PrefaĠă Fenomenul evaziunii fiscale este unul complex care afectează capacitatea statului de a se finanĠa úi, pe cale de consecinĠă, poate produce importante perturbări de ordin macro economic. În aceste condiĠii, interesul cu privire la fenomen este partajat între experĠii în útiinĠele economice úi cei în útiinĠe juridice. Din punct de vedere juridic evaziunea fiscală interesează, pe de o parte, dreptul financiar úi dreptul fiscal iar, pe de altă parte, dreptul penal, câtă vreme evaziunea fiscală reprezintă o conduită incriminată. Lucrarea InfracĠiunile de evaziune fiscală realizată de Bogdan Vîrjan abordează tema din perspectiva dreptului penal, fără a ignora însă perspectiva finanĠistă úi chiar pe cea economică, deoarece complexitatea subiectului necesită o abordare interdisciplinară, cel puĠin din punct de vedere conceptual. Interesul realizării unei cercetări útiinĠifice pe tema evaziunii fiscale este legat de mai multe aspecte. Aúa cum am menĠionat anterior este vorba de un subiect complex úi multidisciplinar. Cel mai frecvent el a fost însă analizat din perspective pur economice, astfel încât cele mai multe lucrări pe tema evaziunii fiscale se regăsesc în doctrina economică, atât la autori români, cât úi la autori străini. Din punct de vedere juridic, în doctrina română cel puĠin, tema a fost mai frecvent abordată din perspectiva dreptului financiar úi fiscal. În aceste condiĠii, o cercetare monografică din perspectiva dreptului penal nu poate fi lipsită de interes. Interesul unei cercetări pe tema infracĠiunilor de evaziune fiscală mai poate fi justificat úi prin aceea că, în această materie, frecventele modificări de ordin legislativ, precum úi practica judiciară aflată într-o continuă diversificare impun o analiză mereu actualizată. ContribuĠia originală pe care lucrarea o aduce în cercetarea temei priveúte mai multe aspecte. Este de subliniat, în acest sens, în primul rând, spiritul critic manifestat, atât cu privire la unele opinii doctrinare, cât úi cu privire la unele carenĠe legislative sau la aplicarea greúită, în practică, a unor dispoziĠii legale.
XIV
InfracĠiunile de evaziune fiscală
Astfel, se subliniază că susĠinerea în doctrină a existenĠei unei evaziuni fiscale legale (sau licite) este fără suport logic din moment ce a sustrage înseamnă „a-úi însuúi un lucru ce aparĠine altei persoane”, iar evaziune înseamnă „sustragere de la obligaĠiile fiscale”. În acelaúi sens se arată că în condiĠiile în care valorificarea portiĠelor legislaĠiei fiscale nu contravine dispoziĠiilor acesteia, înseamnă că o astfel de acĠiune este permisă de legiuitor, deci, în aceste situaĠii nu se justifică folosirea noĠiunii de evaziune fiscală. Este criticat modul în care legiuitorul a optat pentru structura incriminării în sensul că, în cuprinsul legii, sunt prevăzute, mai întâi, infracĠiunile conexe infracĠiunilor de evaziune fiscală úi, abia după aceea, infracĠiunile de evaziune fiscală propriu-zise. Este remarcat úi un dezechilibru între cele două categorii: în timp ce infracĠiunilor de evaziune fiscală le este rezervat un singur articol, respectiv art. 9, pentru infracĠiunile conexe sunt alocate úase articole (art. 3-8) din cele 16 articole, câte are legea în total. Se apreciază că legiuitorul ar fi trebuit ca, dincolo de simpla incriminare, să insiste úi pe stabilirea unor măsuri adecvate de prevenire a unor fapte de evaziune fiscală. În acelaúi timp se consideră că ar fi fost indicat ca úi măsurile de combatere a unor fapte de evaziune fiscală care prezintă un pericol mai scăzut decât infracĠiunile să-úi găsească reglementarea în cadrul aceluiaúi act normativ, altfel spus, contravenĠiile în domeniu ar fi trebuit să coexiste cu infracĠiunile, în acelaúi act normativ. Lucrarea pune sub semnul întrebării relaĠiile existente între infracĠiunea de împiedicare a efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale úi unele dispoziĠii ale Codului de procedură fiscală. Astfel, se consideră regretabil faptul că textul din art. 57 Cod de procedură fiscală face referire doar la dreptul persoanelor fizice de a refuza intrarea în domiciliu sau reúedinĠă. Rezultă, per a contrario, că persoanele juridice nu au dreptul de a refuza intrarea organelor de control în sediul lor sau la punctul de lucru, organele de control neavând astfel nevoie să solicite autorizarea instanĠei de judecată pentru a pătrunde în aceste spaĠii. Mai mult decât atât, din textele de lege rezultă că nici persoanele fizice nu au dreptul să refuze intrarea organelor de control în spaĠii care nu pot fi considerate „domiciliu” sau „reúedinĠă”. Autorul consideră că se impune modificarea art. 57
PrefaĠă
XV
din Codul de procedură fiscală în sensul includerii úi a sediului persoanei juridice, precum úi a locului unde o persoană îúi desfăúoară activitatea profesională, în categoria locurilor unde organele fiscale au nevoie de autorizarea prealabilă a instanĠei de judecată pentru a pătrunde, în cazul în care se lovesc de un refuz din partea contribuabilului. Este criticată, de asemenea, denumirea de „Cauze de nepedepsire úi cauze de reducere a pedepselor” folosită de legiuitor în cazul Capitolului III din Legea nr. 241/2005. Autorul precizează că legiuitorul ar fi putut să folosească această denumire doar pentru art. 10 din lege, dar în niciun caz pentru art. 11 úi 12, care nu au nicio legătură cu vreo cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei. Astfel, art. 11 prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cadrul procesului penal care are ca obiect una din infracĠiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005, iar art. 12 reglementează un caz de incapacitate de a exercita profesia de comerciant, sau de a ocupa o funcĠie în cadrul unei societăĠi comerciale, în cazul persoanelor care au fost condamnate pentru infracĠiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005. Toate observaĠiile critice sunt valorificate într-un set consistent de propuneri pe care autorul le prezintă în mod sintetic în finalul lucrării. Pe lângă unele elemente teoretice extrem de interesante úi pertinente ale analizei, aceste propuneri reprezintă o valoroasă contribuĠie pe care lucrarea o aduce în domeniul aplicativ al temei cercetate. Clarificările de ordin conceptual, pe de o parte, observaĠiile critice pertinente úi propunerile de lege ferenda, formulate în plan practic, pe de altă parte, reprezintă cu certitudine o contribuĠie valoroasă, atât din punct de vedere teoretic, cât úi din punct de vedere aplicativ, la dezvoltarea temei cercetate. De aceea sunt convins că lucrarea domnului Bogdan Vîrjan InfracĠiunile de evaziune fiscală va deveni un element de referinĠă în materie. Prof. univ. dr. Valerian Cioclei