A P O L E V EUR A R T A P O R CU EU
E T I U CIRC
T S O C LOW
3 1 0 2
500 NA LA
PA
ET Circuite 2013.indd 1
EURO
3/11/13 12:09 AM
europatravel.ro/circuite
europatravel.ro
CIPRIAN ENEA, consultant in turism, tvtravel.ro „În ultimii ani, turiştii români au dovedit un apetit crescut pentru destinaţii de vacanţă mai puţin cunoscute, iar agenţiile de turism nu au întârziat să vină în întâmpinarea aşteptărilor lor. Aşa s-a născut proiectul „Toată Europa prin Europa Travel”, prin care, împreună cu cea mai mare agenţie low cost din România, am reusit sa vizitez toate ţările Bătrânului Continent. Europa Travel este singura agenţie de la noi din ţară care a susţinut un asemenea proiect.”
DE CE EUROPA CU EUROPA TRAVEL? Pentru ca programele sunt concepute de specialisti cu peste 20 de ani de experienta, ce testeaza si verifica personal fiecare circuit, fiecare hotel, fiecare restaurant, fiecare popas, alegand pentru dvs. Locurile cele mai interesante, astfel incat sa le vedeti si simti ca si cum ati fi localnici;
RAZVAN PASCU, consultant in turism si blogger, razvanpascu.ro „Astazi as vrea sa va scriu putin despre unele dintre ofertele Europa Travel si aici ma refer in special la partea de circuite. Eu obisnuiesc sa calatoresc destul de mult mai ales in city-break-uri si circuite si de aceea pot spune ca am oarece expertiza pe acst domeniu. Asadar, Europa Travel ofera la vanzare vacante in circuite create in special in Europa. Vorbim aici in special despre Italia, Polonia, Portugalia, Scotia, Croatia, Cehia, Tarile Nordice, Marea Britanie, Muntenegru, Franta, Benelux, dar si destinatii din America, Asia sau Africa. Recomand circuitele Europa Travel…”
Ghizi profesionisti, cei mai multi dintre ei profesori cu multi ani la catedra, dar mai ales cu experienta sutelor de grupuri conduse si indrumate in toate orasele importante ale Europei, avand capacitatea de a transforma calatoriile in experiente unice, altfel greu de atins pe cont propriu, ce se vor transforma amintiri memorabile.
FLORENTINA TOMA, turist Circuit Grecia, 20.09.2012
Hoteluri alese cu grija, stiuta fiind importanta unei nopti de odihna dupa o zi epuizanta, Curatenie si confort, iata ce caracterizeaza, in esenta, hotelurile utilizate pentru popasurile de pe traseu.
„M-am bucurat enorm pentru oportunitatea de a trai o minunata excursie, pot spune ca sunt inca euforica, intrucat a fost asa cum mi-am dorit-o. Am avut oportunitatea de a vedea locuri si lucruri minunate, am cunoscut persoane simpatice, vremea a fost prielnica si risipirea resurselor financiare fara nici un fel de regret, am perceput amploarea ce o capata viziunea asupra lumii, asupra vietii. Deseori am simtit lacrimi in ochi din pricina emotiei, probabil pare imatura naivitatea mea, insa acest sentiment l-am trait in momentul in care simteam ca oamenii pot lasa in urma lor lucruri grandiose, pe langa povestile nemuritoare cu zei, din care reiese cat de abjecti erau. Entuziasmul si dorinta de a colinda prin lume, m-au determinat sa aleg chiar si excursia pentru anul viitor, un circuit de 13 zile in Italia si ma rog sa fiu sanatoasa si cu putere de munca pentru partea financiara. Va multumesc pentru seriozitate, va doresc cat mai multa sanatate si cat mai multe realizari. Toate cele bune pana la urmatoarea colaborare!
Autocare impecabile, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru calatorii confortabile si soferi profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, avand la activ sute de mii de kilometri pe drumurile europene. Un raport calitate/pret imbatabil, asigurat de forta de negociere a grupului si de volumul serviciilor contractate, pretul excursiilor transformand sintagma “low-cost” in realitate;
E J A T N A V A
itarea tru ach n e p % ana la ERE 10 REDUC a excursiei p ala integr isti .2012 ii 5 tur m i r p 31.03 a pentru pana l E 10 % R E C cursie U x e e RED r ca i in fie inscris RI de .2013 GRUPU cuit u r 31.03 t n e 0% p lasi cir pe ace ERE 3-1 , C e U n D a E o R ers um 6 p minim care asi ple si acee ERE 3% curi REDUC le 5 lo e m i t l u 1 eur pentru 0 pct = r a 5 c o L t E u V din a A TRA
Puncte
lub emul C t s i s n i
EUROP
2
ET Circuite 2013.indd 2
3/11/13 12:09 AM
T S O C LOW
E T I U C CIR
3 1 0 2
A 500 ANA L
P
EURO
1. Capitale Europene
169 EURO
4 Zile
25. Polonia
219 EURO
6 Zile
2. Paris - Londra
365 EURO
9 Zile
26. Bulgaria
139 EURO
4 Zile
3. Paris
289 EURO
7 Zile
27. Turcia - Cappadokia
239 EURO
8 Zile
4. Paris
315 EURO
6 Zile
28. Turcia - Cappadokia
379 EURO
8 Zile
5. Anglia- Franta
469 EURO 10 Zile
29. Istanbul
135 EURO
4 Zile
6. Anglia-Franta
469 EURO
8 Zile
30. Istanbul
225 EURO
5 Zile
7. Franta
369 EURO
8 Zile
31. Turcia
325 EURO
12 Zile
8. Benelux
415 EURO
9 Zile
32. Turul Romaniei
345 EURO 11 Zile
9. Madrid
349 EURO
5 Zile
33. Apuseni
99 EURO
3 Zile
10. Barcelona
369 EURO
6 Zile
34. Maramures
195 EURO
7 Zile
11. Spania
395 EURO
7 Zile
35. Valea Ariesului
79 EURO
2 Zile
12. Elvetia
319 EURO
7 Zile
36. Sighisoara
65 EURO
2 Zile
13. Praga-Viena
199 EURO
6 Zile
37. Transalpina
45 EURO
1 Zi
14. Praga
159 EURO
7 Zile
38. Transfagarasan
39 EURO
1 Zi
15. Viena
139 EURO
5 Zile
39. Vulcanii Noroiosi
29 EURO
1 Zi
16. Budapesta
119 EURO
4 Zile
40. Delta Dunarii
250 EURO
4 Zile
17. Venetia
229 EURO
6 Zile
18. Sicilia
439 EURO 10 Zile
19. Italia Clasica
435 EURO 10 Zile
20. Italia
435 EURO
21. Italia-Grecia
439 EURO 10 Zile
22. Grecia
235 EURO
5 Zile
23. Croatia
259 EURO
6 Zile
24. Muntenegru - Albania
249 EURO
5 Zile
7 Zile
Paris
Budapesta
Roma
Bruxelles
Moscova
Barcelona
Londra Praga
Kรถln
Oslo
Berlin
Atena
ET Circuite 2013.indd 3
3/11/13 12:09 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
169
CAPITALE EUROPENE
eurO
Belgrad • Zagreb • Bratislava • Viena • Budapesta Ziua 1. BUCURESTI - DROBETA - Portile de Fier - BELGRAD (595 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei, pe traseul Pitesti - Craiova - Turnu Severin. Traversarea Dunarii la Portile de Fier in Serbia. Excursie prin Defileul Dunarii (Lacul de acumulare, Cazanele Mari si Mici) spre Belgrad, unde incepem turul de oras cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Printesei Ljubice si artera pietonala Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad. Ziua 2. BELGRAD - ZAGREB - GYOR (695 km) Mic dejun. Plecare spre Zagreb, capitala Croatiei, unde parcurgem turul orasului: Catedrala, Muzeul de Arta, Universitatea. Traseul continua prin Ungaria spre Gyor, cu scurta oprire la Lacul Balaton. Seara sosire si cazare la Gyor. Ziua 3. GYOR - BRATISLAVA - VIENA BUDAPESTA (395 km) Mic dejun. Deplasare spre Bratislava pentru un scurt tur al centrului istoric. Traseul continua spre Viena pentru a vizita Palatul Schonbrunn si a gradinilor acestuia, apoi tur
panoramic cu autocarul pentru a descoperi frumusetea fostei capitale imperiale: Prater, Sediul ONU, Turnul Dunarii, Ringstrasse, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg (exterior), Catedrala Sf. Stefan, Opera. Porgram liber la dispozitia turistilor pentru tur pietonal in centrul istoric spre Monumentul Ciumei si Domul Sf. Stefan sau shopping pe Mariahilfer Strasse. Dupaamiaza plecare spre Budapesta. Optional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croaziera pe Dunare (14 euro fara cina + optional 15 euro supliment pentru cina), avand inclus si un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Stefan, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matias. Cazare in Budapesta la hotel 3*. Ziua 4. BUDAPESTA - BUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
4 zile, autocar Date de plecare: 29.04; 14.08.2013 BONUS: 50% REDUCERE - Croaziera (fara cina) la Budapesta pe Dunare
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• T ransport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 3 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• A sigurarea medicala si alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Excursii optionale (minim 30 turisti): Croaziera pe Dunare la Budapesta.
4
ET Circuite 2013.indd 4
3/11/13 12:09 AM
circuite
LOW COST
o
de la
369 eurO
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasif. 24*, exceptie ziua 4 (contra cost cu transp. public); • 6 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2 si 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Asigurarea medicala, intrari la obiective si servicii de ghizi locali; • Vaporasul si transport local in Londra, Paris, ascensiunea pe Turnul Eiffel; • Taxele de traversare a Canalului Manecii 45 Euro (se achita obligatoriu la inscriere, la agentia din Romania); • Excursii optionale (minim 30 persoane): Fontainebleau, Valea Loirei, Windsor.
9 zile, autocar Date de plecare: 30.06, 19.07, 16.08.2013
PARIS – LONDRA Viena • Munchen • Paris • Londra • Nurnberg Ziua 1. BUCURESTI BUDAPESTA (895 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta. Ziua 2. VIENA - MUNCHEN PARIS (1480 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira intr-un scurt tur de oras frumusetea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Stefan, Opera. Urmeaza Munchen, unde va vor incanta: Marienplatz, Primaria si Frauenkirche. Se calatoreste cu autocarul in timpul noptii catre Paris. Ziua 3.PARIS Mic dejun. Tur panoramic cu autocarul: L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Scoala Militara, si maiestuosul
Dom al Invalizilor cu mormantul lui Napoleon Bonaparte, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Timp liber pentru vizitarea Muzeului Luvru. Urmeaza L’lIle de la Cite cu impozanta Catedrala Nôtre Dame, Cartierul Latin si Pantheonul, apoi ne deplasam pe langa Opera Garnier, Galeriile Lafayette, catre Moulin Rouge si Place Pigale, de unde urcam spre Sacre Coeur si Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 4. PARIS FONTAINEBLEAU - VALEA LOIREI (450 km) Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Paris pentru explorarea orasului pe cont propriu. Pentru cei pasionati sugeram o excursie la Disneyland (cu RER). In Paris nu ratati Muzeele Luvru si d`Orsay, centrul Pompidou cu
Atelierul Brancusi, Croaziera pe Sena si ascensiunea pe Turnul Eiffel. Optional excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinament si apoi pe Valea Loirei. Se viziteaza Chambord ce domina peisajul cu arhitectura sa medievala, iar la intoarcerea spre Paris, oprire in pitorescul orasel Blois.Cazare la Paris. Ziua 5. PARIS VERSAILLES - CANTERBURY - LONDRA (450 km) Dupa micul dejun, tur cu autocarul al cartierului La Defence, apoi se viziteaza Palatul Versailles si optional gradinile sale. In continuare traseul strabate intreaga Picardie spre Calais. Traversarea Canalului Manecii spre Dover. In drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastica a Angliei, dominata de renumita catedrala. Sosire si cazare in zona Londra
Ziua 6. LONDRA GREENWICH Mic dejun. Incepem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St. Paul, Muzeul figurilor de ceara, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporasul pe Tamisa. Optional, deplasare catre Greenwich, cu renumitul observator astronomic. Cazare in zona Londra. Ziua 7. LONDRA - WINDSOR - NURNBERG (595 km) Mic dejun. Timp liber la Londra sau optional excursie la Windsor. Se viziteaza castelul Windsor care ne va incanta printre altele cu Apartamentele regale si Capela St. George`s. Intoarcere in Londra pentru a vizita National Gallery sau Tate Gallery, ori timp liber la dispozitia turistilor in zona
comerciala Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Covent Garden. La ora 19.00, plecare spre Dover pentru traversarea pe continent. Se calatoreste cu autocarul in timpul noptii. Ziua 8. NURNBERG - GYOR (635 km) Dimineata oprire in Nurnberg pentru tur de oras: Zidurile de incinta cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piata cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus si Citadela Orasului, apoi plecare spre Ungaria. Seara, cazare la Gyor. Ziua 9. GYOR - BUCURESTI (955 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
5
ET Circuite 2013.indd 5
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
289 eurO
Viena • Munchen • Paris • Versailles • Valea Loirei • Fontainebleau • Salzburg • Budapesta Ziua 1. BUCURESTI BUDAPESTA (895 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta Ziua 2. VIENA - MUNCHEN PARIS (1475 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira intr-un scurt tur de oras frumusetea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piata Maria Tereza, Parlamen tul, Primaria, Palatul Hofburg (exterior),Domul Sf. Stefan, Opera. Urmeaza Munchen cu Marienplatz, Primaria si Frauenkirche. Se calatoreste cu autocarul in timpul noptii catre Paris Ziua 3. VERSAILLES PARIS Dimineata se viziteaza somptuosul Palat de la Versailles (fara acces in gradini). La intoarcerea in Paris,
tur panoramic al cartierului de zgarie nori La Defence, apoi incepem vizitarea orasului cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Continuam vizitarea cu Scoala Militara si maiestuosul Dom al Invalizilor cu mormantul lui Napoleon Bonaparte, apoi ne deplasam pe langa Opera Garnier, Galeriile Lafayette, catre Moulin Rouge si Place Pigale, de unde urcam spre Sacre Coeur si Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 4. PARIS FONTAINEBLEAU - VALEA LOIREI (420 km) Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Paris pentru explorarea orasului pe cont propriu. Pentru cei pasionati sugeram o excursie la Disney Land (cu RER). In Paris nu
ratati Muzeele Luvru si d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brancusi, Croaziera pe Sena si bineinteles ascensiunea pe Turnul Eiffel. Optional excursie la Palatul Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desavarsit si apoi in continuare pe Valea Loirei. Se viziteaza castelul Chambord, iar la intoarcerea spre Paris, oprire in pitorescul orasel Blois pentru a vizita Castelul incarcat de istorie. Cazare la Paris Ziua 5. PARIS - SALZBURG (960 km) Mic dejun. Incepem turul pietonal in Paris cu L’lIle de la Cite inima istorico-spirituala a Parisului, cu impozanta Catedrala Notre Dame si Palatul de Justitie cu delicata Sainte Chapelle. Urmeaza Cartierul Latin, cu Sorbona, Pantheonul si Gradinile Luxembourg. Timp liber in Paris pana la ora 21.00 cand
se pleaca spre Salzburg. Se calatoreste cu autocarul in timpul noptii catre Germania Ziua 6. SALZBURG - ABATIA MELK - BUDAPESTA (525 km) Dimineata oprire in Salzburg, orasul muzicii, pentru un tur pietonal: Gradinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Orasul vechi, apoi plecare spre Ungaria. Pe traseu, scurta oprire pentru a admira splendoarea barocului austriac, Abatia Melk. La Budapesta, scurt tur cu autocarul in zona centrala. Cazare la Budapesta Ziua 7. BUDAPESTA BUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
7 zile autocar Date de plecare: 11.05, 23.06, 15.07, 03.08, 30.08.2013
SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar cu climatizare, clasif. 2 - 4* exceptand ziua 4 (contra cost cu transportul public); • 4 cazari cu MD in hoteluri de 2 - 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiective si servicii de ghizi locali; • Vaporasul pe Sena, funicular in Salzburg, urcarea pe Turnul Eiffel, transportul in Paris; • Excursii optionale: Valea Loirei, Fontainbleau.
