Psihologia mediatorului by Editura TREI

ColecĂžie coordonatĂŁ de Simona Reghintovschi

Daniel Bowling ºi David A. Hoffman (coord.)

Psihologia mediatorului

Traducere din engleză de Nadina Vișan

Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MÃRCULESCU Coperta: FABER STUDIO (Magda Radu) Redactor: RALUCA HURDUC Director producþie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: EUGENIA URSU Corecturã: RODICA PETCU ELENA BIÞU Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României Bowling, Daniel Psihologia mediatorului / Daniel Bowling ºi David Hoffman ; trad.: Nadina Viºan. - Bucureºti : Editura Trei, 2012 Bibliogr. ISBN 978-973-707-592-5 I. Hoffman, David II. Viºan, Nadina (trad.) 316.775.3 159.9 Titlul original: Bringing Peace Into the Room. How the Personal Qualities of the Mediator Impact the Process of Conflict Resolution Autori: Daniel Bowling, David A. Hoffman Copyright © 2003 by John Wiley & Sons, Inc Copyright © Editura Trei, 2012 pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, Bucureºti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-592-5

Lui Beth, Jessicăi, lui Jacob și Lily, susţinătorii mei de acasă: vă mulţumesc pentru răbdarea pe care mi-aţi arătat-o pe parcursul acestui proiect și pentru faptul că aţi înţeles câtă bucurie aflu în tălmăcirea ideilor în cuvinte și viceversa. DAVID A. HOFFMAN

Thelmei, lui Robin și Jessică: trei generaţii de femei extraordinare a căror dragoste mi-a oferit oaza de liniște necesară pentru a descoperi că viaţa continuă să ne deschidă cu forţa inima până învăţăm să avem curajul să ne păstrăm inima deschisă. Bucuria și minunea acestui dar reprezintă o poartă către prezenţă. Vă mulţumesc, așadar, pentru prezenţa voastră în viaţa mea. DANIEL BOWLING

Cuprins 9

Introducere

Capitolul 1. Cum sã faci pace. Calitãþile personale ale mediatorului ºi impactul lor asupra medierii Daniel Bowling ºi David A. Hoffman

Capitolul 2. Care sunt calitãþile personale ale mediatorului? Kenneth Cloke

Capitolul 3. Excelenþã neprevãzutã. O explorare a mãiestriei ºi incompetenþei Peter S. Adler

111

Capitolul 4. Gestionarea energiei naturale a conflictelor. Mediatorii, pãcãlicii ºi folosirea constructivã a amãgirii Robert D. Benjamin

187

Capitolul 5. Pãcãliciul, prietenul mediatorului Michelle LeBaron

208

Capitolul 6. Medierea inteligentã emoþional. Patru competenþe de bazã Marvin E. Johnson, Stewart Levine ºi Lawrence R. Richard

228

Capitolul 7. Paradoxurile medierii David A. Hoffman

249

Capitolul 8. Medierea ºi cultura vindecãrii Lois Gold

292

Capitolul 9. Crearea unui spaþiu sacru. Cãtre o practicã revizuitã a soluþionãrii conflictelor Sara Cobb

319

Capitolul 10. Calitãþile personale ale mediatorului. Rãgazul necesar reflectãrii ºi reînnoirii Jonathan W. Reitman

331

Capitolul 11. Stilul ºi mediatorul conflictelor familiale Donald T. Saposnek

345

Capitolul 12. Lacrimi David A. Hoffman

352

Capitolul 13. Meditaþia concentratã ºi medierea. Când transcendentul întâlneºte familiarul Daniel Bowling

373

Date despre coautori

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

Introducere Această carte s-a născut dintr-o întrebare care ne frământa pe toţi: ce anume ne face mediatori eficienţi sau ineficienţi? Doi dintre noi am făcut din rezolvarea disputelor o adevărată carieră și o profesie — o ocazie de a contribui la crearea unei lumi mai bune. Am început să ne dăm seama cât de mult depinde capacitatea noastră de a influenţa pozitiv părţile implicate într-o dispută de calităţile personale pe care le aducem în camera de negocieri. Am început, totodată, să ne dăm seama că aceste calităţi au anumite trăsături care pot fi adaptate și altele care nu se pot schimba — asemenea unui peisaj pe care îl privești în zori, cu multe culori ce pot varia de la o zi la alta sau de la un minut la altul, însă cu un cadru de ansamblu reticent la schimbări. Fiecare dintre noi a încercat să înţeleagă pe cont propriu care sunt calităţile legate de persoană, și nu de practică, ce influenţează medierea. Încercam să privim dincolo de deprinderile dobândite la cursurile pe care le urmaserăm și să identificăm acele însușiri ale inimii și ale spiritului care ne-au ajutat să deschidem porţile spre rezolvarea pașnică a conflictelor. Întrebarea a fost pusă pe când munceam cu toţii la rezolvarea unui conflict complex, în care erau implicate multe părţi și care era legat de aproximativ două sute de revendicări ce apăruseră în

