Traducere din limba engleză DANA IONESCU Prefa]\ HERMIONE LEE Introducere CANDIA MCWILLIAM
PREFA}Ă
În 1979, când a câștigat pe neașteptate Premiul Booker pentru romanul Offshore, la șaizeci și trei de ani, Penelope Fitzgerald le-a spus prietenilor: „Eu știam că sunt un outsider.“ Și cei despre care scria în romanele și biografiile ei sunt tot outsideri: inadaptaţi, artiști romantici, rataţi plini de speranţă, îndrăgostiţi ciudaţi și neînţeleși. O atrăgeau fiinţele neașezate, care duc vieţi marginale. A scris despre cei vulnerabili și cei care nu se bucură de favoruri, despre copii și despre femei care se străduiesc să trăiască împreună cu bărbaţii lor ameţiţi, lipsiţi de tărie, rataţi. Avea convingerea că lumea se împarte între „exterminatori“ și „exterminaţi“. „Mă atrag oamenii care s-au născut învinși sau profund rătăciţi“, spunea. A fost o scriitoare cu umor, dar și cu un simţ tragic al vieţii. Se simţea aproape și de outsiderii din literatură. Îi plăceau scriitorii ce reprezintă voci aparte, dar sunt subestimaţi, cum ar fi romancierul J.L. Carr, Harold Monro de la Poetry Bookshop sau remarcabila și tragica poetesă Charlotte Mew. I-a surâs iniţiativa Editurii Virago
P REF A}|
5
de a readuce în prim-plan scriitoare și așa se face că a susţinut-o asiduu pe romanciera din secolul al XIX-lea Margaret Oliphant. Îi plăceau excentricii ca Stevie Smith. Îi plăceau scriitorii și oamenii care au o relaţie stranie cu viaţa. Provenind dintr-o familie de literaţi, o familie neobișnuită din clasa de mijloc a Angliei, a moștenit principiile evanghelice ale bunicului, care era episcop, și calităţile tatălui și ale unchilor ei din clanul Knox: integritate, austeritate, modestie, inteligenţă sclipitoare și un laconic, pieziș simţ al umorului. Nu se aștepta să aibă succes, deși își știa valoarea. Cariera ei de scriitoare n-a fost una obișnuită. A debutat târziu, pe la șaizeci de ani, și în douăzeci de ani a publicat nouă romane, trei biografii și multe eseuri și cronici. A schimbat editura de patru ori înainte de a rămâne la Collins și n-a avut niciodată un agent care să se ocupe de cărţile ei, deși majoritatea editorilor i-au devenit prieteni și susţinători. A fost ciudata familiei, iar Premiul Booker, pe care l-a câștigat pentru al treilea roman, a surprins pe toată lumea. Dar până la sfârșitul vieţii avea să fie nominalizată pentru aceeași distincţie de mai multe ori și să primească alte premii în Anglia, precum și un real prestigiu pe scena literară, devenind celebră la optzeci de ani, când i-a apărut romanul Floarea albastră, recompensat cu National Book Critics Circle Award în Statele Unite ale Americii. Și totuși, reputaţia ei a fost întotdeauna cuminte. A fost o romancieră admirată cu pasiune de un număr de cititori atenţi, nu un nume mare. A scris romane compacte, subtile, cu haz, dar și întunecate. Relevante și limpezi, dar și ca apa care îţi scapă printre degete și indirecte.
6
HERMIONE LEE
Cărţile ei lasă multe lucruri nespuse. Fie că pornea de la experienţele proprii – perioada în care a lucrat la BBC, cele opt luni din 1940–1941 când Marea Britanie a fost ţinta bombardamentelor aeriene, Blitz fiind principalul front de luptă, participarea la înfiinţarea unei librării micuţe din Suffolk, experienţa de a locui într-o casă plutitoare pe Tamisa în anii ’60, experienţa de a le preda copiilor la o școală de actorie –, fie că, așa cum a făcut în ultimele patru mari romane, se întorcea în timp și uneori ieșea din Anglia spre a ajunge în alte epoci, pe care le-a evocat cu o autenticitate uluitoare, Penelope Fitzgerald a creat lumi întregi în spiritul unei economii incredibile. Cărţile ei încap într-un spaţiu mic, pe care însă îl transcend în chip magic. În 2000, după moartea ei, survenită la optzeci și trei de ani, a existat pericolul ca vocea sa extraordinară să se stingă, să intre în tăcere și să fie neglijată. Dar, datorită urmașilor și admiratorilor ei, nu a intrat într-un con de umbră. După publicarea postumă a povestirilor, a eseurilor și a scrisorilor, a apărut și o biografie (Hermione Lee, Penelope Fitzgerald: A Life, Chatto & Windus, 2013), iar literatura ei a avut noi ediţii binemeritate. Scriitorii care au semnat introduceri incluse în noile ediţii arată posteritatea de înalt nivel de care se bucură. Am speranţa că mulţi alţi cititori vor descoperi și se vor îndrăgosti de cărţile uneia dintre cele mai fermecătoare romanciere din literatura de limbă engleză a secolului XX. HERMIONE LEE
INTRODUCERE
Într-un scurt text autobiografic intitulat Curriculum Vitae, Penelope Fitzgerald scrie: „Eu niciodată nu curăţ mazăre vara fără să mă gândesc la Ruskin și la bunicul“. Ca și bunicul ei patern, bunicul acela era episcop și „pornise la drum în viaţă cu nimic“. A ajuns sub influenţa lui Ruskin, care descria „cu cea mai savuroasă subtilitate“ bucuria de a curăţa mazăre: „Sunetul ce se-aude când plesnește păstaia, care înseamnă că începutul a reușit, culoarea proaspătă, mirosul șirului de boabe zemoase dinăuntru și plăcerea de a desprinde cu degetul mare boabele care sar și ajung în vasul de lângă tine“. Această descriere surprinde procesul fizic, gândul și, ca întotdeauna la Penelope Fitzgerald, efectul pe care îl au asupra spiritului jocul cu muzicalitatea unei expresii, rezolvarea unei probleme de matematică sau crearea unei fraze satisfăcătoare. Ea denotă și o atenţie strictă pentru mai multe forme de veridicitate: concretă, autentică, estetică, metaforică.
INTROD U C E R E
9