Omul scufundat
de câte ori bag capul în apă mă sărut cu omul scufundat locuieşte submers printre corali încercând să înţeleagă legile refracţiei de pildă piciorul meu vine din cer se frânge şi plezneşte valul peştii habar nu au unde duce e ca o scară spre paradis ei cred şi unii mă ciupesc ca să creadă la fel şi tu închisă în camera ta ermetică între cărţi necitite, fotografii pipăite te întrebi cine te aşteaptă pe câmpul cu suflete într-o vitrină plină cu emoţii şi speranţe au pus flori uscate, statui decapitate mâna cezarului crispată pe cupa cu otravă nimic misterios, nimic romantic renaştere scufundată, tu spui am rămas singuri acum la bătrâneţe ne facem ceaiuri şi privim des la ceas e tăcere, ca după ploaia de noapte încă nu e lumină, nici poezie dar va veni..
Omul de cretă
omul de cretă
proptit de un zid fascinat de mirajul de a trece podul agăţat de scara de frânghie sub el aşteaptă calm abisul şi caprele ce zboară când le cauţi visul
omul de cretă are o nevastă discretă îşi notează pe mânecă: să-i aducă flori ! dar uită, se întoarce la podul de cretă măsoară, cântăreşte metafore cu trecere prin dor
copilul lor de cretă, creşte imaginar desenează oraşul cu negru, în buzunare adus uneori pune tente roz cu magnolii copilăria-i trece, devine ursuz
familia decretă: suntem pescari ai clipei oameni normali dar trecători vecinii mei, în clipe disperate dau cu buretele, apoi dispar în nori..
omul introvers (la doctor)
omul introvers (la doctor)
cu un singur vers poetic în mers psihologic tranzacţionat omul de gumă e ca o glumă în pat
traumatic şi nud pe cântar, sub duşul cel ud măsurat vestibular cu termometrul maxilar
doctore, de ce mă doare în regiunea asta tare? de ce mă supără dorul cum stau cu albele celule, norul şi ce injecţie în artera sud mă face bine, vreau s-aud
nimic nu te poate salva ai boala înfiptă în inima ta nu ai iubit, n-ai suferit ai vegetat, tu n-ai trăit..
next !
Omul Ciudat
Omul ciudat
Omul ciudat nu-i ciudat de loc în ciuda întâmplărilor care-l poartă peste nori este un Chagall cu eşarfă roşie un produs social, monden şi eclectic eficient
Ciudat este şi oceanul care conţine fier şi corăbii părul tău dimineaţa o cascadă de ţipete peste farul alb plin de cuiburi de berze cu puii la sâni zbori înalt
Ciudate lunci, puzderie de mori moarte de vânt, uscate de soartă
mişc scaunul ca să mă fac auzit sunt căpitanul acestei nave conduc scufundarea cu prestanţă spre nunta noastră plin de scoici în abisul inimii
Ciudat e cum îţi scriu pe nisip fac semne nedescifrate, mă strâmb şi mă găsesc înotând înapoi în stil retro mă fascinează copilăria când totul e marţipan şi întrebările au răspuns.. **
Omul furios omul furios
omul furios îşi verifică starea adrenalinei pe peria de dinţi a pus clei cu care gâtuie răsuflarea în lupta cu îngerul
de la mezanin
două studente răsfoiesc revista Domus vor să fie dominate în mod intelectual de arhitectura netă, perversă
crime se petrec în dormitoare unii citesc infamii poveşti cu anorexii şi reţete de slăbit vecina mea umbla goală peste mine ne separă o podea subţire şi lipsa chiloţilor, daţi la spălat
omul furios îşi roade unghiile modul direct de a comunica cu soarta gustă din amintirile zilei apoi îşi hrăneşte vulpile cu sunete de luptă în infrasec, le asmute cu poeme de vânătoare ca el să doarmă trântit pe spate naufragiat, setos de secrete de forme incerte, de unghiuri care nu există el pipăie subtilul gândurilor ca un delir de împrumut.
Omul Sobru Omul Sobru
omul sobru a ieşit în lume intrigat de seceta mentală de lipsa ploilor metaforice îşi aprinde o ţigară şi zice:
** nu curg fluvii aici în locul în care nu întâlnim ape vântul nu coboară de la munte şi nimic nu alunecă pe şinele de tren
lumina caselor e simplă nu au mori, lipsite-s de mansarde în ele sunt descântece şi binecuvântări
lărgim dormitoarele pentru vise şi înţepături cu picioarele desfăcute pentru mai comod
sub haine nu-s grămezi de aur prin jaluzele intra sabia unei luni albite şi nu-i zăpadă nici vis romantic nu-i.
** omul sobru omul sobru bărbierit, ferchezuit bastonul sau de lac cioplit mustaţa şi binoclu academic stivuit se delectează filosofic:
** negarea e o virtute a spune da e inversul lui nu ce contează direcţia din care vin norii?
automobilul nostru rulează în tăcere parcă nu are roţi şi nici prezenţă tu spui glume delicate coborâm un deal, tăceri şi secetă nu-s flori
trag cu ochiul la genunchii tăi cum despică aerul dimineţii nici n-ai nevoie de fard brazii te fac frumoasă când aluneci pe o rază de soare
oprim la toate staţiile de benzină chiar şi la cele închise e o şmecherie ca să prelungim drumul radioul cântă Pavarotti ademenesc vrăbiile din crâng întins pe şosea citesc poezii despre partizani, se pierd bicicliştii în goană spun melcii cu pălărie de blană AG
*** omul sobru omul sobru amator de literatură eternă are acasă o bibliotecă modernă împrumută cărţi la domnişoare se uită languros la cele lungi picioare..
*** La plecare-ţi se sparg cerurile din generoasă ziua devine haos întunecat şi eu turnată în trupul tău cu limba ta ce linge stele excitate din bazinul meu fluturii încă polenizând florile mele interne pe când pielea-mi umezită devine aer crud
la plecare-ţi orele se întorc se duc şi trec şi dispar amintirea ta face universul un teren bizar amintirea ta mă lasă descărnată mireasă..
Liat Kaplan
1956 Israel traducere AG
** omul sobru tuşeşte vexat unde a greşit, ce vulcani (nedescoperiţi de vulturi pleşuvi în rotirea sobră peste Vezuv) i-au mai rămas de cercetat? câţi ani de viaţă are, cât timp de epuizat?
**
tot el răspunde surd şi plat aranjându-şi cravata de mătase şi fum sprâncenele lipite, nasul fin, seducător nebun al clipelor de namceface al zilelor denumăplace în care nuseintâmplă ce? nici domnişoara ABECE la întâlnire n-a venit aşa-i subtilul azi subit, introversat şi dezinvolt
el părăsit extemporal ca un tablou fauvist într-o grotă goală ca un delir cu febră, misterioasă boală strigând în megafonul lui afon în gură cu un gust amar , un corb orbit în groapa zilelor de var.
AG sept 2011
Tristele Eucalyei
Tristă, plânsă , Eucalya nu face nimic. Nu ştie să facă deşi i se impune o temă strictă să deseneze o frunză verde sau o ciupercă verde sau un păun verde. Eucalya rămâne în faţa şevaletului nemişcată privind prin pânză, prin pereţi şi coridoare până la zidul coşmar. Urcă ochii şi-i coboară ca o vietate care se plimba pe tine
dus întors, iar tu eşti un zid înalt între aer şi străveziul gândurilor. Eucalya strânge pumnii şi alungă şopârlele ce îi rod genunchii dar vin altele mai mari, cât casa, distrug pereţii şi acoperişul până la rădăcinile înghiţite de bivoli furioşi. Eucalya pune capcane, vrea să prindă timpul şi universul. Stă cu mâna întinsă spre stele dar ele nu-i cad în palma deschisă. Se joacă cu umbre de var pe un perete proaspăt desenat. Apoi prăbuşit cu negru. Trec oameni dar ei nu văd şevaletul, culorile stoarse la epuizare şi nici piticii care se strecoară afară din tablou, pe poteci fără flori doar frunze galbene ca obrajii bunicii seara. Eucalya aşteaptă să crească, să vină dragostea, să capete sâni şi lapte, apoi să picteze când are ea chef, nu la comandă. Dar timpul stă pe loc, de fapt timpul nu face nimic. Timpul a dispărut.