CRESCฤ TORIA DE PREPELIลขE Mihaela Vasioiu
Copyright © 2010 Editura GRAMEN (S.C. INFO-CONSULTING AGENCY S.R.L.). Toate drepturile rezervate Editurii Gramen. Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată, reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun fel de mijloace mecanice sau electronice fără acordul scris al Editurii Gramen. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate Editurii Gramen. Niciun exemplar din lucrarea de faţă nu poate fi comercializat decât însoţit de semnătura şi ştampila editorului, aplicate pe interiorul ultimei coperte. Editura GRAMEN Director general: Eduard Dragomir Redactor şef: Roxana Paliţă Tehnoredactare & Design: S.C. Info-Consulting Agency S.R.L.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României VASIOIU, MIHAELA Crescătoria de prepeliţe / Mihaela Vasioiu. Bucureşti : Gramen, 2010 ISBN 978-606-92709-2-9 639.124
Editura Gramen: Bucureşti, Sect. 6, Bd. Timişoara, nr. 19, Bl. C6, Sc. B, Ap. 38, parter Tel./Fax. 021/413.40.27; 0745.757.098; 0723.845.248; 0761.694.248; Email: lucrari2004@yahoo.com;
Program: Luni/Vineri – 1000-1600
MIHAELA VASIOIU
CRESCฤ TORIA DE PREPELIลขE
CUPRINS PREFAŢĂ ................................................................................................................ 7 CAPITOLUL I. Introducere în coturnicultură ............................................ 9 1.1. Istoric ......................................................................................................... 9 1.2. Importanţa creşterii prepeliţelor ..................................................11 1.3. Vânătoarea..............................................................................................16 CAPITOLUL II. Să cunoaştem prepeliţele .................................................23 2.1. Rase de prepeliţe ..................................................................................23 2.2. Anatomie .................................................................................................38 CAPITOLUL III. Creşterea prepeliţelor......................................................46 3.1. Adăpostul (Coteţul prepeliţelor).....................................................48 3.2. Tehnologii de creştere a prepeliţelor ............................................52 3.3. Tehnologia necesară............................................................................60 3.4. Incubaţia .................................................................................................64 3.5. Creşterea puilor ....................................................................................69 3.6. Hrana necesară .....................................................................................72
5
CAPITOLUL IV. Riscurile de îmbolnăvire. Prevenirea şi tratarea bolilor ......................................................................80 4.1. Prevenirea bolilor ................................................................................80 4.2. Principalele boli ale prepeliţelor ....................................................90 4.3. Utilizarea medicamentelor ...............................................................95 CAPITOLUL V. Produsele valorificabile.................................................. 102 5.1. Valorificarea cărnii de prepeliţă ................................................. 102 5.2. Ouăle de prepeliţă. Structură şi compoziţie chimică ............ 109 5.3. Valorificarea deşeurilor (dejecţiile) şi a fulgilor .................... 115 CAPITOLUL VI. Recomandări culinare şi medicale ............................ 116 6.1. Preparate culinare din carne de prepeliţă ............................... 116 6.2. Preparate culinare cu ouă de prepeliţă ..................................... 132 6.3. Recomandări medicale .................................................................... 140
Cuprins
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 144
6
PREFAŢĂ
În viaţă, trebuie să îmbinăm utilul cu plăcutul, indiferent de ceea ce facem, pentru ca lucrurile să iasă cel mai bine şi cel mai profitabil! În primul rând ne satisfacem nevoile, în al doilea rând ne gândim la o viaţă de familie, o locuinţă, un loc al nostru în societate şi mai apoi, sau de ce nu, tot în primul rând al criteriilor, ne dezvoltăm hobby-urile transformându-le în afacere, astfel încât să avem continuitate, să avem ceva de spus şi de arătat! Trebuie să fim consecvenţi, să fim foarte bine documentaţi, să fim talentaţi (sau nu, dar să ne placă ce facem), să avem „unde” şi să începem a pune în practică planurile cât mai devreme, altfel intervin factorii externi, plafonarea, mulţumirea cu ceea ce avem şi atât, sau dezinteresul (când nu avem un partener care să ne susţină). Indiferent de afinitatea către un anumit domeniu, că e vorba de pictură, modă, muzică, politică, agricultură, învăţământ, sport etc., mereu învăţăm şi încercăm să ne perfecţionăm, să ne ridicăm standardele sau să ne menţinem la un nivel superior altora, pentru că viaţa este o competiţie în care noi, oamenii, suntem atât jucătorii, cât şi arbitrii şi susţinătorii nevoilor şi plăcerilor inevitabile. Trăind într-o societate cu atâtea probleme politice, financiare, educaţionale, sociale ş.a., nu ne dorim decât să evadăm într-un loc în care toate aceste ecuaţii să dispară, dar inevitabil dăm peste ele la tot pasul.
