pădurea Hercinica (Moravia de azi) până la Bug şi din Carpaţii Nordici până la Sud de Balcic (Dionysopolis). Numele adevărat al lui Burebista s-a pierdut undeva prin veacuri, dar inteligenţa, puterea şi vitejia lui în luptă avea să-i aducă meritatul nume de BUERE-BU-IST-AS (Care-era-care-estenu) înseamnă “Nemaipomenitul”, “Cum nu a mai fost şi nu mai este”.
72
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
BUREBISTA, cel mai mare dintre Regii TRACIEI, s-a născut cam pe la începutul secolului I B.C., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prăbuşirea MARELUI IMPERIU PELASGIC, atunci când lumea antică era dominată de Imperiul Roman. Burebista îşi propune şi realizează reunificarea populaţiei tracice, în care rolul limbii şi religiei comune păgâne au constituit un mijloc puternic de neîntreruptă legătură a unităţii şi frăţiei între toate pâlcurile neamului nostru, fărâmiţat până la EL; Burebista a unit neamurile într-o împărăţie respectată aici în CENTRUL şi RASARITUL EUROPEI, întinzându-şi hotarele de la
Monede descoperite din vremea lui, în Transilvania, ni-l înfăţişează pe acest rege al regilor cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Inscripţiile de pe monede sunt în limba tracică “latină vulgară”, SARMIS VASIL, Cel Mai Mare Rege. Nicicând nu au avut tracii, fie ei daci sau de altă sorginte, un lider mai impunător şi mai influent decât a fost Burebista. Nu sunt cuvintele autorului acestui articol
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
73
ci ale contemporanilor săi, locuitorii cetăţii Dionysopolis, Balcicul de astăzi, cei care îl numeau cu mândrie "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia" . Este regretabil faptul că, astăzi, sursele care să ne redea adevarata complexitate a geniului lui Bu-
74
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
rebista, dimensiunile reale, fizice sau morale ale marelui rege trac, lipsesc cu desăvârşire. Au rămas doar ecourile faptelor sale în operele unora dintre cei mai iluştri istorici antici, acestea fiind, de fapt, singurele date pe care le deţinem. Suficient, însă, pentru a ne crea o imagine despre personalitatea remarcabilă a celui care a influenţat decisiv istoria în urmă cu mai bine de două milenii. Reşedinţa iniţială a regelui (Argedava sau Sargedava) este localizată pe undeva pe la Costeşti (dealurile Orăştiei). Principalul ajutor al regelui trac de atunci era DECENEU, marele preot care, după ce a fost pentru o perioadă de timp în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii egipteni în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia (Goţia – după povestirea istoricului ostrogot Iordanes), devenind şeful suprem al spiritualităţii tracice, reuşind împreună cu Burebista să-i unească pe traci atât militar, cât şi spiritual. Burebista îşi îndeamnă supuşii la “abstinenţă, sobrietate şi ascultare de porunci”, noul mod de viaţă fiind propagat dintrun centru spiritual, numit de Straborn “Muntele Sfânt”, Legendarul KAGAION care, după Adrian Bucurescu din “Dacia Secretă”, ar fi undeva în munţii Bucegi, lângă “Sfinxul Românesc”, deoarece
citează numele lui Acronion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe cu ultimul. Cei trei coloşi ai Europei şi coşmarul celţilor. Premizele pentru o unire a triburilor dacice într-un singur neam erau deja create în momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arată, fără putinţă de tăgadă, o migraţie a clasei războinice dace din nordul Dunării către Transilvania, acolo unde se naşte un puternic centru politico-religios al strămoşilor noştri. În Germania, Ariovistus încercase unirea triburilor germanice împotriva Romei, în timp ce Mithridades al VI-lea Eupator întemeiase
KOG-A-ION însemna şi “Capul Magnificului”; cu toate astea, azi, mulţi arheologi localizează legendarul Kagaion undeva pe Dealul Grădiştei (1200m altitudine) în Masivul Sureanu, la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muscelului) aflânduse şi unul din sanctuarele patrulatere. Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea de oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia (nucleul din Munţii Sureanu întins pe o suprafaţă de 200 km pătraţi). Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3
în Asia Mică un stat puternic şi întins, ce se dorea un adversar pe măsura Cetăţii Eterne. Roma îşi amplifica tendinţele expansioniste şi chiar şi la celţi şi la tracii sud-dunăreni apăruseră tendinţele de unificare. Dacilor nu le lipsea decât un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit, cu prisosinţa, Burebista. Este cert că denumirea de rege în lumea barbară desemna, mai degrabă, un şef de trib sau al unei uniuni de triburi. Faptul că Burebista este numit "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia" (un fel de rege al regilor) nu poate însemna decât că el reuşise să se impună în faţa liderilor locali şi să îi supună pe aceştia sub o singură
hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar; a construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtca Doamnei şi colina Cozla), Cetăţeni (Jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara. Armata lui număra, la vreme de război, mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l de temut. Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în cadrul conflictului deschis dintre cei doi rivali ai Romei (respectiv Cezar şi Pompei) în anul 48 B.C. În legătură cu aceasta, o inscripţie recent descoperită la Balcic (anticul Dyonisopolis)
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
75
Cuvânt înainte
conducere, fapt nemaintâlnit în lumea tracilor. Este foarte posibil ca Burebista să nu fi avut de înfruntat fiecare trib dacic ci, mai degrabă, să fi realizat o mare unire a unor uniuni de triburi deja existente. Ca dovadă faptul că, după moartea sa, Dacia cea Mare se împarte în patru, apoi cinci părţi, conduse de lideri mai puţin însemnaţi, probabil urmaşii sau chiar şefii uniunilor de triburi supuse. Dar unirea dacilor într-un singur neam nu era decât primul pas din tumultuoasa domnie a lui Burebista. Aşa cum anticipase Herodot, tracii uniţi puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu ceilalţi doi coloşi rămaşi în luptă pentru Europa, odată cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator, Ariovistus şi Cezar. Armata sa număra circa 200.000 de luptători "ticăloşiţi de nesfârşitele războaie", suficient cât să il facă un rival de temut chiar şi pentru Roma. De altfel, Burebista nu se teme să îi înfrunte pe gali, pe germanici şi chiar pe romani. În lupta dată între anii 73-72 î.Hr de guvernatorul Antonius Hybrida cu locuitorii Histriei, locuitori sprijiniţi de o armată de barbari, prezenţa lui Burebista ca adversar al romanilor este una cât se poate de probabilă. Era doar prima luptă a regelui daco-get cu Roma şi, totodată, prima dovadă pentru el că romanii nu sunt invincibili. Luptele cele mai aprige se dau însă cu celţii războinici aflaţi pe teritoriul Daciei. Burebista, rege dac (70-44 i.e.n.). “Ajuns în fruntea neamului sau care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puter-
76
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
Cuvânt înainte
nic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani”. Aflat iniţial în fruntea unei formaţiuni statale locale, Burebista, om de stat înzestrat cu remarcabile calităţi de organizator, strateg militar şi diplomat, reuşeşte să unifice
formaţiunile politico-militare daco-gete din spaţiul carpatodunăreano-pontic sub autoritatea sa şi să pună astfel bazele unui puternic regat cu centrul, probabil, în Podişul Transilvaniei. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmaţiilor aceluiaşi Strabon, să mobilizeze o armată de 200.000 de luptători, se impune la jumătatea secolului 1 î.H. ca principală forţă politică şi militară din Europa Centrală şi de la Dunărea de Jos. Politica externă a statului lui Burebista, deosebit de activă şi îndrăzneaţă, este îndreptată spre redobândirea vechilor ţinuturi dacice şi spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe întreaga linie a Dunarii. Primul obiectiv îl constituie, în jurul anului 60 î.H., înlăturarea supremaţiei celtice din reg. Dunării Mijlocii. Amploarea şi vigoarea acestui efort militar, precum şi succesul său găsesc
ecou şi în izvoarele istorice care consemnează completa nimicire a triburilor celţilor boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros, precum şi a celor taurisci; în urma acestei victorii, hotarele apusene ale Regatului dac sunt fixate pe Dunărea Mijlocie şi Munţii Slovaciei. Înfrângerea ulterioară a scordiscilor, triburi celtice din zona de vărsare a Tisei în Dunăre, aduce siguranţa frontierei de sud-vest a Daciei şi deschide perspectiva organizării de incursiuni în sudul Dunării, în Macedonia şi Illyria, creând premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Munţilor Balcanici. În anii 55-48, atenţia lui Burebista se îndreaptă spre răsărit, unde, după înfrângerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reuşise temporar, în urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii 72/71, să-şi extindă autoritatea asupra oraşelor greceşti vest-pontice. Triburile bas-
tarnilor şi sarmanţilor de la est de Dacia şi din regiunile nordpontice sunt înfrânte, Burebista impunând apoi autoritatea statului dac coloniilor greceşti de pe litoralul septentrional şi apusean al Mării Negre, de la Olbia, aflată la gurile Bugului, şi până la Apollonia, situată pe ţărmul golfului Burgas în Tracia. Oraşe care s-au opus, precum Olbia, Histria şi Mesambria, sunt asediate şi luate cu asalt, suferind grave distrugeri şi fiind obligate să accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel “stăpânul ţinuturilor de dincolo şi de dincoace de Dunăre”, devenind “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum îl numeşte o inscripţie greacă contemporană.
