Cum să îţi ucizi angajatorul (Seria GHIDUL MCMASTERS PRIVIND OMUCIDEREA, vol. 1) - preview by Editura Nemira

privind omuciderea ghidul mcmasters

Din cronicile decanului Harbinger Harrow

Conservatorul McMasters pentru Arte Aplicate

Decan Admiteri și Confesiuni

Profesor emerit, Departamentul de arte și scrisori de șantaj

Asociat senior, Ghilda Internațională a Ucidologilor

Editat de Ilustrații de ANNA LOUIZOS

Traducere din limba engleză și note de Roxana Brînceanu

Redactor-şef: Marian COMAN

Ilustrația copertei: Greg COULTON

Prelucrare copertă: Adnan VASILE

Prepress: Alexandru CSUKOR

Redactor: Alunița VOICULESCU

Tehnoredactor: Magda BITAY

Corector: Daniela ASAFTEI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HOLMES, RUPERT

Cum să îți ucizi angajatorul : Ghidul McMasters privind omuciderea / Rupert Holmes ; trad. din lb. engleză: Roxana Brînceanu. - Bucureşti : Armada, 2024

ISBN 978-606-43-1926-5

I. Brînceanu, Roxana (trad.)

821.111

Rupert Holmes

THE MCMASTERS GUIDE TO HOMICIDE : MURDER YOUR EMPLOYER

Tiparul a fost executat de tipografia PAPER PRINT INVEST, Brăila.

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări şi închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise şi se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.

ISBN 978-606-43-1926-5

Aceasta este o operă de ficțiune. Orice referință la evenimente istorice și persoane sau locuri reale este folosită în scop ficțional. Toate celelalte nume, personaje și întâmplări sunt produse ale imaginației autorului și orice asemănare cu întâmplări reale, locuri sau persoane, în viață sau decedate, este doar o pură coincidență.

Eliminatorului Necunoscut

Fie să nu primești niciodată laudele atât de meritate.

TERMENI DIN ARTELE APLICATE

ELIMINARE: Termenul preferat de noi pentru „crimă“ (vulg.), cu toate că personalul mai tânăr a adoptat în ultima vreme termenul de „omitere“, fiind considerat mai puțin sever. Rețineți că „a elimina“ este verbul preferat de noi, nu folosim „a omite“ ca variantă.

EXECUTABIL: Termen preferat pentru individul a cărui eliminare intenționezi să o săvârșești [în sensul de „execuție“ (vulg.)]. Considerăm că termenul „victimă“ este mult prea subiectiv și s-ar putea să nu țină cont în mod cinstit de istoricul și motivația ta. Cu toate că unii savanți folosesc ocazional cuvântul, din dorința de claritate, în decursul unei lecții sau într-un manual (ca cel de față) descurajăm utilizarea lui în conversații, căci, dacă o asemenea conversație ar fi înregistrată, cuvântul „executabil“ ar suna infinit preferabil celui de „victimă“ atunci când ar fi redat într-un tribunal. Vă rog să notați că și ȚINTĂ este acceptabil.

EXECUTOR: Adică tu, dacă totul merge conform intenției. Te rog, ține cont că McMasters pune accentul pe ultima silabă (e-xe-cu-TOR). Nimic nu trădează mai mult un novice în campus decât faptul că se autodenumește „e-xe-CU-tor“. Asta este potrivit numai dacă speri să devii un rebel.

ELIMINATOR: Absolvent McMasters pe care conservatorul l-a considerat capabil și demn de a pune în practică eliminarea țintei sale sau care a realizat deja cu succes acest lucru.

HOMICID: Executor neatestat din trecut care a obținut succese în eliminările sale, în pofida lipsei de educație la McMasters. Acești

amatori remarcabili, dar, din păcate, lipsiți de celebritate, au primit postum diplome de onoare prin care le sunt recunoscute contribuțiile inovatoare. Lista acestor nume distinse îi include pe: doamna Bess Weiss (Bess Houdini), Buffalo Bob Smith, prima-doamnă Lucretia Rudolph Garfield, colonelul Harland David Sanders, Majestatea Sa Regina Victoria a Regatului Unit și Împărăteasă a Indiei, Dale Carnegie și Joan Sutherland.

