Muma lui Ștefan cel Mare fumător

Muma lui Ștefan cel Mare fumător Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Stă Ștefan cel Mare, fumător de fel.

Dar de când cu legea asta păguboasă, Muma nu-l mai lasă să fumeze-n casă. Ștefan bea cafeaua. Plânge și suspină Că vrea-n piept să bage niște nicotină.

Orologiul sună unu și jumate, N-a fumat nimic azi și chiar nu mai poate.

Scoate o țigară și, când s-o aprindă, Îl lovește mă-sa c-un papuc din tindă.

-Ieși afară Ștefan că împuți palatu′, S-a votat o lege! Gata cu fumatu′! Ștefan iese-afară, opt țigări sudează, După care-n poartă bate de stresează.

-Eu sunt dragă mamă, fiul tău iubit, Am schimbat tutunul d-aia-m răgușit.

Dar deschide poarta, turcii mă-nconjor Și n-am luat nici geaca, mi-e un frig de mor!

-Ce spui tu străine?! Tu nu ești cu minte.

Fiul meu e Ștefan, cel de dinainte , Care nu fumează ca un derbedeu; Dacă tu ești Ștefan, nu-ți sunt mamă eu! Și zicând acestea se face că plouă Turcii dau năvală și mi-l rup în două.

Morala e una, chiar de-i mai perfidă: “Uite cum fumatul poate să ucidă!"