Centrul de Informare
Nr.8, Vol.4, 2016
Europe Direct Bacău
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Newsletter August
CUPRINS • Editorial: Solidaritatea, o dimensiune fundamentală a politicilor europene • Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional, local) • Ateliere de traduceri • Idei inovatoare pentru o economie circulară • Proiecte inovatoare • Premiul „Radarul inovării” • Burse „Ion Mincu” • Rezidenţe artistice • Concursuri • Informaţii utile
©EuropeNewsWeek
Solidaritatea, o dimensiune fundamentală a politicilor europene
Ce este solidaritatea? Cum se manifestă ea în desfăşurarea istorică a diferitelor comunităţi? Cu ce este asociată? Care sunt caracteristicile solidarităţii? Acestea sunr doar câteva întrebări pe care şi le pune, astăzi, oricare cetăţean care trăieşte în spaţiul european. Potrivit DEX, solidaritatea este un sentiment, care denotă faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva) şi care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc. Este un principiu fundamental al existenţei omului ca fiinţă socială, ceea ce presupune stabilirea unor relaţii interumane în cadrul unei comunităţi, a unei interdependenţe sociale. Ca bază a existenţei umane, solidaritatea, „s-a exprimat”, de-a lungul evoluţiei sale istorice, în termeni foarte variaţi, de la frăţie, fraternitate, coeziune, comunitate, la reciprocitate, unitate. Conceptul de solidaritate a fost însă întotdeauna raportat la demnitate, democraţie, dreptate, libertate şi responsabilitate. Tocmai de aceea, solidaritatea este şi o atitudine, care aduce în prim-plan atât valori pozitive (compasiune, onestitate, corectitudine, respect pentru celălalt şi pentru munca acestuia), cât şi cea mai profundă criză, aceea a lipsei de omenie, a lipsei voinţei de a fi cinstit, generos şi solidar cu nevoile semenilor, prin desolidarizare. Dimensiunea emoţională a unui act de a fi solidar poate fi cultivată, rolul familiei, al şcolii şi al comunităţii fiind esenţial în valorizarea acţiunilor de soluţionare a inechităţii sociale, căci, după cum afirma poetul englez John Donne1, în Meditaţia a XVII-a, „Nicio fiinţă nu este o insulă de sine stătătoare; fiecare om este o bucăţică dintr-un continent,
o parte a întregului; dacă un bulgăre e smuls de talazuri, Europa e împuţinată, cum ar fi, de altfel, orice promontoriu, ori cum ar fi moşia prietenului tău sau a ta.” De aceea, semnificaţia solidarităţii se manifestă prin acţiunea comună a membrilor unei comunităţi. În discursul european, conceptul şi ideea de solidaritate se regăsesc în toate documentele UE. Ele circumscriu : - iniţierea, promovarea şi susţinerea de politici sociale solidare la nivel naţional sau comunitar (se vedea, de exemplu, EUSF, Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, constituit în 2002; noul pachet de măsuri de solidaritate a CE, care sprijină redresarea sectorului de produse lactate în cadrul politicilor agricole comune PAC); - politici şi strategii specifice de susţinere a categoriilor sociale defavorizate sau vulnerabile; - politici şi strategii specifice de susţinere a familiilor şi copiilor aflaţi în dificultate; - politici şi strategii specifice de sprijinire a diverselor sectoare ale societăţii civile, care dezvoltă proiecte şi acţiuni destinate nevoilor sociale ale diverselor grupuri defavorizate; - politici şi strategii specifice de sprijinire a voluntariatului; - iniţierea şi promovarea de proiecte care identifică valorile culturale, economice, spirituale ale unei comunităţi; - politici şi strategii de sprijinire a acţiunilor de cooperare europeană şi internaţională privind activităţi de cercetare şi educative. Menţionăm în acest sens Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate (REMS), înfiinţată în anul 2005 din iniţiativa miniştrilor culturii din Germania, Polonia, Slovacia şi Ungaria, la care a aderat şi România în anul 20142 Astfel de politici şi strategii, care îşi găsesc manifestarea concretă printr-o gamă complexă de acţiuni, caracterizează şi spaţiul băcăuan, unde, prin educaţie socială responsabilă, sunt integrate nevoile individului în sistemul de valori al comunităţii, ceea ce fundamentează identitatea europeană a cetăţenilor municipiului şi judeţului nostru.