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
77
S
acerdot dac, mare preot, sfetnic şi colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj după rege în statul dac. Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege în opera sa de unificare şi organizare a triburilor geto-dace. După moartea lui Burebista şi destrămarea stăpânirii acestuia (44 î.H.) Deceneu îşi asumă şi puterea regală în statul dac intracarpatic. O informaţie din Iordanes (Getica:XI,67) indică venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordându-i o putere aproape regală. Strabon spune: “Burebista…şi-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne profetice, datorită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geţii, este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să-şi stârpească viile şi să trăiască fără vin” (Geografia:VII,3,11) După Iordanes, Deceneu era un om de o vastă erudiţie. Relatarea 78
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
istoricului got conţine date deosebite privind rolul cultural şi religios îndeplinit de către Deceneu în instruirea spirituală a stratului ierarhic superior de sacerdoţi şi tarabosteşi daci: “Observând inclinaţia lor de al asculta în toate şi inteligenţa lor nativă, el i-a iniţiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goţii [geţii] transcriindu-le le pastrează până azi [sec VI d.H] cu numele de belagines; i-a învăţat logica, făcândui-i superiori celorlalte popoare în ce priveşte mintea; arătându-le practica i-a îndemnat să-şi trăiască viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învăţat să contemple cele 12 semne ale zodiacului iar prin ele mersul planetelor şi toată astronomia, lămurindu-i cum creşte şi scade discul lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura rotunjimii pământului şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus ,ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc. Vezi ce plăcere (este) ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice,când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea Lunii pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linişteşte de îndată ce primeşte explicaţia acestor lucruri. Aceasta şi multe altele, învăţând Deceneu pe geţi, prin ştiinţa sa, a strălucit în mijlocul
lor ca o adevarată minune.” Deceneu a revigorat spiritualitatea geto-dacilor, înlăturând cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura viţei de vie şi cu orgii. El este cel dintii care s-a opus viguros pătrunderii în Dacia a cultelor străine, vătămătoare pentru sănătatea spirituală şi corporală a geto-dacilor. De aceea nu este întâmplător şi fără rezonanţe religioase profunde că el a determinat autoritatea regală să dispună distrugerea viţei de vie plantată sacră a lui Dyonisos şi că toată preoţimea dacică l-a sprijinit în acest act extraordinar. Ca mare preot şi vicerege, apoi el însuşi rege Deceneu, a dispus de dubla autoritate, morală (stîrpind viciul betiei) şi politica (organizează triburile şi casta sacerdotală ), făcând dintre nobili o clasă de pilleati, ca şi din categoria privilegiată mai largă, capillati (sau comatti), din aceasta făcând pentru clerul de rând o clasă asimilabilă cu clasa cavalerilor romani-equites. Deceneu considera că viitorul şi strălucirea poporului său depind numai de înalta ţinută morală şi plecând de la această premisă se poate clădi un edificiu statal şi social trainic, motiv pentru care, sprijinit de BUREBISTA, a înfăptuit o profundă reformă socială şi religioasă a poporului geto-dac. Această reformă , celebră în lumea antică, a fost pusă în practică nu prin legi oficiale şi seci ci prin răbdare şi educaţie. Deceneu a impus sobrietatea şi cumpătarea, acea modestie a sufletului ale cărei valenţe răzbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului “ascultarea de porunci” ca efect al educaţiei prin dreptate. Geţii fiind recunoscuţi în antichitate ca fiind “cei mai drepţi”dintre cei cu care se înrudeau, caracteristică desigur foarte
veche . Deceneu a fost una din acele impresionante personalităţi care şi-au creat un loc de frunte în istoria lumii. Un factor care l-a ajutat să se realizeze pe sine însuşi şi prin asta să fie de folos neamului său, a fost prietenia şi sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar in istorie. Ei sau înţeles şi au colaborat , armo-
nios şi eficient încât, în puţini ani, au izbutit să dureze un stat puternic atât social cât şi moral. “Burebista, getul, luând conducerea poporului, primi în stăpânire oameni nevoiaşi din cauza necontenitelor războaie. El însă îi ridica astfel prin educaţie, prin cumpătare şi prin ascultarea poruncilor lui, încât în puţini ani făuri o mare împărăţie
şi supuse geţilor pe cei mai mulţi dintre vecini. El ajunse de temut chiar şi pentru romani, întrucât trecea fără frică Dunărea şi prăda Tracia până în Macedonia şi în Iliria. Îi nimici pe celţi, care erau amestecaţi cu tracii şi ilirii; extermină definitiv pe boii de sub conducerea lui Kritasiros şi pe taurisci.
Studiul monumentului de la Adamclisi are menirea să scoată la iveală unele greşeli din trecut şi să elaboreze interpretări noi, care să contribuie, pe de o parte, la îndreptarea acelor greşeli, ce dăinuie de mult timp şi în al doilea rând, să pună în adevărata sa lumină cultura şi vrednicia poporului dac, al cărui urmaş direct este poporul român. Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător. În loc de asemănări şi similitudini cu alte monumente romane contemporane, am constatat deosebiri esenţiale, pe baza cărora am elaborat interpretări noi, ce par mai apropiate de adevăr, fiind sprijinite pe dovezi certe şi evidente. Concluziile cercetărilor arată că Monumentul de la Adamclisi nu este trofeul lui Traian, că scenele de pe metope
nu reprezintă luptele romanilor cu dacii din iarna anului 101-102 din Dobrogea, ci luptele dacilor cu o armată de invazie venită din Orientul Apropiat, lupta ce a avut loc într-un sezon cald de
vară. Descifrarea tainelor acestui monument necesită cunoştinte aprofundate în domeniul culturii spirituale a popoarelor antice, deoarece pe Monumentul de la Adamclisi se află simboluri ce reprezintă taine cereşti, cunoscute în antichitate numai de iniţiaţii marilor temple. Monumentul de la Adamclisi este el în adevăr trofeul lui Traian? Sunt multe dovezi contrare unei astfel de ipoteze.Luptele lui Traian cu dacii în Dobrogea au avut loc în iarna anului 101-102, cu alte cuvinte în lunile decembrie, ianuarie şi februarie. Sculpturile Monumentului nu arată nici o mărturie de iarnă, ci din contră, un sezon cald de vară. Sunt arătaţi luptători goi până la brâu, desculţi sau cu sandale, copaci înfrunziţi, stejari înfrunziţi cu ghinda ajunsă la maturitate, ce indică cu MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
79
precizie lunile iulie şi august ca dată când a avut loc bătălia. Din moment ce sculpturile de pe monument arată un sezon de vară al luptelor, se poate spune cu toată certitudinea, că ele se referă la o altă bătălie decât cea a lui Traian cu dacii din iarna anului 101-102. Izvoarele istorice spun că dacii au fost ajutaţi în luptele contra romanilor din Dobrogea de o formaţie de cavalerie sarmată. Deosebirile constatate ne spun că metopele reprezintă călăreţi dintr-o altă armată şi sigur din alt timp. Infanteriştii, consideraţi până acum soldaţi romani, reprezentaţi pe metope, au o caracteristică comună, aproape toţi sunt îmbrăcaţi în zale de fier şi înarmaţi unii cu suliţă, sabie şi scut, alţii cu pilum, sabie şi scut, iar alţii numai cu sabie şi scut. Infanteriştii zişi romani de pe metope nu au nimic comun cu infanteriştii reprezentaţi pe Columnă, care sunt îmbrăcaţi în tunică scurtă, de pânză sau de piele suplă, terminată pe solduri şi la mâneci cu colţuri în formă de dinţi de fierăstrău. Invadatorii înfăţişaţi pe metope ca şi prizonierii de pe metope şi cei legaţi cu mâinile la spate de câte un copac, au aspect oriental, cu barba lungă şi ascuţită, unii cu 80
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
barba lungă împletită în suviţe subţiri după moda persană şi asiriană antică. Dar nu numai între armate exista deosebiri esenţiale, ci şi în portul femeilor dace. Femeile dace reprezentate pe metopele 48 ai 49 sunt îmbrăcate cu rochii lungi, ce lasă să se vadă numai laba piciorului desculţ, un fel de cămaşă dreaptă, cu mânecile scurte şi încreţită la gât, ce amintesc de iile portului naţional al româncelor. Peste mijloc sunt încinse cu un cordon răsucit în formă de frânghie. Au capul descoperit şi părul adunat şi prins la ceafă. Femeile dace reprezentate pe Columnă poartă haine mai evoluate şi cu
un rafinament superior. Rochiile sunt lungi şi cad în pliuri ample iar mânecile sunt lungi. Pe deasupra rochiei poartă un fel de şal prins în faţă sub sâni, printr-o broşă, care cade în falduri largi peste coapse în jos către spate până sub genunchi. Părul capului este legat cu o năframa la ceafă, în picioare poartă încălţăminte uşoară. Concluzia ce se poate formula din deosebirile îmbrăcămintei femeilor dace, este că Monumentul de la Adamclisi este mai vechi decât Columna, cu o epocă istorică, cu un număr de ani suficient de mare ca portul femeilor dace să poată evolua de la forma Adamclisi la cea de pe Columnă. Monumentul de la Adamclisi pare a fi de origine dacică. Un studiu al compoziţiei Monumentului conduce la convingerea că el ar fi opera unui iniţiat. Scriitorii antici sunt unanimi în a spune că Marele Preot al dacilor cunoştea tainele Cerului şi ale Pământului, cu alte cuvinte el era un iniţiat în ştiinţele spirituale. Semnele geometrice de pe Monument sunt simboluri, care în limba iniţiaţilor reprezintă forţe cereşti ajutătoare omului. Pentru restul oamenilor aceste semne nu au nici un înţeles, pentru că nu ştiu ce reprezintă ele. Acest fapt ne face să credem că Marele Preot al dacilor ar fi fost singurul în stare să conceapă compoziţia Monumentului de la Adamclisi, pe motiv că nimeni altul nu era în stare de o asemenea concepţie, în spaţiul în care a fost construit. Semnele geometrice de pe parapetul crenelat de pe plăcile de piatră care separă sculpturile prizonierilor, nu fac parte dintr-un alfabet vechi oriental necunoscut, după cum a spus C. W. Wutzer, şi nici nu sunt simple elemente de ornamentaţie, ci sunt simboluri, care după credinţa poporului dac reprezintă forţele cerului, care i-au ajutat pe daci să-i învingă pe duşmani. Prezenţa acestor semne pe Mon-
umentul de la Adamclisi este o dovadă certă în plus, că autorul Monumentului nu poate fi decât Marele preot Deceneu şi regele Burebista, care cunoşteau tainele cerului, dupa cum atestă izvoarele istorice vechi. Fresca crenelurilor cu prizonieri încadrată de semnele geometrice s-ar putea traduce în vorbe astfel: Mica armată dacică a învins marea armată de invazie cu ajutorul cerului, iar pe duşmani i-a dat legaţi în mâinile dacilor. Că Monumentul de la Adamclisi a fost construit din porunca regelui Burebista, în urma victoriei repurtată împotriva unei mari armate de invazie venită din Orientul Apropiat. Invadatorii se pare ca au venit pe apă şi ar fi debarcat în Dobrogea în regiunea porturilor Callatis şi Sardes, actualmente MangaliaNeptun-Costineşti. De aici s-ar fi îndreptat către localitatea Sucidava, situată pe malul dobrogean al Dunării, capitala unei uniuni tribale locale,
cunoscută ca reşedinţă a regelui Roles, ce domnea înainte de ocupaţia romană. Armata dacilor a întâmpinat armata de invazie cam la două treimi din drumul ce porneşte de la Callatis spre Sucidava, la locul care se numeşte astăzi Adamclisi. Dupa toate probabilitătile, locul acesta a fost ales şi impus de către daci ca teatru al bătăliei cu invadatorii, fiindcă în acest loc se afla apa de băut, colinele învecinate par să fi fost acoperite cu păduri de stejar, după cum se vede pe metopele 31 şi 32 unde armata dacilor s-ar fi putut adăposti fără a fi văzută de invadatori, iar locul din vale, strâmtat de păduri, nu permitea armatei invadatoare nici o deşfăşurare a forţelor sale şi nici manevre tactice. Comandanţii căzuţi prizonieri, legaţi cu mâinile la spate de câte un copac împodobesc crenelurile Monumentului, iar pe conducătorul expediţiei l-a aşezat la picioarele statuii regelui Burebista, de asemenea legat cu mâinile la spate,
împreună cu cele două femei carel însoţeau în expediţia din Dacia. După cultul morţilor la daci, trupurile celor căzuţi în bătălie, autohtoni şi duşmani, au fost adunate şi incinerate pe un mare rug, anume făcut pe vârful unei coline dominate din apropierea locului în care s-a desfăşurat bătălia. Peste rugul cu cenuşa luptătorilor s-a clădit marele Monument ce aminteşte de tumulurile preistorice pelasgotracice. Sculpturile conţin numeroase detalii specifice timpului în care a fost construit. Fiecare detaliu conţine în sine un model determinat şi caracteristic. Intreaga decoraţiune face parte dintr-un plan bine definit şi cu intenţia vădită de a transmite posterităţii documente de mare însemnătate din viaţa poporului dac.
