Album foto "Povesti europene retraite / European Real-Life Tales Retold" by EUROPE DIRECT BACAU

Povești europene retrăite

European Real-Life Tales Retold

Această publicaţie nu reprezintă poziţia oficială a Uniunii Europene. Proiectul „Centrul de Informare Europe Direct Bacău” este finanţat de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Municipiul Bacău şi U.A.T. Judeţul Bacău.

Coperta 1, 2 - Port tradițional

Coordonatori: Doina Cmeciu (coord., prefaţă şi trad.), Mădălina Manolache Autori: Armand Agop, Emil Berceanu, Iosef Bialy, Izu Butnaru, Anton Coșa, Ioan Dănilă, Alfred Geib, George Gogan, Marieta Hârțescu, Silviu-Ioan Niță, Eduard Ștraub, Sorin-Cristian Ursescu Colaboratori: Madeleine Karacașian, Mara Merfea, Ștefan Olteanu, Lucian Șerban Corectură text: Ioan Dănilă Fotografii: Colecții personale, platforme web dedicate (vezi Bibliografie web)

Parteneri:

Structură-gazdă: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

U.A.T. Judeţul Bacău

Municipiul Bacău

Cuprins Prefaţă Comunitatea armenilor Comunitatea catolicilor moldoveni din județul Bacău Comunitatea evreilor Comunitatea germanilor Comunitatea italienilor Comunitatea rromilor Olandezii din Bacău (O istorie de două decenii) Bibliografie

8 18 66 88 130 146 168 198 214

Contents Preface The Armenian Community The Moldavian Catholics’ Community of the County of Bacău The Jews’ Community The Community of the Germans The Community of the Italians The Rroma Community The Dutch in Bacău (A History of Two Decades) Bibliography

9 19 67 89 131 147 169 199 214

Prefaţă „Oraşele poartă însemnate pe ele, în ele, toate virtuţile şi toate păcatele celor care le-au zidit.”1 George Matei Cantacuzino: Arcade, firide şi lespezi (1932)

Cunoaşterea istoriei unui loc înseamnă nu numai „a conferi un sens trecutului” (după cum afirmă George Călinescu), ci şi a cartografia identităţile oamenilor care au populat acel loc de-a lungul timpului, pentru a le „trasa” devenirea spaţio-temporală şi a le grava, simbolic, pe harta2 culturii universale. Locul la care ne referim este, desigur, Bacăul, parte a Moldovei care alcătuieşte trupul României de astăzi, un teritoriu cu istorie milenară, aşezat la răspântia drumurilor comerciale de la nord la sud şi de la vest la est, cu un relief variat şi prielnic locuirii şi apărării, cu oameni care, din timpuri străvechi, au ştiut să transforme convieţuirea paşnică cu alte etnii în bunăstare reciprocă (Zaharia 2013:149-173). Astfel, în condiţii istorice concrete, locuitorii Bacăului – români, armeni, catolici moldoveni, evrei, germani, greci, italieni, elveţieni, francezi, olandezi, polonezi, rromi – şi-au construit un mod de trai prin stabilirea relaţiilor cu celălalt/ceilalţi, formându-şi, implicit, un sistem de valori pe care l-au transmis din generaţie în generaţie. Cu toţii au creat forme de cultură pe care le-au reprezentat, simbolic, prin limbă, religie, practici culturale, tradiţii, port, stil arhitectural al caselor, artefacte, creaţii artistice, prin modul de a-şi decora interioarele locuinţelor, prin modul de petrecere a timpului liber, modul de a construi relaţii interumane etc. Istoria fiecărei comunități care a contribuit la „facerea” Bacăului este, de fapt, o poveste trăită de (stră)bunici, care au locuit în oraş sau în împrejurimile acestuia, alături de români, şi repovestită nepoţilor. Toate aceste generaţii au construit identitatea complexă a „satului, târgului, urbei, oraşului, municipiului” Bacău (Zaharia 2013:196-212) şi au rămas în memoria vie a oamenilor şi a locurilor prin semne identitare specifice.

1. Apud Lucian Șerban (2013: 8). 2. A se vedea hărţile de la sfârşitul acestei prefeţe Această publicaţie nu reprezintă poziţia oficială a Uniunii Europene. Proiectul „Centrul de Informare Europe Direct Bacău” este finanţat de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Municipiul Bacău şi U.A.T. Judeţul Bacău.

Preface “Every town bears all the virtues and all the sins of their builders engraved on their stones and in their being.” 1 George Matei Cantacuzino: Arches, Niches and Stones (1932)

Knowing the history of a place means not only “to give some meaning to the past” (as George Călinescu asserts) but also to map the identities of the people that inhabited that place over the course of time in order to sketch their spatiotemporal becoming and to engrave them, symbolically, on the map2 of world culture. The place we are referring to is, certainly, Bacău, a town in Moldavia, which is, in its turn, a part of the body of today’s Romania, a territory with a millennial history, lying at the crossroads of north-to-south and west-to-east commercial routes, with a varied relief and auspicious features for habitation and defence, with people who, since ancient times, have known how to turn their peaceful sharing these lands with other ethnic groups into mutual well-being. (Zaharia 2013:149-173). Thus, under concrete historical circumstances, the inhabitants of the county of Bacău – Romanians, Armenians, Moldavian Catholics, Jews, Germans, Greeks, Italians, Swiss, French and Dutch people, Poles, Rroma people – have built up a way of living by establishing relationships with the Other/ the other ones, while founding a system of values which have been handed down from one generation to another. They all have created cultural items symbolically represented through language, religion, cultural practices, traditions, specific costumes, house architecture, artefacts, artistic creations, through their way of decorating the inside of their houses, the way of spending their free time together, or the way of establishing interrelationships etc. The history of each community that has had its share in the “making” of Bacău is, actually, the life story experienced by (great)grandfathers, who settled down in this town or in its surrounding areas, together with the native Romanians, and retold to their grandchildren. All these generations have shaped the complex identity of the “village, borough, city, town, municipality” of Bacău (Zaharia 2013: 196-212) and are still alive in the memory of both people and places through particular identitary signs. 1 Apud Şerban, Lucian (2013: 8). 2. See the maps at the end of this preface Această publicaţie nu reprezintă poziţia oficială a Uniunii Europene. Proiectul „Centrul de Informare Europe Direct Bacău” este finanţat de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Municipiul Bacău şi U.A.T. Judeţul Bacău.

Tocmai de aceea Bacăul ar putea fi reprezentat, cel puţin la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o suprapunere de târguri, dar – după cum ar spune George Matei Cantacuzino – nu „ca în săpăturile de sub pământ, ci vizibil, la lumina soarelui ...” (apud Vitanos 2011:130). Geografia localităţii cuprindea străzi care au luat denumirea etniei ce locuia acolo (Strada Armenească, de exemplu) sau care erau cunoscute ca fiind, în majoritate, ale evreilor (Str. Iernii, str. Lecca) ori erau cartierele mărginaşe unde sălăşluia populaţia rromă3. Astfel, „[l]a recensământul din 1890 în Bacău s-au înregistrat 5110 români, 6122 evrei, 560 germani, 485 unguri, 218 armeni, 33 greci, 25 bulgari, 20 ruşi, 20 italieni, 15 poloni, 14 francezi, 12 elveţieni şi 1 turc” (Ortensia Racoviţă, apud Şerban 2013:13). Potrivit statisticilor, apartenenţa religioasă a locuitorilor era următoarea: „5130 creştini-ortodocşi, 1133 romano-catolici, 6122 mozaici, 218 gregorieni, un mahomedan, iar 171 erau de alte credinţe religioase” (Zaharia 2013:165). Toate aceste date demonstrează atitudinea de solidaritate şi de convieţuire a locuitorilor din oraşul de pe malul Bistriţei. La recensământul din 2012, după un secol şi douăzeci şi doi de ani (luând în considerare datele din 1890), „structura etnică a populaţiei este următoarea: 133.460 de locuitori, dintre care 130.709 de români, 129 de maghiari, 1.229 de rromi, 51 de germani, 33 de italieni, 42 de turci, 52 de evrei, 7 greci, 196 de alte etnii” (Zaharia 2013:172). Din punctul de vedere al confesiunii, populaţia ortodoxă este de peste 87% în 2012. Dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea, putem afirma, fără să greşim, că Bacăul era un oraş multicultural şi multilingv, în 2015 numărul locuitorilor a scăzut, prin migrarea cetăţenilor (atât români, cât şi de alte etnii) către vestul Europei, către SUA şi Canada sau către alte părţi ale lumii. Fenomenul de migrare a populaţiei acestui oraş, având profunde cauze istorice, politice, sociale, economice, culturale, şi-a lăsat amprenta asupra procesului de şlefuire a identităţii acestor locuri. Fiecare comunitate, cu propria istorie, religie şi mod de a fi, cu propriile tradiţii, sărbători şi simboluri, şi-a exprimat viziunea asupra lumii, a omului şi a relaţiilor cu semenii într-un limbaj specific, care o deosebeşte atât de populaţia majoritară, cât şi de celelalte comunităţi. După cum spune Mihail Sadoveanu în Baltagul, „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise şi i-a poruncit: «Tu să scrii o lege…»”. 3. În cartea sa, Bacău, istorie adevărată (2013:164-165), profesorul dr. Dumitru Zaharia realizează nu numai o hartă detaliată a străzilor Bacăului şi a locuitorilor acestora în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, ci prezintă documente şi statistici care conţin date privind starea etnică, civilă, socială, religioasă şi intelectuală a populaţiei din Bacău.

That is the reason for which, at least for the end of the XIXth century, Bacău could be represented as boroughs overlaying not “one upon the other like underground excavations but [lying] one by the other” – as George Matei Cantacuzino might say – “to be seen on the ground in broad daylight ...” (apud Vitanos 2011:130). The geography of the town was made up of streets named after the ethnic community that had their dwellings there (the Armenian Street, for example), or there were streets whose inhabitants were mostly Jews (Iernii Street, Lecca Street) or of the outskirts where the Rroma people used to live3. Thus, “according to the 1890 census, in Bacău there were 5,110 Romanians, 6,122 Jews, 560 Germans, 485 Hungarians, 218 Armenians, 33 Greeks, 25 Bulgarians, 20 Russians, 20 Italians, 15 Poles, 14 French, 12 Swiss and a Turk.” (Ortensia Racoviţă, apud Şerban 2013:13). The statistics referring to the religious status of the inhabitants showed that there were “5,130 Orthodox Christians, 1,133 Roman-Catholics, 6,122 people of the Mosaic rite, 218 people following the Gregorian rite, 1 Mahomedan and 171 of other confessions” (Zaharia 2013:165). All these data cannot but display the attitude of solidarity and the way the inhabitants of the town on the Bistriţa river banks understood to live together. According to the 2012 census, after about one hundred and twenty two years (if taking into consideration the data from 1890), “the ethnic status of the population shows that in Bacău, out of 133,460 inhabitants, 130,709 are Romanians, 129 Magyars, 1,229 belong to the Rroma ethnic community, 51 are Germans, 33 are Italians, 42 Turks, 52 Jews, 7 Greeks and 196 people belong to other ethnic groups” (Zaharia 2013:172). As for the religious status, more than 87% of the population were Orthodox Christians in 2012. If at the end of the XIXth century, we can say, without being wrong, that Bacău was a multicultural and multilingual town, in 2015 the number of its inhabitants has decreased because of the migration of its citizens (both Romanians and members of other ethnic communities) to Western Europe, to the United States and Canada, or to other parts of the world. The migration phenomenon characteristic of this town, with deep historical, political, social, economic and cultural roots, has left its marks on the process of shaping the identity of these places. Each community, with their own history, religion and way of being, with their own customs, holidays and symbols, has expressed their vision of the world, of man and of human interaction into and through a specific language, which distinguishes them from the majority population and from the other communities as well. As Mihail Sadoveanu says in his novel The Hatchet, “[H]aving made the world, the Lord God put order among the nations and gave each a distinctive sign. He taught the gipsy to play the fiddle and to the German he gave a screw. From among the Jews He summoned Moses and unto him He said: «Thou shalt write a law…»”. 3. In his book, Bacău, A True History (2013:164-165), PhD professor Dumitru Zaharia makes both a thorough map of Bacău’s streets and of their inhabitants in the XIXth and the XXth centuries and cites documents and statistics that contain data concerning the ethnic, civil, social, religious and intellectual status of the population in Bacău. Această publicaţie nu reprezintă poziţia oficială a Uniunii Europene. Proiectul „Centrul de Informare Europe Direct Bacău” este finanţat de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Municipiul Bacău şi U.A.T. Judeţul Bacău.

Tragem concluzia că de la fiecare comunitate se învaţă ceva deosebit: de la armeni măiestria meşteşugărească, de la catolicii moldoveni dârzenia păstrării obiceiurilor străbune, de la evrei arta negustoriei, de la germani ordinea, de la italieni stilurile arhitecturale, de la olandezi îngăduinţa față de variate moduri de viaţă, de la rromi dragostea pentru muzică. Şi astfel, Bacăul este beneficiarul acestor profunde transferuri făcute de membrii grupurilor etnice care au locuit de secole aici şi care, prin convieţuire, au modelat o nouă comunitate, cu identitate complexă, localizată în interiorul individului şi în miezul culturii făurite în comun. Acest spaţiu cultural – oraşul de pe malul Bistriţei – îşi povesteşte devenirea istorică prin poveştile oamenilor de etnii diferite, ale căror rădăcini seculare construiesc, simbolic, „o lume unică”, ea însăşi generatoare de simboluri, de un sentiment al aparţinerii împărtăşite, de un anume „fel de a fi” către care, retoric şi istoric, se simt atraşi cu toţii. Căci ce drept uman poate fi mai sfânt decât dreptul la cultură?

Prof.univ.dr. Doina Cmeciu Coordonator al Centrului de Informare Europe Direct Bacău

We may draw the conclusion that one may learn something genuine from every community: the artistic craftsmanship from the Armenians, the Moldavian Catholics are known for their boldness and courage to preserve their ancient traditions, the Jews for the art of trading, the Germans for their spirit of order, the Italians for architectural styles, the Dutch for their tolerance towards diverse lifestyles, the Rroma for their love of music. Thus, Bacău is the beneficiary of all these profound transferences carried out by the members of all the ethnicities that have been living in this town for centuries and whose living together has molded a new community, with a complex identity, located both in the core of the individual and in the core of communal culture. This cultural space – the town on the Bistriţa banks – narrates its historic becoming through the tales told by the members of different communities, whose century-old roots have risen, symbolically, into “a unique world”, which, by generating its own symbols, its own feelings of shared belonging, its own “way of being”, makes all those born in here feel, rhetorically and historically, attracted by it. For what human right would be more holy than the right to culture? PhD Prof Doina Cmeciu Europe Direct Bacău Information Centre Coordinator

Comunitatea armenilor 18

The Armenian Community 19

Evenimente istorice majore (pierderea independenţei în anul 370, războaiele de la începutul secolului al XVII-lea, masacrele hamidiene din 1894-1896 şi Genocidul comis de otomani în 1915) au determinat exodul armenilor în toată lumea, refugiaţii ajungând şi pe teritoriile româneşti. Din anul 967 datează prima mărturie atestată a prezenţei armenilor pe aceste meleaguri, constituită într-un epigraf pe o piatră tombală din Cetatea Albă. În anul 997 este atestată prezenţa armenilor în Transilvania.

Major historical events (the loss of independence in 370 AD, the wars at the beginning of the XVIIth century, the Hamidian massacres from 1894 to 1896 and the Genocide committed by the Ottomans against the Armenian people in 1915) caused the exodus of the Armenians to various countries of the world, the refugees reaching the Romanian lands as well. The first historical record of the Armenians’ existence on these territories dates back to 967 AD, which is an engraved epigraph on a tombstone in Cetatea Albă. The presence of the Armenians in Transylvania goes back in time to 997 AD.

Cel mai vechi monument arhitectural armenesc păstrat până azi datează din 1350 şi este Biserica Sfânta Maria din Botoşani. În anul 1395 a fost construită Biserica Armeană din Iaşi pe a cărei piatră de fondare încastrată în bolta de la intrare este gravat anul, care constituie singurul atestat de existenţă al târgului moldav.

The oldest Armenian architectural monument preserved until nowadays is “St Mary’s Church” in Botoşani, built in 1350. In 1395, the Armenian Church in Iaşi was erected and on its foundation stone embedded in the entrance vault there is an inscription of the year, which is the only historical proof of the Moldavian town’s existence.

În Transilvania, armenii au întemeiat în anul 1700 oraşele Armenopolis (Gherla) şi Elisabethopolis (Dumbrăveni).

In Transylvania, the Armenians set up the towns of Armenopolis (Gherla) and Elisabethopolis (DumbrÄ&#x192;veni).

În Moldova, armenii au venit dinspre nord şi est, din Crimeea, Galiţia şi Podolia de-a lungul binecunoscutelor drumuri comerciale ale vremii, în secolul al XIV-lea. Primii refugiaţi armeni aparţineau claselor avute. Fiind buni negustori şi meşteşugari, ei au dezvoltat puternice reţele comerciale şi au jucat un rol important în dezvoltarea oraşelor moldave. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a însemnat o perioadă de revigorare a vieţii economice şi culturale a armenilor din Moldova şi Ţara Românească. Tot în această perioadă au fost deschise şcoli armene în Iaşi, Bacău, Suceava, Roman, Focşani, Galaţi și Botoșani. In Moldavia, the Armenians came from the northern and eastern parts of the continent, from Crimea, Galicia and Podolia along the well-known trade routes of those times, in the XIVth century. The first Armenian refugees belonged to well-to-do social classes. Being skilled tradesmen and craftsmen, they established strong trade networks and played a great role in the development of Moldavia’s towns. The first half of the XIXth century witnessed a period of economic and cultural revival of the Armeniansţ life in Moldavia and Wallachia. During the same period, Armenian schools in Iaşi, Bacău, Suceava, Roman, Focşani, Galaţi and Botoșani were opened.

În 1919, se constituie la Bucureşti prima Uniune a Armenilor din România al cărei preşedinte a fost Grigore Trancu-Iaşi. În 1931, a fost reînfiinţată Eparhia Bisericii Armene din România, cu sediul la Bucureşti.

In 1919, the first Union of the Armenians in Romania was set up and its president was Grigore Trancu-IaĹ&#x;i. In 1931, the Diocese of the Armenian Church in Romania was reestablished, its seat being in Bucharest.

Grigore Trancu-IaČ&#x2122;i

În 1990, după o lungă perioadă, Uniunea Armenilor din România şi-a reînceput activitatea. Conform Constituţiei României, U.A.R. are drept de reprezentare parlamentară. În Bucureşti sunt publicate ziarele „Nor Ghiank” (ziar bilingv) și „Ararat” (în limba română).

In 1990, after a long period, the Union of the Armenians in Romania began its activity again. According to the Constitution of Romania, the UAR may be legally represented in the Romanian Parliament. The newspapers “Nor Ghiank” (a bilingual newspaper) and “Ararat” (published in Romanian) are brought out in Bucharest.

În acelaşi an a fost înfiinţată Sucursala Bacău a U.A.R. În ceea ce priveşte armenii din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Oltenia, ei sunt enoriaşi ai Bisericii Apostolice Armene Ortodoxe, iar cei din Transilvania, ai Bisericii Catolice Armene. Începuturile comunităţii armene, la Bacău, au avut loc în timpul domniei lui Ioniţă-Sandu Sturdza. Domnul Moldovei a elaborat un hrisov prin care a stabilit privilegiile şi îndatoririle locuitorilor armeni din târgul Bacău. Familiile de armeni venite de la Roman şi Botoşani au fost bine primite de comunitatea românească, care a acceptat cedarea părţii din proprietatea „obştească” a ocolului românesc a târgului Bacău în favoarea noilor veniţi. Astfel s-a ajuns la aşezarea lor pe „Uliţa Armenească”, astăzi str. I.S. Sturdza. Actuala str. Trotuş purta numele de „Străpungerea Armenească”.

The Branch in Bacău of the U.A.R. was set up in 1990. The Armenians from Moldavia, Wallachia, Dobruja and Oltenia belong to the Orthodox Armenian Apostolic Church, while those from Transylvania belong to the Catholic Armenian Church. The history of the Armenian community in Bacău began during Ioniţă-Sandu Sturdza’s reign. Moldavia’s king drew up a charter, where there were granted the rights and privileges and stated the duties of the Armenian inhabitants living in the borough of Bacău. The Armenian families who came from Roman and Botoşani were welcomed by the Romanians, who agreed to cede part of the common property of the Romanian district from the borough of Bacău to the newcomers. Thus, they came to settle down on Armenian Street (nowadays known by the name of I.S. Sturdza Street) and on Armenian Lane (the current Trotuş Street).

La data de 1 martie 1820, potrivit documentelor Primăriei, în Bacău se aflau 65 de familii armeneşti, cu 368 de persoane, dintre care 84 îndeplineau calităţile de servitori, şoferi, bucătari. Aceştia nu aparţineau etniei respective. Rezultă că numai 284 de persoane erau de neam armean, care constituiau o comunitate înstărită. Ei erau: 3 fabricanţi, 1 preot, 1 cântăreţ, 2 rentieri, 14 proprietari agricoli, 5 funcţionari, 14 comercianţi, 1 profesor, 9 casnici, 1 agronom, 1 farmacist, 2 avocaţi, 1 judecător, 1 inginer, 3 văcsuitori, 1 muncitor, 1 plăpumar, 1 brutar.

In 1820, March 1, according to the statistics provided by the Mayorship, in BacÄ&#x192;u there were 65 Armenian families, with 368 persons, out of whom 84 were employed as servants, drivers, or cooks, who did not belong to the ethnic community; which means, that only 284 persons were true-born Armenians, who were a well-to-do community. They were: manufacturers (3), one priest, one precentor, 2 annuitants, 14 farm owners, 5 clerks, 14 tradesmen, one teacher, 9 houseworkers, one agronomist, one pharmacist, 2 lawyers, one judge, one engineer, 3 bootblacks, one worker, one blanket maker, one baker.

