Pilula buddha preview by edituralifestyle

EDITORI:

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Magdalena Mărculescu DIRECTOR:

Crina Drăghici REDACTOR:

Aurelia Năstase DESIGN:

Alexe Popescu DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban DTP:

Răzvan Nasea CORECTORI:

Rodica Petcu Lorina Chițan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Farias, Miguel Pilula Buddha : meditaţie, yoga şi schimbare personală / Miguel Farias şi Catherine Wickholm ; trad.: Constantin Dumitru-Palcus. Bucureşti : Lifestyle Publishing, 2016 ISBN 978-606-8566-83-2 I. Wickholm, Catherine II. Dumitru-Palcus, Constantin (trad.) 294.3 294.527

Titlul original: The Buddha Pill: Can Meditation Change You? Autori: Miguel Farias și Catherine Wickholm Copyright © Miguel Farias and Catherine Wikholm, 2015. Copyright © Lifestyle Publishing, 2016 pentru prezenta ediție Lifestyle Publishing face parte din Grupul Editorial Trei O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.lifestylepublishing.ro ISBN 978-606-8566-83-2

Cuprins

Introducere �� 7 1. Un ashram într‑o celulă de închisoare �� 15 2. Fixat ca ghipsul �� 35 3. Anul schimbării planetare �� 56 4. Să stai sau să vorbești? �� 87 5. Tehnici de extaz �� 110 6. Partea întunecată a meditației �� 156 7. În spatele gratiilor �� 200 8. Poate meditația să ne schimbe? �� 231 Note �� 251 Glosar �� 277 Mulțumiri �� 281

Introducere

Interesul meu pentru meditație a apărut la vârsta de șase ani, când părinții au făcut un curs de Meditație Transcendentală. Nu mi‑am dat seama atunci, dar am fost inițiat efectiv în ideea că meditația poate produce tot felul de schimbări în cine suntem și ce putem să realizăm. Poveștile privind influența minții asupra materiei sunt în același timp însuflețitoare și tulburătoare, greu de crezut și totuși convingătoare. Ele mi‑au stârnit îndeajuns de mult curiozitatea ca să‑mi dedic aproape două decenii din viață cercetării a ceea ce îi atrage pe unii oameni spre tehnici ca meditația și yoga — și dacă, așa cum susțin mulți dintre ei, acestea ne pot transforma în mod fundamental. Cartea aceasta spune povestea ambiției omului de a se schimba, concentrându‑se în special pe tehnicile de meditație și pe yoga. Sute de milioane de persoane din toată lumea meditează zilnic. Cursuri de mindfulness, inspirate de meditația budistă, sunt oferite în școli și universități, iar terapiile bazate pe mindfulness sunt acum disponibile ca tratamente psihologice în Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie. Mulți oameni de știință și profesori susțin că această practică spirituală este unul dintre cele mai eficiente și mai economice instrumente de schimbare personală. Yoga nu este mai puțin populară. Potrivit unui studiu recent efectuat de Yoga Health Foundation, peste 250 de milioane de oameni din lumea largă o practică în mod regulat.1 Prin yoga învățăm să observăm gânduri, sentimente și senzații în timp ce lucrăm la posturile fizice. Adesea, practicarea yoga include o perioadă de meditație în poziția culcat sau șezând.

Psihologii au elaborat un arsenal de teorii și tehnici pentru a înțelege și a motiva schimbarea personală. Dar nu psihologia a produs cel mai mare val de interes pentru acest subiect, ci meditația. În anii 1970, milioane de oameni de pe tot globul începeau să învețe o tehnică ce promitea o schimbare personală rapidă și spectaculoasă. Meditația Transcendentală a fost introdusă în Occident de Maharishi Mahesh Yogi și s‑a răspândit cu repeziciune după ce membrii trupei Beatles s‑au declarat adepți ai acestui guru indian. Pentru a câștiga respectabilitate, Maharishi a sponsorizat zeci de studii științifice legate de efectele Meditației Transcendentale în domenii care porneau de la psihofiziologie și ajungeau la sociologie. Studiile demonstrau că practicarea cu regularitate a acestui tip de meditație schimba trăsăturile de personalitate, îmbunătățea dispoziția sufletească și starea de bine și, deloc neglijabil, reducea rata criminalității. Imaginile publicitare pentru Meditația Transcendentală prezentau tineri levitând cu picioarele încrucișate și afișând zâmbete de fericire. Copil fiind, îmi amintesc că mă uitam lung la fotografiile celor care levitau în broșurile de reclamă și mă gândeam: „Oare chiar pot să facă asta?“ Totuși, entuziasmul părinților mei pentru meditație a fost de scurtă durată. Când am întrebat‑o de curând pe mama despre acest lucru, mi‑a răspuns: „Era o chestie ce ținea de anii aceia; majoritatea prietenilor noștri o încercau“. La fel ca interesul părinților mei, și cercetările legate de meditație au intrat repede în declin. Pozele cu oameni care levitau n‑au reușit să convingă comunitatea științifică de utilitatea studierii acestui subiect. A trebuit să așteptăm aproape treizeci de ani înainte ca o nouă generație de cercetători să resuscite interesul în domeniu, efectuând primele studii de neuroimagistică la călugării tibetani care meditau2 și primele explorări ale folosirii metodei mindfulness în tratamentul depresiei3. Și pentru yoga există tot mai multe dovezi potrivit cărora practicarea acestei discipline diminuează depresia4. Meditația și yoga nu mai sunt termeni tabu în facultățile de psihologie, psihiatrie și neuroștiințe. Există acum 8

Pilula Buddha

conferințe și reviste dedicate subiectului și mii de cercetători din lumea întreagă care folosesc cele mai avansate instrumente științifice pentru a studia aceste tehnici. Multe dintre studii sunt finanțate de agențiile naționale de științe; o simplă privire asupra proiectelor cu finanțare federală în SUA ne arată că, între 1998 și 2009, numărul acestora a crescut de la șapte la peste 1205. Ideea de schimbare personală este tot mai mult în centrul acestor studii. Articole recente arată ameliorări ale deprinderilor cognitive și afective după șase‑opt săptămâni de mindfulness, inclusiv o creștere a empatiei6. Acestea sunt descoperiri interesante. Practicile de meditație par să aibă impact asupra gândurilor, emoțiilor și comportamentelor noastre. Totuși, aceste studii raportează doar schimbări modeste. Însă mulți dintre cei care folosesc și predau aceste tehnici fac afirmații uluitoare cu privire la puterile lor. La Fundația de Cercetări Patanjali din nordul Indiei, cel mai mare centru de cercetări privind yoga din lume, aud afirmații cu caracter miraculos din gura directorului‑guru al acesteia, Swami Ramdev: „Yoga poate vindeca orice, indiferent că e vorba de boli fizice sau mentale“. Separarea adevărului de ficțiune constituie un obiectiv principal al acestei cărți. În prima parte, explorăm ideile privind efectele pe care le au meditația și yoga, comparându‑le cu dovezile științifice curente privind schimbarea personală. A doua parte supune teoriile la teste — desfășurăm noi cercetări și analizăm atât plusurile, cât și minusurile acestor practici. Am dedicat un capitol întreg aspectelor mai întunecate ale meditației, pe care mentorii și cercetătorii nu le pomenesc decât rar sau niciodată. Deși nu este o carte de self‑help, încearcă să răspundă la întrebări esențiale pentru cine este interesat de tehnicile de contemplație: Pot aceste practici să mă ajute să mă schimb? Dacă da, în ce măsură și cum funcționează? Și, dacă se produce într‑adevăr o schimbare, este întotdeauna în mai bine? Aceste întrebări mi‑au modelat o parte semnificativă a vieții. În adolescență, credeam că a căuta să obții dezvoltarea și transformarea personală este țelul central al existenței 9

