07.09.2012

Page 1

CMYK

Secretarul general al PSD, urmărit penal în dosarul fraudării referendumului

În teorie stăm bine,

Complexul Energetic Hunedoara va fi funcţionabil din octombrie şi va putea atrage bani pentru investiţii în extracţia de cărbune

L

Liderul PSD Hunedoara crede că urmărirea penală a lui Dragnea este un atac politic

L

iviu Dragnea, secretar general al PSD, este urmărit penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul fraudării referendumului. Potrivit procurorilor Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. <<< Pag. 9

a nivel de teorie lucrurile stau bine pentru sectorul energetic din judeţul Hunedoara. Acetel îşi urmează cursul legal, paşii respectă termenele asumate cu insituţiile financiare internaţionale. În practică însă, realitatea demonstrează că nu se întrevede nimic în teritoriu. Poate doar o teamă legată de dispariţia mineritului. <<< Pag. 3

Preţ 1 leu

Anul II, nr.223, 12 pagini, Vineri, 7 Septembrie 2 0 1 2

Sucilă şi Angela, modelele masoneriei şi politicii

“La Il Capo Dei Capi”, zis “jeg”, trăgea tare să ajungă city manager în Vulcan

Pregătiri în CE Oltenia pentru listarea pe bursă

C

onducerea CE Oltenia urgentează procedurile de listare pe bursă, într-o primă etapă, a unei emisiuni de 15% din acţiunile companiei, conform unor surse din compania de stat. Etapa a doua priveşte o altă emisiune, cu 22% din acţiunile companiei, însă surse din cadrul societăţii au specificat faptul că listarea pe bursă se va realiza în aşa fel încât statul să rămână acţionar majoritar în cadrul CE Oltenia. <<< Pag. 9 www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

„Foşnetul frunzelor” se vor auzi în sala Teatrului ID onsacratul Sîrbu regizor, Alexander

C

Hausvater a vorbit, joi, la Petroşani despre piesa de teatru care va reprezenta deschiderea stagiunii 2012-2013. În acelaşi cadru, Hausvater a abordat şi situaţia actuală din România, situaţie centrată pe partea de comunicare. <<< Pag. 12

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Facilităţi pentru navetişti

Trenuri suplimentate şi abonamente la jumătate de preţ pentru elevi

E

levii şi studenţii care fac naveta pentru a ajunge la şcoală pot beneficia de abonament de călătorie CFR cu reducere de 50%. Mai mult, în funcţie de cereri, trenurile destinate lor vor fi suplimentate cu vagoane. Odată cu începerea noului an şcolar elevii şi studenţii din alte localităţi preferă să facă naveta cu trenul pentru că este mult mai ieftin. <<< Pag. 4 www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


2

G a z e t a d e D i m i n e aţă Vineri , 7 s e p t e m b r i e 2 0 1 2

www.gaze tade dimineaţ a. ro

Diverse

D

Seceta afectează şi exporturile din Gorj

in cauza secetei chiar şi exporturile, şi aşa puţine, au de suferit. În Gorj, pădurarii sunt la un pas să nu-şi facă norma de măceşe recoltate din zonele montane după ce fructele s-au dezvoltat greu şi insuficient din lipsa apei. Contractele la export erau însă semnate cu mult timp înainte iar acum, pădurarii fac eforturi să găseasca măceşele care să şi corespundă cerinţelor clienţilor din Olanda. Reprezentanţii Direcţiei Silvice Gorj a început recoltarea măceşelor. Pentru acest an şi-au propus să vândă la export o can-

titate de 40 de tone de măceşe, iar preţul acordat pentru un kilogram este de 1,8 lei. Direcţia Silvică va câştiga însă bani frumoşi pe tona de măceşe, pe care o vor vinde la export cu 650 de euro. Nici un kilogram de măceşe nu va rămâne în ţară, spun reprezentanţii Direcţiei Silvice Gorj, care au primit deja primele măceşe adunate cu migală din pădurile gorjene: “Avem contractate peste 60 de tone de măceşte. Cred că ne vom încadra în planul stabilit”, a declarat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcţiei Silvice Gorj. La centrul de colectare din Preajba pădurarii au început deja să aducă primele cantităţi de măceşe achizionate de la culegătorii care

se aventurează prin munţi. Reprezentanţii Direcţiei Silvice verifică atent fiecare cantitate de fructe adunată, pentru a fi siguri că îndeplinesc cerinţele firmei contractante. Şefii ocoalelor silvice spun că au o cotă de fructe de colectat, dar seceta a pus în pericol dezvoltarea fructului: “Seceta ne-a făcut numai probleme. La mine la Tismana am o cotă de 400 de kilograme. Acum am adus 200 de kilograme şi sper că o rezolv. Fructele nu sunt de aceeaşi calitate ca anul trecut. Seceta e de vină pentru situaţia asta”, susţine un pădurar. Măceşele sunt bogate în vitamine şi minerale, dar şi în substanţe active care îmbunătăţesc starea de sănătate şi previn anumite boli.

În principiu rămân aceiaşi candidaţi.

P

USL-iştii hunedoreni nu vor stabili candidaţii la parlamentare până pe 15 septembrie

reşedintele PSD, Victor Ponta, declara că USL va anunţa până la 15 septembrie toţi candidaţii săi pentru alegerile parlamentare din iarnă. Hunedorenii sunt mai cu moţ şi spun că nu au timp să se decidă până pe 15 septembrie. Asta pentru că programele preşedinţilor

Prestări Servicii

Efectuez non-stop transport intern şi interaţional cu maşini MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele mai mici preţuri. Relaţii la telefon 0721749069 şi 0763633998.

P

Laurenţiu Nistor (PSD) şi Mircea Ioan Moloţ (PNL) nu coincid. Duminică sunt manifestările de la Ţebea, iar mai apoi convocările de la partid. “Trebuie să ne întâlnim cu cei de la ACD. Acest lucru nu este posibil până în 15. După 15 septembrie ne vom întâlni. În principiu sunt fiecare parlamentar îşi păstrează colegiul”, a declarat preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Vânzări

Vând teren intravilan, Jieţ, grădină, zonă turistică, apă, şosea, electricitate, combustibil, loturi, 1200, 2600, 7000, metri pătraţi. Preţ la înţelegere. Relaţi la telefon: 0769 005 608 Petrică

Vânzări

Vând garsonieră în Petroşani, zona Hermes, în spate la Românaşul Vesel.Urgent, preţ 55.000 lei negociabil. Relaţii la telefon: 0766780360 sau 0761636888

Vând apartament cu 4 camere în Iscroni, la Stradă,etajul 2 plus garaj la Parter. Preţ 75.000 lei negociabil. Relaţii la telefon: 0766469519

Serviciul de Asistenţă Socială a Primăriei Petroşani funcţionează în “casă nouă”

S

erviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Petroşani s-a mutat într-un spaţiu nou, într-o zonă mai centrală şi mai accesibilă decât vechea locaţie. Mai exact, noua adresă a Serviciului de Asistenţă Socială este pe strada Nicolae Bălcescu, unde a fost centrul Sufleţel

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, susţine că mutarea acestui serviciu se impunea pentru că la vechiul sediu scările pe care trebuiau să le urce petroşănenii constituiau un mare impediment. “Asistenţa Socială a funcţionat până acum în fosta clădire a spita-

A

lului vechi. De curând s-au mutat în locaţia aceasta. Spaţiul a fost reamenajat. Am făcut acest lucru în special pentru că cealaltă clădire avea un mare dezavantaj şi anume scările pe care trebuia să urce toată lumea care avea nevoie de serviciile Serviciului de Asistenţă Socială şi în special acces foarte dificil sau aproape deloc ca şi posibilitate pentru persoanele cu handicap locomotor. Acest sediu este într-o zonă mult mai centrală şi mult mai accesibilă”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi. Reprezentanţii serviciului susţin că noul spaţiu este mai bine compartimentat, mai modern şi mai accesibil decât cel vechi, condiţiile oferite atât angajaţilor cât şi beneficiarilor fiind mai bune.

Şcoala 4 din Vulcan împlineşte 50 de ani de activitate

nul şcolar 2012-2013 aduce, pentru Şcoala Generală Numărul 4 Vulcan aduce o aniversare. Nu mai puţin de 50 de ani de activitate. Potrivit primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, istoria şcolii este una deosebită.

“Numărul elevilor care au absolvit această şcoală şi care au urcat în ierarhia socială şi economică nu doar a Vulcanului, ci a întregii Românii, este important pentru comunitatea noastră”, spune primarul Gheorghe Ile. Pentru a marca evenimentul, administraţia locală din Vulcan a alocat suma de 7.500 lei, care va fi folosită pentru organizarea festivităţilor şi pentru editarea unei monografii a şcolii. La festivitatea de deschidere a anului şcolar au fost chemaţi foşti profesori şi elevi ai şcolii, dar şi antrenorul de gimnastică Bella Karoly care a fost profesor de sport, în primii săi ani de activitate, la această şcoală. Bella Karoly a fost numit Cetăţean de Onoare al municipiului Vulcan, iar această distincţie îi va fi înmânată de primarul Gheorghe Ile cu ocazia sărbătoririi celor 50 de ani de activitate a şcolii 4.

Porţi deschise la Sarmizegetusa Regia asionaţii de istorie, hundorenii şi turiştii care încă nu au luat contact cu “patria strămoşilor” sunt invitaţi la Ziua Porţilor deschise pe şantierul arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Invitaţia la acest eveniment este lansată de

C

colectivul ştiinţific al şantierului “Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”. Ziua porţilor deschise pe şantierul de la Sarmizegetusa va avea loc pe data de 16 septembrie, între orele 10:00-18:00.

Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei preromane, aceasta atingând

apogeul în perioada lui Decebal. Dupa înfrangerea dacilor, romanii au stabilit aici o garnizoană militară şi au început să dărâme cetatea. Cetatea de pe Dealul Grădiţei a fost cea mai mare dintre fortificaţiile dacice. Situată la 1.200 de metri înălţime, fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei care cuprindea şase

citadele: Sarmizegetusa, Cetăţuia, Blidaru, Luncani, Băniţaşi Căpâlna. Fortăreaţa era construită din blocuri masive de piatră, pe cinci terase artificiale, pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 mp. Zidul cetăţii avea 3 m grosimeşi o înăltime de aproximativ 4 - 5 metri în momentul finalizării construcţiei.

Înjurături de 500 de lei ălătorii din autogara din Haţeg au avut parte de o aşteptare pigmentată cu injurii şi cuvinte jignitoare. Totul s-a întâmplat miercuri seara, în timp ce călătorii aşteptau să se îmbarce în www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

mijloacele de transport.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care i-a identificat pe cei doi tineri puşi pe injurii şi cuvinte jignitoare. Cei doi, cu vârste de 26 şi 29 de ani, au fost amendaţi cu câte 250 de lei fiecare. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

gddhunedoaragorj@yahoo.com

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D i m in e a ţă V i n e r i, 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Actual

În teorie stăm bine,

3

Complexul Energetic Hunedoara va fi funcţional din octombrie şi va putea atrage bani pentru investiţii în extracţia de cărbune

L

a nivel de teorie lucrurile stau bine pentru sectorul energetic din judeţul Hunedoara. Acetel îşi urmează cursul legal, paşii respectă termenele asumate cu insituţiile financiare internaţionale. În practică însă, realitatea demonstrează că nu se întrevede nimic în teritoriu. Poate doar o teamă legată de dispariţia mineritului. Prefectul de Hunedoara dă asigurări că în octombrie Complexul Energetic Hunedoara va fi funcţional, până la acea dată urmând să iasă documentele de la Registrul Comerţului şi că această unitate trebuie să fie una viabilă, motiv pentru care are nevoie de investiţii. “Documentele au fost depus prin 20 iulie. În 2528 septembrie trebuie să iasă de la Registrul Comerţului. Până pe 4 octombrie Complexul Energetic Hunedoara va fi funcţional”, a spus prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu. Potrivit sursei citate, Complexul trebuie să fie o unitate viabilă, motiv pentru care vor trebui făcute investiţii. Cum la această oră Compania Naţională a Huilei nu are niciun leu pentru a investi în tehnologia de extracţie, prefectul susţine că prin crearea Complexului Energetic Hunedoara vor exista mai multe posibilităţi de a accesa bani pentru investiţii. Vasilescu vorbeşte, printre altele, de injectare de capital sau de leasing. Totodată Vasilescu susţine că noua structură energetică este formată să funcţioneze pe 3 milioane de tone de huilă anual. “Au fost perioade în care CNH a dat şi 4 milioane

de tone de huilă”, a mai spus prefectul care a mai precizat că producţia nu ţine de numărul de oameni ci de investiţii. Numai că, aici există o “mică” problemă. Cele 7 mine ale CNH abia dau, la acest moment, 2 milioane de tone de huilă anual. Astfel, din 2007, când s-au extras 2637,5 mii tone de huilă, producţia a fost tot mai mică, ajungând în 2011 undeva la 2.100 mii tone de huilă.

În aşteptarea reabilitării,

Străzile Vişinilor şi Lunca vor fi modernizate cel mai târziu anul viitor

S

trăzile Lunca şi Vişinilor din municipiul Petroşani sunt într-o stare avansată de degradare. Autorităţile locale speră totuşi să demareze lucrările de reabilitare anul acesta sau cel mai târziu anul viitor.

În urmă cu câteva luni, reprezentanţii administraţiei publice locale din Petroşani spuneau că au în plan să demareze lucrările de reabilitare ale străzilor Lunca şi Vişinilor, incepand cu aceasta luna. Având în vedere că în momentul de faţă se execută alte lucrări pe raza localităţii este posibil ca modenizarea zonei să se facă cel mai târziu anul viitor. Cert este că, aceste străzi vor avea un alt aspect. “Administraţia publică locală din Petroşani încearcă să asfalteze cele două străzi în acest an, aşa cum s-a promis însă cel mai probabil lucrările vor fi reprogramate pentru anul viitor. Aici se vor efectua lucrări de asfaltare a părţii carosabile, a trotuarelor, se vor înlocui bordurile şi se vor amenaja locuri de parcare”, spune Nicu Taşcă, purtător de cuvânt Primăria Petroşani. În momentul de faţă, cele două străzi sunt într-o stare avansată de degradare iar locurile de parcare sunt o reală problemă pentru oamenii din zonă, mai ales în zilele în care aici se organizează târgul săptămânal. Cristina Mîrza

Sorin Vasilescu

Chiriaşi cu acte în regulă.

Au ocupat locuinţele abuziv dar acum au primit repartiţii

M

ai multe familii aflate pe lista de priorităţi pentru obţinerea unei locuinţe au primit astăzi repartiţii pentru un apartament sau o garsonieră în blocul social din colonie. Mulţi dintre ei au ocupat până acum imobilele abuziv.

Autorităţile locale din Petroşani au dispus ca în locuinţele sociale neocupate să se facă noi repartiţii. Astfel mai multe familii care locuiau acolo abuziv şi erau pe lista de priorităţi au primit astăzi contract de închiriere pe numele lor. “La şedinţa de fond locativ care a avut loc săptămâna trecută au fost analizate toate cererile în parte, iar acolo unde locuinţele www.gazetadedimineata.ro

erau libere de sarcini adică unde exista sentinţă judecătorească sau contract, în funcţie de situaţia fiecărei familii solicitante au fost repartizate după ce acest lucru s-a aprobat în şedinţa de Consiliu Local”, spune Tiberiu IacobRidzi, primarul municipiului

www.gazetadedimineata.ro

Petroşani. Noii chiriaşi cu acte în regulă sunt mulţumiţi că au găsit înţelegere la primărie şi mai mult decât atât de faptul că îşi pot încheia acum contracte cu societăţile furnizoare de agent termic, electricitate şi apă.

www.gazetadedimineata.ro

“În primul rând trebuie să mulţumim primăriei pentru că ne-a oferit o locuinţă socială şi cred că acest lucru este cel mai bun pentru că aşa se vor putea în sfârşit plăti facturile mai departe. Noi eram până acum o piedică din cauză că locuiam acolo abuziv şi nu puteam încheia angajamente de plată cu nicio societate. Acum aceste lucruri se vor rezolva şi vom putea beneficia de apă potabilă, încălzire şi curent” spune un nou chiriaş. O altă persoană a făcut schimb de locuinţă la mica înţelegere cu un alt chiriaş din blocul social, iar acum a obţinut avizul primăriei pentru acest lucru. “E un pas important pentru noi, pentru că, chiar dacă am făcut schimb de locuinţă cu acordul

www.gazetadedimineata.ro

primăriei, noi eram în faţa legii fără mutaţie şi fără niciun drept. Acum aştept persoana cu care am făcut schimbul să semnăm actele şi să ne mutăm în casă nouă cu toate drepturile”. Blocul de locuinţe sociale din Colonia Petroşani a fost de câteva ori debranşat de la căldură şi de la apa potabilă, după ce chiriaşii au acumulat datorii mari şi nu şi-au încheiat angajamente de plată. Unul dintre motivele pentru care oamenii nu au trecut pe la societăţile furnizoare de servicii pentru a rezolva plata facturilor este că ocupau abuziv acele imobile şi nu aveau nicio calitate pentru acest lucru.

www.gazetadedimineata.ro

Cristina Mîrza

www.gazetadedimineata.ro


4

Gazeta de Dimineaţă Vineri, 7 Septembrie 2012

w w w .gaz eta dedi m i neaţ a.r o

Social

Facilităţi pentru navetişti.

Trenuri suplimentate şi abonamente la jumătate de preţ pentru elevi

E

levii şi studenţii care fac naveta pentru a ajunge la şcoală pot beneficia de abonament de călătorie CFR cu reducere de 50%. Mai mult, în funcţie de cereri, trenurile destinate lor vor fi suplimentate cu vagoane.

Odată cu începerea noului an şcolar elevii şi studenţii din alte localităţi preferă să facă naveta cu trenul pentru că este mult mai ieftin. Reprezentanţii CFR Petroşani au pus la dispoziţia lor patru trenuri care vor fi suplimen-

P

tate cu vagoane dacă cererea va fi mare. “Pentru elevi avem patru perechi de trenuri Regio, unul care soseşte de la Simeria la Petroşani la ora 7:32 de minute, unul dinspre Craiova care soseşte la 7,35 de minute, respectiv pentru preluări dinspre Petroşani spre Simeria la ora 15:25 şi spre Craiova la 14:40 de minute. Aceste trenuri vor fi suplimentate cu unul până la trei vagoane în funcţie de necesar, pe măsura legitimaţilor de călătorie eliberate”, spune Ioan Aonofriesei, sef staţie CFR călători Petroşani Mai mult, elevii şi studenţii vor beneficia de reduceri de 50% atât

la bilete cât şi la abonamente. Reprezentanţii CFR spun însă că abonamentul lunar este cea mai bună opţiune raportat la preţ. “Am putea face o comparaţie dacă luăm o plajă mai mare de km, în zona Ponor, Pui, Ruşor. Pe aceste rute, un abonament pentru elevi ar costa 54 de lei şi 60 de bani în timp ce un singur bilet cu reducere costă 2 lei şi 60 de bani. Într-o lună calendaristică, fără week-end elevul ar plăti undeva la 118 lei, deci aproape dublu decât cu abonament lunar ”, adaugă Ioan Aonofriesei, şef staţie CFR călători Petroşani.

