Darie DUCAN - Dopamină în alexandrini (2013) by Darié Ducan

Darie Ducan DOPAMINĂ ÎN ALEXANDRINI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUCAN, DARIE Dopamină în alexandrini / Darie Ducan, TârguMureş: Editura Nico, 2013 ISBN 978-606-546-253-3 I. Băciuţ, Nicolae (ed.) 821.135.1-1

Coperta Alexandra Popovici Editura NICO Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29 Apărut 2013 Copyright© Darie Ducan 2013 Toate drepturile rezervate Lector Nicolae Băciuţ Culegere Răzvan Ducan Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ Format 16/61x86, coli tipo 6 Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP Târgu-Mureş, str. Cuza Vodă nr. 57 România

Darie Ducan DOPAMINĂ ÎN ALEXANDRINI

Editura Nico 3

Darie Ducan (n. 10 mai 1988) este un poet român din tânăra generaţie. S-a născut la Târnăveni, judeţul Mureş, unde a urmat gimnaziul şi liceul. În această perioadă a activat ca membru al cenaclului literar local Elena din Ardeal. La doar 19 ani, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, gest controversat şi bulversant pentru precocitatea sa. Între 2004 şi 2005 a realizat, la Radio Târgu-Mureş, emisiunea săptămânală de poezie Tineri poeţi. În 2010, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea de teorie şi critică literară intitulată Spaţiul bacovian. În perioada 2007-2009, participă, numărându-se printre fondatori, alături de alţi studenţi, la cenaclul Facultăţii de Litere, Atelier postmodern. În prezent, urmează masteratul de Teorie a literaturii şi literatură comparată al aceleiaşi universităţi și al Universității din Bourgogne, Dijon, Franța. Publică în numeroase ziare locale şi centrale – poezie, eseu, dramaturgie, cronică de carte, editoriale, reportaj, interviu, prefeţe –, precum şi în publicaţii din Canada, SUA, Germania, Italia, Spania. De asemenea, susţine spectacole de performance poetic în diverse oraşe din ţară şi din străinătate (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Paris, Madrid, Montreal etc.). A debutat în volum în anul 2003, cu Funingine pe rană, Editura Tipomur, urmând destul de multe volume de poezie: Zeii de carton, Tipomur, 2004, poemul Trilogia lapidară, Editura Ansid, 2004, Acordorul de tărgi, Editura Ansid, 2005, Lungi plantaţii de singular, Editura Nico, 2007, 50 Sonete, vol. I, II, III, Editura Nico, 2007, Cartea dintre doi tâlhari, Editura Nico, 2008, Aprilie aseptic, Editura Nico, 2010, 2011, Spirt (scurtmetraj), Editura Nico, 2011, 2012 (ediție bilingvă română-engleză), Câteva feluri de cancer, Editura Nico, 2012, Colindeion, Editura Nico, 2012. Scrie, de asemenea, şi teatru, publicând mai multe volume: Dreptunghiul leproşilor, Editura Nico, 2008, Prerogativele lui Dumnezeu, Editura Nico, 2010, Republica de cenuşi aruncate în mare, Editura Tracus Arte, 2012, Participant la numeroase colocvii privind literatura tânără din România, Darie Ducan este prezent atât în numeroase antologii (Literatură tânără, 2007) cât și în spațiul virtual (www.darieducan.blogspot.com www.ethanolik.wordpress.com ).

Un pod de casă în care m-ai dus într-o iarnă fiindcă locuiai acolo. Știi că e vorba despre tine, despre ultimul meu Bucureşti, aveai atâta savoare ţestoasă a) cât două porţii de ave păstrate sub sare b) urcam pe nişte scări în colimason şi atunci ştiam că sunt zvonul care din urechi îţi ajunge la creier. Și camera mică. Și patul barză în care nu aveau loc toate organele noastre şi ne trezeam aruncând pe geam câte un ficat, câte o splină, plesnind trecătorii părinteşte fiindcă unde dăm noi creşte carne iar ei oricum au bani doar de legume.

Rufe la zi Antena 3, b1 tv, butoanele astea sunt doi negi pe telecomandă. Îi smulgi, îi arunci. Ai scăpat. S-o crezi tu. Ăştia se întâlnesc acolo în pierzanie şi o iau de la capăt, nasc planete de manipulare: gândeşte-te că te speli cu cele de care ar trebui să te speli. Cum la Târgovişte ăia de trebuiau să tragă aveau pe alţii în spate să tragă aşa şi săpunul are în spate săpun, unul mai mare care împuşcă imunitate

E doar un șperaclu cu coaie la un cap cu care intri în mintea oamenilor a femeilor și te trezești furând haine vechi, că ai avut o briză de fildeș de la un nasture și asta ți-a amintit de Dumbo, din copilărie. De obicei furi posesivul de după parfumuri, dar acum e altceva, lucrezi cu un maniac al rămânerii.

Ești familiarizată cu scrisul meu de mână, e din cauza mângâierii, strident ți se pare cel de tipar, psalmi în măduva mării oscilantă când spălăm așternuturile trecem la tipar și marea pare vidată, nicio sare, nicio algă rătăcită, un filigran de praf în creierul gratuității îți umple splina cu bani (splina milei) și nu poți să fugi întinzi o undiță de mesteacăn până spre frunze pavlovian strălucitor.

Preafericit mă simt aproape patriarh șobolănind în unda telefoniei mobile un fel de radical din socrate și căderea castanelor. Înțeapă. Pun ace acolo unde trebuie, unde e dat un înconjor căldurii și candorii țurțuri de sângerete cad, cuțite cu pralină interioară. Toate acidulează sentimentul beției înainte de moarte în punctul critic când înțelegi că Dumnezeu nu cere C.V. –uri.

Folkul e despre politică, folkul e despre realitate. Bob Dylan a fost la București cu o trecătorie aleasă: aproape un panseist. La noi se poartă chitara umplută cu pastă de mici. Cântă grav, înfundat, când plesnește o coardă irigă pașale.

Ești despre.

Hai iartă și taie în acest organism bolnav. Umple-mă cu alune, rupe consorții de negi, trusturi și aruncă-i acolo, să le fiu eu tuturor cauză cancerigenă atâtea puncte în mine împlinind un desen vor răsturna carul mare și-l vei putea și tu jefui.

La noi în cartier i se zicea biță, am ajuns în București ca să i se spună biclă. În Franța e numită vélo. Oricum numai să se schimbe ochii pe respirația dintre care pedalez în pantă.

Între sângele tău și bifurcare e o liniște plătită cu bilete în rândul trei. Pe toată strada latră corifei blănoși degerați în var stins. Și ești singură și te numeri printre lintea din erată. Te ții de balustradă și ai vrea-o fular. Liniștea ta toată e un fibrom popular, o mânăstire cu lacăt de-o șchioapă de ambele picioare. Ești concert de n-ai.

Diminețile la ora șase când duci dușul la ureche și ți se pare că are un clinchet de ceai cobesc ceva ca o femeie bătrână, la intersecția țesăturii din năframa ei e un bob perfid și puritan de apă. Un ton de ocupat cu tine ca tu să nu-ți mai aparții decât ca

zăpadă până la nivelul polipilor.

Jocurile nu există în cum dialogăm noi. Există numai în graiuri și acolo ca ace de brad sunt numai ele. Blamuri după blamuri un fel de cremă la tub : după statistica pastei de dinți se vede cât vorbim, am putea calcula cât conversăm din asta și ar ieși salarii.

Mâncarea se simte singură și are nevoie de cumpărături. De dressing în larma și în iertarea consecutive mintea terminală pune intrigă și la capătul capului se cască o gură de metrou ca să iasă flama. Cumpără tot din tine mâncarea și la urmă uită să cumpere pâine, se-ntoarce cu coșul și pierde locul la casă.

Organe de-a dreptul ambientale, organe feng shui le găsești în tine cu încăpățânare iluzorie și ele nu schimbă nimic, au doar funcție fatică, da, cât să închidă ușa, atât curent arde siguranțele, a zilei de mâine, a faptului c-o să mori : ce-o să faci cu tine dacă ești veșnic ? unde o să te pui te-ai gândit la asta ? o să te-ncurci pe tine à la longue, o să îți dai la gioale.

Te-am visat un foton în Roma lui Fellini și te-amânam cu ochiul ca să mi-l odihnesc în tine în ultimele momente de ambră când se termină afacerile isoscele și din cufărul transportat între retină și creier nu mai e nimic decât ziua de ieri a zilei de mâine, ora exactă, fracțiunea de secundă, fractura de secundă emoțională când aplauzi cu tasarea mormântului tău anorganic labil.

Întorci scaunul de la birou și îți dai seama că nu trebuie să ții jurnal, în fiecare zi ai lipit acolo o gumă, tu singur nu îți tai ci îți rozi craca de sub picioare. Iți cazi prin carii până la creier și te înțelegi, așa se explică de ce te suporți fără ca nimeni să bage cărbuni.

Mesteacănul acesta ne blochează fereastra. Ar trebui să-i spunem vecinului să-l parcheze mai încolo unde încă avem sângele cu piatră romană și unde efectele sunt că ei nu îl numărau pe zero ci doar pulpa.

Sintetizatoare după șapte când speli hainele și ai băga pe lângă detergent și piele de frână, măcar melanină, să umbli mai încifrat pe stradă, mai provocator – închipuie-ți Ion Barbu cum ar mânca o prăjitură! - și după ce ai spălat totul să bagi fise în mașina de uscat și ultima verigheta. Că intră.

Când se ard siguranțele și tu ai ace de siguranță prin acupunctură poți sta liniștit, ești plină lumină, cu calciu dizolvat în ea, cauți doi psalmi, duci două fire la ei și ești orbitor pe dinăuntru, vii direct din zahărul heinizând din reumatismul în care înoată cel mai proaspăt pește de munte.

Votez la toate alegerile lumina de la Maglavit cu lungimea sinapselor, cu rântașul călduț al fericirii în fibrilații. Apoi coma se face ușoară, o ridic cu ațe subțiri, de zmeu, pe ele îmi urcă amigdalele apoi dinții unul câte unul apoi cad pe mine goale bulele de aer/ mă-ngroapă în sondaje și sunt zăpadă artificială in corpore sano.

Ca un evreu singur și bătrân să vinzi ultimul inel și să cumperi de el saci cu cartofi, să-i urci în camera ta asudând din greu temperând ca-n Bach limitrof sudoarea de sub nară și să le-aștepți crengile să crească și să te țină în brațe. Nici nu vei ști te vor legăna/te vor strânge.

Conțopiștii se uită la ambele manșete ca-n albul ochilor cumva ei sunt oameni practici în afară de înghețata polar nu au altfel de romantisme, o simplă siberie pe bucăți, o simplă siberie pe băț în nostalgiile oamenilor cinici, o targă plină cu manșete o targă o sumă în azimut

Fie-ți această fericire aproape o cheie ascunsă în pâine se va legăna-n yală ca-n lan și nu prin asprime va deschide candoarea va elibera în creier un duș de hormoni va pompa acolo aplauze și întocmai vei scrâșni otova în fericire cum mâna se mobilează în rugciune, jogging în nărav

Realitate vacantă Un șurub dat prin miere și apoi tăvălit prin mac e sexul care presupune somn, când în somnul de după se crispează coșmarul. În piuliță macul zdrobit invadează simțurile imperiul Roman de Apus imperiul Roman de Răsărit și tu unde trebuie. Între.

Robotică în decalog Robotică în decalog. Fracție. Negrul sub unghie. Doar liant. Miști puțin mâna în aer. Împăsărită. Miști mâna să-ți ții creierul ocupat. Verși în pahar un flacon de fixativ îl dai pe gât a cinzeacă apoi te sui pe cruce și riști morfologic ești bine. Sintactic nu prea. Lexical ești pe cruce.

Vrei să fumezi și țigara îți dă linkul vrei să îmbrățișezi și pixelii îți spun două mâini. Deschizi robineul și curge un link lung, cu toți afluenții de unde vine. Eșt în sistem și nu ai voie să ai unghii lungi. Pur și simplu nu reziști cu ele junglei soft a tastelor. Te-ai întâlnit pe alei cu numele tău de câte ori și degeaba ? Nu te-ai recunoscut. Fiecare tastă e o antecameră a celeilalte până îți scrie numele. În ultima nu-i niciun șef. Doar bătrânețea.

Dansul în tine e acidulat. Ești așa frumoasă pentru că nu mănânci ciorbe. Tu doar exiști și ai dinți perfecți. Se văd de pe lună. Sunt alburi în care e smalțul Dj. Spațiul dintre dă ritmul. În el îmbrăcat îmi petrec ziua ca în haine comode când nu ieși din casă fericit că lumea ta e acolo.

Rezistă numai tehnica subansamblelor, coctailurile cu salivă, dinții vânduți în piețele din Maroc, să se curețe de folclor și egolatrie. Partea de lapte vândută. Partea de cântec vândută, masticație altfel: e o regulă și în asta. Între canini vin colibri să curețe. Prea târziu. Vânzătorul le prinde cu pătura socială fără dinți în gură vine curent bei electricitate repetitivă leitmotiv

Coboară și du-te mai lângă geam, mai lângă partea lui de frig, mai lângă semitonul amfribrah, strică liniștea un sâmbure de măslină care putrezește. Până nu se usucă direct, el e toată larma. El e boxa pusă ca să dansezi îmbrcată în rochia neagră fină și cu rujul frigului, negru. Ești o etnie în social, urzeala în hanurile unde se tace.

Torni melanină în pahare și bem noaptea apoi ne fumăm sprâncenele cu ochii tulburi. Tulumbe de iod vin peste seninătate și degeaba. Se cască o guernică, o gubernie, un lapsus. Ficatul nostru e tot portmoneul. Reduceri de personal, de celule și limfă, bagă-te într-o revoluție să-ți compostezi biletul de tramvai cu un glonț rătăcit

Cu limbă de moarte ținuți mușchii pe mână ca niște bani de zile negre să salvezi pisica vecinei, începi să te întrebi cât scris înseamnă culturism. Dacă noi am avea corespondență m-ar lua în armată și în tranșeele creierului, în iarna aceea siberiană aproape aș ( postula) zăpada nu are plural ca Maria. Când sunt două are e-uri.

Suculența Rămâne tot spiritual didactic în aceste picioare metrice prin definiție. Te ghemuiești și genunchii se interectează cu respirația. Simți cu nările păstrăvii din reumatism. Ești în munții din creierul tău și ți-e frică. Panta e-n stângăcii și nu are semne diacritice. Mergi înainte un picior flerul un picior osatura.

Creierul tău nu e mâine, creierul tău e deja acele monede puțin uzate cu care ai ce face mai mult decât cu 100 de euro. Cu bani mari mori de foame. Nimeni nu gândește așa sus. Firul lycra de siguranță al bancnotelor poate fi al unui ciorap pe care îl porți, ca să nu simți aceeași răceală din tălpi și pân’ la vede e numai zdroabă.

Semnalmente suave In polaroid delimităm, în polaroid punem garduri, în secundă, în ness-ul acela călduț al luminii umblăm cu picioarele goale. Iar ție lumina îți ciobește oja de pe unghii. O suficiență de sânge. Inima crede că ea pompează și își asumă artificialul. Ar citi în cenaclul de luni dar nu poate pleca. Nu o lasă gașca.

