In obiectiv: testoasa de apa europeana, Emys orbicularis. by Asociatia Ecouri Verzi

În obiectiv:

Þestoasa de apã europeanã

Emys orbicularis Sistematicã • Descriere • Comportament • Habitate • Ameninþãri • Conservare ºi management • În captivitate

Sos Tibor

Cluj-Napoca, 2011

Sos Tibor În obiectiv:

Þestoasa de apã europeanã,

Emys orbicularis

Cluj-Napoca, 2011

Editarea ºi publicarea primei ediþii a acestei cãrþi au fost realizate de cãtre Asociaþia Ecouri Verzi din Cluj-Napoca, cu finanþare prin proiectul: “Conservation of European Pond Turtle in Transilvania, Romania: Guideline for monitoring and manadgement of small European Pond Turtle populations and its habitats” http://www.emys-ro.webs.com http://www.ecouriverzi.ro Finanþarea a fost oferitã de Ministerul Olandez al Agriculturii, Naturii ºi Calitãþii Alimentelor prin fondul “Small Nature Management Projects” http://www.olanda.ro/Matra_Knip.htm

Beneficiar proiect: Asociaþia Ecouri Verzi str. Ciucaº, nr.7, ap.78, 400545, Cluj-Napoca România tel: 0745397655; fax: 0364816143 http://www.ecouriverzi.ro office@ecouriverzi.ro Parteneri: Asociaþia pentru Protecþia Pãsãrilor ºi a Naturii “Grupul Milvus” str. Crinului nr. 22, Tîrgu Mureº, România OP 3, Cp 39, 540620 Tîrgu Mures tel/fax: 0265264726 http://www.milvus.ro office@milvus.ro Grupul de Lucru pentru Protecþia Amfibienilor ºi Reptilelor din cadrul Grupului Milvus http://milvus.ro/working-groups/amphibian-reptileconservation-wg

Referent ºtiinþific/Corecturã lingvisticã: Dr. Ioan Ghira, Societatea Românã de Herpetologie, Cluj-Napoca Tehnoredactare ºi copertã: Sos Tibor http://www.tiborsos.webs.com tibor.sos@gmail.com

Credite fotografii: Alice Abela, Daróczi J. Szilárd, Emilie Dauphas, Dragoº Datcu, Gregory Dhenaut, Farkas Balázs, Dr. Ioan Ghira, Sorin Grigore, Hegyeli Zsolt, Kecskés Attila, Dr. Kiss J. Botond, Hana Latkova, Cristian Mihai, Daniel Petrescu, Eugen Petrescu ºi Nick Scobel. Celelalte fotografii au fost realizate de autor.

ISBN 978-973-0-09539-5

CUPRINS INTRODUCERE SISTEMATICÃ Paleontologie Taxonomie Subspecii DESCRIEREA SPECIEI Dimensiuni Formã ºi aspect Caracteristici anatomice Colorit Caractere sexuale secundare Descrierea formelor Emys orbicularis orbicularis I ºi II COMPORTAMENT Termoreglarea Ciclul anual de activitate Ciclul diurn de activitate Hrãnirea Activitatea nupþialã Depunerea pontelor Incubaþie, eclozare ºi dezvoltarea juvenililor

4 9 9 10 16 17 21 21 23

Omul Vulnerabilitatea populaþiilor cu numãr mic de indivizi - Cazul Avrig CONSERVARE ªI MANAGEMENT Legislaþie Metode de conservare in situ Considerente genetice Metode de conservare ex situ Criterii pentru evaluarea stãrii favorabile de conservare a populaþiilor ºi habitatelor Mãsuri ºi metode concrete de protecþie Educaþie Cercetare ºi monitorizare

60 69 73 74 77 79 83 87 92 92

24 27 28 29 31 32 34 37

HABITATE Habitatul ideal Tipurile de habitat din România

42 47

AMENINÞÃRI Prãdãtori naturali

ÎN CAPTIVITATE Deþinerea þestoaselor de apã europene în România Caracteristicile unei þestoase sãnãtoase Întreþinerea temporarã a þestoaselor în acvaterarii Întreþinerea temporarã a þestoaselor în amplasamente seminaturale Hrana Hibernarea Incubarea artificialã

100

MULÞUMIRI GLOSAR DE TERMENI

106 107

BIBLIOGRAFIE

108

97 99

101 102 103 104

Siliºtea, Teleorman foto: Emilie Dauphas 3

DESCRIEREA SPECIEI DIMENSIUNE Genul Emys face parte din familia de þestoase Emydidae, cunoscutã ºi sub numele de “þestoasele de apã din Lumea Nouã”. Membrii genului ating o lungime a carapacei de maxim 240 mm.