Cei care doresc să îşi facă abonament lunar de călătorie, trebuie să se prezinte la ghişeele

CFR cu un act de identitate şi un act care să îi confirme calitatea de elev sau student. Cristina Mîrza

Amenzi de zeci de mii la jocuri de noroc Furau ţevi cu maşina de gunoi Ofiţerii din cadrul Serviciului de oliţiştii din cadrul infracţiunilor de evaziune fiscală

Serviciului de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Gorj, acţionând pentru prevenirea şi descoperirea

Un petroşănean, pescar ilegal pe Defileu

D

acă s-ar fi dus să cumpere peşte de la piaţă, ar fi plătit mai puţin decât pe cel de pe Jiu.

Un petroşănean a plecat la pescuit. A ales Defileul Jiului, însă nu a ţinut cont de faptul că nu are permis de pescuit. “Balta” a fost supravegheată de jandarmi astfel că bărbatul a fost amendat cu 300 de lei.

şi a altor ilegalităţi ce se comit în domeniul jocurilor de noroc, au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 41.000 de lei.

Vă sfătuim să fiţi prudent. Nu încercaţi nimic la marginea legii!

Nu staţi prea bine pe plan financiar, motiv pentru care sunteţi preocupat să găsiţi noi surse de venituri. Aveţi tendintac să riscaţi cam mult.

Reuşiţi să vă faceţi remarcat datorită spiritului de aventură şi ambiţiei Dacă propuneţi prietenilor o ieşire sau o excursie, vă sfătuim să ţineţi cont şi de ideile lor. Ar fi bine să fiţi mai diplomat.

Vă recomandăm să ţineţi seama de sfaturile unei rude mai în vârstă.

Reuşiţi să rezolvaţi probleme familiale şi de afac-

eri. Deşi nu staţi prea bine cu banii, după-amiază s-ar putea să plecaţi într-o călătorie în interes de familie. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Investigarea Fraudelor au desfăşurat activităţi de verificare a respectării legalităţii activităţilor comerciale şi a legislaţiei în domeniul organizării şi exploatării jocurilor de noroc. Astfel, pe parcursul acţiunii, poliţiştii au verificat 14 săli de jocuri amplasate pe raza municipiului Târgu-Jiu. Pentru neregulile constatate, în sensul că operatorii nu au eliberat bilete de intrare în sălile de joc sau nu au completat registrele de încasări şi plăţi, ofiţerii de investigarea a fraudelor au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, din care opt conform legii, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor vor continua acţiunile de acest gen.

Dimineaţa sunteţi tentat să începeţi mai multe treburi în acelaşi timp. Aveţi şanse să câştigaţi bani, dar vă reco-

P

oliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în prezenţa agenţilor care asigurau paza Complexului Energetic Turceni, au oprit pentru control o autogunoieră care părăsea incinta unităţii.

În autovehicul, au fost depistaţi şi identificaţi trei angajaţi ai unui firme prestatoare de servicii pentru respectiva unitate economică, C.C., de 29 ani, V.G., de 32 ani şi V.I., de 31 ani, toţi din oraşul Turceni. Cu ocazia controlului, în containerul autogunoierei au fost găsite 5 ţevi metalice cu lungimea de un metru fiecare, pe care cei trei suspecţi le sustrăseseră din incinta complexului energetic în scopul valorificării la un centru de colectare a deşeurilor feroase. Bunurile au fost restituite unităţii prejudiciate, iar pe numele suspecţilor a fost constituit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Simţiţi nevoia să schimbaţi ceva în viaţa dumneavoastră, în special pe plan sentimental.

Dimineaţa faceţi cunoştinţă cu o persoană mandăm să vă abţineţi de la speculaţii. Vă sfătuim atrăgătoare, care va place din prima clipă. Vă sfătuim să nu fiţi prea îndrăzneţ să nu neglijaţi părerile unei rude mai în vârstă. Aveţi încredere în forţele proprii, sunteţi îndrăzneţ şi plin de iniţiative. Aveţi grijă să nu exageraţi!

Este o zi bună pentru deplasări în interes person-

al. Puteţi avea mari satisfacţii pe plan social şi finan-

ciar. Comunicaţi foarte bine cu cei tineri din familie.

Dimineaţa s-ar putea să aveţi o controversă cu partenerul de viaţă.

Fiţi diplomat şi daţi dovadă de răbdare! Vă sfătuim să nu riscaţi nimic, pentru că puteţi să pierdeţi bani sau să intraţi în conflict cu legea.

www.gazetadedimineata.ro

Aveţi un succes nesperat în afaceri şi puteţi să vă afirmaţi. Vă recomandăm să evitaţi speculaţiile.

Ambiţia de care daţi dovadă dimineaţă va aduce alături oameni dispuşi să vă ajute. Relaţiile cu cei din jur sunt foarte bune.

Puteţi obţine cu uşurinţă câştiguri financiare. Vă sfătuim să nu neglijaţi odihnă.

Vă recomandăm să nu începeţi mai multe treburi simultan. Evitaţi speculaţiile şi ţineţi cont de sfaturile celor apropiaţi!

www.gazetadedimineata.ro

Vă agitaţi cam mult, dar reuşiţi să vă păstraţi optimistul şi încrederea în forţele proprii. Vă sfătuim să nu neglijaţi problemele celor apropiaţi, ca să nu se creadă că sunteţi indiferent. Fiţi mai îngăduitor cu o persoană în vârstă Este posibil să legaţi noi prietenii, să stabiliţi relaţii parteneriale şi asocieri. Ascultaţi-vă intuiţia

Puteţi să faceţi schimbări importante, în special pe plan sentimental şi în afaceri. Sunteţi

hotărât şi plin de îndrăzneală.

Vă sfătuim să fiţi atent pe ce cheltuiţi banii, altfel riscaţi să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă. Acordaţi mai multă atenţie problemelor sentimentale! Nu merită să le neglijaţi de dragul banilor.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D i m in e a ţă Vineri , 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

Actual

Sucilă şi Angela, modelele masoneriei şi politicii

5

Il capo de il capi, zis “jeg”, trăgea tare să ajungă city manager în Vulcan

P

oliţistul din Vulcan, Adrian Sucilă, cercetat în stare de arest pentru pedofilie, şi viceprimarul PSD în funcţie, Angela Stoica, au învărtit pe degete comunitatea locală din Vulcan. Dialogurile dintre cei doi, interceptate de către procurori, după ce poliţistul a figurat pe lista persoanelor suspecte că ar fi incendiat maşina fiului primarului Gheorghe Ile, indică o situaţie cunoscută la nivelul comunităţii, dar de care se ferea toată lumea să vorbească.

Potrivit elementelor existente la dosarul în care este cercetat Adrian Sucilă, legăturile şi influenţele pe care poliţistul le avea şi încă le mai are cu edilii municipiului Vulcan şi în special cu viceprimarul Angela Stoica au avut la bază şi s-au consolidat în ultimii 8 ani, pe relaţiile intime dintre el şi politicianul numărul doi din oraş. Legăturile dintre cei doi au avut la bază şi alte interese, poliţistul Adrian Sucilă furnizându-i informaţii Angela Stoica, pe care aceasta le folosea împotriva adversarilor politici/sociali, sau pentru a câştiga voturi cu ocazia alegerilor locale din 10.06.2012. Împreună, arată interceptările, au tăiat şi au spânzurat, au adunat şi au înmulţit, au înjurat şi au blestemat şi toate acestea din poziţii cheie, unul model politic – Angela Stoica - ales de comunitate pentru a lua decizii şi al doilea – Adrian Sucilă - ca apărător al omului din comunitate, un apărător al “braţului legii”. Vom reda fragmente din dialogurile celor două personaje cu prezentarea scuzelor de rigoare pentru vocabularul trivial, murdar, folosit de cei doi comunicatori. Totodată greşelile sau prescurtările apărute în paragrafele transcrise le aparţin celor doi comunicatori.

Dragostea nu are culoare şi miros...

În data de 09.06.2012 cei doi “coordonatori ai comunităţii locale” îşi transmit SMS-uri cu următorul conţinut. STOICA ANGELA: “Sigur mama akum mă gândeam ca eu mam îndrăgostit de tine ca ai fost un pic tuciuriu (negrut) la asta mă gândeam eu." www.gazetadedimineata.ro

SUCILĂ DAN ADRIAN: “Pai vezi ca mai sunt tuciurii sa nu o mai faci odată." STOICA ANGELA: “Niciodată, ca ai si un miros specific nu lam mai simţit la nimeni dar eu de 8 ani tot la fel te iub ka atunci dar akum au fost 10 ani de când mi ai picat drag." Dar cum orice dragoste trece prim stomac, poliţistul nu transpira degeaba. Totul se plătea. În schimbul informaţiilor şi sprijinului dat de agentul de poliţie politicianului Angela Stoica, acesta îl finanţa periodic cu sume de bani importante şi cu maşini la discreţie. Din când în când, mai reiese din aceleaşi interceptări existente la dosar, în Paradis mai apăreau şi furtuni. STOICA ANGELA: “Niciodată nu vei avea bani te-am obişnuit cu bani toata lumea ştie si se întreabă de unde maşini telef haine altele altele din salariu tău nu se poate toţi cei de Ig noi îmi pun întrebările astea" “Nu eşti tu mai bun la afaceri tot in pierdere faci maşinile dar va trebui sa fi mai strâns la bani si telefoane ca ai cheltuit aiurea miliarde". SUCILĂ DAN ADRIAN: “Deja deranjez in anturajul tău si ştiu asta." STOICA ANGELA: “Da prin opulenta" SUCILĂ DAN ADRIAN: “O sa încerc pe cat posibil sa nu mai apar in anturajul tău". STOICA ANGELA: “Nu dar asta tio sp fraţi tai maso (n.r.: masoni) intre ei de la primu la ultimu ka iau tepe". SUCILĂ DAN ADRIAN: “,Ei au treaba lor, eu am treaba mea si in plus de asta de 4 luni nu mai sunt in masonerie si nu m am mai întâlnit cu ei dar mă rog dak nu mai tr sa stau in preajma si anturajul tău am înţeles mesajul si nici nu sunt supărat pe asta". SUCILĂ DAN ADRIAN: “Si in plus de asta din august nici nu mai deranjez anturajul asta care tot încearcă sa te scape de mine mai tare ca tine". STOICA ANGELA: “Am auzit si asta ca ţipi la mine si la alţi când nu ti se face pe plac si ameninţi pe toata lumea ti au sc vb fraţi cred". SUCILĂ DAN ADRIAN: “Mi a scos vorbe pantelimon si enache si anghel (n.r.: Anghel Mihai) ca de când a apărut anghel asta sa dus dracul totul dar i voi face sa înţeleagă atunci când trebuie ca pt multe inclusiv viata tr sa vbsca cu

www.gazetadedimineata.ro

mn. Asta este o scoală ieftina de a se scapă de mn dar asta e eu înţeleg ca sunt înţelegător." STOICA ANGELA: „Nu numa asti si eci si balaet si rosmenteniuc ala toţi nu sânt prosti vad si ei". SUCILĂ DAN ADRIAN: „Eu am lumea mea, tu a ta, ei a lor unii cu a ta iar eu am doar singurătatea. Ai răbdare mama pana in august. Dar sa ştii ca pt bârfele lor de mâine umblu in salopete." STOICA ANGELA: „Da ti am sp ai răbdare si ţie sa trec alegerile si schimbi maşina nu tu binenteles ca era mai importante trocurile de maşini graba sa scoată proasta ca de 8 ani dar asta am făcut ai schimbat maşini mai multe ca mine." STOICA ANGELA: „Eu nu mă supăr ptr astea dar nu pot sa muncesc sa arunc banii pe fier vechi si altele asta ptr 20mil îşi ia viata iar alţii" SUCILĂ DAN ADRIAN:"Un singur lucru nu inteleg cei din anturajul tău si anume ca aici eu comand dar faptul ca nu inteleg nu se datorează lor si nu e vina lor ci a mea ca nu m am făcut înţeles dar mă voi face f înţeles din noaptea asta si pt ca unii din anturaj sunt supăraţi când mă vad Ig tine sau in preajma ta promit sa nu o mai fac si in fiecare dimineaţa când ies din serviciu plec din localitate sa fie linişte pn după alegeri. Eu sunt de vine ca unii sunt pe liste." STOICA ANGELA: „Ei ştiu si ei ca eşti un om deosebit dar ai aşa apucaturi si tu din când in când toţi ştiu ka eşti tare si fffpericulos".

Golănia din Dalas din timpul alegerilor

STOICA ANGELA: „Eu nu mă voi baga in afaceri ku nineni nici cu anghel eu cu ce am si libera pe mine nu va pune stăpânire banul si sal dai pe a.m. (n.r.: Anghel Mihai) de Ig mine ca mă baga indirect in c... (n.n. trivialităţi) nu mi plak oameni care nu se pot stăpâni si nu cunosc cumpătarea". SUCILĂ DAN ADRIAN: „Te asigur eu ca nu va fi bn de ei si nimeni nu poate opri asta, dar vreau linişte pn după alegeri iar in luna august când voi lipsi se vor întâmpla multe." STOICA ANGELA: „Mie personal si ţie ne e deajuns maşinile si casele akum muncim puţin si corect ptr copii noştri." Pentru că a avut acces la toată viaţa personală şi profesională a Angelei Stoica, poliţistul se autointitulase mentor şi protector

Reprezentanţii Marii Loje Naţionale Unite din România au decis, încă de dinainte de Paşte, ca poliţistul din Vulcan să fie exclus şi radiat din toate evidenţele acestei structuri. Prin comportamentul său nepotrivit şi repetat, încălcare prin repetiţie a regulamentelor unei astfel de organizaţii, aducerea unor prejudicii grave imaginii acestei structuri, Sucilă a fost eliminat prin votul întregului consiliu. Aşa stând lucrurile, poliţistul nu mai e mason. Vezi materialul „Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram o dată”… Poliţistul arestat Adrian Sucilă a fost exclus şi din Loja masonică, publicat în GDD în data de 12 Iulie 2012

SUCILĂ DAN ADRIAN: „Nu sunt pe munca lor dar au făcut front cu anghel si încearcă sa controleze tot dar vei înţelege mai tziu iar capul e enache care o sa vezi cat râu va vrea sa ti facă. Dar pt asta exist eu sa i termini si ador asta dar după data de 10 (n.r.: 10.06.2012 - ziua alegerilor locale)."

www.gazetadedimineata.ro

al familiei. Strategiile celor doi erau elaborate şi nu întotdeauna „ortodocse” Masonii i-au dezamăgit, iar golanii i-au preaslăvit în alegeri S.D.A.: “Exact...păi da da' acuma cu pu.. cu puterea şi comanda la noi, dacă nu ştim să-i impunem şi să impunem reguli şi respect, dacă nu ştim să fim duri

www.gazetadedimineata.ro

şi să dăm cu ei de pământ...cu toţi de lângă tine...că-i consilier, că ce este...cu toţi să ştie de frică şi de respect, nu de dragoste şi de iubire...şi de ă...de drăgălăşenie şi nu dai cu ei de pământ şi nu-i respect şi nu-i pui la respect...nu faci nimica...nu faci nimica, deci oamenii ăştia trebuie să ştie, trebuie să ştie...regula numărul unu este respectul, iar puterea se deţine prin forţă...prin forţă, prin impunere de respect, prin trasarea prin seriozitate ale unor sarcini să facă fiecare”. ANGELA: Păi nici acum nu or fost masonii lângă mine! S.D.A.: Poftim? ANGELA: Nici acuma nu or fost masonii lângă mine! S.D.A.: Asta...asta îi părerea ta, ce crezi tu! Lumea mea masonică şi-a făcut treaba, stai tu liniştită! ANGELA: Io nu zic de alţii, io zic de ăştia....de... S.D.A.: Da, da, da, da... fraţii mei şi-au făcut treaba! Numa nu te-au deranjat pe tine să-ţi spună! Un RÂPA şi-o făcut treaba în cartierele termice. Fiecare şi-a făcut treaba! ANGELA: Bă...cel mai prost am stat pe centru, nu mai mă înnebunii de cap! S.D.A.: Ai...da' pe ce stradă? ANGELA: Şi-o făcut treaba golanii în DALAS, în CRIVI… scuze.... în colonie... S.D.A.: Lasă...ce... ANGELA: ...scuză-mă şi în PAROŞENI! S.D.A.: Acolo...acolo...acolo unde sunt io iubit în colonii şi în DALAS! ANGELA: Da, acolo... acolo... nu mai îmi spune mie de masonii ăştia care io ti pun să blesteme şi te blestem cu ei pe BIBLIE, nu or votat, nu mai mă înnebunii! (continuare în pagina 6)

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro




8

G a z e t a d e D im i n e a ţă , Vineri, 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Actual

Sucilă şi Angela, modelele masoneriei şi politicii

“La Il Capo Dei Capi”, zis “jeg”, trăgea tare să ajungă city manager în Vulcan

P

erioada tumultoasă evidenţiată anterior, potrivit interceptărilor din dosar, nu s-a treminat cu ritmuri lăutăreşti. ci cu zdrăngănit de cătuşe. „Semnele” invocate de cei doi şi invocarea distructivă şi repetatî a Divinităţii le-a arătat celor doi că-n Iad nu e ca în Paradis. După ce au executat „declarativ” jumătate din echipa PSD Vulcan, soarta nu le-a fost prielnică şi cele două persoane publice au fost despărţite de gratiile celulei de la Poliţia Deva. Însă nici aici, cei doi – persoane cu calitate oficială în dosarul în care este cercetat poliţistul – nu au fost singuri pe lume. Dar nici mentalitatea nu s-a schimbat vreun pic. Din convorbirile celor doi aflaţi acum în poziţii inedite – el în arest, ea în libertate – rezultă întenţia viceprimarului ales de a contacta persoane influente pentru a-l elibera pe poliţist.

S.D. A.: Păi şi de la Bucureşti în jos? ANGELA: Păi şi de la Bucureşti în jos stau să vadă ce au de gând să facă...până unde poate să ducă presiunile astea. S.D.A.: Ăăăă crezi că mă mai scoţi vreodată de aici? ANGELA: Păi da normal că te scot, cum să nu te scot, da ce ai făcut ca să nu te scoată, doar tre să (n.r. nu se înţelege) nu eu. S.D.A.: Nu, tu trebuie să mă scoţi prin lupta ta. ANGELA: Păi prin lupta mea, îţi dai seama că lupt până...până pot, până sunt în viaţă voi lupta...să ţii minte bine cuvintele astea, până eu sunt în viaţă voi lupta. S.D. A.: Adu-mă înapoi lângă voi ANGELA că nu mai pot. ANGELA: Ai de mine. S.D.A.: Da încerc să rezist...ai, ai citit acatistieru? ANGELA: Da, l-am citit. ANGELA: Dacă m-ai iubi mă

ascultai că te-am învăţat „nu te mai tot tine nici cu ăia, lasâ-i dracu". S.D.A.: ANGELA te iubesc foarte mult. ANGELA: Să lupţi, ai înţeles? S.D.A.: Tu? ANGELA: Să lupţi că eu trăiesc prin puterea voastră, eu mă regrupez urgent, în 5-10 minute eu îs fresh. S.D.A.: Aşa te vreau, ANGELA, te rog frumos, ia copiii de mână şi du-te la televiziune, ascultă-mă că poate mor aici, ascultă-mă ANGELA...ANGELA dinsufletu meu te rog, ia copiii de mâine, cu lacrimi în ochi îţi spun, şi du-te lateleviziuni...te rog, ANGELA. ANGELA: Aşa m-ai trimis şi m-au citat în toate părţile, aşa ai vorbit. S.D.A.: ANGELA...te rog...nu uita că te iubesc foarte mult. ANGELA: Dacă mă iubeai mă şi ascultai. S.D.A.: ANGELA, mă auzi? ANGELA: Da, te aud. S.D. A.: Trebuie să închid, îţi spun că te iubesc foarte mult... ANGELA: Şi eu te iubesc şi vom reuşi şi eu am speranţe că vom reuşi şi acuma în clipa asta am vorbit cu cine, o venit un om din Bucureşti. S.D.A.: Ok, deci nu... ANGELA:...nu am avut nimic, nu sunt vinovată, nu mă despart de tine, voi lupta până la capăt chiar dacă plâng chiar dacă mă enervez. S.D.A.: Deci nu uita că te iubesc foarte mult. ANGELA: Şi noi te iubim. S.D.A.: Şi tu? ANGELA: Şi eu. S.D.A.: Atunci te rog frumos să laşi lacrimile că nu eşti ANGELA care am format-o eu. ANGELA: Las-o dracu de format că puteam să-mi văd de viaţă nu să mă lupt cu toată lumea. S.D.A.: ANGELA...ştiai că într-o zi se va întâmpla asta, ştiai ce face ILE, da? ANGELA: Cum? S.D.A.: Ştiai că într-o zi se va întâmpla asta şi asta va face ILE, da? ANGELA: Da n-are de ce să facă că numa l-am ajutat, blestemat să fie dacă o făcut... S.D.A.:...ANGELA nu mai... ANGELA:...Nu îi vreau locu...

S.D.A.:...ANGELA... ANGELA:... îl lăsam dracu să stea pe scaunu ăla cât vroia... S.D.A.:... ANGELA, ANGELA nu mai plânge că există un Dumnezeu, da?...şi... ANGELA:... NU se poate omu pe care l-am ajutat şi l-am dus în vârf să-mi facă de astea... Poliţistul are trei avocaţi, cu nume, însă intenţiile acestuia bat din nou spre latura politicului. Şi de data aceasta tot către PSD, Sergiu Andon. Nici presa nu scapă din obiectivul strategiei de apărare. S.D.A.: Sâ..îl cauţi şi pe SERGIUANDON ANGELA: L-am sunat. S.D.A. : Şi? ANGELA : Da, o să vorbesc cu el. S.D.A.: Iei legătura cu MARINESCU de la Vulcan, ăla ...fără gură. Şeful de la PPDD ANGELA: Aşa S.D.A. : Şi la rândul lui să ia legătura cu DIACONESCU(n.n.: DAN DIACONESCU de la postul OTV). Explică cazul şi ştie el pe cine să trimită. Vâltoarea asta ciudată să-ţi spun de aicea, de peste tot, n-o mai opreşte nimeni...nimeni. Şi ascultă-mă, cum ai făcut-o 10 ani de zile: Vâltoarea asta ciudată n-o mai opreşte nimeni, decât presa să reliefeze realitatea, apărarea mea şi avocaţii foarte buni. Altceva no mai opreşte nimeni...iar dacă era de executat în parte, mă executau pe mine, atât. îmi făceau orice altceva, un flagrant la mită, la orice altceva, dacă era vorba numai de mine. Nu e vorba numai de mine şi cred că nu eşti naivă ANGELA: Mă gândesc S.D.A. : Fă exact cum îţi dictez eu, adică ai văzut, nu trebe să minţi în dosar că n-ai ce. Dacă era ceva adevărat, scoteau acuma din înregistrări, că pe alea au plecat ANGELA : deci, lasă-mă că.... S.D.A. : Da? ANGELA : ...ce dracu, nu trebe să.... S.D.A. : atâta cauţi ANGELA : S-o mers pe toate probele alea. Am vorbit cu cineva, exact ceea ce mi-ai scris acolo. Tu ne dai casa... frate, ceva, nu se pune problema, deci următoarea este pe o plângere judiciară, ceva de genul ăsta sau o ...toate alea

Judecătorul Ioan Zeteş, fost preşedinte al Judecătoriei Petroşani, cel căruia i-a fost repartizat dosarul în care sunt judecaţi poliţistul Adrian Sucilă şi fiica viceprimarului din Vulcan, Mihaela Stoica, a depus cerere de abţinere. Astfel, în cursul acestei săptămăni, un complet al judecătoriei Petroşani a admis cererea lui zeteş, dosarul fiind repartizat la cel de-al doilea complet de natură penală. www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

S.D.A.: Da, da, da ANGELA : Ca o rugăminte, trebe să mă deprind cu scrisorile alea că nu-ţi place aicea. Trebe să-ţi placă acum până ieşi şi sincer ANGELA : da stai tu un pic, nu asta trebe să mă înveţi, învaţămă (nu se înţelege)...zi-mi acuma, tu faci recurs, da? S.D.A.; Da ANGELA : Da? S.D.A.: Da ANGELA: Şi vrei să vină şi omul nostru de la Petroşani (n.n.: Docea Cătălin)... pe lângă avocat... S.D.A.: Da, trei! Poliţistul a apelat şi la alte metode de influenţare a mersului cercetărilor, respectiv prin anunţarea intenţiilor de a intra în refuz de hrană, cu scopul de a fi pus în libertate sau de a fi transferat într-un spital penitenciar, acţiuni care trebuiau să fie mediatizate pentru a-şi atinge scopul. S.D.A.: Da. Mergem pe decizia aia, nu? ANGELA: da, eu ..no, astăzi mă mai duc până ..prin oraş, mă înţelegi! S.D.A.: Da' decizia mi-o respectaţi, da? ANGELA: Da mamă, nu ştiu despre ce decizie da' dacă este despre ceea ce am vorbit noi... S.D.A.: Greva foamei! ANGELA: ..principiile pe care am mers noi până acum pe aceleaşi mersem, nu? S.D.A.: mamă! Greva foamei vorbesc eu! ANGELA: nu mă mamă, nu-i bine! S.D.A.: sata, am anuntat-o, ce să mai, o să scrie presa mâine, ce să mai! ANGELA: şi ce o să facă, nu-i pasă nimănui de chestia asta! S.D.A.: o să vedem, o să vedem, da? ANGELA: ADU S.D.A.: da. Deci... ANGELA: am înţeles, tu şti! S.D.A.: da? Atâta am... ANGELA: da cine anunţă sreva foamei, că nu anunţă nimeni? S.D.A.: acuma o anunţă cine trebuie, nu ascundeţi căzu' si merşeţi mai departe,da? ANGELA: da cine ascunde căzu', Doamne fereşte! S.D.A.: vă am lângă mine sau nu?

ANGELA: normal că ne ai lângă tine! S.D.A.: da? Sigur? ANGELA: sigur, sigur... S.D.A.: juri? Juri? ANGELA: jur, da' deja exagerezi! S.D.A.: o să merg până la moarte dacă trebe! Te iubesc mult! ANGELA: păi tu mergi până la moarte da' eu ce fac? S.D.A.: mă susţii! Da? 9 ANGELA: Păi viaţa mea nu ştiu dacă numai' din astea tre' să se compună? Nu putem să ne vedem de treburile noastre? S.D.A.: Nu putem! Ascultă-mă ce-ti spun eu! Nu putem, da? ANGELA: da ce am făcut noi aşa de mare rău încât... S.D.A.: mamă, mamă te iubesc mult! ANGELA: şi eu! S.D.A.: sustineti-mi viata, da?! ANGELA: normal că-ti susţinem viata! S.D.A.: ai primit acasă, o să primeşti o scrisoare şi o să vezi ce tre să faci, da? ANGELA: am trimit-o aia de ieri... S.D.A.: no şti ce tre să faci, da? încă o dată te iubesc foarte mult!... M-ai auzit? ANGELA: da' mă suni luni, nu? S.D.A.: da ANGELA: şi la Aiud când vreau ăştia să te ducă? S.D.A.: păi nu vreau să ajuns ne Aiud, vreau să ajuns pe spital penitenciar, că de asta intru în sreva foamei! ANGELA: No bine, în fine. Eu vin la tine da acolo la poliţie nu pot să vin la tine că acolo mă urăsc toţi! S.D.A.: ascultă-mă, ascultămă! Te iubesc foarte mult, te iubesc foarte mult, da?..Da? ANGELA: ok, da, da S.D.A.: tu? În ediţiile următoare ale Gazetei de dimineaţă veţi putea citi paragrafele din interceptări din care rezultă actele de pedofilie ale poliţistului şi discuţiile absolut triviale ce au loc între membrii familiei viceprimarului Angela Stoica şi poliţistul arestat.

„In baza articolului 48 alineatul 1 litera a Cod de procedură penală admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Zeteş Ioan în cauza care face obiectul dosarului penal nr. 6513/278/2012 pe rolul Judecătoriei Petroşani. Dosarul va fi soluţionat în data 11.09.2012 de completul II penal” www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D im i n e a ţă V i n e r i , 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

w w w. g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o

9

Politic

Secretarul general al PSD, urmărit penal în dosarul fraudării referendumului.

