Nr.14

Page 1

Ziarul Consiliului Raional Dubăsari

Munca neremunerată în folosul comunităţii ca măsură de resocializare ...pag. 2

26 aprilie 2011

“Curăţenie în TOATĂ ŢARA, într-o SINGURĂ ZI”... pag. 3

Nr. 14 (184)

“Un arbore pentru dăinuire”, activităţi de înverzirea localităţii ... pag. 4

“Carate-do tradiţional” Cultivarea consecventă şi voluntară a efortului fizic ... pag. 4

Hristos a înviat

În aşteptarea Focului Haric ! În fiecare an, în noaptea Paştelui creştinii din întreaga lume aşteaptă Focul Haric! Lumina sfântă, considerată

miracol al Ortodoxiei, se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta dinaintea Paştelui Ortodox, între orele 13:00 şi 15:00 ora locală şi ora Moldovei. Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari. Autorităţile din Israel verifică minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de o procesiune numeroasă, înconjoară Mormân-

apropiere. Martorii spun că, în prima jumătate de oră după ce a se aprinde, Focul Sfânt nu frige şi nu arde părul sau pielea. Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii. Anul acesta, Flacăra Învierii a fost adusă credincioşilor din Dubăsari, pentru a cincea oară consecutiv. Astfel, sîmbătă seara, în jurul orei 22:00, Focul Haric a ajuns şi în centrul satului Coşniţa, adus de preotul Rodion Tambur, parohul bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din s. Pîrîta, fiind întîmpinat de conducerea raionului, reprezentanţii comunităţilor religioase, conducători ai serviciilor desconcentrate, primari şi cetăţeni din teritoriul raionului. Preşedintele raionului Grigore Policinschi a avut deosebita onoare de a împărţi tuturor celor prezenţi Flacăra Învierii, totodată venind şi cu un mesaj de felicitare cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti. După ce au primit Focul Haric, preoţii s-au întors în localităţi pentru a petrece Slujba de Înviere. Astfel, în noaptea de Paşti ,toţi credincioşii din raion, au avut posibilitatea să ia acasă Lumina Divină adusă de la Ierusalim pentru a întâmpina Sfînta sărbătoare. Focul Haric este o tradiţie anuală, cea mai veche ceremonie creştină din lume, nemodificată de secole, această pogorîre a Focului Haric şi

A fost constituit Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 Luni, 18 aprilie, în incinta Consiliului raional Dubăsari, a avut loc prima şedinţă a Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr.15, instituit prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, în următoarea componenţă: • Bondarenco Serghei - economist, contabil, SEL „TorentPlus”, din partea Partidului Democrat din Moldova; • Coţofan Valeriu - jurist, consilier de probaţiune, Biroul de probaţiune Dubăsari, din partea Judecătoriei Dubăsari; • Danilov Irina - licenţiat în economie, specialist principal în relaţii transfrontaliere, Consiliul raional Dubăsari,

din partea Consiliului raional Dubăsari; • Dorofeev Nicolai - jurist, consilier al preşedintelui Judecătoriei Dubăsari, din partea Judecătoriei Dubăsari; • Doru Nina - tehnicianplanificator, inspector superior, Centrul republican de reabilitare a invalizilor şi veteranilor muncii şi de război, din partea Partidului Liberal; • Iepure Tatiana - jurist, consultant în problemele resurse umane, Consiliul raional Dubăsari, din partea Consiliului raional Dubăsari; • Nicolaev Anatol - jurist, pensionar MAI, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova;

• Ţanga Veaceslav inginer-operator, specialist principal, secţia administraţie şi servicii publice, Consiliul raional Dubăsari, din Registrul funcţionarilor electorali ţinut de Comisia Electorală Centrală; • Vancea Vladimir - asistent social, şef, direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei, Consiliul raional Dubăsari, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Conform prevederilor Codului electoral, Consiliul electoral de circumscripţie şi-a ales prin vot secret conducerea acestuia. Astfel, a fost ales preşedintele Consiliului - dl Vancea Vladimir, vicepreşedintele - dl Ni-

colai Dorofeev şi secretarul – dna Tatiana Iepure. Sediul Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr.15 se află în incinta Consiliului raional Dubăsari, etajul 2, sala mare de şedinţe. Telefoanele de contact al consiliului menţionat sunt 0248 44 742 şi 0248 43 264 sau îl puteţi contacta pentru informaţii pe preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie, dl V. Vancea, la nr. de tel: 068333059. V. Berzan Secretarul Consiliului raional

