Matt Haig CARTEA ALINĂRII
Traducere din limba engleză și note de Alexandra Florescu
Colecție coordonată de Laura CÂLȚEA
Redactor: Mihaela STAN
Lector: Roxana POPESCU
Design copertă © Rafaela Romaya
Prelucrare copertă: Alexandru CSUKOR
Tehnoredactor: Magda BITAY
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Haig, Matt
Cartea alinării / Matt Haig ; trad. din lb. engleză: Alexandra Florescu. - Bucureşti : Nemira Publishing House, 2021
ISBN 978-606-43-1192-4
I. Florescu, Alexandra (trad.)
159.9
Matt Haig
THE COMFORT BOOK
Copyright © Matt Haig, 2021
Published by arrangement with Canongate Books Ltd, 14 High Street, Edinburgh EH1 1TE
© ORION, 2021
ORION este un imprint al Grupului editorial NEMIRA
Tiparul executat de PAPER PRINT INVEST, Brăila.
Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări şi închirierea acestei cărți
fără acordul scris al editorului sunt strict interzise şi se pedepsesc conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-43-1192-4
„Să nu credeţi că cel care încearcă să vă consoleze trăiește lipsit de grijă sub cuvintele simple și liniștite care vă fac bine uneori. Viaţa lui are multă trudă și tristeţe și rămâne mult în urma dumneavoastră. Dacă ar fi altfel, n-ar fi putut găsi cuvintele acelea niciodată.“
Rainer Maria Rilke, Scrisori către un tânăr poet1
1 Rainer Maria Rilke, Scrisori către un tânăr poet, traducere de Ulvine și Ioan Alexandru, Editura Facla, Timișoara, 1977.
INTRODUCERE
Uneori, aștern lucruri pe hârtie ca să îmi găsesc alinarea.
Lucruri pe care le-am învăţat în clipele grele. Gânduri. Reflecţii.
Liste. Exemple. Lucruri pe care vreau să mi le reamintesc. Sau lucruri pe care le-am învăţat de la alţi oameni sau din alte vieţi.
E un paradox ciudat că multe dintre cele mai clare și mai consolatoare lecţii de viaţă le primim când suntem la capătul puterilor. Însă cel mai mult ne gândim la mâncare atunci când ne este foame și la plute de salvare, atunci când suntem aruncaţi peste bord.
Acestea sunt câteva dintre plutele mele de salvare. Gânduri care m-au ţinut la suprafaţă. Sper ca unele dintre ele să vă poarte și pe voi spre uscat.
NOTĂ DESPRE STRUCTURĂ
Cartea de faţă este la fel de dezordonată ca viaţa.
Are multe capitole scurte și câteva mai lungi. Cuprinde liste și aforisme, citate și studii de caz, alte și alte liste, ba chiar și reţete pe alocuri. E influenţată de experienţă, dar are și momente de inspiraţie luate dintr-o varietate de domenii, de la fizica cuantică la filozofie, de la filme care-mi plac, la religii antice sau la Instagram.
Puteţi s-o citiţi cum vreţi. Puteţi începe cu începutul și s-o încheiaţi cu sfârșitul ori puteţi începe cu sfârșitul și s-o încheiaţi cu începutul sau puteţi pur și simplu s-o parcurgeţi pe sărite.
Puteţi îndoi paginile. Puteţi să le rupeţi. O puteţi împrumuta unui prieten (poate nu și dacă i-aţi rupt paginile). Puteţi s-o lăsaţi lângă pat sau s-o ţineţi la toaletă. O puteţi arunca pe fereastră. Nu există reguli.
Totuși, există un soi de temă accidentală a cărţii. Și tema aceasta e conexiunea. Noi suntem totul. Și suntem conectaţi cu toate lucrurile. Om cu om. Moment cu moment. Durere cu plăcere. Disperare cu speranţă.
Când trăim vremuri grele, avem nevoie de un tip de alinare profundă. De ceva esenţial. De un sprijin solid. De o stâncă de care să ne ţinem.
Ceva ce deja avem în noi. Dar pe care uneori nu-l vedem decât cu puţin ajutor.
10 MATT
HAIG
PARTEA ÎNTÂI
„Mi-a amintit de acasă — poate că acasă nu este un loc, ci doar o stare irevocabilă.“
James Baldwin, Camera lui Giovanni1
1 James Baldwin, Camera lui Giovanni, traducere de Elena Marcu, Editura Black Button Books, București, 2018.
BEBELUȘ
Imaginează-ţi că ești un bebeluș. Te-ai uita la acest bebeluș și ai spune că nu-i lipsește nimic. Bebelușul a venit pe lume complet. Valoarea lui e inerentă de la prima suflare. Valoarea lui nu depinde de lucruri exterioare precum bogăţia sau aspectul, politica sau popularitatea. E valoarea infinită a vieţii omenești. Și această valoare ne însoţește mereu, chiar dacă devine tot mai ușor să uităm de ea. Rămânem exact la fel de vii și de umani ca în ziua în care ne-am născut. Nu avem nevoie decât să existăm. Și să sperăm.
TU EȘTI SCOPUL
Nu trebuie să te perfecţionezi continuu ca să te iubești. Iubirea nu e ceva ce meriţi doar dacă ai atins un scop. Lumea exercită o presiune asupra ta, dar nu o lăsa să-ţi stoarcă toată compasiunea de sine. Te-ai născut demn de iubire și rămâi demn de iubire. Fii bun cu tine însuţi.
Nimic nu e mai puternic decât o rază de speranţă care nu se stinge.
CEVA CE MI-A SPUS TATA
ODATĂ, CÂND NE-AM RĂTĂCIT
ÎNTR-O PĂDURE
S-a întâmplat ca eu și tata să ne rătăcim cândva într-o pădure din Franţa. Cred că aveam doisprezece sau treisprezece ani. Oricum, era înainte ca mai toată lumea să aibă telefon mobil. Eram în vacanţă, genul de vacanţă la ţară tipică pentru clasa de mijloc, pe care nu o prea înţelegeam. Ne aflam pe Valea Loarei și plecaserăm la alergat. Cam după o jumătate de ceas, tata și-a dat seama de problemă: „Oh, se pare că ne-am rătăcit!“ Am tot mers în cerc, încercând să găsim calea de întoarcere, dar fără succes. Tata a întrebat doi bărbaţi, braconieri, în ce direcţie s-o luăm, iar ei ne-au dat indicaţii greșite. Am observat că tata începuse să intre în panică, deși încerca să nu se trădeze faţă de mine. Eram în pădure de ore întregi deja și amândoi știam că mama trebuia să fi fost teribil de îngrijorată. Eu tocmai ce aflasem de la școală povestea biblică a israeliţilor care au murit în pustietate, așa că nu mi-era greu să-mi imaginez că asta ne
aștepta și pe noi. „Dacă mergem în linie dreaptă, ieșim de aici“, a spus tata.
Și a avut dreptate. Până la urmă, am auzit sunete de mașini și am ajuns la un drum principal. Ne găseam la șaptesprezece kilometri de satul de unde plecaserăm, dar măcar acum aveam indicatoare. Nu mai eram printre copaci. Și mă gândesc adesea la această strategie când mă simt complet pierdut — la propriu sau metaforic. M-am gândit la ea când aveam o cădere nervoasă. Când treceam printr-un atac de panică accentuat de o depresie, când îmi exploda inima în piept de frică, când de-abia mai știam cine sunt sau când nu mai știam cum să continui să trăiesc. Dacă mergem în linie dreaptă, ieșim de aici. Pășind constant în aceeași direcţie, vei ajunge întotdeauna mai departe decât alergând în cerc. E vorba despre hotărârea de a nu renunţa să mergi înainte.
CARTEA ALINĂRII 19
E ÎN REGULĂ
E în regulă să fii distrus.
E în regulă să porţi cicatricele experienţei.
E în regulă să fii varză.
E în regulă să fii ceașca de ceai ciobită. Ea e cea care are o poveste.
E în regulă să fii sentimental și capricios, să verși lacrimi dulci-amare la cântece sau la filme care nu ar trebui să-ţi placă.
E în regulă să-ţi placă tot ce-ţi place.
E în regulă să-ţi placă unele lucruri fără un motiv anume, nu pentru că sunt deștepte, cool sau populare.
E în regulă să-i lași pe oameni să te găsească. Nu trebuie să tragi de tine și să te extinzi până devii invizibil. Nu trebuie să fii tu mereu cel care întinde braţele spre oameni. Uneori îi poţi lăsa
să ajungă la tine. Așa cum spune marea scriitoare Anne Lamott: „Farurile nu aleargă pe insulă ca să salveze bărci; ele doar stau acolo și luminează.“
E în regulă să nu profiţi la maximum de orice moment.
E în regulă să fii cine ești.
E în regulă.
CARTEA ALINĂRII 21