CUPRINS Editorial: „O Europă care protejează” – de la deziderat la realitate palpabilă
Care sunt măsurile concrete întreprinse pentru a oferi această protecție?
Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional şi local)
Protecție împotriva amenințărilor teroriste și a criminalității Printre măsurile luate de statele membre, în prim plan se află întărirea securității la frontiere și o mai bună cooperare transnațională între forțele polițienești, militare și serviciile de securitate. De altfel, la reuniunea organizată pentru a marca preluarea pe 1 iulie
Campania #EUandME la școli de vară băcăuane Rezultatele selecției de proiecte de cooperare Europa Creativă finanțate în 2018 Povești online cu și despre impact Concursul foto #NoCultureNoFuture Informaţii utile
„O Europă care protejează” – de la deziderat la realitate palpabilă Reiterată în repetate rânduri de înalți oficiali europeni, printre care Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, în STAREA UNIUNII 2016: Către o Europă mai bună - O Europă care protejează, capacitează și apără, ideea de a oferi protecție tuturor cetăţenilor europeni, indiferent de vârstă, gen, naționalitate, etc. nu mai funcționează ca figură retorică cu rol persuasiv în campaniile mediatice și electorale. Este ceea ce au înțeles atât politicienii care o folosesc cât și cetățenii înșiși care vor să se simtă cu adevărat protejați în viața de zi cu zi.
1
de către Austria a preşedinţiei prin rotaţie a Uniunii Europene, cancelarul austriac Kurz a declarat că guvernul său va promova "o Europă care protejează" pe perioada celor şase luni în fruntea blocului comunitar. Nu este doar un moto, ci un angajament de prevenire a migrației ilegale prin securizarea frontierelor externe in scopul "protecției populației". Pe de o parte, pe fundalul problematicii migrației și al preocupărilor legate de asigurarea securității interne în UE, „managementul integrat al frontierei este o premisă necesară pentru menţinerea integrităţii ariei de libertate, securitate şi justiţie”. Dat fiind că România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale UE din momentul aderării sale la UE, se continuă demersurile diplomatice pentru adoptarea unei decizii privind aderarea României la spațiul
Schengen. Pe de altă parte, în vederea combaterii criminalității, se desfășoară campanii de genul celei la care participă și Poliția Română - Protect your Pocket (Protejează-ți buzunarul!) – o campanie
europeană de prevenire a furturilor inițiată de către EUCPN (European Crime Prevention Network) din cadrul Comisiei Europene, iar printre statele partenere, se numără Norvegia, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Franța și Austria.
caracter terorist, incitare la ură și violență, materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor la produse contrafăcute și încălcarea drepturilor de autor.
Protecția persoanelor fizice pe piața digitală Din 25 mai 2018, a intrat în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene, Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) – Regulamentul (UE) 2016/679 care permite libera circulație a datelor în cadrul pieței unice digitale. Acesta va proteja mai bine viața privată a cetățenilor europeni și va consolida încrederea și securitatea consumatorilor, oferind în același timp noi oportunități pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mai mici.
Întărirea securității rețelelor și sistemelor informatice Obiectivul Directivei privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS; Directiva 2016/1148/UE) este de a obține un nivel ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în întreaga UE, prin dezvoltarea capacităților naționale în domeniul securității cibernetice, prin sporirea cooperării la nivelul UE și prin impunerea obligativității raportării incidentelor de către operatorii de servicii esențiale și de către furnizorii de servicii digitale. În vederea întăririi măsurilor de combatere a conținutului online ilegal, Comisia a recomandat un set de măsuri operaționale, secondate de măsurile de protecție de rigoare, care să fie luate de companii
Protecția conferită de RGPD vizează persoanele fizice, indiferent de cetățenia sau reședința acestora, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Noile reglementări conferă cetățenilor mai multe drepturi, pe care și le pot exercita în mod gratuit față de entitățile care le prelucrează datele – operatorii de date, astfel: dreptul la informare, dreptul de acces la datele personale, dreptul la rectificare și ștergere, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție.
și de statele membre pentru a accelera aceste eforturi. Recomandările formulate se aplică tuturor formelor de conținut ilegal, de la conținut cu 2
Protecția europenilor în calitate de consumatori Politica UE garantează un nivel înalt de siguranță a consumatorilor în multe domenii. Cerințe stricte de siguranță se aplică pentru jucării, aparatură electrică, produse cosmetice și farmaceutice, alimente, brichete, echipamente individuale de protecție, utilaje și ambarcațiuni de agrement. Uniunea Europeană protejează și interesele mai generale ale
consumatorilor, în domenii precum: practicile comerciale loiale, publicitatea comparativă, indicatorii de preț și sistemele de etichetare, clauzele contractuale abuzive, vânzarea la distanță și la domiciliu, pachetele de servicii turistice și drepturile pasagerilor. Comisia Europeană a elaborat un proiect normativ care va înăspri normele de protecție a consumatorilor, introducând prevederi mai clare privind informarea acestora, dar și sancțiuni care încep de la 4% din cifra de afaceri a firmelor contraveniente. În acest sens, Comisia Europeană și autoritățile pentru protecția consumatorilor din UE i-au solicitat recent companiei Airbnb să-și alinieze clauzele și condițiile la normele UE de protecție a consumatorilor și să fie transparentă în ceea ce privește prezentarea prețurilor aplicate.
Protecție împotriva efectelor globalizării
și a schimbărilor climatice prin respectarea prevederilor Acordului de la Paris În comunicarea intitulată „O Europă care oferă protecţie: Aer curat pentru toţi”, Comisia a prezentat măsurile disponibile pentru a ajuta statele membre să combată poluarea atmosferică. Comisia subliniază, de asemenea, nevoia de a intensifica şi cooperarea cu statele membre prin colaborarea cu autorităţile relevante în cadrul noilor dialoguri privind aerul curat, precum şi prin utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini măsurile de îmbunătăţire a calităţii aerului. Prin urmare, Comisia a decis să trimită Franţa, Germania, Ungaria Italia, România şi Regatul Unit în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului şi pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depăşire a acestor valori. 3
Protectia împotriva dezastrelor naturale În fața fenomenelor naturii dezlănțuite, acțiunile de prevenire și planurile de salvare se dovedesc adesea insuficiente și ineficiente. Contează, în schimb intervenția promptă din partea autorităților și a partenerilor care pot veni în sprijinul victimelor. Cea mai recentă tragedie europeană, incendiile devastatoare din Grecia, au arătat cât de vulnerabili sunt cetățenii și cât de puțin pregătiți sunt să facă față unor calamități de proporții. Reacția de susținere a autorităților europene a venit pe toate canalele. Comisarul european Corina Crețu a declarat: “Suntem cu tot sufletul alături de poporul grec în aceste momente atât de dificile. Avem un dialog permanent cu autoritățile elene și, prin intermediul serviciilor Direcției Generale pentru Politică Regională (DG Regio), le oferim asistența de specialitate necesară pentru o accelerare a procedurii de accesare a Fondului de solidaritate al UE (FSUE)”. De altfel, solidaritatea nu e doar un principiu democratic ci o practică curentă la nivel eruopean. Astfel, România și Italia au trimis 4 avioane, iar forțele terestre cipriote acționează deja la fața locului, în cadrul asistenței mobilizate prin Mecanismul UE de protecție civilă în urma incendiilor din Grecia. Alte țări care și-au anunțat sprijinul pentru Grecia sunt: Spania, Bulgaria, Croația, Portugalia, Malta și Muntenegru. De ce ar fi problema siguranței și protecției cea mai actuală și stringentă necesitate la nivelul UE? Pentru că suntem mai conștienți de riscurile și vulnerabilitățile la care suntem expuși și de faptul că avem nevoie de protecție împotriva lor, pentru că inamicii democrației și ai statului de drept sunt din ce în ce mai agresivi chiar în interiorul statelor europene, pentru că pericolul dezintegrării uniunii pus de criza migrației și de Brexit au impus schimbări de paradigmă și noi strategii de combatere a terorismului, a eurosecepticismului și a tendințelor antieuropene. Sursă 1 Sursă 2 Sursă 3 Sursă 4 Nadia-Nicoleta Morărașu Coordonator al Centrului de Informare Europe Direct Bacău