Podul de piatră de peste Dunăre a fost una din minunile antichităţii pe care romanii ni-l prezintă ca fiind o realizare a lui Apollodor din Damasc, idee preluată şi de unii dintre "istoricii noştri". Este ilogic ca o armată care posedă teritoriul doar de pe un mal al fluviului Dunărea (Istrul)
să reuşească construirea unui pod de piatră, al cărui al doilea capăt se afla pe teritoriul inamic. Astăzi, cu toată tehnica modernă de care dispunem, un pod de piatră peste Dunăre se poate construi într-o perioadă de aproximativ 5-7 ani... ori "istoricii" susţin că Traian l-a construit la începutul celui de al
doilea război cu dacii în doi ani?!... Considerăm imposibilă construirea într-o perioadă atât de scurtă, de numai doi ani, a unui pod de piatră peste Dunăre, în special când Traian se găsea în plină campanie militară, contraatacurile lui Decebal provocând mari pierderi invada-
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
81
torilor romani. Este ciudat că nici un itinerar antic şi nici un text epigrafic nu ne vorbesc de "podul lui Traian" şi nu a fost găsit niciodată vreun text care să vorbească de tehnica construcţiei lui. Astăzi avem la dispoziţie numai COLUMNA lui TRAIAN, unde se vede clar că în anul 101 A.D., romanii treceau Dunărea pe un pod de vase. De ce oare, mândrul arhitect Apollodor din Damasc, căruia i se atribuie construcţia podului şi a Columnei lui Traian, a uitat să imortalizeze pe Columnă o asemenea mare realizare - un pod de piatră peste Dunăre care era chiar opera sa ?! Oare nu este mult mai verosimil ca podul de peste Dunăre să fi fost construit de poporul care stăpânea ambele maluri ale fluviului, popor condus de cel despre care STRABON scria: "Burebista stăpâneşte tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării, este temut de romani, ataca, trecea fluviul când voia prin Macedonia". 82
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
Luat prin surprindere de invazia romanilor, Decebal, un mare strateg, încearcă să oprească înaintarea romanilor, demolând partea de lemn carosabilă a podului, iar restul fiind incendiat, după cum arata bârnele arse de la faţa locului. Din acest motiv Traian şi-a trecut trupele în Dacia nu pe un pod de piatră ci pe unul de vase, după cum chiar Apollodor din Damasc arată pe Columna lui Traian. Mai târziu armata romană a refăcut vechiul pod de piatră a lui Burebista pentru a transporta prada luată de la
populaţia dacică, dar cărămizile cu ştampila legiunilor romane găsite pe acest loc nu dovedesc că ei au şi construit podul ! În secolul al III-lea A.D., Constantin cel Mare, dac de origine născut la NIS, reconstruieşte podul de la Drobeta, adaugă un castru cu patru turnuri şi un edificiu cu numeroase încăperi. Menţionăm că într-o baladă aromână, "Puntea din artă", se vorbeşte de trei meşteri iscusiţi, care au construit un pod peste Dunăre şi care au lucrat la el 6 ani.
MAREA ENCICLOPEDIE A GETO-DACILOR
83