeated warriors of d'Arc - exiled In all the Orbus - the old Polignacs - Romantic Birds of centuries - with the mind & superlogic Brain inscribed in castle towers - in the faith Of France - artists of war and grammar - losers French origins - undying - braindead & heartful. Me and the Witches Every now and again witches spell me Defiant and lost - wishing me bad luck And omens - I try to resist the charm But the witches enthrall me - If only I could ever let them go - banish Them - kill them dead in my heart and World - the witches are rulers of dark - from which I unwilingly come. I want to get married I want to get married - with a Girl the one that I love - shall I wait her? - stay pure and Simple - can this be? - tell me Sincere honest - can you? Are you pure - is your religion True - is love to be? - is love A truth? - I want to marry. Dopamin Broken circuits - the music of the eyes When it gets cloudy you have true Take your raincoat - if you have One - or stay home - but upside Sun is invincible - brain transmuted in Tears - why people drink and dance and Love - the mad Earth and the lost Years - everybody's having fun just me. The poet Brain is a shell - empty or Pregnant - what creature is he - the Poet - beyond its sex - a hegelian Concept - pure as a bird In space - in his hour - and then The light closes - and the raft Is Dark - a humpback in the Ocean - prophet prayed and preyed. The Demagogue Elections passed - red - propaganda resurected Is he bought? - college teacher - a man of the 80s Easy money - speaks at the radio again with wife After Christmas - t/ unemployed of Italy & t/ wall Of Mexico - the sinistre face of democracy and The poor life - and I think - another one goes back Like t/ zombies of our past - t/ eightiers are purple And now they are ready for their own Revolution. The Feminine Man The feminine man is made - not Born - prayed not bore - He is Made by disjointing in the cradle By interested parties So legs would grow tender and Graceful - the beauty boygirl & by mad incessant prayer of Orphan Mother. The Scorched Tree Stands in the fenced field - a big Nuttree - no priestess comes to Pray and sing the hymns of love And nature - dead - dark - and Meaningless - alone - untrue - Nobody will base a world Religion on it - he is ignored As nobody can pick and eat. Walk with van God The day is cold - seems an Arctic summer Sun everlasting dead in the sky - on the Tractor roads I carry the Letters I - and Thought that machine - stone - angel Nevertheless - but dead van Gogh was None - I look at the book unread - and Believe - in man and letters - I walk With van God again and ask for reasons. Masturbation God in solitude - the woman god - beyond Recollection - life of defeats beauty She Sings - chirrups - an enemy - think - But what an angelic one - coming for truth In the evening - the soul who plays and Sings - obsessed with you - until death And true is in heaven there is no place For secrets or relief & angels love not. Meaning There is a Sensibility of Impotence in Man. After genesis - intimate silence - Girl broken World becoming sciencefiction - hermit 'S sad friend despaired - deserving to be Will give her her body as a beautiful crutch Would let herself crucified for the Saint But oh She just have to sing in the broken Monastery and be - be - Pu Yi's second Best - somewhere in t/ Greenwhich Moon. A Schyzophrenia Ideal life & self justifications - a dementia Of will - pain contemplation - and true Holy Rosary - every woman Mary - maybe A buglike brain larger than man & t/ dopamin Shots - is he a monster or Age's wo/man Would never know - just walks the road A century after another - a measure & a lie No/y helps a schyzophrenic - t/ is t/ reason why. Poetry & Love I have read a haiku about Love And thought Man changes Nature - with Love - not Man But the Poet if Poet is All We are - and what true God Can be - tears bring wisdom That is a verse of God & Love is Pain not Pleasure. The Flock This field is a place for potatoes & sheep Shepherds come – with rams and dogs And build round stone fires – like ancient Priests – the
earth black and gold In solitude I love the field – like Isak The space of a new world today – Electric thought – But the sheep are the Same and the spring remaings of fires. The Bum Just a drunk – living alone With twin brother – sleeps In a cold room and drinks Toward death – no food No friends really – just a Drop and a cigarette And memories of playing Guitar at Gatherings Just a bum to the world Ill sick and careless Just a sullen orphan Dying – & not a bum. Mangods The right to step on – the Logic behind it – the old Potter – The rabbit – the Casual friendship of The mangods laughing Against life – antichrism Torture room of the head & night again in the sea. Pleasure Man a psychiatric robot moved by pleasure The thought giving dopamins – the blessing And the curse – pleasure of existence – of Just be – this is the key of life and man Takes pleasure in everything even in men Grief – Nothing brings him down or breaks His heart – in orgasm and proteins – he’s God – & he deserves to be – & sick uncool. I Have Known Man I have known man my brothers And tell you - man is an ant's hive What call of light is vespers after Sin - oh God I have known Man - The fair and vanity - I am No omen Flown by God - no Owl or white Dove - no pilgrim I say this to my People & exit through the wall. The Confession Humble knees - a fugue of sins In the years of the Church to speak Up - opening of the little book and pray I did and I dreamed and I thought The heartful sinner - will he go to God Or never like the Ancient peoples? Please - Jesus - give f/giveness - will Sin more? - or not - like Spiderman? The Comedian Up before the crowds speaks Contemporary words - he is alone There - in his life and wisdom Walks the alley to the fridge And thinks existence - he is a Priest - psychanalyzing the world They all laugh and build up Religion here & t/ comedian goes. George Michael at Westminster Abbey Preys there cries in t/ rembrandtian Dark - altar boys hear his nightcry The new spirit of the Abbey another Dead in the African stained-glass And communion wine - the true holy Ghost of yesterday -- telling us all About the bad place and the secret Of it -t/ bad place of love(saved?). The Phoenix A fire in the night - far With the fields - shepherds Sit around the phoenix - n/y Awake - blue star melting In the night - the sorrow Or the Graal - burning and Cry for her love - t/ shepherd. Sacrifice. To my Lover Don't you want to be a Grandmother In the ruin house of your dead Mother When you will be old and archetype To count the years & stars lit in dusk To devote your life to English poetry And at death be buried in this palace By kinky priests holy or homosexuals & the Queen /7 her seamstress sitcry. Crystal Man The rotten apple near the lit lamp He sits at the computer not knowing To say Aye! - books are closed Long ago - with only mind trampled By thoughts - the world an eye Universe an I - God an Ay! & he a crystal man - if man could He be - death impossible - life. The Naked Woman She sits naked in the cold of the camera She wants to be loved - feels unwhole Needs a Friend quest for in all the world - her porcelain skin makes her special - - but only in these true moments - she is The naked woman - longing after the Rain and sky - beautiful - Because contrary to God - she loves. The Happy Child His name is Happy - given by the kings And he is - he does not remember himself The pain of his birth and white conception No angel or demon can equal him - A boy or girl? nobody knows and love - Love is not pure enough for this Child He is the Happy Child - trapped / forever In the ivory palace of his marble brain. The Nightingale You hold me in your palms little bird And your eyes sing to me you say - you Are my Nightingale my little lovely wing I am just souldark and afraid - I am Your Nightingale Priestess of t/ Temples I wait in dark for the Moon - she has Your face - night is an eye and you are The night - not love song just cry. Blue Glass Icon Blue Mary singing in the temple The old men pious and rebelde Look at Joseph he is gay And every Jew eats But what big She is Like a Venus of Willendorf Is She sick does She have Elefantiasis or is She pregnant? 3. WORDS OF THE NIGHTINGALE (14 AMERICAN POEMS) The American Raven The Raven Flies
Sad Mother Dies The Baby Cries White Raven Flies. Ode to a Computer The Moon is in It The deserted Street The Oak where We Meet The Heart and the Beat. To Amerigo Lar of America Herald of Night All are In You The Big And Dead. To Work The Broken Arm And Broken Brain Joseph has No Hands Mary - Blind. Alone in the Cemetery Alone with Jesus In the Cemetery The Dead are Silent The Rain Speaks. The Pogany Castle In Night Castle is Wet In Night Sun is Set Dead Ghosts fly Dead Night cry. To the Genius of America I was Buried In a Garment of Stones And I Built A Cranium Armor I Walk inside the Worm I Live with Ignorance Down in the Grave Forever Alone. Transylvanian Night Comes Night I fall Asleep Town is Foolish Moon is Deep My Dream is A River And my Head A Stone. To My Mother At Night At Day When Black Comes Gray To You I Pray With Death Alone To Me She Say Life is but None. Waiting Death Death is a Glimpse Of Light Excess I learnt the Truth I must Profess Down in the Path There's Nothing True So me and Death Is Stamp and Glue. To the Werewolf From the Vampyre I write American Werewolf London and Kerouac Wrote American morning. To Dollar You The Blood of United States of America The Paper Of Confessions The Nuggets Of Liberty. To Liza All the Factories Are Mine All the Workers Are We. To the End Love is the End Like Death When Music Is Done Only Dark. 7 ianuarie 2017 la 23:38 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13067693-Words-of-the-Nightingale--14-American-Poems--byFRConstantinescu 7 ianuarie 2017 la 23:17 UTC+02 The American Raven The Raven Flies Sad Mother Dies The Baby Cries White Raven Flies. 7 ianuarie 2017 la 22:44 UTC+02 WORDS OF THE NIGHTINGALE (14 AMERICAN POEMS) The American Raven The American Raven The Raven Flies Sad Mother Dies The Baby Cries White Raven Flies. Ode to a Computer The Moon is in It The deserted Street The Oak where We Meet The Heart and the Beat. To Amerigo Lar of America Herald of Night All are In You The Big And Dead. To Work The Broken Arm And Broken Brain Joseph has No Hands Mary - Blind. Alone in the Cemetery Alone with Jesus In the Cemetery The Dead are Silent The Rain Speaks. The Pogany Castle In Night Castle is Wet In Night Sun is Set Dead Ghosts fly Dead Night cry. To the Genius of America I was Buried In a Garment of Stones And I Built A Cranium Armor I Walk inside the Worm I Live with Ignorance Down in the Grave Forever Alone. Transylvanian Night Comes Night I fall Asleep Town is Foolish Moon is Deep My Dream is A River And my Head A Stone. To My Mother At Night At Day When Black Comes Gray To You I Pray With Death Alone To Me She Say Life is but None. Waiting Death Death is a Glimpse Of Light Excess I learnt the Truth I must Profess Down in the Path There's Nothing True So me and Death Is Stamp and Glue. To the Werewolf From the Vampyre I write American Werewolf London and Kerouac Wrote American morning. To Dollar You The Blood of United States of America The Paper Of Confessions The Nuggets Of Liberty. To Liza All the Factories Are Mine All the Workers Are We. To the End Love is the End Like Death When Music Is Done Only Dark. 7 ianuarie 2017 la 22:35 UTC+02 THE CHILD SAID THAT & 13 AMERICAN POEMS Felix Rian Constantinescu 2016 Muzei Noastre... THE CHILD SAID THAT THE CHILD SAID THAT The Child said that He must Write That in Him Truth must Abide; Mother said That He must Learn Otherwise in Hell He'll Burn; To write What And to learn Where Oh, the Time... Said the White Hare. YOU ON THE ROAD And the Road is filled With Rocks And the Mocking-bird still Mocks; I on the Road Am too But have never had seen You. I ONE WAS LOST I one was Lost In Life Two Times I Need Wore A Knife Now they Say to me I'm Found More to You than god I'm Bound. FAR YOU ARE Far you
Are Far in the Night I am Down My eyes Alight; But You Are Up in the Light And mine Eyes Dead in the Night. MOZART ABOUT BEETHOVEN A Boy I Met Dark of Regret He hardly Eats He hardly Lives But Woe to me Music me Gives A GIRL IN LOVE A Girl in Love She does Not Say About the Name She likes to Play A Name or Number Stuck in Brain Forgotten Eyes She dost Refrain. A CHILD’S DISCOVERY The Child discovered I am the King! Father my Knight Warman Viking And Who am I said Mother's Spleen Oh, you Mama You are the Queen! A GIRL There's a Girl Not far from Here On the Island Ellesmere Her Eyes Stars Her Hair Gold Sea Sad A Nayad She should Be. PROPHECY TO THE BELOVED You are Wise And I am Mad You are Beautiful I'm Sad To you peoples Come to Bow In me the Centuries Grow How could Be A World to See And Still be Just you and Me? Not even If I run from You Then in Hell You'll meet me too. PEOPLE IN THE VILLAGE LAUGH People in the Village Laugh Why a Rich girl dost He Love? It's his Fault they Say With Scorn What a Racket Day to morn' Even the River does Cry Only Summers - Winter's nigh. SPHYNX’S QUESTIONS What means One And what does Two What colour has I Love You? What is Five What's One again? What is God And what is Man? CHRISTMAS CAROL TO A REMBRANDT The Baby Sleeps To Himself Keeps And when He Wakes The Cradle Shakes And the Child Is God Almight Mother Mary In Egypt Prairie Old man Joseph Carpenter Sophist Here I Came The Child That's Lame Can you Give A Piece of Bread Can you Pray For my sad Head? If You do This You will Grow This Is Why My Life is So. PATCHWORK I will Enlighten And I Will Brighten I will Dream And I will Seam. LUKA He’s just a Cat He's not a Bat He was Alone No Milk Or Bone Now He's Asleep In Silence Deep Music He Digs To Mommy Thinks. DEFINITION Universe is But a Tree And all Stars Fiery Apples You pick and Eat Eternity River of Grey & Dark Matters. THE WAIL OF POETRY Alas, Poetry is Song And Poets Birds Following the Seasons There is no Faith No Truth No Love Just libraries and Schisms Whoever the World Is Governed by The Rich Or Murderous Ageless Poets Give It Speech Making Rob, Murder Pious This is the Way For every World The Road of Poetry Is no use to mistak'ly Muse Of Immortality. CATECHISM A Man Forbids Himself Of Pleasure Trying with Soul & Wit God Measure Another lives Eternal Kiss To whom Belongs Life's Bliss? VIRTUE AND SIN My name Is Virtue Poor and Humble I live Past The Cemetery My name is Sin Rich and Proud All Virtue I can Bury. TO THE STAR BORN OF THE STAR Of Light I chaunt The Light You haunt Innocent Star From Afar What is Your Name What is To know Life is a Game Men Billions Show Eternal Rivers You will See What is your Name Tell Me You are The Star Born From The Star Abraham Your Father Angel bright Mort'en Light You Are The Star Of Evermore The Children Of Our Mother. ESTELLA Hear my Weep Beloved Pip Listen to Me Die I am the World Beautiful Face Only when I Cry. UGLY PEOPLE I see them Swirming Like Bugs Eating Like Ants Everything Made of Rot And Excrement Sharks Idiotic Living For Today's Today Wondering Could this mess Be lifted To humanity? THE GUITAR’S GAME A Guitar Is A Guitar Whether Citizen Or Star Teach to Sing Or She Teach You Just a Game Of where are You Just a Game Of I am Far When You Play On Your Guitar Just a Game Of I am Here When the Musics No more Hear. THE GIRL WITH THE ABORTUS I Believe In Love She Cried And The Next Minute She Died What's the Use of Love You Know If She makes Only Death Grow? THE KILLED MAN There was A Killed Man In New England Stars Ago Named Mister Edgar Allan Poe Gave Birth To Universe And kept It In one Verse One Earthly Version of God Where Money Abode. JESUS TO PETER Let me Sing You Of my Love Do You Believe Me? Let me Speak to You Of Truth Do You Believe Me? Let me Show to You My Death Do You Believe Me? TO MY STONE O Rock Thou Stone Or Bird I hear You In the Night Of walking Dead & Fright Ago You came From River Afar And You My Stone = a Star. RESPONSE TO PRIDE You tell Me To be Proud I tell You That I'm Mad A Difference To Be: Your Pride Is under Me. MIHAI
EMINESCU AT BELLU CEMETERY The Poet Wrote His Epitaph And The Centuries Riffraff Childhood Songs Written in Marble Psalms Of Stephen Cain & Abel Logic Sentences In Stone And The Moon Walks by Alone. THE CAT ELECTED A TSAR You are Mice And I A Cat That is All the World Precise We're All So And so You Are We'your Servants Blessed Tsar. A YOUNG COUNTRY BOY He's a Young Country Boy Grew up Without a Toy Despised by Everyone Because he Works the Lan' Despised by Any Girl The Boy w/ Soul A Pearl. MUSIC HAS A WAY Music has A Way Eternity To Weigh Whenever Man @ Lose Music Must Accuse. MY LOVE WEPT My Love Wept I can't Accept All This Misery So please My Love My Church & Treasury Let's Kiss The Rosary. ALL ANGELS COME All Angels Come To the Bum Strum Such a Way Life Is Made Heaven Sings Above The Slum Can't Tell Angel Can't Tell Maid. THE CARTOGRAPH AND KING ARVAD -I inkt The World Out On a Leaf Years by Ago With Old Mate Leif We Sailed To Another World Got Verily To God's House- hold; -And what You brought To me Old Mad? ;Said foolishly Young King Arvad; -What you Brought To the Knight Of Knights When You Enterred This Rich Site? -Just this Leaf O blessed King The Drift Of Leif The Viking From It You My King Arvad Learnest How To get To God. EPIPHANY When He Was Born Sky Was All Starn Mom Gave A Kisst: Let's Call Him Christ. STARSTORMS The Cry & Song Of every Bird In Morning time Is Heard At Night Starstorms rain And no One Hears their Pain. DADDY WANTS TO BE ALONE Daddy Wants To Be Alone Everyday Tells To His Son Mother Is Years Gone Dead Buried In a Tomb Of Lead. COME ONE FRIEND Come on Friend We'll Play A Game You will Tell me What's My Name And then We'll Go on The Game I will Tell You What's your Name And when Our Name Will Know In the Cem'tery Will Bow. 13 AMERICAN POEMS Ode to a Computer The Moon is in It The deserted Street The Oak where We Meet The Heart and the Beat. To Amerigo Lar of America Herald of Night All are In You The Big And Dead. To Work The Broken Arm And Broken Brain Joseph has No Hands Mary - Blind. Alone in the Cemetery Alone with Jesus In the Cemetery The Dead are Silent The Rain Speaks. The Pogany Castle In Night Castle is Wet In Night Sun is Set Dead Ghosts fly Dead Night cry. To the Genius of America I was Buried In a Garment of Stones And I Built A Cranium Armor I Walk inside the Worm I Live with Ignorance Down in the Grave Forever Alone. Transylvanian Night Comes Night I fall Asleep Town is Foolish Moon is Deep My Dream is A River And my Head A Stone. To My Mother At Night At Day When Black Comes Gray To You I Pray With Death Alone To Me She Say Life is but None. Waiting Death Death is a Glimpse Of Light Excess I learnt the Truth I must Profess Down in the Path There's Nothing True So me and Death Is Stamp and Glue. To the Werewolf From the Vampyre I write American Werewolf London and Kerouac Wrote American morning. To Dollar You The Blood of United States of America The Paper Of Confessions The Nuggets Of Liberty. To Liza All the Factories Are Mine All the Workers Are We. To the End Love is the End Like Death When Music Is Done Only Dark. 7 ianuarie 2017 la 22:20 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=sKFcACtM_q4 7 ianuarie 2017 la 21:53 UTC+02 TITANIC ASYLUM The halls are damp with moss and unteared tears And old and mad infants and fighting rodents The woman with no leg the Child with no Mother The crematorium breathes bodies to heaven Over the village - peasants walk blind and eager for Night - by the morgue a big dog sits hungry for life. 7 ianuarie 2017 la 21:49 UTC+02 WHEN DEATH VISITS Death the Almighty King knocks and enters He is well dressed and polite and asks for hearts Your wait is finished lastly and you are anxious For the journey - He woos you and wants you In his bed - will you go? - to the New World To the lilies and butterflies -
hungry for you - Will you give him your lips and heart to eat Will you regret when you will be dead & away ? Death comes like a pretender - not to be refused Dressd in his suit and dead eyes and the black limo And all the regret of the world and home's farewell Death visits and you not know if you are asked by Doctor Mengele or Virgin Mary - and you go crying Like the bride - O Death your Love is everlasting Like the love of a Sequoia or the sleep in snow & you offer precious rubies and emeralds to t/ Earth. 7 ianuarie 2017 la 21:46 UTC+02 Humbleness All life I longed for lamb's timidity Hard thing to get since I have claws And all this cat teeth and a hunger For meat. I am not a lamb nor can be But what I am what beast or deity That I inspire world all this catharsis What beauty is in me and what squalor Beyond t/ humble - angel-like & demon? 7 ianuarie 2017 la 21:40 UTC+02 Am o poezie care nu știu dacă s-o păstrez. 7 ianuarie 2017 la 20:05 UTC+02 BEATFUL STONES Motto „Imagine all the things to cope I close my eyes that gives me hope It pures the silence” Stevie Nicks, Every Day Felix Rian Constantinescu 2016 Muzei Noastre... THE LETTERS OF THE UNPERSON Felix Rian Constantinescu 2016 – A GUITAR Just a yellow brown toneless guitar That my parents bought me when they lived You cannot play anything on it Is like the dead soul of my Mother But soul nevertheless so I know That this loose strings guitar is a memory A moment in time worthy to be celebrated So I keep it nearest and sadden for her silence. ON RELIGION x I am a worshipper of trees and ruins And walked the land forevermore Like Isak walking I have seen God and man The ignorant peasants talking and spading the earth I cannot work the earth like the hermit rodents So my love is born of Plato like the love of dor And everytime I go on the road in the field I hope to see myself but I never do my friend my tomb Like it would be that my soul is just this land Is made of earth and could be cultivated Like the Getshemani the garden of treason And decided hopeless unresponded prayer. ODE TO A DNA Two straws of hair growing around each other From eternity A black one and a white one like the Eskimo dogs You The DNA acid, unkind as the poison of the spider Bearing vases with Oxigen through the great halls of Valhalla And I am the soldier dead on the battlecamp somewhere You just come to the snow in which we all die and you are the Frost But more than that I put you under the microscope under the telescope under Gamma Rays I put you in the Shroud of Turin on the Tower of Eiffel But still could not see you hear you know you meet you Are you a god an unknown god where are your temples Where are your believers Since my birth I believed that love is prophecy So in the Name of God I the Truth Call you Love. TO A MICROSCOPE + Teller of diamonds and of infinite grace Green microscope made by the singing dwarfs With stones of glass locked in your steel body A mechanism of truth and measured reason In your three eyes I look for deeper truth And wonder at your discovering design The eye of eye of eye until the hidden You who transform every corpse in stars I wonder if you had the power to put me under What would you see with your eyes of stone Am I a star nothing less or man As every man before me going to the dead? THE LAD You I sing youthful lad of the schools With eyes bright and a heart of blood Discovering the world of tricks and wonders Making one of know and play and love Whate'er mistake or pain ever be forgiven For your tender brain and soft seed of your spirit You give the old school worth and no one Not even the old Schoolmaster is worthier than you. MELANCHOLY AND BLUES If we grasped the color of the night What it would be not black nor blue The indigo of prostitution streets And the dazzling city lights of metropolii But night has no color just the tempting dark Inciting to sin and the new vices and
ruin You can see it in the eyes of the packs of teens Discovering the world and soul damnation So my solace and redeemer is Melancholy The Blue Angel teaching me of Time And men who live to be -- like the mosquitoes And love in sorrow just to die of love. Selbstmörderpavillon Empty halls in december Only the poor or desperate are here Outside the walls carved with names and years Liza 1960, Theodore 1957 Only the cleaning lady comes and cleans And the tired doctor drinks coffee with the nurses A sense of impermanence like anyone is cured Or dead And no one is locked up It's a wonder if Moș Crăciun will come at least to The women and girls At least the priest would come and pray in the dining room Would be cool Cluj gets chilly And there's nobody out-there So a priest or a mythical figure could stand to excuse the absence of God. ENDURANCE Pray you keep my number Listen to the words flowing by I would teach you something About love - I am an ignorant one I try to tell you something you don't know But I don't so I cananot tell you anything new Nothing to tear from the magazine and put On your fridge I can't tell you anything except - Maybe don't be so tense don't be so stressed Relax unwind keep your mind in the stars There's no other truth except that prayers Remain unanswered and you have to endure. Working We could build a monument a colossus a family Make our apprenticeships learn the masonry and geometry We would buy land and rise huge walls on them We would buy the bricks from the poor people And pay huge wages to the skilled masons We would put it plainly in the papers that we erect a wall More than an arch of triomph or a old tower buried in rust Our children would go at night with their cars and scribble Profanities about our beliefs the very core of our ideals Of modern purity - We would divide the ovum of the world In two the left side or the right side or the right side and the left And in the night we will be unseen at watch as the calm tigers We would protect our ideal - if only we would start today working. GIRL IN NATURE + The girl wait sun depart from her soul The earth is raped and robbed far away She is alone like the lake alone water Moon A cosmos and time are before her her life The unknown of her life her nameless love The orchard is neutral with no fruits or flowers Mother awaits her dead in the cemetery And the sun is now away and she rises up. THE EMPTY TRAIN The train rides empty on the side of the river Inhabited only by a few commuters and robbers After crossing the steel bridge it sings like a whale Draging itself on the ground like an electric snake Up the hill is the old dungeon destroyed by the peasants And the forest of oak and bullfrogs and blueberries People die of sickenesses in the huts near the villas And the community events are football and drinking The railway-station is blocked with rust brown commodies And the train is now a memory of the other life lived right here Like the memories of an embrion heartbeating inside the woman The train is no longer part of the village - has its own way alone Another life the good one though we not know not even now What was so particularily good about it maybe the stolen beer The stolen meat and the kindness of the train official letting you go Inside only a game of cards is played and a woman reads the Time The card-players are the workers, the last workers - working But they still have time to laugh eat pig-lard and muse at the Colored drawings of the cards with servants, knights, women, And Kings and the woman is just a woman going to her cousin. SIGH IN A CEMETERY Abandonment to the genii as to lovers A life in self-denial abort in tunes The sense of losing once again the life And tiredsome walk to the ruins and spirits There is none there no man nor demon Just stars unborn prisoners in frescoes And the beds of the dead in anonymous grin & poetry with tender lips and eyes too old. TO A GAY FRIEND x Sweet friend of youth I remember you And your dear friendship me you bore Now we are grown no more stagg deer Al'most no more glee in our hearts of minds Then all our life was pain and sufferring Ununderstood and all the much desired A puzzle of the hearts in brain's
cold toy And now we're dead forgotten in the world If there's a meaning in man's wretched life Then we should know for none had been More inquisitive then in all life's ornaments But life has no purpose and so not we â&#x20AC;&#x201C; So die my friend and to God go as you please You were not born of your will nor of mine And me aswell and when you will arrive to the - Banker of secrets - what will you say - loved me? TO AN EMIGRANT You want to leave the revolute world Go in another and I won't implore you You have your little suitcase and your Money and a fresh will to start anew Like the wine - let's not think what - Or when - lets live the moment - and Die and let die - so to the west my sad Traveler - and leave behind the tomb Of your Mother and your Father's vine And go where none can find you please But pray for what you leave behind. TO THE TOMB OF ROMANIA Arise Dead in the skeletons broken Urn Live again make eyes from ice & stones In shadow and in dark and cold you lay With rotten hearts and vanished brains Wake up to Reason and Eternity and live Make Ye abode in Heaven and Tabor In the dark - scheme yor escape to Freedom And make it - or die simple & just go to Hell. ROUMANIE MON AMOUR O dearest love you special one How can I love you what love give What do you need in your dark C Cat hungry only for my heart Well time has come to say goodbye So fare you well my love and do not Cry - I hope - I hope you have food And warmth & love & all your needs You Kitty beautiful and heartless But I will not miss you do confesss. REFLECTION ON A YOUTH WALL There is something in youth - the ignorance of evil The few seconds when you have all your life Right there unlived before you - and you hope - in Nothing In your own smile reflected on a thousand screens Yes there is something in the youth years The age of not knowing anything and Innocence And may be that Time is but a Lie to Tell That Soul Changes Heart and there is no Hope. The Hitchhiker & the Road The trees sleep in permafrost Winter has come like december fish The street new every house newly painted Stars do not exist nor people Just cars soul-less mechanisms watches And the Hitchhiker a worm in the Road The day is cold like a bottle of wine And just the cars pass-by automatic In the robot city robot cars robot hitchhiker. Humbleness All life I longed for lamb's timidity Hard thing to get since I have claws And all this cat teeth and a hunger For meat. I am not a lamb nor can be But what I am what beast or deity That I inspire world all this catharsis What beauty is in me and what squalor Beyond t/ humble - angel-like & demon? WHEN DEATH VISITS Death the Almighty King knocks and enters He is well dressed and polite and asks for money Your wait is finished lastly and you are anxious For the journey - He woos you and wants you In his bed - will you go? - to the New World To the lilies and butterflies - hungry for you - Will you give him your lips and heart to eat Will you regret when you will be dead & away ? Death comes like a pretender - not to be refused Dressd in his suit and dead eyes and the black limo And all the regret of the world and home's farewell Death visits and you not know if you are asked by Doctor Mengele or Virgin Mary - and you go crying Like the bride - O Death your Love is everlasting Like the love of a Sequoia or the sleep in snow & you offer precious rubies and emeralds to t/ Earth. TO ANGER I've watched the old gray masters who tamed anger Love of God lead them to perfection I do now know I know'n my head's computer That use brings the calamity of feeling Man is a hurt robot made of sand and death W/ no power over himself or man A rotten puppet marching to the Ocean Of Mind and Introspection - knowing Hope lies in hoplesness & everyday rejection The mind of man broken in thought and image Inside mankind arising like the tears of termites. TITANIC ASYLUM The halls are damp with moss and unteared tears And old and mad infants and fighting rodents The woman with no leg the Child with no Mother The crematorium breathes bodies to heaven Over the village - peasants walk blind and eager for Night - by the morgue a big dog sits hungry for life. MAN OF STUDY Books - prints - old writings of the wise Ancient
experiences that shaped the world So reach out and touch God and write Find the hidden meaning of the cosmos And go to the dead wiser and let them know This is what you want so waste no time Go into your cell rewrite the universe And drop a dime f/ the ones you leave in Hell. PROCLAMATION I believe in traveling - from Hell To Paradise - to walk like the Pilgrims To Jerusalem - to wander like the sick Knight - I believe in traveling and Love I believe that man should walk far and Broad - to linger at the Causeways alone Or in love - to look in the Lake and Sky To die on the Road - and not be Forgiven. TO GOD. A COMPLEX RESOLVED Come with us to the great Waltz The blue Music of the Moon and Stars Come & stay with us & Prey on our Souls You are the Saviour & the Tormentor; The Saviour again - Tormentor of our unseen Souls - Left Alone in the absence of You - And your Dreams - betrayers and betrayed; You are the God we wish Not kill anymore. THE INSENSIBLE POET Inside the oceanic shell of his bones awaits For revelation of the words and poetic pleasure Lives for posterity and eternity alone Silenced by the roses of his dreams Sees not the meaning of the world And writes unceasingly like the apostles There is no pain in him or in creation And blue is just another twilight word. TO LOVE GENIUS I deplore you Genius of the World Sad atavism of the Lost Garden What's in your Heart I do not Know One two five six or Pardon You - tired Engine of the Spirit Always killed by the Simpleton & Weak Love Genius are why Arts exist You only my Loneliness comes Seek. TO A SYMBOLIC EXIT On young poet Hai Zi's death. Death must be a metaphor A bag a Bible a book of stories A Romantic novel and the Kon-Tiki Raft. Dead - chopped-off by the Procust Train - The butchered brain of China And something that evades. MOON THINKING In the Night - I am not alone Although I do not know the modus I am with Someone - with the god of Night Looking at me with his empty eyes Inside books people wonder if not Live - inside books - I live: Inside the Night as we all - I walk On Clouds and Wait the time to Fall. IN THE MIND OF GOD The Star moves in the Mind of God Relentless & frozen lost in Logic & equations. Just a brain of Meat and Soul - - Heart In the Morning the Errand to the Market And the few Money in the Sock Childhood and Angels and old Age And the Angelus. ON FRIENDSHIP. TO A WHITE POET Discovery of Man and of the World Friends are few they saw - 4 or 5 at best But isn't Intoxicating this perpetual Orgasm? Always with the right People Never a Bum or a Hobo a Negro a Homeless A Loser - Friendship enwings us to the Peak - Like Vultures and prototype Zeppelines The last Illusion of our Times. R S THOMAS We look a/ life's Wound Prophetic As to a Libellula quadrimaculata Or R. S. Thomas alone in a Book Or City – with living Uncertain Eyes - What's more to Get? What's more to Live for? - Except Those Cat eyes & the Nothingness o/ Alone Unselfunderstood Spirit. HEART FAILURE. TO A GIRL The brain was dead Reversed polaris of anima And heart was perculating As an electric water-pump The disarticulate movements The silence of the street And the cry Mama! Mama! COMPLEMENTARISM .To China I am just a cheese doughnot But something makes me special Don't know what - I'm a lamb grower Maybe your radiosongs There's a complementarism in our friendship I eat all my cabbage with meat and think You work & as my Mom wish help - I can work & you can learn. A CHRISTMAS TREE IN CHINA + In China There is a big tree An evergreen The tree walks What is wrong with you Tree? Say the mountains of ice But the Christmas tree waits Xmas. WORDS FROM T/ GIRL I love you tells you the unconscious girl Walks w/ you on t/ paths & asian bridges Inside brain – the darkness of darkness Like the interior of bee-hives or tombs You - light – burn for the machine or life - You god of t/ patron truths of heaven & hell The one t/ never die or lie – sacred oblivion - Burn your secrets in t/ abbey of 86 bn cells. AT THE PSYCHOLOGIST + The telephone is useless - uniting Two dead planets – Moon and human Dreams -- nobody existing -- the reality Of the era – and no one deserving to be The library too – a treasure of
corpses O – man – o – woman – what is in Thee? – in me – my embraced trees of rot and Soul – Half heartbeat and half sacred... Cemetery of books dead in my broken eyes River without spring – please – the origin Of logic – be gentle with these Children Failing w/ centuries f/ homework or Death. Recollecting Sylvia Plath The pause on the road blank and Alone - the moment when one isolates And thinks the modern thoughts and Puts them in practice - this is t/ worst Failure success sex/ love suicide - all Leading to theology and waste When - a Dog howls in Agora - will The mad twentieth century end? LAKE DISTRICT + A destination - like the Westminster Abbey A place to rest on the excuse on good books With all the lakes and angelic soft stones With Wordsworth & Coleridge in t/ West Wind the undying instinct - of life unvanquished or losing the decision to live at any cost - to live adamant like the hermits and rodents & a/ night to enter back in t/ crematorium. Mother. A Lullaby Mother is a Romantic word Carved under a fortress Or in solidified eternal salt - & dead Mother stainless; Where a/ you? asks t/ orphan None reply except t/ stone of tears my postwar Mommy - did galaxies Took form? - One? Cosmos? ANGER TO GOD BIRD God Bird are you kind - can let life live Or are you Death - Moses to the Earth Who are you Bird - take Me to the otherside But leave the crippled and the lone Give them a day of rest up on the world To make up their minds and try to go Like the leaves of stars falling from the sky When Death awaits you should miracle us. She & van Gogh She sits on t/ stone of his body - mad Cassandra & says with void heart - Nikelike - Never, never, on t/ god of nevereverland Steal t/ sun from man - from t/ son of man She sits inside his alabaster forehead A daemon in the temple - symbol of Freud Or Gustav Jung - the Gemini constellation - A visionary & a schizophrenic - telling Of life & death - for instance the blessed Martyrs - the living - ever living - perpetually And the dead - the freaks - zombies - pun-ished - Killers - so God is good & he is left tormented. YELIZAVETA YEVGENYEVNA. A CAROL + Beautiful - a bit manly - with a decided spirit Probably a painter or a pianist with cinema Lips and big dark Child eyes - sits like a poet A poet maybe - t/ love of A. I. Solzhenitsyn? Could be - who knows now? - they are all dead In the dark book of their life - and her smile & Look on British paper - who are you Yelizaveta Yevgenyevna: a lover?: a victim in love exile? I look at you now on the holy day and think I prefer to think that you did not waste your Life & feelings – that you loved – Solzhenitsyn Stalin: whoever – a dog – b/ n/ sit Saturn sad. TO AN OLD PHOTOGRAPH + A mannequin - not of t/ surface b/ of t/ soul Of surface too - delicate and high-time A woman from day H - infernal little girl Witch with a tuned soul – unloved An old woman walking alone on the road Childless or barren or bereft - crazy With words and silences & dead friends - A portrait of youth and pleasure years. PSYCHOPATHS The common sadbrain rot like In bark of trees & t/ fish heads Ext. life and own existence seen On the blackscreen of the need To kill - to kill - just to kill randomly Without explication - just to provoke Undesired death - despondents left Alive - A Godplay - mad luciferic I's. EMILY'S GAY CHILD “Shall I hide from Abraham what I am about to do?“ Genesis A gay man - n/ wishing to be thus Just existing - like the water pot Like Perpetua & - mauve Saturn A martyr? - Of what? - who can Agree/ - George Michael - greek The preacher singer & bluesman An adored excluded - the year of Youth & abuse - hm/btf Jesus Mother sick with self-torture - lone Endures permanent sense of loss And religion - unsatisfied omens Gossiping friends & severe society Mistaken dreams - She doesn't Live - _Her_ Child is a homosexual Why? - She blames the abortion And lives for nothing - hurt pride. SOUL. A STREAM Stream of soul - men and women Girls and boys - unconscious Proteus Spirits' communion from one to another Through time - life breathing by posterity The unseen spending the _being_ - every Man an eye - a space built with art/ When life will not be - will be An a x i o m a - doubted and
cornellian. ENLIGHTENMENT Satanic brain - reproved to the core Light burning itself in t/ carved pumpkin Books - not books - handmade dictionaries The art of article - and word lapidarium Pictures of great men & courageous w/n Prodigal Childs and Novgorodian icons Life lived in the writing cell - @ t/ notebook T/ ones - sacrificing t/selves 4 t/ poor. GROUP BEHAVIOR The church - the school - the army - social Truths – legal mafias - pass-by gms: success & Torture - & all the laughs of t/ cool people - meaningful occupations - hobbies – science The paria condition of the solitary – kids – never Remain in books & dreams – alone unperson Beauty - Moses rule in reverse everywhere & Beat hearts praying f/ ending – Death Redentor. SONY + Tape Walkman – innerworld & autism – C 15/97 Cliff Burton Bach Duke Ellington & Louis Armstrong & Solitude & Ich ◌ dich – said to the wall – Sony Angst Dire Straits thrash rap guitars Angst P/Floyd Swing pop flower-power San Francisco '80s T/ J.H. Experience concertos Teofil Phoenix & Pittiș – double-bass & kigo. HEAD MUSIC Meditations bypass - piano Electric - sadness of the lobes - head Music overdose - music, just music Instead of everything: orgasm or play Memories forgotten downtown - key change And the silence - like a cell - monastery or Prison - love after love like Cluny Stone - meaningless life & redemption. A LIFELONG QUARELL Angry words and beats - self-destruction Everyday loss a furious God – 1 more family Hidden to wall of meek howls and silence Furious-youth Father & Punk Child – echec Dead Mother - eloped relatives - bitter - a Name with no future - the despise/rejection Of Xtians and stable spirits of society – art - battle & anarchy - & no answers but WWII. ANSWERING THE PHONE Wait: if you would answer now I'd Say that there are many people Around - workers poets business -women - and they all deserve a Destiny you'd probably say they Do not quest it - and there is a Lack of logic in our love, I would Think; you do not answer, I n/call. TO THE FRAGILE POET. A SKYLARK + for Eliza She speaks - about beautiful moods Alone in the pulpit - preaching the Unseen - atheist religion of smile & silence - She is beautiful – not Like the wind or a morn of May Melodic lips - true and everything Contained in sound not letter - She Sings - a skylark - finds my soul. THE BAD PARENT + Looks down the road - kept Alone thinking of the dead & Broken - self-accusations - regrets Like egrets falling upon him in One majestic kiss - the embrace of His young years he _was_ young - When e/thing was possible & at hand - waits death coming w/ t/ groceries. Thinking of Robin A Child's friend - actor and teacher Of enlightened years - of worlds and Meanings - a dead brain - dead serious - dead man - no - a suicided urchin Walking from one indigo blackboard To another - like Peter Pan running From death to never - a madman Puck on anything killing my C/hood. A blackbird beak În the Prunus armeniaca the blackbird black With intimations - with her red painted beak - looks at me friendly - She knows - I am a Blackbird aswell - a poet of villages and time Blackbirds show only in early winter like The circus - giving to Children glee & The Mothers sand - but they do not Sing - only look for crumbs & carmine fellowship. The beauty & the dead She loves him - a dead boy - sweet Once - a puppet/Joe Doe somewhere - anonymous friendless - pastless - lifeless - corpus - a shell of 1 time meaning and thought - but can he still _love her_ - gossip the old church ladies And the young Mothers - and mean city - a Mystery - a secret of the depths - dead. The Outsider + Lives outside the poor village Far from the wet cemetery and The old and new house church He is alone there - only with a black Cat and mad Daughter - a Maria Bolkonskaia - true - not dismissing God - he is a God - an old migrated Shaman & Judge of Gd & good Is The peasants revere the man and /mock Him - exclusion - like of a Master Of painting or sorcery - he mutters Unfaith - and nobody visits t/ table. The rape. A Hellenic ballad O goodness I was torn - see me Eye-bleed - but 't is no matter One day mind you I will go and Hold his marble hand - You call me foolish!! - I not care My madness gives me heart I
love this god of ruthlessness My heart will give _him_ heart. Love is a British Movie + Love is a British movie Life a French one - Coproductions useless Movies about language And one kiss under sky In tweed and requiteness Natural born gentleman Natural born Lady. Tear We come in sleep to the Beautiful gates - warriors In dream - and someone Speaks in our burning brain A demon maybe or an angel We do not know life's Answers - and on Christmas Night we miss someone alone. Asperger dogmas + World is stupid. 6 is evil. Brain is blind. Love is fake. Death is now. God is me. Satan is I. World is I. Man is bestia. Jesus is lamb. The singer + Alone at the microphone - long dress Dancing and praying in the sphere Auditorium - with the friendly bass-player And keyboards girl - and four thousand Hearts - she sings about things felt And the magic world - a place to be A place to dissappear in happiness or Not/ness - t/ Bermuda of love & now. Roads I always think of concepts & roads Which is strange today I never Travel - remember long travels In the night to Blakmen monastery Or the hurried pace at the crossroad Where demons wait & easy-picking Pebbles in the road like the mindless Birds - I have forgot t/ reason of walk. Unkindness + Hitler was very bad - very _Unkind_ - the way of refusing Love or business - Hitler Is the demon of we all â&#x20AC;&#x201C; And so reasonless - we plan Holocausts in our steerless lives We burn ourselves or others At the stake - Joan, Anna, Ana We _are_ unkind - every king can Say - so there is no use pretending There is no final solution to soulgeld But accepted tears and endurance. The madness of witchcraft. An allegory + Leaves of bookplants - researched by the Disturbed - for life or death - sole salvation Biochemical miracles and social respect A family line of mental illnesses and Glory - in crime or pure moments In religion or war - the lifeless brain Rule of the neverkissed - except one Time - the psychopath heroes - & poetry. The Painting Jesus replaced Apollo - can be seen in heads The idol of lightgiving - Jesus A solar figure - sun's Replacement - bigger than the sun Funny though - if one thinks He being a man - tired And crying and preaching about going To the bathroom -- Apollo _was_ a god. The Rat Runs in the shop squeaking Afraid - I could squash it Black and funny - useless Without meaning - or friends Here - hiding from the neighbor's Little tiger - a rat - arrived From the damp ploughed field - I close the door - and walk away. Complexity Some are just beautiful - others Write well - or dance divine Make the best mouse-traps - others cry and preach and do Comedy man comes in various Shapes and sizes - in w/man sts In tragedy/drama or smiling girls Sentimental for the romantic boys. Three musicians (+) Three musicians - playing the harp Some oriental far-eastern never heard Instruments - Buddhist and Ancient One is the star of the group - other The apprentice - between them is the Spirit - the spirit of Tokyo - an older Lady - Japanese - who's grain of being Cries cosmic - I want to live - leave me Alone - sounds from the heart and logic - Born in the War - like the morning-sun You can see me - but you cannot touch Me - I have no logical truth to give. Leaving home I put Johnny B. Goode in the Mp3/player tk w/m Poesii Maiorescu And my medication and walk out The door of miracle to poetry Ready - a bit feeble but good - And just walk somewheres - like Huck Finn Davy Oliver Matia Romain Kalbris Linda Maria Baros writing. The white dress + Every girl's dream a pure Glowing on her vowed body Baptized w/ God & offspring Seamed in times of loneliness In secret - like guilty masturbation - she wants t/ dress - she _needs_ It - ant the stone church - and walk o/t/ aisle - alight and white - Virgin. The house at the crossroad Always the same - in light or Dark - full of books and Silence - the cry of dead Mother and the mourning Of the other - the house Of the crossroads is barren And the road to the castle Blocked with a Communist Fence - generations of builders - And died - Child getting old Walking to the big cemetery - one day - here spirits visit - and demons wait - but more Than that - a hermitage - a place To find your mind - when You lose it - far in the world.