Prevenirea şi combaterea violenţei în familie În contextul implementării Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane nr. 241 – XVI, din 20.10.2005, a Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr. 45 din 01.03.07, a Strategiei Sistemului Naţional de Referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 257 din 05.12.2008 scopul promovării drepturilor omului, a promovării şi asigurarea protecţiei socială a copiilor şi familiilor , a asigurării respectării principiilor fundamentale ale legislaţiei referitor la familie, egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în realizarea drepturlui lor uman la viaţă fără violenţă Comisia raională pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane DECIDE: 1. Se instituie echipa multidisciplinară de asistenţă socială acordată victimileor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi violenţei pe lîngă Direcţia asistenţă socială în următoarea componenţă: 1) Constantinov Elena – şef adjunct DAS 2) Botnari Eugen – specialist principal în domeniul ocrotirii drepturilor copilului 3) Chetruşca Sergiu – inspector superior al BMM

4) Micul Vasile – director al AOFM 5) Fialco Elena – coordonator al OSC Dubăsari 6) Cara Maria – medic – şef adjunct al raionului 7) Sergiu Grigoriev – jurist CR Dubăsari 8) Iacovlev Raisa – preşedintele AOP „Viitorul” s. Coşniţa 9) Constantinov Natalia – psiholog liceul teoretic Doroţcaia. 10) Robu Liudmila – coordonator proiecte pentru copii CP „Concordia – Orăşelul Copilăriei” 11) Pungă Gheorghe – inspector superior al CPR Dubăsari

2. Se numeşte în funcţie de coordonator al echipei multidisciplinare dna. Constantinov Elena şef adjunct DAS. 3. Echipa multidisciplinară de asistenţă socială acordată victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi violenţei va elabora în termen de 10 zile Programul nou de activitate, în conformitate cu cerinţele legale şi-l va înainta spre aprobare Comisiei raionale pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. Maria Jimbei Preşedintele Comisiei continuare în nr. următor

Zile de naştere în luna Mai

tul de trei ori. Apoi, coboară de unul singur în Mormânt, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi. În urma rugăciunilor, care pot dura de la câteva minute, până la câteva ore, se aprind lumânările Patriarhului şi candelele din

este cunoscută de creştinii ortodocşi ca “cea mai mare dintre toate minunile creştine”. Ec. Racoveţ sp. pr. în probleme relaţii cu publicul

02.05.1958 – Verlan Tudor, director liceul teoretic “Ion Creangă”Coşniţa 04.05. 1970 – Ţanga Veaceslav, sp. pr. în prob. protecţiei civile şi serviciu de alternativă 05.05.1962 – Nicolaev Maria, consilier raional 08.05.1983 – Iepure Tatiana, consultant în resurse umane 08.05.1965 – Bîrcă Dumitru, şef Oficiul teritorial cadastral 09.05.1974 – Racu Agafia, director grădiniţa Marcăuţi 12.05.1957 – Cojocaru Anatol, metodist Secţie cultură 18.05.1948 – Sercel Elena, consilier raional 22.05.1950 – Caterev Valentina, consilier raional

23.05.1949 – Ursu Nicolae, director Casa teritorială de asigurări sociale 23.05.1957 – Suşiţchi Vladimir, reprez. în teritoriu al ÎCS „Red Union Fenosa” SA 25.05.1971 – Gîncu Andrei, şef Secţie situaţii excepţionale 23.05.1952 – Serbul Tatiana, secretar Consiliul local Pîrîta 28.05.1958 – Mamulat Tamara, lucrător tehnic 28.05.1952 – Porubin Petru, spec. princ. Direcţia agricultură şi cadastru 29.05.1978 – Postica Lilia, secretar Consiliul local Marcăuţi 30.05.1960 – Batrîncea Vasile, consilier raional


pag. 2

Noutăţi Nistrene

26 aprilie 2011

Munca neremunerată în folosul comunităţii ca măsură de resocializare Prin specificul ei, scopul primordial al acestei sancţiuni este de a resocializa persoana şi ai oferi posibilitatea de a conştientiza comportamentul său şi nu de a o constrînge. Omul şi drepturile lui rămîn a fi valorile supreme ale oricărei

comunităţi. Prin conţinutul său-munca neremunerată în folosul comunităţii prezintă un potenţial imens pentru politicile penale ale secolului XXI. Dacă ne-am aştepta ca originea