6
ET Circuite 2013.indd 6
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
PARIS MAGIQUE
de la
319 eurO
Ziua 1 BUCURESTI (CLUJ/ TIMISOARA) - PARIS Prezentare in Aeroportul Bucuresti OTOPENI la ora 05.15 pentru zbor Bucuresti Paris cu compania Air France. Dupa aterizarea la Paris, transfer la hotel. In continuare, program liber, la dispozitia turistilor. Cazare la Paris. Ziua 2 PARIS - VERSAILLES Mic dejun. Timp liber sau, optional, excursie pentru a vizita somptuosul Palat de la Versailles si gradinile sale. La intoarcerea in Paris, tur panoramic al cartierului La Defence, L’Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Scoala Militara, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi deplasare pe langa Opera Garnier, Galeriile Lafayette, catre Moulin Rouge si Place Pigalle. Cazare la Paris.
Ziua 3 PARIS - L`Ille de la Cite, Montmartre Dupa micul dejun, incepem explorarea orasului utilizand transportul public: L’Ille de la Cite, inima istorico - spirituala a Parisului, cu impozanta Catedrala Notre Dame si Palatul de Justitie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversam intr-un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon si Gradinile Luxemburg. Seara, timp liber in renumitul cartier Montmartre pentru a admira impozanta Bazilica Sacre Coeur si pitoreasca Place du Tertre. Intoarcere la hotel pentru cazare. Ziua 4 PARIS FONTAINEBLEAU - VALEA LOIREI (470 km) Mic dejun. Timp liber in Paris. Excursie optionala (10 - 15 euro/persoana) la Palatul
Fontainebleau, impresionant prin rafinamentul desavarsit si apoi in continuare pe Valea Loirei. Se viziteaza cel mai renumit castel: Chambord, ce domina peisajul cu arhitectura sa medievala, iar la intoarcerea spre Paris, oprire in pitorescul orasel Blois pentru a vizita Castelul incarcat de istorie. Cazare la Paris. Ziua 5 PARIS DISNEYLAND Mic dejun. Timp liber in Paris, paradis al pasionatilor de shopping, iar pentru „copiii” de toate varstele sugeram o excursie la Disneyland (deplasare cu RER). In Paris nu ratati impozantul Dom al Invalizilor, mormantul lui Napoleon Bonaparte, Muzeele Luvru si d`Orsay, centrul Pompidou cu Atelierul Brancusi, Croaziera pe Sena si bineinteles ascensiunea pe Turnul Eiffel. Cazare la Paris.
6 zile, avion Date de plecare: 03.06, 21.06, 01.07, 12.07, 23.07, 31.07, 05.08, 14.08, 20.08, 28.08, 07.09, 19.09.2013
Ziua 6 PARIS - BUCURESTI Dupa micul dejun, se elibereaza camerele si se lasa bagajele in luggage room. Timp liber in Paris. Transfer la ora 15.30 la aeroportul Charles de Gaulle din Paris pentru zbor la Bucuresti sau la aeroporturile de destinatie din tara. Sosire la Bucuresti in jurul orei 22.45.
Paris • Versailles
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Bilet de avion Bucuresti - Paris - Bucuresti, zbor Air France (orele sunt locale si pot suferi modificari); • 5 cazari cu MD la hotel 3* sau 2*(minim 10 persoana la fiecare); • Asistenta turistica din partea agentiei;
• Intrarile la obiective si serviciile de ghizi locali; • Croaziera pe Sena, urcarea pe Turnul Eiffel si transportul local in Paris; • Transport cu autocar cu climatizare, minim 2* pentru optionalele din ziua 3 si 4; • Excursiile optionale; • Taxe aeroport si transfer aeroport – hotel - aeroport: 195 euro (pot suferi modificari).
• Fontainebleau • Valea Loirei
7
ET Circuite 2013.indd 7
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
FRANTA ANGLIA
de la
469 eurO
Viena • Salzburg • Munchen • Reims • Paris • Londra • Luxemburg • Nurnberg Ziua 1. BUCURESTI BUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta Ziua 2. BUDAPESTA MUNCHEN (640 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira intr-un scurt tur de oras frumusetea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Stefan, Opera. Deplasare in Salzburg: Gradinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Orasul vechi. Traseul continua spre Munchen, unde va vor incanta: Marienplatz, Primaria, cu renumitul ceas medieval si Frauenkirche. Cazare in zona Munchen Ziua 3. MUNCHEN - PARIS (795 km) Mic dejun. Plecare spre Luxemburg, pentru un tur
pietonal catre Place de l’Armee si Palatul Ducal. Scurta oprire la Reims, unde se va vizita celebra Catedrala. Seara, la Paris, tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Podul Alexandru al III-lea, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris Ziua 4. PARIS - VERSAILLES (80 km) Mic dejun. Dimineata se viziteaza Palatul de la Versailles. La intoarcere, tur panoramic al cartierului La Defence. Continuam cu Scoala Militara si maiestuosul Dom al Invalizilor, apoi L’lIle de la Cite, cu Catedrala Nôtre Dame si Palatul de Justitie. Urmeaza Pantheonul, apoi Opera Garnier, Galeriile Lafayette, Moulin Rouge si Place Pigalle, de unde urcam spre Sacre Coeur si Montmartre. Cazare la Paris
Ziua 5. PARIS - VALEA LOIREI (450 km) Mic dejun. Timp liber in Paris. Optional, excursie la Palatul Fontainebleau si pe Valea Loirei. Se viziteaza castelul Chambord, iar la intoarcere oprire in pitorescul orasel Blois. Cazare la Paris. Ziua 6. PARIS - LONDRA (450 km) Mic dejun. Traversarea Canalului Manecii spre Dover. In drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastica a Angliei. Sosire si cazare in zona Londra. Ziua 7. LONDRA GREENWICH Mic dejun. Incepem vizita capitalei britanice: Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Parlamentul, Turnul Londrei, Big Ben, Catedrala St. Paul, Muzeul figurilor de ceara, British Museum. Timp liber sau plimbare cu vaporasul pe
Tamisa. Optional, deplasare la Greenwich. Cazare la Londra. Ziua 8. LONDRA MANNHEIM (795 km) Mic dejun. Plecare spre Dover si traversarea pe continent. Pe traseul spre Mannheim ne oprim pentru o scurta vizita in Luxemburg. Seara sosire si cazare in zona Mannheim. Ziua 9. MANNHEIM BUDAPESTA (895 km) Dupa micul dejun, plecare spre Nurnberg pentru tur de oras. Traseul continua spre Budapesta, unde, dupa un scurt tur panoramic de oras, se ajunge la hotel pentru cazare. Ziua 10. BUDAPESTA BUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
10 zile autocar Date de plecare: 5.06, 30.07, 23.08, 09.09.2013 SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasif. 2- 4*; • 9 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3 si 2*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiective si servicii de ghizi locali; • Vaporasul si transportul local in Londra si Paris; • Taxele de traversare a Canalului Manecii 45 Euro (Se achita obligatoriu la inscriere, la agentia din Romania); • Excursiile optionale (minim 30 de persoane): Fontainebleau, Valea Loirei.
8
ET Circuite 2013.indd 8
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
de la
479 eurO
8 zile, avion Date de plecare: 08.07, 07.08, 03.09.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Bilet de avion Bucuresti - Frankfurt si Munchen Bucuresti, zbor Lufthansa (orele sunt locale si pot suferi modificari); • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasif. 2 - 4*, exceptie ziua 6 (contra cost cu transport public); • 7 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2* si 3*; • Ghid din partea agentiei dupa intalnirea cu acesta in Munchen.
• Asigurarea medicala; • Intrari la obiective si servicii de ghizi locali; • Vaporas + transport local in Strasbourg, Londra, Paris, acces Turnul Eiffel; • Taxe de traversare a Canalului Manecii 45 euro (se achita la inscriere); • Excursiile si vizitele optionale: Fontainebleau, Valea Loirei, Oxford - Stratford, Windsor, Croaziera pe Dunare, toate minim 30 persoane; • Ttaxe aeroport si transfer aeroport - hotel - aeroport: 195 euro (pot suferi modificari).
Luxemburg • Reims • Paris • Valea Loirei • Canterbury • Londra • Oxford • Strasbourg Ziua 1 BUCURESTI FRANKFURT - LUXEMBURG - REIMS - PARIS (585 km) Intalnire la ora 04.30 in Aeroportul OTOPENI pentru zbor Bucuresti - Frankfurt, cu compania Lufthansa. Imbarcare in autocar si tranzitarea Germania spre Luxemburg (scurta vizita). Apoi, oprire la Reims, unde se viziteaza Catedrala. Seara sosim la Paris si incepem vizita cu un tur panoramic: Place de la Concorde, L’Arc de Triomphe, Champs Elysees, Tour Eiffel, Palais de Chaillot, Grand Palais, Petit Palais. Cazare la Paris. Ziua 2 PARIS - VERSAILLES (80 km) Mic dejun. Dimineata se viziteaza Palatul de la Versailles. La intoarcere, tur panoramic al cartierului La Defence. Continuam cu Scoala Militara si Domul Invalizilor cu
mormantul lui Napoleon, apoi L’lIle de la Cite, cu Catedrala Notre Dame si Palatul de Justitie. Urmeaza Pantheonul, apoi ne deplasam pe langa Opera Garnier, Galeriile Lafayette, catre Moulin Rouge si Place Pigale, de unde urcam spre Sacre Coeur si Montmartre. Cazare la Paris. Ziua 3 PARIS FONTAINEBLEAU - VALEA LOIREI (450 km) Mic dejun. Timp liber pentru explorarea orasului. Optional, excursie la Palatul Fontainebleau, si apoi Valea Loirei. Se viziteaza castelul Chambord, iar la intoarcerea spre Paris, oprire in Blois. Cazare la Paris. Ziua 4 PARIS CANTERBURY - LONDRA (450 km) Mic dejun. Deplasare spre Calais. Traversarea Canalului
Manecii spre Dover. In drum vom opri la Canterbury, capitala eclesiastica a Angliei, in atmosfera medievala dominata de renumita catedrala. Sosire si cazare in zona Londra. Ziua 5 LONDRA GREENWICH Mic dejun. Incepem vizita capitalei britanice cu Palatul Buckingham, Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Tower Bridge, Turnul Londrei, Parlamentul, Big Ben, Catedrala St.Paul, Muzeul figurilor de ceara, British Museum.Timp liber la dispozitia turistilor. Optional, deplasare catre Greenwich. Cazare la Londra. Ziua 6 LONDRA - WINDSOR - OXFORD - STRATFORD (395 km) Mic dejun. Timp liber in Londra sau optional excursie la Windsor. Excursia optionala
continua spre Stratfordupon-Avon, locul de nastere al inegalabilului Shakespeare apoi spre Oxford, unde se vor vizita Queen’s College, Merton College, Catedrala. Intoarcere pentru cazare la acelasi hotel la Londra.
Munchen, unde va vor incanta: Marienplatz, Primaria si Frauenkirche. In cursul dupa amiezii sosire in orasul muzicii, unde printr-un tur pietonal avem ocazia sa admiram: Gradinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Orasul vechi. Cazare in zona Salzburg.
Ziua 7 LONDRA STRASBOURG (735 km) Mic dejun. Plecare spre Dover si traversarea pe continent. In cursul serii sosire in Strasbourg. Optional, croaziera cu vaporasul pe raul Ill, pentru a admira pitorescul cartier Petite France si Consiliul Europei. Cazare in zona Strasbourg. Ziua 8. STRASBOURG MUNCHEN - SALZBURG (485 km) Mic dejun. Incepem vizita capitalei Alsaciei cu Catedrala Notre Dame de Strasbourg si Palatul Rohan. Plecare spre Salzburg, cu popas in 9
ET Circuite 2013.indd 9
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
FRANTA
de la
369 eurO
Paris • Reims • Strasbourg • Munchen • Valea Rinului • Nurnberg • Luxembourg • Salzburg • Viena • Budapesta ZIUA 1 - ora 06.15 prezentarea la imbarcare, Bucuresti - parcare Gara de Nord. Ora 06.30 - deplasare pe traseul Pitesti - Deva – Arad - Ungaria. Cazare in zona Budapesta - Gyor. ZIUA 2 (mic dejun). Traversarea Austriei. Sosire in Nurnberg - plimbare pietonala (seara, o ora) in centrul istoric la Schoner Brunnen si bisericile Sf. Sebald si Frauenkirche. Cazare in Nurnberg.
ZIUA 3 (mic dejun). Deplasare pe Valea Rinului (Bingen - Koblenz) unde, de pe un mal sau altul, se admira legendara stanca Loreley. Vizita Luxembourg (centrul vechi, Catedrala Notre Dame). Cazare in Paris. ZIUA 4 (mic dejun). Vizita la Versailles. Tur Paris cu autocarul pe traseul: Defense
(Notre - Dame, Gradinile Luxembourg, Sorbona, Panteonul, Place Vendome, Opera, Biserica La Madeleine, Domul Invalizilor cu oprire in Cartierul Montmartre (Basilica Sacre Coeur, Piata Pictorilor). Pachet turistic: urcare in Turnul Montparnasse - panorama asupra orasului, croaziera pe Sena si tur by night Paris (Arcul de Triumf, Champs Elysses, Turnul Eiffel, Place de la Concorde). Cazare in Paris. ZIUA 5 (mic dejun). Se viziteaza Catedrala Notre Dame, Domul Invalizilor, Muzeul Louvre, Turnul Eiffel. Timp libershopping. Ora 21- deplasare cu autocarul la hotel. Cazare in Paris.
