La Lupeni,
Pensionarii bolnavi s-ar putea reîmbolnăvi de durerea „restituirii banilor încasaţi”
P
rimăria Lupeni ar putea fi obligată să recupereze peste 1.850.000 de lei, bani pe care i-ar fi dat pensionarilor care suferă de diferite afecţiuni medicale. Primarul Cornel Resmeriţă spune că a contestat raportul Curţii de Conturi care indică această neregulă şi aşteaptă un răspuns favorabil în acest sens. <<< Pag. 5
Statutul parlamentarilor, un păun cu coadă scurtă pentru aleşii hunedoreni
Anul III, nr.322,
12 pagini, Marţi 5 Februarie 2 0 1 3 , P r e ţ 1 l e u
Ministrul Energiei taie din banii Pandurilor şi sporurile minerilor
P
reşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV. Parlamentarii hunedoreni văd diferit, în funcţie de tabăra în care se află, acţiunea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel cei aflaţi la putere susţin că legea va fi reexaminată şi că este o tergiversare a preşedintelui care nu vrea să reducă cheltuielile, în timp ce ceilalţi afirmă că este o situaţie corectă. Asta pentru că actuala putere ar vrea să fie protejată de legile în vigoare. Mai există o categorie, a acelora care la ntreg prejudiciului creat de fostele conduceri ale unităţilor miniere şi energetice dezbaterile pe statut s-au ridicat din sală şi au plecat nefidin Gorj va fi recuperat. Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a declarat la ind de accord cu “superimunitatea” motiv pentru care Tg-Jiu că tot ceea ce a descoperit Corpul de Control, în urma verificărilor, va <<< Pag. 3 acum consideră că s-a făcut dreptate. <<< Pag. 7 fi achitat de foştii directori.
Î
A
Moartea unui bebeluş este cercetată de şefii Spitalului Tg-Jiu
nchetă la Spitalul Judeţean Tg-Jiu după ce un bebeluş a murit din cauza unor afecţiuni grave. Părinţii copilului spun că bebeluşul a fost externat ca fiind sănătos însă, după două zile, a intrat în comă. Nici medicii de la Spitalul din Craiova nu l-au mai putut salva. Băieţelul s-a născut acum zece zile prin cezariană şi a primit nota nouă la naştere. După o săptămână de spitalizare a fost externat însă medicii nu au spus că ar fi avut probleme. <<< Pag. 5
Sindicaliştii de la Muntele au cerut renegocierea Contractului Colectiv de Muncă
Gazeta de Dimineaţă
S
indicaliştii de la Muntele au cerut conducerii Societăţii Naţionale a Huilei renegocierea Contractului Colectiv de Muncă al minerilor. Liderul Petre Nica a declarat pentru GDD că este nevoie de un contract care să aibă parte semnatară societatea care funcţionează de la începutul acestui an. <<< Pag. 3
www.gazetadedimineata.ro
Liftul din blocul 107 ”poartă” adevărul între două etaje
L
ocatarul care s-a ocupat de repararea liftului din blocul 107 din Petroşani, Vasile Argint, spune că acuzele din partea vecinilor îi sunt aduse pe nedrept. Mai mult, acesta subliniază că marea problemă în acel bloc nu este el, ci locatarii care refuză să plătească întreţinerea liftului. <<< Pag. 6
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
2
G a z e t a d e D im i n e a ţă Marţi , 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
www.gaze tade dimineaţ a. ro
Diverse
Priorităţi politice pentru Valea Jiului:
Fetiţă opărită cu ciorbă de mama ei
Disputa pentru echipa de conducere a Complexului Energetic Hunedoara
Opărită cu ciorbă de către mama ei. S-a întâmplat în Gorj unde o fetiţă de nici doi ani a ajuns în stare grava la spital cu arsuri pe faţă şi pe mâini. Grav este ca părinţii au ţinut-o acasă o noapte întreagă timp în care starea fetiţei s-a agravat iar acum a fost transferată cu elicopterul la un spital din Bucureşti.
După aproape o lună de zile de lupte de culise, priorităţile politico-administrative pe segmentul Complexul Energetic Hunedoara rămân aceleaşi – numirea unei conduceri agreate de aripa X sau de aripa Y. A trecut campania şi a început lupta oarbă pentru supremaţie. Nu se mai înţelege nimeni cu nimeni si toata lumea stabileste întâlniri pentru a obţine confitmarea pe post. Problematica reala a CEH poate să mai aştepte. Până în luna martie, CEH trebuie sa se privatizeze, potrivit scrisorii agreate de FMI şi Guvernul Ponta, însă acest amănunt “neproductiv” nu se află pe ordinea de zi a liderilor decidenţi din multele ministere care conduc Economia românească. Astfel, sub pretexul unei eficientizări profesionale, parcă îmi sună din ce în ce mai cunoscut acest şablon lingvistic, unii îl vor director general al CEH pe Sorin Apostu, patron Visa. Alţii merg în continuare pe mâna lui Costel Alic. În realitate, activitatea CEH este cel puţin bulversată dacă
nu blocată de tot felul de planuri zvonistice alimentate de lipsa de informaţie oficială furnizată de către instituţia mamă – Ministerul Eco no miei. Şi asta pentru că nimeni nu îşi asumă o responsabilitate pe acest segment. De aceea se mişcă fronturile, dar nu cele minereşti, ci cele poli tice. Oamenii politici se uită către reprezentanţii minerilor doar atunci când le scapă lucrurile de sub control şi au nevoie de susţinere a maselor. Aşa se face că deputatul PSD Cristian Resmeriţă a avut, vineri o întâlnire cu reprezentanţii ortacilor de la mi na Lupeni. Aceeaşi unitate
Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni în comuna Roşia de Amaradia. Femeia abia ridicase de pe foc o oală cu ciorbă când, la un moment dat, fetiţa ar fi apărut de după o uşă iar mama ei s-a împiedicat şi a vărsat tot conţinutul oalei peste micuţa. Inconştienţa părinţilor care au ţinut-o toată noaptea acasă cu arsuri pe faţă şi pe mâini ar putea să o coste acum viaţa pe fetiţă. Abia luni dimineaţa au dus-o la spital la Novaci iar de acolo a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Tg-Jiu. Cazul este acum şi în atenţia inspectorilor de la Protecţia Copilului şi de la
minieră care în urmă cu câteva săptămâni a arătat cartonaşul galben conducerii SNH, oamenii fiind nemulţumiţi de politica managerială. Directorul general al Societă-
ţii Naţionale a Huilei, Nicolae
Drăgoi, nu ştie ce se întâmplă cu viitorul mineritului. Asta chiar
dacă e cel mai favorizat, el dis-
cută şi cu actualul director Costel Alic şi s-a întâlnit de două ori (o dată pe terenul, lui o dată pe terenul adversarului) şi cu Sorin
Apostu.
Si toate acestea cu aşa-zisă
furcă FMI în coastele sistemului energetic din judeţul Hunedoara.
poliţie. Fetiţa a fost preluată de medicii SMURD şi transportată cu un elicopter la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti iar medicii din Gorj vor anunţa autorităţile locale pentru a începe o anchetă care să stabilească dacă este vorba despre neglijenţa părinţilor. Costin SOARE
Energie din ce în ce mai scumpă până în 2017 Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a declarat, luni, la Târgu-Jiu, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor exista scumpiri la energia electrică şi la gaze, conform acordului semnat cu Fondul Monetar Internaţional.
Ministrul a declarat că acest calendar al scumpirilor este stabilit de acum un an de către Guvernul Boc, iar actualul guvern trebuie să îl respecte. "La energie a fost o primă scumpire la 1 ianuarie, de
10%, din care 4% au reprezentat certificatele verzi. Mai urmează probabil o scumpire la gaz, deci adaptarea după programul stabilit cu Fondul Monetar, de la 1 iulie, şi după aceea există un program până în 2017 la energia electrică,
conform acordului stabilit cu Fondul Monetar Internaţional. Procentele sunt 5 %, 7 %, cam pe aici. Pentru consumatorii industriali, de la 1 iunie preţul este liber. Pentru consumatorul casnic, se duce până în 2017".