INAMICUL: Termenul nu este niciodată folosit cu referire la ținta ta. Se aplică mai degrabă acelor forțe care conspiră împotriva absolventului McMasters. Sub această denumire includem poliția locală și națională, instituția procuraturii, oamenii de știință și tehnicienii care lucrează în laboratoare de criminologie, altele decât ale noastre. Ne abținem să folosim acest termen în legătură cu Biroul Federal de Investigații, întrucât mulți dintre agenții de acolo se numără printre absolvenții noștri.

Moartea este de preferat sclaviei.

– Harriet Ann Jacobs, scriitoare și aboliționistă

De acord. Dar a cui moarte?

– R.M. Tarrant, decan McMasters, 1937-1941

Este extrem de simplu să dai afară un angajator. Nu e nevoie decât de o fereastră aflată suficient de sus. – Guy McMaster, fondator

CUVÂNT-ÎNAINTE

Așadar, ai decis să comiți o crimă.

Felicitări! Prin simpla achiziționare a acestui volum ai făcut deja primul pas de importanță majoră spre o omucidere reușită, de care să poți fi mândru și care să îți atragă admirația semenilor, dacă va fi să afle vreodată despre ea.

Această carte te va asigura că nu află.

Până acum, un eliminator începător avea puține opțiuni în afară de a se năpusti orbește în lațul legii. Pentru amatorul onest și bine intenționat cursurile (ca să nu mai pomenim de manualele și tabelele de bază) nu erau ceva de care să fi auzit. Cere-i oricărui bibliotecar o carte despre investigații și vei fi îndreptat cu voioșie către secțiunea 363.2, unde așteptă volume groase de criminologie și de analiză a probelor. Cere-i aceluiași bibliotecar o carte care să ajute la decesul contabilului tău și vei fi prudent îndreptat către ieșire sau, mai probabil, va fi îndreptat un gardian către tine.

Luând în considerare consecințele unui eșec, Conservatorul McMasters pentru Arte Aplicate a fost timp de ani buni singura cale de bun-simț pentru un asasin aspirant. Totuși, până în prezent, disciplina McMasters nu a fost la îndemâna tuturor, ci doar a celor înstăriți. La urma urmelor, este dificil de obținut un credit pentru studii la o școală care nu numai că își neagă propria existență, ci îi și învață pe studenții săi cum să o nege pe a altora.

Din păcate, McMasters nu primește subscripții din surse adesea generoase, de exemplu, Guvernul Statelor Unite, cu toate că atât de mulți dintre absolvenții noștri ocupă poziții înalte în cadrul acestuia. Astfel, Conservatorul McMasters este nevoit să se descurce singur, o necesitate regretabil reflectată în nivelul taxelor noastre școlare.

Dintre avantaje, am putea aminti de cazarea la conservator, care și-a păstrat mult timp râvnitele (deși nepublicate) trei stele în Le Guide Michelin.

Ani în șir i-am îndemnat pe administratorii noștri să-mi permită să împărtășesc, cu membrii selectați ai unui public dotat cu discernământ, o parte din doctrinele de bază ale Colegiului McMasters. Existența lor în forma pe care o ai acum în față reprezintă un vis de o viață: acela de a plasa în mâinile tale, direct, un „instrument al păcii“ care să ajute la odihnirea în pace a țintei vizate. Dorința mea arzătoare este ca lecțiile cuprinse aici să te poarte dincolo de tărâmul viselor cu ochii deschiși și să te ajute să obții un sfârșit fericit real pentru cineva care chiar merită asta.

Toată lumea zice „Aș putea efectiv să-l ucid pe cutare“, însă puțini chiar fac ceva în sensul ăsta.

Pentru cei care consultă acest ghid deoarece încă nu sunt siguri că o crimă ar fi cea mai bună soluție voi spune că o asemenea decizie nu ar trebui niciodată luată cu ușurință. La urma urmelor, omuciderea este un eveniment capabil să schimbe vieți – și nu doar pentru ținta ta! Înainte de a merge mai departe, e cazul să-ți pui ceea ce a ajuns să fie cunoscut în orientarea bobocilor de la noi drept „Cele Patru Întrebări“:

1. Este această crimă necesară?

Pe scurt, nu există un alt remediu? Unii se îndreaptă mult prea repede către ceea ce consideră a fi cea mai ușoară soluție, fără a explora alte posibilități. Îți asasinezi directorul fără ca mai întâi să încerci să-i faci curte fiului sau fiicei sale? Cât de prost o să te simți, după ce ți-ai comis „crima“, cu toate riscurile și chinurile, dacă o să afli că nu era nevoie de așa ceva? Ar fi doar un exces de zel.

