Ziarul Consiliului Raional Dubăsari
13 iulie 2012
Încă 7 proiecte promovate de raion
Peste 11 mii de familii de moldoveni au fost deportate în Siberia şi Kazahstan
Şedinţa operativă cu participarea administraţiei publice locale de nivelul I şi II, serviciilor desconcentrate în teritoriul raionului şi serviciilor descentralizate ale Consiliului raional
Pe data de 03 iulie 2012 în incinta Consiliului raional Dubăsari, s-a desfăşurat şedinţa operativă cu participarea administraţiei publice locale de nivelul I şi II, serviciilor desconcentrate în teritoriul raionului, serviciilor descentralizate ale Consiliului raional şi alte servicii raionale.
Î
n cadrul şedinţei s-au discutat mai multe chestiuni ce ţin de îndeplinirea programelor şi sarcinilor pe luna iunie, sistematizarea măsurilor şi activităţilor pentru luna iulie. În acest context, de către şefii serviciilor desconcentrate în teritoriul raionului şi primarii localităţilor au fost prezentate rapoartele, informaţiile şi propunerile înaintate întru ameliorarea situaţiei în raion. Astfel, în organizarea activităţii pe perioada lunii iulie, cele mai importante măsuri vor fi următoarele solicitări şi indicaţii: - soluţionarea problemei abordate de către Inspecţia de stat în construcţie ( dl Gh.Strulea), despre necesitatea deţinerii de către agenţii economici ce activează în bază de patent a certificatelor de calitate; controlul asupra efectuării lucrărilor de reparaţie a colectorului
de apă menajeră ce deservesc obiectele administrative din s. Holerani; - organizarea măsurilor de profilaxie la atenţionarea populaţiei despre pericolelor de înec pe perimetrul rîului Nistru, folosind motonavele SSE şi Consiliului raional; - organizarea măsurilor de profilaxie a rabiei şi paraziţilor; - controlul desfăşurării secerişului în localităţile raionului; - comunicarea Autorităţilor Publice Centrale despre necesităţile de susţinere a agricultorilor pentru semănatul de toamnă;
B
iserica "Sf Alexei” din localitatea Pohrebea, raionul Dubăsari, a fost construită în anul 1912 de către arhitectorul eparhial Todorov, la solicitarea Ţarului Rus Nicolae al II-lea Romanov. La 15 iunie 2012, dl Grigore Policinschi, Preşedintele raionului, de comun acord cu dl Alexandru Leşan, primarul comunei Coşniţa, a convocat o şedinţă de lucru cu privire la starea acestui monument arhitectural. Participanţii la şedinţă, reprezentanţi şi slujitori ai bisericii creştinortodoxe, reprezentanţi ai societăţii civile, arhitectori, oameni de bună credinţă, au luat decizia de a forma un consiliu obştesc pentru restaurarea bisericii. În calitate de preşedinte al acestui consiliu, a fost desemnat dl Grigore Policinschi, preşedintele raionului. Direcţia cultură şi turism va fi responsabilă pentru administrarea acestui monument istoric. Se preconizează deschiderea unui cont special pentru acumularea surselor financiare şi a donaţiilor. Totodată, va fi elaborat un plan de acţiuni privind informarea şi mediatizarea tuturor acţiunilor în acest sens, inclusiv, organizarea
- realizarea concursului "Cel mai bun antreprenor", „Cel mai atractiv amenajament floricol" - instituirea Biroului comun de informaţii şi servicii prin intermediul organizaţiei „UN WOMEN”; - monitorizarea situaţiei în domeniul eficienţei energetice de către reprezentanţii ADR Centru şi Agenţia pentru eficienţă energetică; - odihna copiilor în taberele din raion; - organizarea balului de absolvire a liceenilor din raion; - pregătirea instituţiilor către noul an şcolar; - asistenţa medicală la temperaturile caniculare; - organizarea asistenţei păturilor social-vulnerabile; - asigurarea ordinii publice şi securitatea la trafic; - realizarea Deciziilor Consiliului Serviciul raional şi programele naţionale.
Iurie Cazac, şef Secţie administraţie şi servicii publice
După mai Recoltarea - spre finiş multe zile fară ploaie, culturile de pe cîmpuri arată ca după pîrjol: porumbul se usucă, floarea-soarelui nu a crescut mai deloc, iar grîu este destul de puţin. Agricultorii spun, că ceea ce văd pe cîmpuri îi sperie şi se roagă să vină cîţiva stropi de ploaie. continuare pag.2
pag. 4
pag.3
pag. 3
pag. 3
Examenele de absolvire
Nr. 28 (244)
"O mînă de ajutor pentru cei vîrstnici" Împreună vom salva Biserica "Sf. Alexei" din s. Pohrebea
activităţilor de acumulare a surselor financiare pentru a fi reabilitat acest lăcaş sfînt. Biserica "Sf Alexei” din localitatea Pohrebea, raionul Dubăsari, a avut de suferit de pe urmele celui de-al II Război Mondial din anul 1941-1945 şi tragicul război pentru apărarea
PC al SSE Dubăsari
ATENȚIONEAZĂ!