Evenimente de marcă (la nivel global, european, naţional şi local) Austria a preluat pe 1 iulie preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, sub deviza „O Europă care protejează“. Gestionarea problemei migraţiei va fi dosarul prioritar al preşedinţiei austriece, care va dura şase luni. Viena va trebui să avanseze în negocierile privind viitorul buget al UE şi să
meargă mai departe în extinderea UE cu ţările din Balcanii de Vest. Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat sâmbătă că guvernul său va folosi preşedinţia UE pentru a face blocul comunitar mai sigur, adăugând că ţara sa doreşte să fie "un liant în UE şi să reducă tensiunile în Europa." Sursă Colegiul comisarilor a efectuat joi și vineri, 5-6 iulie, o vizită în Austria, țara care a preluat Președinția rotativă a Consiliului UE. Vineri, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-a întâlnit cu cancelarul Kurz, iar membrii Colegiului au discutat cu reprezentanții guvernului federal austriac. Reuniunea comună în plen a Colegiului comisarilor și cabinetului de miniștri ai guvernului federal austriac a fost urmată de o conferință de presă susținută de președintele Juncker și cancelarul Kurz, precum și de o întâlnire bilaterală a președintelui Juncker cu președintele Republicii federale austriece, Alexander Van der Bellen, la Palatul Hofburg. La final, s-a desfășurat o reuniune comună a Comisiei Europene și a Parlamentului Austriei, în prezența președinților celor două camere parlamentare. Sursă Cea de-a cincea Directivă privind combaterea spălării banilor a intrat în vigoare luni, 9 iulie, odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE. Propuse de Comisia Europeană în iulie 2016, noile norme aduc mai multă transparență în ce privește adevărații proprietari ai unei companii și totodată gestionează riscurile legate de finanțarea terorismului. Aceste norme presupun cerințe mai stricte în ceea ce privește transparența; limitarea utilizării plăților anonime prin intermediul cartelelor preplătite; cerințe extinse de verificare a clienților; controale mai stricte în ce privește țările terțe cu risc ridicat; cooperare și schimburi de informații sporite între autoritățile din domeniul combaterii spălării banilor, inclusiv cu Banca Centrală Europeană (BCE). Sursă Foto credit
4
Pe 14 iunie, a fost făcut public anunțul că Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 68 de milioane de euro producătorului de aparate electrocasnice Arctic pentru finanțarea construcției unei fabrici de mare capacitate axată pe producția de mașini de spălat, cu ajutorul unor tehnologii avansate de fabricație și a eficienței date de automatizare. Această tranzacție este garantată de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de investiții pentru Europa. Sprijinul acordat de FEIS va stimula investițiile străine directe în zonele rurale, pentru a atrage noi investiții și pentru a transforma România într-un centru de producție pentru întreaga Europă. Sursă Foto credit Între 16 și 18 iulie, a avut loc la Cluj semifinala Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). Cei 60 de tineri europeni din 30 de echipe semifinaliste, din 20 de țări, printre care se numără și trei ce reprezintă România, au fost selectați din peste 700 de proiecte eligibile. Aceste echipe vor beneficia de un program de accelerare a propriilor idei de inovații sociale, iar cei trei câștigători vor primi, fiecare, un premiu în valoare de 50.000 euro. Sursă Marți, 17 iulie, președinții Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și prim-ministrul japonez Shinzo