Capitolul I. Titlul executoriu Secţiunea 1. Noţiunea de „titlu executoriu” 1. Bilet la ordin emis în favoarea unei societăţi străine şi avalizat de un cetăţean străin. Noţiunea de titluri executorii europene[1]. Limitări. Efecte în planul încuviinţării silite Biletul la ordin invocat de către creditoare nu reprezintă act autentic în sensul în care Regulamentul CE nr. 805/2004 defineşte această noţiune, întrucât biletul la ordin invocat nu a fost întocmit ca act autentic, ci ca act sub semnătură privată, iar semnătura şi conţinutul nu au fost autentificate de nicio autoritate publică cu atribuţii în acest sens, în speţă de notarul public. Nu se poate extinde noţiunea de titlu executoriu care trebuie certificat ca titlu executoriu european şi asupra altor înscrisuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de regulament. Este adevărat că legea naţională recunoaşte caracterul de titlu executoriu unui bilet la ordin învestit cu formulă executorie, însă pentru certificarea actului ca titlu executoriu european este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Regulamentul CE nr. 44/2001. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, încheierea din 15 februarie 2012, irevocabilă, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, creditoarea B.C. P.C. LTD. a formulat cerere privind eliberarea titlului executoriu european, în vederea punerii în executare a biletului la ordin emis la data de 26.06.2008 de către SC H.D. SRL, având sca-
[1] Art. 4 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 805/2004 are următorul conţinut: „În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii: (...) 3. „act autentic” înseamnă (a) un act întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic şi a cărui autenticitate: (i) se referă la semnătura şi conţinutul actului autentic şi (ii) a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine; sau (b) o convenţie în materie de obligaţii de întreţinere încheiată cu autorităţile administrative sau autentificată de acestea”.
2
Încuviinţarea executării silite
denţa la data de 21.03.2011 pentru suma de 7.049.759,09 lei avalizat de către S.G., cetăţean grec. În motivare, a arătat că prin încheierea din 04.04.2011 Judecătoria Sectorului 1 a învestit cu formulă executorie biletul la ordin. A mai arătat că legiuitorul comunitar prin sintagma titlu executoriu a înţeles să extindă sfera de aplicare a Regulamentului şi asupra celorlalte titluri executorii care nu sunt hotărâri judecătoreşti, „atipice” cum ar fi biletele la ordin învestite cu formulă executorie, caracterul de titlu executoriu fiind recunoscut prin lege naţională. Aşadar, atâta timp cât biletul la ordin este titlu executoriu şi poate fi pus în executare, trebuie să beneficieze de acest mecanism, iar Regulamentul CE nr. 805/2004 reglementează procedura. A invocat Decizia nr. 458/2009 a Curţii Constituţionale şi cauzele CEDO SC Ruxandra Trading c. României şi Hornsby c. Greciei. Extinzând aplicarea acestui principiu şi altor titluri executorii, cum ar fi biletele la ordin, putem afirma că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică le-ar exclude de la certificarea ca titluri executorii europene şi, astfel, creditorul român să fie în imposibilitate de a le pune în executare pe teritoriul altei ţări. Având în vedere necesitatea executării silite a garantului cetăţean grec pe teritoriul Greciei, solicită eliberarea unui certificat de titlu executoriu european. În drept, invocă prevederile art. 1 şi urm. din Legea nr. 191/2007, Regulamentul CE nr. 802/2004. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele: În fapt, la data de 26.06.2008 a fost emis biletul la ordin de către debitoarea SC H.D. SRL, în favoarea creditoarei B.C. P.C. LTD., prin Sucursala România, şi scadent la data de 23.03.2011. Biletul la ordin a fost avalizat de către S.G., cetăţean grec. Biletul la ordin a fost învestit cu formulă executorie prin încheierea din data de 04.04.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1. În drept, instanţa a reţinut prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană aprobată prin Legea nr. 191/2007: „Titlurile executorii privind drepturi de creanţă având ca obiect obligaţia de plată a unei sume de bani necontestată, constituite potrivit legii române, pot fi certificate, la cererea părţii interesate, ca titluri executorii europene în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 805/2004”. Aşadar, în vederea eliberării unui certificat de titlu executoriu european cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21
I. Titlul executoriu
3
