
Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, în Medgidia (Constanța).
A absolvit Facultatea de Litere a Universității București și masteratul interdisciplinar Spectacol, Multimedia, Societate
al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii din București. În prezent este doctorandă în studii culturale tot la CESI. După debutul din 2002, cu volumul Pagini, a publicat mai multe volume de poezie, cel mai recent fiind Bani. Muncă. Timp liber (2017, Nemira). Volumul spațiu privat din 2009 a apărut în Italia, la Editura Pietre Vive, în traducerea lui Gabriele di Palma, și în 2018 în Bulgaria, la Editura Gutenberg, în traducerea Lorei Nenkovska. În domeniul teatral, lucreaz ă cu Robert B ă lan, creând împreun ă mai multe proiecte atât pentru copii, cât ș i pentru adul ț i, cel mai recent fiind Secrete de familie , premiera a avut loc în noiembrie 2019. În decembrie 2018 a ini ț iat proiectul
Premiile Sofia N ă dejde, sub egida c ă ruia se desf ăș oar ă Gala
Premiilor Sofia N ă dejde pentru Literatur ă Scris ă de Femei.
Tr ă ie ș te ș i lucreaz ă în Bucure ș ti.


Coperta: Cristian FLORESCU, Ana NICOLAU
Ilustrații (copertă și interior): Liliana BASARAB
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României minunata lume disney / Elena Vlădăreanu – București: Nemira Publishing House, 2019
ISBN 978-606-43-0640-1
821.135.1
Elena Vlădăreanu MINUNATA LUME DISNEY
© Nemira, 2019
Tehnoredactor: Magda BITAY
Lector: Irina CERCHIA
Tiparul executat de tipografia Delta Print S.A.
Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-43-0640-1

nu va fi nici decor
nici acțiune pe această scenă
în locul lor va fi o călătorie
în trecut, în abisul memoriei
în timpul trecut care e irevocabil dus dar care încă ne atrage,
în timpul trecut, care curge spre regiunile viselor, infernului, lumii morților
și ale eternității
(Tadeusz Kantor, Să piară artiștii!)
[am I a kind a good person] [am I a fiction]
Copil.
Nu există nimic altceva decât. Invidie. Cruzime. Egoism. Nu vrei decât.
Să ai.
Să fie totul al tău.
Să nu împarţi.
Să nu aibă nimeni ce ai tu.
Bătălia fetelor împotriva băieţilor nu se va încheia niciodată.
Nu trebuie să se încheie.
E a mea!
E a mea!
E a mea!
E a mea!
Dă-mi-o!
Nu vreau!
Dă-mi-o!
Nu vreau!
Dă-mi-o!
Nu vreau!
Eraţi identici. Eraţi perfecţi. Vă doreaţi aceleaşi lucruri. Primeaţi aceleaşi lucruri. Cizme de cauciuc roşii. Cizme de cauciuc albastre.
V-aţi cumpărat singuri primii blugi. Într-o căsuţă, pe malul râului.
O dimineaţă de iarnă. I-ați probat acolo, între cutii cu haine și mobilă. Manşete din catifea roşie. Manşete din catifea bleumarin.
90. Vest. Democrație.
Amandină. Amandină. Cine îndrăznește să ia Savarină.
Cum să împarţi.
minunata lume disney / 9
Cum să nu trişezi.
Cum să nu guşti.
Cum să nu iei o jumătate din prăjitura cealaltă şi să dai la schimb
doar o linguriţă.
Două pulovăraşe.
Două claie de păr.
Câte două picioare de fotbalist.
Unde este acum mintea mea care să ordoneze totul.
Unde este cuvântul potrivit.
Ce s-a întâmplat cu fetiţa perfectă.
o acest o acest fucking o
și-au pus-o
și-au tras-o
și-o bagă
și-o scoate
o freacă suge-o!
acest o face creierul să-mi explodeze
și unde se duce o pe cine reprezintă o de unde vine o analizați-l pe o pe cine ce?
complement direct/ acuzativ/ exprimat prin pronume personal/ persoana a III-a singular /feminin
și totuși o e/
o țară închisă
e țara băieților/ adâncă și învolburată/ca apa cea mai adâncă și mai învolburată
o țară în care doar a avea pe o face sens
o țară în care nimeni nu-ți spune codurile de ce crenvuștiul nu e niciodată doar crenvușt nici măcar doar crenvurst de ce banana nu e niciodată doar banană de ce un creion nu e niciodată doar un creion de ce niciodată o gaură nu e doar o gaură
și o ascuțitoare niciodată doar o ascuțitoare de ce eu nu înțeleg niciodată ceea ce pare
că e cunoscut de ei toți
minunata lume disney / 11
tu sergiu uneori mă gândesc la tine
sunt acum cu 22 de ani mai mare
deși cândva am avut aceeași vârstă am împărțit aceeași bancă am
șeruit senvișuri
uite un cuvânt care s-a născut mult după tine deși tot șeruială se cheamă ce ați făcut și voi atunci
tu, frati-tu, cu un an mai mare, și văr-tu, cu trei
tocmai își luase permisul
ați șeruit o mașină
seară de martie frumoasă, miros de zambile, narcise, miorlăit în
aer,
alea alea
faleza pustie
oricum noaptea era o beznă de-ți băgai mâinile-n ochi,
și acum e la fel, stai calm
trei băieți cu părul în vânt
geamurile mașinii lăsate
mi-era drag de tine
erai cuminte și bun și tu singurul îmi spuneai elena
când toți îmi spuneau vlădăreanu
și nici mâna pe fund nu mi-ai pus deși ai fi putut s-o faci
v-au găsit a doua zi pe toți trei blocați în mașină pe fundul
canalului
și acum am într-un dulap acasă la maică-mea unde până nu de mult a fost și acasă la mine
diploma ta dintr-a IX-a
luaseși mențiune și din nu știu ce motiv nu ai ajuns la serbare
și mai am și un volum de Sorescu
Elevului Dumitru Sergiu, succes în viață! Iunie ’97.
