“Adevărul dăinuie chiar dacă nu are sprijin public. El se susţine singur” - Gandhi Protest la Exploatarea Huilei Paroşeni
Minerii din schimbul doi au refuzat vineri să iasă din subteran
Peste 100 de mineri de la Paroşeni au refuzat, vineri, să iasă din subteran la terminarea programului. Ei au ieşit la suprafaţă după asigurări de la Ministerul Energiei că cererile le vor fi respectate. Peste o sută de mineri din schimbul II de la Mina Paroşeni au refuzat, vineri seară, să iasă din subteran la terminarea programului, nemulţumiţi că termocentralele din judeţul Hunedoara nu mai preiau huila şi la unitatea minieră nu mai este loc pentru stocarea cărbunelui, exploatarea fiind sistată. Ortacii care s-au blocat, vineri seară, în subteran la terminarea programului, au decis să iasă la suprafaţă după ce au primit asigurări de la Ministerul Energiei că începând de luni va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din SNIMVJ. <<< Pag. 5
A n u l I I , n r. 3 8 6 ,
12 pagini, Luni, 13 Mai 2013
Deciziile haotice din minerit pot conduce la blocarea activităţii în Valea Jiului
Fostul bodyguard al lui Alin Simota şi fosta soţie a omului de afaceri, arestaţi preventiv în dosarul cămătarilor hunedoreni
SNÎMVJ reia livrarea cărbunelui către Complexul Energetic Hunedoara
Cristian Litera, soţia acestuia-Mirela Litera- şi ceilalţi trei inculpaţi din dosarul cămătarilor au primit mandate de arestare preventivă. Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs, dosarul urmând a fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. <<< Pag. 3
Hrana dusă de vânători în pădure protejează locuinţele oamenilor
Reprezentanţii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Băniceana, cea care administrează fondul de vânătoare 66 Petroşani, au dus, vineri, hrană în fondul de vânătoare, contribuind astfel la bunăstarea fiarelor, dar şi la protejarea locuinţelor oamenilor.<<< Pag.12 www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului începe de luni dimineaţă să livreze din nou cărbune către Complexul Energetic Hunedoara, după ce de la începutul acestei luni huila extrasă de minele neviabile a fost însilozată. Potrivit specialiştilor din minerit, dacă termocentralele nu pot arde cărbunele, activitatea extractivă din Valea Jiului va fi oprită la toate minele. Asta pentru că termocentralele au pe stoc sute de mii de tone de huilă, iar cantitatea arsă pentru a produce energie electrică este mult prea mică. <<< Pag. 3
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
2
G a z e t a d e D im i n e a ţă Luni , 1 3 M a i 2 0 1 3
www.gaze tade dimineaţ a. ro
Diverse
Prins în flagrant de camerele de supraveghere
Un bărbat din Deva a fost arestat pentru furt din buzunare
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Deva a fost arestat de poliţişti după ce a sustras din borseta unui bărbat aflat la cumpărături, portmoneul cu suma de 300 de lei. Întreaga scenă a fost înregistrată de camerele de supraveghere a magazinului în care s-a produs infracţiunea.
Un bărbat de 55 de ani din Deva a plecat la cumpărături într-un supermarket din localitate, fără a se gândi nici măcar o secundă ca va fi victima unui hoţ de buzunare. În timp ce se afla în magazin, Marcel Pentea, un infractor cunoscut în localitate, i-a sustras din borsetă portmoneul, în care era suma de 300 de lei. Întreaga scenă a fost filmată cu camerele de supraveghere din spaţiul comercial. Pe imagini se observă cum victima, care are portofelul în borseta pe care o ţine pe spate, este urmărită de suspect. Acesta are o haină cu care îşi acoperă mâna cu care operează. Suspectul profita de faptul că victima stătea de vorbă cu vânzătoarea şi, când o altă persoană se apropie, se împinge în bărbat ca şi cum ar încerca să facă loc pentru a trece, moment în care ia portofelul şi pleacă. Hoţul, nu este la prima abatere de acest gen. El a mai fost condamnat de şapte ori, tot
pentru furt calificat. Când bărbatul prădat şi-a dat seama că nu mai are portofelul pentru a-şi putea plăti cumpărăturile, a anunţat poliţia. Suspectul a fost recunoscut de oamenii legii de pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din supermarket. „În data de 26. Aprilie, la ora 18:01, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 55 ani cu privire la faptul că în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin din Deva i-a fost sustras portmoneul cu suma de 300 de lei dintr-un buzunar exterior al borsetei pe care o avea asupra lui. În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva au reuşit identificarea prezumtivului autor al furtului în persoana lui Marcel Pentea”, se arată într-un comunicat de presă IPJ Hunedoara. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi Vând garsonieră confort 1 în Vulcan, gaz urmează să fie prezentat magistraţilor de la un foc, boxă. Preţ 30.000 lei. Judecătoria Deva cu propunere de arestare preInformaţii la telefon 0730004032. ventivă pentru furt calificat. Rodica Muntoi Mîrza
Anunţ
Reţeta Zilei
Placinta cu pește
Ingrediente
pentru aluat: 200 g faina 125 g unt 100 ml apa sare pentru umplutura: 2 conserve de ton în suc propriu 2 cepe 5 ciuperci sare piper Mod de preparare: 1. Cerne faina într-un castron, pune untul și amesteca fara sa framânti. Toarna apa în care ai dizolvat un praf de sare. Framânta repede cu mâna, pâna obtii un aluat potrivit de tare. Acopera-l și lasa-l sa se odihneasca 20 de minute. 2. Între timp, pregatește umplutura. Toaca ceapa marunt și calește-o în ulei. Adauga ciupercile taiate fâșii.
Lasa pe foc pâna scade toata zeama. Dupa ce s-a racorit, încorporeaza tonul scurs bine. 3. Întinde din aluat doua foi: una mai mare și alta mai mica. Pune umplutura racorita pe jumatate din foaia mai mare și acopera cu cealalta jumatate. Daca-ti raman fasii de aluat, pune-le deasupra plăcintei, formând un model. Așază plăcnta într-o tava unsa și tapetata cu hârtie de copt. 5. Din foaia mai mica, taie fâșii de 3 cm latime. A?aza-le deasupra, în a?a fel încât sa obtii un gratar. Unge cu galbenu? ?i lasa la cuptor 35-40 de minute. Sugestie. Acest aluat îl poti întrebuinta la tarte dulci sau sarate, placinta cu ciuperci, mere sau diverse fructe..
Poftă Bună...
Luni, 13 Mai 2012 Antena 1
08:00 'NEATZA CU RĂZVAN ŞI DANI 11:10 ÎN GURA PRESEI 12:00 MIREASĂ PENTRU FIUL MEU 13:00 OBSERVATOR 14:00 MIREASĂ PENTRU FIUL MEU 16:00 OBSERVATOR 17:00 ACCES DIRECT 19:00 OBSERVATOR 20:00 OBSERVATOR SPECIAL 20:30 PLASA DE STELE 22:30 UN SHOW PĂCĂTOS 23:00 UN SHOW PĂCĂTOS 01:00 OBSERVATOR (R) 02:00 PEDEAPSA DE PE
www.gazetadedimineata.ro
ProTV
07:00 ŞTIRILE PRO TV 10:00 TÂNĂR ŞI
NELINIŞTIT (R)
11:00 NEBUNIA ZEILOR
II (R)
13:00 ŞTIRILE PRO TV 14:00 TÂNĂR ŞI
NELINIŞTIT
15:00 HOUDINI
17:00 ŞTIRILE PRO TV 17:30 HAPPY HOUR
19:00 ŞTIRILE PRO TV
20:30 MAI E MULT PÂNĂ
AJUNGEM?
22:30 ŞTIRILE PRO TV
23:00 CSI: NEW YORK -
CRIMINALIŞTII
00:00 LAS FIERBINŢI (R) 01:00 ŞTIRILE PRO TV
www.gazetadedimineata.ro
TVR 1
07:00 TELEJURNAL 08:00 TELEJURNAL 08:50 IT’S MY LIFE 09:00 LEGENDELE PALATULUI: NEGUSTORUL LIM SANG-OK 09:40 LEGENDELE PALATULUI: NEGUSTORUL LIM SANG-OK 10:20 ORA DE BUSINESS 11:10 LEGENDELE PALATULUI:TĂRÂMUL DINTRE VÂNTURI 11:50 LEGENDELE PALATULUI:TĂRÂMUL DINTRE VÂNTURI 12:30 ÎN CĂUTAREA VINULUI PIERDUT 13:00 GERMANA…LA 1 14:00 TELEJURNAL 15:00 TELESHOPPING 15:30 MAGHIARA DE PE UNU 16:50 IT’S MY LIFE 17:00 VREAU SĂ FIU SĂNĂTOS! 17:30 IT’S MY LIFE 17:40 LEGENDELE PALATULUI:TĂRÂMUL DINTRE VÂNTURI
www.gazetadedimineata.ro
Prima TV
07:00 FRUMOASACECI (R) 07:30 CUNOAŞTE, VISEAZĂ, IUBEŞTE! (R) 08:30 TOTULDESPRE MAME (R) 09:30 SOŢIAPERFECTĂ (R) 10:30 KISS CINEMA (R) 11:00 FLAVOURS, 3 BUCĂTARI 11:45 FRUMOASACECI 13:30 ŞI EU M-AM NĂSCUT ÎN ROMÂNIA (R) 15:00 FOCUS 15:30 TOTULDESPRE MAME 16:00 CIREAŞADE PE TORT (R) 17:00 TRĂSNIŢII (R) 18:00 FOCUS 18 19:00 FOCUS SPORT 19:30 IUBIRI SECRETE 20:30 FAMILII LARĂSCRUCE 21:45 MONDENII 22:15 TRĂSNIŢII 23:00 GAZETADE PERETE 23:30 FOCUS MONDEN 00:00 DRAGULDE RAYMOND www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
G a z e t a d e D i m in e a ţă L u n i , 1 3 M a i 2 0 1 3
Actual
Deciziile haotice din minerit pot conduce la blocarea activităţii în Valea Jiului
3
SNÎMVJ reia livrarea cărbunelui către Complexul Energetic Hunedoara
Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului începe de luni dimineaţă să livreze din nou cărbune către Complexul Energetic Hunedoara, după ce de la începutul acestei luni huila extrasă de minele neviabile a fost însilozată. Potrivit specialiştilor din minerit, dacă termocentralele nu pot arde cărbunele, activitatea extractivă din Valea Jiului va fi oprită la toate minele. Asta pentru că termocentralele au pe stoc sute de mii de tone de huilă, iar cantitatea arsă pentru a produce energie electrică este mult prea mică.
