Callum Roberts este profesor de biologie în domeniul conservării marine la Universitatea din York. În ultimii zece ani a pledat intens pentru necesitatea protejării serioase a apelor la nivel național și internațional. A fost consilier pentru Națiunile Unite, Comisia Europeană și Parlamentul European. A fost membru în Consiliul Național al World Wildlife Fund SUA timp de șase ani, iar în prezent este membru în consiliul organizației Fauna and Flora International, membru în juriul Rachel Carson Environment Book Prize și ambasador WWF în Marea Britanie. Prima lui carte, The Unnatural History of the Sea (2007), a câștigat Rachel Carson Environment Book Prize și a fost nominalizată de Washington Post în top 10 cele mai bune cărți ale anului.
Traducere din limba engleză Irina Ornea Consultant de specialitate prof. Alexandru Marinescu
Coperta: Adnan Vasile
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ROBERTS, CALLUM Oceanul vieții: Destinul omului și al mării / Callum Roberts; trad. din lb. engleză: Irina Ornea. - București: Nemira Publishing House, 2019. ISBN 978-606-43-0600-5 I. Ornea, Irina (trad.) 821.111
Callum Roberts OCEAN OF LIFE How Our Seas Are Changing Original English language edition first published by Penguin Books Ltd, London in 2012 Text copyright © Callum Roberts, 2012 The author has asserted his moral rights. All rights reserved. © Nemira, 2019 Redactor: Oana IONAȘCU Tehnoredactor: Magda BITAY Lector: Roxana POPESCU Tiparul executat de ART PRINT S.A. Tel: 0723.13.05.02, e-mail: office@artprint.ro Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări și închirierea acestei cărți fără acordul scris al editorului sunt strict interzise și se pedepsesc conform Legii dreptului de autor
ISBN 978-606-43-0600-5
10
EPOCA DE PLASTIC Într-o noapte furtunoasă a anului 1992, un cargou din China a nimerit în ape agitate din Pacificul de Vest. Hula enormă care se spărgea de vas a făcut ca un container încărcat cu jucării de plastic pentru baie să cadă peste bord. Vreo 29 000 de rățuște, broscuțe, castori și broaște-țestoase din plastic au pornit într-o călătorie pe mare care, pentru unele, nu s-a încheiat încă. Când jucăriile de plastic au început să apară pe plajele nord-americane, Curtis Ebbesmeyer, un oceanograf din Seattle, s-a folosit de importanța acestui eveniment ca de o modalitate de a urmări evoluția marilor curenți ocea1 nici. Jucăriile au fost plimbate de câțiva curenți care înconjoară Pacificul și, de-a lungul anilor, au acostat în Hawaii, Alaska și statul Washington. Unele chiar și-au croit drum prin strâmtoarea Bering până-n Oceanul Arctic, unde au fost înglobate în gheața compactă. 1
C.C. Ebbesmeyer, E. Scigliano, Flotsametrics and the Floating World, HarperCollins, 2009, New York.
6
O C E A N U L V IE Ț II
Gheața și-a urmat drumul în jurul Polului, împinsă de vânturi și curenți de adâncime, apoi a eliberat jucăriile în Atlanticul de Nord. De-atunci, acești călători au poposit pe plaje din Maine și Scoția. Au trecut mai bine de 2 000 de ani de când marele filosof și naturalist Aristotel se plimba pe țărmul insulei mediteraneene Lesbos, adâncit în contemplare. În Lesbos a pus el bazele capodoperei sale despre istoria naturală care avea să fie influentă până în Renaștere. Pe plajele acelea vor fi fost împrăștiate puzderie de resturi naturale, liniile până la care ajunsese apa fiind marcate de acumulări de frunze de palmieri, de alge și de sâmburi. Ici-colo vreo bucată de bârnă sau talpa de piele a vreunei încălțări, vreun rest de sfoară ar fi trădat și lucrarea omului. Dăm pe repede înainte până acum o sută de ani și plajele sunt deja murdărite de rămășițele și gunoaiele societății umane, dar principala diferență față de vremea lui Aristotel stă în cantitate, nu în tipul gunoiului. Fragmente de năvod, fire de funie de cânepă sau bucăți de catarg din lemn ale vaselor distruse de furtuni sunt încă de găsit, dar acum, alături de flote de obiecte din sticlă, doage de butoi, putem găsi și mormane de deșeuri organice aduse în mare de râuri. Azi, cine curăță plaja se confruntă cu un tip foarte diferit de gunoi. Peste două mii de ani, arheologii care vor excava rămășițele lumii noastre o vor numi „Epoca de Plastic“. Victor Yarsley, un chimist englez, a ajutat la impunerea ei. Yarsley s-a născut în 1901 și foarte de timpuriu a devenit interesat de potențialul industrial al polimerilor sintetici. Și-a petrecut începutul carierei încercând să dezvolte un film de celuloid neinflamabil, dar și-a abandonat cercetările declarându-le imposibile. S-a chinuit apoi zeci de ani să găsească metode pentru a realiza potențialul plasticului, lucrând nenumărate ore într-un laborator improvizat în șopronul din gospodăria sa. Mai târziu, fiica sa își amintea că era nevoită să astupe găurile și crăpăturile de la dormitorul ei ca să scape de mirosurile
EPOCA DE PLASTIC
7
sinistre.1 Până la urmă, succesul a venit atunci când a descoperit metoda fabricării plasticului fără bule de aer și a perfecționat amestecurile pentru produse noi ca protezele dentare și alte tipuri de proteze. Prin 1941, Yarsley era destul de încrezător pentru a-și mărturisi viziunea asupra unei lumi viitoare construite în jurul miracolului plasticului: „Omul acesta din plastic se va naște într-o lume cu suprafețe colorate și strălucitoare în care mâinile de copil nu găsesc nimic de spart, nicio muchie ascuțită ori colțuri care să taie sau să zgârie, fără crăpături în care să se adune mizeria sau microbii... Pereții creșei sale, baia... toate jucăriile lui, pătuțul, căruțul ușor cu care e scos la aer, suzeta din care mușcă, biberonul incasabil din care suge. Pe măsură ce va crește, își va curăța dinții cu periuțe din plastic, se va îmbrăca cu haine din plastic, își va scrie primele lecții cu un stilou din plastic și își va face temele dintr-o carte legată în plastic. Ferestrele școlii sale vor fi acoperite cu perdele din plastic care nu rețin nicio fărâmă de murdărie ori de grăsime... iar cercevelele ferestrelor, ca la el acasă, vor fi din plastic turnat, ușoare și simplu de deschis, neavând nevoie de nici un fel 2 de vopsea.“ Previziunile despre viața din epoci viitoare sunt adeseori amuzante și, de cele mai multe ori, complet greșite. Conform cărții pe care o citeam când aveam 10 ani, ar fi trebuit deja să brăzdăm cerul în mașini zburătoare și să ne odihnim în grădină în timp ce roboții ne pregătesc cina și deretică prin casă. Ce e remarcabil la lumea imaginată de Yarsley e că s-a adeverit: trăim în ea. În 2008, ultimul an pentru care dețin cifre, au fost produse 260 de milioane de tone de materiale plastice, folosind 8% din producția globală de petrol ca 1
http://www.epsomandewellhistoryexplorer.org.uk/Yarsley.html, accesat pe 3 noiembrie 2011. 2 V.E. Yarsley, E.G. Couzens, Plastics. Penguin Books, 1941, Harmondsworth.
8
O C E A N U L V IE Ț II
materii prime și energie.1 Curba în timp a producției se arcuiește în sus ca o coamă de deal, crescând cu 9% pe an. Realitatea crudă a acestui urcuș din ce în ce mai abrupt e că în primii 10 ani ai acestui secol s-a fabricat mai mult plastic decât tot cel creat în istorie înainte de anul 2000. Lumea se scaldă în plastic – cei mai mulți dintre noi doar arareori nu suntem în contact cu ceva făcut din plastic. Înotăm în plastic la propriu și la figurat. Puterile de clarvăzător l-au trădat pe Yarsley numai într-o singură privință, dar aceea foarte importantă. Viitorul conceput de el era o lume mai luminoasă și mai bună: „o lume fără molii și fără rugină, dar plină de culoare, o lume în mare parte făcută din materiale sintetice... o lume în care omul, ca un vrăjitor, face ce vrea pentru că aproape orice are nevoie se află în apropierea lui sau sub el.“ De fapt, ce e în jurul nostru sau sub noi în zilele noastre e un peisaj fără sfârșit de deșeuri din plastic – o lume plină de culoare, într-adevăr. În locul florilor de câmp care mărgineu pe vremuri șoselele, azi vedem un șir aproape continuu de ambalaje pentru mâncare, pungi sau gunoi uitat sau abandonat, totul din plastic. Ca greutate, cam o zecime din gunoiul nostru e plastic – ca volum, proporția e mai mare. Ambalajele de unică folosință reprezintă aproape o treime din întreaga cantitate de plastic; le folosim o singură dată și le aruncăm. Împachetăm o parte din deșeurile de plasic pentru rampele de gunoi, reciclăm câte ceva, dar o cantitate importantă ajunge în mare. Prin fundul grădinii mele curge un râu. Când sunt viituri, mă uit uneori la șuvoiul de gunoaie care trece. Într-o zi obișnuită m-am pus pe numărat: 27 de obiecte din plastic într-o oră. Povestea asta se repetă cu fiecare râu și curs de apă care spală terenurile locuite. Când plouă puternic peste insula Sfânta Lucia din 1
R.C. Thompson et al., „Plastics, the environment and human health: current consensus and future trends“, Philosophical Transactions of the Royal Society B, 2009, 364, pp. 2153–2166.
EPOCA DE PLASTIC
9
Caraibe, de exemplu, marea devine cafenie din pricina sedimentelor aduse de pe uscat și din golfurile în care plutesc sticle de plastic și sacoșe de cumpărături. Mi-am deschis odată ziarul de duminică la o fotografie pe o pagină dublă care înfățișa o întindere solidă de sticle din plastic, pungi, găleți, încălțări și alte gunoaie. Scena era atât de șocantă, încât era greu de precizat dacă era vorba despre pământ sau despre apă. Până la urmă, am descoperit printre gunoaie fața unui băiețel filipinez care înota în golful Manila. Am rămas împietrit. Imaginea asta încă mă bântuie.