2. I-ai oferit țintei tale toate șansele de a se mântui?

Scormonește bine în minte! I-ai oferit țintei oportunitatea să-și schimbe modul de a fi și de a duce o nouă viață, mai bună? Vei dormi mai bine în noaptea de după crimă știind că, în ziua precedentă, i-ai dat țintei tale toate șansele de a se trezi în dimineața următoare. Dacă refuză să se schimbe, poți începe cu o conștiință curată. La urma urmelor, când

Cum să îți ucizi angajatorul 17

comportamentul altei persoane nu îți lasă nicio altă opțiune în afară de a o ucide, uciderea nu este decât o sinucidere involuntară.

3. Ce persoană nevinovată ar putea suferi în urma acțiunilor tale?

Nu te întreba pentru cine bat clopotele. Întreabă-te cine va plânge auzindu-le. Dacă răspunsul e „nimeni“, atunci ai cu atât mai multă putere (în special dacă plănuiești o electrocutare). Însă:

4. Această eliminare va îmbunătăți viața cuiva?

În final, când ne vom fi îndeplinit sarcina, fie ca toți absolvenții McMasters să poată spune că lumea a devenit un loc mai bun pentru că adversarii lor nu mai fac parte din ea.

Dacă poți răspunde la întrebările 1, 2 și 4 afirmativ și la 3 cu „nimeni“, atunci te încurajez să continui să citești cu întreaga mea aprobare și cu dorința pe care cândva fondatorul nostru și-a exprimat-o: „Fie ca singura justiție cu care te vei confrunta să fie cea poetică.“

După multe discuții și reflecții, considerăm că te putem îndruma cel mai bine pe cărarea plină de buruieni a Metodei McMasters, permițându-ți să calci indirect pe urmele foștilor studenți. Fii atent: nu toți cei care figurează în aceste relatări au avut succes și, în niciun caz, nu ar trebui să adopți vreo abordare fără să afli mai întâi rezultatul pașilor lor greșiți. Prin poveștile de succes care urmează, ale victoriei morții asupra vieții, căutăm, de asemenea, să-ți arătăm și unde greșelile au dus la eșec; pentru că un student la McMasters poate plăti un preț la fel de aspru ca cel pe care și l-a propus pentru ținta sa.

Deoarece anonimatul absolvenților și al personalului nostru este întotdeauna o preocupare de prim rang, vom evita, pe cât posibil, să folosim numele reale (sau pseudonimele adoptate) ale corpului nostru studențesc, chiar dacă, întorcându-ne în mijlocul secolului XX – pe care mulți îl consideră a fi perioada de glorie a dragului și bătrânului McM –, majoritatea celor

care ar putea fi expuși riscului unor astfel de dezvăluiri sunt acum mult dincolo de incidența legii. În ceea ce mă privește, Soarta a fost de o neînchipuită bunăvoință, acordându-mi sănătate, timp și câțiva asistenți isteți care să mă ajute să reconstruiesc scena atâtor crime, cu propriile mele note abundente din acea perioadă, care să acopere orice lacune de memorie. Țineți cont de faptul că, de acum înainte, îmi voi ascunde personalitatea, de obicei efervescentă, sub masca unui narator anonim la persoana a treia (deși aș fi prima persoană care ar striga „Eu sunt!“ dacă aș avea măcar o urmă de șansă). În acele ocazii în care narațiunea mea poate părea că se abate spre omniscient, dezvăluind gândurile interioare sau momentele private ale altora, la care cu greu aș fi putut fi martor direct, fiți sigur că mă bazez de obicei atât pe confidențele împărtășite de cei direct implicați (adesea în rolul meu de consilier al facultății), cât și pe rapoartele incisive ale agenților de recrutare și de teren ai conservatorului. Iar acolo unde scriu despre cei mai odioși din punctul de vedere al weltanschauung (mentalității) McMasters voi încerca să-mi maschez disprețul personal, vorbind într-o manieră pe cât de academic detașată pot. Unii ar putea susține că relatarea unor exemple din anii care au urmat Celui de-Al Doilea Război Mondial nu te pregătește corespunzător pentru a comite o crimă în zilele noastre. La aceasta aș răspunde că, deși știința inamicului nostru a avansat, principiile care stau la baza unei eliminări McMasters sunt la fel de atemporale ca haikuurile lui Issa, schițele din închisoare ale lui Piranesi sau ultimele cvartete ale lui Beethoven. Întradevăr, când deschidem ușa către Epoca de Aur, pare ca și cum o rafală de aer proaspăt ar fi alungat calculele îmbâcsite și reci ale științei criminalistice actuale sau, așa cum îi spunem noi, „chestii și prostii“.