Psihologia mediatorului Introducere

sânul unei comunităţi spirituale fondate la începutul anilor 1970. Conflictul s-a iscat în legătură cu acuzaţiile de abuz sexual repetat și abuz de putere făcute la adresa liderului spiritual al respectivei comunităţi. Această combinaţie de abuz sexual și spiritual creează de obicei un conflict termonuclear. În timp ce asistam la escaladarea sa către o luptă cumplită în sălile de tribunal, a trebuit să ne confruntăm cu propriile limite și să înţelegem că abordarea eficientă a unui conflict de o asemenea amploare presupunea ceva mai mult decât obișnuitele noastre aptitudini și strategii. Gandhi este adesea citat cu următoarea maximă: „Noi trebuie să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în această lume“. Pe măsură ce ne-am lăsat absorbiţi de acest conflict ce cuprinsese o întreagă comunitate spirituală, am fost nevoiţi la rândul nostru să îmbrăţișăm schimbarea din interior, ca pe un mijloc necesar de a încuraja transformările în comunitatea aceea. Din greaua, dureroasa, dar în final victorioasa luptă a acelei comunităţi spre rezolvarea disputei, am învăţat direct cum transformările inerente în munca noastră nu sunt rezervate doar celor implicaţi în dispută, ci și celor care încearcă să o medieze.

Discuþia cu colegii Pentru a explora mai pe îndelete ce înseamnă să fii mediator — ce înseamnă „să fii schimbarea pe care dorești s-o vezi în această lume“ — am organizat un atelier acum câţiva ani cu ocazia conferinţei anuale a Societăţii Specialiștilor în Soluţionarea Disputelor (Society for Professionals in Dispute Resolution — SPIDR), care a fuzionat acum cu alte organizaţii și a devenit Asociaţia Pentru Soluţionarea Conflictelor (Association for Conflict Resolution). În cadrul acestui atelier i-am rugat pe participanţi

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

să spună care anume dintre calităţile lor cred ei că sunt utile — și care nu sunt utile — în munca lor de mediatori. Am întocmit două liste lungi și am pus în scenă două medieri fictive în care ne-am folosit de cele mai bune și cele mai proaste însușiri. A fost un exerciţiu amuzant. O adevărată revelaţie. Ceea ce-am învăţat după mulţi ani de încercări de a răspunde la această întrebare — prin intermediul atelierului, consfătuirilor cu colegii și experienţei noastre zilnice de mediatori — a fost faptul că este imposibil să facem un portret-robot al mediatorului perfect tocmai datorită complexităţii noastre de fiinţe umane. Eforturile recente ale unor teoreticieni în domeniul medierii, de a defini forma corectă de mediere, au fost întâmpinate cu rezistenţă de către mulţi practicieni care consideră — la fel ca noi — că medierea nu poate fi așa de ușor delimitată. O întreagă varietate de stiluri, tehnici și metode de mediere s-au dovedit a fi eficiente, în mare parte datorită faptului că foarte multe depind de elementele personale, care sunt atât de greu de definit și, prin urmare, atât de greu de generalizat. Mediatorii trebuie să își găsească un stil al lor care corespunde cu calităţile lor personale și care le pune în valoare punctele tari, în loc să imite stilul altora. Un astfel de stil autentic poate, de bună seamă, să împrumute elemente de la altele, însă caracterul său autentic presupune o ancorare în reflecţia și conștiinţa de sine. Acestea fiind spuse, noi, coautorii acestei cărţi, nu vom oferi aici niciun fel de reguli, sugestii sau sfaturi despre calităţile personale, care pot fi aplicate tuturor mediatorilor din lume. „Cum să faci pace“ — o modalitate de a descrie ceea ce putem noi face, ca mediatori, atunci când dăm randament maxim — nu înseamnă neapărat că mediatorii ar trebui să se comporte sau să trăiască într-un anumit mod pașnic. Pacea pe care încercăm s-o

Psihologia mediatorului Introducere

aducem poate îmbrăca multe forme, așa cum fiecare dintre noi are modul său personal de a dezvolta acele însușiri care o facilitează. Unii mediatori reușesc să facă pace în camera negocierilor printr-o manieră incitantă, directă sau — cum se întâmplă în cazul în care aplicăm figurile „păcălicilor“ descrise aici de Robert Benjamin și Michelle LeBaron — mult mai apropiată de cea a unui tip isteţ decât de cea a unui înţelept.