N
erespectarea normelor de comportare pe apă în timpul scăldatului şi în timpul plimbărilor cu barca pe apă, agravarea în timpul scăldatului a unor boli cardiovasculare sau psiho-neurologice (infarct, ictus cerebral, acces de epilepsie) de multe ori aduc la accidente nautice. De la începutul sezonului estival și pînă la data de 09.07.2012 pe teritoriul Republicii Mol-
continuare pag.2
dova au fost înregistrate 72 persoane înnecate printre care și 16 copii. Au avut loc 1147 incendii. Pe teritoriul raionului Dubăsari de către Serviciul PC și SE Dubăsari sunt înregistrate 3 cazuri de înnec: 1. Satul Pohrebea – 1 persoană 2. Satul Doroțcaia – 1 persoană 3. Satul Ustia – 1 persoană Serviciul PC și SE Dubăsari VĂ atenționează – fiți precauți în timpul scăldatului, nu lasați în timpul odihnei copii și focul fără supraveghere, asigurați-vă că focul este stins înainte de a părăsi locul unde v-ați odihnit. În caz de urgență apelați Serviciul de pompieri și salvatori 901 – apelul este gratis. G. Șeremet, locotenent al s/salvare inspector PC
pag. 2 continuare
Împreună vom salva Biserica "Sf. Alexei" din s. Pohrebea Integrităţii şi Independenţei Republicii Moldova, anul 1992. Actualmente, la 100 de ani de la înălţare, lăcaşul se află într-o stare avansată de degradare. Monumentul arhitectural este aproape distrus de vicisitudinile vremii şi există riscul iminent al distrugerii iremediabile. Venim cu strigăte de ajutor către toţi evlavioşii, oamenii
Noutăţi Nistrene cu sufletul mare, toţi cei care au o legătură sufletească cu această biserică, să se alăture eforturilor de a reabilita ctitoria, de a o salva de la dezastru. "Dumnezeu lucrează prin oameni”, chemaţi acum să contribuie la salvarea patrimoniului ecleziastic. Donează pentru reconstrucţia bisericii ortodoxe cu hramul "Sf Alexei”! "Dăruind vei dobîndi”! Cei care nu au rămas indiferenţi la acest strigăt de ajutor, ne pot contacta pentru mai multe detalii la nr. de telefon: (0248) 44-753 Direcţia Cultură şi Turism
continuare
Recoltarea - spre finiş
R
ecent, pe data 11. 07. 2012, a avut loc deplasarea în teritoriu a subsemnatei şi a colaboratorului ziarului raional „Noutăţi Nistrene” T. Juc, membrilor comisiei formate a Administraţiei publice locale de nivelul I după traseul R-D-T, privind monitorizarea mersului lucrărilor la recoltarea cerealelor de grupa I în gospodăria agricolă CAP”Pîrîta Agro”, cu suprafaţa preconozată de recoltare -213 ha. La moment sunt recoltate circa 110 ha, ceea ce constitue 52%. O bună parte din culturile cerealiere rămase pentru recoltare sunt într-o stare foarte slabă din cauza secetei excesive. În cadrul zilei respective avem informaţii operative de la alţi agenţi economici: 1) Primăria Molovata, SRL „Agro-Terra”, administrator dl. Petru Braşoveanu. Suprafaţa preconizată pentru recoltarea culturilor cerealiere 321ha. La moment s-au recoltat 289 ha, ceea ce constituie 90%, recolta medie constituie - 1 tonă la ha. 2) Primăria Molovata SRL „Agrodac Grup”, administrator dl. Ilie Isac. De pe suprafaţa recoltată de 170 ha, din care 150ha grîu, s-a obţinut o roadă de 2,213 tone la 1 ha şi la orz de pe suprafaţa de 20ha cu roada de 2,100 tone la 1ha. 3) Primăria Oxentea, CAP „Oxentea Servicie”, administrator dl. S. Terinte. Suprafaţa preconizată pentru recoltare a culturilor cerealiere 400ha. La moment s-au recoltat 220 ha, ceea ce constituie 55%. Cu roada la grîu de 1,818 tone la 1 ha. 4) Com. Cocieri, CAP „Victoria- Cocieri”, administrtor dl. Petru Nirca, care a finisat recoltarea cu o săptămînă în urmă, de pe suprafaţa recoltată de 449 ha la grîu s-a obţinut cîte o tonă la 1 ha din suprafaţa de399 ha şi la orz de
pe suprafaţa de 50 ha tot o tonă la 1 ha. 5) Primăria Molovata Nouă, SRL „Agro-Tiras”, administrator dl. Şt. Driga. Suprafaţa preconizată pentru recoltarea culturilor cerealiere de gr. I sunt 355 ha. La moment s-au recoltat 302 ha, ceea ce constituie 85% din care grîu s-a obţinut 0,273 kg la 1 ha şi din suprafaţa de 82 ha secară obţinînd 0,366 kg la 1 ha. 6) Primăria Holercani, CAP „Holercani Triumf”, administrator dl. Tudor Marinuţa. Întru excluderea staţionării a două combine de care dispune CAP ”Holercani Triumf” au fost predate în arendă pentru recoltarea spicoaselor în gospodăriile agricole din sudul Republicii Moldova. În zilele apropiate, la reîntoarcerea lor va demara secerişul. Total, pe primărie se va recolta 162 grîu de toamnă şi 100 ha orz toamnă. 7) Primăria- Doroţcaia SRL”Dornistagro”, administrator dl. Valerii Bacioi, dispune de 3 combine. La ziua de azi s-au recoltat 280ha cu roada de 0,893, însă ceilalţi agenţi economici care nu dispun de combine la recoltare, prin înţelegere reciprocă vor apela la ajutorul combinelor de la SRL”Dornistagro”. 8) Com. Coşniţa, SRL”Levobaciu”, administrator Petru Leşan. Suprafaţa de recoltare a culturilor cerealiere 291ha. La moment s-au recoltat 41ha, ceea ce constituie 14% roada obţinută 0,975 kg la un ha. În zilele apropiate alte gospodării agricole cărora le-au venit în ajutor cu tehnică, vor termina şi ei recoltarea. Despre rezultatele recoltării finale veţi fi informaţi în următorul număr al ziarului „Noutăţi Nistrene”.