Liderul PSD Hunedoara crede că urmărirea penală a lui Dragnea este un atac politic

L

iviu Dragnea, secretar general al PSD, este urmărit penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul fraudării referendumului. Potrivit procurorilor Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia.

Astfel, acesta a iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat, joi, pentru Gazeta de Dimineaţă, că este vorba de “un atac politic” la adresa lui Liviu Dragnea care

C

“nu va avea consecinţe” pentru că acesta a acţionat întotdeauna “legal”. “Este o invenţie a cuiva. Pe mine nu m-a sunat nici măcar o dată să mă ocup să mobilizez sau să fac un lucru ilegal. Fiecare preşedinte de organizaţie ştie că trebuie să facă o campanie electorală. Noi, PSD şi USL, am făcut o campanie electorală corectă faţă de alţii care au ieşit pe posturile TV şi au îndemnat lumea să nu participe la vot. Este un atac politic la adresa lui Liviu Dragnea care nu va avea consecinţe pentru că acesta a acţionat întotdeauna legal”, a declarat Laurenţiu Nistor. Potrivit sursei citate, în judeţul Hunedoara nu a ajuns nici măcar acea directivă care îndemna PSD-ul să organizeze tombole pentru a scoate electoratul la vot. Asta în ciuda faptului că lideri ai PSD spuneau că se vor organiza tombole, după cum s-a cerut de la centru, şi că în perioada scrutinului s-au împărţit fluturaşi care garantau premii consistente dacă pe aceştia era aplicată ştampila “votat”. “A fost o discuţie că se va organiza o tombolă. În principiu s-a discutat despre acest lucru, dar încă nu am primit nimic. Urmează să se stabilească cum se va organiza şi unde”, spunea Ioan Rus, preşedin-

tele PSD Petroşani. Dragnea este acuzat de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului. Social democraţii ar fi utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă. Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi. Totodată, acesta este acuzat că a constituit un sistem naţional de influenţă pentru a determina autorităţile publice centrale, judeţene şi locale aflate sub controlul

politic al formaţiunii politice, de a se implica în exercitarea de presiuni asupra preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot şi a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători, de folosirea unei urne mobile în condiţii contrare legii; obţinerea pe căi ilicite de informaţii, în fiecare oră, despre numărul de persoane care şi-au exercitat dreptul de vot şi despre modul în care s-a votat în unele secţii de votare; practicarea votului multiplu; denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu; practicarea “turismului electoral”. Dragnea spune că doar a fost la vot, la fel ca alte milioane de români. “În cuvinte mai simple, eu sunt chemat la DNA, pentru că alături de milioane de români, am fost să votez la referendum. Vreau să transmit un semnal pentru toţi colegii noştri că sunt viu şi nevătămat şi vom merge înainte”, a declarat Liviu Dragnea.

Pregătiri în CE Oltenia pentru listarea pe bursă

onducerea CE Oltenia urgentează procedurile de listare pe bursă, într-o primă etapă, a unei emisiuni de 15% din acţiunile companiei, conform unor surse din compania de stat. Etapa a doua priveşte o altă emisiune, cu 22% din acţiunile companiei, însă surse din cadrul societăţii au specificat faptul că listarea pe bursă se va realiza în aşa fel încât statul să rămână acţionar majoritar în cadrul CE Oltenia. În tot acest timp se aşteaptă emiterea unei ordonanţe de privatizare, iar reprezentanţii companiei parcurg cu partenerii chinezi anumite etape, în vederea semnării memorandumului la noul grup energetic de 500 MW. Procedurile de urgentare a

www.gazetadedimineata.ro

listării pe bursă a celor două emisiuni de acţiuni de la CE Oltenia au legătură directă cu discuţiile ce au loc cu partenerii chinezi, ce vor construi noul grup energetic de la Sucursala Energetică Rovinari. Surse din companie au specificat că reprezentanţii CE Oltenia aşteaptă delegaţia chineză la noi discuţii, menite să stabilească un termen de începere a lucrărilor. În tot acest timp, aceleaşi surse au susţinut că se aşteaptă emiterea unei ordonanţe de privatizare, totul în vederea obţinerii de fonduri pentru noua investiţie. Potrivit aceloraşi surse, reprezentanţii CE Oltenia urgentează procedurile de listare pe bursă a unui pachet de minim 15% din acţiuni şi ulterior a unui alt pachet de 22% din acţiuni. În discuţiile purtate, reprezentanţii CE Oltenia au ţinut să menţioneze că statul trebuie şi va rămâne acţionar majoritar. Chinezii controlează investiţia

www.gazetadedimineata.ro

- 51% din acţiuni. În tot acest timp, până la listarea pe bursă a pachetelor de acţiuni, reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai CE Oltenia lucrează la parcurgerea etapelor necesare întocmirii şi semnării memorandumului de înţelegere cu partenerii chinezi ce au câştigat selecţia organizată pentru construirea noului grup energetic de minim 500 MW. O parte din specialiştii CE Oltenia s-au aflat ieri la Ministerul Economiei şi pentru a continua discuţiile cu viitorii parteneri chinezi şi asta pentru că aşa cum declara liderul FNME, Marin Condescu banii obţinuţi prin listarea la bursă vor fi folosiţi pentru investiţii. În urma paşilor parcurşi până în prezent, urmare a negocierilor, s-a decis ca partenerii chinezi să deţină controlul în parteneriatul ce se va încheia cu 51% din acţiuni. Surse din complex au mai precizat că

www.gazetadedimineata.ro

reprezentanţii Ministerului Economiei nu sunt prea încântaţi de faptul că partenerii chinezi vor deţine controlul majoritar, motiv pentru care se încearcă o modificare a anumitor articole din LG. 31/1990, legea societăţilor comerciale. În ceea ce priveşte aportul statului român, se pare că în urma semnării acestui memorandum, CE Oltenia, respectiv Sucursala Energetică Rovinari, va pune la dispoziţia partenerilor locaţia şi utilităţile. La sfârşitul lunii iulie, o delegaţie de la compania chineză, formată din nouă persoane, au căutat împreună cu specialiştii termocentralei soluţii pentru amplasarea noului grup energetic. Construcţia unui nou grup energetic la CE Oltenia va însemna un pas important, cu atât mai mult cu cât astfel de investiţii majore în România nu s-au mai realizat dinainte de

www.gazetadedimineata.ro

1976. Cu încă un grup de minim 500 MW şi alte patru grupuri de 330 MW, la Sucursala Energetică Rovinari, producţia de cărbune necesară funcţionării acestor coloşi se va ridica în următorii ani la 15 milioane tone/an, în condiţiile în care acum este de şapte milioane tone/an. Pe lângă construirea în sine a grupului, societatea mixtă va trebui să monteze şi instalaţia de desulfurare şi cea de captare - stocare a carbonului. Cu o tehnologie de ultimă generaţie, cu randament şi performanţă, se estimează că noul grup energetic va avea o durată de viaţă de 30-40 de ani. Cât priveşte partea socială, se consideră că odată cu punerea în funcţiune a acestui nou grup energetic se vor crea aproximativ 400 de locuri de muncă în judeţ.

www.gazetadedimineata.ro

Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro


10

Ga z e ta d e D im in e aţă Vineri, Vineri, 7 s e p te m br i e 2 0 1 2

www.gaze taded imineaţ a.r o

Diverse

M

Popice C.N. Ec. Juniori.

După turneul I, C.S. Inter Petrila lider

iercuri 5 septembrie, pe arena de popice a C.S. Siderurgica Hunedoara, s-a desfăşurat turneul I, al campionatului naţional pe echipe de juniori I. Au participat Foresta H.L.V. Talmaciu, Inter Petrila şi formaţia gazdă C.S Siderurgica. Echipele alcătuite din 6 jucători atât juniori cât şi cadeţi au lansat câte 120 de lovituri. Clasamentul se întocmeşte pe baza punctelor acumulate din cele 3 turnee tur şi trei turnee retur. Respectând beţaverajul cumulat pe echipe, se punctează cu 3, 2, 1, puncte. În urma disputării competiţiei, clasamentul turului I este, Inter Petrila, 3097 pd, Sidelurgia Hunedoara, 2670 pd şi Foresta HLV Talmaciu, 2589 pd.

Atleţii C.S. Vulcan, se pregăteşte pentru crossurilor sezonului.

A

tleţii vulcăneni pregătiţi de Nicu Diaconu, trişti că nu au putut participa la Campionatul Naţional de atletism din cauza lipsei de fonduri, se pregătesc pentru a concura la concursurile naţionale ale sezonului sportiv de toamnă. Elevii, antrenorului Marcel Dobrică au avut o evoluţie bună, fiind lider de serie. Rezultatele tehnice realizate de ei: Mihai Balaban, 550 pd, Bogdan Iura, 541 pd, Radu Balaban 540 pd, Răzvan Botyem, 492 pd, Dumitru

T

Vîrtej, 502 pd şi Cosmin Betea 472 pd. Turneul 2 al juniorilor 1 se va disputa pe data de 29 septembrie pe arena de popice din Tălmaciu, organizator C.S. Foresta Tălmaciu.

Aurel Slăbâi

TURNEUL INTERNAŢIONAL DE ŞAH PENTRU COPII AL LITORALULUI eofil - Elias Pîrlea, Raul - Alexandru Dragotă şi Minai - Andrei Maschio de la CSM Petroşani,cei mai bine clasaţi la "Trofeul Litoralului" de la Eforie Nord !

Imediat după marea competiţie de şah de la Petroşani "Open Şah Petroşani", şapte reprezentanţi ai CSM Petroşani s-au deplasat la Hotel Angely din Eforie Nord pentru a participa la Turneul Internaţional de Şah dotat cu premii "Trofeul Litoralului". Astfel în turneul de Băieţi 10 ani au luat parte 31 de participanţi jucându-se în sistem elveţian pe distanţa de nouă runde cu un timp de joc de 75 minute pentru 40 de mutări pentru fiecare jucător plus 15 minute activizare pentru toată partida. Astfel primul loc i-a revenit cu 8,5 puncte jucătorului Kochubey Aleksandr din Moskova - Rusia, fiind urmat în clasament pe locul doi, cu 7 puncte de Mihai - Bogdan

www.gazetadedimineata.ro

Sport Pregătiri

www.gazetadedimineata.ro

Raicu din România, legitimat la ACS Philidor laşi şi pe locul trei, cu 6,5 puncte, de un alt rus Makar Melnikov de asemenea din Moskova. Reprezentanţii noştri de la CSMP, fiind mai mici în această grupă de foc, s-au comportat onorabil. Cele mai bune rezultate le-au reuşit juniorii Teofil - Elias Pîrlea şi Râul - Alexandru Dragotă, ambii cu câte 4,5 puncte. Mihai - Andrei Maschio, 4 puncte. Ovidiu Topârcean şi Sebastian Hogea, ambii cu câte 3,5 puncte, Cristian Florin Matyas, 2,5 puncte şi George - Alexandru Toma, 1,5 puncte. "Pentru juniorii noştri a fost o competiţie total experimentală şi deosebit de benefică în viitorul apropiat. Ţinem să le mulţumim şi pe această cale Consiliului Local şi Primăriei municipiului Petroşani pentru eforturile mari pe care le fac în această perioadă pentru a-şi respecta obligaţiile faţă de sportivii din cadrul Clubului CSMP", ne-a declarat dl Gheorghe Şcurhan, coordonatorul principal al CSM Petroşani.

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro

Antrenamentele se desfăşoară din două în două zile pe tematică axată pe exerciţii de rezistenţă. Din rândul lor, o prezenţă bună în pregătire, o au Radu Constantin Vlăduţ, Diaconu Nicu Ştefan, Cazacu Ioan, Raica Bogdan şi Lada Suciu.

***

Luptătorii de arte marţiale de la C.S. Vulcan sunt gata pentru Campionatul Naţional

E

levii antrenorului profesor, Florin Mârza, supăraţi şi ei că deşi s-au pregătit bine în primul semestru pentru activitatea competiţională, au ratat trei Campionate Naţionale, din cauza lipsurilor financiare ale clubului condus de Ion Pantilimon.

În prezent ei se pregătesc fizic prin probe de rezistenţă pentru turneele pe categorii ale celor două campionate planificate în această lună, C.N. Knockdown şi C.M. Semicontact. O bună prezenţă la antrenamente şi creştere în formă o au sportivii, Dragoş Doroftei, Biriş Laura. Dacă anul competiţional, precedent, 2011, C.S. Vulcan, a fost prin rezultate, o revelaţie, la cele 4 secţii de performanţă, anul acesta 2012, unde activitatea competiţională se aşează numai la fotbal, clubul a intrat în anonimat.

Aurel Slăbâi

www.gazetadedimineata.ro

www.gazetadedimineata.ro


G a z e t a d e D i m in e a ţă Vineri , 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Henţ cu mâna

Penibilii Europei

N-am avut niciodată o echipă Naţională mai amărâtă ca

asta de acum. Nu că băieţii n-

ar avea bani, case sau butelii,

gagici sau maşini tari. Ceea

ce vine în sprijinul afirmaţiei

mele, este poziţia reprezenta-

tivei pe un incredibil loc 57

(!?) în lume, după un clasament al FIFA făcut public

recent. Suntem la nivelul slab al anului trecut, acel loc 57 din 2011, asta în situaţia în

care ne batem pentru

Mondialul brazilian din 2014, cu Olanda (locul 8 în lume), Turcia (locul 35), Ungaria

(locul 37), Estonia (locul 55) şi Andorra (locul 199).

Teoretic, şanse zero. Avem,

aşadar, cea mai slabă

Naţională la fotbal din toate

timpurile, mult mai slabă şi

decât aceea în care jucau fot-

Fotbal

Fotbal. Liga a IV-a Hunedoara

Lider prin forfait!

Andrei Tonca apara lovitura de la 11 metri

•Nici nu a început bine campionatul şi deja semnalăm prima neprezentare, Zarandul Crişcior la Gloria Geoagiu, care obţine 3-0 prin forfait şi se instalează pe primul loc în clasament. •Surprize mari la toate echipele din Valea Jiului: Hercules Lupeni pierde acasă, 0-2 cu Metalul Crişcior, Universitatea Petroşani nu trece de CFR Simeria, scor 0-0, CS Vulcan doar 1-1 acasă cu Aurul Certej. •La Vulcan, un meci cu cântec, în care gazdele acuză arbitrajul: „Au venit porniţi pe noi, l-au eliminat în min. 53 nejustificat pe Ionuţ Roşian, după care au deschis scorul (nu avem un portar experimentat, Negrea are doar 17 ani), iar noi am egalat în min. 80 prin

Cismaşiu”, declara antrenorul Vulcanului, Marius Szoradi. •În derby-ul Văii Jiului, Minerul Uricani a învins Inter Petrila din două faze fixe, Horongozo din 11 metri şi Ciocoi din lovitură liberă de la 25 metri. •De remarcat, după trei etape, proaspăt promovata CS Ghelari nu are niciun punct.

Jiul II Petroşani – Aurul Brad 3-1 (2-1)

Cu eroul Tonca-n frunte!

Remarcabilă pofta de joc a tinerei echipe a Jiului II, în faţa liderului din Brad, care până la acest meci nu primise niciun gol. Cărăvan (min. 12) dă sem-

Week-end sportiv de Valea Jiului

Bucuria jiuliştilor după primul gol

nalul, cu un şut razant şi apoi echipă în care cel mai „bătrân” vin rapid, la un interval de jucător are 23 de ani (A. două minute, golurile de 2-0, Tonca) şi care are satisfacţia de echipa intră la cabine, totuşi, pe a fi învins principala candidată fondul unui joc de relaxare, la locul 1. fapt ce a însemnat prim- Jiul II Petroşani – Aurul Brad3-1 (2-1) irea golului de Jiul II Petroşani (antr. Damian Militaru): A. 2-1. Tonca – Arcuşi, Bg. Ştefan, Ungur, A. Crişan Moment (min. 83 Săpânţan) – Roşianu (min. 86 C. decisiv după Todor), R. Andrei, Vl. Tudorache, Zaharia (min. pauză, Andrei 70 Rotar) – Cărăvan, D. Ursachi. Tonca apără un Aurul Brad (antr. Alin Gomoi): Ilea – A. penalty (min. Gomoi (min. 82 E. Roşca), Bănărescu, Vagaliu, 65) la Corinda, L. Lazăr – Nedea, Almăşan, Leaha, Miclean – după ce Arcuşi Corinda (min. 70 M. Lupea), Vurdea. comisese un Arbitru: Alexandru Bălan – Deva fault inutil la Obs AJF: Pavel Marincău – Deva Miclean. Spectatori: 100 Va fi 3-1 în Golurile: minutul 80, Jiul 1-0: Ursachi (min. 31), din acţiune II termină en 2-0: Zaharia (min. 33), din 3 metri fanfare, cu 2-1: L. Lazăr (min. 40), cu capul din 6 metri capul sus, cu o 3-1: Cărăvan (min. 80), din acţiune

Ziua redresării

După înfrângerea de la Hunedoara, Jiul lui Sedecaru încearcă să obţină cele trei puncte în dauna vizitatoarei de la Sighetu Marmaţiei. „Ştim că este o echipă ambiţioasă, nou promovată, vine după un debut cu victorie,

1-0 cu FC Zalău şi vine după vreo... 500-600 de kilometri, tocmai din Maramureş!”, spunea antrenorul Toni Sedecaru, cel care nu concepe decât victoria în primul joc al Jiului pe teren propriu în acest sezon.

balişti de la Jiul, precum

Costică Marinescu, Crâsnic, Paraschiva, Lică Panait,

Martinovici, Libardi sau Gigi

Mulţescu. Putem să fim mân-

dri că suntem penibilii

Europei, că am bătut real-

mente un record. Cine ştie

când vom mai prinde un astfel de loc?!

Pagină realizată de Genu Tuţu

11

Antrenorul Marius Szoradi (CS Vulcan), deceptionat de 'mersul' partidei cu Certejul

Vineri, 7 septembrie 2012 Liga a 3-a, seria a 5-a Etapa a 2-a Sănătatea Cluj – Unirea Dej FC Zalău - Şoimii Pâncota Jiul Petroşani – Plimob Sighetu Marmaţiei Olimpia Satu Mare – CS Osorhei Naţional Sebiş - Europa Alba Iulia Seso Câmpia Turzii – FCM Turda FC Hunedoara stă

Sâmbătă, 8 septembrie 2012 Liga a 4-a Hunedoara Etapa a 5-a Dacia Orăştie – Jiul II Petroşani Victoria Călan - Şoimul Băiţa Aurul Certej – Retezatul Râu de Mori Inter Petrila – CS Vulcan CFR Simeria – Minerul Uricani Zarandul Crişcior – Universitatea Petroşani Metalul Crişcior – Gloria Geoagiu Retezatul Haţeg – Hercules Lupeni Aurul Brad – CS Ghelari Duminică, 9 septembrie 2012 Liga a 5-a, seria 1 Etapa a 3-a Sântămăria Orlea – Unirea Gen. Berthelot Sargeţia Bretea Română – Unirea Şoimuş Cetate Răchitova – Cerna Lunca Cernii Măgura Pui – Minerul Teliuc Narcisa Sălaşul de Sus – Streiul Baru Dacia Boşorod – Agrocompany Băcia


CMYK 12

C

G a z e t a d e Di m i n e a ţă Vineri, 7 S e p t e m b r i e 2 0 1 2

Actual

„Foşnetul frunzelor” se vor auzi în sala Teatrului ID Sîrbu

onsacratul regizor, Alexander Hausvater a vorbit, joi, la Petroşani despre piesa de teatru care va reprezenta deschiderea stagiunii 2012-2013. În acelaşi cadru, Hausvater a abordat şi situaţia actuală din România, situaţie centrată pe partea de comunicare.