acestei pedepse să fie îndepărtată, vom constata cu surprindere că, în Europa cel puţin aceasta a fost consacrată legislativ destul de tîrziu, la fsîrşitul anilor ’70. Consacrarea în practica instanţelor a fost şi mai tîrzie, cele mai multe jurisdicţii, înregistrînd o utilizare frecventă a acestei pedepse/obligaţii abia după cîţiva ani de la adoptarea noii legislaţii. Experienţa de aplicare a muncii comunitare în peste 60 de ţări ale lumii a demonstrate că utilizarea acestei forme alternative pentru detenţie, prezintă un şir de avantaje importante, atît pentru societate în general, cît şi pentru infractor şi victimă: Totodată, analizînd perspective implimentării muncii neremunerate în folosul comunităţii în RM, pot fi menţionate şi cîteva dezavantaje sau risuri: - lipsa de informare a societăţii asupra acestui institute; - dificultatea depăşirii mentalităţii justiţiei penale repressive, determinată de caracterul conservative al acesteia; - nivelul redus al autorităţii organelor de ocrotire a normelor de drept; - prezenţa corupţiei; - lipsa resurselor financiare necesare întru susţinerea aparatului ce va asigura supravegherea comportamentului persoanelor pedepsite la muncă neremunerată în beneficial comunităţii. În pofida riscurilor date, munca neremunerată în folosul comunităţii, ca o nouă formă de pedeapsă, este adaptată şi în RM. Astfel, art.62 al CP al RM prevede, în calitate de pedeapsă posibilă, a fi aplicată persoanei fizice munca neremunerată în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii se aplică numai în calitate de pedeapsă principală.

Art. 67 al CP al RM stipulează că munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului la munca socialmente utilă gratuită, în afara serviciului de bază sau de studii, fiind determinată de organelle administraţiei publice locale şi stabilită pe un termen de la 60 pînă la 240 ore, executîndu-se de la 2 pînă la 4 ore pe zi. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu o pedeapsă mai severă-detenţia. Munca social-utilă gratuită în folosul comunităţii va fi prestată într-un interval de maximum 18 luni, perioadă care se calculează de la data devenirii definitive în vigoare a sentinţei. Pe parcursul anului 2010 şi pînă în present, de către judecătoria raională Dubăsari, au fost expediate spre executare în adresa Biroului de Probaţiune Dubăsari, 17 sentinţe penale cu stabilirea în calitate de pedeapsă-munca neremunerată în folosul comunităţii. Din numărul total de sentinţe parvenite spre executare conform competenţei teritoriale, în biroul de probaţiune Dubăsari au parvenit spre executare-19 sentinţe. La rîndul său, biroul de probaţiune, în baza regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1643 din 31.12.2003, de comun accord cu administraţia publică locală, stabileşte obiectele aplicate sub formă de muncă neremunerată. Este de menţionat faptul că în procesul executării muncii neremunerate, un rol primordial pe teritoriul raionului Dubăsari îl au şi persoanele responsabile din cadrul primăriilor care au fost

numite prin dispoziţii ale primarilor Odată cu parvenirea sentinţelor la executare, cfonsilierul de probaţiune emite o dispoziţie de prezentare la obiectul de muncă cu anexarea graficului orelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii întocmit de comun accord cu beneficiarul, care la rîndul său este prezentat persoanei responsabile, din cadrul primăriei unde beneficiarul îşi va executa pedeapsa. O mare majoritate a primăriilor pun accentual executării muncii neremunerate în folosul comunităţii pe lucrări de amenajarea parcurilor, iar în perioada de primăvară, odată cu apropierea sărbătorilor de paşti, beneficiarii sunt antrenaţi în lucrări de amenajare a cimitirelor şe terenurilor adeacente. Un exemplu este şi primăria comunei Coşniţa, unde persoanele condamnate la muncă nemunerată în folosul comunităţii dea lungul anilor, în perioada de Paşti sunt antrenaţi în lucrările de amenajare a cimitirului şi bisericii din localitate. În pofida succeselor obţinute pe perioada anului 2010 pe motivul eschivării cu rea voinţă de la executarea muncii nemunerate în folosul comunităţii, 2 persoane în baza încheierii instanţei de judecată au fost private de libertate pe diferite perioade. În aşa conmtext, şeful Biroului de Probaţiune Dubăsari, Anatolie Gazea face apel către toate persoanele implicate în asigurarea executării pedepsei cu muncă nemunerată în folosul comunităţii, la fel şi către persoanele care au fost pedepsite penal sau administrative cu muncă nemunerată, ca pedeapsa dată este o şansă de a reasocializa persoanele aflate în conflict cu legea în libertate. A. Gazea, şef Birou de Probaţiune Dubăsari

28 aprilie-Ziua internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă Locuri de muncă sigure şi sănătoase-bine pentru lucrători, bine pentru afacere sunt amenajate încăperi de uz igienico-sanitar. Lucrătorii sunt transportaţi atît la lucru cît şi acasă, cu transportul întreprinderii. Salariul se achită în termen, în dependenţă de munca prestată şi profesionalism. Lucrătorilor li se acordă concedii anuale de odihnă (plătite). Ei sunt asiguraţi social şi medical în corespundere cu legislaţia în vigoare.