ZIUA 6 (mic dejun). In Reims se viziteaza Catedrala incoronarii regilor Frantei. In Strasbourg se viziteaza Parlamentul si Consiliul Europei, apoi pietonal Cartierul
Mica Franta si Catedrala. Cazare in Munchen.
8 zile, autocar
Date de plecare: 1.05, 19.05, 9.06, 23.06, 14.07, 28.07, 11.08, 18.08, 25.08, 1.09, 8.09, Munchen se viziteaza: Primaria, 15.09.2013 ZIUA 7 (mic dejun). In
Marienplatz, Hofbrauhaus. Plecare la Salzburg unde se viziteaza Gradinile Mirabell si Casa Mozart. Deplasare la Viena - Turul Ringului Vienez cu autocarul pe ruta: Opera, Palatul Hofburg, Muzeul de Arta, Parlamentul, Primaria, Burgtheater, Universitatea, apoi popas o ora. Tur Budapesta prin zona centrala, traversand Dunarea pe unul din poduri (Elisabeta, Margareta, Szabadsag sau Podul cu Lanturi). Cazare in Budapesta.
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 7 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* (Budapesta) si 2* (camere, pentru 2 persoane, cu grup sanitar propriu cu dus); • servicii ghid roman.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice(muzee, asezaminte de cult, etc.) si nici ghizii pt. acestea; • 35 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru pachet turistic in Paris (croaziera pe Sena, tur by night si urcare in Turnul Montparnasse).
ZIUA 8 (mic dejun). Deplasare Ungaria - Arad Sibiu - Pitesti. Sosire in cursul serii la Bucuresti - parcare Gara de Nord.
10
ET Circuite 2013.indd 10
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
de la
419 eurO
9 zile, autocar Date de plecare: 27.06, 03.08, 24.08.2013 BONUS! Excursia optionala la FRANKFURT este GRATUITA
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2 - 4*, • 8 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2 - 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Asigurarea medicala; • Intrari la obiective si servicii de ghizi locali; • Plimbarile cu vaporasul (Amsterdam, Bruges) si transp. local in Bruxelles; • Excursiile optionale: Gent Anvers, Bruges, Croaziera pe Dunare, toate minim 30 turisti.
BENELUX Budapesta • Nurnberg • Luxemburg • Bruxelles • Bruges • Anvers • Haga • Amsterdam • Rotterdam • Koln • Frankfurt • Munchen • Salzburg Ziua 1 BUCURESTI BUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta.
si Catedrala. Deplasarea continua spre Bruxelles, pentru a vizita Palatul Regal, Palatul de Justitie, Grand Place si Primaria, Cazare la Bruxelles.
Ziua 2 BUDAPESTA - MELK - NURNBERG (740 km) Mic dejun. Plecare din Budapesta spre NurnbergGermania. Se tranziteaza Austria, cu o scurta oprire pentru a admira Abatia Melk. Sosire la Nurnberg pentru tur de oras: Zidurile de incinta cu Frauentor (poarta Fecioarei), Biserica Sf. Lorentz, vechea Piata cu Schoner Brunnen, biserica Sf. Sebaldus si Citadela Orasului. Cazare la Nurnberg.
Ziua 4 BRUXELLES - GENT - BRUGES - ANVERS BRUXELLES (340 km) Mic dejun. Timp liber in Bruxelles sau excursie optionala Gent - Anvers. In Gent vizitam Catedrala, Primaria, Fortareata, Biserica Sf. Iacob. Optional excursie la Bruges. Apoi excursia continua spre Anvers, al doilea oras ca marime al Belgiei, unde admiram Grote Markt, cu Primaria, Catedrala si Centrul istoric. Seara cazare la Bruxelles.
Ziua 3 NURNBERG BRUXELLES (655 km) Mic dejun. Traversam Germania spre Luxemburg. Vizita la Palatul Ducal, Piata Constitutiei
Ziua 5 BRUXELLES - HAGA (270 km) Mic dejun. Plecare spre Amsterdam. Ne rezervam o zi pentru a vizita Rijkmuseum,
Muzeul Van Gogh, si pt. a ne imbarca intr-o minicroaziera pe canale. Cazare in zona Haga Ziua 6 HAGA - DELFT - ROTTERDAM - KOLN KOBLENZ (400 km) Dupa micul dejun, vizitam pitorescul orasel Delft, apoi continuam drumul spre Rotterdam, cel mai mare port din Europa. Dupa - amiaza plecare spre Germania. Scurta oprire in Koln pentru a admira maretia impresionanta a Catedralei. Cazare in Koblenz.
la o pitoreasca pensiune din zona Salzburg. Ziua 8 SALZBURG BUDAPESTA (525 km) Dupa micul dejun, tur de oras pietonal in Salzburg, orasul muzicii: Gradinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Orasul vechi.. Continuam itinerariul spre Budapesta unde optional se poate organiza o croaziera
pe Dunare (14 euro fara cina /29 euro cu cina). Cazare la Budapesta. Ziua 9 BUDAPESTA BUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
Ziua 7 VALEA RINULUI FRANKFURT - MUNCHEN - SALZBURG (645 km) Mic dejun. Traseul urmeaza minunata Vale a Rinului. Drumul continua cu o vizita la Frankfurt. Plecare spre Salzburg, cu un scurt popas in Munchen, unde va vor incanta: Marienplatz, Primaria si Frauenkirche. Sosire si cazare 11
ET Circuite 2013.indd 11
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
349 eurO
MADRID Madrid • Valle de los Caidos • El Escorial • Toledo • Aranjues ZIUA 1 - Miercuri, ora 20.10, intalnire cu ghidul roman la Aeroportul Otopeni - check in BLUE AIR pentru destinatia Madrid. Decolare la ora 22.10, sosire la ora 01.20 in Madrid. Transfer la hotel. Cazare in Madrid. ZIUA 2 (mic dejun). Tur (3 ore) Madrid cu autocarul pe traseul: Gara Atocha, Puerta del Sol,
Castiliana, Catedrala Nuestra Segnora, pietele Spaniei, Orientului si de Toros. Timp liber, shopping, etc. Cazare in Madrid. ZIUA 3 (mic dejun). Vizita Palatul Regal si Muzeul Prado. Dupa - amiaza - shopping. Cazare in Madrid ZIUA 4 (mic dejun). Excursie cu autocarul la: El Escorial,
Valle de los Caidos (Valea celor cazuti) - mormantul lui Franco, Toledo Si Aranjues. Transfer la aeroport. ZIUA 5 - Duminica. Decolare din Madrid la ora 02.05. Sosire in Bucuresti, la Aeroportul Otopeni, duminica, ora 07.05
5 zile, avion Date de plecare: 28.08.2013 BONUS! Excursia optionala la FRANKFURT este GRATUITA
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport avion Bucuresti Madrid - Bucuresti; • 3 cazari cu mic dejun in hotel de 3*; • transport (fara ziua 3) cu autocar 2*cu aer conditionat in ziua 3 ; • 1 bagaj (in cala avionului) de maxim 32 kg si 1 bagaj (de mana) de maxim 7 kg; • servicii ghid roman;
• 150 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru taxe aeroport/ securitate/ check-in, transfer aeroporthotel-aeroport si comision. • biletele de intrare pt. vizitarea obiectivelor turistice (muzee, asezaminte de cult, etc.) si nici ghizii pt. acestea.
Hotel HUSA CHAMARTIN 4* Situat in Madrid. Camere, pentru 2 persoane, cu : grup sanitar propriu cu dus, TV, aer conditionat, minibar, safe, uscator, WI-FI. www.hotelhusachamartin.com 12
ET Circuite 2013.indd 12
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
ZIUA 1 - Intalnire cu ghidul roman la Aeroportul Otopeni - check in BLUE AIR pentru destinatia Barcelona. Decolare la ora 07.55, sosire la ora 10.20 in Barcelona. Tur cu autocarul pe traseul: Portul Olimpic, casele Gaudi, Piata Spaniei, Stadionul Camp Nou, Montjuic, Piata Cataloniei cu popas (o ora) la Sagrada Familia. Transfer la hotel. Timp liber. Promenada pe Ramblas. Posibilitate de plaja si baie in mare. Cazare in Barcelona.
BARCELONA
sau 60 euro - daca se achita in excursie), excursie la Manastirea Monserat, apoi Turul Andorrei pe ruta Berga Cerdanya - Martinet - Arcavel - capitala Andorra La Vella (popas 2 ore pentru shopping) - Soldeu - Puigcerda - Berga. Cazare in Barcelona. ZIUA 4 (mic dejun). Excursie cu trenul sau autobuzul local pe Costa Brava/ Maresme, in statiunile Blanes si Calella. Posibilitate de plaja si baie in mare. Cazare in Barcelona.
ZIUA 2 (mic dejun). Se viziteaza: Acvariul, Muzel Picasso, Parcul Guell si urcare pe Montjuic. Posibilitate de plaja si baie in mare. Cazare in Barcelona.
ZIUA 5 (mic dejun). Deplasare (350 km) la Valencia - vizita centrul istoric si zona numita orasul artelor si stiintelor. Timp liber. Transfer la aeroport.
ZIUA 3 (mic dejun). Optional (50 euro - daca se achita la agentia din Romania cu minim 21 zile inaintea plecarii
ZIUA 6 Decolare din Valencia la ora 02.50. Sosire in Bucuresti la Aeroportul Otopeni,ora 07.00.
de la
369 eurO
Barcelona • Andorra • Valencia • Costa Brava / Maresme • Manastirea Monserat
6 zile, avion Date de plecare: 02.08.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport avion Bucuresti Barcelona/Valencia - Bucuresti; • 4 cazari cu mic dejun in hotel de 3*; • transport cu autocar 2* cu aer conditionat pentru tur oras (ziua 1) si excursia la Valencia (ziua 5); • 1 bagaj (in cala avionului) de maxim 32 kg si 1 bagaj (de mana) de maxim 7 kg; • servicii ghid roman;
• 160 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru taxe aeroport/ securitate/ check-in, transfer aeroporthotel-aeroport si comision. • biletele de intrare pt. vizitarea obiectivelor turistice (muzee, asezaminte de cult, etc.) si nici ghizii pt. acestea.
Hotel TRAVELODGE HOSPITALET 3 *** Situat in Barcelona. Camere, pentru 2 persoane, cu grup sanitar propriu cu dus, TV. www.travelodge.co.uk/hotels/311/BarcelonaHospitalet-hotel 13
ET Circuite 2013.indd 13
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
399 eurO
SPANIA Barcelona • Montserrat • Zaragoza • Madrid • El Escorial • Toledo • Aranjuez • Valencia Ziua 1 BUCURESTI BARCELONA Prezentare in Aeroportul OTOPENI la ora 15.45 pentru zborul Bucuresti- Barcelona, cu compania Blue Air/Wizz Air. Transfer pentru cazare si cina la hotel pe Costa Brava. Ziua 2 BARCELONA Manastirea MONTSERRAT Mic dejun. Turul Barcelonei cu Sagrada Familia, Palatul Regal, Parcul Guell, Gradina Botanica din Parcul Montjuic, celebra Ramblas, Piata Catalunia. Timp liber sau excursie optionala la Montserrat. Intoarcere in Barcelona pentru impresionantul spectacol de sunet si lumini „ Fantana Magica”. Cazare si cina la acelasi hotel. Ziua 3 BARCELONA MADRID (630 km) Dupa micul dejun, plecare spre Madrid. Pe traseu oprim in
Zaragoza la Basilica St. Maria del Pilar si la Catedrala La Seo del Salvador. Seara, turul panoramic: Piata si fantana Cibele, Puerta del Sol, Piata Mayor, Bul. Grand Via, Piata Spaniei cu Monumentul lui Cervantes si Palatul Regal. Cazare la Madrid. Ziua 4 MADRID - EL ESCORIAL (150 km) Mic dejun. Dedicam intreaga dimineata explorarii Palatului Regal si a Muzeului Prado. Timp liber sau optional excursie la Escorial. Cazare la Madrid. Ziua 5 TOLEDO - ARANJUEZ - VALENCIA (485 km) Mic dejun. Pornim spre Toledo, unde admiram Catedrala, Sinagoga, Biserica San Juan si podul San Martin. Ne continuam calatoria spre Aranjuez, cu vizitarea resedintei de vara a familiei regale. Cazare la Valencia.
Ziua 6 VALENCIA - PORT AVENTURA - BARCELONA (360 km) Mic dejun. Tur de oras in Valencia. Continuam traseul spre Salou - statiune de top pe Coasta Dorada, unde aveti putem sta la plaja sau sa facem o plimbare pe faleza Les Palmeres. Optional va propunem Port Aventura - cel mai mare parc de distractii tematic din Europa si al doilea de pe Glob, impresionant ca suprafata (35.000 mp), dar mai ales prin senzatiile oferite. Cazare si cina pe Costa Brava.
7 zile, avion Date de plecare: 13.05, 08.06, 26.06, 09.07, 08.08, 25.08, 09.09.2013 BONUS: 3 CINE pentru cazările de pe Costa Brava
SERVICII INCLUSE:
• Bilet avion Bucuresti Barcelona - Bucuresti (orele sunt locale si pot suferi Ziua 7 BARCELONA modificari); BUCURESTI • Transport autocar climatizat 2 Mic dejun. La ora 15.00 transfer - 4*, exceptie ziua 4 (contra cost la aeroport pentru zborul cu transport public); spre tara. Sosire in Bucuresti • 6 cazari cu mic dejun in hotel Otopeni in jurul orei 23.15. de 3* sau 2*; • Bonus 3 cine pe Costa Brava; • Ghid insotitor din partea agentiei in zilele 2 - 6 inclusiv, apoi, asistenta turistica.
NU SUNT INCLUSE: • Asigurarea medicala; • Intrarile la obiective si ghizii locali; • Vizite optionale: Montserrat, Escorial, toate minim 25 persoane (impreuna cu turistii de pe programul de autocar); • Taxe aeroport + transfer aeroport - hotel - aeroport: 195 euro (pot suferi modificari).
