4. Podul lui Apolodor din Damasc
Exista însă un lucru care domina toate acestea, tăind respirația gemenilor, făcându-i să se întrebe dacă acasă, la celălalt capăt al timpului, văzuseră vreodată ceva asemănător. Legând cele două maluri ale Dunării și desenându-se cu grație ca un arc pe cerul senin, un pod impunător stăpânea totul în jur.
54
Era așezat pe piloni groși de piatră, ce se ridicau din apele Dunării, iar pe fiecare mal, la intrare și la ieșire, se puteau vedea două porți împărătești pe care fuseseră așezate statuile înalte ale unor zeități. Jos, la poalele colinei care îi ascundea pe copii, câțiva meșteri terminau lucrul la capătul al podului. Un bărbat plinuț, înveșmântat numai într-o mantie lungă, albă, ale cărei falduri bogate îl înfășurau de câteva ori, explica ceva unui soldat ce purta un coif cu penele mai înalte și mai roșii decât toate celelalte. Ținea în mâini, desfășurată în fața ochilor trufașului soldat, o schiță cât un cearșaf. – Acela-i Apolodor din Damasc, șopti Oroles, arătând către bărbatul în mantia albă cu falduri. Este podul lui. De fapt, al lui Traian împăratul, căci pentru el l-a construit.
55
Gemenilor li se păru că îl aud pe prietenul lor scrâșnind din dinți atunci când rostește numele împăratului Traian. În minutele scurse de când se cunoscuseră adunaseră atâtea întrebări pentru el, încât ar fi avut nevoie de o întreagă zi ca să primească răspunsurile. – Soldatul cu coiful cel mândru este împăratul Traian? se hotărî Ilinca să înceapă de undeva. – El este. În urmă cu câțiva ani au fost lupte aprige pe aici. Au pus stăpânire pe piciorul ăsta de pământ și și-au făcut castru pe el.
Îi spun Drobeta. Noi ne-am retras mai către munți și îi pândim. Traian a venit însoțit de Apolodor, care i-a făcut podul peste apa Dunării. Plănuiesc pesemne să vină cu toții peste noi. Podul, ce-i drept, e frumos, nu am văzut în viața mea ceva mai măreț. Uiți să mai respiri privind la el. Dar puteau să-l facă peste alte ape, căci vor fi fiind destule pe lumea aceasta mare. Oroles frământa într-un pumn pământul nisipos al malului înalt în vreme ce vorbea. Era îndârjit și vocea lui scăzută amenința să se ridice periculos de mult. Călin își așeză palma pe brațul lui și-l întrebă încet: – În ce an suntem suntem? – Anul 105, spuse băiatul, puțin mirat. – Ne-ai spus tarabostes, tar își aminti Ilinca. Ce înseamnă asta?
57
Micul dac își mută scurt privirea de la unul la celălalt. Respectul pentru niște fii de tarabostes îl împiedica să spună ce gândea, anume că mințile lor par tulburate de cine știe ce grozăvii prin care trecuseră, de vreme ce întrebau acum în ce an erau și ce era acela un tarabostes. Decise că cel mai bun lucru este să răspundă simplu la întrebări. – Tarabostes sunteți voi, neamurile nobile, cu căciulile astea, cu brățări și cu sandale, îi lămuri Oroles, arătând spre căciula moale, cu vârful adus în față, pe care o purta Călin, și către brățările-spirale ce împodobeau brațul Ilincăi. Noi, ceilalți, suntem comați. Mai rămaseră o vreme la pândă, urmărind toate mișcările romanilor și vorbind în șoaptă. Acolo, la un pas de vârful micii coline de la malul Dunării, aflară cei doi frați că Oroles este
58
curier și că străbate adesea drumul dintre cetatea Sarmizegetusei și castrul roman Drobeta, călare pe calul său, purtând vești. În ziua aceea sosise cu o veste pentru Davos, unul dintre căpitanii regelui Decebal, lăsat ca iscoadă prin părțile locului. – Lui Davos i s-au născut doi băieți gemeni ieri dimineață, când am pornit eu la drum, povestea Oroles. Acum, tatăl lor trebuie să le hotărască numele. Cu siguranță că Davos, iscoadă iscusită, știe deja că suntem aici, și se va arăta în curând. Nu trebuie decât să așteptăm. Pe la noi, numele băieților născuți în familie trebuie date de tatăl lor. De aceea am pornit la drum cu mare grabă. Acasă, în cetatea Sarmizegetusei, mă așteaptă mama gemenilor și întreaga familie, pregătită pentru ceremonia primirii numelor.
59
Micul curier vorbea privind spre podul lui Apolodor din Damasc. Departe, pe malul celălalt, forfota se întețea, iar Oroles nu-i scăpa din ochi pe soldații cu coifurile împodobite cu pene. Ilinca și Călin vedeau îngrijorarea crescând pe chipul prietenului lor. – Trebuie să ne grăbim către casă, continuă Oroles, de data aceasta vorbind mai mult pentru el însuși. Podul este gata. Nu va mai dura mult și vor porni pe el, traversând Dunărea. Trebuie să ducem vestea de îndată regelui nostru. De s-ar ivi mai repede căpitanul Davos! – Ce se va întâmpla cu noi? întrebă Ilinca, așezându-se fără să se gândească prea mult în tabăra micului curier dac. Romanii sunt atât de mulți încât nu li se vede capătul trupelor. Au
60
împânzit malul celălalt cu coifuri și sulițe, cum le vom face față? Noi suntem mulți, dar suntem ascunși, așa-i? – Suntem ascunși, confirmă Oroles. Însă nu suntem mulți, mai spuse el apoi după o pauză, și ochii i se umbriră. Dar ai noștri sunt mai viteji și sunt pregătiți. Toți bărbații, tarabostes ori comați, poartă de ani buni pieile de lup și sunt strânși în jurul regelui nostru, Decebal. – Pieile de lup? se miră Călin, devenind dintr-odată atent și luându-și pentru o clipă ochii de la romanii de peste Dunăre. Chiar în acel moment, din spatele lor se auziră sunete slabe în mărăcinișuri, care-i făcură pe copii să se lipească din nou de pământ. În mare taină și cu mișcări încete, se apropia de ei un dac ce purta pe umeri, peste veșmântul din pânză aspră, o mantie din piei de lup.
61
– Acele piei de lup, spuse Oroles, arătând către dacul ce se apropia târâș, pe coate și genunchi. El este Davos, căpitanul regelui nostru Decebal, lăsat iscoadă prin părțile acestea de țară ca să pândească mișcările romanilor și să dea de veste în cetate despre cele ce se întâmplă la hotare. În vremuri de restriște ca acestea, bărbații îmbracă pieile de lup, se rup de familii și se alătură regelui nostru, care îi poartă la luptă. Eu încă nu am ajuns aj la vârsta la care mă pot îmbrăca în piele de lup, lup abia peste patru ani îmi va veni ven sorocul. Până atunci însă m mă pregătesc. Deja sunt cel mai m bun curier al regelui nostru. n Sunt comat, d dar umblu num numai printre tarabostes. ta