Lucruri peste care nu putem trece de Lucy Score

LUCY SCORE

Lucruri peste care nu putem trece

Lucruri peste care nu putem trece - fara FC.indd 2

Lucruri peste care nu putem trece

Traducere din limba engleză de Alexandru Szollo

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial: Magdalena Mărculescu

Redactare: Domnica Drumea

Design copertă © Kari March Designs Imagine copertă: virtustudios/Adobe Stock

Director producție: Cristian Claudiu Coban

Dtp: Răzvan Nasea

Corectură: Irina Mușătoiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României SCORE, LUCY

Titlul original: Things We Never Got Over Autor: Lucy Score

Copyright © 2022. Things We Never Got Over by Lucy Score. Published by arrangement with Bookcase Literary Agency. The moral rights of the author have been asserted.

Copyright © Editura Trei, 2022 pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978 606 40 1578 5

Lucruri peste care nu putem trece / Lucy Score ; trad. din lb. engleză de Alexandru Szollo. Bucureşti : Editura Trei, 2022 ISBN 978 606 40 1578 5 I. Szollo, Alexandru (trad.) 821.111 Lucruri

Pentru Josie, Jen și Claire, cele mai neînfricate inimi

Lucruri peste care nu putem trece - fara FC.indd 6

1. Cea mai nasoală zi Naomi

Nu știam sigur la ce să mă aștept când am pus pen tru prima oară piciorul în Café Rev, dar să mor eu dacă m‑așteptam să văd o poză cu mine sub tejghea, sub care era scris mesajul drăguț „Nu serviți“. Un magnet galben cu o mutră încruntată ținea fotografia în loc. În primul rând, nu pusesem niciodată piciorul în Knockemout, Virginia, darămite să mai și fac ceva care să‑mi asigure o pedeapsă atât de severă cum era interdicția consumului de cofeină. În al doilea rând, ce putea face cineva din orășelul ăla prăfos încât să aibă o poză ca luată din oală în cafeneaua locală?1

Ha. Ca luată din oală. Că eram într‑o cafenea. Doamne, ce haioasă‑s când sunt atât de obosită că nu‑mi vine nici măcar să clipesc.

Oricum, în al treilea rând, era o poză care nu mă avantaja câtuși de puțin, fiindcă părea că avusesem parte

1

În original, joc de cuvinte intraductibil bazat pe polisemia cuvântului „mug“, care înseamnă și „ceașcă“, și „mutră“ în limba engleză. (N.t.)

de o partidă în trei pe termen lung cu patul de la solar și rimelul.

Chiar în clipa aia, realitatea mi‑a pătruns în căpățâna epuizată, amețită și ticsită de agrafe.

Din nou, Tina reușise să‑mi facă viața un pic mai nasoală. Și având în vedere ce se întâmplase în ultimele douăzeci și patru de ore, nu era puțin lucru.

Te pot ajuta cu…

Bărbatul aflat de cealaltă parte a tejghelei, cel care‑mi putea da prețiosul latte, a făcut un pas în spate și a ridicat niște mâini cât două farfurii.

Nu vreau probleme.

Era un tip mătăhălos, cu pielea netedă, închisă la culoare, și capul ras, cu o formă frumoasă. Barba îngrijit tunsă îi era albă ca zăpada și i‑am văzut câteva tatuaje ițindu‑se de după gulerul și mânecile salopetei. Pe uni forma lui ciudată era cusut numele „Justice“.

Am încercat să‑i arăt cel mai cuceritor zâmbet, dar din cauză că petrecusem toată noaptea pe drum, plân‑ gând cu gene false la ochi, a părut mai degrabă o grimasă forțată.

Nu‑s eu aia, am spus, arătând cu un deget cu o ma nichiură french făcută varză spre fotografie. Eu sunt Naomi. Naomi Witt.

Bărbatul mi‑a aruncat o privire suspicioasă, după care a scos o pereche de ochelari din buzunarul de la piept și și i‑a pus repede la ochi.

A clipit, apoi m‑a studiat din cap până‑n picioare. Am văzut că începe să‑și dea seama.

Gemene, l‑am lămurit eu.

Na, belea! a murmurat el, mângâindu‑și barba cu una din mâinile‑alea mari.

Lucy Score

Lucruri peste care nu putem trece

Dar tot era oarecum neîncrezător. Nu‑l prea puteam învinovăți. La urma urmei, câți oameni aveau un geamăn diabolic?