14
ET Circuite 2013.indd 14
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
de la
319 eurO
7 zile, autocar Date de plecare: 21.07, 11.08, 25.08, 8.09.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari ; • 6 cazari cu mic deajun in hoteluri de 3* si 2* (camere, pentru 2 persoane, cu grup sanitar propriu cu dus); • servicii ghid roman.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice(muzee, asezaminte de cult,etc.) si nici ghizii pt. acestea; • 25 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) - pentru excursia in statiunea Interlaken.
ELVETIA Zurich • Geneva • Berna • Lausanne • Montreaux • Interlaken • Viena • Salzburg • Innsbruck • Liechtenstein ZIUA 1 - ora 06.15 prezentarea la imbarcare, Bucuresti-parcare Gara de Nord (Calea Grivitei -Muzeul CFR - gura metrou B, Gara de Nord 2). Ora 06.30 - deplasare pe traseul Pitesti - Sibiu - Arad. Cazare in zona Budapesta – Gyor. ZIUA 2 (mic dejun). Deplasare la Viena ; scurt tur de oras pe RINGUL VIENEZ: Muzeul de Arta, Observatorul astronomic, Statuia Radetzky, Opera, Piata Maria Tereza, Palatul Hofburg, Parlamentul, Primaria, Universitatea. Deplasare la Innsbruck ; Statuia Sf. Ana, Casa cu acoperisul de aur, Arcul de triumf si Palatul Hofburg. Cazare in Austria la frontiera cu Elvetia. ZIUA 3 (mic dejun). Deplasare spre Liechtenstein si Zurich. Tur de oras :
Lacul Zurich, Wasserkirche, Canal Limatt, Catedrala Grossmünster, Opera, Biserica Fecioarei, Banca Nationala, Primaria, Muzeul National. Cazare in zona Geneva – Bellegarde (Annecy).
ZIUA 4 (mic dejun). Turul lacului Geneva. Deplasare pe partea vestica, in Montreux, unde se viziteaza Castelul medieval Chillon . Vizita la Lausanne: Fantana Justitiei, Primarie, Piata Centrala. Deplasare la Geneva unde se viziteaza Podul Mont Blanc, orasul medieval, Catedrala St. Pierre, Monumentul Reformei Religioase, Park “Des Anglais”, marea fantana arteziana si sediul O.N.U. Cazare in zona Geneva - Bellegarde.
ceas si orologiul astronomic. Cazare in Austria, la frontiera cu Elvetia.
ZIUA 6 (mic dejun). Deplasare la Wattens si vizita la centrul de bijuterii Swarovski, apoi la Salzburg vizitam Gradinile Mirabell si Casa MOZART. Tur de
Budapesta in zona centrala, traversand Dunarea pe unul din poduri (Elisabeta, Margareta, Szabadsag sau Podul cu Lanturi). Cazare in Budapesta.
ZIUA 7 Mic dejun. Deplasare pe ruta Arad - Deva - Sibiu - Rm. Valcea - Pitesti. Sosire (in conditii normale de vreme,
trafic, formalitatile vamale, etc.), aprox. ora 23.00, in Bucuresti - parcare Gara de Nord (Calea Grivitei - Muzeul CFR - gura metrou B, Gara de Nord 2).
ZIUA 5 (mic dejun). Excursie in statiunea Interlaken. Vizita la Berna: Catedrala St.Vizenz, Palatul Parlamentului, turnul cu 15
ET Circuite 2013.indd 15
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
199 eurO
6 zile, autocar Date de plecare: 29.04, 21.06, 28.07, 21.08, 03.09.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 5 cazari cu mic dejun în hoteluri de 2- 4*; • Ghid însotitor din partea agentiei pe traseu.
• Asigurarea medicala; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Excursii optionale: Karlovy Vary-Karlstein, Croaziera cu cina pe Viltava, Croaziera la Budapesta, min. 30 turisti.
PRAGA SI VIENA Viena • Praga • Karlstein • Karlovy Vary • Brno • Bratislava • Valea Dunarii ZIUA 1 BUCURESTIBUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta.
Stare Mesto cu Monumentul Jan Hus, Primaria si Turnul cu Ceas, Cartierul evreiesc. Dupa amiaza program liber. Optional, pe Viltava Cazare la acelasi hotel în Praga.
ZIUA 2 BUDAPESTAVIENA- PRAGA (275 km) Mic dejun. Plecare spre Viena pentru a admira fosta capitala imperiala - Ringstrasse, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Stefan, Opera, apoi program liber in Viena.. Deplasare la Praga si cazare.
ZIUA 4 PRAGA- KARLSTEIN - KARLOVY VARY - PRAGA Mic dejun. Timp liber în Praga sau excursie optionala la Karlovy Vary. La intoarcerea spre Praga, vizitam renumita fabrica de cristaluri de la Nizbor, situata foarte aproape de Castelul Karlstein. Întoarcere la Praga pentru cazare.
ZIUA 3 PRAGA, orasul de aur Mic dejun. Incepem turul de oras cu Manastirea Loreta, Hradul, Catedrala Sfantul Vit, Ulita Aurarilor, apoi Biserica Sf. Nicolae, Podul Carol, cartierul
ZIUA 5 PRAGA- BRNOBRATISLAVA- ESTERGOM, VISEGRAD, SZENTENDRE BUDAPESTA (525 km) Mic dejun. Plecare spre Ungaria cu scurte vizite în
Brno si Bratislava. Urmeaza excursia optionala pe Valea Dunarii, cu superbele orasele amplasate intr-un cadru natural unic: Esztergom (Catedrala incoronarii regilor Ungariei), Visegrad (Castelul lui Matei Corvin) si Szentendre. Seara sosire la Budapesta. Optional, croaziera pe Dunare, avand inclus si un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Stefan, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matias. Cazare în Budapesta. Ziua 6 BUDAPESTABUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, în functie de trafic si formalitatile vamale.
16
ET Circuite 2013.indd 16
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
de la
159 eurO
PRAGA Praga • Viena • Bratislava • Brno • Budapesta • Cotul Dunarii ZIUA 1 - Bucuresti - parcare Gara de Nord, Ora 06.30 - deplasare pe ruta Pitesti Sibiu - Arad. Cazare in zona Budapesta - Szentendre. ZIUA 2 (mic dejun). Excursie la Cotul Dunarii: Szentendre, Visegrad, Esztergom. Deplasare la Bratislava - se viziteaza Biserica Incoronarii Mariei Tereza si faleza Dunarii. Popas in Brno. Cazare in Praga. ZIUA 3 (mic dejun). Turul orasului: Hradul, Catedrala Sf. Vit, Manastirea Loreta, Ulita de Aur, Podul Carol, Cartierul Mala Strana cu biserica Sf. Nicolae. Tur pietonal: Orasul Vechi, Piata Primariei, Ceasul cu Sfinti, Cartierul evreiesc din Praga, Vaclavske Namestie. Croaziera pe Vltava. Timp liber. Optional, seara pragheza cu
cina si program artistic. Cazare in Praga. ZIUA 4 (mic dejun). Deplasare la Dresda. Popas pentru vizita Castelului Zwinger si centrul orasului, apoi deplasare la Karlovy Vary - perla statiunilor cehe. Cazare in Praga. ZIUA 5 (mic dejun). Excursie la Castelul Konopiste si deplasare la Viena. Tur de oras: Prater, Sediul ONU, Turnul Dunarii, Ringul Vienez, Opera, Muzeul de Arta, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Universitatea, Burgtheatre. Plimbare pietonala pe Ringul Vienez: Piata Eroilor, Palatul Hofburg, Catedrala Sf. Stefan, strazile comerciale Kartnerstrasse si Graben, Coloana Ciumei. Cazare in Viena.
ZIUA 6 (mic dejun). Vizita la Palatul Schonbrunn. Timp liber in Viena. Sugestii: muzeele din Palatul Hofburg, Muzeul de Arta, Muzeul de Stiinte Naturale, Cripta Capucinilor. Dupa-amiaza deplasare la Budapesta unde vom admira Dunarea, Cetatea, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanturi, Parlamentul, Podul Elisabeta. Dupa tur, optional croaziera pe Dunare by night. Cazare in Budapesta. ZIUA 7 Mmic dejun. Intoarcere pe ruta Ungaria - Arad - Deva - Sibiu - Pitesti - Bucuresti parcare Gara de Nord .
7 zile, autocar Date de plecare: 28.04, 19.05, 23.06, 21.07, 04.08, 18.08, 01.09, 15.09.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 5 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3*; • servicii ghid roman;
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice (muzee, parcuri, asezaminte de cult, etc.) si nici ghizii pt. acestea; • 100 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru croazierele pe Viltava (Praga), Dunare (Budapesta) si excursiile la Cotul Dunarii, Karlovi Vary, Dresda si Castelul Konopiste.
17
ET Circuite 2013.indd 17
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
139 eurO
VIENA Viena • Bratislava • Budapesta • Cotul Dunarii ZIUA 1 Imbarcare Bucuresti - parcare Gara de Nord, ora 06.30 si deplasare pe traseul Pitesti Sibiu - Arad. Cazare in zona Budapesta - Gyor. ZIUA 2 Mic dejun. Ne continuam drumul spre Viena unde vizitam Palatul Shonbrunn, apoi tur de oras: Roata Mare din Prater, Sediul ONU, Turnul Dunarii, Opera, Muzeul de Arta, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Universitatea, Burgtheatre. Continuam cu Piata Maria Tereza, Coloana Ciumei, Piata Eroilor, Palatul Hofburg, Catedrala Sf. Stefan, strazile comerciale Kartnerstrasse si Mariahilfestrasse. Optional, cina in Grinzing si tur by night cu autocarul. Cazare in Viena.
ZIUA 3 Mic dejun. Excursie la Defileul Dunarii, in zona Wachau, cu popas in Durnstein. Excursie la Manastirea Melk. Dupa amiaza, timp liber. Sugestii: Muzeele din Palatul Hofburg, Muzeul de Arta, Muzeul de Stiinte Naturale. Cazare in Viena. ZIUA 4 Mic dejun. Pornim spre Bratislava unde vizitam Biserica Incoronarii Mariei Tereza si faleza Dunarii. Excursie la Cotul Dunarii : Esztergom, panorama asupra Vaii Dunarii, Visegrad si Szentendre. Ne indreptam spre Budapesta unde vom admira intr-un tur scurt cu autocarul Dunarea, Cetatea, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanturi, Parlamentul, Podul Elisabeta. Dupa tur, optional
croaziera pe Dunare by night. Cazare in Budapesta. ZIUA 5 Mic dejun. Intoarcerea acasa pe ruta Arad - Sibiu - Pitesti - Bucuresti - parcare Gara de Nord.
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 4 cazari cu mic dejun in hoteluri hoteluri de 3*.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice si nici ghizii pt. acestea; • 45 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru croaziera pe Dunare si excursiile la Cotul Dunarii (Ungaria), Manastirea Melk si Defileul Dunarii (Austria).
5 zile autocar Date de plecare: 01.05, 29.05, 03.07, 14.08, 11.09.2013
18
ET Circuite 2013.indd 18
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
de la
119 eurO
BUDAPESTA Budapesta • Cotul Dunarii ZIUA 1 Ora 06.15 - prezentarea la imbarcare, Bucuresti - parcare Gara de Nord (Calea Grivitei - Muzeul CFR - gura metrou B Gara de Nord 2). Ora 06.30 - deplasare pe traseul Pitesti - Sibiu - Arad. Cazare in Budapesta. ZIUA 2 Mic dejun. Deplasare cu autocarul la centrul comercial CAMPONA pentru shopping si vizitare ACVARIU - cel mai mare din Europa centrala - se vad cele mai variate specii de plante si pesti tropicali precum si simularea unei furtuni tropicale. Tur BUDAPESTA cu autocarul pe traseul: Dealul Cetatii (cu oprire la: Bastionul Pescarilor, Biserica Mattyas si Palatul Regal), Bulevardul Andrassy (Opera), Piata Eroilor
(oprire), Biserica Sf. Stefan, Parlamentul, traversarea Dunarii. In desfasurarea turului se vad (din autocar): Citadela, Statuia Gellert, Podul Margareta, Insula Margareta, Podul cu Lanturi, Podul Elisabeta, Podul Libertatii, Podul Petofi etc. TIMP LIBER - sugestii (vizite individuale): faleza pietonala Corso Dunare (hotelurile Intercontinental, Mariott), Muzeele din Palatul Regal, Muzeul de Arta, Pestera Gelert (Biserica Catolica) si shopping in West End (complex comercial tip Mall), Hala Mare si Vaci Utca principala artera comerciala. Croaziera (include ghid local si 1 pahar de sampanie) pe Dunare by night (optional,18 €-plata in excursie, cina festiva bufet cu bauturi si muzica). Cazare in Budapesta.
ZIUA 3 Mic dejun. Excursie la COTUL DUNARII: Szentendre (orasel turistic), Visegrad (Castelul fosta resedinta a regelui Matei Corvin, panorama - Cotul Dunarii si Insula Szentendre) si Esztergom (Catedrala Catolica - locul de incoronare al regilor Ungariei si centru milenar al catolicismului, panorama asupra Vaii Dunarii si Slovaciei - oraselul Storovo). Cazare in Budapesta. ZIUA 4 Mic dejun. Deplasare pe ruta Ungaria, Arad, Sibiu, Pitesti. Sosire (in conditii normale de vreme, trafic, formalitatile vamale, etc.), aprox. ora 24.00, in Bucuresti - parcare Gara de Nord (Calea Grivitei -Muzeul CFR - gura metrou B, Gara de Nord 2).
4 zile, autocar Date de plecare: 22.08.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 3 cazari cu mic dejun in Budapesta la hotel 3*; • servicii ghid roman.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice (muzee, parcuri, asezaminte de cult, etc.) si nici ghizii pt. acestea; • 35 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru excursia (fara biletele de intrare) la Cotul Dunarii si croaziera pe Dunare.
19
ET Circuite 2013.indd 19
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
229 eurO
VENETIA Viena • Padova • Venetia • Verona • Milano • Postojna Ziua 1 BUCURESTI BUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta. Ziua 2 BUDAPESTA - VIENA - PADOVA (790 km) Dupa micul dejun, plecare spre Viena pentru a admira intr-un scurt tur de oras Ringstrasse, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Palatul Hofburg, Domul Sf. Stefan, Opera. Apoi deplasare spre Graz - Udine. Seara cazare in zona Padova - Venetia. Ziua 3 PADOVA CROAZIERA LA VENETIA + MURANO Mic dejun. Vizita in Padova la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Program liber la dispozitia turistilor in Padova, sau optional croaziera in Orasul Dogilor - Venetia.