Lungimea carapacei este distanþa mãsuratã în linie dreaptã de-a lungul plãcilor vertebrale a þestoasei. Deci nu urmãrim forma bombatã a carapacei. Primul punct îl reprezintã marginea anterioarã a scutului nucal. Al doilea punct este marginea posterioarã a suturii dintre supracaudale.

Þestoasa de apã europeanã, Emys orbicularis, ajunge la o lungime a carapacei ce depãºeste rar 230 mm. Greutatea maximã mãsuratã este de 1200-1500 g. Aceste dimensiuni sunt atinse mai ales în populaþiile nordice ale speciei. În nord supravieþuirea exemplarelor depinde de dimensiunile mai mari atinse. O þestoasã de apã de dimensiuni mari rezistã mai uºor în condiþiile unei clime reci. Aceastã rezistenþã este datã ºi de capacitatea de depozitare a unei cantitãþi mai mari de grãsime. Un corp de dimensiuni mai mari depoziteazã cãldura un timp mai îndelungat fiind mai puþin afectat de schimbãrile bruºte de temperaturã. Aceastã rezistenþã termalã salveazã deseori viaþa þestoaselor de apã. Exemplarele surprinse de o scãdere bruscã a temperaturii reuºesc sã se adãposteascã la timp înainte de înrãutãþirea definitivã a condiþiilor climatice. Contrar, exemplarele din regiunea mediteraneanã sunt de dimensiuni mai mici. 16

Ele ajung la o lungime a carapacei de 120-160 mm ºi la o greutate maximã de 500-600 de g. În unele locaþii din sudul arealului ca de exemplu pe coasta Dalmaþianã, în insulele Peloponnes ºi Kefallinia (Grecia), în Sicilia ºi pe coasta Ligurianã, þestoasele au dimensiuni sub 100120 mm. Aici, de obicei þestoasele de apã nu hiberneazã ºi astfel nici nu investesc în procesul de depozitare a grãsimilor, deci pot rãmâne de mici dimensiuni. Însã dimensiunile reduse pot fi ºi rezultatul condiþiilor suboptime din regiunea aridã. În aceste areale majoritatea corpurilor de apã folosite seacã vara, þestoasele îºi pierd habitatele acvatice, zonele de vânãtoare ºi sursele de hranã ºi astfel sunt nevoite sã estiveze. În unele cazuri dimensiunile reduse pot fi ºi rezultatul izolãrii genetice. În concluzie dimensiunile mici ale þestoaselor pot fi cauzate atât de condiþiile optime cât ºi cele suboptime din regiunea ocupatã. Studiile morfologice au dovedit ºi o altã tendinþã de creºtere în dimensiuni a þestoaselor: þestoasele de apã din est cresc la dimensiuni mai mari decât cele din vest. Acest lucru poate fi explicat prin înþelegerea condiþiilor

Figura 18. Plastronul unei þestoase de apã subadulte din nord-vestul þãrii.

Figura 19. Variaþii de formã ºi colorit la femele de þestoase de apã europene de pe Grindul Lupiilor (Tulcea, 2009). Dimensiunea þestoaselor prezentate creºte dinspre stânga spre dreapta ºi de la rândul de sus spre rândul de jos. Conform caracterisiticilor acestor þestoase nu existã corelaþie între lungimea ºi forma carapacei. Astfel forma elipticã sau de “parã” apare fãrã regulã la þestoase de diferite dimensiuni. Coloritul þestoaselor variazã de la un model puþin pãtat spre unul bine pãtat, ºi de la un model punctat spre unul striat. optime ºi suboptime din arealul ocupat. Însã existã ºi excepþii când forme de dimensiuni mici sau mari apar în arealul formelor de dimensiuni mici sau mari, contrastând cu acestea la mãrime. Acest fenomen poate fi rezultatul migraþiei diferitelor forme ale speciei, dar ºi al efectului condiþiilor locale suboptime sau favorabile. O sursã de hranã bogatã ºi constantã poate determina o creºtere apreciabilã a dimensiunilor. În sudul Franþei prezenþa formelor mari este consideratã un rezultat al migraþiei þestoaselor din populaþiile nordice de-a lungul vãii Ronului ( Fritz, 2005).