“Înainte să vorbim despre spectacol vreau să vă spun că în România, clasa politică omoară sufletul culturii. România are o cultură fantastică. Oricine e responsabil de faptul că, cultura e demolată”, a declarat regizorul. Prin piesa “Foşnetul frunzelor”, piesa care va fi prezentată la deschiderea stagiunii de la Teatrul „ID Sîrbu” din Petroşani, regizorul intenţionează să realizeze o premieră naţională. “M-am întors la Petroşani să încurajez un fenomen care există. Teatrul din Petroşani este pe hartă. Din punctul de vedere al culturii, teatrul bun din Romînia nu mai este în capitală”, a declarat regizorul Alexander Hausvater. Românii au probleme de comunicare... Piesa este scrisă de Victor Scoradeţ, spectacolul este tradus din germană. Momentul artistic evidenţiază viaţa de toate zilele. Astfel regizorul subiniază situaţia în care se află românii la ora actuală şi de faptul că aceştia nu ştiu să comunice. “Noi nu mai ştim să comunicăm, un bărbat cu o femeie, un părinte cu un copil, nu mai ştim să apreciem cuvintele şi folosim tot felul de abrevieri. Nu mai utilizăm limba, nu mai utilizăm mijloacele de comunicare”, spune Hausvater. Cum se reflectă imaginea femeii în piesa “Foşnetul frunzelor”… Potrivit regizorului, în piesa de teatru este vorba despre singurătatea unei femei, care „în singurătatea ei prin prisma imaginaţiei îşi creează o lume a ei, care nu are nicio

D

legătură cu realitatea în sine”. “Soarta femeii în România mi se pare mult mai accentuată. Încă aud că cea mai mare crimă făcută de un om asupra celuilalt, este violul, care în România este pedepsit cu 10 ani, dar nu cu închisoare pe viaţă aşa cum trebuie. În multe cazuri femeile nu denunţă violatorul. Acest fapt face ca femeia să găsească în ea puterea să se confrunte cu toate lucrurile şi să devină şi bărbat şi femeie. E o situaţie în care femeia nu are alte resurse decât să se autoeduce, să îşi găsească centrul ei şi să reacţioneze de la egal la egal”, spune regizorul. Legătura dintre spectacolul în sine şi faptul că viaţa este un miracol prezentate în viziunea marelui regizor... “Spectacolul este o actualitate foarte, foarte mare şi sper că va fi văzut şi înţeles. Cred foarte mult că artistul, omul care lucrează în cultură, în artă are o obligaţie şi aia nu să vorbească de Hamlet, nu să vorbească de ceva care e relevant pentru societatea noastră, ci despre poveşti şi personaje care au o legătură imediată cu ce trăim. Spectacolul durează o oră şi jumătate şi este pentru toată lumea, e premieră în România. O piesă de teatru nu este o activitate de mesaj. Când vezi un spectacol nu mă interesează dacă ţi-a plăcut sau nu, ci sper că te-a contaminat cumva. Viaţa este un miracol, să te naşti în sine este un miracol. Nu cred atâta timp cât cineva se luptă, că cineva încearcă să schimbe ceva, nu cred că nu va ajunge la alt nivel şi îi va fi mai bine în altă zi”, crede regizorul piesei Alexander Hausvater. Teatrul din Petroşani face progrese… Regizorul nu este la prima colaborare cu Teatrul din Petroşani condus de Nicoleta Bolcă. “Teatru se poate face oriunde, pentru mine era foarte important să-i fac să înţeleagă că Teatrul din Petroşani merită să aibă o istorie şi după `80. Am reuşit să conving că

Teatrul din Petroşani merită mai mult, merită să aibă spectacole care să aibă însemnătate şi la nivel naţional. Am lucrat mult la acea latură sensibilă, am încercat să-i fac să înţeleagă că, contează ceea ce se vorbeşte despre teatru şi despre teatru nu se poate vorbi decât prin spectacole”, a afirmat directoarea teatrului I.D. Sîrbu Petroşani, Nicoleta Bolcă. Tinerii ar putea deschide ochii spre cultură… Alexander Hausvater este preocupat să atragă mai mulţi tineri la teatru, vorbeşte în mod figurat despre cum ar putea societatea să-i aducă pe tineri la teatru, încurajează tinerii autori şi are o gândire contemporană. “Este obligaţia politicii, mediei, oraşului

ca toată lumea să vină la teatru. Este foarte

intrigant ca un om tânăr să aibă concepţia că teatrul este ceva vechi. Tânărul trebuie

să fie forţat să vină la teatru. Acel virgin

teatral trebuie forţat măcar o dată, pentru a-şi da seama daca îi place, iar dacă îi place el

va reveni, dacă e rău el nu va mai reveni. Oamenii care scriu teatru sunt prea

bătrâni, nu scriu teatru pentru oamenii de

astăzi. Câte piese de teatru româneşti despre

revoluţie ştim? Trebuie să încurajăm tânărul autor contemporan şi nu înţeleg de ce şcoli-

le nu au educaţie dramatică.

Teatrul nu este pictură, muzică sau scris,

teatrul este toate acestea la un loc. Toate artele se întâlnesc în teatru. Instituţiile

oraşului trebuie să lucreze cu teatrul ca un

fel de poartă, fereastră prin care putem res-

pira. Oamenii vin la teatru să devină cetă-

ţeni mai buni. Trăim într-o societate pasivă, iar teatrul este ceva activ.

În zilele noastre nu există comunicare,

nu există dialog, nu există conersaţie.

Teatrul este un dialog între oamenii de

pe scenă şi cei din sală”, a încheiat consacratul regizor.

Iulia BĂLUŞĂ

Protest anemic în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu acă iarna trecută, pe un ger de crăpau pietrele, la mitingurile organizate în Piaţa Prefecturii, sute de participanţi au strigat lozinci dure

www.gazetadedimineata.ro

la adresa regimului BocBăsescu, ieri, în prima zi de proteste de la TârguJiu, pe o vreme mai mult decât plăcută, nu s-au strâns mai mult de 25 de

www.gazetadedimineata.ro

persoane. Din păcate, nici un cetăţean din municipiu nu a dorit să se alătur grupului lui Constantin Creţan, astfel că, nu rămâne decât să credem că “gorjenilor le merge foarte bine”, aşa cum a precizat însuşi liderul Federaţiei Naţionale a Muncii. Potrivit lui Constantin Creţan, timp de 15 zile, între orele 18:00-20:00, sindicaliştii vor susţine mitinguri autorizate, în centrul Târgu-Jiului. Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a făcut un apel către toţi gorjenii să vină în stradă şi să protesteze împotriva revenirii lui Băsescu la Cotroceni.

www.gazetadedimineata.ro

“Federaţia Naţională a Muncii şi Liga Muncitorilor din România face parte din Consiliul Naţional al Societăţii Civile şi hotărârea la nivel naţional este să demonstreze fiecare judeţ, aşa cum am demonstrat şi în luna ianuarie, împotriva domnului Băsescu şi împotriva a ceea ce înseamnă aservirea faţă de Uniunea Europeană. Până la urmă România a devenit o colonie de drept a unor state şi nu se mai respectă integritatea naţională. Am luat autorizaţie între 16:0020:00, timp de 15 zile. Vom demonstra în continuare faţă de Traian Băsescu şi faţă de subordonarea faţă de instituţiile financiare şi de Uniunea Europeană”, a spus Constantin Creţan. Din păcate, însă, ecoul nu prea a fost auzit de gorjeni. Nici un cetăţean nu s-a alăturat grupului de 25 de protestatari din Piaţa Prefecturii, pentru a-şi striga păsurile. Oamenii au fost cât se poate de indiferenţi la lozincile protestatari-

www.gazetadedimineata.ro

lor, mai mult, continuând să facă aceleaşi activităţi de zi cu zi. Nici oamenii de pe băncile din piaţă, cărora liderul federaţiei li s-a adresat direct, nu au părut interesaţi de manifestaţie. Cu toate acestea însă, manifestanţii spun că vor continua protestele şi sunt optimişti în privinţa numărului de cetăţeni care se vor alătura “grupului”. “Nu suntem puţini niciodată. Am fost în ianuarie până la 450, astăzi suntem 20, mâine vom fi 40, poate peste cinci zile vom fi 500. Ne facem datoria aşa cum ne-am făcut-o şi în ianuarie. Sunt oamenii care au demonstrat la minus multe grade şi vin şi acum. Cetăţenii din Târgu-Jiu cred că trăiesc bine, le convine statutul din România, le convine soarta tineretului, le convin pensiile şi nivelul de trai. Trebuie să vină din simţ civic şi nu organizat”, a adăugat Creţan.

www.gazetadedimineata.ro

Costin SOARE

www.gazetadedimineata.ro


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.