IMERSIUNE POSIBILĂ POSSIBLE IMMERSION (în traducerea autorului) (translated by the author) Felix Rian Editura Călăuza v.b. Deva 2004
FELIX RIAN, O VOCE TÂNĂRĂ ÎN LIRICA ACTUALĂ „A fi poet, zice Cervantes, este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare”. Numita boală pare a fi la Felix Rian ereditară. Tatăl acestuia, Raul Constantinescu, este un cunoscut și apreciat poet, autor al mai multor volume de versuri, eseuri, precum și lucrări didactice, fiind domnia sa și un reputat profesor. Fiul, crescut într-o binefăcătoare atmosferă intelectuală, absolvent al Colegiului Național „Decebal” din Deva, secția limbi străine, actualmente student la litere, a debutat cu proză scurtă în revista literară „Provincia Corvina”, remarcându-se și ca autor de piese de teatru. Pornește acum, la numai douăzeci și unu de ani pe propriul drum cu acest remarcabil volum de versuri intitulat „Imersiune posibilă”, scris în română și tradus în engleză, structurat în trei părți „Engolpion” (haiku-uri și tanka), „Hârtii îngălbenite” și „Ocean”, (poem-jazz), netradus. Faptul că Felix Rian a optat pentru haiku și tanka, această formă concentrată a exprimării poetice cu formă fixă, riguroasă – șaptesprezece silabe în trei versuri, 5,7,5, în haiku-uri, și de treizeci și unu de silabe în cinci versui în tanka, 5,7,5,7,7 , respectând cele trei cerințe, „unde”, „ce”, „când”, în diverse construcții – demonstrează nu doar solide cunoștințe de tehnica versurilor, ci și o sensibilitate deosebită și în același timp înclinația pentru miniatural și gingășie.
Felix Rian creează o anumită atmoseră de taină, fior și regret, o persistență a memoriei de singularizare a imaginilor de toamnă, iarnă, primăvară, cu precădere în haiku-uri. Scenele sale lirice, dominate de imagini vizuale pe care un pictor le-ar putea transpune cu ușurință pe pânză, degajo o stare de calm, îndemnând la meditație, contemplând panorama anotimpurilor. Astfel, salcâmul umed și alb anunță palida iarnă, cu frig fosforescent, limpede, umbră de pin nins, noaptea este apoasă, iar deasupra „Cer / Ființe și Cel ce e / În veșnicie”. Sau în acest haiku „Prin crengi albăstrii / Reci cețuri electrice. / Sfârșit de iarnă.” Tentativa spre asimetrie și insolit specifică japonezilor, densitatea expresiei, alchimia verbelor, capabile să creeze adevărate giuvaeruri, îl paște și pe tânărul autor care transpune în forme concentrate cu finețe distinctă ca într-un filigran ceea ce trăiește, simte și gândește. Există câteva motive care revin nu doar în structurile de sorginte japoneză, cum este cel al pomilor în diferite ipostaze. „Salcâmul umed și alb” „îngălbenit”, „prunii, negru filigran”, având „crengile albăstrii”. Diferitele momente ale timpului sugerează poetului imagini neașteptate. Noaptea Porțelan negru/ Unde verde ochi de ceai .../ Salcâm smălțuit”. Seara „Dincolo de geam/ Seara, albastră sticlă./ Cristale albe.” Lumina „Falduri lichide/ Recif sticlos palpitând./ Solare lumini.” Din expoziția sa de stampe pictate prin cuvinte, nu lipsesc notațiile despre Hațegul natal Aici în Hațeg/ Blocurile sunt dune/ În neagră beznă. Sau natura hațegană într-o frumoasă zi de primăvară Norii ca o mare albastră/ Vălurită de încrețituri albe/ printre dâre umbrite puțin/De soarele ce a alungat/ Întunericul prin văi și prăpăstii.” (Lumina primăverii). După cum vedem, poeziile lui Felix Rian sunt expresii concentrate ale stărilor sale de înfigurată căutare a echilibrului și armoniei în natură, surprinzând limita și fiorul ascuns al comuniunii cu natura pin punctul unic al clipei efemere și veșnice în același timp „Apărură ghivecele cu plante/ Aduse parcă de un șuvoi acvatic/ Târâte mai departe pe fereastră/ În întunericul umed/ În noaptea nordică.” (Lemn tânăr). Cititorulîși va face o idee despre trecerea inexorabilă a timpului din următoarele versuri „Pietre netede/ Aduse de ape/ Cu urme roase de rune”. (Ștersături). Partea a treia a volumului ar merita un comentariu aparte, având în vedere căare subtitlul „poem jazz”, evocând cu multă forță de
convingere lumea sincopată a jazzului cu nostalgiile și stările ei limită, specifice universului american. Pornit în permanentă căutare a iluminării spiritului, sondând realul și descoperind esențele în eterna lor schimbare, Felix Rian pășește ca un poet format, sigur pe ata sa, o voce tânără în lirica românească actuală. RADU IGNA
FELIX RIAN, A YOUNG VOICE IN THE CONTEMPORARY POETRY “Being a poet, Cervantes says, is a cureless and very catchy disease.” The so-called disease seems to be at Felix Rian hereditary. His father, Raul Constantinescu, is a known and appreciated poet, author of some verses and essay volumes and didactic works also being a reputate professor. The son, grown in a benefactor intellectual atmosphere, graduate of the “Decebal” National College, the foreign languages section, in the present studenjt at philology, he had made his debut with a short story in the literary magazine “Provincia Corvina” remarking himself as well as a theatre author. He is going now at only twenty-one years old on his own road with this remarkable volume of verses entitled “Possible Immersion”, written in Romanian and translated into English, structured on three parts: “Ëncolpion” (haiku and tanka), “Old turned yellow papers” and “Ocean” poems. The fact that felix Rian chose haiku and tanka, this concentated form of poetic expression with fixed form, rigurous seventeen syllables in three verses 5,7,5, in haiku-us, respecting the three requirements “where”, “what”, “when” in diverse constructions and of thirty-one syllabes in tanka 5,7,5,7,7 – proves not only solid information of verses technique but also a special sensibillity and as well the inclination for miniatures and gentleness. Felix Constantinescu creates a certain atmosphere of mystery, thrill and regret, a remaining of visual memory, autumn, winter, wpring images often met in haiku-us. His lyrical scenes, dominated by visual images, which a painter could easily transpose on canvas gives off and estate of calm, urging to meditation, contemplating the seasons panorama. Thus, the