FORMÃ ªI ASPECT Privitã de sus carapacea þestoasei de apã are o formã rotunjitã, “orbicularã” spre elipticã, þeºitã. Exemplarele tinere sunt aproape rotunde, în creºtere se lungesc ºi ajung la o formã elipticã. Partea posterioarã a carapacei se lãþeºte uºor ca rezultat a scuturilor marginale mai late. Aceastã structurã tip “aripã de rachetã” împreunã cu forma elipticã ºi þeºitã a carapacei contribuie la structurarea unei forme hidrodinamice. Forma carapacei prezintã un grad mare de variabilitate individualã (vezi figura 19). Un studiu morfologic efectuat pe populaþiile de þestoase de apã italiene a dovedit 17

Figura 20. Variaþii de formã ºi colorit al þestoaselor de apã europene (dinspre stânga spre dreapta, de la rândul de sus spre rândul de jos: masculi: Maia, PH; Siliºtea, TR - Hana Latková; femele: Grindul Lupilor, TL; Vadu, CT - Gregory Dhenaut; Vadu, CT - Gregory Dhenaut; Maliuc, TL Gregory Dhenaut; Sãlcioara, TL - Gregory Dhenaut; Lipova, AR;Vãradia, CS; urmãtoarele trei exemplare provin din nord-vestul þãrii. Unele þesoase sunt acoperite de depuneri naturale de alge.

Figura 21. Inelele de creºtere ale plãciilor sunt vizibile la subadulþi, dar mai târziu dispar. La adulþi plãcile devin netede.

cã forma exemplarelor care trãiesc preponderent în ape stãtãtoare a evoluat spre o formã elipticã ºi bombatã. Aceastã constituþie le ajutã la o deplasare mai linã. Contrar, þestoasele din apele curgãtoare line sau relativ repezi, au evoluat spre o formã rotundã ºi þeºitã, ce le protejeazã de presiunea curenþilor de apã (Zuffi et al., 2007). Carapacea este acoperitã de plãci cornoase (solzi) mari. Constelaþia caracteristicã a carapacei constã dintr-o placã nucalã, din 5 plãci vertebrale, 4-4 costale ºi 1111 marginale. Apar deseori ºi exemplare cu constelaþie diferitã de plãci. Aceste constelaþii aberante se considerã a fi rezultatul unor factori de stres din timpul dezvoltãrii embrionare. Exemplarele tinere prezintã dorsal o carenare a carapacei care dispare la exemplarele adulte (figura 28). Plastronul este plat (spre concav la masculi) ºi este formatã din 6 perechi de plãci (figurile 26-27 ºi 28-31). La juvenili persistã prezenþa scuturilor axilare ºi inguinale, care mai târziu în timpul creºterii dispar contopindu-se cu ligamentul (figura 22). La juvenili ºi subadulþi plãcile carapacei cât ºi a plastronului prezintã diferite inele de

creºtere. Aceste inele dispar la exemplarele mai în vârstã, astfel plãcile devin netede. Numãrul inelelor nu reflectã exact vârsta þestoaselor, fiindcã deseori exemplarele trec prin diferite perioade de creºtere în acelaºi an (figura 21). Nãrile ºi ochii se situeazã în apropierea pãrþii frontale a capului (figurile 23 ºi 28). Aceastã poziþie faciliteazã scanarea suprafeþei apei fãrã a scoate capul în întregime din apã. Buza superioarã prezintã o curbã ascendentã spre centru. “Dinþii” þestoasei sunt reprezentaþi de structurile cornoase ascuþite de pe marginile maxilarului ºi a mandibulei (figurile 23 ºi 28). Pielea capului este netedã, fãrã solzi. În zona timpanului prezintã o placã relativ diferenþiatã ce acoperã canalul spre urechea internã a þestoasei. Membrul anterior numãrã 5, iar cel posterior 4 degete. Degetele sunt legate între ele prin membrane înotãtoare. Membranele de la piciorul posterior sunt mai dezvoltate. Membrele ºi coada sunt apãrate de solzi mari cornoºi. Pe membrele anterioare mãrimea solzilor creºte dinspre interior spre exterior. Coada este relativ lungã ºi acoperitã cu solzi netezi. Una dintre denumirile populare Figura 23. Craniul dupã preparare a unei femele accidentate pe Grindul Lupilor (Tulcea, 2009).