Comandă pentru 50 de mii de tone de huilă Situaţia Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului pare rezolvată pentru moment, însă soluţia găsită este doar una „cotită”, motiv pentru care într-o săptămână s-ar putea bloca toată activitatea extractivă de la nivelul Văii Jiului. Şi cea de la minele neviabile şi cea de la minele viabile.„De mâine (n.r-astăzi) începem să încărcăm huila şi să o
livrăm la Paroşeni. Momentan situaţia este deblocată. Să sperăm că termocentralele pot să ardă cărbunele, altfel în 4-5 zile ne blocăm cu toţii”, a declarat duminică, pentru Gazeta de Dimineaţă, Petre Drăgoescu, directorul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Surse din cadrul societăţii au declarat pentru GDD că în cursul zilei de sâmbătă conducerea CEH a trimis către SNÎMVJ o comandă pentru 50 de mii de tone de huilă care să fie livrată către Paroşeni, preţul oferit de cei de la Complex fiind de 50 de lei pe gigacalorie. Directorul Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, a declarat duminică pentru GDD, că din punctul lui de vedere situaţia de la minele neviabile este
SNÎMVJ. „Din punctul meu de vedere situaţia este deblocată de săptămâna trecută. Preţul este de 50 de lei pe gigacalorie. Pot începe să livreze când vor”, a declarat Andronache. Cele 50 de mii de tone de huilă ar fi reprezentat extracţia aferentă lunii mai de la minele neviabile, însă cum activitatea minelor Petrila, Paroşeni şi Uricani a fost întreruptă din cauza deciziei celor de la CEH de a nu mai cumpăra cărbune, SNÎMVJ are la acest moment o pierdere de circa 8000 de tone de cărbune.
Termocentrala Paroşeni nu poate prelua cărbune decât de la una din cele două societăţi extractive
Decizia celor din CEH ar putea conduce la blocarea activităţii extractive în Valea Jiului. Surse din sectorul energetic susţin că Termocnetrala de la Paroşeni nu poate prelua huilă decât de la una din cele două societăţi ce au ca obiect de activitate extracţia cărbunelui.
Complexul Energetic Hunedoara a importat, anul trecut, în jur de 300 de mii de tone de huilă, ceea ce a condus la umplerea silozurilor. Decizia importului nu este asumată de nimeni. Singurul găsit vinovat pentru acest lucru este fostul director al CEH, Costel Alic.
deblocată încă de săptămâna trecută. Asta pentru că vineri CEH a trimis o comandă pentru preluarea huilei, comandă care, protrivit unor surse, nu a ajuns la
„În momentul în care ar prelua de la minele neviabile, Termocentrala Paroşeni nu ar mai putea prelua de la minele viabile”, au declarat sursele. Aceleaşi surse susţin că Paroşeniul arde undeva la 3.000 de tone de cărbune pe zi lucrătoare, iar producţia de la cele 6 unităţi miniere ar depăşi zilnic 5.000 de tone. “Problema preţului la gigacalorie este doar praf în ochi. Problemele vor persista. Cele două termocentrale sunt aproape la maxim la capacitatea de însilozare. În două-trei săptămâni toată Valea Jiului va sta acasă pentru că nu vor mai avea unde să livreze cărbunele”, declara vineri, Laszlo Domokos, preşedintele Sindicatului Huila Valea Jiului. Deşi la acest moment la Paroşeni ar mai fi capacitate de însilozare, lucrurile s-ar agrava dacă termocentrala este obligată să preia şi cărbunele de la minele neviabile. Mai mult, capacitatea de însilozare de la Mintia este aproape de maxim. La finele săptămânii trecute în silozurile de la Mintia erau 497 de mii de tone de huilă, iar capacitatea maximă de
stocare este de 510 mii tone.
Factorii decizionali ignoră Valea Jiului în favoarea Chinei
Activitatea extractivă de la nivelul Văii Jiului este la un pas de a fi sistată, iar în tot acest timp factorii decizionali se plimbă în China. Directorul Complexului Energetic Hunedoara, cel al Societăţii Naţionale a Huilei, ministrul Energiei şi alţi manageri ai companiilor din energie au ajuns în China încă din weekend, lucru confirmat duminică de directorul CEH care a spus că nu poate discuta prea mult pentru că se află cu ministrul în China. Pe data de 15 mai ar trebui ca în cadrul şedinţei comune a Consiliilor de Administraţie de la Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Naţională a Huilei să se aprobe fuziunea dintre cele două entităţi. În condiţiile date, cel mai probabil proiectul de fuziune va fi aprobat în lipsa directorilor Daniel Andronache (CEH) şi Nicolae Drăgoi (SNH) mult prea ocupaţi să găsească investitori în Asia.
Fostul bodyguard al lui Alin Simota şi fosta soţie a omului de afaceri, arestaţi preventiv în dosarul cămătarilor hunedoreni
Cristian Litera, soţia acestuiaMirela Litera- şi ceilalţi trei inculpaţi din dosarul cămătarilor au primit mandate de arestare preventivă. Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs, dosarul urmând a fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
C
urtea de Apel Alba a admis, vineri seara, cele cinci popuneri de arestare preventivă formulate de DIICOT Alba în dosarul cămătarilor hunedoreni, printre cei arestaţi preventiv fiind Cristian Litera-fostul bodyguard al omului de afaceri Alin Simota şi fosta soţie a lui Simota, devenită între timp soţia lui Litera- Mirela Litera. “Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă pentru 29 de zile cu privire la patru persoane, iar pentru altă persoană s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile de la data prinderii sale”, a www.gazetadedimineata.ro
declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Alături de soţii Litera au mai fost arestaţi preventiv Florin Voicu Micluţa şi Eminovici Ciobanu. Pentru un alt apropiat al lui Litera, Cătălin Penciuc, procurorii au obţinut arestarea preventivă în lipsă. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă si a fost atacată cu recurs ce va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest dosar, pintre cei cercetaţi se află şi un poliţist de poliţie din judeţul Hunedoara. Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că au făcut parte, alături de alte persoane, dintr-un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - cămătărie, şantaj, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de persoane. Anchetatorii au precizat că până la acest moment au fost identificate opt victime ale grupării conduse de Litera, care acţiona în special pe raza judeţului Hunedoara. “În fapt, se reţine că, în cursul anului 2011, membrii grupării au acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara, în scopul obţinerii unor beneficii financiare sub-
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
stanţiale din acordarea unor împrumuturi cu camătă unor persoane din mediul de afaceri local şi perceperea unor dobânzi lunare de 10 – 20%, precum şi recuperarea prin violenţă a sumelor de bani pretinse de către învinuiţi”, se arată într-un comunicat al DIICOT. Procurorul şef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, a declarat joi că gruparea acorda împrumuturi, iar termenii erau schimbaţi astfel încât cei care au luat bani www.gazetadedimineata.ro
au ajuns să returneze sume importante. Sursa citată a precizat că, în cazul în care nu puteau returna sumele împrumutate, oamenii de afaceri erau „ameninţaţi, asupra lor erau exercitate violenţe, le erau luate bunurile societăţilor sau bunurile persoanale ale aparţinătorilor”, fiind determinaţi să comită infracţiuni. Mai mult, unii au fost trimişi la muncă în Libia, iar banii obţinuţi reveneau cămătarilor în contul sumelor împrumutate.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
4
Gazeta de Dimineaţă Luni , 13 Mai 2013
ww w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
Elevi din Hunedoara şi Gorj, premianţi la concursul naţional de geografie Cinci elevi din Hunedoara şi Gorj au fost premiaţi la Concursul Naţional de Geografie „Terra”. Doi elevi din Hunedoara şi trei din judeţul Gorj au obţinut premii la Concursul Şcolar Naţional de Geografie. Ei au obţinut între 100 şi 95 de puncte.
Atenţie la vipere!
Acţiuni de instruire cu privire la prevenirea atacurilor viperelor pe Dealul Cetăţii din Deva Persoanele care lucrează la reabilitarea Cetăţii Deva şi turiştii care se aventurează pe cărările montane trebuie să fie extrem de atenţi în ceea ce priveşte viperele, extrem de periculoase în această perioadă.