Aia‑i Tina. Soră‑mea. Ar trebui să mă întâlnesc cu ea aici.

Deși de ce sora mea geamănă, cu care eram certată, îmi ceruse să ne întâlnim într‑un loc în care clar nu era bine‑venită era o încă o întrebare pe care eram prea obo sită ca să mi‑o mai pun.

Justice încă mă fixa cu privirea și mi‑am dat seama că se oprise asupra părului meu. Din reflex, mi‑am tre ‑ cut mâna prin el, iar o margaretă ofilită a căzut, scutu rându‑se, pe podea. Hopa. Probabil c‑ar fi trebuit să arunc o privire în oglinda de la motel înainte să calc într‑un loc public arătând ca o străină răvășită, cu mințile rătăcite, care se îndrepta spre casă de la un festival de joc de rol.

Uite, am zis eu, strecurându‑mi mâna în buzunarul pantalonilor de yoga și băgându‑i bărbatului în față per misul meu de conducere. Vezi? Eu sunt Naomi și chiar mi‑ar plăcea mult de tot un latte uriaș.

Justice mi‑a luat permisul și l‑a studiat, apoi s‑a uitat din nou la mine. În cele din urmă, a renunțat la expresia stoică, iar pe figură i s‑a întipărit un zâmbet larg.

Ei, lua‑m‑ar naiba să mă ia! Mă bucur să te cunosc, Naomi.

Și eu mă bucur mult de tot să te cunosc, Justice. Mai ales dacă‑mi prepari băutura cofeinizată despre care vorbeam.

Îți fac un latte de ți se zbârlește păru‑n cap, a promis el. Un bărbat care știa să răspundă nevoilor mele imedi ate și o mai făcea și cu zâmbetul pe buze? N‑am putut să mă abțin și m‑am cam îndrăgostit pe loc de el.

În timp ce Justice s‑a pus pe treabă, eu am admirat cafeneaua. Decorul era de garaj, tipic masculin. Pereți din metal ondulat, rafturi roșii, lucioase, podea de beton cu pete. Toate băuturile aveau nume precum Red Line Latte și Checkered Flag Cappuccino. Era de‑a dreptul încântător.

Câțiva clienți își beau cafeaua de dimineață așezați la măsuțele risipite prin local. Absolut fiecare dintre oame nii aceia se uita la mine de parcă n‑ar fi fost deloc încântat să mă vadă.

Ce zici de niște aromă de sirop de arțar și bacon, drăguță? a strigat Justice de lângă aparatul lucios de espresso.

Zic că‑i foarte bine. Mai ales dacă vin într‑o cană cât o găleată, l‑am asigurat.

Râsul lui a răsunat prin toată încăperea și a părut să‑i relaxeze pe restul clienților, care m‑au ignorat din nou.

Ușa de la intrare s‑a deschis, iar eu m‑am întors, așteptându‑mă să o văd pe soră‑mea.

Dar bărbatul care a dat buzna înăuntru categoric nu era soră‑mea. Părea a fi și mai disperat după cofeină decât eram eu.

Ar fi adecvat din partea mea să‑l descriu drept arătos. Ar fi și mai exact să‑l descriu drept sexy ca naiba. Era des tul de înalt încât să‑mi pun pantofii stiletto și tot să fiu nevoită să‑mi dau capul pe spate ca să mă pot săruta cu el — așa evaluez eu în mod oficial înălțimea bărbaților. Avea părul blond‑închis, tuns scurt în părți și dat pe spate în vârful capului, ceea ce sugera că avea gusturi bune și era un stilist destul de priceput.

Ambele criterii ocupau poziții fruntașe pe lista mea de Motive pentru a fi Atrasă de un Bărbat. Barba era o

Lucy Score

Lucruri peste care nu putem trece

adăugire nouă‑nouță pe listă. Nu mai sărutasem nicio‑ dată un bărbat bărbos și am devenit, brusc și irațional, interesată să încerc la un moment dat acea experiență.

El s‑a îndreptat țintă spre mine, cu pași mari, și a pă truns în spațiul meu personal de parcă primise o invitație deschisă. Când și‑a încrucișat brațele tatuate la pieptul masiv, am scos un chițăit.

Uau.

Am crezut că am vorbit destul de limpede, a mârâit el.

Ăă, poftim?

