Civilizația rusă în fața unei noi erori imperialiste
INTRODUCERE RUSIA „DIFERITĂ“ ȘI ETERNUL SALT ÎNAINTE
I
Faceți un mic efort: căutați portretele lui Dostoievski, Tolstoi, Soljenițîn și Dughin și priviți-le în paralel. Veți descoperi aceeași iconografie: o barbă amplă, oarecum sălbatică, de monah; plete boeme, cu cărare pieptănată totuși grijuliu; o haină groasă, cenușie, închisă adesea până la gât, care sugerează un călugăr ce poate, totuși, la nevoie, manevra o ghioagă. Iată „spiritul rus“ stând la poză așa cum își dorește el să ni se înfățișeze: misterios, mistic, ciudat, genial, aflat dincolo de civilizație, deasupra ei. Iar noi, de vreo cinci secole, cumpărăm cu entuziasm acest clișeu, acest truc de PR, așa cum cumpărăm brelocuri cu Turnul Eiffel de la Paris, așa cum ne fotografiem în fața Casei Albe la Washington: iată rusul aprig, nedomesticit, ars de febra păcatului și a virtuții! Iată rusul „diferit“! 7
S O L D AT U L P U T I N
ȘI FILOSOFUL
DUGHIN
Cu greu îmi pot imagina spirite mai lucide, mai analitice, mai subtile și mai civilizate decât Dostoievski și Tolstoi. Ambii occidentali sadea, deprinși cu tot confortul civilizației, mustind de cultură vestică. Ambii europeni ca oricare altul – doar că, desigur, cu un talent uriaș. Ambii vânzându-ne însă, la cererea noastră, a „vesticilor“, la presiunea unei piețe culturale care nu are timp de nuanțe, imaginea „rusului diferit“, a înțeleptului barbar, a țăranului patriarh. Ceea ce vor face, mai târziu, și Soljenițîn sau Dughin – pentru că stereotipul cultural e deja atât de puternic, încât nimeni nu-și mai poate imagina un rus spiritual fără bărbi și mustăți, fără plete atent-rebele, fără cămăși ferecate până la gât, fără priviri hipnotice. Așa cum gondolierul e nevoit să poarte tricouri în dungi și să cânte Santa Lucia pentru a fi „autentic venețian“, așa trebuie intelectualii ruși să aducă cu Rasputin și să vorbească despre „Maica Rusie“ pentru a fi luați de buni în Occident. Așa stau lucrurile și în privința Rusiei însăși – o țară esențialmente europeană, totuși expusă în mult mai mare măsură atacurilor din Asia, deci cu o perioadă mai dură și mai sângeroasă în istoria sa incipientă. Această slăbiciune inițială s-a transformat însă, în timp, într-o nebănuită șansă, vidul de putere stabilă din stepele îndepărtate ale Orientului oferind aproape pe tavă Rusiei europene o „grădină asiatică din spatele casei“, cu densitate mică de populație și densitate mare de resurse. Niciun moment această grădină asiatică nu a remodelat structurile de bază, creștine și europene, ale spiritului rus; rușii nu au îmbrățișat elemente civilizaționale sau culturale de la tătari, chinezi, musulmani. E adevărat că întinderea atât de amplă pe orizontală a cauzat o întârziere semnificativă în raport 8
R U S I A „ D I F E R I TĂ “
Ș I E T E R N U L S A LT Î N A I N T E
cu Occidentul și a forjat un despotism mai crud decât cel de pe Rin sau de pe Canalul Mânecii. Dar vorbim despre o diferență cantitativă, nu calitativă; întârzieri similare au fost cunoscute și în sudul Italiei, în Irlanda sau în Polonia, de pildă, fără a pune sub semnul întrebării apartenența acestora la Europa. Rusia a rămas tot timpul – și va rămâne, de altfel – o țară europeană, teribilistă și rebelă, care are șansa unică a unei grădini orientale pline cu petrol și gaze. Ideea Rusiei diferite, asiatice sau eurasiatice, s-a născut dintr-o suită de erori și avantaje de PR și branding civilizațional. Imensitatea spațiului asiatic stăpânit de ruși, de exemplu, ne împinge cumva la concluzia că „ceva“ trebuie să se schimbe și la nivel spiritual, să se de-europenizeze, să se orientalizeze; că atâta risipă de geografie nu poate rămâne fără consecințe. Asta, deși exemplul Statelor Unite demonstrează contrariul – spiritul creștin occidental fiind conservat aici, pe distanțe aproape la fel de mari, în ciuda unui ocean despărțitor în raport cu civilizația-mamă. Să fie oare subînțeleasă o diferență de forță între culturile asiatice și cele amerindiene atunci când se sugerează că spiritul rus a fost reformat în Asia, în timp ce spiritul occidental nu s-a modificat în America? Ar fi o altă greșeală: așa cum spuneam, spațiul asiatic rus este unul cu densitate extrem de redusă – or, o civilizație puternică, capabilă să influențeze puternic o altă civilizație, are nevoie, după cum putem ghici chiar din etimologie, de aglomerări urbane, de orașe, de nuclee civice. Poate că rușii și-ar fi putut remodela spiritul european în Asia: problema este că nu prea a avut cine să o facă. O altă eroare vine din spaima europeană față de un mediu ostil, extrem, „diferit“. Față de „cumplita Siberie“; de parcă 9
S O L D AT U L P U T I N
ȘI FILOSOFUL
DUGHIN
Europa nu ar fi continentul barbarilor nordici înstăpâniți peste ruinele imperiilor meridionale, al vikingilor și al războinicilor germanici înfofoliți în piei de animale. Clișeul „Rusiei altfel“ este, de fapt, o alegere utilă pentru excepționalismul comod al rușilor. Lăsați adesea în urmă de Occident în clasamentele tehnice ale standardelor de civilizație, aceștia au ales deseori să se proclame diferiți și să se extragă astfel din orice comparație defavorabilă. În acest mod, doar purtând niște bărbi incomode, dar antioccidentale, rușii nu se mai situau pe locul cinci sau zece în Europa, ci întotdeauna pe cel dintâi în propriul lor univers eurasiatic.
II
Și jocul imagologic nu se oprește la intelectuali. Chiar și soldații trebuie să frizeze cumva taina monahală, misterul mistic – doar vorbim despre „Sfânta Rusie“. Iată de ce, din 2006, uniformele verzi ale FSB, serviciile secrete ale lui Putin, s-au dovedit depășite: ele erau utile doar pentru camuflaj, pentru disimulare, ori aici vorbim, dimpotrivă, despre exhibare, despre iconografie, simboluri, show. Iată de ce Putin a impus, prin decret, uniforme negre, de călugări, inspirate din unitățile de martiri ale Armatei Albe. Înțelegând lupta împotriva bolșevicilor ca pe una pierdută „în lume“, dar eternă în spirit, regimentul lui Serghei Markov a devenit, în anii ’20 ai secolului trecut, o „frăție de cavaleri-călugări care-și sacrifică libertatea, sângele și viața pentru Rusia“. După modelul tunicilor întunecate ale acestor militari creștini, trupele FSB se îmbracă astăzi în negru. 10
R U S I A „ D I F E R I TĂ “
Ș I E T E R N U L S A LT Î N A I N T E
Nimic nu trebuie neglijat în jocul imagologic prin care o țară cu vulnerabilități economice și slăbiciuni militare (în raport fie și cu propriul statut anterior de superputere) trebuie să se arate neînfricată și așezată în slujba unui țel spiritual și creștin, sub îndrumarea soldatului tăios și încruntat (Putin) și a filosofului cu plete și barbă de paradă (Dughin).
III
Pentru a înțelege Rusia, ai nevoie, înainte de toate, de un efort geografic și istoric; cultura sau ideologia vin după aceea. Căci Rusia a fost la începuturile ei un teritoriu expus, încercuit, încleștat, nesigur, chiar vagant. „Totalitatea religioasă și comunistă a Rusiei a revenit mereu la sentimentul acesta de lipsă de apărare în pădurea din apropierea stepei, care le-a inculcat, la rândul lui, rușilor nevoia de cucerire“1, scrie Robert Kaplan. Centrul inițial rus, novgorodian și kievean, a fost sufocat de mongoli, fapt care a obligat tânăra putere de la marginea Europei să-și repoziționeze centrul cu ochii spre Asia, prin creșterea Moscovei. De acolo, rușii au privit o vreme, cu teamă, atât spre răsăritul tătar, cât și spre apusul masivilor vikingi, fiind obligați să reziste simultan acestor inamici atât de diferiți: unii mai degrabă mici, uscați, gregari, vicleni, cu chipuri aspre și ochi asiatici; alții uriași, individualiști, nestăpâniți, blonzi și cu ochi albaștri. 1
Robert Kaplan, Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului, Litera, București, 2014, p. 223. 11