Omorul simplu | Art. 188 NCP by Eduard Dragomir

Capitolul 2

Infracţiuni contra vieţii

§ 1. Omorul (Art. 188 NCP)  Reglementare Noul Cod penal Art. 188. Omorul (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

Codul penal anterior Art. 174. Omorul (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

 Analiză comparativă După cum se poate observa din prezentarea celor două reglementări, infracţiunea de omor în varianta simplă şi-a păstrat în totalitate conţinutul constitutiv avut în Codul penal anterior. Au fost păstrate de asemenea şi limitele de pedeapsă, ca şi în reglementarea anterioară. Referitor la cadrul de incriminare în materie, reţinem că elementul de noutate îl constituie eliminarea noţiunii de „omor deosebit de grav”, situaţiile prevăzute de art. 176 din vechiul Cod penal fiind încorporate, în parte, în infracţiunea de omor calificat reglementată acum de art. 189 NCP. 52

Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă Astfel, în noua reglementare s-a prevăzut o singură formă agravată a infracţiunii de omor, omorul calificat, care regrupează atât elemente circumstanţiale agravante ale omorului deosebit de grav, cât şi o parte din cele ale omorului calificat.

Definiţie

Infracţiunea de omor constă în fapta persoanei care ucide o altă persoană. Gradul de pericol social pe care-l prezintă omorul este deosebit de ridicat, această faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei - viaţa. În noua reglementare1, constituie omor simplu şi omorul comis în public, omorul comis profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra2, precum şi omorul comis prin mijloace care pun în pericol viaţa mai multor persoane3, omorul comis de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora4.

Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al fiecărei persoane asupra căreia se efectuează activitatea de ucidere. Obiectul material este corpul unei persoane în viaţă5. Este indiferent dacă victima era sănătoasă ori într-o fază avansată de boală şi nu ar mai fi trăit mult dacă nu ar fi fost ucisă. 1 S-a renunţat la unele elemente circumstanţiale agravante care erau specifice omorului calificat din vechea reglementare întrucât acestea se regăsesc în conţinutul agravantelor generale (omorul asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra), fie datorită reglementării lor în alte texte (omorul asupra soţului sau a unei rude apropiate), fie pentru că nu se justifică (omorul comis în public). În acest din urmă caz s-a apreciat că nu este în mod necesar mai periculos cel care ucide victima în public (de exemplu, în cadrul unui conflict spontan într-un bar) faţă de cel care ucide victima în locuinţa acesteia, motiv pentru care este preferabil ca evaluarea periculozităţii să fie făcută de judecător cu ocazia individualizării judiciare. 2 Omorul profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra nu va mai constitui omor calificat ci, va constitui infracţiunea de omor simplu (se va putea reţine circumstanţa agravată legală prevăzută de art. 77 lit. e) NCP - „săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze”). 3 Omorul săvârşit prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane va constitui omor simplu, nu omor calificat (se poate reţine circumstanţa agravată reglementată în art. 77 lit. c) NCP -„săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri”). 4 Omorul comis de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, incriminat ca omor deosebit de grav în cadrul art. 176 alin. 1 lit. g) din vechiul Cod penal, va constitui infracţiunea de omor simplu, legiuitorul noului Cod penal considerând nejustificată o normă specială de incriminare şi un tratament sancţionator diferit doar pentru că subiectul activ ar avea o astfel de calitate (funcţie). 5 În ipoteza în care obiectul material al infracţiunii de profanare de morminte este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reţine în concurs real infracţiunea de omor şi infracţiunea de profanare de morminte. În cazul în care acţiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului,

DREPT penal. Partea SPECIALĂ Chiar dacă ar fi acţionat şi cauze naturale care ar fi dus ulterior la moartea victimei, fapta constituie omor. De asemenea, nu interesează dacă victima ar fi fost o persoană tânără sau în vârstă, ori dacă era sau nu în plenitudinea facultăţilor fizice şi psihice.