Melancholy. A dor National virtue - self-deprivations - superlove Feeling storms - unrequitted tears - brain pain - silence together - and alone - lost in books And collected memories ancestors friends With spiders and volves - the taming of the Aspid in the communion glass sadness & Virtue - a life lived with brief embrace and Replay - girls with rocky eyes & lovemyths. Prayer After a long day of poetry in t/ amfora Of heavy head pottery nothing remains But prayer a gesture aword like a Piece of cloth in the swollen mouth Choking it time of beautiful words Has gone/come and in the rough Nerves the wait like in an official Room or a mental institution crowded & alone. The otter In childhood I had found an Otter - I took it home and said To Father - Let's not eat him But let me play with it Until spring - spring came & Daddy died - and I prepared For a hard journey - I Looked again at both & - left. Madonna + Mother of God and trouble - 17 - Sits enthroned in the television Sorceress adolescent - lover Young - the deer of the cosmos Born for birth and love - woman Adored by human history - antichrist & teacher - bowed down in earth Nameless & abandoned Mother. Elegy for George + Candle in dark - silenced By death and psyche - dead & Brainless just a man - w/ echo & Surround - schizoid eyes - self-abuse Infamous fame - abbey awaits Warm and full of worms - holy & thackerayian - dead prince Alone - str8 - robbed of George. Social barriers + Love obstructed by wealth - family Aborted by racisms & epithets - what Will she do when Daddy returns From prison - who marries the sick Girl - the God of the gay and insane - Law and piety - enciclica of fraternity - stalker boy - bad girl - the no goods T/ multitudes - friendless kids on welfare. The psychopath + Redemption in a Girl - pedophilia Demon - murder rape suicide A prince's madness - and all The vices and gods - the Parcae Drunk at the Infant's head - a killer In every war in Europe - a shouter Twister - snake - a deadman - devil A Child - alone too much happy/sad. Seeds of grass. A prophecy In the night of George Michael's exit I dreamt a dream coming to me Timely - I was sucking me again Wasn't very nice though - and There were seeds of grass in My dreamely uncircumcision - I Was taking them out w/ my tongue Revelations come and go - but This brainia strange and moving. To a Christmas Death Singer - young man - one hears people Die - but never _sees_ it - never grasps A concept death is not - and yes - you Were gone with the Christmas carols Who entered for you - Marley? - Jesus? Answers are there but unspokable - In death on Christmas there is a light Like the wise sadness of Child forever. Alzheimer I wonder on the meaning of diseases Alzheimer for instance - what Does it mean - what is life trying To say to teach the old and man To forget-the past? - grudges - instincts On top - what is to forget and why Is needed - the Holocaust - and what About the millions of years and slaves? Or is it a signal - to remember? - to try - The Mothers - the dead - the lovers Or Saints - sorrow and sin - just to Remember - like the Mississippi time. Fantasies Visions - memories and fantasms - recicling & feeling lost - pleasure – images – a try for Beauty - negation of loneliness - Joy of Life And oh - brokeness mended - for now If we are still human and sin is not here Faith hope love written by the prophet And our life - to love a person - to love Just to love - in sin and secrets – broken. Oil filter I found it on the side of the road While coming home on foot and I took it as a knick-knack - metal Instead of porcelain - in the window Black dirty filled with grinded pebbles - Filled with olive salt - A symbol of the Industrial man - to me - the walker T/ bum - t/ primitive - t/ biblical Child. The rape End of highschool. I accompanied a girl To colleges - to see the student market A dear one - a dear one - and there I Took the drinks -vodka - and I made my Move - I kissed her holding her - and - And what I did - one of my sexual assaults Was a psyche rape to Her - now: friendless I don't ask f/giveness some don't just cry. The Poster. Portrait of an Artist Sits in his room barefoot w/ the lamp And personal computer - looks a/ t/ Keyboards with hallowness - with Regret - he will never make them
Sing - he just copy/pastes videos And meaningful scenes and universal Art - he is an artist of posting - and He knows it - like Beethoven/Nightingale. French origins Noble - from the Medieval Loire of fortressess And visions - a world devoted to the Immaculate Conception defeated warriors of d'Arc - exiled In all the Orbus - the old Polignacs - Romantic Birds of centuries - with the mind & superlogic Brain inscribed in castle towers - in the faith Of France - artists of war and grammar - losers French origins - undying - braindead & heartful. Me and the Witches Every now and again witches spell me Defiant and lost - wishing me bad luck And omens - I try to resist the charm But the witches enthrall me - If only I could ever let them go - banish Them - kill them dead in my heart and World - the witches are rulers of dark - from which I unwilingly come. I want to get married I want to get married - with a Girl the one that I love - shall I wait her? - stay pure and Simple - can this be? - tell me Sincere honest - can you? Are you pure - is your religion True - is love to be? - is love A truth? - I want to marry. Dopamin Broken circuits - the music of the eyes When it gets cloudy you have true Take your raincoat - if you have One - or stay home - but upside Sun is invincible - brain transmuted in Tears - why people drink and dance and Love - the mad Earth and the lost Years - everybody's having fun just me. The poet Brain is a shell - empty or Pregnant - what creature is he - the Poet - beyond its sex - a hegelian Concept - pure as a bird In space - in his hour - and then The light closes - and the raft Is Dark - a humpback in the Ocean - prophet prayed and preyed. The Demagogue Elections passed - red - propaganda resurected Is he bought? - college teacher - a man of the 80s Easy money - speaks at the radio again with wife After Christmas - t/ unemployed of Italy & t/ wall Of Mexico - the sinistre face of democracy and The poor life - and I think - another one goes back Like t/ zombies of our past - t/ eightiers are purple And now they are ready for their own Revolution. The Feminine Man The feminine man is made - not Born - prayed not bore - He is Made by disjointing in the cradle By interested parties So legs would grow tender and Graceful - the beauty boygirl & by mad incessant prayer of Orphan Mother. The Scorched Tree Stands in the fenced field - a big Nuttree - no priestess comes to Pray and sing the hymns of love And nature - dead - dark - and Meaningless - alone - untrue - Nobody will base a world Religion on it - he is ignored As nobody can pick and eat. Walk with van God The day is cold - seems an Arctic summer Sun everlasting dead in the sky - on the Tractor roads I carry the Letters I - and Thought that machine - stone - angel Nevertheless - but dead van Gogh was None - I look at the book unread - and Believe - in man and letters - I walk With van God again and ask for reasons. Masturbation God in solitude - the woman god - beyond Recollection - life of defeats beauty She Sings - chirrups - an enemy - think - But what an angelic one - coming for truth In the evening - the soul who plays and Sings - obsessed with you - until death And true is in heaven there is no place For secrets or relief & angels love not. Meaning There is a Sensibility of Impotence in Man. After genesis - intimate silence - Girl broken World becoming sciencefiction - hermit 'S sad friend despaired - deserving to be Will give her her body as a beautiful crutch Would let herself crucified for the Saint But oh She just have to sing in the broken Monastery and be - be - Pu Yi's second Best - somewhere in t/ Greenwhich Moon. A Schyzophrenia Ideal life & self justifications - a dementia Of will - pain contemplation - and true Holy Rosary - every woman Mary - maybe A buglike brain larger than man & t/ dopamin Shots - is he a monster or Age's wo/man Would never know - just walks the road A century after another - a measure & a lie No/y helps a schyzophrenic - t/ is t/ reason why. Poetry & Love I have read a haiku about Love And thought Man changes Nature - with Love - not Man But the Poet if Poet is All We are - and what true God Can be - tears bring wisdom That is a verse of God & Love is Pain not Pleasure. The Flock This field is a place for potatoes & sheep
Shepherds come – with rams and dogs And build round stone fires – like ancient Priests – the earth black and gold In solitude I love the field – like Isak The space of a new world today – Electric thought – But the sheep are the Same and the spring remaings of fires. The Bum Just a drunk – living alone With twin brother – sleeps In a cold room and drinks Toward death – no food No friends really – just a Drop and a cigarette And memories of playing Guitar at Gatherings Just a bum to the world Ill sick and careless Just a sullen orphan Dying – & not a bum. Mangods The right to step on – the Logic behind it – the old Potter – The rabbit – the Casual friendship of The mangods laughing Against life – antichrism Torture room of the head & night again in the sea. Pleasure Man a psychiatric robot moved by pleasure The thought giving dopamins – the blessing And the curse – pleasure of existence – of Just be – this is the key of life and man Takes pleasure in everything even in men Grief – Nothing brings him down or breaks His heart – in orgasm and proteins – he’s God – & he deserves to be – & sick uncool. I Have Known Man I have known man my brothers And tell you - man is an ant's hive What call of light is vespers after Sin - oh God I have known Man - The fair and vanity - I am No omen Flown by God - no Owl or white Dove - no pilgrim I say this to my People & exit through the wall. The Confession Humble knees - a fugue of sins In the years of the Church to speak Up - opening of the little book and pray I did and I dreamed and I thought The heartful sinner - will he go to God Or never like the Ancient peoples? Please - Jesus - give f/giveness - will Sin more? - or not - like Spiderman? The Comedian Up before the crowds speaks Contemporary words - he is alone There - in his life and wisdom Walks the alley to the fridge And thinks existence - he is a Priest - psychanalyzing the world They all laugh and build up Religion here & t/ comedian goes. George Michael at Westminster Abbey Preys there cries in t/ rembrandtian Dark - altar boys hear his nightcry The new spirit of the Abbey another Dead in the African stained-glass And communion wine - the true holy Ghost of yesterday -- telling us all About the bad place and the secret Of it -t/ bad place of love(saved?). The Phoenix A fire in the night - far With the fields - shepherds Sit around the phoenix - n/y Awake - blue star melting In the night - the sorrow Or the Graal - burning and Cry for her love - t/ shepherd. Sacrifice. To my Lover Don't you want to be a Grandmother In the ruin house of your dead Mother When you will be old and archetype To count the years & stars lit in dusk To devote your life to English poetry And at death be buried in this palace By kinky priests holy or homosexuals & the Queen /7 her seamstress sitcry. Crystal Man The rotten apple near the lit lamp He sits at the computer not knowing To say Aye! - books are closed Long ago - with only mind trampled By thoughts - the world an eye Universe an I - God an Ay! & he a crystal man - if man could He be - death impossible - life. The Naked Woman She sits naked in the cold of the camera She wants to be loved - feels unwhole Needs a Friend quest for in all the world - her porcelain skin makes her special - - but only in these true moments - she is The naked woman - longing after the Rain and sky - beautiful - Because contrary to God - she loves. The Happy Child His name is Happy - given by the kings And he is - he does not remember himself The pain of his birth and white conception No angel or demon can equal him - A boy or girl? nobody knows and love - Love is not pure enough for this Child He is the Happy Child - trapped / forever In the ivory palace of his marble brain. The Nightingale You hold me in your palms little bird And your eyes sing to me you say - you Are my Nightingale my little lovely wing I am just souldark and afraid - I am Your Nightingale Priestess of t/ Temples I wait in dark for the Moon - she has Your face - night is an eye and you are The night - not love song just cry. Blue Glass Icon Blue Mary singing in the temple The old men pious and rebelde Look at Joseph he is gay And every Jew eats But what big She is Like a Venus of Willendorf Is She sick does She have Elefantiasis or is She pregnant?
7 ianuarie 2017 la 19:23 UTC+02 Blue Glass Icon Blue Mary singing in the temple The old men pious and rebelde Look at Joseph he is gay And every Jew eats But what big She is Like a Venus of Willendorf Is She sick does She have Elefantiasis or is She pregnant? 7 ianuarie 2017 la 18:39 UTC+02 Vrea cineva să cumpere o chitară veche DiMavery, cu 560 negociabil? 7 ianuarie 2017 la 18:00 UTC+02 How can one Schyzophrenic tutor another Schyzophrenic? 7 ianuarie 2017 la 17:37 UTC+02 Tata și până în 2011 și mama a(vea)u un anumit fel de a mă dresa. Nu știu dacă e Fenomental sau creștere nobiliară dar e dintotdeauna. 7 ianuarie 2017 la 16:16 UTC+02 -What do you do? -I watch videos! 7 ianuarie 2017 la 14:56 UTC+02 I-am cântat tatei un spiritual făcut de mine. O chitară. Gibson. 7 ianuarie 2017 la 12:07 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=Pp-eApJu8_k 7 ianuarie 2017 la 01:36 UTC+02 True Colors The difference between used old aged and pure Childhood youth is in illusions transmuting into faith. Everybody can be a Child again. 6 ianuarie 2017 la 21:38 UTC+02 titlu poveste, COPILUL URIAȘ uN COPIL GĂSEȘTE O CARTE DE POVEȘTI DIN CARE CITEȘTE ȘI CREȘTE, FĂRĂ SĂ SE MATURIZEZE, DOAR DEVINE URIAȘ ȘI PRIETENILOR LUI LE E FRICĂ DE EL. 6 ianuarie 2017 la 21:33 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Psiholog Claudiu Gradinaru. 6 ianuarie 2017 la 21:30 UTC+02 http://qpoem.com/batranul-de-elizabeth-jennings/ 6 ianuarie 2017 la 21:29 UTC+02 http://qpoem.com/getting-up/ 6 ianuarie 2017 la 21:29 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 6 ianuarie 2017 la 21:22 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13065747-The-Nightingale-by-FRConstantinescu 6 ianuarie 2017 la 21:09 UTC+02 The Nightingale You hold me in your palms little bird And your eyes sing to me you say - you Are my Nightingale my little lovely wing I am just souldark and afraid - I am Your Nightingale Priestess of t/ Temples I wait in dark for the Moon - she has Your face - night is an eye and you are The night - not love song just cry. 6 ianuarie 2017 la 20:58 UTC+02 Mi-a trecut... 6 ianuarie 2017 la 18:52 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13065545-The-Happy-Child-by-FRConstantinescu 6 ianuarie 2017 la 18:42 UTC+02 The Happy Child His name is Happy - given by the kings And he is - he does not remember himself The pain of his birth and white conception No angel or demon can equal him - A boy or girl? nobody knows and love - Love is not pure enough for this Child He is the Happy Child - trapped / forever In the ivory palace of his marble brain.
6 ianuarie 2017 la 18:25 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 6 ianuarie 2017 la 18:23 UTC+02 Poetry must be liberated of philology. I don t know how can this be possible. 6 ianuarie 2017 la 18:21 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=ZvGWZm34Ct8 6 ianuarie 2017 la 18:08 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=PIV5D55QU0g 6 ianuarie 2017 la 13:40 UTC+02 Bătrânul de Elizabeth Jennings Vârsta îi e desenată în urmă pentru veghe: Îi este umbra puteți spune. Acea beznă Pictată pe zid îi e trecutul suflet, O urmă ce o lasă doar când e liniștit Și liniștit acum e mereu, Mulțumit și văzându-și viața la un loc. Și nu caută decât să privească. Ce I-a făcut viața umbra îi arată - Grația aleasă dusă dar demnitatea rămânând, Când tot ce-a târșâit devine O curbă de întuneric, de tăceri Un bătrân tranchil în tăcerile sale. Și ne mișcăm împrejuru-i, propria-i lume întorcându-se, Învârtindu-se îi pare, nelăsând o umbră Să ne ardă calea. Noi suntem doar acțiunile noastre: El e însuși, abundent și încrezător, Toată fapta azvârlită, Și timpul încetinește unde îi stă umbra. 6 ianuarie 2017 la 13:33 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=uV2jilTeuhM 6 ianuarie 2017 la 13:10 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu De ce îi păstrați pe siteul Qpoem pe cei care își bat joc de alți scriitori? Trebuie să suferim? Călin Vlasie 04.01.2017 20:24 Călin Vlasie fii mai precis Constantinescu Felix-Gelu 04.01.2017 20:25 Constantinescu Felix-Gelu Nu vreau. Dar sunt oameni care își bat joc de alții acolo. În producțiile lor. Călin Vlasie 04.01.2017 20:26 Călin Vlasie atunci rabdă,dacă nu vrei 6 ianuarie 2017 la 12:57 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 6 ianuarie 2017 la 12:55 UTC+02 http://qpoem.com/pleasure/ 6 ianuarie 2017 la 12:51 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 6 ianuarie 2017 la 12:46 UTC+02 Getting up I just lie in my coffin bed alone - my brain not cooperates not of lack of sleep but of dreams Inflation - eyes sealed inwardly My brain is my cruel master And I its sinner with passions Unfulfilled - a painter a director Writer when I sleep - sacrificed. 6 ianuarie 2017 la 01:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Dacian Cioloș. 6 ianuarie 2017 la 01:55 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Neha Kumari. 6 ianuarie 2017 la 01:53 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Kina Grannis. 6 ianuarie 2017 la 01:49 UTC+02 Da, asta e profesia mea, Sfant. Stiu ca celor mai multi nu le plac sfintii, ori macar sa fie morti... 6 ianuarie 2017 la 01:47 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Nobel Prize. 6 ianuarie 2017 la 01:42 UTC+02
Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Radio România Cultural. 6 ianuarie 2017 la 01:35 UTC+02 Daca biserica ortodoxa si catolica n-o sa ma bage in calendar dupa ce mor trebuie desfiintate, dupa cat am suferit... 6 ianuarie 2017 la 01:33 UTC+02 I m ready to die, Son... 6 ianuarie 2017 la 01:33 UTC+02 L-am rugat sa-mi dea mana si nu a vrut sa-mi dea nici mana... 6 ianuarie 2017 la 01:29 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Avant. 6 ianuarie 2017 la 01:29 UTC+02 Biofizica cuantica va vindeca creierul uman. 6 ianuarie 2017 la 01:26 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 6 ianuarie 2017 la 01:21 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 6 ianuarie 2017 la 01:14 UTC+02 In locurile in care ar fi trebuit sa domneasca dreptatea am vazut domnind faradelegea... Predicatorul. 6 ianuarie 2017 la 00:46 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=FsglRLoUdtc 6 ianuarie 2017 la 00:32 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13064300-The-Naked-Woman-by-FRConstantinescu 6 ianuarie 2017 la 00:18 UTC+02 The Naked Woman She sits naked in the cold of the camera She wants to be loved - feels unwhole Needs a Friend quest for in all the world - her porcelain skin makes her special - but only in these true moments - she is The naked woman - longing after the Rain and sky beautiful - Because contrary to God - she loves. 5 ianuarie 2017 la 23:54 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=iyIOl-s7JTU 5 ianuarie 2017 la 23:38 UTC+02 Educators need to become aware that intellectually satisfying work makes life meaningful. https://www.iidc.indiana.edu/pages/Genius-May-Be-an-Abnormality-Educating-Studentswith-Aspergers-Syndrome-or-High-Functioning-Autism 5 ianuarie 2017 la 21:58 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=VdQY7BusJNU If there was a guy who loved me in a normal why he is him. 5 ianuarie 2017 la 21:36 UTC+02 Pleasure Man a psychiatric robot moved by pleasure The thought giving dopamins - the blessing And the curse - pleasure of existence - of Just be - this is the key of life and man Takes pleasure in everything even in men Grief - Nothing brings him down or breaks His heart - in orgasm and proteins - he's God - & he deserves to be - & sick uncool. 5 ianuarie 2017 la 21:24 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13064002-Crystal-Man-by-FRConstantinescu 5 ianuarie 2017 la 21:19 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13063931-Busted-by-Raspberry-Rebel-noguest 5 ianuarie 2017 la 21:05 UTC+02
Crystal Man The rotten apple near the lit lamp He sits at the computer not knowing To say Aye! - books are closed Long ago - with only mind trampled By thoughts - the world an eye Universe an I - God an Ay! & he a crystal man - if man could He be - death impossible - life. 5 ianuarie 2017 la 18:05 UTC+02 Everything is ideology. Christian ideology. I was told when I minded that is a sin to live after Pateric. Or by others that is a sin to go to the rock church. It s like Jesus is ours. 5 ianuarie 2017 la 18:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Alexandru Vakulovski. 5 ianuarie 2017 la 18:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Erika Sharma. 5 ianuarie 2017 la 17:56 UTC+02 Comparați-vă postările cu gândurile... 5 ianuarie 2017 la 17:13 UTC+02 Am făcut primul meu desen mendist, Eliza cu ochi de mărgăritar.. 5 ianuarie 2017 la 15:01 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13063489-Sacrifice.-To-my-Lover-by-FRConstantinescu 5 ianuarie 2017 la 14:32 UTC+02 Sacrifice. To my Lover Don't you want to be a Grandmother In the ruin house of your dead Mother When you will be old and archetype To count the years & stars lit in dusk To devote your life to English poetry And at death be buried in this palace By kinky priests holy or homosexuals & the Queen /7 her seamstress sitcry. 5 ianuarie 2017 la 02:24 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Seinfeld. 5 ianuarie 2017 la 02:22 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit postarea publicată de Raul Constantinescu. 5 ianuarie 2017 la 01:46 UTC+02 Dreptul nostru la dragoste Am formulat această temă și altfel: Poate dragostea să fie păcat? E vorba de problema sexualității, care ne preocupă puternic pe noi toți. Dați-mi voie să intru imediat în subiect Am să vă spun în privința aceasta lucruri serioase și impor¬tante. 1. Suferință fără margini O stare de lucruri foarte ciudată în epoca noastră este fap¬tul că oamenii niciodată n-au fost mai singuri ca noi astăzi, cu toate că zilnic ne izbim unii de alții. Și totuși - deși stăm presați ca sardinele unii de alții, n-am fost niciodată așa de singuri ca astăzi. Un tînăr de 16 ani mi-a zis într-o zi: „N-am pe nimeni pe lume!" „Nu vorbi asemenea prostii! îl ai pe tatăl tău!" îi -86- răspund eu. „A, babacul" a răspuns el. „El vine acasă la ora cinci după-amiază, înjură un pic, mănîncă ceva și apoi pleacă iarăși*. Jar mama ta?" „Ah, ea are de lucru pînă peste cap, și n-are timp de mine!" „Dar colegii tăi de lu¬cru?" „Aceștia sînt colegi, nimic mai mult! Nu, n-am pe ni¬meni căruia să mă pot descărca!" Asta mi-o spunea un bă¬iat de 16 ani! Dar singurătatea aceasta nu se întîlnește numai la tineri. Soțiile trăiesc adesea singure lingă soțul lor, și in¬vers. Bărbatul nici nu bănuiește ce gînduri o frămîntă pe soția lui, și invers. Și asta se numește căsătorie! Astfel, sfîr-șim toți prin a trăi ca niște singuratici! Cînd filozofii din zilele noastre vorbesc despre singurăta¬tea oamenilor de azi, atunci găsesc urechi deschise. Omul strigă pur și simplu după salvare de singurătate. Și vedeți: Acest dor după salvare de singurătate se leagă de forța cea mai mare care exista în viața noastră, anume de instinctul sexual. Și atunci ești gata să dai la o parte toate obstacolele: Băiatul de 15 ani caută o prietenă care să-1 scape de singură¬tate. Bărbatul căsătorit, care trăiește lingă soția lui și se simte singur, pleacă cu secretara, sperînd că ea îl va putea scăpa de singurătate. Tînărul student, unul din cei 11000 sau 20000 de studenți dintr-o
universitate, simțindu-se de fapt îngrozitor de singur, se asociază cu o studentă la fel de sin¬gură ca și el. Dorul după scăpare de singurătate se leagă de puternicul instinct din viață, instinctul sexual, și așa se face astăzi că trăim într-o lume incredibil de puternic sexuali-zată. Și faptul că omul caută salvare din singurătate pe tă-rîm sexual dă apă la moara multor oameni de afaceri: pro¬ducători de film și scriitori de romane de pildă. Iar acum se spune: Nici un film fără cel puțin o scenă de dragoste la pat, nici o carte fără cel puțin un adulter! Cînd observi faptele și gesturile oamenilor din jurul tău, cînd îi vezi flirtînd, făcîndu-și curte, sărutîndu-se, îmbră-țișîndu-se, ai impresia că sînt fericiți. O fată tînără îmi spu¬nea: „Domnule pastor, noi avem astăzi valori diferite de cele ale bunicilor noștri. Avem o nouă morală, o nouă etică!" Auzind aceasta aș fi aproape ispitit să-mi scot pălăria -dac-aș avea una - și să răspund: „Tot respectul!" Dar cînd ai fost așa multă vreme pastor de oraș mare ca și mine, atunci nu mai crezi în marile cuvinte. Știu din experiență că toate -87- frazele acestea frumoase nu sînt decît o fațadă în spatele că¬reia se ascunde o suferință, o mizerie fără margini: tineri care au legături îndoielnice și nu ajung să-și rezolve proble¬mele, cupluri care încearcă să pară că totul e în ordine sau care se despart: o suferință fără margini! Și despre această suferință știm toți. Nu vorbesc despre alții, ci despre noi în¬șine. Cu ani în urmă am ținut o conferință într-un orășel din Lipperland cu o temă asemănătoare, numai pentru ti¬neri. Cînd am intrat în sală mă gîndeam: „Ăsta-i iadul!" Băieți, fete, fum de țigară! Cîțiva din băieți aveau în mînă sticle de rachiu. Unele fete ședeau pe genunchii băieților. „Aici trebuie să vorbesc eu?! O să am nevoie de curaj, nu glumă!" Și apoi am început cu propoziția: „în domeniul sexual există o suferință copleșitoare! S-ar fi zis că, în clipa aceea, s-au tras în sus toate jaluzelele. Revăd încă pe un bă¬iat cum a dat-o repede jos pe fata pe care o ținea pe ge¬nunchi El fusese atins. Deodată s-a făcut o tăcere înmor-mîntală, și nu m-am putut abține să nu gîndesc: „La prima vedere ai fi zis că toți nu simțeau decît bucurie, dar s-a do¬vedit că aveam dreptate: în domeniul sexual, există o sufe¬rință fără margini! 2. în ce constă suferința? Și vedeți: Această suferință, mizerie provine din aceea că noi nu mai știm ce e bine și ce e rău. Noi spunem: „Astăzi avem concepții noi în acest domeniu!" Dar să nu uităm că păcatul este o realitate! Iar cînd păcătuiesc mi se pune o po¬vară pe conștiință. Aceasta e realitatea. Așa ia naștere sufe¬rința, deoarece omul nu mai știe de fapt ce e bine și ce e rău. Dați-mi voie să vă întreb direct Raporturile sexuale di¬naintea căsătoriei sînt bune, sau rele? Adulterul într-o căsă¬torie care merge prost este o necesitate, sau e ceva rău? Les¬bianismul, dragostea pe care o fac fetele între ele este păcat, sau nu? Homosexualitatea, prin care un bărbat face lucruri urite cu un bărbat sau cu băieți, e rea, sau nu? £ bine sau nu să te masturbezi? Sau să ceri divorțul? Ce este de fapt rău și ce este bine? Aici apare suferința. Mii de romane ne fac să credem că acest domeniu nu are de a face cu binele și cu ră¬ul, și că de aceea această întrebare nici nu se pune. Bineînțe¬les, dacă nu te porți colegialicește, e rău, dar acest domeniu -88- nu are de a face cu binele și cu răul! Luați filmele moderne: la început un sărut, apoi cad perdelele, și în spatele lor se văd umbre înlănțuinduse. Acest fel de scenă face parte pur și simplu din film. Și nu trebuie să cauți să vezi în ea bine sau rău. Oare așa este? Ce e bine și ce e rău? îmi amintesc cum, tînăr fiind, m-am trezit la realitate și m-a chinuit în¬trebarea: „Ce este îngăduit și ce nu?" Ca să pot răspunde corect la această întrebare, trebuie să pun mai întîi o altă întrebare: „Cine hotărăște de fapt ce e bine și ce e rău?" într-o zi a venit să mă vadă o pereche: ea cu ochii puternic fardați, el un tip cam instabil cu degetele îngălbenite de nicotină. Spun: „Ei, ce s-a întîmplat cu voi se vede de la o poștă!" Atunci fata îmi explică: „Nu e nimic de felul acesta, domnule pastor, nu e nimic!" Eu am răspuns: „O clipă! Cine are de fapt ceva de zis dacă e ceva de felul acesta, sau nu?" Da, cine spune de fapt ce e bine și ce e rău? Biserica? Nu! Nu m-aș supune verdictului ei. Cînd