Figura 22. Poziþia scuturilor axilare (g) ºi inguinale (h) la juvenilii de þestoasã. 19

d a d b

d d

d d c d

a d

c b

d d

d b

Figura 24. Carapace de mascul de þestoasã de apã europeanã. Plãcile osoase ºi cele cornoase (solzii) au fost colectate în rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa, 2009). Dupã asamblare ºi mãsurare s-a dovedit cã plãcile aparþin unui mascul cu o lungime de carapace de aproximativ 16 cm cu deformãri severe în formã ºi structurã. Culoarea ruginie a solzilor este datã de infiltraþiile mineralelor feroase. Denumirile plãcilor cornoase sunt urmãtoarele: a: nucalã, b: vertebrale, c: costale, d: marginale, e: supracaudale.

f2 f f

f e1

e3 e4 f e5 f e6 f e7 e8 f f

a b b b b b b b c d

e1 e2 e3 e4 e5 e6/e7? e8

f4 f5 f6 f7 f8

b e d

c d

f2 e1

e5 e6

f3 f4 f5-6 f7 f8

Figura 25. Interiorul carapacei exemplarului colectat în rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa, 2009). Numãrul plãcilor pleurale ºi periferiale diferã în cele douã laterale. Numãrul mai mic de plãci pleurale (7 faþã de 8) ºi contopirea periferialelor din partea stângã a þestoasei cauzeazã curbura coloanei vertebrale ºi astfel structura deformatã a carapacei. Denumirile plãcilor osoase a carapacei sunt urmãtoarele: a: proneuralã, b: neurale, c: metaneuralã, d: pigalã, e: pleurale, f: periferiale.

Figura 26. Plastronul exemplarului colectat în rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa, 2009). Denumirile solzilor sunt urmãtoarele: a: gularã, b: humeralã, c: pectoralã, d: abdominalã, e: femoralã, f: analã.

Figura 27. Interiorul plastronului exemplarului colectat în rezervaþia naturalã din Hagieni (Constanþa, 2009). Denumirile plãcilor osoase sunt urmãtoarele: a: epiplastron, b: entiplastron, c: hioplastron, d: hipoplastron, e: xifiplastron.

a b a

f d

d puncteazã chiar aceastã caracteristicã a speciei, numind-o “broasca þestoasã cu coadã lungã”. La juvenili lungimea cozii depãºeºte lungimea carapacei. La masculi coada depãºeºte 2/3 din lungimea carapacei, la femele doar 1/2.

CARACTERISTICI ANATOMICE La adulþi carapacea este complet osificatã (figurile 24-27). Carapacea ºi plastronul sunt legate printr-un ligament. În comparaþie, la speciile Testudo cele douã elemente sunt legate de o punte cu suturã osificatã. Plastronul genului Emys, ca ºi la speciile din genurile Emydoidea ºi Terrapene, este divizat în douã pãrþi mobile. Cele douã pãrþi ale plastronului se întâlnesc la sutura hioplastronului cu hipoplastronul ºi sunt în contact printr-un ligament. Aceste specii posedã un os adiþional, numit “suprascapula”, ce este parte a structurii articulaþiei umãrului. Acest element joacã un rol important în apropierea pãrþii anterioare a plastronului de carapace. Astfel în caz de pericol aceste specii pot apropia partea anterioarã a plastronului de carapace. La genul Emys sutura plastronului este mai puþin dezvoltatã, astfel “închiderea” carapacei este imperfectã. Articulaþia umãrului ºi sutura plastronului sunt considerate caractere taxonomice importante (Fritz, 1995).