damp white acacia announces the plain winter, with phosphorous cold, clear snowed pine shadow, the night is watery and above “Sky/ Beings and the One that is/ In eternity”. Or in this haiku: “”Through blue branches/ Cold electric mists/ End of winter”. The attempt towards asymetry and unusual typical to Japanese culture, the density of expressions, the alchemy of verb’s able to create real jewels it is not unknown to the young author which transposes in concentrated forms with distinguished finesse like a filigree what he lives, feels and thinks. There are some motifs which reoccur not only in the Japanese origin structures, like the one of he trees in different hypostasis: “The damp white acacia”, “yellowed”, “the plum-tres, black filigree” with “blue branches.” The different moments of time suggest to the poet unexpected images. Night: “Black porcelain/ Waves, green puddle of tea. Lacquered acacia.” Evening: “Beyond the window/ Evening, blue glass.? White crystals.” Light: “”Liquid kerchiefs/ Glasasy reef throbbing./ Solar lights”. From his word painted stamps there are not missing the notataions from the native city, Hateg: “Here in Hateg/ The blocks of flats are dunes/ In the black darkness”. Or Hateg’s nature in a beautiful spring’s day: “Clouds like a blue sea/ Rippled by white waves/ Along trailes shadowed/ By the sun who drove away/ The dark to valleys and precipices.””(“Spring’s light”). As we see, Felix Rian’s poems are concentrated expressions of his eager search of equilibrium and harmony in nature, capturing the limit and the hidden thrill of the communion with nature through the unique point of the evanescent and eternal in the same time: “The flower pots with plants showed up/ Brought seemingly by an aquatic stream/ Dragged along farther over the window/ In the damp dark/ In the northern night.””(“Young wood”). The reader will make an ideaabout the unstoppable passing of time from the next verses: “Evenly stones/ Brought by water? With gnawed traces of runes.” (“Erasures”). The third part of the volume, which is only in Romanian, would deserve a separate commentary, the poem having the subtitle “poem jazz”, evocating with much peruasion the syncopated world of jazz with its nostalgias and limit estates, specific to the American Universe. In permanent search of spirit’s illumination, taking bearings in the surroundings reality and discovering the essence in their
eternal changing, Felix Rian starts as a full-fledged poet, sure on his art, a young voice in the actual Romanian poetry. RADU IGNA „...sau, ceea ce ar fi și mai rău, să se facă poet, căci a fi poet este, zice-se, o boală de nelecuit și foarte molipsitoare.” DON QUIJOTE “All the people in the world Every boy and every girl Just imagine that we could Face our brotherhood” Safri Duo feat. Clark Anderson
“…or, what would be even worse to become a poet, because being a poet is, they say, a cureless disease and very catchy.” DON QUIJOTE ENGOLPION (haiku, tanka) ENCOLPION (haiku, tanka) * În pervaz, în geam Picură rotogoale. Ochiuri albastre. In the frame, in the window Rolls drip. Blue water eyes.
* Îngheţatul geam Salcâmul umed şi alb. Palidă iarnă. The frozen window The damp and white acacia. Pale winter. * Lângă fereastră Salcâmul se înălbi De dimineaţă. Near the window The acacia has been whitened Of morning. * Pe ceru-n amurg Prunii, negru filigran. Aer limpede. On the sky at dusk The plum trees, black filigree. Transparent air. * Prin crengi albăstrii Reci ceţuri electrice. Sfârşit de iarnă. Through blue branches Cold electric mist. End of winter.
* Înnegrit salcâm Azur vitraliu, amurg. Busuioc uscat. In blackened acacia Blue stained-glass, dusk. Withered basil. * Pe o creangă albă Un sticlete ţopăie. Frig fosforescent. On the white branch A thistlefinch hops. Phosphorescent cold. * În pervazul ud Firimituri pentru vrăbii. Picură ţurţuri. On the wet window frame Crumbs for sparrows. Icicles drip. * Peste sat ninsă Noapte – pată sepia. Fulgi de hârtie. Over the village snowed Night – cuttle fish stain. Flakes of paper. * Stradă pustie Câteva geamuri licăr.
Noapte geroasă. Desert street A few windows sparkle. Frosty night. * În apartament Frig conturat limpede. Umbră de pin nins. In the flat Clearly outlined cold. Snowed pine shadow. * Înroşind burgul Găuriţi monoliţi dalbi Luminoşi în frig. (haiku în amintirea Revoluţiei din Decembrie 1989) Red colouring the city Pierced white monolithes Bright in cold. (haiku in the memory of the Revolution of December 1989) * În bezna nopţii Steaua lumină tare La naşterea Lui. In night’s darkness The Star brightened up strongly At His birth. * Jos în grădină E zăpadă mucedă. Soare – bec aprins.
Down in the garden There is moulded snow. Sun – fiery bulb. * Prin haturi albe Felinare aruncă Nuanţe nocturne. Through white baulks Street lamps throw Nightshades. * Pătrar de Lună Peste tren înzăpezit. Afânat deşert. Moonquarter Over snowed up train. Beaked up desert. * Pe scaunul pătat Becul plouă alb-gălbui. Iarnă sub astre. On the stained chair The bulb rains yellow-white. Winter under stars. * Porţelan negru Unde, ceaiul fumegă La miezul nopţii. Black porcelain
Waves, the tea smokes At midnight. * Aici în Haţeg Blocurile sunt dune În neagra beznă. Here in Haţeg The blocks of flats are dunes In the black darkness. * Falduri lichide Recif sticlos palpitând. Solare lumini. Liquid kerchiefs Glassy reef throbbing. Solar lights. * Dincolo de geam Seara, albstră sticlă. Cristale albe. Beyond the window Evening, blue glass. White cristals. * Pe cerul sferic Norii – sparte aisberguri. Calmă derivă Pe lentila convexă A mareei celeste. On the spherical sky The clouds – broken icebergs.
Calm drift On the convex lens Of the celestial tide.
* Drumul livezii Flori înalte, uscate. Pământ ud, reavăn. Scoarţa de prun, rosie Lumină vegetală. The orchard’s road Tall, witered flowers. Wet soil, damp. Plum-tree bark, red Vegetable light. * Pol abandonat De banchize şi zăpezi Călduros dezgheţ Apă, magnetic respins Infern alb înţepenit. Abandoned pole By ice packs and snow Warm thow Water, magnetic repelled White turned to stone inferno. * Cerul sfărâmat Prin minuscule nervuri Globule verzui Dendrice elevaţii Mici pete în fereastră. The crumbed sky
Through tiny nervures Green globules Dendric elevations Little staines in the window. * (se dedică tatălui meu) Galben imanent Albă camera tatei Dacă nu eşti d-ta Nu-mi pasă de fulgii dalbi Natura, univers gol. (dedicated to my father) Yellow intricate presence White dad’s room If you are not I don’t care about the white snow flakes Nature, empty universe. HÂRTII ÎNGĂLBENITE OLD TURNED YELLOW PAPERS LEMN TÂNĂR Apărură ghivecele cu plante Aduse parcă de-un șuvoi acvatic Târâte mai departe pe fereastră În întunericul umed În noaptea nordică. YOUNG WOOD The flower pots with plants showed up Brought seemingly by an aquatic stream Dragged along farther over the window
In the damp dark In the northern night. APARIȚIE EDITORIALĂ Aruncându-le la gunoi Mi-am publicat poeziile În Valea Stricății. EDITORIAL PUBLISHING By throwing them to garbage I published my poems In the Decayed Valley. PROTEGA ME Pana Păsării era ca în ilustratele Cărților de povești Galbenă Aprinsă Astfel Pasărea îmi spunea: „Ești al meu” Astfel mi se spunea: „Ești al Nostru” PROTEGA ME The Bird’s feather was like in The storybooks pictures Yellow Fiery Thus he Bird was telling me: “You are mine” Thus I was told: “You’re Ours”
POEZIA CLIPEI Sunt momente de nematerialnică adere Când carnea noastră tresaltă sub o Prezență neștiută Instinctele dispar sub miresme de mir și flori de câmp. Carbonizată de flăcări prelungi, gladiole și gerbere Omul, vie structură monolitică mută Cu creierul funicat de efervescențe, liniștit și tâmp. THE MOMENT’S POETRY There are times of unmaterial burning When our flesh is moved under an unknown Presence Instincts dissapear under perfumed oil and field flowers. Burned by tall, long, flames, gladiolus swing Man, an alive mute monolithic structure With the brain quiet, dull and tingled of efervescences. GLACIAȚIUNE Inundate blocuri în tonuri verzi Dedesubtul banchizei în derivă. Scoici pe trotuar. Pești alungiți. Cadavrul meu la masa de scris. GLACIATION Flooded buildings in green tones Under the drifting ice pack. Shells on the pavement. Elongated fish. My dead body at the writing desk. ÎNDEMN PENTRU OSTRACIZAȚI
Neiubitule, ridică-ți privirile albastre Lasă-ți țărâna și praful pentru câteva momente Pentru cât trăiești căci acolo te vei întoarce Când numit vei fi mort și numele-ți se va chema neștiut Șters cum va fi de ploi de pe crucea ta de lemn Așa că ascultă, ascultă-mă tu, neiubite. STIMULUS FOR THE OSTRACISED Beloved not, raise your blue eyes Leave your dust for a few moments For as long as you live, because there you will return When named you will be dead and your name will be called unknown Wiped out as it will be from your wooden cross So listen, listen my saying you, beloved not. RADIAȚII Rari, cad fulgi de zăpadă Păstoși ca ochii pictați de Tonitza. Pământul cald și trecătorii Distrug scânteierea albă. Grabnic mă retrag înapoia ușii Încuind-o. RADIATIONS Rare, snow flakes are falling Paste like in the eyes painted by Tonitza. The warm earth and the passers-by Destroy the white sparkle. Urgent, I withdraw behind the door Locking it. NATURĂ STATICĂ
Bolovănoși cartofi Vii și stinse tonuri de verde Culori subterane. STATIC NATURE Rocky potatoes Enlightened and pale tones of green Underground colours. LUMINA DIN GEAM Lumină, Albă hârtie Pironită DE Felinarul Nopții Pe geamul nostru. THE LIGHT IN THE WINDOW Light, White paper Nailed down By The Night’s Lantern On our window. INFLORESCENȚĂ Apa rece și alb-albastră Mic cub de cristal, Iszvorul e acoperit aproape întru totul De bălării ce întunecă grota Peștelui captiv. INFLORESCENCE
The cold white-blue water Tiny cristal cube The spring’s covered almost completely By thistles which darken the grotto Of the captive fish. PÂCLĂ Pâclă Albicios înconjurându-mă Nori rupți Mă clatin hieratic Tremurându-mi ceața În mers. MIST White Mist surrounding me Broken clouds I hieraticly stagger Trembling my fog As I walk. CIMITIR EVREIESC Fulgi picură din stalactitele cerului Pe monoliții deja bocnă. JEWISH CEMETERY Flakes drip from sky’s stalactites On the already frozen monolithes. ELEGIE SOLEMNĂ
Poeme felurite citite toate În registru grav. Contrapunct. Artă poetică. Frică. SOLEMN ELEGY Different poems all read In a serin a serious register. Counterpoint. Art of poetry. Fright. NEED Sufletul mi-e uscat Ca mâna lui Alonso Quijano Treaz, visez La împărtășanie. NEED My soul is withered As the hand of Alonso Quijano. Awake, I dream To the Eucharist. POMPEI Am înțepenit ca ciupercile Din rafturi Mult prea tăcuți În pivnița enormă.
POMPEI Fastened as the mushrooms From the shelfs Much too silent In the huge cellar. OAMENI Moto: „...am văzut lumina cea adevărată” - din slujba de seară – Zilele lui Apollo au apus Iar serbările sale sunt neștiute acum. Insă mai există, mai pot să văd Uneori pe stradă, mai des la televizor Ființe apolinice. Atinse de aripile îngerilor Mângâiate de Sfinți Scăldate uneori în simpla lumină originară. HUMANS Moto: “We saw the true light” - from the evening service – Apollo’s days have set And his celebrations are unknown now. Yet, there are, I can still see Apollonian beings. Touched by the angel’s wings Caressed by Saints Bathed sometimes in the simple native light.
