Joumana Haddad - Am ucis-o pe Şeherezada by Editura Philobia

Joumana Haddad

Am ucis-o pe Ĺ&#x17E;eherezada

Traducere din limba englezÄ&#x192; de Cristina Rusu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Haddad, Joumana Am ucis-o pe Şeherezada / Am ucis-o pe Şeherezada; trad.:Cristina Rusu; red.: Bogdan Perdivară. Bucureşti : Philobia, 2012 ISBN 978-606-93275-5-5 I. Rusu, Cristina (trad.) II. Perdivară, Bogdan 821.411.21-4=135.1

internet: www.philobia.com e-mail: contact@philobia.com +40 746 49 25 59 (RO) +33 625 51 13 24 (FR) Editor: Bianca Biagini Redactor: Bogdan Perdivară Traducere: Cristina Rusu Corector: Dorina Oprea DTP: Octavian Naghi Coperta: Cătălin Furtună Pe copertă: © Michel Sayegh

Fiicei mele, Căreia aş putea sau nu să-i dau viaţă Aşteptată, nesperată Dorită, temută Visată, ocrotită Născută din speranţă, născută din păcat Reală, neînchipuită Cu o mie de nume Totuşi, niciodată numită Născută Nenăscută Iubită în fiecare lume în care trăieşte

Cuprins Notă către cititor....................................................................................... 9 Cuvânt înainte, de Etel Adnan............................................................. 11 Pentru început... Despre cămile, dans din buric, schizofrenie şi alte pseudodezastre............................................................13 O femeie arabă care-l citeşte pe Marchizul de Sade............... 25 O femeie arabă de nicăieri.......................................................... 37 O femeie arabă care scrie poezie erotică.................................. 49 O femeie arabă care creează o revistă despre trup................. 61 O femeie arabă care-şi redefineşte feminitatea....................... 73 O femeie arabă care nu se teme să-l provoace pe Allah........ 87 O femeie arabă care spune „nu“............................................... 99 Să o luăm de la început... oare sunt cu adevărat o „femeie arabă”?....107 Post-Partum. Am ucis-o pe Şeherezada............................................ 111 Capitolul poetului. Autobiografie – o încercare.............................. 117 Mulţumiri.............................................................................................. 125

Nenorocirea arabilor e inextricabil legată de privirea Celuilalt, Occidentalul – o privire care împiedică totul, chiar şi evadarea… Când suspicioasă, când condescendentă, privirea Celuilalt te aşază permanent faţă în faţă cu propria condiţie aparent insurmontabilă. Trebuie să fi fost deţinătorul unui paşaport al unui stat proscris ca să ştii cât de categorică poate fi o astfel de privire. Trebuie să-ţi fi comparat anxietăţile cu certitudinile pe care Celălalt le are despre tine ca să înţelegi paralizia pe care o poate pricinui. Samir Kassir Ce înseamnă să fii arab

Notă către cititor

Ideea acestei cărţi mi-a venit într-o zi ploioasă de decembrie 2008, atunci când o jurnalistă străină m-a întrebat: „Cum se face că o femeie arabă aşa ca tine a ajuns să publice o revistă erotică şi controversată – cum e JASAD – în limba arabă?” Au existat elemente particulare şi prevestitoare în modul în care am fost crescută şi educată, a întrebat ea, care au pavat calea către o decizie atât de „neobişnuită” şi de controversată? „Noi, majoritatea celor care trăim în Vest, nu suntem familiarizaţi cu ideea că există femei arabe libere, asemeni ţie”, a adăugat ea. Bineînţeles, jurnalista dorea ca această afirmaţie să fie un compliment, dar eu îmi aduc aminte că m-am simţit provocată de cuvintele ei şi i-am dat un răspuns mai degrabă nepoliticos: „Nu cred că sunt atât de ieşită din comun. Sunt multe «femei arabe libere» asemeni mie. Iar dacă nu sunteţi conştienţi de existenţa noastră, aşa cum susţineţi, atunci e problema voastră şi nu a noastră”. Mai târziu, în acea seară, mi-a părut rău că am reacţionat atât de defensiv. Totuşi, întrebarea jurnalistei mi-a rămas în minte şi am încercat să înţeleg mai bine de ce mi-a adresat-o şi de ce m-a iritat atât de tare. Încercarea mea de a înţelege s-a materializat curând într-un scurt text; textul scurt s-a transformat într-unul lung, care la rândul lui a devenit o lucrare; lucrarea a cuprins şi alte texte pe care le scrisesem pe marginea aceluiaşi subiect în diverse 9

Joumana Haddad

ocazii din trecut. Totul s-a contopit cu câteva note autobiografice, potrivite şi revelatoare, scrise de-a lungul anilor; iar rezultatul a fost o carte: această carte. Oare a fost o idee bună sau rea? E necesară sau irelevantă? E prea generală? Prea personală? Prea dezorganizată? Prea egocentrică? E cam târziu acum să-mi pun astfel de întrebări. Singurul lucru pe care-l ştiu e că mi s-a părut necesar să o scriu. Ba chiar inevitabil. La fel ca o poveste de iubire. Iar pentru mine cel puţin, este o justificare suficientă. Totuşi, fiiindcă m-am hotărât să o public, sper că-i voi găsi cu timpul mai multe justificări prin noua viaţă pe care voi, cititorii, i-o veţi da cărţii. Dragă Jenny, te rog să-mi accepţi scuzele tardive pentru nepoliteţea mea gratuită faţă de tine. Sper că vei putea să priveşti această modestă confesiune ca pe o încercare – nu foarte stângace, sper – de a spune: „Îmi pare rău”. Şi, mult mai important: „Îţi mulţumesc”.

Cuvânt înainte de Etel Adnan

Ultimele ştiri spun că Şeherezada e moartă! Asasinată! A fost o crimă pasională sau un act dictat de raţiune? Probabil amândouă. Joumana Haddad tocmai a ucis-o pe eroina celor O mie şi una de nopţi. Şi niciodată o crimă nu a fost atât de veselă – şi de morală. Povestea acestei crime e ca un vânt puternic care limpezeşte cerul. Nu e vorba de cerul în care trăieşte cine ştie ce zeitate, ci acel cer care reprezintă corpul femeii, corpul personal care îşi aparţine doar sieşi. Un mit istoric a trebuit să fie ucis pentru ca astfel corpul, şi totodată mintea, să poată fi eliberate, iar această experienţă trebuia să fie scrisă pentru a putea fi afirmată apoi cu mai multă tărie. Aşa că, înainte să ascultăm zgomotul, trebuie să ascultăm tăcerea. Înainte de cuvintele rostite, există un prim cuvânt, existenţa trupului, iar ceea ce autoarea ne propune este nu să ne pierdem în preamărirea acestuia, ci să stăm să-l ascultăm. Îmi place această naraţiune-plus-analiză, ce sună a jazz sau a muzică rap. Şi totuşi este un rechizitoriu de o logică fără cusur, punctat de furie şi, mai mult decât furie, de căutarea extatică şi mistică a eliberării absolute, posibilă numai prin eliberarea acestui „obiect – subiect” care este trupul, cu care viaţa începe şi se sfârşeşte. 11

Joumana Haddad

Dar, încă de la naştere, trupul este prins fără scăpare în contextul social, care stă la originea constrângerilor, inclusiv ale celor care ne înrobesc. Haddad respinge jumătăţile de măsură. Venind dintr-o ţară unde s-au petrecut nenumărate crime (de altfel, fără rost), ea se foloseşte de o violenţă la fel de intensă, dar de altă natură. Se răzvrăteşte împotriva tuturor tabuurilor, iar „crima” ei devine o naştere, o afirmare a vieţii. Joumana Haddad ne vorbeşte despre femeia arabă, dar ceea ce spune are legătură cu toate femeile din istoria omenirii, mai ales cu cele din regiunea mediteraneană, cărora li s-a spus, din perspectiva unei autorităţi sacre, că sunt un rebut al Creaţiei, că Dumnezeu l-a creat pe Adam, iar Eva a fost făcută doar dintr-o coastă a lui. Însă Haddad aduce vestea bună că originea femeii este doar în ea însăşi şi că ea trebuie să se formeze, trebuie să se creeze – la fel ca bărbatul. Ea trebuie să devină noua Şeherezada, care-şi scrie povestirile pentru a lua parte la crearea lumii prin literatură. Pune în discuţie probleme cruciale, ca de pildă identitatea şi descoperirea rădăcinilor, dar nu vorbeşte despre eul social, care este mult mai narcisistic decât am putea crede, ci despre libertatea găsită în copilărie şi care reprezintă punctul de plecare al unei călătorii perpetue. Toate acestea sunt aduse în discuţie cu o bucurie sălbatică şi cu o inteligenţă de-a dreptul captivante, într-un text care, în esenţă, este un poem barbar. Doar un geniu reuşeşte să atingă o libertate atât de radicală.

Pentru început... Despre cămile, dans din buric, schizofrenie şi alte pseudodezastre

Dragă Occidentalule, Dă-mi voie să te avertizez încă de la bun început: nu sunt cunoscută pentru faptul că aş face cuiva viaţa mai uşoară. Aşa că, dacă eşti aici în căutarea unor adevăruri pe care crezi că deja le cunoşti şi a unor dovezi pe care crezi că deja le deţii, dacă speri să-ţi fie confirmate opiniile despre Orient sau să-ţi fie întărite prejudecăţile antiarabe, dacă te aştepţi să auzi nesfârşita poveste de adormit copiii despre ciocnirea civilizaţiilor, ar fi mai bine să nu citeşti mai departe. Pentru că în această carte voi face tot posibilul ca să te „dezamăgesc”. Voi încerca să-ţi distrug iluziile, să te aduc cu picioarele pe pământ şi să te văduvesc de himerele şi opiniile tale de-a gata. Cum? Spunându-ţi, pur şi simplu, că: Deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, eu şi multe alte femei asemeni mie purtăm orice ne place să purtăm, mergem oriunde dorim să mergem şi spunem orice vrem să spunem. Deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, eu şi multe alte femei asemeni mie nu purtăm văl, nu suntem îngenuncheate, analfabete, oprimate şi cu siguranţă nu suntem docile. 13

Joumana Haddad

Deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, niciun bărbat nu-mi poate interzice mie sau multor altor femei asemeni mie să conduc o maşină, o motocicletă, o maşină pe şase roţi (sau un avion, dacă-i vorba pe-aşa!). Deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, eu şi multe alte femei asemeni mie avem o educaţie aleasă, o viaţă profesională foarte activă şi un venit mai mare decât mulţi bărbaţi arabi (ba chiar şi occidentali) pe care-i cunoaştem. Deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, eu şi multe alte femei asemeni mie nu trăim într-un cort, nu călărim cămile şi nu ştim cum să dansăm din buric (să nu vă simţiţi jigniţi dacă faceţi parte din „tabăra luminată”, unii dintre voi încă aveţi această imagine despre noi, în ciuda societăţii deschise, globalizate, a secolului al XXI-lea). Şi, nu în ultimul rând, deşi sunt o aşa-zisă „femeie arabă”, eu şi multe alte femei asemeni mie semănăm foarte mult cu... TINE! Da, aşa e, semănăm foarte mult cu tine, iar viaţa noastră nu e aşa de diferită de a ta. Mai mult, dacă stai şi te uiţi suficient de mult timp în oglindă, sunt destul de convinsă că o să ne vezi privindu-te înapoi. Semănăm foarte mult cu tine, dar totuşi suntem diferiţi. Şi nu pentru că voi sunteţi din Vest, iar noi din Est. Nu pentru că voi sunteţi occidentali, iar noi orientali. Nu pentru că voi scrieţi de la stânga la dreapta, iar noi de la dreapta la stânga. Suntem diferiţi pentru că toţi oamenii de pe faţa pământului sunt diferiţi. Suntem diferiţi tot aşa cum voi sunteţi diferiţi de vecinul vostru de alături. Iar asta face viaţa interesantă. Altfel am muri cu toţii de plictiseală. Sau cel puţin eu aş muri de plictiseală. Prin urmare, nu fiţi intrigaţi de mine sau de această carte din motive greşite: nu sunt interesantă pentru că sunt de naţionalitate arabă. Nu sunt interesantă pentru că sunt „o femeie arabă”. Şi cu siguranţă nu sunt interesantă pentru că sunt „o femeie arabă scriitoare”. (Nefericită clasificare, mai ales pentru cineva cu fobie faţă de eti14

Am ucis-o pe Şeherezada

chetări, aşa ca mine). Singurul motiv sănătos pentru care merită să mă citiţi, pentru care ar trebui să fiu interesantă pentru voi, pentru care orice om ar trebui să fie interesant în general este faptul că el sau ea sunt ei înşişi, nu doar o etichetă scânteietoare şi contrariantă pe care se presupune că ar trebui să o reprezinte. Aşa că în loc să capitulaţi imediat în faţa unei imagini primite de-a gata, încercaţi să vă întrebaţi: „Ce înseamnă totuşi să fii o femeie arabă?” Cartea de faţă reprezintă o încercare modestă de a reflecta asupra acestei chestiuni. Nu pretinde că oferă răspunsuri şi soluţii la întrebările şi problemele pe care le pune, nici lecţii sau formule de urmat. Scopul principal al acestei cărţi e să fie o mărturie şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra a ceea ce înseamnă să fii o femeie arabă în ziua de azi şi asupra a aceea ce ar putea însemna. Cel de-al doilea scop al cărţii este ca primul scop să fie îndeplinit evitând ariditatea plictisitoare a discursului retoric, egocentrismul limitat al unei autobiografii sistematice şi alegoriile escapiste ale unui roman. Cu toate acestea, dragă Occidentalule, nu te lăsa înşelat de faptul că tu eşti destinatarul evident al acestei cărţi: cartea nu îţi este adresată doar ţie, ci şi, iar uneori chiar în primul rând, concetăţenilor mei arabi. Prin urmare, cartea este în mare măsură un efort de autocritică. Astfel că, pe lângă lucrurile dătătoare de speranţă, în ceea ce le priveşte pe femeile arabe din ziua de azi, va încerca să expună şi punctele lor slabe, provocările cărora trebuie să le facă faţă şi problemele cu care se confruntă, le provoacă sau le ocolesc. Uneori, această mişcare oscilantă între descrierea şi condamnarea realităţii noastre dure şi încercarea de a demonstra că undeva acolo există un licăr de speranţă, ar putea să aibă ca efect o contradicţie de sine; cum poate cineva să susţină o anumită perspectivă în timp ce îi denigrează aspectele de bază? Dar acest efect e doar o iluzie, rezultatul direct al unei integrităţi critice. Niciun efort de autoapărare nu merită să 15