În anul şcolar 20122013 a fost iniţiat şi s-a desfăşurat prima ediţie a Concursului Naţional de Geografie”Terra”, pentru clasele V-VII. Concursul s-a bucurat de o mare participare: peste 8.000 de participanţi la faza locală, aprox. 4.700 de elevi la faza judeţeană şi 445 de elevi la faza naţională. Rezultatele obţinute au fost deosebit de bune, 177 de elevi primind premii şi menţiuni. Dintre aceştia, 43 de elevi au obţinut punctajul maxim (100 puncte). Elevii hunedoreni şi cei gorjeni s-au întors acasa cu rezultate bune. Astfel, premiul I a fost
cucerit de eleva Martina Sofia, de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara şi de Mihnea Stefan Popeangă de la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Premiul al doilea a fost obţinut de Dorin Gabriel Achim de la Liceul Tehnologic Hunedoara şi de Rareş Alexandru Pasăre de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Motru. Cu un punctaj de 96 de puncte, judeţul Gorj s-a „îmbogăţit” şi cu o menţiune, obţiuntă de Ionuţ Adelin Pârvulescu, de la Şcoala
Gimnazială „George Uscătescu” din Tg. Cărbuneşti. Pentru această primă ediţie, datorită numărului mare de participanţi şi rezultatelor deosebite, organizatorii au decis suplimentarea fondului de premii de la un singur premiu în bani pentru fiecare secţiune, conform regulamentului, la câte un premiu constând într-un pachet educaţional oferit de Editura CD PRESS prin revista Terra Magazin şi o diplomă acordată de MEN pentru fiecare elev câştigător. Rodica Muntoi Mîrza
Din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă, dar şi începerii perioadei de împerechere, viperele sunt foarte periculoase, iar muşcătura lor poate fi mortală, dacă nu se iau rapid măsuri de protecţie şi prim ajutor. Din acest motiv, reprezentanţii Primăriei municipiului Deva, în colaborare cu paramedicii SMURD şi medicii de la UPUSMURD Deva au desfăşurat vineri, o acţiune de informare şi instruire a personalului care lucrează la reabilitarea incintelor II şi III ale Cetăţii Deva. Acţiunea a avut ca scop prevenirea atacurilor viperelor, aflate în număr mare în zona săpăturilor. De asemenea, şi turiştii trebuie să fie precauţi când vizitează această zonă. Ei sunt sfătuiţi să poarte bocanci înalţi chiar dacă temperaturile sunt ridicate, să verifice în permanenţă zona pe unde calcă, să nu ridice pietre mari de pe jos decât după ce se asigură că nu sunt şerpi sub ele, iar dacă intră într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu permite efectuarea controlului vizual, turiştilor li se recomandă să lovească în permanenţă vegetaţia cu un băţ, ca să sperie eventualii şerpi. Cei care sunt muşcaţi de viperă trebuie să-şi păstreze calmul, pentru a evita răspândirea veninului în corp şi este necesar să fie transportaţi de urgenţă la cel mai apropiat spital. Singura viperă care se întâlneşte în judeţul Hunedoara este vipera comună, dar care are un venin puternic. Rodica Muntoi Mîrza
Te l e c a b i n a d i n D e v a , oprită pentru revizii
Persoanele care doresc să viziteze la începutul săptămânii Cetatea Devei, trebuie să îşi schimbe planurile. Autorităţile locale anunţă turiştii că in zilele de luni şi marţi, telecabina va intra în revizie.
Telecabina Deva intră luni şi maţi în revizie. Serviciul Comunitar de Cadastru şi Agricultură din localitate anunţă că în aceste două zile progra-
www.gazetadedimineata.ro
mul va fi unul special. Astfel, luni instalaţia pe cablu va fi închisă, iar marţi telecabina va fi funcţională doar după ora 14,00. Astfel, cei care vor să viziteze Cetatea sunt sfătuiţi să îşi amâne planurile pentru a nu se întoarce din drum. Începând de miercuri, telecabina din Deva va funcţiona cu program normal. Rodica Muntoi Mîrza
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
w ww . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Protest la Exploatarea Huilei Paroşeni
G a ze ta d e Dim i ne aţă Luni , 1 3 M ai 2 01 3
Minerit
5
Minerii din schimbul doi au refuzat vineri să iasă din subteran
Peste 100 de mineri de la Paroşeni au refuzat, vineri, să iasă din subteran la terminarea programului. Ei au ieşit la suprafaţă după asigurări de la Ministerul Energiei că cererile le vor fi respectate
P
este o sută de mineri din schimbul II de la Mina Paroşeni au refuzat, vineri seară, să iasă din subteran la terminarea programului, nemulţumiţi că termocentralele din judeţul Hunedoara nu mai preiau huila şi la unitatea minieră nu mai este loc pentru stocarea cărbunelui, exploatarea fiind sistată. Ortacii care s-au blocat, vineri seară, în subteran la terminarea programului, au decis să iasă la suprafaţă după ce au primit asigurări de la Ministerul Energiei că începând de luni va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din SNIMVJ. Iniţial negocierile purtate cu conducerea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului şi cu conducerea Sindicatului Huila eşuaseră, minerii cerând asigurări că situaţia dificilă în care se află societatea se va rezolva. Potrivit directorului general al Societăţii Naţionale de Închidere a Minelor din Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, Ministerul Energiei a dat asigurări că, începând de luni, va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din cadrul societăţii. "Minerii din schimbul II au decis să renunţe la acţiunea de protest. Aceştia ne-au avertizat că dacă luni se va demonstra că promisiunea nu este onorată vor relua protestul", a spus Drăgoescu. Conform sursei citate, cărbunele de la SNÎMVJ nu poate fi vândută către termoncentrale decât în condiţiile reglementate prin decizia dată de Comisia Europeană care a notificat planul de închidere pentru cele trei
turi suplimentare, ci au cerut un singur lucru: dreptul la muncă. “Minerii ne-au spus că nu vor renunţa la acţiunea de protest până când nu li se oferă garanţii că acest cărbune va fi livrat termocentralelor. Din păcate, eu nu am putut să le garantez nimic fiindcă nu eu trebuie să cumpăr cărbunele. Înainte de a intra în subteran, am anunţat conducerea Complexului Energetic
închis ca şi o măcelărie, când nu mai ai clienţi, iei carnea din galantare, o bagi în frigider, pui lacătul şi pleci acasă. Noi ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, iar sistarea activităţii de exploatare atrage după sine periclitarea locurilor de muncă şi punerea în pericol a siguranţei lucrătorilor", a spus Laszlo Domokos. Potrivit acestuia, sindicatul Huila a trimis adrese
“Nu cer mărire de salarii şi alte drepturi de care am putea să beneficiem. Cerem doar atât să se menţină preţul la gigacalorie, să ni se livreze cărbunele şi să se respecte programul încheiat cu Uniunea Europeană. Am rămas la această mină pe închidere pentrru că s-a făcut un program cu UE ca mina Paroşeni să funcţioneze până în 2018 şi trebuie să se respecte acest program. Sunt două complexe mecanuizate care dacă stau o săptămână, e pericol de metan în spaţiul exploatat, rupere de front”, a declarat brigadierul Maftei Vulpoi
Hunedoara despre situaţia creată la Mina Paroşeni", a spus Drăgoescu, imediat după negocierile purtate în subteran cu minerii din schimbul II. Liderul sindical Laszlo Domokos a declarat că starea de tensiune din rândul minerilor de la minele incluse pe programul de închidere datează de mai multe zile. "Am semnalat de câteva zile tensiunile acumulate, pentru că activitatea de exploatare
preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, în calitatea acestora de preşedinte şi vicepreşedinte ai CSAT, tocmai
Petre Drăgoescu
pentru a analiza şi a găsi soluţii reale pentru această situaţie. "Din punctul nostru de vedere, problema este de o importanţă deosebită, nu numai pentru Valea Jiului, ci pentru sistemul energetic naţional. Nu poţi exclude producerea de energie pe combustibil solid, respectiv huila, numai pentru că într-o perioadă merge extraordinar energia hidro sau cea eoliană. Factorii decidenţi trebuie să înţeleagă că România are nevoie de o strategie energetică echilibrată şi care să cuprindă toate tipurile de energie produsă, care să se echilibreze pe piaţă", a spus Domokos. Ortacii de la Paroşeni au fost nemulţumiţi că, de la începutul lunii mai, termocentralele din judeţul Hunedoara - Mintia şi Paroşeni - nu au mai preluat cantitatea de cărbune extrasă, iar la unitatea minieră nu mai este loc pentru stocarea acesteia. În aceste condiţii, începând de vineri dimineaţă, activitatea propriu-zisă de exploatare din subteran a fost sistată, ortacii urmând să facă doar lucrări de asigurare a
locurilor de muncă, revizii, reparaţii şi de eliminare a pericolelor. Alţi circa o sută de mineri din schimbul al treilea au intrat în subteran şi au avertizat că se vor solidariza cu colegii şi nu vor mai ieşi, la terminarea programului. Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului a avut un contract cu Complexul Energetic Hunedoara, de care aparţin termocentralele, pentru luna aprilie, cu un preţ de 69 de lei pe gigacalorie. Un nou contract, pentru luna mai, nu a mai fost încheiat întrucât conducerea SNIMVJ nu a fost de acord cu preţul de 45 de lei pe gigacalorie oferit. În cursul zilei de vineri cei din conducerea Complexului Energetic Hunedoara au trimis către SNÂMVJ o comandă pentru a prelua cărbunele la preţul de 50 de lei pe gigacalorie, preţ însă ce nu respectă decizia Comisiei Europene în baza căreia s-a întocmit programul de închidere şi care are calculate un preţ de 64 de lei pe gigacalorie. Mihaela MIHAI
„Nu ştiu de ce nu se mai cumpără cărbunele. Întrebaţi şmecherii de la CNH, SNH şi toţi care sunt la conducere”, miner Paroşeni.
unităţi miniere din Valea Jiului - Paroşeni, Petrila, Uricani - ce fac parte din SNIMVJ. Minerii de la Paroşeni nu au cerut măriri de salarii, nici drepwww.gazetadedimineata.ro
din Valea Jiului are anumite caracteristici ce nu pot fi ignorate. O mină din Valea Jiului, un loc de muncă din aceste mine nu pot fi
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
6
G a z e t a d e D i m i n e a ţă L u n i , 1 3 M a i 2 0 1 3
w w w . g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Actual
Teste gratuite pentru Primăria Deva va începe depistarea astmului în Deva şi Hunedoara lupta împotriva Conform statisticilor DSP Hunedoara, numărul persoanelor diagnosticate cu astm creşte de la un an la altul. Din acest motiv, hunedorenii se pot testa gratuit în Ambulatoriile de pneumologie din Deva şi Hunedoara.