LĂMÂIUL Lămâi năpădit De frunze șterse În fereastra galbenă. Lângă stânjenei În grădină Plutesc bujorii. Lemon-tree Invaded lemon-tree By drabbed leaves In the yellow window. Near the iris In the garden The peonys float. HAȚEGUL IARNA Un oraș înzăpezit Precum un acvariu tulbure Cu pești plați și delfini. Săltându-mă pe un recif De copaci pitici acoperiți cu zăpadă, Fremătând prin apă văd lumina soarelui Dau să respir și mă-nec În mâlul încins Al unei pete solare. HAȚEG IN WINTER A snowed up city Like a muddy aquarium With flat fish and dolphins. Heaving me up a reef
Of dwarf trees covered with snow, Fretting through water I see the sun light I try to breathe and I drawn In the hot mud Of a solar stain. DOUĂ CRATERE ÎN FORMĂ DE INIMĂ Nu știu ce-a fost la Verdun Nagasaki nu-mi spune nimic. Sunt omul ultramodern Cu memorie de fluture. Dați-mi bilete la cinematograf Vreau programul Tv Îndrăgostit cum sunt De fete din celelalte emisfere. Pământul devine tot mai mic În timp ce iubirea rămâne constantă Și brusc îmi dau seama că Verdunul a fost un dezastru Și că Nagasaki este Cum se spune pe la noi Oraș martir. TWO CRATERS IN SHAPE OF AN HEART I don't know what happened at Verdun Nagasaki doesn't ring any bell to me. I'm the ultramodern man With butterfly memory. Just give me my cinema tickets I want the Tv-guide In love as I am Of girls from the other hemispheres The Earth becomes smaller While love remains constant And suddenly I realise that Verdun was a dissaster And that Nagasaki is As it is said in our places A martyr city. ÎN CĂUTAREA POEZIEI În drum
Întâlnesc un car cu fân Țăranii merg în spatele grămezii de ierburi, Nu se văd Și de aici de unde sunt parcă ar vorbi caii. SEARCHING FOR POETRY In the road I encounter a hay cartful The peasants walk behind the herbal cluster I can't see them And from here It looks seemingly that the horses talk. POETUL DE NOTA DOI Timbrar Fost alcoolic drogat cu aluminium-lac Mult prea intoxicat în trecut În tratament Ascultător de muzică pop Autorul unor poezii mult prea anemice Poeziile unui poet de nota doi. Iată-mă Între copilărie și bătrânețe. MARK F'S POET Stamp collector Ex-alcoholic stoned with metal laquer Much too intoxicated in the past In treatment Pop music listener A(s) much to anaemic poems author Here I am. Between childhood and old age. STABILOPOZII INEXISTENȚI (SINCOPE) Minciuni zornăie în buclele vântului. Îmbătrâniți pe neașteptate
Ne târșâim pașii prin bălțile strânse În urma eroziunii ridurilor noastre. Emulați suntem neîntrerupt De modele din ghips. În plin câmp gălbui Nureușim să vedem decât naturi moarte. Zăpada îndeărtată dispareîn penumbră În timp ce gunoaiele ne putrezesc alături. Într-un copac neînfrunzit Doi corbi își împart ce-a mai rămas din zi. Prini verzi ciopârțiți de securile barbarilor Lângă malul Galbenei scobit ca un estuar. Rămășițele zăpezii înghețate Precum niște delicate albe flori de mină. Soarele a apărut încă o dată În dreptul bortei peșterii noastre. Iată-mă singur în mijlocul vegetației. THE UNEXISTENT STABILOPODES Lies jingle in the wind's curls. Aged unexpectedly We drag our steps along the plashes drained After the erosion of our wrinkles. Stimulated permanently By gypsum models. In the middle of the yellow field Al that we succeed to see are the still lifes. The snow from the distance appears in the shadow While our trash rot besides us. In a leafless tree
Two cows share what's left of the day. Green plum-tree hacked by the barbarians' axes Beside Galbena's bank hollowed as an estuary. The remainings of the frozen snow Like white delicate mine-flowers. The sun showed up once again In front of our cave's opening. Here I am alone in the middle of vegetation. GROENLANDA Pământ alb, nesfârșită întindere de aisberguri eșuate. GROENLAND White land, endless surface of stranded icebergs. COPACI DIn folclor Au mai rămas doar copacii Străjuindu-ne liniștiți Rătăcirile. TREES From the folklore Only the trees are left Towering silently Our strayings. ÎNFLORIRI Biblie deschisă Floare de bumbac. BLOOMINGS Open Bible
Cotton flower. OGRADA Soarele, floare închizându-se La asfințit. În câmp, Miros de tămâie. Pe rând Dumnezeu aprinde Lumânările. THE COURTYARD The sun, a flower closing At set. In the field, Frankincence. One at a time God kindles The candles. DISTIH Am îmbrățișat un copac Emoționat de parcă aș fi îmbrățișat un om. DISTICH I hugged a tree Moved as if I had hugged a person. IMPRESII Nori ici strânși la un loc Pădure de fagi mișcați de vânt. Metabolică xilogravura scoarței de salcâm. În lumina de asfințit Strălucește mozaicul de cuarț
Rsăfirat pe blocuri. IMPRESSIONS Tiny clouds gathered at one place Beech forest under the wind. Acacia bark's metabolic woodcut. In sunset's light Sparkles the mosaic of quarz Spred on the buildings. CONDUCTA Conducta de apă Înclinată ca botul unui Concorde Înfipt în pământ. THE PIPE The water pipe Bent as the front side of a Concorde Sticked in the field. LUMINA PRIMĂVERII Norii ca o mare albastră Vălurită de încrețitui albe Printre dâre umbrite puțin De soarele ce a alungat Întunericul prin văi și prăpăstii. Aflându-mă singur în piața goală Văd bătrâni senini pe după porți. Simt livada de pruni de lângă clipocitul Cârletelui. Pe undeva pe aproape trebuie să fie și podul, Minuscul, luat parcă dintr-o grădină japoneză. Livada trebuie că este compactă Precum grupul de muncitoare Ce se întorc de la fabrica de melci. Razele soarelui în formă de cruce
Luminează pe după nori Ca dintr-un ou de chihlimbar. Avioanele au devenit submarine Pe cerul în reflux. În aer plutește Aidoma unei păpădii Răsfirate în toate părțile Primul fior de primăvară. SPRING’S LIGHT Clouds like a blue sea Rippled by white waves Along trailes shadowed By the sun who drove away The dark through valleys and precipices. Alone as I am in the desert square I see serene old people behind the gate ways. I feel the plum-trees orchard near Carlete. Somewhere close must bem, also, the bridge, Tiny, taken seemingly from a Japanese garden. The orchard must be dese Like the worker-women group Returning from the snails factory. The cross shaped sun beams Lighten above the clouds Lke from an amber egg. The airplanes had become submarines On the ebbing sky. In the air floates Like a dandelion Scatterd everywhere The first thrill of spring. AUTOPORTRETUL VIITOAREI MUȚENII Am adormit în liniștita Pietricică de chihlimba
Laolaltă cu fildeșii Mamutului, Gânganie mică ce sunt. FUTURE MUTENESS’ AUTOPORTRAIT I had fell asleep in the quiet Tiny amber rock Together with the mammoth’s Tusks, Little bug that I am. REABILITARE Pătratul svasticii arhaice Materie solară curgând În răsărit Fluidizând atmosfera Primăvăratică. REABILITATION The archaic swastika square Sollar matter flowing In sunrise Liquiding the atmosphere Of spring. SUGHIȚUL Sughiț Ca un ceas ce ticăie Uitat pe podea, după mobilă Oscilând pe unda timpului. The Hiccup I higgup As a ticking clock Left on the florr, under furniture Vacullating on time’s wave.
