INTRODUCERE
Idei care circulă între SUA și Japonia
Pe la jumătatea facultății, am avut norocul să câștig o bursă de la National Science Foundation, care mi‑a permis să locuiesc în Japonia timp de un se‑ mestru. Scopul meu era să analizez cum îmbătrânesc oa menii în Japonia și părerile lor despre bătrânețe. Știam că japonezii trăiesc cel mai mult.1 Deși numeroși cercetători au pus acest lucru pe seama unei diete sănătoase sau a diferențelor genetice, mă întrebam dacă nu cumva exista și o dimensiune psihologică care să le confere un avantaj.
Înainte de a mă muta în Japonia pentru șase luni, am vizitat‑o pe bunica Horty în Florida. Imediat ce am coborât din avion, mi‑a aruncat o privire și a spus:
— Ai nevoie de vitamine.
Era convinsă că facultatea și vremea mohorâtă din Boston mă epuizaseră, așa că am pornit să cumpă‑ răm ce înțelegea ea prin vitamine: toate portocalele și grepfruturile pe care le puteam căra de la băcănie.
9 SĂ RESCRIEM CODUL BĂTRÂNEȚII
Bunica Horty participa la competiții de golf și, întru cât locuise în New York, adora să meargă pe jos, așa că nu a fost chiar o joacă să țin pasul cu ea în timp ce pășea hotărâtă prin magazin, până când s‑a prăbușit. M‑am grăbit spre ea, am ajutat‑o să se ridice și, spre groaza mea, am descoperit o tăietură la picior care sângera.
— Nu doare, m‑a asigurat ea printre dinți.
Chiar s‑a forțat să zâmbească, dată fiind natura ei stoică.
— Ar trebui să vezi cum arată adversarul meu, a glumit ea.
„Adversarul“ se afla la picioarele noastre: o ladă de lemn cu colțurile întărite cu metal ascuțit, zimțat; din tr‑un colț picura acum niște sânge. Am lăsat coșurile de cumpărături și am ajutat‑o pe bunica să își adune lucrurile căzute din poșetă.
Spre ieșire, l‑a abordat pe proprietar, care îi arun case o privire rapidă când auzise că a căzut, înainte de a se întoarce la tabloidul pe care îl răsfoia la casă.
— Nu ar trebui să lași lăzi în mijlocul magazinului, i‑a spus bunica, mult mai politicos decât merita. M‑aș fi putut răni.
În acest timp, sângele i se prelingea pe gambă.
Proprietarul a analizat‑o de sus până jos, apoi a privit spre lada din mijlocul raionului.
— Păi, poate că nu ar trebui să mai ieși din casă, i‑a spus el cinic. Nu e responsabilitatea mea că bătrânii cad tot timpul. Așa că nu arunca vina pe mine.
Maxilarul lui Horty aproape că a atins podeaua. Cât despre mine, aș fi vrut să îi smulg tabloidul din mână, dar i‑am aruncat doar o privire ucigătoare și am con‑ dus‑o pe bunica spre mașină. În ciuda obiecțiilor sale, am dus‑o la medic. Piciorul era bine; doctorul a spus că era doar o tăietură cu aspect dramatic, dar superficială
10 DR. BECCA LEVY
de altfel. A adăugat că bunica părea să se bucure de o sănătate destul de bună.
Am crezut că povestea se va sfârși acolo, însă în după‑amiaza aceea avusese loc o schimbare profundă. Seara, Horty m‑a rugat să îi ud copacul de avocado, lucru pe care adora să îl facă ea însăși. A doua zi mi‑a spus că nu era sigură că poate să conducă și m‑a ru gat să o duc la coafor, unde avea programare. Părea că rememorează cuvintele proprietarului magazinului și punea la îndoială competența ei de persoană în vârstă, cum nu mai făcuse până atunci.
Din fericire, până la plecarea mea în Japonia, Horty a reușit să și alunge temerile induse de perspectiva ageistă. În dimineața de dinaintea plecării, a insistat să mă ia la o plimbare lungă, în pas alert, pentru a‑mi întinde picioarele înaintea zborului de durată. Când ne‑am întors, mi‑a dat o listă scrisă de mână cu reco mandări de restaurante, în urma vizitei pe care o fă cuse cu bunicul în Japonia în urmă cu două decenii.
Dar în timp ce îi făceam cu mâna lui Horty și mă îndreptam către Tokio, nu m‑am putut abține să nu mă întreb: dacă doar câteva cuvinte negative puteau afecta o persoană atât de puternică și de curajoasă cum era Horty, oare ce efect aveau asupra noastră ca nație stereotipurile negative de vârstă? Ce putere aveau ca să schimbe efectiv modul în care îmbătrânim? Și ce putere am putea avea noi dacă am schimba modul în care gândim și vorbim despre bătrânețe?