Nu ar trebui să fii surprins dacă cei care figurează în acest volum îți erau până acum necunoscuți. Noi, cei de la McMasters, ne mândrim foarte mult cu lipsa noastră de notorietate. Gândiți-vă la legendarii homicizi din trecut: Nero, familia Borgia, dr. Crippen…, chiar și Lizzie Borden, care nu a fost condamnată. Gândește-te o clipă: ce au în comun toți acești presupuși mari criminali?

Răspunsul: ai auzit de ei! Rușine, rușine să le fie!!! Dacă ar fi să reții un singur gând din acest preambul, atunci acela să fie că eliminatorul de succes este eliminatorul necunoscut! Nici nu pot să încep, măcar, să îți

Cum să îți ucizi angajatorul 19

povestesc câți absolvenți McMasters iluminează în acest moment lumea divertismentului, a sportului și a politicii. Nu pot să încep să îți povestesc pentru că, dacă aș face-o, ar fi cu toții judecați pe viață. Faptul că nu ne putem lăuda niciodată cu multitudinea de absolvenți de succes este o mâhnire teribilă și o mare injustiție, dar e ceva necesar pentru conservatorul nostru. O vorbă obișnuită în campus este: „De fiecare dată când o crimă rămâne nerezolvată, e vorba de un absolvent McMasters.“

Nu toată lumea este potrivită pentru această disciplină. Unii își doresc glorie și recunoaștere. Ei se fălesc cu crimele lor, scriu scrisori către presă sau lasă în urmă indicii neîndemânatice, implorând, pur și simplu, să fie prinși. Noi evităm și respingem astfel de candidați la McMasters! Dacă tânjești să fii notoriu în infamia ta sau, în mod masochist, pedepsit – în ciuda tuturor eforturilor pe care le facem noi pentru tine –, atunci nu trebuie să mergi mai departe.

În acest volum vom explora câteva dintre deliciile terenurilor noastre labirintice: magazinele și localurile cu fațade de lemn decorate cuibărite în jurul impresionantului iaz Mead Mere; grădinile noastre lirice, de tip decorativ, culinar și otrăvitor; fântânile sclipitoare și esplanadele strălucitoare, însorita piscină în aer liber, Labirintul cu Ciulini, terenurile de joc, clădirile de modă veche ale facultății și pădurea deasă numită Finsterwolde. Cu toate acestea, volumul de față nu este menit să servească drept ghid al campusului. (Ghidul Ilustrat, care are un preț accesibil, este întotdeauna disponibil la Little Bookshop-off-the-Quadrangle, la Chioșcul lui Mussel și la Asociația Studenților, costul fiind parțial rambursabil odată cu returnarea obligatorie a cărții la absolvire.) El este, mai degrabă, încercarea mea modestă de a reproduce experiența din campusul McMasters pentru cei angajați în studiul la domiciliu, prin intermediul experiențelor foștilor absolvenți, așa cum au ajuns ei să ne înțeleagă la primă mână metodologia și perspectiva.

Permite-mi să închei prin a afirma cu însuflețire (nu ne place să folosim termenul „încredințare“) că, pe lângă multe lecții practice care pot fi însușite la McMasters, pot fi spicuite aici și bogate înțelegeri filozofice, fie că îți petreci timpul cu noi pe terenurile conservatorului, fie prin intermediul acestui volum. Pe durata cursului, sub îndrumarea noastră, sper că vei ajunge la o mai bună înțelegere și vei aprecia fragilitatea vieții în totalitatea ei… și că vei învăța să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima a dușmanului tău.

Referitor la centrul de interes al acestui volum:

În miliardele de ani în care Viața – un ingredient indispensabil pentru Omucidere – a forfotit pe acest pământ, de la acei zori primordiali când o amibă îndrăzneață a pus piciorul pe pământ cu gândul de a deveni fie o găină, fie un ou, a fost evident că cei puternici vor domina asupra celor slabi. Dar în ultimele milenii, în ciuda preceptelor darwiniste, am evoluat într-o planetă în care cei mai nepotriviți nu numai că supraviețuiesc, ci deseori prosperă, dominându-i pe cei mai buni, într-o ordine socială în care, mult prea des, angajatori cu minte slabă și cu energie slabă îi stăpânesc pe supușii lor considerabil mai inteligenți. Noi, cei de la McMasters, numim această pervertire a intenției naturii „devalorizarea speciei“ și nicio altă molimă modernă nu este mai dăunătoare, în viziunea noastră, decât Șeful Sadic. Cu mândrie, McMasters oferă drept ajutor o mână puternică (sau un șut în fund) celor aflați la mâna (sau sub călcâiul) unor astfel de opresori.

