Al doilea razboi mondial

AL DOILEA R ĂZBOI MONDIAL DE L A BL I T Z K R IE G L A HIR OSHI M A

Ghid ilust r at c om pl e t

București 2018

G E R M E N I I R Ă Z B O I U L U I 1914 – 19 3 8

Î N A I NT E Democrațiile au încercat să realizeze dezarmarea globală prin conferințe sponsorizate de Liga Națiunilor și prin tratate menite să împiedice războiul. În 1925, la Tratatul de la Locarno, Italia și Marea Britanie au convenit să fie garanții granițelor din Europa. Apoi, în 1928, a urmat Pactul Kellogg–Briand, când peste 60 de națiuni s-au angajat să împiedice războiul.

Dar speranțele de dezarmare și pace s-au spulberat când Hitler s-a retras din Liga Națiunilor în 1933, la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva ❮❮ 34–35.

AMENINȚĂRI LA ADRESA DEMOCRAȚIEI Democrațiile Europei au ajuns să fie amenințate de mișcările de stânga și de dreapta. Confruntări violente între cele două extreme politice i-au ajutat pe fasciști să preia puterea în Italia ❮❮ 20 și pe naziștii lui Hitler în Germania ❮❮ 24–25. În anii 1920 și 1930 Franța a trăit cu teama de o revoluție comunistă, iar în 1926 Marea Britanie, chiar FASCIȘTI ENGLEZI dacă sindicatele ei erau mai slabe, a fost afectată de o grevă generală și s‑a confruntat cu pericolul reprezentat de fasciștii ei, sub conducerea lui Oswald Mosley.

Slăbiciune a democrațiilor Spre deosebire de SUA, democrațiile occidentale fuseseră epuizate de Primul Război Mondial.

Ele erau convinse că Europa nu-și mai putea permite repetarea unui asemenea conflict și și-au pus speranțele în Liga Națiunilor și în dezarmare. Au trecut și prin crize economice grave.

D

upă semnarea Tratatului de la Versailles în 1919, scopul principal al democrațiilor occidentale a fost să treacă de la economia din perioada războiului la o economie viabilă pe timp de pace. Asta a însemnat demobilizarea celei mai mari părți din forțele armate supradimensionate și tranziția industriei producătoare de muniție la producția de bunuri nonmilitare.

Pentru SUA a fost mai ușor deoarece intrarea târzie în conflict însemna că industria producătoare de muniție abia fusese creată. În paralel, în special prin împrumuturi acordate aliaților europeni, războiul făcuse economia SUA mai puternică. Statele Unite aveau puține posesiuni peste ocean, așa că își puteau reduce forțele armate la minimum. Deși încurajau dezarmarea internațională, adoptaseră o politică externă izolaționistă, refuzând să adere la Liga Națiunilor

36

și îndreptându-și atenția asupra lor.

SUA fuseseră cuprinse de o mentalitate „de îmbogățire rapidă“. Pe fondul freneziei Erei Jazzului, americanii, în număr tot mai mare, au început să joace la bursă, a cărei creștere rapidă reflecta o economie în dezvoltare.

a țării fusese devastată, mai ales nordul industrializat. Dar, la fel ca alte țări europene, Franța era chinuită de o serie de guverne slabe, de obicei coaliții ale stângii sau dreptei. Unele sindicate erau vehement comuniste și adoptau linia Moscovei.

Grevele erau frecvente și economia fragilă. Când Frontul Popular, o coaliție Instabilitate politică de stânga condusă de Pentru Marea Britanie socialistul Léon Blum, și Franța tranziția a fost ales în 1936, de la război la pace răspunsul imediat al s-a dovedit mult mai muncitorilor mai combativi dificilă. Ambele economii din industrie a fost ocuparea fuseseră secătuite de fabricilor. Guvernul cei peste patru ani de război. În special Ecuson al Marșului Național al Foamei de coaliție a fost nevoit să le acorde tuturor în cazul Franței, În acest marș spre Washington DC, o creștere salarială mâna de lucru din decem­brie 1932, delegați ai șomerilor pentru a-i convinge să se redusese treptat s-au întâlnit cu guvernanți pentru a discuta se întoarcă la muncă. și o parte însemnată lipsa locurilor de muncă.

Politică externă și Linia Maginot În termeni de politică externă și de apărare, guvernele franceze de toate orientările erau hotărâte să nu-i mai permită Germaniei să invadeze alte țări, deoarece o făcuse de două ori în ultimul secol. O strategie era să încercuiască Germania cu alianțe.

Astfel, francezii au susținut Polonia din start, dar guvernele de stânga au restabilit și legătura cu Rusia.

S-au stabilit alianțe și cu state din sud-estul Europei. În ce privește Germania, guvernele franceze au alternat între a insista pe respectarea strictă a termenilor Tratatului de la Versailles și o atitudine mai conciliantă în privința despăgubirilor de război.

Ca obstacol fizic în calea oricărei invazii viitoare a Germaniei, francezii au venit cu un plan de construire a unei linii de fortificații moderne

S L Ă B I C I U N E A D E M O C R A Ț I I LO R

DU PĂ Revenire a economiei SUA Civilian Conservation Corps era un program de lucrări publice introdus de președintele Roosevelt ca parte din New Deal (Noua Învoială) menit să scoată SUA din recesiune.

Deziluzie în Marea Britanie

Guvernul a introdus o regulă prin care planificarea apărării avea să se realizeze pornind de la ipoteza că nu va fi război în Europa cel puțin zece ani. Regula celor Zece Ani, după cum a fost denumită, a fost reînnoită anual pe parcursul anilor 1920, după care a fost redusă la cinci ani. S-a dat prioritate apărării imperiului, în particular Indiei, și poliției în fostele posesiuni turcești din Irak, Transiordania și Palestina.

Drept urmare au rămas prea puțini bani pentru forțele armate și pentru apărarea țării.

Marea Britanie nu suferise devastarea Marea Criză fizică a francezilor, dar era la fel În octombrie 1929 a avut loc crahul de epuizată la sfârșitul războiului. de pe Wall Street. Zeci de mii de Visul guvernului era să creeze americani au dat faliment peste noapte, o „țară potrivită pentru eroi“, și băncile s-au prăbușit, iar țara s-a pentru scurt timp a fost o perioadă scufundat într-o recesiune profundă de creștere economică. Industriile care s‑a răspândit rapid în întreaga britanice tradi­ lume, economiile ționale au intrat europene fiind în declin, clienții puternic afectate. externi dezvol­ Nu a fost de de dolari s-au pierdut la bursa din SUA tându-și propriile mirare că într-o singură săptămână a lui octombrie industrii după democrațiile 1929, respectiv mai mult decât cheltuiseră război. Exportul occidentale americanii în Primul Război Mondial. de cărbune fusese nu au putut major, dar, întrucât acum prelua ștafeta să contra­careze agresiunea germană, petrolul, pentru cărbune nu mai existau italiană și japoneză. piețele de dinainte de 1914. Ratele mari Franklin D. Roosevelt, care și-a ale dobânzilor descurajau înființarea de început primul mandat de președinte noi firme și rezultatul a fost o creștere al SUA în 1932, a introdus în anul masivă a șomajului. Cheltuielile pentru următor New Deal, bazat pe scheme reconstrucția postbelică au trebuit de lucrări publice și ajutor pentru reduse drastic și, la fel ca în săraci. Economia SUA nu și-a revenit Franța, relațiile industriale s‑au înrăutățit, grevele deve­nind mai frecvente pe măsură ce muncitorii luptau să-și păstreze slujbele și să-și protejeze salariile.

Bugetul pentru apărare suferea alături de toate celelalte domenii ale cheltuielilor publice.

30 DE MILIARDE

Marș pentru muncă În Marea Britanie, Cruciada Jarrow din 1936 era menită să atragă atenția publicului la situația economică extrem de grea din nordul Angliei, chiar dacă la acea vreme situația economică generală se îmbunătățea.

de-a lungul graniței vestice. Aceasta urma să se numească Linia Maginot, după ministrul apărării, André Maginot, grav rănit în Primul Război Mondial. În 1930 francezii începeau lucrările la ea. Linia avea să consume o parte masivă din bugetul francez pentru apărare și să devină nu doar o barieră fizică, ci și un scut psihologic în spatele căruia poporul francez să se simtă protejat.

Pe la mijlocul anilor 1930 economiile occidentale începuseră să-și revină, iar cea engleză și cea franceză începeau să facă primii pași ezitanți spre reînarmare.

Anglia a început să-și întărească forțele aeriene în 1935, după ce Hitler a dezvăluit existența Luftwaffe ❮❮ 34–35. Franța a urmat un an mai târziu, dar a acționat mai modest datorită sumelor cheltuite pentru Linia Maginot și revenirii economice mai lente.