Marţi 5 Februarie 2013 Antena 1
08:00 ‘Neatza cu Răzvan şi Dani 11:00 În gura presei cu Mircea Badea 11:50 Mireasă pentru fiul meu 13:00 Observator 14:00 Mireasa pentru fiul meu 16:00 Observator 17:00 Acces direct cu Simona Gherghe 19:00 Observator 20:00 Observator special cu Octavia Geamanu 20:30 Răfuială dincolo de moarte 22:30 Un Show Păcătos cu Dan Capatos 01:00 Observator (R) 02:00 Răfuială dincolo de moarte (R) 03:30 Observator special (R) 04:00 Acces direct (R) 06:00 Observator
www.gazetadedimineata.ro
ProTV
07:00 Ştirile Pro Tv 10:00 Tânăr şi Neliniştit (R) 11:00 Serviţi, vă rog! 13:00 Ştirile Pro Tv 13:30 O descoperire periculoasă 16:00 Tânăr şi Neliniştit 17:00 Ştirile Pro Tv 17:30 Happy Hour 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Sunt spion 22:30 Ştirile Pro Tv 23:00 Doi bărbaţi şi jumătate 00:00 Sunt spion (R) 02:00 Ştirile Pro Tv (R) 03:30 România, te iubesc! (R) 04:30 Doi bărbaţi şi jumătate (R) 05:30 Happy Hour (R) www.gazetadedimineata.ro
TVR 1
07:00 Telejurnal 09:00 Legenda cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Rază-deLună 10:30 Ora de business (R) 11:20 Pe scurt despre orice 11:30 Dănutz S.R.L. 12:30 Oameni care au schimbat Lumea 12:40 Zeul războiului (R) 14:00 Telejurnal 15:30 Rom european 16:00 Maghiara de pe unu 17:00 Latitudini 17:30 Oameni care au schimbat Lumea (R) 17:40 Zeul războiului 19:00 Ora de business 19:45 Sport 20:00 Telejurnal 21:00 Prim plan 22:10 Fata de miner 00:20 Ora de business (R) 01:05 Georges Seurat 02:00 Revizie tehnică 06:00 Sport (R) 06:55 Imnul României
www.gazetadedimineata.ro
Prima TV
07:00 08:00 09:30 11:45 13:30 15:00 15:15 16:00 17:00 18:00 19:00 19:30 20:30 nite 21:30 22:15 23:00 23:30 00:00 01:00 02:00 03:30
Frumoasa Ceci (R) Iubiri secrete (R) Râul Frumoasa Ceci Anchetă militară (R) Galileo Focus Monden (R) Iubiri secrete Trăsniţii (R) Focus 18 Focus Sport Cireaşa de pe tort Copiii spun lucruri trăsSoţia perfectă Trăsniţii (R) Gazeta de perete Focus Monden Anchetă militară Soţia perfectă (R) Focus (R) Trăsniţii (R)
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
G a z e t a d e D im i n e a ţă M a r ţ i , 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
Actual
Ministrul Energiei taie din banii Pandurilor şi sporurile minerilor
Î
ntreg prejudiciului creat de fostele conduceri ale unităţilor miniere şi energetice din Gorj va fi recuperate. Ministrul energiei, Constantin Niţă, a declarat la Tg-Jiu că tot ceea ce a descoperit Corpul de Control, în urma verificărilor, va fi achitat de foştii directori. Banii au fost daţi sub formă de sporuri negociatorilor contractelor de muncă, pe deplasări, iar cei mai mulţi, către sport. Printre cei care s-au aflat la conducere se numără Daniel Burlan, la SNLO, Octavian Graure şi Marian Motocu la Turceni, iar la CE Rovinari în perioada respectivă era Tiberu Trotea. Ministrul Energiei, Constantin Niţă, a fost prezent, luni, în judeţul Gorj, unde a avut o întâlnite cu reprezentanţii sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia
(CEO) şi a declarat că s-a implicat în negocierea contractului colectiv de muncă. În cadrul întâlnirii cu sindicaliştii, s-a decis reducerea sponsorizărilor către domeniul sportiv cu 50 %. "Am încercat să mediez unele puncte aflate în divergenţă la contractul colectiv de muncă şi sper că am şi reuşit lucrul acesta. Este vorba de câteva puncte legate de zilele de concediu de odihnă şi unele cheltuieli legate de activitatea de sport. S-a stabilit reducerea cheltuielilor cu 50 % către activitatea sportivă. Părerea mea este că numărul sporurilor a fost foarte mare, până la urmă şi sindicatele au înţeles, şi managementul a înţeles că este timpul să ne gândim la viitorul acestui complex şi la modul în care el trebuie gestionat. Cheltuielile trebuie bine fundamentate şi nu accept niciun buget de venituri şi cheltuieli care nu este foarte bine documentat. S-au redus cheltuielile pentru tot sportul, nu e vorba numai de fotbal, ci de de baschet şi de handbal, vor avea cam
12 milioane de lei", a declarat Constantin Niţă. Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a declarat că există posibilitatea ca semnarea contractului de muncă să aibă loc săptămâna aceasta. "Contractul colectiv de muncă are negociată data de finalizare 14 februarie. După ziua de astăzi, cred că putem să îl semnăm în această săptămână. Considerăm încheiat subiect, este o problemă de o zi sau două ca să redactăm ceea ce am stabilit. Au rămas 27 de sporuri din 57. Salariile au rămas la acelaşi nivel", a declarat Laurenţiu Ciurel.
Ministrul Niţă nu îl cunoaşte pe directorul SNH?
În acelaşi cadru, ministrul Energiei a declarat că nu îl cunoaşte pe directorul Societăţii Naţionale a Huilei din Petroşani, Nicolae Drăgoi. Potrivit celor prezenţi, Niţă a spus că a vorbit cu sindicaliştii despre problemele minerilor din Valea Jiului, dar nu cunoaşte şi echipa managerială de la această societate subordonată lui.
Laurenţiu Ciurel
Ministrul Niţă a început cu Gorjul şi termină cu Valea Jiului
M
inistrul delegat pe Energie s-a întâlnit cu sindicaliştii de la Muntele şi va veni săptămâna viitoare în Valea Jiului. Reprezentanţii Sindicatului Muntele au vorbit, luni, în Gorj, cu ministrul delegat pe Energie, Constantin Niţă.
“Am discutat cu domnul ministru Niţă şi am stabilit că joia viitoare acesta se va afla în Valea Jiului, unde este sediul Complexului Energetic Hunedoara. Aici va purta discuţii cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara, dar şi cu cea a Societăţii Naţionale a Huilei, privitoare la soluţiile pe care acestea le au sau le propun pentru funcţionare complexului după fuziunea celor două societăţi”, a declarat luni, pentru Gazeta de Dimineaţă, Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Potrivit sursei citate, joia viitoare şi sindicaliştii vor avea un material pe care îl vor înmâna ministrului delegat pe Energie. “Este vorba despre un material în ceea ce priveşte protecţia socială a salariaţilor, dar şi propuneri pentru continuarea activităţii la minele viabile. Mă bucură foarte mult faptul că preşedintele Federaţiei Mine şi Energie (Marin Condescu) a facilitat într-un timp atât de scurt cea de-a doua întâlnire cu minsitrul Constantin Niţă. Aşteptăm ca şi ceilalţi factori politici, să îşi concretizeze promisiunile”, a mai spus liderul de la Muntele. Liderii de la Muntele s-au mai întâlnit cu ministrul Niţă şi la mijlocul lunii trecute, atunci reprezentantul Guvernului a promis că la începutul lunii februarie va veni în Valea Jiului pentru a discuta aici despre problemele minerilor. "Să nu-şi imagineze cineva că CEO (Compelxul Energetic Oltenia – n.r.) mai poate să livreze cărbune pe degeaba. Nu mai merge. Aşa cum vă spuneam, economia trebuie să reintre într-o direcţie de eficientizare. Lucrul acesta este valabil pentru toată lumea. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul RAANului. Toată lumea trebuie să se alinieze într-un fel sau altul. Cine rezistă pe piaţă bine, cine nu, nu. Asta înseamnă economie de piaţă. Aceste decizii depind şi de decizia managementului, că de aia e un management acolo, care trebuie să vină cu propuneri serioase, dacă sunt în stare, dacă nu sunt, atunci trebuie să vină alţii. Dacă nu s-a gândit timp de cinci ani, timp de zece ani, că s-ar putea la un moment dat şi producţia de apă grea şi producţia de energie termică să nu mai poat fi subvenţionată, atunci înseamnă că acela nu este un manager", a declarat ministrul Energiei. AGERPRES
Sindicaliştii de la Muntele au cerut renegocierea Contractului Colectiv de Muncă
Sindicaliştii de la Muntele au cerut conducerii Societăţii Naţionale a Huilei renegocierea Contractului Colectiv de Muncă al minerilor. Liderul Petre Nica a declarat pentru GDD că este nevoie de un contrcat care să aibă parte semnatară societatea care funcţionează de la începutul acestui an. “Am trimis adresă conducerii SNH www.gazetadedimineata.ro
săptămîna trecută. Prin această adresă solicităm renegocierea Contractului Colectiv de Muncă, pentru că nu avem un contract care să aibă parte semnatară Societatea Naţională a Huilei”, a declarat Petre Nica, preşedinte Sindicatul Muntele. Potrivit sursei citate, este nevoie de un nou act pentru că vechiul contract,
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
3
deşi are valabilitate până la data de 31 decembrie 2013, este semnat de Compania Naţională a Huilei. Mai mult, liderul de la Muntele spu ne că noul contract va menţine dreptu rile şi facilităţile angajaţilor şi, după fuziunea societăţii formată din minele viabile cu Complexul Energetic Hune doara va putea suferi modificări, dacă www.gazetadedimineata.ro
este cazul, prin acte adiţionale. Nica afirmă că negocierile ar trebui să înceapă ori săptămâna aceasta, ori cel târziu săptămâna viitoare şi că în cadrul acestora se va solicita şi majorarea sporului de periculozitate de la 700 la 750 lei ţinând cont că a crescut salariul minim pe economie.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
4
w w w .gaz eta dedi m i neaţ a.r o
Actual
Gazeta de Dimineaţă Marţi ,5 Februarie 2013
Eleva criminală, Amenzi de peste 21 de mii de lei şi produse confiscate, trimisă în judecată în valoare de 4.000 de lei
Minora de 16 ani, acuzată că şi-a omorât tatăl, cu ajutorul iubitului său, a fost trimisă în judecată pentru omor. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul tânărului de 18 ani. Cei doi amorezi au ajuns în arest în luna noiembrie a anului trecut, imediat după comiterea oribilei crime. Primul termen va avea loc pe 26 februarie.