7
Şi pentru că „asta este”, avem totuşi posibilitatea de a ne „retrage” într-o muncă plăcută, care să ne crească sporul şi optimismul, aprecierea de sine că suntem cineva şi că ne putem impune (acolo unde este cazul), realizând în acest mod profituri din plăcere. De ce spun asta? Pentru că, pornind de la premisa „putem face orice, numai să vrem”, putem crea un plan (sau chiar două sau mai multe, de preferat a le realiza pe rând), putem cere informaţii (gratuită sau nu, documentarea este obligatorie), ne alegem locaţia (dacă ea există deja, cu atât mai bine, iar dacă nu, închiriem sau cumpărăm), achiziţionăm materia primă, ne alegem oamenii potriviţi care ştiu sau vor să întreprindă acelaşi obiect de activitate, ne dezvoltam încet (dar nu foarte încet), ne impunem produsele de calitate pe piaţă, formându-ne o nişă de reprezentanţi ai produselor noastre finite şi ajungem într-un final continuu şi perpetuu, să fim cei doriţi de populaţia de primă mână (fiind cei mai buni, ne dorim pe cei mai buni, important este să creştem standardele calităţii, dar nu şi exagerarea preţului). În lucrarea de faţă, am deosebita plăcere de a vă implica în cumularea de noi cunoştinţe, de a veni în sprijinul celor interesaţi de avicultură în general, şi de ce nu, a da o mână de ajutor celor care vor să-şi întemeieze o crescătorie de prepeliţe.
Prefață
Autoarea
8
CAPITOLUL I Introducere în coturnicultură 1.1. Istoric Datorită gustului delicios al cărnii lor, prepeliţele au fost dintotdeauna urmărite de vânători. Fresce egiptene din anii 2500-2350 î.e.n. reprezintă capturarea lor cu plase, iar în vechiul testament se găsesc multe referinţe la prepeliţa de lan de grâu. Prepeliţa a început să fie domesticită în Coreea, China şi Japonia în anii 1300 e.n. Pentru a-i arăta preţuirea, crescătorii japonezi i-au construit colivii din lemn de esenţă preţioasă (santal, mahon), încrustate cu aur, argint, fildeş şi perle.
Japonezii au remarcat calităţile deosebite ale acestor păsări: robusteţe, adaptabilitate, rezistenţă deosebită la boli şi nu în ultimul rând, carnea gustoasă şi ouăle cu proprietăţi curative miraculoase. Din marea familie a prepeliţei comune, japonezii au reuşit, în timp, să selecţioneze subspecii cu randamente specifice, dintre care, cea mai performantă este cea numită Coturnix Japonica (fig. 1). A fost adusă în Europa abia cu 60 de ani în
9
urmă (acum 30 de ani în România), şi astfel, prepeliţa japoneză (şi nu numai) a devenit obiectul afacerilor în domeniul coturniculturii.
Introducere în coturnicultură
Primele consemnări cu privire la creşterea în captivitate a prepeliţelor în Japonia, datează din secolul al XII-lea unde, aceste păsări erau ţinute ca păsări de casă pentru cântecul lor. Istoria japoneză relatează că un împărat japonez s-a vindecat de tuberculoză după ce a consumat carne de prepeliţă, ceea ce a condus la creşterea prepeliţelor în Japonia pentru carne şi ouă în a două parte a secolului al XIX-lea, iar în jurul anului 1910, prepeliţele au început să fie crescute într-un număr foarte mare în această ţară. Începând cu această perioadă, populaţia de prepeliţe a crescut vertiginos în Japonia, mai ales în zonele Tokyo, Mishima, Nagoya, Gifu şi în Toyohashi, având loc şi expansiunea imperialismului japonez, iar domesticirea prepeliţelor s-a răspândit în China, Korea, Taiwan şi Hong Kong şi mai târziu în Asia de Sud. Conceptul antic chinez privind efectul miraculos al ouălor de prepeliţă în numeroase boli a fost redescoperit în Franţa, în 1963. În antichitate fusese folosit la chinezi, în mod curent, în tratarea astmului bronşic. Medicina tradiţională chineză îl clasifică, pentru valoarea sa terapeutică, alături de „rădăcina vieţii” şi de veninul de viperă, considerându-l deosebit de eficient în regenerarea sistemului nervos, în stimularea potenţei sexuale şi în vindecarea afecţiunilor cardiace şi pulmonare sau în recuperarea energiei pre şi postnatale. În schimb, cercetătorii japonezi şi americani au experimentat în clinici şi sanatorii, eficacitatea cărnii şi în special a oului de prepeliţă, asupra diferitelor boli şi au ajuns la unele concluzii semnificative:
10