La 24 noiembrie 1848, a fost aprobată construirea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în folosul comunităţii armene din Bacău, care a fost înălţată cu ajutorul credincioşilor ortodocşi armeni. Slujitorii ei mai importanţi au fost Grigore Lazarovici (40 de ani), apoi din 18 octombrie 1931 D. Melconian. Biserica a fost demolată după anul 1977. Comunitatea armeană din Bacău (astăzi mai sunt aproximativ 120 de armeni) a jucat un rol important în dezvoltarea vieţii economice, sociale şi culturale a oraşului prin activităţile desfăşurate de oameni de seamă, cum ar fi: - preoţi: Întâiul preot (1858) – Avacov; preot (1890-1930) – Grigore Lazarovici; preot (1931) – D. Melconian; epitrop, avocat – Manughevici; preot Ezras-Paul Bogdan; - bancher, membru marcant al PNL (1910-1938) – Criste Cristoveanu; familia Cristoveanu a jucat un rol important în viaţa politică a Bacăului: Criste Cristoveanu a fost comerciant, jurist, avocat și politician (deputat și senator), prefect de Bacău; a pus bazele Școlii Normale de Băieți „Ștefan cel Mare” în Bacău şi la inițiativa sa s-a înființat Școala Superioară de Comerț din Bacău; - moşier – Ştefan Mardiros; - dr. col. – Aurelian Mardiros; - avocat – Ioan-Lică Mardiros; - magistrat – Antranic Lusighian; - profesor de franceză – Ioan Grigoriu, cu cei doi fii şi o fiică: scriitor şi realizator radio – Paul Grigoriu; medic – Radu Grigoriu; conferenţiar universitar – Monica-Maria Grigoriu-Smădu; - profesor dr. în domeniul petrol gaze –Mihai Bogdan; - contabil – Vartches Calustian (tatăl său, Harutiun Calustian, a avut un magazin de dulciuri şi cafea); - arhitect – Gabriel Agop; profesor univesitar doctor în fizică – Marcel Agop; profesor şi antrenor emerit – Corneliu Agop; - multiplu campion balcanic la maraton – Mihai Drăghici.

On the 24th of November 1848, the building of “Sts. Archangels Michael and Gabriel” Church was approved, for it to be in the benefit of the Orthodox Armenian believers, who raised that place of worship. Its greatest servants were Grigore Lazarovici (who served for 40 years), followed by D. Melconian on 18 October, 1931. The church was demolished in 1977. The Armenian community of Bacău (there are about 120 Armenians living in the town nowadays) have played a great role for the economic, social and cultural development of the town through all the activities carried out by renowned personalities, such as: - priests: Avacov, the First priest (1858); Grigore Lazarovici (1890-1930); D. Melconian (1931); Manughevici (guardian, lawyer); Ezras-Paul Bogdan; - Criste Cristoveanu, banker, outstanding member of the NLP (1910-1938); the Cristoveanu family played a significant role in Bacău’s political life: Criste Cristoveanu was a tradesman, solicitor and barrister, politician (deputy and senator), prefect of Bacău. He founded “Stephen the Great” College for boys in Bacău and, on his initiative, the Higher School of Commerce was set up in Bacău; - Ştefan Mardiros – landowner; - Aurelian Mardiros – medical doctor and colonel; - Ioan-Lică Mardiros – barrister; - Antranic Lusighian – magistrate; - Ioan Grigoriu – teacher of French, with his two sons and a daughter: Paul Grigoriu (writer and radio reporter); Radu Grigoriu (physician); and Monica-Maria Grigoriu-Smădu (associate professor); - Mihai Bogdan – PhD professor in the area of oil and gas; - Vartches Calustian - accountant (his father, Harutiun Calustian, was the owner of a confectionery and coffee shop); - the Agop family: Gabriel Agop – architect; Marcel Agop – PhD professor in physics; Corneliu Agop – teacher and coach emeritus; - Mihai Drăghici – multiple Balkan champion in marathon.

Arșac Bogdan Căuș

Bedros Horasangian

Spiru Haret

Haig Acterian

Iacob Zadik

Vasken I – Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor

Arșavir Acterian

Mihail Jora

Comunitatea armeană a dat numeroase personalităţi care s-au remarcat în viaţa socială, culturală, ştiinţifică, economică şi politică a României, cum ar fi: - Virgil Acterian – politician; - Arşavir Acterian – jurnalist, biograf şi politician; - Haig Acterian – regizor, director, critic teatral, jurnalist; - Jeni Acterian – scriitoare, regizoare şi memorialistă; - Ştefan Agopian – scriitor şi jurnalist; - Theodor Aman – pictor; - Vartan Arachelian – scriitor şi jurnalist; - Ioan Vodă Armeanu – domnitor (supranumit Cel Cumplit — 1572-1574); -Petru Armeanu – agent diplomatic al lui Mihai Viteazul; - Gheorghe Asachi – cărturar de origine armeană şi fiul său Dimitrie Asachi - matematician; - Ana Aslan – academician, doctor gerontolog; - Hrandt Avakian – pictor; - Dumitru şi Nicolae Bagdasar – medici; - Abgar Baltazar – pictor; - Zareh Baronian – preot, Arhimandrit Mitrofor, doctor în teologie; - Manuc-Bei Mirzaian – prinţ al Moldo-Vlahiei şi diplomat, întreprinzător de la începutul secolului al XIX-lea, fondator al „Hanului lui Manuc” din Bucureşti; - Anda Călugăreanu – cântăreaţă; - Mihail Cerchez – general în Războiul de Independenţă; - Corina Chiriac – cântăreaţă; - Emanoil Ciomac – muzicolog; - Vasile Conta – filosof şi politician; - Cik Damadian – grafician;

The Armenian community takes pride in their numerous great personalities, who have distinguished themselves in the social, cultural, scientific, economic and political life of Romania: - Virgil Acterian – politician; - Arşavir Acterian – journalist, biographer and politician; - Haig Acterian – film director, manager, theatre critic, journalist; - Jeni Acterian – woman-writer, film director, memoirs and diary writer; - Ştefan Agopian – writer and journalist; - Theodor Aman – painter; - Vartan Arachelian – writer and journalist; - Ioan Vodă Armeanu – ruler (also known as John the Terrible, Moldavia’s voievode from 1572 to 1574); - Petru Armeanu – Michael the Brave’s diplomatic agent; - Gheorghe Asachi – scholar of Armenian origin, with his son, Dimitrie Asachi - mathematician; - Ana Aslan – academician, gerontologist; - Hrandt Avakian – painter; - Dumitru and Nicolae Bagdasar – physicians; - Abgar Baltazar – painter; - Zareh Baronian – priest, Archimandrite, PhD theologian; - Manuc-Bei Mirzaian – prince of Moldavia and Wallachia, diplomat, businessman at the beginning of the XIXth century, founder of “Manuc’s Inn” in Bucharest; - Anda Călugăreanu – singer; - Mihail Cerchez – general during the War of Independence; - Corina Chiriac – singer; - Emanoil Ciomac – musicologist; - Vasile Conta – philosopher and politician; - Cik Damadian – graphic designer;

David Ohanesian

Č&#x2DC;tefan Agopian

Vartan Arachelian

Eduard Tumageanian

Marta Trancu-Rainer

Cik Damadian

Nutzi Acontz

Zareh Baronian

Krikor Zambaccian

Dumitru Bagdasar

Mihail Cerchez

Ana Aslan

Emanoil Ciomac

Vasile Conta

Garabet IbrÄ&#x192;ileanu

Ioana Kassargian

- Spiru Haret – matematician, fizician, politician şi ministru; - Bedros Horasangian – scriitor, eseist şi jurnalist; - Iacob-Melcon Iacobovici – medic; - Garabet Ibrăileanu – critic literar; - Mihail Jora – compozitor; - Madeleine Karacaşian – scriitoare, jurnalistă și traducătoare; - Ioana Kassargian – sculptor; - Ardases Kundacgian – cercetător chimist şi baschetbalist; - Virgil Madgearu – politician, economist şi sociolog; - Vasile Missir – avocat, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi ministru (1901-1908); - Vasile Gh. Morţun – activist socialist, publicist, politician și colecționar de artă; - Anaïs Nersesian – scriitoare şi traducătoare; - Ervant Nicogosian – pictor şi desenator; - David Ohanesian – bariton; - Eduard-Ovidiu Ohanesian – ziarist; - Krikor Pambuccian – medic; - Varujan Pambuccian – programator, reprezintă comunitatea armeană în Camera Deputaţilor; - Garabet-Ioan Potcoavă – domnitor (1592); - Sergiu Selian – scriitor şi jurnalist; - H. Dj. Siruni – orientalist, istoric, expert privind Imperiul Otoman şi traducător binecunoscut al poeziilor lui Mihai Eminescu;

Madeleine Karacașian

Anaïs Nersesian

Ervant Nicogosian

Eduard-Ovidiu Ohanesian

Spiru Haret – mathematician, physicist, politician and minister; Bedros Horasangian – writer, essayist and journalist; Iacob-Melcon Iacobovici – physician; Garabet Ibrăileanu – literary critic; Mihail Jora – composer; Madeleine Karacaşian – woman-writer, journalist and translator; Ioana Kassargian – sculptor; Ardases Kundacgian – chemistry researcher and basketball player; Virgil Madgearu – politician, economist and sociologist; Vasile Missir – lawyer, president of the Chamber of Deputies and minister (1901-1908); Vasile Gh. Morţun – socialist activist, publicist, politician and art collector; Anaïs Nersesian – woman-writer and translator; Ervant Nicogosian – painter and drawer; David Ohanesian – baritone singer; Eduard-Ovidiu Ohanesian – newspaper man; Krikor Pambuccian – physician; Varujan Pambuccian – programmer, he represents the Armenian community in the Chamber of Deputies; Garabet-Ioan Potcoavă – ruler (1592); Sergiu Selian – writer and journalist; H. Dj. Siruni - Orientalist, historian, expert regarding the Ottoman Empire and well-known translator of Mihai Eminescu’s poetry;

- Alexandru Tatos – regizor; - Harry Tavitian – muzician de jazz; - Grigore Trancu-Iaşi – avocat, economist, politician şi ministru; - Marta Trancu-Rainer – prima femeie chirurg din România; - Eduard Tumageanian – bariton; - Vasken I – Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, originar din România. Ca episcop al Eparhiei Armene din România a fost cunoscut cu numele de Levon Garabed Balgian; - Varujan Vosganian – economist, scriitor și politician; - Iacob Zadik – general în Armata Română în Primul Război Mondial; - Krikor Zambaccian – colecţionar de artă și fondator al Muzeului „Zambaccian”.

Anda Călugăreanu

Corina Chiriac

Harry Tavitian

Sergiu Selian

Alexandru Tatos – film director; Harry Tavitian – jazz musician; Grigore Trancu-Iaşi - lawyer, economist, politician and minister; Marta Trancu-Rainer – the first woman-surgeon in Romania; Eduard Tumageanian – baritone singer; Vasken I – Catholicos and Supreme Patriarch of all the Armenians, born in Romania; as bishop of the Armenian Diocese in Romania he was known as Levon Garabed Balgian; Varujan Vosganian – economist, writer and politician; Iacob Zadik – general of the Romanian Army during WW I; Krikor Zambaccian – art collector and founder of the “Zambaccian” Museum.

Varujan Vosganian

Varujan Pambuccian

Dirayr Mardichian (1930-2010),

Datev Hagopian (n.1966), Episcop al

Arhiepiscop al Bisericii Apostolice

Bisericii Apostolice Armene din Româ-

Armene din România (1960-2010)

nia (începând din 2010)

Dirayr Mardichian (1930-2010),

Datev Hagopian (n.1966), Bishop of

Archbishop of the Armenian

the Armenian Apostolic Church in

Apostolic Church in Romania

Romania (beginning with 2010)

(1960-2010)

Picturi de Abgar Baltazar/Paintings by Abgar Baltazar

Picturi de Theodor Aman / Paintings by Theodor Aman

Arta țesăturilor Armenia era cunoscută pentru brâiele, cuverturile, covoarele, ţesăturile şi voalurile sale. De asemenea era cunoscută datorită culorii roşu-violet sau Kirmiz, pe care arabii o numeau „culoare armenească” şi care era considerată tot atât de preţioasă ca şi purpura. Nu era întrebuinţată decât pentru lână şi mătase, nu pentru bumbac şi alte materiale. Culoarea „roşu-violet” s-a schimbat în violet, culoare pe care o vedem în toate covoarele armeneşti, în general, în porţiuni mici.

The craft of tapestry Armenia was renowned for its belts, blankets, carpets, tapestries and veils. It was also renowned for the “red-violet”, or Kirmiz colour, which the Arabs called the “Armenian colour”; it was considered to be as precious as the imperial purple. It was used only for silk and wool, not for cotton or other cloths. The “red-violet” colour came to be violet, a hue which may be observed with all Armenian carpets, generally on small parts.

Muzica Muzica armeană este un amestec de muzică folk autohton, poate cel mai bine reprezentat de Djivan Gasparyan, maestru al dudukului. Instrumente cum ar fi duduk, dhol, zurna şi kanun sunt frecvent întâlnite în muzica populară armeană. Unul dintre cele mai vechi tipuri de muzică armeană este cântarea armeană religioasă. Muzica armeană este una ritmată, pe care majoritatea tinerilor armeni, dar nu numai, o consideră o adevărată „simfonie de culori”. Dudukul este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3000 de ani. În 2005, UNESCO a inclus dudukul în patrimoniul Cultural Intangibil al Umanității.

Music Armenian music is a mixture of native folk, best represented by Djivan Gasparyan, “master of the duduk”. Instruments, such as the duduk, dhol, zurna and the kanun, are frequently played in Armenian folk music. One of the oldest types of Armenian music is the religious one. The Armenian music is rhythmic and most of the Armenian young people, but not only them, refer to it as a genuine “symphony of colours”. The duduk is one of the world ’ s instruments, with a history of about 3,000 years. In 2005 UNESCO included the duduk on the lists of the Intangible Cultural Heritage of Humanity.

Dansurile Dansul tradiţional, practicat în majoritatea cazurilor doar de bărbaţi, se numeşte Kochari (în unele variante, participă şi femeile). Dansul specific armenilor are denumirea Shalakho. Dansul la care participă doar fete se numeşte Davigh sau Tavigh.

Armenian dances The traditional dance performed, most of the times, only by men, is called Kochari (women may perform it as well, in some variants). The dance which is characteristic of the Armenians is known as Shalakho. The Davigh or Tavigh is the dance of the young ladies.

Portul popular armenesc Portul armenesc este numit taraz şi diferă în funcţie de regiunile Armeniei istorice, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Tarazul fiecărei regiuni reflectă starea socială, obiceiurile, tradiţiile armenilor care trăiau acolo sau influenţele celor ce erau oarecum apropiaţi din punct de vedere geografic de alte grupuri etnice.

The Armenian popular costume The Armenian traditional costume is called taraz and it is illustrative of each province of historical Armenia; it is specific for men and women. The taraz of each region is symbolic of the social strata, of the habits and traditions of the Armenians who lived there, or of the influences exercised by other ethnic groups that were their neighbours, from a geographical point of view.

Bucătăria armenească Armenii sunt un popor cu o străveche cultură naţională, influenţată de asirieni, greci, perşi ş.a. Din această cauză, în bucătăria tradiţională armeană se păstrează interesante stiluri şi obiceiuri alimentare. Şi totuşi, tradiţia culinară armenească este la fel de veche ca şi istoria poporului, datând de mii de ani. Enumerăm câteva mâncăruri armeneşti tradiţionale: - lavaş – cunoscută sub numele de pâine armenească, este pregătită cu aceeaşi tehnică de milenii, moştenită şi transmisă din generaţie în generaţie; - sugiuk – cârnatul armenesc; - khorovats – frigărui; - khaş – supă arhaică armenească; - basturma – pastramă sărată, condimentată şi uscată, din carne de vită sau de oaie; - dolma – preparat pe bază de tocături din carne sau legume, învelite în foaie de viţă sau dovlecei, vinete, roşii şi ardei umpluţi; - anuşabur – o supă dulce din fructe uscate (în special, caise) şi boabe de grâu fierte, îndulcite cu sirop de struguri sau miere; - geagik – este o supă rece pe bază de castravete, iaurt, nuci măcinate şi mentă verde tocată; - harisa – mâncare preparată din arpacaş şi carne de pasăre, berbec sau vacă, fierte în apă fără a amesteca, până rămâne concentrată, după care se adaugă unt topit şi condimente după gust; - baclava – prăjitură cu miere şi un strat gros de umplutură de nuci; - halva cu nuci; - alani – piersici umplute; - rodia – fructul naţional al Armeniei, simbol străvechi al fertilităţii, prosperităţii şi abundenţei.

The Armenian cuisine The national culture of the Armenians has its roots far back in time and was influenced by some other peoples as well, such as the Assyrians, Greeks, Persians and some others. For this reason, the traditional Armenian cuisine has preserved interesting styles and food habits. And yet, the Armenian culinary tradition is as old as the history of the people, going thousands of years back in time. Here are some traditional Armenian dishes: - lavash is the Armenian bread, the recipe of making this unleavened wheat bread has been preserved and handed down from generation to generation for centuries; - sujuk/soujouk (also sucuk) is the dry, spicy Armenian sausage; - khorovats/shashlick is a type of skewers; - khash (from “khashel” = to boil) is an ancient Armenian soup; - basturma/bastirma (also pastourma) is air-dried, seasoned cured mutton or beef meat; - dolma (a Turkish word meaning “stuffed”) is a dish made of minced meat or vegetables wrapped in grape leaves, or used for stuffed zucchinis, eggplants, tomatoes, peppers; - anushabur/anushapur is a type of sweet soup made of dried pitted fruits (particularly, apricots) and boiled wheat grains, sweetened with honey or grape syrup; - jajik/gagik is a kind of cold soup made of cucumbers, yogurt, ground walnuts and chopped green mint; - harisah is a kind of dish made of pearl barley and chicken, mutton or beef, boiled up in water without stirring, until turning thick, after which melted butter and spices to taste are added; - baklava is a cake made of honey and a thick nut stuffing; - halva/halvah with walnuts; - alani is a popular sweet dessert made of stuffed peaches; - pomegranates are Armenia’s national fruit, an ancient symbol of fertility, prosperity and abundance.

Încă din cele mai vechi timpuri Armenia a fost unul dintre cei mai renumiţi producători de vinuri, metodele tradiţionale de producere a vinului păstrându-se până în ziua de azi neschimbate. Informaţii despre străvechea artă a facerii vinului ne parvin de la Herodot, Strabon şi Xenofon. Săpăturile arheologice conduse de academicianul Pyatrovski la sfârşitul sec. al XIX-lea au certificat faptul că meşteşugul facerii vinului era motorul principal al dezvoltării Armeniei secolului al IX-lea î.H. Arheologii au găsit în ruinele fortăreţei Teyshebaini un depozit de vin ce conţinea 480 de „karase”, însumând o cantitate de circa 37 de mii decalitri de vin. În multe sate vinul se face încă după aceleaşi metode ca acum 3.000 de ani şi se depozitează şi azi în „karase” (vase de argilă) ca pe vremea străbunilor. Armenii, unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii şi una dintre etniile cu cea mai îndelungată istorie pe meleagurile româneşti, sunt un simbol al convieţuirii armonioase, care a dus atât la afirmarea identităţii armeneşti, cât şi la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc. Armand Agop, reprezentant al tinerilor armeni din Bacău

Armenia has been famous for its renowned wine makers since ancient times and the traditional wine-making methods have been preserved to the present days. Herodotus, Strabo and Xenophon provided information regarding the ancient art of wine making. The archaeological excavations carried out by academician Pyatrovski at the end of the IXth century have confirmed that the art of wine making was the “powerhouse” of Armenia’s development in the IXth century BC. In the ruins of the Teyshebaini fortress, the archaeologists discovered a wine storehouse where there were 480 karases, which means about 37 thousand decalitres of wine. There are a lot of Armenian villages where wine is still made according to the traditional 3,000-year-old techniques and is stored in the same karases (clay pots) ever since our forefathers’ times. The Armenians, one of the world’s oldest peoples and one of the ethnic communities whose presence on the Romanian lands can be traced back to early centuries in history, are the symbol of harmonious cohabitation, which has led to both the asserting of Armenian identity and to the enriching of the Romanian cultural heritage. Armand Agop, representative of the Armenian youth in Bacău

Comunitatea catolicilor moldoveni din judeČ&#x203A;ul BacÄ&#x192;u 66

The Moldavian Catholics’ Community of the County of Bacău 67

Catolicii din judeţul Bacău reprezintă o importantă comunitate confesională, prezenţa lor fiind menţionată în documentele istorice încă din secolul al XIII-lea (Coşa:2002, 2003, 2007, 2008, 2015)1. Numărul acestora creşte după întemeierea Moldovei la 1359, fapt care a presupus şi crearea unui cadru instituţional menit să le asigure, dincolo de existenţa laică, şi dăinuirea spirituală. Prin urmare, în anul 1391 se înfiinţează Episcopia Catolică de Bacău, care va dura până la începutul secolului al XIX-lea. 1. A se vedea bibliografia acestui capitol la sfârșitul albumului

The Catholic community in the county of Bacău represents an important confessional group of people, whose presence has been recorded in historical documents since the XIIIth century (Coşa:2002, 2003, 2007, 2008, 2015)1. The community gradually grew in number particularly after the foundation of Moldavia in 1359, which presupposed the establishing of an institutional framework, designed to ensure their spiritual being, besides their secular existence. Hence, the setting up of the Catholic Episcopal Church in Bacău in 1391, which lasted until the early XIXth century. 1. See the bibliography of this chapter at the end of the album.