PACIFISM ȘI CONCESII Tot în anii 1930 a apărut o puternică mișcare pacifistă, în special în Anglia. Aceasta cerea cu voce tare ca ororile din 1914–1918 să nu se mai repete. În 1933, Sindicatul Universității Oxford a dezbătut moțiunea „Cei din această casă nu vor lupta în nici un caz pentru rege și patrie“. Când moțiunea a trecut cu 275 de voturi la 173, povestea a fost mult comentată în presă. Ziarele de dreapta care se bucurau de popularitate și-au exprimat groaza și alarma că pacifismul e prea răspândit printre studenții din cea mai veche universitate din Anglia.

Dar oameni aflați în poziții de putere și care trăiseră Primul Război Mondial erau de acord cu studenții. Unii politicieni englezi și francezi au început să creadă că, dacă îi vor da lui Hitler o mare parte din ce-și dorea 42–43 ❯❯, vor evita un nou conflict european.

însă pe deplin până ce, la fel ca econo­ miile din Europa Occidentală, nu au ajuns încă o dată pe picior de război.

Forță a sindicatelor în Franța Muncitori părăsesc fabricile Renault din Paris după greva de succes pentru creșterea salariilor. Salariile inflaționiste au încetinit revenirea Franței în urma crizei economice.

„ ideea falsă și demo­ ralizantă… că, odată ce avem fortificații, invincibilitatea țării noastre este asigurată…“ GENERALUL FRANCEZ ADOLPHE GUILLAUMAT, 1922

37

G E R M E N I I R Ă Z B O I U L U I 1914 – 19 3 8

Î NAI NT E La fel ca alte țări europene, Spania trecuse prin turbulențe politice după Primul Război Mondial, chiar dacă rămăsese neutră pe parcursul acestuia.

DICTATURĂ Monarhie constituțională sub Alfonso al XIII-lea, Spania a devenit rapid o dictatură când generalul Primo de Rivera REGELE ALFONSO AL XIII-LEA a pus mâna pe putere în 1925.

Pentru o vreme țara a fost stabilă, dar de Rivera a fost incapabil să facă față efectelor recesiunii ❮❮ 36–37 și la începutul lui 1930 a fost forțat să-și dea demisia.

Războiul Civil Spaniol Conflictul aprig dintre mișcările de stânga și de dreapta din Spania a implicat atât Axa cât și URSS între 1936 și 1939. Democrațiile occidentale au asistat aparent neajutorate, dar în realitate nedorind să intervină și să pună capăt implicării forțelor externe în război.

PERPETUARE A INSTABILITĂȚII Democrația a revenit în Spania odată cu ascensiunea partidelor de stânga. Acestea au abolit monarhia în 1931, au declarat țara republică și l-au exilat pe regele Alfonso al XIII-lea.

Guverne de stânga și de dreapta s-au succedat în mijlocul tulburărilor politice tot mai accentuate. În 1936, o alianță a partidelor de stânga, Frontul Popular, a învins în alegeri o coaliție dintre catolicii conservatori și aripa de dreapta mai extremistă reprezentată de Partidul Falangist.

Noul guvern a scos imediat în afara legii Falanga, provocând un nou val de violențe.

M O M E NT- C H E I E

GUERNICA Guernica este un oraș din Țara Bascilor, din nordul coastei Spaniei. În primăvara lui 1937 avea circa 5 000 de locuitori, numărul lor fiind sporit de cel al refugia­ților republicani. Pe 26 aprilie, pentru susținerea operațiunilor naționaliste menite să securizeze orașul Bilbao, avioanele Legiunii Condor, germane, cu câteva avioane italiene, au atacat orașul. Era zi de târg și bombardamentul a produs 2 500 de victime, în mare măsură civili. A adus natura și ororile războiului modern în atenția lumii și l-a inspirat pe pictorul spaniol Pablo Picasso să realizeze unul dintre cele mai renumite tablouri ale sale – Guernica.

DISTRUGERE A GUERNICĂI

Războiul de acasă Trupe republicane atacând elemente ale armatei rebele în primele zile ale războiului civil. Acestea erau adesea nemiloase cu cei prinși, la fel ca naționaliștii. Controlul orașelor spaniole a fost cheia succesului lui Franco.

38

R Ă Z B O I U L C I V I L S PA N I O L

L

uptele de stradă care au izbucnit în 1936 ca urmare a scoaterii Falangei în afara legii au fost însoțite de confiscări de terenuri inspirate de stângiști și de un val de greve. Naționaliștii, cum era numită în ansamblu mișcarea de dreapta, se temeau de o preluare comunistă și au decis să acționeze. În iulie 1936 generalul Francisco Franco, care comanda trupele din Marocul spaniol, s-a răzvrătit împotriva guvernului. Revolte militare au avut loc în orașe de pe continent, deși cele din Madrid și Barcelona au fost înăbușite rapid. Rusia a fost de acord să trimită echipament și voluntari pentru a sprijini guvernul.

