Dezordonat

Dezordonat - BT.indd 1

08-May-17 19:18:43

Dezordonat - BT.indd 2

08-May-17 19:18:43

Dezordonat - BT.indd 3

08-May-17 19:18:43

Titlul original al acestei cărți este Messy: The Power of Disorder to Transform Our Lives de Tim Harford.

Copyright © 2016 by Tim Harford © Publica, 2017, pentru ediția în limba română Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea editorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României HARFORD, TIM Dezordonat : puterea dezordinii de a ne transforma viaţa / Tim Harford ; trad. din engleză de Monica Lungu. - Bucureşti : Publica, 2017 ISBN 978-606-722-249-4 I. Lungu, Monica (trad.)

159.9

EDITORI: Cătălin Muraru, Silviu Dragomir DIRECTOR EXECUTIV: Bogdan Ungureanu DESIGN: Alexe Popescu REDACTOR: Tudorița Șoldănescu CORECTORI: Elena Bițu, Rodica Crețu DTP: Răzvan Nasea

Dezordonat - BT.indd 4

08-May-17 19:18:43

Într‑o lume în care ordinea ocupă un loc din ce în ce mai important, autorul bestsellerului The Undercover Economist, Tim Harford, aduce în prim‑plan dezordinea: de acasă, de la muncă, din clasă și, dincolo de aceste locuri, din viața noastră.

Cartea acoperă o plajă întreagă de subiecte: de la importanța pe care o dați aranjării locului în care lucrați și până la modul în care dezordinea inspiră creativitatea, devine o armă în afaceri, politică și război.

Partea cea mai frumoasă este că exemplele vin din întâmplări reale, întâmplări la care au luat parte nume sonore precum: Brian Eno, David Bowie, Steve Jobs, Donald Trump. De la muzică și până la Lincoln Memorial cu Martin Luther King Jr., de la săli de consiliu și până la săli de clasă, dezordinea este nucleul inovării și al succesului.

Dacă v‑ați săturat de citit cărți despre ordine, dacă v‑ați săturat de făcut liste și de încercat să organizați fiecare detaliu din viața voastră, Dezordonat vă va oferi o nouă perspectivă despre cum mai puțină ordine și organizare pot reprezenta un lucru bun.

Dezordonat - BT.indd 5

08-May-17 19:18:43

Dezordonat - BT.indd 6

08-May-17 19:18:43

Pentru Stella, Africa și Herbie – maeștrii absoluți ai dezordinii

Dezordonat - BT.indd 7

08-May-17 19:18:43

Dezordonat - BT.indd 8

08-May-17 19:18:43

Cuprins

Introducere ����������������������������������������������������������������������������� 11 1. Creativitatea ������������������������������������������������������������������ 17 Bowie, Eno și Darwin: Cum ne pot ajuta frustrarea și distragerea atenției să rezolvăm probleme din artă, știință și viață

2. Colaborarea ������������������������������������������������������������������� 47 Paul Erdös și Robbers Cave: De ce echipele ordonate se distrează mai bine, dar echipele dezordonate realizează mai multe

3. Locul de muncă ������������������������������������������������������������ 81 Unde a greșit Steve Jobs și de ce nu este treaba nimănui dacă îți faci ordine pe birou

4. Improvizația ����������������������������������������������������������������� 115 Martin Luther King, biroul de relații cu clienții și beneficiile neașteptate ale renunțării la script

5. Victoria ������������������������������������������������������������������������ 143 Bezos, Rommel, Trump: Cum să folosești dezordinea ca armă în afaceri, politică și război

6. Stimulentele ���������������������������������������������������������������� 181 Prim‑ministrul și paramedicul: capcanele impunerii unor indicatori ordonați într‑o lume dezordonată

7. Automatizarea ������������������������������������������������������������ 213 Zborul 447 și aplicația Jennifer: când dezordinea umană ne protejează de un dezastru computerizat

Dezordonat - BT.indd 9

08-May-17 19:18:43

8. Reziliența �������������������������������������������������������������������� 245 Ferestrele sparte, ulcerul gastric și o credință periculoasă – curățenia este sfântă

9. Viața ���������������������������������������������������������������������������� 275 Benjamin Franklin, Schwarzenegger și geniul care a spart OkCupid: de ce ar trebui să prețuim dezordinea din inboxul nostru, din conversațiile noastre și din joaca copiilor noștri

Mulțumiri ����������������������������������������������������������������������������� 317 Note �������������������������������������������������������������������������������������� 319

Dezordonat - BT.indd 10

08-May-17 19:18:43

Introducere „ERA IMPOSIBIL DE CÂNTAT LA EL.”

Pe 27 ianuarie 1975, Vera Brandes, în vârstă de 17 ani, a pășit pe marea scenă a Operei din Köln. Sala de spectacole era goală și luminată doar de strălucirea verde a semnului ce indica ieșirea de urgență, dar era cea mai emoționantă zi din viața ei.

Era cel mai tânăr organizator de concerte din Germania și convinsese Opera să găzduiască noaptea târziu un concert de improvizație de jazz al pianistului american Keith Jarrett.

Biletele se epuizaseră1 și, în doar câteva ore, Jarrett urma să urce în fața a 1 400 de oameni, să se așeze pe scaun în fața pianului Bösendorfer și, fără partituri sau repetiții, să înceapă să cânte.

Dar, în după‑amiaza aceea, Vera Brandes le făcuse cunoș­ tință lui Keith Jarrett și producătorului acestuia, Manfred Eicher, cu pianul – și situația nu era prea bună. „Keith a interpretat câteva note”2, își amintește Brandes. „Apoi Eicher a interpretat câteva note. Nu au spus nimic. Au dat ocol pianului de câteva ori și apoi au mai apăsat câteva clape. După o lungă perioadă de liniște, Manfred a venit la mine și mi‑a spus: «Dacă nu aduci alt pian, Keith nu va cânta în această seară».”

Vera Brandes era uluită. Știa că Jarrett solicitase un anumit instrument și că Opera fusese de acord să i‑l pună la dispoziție.

Introducere Dezordonat 11

Dezordonat - BT.indd 11

08-May-17 19:18:43

Ceea ce nu a știut ea a fost că, păsându‑le prea puțin de spectacolele de jazz programate la ore târzii din noapte, aceștia eșuaseră și nici măcar nu‑și dăduseră seama de asta. Personalul administrativ plecase acasă, cei care se ocupau cu instalarea instrumentului nu au putut găsi pianul Bösendorfer care fusese solicitat, așa că au instalat, după cum își amintește Brandes, „acest minuscul Bösendorfer3 care era complet dezacordat, clapele negre din mijloc nu funcționau, iar pedalele erau blocate. Era imposibil de cântat la el”.