aprilie 2004. În acest sens, art. 3 din Regulament indică actele care trebuie certificate ca titlu executoriu european, şi anume hotărârile judecătoreşti, tranzacţiile judiciare şi actele autentice privind creanţe necontestate. Referitor la actele autentice, Regulamentul arată la art. 4 pct. 3 lit. a) că act autentic înseamnă un act întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic şi a cărui autenticitate: (i) se referă la semnătura şi conţinutul actului autentic şi (ii) a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine. Faţă de aceste condiţii, instanţa a reţinut că biletul la ordin invocat de către creditoare în susţinerea prezentei cereri nu reprezintă act autentic, în sensul în care regulamentul defineşte această noţiune, întrucât biletul la ordin invocat nu a fost întocmit ca act autentic, ci ca act sub semnătură privată, iar semnătura şi conţinutul nu au fost autentificate de nicio autoritate publică cu atribuţii în acest sens, în speţă de notarul public. Având în vedere aceste considerente, instanţa a constatat că nu poate extinde noţiunea de titluri executorii care trebuie certificate ca titluri executorii europene şi asupra altor înscrisuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de regulament. Este adevărat că legea naţională recunoaşte caracterul de titlu executoriu unui bilet la ordin învestit cu formulă executorie, însă pentru certificarea actului ca titlu executoriu european este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de regulament. Pentru aceste motive, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată. 2. Hotărâre a unei instanţe străine. Obligativitatea definitivării hotărârii de recunoaştere în legea română. Efecte asupra procedurii încuviinţării executării silite Titlul executoriu reprezentat de o hotărâre a unei instanţe străine nu poate fi pus în executare silită până ce nu s-a definitivat hotărârea de recunoaştere emisă de instanţele române. Cu toate acestea, cererea creditoarei nu este lipsită de interes, ci neîntemeiată. Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 2970/R din data de 4 noiembrie 2011, nepublicată
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23.09.2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia de lucru judecat invocată de debitoare ca neîntemeiată şi a respins cererea de încuviinţare a executării silite privind pe creditoarea K.M. SA şi pe debitoarea SC B.G. SA, ca neîntemeiată.
4
Încuviinţarea executării silite
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut referitor la excepţia puterii lucrului judecat, faptul că cererea de încuviinţare a executării silite este o cerere necontencioasă, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 331-339 C. proc. civ, iar potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au puterea lucrului judecat. În consecinţă, instanţa a constatat că excepţia invocată este neîntemeiată, urmând să o respingă. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a apreciat că cererea de încuviinţare a executării silite este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 372 C. proc. civ, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Instanţa a constatat că titlul invocat de creditor, respectiv sentinţa comercială nr. 5186/26.04.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 46161/3/2010, este o hotărâre judecătorească de exequator, prin care s-a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale din data de 27.08.2009, pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie de la Geneva în dosarul nr. 3001102009, în ceea ce priveşte punctele 1, 2 şi 4 din dispozitiv. Articolul 177 din Legea nr. 105/1992 prevede că, pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare. Cum creditoarea nu a făcut dovada că sentinţa comercială nr. 5186/26.04.2011 este definitivă, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 177 din Legea nr. 105/1992 şi, pe cale de consecinţă, nici condiţiile art. 372 C. proc. civ., motiv pentru care urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite. În termen legal împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite ca lipsită de interes, iar în subsidiar încuviinţarea executării silite. Recurenta a arătat că executorul judecătoresc nu trebuia să solicite încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale din 27.08.2009 pronunţate de către Tribunalul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Geneva, deoarece executarea silită a hotărârii arbitrale este supusă prevederilor speciale şi derogatorii ale art. 3701 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 167 şi urm. din Legea nr. 105/1992. Astfel, recunoaşterea hotărârii arbitrale străine şi încuviinţarea executării acesteia a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 105/1992, prin sentinţa co-
I. Titlul executoriu
5
mercială nr. 5186/26.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a, pronunţându-se deja cu privire la încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale. Aşadar, executorul judecătoresc, fiind învestit cu punerea în executare a hotărârii arbitrale străine, în mod netemeinic a apelat din nou la instanţa de judecată pentru a solicita încuviinţarea executării silite, în condiţiile în care trebuia şi putea să ia act de faptul că executarea fusese deja încuviinţată de instanţa competentă, fiind deci obligat să procedeze de îndată la executarea silită. Astfel cum a arătat deja, societatea a obţinut o hotărâre arbitrală ce le-a dat câştig de cauză împotriva pârâtei debitoare. Această hotărâre a fost menţinută şi ca urmare a exercitării singurei căi de atac posibile, fiind pronunţată o hotărâre definitivă în cauză încă de la 15.02.2010. Au deci o hotărâre definitivă pronunţată pe fondul cauzei de instanţa arbitrală competentă. Hotărârea arbitrală ar fi putut fi executată silit încă de la pronunţarea ei, fără a fi necesară exercitarea unei căi de atac însă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 105/1992, este necesar ca mai întâi o hotărâre arbitrală străină să devină definitivă, ceea ce s-a întâmplat încă de la 15.02.2010, apoi se poate solicita recunoaşterea pe teritoriul României şi executarea silită. Astfel, trebuie interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 177 din Legea nr. 105/1992 invocate de către Judecătoria Sectorului 1 în respingerea cererii de încuviinţare a executării silite. Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a constatat următoarele: La cererea creditorului K.M. SA, BEJ I.R. a solicitat încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu – sentinţa comercială nr. 5186/26.04.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, împotriva debitoarei SC B.G. SA. Prin încheierea recurată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins această cerere, întrucât creditoarea nu a făcut dovada că sentinţa comercială nr. 5186/2011 este definitivă, apreciind astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 177 din Legea nr. 105/1992 şi art. 372 C. proc. civ. Hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv art. 177 din Legea nr. 105/1992 aplicabil în cauză. Judecătoria a apreciat corect faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru încuviinţarea executării silite, câtă vreme în cauză sentinţa comercială nr. 5186/2011 nu este definitivă şi nu s-a emis titlul de executoriu în baza hotărârii de recunoaştere şi de încuviinţare a executării silite. În această situaţie, constatând că există impedimente la încuviinţare, în mod corect cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Tribunalul nu a primit susţinerea recurentei referitoare la lipsa de interes în formularea cererii de încuviinţare a executării, câtă vreme
6
Încuviinţarea executării silite
art. 177 din Legea nr. 105/1992[1] prevede că titlul executor se emite pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi în hotărârea de încuviinţare. Or, un asemenea titlu nu s-a depus, astfel că cererea de încuviinţare este neîntemeiată, tribunalul respingând recursul ca nefondat. 3. Titlu executoriu reprezentat de o hotărâre a unei instanţe aparţinând altei ţări. Competenţa privind încuviinţarea executării silite Conform dispoziţiilor art. I2 art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 191/2007, cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului. Judecătoria Sectorului 1, sentinţa civilă nr. 4445 din data de 12 martie 2012, irevocabilă, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 28.02.2012, Biroul Executorilor Asociaţi B.B.I. a solicitat încuviinţarea executării silite pentru creditorul SC P. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC P.I. SRL, în baza titlului executoriu respectiv, hotărârea nr. 786/30.06.2009, pronunţată de Tribunale di Pesaro. Au fost anexate la dosar, în copie, cererea de executare silită formulată de creditoarea SC P. SRL. şi titlul executoriu sus menţionat, respectiv hotărârea nr. 786/30.06.2009 pronunţată de Tribunale di Pesaro, recunoscută prin sentinţa comercială nr. 2063/25.02.2011 a Tribunalului Bucureşti. La dosarul cauzei a fost depusă taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei. Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ.[2], instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, şi anume asupra excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu. [1] Prevederile Legii nr. 105/1992 vor fi abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012. [2] Prevederile sunt preluate de art. 248 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012.
I. Titlul executoriu
7
Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are caracter absolut, astfel încât părţile nu pot deroga de la aceste norme. Conform dispoziţiilor art I2 art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 191/2007, cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului. În speţă, creditoarea a solicitat încuviinţarea executării silite a unei hotărâri pronunţate de o instanţă din Italia, stat membru al Uniunii Europene, hotărâre recunoscută şi încuviinţată de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 2063/ 25.02.2011. Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. 4. Titlu executoriu reprezentat de un contract guvernat de legea engleză. Recunoaşterea în dreptul român. Caracterul accesoriu al garanţiei în raport cu obligaţia principală Părţile au convenit în sensul că acel contract care constituie titlu executoriu este guvernat de legea engleză, instanţa având astfel în vedere faptul că stabilirea caracterului executoriu nu poate fi realizată decât potrivit legii engleze, iar nu în conformitate cu normele de drept intern. Pornind de la împrejurarea că, din punct de vedere procedural, legea aplicabilă este legea română şi faţă de prevederile art. 159 din Legea nr. 105/1992[1], care reglementează raporturile de drept internaţional privat, creditorii nu deţin un titlu executoriu în baza căruia să se poată dispune încuviinţarea executării silite, câtă vreme aceştia nu au procedat în conformitate cu normele înscrise în Regulamentul CE nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială sau potrivit Regulamentului CE nr. 805/2004
[1]
Prevederile Legii nr. 105/1992 vor fi abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012.