Germania a furnizat avioane care să-i transporte pe Franco și pe oameni lui pe continent.

Sprijin internațional Anglia și Franța au declarat că nu vor interveni, deși voluntari din aceste țări s-au adunat în Spania, majoritatea pentru a se alătura Brigăzii Interna­ ționale de partea republicană, dar unii voiau să lupte alături de naționaliști.

Deși Germania și Italia au fost de acord, cel puțin în principiu, cu propunerile anglo-franceze de neintervenție, au început să-i trimită trupe și provizii lui Franco, la fel cum au făcut rușii pentru republicani. În noiembrie 1936 germanii și italienii l-au recunoscut pe Franco drept condu­ cător al statului, după ce acesta a forțat guvernul republican să părăsească Madridul și apoi a asediat capitala.

375 000

Număr de soldați și civili uciși în timpul războiului civil. Alți 135 000 au fost executați sau au murit în lagăre de concentrare după război.

Republicanii au suferit tot mai multe sciziuni între diversele lor facțiuni, agenții ruși jucând un joc sinistru în încercarea de a crea un guvern subordonat Moscovei.

Democrațiile occidentale au conti­ nuat să încerce să dezamorseze situația. În aprilie 1937 toate puterile implicate au convenit noi măsuri de nonintervenție. Pentru a împiedica trimiterea altor soldați și arme în Spania, guvernele englez și francez Brigăzile Internaționale Acest afiș elogiază Brigăzile Internaționale pentru susținerea acordată Frontului Popular în lupta împotriva naționaliștilor.

Primele victorii ale naționaliștilor Generalul Francisco Franco (al cincilea de la stânga) împreună cu câțiva dintre generalii lui cu vechime în Burgos, imediat după ce acesta a fost cucerit de naționaliști în august 1936.

au stabilit instituirea unei blocade navale a coastei spaniole la Atlantic; Italia și Germania au făcut același lucru în Mediterană, dar au subliniat că nu-și vor retrage forțele până ce nu va fi certă victoria lui Franco. Dar acordul nu privea și forțele aeriene, slăbiciune care a fost exploatată la Guernica la sfârșitul acelei luni.

Preluare a controlului Forțele mai bine echipate ale lui Emblema Legiunii Condor Legiunea Condor era denumirea conspirativă pentru Luftwaffe în Spania.

Unii dintre cei mai buni piloți ai Germaniei din al Doilea Război Mondial și-au cizelat aptitudinile în Spania, luptând pentru cauza naționalistă.

Franco au înaintat și la sfârșitul lui 1937 întreaga jumătate de vest a țării și cea mai mare parte din nord erau în mâinile sale. La începutul lui 1938 a format primul lui guvern adevărat și șase luni mai târziu ultimul voluntar străin a părăsit țara. Acum nu mai era decât o problemă de timp până ce Franco dobândea controlul

deplin, și tot mai mulți refugiați au început să traverseze Pirineii în tabere înființate de francezi. Guvernul republican s-a refugiat în februarie 1939 și Marea Britanie și Franța au fost forțate să recunoască regimul Franco.

Madridul a căzut în mâinile naționa­ liștilor la sfârșitul lui martie și războiul s-a sfârșit.

DU PĂ Războiul Civil Spaniol nu a grăbit în sine debutul celui de-al Doilea Război Mondial.

A etalat însă armamentul modern german și rus și a oferit o imagine a felului în care urma să fie purtat războiul.

LABORATOR DE ARME Puterile Axei și Rusia au folosit Războiul Civil Spaniol pentru a testa arme și tactici noi, și le-au dat trupelor și aviatorilor ocazia să acumuleze experiența necesară în luptă. Germania a avut cele mai mari beneficii. În Spania, Luftwaffe și-a perfecționat tehnica bombardamentului în picaj, în special folosind aparate Junkers Ju87 Stuka, care în al Doilea Război Mondial au devenit pentru Aliații de la sol una dintre cele mai temute arme.

Germanii și-au îmbunătățit și designul tancurilor.

LECȚII GREȘITE Rușii au plecat de aici cu lecțiile greșite în materie de război al blindatelor.

Ei dezvol­taseră conceptul utilizării formațiunilor mari de tancuri ca armă decisivă, dar ofițerii lor din Spania au ajuns la concluzia că tancurile erau cel mai potrivite pentru a lucra împreună cu infanteria, nu independent. Stalin, care era în plină epurare a corpului ofițerilor lui cu experiență, a acceptat acest punct de vedere eronat, pe care avea să-l regrete mai târziu.