Tatiana Bulat, sp. principal al Direcţiei agricultură şi cadastru
13 iulie 2012
Atenţie!
Interviu cu dna Maria Cara, vicedirector CMF Dubăsari
Temperaturi periculoase! - Canicula continuă În timp ce toată lumea îşi doreşte o boare de vînt şi un strop de ploaie, meteorologii ne sugerează să ne pregătim, să rezistăm în continuare caniculei.
E
i au emis, din nou, cod portocaliu de caniculă. Cel mai greu suportă arşiţa batrînii şi cardiacii, ei fiind cei care apelează cel mai des la ajutor medical. Pentru a preveni cazurile de insolaţie, aducem la cunoştinţa locuitorilor măsurile de protecţie pe timp de caniculă. În interviul acordat redacţiei, dna Cara Maria, vicedirector CMF Dubăsari, ne-a sugerat să fim mai precauţi şi să nu ne expunem la soare între orele 11.00-18.00 şi să respectăm următoarele măsuri de protecţie: - evitaţi, pe cît posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11–18; - dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încît temperatura să fie cu 5 grade mai mică decît temperatura mediului ambiant; - ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; - purtaţi pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise; - pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă; - beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. - nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; - evitaţi băuturile cu conţinut
ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice; - consumaţi fructe şi legume proaspete (castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; - evitaţi activităţile în exterior, care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc). - aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vîrstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită, interesaţi-vă de starea lor de sănătate. - în agricultură, pe şantierele de construcţii, în halele industriale care nu au posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzătoare, activitatea se va desfăşura dimineaţa şi seara. - evitaţi circulaţia în perioadele de vîrf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar folosiţi îmbrăcăminte uşoară din fibre naturale precum şi pălăriuţa de protecţie pe cap. - persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mintale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adăptării schemei terapeu-
tice la condiţiile existente. Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe: • închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; • ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cît temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. • deschideţi ferestrele seara tîrziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocînd curenţi de aer, pe perioada cît temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă. • stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale. • inchideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie. Respectînd aceste reguli simple, vom trece cu brio şi peste anomalia vremii. Natalia Ivanov, redactor
Secţia Ordine Publică şi Grupul Minori al Comisariatului de poliţie raional Dubăsari, continuă campania de informare a populaţiei privind regulile de comportament în timpul scăldatului, în scopul prevenirii cazurilor de înec. REGULI DE COMPORTARE ÎN TIMPUL SCĂLDATULUI: - Scăldaţi-vă numai în locuri special destinate. Întrun bazin cu apă necontrolat, puteţi nimeri în gropi adînci, albia poate fi nămoloasă, cu plante, pietre. Într-un rîu puteţi nimeri în curenţi repezi de apă, cu vîrtejuri. Toate acestea pot aduce la traume, nenorociri şi la înec; - Controlaţi permanent comportarea copiilor lîngă şi în apă. Nu uitaţi că ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature; - Dacă nu puteţi înota sau înotaţi rău, nu Vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brîu; - Nu Vă scăldaţi în stare de ebrietate; - Nu Vă scăldaţi cînd temperatura apei este mai joasă de 180 , iar a aerului mai joasă de 220 ; - Înotînd nu treceţi după pistele de interzicere. Nu Vă apropiaţi de mijloacele plutitoare. Nu Vă urcaţi pe geamanduri şi alte mijloace de protecţie; - Nu plonjaţi de pe debarcadere, poduri şi alte construcţii, nu practicaţi
jocuri cu elemente de plonjare, nu lansaţi semnale false de alarmă; - Nu folosiţi pentru scăldat saltele cu aer, anvelope din cauciuc, scînduri; - Nu Vă scăldaţi seara tîrziu şi noaptea. Nu Vă scăldaţi în timpul furtunii, păziţi-vă de valuri; REGULI DE COMPORTARE ÎN BARCĂ PE APĂ: Principalele cerinţe pentru plimbarea cu barca sînt: starea perfectă, asigurarea cu inventar necesar(furci pentru vîsle, odgon pentru acostare, căuş, mijloace de salvare, colace, etc.). În timpul plimbărilor cu barca este interzis: - închirierea bărcilor de către minori; - supraîncărcarea bărcii; - intrarea cu barca în sectorul de scăldat al plajei; - apropierea bărcilor una de alta; - aşezarea pe bordul bărcii, trecerea în timpul navigaţiei din barcă în alta; - sărituri din barcă în apă; - aflarea în stare de ebrietate pe barcă. În cazul pericolului de înec nu trebuie să panicaţi. Păstraţi calmul, respiraţi adînc, odihniţi-vă puţin, apoi înotaţi spre mal. În cazul necesităţii chemaţi în ajutor. Persoanele, care acordă ajutor sinistratului trebuie să ţină cont să nu cadă însuşi în primejdie. Dacă nu ştiţi să înotaţi, sau înotaţi rău nu intraţi în apă pentru salvarea sinistratului. În aşa caz aruncaţi sinistratului colacul de salvare, o saltea cu aer, anvelopă din cauciuc, o funie, o scîndură, o creangă, etc.
Persoanele care înoată bine, se vor apropia de sinistrat, se vor scufunda şi apucîndu-l din spate de braţe, ori mai sigur de părul de pe cap, îl vor ridica la suprafaţa apei şi înotînd se vor deplasa spre mal. Dacă persoana sinistrată este extrasă din apă la începutul înecului, primul ajutor este simplu. Deseori este deajuns să liniştim, să scoatem hainele umede, să masăm corpul, să servească ceai fierbinte pentru a scoate sinistratul din stres. Dacă sinistratul este extras din apă fără cunoştinţă, cu respiraţia şi inima oprită şi alte semne de moarte clinică este necesar de reacţionat în modul următor: - eliberarea căilor respiratoare de corpuri străine (nămol, tină, mase vomitoare); - respiraţie artificială din gură în gură, sau din gură în nas; - masajul indirect al inimii pentru reînoirea activităţii inimii şi circulaţiei sangvine. A readuce la viaţă sinistratul, care s-a înecat şi se află în stare de moarte clinică este posibil doar atunci, cînd din momentul scufundării definitive sub apă şi pînă la începutul acţiunilor de reanimare au trecut nu mai mult de 6 minute. Sînt cazuri, cînd sinistratul a fost readus la viaţă şi după 10-15 minute de înec. Ca regulă, rezultate pozitive pot fi obţinute doar atunci, cînd acţiunile de reanimare au fost începute în primele 2-3minute. Secţia Ordine Publică al Comisariatului de poliţie raional Dubăsari
pag. 3
Noutăţi Nistrene
Absolvirea liceului e trecerea de la adolescentism spre maturitate Sesiunea de examene pentru absolvirea liceului s-a desfăşurat în perioada 5 – 19 iunie. Candidaţii au avut de susţinut examene la disciplinele şcolare cu statut de examen obligatoriu şi la disciplinele şcolare propuse spre alegere pentru examenul la solicitare. Orarul examenelor a fost următorul: 1. Limba şi literatra română (alolingvi) – 5 iunie. 2. Limba de instruire – 8 iunie. 3. Limba străină – 12 iunie. 4. Examenul de profil: Matematica (profil real)/ Istoria (profil umanist) – 15 iunie 5. Examenul la solicitare – 19 iunie. Din 269 de absolvenţi au susţinut examenele 260, respectiv- 9 candidaţi au obţinut note nesatisfăcătoare. Toţi nouă candidaţi au depus cereri la contestarea lucrărilor, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor pentru absolvirea liceului. Din 9 note negative s-au contestat cu note pozitive 5 lucrări. Au de susţinut examene în sesiunea repetată 4 candidaţila: Limba de instruire – 1 absolvent, la geografie – 1, la biologie – 1 şi la limba engleză – 1. Sesiunea repetată se va desfăşira con-
Î
form graficului ce urmează: 1. Limba şi literatura română (alolingvi) – 11 iulie. 2. Limba de instruire – 12 iulie. 3. Limba străină – 13 iulie. 4. Examenul de profil – 16 iulie. 5. Examenele la solicitare – 17 iulie. Examenele se vor desfăşura în Centrul de Bacalaureat: Liceul Teoretic „George Călinescu”, or Chişinău, strada Ceucari, 7. Directorii de licee sunt obligaţi să aducă la cunştinţa părinţilor şi absolvenţilor graficul de desfăşurare a examenelor repetate şi tot în atenţia lor e de a-i informa, că examenele se vor desfăşura în Centrul de examene repetate.