Originea catolicilor moldoveni (inclusiv a celor din judeţul Bacău) este în Transilvania şi cauzele emigrării au fost de natură socială, economică, politică şi religioasă. Migrarea masivă a românilor transilvăneni către Moldova (înainte de secolul al XVIII-lea, emigranţii erau români, secui, unguri şi saşi), începând cu secolul al XVIII-lea – fenomen cunoscut sub numele de profugium Valachorum (Mărtinaş:1998, apud Coşa:2015) –, era legată de măsurile pe care le-a luat Imperiul Habsburgic pentru a-şi consolida stăpânirea politică în zonă, măsuri care au determinat populaţiile ce locuiau atunci în Transilvania să opună rezistenţă şi, în ultimă instanţă, să emigreze. De ce alegerea Moldovei ca destinaţie finală a emigranţilor transilvăneni din secolele XVIII-XIX? În primul rând, pentru românii din Transilvania, Moldova reprezenta un loc ospitalier, în virtutea existenţei unor trainice legături istorice pe toate planurile vieţii spirituale, culturale, economice şi sociale între cele două regiuni; pentru secui, pe de altă parte, Moldova a readus la suprafaţă, din memoria colectivă, existenţa vechilor legături economice, sociale, militare, politice cu spaţiul moldav. În al doilea rând, în Moldova existau sate mai vechi locuite deja de catolici şi unde se puteau aşeza noii veniţi. În al treilea rând, trebuie menţionate şi unele facilităţi de natură fiscală pe care autorităţile moldoveneşti le-au luat la graniţa dintre secolele XVII și XVIII. Catolicii din judeţul Bacău mai sunt cunoscuţi sub denumirea de ceangăi (moldoveni) sau ceangăi-unguri, un termen al cărui „demers lingvistic” necesită o sumară examinare. Realitatea demografică şi lingvistică dată de primele atestări ale prezenţei catolicilor din Moldova demonstrează că numele de ceangău dat emigranţilor transilvăneni a fost folosit către sfârşitul secolului al XVIII-lea. Spaţiul originar al termenului ceangău a fost sud-estul Transilvaniei, un teritoriu de interferenţă etnică şi culturală între români şi secui, care a favorizat şi apariţia „fenomenului ceangău”.

The origin of the Moldavian Catholics, including those from the county of Bacău, takes us to Transylvania and the causes that induced their displacement were of social, economic, political and religious reasons. The massive migration of the Romanian Transylvanians to Moldavia (before the XVIIIth century, the emigrants were Romanians, Szecklers, Hungarians and Saxons), starting with the XVIIIth century – a phenomenon known by the name of profugium Valachorum (Mărtinaş: 1998, apud Coşa:2015) –, had its roots in the measures taken by the Habsburg Empire in order to strengthen its political supremacy in the area, measures which determined the populations inhabiting the Transylvania of those times to resist, and, finally, to emigrate. Why was Moldavia chosen as the Transylvanian emigrants’ final destination in the XVIIIth and XIXth centuries? First of all, for the Romanians, Moldavia was a hospitable place, due to the lasting historical relationships concerning the spiritual, cultural, economic and social life between the two regions; for the Szecklers, on the other hand, Moldavia brought out from the collective memory the old economic, military and political relations. Secondly, in Moldavia there were older villages where the Catholics had already settled down and where the newcomers could set up their dwellings. Thirdly, there should also be mentioned some tax concessions granted by Moldavia’s authorities at the turn of the XVIIIth century. The Catholics in the county of Bacău are also known by the name of (Moldavian) Csángós or Csángó-magyars, a term whose ‘linguistic history’ needs being looked over. The demographic and linguistic realities of the first historical documents that attested to the presence of the Catholics in Moldavia show that the Csángó name given to the Transylvanian emigrants was used towards the end of the XVIIIth century. The geographical roots of the term were in the south-eastern part of Transylvania, a territory of cultural and ethnic interference between Romanians and Szecklers, which, according to Anton Coşa (2001), fostered the “Csángóphenomenon” as well.

Etimologia termenului trebuie căutată în maghiarul „csángo”, un verb a cărui semnificaţie este „a călători”, „a cutreiera”, „a hoinări”; ca atare, termenul se referă la o persoană care aparţine unui alt grup etnic, la un „străin”; cu alte cuvinte, arătând o însuşire, o calitate, nu este un nume etnic. Este rezultatul unui fenomen istoric şi politic, apărând ca urmare a procesului de secuizare a românilor din sud-estul Transilvaniei. Termenul a ajuns să fie folosit de secui pentru a-i desemna pe românii în mijlocul cărora se aşezaseră odinioară şi, astfel, cuvântul „csángo” se referea la indivizi şi nu la o comunitate anume.

The etymology of the term sends to the Hungarian “Csángo”, which is a verb, meaning “to travel”, “to wander”, “to stroll”; hence, it refers to somebody belonging to another ethnic group, a “foreigner”; in other words, it is not an ethnic name as far as it shows a trait, a quality. It is rather the result of a political and historical phenomenon: the process of secklerizing the Romanians in the south-eastern Transylvania. Thus, the term came to be used by the Szecklers to name the Romanians among whom they had formerly settled down and it referred to individuals rather than to a specific community.

Extrapolarea termenului „ceangău” de la individ la nivelul unei comunităţi are loc mult mai târziu, în anul 1781, când un preot secui, Zöld Péter, foloseşte la adresa catolicilor din Moldova sintagma „ceangăi-maghiari”, creând astfel un fals etnonim. A menţionat că locuitorii catolici din Moldova sunt bilingvi, ei vorbind româneşte şi ungureşte, dar ungureşte vorbesc într-un mod mai deosebit ca urmare a secuizării ascendenţilor acestora în sud-estul Transilvaniei, precum şi că „îmbrăcămintea lor este românească, ieftină şi e lucrată de soţiile lor”(Coșa:2015).

The extrapolation of the “Csángó” term from the individual to the community was for the first time mentioned in 1781, when a Szeckler priest, Zöld Péter, used the syntagm “Csángó-magyar” with reference to the Catholics in Moldavia, thus creating a false ethnonym. He also mentioned that the Catholic Moldavian inhabitants were bilingual, as they spoke both Romanian and Hungarian, the latter with a specific accent due to the secklerizing process of their forerunners in the south-eastern Transylvania, and that they wore “[c]heap Romanian clothes, made by their wives” (see Coşa:2015).

În româneşte, cuvântul a fost utilizat, printre primii, de către Simeon-Florea Marian. După cum arată Ioan Dănilă (2015), devine interesantă incursiunea în dicţionarele limbii române, luându-le în seamă, desigur, pe cele mai cunoscute. O primă descriere amplă, din punct de vedere lexicografic, a ceangăilor îi aparţine lui Corneliu Diaconovici (Sibiu, 1898). Potrivit cercetării din acel moment, etimonul este maghiarul csángó „a călători”, iar limba este un „dialect secuiesc”. Aceeaşi etimologie o stabileşte H. Tiktin, care citează şi prima consemnare a cuvântului „ceangăi” de către Simeon-Florea Marian. Lazăr Şăineanu aduce o informaţie suplimentară privitoare la specificul rostirii: „ung. cs(z)ángó” ar însemna „rău sunător (la ureche), aluziune la graiul lor cel aspru”, preluând etimologia stabilită de Alexandru Cihac şi transcrisă de A. Ciorănescu: csángó „care sună prost”; „numele se explică prin felul lor de a vorbi cu greşeli”. Dicţionarul elaborat de Academia Română precizează că, prin extensie, cuvântul „ceangău” înseamnă şi „vagabond”. I. A. Candrea nu se referă la graiul ceangăilor, iar August Scriban aderă la opinia lui N. Iorga că numele acestei populaţii vine de la termenul maghiar sóvágó „tăietor de sare”. „Enciclopedia” lui Lucian Predescu reia în bună parte descrierea amplă realizată de C. Diaconovici în 1898, adăugând doar o informaţie cu caracter etnografic: „femeile poartă fără excepţie vechiul costum românesc”. Academia Română a inclus în dicţionarele apărute după 1955 informaţii lapidare: ceangăii s-au stabilit „prin regiunea Bacău” sau, ceva mai precis, „în secolul al XIII-lea, în regiunea Bacău” ori „în valea Trotuşului, a Bistriţei şi a Siretului, până la nord de Roman”. Singura precizare de ordin lingvistic este etimologia (magh. csángó), în ediţia din 1958. „Micul dicţionar enciclopedic” transcrie, în ediţia a II-a, definiţia din DEX, dar în ediţia din 1986 prezentarea, deşi concisă, este consistentă: „CEANGĂU (<magh.) s.m. (La pl.) Denumire dată populaţiei de origine română, în mare parte bilingvă (de grai românesc şi maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrantă aici, de-a lungul timpului, din S-E Transilvaniei. Trăiesc şi în alte regiuni ale ţării”. „Enciclopedia limbii române” revine la descrierea din 1986, dar o nuanţează conform ultimelor cercetări în domeniu: „ceangăi. Populaţie preponderent bilingvă, de religie romano-catolică, cu apartenenţă etnică şi lingvistică insuficient clarificată [...]. Graiul lor maghiar – minoritar – conţine particularităţi care sugerează o posibilă origine nemaghiară; el este puternic influenţat de limba română în fonetică şi în lexic, discutabilă fiind vechimea acestei influenţe. Graiul românesc – majoritar – al c. este de tip transilvănean de sud-est, deosebit de graiurile moldoveneşti direct înconjurătoare”.

In Romanian, Simeon-Florea Marian was among the first to use this term. As shown by Ioan Dănilă (2015), it is interesting to trace the way in which the most important Romanian dictionaries recorded this entry. Corneliu Diaconovici (Sibiu, 1898) published the first long lexicographic description. According to the studies of the time, the etymon is of Hungarian origin, Csángó = “travellers”, while the language is a “Szeckler dialect”. H.Titkin gives the same etymology and mentions the first dictionary entry of the word Csángó made by Simeon-Florea Marian. Lazăr Şăineanu gives some further information regarding the way of speaking: the Hungarian Cs(z)ángó = “which sounds unpleasant (to the ear), an allusion to their harsh speech”, the etymology being retrieved from the one established by Alexandru Cihac and transcribed by Alexandru Ciorănescu: Csángó = “which sounds unpleasant”; “the name referring to their way of making mistakes in speech”. The Dictionary of the Romanian Academy shows that, by extension, the word Cs(z)ángó may also mean “wanderer”. I. A. Candrea makes no reference to the Csángós’ speech, while August Scriban agrees with Nicolae Iorga’s opinion that the name of this population comes from the Hungarian sóvágó = “salt cutter”. Lucian Predescu’s Encyclopedia takes, to a great extent, C. Diaconovici’s 1898 description of the term, adding just one piece of ethnographic information: “[t]he women wear, without any exception, the old Romanian national costume.” The dictionaries edited by the Romanian Academy after 1955 give brief information, such as: the Csángós settled down “somewhere in the county of Bacău”, or the entry is a little more precise, “in the county of Bacău in the XIIIth century”, or “along the valleys of the Trotuş, the Bistriţa and the Siret rivers, up to the northern part of Roman”. The only linguistic reference is the etymology (Hung. Csángó) in the 1958 edition. The 1986 edition of The Small Encyclopedic Dictionary has the following entry: “Csángó (<Hung.), n. (in the pl.) name given to the population of Romanian origin, living in Moldavia (particularly in the county of Bacău), mostly bilingual (Romanian and Hungarian), of Catholic religion, who immigrated to Moldavia, from the southeastern Transylvania, in the course of time. They live in other regions of the country as well.” The Encyclopedia of the Romanian Language takes the 1986 entry, while redefining it according to the latest researches in this domain: “Csángós. A population mostly bilingual, of Roman-Catholic religion, their ethnic and linguistic affiliation insufficiently clarified [...]. Their Hungarian language – a minority one – has some specific features that may indicate a possible non-Hungarian origin; its phonetics and vocabulary are strongly influenced by the Romanian language, the history of such an influence being a matter of dispute. The Romanian language – a majority one – of the Csángós is the southeastern Transylvanian type, different from the surrounding Moldavian languages.”

Luând în considerare, pe de o parte, evenimentele istorice, culturale şi politice desfăşurate pe o perioadă atât de mare (din epoca medievală până în zilele noastre) şi avatarurile lingvistice, pe de altă parte, cercetătorii consideră că folosirea termenului ceangău la adresa comunităţii catolice din Moldova a fost şi este una greşită, mai ales că locuitorii înşişi nu s-au denumit niciodată „ceangăi”. În Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir menţiona că „ei se denumeau catolici atât după neam, cât şi după religie” (Coşa:2015). Cu toate vicisitudinile istoriei prin care au fost nevoiţi să treacă şi locuitorii catolici din Moldova, ei au participat trup şi suflet la toate momentele care au jalonat formarea naţiunii române moderne, cum ar fi Unirea Moldovei cu Ţara Românească (1859), Războiul de Independenţă (1877-1878), cel de Reîntregire (1916-1919), ori al Doilea Război Mondial (1941-1945). Tocmai de aceea afirmarea şi asumarea identităţii româneşti de către această populaţie catolică nu sunt deloc întâmplătoare. Numeroasele cercetări arheologice, istorice, etnografice, antropologice, lingvistice (întreprinse de specialişti de marcă ai vieţii academice româneşti – Anton Coşa:2001, 2007, 2009, 2010, 2011, 2015) au evidenţiat trăsături specifice identităţii româneşti ce caracterizează comunitatea catolicilor moldoveni din Bacău. Reperele identitare româneşti sunt prezente în toate componentele culturii populare tradiţionale ale catolicilor din Bacău: arhitectura populară, portul popular, îndeletnicirile, obiceiurile calendaristice, obiceiurile familiale (naşterea, nunta, înmormântarea), folclorul. Interesante sunt obiceiurile calendaristice de peste an, mai ales cele de Crăciun, Anul Nou, Paşti. În acest sens, menţionăm aici, printre altele, colindele din ajunul Crăciunului, din ziua Pruncilor Nevinovaţi (28 decembrie), din dimineaţa zilei de Anul Nou, din dimineaţa zilei de Paşti. Adăugăm obiceiul vopsirii de ouă roşii la Paşti, toate simboluri ale unei culturi străbune, trainice.

Taking into account the historical, cultural and political events running over such a long period of time (from the Middle Ages up to these days) on the one hand, and the linguistic avatars on the other hand, researchers consider that the use of the term Csángó for the Catholic community in Moldavia has been inappropriate, as far as the Catholic inhabitants have not referred to themselves in such terms. In his Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir stated that “[t]hey called themselves Catholics both by nation and by religion” (Coşa:2015). In spite of all the historical vicissitudes the Catholics in the county of Bacău have gone through, they have unwaveringly participated in all the events that have played a great role in the making of the modern Romanian nation, such as the Union of the Principalities in 1859, the War of Independence (1877 - 1878), the War of Reunification (1916 - 1919), or WW II (1941 - 1945). That is why, the process of asserting and assuming the Romanian identity by this Catholic population is not an accident. The large number of archaeological, historical, ethnographic, anthropological, linguistic researches (carried out by outstanding Romanian academic researchers) – as shown by Anton Coşa (2001, 2007, 2009, 2010, 2011, 2015) – have emphasized the specific features of the Romanian identity of the Moldavian Catholics from Bacău. The Romanian identitary symbols can be observed in all the domains of the Catholics’ cultural traditions: folk architecture, national costumes, occupations, customs, seasonal rituals, family traditions (regarding birth, wedding and funeral ceremonies), folklore. The seasonal customs throughout the year are also worth mentioning, particularly those observed and celebrated at Christmas, New Year and at Easter time. The carols on Christmas eve, the hymns and carols for the Holy Innocents (sung on the 28th of December), those that wish goodwill and happiness, recited or sung on New Year’s eve, the custom of painting the eggs red for Easter are all symbols of an old prevailing culture.

Un alt semn identitar inconfundabil al catolicilor este costumul popular de sărbătoare. El păstrează trăsăturile distinctive care duc la o mai bună înţelegere a „originii și identităţii catolicilor” din judeţul Bacău. „[…] portul tradiţional de sărbătoare al populaţiei catolice din Moldova, pe care ei îl îmbracă şi astăzi, […] păstrează, nealterate, elementele fundamentale ale substratului tracodaco-iliric...” (Ciubotaru:1998, apud Coşa:2015).

Another unmistakable sign that defines the identity of the Catholics is their holiday outfit. It preserves the distinctive features that help someone to better understand “[t]he origin and identity of the Catholics” from the county of Bacău. “The ancient popular holiday costume of the Catholic population from Moldavia, which they have been wearing since old times [...], still preserves, unaltered, the fundamental elements of the Thraco-Illyrian-Dacian substratum” (Ciubotaru:1998, apud Coşa:2015).

Şi totuşi, pentru locuitorul catolic dintr-un sat moldovenesc, casa este simbolul care îi reprezintă familia: „casa nu reprezenta doar un simplu obiect, un adăpost care să-l ferească de intemperii sau de alte neplăceri. [...Este] un spaţiu spiritual, adică nu numai de întreţinere a vieţii cotidiene, ci şi de promovare a unor valori culturale [...]. Casa înseamnă familie, identitate, dar în acelaşi timp exprimă şi o anume mentalitate”. De aceea, satele cu populaţie catolică păstrează în interioarele caselor „adevărate tezaure de ştergare, scoarţe, lăicere şi păretare măiestrit lucrate”(Ciubotaru:1998, apud Coşa:2015).

And yet, for the Catholic inhabitant of a Moldavian village, it is his house that really represents his family: “[t]he house is not a mere object, a shelter to protect him against the weather or any other inconveniences. [...] it is a spiritual space, to be used not only for maintaining the daily life but also for handing down certain cultural values [...]. The house signifies his family, his identity and, at the same time, it is the symbolic bearer of a particular mentality”. This is the reason for which, the houses in the villages wih a Catholic population have turned into museums where “genuine treasures of beautifully embroidered towels, and handmade floor carpets, woollen blankets, bed coverings and wall carpets are preserved” (Ciubotaru:1998, apud Coşa: 2015).

Literatura orală a catolicilor moldoveni este bogată în cântece de dragoste, cântece de dor, cântece de jale, balade, poveşti, colinde, oraţii şi strigături de nuntă, bocete şi cântece de priveghi. În concluzie, catolicii moldoveni din judeţul Bacău reprezintă una dintre cele mai importante comunităţi din acest areal geografic, care merită a fi cunoscută şi promovată ca atare în spaţiul european. Anton Coşa: „Pagini din istoria comunităţilor catolice din judeţul Bacău” Ioan Dănilă: „Catolicii din Moldova sau ceangăii moldoveni?”

Their oral literature is rich in love songs, songs of longing and of mourning, ballads, fairy tales, carols, wedding orations, threnodies, dirges and lamentations. As a conclusion, the Moldavian Catholics from the county of Bacău represent an important community within this geographical region, and their cultural heritage is worth being known and promoted in the European space. Anton Coşa: “Pages from the History of the Catholic Communities of the County of Bacău ” Ioan Dănilă: “The Catholics of Moldavia or the Moldavian Csángós?”

Comunitatea evreilor 88

The Jewsâ&#x20AC;&#x2122; Community 89

Primul document istoric despre Bacău datează din anul 1408, pe 6 octombrie, la Curtea domnitorului Alexandru cel Bun, unde târgul Bacăului a fost menţionat ca punct vamal pentru negustorii din Liov. În alte documente ulterioare, Bacăul este pomenit ca un centru comercial şi meşteşugăresc. În cursul istoriei sale, Bacăul a devenit sediul unor curţi domneşti: în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a fost, pentru o scurtă perioadă, capitala Moldovei de Jos. Fiul său, prinţul Alexandru, a construit Curtea Domnească şi Biserica „Precista”, care a fost sfinţită în 1491, la 1 ianuarie. Pe la mijloculul secolului al XVIII-lea, târgul domnesc Bacău era apreciat ca „o mică aşezare pe un ostrov, de pe apa Bistriţei”. Aşezarea se afla în calea oştilor otomane şi ruseşti, care se înfruntau pe teritoriul moldovean. În anul 1770, austriacul Franz Ioseph Sulzer aprecia că Bacăul este o localitate mare, dar acum este pustiită. Există dovezi că, încă de la începutul veacului al XVIII-lea, exista o obşte evreiască alături de populaţia băştinaşă. Acest fapt a fost semnalat de un anume Iacob Psantir, un pătimaş cercetător al trecutului evreilor din România. Într-o lucrare publicată în 1871, acesta menţiona: „Înainte cu 200 de ani, au locuit evrei în Bacău, căci am găsit în cimitir o piatră de mormânt dinainte cu 167 de ani, pe care am putut să o descifrez. Trebuie să fi locuit evrei în Bacău cu 30-40 de ani înaintea acestei date”. Cimitirul se afla pe fosta stradă Cremenea, deşi nu este pomenit în niciun catastif (Pincas). Între anii 1936 și 1946, Iţic Șvarț (Ioseph Kara) a găsit o piatră tombală, datată din 1703 şi expusă la Muzeul de Istorie al F.C.E.R.

The first historical document referring to Bacău dates back to the 6th of October 1408, issued at the Court of Alexander the Kind, where the borough of Bacău was mentioned as a customs place for the tradesmen from Lvov. In some later documents, Bacău was mentioned as a commercial and trade centre. Throughout its history, Bacău was also a princely court: during Stephen the Great’s reign, it was, for a short period of time, the capital of the Low Country of Moldavia. His son, Prince Alexandru, built the Princely Court and “Precista” Church, which was consecrated on January, 1st, 1491. At around midXVIIIth century, the princely borough of Bacău was known as “a small settlement residing on an island along the Bistriţa river”, which stood on the way of the Russian and Ottoman armies, that kept fighting on the Moldavian lands. In 1770, the Austrian Franz Joseph Sulzer considered that Bacău was a big town, but which was, at the time, laid waste. There are historical proofs showing that, alongside the native population, there has been a Jewish community in Bacău since midXVIIIth century, as mentioned by Iacob Psantir, a passionate researcher of the Jews’ history in Romania. In a paper published in 1871, he wrote: “Some 200 years ago there were Jewish settlers in Bacău, for I discovered, in the cemetery, a tombstone that I could read and it dated 167 years back. There must have been Jews that had dwelt in Bacău at least 30 – 40 years before that date.” The cemetery was on the former Cremenea street, although there is no reference to it in any registry (Pincas). Between 1936 and 1946, Iţic Șvarț (Ioseph Kara) discovered a tombstone from 1703, which is now exhibited at the History Museum of the Federation of Jewish Communities in Romania.

Se concluzionează deci că înainte de anul 1700, exista la Bacău o obşte evreiască, care avea un cimitir propriu. A. D. Birnberg , preşedintele Comunităţii Evreieşti din acei ani, a redactat o monografie privind vechimea evreimii băcăuane, la cererea Societăţii Istorice „Iuliu Barasch”. Cităm din aceasta:„Părinţii ne-au povestit că, înainte de Cimitirul actual, a existat un alt cimitir vechi, părăsit din cauza ciumei”. Referitor la acesta, sunt două versiuni: a) că ar fi fost aşezat sub dealul Bisericii „Precista” şi b) că ar fi fost sub dealul Izvoarele. În concluzie, obştea evreiască exista în Bacău înainte de anul 1700. S-au păstrat documente care arată că, în 1742, Constantin Mavrocordat, domnul Moldovei, poruncea ispravnicului ţinutului Bacău să înlesnească aşezarea în târg a evreilor Avram şi Boroh.

We can draw the conclusion that, even before 1700, in Bacău, there was a Jewish community that had their own cemetery. A. D. Birnberg, the president of the Jewish Community of those times, wrote a monograph on the history of the Jews of Bacău on demand of the “Iuliu Barasch” History Society. I quote from this monograph: “Our fathers told us that, before the present Cemetery, there used to be an old one, which was deserted because of the plague.” There are two different versions when referring to its location: a) one saying that it might have been at the foot of the hill where the “Precista Church” stood; or, b) at Izvoarele foothill. We can say that in Bacău there was a Jewish community even before 1700. There are documents showing that, in 1742, Constantin Mavrocordat, the ruler of Moldavia, ordered the sheriff of the county of Bacău to assist the Jews Avram and Boroh with their settling down in the borough.

După anul 1763, a trăit la Bacău rabimul Ischer Dov, fiul răposatului Rabin Iehuda Leib. Un alt document, din ianuarie 1766, îl pomeneşte pe Mozes, evreu din Bacău. Prezenţa evreilor apare şi în recensământul populaţiei Moldovei, din 1722-1724. Existau atunci 69 de case, cu 5 neguţători evrei: Cerbul (Hersh), Avram, Leibu, Marcu şi David. În vremurile acelea, obştea era condusă de un staroste, cunoscut şi pomenit de domnitorul Dimitrie Cantemir, care, în Descriptio Moldaviae, arăta că evreilor le era permis a ridica sinagogi din lemn, la o anumită distanţă de biserica ortodoxă. Dacă în secolul al XVII-lea au fost puţini evrei, în secolul următor, tot mai mulţi au început să se stabilească pe aceste meleaguri. În acea perioadă, domnitorii Moldovei şi boierii înlesneau neguţătorilor şi meseriaşilor statornicirea acestora în locurile ce le stăpâneau, pe de o parte, pentru a popula satele şi târgurile pustiite de războaie, pe de alta, pentru că aceştia constituiau o sursă importantă de venituri pentru vistieria domnească şi boierească. În acest sens, este Hrisovul domnitorului Ioan-Sandu Sturdza, pentru Târgul Bacău, de la 23 iulie 1829, care întărea privilegiile târgoveţilor, dar cuprindea reglementări menite să atragă „neguţătorii şi meşteşugarii, de orice neam”. Un document fiscal din anul 1803 menţiona, pentru Bacău, 58 de evrei, capi de familii, ceea ce reprezintă 230-250 de persoane care plăteau taxe. Începând cu secolul al XIX-lea, sursele despre evrei devin mai numeroase, ceea ce demonstra dinamica populaţiei evreieşti şi rolul avut de ea în viaţa economică a localităţii.

There is evidence that, after 1763, Rabbi Ischer Dov, the son of the late Rabbi Iehuda Leib, lived in Bacău. Another document, dated January 1766, mentions Moses, the Jew from Bacău. The 1722–1724 Census of Moldavia’s population testifies the existence of the Jewish population as follows: 69 dwellings with 5 Jewish merchants: Cerbul (Hersh), Avram, Leibu, Marcu and David. In those times the community had a guild leader, who was known to Prince Dimitrie Cantemir, who, in his Descriptio Moldaviae, showed that the Jews were allowed to raise wooden synagogues, at a certain distance from the Orthodox churches. If in the XVIIth century the Jewish population was not very numerous, it grew in number in the next century, as more and more Jews established themselves on these lands. During that period, Moldavia’s rulers and boyars gave support to tradesmen and craftsmen to come and settle down on the lands under their rule, as they were interested, on the one hand, in populating the villages and boroughs emptied by the wars, and, on the other hand, in enriching the courtly and boyar treasury, as the Jewish newcomers were a rich source of income. In this regard, there can be mentioned the 23rd July 1829 document for the Borough of Bacău, issued by Prince Ioan-Sandu Sturdza, a document which strengthened the privileges of the Jewish merchants and which also contained rules meant to take in “tradesmen and craftsmen of any nationality”. A fiscal document from 1803 mentioned that in Bacău there were 58 Jewish families, representing about 230–250 people, as contributors. Starting with the XIXth century, the historical documents referring to the Jewish population were more numerous, which was a proof of the growing number of Jews settling down in the borough of Bacău and of their great role in developing the economic life of the town.

În Moldova, ca şi în alte părţi, se destrămau structurile vechi feudale şi apăreau unităţi de producţie şi de circulaţie a mărfurilor. În anul 1820, erau în Bacău 22 de case bisericeşti şi 1000 de locuitori, din care 55 de familii de evrei, adică 1/5 din populaţie. Aceste familii aveau „hrisov”, un document oficial care atesta că erau plătitori de taxe. Conform Regulamentului Organic, încă din 1831, se făcea recensământul populaţiei, la fiecare 7 ani. Catagrafia din 1832 arăta 2903 persoane, dintre care 519 evrei, şi anume: 112 bărbaţi, 109 femei, 126 feciori, 111 fete, 51 slugi, 10 slujnice. Evreii reprezentau 13,5 % din populaţia Bacăului, care avea, la acea dată, 614 case. Existau mori, fabrici de lumânări, fabrici de piele, 8 fierării, o velniţă şi o tipografie; 68 de familii trăiau din negoţ şi meserii. Documentele arată că erau 30 de negustori şi precupeţi, un alămar, 4 argintari, un boiangiu, un căldărar, un casap, 2 căciulari, 2 crâşmari, un hangiu, un pietrar, un sticlar, un şepcar şi doi tutungii. După 7 ani, populaţia Bacăului era de 3132 locuitori, dintre care 1740 erau evrei, adică 55 %. În 1854, existau deja 3812 evrei.

100

In Moldavia, as in other regions as well, the old structures of the feudal system gradually disappeared being replaced by a production and trade economy. In 1820, in Bacău, there were 22 boyar houses at a population of 1,000 people, out of which 1/5 were of Jewish origin, which meant about 55 families. These families had a princely document (the so-called hrisov) proving that they were tax payers for holding a property. According to the stipulations of the Organic Statute, a census had to be done every seven years, beginning with 1831. The 1832 census indicated 2,903 people for Bacău, out of whom 519 were Jews: 112 men, 109 women, 126 boys, 111 girls, 51 men servants and 10 women servants. At that time, the Jews represented 13.5% of the population of Bacău, where there were 614 houses. 68 families lived on commerce and trades. There were windmills, candle making factories, leather factories and tanneries, 8 blacksmith workshops, a brandy making workshop and a printing press. The documents of the time reported that there were 30 merchants and pedlars, 1 copper maker, 4 silver workers, 1 dye maker, 1 bucket maker, 1 butcher, 2 fur cap makers, 2 tavern keepers, 1 innkeeper, 1 stone mason, 1 glass maker, 1 cap maker and 2 tobacco shop owners. Seven years later, the population of Bacău increased to 3,132 people, and the number of Jews was of 1,740, which represented 55% of the total population. In 1854, there were 3, 812 Jews in Bacău.

101

Un exemplu este acela al familiei Brill, ai cărei urmaşi locuiesc şi acum în Bacău: Hershel Brill Nemţeanu se ocupa, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu caravanele cu plute, care transportau lemn, cereale şi făină de grâu spre Galaţi, negoţ continuat de fiii săi în secolul al XIX-lea.

102

The Brill family, whose descendants are still in Bacău, constitute an epitome of the Jewish dwellers of this town: in the latter half of the XVIIIth century, Hershel Brill Nemţeanu had caravans of barges carrying lumber, grain and flour to Galaţi, a trade which his sons continued and developed in the XIXth century.

103

Evreii erau negustori şi meseriaşi recunoscuţi: alămari, argintari, bărbieri, croitori, cărămidari, cazangii, ciubotari, cuşmari, un casap, un făclier, un pălărier, un pitar, un sticlar, un şelar, un boiangiu, un căldărar, un pietrar, un tâmplar, un cantaragiu. În Bacău erau mulţi croitori şi în 1815 şi-au înfiinţat o sinagogă proprie, pe Str. Tavernelor, din iniţiativa lui Moise Leib, fiul lui Iancu (informaţia se află în romanul „Croitorul din Back”, potrivit scriitorului Marius Mircu, Tel Aviv, 1988). În catastiful breslei era un statut care prevedea obligaţia de a se colecta bani pentru pomenire şi încetarea lucrului în ajunul Sabatului şi al Sărbătorilor de Pesah şi Sukot. Starostele breslei avea puteri deosebite, dar şi obligaţii precise: să adune cotizațiile şi taxele de înscriere pentru cei noi; să ofere praznic membrilor; să rezolve diferendele și certurile dintre membri cu amenzi și să le încaseze; să ţină legătura cu autorităţile locale.

104

The Jews were renowned tradesmen and craftsmen: copper makers, silversmiths, barbers, tailors, brickmakers, metal workers, shoemakers, furcap makers, one shochet , one candle carrier, a milliner, a baker, a glass blower, a saddler, a textile dyer, a bucket maker, a stone mason, a joiner , a scales maker. There was a great number of tailors in Bacău and in 1815 they set up their own synagogue on Taverna Street, on the initiative of Moise Leib, son of Iancu (according to the writer Marius Mircu – Tel Aviv, 1988 – this piece of information is taken from the novel The Tailor from Back). The guild’s book contained a statute which stipulated that the members had to collect money for memorial celebration and to stop working before Sabbath and during the Holy days of Passover and Succoth. The guild’s ruler had both great authority and very precise responsibilities: he had to collect the membership and registration fees; to pay for a feast for the guild members; to settle down arguments between the members by making them pay fines, which he had to collect; to be in contact with the local authorities.

105

Cele mai numeroase bresle erau cele ale cizmarilor, care aveau și ei sinagogă proprie, ale scribilor, dulgherilor, sticlarilor, dogarilor, tinichigiilor şi lăcătuşilor. Milu Leib era sculptor, fiind cel care a construit altarul unei sinagogi, care a ars în anul 1853. Mai rari erau sacagiii, birjarii, vopsitorii, brutarii şi lăutarii. În acea perioadă, lămpar era Vigder Sleifer. Feronier era Saie Vigderescu. În multe cazuri, profesia a devenit nume pentru: Croitoru, Ciubotaru, Argintaru, Căciularu, Cojocaru, Şepcaru etc.

106

The largest guilds were those of the shoemakers, who had their own synagogue as well, of the scribes and writers, carpenters, glassmakers, barrel makers, tinsmiths and locksmiths. Milu Leib was a sculptor; he was the one who carved the altar of a synagogue that burnt down in 1853. The less numerous were the guilds of water carriers, carriage drivers, painters, bakers and musicians. Vigder Sleifer made oil lamps at that time and Saie Vigderescu was a blacksmith. As a matter of fact, in many cases, the Jews’ profession turned into their last name: Croitoru (Tailor), Ciubotaru (Shoemaker), Argintaru (Silversmith), Căciularu (Fur cap maker), Cojocaru (Sheepskin maker), Şepcaru (Cap maker) etc.

107

În această perioadă, populaţia evreiască şi-a găsit locul în viaţa aşezării şi relaţiile cu populaţia românească permiteau o convieţuire paşnică. Existau tovărăşii între români şi evrei, printre aceştia fiind chiar preoţi şi mici boieri. Obştea evreiască era considerată breasla etnico-religioasă, „breasla jidovilor” sau „naţia evreiască”, având în frunte conducătorii aleşi de ei înşişi şi recunoscuţi de autorităţile româneşti. Pentru nevoile cultului, funcţionau rabini, hahami, cantori, plătiţi de obşte sau de enoriaşii sinagogilor, deja numeroase.

108

During those times, the Jewish population integrated into the social life of the native community and the relations between themselves and the Romanians were peaceful. Even more, there were partnerships between Romanians and Jews, among them being priests and lower ranked boyars. The Jews were considered as an ethnic-religious community, known as “the Jews’ guild” or as “the Jewish nation”, being ruled by leaders elected by their own people, leaders who were approved of and recognised by the Romanian authorities. From a religious standpoint, they had rabbis, shochets and cantors who were paid either by the community or by the congregation of the already numerous synagogues.

109

110

111

În sinagogi au fost organizate primele şcoli primare religioase (heidere). În 1837, funcţiona Societatea „Talmud Tora”, menită a sprijini învăţământul. Comunitatea avea propriul cimitir pe strada Cremenea. „Societatea Sacră” (Hevra Kedusha) înregistra decesele şi era responsabilă cu păstrarea tradiţiilor de înmormântare.

Pe 28 mai 1847, comunitatea evreiască a cerut aprobarea Primăriei pentru înfiinţarea unui spital în Bacău, care s-a construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Din monografia lui A. D. Birnberg, aflăm despre portul evreilor băcăuani din acea perioadă: „Ei purtau haine ţărăneşti: cămeşi, iţari, brâu, peste care îmbrăcau caftanul specific. Se încălţau cu cizme sau ghete. Pe cap, purtau un cavuc, un fel de căciulă, iar vara purtau o şapcă din material matlasat. Evreicele purtau fustă în loc de catrinţă”.

112

It was in such synagogues that the first religious elementary schools (heiders) were organized. In 1837, there ran the “Talmud Torah” Society, whose purpose was to support education. The community had its own cemetery on Cremenea Street and the “Sacred Society” (Hevra Kedosa) recorded all the deaths and was also responsible for the Jews’ following the burial religious traditions.

On the 28th of May 1847, the Jewish community asked the approval of the City Hall for the setting up of a hospital in Bacău, which was built in the latter half of the XIXth century. A. D. Birnberg’s monograph gives information about the way the Jews of Bacău used to dress during that period: “The Jews wore peasant outfits: shirts, woolen pants, gartels [girdles, in English] under their usual Jewish kaftan [a knee-length robe]. They wore boots or high shoes. On their heads they had a cavuc/ kappel [some kind of cap], while in summer time, they had a cap made of satin. The Jewish women wore a skirt instead of catrinţă” [the traditional Romanian folk skirt made of wool].

113

114

În 1866, existau 3711 evrei în Bacău, ceea ce reprezenta 41% din populaţia majoritară. Ziarul „Egalitatea” estima că, în 1896, în Bacău erau 1659 de familii evreieşti, cu 7924 de suflete, dintre care, meseriaşi: 635 de bărbaţi şi 82 de femei; calfe: 410 bărbaţi şi 492 de femei; 12 fabricanţi, 60 de birjari, 54 de cotiguari; muncitori: 86 de bărbaţi şi 8 femei; servitori: 14 bărbaţi şi 51 de femei; 118 comercianţi; 5 comisionari; 7 agenţi; 55 de misiţi; 7 antreprenori; 6 medici; 1 dentist şi 1 avocat. Dintre personalităţile marcante ale Bacăului din acea perioadă, amintim pe membrii familiei Brill şi pe următorii: proprietari de hambare: Saie Kofler, Pinhas Edelstein, Beri Malai, Mordehai Ber şi ulterior fraţii Iacobsohn, Isac Avram, Hirom Gutman, Weissbuch etc. Urmare acestora, a rămas în picioare cea mai importantă sinagogă din Bacău, şi anume Templul Cerealiştilor, ca semn al activităţilor economice ale evreilor. Un om remarcabil a fost Moise Klein, venit din Polonia, care locuia pe strada Bacău-Piatra. Aron Schuler, filantrop, a înfiinţat un spital, Feiviș Klein a fost cel mai mare engrosist de fierărie, aducând şine de cale ferată. Fraţii Hirschenbein erau negustori de coloniale. Prima librărie în Bacău era a lui Herman Margulius. Cu pielărie se ocupau fraţii Leibu şi Iosif Brill. Trebuie de asemenea menţionate moara Kalmanovici şi fabrica de încălţăminte Filderman, ultima recunoscută pentru calitatea produselor. In 1866, in Bacău there were 3,711 Jews, who represented 41% of the majority population. In 1896, the “Equality” newspaper estimated that in 1896 the number of Jewish families in Bacău was 1,659, totalling 7924 people, out of whom, there were: tradesmen - 635 men and 82 women; apprentices - 410 men and 492 women; manufacturers - 12; carriage drivers - 60; builders - 54; workers - 86 men and 8 women; servants - 14 men and 51 women; merchants - 118; sales people - 5; agents - 7; couriers - 55; entrepreneurs - 7; doctors - 6; dentist -1; lawyer - 1. From among the remarkable Jewish people in the Bacău of those times, there are some names that can be mentioned: the Brills and the following barn owners Saie Kofler, Pinhas Edelstein, Beri Malai, Mordehai Ber and later on, the Iacobsohn brothers, Isac Avram, Hirom Gutman, Weissbuch etc. As a result of their trading work, the greatest synagogue in Bacău, the Grain Merchants’ Synagogue, has withstood the times as a symbol of the Jews’ economic activities developed in this town. Another important Jew who lived on Bacău - Piatra Street, Aron Schuler, known for his philanthropic activities, set up a hospital; Feiviș Klein was the most important iron trader, providing the rails for the railroads. The Hirschenbein brothers were grocery merchants. The first bookshop in Bacău belonged to Herman Margulius. Iosif Brill and the Leibu brothers traded in leather goods. Kalmanovici’s Mill and Filderman’s leather boots factory, the latter being renowned for the quality of its products, must be also mentioned.

115

116

117

Există documente istorice care atestă că primele fabrici din Bacău au fost înfiinţate de evrei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Rolul istoric pe care l-au jucat evreii din Bacăul acelor vremi se poate vedea: a) dintr-o scrisoare de mulţumire adresată domnitorului Alexandru Ioan Cuza (29.12.1864), privind planurile sale de acordare a cetăţeniei evreilor: „Fiţi sigur, Măria Voastră, că israelitul român se va face demn de viitorul ce îl pregătiţi, veţi afla în dânsul un bun cetăţean şi credincios supus” (scrisoare semnată de S. Alterescu, Alter Zilberhertz, Mendel Pascal, David Orenstein); şi b) dintr-un proces-verbal al şedinţei Comunităţii Evreieşti (08.07.1868) din Bacău, Moineşti, Tg.-Ocna şi Parincea, care arată că au discutat apelul Comitetului Evreilor din Bucureşti referitor la o subscripţie bănească pentru cumpărarea de arme. Toţi au fost de acord, răspunzând pozitiv pentru „a urca sus prestigiul naţional, întrucât a echipa armata ţării este pentru a câştiga consideraţiunea Europei şi, mai cu deosebire, a vecinilor noştri”. Documentul, care se află în Israel, la Arhivele Centrale pentru Istoria Poporului Evreu, are drept semnatari, pentru Bacău, pe Mendel Pascal – preşedinte –, şi pe Iţic Igner, Avram Valter, Leib Focsaner, Mono Hirschenbein, Leon Kufam etc. Evreii din Bacău au sprijinit Războiul de Independenţă din 1877, participând efectiv. În Cimitirul vechi, există 32 de morminte ale unor militari evrei, căzuţi pentru independenţa României. Evreul Haim Grimberg a fost veteran de război; subofiţerul Artur Ehrlich a fost decorat. Ziarul evreiesc „Prezentul”, editat de A.L.Lobel, un mare liberal, a iniţiat propaganda pentru susţinerea Războiului de Independenţă. Redactor era liceanul Iacob Rosentzweig, ulterior medic la Brăila, sub numele de Sotec-Leteanu. Evreii din Bacău au sprijinit Războiul din 1877 şi prin donaţii de hrană, încălţăminte, bani şi haine. Alţi 35 de evrei din Bacău au murit în timpul Primului Război Mondial.

118

There are historical documents proving that the first factories were set up by the Jews of Bacău during the latter half of the XIXth century. The historic role which the Jews from the Bacău of those times played can be observed from: a) a thank-you letter addressed to ruler Alexandru Ioan Cuza (29.12.1864) regarding his plans of granting citizenship to the Jews: “We assure Your Majesty that the Romanian Jew will be worthy of the future you have in store for him, that he will be a good citizen and a loyal subject as well” (a letter signed by S. Alterescu, Alter Zilberhertz, Mendel Pascal, David Orenstein); and b) the minutes of the Jews’ Community meeting (8.07.1868) from Bacău, Moineşti, Târgu-Ocna and Parincea, which reported that the participants discussed the appeal of the Jews’ Committee in Bucharest regarding a monetary subscription to buy weapons. They unanimously agreed to honour the appeal, which was meant “to raise the national prestige since the equipping of the country’s army is to gain Europe’s respect and, what is more important, that of our neighbours”. The document, which is at the Central Archives of the History of the Jewish People in Israel, was signed by Mendel Pascal – president -, and by Iţic Igner, Avram Valter, Leib Focsaner, Mono Hirschenbein, Leon Kufam etc., on behalf of the Jewish Community in Bacău. The Jews from Bacău also participated in the War of Independence in 1877. In the old community cemetery, there are 32 tombs of Jewish soldiers who died for Romania’s independence. The Jew Haim Grimberg was veteran of the War of Independene; the non-commissioned officer Artur Ehrilch was awarded military medals. The Jewish newspaper “The Present”, published by A. L. Lobel, a great liberal, initiated propaganda in support of the War of Independence. Its editor-in-chief was the highschool student Iacob Rosentzweig, who was later to become a physician and to work by the name of Sotec-Leteanu. The Jews of Bacău supported the War of Independence in 1877 by donating food, footwear, money and clothing as well. Other 35 Jews from Bacău died while serving in the First World War.

119

120

121

La începutul secolului al XX-lea, comunitatea s-a dezvoltat numeric (erau aproximativ 7850 de evrei, adică 48% din totalul populaţiei) şi membrii ei de frunte s-au remarcat prin participare la viaţa economică şi socială a oraşului şi judeţului. Astfel, s-au înfiinţat în Bacău o şcoală primară şi un liceu evreiesc, cu predare în limba română, precum și un azil de bătrâni, în care erau primiţi atât evrei cât şi români, o maternitate şi un spital. Pe linia comunităţii, s-au înfiinţat un abator ritual, o fabrică de azimă, un orfelinat de copii, o baie rituală. În domeniul industrial, au funcţionat în Bacău o fabrică de ulei, o fabrică de obiecte de uz casnic, o fabrică de pielărie şi încălţăminte (cea mai mare şi renumită fiind Fabrica Filderman), o fabrică de textile, o moară, tăbăcării şi o mulţime de ateliere în care se desfăşurau diverse meserii, majoritatea dintre ele aflându-se pe faimoasa stradă Lecca.

122

At the beginning of the XXth century, the Jewish community increased in number (there were about 7,850 Jews, representing 48% of the total population) and its leading members were renowned for their participation in the town’s and the county’s economic and social life. Thus, a Jewish primary and a high school (where the language of instruction was Romanian), a care home providing services for both Jewish and Romanian old people, a maternity hospital and a hospital were set up in Bacău. As for the community services, there were a ritual animal slaughter house, a matzah (unleavened bread) factory, a children’s orphanage, a mikveh (a ritual purification bath house) set up in Bacău. From an industrial standpoint, in Bacău there ran an oil refinery, a household products factory, a leather goods and footwear factory (the greatest and most renowned being Filderman Enterprises), a textile factory, a mill, tanneries and a lot of workshops, where a great variety of trades were performed, most of them being on the well-known Lecca Street.

123

Dintre marile personalităţi ale oraşului, care s-au remarcat până la cea de-a doua conflagraţie mondială, menţionăm: - marea personalitate a rabinului Alexandru Șafran (născut în 1910, în Bacău, decedat la Geneva, în 2006), rabin al Bacăului la vârsta de 23 de ani, care a condus Federaţia din 1940 până în 1947 (cel mai tânăr rabin din lume); - rabinul Avram Rosen, lângă care mai amintim pe: - Faivis Klein, care a donat bani pentru o şcoală; - Vătaru David - preşedinte al Comunităţii Evreiești, dar şi primar al Bacăului; - dr. Hary Aroneanu, luptător martir pentru cauza muncitorească, asasinat în anul 1920, ca socialist. Dintre scriitori, pomenim pe: - Tristan Tzara (Samuel/Samy Rosenstock, 1896 - 1963), din Moineşti, unul dintre fondatorii curentului dadaist; - din Bacău, amintim pe dr. Iulius Iancu; - pe fraţii Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus, născut în 1909, în Bacău, decedat în 2008, în Israel), Solomon Marcus şi Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus, născut în 1914, în Bacău, decedat în 2007); în romanele sale, Marius Mircu a descris viaţa evreilor din România, el fiind şi jurnalistul care a prezentat progromul de la Iaşi, din Bucovina şi din Transnistria; - pe scriitorul care s-a stins în Bacău şi care a fost director adjunct la Teatrul „Bacovia”, Mihail Sabin.

124

From among the great personalities of the town, renowned before the WWII, we should mention some famous names: - Rabbi Alexandru Șafran (born in Bacău in 1910 – d. in Geneva in 2006), Bacău’s rabbi (when 23) and Chief Rabbi of Romania, from 1940 to 1947 (the youngest rabbi in the world); - Rabbi Avram Rosen, alongside with other names, such as: - Faivis Klein, who donated money for the building up of a school; - Vătaru David – president of the Jewish Community and Mayor of Bacău; - dr. Hary Aroneanu, a martyr who defended the workers’ rights and was assasinated in 1920 because of his socialist principles. From among the Jewish writers, we will mention: - Tristan Tzara (Samuel/Samy Rosenstock, 1896 - 1963), from Moineşti, one of the founders of the Dada movement; - dr. Iulius Iancu, from Bacău; - the brothers Marius Mircu (pseudonym of Israel Marcus, born in Bacău, in 1909, died in Israel, in 2008), Solomon Marcus and Marcel Marcian (pseudonym of Moritz Marcu, born in Bacău, in 1914, died in 2007); in his novels, Marius Mircu described the life of the Romanian Jews; he was also the journalist who wrote about the progroms of Iassy, Bukovina and Transnistria; - Mihail Sabin (pseudonym of Mişu Sachter; born in Cernăuţi, in 1935, died in Bacău, in 1975), a deputy director of the “Bacovia” Theatre.

125

126

127

Nicolae Stroe Goldenberg Mosary

Gina Sebastian-Alcalay

Idy Ilian

128

Mai amintim pe Goldenberg Mosary, dr. Idy Ilian şi Gina Sebastian Alcalay. Comunitatea băcăuană se mai mândreşte cu dr. Michel Brill (luptător în Rezistenţa franceză; deportat, a supravieţuit lagărului de la Auschwitz; ţinut în lagărul din Franţa şi decorat, apoi, cu Legiunea de Onoare; rudă cu decanul de vârstă al Comunităţii noastre, dl Ioska Brill, 94 de ani). Comunitatea noastră a dat şi mari actori: Nacht Stroe, originar din Răcăciuni; Lori şi Rozina Cambos (mamă și fiică); soţii Alexandru Ronny, Fritz şi Sarina Braun, precum şi actorul Mişu Rozeanu. Marii industriaşi ai Bacăului se numeau Osias Herșcovici, Filderman, Isvoranu, Kalmanovici etc. Dintre preşedinţii Comunităţii, în afară de Vătaru David, amintim pe inginerul Matei Hausfater, Aizerman Emil, Iancu Gutman, Iosif (Lică) Brill, Alterescu David, Kohlenberg Raphael (Moineşti), Cojocaru Mitică şi Hari Vigdar. Izu Butnaru Președinte al Comunității Evreilor din Bacău We should also mention Goldenberg Mosary, dr. Idy Ilian and Gina Sebastian Alcalay. The Jewish community in Bacău also take pride in people such as dr. Michel Brill (a member of the French Resistance; when deported, he survived Auschwitz and was, later on, awarded the Legion of Honour; he was a relative to the oldest member of nowadays’ Jewish community in Bacău, Mr Ioska Brill, who is 94 years old). To our community there also belong: - great actors: Nacht Stroe (from Răcăciuni), Lori and Rozina Cambos (mother and daughter), the couple Alexandru Ronny, Fritz and Sarina Braun, and Mişu Rozeanu as well; - important industrialists, such as Osias Herscovici, Filderman, Isvoranu, Kalmanovici etc. From among the presidents of the Jewish Community from Bacău, besides Vătaru David we can also mention names, such as: engineer Matei Hausfater, Aizerman Emil, Iancu Gutman, Iosif (Lică) Brill, Alterescu David, Kohlenberg Raphael (Moineşti), Cojocaru Mitică and Hari Vigdar. Izu Butnaru President of the Jewish Community in Bacău

129

Comunitatea germanilor 130

The Community of the Germans 131

Istoria germanilor imigranţi în Bacău începe cu procesul de colonizare a germanilor şi cu anexarea părţii de nord a Moldovei, cunoscută de atunci sub numele de Bucovina, Imperiului Habsburgic. Procesul de colonizare1 germană a început prin secolul al XII-lea cu Transilvania, a continuat cu celelalte regiuni şi a durat până în secolul al XX-lea. Raţiunile aducerii populaţiei de origine etnică germană din Transilvania şi Banat sau din Boemia, Galiţia şi Germania au fost de natură politică, militară, socială şi economică. În Bucovina, ne referim la valuri de colonişti germani care au venit, începând cu anul 1780 până în anul 1940, din interiorul sau din exteriorul Imperiului. Coloniile germane au fost formate din ţărani, meşteşugari, muncitori mineri, forestieri, lucrători pentru fabricile de sticlă. Cum au ajuns membri din colonia germană bucovineană în Bacău? Fiind un oraş situat în „inima Moldovei”, la întretăierea drumurilor comerciale, cunoscând o dezvoltare economică şi având o populaţie evreiască numeroasă (cu renumiţi meşteşugari în domenii dintre cele mai variate), Bacăul a atras şi populaţia germană din raţiuni economice, fiind nevoie în special de meseriaşi pricepuţi. La recensământul din 1890, în Bacău, germanii (560) şi evreii (6122) constituiau comunităţile cele mai numeroase, mai bine de jumătate din populaţia urbei, românii fiind în număr de 5110 (Ortensia Racoviţă, apud Şerban 2013:13). La sfârşitul secolului al XIX-lea, industria (în special fabricile de cherestea, aprovizionate cu lemn din pădurile ţinuturilor învecinate: Suceava şi Neamţ), agricultura, zootehnia şi comerţul au înflorit datorită prezenţei şi muncii etnicilor germani. Tot în această perioadă, comunitatea germană din Bacău avea o şcoală mixtă unde se preda, pe lângă limba română, limba germană. 1. În cadrul procesului de colonizare germană trebuie să avem în vedere mai multe grupuri etnice, care se disting prin obârşie, data emigrării şi regiunea în care s-au stabilit. Ne referim astfel la: saşi (cel mai cunoscut grup, adesea identificat cu întreaga comunitate germană), şvabi (sătmăreni, bănăţeni, dunăreni), landleri (zona Sibiului), ţipţeri (Maramureş), germanii din Bucovina, cei regăţeni şi cei din Basarabia.

132

The history of the German immigrants to Bacău begins with the process of their colonization and with the Habsburg Empire’s having annexed the northern Moldavia, which has been known since then as Bukovina. The process of the Germans’ colonization1 started in the XIIth century with Transylvania, continued with some other regions of the empire and lasted up to the XXth century. The reasons for uprooting the German population from Transylvania and Banat or from Bohemia, Galicia and Germany had political, military, social and economic dimensions. There were waves of German colonists that arrived in Bukovina coming from inside or outside the Habsburg Empire, starting with the year 1780 up to 1940. The German settlers were peasants, craftsmen, miners, foresters and glass workers. What made several ethnic Germans from Bukovina move to Bacău? Being a town lying in “the heart of Moldavia”, at the crossroads of commercial ways, with a growing economic development and a large Jewish population (having well-known craftsmen in various domains), Bacău, in need of skilled workers, was a place that attracted the German colonists as well for diverse economic reasons. An examination of the 1890 census shows that, in Bacău, the Germans (560) and the Jews (6,122) were the largest ethnic communities, more than half of the city’s population, as far as there were only 5,110 Romanians at the time (Ortensia Racoviţă, apud Şerban 2013:13). At the end of the XIXth century, industry (particularly the sawmills supplied with timber from the forests in the neighbouring regions of Suceava and Neamţ), agriculture, zootechnics and commerce flourished due to the presence and hard work of the ethnic Germans. It was during this period that the German community set up a school for boys and girls where, besides Romanian, German was taught. 1. When referring to the process of the Germans’ colonization, we should take into account more ethnic communities that distinguish themselves by their place of origin, the period of immigration and the region where they settled down. Thus, the major ethnic groups are: Transylvanian Saxons (the most known, often identified with the entire German community), Swabians (from Satu-Mare, Banat and the Danube region), Landlers (the region of Sibiu), Zipsers (Maramuresh), the Germans from Bukovina, those from the old Romanian Regat (the term refers to the Romanian territory up to WWI) and the German colonies from Bessarabia.

133

134

135

Un loc aparte îl ocupă şi colonia germană2 de la Buhuşi, constituită ca urmare a funcţionării Fabricii de Postav, începând cu anul 1885. Dacă în 1891, din 70 de angajați 29 erau străini, în 1917 numărul muncitorilor ajunge la 1500, iar între 1923 și 1927 crește numărul muncitorilor specialiști de etnie germană. Se construiesc locuinţe pentru aceştia, copiii urmează cursurile primare la o şcoală privată, cu predare bilingvă. În 1935, colonia germană din Buhuşi cuprindea 450 de familii evanghelice cu 1500 de membri. Astăzi, ca semn al existenţei unei colonii germane, mai există doar câteva morminte în cimitirul acestui mic oraş moldav, odată prosper datorită Fabricii de Postav. 2. Alfred Geib (2015):„Comunitatea germană din Buhuşi: miniretrospectivă istorică”, manuscris (PPP), pentru colonia germană de la Buhuşi.

136

The German colony at Buhuşi2, established as a result of the Cloth Factory’s running starting with 1885, occupied a special place in the history of this small town. If in 1891, out of 70 employees 29 were of foreign origin, in 1917, the number of workers increased up to 1,500, while between 1923 and 1927 there was a rising number of qualified ethnic German workers. Dwellings were built for them, their children attended courses at a primary bilingual private school. In 1935, the German colony at Buhuşi had 450 Evangelical families with 1,500 members. Nowadays, the only traces left to remind of the German colony are a few tombs in the cemetery of this small Moldavian town, which was once a thriving place due to its Cloth Factory. 2. Geib, Alfred (2015): “The German Community at Buhuşi: a historical mini-retrospective”, (PPP) manuscript , for the German ethnic group from Buhuşi.

137

Între 1940 și 1945, vitregiile istoriei au marcat existenţa etnicilor germani din judeţul Bacău: unii s-au repatriat, alţii au fost închişi sau deportaţi, iar de la începutul lui 1970 tot mai mulţi germani părăsesc România. Interesant de urmărit fluctuaţia3 populaţiei etnice germane din Bacău (a se compara şi cu cea din Buhuşi), potrivit recensămintelor din: 1930: 1585 de germani; 1956:410; 1966:194; 1977:176; 1992: 204; 2002:171; 2011:114. În anul 2015, F.D.G. - filiala Bacău, are în evidență 92 de membri, dintre care 63 de etnici germani și 29 de membri simpatizanți; la filiala din Buhuşi sunt 36 de membri (20 de etnici şi 16 simpatizanţi în calitate de membri ai familiilor). În ciuda faptului că numărul germanilor din Bacău şi ai filialei din Buhuşi a scăzut, comunitatea „[...] păstrează – după cum afirmă Iosef Bialy (2015:15) – tradiţiile germane şi le transmite mai departe prin programele culturale pe care le organizează în cadrul Forumului, precum şi prin manifestările privind obiceiurile populare şi spirituale organizate cu ocazia unor sărbători. În acelaşi timp, ele transmit spiritul german, manifestat prin cultul muncii şi al corectitudinii, prin disciplină şi punctualitate, [...] prin organizare, ordine şi curăţenie, şi nu în ultimul rând, prin respectul pentru valorile umane şi pentru lege”. După 1990, se înfiinţează, la nivel naţional, Forumul Democrat al Germanilor din România, cu filiale la Bacău4, Buhuşi, Moineşti şi Oneşti, având ca scop principal cunoaşterea istoriei etnicilor germani pe aceste meleaguri moldave, promovarea valorilor culturale și menţinerea spiritului german.

3. Datele sunt preluate din Iosef Bialy (2015:15). 4. A se vedea Eduard Ştraub (2014:233-245; capitolul al VIII-lea), pentru o detaliată prezentare a activităţii F.D.G., filiala Bacău

138

Between 1940 and 1945, the vicissitudes of history had a dramatic influence on the lives of the ethnic Germans of the Bacău county: some of them were repatriated, others were imprisoned or deported, and, since the early 1970ies, more and more ethnic Germans have been leaving Romania. It is worth observing the fluctuation3 of the ethnic German population in Bacău (to be compared with the community of Buhuşi, that was mentioned above), taking into account the census records from different years: 1930: 1,585 ethnic Germans; 1956: 410; 1966: 194; 1977: 176; 1992: 204; 2002: 171; 2011:114. In 2015, the records of the Democratic Forum of the Germans in Romania – the Bacău regional branch – show that out of the 92 registered members only 63 are ethnic Germans, the other 29 being adherents; to the Buhuşi branch, there belong 36 members, 20 ethnic Germans and 16 members of their families. In spite of the fact that the number of the ethnic Germans in Bacău and in Buhuşi has gradually decreased, the community “[...] has preserved” – as Iosef Bialy asserts (2015:15) – “the German customs and has handed them down through cultural programs and events celebrating folk and spiritual traditions, all of them organized by the members of the Forum during holidays and festivals. They also convey the German spirit which means respect for work and propriety, discipline and punctuality, [...] organization, order and cleanliness, and last but not least, respect for human values and the rule of law.” After 1990, the National Democratic Forum of the Germans in Romania (with branches in Bacău4., Buhuşi, Moineşti and Oneşti) was founded. The main goals of the DFGR include knowledge of the ethnic Germans’ history on the Moldavian lands, promotion of cultural values and preservation of the German spirit.

3. The data are taken from Bialy, I. (2015:15). 4. See Ştraub, E.(2014:233-245; Chapter VIII), for a detailed account of the DFGR – Bacău branch activities.

139

Familia Sorin-Cristian Ursescu

140

141

Istoria etnicilor germani din Bacău (cu rădăcini în Bucovina şi Transilvania) poate fi trasată şi urmărită prin experienţele descrise cu adâncă trăire sufletească de trei urmaşi ai acelora care au sosit pe meleaguri moldave cu secole în urmă. Poveştile de viaţă ale lui Iosef Bialy5, Eduard Ştraub6 sau ale lui Sorin-Cristian Ursescu7 nu sunt numai amintiri ale copilăriei, adolescenţei sau maturităţii autorilor; ele sunt mai degrabă vibrante documente vii ale unui neam întreg (străbunici, bunici, părinţi), strămutat din Boemia sau Transilvania de împăraţi ai Austro-Ungariei, sau crâmpeie din viaţa fiilor (la rândul lor, cu ai lor copii şi nepoţi), ajunşi în Bacău prin stabilirea părinţilor (după cum am arătat mai sus), prin repartiţii guvernamentale după terminarea facultăţilor (până în 1989) sau prin căsătorie. Cartografierea spaţio-temporală a existenţei familiilor autorilor marchează momente istorice majore ale vieţii indivizilor şi ale etniei, pe de o parte, şi a devenirii unei urbe (într-un context larg, european), pe de altă parte. Istoria etniei (colonizare, stabilire într-un teritoriu nou, muncă, războaie mondiale, deportări în lagăre de muncă), viaţa copiilor (cu fascinaţia primelor descoperiri, mai apoi cu educaţia, activitatea profesională, pasiunile, emoţiile, gândurile, memoriile vii transpuse în admiraţie şi respect pentru părinţi şi pentru locul de obârşie), dar mai ales ceea ce rămâne ca simbol al dăinuirii acestei etnii prin timp (înrădăcinarea unui spirit al seriozităţii), toate alcătuiesc o hartă identitară-document. Pornind de la istoria numelor, a familiilor şi a comunităţilor, continuând cu păstrarea tradiţiilor specifice şi cu promovarea creaţiilor artistice, se transmite şi spiritul german al muncii şi temeiniciei. Iosef Bialy Alfred Geib Eduard Ştraub Sorin-Cristian Ursescu

5. Iosef Bialy (2015): „Purtătorul de gânduri şi idei (Din viaţa unui etnic german)”, manuscris. 6. Eduard Ștraub (2014): „Puterea de a dărui, şansa de a te împlini”, Bacău: Ed. „Egal”. 7. Sorin-Cristian Ursescu; Mihai Buznea (2012): „Pictura în ac. Popa Erika Graţia – Fascinaţia ineditului”, Bacău: Ed. „Alva”.

142

The history of the ethnic Germans in Bacău (their origins being in Bukovina and Transylvania) can be traced and pursued through the experiences felt by three descendants of those who had settled down on these Moldavian lands some centuries ago, experiences rendered in words of deep emotional intensity. Iosef Bialy’s5, Eduard Ştraub’s6 or Sorin-Cristian Ursescu’s7 life stories are not only remembrances of their authors’ childhood, adolescence or maturity years; they are rather more lively, more vibrant documents of old families (with greatgrandparents, grandparents and parents), forced by Austro-Hungarian emperors to leave their native places from Bohemia or Transylvania, or fragments of their children’s lives (with their children and grandchildren, in turn) in Bacău, a town where they arrived either as a result of their parents’ residence (as shown above), of their being assigned a job from the government after graduation (before 1989) or as a result of their getting married. The spatio-temporal mapping of the authors’ family history records major events of both individual members and of the community, on the one hand, and of the becoming of the city (within a larger European context), on the other hand. The history of the ethnic German community (colonization, establishing settlements in new territories, work, world wars, deportations to labour camps), the children’s lives (with the magic of the first discoveries, then education, professional activity, passions, emotions, thoughts and vivid memories changing into deep feelings of admiration and respect for parents and native places) but, above all, what turns into a symbol of this ethnic group’s long-lasting existence through time (a deeply-rooted spirit of firmness), all of them make up a documentary identity map. Starting with the history of names, families or communities, continuing with the acts of preserving specific traditions and of promoting artistic creations the Germans’ exuding spirit of thorough work can be easily observed everywhere. Iosef Bialy Alfred Geib Eduard Ştraub Sorin-Cristian Ursescu 5. Bialy, Iosef (2015): Purtătorul de gânduri şi idei (Din viaţa unui etnic german), manuscript. 6. Ştraub, Eduard (2014): Puterea de a dărui, şansa de a te împlini, Bacău: Ed. „Egal”. 7. Ursescu, Sorin-Cristian; Buznea, Mihai (2012): Pictura în ac. Popa Erika Graţia – Fascinaţia ineditului, Bacău: Ed. „Alva”.

143

144

145

Comunitatea italienilor 146

The Community of the Italians 147

Istoria prezenţei italienilor pe teritoriul actual al României îşi are începuturile cam prin anul 1000, din timpul procesului de creştinare a popoarelor europene. Prezenţa italiană a fost o constantă şi în secolele următoare, când au fost chemaţi meşteri italieni pentru a clădi biserici şi castele. Au urmat comercianţi și navigatori, dar şi medici, traducători-interpreţi, profesori, pictori şi scriitori ataşaţi la curţile domneşti. Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru Italia o perioadă de mari frământări politice şi sociale, în special problemele economice determinând cel mai mare fenomen de emigrare. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi continuând în secolul al XX-lea, italienii au venit în România cu vaporul, cu trenul, cu căruţele şi chiar pe jos. Nu este zonă din România în care să nu se fi stabilit italienii, peste tot ei găsind un popor ospitalier şi în care s-au integrat imediat. La acest lucru au contribuit asemănările de limbă, caracter, tradiţii, obiceiuri şi originea comună.

148

The first historical documents recording the presence of the Italians on Romaniaâ&#x20AC;&#x2122;s actual territory date back to around 1,000, during the Christianization of the European peoples. Their history registers a recurrent coming to our lands in the following centuries as well, when Italian craftsmen were hired to build up churches and castles, then there were the tradesmen and the sailors, followed by doctors, translators and interpreters, teachers, painters and writers invited to royal courts. The XIXth century Italy witnessed a period of deep social and political turmoils; but it was the economic problems that caused the greatest immigration phenomenon. Starting with the latter half of the XIXth and continuing with the XXth centuries, the Italians came by ship, by train, by carriage or even on foot, to live in Romania. There is hardly any region in Romania where the Italians could not find a place to settle down since whatever place they may have reached they came across a hospitable people; that was why, they could easily integrate themselves, also due to the similarities in language, nature, traditions, customs and common origins.

149

Şi în Bacău şi în judeţul Bacău, majoritatea imigranţilor italieni au venit singuri sau cu toată familia, tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Trebuie specificat faptul că în perioada 1950-1953, regimul comunist, la indicaţia Moscovei, a pus în faţa comunităţilor de italieni două opţiuni, şi anume: - fie renunţă la cetăţenie prin predarea paşapoartelor, automat devenind cetăţeni români; - fie nu renunţă la cetăţenia italiană şi sunt obligaţi să părăsească România, lăsând în ţară toată agoniseala lor, care ulterior va fi naţionalizată. Aşa se explică faptul că în mai toate familiile de italieni au apărut două ramuri: ramura italiană a celor care au plecat şi ramura română a celor care au predat paşapoartele şi au rămas în ţară. Comunitatea Italiană din Bacău şi judeţul Bacău reprezentând ramura română, activează în cadrul Asociaţiei Italienilor din România (RO.AS.IT.) şi cuprinde urmaşii imigranţilor italieni, putând fi recunoscuţi şi după nume ca: Albini, Antonio, Belli, Belucci, Braschi, Betini, Biagini, Celante, Cielo, Delle Case, Formasieri, Gazzi, Navari, Negri, Mander, Paveglio, Petrini, Sartori, Vicenţiu, Zamboti, Zamboni.

150

As for the history of the Italians from Bacău and the county of Bacău, it goes back to the second half of the XIXth century and the beginning of the XXth century, when the Italians came either alone or with their families. We should mention the fact that during 1950 – 1953, the communist régime, at Moscow’s suggestion, gave the Italians an ultimatum: - either to give up their citizenship by handing in their passports to the authorities, thus becoming Romanian citizens; or - to leave Romania (in case they did not agree with the conditions set forth as above), which meant the nationalization of all their assets. That is the reason for which there emerged two branches in most Italian families: the Italian branch to which there belonged all those that left for Italy and the Romanian branch of all those that gave their passports to the authorities and stayed in Romania. The Community of the Italians in Bacău and the county of Bacău, representing the Romanian branch, belongs to the Association of the Italians in Romania (RO. AS.IT.) and its members are the descendants of the Italian imigrants. They can be easily recognised by their names, such as: Albini, Antonio, Belli, Belucci, Braschi, Betini, Biagini, Celante, Cielo, Delle Case, Formasieri, Gazzi, Navari, Negri, Mander, Paveglio, Petrini, Sartori, Vicenţiu, Zamboti, Zamboni.

151

Majoritatea lor provin din zona de nord a Italiei, ca: Valle D’Aosta, Piemont, Lombardia,Liguria, Friuli-Veneţia Giulia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, dar şi din Roma sau sudul Italiei. De asemenea, trebuie amintiţi urmaşii emigranţilor italieni care, datorită căsătoriilor mixte italo-române, au căpătat nume româneşti, astfel:Arseni, Andrieş, Calapod, Gheorghiu, Grigoriu, Hanganu, Mardare, Niţă, Sociu, Scutaru, Săndulescu. De-a lungul anilor, italienii au participat activ la realizarea unor lucrări importante, ei fiind de fapt constructori de clădiri, poduri, drumuri, căi ferate, muncitori forestieri, mineri, comercianţi, cioplitori în piatră, mozaicari, artişti plastici, actori şi muzicieni. Meşterii italieni deţineau secretul realizării marmurei artificiale, precum şi a unor mozaicuri speciale.

152

Most of them came from Northern Italy, from regions such as: Valle D’Aosta, Piemont, Lombardia, Liguria, FriuliVenezia Giulia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, but some of them came from Rome and southern Italy as well. We should also mention the descendants of the Italian emigrants, who, due to the Italian-Romanian mixed marriages, got Romanian names, such as:Arseni, Andrieş, Calapod, Gheorghiu, Grigoriu, Hanganu, Mardare, Niţă, Sociu, Scutaru, Săndulescu. Throughout the centuries, the Italians had a dynamic participation in carrying out great tasks and works as they were makers of buildings, of bridges, roads, railways, foresters, miners, stone carvers, merchants, inlayers, plastic artists, actors and musicians. The Italian craftsmen knew how to make artificial marble and special inlaid decorations.

153

În Bacău, ca de altfel şi în judeţ, sunt o serie de monumente şi edificii publice şi particulare care poartă amprenta inteligenţei şi artei poporului italian. Dintre acestea, amintim: - poduri, viaducte, tuneluri pentru calea ferată Tg.-Ocna ― Ghimeş-Făget ― Ciceu; - monumente istorice la Buhuşi, Comăneşti şi Tg.- Ocna; - biserici în Bacău: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” (biserică veche catolică); - monumente funerare în Cimitirul Central Bacău; - clădiri: Cinematograful „Flamura roşie” (fost „Fantazio”), corpul de clădire din Spitalul Judeţean Bacău „Ana şi Pavel Cristea” etc.

154

In Bacău, as well as in the whole county, there are numerous monuments, private and public edifices that bear the marks of the Italians’ craftsmanship and wisdom. We would like to mention some of them: - bridges, viaducts, tunnels along the Tg.-Ocna ― Ghimeş-Făget ― Ciceu railway road; - historical monuments at Buhuşi, Comăneşti and Tg.-Ocna; - churches in Bacău: “Sts. Constantine and Helen” Church, “St. Nicholas” Roman-Catholic Parish (the old Catholic Church); - funerary monuments in the Central Cemetery in Bacău; - buildings: the “Red Flag” Cinema (the former “Fantazio” cinema), “Ana and Pavel Cristea” wing of the County Hospital in Bacău etc.

155

156

157

Italienii din Bacău, activând în cadrul RO. AS. IT., au participat la o serie de activităţi cum ar fi: - sărbătorirea zilei Italiei (2 Iunie) şi a Crăciunului; - adunări în prezenţa deputatului minorităţii italiene din Parlamentul României, domnul Mircea Grosaru, la Tescani şi Bacău; - participarea la excursia organizată de RO. AS. IT. în Italia, cu tema: „Să cunoaştem locurile de unde au venit strămoşii noştri şi motivele care au dus la emigrare”; - participarea cu documente, fotografii, obiecte la inaugurarea la Bucureşti a „Casei D’Italia”; - realizarea unui film (transpus pe DVD) cu italienii din Bacău, în care sunt prezentate date privind istoria venirii strămoşilor în România, ocupaţia lor, istorii de viaţă, convieţuirea cu poporul român, amintiri şi moştenirea lăsată de ei urmaşilor; - participarea cu istorii şi documente ( fotografii) la crearea unei expoziții, realizată de RO. AS. IT., cu tema: „Italienii din România - o istorie în imagini”.

158

The Italians from Bacău, as members of RO.AS.IT., participated in several events, such as: - the celebration of Italy’s National Day (on the 2nd of June) and of Christmas; - meetings with Mircea Grosaru, an MP in the Parliament of Romania, representative of the Italian Minority Group, at Tescani and Bacău; - participation in the trip to Italy, entitled “Let us know the places where our ancestors came from and the reasons for their emigration”, a trip organized by RO.AS.IT.; - participation with documents, photos, exhibits when “Casa D’Italia” was inaugurated in Bucharest; - production of a film (a DVD is also available) representing the life of the Italians from Bacău with data referring to the history of their ancestors’ coming to Romania, their occupations, life histories, their cohabitation with the Romanians, their reminiscences and heritage left to their descendants; - organising an event, on the RO.AS.IT. model, with the title “The Italians from Romania – a history in images”, with photos and documents as proofs of their history.

159

Familia Mander-Sartori Primii veniţi în România în jurul anului 1900 au fost: străbunicul Baroli Iosif-Giuseppe, originar din Roma, şi bunicii Mander Vincenzo şi Baroli Vetulia, din Solimbergo, Sequals Provincia Udine (Friuli). Aceştia din urmă au avut cinci copii, şi anume: - Mander Angelina – decedată la 2 ani; - Mander Matteo-Amedeo – repatriat în 1951; - Mander Enrica – căsătorită Niţă; - Mander Umberto – repatriat în 1951; - Mander Lucia – căsătorită Linda. După moartea bunicului Mander Vincenzo, survenită la o vânătoare în preajma Bacăului, bunica Mander Vetulia s-a recăsătorit tot cu un friulan – Sartori Luigi, cu care a mai avut doi copii, şi anume: - Sartori Attilio; - Sartori Luigi. Dintre toţi copiii, Mander Matteo şi Mander Umberto împreună cu Baroli Vetulia nu au renunţat la cetăţenia italiană şi, în 1950, împreună cu soţiile şi copiii au părăsit România, formând ramura italiană a familiei. În anul 1940, Sartori Attilio a fost mobilizat de statul italian şi a participat ca partizan în armata italiană, avându-l coleg pe viitorul preşedinte al Italiei - Alessandro Pertini. Sartori Luigi, la vârsta de 20 de ani (în 1947), a dispărut din tren, pe ruta Bacău – Buzău, fiind luat de trupele ruseşti, care se retrăgeau după terminarea războiului mondial. Mander Enrica s-a căsătorit cu Niţă Stelian, formând ramura românească a familiei; împreună au avut doi copii, şi anume: - Niţă Silviu-Ioan (subsemnatul), inginer electro; - Niţă Romulus-Marius – inginer mecanic.

160

The Mander-Sartory family history The first to come to Romania, around the year 1900, were the greatgrandfather Baroli Iosif Giuseppe, a native of Rome, and the grandfathers Mander Vincenzo and Baroli Vetulia from Solimbergo, Sequals Province of Udine (Friuli). The latter had five children, as follows: - Mander Angelina – dead when 2 years old; - Mander Matteo-Amedeo – repatriated in 1951; - Mander Enrica – Niţă by marriage; - Mander Umberto – repatriated in 1951; - Mander Lucia – Linda by marriage. After the death of our grandfather, which happened during a hunting in the neighbourhood of Bacău, grandmother Mander Vetulia got married to another Friulian man, and they had two more children, Sartori Attilio and Sartori Luigi. Out of all the children, it was Mander Matteo, Mander Umberto and Baroli Vetulia who did not give up their Italian citizenship, and, in 1950, they left Romania together with their wives and children, thus making up the Italian branch of the family. In 1940, Sartori Attilio was drafted into the Italian army and participated as a partisan in the war, having Alessandro Pertini, Italy’s future president, as a comrade. In 1947, when 20 years old, Luigi Sartori disappeared from the Bacău – Buzău train, being confined by the Russian troops that were withdrawing after WWII ended. Enrica Mander got married to Stelian Niţă, thus making the Romanian branch of the family; they had two children: - Silviu-Ioan Niţă (the undersigned; an electric engineer); - Romulus-Marius Niţă (a mechanic engineer).

161

162

163

La rândul lor, cei doi fii au avut câte doi copii, şi anume: - Niţă Silviu-Florinel – inginer electro; - Niţă Bogdan – medic; şi - Niţă Olga-Mariela, căsătorită Arseni – cadru medical; - Niţă Dragoş-Stelian – Şcoala de Jandarmi. Mai sunt cinci nepoţi: - Niţă Oana – medic; - Niţă-Dominte Alexandru – elev; - Niţă-Dominte Teodora – preșcolar; - Arseni Raluca – absolvent liceu; - Niţă Alina – licean. În România, bunicii cu copiii Amedeo şi Umberto au fost constructori-antreprenori pentru: - construcţii civile; - tuburi din ciment pentru fântâni şi canalizări; - monumente funerare; - statui turnate pentru parcuri şi biserici; - mozaicuri, faianţe, gresii în biserici sau edificii publice. Silviu-Ioan Niță Președinte al Comunității Italienilor din Bacău

164

In their turn, the two sons had each two children: - Niţă Silviu-Florinel (an electric engineer); - Niţă Bogdan (a doctor); and - Niţă Olga-Mariela (Arseni, by marriage, a health care professional); - Niţă Dragoş-Stelian (Military School for the gendarmes). The five grandsons and granddaughters are: - Niţă Oana – a doctor; - Niţă-Dominte Alexandru – a schoolboy; - Niţă-Dominte Teodora – a nursery child; - Arseni Raluca – a school leaver; - Niţă Alina – a highschool girl. In Romania, my grandparents with their children Amedeo and Umberto were entrepreneur builders for: - civil constructions; - cement tubes for fountains and sewerage; - funeral monuments; - cast statues for parks and churches; - mosaics, floor and wall tiles work in churches and public buildings. Silviu-Ioan Niță President of the Italians’ Community in Bacău

165

166

167

Comunitatea rromilor 168

The Rroma Community 169

Pe teritoriul de azi al României, prima atestare documentară a rromilor datează din anul 1385, când s-a înregistrat prima tranzacţie cu sclavi ţigani, potrivit Dicționarului istoric al țiganilor, al lui Donald Kenrick (p.XX). Documentele istorice (Achim 2004:13) menţionează că în acelaşi an, domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mânăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră mai înainte Mânăstirii Vodiţa, de lângă Turnu-Severin. Între aceste bunuri, mobile şi imobile, donaţia unchiului său Vladislav I către Mânăstirea Vodiţa, pe care o întemeiase cândva între 1370 și 1371, se aflau şi 40 de sălaşe de „aţigani” (din grecescul athiganoi = eretici). Un rrom este descris de preotul bucovinean Dimitrie Dan la 1892 astfel: „Ţiganul are o statură mijlocie, este slab şi nicicând gras la trup, capul lui este bine proporţionat, faţa lui joasă, lată şi de culoarea bronzului, nasul lui e mai ridicat decât la europeni, gura e cam mare, grumazul scurt şi tare, braţele sunt scurte, părul capului este creţ şi negru ca pana corbului, are ochii ca scânteia de sclipitori şi, de regulă, de culoare neagră, dar, câteodată, suri sau albaştri, dinţi albi ca zăpada şi sănătoşi.Femeile de ţigan, mai ales cele bătrâne, se ocupă cu căutarea în cărţi, bobi, în palmă etc., cu descântecele, fermecătoria etc., toate fiind arte aduse din India. [...] [Ei] poartă cu mare plăcere o mulţime de inele, verigi, ba chiar şi cercei în urechi, ca să aibă noroc şi să nu fie deocheţi. Atât fetele, cât şi nevestele poartă la gât salbe preţioase de monede vechi de argint şi de aur în valoare de mai mulţi galbeni. Copiii de ţigan însă nu se îmbracă, ci aleargă pe drumurile satelor în costumul strămoşului Adam”.

170

The first documentary evidence regarding the presence of the Rroma people on the territory of present-day Romania dates back to 1385, when, according to Donald Kenrick’s Historical Dictionary of the Gypsies (Rromanies), the first transaction of Gypsy slaves was recorded (p.xx). The historical documents (Achim 2004:13) show that, in the same year, Dan I, prince of Wallachia, granted the assets that previously belonged to the Vodiţa Monastery (near Turnu-Severin) to the Tismana Monastery. Among those assets in question, movables and immovables, which had been given to the Vodiţa Monastery by his uncle Wladislaw I, who had founded it sometime around 1370-1371, there were 40 tent-dwelling families of Gypsies/“aţigani” (from the Greek word athiganoi = heretics). The Bukovinian priest Dimitrie Dan made the physical portrait of a Rroma man, as follows: “[he] is medium-sized, thin and never fat in body, with a shapely head, a low broad copper-like face, a nose higher than of the Europeans’, a rather big mouth and a short stiff neck, with short arms and curly, raven-black hair, with sparkling bright eyes, generally black but sometimes they can be grey or blue, with healthy, snow-white teeth. The gypsy women, particularly the old ones, are tellers of fortune in cards, beans, palms etc. or makers of witchcraft and spells, all of them being arts originating in India. […] [They] enjoy wearing a lot of rings, chains, and ear rings as well, all this to make fortune smile on them and to ward off the evil eye. Both young girls and married women wear precious necklaces made of silver and gold coins, worth of great value. The gypsies’ children have no clothes on, they run to and fro in their Adam and Eve costumes along the village roads”.

171

172

173

Între anii 1400 și 1432, din porunca domnitorului Alexandru cel Bun, rromii sunt stabiliţi şi în Moldova, deci şi în Bacău, unde şi-au ridicat sălaşele pe malul drept al Bistriţei (astăzi, str. I.L. Caragiale). Şi în această zonă, rromii au fost robi ai domniei, ai boierilor timpului şi ai mănăstirilor. O parte însemnată dintre „robii țigani” şi-au continuat pe mai departe modul de viaţă seminomadă, în special cei aflaţi în „ţigănia” domnească, în timp ce ceilalţi robi au fost aşezaţi (vătraşii) pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti. Dintre aceştia, o parte vor rămâne la curtea stăpânilor, îndeletnicindu-se cu diferite ocupaţii casnice, sau erau meşteşugari, situaţie întrucâtva mai bună decât a robilor „de ogor”. În martie 1743, se interzice stăpânilor să-i despartă pe soţii „ţigani” care aparţineau unor proprietari diferiţi, dar copiii rezultaţi din această căsătorie puteau în continuare să fie împărţiţi între stăpâni, dacă aceştia nu cumpărau întreaga familie. Rromii aveau diferite ocupaţii, şi anume: o parte erau fierari, alţii potcovari, aurari, lingurari, ursari şi alţii munceau cu ziua. Menţionaţi sunt fierarii şi potcovarii de la curtea din Bacău a lui V. Alecsandri. Ei practicau şi alte meserii, spre exemplu: aurarii („rudarii”) erau cei mai numeroşi dintre robii domneşti şi dădeau domnului o anumită cantitate de aur scoasă din râurile ce străbat Moldova. Procedeul de lucru îl constituia spălarea nisipului şi pietrişului adus de apele din munţi. După dispariţia acestei ocupaţii, datorită epuizării resurselor de nisip aurifer, rromii aurari (rudari ori băieşi) au început să prelucreze lemnul, confecţionând vase, în special linguri, blide şi albii, primind astfel denumirea de lingurari. (Exemple de localităţi cunoscute şi astăzi pentru meşteşugul lingurarilor sunt: Roşiori, Mâlosu, Pădureni, Buhoci, Valea Ursului, Coloneşti). Ei depindeau în continuare de domn şi obişnuiau să se aşeze prin locurile împădurite, cu copaci buni, din care îşi lucrau obiectele casnice. O parte dintre ei, cam din secolul al XIX-lea, au început să ardă cărămizi, dată fiind cererea de atunci, consacrându-li-se, astfel, denumirea păstrată şi astăzi, cea de cărămidari.

174

Between 1400 – 1432, following Prince Alexander the Good’s command, the Rroma people could settle down in Moldavia and, therefore, in Bacău as well, where they could set up their tents on the right bank of the Bistriţa river (I.L. Caragiale Street nowadays). In this area, the Rroma people were princely slaves, slaves belonging to a boyar and slaves belonging to a monastery. Most of the “Gypsy slaves” continued to live a type of semi-nomadic lifestyle, particularly those who were “princes’ Gypsies”, while the other slaves had to settle down on boyars’ or monasteries’ lands (hence, their name of manor or estate gypsies). The manor gypsies served at the boyar’s house, carrying out different domestic chores, or worked as craftsmen, living, nevertheless, a better life than the estate/ field slaves. In March 1743, the owners of slaves were forbidden to separate the married gypsy couples who belonged to different masters, but the children resulting from such a marriage could be still divided between the two slaveholders, if they did not buy the whole family. The Rroma people had different occupations: some of them were blacksmiths, others were farriers, gold panners, spoon makers, bear trainers, or others were day labourers. The smiths and specialized farriers at Vasile Alecsandri’s manor house in Bacău were mentioned in the documents of the time. They had some other occupations as well: the gold miners (also known by the name of ore crafters) were the most numerous of the princely slaves; a certain quantity of the gold extracted from the riverbeds in Moldavia was handed over to the voievode. The technique of extracting gold was the washing and panning of the sand and gravel brought by the mountain rivers. When the deposits were exhausted, the Rroma gold miners (ore crafters) gradually diminished in number and they started to carve wood, making diverse utensils, particularly spoons, kitchenware and troughs, an occupation which made them known as spoon makers. (Places such as Roşiori, Mâlosu, Pădureni, Buhoci, Valea Ursului, Coloneşti are still well-known for the spoon makers’ craft). They continued to belong to the prince but they used to live near the wooded areas as they could find good stuff for the utensils they made from the sturdy trees around. Some time in the XIXth century, a good part of them began to make bricks, as it was a great economic demand for such building materials, and, thus, the Rroma slaves engaged in such an activity have come to be known as brickmakers.

175

176

177

O categorie marginală o reprezentau netoții, care duceau un mod de viaţă sălbatic şi excelau în hoţii. Este posibil ca acest neam al netoților să fi rămas, de la sosirea lor în Ţara Românească, nerobit de stăpânii de moşii şi de domn, ei evitând contactul cu aglomerările umane datorită fricii de robie. Lăieşii erau de meserie fierari. Ei erau în acele vremuri meşterii cei mai iscusiţi în prelucrarea fierului. Vechile scrieri relatau că aceştia erau chemaţi adesea de către domn şi boieri pentru a făuri unelte şi arme. Căldărarii (cunoscuţi sub numele de Kalderash) făceau ceaune, prelucrau arama şi făceau căldări şi vase de bucătărie, cazane pentru ţuică, ciururi sau alte obiecte mărunte din metal. Pieptănarii confecţionau piepteni din oase. Zlătarii sau inelarii confecţionau inele şi alte bijuterii din aur şi din argint. Ursarii au venit din sudul Dunării şi se îndeletniceau cu purtarea prin sate şi mahalalele târgurilor a urşilor îmblânziţi, îndemnându-i să joace tanana (un dans ţigănesc). Se mai îndeletniceau şi cu creşterea catârilor. Erau nomazi şi locuiau în corturi.

178

A marginal category was represented by the netoČ&#x203A;i who had a wild existence and made a living from stealing. They may have remained free since their reaching Wallachia, as they avoided coming into contact with the other inhabitants for fear they might be enslaved either by landowners or by the prince. The lÄ&#x192;ieĹ&#x;i was the Romani name for the blacksmiths. In those times, they were most skilled in processing iron. The old documents say that the smiths were often summoned by the prince and boyars to make tools and weapons. The tin and coppersmiths (known by the name of Kalderash, they were originally cauldron makers) manufactured copper and made buckets, cook ware and plum brandy pot stills, sieves or any other small metal objects. The comb makers used bones to turn them into combs. The gold/ silver smiths or ring makers made rings and other jewels out of gold and silver. The bear trainers came to Moldavia from south of the Danube and wandered the countryside and the slums of boroughs leading tamed bears, urging them to dance the tanana (a Romani dance). They also engaged in mule growing. They were nomads and they dwelt in tents.

179

180

181

La începutul secolului al XIX-lea, rromii erau vânduţi la târg: spre exemplu o femeie din Bacău era plătită cu 50 de lei, iar bărbatul cu 70 lei. Însă cei care ştiau o meserie trebuia să fie plătiţi mai bine, întrucât la preţul pentru om se adaugă preţul pentru meseria pe care o cunoşteau. Totodată, copiii nu mai puteau fi despărţiţi de părinţii lor, căci unul dintre stăpâni trebuia să cumpere întreaga familie de robi. Copiii peste 16 ani erau plătiţi ca adulţi, iar cei sub această vârstă, la jumătate din preţ. În 1842, primul rrom ce trecea graniţa a fost lăutarul Angheluţă din Bacău, un talentat viorist care i-a cântat ţarului Rusiei din acea vreme. Alţi lăutari din Bacău pe care putem să-i enumerăm sunt Gânsac, Săuceanu, Paraschivescu (pianist), Drăgoi, Năstase, Gogan, Lungu, Tănase şi alţii. Ursarii veneau de Sf. Petru şi Pavel în Bacău pe strada Bacău – Piatra, cu ursul, oferind spectacole stradale sau în curţile oamenilor. Uneori prezenţa ursarilor cu urşii avea şi scop terapeutic (călcătura de urs pentru aşezatul oaselor), iar trei fire de păr de urs erau folosite ca leac, cât şi pentru diferite descântece. Alţi rromi se ocupau cu negustoria în piaţa centrală, unde îşi vindeau produsele proprii: piepteni, oglinzi, belciuge, foarfeci, cuie etc. Femeile rrome ghiceau în Parcul Trandafirilor sau în Parcul „Cancicov”, de astăzi.

182

In early XIXth century, the Rroma people were sold at fairs: for example, a Rroma woman could be purchased for 50 lei, while a Rroma man for 70 lei. The price for a skilled craftsman had to be higher as it included both the price of the slave and that of the craft the man was skilled in. The children could no longer be separated from their parents, as one of the owners had to buy all the members of the slave family. The children over sixteen were purchased as adults, while those under this age were sold at half the price. In 1842, the first Rroma man who crossed the border was Angheluţă from Bacău, a gifted fiddle player, who played for Russia’s tsar of those times. Some other players from Bacău were the string players Gânsac, Săuceanu, Drăgoi, Năstase, Gogan, Lungu, Tănase and the pianist Paraschivescu. The bear trainers came to Bacău for the “Sts. Peter and Paul” fair, which took place on Bacău – Piatra street, and made their bears dance either on the street or in the people’s yards. Sometimes the presence of the trainers with their bears had a therapeutic purpose as well: the bear step for a back pain healing, or three bear hairs were used as medicine and as an amulet. Some other Rroma men engaged themselves in trading and bargaining at the central market, where they sold their own products: combs, mirrors, chains, scissors, nails etc. The Rroma women’s occupation was fortune-telling in Roses’ Park or in today’s “Cancicov” Park.

183

184

185

În anul 1859 şi rromii din Bacău luptă pentru Unirea Principatelor Române, venerându-l pe domnitorul Al. I. Cuza. În 1866, îl vor tot pe acesta domn, şi nu „un hop în ţol”. În 1877–1878 rromii participă alături de români la Războiul de Independenţă şi în cele două războaie mondiale. Între 1940 și 1945 ei sprijină românii şi prin meseriile pe care le practicau cu multă îndemânare: fierăria, potcovăria, maeştrii armurieri etc. În 1940, mai mulţi rromi din Bacău sunt deportaţi la Bug, unde vor muri fie de foame şi de frig, fie executaţi. Numele rromilor care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial sunt scrise cu litere de aur pe monumentele eroilor din Cimitirul „Lazaret” şi în cimitirul din Str. Constanţei din Bacău. Anul 1989 regăseşte rromii din municipiul Bacău în primele rânduri ale Revoluţiei. În Bacău se regăsesc rromi de toate neamurile şi astăzi, aşezaţi în cartierele mărginaşe ale oraşului: căldărari în zona Tache și în cartierul Şerbăneşti; zavragii, modorani: în cartierul CFR şi Vadul Bistriţei; ursari: în toate cartierele și în oraş. Din martie 1996 ia naştere pentru prima dată în Bacău Partida Rromilor, cu următorul comitet de conducere: preşedinte executiv pe municipiu – Petrică Haret; preşedinte de onoare – Andrei Daulică, preşedinte pe judeţ – Paustin Balan; vicepreşedinte – Vili Feraru; secretar – Doru Sandu. În 1989, Bacăul avea 6.000 de rromi, în 2015 sunt sub 3.000, restul fiind plecaţi în afara graniţelor pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun. Pentru prima dată în viaţa expoziţională a Bacăului au fost prezentate 2.000 de obiecte aparţinând rromilor, care au fost expuse în Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău. Marieta Hârțescu Inspector şcolar pentru limba romani şi şcolarizarea rromilor

186

In 1859, the Rroma people from Bacău fought for the Union of the Romanian Principalities as they worshipped Prince Al.I. Cuza; that was why, in 1866, they sided with the Romanian Prince and not with a Hohenzollern (the pronunciation of the word in German gives rise to a play upon words in Romanian un “hop în ţol” = hop in the togs). Alongside the Romanians, they also participated in the 1877-1878 War of Independence and in the two World Wars. Between 1940-1945, the Rroma people also supported the Romanians’ cause through the occupations they skillfully practiced: ironwok, farriery, armory etc. In 1940, more Rroma people from Bacău were deported to Bug, where most of them died with hunger and cold or they were executed. The names of the Rroma people killed during the battles of World War II are written in golden letters on the heroes’ monuments at the “Lazaret” Cemetery or the one on Constanţa Street in Bacău. The Rroma people in Bacău were at the forefront during the 1989 Revolution as well. In Bacău, there are Rroma people belonging to diverse categories, whose dwellings are even today at the outskirts of the town: there are tin and coppersmiths living in Tache and in Şerbăneşti districts; blacksmiths, in CFR and Bistriţa Valley areas; bear trainers having their dwellings in all the districts of the town. In 1996, the Rroma Party in Bacău was set up, with the following committee: Petrică Haret – executive municipal president; Andrei Daulică – honorary president; Paustin Balan – executive county president; Vili Feraru – vicepresident; Doru Sandu – secretary of the party. In 1989, there were 6,000 Rroma people living in Bacău, while in 2015 there are less than 3,000, the other ones having left abroad in search of a better living standard. For the first time in the exhibition life of Bacău, there were 2,000 exhibits belonging to the Rroma citizens displayed at the “Iulian Antonescu” Museum Complex. Marieta Hârțescu School inspector for the Romani language and the Rroma education

187

188

189

Istoria familiei Gogan are o semnificaţie simbolică pentru traseul urmat de etnia rromă în contextul spaţio-temporal al Bacăului. Originile trebuie căutate în satul Băcioiu din comuna Corbasca, judeţul Bacău, cu foarte mulţi ani în urmă. În această localitate, populată de multe familii de rromi şi vestită pentru lăutarii ei, care formau vestita Fanfară de la Băcioiu, au trăit şi străbunicii povestitorului – Silistra şi Constantin –, o familie de oameni gospodari, respectaţi în comunitate. Cei treisprezece copii au primit toţi drept zestre case şi animale când şi-au întemeiat, la rândul lor, propriile familii. În 1978, străbunicul Constantin, veteran de război (a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial), se mută împreună cu soţia sa, Silistra, în Bacău, în cartierul CFR. Câţiva ani mai târziu, cei trei băieţi – Marghiloman, Florescu şi Ferdinand – îşi vând casele din Băcioiu şi se mută şi ei în Bacău. Legenda spune că Marghiloman şi-a vândut casa pe o oaie, Florescu a dat-o pe o raţă, iar Ferdinand, mai antreprenor din fire, a vândut-o pe o anumită sumă de bani. Odată ajunşi la oraş, aceştia au fost nevoiţi să lucreze, potrivit regulilor sociale de atunci: Ferdinand s-a angajat ca tâmplar, Florescu lucrează ca paznic, numai Marghiloman a fost, pe rând, dragoman (persoană antamată să formeze echipe de muncitori folosiţi la muncile câmpului), măcelar (meserie în urma căreia a hrănit, pe datorie1, o mare parte din populaţia cartierelor de rromi din Bacău, cum ar fi Izvoare, Tache şi 6 Martie), însă profesia de bază a fost cea de lăutar (acordeonist). Dar „să revenim la oile noastre”, aşa cum îi place să spună bunicului meu, Marghiloman, că despre el trebuie să fie vorba în această scurtă istorisire, despre el şi despre bunica Maria. Marghiloman, om de ispravă, puternic şi impunător, era în timpul săptămânii măcelar cu suflet mare (se adunau cu zecile la poartă), iar în weekend era cel mai vestit lăutar de prin împrejurimi, de la Mărgineni la Luizi-Călugăra. Cu frică de Dumnezeu şi-a educat cei 5 copii: 3 băieţi (Constantin, Ion şi Ursu – Marghiloman jr.) şi 2 fete (Silistra, poreclită Aguda, pentru că-i plăceau fructele de dud, şi Ileana). 1. Evidența datoriilor era ținută pe caiete, pe care bunicul le mai păstrează și astăzi într-un sertar.

190

The history of the Gogan family has a symbolic significance for the course experienced by the Rroma community traced within the spatio-temporal context of Bacău. The origins are to be sought for in the village of Băcioiu, the commune of Corbasca in the county of Bacău, a long time ago. It is in this village, inhabited by a large number of Rroma families and renowned for its musicians that played in the famous All Brass Band of Băcioiu (also known as the Fanfare of Băcioiu), that the teller’s greatgrandparents lived – Silistra and Constantin –, a family of hardworking people, respected by the community. When it was the time for their thirteen children to raise their own families, they were all given houses and animals as dowry. In 1978, my greatgrandfather Constantin, a war veteran of WWII, moved together with Silistra, his wife, into the district in the neighbourhood of the railway station in Bacău. Some years later, their three sons – Marghiloman, Florescu and Ferdinand – also sold their houses in the village of Băcioiu in order to go to town. The legend runs that Marghiloman sold his house for a sheep, Florescu for a duck and it was only Ferdinand, more of an entrepreneur by nature, who asked a sum of money for his house. Once in town, the three sons were obliged to get employed, according to the social rules of the time: Ferdinand worked as a carpenter, Florescu has been working as a watchman since his coming to Bacău, while Marghiloman has had, in turn, different jobs: that of a dragoman (a person hired to make up teams of labourers for fieldwork), a butcher (as such, he sold meat on credit1 to lots of Rroma people from Izvoare, Tache and 6 Martie districts in Bacău) and musician (accordionist), which is actually his major profession. But “let’s get back to our sheep”, as my grandfather, Marghiloman, keeps saying, for he is the “hero” of this brief story; it is of him and of his wife, Maria, my grandmother, that I’m going to speak about. Marghiloman, a worthy man, strong and impressive, was, on week days, a kind-hearted butcher (there used to be tens of people in front of the gate), while over the weekend he was the most famous musician in the neighbourhood, from Mărgineni to Luizi-Călugăra. He brought up his five children, like every Christian fearing God: three boys (Constantin, Ion and Ursu – Marghiloman jr.) and two girls (Silistra, nicknamed Aguda for she liked mulberries, and Ileana). 1. The customers’ debts were written down on copybooks, which my grandfather still keeps in a drawer.

191

192

193

Maria Gogan este fiica unui „argat” de etnie rromă şi a unei femei dintr-o familie de boieri bogaţi de pe lângă Băcioiu (boier Vieru), care a şi murit când i-a dat viaţă. A fost crescută de mai multe mame adoptive, printre care o amintim pe baba Steluţa, care a iubit-o cel mai tare, lucru pe care mi-l amintesc foarte clar, pentru că atunci când venea în vizită, bunica avea un comportament drăgăstos faţă de ea. La fel ca şi Marghiloman – că cine se aseamănă se adună –, Maria şi-a crescut copiii în ritul ortodox cu frică de Dumnezeu, „cu bune şi cu rele, că de, aşa era pe vremea aia, mamaie” (expresia bunicii mele). Într-o familie mare şi unită, copiii au devenit părinţi, la rândul lor, şi aşa am apărut şi eu împreună cu fraţii şi verişorii mei. Astfel, Constantin jr. (adică tatăl meu) s-a căsătorit cu „frumoasa” Anica, fiica unor oameni tot din satul natal, Băcioiu, muzicanţi vestiţi şi înstăriţi, gestionari de magazine, şi am rezultat noi: George (26 ani), Denis (21 ani) şi micuţa Rebeca (11 ani). Părinţii noştri, buni aşa cum toţi copiii ar trebui să aibă, ne-au purtat prin şcoli, ne-au sprijinit în toate acţiunile pe care le-am întreprins şi niciodată nu ne-au refuzat vreo dorinţă atunci când am meritat. Ne-au dojenit cu drag atunci când am făcut năzbâtii, dar cel mai important lucru, m-au încurajat s-o iau pe un alt drum decât pe cel al tuturor bărbaţilor din familiile noastre (majoritatea bărbaţilor sunt muzicieni), schimbând astfel paradigma şi urmând studii superioare. De altfel, urmându-mi exemplul, mai toţi membrii tineri ai familiei mele doresc să urmeze o facultate. În prezent, fiind asimilaţi, tradiţiile familiei mele coincid cu cele româneşti. Ne adunăm cu toţii de sărbători, la zile onomastice, doar că păstrăm limba maternă, limba romani. Cu toate că suntem o familie modernă, căsătoriile mixte au fost rare în familia noastră, iar dacă au existat, acestea n-au durat mai mult de 1-2 ani. Dar în principiu nu avem nimic împotriva acestor căsătorii; trăind într-o societate care nu a depăşit stereotipurile negative faţă de rromi, actul de discriminare, în general, vine din partea majorităţii şi nu din partea minorităţilor naţionale, respectiv a rromilor.

194

Maria Gogan is the daughter of a “hired gypsy” and of a woman from a rich boyar family near Băcioiu (boyar Vieru), who died in childbirth. She was raised up by several foster mothers, one of them being worth mentioning, old Steluţa, who loved her dearly, and I can remember it so vividly, for whenever grandmother paid us a visit, she behaved so fondly to her. Like Marghiloman – for birds of a feather flock together –, Maria raised her children according to the Orthodox rite, with fear of Our Lord, “with ups and downs, for, well, such was life during those times, you know, my dears” (as grandmother used to say). Within a large and united family, children have become parents, in their turn, and, naturally, I myself and my brothers and sister and my cousins came into this world. Thus, Constantin jr. (who is my father) got married to the “pretty” Anica, the daughter of famous and well-to-do musicians and shop owners from Băcioiu, our native village, and we, George (26 years old), Denis (21) and the little Rebeca (11 years old) are their children. Our parents, an example of good parents as all children should have, sent us to school, supported us with everything we liked to carry out and had always satisfied our desires, when we were worthy of them. They scolded us when being naughty, but never harshly or angrily; but what is most important, they have always encouraged me to follow another career, different from the one taken by all the men of our family (most of them being musicians), thus turning a new leaf and attending university courses. Actually, taking me as an example, almost all the young members of my family would like to attend a college or a university. At this time, going through the process of assimilation, the traditions of my family are similar to those of the prevailing Romanian culture. We celebrate the major religious holidays or our name days together, but we speak our native language, the Romani language. Although we are a modern family, there are, yet, few attempts to enter into mixed marriages, and when done, they could not last longer than one or two years. But on principle, we are not against mixed marriages; living in a society that has not yet overcome the negative stereotypes against the Rroma population, signs of discrimination, generally speaking, arise from the majority rather than from the minority ethnic group.

195

Ceea ce caracterizează familia mea, de-a lungul generaţiilor până în prezent, este muzica. Personal am crescut cu muzica în casă, bunicii şi părinţii insuflându-ne dragul faţă de toate instrumentele muzicale. Membrii familiei mele au fost „actorii” celor mai importante evenimente culturale de la sfârşitul anilor ’80 până în prezent, cu tata debutând în orchestra condusă de marele violonist Ion Drăgoi, la frageda vârstă de 14 ani, şi continuând cu fratele meu, Denis, care a concertat pentru prima oară la vârsta de 8 ani, în cadrul Festivalului „Ion Drăgoi”. Aceştia suntem noi: oameni gospodari, merituoşi, cu muzica curgând în vine şi cu dragoste pentru oraşul în care locuim. George Gogan Consilier C. N. C. R. București

196

What is characteristic of my family, throughout the time of so many generations up to the present days, is music. I have grown up with music at home, my grandparents and my parents instilling love towards all musical instruments into our hearts. The members of my family have been the “actors” performing during the most important cultural events since the end of the ’80ies up to these days, beginning with my father, who made his debut, at the age of fourteen, with the orchestra conducted by the great violinist Ion Drăgoi, followed by his son (and my brother), Denis, who played for the first time at the age of eight, at the “Ion Drăgoi” Folk Music Festival. This is my family: we are hard-working people, with rhythm running through our veins. We are worthy people who love both music and the places that we inhabit. George Gogan Consultant N.C.R.C. Bucharest

197

Olandezii în Bacău O istorie de două decenii 198

The Dutch in BacÄ&#x192;u (A History of Two Decades) 199

200

Asociația Creștină de Caritate, Misiune și Ajutor numită „Betania” a fost înființată în toamna anului 1995 printr-un efort comun olandezo-român. Beneficiind de susținere financiară de la Fundația Umanitară Hulpverlening door Christenen in Roemenië (HCR), „Betania” s-a implicat de la bun început în soluționarea unor cazuri sociale extrem de delicate, misiune pe care nu a abandonat-o nici acum, după două decenii de la înființare.

The “Betania” Christian Charity Association of Aid Mission was set up in the autumn of 1995, due to mutual Romanian-Dutch endeavours. Being financially supported by the Hulpverlening Door Christenen in Roemenië (HCR) Humanitarian Foundation, the “Betania” Association has got involved, since the very beginning of its history, in solving rather delicate social cases, a mission that has been constantly carried out throughout these two decades.

201

Conducerea Asociației „Betania” a fost asigurată încă din primul moment de Adrianus Muit, cetățean olandez, care sărbătorește o dată cu organizația 20 ani de când activează pe meleaguri băcăuane. „Am ajuns prima dată în România imediat după Revoluția din 1989 cu o serie de ajutoare pentru casele de copii din Suceava și Bacău, iar prima impresie [... ] e greu de prins în cuvinte. Clădiri cenușii, reci, copii cu priviri speriate [... ]. Atunci a încolțit ideea unei acțiuni prin care să ne implicăm mai mult căci, în mod sigur, ajutoarele umanitare nu aveau cum să soluționeze problemele sociale. Însă până când ideea a prins contur au mai trecut câțiva ani”, declară președintele Asociației „Betania”, Adrianus Muit.

202

Adrianus Muit, a Dutch citizen, has been the “Betania” Association’s president since the very beginning, thus he celebrates the 20th anniversary of the organization and of his activity in Bacău as well. “I arrived in Romania for the first time just after the Revolution in 1989, when I came up with humanitarian aids for the orphanages in Suceava and Bacău and my first impression [... ] can hardly be expressed through words. Bleak cold buildings, children with frightened eyes [... ] That very moment there occurred to me that we should get more deeply involved through different other actions for such aids could not be the solution for any social issues. And yet, there passed some time until the idea came to life ”, continued Adrianus Muit, the president of the “Betania” Association.