Mulți observatori occidentali au concluzionat că tunul antitanc era mai puternic decât tancul, uitând că Spania are teren muntos, care favorizează tactici defensive.

39

G E R M E N I I R Ă Z B O I U L U I 1914 – 19 3 8

Japonia invadează China U

Când Japonia a ticluit o scuză pentru a invada China în 1937, a declanșat un conflict care avea să dureze până la capitularea japonezilor în 1945.

Invazia marchează începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Est.

Amenințări la adresa armistițiului Japonia a început să tatoneze teritoriul chinezesc, pretinzând că chinezii încăl­caseră Armistițiul de la Tanggu deoarece nu reușiseră să înfrâneze sentimentele antijaponeze ale popu­ lației. Japonia a început să ceară îndepărtarea oficialilor chinezi ostili japonezilor în unele provincii nordice.

Î N A I NT E Încurajată de succesul în securizarea Manciuriei și mânată de naționalismul fanatic al forțelor ei armate, Japonia își îndreptase atenția asupra nordului Chinei.

LIMITA CUCERIRILOR JAPONEZE Înainte de încheierea conflictului din Manciuria ❮❮ 32–33, japonezii au cucerit provincia Rehe din nordul extrem al Chinei și au împins forțele Guomindang spre sud, către Marele Zid Chinezesc. Împăratul Japoniei dăduse ordine clare trupelor să nu pătrundă la sud de Marele Zid și în consecință s-au oprit.

ARMISTIȚIUL DE LA TANGGU Armistițiul de la Tanggu a pus capăt ostilităților în mai 1933. Japonezii au solicitat crearea unei zone demilitarizate care să se prelungească pe 100 km la sud de Marele Zid și să se întindă de la Beijing la Tientsin, patrule japoneze asigurându-se că așa va rămâne. Chiang Kai-shek, preocupat să‑i strivească pe comuniști ❮❮ 30–31, a fost de acord și a mai recunoscut oficial statul-marionetă japonez Manciukuo, cum se numea atunci Manciuria.

Deși armistițiul a adus pentru o vreme o pace relativă în nordul Chinei, poporul chinez considera condițiile păcii umilitoare.

Mai mult, armistițiul nu a redus dorința militarilor japonezi de a controla o parte mai mare din nordul Chinei.

40

Problemele au atins apogeul în iulie 1937. Japonezii, ca toate celelalte țări care aveau legații străine la Beijing, au păstrat o mică garnizoană acolo. Acești soldați au părăsit pe 7 iulie orașul pentru manevre, dar au ajuns să facă schimb de focuri cu trupe chineze în zona podului Marco Polo, la 19 km sud-est de oraș.

Trupele japoneze au început să treacă prin Zidul Chinezesc în zona demi­ litarizată și au cerut retragerea trupelor chineze din nordul Chinei.

Chiang Kai-shek a fost pus într-o situație imposibilă și a refuzat să se supună solicitării japonezilor. Urmarea a fost războiul.

Japonezii au securizat rapid orașele Beijing și Tientsin, iar apoi au avansat spre sud. Ei au asediat Shanghaiul.

Chiang le-a ordonat apărătorilor să reziste în oraș și au reușit acest lucru timp de trei luni înainte ca japonezii

S su

Us

ri

Insula Sahalin de Sud (Karafuto)

Nomonhan

MONGOLIA

Mukden

M a rea Ja p o n iei

Tientsin

Chungking

Tokyo

COREEA

Kyoto

G alb en ă

C H I N A Yangt ze

Seul Ma rea

Kaifeng

Ho

Beijing

l Galben Fluviu

Nanjing Hankou

Shikoku

Suchow Shanghai M a rea

ngs

hui -

ho

Nanning Macao

(Portugalia) Hainan

d e Es t Foochow Amoy Taihoku Canton Hong Kong

(MB)

F o r mosa

J

Kyushu

N

C h in ei

Hu

Hokkaido

Vladivostok

Liao Ho

O N I A

I NT

Harbin

Ă

u

LIA

AR

(MANCIURIA)

P

O M ONG

IO ER

MANCIUKUO

nsh

Japonezii au cucerit rapid mari suprafețe în nordul și centrul Chinei, iar în 1938–1939 și-au îndreptat atenția spre regiunile costiere și spre porturi, tăind cele mai multe dintre liniile comerciale ale Chinei cu restul lumii.

Pretext pentru război

S A mur

Cuceriri japoneze în China până în 1939

În general, Guomindang a fost de acord, preferând să păstreze o spoială de suveranitate asupra acestor provincii decât să riște să mai piardă din teritorii prin forță. Japonezii au încercat apoi să desprindă din China cele cinci provincii situate cel mai la nord, ceea ce a declanșat un protest popular cu demonstrații împotriva japonezilor în mai multe orașe chinezești.