COLORIT Coloritul de fond este în general închis, maro închis, rar roºiatic sau negru (figura 28). Pe acest fond apar puncte sau striaþii galbene sau albe cu forme, dispunere ºi densitate variabile. Striaþiile au în general distribuþie radiarã. Deseori aceste variaþii pot fi localizate ºi geografic. Diferenþe de colorit apar ºi între cele douã sexe, mai ales la unele subspecii. Chiar ºi exemplarele din aceeaºi populaþie aratã un grad mare de variabilitate. Coloritul juvenililor este mai viu comparativ cu al adulþilor ºi se schimbã treptat în timpul maturizãrii. Forme melanistice apar mai ales în populaþiile nordice, dar au fost descrise ºi în populaþiile din nordul Africii ºi centrul Anatoliei. Un colorit deosebit au exemplarele de tip “maculosa” care apare la mai multe subspecii ale þestoasei de apã. La exemplarele “flavistice” lipsa pigmenþilor determinã apariþia unui fond deschis, alb-gãlbui, galben (figura 12). Aici striaþiile ºi punctele apar închise la culoare; este ca un negativ al tipului obiºnuit. Acest colorit apare mai des la femele. Apariþia exemplarelor cu coloraþie brun21

roºiaticã, ruginie, este consideratã rezultatul depunerii în timp a unor minerale feroase în plãcile osoase ale þestoaselor, cum a ºi dovedit

un studiu efectuat pe þestoasele din Corsica (vezi masculul nr. 3. din figura 29).

Figura 28. Caracteristicile morfologice a þestoasei de apã europene (K.A. - Kecskés Attila) cu linii sau puncte pe fond închis, negru, brun cu nuanþe galbene, verzi

în general cu iris roºiatic cu iris galben spre alb

guºa în general pãtatã culoarea plastronului variazã între uniform galbenã pânã la uniform închisã

cu plastron plat

culoarea roºie poate fi cauzatã de infiltraþii minerale cu membranã interdigitalã placa analã recurbatã coadã cu baza pronunþatã, relativ lungã

juvenil cu carapace carenatã coadã subþire, relativ scurtã

proaspãt eclozat

cu plastron concav cu carapace þeºitã cu “buric”

K.A.

cu plastron plat

Figura 29. Variaþii de colorit ºi formã al plastronului masculilor de þestoase de apã europene (dinspre stânga spre dreapta: Hagieni, CT; Maia, PH; Siliºtea, TR - Hana Latková; Olãneasca, BR - Hana Latková, jos: origine necunoscutã, deþinutã la Sibiu, SB).

CARACTERE SEXUALE SECUNDARE Masculii, în comparaþie cu femelele, au o carapace ºi mai ales un plastron mai îngust (figura 28). Plastronul masculilor este concav, ajutând la acuplare (figura 28-29). Privit de sus, la masculi existã o distanþã considerabilã între marginea posterioarã a plastronului ºi marginea posterioarã a carapacei (figura 2829). Aceastã distanþã faciliteazã curbarea cozii în timpul acuplãrii. La femele distanþa dintre marginea posterioarã a plastronului ºi a carapacei este comparabil mai redusã (figura 30-31). Ghearele de pe membrele anterioare ale masculilor sunt relativ mai lungi ºi curbate, formã ce ajutã în timpul acuplãrii la o mai bunã fixare de carapacea femelei. Baza cozii mascului este mai groasã, fiindcã aici se aflã organul copulator masculin. Deschizãtura cloacei la mascul este relativ mai aproape de vârful cozii. În general femelele depãºesc mãrimea masculilor de aceaºi vârstã, însã existã ºi

excepþii. La subspecia Emys orbicularis occidentalis din nordul Africii, masculii depãºesc frecvent mãrimea femelelor. Femele pot diferi de masculi ºi prin lungimea ºi lãþimea capului. La unele forme dimensiunea capului femelelor este relativ mai mare decât al masculilor. La unele subspecii ca de exemplu la Emys orbicularis hellenica, Emys orbicularis persica ºi Emys orbicularis iberica, masculii diferã de femele ºi prin desenul capului. Masculii apar deseori cu un desen reticulat închis. Femelele au pielea capului colorat cu puncte galbene pe fond închis. Sexele unor subspecii diferã ºi prin dispunerea striaþiilor deschise. La masculi culoarea irisului poate varia între alb, galben, portocaliu ºi roºu-brun. Irisul femelelor este în general gãlbui, verde-gãlbui, alb spre galben. Irisul femelelor este deseori împãrþit de o barã transversalã sau o patã în formã de cruce, închisã. Unele femele cu vârste înaintate pot dezvolta un iris roºiatic. Conform 23