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii de omor poate fi orice persoană. Legea nu instituie vreo condiţie specială cu privire la subiectul activ, astfel că infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană. Fapta poate fi comisă de o singură persoană, însă omorul poate fi săvârşit şi prin participarea mai multor persoane (coautori, instigatori, complici). Subiectul pasiv al infracţiunii de omor este persoana fizică ucisă. Nici subiectul pasiv nu este circumstanţiat, aşa încât subiect pasiv al infracţiunii de omor poate fi orice persoană fizică în viaţă. Subiect pasiv al infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă, fiind totodată exclusă infracţiunea de omor când subiectul pasiv este fătul ori un cadavru. Dacă subiectul pasiv este fătul se va reţine infracţiunea de „întreruperea cursului sarcinii” (art. 201 NCP) sau infracţiunea de”vătămarea fătului” (art. 202 NCP). Uneori omorul poate avea mai mulţi subiecţi pasivi, de exemplu, omorul săvârşit asupra mai multor persoane, caz în care fapta este încadrată de noul Cod penal ca fiind un omor calificat1 - săvârşirea asupra a două sau mai multor persoane2 (art. 189 alin. 1 lit. f) NCP). Pe de altă parte, dacă subiectul pasiv este un membru al familiei, fapta va constitui infracţiunea de violenţă în familie conform art. 199 alin. 1 NCP. În condiţiile acestui text, dacă omorul (fapta prevăzută în art. 188) este săvârşită asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. La fel, fapta va constitui o altă infracţiune decât aceea de omor atunci când subiectul pasiv are o anumită calitate. De exemplu, dacă victima este un judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fapta va fi încadrată la infracţiunea de ultraj judiciar reglementată de art. 279 NCP. Tot infracţiunea de aceste două fapte distincte, succesive, trebuie să primească haina juridică firească fiecăreia, corespunzătoare infracţiunii de omor în forma în care a fost săvârşită, precum şi infracţiunii de profanare de morminte, aflate în concurs real - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 35/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 158 din 13.03.2009. 1 În reglementarea anterioară, o astfel de faptă era încadrată ca fiind omor deosebit de grav (art. 176, alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior). Legiuitorul noului Cod penal a renunţat la diferenţierea între infracţiunea de omor calificat şi cea de omor deosebit de grav, situaţiile prevăzute de art. 176 din vechiul Cod penal fiind încorporate, în parte, în infracţiunea de omor calificat. 2 Tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit asupra a două sau mai multor persoane presupune stabilirea existenţei intenţiei de a ucide în raport cu fiecare dintre persoanele împotriva cărora se îndreaptă acţiunea făptuitorului, acţiune care nu a produs moartea niciuneia dintre acestea - I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2478 din 27 iulie 2012 - www.scj.ro.

Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă ultraj judiciar se va reţine şi în cazul în care omorul este comis împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei. Tot astfel, dacă subiectul pasiv este un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii se va reţine infracţiunea de ultraj reglementată de art. 257 NCP.

Latura obiectivă

Elementul material Elementul material constă în activitatea de ucidere a unei persoane fizice, de suprimare a vieţii, adică o activitate care are ca rezultat moartea unei persoane. Suprimarea vieţii poate avea loc printr-o acţiune sau printr-o inacţiune. Activitatea (acţiunea ori inacţiunea) trebuie să aibă o anume forţă distructivă, să fie aptă să provoace moartea persoanei. Mijloacele sau instrumentele cu ajutorul cărora se poate săvârşi activitatea de suprimare a vieţii unei persoane nu sunt prevăzute de lege. Totuşi, acestea pot fi: mijloace fizice - corpuri contondente, arme albe, arme de foc, instrumente tăioase, înţepătoare etc.; mijloace chimice - substanţe chimice ce provoacă o acţiune toxică sau corozivă cauzatoare de moarte pentru organismul uman; mijloace psihice - prin care se provoacă un şoc psihic sau stări intense care produc moartea victimei (de exemplu, făptuitorul, ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie puternică îi poate provoca moartea, acţionează în acest sens). Infracţiunea de omor se comite cel mai frecvent prin acte comisive (acţiuni), însă infracţiunea de omor poate fi săvârşită şi prin inacţiune, atunci când făptuitorul avea o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona, pentru a împiedica moartea persoanei. Nu va constitui omor, ci va constitui infracţiunea de „ucidere la cererea victimei”, reglementată de art. 190 NCP, uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat. Astfel, când victima îşi doreşte o moarte apropiată, consimţământul dat făptuitorului în acest sens determină încadrarea juridică a infracţiunii în „ucidere la cererea victimei”. Însă, în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii, în sensul că motivul pentru care victima cere făptuitorului să o omoare este altul decât boala incurabilă sau infirmitatea gravă, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, ca de exemplu, incapacitatea de a se sinucide, deznădejdea, atunci se va reţine infracţiunea de omor, cu aplicarea eventual a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) NCP („împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului”). Urmarea imediată Urmarea imediată constă în moartea victimei. Nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă moartea victimei se produce imediat sau mai târziu, fiind doar necesar ca între activitatea de ucidere şi moartea victimei să existe o legătură de cauzalitate. 55

DREPT penal. Partea SPECIALĂ Legătura de cauzalitate Pentru existenţa infracţiunii de omor este necesar ca între fapta (acţiunea, inacţiunea) săvârşită şi rezultatul produs să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că moartea victimei este consecinţa faptei comise de infractor (fără activitatea infractorului moartea victimei nu s-ar fi produs).