Eram confuză. Omul se uita la mine de parc‑aș fi fost personajul cel mai detestabil dintr‑un reality show, dar eu tot îmi doream să‑l văd dezbrăcat. Nu mai judecasem pe cineva atât de prost, din punct de vedere sexual, din facultate.

Dădeam vina pe epuizare și traumele mele emoțio‑ nale.

În spatele tejghelei, Justice s‑a oprit în timp ce‑mi prepara latte‑ul și a fluturat din ambele mâini.

Ia stai așa, a început el.

E‑n regulă, Justice, l‑am asigurat eu. Tu vezi‑ți în con tinuare de cafeaua aia și mă ocup eu de… domnul.

Toți cei din jurul nostru și‑au împins scaunele de la mese, iar eu am urmărit fiecare client ducându‑se glonț spre ușă, unii încă ținându‑și cănile de cafea în mână. Niciunul dintre ei nu m‑a privit în ochi în timp ce ieșea.

Knox, nu‑i ce crezi tu, a încercat din nou Justice.

Nu‑mi arde de joacă azi. Ieși dracu’ de‑aici! a ordonat vikingul.

Zeul blond al furiei sexy cobora vertiginos pe lista mea de caracteristici sexy.

Am arătat spre pieptul meu.

Eu?

M‑am săturat de jocurile tale! Ai cinci secunde să ieși pe ușa asta și să nu te mai întorci niciodată! a zis el, apropiindu‑se până când vârfurile bocancilor lui mi‑au atins ușor degetele de la picioare, expuse, în sandale.

La naiba.

De‑aproape, părea venit de pe o navă vikingă. Sau dintr‑o reclamă la apă de colonie. De‑aia dubioasă, cu pretenții și se numea gen Bestia Ignorantă.

Uitați care‑i treaba, domnule, traversez o perioadă de criză și nu vreau altceva decât o ceașcă de cafea.

Dă‑o‑n mă‑sa, Tina, ți‑am mai zis! N‑ai voie să vii aici și să‑l hărțuiești pe Justice sau pe clienții lui, că te iau de‑o aripă cu mâna mea și te scot dracu’ din oraș!

Knox …

Bestia umană căreia‑i sărise muștarul a ridicat un deget la Justice.

Ia stai o secundă, pretenaș! Pare‑se că tre’ să scot gunoiu’.

Gunoiul? am spus, rămânând cu gura căscată. Parcă locuitorii statului Virginia erau prietenoși. În schimb, abia intrasem în oraș de‑o jumătate de oră și‑mi tăiase calea un viking cu manierele unui om al cavernelor.

Scumpo, cafeaua ta e gata, a zis Justice, împingând pe tejghea o ceașcă mare.

Privirea mi s‑a îndreptat spre cafeaua delicioasă, aburindă.

Dacă te gândești măcar să iei ceașca aia‑n mână, o să dai de belea, a zis vikingul, cu o voce joasă, amenin‑ țătoare.

Lucy Score

Dar Leif Erikson1 ăsta habar n‑avea cu cine se pusese.

Fiecare femeie are limitele ei. Ale mele, care erau destul de generoase, recunosc, tocmai fuseseră depășite. Dacă faci măcar un pas spre latte‑ul ăla superb pe care prietenul meu Justice l‑a pregătit special pentru mine, ai să regreți momentul în care m‑ai cunoscut.

Bărbatul a mijit ochii, iar eu am refuzat să bag în seamă ridurile sexy care i se formau la coada ochiului.

Deja o regret, ca tot amărâtul ăsta de oraș, de altfel. Ți‑oi schimba tu freza, da’ asta nu‑nseamnă că o să uit ce scandal ai făcut pe‑aici! Și‑acuma, hai, cară‑te pe ușa aia și nu mai veni aici!

Crede că ești Tina, s‑a băgat Justice în vorbă. Putea să creadă și că eram criminală‑n serie și cani bală, dă‑l în mă‑sa. Stătea între mine și cofeină. Bestia blondă și‑a întors privirea spre Justice. Ce dracu’ vrei să zici cu asta?

Înainte ca prietenul meu de treabă, cu cafeaua, să apuce să‑i explice, l‑am împuns pe viking cu degetul în piept. Nu l‑am împuns prea tare, din cauza stratului ridi col de gros de mușchi de sub piele. Dar am avut grijă să înfig unghia.

Ia ascultă tu la mine! am început. N‑ai decât să crezi că‑s soră‑mea sau lepădătura aia care‑a crescut prețul la medicamentele împotriva malariei. Sunt o ființă umană care are o zi foarte proastă după cea mai proastă zi din viața ei. Chiar nu sunt în stare să‑mi țin sub control sen‑ timentele‑astea azi! Deci ar fi bine să te dai din calea mea și să mă lași în pace, vikingule!

1 Leif Erikson (aprox. 970–1020), explorator viking, considerat primul eu ropean care a pus piciorul pe continentul american. (N.t.)

Lucruri peste care nu putem trece

Preț de‑o secundă, a părut de‑a dreptul năucit.

Am înțeles că era momentul pentru cafea. Trecând pe lângă el, am luat ceașca, am mirosit‑o delicat, apoi am sorbit cu toată puterea din forța vitală aburindă.

Am băut cu nesaț, îndemnând cofeina să facă mi ‑ nuni în timp ce pe limbă simțeam o explozie de arome. Eram sigură că geamătul necuviincios pe care îl scosesem venea chiar din gura mea, dar eram prea obosită ca să‑mi mai pese. Când am lăsat în cele din urmă ceașca jos și m‑am șters cu dosul palmei la gură, vikingul stătea încă acolo, fixându‑mă cu privirea. Întorcându‑mă cu spatele la el, i‑am oferit eroului meu, Justice, un zâmbet sclipitor și mi‑am împins banc‑ nota de urgență pentru cafea, de douăzeci de dolari, pe tejghea.

Domnule, ești un artist! Cât îți datorez pentru cel mai bun latte pe care l‑am băut în viața mea?

La ce dimineață ai avut, scumpete, e din partea casei! a spus el, dându‑mi înapoi permisul și banii.

Tu, prietene, ești un adevărat gentleman. Spre deose bire de alții.

Am aruncat o privire piezișă în urma mea, unde vikingul stătea cu picioarele desfăcute și cu brațele încrucișate. Sorbind din nou cu lăcomie din cafea, am băgat bancnota de douăzeci de dolari în borcanul pentru bacșiș.

Mulțumesc că te‑ai purtat frumos cu mine în cea mai groaznică zi din viața mea.

Parcă era ieri, s‑a băgat matahala încruntată în seamă.

În timp ce mă întorceam cu fața spre el, am scos un oftat de oboseală.

Lucy Score

Lucruri peste care nu putem trece

Asta a fost înainte să te întâlnesc pe tine. Deci pot să spun în mod oficial că oricât de nasoală a fost ziua de ieri, aia de azi a întrecut‑o cu o marjă minusculă de eroare.

Din nou, m‑am întors spre Justice. Îmi pare rău că tâmpitul ăsta ți‑a alungat toți clienții. Dar o să revin după încă una de‑asta, cât de curând. Abia aștept, Naomi, a spus el, făcându‑mi cu ochiul. M‑am întors și am dat cu nasul direct într‑un piept de bărbat morocănos cât toate zilele.

Naomi? a zis el. Du‑te de‑aici!

Aproape că mă simțeam bine fiind și eu nepoliticoasă măcar o dată‑n viață. Impunându‑mi punctul de vedere. Te cheamă Naomi, a spus vikingul.

Eram prea ocupată să încerc să‑l incinerez cu o pri vire cruntă, plină de mânie îndreptățită, ca să‑i răspund.

Nu Tina? a insistat el.

Sunt gemene, omule, a spus Justice, evident amuzat.

Să‑mi trag una!

Vikingul și‑a înfipt mâna în păr. Îmi fac griji pentru vederea prietenului tău, i‑am spus lui Justice, arătând spre poza Tinei.

Tina se vopsise blond platinat la un moment dat în ultimii zece ani și mai bine, ceea ce făcea diferențele, altfel subtile, dintre noi și mai evidente.

Mi‑am lăsat lentilele de contact acasă, a spus.

Lângă bunul‑simț? l‑am înțepat.

Cofeina îmi intrase în sânge și mă făcuse neobișnuit de arțăgoasă.

El a răspuns doar printr‑o încruntătură aprigă.

Dă‑te din drumul meu, Leif Erikson, am zis oftând.

Knox mă cheamă. Ce cauți aici?

Ce dracului de nume o mai fi fost și ăla? Ăsta dădea noxe? Era vreo prescurtare de la ceva? Knoxwell? Knoxathan?

Nu te privește, Knox. De fapt, nimic din ce fac sau nu fac eu nu te privește. Așa că te rog frumos să nu‑mi stai în cale.

Îmi venea să urlu cât puteam de tare și de mult, dar făcusem deja asta în mașină de câteva ori în drum spre cafenea și nu mă ajutase la nimic.

Din fericire, boul ăla arătos a scos un oftat de iritare și a făcut alegerea decentă — care l‑a ajutat să scape cu viață — de a nu‑mi sta în cale. Am ieșit valvârtej din cafenea și am dat piept cu zăpușeala de‑afară cu toată demnitatea de care eram în stare.

Dacă Tina voia să ne întâlnim, mă găsea la motel. Chiar n‑aveam chef să stau pe‑acolo și să mă abordeze toți străinii cu personalități de cactuși.

Aveam să mă întorc în camera mea sordidă, să‑mi scot toate agrafele din păr și să fac un duș până când rămâneam fără apă caldă. Apoi aveam să văd ce fac mai departe.

Era un plan bine pus la punct. Îi lipsea un singur lucru.

Mașina mea.

O, nu. Mașina și poșeta mea!

Suportul pentru biciclete din fața cafenelei era încă acolo. Spălătoria cu afișe colorate la geamuri era tot de cealaltă parte a străzii, lângă garajul mecanicului.

Dar mașina mea nu era unde‑o lăsasem.

Am privit în susul și‑n josul străzii. Dar nu era nici urmă de Volvoul meu cel prețuit și prăfuit.

Te‑ai rătăcit?

Lucy Score

Am închis ochii și am strâns din dinți. Pleacă. De‑aici.

Acum ce problemă mai ai?

M‑am întors și l‑am văzut pe Knox privindu‑mă atent, ținând în mână o ceașcă de cafea pe care‑o luase la pachet.

Ce problemă mai am? am repetat.

Îmi venea să‑i dau la gioale și să‑i fur cafeaua.

N‑am probleme cu auzul, iubire. Nu‑i musai să zbieri!

Problema e că‑n timp ce eu mi‑am pierdut cinci mi nute din viață încercând să te cunosc, mi‑a fost ridicată mașina!

Ești sigură?

Nu! Eu habar n‑am unde‑mi parchez mașina. Le las peste tot și‑mi iau altele noi când nu le mai găsesc.

Knox mi‑a aruncat o privire cu subînțeles.

Mi‑am dat ochii peste cap.

Normal că‑s ironică!

Am întins mâna după telefon, dar mi‑am adus aminte că nu‑l mai aveam.

Cine te‑a scos din pepeni?

Cine te‑a învățat să arăți că‑ți pasă de cineva te‑a învățat prost!

Fără să mai scot o vorbă, m‑am îndreptat cu pași mari în direcția în care speram să fie cea mai apropiată secție de poliție.

N‑am apucat să ajung în fața următorului magazin, când o mână mare, puternică, m‑a prins de braț.

De vină erau lipsa de somn și sensibilitatea emo ‑ țională, mi‑am spus. Acelea erau singurele motive pentru care am simțit strânsoarea lui ca pe un curent electric.

Oprește‑te! mi‑a ordonat el, îmbufnat.

Lucruri peste care nu putem trece

Ia mâna.

Am dat din braț cu stângăcie, dar el n‑a făcut decât să mă strângă și mai tare.

Atunci nu te mai zmuci de lângă mine!

Am încetat să mă mai zbat.

Nu mă mai zmucesc de lângă tine dacă nici tu nu mai ești dobitoc!

Nările i s‑au umflat în timp ce privea spre cer, iar mie mi s‑a părut că‑l aud numărând.

Pe bune că numeri până la zece?

Eu fusesem nedreptățită. Eu eram cea care avea motiv să se roage Cerului să‑i dea răbdare.

A ajuns până la zece și tot iritat părea.

Dacă nu mai sunt dobitoc, rămâi un minut să stăm de vorbă?

Am luat o gură de cafea și m‑am gândit câteva clipe. Poate.

Vezi că‑ți dau drumul, m‑a avertizat. Perfect, l‑am încurajat.

Am coborât amândoi privirile spre mâna lui de pe brațul meu. Încet, și‑a slăbit strânsoarea și mi‑a dat dru‑ mul, nu înainte de a‑și plimba vârfurile degetelor pe pie lea sensibilă din partea interioară a brațului meu.

Mi s‑a făcut pielea de găină și speram să nu observe. Mai ales că, dacă era vorba de corpul meu, pielea de găină și sfârcurile ascuțite aveau o legătură strânsă. Ți‑e frig?

Privirea lui nu era îndreptată câtuși de puțin spre brațul sau umerii mei, ci spre pieptul meu. La dracu’!

Da, am mințit eu. Sunt douăzeci și opt de grade și bei cafea fierbinte.

Lucy Score

Lucruri peste care nu putem trece

Dac‑ai terminat cu explicațiile de mascul despre tem‑ peratura internă a corpului, aș vrea să mă duc să‑mi gă sesc mașina, am spus, acoperindu‑mi țâțele trădătoare cu brațul liber. Poate îmi arăți și mie încotro e cea mai apro piată parcare de mașini confiscate sau secție de poliție.

El m‑a fixat cu privirea o clipă prelungă, apoi a clă tinat din cap.

Hai, atunci!

Poftim?

Te duc cu mașina!

Ha! Mi‑am înghițit un hohot de râs. Ăsta nu era în toate mințile dacă își imagina că aveam să urc într‑o mașină cu el.

Eu clătinam în continuare din cap când a vorbit din nou.

Hai, Daisy1! N‑am toată ziua la dispoziție!

1 (În engl.) — margaretă. (N.t.)

2. Erou fără voie

Gagica se zgâia la mine de parcă i‑aș fi propus să se sărute franțuzește cu un șarpe‑cu‑clopoței.

Nici măcar nu‑mi începusem ziua și deja se dusese pe apa sâmbetei. O învinuiam pe ea. Și pe cretina de soră‑sa, Tina.

O învinuiam și pe Agatha, să fie la număr, că ea era aia care‑mi dăduse mesaj că Tina tocmai intrase „cu curul ăla obraznic al ei“ în cafenea.

Și iată‑mă când abia se crăpa de ziuă, făcând ca prostu‑n târg pe bodyguardul și certându‑mă cu o fe meie pe care n‑o întâlnisem în viața mea.

Naomi a clipit la mine de parcă tocmai ieșea din ceață.

Tu faci mișto de mine, nu?

Agatha trebuia să‑și facă dracului un control la ochi dacă o confundase pe bruneta șucărită cu pacostea de soră‑sa, o blondă platinată arsă de soare și tatuată.

Dă‑o‑n mă‑sa, că diferențele dintre ele se vedeau cu ochiul liber și fără lentile de contact. Fața Tinei avea

Knox

culoarea și textura unei canapele de piele vechi de când lumea. Avea o gură fermă, înconjurată de riduri adânci de la cele două pachete de țigări pe care le fuma pe zi și de la îndreptățirea că toată lumea îi e datoare cu ceva.

Naomi, pe de altă parte, era plămădită din alt aluat. Unul mai cu ștaif. Era înaltă, la fel ca soră‑sa. Dar în loc să arate ca un cartof prăjit crocant, arăta ca o prințesă Disney, cu părul des de culoarea castanelor prăjite. Și părul, și florile din el păreau că vor să scape dintr‑o coafură complicată. Avea o față mai blândă, mai palidă. Buze cărnoase, rozalii. Ochi care mă du ‑ ceau cu gândul la covoare de frunze din păduri și la câmpii întinse.

Părea genul de femeie care mi‑ar fi aruncat o privire și‑ar fi fugit ca din pușcă spre primul membru al unui consiliu administrativ îmbrăcat cu un tricou de golf de care ar fi dat cu ochii.

Dacă Tina se îmbrăca precum o gagică motociclistă care trecuse printr‑un tocător de lemne, Naomi purta pantaloni scurți sport de fițe și un maiou asortat peste un corp lucrat care promitea destul de multe surprize.

Din fericire pentru ea, nu‑mi plăceau scandalurile. Nici fițele. Nu‑mi pierdeam eu vremea cu prințesele cu ochi de căprioară care simțeau nevoia să le salveze careva. Nu‑mi pierdeam vremea cu femei care să ceară mai mult decât o tură de distracție și câteva orgasme.

Dar cum îmi băgasem deja nasul în situația respec‑ tivă, o făcusem jegoasă și urlasem la ea, puteam măcar să închei repede treaba. Dup‑aia aveam să mă duc îna‑ poi la culcare.

Nu, nu fac mișto de tine, futu‑i!

N‑ai mașină, am subliniat eu.

Lucruri peste care nu putem trece