Figura 30. Variaþii de colorit ºi formã al plastronului femelelor de þestoase de apã europene (dinspre stânga spre dreapta, de la rândul de sus spre rândul de jos: nord-vestul þãrii; Vãrãdia, CS; Cheia, CT; Lipova, AR; Maliuc, TL; Vadu, CT- Gregory Dhenaut; Vadu, CT- Gregory Dhenaut; nordvestul þãrii; origine necunoscutã; Sãlcioara, TL - Gregory Dhenaut; Grindul Lupilor, TL). unor studii, irisul femelei are nuanþe mai intense în perioada reproducerii. Acest aspect poate avea un rol de comunicare. Culorile intense pot fi rezultatul activitãþii hormonilor ºi pot comunica starea de sãnãtate ºi chiar cea reproductivã a femelei. Desenul membrelor poate deasemenea diferi între sexe. Masculii sunt caracterizaþi printr-un fond mai închis cu pete neregulare, pe când la femele sunt mai caracteristice striaþiile. La unele subspecii pot apãrea ºi membre uniform colorate în galben. DESCRIEREA FORMELOR EMYS ORBICULARIS ORBICULARIS I ªI II Cele douã forme grupeazã populaþiile cele mai nordice ale speciei. În nord 24

exemplarele ajung la lungimea maximã a speciei. Aici coloritul þestoaselor este închis, deseori putând fi observate forme melanistice. Striaþiile ºi petele galbene apar în densitãþi mici, uneori chiar dispar. Coloritul plastronului este deasemenea închis, mai ales la masculi. Scutul nucal este în general trapezoid. Membrele anterioare apar cu o dungã galbenã îngustã pe partea anterioarã a membrului Irisul masculilor deseori este roºu. Masculiii nu ajung la mãrimea femelelor. Plastronul juvenililor este dominat de o patã mare închisã. Emys orbicularis orbicularis I este forma cu cea mai mare rãspândire ºi cu cele mai mari dimensiuni corporale. În nord amândouã sexele apar negre uniform, dar unele exemplare flavisitice pot avea plastronul galben. Guºa este neagrã cu puþine pete

galbene. Coloritul capului nu diferã între sexe. În zona sudicã de distribuþie a subspeciei, exemplarele care apar au formã ºi colorit total diferite faþã de populaþiile nordice. Aceste exemplare, care au fost descrise sub numele de Emys orbicularis luteofusca, au un cap relativ mic ºi culoarea de fond este un marogãlbui. La cele mai multe exemplare pigmentul negru lipseºte în totalitate. Lungimea maximã a carapacei este de 200 mm, dar în condiþii suboptime rar atinge aceastã mãrime. Aceasta formã a fost descrisã ºi sub numele de (deci sinonime ale speciei sunt:) Emys lutaria taurica Mehnert, 1890 ºi Emys orbicularis aralensis Nikolskij, 1915. Emys orbicularis orbicularis II este o

specie de dimensiuni mai mici, lungimea carapacei depãseºte rar 200 mm. Plastronul femelelor este deseori dominant galben spre galben uniform. Guºa este mai deschisã la culoare decât la cealaltã formã. Masculii au adesea un model reticulat pe creºtetul capului, care îi deosebeºte de modelul pãtat al femelelor. Exemplare din arealul acestei forme su fost descrise ºi sub numele sinonime Emys turfa Meyer, 1835 ºi Emys europaea var. sparsa Dürigen, 1915. Descrierea acestor forme a fost preluatã din lucrarea lui Fritz din 2003. Validitatea acestor caractere va fi doveditã sau respinsã de cercetãrile ulterioare.

Figura 31. Variaþii de formã ºi colorit al plastronului femelor de þestoase de apã europene (Grindul Lupilor, Tulcea, 2009). Dimensiunea þestoaselor prezentate creºte dinspre stânga spre dreapta ºi de la rândul de sus spre rândul de jos. Coloritul plastronului þestoaselor variazã de la un model puþin pãtat spre unul cu fond închis.