Ai rămas repetent când noi toţi treceam într-a douăşpea.
Are calculator şi e toată ziua pe jocuri, spuneau băieţii.
Maică-mea avea o cu totul altă părere:
Ce să facă o femeie singură cu doi băieţi?/
Aşa se întâmplă întotdeauna într-o familie dezorganizată./
Vezi, nici banii ăştia prea mulţi nu-s buni.
Profii aveau şi ei o părere:
Să vezi tu ce frumos o să fie la anul, când o să fii cel mai mare din clasă./
Ca măgaru între oi./
Brânză bună în burduf de câine./
Eşti băiat bun, dar leneş. Nu vrei deloc să munceşti. Uite, acum
îţi dau, cu muuuultă indulgenţă, un cinci, că tot mi-ai spus
două-trei vorbe, dar dacă data viitoare te mai prind nepregătit,
îţi pun un trei şi te las pe vară.
Se droghează, au spus alţii, deşi eram în ‘99.
Noi, fetele, eram de părere că ești drăguţ.
Că te îmbraci frumos.
Da că ești cam şleampăt.
Mergeai pe vârfuri, ca şi cum ai fi avut un picior mai scurt.
Îți tot treceai mâna pe faţă, părul îți intra în ochi.
Până să rămâi tu repetent, doar ţiganii şi ăia foarte săraci repetau clasa.
Nu că era o regulă, dar întotdeauna ăia foarte săraci şi ţiganii
învăţau şi cel mai prost.
În vara următoare, toţi am fost prinşi cu BAC-ul, apoi cu admiterea.
Eram super-stresaţi.
Trebuia să demonstrăm. Să intrăm la facultăţi bune
să venim în Bucureşti
minunata lume disney / 13
părinţii băgaseră o căruţă de bani în curu nostru, pe meditaţii şi
cărţi.
Nu știu dacă înțelegi. Poate că eu nu aș înțelege.
Niciunul dintre noi nu a venit.
Da fiecare din noi şi-a imaginat în felul său cum s-a întâmplat,
dacă asta contează.
Dinuțu mic de tot bondoc cu fața rotundă și luminoasă
Ca o lună
Ochi mari căprui
Cămăși în picățele și picățele pe obrajii tăi bucălați
În drum spre școală treceam mereu pe lângă casa ta
De regulă grăbeam pasul
Că nu aveam eu ce vorbi cu Dinuțu
Erai dintre ăia proștii sorry
Aveai la cămașă cele mai lungi gulere și apretate
Erai bâtă la mate la citire la orice
Chiar și la sport
Să știi că la un moment dat nu ne-a mai obligat nimeni
Să purtăm uniforme și nouă fetelor nu ne-a mai măsurat nimeni
Fusta cu rigla cum a făcut-o tovarășu în a doua de 1 martie
Când toate fetele venisem cu mini și ne-a trimis acasă să ne
punem uniformele
Ai adus cele mai nașparlii mărțișoare
și nici măcar pentru toate fetele
da mie mi-ai dat dinuțu
nu lu iordache nu lu adămiță
deși ele erau acolo în fundul clasei cu tine
tu mi-ai adus mie iar eu acasă l-am aruncat în veceu
avea ața mozolită și de mică am fost o scârbă
primăvara se lăsa așteptată
cu pufoaica ta gri șobolan alergai să mă prinzi din urmă
și nu m-ai mai prins
monoxid de carbon
părinții erau de noapte
surioara ta care era a zecea te-a tras afară
dar mult prea târziu
minunata lume disney / 15
dănuța pe unde oi fi
încă îmi lasă gura apă mărul ăla mare roșu din care mușcai
și lacrimile îți șiroiau pe obraji
râuri adevărate cum niciodată nu mai văzusem
te pocnise tovarășa cu palma ei grăsuță și rea jap una pe un obraz jap pe celălalt
te-a tras și de cozi
toată lumea știa de leucemie
eu de la mama și fiecare din noi de la mămica lui
de 32 de ani locuiesc cu acest cuvânt
fără să știu exact ce înseamnă
poate să moară cam asta era tot ce puteai afla atunci despre
leucemie
nici măcar băieții nu o necăjeau pe dănuța
nimeni nu o trăgea de cozile ei lungi apetisante
când stăteam lângă tine miroseai a gentuță de vinilin a măr a
biscuiți
cu două zile înainte
la cântarea româniei am spus o poezie cu trandafiri roșii și partid
în locul tău, că nu ai apărut
m-a pocnit și pe mine atunci tovarășa jap una pe un obraz jap pe celălalt
cu mâna ei grăsuță și rea
la casa de cultură a sindicatelor din constanța mă agățasem de mama întârziasem
aveam ie și fotă și ciorapi trei sferturi pentru dansurile populare și tovarășa era furioasă pe tine
o lăsaseși baltă cu căcatul de poezie cu trandafiri și partid taman la faza județeană
și acum trebuia s-o spun eu și mie nu-mi plăcea doar ce-ți doresc eu ție dulce românie îmi plăcea
și jap jap dar am diplomă pe care scrie
premiul I recitare cântarea româniei faza județeană 1987