PERFORMANȚA NU VINE DE LA SINE. PERFORMANȚA SE CÂȘTIGĂ!
Ducem mai departe o istorie veche de aproape 80 de ani! Suntem cea mai îndrăgită echipă de baschet din Ardeal! Suntem echipa care l-a format pe Ghiță Mureșan, cel mai cunoscut român care a jucat în NBA! Suntem echipa la care a jucat deținătorul recordului de aruncări de 3p înscrise într-un singur meci (24x3p), actualul Vicepreședinte al clubului nostru, Mircea Cristescu!
Am fost primii care am demarat proiecte educaţionale prin intermediul baschetului în grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi! Suntem cea mai complexă structură de baschet din România, cu sportivi legitimaţi începând cu categoria babybaschet (sub 10 ani) şi până la categoria seniori. Suntem singura structură de baschet din România ale cărei eforturi de dezvoltare şi impact social au fost răsplătite de Guvernul României prin recunoaşterea ca fiind Club de Uitilitate Publică.
Suntem un role-model pentru toate structurile sportive din România! Pe plan național, la nivel de juniori, dominăm la toate categoriile, dezvoltând în același timp viitorul baschetului clujean (peste 500 de copii)! În fiecare sezon reușim performanța de a ne califica, la toate categoriile de vârstă, în fazele superioare (Turnee Finale ale Campionatelor Naționale). În cei 10 ani de la înființare am câștigat nu mai puțin de 13 titluri de Campioni Naționali!
Ne încăpățânăm să facem lucrurile să se întâmple! Ne place să construim pe baze solide! Ne propunem să vedem cât mai mulți copii ținând privirea sus și spatele drept, nu mai vrem să fim martori neputincioși ai delăsării și ignoranței!
Împreună, trebuie să le asigurăm copiilor un mediu competitiv corect, un loc unde să se simtă responsabili, apreciați și recompensați! Suntem datori să le asigurăm o rampă de lansare în care să fie pregătiți pentru provocările unei societăți aflată mereu în schimbare!
Avem o echipă de management performantă, căreia i se adaugă specialiști în marketing & comunicare, o divizie de antrenori și scouteri , responsabili cu găsirea și șlefuirea viitorilor performeri, nutriționiști, și chiar... psihologi! Da, ne dorim să creăm un adevărat centru de excelență cu metode de pregătire moderne, care să livreze performanță!
Performanța nu vine de la sine. Performanța se câștigă! Vă facem această solicitare de parteneriat, adaptând unul dintre sloganurile sub care promovați autoturismele BMW. Vorbim despre două atribute care sunt strâns legate și în sport: RESPECTUL și PERFORMANȚA!
U-BT Cluj Napoca este clubul care în ultimii 15 ani a reușit să câștige respectul competitorilor, făcând performanță în baschetul românesc! Toate acestea ne-au permis să adăugăm valoare și credibilitate în relațiile cu sponsorii noștri! Suntem, în mod constant, provocați să ne asigurăm că parteneriatele strategice livrează rezultatele așteptate pentru brand și pentru produsele acestora!
Am ajuns la concluzia că unul dintre aceste moduri este creșterea nivelului de engagement al fanilor din sport, care sunt potențiali consumatori și cu care putem stabili o conexiune emoțională puternică.
În ultimii 15 ani am activat un public extrem de numeros. Avem cea mai mare medie de spectatori din tot campionatul românesc, 3800! Numărul acestora este mai mare decât al multor echipe de fotbal din Liga 1! Numai cine nu a fost la un meci de-al nostru, nu știe cum răsună în sală ”Slavă ție, studenție”, cântat de un cor cu mii de glasuri!
Profilul „consumatorului” de baschet este unul mult superior celui prezent pe stadioanele de fotbal: • 75% din spectatori au vârsta cuprinsă între 19-59 ani!* • Absolvenți de liceu, studenți • și licențiați! • Venituri lunare: medii și mari! • În LNBM jumătate dintre participante sunt din Ardeal: Cluj, Oradea, Sibiu, Timișoara, Tg Mureș, Mediaș! (sursă FRB)
Am atins, în scurt timp, o cifră impresionantă de fani pe paginile de social media (6600)! Avem un trafic impresionant pe noul site www.u-bt.ro! Am creat prima aplicație pentru telefonul mobil U-BT APP, disponibilă pe toate platformele (iOS, Android și Windows)! Vânzările de produse pentru fani au înregistrat creșteri spectaculoase!
Asocierea unui brand cu orice formă de sport reușește să creeze o legătură extrem de solidă cu publicul țintă! Mesajul transmis are mai multă credibilitate decât unul difuzat pe mijloacele ATL din mass media!