ILUSTRAȚIE STRĂVEZIE Arbori crescuți ogival. Asfaltul crăpat, Vitraliu gravat în pervazul autostrăzii. TRANSPARENT PICTURE Ogival grown trees. The cracked asphalt, Stained glass engraved in the speedway’s dust. EXPRESIONISM ACTUAL Expresionismul actual se va sfârși Lumina interioară își va face loc Sunt ancorat între concret și concept. Am ieșit puțin în fața blocului. Aerul e rece E frig și cerul e întunecat. ACTUAL EXPRESSIONISM The actual expressionism will end Innerlight will appear I’m anchored between concretness and draft. I wnt out a little in front of the building. The air is cold, It’s cool and the sky is dark. PĂDUREA VIE Ochii mi se îngustează Devenind oblici Cu unl clipocesc pe undeva prin Alaska Iar cu celălalt în Țara de Foc. În munte Mă am pe mine și o floare nevăzută în grijă. Îmi reamintesc cântece ahaice. Iată-mă singur în peșteră. ALIVE FOREST
My eyes grow narrower Mecoming obliques. With one I blink somewhere in Alaska And with the other in the Land of Fire. In the mountain I’ve got myself and and invisible flower in care. I recall archaic songs. Here I am alone in the cave. FLOAE DE GHEAȚĂ Barajul înghețat în amurg Alb, imens neon. ICE FLOWER The frozen dam at dusk White, huge neon. POEM ÎN PROZĂ Neavând cheie Am stat pe scări Dându-mi astfel seama puțin Cât este de greu să n-ai casă Tot timpul pe drumuri Sau stând în locuri insalubre, Reci, pe timp de iarnă Căutând în gunoaie ceva de mâncare Ceea ce alții aruncă. Nimeni nu-i vede pe stradă Deși toți îi știm deja Mizeria lor dând Un fel de culoare locală Străzilor Mascote înfometate și rebegite Tâându-și viața în inumanitate Chiar și numai pentru că omul Este o ființă socială. Oricui i s-ar putea întâmpla. Nu știu de ce, îmi vine greu să spun Dar am putea să-i și ajutăm Fiecare cum poate
Și găsește de cuviință. PROSE POEM Not having key I stood on the stairs Realising a bit How hard is not having a home Always on the roads Or living in insalubrious Cold places, in winter Searching for food in the trash cans What others throw away. Nobody sees them on the street Although we all know them already Their misery Enreiching the atmosphere On the streets Starved frost mascotes Dragging their lives in inhumanity Even only because man Is a social being. This could happen to everyone I don’t know why, this comes out from me But we could help them Everyone how he can And finds it appropiate. PORTUL Între blocuri ca o Aglomerare de vapaoare Încrețiturile pământului. THE PORT Between the buildings As a ship throng, Earth’s waves. PIERDEREA OREI Pierderea orei
Căderea întunericului pestre lumina Încetinită Liniștea ce se lățește Să realizezi că te afli La mijlocul scării Și tot în jos te uiți Oare cât voi fi aici Când casa scărilor Va fi plină de pământ Sub straturi de tuf vulcanic Și mâl. Copaci vor fi cărbune Iar noi toți un strat geologic. Cerul va rămâne același Misterios și plin de răspunsuri. HOUR LOOSING Hour loosing The falling of the darkness over light Slow Silence widens Realising that you are At the middle of the stairs Yet, you are still looking down Will I still be here When the hall way Will be filled with dust ground Under stratum of volcanic rock And mud. The trees will be coal And we, all, we’ll be an geologic stratum. The sky will remain the same Misterious and full of answers. NEPUTINȚĂ Cum să merg în America Pentru o casă din prefabricate Și două mașini Câdn știu că e ridicată Pe teren furat Sau cumpărat cu forța
La prețuri de nimic De la nativi. IMPOTENCE How could I go to America For a prefabricated house And two cars When I know that it is built On stolen land Or forcebly bought At cheap lousy prices From the natives. ȘTERSĂTURI Pietre netede Aduse de apă Cu urme roase de rune. ERASURES Evenly stones Brought by water With gnawed traces of runes. OCEAN (poem jazz) „All I ever had These songs of freedom Redemption song” Bob Marley Organică muzică, jazz sincopat Aerul năvălind prin golurile lemnului Patina lăsată de sunetele izbite unele de altele Săpat în alama trompetelor Reflectând lumina în îndoituri Contrabasul mare cât o barcă Coardele, groase parâme aspre ca ferăstraiele Zbârnâind în gingașe improvizații Sound-ul anilor ‘20 ieșind proaspăt
Din diuzoarele radiourilor Acoperite cu pânză Și pline de foșnete „Rapsodia albastră” invadând New York-ul Aplatizându-i simțurile, aducându-se la un nivel elementar Turtindu-l, fcându-l plat ca un tablou de Piet Mondrian Bineînțeles „Broadway Boogie Wogie” Oașe pline de muzică, vapoare îndepărtate de orice ape teritoriale Izolate în muzica propriilor orchestre Ca în niște luminoase ouă oarbe Cu delfini eșuându-le pe puntea scăldată în solfegii Prenum pești-zburători Frezele cu cârlionți lipiți de cap cu loțiuni de păr Strălucind din desenele animate primitive, de pe peliculele vechi Arse de lămpile tunurilor proiectoarelor de prea multă folosință Pălării rotunde precum căștile de cosmonaut Alb, gri, maro Hiroshima pictată în umbră arsă Tema atâtor improvizații personale La claviatura mașinii de scris Bătând dincolo de ritm Despre stridența delicată a Orleansului Tirania germinației incubate de îngrășămintele A secole de cultură de bumbac Boțuri albe de vată scămoasă Culeasă de degete albe de sclavi Clarinetul născând partituri Scrise doar în pneumatica instrumentelor Butoanele trompetei ca niște sfârcuri De negresă urlând în „Be-bop” Pâlnia saxofonului punându-ne în față cu zgomote Ancestrale Negri simțind încă din leagăn Jalea îngrămădirii în calele corăbiilor Îngropânud-și morții în Atlantic „Blues”, „negro spirituals”, „gospel” Simt toate astea, am suflat în trompetă Până mi s-a lipit de buze Laolaltă cu pianul strident-strident Pianul
Strident Strident-strident Mi sa lipit de buze Jazz Venind din zona centrală a universului De acolo de unde totul a început Și de unde totul începe totdeauna Iată că, tot aruncând cu pietre în apa oceanului Am spart o sticlă cu un mesaj SOS Plin de amărăciun meditez Insulele sunt atât de multe Și de îndepărtate unele de altele Umbrite doar de nori Ce se sparg unii de alții și se amestecă Aidoma unor incandescente plăci tectonice Apa binefăcătoare udând pământul Curgându-i pe coastele dealurilor Adunându-se în băltoace în care putrezesc copaci Prăvălindu-se cu zgomotul improvizației jazz La pământ, căzând ca bocănitul tobei mari Iată pădurile putrede imense baterii Împrăștiind ritmul swing, bossa-nova, Reggae, jazz, reggae, jazz, reggae, reggae Cât despre noi, iată-ne aici Insecte și șerpi de piatră Cu burțile lipite de stâncile Ce acoperă ca un colțuros mediu deșertic tot pământul Devenit un pietroi plin de găuri Arătând întru totul ca o sculptură modernă Am spus „emulați de modele din ghips” Acum spun: emulați de pietrele câmpului Curbele bolovanilor plusând de viață Ca un miez moale de pâine fărâmițat pentru vrăbii Bucăți mari de piatră străpunse de unde radio, raze gamma Trăind ritmul surd al rotirii pământului Și al exploziilor Galaxiei Ne interpretăm solo-urile Eclatantă aducere aminte a foșnetului frunzelor Gheboșându-ne în gerc la sinia Pe care nimeni nu se va urca să danseze din buric Avem daimonii noștri care dansează catolic rumba Inconștient am început să ne epetăm variațiunile Căutând Idealul
Grindina cerului de plastic ne îngroapă cristalizându-ne Necroză cauterizată, ciupercă sulfuroasă Hiperurbanismul contemporan Ridicat în stratosferă sub fromă de particule Pentru totdeauna, sfârșit superluminic Meteorologica fluctuare a vaporilor prin curenții de aer Electricitate plutind periculos în atmosferă Globul roșu al soarelui Ridicându-se din ape spălat de valuri Îmblânzind scrâșnetele înghețului iernii Salcâmul îmbibat în razele zilei Ciorchine cu flori albe Sfidând jocul de cuburi al blocurilor Delicate pasaje obscure Picuri de ploaie amestecați cu cerneala versurilor Principiul prim apărând în nenumărate forme Însuflețind oamenii, Scriind formulele algebrice ale răsăriturilor Ca și organizarea cuiburilor din nimic Din crengi uscate și frunze moarte Minuscule machete de arce Așteptând picurii de apă Suntem lemne desprinse din pluta Meduzei Plutind pe ocean Primăvara a umplut aerul cu silfi Retezatul devenind o luminoasă mandala Complexitatea naturii încremenite de nori Încremenirea în tonurile cunoscute Nechezol de sfârșit al timpului Limitarea explorării pământului La drumul până la supermarket Nori arătând ca harta Marii Britanii Peste cerul de un albastru medieval Clar, simplu, deschis Muzica zgomotelor naturii Întins pe pămnt ca o patră alungită Cu soarele mângâindu-mă pe față Razele-i lungi oprindu-mi-se prin pori Văd că toți suntem senini și fluizi ca albastrul Iată norii goniți de trecerea timpului Pământul respirând sub buldozere Lemn ordonat în oribile forme geometrice Străpuns de cuie și legat cu sârmă
Stol de păsări spălat de strălucirea albă a soarelui Sub nori spărgându-se ca într-un recif Aici jos, înconjurat de clocotul mut al aerului Inima-mi întrecându-se cu firele de înaltă tensiune Nori ca urmele câinilor în pământul umed, Albastru de trecerea atâtor râuri Rostogolind pietre peste pietre De care lipiți cu aracet alb Mogâldețe din hârtie tipărită În colajul transparent Al acestei zile de primăvară Izbiți de muchiile de silex șlefuit Al atâtor fosfenice lapidări Suntem oamenii-păsări Strângând fiecare în palmă, la trezire Drahma coclită primită în vis Cu pasărea-om abia oprită pe umăr Ținând în plisc o crenguță înfrunzită de măslin. COPERTA 4 Felix Rian (Felix – Gelu Constantinescu) s-a născut la 29 martie 1982 în Hațeg județul Hunedoara. După absolvire gimnaziului de Hațeg, a urmat cursurile Colegiului Național „Decebal” din Deva, secția limbi moderne. După bacalaureat a urmat cursurile Facultății de litere a Universității din Cuj-Napoca, secția teatru-regie. Scrie poezie, proză scurtă, eseuri și teatru din timpul liceului. A debutat cu teatru scrut în revista „Provincia Corvina” nr. 22 – martie 2002. Colaborează cu poezii la „Provincia Corvina”, „Călăuza noastră”, etc. Addendă CRONICI DIN PRESĂ Amalia Voicu: Imersiune posibilă / Botezul poetului, în revista POEZIA, Iași Felix Rian, Imersiune posibilă/ Possible immersion, Editura ,,Călăuza v.b.”, Deva, 2004 Percutantă asocierea dintre denumirea bizantină Engolpion a secțiunii din volumul de poezii - Felix Rian, Imersiune posibilă/ Possible immersion, Editura ,,Călăuza v.b.”, Deva, 2004 și genul ales (haiku, tanka). Însă atragem atentia
cititorilor că nu sunt haiku-uri autentice, nici neapărat prin formă, nici prin continut (nu stim însă de poetul intentionează acest lucru cu bună stiintă…). Finețea de tip japonez există totuși, combinată cu franchețea de tip european, să zicem (,,Pe ceru-n amurg/ Prunii, negru filigran./ Aer limpede.”) Excesiva nuanțare cromatică uneori dăunează (avem cel puțin cinci culori într-un haiku - ,,Înnegrit salcâm/ Azur vitraliu, amurg/ Busuioc uscat”). Este adevărat că poezia de tip japonez este preponderent statică, însă pasivul atrage dinamismul în ea (v. ,,În bezna noptii/ Steaua lumina tare/ La Nasterea Lui”). Poetul are o propensiune către geologic și în secțiunea de tanka: ,,Drumul livezii/ Flori înalte, uscate./ Pământ ud, reavăn/ Scoarța de prun, roșie/ Lumină vegetală”; fulgii sunt stalactite lichide pe crucile fără brate din cimitirul evreiesc; soarele e floare care lasă în urmă miros de tămâie. În final, erata cronicarului – lumina cea adevărată nu e doar din slujba de seară, ci din sfânta liturghie, în general, adică, la ortodocsi, de dimineață până undeva, spre amiază… Ne place să credem că, de fapt, crezul autorului e închis între versurile referitoare chiar la crisalidă, pe care le transcriem, în engleză, ca să mărim doza de ermetism a celui ce-l citește: ,,I had feel asleep in the quiet/ Tiny amber rock// Together with the mammoth’s/ Tusks,/ Little bug that I am.” Ferfe Ni�� PARFUM DE VIDANj� Ferfe Niță PARFUM DE VIDANJ� Literatura rom�n� adun� multe pagini de fic�iune idioate. Dac� a� fi critic mi-a� dedica via�a unei opere care s� cuprind� to�i autorii stupizi, nebuni sau membrii de partid din Rom�nia. Dar nu sunt. Printr-un miracol, totu�i, ace�ti autori nu ajung la suprafa��; un spirit bun sau, poate cine �tie, un noroc chior, �i �ine acolo unde sunt. Iar atunci c�nd mai scap� c�te unul, intervine pliciul neiert�tor al criticii. Critica: ne�ndur�toarea, superioara, u�or aroganta �i maternala, sclipitoarea �i enervanta. Cum �ine ea sub papuc orice mi�c�, cum ridic� ea degetul acuzator �i cum schi�eaz� un z�mbet discret de aprobare, cum spune da �i cum spune nu. Norocul, ca �i ghinionul, se distribuie, �ns�, inegal. �n mod similar, cronicile de carte se produc, valoric, inegal. Unele sunt at�t de proaste �nc�t descurajeaz�, altele doar amuzante; unele ascund frustr�ri ad�nci, altele le etaleaz�. �n sf�r�it, unele cronici se �ntrec �n a nu spune nimic, iar altele fac un zgomot infernal. Finalmente unele ies, altele nu prea.
F�r� con�tiin�a faptei bune (cea care �ndreapt�, nu-i a�a), mi-am luat inima �n din�i �i am purces �n a le depista �i comenta. Stilul ca �i opiniile apar�in exclusiv autorului. Ferfe Ni�� PARFUM DE VIDANJ� II Regele Ioni�� �i alte povestiri (9)
"Poetul trebuie s� ajung� la starea ini�ial�, aceea de griot inclus �ntro comunitate ori de �aman, c�ci consider�m �amanul ca fiind intelectualul poet prin excelen�� a unei societ��i primitive* Dragii mei, recolta fu bogat� �i de data aceasta* Primul heder �ngropat �n holda cu t�mpenii ne scoase la iveal� - dup� cum a�i luat deja la cuno�tin�� - o produc�ie bunicic� prin cronica f�cut� propriei c�r�i de poezie al lui Felix Rian �n revista Ardealul Literar (nr.4/2004)* Imersiune imposibil�/Possible Immersion este� titlul acestei c�r�i (editura C�l�uza, an nespecificat. probabil nici nu conteaz�, n.m)* "Ca exemple men�ionez c� una din sursele� mele de inspira�ie este neoliticul, av�nd o predilec�ie pentru megaliticul caracteristic acestei perioade, pentru abstractizare �i mai pu�in pentru ritmica Neoliticului"* Felix Rian - acest homo rudotelis al literaturii de rit �amanic face o figur� frumoas� str�ns �n chingile logicii neanderthaliene, mai ales c�nd din neaten�ie las� b�ta s� aterizeze �n propriul s�u cre�tet* "Ca s� revin la tema eseului men�ionez c� un poet poate avea mai multe spa�ii culturale la care s� se raporteze cum ar fi, de exemplu, �ara Ha�egului, Africa, Brazilia, Caraibe, Japonia �i altele"*� Din nefericire, lui Rizea, spa�iul revistucii de Hunedoara nu-i ajunge* Frustrat de o asemenea soart�, omu' nostru sare la g��ii nemuririi, m�run�ind din buzele sale reci urm�toarele* "Utopic, arti�tii ar trebui s� fie uita�i de umanitate, acesteia urm�nd s�-i r�m�n� milenii de tocit operele de art� prin contempla�ie artistic�"* Obosit, trist �i ne�n�eles, Rian accept� totu�i linguri�a cu pastila �i �ncheie �ntr-o not� somnolent�* "Paleoliticul, neoliticul, Evul Mediu, Barocul �i Romantismul vor retr�i �n inimile noastre"* Nu credeam c� doare a�a . [ONLINE - ANONIM] FELIX RIAN: IMERSIUNE POSIBILĂ [– recenzie Constantin Stancu]
Felix Rian îşi cută sensul devenirii în volumul de versuri „IMERSIUNE POSIBILĂ „, un volum girat de Editura „Călăuza”v.b, Deva, 2004. Acest volum este legitimaţia pentru realizarea imersiunii în propriul destin, este scrierea care poate duce la o altă faţă a unui tânăr ce caută, bate, cere, cercetează în aceste vremuri în care omul se simte tot mai singur, în aceste vremuri în care fluturii dansează în imponderabil. Seriozitatea autorului este dată de versiunea în limba engleză, versiune care este meritorie şi poate acest efort este un semn că noua generaţie va trece de vămile Bucureştiului, de vămile celor care controlează destine literare cu instrumente de ev mediu. Noua generaţie de poeţi poate sparge zidul sonic, poate atinge limitele, dacă rămâne în regulile jocului impus de Dumnezeu. Scriitorul Radu Igna are câteva cuvinte de încurajare pentru Felix, scrie cu multă căldură despre un poet care, deşi timid, totuşi are curajul de a porni în această imersiune pe ritm de jazz, în formule stricte, dar eliberatoare prin chiar regulile impuse. Debutul este autoimpus de autor în formule aparent rigide de haiku şi tanka, formule optime pentru omul modern prins între ceasul deşteptător şi contul IBAN, între Europa şi Japonia, între posibil în imposibil. Această disciplină a formelor dă valoare poemelor, dă eliberarea de care poezia în sine are nevoie. Ceea ce surprinde la autor este descoperirea realului cu o forţă a cunoaşterii remarcabilă. Acest real, în simplitatea lui, în durerea lui, cu umbrele sale este necesar pentru carnea noastră cea de toate 29 zilele, acest real care se poate vedea prin ochiuri albastre, acolo la geam şi dincolo, a purta ochi pentru real este un fapt de viaţă care dă siguranţă. Pentru Felix Rian tema ferestrei este una de a trece dincolo, de a pătrunde dincolo, de a descoperi ceţuri electrice, care să vestească sfârşitul iernii. Mişcare păsării pe o creangă albă pune
lumea în mişcare, frigul devine fosforescent, adică reacţionează la privirea poetului. Timiditatea autorului de a trece dincolo de geam, de a rămâne în aici, în acum, această timiditate şi tandreţe a sufletului produce poezie. Într-o lume a violenţei, într-o lume flămândă există poezia ca punct de sprijin : „Deasupra de cer/ Fiinţe şi Cel ce e/ În veşnicie.” Felix nu refuză decorul, nu refuză simplele obiecte, zăpada, oraşul Haţeg, păsările iernii, acceptă totul cu o forţă care stabileşte regulile poemului în forma impusă. Acceptarea acestora înseamnă putere într-o lume în care oamenii se îneacă în obiecte peste obiecte, flămânde şi neiertătoare. Ceea ce este important pentru autor este „seara, albastră sticlă, dincolo de geam „ , adică creaţia. Mişcarea lumii, lumina vegetală, natura sunt atât de reale pentru Felix, încât parcă dor, dar şi eliberează. Partea a doua a volumului se cheamă „Hârtii îngălbenite „, poemele scrierii cu gerul. Gestul renunţării la poezie, gest imposibil de altfel este cenzurat de gestul de a da drumul scrierilor în natura pregătită să le accepte. Lumea, pare în viziunea lui Felix, imposibil de se interesa de viaţa din scrierile sale. În viziunea sa : „omul, vie structură monolitică mută/ cu creierul furnicat de efervescenţe, liniştit şi tâmp.” Poate cel mai relevant poem este Glaciaţiune : „Inundate blocuri în tonuri verzi/ Dedesubtul banchizei în derivă./ Scoici pe trotuar. Peşti alungiţi./ Cadavrul meu la masa de scris. „ Acest poem trădează un mare poet în devenire, depinde de el dacă are puterea de a se lua în serios pe viitor. Sinceritate. Poezia trăieşte doar când moare poetul la masa de scris. Este aici cheia unei opere care poate deveni. Iarna este anotimpul de debut al poetului, dar adevăratul anotimp al unui poet este al unui pe care îl va atrage opera sa, hârtiile îngălbenite de nepoezia nescrisă a neninsului poem. Dincolo de text răzbate forţa culturii care poate da valoare poeziei în timp, lecturi serioase care
pregătesc reţeaua spirituală a poemelor. Este aici secretul unui scris cu fiinţa, care dă siguranţă în nesiguranţa lumii. Căutarea divinului, deşi discretă, este totuşi pregnantă: „Scăldaţi în lumina originară”, un lucru ce scapă uneori omului, dar atât de necesar, e lumina necesară. Efortul poetului de a deveni poate fi remarcat, dar uneori scapă de sub controlul regulilor fixe lucruri banale, fără sens, există o rupere de echilibru în aceste poeme care ar putea cădea în ruină, dar decizia aparţine autorului singurul care ştie regulile jazz-ului. Poemul jazz, Ocean, pregăteşte poetul plin de forţă care poate încerca imersiunea în lumea – lume ca posibilă plată pentru visul – vis. „Strângând fiecare în palmă, la trezire/ Drahma coclită primită în vis „ Bine ai venit în ţara poemului, Felix! Constantin Stancu Felix RIAU , Imersiune posibila , Editura Calauza V, Deva, 2004, editie bilingva, 100 p. Lumea poetilor care scriu haiku se poate mîndri ca prin Felix Riau a mai cîstigat un adept-practicant si nu unul oarecare. „Jos în gradina/ E zapada muceda/ Soarele-bec aprins” sau „Dincolo de geam/ Seara, albastra sticla./ Cristale albe”, „Fulgi picura din stalactitele cerului/ Pe monolitii deja bocna” ( Cimitir evreiesc , p. 53), „Falduri lichide/ Recif sticlos palpitînd/ Solare lumini” (p. 34), sînt doar cîtev a exemple de poeme în acest stil, poeme încarcate de sensibilitate. Felix Riau are, si datorita profesiei un adevarat cult al scenariului, al spectacolului. Fiecare poem, haiku, distih sau poem jazz, defineste o anume situare într-un spatiu. Asa cum inspirat spune Radu Igna în prefata sa „autorul creeaza o anumita atmosfera de taina, fior si regret, o persistenta a memoriei vizuale de singularizare a imaginilor…” (p. 5). Tinînd cont de faptul, ca Cervantes defineste „poetul ca posesor al unei boli de nelecuit si foarte molipsitoare”, speram ca aceasta voce lirica viguroasa, mereu gata sa descopere noi universuri, sa nu se poata lecui si sa fie un autor de cautat pentru cartile viitoare de care, cu siguranta, ca vom mai auzi.
„Pana pasarii era ca în ilustratele/ Cartilor de povesti/ Galbena/ Aprinsa/ Astfel Pasarea îmi spunea:/ «Esti al meu»/ Astfel mi se spunea/ «Esti al nostru»” ( Protega me , p. 44). (în Convorbiri literare, Iași)