Scrierea cãrþii După ce s-a încheiat atelierul cu pricina, ne-am decis să colaborăm la un articol în care am încercat să integrăm experienţa proprie și soluţiile oferite de ceilalţi mediatori participanţi, precum și învăţăminte luate din discipline diverse, ca psihoterapia și fizica cuantică. După doi ani și douăzeci și cinci de manuscrise, am publicat în Negotiation Journal articolul cu care debutează această carte. Alan Rinzler, redactorul nostru de la Jossey-Bass, ne-a rugat să extindem articolul și să îl transformăm într-o carte, însă noi ne-am gândit că mai interesant ar fi să auzim părerile pe care le au și alţi mediatori în legătură cu acest subiect. Am fost convinși — și credem că eseurile din volumul de faţă stau mărturie acestei convingeri — că o gamă largă de păreri cât mai diverse pe acest subiect va fi mult mai utilă decât o extindere a părerilor noastre proprii. Este un subiect care se pretează unei varietăţi de abordări — în care nu există soluţii bătute în cuie.

Scopul cãrþii Aceste capitole au fost scrise pentru comunitatea, în continuă creștere, de mediatori din Statele Unite și de pretutindeni, care

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

doresc să își sporească abilităţile de a soluţiona dispute și să-și depășească limitele de cunoaștere și ale aptitudinilor în acest domeniu. Informaţiile și tehnicile sunt și ele bune, însă nu înseamnă totul. Următorul pas, după ce am asimilat cunoștinţele și aptitudinile necesare, trebuie să constea în dezvoltarea unui sentiment de identificare cu rolul și a responsabilităţilor pe care le presupune a fi mediator — indiferent dacă acest rol este conceput ca tămăduitor, șaman, păcălici, maestru aikido sau dezlegător de probleme. Fiecare dintre autorii acestei cărţi a trecut dincolo de informaţii și tehnici și a încercat să răspundă întrebării dacă, în fapt, există niște calităţi personale care ne pot ajuta să facem pace în camera de negocieri. Fiecare a răspuns printr-o descriere a acelor calităţi — dimensiuni ale fiinţei noastre care nu sunt statice, ci care se dezvoltă în timp odată cu experienţa pe care o căpătăm în viaţă, prin munca de mediator și printr-o atentă introspecţie. Parcurgând capitolele cărţii, veţi sta poate confortabil în fotoliul dumneavoastră sau pe canapea, însă, dacă există o temă comună care se repetă în diversele perspective oferite de coautori, ea este aceea că a deveni mediator nu este nici pe departe o experienţă confortabilă. Ea presupune angajare, devotament și voinţă. Medierea nu este pentru cei slabi de înger; pentru a fi bun trebuie să te confrunţi cu propriii demoni și cu propriile defecte în timp ce îţi consolidezi punctele tari. Putem, firește, citi despre aceste lucruri, însă, ca să îl cităm pe Oscar Wilde, „orice merită cu adevărat învăţat nu poate fi predat“. Pe scurt, aceste capitole au fost scrise pornind de la convingerea că ele nu sunt decât simple jaloane pentru pelerinii cu aceeași destinaţie, pentru cei ce încearcă să înveţe — la fel cum încercăm și noi, autorii, în fiecare clipă — printr-o continuă reflecţie, însoţită de punerea ei în practică.

Psihologia mediatorului Introducere

Deși fiecare capitol favorizează un anumit punct de vedere, cu toţii — cititori și scriitori deopotrivă — suntem drumeţi pe această potecă, drept pentru care autorii nu pretind niciun minut că poteca și perspectiva lor ar fi mai adevărate decât cele pe care le au alţii. Și nici nu este cazul ca fiecare capitol să fie citit ca literă de lege. Se spune adesea că predăm ceea ce dorim și noi să învăţăm. Așa se întâmplă în cazul fiecărui autor care a contribuit la scrierea acestei cărţi. Capitolele care constituie această carte reprezintă opera unora dintre cei mai experimentaţi mediatori, care sunt o continuă sursă de inspiraţie pentru cei din domeniu. Dorim să împărtășim cu dumneavoastră, cititorii acestei cărţi, aprecierea noastră profundă nu numai pentru capitolele scrise de aceștia, ci și pentru rezultatele deosebite obţinute de ei în domeniul soluţionării disputelor. Fiecare dintre acești scriitori și-a așternut pe hârtie propriile experienţe — a scris din viaţă, ca să folosim o expresie familiară. Ne considerăm norocoși că ne sunt colegi și că au acceptat să scriem împreună această carte. Munca depusă a fost o muncă din pasiune, pasiune pentru domeniul soluţionării litigiilor, pentru oamenii pe care îi ajutăm în munca noastră de mediatori și pentru aceia care ne-au învăţat cum să ne facem meseria. Același lucru este adevărat și în ceea ce-i privește pe coautori, care au decis și ei să-și doneze drepturile de autor organizaţiilor nonprofit care oferă servicii de rezolvare a disputelor sau de leadership în domeniu.

Scurtã descriere a capitolelor Deoarece coautorii au fost rugaţi să scrie articole legate de anumite probleme discutate în ceea ce este acum capitolul 1,

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

recomandăm cititorului să înceapă cu acest capitol. Însă în afară de acest prim capitol, restul capitolelor sunt independente și nu trebuie citite într-o ordine anume. Fiecare poate fi autonom, însă este în consonanţă cu celelalte, ca un fel de întărire a ideii că fiecare dintre noi are adânc răsădită în interior capacitatea de a aduce pace în camera negocierilor. În capitolul de debut, „Cum să faci pace. Calităţile personale ale mediatorului și impactul lor asupra medierii“, facem observaţia că toate cursurile de specialitate în domeniu s-au concentrat în primul rând asupra îmbunătăţirii tehnicilor mediatorilor și asupra sporirii înţelegerii teoriei din spatele practicii. Ne concentrăm apoi asupra unui al treilea aspect, legat de dezvoltarea unui mediator, și anume asupra dezvoltării personale a acestuia. Susţinem că „prezenţa“ mediatorului este mai degrabă o funcţie a persoanei mediatorului decât a acţiunilor lui; că acest lucru are un impact profund asupra procesului de mediere. Folosindu-ne de analogii din domeniul știinţelor sociale și fizice, sugerăm că influenţele cele mai subtile ale afectului și felului de a fi al mediatorului îl pot ajuta foarte mult să aplaneze conflictul. Dacă acest lucru este adevărat, atunci dezvoltarea tuturor calităţilor noastre personale capătă o importanţă deosebită. Sugerăm astfel că „integrarea“ — o calitate prin care individul se simte în contact și capabil să-și concentreze toate resursele mentale, spirituale și fizice — este un mod de a descrie conceptul ce șade la baza prezenţei. Conchidem printr-o abordare a medierii făcută de un mediator integrat sau pe deplin prezent. Contribuţia lui Ken Cloke, „Care sunt calităţile personale ale mediatorului?“, abundă în întrebări poetice și paradoxale. El ne invită să investigăm mai profund puterea acestor întrebări,

Psihologia mediatorului Introducere

pentru a putea avea un impact asupra celui care întreabă și a celui care este invitat să răspundă. El ne atrage atenţia că este periculos să facem o listă de calităţi ideale la care aspirăm și ne încurajează mai degrabă să ascultăm atent vocea lăuntrică și să discernem ce se cere schimbat și dezvoltat în viaţa noastră și în conflictele în care suntem implicaţi. El face un apel la mediatori, îndemnându-i să îmbrăţișeze provocarea zilnică pe care le-o lansează viaţa, de a trăi conform cuvintelor lor și de a vorbi numai ce îndrăznesc să trăiască. Capitolul 3, scris de Peter Adler, „Excelenţă neprevăzută. O explorare a măiestriei și incompetenţei“, descrie calea spre iscusinţă în calitate de mediator. El sugerează că pietrele de temelie sunt „darurile“ (adică talentul), „modelele“ (exemplele pe care le dau cei ce folosesc eficient darurile lor), „repetiţia“ (hotărârea de a exersa până când eficienţa devine o a doua natură), „fragmentarea“ (integrarea fără efort a diverselor surse de insight), „critica“ (deschiderea spre analiză — cu alte cuvinte, practica însoţită de reflecţie) și „graţia“ (acel moment inefabil când toate părţile simfoniei se îmbină armonios). Aceste componente sunt, după opinia lui Adler, fuzionate (și infuzate) prin „ţesătura conectoare“ a imaginaţiei. În două capitole în care rolul mediatorului este asemuit cu cel al unui iluzionist, Robert Benjamin și Michelle LeBaron explorează terenul mitului și al folclorului. În articolul lui Benjamin, „Gestionarea energiei naturale a conflictelor. Mediatorii, păcălicii și folosirea constructivă a amăgirii“, acesta declară că păcăliciul (în orice cultură sau eră s-ar afla) este prototipul mediatorului din zilele noastre. Mediatorii aplanează conflictele prin intermediul unei gestionări eficiente a energiilor naturale care derivă din conflict, mai