Abe au semnat cel mai important acord comercial negociat vreodată de UE. Acordul de parteneriat economic (APE) UE-Japonia va crea o zonă comercială deschisă pentru peste 600 de milioane de persoane, prin eliminarea majorității taxelor vamale plătite de exportatorii UE în Japonia. În plus, acest acord va deschide piața japoneză unor exporturi-cheie din UE, va intensifica cooperarea dintre cele 2 părți în varii domenii, va reafirma angajamentul în ce privește dezvoltarea durabilă și va include un angajament specific referitor la Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Din partea europeană, sectorul agroalimentar este un mare câștigător al discuțiilor. 85% din produsele agroalimentare din UE ar putea intra în Japonia fără taxe vamale, dar uneori după o perioadă de tranziție. Pentru altele, cum ar fi carnea de vită, taxele impuse vor fi reduse treptat. Orezul, un produs simbolic pentru japonezi, este exclus din acord. Sursă 1 Sursă 2 Sursă 3 Foto credit
5
Pe 17 iulie, echipa CIED Bacău a primit vizita colegului Radu Căjvăneanu de la Europe Direct Botoșani, însoțit de Alexandra și Ioana, două reporterițe inimoase din echipa Buzz Botoșani. Cu acest prilej, au putut lua contact cu principalele “atracții” ale Campusului Mărășești din cadrul structurii-gazdă a centrului: Biblioteca Universității “Vasile Alecsandri » din Bacău, Centrul de Documentare Europeană, precum si postul Academic TV. Comisia Europeană a amendat Google cu 4,34 miliarde euro pe 18 iulie pentru încălcarea normelor antitrust ale UE. Începând din 2011, Google a impus restricții ilegale producătorilor de dispozitive Android și operatorilor de rețele de telefonie mobilă pentru a-și consolida poziția dominantă în domeniul căutărilor generale pe internet. Google a recurs la trei tipuri de practici: 1) stabilirea unei legături ilegale între aplicațiile de căutare și de browser ale Google; 2) plăți ilegale condiționate de preinstalarea în exclusivitate a Google Search; 3) obstrucționarea ilegală a dezvoltării și a distribuției sistemelor de operare Android concurente. Societatea trebuie să pună capăt efectiv acestor practici în termen de 90 de zile, riscând să fie obligată la plata unor penalități echivalente cu până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie la nivel mondial a Alphabet, societatea-mamă a Google. Sursă Foto credit Comisia Europeană a adoptat joi, 19 iulie, o comunicare privind pregătirile în curs pentru posibilele efecte ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Statele membre și entitățile din sectorul privat au fost invitate să accelereze ritmul propriilor pregătiri, potrivit solicitării formulate recent de Consiliul European (articolul 50). Foto credit Miercuri, 25 iulie, au fost lansați cu succes patru sateliți Galileo de la Centrul spațial european din Guyana Franceză. Galileo, sistemul global de navigație prin satelit al UE furnizează din decembrie 2016 servicii de poziționare și de datare pentru circa 400 de milioane de utilizatori. Lansarea de astăzi completează constelația de 26 de sateliți care contribuie la îndeplinirea obiectivului de finalizare a constelației în 2020, moment în care Galileo își va atinge capacitatea operațională integrală. Cu o precizie de 20 cm, care la momentul respectiv va reprezenta un record, sistemul va oferi un semnal de mai mare precizie pentru o serie de servicii importante și va deveni cel mai precis sistem de navigație prin satelit din lume. Sursă 1 Sursă 2 Foto credit
6
Campania #EUandME la școli de vară băcăuane Începând din luna iulie, echipa CIED Bacău s-a angajat în promovarea uneia dintre campaniile CE – #EUandME – care îi invită pe tinerii europeni să descopere valorile și realizările UE care le fac viața mai sigură, mai ușoară și mai prosperă. Și ce loc mai bun pentru asta ar putea fi în această perioadă dacă nu școlile de vară organizate de diferite instituții – primării, Informațiile
școli,
ONG-uri,
de
pe
etc. ?