8
Încuviinţarea executării silite
referitor la crearea unui titlu executoriu european pentru creanţe necontestate. În raport de complexitatea situaţiilor expuse, se poate aprecia că examinarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei invocate de către recurenţii creditori nu se poate realiza în cadrul unei proceduri sumare ca aceea de încuviinţare a executării silite. Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, decizia nr. 3252/R din 12 decembrie 2011, nepublicată
Prin adresa nr. 446/2011 înregistrată la data de 10.05.2011, BEJ D.B. a solicitat să se încuviinţeze executarea silită împotriva debitorilor SC L.C. SRL, B.T. SRL, R.E. SRL, la cererea creditorilor E.L. SA, A.B. SA şi B.C. SA, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contract de facilitare la credit din 21.05.2008, contract de garanţie reală mobiliară asupra părţilor sociale din data de 28.05.2008 şi contract de garanţie reală mobiliară asupra creanţelor din data de 28.05.2008. Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 17.06.2011, Judecătoria Sector 1 a respins ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditori. Instanţa a reţinut în considerente că nu s-a probat faptul că contractul de facilitare de credit din data de 21.05.2008, invocat de creditori drept titlu executoriu are putere executorie şi în virtutea legii engleze aplicabilă acestui contract. Că cele două contracte de garanţie pot fi puse în executare în baza art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 dacă contractul de credit pentru garantarea căruia au fost încheiate reprezintă titlu executoriu. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs creditorii care formulează critici, arătând că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 105/1992, fiind eronat respinsă cererea formulată de executorul judecătoresc privind amânarea judecăţii la un nou termen pentru a se putea face dovada legii străine potrivit normelor legale în materie, astfel că recurenţii nu au avut posibilitatea să probeze conţinutul legii străine. S-a mai susţinut de către creditorii-recurenţi şi faptul că instanţa de fond, alegând situaţia facilă a invocării nedovedirii conţinutului legii engleze, a ignorat în totalitate prevederile legii naţionale, rezultând astfel că instanţa nu a aplicat prevederile imperative în materia titlurilor executorii speciale. Că instanţa de fond ar fi trebuit să observe, pornind de la interdependenţa dintre contractul de facilitate de credit şi contractul de garanţie reală mobiliară tocmai caracterul de titlu executoriu al contractului de garanţie reală mobiliară.
I. Titlul executoriu
9
Examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate şi prin prisma art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a considerat că nu este întemeiat recursul declarat de recurenţii creditori, aşa încât l-a respins în baza art. 312 C. proc. civ. Textul art. 372 C. proc. civ. stabileşte că „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlul executoriu”. În cauza de faţă s-a solicitat de către creditori încuviinţarea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de facilitate de credit din 21.05.2008, contractul de garanţie reală mobiliară asupra părţilor sociale datat 28.05.2008 şi contractul de garanţie reală mobiliară asupra creanţelor din 28.05.2008, însă instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu şi, ca atare, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul mai sus-menţionat. În considerentele încheierii recurate s-a reţinut că, potrivit art. 35 din contractul de facilitate de credit datat 21.05.2008, părţile au convenit în sensul că acest contract este guvernat de legea engleză, instanţa având astfel în vedere faptul că stabilirea caracterului executoriu nu poate fi realizată decât potrivit legii engleze, iar nu în conformitate cu normele de drept intern. Pornind de la împrejurarea că, din punct de vedere procedural, legea aplicabilă este legea română faţă şi de prevederile art. 159 din Legea nr. 105/1992, care reglementează raporturile de drept internaţional privat, tribunalul consideră că în mod just prima instanţă a apreciat în sensul că creditorii nu deţin un titlu executoriu în baza căruia să se poată dispune încuviinţarea executării silite, câtă vreme aceştia nu au procedat în conformitate cu normele înscrise în Regulamentul CE nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială sau potrivit Regulamentului CE nr. 805/2004 referitor la crearea unui titlu executoriu european pentru creanţe necontestate. De altfel, rezultă din înscrisurile anexate la dosar că, prin acţiunea înregistrată la instanţele engleze în luna august 2011 de către SC B. SA, s-a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să confirme faptul că pârâta SC L.C. SRL datorează reclamantei în baza contractului de credit suma de 66.056.728,06 euro şi, totodată, obligarea pârâtei la plata acestei sume, făcându-se precizarea în cererea de chemare în judecată cum că în ipoteza admiterii acestei cereri instanţa română ar încuviinţa executarea contractelor de garanţie. Nefondată este şi critica prin care se susţine că în cauză au fost greşit aplicate prevederile art. 7 din Legea nr. 105/1992, text în conformitate cu care „partea care invocă o lege străină poate fi obligată