Vizitam Piata San Marco, unde se afla Campanila, Procuratiile, Palatul Dogilor si Basilica San Marco, cu fantastice mozaicuri de inspiratie bizantina. Dupa amiaza timp liber la dispozitie in Venetia. Turistii care doresc pot merge insotiti de ghid spre Basilica San Giovani et Paolo, un adevarat Panteon al Venetiei, apoi in croaziera pe insula Murano. Intoarcere pentru cazare in zona Padova - Venetia. Ziua 4 PADOVA - VERONA - MILANO Mic dejun. Deplasare la Verona, unde putem admira Arenele Romane, Casa Julietei, Piata delle Erbe, Palatul si Mormintele Scalgierilor. Dupa amiaza program liber la dispozitia turistilor in Verona, sau optional excursie la Milano, unde se viziteaza Castelul Sforzesco, Opera Scala, Galeriile Victor Emanuel si
Domul. Cazare zona PadovaVenetia. Ziua 5 PADOVA POSTOJNA - BUDAPESTA (690 km) Mic dejun. Plecare spre Budapesta tranzitand Slovenia unde se viziteaza Pestera Postojna, unul din cele mai fascinante fenomene carstice din Europa. Sosire la Budapesta. Optional Croaziera pe Dunare. Cazare in Budapesta.
6 zile, autocar Date de plecare: 05.06, 10.07, 14.08, 28.08.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2 - 4*; • 5 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2 - 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Intrarile la obiective si servicii de ghizi locali; • Excursii optionale: Venetia+Murano, Milano, Croaziera pe Dunare, toate minim 30 pers.
Ziua 6 BUDAPESTA BUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
20
ET Circuite 2013.indd 20
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
o
SICILIA
de la
439 eurO
Sicilia • Croatia • Grecia • Malta ZIUA 1 Imbarcare la Bucuresti parcare Gara de Nord, ora 06.30 si plecare pe traseul Pitesti - Sibiu - Arad. Cazare in zona Szeged - Baia (Ungaria). ZIUA 2 Mic dejun. Scurt tur cu autocarul in zona centrala din Zagreb, apoi Parcul National Plitvice. Cazare in zona Knin - Sinj. ZIUA 3 Mic dejun. Turul orasului Split. Deplasare la Dubrovnik, unde se viziteaza Cetatea, zidurile orasului vechi, Catedrala, Biserica Sf. Vlaho, Palatul Rectorilor, Turnul cu Ceas. Traversarea Marii Adriatice cu ferry-boatul la Bari. Cazare pe vapor. ZIUA 4 Mic dejun. Deplasare pe ruta Taranto - Cosenza. Traversarea
stramtorii Messina cu vaporul. Vizita la Taormina. Cazare in zona Ragusa. ZIUA 5 Mic dejun. Excursie la Vulcanul Etna. Optional, vizitarea cele 4 cratere. Deplasare la Siracusa unde se viziteaza orasul lui Arhimede. Cazare in zona Ragusa. ZIUA 6 Mic dejun. Timp liber la dispozitia turistilor. Optional, croaziera in Malta. Cazare in zona Ragusa. ZIUA 7 Deplasare la Agrigento si vizita in Valea Templelor. Deplasare la Montreale (langa Palermo) unde se viziteaza Catedrala. Turul orasului Palermo. Timp liber in Palermo, apoi intoarcere si traversare cu ferry-boatul Stramtoarea Mesina. Cazare in zona Reggio di Calabria.
ZIUA 8 Mic dejun. Deplasare la Bari (Brindisi) si traversarea Marii Adriatice cu vaporul spre Corfu (Grecia). Cazare pe vapor. ZIUA 9 In Insula Corfu, vizita la Palatul Achilion si timp liber in capitala Kerkyra. La pranz - plecare din Corfu. Cazare in Kalambaka(Meteora). ZIUA 10 Mic dejun. Intoarcerea acasa, traversand Bulgaria, cu sosire in Bucuresti - parcare Gara de Nord.
10 zile, autocar Date de plecare: 1.06, 14.09.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat; • 7 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2*(camere pentru 2 persoane, cu grup sanitar propriu si dus); • 2 cazari pe vapor in cabina cu 4 paturi • servicii ghid roman.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice (muzee, asezaminte de cult, pestera, etc.) si nici ghizii pentru acestea. • 95 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru traversarile cu vaporul (Dubrovnick - Bari, Bari - Corfu - Igumenita, Messina - Reggio Calabria - Messina)
21
ET Circuite 2013.indd 21
3/11/13 12:10 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
ITALIA CLASICA Graz, Padova • Venetia • Verona • Pisa • Florenta • Roma • Tivoli • Napoli • San Marino • Ljubljana
de la
439 eurO
ZIUA 1 BUCURESTIBUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta. ZIUA 2 BUDAPESTA- GRAZPADOVA (765 km) Dupa micul dejun, plecare spre Graz, unde facem un tur pietonal in centrul istoric. Apoi deplasare spre Padova. Optional, vizita la Basilica Sf. Anton, renumit centru de pelerinaj. Seara cazare in zona Padova. ZIUA 3 VENETIA- VERONAMONTECATINI (390 km) Mic dejun. Traversare in Venetia, in Piata San Marco. Turistii familiarizati cu Venetia pot merge individual pe insula Murano. Traseul continua
spre Verona unde admiram Arenele Romane, Casa Julietei, Piata delle Erbe, Palatul si Mormintele Scaligerilor. Cazare in zona Montecatini. ZIUA 4 PISA- FLORENTAROMA (350 km) Dupa micul dejun, excursie optionala la Pisa pentru a vizita Domul, Turnul inclinat si Baptisteriul. Deplasarea continua spre Florenta, unde se viziteaza Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piata Senioriei, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vechio, Palazzo Pitti si Basilica Santa Croce. Traseul continua catre Roma. Seara cazare si cina in statiunea Pomezia. ZIUA 5 ROMA Mic dejun. Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli,
Colosseum, Columna lui Traian, Piata Venetia, Capitoliul si Pantheonul. Continuam cu Piata Navona, Fontana di Trevi si Piata Spaniei, incheind cu Basilica San Pietro. Cazare si cina in Pomezia.
familiarizati cu Insula Capri, pot merge individual la Grota Azzuro. Turistii care nu merg in Capri, pot vizita orasul antic Pompei (transport cu autocarul pentru minim 10 pers.). Intoarcere pentru cazare si cina in Pomezia.
ZIUA 6 ROMA- TIVOLI Mic dejun. Zi libera, dedicata celor ce doresc sa viziteze Muzeele Vaticane. Dupa amiaza sugeram vizita la Castelul Sant’Angelo si Palatul Conservatorilor sau excursie optionala la Vila D`Este din Tivoli. Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.
Ziua 8 ASSISI-SAN MARINO-PADOVA (595 km) Mic dejun. Deplasare la Assisi, unde vizitam catedrala Sf. Francisc. Traseul continua spre San Marino, unde facem o scurta vizita. Cazare in zona Padova.
Ziua 7 ROMA- NAPOLIINSULA CAPRI sau POMPEI (450 km) Mic dejun. Zi libera la dispozitia turistilor. Optional, excursie la Napoli si Insula Capri. Turistii
Ziua 9 PADOVALJUBLJANA-BUDAPESTA (690 km) Mic dejun. Plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pt. a parcurge un tur panoramic
cu autocarul. Plecare spre Budapesta. Optional, la final de excursie se poate organiza o croaziera pe Dunare, având inclus si un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Stefan, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matias. Cazare in Budapesta. Ziua 10 BUDAPESTABUCURESTI (895 km) Mic dejun. Plecare spre Bucuresti. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
22
ET Circuite 2013.indd 22
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
de la
439 eurO
10 zile autocar
8 zile, avion
Date de plecare: 19.06, 23.07, 07.08, 27.08.2013
Date de plecare: 20.06, 08.08.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2-4*, exceptand zilele 6 si 7; • 9 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2-4*; • 4 cine pentru turistii care aleg hotelul PRINCIPE 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Vaporasul si taxa de autocar la Venetia (se achita la inscriere), telecabina in San Marino ; • Excursiile optionale: Padova, Tivoli, Pisa, Napoli, Capri, Croaziera pe Dunare, toate minim 30 pers.;
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Zbor Bucuresti - Venetia Bucuresti, cu Blue Air • Taxa pentru cate un bagaj de cala pentru fiecare pasager • Taxa pentru cate 2 bagaje depozitate in aeroport la Venetia pentru fiecare pasager • Transport cu autocar climatizat, clasif. 2 - 4*, exceptie ziua 5 (cu transport public) • 7 cazari cu mic dejun in hoteluri de 4, 3 si 2* • Ghid insotitor din partea agentiei in primele 7 zile (dupa intalnirea cu acesta in Venetia) apoi, asistenta turistica
• Intrari la obiective si ghizii locali; • Vaporasul si taxa de autocar la Venetia (se incaseaza din agentie), si transportul local la Roma si Venetia; • Excursiile optionale: Tivoli, Pisa, Napoli, Capri, toate minim 20 persoane; • Taxe aeroport transfer aeroport - hotel - aeroport 195 euro
Ziua 1 BUCURESTI VENETIA - PADOVA Prezentare in Aeroportul OTOPENI la ora 15.30 pentru zbor Bucuresti - Venetia cu compania Blue Air. Dupa aterizare, intalnire cu ghidul si imbarcare in autocar. Optional, vizita la Basilica Sf. Anton. Seara cazare in zona Padova. Ziua 2-7 Program comun cu grupul de pe autocar Ziua 8 VENETIA BUCURESTI Mic dejun. Plecare spre aeroportul Marco Polo (Venetia), unde se depoziteaza bagajele. Zi libera pentru vizita individuala in Venetia. Transfer la aeroport la ora 16.30 pentru zbor la Bucuresti. Sosire la Bucuresti Otopeni. 23
ET Circuite 2013.indd 23
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
439 eurO
10 zile, autocar Date de plecare: 05.07, 28.07, 31.08.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2-4*, exceptand zilele 5 si 6; • 8 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2-4*; • 1 noapte pe ferry-boat in cabine de 4 paturi; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Plimbarile cu vaporasul si taxa de autocar la Venetia (se achita la inscriere); • Taxele pentru turisti si autocar pentru ferry BariCorfu-Igoumenitsa (se achita la inscriere); • Supliment pentru cabina DBL pe ferryboat-ul Bari - Corfu; • Excursiile optionale: Padova, Tivoli, Pisa, Capri, toate minimum 30 persoane.
ITALIA - GRECIA Lublijana • Padova • Venetia • Verona • Pisa • Florenta • Roma • Napoli • Corfu • Meteora • Salonic ZIUA 1 BUCURESTI - BUDAPESTA (895 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Sosire si cazare la Budapesta. ZIUA 2 BUDAPESTA - LUBLIJANA PADOVA (750 km) Dupa micul dejun, plecare spre Ljubljana, capitala Sloveniei, pentru un tur panoramic cu autocarul. Apoi deplasare spre Padova. Optional, vizita la Basilica Sf. Anton. Seara cazare in zona Padova. ZIUA 3 VENETIA - VERONA MONTECATINI (390 km) Mic dejun. Traversare cu vaporasul in Venetia, Piata San Marco, unde se afla Campanilla, Procuratiile, Palatul Dogilor si Basilica San Marco. Turistii familiarizati cu Venetia pot vizita insula Murano. Traseul continua spre Verona unde putem admira Arenele Romane,
Casa Julietei, Piata delle Erbe. Seara sosire si cazare in zona Montecatini. ZIUA 4 PISA - FLORENTA - ROMA (350 km) Dupa micul dejun, excursie optionala la Pisa pentru a vizita Domul, Turnul inclinat si Baptisteriul. Deplasarea continua spre Florenta, unde se viziteaza Santa Maria del Fiore, Baptisteriul, Piata Senioriei, Palazzo Vecchio, Galeriile Uffizi, Ponte Vechio, Palazzo Pitti si Basilica Santa Croce. Traseul continua catre Roma. Seara cazare si cina in statiunea Pomezia. ZIUA 5 ROMA Mic dejun. Roma: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseum, Columna lui Traian, Piata Venetia, Capitoliul si Pantheonul. Continuam cu Piata Navona, Fontana di Trevi si Piata Spaniei, incheind cu Basilica San Pietro. Cazare si cina in Pomezia.
ZIUA 6 ROMA - TIVOLI Mic dejun. Zi libera pentru a vizita Muzeeele Vaticane. Sugeram vizita la Castelul Sant’Angelo sau excursia optionala la Vila D`Este din Tivoli. Intoarcere la hotel pentru cina. Cazare. Ziua 7 ROMA - NAPOLI - INSULA CAPRI - SORRENTO (260 km) Mic dejun. Traseul continua in sud catre Napoli de unde ne imbarcam spre splendida Insula Capri pentru a vizita Piata Umberto si Anacapri. Turistii familiarizati cu Insula Capri, pot merge la Grota Azzuro. Cazare si cina in zona Sorrento. Ziua 8 POMPEI - BARI (290 km) Mic dejun. Dimineata se viziteaza vechiul Pompei, unde parcurgem turul „Orasului Mort”. Deplasare spre Bari unde ne vom imbarca pe ferry-boat pentru traversare in Grecia. Cazare pe ferry-boat in cabine pentru 4 persoane.
Ziua 9 INSULA CORFU - METEORA RIVIERA OLIMPULUI (350 km) Debarcare in Corfu dimineata devreme. Turul insulei include Biserica Vlaherna, Paleokastritsa, Sidari si capitala Kerkyra. Dupa traversarea pe continent, traseul continua spre Kalambaka, pentru un tur exterior al fascinantelor mânastiri de la Meteora. Cazare pe Riviera Olimpului. Ziua 10 SALONIC - BUCURESTI (750 km) Mic dejun. Dupa un scurt tur al orasului Salonic, cu Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Biserica Sf Dumitru, ne indreptam spre tara tranzitand Bulgaria. Sosire seara târziu in Bucuresti dupa 23:30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
24
ET Circuite 2013.indd 24
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
de la
239 eurO
GRECIA - PELOPONEZ Meteora • Delphi • Patras • Olimpia • Napflio • Micene • Canalul Corint • Atena • Salonic • Sofia Ziua 1. BUCURESTI KALAMBAKA (855 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Se traverseaza Bulgaria pe ruta Ruse - Sofia - Salonic. Seara sosire si cazare la poalele Meteorelor, in pitorescul orasel Kalambaka Ziua 2. METEORA - DELPHI - PATRAS (385 km) Mic dejun. Dimineata, dupa un tur exterior al fascinantelor manastiri de la Meteora, vom alege dintre acestea Manastirea Varlaam sau cea de la Marele Meteor pentru a admira simplitatea si ingeniozitatea organizarii vietii de fiecare zi a acestor comunitati monahale. Plecare spre Delphi, cel mai important oracol din mitologia Greciei
antice, unde vizitam situl arheologic. Continuam deplasarea spre Patras in Peloponez, pentru cazare in zona Patras - Killini. Ziua 3. OLIMPIA - NAFPLIO - EPIDAURUS - MICENE Canalul CORINT (395 km) Mic dejun. Incepem vizita unuia din cele mai vechi orase-stat din Grecia, Olimpia. Continuam cu Nafplio, cel mai incantator oras din Peloponez. Urmeaza Epidaurus, al carui Teatru antic e renumit pentru acustica sa impecabila. Spre seara vizitam Micene, cel mai important sit istoric din Peloponez, cu minunatul sau palat si Mormantul lui Agamemnon. Dupa o scurta oprire la canalul Corint, sosire pentru cazare la Atena.
Ziua 4. ATENA - KATERINI (425 km) Dupa micul dejun, vizitam Atena. Incepem cu urcarea pe Acropole, apoi tur panoramic cu autocarul: Stadionul Olimpic, Parlamentul, Piata Sintagma, Academia, Universitatea, Biblioteca Nationala, Piata Omonia. Parasim Atena, spre Macedonia. Vom trece pe langa cel mai inalt munte din Grecia (leaganul mitologiei antice, Muntele Olimp. Cazare in zona Riviera Olimpului. Ziua 5. SALONIC - SOFIA BUCURESTI (750 km) Mic dejun. Dupa un scurt tur al orasului Salonic - Turnul Alb, Arcul lui Galeriu, Rotonda, Biserica Sf Dumitru - ne indreptam spre tara, tranzitand Bulgaria. Scurt tur de oras in
Sofia, cu oprire la impunatoarea Catedrala Alexander Nevsky. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
5 zile autocar Date de plecare: 25.05, 05.10.2013
SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 4 cazari cu MD in hoteluri de 3 si 2*; • Ghid din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Asigurarea medicala si alte servicii decât cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali. 25
ET Circuite 2013.indd 25
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
CROATIA Zagreb • Dubrovnik • Split • Trogir • Sibenik • Zadar • Belgrad •
de la
259 eurO
Podgorita • Balaton • Kotor ZIUA 1 Imbarcare din Bucuresti parcare Gara de Nord, ora 06.30 si deplasare pe traseul Pitesti - Craiova - Turnu Severin. Traversarea Dunarii la Portile de Fier in Serbia. Deplasare prin Defileul Dunarii (lacul de acumulare, Cazanele Mari si Mici) pe ruta Tekija - Mosna - Dobra - Golubac Pozarevac. Turul Belgradului. Cazare in Belgrad. ZIUA 2 Mic dejun. Deplasare pe ruta Cacak – Prijepolje - trecerea frontierei Serbia/ Muntenegru - Pljevlja - Mijakovici. Se intra in Durmitor Park si se strabate Marele Canion Tara, pe ruta Tara - Podul Belvedere - Dobrilovina - Bistrica Moskovac. Popas in Podgorica.
Cazare in Muntenegru (Cetinje).
Trogir, Sibenik si Zadar. Cazare in zona Parcul National Plitvice.
ZIUA 3 Mic dejun. Deplasare pe ruta Budva - Tivat - (traversare Fiordul Kotor cu ferry boatul) - Bijela. Deplasare pe Coasta Dalmatiei si oprire in Dubrovnik, undee viziteaza Cetatea, zidurile orasului vechi, Catedrala, Biserica Sf. Vlaho, Palatul Rectorilor, Turnul cu Ceas. Cazare in zona Split Sinj - Knin.
ZIUA 5 Mic dejun. Se viziteaza Parcul National Plitvice. Deplasare la Zagreb - scurt tur pietonal in zona centrala (Catedrala Sf. Stefan, statuia intemeietorului Croatiei, Cetatea, Opera). Deplasare la Budapesta unde admiram Dunarea, Cetatea, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanturi, Parlamentul, Podul Elisabeta. Dupa tur, optional croaziera pe Dunare by night. Cazare in Budapesta.
ZIUA 4 Mic dejun. In Split se viziteaza Palatul imparatului Diocletian, Mausoleul, Poarta de Aur si Statuia episcopului Grigore din Nin. Deplasare pe coasta Dalmatiei si popasur in splendidele orase turistice
ZIUA 6 Mic dejun. Intoarcerea acasa cu sosire in Bucuresti - parcare Gara de Nord, in cursul serii.
6 zile, autocar Date de plecare: 24.06, 15.07, 29.07, 12.08, 26.08, 9.09, 23.09.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, parcari si taxe stradale; • 5 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2* (camere pentru 2 persoane, cu grup sanitar propriu si dus). • servicii ghid roman
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice si nici ghizii pentru acestea. • 25 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru bilet Durmitor Park, croaziera pe Dunare in Budapesta si excursia la Defileul Dunarii.
26
ET Circuite 2013.indd 26
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
de la
249 eurO
5 zile, autocar Date de plecare: 16.06, 18.07, 15.08, 10.09.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 - 4*; • 4 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2*si vizitele din program; • Ghid insotitor din partea agentiei.
• Asigurarea medicala; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
MUNTENEGRU – ALBANIA Belgrad • Podgorica • Cetinje • Kotor • Dubrovnik • Dures • Tirana • Skopie • Sofia Ziua 1 BUCURESTI BELGRAD (795 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Seara sosire la Belgrad. Incepem turul de oras cu Parlamentul, Citadela Kalemegdan, Palatul Printesei Ljubice si artera pietonala Knez Mihajlov. Cazare la Belgrad. Ziua 2 BELGRAD - Canionul TARA - PODGORICA CETINJE (550 km) Mic dejun. Traversam Serbia apoi Muntenegru pt. a admira peisajele coplesitoare din Canionul Tara, al doilea dupa Marele Canion din Statele Unite. Stabatand apoi capitala Muntenegrului - Podgorica, vom ajunge pentru cazare la Cetinje, capitala istorica a tarii.
Ziua 3 CETINJE - FIORDUL BOKA KOTORSKA DUBROVNIK - CETINJE (280 km) Mic dejun. Dupa un scurt tur de oras in Cetinje, deplasare spre Boka Kotorska (cel mai sudic fiord din Europa), apoi spre Dubrovnik - „Perla Adriaticii”, unde vom admira Biserica Franciscana (care contine o farmacie din sec. XIV), Palatul Rector din 1441 si zidurile orasului medieval (sec. XI XVII). Timp liber in Dubrovnik. Intoarcere pentru cazare la Cetinje. Ziua 4 DURES - TIRANA SKOPIE (540 km) Mic dejun. Incepem traversarea Albaniei si vizitam Durres, al doilea oras ca importanta al tarii: Fortareata (sec. 6 AD.), amfiteatrul roman si Palatul
regelui Zugo. Continuam cu capitala Tirana, unde admiram Moscheea Et’hem Bey, Piata Skandemberg, Muzeul lui Enver Hoxha. Seara sosire si cazare la Skopie. Ziua 5 SKOPLIE - SOFIA BUCURESTI (590 km) Mic dejun. Vizita in capitala Macedoniei: Fortareata Bizantina, Podul din perioada Otomana, Piata cu Statuia lui Alexandru Macedon, casa memorial a Maicii Theresa. Plecare spre Bucuresti, cu tranzitarea Bulgariei. Scurt tur de oras in Sofia, cu oprire la impunatoarea Catedrala Alexander Nevsky. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
27
ET Circuite 2013.indd 27
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
219 eurO
6 zile, autocar Date de plecare: 19.08.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• transport cu autocar 2* cu aer conditionat, parcari si taxe stradale; • 5 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2*; • ghid roman si ghizi locali in Cracovia si Varsovia.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice si ghizii pentru acestea • 50 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru croaziera pe Dunare si excursiile (fara biletele de intrare) la Cotul Dunarii si casa Chopin.
POLONIA Varsovia • Cracovia • Auschwitz • Zakopane • Bratislava • Budapesta ZIUA 1 - imbarcare din Bucuresti - parcare Gara de Nord ora 06.30 si deplasare pe traseul Pitesti - Sibiu - Arad. Cazare in zona Budapesta - Vac. ZIUA 2 (mic dejun). Deplasare spre Polonia si popas in statiunea montana Zakopane. Deplasare la Cracovia si tur cu ghid local, apoi popas in centru. Cazare in Cracovia. ZIUA 3 (mic dejun). Deplasare la Varsovia - tur de oras cu ghid local, cu vizite la Casa Marie Curie si Palatul Congreselor. Popas in centrul istoric. Cazare in Varsovia. ZIUA 4 (mic dejun). Excursie la Casa memoriala a compozitorului Chopin
in Zelozowa Wola, apoi deplasare pe ruta Lodz Czestochowa la Oswiecim pentru vizitare Lagarul Auschwitz. Deplasare pe ruta Bielsko Biala-Zilina. Cazare in Bratislava. ZIUA 5 (mic dejun). In Bratislava se viziteaza Biserica Incoronarii Mariei Tereza si faleza Dunarii. Excursie la Cotul Dunarii: Esztergo, Visegrad si Szentendre. Ne indreptam apoi spre Budapesta unde parcurgem un scurt tur cu autocarul : Dunarea, Cetatea, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanturi, Parlamentul, Podul Elisabeta. Dupa tur, croaziera pe Dunare by night. Cazare in Budapesta.
28
ET Circuite 2013.indd 28
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
BULGARIA
de la
139 eurO
Balcik • Albena • Varna • Nessebar • Burgas • Plovdiv • Manastirea Rila • Sofia • Veliko Tarnovo Ziua 1. BUCURESTI Adamclisi, Kaliakra, Balcik - VARNA (375 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei. Se traverseaza Dunarea la Calarasi-Ostrov. La Adamclisi, se viziteaza Monumentul Tropauem Traiani. Se traverseaza frontiera spre Bulgaria, apoi popas pe malul marii la Cap Kaliakra (ruinele cetatii medievale). Se viziteaza Castelul Reginei Maria de la Balchik, apoi statiunile Albena si Nisipurile de Aur. Cazare la Varna. Ziua 2. VARNA - Nessebar, Sunny Beach - BURGAS (140 km) Mic dejun. Dimineata se viziteaza Varna, apoi statiunile Nessebar si Sunny Beachoptional, plaja si baie in Marea
Neagra. Deplasarea spre Burgas - Tur pe malul marii si zona centrala. Cazare la Burgas. Ziua 3. BURGAS - Plovdiv, Manastirea Rila - SOFIA (495 km) Mic dejun. Plecare spre Plodviv - al doilea oras ca marime al Bulgariei (scurta vizita la Amfiteatrul Roman si plimbare pietonala in zona centrala). Continuam deplasarea pentru a vizita Manastirea Rila. Seara, sosire si cazare la Sofia. Ziua 4. SOFIA - Veliko Tarnovo - BUCURESTI (385 km) Mic dejun. In Sofia se viziteaza Catedrala Alexandr Nevsky, Bazilica Sf Sofia, Monumentul Razboiului de Independenta. Plecare spre Veliko Trnovo
pentru o scurta vizita a zonei centrale. Se traverseaza Dunarea pe la Giurgiu, apoi Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
4 zile, autocar Date de plecare: 31.05, 05.07.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 3 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Asigurarea medicala si alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
29
ET Circuite 2013.indd 29
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
TURCIA CAPPADOKIA
de la
239 eurO
Istanbul • Pamukkale • Hyerapolis • Antalya • Side • Aspendos • Manavgat • Konya • Kaymakly • Uchisar • Goreme • Ankara
Ziua 1 BUCURESTI ISTANBUL (625 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei, pe ruta Ruse - Edirne - Istanbul. In Edirne se viziteaza Moscheea Selimiye. Sosire si cazare la Istanbul. Ziua 2 ISTANBUL PAMUKKALE - HYERAPOLIS - ANTALYA (430 km) Mic dejun. Plecare la Pamukkale pentru a admira formatiunile calcaroase. Continuam drumul spre Antalya, renumita statiune pe tarmul Mediteranei. Cazare in zona Antalya. Ziua 3 ANTALYA Mic dejun. Vizitarea statiunii Side, care ofera o impresionanta “colectie” de vestigii arheologice: Amfiteatrul
grec, Apeductele romane si Templele lui Apolo si Artemis. Urmeaza o scurta oprire la renumita cascada Manavgat si apoi admiram cel mai bine conservat teatru antic din Asia Mica, teatrul din Aspendos. Incheiem ziua cu o plimbare pietonala in centrul istoric al Antalyei. Optional Croaziera pe Mediterana. Cazare in zona Antalya. Ziua 4 ANTALYA - KONYA KAYMAKLY (485 km) Mic dejun. Plecare spre Konya, vechea capitala a sultanatului Selgiucid, unde se viziteaza ruinele Palatului Selgiucid si mormantul lui Mevlana. Traseul continua pe vechiul „Drum al Matasii” via Aksaray. Vizita orasului subteran Kaymakly, loc de refugiere al primilor crestini. Seara cazare la Nevsehir.
Ziua 5 CAPPADOKIA - GOREME - UCHISAR ANKARA (230 km) Mic dejun. Ne aflam pe taramul fascinant al Cappadokiei. Se viziteaza muzeul in aer liber din Valea Goreme. Urmeaza apoi Uchisar, important centru turistic al regiunii. Plecare spre Ankara unde vom vizita Coloana lui Iulian, Baile Romane, Moscheea Haci Bayram Camii, Templul lui Augustus, si Zidurile Orasului. Cazare in Ankara. Ziua 6 ANKARA - ISTANBUL (230 km) Mic dejun. Vizita la Mausoleul lui Ataturk, parintele Turciei moderne. Plecare spre Istanbul, unde vom vizita Palatul Dolmabahce. Optional, Croaziera pe Bosfor. Cazare la Istanbul.
Ziua 7 ISTANBUL Mic dejun. Intreaga zi o dedicam vizitarii metropolei care se intinde pe 2 continente: Moscheea Albastra, Biserica Sfanta Sofia, si Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara, program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare la Istanbul. Ziua 8 ISTANBUL BUCURESTI (625 km) Mic dejun. Plecare din Istanbul. Se tranziteaza teritoriul Bulgariei. Sosire in Bucuresti dupa 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
30
ET Circuite 2013.indd 30
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
Ziua 1 BUCURESTI ISTANBUL Prezentare in Aeroportul OTOPENI la ora 04.15 pentru zbor spre Istanbul cu compania TURKISH Airlines. Dupa aterizare, imbarcare in microbusul de transfer pentru deplasare la hotel. Se lasa bagajele in luggage room, apoi program liber la dispozitia turistilor in Istanbul. Dupa amiaza, intoarcere la hotel pentru cazare, iar seara intalnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania. Ziua 2-7 Program comun cu grupul de pe autocar Ziua 8 ISTANBUL BUCURESTI Dupa micul dejun, se elibereaza camerele si se lasa bagajele in luggage room. Program liber la dispozitia turistilor in Istanbul. Transfer la aeroport la ora 21.00 pentru zbor la Bucuresti. Sosire la Bucuresti in jurul orei 00.15.