O noapte neagră din 1949
n noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, peste 11 mii de familii de moldoveni au fost deportate în Siberia şi Kazahstan. Conform unor date de arhivă din cele peste 35 mii de persoane deportate 9864 erau bărbaţi, 14033 – femei şi 11889 – copii. Surorile Vasiliev din s. Molovata, deportate cu toată fa7620 de familii 1949, povestesc despre calvarul prin care au au fost consider- milia în anul trecut în anii grei de represiune ate „chiaburi”, iar celelalte – acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de apartenenţă la partidele burgheze „româneşti sau la secte religioase ilegale”. Verdictul le-a fost „deportare pe vecie”, fiindu-le confiscate casele, bunurile materiale şi interzicîndu-le să-şi ia cu ei măcar cele necesare. Urcaţi silnic în vagoane de vite, fără apă şi mîncare, pe călduri insuportabile nu toţi au supravieţuit acea cale lungă de două săptămîni, pînă au ajuns în „Siberia de gheaţă” sau Kazahstan. De fapt, în acea neagră noapte au fost ridicaţi cei mai harnici şi gospodari moldoveni, intelectuali, feţe bisericeşti, oameni de bună credinţă ce ţineau la ţară şi la neam. Aceştia şi acolo, în condiţiile infernale, şi-au construit case, adăposturi şi au muncit din răsputeri ca să-şi întreţină familiile, iar în anul 1956, cînd au fost reabilitaţi, s-au întors acasă, ca să o ia de la început, fiidu-le frică să se apropie de gospodăriile, care le-au aparţinut. Cu regret, nici raionul Dubăsari n-a fost o excepţie, fiind supus la 6 iulie 1949 la al doilea val de represii şi deportări în masă (I – anii 1931-37). Din satele raionului au fost ridicate sute de familii, trecînd prin acel calvar de nedescris. În anul 1989 majoritatea familiilor au fost reabilitate şi repuse în drepturi, conform Legii nr. 1225 – XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, persoanele supuse represiunilor şi ulterior reabilitate sînt reintegrate în drepturile politice, sociale şi civile, pierdute de aceştia în legătură cu represiunile politice. Totodată, potrivit art. 12 al Legii nominalizate (cu modificările şi completările operate prin Legea nr. 186 – XVI din 29 iulie 2006) cetăţenii RM supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor acestora bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia acestora, iar în cazul cînd acestea nu pot fi restituite, se recuperează valoarea lor prin achitare de compensaţii. În acelaşi timp, prin Regulamentul privind restituirea valorii bunurilor prin achitare de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi achitarea compensaţiei în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 627 din 5 iunie 2007, a fost stabilit mecanismul de restituire a valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice. La intrarea în vigoare a Legii nominalizate cu modificările şi completările respective, în raion a fost instituită Comisia raională specială pentru problemele victimelor represiunilor politice, care începînd cu anul 2008 a examinat mai multe cereri ale persoanelor represate sau ale moştenitorilor lor, la 5 dintre care Consiliul raional, în temeiul actelor prezentate, a decis acordarea compensaţiilor pentru averea şi bunurile confiscate nelegitim în anii de represii. Mijloacele financiare au fost alocate în acest scop din bugetul de stat şi sînt primite de către aceştia în rate, conform Regulamentului menţionat mai sus. Cu părere de rău nu toate persoanele represate sunt informate că odată cu reabilitarea pot fi repuşi în drepturile lor civile, politice şi sociale. De aceea, ne adresăm către foştii deportaţi, represaţi, moştenitorii lor să se adreseze dacă au nevoie de consultaţii, informaţii la acest capitol la Consiliul raional, tel. de contact: 0248-44-757 sau 0248-44-857 Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului
13 iulie 2012
E
xamenele de absolvire a gimnaziului s-au desfăşurat în perioada 4 – 14 iunie. Absolvenţii treptei gimnaziale au susţinut examene la: matematică, limba de instruire, istorie. Au rămas doi candidaţi din sesiunea 2011 cu susţinerea examenului la limba străină (franceză). Toate probele de examen au fost organizate în scris, în baza testelor elaborate de către colaboratorii AE din cadrul ME. În sesiunea de bază au fost admişi la examene 454 de candidaţi la matematică, 453 de candidaţi la limba de instruire, şi tot 453 de candidaţi la istorie. Un absolvent din cei susnumiţi a avut nevoie de instruire specială din cauza sănătăţii şi care, de asemenea, a susţinut examenele de absolvire a gimnaziului. Din candidaţii susnumiţi ce au susţinut examenele în sesiunea de bază nu au reuşit să ia note pozitive: la matematică – 7 absolvenţi, la limba de instruire – 7 absolvenţi şi la istorie 5 absolvenţi. În sesiunea repetată au susţinut examenele toţi candidaţii ce s-au prezentat. Din doi
Examenele de absolvire a gimnaziului denotă rezultatul muncii de 9 ani de studii restanţieri din sesiunea 2011 la examenul de limba franceză s-a prezentat doar unul şi a obţinut notă pozitivă. Atestatul de absolvire a ciclului gimnazial e un document ce permite absolvenţilor înmatricularea la licee, la colegii, şcolile de meserii, respectiv, copiilor li se permite de a căpăta o profesie, de a-şi croi drumul în viaţă. Anume de sîrguinţa depusă în cei nouă ani de studii depinde şi soarta fiecărui absolvent. L. Braducean, şef DGÎTS.