eram tî¬năr, nu vroiam cu nici un preț să recunosc autoritatea pasto¬rilor asupra vieții mele. Acum, eu însumi am devenit unul din aceștia. Cine are dreptul să spună ce e bine și ce e rău? Tușa Amalia? Sau propria mea conștiință? „Eu fac ce-mi dictează un glas lăuntric!" Hm! Hm! Cine are de fapt drep¬tul să spună ce e bine și ce e rău? Vedeți: am ajuns acum la un punct extrem de important. Dacă există un Dumnezeu viu care e Stăpînul lumii, atunci El are de zis ce e bine și ce e rău! Dacă nu există nici un Dumnezeu, atunci faceți ce vreți! Nici eu nu văd deloc de ce trebuie cineva să fie cuminte din pricina tușei Amalia! Dar în fața acestei probleme fiecare trebuie să-și pună întreba¬rea: „Există un Dumnezeu, sau nu?" Cunosc oameni care trăiesc într-o dezordine morală groaznică, dar care spun: „Și eu cred în ,Dumnezeu drăguțul*!" Ce prostie! Dacă exis¬tă Dumnezeu, are un cuvînt de spus și în domeniul sexual. Trebuie să vă hotărîți: Puteți să-L ștergeți pe Dumnezeu din viața voastră. Dar atunci veți muri în funcție de alegerea voastră! Să nu vă închipuiți că puteți spune pîna la 45 de ani: „Eu pot trăi fără Dumnezeu!" și pe urmă cu vîrsta să deveniți pioși. Asta nu merge! „Căutați pe Domnul cîtă vre¬me se poate găsi!" se spune în Biblie, și nu: „cînd vă con¬vine"! Repet: Dacă nu există Dumnezeu, faceți cum vă pla- -89- ce. Dar dacă El există, £1 trebuie să vă spună ce e bine și ce e rău. Nu găsiți că e logic? Și acum vă spun: Dumnezeu există cuadevărat! Și dacă mă întrebați de unde știu asta cu atîta siguranță, vă răspund: „Pentru că £1 S-a revelat in Isus Cristos!" Aș vrea să vă pot băga aceasta în cap. De cînd a venit Isus, orice indiferență față de Dumnezeu sau negare a Lui e neștiință sau rea-vo-ință! Dumnezeu există! Și pentru că £1 există, are £1 de zis ce e bine și ce e rău! Voi puteți să-L ștergeți din viața voas¬tră! Voi puteți spune: „Noi avem alte principii morale!" Dar vă garantez că într-o zi va trebui să dați socoteală lui Dum¬nezeu de viața voastră! De fapt, e o mare eliberare să știi că Dumnezeu are de zis ce e bine și ce e rău. Iar în Cuvîntul Său, în Biblie, £1 ne-a spus aceasta clar și lămurit. Un om m-a întrebat odată foar¬te mirat: „Vorbește Biblia și despre lucrurile acestea?" Atunci i-am răspuns: „Da, vorbește. Dumnezeu dă indicații foarte clare despre ce e bine și ce e rău în domeniul sexualității!" M-ați înțeles? Trebuie deci să ne întrebăm: „Ce spune de fapt Dumnezeu despre acest domeniu?" Vreau acum să ex¬trag din Biblie chintesența. 3. Ce spune Dumnezeu? a) Dumnezeu aprobă sexualitatea Există o poezie de Tucholsky In care el spune cam așa: „De la curea în sus sînt creștin; sub curea sînt păgîn". Asta-i absurd! Biblia spune: „Dumnezeu 1-a făcut pe om; bărbat și femeie i-a făcut". Și Dumnezeu ne-a creat și cu sexualitatea noastră! Fot să vorbesc deschis despre aceasta. Nu este un domeniu tabu. Dumnezeu m-a creat ca bărbat - și pe voi bărbaților la feL Să fim deci bărbați - și nu paiațe! Iar Dumnezeu v-a creat și pe voi ca femei Fiți deci femei! în¬cercarea disperată a unor femei de a fi ca bărbații sau in¬vers, e maladivă. înțelegeți deci: Fîți femei adevărate! Fiți bărbați adevărați! „Dumnezeu 1-a făcut pe om; bărbat și femeie i-a făcut!", și nu un al treilea sex. Dumnezeu aprobă sexualitatea noastră. Trebuie s-o știu. în acest domeniu nu trebuie refulat nimic. Toată tensiunea care provine din faptul că sînt bărbat sau fe¬meie aparține creației. -90- Dar noi sintem o creație decăzută. Lumea nu mai este ce-a fost cînd a ieșit din mîinile lui Dumnezeu. De aceea, tocmai acest domeniu așa de important și delicat e deosebit de amenințat De aceea a ocrotit Dumnezeu acest domeniu. b) Dumnezeu ocrotește sexualitatea prin căsătorie Dumnezeu aprobă sexualitatea și o apără prin căsătorie! Aceasta nu este un contract social, ci o instituție a lui Dum¬nezeu. Un psihiatru american, care a scris o carte groasă despre acest domeniu și care nu e creștin, afirmă: „Nimic n-a fost vreodată scris cu privire la acest subiect care sa egaleze în profunzime ceea ce se citește in Biblie: .Dumnezeu a făcut pe om... El i-a făcut bărbat și femele'* Și el continuă: „Eu nu sînt creștin, dar în calitate de psihiatru spun că exact ceea ce ne trebuie este căsătoria". Aceasta cu condiția să fie fidelitate în căsătorie, și nu șapte, opt, nouă sau zece
„căsă¬torii" ca la stelele Hollywood-ului! Că aceste „căsătorii" ne sînt prezentate ca un ideal este încă una din nebuniile epocii noastre și arata adînca noastră neputință. Dumnezeu a insti¬tuit căsătoria, dar o căsătorie bazată pe dragoste și pe fideli¬tate. Și acum, aș vrea să vă vorbesc puțin despre căsătorie. Doamnelor, pentru a putea fi soții bune, nu ajunge să faceți soților mîncare bună sau să Ie coaseți nasturii Domnilor, să nu credeți că, dacă ați dat soțiilor voastre banii pentru me¬naj, nu trebuie să vă mai ocupați de ele. După planul lui Dumnezeu, trebuie să fie izbăvire de singurătate! Este așa căsătoria voastră, voi toți cei căsătoriți? Poate că ar trebui să aveți o discuție împreună și să spuneți: „Unde am ajuns noi de fapt? Căsătoria noastră trebuia să fie o salvare din sin-gurătate!" „Nu este bine", spune Dumnezeu la început, „ca omul să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit". înțele¬geți? O scăpare de singurătate! Vreau să vă povestesc aici o istorioară drăguță în legătură cu aceasta: Cînd am fost copil, a trebuit ca eu și sora mea să mergem la Stuttgart la o nuntă a unor rudenii. Era prima nuntă la care luam parte, și totul era așa de interesant. Am plecat cu caleașca la biserică, apoi la hotel a avut loc o masă mare. Pe lista de meniu, chiar la sf îrșit, se putea citi: bombă -91- înghețată. Dar dura la nesfîrșit, pentru că un unchi după al¬tul se ridica să țină un discurs. Acestea erau pentru noi foar¬te plictisitoare. Și totuși, una din aceste vorbiri mi-a rămas neuitată. Se ridicase unul din unchi care vroia să fie glumeț și care a spus: „Dragii mei! Se spune că în cer ar exista două scaune destinate unor soți care nu au regretat niciodată că s-au căsătorit". Și apoi a urmat: „Dar scaunele au rămas goale pînă în ziua de azi!" în clipa aceea a fost întrerupt. Pe deasupra capetelor tuturor invitaților, tatăl meu a strigat la mama mea care se afla în celălalt capăt al mesei: „Mămico, scaunele acelea sînt pentru noi!" Eu eram foarte tînăr și nu am înțeles sensul adînc al acestor vorbe. Dar o bucurie imensă mi-a inundat inima, pentru că resimțeam căldura minunată a unui cămin ca al nostru. Este căsătoria voastră așa? Așa a dorit-o Dumnezeu pentru voi! La căsătoria noastră, un coleg mai în vîrstă ne-a adresat la masă niște cuvinte foarte emoționante, bazate pe textul din Geneza: „îi voi face un ajutor potrivit". Iată ce a zis: „Nu o stăpînă care să-1 țină sub papuc, nu o roabă care să-i stea supusă la picioare, nu un obiect pe care să-1 poți pune la o parte ca ceva fără importanță, ci un ajutor care să-1 încon¬joare cu dragostea ei . Ah, mi-ar fi plăcut, dacă aș fi putut și aș fi avut timp, să vă cînt o cîntare măreață de laudă des¬pre căsătorie! Am fost adînc impresionat cum a privit-o tatăl meu pe mama la nunta lor de argint și a spus: „în timpul celor 25 de ani, cu fiecare zi mi-ai devenit tot mai dragă!" Arunci m-am gîndit la toate căsătoriile în care vreme de 25 de ani s-a răcit treptat totul. Groaznic! Sînt mulți soți care ar trebui să zică partenerului lor: „Cred c-ar trebui să facem un nou început! Lucrul e cu putință, credeți-mă! Și acum al treilea gînd: Există mulți tineri care spun: „Eu încă nu am intenția să mă căsătoresc. Ce ziceți? Putem să facem tot ce vrem?" Acestor tineri le spun: c) Dumnezeu vrea o tinerețe curată Știu că aceasta pare ridicol în vremea noastră. Dar credeți că Dumnezeu Se uită după modă? Nu eu spun aceasta, ci Cuvîntul lui Dumnezeu! Și vedeți, Biblia are un gînd specta¬culos. -92- Aș dori să vă argumentez puțin. Există în Biblie istoria unui tinăr care se numea Isaac. Intr-o zi tatăl lui trimite pe cineva să-i caute o soție. Și Isaac iese pe cîmp și se roagă, deoarece e convins că Dumnezeu este Cel care îi va găsi o soție. Și acestei soții, pe care el încă n-o cunoaște, el îi ră-mîne credincios. Voi tinerilor, care încă nu vă gîndiți la că¬sătorie, să fiți convinși de faptul că, la timpul potrivit, Dumnezeu vă va da fata potrivită. Și acestei fete trebuie să-i fiți de acum credincioși! Sau invers: voi fetelor, rămîneți credincioase celui pe care nu-1 cunoașteți încă! Acesta este gîndul Bibliei. Dumnezeu vrea o tinerețe curată! Un psihiatru mi-a spus într-o zi: „Sînt convins că o fată nu poate iubi decît o singură dată. Ea nu-și dă inima decît unui singur bărbat. Dacă ea a avut șapte flirturi, atunci e stricată pentru căsătorie. Ea se mărită cu al șaptelea, dar se va gîndi totdeauna la primul pe
care 1-a iubit". Atunci i-am răspuns: „Interesant! Prin studiul psihiatriei ați ajuns la ace¬leași concluzii ca și Cuvîntul lui Dumnezeu!" Trebuie deci să vă spun cu toată claritatea că raporturile sexuale dinaintea căsătoriei, lesbianismul, homosexualitatea, adulterul, divorțul sînt păcate pentru care va trebui cîndva să răspundeți înaintea lui Dumnezeu cel Sf înt! De fapt, aș putea să mă opresc aici. Știu că mi-a fost de mare ajutor ca tînăr cînd am înțeles care e voia lui Dumne¬zeu și că El e singurul care trebuie să-Și dea verdictul în problema aceasta. Dar mi s-ar părea crud din partea mea să mă opresc aici și să nu trec la alt punct care îmi pare foarte important. 4. Cum să ieșim din pericol? în Biblie există o istorie minunată și tulburătoare totodată. Isus, Fiul Dumnezeului celui viu, e înconjurat de mulțime. Deodată, se aude o zarvă mare. Oamenii fac loc. Și iată că o ceată de preoți și gura-cască tîrăsc o femeie tînără și dră¬guță spre EI. Nu mi-e greu să mi-o închipui, stînd în fața mea, cu hainele pe jumătate rupte. Ei o aduc înaintea Iui Isus și strigă: „Doamne Isuse! Am surprins pe femeia aceas¬ta în flagrant delict de adulter. Legea lui Dumnezeu spune că acest păcat merită moartea. Tu totdeauna ești foarte mi¬los, dar împotriva Legii lui Dumnezeu nu vei putea spune -93- nimic. Am vrea să auzim de la Tine că femeia aceasta tre¬buie omorîtă cu pietre!" Atunci Isus Se uită la această feme¬ie tînără și răspunde: „Da, Dumnezeu ia lucrul acesta foarte in serios. După voia lui Dumnezeu, ea e vinovată de pedeap¬sa cu moartea". Deja se văd fețele luminîndu-se. Unii chiar încep să adune pietre, căci adulterele se pedepseau prin o-morîre cu pietre. Dar Isus continuă: „O clipă încă! Acela dintre voi care este absolut fără păcat - în gînduri, cuvinte și fapte, să arunce prima piatră". Apoi Isus Se apleacă și scrie ceva pe pamînt. Mi-ar place mult să știu ce a scris, dar Biblia nu spune. După un lung răstimp, Isus se ridică - si locul e gol. Toți plecaseră - numai femeia stă încă acolo, m Biblie se spune: „Fiind mustrați de conștiința lor, au ieșit afară unul cîte unul". Și acum vă întreb pe voi toți: „Ați fi putut arunca prima piatra în această femeie pentru că în acest domeniu sînteți complet curați în gînduri, cuvinte și fapte? Ați fi putut arun¬ca prima piatră? Nici unul?! Atunci înseamnă că aici sîntem o adunare de păcătoși, da, așa sîntem cu-adevărat. Vedeți, oamenii aceștia au făcut o mare greșeală. „Fiind mustrați în conștiința lor, au ieșit afară unul cîte unul". Ei ar fi trebuit să facă invers. Ar fi trebuit să spună: „Doamne Isuse! Noi trebuie să ne așezăm lîngă femeie. Pe ea n-ai condamnat-o. Ai milă și de noi!" Nu cunosc pe nimeni alt¬cineva în afară de Isus care să ne poată izbăvi de suferința sexuală critică din vremea noastră. Și afirm asta pentru că eu însumi am beneficiat de ajutorul Său. Cînd vorbesc des¬pre Isus, atunci nu spun teorii. El a fost viața vieții mele, precum o este și astăzi. Un pastor nu este neutru, e doar un om ca ceilalți. El are nevoie de Mmtuitorul la fel ca și voi. Și eu am experimentat ce Salvator este Isus, și asta în două moduri: a) Isus iartă vina. Nici un preot, nici un pastor, nici chiar îngerii nu pot să ierte păcatele. Primul gînd murdar pe care l-ai avut și toate căderile care au urmat sînt greșeli ireparabile care te vor în¬soți în veșnicie pînă în fața judecății lui Dumnezeu - dacă nu-L afli mai înainte pe Isus, dacă nu-I mărturisești păcate¬le și nu ți le iartă. Isus e singurul care poate să ne ierte vina. -94- Așează-te în duh înaintea crucii lui Cristos și sputte-I: „Eu pun aici toate păcatele mele din tinerețe înaintea Ta. îți măr¬turisesc toate legăturile mele tulburi, și nu vreau să-Ți as¬cund nimic". Apoi ridică-ți privirea spre cruce și repetă cu¬vintele cîntării: „Pentru mine a curs, sîngele sfînt/ O cred și o apuc/ Curăța paguba/ Căci Cristos a murit în locul meu". Moartea Lui biruitoare mă face liber prin credință. Auziți: „Sîngele lui Isus Cristos, Hui lui Dumnezeu, ne curăță de orice păcat". Ce cuvînt eliberator! La 17 ani am fost soldat, și la cazarmă se făcea totul pen¬tru a-mi murdări duhul Dar, într^o zi, ochii mei s-au des¬chis, și gîndindu-mă la toate aceste murdării, am strigat: „Cine mă va elibera de tinerețea mea pierdută?" Atunci am înțeles că Isus lichidează trecutul meu, că El îmi iartă vina, și atunci m-am întors la El. Și astăzi n-aș mai vrea să tră¬iesc
fără EL Am vorbit odată despre aceasta într-o mare adunare din Dlisseldorf, și anume că Isus, iertîndu-ne păcatele, lichidea¬ză trecutul nostru. La sfîrșitul adunării, pe cînd lumea ieșea afară, am văzut cum un bărbat înalt și distins încerca să treacă prin mulțimea care ieșea și să ajungă în față la mine. Cînd a reușit, m-a întrebat, foarte tulburat: „Este adevărat ce-ați zis, că există o iertare a păcatelor?" „Da", am răspuns eu, „îi mulțumesc lui Dumnezeu. Din asta trăiesc zilnic14. Atunci el a zis: „Eu sînt psihiatru. Vedeți, la mine vin mulți oameni cu boli sufletești. Ei au complexe, dar nu știu de ce boală suferă. Cel mai adesea e vorba de greșeli vechi, de ca¬re nu pot sau nu vor să-și mai amintească. Trebuie să petrec ore în șir cu ei, ca să încerc sa scot din adîncimile trecutului la suprafață aceste vechi istorii, din subconștient în conști¬ent. Totuși, aici încetează puterea mea. E posibil să pot adu¬ce la lumină vechea greșeală, minciună, ceartă, necurăție. Dar adesea m-am gîndit cu deznădejde: ,De-aș putea șterge vina!' Din cauza aceasta vă întreb, domnule pastor Busch, există într-adevăr cineva care poate să ne scape de vina noastră? Este adevărat, sau nu?" Atunci i-am confirmat încă o dată plin de bucurie: „Mulțumesc lui Dumnezeu! Da!" Și mi-am dat seama ce mesaj nemaiauzit și măreț avem noi în Noul Testament: Isus ne iartă păcatele! -95- Și apoi: b) Isus dezleagă legături. Am zis într-o zi unei tinere secretare foarte drăguțe: „Domnișoară, mergeți în iad! Legătura cu șeful dvs. e în¬grozitoare! Nu-1 faceți nenorocit pe omul acesta și pe fami¬lia lui!" Atunci ea mi-a răspuns: „Nu pot s-o rup, căci îl iu¬besc". „Da", i-am răspuns, „totuși omul are soție și copil Sînteți crudă!" Și ea a spus din nou: „Totuși nu pot să mă despart de el!" Atunci am simțit cît se chinuia ea însăși la gîndul acestei legături, pe care însă n-o putea rupe. Și am fost fericit că i-am putut spune: „Vedeți, este adevărat că noi înșine nu putem rupe legăturile păcatului, dar în Biblie scrie: ,Pe cine îl eliberează Fiul lui Dumnezeu, este cu ade¬vărat liber'. Faceți apel la Isus! El poate să rupă și acest gen de legături tulburi!" Există un verset de cîntare pe care îmi place mult să-1 cînt „Isus a venit, lanțuri se frîng/ Cătușele morții-n două se rup"/ - Ca pastor în orașe mari am asistat cum lanțurile morții s-au rupt în două! - „Căci Salvatorul de-acum e aici,/ Pe păcătoși îi aduce din păcat și ocară/ în gloria ce fî-va în veci de veci./ Isus a venit, lanțuri se frîng". Este clar că în toate suferințele, frustrările și legăturile noastre sexuale, tineri și bătrîni, avem nevoie de Mîntuito- ruL Se poate proba această minunată și foarte reală eliberare pe care o dă Isus! Fă experiența! Tu ai nevoie de un Mîntui- tor, altfel toată viața ta va fi de plîns. , 5. Lumea este însetată după „agape" Trebuie să mai adaug încă ceva. Există multe fete care spun: „Am ajuns la vîrsta de 40 de ani, și nimeni nu ne-a luat în căsătorie. Ce să facem?" Vedeți: Eu sînt un pacifist sută la sută - și de fapt am de¬venit așa văzînd suferința unor asemenea fete. în al doilea război mondial au căzut cinci milioane de tineri germani Asta înseamnă că la cinci milioane de fete li s-a refuzat cea mai mare dorință a vieții lor de a face fericit un bărbat, că cinci milioane de fete din țara noastră au trebuit să meargă singure pe drumul vieții lor. Mai am nevoie de argumente împotriva războiului? încercați să vă imaginați ce înseam¬nă pentru poporul nostru suferința tăcută a acestor cinci -96- milioane de fete! Bărbații pe care vroiau ele să-i facă fericiți zac pe cîmpurile de lupta! Unor asemenea fete aș vrea să le spun: Pentru dragostea lui Dumnezeu, nu furați acum prin păcat ceea ce v-a scăpat! Nu tulburați pacea căsătoriilor! în sinul poporului nostru este o primejdie și o ispită din ce în ce mai mare. „Da, dar noi ce să facem? întreabă ele. Iar eu le răspund: „Dacă așa e situația voastră, acceptați-o. Nu e neapărat o catastrofă că nu te căsătorești! Biblia povestește de o femeie necăsătorită pe nume Tabita. Ea trăia în orașul Iope, Iaffa de azi. La moartea ei, apostolul Petru se afla tocmai prin împrejurimi, și a fost chemat Cînd a intrat in camera mortuară, i s-a tăiat răsuflarea. Cu siguranță că-și zisese: „O s-o găsesc singură, întinsă pe pat". Dar odaia era plină de lume. O văduvă care se afla acolo i-a zis: „Haina asta mi-a cusut-o Tabita!" Iar un orb i-a povestit:
„Eram așa de singur! în toate duminicile după-a-miază, Tabita venea să-mi citească de la ora 3 la 4. Era cel mai frumos ceas din săptămînă". Erau acolo și copii care spuneau: „Cînd ne întorceam de la școală, găseam cheia sub ștergătoare. Nimeni nu se ocupa de noi. Pînă în ziua cînd a venit Tabita care a avut grijă de noi!" Petru a înțeles. „Tabita aceasta a avut o viața mult mai bogată decît unele femei măritate, care cu timpul au devenit înăcrite stînd lingă un sot plictisitor!" In germană avem un singur cuvînt pentru dragoste. în greacă există două. Or, Noul Testament a fost scris în greacă. Dragostea despre care am vorbit la început este ex¬primată de cuvîntul grec „eros"; de acolo vine cuvîntul ero¬tism. Dar celălalt cuvînt care se traduce prin dragoste, „a-gape", desemnează dragostea Iui Dumnezeu, pe care eu o pot transmite altora. Voi fete tinere, care nu v-ați putut căsători, acceptați-vă si¬tuația - și umpleți-vă viața cu „agape". Lumea e însetată după acest fel de dragoste. îmi dați voie să vă mai repet odată? Dumnezeu decide ceea ce este bine și ceea ce este rău. Ori, Dumnezeu cere curăție la tineri și fidelitate în căsătorie. Iar dacă drumul nu duce la căsătorie, el trebuie acceptat așa cum este. -97- 6. Dragostea la care nu avem nici un drept în încheiere, aș vrea să vă vorbesc din nou despre Isus. Te¬ma mea s-a numit: „Dreptul nostru la dragoste". Există o dragoste la care nu avem nici un drept, care ne-a fost dată în mod gratuit. Și aceasta e dragostea lui Isus Cristos. Noi sîn-tem păcătoși, și avem nevoie de un Salvator. Aș vrea să îm¬părtășesc cu voi o experiență personală: Mă aflam pe vre¬mea celui de al treilea Reich din nou în închisoare - din pri¬cina credinței mele. Duhovnicul închisorii mă vizitase și-mi spusese: „Aveți puține șanse să scăpați". Apoi plecase. Și eu am rămas iarăși singur în celulă. Aceasta era foarte strimtă. Doar sus de tot era o crăpătură îngustă care lăsa să treacă puțină lumină. Era frig, și eu eram înghețat. Ah, toată at¬mosfera în care ajunsesem era îngrozitor de rece. Mi-era dor de soția mea, de copiii mei, de slujba mea, de tinerii mei - căci eram pastor de tineri. Și stăteam acolo, fără cea mai mică nădejde de a ieși viu. Cînd a venit seara, am fost cu¬prins de o deznădejde adîncă. Nu știu dacă cunoașteți acest sentiment. Dar chiar în clipa aceea - nu pot să vă dau decît mărturia mea, a intrat Domnul Isus în celula mea! El este viu și poate trece prin uși ferecate. Așa a și făcut și mi-a pus înaintea ochilor moartea Sa pe cruce, moarte din pricina păcatelor mele. El mi-a șoptit la ureche: „Eu sînt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun își dă viața pentru oile Lui". în clipa aceea m-am simțit umplut de un asemenea șuvoi de dragoste divină din mîinile lui Isus, încît aproape nu l-am putut suporta, aproape era prea mult pentru inima mea. Și am înțeles că e o dragoste pe care noi n-am meritat-o, la ca¬re nu avem nici un drept, care ne e dăruită. Și dragostea aceasta este deschisă și pentru tine! De ce sa lași să treacă pe lingă tine acest șuvoi? El vrea să-ți umple inima! - Wilhelm Busch. 5 ianuarie 2017 la 01:30 UTC+02 http://confluente.ro/marian_nutu_carpaci_1483551288.html 5 ianuarie 2017 la 00:01 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Romanian Service, China Radio International. My friends... 4 ianuarie 2017 la 23:56 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place Radio China Internațional. 4 ianuarie 2017 la 21:00 UTC+02 THE BASIS OF PSYCHOPROCTOLOGY In informal words psychoproctology is allowing your brain to take a shit. To stop repressing anything and everything. And let yourself breathe after a thorough root canal work. Anyway anybody knows everything about anybody, except maybe the genii. So, whoever you are, you just need to express the dirt and the good of your
brain, to get to clearance, l i m p e z i r e. You can do anything, write poems, hip hop, curse if this is what your into, but record anything you are expressing and face yourself with the dirt in your brain. Confess. To the preacher or even to Internet. But say what you mean for once before your death. Clear your brain even if you have to do your brain a clism. But don t let any of that vicious excrement into your soul. Good luck! 4 ianuarie 2017 la 20:39 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=e5HkuhSEnPQ 4 ianuarie 2017 la 19:24 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=-cLlOWkyldg 4 ianuarie 2017 la 19:14 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=-oo9wOHNTA8 4 ianuarie 2017 la 19:03 UTC+02 Boris Mehr a comentat la data de 4 ianuarie 2017 Prozo-antipoem ș.a. După ce fu izgonit din ședință, cenaclu, pinaclu, un tânăr arătos, fără testicule, îi trase un pumn de se trezi cu hemoragie în partea de jos a colonului, adică din sigmoidă. Acum, nu-i bai, că nimerni nu te întreabă de sigmoidă, cică m-ai lovit cu sigmoida în coaste, Patimile după mine sunt o continuare a Sf. Sebastian și Victor Brauner. On sait tout de Picasso, de Defoe și alți fotbaliști. La început oamenii aveau trei ochi, apoi doi, apoi niciunul și tot pictau. Mitologia persană și personală cunoaște multe cazuri, mulți căzură în talazuri. Sinarhia era singura ideologie care a fost înțeleasă după dispariție. Cuib cuibușor, tigru inventor, aprentor, kafkanodor, ferigi regale la ore egale, oftau ca lulelele, plămâniiși pielele, noi suntem plămâni, voi sunteți renali, piatră fulgerată, suntem doar o pată, chiorul doar țintește, nevasta plesnește, arată-i peisajul, sondele sunt gajul, acaju, na, o strâmbai la ritm, inimă icnind. Am văzut un porumbel, și-a pus piciorușul chel pe umărul meu, prieten poate fi numai un pepten. A înghețat și Marea Neagră de supărare. Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli. Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul și tot mă minunam de unde-s toate astea. Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece, Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda, Ce este paloarea ei , ce semne aduce? De mult am îngropat caii în stepă.Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot, Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă. Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.Nu dau doi bani pe laude și reclame. Avortul și divorțul sunt la modă. N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii, Sunt ocupat cu faptele, cu creierii, Dau un bilet de loto pe o carte. Țineți-vă de scaune, vă fură masa. Iar masa este chiar istoria noastră. Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra bis. Dcsalfine | ********************* Copilul trist Motto – Între Anna și Caiafa stau o iapă și o ceafă, dacă nu slăveam eu eul, cine termina liceul, cine obținea licența cu lanțeta-n Costalenza? Cu pistolu-n Costa Rica, recunosc, frumoasă-i frica. ************************** Copilul cel trist luă fazanul cel trist, îi suci gâtul cu o mișcare dibace, apoi îi smulse toate penele, toate, m-am apropiat, nu era un copil, era un pitic apăsat de complexe, m-am cutremurat, am intrat într-o casă oarecare, era a unui alcoolic lăsat la vatră, bea numai acid sulfuric, a murit, evident, mi-a lăsat casa doar ca să-i sap o groapă și săi cânt God saves the Queen, în jurul casei au crescut buruieni uriașe care , noaptea, vorbeau, ce vorbeau? Legende din vechiul Kent, a intervenit la timp o vecină inimoasă, pieptoasă și a tăiat buruienile, m-a luat de bărbat și m-a îngropat în fericire. Casa somnului era ceva mai rece, în jur se rostogoleau capetele celor ghilotinați de Franța revoluționară, iubita locotenentului devenise prostituată, deși nu-i lipsea inteligența, avea să devină matroană, apoi milionară și să conducă o fundație de caritate. A născut un copil trist care a crescut mare și a devenit mare șef de poliție, un fel de sherif. BMM Răspunde la comentariu
Constantinescu Felix-Gelu a comentat la data de 4 ianuarie 2017 N-ai ce să scrii decât să-ți bați joc de oameni? Ai trecut tu prin așa ceva? Tu trebuie să fii dat jos de pe site, nu eu… 4 ianuarie 2017 la 18:58 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=sM2x90x0UJs 4 ianuarie 2017 la 18:50 UTC+02 Romani poem I have come to you again Will you receive me? I have come to tell you The truths of my love I have come to you again Will you receive me? I have come to preach you My love. 4 ianuarie 2017 la 17:07 UTC+02 Am să citesc povestirea scriitoarei Cen Rong, File Îngălbenite. 4 ianuarie 2017 la 16:38 UTC+02 Potrebbero, almeno tre dei miei amici di Facebook, per favore, fare copia e incolla? Linea per la prevenzione del suicidio: 800.18.09.50 Qualcuno lo può fare? Copia e incolla Coraggio.... Pot, cel puțin trei dintre prietenii mei de pe facebook, te rugăm să o facă până copiezi? Linie pentru prevenirea sinuciderii: 800.18.09.50 Poate face cineva? Copiază și lipește Curaj.... · Evaluează traducerea 4 ianuarie 2017 la 16:11 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=mtmO3t0ud1M 4 ianuarie 2017 la 16:04 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 ianuarie 2017 la 16:02 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 ianuarie 2017 la 15:59 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 ianuarie 2017 la 15:57 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 ianuarie 2017 la 15:55 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit un link. 4 ianuarie 2017 la 15:53 UTC+02 What does that mean? 4 ianuarie 2017 la 14:53 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=s1s0ZOIKtp8 Tell me, Sigmund... 4 ianuarie 2017 la 12:58 UTC+02 http://qpoem.com/mangods/ 4 ianuarie 2017 la 12:57 UTC+02 http://qproza.com/izvor-tulbure-o-semifictiune/ 4 ianuarie 2017 la 12:57 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 3 ianuarie 2017 la 23:36 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 3 ianuarie 2017 la 22:04 UTC+02 Izvor tulbure (O semificțiune) Ofer această povestire întregului popor chinez... Demult am mers la o biserică. Acolo a cântat o fată ca o privighetoare și a spus poezii. Și am vorbit cu ea pretenește. Și apoi o soră a venit la mine și mi-a spus că asta are epilepsie. Nu i-am spus că și fata mea are epilepsie. Felix Îl chema Pătru. Un pocăit, frate bun și dulce din Clopotiva. Erau anii '50, ani grei se spunea seara când țăranii și țărăncile cu pruncii suflau în cartofii rumeniți ori mămăliga încinsă cu brânză de oaie. Apăruseră lucruri noi, primari noi, de ăia de le zicea
activiști și jăndari mai aprigi ca oricând. Nu se luase cu nimeni și începea să fie cam bătrâior. Să tot fi fost aproape de vreo patruzeci de ani și trăia din munca pământului aprig de sub munte. Făcuse doar patru clase, nici pe ălea nu le terminase. Dar făcuse școala Domnului, într-un an citise Biblia de șapte ori de la început la sfârșit și acum o știa pe de rost. În vremea aceea era păstor la Râu de Mori și Clopotiva, unu de-i zice Ciorogaru, băiatu lu Ciorogaru ăl bătrân, venit de la școală de la București, prieten bun cu Pătru și cu văru-său cu Ioan. Pe Ioan îl băgaseră legionarii la Gherla, era mai bătrân dar de-asta cei de-acum îl lăsau în pace. Avea un băiat, Ionel, în armată în Valea Jiului la Lupeni plecat de trei ai. Trebuia să vină acasă. I-au zis, Hai, mă, să te băgăm în fanfara minei aicea, dar el nu vru și făcu armată cu muncă în mină numai să vină acasă. Dar ăsta era Ion nu Pătru. Pătru trăia singur în casa de lângă cimitiri și când nu era pe câmp citea din Biblie la fereastră ori la lumânare privind afară la crucile de lemn înnegrit ori de piatră tocită. Așa făcea. Așa se nimerise cu casa lângă cimitiri, nu era gropar. La biserică era frumos ca în casa Domnului. În Clopotiva, erau baptiști, botezători a doua oară și cu minte la cap. Lumea vorbea de ei că sunt înțelepți că nu se certau și nu prea vorbeau cu lumea. Tinerii mergeau pe jos de la o biserică la alta să se ia în cete de dragoste cântând până către Deva într-o parte și Câmpu lu Neag peste munte în alta. Iacă erau tineri și mergeau pe drum de la cinci dimineața când se crăpa lumina până noaptea cântând și râzând. Numai Pătru nu mergea. Nu prea mersese, nu-i plăcuse lui să meargă. Lui îi plăcea să stea în liniște și să privească pe fereastra lui scundă ori să stea laoparte cu văru-său ori nepotul lui să cânte și să se roage să mai vorbească de ce a mai fost în lume și timpul trecea de parcă și Dumnezeu cobora și era mai aproape. Dar asta era bucuria bisericii. Lumea, de voie de nevoie, se schimbase. Erau care nu făceau nimic ba pe la primărie ba pe la miliție sau plecau la oraș de nici nu mai veneau și trimiteau înapoi bani mulți pe care babele nu voiau să-i primească ori îi dădeau la popa cu pomană și colaci de păcate. Nu mai știai cine ți-i frate, cine ți-i nefârtate. Mulți țărani mureau la ocnă. De ce nimeni nu înțelesese. S-au smintit timpurile vorbeau când nu mai aveau ce clopotivenii. Și își vedeau de treabă. Acum oamenii vorbeau de Pătru că înnebunise și oaminii câinoși râdeau de el. El se oprea când vedea oameni în fața cârciumei, ori bând Plugare pe uliță, ori numai că i se năzărea sau îi știa el, de le predica. Atâta spunea și satul se prăpădea de râs și țăranii îi râdeau în față și-i spuneau că se țicnise și de vreo două ori l-au luat și l-au bătut dar unul care venise în sat spusese că îl va vindeca prin discursuri. Numai unii oameni plângeau și spuneau -Săracu Pătru... Săracu Pătru.... Mărturisea necăjit cu sânul tulbure. Când trecea o soră ori un frate pe stradă se întorcea și le spunea: -Nu vă uitați la Pătru... Pătru e nebun... 3 ianuarie 2017 la 19:16 UTC+02 Cartea începe așa Chapter i It is a truth universally acknowledged, that a single man in possesion of a good fortune must be in want of a wife. 3 ianuarie 2017 la 18:26 UTC+02 3 ianuarie 2017 la 18:18 UTC+02 Cartofi & medicamente pentru Cartier -100 RON 3 ianuarie 2017 la 15:40 UTC+02 Mangods The right to step on - the Logic behind it - the old Potter - The rabbit - the Casual friendship of The mangods laughing Against life - antichrism Torture room of the head & night again in the sea. 3 ianuarie 2017 la 15:24 UTC+02 3 ianuarie 2017 la 15:03 UTC+02 Am trecut pe pod doi oameni s-au intors si s-au uitat la mine si politistul a spus: -Pedo. Si ma gandesc acum ca, da, are dreptate, Copil.