Activarea consumatorilor este procesul de maximizare a oportunităților, a potențialului unui parteneriat într-un mod care generează awareness și comunică cu audiența. Activările iau forma unui plan integrat de marketing care conține: • Poziționarea branding-ului și mesajelor în locurile agreate • Targetarea specifică a potențialului consumator ideal • Găsirea celui mai bun mod de a crea interacțiune între fani-consumatori și brand
Sălile ce găzduiesc meciuri de baschet au devenit locul preferat de foarte multe companii pentru a derula acțiuni de sampling! Practic, vorbim despre o afluență mare de public țintă într-un spațiu relativ mic. Contactul direct cu clientul este un avantaj deosebit! Televizarea acestor meciuri vă poate oferi posibilități infinite de comunicare a unui mesaj personalizat!
AUTOTRANSILVANIA poate fi unul dintre principalii parteneri ai echipei noastre, U-BT Cluj-Napoca. Putem dezvolta un proiect ambițios care să dea un plus de valoare reputației firmei dumneavoastră!
Vă putem oferi numeroase servicii de activare a produselor comercializate de firma dumneavoastră, prin acțiuni specifice de marketing și BTL! Detaliile despre aceste acțiuni le vom stabili punctual, sincronizându-ne cu tacticile și strategiile de promovare ale firmei dvs!
U-BT a dovedit, de-a lungul timpului, că poate fi un partener viabil pentru partenerii săi! Avem convingerea că, împreună, vom putea demara un proiect avantajos pentru ambele părți și că vom reuși să asigurăm un grad de favorabilitate maxim pentru compania Dvs!
Avem deja, în cadrul staff-ului, un număr impresionant de proprietari de BMW (2 x 7er, 1 x X5, 1 x 5er, 1 x X3)! Pentru că ne dorim o imagine unitară și pentru că apreciem în mod deosebit mașinile bavareze, dorim să completăm lotul cu încă 5-6 mașini!
Acestea pot fi și din oferta de autovehicule rulate! Ne dorim să primim drept de utilizare a acestora și să putem opta, la sfârșitul contractului, pentru cumpărarea lor!
Considerăm că asocierea imaginii jucătorilor și antrenorilor ce vor fi utilizatorii mașinilor respective cu marca BMW va genera un puternic impact ce va crește și mai mult gradul de favorabilitate pentru modelele comercializate de AUTOTRANSILVANIA!
• • • • • • • •
BRAND RISING LA O GRUPĂ DE JUNIORI 10 VIP TICKETS/MATCH 50 INVITATIONS SPECIAL GUESTS/MATCH ALL INCLUSIVE @ VIP LOUNGE COMPLIMENTARY DRINKS&SNACKS PERIMETER LED SCREEN IN ARENA SIGNAGE CAR DISPLAY & SPONSOR's STAND
• • • • • • •
PERSONALIZARE MAȘINI LEAFLETS SHARING & SAMPLING FANS ACTIVATION LOGO CHEERLEADERS TEAM PROMOVARE OOH (TV SCREEN) PROMOVARE FACEBOOK EVENT LOGO TOWELS
• • • • • • •
ACTIVĂRI FACEBOOK CONTENT VIDEO & FOTO PUBLISHING TV BILLBOARD DIGI SPORT WEBSITE LOGO&LINK CONFERENCE KEY SPEAKERS CORPORATE GAME MATCH
La aceste acțiuni mai putem adăuga și altele! Practic, baschetul este unul dintre puținele sporturi care poate activa orice brand! Spectaculozitatea jocului, spiritul de echipă, dinamica scorului, performanțele sportivilor, regulamentul simplu, atmosfera din săli sunt atribute ce pot fi atașate oricărui brand comercial! Nu întâmplător, specialiștii PR recomandă persoanelor publice să-și asocieze imaginea cu jocul de baschet (vezi Barack Obama, Jack Nicholson, Mick Jagger, Johnny Depp, Brad Pitt, Al Pacino și o serie importantă de actori și înalți demnitari din Europa)... De aceea, suntem bucuroși să vă oferim această oportunitate și anume asocierea imaginii BMW și AUTOTRANSILVANIA cu fenomenul U-BT Cluj-Napoca! Vă promitem o relație 110% profesionistă, o colaborare perfectă cu oameni flexibili, dinamici, performanți și creativi! Vă mulțumim și așteptăm să ne puneți la treabă! Mircea Cristescu Președinte Executiv ©U-BT Cluj-Napoca, decembrie 2015 Credit foto: Sandor Manases, Melinda Nagy, Contact Studio
U-BT CLUJ-NAPOCA (club de utilitate publică) Sediu: Sala Polivalentă, Str. Uzinei Electrice F.N., Cluj-Napoca, Județul Cluj, cod poștal 400000; Tel./Fax: - 0040-364-265326 E-mail: office@u-bt.ro www.u-bt.ro