Petroşănenii cumpără produse neconforme despre care nu ştiu ce con ţin şi care nu au termenul de valabilitate afişat. Asta spun reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hune doara. Aceştia au efectuat, împreună cu poliţiştii din Petroşani, o acţiune în Piaţa Centrală din localitate, în urma căreia au constatat mai multe deficienţe şi au aplicat amenzi de peste 21 mii lei, retrăgând de la comercializare mai multe produse alimentare şi nealimentare. Astfel, potrivit unui comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, acţiunea desfăşurată între 24 şi 28 ianuarie a vizat modul de respectare a legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, la comercializarea de alimente, produse textile, articole de încălţăminte, produse cosmetice şi electrocasnice şi la prestarea de servicii de alimentaţie publică. Au fost controlaţi 12 agenţi economici, la aceştia
inspectorii identificând mai multe nereguli. Astfel, s-a găsit la vânzare carne refrigerată nepreambalată, care nu avea indicată perioada minimă de valabilitate. Totodată au fost identificate produse alimentare pentru care nu era afişat preţul de vânzare, produse alimentare din import care nu aveau etichetă în limba română, produse textile din import la care nu era indicată compoziţia fibroasă şi care nu aveau etichetă în limba română, încălţăminte pentru care nu era trecută compoziţia materialelor folosite la producerea principalelor elemente, produse cosmetice fără etichetă în
limba română, electrocasnice fără certificate de garanţie instrucţiuni de folosire, instalare şi exploatare, dar şi unităţi de alimentaţie publică care nu respectă legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. În urma controlului, au fost oprite de la vânzare
produse alimentare şi nealimentare în valoare de 4.721 lei şi au fost aplicate 10 amenzi în valoare totală de 21.650 lei. Totodată unei unităţi de alimentaţie publică i-a fost suspendată activitatea până la remedierea deficienţelor constatate de inspectorii OPC.
Potrivit anchetatorilor, fata locuia împreună cu victima, tatăl său, din anul 2008, de când acesta din urmă s-a despărţit de soţie, mama inculpatei, care a rămas în Italia. Relaţiile dintre inculpată şi tatăl său erau tensionate. Pe fondul acestei relaţii conflictuale, în seara de 23 noiembrie 2012, după ce victima se certase la telefon cu inculpatul Brînzan Ion-Sorin şi acasă cu inculpata, motivul fiind relaţia celor doi inculpaţi, aceştia au luat hotărârea de a suprima viaţa bărbatului. Astfel, cei doi, în timp ce se aflau la locuinţa victimei, au aşteptat sosirea acesteia acasă, timp în care au pregătit uciderea. Au stins luminile şi şi-au luat din locuinţă două obiecte din fier (un vătrai şi un cârlig), cu care i-au aplicat lovituri repetate în zona capului, producându-i leziuni traumatice foarte grave. În urma acestor lovituri, bărbatul a decedat. Procurorii au reţinut comiterea faptei din motive josnice avându-se în vedere faptul că cei doi inculpaţi s-au răzbunat pe victimă, pe care o urau pentru că se opunea vehement relaţiei lor.
A furat produse alimentare, dar s-a ales cu dosar penal
Un bărbat de 43 de ani din Aninoasa a fost identificat de poliţişti la scurt timp după ce a sustras mai multe bunuri dintr-un chioşc de pe raza localităţii. Prejudiciul a fost recuperat integral. În noaptea de 1/2 februarie, un bărbat
Reprezentanţii societăţii au văzut în
de 43 de ani din oraşul Aninoasa, s-a fo-
dimineaţa că au fost prădaţi şi au anunţat
mul unui chioşc alimentar din localitate,
“În data de 02.02.2013, în jurul orei
losit de un ciocan pentru a sparge gea-
poliţia.
după care a intrat în spaţiul comercial.
08:15, Poliţia Oraşului Aninoasa a fost
loare de aproximativ 250 de lei, bunuri
unei societăţi comerciale din Aninoasa,
El a sustras produse alimentare în va-
pe care le-a dus apoi la domiciliu.
www.gazetadedimineata.ro
sesizată telefonic de către reprezentanta cu privire la faptul că în noaptea de
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
01/02.02.2013, persoane necunoscute au pătruns în interiorul chioşcului alimentar,
perarea integrală a prejudiciului”, se ara-
tă într-un comunicat de presă IPJ Hune-
prin spargerea unei ferestre şi au sustras
doara.
alcoolice, creând un prejudiciu în valoa-
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt
mai multe bunuri alimentare şi băuturi
re de aproximativ 250 lei. În urma acti-
vităţilor investigative, poliţiştii au reuşit
identificarea prezumtivului autor şi recu-
www.gazetadedimineata.ro
În cauză a fost întocmit dosar penal
calificat, cercetările fiind continuate cu suspectul în stare de libertate.
www.gazetadedimineata.ro
Rodica Muntoi Mîrza
www.gazetadedimineata.ro
w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a ze ta d e Dim i ne aţă Marţi , 5 F e b ru a r ie 2 01 3
La Lupeni,
Pensionarii bolnavi s-ar putea reîmbolnăvi de durerea „restituirii banilor încasaţi”
P
rimăria Lupeni ar putea fi obligată să recupereze peste 1.850. 000 de lei, bani pe care i-ar fi dat pensionarilor care suferă de diferite afecţiuni medicale. Primarul Cornel Resmeriţă spune că a contestat raportul Curţii de Conturi care indică această neregulă şi aşteaptă un răspuns favorabil în acest sens. O parte a ajutoarelor băneşti la care face referire primarul din Lupeni au fost acordate în preajma sezonului electoral pentru alegerile de la locale. Atunci, toţi contracandidaţii primarului au declarat că acesta foloseşte în scop electoral instituţia publică pe care o conduce.
Curtea de Conturi: Ajutoare sociale acordate ilegal
Controlul efectuat de Curtea de Conturi la Primăria Lupeni evidenţiază faptul că municipalitatea a
www.gazetadedimineata.ro
acordat, între 2010 - iunie 2012, ajutoare de urgenţă pentru situaţii medicale. Potrivit controlului, nu mai puţin de 4.375 de persoane au beneficiat de aceste ajutoare de urgenţă acordate pentru situaţii medicale, pentru tratamente şi investigaţii în clinici de specialitate fără documente care să justifice cheltuirea sumelor respective în scopul în care au fost acordate. Inspectorii de la Curtea de Conturi susţin că banii au fost acordaţi „în baza unor bilete de trimitere nepuse în circuit de către Casele de sănătate, şi cu motivul trimiterii la cererea pacientului, fără ca solicitanţii să prezinte documente care să dovedească „prejudiciul suferit”, aşa cum cere formularul privind ancheta socială efectuată şi normele financiar contabile”. Toate aceste plăţi însumează 1.852 mii lei,
www.gazetadedimineata.ro
adică 18.520.000.000 lei vechi. Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, susţine că ajutoarele au fost acordate legal şi că a contestat raportul Curţii de Conturi. „Am făcut contestaţie şi vom vedea care va fi rezultatul. Am dat ajutoarele în baza unor documente justificative, mai mult de atât nu puteam face. Nu era să cerem oamenilor să ne aducă chitanţe. Vedem ce va spune contestaţia. Vom încerca să recuperăm banii, dar nu vom putea, nu putem să le luăm oamenilor banii înapoi”, spune Cornel Resmeriţă. Edilul a precizat că a contestat raportul de control atât la Curtea de Conturi Hunedoara, cât şi la Curtea de Conturi Bucureşti, dar şi în instanţă. „Legea spune clar că poţi da ajutoare. Nu am făcut nimic altceva în afara legii”, a mai spus primarul. În martie anul trecut, spre exemplu, sute de pensionari din Lupeni stăteau la coadă în faţa primăriei pentru a primi ajutoare pentru probleme medicale. Atunci se acordau 200 de lei pentru pensionarii care aveu probleme medicale şi nu îşi puteau asigura medicamentaţia. Reprezentanţii Primăriei Lupeni susţineau că ajutoarele de urgenţă au fost acordate în baza unor hotărâri de consiliu pentru pensionarii care aveau pensie de handicap, pensie pe caz de boală sau aveau nevoie de internare sau operaţie. La acel moment existau voci care afirmau că la Lupeni s-a dat, cu ocazia acestor ajutoare, startul campaniei electorale. Mai mult, şi acum în luna ianuarie 2013 există persoane care au dosarele depuse încă din acea perioadă pentru a primi acele ajutoare de urgenţă şi nu au încasat banii. Mihaela MIHAI
www.gazetadedimineata.ro
Actual
5
Moartea unui bebeluş este cercetată de şefii Spitalului Tg-Jiu
A
nchetă la Spitalul Judeţean Tg-Jiu după ce un bebeluş a murit din cauza unor afecţiuni grave. Părinţii copilului spun că bebeluşul a fost externat ca fiind sănătos însă, după două zile, a intrat în comă. Nici medicii de la Spitalul din Craiova nu l-au mai putut salva.