8 zile, avion
8 zile autocar Date de plecare: 01.05, 28.05, 11.08, 08.09, 23.09.2013
Date de plecare: 01.05, 28.05, 11.08, 08.09, 23.09.2013
GRATUIT! Tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor in Asia BONUS! Vizita la SIDE si la CASCADA MANAVGAT
BONUS! Vizita la SIDE si la CASCADA MANAVGAT
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 - 4*, exceptand ziua a 7-a; • 7 cazari cu mic dejun în hoteluri 2 - 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei.
• biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice; • 45 euro / pers. (se achita obligatoriu la agentia din Romania) pentru: ghid local (ziua 7), tur by night Istanbul, croaziera pe Bosfor, Side si Cascada Manavgat; • In Turcia se achita (obligatoriu) 10 euro/pers. pentru ghizii turci de escorta. • Asigurarea medicala si alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Bilet avion Bucuresti - Istanbul - Bucuresti, zbor TURKISH Airlines (orele sunt locale si pot suferi modificari); • Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 - 4*, excepentand ziua a 7-a; • 7 cazari cu mic dejun in hoteluri 2 - 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei din ziua a 2 pana in ziua a 7 inclusiv, apoi asistenta turistica.
• Asigurarea medicala si alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Taxe aeroport: 95 euro (pot suferi modificari).
de la
379 eurO
31
ET Circuite 2013.indd 31
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
139 eurO
Ziua 1 BUCURESTI – ISTANBUL (625 km) Ora 6:00 Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei, pe ruta Ruse - Edirne - Istanbul. In Edirne se viziteaza Moscheea Selimiye, a carei importanta e subliniata de cele patru minarete, inclusa in patrimoniul UNESCO. Sosire si cazare la Istanbul.
Ziua 4 ISTANBUL - Croaziera pe Bosfor Mic dejun. Dimineata vom vizita Palatul Dolmabahce situat pe malul Bosforului - simbol al maririi si decadentei imperiului otoman. Optional, Croaziera pe Bosfor (10 euro). Timp liber in Istanbul pentru vizite individuale si shopping. Cazare in Istanbul.
Ziua 2 ISTANBUL Mic dejun. Intreaga zi o dedicam vizitarii metropolei care se intinde pe 2 continente: Moscheea Albastra, Biserica Sfanta Sofia, si Palatul Topkapi (Palatul, Haremul Sultanului, Tezaurul). Seara program liber pentru vizitarea Bazarului. Cazare in Istanbul.
Ziua 5 ISTANBUL - BUCURESTI (625 km) Mic dejun. Plecare din Istanbul. Se tranziteaza teritoriul Bulgariei. Sosire in Bucuresti dupa 21.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.
Ziua 3 ISTANBUL - Insula Printului Mic dejun. Timp liber in Istanbul sau optional (40 euro), Croaziera pe Marea Marmara spre Buyukada - Insula Printului (include turul insulei cu trasura si masa de pranz cu bauturi). Intoarcere in Istanbul pentru vizite individuale si shopping. Cazare in Istanbul. 32
ET Circuite 2013.indd 32
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
ISTANBUL -
POARTA ORIENTULUI
de la
219 eurO
5 zile autocar
5 zile, avion
Date de plecare: 17.04, 24.04, 02.05, 15.05, 22.05, 29.05, 04.06, 12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07, 18.09, 24.09, 02.10, 09.10, 16.10, 23.10, 30.10, 06.11.2013
Date de plecare: 02.05, 15.05, 22.05, 29.05, 04.06, 12.06, 19.06, 26.06, 03.07, 10.07, 17.07, 18.09, 24.09.2013
GRATUIT! Tur de Istanbul by night cu trecere peste Bosfor in Asia
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2 - 4*, in ziua 1 si 5; • 4 cazari cu mic dejun in hotel 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei.
• Asigurarea medicala; • Croaziera pe Bosfor: 10 euro/ persoana; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Excursie optionala in Insula Printului cu masa de pranz inclusa.
• Bilet avion Bucuresti - Istanbul - Bucuresti, zbor TURKISH Airlines (orele sunt locale si pot suferi modificari); • 4 cazari cu mic dejun in hotel 3* sau 4* (minim 15 persoane la fiecare hotel); • Transfer aeroport - hotel aeroport; • Asistenta turistica din partea agentiei.
• Asigurarea medicala; • Croaziera pe Bosfor (10 euro/ persoana); • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali; • Excursie optionala in Insula Printului cu masa de pranz inclusa; • Taxe aeroport: 95 euro (pot suferi modificari).
Ziua 1 BUCURESTI ISTANBUL Prezentare in Aeroportul Bucuresti OTOPENI la ora 04.15 pentru zbor spre Istanbul cu compania TURKISH Airlines. Dupa aterizare, imbarcare in microbusul de transfer pentru deplasare la hotel. Se lasa bagajele in luggage room, apoi program liber la dispozitia turistilor in Istanbul. Dupa amiaza, intoarcere la hotel pentru cazare, iar seara intalnire cu grupul sosit cu autocarul din Romania. Ziua 2-4 Program comun cu grupul de pe autocar Ziua 5 ISTANBUL BUCURESTI Dupa micul dejun, se elibereaza camerele si se lasa bagajele in luggage room. Program liber la dispozitia turistilor in Istanbul. Transfer la aeroport la ora 21.00 pentru zbor la Bucuresti. Sosire la Bucuresti in jurul orei 00.15. 33
ET Circuite 2013.indd 33
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
TURCIA CLASICA Kusadasi • Bodrum • Marmaris • Antalya • Cappadocia • Istanbul ZIUA 1 Bucuresti-parcare Gara de Nord, ora 06.30 - Giurgiu traversarea Bulgariei - Edirne. In Edirne - vizitarea Moscheea Selimiye. Cazare zona Kesan Canakkale (Gelibolu). ZIUA 2 (mic dejun). Se traverseaza Stramtoarea Dardanele Vizita la Troia si Pergam. Deplasare in zona Kusadasi unde se viziteaza Colonia antica Efes si Templul Zeitei Artemis - una din cele 7 minuni ale lumii. Cazare in Kusadasi. ZIUA 3 (mic dejun). Timp liber in Kusadasi. Optional, croaziera pe Marea Egee. Cazare in Kusadasi. ZIUA 4 (mic dejun). In zona Kusadasi se viziteaza Casa
Fecioarei Maria si Mormantul Sf. Ioan. Deplasare la Milet unde se viziteaza cetatea greceasca. Apoi ne deplasam la Bodrum unde vizitam Mausoleul din Halicarnas. Cazare in Marmaris (Beldibi). ZIUA 5 (mic dejun). Timp liber in Marmaris sau optional croaziera in Insula Rhodos. Cazare in Marmaris (Beldibi). ZIUA 6 (mic dejun). Deplasare la Pamukkale si Antalya. Cazare in Antalya. ZIUA 7 (mic dejun). In Antalya - plimbare pietonala in centrul comercial al orasului si in portul vechi. Timp liber pentru shopping, plaja, croaziera (optional) pe Marea Mediterana. Cazare in Antalya.
ZIUA 8 (mic dejun). Deplasare la Aspendos - vizitarea celui mai bine conservat amfiteatru al lumii antice. Apoi Colonia antica Side (Templul lui Apollo si renumitul bazar). Popas la Cascada Manavgat. In Konya - vizita Mausoleul poetului mistic Rumi Mevlana. Cazare in Cappadocia (Nevsehir Derinkuyu). ZIUA 9 (mic dejun). Deplasare la Uchisar si Goreme, unde se viziteaza bisericile crestine, pictate si cioplite in stanca. La Kaymakli se viziteaza orasul subteran. Cazare in Cappadocia (Nevsehir Derinkuyu). ZIUA 10 (mic dejun). Plecare spre Ankara, unde se viziteaza Mausoleul lui Atatürk si Muzeul
de la
239 eurO
5 zile autocar
Date de plecare: 21.04, 13.05, 27.05, 12.06, 7.08, 14.08, Civilizatiei vechi din Podisul Anatoliei. Deplasare la Istanbul 21.08, 28.08, 4.09, 11.09, 18.09, - tur by night ( se trece peste 25.09.2013 podurile Bogazici - Bosfor si Galata sau Ataturk - Cornul de aur). Cazare in Istanbul. ZIUA 11 (mic dejun).Tur cu ghid local: Moscheea Albastra, Muzeul Sf. Sofia, Hipodromul, Palatul Topkapi (Haremul sultanului, Tezaurul, Palatul). Croaziera pe Bosfor. si vizita in Marele Bazar. Cazare in Istanbul. ZIUA 12 (mic dejun). Intoarcerea acasa cu tranzitarea Bulgariei. Sosire in Bucuresti - parcare Gara de Nord, in cursul serii.
SERVICII INCLUSE: • transport cu autocar 2* cu aer conditionat, parcari si taxe stradale, ferry-boat si pod; • 11 cazari cu mic dejun in hoteluri de 3* si 2* . • servicii ghid roman.
NU SUNT INCLUSE: • biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice; • 45 euro (se achita obligatoriu la agentia din Romania) - pt.: ghid local (ziua 11), tur by night Istanbul, croaziera pe Bosfor, Side si Cascada Manavgat. • In Turcia se achita (obligatoriu) 10 euro/pers. pentru ghizii turci de escorta.
34
ET Circuite 2013.indd 34
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
de la
345 eurO
11 zile, autocar Date de plecare: 01.08.2013 SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 10 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2* ; • Ghid
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiectivele tu• Biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice (muzee, asezaminte de cult, etc.)
Turul ROMANIEI ZIUA 1, Joi (ora 06.15) Plecare din Bucuresti, 0ra 6.30, din parcarea Gara de Nord si plecare pe ruta Pitesti - Ramnicu Valcea. Vizita: Pestera Muierii, Castelul Huniazilor (Hunedoara), Tebea (Mormantul lui Avram Iancu, Panteonul Motilor - Gorunul lui Horea) si Deva (statuia ecvestra a lui Decebal, Lupoaica). Cazare in Deva. ZIUA 2 (mic dejun). Vizita: Pestera Ursilor, Muntele Gaina (intre satele Vidra de sus si Bulzesti) - 1486 m, Ghetarul Scarisoara (Chiscani), Cheile Turzii pe Valea Ariesului (popas la Campeni la Statuia ecvestra a lui Avram Iancu) si Mormantul lui Mihai Viteazul. Cazare in Alba Iulia.
ZIUA 3 (mic dejun). In Alba Iulia se viziteaza Cetatea (Sala Unirii,celula lui Horea, statuile ecvestre Mihai Viteazu si Imparatul Austriei). Vizita Salina Turda, biserica gotica Sf. Mihail, Lupoaica si statuile ecvestre: Mihai Viteazu, regele Ungariei si Sfantul Gheorghe. Timp liber. Ora 21:00 deplasare cu autocarul la hotel. Cazare in Cluj. ZIUA 4 (mic dejun). In Cluj, vizita gradina botanica. In Oradea - vizita Muzeul Tarii Crisurilor (Colectia oologica) si biserica cu luna. Timp liber in centru. Vizita Baile Felix si la Carei - Monumentul Eroilor. Cazare in Satu Mare. ZIUA 5 (mic dejun). In Sapanta - vizite la Cimitirul
Vesel si Biserica de lemn Peri (cea mai inalta biserica de lemn din lume). Deplasare pe Valea Izei - Renumitele porti de lemn maramuresene, apoi se viziteaza Biserica veche din lemn Bogdan Voda si Mausoleul martirilor din Moisei. Cazare in zona Nasaud-Bistrita. ZIUA 6 (mic dejun). In jud. Bistrita Nasaud se viziteaza casele memoriale George Cosbuc si Liviu Rebreanu. Deplasare pe ruta Vatra Dornei - Campulung Moldovenesc. Se viziteaza Casa memoriala Ciprian Porumbescu si manastirile Voronet si Humor. Cazare in Gura Humorului. ZIUA 7 (mic dejun). Se viziteaza manastirile Moldovita, Sucevita, Arbore si Putna.
Popas la Marginea - renumit centru de ceramica neagra. Cazare in Suceava. ZIUA 8 (mic dejun). In Suceava - Vizita Cetatea Sucevei si Sala Tronului lui Stefan cel Mare. Deplasare pentru vizitare Manastirea Dragomirna si Casa memoriala Mihai Eminescu (Ipotesti). Cazare in Iasi. ZIUA 9 (mic dejun). Se viziteaza: “Plopii fara sot”(Bucium), Biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii (exterior), Grupul statuar al voievozilo, Parcul Copou cu teiul lui Eminescu si Casa memoriala Mihail Sadoveanu (din Copou). Timp liber. Ora 21:00 - deplasare cu autocarul la hotel. Cazare in Iasi.
ZIUA 10 (mic dejun). Se viziteaza: Casa Memoriala Ion Creanga, Cetatea Neamtului si manastirile: Agapia Varatec si Neamtului. Cazare in Piatra Neamt. ZIUA 11 Duminica (mic dejun). Deplasare pe ruta Piatra Neamt - Valea Bistritei Bicaz (Lacul Izvorul Muntelui). Deplasare pe jos (cateva sute de metri) prin Cheile Bicazului, apoi popas la Lacul Rosu. Deplasare pe ruta Gheorghieni – Praid - Cristuru Secuiesc. Vizita Cetatea Sighisoarei. Deplasare pe ruta Brasov - Sinaia - Ploiesti. Sosire in Bucuresti - Parcare Gara de Nord.
35
ET Circuite 2013.indd 35
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
APUSENI
Castelul Peles • Cast. Bran • Brasov • Sighisoara • Turda • Ghetarul Scarisoara • Pestera Ursilor • Tebea • Alba Iulia • Sibiu • Manastirea Cozia
de la
99 eurO
3 zile, autocar Date de plecare: 09.08.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 2 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2- 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali;
Ziua 1. BUCURESTI Peles, Bran, Brasov, Sighisoara- TURDA (435 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei spre Sinaina, unde se viziteaza Castelul Peles. Deplasare spre Paraul Rece - Rasnov pentru a descoperi mitul lui Dracula in Castelul Bran. Dupa amiaza continuam cu un scurt tur de oras in Brasov, incluzand binecunoscuta Biserica Neagra si cartierul Schei cu Biserica Sf. Nicolae. Urmeaza vizita Cetatii Sighisoara, excelent conservata (cetate medievala locuita). Seara sosire pentru cazare in zona Turda.