Figura 32. Þestoase la soare în Delta Dunãrii (foto: Eugen Petrescu. 26

MULÞUMIRI Pe aceastã cale þin sã mulþumesc prietenilor ºi colegilor mei, Ioana Iancu ºi Horaþiu Popa de la Asociaþia Ecouri Verzi pentru parteneriatul fructuos din proiectul ”Conservation of European Pond Turtle in Transilvania, Romania: Guideline for monitoring and manadgement of small European Pond Turtle populations and its habitats” dar ºi pentru colaborãrile anterioare. Mulþumesc în mod deosebit lui Dr. Ioan Ghira pentru corectura textului lucrãrii dar ºi pentru amabilitatea de a-mi permite folosirea datelor de distribuþie a þestoasei de apã europeanã din baza de date a Societãþii Române de Herpetologie. Mulþumesc lui Dr. Uwe Fritz de la ”Museum für Tierkunde” de la Dresda, Germania, pentru amabilitatea de a-mi trimite lucrãriile ºtinþifice proprii, dar ºi pentru opinile

împãrtãºite. Mulþumesc prietenilor ºi colegilor de la Grupul Milvus, ºi nu numai, pentru nenumãratele ieºiri în teren, pentru datele împãrtãºite ºi respectiv pentru materialul ilustrativ: Daróczi J. Szilárd, Emilie Dauphas, Gregory Dhenaut, Domokos Csaba, Hegyeli Zsolt, Kecskés Attila, Komáromi István, Kovács István, Hana Latková, Marosi Béla, Nagy András-Attila, Nagy Attila, Papp Tamás, Zeitz Robert. În continuare mulþumesc pentru materialul ilustrativ ºi respectiv pentru datele împãrtãºite lui Alice Abela, Mihai Baciu, Vlad Cioflec, Dragoº Datcu, Farkas Balázs, Dr. Ioan Ghira, Sorin Grigore, Dr. Kiss J. Botond, Cristian Mihai, Daniel Petrescu, Eugen Petrescu ºi Nick Scobel. Pe aceastã cale þin sã mulþumesc prietenei mele, pãrinþilor ºi surorii mele pentru susþinerea ºi înþelegerea acordatã.

Editarea ºi publicarea acestei cãrþi a fost finanþatã prin proiectul: “Conservarea þestoasei de apã europene în Transilvania, România: ghid pentru monitorizarea ºi managementul populaþiilor mici de þestoase de apã europene ºi al habitatelor lor”. Proiectul a fost implementat de ASOCIAÞIA ECOURI VERZI ºi finanþat de cãtre AMBASADA OLANDEI în România, prin programul MATRA/KNIP 2009-2010. http://www.olanda.ro ASOCIAÞIA ECOURI VERZI este o organizaþie neguvernamentalã constituitã în ClujNapoca, de cãtre un grup de tineri iubitori de naturã, care îºi dedicã entuziasmul ºi munca pentru conservarea naturii în Transilvania. Misiunea organizaþiei este de a participa la dezvoltarea durabilã a societãþii prin conservarea biodiversitãþii, promovarea turismului responsabil ºi a educaþiei pentru naturã, prin implementarea de proiecte multidisciplinare ºi susþinerea de iniþiative etice. Asociaþia Ecouri Verzi este custodele “Rezervaþiei Naturale þi Sit Natura 2000 Râpa Roþie” ºi oferã gratuit activitãþi de educaþie ecologicã copiilor din Cluj-Napoca þi Bucureþti prin Clubul Naturii. Organizaþia a iniþiat þi deruleazã programul “Harta Verde ClujNapoca”. http://www.ecouriverzi.ro

ASOCIAÞIA PENTRU PROTECÞIA PÃSÃRILOR ªI A N AT U R I I “ G R U P U L MILVUS” este o organizaþie neguvernamentalã, nonprofit, dedicatã protecþiei pãsãrilor ºi a naturii, activând în domeniul conservãrii, educaþiei, cercetãrii ºi consultanþei cu scopul de a schimba România într-un loc mai bun pentru pãsãri, naturã ºi om.

