4 minute read

CUPRINS

Prolog ---------------------------------------------------------------------- 9

Sfat de la patronul spiritual al anxietății

Advertisement

PARTEA I: De ce avem nevoie de anxietate

Ce este anxietatea, la ce folosește și în ce mod se bazează pe capacitatea umană de a imagina viitorul.

Capitolul 1: Ce este (și ce nu este) anxietatea ------------ 13 Anxietatea este o emoție complexă, înrudită cu frica, dar diferită. Ea variază în cadrul unui spectru de intensitate, de la grijile de zi cu zi până la panica paralizantă, dar indiferent de nivelul ei, este posibil ca rolul anxietății să fie înțeles greșit.

Capitolul 2: Scopul evolutiv al anxietății ------------------ 32 Această emoție a evoluat pentru a ne face mai ingenioși când ne confruntăm cu incertitudinea. Mecanismele biologice ale anxietății dezvăluie de ce avem nevoie de această emoție dificilă și de ce e necesar să fie neplăcută ca să­și îndeplinească rolul. Anxietatea transcende reacția naturală de „luptă sau fugă”, deoarece este adânc înrădăcinată în nevoia primară a oamenilor de conexiune socială și recompensă.

Capitolul 3: Viitorul: alege-ți propria aventură ---------- 54 Anxietatea a apărut odată cu dezvoltarea aptitudinii umane de a gândi și de a se pregăti pentru viitor. Faptul că astăzi percepem anxietatea în mod greșit ne împiedică să vedem acest lucru, prin urmare, o trăim ca pe o emoție negativă și debilitantă.

PARTEA a II-a: Cum am fost induși în eroare în privința anxietății

Motivul și momentul în care semnificația anxietății a fost deformată și modul în care știința și societatea modernă au consolidat această perspectivă.

Capitolul 4: Povestea unei boli numite anxietate ------- 77

Psihologia și științele medicale au transformat anxietatea în boală. Dar, chiar și în trecut, concepțiile medievale despre emoții și viața spirituală demonizau anxietatea. Am fost învățați că e o emoție care trebuie evitată și suprimată, însă acest lucru o face mai degrabă incontrolabilă.

Capitolul 5: Confortabila amorțeală ------------------------- 98 Gândindu­ne la anxietate ca la o suferință nedorită, vom face tot ce ne stă în putere să o eliminăm. Prescrierea excesivă a medicamentelor anxiolitice și a calmantelor este un prim exemplu — cu rezultate dăunătoare, chiar fatale.

Capitolul 6: Tehnologia e de vină? ---------------------------

112 Tehnologia digitală este un generator al anxietății nesănătoase deoarece este o formă de refugiu, care scindează legăturile interumane. Însă a da vina pe tehnologie pentru orice tip de anxietate problematică este, totuși, o greșeală — acest lucru simplifică excesiv problema și ne împiedică să vedem cum putem folosi tehnologia digitală în beneficiul nostru.

PARTEA a III-a: Cum salvăm anxietatea

Când vom învăța că anxietatea este un aliat ne vom îmbunătăți viața, aptitudinile, creativitatea și bucuria de a trăi. Salvând anxietatea, ne salvăm pe noi înșine.

Capitolul 7: Incertitudinea --------------------------------------

135 Incertitudinea ne neliniștește. Dar dacă nu respingem acest disconfort și încercăm să ne dăm seama cum putem gestiona incertitudinea — fie și în plină pandemie globală — deschidem ușa unor posibilități inimaginabile. Anxietatea este ingredientul secret al acestui demers.

Capitolul 8: Creativitatea -----------------------------------------

151 Când acceptăm disconfortul anxietății și ascultăm ce ne transmite, devenim mai creativi, indiferent că e vorba de vreo operă de artă sau de soluții pentru masa de seară.

Capitolul 9: Copiii nu sunt fragili -----------------------------

167 Mult prea des, când copiii noștri se confruntă cu anxietatea, încercăm să o eliminăm, protejându­i excesiv. Procedăm așa pentru că îi iubim și pentru că ne închipuim că sunt fragili, dar ne înșelăm. Îi putem ajuta pe copii să fie mai puternici și mai rezilienți atunci când nu ne mai temem de anxietatea lor (și a noastră).

Capitolul 10: Ce înseamnă să-ți folosești anxietatea în mod corect ---------------------------------------------------------

Dacă ai citit până aici, ți­ai schimbat mentalitatea despre anxietate. Este timpul să o valorifici.

195

„Cel care a învățat să fie anxios cum trebuie“1 , scria cândva un celebru filosof, „a învățat cel mai înalt lucru“. Stai așa — există o mo dalitate corectă și una greșită de a fi anxios? Ideea asta îmi dă neliniști în plus.

Cu toate acestea, Søren Kierkegaard, pe care îl con sider patronul spiritual al anxietății, a descoperit ceva important.

Urăști starea de anxietate. Și eu la fel. Toată lumea, în fapt. Este o emoție care poate fi supărătoare, apă‑ sătoare și debilitantă. Din această cauză, pierdem din vedere adevărul lui Kierkegaard: anxietatea vrea să ne ajute. Vrea să fie recunoscută și conștientizată, ascul tată, prețuită și respectată. Ne pare îngrozitoare pen tru că încearcă — așa cum fac de multe ori cei mai buni prieteni — să ne spună adevăruri importante pe care preferăm să le evităm. Viața noastră ar fi infinit mai bună dacă am asculta ce ne semnalează anxietatea în loc să facem ce ni se pare mai comod: adică să ne as cundem cu capul în nisip.

Dar ce e rău în asta?, te‑ai putea întreba. Nu este anxietatea un eșec personal, un semn că este ceva în neregulă cu noi sau cu viața noastră, ceva care trebuie remediat și eradicat? Cu toate acestea, anxietatea nu a fost eradicată de nimeni, niciodată — slavă Domnului, pentru că ar fi un dezastru.

Cartea de față este povestea acestei emoții dure roase și intense, teribile și bizare, obositoare, energi zante și imperfecte. Adică așa cum e și viața. Sau omul. În fapt, aparține naturii umane. După ce vei citi această carte, ai să percepi, cred eu, altfel anxietatea. Ea este ca vaza lui Rubin, celebra iluzie optică: dintr‑o anu mită perspectivă, desenul pare să reprezinte o vază, dar dacă îți relaxezi privirea, poți distinge chipurile a doi oameni stând față în față, iar linia profilurilor aces‑ tora creează un spațiu în formă de vază, care îi separă. Schimbarea acestei paradigme — revendicarea anxie tății ca prieten și aliat — nu se va produce printr‑un simplu set de exerciții și acțiuni. Sau fiindcă îți spun eu că e o emoție dificilă — chiar este uneori — și că poți face 20 de lucruri ca să te simți mai bine. Nici dacă îți spun eu că e neprețuită sau indispensabilă când vrei să fii productiv și creativ sau să‑ți atingi cel mai înalt potențial. Pentru că nu este. Această schimbare de paradigmă se realizează, mai degrabă, prin crearea unei noi percepții asupra anxietății — un nou set de convingeri, perspective și așteptări care îți permit să explorezi anxietatea, să tragi învățăminte de pe urma ei și să o folosești în avantajul tău. Schimbarea men talității nu va remedia anxietatea în sine — pentru că această emoție nu e defectă; felul în care încercăm să o depășim este defectuos. Crearea unei noi mentalități este unica și cea mai bună modalitate de remediere. Și scopul absolut al acestei cărți. Sper că Søren ar fi de acord.

This article is from: