Păpușa de Angela Dina-Moțățăianu
E zi de Gerar! O noapte întreagă a nins, așternând petice dalbe peste sat. Cozienii au cuşme pe case, poclăzi pe șire de fân, toate din albă mătase. Mama e dusă departe peste Sărățel, iar mărunţica e stăpână pe casă! Priveşte cu jind la zăpadă. Tare-ar mai vrea s-o ia în picioare! Chicoteşte şi-şi aduce aminte de ce atârnă de grindă în colţul fânarului. Îşi ia haina, căciula şi... ţuşti! iese-afară. Copila abia târăşte în picioare schiuri uriaşe pe zăpada lucie, îngheţată... E prin livada de meri ce leagă Pietraru de Cozieni... Oftează de greu, dar şi de plăcere, luând seama la preajma-mbrăcată în veșmânt de poveste... Paşii arari lasă urme adânc îngropate în omătul acum înduioşat de raze de soare, să-i facă fetiţei degrabă cărare, să-i ajungă tătuţei în cale...
Copila duce în braţe o prea dragă povară! E păpuşa primită în dar de la Nana cea Mare. A luat-o acum s-o plimbe, să vadă şi ea minunata zăpadă şi s-aibă cu cine vorbi. Simte mirozna de proaspăt şi rece din jur. Şi tare îi place! E un dar dinspre Ceruri, gândeşte. Şi mintea-i lucrează, lucrează... Parcă ţese un basm plimbându-şi păpuşa.
Privind aiurea, trezeşte din somn un pietroi nevăzut, ascuns… Schiurile năzdrăvane apucă deşucheat într-o parte… Fata, păpuşa sunt aruncate departe una de alta… Mirată de tot ce se-ntâmplă, fetiţa lărgeşte fără ştire acea clipă! Îi place întinsă-n zăpadă! Şi râde, şi râde, mişcând fericită din braţe... şi-n minte se vede un înger cioplit în zăpadă!
O bulă ivită din simțirea de copil inocent se măreşte... Creşte întruna... Apoi se deschide... o poartă! Un vălătuc de aer rece o soarbe... Pe dată, se-ntâmplă minunea! Cuprinsă în trâmba iscată de fulgi, e purtată pe sus... lăsată acolo... departe.
E tot iarnă?! În oglinda zăpezii, înţesată de urme de picior în bocanc, aduse de-amurg, copila îşi vede statura! Are umbra uriaşă! Braţele făcute oprelişti parcă bâjbâie după un lucru pierdut... De uimire, înalţă privirea. Scrutează livada. Zăreşte perechea de schiuri caraghios despărţită, unul, prăvălit în zăpadă, altul, ostenit de umblat, stă răzemat de-un trunchi de copac... Şi fata se porneşte pe râs! Apoi o săgetează un gând! Dar păpuşa?!
Din lături, îi dă de ştire prin gângurit o gâgâlice purtând o crenguţă uscată într-o mână şi-n alta zăpadă, cât poate să-ncapă în pumnul micuţ... Minunea aleargă voios spre dânsa, scăpată din hăţişul de tufe-nghețate de ger, de unde aduce ofranda. Larg îi zâmbeşte! Are ochi de azur, genaţi peste poate şi-n obraji durdulii îşi arată gropiţe întocmai ca... păpuşa primită cândva de la Nana cea Mare!
Ianuarie 2022