3 ianuarie 2017 la 12:52 UTC+02 http://qpoem.com/experimentul-yin/ 3 ianuarie 2017 la 12:52 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 3 ianuarie 2017 la 12:50 UTC+02 http://qpoem.com/the-bum/?nid=7634#comment-3937 3 ianuarie 2017 la 12:50 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 3 ianuarie 2017 la 12:50 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 3 ianuarie 2017 la 12:26 UTC+02 Cluj vs. București Meditație asupra unei cărți (Pietre vii) de Mircea Malița, 1973 Dacă Bucureștiul este Parisul ori Moscova, Clujul este Ierusalimul ori Mecca, orașul Sfântului. Orașul lui Blaga. Influența lui e covârșitoare, de parcă statuia din fața Teatrului Național, de lângă Bibliotecă sunt asemeni celei a Sfântului Gheorghe de la biserica medievală, pe vecie, mântuind orașul de ciumă. Fiecare scriitor și profesor important al Clujului a fost sau este pentru cei care mai trăiesc, dacă nu religios, cel puțin spiritual. Lucian Blaga, Căpușan, Mircea Malița, Liviu Malița, Ion Vartic, Ana Blandiana, Ruxandra Cesereanu, poetul cărții Ucenicul ascultător. În schimb Bucureștiul e mai aproape de Pământ, fie că pământul înseamnă planuri cincinale ori subvenții patronale și ideile aferente. Deci? Cluj. Clujul este capitala spirituală a României. 2 ianuarie 2017 la 22:53 UTC+02 The Bum Just a drunk - living alone With twin brother - sleeps In a cold room and drinks Toward death - no food No friends really - just a Drop and a cigarette And memories of playing Guitar at Gatherings Just a bum to the world Ill sick and careless Just a sullen orphan Dying -- & not a bum. 2 ianuarie 2017 la 22:30 UTC+02 roasianocen a comentat la data de 2 ianuarie 2017 Turma Câmpul este un loc al oilor și cartofilor Pãstorii vin – cu berbeci și câini Și construiesc focuri de piatrã rotunde – ca anticii Preoți – pãmântul negru și aur În singurãtate îmi place câmpul – precum Isac Spațiul unei lumi noi astãzi – Gând electric – Dar oile aceleași Sunt și primãvara rãmãșițe de focuri liric, sper cã vã place traducerea, o pastoralã sau campestrã clasicã cu valori veterotestamentare. 2 ianuarie 2017 la 22:29 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 2 ianuarie 2017 la 22:26 UTC+02 http://qpoem.com/the-flock/#comment-3932 2 ianuarie 2017 la 15:50 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu și-a schimbat fotografia de copertă. 2 ianuarie 2017 la 14:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu I want to k_l America just it has killed my Childhood... Nu poți posta acest comentariu. Încearcă din nou Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu FelixGelu You degraded yourself and the world... Nu poți posta acest comentariu. Încearcă din nou Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu You degr_ded yourself and the world... Nu poți posta acest comentariu. Încearcă din nou Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu degraded Nu poți posta acest comentariu. Încearcă din nou Constantinescu Felix-Gelu Constantinescu Felix-Gelu Am i a terrorist? Nu poți posta acest comentariu. Încearcă din nou
2 ianuarie 2017 la 13:45 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=qHFxncb1gRY 2 ianuarie 2017 la 13:44 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Yasunari Kawabata. 2 ianuarie 2017 la 13:43 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Vintage Books & Anchor Books. 2 ianuarie 2017 la 13:39 UTC+02 Contemporary works of art are not listed as audiobooks on the free Internet, because commerce prevails education, they are merchendise not teaching, a thuing which explains many composition decision of the _masterpieces_. I m an art atheist. 2 ianuarie 2017 la 13:29 UTC+02 Lui Constantinescu Felix-Gelu îi place un link. 2 ianuarie 2017 la 01:05 UTC+02 Subiect de povestire. Un pocait in anii 50 are tulburari de anxietate in care le predica pe strada consatenilor din lume. Iar pocaitilor le spune privind intr-o parte: Nu va uitati la _. _ e nebun. Titlu. IZVOR TULBURE Nume. PATRU 2 ianuarie 2017 la 00:26 UTC+02 Facerea 2: 25, 3: 1-24 25 - oameni(i) erau animale, fara vorbire articulata. 1 - Sarpele organul sexual masculin; siret - complexele pe care le genera. 2 - pomul din mijlocul gradinii organele sexuale; interzicerea mancatului fructelor din mijlocul gradinii - tabuul fata de sexul oral 5-6 - a cunoaste binele si raul; a deschide mintea - ratiunea 7 - 8 constiinta, Dumnezeu si religia pot fi privitw ca si Constiinta 15 - sexualitatea 17 - dezedenizarea 22 - pomul vietii cuvantul 24 - heruvimii, sabia invapaiata - desertul si desertificarea Apoi 4 - Cain si Abel Mahabharata Biblia priveste drept, din perspectiva lui Cain Mahabharata priveste subiectiv din perspectiva lui Cain Deasmenea cred ca reprezinta conflictul intre diferite feluri de oameni. Homo Neanderthalensis, Cro Magnon, Sapiens si diferitele forme de civilizatie si cultura pe care le-au descoperit si pentru a caror suprematie s-au infruntat/exterminat. 1 ianuarie 2017 la 23:38 UTC+02 Christianity is the religion of _atheism_, Of the hidden. No show, no performance. 1 ianuarie 2017 la 23:30 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=2vS49_v4ZlU 1 ianuarie 2017 la 22:11 UTC+02 Revoluția Ceaiului... 1 ianuarie 2017 la 21:44 UTC+02 https://ro.wikipedia.org/wiki/Buddha A gospel for our minds... 1 ianuarie 2017 la 20:20 UTC+02 Colecta pentru Bălan a trebuit să o dau unei femei pentru că nu aveam cu ce să merg la Bălan. Și din banii ceilalți de la o angajată de la Roben mi-au rămas 35 de lei la Marius, și cu aceștia vreau să iau cartofi cuiva, numai să mi-i dea Marius. Eu i-am dat să îi dea la bancă lui Ion. 1 ianuarie 2017 la 20:08 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit clipul video postat de Romanian Service, China Radio International. 1 ianuarie 2017 la 20:03 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a distribuit fotografia postată de Romanian Service, China Radio International. 1 ianuarie 2017 la 16:02 UTC+02
https://allpoetry.com/poem/13056442-The-Phoenix-by-FRConstantinescu 1 ianuarie 2017 la 15:48 UTC+02 The Flock This field is a place for potatoes & sheep Shepherds come - with rams and dogs And build round stone fires - like ancient Priests - the earth black and gold In solitude I love the filed - like Isak The space of a new world today - Electric thought - But the sheep are the Same and the spring remaings of fires. 1 ianuarie 2017 la 15:41 UTC+02 The Phoenix A fire in the night - far With the fields - shepherds Sit around the phoenix - n/y Awake - blue star melting In the night - the sorrow Or the Graal - burning and Cry for her love - t/ shepherd. 1 ianuarie 2017 la 15:32 UTC+02 https://en.wikipedia.org/wiki/Phoenix_(mythology) 31 decembrie 2016 la 20:45 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13055190-George-Michael-at-Westminster-Abbey-byFRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 20:30 UTC+02 George Michael at Westminster Abbey Preys there - cries in t/ rembrandtian Dark - altar boys hear his nightcry The new spirit of the Abbey - another Dead in the African stained-glass And communion wine - the true holy Ghost of yesterday -- telling us all About the bad place and the secret Of it -t/ bad place of love-(saved?). 31 decembrie 2016 la 20:01 UTC+02 Biserici Am fost în liceu în pelerinaj la o mănăstire și o fată din grup s-a dus în pădure. Când am mers la pocăiți era o mare sărbătoare și s-au reîntâlnit doi și whatever. 31 decembrie 2016 la 19:56 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13055104-The-Comedian-by-FRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 19:35 UTC+02 The Comedian Up before the crowds - speaks Contemporary words - he is alone There - in his life and wisdom Walks the alley to the fridge And thinks existence - he is a Priest psychanalyzing the world They all laugh and build up Religion here & t/ comedian goes. 31 decembrie 2016 la 17:46 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13054942-The-Confession-by-FRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 17:29 UTC+02 The Confession Humble knees - a fugue of sins In the years of the Church - to speak Up opening of the little book and pray I did and I dreamed and I thought The heartful sinner will he go to God Or never like the Ancient peoples? Please - Jesus - give f/giveness - will Sin more? - or not - like Spiderman? 31 decembrie 2016 la 16:37 UTC+02 In Church friendship is depended on money, pile și relații. Nobody wants to befriend a loser too much... You invest feelings to get your religion votes, but then take off. So good Christian friends I had and now they don t even answer the phone because they got rich. Yes I am broken-hearted. So called Teachers, pastors and Rastafari. My problem is not that I am left, but that I loved them. We loved each other 31 decembrie 2016 la 15:59 UTC+02 https://www.youtube.com/watch?v=RtBOKqUuYc4 31 decembrie 2016 la 13:23 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13054685-A-Schyzophrenia-by-FRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 13:23 UTC+02
https://allpoetry.com/poem/13054695-Poetry---Love-by-FRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 13:22 UTC+02 https://allpoetry.com/poem/13054714-I-Have-Known-Man-by-FRConstantinescu 31 decembrie 2016 la 13:11 UTC+02 I Have Known Man I have known man my brothers And tell you - man is an ant's hive What call of light is vespers after Sin - oh God I have known Man - The fair and vanity - I am No omen Flown by God - no Owl or white Dove - no pilgrim I say this to my People & exit through the wall. 31 decembrie 2016 la 12:26 UTC+02 A Schyzophrenia Ideal life & self justifications - a dementia Of will - pain contemplation - and true Holy Rosary - every woman Mary - maybe A buglike brain larger than man & t/ dopamin Shots - is he a monster or Age's wo/man Would never know - just walks the road A century after another - a measure & a lie No/y helps a schyzophrenic - t/ is t/ reason why. 31 decembrie 2016 la 12:00 UTC+02 JEREMIAH 31 decembrie 2016 la 12:00 UTC+02 Constantinescu Felix-Gelu a adÄ&#x192;ugat un serviciu ĂŽn cronologia lui. 31 decembrie 2016 la 11:58 UTC+02 THE COMEDIAN 31 decembrie 2016 la 11:53 UTC+02 THE CONFESSION 31 decembrie 2016 la 03:48 UTC+02 In the land of Decebal lived a cursed man named Felix destined to turn all his life into poetry. And people let him blind because they loved the songs. Pilgrims taled that his gift killed his life. He was a loser. 31 decembrie 2016 la 03:35 UTC+02 SCHYZOPHRENIA 31 decembrie 2016 la 03:32 UTC+02 I finally understand. I look for life. And my question is Will I embrace the destiny of Susan Stewart?