10
Încuviinţarea executării silite
să facă dovada conţinutului ei”, totodată urmând a fi înlăturate susţinerile recurenţilor potrivit cărora în cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine se aplică legea română, nefiind vorba de o imposibilitate din punct de vedere tehnic pe acest aspect, însă concluzia care se impune este aceea că instanţa română nu poate aplica direct legea străină. Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate şi acele critici din cererea de recurs care privesc caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală mobiliară referitor la care în opinia recurenţilor trebuia încuviinţată executarea silită. Pornind de la regulile ce se aplică în materie de executare silită şi de la prevederile Legii nr. 99/1999, prima instanţă a reţinut în mod judicios în considerente că aceste contracte nu pot fi privite independent de contractul principal de facilitare de credit, în realitate ele având un caracter accesoriu faţă de respectivul contract a cărui soartă o urmează. Sub acest aspect, întrucât obligaţia garantată este cea prevăzută prin contractul de facilitate de credit este evident faptul că analizarea acestei obligaţii şi a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei pentru a se putea încuviinţa executarea silită nu s-ar putea realiza decât potrivit regulilor aplicabile contractului principal care este guvernat de legea engleză. De altfel, în raport de complexitatea situaţiilor expuse, se poate aprecia că examinarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei invocate de către recurenţii creditori nu se poate realiza în cadrul unei proceduri sumare ca aceea de încuviinţare a executării silite. Având în vedere ansamblul dovezilor cu înscrisuri ce au fost administrate în cele două faze procesuale, tribunalul a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de lege pentru a se dispune încuviinţarea executării silite, şi anume existenţa unui titlu executoriu şi a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, aşa încât recursul declarat de către recurenţii creditori a fost respins ca neîntemeiat.
Secţiunea a 2-a. Lipsa titlului executoriu 5. Executare silită prin evacuare. Lipsa titlului executoriu. Inaplicabilitatea noului Cod civil Prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu s-a dispus evacuarea titularului contractului de închiriere, fără a fi menţionate celelalte persoane cu drepturi locative pentru respectivul imobil. Prin urmare, instanţa sesizată cu o cerere de
I. Titlul executoriu
11
încuviinţare a executării silite a acestor persoane prin evacuare nu poate admite cererea, întrucât împotriva acestora nu există un titlu executoriu propriu-zis. De asemenea, conform principiului tempus regit actum, titlului emis în anul 2003 nu i se poate aplica noul Cod civil, intrat în vigoare în anul 2011. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, încheierea din 28 martie 2012, irevocabilă, nepublicată
Prin cererea de executare silită, înregistrată la această instanţă la data de 15.03.2012, la solicitarea BEJ A. M.B. şi M.A.M., creditoarea R.A. A.F.I. a cerut încuviinţarea executării silite, în contradictoriu cu debitorul L.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5089/01.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, precizându-se că se solicită încuviinţarea executării silite pentru evacuarea tuturor persoanelor care locuiesc împreună cu debitorul L.I., deoarece în dosarul nr. (...) al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost încuviinţată executarea silită numai pentru evacuarea debitorului L.I. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1832 alin. (2) C. civ.[1] şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. Cererea a fost legal timbrată. Analizând înscrisurile depuse în susţinerea cererii, instanţa a reţinut următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 5089/01.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 343/13.02.2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta R.A. A.F.I., în contradictoriu cu pârâtul L.I., instanţa dispunând în temeiul art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, rezilierea contractului de închiriere nr. 22858/18.11.1999, evacuarea pârâtului L.I. şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de igienizare a spaţiului şi a cheltuielilor de judecată. În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Prin încheierea din 27.01.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost încuviinţată executarea silită la solicitarea creditoarei
[1] Potrivit art. 1832 alin. (2) „încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, precum şi hotărârea judecătorească de evacuare a chiriaşului sunt de drept opozabile şi se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu chiriaşul”.