Pierre Jovanovic - Ancheta asupra existentei ingerilor pazitori

Pierre Jovanovic

Anchetă asupra existenţei îngerilor păzitori

Traducere din limba franceză de Monica Mitarca şi Liviu Dascălu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României JOVANOVIC, PIERRE Anchetă asupra existenţei îngerilor păzitori / Pierre Jovanovic ; trad.: Monica Mitarca şi Liviu Dascălu; red.: Bianca Biagini şi Liviu Dascălu. Bucureşti : Philobia, 2011 ISBN 978-606-92914-0-5 I. Mitarca, Monica (trad.)

II. Dascălu, Liviu (trad., red.)

III. Biagini, Bianca (red.)

821.133.1-4=135.1

ENQUETE SUR L’EXISTANCE DES ANGES GARDIENS PIERRE JOVANOVIC Copyright © 2008 Pierre Jovanovic.

ANCHETĂ ASUPRA EXISTENŢEI ÎNGERILOR PĂZITORI PIERRE JOVANOVIC ISBN 978-606-92914-0-5 © 2011 – Editura PHILOBIA internet: www.philobia.com e-mail: contact@philobia.com +40 746 49 25 59 (RO) +33 625 51 13 24 (FR)

Editor: Bianca Biagini Redactori: Liviu Dascălu, Bianca Biagini Traducere: Monica Mitarca, Liviu Dascălu Corector: Oana Ţăranu DTP: Petronella Andrei Coperta: Roxana Soare

Cuprins Mulţumiri 3 Capitolul 1: Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană 13 Capitolul 2: Îngeri în tuneluri 23 Tipul 1: Viziuni înainte de ultima suflare 43 1) Îngerii de pe scări 43 2) Concertul Îngerilor 43 3) Un înger, o noapte întreagă 44 4) Cineva alături de mine 45 5) Un Înger te prinde de mână 46 6) Un desen inspirat 46 Tipul 2: Întâlniri după tunel sau Îngerii din experienţele la graniţa cu moartea 48 7) Noi nu suntem Îngeri 49 8) Ce bine este în Cer 50 9) Rochii de lumină 52 10) De mână cu Îngerul 53 11) Paznicul meu 56 12) Am fost luată pe sus 57 13) Nu era Cristos, ci un Înger 58 14) O doamnă foarte frumoasă 58 15) Liniile aeriene angelice 59 16) Două fete superbe 60 17) Lângă mine era un Înger 62 18) Mi-am dat seama că nu sunt singură 65 19) Un Înger strălucitor 67 20) O voce mă însoţea 68 21) Îngerul morţii 70 22) Nu te-am uitat 71 23) O scară de Îngeri 73 24) Arhanghelul Mihail 75 25) Sunt Îngerul tău păzitor 76 26) De atunci, aud voci 77 27) Era tare frumoasă 79 28) Ei sunt păzitorii mei 80 29) Un învăţător pe care nu-l cunoşteam 82 30) Un Înger gigantic 82 31) Îngerii încercau să mă ajute 83 32) Experienţa la graniţa cu moartea a unui preot 85 33) Un mesager 91 7

34) O ţesătură de lumină 35) Un Înger englez 36) Ai vreun Înger în familie?

37) Aşteptau decizia mea 38) Un zbor planat de 30 de metri 39) O prezenţă în robă 40) În lumina lui Betty J. Eadie 41) Experienţa la graniţa cu moartea a unui scriitor 42) „Traversarea“, de Philippe Labro 43) Moartea şi impozitele

92 93 94 96 97 98 99 102 104 108

CONCLUZIE: Putem muri fără regrete, există Îngeri femei oare Arhanghelul Gabriel cântă mai bine la trompetă decât Miles Davis?

110

Capitolul 3: Despre intervenţiile supranaturale

115

Figura A: Apariţii şi dispariţii supranaturale 118 44) O bombă e pe cale să explodeze 118 45) Lumina pătrată 119 Figura B1: Voci care pot fi auzite în situaţii normale 120 46) Jeanne d’Arc 120 47) Schimbarea de bandă 123 48) O prezenţă minunată 124 49) „Vocea“ lui Martin Caidin.

124 50) „Vocea“ lui George Ritchie 127 51) „Calea“ către magazin 129 52) „Vocea“ doamnei Kabbaz 129 53) „Vocea“ lui Mary-Line 130 Figura B2: Un gest inexplicabil într-o situaţie normală, dar care evită o dramă 134 54) Glonţul plecase, dar eram deja în picioare 134 55) Am frânat fără să ştiu din ce motiv 135 56) Intuiţie lentă 136 57) Un glonţ care pur şi simplu s-a oprit 137 58) La ce bun să ai o soacră 138 59)Ce înseamnă să rezişti capriciilor femeilor...

139 60) O întâlnire ratată 140 Figura B3: Acţiune invizibilă într-o situaţie dramatică în care timpul a fost suspendat 142 61) Mary Frampton 142 62) O fată cu părul blond 143 63) Racheta venea spre mine 144 64) Am văzut accidentul 144 65) Faţa sa era luminoasă 146 66) Cade un dulap 147 8

67) Despre punctualitatea finlandeză 68) Generalul George Patton 69) Generalul Hans von Luck

148 149 154

Figura B 4: Fapte inexplicabile 70) Un obstacol la 260 km pe oră 71) Trecem prin fân?