umane; asta m‑a făcut să studiez psihologia. Doream să învăț cum să încurajez schimbarea prin terapie psihologică, deși abia mai târziu, când am trecut prin pregătirea pentru terapie, mi‑am dat seama de subtilitățile și dificultățile acestui proces. S‑a dovedit că studiile mele universitare de psihologie nu aruncau prea multă lumină asupra potențialului nostru de transformare; ele se refereau rareori la idei despre cum să ne simțim împliniți, vindecați, iluminați sau doar cum să devenim mai buni. Dar, departe de a mă da bătut, am citit mai mult legat de domeniile psihologiei care nu ni se predaseră — de exemplu, studiile despre conștiință — și am început să fac cercetări privind efectele practicilor spirituale. Când am decis că ar fi o idee bună să fac un doctorat, am căutat pe sute de site‑uri de psihologie potențiali îndrumători. Am găsit unul la Oxford despre care am crezut că avea o minte suficient de deschisă ca să‑mi poată călăuzi subiectele de interes, așa că m‑am mutat în acel oraș în anul 2000. Aceasta este „preistoria“ motivației mele de a scrie. Istoria cărții începe în prima parte a verii anului 2009, când Shirley du Boulay, scriitoare și fostă jurnalistă la BBC, a invitat mai multe persoane să ia parte la recrearea ceremoniei care îmbina spiritualitatea creștină cu cea indiană. Imagini, lecturi și cântece aparținând ambelor tradiții s‑au întrețesut, conform instrucțiunilor lui Henry le Soux, un călugăr benedictin francez care se dusese să trăiască în India și găsise câteva ashramuri creștine ce adoptaseră simplitatea spiritualității indiene (de exemplu, hrană vegetariană și veșminte subțiri de culoare oranj)7. Pe Catherine Wikholm, coautoarea cărții, am cunoscut‑o la acest eveniment. Studiase filosofia și teologia la Universitatea Oxford înainte de a începe pregătirea în psihologie și în acel moment făcea cercetări legate de delincvența juvenilă. Eu și Catherine am fost atrași de o femeie elegantă, trecută de cincizeci de ani, numită Sandy Chubb, care vorbea cu blândețe, dar autoritar. Sandy ne‑a arătat o carte pe care o publicase recent, ce conținea ilustrații ale posturilor de yoga desenate caricatural. Am crezut că era destinată copiilor și 10

Pilula Buddha

am întrebat‑o dacă yoga le plăcea copiilor. Sandy a zâmbit și ne‑a spus că acea carte era destinată pușcăriașilor analfabeți. Asta era misiunea micii organizații caritabile pe care o conducea, Prison Phoenix Trust: să predea cursuri de yoga și meditație în închisori. Căutând să scap de sentimentul de jenă pe care‑l aveam, am elogiat ideea de a aduce în rândurile deținuților tehnicile de contemplație. — Probabil că‑i ajută să facă față lipsei de libertate, am sugerat eu. Sandy s‑a încruntat ușor și a spus: — Nu ăsta este scopul principal. Deși șederea la închisoare este o pedeapsă, a continuat Sandy, cu ajutorul meditației și al yoga, faptul că sunt închiși într‑o celulă strâmtă îi poate ajuta pe deținuți să‑și dea seama care este adevărata lor misiune în viață. — Și anume? am întrebat în același timp eu și Catherine. — Să fie niște ființe pioase, iluminate, a răspuns Sandy. Eu și Catherine am rămas tăcuți. Eram oarecum sceptici. Dar în același timp intrigați. Sandy părea să susțină că tehnicile de meditație și yoga puteau să‑i transforme radical pe infractori. În seara aceea, m‑am întors la birou ca să caut studii privind meditația și yoga în închisori și am găsit doar câteva. Rezultatele nu erau spectaculoase, dar arătau în direcția potrivită — deținuții raportau o scădere a agresivității și o creștere a stimei de sine8. Citind însă mai atent, am remarcat deficiențe metodologice grave: în majoritate, erau desfășurate cu un număr mic de subiecți și niciunul nu includea un grup de control, o practică standard în cercetarea științifică prin care ne asigurăm că rezultatele nu se datorează întâmplării sau vreunei variabile de care cercetătorul a uitat să țină cont. Dacă afirmațiile lui Sandy erau adevărate, dacă yoga și meditația puteau să‑i transforme pe deținuți, aceasta putea să aibă implicații enorme pentru modul în care psihologii înțelegeau și provocau schimbarea la toți oamenii, nu doar la cei încarcerați. Neavând deloc experiență în ceea ce privește închisorile, am întrebat‑o pe Catherine dacă ar fi interesată să lucreze cu mine la acest subiect. 11

— Mi‑ar plăcea foarte mult! mi‑a răspuns mai entuziasmată decât îmi imaginam că ar fi fost majoritatea oamenilor de perspectiva de a intervieva numeroși infractori condamnați și de procesul ce presupunea să petreacă mai multe săptămâni după gratii. Începând să lucreze pentru serviciul penitenciarelor încă de când abia împlinise douăzeci de ani, Catherine era foarte interesată, din punct de vedere științific, îndeosebi de tratamentul tinerilor delincvenți. Era pasionată de reabilitarea condamnaților în general și curioasă dacă yoga și meditația ar fi putut reprezenta mijloace alternative de facilitare a unor schimbări pozitive și semnificative la cei care erau incapabili sau nu erau dispuși să se angajeze în eforturile tradiționale de reabilitare, cum ar fi programele pentru comportamentul ofensator. Astfel, am convenit cu Catherine să ne întâlnim cu Sandy la sediul Prison Phoenix Trust. În timp ce străbăteam zona rezidențială elegantă Summertown din Oxford, unde se afla sediul trustului, ne întrebam ce ne va aduce întâlnirea. Ajunși la birouri, am fost primiți cu căldură. Sandy ne‑a prezentat etajul pe care‑l ocupau, unde se aflau patru încăperi: biroul, unde lucrau ea și colegii; o sală pentru mesele comune; o sală de meditații cu perne pe podea; de‑a lungul unui coridor, o cameră cu fișete metalice aliniate la pereți. După cum ne‑a explicat Sandy, acestea erau pline cu scrisorile pe care Prison Phoenix Trust le primise de la deținuți, numărul lor depășind, după toate estimările, zece mii. Dacă înainte eram doar intrigați, acum ne simțeam complet atrași. Cu mintea plină de întrebări, ne‑am așezat lângă Sandy, care a început să ne relateze neobișnuita poveste a modului în care membrii unei mici organizații caritabile i‑au convins pe guvernatorii închisorii să‑i lase să predea meditația și yoga unui mare număr de deținuți, printre care se numărau hoți, criminali și violatori. Mărturisesc că povestea ne‑a impresionat. Atât de mult, încât ne‑a convins să dedicăm o bună parte din următorii doi ani conceperii și implementării unui studiu privind efectele 12

Pilula Buddha

măsurabile pe care yoga și meditația le aveau asupra persoanelor încarcerate. Descoperirile rezultate din cercetările noastre (pe care le vom prezenta în paginile acestei cărți) nu numai că au declanșat un interes major în mass‑media, ci ne‑au oferit inspirația necesară pentru a ne dedica următorii doi ani scrierii acestei cărți. Concentrarea noastră inițială asupra potențialului tehnicilor de meditație de a transforma „răul cel mai rău“ s‑a lărgit, pentru că am devenit tot mai interesați de explorarea întregului potențial al acestor tehnici. Ar putea avea tehnicile orientale de contemplație puterea de ne schimba pe noi toți? Pe măsură ce ne cufundam mai mult în lucrările de cercetare, cazurile interesante de schimbare pe care le‑am descoperit ne‑au amplificat viziunea privind potențialul tehnicilor de yoga și meditație. La rândul lor, experiențele noastre personale, cum ar fi cercetările mele în desfășurare și pregătirea pentru doctoratul în psihologie clinică al lui Catherine, precum și familiarizarea ulterioară cu terapiile bazate pe mindfulness și aplicațiile lor din cadrul Sistemului Național de Sănătate ne‑au sporit curiozitatea. Ceea ce a început ca o cuplare poate improbabilă a interesului meu pentru spiritualitate și a pasiunii lui Catherine pentru psihologia clinică și criminalistă a evoluat într‑o explorare mai cuprinzătoare a datelor științifice și a amăgirilor legate de schimbarea personală. Așa cum am lucrat împreună la cercetările științifice, tot împreună am scris și cartea. Pentru a reflecta procesul dinamic al scrierii, care a implicat o combinare a ideilor — și pentru a evita trecerile neelegante de la un narator la celălalt —, am ales să folosim persoana întâi singular, un „eu“ reunit. Chiar dacă, în mod inevitabil, poate să reiasă uneori care dintre noi relatează un anumit lucru, fie și în virtutea faptului că suntem de sexe diferite, am căutat să scriem cartea ca o singură voce. Poveștile personale, interviurile și relatările care apar sunt inspirate toate din experiențele noastre reale. Totuși, când am discutat exemple legate de activitatea terapeutică, am renunțat la toate numele și detaliile de identificare. 13

În cuprinsul cărții, vom examina dovezile științifice care există de fapt pentru afirmațiile legate de schimbare pe care le propagă practicanții, instructorii și entuziaștii meditației și ai yoga. De asemenea, ne reunim experiențele de psihologi, una mai orientată spre cercetare, cealaltă, spre practică, și prezentăm poveștile unor personaje extrem de interesante pe care le‑am întâlnit în călătoria noastră. Toate acestea vor urma. Dar deocamdată să începem prin a vă introduce în povestea remarcabilă cu care a început totul.

Pilula Buddha

Capitolul 1 Un ashram într‑o celulă de închisoare

Dacă uităm că în fiecare infractor există un potențial sfânt, dezonorăm toate marile tradiții spirituale. Saul din Tars i‑a persecutat și i‑a ucis pe creștini înainte să devină Sfântul Pavel, autorul unei mari părți din Noul Testament. Valmiki, autorul epopeii Ramayana, a fost tâlhar la drumul mare, hoț și criminal. Milarepa, unul dintre cei mai mari guru ai budismului tibetan, a ucis 37 de oameni înainte să devină sfânt… Trebuie să ne amintim că până și cei mai răi dintre noi se pot schimba.1 Bo Lozoff (activist pentru reforma penitenciarelor americane și fondator al organizațiilor Prison Ashram Project și al Human Kindness Foundation)

Bătând la ușa unei case de pe o stradă liniștită din Oxfordshire, cu un blocnotes și un pix în mână, așteptam pe scara de la intrare. Un minut mai târziu, ușa s‑a deschis. O femeie vârstnică, îmbrăcată elegant, mi‑a zâmbit dinăuntru. — Tigger? am întrebat. — Da, te rog, intră, mi‑a răspuns. Încă plină de viață la nouăzeci de ani, Tigger Ramsey‑Brown era o persoană pe care‑ți făcea plăcere s‑o intervievezi. Mă aflam acolo ca să aflu de la ea mai multe despre povestea 15

surorii ei mai tinere, decedată, care înființase Prison Phoenix Trust. În sera ei însorită, în timp ce ne beam ceaiul, Tigger a început să relateze cu vioiciune povestea surorii și cum pusese ea bazele acestei instituții în urmă cu circa treizeci de ani.

La începuturi Tigger a evidențiat că, dacă voiam să ajungem chiar la început, povestea pornea de fapt ceva mai devreme, de la Sir Alister Hardy, biolog marin și darwinist înfocat. Cândva profesor de zoologie la Universitatea Oxford, Hardy îi predase întâmplător un curs lui Richard Dawkins, biolog evoluționist și ateu convins. Înnobilat cu titlul de Cavaler pentru activitatea sa din domeniul biologiei, Hardy fusese foarte interesat de evoluția omenirii, elaborând noi teorii precum ipoteza simienilor acvatici (potrivit căreia oamenii ar fi trecut printr‑o fază acvatică sau semiacvatică de evoluție). Dar a fost deosebit de interesat și de evoluția religiei și a experienței religioase. În viziunea lui, oamenii erau animale spirituale, deoarece era adeptul teoriei potrivit căreia spiritualitatea era o componentă naturală a conștiinței umane. Faptul că suntem conștienți de existența a ceva „diferit“ sau „dincolo“ de această lume se născuse, spunea el, din explorarea mediului nostru și dorea să aprofundeze acest aspect. Totuși, conștient că oamenii de știință și universitarii puteau să considere neortodox interesul lui pentru cercetarea spiritualității, a așteptat până s‑a pensionat de la Universitatea Oxford ca să meargă mai departe și să înființeze Religious Experience Research Unit (RERU) la Colegiul Manchester din Oxford. (Acum se numește Alister Hardy Religious Experience Research Centre și are sediul în Țara Galilor.) Obiectivul cercetărilor lui Hardy era să descopere dacă oamenii de astăzi au același tip de experiențe mistice pe care păreau să le fi avut cei din trecut. Și‑a început studiul publicând anunțuri în ziare în care cerea să i se scrie despre experiențe mistice, răspunzând la ceea ce a devenit cunoscut 16

Pilula Buddha

ca „întrebarea lui Hardy“: „Ați fost vreodată conștient sau ați fost influențat de o prezență sau de o forță, indiferent că o numiți sau nu Dumnezeu, care să fie diferită de eul vostru de zi cu zi?“2 Mii de oameni au răspuns la aceste anunțuri, scriind despre visurile și experiențele lor spirituale. Răspunsurile au fost compilate într‑o bază de date, pentru a permite cercetătorilor să analizeze natura și funcția diferită ale experiențelor religioase și spirituale ale oamenilor. Acesta a fost momentul în care a intervenit Ann, mi‑a spus Tigger. Și așa se face că, în jurul anului 1985, în Oxfordshire, o femeie numită Ann Wetherall și‑a petrecut zilele colectând și categorisind vise, viziuni și alte experiențe spirituale.

În căutarea unei legături De‑a lungul timpului, cercetând scrisorile, Ann a început să se întrebe dacă exista un numitor comun al acestor relatări. A observat că nu părea să conteze dacă persoana în cauză era credincioasă sau atee; de multe ori, oamenii care se simțeau deznădăjduiți sau neajutorați raportau o experiență directă ce ținea de spiritualitate. Ann s‑a gândit că încarcerarea ar putea fi o situație care să inspire astfel de sentimente sumbre și că, prin urmare, ar putea și să declanșeze experiențe spirituale. A intrat în legătură cu criminalul condamnat, transformat în sculptor, Jimmy Boyle, unul dintre cei mai cunoscuți criminali reformați din Scoția. Boyle a ajutat‑o să publice un anunț în ziarele care circulau prin penitenciare, în care li se cerea deținuților să scrie despre episoadele religioase sau spirituale pe care le trăiseră. A obținut un răspuns consistent, zeci de prizonieri i‑au trimis scrisori în care‑și descriau experiențele neobișnuite. Mulți dintre ei nu vorbiseră cu nimeni despre acestea și se întrebau dacă nu cumva înnebuniseră. — Ann a vrut să le răspundă ca să‑i asigure că nu înnebuniseră și că acestea erau experiențe spirituale valide cu care se putea lucra mai departe, dar Fundația Alister Hardy n‑a 17

răspuns la scrisori, a explicat Tigger. Acesta a fost motivul pentru care Ann s‑a separat de cercetările acesteia, pentru a putea să corespondeze cu deținuții care‑i scriau și să le ofere susținere. Din cauza închiderii lor în celule și a separării de lumea din afară, Ann credea că experiențele pușcăriașilor erau cumva similare cu cele ale călugărilor. Deși izolarea lor de societate nu era voluntară, ea credea că acești oameni puteau folosi celulele ca spațiu pentru dezvoltarea spirituală. — Asta era interpretarea ei pentru dezvoltarea spirituală? am întrebat. — Nu numai pentru a întări legătura cu o forță mai mare, ci și pentru a deveni mai conștienți de simțămintele și gândurile lăuntrice, precum și mai conectați și mai sensibili la nevoile altor oameni, mi‑a explicat Tigger. — Și care era mijlocul de folosit pentru a ajunge la acest gen de schimbare? am întrebat, deja intuind răspunsul… — Prin meditație, bineînțeles.

De la experiențele spirituale la dezvoltarea spirituală Tigger mi‑a explicat că ea și Ann își petrecuseră copilăria în India, crescând prin mănăstiri budiste. Datorită acestei educații, Ann era implicată de o viață în meditație și credea că deținuții ar fi putut beneficia din învățarea acestei practici. În corespondența cu ei, a început să le scrie ce știa despre meditație, pentru a‑i încuraja și a le susține dezvoltarea spirituală. În următorii doi ani, datorită acestei corespondențe, Ann a fost tot mai convinsă că exista un potențial real de dezvoltare spirituală în rândurile deținuților. — Era încredințată că aceștia aveau o spiritualitate minunată, o sete care nu era potolită, mi‑a explicat Tigger când conversația noastră a ajuns la decizia lui Ann de a înființa o organizație de caritate, Prison Ashram Project (în prezent Prison Phoenix Trust). 18

Pilula Buddha

Înființată în 1988, organizația a fost la început foarte mică, cuprinzând doar trei alți voluntari care le scriau deținuților, îndemnându‑i să‑și folosească experiențele spirituale ca trambuline pentru dezvoltarea viitoare. Mesajul transmis frecvent de membrii proiectului era: „Ești mai mult decât crezi“. După cum sugerează denumirea, Prison Ashram Project avea ca premisă centrală folosirea celulei de închisoare pe post de ashram, un cuvânt hindus care se referă la o sihăstrie spirituală, un loc de dezvoltare a unei înțelegeri spirituale mai profunde prin contemplație tăcută sau abnegație ascetică. Sihăstria nu este o tradiție specifică doar Orientului, în tradiția creștină occidentală, mănăstirea este și ea un astfel de loc, deoarece este parțial izolată de lume. Mai mult, cuvântul chilie (celulă) este folosit cu aceeași semnificație ca o celulă de închisoare și există surprinzător de multe asemănări între condițiile de trai ale călugărilor și cele ale deținuților. Ambele categorii duc o viață ascetică, plină de restricții și limitări. Și călugării, și deținuții pot să‑și satisfacă necesitățile de bază (dar ceva mai mult), nu mai au parte de plăcerile senzuale și de acumularea bogăției și ambele categorii respectă un orar zilnic strict. Totuși, în pofida acestor asemănări, există fără doar și poate o mare diferență între felul în care călugării și deținuții ajung să trăiască în acele celule. Pentru călugării care trăiesc în comun în mănăstiri, precum și pentru pustnici, care trăiesc singuri, traiul ascetic este o alegere intenționată, care le permite să se concentreze mai bine pe țelurile lor spirituale. Dar deținuții nu aleg să se retragă din lume; mai degrabă retragerea le este impusă ca pedeapsă. Aceasta duce la formularea unei întrebări: Poate limitarea involuntară a libertății să deschidă cu adevărat ușa spre libertate lăuntrică și schimbare personală? Ann Wetherall așa a crezut. Șederea într‑o celulă o bună parte din zi, fie și împotriva propriei voințe, putea să fie un catalizator pentru dezvoltarea spirituală. Condițiile erau favorabile. Nu era nevoie decât de o schimbare radicală de gândire. În loc de pedeapsă, încarcerarea putea fi reconsiderată 19

ca prilej pentru o experiență transformatoare pozitivă. Cu toate că își pierduseră libertatea fizică, deținuții își puteau câștiga libertatea spirituală. Ann credea că meditația era instrumentul ideal cu care deținuții și‑ar fi edificat dezvoltarea spirituală, care necesita doar un corp, o minte și respirația. Până aici, toate bune. Dar, în timp ce o ascultam vorbind pe Tigger, ceva mi se părea un obstacol distinct în calea practicării liniștite a meditației în spatele gratiilor: aspectul de netăgăduit că închisorile sunt locuri aglomerate și gălăgioase. Poate că existau unele asemănări între închisori, mănăstiri și refugiile spirituale, dar găsirea păcii și liniștii într‑o închisoare ar fi fost cu siguranță o misiune imposibilă. N‑ar face acest lucru ca orice tentativă de a medita să fie zadarnică? — Nu, mi‑a răspuns Tigger zâmbind. Ann credea că, de fapt, asta creștea importanța și meritele practicării meditației; o astfel de practică le‑ar fi permis deținuților să găsească un sentiment de liniște sufletească în pofida împrejurărilor.

Străbătând continentele După cum s‑a văzut, Ann nu a fost prima persoană care s‑a gândit la încurajarea dezvoltării spirituale a deținuților prin practicarea meditației în celule. La doi ani după ce a înființat Prison Ashram Project, a auzit de Bo Lozoff, lider spiritual și activist pentru reforma penitenciarelor, care făcea lucruri similare în SUA. Ca o curiozitate, organizația lui se numea tot Prison Ashram Project. Bo avusese prima oară ideea că o celulă de închisoare putea fi un fel de ashram când cumnatul lui fusese condamnat la închisoare pentru trafic ilegal de droguri. Pe atunci, Bo și soția lui, Sita, trăiau într‑un ashram din Carolina de Nord. Acolo, programul zilnic le impunea să se trezească devreme, să poarte numai veșminte albe, să muncească ziua întreagă fără să fie plătiți, să se abțină de la sex și să mănânce la comun. Vizitându‑și cumnatul la închisoare, Bo își dăduse seama că între viețile lor de zi cu zi existau asemănări remarcabile. Cam în aceeași 20

Pilula Buddha

perioadă, îi căzuse în mâini o carte scrisă de renumitul dascăl spiritual Ram Dass intitulată Be Here Now (Fii aici acum)3. Combinația acestor două evenimente i‑a inspirat pe Bo și Sita să‑și înființeze propriul Prison Ashram Project în 1973, în cooperare cu Ram Dass. La fel ca Ann, au început să corespondeze cu deținuții, oferindu‑le încurajări și instrucțiuni privind meditația și yoga. De asemenea, le‑au trimis exemplare ale cărții lui Ram Dass, împreună cu o lucrare pe care Bo însuși o scrisese: We’re All Doing Time — A Guide for Getting Free (Cu toții suntem întemnițați — Ghid de elibera‑ re)4. Conceptul central al cărții este că nu doar deținuții sunt încarcerați, ci noi toți „suntem într‑o închisoare“ pentru că ne lăsăm restricționați de problemele personale, de blocaje și de tensiuni. Mesajul este că, prin meditație și yoga, putem învăța să ne eliberăm.

Nașterea organizației Prison Phoenix Trust La scurt timp după ce s‑a întâlnit cu Bo, Ann a schimbat denumirea organizației sale caritabile în Prison Phoenix Trust (PPT), parțial și pentru că se temea ca nu cumva cuvântul „ashram“ să constituie un obstacol pentru serviciul penitenciarelor. Era dornică să miște lucrurile cu o treaptă mai sus de corespondența scrisă și să înceapă să înființeze seminare de meditație și yoga în închisori. Totuși, chiar și cu acest nou nume, guvernatorii și funcționarii din penitenciare s‑au arătat precauți față de eforturile organizației. PPT a încercat să ajungă în închisori prin intermediul preoților care slujeau în aceste instituții. Totuși, și aici au întâmpinat o rezistență surprinzătoare. Merită să ne amintim că, la sfârșitul anilor 1980, preoții din pușcării erau aproape toți anglicani. La acea vreme, Biserica Anglicană își păstra suspiciunea față de practici precum meditația, care, în comparație cu contemplația sau rugăciunea tăcută, părea „necreștină“. Mulți preoți credeau că meditația era centrată pe o spiritualitate care putea fi hindusă, budistă sau chiar diavolească (pornind 21