Vedetele rock în vârstă din Tokio
În timp ce mă adaptam la noua mea viață din Tokio, gândurile îmi zburau deseori înapoi la bunica Horty, cum își uda ea copacul de avocado în răcoarea apusului
11 SĂ RESCRIEM CODUL BĂTRÂNEȚII
din Florida și mă întrebam ce părere ar avea ea des pre locul acesta unde maeștrii bucătari specializați în sushi, în vârstă de o sută de ani, erau constant sărbă toriți de televiziuni și unde rudele vârstnice erau ser‑ vite primele la masă.
Mă aflam încă în Japonia când a avut loc sărbă‑ toarea națională denumită Keiro No Hi. În timp ce mă plimbam prin Parcul Shinjuku în ziua aceea, am trecut pe lângă grupuri întregi de halterofili, unii dintre ei fără tricou, unii în tricouri sport mulate, toți cu vârste cuprinse între șaptezeci și optzeci de ani, care se plim bau de colo‑colo ridicând greutăți și făcând paradă cu corpurile lor tonifiate. Cu ocazia acestei sărbători, în întreaga țară oamenii traversau arhipelagul în toate direcțiile cu trenul de mare viteză, cu barca și cu ma șina, întorcându‑se acasă pentru a‑și vizita rudele în vârstă. În ziua aceea, restaurantele serveau mese gra tuite seniorilor; pentru cei cu mobilitate redusă, ele vii aveau să pregătească și să livreze caserole pline de sushi proaspăt și legume tempura prăjite ușor.
Keiro No Hi se traduce prin „Ziua respectului față de vârstnici“, dar evident că japonezii făceau asta în fiecare zi a anului. Cursurile de muzică erau pline de seniori care încercau să cânte la chitară electrică pen tru prima dată la vârsta de șaptezeci și cinci de ani. Chioșcurile de ziare erau pline de reviste manga colo rate, acele cărți de benzi desenate populare, pentru ci‑ titori de toate vârstele, care cuprindeau povești despre îndrăgostiți mai în vârstă. Japonezii tratau bătrânețea ca pe ceva de care să te bucuri, un aspect al vieții, și nu ca pe ceva de temut sau detestat.
În America, perspectiva culturală era diferită. Nu era vorba doar de interacțiunea bunicii cu proprietarul magazinului care detesta vârstnicii; atitudinea aceasta
12 DR. BECCA LEVY
era vizibilă peste tot: pe panourile publicitare pentru tratamente pentru piele „care sfidează bătrânețea“, în reclamele de seara târziu de la televizor, unde chirurgii esteticieni locali vorbesc despre riduri ca niște generali care descriu forțe inamice ostile, în saluturile infanti lizante cu care persoanele în vârstă erau întâmpinate în restaurante și la cinema. Oriunde priveam, în emi siuni televizate, în povești și pe internet, bătrânețea era tratată ca și cum ar fi fost egală cu uitarea, slăbi ciunea și declinul.
În Japonia am înțeles că modul în care îmbătrânim este influențat de cultura în care trăim. Gândiți‑vă la menopauză, de exemplu. Am aflat că în cultura japo neză nu se face mare caz de ea, fiind tratată ca un aspect natural al îmbătrânirii, ce poate conduce către o etapă prețioasă din viață, și nu ca un combustibil pentru acele stereotipuri occidentale legate de iritabilitatea feminină și inactivitatea sexuală, care cataloghează menopauza drept o afecțiune a vârstei de mijloc. Și care este rezul tatul faptului că japonezii sunt mai puțin înclinați să stigmatizeze acest aspect natural al îmbătrânirii decât americanii? Japonezele sunt mult mai puțin predispuse să sufere de bufeuri, dar și de alte simptome ale me‑ nopauzei, decât femeile de aceeași vârstă din SUA și Canada2. Și s‑a descoperit că japonezii în vârstă, care sunt tratați din punct de vedere cultural ca niște „vedete rock în țara lor“, conform antropologului care a coor‑ donat acest studiu, au niveluri mai mari de testosteron decât bărbații europeni3. Aceasta sugerează că libidoul îmbătrânește diferit, în funcție de modul în care cultura în care trăiești percepe și tratează bătrânețea.
Am început să mă întreb cât de mult influențează cultura convingerile individuale despre bătrânețe — ce credem despre vârstnici și despre îmbătrânire. Și eram
13 SĂ RESCRIEM CODUL BĂTRÂNEȚII
curioasă în ce măsură aceste convingeri individuale, la rândul lor, influențează procesul îmbătrânirii. Oare atitudinea lor față de bătrânețe ar putea explica de ce japonezii au cea mai lungă durată de viață din lume?
Mersesem la facultate pentru a studia psihologia socială, știința care analizează modul în care gândirea, comportamentul și sănătatea oamenilor sunt influen țate de societate și de grupurile cărora le aparțin și cu care interacționează. Doream să mă concentrez pe experiența persoanelor în vârstă care erau excluse din majoritatea studiilor psihologice. Întrebarea cu care mă confruntam acum era cum să măsor impactul unui lucru atât de amorf, precum cultura, asupra unui as pect atât de clar definit, cum este biologia umană.
Impactul convingerilor despre bătrânețe asupra sănătății, în procesul îmbătrânirii
Când m‑am întors la Boston, am început să testez impactul stereotipurilor culturale de vârstă asupra să‑ nătății și vieții oamenilor în vârstă. În studiile pe care le‑am realizat, am descoperit că vârstnicii cu percepții mai degrabă pozitive despre bătrânețe se prezentau mai bine din punct de vedere fizic și cognitiv decât cei cu percepții mai degrabă negative; ei prezentau o probabilitate mai ridicată de a se vindeca de afecțiuni severe, aveau o memorie mai bună, mergeau mai re pede și chiar trăiau mai mult4.
Am reușit astfel și să arăt că multe dintre provocă rile cognitive și fiziologice despre care credem că sunt legate de îmbătrânire — lucruri precum pierderea au zului și bolile cardiovasculare — sunt și ele generate de opiniile despre vârstă absorbite din mediul social
14 DR. BECCA LEVY
înconjurător. Am descoperit că seturile de convingeri despre bătrânețe pot acționa chiar ca un tampon îm‑ potriva declanșării demenței la persoanele purtătoare ale temutei gene care cauzează Alzheimer, APOE ɛ4. Cartea aceasta tratează modul în care percepem îmbătrânirea și cum ne influențează sănătatea aceste convingeri, din perspective mai mult sau mai puțin importante. Ea se adresează tuturor celor care speră să îmbătrânească bine. În paginile care urmează, vom analiza anatomia stereotipurilor negative de vârstă — cum anume sunt clădite, cum funcționează și cum pot fi schimbate. Deși aceste stereotipuri sunt dezvoltate în cadrul culturilor pe parcursul a sute de ani și sunt asimilate pe întreaga durată a vieții indivizilor, ele sunt de fapt destul de fragile: pot fi destructurate, mo dificate și reconstruite.
În laboratorul meu de la Universitatea Yale, am re ușit să îmbunătățesc performanțele oamenilor privind memoria, mersul, echilibrul, viteza și chiar dorința de a trăi prin activarea unor stereotipuri pozitive de vâr stă timp de aproximativ zece minute. În această carte vă voi arăta cum funcționează amorsarea sau activa rea stereotipurilor de vârstă în lipsa conștientizării, ce spune ea despre natura inconștientă a stereotipurilor noastre și cum ne putem întări convingerile privind bătrânețea.
Dacă avem atitudinea și instrumentele adecvate, ne putem schimba opiniile despre bătrânețe. Dar, pen tru a ajunge la originea acestor opinii, trebuie să se schimbe cultura care privește bătrânețea în mod ne gativ. Pentru a înțelege mai bine cum ajungem aici și ce anume este posibil, vom analiza diverse alternative culturale de pe glob și de‑a lungul istoriei. Vom ana ‑ liza niște exemple de îmbătrânire frumoasă și vom citi
15 SĂ RESCRIEM CODUL BĂTRÂNEȚII
despre convingerile unor sportivi, poeți și activiști, actori, artiști și muzicieni. Vom investiga de ce anume este nevoie pentru a ne schimba abordarea culturală
și vom afla că o mai bună integrare a persoanelor în vârstă în comunitățile noastre poate genera un nivel superior de sănătate și bunăstare colectivă.
Din punct de vedere demografic, ne aflăm la o răscruce. Pentru prima dată în istoria omenirii, acum în lume există mai multe persoane cu vârsta peste șai zeci și patru de ani decât cele sub vârsta de cinci ani5. Unii politicieni, economiști și jurnaliști se frământă din cauza a ceea ce ei denumesc „tsunamiul cărunt“, dar nu înțeleg ideea principală. Faptul că atât de mulți oa meni ajung să trăiască experiența bătrâneții și fac asta bucurându‑se de o sănătate mai bună este una dintre cele mai mari realizări ale societății. Este și o ocazie ex traordinară de a regândi ce înseamnă să îmbătrânești.
Când a murit bunica Horty, la mulți ani după întâl nirea cu proprietarul magazinului ostil vârstnicilor, fa milia s‑a reunit pentru a‑i onora viața, care fusese una obișnuită, dar în același timp remarcabilă. Viața ei s‑a întins pe aproape toată durata secolului XX, fiind mar toră atât la progresele, cât și la atrocitățile acestuia.
Și‑a trăit viața din plin, chiar și după ce l‑a crescut pe tata și l‑a îngrijit pe bunicul doborât din ce în ce mai mult de povara cruntă a bolii Alzheimer. De pe la optzeci până la nouăzeci de ani, a călătorit, a jucat golf și a făcut plimbări lungi alături de prietenele ei.
Organiza baluri mascate complicate și ne scria scrisori care îi reflectau personalitatea de neuitat, directă și spirituală deopotrivă.
Când primeam o scrisoare de la ea, era ca și cum bu nica se afla în aceeași încăpere cu mine. În ultimul ei de‑ ceniu de viață, ea și tata deschideau deseori televizorul
16 DR. BECCA LEVY
și priveau în același timp procesele de ultimă oră, în timp ce comentau la telefon pe marginea lor. Deși tata locuia în friguroasa New England și bunica Horty, în în sorita și umeda Floridă, era ca și cum ar fi stat împreună în sufragerie, bârfind care avocat cerșea amabilitatea judecătorului și ce cravată arăta mai ridicol. Bunica Horty nu‑ți permitea niciodată să uiți că se afla acolo, așa că am resimțit puternic absența ei atunci când i‑am sortat lucrurile pentru a le dona, după ce a murit. În special subsolul era dovada vieții pline pe care o dusese. Înainte de a începe să aibă grijă de bu nicul, bunica Horty petrecuse decenii întregi împreună cu el vizitând locuri îndepărtate, adunând suvenire. Mi se părea că subsolul ei era o peșteră a comorilor. Erau sticluțe vechi de parfum franțuzesc, eșarfe înflo rate minunate din Italia și Indonezia, cutii sculptate, delicate din Maroc. Și printre toate acestea, un mic paravan pliabil, în stil japonez. Panourile erau reali zate din hârtie delicată de orez shoji și pictate cu un model de cireși în floare. Pe paravan se afla un bilețel cu numele meu. Mi‑am amintit că bunica Horty mi‑a spus cândva, după ce recunoscusem că uneori îmi lua ceva vreme până când reușeam să mă concentrez și să scriu, că Sigmund Freud folosea un paravan pentru a se izola de lume și a se concentra. M‑a emoționat că mi‑a lăsat mie acest paravan și mi‑am reamintit de prima mea vizită în Japonia și de episodul când căzuse. La scurt timp după moartea bunicii, am făcut o des coperire surprinzătoare. În timp ce analizam datele din studiul meu privind viața și percepțiile locuitori lor micului orășel Oxford, statul Ohio, am descoperit că cel mai important factor în determinarea longevi tății acestor locuitori — mai important decât genul, venitul, originea socială, singurătatea sau sănătatea
17 SĂ RESCRIEM CODUL BĂTRÂNEȚII
funcțională — era modul în care oamenii percepeau și abordau ideea bătrâneții6. Se pare că opiniile despre bătrânețe pot răpi sau adăuga aproape opt ani vieții. Cu alte cuvinte, aceste idei nu trăiesc doar în capul nostru. Cu bune și cu rele, aceste imagini mintale sunt produsul obiceiurilor noastre culturale, indiferent că este vorba despre emisiunile la care ne uităm, lucru rile pe care le citim sau glumele la care râdem, toate acestea devin scenarii pe care, într‑un final, le punem în practică.
Când am aflat prima dată despre această descope rire privind longevitatea, m‑am gândit la bunica Horty și la cât de norocoasă a fost familia mea să o aibă ală turi până la moartea ei, care a survenit la vârsta de nouăzeci și doi de ani. M‑am gândit cât a fost ea de norocoasă că a perceput bătrânețea așa cum a făcut‑o.
M‑am gândit la darul acelor ani în plus și de unde anume a venit el. Oare am mai avut încă șapte sau opt ani alături de Horty datorită bucuriei ei de a trăi din ultimii ani? Dacă există vreun cod al îmbătrânirii fru moase — vreun sistem sau vreo metodă —, convingerile noastre privind bătrânețea fac parte din el.
Viețile noastre sunt produsul atâtor factori diferiți pe care nu îi putem controla: unde ne naștem și cine ne sunt părinții, ce se află în genele noastre și ce acci‑ dente ne pasc. Mă interesează să identific acei factori pe care îi putem controla pentru a ne îmbunătăți ex‑ periența îmbătrânirii și sănătatea. Unul dintre acești factori se referă la modul în care percepem bătrâne‑
țea și conceptualizăm ciclul vieții. Aceasta este tema cărții: cum putem schimba, ca indivizi și ca societate, modul în care ne percepem pe noi înșine și pe cei din jur pe măsură ce îmbătrânim, pentru a ne bucura de beneficiile acestei schimbări.
18 DR. BECCA LEVY