72) Cu volanul înfipt în scaun 73) Plonjând în Sena

158 158 159 160 161

Figura C: Ajutoare neaşteptate, visuri şi sincronicitate

163

Capitolul 4: Dialoguri cu Îngerii

166

Capitolul 5: Elisabeth Kübler-Ross

193

Capitolul 6: Unde sunt Îngerii în timpul accidentelor?

203

Capitolul 7: Mistici şi Îngeri

225

Capitolul 8: Sfinţi de „Formula 1“ şi Îngeri 233 Anne-Catherine Emmerich 235 Maria Maddalena din Pazzi 240 Tereza din Avila 245 Caterina din Siena 249 Capitolul 9: Despre Îngeri şi stigmatizaţi Georgette Faniel Padre Pio Therese Neumann Marie-Julie Jahenny Helena Kowalska Gemma Galgani Marguerite-Marie Alacoque Angela de Foligno Gerthrude din Helfta

255 258 271 288 294 298 303 309 314 317

Capitolul 10: Un extaz fără seamăn

319

Capitolul 11: Îngerii şi trupurile care nu putrezesc 327 Jacinta Marto 333 Catherine Labouré 340 Maria din Agreda 343 Sfânta Cecilia 348 Capitolul 12: Mistici şi Îngeri Vassula Ryden Katsuko Sasagawa John Hein Jacinta Gonzalez Gabrielle Bossis Jean-Edouard Lamy

351 354 362 373 379 388 392 9

Marie Lataste Hildegarde von Bingen

396 401

Capitolul 13: Îngerii preferă femeile, dar bărbaţii preferă însoţitoarele de zbor

406

Capitolul 14: Postfaţă, anexă, bibliografie, surse şi discografie 412 Cum să-ţi găseşti Îngerul

414

Bibliografie

421

Referinţe din presa scrisă şi audio-vizuală

429

10

Capitolul 1

Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană In this age of grand illusion You walked into my life out of my dreams I don’t need another change Still you forced away into my scheme of things You say we’re growing Growing heart and soul In this age of grand illusion You walked into my life out of my dreams Sweet Angel You’re born once again for me Sweet Angel You’re born once again for me.1 – David Bowie, Word on a Wing, în albumul Station to Station, RYKO Records

Într-o după amiază de ianuarie, pe când eram la Fremont, în inima Sillicon Valleyului, terminasem de vizitat o unitate de asamblări de laptopuri Grid. Am urcat în maşina de închiriat împreună cu prietena mea şi în zece minute am reuşit să găsesc Autostrada 101 care ducea către San Francisco. Pe autostradă, totul părea să fie în regulă, era o atmosferă de linişte. Ziua era plină de soare şi, pentru că nu conduceam eu, priveam cum strălucesc camioanele acelea masive, tipic americane, cromate, pe În vremurile astea de iluzii nesfârşite, Intri în viaţa mea desprins parcă din vis Nu îmi mai trebuie o altă şansă Fiindcă mi-ai dat peste cap felul în care vedeam lumea Spui că vom creşte-n inimă şi-n suflet În vremurile astea de iluzii nesfârşite Intri în viaţa mea desprins parcă din vis Înger drag Născut încă o dată pentru mine Înger drag Născut din nou doar pentru mine.

1

13

Pierre Jovanovic

care le depăşeam. Dintr-o dată, fără să ştiu de ce, m-am aplecat brusc spre stânga. În secunda urmă­toare, un glonţ a trecut prin parbriz, chiar spre locul pasage­rului din dreapta. Acolo unde stăteam eu. O oră mai târziu, după ce ni s-a luat declaraţia (obligatorie pentru firma de asi­gu­rări) de către Highway Patrol2, care a încercat să ne linişteas­că spunându-ne că aşa ceva se întâmplă mai tot timpul (era vorba de un lunetist), m-am întrebat de ce oare m-am înclinat către stânga ÎNAINTE de impactul glonţului. Mai târziu, discutând cu alţi ziarişti, am aflat că nu sunt singurul căruia i s-a întâmplat aşa ceva. Alţi confraţi jurnalişti sau foto­grafi de presă mi-au povestit că, în momentul în care părea inevitabil că o să moară, ceva inexplicabil intervenea şi le salva viaţa, lucruri cu o probabilitate de unu la un milion. Cei mai mulţi dintre ei miau spus că în acele momente părea că timpul e suspendat şi începuseră să-şi revadă viaţa, cu senzaţia că sunt „în afara timpului“. E un fenomen care nu poate fi explicat, motiv pentru care îl aruncăm undeva, într-un colţ al memoriei. Însă amintirea sa poate ieşi la suprafaţă, de exem­plu, la o cină, când cineva aduce vorba despre acest subiect: „Ce chestie, aşa ceva mi s-a întâmplat şi mie în Liban, Irak etc.“ Aşadar, şi eu uitasem. Până când, după o anchetă asupra fenomenului vieţii dincolo de moarte, mi-a sărit în ochi legă­tura dintre experienţele la graniţa cu moartea şi poveştile acelor jurnalişti, fotografi sau piloţi salvaţi in extremis de voci sau acţiuni inexplicabile. Toate aveau în comun fie „timpul suspendat“, fie „defilarea prin faţa ochilor a vieţii în trei dimensi­uni“ – şi câteodată, ambele. Atunci am devenit extrem de inte­re­sat de experienţele aflate la limita morţii – sau a vieţii, cum doriţi.

O întrevedere cu Dr. Devawrin avea să mă convingă definitiv: avea un doctorat pe acest subiect, după ce a studiat fenomenul într-un mediu de observaţie deosebit de propice, şi anume la serviciul de reanimare de la spitalul din Garches3, unde ajung victimele accidentelor grave de pe şoseaua de centură pariziană. Mai mult, chiar am propus subiectul în timpul unei şedinţe de redacţie la „Quotidien de Paris“ şi a fost aprobat. Până la urmă, ancheta asupra NDE4 a devenit un laitmotiv. Ţineam neapărat să aflu ce se întâmplă la momentul morţii. După câteva săptămâni de anchetă, aveam o mare dilemă: acceptând ideea care rezulta din aceste căutări, că există viaţă după moarte, atunci textele religioase, despre care credeam mai demult că sunt doar invenţiile stupide ale unor moşi din alte vremuri, sunt de fapt mult mai interesante.

Nu știam ce să mai cred. Înainte să mă apuc de această anchetă, asociam învierea lui Isus doar cu un weekend prelun­git cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

Dar ce reprezentau toate acele experienţe la graniţa cu moartea dacă nu poveştile unor învieri moderne? Chestia asta mă călca pe nervi în aşa hal încât am făcut ca Poliţia autostrăzilor, în SUA (n.t.)

Comună din vecinătatea Parisului (n.t.)

4 Din englezescul Near Death Experience, care înseamnă „experienţă la graniţa cu moar­tea“.

2 3

14

Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană

toată lumea: am preferat să uit, pentru că îmi dădea prea mare bătaie de cap. În plus, niciodată nu mi-a plăcut accentul pus pe suferinţă de Biserica Catolică.

Până într-o seară, când m-am izbit din nou de acelaşi subiect. În timp ce ascultam o melodie de Jean-Louis Murat, despre Îngerul păzitor, m-am întrebat prosteşte dacă aveam şi eu unul, idee care mi se părea pe cât de romantică, pe atât de tâmpită. Şi unde nu mă trezesc, în mai puţin de-o oră, că, într-o librărie fiind, dau peste o carte despre Îngeri. Subiectul mi s-a părut interesant – chiar dacă, la început, era vorba de un interes pur intelectual. Însă, cu cât eram mai pasionat de subiect, cu atât mi se arătau tot mai multe semne, într-o înlăn­ţuire de coincidenţe incredibile.

Curiozitatea iniţială a aprins fitilul unei bombe – am ajuns să dau o avere pe cărţi.

Aveam senzaţia că, încetul cu încetul, între mine şi acest presupus Înger s-a stabilit, pe nevăzute, un fel de dialog. Un dialog pe care Jung l-a denumit sincronism. Nu era vorba de un dialog în sensul propriu al cuvântului, ci mai precis de nişte semne care aveau sens numai şi numai pentru mine. De exemplu, mergeam pe stradă întrebându-mă foarte serios dacă Îngerul păzitor nu e, pur şi simplu, un produs al imaginaţiei şi, chiar în acel moment, o fată trece prin faţa mea, purtând un tricou cu aripi desenate pe spate!

Prima oară, îţi spui că e vorba de o simplă întâmplare. A doua oară, când cineva îţi oferă un album de artă despre Îngeri, te gândeşti că e o coincidenţă ieşită din comun. A treia oară, primeşti o scrisoare care începe cu „ai fost Îngerul meu păzitor“ de la o persoană pe care o cunoşti de dinainte de pasi­u­nea ta subită şi îţi spui că prea se brodeşte totul. A patra oară, nu-ţi mai găseşti cuvintele. La capătul a zece astfel de întâmplări, te declari învins, iar după douăzeci, începi să vorbeşti serios cu Îngerul tău. În acel moment, răspunsurile lui te surprind: la un colţ de stradă, într-o carte, la o persoană, într-o scrisoare sau în timpul unei convorbiri telefonice. Îmi amintesc că, într-o zi, am ridicat receptorul, iar la capătul firului, o persoană pe care o ghiceam a fi în vârstă mă întreba dacă nimerise bine la biserica Sfânta Maria a Îngerilor. Am amuţit.

Apoi, Îngerul îţi „vorbeşte“ tot timpul, întotdeauna prin intermediul unor semne. Câteodată raţiunea carteziană te cheamă la ordine şi te întrebi dacă nu cumva ai înnebunit şi vezi semne chiar şi acolo unde ele nu există. Şi atunci, un semn şi mai impresionant reuşeşte să te dea gata. Asta mi s-a întâmplat în 1990, pe când eram trimis de „Le Quotidien“ la Las Vegas, unde urma să scriu despre Comdex, târgul de informatică. Într-o dimineaţă, mă plimbam pe „Strip“, când mi-a atras atenţia o cruce de pe turla unei biserici. Chiar dacă era a cincea vizită la Las Vegas, era prima dată când remarcam existenţa unei biserici. M-am îndreptat într-acolo din simplă curiozitate, pentru că voiam să ştiu cum arată o biserică în capitala mondială a jocurilor şi a prostituţiei. Când i-am citit numele – Catedrala 15

Pierre Jovanovic

Îngerului Păzitor, Episcopia Nevadei5, am rămas ca trăznit. Era incredibil. Mai mult decât atât, era singura biserică din Statele Unite cu acest nume.

Cu toate acestea, cu cât întâlneam mai multe semne, cu atât mai puţin credeam în ele, încăpăţânându-mă să mă con­ving că erau nişte simple coincidenţe. Totuşi, într-o zi, chiar am crezut că am înnebunit. Am găsit într-un anticariat o carte de rugăciuni în latină, de la sfârşitul secolului XIX, numită Cartea de rugăciuni a Îngerilor. Vrând să aflu cu exactitate când a fost scrisă şi mai ales să obţin date mai precise despre autorul sau autorii acestei lucrări ornamentate, l-am întrebat pe arhiepiscopul de Paris dacă nu cumva cunoaşte vreun bibliotecar care ar putea să mă lămurească. Mi-a recomandat un călugăr aparţinând unui ordin al cărui nume nu-l voi dez­vălui aici. L-am sunat şi am stabilit o întâlnire pentru duminica următoare, după slujbă. În ziua respectivă, la sfârşitul slujbei, ţinută de un preot care a vorbit tot timpul despre Îngeri, l-am rugat pe unul dintre clerici să mă prezinte fratelui X. L-am văzut în mulţime şi am avut plăcuta surpriză să descopăr că era vorba chiar de preotul care vorbise despre Îngeri, un bărbat de vreo treizeci de ani, cu o faţă surâzătoare şi care avea în el ceva uşor feminin. M-a condus în biroul lui, a luat cartea de rugăciuni în mână, a examinat-o cu o lupă, mi-a dat câteva informaţii interesante, însă mi-a spus că nu cunoaşte acea lucrare. Aşa că n-am obţinut mare lucru. Văzând că încerc să îndrept discuţia spre Îngeri, fratele X m-a oprit. S-a ridicat, semnalând astfel sfârşitul întrevederii, şi mi-a spus: „Îngerii, apariţiile Fecioarei şi toate prostiile astea... eu nu cred în ele“. Asta a fost lovitura de graţie la care, în mod inconştient, mă aşteptam. M-am urcat în maşină întrebândumă de ce ar trebui să cred eu în Îngeri dacă nici măcar un preot nu crede în ei...

Totuşi, pe undeva (ciudată expresia asta, „pe undeva“ – pe unde?), chestia asta m-a întristat. M-am ataşat – dacă nu de Îngerul meu, atunci măcar de ideea de a avea unul. Iar după această întâlnire, parcă dispăruse în ceaţă. Era sfârşitul unei frumoase prietenii invizibile.

Dar nu scapi aşa uşor de Îngerul tău păzitor. Acest incident a avut efectul unui bumerang, dovedindu-se, până la urmă, plin de învăţăminte. Îngerul s-a comportat ca o fetişcană jignită care te dă afară din propria-ţi casă. Trei zile mai târziu, pe când ieşeam dintr-un restaurant unde am luat masa cu prietenul meu Gérard Adamis, căruia i-am povestit incidentul cu călugărul, Îngerul mă aştepta, plin de nerăbdare.

M-am urcat în maşina lui Gérard; la pornire, o casetă a ieşit din radio-casetofonul auto (de ce n-a ieşit din lăcaşul ei şi la venire? Mister...). Automat, am aruncat o privire, şi, am citit titlul cu stupefacţie – „Arhanghelul Mihail“. Când l-am întrebat de unde avea caseta, Gérard Adamis mi-a spus că duminică (exact în ziua în care m-am întâlnit cu preotul), după slujbă, a văzut o casetă cu predici pe tema Arhanghelului, 5

Guardian Angel Cathedral Bishop of Nevada

16

Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană

şi ştiind cât mă interesa acest subiect, mi-a cumpărat-o. Însă, după ce a ascultat faţa A, destul de plictisitoare, a uitat să-mi mai spună de ea. Din curiozitate, am băgat caseta pe faţa B în casetofon şi am apăsat butonul „play“. Timp de câteva secunde s-a auzit cineva respirând şi apoi o voce masculină plină de energie a umplut aerul, iar primele cuvinte m-au străpuns ca o lovitură de pumnal. Era un răspuns direct la ce mi-a spus preotul – şi asta folosind aceleaşi cuvinte! „N-o să-mi pierd vremea ca să vă demonstrez că Îngerii există“, declamă vocea. „Deschideţi Sfintele Scripturi la orice pagină – veţi găsi referiri din abundenţă; a fost nevoie de toată prostia progresiştilor pentru a reduce aceste referiri la nişte simple cuvinte, iar eu n-am timp de pierdut cu ase­menea prostii.“6 Niciodată nu mi-aş fi imaginat că un preot poate fi atât de direct, făcându-i „proşti“ pe omologii săi progresişti. Surprin­zător şi amuzant, în acelaşi timp. Mai grav, predica a fost ros­tită la biserica Sfântul Nicolae din Chardonnet, fieful parizian al tradiţionaliştilor, indivizi care mi se păreau cam dubioşi. Dar această voce vorbea despre Îngeri cu o poezie, o credinţă şi o siguranţă care m-au uluit. Ciudată situaţie.

Gérard Adamis, la fel de uimit şi fascinat ca şi mine, a parcat maşina la umbra unui salcâm ca să putem asculta liniştiţi această predică ciudată, semănând a curs filozofico-teologic. Fără îndoială, răspunsul călugărului a reuşit să-i enerveze pe vecinii „de sus“; se stârniseră ceva valuri.

Coincidenţele la care asistam ne-au făcut să cădem adânc pe gânduri. Preotul specialist în cărţi de rugăciune, un pro­gresist, n-a ezitat să folosească termenul de „prostie“7. Preotul de pe casetă utiliza acelaşi cuvânt şi se lua tocmai de prostia progresiştilor... Nu-mi venea să cred. Dintr-odată, credinţa în Îngerul meu păzitor, care scăzuse la zero, a crescut fulgerător. Am făcut descoperirea că Îngerii nu suportă să nu fie luaţi în serios.

Or, numai puterea îngerilor, încântaţi, probabil, că pot să ne determine să le acordăm atenţie, poate oferi o explicaţie pentru aceste poveşti nebuneşti, a căror sincronicitate8 extra­ordinară pare a fi reglată după ceas.

Aşa se face că am început să citesc despre Îngeri tot ce-mi cădea în mână. Însă am fost dezamăgit de faptul că n-am reuşit să găsesc nicio lucrare care să vină cu „dovezi“ ale exis­tenţei lor. În cărţile pe care le citeam, regăseam mereu aceleaşi comentarii Predica din 29 septembrie 1991 a abatelui Laguerie.

Câteva luni mai târziu, descopeream că scriitorul italian Giovanni Sienna se lovea de aceeaşi „prostie“: „Unul dintre prietenii noştri clerici“, povesteşte el în cartea sa, „Padre Pio, a venit ora Îngerilor“, „mi-a tradus cartea în italiană. Şi, înainte de a o trimite la tipar, a supus-o unei revizii ecleziastice. Autorităţile ecleziastice din Milano şi Paris acordaseră deja bunul de tipar. Însă cartea a fost refuzată cu următorul comentariu: «Să terminăm odată cu prostiile astea».“ 8 Synchronicité, în franceză, în original – e termenul folosit de autor, pentru a denumi coincidenţele care pot fi atribuite Îngerilor, fiind, deci, „semne“ ale prezenţei acestora (n.t.).

6 7

17

Pierre Jovanovic

bazate pe textele biblice (referitor la unde şi când apar Îngerii în acele texte), mărturii („am fost salvat de un Înger“) sau chiar scrieri speculative (despre sexul Îngerilor, bine­înţeles), mulţumitoare pentru cei care au credinţă, dar total insuficiente pentru cei care nu cred în nimic – şi nesemnificative pentru cei cărora le-ar plăcea să creadă, dar care îşi doresc un fel de „demonstraţie“ concretă, palpabilă. În general, subiectul Îngerilor este abordat de preoţi, adepţi ai principiului „nihil obstat“9, de autori new age care se pretind specialişti în channeling10 („Îngerul Saaparvada mi-a zis că…“), de cabalişti (pentru invocarea Spiritului Binelui), de oameni de care n-a auzit nimeni, dar care au trăit o experienţă «angelică» şi de teologi universitari obscuri. Îţi trebuie un dicţionar teologic, dacă vrei să-i înţelegi. Toţi vin cu detalii interesante, dar puţini mi-au dat sentimentul că ar putea convinge un om de afaceri grăbit sau pe cineva cu căutări spirituale, făcute pe bâjbâite, ce-i drept, dar care n-are niciun chef să se spovedească vre­unui preot pe tema asta. Poziţia preoţilor este foarte simplă: „Biserica spune că Îngerii există, deci trebuie să credem în Îngeri“, prin asta fiind în conformitate cu tradiţionaliştii, care nu i-au băgat încă pe Îngeri în categoria dogmelor depăşite. Ăsta e genul de argument care mă enervează cel mai tare... Biserica zice că... Biserica a proferat atâtea tâmpenii, cine s-o mai creadă?! Şi, de altfel, nu Biserica a fost oare cea care a pus Le Grand Larousse Universel la index? În calitate de jurnalist, căutam, deci, o carte care să se spri­jine pe dovezi ceva mai solide. În zadar. Până la urmă, a trebuit să recunosc faptul că acea carte nu exista.

Totuşi, partea raţională din mine se încăpăţâna să caute dovezile materiale ale existenţei Îngerilor şi/sau mărturii ale unor persoane aflate deasupra oricărei bănuieli. În cele din urmă, după patru ani de lecturi pe teme extrem de diverse, miam dat seama că puteam foarte bine să scriu eu acea carte. Dar se punea o problemă: cum să abordez acest subiect din perspectivă jur­nalistică, adică sub forma unei anchete pluridisciplinare, fără să mă umplu de ridicol? La vremea aceea eram redactor la un cotidian naţional (şi-mi imaginam deja comentariile ataşaţilor de presă: „uite-l şi pe cretinul ăla care crede în Îngeri“).

Mai era o problemă: o asemenea carte, pentru a fi credibilă, presupunea numeroase interviuri în Statele Unite, călătorii într-o grămadă de ţări etc. Însă tocmai atunci redacţia m-a trimis în California, ceea ce îmi rezolva problemele de orga­nizare. Am putut, astfel, să-i întâlnesc pe cei mai mari specia­lişti din domeniul experienţelor la graniţa cu moartea, cum ar fi Dr. Elisabeth Kübler-Ross, preotul Kenneth Ring, Dr. Melvin Morse, specialişti în domeniul diferitelor niveluri de

(Expr. lat., „nu se opune nimic“). Denumire dată avizului favorabil al cenzorului înainte de tipărirea unei cărţi care tratează probleme de credinţă sau de morală (n.t.).

10 Channelingul este activitatea prin care un iniţiat al Luminii deschide un canal securizat de energii şi lumină, de pe coordonatele locaţiei sale, direct cu anumiţi interlocutori din Astralul Superior, prin care comunică cu aceştia în problemele esenţiale ale misiunii sale, ştiinţelor oculte, divinaţiilor, medicinei astrale, karmei, soartei, destinului (n.t.).

9

18

Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană

conşti­inţă – precum Dr. John Lilly –, în domeniul ieşirilor în afara cor­pului – precum Dr. Robert Monroe –, sau chiar specialişti în Îngeri, ca Terry Taylor. În acest mod mi-am completat ancheta începută în Franţa.

Coroborarea surselor, pe care am realizat-o în aceste do­menii diverse, mi-a furnizat o perspectivă originală asupra Îngerilor, la care nu mă aşteptam defel; şi cu această ocazie am descoperit mărturii de-a dreptul extraordinare şi dovezi câteodată copleşitoare, după cum se va vedea în capitolul „Despre mistică şi Îngeri“. Trăiesc cu speranţa că fructul atâtor ani de căutări înfrigurate va reuşi să-l împace pe cititor cu Îngerul său păzitor, care numai atât aşteaptă. De fapt, nume­roşi sunt cei care (indiferent de religie) îl cred pe Dumnezeu prea îndepărtat, prea inaccesibil şi îl consideră vinovat de atâtea orori şi nedreptăţi. În schimb, ideea de a avea un Înger păzitor ne atrage, pentru că e al nostru şi nu îl împărţim cu nimeni (egoişti cum suntem), poate chiar mai mult decât ideea unui Dumnezeu al tuturor, la care toată lumea se roagă pentru te miri ce.

Din acest motiv relaţia cu Îngerul păzitor este cel mai sim­plu de întreţinut, fiind cea mai intimă şi mai ales cea mai efi­cientă dintre relaţii, pentru că ea transformă imediat o viaţă – atât pe cea spirituală, cât şi pe cea materială: Îngerul păzitor are o putere imensă, o putere despre care nu avem decât o vagă idee.

Philippe Faure, vorbind despre scriitorul Rainer-Maria Rilke, a rezumat în câteva rânduri puterea unui Înger şi ce se întâmplă când omul îşi întâlneşte Îngerul: „Nostalgia Îngerului care l-a cuprins pe poetul austriac se traduce prin conştientizarea distanţei considerabile care îl separă pe om de Înger, căruia încearcă să-i redea întreaga dimensiune: întâlnirea cu Îngerul nu poate fi decât teribilă, violentă, şi tot aşa fiinţa Îngerului însăşi.“11 Nu mai rămâne decât să ne aranjăm întâlnirea cu Îngerul păzitor.

La început, s-ar putea să fie rost de ceva lacrimi. După care, ca prin minune, lucrurile se vor lega de la sine. O constatare a persoanelor care au o legătură directă cu Îngerii lor păzitori este că aceştia au simţul umorului. Îngerilor le place să facă farse, un fel de glume celeste – paradoxuri şi coincidenţe fără seamăn. De exemplu, într-o zi de martie a anului 1992, la Paris, i-am telefonat lui René Laurentin, autor a numeroase lucrări şi jurnalist la „Le Figaro“, pentru a-i cere câteva sfaturi şi adrese. M-a primit între două întâlniri şi mi-a vorbit de o pictoriţă care desena doar Îngeri. Nu ţinea minte cum o chea­mă, pentru că asta se întâmpla cu vreo patru-cinci ani în urmă, în schimb îşi amintea numele impresarului ei, un anume Malerbe-Navare, care locuia pe lângă parcul Luxembourg din Paris. Nu mai ştia nici cum se scria numele lui. Înarmat cu harta Parisului şi cu Minitelul12, mi-am început cercetările cu Malherbe, În „Les Anges“, Cerf, pp. 68-69.

Minitel este un serviciu asemănător ca tehnologie teletext-ului TV, şi care utilizează liniile telefonice; e folosit pentru cumpărături online, rezervări de tren, verificarea preţurilor la acţiuni, poştă, chat etc. – în mod similar Internet-ului actual. El a fost introdus în 1982 în Franţa (n.t.).

11 12

19

Pierre Jovanovic

Malsherbes, Navare, Navarre etc. Dădeam tele­foane complet la întâmplare şi lumea mă lua de nebun: „Bună seara, domnule, vă rog să mă scuzaţi, sunt jurnalist la «Quotidien de Paris» şi caut un anume domn Malerbe-Navare care cunoaşte o pictoriţă care desenează numai Îngeri. Nu cumva sunteţi dvs.?“ După o jumătate de zi de căutări, am renunţat definitiv la ideea de a da de misterioasa artistă. În aceeaşi seară m-a sunat de la Los Angeles confratele – şi vecinul – meu Emmanuel Joffet căruia-i dădusem dificila sarcină de a avea grijă de câinele meu: un ciobănesc german de 40 de kg. Mă ruga să mă duc pe la bunicii lui.

La vreo două zile după aceea, sunam la uşa unui apartament din Arondismentul XVI13 şi am fost primit de o doamnă tare drăguţă, Marguerite Bordet. Era pictoriţă.

Răsfoindu-i un catalog, am descoperit, năucit, că era chiar pictoriţa pe care o căutam de două zile! Bunica vecinului meu de la 12.000 de kilometri distanţă de Paris!!

Incredibil! Am avut amândoi senzaţia că Îngerii noştri au pus la cale o glumă de proporţii (inter)continentale.

Pe scurt, după câteva luni de discuţii cu Îngerul, oricine poate constata că, de fapt, el îşi doreşte să se apropie cât mai mult de protejatul său, căruia-i cunoaşte cel mai bine dorinţele şi problemele. Îngerul se străduieşte să-ţi îndeplinească dorin­ ţele, iar în ceea ce mă priveşte, am simţit deseori cât de puter­nică e această relaţie „invizibilă“. Cu toate acestea, citim peste tot că Îngerii nu sunt decât nişte mesageri ai lui Dumnezeu, un fel de instrumente perfecte, inumane, lipsite de sentimente şi, mai ales, de libertatea de acţiune. Nimic mai fals, pentru că relaţia dintre un Înger păzitor şi protejatul său poate exista în afara oricărei credinţe religioase, lucru care nu pune nici un fel de probleme, de vreme ce rolul Îngerului este tocmai acela de a-l aduce la Dumnezeu, încet-încetişor, pe protejatul său, respectându-i liberul arbitru.

A crede în Îngerul tău înseamnă a face un pas important spre Dumnezeu. Scriitorul şi poetul Charles Péguy i-a povestit, odată, în taină, prietenului său, Joseph Lotte, că avea un Înger păzitor extraordinar: „E chiar mai şmecher ca mine, bătrâne!“, spunea Péguy. „Sunt păzit. Nu pot să-i scap. De trei ori, l-am simţit cum mă prinde, mă smulge de la lucrurile pe care le vreau, de la acţiuni gândite, pregătite, dorite. Are nişte trucuri incredibile.“ Într-adevăr, care dintre noi nu a auzit din gura vreunui prieten, „Ştii, câteodată am impresia că e cineva care mă păzeşte“ sau „Îmi vine să cred, uneori, că e cineva acolo în Ceruri care mă păzeşte“ sau „Ca prin minune n-am urcat în avionul ăla“ etc. Persoana îşi dă seama, și totuşi nu caută să aprofundeze, să-şi explice acest sentiment misterios, de teama de a nu deveni ridicol sau, mai rar, de teama de a nu pierde această „protecţie“ prin încercarea de a desluşi misterul.

Un alt fenomen straniu este cel al incredulităţii celor din jur. Dacă îi spuneţi 13

Unul dintre cele mai elegante cartiere ale Parisului (n.t.).

20

Despre influenţa Îngerilor în viaţa cotidiană

cuiva „cred în Dumnezeu“, chiar dacă vor­biţi cu un ateu, acest lucru nu i se va părea anormal. Din con­­tră, dacă îi vorbiţi de Îngerul păzitor, va face o faţă de parcă i-aţi fi spus „cred în Moş Crăciun“. Mi s-a întâmplat asta de nenumărate ori, în special în librăriile specializate în lucrări cu specific religios unde, dacă întrebam „Aveţi cărţi despre Îngeri?“ nu primeam ca răspuns decât un zâmbet de genul „săracul de el“, în vreme ce în librăriile „new age“ sau ezoterice, mi se răspundea „Bineînţeles, sunt chiar în spatele dumneavoas­tră, pe stânga raftului“.

Reacţia catolicilor practicanţi este şi mai curioasă, în special a tradiţionaliştilor care, de îndată ce aduci vorba de Îngeri, îţi răspund pomenind de diavol: „Nu cumva vă ademeneşte Cel Rău?“, ca şi cum faptul că mă interesez de Îngeri, în loc să mă interesez de Dumnezeu, ar reprezenta o dovadă oficială că aş fi posedat de Diavol.

Nu sunt oare Îngerii numitorul comun al celor mai mari religii? Îi găsim atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, în Coran, în Tora şi la hinduşi, care îi numesc „cei strălucitori“, Deva-şi. Nu sunt oare Îngerii „uneltele lui Dumnezeu care-l însoţesc în tot ceea ce face... prin care şi cu care îşi revelează forţele şi eternele miracole, pe care le conduce într-un joc al iubirii...?“14 Dintr-odată, interesul meu pentru Îngeri, aceste „fiinţe imateriale, spirite pure, intermediari între om şi Dumnezeu“, după cum ne spune dicţionarul, „care se pare că sunt mereu alături de noi, cu sarcina de a ne apăra şi a ne conduce“, s-a transformat în obsesie. E normal să-ţi pui întrebări din moment ce citeşti în autobiografia dr. John Lilly, ale cărui lucrări despre delfini au făcut înconjurul lumii, că şi-a întâlnit Îngerul păzitor şi că a vorbit cu el pe când era doar un copil. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Françoise Dolto, cunoscuta psihanalistă de copii care nu a ascuns niciodată faptul că îi cerea mereu Îngerului ei păzitor să-i arate un loc de parcare. Nimeni nu ar da atenţie acestor afirmaţii dacă ar aparţine unui oarecare. Însă nici John Lilly, nici Françoise Dolto n-ar avea niciun motiv să poves­teas­că astfel de baliverne, care nu pot fi explicate decât printr-o experienţă de neuitat. Lilly, care a avut de-a face de mai multe ori cu aceste „fiinţe“, mai mereu în circumstanţe dramatice, mi-a declarat în timpul unei întrevederi pe care am avut-o la casa lui din Malibu, California: „Eu i-am numit Îngeri, dar asta nu este decât o reminiscenţă a educaţiei mele catolice. Astăzi, ex­presia cea mai exactă ar fi «fiinţă dintr-o dimensiune superioară celei în care trăim noi»“.

Puţin îi pasă bătrânului om de ştiinţă de faptul că cineva s-ar putea îndoi de facultăţile sale mintale; ca urmare a lucră­rilor sale, realizate pentru Forţele Aeriene ale SUA, pentru Departamentul de Sănătate al SUA şi, mai ales, prin observa­ţiile sale asupra comunicării cerebrale a delfinilor, nu mai are nimic să-şi dovedească şi cu atât mai puţin să le dovedească celorlalţi; experienţele avute de-a lungul vieţii i-au dat sen­timentul că este păzit, ceea ce se traduce perfect prin expresia „a fi născut 14

p. 139 în „Îngerul şi omul“, lucrare colectivă, Ed. Albin Michel, 1978.

21

Pierre Jovanovic

sub o stea norocoasă“. Să fie oare o întâmplare faptul că în gravurile din secolul al XIX-lea, Îngerul păzitor este reprezentat întotdeauna având o stea strălucitoare deasupra capului?

Dar ce înseamnă să fii născut sub o stea norocoasă? Să ai noroc, să câştigi la jocuri de noroc sau să scapi regulat din accidente, să ieşi neatins dintr-o coliziune îngrozitoare sau chiar dintr-o tentativă de asasinat? Cum să explici aceste acte total iraţionale care-ţi salvează viaţa, aceste voci interioare care te pun dintr-odată în gardă, acel vis premonitoriu, acea serie absurdă de coincidenţe care fac ca un prieten sau un necunoscut, care nici n-ar fi trebuit să se afle acolo la momentul dramei, să poată interveni şi să evite o catastrofă? Presentiment, şansă, hazard, coincidenţă? În franceză, utilizăm adesea ex­pre­sia „ceva îmi spunea că...“. Dar ce este acel ceva? Să fie oare vorba de un cineva?

Nimeni nu este în măsură să dea o explicaţie naturală şi obiectivă acestor fenomene. Dacă am considera drept ade­vărată fie doar şi existenţa viselor premonitorii, acest lucru ar duce automat la acceptarea existenţei altor realităţi sau realităţi paralele, cum vreţi să le spuneţi.

Totuşi, cum am putea nega experienţele trăite de milioane de persoane sub pretextul că noi nu le putem explica material şi ştiinţific?! Cei care au trecut prin asemenea situaţii sunt marcaţi pe vecie de acest „ajutor“ ivit de nicăieri a cărui expli­caţie – cea mai elegantă, de vreme ce n-avem alta mai logică – s-ar rezuma atunci la o intervenţie reală din partea aceluia pe care l-am putea numi Îngerul păzitor.

Dar mai întâi, chiar există Îngeri?

Răspunsul este negativ, în primă instanţă, pentru că noi nu îi vedem. În schimb, de îndată ce facem un sondaj în rândul bol­navilor sau a victimelor unor accidente în urma cărora inima lor a încetat să mai bată, răspunsul se transformă într-unul po­ zitiv. Aşa cum urmează să descoperim, domeniul extrem de vast şi mai ales perfect documentat al experienţelor la graniţa cu moartea, Near Death Experience, nu lasă loc niciunei în­doieli, pentru că el nu a fost studiat de clerici sau de ezoterici, ci de către medici şi de oameni de ştiinţă cum nu se poate mai serioşi, contemporani cu noi.

22

Capitolul 2

Îngeri în tuneluri Hey you caught me in a coma And I don’t think I wanna Ever come back to this … world again Kinda like it in a coma ‘Cause no one’s ever gonna Oh, make me come back to this world again Now I feel as I’m floating away I can’t feel the pressure And I like it this way But my body is callin’ My body’s callin’ Wan’t ya come back to this world again Suspended deep in a black sea I’ve got the light at the end15 Guns n’Roses – Coma- in „Use Your Illusion“, Geffin Records

După apariţia cărţii doctorului Raymond Moody, „Life After Life“, am putea spune că moartea, care odinioară era reprezentată ca o hârcă ţinând o coasă, în prezent se îmbracă de la Paco Rabanne. Nu mai are figura aceea oribilă tocmai pentru că, într-o perioadă scurtă de timp, două evenimente majore s-au conjugat pentru a produce descoperirea cea mai importantă a acestui sfârşit de secol XX, topografia morţii şi investigarea derulării momentelor ei. În 1975, microprocesoa­rele făceau deja parte din sistemele de măsurători cardiace, iar Raymond Moody publica, acoperind aproape 15

Hei, m-ai prins pe când eram în comă Şi nu cred că mai vreau Să revin vreodată în... această lume Îmi cam place-n comă Că nimeni nu va încerca vreodată Oh, să mă facă să revin în această lume Acum mă simt de parc-aş pluti departe Nu mai simt presiunea Şi-mi place aşa Doar corpul meu strigă Corpul meu mă strigă, Hei, nu vrei să te întorci pe lumea asta iar Suspendat în adâncul negrei mări Văd lumina de la capăt

23