Latura subiectivă

Infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie1, care poate fi directă sau indirectă2. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează mobilul sau scopul, însă acestea pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Forme, modalităţi, sancţiuni

Actele preparatorii, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. Tentativa se pedepseşte (art. 188 alin. 2 din noul Cod penal)3. Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunea de omor se caracterizează prin intenţie, care poate fi directă când făptuitorul urmăreşte, doreşte producerea morţii victimei, sau indirectă, când prevăzând posibilitatea producerii acestui rezultat, deşi nu-l doreşte, acceptă această eventualitate, adoptând o atitudine indiferentă ori superficială, de minimalizare a riscului producerii lui şi de asumare a acestui risc. Existenţa sau nu a intenţiei de a ucide trebuie dovedită în concret. Fiind vorba de un proces psiho-volitiv ce se petrece în conştiinţa făptuitorului, forma de vinovăţie se poate dovedi numai prin examinarea manifestărilor exterioare ale inculpatului, care preced, însoţesc sau succed săvârşirea faptei, avându-se în vedere, în primul rând, împrejurările care caracterizează săvârşirea nemijlocită a faptei, sub aspectul naturii actelor de executare, modului de săvârşire, instrumentelor folosite, împrejurărilor de timp şi loc în care a fost comisă fapta etc. - I.C.C.J., secţia penală decizia nr. 1474 din 29 aprilie 2014 - www.scj.ro. 2 Esenţială pentru încadrarea juridică în una din cele două infracţiuni în discuţie este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care s-a săvârşit fapta. Astfel, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere, intenţie ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârşire a faptei, din materialitatea acţiunii, care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului. Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenţia de a ucide. În prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârşire a faptei, constând în lovirea victimei cu un cuţit într-o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecinţe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viaţa victimei), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă şi aplicarea loviturii cu intensitate deosebită şi într-o zonă vitală, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenţia indirectă, a formă a vinovăţiei - I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 702 din 13 martie 2012 - www.scj.ro. 3 Dacă inculpatul a lovit cu un cuţit de mai multe ori în direcţia părţii vătămate, reuşind să îi aplice o lovitură în zona inimii şi două lovituri în zona anatomică superioară stângă, fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor, întrucât îndreptarea conştientă a acţiunii violente spre o zonă vitală a corpului şi folosirea cuţitului, obiect apt de a produce moartea, relevă intenţia de ucidere. Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane („animus necandi”), iar nu cu intenţia generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane” cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte noţiunea de „dol special”, 1

Av. Eduard Dragomir, Av. Roxana Paliţă Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică moartea victimei. Fapta de omor incriminată de art. 188 NCP constituie forma tipică, modalitatea simplă a activităţii de ucidere. Infracţiunea de omor poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită. Infracţiunea de omor se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi1. Tentativa se pedepseşte potrivit cu regulile arătate în art. 33 alin. 2 NCP2, cu închisoare de la 5 la 10 ani3. Conform art. II pct. 1 din Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal4, prescripţia definit ca voinţa de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte”, iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui”. Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă de intenţia indirectă este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave şi ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere. Astfel, în prezenta cauză, inculpatul a lovit cu cuţitul de mai multe ori în direcţia părţii vătămate, reuşind să o lovească - cu un obiect apt de a produce moartea - într-o regiune vitală a corpului (zona inimii), dar şi de două ori în zona anatomică superioară stângă (braţ şi antebraţ strâng) - ceea ce relevă intenţia acestuia de ucidere prin îndreptarea conştientă a acţiunii violente, folosind cuţitul, spre o zonă anatomică cunoscută prin existenţa unui organ vital (zona superioară stânga, în care se află inima) - I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4526 din 14 decembrie 2010 - www.scj.ro. 1 A se vedea şi art. 66 („Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi”) din noul Cod penal; art. 64 („Interzicerea unor drepturi”) din Codul penal anterior. 2 A se vedea şi art. 21, alin. 2 din Codul penal anterior. 3 Potrivit art. 33 NCP tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta. Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. 4 Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012.

DREPT penal. Partea SPECIALĂ nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei. Totodată, art. II pct. 3 din Legea nr. 27/2012 prevede că prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei.

§ 2. Omorul calificat (Art. 189 NCP)  Reglementare Noul Cod penal Art. 189. Omorul calificat (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări: a) cu premeditare; b) din interes material; c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse; d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni; e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor1; f) asupra a două sau mai multor persoane; g) asupra unei femei gravide; h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a noului Cod penal în aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. 1 lit. e) din Codul penal, prin infracţiune de omor comisă anterior se înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârşită cu intenţia prevăzută la art. 16 alin. 3 din Codul penal, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 190 şi 200 din Codul penal. 1