Hunedorenii care doresc să vadă cât sunt de sănătoşi pot merge la Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva şi la Ambulatoriul de Pneumologie din Hunedoara pentru a se testa în mod gratuit de astm. Societatea Romană de Pneumologie a decis să continuie şi în acest an campania „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine!”, ce constă în efectuarea de spirometrii gratuite. Testele ar urma să se desfăşoare începand cu 12 mai şi pană la sfarşitul anului. Această acţiune se realizează în contextul în care pe 7 mai s-a marcat Ziua Mondială a Astmului. În acest an, tema aleasă a fost „Puteţi controla astmul dumneavoastră”. Această zi a fost iniţiată cu scopul de a spori gradul de conştientizare a populaţiei faţă de gravitatea astmului şi de a sublinia măsurile pentru prevenirea acestuia. Astmul bronşic este o boală inflamatorie cronică care afectează căile respiratorii şi care se manifestă prin greutate în respiraţie, senzaţie de sufocare, respiraţie şuierătoare, tuse şi senzaţie de constricţie toracică. În România aproape un milion de persoane suferă de astm bronşic, iar riscul de a face boala creşte în
Vânzări
Vând spaţiu comercial în Petroşani,strada Maleia – prima construcţie pe stânga mai sus de Insemex. Pretabil, depozitare, punct de desfacere, cu o suprafaţă de 350 mp şi trei nivele. Preţ 99.000 euro negociabil Relaţii la telefon 0722779324
Prestări Servicii
Efectuez non-stop transport
intern şi interaţional cu maşini
MAN şi Mercedes de 3,5 t, 7,5 t şi 24 t la cele
mai mici preţuri.
Relaţii la telefon
0721749069 şi 0763633998.
www.gazetadedimineata.ro
tânţarilor şi căpuşelor
Cazurile tot mai numeroase de persoane muşcate de căpuşe şi tânţari au determinat autorităţile locale din Deva să ia măsuri. Astfel, timp de două săptămâni aici se va face o dezinsecţie aeriană şi terestră.
mediul urban, din cauza poluării, potrivit datelor publicate de Societatea Română de Pneumologie. Dintre bolnavi, doar 10% sunt identificaţi şi urmează tratament. În judeţul Hunedora, numărul cazurilor nou înregistrate creşte de la un an la altul. Astfel, dacă în 2011 au fost diagnosticate 1070 de persoane cu această afecţiune, în 2012, numărul cazurilor nou înregistrate a crescut la 1259. Medicii susţin că această boală apare indiferent de vârstă. Pentru ca cineva să facă astm, trebuie să fie întruniţi doi factori - o sensibilitate genetică şi întâlnirea cu un element declanşator în mediul înconjurător. Rodica Muntoi Mîrza
Pe plan financiar începe să vă
Horoacopul zilei
zâmbească norocul. Puteţi câştiga
o sumă frumoasă, dacă vă hotărâţi să colaboraţi într-o afacere.
S-ar putea să reîntâlniţi un prieten vechi care va propune să faceţi afaceri împreună. Merită să încercaţi, însă ar fi bine să nu renunţaţi la prudenţă.
Traversaţi o perioadă favorabilă pe toate planurile, în care aveţi ocazia să rezolvaţi probleme importante. Vă sfătuim să acţionaţi calm şi să nu vă grăbiţi.
Vă gândiţi că aţi putea şi dumneavoastră să începeţi o mică afacere. Fiţi realist şi luaţi în serios eforturile care vă aşteaptă!
www.gazetadedimineata.ro
Începând de astăzi- luni şi până pe 27 mai, Primăria Deva va desfăşura activitatea de dezinsecţie a domeniului public şi privat în municipiu. Spectrul de combatere cuprinde toate insectele generatoare de disconfort, de la gândaci şi furnici, la ţânţari şi căpuşe. “Vă aducem la cunoştinţă că în perioada 13 - 27 mai 2013 pe raza administrativ teritorială a municipiului Deva se va desfăşura dezinsecţia terestră şi aeriană cu insecticidul "K - othrine", "Aqua K - Othrine" (Deltametrin)”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Deva. Actiunea de dezinsecţie va avea loc atât aerian, din avionul utilitar, cât şi de la sol, vizate fiind cu precădere parcurile, spaţiile verzi, dar şi zonele unde există o vegetaţie abundentă. Operaţiunea va avea loc la sfârşitul acestei luni şi se va desfăşura seara, cand devenilor li se recomandă să nu stea afară cât timp au loc aceste lucrări. Şi apicultorii sunt avertizaţi să ia măsuri de protejare a familiilor de albine în această perioadă.
www.gazetadedimineata.ro
Sunteţi într-o formă deosebită, de care ar fi bine să profitaţi. Este o zi bună pentru afaceri şi călătorii, dar puteţi avea succes şi pe plan sentimental.
Intuiţia va ajuta să prindeţi o afacere care vă va îmbunătăţi simţitor situaţia financiară. Consultaţi-vă cu partenerul de viaţă!
Este o zi foarte importantă pe plan sentimental. Fie vă îndrăgostiţi, fie relaţiile cu persoana iubită trec într-o nouă etapă.
Dimineaţa sunteţi în formă şi plin de entuziasm, spre bucuria partenerului de viaţă. Relaţiile cu prietenii sunt excelente.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
Aveţi un program foarte încărcat. Sunteţi nevoit să faceţi o mulţime de drumuri.Urmează să plecaţi într-o călătorie importanta.
Sunteţi hotărât să începeţi o viaţă nouă. Puteţi să intraţi în afaceri, pentru că aveţi şanse să începeţi să lucraţi pe cont propriu. După-amiaza aflaţi că urmează să primiţi o sumă mare de bani, probabil o moştenire. Gândiţi-vă şi la aşteptările partenerului de viaţă! Dimineaţa reuşiţi să faceţi rost de banii necesari pentru a începe o afacere. Ar fi bine să vă asociaţi cu un prieten, de preferinţă unul care se pricepe. www.gazetadedimineata.ro
G a z e t a d e D im i n e a ţă L u n i , 1 3 M a i 2 0 1 3
Infracţionalitate
7
Reţineri în urma Şoferi băuţi şi neatenţi descinderilor de la Padeş
În urma descinderilor de vineri de la Padeş trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore urmând să fie prezentate procurorilor cu propunere de arestare preventivă. La sfârşitul săptămânii, peste 400 de poliţişti şi jandarmi au descins la 100 de gospodării din Padeş, inclusiv la casa primarului Mihai Troacă. Anchetatorii susţin că mai multe persoane au furat 20 de arme de vânătoare dintr-un magazin din Franţa, le-au introdus ilegal în ţară şi leau folosit la braconaj.
C
oncomitent cu efectuarea percheziţiilor domiciliare, au fost efectuate 10 controale la persoane fizice şi juridice, deţinători legali de arme, ce au vizat verificarea modului de păstrare şi asigurare a securităţii armelor deţinute. În urma acţiunii au fost descoperite şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, opt arme şi 109 cartuşe deţinute ilegal.De asemenea, poliţiştii au ridicat 20.480 de euro, 500 de
Două accidente a avut loc pe parcursul a două zile pe raza municipiului Petroşani. În total şase persoane au fost rănite din cauza unui şofer băut şi a unui conducător auto neatent. Cinci persoane accidentate
Sâmbătă dimineaţa, pe DN 66, la ieşirea spre Deva din municipiul
Petroşani, în urma ciocnirii a două autoturisme, cinci persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
Poliţiştii spun că accidentul s-a produs din cauza nepăstrării dis-
tanţei regulamentare în mers, un conducător auto intrând în spatele
unei alte maşini ce se deplasa regulamentar.
Potrivit unor surse medicale, cele cinci persoane rănite în urma
impactului nu au suferit răni grave, însă au fost duse la Spitalul de
Urgenţă Petroşani pentru a fi supuse investigaţiilor medicale. grame de bijuterii din aur, 8 ceasuri şi 21 de monezi ce par a fi confecţionate din aur, ce par a fi confecţionate din aur şi argint, cu valoare istorică (ediţie 1870 şi 1924). Au mai fost găsite şi ridicate 187 petarde, un detector de metale, 17 trofee cervide, 13 capcane metalice, 11 laţuri multifilare, 150 de grame de pulbere fără fum şi 20 de grame de pulbere neagră, precum şi 5,55 kg. carne de vânat, o arbaletă, trei plase de pescuit (prostovol), o drujbă, un cuţit de vânătoare, o sabie, un binoclu şi două bastoane telescopic, precum şi trei plasme TV, un laptop, patru hard disckuri externe, telefoane mobile,
aparate foto, un DVD, un circular de mână, trei bormaşini, un polizor manual şi CD-uri. Totodată, în urma verificărilor efectuate la o asociaţie de vânătoare şi protecţie a mediului, au fost ridicate 56 autorizaţii de vânătoare, documente referitoare la asigurarea pazei fondurilor, precum şi licenţa de funcţionare. De asemenea în baza mandatelor de aducere, au fost conduse la sediul Parchetului 13 persoane, în vederea continuării cercetărilor. Trei dintre acestea au fost reţinute pentru 24 ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă. Costin Soare
Bicilist lovit de un şofer băut
A ieşit la plimbare fără să ştie ce îl aşteapta. Un biciclist a fost lovit
de o maşină într-o intersecţie din municipiul Petroşani.
A băut bine şi s-a urcat la volan. La finele săptămânii trecute, un
şofer din Petroşani a lovit cu maşina un biciclist chiar în apropierea
sediului poliţiei. Biciclistul a fost accidentat de o maşină care nu s-a
încadrat pe banda de mers când s-a înscris în intersecţie. Un echipaj al poliţiei rutiere s-a deplasat imediat la faţa locului.
Testat cu aparatul etilotest, s-a constat că şoferul avea o alcoolemie
de 0,6 miligrame pe litru alcool pur în aerul pur expirat.
Biciclistul accidentat de şoferul neatent a fost transportat de un
echipaj de prim ajutor la spitalul de Urgenţă din localitate.
În ambele cazuri poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili exact
cauzele care au condus la producerea evenimentelor rutiere.
Furtul de la UM Sadu, pe masa judecătorilor
Cei zece suspecţii din cazul furtului de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu au ajuns vineri din nou în faţa procurorilor. De această dată au aflat care sunt acuzaţiile sub care vor ajunge în faţa instanţei. Unul dintre angajaţi se află deja în arest preventiv, după ce a fost prins în flagrant când vindea peste 200 de cartuşe de puşcă mitralieră unui poliţist sub acoperire.
Î
n acest dosar sunt implicaţi zece angajaţi. Trei dintre ei au calitatea de inculpat, iar ceilalţi şapte sunt învinuiţi. Printre cei cercetaţi se numără şi directorul uzinei, dar şi şeful pazei, Marius Borcan, care este şi preşedinte al PC Gorj. Directorul Uzinei Mecanice Sadu nu a stat prea mult la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Şi la plecare a fost la fel de rezervat în declaraţii. Un alt angajat, maistru în secţia de muniţie, acuză şefii de lipsă de organizare. Astfel explică el prezenţa a două www.gazetadedimineata.ro
kilograme de mercur şi a capselor depozitate în fişetul său. Acesta a fost însoţit la Parchet de avocatul său. rocurorii susţin însă că au probe temeinice care îi învinovăţesc pe toţi cei care au petrecut şi o noapte în arestul poliţiei. La sfârşitul lunii martie, după ce unul dintre angajaţi a fost prins când vindea gloanţe cu punga unui poliţist sub acoperire, controalele au descoperite alte nereguli. Două tone de muniţie neînregistrată în acte şi 500 de mii de capse miniere a căror producţie trebuia sistată din 2007. Costin Soare
P
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
8
G a z e t a d e D im i n e a ţă Luni, 1 3 M a i 2 0 1 3
Actual
Magia lui Cristian Gog, la Târgu-Jiu
Cel mai apreciat mentalist al României vine la Târgu-Jiu. Cristian Gog speră să facă un spectacol pe cinste pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în ziua de 23 mai, începând cu ora 19:00. Evenimentul face parte din turneul naţional denumit sugestiv „Imposibilităţi” Gorjenii care în iubesc pe Cristian Gog şi care l-au aplaudat din faţa televizorului atunci când a impresionat o Românie întreagă la Românii au talent, au posibilitatea să îl vadă pe viu, chiar pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în ziua de 23 mai, de la ora 19:00. Cristian Gog a pus pe harta turneului său şi oraşul Târgu-Jiu, unde speră să îi impresioneze pe cetăţeni cu talentul său. „În cadrul spectacolului, timp de două ore, voi încerca să îi fac pe cei din sală să creadă în IMPOSIBIL. Misterul şi buna dispoziţie se vor îmbina în cadrul numerelor de
citire şi influenţare a gândurilor telepatie, hipnoză şi multe altele” scrie Cristian Gog pe blogul său. Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor iar preţul acestora variază între 20 de lei pentru elevi studenţi şi pensionari, 40 de lei biletul normal şi 110 biletul VIP care include afişul cu autograf, o lingură personalizată cu suport special, dar şi posibilitatea de a-l întâlni pe maestrul mentalist după spectacol, după cum se mai arată pe blogul său. Gorjenii sunt aşteptaţi în număr mare să vadă un show pe cinste marca Cristian Gog.
S-au pus pe Conspiraţia “băieţilor deştepţi” , în jurul CE Oltenia distrugere în
faţa primăriei
Prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ este convins de faptul că se urmăreşte privatizarea majoritară a CE Oltenia , în special după ce Ministrul Economiei, Constantin Niţă a făcut public acest lucru , după Congresul PSD. Ruşeţ susţine că în jurul CE Oltenia se lucrează la o conspiraţie în care “baieţii deştepţi “ din energie urmăresc scăderea preţului acţiunilor companiei . Îngrijorarea afişată de conducerea CE Oltenia este valabilă şi pentru sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie . Ruşeţ susţine că este pusă în pericol siguranţa sistemului energetic naţional , şi asta ca urmare a ignoranţei ANRE : “ Îngrijorarea provine din faptul că se exagerează pe producţia hidro , sistemul energetic naţional este pus în pericol datorită ignoranţei ANRE , dar se pare că aceste lucruri sunt dirijate “, a spus Ion Ruşeţ . Mai mult decât atât , liderul FNME crede că se urmăreşte privatizarea
Ieri dimineaţă, Poliţia municipiului Tg.Jiu, a fost sesizată despre faptul că un grup de tineri au distrus prin lovire mai multe proiectoare ce iluminau sediul Primăriei municipiului Tg. Jiu, precum şi două indicatoare rutiere amplasate în zona adiacentă.
majoritară a CE Oltenia , şi asta ca urmare a declaraţiilor făcute chiar de Ministrul Economiei, Constantin Niţă . Ruşeţ a ajuns să creadă că “băieţii deştepţi” din energie urmăresc scăderea preţului acţiunilor în momentul privatizării . Este o conspiraţie să se facă acţiuni valoarea acţiunilor în momentul listării la bursă .Va fi o scădere a preţului acţiunilor , “băieţii deştepţi” sau investitorul se vor grăbi să le achiziţioneze “. În plus, Ruşeţ speră că aces-
ta este momentul în care toţi parlamentarii de Gorj să-şi dea mâna , să lase ranchiuna la o parte şi să se concentreze asupra problemelor CE Oltenia. “Când a venit în campanie , Victor ponta a venit cu declaraţii , a mutat sediul CE Oltenia la Tg-Jiu şi a spus că nu vor fi disponibilizări . Eu mă aştept să se ţină de cuvânt , pentru că aşa se aşteaptă şi cei 60% din cetaţenii acestui municipiu”, a mai spus prim-vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ .
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde, urmare a primelor cercetări efectuate s-a constatat că C.M.C., de 16 ani, T.A., de 18 ani, N.R.G., de 18 ani şi G.M., de 17 ani, toţi din Tg.Jiu, îmreună cu B.T.A., de 19 ani, din Tg.Cărbuneşti, au distrus, prin lovire, cinci proiectoare ce iluminau sediul primăriei, două indicatoare rutiere amplasate la intersecţia B-dul Constantin Brâncuşi cu str. Traian, precum şi oglinda retrovizoare stângă faţă de la un autovehicul ce se afla parcat pe strada Eroilor din localitate. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Tg.Jiu pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Monica Iacob-Ridzi,
G a ze t a d e Di mi n ea ţă Lu n i, 1 3 M a i 2 0 13
w w w. g a z e t a d e d i m i n e aţ a . r o
Situaţia economico-socială din Valea Jiului este aşezată pe un butoi de pulbere
Deputatul hunedorean Monica Iacob-Ridzi îi solicită ministrului Energiei, Constantin Niţă, răspunsuri la problemele cu care se confruntă mineritul din Valea Jiului, după ce vineri peste 100 de mineri de la Paroşeni au refuzat să iasă din subteran la finele schimbului II, pentru că termocentralele hunedorene nu au mai achiziţionat huilă de la minele incluse pe programul de închidere.
“P
oate că, din punct de vedere economic ar fi de înţeles până la un punct faptul că blocajul este generat de faptul că însilozările de huilă la CEH au ajuns la capacitatea maximă în timp ce producţia de energie a acestuia este la capacitatea minimă, dar nu este absolut deloc de înţeles de ce, în faţa unei asemenea situaţii, după cum am fost informată de liderii de sindicat din Valea Jiului, CEH a achiziţionat peste 200.000 de tone de huilă din import”, spune Monica Iacob Ridzi într-o întrebare ce îi va fi adresată astăzi ministrului Energiei, Constantin Niţă. Deputatul îi cere astfel ministrului să spună cum va acţiona pentru a debloca situaţia existentă la nivelul
Societăţii Naţionale pentru Închideri de Mine Valea Jiului, susţinând că la acest moment “situaţia economică şi socială din această zonă a ţării este aşezată din nou, într-un mod pe care-l apreciez drept iresponsabil, pe un adevărat butoi de pulbere”. “Vă întreb, de asemenea, dacă aveţi în vedere adoptarea de urgenţă, a unor măsuri capabile să asigure funcţionarea exploatărilor miniere şi a termocentralelor din judeţul Hunedoara, astfel încât lucrurile să poate reveni la normalitate. De asemenea, doresc să vă întreb care sunt soluţiile pe care le întrevedeţi pentru ca situaţia din Valea Jiului să nu escaladeze, în plan social, spre un deznodământ nefericit pentru cetăţenii acestei zone a ţării?”, arată Monica IacobRidzi în întrebarea adresată ministrului Energiei, Constantin Niţă. Deputatul este de părere că
situaţia economică şi socială din Valea Jiului este aşezată iresponsabil “pe un adevărat butoi de pulbere”, asta deşi în ultima perioadă, Ministerul Energiei a dat, în repetate rânduri, asigurări că perspectivele sectorului minier şi termoenergetic din Valea Jiului se îndreaptă spre un făgaş de normalitate. Potrivit Monicăi IacobRidzi, mai grav este faptul că în aceaşi situaţie iminentă de încetare a activităţii se află şi celelalte exploatări miniere din cadrul Societăţii Naţionale a Huilei. În opinia parlamentarului, încetarea activităţii la minele din Valea Jiului poate genera mişcări de protest de amploare care vor putea fi cu greu gestionate, având în vedere faptul că foarte mulţi oameni din Valea Jiului depind existenţial de locurile de muncă din minerit. Mihaela MIHAI
Dan Radu Ruşanu:
Actual
Ministerul Muncii alocă 200 de milioane de lei pentru majorarea ajutoarelor sociale
Guvernul măreşte ajutoarele sociale şi alocaţiile pentru susţinerea familiei, zeci de mii de persoane urmând a beneficia de aceste majorări determinate de faptul că persoanele cu astfel de venituri nu mai pot suporta creşterea facturilor la energia electrică. Efortul bugetar este de aproape 200 de milioane de lei. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat sâmbătă la Deva că majorarea ajutoarelor sociale este determinată de creşterea facturilor la energia electrică. „Nu mai pot să suporte creşterea facturilor la energie electrică. Sunt două categorii de ajutoare sociale care vor fi mărite pentru acest lucru, venitul minim garantat şi alocaţia pentru susţinera familiei. Avem o creştere de circa 13 la sută a venitului minim garantat care se va face în două trepte, 8,5 începând cu iulie şi restul începând cu 1 ianuarie şi 30 la sută la alocaţia de susţinere a familiei. Această creştere înseamnă o mărire a veniturilor urmând şi creşterea numărului de persoane care vor beneficia”, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Potrivit demnitarului, pentru persoanele singure, venitul minim garantat creşte de la 125 la 136 de lei, pentru familiile cu două persoane de la 224 la 244 lei, pentru cele cu trei persoane de la 315 la 342 lei, pentru familiile cu patru persoane de la 390 la 423 lei, iar pentru cele cu cinci persoane de la 465 la 505 lei. În cazul familiilor de peste cinci persoane ven-
itul minim garantat va creşte de la 496 la 538 lei, adăugându-se încă un spor pentru fiecare persoană. „Numărul de beneficiari va creşte cu circa 65 de mii, iar efortul financiar suplimentar reprezintă circa 150, 6 milioane de lei”, a spus Câmpeanu. În ceea ce priveşte ajutorul care se acorda pentru susţinerea familiei, ministrul a precizat că veniturile erau între 200 şi 370 lei, iar după majorare vor fi între 200 şi 530 de lei, „cu creşteri între 30 şi 40 de lei la veniturile mai mici de 200 de lei şi între 25 şi 33 de lei pentru cele care depăşesc 200 de lei mergând până la familia cu patru copii de la 120 la 160 de lei pentru venituri mai mici de 200 de lei şi de la 100 la 132 lei pentru venituri mai mari de 200 de lei”. Adică o majorare în jurul a 32-33 de procente. În ceea ce priveşte familiile monoparentale, vor exista majorări de la 50 la 65 lei pentru venituri mai mici de 200 de lei/familii cu un copil, şi de la 45 la 60 de lei pentru familii cu un copil şi venituri peste 200 de lei, ajungând la familia cu patru copii de la 200 la 260 de lei pentru venituri mai mici de 200 de lei, o creştere de 60 de lei şi de la 180 la 240 pentru venituri peste 200 de lei. „Un efort bugetar de circa 46,6 milioane de lei şi o creştere a numărului de beneficiari de 136-137 mii persoane”, a mai spus ministrul. Potrivit Marianei Câmpeanu, aceste majorări reprezintă etapa pentru creşterea energiei eşectrice. În septembrie va avea loc o creştere pentru ajutorul de încălzire „mai ales pentru cei care folosesc gazele naturale”. Mihaela MIHAI
Trebuie realizată conurbaţia dintre Deva, Hunedoara şi Simeria
Fostul deputat hunedorean, Dan Radu-Ruşanu, a declarat sâmbătă la Deva că crearea unei conurbaţii de circa 150.000 de locuitori, formată din oraşele Deva, Hunedoara şi Simeria, este foarte importantă pentru viitorul economic al zonei, asta pentru că Deva concurează în atragerea investiţiilor cu Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu.
P
otrivit lui Ruşanu, primarii şi consilierii locali trebuie să renunţe la orgolii sau interese şi să organizeze referendumuri. “Deva este un oraş cu circa 50.000 de locuitori, Hunedoara este un oraş care are sub 60.000 de locuitori. Nu veţi putea să atrageţi nici investitori, nici fonduri, nici www.gazetadedimineata.ro
locuri de muncă, dacă rămâneţi la aceleaşi dimensiuni. Aveţi o concurenţă imensă din partea Timişoarei, Sibiului, Clujului. Lupta este disproporţionată între Deva, ca şi capitală de judeţ, şi între Timişoara, Cluj, Sibiu. Din punct de vedere economic nu aveţi viitor, dacă nu se realizează această conurbaţie, trecând peste orgoliile primarilor şi interesele consilierilor locali”, a afirmat Ruşanu. Potrivit acestuia, subiectul formării unei conurbaţii constituite din oraşele Deva, Simeria şi Hunedoara a reprezentat una dintre temele pe care le-a abordat în campania electorală din anul 2008. Între timp, a apărut şi cadrul legislativ necesar unui asemenea demers, urmând ca autorităţile din cele trei localităţi să analizeze oportunitatea unei asocieri într-o singură struc-
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
tură administrativă. Fostul deputat liberal a mai spus că între Deva, Hunedoara şi Simeria sunt mai puţin de 15 kilometri, iar fără o asociere între cele trei oraşe capitala de judeţ nu va putea să devină un centru universitar, financiar, economic sau să deţină un spital mai mare. Dan Radu Ruşanu a fost parlamentar de www.gazetadedimineata.ro
9
Hunedoara din anul 2000. A demisionat din Parlament recent, după ce a fost numit preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
10
Ga zeta de Dimine aţă Luni , 13 Mai 2 0 1 3
www.gaze taded imineaţ a.r o
Actual
În Dealul Universităţii
Insitutul Cărbunelui a scris instorie încă din primul deceniu
4. Almăşan Bujor a fost un promotor al mineritului românesc, dânsul a pus în valoare majoritatea rezervelor de materii prime minerale în toate zonele ţării, unde s-au construit şi centre muncitoreşti. Este ştiut faptul că încă de la începutul secolului XX s-a dus o luptă acerbă pe plan mondial pentru acapararea resurselor de materii prime (în primul rând minerale) în această activitate s-a angrenat şi Statul Român după anul 1960. Orice vizită la nivel înalt peste hotare, se încheia cu protocoale şi contracte economice, urmau societăţile mixte în toate ţările lumii a treia. Almăşan Bujor a luptat pentru lărgirea bazei materiei prime de peste hotare în activităţile de cooperare atât cu ţările foste membre CAER, Polonia, URSS, Ungaria, Bulgaria, RD Germană, Mongolia, Coreea, cât mai ales cu ţările lumii a treia, ASIA, Africa, America Latină. In perioada 1971-1978, cât am condus activitatea la I.C.S. Geomin, unitate de cooperare economică şi comerţ exterior în domeniul geologic, minier şi petrolier, precum şi ulterior coordonator şi colaborator al activităţii de cooperare minieră externă pe minister, au funcţionat peste hotare societăţi mixte, contracte de lucrări şi cercetări pe cont propriu (hidrocarburi), contracte de lucrări în toate ţările arabe, din Africa şi Asia şi alte ţări. Menţionez Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Maroc, Yemen, Kenya, Tanzania, Africa Centrală. Congo, Gana, Mozambic, R.P.D. Koreeană, Turcia, India, Siria, Liban, iar în America Latină Chile, Peru, Columbia, Venezuela. Aveam peste 3000 de specialişti geologi, minieri, petrolieri, angajaţi peste hotare. În toată politica economică românească externă a constituit-o exporturile de inteligenţă, proiecte, utilaje, forţă de muncă, asistenţă tehnică, prin societăţi mixte şi contracte de lucrări directe cu importul prin compensare de materii prime minerale. Au existat lucrări de cercetare petrolieră şi minieră în Siria, Libia, Algeria. In Golful Mexic Maracaibo a funcţionat cu succes instalaţia de foraj românească, executată la l mai Ploieşti, care a concurat cu instalaţiile americane la rapiditatea schimbării locaţiei. România avea deja de primit fosfaţi Tunis, Egipt (Hamravem) Maroc, (Talaat, Oansimi) petrol Siria, Libia, Algeria, Venezuela, minereuri www.gazetadedimineata.ro
Chile, (Copiaco), Zambia, (Sebenbere(, Kenya, (Kinagony), Tanzania (Titan), Hiamante (Africa Centrală), cărbune în perspectivă (Donbas, Vorkuta, Gonzaldâk - Turcia, SUA şi cu perspective în Columbia şi Australia). Această politică inteligentă a Statului Român până în 1989, nu reprezintă o apologie a comunismului, ci se constată doar faptul că politica economică externă românească s-a aliniat altor state democrate dezvoltate din lume, care continuă şi în prezent lupta pentru deţinerea de resurse prime minerale. 5. Pentru merite deosebite pe care le-a avut Almăşan Bujor pentru menţinerea şi consolidarea Institutului de Mine Petroşani, precum şi dezvoltarea şi valorificarea materiilor prime minerale din ţară şi de peste hotare, s-ar cuveni ca să fie nominalizat la Universitatea Petroşani cu un bust de statuie în faţa Universităţii. 6. După aşa zisa Revoluţie din Decembrie 1989, noii conducători ai ţării cu pulovere la gât , nu au făcut nimic pentru menţinerea privilegiilor economice pe care România le obţinuse peste hotare. Regretabil totul a fost părăsit minele, carierele şi şantierele româneşti în diverse ţări au fost însuşite pe gratis de firme care înainte ar fi dorit să colaboreze cu România (Serbia, Bulgaria, Rusia, Polonia, Germania, etc.). Mai mult, nu s-a urmărit nici recuperarea creanţelor, acestea dacă au existat, au devenit după 1990 proprietatea managerilor unor firme particulare înfiinţate după Revoluţie pe scheletul instituţiilor de stat, aşa cum menţionează şi Ştefan Andrei (fost ministru de externe) în cartea sa „I se spunea Macheaveli" . S-a ales praful de realizările noastre economice externe. 7. Mineritul pe plan intern, după o agonie de 23 ani, cu totul felul de programe şi strategii, neluate în seamă de noii conducători din industrie, specialişti în alte profesii decât cea minieră; minereurile au sucombat aproape integral. A mai rămas Roşia Poeni, se caută şi aici un investitor. Guvernanţii se mulţumesc cu mizerabila redevenţă de 1-2%, cărbunele trăieşte strategia de supravieţuire prin cele două centrale energetice Oltenia şi Hunedoara. Producţia de lignit este condiţionată de consumul de energie electrică. Soarta cărbunelui din Valea Jiului
www.gazetadedimineata.ro
depinde de restricţiile de mediu pe care le impune Uniunea Europeană şi se apreciază că peste 10 ani Valea Jiului probabil îşi va sista activitatea din cauza acestor condiţii impuse de Bruxeles. Hidrocarburile (petrol şi gaze) proprietatea statului au fost vândute pe nimic în anul 2003 firmei austriece OMV de fostul prim-ministru Adrian Năstase şi Dan Ion Popescu, ministrul industriei. Acum se pare că România, cumpără gazul metan propriu indirect' de la o firmă rusească. Ca la noi la nimeni! O singură bogăţie minieră a scăpat până acum nejefuită. Aurul din Munţii Apuseni, Roşia Montană. Aici reclamele deşănţate şi politica de corupţie a afaceriştilor canadieni de la R.M.G.C. a demonstrat că aproape întreg aparatul politic de la preşedinţie , parlament, guvern, partide s-a dovedit labil şi corupt. Se pare că şi unele cadre didactice la Universitatea Petroşani s-au înhămat şi susţin propaganda programului R.M.G.C. regretabil. Timp de peste 15 ani toţi au tăcut, dorind să se înfructe din aurul de la Roşia Montană. Pe lângă declaraţiile Academiei Române şi A.S.E., in singur om s-a ridicat categoric împotriva aventurierilor canadieni Korody Attila, fostul ministru al mediului care a demonstrat că canadienii pleacă cu aurul şi alte metale rare luate pe gratis, iar noi românii rămânem cu cele peste 2,5 milioane tone de apă cu cianură otrăvitoare, o bombă cu ceas pentru România şi ţările din jurul Dunării. Nu ştim dacă va învinge şi aici mintea românului cea mai de pe urmă. Au mai rămas uriaşele rezerve de şisturi bituminoase sărăcăcioase (850 kcal/kg) de la Anina Doman, pe care nu le doreşte nimeni până în prezent, dar în schimb se caută valorificarea gazului de şist cu poluare excesivă. În sistemul minier după 1990 s-au reînfiinţat patronatele din geologie, minerit, petrol, care regretabil nu s-au ridicat la înălţimea atribuţiilor pentru care au fost create şi rămân o anexă în mâna managerilor de centrale miniere. În final, se constată că comunismul la căderea sa în anul 1989 cu toate racilele lui a lăsat o economie dezvoltată, echilibrată a ramurilor industriale cu potenţial ascendent (deşi cu unele exagerări în energetică, minerit, agricultură). În agricultură gospodăriile agricole de stat şi cele colective s-au maturizat, asigurau majoritatea produselor alimentare şi
www.gazetadedimineata.ro
materii prime pentru industria prelucrătoare. Vastele plantaţii de pomi fructiferi, viţa de vie, miile de hectare de sere, pescăriile, albinăritul, turmele de vite, cornute, ovine, porcine, avicole asigurau cele necesare traiului, doar stimularea materială a ţăranului nu era corespunzătoare. Trebuia schimbată, toporul a fost înfometat nu din cauza lipsei de alimente,ci din cauza politicii absurde a cuplului Ceauşescu. Ţara fără datorii externe cu peste 4 miliarde de dolari economii în casă, plus creanţele externe. Atunci fiecare familie avea asigurată casă, serviciu,asistenţă medicală şi tratamente gratuite. După căderea comunismului în 1989, noii lideri democraţi peste ţară au găsit o moştenire bogată a economiei, dar nu au ştiut să o păstreze. Au prădat-o cât au putut. Fiecare formaţie politică ajunsă la putere FSN, PNŢCD, Convenţia Democrată, PNL, PSDR, PDL, USL a demascat precedenta formaţie de jaf în economie, dar toţi au jefuit şi jefuiesc în continuare din această proprietate colectivă a statului, care la noi se pare că este a nimănui. În 23 de ani, proprietatea statului pe nesimţite prin hoţie şi jonglerii, s-a volatizat, s-a transformat în proprietatea particulară sau parţial distrusă. Demolatorii economiei se erijează acum în salvatorii ţării ca parlamentari, miniştri, şef de partide etc. După 1990, pământul s-a redat ţăranului care nu prea mai este cointeresat, nu are cu ce să-1 lucreze, se vinde la preţ de nimic, a rămas pârloagă. Fermele agricole distruse, au dispărut marile plantaţii de pomi fructiferi, serele , pescăriile etc. importăm fructe şi legume chimizate din Turcia. Această decădere se datorează nespecialiştilor dezinteresaţi care au condus şi conduc economia şi politica numai în scop propriu. Fiecare formaţiune politică ajunsă la putere schimbă totul. O ia de la început, haos organizatln 20 de ani ţara a acumulat datorii externe de peste 100 miliarde euro. Am ajuns la discreţia FMI care dă uneori indicaţii bizare. In 20 de ani de capitalism sălbatic, polul bogăţiilor a ajuns în mâna câtorva sute de miliardari de carton, iar restul maselor sărăcite aşteaptă pomana celor bogaţi. 7. Institutul de Mine transformat şi diversificat în Universitatea Petroşani în cei peste 65 ani de activitate a acumulat o experienţă şi maturitate
www.gazetadedimineata.ro
strategică recunoscută în ţară şi peste hotare. In această perioadă istorică la Petroşani au absolvit cursurile peste 60 de serii de ingineri minieri mecanici, electricieni, preparatori şi alte specialităţi, oameni care au condus şi conduc destinele economiei în ţară şi peste hotare. Universitatea şi-a lărgit colaborarea ştnnţiticâ cu instituţiile de profil din fostele ţări membre CAER şi instituţiile de profil din Uniunea Europeană. Este notabilă orientarea matură a Stafului Universităţii Petroşani, care după anul 1990 s-^a adaptat rapid noilor cerinţe ale perioadei de tranziţie, s-a diversificat forma şi profitul de învăţământ superior cu specialităţi ce sunt solicitate în activitatea economică în perioada zisă de tranziţie În cadrul bunelor relaţii ce le-am avut în de-a lungul anilor cu Universitatea Petroşani deseori am participat la reuniunile organizate de rectorat cu vechii absolvenţi, în anul 1997 la Simpozionul privind industria minieră organizat de subsemnatul sub egida Fundaţiei Atheneum la Ministerul Minelor din partea Universităţii au participat domnii profesori Rotunjeanu ,Iliaş etc. care şi-au adus o contribuie de seamă. În perioada 1994-1997 subsemnatul în colaborare cu dl. Gâf Ion Deac, am susţinut propunerea şi s-a obţinut primirea a 3 posturi de membru în Academia Tehnică Română nou înfiinţată pentru specialiştii de la Universitatea Petroşani. Pentru obţinerea unor locuri de membrii ai Academiei Române, ar fi necesare raporturi directe cu dl. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române , iar în acest context ar fi bine venită susţinerea din partea Universităţii Petroşani a punctului de vedere al Academiei Române, privind interzicerea exploatării cu ceanuri a aurului de la Roşia Montană, precum şi alte puncte de vedere privind geologia, mineritul şi energetica, susţinute de Academia Română. În această perioadă grea pentru mineritul românesc se cuvin calde felicitări colectivului Universităţii Petroşani care reuşeşte să răzbată, să diversifice activitatea şi să se dezvolte. Experienţa acumulată ar îndreptăţi Universitatea Petroşani să exporte ştiinţa minieră prin înfiinţarea unor filiale (facultăţi), secţii miniere în Maroc pentru ţările arabe în Zambia pentru Africa Neagră şi în Chile pentru America Latină. A consemnat Inginer mine, Ion Rarîţa
www.gazetadedimineata.ro
www.gazetadedimineata.ro
G a z e t a d e D i m in e a ţă Luni, 1 3 M a i 2 0 1 3
Sport
11
Henţ cu mâna Va r a a m i n t i r i l o r
Mai că avem curajul să vorbim despre vară. O frumoasă jumătate de lună mai, care ne duce cu gândul la... „nopţi de vară fierbinţi”, vorba unui hit muzical de acum vreo zece ani, pus în
undă de Andreea Bălan. Este luna în care ar fi trebuit să vorbim despre academia de fotbal „a lu` Simota”, dar cine mai ştie de poveştile alea de aburit presa prin frigurosul februarie? Ne amintim de verile de altădată, când trăgeam linie prin Ligile I sau II, ba chiar III şi spuneam că de la toamnă o luăm de la capăt şi o fi mai bine. Sportivii noştri au reuşit, aici în Valea Jiului, să ducă la capăt, cu chiu cu vai, nişte competiţii care au avut în
mare parte un iz amatoricesc. Rugby-ul a fost deasupra tuturor, ca sport de echipă, dar şi ăsta, acum la mijloc de mai, este abia la jumătate de campionat. Nu mai avem simboluri, nu mai avem repere, nu mai avem o bază. În ritmul ăsta, va fi o vară a amintirilor din alte vremuri, unde vara dădea dimensiunea unor performanţe.
Jubileu. 65 de ani (1948-2013) de sport în „Dealul Institutului”. Episodul 5
Tunarii „Bombo” şi „Mopsul”
Pagină realizată de Genu Tuţu
Dezvăluiri
Când Litera era... lege! Zilele acestea, capul de afiş al presei hunedorene a fost cazul Cristi Literă (36 ani), omul de temut a lui Alin Simota, patronul Jiului (precum Neciu şi Hristos Deak la Miron Cozma în anii `90) prin curtea Complexului Sportiv „Jiul” prin sezoanele de Divizia „A”, 2005-2007. Omul venea tocmai de la Deva şi îşi arăta muşchii la Petroşani, sub oblăduirea patronului jiulist, care îl luase ca „băiat de suflet”.
Florea Dumitrache (în medalion) component al echipei Ştiinta Petroşani în 1980
Ştiinţa Petroşani a dat mai mulţi jucători către divizionara „A” Jiul Petroşani, aspect descris într-un capitol anterior. Dar a şi primit cu braţele deschise câţiva jucători de la Jiul, cărora conducerea de atunci le-a cam întors spatele, în momente de cumpănă... Aşa au apărut sub tricoul Ştiinţei două vârfuri consacrate, Vasile Ionescu alias „Bombo” şi Florea Dumitrache alias „Mopsul”.
care a lipsit o perioadă de pe gazon. Cei de la Jiul l-au marginalizat după acest eveniment, fapt ce l-a determinat pe „Bombo” Ionescu să treacă la Ştiinţa Petroşani, acolo unde a mai jucat încă trei campionate în perioada 1969-1972. Florea Dumitrache zis „Mopsul” sau „Corsarul roib”, unul dintre componenţii de bază ai echipei României la C.M. din mexic 1970, a venit de la Dinamo la Jiul Petroşani în 1976 când avea 28 ani (n. 22 mai 1948), jucând aici până în 1979,
când a trecut pentru o perioadă scurtă pe la Ştiinţa Petroşani, devenită în 1980 Minerul Ştiinţa Vulcan. Prezenţa celui care jucase de 31 de ori în echipa României (pentru care marcase 15 goluri) şi care fusese de două ori golgeterul Diviziei „A”, a impus o anumită atmosferă în sânul echipei studenţeşti, care dubla numărul de spectatori pe stadioanele Diviziei „C”, cu „Mopsul” în echipă.
aceea ca toată lumea să tremure de
frica lui, era un fel de poliţie paramilitară. El avea drept de viaţă şi de moarte
asupra tuturor ce „îndrăzneau” să urce la tribuna oficială, nu odată luând presa de
guler şi dând-o afară. Când s-a plictisit, i-a tras o bătaie soră cu moartea fotbalistului
Mihai Lungan (august 2007) chiar în incinta stadionului din Luncă, pentru că fotbalistul avusese tupeul (!) să-şi ceară nişte drepturi băneşti. Cireaşa de pe tort (sau
bomboana de pe colivă...) a fost când omul, la plecarea definitivă din Petroşani, a luat-
o cu el, drept suvenir şi pe Mirela Pintican, ex-nevasta patronului jiulist.
V
asile Ionescu a „urcat” în „Dealul Institutului” când avea 25 de ani (născut pe 6 februarie 1944), după o activitate în Divizia „A” la Dinamo (1963-64) Univ. Craiova (1964-67) şi Jiul Petroşani (1967-69). La Jiul a jucat până la un grav accident petrecut pe 3 nov. 1968, la un joc cu Crişul Oradea, după
C
ristian Literă făcuse pe vremea
Iată că după atâţia ani cât a fost literă de
lege prin fotbalul petroşenean, Literă şi grupul său de „afacerişti” din Deva
cauzează un prejudiciu de vreo 800.000
euro prin activitatea infracţională (violenţă, cămătărie, şantaj) şi este săltat de DIICOT, care îl pune la „păstrare” pentru cercetare. S-a mai încheiat un capitol din istoria
tumultoasă a Jiului din ultimii 10-11 ani, o Vasile Bombo Ionescu, într-o caricatură a anilor `70
istorie plină de enigme şi contradicţii care
încet, încet, dau afară din oala cu sarmale...
12
G a z e t a d e D im i n e a ţă Luni, 1 3 M a i 2 0 1 3
Actual
Hrana dusă de vânători în pădure protejează locuinţele oamenilor
Reprezentanţii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Băniceana, cea care administrează fondul de vânătoare 66 Petroşani, au dus, vineri, hrană în fondul de vânătoare, contribuind astfel la bunăstarea fiarelor, dar şi la protejarea locuinţelor oamenilor.
V
ânează, dar şi protejează. Este cazul celor de la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Băniceana care ori de câte ori este nevoie merg în pădure şi duc hrană pentru animale. Aşa s-a întâmplat şi vineri când a venit rândul zonei Saşa-Izvoru să fie alimentată cu porumb şi sare. Repezentanţii asociaciţei spun că aceste acţiuni ajută atât animalele cât şi oamenii. Asta pentru că dacă au ce mânca animalele nu coboară spre locuinţele oamenilor.
Oamenii care locuiesc în apropiere de Livezeni ori spital se trezesc de multe ori cu mistreţii şi urşii în curte, acestea fiind în căutare de hrană. Dorind să vină în sprijinul animalelor, vânătorii au dus în pădurea din zona Saşa-Izvoru circa 300 de kilograme de porumb şi sare. „Am administrat hrană complementară pentru vânat în fondul de vânătoare 66 Petroşani, cu scopul de a ajuta vânatul în
această perioadă după o iarnă grea. Cel mai important este că astfel evităm pagubele produse de mistetreţ, urs şi alte animale gospodăriilor din zonă”, a declarat Teodor Mustaţă, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Băniceana. Potrivit sursei citate, vânătorii aduc mâncare ori de câte ori este nevoie. Pe timp de iarnă, aceştia asigură cerbilor şi căprioarelor lucernă, pentru că animalele nu se pot bucura de iarbă verde în sezonul rece, dar şi porumb şi sare. În această perioadă se vânează numai vulpi, dar din 15 mai se deschide sezonul vânătorii pentru căprioare. Vânătoarea se realizează în baza eliberării unei autorizaţii, în funcţie de cota de recoltă pe anul respectiv şi de numărul de exemplare, fiind interzisă vânătoarea la hrănitoare.
Elevii, aşteptaţi în tabăra Săcelu
Oferta pentru litoral este variată în acest an, dar şi despre oferta pentru taberele şcolare putem vorbi despre acelaşi lucru. Dacă nu vor dori să meargă la mare sau la munte elevii români au la dispoziţie Staţiunea Săcelu din judeţul Gorj, o staţiune care a fost pregătită din timp pentru întâmpinarea oaspeţilor.
Taberele şcolare fac parte din momentele speciale pe care elevii le pot trăi. Amintirile unei astfel de experienţe nu se compară cu nimic, după
cum spun chiar prichindeii care au trăit pe pielea lor această „aventură”. Cu această ocazia Centrul de Agrement Săcelu a fost pus la punct, pentru ca elevii să se bucure de tot confortul, după cum susţine chiar directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Gorj, Horaţiu Gorun. Preţurile sunt şi ele destul de accesibile astfel că elevii pot avea parte de o vacanţă specială în zona Munţilor Parâng, acolo unde este situat acest centru. „Preţul unei zile de tabără este de 65 de pe de persoană pe zi, incluzând aici cazare şi trei mese. În cadrul acestor zile se vor face tot felul de drumeţii la Schitul Crasna, Izvorul Săcelata, Lacul fără Fund Breniş, excursii la Săcelu-Novaci-Baia de Fier, Polovragi, Horezu-Râmnicu Vâlcea şi Cozia, dar şi la Târgu-Jiu, unde elevii pot admira operele lui Brâncuşi sau Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu”, susţine Horaţiu Gorun. Capacitatea de cazare este de 60 de locuri pe serie în vilă, astfel că elevii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare să se bucure de această ofertă. Costin Soare
Schi de mai la circa 8 kilometri de Petroşani
Stratul de zăpadă din Parângul Mic are 2 metri
În pantaloni scurţi şi cu schiurile în picioare. Se întâmplă în Parâng unde mai mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă profită din plin de stratul de zapadă care încă are o grosime consistentă. De la salvamontişti la turişti, toţi îmbină iarna cu vara.
P
otrivit salvamontiştilor, pe Parângul Mic stratul de zăpadă are aproximativ doi metri. “De la cota 2075 se poate schia. Pe Parângul Mic spre Slima, pârtia are 300 de metri lungime, 20 de metri lăţime şi stratul de zăpadă măsoară circa doi metri”, a declarat, pentru GDD, şeful Salvamont Parâng, Dumitru Bârlida.
Aşa se face că în weekend mai mulţi turişti au preferat să-şi pună clăparii în picioare, să coboare cu schiurile şi în acelaşi timp să se bucure de soare, pentru că vremea a fost una frumoasă. Potrivit sursei citate pe Parângul Mic stratul de zăpadă este suficient pentru a mai permite practicarea schiului pentru cel puţin unul-două weekend-uri. În masivul Parâng au fost ani în care s-a schiat chiar şi la început de iunie. Staţiunea Parâng este situată la circa opt kilometri de municipiul Petroşani. Accesul în masiv se poate face cu telescaunul sau cu maşina, până la aproximativ 1700-1800 metri altitudine.