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

degrabă decât printr-un proces raţional, structurat de gândire. Pentru a ajunge la această gestionare eficientă, mediatorul trebuie să deţină o combinaţie neobișnuită de însușiri: să fie compulsiv, marginal, voyeur, confuz. Benjamin sugerează că mediatorul trebuie să creeze o disonanţă în procesele de gândire ale unei părţi și să se folosească de această disonanţă pentru a crea spaţiu pentru o gândire mai cuprinzătoare. Care sunt deprinderile necesare acestui proces? Capacitatea de a fi un bun povestitor și actor, poate un fel de deștept care face pe prostul, gen locotenentul Columbo. Deși o astfel de figură nu o reprezintă pe cea a eroului clasic, mediatorul poate, prin săvârșirea unor greșeli intenţionate sau neintenţionate, să se ghideze și să își croiască drum spre soluţionare. În „Păcăliciul, prietenul mediatorului“, LeBaron recunoaște că însuși conceptul de mediator ca păcălici îi stânjenește pe unii mediatori, din cauza angajamentului nostru de raţiune și onestitate. Cu toate acestea, potrivit lui LeBaron, calităţile păcăliciului sunt necesare pentru crearea unei aplanări eficiente de conflicte. La fel ca mediatorul, păcăliciul trece graniţe și pătrunde în teritorii virgine. Mediatorii lucrează asemenea unor fiinţe năzdrăvane, schimbându-și forma, fluizi în reacţia lor faţă de problemele ivite într-un conflict și adaptându-se personalităţilor individuale ale părţilor implicate. Medierea necesită și creativitate; mediatorul trebuie să vadă problemele într-o lumină nouă și să le prezinte într-o manieră favorabilă celeilalte părţi. Nu în ultimul rând, mediatorul este persoana care face pace, care își folosește talentul său inerent de păcălici, împreună cu creativitatea și intuiţia, pentru a aduce pace în vieţile celorlalţi.

Psihologia mediatorului Introducere

În capitolul 6, „Medierea inteligentă emoţional. Patru competenţe de bază“, Marvin Johnson, Stewart Levine și Lawrence Richard dezbat dacă acele componente ale inteligenţei emoţionale, propuse de Daniel Goleman în cartea sa Emotional Intelligence (Inteligenţa emoţională), sunt într-adevăr importante pentru o mediere eficientă. Goleman subliniază faptul că inteligenţa emoţională, abreviată EQ, este de fapt un predictor mult mai bun pentru succesul în viaţă decât tradiţionalul IQ (coeficientul de inteligenţă). Capitolul descrie competenţele specifice care alcătuiesc EQ și sugerează faptul că acestea constituie o bază excelentă atât pentru o mediere eficientă, cât și pentru o practică reflexivă. Capitolul 7, „Paradoxurile medierii“, al cărui autor este David Hoffman, sugerează că, pe lângă multe alte calităţi pe care trebuie să și le dezvolte un mediator, există încă una importantă, și anume toleranţa faţă de ambiguitate. El descrie un set de tensiuni fundamental ireconciliabile în practica medierii, tensiuni care fac inutile aspiraţiile noastre de a ne perfecţiona practica. De pildă, mediatorii încearcă să fie atât prezenţi la momentul potrivit, cât și strategici — „pentru a influenţa viitorul, în timp ce se străduiesc să îl ignore“. De asemenea, căutăm să fim atât empatici, cât și candizi, calităţi ce se află deseori în conflict. Unele dintre aceste tensiuni se leagă de calităţile noastre personale, iar altele se leagă de abilităţile pe care le avem, însă toate ne oferă alegeri care, că vrem, că nu vrem, produc rezultate defectuoase. Mediatorii nu pot evita aceste paradoxuri; în schimb, spune Hoffman, e recomandabil să ni le asumăm și să încercăm în același timp să urmărim o practică reflexivă care să ne ducă treptat spre rezultate mai bune.

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

Capitolul 8, „Medierea și cultura vindecării“, scris de Lois Gold, se concentrează pe aplicarea, în soluţionarea conflictelor, a anumitor practici și principii ce provin din artele vindecării și care își au rădăcinile într-o „filosofie perenă“. Ea descrie cum persoanele aflate în conflict își pierd perspectiva asupra vieţii, trasând apoi niște principii împrumutate din practicile de vindecare, ce pot fi aplicate în mediere astfel încât să ajute părţile implicate să-și regăsească această perspectivă. Ea îi îndeamnă pe mediatori să descopere modul în care să creeze un spaţiu propice, în care părţile implicate să își dezvăluie partea lor bună, și oferă tehnici și practici folositoare creării unui mediu tămăduitor. Gold subliniază cât de importantă este dezvoltarea prezenţei și oferă patru practici specifice în acest sens: (1) renunţarea la a fi în centrul atenţiei, (2) compasiunea, (3) conectarea la valorile de bază și la un scop mai înalt, (4) congruenţa. Ea își încheie articolul subliniind importanţa strategiilor practice pentru sprijinirea potenţialului vindecător și împăciuitor pe care îl are medierea. Capitolul 9, „Crearea unui spaţiu sacru. Către o practică revizuită a soluţionării conflictelor“, scris de Sara Cobb, subliniază importanţa pe care o are mediatorul ca martor moral. Majoritatea descrierilor procesului de mediere, remarcă autoarea, se concentrează pe aspectele seculare și instrumentale ale procesului: accentul pe nevoile și interesele părţilor și sporirea unor câștiguri comune obţinute în urma negocierilor. Însă din aceste descrieri lipsește dimensiunea morală, care are adeseori cel mai mare impact asupra rezolvării disputelor, deoarece ea este cea care „creează un spaţiu sacru“ în care părţile dobândesc o înţelegere sporită a lor și a celorlalţi. Mediatorul este un participant, împreună cu părţile, la crearea