Brandes a făcut tot posibilul să găsească un înlocuitor. Și‑a convocat chiar și prietenii pentru a împinge un pian imens pe străzile din Köln, dar afară ploua foarte tare, iar specialistul în acordarea pianului a avertizat‑o că instrumentul nu va supraviețui călătoriei. În schimb, acesta a depus eforturi pentru a repara micul Bösendorfer care era deja pe scenă. Dar nu a putut face nimic pentru tonurile joase înfundate, pentru tonurile înalte stridente și pentru faptul că pianul – „un pian mic, mai degrabă o jumătate de pian” – nu producea un sunet suficient de puternic pentru a ajunge până la balcoanele din imensa sală de spectacole.

După cum era de așteptat, Jarrett nu a mai vrut să susțină concertul. A plecat și s‑a dus să aștepte în mașină, lăsând‑o pe Brandes să se pregătească pentru sosirea celor 1 400 de în‑curând‑furioși deținători de bilete. Cea mai frumoasă zi din viața ei a devenit brusc cea mai rea; entuziasmul ei pentru muzica jazz și spiritul ei antreprenorial precoce o băgaseră într‑un impas de zile mari. Disperată, l‑a ajuns din urmă pe Jarrett și, prin geamul mașinii, l‑a implorat să cânte. Tânărul pianist a privit pe geam adolescenta răvășită care stătea în ploaie și i s‑a făcut milă de ea. „Să nu uiți niciodată”, i‑a spus Jarrett. „Doar pentru tine.”

12 Dezordonat Introducere

Dezordonat - BT.indd 12

08-May-17 19:18:43

Câteva ore mai târziu, pe când se apropia miezul nopții, Keith Jarrett a pășit către pianul la care era imposibil de cântat, în fața unei săli de concerte plină ochi, și a început. „În momentul în care a interpretat prima notă, toți au știut că era ceva magic”, își amintește Brandes.

Concertul din acea seară a început cu o serie de sunete simple și armonioase, apoi a căpătat complexitate pe măsură ce ritmurile dinamice alternau cu cele lente, liniștitoare. A fost frumos și bizar și este extrem de cunoscut: Albumul The Köln Concert s‑a vândut în 3,5 milioane de exemplare. Niciun alt album de jazz solo sau de pian solo nu l‑a egalat vreodată.

Când vedem artiști experimentați reușind în circumstanțe dificile, se spune de obicei despre ei că au ieșit triumfători în fața adversității sau că au reușit în ciuda obstacolelor. Dar nu este întotdeauna perspectiva corectă. Jarrett nu a reușit un concert bun în momente dificile. El a reușit spectacolul vieții lui, iar defectele pianului de fapt l‑au ajutat.

Instrumentul sub‑standard l‑a ținut pe Jarrett departe de notele înalte, metalice și l‑a forțat să interpreteze în registrul de mijloc. Mâna lui stângă producea continuu riffuri de bas profunde și repetitive, în încercarea de a acoperi lipsa de rezo­nanță a pianului. Aceste două elemente au oferit spectacolului o calitate similară transei. Concertul s‑ar fi putut rezuma la a fi un spectacol de muzică ambientală, însă Jarrett nu s‑a putut instala într‑un astfel de refugiu muzical confortabil, pentru că pianul nu era suficient de puternic4. „Este important să înțelegem proporția dintre instrument și mărimea sălii”, își amintește Vera Brandes. „Jarrett chiar a fost nevoit să interpreteze foarte puternic la acel pian pentru a produce un sunet suficient de puternic care să ajungă și la balcoanele sălii. Trebuia cu adevărat să împingă – pam – clapele în jos.”

Introducere Dezordonat 13

Dezordonat - BT.indd 13

08-May-17 19:18:43

Ridicându‑se în picioare, așezându‑se iar pe scaun, gemând, zvârcolindu‑se, Keith Jarrett nu a avut nicio reținere în timp ce lovea în mod repetat pianul la care era imposibil de cântat pentru a produce ceva unic. Aceea nu era muzica pe care și‑a imaginat vreodată că o va interpreta. Dar, aflându‑se într‑o situație dezastruoasă, și‑a însușit‑o și a triumfat.

Instinctul lui Keith Jarrett a fost să nu cânte, un instinct pe care mulți dintre noi l‑ar împărtăși. Nu vrem să lucrăm cu instrumente defecte, mai ales atunci când mizele sunt atât de mari. Dar, privind în urmă, instinctul lui Jarrett a fost greșit. Ce se întâmplă dacă instinctele noastre similare sunt și ele greșite și într‑o gamă mult mai largă de situații?

Ceea ce vrem să dovedim prin intermediul acestei cărți este că de multe ori cedăm tentației unei abordări mintale ordonate, când ne‑ar fi mai prielnic să acceptăm un anumit grad de dezordine. Dorința lui Keith Jarrett de a avea un pian perfect este un exemplu al acestei tentații a ordinii. Altele îl includ pe oratorul care elaborează un discurs în cele mai mici detalii; comandantul militar care propune cu minuțiozitate strategiile militare; scriitorul care stă departe de orice distrageri; politi­cianul care stabilește indicatori măsurabili pentru serviciile publice; șeful care insistă ca toți să aibă birouri ordonate; liderul echipei care se asigură că toată lumea se înțelege. Cădem pradă ordinii în viața de zi cu zi atunci când petrecem timp arhivând e‑mailurile, completând chestionare pe site‑uri matrimoniale care promit să ne găsească perechea perfectă sau ducându‑ne copiii la locurile de joacă în loc să le permitem să alerge liberi pe maidanul din cartier.* * Și, desigur, există și popularitatea bestsellerului The Life‑Changing Magic of Tidying [Magia ordinii: Senzaționala metodă japoneză de a‑ți elibera și organiza casa, Editura Lifestyle Publishing, 2015 – n.t.], scrisă de Marie Kondo. În mod ironic, însăși Kondo avertizează asupra

14 Dezordonat Introducere

Dezordonat - BT.indd 14

08-May-17 19:18:43

Uneori, desigur, dorința noastă de ordine – tendința noastră aparent înnăscută de a crea o lume ordonată, sistematizată, cuantificată, frumos structurată pe categorii clare, planificată, predictibilă – este folositoare. Dacă nu ar fi așa, probabil nu ar mai fi un instinct atât de adânc înrădăcinat.

Dar de multe ori suntem atât de seduși de dezmierdările ordinii, încât nu reușim să apreciem virtuțile dezordinii – neîngrijită, necuantificabilă, necoordonată, improvizată, imperfectă, incoerentă, brută, aglomerată, aleatorie, ambiguă, vagă, dificilă, diversă sau chiar murdară. Un discurs dinainte pregătit nu ia în calcul energia publicului, comandantul atent este bulversat­de un adversar atipic; scriitorul este inspirat în mod accidental de o neatenție întâmplătoare; indicatorii măsu­ rabili creează efecte negative; muncitorii dintr‑un birou ­ordonat se simt neajutorați și demotivați; apariția unei persoane din afară enervează echipa, dar aduce o perspectivă nouă.

Angajatul cu inboxul dezordonat va avea în cele din urmă o productivitate mai bună; ne găsim sufletul‑pereche atunci când ignorăm chestionarele de pe site‑uri; copiii care aleargă liberi pe maidan nu doar că se vor distra mai bine, ci vor învăța mai multe deprinderi și – contrar primei impresii – vor suferi mai puține accidente.

Iar pianistul care spune: „Îmi pare rău, Vera, la acel pian pur și simplu nu se poate cânta”, și pleacă într‑o noapte ploioasă din Köln, lăsând o fată de 17 ani plângând pe trotuar, nu își tentației ordinii: ea spune că organizarea atentă a lucrurilor în soluții inteligente de depozitare este o „capcană”. Are dreptate. Încercarea de a impune ordine prin reamenajarea unei case plină ochi cu lucruri pare să fie de ajutor, dar nu este așa. Un titlu mai precis ar fi The Life‑Changing Magic of Throwing Out All Your Stuff [Schimbarea vieții prin magia aruncării tuturor lucrurilor – n.t.], o abordare despre care această carte nu are nicio opinie clară. Dar „ordinea” în sensul de „categorisire și stocare” este supraevaluată. Capitolul 9 al acestei cărți arată, de exemplu, că oamenii care își îndosariază cu atenție documentele sunt mai vulnerabili să fie copleșiți de ele (n.a.).

Introducere Dezordonat 15

Dezordonat - BT.indd 15

08-May-17 19:18:43

imaginează niciodată că a ratat posibilitatea de a realiza ceea ce ar putea ajunge cea mai iubită operă a sa.

Sper că această carte va fi ca o Vera Brandes în viața voastră – imboldul ca, atunci când ești ispitit de ordine, să adopți un anumit grad de dezordine. Fiecare capitol analizează un aspect diferit al dezordinii, arătând modul în care aceasta poate stimula creativitatea, poate hrăni capacitatea noastră de a rezista și, în general, poate scoate din noi ce e mai bun. Acest lucru este valabil indiferent dacă interpretăm la un pian în fața unui public dintr‑o sală de concerte sau susținem o prezentare în fața unei săli de consiliu, dacă suntem la conducerea unei corporații sau lucrăm la un call‑center; dacă suntem la comanda unei armate, suntem în căutarea iubirii sau încercăm să fim un părinte bun. Succesul la care tânjim crește adesea pe fundații dezordonate – chiar dacă acele fundații sunt de obicei ascunse.­ Voi apăra dezordinea nu pentru că eu cred că reprezintă răspunsul la toate problemele vieții, ci pentru că eu cred că dezordinea are prea puțini apărători. Vreau să vă conving că uneori poate exista ceva magic în dezordine.

16 Dezordonat Introducere

Dezordonat - BT.indd 16

08-May-17 19:18:43

1

Creativitatea „ÎI CERI SÂNGELUI DIN CREIER SĂ CURGĂ ÎN ALTĂ DIRECȚIE.”

Bowie, Eno și Darwin: Cum ne pot ajuta frustrarea și distragerea atenției să rezolvăm probleme din artă, știință și viață

Situația dificilă în care s‑a aflat Keith Jarrett a fost un accident fericit. Însă există și voci care susțin că astfel de accidente pot și ar trebui să fie planificate; ei consideră că momentele de dezordine pot oferi un sol creativ fertil.

În 1976, David Bowie a zburat către Berlinul de Vest.

Consacrat ca vedetă rock cu o sexualitate ambiguă, venită parcă din altă lume, el demontase în mod repetat tiparele rock‑and‑rollului, creându‑și personaje unul după altul – de la Ziggy Stardust la Thin White Duke – până când ajunsese într‑o fundătură.­Era copleșit de necazuri juridice, căsătoria sa alterna între indiferență și dispreț și consuma prea multe droguri – de care, după spusele prietenului și colegului său de aparta­ ment, Iggy Pop, își dorea să se elibereze fix „în capitala mondială a heroinei”. „A fost o perioadă periculoasă pentru mine”1, a reflectat Bowie douăzeci de ani mai târziu. „Eram la capătul puterilor din punct de vedere fizic și emoțional și aveam serioase îndoieli cu privire la sănătatea mea mintală.”

Bowie s‑a instalat în apropiere de Zidul Berlinului.

Studiourile Hansa, unde el și Iggy Pop au înregistrat o serie de albume extraordinare, erau în imediata vecinătate a foișoarelor

Creativitatea Dezordonat 17

Dezordonat - BT.indd 17

08-May-17 19:18:44

de mitraliere din Berlinul de Est. Tony Visconti, producătorul lui Bowie, a remarcat că tot ce avea legătură cu acel loc țipa „nu trebuie să înregistrezi un album aici”.2 Însă în peisajul marilor muzee berlineze, al faimoaselor cluburi cu practici sexuale de tip bondage și al unei geopolitici chinuite, Bowie a găsit lucrul de care avea nevoie: idei, constrângeri și provocări noi. Și apoi, desigur, mai era și Brian Eno. Acesta cunoscuse deja celebritatea ca pianist excentric al trupei Roxy Music și ca creator al unei noi estetici sonore numite muzică ambientală. Acum Bowie îl adusese cu el pentru a juca un rol nedefinit într‑o colaborare alături de Tony Visconti. Însuși Visconti fusese recrutat de Bowie cu acest discurs convingător: „Nu avem încă3 nicio piesă… este strict experimental și este posibil să nu iasă nimic în final”.

Pe măsură ce Visconti și Bowie se străduiau să găsească o direcție nouă – nu atât să compună melodii, cât să le sculpteze din blocuri de sunet –, Eno a venit la studio cu o colecție de cartonașe numite „Strategiile Oblice”. Fiecare avea un alt mesaj, adesea cu o structură de proverb. Ori de câte ori sesiunile de studio băteau pasul pe loc, Eno trăgea o carte la întâmplare și îi citea mesajul straniu.

Fii primul care nu face ceea ce nu a mai fost făcut niciodată Scoate în evidență defectele Numai o parte, nu întregul Schimbă rolurile instrumentelor Uită‑te la ordinea în care faci lucrurile Răsucește coloana vertebrală

De exemplu, în timpul înregistrării albumului Lodger, lui Carlos Alomar, unul dintre cei mai mari chitariști ai lumii, i s‑a spus să cânte la tobe. Aceasta a fost doar una dintre provocările pe care cartonașele Strategiilor Oblice le‑au impus, aparent în

18 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 18

08-May-17 19:18:44

mod inutil. În timpul unei alte sesiuni, Eno stătea lângă o tablă pe care se găsea o listă de acorduri muzicale, iar cântăreții trebuiau să le interpreteze în timp ce el alegea la întâmplare acord după acord.

Cartonașele i‑au înnebunit pe muzicieni. (Această reacție nu avea cum să îl surprindă pe Eno. În timp ce lucra la primul album4 al lui Eno, Another Green World, cartonașele l‑au făcut pe Phil Collins, celebrul toboșar al trupei Genesis, să arunce cu cutii de bere prin studio de nervi.) Pus în fața experimentului acordurilor muzicale alese la întâmplare al lui Eno, Carlos Alomar s‑a plâns că „acest experiment este o prostie”; violonistul Simon House a declarat că de multe ori sesiunile „sunau groaznic5. Carlos avea o problemă pentru că este foarte talentat și profesionist… nu poate interpreta lucruri care sună ca naiba”.

Cu toate acestea, procesul de lucru straniu și haotic a generat două dintre albumele cele mai apreciate de critici ale decadei, Low și Heroes, alături de discurile memorabile ale lui Iggy Pop, The Idiot și Lust for Life, avându‑l pe Bowie coautor și beneficiind de aceeași abordare haotică. Low a fost fără îndoială cea mai curajoasă reinventare din istoria muzicii pop – gândiți‑vă la Taylor Swift lansând un album plin cu melodii instrumentale, profunde, și vă puteți imagina șocul. Este greu să contești asemenea rezultate, iar Strategiile Oblice ale lui Brian Eno sunt în prezent obiectul unui cult în cercurile de creație.

Trilogia albumelor din Berlin se termină cu Lodger al lui Bowie, un album cu un nume inițial revelator. Inițial s‑a numit Planned Accidents.

Având în vedere cele două experiențe, a lui Jarrett și a lui Bowie, se pare că șocurile neprevăzute ale unui proiect pot avea un efect minunat, aproape magic. Dar de ce se întâmplă acest lucru? Ne‑am putea aștepta ca răspunsul să se refere la reacția

Creativitatea Dezordonat 19

Dezordonat - BT.indd 19

08-May-17 19:18:44

noastră psihologică în confruntarea cu aceste obstacole, dar este doar parțial adevărat. Avantajul acestor perturbări aleatorii poate fi văzut și într‑un domeniu mult mai tehnic – matematica –, plin de aplicații practice.

Să ne gândim la problema trasării unui circuit pe un cip de silicon. Pornind de la o descriere6 despre ce ar trebui să facă circuitul, aflăm ce părți ale căror componente trebuie să fie conectate la alte componente, dar există trilioane și trilioane de moduri posibile de a amplasa traseul și porțile logice digitale care alcătuiesc circuitul – iar unele dintre ele sunt mult mai eficiente decât altele, producând o diferență semnificativă în ceea ce privește performanța cipului. Acesta este un exemplu a ceea ce matematicienii numesc o problemă NP‑tare (nedeterminist polinominală). Problemele NP‑tari sunt ca lacătele cu cifru: dacă ți se dă o soluție este ușor să verifici dacă funcționează, dar ar dura enorm de mult să găsești soluția de unul singur încercând în mod sistematic fiecare combinație.

Din fericire, problema cipului de silicon diferă de cea a cifrului dintr‑un punct de vedere foarte important. În cazul unui sistem cu cifru, doar o singură soluție va funcționa. În cazul unui cip, producătorii nu sunt nevoiți să găsească formatul cel mai eficient al circuitului; ei trebuie doar să găsească unul care să fie suficient de bun. Pentru a realiza acest lucru, folosesc un algoritm care reprezintă un set de instrucțiuni pentru ca un calculator să funcționeze prin diferite posibilități. Un algoritm bun îți va găsi o soluție decentă fără să dureze o veșnicie.­ Dar de ce anume este nevoie pentru a construi un algoritm bun? O opțiune, care nu te va duce prea departe, este verificarea sistematică a fiecărui plan posibil: un plan fără sorți de izbândă, pentru că ar putea dura o veșnicie până găsești un răspuns bun. O altă variantă ar fi să începi cu o așezare la întâmplare și să cauți îmbunătățiri progresive: o mică schimbare care

20 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 20

08-May-17 19:18:44

să facă planul să funcționeze mai bine, de exemplu mutarea unei singure componente și apoi retrasarea instalației pentru a se potrivi. Găsești apoi încă o îmbunătățire mică, apoi alta și tot așa. Din nefericire, este posibil ca această metodă să nu conducă la niciun rezultat. Se poate ajunge într‑un punct în care o singură schimbare nu va putea face circuitul mai eficient, chiar dacă mai multe schimbări dintr‑odată – de exemplu grupând și mutând mai multe componente împreună – vor produce o îmbunătățire majoră.

O metodă mai bună ar fi imitarea lui Brian Eno, respectiv introducerea unei doze controlate de dezordine. De exemplu, un algoritm numit „călire simulată” începe cu o căutare aproape aleatorie, fiind deschis la orice schimbare, fie ea bună sau rea. Încet‑încet devine mai pretențios cu privire la schimbările pe care le va accepta, până când, în cele din urmă, se transformă într‑o căutare rigidă de îmbunătățiri treptate. Nu există nicio garanție a găsirii celui mai bun model de circuit, dar acest tip de abordare va genera de regulă unul bun. Combinația dintre îmbunătățirile graduale și șocurile aleatorii se dovedește a fi o modalitate eficientă de a aborda o serie de probleme dificile. Un exemplu ar fi: evaluarea unei noi molecule complexe pentru posibila utilizare medicală prin compararea structurii sale cu cea a altor câteva molecule complexe cu proprietăți medicale cunoscute. Alte exemple implică programarea (alcătuirea unui orar al examenelor astfel încât niciun student să nu aibă suprapuneri la diferitele cursuri parcurse) și logistica (planificarea traseului optim pentru livrarea pachetelor).

Iată o analogie: imaginați‑vă că participați la un concurs mai puțin obișnuit de găsire a celui mai înalt punct de pe planetă, fără să aveți voie să vă uitați pe o hartă. Puteți numi orice set de coordonate și vi se va da altitudinea: spuneți „50,945980 și 6,973465” și vi se va răspunde: „Este la 65 de metri deasupra

Creativitatea Dezordonat 21

Dezordonat - BT.indd 21

08-May-17 19:18:44

nivelului mării”. Apoi puteți numi un alt punct și un altul, cât de multe doriți până la sfârșitul timpului de lucru.

Ce strategie veți folosi? Ca și în cazul tuturor celorlalte probleme, puteți încerca o căutare metodică: începeți cu „0,000001 și 0,000001” și să urcați treptat. Este puțin probabil să găsiți până la expirarea timpului altitudinea cu care să câștigați competiția.

Sau puteți încerca o strategie de salturi absolut întâmplătoare: alegeți un set de coordonate unul după altul și la expirarea timpului vă uitați înapoi la ele și alegeți punctul cel mai înalt.

S‑ar putea să aveți noroc și să fi propus anumite coordonate în apropiere de vârful Everest, dar simpla numire la întâmplare probabil nu vă va ajuta să câștigați concursul.

O strategie alternativă extremă este cea de tipul hill‑climbing (urcarea pantei), asemănătoare căutării pas cu pas în scopul îmbunătățirii designului cipului de silicon. Începeți dintr‑un punct la întâmplare și apoi vă uitați la toate coordonatele din apropiere – să zicem, un metru distanță în fiecare direcție. Îl alegeți pe cel mai înalt dintre ele și repetați procesul iar și iar.

Algoritmul hill‑climbing vă va duce garantat în locul cel mai înalt din apropiere – un punct din care se merge în jos în orice direcție. Această strategie vă va fi de folos dacă prima estimare la întâmplare v‑a dus la poalele unui munte cu vârful în nori, dar se poate să fi găsit doar o dună de nisip sau un mușuroi de furnici. Strategiile hill‑climbing se blochează dacă întâlnesc dealuri mici.

Abordările cu cele mai mari șanse de câștig vor fi un amestec de numire la întâmplare cu hill‑climbing. Pentru un timp, ați putea începe încercând doar coordonate aleatorii. Apoi, presați de timp, veți alege cel mai înalt punct pe care l‑ați nimerit până în acel moment și încercați alte câteva coordonate aleatorii la câțiva kilometri de acel punct – sperând că ați nimerit într‑o

22 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 22

08-May-17 19:18:44

zonă muntoasă. În cele din urmă, alegeți cel mai înalt punct din acea căutare și treceți la un algoritm pur de tip hill‑climbing înainte ca timpul să se sfârșească.

Improvizația la pian pare o cu totul altă lume în comparație cu stabilirea unei matrice eficiente a plasării componentelor electronice pe un disc de silicon, dar analogia cu salturile aleatorii și algoritmul hill‑climbing ajută la înțelegerea a ceea ce s‑a întâmplat la Köln. Keith Jarrett era deja un pianist extrem de versat: ne‑am putea imagina performanțele sale ca pe o escaladare frecventă a vârfurilor din Alpi. Când s‑a văzut în fața pianului impracticabil, cu înaltele stridente și basul anemic, a fost ca și cum o perturbare întâmplătoare l‑ar fi smuls dintr‑un vârf din Alpi și l‑ar fi așezat într‑o vale necunoscută. Nu e de mirare că era iritat. Dar când a început să urce, s‑a dovedit că valea era în munții Himalaya, iar priceperea lui i‑a permis să escaladeze către o destinație mai frumoasă și mai înaltă decât oricare de până atunci.

Face parte din natura umană să vrem să facem lucrurile mai bine și asta înseamnă că tindem să abordăm în mod instinctiv o strategie de tip hill‑climbing. Fie că încercăm să stăpânim un hobby, să învățăm o limbă, să scriem un eseu sau să construim o afacere, este firesc să dorim ca fiecare schimbare să fie o schimbare în bine. Dar, la fel ca algoritmii de rezolvare a problemelor, este ușor să ne blocăm dacă insistăm să nu mergem niciodată în jos.

Există anumite situații în care o căutare neîncetată prin aplicarea­ algoritmului hill‑climbing pentru îmbunătățiri marginale pare să funcționeze bine chiar și fără saltul aleatoriu ocazional. De exemplu, succesele din ciclismul britanic au fost transformate prin adoptarea unor strategii a „câștigurilor marginale”, căutând îmbunătățiri mici în antrenament, dietă și

Creativitatea Dezordonat 23

Dezordonat - BT.indd 23

08-May-17 19:18:44

exerciții fizice. (Cel mai remarcabil exemplu: pantalonii de ciclism cu încălzire electrică ce țin atleții încălziți în timp ce așteaptă semnalul de start.) Datorită acestei abordări, cicliștii britanici au câștigat șapte din cele zece medalii de aur puse în joc la Olimpiada din 2012 – precum și Turul Franței în 2012, 2013 și 2015, după aproape un secol de eșecuri. Dar acest lucru se dovedește a fi o excepție care confirmă regula, deoarece conducerea Uniunii Cicliste Internaționale a creat reguli care favorizează abordările ordonate pas cu pas. În anii 1990, Graeme Obree, un ciclist nonconformist poreclit „scoțianul zburător”, a făcut câteva salturi aleatorii – a experimentat schimbări radicale, construindu‑și propria bicicletă din componente ciudate (inclusiv cu piese ale mașinii de spălat) și adoptând poziții neobișnuite de mers pe bicicletă; una dintre acestea a implicat așezarea mâinilor la piept, fără ghidon, iar în alta își ținea brațele întinse înainte ca Superman.

Experimentările lui Obree i‑au dat posibilitatea să doboare de două ori recordul mondial al orei* până când conducerea UCI pur și simplu a interzis poziția sa ghemuită de stat pe șa. A trecut la poziția neconvențională Superman și a câști­ gat Campionatul Mondial; UCI a interzis și această poziție.

Având în vedere atitudinea celor de la UCI, nu ar trebui să fim surprinși că cei mai buni cicliști și cele mai bune echipe de ciclism se concentrează în prezent în mare parte pe câștigurile marginale. Dar, în cea mai mare parte a activităților noastre, nu există nicio UCI care să ne limiteze în mod artificial ideile nebunești.

Cei mai mulți dintre noi nu suntem pianiști virtuoși de jazz, proiectanți de cipuri de silicon sau cicliști de elită. Însă mulți * Distanța care poate fi parcursă de un ciclist într‑o oră (n.t.).

24 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 24

08-May-17 19:18:44

dintre noi suntem navetiști, iar repetitivitatea unei navete zilnice ilustrează chiar și ea puterea dezordinii de a ne debloca atunci când nici măcar nu știam că suntem blocați. În 2014, o parte dintre lucrătorii din sistemul de metrou din Londra au intrat în grevă două zile. Greva a blocat 171 din cele 270 de stații de metrou, forțând navetiștii să se mobilizeze să găsească rute alternative folosind autobuze, trenuri de suprafață sau stațiile de metrou rămase deschise. Mulți navetiști londonezi folosesc carduri electronice valabile pentru toate formele de transport public, iar după grevă trei economiști au examinat datele generate de aceste carduri. Aceștia au putut să vadă că majoritatea oamenilor au folosit o rută diferită pentru a ajunge la serviciu în zilele de grevă, cu un anumit grad de deranj, bineînțeles. Dar surprinzător a fost faptul că, atunci când greva s‑a sfârșit, nu toți au revenit la ruta lor obișnuită.

Unul din douăzeci de navetiști care și‑au schimbat atunci traseul­a rămas cu ruta pe care a folosit‑o pe perioada grevei; probabil a descoperit că este mai rapid sau mai ieftin ori a preferat o altă cale decât vechea lui rutină. Tindem să credem că rutele navetiștilor sunt trasate la perfecțiune; evident, nu e cazul. O minoritate substanțială a găsit în scurt timp o variantă­ mai bună a drumului pe care îl făcea de ani buni.

Aveau nevoie doar de7 un șoc neașteptat pentru a‑i forța să caute ceva mai bun.

Perturbările dezordonate sunt și mai puternice atunci când sunt combinate cu abilitatea creativă. Perturbarea aruncă un artist, un om de știință sau un inginer într‑un teritoriu dificil – o vale adâncă în locul unui deal familiar. Dar apoi intervine experiența și respectivul găsește modalități de a se deplasa din nou în sus: urcarea se termină la un nou vârf, poate mai mic decât cel vechi sau poate, în mod neașteptat, mai mare.

Creativitatea Dezordonat 25

Dezordonat - BT.indd 25

08-May-17 19:18:44

Atât timp cât explorezi aceleași abordări vechi, explică Brian Eno, „vei ajunge din ce în ce mai competent8 în acel lucru, iar clișeele vor deveni tot mai rigide”.

Dar atunci când suntem forțați să începem dintr‑un loc nou, clișeele pot fi înlocuite cu momente de magie.

Brian Eno este nervos. „Vreau să plece ăștia odată9”, spune el. Stă așezat în lumina soarelui într‑o clădire din Notting Hill, în Londra, iar un grup de oameni a ieșit dintr‑o casă din apropiere. „Nu știu de ce vor să aibă această conversație de rahat afară fix în momentul ăsta.”

Eno este intervievat de colegul meu Ludovic Hunter‑Tilney.

Interviul se mută în interior, dar nici acolo nu este liniște. Într‑un final, se mută în locul cel mai sfânt – studioul său de înregistrări. Doar acolo, unde nimic nu îi poate distrage atenția, Eno se poate concentra să vorbească despre muzică.

Se pare că nimic nu trece neobservat de auzul lui Brian Eno. L‑am întâlnit pe Eno într‑o după‑amiază de februarie în același studio din Notting Hill. Este un depozit cu o scară spiralată din fier forjat în mijloc și o chicinetă într‑un colț. Din punct de vedere arhitectural, locul este definit mai mult de ceea ce nu este decât de ceea ce este: e ca și cum cineva a pus un acoperiș șubred peste un spațiu împrejmuit din toate părțile de reședințe scumpe. Singura lumină naturală vine prin ferestrele de la mansardă. În timp ce spațiul larg previne senzația de claustrofobie, el adăpostește o dezordine primitoare. Suntem înconjurați de un pian și câteva chitare, difuzoare și laptopuri, rafturi de bibliotecă înalte pline de curiozități, instrumente parțial asamblate, lăzi din plastic pline cu cabluri, fire și materiale de pictură, iar pe un birou dintr‑un colț se află o colecție de parfumuri.

26 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 26

08-May-17 19:18:44

Eno însuși este un bărbat care odată s‑a îmbrăcat ca un vrăjitor, cu pletele lui lungi vopsite în argintiu, în timp ce interpreta la sintetizator cu un cuțit și o furculiță gigantice din plastic.

Acum, la vârsta de 60 de ani, lookul extravagant este de mult apus. Este îmbrăcat scump, dar lejer. Acolo unde nu este chel, părul este ras. Are prestanța elegantă a unui arhitect al vedetelor.

Nu s‑a oprit din a crea muzică. O nouă lucrare ambientală este generată aleatoriu de un algoritm modificat de Eno în timp ce ne salutăm. Când interviul începe, el o oprește – altfel nu ar reuși niciodată să vorbească. „Mă deranjează când sunt10 într‑un loc public… Nu pot sta într‑un restaurant în care se aude muzică”, spune el. „Pur și simplu nu mă pot concentra la altceva.”

Brian Eno este distras cu ușurință.

De multe ori ni se spune că rezultatele bune depind de capacitatea de a ne concentra, de a elimina distragerile. Pentru a da numai un exemplu din multitudinea de sfaturi de autoperfecționare pe aceste subiecte, un psiholog de la clinica Mayo, dr. Amit Sood, ne sfătuiește să ne concentrăm în mod eficient oprind televizorul, închizând inboxul și începând „antrenarea atenției” pentru „instruirea creierului”. Un articol de pe site‑ul PsychCentral oferă sfaturi similare, îndrumându‑ne să „limităm distragerile” – culmea, pe o pagină web care are marginile pline de linkuri care fac reclamă la creme antirid, dependență de sex și căi de a plăti mai puțin pentru asigurări.

Unii oameni apelează la metilfenidat* (cunoscut mai bine sub numele de Ritalin) pentru a‑i ajuta să se concentreze. Autoarea de cărți științifice Caroline Williams a vizitat chiar Boston * Medicament considerat un stimulent puternic al sistemului nervos – este util pentru îmbunătățirea atenției și creșterea capacității de a se concentra (n.r.).

Creativitatea Dezordonat 27

Dezordonat - BT.indd 27

08-May-17 19:18:44

Attention and Learning Lab – instituție afiliată universităților Harvard și Boston – pentru a‑și expune lobul prefrontal stâng unor impulsuri magnetice, toate într‑o încercare de a rezolva ceea ce unul dintre neurologii laboratorului numește „problemele ei cu atenția11 și distractibilitatea*”.

Totuși acum este vorba despre o celebritate în ceea ce privește creativitatea, unul dintre cei mai influenți oameni din muzica modernă, care pare incapabil să poarte o discuție în afara unei cutii izolate fonic. Uitați‑vă într‑un magazin de discuri și îl veți vedea pe Eno peste tot: ca un rocker extravagant cu Roxy Music; compunând muzică ambientală de lucru ca Music for Airports; creând My Life in the Bush of Ghosts, o colaborare cu David Byrne, în care doi tocilari albi au anticipat muzica hip‑hop; și realizând Another Green World, albumul pe care Prince l‑a numit cândva cea mai mare sursă de inspirație a sa. (Cel în care au apărut și Phil Collins și cutiile lui de bere.)

Dar albumele cu numele lui Eno pe copertă sunt doar începutul. Uitați‑vă la textul scris mărunt pe spate și îl găsiți peste tot, un zefir al haosului cerebral purtat pe tot cuprinsul lobilor frontali ai muzicii pop. Faimos pentru contribuțiile sale la albumele lui David Bowie, Eno a lucrat și cu Talking Heads, U2, Paul Simon și Coldplay. De‑a lungul carierei a colaborat cu punkeri, artiști de performanță, compozitori experimentali și chiar cu regizorul David Lynch.** Atunci când revista de muzică Pitchfork a realizat clasamentul celor mai importante 100 de albume ale anilor 1970, Brian Eno contribuise la mai mult de un sfert dintre ele. * Distractibilitate – incapacitatea unei persoane de a‑și concentra atenția ignorând alți stimuli din mediu (n.t.). ** Pe lângă superstaruri ca Bowie și U2, lista colaboratorilor lui Eno îi include și pe DNA, Laurie Anderson, Gavin Bryars, Michael Nyman, Twyla Tharp și Devo – artiști care au foarte puține lucruri în comun, cu excepția laudelor din partea criticilor (n.a.).

28 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 28

08-May-17 19:18:44

Distractibilitatea poate părea într‑adevăr o „problemă” sau chiar un blestem. Dar asta doar dacă privim partea de hill‑clim‑ bing a unui proces. Mințile care sunt ușor distrase pot fi văzute, de asemenea, ca minți care au o tendință înnăscută de a face acele salturi aleatorii utile. Poate că, la fel ca pianul la care era imposibil de cântat al lui Keith Jarrett, distractibilitatea este un dezavantaj care de fapt nu este un dezavantaj. Pentru psihologii12 care studiază creativitatea, faptul că Brian Eno este distras cu ușurință nu este deloc surprinzător. În urmă cu câțiva ani, o echipă13 de cercetători, printre care și Shelley Carson de la Harvard, au testat un grup de studenți de la Harvard pentru a măsura puterea capacității lor de a filtra un stimul nedorit. (De exemplu, dacă purtați o conversație într‑un restaurant aglomerat și puteți filtra cu ușurință celelalte conversații care au loc în jurul vostru pentru a vă concentra doar la cea purtată de voi, aveți filtre atenționale puternice.) O parte dintre studenții examinați au avut filtre foarte slabe – gândurile lor au fost în mod constant întrerupte de sunetele și imaginile din jurul lor.

Ați putea crede că acest lucru este un dezavantaj. Însă acești studenți au fost de fapt mai creativi pe toate planurile.

Rezultatul cel mai izbitor a venit atunci când cercetătorii au analizat realizările creative timpurii ale studenților – cei care au lansat deja primul lor album, au publicat primul lor roman, au produs un spectacol suficient de remarcabil pentru a fi reflectat de presa națională, au depus un brevet de invenție sau alte realizări similare. Au existat 25 astfel de studenți supercreativi în studiu; 22 dintre ei au avut filtre de atenție slabe sau permeabile. La fel ca Brian Eno, ei pur și simplu nu au putut filtra detaliile irelevante. Dar, în fond, cine poate spune ce este irelevant?

Holly White de la Universitatea din Michigan și Priti Shah de la Universitatea din Memphis14 au descoperit ceva

Creativitatea Dezordonat 29

Dezordonat - BT.indd 29

08-May-17 19:18:44

asemănător într‑un studiu realizat pe cont propriu. Au analizat adulții cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) la un nivel suficient de sever cât să apeleze la ajutor de specialitate. La fel ca subiecții din cercetarea lui Shelley Carson, cei care suferă de ADHD au fost mai creativi în laborator decât cei care nu sufereau de ADHD și au fost mai predispuși să aibă realizări creative majore în afara laboratorului. Oamenii care erau distrași cel mai ușor au fost, de asemenea, cei al căror prim album a fost lansat, a căror poezie a fost publicată în New Yorker sau al căror spectacol a fost lăudat pe Broadway. În mod evident, acești oameni nu au fost atât de incapabili să se concentreze încât să nu poată finaliza un album, o poezie sau un scenariu. În aceste cazuri trebuie să existe cel puțin câțiva algoritmi de tip hill‑climbing între salturile aleatorii. Dar, privind aceste realizări, cuvântul „hiperactivitate” capătă conotații pozitive. Una dintre ele este menționată în The Onion* cu titlul sarcastic: „Ritalin îl vindecă pe viitorul Picasso”.

Psihologii au realizat mai multe studii de laborator în care oameni obișnuiți se confruntă cu perturbări haotice, distrageri sau constrângeri în situații în care li se cere să fie creativi. Într‑unul din studii, Charlan Nemeth și Julianne Kwan au prezentat unor perechi de persoane slide‑uri albăstrui și verzui, cerându‑le să precizeze dacă erau albastre sau verzi. Însă coordonatorii experimentului au folosit un tertip: un membru al fiecărei perechi era de fapt complicele cercetătorilor și dădea din când în când răspunsuri derutante – spunea „verde” când slide‑ul era în mod evident albastru. După ce au fost complet derutați, subiecții experimentului au fost apoi rugați să aso­ cieze liber cuvinte care să aibă legătură cu „verde” sau cu * Publicație americană online de satiră (n.t.).

30 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 30

08-May-17 19:18:44

„albastru” – cer, mare, ochi. Cei care au fost supuși unor semnale dezordonate și confuze au produs mai multe asocieri originale de cuvinte: jazz, flacără, pornografie, tristețe, Picasso.

Ceva legat de caracterul disruptiv al situației a deblocat răspunsu­rile creative.15 Într‑un alt studiu, condus de psihologul Ellen Langer, cercetătorii au atribuit sarcini creative subiecților, apoi au început să intervină peste ei. De exemplu, în timp ce un subiect era la jumătatea desenului unei pisici, psihologii spuneau: „Oh, trebuie să fie un animal care trăiește sub apă”. Altor persoane li s‑a dat un exercițiu despre micul dejun și apoi li s‑a spus să scrie un eseu cu titlul „Dimineață”. La jumătatea exercițiului au fost rugați să completeze un chestionar rapid, întrebându‑i cum s‑ar simți dacă ar scrie un eseu despre „Doliu”. Atât timp cât oamenii16 au primit instrucțiunile în mod politicos („Greșelile sunt omenești, încercați să le introduceți în munca voastră”), aceștia au realizat mai bine activitatea și au declarat că s‑au distrat mai mult.

Al treilea experiment a fost realizat de o echipă de cercetători împreună cu neurologul Paul Howard‑Jones de la Universitatea din Bristol. Aceștia le‑au arătat subiecților din cadrul experimentului un set de trei cuvinte și apoi i‑au rugat să spună o scurtă poveste care să cuprindă cele trei cuvinte.

Uneori cuvintele aveau legătură, cum ar fi „dinți, periuță, cabinet stomatologic” sau „mașină, șofer, șosea”. Alteori cuvintele nu aveau nicio legătură, cum ar fi „vacă, fermoar, stea” sau „pepene galben, carte, tunet”. Combinațiile întâmplătoare, obscure17, provocatoare, au stimulat subiecții să se gândească la povestiri mai creative.

Acestea sunt, desigur, situații artificiale și excepționale, fără vreo miză pentru subiecții experimentului. Atunci când cineva se bazează pe creativitate ca stil de viață, dezordinea

Creativitatea Dezordonat 31

Dezordonat - BT.indd 31

08-May-17 19:18:44

din jurul lui devine mult mai încărcată de semnificație: să ne gândim la bietul Carlos Alomar, prea talentat și prea profe­ sionist pentru a se simți bine interpretând muzică „de rahat”; sau la Phil Collins, atât de frustrat de solicitările imprevizi­ bile ale lui Eno, încât a început să arunce cu doze de bere prin studio. E posibil să generezi zgomote aleatorii într‑un program pe calculator,­forțându‑l mecanic să urmărească posibi­ lități noi în căutarea sa pentru schema circuitului perfect. Însă algoritmii nu au sentimente. Este cu adevărat dezordinea Strategiilor Oblice o modalitate productivă de abordare a fiin­ țelor umane?

Brian Eno se mângâie pe cap gânditor în timp ce stă așezat la o mică masă rotundă din mijlocul studioului său. Muzica ambientală a fost oprită, dar m‑a invitat să stau în așa fel încât să pot vedea peste umărul său una dintre încercările sale de artă vizuală ambientală. Montată pe peretele de lângă pian este o ramă romboidală de aluminiu mat, în care pe patru ecrane cu plasmă defilează creațiile artistice în continuă schimbare ale lui Eno, într‑o simetrie multiplicată cu patru. Schimbarea este lentă, frumoasă și liniștitoare – spre deosebire de cartonașele Strategiei Oblice, care pot chinui și perpeli. Îmi amintesc de Adrian Belew, un alt chitarist excelent care a fost recrutat pentru sesiunea de înregistrări a lui David Bowie, cea în care Carlos Alomar a fost obligat să interpreteze la tobe.

Belew nu știa cu adevărat ce se întâmplă și abia își conectase chitara Stratocaster când Eno, Visconti și Bowie i‑au spus să înceapă să interpreteze o linie melodică pe care nu o mai auzise până atunci. Înainte să poată întreba de ce era Carlos la tobe, lui Belew i s‑a spus că Alomar „va spune unu, doi, trei și apoi intri tu”. „Ce gamă este?”, a întrebat Belew. „Nu‑ți face griji de gamă. Doar cântă.”

32 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 32

08-May-17 19:18:44

„A fost ca și cum un tren de marfă trecea prin mintea mea”, a povestit mai târziu Belew18. „Trebuia doar să mă agăț de el.” „Bietul Adrian”, relatează gânditor Eno19. „Este un interpret atât de mare, încât se poate descurca cu astfel de lucruri”. Și totuși adaugă: „Cred că mi‑ar fi destul de greu să mai fac acest experiment acum. La acea vreme chiar nu știam suficiente lucruri despre ce înseamnă să fii muzician… Nu știam cât de deranjant era de fapt totul pentru cântăreți”. Eno a recunoscut că experimentele sale cu Belew, Alomar și alți muzicieni din Berlin nu au fost la fel de distractive și pentru ei. Obișnuiți să găsească un ritm confortabil, obiceiurile lor au fost „complet răsturnate” atunci când Eno i‑a forțat să treacă prin secvențele de acorduri alese în mod arbitrar de pe tabla din studio.

Rezultatul final al trenului de marfă care trecea prin mintea lui Belew, secționat și îmbinat de Eno și de producătorul Tony Visconti, a ajuns să fie soloul de chitară care a devenit coloana vertebrală a piesei lui Bowie „Boys Keep Swinging”. Acel solo este acum un clasic al genului. Și, din punct de vedere creativ, scopul poate justifica mijloacele: atunci când ascultăm albumul lui Bowie nu vedem dezordinea și frustrarea din timpul sesiunilor de înregistrare; ne putem bucura doar de frumusețea pe care au produs‑o.

Pe o masă poziționată între mine și Eno se află un pachet de cartonașe într‑o cutie neagră compactă. Căutând un exemplu, el mișcă ușor cutia ca să o deschidă și scoate afară un cartonaș.

Pe el scrie: Apă

Ce impact ar putea avea acel cartonaș asupra unui grup de muzicieni dintr‑un studio? Eno a început să ofere sugestii.

Poate că ar fi timpul să ia o pauză și să bea ceva. Un membru al

Creativitatea Dezordonat 33

Dezordonat - BT.indd 33

08-May-17 19:18:44

trupei ar putea susține că muzica este prea rigidă și trebuie să fie mai fluidă. Un altul ar putea să spună că muzica este deja îmbibată și udă. Ideea este că acel cartonaș forțează grupul să adopte un nou punct de vedere și să caute cu atenție lucrurile care se pot vedea din acea perspectivă.

Mai mult, spune el, oamenii răspund tot timpul la stimuli neașteptați și la constrângeri. Doar că nu le vedem ca fiind aleatorii. O conversație bună este un flux constant de răspunsuri neașteptate. O colaborare nouă stimulează perspective noi și necesită atenție. „Acesta este motivul pentru care să lucrezi cu ceva nou poate fi foarte stimulant”, declara Eno. Sau să ne gândim la o rimă a unei poezii ori a unui cântec. „Când începeți cu un vers – «Părul ei era roșu și frumos», atunci imediat mintea începe să zică: «Luminos… dizgrațios… mincinos… poros… misterios… la‑la‑la». Imediat v‑ați forțat într‑o zonă unde trebuie să alegeți dintr‑un set de posibilități aleatorii, deoarece nu există nicio legătură între cuvintele «frumos» și «poros», în afară de faptul că sună la fel. Dintr‑odată sunteți bombardați cu o mulțime de posibilități aleatorii și, bineînțeles, vă vor trimite imediat în zone în care chiar nu v‑ați gândit să mergeți.”

Apoi Eno spune ceva ce aruncă o lumină nouă asupra modului în care privesc cartonașele Strategiilor Oblice și pianul la care era imposibil de cântat. „De fapt, inamicul muncii creative este plictiseala”, spune 20 el. „Iar prietenul este vigilența. Acum, eu cred că ceea ce vă face să fiți atenți este să fiți în fața unei situații care este în afara sferei voastre de control, astfel încât să priviți foarte atent pentru a vedea cum se desfășoară, pentru a fi în măsură să reluați controlul. Acest tip de vigilență este incitant.”

Acea vigilență s‑a născut în Keith Jarrett pe scena din Köln. În Adrian Belew, pe când încerca disperat să găsească sensul

34 Dezordonat Creativitatea

Dezordonat - BT.indd 34

08-May-17 19:18:44

piesei „Boys Keep Swinging”. Și în efectul pe care cartonașele îl pot avea asupra unui proiect creativ. Ele ne forțează într‑un salt aleatoriu către o zonă nefamiliară și trebuie să fim atenți pentru a ne da seama unde suntem și încotro trebuie să mergem. „Ce e incitant la ele este că ne transpun într‑o stare de și mai mare dezordine”, declară Eno. Această concentrare bruscă a atenției noastre nu se aplică doar în cazul lucrărilor de artă inovatoare. Poate fi văzută și într‑o sală obișnuită de clasă. Într‑un studiu recent, psihologii Connor Diemand‑Yauman, Daniel M. Oppenheimer și Erikka Vaughan au făcut echipă cu profesorii, schimbând formatul fișelor didactice folosite. Jumătate din clasele lor, alese la întâmplare, au primit materialele originale. Cealaltă jumătate a primit aceleași fișe, dar tipărite cu unul dintre cele trei tipuri de caractere dificile: fontul dens , fontul înflorit sau fontul energic .

Acestea sunt, la prima vedere, tipuri de caractere lipsite de sens și care distrag atenția. Dar fonturile nu i‑au afectat pe elevi. I‑au determinat să acorde o atenție mai mare textului, să citească mai lent și să se gândească la ceea ce aveau în fața ochilor.

Elevii cărora li s‑a predat21 folosind acele fonturi mai urâte au obținut note mai mari la examenele de sfârșit de semestru.

Cei mai mulți dintre noi nu avem în viețile noastre un cercetător academic sau un Brian Eno care să ne oblige să căutăm aceste provocări care ne solicită atenția. Noi nu ne forțăm să ne formatăm documentele de lucru cu caractere mai dificile, să cântăm la instrumente defecte sau să căutăm rute alternative pentru navetă. Cu toate acestea, există o altă strategie de a face salturi aleatorii care este complet realizabilă. În biografia lui Brian Eno, jurnalistul David Sheppard a notat că „viața lui agitată multiepisodică22 poate prezenta

Creativitatea Dezordonat 35

Dezordonat - BT.indd 35

08-May-17 19:18:45