L. Braducean, şef DGÎTS
Î
7 proiecte noi de infrastructură vor fi iniţiate în anul 2012 în raionul Dubăsari
n perioada lunilor aprilie-mai anul curent, de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a fost lansat apelul de propuneri de proiecte pentru „Programul de Susţinere a Măsurilor de Promovare a Încrederii”. În cadrul apelului dat primăriile raionului Dubăsari şi Consiliul raional au participat cu un număr total de 34 de propuneri. În urma evaluării formularelor înaintate către organizaţia donatoare spre finanţare au fost selectate următoarele proiecte: 1. Consiliul raional: Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii prin reabilitarea infrastructurii de menire social-culturală (reparaţia Casei de cultură); 2. s. Ustia: Iluminarea străzilor; 3. s. Cocieri: Reparaţia acoperişului la Liceul
teoretic; 4. s. Vasilievca : Amenajarea străzilor în s. Vasilievca; 5. s. Oxentea: Reconstrucţia şi dotarea casei sociale pentru bătrîni; 6. s. Pîrîta: Îmbunătăţirea condiţiilor instructive-educaţionale şi de protejare a sănătăţii la preşcolari; 7. s. Molovata Nouă: Construcţia anexei la grădiniţa de copii; În continuare urmează să fie realizate procedurile de rigoare pentru iniţierea implementării proiectelor.
Stabilirea unui parteneriat între raioanele Dubăsari şi Lomonosov, regiunea Leningrad
Î
n urma vizitei de lucru a domnului Grigore POLICINSCHI, preşedintele raionului Dubăsari efectuată în luna ianuarie anul curent în Federaţia Rusă, oraşul Sankt-Petersburg şi în raionul Lomonosov din regiunea Leningrad, şi avînd în vedere acordurile de colaborare încheiate între conducerea raionului şi autorităţile administraţiei publice locale din regiunea rusă, conform deciziei Consiliului raional şi propunerea consilierilor raionali, dl Preşedinte a emis o dispoziţie prin care a fost instituit un grup de lucru pentru stabilirea relaţiilor de colaborare şi parteneriat, schimbului de experienţă în domeniul administrativ, social-economic, umanitar, etc. dintre reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale.
Din grupul de lucru instituit fac parte consilieri raionali, preşedinţii comisiilor de specialitate şi şefi ai subdiviziunilor din cadrul Consiliului raional, agenţi economici din teritoriul raionului. Astfel, data de 10 iulie, Preşedintele raionului a convocat şedinţa grupului de lucru, în cadrul căreia au fost discutate propunerile din partea raionului ce pot fi înaintate reprezentanţilor din Federaţia Rusă întru stabilirea unui parteneriat de dezvoltare social-economică între cele două raioane. Totodată, Preşedintele raionului a informat despre transmiterea invitaţiei părţii ruse pentru efectuarea unei vizite de lucru în raionul nostru. În cadrul întrunirii a fost menţionată necesitatea stabilirii unui plan de acţiuni pentru organizarea eficientă a eventualei întrevederi. Membrii
grupului de lucru şi-au expus susţinerea iniţiativei date, venind cu mai multe propuneri şi sugestii la acest capitol. Domnul Grigore POLICINSCHI a menţionat importanţa majoră a acestei vizite pentru raionul Dubăsari, specificînd interesul pentru a atrage investiţii în domeniul dezvoltării economice a raionului Dubăsari, stabilirea unor relaţii şi înfrăţiri
între raioane, inclusiv între primării şi instituţii. Ec. Racoveţ, şef Serviciu relaţii cu publicul
pag. 4
"O mînă de ajutor pentru cei vîrstnici"
V
oluntariatul este acțiunea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a propune o contraprestație materială. Membrii consiliului local din s. Coșnița, respectiv și din s.Pohrebea, au demonstrat întregului raion, că atitudinea contează în primul rînd, pentru că ea poate schimba spre bine viața oamenilor din jur. Pe data de 9 iulie 2012, din propria iniţiativă, împreună cu tinerii activi din platoul Coşniţa am organizat o acţiune de voluntariat cu genericul ”O MÎNĂ DE AJUTOR PENTRU CEI VÎRSTNICI”. Tinerii au vizitat două persoane vîrstnice din c. Coșnița, care sunt afectați de boală, sărăcie și singurătate. De cele mai multe ori bătrînii, care toată viața lor au