Psihologia mediatorului Introducere

cadrului moral în care este povestită istoria fiecăreia dintre părţi. Astfel, calităţile personale ale mediatorului, și în special ţinuta sa morală, au o contribuţie însemnată la rezultatele obţinute. Jonathan Reitman oferă o abordare profund personală în capitolul său, „Calităţile personale ale mediatorului. Răgazul necesar reflectării și reînnoirii“. Reitman își folosește experienţa dobândită în Bosnia și Orientul Mijlociu și discută importanţa răgazului necesar după mediere, în care mediatorul trebuie să reflecteze asupra strategiei practicate și să se reînnoiască. El descrie calităţile personale asupra cărora se apleacă în repetate rânduri ca urmare a reflectării și reînnoirii sale, subliniind importanţa pe care o au pentru un mediator curajul, optimismul, o gândire laterală și o curiozitate reală. În „Stilul și mediatorul conflictelor familiale“, Donald Saposnek descrie medierea ca pe un mariaj între artă și știinţă, format printr-o înţelegere intuitivă a relaţiilor interumane și a elementelor de „fricţiune“ existente în cadrul lor. Dezvoltarea unui stil de mediere reușit necesită, din perspectiva lui Saposnek, nu numai o asumare temeinică a principiilor medierii, ci și o abordare holistică, sistemică a componentelor conflictului. Calităţile personale care îi permit unui mediator să medieze în acest fel presupun capacitatea de a se simţi confortabil într-o situaţie de conflict, de a fi calm în timpul gestionării intensităţii perspectivelor diferite, precum și flexibilitate și deschidere faţă de perspectivele celor două părţi. Poate că cel mai important aspect al unei medieri reușite este acela că mediatorul trebuie să stabiliească o relaţie de încredere cu fiecare dintre părţi și să își păstreze compasiunea și înţelegerea faţă de ele pe tot parcursul procesului de mediere.

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

În capitolul 12, „Lacrimi“, David Hoffman descrie ce reacţie a avut în anumite momente emoţionante din viaţa lui și în cadrul muncii sale de mediator și arbitru. Niciunul dintre noi, sugerează el, nu este imun la sentimentele ce ne copleșesc atunci când ne confruntăm cu bucuria sau necazurile altora. În calitatea noastră de mediatori, care trebuie să soluţioneze conflictele, trebuie să căutăm un echilibru între detașarea profesionistă și crearea unei legături profund umane cu cei cu care lucrăm; după opinia lui Hoffman, nu trebuie să ne sfiim să arătăm că suntem mișcaţi de sentimentele altora. În capitolul final, „Meditaţia concentrată și medierea. Când transcendentul întâlnește familiarul“, Daniel Bowling povestește experienţele prin care a trecut în calitate de mediator — constând atât din provocări, cât și din revelaţii. El discută istoria și beneficiile acestei profesii, inclusiv aportul pe care meditaţia îl are în sporirea prezenţei mediatorului datorită unui sens mai profund al existenţei. El încurajează practica unei „meditaţii concentrate“ sau orice alte forme de practici contemplative, deoarece, din punctul său de vedere, acestea sunt deosebit de relevante pentru dezvoltarea calităţilor personale necesare practicării meseriei de mediator. El descrie conjuncţia dintre meditaţie și concentrarea asupra prezentului ca acel loc în care transcendentul se întâlnește cu familiarul — acel moment al prezentului. Încheie prin îndemnul adresat mediatorilor de a se folosi de prezenţa dobândită prin contemplare, în așa fel încât să răspundă cu succes provocărilor aparent monumentale pe care le presupune soluţionarea conflictelor și să își înveţe și clienţii să facă același lucru. Pentru a-i da cititorului ocazia de a reflecta asupra capitolelor în lumina experienţei individuale, la sfârșitul fiecărui capitol

Psihologia mediatorului Introducere

am inclus sugestii de practică reflexivă. Acestea sunt menite să sublinieze aspecte care sunt, după opinia editorilor acestui volum, relevante pentru tema generală a cărţii. Scopul nostru nu a fost acela de a rezuma capitolele respective sau de a sugera, prin sublinierea acestor aspecte, că alte aspecte din capitolele respective sunt mai puţin importante. Pe scurt, ne-am gândit să oferim aceste sugestii de practică reflexivă pentru a sublinia încă o dată ideea principală pe care o demonstrează cartea: dezvoltarea unei persoane ca mediator nu este o experienţă comodă. Sperăm că sugestiile noastre vă vor oferi direcţii prin care să puneţi în practică ideile prezentate în carte și că vă vor încuraja să vă dezvoltaţi propriile strategii de practică reflexivă. Experienţa ne-a învăţat că doar printr-o dorinţă vie de a reflecta asupra muncii noastre, asupra persoanelor care suntem la muncă și asupra căii prin care dorim să ne dezvoltăm ca mediatori vom putea să continuăm să evoluăm ca mediatori și să îmbunătăţim serviciile pe care le putem oferi clienţilor noștri. Un ultim cuvânt. Împreună cu coautorii considerăm că sunt bine-venite orice comentarii doriţi să ne trimiteţi în legătură cu aceste articole. Informaţiile legate de adresa la care puteţi trimite scrisorile dumneavoastră sunt incluse în rubrica ce conţine datele biografice ale fiecărui autor. Fiecare dintre noi consideră că aceste articole sunt parte integrantă dintr-o conversaţie deschisă în domeniul soluţionării conflictelor și vă invităm cu căldură să participaţi la această conversaţie și s-o extindeţi. Considerăm că astfel de dialog este esenţial pentru deschiderea unei porţi către o dimensiune nouă a profesiei noastre — o dimensiune ce poate că a fost uitată de mult — în care cine suntem devine la fel de important ca ceea ce facem. Nu pretindem că am avea vreo certitudine în legătură cu contururile acestei dimen-

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

siuni sau cu calea ce duce acolo. Existenţa ei însă este demonstrată prin experienţă. Vă oferim deci aceste capitole în speranţa că vă vor ajuta să vă descoperiţi propriul drum către un stil autentic și către calităţile personale, pe măsură ce vom învăţa împreună ce înseamnă să fii solul păcii într-o lume adânc afectată de conflicte.

Mulþumiri Mulţumim pentru ajutorul și susţinerea pe care le-am primit de la numeroase persoane în legătură cu această carte. În primul și în primul rând, ţinem să mulţumim autorilor acestui volum. A fost o plăcere să lucrăm cu dumneavoastră la această carte, așa cum a fost întotdeauna o plăcere să colaborăm în calitate de colegi în domeniul soluţionării conflictelor. Lui Alan Rinzler, redactorul nostru de la Jossey-Bass, îi mulţumim pentru entuziasmul și sprijinul acordat dintru început acestui proiect. Judecata lui sănătoasă, disponibilitatea cu care ne-a răspuns la tot felul de întrebări și seriozitatea termenelor-limită au ţinut pe calea cea bună această carte. Le mulţumim colegilor noștri care au participat la primele consfătuiri pe marginea acestui subiect la conferinţa din 1997 a Societăţii Specialiștilor în Soluţionarea Conflictelor, ţinută în Orlando. Ei ne-au încurajat prin reacţiile lor entuziaste și pline de consideraţie, care au contribuit enorm la decizia de a continua investigaţiile și care, în cele din urmă, au dus la scrierea acestei cărţi. Îi mulţumim extraordinarei echipe de la New Law Center din Boston — Diane DiLeo, Melissa Filgerleski și Stacey Bran — care s-a ocupat cu o parte din munca de redactare și de logistică, cu

Psihologia mediatorului Introducere

inspiraţie și grijă. Am primit un ajutor preţios de la Bhavani Murugesan, studentul stagiar care a realizat o parte din documentare și ne-a oferit asistenţă editorială. Dorim să le adresăm mulţumirile noastre multor colegi mediatori — prea numeroși pentru a-i menţiona aici — care au contribuit la ideile exprimate în această carte. Ne considerăm norocoși că suntem într-un domeniu în care conlucrarea și sentimentul de comunitate se combină pentru a-i întâmpina călduros în această profesie pe nou-veniţii care am fost și noi nu cu mult timp în urmă. Vă mulţumim că ne-aţi ţinut deschisă ușa. Daniel Bowling David A. Hoffman

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

CAPITOLUL 1

Cum sã faci pace Calitãþile personale ale mediatorului ºi impactul lor asupra medierii Daniel Bowling ºi David A. Hoffman Studiile empirice care analizează procesul de mediere raportează în mod constant rezultate excelente în ceea ce privește ajungerea la o înţelegere și gradul de satisfacţie a părţilor implicate (vezi, de pildă, McEwen și Maiman, 1981). Aceste rezultate favorabile par să aibă loc indiferent de stilul de mediere sau de orientarea filosofică a mediatorului (evaluativă sau facilitatoare, transformatoare sau rezolvatoare de probleme). Într-adevăr, istoria medierii, precum și propria noastră experienţă, ne arată că medierea are loc cu succes chiar și atunci când mediatorul în cauză nu are cine știe ce experienţă1. Există oare vreun aspect al 1

Ne dãm seama cã existã o controversã în legãturã cu problema elementului ce constituie cheia succesului în mediere. De pildã, deºi mulþi pot spune cã soluþionarea unui conflict constituie un rezultat bun, alþii susþin cã nu soluþionarea în sine, ci sentimentul de putere ºi de recunoaºtere dat de acesta reprezintã elementele care marcheazã succesul. Vezi Bush ºi Folger (1994).

Psihologia mediatorului Cum sã faci pace

procesului de mediere — care nu are deloc legătură cu tehnica sau cu teoria — care să explice aceste rezultate? Unii specialiști spun că medierea reușește pentru că ea creează un forum propice expunerii tuturor păsurilor și eliberării de emoţii (cu alte cuvinte, ea le dă oamenilor prilejul să „spună ce au pe suflet“), iar acest lucru este posibil chiar și în prezenţa unui mediator mai puţin experimentat. Alţii subliniază că medierea implică o capacitate de a asculta și de a pune lucrurile în altă perspectivă — pe care o posedă multe persoane, fie că au beneficiat sau nu de pregătire în respectivul domeniu. Iar alţii se concentrează pe strategiile de recrutare a candidaţilor sau de diplomaţie prin intermediar — care și ele sunt tehnici ce nu solicită neapărat o pregătire anume. Considerăm că toate aceste strategii sunt importante. Considerăm, de asemenea, și că pregătirea în domeniul medierii este extrem de importantă, deoarece ea reprezintă un mijloc de îmbunătăţire a capacităţii noastre de a realiza acele lucruri care poate că altora le vin de la sine, dar care, pentru majoritatea dintre noi, necesită pregătire și exersare. Cu toate acestea, există o dimensiune a practicii medierii care nu a fost tratată îndeajuns: combinaţia dintre calităţile psihologice, intelectuale și spirituale care creează o personalitate. Considerăm că aceste calităţi personale sunt cele care au un impact direct asupra procesului de mediere și asupra rezultatului medierii. Într-adevăr, impactul poate fi una dintre sursele cele mai puternice ale eficienţei actului de mediere. Nu pretindem a ști cu certitudine cum are loc acest proces sau de ce are el loc, deși acest capitol sugerează un anume cadru teoretic pentru examinarea acestor întrebări. Datorită faptului că ideile pe care le prezentăm nu se bazează pe studii empirice sau

DANIEL BOWLING ºi DAVID A. HOFFMAN

pe experimente controlate, nu putem să le dovedim validitatea. Ele însă s-au format pe parcursul dobândirii propriei noastre experienţe ca mediatori și al observării muncii altor mediatori. Sperăm că aceste idei vor fi punctul de plecare al altor investigaţii în acest sens.

Cum sã faci pace Observaţia care ne-a condus către scrierea acestui capitol poate fi enunţată cu ușurinţă; ba, chiar, ea poate părea de la sine înţeleasă: în calitate de mediatori, am observat că, atunci când ne simţim în armonie cu noi înșine și cu lumea din jur, avem mai multe șanse să aducem pace în camera negocierilor. Ba mai mult, experienţa ne arată că încercarea continuă de a fi altfel are un impact semnificativ asupra procesului medierii. Ce poate fi mai complex și mai dificil de explicat decât modul în care noi, ca mediatori, reușim să menţinem un sentiment de pace atunci când lucrăm cu persoane care sunt profund implicate de conflicte ce pot părea ireconciliabile. Deseori, disputele cu care ne confruntăm în calitate de mediatori ne stârnesc sentimente legate de propriile noastre conflicte din viaţa personală. Cu toate acestea, credem cu tărie că mediatorii cu adevărat buni au capacitatea de a trece peste astfel de conflicte, sau poate de a se folosi de ceea ce au învăţat din ele pentru a ajuta părţile implicate în mediere să ajungă la o rezolvare reală a disputei ce i-a adus acolo. Din punctul nostru de vedere, această capacitate izvorăște nu atât dintr-un set anume de cuvinte sau comportamente, cât dintr-o paletă de calităţi personale ale mediatorului, care creează o atmosferă propice soluţionării conflictelor.

Psihologia mediatorului Cum sã faci pace