Astfel, deși majoritatea suprafeței Pământului este acoperită de apă, există și un număr mare de magazine de încălțăminte, multe dintre acestea fiind deservite de un proprietar, un angajat și o persoană la casa de marcat pe nume Jackie. În fiecare seară, pe tot marele glob, angajații magazinelor de încălțăminte se întorc acasă la partenerii lor și își strică reciproc cina și digestia, trecând în revistă ritualic cele mai recente umilințe aplicate de către mult insultatul proprietar-șef, un despot care ocupă mai mult timp din conversația cuplului decât a ocupat domnul Hitler în discuțiile de la Ialta. Bineînțeles, furia reprimată și resentimentele clocotitoare față de pretinsul superior al cuiva nu se limitează nicidecum la personalul magazinului de încălțăminte. Ele sunt cauza revoltelor navale, a revoltelor din închisori și a vieții la mănăstire.

Atunci când discuțiile se înfierbântă, chiar dacă focul arde încet în biroul lambrisat din clădirea facultății, comparăm frecvent istorii de caz ale dezastrelor, triumfurilor și ratărilor la limită din trecut, în căutarea unei teorii unificatoare pentru Metoda McMasters. În astfel de momente, mă trezesc adesea exprimând sentimentul că, dintre toate pierzaniile, nu există o forță a naturii mai imprevizibilă decât angajatorul sadic.

Ca să-l citez pe Kipling: Noi știm ce ne poate aduce Raiul sau Iadul, dar nimeni nu știe ce gândește Regele. Este important să ne amintim de

Cum să îți ucizi angajatorul 21

Kipling, fie și numai pentru că niciunul dintre noi nu va mai întâlni probabil vreodată pe altcineva cu numele de Rudyard. Și nicăieri în programa de la McMasters nu există o eliminare care să întruchipeze mai bine conceptul de sacrificiu individual pentru un bine mai mare. Dacă răsturnai un monarh despotic în zilele feudalismului, un imn de mulțumire era cântat de către muncitorii de pe întregul domeniu agricol – de la vlădică la opincă, ca să spunem așa. Așa se întâmplă și astăzi.

În acest volum am ales trei studenți din aceeași promoție de absolvenți pentru a vă ghida cu propriul lor exemplu printre provocările și capcanele eliminării unui angajator care vă stăpânește. Numele lor sunt

Cliff Iverson din Baltimore, Maryland; Gemma Lindley din Haltwhistle, Northumberland, Anglia; și o femeie pe care, pentru moment, o vom numi Dulcie Mown, pe atunci în Hollywood, California.

Vom începe cu domnul Iverson, deoarece a fost un student sponsorizat (taxele sale fiind plătite de un sponsor) și, ca atare, era obligat să țină un jurnal permanent al educației sale, astfel încât binefăcătorul său, necunoscut de el, să fie ținut la curent cu modul în care decurgea școlarizarea lui

Cliff (și se maturiza investiția protectorului său). Datorită acestui fapt, avem norocul de a putea folosi însemnări din jurnalul tânărului Iverson pentru a-ți împărtăși la primă mână experiența de a frecventa McMasters. Ne vom concentra asupra experiențelor unice ale Gemmei și ale lui Dulcie puțin mai departe în acest volum. Notă sumbră: din păcate, lecțiile predate de acel mentor crud, Eșecul, sunt deseori învățate cel mai amarnic și sunt rememorate cel mai viu. De aceea, te avertizez din timp că nu toți cei trei studenți exemplificați aici vor avea succes în respectivele lor misiuni!

Voi adăuga că unul dintre acești trei a sosit în campus cu mai puține cunoștințe despre conservatorul nostru decât ai chiar și tu în prezent. Pentru că, în timp ce tu ai dat dovadă de o judecată infailibilă prin alegerea acestui volum și, în mod clar, aspiri la disciplina McMasters cu premeditare și cel puțin un minim de răutate deliberată, nu la fel a fost cazul tânărului Cliff Iverson, care și-a început studiile aici într-o stare de ignoranță pe care cu greu aș putea-o numi binecuvântare.