Semnificativ e faptul că Mao Zedong și comuniștii și-au proclamat și ei rezistența față de expansiunea japoneză, nu doar pentru că Moscova declarase un front unit împotriva fascismului, inclusiv a Japoniei, ci și pentru că, dacă China ar fi ridicat armele împotriva Japoniei, ar fi redus presiunea Guomindang asupra comuniștilor. Deși vorbea despre rezistență militară, Chiang Kai-shek se temea de Japonia și a continuat campania împotriva comuniștilor.

R

800 km

A

Î

n 1934 guvernul japonez a dat o declarație politică extrem de provocatoare cum că urma să fie gardianul păcii în Asia de Est și că nu va tolera interferența vreunui alt stat străin în afacerile Chinei. La sfârșitul aceluiași an a declarat că, după doi ani, nu va mai fi îngrădit de Tratatul Naval de la Washington din 1922 în privința mărimii flotelor. Occidentul a fost uluit, dar incapabil să ia măsuri, în special pentru că Japonia nu mai era membră a Ligii Națiunilor.

0

Okinaw a (Japonia)

OCEANUL PACIFIC

LEGENDĂ Imperiul Japonez 1930 Cuceriri japoneze 1931–1933 Cuceriri japoneze 1937–1939

„ Soldatul chinez e un material excelent, irosit și trădat de o conducere proastă.“ COLONEL JOSEPH STILWELL, ATAȘAT MILITAR AL SUA ÎN CHINA, 1938 Cum vedeau occidentalii Japonia SUA de pe fluviul Yangtze, în amonte de oraș. Președin­tele Roosevelt a propus Acest afiș publicat în Germania în 1935 prezintă Japonia ca o caracatiță ca englezii și ame­ricanii să instaureze o blocadă navală comună asupra rapace, întinzând-și tentaculele Japoniei, pentru a întrerupe importurile în întreaga lume. de materii prime. Englezii, temându-se de război, au refuzat. Japonezii și-au să pătrundă în cerut ulterior scuze. oraș. De-acum Nanjingul a căzut în mâinile japonezilor China câștigase pe 14 decembrie 1937. În următoarele simpatia lumii șase săptămâni soldații de ocupație occidentale, au săvârșit cele mai cumplite atrocități, dar nu mai mult de-atât. Între timp, Uniunea Sovietică, Număr de civili chinezi preocupată de expansio­ uciși în Masacrul (Violul) nismul japonez, a semnat din Nanjing conform cifrelor furnizate un pact de neagresiune cu China, de International Relief Committee în 1938; iar Mao Zedong și comuniștii lui au dar numărul real a fost mult mai mare. început să lupte cu japonezii. incendiind clădiri, jefuind, torturând Înaintând spre sud, următoarea și ucigând civili, precum și violând țintă a japonezilor a fost Nanjing, tinere femei. Restul lumii a fost șocată, sediul guver­nului Guomindang.

Pe 12 decem­brie 1937, baterii de coastă dar nu a luat vreo măsură. Chinezii estimează că au fost uciși aproximativ și avioane japo­neze au atacat vase 300 000 de oameni. navale și comerciale britanice și ale

42 000

JA P O N I A I N VA D E A Z Ă C H I N A

DU PĂ Chiang Kai-shek și guvernul lui Tren cu trupe japoneze se retrăseseră între timp la Hankou, Un detașament mare al Armatei Kwantung este la 650 km în amonte pe fluviul Yangtze transportat spre sud prin Manciukuo pe calea ferată față de Nanjing. Acesta era convins pentru a întări trupele care luptau în nordul Chinei. că, oricât de mari ar fi fost pierderile sale în oameni și teritoriu, China ar Ajutor străin pentru China fi supraviețuit. De aceea a început Uniunea Sovietică îi furniza lui să cedeze spațiu pentru a câștiga timp.

Mao Zedong arme și-i oferea sprijin Trupele chinezești, atât Guomindang aerian, dar abia la sfârșitul lui 1938 cât și comuniștii, ultimii numindu-se a primit și Chiang Kai-shek ajutor acum Armata celei de-a Opta Căi, din Occident. În mijlocul protestelor au repurtat victorii din ce în ce locale, dar nici­ mai puternice Chiang Kai-shek a fost ajutat foarte mult odată suficient din media din de soția lui, Soong May-Ling, cumnata de clare pentru SUA pentru lui Sun Yat-sen. Frumoasă și extrem a-i opri pe inva­ a i se oferi de inteligentă, ea fusese educată în SUA. datorii japonezi. ajutor Chinei, La începutul verii lui 1938 japonezii președintele Roosevelt a fost de acord au înaintat spre Hankou. Trupele lui să împrumute 25 de milioane de Chiang Kai-shek erau incapabile să-i dolari Guomindangului, ca să poată oprească și în august el și guvernul cumpăra arme. Deși chinezii erau lui au fost forțați să se retragă la o forță divizată, prost organizată Chungking, baza lor pentru următorii și slab înarmată în comparație cu opt ani. Între octombrie și decembrie japonezii, s-au bucurat de avantajele japonezii au cucerit provincia Canton luptei pe teren propriu. Dar rămânea sudică și practic au izolat colonia de văzut dacă ar fi reușit să le supra­ britanică Hong Kong. viețuiască japonezilor.

Ambițiile teritoriale japoneze nu se limitau la China – japonezii puseseră ochii și pe teritoriul sovietic, și pe Mongolia Exterioară.

CIOCNIRI SOVIETO-JAPONEZE Sprijinul acordat de Moscova Chinei a produs tensiune la granița cu Manciukuo. În 1937 au fost ciocniri de-a lungul fluviului Amur, iar în anul următor sovieticii au respins o incursiune mai serioasă în est, în apropiere de lacul Hasan. În 1939 japonezii din Manciukuo s-au întors spre vest, spre Mongolia Exterioară, cu care Rusia avea un pact de neagresiune. Japonezii au încercat să anexeze noi teritorii și în august rușii au lansat un atac major, învingându-i decisiv la Nomonhan (Halhîn Gol) și împin­gându-i înapoi în Manciukuo.

Pe 15 septembrie s-a semnat un acord de încetare a focului. După aceea japonezii și-au îndreptat atenția spre Asia de Sud-Est 146–147, 158–159 ❯❯, iar până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu avea să mai fie vreun conflict ruso-japonez 320–321 ❯❯.

Progrese neobosite O coloană de artilerie japoneză avansează în sudul Chinei. Războiul îi arătase soldatului japonez greutățile, acestea urmând să fie un factor decisiv în cucerirea coloniilor europene din Asia de Sud-Est în 1941–1942.

G E R M E N I I R Ă Z B O I U L U I 1914 – 19 3 8

Î N A I NT E Scopul lui Hitler era să-i unească pe toți germanii din Europa Centrală și de Est. Comunitatea cea mai numeroasă era reprezentată de austrieci.

APROPIERE AUSTRO-GERMANĂ După ce a fost împiedicat în încercarea de a uni Austria cu Germania ❮❮ 34 în 1934, Hitler plănuia să anexeze Austria pe cale pașnică.

Din iunie 1933 orice german care vizita Austria trebuia să plătească 1 000 de mărci. Această penalizare, valabilă până în 1936, a ruinat turismul Austriei, încurajându-i pe germani să viziteze Bavaria.

Prima reușită a fost în iulie 1936 odată cu semnarea Pactului austro-german. Acesta recunoștea oficial suveranitatea Austriei, dar clauze secrete erau extrem de favorabile Germaniei. Austriecii au fost de acord să-i elibereze pe prizonierii politici, inclusiv pe naziști, și să-i permită opoziției politice să aibă un cuvânt de spus în guvern. În timp ce cancelarul austriac Kurt Schuschnigg credea că acest acord punea relația austrogermană pe baze solide, Hitler o vedea drept o pârghie necesară pentru subminarea independenței austriece. Pactul lui cu Mussolini ❮❮ 34 semnat mai târziu în 1936 a ajutat de asemenea la izolarea Austriei.

PREGĂTIRI DE RĂZBOI În 1936 Hitler a lansat planul pe patru ani menit să pună economia germană pe picior de război.

L-a desemnat pe Göring să-i implementeze planul, dându-i puteri extraordinare asupra industriei private și asupra agențiilor guvernamentale.

Dacă voia să înceapă revendicarea de teritorii, Hitler simțea că războiul în Europa era inevitabil.

Îmbunarea lui Hitler Pe măsură ce anii 1930 treceau și Germania nazistă devenea mai puternică, Marea Britanie și Franța au continuat să se reînarmeze, dar se fereau să-l amenințe pe Hitler cu folosirea forței. Asta l-a încurajat pe Hitler să devină mai agresiv în revendicările teritoriale adresate vecinilor Germaniei.

P

e tot parcursul anului 1937 germanii au creat probleme în Austria prin celulele lor naziste.

Problemele au atins apogeul în ianuarie 1938. Auzind de un complot de asasinare a lui, cancelarul Schuschnigg a ordonat poliției un raid într-o casă folosită de o celulă nazistă. S-au găsit planuri ale unei revolte naziste – un posibil pretext ca forțele germane să intre în Austria să împiedice germanii să lupte împotriva germanilor.

Cereri revoltătoare Îngrozit, Schuschnigg a plecat în Germania să se plângă lui Hitler.

A fost forțat să asculte o predică pe tema tratamentului aplicat naziștilor austrieci. Hitler i-a cerut apoi eliberarea tuturor naziștilor austrieci din închi­ soare și ca șeful naziștilor austrieci să fie numit ministru de interne, iar un alt simpatizant nazist, ministru al apărării. Economia Austriei urma să fie absorbită de cea a Germaniei.

Cancelarul austriac a refuzat să cedeze în fața acestor cereri și a organizat un referendum al poporului austriac în privința păstrării independenței sau acceptării Anschluss (unire) cu Germania.

Temându-se că s-ar putea ca votul să-i fie nefavorabil, Hitler a ordonat trupelor sale să intre în Austria pe 12 martie,

M O M E NT- C H E I E

KRISTALLNACHT (NOAPTEA DE CRISTAL) Pe 7 noiembrie 1938 un tânăr refugiat german de origine evreiască a împușcat și rănit mortal un diplomat german în Paris. Două nopți mai târziu a fost un val de demonstrații violente pe tot cuprinsul Germaniei, atent orchestrate de Göbbels și de Reinhard Heydrich, șeful serviciilor de securitate. Ținta o reprezenta proprietatea evreiască – magazine, locuințe particulare și sinagogi. Distrugerile au fost răspândite – numele Kristallnacht (Noaptea de Cristal) vine de la cantitățile enorme de sticlă spartă care acopereau străzile; în plus, aproximativ 100 de evrei au fost uciși.

O consecință revoltătoare au reprezentat-o decretele prin care se cerea populației evreiești să plătească pentru pagubele produse. Multe țări au protestat și SUA și-au retras ambasadorul, dar Hitler a declarat că asta nu-i privește pe străini, acuzând Anglia că adăpostește o conspirație evreiască mondială.

FERESTRE SPARTE DUPĂ KRISTALLNACHT

în ajunul referendumului. Naziștii austrieci și-au făcut treaba bine.

Soldații germani au fost întâmpinați de mulțimi care aclamau și nu a existat vreo tentativă de a li se opune. A doua zi, Schuschnigg și-a dat demisia, a fost arestat și a trăit până la sfârșitul războ­­ iului în lagăre de concentrare. Anschluss fusese realizat, Austria devenind ceva mai mult decât o provincie a Germaniei Mari.

Marea Britanie și Franța au înaintat proteste diplomatice, dar nimic mai mult. Nu s-au pregătit de război și părea că nici populația austriacă nu protestase prea mult.

Germanii din Regiunea Sudeților Britanicii și francezii aveau să se confrunte cu o nouă criză provocată de Hitler. În 1937, Hitler pusese ochii și pe Cehoslovacia, un stat nou creat prin Tratatul de la Versailles, și făcuse planuri pentru un atac surpriză asupra acestei țări. Anexarea Austriei însemna că cehii erau înconjurați pe trei laturi de Germania.

Hitler a făcut prima mișcare aproape imediat după ce a anexat Austria.

Regiunea Sudeților, cea mai vestică parte a Cehoslovaciei, avea o populație

Aclamare a invadatorilor Trupele germane care ocupă Austria în martie 1939 sunt întâmpinate cu entuziasm de locuitorii din Salzburg – cu saluturi și svastici naziste.

germană numeroasă, iar Hitler i-a instruit conducă­ torul, Konrad Henlein, să militeze pentru o autonomie mai mare. El a început să amenințe și Cehoslovacia, care și-a mobilizat forțele armate și și-a chemat în ajutor aliata, Franța.

Francezii s-au adresat englezilor și premierul britanic Neville Chamberlain a plecat la Praga să încerce să-l convingă pe președintele Cehoslovaciei, Eduard Beneš, să fie de acord cu revendicările lui Henlein. Între timp, germanii au concentrat trupe la granița cu Cehoslovacia. Hitler le-a spus generalilor lui că va lua măsuri armate dacă problema nu se rezolvă până în octombrie 1938.

„ … o ciorovăială într-o țară îndepărtată între oameni despre care nu știm nimic!“ NEVILLE CHAMBERLAIN ÎNTR-O EMISIUNE RADIO, 27 SEPTEMBRIE 1938

42