Ea e Suzy.
Suzy este o pisicu ă vărgată.
Îi place să trăiască în Fran a, să alerge după fluturi și să fie mângâiată în răspăr.
Singurul lucru care nu-i place lui Suzy
este să se rătăcească...
Citi i și celelalte căr i ale lui
Bufnița care se temea de întuneric
Gorila care voia să se facă mare
Pinguinul care voia să afle mai multe
ilustra ii de Paul Howard
Traducere din limba engleză de Marilena Iovu
Colecție coordonată de Laura CÂLȚEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României TOMLINSON, JILL
Pisicuța care voia să ajungă acasă / Jill Tomlinson; il.: Paul Howard; trad.: Marilena Iovu. - București: Nemira Publishing House, 2017
ISBN 978-606-758-853-8
I. Howard, Paul (il.)
II. Iovu, Marilena (trad.)
821.111-93-32=135.1
Jill Tomlinson
THE CAT WHO WANTED TO GO HOME
Ediția originală în limba engleză a fost publicată în 1972 cu titlul The Cat Who Wanted To Go Home de Egmont UK Limited, The Yellow Building, 1 Nicholas Road, London, W11 4AN
Text copyright © The Estate of Jill Tomlinson 1972
Illustrations copyright © Paul Howard 2004 The Illustrator has asserted his moral rights. All rights reserved.
© Nemira, 2017
Redactor: Irina CERCHIA
Lector: Cristina NAN
Tehnoredactor: Alexandru CSUKOR
Tiparul executat de GANESHA PUBLISHING HOUSE
Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului, este strict interzisă și se pedepsește conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-758-853-8
Pentru Tricia și copiii ei,
Joanna, Roderick și Caroline, fără a-l uita pe D.H.
Un coș neobișnuit
Suzy era o pisicuță vărgată. Avea mustăți
albe, țepene, și o pereche grozavă de șosetuțe pe lăbuțele din față.
Suzy locuia în casa unui pescar dintr-un sătuc din Franța, aflat pe malul mării. Pescarul avea patru băieți. Pierre avea zece ani, Henri avea opt, Paul avea șase, iar Gaby avea patru ani, așa că, atunci când se așezau unul lângă celălalt,
7
făceau scara măgarului. Toți băieții se jucau cu Suzy și o luau cu ei peste tot.
Pierre, cel mai mare dintre copii, îi făcuse lui Suzy un loc de zgrepțănat, înfășurând o bucată roasă de carpetă în jurul unuia dintre picioarele greoaie ale mesei masive din bucătărie. Acolo
Suzy își putea ascuți ghearele oricând poftea.
Henri știa care sunt locurile de pe burtica ei pestriță unde îi plăcea cel mai mult să fie
gâdilată. Deși restul corpului îi era acoperit de dungi negre, burtica lui Suzy era cafenie cu pete negre. Henri spunea că deasupra e tigru și dedesubt e leopard. În orice caz, se pricepea de minune la gâdilat.
Paul i-a făcut o jucărie. A legat un ghemotoc de hârtie de capătul unei sfori lungi pe care o târa pe pământ pentru ca ea s-o vâneze. Suzy putea să alerge foarte repede, iar Paul nu reușea
8
să țină pasul cu ea prea mult. Dintr-un salt apuca hârtia cu gheruțele, apoi iar și iar. Paul se oprea
să-și tragă sufletul și o ademenea, agitând hârtia chiar deasupra capului ei. Suzy sărea întruna ca
s-o prindă, iar Paul trăgea repede ghemotocul în sus, când Suzy se apropia prea mult. Cu Paul se amuza teribil.
Dar Gaby, cel mai mic, era cel mai grozav.
Suzy îl adora – și avea un motiv tare ciudat.
Gaby nu știa cum se mângâie o pisică. În general, pisicilor le place să fie mângâiate de la cap spre coadă, în sensul de creștere a blăniței. Dar Gaby o mângâia mereu invers, de la coadă spre cap, iar lui Suzy îi plăcea tare mult. Se alinta mulțumită
pe lângă mâna lui, torcând ca o mașină de cusut, îndemnându-l parcă să o mângâie întruna.
Îi plăcea asta mai mult decât orice pe lume.
Da, chiar mai mult și decât să mănânce pește.
9
Iar lui Suzy îi plăcea peștele cât se poate de mult – ceea ce era un lucru bun, căci asta era ceea
ce mânca la micul dejun și la cină zi de zi.
Băieții își ajutau mereu tatăl când venea
acasă cu barca plină de pește. În fiecare zi
îl așteptau pe țărm – Pierre și Henri și Paul și
Gaby și Suzy.
Suzy avea voie să mănânce pe săturate
peștele care era prea mic pentru
a fi vândut. Întotdeauna
rămânea ceva pentru
Suzy, chiar dacă bărbatul nu prindea întotdeauna mulți
pești. În mod sigur
s-ar fi îngrășat dacă băieții n-ar fi antrenat-o în joaca lor.
Lui Suzy nu-i plăcea deloc atunci când băieții erau plecați la școală și nu avea cu cine să se joace; nimeni care să tragă de sforicică, să-i arunce
o minge sau să se cațăre în copaci cu ea. Cutreiera
singură pe dig, împleticindu-se în picioarele
tuturor, sau rătăcea pe câmpul de dincolo de sat.
Într-o zi alerga pe câmp după fluturi când
aproape că s-a lovit de un coș uriaș. Suzy era
obișnuită cu coșurile – pe țărm erau de toate
felurile –, dar ăsta era mult mai mare. S-a
cățărat cu greu până la marginea de sus și a privit înăuntru. Coșul era atât de mare, încât în
el se afla chiar și un scăunel din lemn. Iar sub scăunel era un loc plăcut la umbră.
Era o zi toridă, așa că Suzy s-a hotărât să
tragă un pui de somn. A sărit cu grijă înăuntru
11
și s-a ghemuit sub scăunel. Cum stătea ea așa încolăcită, părea un melc uriaș cu blană.
În scurt timp Suzy a adormit.
Când s-a trezit, se simțea tare ciudat. Coșul
părea să se legene dintr-o parte într-alta, zgâlțâind-o. S-a repezit spre margine și s-a cățărat pe pereții coșului pentru a sări afară, dar s-a răzgândit când a privit în jos! Pământul era foarte, foarte departe – prea departe pentru
ca ea să poată sări. S-a ținut strâns în timp ce coșul s-a smucit din nou, apucându-se de o sfoară cu gheruțele.
Sfori? Nu le observase când s-a urcat. Suzy a privit în sus. Sforile erau agățate de un balon uriaș – un balon enorm. Suzy plutea în înaltul cerului într-un coș care era legat de un balon!
Biata Suzy! S-a lăsat să alunece la loc în coș și s-a ghemuit pe fundul lui, tremurând de frică.
12
Apoi a simțit o mână blândă pe spate și, ridicând privirea, a văzut un bărbat care se afla în coș alături de ea.
– Salut, pisicuțo! i-a spus el. Nu te-am invitat aici! Asta e, acum e prea târziu. Va trebui să vii cu mine în Anglia.
Suzy nu știa unde se află Anglia, dar știa că nu vrea să meargă acolo. Voia să stea în Franța, în sătucul ei, alături de băieți.
13
–
Chez-moi! se tânguia Suzy.
Suna ca șe-moa. Îi spunea în franceză că vrea
să meargă acasă.
Dar bărbatul a sărit în picioare, pentru a aranja ceva la balonul care se legăna violent, fără a-l mai lua în seamă pe micul lui pasager.
Așa că Suzy a traversat marea dintre
Franța și Anglia cu balonul! Nu-i plăcea deloc că se hâțâna încoace și încolo. Cel mai rău
a fost să vadă cum coasta Franței dispare, rămânând undeva în urma lor – Franța cu
Pierre și Henri și Paul și Gaby, Franța unde era
tot ce știa și iubea.
– Chez-moi! s-a tânguit ea din nou, dar nimeni
nu o auzea.
Sub ei pluteau nori mari și pufoși, iar
uneori, jos de tot, pe mare, se zăreau vapoare ce păreau de jucărie. Era cu adevărat interesant
14
și foarte frumos, dar Suzy nu se gândea decât
la un singur lucru: cum va traversa ea înapoi
întinderea asta uriașă de apă?
Au aterizat în Anglia brusc. Suzy nu și-a
dat seama că erau din nou pe pământ fiindcă până atunci ținuse ochii strâns închiși. A sărit
din balon și a luat-o la sănătoasa. Nu știa cum
să se îndepărteze mai repede de balon.
Îi era foame, așa că a alergat către un loc
unde se simțea miros de pește. Dar mirosul
venea dinspre mare, unde nu erau pescari sau
bărci. Era un orășel de pe litoralul englezesc,
care nu semăna deloc cu satul ei. Pe malul
mării era doar o platformă din beton, cu
trepte care duceau până la nisip. Biata Suzy!
Stătea tristă pe faleză, privind valurile.
Cum va traversa ea toată apa aia pentru
a ajunge acasă?
15
Din fericire, a apărut o doamnă de la Protecția
Animalelor. Era de datoria ei să le găsească un
adăpost pisicilor rătăcite. A luat-o pe Suzy în brațe și a dus-o la casa unei bătrâne cumsecade, pe care
o cunoștea și căreia îi spunea Mătușica Jo.
– Crezi că poți să ai grijă de pisicuța asta
în locul meu, Mătușică Jo? a întrebat doamna
de la Protecția Animalelor. Nu am mai văzut-o
până acum. Nu cred că e de pe-aici. Probabil
s-a rătăcit.
– Sigur că poate sta cu mine, a răspuns
Mătușica Jo. O să-i țină de urât lui Biff.
Biff era noul peruș al doamnei Jo, care acum
învăța să vorbească.
– Bună, Mătușică Jo! a spus acesta cu vocea lui cârâită, caraghioasă.
Firește că Suzy nu înțelegea englezește, dar a înțeles ce e cu farfurioara de lapte pe care
Mătușica Jo i-a așezat-o în față și l-a lipăit până
la ultima picătură. Apoi, fiindcă era o pisicuță politicoasă, a spus mulțumesc în franceză:
– Merci!
A mieunat ceva de genul mer-sii.
– Ce mieunat nostim ai, pisicuțo! a zis
doamna Jo.
– Merci! a îngânat-o Biff.
– O, Biff, ce isteț ești! i-a răspuns Mătușica Jo.
– Biff isteț! a făcut Biff. Merci!
În noaptea aceea, Suzy a dormit în tihnă
pe un scaun vechi. Mătușica Jo a mângâiat-o cu blândețe, iar Suzy a tors. A tors în franceză,
18
dar pisicile torc la fel, indiferent de țara din care provin.
Dar nu era ca acasă. Îi era dor de Gaby care o mângâia mereu în răspăr.