muncit şi au luptat pentru viață în anii grei, azi au rămas singuri într-o casa pustie, fără susţinerea nimănui. Acest lucru se întîmplă și datorită faptului că nu au copii lor alături. Bătrînii neputincioşi sunt copleșiți de gîndurile negre ale bătrîneții, povara vieţii e mult prea grea, iar timpul se scurge neostenit. Apariţia noastră la poartă a adus lacrimi şi admiraţie în privirea lui moș Semion și mătuşa Sofiica. Băieții şi fetele odată ce au intrat în curte, s-au grăbit să repartizeze sarcinile. Au făcut ordine în curte, au spălat rufele, au săpat în grădină şi au udat legumele şi în tot acest timp nu au uitat să comunice, să-i întrebe despre felul cum o mai duc, să-i cheme la o discuţie prietenoasă, astfel dînd frîu liber sentimentelor. A fost o mîngîiere enormă pentru aceşti bătrînei, care se credeau uitați. I-am ajutat, doar cîteva ore, dar sperăm că le-am adus o alinare sufletească. Cel mai important rămîne a fi un singur lucru - tinerii au reușit prin gestul lor să aducă persoanelor în etate zîmbetul pe chipuri. Bătrînica Sofia şi bunelul Semion, care nu au măcar nici rude apropiate care să-i ajute, au primit cîte un pacheţel cu dulciuri, procurate din banii
Noutăţi Nistrene Stimată doamnă
Galina Agatiev, Şef-adjunct direcţie finanţe
Cu ocazia Zilei de naştere, Vă dorim multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să aveţi parte numai de zile senine şi însorite, familia să Vă fie sănătoasă şi unită. LA MULŢI, MULŢI ANI ŞI TOŢI FERICIŢI!!! Cu respect, colectivul Direcţiei finanţe Dubăsari
13 iulie 2012
Stimate Domnule primar de Cocieri, Ion MIŢCUL Cu deosebite sentimente, vă adresăm cele mai calde felicitări cu prilejul frumosului jubileu de 50 de ani. Prin tenacitatea cu care munciţi, prin responsabilitatea de care daţi dovadă în nobila activitate ce o desfăşuraţi, aţi cîştigat încrederea şi respectul locuitorilor comunei Cocieri. Popasul aniversar, la care aţi ajuns, constituie o oportunitate de a pune pe cîntar succesele realizate în acest domeniu. Vă dorim viaţă îndelungată, plină de realizări şi bucurii, clipe cît mai durabile de satisfacţie şi înălţare sufletească.
Cu această ocazie, prin dispoziţia Preşedintelui raionului, dl Miţcul a fost menţionat cu diploma şi insigna de onoare a Consiliului raional Dubăsari pentru munca rodnică şi asiduă în domeniul administraţiei publice locale, susţinerea şi promovarea valorilor naţionale moldoveneşti, pentru contribuţia esenţială la dezvoltarea social-economică a localităţii Cocieri şi a raionului. Cu respect, Preşedintele raionului Dubăsari Grigore POLICINSCHI
La Mulţi Ani Stimată dnă Ludmila Cuşnariov, conducătorul ansamblului folcloric cu titlul onorific „ model” „Cociereanca” din s. Cocieri
centrul local de tineret de pe platoul Coşniţa. Împreună putem face multe! Împreună vom mişca şi munţii din loc!!! Aduc sincere mulțumiri Consiliului local de tineret din s. Coșnița, pentru implicarea în această acţiune de caritate. Împreună cu tinerii din cadrul Centrului Metodic C.T.S. am reușit să aducem un strop de fericire oamenilor cărora viața le-a întors spatele.
A 70-a treaptă urcaţi pe a vieţii scară, noi vă dorim să ajungeţi şi la suta vară, iar cînd veţi privi înapoi, pe treptele urcate, să nu vedeţi urme de noroi, ci doar frumoase fapte! Fie ca ziua de azi să fie cea mai fericită zi din viaţa dvs. şi fie ca ziua de mâine să fie şi mai fericită decît cea de azi!Cu ocazia acestei zile în care mai adăugaţi un superb trandafir în buchetul vieţii,vă urăm să aveţi parte de tot ce vă doriţi de la viaţă : dragoste, bucurii, gânduri senine, lumină în suflet, speranţă într-un viitor mai bun şi un sincer şi călduros "LA MULŢI ANI"! Cu această ocazie, prin dispoziţia Preşedintelui raionului, dna Ludmila a fost menţionată cu diploma şi insigna de onoare a Consiliului raional Dubăsari, pentru merite deosebite şi dăruirea plenară în numele culturii, promovarea valorilor şi tradiţiilor naţionale, efortul considerabil la făurirea
potenţialului uman de mîine şi cu prilejul aniversării a 70 de ani de la naştere.