Merele și țeava de cupru sunt surori casnice de oxidare. Își fac treaba în concret, își fac treaba în abstract. Știu să crăcească picioarele, știu să fie sensibile, în oasele moi ca și în oasele tari depun acțiuni vitamine la purtător. Ne ascultă în toată bucătăria negrul. Pragmatice. Pot întreține o familie lexicală.

Pe salteaua mare ne-am iubit o vară, jos, amestecați cu plexul solar, transpirația de după o împrospăta curentul-intrigă pe sub ușă. O cheie rece lipită de spatele tău, dublura, ca să ai cum veni în garsoniera mea esofag. Îți plăcea să te prind de gât și să văd șirul indian al venei cum urcă albastru ca o perfuzie către cer. Pe salteaua mare ne-am iubit o vară, jos, amestecați cu plexul solar străduind un șir cu India toată.

Riști foarte mult prin întindere, prin îndepărtarea celulelor, toate camere de cămin în vacanță. Și holurile nu mai spun holurile îți vine să lași câini liberi pe ele ca o maieutică minimă, ca o replică la ceva. Riști foarte mult prin întindere. Mult spațiu și mult corp elasticizat. Mozzarella e diplomație pe lângă tine. Întinderea asimilează grote, crutoane, le face corp comun. Ești nutella urcată la cap.

Progresez precum acei copii pentru care alfabet e să uite alfabetul. La fel ajungi și cu scrierea poeziei. Întâi rupi picioarele apoi le repari, uleiul cu care ungi protezele e cel cu care anticii își binemeritau trupul. În el plutește înecat omulețul lui Gopo, apostoli varice doisprezece pe picior. Ai stat în picioare ai așteptat la uși ca o progresie subliminală.

Puzzle franciscan, potrivirea pâinii cu apa, a accepta evlavia de afară, dopamina. Ce te scoate din trup și te înstrăinează. Nu îți uiți totuși adresa. Nu ți se ia cheia, dar dinții de sus se închid atunci în dinții cheii. Cei de jos sunt uneltele zvonului.

Într-o șosetă găsești altă șosetă și uite așa picioarele se roagă unindu-se. Numai platfusul tău e nirvana, numai acolo linearitatea nu se dă în inci, ci în picant diluat. Una e miel.

Imediat după aceea la Paris ai constatat că suntem ca fosforul. Ba ca tinerii, ba ca fosforul, atins numai puțin, stârnit, se aprinde. Cum se face că peștii trăiesc tocmai în apă și merg încifrat mut în mut. Croll le e malul. Stilouri cu iod. Astatin.

Scripturi în colimason, treapta urechii, porțiunea dirijată în porții, sacadarea de atâta rod interior. Ajungem așa cum cerneala proastă se usucă din urmă și ce e apă ia calea apei și ce e design calea chimiei. Cascadele lipsă se cască pe gura gropii, urci fără să știi că pactizezi cu burghiul care dă găuri.

Clasicitatea ea însăși s-a dilatat, steroizi, vitamine, bulevarde mai largi, tórturi astringente. Sufli până ajungi în celălalt raft al focului, un mic om, amigdalele scoase și date la câini. Puțină bucurie când le vezi ochii că s-ar sfii și totuși n-o fac.

Dă drumul, impinge adânc, bagă dopamină în alexandrini caută presiunea acolo unde cedează mușchiul particular bate metrica și epuizează consecutiv și umbra. Din toate avem cotă parte. E o frână în tort călcată până la glicemie. Din toate avem cotă parte. Putem fi înzăpeziți telefonic prin ton ocupat.

Motorul e un înger dupăamiezic și care dispune dereglările de lumină, empatia, epaminonda și alte nume sortit subtilizate vindecării. O râie pe fotoni trece și se pulverizează tactil j’ de grade ajung să treacă de la unele la altele și să te consume ca pe morcovi, cruzi, ca un chibrit pe care-l mângâi pe cap.

Vorbim un fel de ploaie acum, din care nu rămân amintiri nici frazeologie, nici mesaje care să atingă scoarța cerebrală sau lumina din măcelării roz+pătrunzătoare, doar o chiulasă, un locaș pentru bujie în care vrut-a domnul să se nască dar în care nu mai era nimic manual, nici măcar scris de mână și aerul se-nvârtea în propriul lui cotor.

Hârtie BPT veche. Rostrurile unei insecte prinse în foaie. În ce pagină s-o citești ? Și pe urmă și la ea poate sunt paginate. Unde să pui virgula când nu te-ai opri niciodată ?

Bătrânul de pe bulevard era strălucitor și relevant. Doi țineau pe unu să vomite și unu vomita zero care nu se numără. Barba bătrânului era albul ochiului și perisabil punea ace în timid, scotea zonele energetic ca micile curți pentru câini ce răsar și răsar din blocajul orașului, milioane de emoticoane în vomă.

In ziua când a început mirungerea, așa, ca ultimul bețiv m-am dus cu o sticlă de un litru la benzinărie să cer fără plumb. Mi-a zis vânzătoarea că aici nu se dă lapte și să mă car. Până la urmă am făcut rost, m-am uns tot cu substanța de risc și mângâiam pe cap chibriturile-n parte, care care dntre voi mă va trăda, cine și-o va lua în freză?

Când vorbeam râzând despre republicile pârșe și erau București lini în jurul nostru, poate ne-am înecat și nu mai știm, stăm pe câte-o bancă storși și mov și scimbăm nuanțe cromuri vorbind la intestine Why?-less.

Trăim cu roua de pe o copită baie saună botez alăturea cu funii de urzică vizitezi gerundul ocolești coma faci puțin la dreapta, tot înainte, la stânga și ăla ești. Ai asudat cât să.

Dimensiuni bacante acolo unde nu trebuie și aerul din jurul negului tău. L-ai pus să discute cu un bob de cafea și l-a învăluit. I-a făcut curte, i-a făcut aerul de pe planetă, mentalitatea e-nsoțită de oameni.

Fără să vreau autobuzele sunt ca masticația, pline ochi și dinte pentru dinte ești acolo în dicton la fiecare curbă cauți codul dintre oameni să nu-l muști.

Calamiile Ce viață. Ce viață. Banii le spun banilor zi-mi un sonet.

Retor prunc Du-te la unghiuri, du-te în lume, du-te la curve line liniare și cambrate de echilibru scurt, de fa diez. Du-te la prostituate de lumină pudrate cu piersici scorojiți, iubește-te cu un infarct cu balustradă coboară pe el în iod ca pe stern, du-te la unghiuri, fătul se mișcă în acord cu suma, în stângăcia luminii macre. Cu planiglobul în spermă du-te. In lume, în somnuri diezi, cu o căruță de mere în jurul sfârcurilor învârtindu-te la infinit până vitamina cojilor ți se urcă la creier și se face amvon de unde să predici.

Puloverul galben Alexandrei Uşurelu

Puloverul tău galben electrizează totul. Are ca râul un fel de curenţi şi încă nu mi-e clar care mânecă e râul, prin care pot curge peşti, din care pot lua lut pentru case. Am o piesă a ta în telefon. Înţeleg de ce nu se descarcă niciodată :

Largo

Un bordel obiectiv e ținerea respirației. Ce crezi tu că fac banii-n buzunar ? Iși recită sonete ? Iși țin respirația și își șoptesc cu pulsul ceva? Că se dau rest unii altora? Că își țiuie argintul? Un bordel obiectiv e ținerea respirației umflarea venei sub o barcă exact ca o vâslă sub ea să o împingi în larg.

CUPRINS [Un pod de casă în care m-ai dus]/5 Rufe la zi/6 [E doar un șperaclu cu coaie la un]7 [Ești familiarizată cu scrisul meu]/8 [Preafericit mă simt aproape patriarh]/9 [Folkul e despre politică, folkul]/10 [Hai iartă și taie în acest]/11 [La noi în cartier i se zicea biță]/12 [Între sângele tău și bifurcare e]/13 [Diminețile la ora șase când]/14 [Jocurile nu există în cum dialogăm]/15 [Mâncarea se simte singură și]/16 [Organe de-a dreptul ambientale]/17 [Te-am visat un foton]/18 [Întorci scaunul de la birou și îți]/19 [Mesteacănul acesta ne blochează]/20 [Sintetizatoare după șapte când]/21 [Când se ard siguranțele și]/22 [Votez la toate alegerile lumina de la]/23 [Ca un evreu singur și bătrân]/24 [Conțopiștii se uită la ambele]/25 [Fie-ți această fericire aproape]/26 Realitate vacantă/27 Robotică în decalog/28 [Vrei să fumezi și țigara îți dă linkul]/29 [Dansul în tine e acidulat]/30 [Rezistă numai tehnica subansamblelor]/31 [Coboară și du-te mai lângă geam]32 [Torni melanină în pahare și]/33 [Cu limbă de moarte ținuți mușchii]34 61

Suculența/35 [Creierul tău nu e mâine]/36 [Semnalmente suave]/37 [Merele și țeava de cupru]/38 [Pe salteaua mare ne-am iubit o]/39 [Riști foarte mult prin întindere]/40 [Progresez precum acei copii pentru]/41 [Puzzle franciscan, potrivirea]/42 [ Într-o șosetă găsești altă șosetă]/43 [Imediat după aceea la Paris ai]/44 [Scripturi în colimason, treapta urechii]/45 [Clasicitatea ea însăși s-a dilatat]/46 [Dă drumul, impinge adânc]/47 [Motorul e un înger dupăamiezic]/48 [Vorbim un fel de ploaie acum]/49 [Hârtie BPT veche]/50 [Bătrânul de pe bulevard]/51 [In ziua când a început mirungerea]/52 [Când vorbeam râzând despre]/53 [Trăim cu roua de pe o copită]/54 [Dimensiuni bacante acolo]/55 [Fără să vreau]/56 Calamiile/57 Retor prunc/58 Puloverul galben/59 Largo/60

Darie Ducan este unul dintre cei mai prolifici poeţi de azi. La 24 de ani are 10 volume publicate şi zeci de premii. Poezia lui deţine o poziţie centrală într-o zonă a literaturii pe care, de obicei, nu o găsim abordată în cotidienele de mare tiraj. RăzvanŢupa Foarte sigur pe uneltele sale, posedând o tehnică a construcţiei versului proprie şi inconfundabilă, Darie Ducan nu face parte dintre scriitorii care se aşteaptă ca altcineva să le pună coroana de lauri a succesului pe fruntea-i, poate, zic eu, un pic cam încruntată în faţa devălmăşiei realităţii, ce nu o dată abureşte chiar oglinda Artei. […] Darie Ducan scrie trăind şi trăieşte scriind şi, din fericire, nu este singular în peisajul liricii de azi, poate de aceea, şi regretul meu că nu aveam destui critici potriviţi pentru poeţii ca el, nu avem la rampă cunoscătorii, imparţialii, arbitrii scenei literare de astăzi, bărbaţii de curaj, care să vină, să despartă mâlul fertil al creaţiei adevărate de sterilul amestecat cu cioburi din sticlă de bere. Melania Cuc Spre deosebire de poezia lui Răzvan Ducan, cerebrală şi încercată, senzuală, poezia lui Darie Ducan e mult mai tristă, dar şi mai pasională, mai bătrână parcă, invers proporţional cu specificul vârstei [...] E greu despus care dintre cei doi Ducan e mai mare sau mai mic. Din fericire, sunt de nedespărţit şi niciunul nu scapă de celălalt Nici istoria literaturii de amândoi [...] Încercând vecinătăţi diferite, de şaizecişti, de optzecişti, de douămiişti, Darie Ducan e mai aproape de conturul unei direcţii personale, mai mult decât de un stil. Elena M. Cîmpan