203

În cei 20 ani de activitate, Asociația „Betania” s-a implicat în soluționarea unor probleme sociale majore, dar a și investit masiv în educație și sănătate. Astfel, pe lângă deschiderea unor centre care ofereau servicii în premieră la nivel regional sau chiar național (precum Centrul „Lalelelor”, pentru copilul abuzat și neglijat), „Betania” a ridicat de la zero 6 dispensare în mediul rural, a renovat și dotat integral secții de la spitalele din județ (Spitalul Județean, Spitalul Moinești, Spitalul Buhuși, Centrul Gâșteni). Au fost ridicate două școli și o grădiniță, s-au renovat alte 4 școli, s-au dotat 13 laboratoare, au fost înființate 20 de ateliere de diverse tipuri la instituții de învățământ din întreg județul.

204

Throughout its 20 years’ activity, the “Betania” Christian Charity Association has got involved in both solving major social problems and in offering great support for education and health investments. Thus, besides opening some centres offering premier services at a regional and even at a national level (such as, The Tulips’ Centre for Abused and Neglected Children), the “Betania” Association built up 6 health units in rural areas from scratch, renovated and provided all the facilities for different departments of the county hospitals (the County Hospital in Bacău, the Hospital in Moinești, the Hospital in Buhuși, the Gâșteni Centre). Two schools and one kindergarten were erected, four other schools were renovated, 13 labs were supplied new equipment, 20 workshops of different kinds were set up at educational establishments from all over the county.

205

206

207

În acest moment, Asociația „Betania” gestionează servicii sociale la cele mai înalte standarde prin intermediul a șase centre de specialitate: - Centrul „Delfinul”, pentru copii cu autism (sediile din Bacău și Roman), oferă o șansă copiilor diagnosticați cu acest handicap să-şi formeze şi să-şi dezvolte abilităţile prin servicii complexe de diagnosticare și consiliere; - în cadrul Centrului de Consiliere, Informare și Sprijin pentru Familii aflate în dificultate, lunar sunt sprijinite material și financiar peste 100 de familii aflate în situații dificile; - Centrul Multifuncțional oferă diferite activități în scopul educării și socializării tinerilor cu dizabilități de ordin fizic sau psihic; - Centrul de Integrare a Tinerilor (Bacău și București) oferă o nouă șansă tinerelor cu vârste de peste 16 ani care au ieșit din sistemul social de stat, provin din familii cu probleme sau au fost victime ale traficului de carne vie; - nu în ultimul rând, Centrul de Recuperare Hidrokinetoterapeutică și Logopedică oferă servicii de gimnastică subacvatică pentru copii și adulți, cursuri de inițiere în înot pentru copii și bebeluși, servicii de logopedie și kinetoterapie. „De la înființare și până în acest moment, Asociația „Betania” a făcut investiții de aproximativ 20 de milioane de euro în proiectele pe care le-a derulat și încă le derulează. Marea parte a fondurilor au provenit din Olanda, de la fundații precum HCR sau Lindenhof, dar am avut parte și de susținerea autorităților locale și județene din Bacău. Drumul nostru, deși au trecut deja două decenii, este încă la început”, a subliniat Adrianus Muit, președintele Asociației „Betania”. Emil Berceanu PR Asociația „Betania”

208

For the time being, the “Betania” Association runs high quality social services through six specialised centres: - the “Dolphin” Centre for Children with Autism (established in Bacău and Roman) offers the autism-diagnosed children an opportunity to acquire and develop their skills by providing complex services of diagnosis and counselling; - the Counseling, Information and Support Center for Families in crisis situations provides a monthly financial and material support to over 100 families facing difficult situations; - the Multifunctional Centre organizes various activities for the education and socialization of young people with physical and/or mental disabilities; - the Centre for the Young People’s Integration (in Bacău and Bucharest) offers a new opportunity to the young women being over 16 years of age, who were discharged from the placement centres, who come from needy families, or who were victims of the flesh traffic; - last but not least, the Hydrokinetotherapy and Speech Therapy Recovery Centre provides underwater gymnastics for children and adults, swimming courses for children and babies, speech therapy and kinetotherapy services. “Ever since its being set up, the “Betania” Association has invested about 20 million euros in the projects it has been carrying out. Most of the funds are from the Netherlands, from foundations such as the “HCR” Humanitarian Foundation or the Lindenhof Foundation but we have also been supported by the town and county authorities. And yet, although we have been working for two decades, we are at the beginning of the journey”, asserted Adrianus Muit, the president of the “Betania” Association. Emil Berceanu PR “Betania” Association

209

210

211

212

213

Bibliografie 1. Achim, Viorel (1998): Ţiganii în istoria României (trans. into English by Richard Davies as The Roma in Romanian History, in 2004), Bucureşti: Editura Enciclopedică. 2. Cantemir, Dimitrie (1973): Descrierea Moldovei, Bucureşti: Editura „Minerva”. 3. Ciubotaru, Ion H. (1998): Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, vol. I, Iaşi: Editura „Presa Bună”. 4. Coşa, Anton (2001): „Catolicii din Moldova şi fenomenul ceangău”, în Angustia, 6, Sf. Gheorghe. 5. Coşa, Anton (2001): Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti: Editura „SemnE”. 6. Coşa, Anton (2002): „Problema originii catolicilor din Moldova”, în Carpica, XXXI, Bacău. 7. Coşa, Anton (2003): „Înfiinţarea şi evoluţia Episcopiei Catolice de Bacău”, în Carpica, XXXII, Bacău. 8. Coşa, Anton (2007): Comunităţile catolice din judeţul Bacău, Oneşti: Editura „Magic Print”. 9. Coşa, Anton (2007): Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (secolele XVII-XVIII), Iaşi: Ed. „Sapientia”. 10. Coşa, Anton (2008): „Instituţii eclesiastice catolice în viaţa oraşelor din Moldova medievală”, în Buletin istoric, nr. 9 (revista Departamentului de cercetare istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi), Iaşi: Editura „Presa Bună”. 11. Coşa, Anton (2009): Monografia comunei Faraoani, Oneşti: Editura „Magic Print”. 12. Coşa, Anton (2009): Monografia comunei Gioseni, Iaşi: Editura „Sapientia”. 13. Coşa, Anton (2010): Monografia comunei Nicolae Bălcescu, Bacău: Editura „Babel”. 14. Coşa, Anton (2011): „Identitatea asumată şi identitatea dorit impusă romano-catolicilor din Moldova”, în volumul Românii în dezbaterile Congresului secuiesc din 1902. Premise, deziderate şi reverberaţii, ediţie îngrijită de Vilică Munteanu şi Ioan Lăcătuşu, Oneşti: Editura „Magic Print”. 15. Coşa, Anton (2015): „Pagini din istoria comunităţilor catolice din judeţul Bacău”, manuscrisul pentru albumul de faţă. 16. Creţan, Ileana (2000): Putna de altădată. Monografie etnografică şi folclorică, Bucureşti: Ed. „Simetria”. 17. Dănilă, Ioan (2005): Limba română în graiul ceangăilor din Moldova, Bucureşi: Editura Didactică şi Pedagogică - R.A. 18. Djuvara, Neagu (1995): Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Bucureşti: Editura „Humanitas”. 19. Drăghicescu, D. (1996): Din psihologia poporului român, Bucureşti: Editura „Albatros”.

214

20. Dumitrescu, D.; Căpiţă, C.: Manea, M. (coord.) (2008): Istoria minorităţilor naţionale din România, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică - R.A. 21. Gorovei, Ştefan S. (1997): Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”. 22. Herzig, Edmund & Kurkchiyan, Marina (ed.de) (2005): The Armenians. Past and Present in the Making of National Identity, London & NewYork: Routledge Curzon. 23. Kara, I. (1995): Obştea Evreiască din Bacău. Epitropia Comunităţii Israel, editat de Paul Litman, publicat în Bucureşti: Editura „Paul Litman”. 24. Kenrick, D. (2007): Historical Dictionary of the Gypsies (Romanies), Scarecrow Press. 25. Mărtinaş, Dumitru (1998): Originea ceangăilor din Moldova, ediţia a II-a, Bacău: Editura „Symbol”. 26. Meteş, Ştefan (1971) : Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică. 27. Selian, Sergiu (1999): Schiţă istorică a comunităţii armene din România (A Historical Sketch of the Armenian Community in Romania), Bucureşti: Editura „Ararat”. 28. Şerban, Lucian (2013): Bacău. Palimpseste urbane, Bacău: „Rovimed Publishers”. 29. Vitanos, Claudiu-Alexandru (2011): Imaginea României prin turism, târguri şi expoziţii universale, în perioada interbelică, Bucureşti: „Mica Valahie”. 30. Vulcănescu, Romulus (1987): Mitologie română, Bucureşti: Editura Academiei R. S. R. 31. Zaharia, Dumitru (2013): Bacău, istorie adevărată, Bacău: Editura „Babel”.

Bibliografie web Pag. 4-5

Colecții personale ale autorilor

Pag. 14

Historical map of Romania (The Project Gutenberg eBook of Roumania: Past and Present, by James Samuelson) http://eremita.di.uminho.pt/gutenberg/1/8/2/4/18240/18240-h/18240-h.htm

Pag. 15

Map of Moldavia in 1483 http://www.romanianhistoryandculture.com/foundationofmoldavia.htm

215

Pag. 16

Bukovina Map https://www.ualberta.ca/~german/AlbertaHistory/Bukovinians.htm

Pag. 17

Hartă Etnografică a Bucovinei https://www.ualberta.ca/~german/AlbertaHistory/Bukovinians.htm Harta județului Bacău: https://www.google.com/search?q=historical+maps+of+bacău Harta regiunilor din România: https://romaniadacia.files.wordpress.com/2014/06/romaniaregions-map1.jpg?w=529&h=402

Pag. 18 - 19

Colaje foto realizate din fotografii aparținând colecțiilor personale ale autorilor

Pag. 20

Piatra tombală din Cetatea Albă http://www.uniuneaarmenilor.ro/scurta-prezentare-a-comunitatii-armene-din-romania/

Pag. 22

Biserica Armeană din Iași http://www.bisericaarmeanaiasi.ro/ro-galerie.html#

Pag. 23

Biserica Armeană din Botoșani www.turismbotosani.ro/index.php/home/jcontent/item/348-biserici-armenesti-in-botosani

Pag. 24

Armenopolis (Gherla) http://valer.ro/tag/armenopolis/ https://vasilegogea.wordpress.com/2011/06/13/recitiri-din-eminescu-i-despre-armenii-dingherla/ http://www.cinemagix.ro/armenopolis-the-armenian-soul/

Pag. 25

Elisabethopolis (Dumbrăveni) http://wikimapia.org/84257/ro/Dumbr%C4%83veni http://ovenk.com/mekhitarist-congregation-elisabethopolis-romania/ http://ovenk.com/armenian-catholic-church-elisabethopolis/

Pag. 26

Colecția de fotografii U.A.R. Sucursala Bacău

Pag. 27

Școala Armeană de la Botoșani http://www.luceafarul.net/decalog-istoriografic-despre-comunitatea-armenilor-din-botosani-lasapte-secole-de-existenta-neintrerupta

216

Pag. 28

Biserica Armeană din Roman „RO NT Roman armenian church 1” de Andrei Stroe - Operă proprie. Sub licen?ă CC BY-SA 3.0 ro via Wikimedia Commons - https://commons.wikimedia.org/wiki/File:RO_NT_Roman_armenian_church_1.jpg#/media/File:RO_NT_Roman_armenian_church_1.jpg

Pag. 29

Ministrul Muncii, Grigore Trancu-Iași http://galerie.liternet.ro/floreasca_voinea_dolghin/02_Ministrul_Muncii_Grigore_Trancu_Iasi

Pag. 31

Coperți ale publicațiilor U.A.R. http://www.araratonline.com/

Pag. 32 - 35

Str. Ioniță-Sandu Sturdza și Biserica Armeană din Bacău - Colecția ing. Mihai Ceucă

Pag. 36

Văcsuitor - https://melidoniumm.files.wordpress.com/2012/05/vacsuitor-de-ghete.jpg http://negustorie.ro/negustori-armeni/

Pag. 37

Negustor armean de covoare - http://romania.ici.ro/ro/geografie/pagina.php?id=413 http://negustorie.ro/negustori-armeni/

Pag. 40

Bedros Horasangian - http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2009/08/12/50a8b15a7c 42d5a663725c3c/646x404.jpg Haig Acterian - http://cache.bzi.ro/cache/3/142/s560x316_Haig_Acterian.png Arșac Bogdan Căuș - http://www.araratonline.com/arsac-bogdan-caus-25-iunie-1920-21-martie-2000/ Spiru Haret - http://www.spiruharet.ro/spiru-haret/

Pag. 41

Iakob Zadik - https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/73/1918_-_Generalul_Iacob_Zadik.png Vasken I - Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor - https://ro.wikipedia.org/wiki/Vazken_Balgian#/media/File:HisHolinessVazgenI.jpg Arșavir Acterian - http://www.araratonline.com/arsavir-nazaret-acterian-19-septembrie1907-18-septembrie-1997/ Mihail Jora - https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/f/f6/Mihail_Jora.jpg

217

Pag. 44

David Ohanesian - http://imagini3.bestmusic.ro/image/1/300/0/16995638/David-Ohanesian.jpg Marta Trancu-Rainer - https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/8/8a/Marta_Trancu-Rainer. jpg Ștefan Agopian - http://cristiangafitescu.blogspot.ro/2013/11/filit-iasi-23-oct-2013-ileana.html Eduard Tumageanian - http://www.araratonline.com/baritonul-eduard-tumageanian-aniversatla-tvr-cultural/ Vartan Arachelian - http://www.cugetliber.ro/vartan-arachelian

Pag. 45

Cik Damadian - http://www.araratonline.com/cik-damadian-6-august-1919-30-iulie-1985/ Nutzi Acontz - https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutzi_Acontz Zareh Baronian - https://ro.wikipedia.org/wiki/Zareh_Baronian Krikor Zambaccian - http://cultural.bzi.ro/public/upload/photos/15/Krikor_Zambaccian.gif Dumitru Bagdasar - https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Bagdasar Mihail Cerchez - http://cultural.bzi.ro/mihail-cerchez-eroul-de-la-plevna-5912 Ana Aslan - http://complexity.ro/personalitati/ana-aslan-medic-roman-specialist-gerontologie Emanoil Ciomac - http://www.araratonline.com/emanoil-ciomac-5-februarie-1890-13-iunie-1962/ Vasile Conta - https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Conta Garabet Ibrăileanu - http://bibliotecanicolaeiorga.blogspot.ro/2011/05/aniversari-culturale-230511g-ibraileanu.html Ioana Kassargian - http://www.araratonline.com/ioana-kassargian-4-octombrie-1936-1985/

Pag. 46

Madeleine Karacașian - http://www.araratonline.com/laureatii-galei-%E2%80%9Eviata-medicala-2012-pana-de-aur-pentru-ziarista-madeleine-karacasian/ Anaïs Nersesian - http://www.referatele.com/referate/romana/Anais-Nersesian/

Pag. 47

Ervant Nicogosian - http://www.amosnews.ro/expozitie-ervant-nicogosian-la-sinaia-2015-07-09 Eduard-Ovidiu Ohanesian - http://maramures.citynews.ro/eveniment-11/carte-ovidiu-ohanesiandespre-diversiunea-rapirii-sale-irak-25415

Pag. 48

Anda Călugăreanu - www.cinemagia.ro Corina Chiriac - http://jurnalul.ro/stiri/observator/corina-chiriac-o-stea-cu-nume-108771.html Harry Tavitian - http://gzt.ro/concert-harry-tavitian-la-targul-de-carte-la-nisip-din-mangalia/

218

Pag. 49

Sergiu Selian - http://carteasoaptelor.ro/2010/07/20/sa-facem-cunostinta-cu-sergiu-selian-traducatorul-%E2%80%9Ecartii-soaptelor%E2%80%9D-in-limba-armeana/ Varujan Vosganian - http://jurnalul.ro/stiri/observator/alina-bica-diicot-decizia-parlamentuluiin-cazul-varujan-vosganian-este-o-dezamagire-662536.html Varujan Pambaccian - http://www.gandul.info/magazin/cum-a-slabit-deputatul-varujan-pambuccian-70-de-kilograme-in-8-luni-6425879

Pag. 50

Dirayr Mardichian, Arhiepiscop al Bisericii Apostolice Armene din România - http://www.araratonline.com/slujba-de-parastas-3/ Datev Hagopian, Episcop al Bisericii Apostolice Armene din România - http://www.araratonline. com/apelul-adresat-de-p-c-episcop-datev-hagopian-catre-primul-ministru-al-romaniei-domnulvictor-ponta/

Pag. 51

Picturi de Theodor Aman http://www.calarasi.djc.ro/EvenimenteDetalii.aspx?ID=8167 http://www.tablouri-de-vis.ro/files/images/aman%201.jpg http://www.artexpun.ro/artist/290/artexpuncom http://www.tablouri-de-vis.ro/tablouri_celebre/6/ http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=3CD3C94A42A448528E91EFB84F6A0AE5 Picturi de Abgar Baltazar http://compendium.ro/imgpers/505.jpg https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Abgar_Baltazar_-_Tarani.jpg http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=E8C19B09493D48479714B305726D57B5 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=1476735B580342E38A7EA5E01B47BE05

Pag. 52 - 53

Colecția U. A. R. Sucursala Bacău

Pag. 54 - 55

Djivan Gasparyan http://www.cindybyram.com/artists/gasparyanalizadeh.htm http://ogae.am/djivans-gasparyan-participation-on-eurovision-2010-is-already-confirmed Duduk - https://www.eurovisionfamily.tv/save-files/user-images/resizes/e0/da/8c/b2/ee/eb/ af/2d/9e/fe/a5/22/4c/ff/29/ff/8215749_orig.jpg

219

Pag. 56-59 Pag. 62-63

Colecția U.A.R. Sucursala Bacău

Pag. 64 - 65

Armenian Wine Festival http://www.armenianwinefestival.am/ http://picnichotels.com/news-wine-festival-in-areni-village/

Pag. 66 - 87

Colaje realizate cu fotografii din Ciubotaru, Ion H. (1998): Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, vol. I, Iaşi: Editura „Presa Bună”. Fotografiile au fost realizate de Cristian Lisacovschi. Colajele au fost realizate de Mădălina Manolache.

Pag. 88 - 101

Fotografiile au fost realizate la sediul Comunității Evreilor din județul Bacău și organizate în colaje de Mădălina Manolache.

Pag. 102

Plutărit http://www.carpati.org/articol/un_me%C5%9Fte%C5%9Fug_pierdut_-_plut%C4%83ritul/1048/ Volumul „Industria casnică la români”, apărut în 1910 la Academia Română.

Pag. 103 - 105

Colecția ing. Mihai Ceucă

Pag. 106 - 107

http://sanuuitam.blogspot.ro/2013/10/asa-cum-fost_15.html http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/un-sfert-capital-ars-n-focul-cel-mare

Pag. 108 - 116

Colecția Comunității Evreilor din județul Bacău

Pag. 117

Fabrica Filderman http://www.desteptarea.ro/bacaul-de-altadata/

Pag. 120 - 123 și 126 - 127

Colecția Comunității Evreilor din județul Bacău

Pag. 128

N. Stroe - http://www.cinemagia.ro/actori/nicolae-stroe-65706/poze-hires/967486/ Idy Ilian - http://www.geni.com/people/Idy-Ilian/6000000004975182010 Goldberg Mosary - http://www.contemporanul.ro/romanii-de-pretutindeni/g-mosari-pe-drumulanului-2015.html Gina Sebastian Alcalay - http://old.contemporanul.ro/fototeca/mari/gina%20sebastian%20alcalay.jpg

220

Pag. 130 - 137

Comunitatea Germanilor de la Buhuși. Fotografiile au fost oferite spre publicare de către Alfred Geib.

Pag. 140 - 141

Fotografiile fac parte din colecția personală a lui Sorin-Cristian Ursescu.

Pag. 144

Fotografiile fac parte din colecția personală a lui Eduard Ștraub.

Pag. 145

Fotografiile fac parte din colecția personală a lui Iosef Bialy.

Pag. 146 - 147

Fotografiile fac parte din colecția personală a lui Silviu-Ioan Niță.

Pag. 148

Fotografia reprezintă coperta albumului foto bilingv Italienii din România - O istorie în imagini, realizat de Ioana Grosaru și Gabriela Tarabega. http://slova-crestina.ro/wp-content/uploads/2012/12/20121130_21535001mm.jpg

Pag. 149

https://romulussiremus.files.wordpress.com/2010/11/giacomo.jpg

Pag. 150 - 151

Colecția ing. Mihai Ceucă

Pag. 152 - 153

Fotografia a fost preluată din teza de doctorat „Emigranții din Veneto și din Friuli în viața economică și culturală a vechiului regat (1848-1948)”, doctorand Paolo Tomasella, conducător acad. prof.univ.dr. Ioan Bolovan, disponibilă online http://193.231.20.119/doctorat/teza/fisier/2478

Pag. 154 - 155

http://www.deferlari.ro/2014_11_01_archive.html

Pag. 156 - 157

www.bacaulturistic.ro

Pag. 158 - 167

Fotografiile fac parte din colecția personală a lui Silviu-Ioan Niță.

Pag. 168

http://artoteca.ro/ziua-internationala-a-romilor-710

Pag. 169

http://romanobutiq.ro/proiecte-2/romipentruromania/george-lazarescu-lazurica/

Pag. 170 - 171

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladislav_I

Pag. 172 - 173

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sclavie http://master.cedcsv.ro/cedc/infos/informatica/Minoritatile_conlocuitoare_din_judetul_ Suceava/Romii/romii.html

Pag. 176 - 177

http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoRrom1931.html

221

Pag. 180 - 181

http://artoteca.ro/ziua-internationala-a-romilor-710

Pag. 184 - 185

https://www.monitorulsv.ro/foto/ktHWNFyR/1

Pag. 186 - 187

Căldărari din Bacău: https://www.pinterest.com/pin/285063851383881159/

Pag. 192 - 197

Fotografiile fac parte din colecția personală a familiei Gogan.

Pag. 198 - 213

Asociația „Betania” din Bacău

222