Valea Ariesului, cu un scurt popas la Campeni. Dupa ce admiram Pestera Ghetarul Scarisoara si mult mai renumita Pestera Ursilor de la Chiscau, incheiem vizita la Tebea cu gorunul lui Horea si Mormantul lui Avram Iancu. Cazare in zona Deva.
Ziua 2. TURDA Ghetarul Scarisoara, Pestera Ursilor, Tebea - DEVA (345 km) Mic dejun. Dimineata vizitam mormantul lui Mihai Viteazu, Salina, apoi impunatoarele Chei ale Turzii. Pornim spre inima Muntilor Apuseni pe
Ziua 3. DEVA Alba Iulia, Sibiu, Manastirea Cozia - BUCURESTI (405 km) Mic dejun. Plecare spre Alba Iulia, pentru a vizita Cetatea, Sala Unirii si celula lui Horea. Urmeaza apoi Sibiul, unde vom face o plimbare in centrul istoric si vom vizita muzeul Bruckental. Deplasare pe Valea Oltului, unde vom admira Manastirea Cozia. Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo
36
ET Circuite 2013.indd 36
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
MARAMURES
de la
199 eurO
Maramures • Manastiri • Cetati • Case memoriale • Lacul Izvorul Muntelui • Cheile Bicazului • Lacul Rosu
ZIUA 1, Luni (ora 06.15) - Prezentare la imbarcare, parcare Gara de Nord (Calea Grivitei-Muzeul CFR-gura metrou B Gara de Nord 2). Ora 06.30 - deplasare din Bucuresti pe ruta Ploiesti Sinaia-Brasov - Sighisoara - Tg. Mures - Reghin - Saratel - Dej - Baia Mare. Se viziteaza (2 ore) Cetatea Sighisoarei. Cazare in Baia Mare. ZIUA 2 (mic dejun). In Sapanta - vizite la Cimitirul Vesel si Biserica de lemn Peri (cea mai inalta biserica de lemn din lume). Deplasare pe Valea Izei - renumitele porti de lemn maramuresene, apoi se viziteaza Biserica veche din lemn Bogdan Voda si Mausoleul martirilor din Moisei. Deplasare in jud. Bistrita Nasaud unde se viziteaza Casa memoriala George Cosbuc. Cazare in zona Nasaud-Bistrita. ZIUA 3 (mic dejun). Vizita Casa memoriala Liviu Rebreanu. Deplasare pe ruta:
Vatra Dornei - Campulung Moldovenesc. Se viziteaza Casa memoriala Ciprian Porumbescu, manastirile: Voronet si Humor. Cazare in Gura Humorului. ZIUA 4 (mic dejun). Se viziteaza manastirile Moldovita, Sucevita, Arbore si Putna. Popas la Marginea - renumit centru de ceramica neagra. Cazare in Suceava. (Nota: cazarile din zilele 4 si 5 vor fi in acelasi hotel).
ZIUA 7 (mic dejun). Deplasare pe ruta Piatra Neamt - Valea Bistritei - Bicaz (Lacul Izvorul Muntelui). Deplasare pe jos (cateva sute de metri) prin Cheile Bicazului, apoi popas la Lacul Rosu. Deplasare pe ruta Gheorghieni - Miecurea Ciuc Brasov - Sinaia - Ploiesti. Sosire (in conditii normale de: vreme, trafic etc.), aproximativ ora 23:00, in Bucuresti - parcare Gara de Nord (Calea GriviteiMuzeul CFR-gura metrou B Gara de Nord 2).
7 zile, autocar Date de plecare: 01.07, 22.07, 19.08, 09.09.2013 SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar 2* cu aer conditionat, taxe stradale si parcari; • 6 cazari cu mic dejun in hoteluri de 2* ; • Ghid.
• Biletele de intrare pentru vizitarea obiectivelor turistice (muzee, asezaminte de cult, etc.)
ZIUA 5 (mic dejun). In Suceava - vizita Cetatea Sucevei si Sala Tronului lui Stefan cel Mare. Deplasare pentru vizitare Manastirea Dragomirna si Casa memoriala Mihai Eminescu (Ipotesti). Cazare in Suceava. ZIUA 6 (mic dejun). Se viziteaza: Casa Memoriala Ion Creanga, Cetatea Neamtului, manastirile: Agapia, Varatec si Neamtului. Cazare in Piatra Neamt.
37
ET Circuite 2013.indd 37
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
de la
79 eurO
2 zile, autocar Date de plecare: 22.06, 27.07.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 1 cazare cu mic dejun in hotel de 2 - 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
VALEA ARIESULUI Castelul Peles • Castelul Bran • Brasov • Sighisoara • Turda • Ghetarul Scarisoara • Pestera Ursilor • Tebea Ziua 1. BUCURESTI- Peles, Bran, Brasov, SighisoaraTURDA (435 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei spre Sinaina, unde se viziteaza Castelul Peles. Deplasare spre Paraul Rece - Rasnov pentru a descoperi mitul lui Dracula in Castelul Bran. Dupa amiaza continuam cu un scurt tur de oras in Brasov, incluzand binecunoscuta Biserica Neagra si cartierul Schei cu Biserica Sf. Nicolae. Urmeaza vizita Cetatii Sighisoara, excelent conservata (cetate medievala locuita). Seara sosire pentru cazare in zona Turda.
Ziua 2. TURDA - Ghetarul Scarisoara, Pest. Ursilor, Tebea - BUCURESTI (735 km) Mic dejun. Dimineata vizitam mormantul lui Mihai Viteazu, apoi impunatoarele Chei ale Turzii. Pornim spre inima Muntilor Apuseni pe Valea Ariesului, cu un scurt popas la Campeni. Dupa ce admiram Pestera Ghetarul Scarisoara si mult mai renumita Pestera Ursilor de la Chiscau, incheiem vizita la Tebea cu gorunul lui Horea si Mormantul lui Avram Iancu. Deplasare pe traseul Deva Sibiu - Valea Oltului. Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo.
38
ET Circuite 2013.indd 38
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
SIGHISOARA
Castelul Peles • Castelul Bran • Brasov • Lacul Sfanta Ana • Sighisoara • Alba Iulia • Sibiu • Manastirea Cozia
de la
65 eurO
2 zile, autocar Date de plecare: 13.07.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • 1 cazare cu mic dejun in hotel de 2 sau 3*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
• Alte servicii decat cele mentionate; • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
Ziua 1. BUCURESTI - Peles, Bran, Brasov, lacul Sfanta Ana- SIGHISOARA (415 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucuresti din parcarea de la Piata Victoriei spre Sinaina, unde se viziteaza Castelul Peles. Deplasare spre Paraul Rece- Rasnov pentru a descoperi mitul lui Dracula in Castelul Bran. Dupa amiaza continuam cu un scurt tur de oras in Brasov, incluzand binecunoscuta Biserica Neagra
si cartierul Schei cu Biserica Sf. Nicolae. Urmeaza vizita lacului vulcanic Sfanta Ana de langa Tusnad. Seara sosire pentru cazare la Sighisoara Ziua 2. SIGHISOARA - Alba Iulia, Sibiu, Manastirea Cozia - BUCURESTI (460 km) Mic dejun. Dimineata vizitam Cetatea Sighisoara, excelent conservata (cetate medievala locuita). Pornim apoi spre Alba
Iulia, pentru a vizita Cetatea, Sala Unirii si celula lui Horea. Urmeaza apoi Sibiul, unde vom face o plimbare in centrul istoric si vom vizita muzeul Bruckental. Deplasare pe Valea Oltului, unde vom admira Manastirea Cozia. Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo.
39
ET Circuite 2013.indd 39
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
TRANSALPINA Palatul Brancoveanu • Transalpina • Valea Oltului • Manastirea Cozia
1 zi, autocar Date de plecare: 20.07, 10.08.2013
SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
BUCURESTI – HOREZU – TRANSALPINA – SIBIU MANASTIREA COZIA (675 km) Ora 6:00 - Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piata Victoriei, pe traseul Pitesti - Ramnicu Valcea. In Horezu Vizita la Palatul Brancoveanu. De la Novaci incepe urcusul (Se vor face doua popasuri de cate 30 minute, primul la Pasul Urdele - Cea mai mare inaltime (2145 m) si al-2-lea la Obarsia Lotrului), pe TRANSALPINA - Cea mai frumoasa si inalta
sosea din Romania. Deplasare spre Sibiu - Valea Oltului - (Vizita Manastirea Cozia) Ramnicu Valcea - Pitesti. Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo.
de la
45 eurO
TRANSFAGARASAN Manastirea Arges • Baraj Vidraru • Cetatea Poienari • Manastirea Cozia
1 zi, autocar Date de plecare: 13.07, 03.08, 17.08.2013
SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
BUCURESTI MANASTIREA ARGES – TRANSFAGARASAN CARTISOARA- MANASTIREA Cozia (545 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piata Victoriei, spre Curtea de Arges unde se viziteaza Manastirea Argesului. Se intra pe Transfagarasan. Scurte popasuri la: Cetatea Poenari si Barajul Vidraru. Se trece prin tunelul situat la 2042m altitudine catre jud. Sibiu. Alte scurte opriri la: Cabana Balea Lac si Balea Cascada. Coborare spre Cartisoara (satul lui Badea
Cartan) si deplasare pe Valea Oltului. Vizita la Manastirea Cozia. Sosire in Bucuresti seara, după ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo.
de la
39 eurO
40
ET Circuite 2013.indd 40
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
o
VULCANII NOROIOSI - SLANIC PRAHOVA Vulcanii noroiosi • Slanic Prahova • Muntele de sare
1 zi, autocar Date de plecare: 03.08.2013
SERVICII INCLUSE: • Transport cu autocar modern, cu climatizare, clasificat 2- 4*; • Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu.
NU SUNT INCLUSE: • Intrarile la obiectivele turistice si serviciile de ghizi locali.
BUCURESTI - VULCANII NOROIOSI - SLANIC PRAHOVA (315 km) Ora 06:00 - Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piata Victoriei, spre zona Berca (Jud Buzau), unde se viziteaza Vulcanii Noroiosi (fenomen natural unic in Europa). Deplasare la Slanic Prahova (cea mai mare Salina din Europa) unde, optional, se coboara cu liftul in salina unde se gasesc sculpturile in sare (Burebista, Traian, Decebal, Eminescu). Timp liber in statuie - Se poate face baie in lacul sarat de langa muntele de sare.
Ora 19:00 - plecare. Sosire in Bucuresti seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si conditii meteo.
de la
29 eurO
41
ET Circuite 2013.indd 41
3/11/13 12:11 AM
circuite
LOW COST
europatravel.ro
DELTA DUNARII Tulcea • Murighiol • Crisan • Mila 23 • Bratele Sf. Gheorghe, Sulina, Chilia • Lacurile Rosu, Rosulet, Puiu, Erenciuc, Merhei, Matita, Babina si Razim, Golovita, Sinoe la Gura Portitei • Cetatea Histria ZIUA 1, Joi (ora 07.45 Plecare din Bucuresti, parcarea Gara de Nord, ora 08:00, pe traseul Buzau - Braila traversarea Dunarii cu bacul - Macin. In Tulcea - popas pentru vizitarea Muzeul Deltei Dunarii si centrul orasului. Cina si cazare in Murighiol. ZIUA 2 (mic dejun). Ora 08.30 - Plecare din Murighiol cu hidrobuzul (16 locuri, acoperit, viteza maxim 50 km/h) pe ruta: traversare brat Sulina - Mila 23 - Canal Eracle - Biserica din Solzi (popas) - Canalul Pardina - Chilia Veche (popas 1 ora) bratul Chilia (Cernovca) - zona Periprava - Canalul Sulimanca (pe langa Padurea Leteaui) - lacurile: Merhei, Babina, Matita - Mila 23 (popas 30 min)
- Murighiol. Cina si cazare in Murighiol. ZIUA 3 (mic dejun). Ora 08.30 - Deplasare pe cel mai frumos brat al deltei la Sf. Gheorghe (popas 2 ore). Plaja si baie in mare. Apoi pe canale si lacurile: Erenciuc, Puiu, Rosu, Rosulet numite inima deltei, se ajunge pe Bratul Sulina. Popas (2 ore) in Sulina. Plaja si baie in mare. Deplasare pe Bratul Sulina Crisan - Complexul Lebada - Murighiol. Cina si cazare in Murighiol. ZIUA 4 (mic dejun). Deplasare pe ruta Plopu - Agighiol Sarichioi - Enisala la Jurilovca, unde, optional, se inchiriaza salupe pentru deplasarea pe lacul Golovita la Gura Portitei.
Deplasare cu microbuzul pentru vizitarea Cetatii Histria. Deplasare pe ruta Ovidiu Medgidia - traversarea Dunarii (podurile: Cernavoda, Fetesti) - Lehliu. Sosire in cursul serii, in Bucuresti-parcare Gara de Nord
de la
249 eurO
6 zile, autocar Date de plecare: 20.06, 25.07, 08.08, 22.08, 05.09.2013
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
• Transport microbuz 2* cu • Biletele de intrare pentru aer conditionat, taxe stradale, vizitarea obiectivelor turistice parcari si bac; • 3 cazari cu mic dejun si cina in Murighiol; • Transport in delta cu hidrobuz si combustibil pentru tot traseul; • Servicii ghid. Pensiunea LA TRAIAN similar 2-3* - Situata in Murighiol, compusa din 2 corpuri fiecare avand camere cu grup sanitar propriu cu dus, frigider si TV. Dotarile sunt moderne, cu mobilier din lemn masiv, gresie, faianta.
42
ET Circuite 2013.indd 42
3/11/13 12:11 AM
o
UNDE NE GĂSIȚI
BUCURESTI
PLOIESTI
Sos. Mihai Bravu nr. 62 A
Str. Carpați nr. 5
Cladirea Spectrum
TELEFON 0244.591.193
TELEFOANE
MOBIL 0730.020.024
021.311.55.20; 021.312.70.21;
FAX 0244.591.193
031.402.55.86; 31.402.55.87
ploiesti@europatravel.ro
Mobil 0723.153.702 FAX 031.402.55.88 office@europatravel.ro CLUJ-NAPOCA
www.europatravel.ro rezervari@europatravel.ro europatravel.ro
ET Circuite 2013.indd 43
BRASOV
Bd. 21 Decembrie 1989 nr.36
Bd. Iuliu Maniu nr.41
TELEFON 0364.735.737
TELEFON 0268.472.588
MOBIL 0722.357.056
MOBIL 0722.357.054
FAX 0364.735.737
brasov@europatravel.ro
cluj@europatravel.ro 43
3/11/13 12:11 AM
A P O L EUR TRAVE A P O R CU EU
ET Circuite 2013.indd 44
3/11/13 12:11 AM