Băieţelul s-a născut acum zece zile prin cezariană şi a primit nota nouă la naştere. După o săptămână de spitalizare a fost externat însă medicii nu au spus că ar fi avut probleme. Părinţii acuză acum cadrele medicale că ar fi ascuns afecţiunile de care suferea copilul. Managerul privat al spitalului din Tg-Jiu s-a autosesizat din presă şi a deschis o anchetă. “A fost externat în 29 ianuarie. Conform documentelor medicale, nou-născutul nu a prezentat probleme de sănătate în perioada spitalizării şi a fost externat în stare bună. De asemenea, s-au respectat procedurile privind nou-născuţii prin cezariană. Este vorba despre o procedură numită reanimare neo-natală. După trei zile, nou-născutul a revenit în secţia pediatrie cu o stare generală alterată. În secţie a fost stabilizat de o echipă de medici şi după trei ore este transferat la Craiova unde din păcate a decedat. În urma materialelor de presă, ne-am autosesizat şi am decis instituirea unor cercetări prealabile. Am numit comisia care deja strânge primele detalii. Este vorba despre o anchetă administrativă pentru că până în acest moment nu am primit nicio informare de la Colegiul Medicilor care este competent în acest caz”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Tg-Jiu, Cristian Vlădoianu. Copilul a făcut stop cardio-respirator şi medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. “Starea lui a fost foarte gravă chiar de la venire, avea probleme medicale majore. S-a stabilit la internare diagnosticul de bronho-pneumonie, boală hemoragică, hemoragie intraventriculară şi stenoză de arteră pulmonară. S-a stabilit că are sindrom anemic şi acidoză metabolică. După evaluare, copilul a fost dus la terapie intesivă şi au început tratamentele de susţinere intensivă. Sindromul anemic a fost corectat ca şi acidoza. A făcut însă stop cardiac şi nu a răspuns la nici un fel de manevră şi în final s-a constatat decesul”, a declarat Florin Petrescu, managerul Spitalului Judeţean Craiova. Părinţii se pregătesc acum de înmormântare şi încă nu au depus plângere la Colegiul Medicilor dar spun că o vor face după ce vor avea şi rezultatul necrospiei. Costin SOARE
Florin Petrescu, manager spital Craiova
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
6
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
G a z e t a d e D im i n e a ţă M a r ţ i , 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
Liftul din blocul 107 ”poartă” adevărul între două etaje
Locatarul care s-a ocupat de repararea liftului din blocul 107 din Petroşani, Vasile Argint, spune că acuzele din partea vecinilor îi sunt aduse pe nedrept. Mai mult, acesta subliniază că marea problemă în acel bloc nu este el, ci locatarii care refuză să plătească întreţinerea liftului. Zilele trecute, locatarii blocului 107 de pe strada 1 Decembrie 1918 din Petroşani şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că ascensorul din imobil este mai tot timpul defect. Mai mult decât atât, oamenii spuneau că banii care se strâng pentru reparaţia liftului nu sunt justificaţi. Persoana care se ocupă de acest lucru, adică cel care strânge banii de la locatari, spune că i se aduc acuze nedrepte şi încearcă să facă lumină în acest caz. Vasile Argint subliniază chiar că nu mai este şeful scării din anul 2010 însă nu a încetat să se implice în rezolvarea problemelor, doar pentru a-şi ajuta vecinii. “Nu sunt şeful scării din anul 2010, când am decis alături de mai mulţi membri să nu mai facem parte din colectivul de coordonare a blocului, din cauza neînţelegerilor dintre locatari, neînţelegeri similare cu cele de acum. Mai mult, vreau să precizez că nu m-am ocupat niciodată de strângerea banilor pentru problemele ivite”, spune Vasile Argint.
Vânzări
Vând spaţiu comercial în Petroşani,strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 99.000 euro negociabil Relaţii la telefon 0722779324
Prestări Servicii
Efectuez non-stop transport
intern şi interaţional cu maşini
MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele
mai mici preţuri.
Relaţii la telefon
0721749069 şi 0763633998.
www.gazetadedimineata.ro
În ceea ce priveşte problema liftului, Vasile Argint spune că el nu a motivat niciodată că ascensorul este ars. Acesta spune că imediat după ce specialiştii au constatat defecţiunea, a pus un anunţ la avizier prin care cerea acordul locatarilor să demonteze motorul în vederea rebobinării. “În anunţ se cerea ca până în data de 3 decembrie locatarii să îşi dea acordul pentru demontarea motorului, iar dacă au ei oferte mai rentabile să anunţe. Acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care am găsit o firmă care lucrează la un preţ mai mic, am luat motorul şi acesta a fost reparat până la finele lunii decembrie. Atunci am fost anunţaţi să strângem banii. Acest lucru nu s-a întâmplat nici acum. Unii locatari au spus că vor plăti doar când funcţionează liftul, alţii că nu vor plăti deloc. Nu am avut altă soluţie decât să iau legătura cu firma, să îi rog să ne dea motorul şi să îi plătim în două rate. Prima a fost de 800 de lei, valoarea
Se pare că sunteţi agitat şi nervos din cauza unor probleme financiare. Încercaţi să vă calmaţi, pentru că altfel riscaţi să aveţi probleme la serviciu!
totală a banilor strânşi până în acel moment”, mai spune Vasile Argint. Din păcate, problemele nu s-au terminat aici. După ce motorul a fost adus înapoi în bloc, rebobinat, acesta a fost şi montat însă când să fie pornit, angajaţii SC Gospodărie Prest Com SA Petroşani au văzut că acesta nu răspunde la comenzi. În urma verificărilor s-a constatat că de la etajul cinci şi până la parter s-au sustras toate trei cablurile de comandă. Probleme în bloc mai sunt şi cele legate şi de sumele de bani pe care locatarii trebuie să le plătească pentru aceste reparaţii. Dacă oamenii se plângeau că sumele nu doar că sunt prea mari, ci dau mereu cu virgulă dacă se calculează raportat la numărul apartamentelor locuite, Vasile Argint spune că, niciodată nu au plătit toţi locatarii pentru întreţinerea şi reparaţiile care s-au impus pentru buna funcţionare a liftului. Omul subliniază că de fiecare dată când a strâns bani, au plătit maxim 40 de familii, restul s-au sustras de la plată
pe motiv că nu folosesc liftul. Este vorba de locatarii apartamentelor de la parter, etajul 1 şi 2 a blocului. Din acest motiv, de fiecare dată când se cer bani pentru ascensor, valoarea totală necesară pentru reparaţii sau intervenţii se împarte la 3540 de apartamente, care se ştiu că sunt bune platnice, pentru a se putea astfel acoperii cheltuielile. Pentru clarificarea problemelor, Vasile Argint a mai spus că astăzi - marţi, va afişa la avizierul blocului factura cu valoarea bobinării motorului şi garanţia pe lucrare, pentru a elimina orice suspiciune din partea vecinilor şi mai ales pentru a se putea strânge diferenţa de bani cu care trebuie achitată valoarea lucrărilor. Totodată, acesta a mai promis locatarilor că în cel mai scurt timp va afişa tabelele pe baza cărora s-au strâns până acum banii, tabele de unde rezultă clar cine a plătit şi cine a refuzat să achite partea sa de cheltuieli. Rodica Muntoi Mîrza
Horoacopul zilei Dacă doriţi să faceţi investiţii pe termen lung, vă recomandăm să mai aşteptaţi o vreme, pentru că acum nu va surâde norocul
Nu sunteţi în cea mai bună
dispoziţie şi aveţi tendinţa să exageraţi. Încercaţi să nu vă
susţineţi cu încăpăţânare punctul de vedere!
Dimineaţa s-ar putea să vă schimbaţi programul din cauza unor probleme familiale.Evitaţi speculaţiile! Nu este o zi favorabilă câştigurilor rapide.
Nu încercaţi să cereţi astăzi o mărire de salariu, chiar dacă sunteţi convins că o meritaţi!Sar putea să plecaţi într-o delegaţie.
Dimineaţa s-ar putea să vă sune o rudă din altă localitate şi să vă anunţe că intenţionează să vă viziteze.Evitaţi speculaţiile!
Aveţi tentaţia să începeţi mai multe treburi deodată. Vă sfătuim să nu fiţi nerăbdător, pentru că riscaţi să faceţi greşeli.
Vă recomandăm să vă păstraţi cumpătul, indiferent ce se întâmplă, şi să ascultaţi sfaturile unei persoană mai în vârstă. Încercaţi să vă organizaţi mai bine!
Încercaţi să fiţi mai atent la cheltuieli! Ca să evitaţi o ceartă cu partenerul de viaţă, vă sfătuim să vă consultaţi înainte de a merge la cumpărături.
Astăzi s-ar putea să nu fiţi prea inspirat şi nici prea comunicativ.Evitaţi întâlnirile de afaceri şi călătoriile, pentru că sunteţi predispus la greşeli!
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Se pare că nu vă simţiţi în apele dumneavoastră, tocmai acum, când aveţi multe de rezolvat. Vă sfătuim să nu vă asumaţi riscuri.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Dimineaţa s-ar putea să vă indispună un telefon primit de la o rudă. Este posibil să fiţi nevoit să plecaţi într-o călătorie neprevăzută.
www.gazetadedimineata.ro
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a z e t a d e D i m in e a ţă M a rţ i , 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
Politic
7
Statutul parlamentarilor, un păun cu Liderul PPDD coadă scurtă pentru aleşii hunedoreni Aninoasa Cristian Resmeriţă: “Nu ameninţă că comentez acţiunea preşedinduce Apa Serv telui, vom reexamina în instanţă statutul”
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV. Parlamentarii hunedoreni văd diferit, în funcţie de tabăra în care se află, acţiunea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel cei aflaţi la putere susţin că legea va fi reexaminată şi că este o tergiversare a preşedintelui care nu vrea să reducă cheltuielile, în timp ce ceilalţi afirmă că este o situaţie corectă. Asta pentru că actuala putere ar vrea să fie protejată de legile în vigoare. Mai există o categorie, a acelora care la dezbaterile pe statut s-au ridicat din sală şi au plecat nefiind de accord cu “superimunitatea” motiv pentru care acum consider că s-a făcut dreptate.
Cosmin Nicula: “O tergiversare a preşedintelui care nu doreşte ca facilităţile parlamentarilor să fie diminuate” Senatorul
PSD de Valea
Jiului, Cosmin
Nicula, susţine că retrimiterea
în Parlament a Statutului, nu face altceva
decât să menţină cheltuielile mari ale par-
lamentarilor ceea ce va conduce la o creştere a cheltuielilor de 1 la sută din PIB faţă de bugetul aprobat.
“Este o tergiversare a preşedintelui
Băsescu care nu doreşte ca facilităţile pe
care parlamentarii le aveau să fie diminu-
ate. Dacă Statutul parlamentarilor nu va fi aprobat în forma în care a fost votat de
Parlament, acesta va genera o cheltuială de aproximativ 1 la sută din PIB faţă de
ce avem acum în buget, pentru că bugetul de stat a fost făcut pe marginea modifică-
rilor din Statut”, a declarat Cosmin Nicula care este şi preşedintele Comisiei de Buget din Senat.
Acesta spune că nu ştie de unde se vor
scoate banii în plus pentru că Statutul nu va putea fi aplicat de la 1 martie.
Deputatul de pe colegiul VulcanLupeni-Uricani, Cristian Resmeriţă (PSD), susţine că nu comentează ce a făcut preşedintele Traian Băsescu, afirmând totodată că trebuie să existe o protecţie a parlamentarului. “Vom reexamina statutul. Mergem înainte. Am crezut că am adus îmbunătăţiri statutului mai ales că au fost discuţii, şi se ştie, pe marginea cheltuielilor. E normal să existe un control asupra oricărui om. În Uniunea Europeană parlamentarii sunt apăraţi, dar ceea ce s-a vorbit de superimunitate nu este adevărat”, a declarat Cristian Resmeriţă. Potrivit acestuia, “trebuie să existe o protecţie a parlamentarului”. “Asta nu înseamnă că până nu se votează ridicarea imunităţii nu te poate căuta şi nu te poate întreba nimeni nimic”, a mai spus Resmeriţă.
Haralambie Vochiţoiu: “Toţi românii, indiferent că sunt parlamentari sau ţărani sau orice altceva, au aceleaşi drepturi şi obligaţii” Senatorul din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (PPDD), susţine că retrimiterea statutului la Parlament arată că parlamentarii PPDD au avut dreptate când au părăsit sala la moemntul în care s-a aprobat statutul. “Suntem pentru
ridicarea imunităţii la toţi parlamentarii. Trebuie să ne supunem legilor. Suntem toţi cetăţeni români şi nimeni nu e mai presus de lege. Nu susţinem arestarea fără probe, dar toţi românii, indifferent că sunt parlamentari, ţărani sau orice altceva au aceleaşi drepturi şi obligaţii”, a declarat Haralambie Vochiţoiu. Senatorul spune că la momentul reexaminării în Parlament a statutului parlamentarilor PPDD va participa. “S-a demonstrat că am avut dreptate. Opoziţia din România e foarte fragilă, dar respectarea legii are un aliat. El se numeşte Uniunea Europeană”, a mai spus senatorul.
Mircia Muntean: “Scopul acestui statut a fost să poată fura, să nu-i stingherească nimeni” Deputatul din
Deva,
Mircia
Muntean, spune că decizia preşedintelui este una corectă. Asta pentru că parla-
mentarii, cei care fac legile, nu pot să îşi aroge “nişte drepturi extraordinare”.
“Având o putere sporită şi majoritatea
covârşitoare au trecut urgent prin Parlament.
Doar noi, cei 75 de parlamentari
ARD am votat împotrivă. Nu poţi ca parlamentar să îţi arogi nişte
drepturi extraordinare.
Scopul acestui statut a fost să
scape ei, să poată fura şi să nu îi
stingherească nimeni.
“Înainte de a fi percheziţionat sau arestat un parlamentar, Ministerul Justiţiei ar trebui să vină cu probele să le arate Comsiei Juridice din Senat sau din Camera Deputaţilor. Existau şi glume, cum să vină un procuror să îi arate probele lui Gigi Becali”
Liderul PPDD de la Aninoasa, Paul David, susţine că va da în judecată Apa Serv acuzând conducerea operatorului de apă din Valea Jiului de “abuzuri împotriva populaţiei sărace”.
Aninoseanul Paul David, membru PPDD, dar şi al Ligii Pensionarilor Minieri Valea Jiului spune că Apa Serv comite un abuz. “Se întâmplă nişte acţiuni de abuz împotriva populaţiei sărace dn Valea Jiului. Ei spun că fac dreptate, dar taie apa la populaţie. Aceste tăieri ale apei la populaţiei sunt abuzive. De exemplu chiar şi la noi s-a tăiat apa deşi am achitat la zi tot ce am avut de plătit. Ei abuzează. Domnul director general Costel Avram este membru coordonator al activităţii PNL din Valea Jiului. Având în spate pe domnul Moloţ (preşedintele PNL Hunedoara – n.r.) îşi închipuie că pot să facă orice. Oamenii se unesc, vor da în judecată şi vor câştiga împotriva Apa Serv. Noi ştim nu este nicio lege care să spună că trebuie tăiată apa mai ales nici în Convenţia pentru Drepturile Omului nu se specifică acest lucru”, a spus Paul David. Acesta a subliniat clar că va căuta dreptatea în Justiţie. “Vom da în judecată Apa Serv împreună cu toţi pensionarii din Liga Pensionarilor Mineri şi din organizaţiile PPDD din teritoriu”, mai spune David. Directorul Apa Serv, Costel Avram, a declarat luni, pentru Gazeta de Dimineaţă că orice cometariu ar fi doar o dispută de păreri. “Respect legile din România şi recuperez banii de la rău-platnici. Sunt inamicul numărul unu al celor care nu plătesc. Îi înţeleg pe cei care nu au bani, dar nu am niciun pic de milă faţă de cei are au bani şi tot nu îşi plătesc facturile”, a declarat Costel Avram. Apa Serv derulează în această perioadă campanii de debranşare a tuturor beneficiarilor de apă din Valea Jiului care nu plătesc serviciile de utilităţi.
Preşedintele PD-L Hunedoara merge în continuare pe mâna lui Vasile Blaga Rezultatele slabe înregistrate de PD-L la ultimele alegeri au provocat lupte în partid. şi de aici numai un pas spre ideea schimbării. Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, afirmă că îl susţine în continuare pe Vasile Blaga.
"Problema e mult mai complexă. Nu poţi arunca vina pentru rezultatul alegerilor în spatele unei singure persoane. Nu ştiu cine altcineva ar fi adus un scor mai bun. Personal, îl susţin în continuare pe Vasile Blaga. E adevărat însă că partidul trebuie reformat instituţional şi cred că are multe resurse", spune Dorin www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Gligor. Democrat liberalii hunedoreni nu s-au întâlnit încă pentru a decide pe cine vor susţine la Convenţie care va fi organizată. “Nu ştiu dacă este oportună sau nu schimbarea conducerii. Nici nu ştiu cine şi-ar dori conducerea partidului în contextul ultimelor scoruri de la alegeri. Încă nu ne-am întâlnit pentru a stabili pe cine vom susţine la Convenţie”, a declarat un democrat-liberal din Valea Jiului. Vasile Blaga, a declarat, luni, că organizarea Convenţiei Naţionale a partidului trebuie adusă cât mai aproape, la sfârşitul
lunii martie sau începutul lunii aprilie, pentru ca toţi membrii să se ocupe de construcţia partidului.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
"O să le propun colegilor ca în Colegiul Director care pregă-
teşte Consiliul Naţional de Coordonare din 23 februarie să încercăm să comprimăm timpul, să aducem Convenţia cât mai
aproape, să ne ocupăm cu toţii de construcţia partidului, pentru că, din păcate, unii dintre colegi au alte priorităţi", a pre-
cizat Blaga.
Potrivit liderului PD-L, Convenţia ar putea avea loc la
sfârşitul lunii martie sau la începutul lunii aprilie.
www.gazetadedimineata.ro
8
G a z e ta d e Di m i n e aţă Marţi, 5 F e b r u a r ie 2 0 1 3
Actual
Familie de afacerişti şi veterinari, trimişi în judecată
F
emeia de afaceri Maria Lupulescu a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Fapta este pedepsită cu închisoare de până la zece ani. Medicii veterinari Ana Guţă şi Dumitru Firiza a fost şi ei trimişi în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală şi fals intelectual. Aceeaşi soartă a avut-o şi soţul Mariei Lupulescu zis Săndel, pentru complicitate la evaziune fiscală şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată,a celor patru după ce s-a constatat o evaziune fiscal de câteva milioane de lei. Astfel, oamenii legii spun că Maria Lupulescu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din mun. Târgu-Jiu, în perioada 2010-2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu a evidenţiat în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea produselor din carne şi preparate din carne, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor la bugetul consolidat al statului cu suma de 1.334.868 lei pentru care a întocmit în fals sau a folosit documente falsificate de alte persoane ce atestau distrugerea sau livrarea către diverse persoane juridice, în vederea corectării soldului scriptic în balanţa lunii martie 2012, până la valoarea „0”, alterând în acest mod actele contabile în scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor cu suma menţionată mai sus. Ana
M
Guţă, în calitate de medic veterinar în cadrul D.S.V.A. Gorj, a întocmit în fals nota de inspecţie, prin care se constata în mod fictiv alterarea a 20 de tone de carne şi preparate din carne şi pe care a înmânat-o inculpatei Lupulescu Maria în vederea diminuării stocului scriptic al societăţii până la valoarea „0”, ajutând-o astfel să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul statului cu suma de 76.648 lei, prin alterarea actelor contabile ale societăţii comerciale. Şi Dumitru Firiza, în calitate de medic veterinar în cadrul D.S.V.A. Gorj, a întocmit în numele medicului veterinar Diaconu Gheorghe Valeriu, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, certificatele sanitar-veterinare, în care se menţiona fictiv „carne şi produse din carne ce nu sunt destinate consumului uman”
în cantitate de 44 tone şi respectiv 41 tone, înscrisuri pe care le-a înmânat inculpatei Lupulescu Maria. Fostul soţ al patroanei, Alexandru Lupulescu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Târgu-Jiu, în perioada 2009-2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu a evidenţiat în contabilitate toate veniturile realizate din vânzarea produselor din carne şi preparate din carne, sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor la bugetul consolidat al statului cu suma de 52.514 lei. În vederea asigurării recuperării prejudiciului creat bugetului de stat, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra a două imobile (clădiri) aparţinând Mariei Lupulescu. Costin Soare
Municipiul Petroşani încă etalează decoraţiunile folosite de sărbătorile de iarnă
Un brad cu elemente de fier împodobeşte încă Centrul Civic al localităţii, iar o lumânare cu mai multe braţe este amplasată în sensul giratoriu de la intrarea pe şoseaua de centură. Aron Dumitrescu, şeful interimar al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Petroşani, spune că elementele ornamentale vor fi înlăturate cât de curând.
P
atru studenţi ai Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Jandarmi, vor efectua practica în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara.
O brad frumos...
unicipiul Petroşani mai are încă haine de sărbătoare. De iarnă. Un brad şi o lumânare împodobesc încă oraşul în două dintre cele mai tranzitate zone ale localităţii. Reprezentanţii administraţiei locale de la Petroşani declară că acestea vor fi luate zilele următoare.
Jandarmi studenţi, în practică la IJJ Hunedoara
“Nu mai sunt funcţionale, au fost decuplate de la curent. Aşteptăm zilele acestea să vină TIR-ul de la cei de la care am închiriat ornamentele. Azi sau mâine vor fi luate. Anul trecut am avut mai puţine ornamente şi anul acesta nu mai aveam unde să le depozităm, pentru că magazia este plină”, a declarat Aron Dumitrescu, reprezentant SPADPP. Instalaţiile ornamentale folosite pentru împodobirea municipiului Petroşani în perioada sărbătorilor de iarnă au fost strânse
de pe stâlpi la mijlocul lunii ianuarie. Au rămas însă două ornamente care să le reamnitească petroşănenilor de spiritul sărbătorilor. Mihaela MIHAI
Potrivit unui comunicat la IJJ Hunedoara, cei patru sunt în anul II de studiu şi toţi sunt domiciliaţi în judeţul Hunedoara. “Cunoştinţele teoretice acumulate până în prezent în instituţia de învăţământ superior urmează să fie aplicate pe durata stagiului de practică. Studenţii vor fi coordonaţi şi îndrumaţi de ofiţeri cu experienţă în activitatea profesională”, se arată în comunicatul IJJ Hunedoara. Cei patru studenţi vor desfăşura activităţi în cadrul structurilor de pază şi protecţie instituţională ale inspectoratului pentru a-şi forma deprinderile necesare în viitoarea cariera militară.
CMYK
Remember. Dacă ar fi trăit, pe 1 februarie
Carol Creiniceanu ar fi împlinit 74 de ani...
S
imbolul fotbalului lupenean şi unul dintre cei mai titraţi jucători pe care i-a avut Valea Jiului. Din păcate, o boală nemiloasă l-a luat dintre noi în anul 2012. Chiar dacă el nu mai este, pentru noi Piu Creiniceanu va rămâne veşnic în memorie. <<< Pag. 4
An ul I I, N um ărul 20, Marţi, 5 Februarie 2013, 4 pag ini. Coord on ator Genu Tu ţu
Gala sportului hunedorean
Henţ cu mâna Să vedem cine iubeşte Jiul?
E
xtrem de concis şi relevant răspunsul primarului municipiului Petroşani, la o scrisoare adresată de către membrii ai comunităţii locale, legat de faptul că acesta a lăsat de izbelişte echipa Jiul.
Din tot acest răspuns, se desprinde o chestiune interesantă: o subscripţie publică la care să participe suporterii şi iubitorii echipei Jiul. Din Petroşani, din Valea Jiului, de oriunde. Ei, fraţilor, iată câtă dreptate are dom` primar: acu` să vedem cât de iubită este echipa Jiul. Că aşa, de dat din gură, toată lumea ştie... Are şi Simota dreptatea lui, de unde să mai bage bani
întro gaură neagră? Primăria, e clar, are alte priorităţi. Dar spectatorii? Păi domnilor, dacă tot a dat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi sugestia, puneţi-o în aplicaţie. Nu de alta, dar haideţi să fim corecţi, câtă lume venea la meciuri? 200300 de oameni? Câţi plăteau? Zero! Păi ş-atunci, cine-i obligat să dea moca 1 miliard de lei vechi pe lună?! Când s-o găsi miliardarul – atenţie, pentru Liga a III-a doar! –, atunci să vină şi pretenţiile. Până atunci, hai să stăm strâmb şi să judecăm drept.
C
Cea mai bună se retrage!
u bune, cu rele, la Deva a avut loc o altă ediţie a Galei Sportului hunedorean, unde au fost premiaţi cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2012, de asemenea, cele mai bune cluburi şi cei mai buni antrenori. Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara, Lörincz Szell, a precizat că acest clasament anual a fost realizat pe baza rezultatelor obţinute la nivel naţional, european, olimpic şi mondial, acesta fiind omologat în funcţie de aceste criterii. <<< Pag. 4
Ana Maria Gherghel (fotbal-tenis) şi Raluca Haidu (gimnastică) cele două laureate de top, originare din Valea Jiului pt Gala Sportului hunedorean - SURSA FOTO - SAMI TAMAŞ
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
CMYK
A r e n a , M a rţ i, 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
www.ga zetade d
Interviu
„Prea mulţi fără veleităţi în arbitraj” spune fostul arbitru de fotbal, Nicolae Dinescu
T
Nicolae Dinescu
imp de 27 de ani (19641991), din care 21 (1970-1991) numai în Divizia „A”, cel născut la 17 august 1943, Nicolae Dinescu, a fost unul dintre cei mai titraţi arbitri de fotbal, coleg de generaţie cu Nicolae Rainea, Victor Dumitrescu, Ioan Igna, Adrian Porumboiu, Gheorghe Limona, Otto Anderco, Cornel Niţescu şi alţii. În prezent este decanul Facultăţii „Spiru Haret”, filiala Rm. Vâlcea. L-am abordat din postura sa de fost arbitru de fotbal. Rep.: Domnule Nicolae Dinescu, ce vă mai spune Petroşaniul?
Nicolae Dinescu: În primul rând, faptul că aţi avut o mare echipă de fotbal ce se numea Jiul. Am înţeles că acum este praf şi pulbere, nu a rezistat nici ea vicisitudinilor vremurilor în care trăim. Rep.: Aţi înţeles bine! N.D.: Păcat, merita să fie măcar în „B”. Eu îmi amintesc de multe meciuri arbitrate cu Jiul, fie la Petroşani, fie în deplasare. Aveaţi o bijuterie de stadion, abia se dăduse în funcţiune la începutul
anilor `80. Ştiu că era un cuplu de conducători, Otto Abraham – Ioan Karpinecz care ţinea bine în mână frâiele echipei... Rep.: Aşa este, acei oameni s-au ocupat cu adevărat de echipă mulţi ani, dar trebuie precizat că erau şi alte vremuri, cu banii... N.D.: Aveţi dreptate, dar pe actualii patroni nu i-a obligat nimeni să se înhame la jug! A fost opţiunea lor, trebuia să aibe grijă de echipe, ca şi în cazul Jiului, nu să se plângă la greu, după ce au cunoscut notorietatea prin fotbal. Rep.: În altă ordine de idei, cum apreciaţi arbitrajul românesc? N.D.: La pământ, e jale! Prea mulţi fără veleităţi, neaveniţi, doar împinşi de la spate de motive obediente. Nu vedeţi, dau banii şi una-două, licenţă de mare arbitru şi ei nici nu ştiu să alerge sau să arate un cartonaş când trebuie! Generaţia mea avea o şcoală, cu nume mari, precum domnii Gherghe sau Koloszi, acum e moda că dacă ta-su a fost arbitru, poate chiar bun, gata să devină şi copilul arbitru. Unii şi-au dat seama la timp, cazul Ioan Igna care l-a forţat o vreme pe fiul său, Valentin, dar a văzut că nu merge, omul s-a lăsat. La fel Adrian Porumboiu, a preferat să-şi lase fiul pe un alt drum şi acum a ieşit un regizor de marcă. Pe când alţi foşti arbitri, Ion Crăciunescu, Silviu Avram, Gheorghe Constantin – Suceava şi alţii şi-au băgat copiii în faţă, i-au făcut de râs, fără să ţină cont că oamenii n-au nicio treabă cu arbitrajul. De aceea s-a ajuns unde s-a ajuns... Rep.: Aveţ dreptate, ce ar mai fi de reparat? N.D.: Absolut nimic în condiţiile actuale în care totul e o golănie generală! Trebuie asanat totul, să dispară această generaţie de intermediari şi apoi să discutăm, să o luăm de la zero. Altfel, mereu vom cere arbitri străini şi mereu vor fi nemulţumiri.
Sportul în Valea Jiului acum 15 ani – 1996-1997
Jiul, cu două e
Î
n urmă cu 15 ani, în sezonul 1996-1997, echipa feminină de volei Jiul Petroşani termina un campionat în Divizia „A”, la fel ca şi fotbalul, aflat şi el atunci tot pe prima scenă.
Erau momente incredibile, cu o sală a CSSP arhiplină la jocurile acasă ale jiulistelor antrenate de profesorul Anton (Puiu) Săsăranu. Echipa de volei venea după câteva sezoane în Divizia „B”, unde acumulase o experienţă puternică, reuşind promovarea în urma unui turneu de baraj. În paralel, echipa de fotbal Jiul evolua şi ea tot în Divizia „A”, promovată în acelaşi an competiţional. Dacă fotbaliştii s-au descurcat bine, reuşind să încheie pe locul 14, cu o echipă în care jucau Toader, Cioabă, Zamfirescu, Tibi Csik, Priseceanu, Mugurel Radu, Matincă, M. Cristescu,
V. Stancu sau Mititel printre titulari, în schimb pentru echipa de volei feminin impactul cu primul eşalon a fost unul mai violent. Echipa lui Puiu Săsăranu a încheiat un campionat de 22 etape pe locul 10 (din 12 echipe), fiind nevoită să joace două turnee de „supravieţuire” (playoff) la Piteşti şi Braşov, aceste jocuri fiind acumulate la punctajul final cu cele din campionat. În aceste condiţii, voleibalistele de la Jiul nu au câştigat niciun joc din cele zece, clasând-se pe locul retrpgradabil 11, rămânând totuşi cu satisfacţia unui număr de 7 victorii în campionat. Au jucat în acel sezon memorabil pentru voleiul petroşenean, Puşa Dina, Simona Filiche, Ecaterina Stan, Irina Pliuta, Daniela Tudoroiu, Săndiţa Pascal, Luminiţa Stan, Mariana Ivan, Luminiţa Pachiţariu, Anca Sosnowski, Nicoleta Jaucă. N-au mers rău nici popicarii, care
Minerul Vulcan, campioană naţională la popice, în 1997
într-un sezon competiţ bat cu 12 echipe la sta locurile 1 (Minerul Vu tiv 3 (Inter Petrila). La de la Vulcan, jucau Le Ioan Bisoc, Marius Gh Virgil Dorin, iar la pet Hordilă, Gabi Dumbra Dobrică. Tot în primul eşalon cele două echipe de ru Petroşani, care va ocup Mar. Constantin, Cl. S Dragnea, Ivanciuc, Lar Suciu, Revnic) şi Mine 9 (cu Patrichi, Ivănuş, Lacziko, Tudose, Ping Văduva, Opaină). În Divizia „B”, la h juca Utilajul Petroşani Gavrilă, Drăgan, Hyul Csiki, Enea, Grigore, T nivelul Diviziei „C” la încă patru echipe: Min
di m i n e aţ a . r o
echipe în „A”!
ţional schimrt, au ocupat ulcan) respeca campionii eontin Popp, heţea sau rileni, Ioan avă sau Marcel
n valoric se aflau ugby, Ştiinţa pa locul 7 (cu telian, Raţiu, rie, Pancu, Piu, erul Lupeni, locul Scafariu, ert, Suiogan,
handbal masculin, (cu Josan, as, Petrache, Toma), iar la a fotbal, existau nerul Uricani
Supliment
Dezvăluiri
Jiul II, parodie în trei acte
U
Toni Sedecaru a prins o generatie modesta
(locul 4) cu Irimuş, Grecu, Szoradi, M. Bărbăteni (locul 10), Minerul Livezeni Dinu, Fl. Iordache, Gigi Ştefan, V. (locul 14), Utilajul Petroşani (locul 15) Păuna, Matache etc., apoi Parângul sau Jiul Petrila (locul 16) Lonea (locul 10), cu Ilie Botezatu, M. Sezonul 1996-1997, de acum 15 ani, Popa, C. Botezatu, Stăncic, Ng. Stoian, a fost poate cel mai plin pentru sportul Năcreală, Ceacusta sau Muntoiu. Văii Jiului, din ultimii 50 de ani. Minerul Lupeni (locul 16) cu Anton Dovadă stau cele scrise mai sus. Ilie, Doroş, Oaidă, Cr. Lazăr, Krautil, Huza, Frumoca, Ov. Brăneţiu şi Dodenciu şi în fine, A.S. Paroşeni Vulcan (locul 19), cu Opriţa, Cioară, Irina, R. Creţu, Vesa, Ispir, Miclăuş sau Marta. Să nu uităm aici nici echipa de primă divizie la popice feminin, Minerul Vulcan, cu Rodica Neagoe, Silvia Pop, Elena Petraru, Elisabeta Grigore sau Iuliana Ungureanu. În fine, la toate acestea se adaugă şi cele 6 echipe de fotbal care activau în Liga a IV-a Hunedoara, Minerul Vulcan (locul 4), Minerul Voileibalista Simona Filiche, din echipa de Aninoasa (locul 9), Minerul Divizia `A` a Jiului
2-3
Antrenorul Marian Ciudin, un experiment ratat cu Jiul II
na dintre marile dezamăgiri ale finanţatorului Jiului în ultimii 13 ani, Alin Simota, a fost fără îndoială neîmplinirea legată de ceea ce s-a vrut în a fi echipa-satelit, Jiul II. Înscrisă în eşalonul patru judeţean, în trei perioade de timp, Jiul II s-a dovedit a fi un fâs şi o maşină de tocat bani. Iată, punctual, momentele eşecului.
echipa din Liga a IV-a, Jiul II Petroşani. Un alt sezon de „dolce far niente” pentru fotbaliştii puturoşi, drept dovadă, locul 10 la final de campionat. De astă dată, cu antrenorul Puiu Antohi la cârmă şi cu un grup de jucători, care mai de care mai hazlii: Stamatin, Aldea, Negraru, Drăgulici, Floricel, Afrem, Panainte, A. Vlad. Credeţi că a ajuns vreunul mare fotbalist?!
2011-2013
Vol. 3 – Ultima strigare
2002-2003, 2003-2004
Nici al doilea chix nu l-a impresionat pe finanţator. El ia decizia pentru a treia oară de a înfiinţa Jiul II, echipă ce se va dovedi o altă formă sportivă fantomatică. Altă cohortă de jucători umflaţi cu pompa, dar valoare, ioc. O dovedesc cifrele. Sezonul 2011-2012 porneşte cu Toni Sedecaru la timonă şi se încheie cu Daniel Huza. „Zburdau” prin echipă Andrei Tonca, Serea, Ungur, Săpânţan, Bocu, Mareş, Cărăvan, Todor, Cânda, Zaharia sau Micu. Fără folos, fără perspective, echipa s-a clasat în final pe locul 3, oricum mult mai bun decât fostele încercări. Acest lucru i-a dat speranţe finanţatorului Alin Simota, care a dat gir echipei a doua şi pentru sezonul 2012-2013. S-a început într-o derută totală, cu jucători modeşti, care la un moment dat nu mai ştiau la care echipă joacă, Jiul I sau Jiul II. Şi antrenorii s-au schimbat de trei ori, Damian Militaru, Avram Moldovan şi Toni Sedecaru rând pe rând ocupându-se de echipă. Jucători ca R. Sandu, Arcuşi, Rotar, M. Matei, Ursachi, Bg. Ştefan, Ungur sau Săpânţan rămânând în continuare cu acest statut modest. Aşadar, per total patru ani şi jumătate de competiţie, o butaforie generală, în care practic nu a „sărit” nici măcar un fotbalist (din peste 150 testaţi?!) la nivelul Ligii I sau a II-a. Singura satisfacţie, că din 131 partide adunate, golaverajul este pozitiv.
Vol. 1 – Dezastru absolut
Primul experiment a fost un dezastru total. Ghinionul ca antrenor a picat pe capul tânărului Ionuţ Stelescu, dar pe la mijlocul turului, după opt etape, Toni Sedecaru a preluat misiunea. Un lot de jucători pe care unii l-ar fi vrut rampă de lansare spre marile culmi ale fotbalului. Dar, vai, echipă cu greu „sărea” de locul 7 (din 14 echipe în Divizia „D”), iar jucătorii, nici atât! Bud, Cârciumaru, Rujoi, Mişca, Böyte, D. David, Enache, Rizea, Antonescu, Soare, Vulcan, Cojocari, Irode, Bumbac, Konicika, Elekes, Dănău vor rămâne marii anonimi ai fotbalului românesc, neputându-şi depăşi condiţia de divizionari de judeţ. Din retur este adus antrenorul Marian Ciudin, un alt mare anonim al fotbalului, căruia i se adaugă alţi jucători (Sitea, Ionete, Al. Macavei, A. şi Al. Antofie etc.), care într-un final n-au putut duce echipa mai sus de locul 5. Cu toată nemulţumirea conducătorilor, proiectul continuă şi în sezonul următor. Antrenorul Marian Ciudin aruncă în luptă alte speranţe: Vali Ionescu, Modoran, Şaptelei, Piţigoi, Cerghizan, Cimpoieru etc. Jiul II este o ruşine, din etapa a 6-a e preluată de Daniel Timofte, care încheie turul pe locul 10, motiv pentru care finanţatorul Alin Simota o scoate din campionat. Drept urmare, 0-3 peste tot în retur şi locul 14, adică ultimul...
2007-2008
Vol. 2 – Nema putinţă, nema valoare!
Indiferent ce s-ar spune, în final cifrele
vorbesc şi dacă priviţi bilanţul din tabel,
Uitând de dezastrul din urmă cu trei ani, finanţatorul Alin Smota readuce pe tapet 2002-2003 – Loc 5:
26
2007-2008 – Loc 10:
30
2003-2004 – Loc 14: 2011-2012 – Loc 3:
2012-2013 (tur) – Loc 11 4,5 ani
26
32
17
131
Antrenorul Puiu Antohi nu a reusit nici el mare lucru...
restul nu mai impune niciun comentariu.
Jiul II Petroşani 2002-2012 11
3
12
73-58
36p.
10
8
12
53-52
38p.
5
18 5
49
0
5
4
20
21 9
8
62
18-56
74-37
37-36
255-239
15p.
59p.
19p.
167p.
CMYK 4
A r e n a , Marţi, 5 F e b r u a r i e 2 0 1 3
Supliment Remember
Dacă ar fi trăit, pe 1 februarie
Carol Creiniceanu ar fi împlinit 74 de ani...
S
imbolul fotbalului lupenean şi unul dintre cei mai titraţi jucători pe care i-a avut Valea Jiului. Din păcate, o boală nemiloasă l-a luat dintre noi în anul 2012. Chiar dacă el nu mai este, pentru noi Piu Creiniceanu va rămâne veşnic în memorie.
Un simbol al fotbalului lupenean,
Piu Creiniceanu Minerul Lupeni îi dăduse în anii ‘20 pe I. Kiss, Kilianovits şi
Guga echipei Naţionale, dar niciunul nu era un produs al Lupeniului. A trebuit să treacă trei decenii pentru ca să apară un produs local sută la sută, cu veleităţi de jucător de clasă: Carol Creiniceanu, zis Piu. Născut la 1 februarie 1939 la Lupeni, Piu Creiniceanu i-a urmat tatălui său, Fr. Creiniceanu, fotbalist în anii ‘30 la Minerul Lupeni. De la vârsta de 10 ani, Piu va parcurge întreaga filieră, copiijuniori-seniori la Minerul Lupeni, evoluând în cadrul echipei până în 1961, când va fi chemat la Steaua Bucureşti, având timp de zece ani, până în 1971, o prodigioasă carieră, încununată de un
Gala sportului hunedorean
Cea mai bună se retrage! Cu bune, cu rele, la Deva a avut loc o altă ediţie a Galei Sportului hunedorean, unde au fost premiaţi cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2012, de asemenea, cele mai bune cluburi şi cei mai buni antrenori. Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Hunedoara, Lörincz Szell, a precizat că acest clasament anual a fost realizat pe baza rezultatelor obţinute la nivel naţional, european, olimpic şi mondial, acesta fiind omologat în funcţie de aceste criterii. www.gazetadedimineata.ro
titlu naţional şi câştigarea de 6 ori a Cupei României. Extremă stângă, îmbinând stilul clasic cu cel modern, s-a impus şi la nivelul echipei Naţionale, unde avea să joace de 13 ori, participând la turneul final al Jocurilor Olimpice din Japonia - 1964. Cursele sale, golurile din acţiune sau faze fixe, au fost nu de puţine ori emblematice. Model în viaţă şi pe teren, Piu Creiniceanu a stat mereu în umbra modestiei, luând de la viaţă
numai ce a crezut că aceasta îi poate oferi. După retragere, în 1971, la vârsta de 31 de ani, a urmat,modest şi cumpătat acelaşi ciclu şi ca antrenor, la juniori, tineret-rezerve, seniori-secund, la Steaua Bucureşti. A mai antrenat Metalul Bucureşti, Mecanică Fină
europeană la Bruxelles (Belgia). A surprins În multitudinea de nume premiate se declaraţia de final a gimnastei campioane regăsesc şi un număr de patru sportive din care a spus că de acum încolo are alte priValea Jiului, care s-au aflat printre cei mai orităţi şi că se retrage din sport, dorind să titraţi sportivi hunedoreni. urmeze o facultate cu un alt profil. Gimnasta Raluca Haidu, originară din Petrila, dar legitimată la Cetate Deva a fost declarată „Sportivul anului 2012” în judeţul Hunedoara, elevă în clasa a XII-a, criteriul de bază de acordare a acestui premiu fiind acela că sportiva petrileană a obţinut Grupul de premianţi de la Gala Sportului hunedorean titlul de campioană SURSA FOTO - SAMI TAMAŞ
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Bucureşti, ASA Mizil, Jiul Petroşani (ca secund), dar... secoul XXI l-a readus la marea dragoste, Minerul Lupeni, unde s-a ocupat de juniori sau seniori. Marea vedetă a Lupeniului a fost şi a rămas mereu acelaşi Piu Creiniceanu...
O altă sportivă din Valea Jiului, Laura Gavriliuc de la secţia de lupte libere (antr. Gheorghe Răducu) a CSS Petroşani s-a clasat pe locul 4 în acest top anual, principalele sale atuuri fiind titlul de campioană naţională la juniori şi o medialie de bronz la Europenele de juniori din Croaţia. La sporturi în afara sferei olimpice, două clasări meritorii au avut Ana Maria Gherghel fotbal-tenis la Comexim Lupeni (5 titluri de campioană mondială în Ungaria), care a ocupat locul 1 în topul celor mai buni sportivi „neolimpici” ai anului 2012 şi karatista Alina Tinca de la C.S.M. Petroşani, pe locul 2, pentru rezultate deosebite la C.M. din Turcia (bronz) şi Campionatul European (Rusia) unde a obţinut medalii de argint şi bronz, sportiva din Petroşani fiind antrenată de Radu Polifronie.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro