titlu mişto
îmi aşez pantofii, cureaua, cravata, cămaşa pe umeraş şi realizez că nu am niciun motiv. dar de data asta nu renunţ cu furie, pur şi simplu ies din cameră, intru în cameră, mă aşez pe fotoliu şi nu caut cu privirea ceva anume, nici nu aş avea ce. totul e acolo şi dacă sunt sigur de ceva am pe undeva printr-un sertar toate garanţiile alea e mişto să nu simţi nimic, să nu îţi pese dacă e zi, dacă la tv se dă un film bun, dacă în universul ăsta se prăbuşeşte o lume, de ce oamenilor nu le mai pasă, de ce.
este o lumină ciudată afară. gândurile îmi ţin corpul, gândurile astea şi o vreme nimeni nu vrea
think that's more about personal taste
dă-le dracului de ieşiri pentru o pereche de blugi, tricouri, dă-le dracului de maşini, rate la bănci, mă dau tare prin animalul din mine singurul loc în care tot ce fac nu are legatură cu nimic din lumea asta şi e bine. iar dacă într-o zi mă voi trezi plin de sânge fără nicio amintire, lovit de cine ştie ce, nu o să fie un dezastru. un animal e un animal e ca şi cum ar merge pe un trotuar iar pe partea cealaltă e partea cealaltă. trebuie doar să o ajungă.
plus acele câteva cuvinte imaginează-ţi mâine
şi plus acei câţiva oameni pentru care aştepţi. plus acele locuri în care nu te opreşti niciodată plus toate celelalte pentru care alergi să le ai unul câte unul fără nicio diferenţă să le simţi, chiar daca uneori ţi se spune “iar ai faţa aia de prost” şi să păstrezi tot ce ai încercat plus să iubeşti acolo unde nu mai eşti nici măcar prieten plus toate filmele proaste pe care le-ai văzut şi le-ai considerat bune încă din primele cinci minute, chiar dacă alţii nu se vor uita niciodata la ele plus toate momentele în care fumai şi beai bere la doză, nici nu îţi mai aduci aminte cum o făceai, iar a două zi te trezeai că ai acea chestie, că eşti un mic Bronson şi asta era tot ce conta pentru următoarele două trei zile plus acele masturbări violente prin care căutai secretul pierderilor tale, nu doar cealaltă femeie. plus acei oameni pentru care tu nu exişti. plus sexul când toti ceilalţi nu o fac
sau daca o fac, asta nu le va crea niciodată probleme plus cele mai frumoase vise de dinainte şi după tot ce a mai rămas şi tot ce nu mai poţi aştepta.
simplu
altfel nu ştiu cum să-mi explic existenţa. am fost condamnat să trăiesc cu alţii la fel ca mine şi să aleg între ceea ce simt şi ce cred ei. să mă abandonez credinţei că altcineva asistă la acest spectacol ridicol pentru că într-un fel sau altul l-am condamnat să ne “lumineze”. este alegerea noastră şi ce e mai tragic, nu am aşteptat să se nască, să arate ca noi sau nu. pentru că e mai simplu aşa,
să nu îl vezi, să nu îl auzi, să existe cumva după bunul tău plac şi niciodată de capul lui. atunci nu am mai fi fost noi şi simplul de care avem nevoie.
într-o zi o să ţinem în braţe tot ce am pierdut şi unul câte unul, e simplu pentru noi nu se va mai întampla nimic.
al treilea război modial deşi îmi place să cred că sunt un super erou, fac ce face toată lumea nimic în plus. mama mi-a arătat cum să nu mai plâng şi s-o privesc în ochi de câte ori am ceva de ascuns.
m-a învăţat să merg la budă. bătaia în uşă, cum să intru fără să o trântesc, poziţia şi cum să nu atrag atenţia la ceea ce urmează. trasul apei, spălatul pe mâini cu degetele întrepătrunse 2-3 minute, important e să am controlul. şi înainte să mă şterg să scutur bine mâinile deasupra chiuvetei. dar pe atunci aveam un corp perfect, acum când fac asta mă privesc în oglindă ca şi cum aş ascunde mai multe şi mă întreb ce dracului caut, iar asta mă sperie şi dupa cum mă uit ştiu că nu sunt vreun super erou care va salva lumea şi sunt foarte sigur că nimeni nu mai are controlul.
aşa că mă şterg de tricou din ce în mai apăsat îmi pipăi coastele fragile, le trec prin mâini sunt foarte aproape să îmi scot inima, dar până la urmă nici asta nu mă face mai fericit.
chestia umblă prin mine şi se preface că e ok, dar eu ştiu. vrea să să se arunce în gol osutăşaptezecidecentimetri, osutăşaptezecişicincidecentimetri am cu totul, plus mâini. cu mâinile ridicate nu m-am măsurat niciodată, poate m-ar crede altfel că vreau să fiu şi mai mult, să-mi fac loc şi poate atunci să cresc
se va face praf prin ochii mei.
neobişnuitul poeziei mele
toţi dinţii noştri şi toate animalele pe care nu le-am vânat niciodată, de asta am ajuns unde am ajuns. s-a dus dracului inocenţa de care eram stare şi tot ce ridicam pe vârfuri să fim mai aproape. ne reprezintă mai bine un fă! a zis măta să-i dai un telefon, că ai minute în reţea.
zgârie nori, cărţi despre care oricum nu ştim mai nimic, câteva cuvinte şi în concluzie timp pierdut. cumpără, vinde şi bani, bani foarte mulţi bani plus acţiunile & drogurile de care dăm dovadă nu şi mike tyson şi la dracu’ cu toata tehnologia asta a sufletului, de a reduce totul doar la niste fete si baieti cool printii si printesele care este cu nările şi conturile lor prin elveţia prefer singurul lucru care va rămâne neschimbat:J
atunci când mă fut!
ursuleţul de pluş
ecoul e ca pielea noastră când îţi bag mâna în chiloţi şi vreau să te fut. pentru că nu ştiu ce altceva să fac, îmi place să se audă. nu ţi-am spus niciodată, îmi trec tot felul de lucruri prin cap. câţi oameni fac sex în acelaşi timp? de ce nu sunt o jucărie? şi câţi şi-o trag strigându-şi numele? câţi în lanul de grâu ori porumb? câţi? şi-o trag în ocean ori în mare, într-un lac ori în piscină sau pe bancheta din spate. mai ales cei care gem şi se uită la ursuleţul de pluş pentru că se simt vinovaţi. şi câţi se fut în cabina de telefon fiecare aşteptând să sune altcineva, pentru prima oară? şi câţi dintre ei vor crede ca doar atât e
te fut şi gata.
când eram mic credeam că doar în pielea mea e un fel de putere, pentru că oamenii de pe stradă se opreau şi imi sărutau obrajii. n-am înţeles niciodată de ce. dar târziu, foarte târziu se va auzi mai tare decât şi-au închipuit vreodată. e pielea noastră toată!
inima nu
aici există disperare, există mult fals şi nu există ceea ce pot să fac. există doar forme pe care nu le înţeleg şi multe muchii. când desenez şi nu există azi în care să nu visez, unul dintre noi ar putea fi dumnezeu şi asta mă nelinişteste. nu ştiu dacă îmi este teamă sau poate că ar trebui să-mi fie teamă şi atât. uneori pot să opresc lucrurile în jurul meu, dar ceva e greşit.
totul ar putea fi greşit. de fapt noi nu suntem oamenii suntem ceea ce se spune despre noi, nimic mai mult
şi locul în care mă aflu! avem foarte mult pamant şi e ciudat, mai departe nu există. există doar un semn, parcă ar fi un şotron în care se pierd toţi ceilalţi şi încerc să mă ridic. pot să văd cioburile cum se lovesc, dar nu mai văd umbrele lor
si nu vreau să fiu! există foarte multă moarte şi toţi oamenii ei. aşa ar trebui să rămână în mainile despre care nu ţi-am vorbit niciodată.
poveste de dragoste începută
există tot ceea ce simţi şi femeia din dimineaţa primului vis. nu există îngeri ori sfinţi, există a fi şi tot ceea ce ţi se va întâmpla mâine. nu există necunoscut, există doar o parte a sufletului lipsită de conţinut. binenţeles că nu există azi, mă! azi e mâinele ierului şi nu există decât cuvintele de după, întrebări, lucruri d-astea şi apa care picură pe degetele nu ştiu cui. asta îmi place! îmi place şi movul, măcar încerc ce dacă mă dezlipesc cu dureri, ceva îmi spune că există câini chiar şi pentru o poveste de dragoste începută & ochii tăi.
îngeri teribili
mi-a venit aşa deodată, că pur şi simplu facem tot felul de lucruri, şi nu ştiu dacă e iubire sau cine ştie, poate că e doar schizofrenie, nimic în plus. în schimb mi-am imaginat cum se duce în background genericul de la star wars. mi s-a părut mişto!
apoi tipa de lângă mine a închis telefonul, şi s-a apucat să,mi-o sugă. nu am coborât privirea am simţit că aşa e ok. şi când mi-am dat drumul, săbiile alea de lumină mă tăiau ca pe luke skywalker când şi-a pierdut braţul, iar tipa o ţinea pe toată în gură să mă vindece, îmi spunea.
am început să plâng, pentru că niciodată nu va mai fi la fel.
icoane prin 87 am făcut revelionul la bunică-mea. i-am promis că o să am grijă şi le-am dat pe toate jos. am făcut tot felul de cruci să nu le încurc. mari, mici, încercuite la fel şi pe_perete, unele groase şi lungi. după trei zile le-am pus la loc şi slavă Domnului, nu le-am încurcat. a fost ok până s-a întors bunică-mea şi a găsit un geam spart. fuck you! a zis. ăsta da contrast. brusc devenisem cel mai mare nenorocit şi mi-a futut una in mutră.
dar bunică-mea, lucrurile astea mă încetinesc. sunt acolo de când mă ştiu şi se dau tot mai tare! mai tare!
paranoid
privesc spre oglindă şi văd un om în picioare. un om cu un cap enorm să-l încline în stânga şi în dreapta, un tip care îşi permite doar sufletul şi e de căcat. e prea scund, foarte gras, este invidios şi sărac. nu vrea nimeni să-L iubească, să-L ţină în brate muistule, boule, labagiule, cacatule, tu n-ai cum! i se ia oglinda, este linşat şi în plus nu simte, nu are amintirile celorlalţi şi nici visele lor. iese din orice discuţie, de pe statul de plată, de pe străzi, din blocuri, din magazine, iese pur şi simplu de peste tot şi vor să-l repare. este izolat pe străzile lor, prin magazinele lor, prin visele lor unde devine bogat şi înalt. vorbeşte cu abilitate despre fericire,
doar că uneori se opreşte. înclina capul în stânga şi în dreapta de parcă nu s-ar fi intâmplat nimic niciodată.