Prof.univ.dr. Doina Cmeciu Coordonator Centrul de Informare Europe Direct Bacău
Portalul „Vocea ta în Europa” gestionat de Comisia Europeană, constituie punctul unic de acces la numeroase consultări, discuţii şi alte opţiuni prin care puteţi juca un rol activ în procesul de elaborare a politicilor europene. 1. Sursă 1 2. Sursă 2
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Pe data de 2 august 2016, au fost publicate primele oportunităţi de participare la voluntariat în cadrul iniţiativei Voluntarii UE pentru ajutor umanitar. Voluntarii selectaţi, inclusiv din România, vor participa la diverse acţiuni în regiunile afectate de dezastre, după ce vor efectua un program de pregătire. Pot participa voluntarii debutanţi sau cu experienţă, cu vârsta minimă de 18 ani. Referitor la acest program, Christos Stylianides, comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, a declarat: „Sunt foarte bucuros să anunț faptul că vom vedea în curând voluntarii Uniunii pe teren, lucrând împreună cu comunitățile locale pentru o mai bună pregătire în fața dezastrelor. Inițiativa Voluntarii UE pentru ajutor umanitar transformă solidaritatea europeană în realitate, ajutând astfel persoanele afectate de dezastre din întreaga lume.”
©ECHO
CUPRINS
Evenimente de marcă Pe data de 4 august, 2016, Comisia Europeană a publicat rezultatele preliminare ale consultării publice privind revizuirea Directivei despre confidențialitatea în mediul electronic. Revizuirea acestei directive este una dintre iniţiativele-cheie din strategia privind Piaţa unică digitală. 83% dintre persoanele și organizațiile societății civile care au contribuit la consultare sunt de acord că un set de norme specifice sectorului comunicațiilor electronice ar permite asigurarea confidențialității. 76% dintre respondenți consideră că Directiva a reușit doar parțial – sau deloc – să-și atingă obiectivele în asigurarea protecției depline a vieții private și a confidențialității comunicării, apreciind că acest lucru se datorează domeniului de aplicare limitat, diferențelor dintre statele-membre și nivelului scăzut de respectare și aplicare a legilor. Cele mai multe contribuții au venit din partea cetățenilor (38,5%). Peste 25% dintre ele au provenit din Germania, urmată de Marea Britanie şi Belgia. Concluziile finale vor fi publicate în această toamnă.
2
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255 În perioada 28 -31 august, 2016, Centrul de Informare „Europe Direct” Bacău, împreună cu Centrul de Informare „Europe Direct” Bucureşti și clusterul AltBrașov, a organizat Şcoala de vară în domeniul antreprenoriatului în industrii creative şi a surselor de finanţare pentru tinerii antreprenori, cu titlul Extraordinar de creativi, dar nu suficient de antreprenori. Tinerii participanţi au luat parte la sesiuni de informare privind industriile creative, la ateliere tematice (învăţare non-formală şi creativitate, demararea unui proiect folosind principiile Agile, managementul surselor de finanţare), la vizitarea a 2 proiecte în domeniul industriilor creative şi la discuţii privind iniţierea unui proiect individual sau comun.