platforma
#EUandME sunt structurate pe cinci teme
promovate
prin
numeroase
materiale informative și 5 filme de scurtmetraj, pe care intenționăm să le luăm
în
discuție
pe
parcursul
următoarelor săptămâni: mobilitatea, digitalizarea, abilitățile și afacerile, durabilitatea și drepturile. Prima întâlnire cu un grup de tineri dornici să descopere care le sunt drepturile și cum să beneficieze de aceste avantaje prin intermediul resurselor de pe platformă a avut loc pe 9 iulie, la Centrul de Resurse pentru Tineri de la Lipova, în cadrul Școlii de vară organizate de colaboratorii CIED Bacău de la Primăria Lipova.
Pe lângă paginile informative de pe platformă și broșura EU&ME din care au realizat cîteva activități privind diversele avantaje și beneficii ale traiului în UE, tinerii participanți au urmărit 2 dintre scurtmetrajele #EUandME: Debut regizat de Dalibor Matanić și Party Animal, regizat de Yorgos Zois. Dat fiind faptul că tinerii lipoveni locuiesc într-o regiune mai izolată din județul Bacău, aparent lipstită de orizont și posibilități, tinerii s-au identificat rapid cu cele 2 personaje - un tânăr fermier care visează să devină fotbalist de renume, dar care trebuie să se confrunte cu situația lui reală și un tânăr pasionat de dans, prizonier al unui loc de muncă restrictiv, atins de o sclipire de inspirație care îl ajută să îmbine munca cu pasiunea lui. 7
Pentru o mai bună înțelegere a mesajului transmis de fiecare din cele 2 filme, tinerii au fost antrenați într-o discuție în care și-au exprimat propria idei și au punctat faptul că nu există diferențe între oameni, că orice cetățean UE are dreptul să fie el însuși, indiferent de orientarea sexuală, apartenența religioasă, etnică, etc. Un mesaj mai profund a fost cel legat de importanța de a rămîne încrezători în șansa lor la un viitor mai bun și de a-și urma visurile, schimbând realitatea așa cum o dorește fiecare.
Chiar dacă campania se adresează în primul rând tinerilor, am considerat că poveștile captivante #EUandME pot ajuta și pe cei mai mici cetățeni europeni să descopere șansa oferită de UE de a face ceea ce le place. Astfel, scurtmetrajul Pensiunea vie regizat de Matthias
Hoene s-a dovedit
a fi
inspirațional pentru ambele grupe de mici călători virtuali de la Vară de 10 - Școala de vară a Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău. Pe 17 și 24 iulie, echipa Europe Direct Bacău reprezentată de dna lect. univ. dr. Nadia Morărașu s-a aflat în mijlocul celor peste 60 de participanți din Echipele verde și portocalie care au acceptat instantaneu să pornească în călătoria de descoperire a țărilor și capitalelor europene. Cu fiecare activitate propusă, au arătat că au înțeles și mai bine beneficiile personale în calitate de cetățeni europeni care pot comunica, călători liber și studia într-o țară europeană, precum și importanța dreptului de a lucra în statele membre UE de care beneficiază deja rudele și cunoscuții. Recompensa pentru buna cunoaștere a tuturor destinațiilor spre care i-am direcționat nu a întârziat să apară – hărțile Călătorind în Europa de care s-au bucurat, indiferent de vârstă. Mulțumim doamnelor Ionela Anchidin, Iulia Jicu, Sînziana Dumea și Corina Acatrini pentru sprijinul acordat în promovarea campaniei #EUandME prin facilitarea contactului cu tineri băcăuani care au putut să își împărtășească ideile despre beneficiile pe care le au datorită faptului că trăiesc în UE.
8
9
10
Povești online cu și despre impact
Prin proiectul de comunicare al Reprezentanței Comisiei Europene în România, dezvoltat împreună cu Structural Consulting Group (www.fonduri-structurale.ro), Alex, protagonistul benzii desenate ,,Pățanii. Povețe. Proiecte îndrăznețe”, ajunge și în lumea digitală.
Alex este un reporter simpatic și aiurit, care reinventează abordarea și tonul reportajelor despre politicile și fondurile europene și elimină limbajul de lemn al informațiilor pe care le găsește. Motto-ul după care se ghidează este: Impactul este despre oameni și povești, nu despre cifre și hârtii! Aventura lui Alex a început cu o serie de călătorii și lecții învățate din domeniul fondurilor și proiectelor europene cuprinse în prima bandă desenată românească pe teme europene, lansată în decembrie 2016. Apoi Alex i-a întâmpinat pe participanții prezenți la cele 8 conferințe din seria ,,Succesul e...MOLIPSITOR!” organizate în 2017 de Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Anul 2018 este momentul pornește într-o nouă aventură, în spațiul digital, pe rețelele sociale, unde își extinde comunicarea și către cei din mediul online! Pe 5 iulie 2018, a fost lansată pagina de Facebook Let’s Talk Impact, prilej cu care Alex a început să facă cunoștință cu prietenii și săp se familiarizeze cu like-urile și postările din fluxul de mesaje. Pagina Let’s Talk Impact își propune să construiască un teritoriu accesibil de dezbateri despre teme și valori europene, despre impactul fondurilor structurale, aducând totodată în atenția cititorilor experiențe și lucruri învățate de cei care au derulat proiecte și care au utilizat oportunitățile de finanțare nerambursabilă existente. Experiența se anunță una plină de noi povești, pățanii și proiecte îndrăznețe! Mai multe detalii pe www.facebook.com/LetsTalkImpact.
11
Rezultatele selecției de proiecte de cooperare Europa Creativă finanțate în 2018 Ca urmare a apelului EACEA 32/2017, cu termen-limită de depunere în 18 ianuarie 2018, au fost depuse 530 de propuneri de proiecte de cooperare europeană, dintre care 493 au fost declarate eligibile de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură și doar 101 vor primi finanțare în 2018. 9 organizații din România sunt partenere la proiectele câștigătoare de mai mică amploare: 1. Fundația Tarbut Sighet, Cultură și Educație Iudaică în proiectul Parallel Traces "A new lens for Jewish Heritage" 2. Asociația Medium Contemporan MAGMA Kortárs Közeg Egyesület în proiectul Play! MOBILE 3. Centrul Național de Artă Tinerimea Română în proiectul MusXchange 2018-20: EFNYO's programme fostering transnational mobility, strengthening of skills and audience building for pre-professional musicians in Europe 4. Fundația Culturală Sound în proiectul Music for Sound Integration in the Creative sector 5. Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca în proiectul DIGITAL NATIVES 6. Universitatea de Arte din Târgu-Mureș în proiectul Make a Move 7. Asociația Colectiv A în proiectul Open Access / Experimenting with performance and transmedia creation 8. Asociația Da’DeCe în proiectul Unprepared Heart 9. Asociația TEATRUL.RO în proiectul EU Arts Live. Alte 5 organizații din România sunt partenere în 6 proiecte de mai mare amploare declarate câștigătoare: 1. Teatrul Ion Creangă în proiectul MAPPING - A Map on the aesthetics of performing arts for early years; 2. Asociația 4Culture în proiectul Life Long Burning – Towards a sustainable Eco-System for Contemporary Dance in Europe; 3. Asociația Prin Banat în proiectul Centriphery; 4. Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu în proiectul Be SpectACTive!; 5. Fundația AltArt pentru Artă Alternativă în proiectele Create to Connect -> Create to Impact și RESHAPE - Reflect, Share, Practice, Experiment. Totalul granturilor acordate operatorilor din România în această rundă de selecție este de 764.193,03 €. Mai multe detalii pe site-ul Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură Sursă
12
Concursul foto #NoCultureNoFuture
Concursul foto organizat în campania social media #NoCultureNoFuture invită oamenii din întreaga lume să împărtășească imagini care ilustrează modul în care celebrarea patrimoniului nostru cultural contribuie la societăți fericite și pașnice. Concursul este găzduit pe contul Instagram al EuropeAid, iar candidații sunt invitați să dea share la fotografii pe propriile profiluri în aceeași platformă. Condiții de înscriere Concursul este deschis gratuit persoanelor fizice cu vârsta de cel puțin șaisprezece ani. Administratorii, angajații sau partenerii instituțiilor UE, precum și familia imediată (soțul, părinții, frații și copiii) și membrii gospodăriei acestor angajați nu sunt eligibili să participe. Fotografiile trimise care nu au legătură cu tema sau nu respectă regulile actuale nu vor fi eligibile. Participanții trebuie să eticheteze contul Instagram al EuropeAid (@ europaid) în fotografiile lor și să utilizeze hashtag #NoCultureNoFuture. Fotografiile care nu sunt etichetate și nu utilizează hashtag-ul campaniei nu vor fi eligibile. Profilurile Instagram ale participanților trebuie să fie publice, pentru a vă asigura că organizatorul poate vedea înregistrările primite. Organizatori Concursul este organizat de Direcția Generală pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională (DG DEVCO) și nu este în niciun fel sponsorizat, aprobat, administrat sau asociat cu Instagram. Perioada de înscriere Concursul se desfășoară între 12 iulie 12:00 ora CET și 3 septembrie 2018 ora 11:59 CET. Fotografiile trimise după data-limită nu vor fi eligibile. Premierea Organizatorul va acorda câștigătorului final un premiu care constă dintr-o cameră sport GoPro Hero6. Premiul va fi expediat printr-un serviciu de curierat la adresa furnizată de câștigătorul desemnat. Organizatorul nu este răspunzător pentru nicio procedură vamală sau pentru alte cheltuieli. Premiul nu poate fi transferat, iar câștigătorul nu poate solicita bani sau un premiu substitutiv. Sursă
13
Informaţii utile Pentru Reprezentanța Comisiei Europene în România, accesați: https://ec.europa.eu/romania/home_ro Pentru Președinția Consiliului Europei, accesați: http://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/presidency-council-eu/
Pentru Programul Europa Creativă, accesați: https://www.europa-creativa.eu/cultura Pentru Campania #EUandME https://europa.eu/euandme/ro/ Pentru Politica de coeziune a UE 2014-2020 http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf Pentru stagii de formare la Comisia Europeană, accesați: https://ec.europa.eu/stages/home_en Pentru publicații UE, accesați: https://publications.europa.eu/en/web/general-publications/publications
14
Ce informații, aspecte, teme etc. privind Uniunea Europeană ați dori să conțină următorul număr al acestei publicații? Trimiteți răspunsurile pe adresa europedirectbacau@gmail.com Întrebări despre Uniunea Europeană? Telefonul verde UE: 00 800 6 7 8 9 10 11 - de oriunde din UE - 9.00-18.00 CET (în zilele lucrătoare) - în orice limbă oficială a UE Europa - www.europa.eu Site-ul oficial al Uniunii Europene vă pune la dispoziţie: - informaţii de bază cu privire la activitatea UE - cele mai noi ştiri şi evenimente din UE - link-uri către informaţii despre UE pe site-urile instituţiilor şi agenţiilor UE.
Reţeaua Europe Direct Dacă doriţi să obțineți consiliere sau sprijin în zona în care locuiţi sau să găsiţi un forum local care promovează dialogul şi informaţiile corecte privind politicile UE, contactaţi cel mai apropiat centru local de informare. Centrul de Informare „EUROPE DIRECT” (CIED) Bacău
Structură-gazdă: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Parteneri: Județul Bacău
Municipiul Bacău
Sediul: Strada Spiru Haret, nr.8 (Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău) Tel./fax: 0234 530 255 Email: europedirectbacau@gmail.com Website Facebook page Autor Newsletter 7/2018: Nadia-Nicoleta Morărașu, coordonator Centrul de Informare Europe Direct Bacău
15