secţia de cusut din Oxentea

Organizaţia Internaţională a Muncii, sărbătoreşte această zi atrăgînd atenţia întregii lumi asupra numărului mare de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, asupra prevenirii lor, îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Potrivit OIM, în urma accidentelor de muncă anual, în lume ăşi pierd viaţa peste 2.2 mln de oameni. La fiecare 3 minute şi jumate, o persoană din ţările Uniunii Europene moare în urma unui accident de muncă. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă una dintre problemele majore la locurile nostre de muncă şi constituie totodată un domeniu în care se pot aduce îmbunătăţiri esenţiale, fapt confirmat prin exemple concrete de

bună practică. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă o problemă de critică, un drept fundamebtal al omului dar, totodată este o problemă de productivitate iş competivitate a întreprinderilor, ea aduce beneficii afacerilor. Crearea unor locuri de muncă sigure, sănătoase, îmbunătăţeşte devotamentul lucrătorilor faţă de întreprindere, ajută la maximizarea productivităţii lucrătorilor, construieşte o forţă de muncă mai competentă şi mai sănătoasă şi mai productive, prin promovarea unei culturi ample şi coerente de prevenire a riscurilor care va include tehnologia, organizarea muncii, condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de

conducatorii institutiilor de invatamint din raion la cursurile de instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca

Angajaţii de la Consum Coop „Coşniţa” activează în condiţii de muncă departe de a fi normale. În deosebi iarna-sunt înregistrate temperaturi joase în magazine (este mai frig ca afară), salariul este mizer, mult mai mic decît cuantumul minim garantat al salariului pe ţară.

mediul de lucru. Lucrătorii trebuie să fie informaţi cu privire la riscurile care se supun şi la modul în care să le facă faţă. Angajatorii trebuie să ştie ce trebuie să facă pentru siguranţa angajaţilor lor şi cum să le asigure acestora securitatea la locul de muncă. Astfel majoritatea accidentelor de muncă şi bolile profesionale pot fi prevenite. P. Driga, Inspector principal de muncă al ITM Chişinău

De căţiva ani, în satul Oxentea activează secţia de cusut al Î.I. „Mast Tatarov”, conducător băştinaşul Semion Tatarov, unde locurile de muncă sînt organizate asigurîndu-se condiţiile de protecţie şi igienă a muncii. La unitate

Consum “COOP” Coşniţa


26 aprilie 2011

Noutăţi Nistrene

pag. 3

„Hai, Moldova! Curăţenie în TOATĂ ŢARA, într-o SINGURĂ ZI!”

Proiect ecologic în satul Coşniţa Proiectul Hai, Moldova! Presupune implicarea societăţii într-o amplă acţiune de salubrizare a teritoriului, într-o singură zi.De fapt, genericul proiectului este „Să facem curăţenie în toată ţara, într-o singură zi”. Acest proiect a fost lansat pentru prima dată în Estonia, în anul 2008. După care a fost preluat de ţări precum: Letonia, Lituania, Slovenia,

Finlanda, Portugalia, Italia, India, Ucraina, România, Brazilia şi Serbia. Proiectul Hai, Moldova! Este format din ONGuri, companii private, instituţii guvernamentale şi o echipă numeroasă de voluntari. Desigur, şi colaboratorii CR, CMF împreună cu CLT Coşniţa, nu au fost indiferenţi de acest gest frumos. Au ieşit cu toţii la data de 16 aprilie anul curent, pentru

Doroţcaia

a se încadra la această acţiune ecologică. Au făcut curăţenie atît în centrul satului, cît şi la monumentele eroilor căzuţi pe cîmpul de luptă şi pe malul rîului Nistru. După aceasta, cu toţii au rămas bine dispuşi de faptul că au putut, cu cîtuşi de puţin, să participe la o astfel de caţiune. Elena Ceban

Elevii claselor a VIII ,,A” şi a VII ,,A” s-au alipit şi ei la acţiunea „Hai Moldova”, care s-a petrecut în întreaga ţară. Noi am avut o deosebită plăcere, pentru că am contribuit la curăţenia mediului înconjurător. Operativ şi eficient am făcut

ordine în parcul central al satului. Invităm pe toţi să participe la astfel de acţiuni ecologice. Nicoleta Berzan şi Maria Policinschi, elevele clasei a XIII,,A” Liceul Teoretic Dorotcaia

Hai Cocieri

Odată-n an e primăvara! Vasilevca Odată cu sosirea primăverii, cu reînvierea naturii, cu reîntoarcerea păsărilor călătoare la cuiburile dragi, şi noi oamenii ne străduim cît de puţin, să facem ordine în sufletul nostru, prin ogrăzi, grădini,ogoare şi nu în ultimul rănd în satul natal. Aşa cum drumurile, străzile, parcurile sunt locuri obşteşti, în acest anotimp al anului fiecare e bucuros să contribuie la curăţarea şi evacuarea deşeurilor acumulate pe timp de iarnă. În satul Vasilievca, acest lucru se petrece regulat. Majoritatea locuitorilor ne avînd un loc de muncă stabil, sunt nevoiţi să stea la evidenţă la OFM, fiind mulţumiţi de ajutorul lunar. Datorită acestor persoane, în localitate lunar se face ordine pe străzi, se sădesc copaci şi flori. Anual se face ordine la cimitirul din sat

şi la monumente Recent, s-au acumulat bani de la locuitorii satului pentru a fi procurată vopsea care va fi folosită la renovarea gardului din jurul cimitirului, monumentelor În preajma Sfintelor Sărbători de Paşte vin cu cele mai sincere urări de sănătate, belşug şi voie bună către conducerea raionului Dubăsari, în frunte cu preşedintele raionului Grigore Policinschi şi către locuitorii satului Vasilievca. Fie ca perioada aceasta a anului, cînd reînvie natura, să ne facă mai îngăduitori, mai miloşi, mai blînzi, mai mărinimoşi, mai buni la inimă. Un Paşte fericit!Hristos a înviat! Cu mult drag şi respect

Ecologia (din cuvintele greceşti: ecos – casă şi logos – ştiinţă, adică “ştiinţa studierii habitatului”) este o ştiinţăbiologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organism şi mediul lor de viaţă, precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale şi a sistemelor mixte. Astfel, acestea reprezintă studiul interacţiunii dintre organism şi mediul înconjurător. Omul face parte din natură. Ca orice vieţuitoare, el se naşte, se hrăneşte, creşte, se înmulţeşte şi moare. Pentru hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă el se foloseşte de multe produse din natură. Omul are unele

poate străbate mări şi oceane, zboară în atmosferă şi dincolo de ea; sfredeleşte până la adâncimi foarte mari scoarţa Pământului. Construind fabric şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, tăind pădurile pentru a folosi lemnulşi a mări suprafeţele agricole, omul aruncă în aer şi în apă multe deşeuri şi produse nefolositoare (rezultate din producţie). Astfel, omul a declanşat în mediul înconjurător multe schimbări nedorite. A stricat echilibrul natural existent înmediul înconjurător, aşa încît uneori şi-a pus în pericol însăşi viaţa lui. În asemenea situaţie, omul s-a văzut nevoit să ia atitudine pentru înlăturarea

cu mănuşi, saci, ochelari, măşti de colb au ieşit în această zi de a strînge deşeurile din locurile grav poluate, o implicaţie deosebită înorganizarea şi desfăşurarea acţiunii date au avut-o Consiliile Locale de Tineret din localităţile r. Dubăsari. Inplicarea tinerilor în asemnea proiecte demonstrează grija pe care o au tinerii faţă de natură şi mediul înconjurător. După eforturile pe care le-am depus în colectarea deşeurilor cu aproximativitate pot afirma că pe teritoriul raionului au fost strînse peste 10 tone de gunoi reciclabil şi nereciclabil, au fost implicate peste 400 de personae. Scopul acestui proiect a fost unul clar, de a stringe deşeurile pe

însuşiri specific numai lui. Aşa ca: gândurile, vorbirea, munca. Prin aceste însuşiri el se deosebeşte de celelalte vieţuitoare de pe Pamânt. La începutul existenţei sale, omul a cules hrana din locurile pe unde rătăcea. Mai tîrziu, pe măsură ce a reuşit să-şi facă unelte, omul a început să vîneze, săşi îmbunătăţească hrana şi să folosească blana unor animale pentru îmbrăcăminte. La început, omul a folosit lemnul şi piatra. Apoi, a folosit apa pentru plutărit şi navigaţie, puterea vîntului şi a aburului. Mai tîrziu, el a descoperit şi bogăţii ale subsolului, iar cu ajutorul focului a început prelucrarea lor. Azi, el fabrică tot felul de maşini şi aparate cu ajutorul cărora îşi uşurează munca,

răului pe care l-a produs. S-a trecut urgent la luarea unor măsuri pentru protecţia mediului înconjurător, pentru menţinerea în mediu a unui echilibru normal între toţi factorii care-l compun: vieţuitoare, apă, aer, sol. Responsabilitatea omului faţă de ocrotirea mediului înconjurător este individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii necesită mijloace importante şi angajează hotărâri la nivel local şi chiar international. O asemenea hotărîre a luat-o şi populaţia R.Moldova - ziua de 16 aprilie a fost declarată de către societatea civilă “Ziua Curăţeniei în toată ţara”. Locuitorii r. Dubăsari nu au fost o excepţie în această activitate ecologică naţională, toţi cot la cot înarmaţi

care tot noi oamenii le facem… dar înspatele acestui scop este nu altceva decît a demonstra tuturor oamenilor vii, cît e de simplu de aruncat gunoiul şi cît de complicat este de al colecta, transporta la urnele autorizate şi de al recicla. Persoanele ce au participatau trecut prin ei această senzaţie specific şi sunt sigur că pe viitor vor păstra curăţenia ecologică…. însă un moment negativ rămîne, că acei care nu s-au implicat degrabă nu vor înţelege sensul puriţăţii naturii şi societate se va diviza în cei care aruncă gunoiul şi cei care îl vor strînge… Să nu fim indiferenţi – Să ocrotim natura!!!

Bolgari Ludmila, reprezentantul CRD în satul Vasilievca

Numai împreună vom reuşi!!! Roghi Sîmbătă, 16 aprilie anul curent, locuitorii satului Roghi, s-au implicat, cu mare intuziasm în proiectul ecologic naţional „Hai, Moldova!”. În cadrul acestui proiect am organizat lucrări de salubrizare pe teritoriul gimnaziului şi terenului aferent acestuia. De asemenea, am contribuit la desfăşurarea lucrărilor din jurul a două fîntîni. Au fost defrăşaţi tufarii din ograda Sfîntului Lăcaş. Nu am lăsat în umbră nici cele două mon-

umente din sat: eroilor căzuţi în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi eroilor căzuţi pentru integritatea Moldovei din 1992. Bilunarul ecologic continuă şi toţi sătenii vor persista la lucrările de salubrizare şi în propriile gospodării, pentru a întîmpina cu bucurie sfintele sărbători de Paşti. Casianov Galina, reprezentantul CR în satul Roghi

Mihai Tanasiev, sp. principal tineret s. Cocieri


pag. 4

Noutăţi Nistrene

Bilunarul de înverzire şi salubrizare în comuna Coşniţa este în plină desfăşurare “Un arbore pentru dăinuire”, activităţi de înverzirea localităţii se desfăşoară pentru a atrage atenţia încă o dată asupra faptului că copacii joacă un rol esenţial în viaţa a 1,6 miliarde de oameni de pe Terra. Respectiv, determină unul din cele mai importante acţiuni silvice şi ecologice, reprezentînd o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa copacilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.

26 aprilie 2011 Stimate domnule Valeriu Sandu, primar de Molovata Nouă

Cu prilejul aniversării ZILEI DE NAŞTERE, Vă adresăm calde urări de bine, sănătate, fericire, noroc în toate şi o viaţă prosperă. Fie ca farmecul acestei zile să Vă aducă bucuria visurilor împlinite, speranţe noi, iar casa să Vă fie binecuvîntată şi luminată de pace, şi încălzită de dragostea celor dragi. Să aveţi parte de stima şi recunoştinţa tuturor acelora care Vă înconjoară. Să vi se realizeze visurile nobile iar înţelegerea şi bunăstarea să triumfe în familia Dumneavoastră. Vă dorim şi în continuare ani rodnici şi frumoşi, noi performanţe în activitate în cadrul autorităţilor publice locale. Cu respect, Preşedintele raionului Grigore Policinschi

Pe data de 20 aprilie, Consiliul local de tineret Coşniţa, împreună cu un grup de tineri au sădit în jur de o sută de copaci (tei sălbatici) pe o alee de 140 metri, de pe marginea rîului Nistru. Aceştea spun că: “Sădind un copac, fiecare din noi parcă ne-am îndeplinit una din principalele lucruri care trebuie să le facem în viaţă, am

Stimată dră Mariana Grigoraşcenco!

Fie ca în aceasta zi în sufletul tău să se trezească o dorinţă arzătoare de a trăi frumos, de a crea lucruri deosebite şi de a realiza cele mai tăinuite visuri. Fie ca Soarele să-ţi ofere căldura şi lumina, Ploaia curată- linişte sufletească, Zîmbetul oamenilor- încredere în sine, Zilele anului -prieteni, Visele de azi să devină realitate, speranţele de mîine împliniri, orice cădere un pas înainte, iar fericirea să te însoţească mereu. La Mulţi Ani!!!!!!! Cu respect, colaboratorii Secţiei Cultură.

AV I Z

simţit un impuls de dragoste către natură, fără de care n-am putea trăi. Este un lucru foarte uşor, precum şi foarte plăcut, nu oscilaţi în a ocroti şi îmbunătăţi mediul în care ne ducem traiul, el este cel mai scump pentru noi!”

Kickboxing cu Voievod -Pîrîta

Pe data de 15 aprilie, anul curent, sportivii clubului PÎRÎTA-VOIEVOD s-au deplasat în or.Chişinău, la Clubul Sportiv “COLTUC-GYM”, unde au avut loc întîlniri amicale la kickboxing pe versiunea K-1. La aceste cantonamente au participat aproximativ 90 de sportivi din aşa cluburi sportive ca: “ANACONDA –CAINARI”, “SOUL-GYM”-CHIŞINĂU, “ALLIGATOR”, “VICTORIE SIGURA”, “COLTUC –GYM”. Majoritatea cluburilor menţionate practică boxul tailandez şi kikboxingul. Campionatul s-a desfăşurat între sportivii de vîrsta şcolară şi juniori de mai multe categorii de greutate. Sportivii noştri în număr de 14 persoane s-au arătat destul de bine, fiecare avînd cîte 3

întîlniri cu sportivii ce practică muai thai şi kikboxing. Acest campionat serveşte ca o încălzire pentru Campionatul Naţional la K-1, care se va desfăşura la data de 26-29 mai în or. Hînceşti, unde sîntem invitaţi şi noi. Pentru a doua oară venim la astfel de întîlniri amicale şi sîntem foarte satisfăcuţi de evoluţia sportivilor noştri. Ultima dată am fost trei luni în urmă şi se vede că măiestria sportivilor a crescut. După sărbătorile de Paşti mai preconizăm încă o întîlnire amicală de acest gen, pentru a ridica performanţele sportivilor la Campionatul Moldovei. Cîştigătorii acestui campionat vor fi incluşi în echipa naţională de kikckboxing şi vor avea posibilitatea de a reprezenta R.Moldova la Campionatele Europene şi Mondiale. Mulţumim foarte mult tuturor care ne susţin şi sînt alături de noi . Andrian Gherlac, antrenorul echipei Voievod-Pîrîta

Teii au fost acordaţi de către primăria comunei Coşniţa, care nu a ezitat în a-şi oferi aportul la îndeplinirea acestei acţiuni de înverzire şi salubrizare a localităţii noastre. CLT Coşniţa

“Carate-do tradiţional” Cultivarea consecventă şi voluntară a efortului fizic Pe data de 16 aprilie 2011, în oraşul Ungheni – oraş cu tradiţii frumoase de organizare a diferitor măsuri republicane pentru tineret, s-a desfăşurat Campionatul Republicii Moldova la “Carate-do tradiţional”. La actuala ediţie au participat sportivi din 10 raioane, municipiul Chişinău şi Bălţi. Printre raionale participante a fost şi raionul Dubăsari cu echipa de carate-işti, conduşi de către antrenorul Bogdasar Ghenorghean, în următoarea componenţă: Ungureanu Roman, Sucitu Filadelfia şi Aliona Mironova. Participanţii au demonstrat că posedă o tehnică foarte bună la acest gen de sport, ce oferă apărarea personalităţii în caz de abuzuri fizice. A fost o luptă cinstită, cu mult efort şi străduinţă pentru toţi participanţii. În final pe cea mai înaltă treptă a podiumului au urcat sportivii noştri din raionul Dubăsari: Sucitu Filadelfia – I loc la proba cumite, Trenule, n-ai avea parte De-ale tale roate toate, Că ne-ai dus şi tot ne-ai dus În Siberia de-Apus. Din acea gură de rai În „Hantî-Mansiischii crai” De la buneii cei dragi, În pădurile de brazi. De la buneii cei dragi, În pădurile de brazi. De la Nistrul cel bătrîn, Pîn la obiul cel străin. A hotărît aşa Domnul şi-a ajuns pînă la noi Ca femeia şi bărbatul Să trăiască doar în doi Cuplul nou să se formeze Pe principii omeneşti Şi în doi să realizeze Sfintele planuri cereşti De a construi o casă şi copaci de a sădi De-a săpa şi o fîntînă

Ungureanu Roman – II loc la proba cumite. Ambii sportive sunt elevi ai Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” oraşul Dubăsari, în clasele a 11-a şi a 12-a. Suntem mîndri de victoria care au obţinut-o cu iscusinţă. Le dorim să urce îndrăzneţ pe scara succesului: “Per aspera ad astra”. Ecaterina Diordiev, profesor LT “Mihai Eminescu” Dubăsari

Trenul morţii

Şi ţipînd din gară-n gară Ducea trenul lacrimi amare Trei surori şi-un mic frate Şi o mamă disperată. Cei ce-n tren au fost bărbaţi În alt mărfar i-au încărcat Cică ar fi trebuit Să se ducă înainte Să zidească locuinţe Să ne fie cald şi bine

DRAGOSTE ŞI BUCURIE şi neamul de al înmulţi Dragii mei eu trag nădejde Că voi în a voastră viaţă O să-ndepliniţi scriptura De cu seară pînă dimineaţă Să fie această seară Începutul unei vieţi În dragoste şi bucurie Pîn-la adînci bătrîneţi, Pîn-la adînci bătrîneţi

Pe cele locuri străine Locuinţe n-au zidit În rece gulac au nimerit Şi de-atunci pe tatăl meu L-a păscut moartea mereu, Iar pe noi în altă parte Ne pîndea aceeaşi moarte Trenule, n-ai avea parte Şi de şine, şi de roabe.

V. Nour

Cu fetiţe şi băeţi Să vă fie viaţa lungă Rodnică, cu cer senin Bani mereu să vă ajungă Viaţa să o trăiţi din plin Pentu voi, scumpi tinerei Eu închin acest păhar E gustos, e mîndru vinul şi de aceea rog AMAR

A. Gîra

Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 îşi va desfăşura activitatea în incinta Consiliului raional Dubăsari, etajul II, sala de şedinţe, în următoarea componenţă: Preşedinte – Vladimir Vancea; Vicepreşedinte – Dorofeev Nicolae; Secretar – Iepure Tatiana; Membri: Bondarenco Serghei; Coţofan Valeriu; Danilov Irina; Doru Nina; Nicolaev Anatol; Ţanga Veaceslav. Înregistrarea candidaţilor electorali va începe pe data de 20 aprilie 2011 la orele 1400. Telefon de contact 248-44-742 Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15

Anunţ Consiliul raional Dubăsari anunţă concurs repetat pentru ocuparea funcţiei publice vacante de Specialist principal pentru analiză economică şi prognozări în cadrul Secţiei dezvoltare economică şi investiţii. Condiţii de participare la concurs: Condiţii de bază: - deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova; - posedarea limbii moldoveneşti şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu; - neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; - lipsa antecedentelor penale pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; - neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice. Cerinţe faţă de candidaţi: - studii superioare în domeniul economic; - experienţă în serviciul public minim un an; - abilităţi de lucru cu informaţia, analiză şi sinteză, elaborare de documente, consultare, instruire, prezentare, comunicare eficientă,

lucru în echipă; - cunoştinţe de operare PC ) MS Office Word, Excel, Internet Explorer); - profesionalism, respect faţă de oameni,spirit de iniţiativă, diplomaţie, flexibilitate, disciplină, punctualitae, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă. Acte necesare pentru angajare: - cerere; - CV-ul personal; - diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi specializare (copia); - buletin de identitate(copia); - carnet de muncă(copia); - livret militar; - certificat medical; - cazier juridic. Documentele pot fi depuse în termen de 20 de zile de la data publicării anuntului. Adresa: Consiliul raional Dubăsari, et II s. Coşniţa, str. Păcii Tel. de contact: 44-747

ATENŢIE În vederea executării Dispoziţiei MAI Cu privire la desfăşurarea măsurilor profilactice conform Planului special al operaţiunii „GRIJA”, aprobat prin ordinul M.A.I. nr.150 din 06.06.2005, pe teritoriul r. Dubăsari se va desfăşura operaţiunea speciala GRIJA în perioada 23 aprilie - 2 mai, anul curent. Scopul fiind de a elaborat un complex de măsuri în vederea asigurării securităţii la trafic şi prevenirii traumatismului rutier infantil. Alexandru Cebotari, locotenent major, CPR Dubăsari

B.C.”Moldova-Agroindbank”S.A. acorda «CREDIT MULTIOPTIONAL» Finantarea cheltuielilor personale ale solicitantilor de credit (persoane fizice) pe termen scurt si mediu. Conditiile creditului ● Suma creditului minim - 5000 lei; ● Suma maxima a creditului - 30000 lei; ● Termenul creditului – minim 6 luni, maxim – 24 luni; ● Rata dobinzii – 15,5% anual (pentru clientii cu istorie creditara pozitiva) 18% anual (pentru clientii fara istorie creditara) ● Virsta – de la 23 ani pina la 57 ani femei/62 ani barbati; ● Salariul lunar personal – nu mai mic de 1700 lei; ● Vechimea in munca la locul de munca prezent – minim 12 luni; Tarife si comisioane: ● Taxa adminisrativa – 50 lei; ● Comision unic – 2% din suma, minim 300 lei (se include in suma creditului); ● 1% comision pentru eliberare numerar Documentele necesare pentru obtinerea creditului: ● Buletin de identitate(original si copia); ● Certificat privind veniturile lunare a solicitantului(pentru ultimele 12 luni); ● Ultimele facturi de plata pentru serviciile comunale(telefon, gaz, lumina); ● Carnetul de munca si copia primei si ultimei foi cu inregistrari(copia cu viza si stampila uda a angajatorului); ● Documentele ce confirma dreptul de proprietate a imobilului(inregistrate la I.S. «Cadastru») - pentru creditele mai mari de 10000 lei. Pentru informatie suplimentara v-a adresati la B.C.”Moldova-Agroindbank” S.A. Fil. Cocieri

Tipografia “Universul” Comanda Nr. 1294


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.