3 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Ateliere de traduceri Ca urmare a parteneriatului semnat în martie 2016 în cadrul Salonului de Carte de la Paris, Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional al Cărţii din Franţa organizează ateliere de traducere la Bucureşti şi Paris. Atelierele se adresează tinerilor traducători români din limba franceză interesaţi de literatură (roman, proză scurtă, poezie, eseu) şi de ştiinţe umaniste şi sociale (filozofie, antropologie, sociologie, istorie, economie, ştiinţe politice etc.). Atelierele se vor desfăşura, în perioada: - octombrie 2016 - aprilie 2017, la sediul ICR din Bucureşti, prin întâlniri lunare şi corespondenţă online ; - iunie - iulie 2017, printr-un stagiu de două săptămâni la Paris. Coordonatorii atelierelor vor fi poetul şi traducătorul Bogdan Ghiu şi specialiştii CNL (Centre National du Livre). Sursă: Institutul Cultural din România
Idei inovatoare pentru o economie circulară
Comisia Europeană a lansat o nouă schemă-pilot, Innovation Deals, pentru sprijinirea ideilor inovatoare din domeniul mediului, prin găsirea de soluţii optime pentru ca acestea să ajungă pe piaţă cât mai rapid, fără a fi împiedicate de reglementările în domeniu. Proiectele selectate vor beneficia de acces la un cadru de cooperare strânsă, ce reuneşte organisme de reglementare naţionale, locale şi europene. Termenul-limită pentru exprimarea interesului este 15 septembrie 2016. Comisia va clasifica propunerile pe bază de criterii clar definite şi va selecta un număr maxim de 5 proiecte pentru participarea în program. Implementarea lor va demara în ianuarie 2017. Proiectele nu beneficiază de finanţare, ele bazându-se pe un model practic de cooperare.
4 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Proiecte inovatoare
Proiectul „Energie rece” (Cold Energy), dezvoltat în colaborare cu firrma românească Agricola Pagnan SRL, este unul dintre cele 15 proiecte inovatoare aprobate de CE. Scopul lui este de a produce şi comercializa un sistem de refrigerare inovator brevetat, ce ar permite utilizatorilor să economisească între 30% şi 50% din consumul de energie. Finanţarea UE acordată proiectului se ridică la peste 2,4 milioane de euro. Cele 15 proiecte au fost selectate în cadrul celei de-a cincea ediţii a schemei-pilot „Cale rapidă către inovare” (Fast Track to Innovation FTI). Ele au reunit 70 de parteneri din 19 ţări. Următoarea, şi ultima, rundă este programată pentru 25 octombrie 2016. Aflați mai multe...
Premiul „Radarul inovării”
Günther H.Oettinger, comisar european pentru economie digitală şi societate digitală, a lansat premiul „Radarul inovării” 2016, pentru care concurează 40 de inovatori din întreaga Europă, care au fost identificaţi cu ajutorul Radarului. Aceştia (întreprinderi mici şi mijlocii, echipe universitare, firme de tip spin-off şi start-up) „au ©ROALIMENT dezvoltat proiecte finanţate de UE şi au potenţialul, după cum afirmă comisarul european, de a influenţa totul, de la logistica transportului la gestionarea resurselor de apă, de la tratamentul pacienţilor de cancer şi până la gestionarea populaţiilor de albine.” Inovaţiile acestor cercetători vor fi făcute cunoscute pe tot parcursul lunii august, pe site-ul dedicat iar publicul este rugat să voteze pe aceia pe care îi consideră cei mai potriviţi pentru a obţine premiul. Astfel, prin votul publicului, vor fi aleşi cei 16 inovatori care îşi vor prezenta planul de introducere pe piaţă a propriilor inovaţii în faţa unui juriu format din experţi, în cadrul evenimentului „Zilele dedicate iniţiatorilor de propuneri din domeniul TIC”, care va avea loc la Bratislava, pe 26 septembrie 2016.
