Lumea romană
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V
ZEII ROMANILOR. TEMPLELE
Studiu de caz
Religia romană
A. Statuie reprezentându-l pe zeul Jupiter
Templele
Ca și alte popoare ale Antichității, romanii aveau o religie politeistă. Zeii principali, în frunte cu Jupiter, zeul cerului, erau asemănători celor greci, religia romană preluând numeroase influențe din cea greacă (imaginea A). Pe lângă aceștia, existau mii de divinități care ocroteau diverse aspecte ale vieții. Fiecare familie avea propriile zeități, numite lari și penați, care protejau căminul (imaginea B). În timpul Imperiului Roman, împăratul era considerat asemenea unui zeu. El îndeplinea funcția de preot suprem B. Altar închinat larilor, (pontifex maximus), fiind cel care asigura legătura dintre descoperit la Pompei poporul roman și zei. Pe măsură ce statul roman a cucerit noi teritorii, credințe și obiceiuri religioase ale altor popoare s-au răspândit în lumea romană. Printre acestea s-au numărat cultul zeului persan Mithra (Soarele) sau cel al zeiței egiptene Isis.
Romanii ridicau temple în cinstea diferitelor divinități și respectau sărbătorile religioase organizate de preoți. În privința construcției, aceștia s-au inspirat după cele grecești (imaginile C și D). În toate provinciile statului ro‑ man erau înălțate temple dedicate zeilor sau împăratului și familiei acestuia.
Aplic
C. Templul zeiței Diana (Merida, Spania)
D. Panteon, templul tuturor zeilor (Roma)
MODEL DE REZOLVARE Jupiter Junona Minerva Marte Venus Neptun Diana Divinitate Zeul Zeița Zeița Zeul Zeița Zeul Zeița romană cerului familiei înțelepciunii războiului frumuseții apelor vânătorii Numele Zeus grecesc
1 Privește imaginile C și D. Indică trei asemă‑ nări între templele romanilor și cele grecești. 2 Copiază pe caiet tabelul alăturat. Adaugă tabelului încă cinci rubrici, corespunză‑ toare divinităților: Ceres (zeița recoltelor), Apollo (zeul artelor), Vulcan (zeul metalurgiei), Bacchus (zeul viței-de-vie), Mercur (zeul comerțului). Completează după model rubricile libere scriind, pentru fiecare divinitate romană, numele zeității corespunzătoare din religia antică greacă. 3 Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă cerințele. În fiecare familie zeii primeau ofrande (daruri) zilnic. În casă exista un altar la care se depuneau alimente și cupe cu vin pentru divinitățile casei, larii și penații. Larii reprezentau strămoșii care apărau viața membrilor familiei, iar penații ocroteau focul din vatră și hrana din locuință. (Fiona Macdonald, Roma antică)
a. Transcrie din text fragmentele care prezintă atribuțiile larilor, respectiv pe cele ale penaților. b. De ce crezi că zeilor familiei li se ofereau zilnic ofrande? c. Scrie câte un enunț despre religia romanilor utilizând cuvintele următoare: zeu, împărat, templu, sărbători.
De reținut! √R omanii aveau o religie politeistă. Pe lângă zeii principali, ei credeau în numeroase divinități, atât romane, cât și preluate de la alte popoare. √ Templele erau lăcașurile zeilor. Arhitectura lor a fost influențată de cea a construcțiilor religioase grecești.
81