106

GRUPUL DE LUCRU PENTRU PROTECÞIA AMFIBIENILOR ªI A REPTILELOR are ca scop primar asigurarea supravieþuirii pe termen lung a speciilor de amfibieni ºi reptile în România ºi protejarea habitatelor cu potenþial herpetofaunistic ridicat. Printre obiective enumerãm cartografierea ºi monitorizarea unor situri cu potenþial ridicat herpetofaunistic ºi propunerea lor ca situri Natura 2000, realizarea ºi implementarea planurilor de Acþiune Naþionalã pentru speciile periclitate, identificarea pe plan local ºi regional al factorilor de periculozitate privind herpetofauna, crearea unei baze de date ce va servi la planificarea ºtiinþificã a activitãþii de protecþie, dezvoltarea unei reþele de voluntari pentru monitorizarea delictelor comise împotriva amfibienilor sau a reptilelor, informarea autoritãþilor, etc. http://www.milvus.ro

Þestoasa de apã europeanã, Emys orbicularis este singura þestoasã de apã indigenã din România. Specia a fost consideratã o prezenþã obiºnuitã a habitatelor umede pânã în prima parte a secolului XX. Mai târziu, distrugerea ºi fragmentarea “strategicã” ºi mecanizatã a acestora din anii ’50-’90, a dus la restrângerea distribuþiei speciei. În lipsa unei inventarieri la nivel naþional - atât în trecut cât ºi în prezent - nu avem date concrete asupra ratei de declin al þestoasei de apã în România, însã suntem conºtienþi cã fenomenul continuã ºi azi. Pe baza informaþiilor ultimelor cercetãri faunistice din þarã, reiese cã situaþia acesteia se aseamãnã în general cu situaþia þestoasei de apã în Europa. În regiunile dezvoltate, industriale, local este extinctã; unde apare, este rarã ºi a ajuns în pragul extincþiei. În zonele puþin dezvoltate cu habitate seminaturale, specia prosperã, dar doar în tipurile de habitate preferate, în celelalte lipsind sau fiind rarã. Þestoasa de apã europeanã apare în Anexa II a Directivei europene 92/43/CEE ºi este consideratã una dintre speciile a cãror conservare necesitã desemnarea de noi zone de protecþie. Astfel desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, constituite conform Directivei Habitate, va urmãri conservarea unui anumit numãr de populaþii reprezentative de þestoase de apã. Propunerea ºi desemnarea Siturilor de Importanþã Comunitarã se bazeazã pe criterii ºtiinþifice. Cunoaºterea ecologiei ºi distribuþiei speciei este de o importanþã de necontestat în desemnarea, dar ºi în completarea ºi implementarea planurilor de management ale zonelor protejate. În ultimele decenii cunoºtiinþele legate de þestoasa de apã s-au înmulþit ºi s-au diversificat. Lucrarea de faþã are ca scop prezentarea acestor ultime informaþii despre specie. Situaþia criticã a þestoasei de apã a fost recunoscutã în majoritatea þãrilor unde ea trãieºte. În vasta arie de distribuþie a speciei, factorul principal de periclitare a fost ºi este impactul uman. Conform rezultatelor proiectelor locale sau regionale, naþionale sau chiar internaþionale, care au þintit protecþia speciei în ultimii 20 ani, statutul precar al populaþiilor se poate schimba pozitiv. Mãsurile de protecþie concrete ce au vizat direct þestoasa de apã ºi protecþia activã a habitatelor ei a dus la stabilizarea populaþiilor de þestoase de apã ºi chiar la creºterea numãrului indivizilor. Impactul uman asupra þestoasei de apã ºi a habitatelor ei poate fi diminuat la un nivel acceptabil prin planificarea ºi luarea unor mãsuri, ºtiinþific bazate, de prevenire dar ºi de îmbunãtãþire a situaþiilor existente. Orice categorie de proiecte de investiþii care cauzeazã modificarea, fragmentarea ºi distrugerea habitatelor þestoasei de apã ºi care pericliteazã direct viaþa exemplarelor, trebuie reglementatã indiferent cã se desfãºoarã în ariile naturale protejate sau în afara lor, fiindcã specia în sine este o specie protejatã. În cele mai multe cazuri factorii de decizie neglijeazã prezenþa þestoasei de apã sau în caz contrar nu iau deciziile care ar favoriza situaþia speciei. Un alt scop al acestei lucrãri este de a prezenta celor interesaþi informaþiile necesare ºi utilizabile în procesul de evaluare a impactului asupra þestoaselor de apã, dar ºi metodele ºi mãsurile propice pentru a realiza o protecþie eficientã a speciei. Astfel entitãþile interesate primesc un pachet de informaþii ce va uºura planificarea în viitor a unor proiecte de dezvoltare care vor afecta într-un grad cât mai scãzut mediul de viaþã al þestoaselor de apã.

ISBN 978-973-0-09539-5.