5 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Bursele „Ion Mincu” Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură pentru bursele „Ion Mincu”, sesiunea 2016-2017. Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având în vedere încurajarea absolvenţilor la nivel de master şi doctorat în domeniile arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural şi istoric, și perfecţionarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ şi/sau de cercetare prestigioase din Europa, alese de candidaţi în funcţie de proiectele de cercetare gândite în prealabil. Se acordă anual 2 burse, în valoare de 3 000 EUR fiecare, pentru o perioadă de 2 luni. Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 septembrie 2016.
©TownofStratford
Rezidențe artistice Cancelaria Federală a Austriei, în cooperare cu KulturKontakt Austria, oferă 50 de rezidenţe artistice pentru 2017 în Austria (la Viena şi Salzburg), în cadrul programului Artist-in-Residence 2017. Câştigătorii trebuie să realizeze/finalizeze câte un proiect pe durata rezidenţei. Domenii pentru care se acordă rezidenţele sunt: – arte vizuale, artă fotografică, artă video şi media, arte interdisciplinare (arte/ştiinţă/tehnologie), compoziţie muzicală (rezidenţe cu durata de 3 luni); – literatură şi traduceri literare (rezidenţe cu durata de 1-2 luni) ; – educaţie culturală (rezidenţe cu durata de o lună). Termenul limită pentru înscriere: • compoziţie muzicală – 30 septembrie 2016; • educaţie culturală – 30 septembrie 2016; • arte vizuale, fotografie, artă video şi media, arte interdisciplinare (artă/ştiinţă /tehnologie) – 15 octombrie 2016; • literatură, literatură pentru copii şi tineri, traduceri literare: 15 octombrie 2016.
6 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Concursuri
Concursul Reporter și Blogger european - ediția 2016 Reprezentanța Comisiei Europene își propune să-i încurajeze pe jurnaliști și bloggeri să se specializeze în analiza informațiilor care provin de la instituțiile europene și a subiectelor europene în general și, ca urmare, lansează concursul REPORTER și BLOGGER EUROPEAN. Jurnaliștii și bloggerii sunt invitați să trimită, până pe 31 octombrie 2016, articole și materiale proprii, pe teme europene, publicate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016, pentru a fi evaluate de un juriu. Nu sunt acceptate articole de știri, ci numai comentarii, analize, reportaje, interviuri, editoriale, articole de opinie și imagini ilustrative (infografice originale sau fotografii care au fost publicate, însoțite de comentarii relevante). Fiecare concurent trebuie să trimită minimum trei materiale pentru a intra în competiție la una dintre cele 7 categorii ale concursului (vezi mai jos categoriile și criteriile de evaluare pentru fiecare în parte). Concurenții pot participa la o singură categorie (dintre primele 7). Jurnaliștii și bloggerii pot participa, de asemenea, într-o categorie specială a concursului: „Social media admin”. Concurenții vor avea prilejul să-și aleagă o zi, între 15 martie și 31 octombrie, în care să administreze conturile de Facebook și Twitter ale Reprezentanței Comisiei Europene. Condițiile de înscriere și criteriile de evaluare pentru această categorie sunt detaliate mai jos. Orice concurent care participă la una dintre primele 7 categorii poate participa și la categoria specială, având astfel ocazia să câștige două premii. Fiecare categorie va avea un singur câștigător, iar premiile constau în tablete iPad. Calendarul competiției: • martie 2016: lansarea concursului • 31 octombrie: termen-limită pentru înscrierea în concurs la toate categoriile • 15 martie – 31 octombrie: desfășurarea competiției • 15 – 30 noiembrie: jurizare • 10 decembrie: eveniment de anunțare a câștigătorilor Participare: Jurnaliștii pot participa la una dintre următoarele categorii: 1, 2, 3, 4, 5, 7. Indiferent de participarea la una dintre categoriile menționate, se pot înscrie și la categoria 8 (categoria specială „social media admin”). Bloggerii pot participa la una dintre următoarele categorii: 5, 6, 7. Indiferent de participarea la una dintre categoriile menționate, se pot înscrie și la categoria 8 (categoria specială „social media admin”). Categoriile 1, 2, 3 și 4 se adresează exclusiv jurnaliștilor. Categoria 6 se adresează exclusiv bloggerilor. La categoriile 5, 7 și 8 vor concura jurnaliști și bloggeri. Jurnaliștii și bloggerii pot participa exclusiv la categoria specială (vezi mai jos condiții de înscriere). Aflați mai multe detalii..
7 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Concursul de fotografie „Tineret – educaţie şi formare profesională”
Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP), a lansat cea de a doua etapă a concursului de fotografie „Tineret – educaţie şi formare profesională”. Scopul concursului este de a prezenta modul în care tinerii (între 18 şi 30 de ani) se văd pe ei în mediul şcolar sau într-un mediu de învăţare bazat pe muncă, reprezentat printr-o fotografie.
Concursul de eseuri pentru tineri Săptămâna europeană a IMM-urilor 2016
Concursul face parte din activităţile prevăzute pentru Săptămâna europeană a IMMurilor, sub patronajul comisarului european pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska. Eseul cu titlul „ Ce poate face UE pentru a încuraja mai mulți tineri să devină antreprenori?” trebuie conceput în limba engleză în 2500 de cuvinte. Participanţii - tineri între 16 şi 25 de ani – trebuie să fie cetăţeni ai unui stat-membru UE sau dintr-o ţară parteneră COSME. Câştigătorului premiului I îi vor fi asigurate toate cheltuielile de călătorie pentru a participa la Reuniunea IMM-urilor de la Bratislava (Slovacia) în noiembrie, unde acesta îşi va prezenta eseul în faţa unui public de peste 600 de delegaţi din lumea afacerilor şi antreprenoriatului. Eseurile câştigătorilor premiilor II şi III vor fi prezentate în format video pe ecranul de la Adunarea IMM-urilor. Eseurile câștigătorilor vor fi promovate pe canalele de social media ale Săptămânii europene a IMM-urilor. Câştigătorii vor fi anunţaţi la Bruxelles în luna noiembrie, înaintea desfăşurării activităţilor dedicate Săptămânii europene a IMM-urilor. Termenul limită de transmitere a eseurilor: 2 septembrie 2016
8 CUPRINS
Centrul de Informare
Europe Direct Bacău
Nr.8, Vol.4, 2016
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255
Informații utile
Site-ul pentru copii, care testează cunoştinţele acestora privind geografia şi istoria UE SaltoYouth - cooperare, formare, perfecţionare, promovarea proiectelor proprii sau identificarea partenerilor europeni, a trainerilor specializaţi Ateliere de formare și traininguri marca Erasmus+ Portalul European pentru Tineret Parlamentul European al Tinerilor Apeluri active pe programe structurale Idei de afaceri
9 CUPRINS
Centrul de Informare
Nr.8, Vol.4, 2016
Europe Direct Bacău
www.europedirectbacau.ro 0234/530.255 Întrebări despre Uniunea Europeană?
Telefonul verde UE: 00 800 6 7 8 9 10 11
- de oriunde din UE - 9.00-18.00 CET (în zilele lucrătoare) - în orice limbă oficială a UE
Europa - www.europa.eu Site-ul oficial al Uniunii Europene vă pune la dispoziţie: - informaţii de bază cu privire la activitatea UE - cele mai noi ştiri şi evenimente din UE - link-uri către informaţii despre UE pe site-urile instituţiilor şi agenţiilor UE. Reţeaua Europe Direct Dacă doriţi să obţineţi consiliere sau sprijin în zona în care locuiţi sau să găsiţi un forum local care promovează dialogul şi informaţiile corecte privind politicile UE, contactaţi cel mai apropiat centru local de informare.
Structură-gazdă: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Parteneri: Municipiul Bacău U.A.T. Județul Bacău
Pe noi ne găsiți aici: Str. Spiru Haret, Nr.8
(în incinta Bibliotecii Universitare)
10 CUPRINS