Cu respect, Direcţia Cultură şi Turism, Preşedintele raionului Dubăsari
Plaja de la Corjova
adunaţi de către membrii consiliului local de tineret de pe platoul Coșnița. La plecarea noastră, în privirea pensionarilor Sofia şi Semion se putea citi dorinţa de a ne revedea, iar în inimile lor a crescut cîte un firicel mic de speranţă, căci nu vor mai fi singuri, iar de azi înainte, portiţa lor nu va mai fi închisă ani la rînd cu zăvorul. Începînd de azi, ei vor avea un sprijin de la tînăra generaţie. Sperăm că acest gest de solidaritate şi empatie a trezit în ochii societăţii dorinţa de a face lumea mai bună şi sunt cert convinsă că mulţi vor lua drept exemplu acţiunea de voluntariat cu genericul "O mînă de ajutor pentru cei vîrstnici", întreprinsă de
ANUNŢ Cancelaria de Stat prin Oficiul teritorial Chişinău anunţă numirea dlui Petru Profire în funcţia de reprezentant al Guvernului pe r. Dubăsari. În atenţia cetăţenilor este faptul că dl Petru are scopul de a fi în sprijinul cetăţenilor, care au nevoie de sfaturi şi consultări referitor la activitatea serviciilor desconcentrate în teritoriu şi anume: inspectoratul fiscal, comisariatul de poliţie, oficiul teritorial cadastru, oficiul stării civile, inspecţia ecologică şi alte servicii din acest domeniu. Zile de audienţă: Marţi şi Joi, între ora 9.00-16.00. Telefon de contact: 079814759; fix (0248)43-111 Adresa: Clădirea Consiliului Raional, et. 3
Membrii consiliului local de tineret ce au patricipat la această acţiune, pe care mulţi vizitatori ai reţelei sociale “Odnoklasniki” i-au botezat “timuravtzy” sunt: Victor Aslanov, Mihai Danilov, Petru Danilov, Artiom Caftea, Cristina Cazac, Vlada Leanca, Vlada Pasat, Victoria Tvicenco, Doina Ţanga, Veronica Şcurenco. Olga Ţurcan, specialist în domeniul tineret
Locuitorii s. Corjova se bucură de propria zonă de odihnă pe malul rîului Nistru. Din primăvara anului curent s-au întreprins măsuri de voluntariat pentru amenajarea unei plaje pe o rază de circa 200 m, la vale de primăria localităţii Corjova, situată în clădirea administrativă a Centrului de reabilitare „Azil pentru bătrîni”. Primarul satului dl Sergiu Oprea, împreună cu cîţiva lucrători de-ai săi a organizat curăţarea teritoriului şi amenajarea acestuia cu bănci pentru odihnă chiar pe maulul Nistrului. Gunoiul din preajmă a fost colectat şi evacuat. Pentru ca plaja să se menţină mereu în curăţenie, primarul îndeamnă localnicii să se mobilizeze şi să vină voluntar, alături de dumnealui la măsuri de salubrizare în această zonă. Iar oaspeţii, care vin la odihnă să nu lase resturile în urma lor. Pe viitor dumnealui planifică procurarea tomberoanelor de gunoi şi poate chiar să pună intrare contra plată pe acest teritoriu, care
A n u n ţ
Irina Glod
Poliţele de asigurare cu: nr. 020N018518, familia Bacioi Natalia, nr buletinului de identitate 2001013114441; nr. 020N018040, familia Larionov Sofia, nr buletinului de identitate 2001013117361; nr. 020N018206, familia Gaina Parascovia, nr buletinului de identitate 2003013010977; nr, 020N018206, familia Socolov Parascovia, nr buletinului de identitate 2002013006390; nr. 020N018175, familia Croitor Alexandra, nr buletinului de identitate 2001021003942; nr.020N018391, familia Svetlicenco Vera, nr buletinului de identitate 2000021130618; nr. 020N018241, familia Imihteev Mihail, nr buletinului de identitate 2001013124981; nr. 020N018204, familia Todorova Maria, nr buletinului de identitate 20010131240400 se socot nule din motiv de pierdere.
ANUNŢ Consiliul raional Dubăsari anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de Specialist pentru rapoarte şi evidenţa materialelor. Actele necesare pentru participare la concurs: - cerere; - CV-ul personal; - diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare
va servi drept susţinere financiară întru procurarea motorinei ce va fi folosită la transportarea gunoiului acumulat şi pentru menţinerea ordinii pe plajă.
profesională şi specializare (copia); - buletin de identitate (copia); - carnet de muncă (copia); - livret militar; - certificat medical; - cazierul juridic. Pentru informaţii adăugătoare vă puteţi adresa la nr. de tel: 0248 44-857 sau la adresa: s. Coşniţa, str. Păcii, Consiliul raional Dubăsari, et.III.
CONDOLEANŢE
ANUNŢ Centrul de plasament pentru copii de tip familial "Concordia- Orăşelul Copilăriei" satul Pîrîta raionul Dubăsari , anunţă funcţiile vacante de: - Şofer - Asistent Social - Coordonator Pedagogic La fel instituţia sus numită , angajează la servici Educatori. Doritorii pot trimite CV şi Scrisoarea de motivaţie la adresa de email glodtania@ yahoo.com
În aceste momente de grea încercare, Preşedintele raionului Dubăsari şi întreg colectivul Consiliului raional Dubăsari este alături, cu profundă compasiune de domnul Sergiu Grigoriev, şef Direcţie juridică şi resurse umane, în legătură cu trecerea în nefiinţă a bunicului său, Grigoriev Vasile Foca, veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Transmitem pe această cale sincere condoleanţe şi regrete profunde rudelor îndoliate şi tuturor celor îndureraţi. Organizația raională a veteranilor de război și muncă se alătură cuvintelor de compasiune spuse și exprimă sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să-l primească alături de aleşii săi.
Responsabil de ediție: Maria JIMBEI, vicepreședintele raionului Dubăsari
Tipografia “Universul” Comanda Nr. 6425
Tel.: 43-410 Tiraj:2000 ex.
Redactor șef: Irina Glod Secretar
Tatiana Juc Redactor: Natalia Ivanov responsabil: